Fiecare pânză a lui Sabin Bălașa pare să fie o fereastră, „un hublou deschis spre univers”6, un cosmos populat de ființe feminine și masculine surprinse în drumul lor inițiatic, mereu însoțite de animale cu rol protector. Deși nu putem integra aceste personaje deopotrivă umane și animaliere în cotidianul mundan, ele sunt percepute de privitor la modul cel mai firesc, fără o interogare a provenienței lor. Redarea oamenilor în dependență cu animalele o regăsim și în alegoriile medievale, dar și în diferite imagini antice , simbolice, sugerând funcția protectoare sau distrugătoare, după caz, a acestora. Astfel, în lucrările lui Sabin Bălașa, omul este situat între bestiar și vastitatea fără de sfârșit a universului.
