Adventist Frontiers - Ediția în română - 2/2025

Africa

10

10 PUTERI NEVĂZUTE ÎN ACȚIUNE

12 FANTA, DARUL PREȚIOS

15 DESCOPERIND ADEVĂRUL

16 SPERANȚA ÎN DOMNUL

17 FORMARE DE UCENICI ȘI ELIBERARE

18 CĂLĂTORIA UNUI TÂNĂR CURIOS

20 DE LA BLESTEM LA BINECUVÂNTARE

22 DOUĂ CĂI, O SINGURĂ LUPTĂ

Cuprins

Asia

24

24 RĂMAS-BUN DE LA GOGODALA

26 CREDINȚA PREȚIOASĂ A LUI UKA

27 VISE, REȚELE ȘI UN BOTEZ

28 SĂ CUNOAȘTEM FAMILIA KITCHING

29 TĂCEREA APĂSĂTOARE

30 POPCORN ȘI O RUGĂCIUNE

31 VINDECARE PRIN INSTRUMENTE

Euroasia

Ukà Kulipang Palawan

Leonda George

32 URMÎND CHEMĂRILE MACEDONENE

33 CÂȘTIGI MAI MULT DECÂT PIERZI

34 RIBIKA

35 RUGĂCIUNE CU SCOP

36 BEAT PE POTECĂ 37 DESTINAȚIE JAPONIA: FAMILIA

DE CRISTIAN DORGO

EVANGHELIA VS. CULTURA ÎN CAMPUL MISIONAR

Când Fray Diego de Landa, un misionar catolic care însoțea forțele spaniole în Lumea Nouă, a descoperit biblioteci extinse ale civilizației Maya, a știut ce trebuie să facă. Le-a ars pe toate. Un eveniment pe care, spunea el, mayașii "l-au regretat într-un mod uimitor și care le-a provocat multă suferință". Cărțile, în opinia sa, erau doar "superstiții și minciuni ale diavolului". Așa că, în 1562, poezia, istoria, literatura, matematica și astronomia unei întregi civilizații au fost mistuite de flăcări. Doar trei documente au supraviețuit zelului greșit al lui de Landa.

Acest incident, însoțit de multe altele, arată că uneori misionarii au acționat într-un mod distructiv pentru culturile locale. Fie printr-o interpretare greșită a Marii Trimiteri, fie prin mândrie, șoc cultural sau pur și simplu incapacitatea de a înțelege valorile altora, ne-am opus inutil unor obiceiuri pe care nu le-am priceput. Unele dintre acestea, dacă le-am fi înțelege mai bine, ar putea deveni chiar chei pentru a comunica Evanghelia!

Misionarii pot avea un impact pozitiv asupra unei culturi, atâta timp cât acționează ca misionari creștini, nu ca "misionari occidentali". Permiteți-mi să explic. "Misionarii occidentali" introduc cultura occidentală, inclusiv cultura creștină, în alte culturi. Un om a povestit la o convenție misionară despre ceea ce el a numit "Biserica Pantalonilor". Călătorind într-o zonă izolată, a luat un taxi pe un drum prăfuit de la un mic aeroport. Curios să afle despre credința șoferului, l-a întrebat dacă este creștin. Acesta a răspuns negativ, spunând că știe totul despre creștini, dar că aceștia poartă pantaloni. În contrast, el și majoritatea culturii sale purtau robe. Din punctul său de vedere, misionarii de acolo consideraseră că purtarea robelor este prea feminină, asemenea unei fuste, și astfel i-au convins pe convertiți să poarte pantaloni. Drept urmare, creștinii din acea zonă au devenit cunoscuți drept "Biserica Pantalonilor".

CRISTIAN DORGO (Director de Recrutare AFM Europe)

Principala diferență dintre misionarii creștini și cei occidentali constă în abordarea față de cultura locală. Spre deosebire de misionarii occidentali, care impun standarde culturale specifice, misionarii creștini urmează un singur standard: Hristos. Totuși, aceasta nu înseamnă că nu doresc să influențeze culturile. În situațiile în care o cultură practică sacrificiul uman, arderea văduvelor sau oprimarea, misionarii creștini trebuie să caute schimbarea, chiar dacă aceasta implică uneori distrugere. De exemplu, animismul, o credință culturală ce contrazice Cuvântul lui Dumnezeu și care afectează negativ societățile și indivizii, este un astfel de caz. Animismul duce la fatalism și privează oamenii de speranță.

"...cu iudeii m-am făcut ca un iudeu, ca să-i câștig pe iudei..." (1 Corinteni 9:20)

"Pavel s-a comportat întotdeauna astfel într-un mod strategic, față de toate categoriile de oameni. A predicat mult evreilor, abordându-i din perspectiva unuia de-al lor. Nu doar că și-a adaptat predicarea la evrei, dar a și părut să se conformeze obiceiurilor lor, atâta timp cât nu era în joc un principiu de credință. Cunoștințele sale despre iudaism i-au fost de mare folos, atât în lucrarea sa evanghelistică printre compatrioții săi, cât și în propria sa apărare. S-a conformat practicilor și prejudecăților lor atâta timp cât a putut, cu o conștiință curată. Nu i-a ofensat inutil, ci a folosit familiaritatea sa cu credințele și obiceiurile lor pentru a le prezenta Evanghelia. Scopul său suprem a fost să-i câștige pentru Mântuitor" (SDA Bible Commentary). Prezența misionarilor duce întotdeauna la distrugerea culturilor? Este de necontestat că anumite aspecte culturale pot fi eliminate, la fel cum doctorii, uneori, trebuie să îndepărteze anumite elemente dintr-un organism pentru a salva viața pacientului. Dar, pe măsură ce creștem în experiență și în înțelepciunea dată de Dumnezeu, trebuie să ne asigurăm că nu distrugem culturile în sine, ci le orientăm spre Hristos."

Dumnezeul care a pregãtit Evanghelia pentru toate popoarele i-a pregătit și pe toți oamenii pentru Evanghelie?””1

Această întrebare ne deschide ochii asupra unui adevăr profund: Dumnezeu a fost dintotdeauna la lucru în fiecare cultură și comunitate, pregătind inimile oamenilor să primească vestea bună a lui Isus Hristos. În întreaga lume, există oameni care tânjesc după adevăr, uneori timp de generații, și care sunt gata să-l accepte—dacă cineva ar merge să-l împărtășească cu ei.

Luați, de exemplu, povestea poporului Karen din Myanmar.

Secol după secol, generație după generație, acești oameni s-au agățat de o profeție care spunea că într-o zi un „frate alb” va veni cu o carte de la Dumnezeu—o carte care le va descoperi adevărul pe care îl căutaseră dintotdeauna. Șiau învățat copiii cuvintele înțelepte păstrate din vechime și au trăit cu speranța că, într-o zi, Dumnezeu le va trimite pe cineva care să-i îndrume pe calea Creatorului.

Ani la rând, nimeni nu a venit la ei cu vestea bună. Milioane de oameni au continuat să aștepte. Când,

DE DIANA VASILE

în sfârșit, primii misionari au ajuns la ei cu Biblia, poporul Karen a recunoscut-o imediat ca fiind împlinirea promisiunii lor și au primit Evanghelia cu bucurie și cu inimile deschise. Cu toate acestea, creștinismul nu a devenit religia principală a întregului popor, iar răspândirea Evangheliei a fost împiedicată de dificultăți istorice și provocări continue. Dacă ar fi primit mesajul mai devreme, poate că lucrurile ar fi stat altfel, poate că ar fi avut o bază mai solidă înainte de a fi loviți de conflicte și presiuni externe.

Astfel de povești ar trebui să ne inspire, dar și să ne pună pe gânduri. Câte alte comunități încă așteaptă? Câte generații s-au stins fără să audă vestea bună, doar pentru că noi, ca biserică, am fost înceți în a răspunde chemării? Cineva a spus că „de-a lungul timpului,

Ellen G. White ne avertizează clar: „Ultimul act al lui Hristos înainte de a părăsi acest pământ a fost să le încredințeze ucenicilor misiunea de a merge în toată lumea și a predica Evanghelia. Dar biserica și-a neglijat lucrarea încredințată” (Mărturii pentru biserică, vol. 5, p. 206).

Chiar dacă simțim greutatea acestei responsabilități, nu suntem singuri. Dumnezeu a mers înaintea noastră, pregătind inimile și deschizând uși, iar noi trebuie doar să ascultăm chemarea Lui și să facem primul pas. Povestea poporului Karen ne arată că atunci când îndrăznim să pășim

Această neglijență are consecințe reale. Fiecare zi de întârziere înseamnă mai mulți oameni care trăiesc și mor fără să fi auzit vreodată numele lui Isus. Deși Dumnezeu a pus în inimile lor dorința de veșnicie, doar Evanghelia le poate aduce

Ne putem întreba: Ce ne reține? Ellen White merge și ea mai departe și întreabă: „De ce nu sunt mai mulți misionari? De ce dragostea lui Hristos nu îi constrânge pe bărbați și femei să meargă până la marginile pământului?” (The Home Missionary, 1 noiembrie 1893).

Dragostea lui Hristos ar trebui să ne scoată din zona noastră de confort și să ne împingă să ducem lumina Lui acolo unde oamenii încă trăiesc în întuneric.

prin credință, descoperim că Dumnezeu a pregătit deja terenul.

Inimile sunt pregătite. Dar cine va duce mesajul? Avem privilegiul și responsabilitatea de a împărtăși vestea bună cu „orice neam, orice seminție, orice limbă și orice popor” (Apocalipsa 14:6).

Astăzi, nevoia este la fel de urgentă ca atunci când Isus, plin de compasiune, le-a spus ucenicilor: „Mare este secerișul, dar puțini sunt lucrătorii” (Matei 9:37).

Miliarde de oameni așteaptă să audă vestea bună. Vei fi tu mâinile lui Dumnezeu pentru ei?

DIANA VASILE (Președinte AFM-Europe)

Importanta studiilor interculturale în misiune ¸

DE JONY HAJAJ

Director

pentru Studii

Interculturale și Ucenicie

Studiile interculturale adevin inevitabile și indispensabile pentru ca lucrarea de misiune să fie eficientă într-o lume tot mai interconectată. Nu doar că sunt benefice, dar sunt absolut necesare pentru cei chemați să împărtășească mesajul dincolo de granițele culturale.

În centrul acestor studii se află înțelegerea faptului că fiecare cultură are o perspectivă unică asupra lumii, propriile valori și stiluri de comunicare. Aceste informații sunt esențiale pentru misionari, ajutându-i să relaționeze mai bine și mai respectuos cu cei pe care doresc să-i atingă cu mesajul lor. Astfel, se evită neînțelegerile și se construiesc relații autentice.

COMUNITATEA – O REALITATE

CULTURALĂ

De exemplu, majoritatea culturilor non-occidentale pun accent pe viața de grup, pe familie și comunitate. Un misionar care nu cunoaște acest aspect s-ar putea concentra exclusiv pe convertirea individuală, fără a lua în calcul impactul unei astfel de decizii asupra comunității din care face parte persoana respectivă.

În multe culturi africane, conceptul de Ubuntu („Eu sunt pentru că noi suntem”) subliniază interconectarea dintre oameni. Un misionar care intră într-o astfel de comunitate și predică despre mântuirea personală, așa cum este obișnuit în contextul occidental, s-ar putea confrunta cu dificultăți în transmiterea mesajului. În schimb, dacă ar colabora cu liderii și bătrânii comunității, cerându-le aprobarea și organizând adunări comunitare pentru a prezenta Evanghelia ca o sursă de întărire a legăturilor comunitare, mesajul ar fi mai bine înțeles și acceptat.

Respectând natura comunitară a culturii, mesajul Evangheliei

poate fi primit pozitiv și integrat în viața colectivă, în loc să fie perceput ca o amenințare.

SENSIBILITATEA CULTURALĂ – O CHEIE A MISIUNII EFICIENTE

Sensibilitatea culturală este unul dintre principiile de bază ale lucrării misionare eficiente. Aceasta presupune conștientizarea și respectarea credințelor, practicilor și obiceiurilor altor culturi. Studiile interculturale îi ajută pe misionari să navigheze cu har și smerenie printre aceste diferențe. Această sensibilitate nu compromite mesajul Evangheliei, ci asigură prezentarea lui întrun mod care onorează identitatea culturală a receptorului.

Un exemplu practic este limba. Dacă un misionar învață chiar și doar câteva propoziții în limba locală, acest lucru va îmbunătăți considerabil relația sa cu oamenii și va demonstra respectul față de cultura acestora. Studiile interculturale recunosc că limba nu este doar un mijloc de comunicare, ci și o poartă de acces în cultura respectivă.

Respectul este una dintre valorile fundamentale ale slujirii interculturale. Acesta se manifestă prin ascultare, învățare și aprecierea expresiilor culturale ale celorlalți. Misionarii care înțeleg acest aspect dezvoltă o atitudine de învățare, nu doar de predare, ceea ce facilitează respectul reciproc și creează oportunități pentru schimburi mai profunde și semnificative.

De exemplu, un misionar bine pregătit în domeniul studiilor interculturale, care lucrează cu musulmani, nu se va apropia de aceștia cu idei preconcepute sau stereotipuri, ci va încerca să înțeleagă credința lor din interiorul tradiției islamice. Acest proces de reconceptualizare poate deschide oportunități pentru

La școala de limbi străine din Chiang Mai, profesoara Aura îi adresează întrebări misionarului

Kyle Tumberg.

prezentarea credincioasă a Evangheliei.

CONTEXTUALIZAREA – ADAPTAREA MESAJULUI PENTRU UN IMPACT REAL

Contextualizarea înseamnă adaptarea modului de prezentare a Evangheliei la un anumit context cultural. Un exemplu relevant este experiența lui Brian Willson în traducerea unui pasaj în limba thailandeză. Încercând să traducă fraza:

„În acest moment de extremă dificultate, David, în loc să-și lase mintea să se concentreze asupra circumstanțelor dureroase, s-a îndreptat cu hotărâre spre Dumnezeu pentru ajutor.”

Brian nu reușea să păstreze nuanțele originale în thailandeză. Soluția a fost simplificarea frazei:

„În acest moment de criză, David nu s-a concentrat pe circumstanțele dureroase, ci L-a căutat pe Dumnezeu pentru ajutor.”

Când propoziția a fost scurtată și simplificată, doi thailandezi care lucrau la traducere au confirmat că acesta era modul corect de a exprima ideea. Acest exemplu arată cum mesajul

Poveștile pot fi un instrument eficient pentru a comunica Evanghelia în culturile caracterizate de o tradiție puternică a oralității.

Atunci când misionarul recunoaște și respectă natura comunitară a unei culturi, mesajul său este mai probabil să fie primit pozitiv și înțeles în cadrul adecvat acelei culturi.

misionarului trebuie să fie contextualizat – adaptat limbii și culturii locale pentru a deveni mai ușor de înțeles și mai relevant.

Contextualizarea presupune și folosirea simbolurilor, poveștilor și tradițiilor locale pentru a explica adevărurile biblice. De exemplu, în culturile cu o puternică tradiție orală, povestirile

Lucrarea lui Gideon Petersen printre oamenii Himba este un exemplu clar al acestui principiu. Inițial, el a încercat mai multe metode tradiționale: studii biblice clasice, ilustrații vizuale, lecții bazate pe viața cotidiană și chiar predarea limbii engleze. Niciuna dintre aceste metode nu a avut succes. Totuși, observând o ceremonie tradițională care implica cântece, dansuri și recitări ritmice, a decis să integreze aceste elemente culturale în slujirea sa. A început să înregistreze povești biblice în limba Himba, folosind poezie, cântece și ritmuri tradiționale. Aceste înregistrări au fost apoi distribuite în comunitate, fiind primite cu mare interes.

