VOTEAZĂ 25 DE ANI DE POP CULTURE ÎN ROMÂNIA Iunie 2025 Pop Culture Magazine
POP-UP STORiEs: CHARLIE CHAPLIN: THE LITTLE TRAMP | FILM PREMIERELE LUNII IUNIE | POINT OF VIEW ARTA ACTORULUI INTERVIU ŞERBAN PAVLU | PERFORMING ARTS INTERVIU RĂZVAN MAZILU | DIALOGURI FĂRĂ NOTE INTERVIU CONOR O’BRIEN | PE GUSTUL NOSTRU | GURMAND | POVE ŞTI DE SUCCES | MIXOLOGY | FASHION BEST OF „SUMMER GALA” 2025 | ARHITECTURĂ | FASHION EVENTS: BLOOM FASHION FESTIVAL | VIDEOGAMES
Ioan BIG, publisher
dată cu venirea verii, cel puţin calendaristic, planurile de vacanţă încep să câştige în importanţă, iar perspectiva fiecăruia dintre noi asupra experienţelor de going out şi a criteriilor de selecţie a acestora se nuanţează în favoarea celor cu un potenţial mai mare de a ne schimba în bine starea de spirit, erodată continuu în ultimele luni de noianul de îngrijorări născute din gravele probleme cu care se confruntă societatea românească.
Dată fiind apropierea momentului în care instituţiile de cultură şi artă vor intra în pauza stagională, care ne privează de comoditatea accesului în proximitate la experienţe adecvate propriilor gusturi, este naturală apariţia primului val consistent de festivaluri care să devină pretexte atractive pentru a trimite temporar în fundal cenuşiul cotidian.
După cum ne-am obişnuit deja, portdrapele la debutul sezonului estival sunt brandurile deja bine fixate în conştiinţa publică, precum TIFF (13-22 iunie) sau FITS (20-29 iunie), dar, dincolo de acestea, peisajul festivalier reflectă în ansamblul său o varietate suficient de mare de forme de expresie artistică încât să ne încurajeze să lua în considerare city break-uri în diverse zone ale ţării, indiferent că suntem pasionaţi de muzică, cinema, teatru, dans, gastronomie, stand-up sau modă.
Muzical, înainte de migraţiile în masă pentru Beach, Please!, Untold, Rockstadt, Electric Castle sau Neversea Kapital, la Craiova se întâmplă IntenCity (26-29 iunie), cu nume sonore ca Bebe Rexha, Paris Hilton sau G-Eazy în line-up, la Iaşi
avem Rocanotherworld (19-22 iunie), ajuns la ediţia a X-a, iar la Cluj, bineînţeles, reconfortantul Jazz in the Park (6-8 iunie). Mai mult, muzica ocupă întreaga lună în Timişoara, prin Launmomentdat în parc (13-15 iunie), Flight Festival (20-22 iunie) şi Road Patrol Open Air (27-29 iunie), dar şi în Bucureşti, într-un alt spectru sonor, datorită Bucharest Organ Fest Cantus Ecclesiae (1-15 iunie), Bucharest Opera Festival (15-24 iunie) şi Nostalgia (26-29 iunie).
O componentă a acestui warm-up festivalier o reprezintă evenimentele speciale dedicate teatrului, care oferă şansa de a viziona spectacole valoroase puse în scenă în alte părţi decât în propria urbe. De exemplu, în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS) n-ar trebui ratate puneri în scenă remarcate în cadrul recentei Gale UNITER, precum Regina nopţii (Teatrul Fani Tardini, Galaţi), originalul spectacol conceput de Leta Popescu, sau Prima facie (Centrul Cultural Lumina, Bucureşti), one-woman show-ul Corinei Moise. De altfel, Regina nopţii va fi prezentată şi la Suceava, în cadrul festivalului Zilele Teatrului
Matei Vişniec (1-7 iunie), unde un alt must-see este, de asemenea, Incendii (Teatrul de Stat Constanţa).
Amatorii de teatru din sud beneficiază şi ei luna aceasta de manifestări ce merită avute în vedere pentru o deplasare, precum eclecticul Festival al Artelor Spectacolului Babel (7-15 iunie) din Târgovişte şi New Wave – Festivalul Internaţional de Teatru din Reşiţa (21-29 iunie), pentru ca luna să se încheie în centrul ţării, la Braşov, cu spectacolul Opera de trei parale al lui Răzvan Mazilu, programat în cadrul popularului festival Săptămâna Comediei (30 iunie-6 iulie). De aici încolo, aşteptăm să vedem ce ne mai rezervă în continuare vara în materie de festivaluri, dincolo de cele “clasice”, pentru care ne-am luat deja bilete... pe plajă, la munte sau pe stadion.
IunIe 2025
www.zilesinopti.ro www.faceboook.com/zilesinopti
ZILE ȘI NOPȚI - POP CULTURE MAGAZINE
ISSN 2559-172X
Apare gratuit, lunar. Nr. 6 (584) - Iunie 2025
Tiraj: 20.000 exemplare București, Brașov, Cluj, Constanța, Craiova Iași, Timișoara.
