Adventist Frontiers - Ediția în română - 3/2025

FRoniiers

PRIN EL, PENTRU EI

Editorial

„Și Eu, dacă voi fi înălțat de pe pământ, voi atrage la Mine pe toți oamenii.” (Ioan 12:32).

Sperăm că vă bucurați de noul design al revistei Adventist Frontiers. Dincolo de reîmprospătarea conținutului interior, am stilizat și titlul revistei, accentuând litera „t” din „Frontiers” sub forma unei cruci — înălțându-L pe Hristos ca centru al misiunii noastre de a ajunge cu vestea bună la cei care nu au fost încă atinși de Evanghelie.

Poveștile de misiune reflectă chemarea lui Hristos de a-L înălța înaintea celorlalți. În unele cazuri, sunt realizate eforturi la scară largă — cum ar fi programe de Crăciun axate pe darul lui Isus sau campanii evanghelistice care conduc întreaga familie la El. În alte situații, misionarii aleg abordări în grupuri mici, precum organizarea unei sărbători de Ziua Recunoștinței, pentru a exprima mulțumirea și a introduce oamenii în conversații spirituale.

Înalțarea lui Isus are loc adesea în perechi — atunci când misionarii îi conduc pe cei stăpâniți de duhuri rele la Cel care este „mai puternic decât orice duh rău”.

Însă, de cele mai multe ori, Hristos este înălțat prin eforturi individuale — fie prin studii biblice care încurajează un nou credincios să se încreadă în rugăciune în Isus în toate lucrurile, fie prin a fi gata „la timp și ne la timp” (2 Timotei 4:2), cum s-a întâmplat în timpul unei ore de limbă japoneză, când o întrebare despre viața extraterestră i-a oferit lui Michael Babienco ocazia de a da mărturie și de a trezi interesul colegilor (p. 18).

Chiar și în locuri unde misionarii nu pot pătrunde, Hristos este acolo — înălțându-Se pe Sine în vise și atrăgând bărbați și femei la harul Său mântuitor.

Așadar, haideți să-L înălțăm împreună pe Hristos, conducându-i pe alții să experimenteze dragostea Sa și să primească viață din belșug și viață veșnică

ANI DE SLUJIRE

DE JAMES ARKUSINSKI

Pe măsură ce președintele AFM, Conrad Vine, predă ștafeta, mi s-a părut potrivit să amintesc câteva dintre aventurile lui mai puțin cunoscute.

Îmi amintesc cum Conrad, gâfâind după aer, urca munții abrupți din Palawan, iar apoi aluneca în jos cu o greutate de 20 de kilograme în spate, iar când a ajuns jos, a trebuit să fie dus de urgență la spital. Îl văd din nou înaintând prin mlaștinile din Papua Noua Guinee ca să viziteze cele mai izolate familii de misionari și, la jumătatea globului, povestea lui emoționantă din Guineea, unde gândacii i se urcau pe corp ca să-i bea transpirația în timp ce dormea.

L-a vizitat pe un căutător musulman al adevărului, aflat în deșertul Africii, care avusese un vis cu Isus și apoi l-a implorat pe Conrad să-i fie vecin în cer. A străbătut jungla de beton din Turcia, a cutreierat sălbăticia Africii și a înfruntat pericole naturale reale, precum mușcăturile de șarpe, veninul de scorpion și bolile tropicale, dar și amenințări umane, precum gherile înarmate, ISIS în Irak și conflictele civile.

Inima lui Conrad pentru refugiații sirieni l-a condus să inițieze distribuirea de ajutoare de urgență și construirea de latrine separate pentru femeile vulnerabile, pentru a le proteja de traficul de persoane din taberele de refugiați. Într-o țară vecină, a deschis Cuvântul lui Dumnezeu cu credincioși secreți, într-un studiu biblic care a durat toată noaptea; pentru prima dată, acești oameni au putut studia Evanghelia în libertate, înainte de a se întoarce în țara lor, unde, dacă ar fi descoperiți, ar risca persecuția și chiar moartea.

În timp ce a traversat globul, Conrad a fost aproape de misionari, rugându-se împreună cu ei, încurajându-i în luptele lor și ghidându-i în elaborarea de planuri sensibile cultural pentru a avansa Evanghelia într-un mod semnificativ în rândul celor din zonele albe. Prin cuvânt și faptă, Conrad a mers mereu înainte ca un om care înțelege că timpul în această lume este scurt și că trebuie să multiplicăm lucrarea pentru a grăbi revenirea Domnului Isus.

Conrad este un om al rugăciunii, statornic în scopul său, întinzând mâna spre cei neajutorați, vorbind pentru cei fără voce. Convingerile sale se întâlnesc întotdeauna cu conștiința inimii lui, fără ezitare.

Este greu de măsurat impactul pe care Conrad Vine l-a avut asupra celor izolați din întreaga lume, dar, cu voia lui Dumnezeu, bănuiesc că acel impact va fi resimțit pentru totdeauna în cer.

Bryan Hill Editor

Pe măsură ce AFM înaintează în căutarea unei noi conduceri pentru organizația noastră, îi dorim lui Dr. Vine tot ce este mai bun. Ne va fi dor de el.

Hristos. În ambele proiecte, Isus merge înaintea noastră! Suntem complet dependenți de El.

Cererea pentru aceste proiecte este copleșitoare, pentru că Isus caută să mântuiască cât mai mulți oameni pierduți, înainte de revenirea Sa. Rugămintea mea specială pentru orice donator care dorește să sprijine AFM este să includă în mod special Proiectul Viselor și Institutul Set Free in Christ (Liber în Hristos) în sprijinul lor.

Deși am petrecut multe weekenduri departe de casă predicând în SUA și luni întregi în fiecare an peste hotare, familia mea a fost profund binecuvântată în toți acești ani. Sperăm că, prin slujirea noastră, și noi am reușit să fim o binecuvântare pentru alții.

O bucurie deosebită a fost să vizităm donatorii în fiecare weekend, să petrecem timp cu voi în casele voastre și să învățăm unii de la alții. Vom prețui aceste prietenii și amintiri și vom rămâne prietenii voștri și susținători dedicați ai misionarilor AFM și în viitor.

Și totuși, există un timp pentru orice lucru sub soare. Acum este timpul ca eu să fac un pas înapoi, pentru a face loc unei noi conduceri care să zidească pe temelia pusă în acești ani și pentru a urma chemarea Duhului Sfânt spre un nou capitol în lucrarea mea.

Trecerea prin astfel de momente nu este

„Familia mea și cu mine

vom prețui prieteniile și

amintirile create și vom rămâne prietenii voștri

și susținători devotați ai

misionarilor AFM în anii

ce vor urma.”

niciodată ușoară. În aceste clipe avem nevoie de asigurarea prezenței lui Dumnezeu. Așa că vă las cu promisiunea pe care Dumnezeu i-a făcut-o lui Iosua, care m-a susținut în fiecare zi de slujire la AFM și care mă rog să vă întărească și pe voi în zilele ce vor urma:

„Nu te teme și nu te înspăimânta, căci Domnul Dumnezeul tău este cu tine oriunde vei merge” (Iosua 1:9).

Așadar, vă mulțumesc, tuturor, pentru primirea călduroasă și încrederea pe care mi le-ați acordat mie și familiei mele din 2011 încoace. A fost o aventură smerită și impresionantă cu Dumnezeu. Sunt convins, după ce L-am văzut pe Dumnezeu lucrând în moduri miraculoase, că vom fi martorii unor mișcări ale Duhului Sfânt în ultimele clipe ale istoriei pământului cum nici nu ne-am imaginat! Ce privilegiu să fim în viață și să facem parte din revărsarea ploii târzii!

Dumnezeu a lucrat în moduri incredibile. Sunt entuziasmat să văd cum va conduce El în lunile ce urmează.

Până va reveni Isus, să fim găsiți credincioși în orice colț al viei unde ne-a chemat Dumnezeu să slujim.

Prietenul vostru în slujba Lui, Conrad.

DE ABED AL-MASIH

Călătoria spirituală a unui musulman devotat

Numele meu este Abdullah. M-am considerat întotdeauna un musulman devotat. Încă de mic am fost învățat despre frumusețea islamului, importanța celor cinci rugăciuni zilnice, postul din Ramadan, recitarea Coranului și trăirea unei vieți în supunere față de voia lui Allah. Toate acestea mi-au oferit pace și un sens timp de mulți ani. Dar, recent, ceva s-a schimbat.

Nu pot explica pe deplin, dar am început să simt că îmi lipsește ceva. Oricât de mult mă rugam, citeam Coranul sau căutam mângâiere în credința mea, un gol mă măcina pe dinăuntru.

M-am întors către Allah în rugăciune, cerând cu disperare călăuzire. Zi de zi, mă rugam pentru răspunsuri, pentru claritate. Tăcerea era asurzitoare. Nu înțelegeam de ce Allah, care întotdeauna fusese refugiul meu, părea acum atât de departe. Mi-am pus întrebări despre credința mea, despre devotamentul meu, întrebândumă dacă Allah mă punea la

încercare într-un mod pe care nu-l puteam înțelege.

Apoi am avut un vis diferit de oricare altul. Un bărbat îmbrăcat în alb mergea cu grație în fața unui grup de oameni. Prezența lui era strălucitoare și plină de pace, iar cei care îl urmau pășeau spre ceea ce părea a fi Raiul.

Am simțit o dorință adâncă să mă alătur lor. Voiam să merg și eu spre acea lumină. Dar când am încercat să pășesc înainte, ceva invizibil m-a oprit. Oricât m-am străduit, nu puteam să mă mișc.

Am fost copleșit de frustrare și tristețe. Am început să plâng. Bărbatul în alb s-a întors și a venit spre mine. Fața lui era plină de compasiune – o iubire și o înțelegere de nedescris. S-a aplecat lângă mine și mi-a spus cu blândețe:

„Dacă vrei să ni te alături, trebuie să crezi în Mine, pentru că Eu sunt Calea, Adevărul și Viața.”

M-am trezit cu aceste cuvinte răsunându-mi în minte. M-au urmărit toată ziua. Nu

De la stânga la dreapta: Dr. Michée Badé (director al Institutului „Eliberați în Hristos”), Dr. Bruce Bauer (președintele Consiliului AFM), Pastorul Herveé Mensah (Conferința Togo), care a coordonat sesiunile de rugăciune și Pastorul Paul Kaussi (secretar coordonator pentru slujire, Conferința de Sud a Coastei de Fildeș), care a organizat evenimentul.

LUPTELE SPIRITUALE—

O Experiență Adventistă Globală

Din Egiptul Africii de Nord, unde luptele spirituale sunt profund împletite cu contexte culturale, până în Brazilia din America de Sud, unde forțele întunericului continuă să provoace credincioșii, nevoia de libertate spirituală este evidentă.

Pe continentul asiatic, marcat de diversitate religioasă, și în Australia, unde conștientizarea spirituală este în creștere, adventiștii caută răspunsuri. În mod similar, în Europa și America de Nord, schimbările culturale, precum reînvierea interesului pentru ocultism și vrăjitorie, au amplificat conștientizarea influenței tărâmului demonic.

Astăzi, mulți adventiști relatează experiențe personale care le pun la încercare credința și echilibrul emoțional. Ca director al Institutului „Eliberați în Hristos”, am primit

solicitări de ajutor spiritual din aproape fiecare continent. De fapt, în ultimele patru luni, am fost copleșit de zeci de emailuri în fiecare săptămână, reflectând o îngrijorare tot mai mare cu privire la opresiunea demonică în rândul adventiștilor de ziua a șaptea— da, adventiști—din Africa, Asia, Australia, Europa, America de Nord și America de Sud.

Cu acordul celor implicați, voi împărtăși în edițiile următoare ale revistei Adventist Frontiers provocările spirituale cu care se confruntă adventiștii în diferite contexte culturale. Mărturiile lor reflectă nevoia urgentă de eliberare și reînnoire spirituală.

Impactul opresiunii spirituale pe continente

În Europa, situația este complexă. Unii adventiști occidentali se confruntă cu secularismul și

scepticismul cu privire la aspectele spirituale, în timp ce alții luptă cu reminiscențele superstiției și fricii legate de demoni, căutând eliberare de blesteme generaționale și fortărețe spirituale. Cu toate acestea, poveștile familiilor care trăiesc libertatea față de opresiune devin mărturii profunde de credință, contribuind la o comunitate bisericească mai puternică și mai sănătoasă.

Lucrarea transformatoare a Institutului „Eliberați în Hristos”

Prin lucrarea Institutului „Eliberați în Hristos”, viețile sunt transformate, iar bisericile și misionarii sunt întăriți în mai multe moduri-cheie:

• Vitalitate spirituală restaurată — Mulți credincioși experimentează o credință reînnoită și o conexiune mai profundă cu Hristos după

DE MICHÉE BADÉ

În amintirea lui Fred Coker

Cu inimi zdrobite, împărtășim vestea tragică a trecerii în neființă a lui Fredrick „Unchiul Fred” Bankole Coker (55 de ani), misionar de carieră AFM, devotat și de lungă durată.