IMPLICAREA RESPECTUOASĂ ÎN ALTE CULTURI

În final, studiile interculturale au rolul de a crea punți între culturi și de a facilita împărtășirea Evangheliei într-un mod deschis și respectuos. Într-o lume globalizată, unde neînțelegerile culturale duc adesea la conflicte, un misionar pregătit în acest domeniu devine un împăciuitor și un constructor de poduri.

Pregătirea interculturală este esențială pentru succesul lucrării misionare. Ea îmbunătățește sensibilitatea culturală, permite interacțiuni respectuoase și contribuie la contextualizarea mesajului creștin.

În lumina Marii Trimiteri, misionarii care aleg să înțeleagă și să se implice în alte culturi transformă lucrarea lor dintr-o simplă strategie într-o chemare autentică. Procedând astfel, ei pot împărtăși dragostea lui Hristos într-o lume tot mai multiculturală, urmând modelul Său de slujire: „Căci Fiul Omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească și să-Și dea viața ca răscumpărare pentru mulți” (Marcu 10:45).

CHEMAREA LUI DUMNEZEU

DE MARSHALL JACKSON

Mã numesc Marshall Jackson și am crescut într-o familie adventistă din Europa. Copilăria mea a fost plină de povești biblice și de dorința de a fi folosit de Dumnezeu la fel ca personajele din Biblie. Cu timpul, aceste visuri s-au estompat, dar în adâncul inimii am simțit mereu chemarea lui Dumnezeu de a-I dedica întreaga mea viață în slujire.

Evelyn, soția mea, a crescut pe o insulă din Caraibe, într-o familie împărțită între credința creștină și convingeri seculare. Când avea 11 ani, familia ei a fost invitată la un program de evanghelizare, iar câteva luni mai târziu, Evelyn s-a botezat. Cu toate acestea, abia la 17 ani a dezvoltat o relație personală cu Dumnezeu și a început să viseze să devină misionară.

Ne-am cunoscut la o școală de misiune din America de Sud, iar după câțiva ani, am reluat

legătura și am început o relație. Mai târziu, am fost botezați și ne-am căsătorit. Împreună, am decis să ne punem viața în mâinile lui Dumnezeu și să facem orice ne va cere.

Prima chemare a venit repede. Părinții mei au decis să își vândă proprietatea pentru a începe un proiect misionar într-o altă țară. După multă rugăciune, am hotărât să-i urmăm în această aventură. Am petrecut un an în noua noastră țară, învățând limba și încercând să fim cât mai folositori bisericii locale. Din păcate, lucrurile nu au decurs așa cum ne-am așteptat. Proiectul pentru care venisem părea blocat, iar ușile păreau închise din toate părțile.

Cu timpul, am acceptat situația și am început să trăim o viață obișnuită. În această perioadă, Evelyn a rămas însărcinată și a născut un băiețel, pe Ismael. Totuși, ceea ce părea un timp irosit

era, de fapt, un timp de pregătire pentru ceea ce avea să urmeze.

La scurt timp după nașterea lui Ismael, am simțit din nou o chemare puternică spre slujire. Știind că, prin noi înșine, nu puteam face nimic, am început să ne rugăm pentru călăuzirea lui Dumnezeu. Câteva luni mai târziu, am întâlnit un cuplu tânăr care, la acea vreme, erau candidați misionari la Adventist Frontier Missions (AFM). Am avut o conversație frumoasă cu ei, dar nu am dat prea mare importanță organizației.

Câteva săptămâni mai târziu, în timp ce făceam propriile cercetări, am dat peste site-ul AFM și ne-am amintit de discuția cu acel cuplu. Am petrecut câteva zile explorând site-ul și rugându-ne să înțelegem dacă Dumnezeu ne chema să aplicăm. Aveam multe îndoieli și ne simțeam complet nepregătiți, dar, în cele din urmă, ne-am predat inimile în rugăciune:

„Doamne, dacă nu este voia Ta să lucrăm cu ei, Te rugăm să închizi toate ușile. Dar dacă este voia Ta, suntem gata să mergem și să facem orice ne vei cere.”

Din acel moment, lucrurile au început să se miște rapid. Dumnezeu ne-a arătat clar că El fusese Cel care ne ghidase pașii tot timpul.

Recent, Dumnezeu a pus pe inimile noastre dorința de a-L prezenta pe Isus oamenilor din Magreb ca Mântuitorul lor iubitor și viu. Suntem foarte entuziasmați să pășim pe câmpul misiunii și sperăm, din toată inima, să fim o binecuvântare pentru acești oameni care trebuie să Îl cunoască pe Mântuitorul lor, Isus Hristos

DĂRUIEȘTE SPERANȚĂ, RĂSPÂNDEȘTE

EVANGHELIA

Dumnezeu ne-a încredințat lumina adevărului nu doar pentru noi, ci pentru a o împărtăși cu cei care încă nu L-au cunoscut. Mii de suflete din colțuri îndepărtate ale lumii așteaptă vestea bună.

Fiecare dar oferit cu sacrificiu devine o rază de lumină într-un loc întunecat. „Dumnezeu ne cere să ne folosim resursele pentru a duce vestea bună în toate colțurile pământului.” (Ellen White, Christian Service, p. 9)

Alege astăzi să fii o binecuvântare! Susține misiunea și ajută la împlinirea Marii Însărcinări.

Donează acum folosind una din următoarele metode și fii parte din lucrarea lui Dumnezeu!

1. Transfer bancar, folosind următoarele detalii:

Libra Internet Bank: Nume: Asociația Adventist Frontier Missions Europe

Cont RON: RO39BREL0002003623490100

Cont EURO: RO55BREL0002003623490200

Cont USD: RO71BREL0002003623490300

Cont GBP: RO60BREL0002003623490401

Cod SWIFT: BRELROBUXXX

Banca Transilvania:

Nume: Asociația Adventist Frontier Missions Europe

Cont RON: RO18BTRLRONCRT0676277901

Cont EURO: RO65BTRLEURCRT0676277901

Cont USD: RO69BTRLUSDCRT0676277901

Cod SWIFT: BTRLRO22

2. Online - www.afmeu.org/give sau scanând codul QR de mai jos.

MARSHALL, EVELYN & ISMAEL JACKSON Candidați misionari voluntari (Proiectul Mahreb)

PUTERI NEVĂZUTE ÎN ACȚIUNE

Mai mult de jumătate

dintre creștini și-au negat credința și au fost eliberați pe loc. Apoi, a venit rândul lui Hamza.

DE GABRIELA LINCOLN

“

Am auzit că Hamza la părăsit Islamul! Acum este creștin,” a tunat Usman. Furios, a pus mâna pe telefon și a început să înregistreze un mesaj audio: „Hamza este un om rău! Este ticălos! Este un kafir [necredincios]. Trebuie să ne adunăm și să-i ardem casa înainte să vină poliția. Trebuie să-l omorâm repede. O vom face! O vom face!” Apoi, Usman a trimis acest mesaj către cât mai mulți oameni.

Poliția l-a arestat pe Hamza. La secție, el aștepta în timp ce alții erau interogați. Știa că în curând îi va veni rândul.

„Spune-ne, Ali. Ți-ai schimbat credința și ai devenit creștin?” l-a întrebat ofițerul.

„Nu! Am fost și sunt musulman. Acesta este adevărul,” a răspuns Ali.

„Bine, Ali, ești liber să pleci,” i-a spus ofițerul. „Acum, următoarea persoană… Mariem. Ți-ai schimbat credința și ai devenit creștină?”

„Nu! Sunt musulmană. Nu sunt creștină,” a răspuns Mariem.

Ofițerul i-a făcut semn spre ușă: „Ești liberă să pleci.”

Mai mult de jumătate dintre creștini și-au negat credința și au fost eliberați pe loc. Apoi, a venit rândul lui Hamza.

„Spune-ne, Hamza. Ți-ai schimbat credința și ai devenit creștin?”

Drept și hotărât, Hamza a răspuns: „Sunt creștin. Aisha, soția mea, este creștină. Copiii mei sunt creștini.”

Pentru că acest lucru este ilegal, poliția l-a dus pe Hamza la închisoare împreună cu ceilalți bărbați și femei care mărturiseau că Îl urmează pe Hristos. În timp ce el era închis, Usman a continuat să răspândească mesaje împotriva lui. A trimis înregistrări audio la posturile de radio locale și a distribuit mesaje video calomnioase. Aisha a aflat despre fiecare dintre ele, în timp ce ea și copiii așteptau cu nerăbdare eliberarea soțului și tatălui lor.

După câteva săptămâni în închisoare, gardienii au adunat toți creștinii în curtea penitenciarului. O delegație de oficiali, împreună cu mai mulți imami, le-au spus: „Trebuie să vă întoarceți la Islam. Este lucrul corect de făcut. Vă vom da tot ce vreți. Dacă vreți un loc de muncă bun, vi-l oferim. Dacă vreți bani, îi primiți.”

Hamza și ceilalți au răspuns ferm: „Nu vrem locurile de muncă pe care ni le oferiți. Nu vrem bani sau altceva. Suntem creștini. Nu ne vom schimba.”

Au fost trimiși înapoi în celulele lor. După câteva săptămâni, în urma unor circumstanțe neclare, s-a decis eliberarea tuturor creștinilor, în liniște.

Când Hamza a ajuns acasă, împreună cu soția și copiii, au mulțumit lui Dumnezeu pentru această eliberare. Aisha l-a chemat să stea jos cu ea și i-a arătat toate mesajele teribile audio și video pe care Usman le răspândise. Apoi, cei doi soți au îngenuncheat și s-au rugat cu stăruință pentru Usman. Zi după zi, au continuat să-l aducă înaintea Domnului în rugăciuni.

În weekend, familia lui Hamza a mers împreună la biserică. Era o biserică de casă, mică. Pe măsură ce oamenii soseau, Hamza l-a văzut pe Usman intrând. Surprins, s-a dus să-l salute. După serviciul divin, Usman i-a făcut semn să-l urmeze. Ce avea de gând să facă? Ce voia?

Hamza l-a urmat până într-un loc retras. Usman s-a întors spre el și a spus: „Te rog, iartă-mă. Nu știu de ce am spus acele lucruri groaznice despre tine. Știu că veneau de la Satana. Iartă-mă. Acum sunt ca tine. Sunt creștin.”

Hamza l-a îmbrățișat pe Usman, iar amândoi au izbucnit în plâns. „Mi-aș dori ca și soția mea, Djeinaba, să devină creștină,” a spus Usman.

„Să începem să ne rugăm pentru ea în fiecare zi,” i-a răspuns Hamza. Nu a trecut mult timp, iar Usman a decis să le spună soției și copiilor săi că L-a acceptat pe Isus ca Mântuitor. Spre uimirea lui, toți au ales să i se alăture în noua lui credință.

Dumnezeu lucrează în această regiune a Proiectului Sahara. Musulmanii iau decizii care au un impact etern. Vă mulțumim pentru rugăciunile și sprijinul vostru în misiunea de a face ucenici ai lui Hristos printre acești oameni cu o limbă și cultură unică. Dumnezeu a promis Duhul Său și biruință!

Nu vrem locurile de muncă pe care ni le oferiți. Nu vrem bani sau altceva. Suntem creștini. Nu ne vom schimba.

GABRIELLA LINCOLN

(Proiectul Sahara, lansat în 2018)

Fanta, darul prețios

Transformarea extraordinară din viața unei tinere fete

Osman. Tatăl ei murise, iar mama

„Cine este această fetiță?” l-am

DE ISATTA COKER

apoi m-am întors la etaj. După

să aștepte să fie rugată. A intrat în bucătăria mea, a luat câteva găleți și a început să care apă, umplând toate recipientele din casă.

Din păcate, ajutorul pe care îl oferea Fanta – spălatul rufelor, gătitul și alte treburi casnice – i-a creat probleme acasă. Mătușa Ramatu nu îi spunea nimic de față cu mine, dar o certa aspru când erau doar ele două.

Când am plecat, am încercat să îi dau Fantei niște bani, dar i-a refuzat. „Nu ajut ca să primesc bani. Așa am fost crescută.” Am încercat și altădată să-i ofer bani, dar mereu refuza. În cele din urmă, am început să-i cumpăr mici cadouri ei și întregii familii, ca să evit orice comentarii atunci când rămâneam în casa lor.

Într-una dintre vizitele noastre, am observat că problemele Fantei se înrăutățeau. Ceilalți copii o disprețuiau, o insultau, iar mătușa Ramatu o acuza că este bârfitoare, hoață și profitoare – deși Fanta nu acceptase niciodată vreun ban pentru ajutorul oferit. Am încercat să intervenim, dar Fanta spunea mereu că era bine și nu voia să ne împărtășească problemele ei.

Când proiectul nostru din Guineea s-a încheiat, ne-am întors în Sierra Leone pentru o vacanță. În acel timp, pandemia de COVID-19 a izbucnit și șederea noastră s-a prelungit. Atunci am aflat adevărul. Ori de câte ori era cu noi, Fanta era veselă și jucăușă, dar când cobora la parter, mătușa Ramatu o insulta și îi vorbea urât.

Deși în casa unchiului meu locuiau și alți copii, Fanta se făcea mereu remarcată. Vizitatorii o recunoșteau

Fanta nu avea voie să folosească baia din casă și trebuia să se spele afară, deși era deja o adolescentă.

Ne-a frânt inima să aflăm că își folosea o găleată pe post de toaletă și era nevoită să o golească manual în fosa septică. Acesta a fost punctul culminant.

„Fanta, ce se întâmplă?” am întrebat-o.

„Nimic.”

„Asta nu este adevărat. Am văzut și auzit tot ce se petrece. Dacă ai nevoie de ajutor, suntem aici pentru tine.”

„Bine,” a răspuns ea.

În cele din urmă, Fanta mi-a mărturisit că avea vise ciudate, în care era urmărită și forțată să mănânce carne crudă și să bea sânge. În tradiția musulmană, astfel de vise sunt asociate cu vrăjitoria.

Într-o zi, i-am spus: „Dacă mai ai astfel de experiențe, cheamă numele lui Isus.” Apoi mi-a cerut o Biblie, pe care i-am oferit-o cu drag.

„Am avut atacuri noaptea. Am încercat să

chem

numele Profetului Mohammed, dar nu a funcționat. Abia când am chemat numele

Domnului nostru Isus, spiritele au

Mai târziu, fiica unchiului Foday, Zainab, a avut un atac demonic grav. După trei săptămâni de spitalizare fără nicio îmbunătățire, Ramatu, disperată, ne-a cerut ajutorul. Am chemat un pastor adventist, iar după trei zile de rugăciune și post, Zainab a fost eliberată. Această experiență a întărit credința Fantei.

fugit.”

Nota Editorului: Pastorul Reynolds și familia sa sunt acum candidați misionari voluntari pentru Proiectul Animiștilor din Africa Centrală, pregătindu-se să meargă acolo ca misionari de carieră.

orfani

în spirit și caută adevărul

FRED, ISATTA, FREDRICK, EMMANUEL, PATRICIA & FLORENCE COKER (Proiectul Kono)

Fanta și Isatta sărbătoresc după botezul Fantei.

