Adventist Frontiers - Ediția în română - 1/2025

este CALEA Hristos

Cuprins

ASIA AFRICA

CULTIVÂND PĂMÂNTUL

Copyright 2025 © Adventist Frontier Missions Europe.

Toate drepturile rezervate.

ISSN 2972 – 0109

ISSN-L 2972 – 0109

Director comunicare AFM Inc.: James Arkusinski

Editor AFM Inc.: Bryan Hill

Designer AFM Inc.: Alexander Wicklund

Redactor: Diana Vasile

Adaptare design: Daiana Knobloch

Traducere: David Vasile

AFM Europe

Diana Vasile, președinte email office@afmeu.org telefon +40-773-749-339 web www.afmeu.org

Cocorului 2 Jucu de Sus, CJ, România, 407354

AFM (U.S.)

web www.afmonline.org

Adventist Frontier Missions

P. O. Box 286

Berrien Springs, MI 49103

AFMS (Canada)

P. O. Box 816

Abbotsford, BC V2T 7A2 telefon 855-428-2421 web www.afmsociety.ca

AFM (Brazil)

Pastor Leandro Monteiro, președinte email leandro.monteiro@afmbrasil.org telefon +55-19-99921-7023

AFM (Korea)

Pastor John Jun, director email sj3295@hanmail.net telefon (82) 02-2211-3782

AFM-SAT (South Africa) Heino Torlage, director executiv email heino@adlife.org.za telefon +278-2923-8683

Editorial

Într-o lume plină de anxietate, conflicte, ură și antagonism, unde dezbinarea își găsește locul în societate mai ușor decât unitatea, iar preocuparea pentru sine este adesea norma, în loc de preocuparea pentru ceilalți, Hristos este soluția.

Isus ne cheamă să mergem în lume și să împărtășim dragostea Lui pentru oameni și adevărul împărăției Lui cu cei pe care îi întâlnim, fiind o lumină care strălucește în întuneric și sare care dă gust și păstrează viața.

În jurul nostru sunt oameni care ar dori să Îl cunoască și să Îl urmeze, dacă slujitorii Lui ar fi vocea, mâinile și picioarele Lui. Asta e cheia, nu-i așa? Să fim slujitorii Lui, cei care lucrează activ pentru El ca ambasadori în lume.

Da, dar chiar mai important și, poate, mai puțin înfricoșător pentru mulți dintre noi este să fim la rândul nostru prieteni pentru cei care au nevoie să Îl întâlnească pe Prietenul omenirii.

Noi suntem responsabili să plantăm sămânța, să le spunem oamenilor despre Isus, dar nu suntem responsabili pentru reacția lor sau pentru a trimite soarele și ploaia care fac planta să crească. Această responsabilitate îi aparține lui Dumnezeu și providenței Sale perfecte prin Duhul Sfânt.

Cum plantăm sămânța? Fii deschis. Fii prietenos. Zâmbește. Fii atent la ceilalți, la cine sunt și la nevoile lor. Roagă-te pentru darul de a asculta, înțelege și discerne.

Începe-ți ziua rugându-te lui Dumnezeu, cerându-I să îți aducă în cale oameni cu care poți împărtăși. Aplicarea acestor pași simpli reduce anxietatea și le oferă celorlalți o invitație de a petrece timp cu tine și, pe măsură ce Dumnezeu îi călăuzește, și cu El.

Pentru idei despre cum poți fi un martor bun, citește mai departe în acest număr despre cum mulți misionari sunt lumină și sare în lume.

Bryan Hill Editor

IATĂ-NE, TRIMITE-NE!

DE DIANA VASILE

BY DIANA VASILE

„Am auzit glasul Domnului întrebând: ‘Pe cine să trimit și cine va merge pentru Noi?’

Ei au răspuns: ‘Iată-ne, trimite-ne!’” - Isaia 6:8

Într-o lume din ce în ce mai concentrată pe confortul propriu, pe construirea unei cariere și pe prosperitatea imediată, Dumnezeu încă mai pune întrebarea: ‘Pe cine să trimit și cine va merge pentru Noi?’ În următoarele rânduri, veți face cunoștință cu cei mai noi misionari ai AFM Europe, oameni ce au decis să lase deoparte familii, joburi, norme sociale și așteptări culturale pentru a duce vestea cea bună acolo unde lumina adevărului nu a pătruns.

Ei sunt cei ce au raspuns: ‘Iată-ne, trimite-ne!’

Numele meu este Ntobeko Ndiweni, iar călătoria mea de spirituală din ultimul deceniu mi-a dezvăluit modalitățile extraordinare prin care Dumnezeu lucrează prin acte de slujire. Am fost martoră a prezenței Sale în viețile celor din jur și a dorinței Sale neclintite de a avea o relație cu fiecare persoană. Acest lucru îmi alimentează misiunea de a-i ajuta pe ceilalți să recunoască iubirea lui Dumnezeu și bucuria de a se apropia de El. Am crescut în Zimbabwe, înainte de a mă muta în Anglia la vârsta de șapte ani. Această schimbare mi-a insuflat dragostea pentru culturi diverse, învățându-mă să apreciez mâncăruri,

limbi și valori noi. Experiențele mele din Țara Galilor, Emiratele Arabe Unite, Statele Unite și Irlanda mi-au îmbogățit capacitatea de a crea legături între culturi și mi-au întărit chemarea de a împărtăși iubirea lui Dumnezeu.

Călăuzită de El, am ajuns să îmi văd scopul în crearea de medii unde oamenii se simt iubiți și încurajați în relația lor cu Isus.

M-am botezat la vârsta de 18 ani, chiar înainte de a începe universitatea, și am pornit într-o călătorie de creștere profundă în relația mea cu Dumnezeu. Am dobândit experiență în retail, vânzări, predare și marketing, alături de studii în Neuroștiințe și Afaceri Internaționale, am dezvoltat abilități lingvistice în Ndebele, Zulu, Arabă și Mandarină, dar credința mi-a deschis ochii asupra aventurilor vieții, amintindu-mi constant de puterea Sa transformatoare. Cred că slujirea ca misionară nu doar că va sprijini creșterea mea spirituală, ci mă va și învăța să mă bazez pe Dumnezeu în totalitate.

Sunt deosebit de atrasă de slujirea în Irlanda, deoarece sunt convinsă că oamenii de acolo au nevoie de o înțelegere profundă a iubirii Lui și sunt nerăbdătoare să contribui la acest parcurs. Sunt încântată să aduc în această misiune înțelegerea mea culturală, experiențele și credința arzătoare, încredințată că Dumnezeu mă va folosi pentru a avea un impact semnificativ.

Ntobeko va servi poporul irlandez ca misionar pe termen lung (8 ani + ).

Noi suntem familia Fudulea, iar drumul nostru împreună a început la Universitatea Adventus, unde am descoperit nu doar o chemare comună pentru slujire, ci și o iubire profundă unul pentru celălalt. Având în vedere formarea Gabrielei în pedagogie și pasiunea ei pentru a educa și a modela minți tinere, și chemarea mea spre Teologie și slujire pastorală, am realizat că drumurile noastre erau profund aliniate. Acum, ca soț și soție și părinți a trei copii prețioși, suntem uniți în misiunea noastră de a-L sluji pe Dumnezeu oriunde ne va călăuzi. În prezent, suntem binecuvântați să slujim în cadrul Conferinței Moldova (România), unde simțim chemarea de a împărtăși mesajul transformator al iubirii lui Hristos. Ne străduim să trăim ca instrumente în mâinile Lui, deschiși la modurile în care El lucrează în noi și prin noi pentru a atinge și schimba vieți. Credem că a venit momentul ca noi să continuăm această lucrare acolo unde oamenii nu cunosc adevărul, acolo unde lumina Evangheliei este acoperită de întuneric spiritual. Privim cu speranță spre viitor, la chemarea de a sluji în Irlanda, încrezători că planurile lui Dumnezeu vor continua să se desfășoare în moduri care inspiră, provoacă și îi apropie pe

alții de Hristos. Fiecare oportunitate de a servi, de a învăța și de a crește ne umple de recunoștință, și suntem încântați să vedem cum Dumnezeu va continua să folosească familia noastră pentru a extinde împărăția Sa.

Familia Fudulea (formată din Alex, Gabriela, David, Ruth și Mark) va sluji în Irlanda, ca misionari pe termen lung.

Numele meu este Jonathan Carlson*.

Gândul de a deveni misionar m-a însoțit timp de câțiva ani. Inițial, mi-am luat angajamentul de a deveni misionar într-o zonă albă când am participat la o întâlnire de tabără. De atunci, viața mea a luat o întorsătură diferită, ce a afectat și convertirea mea. Au trecut câteva luni de când mi-am dat seama că viața mea nu corespundea descrierii biblice a unui stil de viață creștin. La acea vreme, citeam în Noul Testament despre viața apostolilor, a lui Pavel și celor ce formau biserica timpurie. Când le-am văzut viața de slujire plină de iubire și singurul lor obiectiv de a fi credincioși lui Hristos, nu am putut să nu realizez că viața mea nu se ridica la exemplul lor. Știind că lucrurile trebuie să se schimbe, m-am concentrat pe aplicația mea în cadrul AFM, pe care o începusem cu ceva timp în urmă, și m-am decis să devin misionar cu AFM.

Sunt atât de recunoscător Tatălui meu din ceruri, care, prin jertfa Fiului Său, Isus Hristos, mi-a oferit șansa de a-L cunoaște și de a fi cu El. În această călătorie de a-L cunoaște pe Dumnezeu și de a-mi ține privirea îndreptată spre Hristos, lucrurile de pe acest pământ devin tot mai neînsemnate. Ceea ce contează pentru mine este să-L cunosc pe El și să urmez planul Lui.

Aștept cu nerăbdare să merg ca misionar cu AFM. Știu că am nevoie de această experiență pentru a continua să cresc în umblarea mea cu Hristos și am încredere că Domnul va pune în mine iubirea Sa pentru cei la care Evanghelia încă nu a ajuns. Fie ca voia Lui să se facă în viața mea!

Jonathan* va servi în cadrul proiectului Maghreb ca misionar pe termen scurt (1 an).

*pseudonim

Dacă dorești să îi susții pe noii misionari, și vrei să te alături echipei lor de suport prin rugăciunile și darurile tale, intră pe link-ul https://afmeu.org/missionaries/ sau contactează-ne la office@afmeu.org.

DE GRACE BURTON

ȘARPELE

Când eram mică și locuiam cu părinții mei misionari în Bujumbura, capitala Burundi, în Africa, trăiam

într-o casă cu o curte mare plină de copaci. Casa era construită pe un versant de munte, iar curtea era terasată, având două grădini în față, o curte laterală pe o parte și două grădini în spate.

Într-o zi, eu, fratele și sora mea ne jucam în grădina din spate, sub niște copaci, când am auzit un sunet: „plop-plop!”. Ne-am uitat în acea direcție și am văzut că trei șerpi mamba verzi, dintre care doi erau încolăciți împreună, căzuseră dintr-un copac mare din apropiere. Am început să strigăm „Șarpe!”

în engleză și swahili, iar șerpii s-au despărțit și au început să alunece spre casă.

Doi dintre ei s-au strecurat într-o ladă de ambalare mare, care era așezată cu partea deschisă în jos lângă casă. Mama o folosea ca suport pentru violetele ei. Al treilea șarpe s-a furișat spre ușa din spate și s-a prins între rama ușii și grilajul de protecție.

Mama și ajutorul nostru din bucătărie, o femeie africană, au ieșit printr-o altă ușă. Împreună au scos plantele de pe ladă și au răsturnat-o. După ce au îndepărtat cu grijă materialul de ambalare fixat pe marginile lăzii, au găsit și rezolvat problema celor doi șerpi, însă nu știau ce să facă cu al treilea, care era blocat în cadrul ușii.

Vecina noastră, soția unui alt misionar, a auzit agitația și a venit cu un spray insecticid. „Încearcă asta”, i-a spus ea mamei mele. Mama a îndreptat spray-ul între rama ușii și grilajul metalic și a pulverizat. Câteva momente mai târziu, șarpele și-a scos capul din spatele ramei, unduindu-se ca și cum ar fi fost amețit. A fost omorât rapid și scos, astfel încât să putem folosi din nou ușa.

Biblia îl numește pe Satana „șarpele cel vechi”, și la fel cum acel șarpe ne-a blocat calea către casă, și el face tot ce poate pentru a împiedica oamenii să ajungă la Dumnezeu. Însă Cuvântul lui Dumnezeu este „spray-ul” cel mai eficient pentru a alunga șarpele și a ne păstra drumul deschis către El. Isus ne-a spus: „Duceți-vă în toată lumea și propovăduiți Evanghelia” (Marcu 16:15). Trebuie să ducem Cuvântul lui Dumnezeu la cei care încă nu au avut ocazia să-L cunoască. Roagă-te lui Dumnezeu să-ți arate cum poți ajuta. Poate că El vrea să devii misionar sau să sprijini financiar misionarii care deja sunt pe teren sau care urmează să plece. De asemenea, te invităm să te rogi pentru lucrarea lui Dumnezeu și pentru toți lucrătorii Săi din lume.

DE CE E IMPORTANT SĂ SUSȚII

MISIUNEA: PERSPECTIVA UNUI MISIONAR

DE JEPHTHAE CAMPBELL

Viața mea ca misionar a început când eram tânără, nici nu împlinisem încă optsprezece ani. La acel moment, eram încântată că voi sluji ca misionar-student pentru o organizație misionară aflată la început de drum.

Șocul cultural a început încă din timpul pregătirii. Doar câțiva dintre misionarii-studenți știau engleză, mâncarea era diferită, iar instruirea nu era în limba engleză. Nu a fost ușor, dar eram plină de entuziasm în timp ce mă pregăteam de plecare.

Dumnezeu a folosit acel an petrecut peste hotare pentru a mă învăța să mă încred în El. Oportunitatea de a crește era mare, dar simțeam că lipsește ceva. Nu aveam o organizație care să mă sprijine, să mă verifice sau să mă ajute să trec prin provocări. Eram parte dintr-o organizație foarte mică, fără resursele necesare pentru a oferi suport.

Șapte ani mai târziu, eram pregătită să slujesc din nou în străinătate, de data aceasta ca misionar de carieră. Anul meu ca misionar-student ar fi fost mult mai eficient dacă aș fi avut un sprijin mai bun. De data aceasta, căutam o organizație care să mă pregătească mai bine, cu instruire solidă și suport continuu pe parcursul misiunii. Adventist Frontier Missions s-a evidențiat printr-un program conceput să susțină misionarii.

La început, misionarii candidați învață cum să își formeze o echipă solidă de susținători, care să susțină atât financiar, cât și prin rugăciune.

Înainte de plecare, misionarii parcurg trei luni de pregătire intensivă, învățând principii de ucenicie, cum să studieze limba grupului de oameni targetat, cum să trateze bolile tropicale, și multe altele. Pe tot parcursul acestei pregătiri, ei sunt încurajați în umblarea lor cu Dumnezeu, deoarece sănătatea spirituală este esențială pentru succesul în misiune.

După plecare, directorii zonali ajută misionarii să se adapteze și îi monitorizează constant. Personalul de la biroul AFM este întotdeauna gata să ajute. Departamentul financiar îi sprijină pe donatori în actualizarea informațiilor legate de donații, iar departamentul de comunicare editează buletinele informative și produce revista care îi încurajează pe cititori în creșterea lor spirituală. De asemenea, există un departament de corespondență, unde se gestionează corespondența către misionari, chitanțele pentru donatori și buletinele informative. Departamentul de pregătire oferă nu doar instruirea inițială înainte de plecare, ci și formare continuă pe teren.

Am luat decizia. Știam că AFM îmi va oferi sprijinul de care aveam nevoie! Am aplicat, iar astfel am început cei cincisprezece ani de slujire în străinătate. M-am întors în țară și acum fac parte din echipa de sprijin de la birou, oferind ajutor misionarilor noștri din prima linie

Lucrând cu fiecare misionar, încercăm să menținem bugetul scăzut, fără a compromite nevoile lor. Pentru aceasta, avem un fond special pentru a păstra biroul funcțional și eficient în susținerea proiectelor și a oamenilor pe care îi avem în jurul lumii.

Când donezi către Go Fund, susții TOȚI misionarii noștri pe parcursul călătoriei lor.

Ai vrea să ni te alături?

IMPLICĂ-TE

ROAGĂ-TE pentru misionarii noștri, pentru protectia, sănătatea, credința și curajul lor. Roagă-te pentru familiile lor și pentru avansarea lucrării lui Dumnezeu în locul în care ei servesc. De asemenea, roagă-te pentru oamenii ce nu au auzit încă vestea cea bună, care trăiesc în întuneric, fără a-L cunoaște pe Cel ce este Lumina Lumii.

DĂRUIEȘTE financiar pentru a susține misiunea noastră. Poate nu vei servi ca misionar într-un proiect, însă poți deveni partenerul nostru prin a ne ajuta să trimitem mai mulți lucrători în câmpul misionar. Intră pe www.afmeu.org/give și donează online sau inițiază un transfer bancar folosind următoarele detalii:

Libra Internet Bank: Nume: Asociația Adventist Frontier Missions

Europe

Cont RON: RO39BREL0002003623490100

Cont EURO: RO55BREL0002003623490200

Cont USD: RO71BREL0002003623490300

Cod SWIFT: BRELROBUXXX

Banca Transilvania: Nume: Asociația Adventist Frontier Missions

Europe

Cont RON: RO18BTRLRONCRT0676277901

Cont EURO: RO65BTRLEURCRT0676277901

Cont USD: RO69BTRLUSDCRT0676277901

Cod SWIFT: BTRLRO22

De asemenea, poți redirecționa 3,5% din impozitul tău pe venit între 1 ianuarie 2025 și 25 mai 2025, completând un simplu formular în doar 2 minute. Poți găsi formularul la www.redirecționează.ro/ afmeu.

Pentru redirecționarea procentuală trimestrială sau anuală a impozitului pe profit pentru companii, vă rugăm să ne contactați la office@afmeu.org

Oricare ar fi modalitatea de dăruire, vrem să rămânem în legătură cu tine, așa că te rugăm să ne transmiți și datele tale de contact. Mulțumim pentru generozitate!