Unchiul Fred a murit într-un accident de mașină miercuri, 26 martie 2025, în timp ce călătorea într-o deplasare legată de proiect, de la Proiectul AFM Kono către Freetown, Sierra Leone.Fred și familia sa au devenit misionari de carieră oficiali ai AFM în cadrul Proiectului Susu în 2012. Sub conducerea Unchiului Fred, au construit relații profunde cu vecinii lor musulmani Susu, au plantat biserici noi, au înființat o școală prosperă în orașul Fria, Guineea, și au format doi noi misionari transculturali care slujesc în prezent cu AFM.

Mai recent, Fred și soția sa, Isatta, au lansat un nou proiect în provincia Kono, Sierra Leone,

unde construiesc un post de radio, curăță terenul pentru un centru de instruire și pornesc o nouă mișcare de plantare de biserici în cartierul lor.

Un „uriaș blând” atât în duh, cât și în statură, Unchiul Fred era iubit de familie, prieteni și de străinii pe care îi făcea repede prieteni. Pasiunea lui pentru oameni, modelată după dragostea pe care a văzut-o în Isus, l-a impulsionat să împărtășească Evanghelia cu toți cei dispuși să asculte—mai întâi în Guineea, apoi în țara lui natală, Sierra Leone—lăsând o amprentă de neșters asupra creșterii Bisericii Adventiste în Africa de Vest.

Au rămas îndurerați soția sa, Isatta, cei doi fii ai lor, Fredrick Jr. și Emmanuel, cele două fiice, Patricia și Florence, și fiica adoptivă, Daniella.

Serviciul funerar a avut loc pe proprietatea Proiectului Kono, în Tankoro, orașul Koidu, districtul Kono, Sierra Leone, pe 9 aprilie 2025.

A fost înființat un fond comemorativ pentru a ajuta la acoperirea cheltuielilor funerare. Dacă doriți să sprijiniți familia, vă rugăm să donați online pentru Fred Coker Memorial Fund pe site-ul AFM din SUA (www.afmonline. org) .

Vă încurajăm să împărtășiți cu familia Coker mesaje de speranță, amintiri preferate despre „Unchiul Fred”, precum și fotografii sau videoclipuri, pe pagina ForeverMissed.com/Fredrickbankole-coker/about.

*La pagina 18, puteți citi ultimul articol scris de Fred pentru revista Adventist Frontiers.

LINIȘTE, FII POTOLITĂ

Vom muri!

În timp ce furtuna violentă zdruncina vechea noastră dubă Volkswagen, tata a tras rapid pe banda de urgență. Vânturile urlau și grindina lovea parbrizul cu furie. Tremuram pe bancheta din spate, iar inimioara mea de patru ani Îi striga lui Isus să ne salveze. Eram îngrozită, convinsă că nu vom supraviețui. Câteva minute mai târziu, furtuna s-a liniștit, iar noi ne-am continuat drumul zguduiți, dar nevătămați.

Patru ani mai târziu… M-am trezit în toiul nopții din cauza unei furtuni puternice ce clătina rulota noastră mică, a cărei singură fundație erau niște cărămizi. Din nou, groaza m-a cuprins și m-am furișat în patul părinților mei, rugându-mă în tăcere ca Isus să ne salveze. Până la urmă, furtuna a trecut și am adormit liniștită. Dimineața următoare, părinții mei au evaluat pagubele: vântul fusese atât de puternic încât aproape dărâmase rulota de pe fundația de cărămizi. Isus ne salvase!

Sunt convinsă că aceste experiențe din copilărie sunt motivul pentru care povestea lui Isus în mijlocul furtunii (vezi Marcu 4:35–41) a fost mereu una dintre preferatele mele. Rezonez cu frica brută pe care au simțit-o ucenicii. O frică atât de intensă și copleșitoare încât singurul gând era: Cum scap cu viață?

Furtunile intense sunt un fenomen obișnuit în așa-numita „Alee a Tornadelor”, unde am copilărit. Cu timpul, am învățat nu doar să le tolerez, ci să fiu uimită de sunetul și manifestarea puterii lor. Acum, chiar duc dorul furtunilor autentice ale statului în care am crescut.

Dar furtunile fizice nu se compară cu furtunile vieții care ne zdruncină din temelii și amenință să ne smulgă de pe fundația credinței noastre. Furtuni precum probleme

de sănătate, închisoare nedreaptă, pierderea unui copil, abuzul sau o mulțime de alte necazuri ne lovesc fără milă în această lume afectată de păcat.

Ni se spune să nu fim surprinși de aceste încercări (1 Petru 4:12). Și totuși, Scriptura ne amintește că Isus ne-a lăsat o moștenire a păcii (Ioan 14:27), o pace care ne păzește inimile și gândurile (Filipeni 4:6–7). Dar pace în mijlocul furtunii?

Recent, Dumnezeu mi-a oferit o lecție vitală printr-o furtună personală: pacea nu vine în lipsa furtunilor, ci din recunoașterea, credința și acceptarea faptului că

Prințul Păcii este în barcă cu mine.

Odată ce am acceptat adevărul că Isus – Creatorul vântului, ploii și valurilor – este cu mine în barcă, am realizat că sunt în siguranță. Iar a fi în siguranță înseamnă că nu mai trebuie să lupt împotriva furtunii. Nu mai trebuie să trăiesc în modul de supraviețuire. A fi în siguranță cu Isus înseamnă că pot să mă relaxez și, îndrăznesc să spun, chiar să mă bucur de călătorie.

De ce? Pentru că, în mijlocul turbulențelor, Isus vorbește furtunii din sufletul meu:

„Liniște, fii potolită.”

Odată ce vântul și valurile din sufletul meu se liniștesc, pot să mă odihnesc chiar dacă furtuna exterioară continuă.

Tu și cu mine Îl cunoaștem pe „Omul din barcă”. Dar ce putem spune despre cei din zonele albe ale lumii, care trec prin furtunile vieții fără să știe că au la dispoziție pace?

Te invit să te alături slujirii AFM prin rugăciunile și darurile tale, pentru ca această veste minunată despre pacea adevărată să ajungă la cei care încă nu L-au întâlnit pe Isus.

DE SKY BRIDGER

Drumuri care se despart

Eadevărat că

plecați?” ne-a întrebat vecina noastră, Bina, stând chiar lângă poarta grădinii, cu băiețelul ei de mână.

Nu petrecuserăm prea mult timp cu familia lor — Bina se căsătorise la scurt timp după ce ne-am mutat în sat, iar ea, soțul și fiul lor locuiau împreună cu părinții ei. Tatăl ei fusese un vecin amabil și de ajutor, iar relația noastră se rezuma în mare parte la saluturi prietenoase când treceau pe lângă casă. — Când am auzit, nu mi-a venit să cred, — a continuat Bina, când i-am confirmat că e adevărat. De ce plecați?

La această întrebare este la fel de greu de răspuns ca și întrebarea de ce am venit aici în primul rând. I-am spus ceva despre dorința copiilor noștri de

a studia în SUA și despre dificultățile tot mai mari de a obține rezidență în Turcia. A dat din cap în semn de

— Da, și noi vrem să plecăm, dar ce putem face? Toată familia noastră e aici.

Pentru a mia oară, m-am minunat de contrastul izbitor dintre mândria națională puternică și dorința disperată de a pleca. Oamenii spun cu mândrie: „Ce fericire să poți spune: ‘Sunt turc’”, dar tot ei ne întreabă: „De ce vreți să locuiți aici, când noi toți vrem să mergem în America?”

Căldura și generozitatea arătate față de străini coexistă cu o profundă prejudecată și neîncredere. În ciuda sentimentului puternic de superioritate culturală, lingvistică, gastronomică și religioasă, prietenii noștri turci se critică adesea între ei, spunându-ne că ceilalți sunt neștiutori și nedemni de încredere.

Sistemele publice sunt adesea disfuncționale și par să fie concepute pentru a face viața cât mai dificilă posibil. Dar prietenii noștri ne asigură că este la fel de greu și pentru ei. Navigarea printre aceste obstacole, având în permanență grijă să nu fim înșelați și confruntându-ne cu minți închise în viziuni înguste, face parte din această lucrare. Dar confruntarea constantă cu aroganța și prejudecățile ne cere să ne împotrivim permanent tentației de a deveni și noi prejudiciați.

Fie că este vorba de economie în colaps sau etică frântă, de superioritate religioasă sau națională, granițele ridicate sunt asemenea unor ziduri de închisoare prin care dorim să pătrundem cu lumina Evangheliei. Ne așteptăm ca harul lui Dumnezeu să curgă prin noi chiar și atunci când suntem ispitiți să fim amari. Dar Dumnezeu ne cunoaște — știe că suntem doar praf. Și vine un moment când trebuie să lăsăm lucrurile în mâinile Sale și să căutăm restaurarea. Nu puteam să-i explic toate acestea Binei. Nici altora care ne-au întrebat „De ce?”.

— Ați fost niște vecini buni, niște oameni buni, — a spus Bina cu vocea tremurândă, iar în ochii ei mari, căprui, se adunaseră lacrimi. Ne pare așa de rău că plecați!

Aș fi vrut să-i spun ceva care să o mângâie, dar nu știam ce. Privirea Binei mă urmărea. Mă gândeam la mătușa Çoban, cu spatele ei aplecat de oboseală și frica ei de iad. La prietena mea Fevziye, muncind din greu pentru copiii ei și cu ochii triști ce nu se potriveau cu zâmbetul tăcut când încercam să-i explic de ce. La vecina mea Maryam Teyze, care mergea de obicei cu mine la piață duminica. La prietenele mele Esma și Esila. La domnul Ali, fermierul. La familia cu tripleți. Și la atâția alții al căror nume nici măcar nu mi-l mai aminteam.

— Ne-am obișnuit cu voi! Ne pare rău că plecați, spuneau ei. Și chiar o spuneau din inimă.

În ciuda diferențelor, în ciuda barierelor religioase, ne-au primit în cercul lor restrâns de încredere; „s-au obișnuit cu noi”. Cum am putut petrece atât de mult timp încercând să le arătăm dragoste și să le câștigăm încrederea și totuși să nu vedem un progres clar în ce privește Evanghelia?

Un cântec mi-a tot răsunat în minte:

„If all I’ve done in the time we’ve shared is turn your eyes on me, then I’ve failed at what I’ve been called to do; there’s someone else I want you to see.”

(„Dacă tot ce-am făcut în timpul petrecut împreună a fost să-ți întorc privirea spre mine, atunci am eșuat în chemarea mea; este Cineva pe care vreau să-L vezi.”)

Privirea Binei mi-a rămas în suflet, împreună cu favorul și întrebările fără răspuns ale tuturor celorlalți. Și mă întreb cu ardoare:

„Am făcut mai mult decât să vă câștigăm simpatia? Ați înțeles că binele pe care l-ați văzut în noi este Isus? V-a apropiat întâlnirea cu noi de Împărăția dragostei și a harului?”

Când am venit în Turcia, am

revendicat promisiunile date profetului Isaia — că Dumnezeu va deschide izvoare și râuri în deșert. Dar munca noastră a părut adesea mai degrabă o târâre pe un pustiu încins cu un… picurător de apă. Caracterul și puterea lui Dumnezeu sunt însă astfel încât sămânța trebuie să cadă în pământ și să pară că moare, înainte de a aduce rod. Suntem încredințați că semințe au fost plantate — aici, ca în atâtea alte locuri — și că ele urmează să fie udate.

Așa cum unii convertiți pe care îi cunoaștem au avut nevoie de 20 de ani pentru a ajunge la un angajament deplin față de Hristos, sperăm că am început și noi călătoria unora. Continuăm să ne rugăm pentru Kemal, care studiază în străinătate pentru a deveni pastor, și pentru maturizarea celorlalți doi credincioși care rămân aici. În toamnă, biserica a trimis un student african ca „valdenz” la universitatea locală și a promis că va trimite și un pastor în lunile următoare. Guvernul a început să retragă vizele creștinilor străini, dar noi lăsăm lucrarea în mâinile lui Dumnezeu.

Cu inimi pline, ne luăm rămas-bun de la frumoasa, dar tulburata Turcie.

Fie ca puterea vrăjmașului să fie zdrobită. Fie ca râurile făgăduite să vină. Fie ca semințele să crească și să înflorească. Fie ca voia lui Dumnezeu să se facă și, prin harul Lui, să ne întâlnim în Împărăție cu bucurie, purtând un seceriș în mâini!

Deși părăsim Turcia, vom continua să semănăm semințe cu AFM. Jacob va începe o nouă slujire, creând conținut video cu teme biblice utile pentru proiectele AFM din întreaga lume. Intenționăm să pornim acest proiect în Thailanda, iar rugăciunile voastre pentru tranziția noastră și noua misiune sunt foarte prețuite.

MULTE NUME PENTRU

ZĂPADĂ

În Groenlanda ( Kalaalit Nunaat in limba groenlandeză), zăpada nu este doar un element al peisajului, ci o parte esențială a vieții de zi cu zi, având numeroase denumiri distincte.