DE VANIUS DIAS

Descoperind ADEVĂRUL

„Vrei să spui că totul este scris în Biblie? Că nu străinii vor să ne schimbe, ci Dumnezeu?”

Stai puțin, pastore, bine. Vrei să spui că tot ce am auzit până acum despre oamenii albi, cum că vor să ne înrobească, să ne distrugă cultura și să ne schimbe practicile, nu este adevărat? Că, de fapt, totul este scris în Biblie? Că nu străinii vor să ne schimbe, ci Dumnezeu? Că El vrea să ne transforme mentalitatea conform Cuvântului Său? De ce nu mi-a explicat nimeni asta până acum?”

Aceste întrebări mi le-a adresat Chris, un tânăr șofer de taxi din Guineea-Bissau, pe care l-am cunoscut acum câteva luni. Ne-am împrietenit repede. Chris mai auzise câte ceva despre creștinism, dar și-a exprimat dorința de a afla mai multe despre Biblie, așa că am început să studiem împreună.

În fiecare luni, Chris vine la mine acasă. Luăm prânzul împreună, apoi studiem Cuvântul lui Dumnezeu. Am descoperit multe împreună despre planul pe care Dumnezeu îl are pentru viața lui.

Totuși, în Guineea-Bissau, nu este întotdeauna ușor să vorbești despre Biblie. Mulți oameni cred că mesajele pe care le împărtășim sunt „din cultura albilor” și nu au legătură cu realitatea lor. Unii chiar consideră că evanghelizarea este doar o altă formă de a-i controla sau înrobi. Și Chris, ca mulți alții, avea aceste idei.

Într-o zi, în timpul studiului, am vorbit despre Cele Zece Porunci. Am încercat să-i arăt cum ascultarea de porunci poate aduce beneficii în toate aspectele vieții — în relațiile de familie, în viața spirituală, chiar și în aspectele economice. Pe măsură ce discutam, am observat că devenea tot mai gânditor, iar la un moment dat m-a oprit politicos. Mi-a spus că avea nevoie de lămuriri. Era confuz, dar în același timp curios. Întrebările lui despre transformarea biblică făcută de Dumnezeu, spre deosebire de încercările omenești de a impune schimbări, m-au impresionat.

I-am propus să citim împreună un verset care îmi place mult: Ioan 8:32 — „Veți cunoaște adevărul, și

adevărul vă va face liberi.” În acel moment, ochii i s-au umplut de lacrimi. Își dădea seama că libertatea adevărată vine din Cuvântul lui Dumnezeu.

De atunci, Chris a început să participe regulat la biserică. Se implică deja în multe activități, iar noi sperăm ca în curând să fie botezat. Învățăm împreună, iar el este dornic să împărtășească acest mesaj cu alții care, ca și el, caută libertatea.

Încă sunt mulți oameni care, asemenea lui Chris, au nevoie să fie salvați prin Evanghelia veșnică. Și tu poți fi parte din această lucrare minunată. Este extraordinar să vezi cum viețile oamenilor se schimbă atunci când descoperă adevărul.

VANIUS & ELISABETE DIAS

(Proiectul Bissau, lansat în 2021)

Speranța în Domnul

DE EVE WYLER

Cu ani în urmã, la școala biblică de vacanță, copiii mei cântau cu entuziasm următoarele versuri: „Speranța mea este în Domnul; Lui îi aparțin. Nu mă va lăsa niciodată să cad. Speranța mea este în Domnul; mă voi încrede în El. Speranța mea este în Domnul.” Cântarea lor veselă și plină de viață ridică moralul și inspiră credință, dar atunci când viața este ușoară, cât de sincer rostim astfel de cuvinte? Abia în perioadele de încercare și testare descoperim cu adevărat unde se află speranța noastră.

Anul trecut, familia noastră a primit o astfel de oportunitate – una pe care nu mi-aș fi imaginat-o niciodată. Evenimente neașteptate de pe câmpul misionar ne-au afectat o mare parte din acest timp, provocându-ne să ne punem întreaga încredere în Dumnezeu. Pentru Samuel, asta a însemnat să conducă zilnic studii biblice cu bărbați de alte credințe, în condiții extrem de dificile, ghidându-i cu statornicie spre o mai bună înțelegere a adevărului. Pentru mine, a însemnat să mă trezesc în fiecare dimineață cu o inimă recunoscătoare, alegând să-L laud pe Dumnezeu chiar și atunci când eram tentată să rostesc rugăciuni de cerere și disperare. Pentru copiii noștri, a însemnat să îmbrățișeze fiecare zi cu reziliență și bucurie, chiar și atunci când circumstanțele erau departe de a fi ideale.

Experiența noastră din ultimul an, pe linia întâi a marii controverse dintre Hristos și Satana, a fost

SAMUEL & EVE WYLER

(Proiectul Musulmanilor din Africa de Nord, lansat în 2022)

una dintre cele mai grele pe care le-am îndurat vreodată. Totuși, pot declara cu tărie: Speranța mea este în Domnul. Aceasta nu este o mărturie a credinței noastre mari; dimpotrivă, acest timp ne-a arătat cât de mult mai avem de crescut. Mai degrabă, este o dovadă a credincioșiei neclintite a lui Dumnezeu. El ni S-a descoperit în moduri pe care nu le-aș fi văzut niciodată fără această încercare, îndulcind ceea ce ar fi putut fi un drum insuportabil de amar.

De exemplu, Dumnezeu ne-a condus spre casa perfectă, confirmând acest lucru într-un mod care aproape că părea audibil pentru mine. El a furnizat fonduri neașteptate exact atunci când aveam cea mai mare nevoie de ele, reducând povara costurilor neplanificate de mutare. În repetate rânduri, prieteni și membri ai familiei ne-au trimis cuvinte de încurajare sau rugăciuni, adesea în zilele în care mă simțeam cel mai descurajată. Aceste momente de har au fost un balsam, amintindu-ne că purtarea de grijă a lui Dumnezeu este constantă.

Am speranța că perioada noastră de încercare se va încheia până când veți citi aceste rânduri. Până atunci, rămânem recunoscători pentru rugăciunile și sprijinul atât de multor oameni. Grija voastră ne-a ridicat în moduri pe care poate nu le veți cunoaște pe deplin niciodată. Vă mulțumim din adâncul inimilor noastre.

Formare de ucenici și eliberare

DE VANIUS DIAS

Lupta spiritualã din câmpul misionar este mai profundă și mai amplă decât ne putem imagina. Dumnezeu dorește să salveze cât mai mulți oameni, dar între timp, diavolul provoacă oamenilor durere, suferință și moarte. Mulți locuitori din Guinea-Bissau sunt victimele atacurilor lui Satan, mai ales când își doresc să-și predea viața lui Isus. Noi facem tot ce putem pentru a le arăta oamenilor calea către Isus, dar și diavolul își face partea, încercând să-i îndepărteze de Hristos. Speranța și siguranța noastră constau în a ști că Dumnezeu este Câștigătorul în acest conflict.

În timpul concediului nostru în Statele Unite, am primit un mesaj pe WhatsApp de la un tânăr care studiază în clasa noastră de Biblie din Guinea-Bissau. „Pastore, te rog, ajută-mă, roagă-te pentru mine. Am vise groaznice. Nu pot dormi. Te rog, ajută-mă.”

Presiunea spirituală este foarte intensă. De aceea, mulți renunță să-L urmeze pe Isus. Sunt terorizați de acțiunile rele, care, în unele cazuri, duc la boli, pierderi materiale sau chiar moarte.

I-am promis tânărului că mă voi ruga pentru el și l-am îndrumat să citească Biblia și să meargă la biserică. După aceea, l-am sunat pe Vanilson, unul dintre liderii

locali din cadrul Proiectului Geba Animists din GuineaBissau. I-am cerut să meargă la casa tânărului, să se roage împreună cu el și să-i arate promisiunile lui Dumnezeu din Biblie, să-i spună cât de mult îl iubește Isus și că El are puterea de a distruge forțele răului. Vanilson a făcut exact acest lucru.

Membrii și liderii locali pot fi un instrument puternic atunci când sunt pregătiți și ghidați.

Câteva zile mai târziu, tânărul mi-a trimis un nou mesaj: „Mulțumesc pentru rugăciuni și pentru discuția noastră. Sunt foarte fericit acum și sunt sigur că Dumnezeu mă eliberează de forțele rele. M-am bucurat foarte mult să-l primesc pe Vanilson acasă. A fost un moment special pentru mine. Mulțumesc!”

Din această experiență putem trage două concluzii importante. În primul rând, membrii și liderii locali pot fi un instrument puternic atunci când sunt pregătiți și ghidați. Este o mare bucurie să vedem cum procesul de formare de ucenici aduce roade și promovează creșterea împărăției lui Dumnezeu. Laudă Domnului pentru acest miracol, pentru viața lui Vanilson și pentru toți ceilalți care lucrează pentru Hristos în GuineaBissau. În al doilea rând, mulți experimentează puterea eliberatoare a lui Dumnezeu în viața lor. Am fost martori ai puterii Sale incomparabile. Lanțurile răului nu-L pot învinge niciodată pe marele nostru Dumnezeu!

„Căci sunt bine încredințat că nici moartea, nici viața, nici îngerii, nici stăpânirile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici puterile, nici înălțimea, nici adâncimea și nici o altă făptură nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Hristos Isus, Domnul nostru” (Romani 8:38-39).

Aceste cuvinte ale apostolului Pavel sunt adevărate și ne arată că nu ne putem opri; nu putem renunța. Să mergem mai departe, pentru că Dumnezeu Tatăl, Duhul Sfânt și Fiul lucrează!

VANIUS & ELISABETE DIAS

(Proiectul Guinea-Bissau, lansat în 2021)

Scând Alexandre, un adolescent cu un aer neliniștit și pași repezi, a observat agitație la casa bunicii sale. În camera de zi se adunaseră tineri necunoscuți, purtând Biblii și zâmbind relaxați, angajați în conversații ce păreau mult prea serioase pentru el. Își încruntă sprâncenele, intrigat. Ce fac tinerii aceștia aici?, se întrebă. Fără să reziste curiozității, intră înăuntru.

„Hei, verișoare!” îi făcu semn

atât de aprins?” întrebă Alexandre, fără să-și ascundă tonul provocator.

„Sigur, Alexandre. Hai, ia loc cu noi,” îi răspunse unul dintre tineri, fără să-și piardă zâmbetul. „Studiem Biblia și învățăm lecții despre iubirea lui Isus și grija Sa pentru noi. De ce nu rămâi să asculți puțin?”

Fără prea multe opțiuni, Alexandre se așeză, hotărât să observe. Mai auzise despre Isus,

de mic copil, drumul lui părea să fie înconjurat de durere și rebeliune. După ce părinții i-au abandonat pe el și pe frații lui, băieții au locuit o vreme în casa tatălui lor vitreg, unde mama vitregă le arăta clar cât de puțin îi plăcea prezența lor.

Mediul ostil i-a împins să fugă, căutând refugiu în casa veche a tatălui, pe același teren unde locuia bunica lor. Acolo, supraviețuiau singuri,

ascunzându-se pe timpul zilei, suferind de foame și mințind bunica pentru a obține mâncare, pretinzând că nu li s-a dat de mâncare acasă. În cele din urmă, adevărul a ieșit la iveală, iar tatăl lor a aflat unde se ascundeau. Au fugit din nou, dormind două nopți la școală până când au fost găsiți și luați de bunica lor, care plângea când a descoperit prin ce trecuseră.

gândea el. Dar când tinerii i-au explicat că botezul biblic este un act conștient de predare prin scufundare, a acceptat să fie rebotezat.

Înapoi acasă, presiunile au început să apară. Prietenii și familia încercau să-l descurajeze, spunând că botezul său din copilărie era suficient. Bunica sa, îngrijorată, considera că

La 14 ani, Alexandre era prins într-un stil de viață plin de excese. Consuma alcool și petrecea nopți întregi afară, urmând exemplul fraților și prietenilor săi.

Pe lângă toate acestea, Alexandre era expus la practicile animiste dominante în familia sa. A început să-și ajute fratele mai mare, care era vindecător, și s-a implicat în ritualuri. „Băteam tobe și dansam la ceremonii; mi se părea distractiv,” spunea Alexandre. Credea că astfel se proteja de blesteme, o teamă obișnuită în cultura lor.

La 14 ani, Alexandre trăia într-un stil de viață excesiv. Consuma alcool și stătea afară toată noaptea, încercând să demonstreze ceva prietenilor săi. Totuși, acum, pe măsură ce asculta discuțiile tinerilor despre Biblie, tânărul curios și rebel începea să simtă ceva diferit.

Studiul s-a încheiat, dar tinerii s-au întors a doua zi, iar Alexandre devenea tot mai curios. Ei vorbeau despre lucruri pe care nu le înțelesese niciodată înainte, precum adevărata biserică și semnificația Sabatului. În a treia zi, grupul l-a invitat să se boteze. A ezitat. Am fost botezat când eram copil,

era o prostie. Totuși, Alexandre simțea în inima sa că acesta era pasul corect. Sâmbătă dimineață, tinerii au apărut la ușă pentru a-l duce la tabără, iar Alexandre și verișoara lui au decis să meargă.

Când Alexandre a ieșit din apă după botez, a simțit o pace profundă. Pentru prima dată, lăsase în urmă durerea unei copilării pline de singurătate și rebeliune. Acolo, s-a simțit primit de Dumnezeu, care părea să-i promită un viitor plin de scop și speranță.

Astăzi, Alexandre este un tânăr activ în vestirea evangheliei, recunoscător pentru schimbarea din viața lui. „Dacă nu erau acei tineri, aș fi fost încă pierdut, crezând că protecția mea vine din ritualuri goale și prieteni nepotriviți,” reflectă el.

„Totuși, în toate aceste lucruri, noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit. ” (Romani 8:37).

„Totuși, în toate aceste lucruri, noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit.” (Romani 8:37).

GEOVAN & DANIELE MACHÚ Misionari AFM-Brazil (Proiectul Tonga)

așa că mi-a dat un teren pe care sămi construiesc o casă. Acolo ni s-a născut primul copil.

După trei ani, am descoperit că mă înșela. Eram furios. Cum putea să facă asta de fiecare dată când plecam la muncă? Am alungat-o din casă, iar ea s-a întors la părinți. Totuși, o iubeam.

După ce a locuit un an cu părinții ei, m-a rugat să o iau înapoi. Mi-a spus că regretă și am decis să cred că nu va mai face asta. Dar a repetat greșeala, așa că am dus-o din nou la părinții ei. De data aceasta, leam explicat situația și le-am spus că vreau să-mi curăț numele. Au acceptat-o din nou.

Am locuit singur timp de un an. Ea a avut un copil cu alt bărbat.

Cu toate acestea, am luat-o înapoi. Încă o iubeam. Am trăit împreună timp de trei ani, dar din nou am descoperit că mă înșela. Când am dus-o din nou la părinți, ei au fost nemulțumiți.

„Este a treia oară când se întâmplă asta,” au spus.

„Fiica voastră nu ia căsătoria în serios,” le-am răspuns.

„Dacă o mai iei înapoi, va trebui să vă căsătoriți oficial,” au spus ei.

„Asta nu se va întâmpla. Nu o mai vreau. M-am săturat,” am spus.

„Atunci trebuie să împărțiți bunurile!” au spus părinții ei.

„Asta nu se va întâmpla! Dacă vreți, pot renunța la scaune,” le-am spus.