Director General: Marian Gîlea, marian.gilea@zilesinopti.ro
Publisher: Ioan Big, ioan.big@zilesinopti.ro
Director Vânzări: Simona Stoichici, simona@simone-advertising.ro
Digital & Print Manager: Aurel Martinescu, aurel.martinescu@zilesinopti.ro
Director Financiar: Mihaela Oană, mihaela.anutoiu@zilesinopti.ro
Contabilitate: Mihaela Stoica, contabilitate@zilesinopti.ro
Dezvoltare online: Radu Ganea, radu.ganea@zilesinopti.ro
Coordonator calendar evenimente naționale, zilesinopti.ro/evenimente-romania/ tibi.oprita@zilesinopti.ro
Redacție Print/Online/Social Media: Anastase Ștefania-Antonia, stefania.anastase@zilesinopti.ro Tibi Oprița, tibi.oprita@zilesinopti.ro site@zilesinopti.ro
EDIȚIA DE BUCUREȘTI: Publisher: Ioan Big, ioan.big@zilesinopti.ro
Online: Anastase Ștefania-Antonia, bucuresti@zilesinopti.ro
Distribuție: Dan Budoi
EDIȚIA DE BRAȘOV: Redactor: Adina Chirvasă site@zilesinopti.ro
Distribuție: Andrei Paul, paul.andrei@zilesinopti.ro
EDIȚIA DE CLUJ: Redacție și vânzări: cluj@zilesinopti.ro
Distribuție: Pop Eugen Claudiu
EDIȚIA DE CONSTANȚA: constanta@zilesinopti.ro
EDIȚIA DE CRAIOVA: craiova@zilesinopti.ro
EDIȚIA DE IAȘI: Redactor: Laura Cozmîncă, iasi@zilesinopti.ro
EDIȚIA DE TIMIȘOARA: timisoara@zilesinopti.ro
Francize ZILE ȘI NOPȚI: Sibiu, Oradea.
Tipărit la tipografia Conphys. www.conphys.ro
ZILE ȘI NOPȚI este marcă înregistrată.
Editor: City Guide Media SRL. Brașov, str. Octavian Goga nr. 9A
Ioan Big este jurnalist și analist Pop Culture. Din 2019 este Director al Dracula Film Festival și Director artistic al Brașov Jazz & Blues Festival.
Alin este analist de Modă și LifeStyle / Creator de Evenimente/ Consilier de Imagine și de Brand / Creator de Proiecte Speciale de Film și Fotografie Arty.
LeFTeR ReDACTOR GRuIA DRAGOMIR SenIOR eDITOR
Gruia este jurnalist. A absolvit Facultatea de Litere, cu o lucrare de licenţă despre influenţa culturii americane asupra literaturii române.
E ziarist din 1990, a lucrat de la presa cotidiană (Tineretul liber, Evenimentul zilei, ProSport, Adevărul) până la ghiduri TV și reviste lucioase...
Studentă a Facultăţii de Litere din București, Claudia este pasionată de povești și de cum sunt ele trăite prin literatură și muzică.
Mădălina este activă în domeniul marketingului și este pasionată de citit, scris și de câte puţin din tot ce înseamnă artă.
Alex Mușat este toboșar și absolvent al secţiei de Jazz & Muzică Ușoară din cadrul U.N.M.B. Alex scrie articole despre muzică.
ALeX MuȘAT ReDACTOR DeLIA MITRACHe ReDACTOR TeODORA BRATu ReDACTOR IuLIAnA CIOCÎRLAn ReDACTOR
Delia este jurnalistă și face selecţia de evenimente culturale pentru rubricile de recomandări. Realizează reportaje și interviuri din spaţiul teatral și festivalier.
Teodora este jurnalistă și scrie analize referitoare la teatru, fi lm și artele performative.
La început de carieră în marketing, Iuliana adoră muzica electronică și mâncarea (ne)obișnuită. Scrie texte pe subiecte de eat & drink și „pop-up” stories.
Ioana Aldea
Berti Barbera
Alexandra Bujeniţă Ștefan Iancu
Adina Barbălată
Răzvan Sădean
Cosmin Dragomir
Ruxandra Păduraru
Cezar Deli-Iorga
Adina Chirvasă
Adriana Sohodoleanu
Bianca Roiu
Ștefan Chiriţescu
Liviu Mereuţă
POP-UP STORiEs:
PAGINA 11-13
Charlie Chaplin: The Little Tramp
POVEŞTI DE SUCCES
PAGINA 96-97
DOGNOMZ Cum au schimbat două cățelușe abandonate meniul patrupedului urban
Capitolul FILM
PAGINA 15
RĂZVAN SĂDEAN: TIFF.24
Cele mai bune filme ale anului, într-un singur festival
PAGINA 17-19
Premierele lunii
PAGINA 21
Karate Kid: Legende
PAGINA 22-23
EXCLUSIV INTERVIU:
JACKIE CHAN despre Karate Kid: Legende
PAGINA 25
Kontinental ’25
PAGINA 27
După 28 de ani
PAGINA 28-29
Cum să-ți dresezi dragonul
PAGINA 30-31
Elio
PAGINA 33
M3GAN 2.0
PAGINA 35
Dreams - Jurnalul primei iubiri
PAGINA 37
POINT OF VIEW: Common Side Effects
RĂZVAN MAZILU“Planul vieții reale se întrepătrunde cu transfigurarea scenică fără să vrei”
Capitolul ARTĂ
SUSȚINUT DE
PAGINA 39
TEODORA BRATU: The Anatomy of Painting și Jenny Saville
PAGINA 40-41
PERFORMING ARTS: Interviu RĂZVAN MAZILU
PAGINA 42-43
ART EXPO: Expoziţii de artă modernă must-see în muzeele europene
PAGINA 44-45
ARTA ACTORULUI: Interviu ŞERBAN PAVLU
PAGINA 46-47
ART (Hi)STORIES: ELENA VĂCĂRESCU
PAGINA 49
ANIVERSARE: Allen Ginsberg
PAGINA 50-51
Capitolul MUZICĂ
PAGINA 53
ADINA BARBĂLATĂ: Un playlist nostalgic pentru petreceri fresh
PAGINA 54
FESTIVALURI: IUNIE 2025
PAGINA 55
MUZICĂ NOUĂ
PAGINA 56-57
DIALOGURI FĂRĂ NOTE: CONOR O’BRIEN
PAGINA 58-59
ANIVERSARE: Björk
PAGINA 60
ALBUM: YUNGBLUD
PAGINA 61
OMUL CU DISCURILE
SUSȚINUT DE
PAGINA 63
ȘTEFAN CHIRIȚESCU: Ce să NU faci la un târg de vin
PAGINA 64
GURMAND: Fajita wrap de casă
PAGINA 65
TOP Eat: 6 restaurante din țară unde chiar merită să comanzi o salată
PAGINA 66-67
SERGIANA: Reţete de varăCalul Bălan, pentru Vacanţa la Mare!