MERGI la cei ce nu au acces la Evanghelie și fii lumina ce Îi îndreaptă către Isus. El a promis să fie lângă tine la fiecare pas. Dacă vrei să fi misionar, începe procesul de aplicație pe www.afmeu.org/go sau scrie-ne la adresa de email office@afmeu.org

AFM-EU AFM-USA

Spate: John Clark*, Judah Densmore, Jeremy Stepien și Marcus Sinclair*

Mijloc: Amarina Talia*, Natalia Gray*, Elena Adams și Joleen Riley*

Față: Arthur Schofield, Dylan Smith* și Jeffrey Cheung

Fii inspirat!

Inspirația poate lua multe forme și poate motiva pe cineva să creeze o operă de artă, să devină mai activ din punct de vedere fizic, să renunțe la un loc de muncă sau să ia o pauză de la studii, să își împacheteze lucrurile, să își lase familia și să se mute în cealaltă parte a lumii.

De ce ar face cineva un pas atât de radical?

Pe scurt, pentru a împărtăși iubirea lui Isus cu cei care nu au auzit de El. Anul acesta, AFM îi întâmpină pe cei 18 studenți și misionari pe termen scurt, care își vor folosi abilitățile de asistenți medicali, profesori, pastori, animatori video și mecanici pentru a răspândi evanghelia veșnică celor ce nu au auzit-o niciodată.

Ce i-a inspirat să devină misionari?

MISIONARI DIN SUA

Jeffrey Cheung (Thailanda) — „Eram într-un moment al vieții mele în care am început să mă rog ca Dumnezeu să mă ajute să-mi predau complet voința în mâna Lui. Am ales să mă implic în misiune printre cei care nu au auzit de El, pentru că, pur și simplu, Dumnezeu m-a chemat, iar eu am vrut să-L ascult.”

Judah Densmore (Filipine) — „Am ocazia să fac o diferență pentru veșnicie în viețile oamenilor, în loc să urmăresc bogății trecătoare.”

Joleen Riley* (Africa Centrală) — „Sunt inspirată de pasiunea și curajul pionierilor evangheliei, care au luat Cuvântul lui Dumnezeu ad-literam, fiind dispuși să sacrifice totul pentru a salva pe altcineva.

Spate: Débora Soares, Lydia Kipper, Adina Comorasu, Hanna Falk, Emma Kingsley,* Victoria Koch* (lansare în 2025)

Față: Vinicius Rodrigues, Christopher Knauseder

DE MIKAELA GORTON

Misiunea dovedește că este nevoie și astăzi de aceeași dorință și disponibilitate de a răspunde acestei chemări onorabile. Atunci am spus: ‘Iată-mă! Trimite-mă’” (Isaia 6:8). Amarina Talia* (Africa Centrală) — „Dragostea lui Hristos m-a inspirat să devin misionar. Faptul că Hristos a lăsat cerul, de o frumusețe de neimaginat, și a venit în această lume întunecată să ne salveze, mă îndeamnă să răspund chemării Lui care spune ‘Duceți-vă în toată lumea și faceți ucenici.’”

Markus Sinclair* (Asia Centrală) — „Există o rugăciune pe care am rostit-o când eram mai tânăr. Țineam Biblia în mână și repetam cuvintele lui Isaia către Dumnezeu: ‘Iată-mă! Trimite-mă.’ Sunt cel mai mult inspirat de disponibilitatea lui Isaia de a-L sluji pe Dumnezeu înainte de a cunoaște pe deplin sarcina. Aceasta este ceea ce mă motivează să slujesc și astăzi.”

Natalia Gray* (Asia Centrală) — „Isus ne-a poruncit să ducem evanghelia în toată lumea. Occidentul a auzit-o de nenumărate ori; în alte părți ale lumii nu s-a auzit niciodată despre ea. Acesta este motivul pentru care mă simt inspirată să merg ca misionar.”

John Clark* (Asia de Sud-Est) — „Plec în străinătate pentru că mama mi-a trimis o poză cu revista AFM și mi-a spus că ar trebui să mă uit peste ea. Am simțit chemarea să o fac.”

Arthur Schofield (Filipine) — „Vreau

să văd lumina din ochii oamenilor atunci când Îl acceptă pe Isus.”

Jeremy Stepien (Filipine) — „Dragostea pentru Isus și pentru aproapele meu. Văd oameni care sunt mințiți și lăsați în întuneric, iar eu vreau ca ei să facă parte din familia noastră cerească într-o zi.”

Dylan Smith* (Asia de Sud-Est) — „Ceea ce m-a inspirat să devin misionar este faptul că atât de mulți oameni au încă nevoie de Hristos în viața lor, iar noi suntem singurii care putem să le aducem această lumină. Ei poate nu au acces la lucruri precum YouTube sau alți oameni care să le vorbească, așa că am putea fi singurii care să aducem lumina în întuneric.”

MISIONARI DIN EUROPA

Hanna Falk (Filipine) — „Simt că am un scop puternic în viață prin împărtășirea iubirii lui Dumnezeu.”

Adina Comorașu (Filipine) — „Am simțit chemarea de a deveni medic misionar, de a împărtăși vestea bună și de a fi mâinile, picioarele și vocea lui Dumnezeu pentru cei care nu au simțit niciodată iubirea și mila Sa sau nu au auzit de numele lui Isus.”

Lydia Kipper (Cambodgia) — „Dumnezeu mi-a arătat ce contează cu adevărat în viața pe care mi-a dat-o și că cel mai bun mod de a-mi folosi viața, talentele și binecuvântările este să-i slujesc pe ceilalți și să le împărtășesc vestea bună despre Isus.” Christoph Knauseder (Cambodgia) — „Dumnezeu mi-a arătat iubirea Sa într-un

mod minunat și nu mai vreau să pun banii sau averea ca scop, ci împărtășirea iubirii lui Dumnezeu cu oamenii.”

Emma Kingsley* (Asia de SudEst) – „Am experimentat bunătatea și mila lui Dumnezeu, și de atunci am simțit chemarea de a împărtăși evanghelia cu lumea și de a răspândi vestea despre iminenta revenire a lui Isus.”

Victoria Koch* (Africa de Nord) — „Sunt hotărâtă să împărtășesc ceea ce a făcut Dumnezeu pentru mine. Sincer, cum aș putea să tac?

Fiecare are dreptul să audă despre harul uimitor al lui Dumnezeu și puterea Sa de a salva.”

Débora Soares & Vinicius Rodrigues (Filipine) — „Am simțit întotdeauna o dorință profundă de a ne dedica timpul și eforturile pentru a-i ajuta pe cei în nevoie. Credem că scopul nostru este să-i slujim pe ceilalți, iar prin slujire putem împărtăși iubirea lui Dumnezeu cu cei care nu au experimentat-o niciodată.”

De asemenea, mai mulți misionari pe termen scurt își extind perioada de slujire și rămân pe teren pentru încă un mandat.

Aceștia sunt Silvan Dörnbrack (Cambodgia), Alexia Rains (Cambodgia), Kayla Collins* (Asia Centrală) și Vernal Roseval (Sierra Leone). Lăudat fie Dumnezeu pentru dorința lor continuă de a-L sluji și de a încheia lucrarea Sa, astfel încât să putem merge cu toții acasă cât mai curând. Ei sunt o inspirație pentru noi!

Mulțumim pentru rugăciunile și sprijinul vostru continuu pentru misionarii noștri. Ne rugăm ca și voi să fiți inspirați să deveniți misionari și să împărtășiți dragostea lui Hristos oriunde El vă va conduce.

*Pseudonim

DE ERIN WHITE ȘI JAMES PETTY

SLUJITORI CREDINCIOȘI

editorului: Textul de mai jos este bazat pe o predică a lui James Petty, specialist în donații planificate la AFM.

Afost odată un bărbat dintr-o familie regală care trebuia să facă o călătorie lungă la sediul central pentru a obține autorizația pentru domnia lui, urmând apoi să se întoarcă. Înainte de a pleca, a chemat zece slujitori, le-a dat fiecăruia o sumă de bani și le-a spus: „Folosiți acești bani până mă întorc.”

Însă cetățenii din acel loc nu-l doreau ca lider și au trimis o petiție pentru a-i respinge autoritatea. Când bărbatul s-a întors, având autorizația de a conduce, el i-a chemat pe cei zece slujitori cărora le dăduse banii, ca să vadă ce au făcut cu aceștia.

Primul i-a spus: „Stăpâne, am reușit să înmulțesc banii de zece ori.”

„Bine, slujitor bun!” a răspuns el. „Ai făcut o treabă excelentă! Pentru că ai fost de încredere în această sarcină mică, te voi pune guvernator peste zece orașe.”

Al doilea slujitor a venit și a spus: „Stăpâne, am înmulțit banii de cinci ori.”

Stăpânul i-a răspuns: „Te voi pune responsabil peste cinci orașe.”

A venit apoi un alt slujitor și a zis: „Stăpâne, iată banii tăi, i-am păstrat în siguranță. I-am ascuns în pivniță pentru că, să fiu sincer, am fost temător. Știu că ai standarde înalte, nu tolerezi neglijența și nu ai răbdare cu cei care nu își fac treaba bine.”

Stăpânul i-a răspuns: „Ai dreptate, nu tolerez greșelile — și tocmai ai acționat ca un neînțelept! De ce nu ai investit măcar banii ca să obțin puțină dobândă?” (Luca 11:1223, versiunea Message Bible).

În pilda spusă de Isus, nobilul le-a încredințat slujitorilor săi o sumă de bani și le-a cerut să-i folosească până la întoarcerea sa. Pilda arată cum acești slujitori au gestionat resursele primite. Nouă dintre ei, se pare, au investit banii și au obținut profituri diferite, pentru că doar unul dintre slujitori a fost mustrat.

Deși pilda nu explică în detaliu ce a făcut fiecare slujitor cu banii, Biblia ne învață că noi, ca slujitori ai lui Hristos, trebuie să folosim resursele noastre pentru a promova împărăția Lui. Dumnezeu ne-a încredințat talente și bunuri, cu instrucțiunea de a le folosi cu înțelepciune până la revenirea lui Hristos.

Unii sunt chemați de Dumnezeu să „Meargă” și să împărtășească Evanghelia lui Isus Hristos în lume, având talentele necesare pentru a îndeplini această misiune. Pe alții, Dumnezeu îi cheamă să „Dăruiască” pentru a susține acești lucrători din străinătate, astfel încât chemarea să fie împlinită. În plus, toți putem să ne rugăm pentru răspândirea Evangheliei.

Vă încurajez să fiți ca cei nouă slujitori credincioși, folosind și investind resursele lui Hristos cu înțelepciune și rugăciune, așa cum El v-a încredințat această responsabilitate.

Nota

DE DR. CONRAD VINE

Împlinirea Marii Trimiteri

AFM duce Evanghelia în toată lumea

Când privim în jurul nostru astăzi, vedem o degradare economică, politică, socială, morală și de mediu. Nicio națiune sau comunitate nu este imună. Instituțiile eșuează, identitățile naționale se destramă, iar încrederea publică dispare. Conflictele regionale se înmulțesc, iar mass-media avertizează zilnic despre un posibil al Treilea Război Mondial între puteri nucleare. Da, suntem martorii zilnici ai împlinirii profețiilor despre vremurile de pe urmă rostite de Isus (Matei 24:6-9), pe măsură ce lumea se destramă la nivel global.

Nu este timp de pierdut

Trăim vremuri semnificative! Chiar și familiile seculare simt că ceva profund este în neregulă, părăsesc orașele cu moralitate degradată și se mută la țară. În acest ultim capitol al istoriei pământului, când inimile oamenilor cedează de frică din cauza celor ce se întâmplă, avem privilegiul să pregătim oamenii să-L întâlnească pe Isus Hristos la revenirea Lui.

Africa de Nord-Vest

În Africa de Nord-Vest, misionarii AFM conectează oamenii cu Isus prin grupuri de studiu pe WhatsApp, chiar în mijlocul deșerturilor Saharei.

Grupurile de studiu închise, dedicate femeilor musulmane, le conduc către Împărăția lui Dumnezeu. În timp ce violența face ravagii în Mali, plantăm noi congregații care cresc constant prin lucrarea cu femeile, activități de exploratori, perioade de rugăciune și post, predicare și studii biblice în case individuale. În Benin, unde influența oamenilor violenți crește, congregațiile din proiectele Pendjari și Ottamari continuă să se dezvolte, iar misionarii noștri se concentrează pe formarea liderilor.

În Africa Centrală, datorită eforturilor misionarilor AFM de a salva viețile multor copii prematuri, aceștia se bucură acum de libertate de mișcare și trăiesc printre triburile nomade, o grupare care anterior era complet închisă Evangheliei. În Sierra Leone, Dumnezeu a oferit în mod miraculos 10 acri de teren — după ce noi am cerut șase — deoarece Dumnezeu i-a dat un vis Paramountului Șef, în care el a recunoscut materialele profetice din mâinile misionarului nostru. Pe acești 10 acri, se construiește o facilitate de misiune care va include săli de întâlniri, spații pentru evanghelizare

publică, evenimente pentru tineri, retreat-uri pentru bărbați și femei și spațiu pentru închinare. Un club biblic pentru tineri crește rapid, iar lucrarea cu femeile ajunge în zonele animiste și musulmane.

Euroasia

În Europa, devoționalele pe rețelele sociale ajung la sute de mii de croați. Anul trecut, un bărbat s-a prezentat la casa misionarului nostru cerând să fie botezat, după ce a urmărit videoclipurile pe rețelele sociale. Un nou grup se întâlnește în orașul Dubrovnik, unde Evanghelia nu ajunsese anterior. Grupuri de studiu biblic se întâlnesc în Grecia, iar zeci de mii de studii biblice și materiale profetice sunt distribuite anual, în baza cererilor online. În Kosovo, misionarii lucrează pentru a deschide o grădiniță pentru familiile care lucrează, în jurul căreia se vor desfășura grupuri de studiu biblic, programe de sănătate și activități comunitare. În Albania, un nou centru urban de influență s-a deschis, iar misionarii pregătesc noii lideri locali în evanghelizare, formare de ucenici și servicii comunitare. În Orientul Mijlociu și Asia Centrală,

misionarii formează discipoli locali proveniți din cultura gazdă prin grupuri ce se întâlnesc în persoană sau online. Unii sunt dornici să părăsească islamul și să-L cunoască pe Isus, adesea după ce au avut un vis sau o viziune despre El; alții sunt mai rezistenți. Cu toate acestea, când Isus merge înaintea noastră, chemând musulmanii în vise și viziuni să-L urmeze, El deschide inimile și mințile într-un mod incredibil.

Asia de Sud-Est

În Asia de Sud-Est, misionarii predau muzică și engleză, conducând studenții către Hristos. Grupuri spirituale se dezvoltă printre oamenii neatinși de Evanghelie din Thailanda, iar noi lucrări de pionierat se deschid în sud. Noi congregații sunt plantate lunar în poporul Pnong în Cambodgia, în timp ce lucrarea printre musulmanii Cham se extinde, câte un studiu și câte o inimă pe rând.

Oceania

În poporul Tawbuid din Filipine, au fost plantate peste 40 de congregații, iar membrii tribului duc Evanghelia mai departe către alte grupuri etnice. În același timp, o clinică, școli elementare și predicarea publică au

adus Evanghelia printre oamenii

Palawano. În Papua Noua Guinee, peste 100 de botezuri în ultimele luni prezintă o nouă provocare — creșterea de noi ucenici. În cadrul Proiectului

Gogodala, obiectivul este de a planta o congregație în fiecare comunitate Gogodala în următorii șase ani, în timp ce în nord-vestul PNG, zeci de grupuri etnice rămân complet neevanghelizate, iar misionarii din cadrul Proiectului Ama formează lideri locali pentru a desfășura lucrarea necesară. Se dezvoltă un manual de ucenicie în parteneriat cu Divizia Pacificului de Sud pentru a instrui noii credincioși din Papua-Noua Guinee și din insulele învecinate.

Lucrarea de eliberare Între timp, Institutul „Set Free in Christ”, bazat la biroul AFM din Michigan, oferă formare și echipare pentru pastori, prezbiteri și membri implicați în lucrarea de eliberare la nivel mondial, împreună cu consultații personale pentru adventiști ce se confruntă cu demonizarea.

Misionari sunt atrași din SUA, Canada, UE, America Latină și Africa de Sud și de Vest. Din mai multe țări, ei sunt uniți de un scop comun — să

câștige suflete pentru Hristos înainte de revenirea Lui.

Parteneriat esențial

Alături de fiecare misionar sunt cei care donează fonduri, trimit scrisori de încurajare și se roagă constant pentru misionari și pentru cei la care încă nu am ajuns. Lucrarea lor este esențială pentru avansarea Evangheliei. Chemați de Tatăl nostru, constrânși de dragostea Mântuitorului nostru și susținuți de Duhul, misionarii AFM și susținătorii lor vor proclama Evanghelia până când nu va mai rămâne niciun grup neevanghelizat. Vă mulțumim că participați la mesajul de milă al lui Dumnezeu pentru lumea noastră muribundă!

RECUNOȘTINȚĂ AFRICA

Într-un moment istoric pentru biserică, s-a organizat prima camporee de exploratori din GuineaBissau.

DE VANIUS DIAS

Suntem pe cale să încheiem primul nostru capitol ca misionari în Guineea-Bissau, și inimile noastre sunt pline de recunoștință pentru toate binecuvântările pe care Dumnezeu le-a revărsat asupra noastră. Am ajuns aici în mai 2021, tocmai când pandemia de COVID-19 începea să se retragă. Restricțiile erau încă numeroase, iar oportunitățile de acțiune erau limitate, însă am folosit acest timp pentru a învăța despre cultura și oamenii de aici, hotărâți fiind să slujim

în domeniul educației și sănătății. Echipa noastră era completată de Gláucia dos Santos Batista, o misionară pe termen scurt cu multă experiență în educație, și de soția mea, Elisabete, care este asistentă medicală.