La sfârșitul anului, am început să mă întâlnesc cu actuala mea soție. După o vreme, ne-am căsătorit. Dar imediat ce am început să locuim împreună, au început să apară fenomene demonice. După mai multe episoade și consultări cu vrăjitori, starea ei nu s-a îmbunătățit.

Tatăl meu m-a sfătuit să o trimit

înapoi la părinți, dar am continuat să caut o soluție. L-am întâlnit pe Francisco în timp ce construia un zid în zona lui. I-a plăcut munca mea și m-a angajat să-i construiesc o casă. Ne-am împrietenit. Între timp, starea soției mele s-a înrăutățit, iar banii noștri se terminau.

Francisco mi-a spus: „Vreau să vii cu mine la biserică în fiecare sâmbătă timp de o lună. Dacă problema nu se rezolvă, poți să-ți continui viața.” Am fost intrigat, dar decizia finală trebuia să fie a soției mele.

Am discutat cu ea miercuri, dar tot în aceeași zi era programată o vizită a unui vrăjitor. Am rugat-o să amâne, dar nu a vrut. Vrăjitorul a venit, și-a făcut ritualurile și ne-a luat banii, dar starea ei s-a agravat.

Sâmbătă, cu ezitare, a acceptat să meargă la biserică. Acolo, pastorul și un prezbiter ne-au spus: „Nu noi vă putem ajuta, ci doar Dumnezeu. Începeți un drum al rugăciunii.”

Am fost surprins. Mă așteptam să ne dea un talisman sau ceva asemănător.

Când am ajuns acasă, am început să ne rugăm. După o vreme, fratele Fernando a venit să studieze Biblia cu noi. Am observat că singurele momente când soția mea nu avea crize erau în timpul studiilor biblice și rugăciunii.

Când fratele Fernando ne-a făcut apelul pentru botez, am acceptat amândoi. Am învățat că doar Isus putea elibera familia noastră de sub influența demonilor.

Astăzi suntem adventiști de ziua a șaptea și martori ai harului și puterii lui Dumnezeu. Pot spune cu bucurie că soția mea nu mai are acele crize îngrozitoare. Dumnezeu a făcut un miracol în viața noastră, iar eu nu mai sunt blestemat. Sunt binecuvântat.

Vrăjitorul

a

venit, și-a făcut ritualurile și ne-a luat banii, dar starea ei s-a agravat.

Pedro și soția sa sunt lideri ai bisericii noastre din Mozambic. Cu excepția numelui lui Fernando, lucrătorul nostru biblic, toate celelalte nume au fost schimbate pentru a proteja identitățile.

GEOVAN & DANIELE MACHÚ Misionari de carieră AFM-Brazilia (Proiectul Tonga)

DOUÃ CÃI, O SINGURÃ LUPTÃ:

Povestea eliberãrii în rãzboiul spiritual

Îmi place să cânt la chitară și să predau cântece creștine în limba engleză în timpul studiilor biblice în franceză, organizate de directorul școlii. Elevii se bucură de muzică și cântat, participând cu entuziasm. Totuși, nu toți sunt la fel de implicați.

În prima zi, o elevă adolescentă stătea cu capul plecat pe bancă în timpul lecției. Observând-o, directorul s-a apropiat și a întrebat dacă poate să se roage pentru ea. Refuzul a fost ferm, dar, simțind nevoia de intervenție, s-a rugat totuși. În acel moment, fata a căzut la pământ, tremurând violent.

Posedarea demonică se manifestă diferit în funcție de context, dar aici apare mai des la fete. Ele se plâng frecvent de

dureri de cap sau de o oboseală inexplicabilă. Dacă li se oferă rugăciune, unele refuză categoric. Însă, când Numele lui Isus este invocat, reacțiile sunt intense: cad la pământ, tremură și țipă necontrolat.

În cazul acelei eleve, rugăciunea a stârnit o reacție extrem de puternică. Deși era mică de statură, forța ei depășea orice așteptare. Trei sau patru băieți au fost necesari pentru a o ține. Demonul, vorbind prin ea, spunea: „Lasă-mă în pace.” Refuza orice formă de eliberare. În cele din urmă, băieții au fost nevoiți să o scoată din clasă, pentru ca ceilalți să continue rugăciunile într-un loc separat. După ceva timp, s-a întors și părea mai liniștită.

În această regiune, posedarea

demonică este o realitate frecvent întâlnită. Mi s-a povestit că, într-o zi, zece fete au venit la școală posedate.

Săptămâna următoare, o altă adolescentă a început să manifeste simptome similare. De data aceasta, profesorul a început să se roage imediat, iar eleva s-a prăbușit la pământ, tremurând. Spre deosebire de cazul anterior, nu a încercat să fugă, ci a rămas pe podea. Rugăciunile au continuat până când niste băieți au dus-o într-o altă încăpere, pentru ca lecția să poată continua.

Mai târziu, când am discutat

cu ea, ne-a povestit despre un incident care părea să fi declanșat problema. Găsise o agrafă de păr pe jos și o luase acasă. Din acel moment, a început să fie chinuită de un demon. În această parte a Africii, este cunoscut faptul că obiectele abandonate pot avea blesteme legate de ele. Deși copiii lui Dumnezeu nu trebuie să se teamă, prudența este necesară.

Am întrebat-o dacă dorește să fie eliberată, iar răspunsul a fost pozitiv. I-am cerut să aducă agrafa și i-am oferit un verset biblic de păstrat ca reamintire al protecției divine. Spre deosebire de această fată, prima elevă nu a fost la fel de deschisă. Ea ne-a mărturisit că practica vrăjitoria pentru a-și proteja familia și nu era interesată de eliberare.

Ambele fete participă acum la clubul biblic organizat în școală. Aici învață mai multe despre Isus și despre marea luptă dintre bine și rău. În această comunitate, am înțeles că eliberarea este un proces treptat, care necesită rugăciune continuă, răbdare și încredere în Dumnezeu.

Vă invit să vă rugați pentru aceste fete, pentru clubul biblic și pentru școală.

REDIRECȚIONEAZĂ 3.5% DIN IMPOZIT CĂTRE AFM

www.redirectioneaza.ro/afmeu

Avem un timp limitat în care poți redirecționa 3,5% din impozitul pe venit realizat în 2024.

Ce înseamnă asta?

Poți completa un formular (timp de lucru aproximativ - 2 minute), noi îl vom depune ulterior la ANAF, iar ei vor redirecționa către noi procentul respectiv din impozitul plătit de angajator.

Te costă ceva?

Nu, taxele sunt deja plătite către stat, însă acest procent de 3,5% poate fi redirecționat la alegere către o organizație non-profit.

Ajută cu adevărat?

Cu siguranță! Fiecare contribuție face o diferență în lucrarea pe care o desfășurăm cu scopul de a duce vestea cea bună în întreaga lume.

Unde merg banii?

Misiunea noastră este aceea de a porni mișcări de plantare de biserici Adventiste de Ziua a Șaptea în zone albe. Lucrăm cu oameni din zone izolate de influența evangheliei și ducem lumina adevărului acolo unde întunericul este cel mai dens. În acest moment avem în peste 40 de proiecte aproximativ 100 misionari pe termen lung (8+ ani) și în jur de 50 misionari pe termen scurt (1 an). Activitățile din proiecte iau diverse forme (școli, clinici, centre de influență, etc), însă scopul principal este acela de a forma legături strânse și de a-i conduce pe oameni către a avea o relație cu Dumnezeu. Toți banii se folosesc în scopuri legate de extinderea lucrării acolo unde e nevoie de noi.

Vrei să oferi mai multe de 2 minute?

Vorbește și cu cei din familia ta sau din cercul tău de prieteni și încurajează-i să completeze formularul. Ar fi de mare ajutor!

(Proiectul Kono din Sierra Leone)

Câteva sute de oameni din șapte sate diferite s-au adunat pentru a ne spune rămas-bun.

Rămas-bun de la Gogodala

DE STEPHEN ERICKSON

upă 17 ani de lucrare printre oamenii Gogodala, Laurie și cu mine facem tranziția către roluri de coordonare a proiectelor misionare AFM. Ne-am hotărât să ne stabilim baza în Statele Unite, aproape de biroul AFM și de copiii și nepoții noștri. Vom simți lipsa prietenilor noștri din Gogodala, dar suntem recunoscători că familia Sliger va continua lucrarea și o va duce mai departe.

Cel mai greu lucru pentru un misionar, după părerea mea, este să spui „rămas bun” prea des. De când am devenit misionari, am fost într-un ciclu constant de „bun venit” și „la revedere”. Am fost nevoiți să ne despărțim de cei dragi din țară pentru a zbura la capătul lumii, dar despărțirile au fost la fel de dificile și de partea cealaltă, atunci când plecam în concedii. Despărțirile au venit mereu prea repede, fie că ne luam la revedere de la prietenii noștri din câmpul misionar, fie de la cei care ne-au sprijinit

Asking a favor of someone can actually be a way of showing that you care about them — the one who lacks makes a request from the one who has.

acasă. De aceea, aștept cu nerăbdare cerul, unde nu va mai trebui să ne spunem „la revedere”.

Cu o lună înainte de plecarea noastră din sat, într-o dimineață frumoasă, soarele strălucea deja puternic, iar palmierii de cocos se legănau în adierea vântului. Am auzit o bătaie la ușă. Era un bătrân al bisericii. „Steve, vrem să organizăm un program de rămas-bun pentru voi!” mi-a spus entuziasmat. „Noi, bătrânii, vom scrie programul, dar te rog să îl tastezi și să îl tipărești pentru noi. Spune-ne ce vrei să includem.”

Pentru cineva crescut într-o cultură occidentală, poate părea ciudat ca cineva care dorește să te onoreze să îți ceară ajutor în organizarea evenimentului. Totuși, în culturile de patronaj, cum este cea a Gogodala, aceasta este o practică obișnuită. A cere un favor este o modalitate de a arăta grijă și respect – cel care nu are cere celui care are.

Cum noi aveam computer, imprimantă și electricitate, bătrânul bisericii a dorit să creeze un program frumos, nu unul scris de mână. Laurie a tastat programul și l-a tipărit, arătându-i o copie pentru aprobare. „Poți adăuga și pozele voastre în partea de sus a paginii?” a întrebat el. Mi s-a părut drăguț din partea lui să se gândească la asta, dar în sinea mea mă întrebam: „Cine cui îi face un favor aici?”

Această interacțiune mi-a amintit de povestea femeii de la fântână (Ioan 4). Isus nu avea găleată și i-a cerut femeii samaritence să-I dea apă. În timpul conversației, femeia a ajuns să-I ceară lui Isus apa vieții, pe care numai El o putea oferi. A fost un schimb prietenos, iar rezultatul a fost că aproape un întreg sat a fost câștigat pentru Hristos.

Când programul a fost gata, l-am afișat la centrul de instruire. Pe măsură ce weekendul se apropia, am fost ocupați cu vânzarea hainelor și a altor lucruri

personale de care nu mai aveam nevoie. Oamenii au început să sosească joi, venind cu canoele lor sculptate din lemn. Până duminică, câteva sute de oameni din șapte sate s-au adunat pe terenul nostru misionar, campând acolo pentru a ne arăta aprecierea lor pentru anii noștri de slujire.

Discursurile au fost ținute de pe verandă, folosind un sistem de sonorizare, astfel încât toți să poată auzi. Grupurile bisericești au cântat cântece emoționante, iar grupul bisericii noastre, Kewa, ne-a făcut să plângem cu melodia lor: „Rămas-bun, mamă și tată. Ați adus vestea cea bună, iar acum ne lăsați cu Cuvântul lui Dumnezeu.”

Mai mulți lideri de sate și bătrâni ai bisericii au ținut discursuri de apreciere și au împărtășit amintiri speciale cu noi. Când am fost invitați la microfon, ne-a fost greu să rostim ultimele cuvinte după atâția ani petrecuți împreună. Am preferat să spunem „Ne vedem mai târziu” și să-i încurajăm săși amintească lecțiile pe care Dumnezeu li le-a oferit cât timp am fost acolo.

Chiar când programul s-a încheiat, a început să plouă, parcă natura însăși plângea plecarea noastră. Dar oamenii au rămas, și-au deschis umbrelele și au venit să vorbească cu noi. Ne-au copleșit cu daruri — bilums (genți tradiționale colorate din fire), ghirlande de flori și chiar o căciulă împletită manual! Trei femei au venit la mine după program, cu lacrimi în ochi, cerându-și scuze pentru comportamentul nepotrivit al unor rude ale lor în timpul construirii casei noastre, cu mulți ani în urmă.

„Despărțirea este o dulce durere,” spunea Shakespeare, iar noi am simțit acest adevăr în toată profunzimea lui. Deși ne-a fost greu să ajutăm la organizarea programului, a fost o bucurie să vedem dragostea și recunoștința exprimată de oameni. Aceasta a fost o încheiere frumoasă pentru experiența noastră cu Gogodala.

Mulțumim tuturor celor care s-au rugat pentru noi, ne-au sprijinit financiar și au făcut posibilă această lucrare printre oamenii Gogodala. Mă rog ca visul pe care mi l-a dat Dumnezeu, de a vedea mulți din poporul Gogodala în cer, să devină realitate

STEPHEN & LAURIE ERICKSON (Proiectul Gogodala, lansat în 2007)

Credința prețioasă a lui Ukà Kulipang

DE LEONDA GEORGE

spital. Când am intrat în cameră împreună cu Kent, am văzut mângâiat fruntea transpirată. Am să-i mângâi fruntea, să mă rog cu

voce tare și, din când în când, să-i cânt. Mă temeam că va muri în timpul acelor crize care se repetau la câteva minute.

Credința ei în Isus era o comoară de privit. De fiecare dată când ne rugam împreună, trupul ei obosit se relaxa vizibil, iar pacea îi inunda chipul.

În cele din urmă, medicamentele au început să-și facă efectul, iar ea s-a mai liniștit. Din nou, abia șoptit, mi-a spus: „Vreau să merg acasă. Nu vreau să mor aici.”

Era din ce în ce mai clar că nu avea să-și revină. Am avut încă un moment de închinare împreună, iar Kent i-a spus povestea despre „Cer și Țara promisă.” Apoi am cântat cântecul ei preferat, „Maya Menglelkat Siyu” („Avem un Răscumpărător”). Deși abia putea vorbi, cu

DE AARON JONAS

respirația sacadată și slabă, am auzit-o cântând alături de noi prin mască.

Credința ei în Isus era o mărturie prețioasă. De fiecare dată când ne rugam împreună, trupul ei obosit se relaxa vizibil, iar pacea lui Dumnezeu îi umplea fața.

Am reușit să organizăm un zbor medical pentru ca Kulipang să se întoarcă acasă și să-și vadă copiii și nepoții. În noaptea aceea, s-a stins în pace, în somn, în brațele lui Isus.

Ukà Kulipang, mi-e dor de tine. Deși distanța dintre satele noastre nu ne-a permis să ne vedem des, de fiecare dată când ne întâlneam, te bucurai nespus, la fel cum mă bucuram și eu. Aștept cu nerăbdare ziua marii învieri, când ne vom revedea în cer. Așa cum am stabilit deja, vom fi vecine.

KENT & LEONDA GEORGE (Proiectul Palawano, lansat în 1995)

Vise, rețele și un botez

Dream Project (Proiectul Viselor) funcționează în prezent în 10 limbi, iar altele urmează să fie adăugate. Aceasta înseamnă că lucrăm ca o echipă, administrând mai multe platforme, creând conținut, comunicând cu cititorii noștri, traducând sau corectând materiale. Unii dintre noi lucrează full-time sau part-time, în timp ce alții își oferă timpul ca voluntari.

