ASOCIAŢIA PROFESORILOR DE ISTORIE DIN ROMÂNIA "CLIO" FILIALA HUNEDOARA caracteristicilor umane 8 . Soluţionarea raportului universal-particular în contextul ofensivei sinelui începută în Renaştere nu conducea la eliminarea universalităţii, ci la resemantizarea acestui concept pornindu-se de la diversitatea individualului 9. Problematica individului îşi va găsi suportul teoretic în filosofia lui Leibniz în noţiunea de monadă, entitate a cărei evoluţie nu se află în contradicţie cu realitatea. Individualismul corespunzător monadei este diferit de individualismul Renaşterii - care prin proclamarea autonomiei individului prefigurează valorile libertăţile libertăţii şi ale egalităţii 10 - individualism asociat cu destructurarea societăţii din cauza relaţiilor dizarmonice dintre individ şi comunitatea căreia îi aparţine 11. Dezideratul lui Descartes de a face din om ,,stăpânul naturii” în virtutea pretinsei infailibilităţi a raţiunii umane nu se bucură de asentimentul lui Leibniz pentru care veritabilul fundament al realităţii şi implicit al sistemului juridic îl reprezintă voinţa divină care instaurează climatul ,,armoniei prestabilite” 12. Faptul că Dumnezeu a creat lumea nu anulează libertatea indivizilor din activitatea oamenilor nelipsind inteligenţa, spontaneitatea şi contingenţa 13. În noul sistem metafizic, poziţia individului rămâne stabilă întrucât aspiraţiile sale nu se află în opoziţie cu ordinea din Univers. Adversar al teoriei dreptului natural, Leibniz susţine în Philosophical Papers and Letters că adevărata lege naturală este ,, cea care conservă sau promovează societăţile naturale” 14. În realitatea formată din monade
propune, Leibniz porneşte de la premisa că toate corpurile posedă o energie proprie. Afirmând primatul imaterialului asupra manifestărilor fenomenale ale materiei, savantul german va recurge potrivit expresiei lui Alain Renaut la o spiritualizare a realului 6. Principiul indiscernabilelor potrivit căruia nu pot fi întâlnite două fiinţe asemănătoare integral, existând cel puţin o diferenţă calitativă, proprietate ce le conferă o identitate unică, venea să contracareze de asemenea, determinarea pur cantitativă a componentelor realităţii 7.
473F
471F
474F
472F
475F
476F
477F
478F
479F
În explicarea metafizică a istoriei moderne, Leibniz va fonda al principiu cel al individualismului axat pe evidenţierea trăsăturilor care ne deosebesc de semenii noştri, detaşându-se astfel de moştenirea umanismului, curent care urmărea să surprindă în primul rând universalitatea
8
Jacqueline Russ, Aventura gândirii europene. O istorie a ideilor occidentale, Iaşi, Institutul European, 2002, p.155 9 Alexandru Ştefănescu, Leibniz şi paradigma individualităţii:de la ontologie la politică şi înapoi, Bucureşti, Paideia, 2011, p.168 10 Rudolf Rezsohazy, Sociologia valorilor, Iaşi, Institutul European, 2008, p. 162 11 Alexis de Tocqueville, Despre democraţie în America, Bucureşti, Humanitas, 1995, vol.II, pp.109-110 12 Adrian Niţă, Leibniz, Bucureşti, Paideia, 1998, p.20 13 Alain Renaut, op.cit., p.137 14 Citat preluat după J.B.Schneewind, Inventarea autonomiei.O istorie a filosofiei morale moderne, Iaşi, Institutul European, 2003, p.337
6
Alain Renaut, Era individului, Iaşi, Institutul European, 1998, pp.110-111 7 Réné Guénon, Domnia cantităţii şi semnele vremurilor, Bucureşti, Humanitas, 2008, pp.62-63
126