ASOCIAŢIA PROFESORILOR DE ISTORIE DIN ROMÂNIA ”CLIO” – FILIALA HUNEDOARA
Universitatea din Cluj în calitate de cercetător principal, dar Senatul Universităţii a declinat oferta. Într-o scrisoare datată 17.II.970, Ovidiu Bîrlea scria: „Despre venirea mea la secţia de la Cluj nu mai poate fi vorba, căci eu a doua oară nu mă mai căciulesc pe la vreun deştept al Clujului, ca să zică iar «da» şi la urmă să fie «nu»“ 2 . Aluzia se referea se pare la C. Daicoviciu, căruia Muslea îi propusese, la pensionarea lui, aducerea lui Bârlea ca succesor. Daicoviciu se pare că a acceptat iniţial propunerea, dar în cele din urma a hotărât altfel. Ovidiu Bârlea era invitat din când în când, atunci când îşi vizita sora la Cluj, să ţină câte o prelegere studenţilor filologi de la Institutul Pedagogic, în schimb la Facultatea de Filologie a Universităţii din Cluj nu era invitat din cauza relaţiilor reci cu corpul profesoral al universităţii. Studenţii care au asistat la prelegerile savantului au rămas încântaţi de frumuseţea şi bogăţia de idei a temelor prezentate, de modul original de abordare. Din păcate animozităţile personale ale oficialilor Universităţii faţa de acest om, atât de dotat, au văduvit studenţii de întâlnirea cu un mare etnofolclorist, ce le-ar fi conturat cu tuşe clare şi de neuitat formarea profesională. Dacă încercarea de a-l readuce în cadrul universitar a dat greş, Taloş îi propune Ralucăi Ripan, preşedintele Filialei Cluj a Academiei, să accepte propunerea ca Ovidiu Bîrlea să fie ales membru corespondent al Academiei. În condiţiile politice de atunci, nu putea fi ales în Academie un om care avea un frate într-o poziţie importantă în exilul românesc, mai ales în ierarhia Bisericii Unite din R.F.G., biserică interzisă în România. Regimul comunist putea trece cu vederea meritele ştiinţifice ale lui Ovidiu Bârlea, în schimb o asemenea, problema de dosar” nu. Deşi a pus mult suflet în activitatea de la Institut, Ovidiu Bârlea a fost obligat să se retragă în chilioara sa de pe strada Sfinţii Apostoli, iar apoi în garsoniera primită în urma
În 1968 îl regăsim pe Ovidiu Bârlea la Institutul de Etnografie şi Folclor din Bucureşti, unde era şef al Sectorului Literar. Colegii îl etichetau ca fiind distant şi impenetrabil, ursuz şi inaccesibil. Atitudinea faţă de el şi caracterizarea superficială pe care i-o făceau colegii, demonstrează că acest moţ nu a fost înţeles, iar el era conştient de atitudinea nedreaptă a colegilor săi. În 1969 şi-a dat demisia de la Institut, demisie însoţită de un memoriu la care n-a primit niciodată un răspuns din partea Prezidiului Academiei. Se autoexila în plină putere creatoare, la 50 de ani, gest greu de înţeles. Şi ca ieşirea marelui folclorist din cadrul elitist să fie şi mai evidentă, Bârlea nu este prezent în septembrie 1969 nici la Congresul Societăţii Internaţionale pentru Cercetarea Naraţiunilor Populare. Marginalizarea lui Ovidiu Bârlea reedita cazul lui D. Caracostea, căruia George Călinescu i-a refuzat primirea în Institutul de Istorie Literară şi Folclor pentru că se temea că inteligenţa acelui om i-ar fi putut umbri ascensiunea.
649F
Fântâna şi anexele din curtea familiei Bârlea din Mogoş După retragerea de la Institutul din Bucureşti, Ion Taloş a încercat să-l aducă la
Ion Taloş, O operă impresionantă, în Discobolul, nr. 121, 122, 123, ianuarie, februarie, martie, 2008, p. 182. 2
147