De curând, lucrătorii din partea noastră de lume au avut pentru prima dată ocazia să se întâlnească și să petreacă o săptămână împreună în formare și părtășie. Împreună cu fondatorul acestei slujiri, care ne-a inspirat cu ideile și experiențele lui, am lucrat la crearea de materiale pentru a-i ajuta pe musulmanii care au vise să dobândească o perspectivă biblică asupra lucrurilor pe care Dumnezeu

le descoperă. Am avut, de asemenea, timp să ne rugăm unii pentru alții și pentru oamenii care comunică cu noi. Aproape zilnic, primeam noi relatări despre visele musulmanilor și cereri de a-i ajuta să înțeleagă ce au văzut. Aceste povești deveneau surse noi pentru materialele noastre de formare.

În Sabat, liderul nostru a vorbit adventiștilor locali din două locații diferite, iar noi am fost încurajați să vedem că oamenii nu doar își doresc să ducă vestea cea bună musulmanilor, ci deja fac acest lucru. Mesajele prezentate au fost extrem de relevante, iar ascultătorii au avut dificultăți să ne lase să plecăm.

Cel mai emoționant moment al săptămânii a fost botezul unei femei pe care o putem numi Jamila. Ea provine dintr-o țară din Orientul Mijlociu și a devenit adventistă prin Proiectul

Viselor (Dream Project). Acum ne rugăm și pentru soțul Jamiliei, care este deschis și interesat, dar nu a luat încă o decizie fermă. Avem încredere că amândoi vor străluci pentru Isus, atât în locul în care locuiesc acum, cât și în țara lor natală, unde nu există nicio prezență adventistă.

Poți să-ți imaginezi cum ar fi să te botezi în familia lui Dumnezeu știind că întreaga ta națiune are nevoie să audă adevărul care ți-a schimbat viața?

Te invităm să te rogi împreună cu noi pentru noua noastră soră Jamila și pentru soțul ei. Roagă-te pentru credincioși care să li se alăture în a duce vestea că Isus vine curând în țara lor. Roagă-te, de asemenea, ca Dumnezeu să-ți arate dacă există ceva ce poți face pentru a fi parte din această lucrare nobilă.

AARON, REBECCA & DOMINIC JONAS (Dream Project, lansat în 2013)

Kitching

NAKWAN & CAMILLE KITCHING

Candidați misionari voluntari (Proiectul Japonia)

Întotdeauna mi-am dorit să fiu misionară, iar Nakwan (Kwan) și-a dorit dintotdeauna să fie pastor. Dumnezeu ne-a oferit ocazia să fim amândoi ceea ce ne-a chemat să fim.

Kwan a crescut în New York și a simțit chemarea spre slujire încă de la vârsta de zece ani. Încă de mic, scria predici și le ținea în fața ursuleților de pluș. La 16 ani, deja predica în cadrul programelor de tineret, iar la începutul vârstei adulte a descoperit mesajul adventist și s-a botezat în Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea. La scurt timp după aceea, s-a înscris la Universitatea Oakwood pentru a studia teologia.

Eu am crescut într-o familie adventistă din Minnesota, având rădăcini puternice în Jamaica. De mică, adoram să citesc povești misionare și visam să devin misionară.

Când am ajuns la Universitatea Oakwood, am găsit acolo oameni cu aceleași aspirații și m-am implicat într-o slujire de campus care făcea misiune atât la nivel local, cât și internațional.

În ultimul meu semestru la Oakwood, am descoperit AFM prin intermediul Theological Forum Team, un grup din care făcea parte și Kwan, în calitate de capelan. Curând, am început să iau pași concreți spre a deveni misionară și am acceptat un apel de a sluji ca misionară-studentă în Republica Guineea, Africa de Vest.

În acel semestru, eu și Kwan am început o relație care, în scurt timp, ne-a dus spre logodnă. Am decis ca eu să îmi îndeplinesc chemarea misionară timp de un an, în timp ce el își încheia ultimul an de studii la Oakwood, iar apoi să ne construim împreună viitorul.

și, în cele din urmă, la realizarea faptului că Japonia trece printr-o criză profundă. Tinerii nu se mai căsătoresc și nu mai au copii, rata sinuciderilor este alarmantă, iar din cauza destrămării familiei, mulți oameni mor singuri, fără să fi auzit vreodată numele lui Isus. Mai mult, doar 1% din populație este creștină, ceea ce face ca Japonia să fie al doilea cel mai mare grup de oameni neevanghelizați din lume.

Când am aflat aceste realități, am fost încântați să primim invitația AFM de a ne alătura lucrării ca misionari de carieră în Japonia. Suntem nerăbdători să vedem cum Dumnezeu ne va folosi pentru a aduce speranță acestui popor.

Tăcerea apăsătoare

Notă editorială: Poți citi primul articol despre

Ronald în numărul trecut al revistei Adventist

Frontiers.

“

Vezi bucata aceea de junglă de dincolo de râu?” l-a întrebat bătrânul pe Ronald. „Acolo e cimitirul nostru, locul unde facem sacrificii și vrăjitorie. Dacă

Dumnezeul tău este atât de puternic pe cât spui, poți să locuiești acolo, lângă morminte.”

Când bătrânul îi dăduse în sfârșit permisiunea să locuiască în apropierea satului, Ronald fusese încântat. De luni de zile încerca să ajungă la tribul Bangon, dar fusese respins de fiecare dată. Acum, în sfârșit, putea începe lucrarea.

Însă, câteva luni mai târziu, entuziasmul lui se stinsese. Bătrânul îi permisese, în mod reticent, să rămână în cimitir, dar nu făcuse nimic pentru a liniști temerile sătenilor. Oamenii îl evitau ca pe o molimă. De fiecare dată când îl vedeau trecând râul, fugeau și abandonau satul.

Într-o dimineață, Ronald s-a aventurat prin junglă, încercând să ajungă în sat dintr-o altă direcție. Privind printre copaci, a zărit un grup de copii jucându-se în țărână. Râsetele lor cristaline i-au smuls un zâmbet. Se simțea atât de singur... Dacă măcar copiii l-ar fi lăsat să se alăture jocului lor!

Copiii erau atât de absorbiți de joacă, încât nu l-au observat apropiindu-se. Ronald s-a ghemuit lângă ei, sperând să-i câștige de partea lui. Însă, în clipa în care și-au ridicat privirea și l-au văzut, bucuria de pe fețele lor s-a transformat într-un strigăt de groază. Cu țipete de spaimă, au fugit în junglă.

Întors în adăpostul său improvizat din bambus și pungi de plastic, Ronald a scos din rucsac o mică oglindă. S-a privit lung și trist. „De ce mă tratează așa?” se întrebă el. „Arăt eu chiar atât de mult ca o fantomă?”

Noaptea aceea a fost una lungă. Când, în cele din urmă, a adormit, a fost prins într-un coșmar îngrozitor. Spirite negre au ieșit din junglă și au pătruns în coliba lui. L-au apucat de brațe și l-au târât până pe malul râului.

„Nu! Lăsați-mă!” a strigat Ronald.

Demonii au râs batjocoritor, învârtindu-l în cerc, chicotind în timp ce-l chinuiau. În cele din urmă, după ce și-au făcut jocul, s-au retras în junglă, lăsându-l singur pe nisip, sub lumina palidă a lunii.

Ronald a rămas nemișcat, așteptând să se trezească. A clipit, și-a scuturat capul, și-a ciupit obrajii—dar visul nu se termina. Apoi a înțeles: nu fusese un vis. Se întâmplase cu adevărat!

Epuizat, s-a întors la coliba sa și s-a prăbușit pe jos. Îi venea în minte povestea lui Iov. Dumnezeu permisese lui Satan să-l chinuie, dar, la final, îl binecuvântase mai mult decât și-ar fi imaginat.

„Doamne,” a șoptit el în rugăciune, „știu că demonii ar vrea să mă omoare sau să mă forțeze să plec, lăsând tribul Bangon în întuneric, departe de dragostea și mântuirea Ta. Dar îmi reînnoiesc angajamentul față de Tine. Indiferent ce se va întâmpla, nu voi pleca până când acești oameni nu vor cunoaște și înțelege dragostea Ta.”

În fiecare zi, misionari ca Ronald îndură singurătate, persecuție și lipsuri pentru a duce dragostea lui Isus în cele mai izolate colțuri ale lumii. Vrei să fii parte din această lucrare? Te alături nouă în sprijinirea misiunii pe care Domnul ne-a încredințat-o?

JOHN HOLBROOK

(Proiectul Tawbuid, lansat în 2011)

DE JOHN HOLBROOK

DE CARLY TIRADO

Popcorn și o Rugăciune

Bîn timp ce răsuceam mânerul. Curând, sunetul vesel al floricelelor care pocneau a atras doi băieței curioși, River și Osiah, care s-au grăbit să vină să vadă ce se întâmplă. Am turnat floricelele într-un castron mare, le-am condimentat, le-am agitat bine, și gata, gustarea era pregătită! Dar de data asta, gustarea nu era doar pentru noi – am împărțit-o în punguțe ca să o împărțim cu alții.

River și Osiah s-au grăbit să mă ajute să umplem coșul motoretei cu pungile ușoare ca fulgul. Cu toții ne-am urcat pe motoretele noastre (avem două acum, căci am crescut și nu mai încăpem pe una) și am pornit pe drumul prăfuit din sat. Prima oprire a fost la câțiva vecini prietenoși. Am împărțit floricelele copiilor lor, care au fost încântați de gustarea sărată. Chiar și găinile din curte au avut o zi minunată, bucurându-se de boabele căzute pe jos. După câteva minute de povestit, ne-am luat rămas-bun și

Nu a trecut mult și am ajuns în curtea lui Rafat, unde zâmbetele calde ne-au făcut semn să intrăm. Am stat la povești, iar copiii lui Rafat, alături de River și Osiah, s-au ospătat cu floricele. Când s-a lăsat seara, mi-am dat seama că băiețeii noștri erau cam flămânzi și era timpul să ne întoarcem acasă. Totuși, în coșul motoretei mai rămăseseră patru pungi de floricele, iar eu nu voiam să le las să se irosească.

„Hai să ne oprim oriunde și să le dăm unor copii,” i-am spus lui Eric.

Pe drum, auzeam voci mici strigând „Hello! Hello!” din stânga și din dreapta, dar în lumina slabă a amurgului nu reușeam să-i văd. Așa că am spus o rugăciune simplă: Doamne, condu-ne la casa potrivită unde să împărțim floricelele. Poate vom întâlni pe cineva nou. Te rog, ajută-ne să ne oprim exact unde trebuie. Amin.

Nu după mult timp, am văzut un grup de copii jucându-se veseli în curtea unei case. Am oprit, iar o femeie frumoasă, cu un zâmbet cald, a coborât treptele casei. Am împărțit floricelele celor patru copii ai ei – patru pungi pentru patru copii. Perfect!

„De unde veniți?” m-a întrebat, conform obiceiului local.

„Doar ne plimbăm prin sat să mai vizităm oamenii,” i-am răspuns zâmbind. Ea a continuat să mă întrebe despre familia mea, unde locuim, de cât timp suntem aici și câți copii avem. Era foarte prietenoasă și curioasă. Mi-ar fi plăcut să stau mai mult de vorbă, dar burțile flămânde ale băieților noștri ne-au grăbit spre casă.

„Ne vedem data viitoare!” i-am spus înainte să plecăm.

Ajunși acasă, i-am povestit lui Eric cât de prietenoasă fusese. „Dar știi ceva? Nu-mi amintesc exact unde era casa ei,” i-am spus. Cum era deja întuneric, nu remarcasem prea multe detalii despre casa ei.

În zilele următoare, am trecut pe aceeași stradă, mergând încet și încercând să găsesc casa. Mă uitam după copii, dar satul era plin de copii de aceeași vârstă, iar eu nu eram sigură. Îmi doream să o revăd, dar parcă se pierduse în umbră.

Apoi, într-o zi, surpriză! Femeia și cei patru copii ai ei au apărut la mine acasă, toți urcați pe o motoretă. Mi-a luat câteva momente sămi dau seama că era ea, noua prietenă pe care o căutam, Zara.

De atunci, mergem aproape în fiecare zi la ea. Într-una dintre vizite, Zara m-a întrebat: „Creștinismul are o carte ca Quranul?”

„Da,” i-am spus. „Torat Injil” (cum numesc musulmanii Vechiul și Noul Testament).

„Ai una?” a întrebat curioasă.

„Da, vrei să o citești?”

„Da, nu am văzut niciodată una. Vreau să mă uit la ea.”

La următoarea vizită, i-am adus cartea lui Marcu, tradusă în khmer. „Aceasta este o carte din Injil,” i-am spus. „O poți păstra să o citești.”

Zara îmi pune mereu întrebări despre creștinism și, de obicei, adaugă: „Da, Islamul e la fel. Suntem atât de asemănători.” Mi-aș dori să-i explic că Isus nu este doar un profet și că Islamul și creștinismul nu sunt, de fapt, la fel. Totuși, deschiderea și curiozitatea ei sunt semne clare că este interesată. În timp ce copiii noștri se joacă în nisip în curtea ei, îi povestesc despre Dumnezeul nostru — un Dumnezeu al milei, iertării, dreptății și relației personale. Privind înapoi, văd cum Dumnezeu mi-a răspuns rugăciunii și a păstrat cele patru pungi de floricele pentru patru copii a căror mamă avea întrebări despre El. Mă rog ca această relație să crească și ca Dumnezeu să mă călăuzească în a-i prezenta Zarei Evanghelia.

ERIC, CARLY,

RIVER & OSIAH TIRADO

(Proiectul Great River, lansat în 2019)

DE ELIJAH WILLIAMS

Vindecare prin instrumente

Micah lucrează într-o piață, dar adevărata lui pasiune este să cânte la un instrument tradițional. Îl rugasem să-i învețe pe băieții noștri cum să cânte la el.

Am fost surprins când mi-a spus că vrea să-și vândă instrumentul, așa că am mers să văd dacă merită cumpărat. Când m-am uitat la instrument, Micah mi-a povestit motivul vânzării. „Soția mea a avut un tumoare canceroasă anul trecut și a fost operată. Trebuie să meargă la un control săptămâna aceasta. Am vândut tot ce aveam ca să-i plătesc tratamentele. Dacă nu vând instrumentul, nu vom putea merge la control.”

Instrumentul era reparat, fiind rupt și lipit. „Încă funcționează,” mi-a explicat Micah. „Cânt la nunți și alte petreceri cu el.”

Am decis să nu cumpăr instrumentul și am plecat, rugându-mă ca Dumnezeu să-i aducă vindecare soției lui Micah. Când am ajuns acasă, am simțit o impresie puternică să îl ajut pe Micah, folosind fondurile pe care le aveam pentru sprijinirea comunității.

M-am întors la casa lui Micah și i-am oferit suma de care avea nevoie, explicându-i clar că era un dar, nu un împrumut.

Micah mi-a povestit că, după ce plecasem fără să cumpăr instrumentul, s-a dus în casă și a plâns împreună cu soția lui. A acceptat darul cu recunoștință, dar a vrut să-mi ofere instrumentul ca un cadou de mulțumire. I-am spus să-l păstreze pentru munca lui suplimentară.