Am început să vizităm săptămânal pacienții acasă, oferindu-le sfaturi de sănătate, medicamente și rugăciuni. Încetul cu încetul, am construit relații cu oameni din toate credințele — animiști,

Pastorul Vanius și bătrânul Vanilson vorbesc cu Ivanildo, un explorator, și cu mama lui, Fatima, despre botez.

africa • asia • euroasia

musulmani și membri ai altor comunități creștine. Am deschis ușile casei noastre pentru o clasă de studiu biblic, unde vinerea se întâlneau tinerii și adulții, iar sâmbăta după-amiaza, copiii. În august același an, am lansat un curs de limba portugheză cu doar opt studenți la început, dar de atunci numărul lor a crescut la fiecare nouă sesiune.

În aprilie 2022, a fost inaugurat centrul de influență Casa Novo Tempo, un loc care a devenit rapid un punct de întâlnire pentru peste 60 de studenți la cursurile de portugheză, dar și pentru cei care căutau sfaturi de sănătate sau mici îngrijiri medicale. Am început și întâlnirile pentru închinare în fiecare Sabat, iar în prima lună am avut parte de primele trei botezuri. Pe măsură ce comunitatea creștea, am înființat cluburile de Licurici și Exploratori, iar mai mulți tineri au ales să se boteze.

Anul 2023 a marcat un moment istoric pentru biserica din GuineeaBissau — prima tabără de Exploratori a fost organizată, iar alte 70 de suflete au fost botezate, dintre care opt s-au alăturat în urma lucrării desfășurate la Casa Novo Tempo. În septembrie, numărul studenților înscriși la cursurile de limbă a depășit 100, ceea ce ne-a motivat să mutăm centrul într-o locație mai spațioasă.

Anul acesta, în 2024, am fost nevoiți să întrerupem temporar venirea misionarilor pe termen scurt, deoarece ne pregătim să plecăm în furlough (permisie), și nu ar fi fost potrivit să îi lăsăm singuri timp de patru luni. Totuși, lucrarea nu s-a oprit niciodată. Vizitele la pacienți, cursurile biblice,

cluburile de Licurici și Exploratori și formarea noilor credincioși au continuat cu entuziasm. În luna iulie, am avut bucuria de a participa la o frumoasă ceremonie de botez, unde nouă persoane au ales să-și dedice viața lui Hristos.

În curând, ne vom îndrepta spre Brazilia pentru o perioadă de odihnă, lăsând lucrarea în mâinile fraților noștri din Guineea. Suntem încrezători că acest timp va fi o binecuvântare atât pentru ei, cât și pentru noi. În Brazilia, ne vom vizita familiile, vom împărtăși experiențe din proiectul nostru în câteva biserici și vom finaliza obținerea vizei pentru Statele Unite. Apoi, vom merge în America, unde ne vom întâlni cu colegii noștri de la AFM, vom vizita donatorii de acolo și vom prezenta proiectul în biserici și alte comunități creștine.

Nu putem să nu fim recunoscători tuturor celor care ne-au sprijinit în această călătorie. Fără voi, nu am fi ajuns aici. Ne rugăm ca Dumnezeu să vă răsplătească cu multe binecuvântări. Mai avem multe de realizat, dar suntem încrezători în promisiunea Lui că „Cel ce a început în voi o lucrare bună o va desăvârși până în ziua lui Hristos Isus” (Filipeni 1:6).

Îl lăudăm pe Dumnezeu pentru tot ceea ce a făcut pentru noi și pentru dragostea Sa neîncetată față de familia noastră. Știm că binecuvântări și mai mari ne așteaptă.

VANIUS & ELISABETE DIAS (Proiectul Bissau, lansat în 2021)

PLECÂND ÎN

PERMISIE, LĂSĂM

LUCRAREA

ÎN MÂINILE FRAȚILOR

NOȘTRI DIN

GUINEEA, ÎNCREZĂTORI

CĂ ACEST

TIMP VA FI O

BINECUVÂNTARE

ATÂT PENTRU EI,

CÂT ȘI PENTRU

NOI.

DE ALEXA SHARMA

Dă-ne un vis

Când am ajuns la casa Kinzei, m-a îmbrățișat strâns și mi-a sărutat obrajii de mai multe ori. Am urmat-o în bucătărie, în timp ce Christian i-a dus pe Gladys și Hudson în sufragerie.

Era Ramadan, și știam că Kinza nu mâncase și nu băuse nimic de la răsăritul soarelui. Cu toate acestea, picături de sudoare îi străluceau pe frunte — gătise întreaga după-amiază. Mi-am dat seama cât de însetată trebuia să fie, așa că am ajutat-o să termine pregătirile pentru a întrerupe postul, iar familiile noastre s-au așezat împreună la masă, așteptând chemarea la rugăciune care avea să răsune peste oraș.

„Allahu akbar!” Kinza a întins mâna prima spre un pahar de apă și o curmală. La început, toată lumea era tăcută, concentrată pe mâncare și băutură. După o vreme, am început să discutăm din nou, iar conversația a trecut la subiecte spirituale. Am vorbit deschis despre diferențele dintre credințele noastre. Știam că Christian discutase adesea astfel de lucruri cu Adeem, un prieten bine educat, aflat în căutarea adevărului. Împreună am explicat diferite aspecte ale creștinismului. Mai târziu, când eram în bucătărie, spălând vasele, Kinza mi-a aruncat o privire pătrunzătoare.

„Nu te-ai întrebat niciodată dacă ceea ce crezi ar putea să nu fie adevărat?” m-a întrebat ea, încruntată.

„La un moment dat, da,” i-am răspuns. „Dar acum nu mai am îndoieli. Sunt sigură de speranța pe care o am.” În timp ce mă rugam în tăcere, am reușit să-i împărtășesc Evanghelia și mărturia mea lui Kinza mai direct decât oricând.

„Eu nu sunt atât de sigură,” mi-a spus ea. „Și dacă greșesc și ajung în iad? Nu știu cum să aflu ce este adevărat. Nu sunt o persoană intelectuală sau un teolog. Sunt doar o gospodină. Cum ar trebui să descopăr care este adevărul? Dumnezeu ar trebui să-mi dea un vis pentru ca eu să înțeleg dacă creștinismul sau islamul este calea adevărată!”

Am liniștit-o pe Kinza, spunându-i că sunt convinsă că Dumnezeu vrea să-L cunoaștem și să aflăm adevărul. I-am promis că mă voi ruga ca Dumnezeu să-i dea un vis. Mai târziu, am compus un cântec despre Kinza, Adeem și despre noi toți, care avem nevoie de „viziunea” necesară pentru a-i aduce pe musulmani la Hristos.

Strofa1

N-a auzit niciodată de harul divin, Crede că credința în Hristos o va duce spre chin, Unde toate temerile s-ar putea împlini, Unde cea mai mare durere e că Dumnezeu te-ar respinge, știi.

N-are școală, nici pe cine să întrebe ușor, Se teme de răspunsuri ce-ar aduce fior. Și stă noaptea trează, se tot întreabă, Dacă nu cumva pentru ea o lumină s-ar aprinde degrabă.

Refren

Ascultă acest cântec online la: https:// afmonline.org/resources/ audio

Dă-i un vis, o, Doamne, Arată-i drumul, o, Doamne, Deschide-i ochii în noapte, cerul să-l umpli Cu ploaie binecuvântată și adânci trăiri.

Dă-i un vis, o, Doamne, Arată-i adevărul, o, Doamne, Dă-i răspunsul la întrebările ce nu le rostește,

Dar pe care le caută, pe care le dorește.

Dă-i un vis, dă-i un vis.

Strofa2

El credea că știe tot ce e de știut, Și-a pus viața într-un lucru ce acum s-a năruit.

Acum îndoielile s-au dovedit reale, Iar cea mai grea durere e trădarea, care-l doare.

E bine educat, cu multe întrebări, Vrea să creadă, dar e rănit de atâtea încercări.

Și stă noaptea treaz, se tot întreabă,

Dacă vreodată un alt Cuvânt ar putea să-l schimbe degrabă.

Refren

Dă-i un vis, o, Doamne, Arată-i calea, o, Doamne, Deschide-i ochii în noapte și cerul să-l umpli

Cu ploaie binecuvântată și adânci trăiri.

Dă-i un vis, o, Doamne, Arată-i adevărul, o, Doamne, Dă-i răspunsul la întrebările ce mereu le are, Are nevoie doar să vadă lumina cea mare.

Dă-i un vis.

Punte

E prea greu, e prea riscant, Ei nu ascultă, suntem respinși constant.

Dar știu, Doamne, că ai pe cineva, Care e deschis, e acolo, te va urma.

Refren

Așadar, dă-ne un vis, o, Doamne, Arată-ne calea, o, Doamne, Deschide-ne ochii în noapte și cerul să-l umpli

Cu ploaie binecuvântată și adânci trăiri.

Dă-ne un vis, o, Doamne, Arată-ne viziunea Ta, o, Doamne, Dă-ne răspunsul la întrebările ce mereu le punem, Pentru ca ei să creadă cuvintele ce le spunem.

Dă-ne un vis.

CHRISTIAN, ALEXA, GLADYS & HUDSON SHARMA

(Proiectul Maghreb, lansat în 2010)

HASAN: Secretul meu

Bună. Mă numesc Hasan. Sunt profesor la o școală privată și împreună cu familia mea, soția și copiii, am trăit toată viața în această țară din Sahara. Anul trecut l-am cunoscut pe Talal1, un bărbat care locuiește pe strada mea și care obișnuiește să ofere mese copiilor din cartier. De câteva ori pe lună, adună între 60 și 100 de copii pentru a le da de mâncare, iar copiii mei se alătură și ei. Familiile de aici sunt foarte sărace și toată lumea apreciază ajutorul lui Talal. Am simțit imediat că Talal era diferit. Mă întrebam ce îl motivează să facă un asemenea gest altruist în cartierul nostru. Apoi am aflat că părăsise islamul. I-am spus atunci: „Talal, știu că ai o inimă bună. Chiar dacă nu mai ești musulman, sunt convins că Îl slujești pe Dumnezeu.”

Într-o zi, am decis să-l vizitez acasă pentru o discuție. Odată rămași singuri în sufragerie, l-am întrebat direct: „De ce ai părăsit Islamul?”

„Am plecat din Islam și L-am urmat pe Hristos pentru că am descoperit că doar Isus poate salva păcătoșii,” mi-a răspuns el. „La început, dacă păcătuiai, trebuia să aduci o oaie sau o capră ca

jertfă. Dar aceste sacrificii erau doar umbre, o imagine palidă a Marii Jertfe — Isus Mesia, Mielul lui Dumnezeu. Acesta a fost planul lui Dumnezeu încă de la început. Dacă crezi în Jertfa oferită de El prin Isus, nu vei mai avea nevoie de sacrificiile anuale din islam.”

Timp de cinci luni, am mers frecvent la casa lui Talal. Am studiat împreună atât Coranul, cât și Biblia. Am parcurs cartea Geneza în limba noastră africană, iar acest lucru a fost o binecuvântare pentru mine, pentru că în Islam trebuie să citim Coranul în arabă. Știu însă că, fiind Creatorul lumii, Dumnezeu cunoaște și înțelege limba mea. Am descoperit că Isus a spus: „Iubiți-vă dușmanii.” Ce concept minunat! Am avut multe întrebări spirituale și am reflectat cu atenție la răspunsurile pe care le-am găsit.

Talal mi-a explicat și cum se face rugăciunea creștină, apoi s-a rugat cu voce tare. În momentul acela, am simțit că el chiar comunica sincer cu Dumnezeu. Rugăciunile mele islamice erau doar pasaje prescrise și memorate. Am comparat îndelung viețile liderilor din credințele noastre și am început să-l ascult online pe fratele Rachid2. Într-o

zi, i-am spus lui Talal: „Nu vreau ca familia mea să știe, dar L-am acceptat pe Isus Hristos ca Mântuitor. Acesta este secretul meu.”

Vă rugăm să-l păstrați pe Hasan în rugăciunile voastre, ca să continue să crească în credința sa nouă în Isus Hristos.

1 Un membru valoros al Proiectului Sahara al AFM.

2 Un fost musulman din Marco care acum are programe de apologetică creștină la TV, comparând creștinismul și islamismul.

GABRIELLA LINCOLN (Proiectul Sahara, lansat în 2018)

RELATAT LUI GABRIELLA LINCOLN

O GRĂDINĂ UDATĂ

Ce ai plantat aici? m-a întrebat o prietenă, privind curioasă micile tulpini verzi ce ieșeau din pământul întunecat al grădinii mele proaspăt udate.

M-am oprit puțin. Întotdeauna miam dorit o grădină de flori, așa că, cu câteva săptămâni în urmă, prietenii mei Vincent și Grace m-au ajutat să aduc saci mari de îngrășământ pentru a pregăti un spațiu mic în fața casei. Vincent și cu mine am trasat rândurile cu grijă și am plantat semințele după instrucțiuni. Așteptam cu nerăbdare să vedem dacă semințele mele aduse din America vor crește în solul african. Unele vlăstare semănau cu imaginile de pe pachete, dar altele păreau diferite. Nu erau buruieni, dar...

„Nu sunt sigură,” i-am răspuns prietenei mele. „Cred că acestea sunt cârciumărese. Poate aceea este o crăiță?”

„Pare mai degrabă o roșie,” a observat

ea. Și chiar semăna cu o plantă de roșii, deși nu plantasem roșii, ci crăițe.

Cu timpul, bănuiala ei s-a adeverit. Câteva dintre florile pe care le-am plantat au încolțit și au înflorit, dar majoritatea semințelor nu au germinat. În schimb, planta de roșii „voluntară” a prosperat. O udam zilnic și am construit o mică movilă în jurul ei pentru a menține apa aproape de rădăcini. Totuși, lunile treceau și nu vedeam decât frunze. Mă întrebam dacă va da vreodată rod.

Cu un an în urmă, m-am confruntat cu șocul cultural, simțindu-mă adesea singură și descurajată. În acea perioadă, Dumnezeu mi-a vorbit prin Isaia 51:3: „Căci Domnul va mângâia Sionul, va mângâia toate locurile sale pustiite; va face pustia ei ca Edenul și pustietatea ei ca o grădină a Domnului; bucuria și veselia vor fi găsite în ea, mulțumirea și glasul cântării.” După aceea, am început

să văd cum Dumnezeu a răspuns rugăciunilor mele, aducând în viața mea prieteni locali, printre care și Vincent.

Vincent a fost unul dintre elevii din programul de after-school pe care l-am coordonat. S-a remarcat prin întrebările sale profunde despre Biblie și a început să lucreze pentru mine după ce l-am ajutat să-și înlocuiască bunurile pierdute într-un incendiu. Când venea la lucru, adesea rămânea mai mult timp pentru studii biblice și o masă caldă, deoarece nu avea mereu ce să mănânce. Îmi punea întrebări despre diferite subiecte biblice și compara răspunsurile mele cu ceea ce îi spuneau alții. Alteori, mă ajuta să înțeleg mai bine cultura și obiceiurile poporului său.

Deși apreciam veselia lui Vincent, explicațiile sale culturale și curiozitatea biblică, uneori mă întrebam dacă timpul nostru petrecut împreună va avea un impact real în viața lui. Va adopta

DE ELIZA MOFFAT

principiile biblice ca fiind ale lui? Sau se va mulțumi doar cu o cunoaștere teoretică?

Pe măsură ce se apropia sezonul cald, am verificat zilnic planta de roșii și, într-o zi, am descoperit primele flori și o mică roșie! Am făcut poze și am chemat pe toți cei care mă vizitau să vadă „cea mai frumoasă roșie de pe Pământ.” Am continuat să ud planta cu grijă și am sprijinit ramurile grele cu bețe, însă săptămânile treceau, și toate roșiile rămâneau verzi.

Nu știam ce să fac. Oare vor rămâne verzi pentru totdeauna? Poate că sună ciudat, dar am adus această preocupare în rugăciune. La urma urmei, eu nu puteam face roșiile verzi să devină roșii, dar Dumnezeu putea.

În sfârșit, a sosit căldura adevărată. Planta mea de roșii avea nevoie de arșiță

Am încredere că

Dumnezeul

care

face roșiile verzi să devină roșii, va duce la bun sfârșit lucrarea pe care a început-o în viața lui.

pentru a coace fructele, iar noi am cules prima roșie la două luni după ce am văzut prima floare galbenă. Îmi amintesc cu bucurie ziua în care, împreună cu prietenii mei Livy, Vincent și Adam, am tăiat roșia în patru, am presărat puțină sare deasupra și am savurat-o la cină.

În aceeași perioadă fierbinte, am avut un alt motiv de bucurie când Vincent mi-a spus că a decis să se boteze. Văd cum roadele neprihănirii se dezvoltă

în viața lui tânără, iar asta îmi aduce o mare bucurie. În momentul în care scriu aceste rânduri, Vincent nu a avut încă ocazia să-și împlinească decizia de a se boteza, dar continuă să citească Biblia cu regularitate și să studieze cu prietenii săi. Am încredere că Dumnezeu, care poate face roșiile verzi să devină roșii, va duce la bun sfârșit lucrarea începută în viața lui. Vă rog să vă rugați în continuare ca Vincent să rămână ferm pe noua sa cale a credinței.

DE SUZY BALDWIN

ÎELIZA MOFFAT (Proiectul Fulani)

MISIONAR PE TERMEN SCURT 2022-2024

Bona

nvață pe copil calea pe care trebuie să o urmeze ...”

(Proverbe 22:6). Atunci când ești misionar pe termen lung sau lucrător biblic, ai ocazia să formezi tinerii pentru a deveni lucrători pentru Dumnezeu.

Un astfel de tânăr în care am investit este Bona, un băiat dintr-unul dintre satele unde avem o comunitate de credincioși. Bona a fost atras de biserică deoarece surorile lui participau la grupul de muzică. Își făcea timp să meargă și să le privească, iar cu timpul, evanghelistul a început să studieze Biblia cu el. La aproximativ 16 ani, Bona L-a acceptat pe Isus, a fost botezat și s-a alăturat bisericii, continuând să meargă la școală.

