Page 1

Sãgetãtorul Nr. 747  13 decembrie 2011  Pagini culturale ale cotidianului „Argeºul“

Cins t ea - f loar e r ară! „A trãi cinstit este totuna cu a trãi corect ºi drept.” (Platon)

E

i, da! „Pentru 50.000 de euro nu mã dau jos din pat!” Asta probã de cinism! Iatã omul nou creat de aceste vremi postrevoluþionare! Ãsta da sentiment de superioritate, de încredere exageratã în propriile capacitãþi! Ãsta da narcisism! Om care ºi-a vãzut imaginea reflectatã în nu ºtiu ce oglindã ºi s-a îndrãgostit de ea... Ãsta da orgoliu - manifestare exageratã a egoului care se doreºte superior celorlalþi! Asta da neobrãzare - lipsã de cuviinþã, poate chiar impertinenþã! Cu adevãrat omul cinic are ceva diabolic, pervers în fiinþa sa. Cinicii (de la kynos = câine) au fost adepþii ºcolii filozofice antice întemeiate de un elev al lui Socrate sub deviza: „Sã trãim conform naturii” - restrângere la nivelul animalitãþii, cu dispreþ faþã de principiile elementare ale moralei. Emblema lor era un câine. Cinismul a apãrut în acele vremi ca un antidot, ca rezultat al descurajãrii societãþii greceºti dupã rãzboiul peloponeziac din secolul V î.H. care a dus la decãderea Atenei, dar ºi la ruinarea statelor greceºti, iar dupã rãzboi economia a intrat într-o perioadã de crizã. În vremurile noastre ce îi determinã pe oameni sã devinã cinici? Cinismul este o manifestare a cruzimii, iar dupã cum afirma Nietzsche, este „una dintre cele mai vechi desfãtãri ale umanitãþii, pentru cã procurã cea mai înaltã voluptate a sentimentului puterii”. Nu cumva este ºi lipsa iubirii de semeni? iaþa omului este un motor în miºcare care trebuie sã producã energie într-un mod oarecare. Orice energie nefolositã slãbeºte, dispare. Activitatea este legea vieþii; trândãvia înseamnã moarte. Ni se dã viaþã pentru ca noi sã facem ceva în tot acest timp dãruit, cât ne funcþioneazã „motorul”, lumea „candelã a existenþei fiind, iar omul flacãra ei”. ªi la sfârºit dãruim noi împlinirea sau neîmplinirea vieþii Creatorului… Dar nu orice fel de miºcare, ci activitate îndreptatã spre un scop util ºi creator, lenea ºi hãrnicia fiind douã stãri în care omul se poate încadra. Prin lene sau trândãvie - atitudine necinstitã fiind - energia sufleteascã se scurge, trece în degradare moralã ce vizeazã viaþa spiritualã, ºi care, în acelaºi timp, tensioneazã relaþiile cu cei din jur. Astfel, lenea este definitã ca „o rãtãcire ºi nepãsare pentru mântuirea veºnicã a sufletului, prin care omul se întristeazã ºi se dezgustã de binele pe care trebuie sã-l sãvârºeascã; pentru aceasta el fuge de osteneala cu care se face binele”, ne învaþã Religia. Omul harnic are o dispoziþie pentru muncã - condiþia existenþei, dovadã a sãnãtãþii fizice ºi sufleteºti. Munca asigurã dinamismul sufletului angajat

V

creator spre producerea bunurilor materiale ºi spirituale; aduce adevãrata bucurie. Chiar dacã munca pretinde efort ºi sudoare, ea nu constituie o povarã a vieþii, ci angajeazã spre un ideal care, pe mãsura împlinirii, aduce sufletului satisfacþia deplinã; ne face viaþa mai frumoasã, cu rezultate care bucurã pe fiecare om ºi bucuria se însumeazã, ajutând întreaga societate. Condiþia esenþialã a vieþii fiind cã munca este sfântã ca viaþa însãºi. Dupã învãþãtura creºtinã: „Munca este izvor de virtuþi. Ea lumineazã mintea, întãreºte voinþa, înalþã simþãmintele, aduce rãbdare, bãrbãþie, stãpânire de sine, potoleºte patimile ºi înlãturã ispitele”. ªi sã nu uitãm cã „pasãrea este mai în siguranþã când zboarã, iar omul când munceºte”. cum, în aceste vremuri, nu e timp pentru prea multã odihnã! Viaþa înseamnã muncã, strãdanie, jertfã. Important este însã felul în care ne desfãºurãm munca. Adevãrata bucurie a vieþii o simt numai cei care pot aduna ºi folosi bunurile vieþii prin munca lor cinstitã, aflatã sub binecuvântarea lui Dumnezeu, în armonie cu viaþa celor din jur, aºa cum orice instrument dintr-o orchestrã intrã în armonie cu celelalte. Nu se poate cânta fals? Iatã cã se poate! Ne dovedesc unii prin acþiunile lor. Nu are ureche muzicalã sau refuzã sã-ºi armonizeze unele impulsuri ºi instincte ºi spune cu dezinvolturã: „Nu mã dau jos din pat pentru doar 50.000 de euro!” Aþi auzit? Iatã motorul care îl poate miºca ºi o spune fãrã jenã, metaforic. El are etalonul sãu. Cum îndrãzneºti tu, un „oarecare”, sã nu-l respecþi? Acest gen de oameni nu au acel sentiment moral „prin esenþã activ”, dupã cum spunea un filozof; emoþia moralã fiind sentimentul unei solidaritãþi, o armonie pe care o simþi, uneori o cauþi; ea este mãcar simpatia, dacã nu dragostea socialã; ea este dragostea care trebuie sã ne înstãpâneascã inimile. Pot dormi liniºtiþi oamenii necinstiþi? Nu îi apasã greul pãcatului? Sã ajungi un om serios ºi cinstit, trebuie în primul rând sã fii cãlãuzit de principii ºi valori. Cinstea nu este o vocaþie, dar este o opþiune dobânditã prin educaþie, prin voinþã; defectele de caracter se pot corecta; pânã la sfârºitul vieþii avem a ne strãdui de învãþat… Cinstea e o floare rarã, este adevãrat! Ar trebui sã fie mult doritã, mult cãutatã. Omul cinstit nu minte, nu înºalã pe nimeni, nu umblã cu ºiretlicuri, nu furã, în

A

Rememorãri

Paul Everac (1924-2011) (III) „Publicul este forul infailibil, pe care trebuie sã-l educ, adicã sã-l fac failibil. ªi mai trebuie sã ºi intru în sufletul lui prin publicitate ºi mass-media, dar sã fiu ºi puþin constant, ca sã mã descopere posteritatea.“. - Paul Everac -

La rampa confesiunilorl Frecvenþa remarcatã, dar, mai ales, remarcabilã a operei sale pe scenele teatrale naþionale este motivatã în confesiunea retrospectivã deloc subiectivã a autorului: „Am avut multã vreme scena sub picioarele ºi privirile mele. Acum oficiez, din când în când, atitudinea de spectator. Nu mai sunt toreador !… Am scris peste 140 de piese. Cea mai mare parte s-au reprezentat, unele simultan, la câte opt-nouã teatre !… Pe vremea aceea, era o directivã de partid ca piesa româneascã sã fie pe primul loc.