Înainte de a-i oferi banii, i-am povestit cum Isus a vindecat mulți oameni pe pământ, cum acum este în ceruri și cum Dumnezeu răspunde rugăciunilor pentru vindecare făcute în numele lui Isus. M-am rugat pentru soția lui, în numele lui Isus.

Mai târziu, Micah mi-a trimis un mesaj: „Am fost la spital. Rugăciunile tale pentru soția mea au fost ascultate! Nu au găsit niciun semn de cancer nou. Mulțumesc mult!”

„Slavă lui Dumnezeu!” i-am răspuns.

ELIJAH, BETH, THOMAS & JAMES WILLIAMS (Proiectul Reach-Out, lansat în 2005)

Membrii și oaspeții bisericii

adventiste din Khon Kaen s-au adunat pentru o masă de părtășie.

DE

CHRISTOPHER SORENSEN

URMÂND CHEMAREA MACEDONEANĂ

Cu 22 de ani în urmă, viața noastră a fost complet întoarsă pe dos. Dumnezeu ne-a chemat, prin Adventist Frontier Missions, să slujim poporului Khmer din nordul Thailandei, în provincia Surin. Am lăsat totul în urmă și am pornit într-o călătorie plină de necunoscut, dar și de speranță.

Mulți dintre voi ați fost alături de noi încă de la început, susținându-ne prin rugăciuni și sprijin financiar. În primii 10 ani, am fost martorii nașterii unei congregații adventiste vii și frumoase, dar și ai înființării unei slujiri radio numite New Life Radio. Totul a fost posibil prin harul lui Dumnezeu și prin colaborarea strânsă cu alți misionari și cu pastorul local angajat de misiunea adventistă. Vestea bună este că această slujire radio continuă și astăzi.

În 2012, am primit o chemare specială, asemenea celei din Faptele Apostolilor 16:6-10, să „venim și să ajutăm” într-un alt oraș din Thailanda, Khon Kaen. Ceea ce a început ca o mică biserică într-o casă închiriată a crescut, prin harul lui Dumnezeu, într-o congregație mare și plină de viață. Astăzi, biserica are o clădire proprie, o proprietate frumoasă și chiar o școală de muzică. Acestea sunt acum administrate de misiunea locală adventistă.

În ultimii 11 ani, o echipă extraordinară de misionari și studenți, prin AFM și Institutul pentru Tineri Muzicieni pentru Hristos (IYMC), ne-a ajutat să pregătim tineri și adulți, transformându-i nu doar în muzicieni, ci și în membri ai bisericii. Fiecare dintre ei a contribuit cu abilități speciale — fie muzicale, fie medicale, fie mărturii de credință — ajutând la creșterea bisericii și a comunității.

ACUM NE SIMȚIM LIBERI ȘI

PREGĂTIȚI SĂ RĂSPUNDEM UNEI ALTE

CHEMĂRI

MACEDONENE PENTRU A AJUTA

LA EVANGHELIZAREA PROVINCIEI

THAILANDEI DE SUD, SURAT THANI.

Deși lucrarea de slujire din Khon Kaen continuă, și am putea petrece tot restul vieții slujind în acest oraș, vedem cum biserica și școala au ajuns la un nivel de maturitate. Ele sunt pregătite să crească și să se extindă fără ajutorul nostru direct. Așadar, am început să ne pregătim inimile și mințile pentru o nouă chemare, o altă oportunitate de a răspunde chemării lui Dumnezeu.

Această nouă chemare ne conduce către sudul Thailandei, în provincia Surat Thani. Cu câțiva ani în urmă, misiunea adventistă din Thailanda a cerut AFM să trimită misionari în acest oraș. Prin sprijinul vostru, Brian și Duang Wilson au fost trimiși acolo. Ei traduc multe dintre cărțile scrise de Ellen White și se ocupă de formarea unor mici grupuri de credincioși. Totuși, lucrarea este vastă, iar resursele lor de timp și energie sunt limitate, așa că au cerut ajutor.

În ultimii doi ani, ne-am rugat și am reflectat asupra acestei posibilități. Am simțit că Dumnezeu ne pregătește pentru această tranziție, iar acum atât noi, cât și misiunea adventistă din Thailanda, simțim că a sosit momentul.

Suntem conștienți că această nouă misiune va fi provocatoare. Cultura din sudul Thailandei este diferită, iar dialectul local va fi o provocare pentru noi. Mulți pastori adventiști ne-au spus că oamenii din sud sunt mai greu de abordat decât alte grupuri din țară. Dar, sincer, nu ne-am simțit niciodată suficienți prin propriile noastre forțe pentru lucrarea lui Dumnezeu. Tot ce am realizat în Thailanda a fost posibil doar prin harul și puterea Lui. Și acum ne încredem în aceeași suficiență divină.

Vrei să ni te alături în această nouă misiune? Cu ajutorul lui Dumnezeu și cu rugăciunile și sprijinul vostru, credem că vom vedea din nou un miracol al evanghelizării și al plantării de biserici, de data aceasta în Surat Thani. Lucrarea va începe în februarie 2025, iar noi suntem plini de speranță pentru ceea ce Dumnezeu va face acolo.

Câștigi mai mult

(Sol cu o diplomă în asistență medicală, iar eu ca pastor), ne era clar că trebuia să fim misionari în locuri unde Evanghelia nu ajunsese încă. Ne-am dat demisia, ne-am vândut toate lucrurile și am renunțat la tot, chiar și fără să avem încă o chemare concretă. Totuși, nu ne-am dorit să ne îndepărtăm de planul lui Dumnezeu pentru viețile noastre sau să mergem încăpățânați în misiune.

Lucrurile au devenit deosebit de dificile când am primit un apel neașteptat:

„Bună, Cristian. Vrem să vii la Conferința noastră și să lucrezi cu noi ca pastor aici, în Argentina. Ai câteva zile să decizi, altfel vom căuta pe altcineva.”

Era asta ceea ce voia Dumnezeu pentru noi? Îmi plăcea să lucrez ca pastor, dar ce se întâmplase cu chemarea noastră de a fi misionari? Răspunsul nostru era deja pregătit: „Vă mulțumim pentru oportunitate, dar credem că Dumnezeu ne-a chemat să slujim ca misionari în țări unde Evanghelia nu a ajuns.”

După ce am închis telefonul, soția mea și cu mine am luptat cu noi înșine. Aveam nevoie să știm că luasem decizia corectă și că nu respinsesem chemarea lui Dumnezeu.

Am cerut sfatul unui prieten credincios, cu multă experiență. Cuvintele lui au mers direct la inimile noastre: „Decizia pe care tocmai ați luat-o vă va face să pierdeți multe lucruri, dar vă va aduce și câștiguri. Dacă Dumnezeu a pus chemarea misionară în inimile voastre, veți câștiga mai mult decât veți pierde.”

Asta s-a întâmplat acum șapte ani.

Astăzi, nu mai sunt pastor în țara mea, iar soția mea nu mai lucrează într-un spital. Am lăsat familia și multe alte lucruri în urmă, dar nimic din toate acestea nu se compară cu ceea ce am câștigat slujindu-i pe cei din zone albe: eu, pastor pentru frumoșii oameni Pnong; soția mea, dezvoltându-și talentele la școala dezvoltată de misiune; iar împreună, fiind martori la prima mișcare de plantare de biserici adventiste din istoria poporului Pnong.

A fi misionar poate părea un sacrificiu uriaș. Și este. Doar cei care trăiesc această experiență știu cât de mult merită. „Câștigi mult mai mult decât pierzi.” Nu am schimba această chemare pentru nimic altceva. Mulțumim, Isuse.

CRISTIAN & SOLANGE JARA (Proiectul Pnong, lansat în 2020)

CHRISTOPHER, SHANNON, ALINA, JESHUA, SELAH & ARIA SORENSEN

(Proiectul Central Thai, lansat în 2003)

Ribika

Își amintește cum, în clasa a treia, la o școală publică, a văzut un videoclip despre răstignirea și învierea lui Isus. Deși nu a înțeles pe deplin mesajul, impresia acelui moment i-a rămas întipărită în minte.

Cu o dorință intensă de a-L cunoaște pe Isus, Ribika a decis că cel mai bine ar fi să se căsătorească cu un adventist și să se mute în Kemantian, unde ar putea învăța mai multe acasă și la biserică. S-a căsătorit cu un tânăr,

început să aibă timp de închinare cu fiul ei, să-i spună povești biblice și să-și invite soțul să li se alăture, dar el a continuat să refuze.

Când am fost chemați de urgență în Statele Unite din cauza unui diagnostic devastator pentru fiul nostru Christopher, am lăsat studiile biblice în grija unui alt membru al echipei. Însă, la întoarcerea mea în Kemantian, după câteva luni, Ribika m-a întâmpinat cu nerăbdare. „Sunt atât de bucuroasă că te-ai întors!

stabilim o dată și să ne pregătim serios înainte de următoarea mea plecare. A fost atât de bucuroasă, încât a izbucnit în lacrimi: „Chiar? Aștept asta de atât de mult timp!”

Botezul ei este programat peste câteva săptămâni, dar deja urmează să fie intervievată de prezbiterii bisericii în Sabatul viitor. Mintea ei este absorbită de învățăturile Bibliei, iar dorința ei de a-și vedea familia cunoscându-L pe Isus și de a-și educa fiul în credință mă

DE LEONDA GEORGE

impresionează profund. Rugăciunile ei neîncetate pentru convertirea soțului ei sunt

Discutăm acum modalități prin care să pot continua să o sprijin in dezvoltarea ei spirituală atunci când mă voi întoarce în Statele Unite pentru a sprijini familia noastră și pe Christopher. Kent și cu mine vom călători frecvent între State și Kemantian, lucrând pentru a dezvolta capacitățile liderilor locali și ale membrilor bisericii. Urmărirea progresului spiritual al noilor credincioși este esențială și cel mai bine realizată de către cei cu care aceștia au

Deși Ribika locuiește departe de familia ei, a ales să vină în Kemantian pentru a-L cunoaște pe Dumnezeu. Cred că Dumnezeu a rânduit ca ea să fie aici, unde poate învăța despre El și să primească Duhul Sfânt, care o va ajuta să-și influențeze familia și pe alții. O nouă misionară se naște! Vă rog să o purtați în rugăciunile voastre, pe măsură ce continuă să crească în har.

KENT & LEONDA GEORGE (Proiectul

Palawano, lansat în 1995)

DE BRIAN WILSON

RUGÃCIUNE CU SCOP

Dumnezeu rãspunde la rugãciuni, uneori în cele mai neașteptate moduri! Deși ne rugăm zilnic pentru proiectul nostru și pentru oamenii cu care lucrăm, recunosc că uneori uităm să cerem ceva simplu—să întâlnim persoane noi cărora să le slujim. Recent, am început să mă rog special pentru acest lucru. Nici nu mi-am terminat bine rugăciunea, că Dumnezeu deja lucra.

Colegul nostru, Jeffrey Cheung, s-a mutat recent într-o casă aproape de piață pentru a putea interacționa mai ușor cu oamenii din zonă. Am rugat proprietarul să instaleze plase de țânțari la toate ferestrele dormitoarelor, dar când Jeffrey s-a mutat, a descoperit că doar unele fuseseră acoperite. Asta l-a pus într-o situație dificilă: fie accepta să fie devorat de țânțari, fie renunța la ventilația necesară în căldura tropicală. După câteva discuții, proprietarul a fost de acord să termine treaba.

Eu am fost desemnat să rămân la casă și să supraveghez instalarea, în timp ce Duang îl ajuta pe Jeffrey să rezolve câteva treburi. M-am așezat pe podea, într-o cameră goală și sufocantă, întrebându-mă dacă nu cumva îmi pierd vremea. „Aș putea fi acasă traducând”, mi-am spus.

Dar în câteva minute aveam să înțeleg că nu eram acolo degeaba.

Bărbatul care a venit să monteze plasele, Khun A, s-a dovedit a fi prietenos și dornic de conversație. În timp ce lucra, mi-a povestit despre viața lui, oprindu-se din când în când să-mi arate poze pe telefon. „Anul trecut, tatăl meu și unicul meu fiu au murit la doar șaisprezece zile distanță unul de celălalt. Tatăl meu a avut probleme cardiace, iar fiul meu... și-a luat viața. Nu a putut suporta pierderea.”

A continuat să-mi împărtășească povestea lui până când a terminat instalarea, apoi a plecat să-și ia nepoata de la grădiniță. Dar nu a trecut mult și s-a întors, de data asta doar ca să mi-o prezinte pe micuță.

Am știut atunci că această întâlnire nu fusese întâmplătoare. Dumnezeu ne răspunsese rugăciunii.

Pentru a menține legătura cu el, ne-am gândit să-l angajăm să instaleze plase de țânțari și la casa noastră. Dar mai presus de asta, ne rugăm ca Dumnezeu să folosească această conexiune pentru ceva mult mai mare—ca într-o zi, Khun A să Îl cunoască pe Isus și să găsească în El speranță și mângâiere.

BRIAN & DUANG WILSON

(Proiectul pentru budiștii din sudul Thailandei, lansat în 2022)

DE ALISHA TAYLOR

Beat pe potecă

“Aveti grijã acolo sus! Pe potecă e un om beat!” ne-a strigat un bărbat din sat, trecând pe lângă noi pentru a doua oară. Îl mai întâlnisem o dată, când cobora, iar noi urcam. Acum urca din nou, cărând o butelie de gaz pe care tocmai o cumpărase. Părea o muncă grea pentru oricine, dar cu atât mai mult pentru cineva de 70 de ani.

Lang și Teeka, moașele din echipa noastră, n-au spus nimic. Dar când l-au găsit pe omul beat, nici nu l-au ocolit, nici nu l-au lăsat acolo, întins pe potecă. S-au oprit, l-au trezit și l-au ajutat să se ridice. Văzând că abia se ține pe picioare, i-au găsit un băț dintrun copac, ca să-l sprijine.

Când n-a mai putut să-și ducă bagajele, Lang și Teeka le-au luat ele, deși deja aveau rucsacuri

grele, sacoșe pline cu mâncare și umbrele. De câteva ori, omul a început să strige furios, crezând că i se fură lucrurile, dar ele l-au liniștit cu răbdare. Au continuat să meargă alături de el, sprijinindu-l cu blândețe.

L-au condus așa mult timp, până când un bărbat din satul lui a apărut pe potecă și l-a dus mai departe spre casă.

Mă uitam la ele și mă gândeam: așa ar fi făcut și Isus. Nu S-ar fi uitat la cine era omul sau la greșelile lui, ci l-ar fi ajutat pur și simplu.

Într-o zi, la judecată, „Cei neprihăniți Îi vor răspunde: ‘Doamne, când Te-am văzut flămând și Ți-am dat să mănânci, sau însetat și Ți-am dat

să bei? Când Te-am văzut străin și Te-am primit, sau gol și Te-am îmbrăcat? Când Te-am văzut bolnav sau în temniță și am venit la Tine?’ Iar Împăratul le va răspunde: ‘Adevărat vă spun că ori de câte ori ați făcut aceste lucruri unuia dintre acești foarte neînsemnați frați ai Mei, Mie Mi le-ați făcut’” (Matei 25:37-40).

Să fim întotdeauna de partea harului și a milei.

ALISHA TAYLOR (Proiectul Himadri)

Lang și Teeka traversează unul din podurile mai bine construite din zonă.