Însă problemele nu au întârziat să apară. Tatăl său s-a înfuriat când Bona a refuzat să lucreze pe câmp în Sabat. În cele din urmă, l-a pus în fața unei alegeri dure: să renunțe la școală pentru a munci pe câmp sau să renunțe la biserică și să lucreze în Sabat. Într-o zi, în timp ce Bona era la biserică, tatăl său a dat foc câmpului de orez, lăsându-l fără mijloacele necesare pentru a-și continua studiile.

Aflând ce s-a întâmplat, Fidel l-a invitat pe Bona să locuiască la ferma noastră din Sepounga. Fidel l-a încurajat

și l-a îndrumat în rugăciune și post, l-a ajutat să înțeleagă Biblia și să crească în credință. Bona a locuit cu noi ca un membru al familiei, iar noi i-am acoperit costurile școlare. El a continuat să meargă la școală și să își dezvolte credința creștină, parcurgând chiar și șase kilometri dus-întors pentru a participa la biserică și întâlniri de rugăciune, atunci când bicicleta nu-i funcționa sau nu puteam să-l transportăm noi.

Astăzi, la 22 de ani, Bona este un tânăr inteligent, cu o inimă dedicată slujirii lui Dumnezeu. Este un lider activ în biserică, predă lecția școlii de Sabat și conduce clubul de Licurici din Tanguieta. De asemenea, ajută la organizarea activităților pentru copii în alte grupuri atunci când au loc întâlniri pentru Licurici. Anul acesta, Bona a susținut examenele finale de stat, iar noi așteptăm cu nerăbdare să vedem ce planuri are Dumnezeu pentru el. Vă invităm să vă amintiți de Bona în rugăciunile voastre, ca el să poată continua să urmeze călăuzirea lui Dumnezeu în viața lui.

SUZY & FIDEL BALDWIN - NOUTEHOU (Proiectul Pendjari, lansat în 1999)

Uli îl ține în brațe pe Andrew St. Clair, fiul misionarilor Linden și Michelle St. Clair, care au slujit în cadrul proiectului Otammari între 1996 și 2002.

Chemarea pragmatică

DE ULI BAUR

Cum ai simțit chemarea de a deveni misionar?”

Unii oameni primesc o chemare clară de la Duhul

Sfânt, simțind că trebuie să meargă într-o anumită țară sau să slujească un anumit popor. În cazul meu, lucrurile nu au stat așa. Chemarea mea a venit simplu din Biblie, din Marea Trimitere pe care Isus a lăsat-o în Matei 28:19-20 și Marcu 16:15-16 – aceeași chemare pe care Dumnezeu o adresează fiecăruia dintre noi.

Fiind o persoană pragmatică, atunci când studiile pentru a deveni administrator au impus un stagiu de opt luni, mi-am zis că ar fi mai bine să sprijin biserica decât să lucrez pentru o mare companie. Așa am ajuns să părăsesc Germania și să petrec opt luni la un spital adventist din Rwanda, în perioada 1992-1993. Acea experiență mi-a schimbat viața. M-am îndrăgostit de Africa și am început să mă gândesc serios la cuvintele lui Isus din Marea Trimitere. Mi-am dat seama că, deși

Uli împreună cu lucrătorii evanghelici Jules și Isaac, în 2003.

Pastorul Laurence Burn, directorul departamentului de training AFM, oficiază ceremonia de căsătorie pentru Toussaint și Uli în 2007.

trăitul într-o comunitate adventistă, într-un sat adventist și lucrul într-o instituție adventistă au fost valoroase, toate acestea aveau prea puțin de-a face cu adevărata Misiune, așa cum o descrie Biblia.

Am revenit la universitate cu planul de a mă întoarce în Africa cât mai curând posibil. Știam că trebuie să găsesc o organizație care să înțeleagă misiunea într-un mod diferit, așa că m-am rugat ani de zile ca Dumnezeu să mă îndrume către un astfel de loc. După ce am absolvit, am găsit un loc de muncă și am început să iau cursuri de franceză pentru a-mi îmbunătăți cunoștințele lingvistice. Participam la conferințe despre misiune și mă rugam neîncetat. La una dintre aceste conferințe, un prieten mi-a dat un exemplar al revistei Adventist Frontiers. Am citit fiecare număr de la un capăt la altul și am fost impresionată de modul în care organizația aborda misiunea.

Echipa Otammari în 2011: Uli, Toussaint, familia Harral, Naomi Kromer (misionar student) și Suzy Baldwin.

În 1997, o fostă colegă din Rwanda m-a invitat la nunta ei. Locuia în Berrien Springs, așa că am profitat de ocazie pentru a vizita biroul AFM și a afla mai multe informații. (Pe atunci, nu toată lumea avea acces la internet și nu fiecare organizație avea un site web.) M-am întors acasă cu formularele de înscriere și am aplicat pentru o misiune de doi ani ca misionar pe termen scurt, într-o țară africană francofonă care nu se afla într-o zonă de conflict. Așa cum am spus, sunt o persoană rațională. M-am gândit că, dacă nu se va potrivi, pot rezista doi ani, iar dacă va merge bine, voi putea rămâne mai mult.

Am plecat ca misionar pe termen scurt și, după 25 de ani, încă sunt aici. De-a lungul timpului, responsabilitățile mele s-au schimbat de multe ori, la fel și colegii de echipă. Acum conduc Proiectul Otammari și lucrez cu o echipă minunată formată din cinci evangheliști locali, instruiți inițial de fostul misionar

Uli și Toussaint în 2021, alături de misionarii studenți Valquíria Albuquerque și Nicolle Souza, precum și de copilul în plasament Fiacre Iro.

AFM Jason Harral, iar mai apoi de mine. Acum, cei cinci evangheliști sunt și ei formatori și împreună continuăm să ne extindem activitatea în nordul Beninului.

Când mă întorc în Germania, oamenii mă întreabă adesea dacă mi se face dor de casă. Mă întreb dacă s-ar simți jigniți dacă le-aș spune că mi se face dor de Benin când sunt în Germania. Benin este locul unde locuiesc împreună cu soțul meu, Toussaint, cu care sunt căsătorită de 17 ani. Aici avem grijă de patru copii și de mulți alții, într-un fel sau altul. Dumnezeu m-a chemat cu adevărat în Benin. Aici este acasă. Lucrarea continuă și mă simt binecuvântată să fac parte din ea.

ULRIKE BAUR-KOUATO (Proiectul Otammari, lansat în 1999)

Copiii Otammari participă la Școala Biblică de Vacanță în 2014.

Uli și Toussaint, împreună cu copiii în plasament Ignace și Fiacre Iro.

ASIA

ÎNVĂȚÂND SĂ REVENDICE PROMISIUNILE LUI DUMNEZEU PENTRU PRIETENII LOR

Trei ani de rugăciuni, și

Dumnezeu mi-a răspuns!

Voi continua să mă rog ca fiicele mele să-L urmeze pe Isus.”

DE CARLY & ERIC TIRADO

“

Oamenii nu mă ascultă. Nu vor să audă despre Isus,” s-a plâns un membru al bisericii noastre.

„Nu știm ce să facem.” Grupul nostru de credincioși a trecut printr-o perioadă grea. Mulți au încetat să mai vină la întâlniri din diverse motive, iar acum doar doi oameni au mai rămas. Cei care au rămas simt nevoia să aducă și pe alții la Isus, dar nu știu cum să facă asta.

Eric le-a spus: „Am învățat câteva

metode despre cum să Îl prezint pe Isus altora și mi-ar plăcea să le împărtășesc cu voi.” Cei doi au fost de acord să învețe, iar în fiecare Sabat, după programul obișnuit, ne-am adunat pentru a explora cum putem deveni ucenici ai lui Isus și cum să aducem și pe alții la El.

Într-o zi, i-am învățat să facă o „hartă a relațiilor,” în care să noteze oamenii pe care îi cunosc. Cercul din mijloc îi reprezenta pe ei, iar cercurile din jur

Eric, Om Neang și Theary se roagă în timp ce studiază Biblia.

africa • asia • euroasia

includeau prieteni și rude apropiate. În cercurile mai îndepărtate erau scrise numele persoanelor pe care acești prieteni și rude le cunoșteau. În timp ce desenau hărțile, fiica lui Theary, de doar 11 ani, a observat: „Arată ca în perioada COVID.”

Cei doi s-au uitat la hărțile lor și au spus: „Am încercat deja să împărtășim mesajul cu acești oameni.”

„Putem totuși să ne rugăm pentru ei în fiecare zi,” le-a răspuns Eric, încurajându-i să continue să aibă speranță.

Sabatul următor, ne-am adunat din nou la casa lui Theary, o căsuță de lemn ridicată pe piloni deasupra râului. Am citit împreună povestea lui Iov și, după ce am terminat, Theary a spus: „Asta învățăm în lecțiile de ucenicie – să ne rugăm pentru prietenii noștri, așa cum a făcut Iov.”

Într-o altă întâlnire, am exersat revendicarea promisiunilor lui Dumnezeu din Biblie. Am citit câteva versete și am reflectat la cum Dumnezeu ar putea împlini acele promisiuni în viețile noastre și ale prietenilor noștri.

Recent, am avut ocazia să o ducem pe Theary să viziteze unul dintre grupurile mici ale Proiectului Pnong. Am vrut ca ea să vadă cu ochii ei un grup de credincioși în acțiune. După o călătorie lungă cu motocicleta prin dealuri, Theary, fiicele sale și Eric s-au alăturat membrilor bisericii dintr-un sat Pnong. Acolo, în coliba lor, oamenii au împărtășit mărturii despre cum i-a protejat Dumnezeu de șerpi și cum i-a ajutat să primească ploaie pentru recolte, printre alte povești minunate.

Mai târziu, Theary mi-a spus: „Un bărbat voia să-și răscumpere terenul pe care îl vânduse. S-a rugat pentru asta timp de trei ani! Și, fără alte discuții, într-o zi, omul care îi cumpărase terenul i-a spus: ‘Vrei să-l cumperi înapoi?’

A fost atât de uimit de răspunsul lui Dumnezeu! Trei ani de rugăciune! Voi continua să mă rog ca fiicele mele să-L urmeze pe Isus.” Această mărturie i-a oferit multă speranță.

De când a venit cu noi în acea călătorie, Theary a spus că fiica sa mijlocie s-a rugat singură pentru prima dată. Vă invit să vă rugați ca și celelalte fiice ale lui Theary să urmeze această cale a credinței.

Între timp, Theary și prietena ei, Om Neang, au început să se roage pentru prietenii lor. Sabatul trecut, am împărtășit experiențele din săptămâna care tocmai s-a dus. Theary a spus că prietena ei, care de obicei pleca atunci când începea să vorbească despre Dumnezeu, de data aceasta a rămas și a ascultat. Ba chiar a pus câteva întrebări când Theary i-a povestit despre Iov.

Vă cerem să continuați să vă rugați pentru acești noi credincioși, ca ei să aducă roade pentru Hristos și să fie plini de încredere că Dumnezeu lucrează prin ei, astfel încât și familiile și prietenii lor să vină la Isus.

„ASTA AM ÎNVĂȚAT SĂ FACEM ÎN TIMPUL

LECȚIEI DE

UCENICIE:

SĂ NE RUGĂM

PENTRU PRIETENII

NOȘTRI AȘA CUM A FĂCUT IOV.”

ERIC, CARLY, RIVER & OSIAH TIRADO (Proiectul Great River, lansat în 2019)

DUMNEZEU ESTE CU ADEVĂRAT MARE

„Îmi pare rău că nu am putut preveni incidentul.”

DE LEONDA GEORGE, AȘA CUM I-A FOST POVESTIT DE FIICA EI, JILIN

Jilin, fiica noastră adoptivă, împreună cu soțul ei și cei trei copii, au înființat o nouă școală și o stație misionară într-o zonă foarte îndepărtată.

Recent, soțul meu, Junie, am plecat împreună cu câțiva oameni din satul nostru, Mermà, să cumpărăm orez (sticky rice) pentru aniversarea fiului nostru cel mic, Manuk (porecla lui, care înseamnă „pui,” i se potrivea deoarece la naștere avea părul ridicat, ca penele unui pui).

După ce am făcut cumpărăturile și ne-am întors la baraj, am realizat că pierdusem un sac de 50 de kilograme de orez uscat. Am întrebat dacă cineva văzuse sacul căzând de pe tricicleta noastră, dar nimeni nu știa nimic. Junie părea stresat și dezamăgit, poate simțind vinovăția faptului că el era cel care a condus. Însă nu mai aveam ce face. Orezul dispăruse, iar noi nu aveam bani să cumpărăm altul.

Pe măsură ce ne pregăteam pentru drumul lung, de cinci-șase ore, înapoi spre casa noastră, ne-am rugat ca Dumnezeu să atingă

inima persoanei care a găsit orezul și să o convingă să ni-l returneze. Sau poate cineva văzuse sacul și ne putea spune unde să-l găsim. Cu toate astea, i-am spus lui Junie că, poate, persoana care l-a găsit avea mai mare nevoie de el decât noi.

După două zile, șeful comunității noastre, care locuia departe de noi, a venit în vizită și ne-a cerut scuze: „Îmi pare rău că nu am fost acolo când ați pierdut orezul. Voi face tot posibilul să-l recuperați.” (Curios este că acest șef este fratele unui bărbat care a comis câteva crime în zonă.)

I-am spus să nu se îngrijoreze, poate persoana care a găsit orezul chiar avea nevoie de el. Dar șeful a insistat: „Nu vreau ca oamenii să vă fure mâncarea sau să profite de voi. Este responsabilitatea mea să mă asigur că sunteți în siguranță și că bunurile voastre nu sunt furate.”

A doua zi, frații mei din Kemantian, care veniseră pentru petrecerea de aniversare a fiului nostru, au apărut... cu sacul nostru de orez! Ne-au spus că l-au întâlnit pe șeful comunității, care le-a comunicat că găsise

orezul. De fapt, șeful mersese înapoi până la baraj, o drumeție de trei-patru ore, doar pentru a căuta orezul nostru. Sora mea mai mare, Bubit, l-a invitat pe șef la petrecere, dar el a refuzat politicos, spunând: „Nu pot veni, dar familia mea va participa pentru a arăta sprijinul față de sora voastră Jilin și munca misionară pe care o fac ea și soțul ei.”

Gestul lui mi-a amintit că, deși nu Îl vedem întotdeauna, Dumnezeu este mereu aproape de noi, protejându-ne și sprijinindu-ne, chiar și atunci când alții nu o fac. Ne-a arătat că Dumnezeu folosește orice situație pentru gloria Sa. În cele din urmă, am aflat că cel care luase orezul era un bărbat din câmpie, care nu ne plăcea. Câțiva oameni din tribul Palawano l-au văzut luând sacul de orez și i-au spus șefului comunității.

Dumnezeu este cu adevărat măreț. El nu doar știe când ne cade un fir de păr de pe cap, ci și când dispare un sac întreg de orez. Și El știe întotdeauna care sunt nevoile copiilor Săi.

CIMITIRUL MISIUNILOR

Japonia este o națiune frumoasă, cu o moștenire culturală bogată, dar ascunde și o istorie întunecată legată de persecuția creștinilor. În 1614, a fost impusă o interdicție națională asupra creștinismului, ceea ce a dus la secole de opresiune severă și greutăți pentru cei care își mărturiseau credința. Această interdicție a fost ridicată în 1873, după mai bine de 250 de ani, iar urmele acestei perioade lungi de suprimare sunt încă vizibile astăzi. Pentru cei mai mulți, Japonia rămâne într-o stare de robie spirituală, locuitorii ei necunoscând libertatea și speranța ce vin prin Hristos.

Reflectând asupra acestei istorii, nu pot să nu fac o paralelă cu cei 400 de ani de robie petrecuți de israeliți în Egipt. Așa cum ei au fost în cele din urmă conduși către libertate, există speranță și pentru Japonia către a experimenta eliberarea spirituală. Totuși, provocarea uriașă de a aduce speranță într-o națiune cu o istorie atât de complexă poate fi copleșitoare. Cine sunt eu să cred că pot face o diferență?

Japonia a fost adesea numită „cimitirul misiunilor,” un loc unde semințele creștinismului par să nu prindă rădăcini. Acest sentiment poate fi descurajant, făcându-te să te întrebi cât de eficientă va fi lucrarea ta misionară. Voi reuși cu adevărat să realizez ceva mergând acolo?

În momentele de îndoială, găsesc încurajare în povestea chemării lui Avraam. Avraam nu a pus la îndoială țara făgăduită – nu a întrebat dacă era fertilă sau dacă clima era favorabilă. El a ascultat chemarea lui Dumnezeu fără ezitare. Așa cum a spus sora White, „Cel mai fericit loc de pe pământ pentru el era locul unde Dumnezeu dorea ca el să fie” (Patriarhi și Profeți, pagina 126). Exemplul său puternic îmi întărește hotărârea.

KENT & LEONDA GEORGE

(Proiectul Palawano, lansat în 1995)

Deși nu știu ce mă așteaptă sau ce planuri are Dumnezeu pentru mine în Japonia, sunt încrezătoare în chemarea Sa. Am încredere că același Dumnezeu care m-a chemat poate face semințele să răsară din stânci și să aducă eliberare poporului Său. Misiunea mea este definită de ascultare și credință. Dumnezeu va susține și va îngriji semințele pe care le plantez. Rolul meu este să fiu credincioasă, încredințată fiind că, la timpul potrivit, El va pregăti secerișul și va elibera pe poporul Lui.

— Kerigma David KERIGMA DAVID Candidat voluntar misionar (Proiectul Japonia)

Dumnezeu a condus totul

Ocortină portocalie aprinsă acoperă partea din față a cafenelei noastre, ascunzând ușa și fereastra noastră de un albastru strălucitor. Baloane albe și portocalii decorează marginile, iar aranjamentele de flori susțin pancarte cu inscripția „Felicitări.” O mulțime simplă, dar elegantă, stă în fața cafenelei, discutând cu entuziasm. Tinere îmbrăcate în ao dais portocalii, rochiile tradiționale Sinim, se grăbesc dintr-o parte în alta, ajutând la pregătiri.