Literatura era mai prosperã atunci. Oamenii nu se puteau expanda. κi întrebuinþau timpul unei lumi imaginare. Au apãrut o sumã de scriitori de mare talie: Eugen Barbu, Marin Preda, Petre Dimitriu, Horia Lovinescu, Aurel

niciunul dintre nenumãratele feluri în care se poate fura, el este sincer, spune ceea ce gândeºte ºi ceea ce nu distruge pe celãlalt, el nu vrea sã aibã decât ceea ce este al lui ºi ceea ce a dobândit pe drept. „Nu existã moºtenire mai preþioasã decât cinstea”, spunea William Shakespeare. ecinstea înseamnã corupþie, înseamnã abatere de la moralã. Autorul unui articol ne spune: „Transparency International definea corupþia astfel: Corupþia, în sens larg, reprezintã folosirea abuzivã a puterii încredinþate, fie în sectorul public, fie în cel privat, în scopul satisfacerii unor interese personale sau de grup; definiþia datã corupþiei în cadrul ONU ºi reluatã în strategia naþionalã anticorupþie este: esenþa fenomenului corupþiei constã în abuzul de putere sãvârºit în scopul obþinerii unui profit personal, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, în sectorul public sau în sectorul privat; dezbaterile din Parlament: pentru populaþie cauza principalã a corupþiei se transformã într-un complex de cauze situate la nivel sistemic, adicã legi prost fãcute ºi pe deasupra încãlcate în mod sistematic de chiar cei care ar fi trebuit sã vegheze la aplicarea lor. Clientelism ºi clici în competiþie pe resurse.” Necinstea este o hainã care îmbracã toate þãrile din lume, iar Transparency International a comunicat zilele acestea cã România este mai

N

Baranga... În mãsura în care piesele mele s-au jucat sunt ºi campion la piese refuzate !… Pot sã menþionez cel puþin piese importante care au fost scoase de pe scenã. Cicã nu erau corecte din punct de vedere politic !… Am fost ºi cenzurat, vai de mine !… Mi-a fost oarecum (sufleteºte) incomod sub comuniºti !…“. Statutul de privilegiat al regimului va fi asigurat ideologic, totuºi, de cãtre exponenþi de vârf ai puterii politice: Petru Groza, Dumitru Popescu supranumit Dumnezeu, coordonatorul incontestabil al cenzurii comuniste, Avram Bunaciu – acuzatorul public al mareºalului Antonescu la procesul criminalilor de rãzboi din 1946… Pe Nicolae Ceauºescu, l-a cunoscut în condiþiile tipice organizãrii vizitelor de lucru ale ºefului statului totalitar, fiind inclus într-un comitet selectat al scriitorilor format special pentru întâmpinarea „conducãtorului iubit” la Buzãu, în anul 1965. Paul Everac se confeseazã: „Am participat, toatã ziua, la diverse activitãþi… Ceauºescu se uita ciudat la mine cã, pe vremea aia, nu se prea purta barbã… Când s-a trezit cã stau la masã cu el, n-a mai rezistat: «Cine-i popa ãsta care se þine dupã mine ?»”. Surprins cã nu e popã, ci scriitor, Ceauºescu l-ar fi întrebat

Muzica zilelor noastre

Soţii Gheorghiu I-am revãzut joia trecutã. Reascultându-i cu opusuri multe. Pentru-un pian în doi. Adicã, la patru mâini. Purtând semnãturi numa’ una ºi-una. Mozart, Schubert, Debussy, Rahmaninov, Chopin, Fauré. ªi Brahms, în final. Cu „Dansuri ungare”, pline de culoare. Ultracunoscute, dar mereu pe plac. Cã sunt savuroase ºi înflãcãrate. Radiind a ceardaº, îmbiind la joc. Mândre-ntotdeauna ºi nemuritoare... Doamna, mai înverºunatã. Poate din pricina filelor nãzuroase cu partituri. Ce locului nu prea au stat. Maestrul, aºa cum îl ºtim. Complet dezinvolt, vrednic cât cuprinde, pe claviaturã. Treabã de vocaþie, nu-ncape-ndoialã. Sugerez din nou a i se dedica o întreagã searã la filarmonica loco. C-un dirijor de dânsul ales ºi cu lucrãri ale sale. Concertu-i pentru pian, o simfonie, burlescã. Ori dacã nu, mãcar „triplul” celebru. Cu Croitoru ºi Cazacu-n echipã, ca la Ploieºti, de curând. Ar fi triumfal, deplin meritat ºi cert onorant. Pentru Piteºti, mai ales. Semn, ºi p-aci, de normal ºi valoare. De isteþime-n condus ºi de respect pentru public. De performanþã-n culturã, chiar dacã-s vremuri cam tulburi. Sau tocmai de-aceea. Îmi dau cu pãrerea, deci nu dau cu parul. Cã e posibil mai scump sã ne coste de luna ce vine. Iar noi om plãti fãrã a crâcni, cã n-avem ce face... Adrian SIMEANU coruptã în anul 2011 decât în 2010. Un alt exemplar al tipului de corupt al tranziþiei spunea într-un interviu (citit într-un ziar) cã acela care încalcã legea e un prost, pentru cã legea e atât de permisivã în România, încât poþi sã faci ºi sã desfaci o grãmadã de lucruri cât se poate de legal, precizând cã el nu a încãlcat legea niciodatã, ºi, întrebat dacã a încãlcat moralitatea în afacerile sale, a rãspuns cã aºa ceva nu existã dacã vrei sã câºtigi bani în afaceri. Nu este ºi aceastã o dovadã de cinism? Mã întreb: oamenii cinstiþi ºi cu judecata dreaptã ce pot înþelege din toate aceste exprimãri, afirmaþii? Din toate aceste fapte necinstite ºi nepedepsite? ântuitorul ne spune cã „orice pom care nu aduce roadã bunã se taie ºi în foc se aruncã” (Matei 7, 19). Cine o va face? Cine trebuie sã o facã? Dar sã închei optimist cu un citat al unui filozof sicilian: „Omul este o eternã fãgãduinþã” adevãr izvorât dintr-o pãtrunzãtoare ºi îndelungatã analizã a sufletului omenesc. Eterna promisiune, eterna aºteptare a schimbãrii omului în bine… Vavila POPOVICI - SUA

M

dacã „literatura nu e datoare sã respecte realitatea”… „I-am zis cã e nevoie ºi de «transfigurare». S-au oprit din mâncat... Era un cuvânt eretic… Mi-am dat seama cã intrasem cu picioarele în «gherlã» ºi, am salvat situaþia, spunând cã am zis «transfigurare» ºi nu «desfigurare» !“. Credibil sau nu, Paul Everac mãrturiseºte cã „s-a bucurat la Revoluþie, pe care a petrecut-o în balcon”, deºi, dupã douã decenii de la „consumarea” ei, n-ar mai face-o, dramaturgul fiind profund consternat de evoluþia ulterioarã negativã a societãþii româneºti. „Ceauºescu a fost o mare personalitate care a avut multe acþiuni pozitive ºi ar merita stimã mare din partea noastrã. Astãzi, aº adera la un partid comunist, ceea ce n-am fãcut atunci când am fost solicitat !… Atunci se murea de foame pentru plata datoriei externe, azi – ca sã se îmbogãþeascã niºte lepre !“ afirmã nostalgic, dar cu evidentã tentã justiþiarã, decanul de vârstã al dramaturgilor români…

Grigore CONSTANTINESCU (va urma)

Tipografia ARGEªUL imprimã în policromie ■ ziare ■ reviste ■ cãrþi ■ cataloage ■ calendare ■ afiºe ■ pliante ■ postere ■


8

ARGEªUL

● săgetătorul Opinii tinere

Dreptul la.... lene Observãm în zilele noastre o tendinþã tot mai mare a tinerilor de a fi nemulþumiþi. Conform noilor vremuri, tinerei generaþii i se cere prea mult... Da, domnule, prea mult! În ce sens? Prea mult studiu. Cãci, dacã e sã o luãm aºa, învãþãmântul nu mai e demult ce a fost odatã. Pãrinþii ºi bunicii noºtri care vãd diferenþa între ce a fost ºi ce se întâmplã acum o spun pe ºleau: prea multã nepãsare, prea mult tupeu ºi aºteptãri prea mari... pe degeaba! Cum ar spune bunica mea, toþi sunt niºte „zgarandivi”, adicã niºte mofturoºi. Aºadar, care sunt nemulþumirile tinerilor? Am stat de vorbã cu mai mulþi elevi ºi am aflat pãrerea lor despre problema studiului. “Ai fi dispus sã participi la o grevã pentru a-þi cere dreptul la... lene?” Iatã ce am aflat: „Mi se pare un lucru pueril ca tinerii sã se plângã pentru cã au de învãþat sau pentru cã au de fãcut teme. Este normal sã vii la ºcoalã ºi sã-þi dai silinþa la materiile care te intereseazã. Dacã sunt materii care nu îþi plac, atunci poþi pleca, dar îþi asumi ºi consecinþele. Greva mi se pare exageratã”, susþine A.S. A.A. spune: „Nu mã deranjeazã sã merg la ºcoalã, deºi mi se pare cã orele ar trebui sã fie mai atractive. Cu toate acestea, nu aº face grevã. Învãþ la materiile care mã intereseazã, iar la cele mai puþin importante îmi fac de lucru citind sau învãþând la ceva mai important pentru mine.” O opinie asemãnãtoare reiese ºi din spusele elevei L.P.: „Nu aº face grevã pentru cã nu ar avea rost. La ºcoalã oricum nu prea se pune accent pe ce este important!” Existã ºi pãreri mai dure. A.D., elevã în clasa a XII-a, spune: „Profesorii ar trebui sã fie un ajutor în plus pentru elevi. Eu, de exemplu, învãþ singurã la materiile pentru examenul de bacalaureat. Nu aº face grevã, deoarece cred cã nu ar rezolva nimic. Profesorii vin la ºcoalã din obligaþie, nu pentru a ne oferi sprijinul lor. Se pune prea mult accent pe materiile mai puþin importante, iar materiile importante sunt lãsate la urmã!” O altã elevã în clasa a XII-a afirmã: ”Am nevoie de mult timp acasã ca sã învãþ. Din pãcate, pierd mult timp la ºcoalã ºi sunt obositã când ajung acasã, însã trebuie sã rezist ca sã fac faþã. Dacã am putea sã ne alegem mai multe opþionale, cred cã ar fi mult mai eficient pentru formarea ºi instruirea noastrã! Eu, una, m-aº duce la grevã! Eu am nevoie de mai mult timp liber. Cu toate astea, sunt sigurã cã mulþi dintre cei care m-ar acompania ar dori sã aibã parte de mai mult timp liber pentru a sta degeaba, însã mie îmi trebuie fiecare secundã din zi, pentru cã nu îmi ajunge timpul sã mã pregãtesc destul. Mai bine stau acasã ºi învãþ singurã, decât sã merg la ºcoalã, doar pentru a onora cu prezenþa-mi sala de curs!” O concluzie? Din rãspunsurile de mai sus se pare cã vinovat ar fi sistemul de învãþãmânt, ce include materii nefolositoare pentru elevi. Este greva o soluþie? Personal, cred cã grevele ar trebui lãsate pe seama altora. Generaþia tânãrã are prea multe lucruri de fãcut. Aºa cã haideþi sã ne dãm silinþa sã fim cât mai buni! La urma urmei, noi suntem viitorul României! Alexandra CIOBOTARU