Destinație Japonia: Familia Solis

DE ADRIAN SOLIS

un seminar despre profețiile biblice. Pentru prima dată, am auzit pe deplin vestea bună despre Isus și mesajele celor trei îngeri. La finalul seminarului, am fost botezat în biserica adventistă, iar Dumnezeu a pus slujirea pe inima mea. Am urmat cursurile Universității Adventiste Southwestern și am început să slujesc ca misionar în Japonia în 2009.

Soția mea, Sumako, s-a născut și a crescut în Okinawa, Japonia, într-o familie budistă care nu știa nimic despre Isus. La vârsta de 20 de ani, o criză majoră în viața ei a condus-o la o biserică adventistă. Dumnezeu i-a descoperit Evanghelia transformatoare, iar ea L-a acceptat pe Isus ca Mântuitor personal.

În timp ce locuiam amândoi în Japonia, Dumnezeu ne-a făcut cunoștință și, în 2013, ne-am căsătorit. După aceea, ne-am mutat în Texas, unde am acceptat o chemare pentru slujirea pastorală, însă, Dumnezeu ne-a impresionat profund că, într-o zi, fără să știm cum sau când, ne vom întoarce în câmpul misionar din Japonia.

Sumako și-a început drumul prin sistemul educațional adventist înainte să ne cunoaștem, obținând diplome în Educație și Sănătate Mintală. De atunci, Dumnezeu a condus-o să slujească în diverse roluri: profesor, consilier pentru sănătate mintală, partener în slujirea pastorală și mamă. Dumnezeu ne-a binecuvântat cu doi băieți minunați, Michael (8 ani) și Caden (7 ani), pe care i-am adoptat în 2020.

După ce am terminat un Master în Slujire Pastorală la Universitatea Andrews în 2020, am început să mă rog și să mă gândesc serios la întoarcerea familiei noastre în Japonia ca misionari pentru plantarea de biserici.

Tot în acel an, un program misionar difuzat pe 3ABN mi-a atras atenția. În timp ce urmăream povestea unei

nu a împărtășit entuziasmul meu și a început să pună întrebări practice: „Cum va funcționa asta? Cum vom câștiga bani?” Nu aveam răspunsuri, iar conversația nu s-a încheiat bine. Sumako nu era convinsă că această idee venea de la Dumnezeu.

M-am rugat ca Dumnezeu să-i facă clar și ei, dacă aceasta era chemarea Lui pentru noi. În acel Sabat, după biserică, Sumako mi-a spus: „Trebuie să-ți arăt ceva.” Mi-a arătat o ediție recentă a revistei Mission 360, care conținea un articol despre un proiect de plantare de biserici în Tokyo, Japonia. „Inima mea ardea în timp ce citeam articolul,” mi-a spus ea.

După multe rugăciuni și post, întreaga noastră familie a simțit chemarea clară a lui Dumnezeu, cu convingerea că acum este momentul să lucrăm ca misionari în Japonia. Printr-o serie de evenimente, Dumnezeu ne-a condus către Adventist Frontier Missions, unde ne vom pregăti pentru a ajunge la cei care nu L-au cunoscut pe Isus și pentru a începe o mișcare de plantare de biserici.

După 13 ani de pastorație, sunt entuziasmat de această tranziție spre misiune. Deoarece Sumako este japoneză și înțelege cum este să nu știi nimic despre Isus sau Biblie, iar apoi să le descoperi și să le accepți, credem că ea va fi un instrument important pentru a-i ajuta pe oameni să-L cunoască pe Hristos. De asemenea, vedem cum Dumnezeu îi cheamă pe cei doi băieți ai noștri să fie misionari alături de noi.

Vă invităm să luați în considerare susținerea proiectului Japonia, fie prin rugăciuni, fie prin sprijin financiar lunar, și să vă alăturați acestei lucrări nobile.

ADRIAN & SUMAKO SOLIS

Candidați misionari voluntari (Proiectul Japonia)

Primești ca să dăruiești

Este aproape ireal să mă aflu, în sfârșit, pe câmpul misionar, într-o țară străină, pentru prima dată. În iunie, încă mă trezeam dimineața simțind că nu trăiesc la înălțimea planului pe care Dumnezeu îl avea pentru mine. Mi-a luat mult timp să disting glasul Lui, înăbușit de propriile mele gânduri și de șoaptele lui Satana.

Acum, în fiecare dimineață, mă trezesc nerăbdător să ies în piața locală și să spun tuturor despre Isus.

Ei bine… nu chiar.

Dumnezeu m-a condus clar aici, în sudul Thailandei. Mi-a deschis drumul și mi-a purtat de grijă ca să pot veni. Dar câți dintre noi chiar primim tot ce vrea El să ne ofere?

Și dacă am primi, ar trebui să abordăm fiecare om pe stradă și să batem la sute de uși pe zi?

În primul rând, nu aș

putea face asta pentru că încă nu vorbesc thailandeza. Îmi dedic câteva ore pe zi pentru a învăța limba, iar pe măsură ce progresez, se vor deschide mai multe oportunități de a construi relații. Dar chiar și atunci când voi putea vorbi liber cu thailandezii, mai este ceva ce îmi lipsește?

Cum rămâne cu timpul petrecut cu Dumnezeu în rugăciune și devoțiune? Îl caut în fiecare zi? Trăiesc biruința asupra păcatului? Am Duhul Sfânt?

Când John Hyde, supranumit „Hyde cel rugător”, a început lucrarea misionară în India, a ales să pună timpul cu Dumnezeu mai presus de învățarea limbii punjabi. Exemplul lui mă inspiră să fac același lucru, având credința că aceasta este cheia succesului.„Cât mai mult Tatăl vostru cel ceresc va da Duhul Sfânt celor ce I-l cer!” (Luca 11:13)

Isus ne învață că cel ce cere de la Dumnezeu cere ca să poată da mai departe. În

parabola despre pâinea vieții, El le-a arătat ucenicilor lor chemarea: să împărtășească pâinea vieții celor flămânzi după adevăr. Cel care i-a chemat știa că vor fi puși adesea în situații dificile, simțindu-se neputincioși și nepregătiți. Aveau să se confrunte cu suflete flămânde, dar nu aveau nimic de oferit –dacă nu primeau mai întâi din sursa divină.

„Hristos îi îndreaptă spre izvorul de hrană spirituală” (Parabolele Domnului Hristos, p. 140).

Și eu sunt nerăbdător să împărtășesc pâinea vieții altora, dar sunt pregătit să merg? Am ceva de oferit? Dacă Hristos nu este în mine, răspunsul este nu. Iar a încerca să lucrez fără El, prin propria mea putere și înțelepciune, ar fi o greșeală fatală.

Dumnezeu nu este ca acel vecin nepăsător din parabolă. El iubește să ne ofere tot ce avem nevoie, dacă Îi cerem cu credință.

„El ne dă ca să putem sluji altora și, astfel, să devenim asemenea Lui” (Parabolele Domnului

DE JEFFREY CHEUNG

Hristos, p. 141).

Aceasta este siguranța mea: pentru că vreau să primesc de la Dumnezeu ca să pot dărui, sunt convins că El mă va înzestra cu tot ce am nevoie.

Am ajuns în sudul Thailandei la mijlocul lunii august pentru a lucra alături de familia Wilson, misionari de carieră. Dar adevărata lucrare nu este doar ceea ce se întâmplă aici, ci ceea ce Hristos trebuie să desăvârșească în mine. O predare zilnică este esențială. Vestea bună este că Dumnezeu este gata să împlinească această lucrare – dacă Îi permit. Când Hristos va lucra în mine, lucrarea Lui va înflori aici, în sudul Thailandei, și oriunde în lume.

Vă cer cu umilință rugăciunile voastre. Și dacă doriți să luați legătura cu mine, mi-ar face mare plăcere să vă aud.

MISIONAR PE TERMEN SCURT

DUMNEZEU NE-A ADUS ÎMPREUNĂ

Tocmai terminasem de luat cina la un restaurant împreună cu cei doi băieți ai mei, când, pe drumul spre ieșire, am auzit ceva care mi-a atras atenția. Un cuplu vorbea în japoneză. Mi-am amintit puțin din ceea ce învățasem în perioada petrecută în Japonia.

M-am apropiat și am încercat să le vorbesc în japoneză, atât cât îmi mai aminteam. Au fost surprinși să mă audă vorbind limba lor, iar în câteva clipe, conversația noastră a devenit prietenoasă. Am trecut rapid la engleză, pentru că engleza lor era mult mai bună decât japoneza mea. Am aflat că locuiau în zona metropolitană Tokyo, iar soțul fusese mutat la Houston de către compania japoneză pentru care lucra, într-un post de contabil. De mai bine de un an, el și familia lui se stabiliseră în Texas. Am vorbit o vreme, apoi ne-am schimbat contactele înainte de a ne lua rămas-bun.

Mai târziu, i-am invitat să-și aducă fiul la programul de Exploratori al bisericii noastre, organizat în fiecare sâmbătă după-amiază. Au început să vină destul de regulat. Nu voi uita niciodată momentul în care băiețelul lor de 7 ani a citit pentru prima dată din Biblie în timpul unui joc din cadrul activităților de la Exploratori. Pentru ei, ca pentru majoritatea japonezilor, creștinismul era ceva complet nou. Nu mai fuseseră niciodată într-o biserică, nu citiseră Biblia și nu avuseseră prieteni creștini. Dar știam că Dumnezeu ne adusese împreună cu un scop.

Shintoismul și budismul sunt încă formele predominante de religie în Japonia, dar pentru cei mai mulți japonezi, acestea sunt mai degrabă tradiții decât credințe profunde. Astăzi, între 30% și 39% din populație se declară atee. Unii spun chiar că Japonia este cea mai religioasă țară atee din lume.

Credem că Dumnezeu ne-a chemat ca familie să mergem în Japonia și să ducem Evanghelia acolo înainte de a doua venire a lui Isus. Suntem doar o familie mică, dar Îl slujim pe un Dumnezeu mare, care iubește poporul japonez și care ne va arăta cum să ajungem la mai multe familii, la fel ca prietenii noștri.

Vă rugăm să luați în considerare, în rugăciune, posibilitatea de a vă alătura în această lucrare, pentru ca împreună să aducem mai mulți japonezi la Isus.

(Proiectul pentru budiștii din sudul Thailandei)

ADRIAN & SUMAKO SOLIS

Candidați misionari voluntari (Proiectul Japonia)

EUROASIA

Povestea lui George s-a petrecut într-o țară unde oamenii sunt convinși că religia lor este singura adevărată. Ei cred cu tărie că liderii religioși îi îndrumă pe calea cea dreaptă și sunt siguri că crucea este un obiect sacru ce trebuie venerat, altfel vor fi blestemați.

adevăr, chiar dacă este dificil să-l caute, să-l găsească și să-l accepte. Povestea lui George, care urmează, este una dintre acestea. În această zonă, Bibliile sunt adesea tipărite într-o limbă arhaică, greu de înțeles pentru oamenii de rând. În loc să fie citită, Biblia este folosită ca un talisman sfânt pentru a proteja casele de rău.

„Eram un credincios foarte devotat,” povestește George. „Mergeam la biserică în

sfinții și mă spovedeam des la preot. Familia mea și cu mine trăiam conform regulilor și credințelor religiei noastre. Totul s-a schimbat când am început să compar viețile noastre cu cele ale liderilor religioși. Mi-am dat seama că nu trăiau după standardele pe care le predicau. Lumea mea s-a prăbușit. Am realizat că am trăit toată viața într-o minciună, iar aceasta nu mă afecta doar pe mine, ci pe toți cei din jurul meu.

este adevărata Zi Sfântă. Cum de nu știusem asta

George continuă: „Am fost uimit să descopăr adevărul, dar pentru a continua studiul, aveam nevoie de o Biblie. Am primit una mică, fără cărți apocrife, pe care o puteam purta cu mine. Acea Biblie a devenit comoara mea. Am început să o citesc

unde. Am petrecut trei săptămâni căutând-o din nou!”

Astfel de povești, precum cea a lui George, se întâmplă în continuare în regiunea Transcaucazia. Oamenii sunt disperați după adevăr, iar noi avem responsabilitatea să mergem și să le ducem vestea bună.

„Din acel moment, viața mea s-a schimbat complet. Am descoperit că

Dumnezeu mă poate auzi, vrea să vorbească cu mine și că pot să-I vorbesc în propria mea limbă, nu doar prin rugăciuni într-o limbă pe care nu o înțelegeam.”

zilnic... până când părinții mei au descoperit ce făceam.

la început, dar o voce din interior îmi spunea insistent: ‘Du-te!’ Așa că am mers.

Din acel moment, viața mea s-a schimbat complet. Am descoperit că Dumnezeu mă poate auzi, că vrea să vorbească cu mine și că pot să mă rog în limba mea. Într-o zi, am studiat despre Ziua Sfântă. Eram sigur că este duminica, dar am aflat că Sabatul, ziua a șaptea,

Reacția lor a fost de furie. Pentru ei, trădarea religiei noastre însemna trădarea familiei și a țării. Tatăl meu a vrut să ardă Biblia, dar pentru că avea o cruce pe copertă, i-a fost teamă de un blestem, așa că a ascuns-o.

Am pierdut și locul de muncă din cauza credinței mele, dar nimic nu m-a putut opri. Dumnezeu era cu mine. Tot ce-mi doream era să-mi recuperez Biblia. Am căutat în toată casa și, în cele din urmă, am găsit-o. De data aceasta, am ascuns-o mai bine, dar apoi am uitat

Soția mea și cu mine am decis să ne dedicăm viețile pentru a răspândi Evanghelia printre georgieni. Vă rugăm să vă rugați pentru noi și să luați în considerare susținerea acestui proiect. Le mulțumim tuturor celor care au donat generos pentru achiziționarea a 5.000 de Biblii în limba georgiană.

— Filipe & Isabela Gomez

FILIPE & ISABELA GOMEZ (Proiectul Georgia)

TÂNJIND DUPĂ UN TATĂ

DE JOHN SMITH

condoleanțe. O rudă a lui Mary murise recent, iar obiceiul local era să mergem la casele rudelor apropiate pentru a le oferi sprijin. Așa că am pornit la drum, iar una dintre opririle noastre a fost la Ramazan, un bărbat pe care nu-l mai întâlnisem până atunci.

Ramazan, un fermier în jur de 60 de ani, ne-a primit cu ospitalitate. Pe parcursul discuției, ne-a povestit despre copilăria lui. Fusese dat în grijă unui cuplu care nu putea avea copii, imediat după naștere, însă acest lucru a creat o ruptură între el și tatăl său biologic. Cu vocea încărcată de amărăciune, ne-a spus: „Tatăl meu nu mi-a lăsat nimic din moștenirea lui. Tot ce făcea era pentru Güzin și Hüseyin, fiica și ginerele lui. Eu nu contam pentru el.”

Am ascultat cu atenție timp de o oră, în timp ce își revărsa sufletul. Apoi, la un moment dat, m-a întrebat direct: „Ce părere ai, John? Ce crezi despre toate astea?”

adolescenți, și s-a recăsătorit. De atunci, abia dacă l-am mai văzut. Nu a fost acolo să mă învețe cum să-mi leg o cravată sau să mă sfătuiască cu privire la cariera mea. Mama a fost cea care a muncit din greu, având două slujbe, pentru ca noi să putem duce o viață decentă. Eu, la rândul meu, am preluat multe responsabilități pe care, în mod normal, le-ar fi avut un tată.