Cu șapte luni în urmă, Dumnezeu ne-a condus la această clădire și locație. Din acel moment, timpul ne-a împins să înființăm compania și să începem designul, renovarea, cercetarea, dezvoltarea meniului, construcția și, în cele din urmă, crearea Seed Café (cafeneaua Sămânța).

Pe parcursul acelor șapte luni, provocările nu au întârziat să apară. De la nevoia de a schimba trei companii pentru a repara liftul pentru alimente, până la greșelile de proiectare ale arhitectului, obstacolele ne-au întârziat deschiderea de nenumărate ori. La un

moment dat, în timp ce mă aflam în concediu în America, directorul nostru zonal a suferit o operație la spate, lăsând echipa locală – Nang, Violet, Bep și Forest – să se descurce singură. Însă acest lucru i-a motivat să preia inițiativa și să colaboreze pentru a deschide cafeneaua.

Când a venit momentul să planificăm deschiderea oficială, știam că trebuie să facem ceva diferit. Într-o seară, aproape de miezul nopții, discutam cu Violet și Nang despre ce să facem.

„Oamenii ne privesc de patru luni și ne întreabă când vom deschide. Unii vecini chiar au început să se întrebe dacă nu cumva facem spălare de bani. Nu putem avea ‘Dansul Leului’ ca la deschiderile tipice din Sinim. Nu va fi o scenă mare cu muzică zgomotoasă, dar oamenii trebuie să știe că este o mare deschidere. Trebuie să fie ceva cu care un om obișnuit din Sinim să poată relaționa. Sinimezii se uită la noi și nu au cu ce să compare stilul nostru, iar deschiderea trebuie să fie cu totul altceva,” a spus Violet.

Ne-am rugat pentru înțelepciunea lui Dumnezeu. În timpul rugăciunii, Violet a avut o imagine în minte –perdeaua ruptă din templu. Acea noapte a marcat începutul unui plan detaliat pentru deschiderea noastră. Nu-mi vine să cred că am stat în fața cafenelei, cu un microfon în mână, vorbind deschis despre Dumnezeu și despre cum El a binecuvântat această cafenea. Ne-am rugat, apoi Nang a suflat de șapte ori într-un șofar înainte de marele moment.

„Unu... doi... trei...” Lewis River, Elisha Joy, directorul nostru zonal și cu mine am tras cortina portocalie pentru a dezvălui ușa albastră a Seed Café. Poc! Poc! Confetiile au început să zboare, iar zâmbetele au apărut pe fețele tuturor. Am condus invitații în cafenea, unde Elisha s-a așezat la pian, Lewis și-a luat vioara, iar eu mi-am luat chitara. Tinerii din biserica noastră au început să cânte „Strigă către Domnul.”

Să ne gândim că am făcut o deschidere creștină într-o țară închisă, chiar în fața cafenelei, este ceva ce nu

DE ANGELINE NGUYEN

aș fi crezut posibil când am ajuns la proiectul Sinim, acum cinci ani.

Când mama mea a văzut pozele, m-a întrebat: „De ce în lume ai ales culoarea portocalie pentru cortină? Îmi amintește de culorile ritualurilor budiste.” Ce concept interesant! Într-o țară unde budismul asociază vegetarianismul și veganismul cu obținerea de merite, renunțarea la lume și dorințele ei, noi sperăm că la Seed Café putem introduce legile lui Dumnezeu scrise pe piatra albastră, pentru a le aduce oamenilor cunoașterea lui Isus. Numai în El există mântuire. Niciun fel de fapte bune sau bunătate nu ne poate salva, doar darul perfect al mântuirii prin Hristos.

Imaginea este perfectă – trăgând jos perdeaua portocalie a budismului, pentru a dezvălui intrarea albastră către Dumnezeu.

Aceasta este dezvăluirea unui nou început. Un grup de creștini, nu budiști, au deschis un restaurant vegan în Sinim. De multe ori invitații ne-au spus, cu surprindere: „N-am cunoscut niciodată creștini care să fie

Nang suflă de șapte ori în șofar pentru a anunța deschiderea oficială.

vegetarieni.” Aceasta este deschiderea unei noi oportunități, pe măsură ce vedem cum Dumnezeu mișcă inimile și comunitățile de aici către a fi mai deschise către religie și creștinism, pe măsură ce timpul acestei lumi se apropie de sfârșit. Este dezvăluirea

Ce imagine potrivită — dând la o parte acea cortină portocalie a budismului pentru a dezvălui intrarea noastră albastră către Dumnezeu.

semințelor tinerei generații din Sinim, care învață să devină lideri și să-și folosească talentele, nu pentru propriile ambiții, ci pentru a împărtăși Evanghelia. Și este deschiderea spre adevărata pace, curăție, cunoaștere și mântuire, pe care doar Isus Hristos, Calea, Adevărul și Viața le poate aduce. De la deschiderea noastră oficială, viața noastră s-a schimbat cu siguranță. Zilele încep devreme și se termină târziu, în încercarea de a conduce și îmbunătăți afacerea. În fiecare zi ne rugăm ca Dumnezeu să fie Directorul cafenelei, să aducă oaspeții potriviți și să ne ofere resursele necesare

pentru a continua. Deja, unele dintre relațiile și contactele formate au fost extraordinare. Un invitat, la a doua sa vizită, a acceptat o Biblie de la noi.

Echipa noastră locală are provocările ei; am avut și dezacorduri, iar fiecare zi presupune un sacrificiu într-o formă sau alta. Dar cu toții perseverăm, știind că Seed Café oferă ceva ce banii nu pot cumpăra — un mediu spiritual, un loc în care frații și surorile noastre Îl iubesc pe Dumnezeu mai presus de toate și își pun aproapele înaintea lor înșiși.

Vă mulțumim pentru rugăciunile și sprijinul financiar. Viziunea noastră nu ar fi crescut de la o simplă sămânță până la Seed Café fără sprijinul vostru. Rugați-vă ca Dumnezeu să ne conducă la oaspeții potriviți, cu care să legăm relații și să împărtășim Evanghelia.

ANGELINE NGUYEN (Proiectul Sinim)

Ronald pozează alături de un șef de trib din munți.

JOHN HOLBROOK

(Proiectul Tawbuid, lansat în 2011)

DE JOHN HOLBROOK

Inundație fulgerătoare

Nu din nou!” strigă Ronald, în timp ce un zid de apă murdară și tumultoasă venea în viteză spre el. În mijlocul râului, fără timp să ajungă la mal, viitura l-a prins și l-a luat pe sus. Apa l-a izbit de mai multe stânci, iar în timp ce curentul îl arunca, o durere ascuțită i-a străpuns brațul drept. Într-o clipă, a simțit o durere arzătoare la degetul mare de la picior — se blocase între doi bolovani, aceștia smulgându-i unghia cu brutalitate.

Cu doar câteva luni înainte, Ronald acceptase chemarea lui Dumnezeu de a aduce mesajul lui Isus tribului Bangon. Dar oamenii Bangon nu erau deloc dornici să accepte un străin și nu-l lăsau să pătrundă în teritoriul lor. Mai mult decât atât, se părea că fiecare încercare a lui Ronald de a vizita oamenii din munți era împiedicată de viituri, de fiecare dată în același loc, la traversarea aceluiași râu.

Următorul lucru de care își amintea Ronald era că se trezise pe malul îndepărtat al râului, cu sacul de orez lângă el. Cu toate că durerea din braț era puternică, a atins sacul de orez, simțindu-l uscat și intact, în ciuda inundației. Din nou, Dumnezeu trimisese un înger să-l salveze și să protejeze hrana, în ciuda încercării dușmanului de a-l opri.

Cu grijă, s-a ridicat, a pus sacul de orez pe umeri și a continuat drumul în susul muntelui. După câteva ore, acoperit de noroi și plin de răni, a ajuns în satul Bangon, epuizat. „Străin!” a strigat cineva, și sătenii s-au evaporat în junglă, lăsând doar bătrânul șef de trib în urmă.

„Bună ziua, bătrâne,” îl salută Ronald cu respect. „Am venit din nou să vă vizitez poporul. Am venit doar să aduc vești bune și să vă ajut.”

Bătrânul dădu din cap. „De atâtea ori ți-am refuzat ajutorul. De ce continui să vii?”

Se apropie și se uită mai atent la sângele care încă picura din tăieturile de pe brațele și picioarele lui Ronald. „De fiecare dată când ai venit, spiritele au încercat să te omoare. Și totuși insiști. Bine. Vezi acea bucată de junglă de dincolo de râu? Acolo este cimitirul nostru. Facem sacrificii și vrăjitorii acolo. Dacă Dumnezeul tău este atât de puternic pe cât spui, poți locui lângă cimitir.”

„Mulțumesc, bătrâne!” răspunse Ronald cu bucurie. „Nu-ți face griji. Dumnezeu este mai puternic decât orice spirit. El mă va proteja.”

Așa a început povestea lui Ronald, o poveste de sacrificiu și suferință, pentru a aduce eliberarea lui Isus tribului Bangon. Din acea zi, Ronald a locuit împreună cu tribul său adoptiv, arătându-le dragostea lui Isus. El știe că orice sacrificiu va merita în ziua în care Îl va întâlni pe Domnul său, alături de cei pe care i-a avut în grijă.

Bang! Roata din față a bicicletei s-a izbit de bordură, iar eu am fost aruncat de pe șa, lovindu-mă de cadrul bicicletei. Era o dimineață de luni, și, dintr-un motiv necunoscut, nu mai reușeam să-mi mențin echilibrul și să virez corect. Sigur că știu să merg pe bicicletă! Am învățat să mă descurc fără roți ajutătoare chiar înainte de a împlini trei ani, așa că, teoretic, ar trebui să fiu expert. Ce se întâmpla acum?

Problema era că mă aflam pe o bicicletă „inversată” – una special modificată în așa fel încât dacă roteai ghidonul spre dreapta, bicicleta vira spre stânga, și invers. Eram complet derutat și, în ciuda anilor de experiență, nu reușeam să-mi mențin echilibrul. În timpul pregătirii AFM, am făcut acest exercițiu pentru a înțelege mai bine șocul cultural și modul în care reacționăm în mod automat la lucrurile din jur, în funcție de mediul în care am crescut.

Mă întrebam dacă așa de greu va fi să înțeleg cultura Thailandei. Oare voi fi la fel de neajutorat? Mă voi simți atât de pierdut în câmpul misionar? Instructorii mei erau convinși că voi întâmpina astfel de dificultăți.

Bicicleta inversă

Mai târziu în aceeași zi, am încercat din nou bicicleta și am petrecut mai mult timp încercând să înțeleg cum influențează direcția echilibrul meu. A doua zi dimineață, am reușit să merg pe bicicletă, dar tot păream să fiu pe punctul de a cădea la fiecare pas, ca și cum aș fi fost sub influența alcoolului.

Din acest exercițiu am învățat că diferențele culturale sunt uriașe și, oricât de multe interacțiuni interpersonale voi avea, la început voi fi complet dezorientat în fața unei noi culturi. Treptat, voi începe să înțeleg mai bine lucrurile, dar va fi nevoie de multă răbdare și determinare pentru a ajunge la un nivel de comunicare și adaptare eficientă. Chiar și atunci, probabil că voi arăta ca un om beat care se chinuie să meargă pe bicicletă. Rugați-vă pentru mine în timp ce trec prin acest proces al adaptării la o cultură nouă.

CLARK (Proiectul Central Thai)

MISIONAR PE TERMEN SCURT 2024-2025

JOHN

DE JOHN CLARK

DE MIDORI SLIGER

ÎNTREBĂRI PENTRU UN MISIONAR

Ce întrebări ai vrea să-i pui unui misionar? Când am fost în State, am primit tot felul de întrebări interesante. Iată câteva dintre cele mai frecvente:

Ce alimente găsiți în Papua Noua Guinee?

În Port Moresby, unde facem cumpărăturile, găsim niște orez jasmin brun thailandez foarte bun, fasole uscată și nuci, lucruri care ne ajută să pregătim mese hrănitoare. Comunitatea de expatriați face posibilă achiziționarea unor produse ca laptele de soia, untul de arahide și cerealele pentru micul dejun – deși acestea sunt atât de scumpe încât le păstrăm doar pentru ocazii speciale, cum ar fi Crăciunul sau zilele de naștere. Multe alimente sunt disponibile, dar nu ne permitem să le cumpărăm prea des. De asemenea, făina integrală lipsește frecvent, dar nu vreau să par nerecunoscătoare!

Ce mâncați de obicei?

În sat, la prânz, mâncăm mult orez brun cu tocană. Prietenii noștri din sat vin des la ușă să ne vândă verdețuri, cartofi dulci, cassava, dovleci și fasole verde, așa că avem mereu ingrediente proaspete pentru tocană. Totuși, când e foarte cald, mâncarea fierbinte nu sună așa de bine, deci alegem adesea granola sau hummus pe pâine. (Trebuie să coc eu pâinea, așa că nu mâncăm atât de multă pe cât ne-ar plăcea.)

Ce îți lipsește cel mai mult din America?

Fiecare avem ceva diferit care ne lipsește. Mie, de exemplu, îmi lipsește posibilitatea de a comanda orice am nevoie online și opțiunea de a-mi fi livrat la ușă. Lui Jason îi lipsește să poată ieși la o drumeție cu familia, fără să atragă atenția. Iar copiii? Ei duc dorul prietenilor și a familiei, fără discuție.

Cum se descurcă copiii cu școala?

Facem școală acasă. Este cea mai flexibilă opțiune și, până acum, ne-am descurcat cu cărțile pe care le-am adus cu noi și cu materiale descărcate de pe internet. Totuși, nu e ușor. Homeschooling-ul în mijlocul pustietății este, fără îndoială, partea cea mai dificilă. Rugați-vă să reușim să oferim copiilor o educație bună!

Cum s-au adaptat copiii la noul mediu?

Sincer, primii doi ani au fost grei. Le-a fost dificil să se obișnuiască cu un mediu complet nou, la care se adaugă și dorul de prieteni și familie. Acum, însă, copiii știu mai bine la ce să se aștepte (atât cât se poate în „Țara Neașteptatului”), și fiecare începe să-și găsească locul în comunitatea de aici. Și da, înotul în râu a fost salvarea noastră încă de la început. Din fericire, nu avem crocodili în zonă!

Care este partea ta preferată în viața de misionar?

Sunt multe lucruri frumoase, dar cred că cel mai mult îmi place cum viața de misionar ne face să ne concentrăm pe lucrurile cu adevărat importante: Dumnezeu și oamenii. Aici, în Papua Noua Guinee, lucruri precum o casă frumoasă, haine la modă sau cultura populară, par foarte îndepărtate și nesemnificative. Suntem obligați să fim atenți la luptele spirituale din jurul nostru, să cerem ajutorul lui Dumnezeu și să vedem cum El intervine cu credincioșie. Uneori, în cele mai dificile momente, simt că Dumnezeu compensează prin prezența Lui și bucuria de a vedea cum El lucrează!

Plănuiți să vă întoarceți?

Da, ne întoarcem cu siguranță în Papua Noua Guinee! Suntem entuziasmați pentru că simțim că Dumnezeu face ceva extraordinar printre oamenii din tribul Gogodala.

JASON, MIDORI, EVANGELINE, CHRISTIAN & VERITY SLIGER (Proiectul Gogodala, lansat în 2020)

Fiind singurii creștini și singurii oameni cu pielea albă pe care vecinii noștri i-au văzut vreodată, atragem constant priviri curioase și întrebări indiscrete. Mulți nu ne privesc ca pe niște persoane, ci ca pe o oportunitate de a obține ceva de la noi. În fiecare zi, trebuie să depunem efort pentru a ne face înțeleși, iar când a venit vorba să explicăm ce înseamnă „furlough” (permisie), aproape că a fost imposibil. Vecinii erau convinși că este doar o vacanță de patru luni pentru a ne vizita familia.

Trebuie să recunosc, avem momente în care ne simțim singuri în această permisie. Suntem în fiecare săptămână la o biserică diferită, ne facem prieteni și apoi nu îi mai vedem. Copiii noștri refuză să încerce mâncăruri noi, chiar dacă încercăm să-i ispitim cu cireșe Rainier, afine sau căpșuni. Cer doar mango și orez. De asemenea, refuză să bea apă de la robinet.

Când am ajuns la casa bunicii, Nathan nici măcar nu știa ce este televizorul. „Ce-i chestia aia neagră de

DE JOSHUA LEWIS

Realitățile unei permisii

pe perete?” a întrebat el. Alyssa cere să fie spălată după ce folosește toaleta, așa că încercăm să-i explicăm că bideurile sunt rare în această parte a lumii.

Ne-am lovit și de probleme cu sistemul de sănătate din America. Este dificil să devii pacient nou fără fișe medicale recente, iar pentru consultații trebuie să aștepți luni întregi, chiar dacă noi petrecem doar câteva săptămâni într-o anumită zonă. Am sperat să facem un control medical complet pentru Alyssa, care se plânge de dureri de burtă de luni de zile, dar după doi medici, mai multe asistente și chiar o noapte la Urgențe, suntem tot în căutarea unui răspuns.

Când am vorbit în fața echipei AFM, după șapte ani în câmpul misionar, am povestit cu emoție despre succesele noastre, respingerile întâmpinate și chemarea lui Dumnezeu. Conducerea AFM a stat de vorbă cu noi despre starea noastră fizică, emoțională și spirituală, despre ce funcționează și ce nu, și despre cum ne pot sprijini mai bine. Este o binecuvântare să avem în spate o organizație care ne susține

100%, oferindu-ne un loc sigur pentru a ne elibera de stres.

Ne-am bucurat de fiecare minut petrecut cu verii și bunicii. Mulțumim tuturor celor care ne-au găzduit sau neau împrumutat o mașină. Mulțumim și celor care ne-au încărcat cu dragoste în câteva zile, suficient cât să ne țină până ne vom revedea peste doi sau trei ani.