Aceste cuvinte surprind diferitele forme ale zăpezii:

• qimmiq – zăpada moale și pufoasă, care aduce liniște,

• aput – zăpada tare, bătută de vânt, simbol al rezistenței,

• pisiaq – zăpada comprimată formată din straturi de gheață, care ne amintește de dragostea neclintită a lui Dumnezeu, ce rezistă în orice condiții.

Biblia folosește adesea zăpada ca simbol al curăției și înnoirii — așa cum spune Isaia 1:18: „Chiar dacă păcatele voastre sunt roșii ca purpura, se vor face albe ca zăpada.”

Ellen G. White scrie în Calea către Hristos că:

„Lucrările creațiunii mărturisesc despre puterea și măreția lui Dumnezeu” și ne oferă lecții despre harul și slava Sa, așa cum sunt ele reflectate în natură.

Așa cum zăpada reflectă puterea Creatorului, ea ne poate învăța și despre grija, tăria și curăția lui Dumnezeu. Am reușit oare să folosim această metaforă albă și rece ca să plantăm o sămânță a Evangheliei? Îți vom spune când se va întâmpla.

Până atunci, ca misionari, găsim inspirație în aceste lecții naturale.

Așa cum zăpada se schimbă în funcție de temperatură și condiții, și noi trebuie să ne adaptăm metodele pentru a atinge inimi în diferite circumstanțe.

Fiecare fulg de zăpadă are un scop unic, la fel cum fiecare credincios are un rol distinct în planul lui Dumnezeu.

Putem folosi formele variate ale zăpezii ca ilustrații din creație: zăpada, în toată diversitatea ei, ne vorbește despre curăția, puterea și înnoirea găsite în Hristos.

Să urmăm exemplul lui Isus și să folosim lecțiile naturii pentru a-i atrage pe oameni mai aproape de Dumnezeu, împărtășindu-le dragostea și harul Său într-o lume flămândă după speranță. Rugați-vă pentru noi, ca misionari, să putem:

• aduce pace și împăcare,

• lucra cu perseverență,

• și să reflectăm dragostea statornică a lui Dumnezeu, care rămâne în picioare în orice condiții.

— Joseph Nyamwange

JACOB, SKY, ANTHONY, OLIVER, LITTLE JOE & CYPRUS BRIDGER (Proiectul Turcia, lansat în 2015)

JOSEPH & BERYL NYAMWANGE

Misionari pe termen lung – AFM Europe (Proiectul Groenlanda, lansat în 2025)

FEEDBACK

DE JOHN SMITH

“

Am citit toate cărțile pe care le avem noi, adventiștii, multe dintre ele scrise de Ellen White. Ea scrie diferit de ceilalți. Scrie cu autoritate, ca și cum ar fi fost acolo. M-am convins că greșeam în privința unor doctrine. Soția mea și cu mine am acceptat credința și am fost botezați.”

Aceasta este mărturia lui Cavit, oferită în cadrul Programului de Conducere și Slujire, ca nou lucrător în câmpul misionar.

Cavit a condus o biserică de casă timp de mulți ani, fiind credincios protestant. A crescut într-o familie musulmană, dar în mod practic era ateu. A lucrat într-o altă țară și, o vreme, a studiat cu Martorii lui Iehova, dar ceva nu i se părea în regulă. A devenit protestant și s-a întors în Turcia. Acolo, un lucrător adventist, care descoperise adventismul prin intermediul website-ului nostru, i-a împărtășit convingerile sale. Așa a ajuns Cavit să citească cărțile noastre.

Printre lucrătorii din Programul de Conducere și Slujire, Cavit nu a fost singurul care a subliniat importanța literaturii adventiste în acceptarea credinței și în continuarea lucrării.

A fost atât de încurajator să auzim un astfel de feedback pozitiv, mai ales dacă ținem cont de orele și zilele petrecute aplecați asupra tastaturii, cu ochii alergând între textul original în engleză și traducerea în turcă, asigurându-ne că este fidelă, fără să adăugăm sau să omitem concepte sau cuvinte, verificând ca vocabularul să se alinieze cu traducerea disponibilă a Bibliei și adăugând note de subsol acolo unde conceptele sunt mai dificile.

Da, după toată această muncă migăloasă, e o adevărată binecuvântare să aflăm că aceste cărți aduc rod pentru Împărăția lui Dumnezeu.

Slavă Domnului!

JOHN & MARY SMITH

(Proiectul Turcia, lansat în 2004)

Micuțul Joshua

De când am ajuns în districtul

Kono, familia noastră a lucrat îndeaproape cu biserica locală din orașul Koidu. Dacă înainte serviciile divine erau haotice, copii alergând pe culoare și tineri care rămâneau afară în timpul programului, Domnul a lucrat prin noi pentru ca serviciile să devină mai atractive pentru toți. Acum, copiii și tinerii participă activ la fiecare serviciu divin de Sabat. Ca familie și biserică, am contribuit la formarea unor tineri lideri.

Fiicele noastre, Patricia și Florence, au împărțit copiii și tinerii în două grupe de Școală de Sabat. Florence îi învață pe cei cu vârste între 2 și 12 ani, iar Patricia pe cei de la 13 ani în sus. Am introdus Clubul Biblic Berean în școală și Clubul Exploratorilor în biserică. Avem chiar și un cor activ și înfloritor acum.

Unul dintre copiii care au venit constant la biserică încă de la prima noastră vizită este micuțul Joshua Kandi. Avea nouă ani atunci și venea împreună cu familia. Acum vine singur.

Devotamentul lui ne-a atras atenția. Joshua, acum în vârstă de 14 ani, s-a născut în biserică, fiind primul din cei șase copii ai familiei. Tatăl său, fost adventist de ziua a șaptea, a părăsit biserica din motive cunoscute doar de el și a înființat o altă biserică, cu o doctrină diferită, ducându-și întreaga familie cu el. Joshua avea patru ani atunci. Tatăl său l-a retras din școala adventistă și l-a înscris într-o alta, neadventistă. Acesta a fost începutul despărțirii de biserică pentru Joshua și frații săi.

În ciuda noii credințe adoptate de familie, Joshua s-a simțit tot mai atras de biserica adventistă. În noua școală, se țineau cursuri și în Sabat. Așa că, îmbrăcat în uniformă, micuțul Joshua mergea la biserica adventistă în loc să meargă la școală. Directorul școlii l-a raportat părinților, care s-au înfuriat. L-au pedepsit și i-au interzis să mai meargă la biserică. Joshua a renunțat pentru o vreme, dar era hotărât să revină. Când tatăl său a plecat într-un sat pentru o

lună, Joshua a profitat de ocazie și a început din nou să meargă la biserica pe care o iubea.

Când tatăl a aflat ce s-a întâmplat, a venit într-o dimineață de Sabat la biserică. Nu a fost o vizită prietenoasă. A acuzat biserica de faptul că i-a rătăcit copilul și a amenințat că o va da în judecată. Noi eram de puțin timp în zonă, așa că nu am spus nimic, dar bătrânii bisericii au reușit să aplaneze situația. Cu toate acestea, băiețelul nu a renunțat. Așa că tatăl a adoptat o altă strategie ca să-l oprească.

Ca mulți bărbați din Kono, tatăl lui Joshua depinde de mineritul local, care aduce puțini bani și, deci, puțină mâncare. Deoarece copiilor nu le este permis legal să muncească în mine, tatăl lui Joshua i-a cerut soției sale să-i dea băiatului haine de bebeluș pentru a le vinde în ziua de Sabat; în caz contrar, nu avea voie să mănânce în ziua respectivă.

Prin harul lui Dumnezeu, după ce fetele noastre au început clasele

DE FRED COKER

Un grup de tineri se întâlnește în Kono.

DE VANIUS DIAS

ÎMPARĂȚIA CERURILOR E A CELOR CA EI

Adulții din comunitatea noastră opun mai multă rezistență Evangheliei. De aceea, biserica noastră este formată în principal din copii, adolescenți și tineri. Lucrăm cu ei pentru a-i forma ca ucenici ai lui Hristos care, la rândul lor, să devină făuritori de ucenici. Prin puterea lui Dumnezeu, începem deja să culegem primele roade ale acestei lucrări.

Ananias, un băiat de doisprezece ani, a fost botezat în 2023, în cadrul primei noastre Camporee de Exploratori. Este foarte implicat în activitățile bisericii și credem că poate deveni un lider remarcabil în Guinea-Bissau.

apărea ceva și nu reușeam să ajung la ei acasă.

Așa au trecut trei săptămâni.

Apoi, spre surprinderea noastră, Ananias a apărut într-o vineri la ora noastră de ucenicie biblică. Cu toții ne-am bucurat să-l vedem din nou. Atunci ne-a povestit o mărturie minunată:

Într-o discuție cu Simão, Ananias i-a spus că Sabatul este o poruncă biblică și i-a arătat câteva texte din Scriptură. Simão a fost impresionat și l-a întrebat unde este biserica, pentru că dorea să vină și să verifice dacă este adevărat.

Totuși, când m-am întors din concediul petrecut în SUA, am observat că Ananias nu mai venea la biserică. Când am întrebat pe câțiva membri ce s-a întâmplat, mi-au spus că unchiul lui Ananias, Simão, nu-i permitea să participe la programe, spunând că ei sunt catolici și că păzirea Sabatului este o absurditate. Simão spunea chiar că Sabatul nici măcar nu este în Biblie.

Am făcut atunci planuri să-i vizitez, ca să încerc să-l ajut pe Ananias. Din păcate, de fiecare dată când mă pregăteam să merg,

În Sabatul următor,

Simão a venit la biserică. S-a întors acasă și, deși era vizibil impresionat, nu i-a spus nimic lui Ananias.

Dar Sabatul următor a venit din nou. De data aceasta, când s-a întors, i-a spus lui Ananias: „Ai avut dreptate. Poți merge la biserică.”

Acum lucrăm să-l câștigăm și pe Simão pentru Isus, iar Ananias a făcut deja primii pași.

Câteva zile mai târziu, am participat la a doua Camporee de Exploratori. Ananias s-a numărat printre cei mai buni participanți la concursul biblic, arătând că are Cuvântul lui Dumnezeu bine păstrat în minte și în inimă.

Deși la început am fost îngrijorat

că nu am reușit să-l vizitez (și chiar m-am învinovățit că poate ar fi trebuit să încerc mai mult), după ce am auzit această poveste, am înțeles că Duhul lui Dumnezeu îl folosea deja pe micuțul Ananias ca martor — chiar din propria lui casă. Uneori credem că lucrurile merg prost, când de fapt Dumnezeu le așază mult mai bine decât ne-am putea noi imagina.

Mulți nu cred că evanghelizarea poate fi făcută de către copii. Dar povestea lui Ananias nu lasă loc de îndoială: Împărăția cerurilor chiar le aparține celor mici (Matei 19:14). Dumnezeu face lucruri mari în Guinea-Bissau. Așa cum spune Scriptura, vedem împlinirea promisiunii revărsării Duhului Sfânt peste tineri și copii (Faptele Apostolilor 2:17).

Vă mulțumim că ne ajutați să ajungem la Ananias și la mulți alții în Guinea-Bissau. Vă rugăm să-i păstrați în rugăciunile voastre.

VANIUS & ELISABETE DIAS

(Proiectul Geba – Animiștii din Guinea-Bissau, lansat în 2021)

Seth Miller, George Tooray și evanghelistul proiectului

Malinke, Mama Debele, oferă tensiometre și instruire pentru trei pastori din cadrul Misiunii Adventiste din Mali.

DE SETH MILLER

Impact larg 2025

Proiectul Malinke își propune să colaboreze cu Misiunea Adventistă de Ziua a Șaptea din Mali în efortul de evanghelizare

Impact Larg 2025, care va avea loc în noul an. Obiectivul este de a împărtăși Evanghelia și de a boteza peste 3.000 de suflete – ceea ce ar însemna dublarea numărului de membri ai bisericii din Mali. Toți cei implicați în proiect și în cadrul misiunii sunt entuziasmați de aceste planuri de evanghelizare și se roagă cu toată inima pentru reușita lor, deoarece știm că slujim unui Dumnezeu mare.

Contribuția Proiectului Malinke include următoarele inițiative:

• Organizarea de campanii evanghelistice în opt sate, pe parcursul lunii februarie, cu câte trei zile petrecute în fiecare sat

• Lucrare medicală misionară: verificări de sănătate (precum tensiunea arterială și glicemia) și prezentări pe teme de sănătate

• Prezentarea unor subiecte biblice interesante care să trezească interesul oamenilor

Trei pastori din cadrul Misiunii Adventiste din Mali ne-au vizitat recent pentru a discuta planurile acestor acțiuni. Au fost foarte interesați de componenta medicală misionară a campaniilor, iar unul dintre pastori ni se va alătura în lucrarea de predicare. Din fericire, un susținător generos al misiunii ne-a oferit câteva tensiometre automate, pe care le-am putut înmâna acestor pastori. Le-am oferit, de asemenea, o instruire de bază despre cum să realizeze verificări medicale în contextul activităților evanghelistice. Suntem în proces de a contacta liderii locali din sate pentru a vedea dacă sunt dispuși să ne primească. Un sat ne-a refuzat. Două sate ne-au acceptat și neau primit cu bucurie. Vă rugăm cu stăruință să ne susțineți în rugăciune pentru această lucrare esențială.