13 decembrie 2011

Un suf le t dăr uit ar t ei Astfel îl defineºte criticul ºi istoricul literar, prof. Grigore Constantinescu, pe scriitorul ºi artistul plastic Constantin Samoilã, autor al expoziþiei de picturã pe sticlã, metaloplastie ºi gravuri, simbolic intitulatã „Fãrâme de iubire”. Nu fiindcã ambii sunt concetãþeni din satul argeºean Poenãrei, ci pentru candoarea obiectelor cu har ºi trudã lucrate, caracterizând, de fapt, sufletul artistului. Iar iconografia ºi lucrãrile de inspiraþie istoricã reprezintã iubirea autorului faþã de credinþa ºi de istoria neamului românesc, iubire faþã ºi de darurile cu care Dumnezeu a înzestrat lumea, pãmântul ºi natura, aducând la rang artistic plante, frunze, fructe din grãdina proprie. Aureolându-le în culori vii, artistul ºi-a conceput astfel lucrãrile, încât sã parã însufleþite, cu multã încãrcãturã sentimentalã. De aici, credem, distinsul cãrturar a folosit sintagma: „Constantin Samoilã - un

suflet dãruit artei, iar creaþia sa - o artã dãruitã sufletului.” Moderatoare mai tuturor evenimentelor culturale desfãºurate la Biblioteca Judeþeanã, poeta Denisa Popescu, la o lansare de carte, zicea: „Marii artiºti s-au oprit asupra lucrurilor mãrunte, lucruri pe care omul de rând nu le ia în seamã, iar ei au fãcut din acestea opere celebre.” Ne duce gândul la autorul „Cuvintelor potrivite”: „Din bube, mucegaiuri ºi noroi\ Iscat-am frumuseþi ºi preþuri noi” ( „Testament”). Cum orice eveniment cultural ºi artistic te determinã sã mai evadezi din cenuºiul vieþii cotidiene, sã uiþi de crizã ºi de îngheþarea salariilor ºi a pensiilor, de gargara politicianistã ºi de câte se mai întâmplã în România multilateral destrãmatã ºi jefuitã, am fost prezent la vernisajul frumoasei expoziþii sub cupola Bibliotecii Judeþene „Dinicu Golescu”, gazdã admirabilã a mai multor evenimente culturale pe care le

onoreazã cu prezenþa sa însuºi directorul instituþiei, domnul Octavian Sachelarie. În deschidere, Corala „D.G. Kiriac“, alcãtuitã din profesori, ingineri, preoþi ºi studenþi, cunoscutã în þarã ºi peste hotare datoritã calitãþilor interpretative, avându-l dirijor pe maestrul George Paraschivescu, iar ca soliºti vocali pe remarcabilii Daniela Hodajeu (sopranã), Emanuel Cojocaru (tenor 1) ºi Savu Virgil (bas), a prezentat un program de colinde ºi alte cântece religioase care ne-au mers la suflet. Revenind la meritele artistului plastic Constantin Samoilã, putem spune cã, prin mirajul expoziþiei sale, ne-a oferit o primenire lãuntricã de care lumea are nevoie. Nu ºtim dacã „pictura este o poezie tãcutã, iar poezia o picturã grãitoare”. Dar evenimentul artistic aici consemnat a confirmat acest adevãr, fiindcã, la Biblioteca Judeþeanã, deºi ne aflãm în împãrãþia cuvintelor ºi a nemuritoarelor spirite literare ºi

ºtiinþifice, e loc pentru artã ºi pentru orice creator autentic. Oamenii îºi pot gãsi mãcar hrana spiritualã, într-o vreme când, se pare, luminiþa speranþei de la capãtul tunelului abia mai pâlpâie. Dar cum nicio minune nu þine o veºnicie, vorba domnului profesor Marin Ioniþã - prefaþatorul monografiei „Corala «D.G. Kiriac» - Cântând prin Europa”, autor Constantin Samoilã - a sosit momentul retragerii fiecãruia care încotro. În ceea ce mã priveºte, mi-am amintit cã, de fapt, tot proza vieþii mã urmãreºte, iar în privinþa televizorului, va trebui sã folosesc mai des telecomanda, mãcar sã nu mai aud ºi sã nu mai vãd atâta demagogie politicianistã postrevoluþionarã, când bãtãliile se duc „pentru þarã ºi popor“. Sã le fie bine... dumnealor, care ne-au amãgit ºi ne-au dezamãgit, ei tot îmbogãþindu-se, iar noi tot tragem barca pe uscat. Gheorghe MOHOR

Scriitori, publicişti şi folclorişti ai Argeşului Pro memoria

Mihail A. Diaconescu (n. la 8 noiembrie 1937 în Priboeni, din Muscel) A absolvit, în 1960, Facultatea de Filologie a Universitãþii din Bucureºti. În 1972 a obþinut titlul de doctor în filologie la Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iaºi cu o tezã intitulatã „Gib I. Mihãescu. Prezentare monograficã“ publicatã în volum în 1973, în colecþia „Universitas“ a Editurii „Minerva“. A debutat în publicistica literarã în 1960. Editorial a debutat în 1963 cu romanul „Visele au contururi precise“. Între 1960-1964 a fost profesor de limba românã, limba latinã, logicã ºi psihologie la Liceul “ªt. O. Iosif” din Rupea, jud. Braºov. Între 1965-1985 a fost asistent, lector ºi conferenþiar, ºef de catedrã la Universitatea din Piteºti. În 1966 a înfiinþat revista literarã ºi culturalã „Argeº“, pe care a condus-o pânã în 1969. Este cofondator al revistelor „Astra“ (1966), „Noua revistã românã“ (1996) ºi „Analele Universitãþii «Spiru Haret»“, Seria Filologie, Limba ºi Literatura Românã (1999). În octombrie 2001 a reînfiinþat revista „Argeº“. Între 1972-1975 a fost Gastdozent (conferenþiar oaspete) la Institutul de Romanisticã al Universitãþii Humboldt-Berlin, unde a þinut cursuri, a condus seminarii ºi a îndrumat elaborarea unor teze de licenþã cu subiecte româneºti. Între 1985-1995 a lucrat în calitate de cercetãtor ºtiinþific principal la Institutul de Istorie ºi Teorie Literarã “G. Cãlinescu” al Academiei Române. În prezent þine prelegeri la Facultatea de Limbi Strãine a Universitãþii “Spiru Haret” din Bucureºti. În ultimii ani a þinut, de asemenea, cursuri la Facultatea de Sociologie a Universitãþii din Bucureºti, precum ºi la Facultatea de Filologie ºi Istorie ºi la Facultatea de Teologie Ortodoxã a Universitãþii din Piteºti. În calitate de profesor universitar a fãcut parte din numeroase comisii care au acordat titlul de doctor în filologie unor eminenþi doctoranzi. Este autorul romanelor „Culorile sângelui“ (1973), „Adevãrul retorului Lucaci“ (1977), „Umbrele nopþii“ (1980), „Marele cântec“ (1982), „Cãlãtoria spre zei“ (1982), „Speranþa“ (1984), „Depãrtarea ºi timpul“ (1986), „Sacrificiul“ (1988), „Nopþi ºi neliniºti.