PAGINA 68-69
TRENDS: Tendințe culinare care definesc 2025
PAGINA 71
PE GUSTUL NOSTRU:
Usturoi din țara lui Dracula de apărat americani de Halloween
PAGINA 72
Drink: Ginul din filme și din cântece
PAGINA 73
TOP Drink: 6 grădini de vară din țară
PAGINA 74-75
MIXOLOGY: Vacanță în pahar: destinații de vară în fiecare sorbitură
Capitolul LIFESTYLE
SUSȚINUT DE
PAGINA 77
ALIN GĂLĂŢESCU: Habemus Papa. Habemus Praesidens
PAGINA 78-79
PAGINA 8
DESTINAȚII: Zboruri charter din 9 orașe din România către destinația verii: Hurghada, Egipt
PAGINA 80-81
AWARDS: Parfumul lunii iunie & Spirits award, iunie 2025
PAGINA 96-97
DESIGN: Interviu cu VERONICA TĂRCATU
PAGINA 84-88
FASHION: BEST OF „SUMMER GALA” 2025
PAGINA 89-91
ARHITECTURĂ: În cinstea vecinătăţii - dezvoltare periurbană în Sfântu Gheorghe
PAGINA 93-95
FASHION EVENT: BLOOM FASHION FESTIVAL 2025
PAGINA 98
VIDEO GAMES: Cum arată sezonul estival 2025 în gaming
Cu un secol în urmă, pe 26 iunie 1925, omulețul cu pălărie și baston pornea, simbolic, în goana sa după aur. Într-un spațiu în care mitul visului american domina imaginarul colectiv, încă bântuit de ecourile goanelor istorice după aur din California și Klondike, Charlie Chaplin lansa The Gold Rush, un film care avea să schimbe radical felul în care poveștile puteau fi spuse în cinematografie.
Aducând pe marele ecran o realitate a unei epoci pe care o putem caracteriza atât prin speranță sau demnitate, cât și prin disperare, supraviețuire sau visuri fragile, pelicula nu poate fi redusă la o simplă comedie mută, devenind o meditație asupra deziluziilor momentului, asupra râsului care ascunde durerea și asupra omului obișnuit, rătăcit printre promisiunile neîmplinite ale diverselor momente istorice pe care le trăiește.
alăturându-se Chaplin nu i-a pus în valoare realul talent.
Purtând numele tatălui, un artist britanic, Charlie Chaplin și-a petrecut copilăria lângă mama sa, cântăreața Hannah Hall, alături de care a urcat pentru prima dată pe scenă la vârsta de 5 ani. După ce aceasta a fost internată într-o instituție, Charlie și fratele său vitreg, Sydney, au fost plasați în mai multe orfelinate până în momentul în care, datorită legăturilor pe care le avea în lumea spectacolului, a reușit să devină artist profesionist în 1897, alăturându-se trupei de clog dance pe nume Eight Lancashire Lads. În 1913, în timpul unui turneu în America cu trupa Karno, Chaplin a fost recrutat pentru a juca în filmele de comedie produse de Mack Sennett, reprezentant al studiourilor Keystone. Chiar dacă primul său scurtmetraj, Making a Living (1914), nu a fost chiar eșecul despre care unii istorici au scris ulterior, personajul inițial nu i-a pus în valoare realul talent.
La cererea lui Sennett de a crea o imagine memorabilă, Chaplin a improvizat un costum alcătuit dintr-o haină prea mică, pantaloni prea largi, pantofi mari și o pălărie șifonată. Imaginea a fost completată cu o mustață minusculă și un baston ca recuzită universală, iar cel de-al doilea film semnat de Keystone, Kid Auto Races at Venice (1914), a dat naștere eroului său nemuritor: The Little Tramp. Deși Chaplin nu a jucat mereu rolul unui vagabond, interpretând adesea personaje precum chelneri, vânzători sau pompieri, figura sa emblematică poate fi mai bine înțeleasă ca un arhetip al neadaptatului, un individ respins de societate, ghinionist în dragoste, abil în toate (dar fără o adevărată specializare), un supraviețuitor care, lăsând întotdeauna în urmă suferințele trecutului, pornește cu optimism spre noi aventuri.
Atracția personajului The Little Tramp a fost universală: publicul iubea obrăznicia lui fermecătoare, modul în care demasca aroganța și impostura, furia amuzantă, gesturile neașteptate și capacitatea de a rezista
în fața greutăților. Unii istorici au trasat originile personajului în copilăria dificilă a actorului, în timp ce alții au văzut în el deviza mentorului său, impresarul Fred Karno, care a revoluționat teatrul muzical britanic prin scenete comice fără dialog (pantomimă) și prin introducerea umorului fizic (slapstick): „Păstrați-l melancolic, domnilor, păstrați-l melancolic!”
Indiferent de origini, la doar câteva luni după debutul cinematografic, Chaplin a devenit cea mai strălucitoare vedetă a ecranului. Cele 35 de comedii realizate pentru Keystone pot fi privite ca o perioadă de formare a personajului The Little Tramp, în care figura caricaturală inițială a evoluat într-un arhetip complex, calitatea filmelor crescând semnificativ pe măsură ce Chaplin a început să își asume rolul de regizor.
În 1915, artistul a părăsit studiourile lui Sennett pentru a semna un contract de 1.250 de dolari pe săptămână cu Essanay Studios. Acolo a început să introducă în comediile sale accente serioase, vizibile în scurtmetraje precum The Tramp (1915) și A Burlesque on Carmen (1915). A urmat apoi o colaborare și mai profitabilă cu Mutual Film Corporation, în valoare de 670.000 de dolari pe an. Timp de 18 luni, Chaplin a realizat 12 filme considerate de mulți capodoperele sale, printre care se numără One A.M. (1916), The Rink (1916), The Vagabond (1916) și Easy Street (1917). Tot în 1917, el s-a confruntat pentru prima dată cu atacuri din partea presei, fiind criticat pentru refuzul de a se înrola în Primul Război Mondial. Ca răspuns, actorul a sprijinit efortul de război, participând la campanii de strângere de fonduri dedicate armatei americane.