JOSHUA, STEPHANIE, NATHAN & ALYSSA LEWIS (Proiectul Great River People)

CREDINȚĂ NEÎNCETATĂ

Una din misionarele noastre pe termen scurt ca hotărât să postească și să se roage pentru ocazia de a avea o conversație spirituală cu Keturah, tutorele ei de limbă locală. Și, ca răspuns la rugăciunile ei, data următoare când s-au întâlnit, au ajuns să discute despre Dumnezeu și despre felul în care studiem Biblia în fiecare Sabat. Au vorbit mai bine de două ore! La final, misionara noastră a întrebat-o pe Keturah dacă ar vrea să vină la studiul nostru biblic, iar ea a acceptat.

Colega noastră a continuat să postească și să se roage, sperând că Keturah va putea veni în Sabat. Aaron a fost primul care a sosit – studiem cu el de câțiva ani deja. Apoi a venit și Keturah, și am început închinarea în limba locală.

Ne-am enumerat binecuvântările și cererile noastre de rugăciune din săptămâna ce a trecut, ne-am rugat împreună și am cântat câteva cântece. Apoi, Keturah a citit un pasaj în limba ei despre cum Isus a vindecat o femeie care sângera și a înviat o fetiță. După ce a terminat de citit, ea a exclamat „Wow!” A fost o reacție atât de sinceră. Am citit din nou pasajul și cineva l-a povestit pe scurt în cuvinte proprii, apoi am discutat despre ce ne spune acest text cu privire la

Dumnezeu și la oameni, iar Keturah și Aaron și-au împărtășit gândurile și descoperirile. Am rugat apoi pe fiecare să spună cum pot pune în aplicare ceva ce au învățat din pasajul respectiv.

Keturah a spus că vrea să aibă o credință neîncetată în Dumnezeu, la fel ca femeia care nu a renunțat după 12 ani de suferință. Toți cei prezenți au fost de acord cu hotărârea ei.

Am întrebat apoi cu cine ar putea împărtăși fiecare această poveste în săptămâna următoare. „Aș putea să-i spun mamei mele,” a spus Keturah. „Ea este musulmană practicantă și crede în Dumnezeu. Dar nu pot să spun nimic familiei soțului meu, cu care locuiesc. Ei nu cred în miracole și ar râde de mine. De fapt, nici nu știu că sunt aici azi și vă rog să nu le spuneți.” Am fost de acord să păstrăm confidențialitatea și să o protejăm, după care am încheiat cu o rugăciune și am mai stat de vorbă în timp ce pregăteam prânzul. Colega noastră a întrebat-o pe Keturah cum i s-a părut studiul.

„M-am simțit binecuvântată să fac parte dintr-un grup care studiază Biblia împreună,” a spus ea. „Nu am experimentat niciodată așa ceva în comunitatea mea. Noi nu studiem cărțile sfinte în felul acesta.”

După ce am luat masa, Keturah era pe cale să plece, iar soția mea a invitat-o din nou la studiul de Sabat. „Mi-ar plăcea să mai vin, dar nu știu când. Am reușit să ajung acum doar pentru că familia soțului meu este plecată din oraș.”

Rugați-vă ca misionarii noștri să continue să aibă conversații spirituale cu Keturah și să o conducă spre înțelegerea Evangheliei și acceptarea lui Isus ca Domn și Mântuitor. Rugați-vă să avem ocazia să studiem Biblia cu ea în timpul săptămânii și în Sabat. Și rugați-vă ca Dumnezeu să-i arate lui Keturah cum să împărtășească noua sa credință cu musulmanii practicanți și agnostici din comunitatea ei.

ELIJAH, BETH, THOMAS & JAMES WILLIAMS (Proiectul Reach-Out, lansat în 2005)

DE ELIJAH WILLIAMS

DE HENRIQUE & UÉDILA PATROCINIO

CULTIVÂND PĂMÂNTUL

În mijlocul verii toride și uscate, am cumpărat câteva răsaduri de pomi fructiferi, cu gândul de a le planta în curtea din spatele casei. Nu mă așteptam ca procesul să fie atât de dificil – căldura extremă și solul tare ca piatra au făcut ca săparea gropilor să fie mult mai grea decât credeam. Fiecare groapă, oricât de mică, îmi lua aproape o oră.

Pe măsură ce timpul trecea, am început să mă întreb dacă se merită efortul. Am avut nevoie de câteva săptămâni pentru a planta cei 20 de pomi, și au fost momente în care am crezut că nu voi reuși să termin. A fost o muncă istovitoare, iar uneltele mele s-au îndoit sau chiar s-au rupt în acel pământ dur.

Odată ce am reușit să plantez pomii, am început să-i îngrijesc zilnic, udându-i de două ori pe zi ca să-i protejez de uscăciune. Puteam vedea cum se luptau să supraviețuiască, absorbind fiecare picătură de apă înainte ca soarele fierbinte să o evapore. Această luptă a continuat până când a sosit sezonul ploios. Căldura s-a mai potolit, iar ploile abundente care cădeau în fiecare zi au adus o nouă provocare: prea multă apă.

Spre surprinderea mea, pământul, care fusese atât de uscat și sterp, a devenit moale și fertil în doar câteva zile. Pomii și tufele pe care le-am plantat în jurul lor au început să crească rapid. Locuri din curtea noastră, care înainte nu aveau nicio plantă, s-au transformat în colțuri verzi și pline de viață. Pomii au crescut de peste două ori în înălțime, iar unii dintre ei au început deja să rodească, spre bucuria fiului nostru, care adoră să urmărească evoluția lor.

Această transformare a curții noastre, dintr-un pământ uscat și lipsit de viață într-o grădină bogată și înfloritoare, ne-a dat de gândit în timp ce petrecem timpul alături de prietenii și vecinii noștri din Asia. Majoritatea oamenilor de aici nu au auzit niciodată de Dumnezeu, iar încercarea de a le aduce mesajul seamănă mult cu încercarea de a cultiva acel pământ tare din curtea noastră. Pare un loc aproape imposibil de pătruns cu dragostea și adevărul despre Dumnezeu.

Așa cum pomii noștri au avut nevoie de îngrijire constantă și udare zilnică, și inimile oamenilor au nevoie de timp și

Majoritatea oamenilor de aici nu au auzit niciodată de Dumnezeu, iar misiunea noastră seamănă într-adevăr cu acel pământ uscat și tare din curtea mea.

atenție. Mă rog ca, atunci când vor auzi Evanghelia, inimile lor să fie atinse de Duhul Sfânt, iar El să transforme acel sol tare și uscat într-o sursă bogată de viață, care să răspândească bucurie și rod bogat în jur.

Vă invităm să vă rugați pentru noi și pentru poporul thailandez central, ca Dumnezeu să lucreze în viețile lor și să aducă schimbarea.

HENRIQUE & UÉDILA PATROCÍNIO (Proiect Central Thai, lansat în 2023)

Stephen Erickson întâmpină candidații la botez în apă.

DE STEPHEN ERICKSON

DOUĂ INUNDAȚII

Steve, am vorbit cu cel mai bătrân om din sat, și mi-a spus că nu a văzut niciodată nivelul apei atât de ridicat în toată viața lui,” mi-a spus un bătrân membru al bisericii din Kewa.

Să fi fost doar o coincidență că, în același timp în care biserica noastră a început o campanie evanghelistică la nivel național, soldată cu botezul a 300.000 de suflete, țara a fost lovită de ploi atât de abundente încât au fost provocate inundații și alunecări de teren record? Ploile au început odată cu întâlnirile de evanghelizare.

Suntem binecuvântați că terenul misiunii noastre este situat pe malul râului Aramia, principalul curs de apă care leagă cele 33 de sate Gogodala. Partea terenului care este mai apropiată de râu este o câmpie inundabilă, lată de 50 de metri și lungă de aproximativ 200 de metri, iar în spatele acesteia se înalță un deal abrupt pe care se află casele noastre misionare și centrul de pregătire. Avem și trei magazii utilitare lângă baza dealului, aproape de câmpia inundabilă. În anii trecuți, apa nu a ajuns niciodată până la podeaua vreunei magazii. Anul acesta, toate cele trei au fost inundate, iar echipamentele și materialele de construcție au trebuit să fie mutate pe teren mai înalt sau stivuite pe butoaie goale.

Pentru oamenii Gogodala, inundațiile sunt ceva obișnuit. Nivelul apei din râu poate varia cu mai mult de 3 metri între sezonul uscat și cel ploios. Totuși, anul acesta, am avut parte de o inundație care a depășit toate recordurile anterioare. Deși cultura Gogodala este predominant orală și nu există multe înregistrări scrise din trecut, bătrânii satului au o memorie bună, iar dacă ei spun că nu au văzut niciodată apa atât de sus,

îi cred pe cuvânt.

Anul trecut, când am auzit că biserica noastră din Papua Noua Guinee plănuiește o campanie evanghelistică de mare amploare, cu sute de mii de botezuri așteptate, am fost sceptic, iar asta nu pentru că nu credeam că vor reuși să adune mulți oameni la botez, ci pentru că mă îngrijora pregătirea membrilor bisericii pentru a primi atât de mulți noi credincioși și capacitatea lor de a-i îngriji și de a-I trece prin procesul de ucenicie. Dar ceea ce s-a întâmplat a fost cu adevărat impresionant. Conducerea bisericii din PNG se pregătea de ani buni pentru această mare campanie națională.

Balimo, principalul centru administrativ pentru Gogodala, aflat la 40 de minute de mers cu barca de la misiunea noastră din Kewa, a fost locul desemnat pentru evenimentul „PNG pentru Hristos”. Cu două luni înainte de începerea întâlnirilor, invitatul special din străinătate a trebuit să anuleze venirea, iar noi am fost dezamăgiți, însă un evanghelist laic național a intervenit și a prezentat minunat adevărurile biblice, într-un mod adaptat cultural. Deși nu era din Gogodala, era dintr-o altă parte a PNG și a reușit să se conecteze cu oamenii mai bine decât ar fi făcut-o cineva din afara țării.

Chiar dacă ploua abundent aproape în fiecare seară pe parcursul celor două săptămâni de evanghelizare în aer liber, oamenii veneau cu umbrele pentru a asculta mesajele biblice. Un prieten mi-a povestit că un oficial local a spus: „Balimo este diferit.”

„Ce a vrut să spună prin 'Balimo este diferit'?” am întrebat eu. „Oficialii spun că, de când au început întâlnirile, locuitorii

Vorbitori din Papua Noua Guinee

și din afara țării au predicat mesajul

Evangheliei de la 2.000 de amvoane și

tribune răspândite în întreaga țară, o

zonă de mărimea statului California.

orașului au devenit mult mai liniștiți. Apreciază influența pe care o au adventiștii de ziua a șaptea asupra orașului lor.”

A fost o mare bucurie să ajut la botezul a 181 de persoane dragi, care au intrat în laguna inundată din Balimo pentru a-și pecetlui decizia pentru Hristos.

AFM a lansat recent un proiect special pentru a sprijini și îndruma prezbiterii bisericii din

zonele izolate ale PNG. Dale Goodson, un misionar cu experiență și formator pentru AFM, conduce acest proiect care își propune să creeze un manual simplu, adaptat cultural, pentru ucenicie. Manualul este realizat cu ajutorul misionarilor, pastorilor și prezbiterilor din bisericile izolate, precum și al liderilor bisericii de la nivel local, de uniune și divizie, pentru a-i ajuta să abordeze problemele spirituale și relaționale specifice zonei în care lucrează.

Da, am fost inundați de apă aici, în PNG, dar îi mulțumim lui Dumnezeu pentru revărsarea

Duhului Sfânt în inimile multor oameni.

DE MICHAEL BABIENCO

Schimbări de perspective în timpul periajului dentar

De când m-am mutat în Japonia, aspălatul pe dinți seara a căpătat un nou sens. Am obiceiul să mă plimb puțin prin casă în timp ce îmi periez dinții, ca să fac această rutină mai puțin plictisitoare. Când ajung în camera alăturată și privesc pe fereastră, văd luminile slabe ale apartamentelor din blocurile înalte din Wakabadai. Această comunitate cuprinde cincisprezece sau mai multe clădiri de apartamente, plus parcuri, magazine și școli.

Uitându-mă la acele ferestre, mă încearcă uneori un sentiment de descurajare. Cum am putea, doar noi doi, să ajungem la întreaga comunitate, ca să nu mai vorbim de întreaga Japonie? Câți creștini există în fiecare clădire? Oare există măcar unul? Nu am cum să știu.

Adevărul este că misiunea noastră pare imposibilă, absolut imposibilă. Abia dacă reușesc să vorbesc despre vreme, darămite despre Evanghelie, într-un mod respectabil, într-o țară a cărei cultură încă nu o înțeleg pe deplin. Dintr-o perspectivă umană, a ajunge la această națiune este un efort fără șanse de reușită.

Dar noi slujim un Dumnezeu care face posibil ceea ce pentru oameni este imposibil. El a creat lumea, a despărțit

Marea Roșie și a făcut ca un topor să plutească. El l-a eliberat pe Petru din închisoare și l-a transformat pe Saul în Pavel. Și, cel mai important, Isus a venit pe pământ ca să ne arate dragostea Tatălui și să moară pentru păcatele noastre.

O misiune imposibilă? Cu siguranță. Dar cu Dumnezeu? Nimic nu este imposibil. Chiar și această țară poate fi atinsă pentru El.

Așa că, atunci când mă spăl pe dinți și văd luminile din Wakabadai, în loc să mă las cuprins de descurajare, mă rog ca Dumnezeu să aducă lumină acestei comunități – și întregii țări – pentru El.

„Și Eu, când voi fi înălțat de pe pământ, voi atrage la Mine pe toți oamenii.” — Ioan 12:32 (NTR).

& CAITLYN BABIENCO (Proiectul

MICHAEL

Japonia)

STEPHEN, LAURIE, KARIN & JOHANNA ERICKSON (Proiectul Gogodala, lansat în 2007)

DE CHRISTOPHER SORENSEN

TERAPIE PENTRU SUFLET

Într-o dimineață, nu demult, soția mea a observat că nu eram tocmai în apele mele. Poate era privirea goală de pe fața mea sau poate faptul că eram cam iritat cu fiica noastră, Selah, într-unul dintre momentele ei clasice de testare a răbdării părintești. Shannon m-a întrebat: „Hei! Ești bine?” Iar eu i-am răspuns: „Nu știu. Mă simt cam abătut. Poate am nevoie de mai mult somn… sau exercițiu fizic… sau de timp liniștit cu Dumnezeu.”

În ultima vreme, am fost copleșit de multe activități uimitoare, dar încărcate de responsabilități, iar asta m-a făcut să mă simt obosit, amorțit și gol pe dinăuntru. Așa că m-am

hotărât să mă urc pe motocicletă și să merg undeva unde să pot sta în liniște, să-mi adun gândurile și poate să scriu puțin.

Nu aveam o destinație clară, așa că am pornit fără țintă prin oraș, observând lucruri pe care le trecusem cu vederea în ritmul meu grăbit de zi cu zi. De data aceasta, mi se părea că văd orașul prin ochii unui nou-venit, dar cu înțelegerea cuiva care locuiește aici de mult timp. „Ce caut aici, Doamne?” m-am rugat în timp ce conduceam.

Când m-am apropiat de un parc public, am simțit că ar fi locul potrivit. Copiii mei adoră locul de joacă de acolo, iar

„Iubirea e ceva ce trebuie să dăruiești... și, dacă o dăruiești, ajungi să ai mai mult.”

oamenii fără adăpost și alții, ca mine, care se simt rătăciți, apreciază umbra copacilor și atmosfera liniștită. Aici, parcă nu încurci pe nimeni și poți sta cât dorești. Am găsit rapid un loc unde să parchez motocicleta și am observat o doamnă de vârstă mijlocie stând singură pe o saltea, privind către iazul cu pești. Oare era fără adăpost? Nu eram sigur.

M-am apropiat încet și i-am zâmbit, așezându-mă pe marginea trotuarului, la vreo doi metri distanță. Avea fața bronzată de soare, dar părul nu-i era foarte neîngrijit. Hainele nu păreau chiar murdare, deși emanau un miros de sărăcie. Avea o geantă mică, o pungă de plastic cu o masă pe jumătate mâncată și o sticluță de șampon pentru mătreață. Eram curios să-i aflu povestea.

„E plăcută vremea asta, cu norii ușori,” am spus eu.

A dat din cap în semn de aprobare. „Sunteți de pe aici?” am întrebat.

„Eu și soțul meu suntem dintr-o provincie vecină, dar locuim în Khon Kaen de vreo lună,” mi-a răspuns.

„Ce faceți aici?”

„Colectăm sticle de plastic pentru reciclare. Uneori, câștigăm destui bani pentru mâncare, dar alteori nu mâncăm deloc. Din fericire, în Khon Kaen sunt câțiva oameni ce le dau mâncare celor fără adăpost, ca și noi.”

Am dat din cap, gândindu-mă că e bine că există oameni care îi ajută pe cei în nevoie.

„Ați putea să mă ajutați cu 10 baht pentru apă?” m-a întrebat.

„Nu am bani la mine,” i-am spus sincer. „Am lăsat portofelul acasă. Îmi pare rău! Dar am apă în termos, dacă vreți.” A dat din cap, așa că i-am turnat apă în sticla de plastic și am încurajat-o să bea cât mai mult, ca să pot reumple sticla. A băut.

„Mulțumesc!” a spus ea.

Am zâmbit, simțind cum inima începe să mi se încălzească din nou, întrebându-mă dacă mai pot face ceva pentru ea. Am continuat să vorbim despre soțul ei și despre fiica lor adultă. Apoi mi-a arătat iazul din fața noastră: „Știți, sunt mulți pești în iazul acela.”

„Da, am văzut că fac multă mișcare în apă,” am spus eu.

„Aveam o undiță. Obișnuiam să prind pește și să-l gătesc aici, la foc deschis. Nici măcar nu-i deranja pe cei care au grijă

de parc. Dar undița a dispărut.”