Pseudojurnal metafizic“ (2008) concepute drept pãrþi ale “fenomenologiei narative a spiritului românesc”, pe care a teoretizat-o în diferite studii, eseuri, articole ºi interviuri. Romanele sale au apãrut în numeroase ediþii. De-a lungul anilor a publicat în þarã ºi în strãinãtate numeroase studii, comunicãri, articole, cronici, recenzii ºi eseuri de teoria literaturii, istoria culturii, filozofia istoriei, esteticã ºi istoria literaturii. O parte din ele au fost adunate în volumul „Istorie ºi valori“ (1994). A prezentat comunicãri la reuniuni ºtiinþifice internaþionale desfãºurate la Bucureºti, Berlin, Leipzig, Halle, Sofia, Bonn, Chiºinãu, Paris. A efectuat cãlãtorii ºi stagii de studiu în arhive, muzee ºi biblioteci din Ungaria, Austria, Slovacia, Siria, Germania, Bulgaria, Polonia, Cehia, Belgia, Luxemburg, Franþa, Cipru, Elveþia, Cetatea Vaticanului, Italia, Israel, Palestina, Iordania, Egipt. În 1996 Universitatea din Oradea i-a acordat titlul de Doctor honoris causa pentru întreaga sa operã literarã ºi ºtiinþificã. În 2005 a primit titlul de cetãþean de onoare al municipiului Brad din judeþul Hunedoara “pentru prestigioasa sa activitate literarã, publicisticã, filozoficã ºi didacticã”. În 2007 a primit titlul de Cetãþean de onoare al comunei Vultureºti din judeþul Argeº (este comuna unde a copilãrit ºi a scris o parte din cãrþile care l-au fãcut cunoscut). Tot în 2007 a primit titlul de Cetãþean de onoare al judeþului Argeº „pentru întreaga activitate depusã”. Mihail Diaconescu este membru titular al Uniunii Scriitorilor din România. O parte din proza sa (romane ºi fragmente de romane) a fost tradusã în limbile germanã, francezã, englezã, rusã. Mihail Diaconescu face parte din Comitetul ªtiinþific European al Societãþii Ad Fontes. Alle Fonti Dell‘Unita D’Europa aflate sub patronajul Secretariatului General al Consiliului Europei, al Preºedinþiei Republicii Italia ºi al Preºedinþiei Consiliului de Miniºtri al Republicii Italia. Din Societate mai fac parte actuali ºi foºti ºefi de state, primi miniºtri, miniºtri, deputaþi, senatori, episcopi, mitropoliþi, cardinali, ambasadori, universitari, teologi, istorici, scriitori, intelectuali de mare prestigiu, cunoscuþi pentru promovarea valorilor creºtine ºi

europene. Societatea organizeazã importante reuniuni ºtiinþifice internaþionale pe tema unitãþii spirituale europene. Participarea lui Mihail Diaconescu la reuniunile Comitetului ªtiinþific European al Societãþii Ad Fontes, Alle Fonti Dell‘Unita D’Europa este deosebit de activã. Criticii ºi istoricii literari de cele mai diferite orientãri sunt de acord cã îmbinarea specificã de date documentare, flux narativ plin de tensiune dramaticã, descrieri pitoreºti alternând cu cele fantastice, dezbateri morale, simboluri etnospirituale ºi particularitãþi stilistice din romanele lui Mihail Diaconescu au marcat profund ºi definitiv evoluþia prozei artistice româneºti. Tratatul „Prelegeri de estetica Ortodoxiei“ (vol. I, „Teologie ºi esteticã“; vol. II, „Ipostazele artei“), pe care l-a publicat în 1996, este o lucrare realizatã pe o largã bazã interdisciplinarã. El nu are o anticipare în ºtiinþa româneascã ºi europeanã. Adoptarea metodei dialecticospeculative, amploarea viziunii, spiritul analitic, dar îndeosebi structurarea sistematicã ºi integratoare a fiecãrei expuneri asigurã perspectiva transdisciplinarã a demonstraþiilor. Prefaþa „Terra mirabilis“ la albumul de artã „Biserici ºi mânãstiri ortodoxe. Orthodox churches and monasteries. Romania“ (1998) este o ilustrare a tezelor ºi demonstraþiilor cuprinse în „Prelegeri de estetica Ortodoxiei“. Creaþiile artistice realizate în „Istoria Ortodoxiei româneºti“ sunt interpretate stilistic ºi estetic pe o largã bazã documentarã, comparatistã ºi teologicã. Tratatul „Istoria literaturii dacoromane“ (1999) este o sintezã ºtiinþificã cu caracter fundamental, unicã în cultura românã ºi europeanã. El constituie o noutate întrun domeniu de strictã actualitate datoritã prezentãrii scriitorilor dacoromani de valoare universalã din secolele I-VI – Aethicus Histricus, Sfântul Ioan Cassian, Sfântul Niceta de Remesiana, Sfântul Dionisie Smeritul ºi Areopagitul, Leontius Byzantinus, Ioan Maxentius ºi alþii. Aceºtia sunt incluºi în programele analitice ale cursurilor de literaturã românã pentru licee ºi facultãþile de filologie. Volumul „Antologie de literaturã dacoromanã. Texte comentate“, publicat în 2003 la Casa de Producþie ºi Editurã Corifeu, este o completare necesarã la tratatul Istoria literaturii dacoromane.

Tipografia ARGEŞUL imprimă în policromie ■ ziare ■ reviste ■ cărţi ■ cataloage ■ calendare ■ afişe ■ pliante ■ postere ■


9

ARGEªUL

● săgetătorul

13 decembrie 2011

Nor ocul ţi-l faci cu mâna t a, poezia cu inima... În exil... mai toþi emigranþii aleargã dupã prosperitate ºi prea puþini se gândesc la viaþa artisticã ºi spiritualã. În America de Nord, de exemplu, capitalismul te obligã la transformãri majore, sfârºind prin a te corupe. Sistemul social-economic te asimileazã, iar dacã vrei sã fii sau sã rãmâi poet, o specie rarã pe acest continent (comparativ cu miile de creatori din România), de cele mai multe ori trebuie sã evadezi din prezent ºi sã cãlãtoreºti departe, în lumea nostalgiilor, sau altundeva, într-o lume imaginarã. Totuºi, Lia Ruse, o autoare prea puþin cunoscutã în diaspora canadianã, poate datoritã discreþiei cu care abordeazã librãriile ºi publicul cititor, a gãsit formula împãcãrii trecutului cu a prezentului, printr-o poezie plinã de candoare ºi optimism. În anul 2011, autoarea desãvârºeºte „A treisprezecea carte”, un volum antologic, publicat la editura ARGEª PRESS, care cuprinde aproape douã sute de poezii. Prefaþa cãrþii este semnatã de Mihai Golescu, postfeþele de Adrian Erbiceanu ºi Ortansa Tudor, iar recenziile din interior (am fi preferat sã fie inserate la sfârºitul cãrþii) aparþin profesorului Nicolae Spinei, criticului Sergiu I. Nicolaescu ºi, din nou, lui Adrian Erbiceanu ºi Ortansei Tudor. De altfel, esenþa acestui volum ºi personalitatea Liei Ruse sunt bine punctate de Mihai Golescu în prefaþã ºi pe coperta a patra, nelãsând loc niciunei confuzii: „Mai relevant mi se pare cã suava fiinþã femininã ºi-a

extras seva liricã din pãmântul cultural al Argeºului, în special din spaþiul spiritual de la Teiu, acolo unde s-a nãscut ºi Vladimir Streinu, sevã care a urcat prin tija timpului ºi a crinului poetic ca sã alimenteze ºi sã contureze pregnant o personalitate artisticã, mai întâi aici, în România, apoi în Canada, unde a emigrat ºi unde a continuat sã transfigureze ºi distileze trãiri, sentimente, atitudini, idei, regrete ºi entuziasme, nostalgii ºi recurenþe, imagini ºi amintiri, toate topite în creuzetul unui joc secund numit artã poeticã ºi concretizat în florilegii lirice.”