Într-o zi, în timp ce făceam curățenie, m-am întrebat de ce viața mea era așa. Fusesem crescut fără să cred în Dumnezeu, așa că mi-am spus că nimeni nu-mi datorează nimic. Dacă cineva îmi oferea ceva, trebuia să fiu recunoscător, pentru că nu era obligat să o facă.

Totuși, eram gelos pe prietenii mei care aveau familii unite, cu părinți care le ofereau sfaturi și sprijin. Uneori, mă invitau și pe mine la ieșirile lor. Mi-am dat seama, mai târziu, că acești părinți, alături de antrenorii mei, au fost ca niște tați pentru mine. Antrenorii

Eram înconjurat de tați, chiar dacă nu realizam atunci. Privind în urmă, văd clar că Dumnezeu mi i-a oferit ca să compenseze lipsa tatălui meu biologic.

Dar, cu toate astea, am păstrat mult timp o amărăciune față de tatăl meu, apoi am devenit credincios, iar Isus m-a învățat că iertarea este cheia libertății. El a spus: ‘Dacă iertați oamenilor greșelile lor, și Tatăl vostru ceresc vă va ierta.’ Nu a spus că trebuie să iertăm doar dacă cei care ne-au rănit își cer scuze. Iertarea nu înseamnă că faptele lor sunt ignorate, ci că le lăsăm în seama lui Dumnezeu.

Am realizat că nu puteam face asta singur, așa că m-am rugat: ‘Doamne, dă-mi harul de a ierta.’ I-am scris tatălui meu, dar nu pentru a-i cere socoteală. I-am cerut eu să mă ierte pentru atitudinea mea greșită. Când am făcut asta, m-am simțit eliberat, atât de liber, încât parcă puteam zbura!”

Ramazan și cei prezenți au ascultat

„Chiar

și în anii adolescenței, mi-am dat seama că părinții prietenilor mei și antrenorii mei au fost ca niște tați pentru mine. Eram înconjurat de tați.”

PE ARIPILE VÂNTULUI

„Ar trebui să schimbăm zborul și să plecăm cu o zi mai devreme?”

Această întrebare ne frământa în timp ce ne aflam la birourile AFM din Michigan. Tatăl lui Gabe se lupta cu cancerul de mai bine de două luni. Ne cumpăraserăm deja bilete pentru a zbura spre Orlando duminică dimineața, chiar în ziua în care ar fi împlinit 76 de ani, și planificasem o mică sărbătoare.

Cu toate acestea, o voce interioară ne îndemna să modificăm planurile și să plecăm sâmbătă dimineața. Vineri, am contactat compania aeriană și am așteptat cu emoție să aflăm costul modificării biletelor.

Spre surprinderea noastră, operatoarea ne-a spus că biletele noastre erau flexibile (lucru pe care nu-l facem niciodată) și că trebuia să achităm doar o diferență de 176 de dolari. Am făcut bagajele în grabă și am aranjat transportul pentru a ajunge la aeroport devreme, în dimineața de Sabat.

în tăcere. „Ai dreptate,” a spus el, în cele din urmă.

„Odată, am întrebat-o pe mama mea despre tatăl tatălui meu. Mi-a spus că era un om rece, lipsit de iubire. Atunci am înțeles că tatăl meu nu a avut un exemplu de dragoste părintească. Nu poți oferi ceea ce nu ai.”

Când am plecat, l-am încurajat pe Ramazan să se roage pentru o inimă iertătoare.

Sunt recunoscător pentru tații pe care Dumnezeu i-a adus în viața mea. Sunt recunoscător pentru biserica mea, care este o familie extinsă — plină de tați, mame, frați și surori. Isus ne promite că oricine își pierde familia pentru El va primi o sută de ori mai mult în biserică. Aceasta este experiența mea.

Iertarea este divină. Este cheia libertății.

Când am ajuns acasă la părinții lui Gabe, l-am găsit pe tatăl său extrem de slăbit, dar încă lucid. Părea că se ținuse tare doar pentru a ne vedea. Gabe a avut ocazia să petreacă câteva momente prețioase alături de el, momente care aveau să fie ultimele, deoarece, în acea seară, cu doar câteva ore înainte de ziua sa de naștere, Andrew a trecut la odihnă.

Dacă am fi ignorat acea voce liniștită care ne îndemna să plecăm mai devreme, am fi pierdut șansa de a-l mai vedea viu.

În acele ultime ore, Gabe l-a îndemnat pe tatăl său să-L accepte pe Isus ca Domn și Mântuitor al vieții sale. După o viață întreagă de căutări în alte religii și ideologii, Andrew a răspuns chemării lui Isus. Avem acum speranța că îl vom revedea în ceruri.

În ziua aceea, tatăl lui Gabe i-a cerut de mai multe ori să se roage pentru el, ca și cum ar fi simțit că sfârșitul era aproape. Fusese mereu un pasionat al lecturii,

JOHN & MARY SMITH (Proiectul Turkish, lansat în 2004)

A treia valizã

Când am ajuns la poarta de îmbarcare, însoțitorii de zbor verificau aleatoriu bagajele de mână, cântărindu-le și măsurându-le dimensiunile. Nu m-a surprins acest lucru. Și totuși, nu m-au oprit nici măcar o dată.

Uimit, m-am gândit:

Aceasta este cu adevărat o rugăciune ascultată! Nu-mi vine să cred!

În calitate de director zonal, sunt obligat să particip anual la diverse întâlniri. La ultima mea călătorie, o altă colegă m-a întrebat dacă aș putea să aduc înapoi o valiză plină cu materiale de școală și alte lucruri. Am fost de acord. În mod obișnuit, pot lua cu mine două valize la cală fără costuri suplimentare. Totuși, pentru a treia valiză mă așteptam să plătesc.

Am contactat compania aeriană germană pentru a explica situația. Mi-au spus că trebuie să plătesc

direct la ghișeu și că nu pot înregistra cea de-a treia valiză online (ceea ce ar fi fost mai ieftin). Taxa era de 240 de dolari. Am sunat din nou, sperând la un răspuns diferit, dar răspunsul a fost același. Din cauza schimbării operatorului aerian pentru o parte a călătoriei, trebuia să achit bagajul suplimentar la ghișeu. Mi-au spus, de asemenea, să ajung devreme la aeroport. În cele din urmă, am acceptat situația.

Seara aceea am împachetat cu grijă cele trei valize și bagajul de mână, asigurându-mă că niciuna nu depășea limita de 23 de kilograme. Am cântărit fiecare valiză de mai multe ori, știind

că această companie aeriană este extrem de strictă cu politica de bagaje. A doua zi dimineața, înainte de plecare, le-am cântărit din nou, inclusiv bagajul de mână.

Am ajuns la aeroport cu trei ore înainte de plecare. Mi-am scos haina de lână și sticla de apă din bagajul de mână, pentru ca acestea să nu conteze la greutatea totală. În timp ce stăteam la coadă, mă rugam în tăcere să ajung la un agent care să nu fie foarte strict.

Am observat cum un cuplu german a fost obligat să-și reorganizeze bagajele prea grele, iar un alt domn a trebuit să plătească o taxă suplimentară din cauza unor baterii cu litiu

din bagajul său de mână. Când mi-a venit rândul, am fost trimis la același agent care ceruse cuplului german să-și rearanjeze bagajele. Încă mă rugam.

Am fost sincer și i-am explicat agentului că încercasem să înregistrez online cea de-a treia valiză, dar nu am reușit. Părea că nici nu m-a auzit. „Trebuie să plătesc la ghișeu pentru cea de-a treia valiză,” i-am spus din nou. A făcut un sunet vag și mi-a cerut să pun prima valiză pe cântar. Aceasta cântărea 25,2 kilograme, deci era peste limita de 23 de kilograme.

Am vrut să spun ceva, dar o voce interioară mi-a șoptit: „Nu spune nimic.” M-am oprit imediat. Agentul a pus eticheta pe valiză, mi-a dat bonul și mi-a cerut să pun a doua valiză pe cântar. Și aceasta cântărea tot 25,2 kilograme. La fel, nu a spus nimic, a etichetat-o și mi-a cerut a treia valiză. Aceasta avea 22 de kilograme.

După ce mi-a răspuns la o întrebare, agentul mi-a făcut semn să continui. Am realizat abia după ce m-am îndepărtat că nu mi-a cerut să plătesc pentru valiza suplimentară. Am vrut să mă întorc, dar am simțit din nou acea impresie interioară: „Nu te îngrijora.”

La poarta de îmbarcare, însoțitorii de zbor verificau aleatoriu bagajele de mână, dar niciunul dintre ei nu s-a apropiat de mine. Când am ajuns la destinație, am recuperat toate cele trei valize și m-am întâlnit cu soția mea și cu colega pentru care adusesem valiza suplimentară. Le-am povestit tot ce se întâmplase.

Colega mea mi-a spus atunci că s-a rugat în mod special ca să nu fie nevoie să plătesc pentru acel bagaj. Dumnezeu a ascultat rugăciunile și a răspuns într-un mod uimitor, fără ca eu să știu ce se întâmpla.

Dragii mei, este minunat să vedem cât de mult ne pasă lui Dumnezeu, chiar și în lucrurile aparent mici, precum a treia valiză. Reflectând la acest an care a trecut, să fim încurajați, știind că suntem dragi și prețioși în ochii Tatălui nostru ceresc.

ALI, NENA, HANA, ORALEE & ASYA NASSAR

(Proiectul Turcia, lansat în 2012)

Conectează-te la emisiunea noastră săptămânală în limba engleză!

Ascultă misionarii care relatează experiențele lor direct din câmpul misionar.

ABONEAZĂ-TE LA PODCAST-UL SĂPTĂMÂNAL:

Apple: iTunes Store, iPhone Podcast App Android: Google Music Store, Spotify, Podbean

DE SKY BRIDGER

Muntele

deloc încântați de ideea de a fi lăsați acasă, așa că, în cele din urmă, am decis să mergem cu toții. Era chiar ziua mea de naștere, împlineam 43 de ani, și, deși nu era modul meu ideal de a sărbători, m-am gândit că ar fi o provocare potrivită pentru a vedea de ce mai sunt capabilă.

Dimineața devreme, Jacob a primit un mesaj de la vecinul nostru, un imam: „Mergeți astăzi pe munte? Pot veni și eu?” Acest vecin, tată a patru copii și de obicei foarte ocupat cu îndatoririle sale la moschee, lăsase totul deoparte pentru acea zi.

Am pornit la drum, iar pe măsură

energia și am reușit să parcurgem primii 3 kilometri. Ziua era incredibil de frumoasă: cerul era senin, iar vizibilitatea era atât de clară încât puteam vedea aproape până la Marele Oraș de dincolo de mare. Deși era gheață pe jos, soarele strălucea cu putere, iar noi nu am avut nevoie de jachete.

Ajunseserăm aproape de primul vârf, la cea mai abruptă porțiune a traseului, când telefonul lui Jacob a sunat. Era jandarmeria, care ne cerea să coborâm imediat. Din câte se pare, de la ultima lor drumeție, autoritățile începuseră să impună permise pentru urcarea pe munte.

Această întorsătură de situație

adaptăm. Am ales să privim partea plină a paharului: am avut parte de o zi superbă, de timp de calitate cu familia și de o ocazie de a petrece timp cu vecinul nostru.

De ce ne-a pus Dumnezeu familiile atât de aproape una de cealaltă? Cu siguranță, El are un plan. Chiar dacă, la prima vedere, nu pare să existe încă o deschidere emoțională sau spirituală, știm că Dumnezeu poate crea acea oportunitate. Vă invităm să vă rugați pentru această familie specială.

JACOB, SKY, ANTHONY, OLIVER, LITTLE JOE & CYPRUS BRIDGER (Proiectul Turcia, lansat în 2015)

Familia Scalzi: Aunie, Shiloh, Cheris și Marc, au slujit ca misionari AFM între 1987 și 1998.

DE JOHN BAXTER

Pelerini Victorioşi

De-a lungul istoriei, au existat bărbați și femei care au fost pelerini pe acest pământ, plantând semințe de credință pentru Împărăția lui Dumnezeu. Unii au avut ocazia să vadă roadele muncii lor; alții au murit cu credința în suflet, fără să știe rezultatele. Iată câțiva pelerini pe care poate îi cunoașteți (sau poate nu):

Avraam — patriarhul biblic care a plecat din Urul Caldeii pentru a merge într-o țară pe care nu o cunoștea. Alegând să se încreadă în călăuzirea lui Dumnezeu, a devenit tatăl tuturor celor credincioși.

William Carey — a învățat singur limbile ebraică, greacă și latină, în timp ce lucra ca cizmar în Anglia. În 1793, Carey a mers în India și, pe parcursul vieții sale, a tradus întreaga Biblie în șase limbi principale și părți din Biblie în alte 29 de limbi.

Adoniram Judson — primul misionar american trimis peste hotare, a călătorit în Birmania în 1812. A tradus Biblia și a supravegheat plantarea a peste 100 de biserici, care aveau 8.000 de credincioși înainte ca el să adoarmă în Hristos, în 1850. Astăzi, numărul credincioșilor din acea regiune este de sute de mii.

William Brewster și pelerinii de la Plymouth — au fugit din Anglia în 1620 pentru a putea să se închine conform conștiinței lor și pentru a întemeia un tărâm al libertății.

Marc și Aunie Scalzi — au migrat în Ifugao, Filipine, în 1987, împreună cu o agenție misionară la început de drum, Adventist Frontier Missions. Au trăit printre localnici timp de șase ani. Treizeci de ani mai târziu, s-au întors și au găsit nouă biserici, mai multe grupuri mici și peste 900 de credincioși, toate crescute din semințele plantate de ei.

Brad și Cathy Jolly — studenți la seminarul teologic de la Universitatea Andrews, s-au mutat în Mongolia în 1991, unde nu exista nici măcar un singur creștin adventist de ziua a șaptea. Au lucrat cu dragoste și devotament timp de șapte ani, punând bazele bisericii care, astăzi, are peste 3.000 de membri.

Isus Hristos — Fiul lui Dumnezeu, a părăsit poziția Sa cerească și a devenit Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii. Disponibilitatea Sa de a se sacrifica a deschis ușa mântuirii pentru toți cei care aleg să se încreadă în El.

„Toți aceștia au mărturisit că sunt străini și călători pe pământ. Cei ce spun astfel de lucruri arată deslușit că sunt în căutarea unei patrii. Dacă ar fi avut în vedere pe aceea din care ieșiseră, negreșit că ar fi avut vreme să se întoarcă în ea. Dar, doreau o patrie mai bună, adică o patrie cerească. De aceea, lui Dumnezeu nu-I este rușine să Se numească Dumnezeul lor, căci le-a pregătit o cetate” (Evrei 11:13-16).

Isus pregătește o cetate pentru pelerinii Lui victorioși. El cheamă și pe alții să I se alăture, căutând să mântuiască pe cei care tânjesc după cer. Și tu poți lăsa o moștenire de credință printre cei care nu L-au cunoscut încă.

Dacă dorești să răspunzi acestei chemări, contactează-ne la office@afmeu.org sau la numărul de telefon +407773749339, iar noi te vom sprijini în călătoria ta de pelerin.

Misiune pe Termen Lung (8 ani+)

Musulmanii din Guinea Bissau

Hindușii Yadav din India

Ortodocșii Hrvati din Croația

Musulmanii Fulani din Guinea

Protestanții din Scoția

Îl iubești pe Isus și vrei să mergi acolo unde El te trimite. TE PUTEM AJUTA. www.afmeu.org office@afmeu.org 0773 749 339