Mi-a venit imediat în minte vechea zicală: „Dă-i unui om un pește și îl hrănești pentru o zi. Învață-l să pescuiască și îl hrănești pentru o viață.” Doamna, care mi-a spus că o cheamă doamna E, știa deja să pescuiască. Avea nevoie doar de o undiță. Am simțit că Dumnezeu îmi spune: „Cumpără-i o undiță.”

Da, desigur! m-am gândit. Nu am bani la mine, dar pot comanda una online. Am scos telefonul și am căutat echipament de pescuit. Cu câteva click-uri, am găsit un set complet pentru 11 dolari – undiță, accesorii și o geantă cu fermoar pentru transport. Am zâmbit, gândindu-mă că, pentru prețul unei mese bune, ea și soțul ei ar putea mânca multe mese de pește prăjit.

I-am arătat telefonul: „O să-ți iau undița asta, iar când ajunge, o aduc aici.”

„Oh, mulțumesc mult!” Apoi a apărut soțul ei, ud, care tocmai terminase o baie de amiază. Doamna E mi l-a prezentat, iar noi am stat de vorbă puțin. Se numea domnul Bhang. După un timp, s-a ridicat și a plecat, spunând că avea ceva de făcut.

„Și eu trebuie să plec,” i-am spus doamnei E. „Pot să mă rog pentru voi înainte să plec?”

„Ar fi minunat!”

M-am rugat ca Dumnezeu să-i binecuvânteze pe doamna E și pe soțul ei cu înțelepciune, sănătate și speranță, în timp ce se gândeau la următorii pași – fie să rămână în Khon Kaen, fie să se întoarcă la familia ei din Kalasin. A apreciat rugăciunea, iar eu i-am promis că mă voi întoarce imediat ce va sosi undița.

Pe drumul spre casă, am realizat că mă simțeam mai fericit, recunoscător și împăcat, redescoperind adevărul unui vechi cântec simplu: „Iubirea e ceva ce trebuie să dăruiești... și, dacă o dăruiești, ajungi să ai mai mult.” Îi mulțumesc lui Dumnezeu că m-a ghidat blând în ziua aceea, amintindu-mi că unul dintre cele mai bune remedii pentru a ieși dintr-o stare de descurajare este să mergi și să fii o binecuvântare pentru altcineva. Dumnezeu mi-a reamintit că este cu adevărat mai ferice să dăruiești decât să primești. Plimbarea fără țintă pe motocicletă și întâlnirea cu doamna E au fost terapia perfectă pentru suflet.

CHRISTOPHER, SHANNON, ALINA, JESHUA, SELAH & ARIA SORENSEN (Proiectul Central Thai, lansat în 2003)

DE CRISTIAN JARA

Atacul spiritului pădurii

Cioc. Cioc. Cioc. „Vă rugăm, ajutați-ne! Fiul nostru a dispărut.”

O familie disperată a venit la grupul nostru de biserică din Laoka, cerând ajutor. Ni, un membru al bisericii din sat, ne-a povestit întreaga întâmplare.

Fiul lor, un tânăr de aproximativ 18 ani, plecase de acasă de două zile fără să le spună părinților. În mod obișnuit, tinerii își anunță familiile când pleacă în excursii în pădure, așa că lipsa lui neanunțată li s-a părut foarte ciudată. Grupul din Laoka s-a mobilizat pentru a-l căuta, cutreierând pădurile și strigându-i numele, dar fără succes. După două zile, băiatul s-a întors singur acasă, murdar, flămând și dezorientat.

„Unde ai fost? De ce ai plecat?” l-au întrebat părinții.

„Nu-mi amintesc,” a răspuns el. „Îmi amintesc doar că, pe când eram singur acasă, au apărut un cuplu de bătrâni foarte frumoși și un copil. Mi-au spus: ‘Vino cu noi. Știm un loc perfect unde poți găsi miere.’”

În această zonă, mierea este foarte prețuită, fie pentru consum, fie pentru vânzare. După ce a început să-i urmeze, băiatul nu-și mai amintește nimic altceva.

Nu era prima dată când spirite frumoase apăreau și îi făceau pe oameni să se piardă în pădure. În trecut, unii au sfârșit înecați sau căzând din copaci în urma unor astfel

de întâmplări. În această cultură, oamenii înțeleg astfel de experiențe ca fiind manifestări demonice. Ceilalți doi copii din această familie trecuseră deja prin situații similare. Se părea că familia era sub o presiune spirituală uriașă.

După ce băiatul s-a întors, grupul din Laoka a mers la familia lui și l-a îndemnat pe tată să-L urmeze pe Isus. „Nu aștepta ca unul dintre copiii tăi să moară ca să-ți dai seama că Isus este calea pe care trebuie să o urmezi,” i-a spus un membru al bisericii.

Pentru prima dată, după multe încercări de a-i aduce vestea bună, tatăl părea cu adevărat dispus să ia în considerare credința în Isus, deși încă nu a luat o decizie fermă. Continuăm să ne rugăm pentru această familie. Grupurile noastre predică în continuare despre Isus, insistând că El este soluția pentru problemele tuturor și singura sursă de protecție și mântuire.

Sperăm ca acest bărbat și familia sa să înțeleagă curând pericolele la care se expun continuând să se închine spiritelor și să-L urmeze pe Singurul care îi poate proteja – „Cel mai puternic,” Hristos Isus (Matei 12:28-29).

CRISTIAN & SOLANGE JARA (Proiectul Pnong, lansat în 2020)

Alexia stă de vorbă cu vânzătoarea de fructe și cei doi fii ai ei.

O aventură

fructuoasă în

Cambodgia

DE ALEXIA RAINS

De la stânga la dreapta: fiul vânzătoarei de fructe, prietenul său și doi veri. Toți sunt musulmani.

Acest stand este asemănător cu cel din poveste. Vânzătoarea de fructe vinde acum suc de fructe și scoici.

Când am ajuns în Cambodgia, totul era nou pentru mine. Limba îmi era necunoscută, obiceiurile erau diferite, dar peste tot vedeam oportunități. Deși aveam emoții, eram și foarte entuziasmată să încep primul meu an ca misionar în această țară plină de viață.

Pe măsură ce avionul cobora, mă afundam în ultimele cercetări, dorind să aflu cum să fac o impresie bună asupra localnicilor. După ce am aterizat, misionarii care ne-au întâmpinat ne-au primit cu multă căldură și ne-au condus într-o călătorie care a început cu un drum de cinci ore până în provincia liniștită Mondulkiri. Saen Monourom, destinația noastră, ne-a primit cu străzi aglomerate și priviri curioase.

În primele săptămâni, am explorat piețele animate și ne-am adaptat la noul mediu. Prioritatea mea era să găsesc mâncare bună la un preț accesibil. “Norocul” a făcut să descopăr o vânzătoare de fructe prietenoasă, al cărei stand era aproape de locuința noastră.

Pe măsură ce mă obișnuiam cu cultura locală, am aflat că, atunci când vizitezi pe cineva, este politicos să aduci un mic cadou de împărțit. Cu acest gând în minte și o pungă de fructe cumpărate de la vânzătoarea mea, m-am hotărât să încerc să fac o impresie bună vecinilor.

În acea seară, mi-am luat inima în dinți și am bătut la ușa unei vecine. Doamna a deschis puțin ușa și s-a uitat la mine zâmbind curios. „Jim reap sua,” i-am spus, salutând-o cu palmele împreunate, apoi i-am întins punga de plastic cu fructe.

A luat punga ezitant, a aruncat o privire înăuntru, apoi s-a uitat din nou la mine, nedumerită. A spus ceva în khmer, probabil o întrebare, dar nu am înțeles, fiindcă eram acolo de puțin timp. Cu un zâmbet stângaci, i-am făcut cu mâna și m-am întors acasă. Ce greșisem?

Abia după câteva săptămâni mi-am dat seama ce gafă făcusem. Îi dădusem fructele chiar vânzătoarei de la care le cumpărasem mai devreme în acea zi! A fost un moment extrem de penibil, dar cu toții am râs pe cinste.

Surprinzător, această întâmplare stânjenitoare m-a apropiat de acea doamnă și de familia ei. Am devenit prieteni și am început să le vorbesc despre Isus. Se pare că relația noastră a dat roade în moduri neașteptate.

ALEXIA RAINS (Proiectul Pnong)

MISIONAR PE TERMEN SCURT 2023-2025

În picioare: Jan Roberts (mama lui Gary), Eric Roberts (fratele mai mare al lui Gary), Joshua și

Stephanie Lewis

Așezați: Wendy Roberts (soția lui Gary), Alyssa Lewis, Gary Roberts, Cherise Roberts (fiica lui Gary și Wendy) și Nathan Lewis.

DE JOSHUA LEWIS

De ce să fii creștin?

De ce ar vrea cineva să fie creștin în primul rând?

Tocmai am ascultat mărturia sfâșietoare a lui Ramin, un musulman iranian care a petrecut trei luni căutând un Nou Testament în fiecare librărie și bibliotecă după ce a auzit pentru prima dată evanghelia la radio. N-a găsit niciunul. Toate site-urile care ofereau Biblia erau blocate. După ce a învățat să folosească un VPN, a citit primele cinci capitole din Matei fără întrerupere, plângând la frumusețea cuvintelor. A strigat către Isus: „Dacă ești real, arată-mi!” Ramin, împreună cu mii de tineri, obișnuia să se tortureze cu lanțuri pe străzile Iranului, încercând să câștige puncte în fața lui Dumnezeu. A descris entuziasmul pe care l-a simțit, asemenea unui copil în ziua de Crăciun, când tatăl său i-a dăruit prima sa cămașă neagră pentru tortură și un mănunchi de lanțuri. În contrast, el a spus că atunci când a strigat către Isus, „a fost ca și cum cineva și-ar fi pus mâna în inima mea și ar fi smuls toată ura, mânia, amărăciunea și depresia”.

Ramin a început să facă copii pe CD ale Noului Testament și să le distribuie. În doar câteva luni, cineva a fost trimis să-l aducă la tăcere, înjunghiindu-l cu un cuțit. A reușit să scape în America, unde a înființat o biserică pentru refugiații iranieni, care se întorc la Isus în număr mare. Dacă vrei să asculți restul poveștii lui Ramin, caută pe YouTube „Iranian stabbed for sharing his faith.”1

Mii de oameni au comentat la acel videoclip, împărtășind experiențe similare. Cineva a scris: „Dumnezeu m-a îmbrățișat când eram copil mic, iar părinții mei mi-au spus că am fost un accident, o greșeală. Dumnezeu m-a îmbrățișat și mi-a spus: ‘Eu nu fac accidente. Eu nu fac greșeli. Te iubesc.’”

La începutul ultimei permisii, am aflat că starea de sănătate a fratelui lui Stephanie, Gary Roberts, se înrăutățește rapid. Fost misionar (pe trei continente), el a murit la 46 de ani din cauza unor tumori cerebrale agresive, la doar câteva săptămâni după primul simptom. Gary a lăsat în urmă o soție și o fiică care, doar câteva zile mai târziu, a împlinit 18 ani.

Durerea noastră este de nedescris, dar dragostea și sprijinul pe care le-am primit de la atât de mulți oameni au fost ca venite direct din mâna lui Dumnezeu. El ne-a oferit un timp dulce-amărui împreună, ca familie. Ne-am agățat de cuvântul lui Dumnezeu, iar Biblia s-a dovedit a fi o carte pentru cei îndurerați. Ea vorbește despre o mamă care stă neputincioasă, privind cum fiul ei moare. Frații, surorile, tații și mamele pot găsi alinare adevărată. Când întrebăm: „Unde ești, Doamne? Nu am suferit destul?”, Isus ne răspunde: „Învierea mea este o garanție a ceea ce pot face pentru voi într-o zi.” Aceeași putere poate smulge ura din rădăcini și o poate înlocui cu iubire necondiționată. Cunoști acea iubire? Ea este locul de unde vine dragostea.

Cum ar putea cineva să nu-și dorească să fie creștin?

1https://www.youtube.com/watch?v=yYnKNPoW9mc&t=219s

JOSHUA, STEPHANIE, NATHAN & ALYSSA LEWIS (Proiectul Great River People)

GĂSINDU-MI DRUMUL: POVESTEA UNUI MISIONAR

Trebuia să iau o decizie importantă, una care îmi va afecta viitorul. Cu câteva luni în urmă, am primit un e-mail de la Adventist Frontier Missions, care mă invita să mă gândesc dacă aș vrea să mai rămân încă un an în proiectul actual. Nu a fost o mare surpriză, pentru că știam că va veni momentul să iau această hotărâre.

Să devin misionar a fost un vis al meu încă din școală! Pe atunci, rapoartele de misiune îmi ajungeau direct la inimă.

Simțeam adânc în suflet că vreau să mă dedic lucrării în câmpul misionar, dar întrebarea era: ar trebui să plec imediat sau să învăț mai întâi o meserie? Mi-am încredințat viitorul, planurile și

întrebarea lui Dumnezeu.

După ce am terminat școala, am decis să devin instalator în Germania. Acum aproximativ patru ani, am simțit că Dumnezeu îmi conturează un plan în minte: să folosesc abilitățile mele de instalator nu doar pentru a construi o carieră, ci și pentru a ajuta pe alții în misiune. Când, în sfârșit, am obținut licența oficială de instalator, acum mai bine de un an, am simțit că Dumnezeu îmi spune că acum este momentul să plec. Cu acest scop în minte, am început să cercetez diferite agenții de misiune. Mi-a plăcut accentul pe care AFM îl pune pe atingerea grupurilor neevanghelizate, mai ales după ce am auzit povești inspiraționale despre munca lor.

Am comparat diferitele oportunități oferite de AFM pentru misionari pe termen scurt și lung. Dumnezeu m-a îndreptat către un proiect care se potrivea abilităților și intereselor mele. Am aplicat și, câteva luni mai târziu, eram în drum spre Statele Unite, pentru a mă pregăti alături de alți tineri misionari înainte de a pleca

în diferitele proiecte.

Aici, în proiectul Pnong din Cambodgia, folosim principii ce stau la baza Mișcarilor de Formare a Ucenicilor (DMM – Disciple Making Movements) pentru a ajunge la tribul Pnong. Vizităm regulat grupurile locale care se adună în zilele de Sabat pentru a citi Biblia împreună. Rolul nostru este să sprijinim aceste grupuri, oferindu-le cunoștințele necesare pentru a-și împărtăși credința și a-i învăța pe alții ceea ce ei au asimilat. Acest lucru creează un efect de multiplicare, unde cunoștințele și credința se transmit organic în cadrul comunității.

Această abordare DMM este ceea ce mă entuziasmează cel mai mult. Nu îi copleșim pe oameni cu idei complicate. În schimb, ne concentrăm pe crearea unui mediu de susținere în care oamenii să poată crește în credință și în care ei să fie încurajați să împărtășească convingerile lor în mod natural și autentic cu ceilalți, folosinduse de experiențele pe care le-au avut cu Dumnezeu.

Văd clar cum Dumnezeu lucrează printre acești oameni tribali. În ultimele luni, am fost martor al felului în care Dumnezeu folosește sătenii pentru a ajunge la mai mulți oameni decât am putea noi, ca misionari, ajunge. Având în vedere toate acestea, am decis să-mi prelungesc șederea cu încă un an. Sunt atât de încântat de viitor și de faptul că voi continua să slujesc printre acești oameni minunați ai tribului Pnong!

SILVAN DÖRNBRACK (Pnong Project)

EUROASIA

CEA MAI BUNĂ EXAMINARE

Profesorul Abraham este creștin de aproape șase ani, iar totul a început datorită curajului și credinței unui băiat tânăr.

DE CYRUS IVISAN

Abdul stătea pe scaunul său, neliniștit, urmărindu-și profesorul care se ridica de la birou. Abraham, profesorul său, se plimbă prin fața clasei, aruncând priviri către fiecare elev. „Ar fi trebuit să învățați versetele pe de rost. Astăzi vom avea un alt test pentru a vedea cât de bine v-ați pregătit”, a anunțat el.

Majoritatea elevilor păreau relaxați, dar câțiva erau vizibil îngrijorați. Abdul era neliniștit. Profesorul fusese nemulțumit la ultimul examen, iar Abdul nici măcar nu încercase să memoreze versetele de data aceasta.

Elevii au început să recite versetele pe rând. Unii au făcut-o fără greșeală,

africa • asia • euroasia

în timp ce alții au primit critici dure.

Când a venit rândul lui Abdul, el s-a ridicat în fața clasei cu o privire hotărâtă. Nu învățase versetele, iar asta nu-l deranja deloc. Profesorul său l-a privit cu calm, dar cu o furie reținută, și a întrebat: „Ai memorat versetele de data asta?”

Abdul și-a înfruntat frica din piept și, fără să clipească, a răspuns: „Nu.”

Furia profesorului Abraham a explodat. A aruncat Quranul de pe birou înspre Abdul. „Nu ți-ai învățat versetele nici data trecută și, din nou, nu ți-ai făcut datoria!” Apoi, s-a apropiat amenințător de Abdul și a continuat: „De ce nu memorezi Quranul?”

Abdul se aștepta la ce era mai rău, dar și-a făcut curaj și a spus: „Sunt creștin și nu voi memora Quranul, dar voi citi Biblia.”

Profesorul Abraham a rămas uimit de răspunsul său. L-a privit fix pentru câteva momente, apoi i-a spus: „Vino în clasa mea după ore, astăzi!” Abdul s-a întors la locul lui, iar ceilalți elevi au continuat să recite. Între timp, profesorul părea cufundat în gânduri.

După ce s-au terminat orele, Abdul s-a întors în sala de clasă de Quran. Profesorul Abraham l-a întâmpinat cu o întrebare directă: „De ce ești creștin?”

Întrebările au continuat, una după alta, iar Abdul a răspuns cu sinceritate și convingere la fiecare dintre ele. Profesorul, mulțumit de răspunsurile lui, l-a lăsat să plece acasă.

Astfel, datorită credinței unui băiat tânăr, profesorul Abraham a ajuns să fie creștin de aproape șase ani. Acum face parte din grupul nostru online de ucenicie și, împreună cu familia sa, se pregătește să participe la conferința noastră biblică de luna viitoare. Vă cerem să vă rugați pentru profesorul Abraham și pentru alți oameni din comunitatea Yasna, ca tot mai mulți să ajungă să-L cunoască pe Isus.