Odată cu 1918, Chaplin a început colaborarea cu First National Film Corporation, care i-a oferit un milion de dolari pentru a realiza opt scurtmetraje, cum ar fi Shoulder Arms (1918) și The Pilgrim (1923), alături de primul său lungmetraj în rol principal, The Kid (1921), în care Jackie Coogan interpretează rolul copilului salvat și ajutat de Little Tramp. Perfecționist până în cele mai mici detalii, Chaplin a început să investească din ce în ce mai mult timp în pregătirea și realizarea fiecărui film, istoricii sugerând că accentul tot mai pronunțat pe componenta dramatică reflectă eforturile de a-și demonstra talentul și seriozitatea în fața intelectualilor și criticilor de film.
Între 1923 și 1929, el a realizat doar trei lungmetraje: A Woman of Paris (1923), pe care l-a regizat, dar în care nu a jucat, fiind singurul său film dramatic, care explorează teme precum sacrificiul, dorința de a scăpa de sărăcie și dilema morală a renunțării la iubirea adevărată pentru o viață mai bună, The Gold Rush (1925), considerat astăzi o capodoperă datorită scenelor iconice, cum ar fi cea în care eroul este nevoit să mănânce un pantof pentru a supraviețui, și The Circus (1928), care îmbină perfect umorul fizic caracteristic stilului său unic cu teme profunde despre natura umană. Cele trei au fost distribuite și promovate de United Artists, compania fondată de Chaplin, Douglas Fairbanks, Mary Pickford și regizorul D.W. Griffith în 1919.
să mănânce un pantof pentru a supraviețui, cu teme profunde despre natura umană. Cele trei au fost distribuite și promovate de apariția
secvențele de dialog. Cu toate că producțiile sonore au devenit predominante după 1929, în 1931, Chaplin a lansat City Lights ca film mut.
Avându-l în prim-plan pe Little Tramp, îndrăgostit de o fată nevăzătoare (Virginia Cherrill) căreia jură să-i redea vederea, proiectul, care include doar coloana sonoră compusă și dirijată de Chaplin, a reprezentat un succes uriaș, înregistrând încasări de peste 5 milioane de dolari și fiind considerat unul dintre cele mai bune filme realizate vreodată.
În Modern Times (1936), următoarea peliculă semnată de el, Chaplin a început să integreze efecte sonore, muzică și câteva fragmente de dialog. Jucând rolul unui muncitor anonim dintr-o fabrică, dezumanizat de sarcina mecanică și repetitivă pe care trebuie să o îndeplinească, pentru prima și ultima dată, personajul său a căpătat o voce prin intermediul unui cântec absurd, fredonat într-o limbă inventată. Acesta a fost ultimul lungmetraj mut produs la Hollywood și, totodată, ultima apariție a personajului The Little Tramp.
directă satiră politică realizată de Chaplin
The Great Dictator (1940) reprezintă cea mai directă satiră politică realizată de Chaplin și, în același timp, primul său film sonor. Tonul marchează o îndepărtare de stilul obișnuit, aducându-i și singura nominalizare la Premiile Oscar din
Stăpânind arta pantomimei, Chaplin a fost neliniștit de apariția sunetului în filme după ce, în 1927, Warner Bros. au lansat Jazz Singer, primul lungmetraj cu sunet sincronizat pentru
The cu
nominalizare la Premiile Oscar din carieră.
Astăzi, „
Little Tramp rămâne un simbol universal al umanității, rezilienței și compasiunii, iar moștenirea lui artistică încă influențează generații de cineaști și spectatori din întreaga lume: Râsul este antidotul, alinarea, încetarea durerii.”
Vara, Clujul o ține din festival în festival. Primul la catalog e TIFF, ajuns la ediția cu numărul 24. Peste 200 de filme vor defila pe zecile de ecrane din oraș între 13 și 22 iunie. O ocazie numai bună să-ți iei o pauză de la rutina zilnică și să te cufunzi, deopotrivă, în scaunul din sala de cinema și în sutele de povești care se derulează pe marile ecrane timp de zece zile.
Startul acestui maraton cinematografic se dă pe 13 iunie cu filmul de deschidere Christy, lungmetrajul de debut al regizorului Brendan Canty. Filmul extinde povestea din scurtmetrajul omonim lansat în 2019, avându-l din nou în rol principal pe actorul Danny Power. Dacă numele regizorului nu vă zice nimic, atunci căutați pe YouTube videoclipul Take Me to ChurchHozier. Printre cele mai așteptate filme ale acestei ediții se numără Dreams, al norvegianului Dag Johan Haugerud, laureat cu Ursul de Aur la Berlinale 2025. Filmul încheie trilogia începută cu Sex și Love, iar la Cluj vor rula toate trei. Și pentru că visele vin în forme diferite, TIFF aduce și Dreams, în care regizorul Michel Franco abordează cu o forță rară tema migrației și a relațiilor de putere dintre SUA și Mexic. Deja familiar publicului TIFF după ce a fost prezent la festival în 2023, Franco revine cu un film puternic, avându-i pe actrița americană Jessica Chastain și pe balerinul mexican Isaac Hernández în rolurile principale.
În programul ediției din acest an se regăsește, desigur, filmul lui Radu Jude, Kontinental ’25, realizat la Cluj,
care explorează, prin ochii unui executor judecătoresc, tragediile generate de avântul imobiliar care vizează persoanele vulnerabile. În cadrul secțiunii Smart7, o selecție de șapte filme realizate de cineaști tineri, va fi proiectat, în premieră, Interior zero, al doilea lungmetraj al lui Eugen Jebeleanu după multi-premiatul Câmp de maci Cum la TIFF este loc întotdeauna pentru noi descoperiri, ediția din 2025 propune în cadrul secțiunii 3x3 filme esențiale a trei regizori contemporani: Rodrigo Cortés (Spania), Rainer Sarnet (Estonia) și Adilkhan Yerzhanov (Kazahstan). Aceștia vor fi prezenți la Cluj și vor participa la discuții și întâlniri cu publicul. Pe lângă filmele din selecție, multe dintre ele premiate sau prezentate în marile festivaluri internaționale din 2024-2025 (Cannes, Karlovy Vary, Veneția, San Sebastián, Sundance și Berlin), TIFF aduce o serie de cine-concerte cu muzică live (Aurora, Steamboat Bill, Jr., The Peasants, Amadeus LIVE), concerte, expoziții și multe alte experiențe culturale de neratat.