ADUCEȚI LUMINA

Suntem cu un pas mai aproape de lansarea proiectului nostru misionar pentru animiștii din Africa Centrală. Slăvit să fie Dumnezeu pentru generozitatea voastră, care ne-a ajutat să ajungem cu bine până aici.

Am plecat din Conakry, Guineea, luni, 17 februarie, întrun zbor care a durat 12 ore până am ajuns în țara unde se va desfășura proiectul nostru. A doua zi, însoțit de coordonatorii mei, am mers să ne întâlnim cu autoritățile misiunii adventiste locale. Ne-au primit cu mult entuziasm și au exprimat recunoștință față de Domnul nostru Isus Hristos și față de AFM, un partener esențial în eforturile lor de a ajunge în locuri care încă nu au fost atinse cu Evanghelia.

Dimineața următoare am pornit într-o călătorie cu mașina de 12 ore către satul mare unde vom locui. Pe drum, am fost impresionați de peisajul spectaculos, acoperit de arbuști mici, animale care transportau bagaje și localnici ce mergeau spre piețele săptămânale, toate acestea sub o temperatură de până la 39°C. La ora 17:30 am ajuns la hotelul nostru.

Dis-de-dimineață, am vizitat autoritățile administrative ale satului. Apoi, secretarul general al misiunii adventiste ne-a însoțit împreună cu un ghid care ne-a arătat mai multe case din care să alegem una potrivită pentru familia noastră.

Acest sat este situat în sudul țării și este cunoscut ca fiind un centru al practicilor satanice din regiune. Este un loc care are o nevoie disperată de lumina Evangheliei.

Oamenii trăiesc într-o întuneric spiritual profund. Condițiile de viață sunt foarte dificile.

Totuși, ca misionari, Hristos ne-a chemat să perseverăm în timp ce predicăm Evanghelia în acest oraș.

Vă invităm să vă rugați pentru noi, în timp ce slujim acestui popor, și să vă rugați pentru ei, ca să se întoarcă de la închinarea la dumnezeul întunericului spre închinarea la Dumnezeul Luminii, Isus Hristos.

—Joe Reynolds

SETH, SONYA, LUKE & LILY MILLER (Proiectul Malinke)

JOE, JOANNA, SAM, JUSTIN, JACOB & SIA REYNOLDS

Candidați misionari voluntari (Proiectul Animiștii din Africa Centrală)

Prezbiterii bisericii se roagă pentru pastorul Reynolds.

“ Miracolul lui Papa Rafael la capătul drumului

Mă doare tare, fiule,” a exclamat Papa Rafael.

Vocea tremurândă a lui Papa Rafael răsuna în tăcerea casei sale modeste, în timp ce se lupta să-și țină picioarele. Îl priveam neputincios, încercând să-mi ascund emoțiile. Fusese un om puternic, dar timpul, singurătatea și suferința își spuseseră cuvântul.

Papa Rafael era un om marcat de trecerea anilor. Născut într-un sat de pescari în 1942, fusese modelat de mare. De mic copil și-a însoțit tatăl pe apele sărate, învățând să arunce plasele și să trăiască din ceea ce oferă oceanul. Școala nu a fost niciodată o opțiune — supraviețuirea era prioritară.

Ani mai târziu s-a căsătorit cu o prietenă a surorii sale și au întemeiat o familie cu trei copii. Pentru o vreme, viața părea promițătoare. Dar, asemenea mării, viața are furtunile ei.

Mai întâi și-a pierdut soția, răpusă de o boală pe care niciun medic nu o putea vindeca. Apoi, copiii au plecat în Africa de Sud în căutarea unui trai mai bun. Cu timpul, legătura s-a slăbit până când a dispărut cu totul. Timp de peste zece ani, Papa Rafael nici nu mai știa dacă mai trăiesc.

Singurătatea a devenit singurul lui tovarăș. Munca grea de pescar și-a pus amprenta: a dezvoltat o boală gravă la picioare. După o operație, a pierdut o parte din mobilitate și suferea dureri cumplite la mers. Sora lui, singura rudă apropiată rămasă, a venit să-l îngrijească, dar și ea era deja în vârstă.

În acest timp, un cuplu de misionari, David și Edileuza Hicks (vezi articolul lor din Adventist Frontiers, aprilie 2023), i-a ieșit în cale. L-au ajutat să reconstruiască mica locuință primită de la cineva și i-au oferit sprijin cu alimente.

Mai târziu, Papa Rafael a început să vorbească cu noi, iar noi am continuat să-l vizităm regulat, să-i ducem mâncare și să plantăm o mică grădină cu manioc, cartofi dulci și fasole. Dar, dincolo de ajutorul material, am dus mai departe ceea ce Hicks începuseră înainte de a se întoarce în Statele Unite: am adus ceva care avea să-i schimbe viața lui Papa Rafael pentru totdeauna — Cuvântul lui Dumnezeu și speranța unui viitor diferit.

Cu timpul, singurătatea a devenit singurul lui tovarăș. Munca grea de pescar și-a lăsat, de asemenea, amprenta.

Apoi, sora lui a murit. Papa Rafael părea mai abătut ca niciodată. Asculta lecturile biblice, dar durerea sufletească era profundă. Era din nou singur, prins într-o rutină a suferinței.

Într-o zi, în timp ce îl vizitam, i-am spus:

„Papa Rafael, azi am adus ceva special pentru dumneata.”

M-a privit cu speranță, așteptând o rază de lumină în ziua lui.

„Ce anume, domnule pastor?” m-a întrebat.

Am zâmbit, ținând strâns Biblia în mână, apoi am deschis la Ioan 14:1-3.

„Vreau să-ți vorbesc despre o promisiune făcută de Cineva care nu ne părăsește niciodată.”

Intrigat, a oftat și s-a așezat în scaunul de plastic pe care îl

DE GEOVAN MACHU

DE GEOVAN MACHU “

RENĂSCUT:

De la disperare

totală la ucenic al lui Hristos

Cei vii, în adevăr, măcar știu că vor muri; dar cei morți nu știu nimic…” (Eclesiastul 9:5).

„Am atins fundul prăpastiei. Mă uitam la cer și simțeam că nu există nicio ieșire. Dacă aș fi putut, mi-aș fi luat viața.”

Aceste cuvinte, rostite cu durerea unui om care și-a pierdut speranța, aparțin lui Victor, un tânăr care astăzi stă în picioare, biruitor peste demonii din viața lui.

Victor s-a născut în Chókwe, un district din provincia Gaza, sudul Mozambicului. Fiind cel mai mare dintre cei 11 frați din partea tatălui, a avut parte de o copilărie marcată de greutăți. Părinții lui, catolici din tradiție, apelau frecvent la vraci. Despărțirea lor a declanșat un lanț de suferințe. Prezența mamei vitrege a transformat viața lui Victor într-un iad. Adesea se culca flămând și fără pătură, iar frica de alte abuzuri îl făcea să se retragă departe de tot ce iubea.

„Dacă mama ar fi fost aici, nimic din toate astea nu s-ar fi întâmplat,” gândea el. Dar mama era departe, într-o altă casă, într-un alt sat. Se simțea abandonat, pierdut, fără nimeni

Dacă durerea copilăriei i-a lăsat răni adânci, singurătatea i-a zdruncinat sensul vieții.

A ajuns să creadă că viața lui nu mai avea valoare și a contemplat sinuciderea. Deși era un tânăr inteligent, nu avea sprijinul necesar pentru a-și construi un viitor.

În 2014, lucrurile s-au agravat. S-a implicat într-un grup de dans numit „Zona Quente”, fondat împreună cu câțiva prieteni. Deși l-a făcut cunoscut, l-a îndepărtat tot mai mult de valorile în care crezuse. „Căutam căldura oamenilor, dar tot ce simțeam era goliciune.”

A încercat băuturi tari, dar, prin harul lui Dumnezeu, nu a devenit dependent. Faima nu i-a adus bucurie adevărată.

Apoi a apărut ceva neașteptat: schimbarea.

În 2018, Victor era în clasa a XI-a și, pentru prima dată, s-a apropiat de niște colegi adventiști. Cântau imnuri în pauze, iar muzica lor atingea ceva adânc în inima lui.

A început să meargă la biserică împreună cu ei, dar cu un alt scop. Nu mai era vorba de flirt sau de trecerea timpului. Biserica catolică și ritualurile ei nu-l mai împlineau.

Victor

Auzind un adventist vorbind despre ce se întâmplă cu cei morți, a avut un șoc:

„Cei morți nu știu nimic…”

Aceste cuvinte i-au pătruns în suflet, fiind complet opuse practicilor oculte din familia lui. Tatăl său aducea adesea vraci acasă pentru a chema „spiritele morților”. Victor a început să pună totul sub semnul întrebării.

Curiozitatea lui a crescut, iar invitația unui coleg de a studia Biblia a devenit un punct de cotitură. Pe măsură ce Duhul Sfânt lucra în inima lui, prietenii din lumea dansului l-au abandonat. Unii se îndoiau că schimbarea era reală. Dar pentru Victor nu mai conta ce spun oamenii. Era despre adevărul pe care îl găsise.

Pe 28 decembrie 2018, Victor a fost botezat.

Nu le-a spus părinților dinainte, știind că nu vor accepta. După ce vestea s-a răspândit, tatăl său a reacționat dur; a încercat să-l umilească și chiar a amenințat că îl va da afară din casă. Dar Victor avea o altă siguranță:

„Dumnezeu m-a ajutat întotdeauna. Mi-a dat putere să continui, chiar când totul părea că se destramă.”

Lupta nu a fost ușoară. Dar Victor știa că adevăratul său dușman nu era tatăl său, ci răul care stăpânește minți și inimi.

„Am învățat că cine luptă împotriva lui Dumnezeu, luptă împotriva unei stânci pe care nu o poate zdrobi.”

Cel mai mare test a fost când a decis să își împărtășească credința altora. A mers în satul unde locuia mama lui și a început să adune prieteni pentru studii biblice. Unii, inclusiv fosta sa iubită, L-au urmat pe Hristos, în ciuda persecuției din partea familiilor lor.

Viața lui Victor a devenit o mărturie vie a puterii lui Dumnezeu. Tatăl și mama vitregă au început să observe schimbarea, chiar dacă au rămas ancorați

în vrăjitorie. Dar Victor nu s-a oprit din rugăciune pentru ei.

Recent, și-a pierdut mama, care a murit tânără, din cauza unei boli. A fost o lovitură grea, iar noi am încercat să-l sprijinim în acele momente de durere profundă.

Astăzi, Victor lucrează cu noi la proclamarea Evangheliei în Chicualacuala, unul dintre cele mai îndepărtate sate din provincia Gaza, la granița cu Zimbabwe. Este greu să înveți o nouă cultură și să te adaptezi vieții de misiune, dar Victor știe că Dumnezeu îl conduce într-o călătorie incredibilă.

Curiozitatea lui a crescut, iar invitația unui coleg de a studia Biblia a devenit un punct de cotitură.

„Am biruit,” spune Victor, cu un zâmbet plin de încredere în Dumnezeu.

„Mai e mult de făcut, dar visul meu este să plantez aici o mare mișcare de urmași ai lui Isus. Știu că Dumnezeu este cu mine și mă va folosi pentru lucruri mari.”

Povestea lui Victor ne dă speranță că, chiar și în cele mai întunecate momente, Dumnezeu are puterea de a transforma vieți.

GEOVAN & DANIELE MACHÚ

Misionari carieră AFM America de Sud (Proiectul Tonga)

va înțelege despre Isus și le va preda și elevilor lui! Mulți vor veni de partea noastră!”

În timpul vizitei, am început să-i cunosc credința. Avea multe cunoștințe din islam, budism și hinduism și credea că acestea sunt compatibile cu creștinismul. De exemplu, era convins că omul provine din foc, vânt, pământ și gheață, iar când moare, vântul se întoarce la Dumnezeu – o idee hindusă. Din islam, a preluat credința că Adam și Eva au fost creați în cer și trimiși pe pământ pentru că au refuzat să se plece înaintea Satanei. Mai avea și alte viziuni despre viața de apoi și pedepsele din mormânt.

Dar apoi am citit împreună

Geneza 1 și 2, arătându-i cum Dumnezeu a creat pământul în șase zile, cum a vorbit și a creat omul. I-am explicat că Biblia este autoritatea supremă, nu Coranul, hinduismul sau budismul, și că sunt lucruri pe care trebuie să le dezvețe.

Când am vorbit despre Sabatul creației, ochii i s-au lărgit de uimire și încântare. Se deschideau spre imagini pe care le căutase toată viața.

„Vreau să studiez în profunzime lucrurile acestea”, a

spus el. „Apoi vreau să merg cu câțiva prieteni din oraș în oraș, vorbind cu blândețe în moschei. Vreau să le vorbesc doar celor care chiar vor să afle, nu celor care se ceartă.”