Textele antologate ºi prezentãrile care le preced sunt în mãsurã sã demonstreze rolul catalizator al operelor literare dacoromane în timp, de-a lungul civilizaþiei umane. Prin mesajul moral ºi constanta lor creºtinã-ortodoxã, aceste lucrãri poartã în lume sufletul (paideuma) poporului român încã de la începuturile sale. Volumul „Farmecul dialecticii ºi fenomenologia narativã“ (2001) conþine teoriile lui Mihail Diaconescu despre roman, natura specificã a epicului ºi “fenomenologia narativã a spiritului românesc”. Ca scenarist ºi regizor de filme documentare Mihail Diaconescu a realizat serialul „Dobrogea creºtinã. Harta spiritualã“ în 13 episoade a câte 30 de minute fiecare. Personalitatea ºi opera lui Mihail Diaconescu sunt obiectul unor ample prezentãri în numeroase lucrãri de criticã ºi istorie literarã precum ºi în dicþionare de autori elaborate în România ºi în alte þãri.

Silvia P. Popescu (n. 9 noiembrie 1950, Pieleºti, Dolj) Profesor, bibliolog. Stabilitã în Piteºti în anul 1952. Liceul Zinca Golescu Piteºti, Universitatea Al. I. Cuza Iaºi, Facultatea de Filologie (1969-1973). Profesor de limba românã ºi limba englezã în învãþãmântul preuniversitar: Târgu Frumos (19731974), Iaºi (1974-1984). Bibliotecar gradul I, Biblioteca Universitãþii Tehnice Gh. Asachi Iaºi, Serviciul Comunicarea documentelor (1984-2006). Colaborãri: articole, recenzii, în „Mitropolia Moldovei ºi Sucevei”, „Cronica” (Iaºi), „Revista Românã” (Iaºi), Argeº – „Cultul Eroilor”; comunicãri. Volume publicate: „Amintiri despre G. Topîrceanu” (1987; ediþia a doua, 2006); „Tãrâmul tãcerii: Cimitirul Sfântul Gheorghe din Piteºti” (2008, în colaborare cu preot Marin Drãguºin ºi drd. Silviu Buburuzan); „Preotul Marin Drãguºin, pagini de portret”, volum omagial (2009); „Lingvistul ºi scriitorul Ion Popescu-Sireteanu. Articole, cronici ºi recenzii publicate pe seama cãrþilor sale” (2010). Colaboreazã cu articole, recenzii în „Mitropolia Moldovei ºi Sucevei“, „Cronica“ (Iaºi), „Revista românã“ (Iaºi), „Argeº“ etc. Prezentã în vol. colective (1985-2008).

„A treisprezecea carte” cuprinde poezii din volumele „Freamãt de mai în colorit de toamnã” – Editura „Basarab I“, Curtea de Argeº, 1994, „Aerul din preajmã” – Editura EXAX, Piteºti, 1995, „Picturi sonore” – Editura TIP – NASTE, Piteºti, 1996, „Lumi strãvezii” – Editura „Zodia Fecioarei“, Piteºti, 2000, „Sculpturi în aripa timpului” – Editura „Lilion Ruse“, Montréal, 2001, „Lumini suave” – Editura „Lilion Ruse“, Montréal, 2005, „La poarta unui anotimp” – Editura „Lilion Ruse“, Montréal, 2006, „Desprinderi” – Editura „Lilion Ruse“, Montréal, 2007, „Clipe sprijinite-n gânduri” – Editura „Lilion Ruse“, Montréal, 2008, „Scânteieri în oglinzi” – Editura ASLRQ, Montréal, 2009, „Reflectãri” – Editura ASLRQ, Montréal, 2010 - ºi „Arcada timpului” – Editura ASLRQ, Montréal, 2011. Lia Ruse este devotatã în primul rând versului clasic, fiind pasionatã de sonet sau rondel, dar are curajul sã versifice ºi în stil liber, mizând pe muzicalitate interioarã ºi rime la distanþã, poeziile producând la citire adevãrate reverberaþii. Efectele acustice ºi elementele simboliste din naturã, mai ales când sunt evidenþiate anotimpurile, se susþin reciproc, se îmbinã armonios, dovedind mãiestria autoarei de a prezenta un cadru fermecãtor ºi de a transmite un refren mângâiat pe corzile inimii. Lirica femininã a Liei Ruse, fãrã incizii dureroase în umbrarele conºtiinþei, are acea menire de a ne

Narcis Stelian Zãrnescu (n. 11 noiembrie 1948, Câmpulung, judeþul Muscel) Cadru didactic universitar, limba ºi literatura francezã, doctor în filologie, redactor, editor, consilier parlamentar, Direcþia Relaþii Externe, Camera Deputaþilor (1995), critic ºi istoric literar, traducãtor. Studii: Liceul „Dinicu Golescu“, Câmpulung, Argeº (1966); Facultatea de Filologie, Universitatea din Bucureºti (1971); doctorat, Universitatea din Bucureºti (1984), cu teza „Dialectica receptãrii operei literare“ (conducãtor ºtiinþific prof. univ. dr. Romul Munteanu); Academia de Studii Economice Bucureºti („Teorii ºi doctrine economice“, conducãtor ºtiinþific prof. univ. dr. Nicolae Vãleanu) (2001). Activitate profesionalã ºi literarã: cadru didactic, Liceul Teoretic Câmpina (1971-1979), Institutul de Învãþãmânt Superior, Piteºti (1979-1984); colaboreazã la periodicele „Argeº“, „România literarã“, „Cahiers d’études roumaines“; redactor la revista „Sãptãmâna“, Bucureºti (1984-1989); editor, publicaþiile „Oblio“, „Revanºa“, „LIR“, Bucureºti (1989-1995); asociat, Universitatea „Spiru Haret“, Bucureºti (1997); publicã volumele „Stendhal“, Bucureºti, 1980; „La poésie française au XVI-e siècle“, idem, 1998; traduce din limbile francezã ºi englezã; iniþiazã Cercul interdisciplinar „Intersem“ (1980) al profesorilor de diverse specialitãþi din Argeº; se documenteazã la universitãþile din Europa, Asia, America de Sud.

Gheorghe Toma (n. 15 noiembrie 1949, Domneºti, Muscel) Liceul Teoretic din Domneºti, Liceul Militar „Dimitrie Cantemir“ din Breaza (1967); ªcoala Militarã de Ofiþeri Activi „Mihai Viteazul“, arma tancuri, din Piteºti (1970); Facultatea de Automobile, Piteºti (1977); curs de perfecþionare, comandanþi de companie tancuri (1980), doctorat, 1994.

N

prezenta lumea dintr-o perspectivã pe care mulþi o ignorã, nemaifiind capabili sã aprecieze frumosul ºi puritatea din jur. Tocmai de aceea avem nevoie de astfel de autori care ne redeschid porþile percepþiei ºi ne îndeamnã la iubire neþãrmuritã. Dar sã nu credem cã lirismul Liei Ruse este numai roz-bombon. Uneori are un „Vuiet de singurãtate” (pag. 13), amintindu-ne cã viaþa este ca un zbor neîntrerupt în clepsidra astralã (superbã metaforã): „Zboruri ne-ntrerupte în clepsidra astralã... / Cu puf de sãlcioarã însãilat în vânt / Se scurge martie, în larmã ancestralã / În jocuri vegetale, iar picurând pãmânt… // Acum, când izbucnesc clipe-mperecheate / Când orbita zilei în sine dospeºte, / Eu mã opresc în vuiet de singurãtate / Sã lipesc trecutul, pe golul care creºte!” Cu alte cuvinte, poezia Liei Ruse meritã sã fie cititã ºi apreciatã. Din pãcate, soarta poeþilor este una tristã, ei ajungând sã-ºi distribuie singuri cãrþile, chiar sã le ofere pe nimic uneori, fãrã ca efortul lor sã fie apreciat aºa cum trebuie, mãcar din respect, printr-o simplã lecturã. Câte comori existã prin biblioteci fãrã sã ºtim de ele? Se spune cã norocul þi-l faci cu mâna ta. Poezia o faci însã cu inima, mâna fiind doar o prelungire a dragostei ºi a suferinþei, iar ochii celorlalþi o reîntoarcere la divinitate ºi originea cuvântului. Chiar dacã omenirea se duce de râpã, norocul nostru este... cã mai existã poeþii! Ionuþ CARAGEA

Lector, Catedra de tacticã generalã din cadrul Academiei Militare (1985-1992); prof. univ. ºi ºef al comisiei didactice la Catedra de tacticã generalã pentru mari unitãþi de tancuri (din 1992); ºef, Catedra de artã operativã (din 1995); decan, Colegiul de Comandã ºi Stat Major, în cadrul cãruia se pregãtesc generalii ºi ofiþerii superiori din Ministerul Apãrãrii Naþionale, Ministreul de Interne, Serviciul Român de Informaþii (din 1997); conducãtor de doctorat în Academia de Înalte Studii Militare. Publicã numeroase manuale ºi cãrþi de specialitate (1983-2003). Membru corespondent al Academiei Oamenilor de ªtiinþã din România; membru al Comisiei de ªtiinþe Militare din Consiliul Naþional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor ºi Certificatelor Universitare (din 1999); general de brigadã, prorector al Academiei Naþionale de Informaþii. Distincþii: Insigna de profesor „Alere Flammam“; Diploma de excelenþã a Fundaþiei Jandarmeriei Române (2000) acordatã pentru contribuþia de cercetare ºtiinþificã.