Karate Kid: Legende
PREMIERA 6 IUNIE
Titlu original: Karate Kid: Legends
Regia: Jonathan Entwistle
Cu: Ralph Macchio, Jackie Chan, Joshua Jackson, Shaunette Renée Wilson, Ben Wang
Gen: Acțiune, Aventuri
Durata: 84 de minute
Distribuit de: InterComFilm Distribution
Premieră în România: 6 iunie 2025
Cum să îți dresezi dragonul
PREMIERA 13 IUNIE
Titlu original: How to Train Your Dragon
Regia: Dean DeBlois
Cu: Mason Thames, Nico Parker, Gerard Butler, Julian Dennison, Gabriel Howell
Gen: Acțiune, Aventuri
Durata: 125 de minute
Distribuit de: Ro Image 2000
Premieră în România: 13 iunie 2025
Titlu original: Elio
Regia: Adrian Molina, Madeline Shara an, Domee Shi
Cu: America Ferrera, Yonas Kibreab, Zoe Saldana
Gen: Animație, Aventuri
Durata: 90 de minute
Distribuit de: Forum Film România
Premieră în România: 20 iunie 2025
28 de ani
IUNIE „Kontinental ’25
Titlu original: 28 Years Later
Regia: Danny Boyle
Cu: Aaron Taylor-Johnson, Ralph Fiennes, Jodie Comer, Jack O’Connell
Gen: Horror, Thriller
Durata: 126 de minute
Distribuit de: InterComFilm Distribution
Premieră în România: 20 iunie 2025
PREMIERA
IUNIE
Titlu original: Kontinental ‚25
Regia: Radu Jude
Cu: Eszter Tompa, Marius Damian, Ilinca
Manolache, Șerban Pavlu, Annamária Biluska, Oana Mardare
Gen: Comedie, Dramă
Durata: 100 de minute
Distribuit de: Independența Film
Premieră în România: 20 Iunie 2025
Titlu original: Den stygge stesøsteren
Regia: Emilie Blichfeldt
Cu: Lea Mathilde Skar-Myren, Thea Næss, Ane Dahl Torp, Flo Fagerli, Isac Calmroth
Gen: Comedie, Dramă, Horror
Durata: 105 minute
Distribuit de: Cay Films
Premieră în România: 20 iunie 2025
Titlu original: En fanfare
Regia: Emmanuel Courcol
Cu: Benjamin Lavernhe, Pierre Lottin, Sarah Suco
Gen: Comedie
Durata: 103 minute
Distribuit de: Independența Film Premieră în România: 27 iunie 2025
Titlu original: Dreams
Regia: Dag Johan Haugerud
Cu: Ane Dahl Torp, Anne Marit Jacobsen, Selome Emnetu, Silje Breivik, Ella Øverbye
Gen: Dramă
Durata: 110 minute
Distribuit de: Bad Unicord
Premieră în România: 4 iulie 2025
Titlu original: M3GAN 2.0
Regia: Gerard Johnstone
Cu: Jemaine Clement, Allison Williams, Ivanna
Sakhno, Violet McGraw, Amie Donald, Jenna Davis
Gen: Horror, SF, Thriller
Durata: 119 minute
Distribuit de: Ro Image 2000
Premieră în România: 27 iunie 2025
După mai mult de patru decenii de la primul Karate Kid, al şaselea film din populara franciză, Legende, are premiera în cinematografe pe 6 iunie şi îşi propune să conecteze precedenta producţie - cea din 2010, cu Jaden Smith în rolul învăţăcelului pregătit de Jackie Chan - cu universul devenit familiar încă din anii ’80 şi, în acelaşi timp, să continue firul evenimentelor descrise în serialul Cobra Kai, printr-o poveste de acţiune foarte fresh, care mixează tehnicile de kung fu ale iconicului Chan şi stilul originalului “karate kid” Ralph Macchio, reuniţi ca mentori ai unui tânăr luptător din Beijing care se mută în State împreună cu mama lui şi vrea să se înscrie la o super-competiţie de arte marţiale din New York.
Ben Wang, cunoscut din serialul
Disney American
Born Chinese, interpretează rolul lui
Li Fong, adolescent care, odată relocat din China, are dificultăţi în a-şi face prieteni în Big Apple şi tânjeşte după mediul practicanţilor de arte marţiale, de care rămâne legat în pofida interdicţiilor impuse de maică-sa (Ming-Na Wen
- The Mandalorian, Mulan). Interesat să participe la un concurs important, de care află prin intermediul unei fete newyorkeze, Mia (Sadie Stanley), Li începe să se antreneze cu unchiul său, nimeni altul decât...
www.zilesinopti.ro
Mr. Han (Jackie Chan), care ajunge însă la concluzia că kung-fuul pe care-l practică el este insuficient, iar junele trebuie să deprindă şi “calea Miyagi” (cea arătată nouă pe ecran în 1984, odată cu “wax on, wax off ”), aşa că îl convinge pe... Daniel LaRussso (Ralph Macchio), devenit sensei în L.A., să străbată toată ţara pentru a-l pregăti la rândul său pe discipol în tehnicile de karate.