Fiecare cuvânt era plin de un entuziasm molipsitor.

I-am spus cât de important este ca Poporul Râului Mare să aibă propriii misionari. Până la urmă, un alb înalt ca mine atrage suspiciuni. I-am propus ca el și bunica să vină să locuiască în casa noastră de oaspeți pentru șase luni de studiu intens. Mi-a spus că au în grijă un nepot de 12 ani care merge la școală, că au un mic teren cu arbori de cauciuc pe care îi exploatează pentru a trăi și că bunica nu poate părăsi casa pentru că toate lucrurile lor ar rămâne nesupravegheate. Are acum 81 de ani. Drumul până la noi este lung, iar combustibilul, greu de procurat.

Vă invităm să vă rugați ca Dumnezeu să facă posibilă o soluție pentru ca sufletul lui să primească hrana spirituală după care tânjește. Și rugați-vă să aducă și prieteni cu el pentru a studia.

Nu este prima dată când

cineva ne șoptește că este creștin. Odată, la atelierul mecanic, tânărul care ne umfla cauciucurile a spus: „Îl urmez pe Isus. Și mulți dintre prietenii mei, la fel.”

Au mai fost și alții. Echipa noastră este convinsă că există mulți căutători ascunși, care nu știu încotro să meargă și care sunt paralizați de frica persecuției.

Suntem hotărâți să folosim rețelele sociale pentru a-i găsi pe acești oameni prețioși. Sperăm să le predăm Biblia online, răspunzând la întrebările lor. Multe obstacole în calea acceptării lui Hristos pot fi înlăturate – totul prin intimitatea telefonului personal. Mai târziu, vom călători prin țară pentru a-i întâlni față în față și a-i invita să-L accepte pe Isus ca Rege al vieții lor – luând în calcul costul uceniciei.

Vă mulțumim tuturor celor care ne-ați arătat atâta dragoste în concediul nostru. Suntem mai entuziasmați ca niciodată să fim ambasadorii voștri în secerișul lui Dumnezeu.

Vă invităm să vă rugați ca o a doua generație de misionari să se ridice… dintre Poporul Râului

Mare… pentru Poporul Râului

Mare. Cred că unul dintre aceștia va fi Bunicul Zacheu – omul scund care a știut să recunoască un copil al lui Isus într-o mulțime.

Familia Lewis făcând aprovizionarea – cumpărând căzi, toalete, chiuvete și alte obiecte pentru casă.

JOSHUA, STEPHANIE, NATHAN & ALYSSA LEWIS (Proiectul Poporul Râului Mare, lansat în 2016)

Notă editorială: Continuare a articolelor prezentate în numerele anterioare ale revistei Adventist Frontiers.

DE JOHN HOLBROOK

Eliberare în miez de noapte

În toiul nopții, Ronald s-a trezit simțind o mână înghețată pe umăr. Imediat, a fost cuprins de paralizie. Știind că era vorba de un nou atac demonic, și-a adunat toată puterea rămasă ca să cânte și să rostească versete biblice. Dar nu se schimba nimic. În cele din urmă, epuizat fizic

și mental, simțea cum alunecă spre inconștiență. Cu ultima fărâmă de energie, a mai rostit o rugăciune:

„Isuse,” a șoptit, „fie că trăiesc, fie că mor, viața mea este a Ta.”

Instantaneu, paralizia a dispărut și o pace adâncă l-a cuprins.

Apoi a venit taifunul. Zile în șir a plouat fără oprire, iar râul s-a transformat într-un torent noroios și furios. Tot ce deținea Ronald era complet îmbibat. Ghemuit de frig, a auzit un vuiet puternic. Când a ridicat privirea, a văzut o tornadă formându-se în mijlocul taifunului. Se îndrepta direct spre coliba lui. A sărit repede, încercând să salveze prelatele și puținele lui lucruri, dar acestea au fost smulse și înghițite de vârtej. Nu-i mai rămăsese nimic. Prăbușindu-se din nou la pământ, a început să plângă și să se roage până a adormit adânc.

Dimineața următoare, Ronald s-a trezit cu razele soarelui în ochi. Taifunul trecuse. Dumnezeu alungase demonii care îl hărțuiseră și el era liniștit. S-a ridicat și s-a uitat în jur. Jungla fusese culcată la pământ pe kilometri întregi, cu excepția unei insulițe verzi în jurul cadrului colibei lui. Lacrimile i-au umplut din nou ochii – dar, de această dată, erau lacrimi de recunoștință.

Luând o bucată de săpun, a decis să se spele în izvorul de lângă cimitir. Fusese ud zile întregi. După ce a frecat

cu Gordy Mattson

În timp ce priveam pe fereastra avionului, inima îmi era grea. Mă întrebam când voi mai avea ocazia să revăd țara de care mă îndrăgostisem. De la orele de predare, la meciurile de sport și mesele împărțite cu studenții la piața de noapte, ajunsesem să-i iubesc. După ce m-am întors acasă, orice conversație ajungea inevitabil la poporul Tai-Kadai și la amintirile vii care au marcat acel an misionar.

Am crescut în vestul statului Washington, alături de cele două surori mai mari ale mele. În fața casei noastre era o zonă mare împădurită, care devenise locul nostru de joacă și terenul de explorare pentru imaginația noastră. Încă de mic, aveam o dorință molipsitoare de a învăța și a descoperi. Am fost binecuvântați cu părinți care au făcut o prioritate din petrecerea timpului în studiul Cuvântului lui Dumnezeu.

Am știut de timpuriu că Biblia este adevărată și că vreau să-L urmez pe Dumnezeu. Am văzut cum El a purtat de grijă familiei noastre în vremuri grele. Pe măsură ce am crescut, am observat cum Dumnezeu lucra în viața mea, transformându-mi dorințele și aliniindu-le cu voia Sa.

După ce m-am întors din anul petrecut printre Tai-Kadai, am început să studiez dezvoltarea internațională, cu speranța de a putea sluji și ajuta pe alții. Am acumulat cunoștințe despre activitatea organizațiilor non-profit, sănătate, stil de viață și religie. Cu cât mă apropiam de absolvire, cu atât simțeam mai puternic chemarea spre misiune trans-culturală. Trăisem un an plin de sens și scop în slujirea poporului TaiKadai și aveam convingerea profundă că urmărirea visului american nu era ceea ce Dumnezeu voia pentru viața mea. Văzând cât de mare este nevoia de speranță, pace și libertate – pe care doar Hristos le poate oferi – mi-a devenit clar că trebuie să mă

întorc la poporul Tai-Kadai. Frica de spirite și echilibrul între karma bună și karma rea domină viața Tai-Kadai. Ei caută să scape de suferință și să găsească pace interioară, așa cum promovează budismul. Credințele și cultura lor budistă sunt adesea împletite cu animismul, prin care încearcă să liniștească spiritele cu daruri și rugăciuni la templu. Mulți rămân

însă tulburați, răniți și confuzi. Marea majoritate a tinerilor sunt budiști doar cu numele.

În timp ce budismul și secularismul se ciocnesc, tot mai mulți tineri caută adevărul și încearcă să afle ce aduce cu adevărat pace și fericire. Însă doar în Isus Tai-Kadai pot găsi eliberare din suferință și pot trăi adevărata pace. Doar prin puterea infinită a Răscumpărătorului nostru putem fi eliberați de lanțurile acestei lumi.

După ce am locuit printre ei, am o dorință adâncă ca prietenii mei Tai-Kadai să experimenteze puterea transformatoare a Evangheliei. Să vezi „momentul iluminării” în ochii lor este una dintre cele mai contagioase bucurii pe care le-am trăit vreodată.

Rugăciunea mea este ca tu și cu mine să devenim parteneri în a-i atinge cu dragostea lui Dumnezeu pe cei din Tai-Kadai. Cu sprijinul rugăciunilor tale continue, al susținerii financiare și al călăuzirii credincioase a lui Dumnezeu, putem duce poporului Tai-Kadai cea mai mare veste pe care lumea a auzit-o vreodată.

GORDY MATTSON Candidat misionar voluntar (Proiectul Tai-Kadai)

AARON,

REBECCA & DOMINIC JONAS (Proiectul Viselor, lansat în 2013)

Isus în Syria

Siria este una dintre țările pe care Isus le-a vizitat personal în timpul vieții Sale pe pământ. Aici i-a întrebat pe ucenici: „Dar voi, cine ziceți că sunt Eu?”

Petru a răspuns: „Tu ești Hristosul” (Marcu 8:29).

Joseph Wolff, un evreu german care a devenit creștin în Praga, este cunoscut adventiștilor din cartea Tragedia veacurilor de Ellen G. White. El a predicat despre a doua venire a lui Isus musulmanilor, creștinilor și evreilor din Alep, cel mai mare oraș al Siriei, folosindu-se de cunoștințele sale de arabă, aramaică și ebraică. A făcut acest lucru într-o perioadă în care William Miller abia începea să studieze profețiile din Daniel și Apocalipsa în liniștea casei sale.

În 1893, tot în Alep, primele patru persoane din Siria au fost botezate în Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea. În 1966, biserica avea 176 de membri. Dar până în 1975, pastorii și lucrătorii laici ajunseseră în închisoare, iar biserica fusese interzisă. ADRA slujește activ în această țară, dar Siria rămâne a patra cea mai populată țară din lume fără o prezență adventistă (după Iran, Afganistan și Yemen).

A fost o provocare uriașă pentru misiunea pionieră adventistă timp de mulți ani. Astăzi, însă, o mare parte din națiune se bucură de sfârșitul unor decenii de tiranie brutală.

Am avut ocazia să fiu martor la această explozie extraordinară de bucurie într-o comunitate de

DE AARON JONAS

emigranți, formată din musulmani și creștini. M-am rugat cu ei și i-am conectat la lucrarea noastră.

În ciuda bucuriei și ușurării, țara lor este încă divizată între grupuri rivale, iar viitorul rămâne extrem de nesigur. Sirienii știu bine acest lucru. De aceea, ne-a bucurat profund următorul comentariu primit de la un musulman sirian:

„Aseară am visat că Profetul Isa (Isus, pacea fie asupra Lui) a vizitat țara mea, Siria. Era îmbrăcat într-o haină albă și mergea printre oameni, aducând pace și vindecare. Îi atingea pe cei bolnavi și erau vindecați. Vorbea despre pace și spunea că singura cale spre pace este prin El și urmându-i învățăturile. Apoi a lăsat o carte plină de lumină și a plecat. M-am trezit plin de pace. Mă puteți ajuta să înțeleg semnificația acestui vis?”

Adventiștii nu au pătruns încă în Siria. Dar Isus este acolo – oferind oamenilor exact ce au mai mult nevoie, exact așa cum a făcut acum 2.000 de ani.

Evanghelia după Matei spune:

„Vestea despre El s-a dus în toată Siria; și aduceau la El pe toți cei care sufereau de diferite boli și dureri, pe cei stăpâniți de demoni, pe cei lunatici și paralizați – și El îi vindeca” (Matei 4:24).

Rugați-vă pentru poporul sirian, ca Isus să li se arate și altora prin vise, iar Duhul Sfânt să se reverse peste acest popor, aducând stabilitate politică, pace și libertatea care se găsește doar în slujirea lui Dumnezeu.

HAR

DE LEONDA GEORGE

Leonda și familia ei palawano s-au adunat într-o tabără pentru femei.

Plângând atât de tare încât cu greu mai putea vorbi, tânăra femeie și-a vărsat durerea. A descris, fără ocolișuri, chinul pe care l-a simțit când a aflat că este însărcinată. A povestit cum, în disperarea ei, a luat ierburi toxice, s-a lovit peste burtă și a alergat și a tot alergat..

Când, în cele din urmă, a început să sângereze, hemoragia nu se mai oprea. A fost dusă de urgență din munți și a născut un copil mort, fără ceremonii, într-un spital. Oamenii au fost dezgustați de ea. Soțul ei a fost profund rănit. Viața tinerei femei a atârnat de un fir de păr. Totuși, după mai multe transfuzii de sânge, trupul ei și-a revenit și viața i-a fost salvată.

Cu toate acestea, după mai bine de un an, își deschide din nou inima în fața celor care o ascultau și spune:

„Mi-am omorât copilul. Sunt o criminală. Poate Dumnezeu să mă ierte?”

A fost cea mai sinceră și dureroasă mărturie pe care am auzit-o vreodată. Deși era greu de ascultat povestea spusă în asemenea termeni expliciți, alte femei care o ascultau au fost confruntate cu propriile lor încercări de a lua viața copiilor nenăscuți.

Prezența unei fete tinere în tabăra pentru femei a fost o mărturie vie a unei vieți care a fost salvată, în ciuda încercărilor mamei ei de a o opri. Mama a spus:

„Ce-ar fi fost dacă reușeam să-i iau viața fiicei mele? Ce ne-am fi făcut fără ea în familie? Îmi dau seama că și eu trebuie să cer iertare de la Dumnezeu.”