Costin Tãnãsescu (n. 22 noiembrie 1971, ªtefãneºti, Argeº) Membru al Cenaclului „Cafeneaua literarã”, Piteºti. Preocupãri literare: debuteazã în suplimentul cultural al cotidianului „24 de ore”, Iaºi, 2004). Obþine locul al II-lea la Concursul Naþional de Poezie „Pe aripile visului”, Reghin. Volume reprezentative: „Mi amor”, Editura „Carminis”, Piteºti (redactor de carte, Virgil Diaconu); „Vrãjitoarea”, Editura „Brumar” (editor Robert ªerban, redactor de carte Marian Barbu). A publicat ºi în volume colective de cenaclu, nr. 4 ºi 5 „Virtualia”, Iaºi, antologii coordonate de poeta Alina Manole. Margareta M. ONOFREI, Marian STOICA

OTÃ: Tirajul ediþiei I a Dicþionarului biobibliografic „Scriitori, publiciºti ºi folcloriºti ai Argeºului”, de Marian Stoica ºi Margareta M. Onofrei, apãrut la Editura „Argeº Press”, s-a vândut în totalitate. Se aflã în pregãtire ediþia a II-a adãugatã ºi revãzutã, care va apãrea pe piaþã în lunile urmãtoare. Cei care doresc sã-ºi rezerve un exemplar o pot face la secretariatul cotidianului „Argeºul”, la telefon 0248/217704, sau luând legãtura cu autorul Marian Stoica.

Ion Cârstea

„Sub lumina stelelor“ E o minune ca în capitalismul de cumetrie, în cruntã crizã economicã ºi moralã ce ne macinã, sã mai aparã ºi cãrþi. Se mai gãseºte câte un sponsor, câte un Mecena care, de silã, de milã, se mai îndurã sã-ºi dea obolul la câte un act de culturã. (Destui oameni cu bani nu cunosc sau nu vor sã înþeleagã legea sponsorizãrii ºi nu se îndurã de câteva zeci de mii de lei, pe care, oricum, le dau la impozitul pe profit.) De un asemenea sprijin s-a bucurat ºi Ion Cârstea pentru a-ºi tipãri romanul „Sub lumina stelelor“, apãrut recent la Editura „Pegasus Press“, Bucureºti. Cartea este autobiograficã, un CV de mai mare întindere, pe vreo patru sute ºi ceva de pagini. Este un roman de dragoste ce face trimitere la „Elevul Dima dintr-a ºaptea“. Zvãpãiata imberbã Reluþa, vecina de peste drum de casa bunicului, care avea sã devinã profesoarã, ºi misterioasa Lena, deja profesoarã la Conservator, îi marcheazã viaþa sentimentalã lui Ion Receanu, personajul principal al romanului. Departe de a fi frivole, în ciuda unor abundente (uneori poate exagerate) noþiuni de anatomie femininã, cele douã mari iubiri rãmân mereu pure, diafane, tandre, pline de prospeþime. Printr-o observaþie mai atentã, aceste iubiri, ca ºi cele care vor mai fi urmat, se vãd a fi suporturi de care autorul se foloseºte pentru a fi investigate zone ºi stãri de lucruri de profunzime. Întocmai cum a fãcut cu peste treizeci de ani în urmã un alt scriitor recean din... Bucureºti, Bãdiþã Pandelea, în strãlucita lui trilogie, despre care am avut bucuria sã public trei cronici în presa vremii, tot aºa procedeazã ºi Ionicã al lui Cârstea-Ustruc, ºi el recean ºi bucureºtean. Între cei doi, ale cãror familii s-au aflat la câteva sute de metri în Recea de Jos, existã o serie de similitudini. Ionicã, precum Bãdiþã, nu are nevoie sã-ºi „inventeze“ eroii cãrþii. Ilie Ustruc, taicu, adicã bunicul autorului, Lixãndrina, bunica, Niculae Tintiricã, Ceace, Carciu, Ilie ºi Costicã Þiculescu, Matei al Stoichii, Badea Teacã, Curticioaia, colegele de ºcoalã primarã Victoriþa ºi Marioara au trãit aievea în satul natal al autorului, s-au numit astfel în evidenþa registrelor stãrii civile din Recea. Tot aºa ºi cu toponimele Anini - unde printre stoguri (ºi ºire n.n.) de grâu aliniate în aria de treierat se strecura în dragoste Ion Receanu cu iubita lui - Poiana Morii, Vlãdaia, Þarina, Dealul Nigraºului, Coasta Înaltã, Mânãila Micã ºi Mare; ele nu sunt nãscocite, ci deseneazã geografia comunei Recea. „Sub lumina stelelor“, dincolo de nostalgia ce-l cuprinde pe omul împins de viaþã departe de locul copilãriei, pune în faþa cititorului douã lumi: cea a satului ºi cea a oraºului. Fiu de ceferist la Griviþa ºi nepot de gospodar aºezat în vatra satului sãu, Ion Cârstea evocã viaþa patriarhalã, construitã pe temeiuri solide, cumsecãdenia ºi cinstea þãranului, grijile ºi nevoile lui. În celãlalt plan sunt aduse în atenþie suferinþele pricinuite de ultimul rãzboi mondial, foametea, tifosul, râia, mizeria ce bântuiau în lumea sãracã de la periferia capitalei, proletcultismul ce pãtrunsese ºi în ºcoalã. „Vreau sã fac ºcoala o citadelã a comunismului“, zbiera Profir Zglãvuþã, directorul-muncitor cu carnet de ilegalist, temut nu numai de profesorii ºi elevii liceului, ci de un oraº întreg. Noroc cã nu a reuºit! „Imn femeii“, cum se subintituleazã „Sub lumina stelelor“, prima parte a unei trilogii promise, se integreazã în patrimoniul literar naþional, adãugându-se operei ai cãror autori îºi au rãdãcinile în comuna de câmpie Recea, nu departe de Siliºtea-Gumeºti a marelui Marin Preda. M. MANOLACHE P.S. Lansarea cãrþii va avea loc duminicã, 18 decembrie a.c., la ora 10, în Sala Sindicatului Instalaþii Feroviare (ieºirea din metrou spre casele de bilete), de la Gara de Nord, Bucureºti, etajul 2.