Interesant este că în Karate Kid: Legende mai apare şi un al treilea fel de luptă, pentru că tatăl Miei, Victor (Joshua Jackson, actor cunoscut din
seriale precum Fatal Attraction sau Fringe), este un fost boxer care se vede nevoit să revină în ring în încercarea de a-şi salva pizzeria, dar, în ansamblu, esenţial rămâne faptul că, dincolo de spectaculozitatea coregrafiilor din scenele de acţiune, filmul conservă spiritul care a făcut franciza atât de apreciată, iar aventura lui Li este centrată în fondul său pe revalorizarea familiei şi a comunităţii. Totul se aşează pe conexiunile emoţionale profunde, evaluate însă în conjunctura competiţiei sportive, din care nu are cum să lipsească, evident, animozitatea şi eternul “bad guy”, aici interpretat de Aramis Knight (Ms. Marvel). În concluzie, chiar dacă nu vă atrag în mod deosebit filmele cu arte marţiale, Karate Kid: Legende este o poveste pe care merită realmente să o descoperiţi în sala de cinema.
Legende, noul film din populara franciză Karate Kid, regizat de către Jonathan Entwistle, aduce din nou pe marile ecrane, începând din 6 iunie, tandemul format din super-popularii
Jackie Chan şi Ralph Macchio, care intră din nou în pielea personajelor
Mr. Han şi Daniel LaRusso într-o poveste de familie cu şi despre artele marţiale - kung fu şi karate -, de această dată din postura de antrenori ai tânărului interpretat de către Ben Wang, care se pregăteşte pentru o importantă competiţie din New York. Prin amabilitatea InterCom Film, distribuitorul acestei captivante producţii, am obţinut în exclusivitate câteva detalii chiar de la iconicul JACKIE CHAN (Drunken Master, Shanghai Noon, Rush Hour), primul actor chinez recompensat cu un premiu Oscar onorific pentru realizările sale remarcabile în industria cinematografică. [I.B.]
Jackie, de ce ţi-ai dorit să revii în rolul lui Mr. Han?
Jackie Chan: Publicul. Publicul este cel care şi-a dorit să se întoarcă din cauza lui Karate Kid. Primul film din seria Karate Kid a fost lansat cu 40 de ani în urmă şi s-a bucurat de un mare succes. Toată lumea l-a apreciat, aşa că am rămas în căutarea unei alte poveşti de calitate care să ducă totul mai departe şi, întrun final, atunci când cei de la Sony m-au contactat ca să îmi arate scenariul, am văzut că povestea este scrisă chiar cum trebuie!
Când ai făcut cunoştinţă cu Ben [Wang], ce-ai gândit despre el? Ar fi putut fi el următorul ‘karate kid’?
JC: L-am căutat pe întreaga planetă pe următorul Karate Kid, fiindcă nu este un rol simplu şi aveam nevoie de cineva care să fie un bun actor, dar să ştie şi karate, să poată lupta, să accepte să sufere de pe urma încercărilor fizice, pentru că avem de-a face cu un film de acţiune cu scene foarte dure şi este nevoie de antrenamente intense pentru a atinge nivelul de performanţă cerut.
Când am vizionat filmulețul trimis de Ben pentru proba de casting am fost realmente impresionat deopotrivă de cât de bine juca şi lupta, aşa că, da, m-am gândit de-atunci că el ar putea fi alesul nostru! Am ajuns apoi faţă în faţă şi am făcut cu el o repetiţie a unei scene de acţiune destul de dificile, precum şi o bucată dintr-un antrenament şi având posibilitatea să discut cu el, am descoperit că vorbeşte la fel de bine engleza şi dialectul mandarin.
L-am observat atent după aceea cum se antrena cu echipa noastră de cascadori şi am remarcat cum Ben a fost mereu foarte relaxat pe set, atât în scenele de acţiune, cât şi în cele dramatice. După ce am lucrat cu el timp de câteva săptămâni, miam întărit părerea - Ben este foarte creativ, foarte inteligent şi chiar amuzant. De fapt, uitându-mă la el, mă văd pe mine însumi atunci când eram mic. Aşa eram şi eu, încontinuu mă mişcam, săream, învăţam mereu, eram neobosit. După ce l-am urmărit luptând pe parcursul câtorva zile, am ştiut că este perfect pentru rolul acesta.
Cum a mers colaborarea cu Ralph Macchio? Ca Daniel LaRusso, trebuie să fi fost interesant să amesteci cele două lumi.
JC: Da! Ralph Macchio este un actor bun şi vede lucrurile la fel ca mine. De fapt, noi ne-am cunoscut în 2010, chiar la premiera filmului The Karate Kid, iar a doua oară când ne-am întâlnit am avut posibilitatea să interacţionăm mai mult, iar eu am constatat că ne înţelegem foarte bine fără niciun efort. Ralph înţelege la fix ce vreau eu să fac şi ce spun. Mi-a făcut mare plăcere să lucrăm împreună, este un actor super-profesionist şi am colaborat perfect.
Ai fost atras de viziunea regizorală asupra poveştii?
JC: Da, pentru că Jonathan Entwistle este o persoană foarte cool – el are un vibe cool, cu freza şi cu ochelarii şi cu atitudinea lui şi de la bun început, am ştiut că filmul va ieşi la fel de cool precum personalitatea lui, pur şi simplu nu se putea altfel. Personal, îmi place faptul că filmul aduce împreună cele două lumi ale artelor marţiale – kung-fu şi karate.
w ww.zilesinopti.ro
Jackie, creezi pe set o infuzie de energie. E important pentru tine ca fiecare dintre cei implicaţi să simtă vraja realizării unui film?
JC: Sigur că este important ca toată lumea să participe la magia facerii unui film şi de aceea vreau să-i cunosc personal pe toţi cei care lucrează la producţie, până la ultimul figurant. Ei sunt pe platou toată ziua, filmăm laolaltă dublă după dublă şi bineînţeles că se mai şi plictisesc, iar atunci când se întâmplă asta le cânt câte-o melodie, le ridic moralul, îmi place să readuc energia în echipă. Asta este ceea ce face un film bun, nu fiecare individ în parte – eu pot să fiu foarte bun în felul meu, Ralph la fel, Ben la fel, dar echipa este cea care aduce energia cea bună şi doar aşa poate ieşi un film care să placă.