Vă mulțumim pentru sprijinul și rugăciunile voastre pentru proiectul Yasna.

Dumnezeu să vă binecuvânteze!

PROFESORUL

ABRAHAM A LUAT FURIOS QURANUL

DE PE BIROU ȘI

L-A ARUNCAT ÎNSPRE ABDUL, STRIGÂND: „NU ȚI-AI

ÎNVĂȚAT

VERSETELE NICI LA TESTUL

TRECUT, IAR ACUM, DIN NOU, ȚI-AI NEGLIJAT

CYRUS, ESTHER, SHILOH, GABRIELLA & GLENDA

IVISAN (Proiectul Yasna)

DATORIA!”

Am văzut o singură fotografie cu El, îmbrăcat în alb, cu o eșarfă roșie.

DE MALACHI COAL

PLANIFICARE PÂNĂ LA ULTIMUL DETALIU

Uneori, parcursul lui Dumnezeu pare a fi o serie de evenimente improbabile. Folosim adesea expresia „au fost în locul potrivit, la momentul potrivit.” Totuși, când este vorba de Împărăția Sa, Dumnezeu este întotdeauna în control și fiecare pas este plănuit. Recent, am avut parte de o astfel de experiență.

Un prieten turc din America m-a sunat după o lungă perioadă în care nu mai vorbisem. După ce am vorbit timp de două ore, mi-a spus: „Era să uit să-ți spun ceva. Am un prieten care trăiește în Turcia și a avut un vis cu Isus. Știe despre călătoria mea spirituală și m-a sunat să-mi povestească. I-am spus despre tine, Malachi, și i-am transmis că ai o carte pe care poți să i-o trimiți.”

Pe când vorbeam, mă plimbam prin birou și m-am oprit în fața raftului cu cărți. De pe raft mă privea Biblia în turcă pe care o cumpărasem cu doar o săptămână înainte. Săptămâna aceea, eu și colegul meu vizitaserăm o librărie creștină din Istanbul pentru a cumpăra

câteva cărți pentru prietenul nostru proaspăt botezat, Kemal. Atunci mi-a trecut prin minte că ar trebui să iau și o Biblie în turcă, în caz că cineva ar avea nevoie de una. M-am minunat de faptul că Dumnezeu era deja cu un pas înainte.

I-am povestit prietenului meu despre Iris, care tradusese site-ul Dream Project (Proiectul Viselor) în turcă. Cu patru ani în urmă, Iris avusese și ea vise cu Isus și devenise o credincioasă devotată.

„Malachi, tipul locuiește în sud, pe coastă, și administrează un hotel. Îți voi da informațiile lui de contact.”

După ce am încheiat conversația, m-am gândit cât de minunat ar fi dacă Iris ar putea vorbi cu el în locul meu. Mi-am amintit apoi că Iris era în vizită la fiica ei în același oraș de coastă. Am căutat rapid distanța dintre locul ei și hotelul bărbatului: doar 15 minute! Fără ezitare, am contactat-o pe Iris și i-am povestit totul. Deși era puțin emoționată, era mai mult decât dispusă să se întâlnească cu el.

A doua zi, am trimis Biblia, iar câteva zile mai târziu, Iris s-a întâlnit cu bărbatul respectiv pentru a discuta despre Isus. Ea l-a întrebat cum știa că era Isus. „Am văzut o singură fotografie cu El pe internet, îmbrăcat în alb, cu o eșarfă roșie, și arăta exact așa,” i-a spus managerul hotelului. E uimitor cum Dumnezeu ne întâmpină acolo unde suntem.

Pe măsură ce zilele treceau, mă gândeam la pașii pe care Dumnezeu i-a planificat pentru ca omul acela să-L cunoască și cât de minuțios ne-a implicat pe noi. Apoi, m-am întrebat câți pași nevăzuți au fost parcurși și cât de mult dorește El ca noi toți să jucăm un rol în planurile Sale.

MALACHI & ADALIA COAL (Proiectul Turc, lansat în 2015)

შაბათი

“Remember the Sabbath day by keeping it holy,” says God in Exodus 20:8 (NIV).

Since creation, the Lord has marked the seventh day of the week as special, holy and full of His blessings. A day made for us: to rest, to connect more with God, to gather as a church, to keep it holy. Jesus kept the Sabbath even in His death. The disciples kept the Sabbath, as did the prophets and patriarchs. However, many nations do not know about this blessed truth, and Georgians are one of them.

The word Sabbath or Saturday in the Georgian language is შაბათი (sha-ba-ti). Surprisingly, this word is included in some days of the week, and its meanings are, at least, interesting: ორშაბათი (two days after Sabbath, Monday), სამშაბათი (three days after Sabbath, Tuesday), ოთხშაბათი (four days after Sabbath, Wednesday) and ხუთშაბათი (five days after Sabbath, Thursday). The root of these words points to the Sabbath as a special day, even though Georgians don’t practice biblical rest on this day but on Sunday.

For Georgians, Sunday is primarily a day of worship and spiritual reflection. On Sundays, the faithful attend Divine Liturgy, the centerpiece of Orthodox Christian worship. This weekly ritual is a time for the community to gather, partake in the Holy Communion, and seek spiritual renewal. The church services on Sunday are marked by elaborate rituals, choral hymns and the lighting of candles, all of which reflect the deep reverence that Georgians have for their faith.

The Georgian Orthodox Church, one of the world’s oldest Christian institutions, plays a central role in the lives of many Georgians. They strictly follow what priests command for their faith, which is part of their national identity. The Georgians must know the truth of the Sabbath and discover the whole true law of God. The way to do that is by sending missionaries. Please join our monthly support team to reach the unreached of Georgia.

— Filipe & Isabela Gomez

FILIPE & ISABELA

GOMEZ

(Proiectul Georgian)

KEMAL

Norii cenușii atârnau greu deasupra noastră aruncând picături reci de ploaie în piscina albastră de lângă vila la care ne adunasem pentru Sabat. Priveliștea prin peretele de ferestre era impresionantă: lacul și livezile de măslini uzi se întindeau în fața noastră, deși cu o zi înainte fuseseră scăldate în soarele primăverii. Dar azi nu era o zi obișnuită.

„Am așteptat 20 de ani pentru asta,” îi spusese Kemal lui Dumnezeu în acea săptămână, văzând prognoza meteo. De ce nu putea fi o zi perfectă de primăvară, ca restul lunii aprilie?

Kemal știa încă de la 16 ani că nu se regăsea în islam. Citise Noul Testament, dar nu înțelegea pe deplin mesajul. Chiar vizitase o biserică

adventistă din Istanbul, dar nimeni nu l-a abordat, așa că nu s-a mai întors. Mai târziu, când a devenit profesor, a început să frecventeze un grup protestant local, însă simțea că îi lipsește o experiență spirituală mai profundă și o înțelegere mai clară a Cuvântului. În decembrie, cineva l-a adus la grupul nostru, iar Malachi s-a oferit să studieze Biblia împreună cu el. În scurt timp, Kemal a crescut mult în credință și a simțit chemarea de a deveni pastor pentru poporul său. În săptămâna însorită dinaintea întâlnirii la vilă, el participase la un eveniment de evanghelizare într-un oraș vecin, permis doar o dată pe an, și fusese încântat să dea mărturie și să împartă cărți împreună cu alți credincioși locali.

Acum, Kemal era dezamăgit. Această

zi specială de Sabat, când plănuise să-și mărturisească public credința prin botez, era stricată de vremea rea. „De ce, Doamne?” se întreba. Studiase cu Malachi timp de cinci luni și era entuziasmat de ceea ce învățase. Deși încă nu avea curajul de a spune familiei despre schimbarea credinței lui, împărtășise vestea cu cel mai bun prieten și era dornic să spună și altora.

Prietenul său l-a încurajat: „Nu poți controla totul.”

Familia Coal închiriase vila cu piscină încălzită pentru a ne asigura că vom avea un loc frumos și privat pentru botez. În timp ce ne închinam în camera confortabilă, urmăream vremea schimbându-se constant între înnorat, ploios și însorit.

DE SKY BRIDGER

În textul din Matei pe care îl citeam, Isus își trimitea ucenicii în prima lor misiune: „Şi pe drum, propovăduiţi şi ziceţi: Împărăţia cerurilor este aproape!” (Matei 10:7). Kemal citise cu voce tare. El se confruntase deja cu dilema de a lucra în Sabat și cu teama de a fi respins de familie pentru credințele lui. „Iată, vă trimit ca pe niște oi în mijlocul lupilor; fiți, dar, înțelepți ca șerpii și fără răutate ca porumbeii... Și veți fi urâți de toți oamenii din pricina Numelui Meu; dar cine va răbda până la sfârșit va fi mântuit” (Matei 10:16, 22). Versetele păreau să vorbească exact despre provocările pe care Kemal urma să le înfrunte, mult mai mari decât o zi ploioasă de botez.

Când cerul s-a mai liniștit, Kemal și Malachi au pășit în piscina mică, înconjurați de prieteni. Kemal a dispărut sub apă și a ieșit la suprafață, zâmbind larg, ca un om nou. Așa cum plantele tinere răsar din pământ după ce semințele au fost îngropate, ne-am bucurat să vedem lucrarea Duhului Sfânt în viața lui. Kemal a înțeles și apreciază faptul că am venit în țara lui pentru a sluji, și vrea să-L slujească și el pe Dumnezeu. Recent, ne-a ajutat să găsim un nou loc de închinare, unde mai mulți oameni pot veni liber, și s-a implicat cu entuziasm în pregătirea acestuia.

Rugați-vă împreună cu noi pentru situația de muncă a lui Kemal și pentru studiile lui de engleză, astfel încât să poată participa la instruirea necesară pentru a deveni lucrător evanghelic și lider de biserică. Cu ajutorul lui Dumnezeu, poate că într-o zi vor fi doi pastori turci în această țară – și, prin harul Domnului, mulți alții să le urmeze!

JACOB, SKY, ANTHONY, OLIVER, LITTLE JOE & CYPRUS BRIDGER

(Proiectul Turc, lansat în 2015)

DE JOHN SMITH

Distribuind videoclipuri

Nu e nevoie să vii, nu te deranja. Sunt bine” Așa ne-a scris Kemal când ne-a anunțat că mătușa lui a murit. Acest lucru venea la scurt timp după pierderea mamei sale, care a murit cu doar o lună înainte. La ambele înmormântări, Kemal a părut foarte reticent în a ne avea acolo. El este un convertit de la Islam la creștinism.

Atunci când un musulman devine creștin, cele mai mari dificultăți și presiuni vin adesea din partea familiei. Convertiții sunt, de obicei, foarte precauți în ceea ce privește dezvăluirea convertirii lor, alegând cu grijă cui și când să le spună. Nu punem presiune asupra nimănui să își anunțe deschis convertirea în fața familiei, ci lăsăm pe fiecare să decidă când și cui să povestească.

Am mers la înmormântare chiar dacă nu primiserăm o invitație clară. Kemal ne-a anunțat vestea dimineața la ora 10, iar ceremonia de înmormântare era programată la ora 17. Da, uneori înmormântările aici au loc atât de repede. Nu a fost suficient timp pentru ca ceilalți membri ai bisericii să poată participa, dar eu și Mary am reușit să ajungem.

Am fost atenți la cuvintele noastre, pentru că nu știam cum gestiona Kemal relația cu familia. Am spus că suntem prieteni, fără să menționăm că facem parte din aceeași biserică.

După înmormântare, am participat la masa servită într-o sală mare. Un tânăr care stătea vizavi de noi a început să ne vorbească în engleză. Avea ceva experiență în turism și era mereu dornic să practice limba.

În timpul conversației, a adus vorba despre sionism și evanghelism, în contextul războiului din Gaza. Cuvintele lui se potriveau perfect cu o predică pe care tocmai o pregătiserăm și pe care o postaserăm pe rețelele sociale, așa că i-am trimis videoclipul. Ne rugăm ca acest lucru să aibă un rezultat pozitiv atât pentru noul nostru cunoscut, cât și pentru Kemal.

JOHN & MARY SMITH

(Proiectul

Turc, lansat în 2004)

DE ELIZABETH MAMOULELIS

Introducerea familiei Mamoulelis

Noi suntem familia Mamoulelis. Teddy are un masterat în sănătate publică și lucrează la Departamentul de Sănătate Publică din California. Eu sunt cosmeticiană, dar în prezent îmi dedic timpul antrenând echipa de înot a unui club local. Avem două fiice care fac parte din echipa de înot. Sophia, în vârstă de 12 ani, iubește lectura și pisicile, iar Anastasia, care are șase ani, este plină de energie, independentă și mereu găsește ceva de spus.

Eu, Nikki, nu mi-am imaginat vreodată că voi deveni misionară în străinătate. Întotdeauna am văzut câmpul misionar ca fiind acolo unde mă aflam. Pe de altă parte, pentru Teddy, ideea aceasta a fost mereu o dorință tăcută.

A participat la proiecte misionare pe termen scurt și a avut bunici misionari. De-a lungul căsniciei noastre, Teddy a adus în discuție de câteva ori ideea de a deveni misionari. În mai 2023, am simțit amândoi că Dumnezeu ne cheamă să vindem tot ce avem și să pornim pe acest drum.

Șapte luni mai târziu, am descoperit AFM. După ce John Baxter ne-a vizitat pentru un interviu, ne-a oferit o listă cu locuri unde Dumnezeu ar putea să ne cheme. Am postit și ne-am rugat împreună pentru aceste locații. Una dintre ele era Croația (Hrvati, în limba locală), o țară predominant catolică.

La început, am simțit că poate am fi mai utili într-o țară unde nu există deja o credință în Hristos. În timp ce vorbeam cu un prieten despre asta, studenta de schimb din Europa pe care o găzduiam a intervenit: „NU! Fiind catolică, cred că ar trebui să mergeți în Croația!”

„De ce crezi asta?” am întrebat-o curioși.

„Voi vreți să le vorbiți oamenilor despre o relație personală cu Isus. Noi nu avem așa ceva acolo!” ne-a răspuns ea.

Dumnezeu a trimis această tânără în viața noastră tocmai pentru a ne pregăti pentru misiunea în Croația, și nici măcar nu realizasem acest lucru. Acum, suntem entuziasmați să lucrăm alături de familia Cardona în această frumoasă țară.

Nu știm exact în ce direcție ne va conduce misiunea, dar simțim că suntem chemați să răspândim mesajul sănătății. Dumnezeu ne spune: „Eu știu planurile pe care le am pentru voi” (Ieremia 29:11), și îmi place să cred că ne va dezvălui mai multe atunci când va fi momentul potrivit. Fiind antrenoare de înot, am realizat cât de mare poate fi influența unui antrenor în viața unei persoane. Ne dorim să lucrăm cu tinerii și familiile lor, promovând un stil de viață sănătos și câștigând încrederea comunității. Odată ce devenim parte din comunitate, sperăm să împărtășim dragostea lui Isus.

Oare sunt oameni în Croația care se roagă pentru misionari și pentru cineva care să le arate iubirea lui Dumnezeu? Noi credem că am fost chemați și mergem înainte cu credință.

TED & NIKKI MAMOULELIS

Candidați misionari voluntari, (Proiectul Hrvati)

DE JOHN BAXTER & E.G. WHITE

Ce pot face?

l iubești pe Isus și îți dorești să-L întâlnești față în față. Ești recunoscător pentru ceea ce a făcut pentru tine și vrei să duci Evanghelia veșnică la cei care nu au auzit niciodată de Mântuitor. Dar te întrebi: Ce pot să fac din biserica mea locală? Poate că ești profesor într-o școală creștină și te gândești cum poți ajuta la evanghelizarea celor din locuri îndepărtate. Cum poți contribui pentru ca tinerii să ajungă în câmpul misionar?

Iată câteva sugestii:

1. Roagă-te ca Domnul secerișului să cheme mai mulți lucrători pentru a duce Evanghelia la cei care nu au fost atinși de mesajul mântuirii (Matei 9:37-38).

2. Participă la o călătorie misionară pe termen scurt și sprijină-i pe cei care se implică în acest tip de slujire.

3. Distribuie această revistă prietenilor, tinerilor și familiilor din biserica și comunitatea ta. Spune-le că vezi în ei darurile pe care le-a oferit Dumnezeu și invită-i să ia în considerare misiunea cu AFM.

Gândește-te la aceste cuvinte inspirate: „Sunt mulți care ar trebui să devină misionari, dar care nu ajung să slujească, deoarece cei din bisericile sau colegiile noastre nu simt povara de a lucra cu ei, de a le deschide în față chemarea lui Dumnezeu asupra vieții lor și nu se roagă împreună cu ei. În acea perioadă crucială care decide planurile și cursul vieții lor, convingerile lor sunt înăbușite de influențe și tentații lumești. Acești tineri ar fi putut fi salvați pentru slujire printr-o pregătire bine organizată. Dacă bisericile își fac datoria, Dumnezeu va binecuvânta eforturile lor prin Duhul Său și va aduce oameni credincioși în slujire.” (Educația Creștină, p. 45)

Avem nevoie de ajutorul tău pentru a găsi pe cei pe care Dumnezeu îi cheamă în slujire. Poți avea un impact direct în a-i ajuta să-și descopere chemarea. Când întâlnești pe cineva care manifestă abilități potrivite pentru misiune, încurajează-l să își consacre talentele lui Isus. Împreună, putem contribui la răspândirea Evangheliei veșnice printre cei care nu au auzit niciodată de mesajul mântuirii și putem grăbi venirea Mântuitorului.

Invită prietenii și membrii bisericii să ne contacteze la office@afmeu.org sau la 0773749339.

Misiune pe Termen Lung (8 ani+)

Sikh Punjabi din India

Musulmanii din Bosnia-Herțegovina

Budiștii Thai din Surat Thani

Budiștii Tibetani din India

Îl iubești pe Isus și vrei să mergi acolo unde El te trimite.

TE PUTEM AJUTA. www.afmeu.org

office@afmeu.org 0773 749 339