Tipografia ARGEŞUL imprimă în policromie ■ ziare ■ reviste ■ cărţi ■ cataloage ■ calendare ■ afişe ■ pliante ■ postere ■


10

● săgetătorul

ARGEªUL 13 decembrie 2011

Cozile noas tr e de t opor (II) „Analiza spectralã” la care semnatarul articolului Declinul României supune istoria noastrã din ultimii ºaizeci de ani (adicã din 1951 pânã la zi) scoate în evidenþã, ca ºi experimentul similar din fizicã, componentele socotite de Domnia Sa a da întregul caracterizat drept „coborârea pe panta destinului într-o zonã în care survine ireparabilul neputinþei de a te mai ridica”. Aceste componente, echivalente culorilor în care se descompune lumina în analiza spectralã, ar fi dupã dânsul: Primul, „ocuparea României de cãtre armata rusã, urmatã de ocuparea internã de cãtre comuniºtii locali”. Aceasta „a însemnat instaurarea deplinã ºi, posibil definitivã, a decadenþei, a întreruperii energiilor active la nivel istoric ale poporului român”. Al doilea: „Incapacitatea majoritãþii românilor de a se opune acestei ocupaþii” ceea ce „a dus la instaurarea unei puteri comuniste locale de un primitivism ºi de o violenþã unice în context est-european”. Al treilea: „Aceastã cãdere masivã a întregii societãþi sub dictatul represiv al regimului comunist a fãcut ca orice opoziþie, orice rezistenþã sã fie anihilatã, iar internalizarea dictatului comunist sã fie masivã ºi profundã”. În sfârºit, al patrulea: „Societatea româneascã a intrat în malaxorul bolºevic complet nepregãtitã. Eroica rezistenþã armatã anticomunistã a unor grupuri rebele din munþii României nu poate modifica bilanþul de ansamblu al cãderii României. În luptã cu regimul comunist, poporul român a pierdut bãtãlia”. Dar cea mai neagrã culoare a spectrului îi pare a fi în ultimã instanþã ontologicã: alterarea iremediabilã a fiinþei morale a poporului român: „Dupã cincizeci de ani de inginerie socialã comunistã, de represiune, de colaborarea cu regimul, românii ies adânc loviþi ºi modificaþi în raporturile lor umane intime. Uriaºa maree de minciunã ºi de perversitate duplicitarã cotidianã a lãsat urme adânci în societatea româneascã. Aici bãtãlia este pierdutã în aceastã intimitate a umanitãþii noastre pervertite”. A ne face sã credem, sã „internalizãm” cele de mai sus, este fãrã îndoialã misiunea celui care a semnat acest articol ºi cãruia nu-i putem refuza reprezentativitatea pentru „hapul” servit naþiunii de o specie de intelectuali români care nu s-a nãscut însã din catastrofele organizate cu fiinþa noastrã de cei 45 de ani de ocupaþie sovieticã ºi de regim comunist, ci este produsul direct al ultimilor 21 de ani care au urmat celor petrecute în decembrie 1989. Misiunea acestor cozi de topor, recrutate din toate vârstele, de la nonagenari cu vechi state de servicii dubioase la universitari ce au pornit chiar de a doua zi la demolarea „miturilor istorice” româneºti, ºi pânã la toþi cei din tinerele generaþii dispuºi sã devinã receptorii ºi difuzorii a orice, întrucât n-au trãit personal timpurile despre care-ºi dau cu pãrerea precum domnul Mihai Gheorghiu, este aceea de a demola. De a face inoperant ceea ce în trecut se dovedeºte a infirma aceastã „analizã spectralã”, în momentul de faþã, când nu este vorba de „coborârea pe panta

Dan Zamfirescu

destinului”, ci exact de ceea ce spunea domnul Lucian Avramescu: de „îmbrâncire nu doar în prãpastia sãrãciei, ci – pe cãi aproape criminale – în cea mai adâncã, a pierderii conºtiinþei de sine”. A realiza aceastã operaþie letalã de „pierdere a conºtiinþei de sine” a devenit þinta prioritarã pentru care s-a depus ºi se depune un efort uriaº, se subvenþioneazã o întreagã armatã de condeieri, concentraþi în jurul câtorva publicaþii devenite adevãrate bombarde din care se aruncã necontenit obuzele în ceea ce regizorii „distrugerii României” ºi ai exterminãrii neamului românesc ºtiu cã trebuie dãrâmat pânã în temelii. Ca sã nu mai pãþeascã ºi ei ceea ce au pãþit Stalin ºi servanþii sãi din partea unui neam care a fãcut din cea mai mare catastrofã a istoriei sale, cea mai teribilã (pentru duºmanii lui de moarte) demonstraþie a puterii sale de viaþã, a capacitãþii ºi vocaþiei sale pentru „marea istorie”. Cãci aceasta este adevãrata faþã nu doar a „celor 60 de ani” tãiaþi arbitrar de autorul articolului, ci a celor 71 de ani ce trebuie luaþi în considerare, de la 1 Decembrie 1918 la 17–22 Decembrie 1989. Fiindcã dacã vrem sã vorbim de un „declin”, trebuie sã pornim de acolo de unde „panta destinului” s-a aflat, mãcar pentru o zi, pe cel mai înalt pisc al urcuºului. Este o realitate indubitabilã cã istoria celor ºase secole desfãºurate la scenã deschisã dupã „mileniul obscur” dintre „retragerea aurelianã” ºi victoria din 1330 a lui Basarab I asupra lui Carol Robert de Anjou ni se înfãþiºeazã ca un urcuº. Un urcuº neîntrerupt de niciuna dintre stavilele de care s-a lovit ºi la capãtul cãruia s-a putut naºte, în anul 1918, ceea ce s-a numit „România Mare”. Aceste ºase secole ne-au pus în situaþia de a trebui sã facem faþã unei confruntãri fãrã rãgaz ºi „spre toate azimuturile” cu cei cãrora urcuºul nostru le-a stat în cale în diferite moduri. Au fost mai întâi marile regate vecine catolice, ungar ºi polon. Puþin dupã aceea li s-a adãugat prima „supraputere” de la sfârºitul Evului Mediu ºi din zorii a ceea ce se va numi „Epoca modernã”. Ea a luat locul Imperiului Roman ºi prelungirii sale bizantine ºi a pãstrat acest statut pânã în 1683 de când a început „descreºterea Curþii otomane” . La sfârºitul secolului al XVII-lea ºi în primul pãtrar al celui urmãtor au apãrut însã cele douã supraputeri de confesiuni creºtine diferite, dar cu aceiaºi vulturi bicefali pe stemã – simbolul vechiului imperiu cu capitala pe malul Bosforului. Fiecare vrând sã ajungã acolo, s-au trezit concurându-se pe acelaºi spaþiu în centrul cãruia stãtea pãmântul ºi neamul românilor. Cu toate trei deodatã, cu cel

devenit „omul bolnav” al Europei ºi cu cei care voiau sã-l moºteneascã, fiecare doar pentru sine, ne-am confruntat fix un sfert de mileniu, pânã când toate trei au dispãrut în acelaºi moment în care pe harta Europei a apãrut România Mare. Dar chiar din prima zi a naºterii sale, aceasta s-a aflat în faþa celei mai mari ºi mai teribile ameninþãri din câte îi fuseserã date de istorie pânã atunci: împãrãþia ce a moºtenit poftele celei dispãrute, dar schimbând pravoslavia cu ceea ce Vladimir Tismãneanu a caracterizat excelent drept „religia politicã” a bolºevismului. În locul Islamului otoman de odinioarã, românii României Mari au fost obligaþi sã facã faþã încercãrii acestei noi apariþii, care se substituia celor trei imperii moarte în urma primei conflagraþii mondiale, de a le sfãrâma ca pe o nucã proaspãta lor închegare, folosindu-se de cleºtele format din cele douã regimuri nãscute din aceastã religie politicã: cel al lui Lenin la rãsãrit ºi cel al lui Bela Kuhn la apus. Dupã cum se ºtie, ne-am dovedit în acel moment capabili nu numai sã rezistãm, dar ºi sã scriem un capitol absolut inedit ºi care a rãmas nerepetat în istoria universalã: lichidarea unui regim comunist manu militari, la Budapesta, în 1919. S-au scris despre acest moment câteva cãrþi, chiar ºi un roman de Felix Aderca (Moartea unei republici roºii), dar aceea care rãmâne „clasicã” este a lui Gheorghe I. Brãtianu: Acþiunea politicã ºi militarã a României în 1919, reeditatã nu de mult ºi care ar trebui sã fie în casa fiecãrui

român ce mai þine la aceastã calitate. Din acel moment ºi pânã în 1991, când ºi Imperiul Sovietic al religiei politice bolºevice va lua sfârºit, pentru a apãrea noua realitate definitã tot de doamna profetã a dispariþiei celuilalt (Hélène Carrère d’Encausse, URSS a murit! Trãiascã Rusia!), confruntarea noastrã cu uriaºa realitate de la rãsãrit a devenit dominanta configuratoare a istoriei românilor. Atât a celor din România Mare, cât ºi din ceea ce a mai rãmas dupã ce încercarea eºuatã a lui Lenin ºi Bela Kuhn din 1919 le-a reuºit fârtaþilor Stalin ºi Hitler în 1940. S-a petrecut, în acest interval teribil de frãmântat, în care din nefericire s-a lucrat la ºubrezirea temeliilor chiar de cãtre o clasã politicã ce mai numãra printre lideri pe fãuritorii visului secular în 1918, un fenomen care avea sã determine în mare mãsurã ceea ce urma sã fie aceastã istorie de 71 de ani: în replicã la „religia politicã” ce structura noua superputere pentru care România Mare a devenit din prima zi adversara predestinatã ºi o clipã chiar victorioasã, s-a produs apariþia fenomenului legionar. El a fost legat de persoana lui Corneliu Zelea Codreanu, care ºi-a simþit vocaþia ºi misiunea de a se ridica în faþa acestui val care venea peste noi ºi se folosea de cei dispuºi a primi noua religie politicã de la Rãsãrit (cartea lui autobiograficã Pentru legionari, imitaþie a lui Mein Kampf, este absolut clarã în aceastã privinþã). Corneliu Zelea Codreanu a transformat naþionalismul lui B.P. Hasdeu, Mihail Eminescu, Nicolae Iorga, Aurel C. Popovici ºi mai toatã suflarea intelectualã româneascã modernã într-o religie politicã, având propriii martiri, în frunte cu el însuºi. O religie politicã ale cãrei