Pentru că locuiau în sate diferite, multe dintre femei nu se mai văzuseră de mult timp. Au venit cu nerăbdare – fiecare din propriul motiv. Unele au venit pentru că nu aveau altceva de făcut în acel weekend. Altele sperau să găsească pace pentru inimile lor tulburate. Iar altele tânjeau după un sentiment de comunitate.

Prin studiul Cuvântului lui Dumnezeu și aprofundarea unor istorii biblice familiare, Dumnezeu a identificat nevoile fiecăreia dintre noi. Printre noi erau criminale, prostituate, mincinoase, bârfitoare, adultere și defăimătoare. Ne-am dat seama că toate aveam nevoie de har. Fiecare avea nevoie de acceptare – de la ceilalți și, mai ales, de la Isus, care ne primește așa cum suntem (chiar și cu „hainele murdare” ale vieții noastre). Nu putem face nimic altceva

decât să ne bucurăm că El ne-a găsit, să ne mărturisim greșelile și să acceptăm iertarea Lui.

Abia atunci începe puterea Sa transformatoare să ne refacă din temelii.

A fost un weekend puternic – de reconectare între noi și cu Dumnezeu. Multe dintre femei se depărtaseră de credință, dar această ocazie le-a oferit șansa să se întoarcă. A fost un timp cu mâncare gustoasă și multă voie bună, dar și cu îmbrățișări și multe lacrimi. Șaizeci de femei s-au întors acasă cu speranța reînnoită și cu bucuria cunoașterii și trăirii harului copleșitor al lui Dumnezeu.

P.S.: Până în prezent, multe dintre femeile care se îndepărtaseră de biserică au revenit și sunt acum implicate în răspândirea veștii bune despre harul lui Dumnezeu în rândul vecinilor lor.

KENT & LEONDA GEORGE (Proiectul Palawano, lansat în 1995)

CHEMAȚI ÎN ȚARA SOARELUI RĂSARE

Mi-am dorit toată viața să fiu misionară și, deși nu am simțit niciodată o atracție specială față de un anumit popor, am fost mereu deschisă să slujesc oriunde Domnul m-ar fi călăuzit. Această deschidere a devenit o provocare atunci când a trebuit să alegem locul în care să mergem. Eu și Kwan am decis să lăsăm această alegere în mâinile lui Dumnezeu. Când am completat formularul de aplicație, trebuia să selectăm trei proiecte. Am ales cu rugăciune Mozambic (Africa de Vest) și Thailanda (Asia de Sud-Est). Însă când am ajuns la a treia alegere, ne-am blocat. Atunci Kwan a sugerat Japonia. La început, mi s-a părut o idee absurdă — eram convinsă că nu vom ajunge niciodată acolo.

După ce am trimis aplicația, Kwan și-a concentrat cercetările asupra Japoniei. Între timp, eu am început să cercetez Mozambic și Thailanda și, foarte repede, am realizat că Dumnezeu nu ne chema în niciuna dintre aceste țări.

Într-o seară, Kwan m-a invitat să vizionăm un documentar despre un bărbat japonez care curăță apartamentele persoanelor kodokushi — un termen japonez care se referă la cei care mor singuri și neobservați. Bărbatul a spus că el curăță cel puțin trei astfel de apartamente pe săptămână.

Această realitate ne-a mișcat profund — nu doar din cauza pierderii de vieți omenești, ci pentru că mulți din Japonia mor fără să fi auzit vreodată despre dragostea lui Isus. Atunci, eu și Kwan am simțit clar că Dumnezeu ne cheamă să slujim în Japonia.

Pe măsură ce ne pregătim să începem această călătorie misionară într-o țară care se confruntă cu provocări sociale semnificative — cea mai gravă fiind faptul că majoritatea populației nu-L cunoaște pe Isus — vă invităm cu umilință să vă alăturați echipei noastre de susținere și să vă rugați pentru poporul japonez.

DE JASON SLIGER

“

CUVINTE MAGICE A

vem cuvinte care pot controla vremea”, mi-a spus un prieten local. Mai citisem despre asta. În trecut, poporul Gogodala credea – și unii încă mai cred – că dacă rostești anumite cuvinte, poți obține rezultatul dorit: să prinzi pește, să iei puterea cuiva, să câștigi un joc, să ai o recoltă bună de sago și da, chiar să controlezi ploaia și vremea. Folosirea magiei era obișnuită printre Gogodala înainte de venirea creștinismului. În lipsa unei forțe de poliție, magia era mijlocul prin care se menținea ordinea și legea în sate.

Prietenul meu a continuat: „Da, putem rosti anumite cuvinte ca să aducem ploaia sau s-o oprim. E ceva ce putem face.”

Am fost puțin surprins. Creștinismul este prezent aici de aproape 100 de ani, iar acest bărbat se declară creștin mesianic.

În ultima vreme, am observat tot mai multe convingeri superstițioase printre diferite grupuri religioase locale. Un grup chiar caută literal toiagul lui Moise într-o lagună locală, pentru presupusele lui puteri magice. Săptămâna trecută, au încercat să despartă râul, așa cum Moise a despărțit Marea Roșie, și să sufle viață într-o formă de lut, așa cum a făcut Dumnezeu la creațiune.

Se pare că, în timp ce unii se agață încă de practicile animiste tradiționale ale Gogodala, alții încearcă să le „creștinizeze”.

Mulți cred că primii misionari evanghelici au părăsit tribul Gogodala în anii 1970 nu pentru că simțeau că lucrarea lor s-a încheiat, ci pentru că prea mulți creștini Gogodala persistau în sincretism religios – practicând simultan creștinismul și anumite elemente din animismul tradițional.

Ca misionar, simt responsabilitatea de a-i ajuta pe oamenii din acest trib să înțeleagă schimbarea profundă care trebuie să aibă loc: de la o gândire bazată pe tradiție la una fundamentată pe Biblie. Pe măsură ce continuăm să ne rugăm pentru revărsarea Duhului lui Dumnezeu, vă cerem și vouă să vă rugați pentru noi – ca să fim ucenici buni, capabili să-i ajutăm pe creștinii Gogodala să caute o credință curată și puterea adevărată a lui Dumnezeu – astfel încât să nu mai simtă nevoia de „cuvinte magice”.

NAKWAN & CAMILLE KITCHING

Candidați misionari voluntari (Proiectul Japonia)

JASON & MIDORI SLIGER

(Proiectul Gogodala, lansat în 2020)

DE ELIJAH WILLIAMS

“ Studii biblice cu Keturah

DELIJAH, BETH, THOMAS & JAMES

WILLIAMS

(Proiectul Reach-Out, lansat în 2005)

e când am început să studiem Biblia împreună, pot să mă încred mai mult în Dumnezeu și să mă îngrijorez mai puțin,” le-a spus Keturah misionarilor noștri pe termen scurt. „De exemplu, am un examen legat de serviciu care se apropie. De obicei mă stresez din cauza acestor examene. Dar de data asta, am încredere că Dumnezeu mă va ajuta să dau tot ce pot.”

Keturah a fost încântată când a auzit că, una dintre misionarele noastre pe termen scurt, Kayla Collins, va rămâne pentru al doilea an.

„Cred cu adevărat că Dumnezeu te-a trimis aici ca să pot studia Biblia cu tine,” a exclamat ea.

Anul trecut, Keturah a studiat Biblia cu misionarii noștri timp de câteva luni. Credința ei a crescut cu fiecare studiu, pe măsură ce împreună au construit o bază solidă pentru înțelegerea Evangheliei. Misionarii ne-au spus cât de mult a învățat Keturah chiar din prima parte a cărții Geneza.

„Se pare că ai multe de învățat atunci când pornești de la zero în ce privește cunoștințele biblice,” au spus ei.

De asemenea, i-au arătat lui Keturah un videoclip despre Daniel capitolele 1 și 2, pe care îl folosim pentru a-i introduce pe oameni în credibilitatea Bibliei. Fiind profesoară de limba engleză, Keturah a înțeles conținutul. I-a plăcut foarte mult și a vrut să afle mai multe despre cartea lui Daniel. Datorită reacției ei pozitive, am adăugat subtitrări în limba locală, ca să poată înțelege și alții din zonă.

Mai târziu, i-am trimis lui Keturah un link către canalul nostru de YouTube, unde avem mai multe videoclipuri ilustrate cu povestiri biblice în limba locală.

„Este un canal minunat!” a exclamat ea. „Și are și videoclipul cu Daniel!”

Echipa noastră a hotărât ca, în al doilea an de slujire, Kayla să aibă propriul ei apartament. După ce am căutat un timp, am întrebat-o pe Keturah dacă știe un loc potrivit.

„Am găsit un apartament pentru tine,” i-a scris Keturah Kaylei. „Dacă îl închiriezi, o să fim vecine!”

Apartamentul era exact ce avea Kayla nevoie. Cu cele două locuind atât de aproape, sperăm ca ele să poată petrece mai mult timp împreună.

Totuși, de când Kayla s-a mutat, Keturah a devenit foarte ocupată cu serviciul și responsabilitățile din familie. Kayla nu a mai reușit să studieze Biblia cu ea.

Rugați-vă ca Dumnezeu să oprească forțele rele care lucrează împotriva lui Keturah și ca ea să-și amintească ceea ce a declarat: că Dumnezeu a trimis-o pe Kayla ca să studieze Biblia împreună cu ea.

NU E VORBA DESPRE NOI

Când ne-am întors din concediul nostru misionar, ne aștepta o mare surpriză în satele Ndreh și Srae Thom. Înainte să plecăm, le-am spus credincioșilor să preia ei înșiși misiunea lui Isus, fără să aștepte ca un străin sau un profesionist să vină să o facă în locul lor. Au urmat acest sfat, iar roadele au început să se vadă.

Când i-am vizitat din nou, am găsit trei familii noi, pe care nu le cunoscuserăm înainte. Frații noștri din sate le vestiseră Evanghelia. Unele dintre aceste familii trecuseră deja prin ceremonia de dedicare a casei – o tradiție locală care arată public renunțarea la orice sacrificii aduse demonilor și duhurilor rele.

Ce bucurie a fost să vedem cum frații noștri Pnong deveniseră ucenici ai lui Isus! Una dintre familiile noi ne-a rugat să o vizităm pe mama lor, o femeie foarte în vârstă și bolnavă de mult timp. Am însoțit grupul pentru a ne ruga ca Dumnezeu să o vindece.

Am întrebat-o dacă crede în Dumnezeu, iar ea a spus că nu. Se părea că nu-și pusese niciodată această întrebare. Așa că membrii grupului au început să-și împărtășească mărturiile personale și să povestească cum Dumnezeul Bibliei are putere să vindece boli și să elibereze din robia duhurilor rele – o realitate frecventă în această cultură. Apoi am cântat, am citit din Scriptură și ne-am rugat cu credință pentru vindecarea ei.

A fost incredibil să vedem cum acești credincioși, care erau începători în credință și nici măcar nu fuseseră botezați înainte de plecarea noastră, deja își împărtășeau experiențele cu alții și explicau de ce au început să creadă în Dumnezeu.

Ei au împlinit unul dintre principiile de bază ale uceniciei:

„Dacă știi ceva, fii gata să-l împărtășești,” așa cum Isus l-a trimis pe cel tocmai eliberat de demoni să povestească altora ce i-a făcut Domnul (Marcu 5:18-19).

Nu am mai ajuns înapoi la casa acelei bătrâne. Nu știu dacă a fost vindecată. Dar mi-a atras atenția că, după ce ne-am rugat pentru ea, ne-a întrebat:

„Mă puteți învăța cum să mă rog?”

Frații noștri – chiar și cei noi – au început să-i explice cum să se roage singură. A fost atât de emoționant să o vedem spunând:

„În numele lui Isus, amin. Așa-i?”

Iar ceilalți răspunzând:

„Da, exact, bunico.”

Să-i vedem pe frații noștri devenind ucenici ai lui Isus – aceasta este împlinirea pe care o căutăm aici. Nu urmărim neapărat ca ei să fie botezați cât mai repede, ci mai ales să înceapă să împărtășească cu alții ceea ce Dumnezeu a făcut în viața lor. Așa cum spune Matei 28:20: „Învățați-i să păzească tot ce v-am poruncit.”

Botezul va urma.

Am fost departe de proiect timp de patru luni. Nu știam ce vom găsi la întoarcere. Dar Dumnezeu a continuat să lucreze în inimile lor, ca ei să rămână ucenici ai lui Hristos.

Nu e vorba despre noi și despre ce putem face. Este vorba despre Isus și despre ce poate El să facă.

CRISTIAN & SOLANGE JARA (Proiectul Pnong, lansat în 2020)

DE CRIS & SOL JARA

Un grup de credincioși se adună pentru rugăciune în Cambodgia.

Hotelul rânduit de Dumnezeu

Îmi pare rău. Nu puteți sta aici,” mi-a spus recepționera în timp ce încercam să-i cazez pe cei doi noi misionari studenți (SM) la hotelul unde făcusem rezervare.

„Întregul hotel a fost rezervat de un grup în urmă cu o lună. Angajatul care a preluat rezervarea dumneavoastră a greșit,” mi-a explicat, în timp ce îmi înapoia avansul. „Va trebui să găsiți un alt hotel.”

