Situaţiile care intră în sfera infracţiunii progresive se deosebesc şi de cele specifice concursului de legi penale (când se comite o singură faptă pentru care se pot aplica mai multe texte de incriminare), întrucât în primul caz fapta consumată (epuizată din punct de vedere al rezultatului) nu poate fi încadrată decât într-o singură normă de incriminare (celelalte încadrări erau aplicabile temporar, pentru formele intermediare ale infracţiunii, care au fost deja absorbite în mod natural şi care nu ar fi putut constitui (în final sau concomitent) fapte penale distincte din punct de vedere al conţinutului lor material, concret), pe când în cazul concursului de legi sunt aplicabile, concomitent, mai multe texte de incriminare, aceluiaşi conţinut concret, şi nu unor „conţinuturi” succesive. Unele principii folosite pentru stabilirea normei de incriminare aplicabile în situaţia concursului de legi penale pot fi incidente însă şi în cazul infracţiunii progresive (de exemplu, principiul consumaţiunii sau al subsidiarităţii), dar într-un mod oarecum diferit. Astfel, potrivit principiului consumaţiunii, la „infracţiunea progresivă” se absorb, în mod natural, forme mai puţin grave ale unor infracţiuni care vatămă aceeaşi valoare socială concretă, ca şi infracţiunea mai gravă rezultată în final. De asemenea, principiul subsidiarităţii, în cazul „infracţiunii progresive”, presupune absorbţia formelor de infracţiuni care au constituit trepte de realizare a infracţiunii mai grave (din punct de vedere al rezultatului produs), şi nu compararea pedepselor prevăzute de norme diferite care incriminează aceeaşi faptă, ca la concursul de legi. Concluzionând, se constată că, deşi are unele elemente comune cu concursul ideal de infracţiuni, cât şi cu concursul de legi penale, „infracţiunea progresivă” (mai corect am spune infracţiunea cu rezultate progresive) constituie o entitate diferită, caracterizată printr-o pluralitate de rezultate care se absorb natural în rezultatul final specific unei singure fapte concrete, ceea ce ar recomanda includerea sa în categoria complexităţii naturale.
4. Aspecte practice şi teoretice privind momentul săvârşirii infracţiunii progresive. Problema momentului în care se consideră săvârşită infracţiunea progresivă – importantă pentru stabilirea concretă a răspunderii penale şi pentru aplicarea altor instituţii de drept penal – este foarte controversată. Potrivit unei opinii384 se consideră că infracţiunea progresivă este săvârşită în momentul producerii rezultatului mai grav (al „epuizării rezultatului”), când încetează orice evoluţie a sa, astfel că, în funcţie de acest moment ar urma să se calculeze termenul de prescripţie, să se aplice amnistia sau graţierea, să se stabilească starea de recidivă etc.
384
Bulai C., [3], p. 485; Mitrache C., Mitrache Cr., [23], p. 243; Basarab M., [24], p. 213.
141