Cu ce speri că va rămâne publicul după vizionarea filmului?
JC: Cu respectul faţă de acţiune. Respect faţă de artele marţiale. Respect faţă de spiritul acestora. Astfel consider eu că trebuie transmis mesajul pe care îl port eu în film.
De ce crezi că spectatorii ar trebui să vadă Karate Kid: Legende în cinematografe?
JC: Filmul spune o poveste care aduce împreună două familii care îşi au, fiecare, o îndelungată istorie. Membrii acestor familii sunt obişnuiţi să facă faţă provocărilor şi să-şi înfrunte propriile probleme şi, într-un final, se aliază pentru a depăşi împreună încercările cu care se confruntă, transformând “problema mea” în “problema noastră”. Iar în ziua de azi, în lumea în care trăim acum, nu există nimic mai de preţ decât armonia şi colaborarea dintre oameni.
Pentru cine a vizionat deja Babardeală cu bucluc sau porno balamuc (2021) și Nu aștepta prea mult de la sfârșitul lumii (2023), cel mai nou film al regizorului Radu Jude, Kontinental ’25, pare să continue firesc o serie imaginară construită în jurul acelorași preocupări tematice și stilistice. Avem din nou în primplan un personaj feminin care navighează prin jungla urbană, de această dată în Cluj-Napoca, orașul despre care se spune că își construiește strălucirea pe suferința celor mai vulnerabili locuitori, într-un peisaj marcat de o dezvoltare imobiliară fără precedent în România.
Dacă în filmele anterioare am descoperit performanțele memorabile ale actrițelor Katia Pascariu și Ilinca Manolache, în Kontinental ’25, Jude o aduce în prim-plan pe Eszter Tompa. Ea o interpretează pe Orsolya, un executor judecătoresc din Cluj, a cărei rutină profesională este zguduită în urma unei evacuări care se sfârșește tragic, cu sinuciderea unui om fără adăpost (Gabriel Spahiu). Acest moment îi declanșează o criză morală profundă, care o obligă să-și confrunte rolul într-un sistem dezumanizant.
Confruntarea cu propriile limite etice se traduce într-o serie de reacții și decizii care reverberează subtil, dar profund, în viața Orsoylei. În primul rând
www.zilesinopti.ro
imposibilitatea, pe alocuri absurdă, chiar comică, de a mai suporta prezența caloriferelor la birou sau acasă, pe care ajunge să le acopere sau să le evite obsesiv, din cauza modului în care s-a produs tragedia. Refuzul intimității conjugale, decizia de a nu-și însoți familia în excursia mult așteptată în Grecia, gândul de a demisiona, încercările de a compensa moral prin donații către ONG-uri sunt doar câteva dintre formele prin care Orsolya
încearcă să recâștige un sens moral într-o realitate cinică. În același timp, instabilitatea ei interioară o conduce spre o relație sexuală impulsivă cu un fost student la drept devenit livrator (Adonis Tanța) și o plasează în mijlocul unor conversații incomode despre tensiunile istorice și identitare dintre români și maghiari în Transilvania.
Filmat în doar 11 zile, cu un iPhone, Kontinental ’25 captează cu un realism necosmetizat Clujul, alternând între cadre recognoscibile, precum Piața Unirii, Parcul Cetățuia sau Cinema ARTA și imagini care juxtapun orașul vechi cu cel nou, fiind o reflecție lucidă asupra inegalităților și marginalizării din societatea contemporană. Premiat cu Ursul de Argint pentru „Cel mai bun scenariu” la Berlinale 2025, filmul va putea fi văzut în cinematografele din toată țara începând cu 20 iunie.
25
„După 28 de ani” Apocalipsa nu se termină
După mai bine de două decenii de așteptare, una dintre cele mai populare francize Horror britanice revine cu 28 Years Later / După 28 de ani, iar filmul reunește echipa din spatele primei ecranizări din serie – regia lui Danny Boyle și scenariul scris de Alex Garland – ceea ce este, în sine, un eveniment cinematografic. Împreună, cei doi par hotărâți să ducă moștenirea unei serii cult într-o nouă direcție, una mai personală, mai intensă și, fără îndoială, mai actuală.
Noua poveste începe pe o insulă izolată, la 28 de ani după izbucnirea virusului Rage, care a devastat Marea Britanie. Isla (Jodie Comer), Jamie (Aaron Taylor-Johnson) și fiul lor Spike (Alfie Williams) trăiesc într-o aparentă liniște, dar când circumstanțele îi obligă să părăsească insula și să se întoarcă pe continent, descoperă o lume care nu doar că nu s-a vindecat, ci a evoluat într-un mod straniu și înfricoșător. Infectații nu mai sunt singura amenințare –violența și haosul au fost preluate de oameni care s-au adaptat la o realitate post-apocaliptică în moduri neliniştitoare.
Pentru cei care au crescut cu imaginile șocante din 28 Days Later (2002) sau cu atmosfera sufocantă din 28 Weeks Later (2007), acest ultim capitol funcționează ca o punte între familiar și noutate. Primul
www.zilesinopti.ro
film, în care Cillian Murphy cutreiera prin Londra pustie, a redefinit zombie-ul modern, transformându-l într-o figură sprintenă și terifiantă, alimentată de o furie irațională. Continuarea, regizată de Juan Carlos Fresnadillo, a adus o perspectivă mai militarizată cu tentă de Thriller politic. 28 Years Later adaugă un nou strat: drama intimă a unei familii care încearcă să supraviețuiască.
Distribuția este un mix de staruri consacrate și nume promițătoare. Comer aduce profunzime personajului său, în timp ce Taylor-Johnson oferă o interpretare sinceră, iar Ralph Fiennes încarnează un personaj cu potențial emblematic. Fanii seriei vor fi și mai entuziasmați să afle că Cillian Murphy revine într-un rol misterios, confirmând legătura directă cu
filmul original și alimentând speculațiile legate de un potențial nou arc narativ.