M-am întrebat ce avea Dumnezeu pregătit. Primul hotel la care am încercat era și el complet ocupat — de același grup! Orașul nostru nu are prea multe hoteluri, și am început să mă gândesc dacă vom mai găsi vreo cameră liberă.

Aveam nevoie de două camere separate — una pentru misionar și una pentru misionară. Un hotel avea o cameră, dar era pentru cinci persoane. Ne-au sugerat un alt hotel. Știam despre acel loc, dar îl evitaserăm până atunci, deoarece noaptea era de obicei foarte gălăgios. Dar acum nu mai aveam opțiuni.

După ce am vizitat apartamentul, ne-am dat seama că era potrivit pentru misionar. După ce am stabilit închirierea, i-am spus proprietarului, Gary, că mai căutăm un loc pentru misionara noastră, de preferat într-o familie. S-a gândit puțin, apoi a spus:

„Avem o cameră liberă în casa noastră unde ar putea sta.”

A doua zi, eu și soția mea am mers împreună cu misionara noastră să vedem casa lui Gary.

Hotelul avea camere disponibile și chiar oferea tarife lunare, așa că am decis ca cei doi misionari studenți să stea acolo temporar, până găsim altă chirie. După un Sabat liniștit, am început căutările. Dar toate variantele erau fie prea scumpe, fie prea mici, prea departe sau lipsite de facilitățile necesare.

Marți, m-am întors la hotel ca să mai plătesc o noapte. Recepționera mi-a spus:

„Prietenii dumneavoastră nu pot locui la hotel pentru mult timp. Cunosc pe cineva care are un apartament de închiriat. Ar trebui să-l vedeți.”

„Nu bem, nu fumăm, nu ne certăm,” ne-a asigurat el. Soția lui, Sandra, a spus chiar că ar fi bucuroasă să exerseze limba locală cu ea în fiecare seară. Pe măsură ce i-am cunoscut, am simțit pace în inimă că ea putea locui acolo. S-a mutat chiar a doua zi. De atunci, am auzit doar lucruri bune despre Gary și Sandra din partea celor din comunitate. De fapt, un localnic credincios ne-a spus că nepotul lui Gary este urmaș al lui Isus și că Gary și Sandra au fost expuși la Evanghelie fără să aibă vreo reacție negativă.

Deși sunt încă musulmani, vedem în asta o întâlnire divină – o ocazie providențială de a-i conduce într-o relație cu Isus.

Totul s-a întâmplat pentru că Dumnezeu a rânduit ca misionarii noștri să stea tocmai la hotelul pe care îl evitaserăm… și care, apropo, nu a fost deloc gălăgios cât timp au fost ei acolo. Lăudat fie Domnul!

ELIJAH, BETH, THOMAS & JAMES WILLIAMS (Proiectul Reach-Out, lansat în 2005)

DE ELIJAH WILLIAMS

CÂT COSTĂ SĂ FII MISIONAR?

DE LEONDA GEORGE

Ochii i s-au mărit de uimire și bucurie, când a început să vadă lucruri la care se gândise toată viața.

Când te gândești să devii misionar, trebuie să îți pui, la propriu, întrebarea: cât mă va costa? Cât costă biletele de avion? Cât costă să trăiești în țara unde vei sluji? Cum mă voi descurca cu lucrarea misionară dacă am copii? Cum vor fi condițiile de trai? Ce voi face dacă mă îmbolnăvesc? Cum îmi voi educa copiii? Și, mai ales, cum voi învăța o limbă nouă la vârsta mea sau cultura unei societăți complet diferite?

Sunt întrebări legitime, iar răspunsurile sunt importante atunci când decizi să slujești într-o țară străină.

Dar există un alt tip de cost, mai adânc: să-ți lași în urmă familia și prietenii, căminul confortabil, poate un loc de muncă stabil, și, cu

siguranță, sistemul tău de sprijin. Și încă multe altele.

Și dacă pătrundem și mai profund, costul crește.

La sosire, descoperi că lucrurile nu sunt cum ți le imaginai. Nimic nu pare atât de „romantic” precum visai. Înveți că o limbă nouă presupune mult efort, intenționalitate și timp. După ce noutatea dispare, începi să te simți singur, chiar dacă ești înconjurat de oameni. Simți lipsa celor care te înțeleg, lipsa celor care îți hrănesc sufletul.

Dacă în acel moment nu te lași cuprins de autocompătimire, bravo ție!

Și nici n-am pomenit încă de adaptarea la mediul nou, casa nouă, mâncarea, cultura, obiceiurile. Costul este uriaș pentru identitatea ta. Dar dacă reziști cu încăpățânare, vei plăti

Kent George, înconjurat de tineri palawano dornici să-L cunoască pe Hristos.

și mai mult.

Pe măsură ce te adaptezi la noul context și începi să suporți lipsa confortului fizic, limba începe să capete sens. Ai o primă conversație profundă cu cineva. Te simți pe culmile lumii, o lume pe care acum simți că o poți cuceri!

Așa că te dăruiești mai departe oamenilor, învățând, greșind, fiind uneori ridiculizat sau măcar „corectat” de râsete nu prea blânde pentru ce ai spus greșit. Simți că nu vei reuși niciodată să stăpânești limba. Și te întrebi: de ce mai încerc?

Dar, pe măsură ce continui să înveți limba și să legi prietenii în cultura nouă, se întâmplă ceva subtil. O parte din tine numără lunile până te vei întoarce acasă, dar inima ta începe să iubească un popor foarte diferit de tine. Așa că îți continui sacrificiul, pentru că vrei prieteni, nu-i așa? Vrei conversații reale. Vrei să fii înțeles. Vrei să înțelegi.

Pe măsură ce trec zilele, lunile și, sperăm, anii, costul devine tot mai mare. De ce? Pentru că ai tot mai mulți oameni în jur care știi că au nevoie de dragostea lui Dumnezeu prin tine.

Și atunci viața ta se învârte în jurul acestui scop. Iar costul devine și mai mare, căci descoperi că „nu mai ești al tău” (1 Corinteni 6:19-20).

Timpul tău nu-ți mai aparține. Nici energia ta fizică. Nici cea emoțională.

Granițele tale interioare se lărgesc. Personalitatea ta se adaptează. Capacitatea ta de a iubi se adâncește.

Începi să te pierzi, într-un mod bun și altruist, în nevoile altora.

Și realizezi că prețul de a fi misionar este foarte mare.

Pentru că, indiferent unde ești, o mare parte din inima ta nu-ți mai aparține — ai dăruit-o.

Ai dăruit-o lui Isus, ca să iubească prin tine.

Ai dăruit-o oamenilor la care te-a trimis El.

Costul de a fi misionar este mare, pentru că nu vei mai fi niciodată la fel.

Dar nici oamenii pe care i-ai iubit pentru Isus nu vor mai fi la fel.

Așadar, cât costă să fii misionar? Tu ești costul.

KENT & LEONDA GEORGE

(Proiectul Palawano, lansat în 1995)

ÎN MÂINILE OLARULUI

În Japonia există o formă de artă veche de secole numită kintsugi, care înseamnă „împletire de aur” sau „reparație aurie”. Aceasta presupune repararea vaselor sparte, umplând crăpăturile cu lac amestecat cu praf de aur. În loc să ascundă imperfecțiunile, kintsugi le celebrează, transformând piesele frânte într-un obiect mai frumos și mai valoros decât înainte.

Kintsugi îmi amintește de ceea ce se întâmplă când Dumnezeu intră în viața noastră: El vindecă și leagă rănile noastre, nu cu aur, ci cu sângele Său vărsat pe Calvar.

Isaia 64:8 spune:

„Dar acum, Doamne, Tu ești Tatăl nostru; noi suntem lutul, iar Tu ești Olarul nostru; suntem cu toții lucrarea mâinilor Tale.”

Așa cum olarul modelează lutul cu răbdare, Dumnezeu ia bucățile zdrobite din viața noastră și le restaurează. Nu ne aruncă din cauza cicatricilor noastre, ci ne face din nou noi, țesând harul și îndurarea Sa în povestea vieții noastre.

Psalmul 147:3 ne asigură că:

„El vindecă pe cei cu inima zdrobită și le leagă rănile.”

Prin Isus Hristos, crăpăturile și cicatricile noastre nu sunt semne ale eșecului, ci mărturii ale răscumpărării Sale. Jertfa Lui pe cruce umple golurile noastre cu speranță veșnică și sens. Iar procesul restaurării — deși uneori dureros — este o dovadă a dragostei unui Dumnezeu care nu renunță niciodată la noi.

În timp ce mă pregătesc să slujesc poporului japonez, văd cât de frumos mesajul lui kintsugi poate conecta cultura lor cu adevărul despre Hristos. Frumusețea restaurării din zdrobire este o paralelă clară cu speranța pe care o găsim în Evanghelie — că, prin Isus, chiar și cele mai distruse vieți pot fi refăcute.

Imaginează-ți cum ar fi să le prezinți japonezilor un Dumnezeu care nu doar le repară rănile, ci le transformă viețile în capodopere ale iubirii Sale.

Vrei să te alături mie în răspândirea acestui mesaj?

Sprijinul tău lunar poate duce speranța veșnică a Evangheliei în Japonia, o națiune care tânjește după vindecare în mâinile Olarului.

— Kerigma David

KERIGMA DAVID Candidat misionar voluntar AFM Europe (Proiectul Japonia)

Liam se pregătește pentru examenul de educație fizică alături de profesorul său.

DE HELEN CASTILLO

UN TEST AL CURAJULUI ȘI CONVINGERII

Vom avea testul sâmbătă,” a anunțat profesorul de educație fizică și arte vizuale. Conflictele legate de Sabat nu erau ceva la care mă așteptam în cele cinci luni petrecute în țara unde învățăm limba. Aici, școlile sunt închise în Sabat, la fel ca majoritatea birourilor și afacerilor. Săptămâna de lucru este, în general, de duminică până vineri. Totuși, în ciuda acestor avantaje, este ilegal să desfășori programe creștine publice în majoritatea regiunilor, iar autoritățile sunt foarte atente.

Totuși, credeam că acest mediu va fi mai favorabil păzirii Sabatului decât în țara în care lucrăm, în cadrul Proiectului Himadri. Acolo, mulți copii merg la școală în Sabat, ceea ce înseamnă că nu pot veni la Școala de Sabat sau la activitățile pentru copii. Unii ajung după școală, pe

la prânz, alții trebuie să plece devreme din biserică ca să ajungă la meditații.

În unele școli publice, părinții trebuie să plătească o taxă, echivalentul a 50 de rupii, dacă copilul lipsește sâmbăta. Absențele în alte zile costă mai puțin.

Toate aceste obstacole fac lucrarea misionară mai dificilă. Încercăm să încurajăm oamenii să vină la biserică și la activități, dar se confruntă cu presiunea școlii și a muncii în Sabat.

Anul acesta a fost deosebit de dificil pentru copiii noștri. Au locuit în trei țări diferite, câte patru luni în fiecare. Chiar și în perioada concediului misionar în SUA, în care am călătorit mult pentru a întâlni susținători și a împărtăși despre lucrarea din Himadri, viața lor nu a avut stabilitate. Acum, ne aflăm într-o altă țară pentru a învăța o a treia limbă, înainte de a ne întoarce la

proiectul nostru și de a ne adapta din nou.

Pentru că facem școală acasă, interacțiunile sociale ale copiilor sunt limitate. În această cultură, homeschooling-ul este neobișnuit și privit cu suspiciune. Singura lor interacțiune constantă este la Școala de Sabat, dar și acolo bariera de limbă face comunicarea dificilă.

Ca să le oferim un spațiu de socializare, am găsit un loc unde se fac cursuri de educație fizică

și artă de două ori pe săptămână.

Deși am fost reticenți la început, am decis să-i înscriem, știind că mai rămânem doar trei luni.

Profesorii au fost de acord, iar copiii noștri au început să-și facă prieteni, să învețe lucruri noi și să se integreze în cultura și limba locului.

Apoi profesorul a anunțat:

„Peste două săptămâni, testul fizic va avea loc sâmbătă. Ați progresat cu toții!”

Arlene a venit la mine cu o expresie tristă:

„Mami, i-am spus profesorului că nu putem veni sâmbăta și i-am explicat de ce.”

A doua zi, profesorul mi-a reamintit de test. Eu însămi urmam cursuri pentru adulți, ca să înțeleg mai bine gândirea hindusă și budistă și cum putem dialoga eficient cu oamenii din această cultură.

În timpul cursurilor, am descoperit un adevăr: schimbările spirituale profunde vin prin prietenii autentice. Mi-am amintit de sfatul inspirat al lui Ellen White:

„Numai metoda lui Hristos va aduce adevărat succes în atingerea oamenilor. Mântuitorul Se amesteca printre oameni ca unul care le dorea binele. Le arăta simpatie, le slujea nevoile, câștiga încrederea lor, iar apoi le zicea: ‘Urmează-Mă’” (Lucrarea misionară medicală, p. 143)

I-am spus profesorului:

„Sabatul este o zi specială pentru noi. Nu vom putea participa la test, dar suntem foarte recunoscători pentru tot ce am învățat. Vă mulțumim pentru răbdare și grija oferită copiilor.”