Miercuri, 14 decembrie, ora 18.30, Ansamblul folcloric

w „Dorul” ºi Orchestra „Doina Argeºului” ale Centrului Judeþean pentru Conservarea ºi Promovarea Culturii

Agendã culturalã

Premiile Filialei Piteºti a Uniunii Scriitorilor * Joi, 15 decembrie 2011, la ora 12,00, în Sala „Ars Nova“ a Centrului Cultural Piteºti, are loc festivitatea anualã de premiere, organizatã de Filiala Piteºti a Uniunii Scriitorilor din România. Vor fi premiate cãrþi ale membrilor filialei apãrute în anul 2010. (A.O.)

Un farmec desuet în „Argeº“ A apãrut numãrul 12 (pe decembrie) al revistei de culturã „Argeº“, editatã de Consiliul Local, Primãria ºi Centrul Cultural Piteºti, sub egida Uniunii Scriitorilor din România. Spicuim din cuprins câteva titluri care ne-au atras atenþia: „Moºii de iarnã“, de Marin Ioniþã, „Culmea ironiei“, a lui Ioan Viºtea, „O temã poeticã: dansurile macabre“, sub semnãtura lui Mircea Bârsilã, „Între Hemingway ºi Kafka“, de Aurel Sibiceanu, „La ce mai foloseºte oare talentul?“ (II), de Mariana ªenilã-Vasiliu, sau „Amintirea scrisului de mânã“, a lui Dumitru Ungureanu. ªi, apropo de acest din urmã titlu, Dumitru Augustin Doman, redactor-ºef al publicaþiei, le face cititorilor o propunere cu un parfum aparte, ilustrând ediþia de decembrie cu fragmente scrise de mânã, cu autografe, cu texte olografe. „În plinã epocã a perfecþionãrii computerului - scrie dl. Doman - vom cãuta farmecul desuet al caligrafiei de totdeauna“... (G.L.)

Corul din Cernavodã Corul mixt „Preot Ion Ionescu“ din Topoliveni, dirijat de pr. Ion Isãroiu, a participat, în zilele de 3-4 decembrie, la cea de-a XXX-a ediþie a Festivalului Internaþional de Muzicã Coralã „I.D. Chirescu“ de la Cernavodã, unde a susþinut un aplaudat concert cu piese selecþionate dintr-un repertoriu de mare rãsunet. Un miniconcert a fost susþinut ºi pentru cei care se bucurau de vremea frumoasã de pe plajã de la Mamaia. (SDR)

Manuscrisele se primesc la redacþia ziarului „Argeºul“, b-dul Republicii nr. 88, Piteºti. Tel. 0248/217704 ºi 0248/210060 e-mail: argesul@rdspt.ro www.ziarulargesul.ro

tare congenitale ºi erori catastrofale ºi sinucigaºe nimeni nu le poate nega sau mãcar estompa, dar cãreia nu i se poate contesta capacitatea de a fi contribuit la „zidirea sufleteascã” a unei categorii de inºi total diferiþi de cei care au fãcut din asasinatul politic esenþa viziunii despre „mântuirea neamului”. Aceste produse „de elitã” (dacã putem spune aºa) ale miºcãrii legionare aveau sã constituie (dar nu singurii!) unul din factorii principali ai rezistenþei la încercarea de lichidare a noastrã, întreprinsã dupã ocuparea þãrii de trupele sovietice, ºi ai viitoarei biruinþe asupra noii calamitãþi istorice. Este o purã nerozie sã afirmi cã societatea româneascã a fost nepregãtitã de a înfrunta supremul ei examen de rezistenþã, atunci când toatã „epoca interbelicã” ne-a obligat la un necontenit antrenament pentru marele meci pe scena istoriei universale la care ne-a obligat pactul Ribbentrop-Molotov din 23 august 1939. Acest meci a-nceput odatã cu ordinul generalului Ion Antonescu de trecere a Prutului pentru recucerirea þãrii pierdute la Rãsãrit. Din nenorocirea dictatã de istorie, am fãcut-o alãturi de cei care ne hãcuiserã aceeaºi þarã la Apus! Trecând ºi Nistrul ca aliaþi ai lui Hitler ºi împreunã cu cei în care acesta transformase poporul lui Luther, Kant, Goethe ºi Beethoven, am arvunit un viitor teribil ºi am plãtit cumplit de scump. Dar nu e mai puþin adevãrat cã ai noºtri credeau cã pornesc în „Rãzboiul sfânt împotriva bolºevismului”. ªi cã, pierdut de ei, acest rãzboi a fost în cele din urmã câºtigat de Omenire, în 19891991. Dan ZAMFIRESCU (sfârºitul în numãrul viitor)

Tradiþionale Argeº vor participa în Sala „Barbu ªtirbei” a Centrului Cultural din Cãlãraºi, la cea de-a IV-a ediþie a Spectacolului omagial în memoria marelui interpret de muzicã popularã Ion Luican. Invitaþi speciali: Maria Ciobanu, Cristina Turcu Preda, Nineta Popa, Ion Ghiþulescu, Gelu Voicu º.a. Evenimentul va fi preluat ºi difuzat de Televiziunea „ETNO TV” - Bucureºti. Joi, 15 decembrie, la Casa de Culturã ºi Arte „George Topîrceanu” din Curtea de Argeº, se va desfãºura spectacolul de galã al Festivalului de obiceiuri de Crãciun ºi Anul Nou „Florile dalbe”, ajuns deja la a XXXI-a ediþie. Parada portului popular va începe în jurul orei 13.00, pe bulevardul Basarabilor, între Muzeul Municipal ºi Casa de Culturã ºi Arte „George Topîrceanu”, iar spectacolul de colinde ºi datini strãbune va începe la ora 14.00. Vineri, 16 decembrie, la ora 18.00, Centrul Judeþean pentru Conservarea ºi Promovarea Culturii Tradiþionale Argeº va acorda Premiile 2011 pentru culturã popularã ºi va lansa Anuarul informativ nr. 10/2012 – pe scena Teatrului „Alexandru Davila”, în cadrul spectacolului Mugurii Argeºului ºi Muscelului. În cadrul spectacolului îºi dau concursul: Ansamblul folcloric „Dorul”-tineri al C.J.C.P.C.T. Argeº (coregrafia: Cãtãlin Oancea) – câºtigãtor al Marelui Premiu la Festivalulconcurs „Gheorghe Popescu-Judeþ”, ediþia a XI-a, 2011; câºtigãtorii celor patru ediþii ale Festivalului-concurs al tinerelor talente „Mugurii folclorului argeºean“: Georgeta Capanu, Marian Narcis Mincã, Mihaela Piþigoi, Oana Preda, Rebeca Simion, Ancuþa Mariana Vâjan ºi Luciana Maria Ene. Acompaniazã: Orchestra de muzicã popularã „Doina Argeºului” a C.J.C.P.C.T. Argeº (conducerea muzicalã: Virgil Iordache). Invitat: Corul „Ars Nova” al Teatrului „Al. Davila” din Piteºti (dirijor: Gheorghe Gomoiu). Direcþia artisticã ºi prezentare: Dorin Oancea. (S.D.R.)

w

w

Sãgetãtorul Director coordonator - Mihai GOLESCU

Săgetatorul Nr. 747  

Săgetatorul Nr. 747

Read more
Read more
Similar to
Popular now
Just for you