Povestiri inedite Fragmente de viață Andra Tonitza
Bust de tânără cu fes verde (detaliu) 1927 ulei pe pânză 42,5 x 37,2 cm Muzeul de Artă Craiova
26
Povestiri inedite reprezintă o scurtă analiză și o prezentare a unui text extras din seria Jurnalul unui copil, provenind dintr-o antologie care reunește mai multe scrieri ale pictorului Nicolae Tonitza. Povestirea aleasă de mine este scrisă la persoana întâi, personajul principal fiind Catrina, fiica cea mare a artistului. Povestea redă câteva fragmente din viața familiei plină de evenimente, din anul 1924, pe perioada unei mutări dintr-o localitate în alta. Pe măsura derulării textului, Tonitza invită cu delicatețe cititorul în călduroasa intimitate a căminului său. Pentru cititor este un prilej de a sesiza, prin intermediul privirii inocente și subtile a Catrinei, viața și opera celui numit cu multă afecțiune, de către publicul larg, „pictorul copiilor“. Cunoaștem cu toții simpatia profundă pe care o nutrea Tonitza pentru candoarea, spontaneitatea și altruismul copiilor. Iată ce spunea, el însuși, în 1931, într-un articol intitulat: Copilul — O problemă1: „Copiii (…) cu fermecătoarea lor inexperiență, cu armonioasa lor dezordine, cu întraripata lor nedisciplină, cu spaima lor pentru tot ce le este impus prin tradiție și autoritate și cu pasiunea lor pentru tot ce este lumină, pentru tot ce este mișcare slobodă, grație și joc, pentru tot ce este bucurie a vieții, pentru tot ce este dezinteresată înfrățire, cu semenii planetari sub egal milostiva sărutare a unui soare, pe care foarte mulți dintre ei, curând poate, nu-l vor mai vedea…“. Dar înainte de a-i da cuvântul lui Tonitza, aș dori să-mi exprim gratitudinea față de Muzeul Județean Mureș, care a organizat această superbă expoziție. Mă bucur enorm că un asemenea omagiu este adus străbunicului meu. Mă simt ca într-o reuniune de familie pictată: bunicul Petre, străbunica Ecaterina și mătușile mele, Catrina și Irina, sunt aici, lângă mine, dincolo de timp. Transpunându-i pe pânză cu măiestria sa picturală, atât de radiantă și de subtilă, Tonitza îi face să trăiască etern. Textul pe care am ales să vi-l prezint este extras dintr-o antologie2 de scrieri diverse — al căror autor este însuși Nicolae N. Tonitza. Textele provin din surse familiale. Majoritatea manuscrise, au fost selecționate, actualizate și transcrise de către tatăl meu, Nicolae P. Tonitza, fiul lui Petre și nepotul artistului. Această antologie prezintă texte originale și inedite, nepublicate până atunci, cu excepția câtorva texte despre artă și pictură. Cuprinde, printre altele, o serie de povestiri și scrisori intitulate Din jurnalul unui copil, care sunt 27
De la stânga la dreapta: Catrina (fiica cea mare), Petre (fiu), Nicolae (pictorul), Nina (fiica înfiată, Nineta Gusti), Ecaterina (soția pictorului, cu pisica în brațe) și Irina (fiica cea mică) București, 1938
redactate la persoana întâi, ca și cum ar fi fost scrise de către copiii marelui pictor. De fapt, autorul este Nicolae Tonitza însuși, care, cu această ocazie, se exprimă prin ochii copiilor săi. Gella, scrisoarea pe care am ales-o, face parte din această serie. Descrie momente din sânul familiei marelui artist în devenire, precum și emoțiile și percepția evenimentelor din perspectiva unei fetițe de zece ani, Catrina, cea mai mare dintre copiii pictorului3. Narațiunea începe în toamna anului 1924, când familia Tonitza s-a mutat la București, părăsind liniștita și fermecătoarea viață rurală de la Vălenii de Munte, unde petrecuse trei ani. Pentru Tonitza, această perioadă bucolică a fost marcată de o intensă creativitate, care, dublată de o muncă încrâncenată, i-a permis artistului să se împlinească în domeniile care îi erau cele mai dragi, cel al picturii și cel al scrisului. A participat la numeroase expoziții de importanță națională (Arta Română în 1921, 1922 și 1923, la Maison d’Art, în 1924 etc.). Activitatea intelectuală din anii „Vălenii de Munte“ (1921—1924) este la fel de intensă ca și cea picturală, artistul publicând sute de articole, cronici culturale, critici de artă, pamflete și caricaturi militante în numeroase ziare și periodice, cum ar fi Avîntul, Cuvîntul Liber, Adevărul artistic și literar sau Rampa. Pictorul-scriitor este prins de o asemenea frenezie creatoare încât își dedică aproape tot timpul și energia activităților artistice și intelectuale. Fiul său, Petre Tonitza, bunicul meu, („Puiu“ în scrisoare) ne mărturisea că, atunci când termina de pictat din zori și până seara, începea să scrie până încă târziu în noapte.