El a răspuns:

„Ați muncit mult și ați progresat mult într-un timp scurt. Testul este singura dovadă a progresului vostru.”

La un moment dat, profesorul

mi-a spus:

„Copiii tăi sunt diferiți față de cei locali. Arlene și Liam sunt speciali.”

Am zâmbit:

„Da, copiii mei aduc mai multă veselie.”

Am râs amândoi, dar în inima mea Îl lăudam pe Dumnezeu.

„Sabatul este o zi specială pentru noi. Nu vom putea susține testul, dar apreciem profund tot ceea ce am învățat.”

Chiar dacă nu putem predica întotdeauna cu cuvinte, viața noastră poate reflecta credința în Isus. Așa cum ne amintește Matei 5:16:

„Tot așa să lumineze și lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune și să-L slăvească pe Tatăl vostru care este în ceruri.”

Deși am simțit o tristețe că vom rata testul și nu ne vom vedea prietenii participând, am fost recunoscători pentru ocazia de a-L onora pe Dumnezeu și de a rămâne fermi în adevăr.

Într-o seară, am văzut-o pe Arlene explicând din nou profesorului de ce nu poate veni sâmbăta, chiar și după ce i s-a propus o variantă în după-amiaza Sabatului.

A fost momentul Arlenei să rămână tare în credință.

Hotărârea ei mi-a amintit de Eric Liddell, care a spus: „A fost o experiență minunată să particip la Jocurile Olimpice și să câștig o medalie de aur. Dar încă de când eram copil, mi-am dorit un alt premiu. Vezi tu, fiecare dintre noi aleargă într-o cursă mult mai importantă decât oricare am alergat eu la Paris — și această cursă se încheie atunci când Dumnezeu oferă medaliile.”

Mi-am amintit de propriile mele examene din facultate, când am refuzat să dau examenul final la matematică în Sabat. Atunci Dumnezeu a oferit o soluție și acum făcea același lucru pentru noi.

Ne-am rugat împreună, ca familie.

O săptămână mai târziu, profesorul i-a spus lui Nathan o veste minunată:

„Am aranjat ca Liam, Arlene și Helen să poată susține testul la altă oră, în afara Sabatului. Doar supraveghetorul și ei vor fi prezenți.”

În acel moment, am lăudat credincioșia lui Dumnezeu.

Prin curajul liniștit al unei fetițe de 9 ani și prin disciplina în formare a fratelui ei de 3 ani, Sabatul a fost onorat, iar Numele lui Dumnezeu, slăvit.

Așa cum promite Isaia 58:13-14: „Dacă îți vei opri piciorul în ziua Sabatului… și dacă Sabatul va fi desfătarea ta… atunci te vei desfăta în Domnul.”

Slavă Domnului!

NATHAN, HELEN, ARLENE & LIAM CASTILLO (Proiectul Himadri, lansat în 2022)

CDE CHRISTOPHER SORENSEN

SURAT THANI: Orașul

oamenilor buni

— un exemplu viu

u o altă ocazie, am scris despre legendele care explică schimbarea numelui orașului Chaiya în Surat Thani –Orașul oamenilor buni. Și merită cu adevărat acest nume. O experiență recentă personală dovedește acest lucru.

niște copii mici, dar Selah era nerăbdătoare pentru că acolo era un tobogan mare în interior, iar Aria… era încântată doar pentru că ieșeam.

Când am ajuns, mulți oameni făceau deja exerciții — majoritatea alergau sau mergeau pe pista frumos asfaltată.

Selah era entuziasmată. Știa că o aștepta un tobogan mare. Cât despre Aria… ei bine, ea e încântată de orice la vârsta asta.

Un alergător anume mi-a atras atenția. Era slab, puțin mai înalt decât ceilalți și probabil cu 5–10 ani mai în vârstă decât mine. Deși era transpirat, nu părea obosit și alerga cu o energie constantă și sigură. Ne-am privit în ochi, dar eram prea departe pentru a ne saluta. A continuat să alerge, iar noi am pornit în căutarea toboganului.

Tocmai terminasem devoționalul de dimineață. Gândindu-mă să-i ofer lui Shannon puțin timp liniștit pentru ea, le-am spus copiilor noștri, Selah și Aria, să vină cu mine la parcul de exerciții Koh Lampu, situat pe o insulă în mijlocul râului Tapi, la peste 800 de metri de hotelul nostru. O plimbare lungă pentru

Din păcate, clădirea care îl găzduia era încă închisă. Așa că am continuat plimbarea, căutând altceva distractiv pentru copii. Atunci l-am văzut din nou pe alergător. Când a trecut pe lângă noi, i-am spus:

— Ești un alergător bun!

El doar a zâmbit.

Lângă pista de alergat, copiii au descoperit niște aparate de exerciții în aer liber, care li s-au părut interesante. M-am așezat și eu la unul pentru genuflexiuni, dar obiectele din buzunare îmi incomodau mișcarea. Așa că mi-am lăsat telefonul, portofelul și cheia mașinii pe jos, lângă aparat.

După un timp, Selah a venit alergând la mine, vizibil agitată:

— Tati, trebuie să merg la baie… ACUM!

Am luat-o în brațe, i-am luat și mâna Ariei și am pornit în grabă să găsim o toaletă publică. Din fericire, era una la câteva sute de metri.

După ce a ieșit, m-am uitat la ceas.

— Haideți, copii, e timpul să mâncăm ceva.

Când am pornit spre ieșirea din parc, l-am văzut din nou pe alergător. I-am zâmbit și am dat din cap în semn de încurajare. Selah era obosită și nemulțumită, iar când am trecut pe lângă o tarabă cu mâncare, m-am gândit că un mic snack ar ajuta. Am întins mâna spre buzunar ca să scot portofelul… și m-am blocat. Nu era acolo!

Am pipăit și celălalt buzunar: nici telefonul, nici cheia camionului.

Atunci mi-am amintit exact unde le lăsasem — lângă aparatul de genuflexiuni, în plină vizibilitate.

Panica m-a cuprins. M-am gândit la dezastrul de a pierde banii, cardurile, permisul, cheia mașinii, telefonul și toate datele din el. Aș fi alergat într-o clipă înapoi — dar nu puteam, aveam doi copii cu mine.

— Selah, vino aici! Trebuie să ne rugăm ACUM!

Și ne-am rugat:

Pentru a-mi îmbunătăți libertatea de mișcare, am decis să-mi golesc buzunarele și am pus telefonul, portofelul și cheia camionului pe jos, lângă aparat.

— Doamne, ai milă de noi și ajută-ne să ne recuperăm lucrurile! Te rugăm, Isuse! Mulțumim, amin!

Cu Aria în brațe și Selah de mână, am pornit cât de repede am putut, oprindu-ne din când în când pentru a lăsa mașinile să treacă pe podul îngust. Tensiunea creștea cu fiecare pas.

Apoi, l-am zărit pe alergător. Când m-a văzut, a ridicat mâinile sus, pline de obiecte. Deși nu le vedeam clar, inima mea s-a umplut de speranță și ușurare. Știam că ținea lucrurile mele.

I-am făcut semnul tradițional thailandez de respect și recunoștință, apoi l-am îmbrățișat spunând:

— Îți mulțumesc FOOOARTE mult!

— Sunt ud! a zis el, trăgându-se puțin înapoi.

— Nu contează, i-am răspuns sincer, copleșit de recunoștință.

Mi-a înapoiat portofelul și celelalte lucruri. Am vrut să-i ofer bani ca răsplată, dar și-a încrucișat brațele în semn de refuz și a făcut pași înapoi:

— Nu, nu, nu!

întors la hotel plini de recunoștință, lăudându-L pe Dumnezeu că în Orașul Oamenilor Buni am întâlnit un om sincer și cu inimă mare.

Mi se pare providențial că, dintre toți cei care făceau mișcare în parc în acea zi, el a fost singura persoană cu care am vorbit, iar apoi el a fost cel care mi-a găsit lucrurile și a venit să mi le aducă, fără nicio intenție de recompensă.

Această experiență incredibilă este doar una dintre multele pe care le-am trăit cu oamenii buni din Surat Thani. Încep să îi iubesc așa cum îi iubesc și pe mulți dintre prietenii mei din Khon Kaen. Și mă întreb cât de mult îi iubește și Isus, cât de mult își dorește ca ei să-L cunoască.

Îmi imaginez pe Isus zâmbind și spunând, ca odinioară lui Pavel:

„Nu te teme… vorbește și nu tăcea, căci Eu sunt cu tine… și am mult popor în această cetate.” (cf. Faptele Apostolilor 18:10)

Rugați-vă ca să pot să îl reîntâlnesc pe Mana și cumva să îl conduc către Isus. Și despre casa pe care o vom închiria… slavă Domnului, răspuns la rugăciune!

— Cum te numești? l-am întrebat.

— Mana!

— Alergi des aici?

— Da, mi-a răspuns dând din cap.

— Atunci probabil ne vom mai întâlni, i-am spus, în timp ce el se întorcea pe insulă pentru a-și încheia alergarea.

Selah, Aria și cu mine ne-am

CHRISTOPHER, SHANNON, ALINA, JESHUA, SELAH & ARIA SORENSEN (Proiectul Budiștii din sudul Thailandei, lansat în 2003)

DDE KYLE TUMBERG

Oameni viteji și plini de curaj!

omnul este cu tine, viteazule!”

Ghedeon nu-și putea crede urechilor. Cine, eu? trebuie să-și fi spus în sinea lui. Un om viteaz? Toate aparențele spuneau altceva.

Madianiții îi asupreau pe israeliți. Ei nu mai vedeau puterea minunată a lui Dumnezeu, așa cum o experimentaseră strămoșii lor. Iar Ghedeon? Era doar un tânăr din cea mai slabă seminție a lui Israel. Cu siguranță, îngerul greșise… sau poate nu?

Dumnezeu vedea în Ghedeon un om dispus să fie învățat și călăuzit de Duhul Său. Dumnezeu știa că Ghedeon era exact omul de care Israel avea nevoie pentru a fi eliberat de asupritori. Dar Ghedeon nu vedea asta — cel puțin nu la început.

Poate că felul în care te vezi tu nu este același cu felul în care te vede Dumnezeu. Te simți lipsit de importanță din cauza originii tale? Simți că Dumnezeu te-a părăsit din cauza circumstanțelor grele prin care ai trecut? Ai impresia că nu ai nimic valoros de oferit în lucrarea Sa?

Atunci amintește-ți ce caută cu adevărat Dumnezeu în acest ceas al istoriei. Dumnezeu caută oameni care Îl caută pe El (Psalmii 53:2), oameni cu inima loială. El dorește „să Se arate tare” în favoarea lor (2 Cronici 16:9). Dumnezeu nu caută pe cel mai puternic, mai de succes, mai influent sau mai arătos (1 Samuel 16:7). El caută oameni dispuși să se supună voii Sale — așa cum a fost Ghedeon — pentru a împlini misiunea pe care le-a încredințat-o.

În vremea lui Ghedeon, Dumnezeu le poruncise israeliților să alunge toate popoarele canaanite. Dar ei nu și-au dus misiunea până la capăt (Judecători 1:28). În vremea noastră, am primit mandatul de a duce Evanghelia „până la marginile pământului” (Faptele Apostolilor 1:8). Și totuși, milioane de oameni încă nu au auzit. Misiunea rămâne neterminată, iar Dumnezeu caută astăzi Ghedeoni moderni — bărbați și femei, prin care El să împlinească cea mai mare lucrare încredințată vreodată omenirii.

Hudson Taylor spunea:

„Dumnezeu îi cheamă pe cei care sunt destul de slabi ca să se sprijine pe El.”

Apostolul Pavel a spus:

„Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii ca să facă de rușine pe cele tari” (1 Corinteni 1:27).

Dacă te simți slab, neînsemnat, nepregătit sau nevrednic, s-ar putea să fii, de fapt, mai pregătit decât crezi. Dacă această slăbiciune te conduce să te sprijini mai mult pe Isus și să te încrezi complet în El, atunci Dumnezeu te poate folosi mai degrabă decât pe cel încrezător în sine.

Ceea ce tu vezi ca slăbiciune Dumnezeu poate vedea ca putere.

Prietene, „Dumnezeu este cu tine, om viteaz (sau femeie vitează)!”

Vei permite Duhului Sfânt să-ți deschidă ochii ca să te vezi așa cum te vede Dumnezeu și să împlinești lucrarea la care El te cheamă?

Dacă da, contactează-ne chiar astăzi.

TOP 5

Oportunități de misiune pe termen lung

Ortodocșii georgieni din Georgia

Animiștii Nasu de Vest din China

Musulmanii Tonga din Mozambic

Baha’i din India

Musulmanii Yasna

Îl iubești pe Isus și vrei să împlinești ceea ce El poruncește.

FII MISIONAR

LASĂ-NE SĂ TE AJUTĂM! www.afmeu.org office@afmeu.org +40-773-749-339