Unul dintre cele mai discutate aspecte ale producției este alegerea de a filma parțial cu o versiune adaptată de iPhone 15 Pro Max, ceea ce nu e doar un experiment stilistic, ci o decizie menită să aducă un nivel nou de imersiune și intimitate. Boyle folosește această tehnică pentru a construi o estetică brută, apropiată de documentar, care sporește tensiunea și face ca întreaga experiență să pară mai reală. După 28 de ani (premiera: 20 iunie), poate una dintre cele mai ambițioase reveniri din zona Horror, este o continuare a unei francize care a știut mereu să fie cu un pas înaintea vremurilor, iar în peisajul actual al blockbusterelor repetitive este deja o victorie.
C„Cum să-ţi dresezi dragonul”
ând, în 2010, DreamWorks lansa prima animație How to Train Your Dragon, puțini ar fi pariat că un desen animat despre vikingi care învață să nu mai omoare dragoni va deveni o trilogie clasică. Dar și un benchmark emoțional și o poveste de referință pentru întreaga generație crescută în jurul relației dintre un puști cu idei neconvenționale și un dragon cu ochi umezi și suflet de cățel. Acum, la mai bine de 15 ani distanță, Hiccup și Toothless revin. De data asta nu în culori intense de animație, ci în carne, oase și solzi. Sau, mai corect spus, în versiune live-action — o reinterpretare vizuală care promite emoție brută, realism spectaculos și, desigur, același sentiment de evadare în acest univers imaginar. Filmul, regizat tot de Dean DeBlois (arhitectul întregii trilogii animate), păstrează ADN-ul poveștii originale, dar îl transferă într-o lume mult mai tangibilă, cu decoruri reale, lumini filtrate prin cețuri nordice și dragoni care, deși generați digital, pare că au greutate, textură și... miros de ființe mitologice care ți-ar putea invada curtea blocului la apus.
Povestea e, în mare parte, cea cunoscută: Hiccup, un adolescent timid din insula Berk, nu se încadrează în tiparul bărbăției vikinge tradiționale — nu-i place să vâneze, să urle sau să se bată. În schimb, e curios, blând și mult mai interesat de cum funcționează lucrurile decât de cum pot fi distruse. Când dă peste un Night Fury rănit – cea mai temută și rară specie de dragon
– în loc să-l omoare, Hiccup face ceva ce nu se învață în taberele de vânătoare: îl salvează. Îi dă un nume (Toothless), îl îmblânzește (sau mai degrabă se îmblânzesc reciproc) și pornește, alături de el, într-o revoluție lentă, dar inevitabilă.
În noul film, Hiccup este jucat de Mason Thames, cunoscut pentru The Black Phone, iar Nico Parker (da, fiica Thandiwei Newton) o interpretează pe Astrid, vikinga curajoasă care nu doar că-l înfruntă pe Hiccup, dar îi și fură inima. Gerard Butler revine - cu vocea sa de carismă ruginită, dar de data asta și cu fizicul său impozant - în rolul tatălui autoritar, Stoick, iar Nick Frost (pe care-l știţi din Shaun of the Dead) devine Gobber, mentorul care-și pierde repede cumpătul, dar care e și plin de afecțiune. Printre actorii noi se numără Julian Dennison, Ruth Codd și Bronwyn James, aducând diversitate și dinamism unei distribuții care pare să îmbine perfect gravitatea cu umorul.
Irlanda de Nord devine Berk. Din nou. Dar altfel.
Filmările s-au desfășurat în peisajele naturale din Irlanda de Nord — locuri care par scoase direct din mințile poeților scandinavi: dealuri verzi, stânci dramatice, ceruri joase. DeBlois a mizat pe realism nu doar în decoruri, ci și în tehnologie. Toothless a fost recreat cu ajutorul celor de la Framestore și DNEG — două dintre cele mai premiate studiouri de efecte vizuale din lume, responsabile de CGI-ul din Gravity, Interstellar sau Guardians of
the Galaxy. Asta înseamnă că dragonii nu vor fi doar credibili, ci aproape palpabili, cu ochi care clipesc lent și expresii care trădează o inteligență emoțională greu de „animat”. Este o mișcare curajoasă din partea Universal Pictures — să refacă un clasic modern în plin boom al inteligenței artificiale și în mijlocul unei industrii care se teme de remakeuri ca de molimă. Dar How to Train Your Dragon nu este doar un film pentru copii, ci un mit contemporan despre ce înseamnă să-ți alegi propriul drum, chiar și atunci când întreaga lume îți spune să o iei în direcția total opusă.
Lansarea e programată pentru 13 iunie, în formate precum RealD 3D și IMAX, după o avanpremieră exclusivă la CinemaCon. Însă, încă de pe acum se discută despre o continuare, cu o dată de lansare estimată pentru 2027 — un semn clar că studiourile mizează nu doar pe nostalgie, ci pe o regenerare autentică a brandului, poate chiar cu spin-off-uri și seriale. Pentru cei care au crescut odată cu Hiccup, filmul e o reîntoarcere la emoțiile pure ale copilăriei. Pentru generațiile care abia îl descoperă, e o invitație la visare fără ironie și la eroi care nu au nevoie de superputeri, ci doar de curaj, empatie și o pereche de aripi (sau două). Într-o eră a cinismului digital și a blockbusterelor deloc memorabile, How to Train Your Dragon are toate șansele să fie un film rar: unul care chiar contează. Cu dinți. Și mai ales cu inimă.
Un copil obișnuit. O teleportare neașteptată. Un univers întreg care crede că el este... liderul Pământului! Pregătește-te pentru Elio, cea mai nouă producție animată de la Pixar, o aventură cosmică ce te va propulsa direct în inima unei galaxii necunoscute, unde un băiețel de 11 ani trebuie să-și descopere adevărata valoare într-o situație intergalactică suprarealistă. Dintr-o dată, banala lui pasiune pentru spațiu devine o realitate copleșitoare, transformându-l, fără voia lui, în ambasadorul planetei noastre. Cine ar fi crezut că salvarea universului ar depinde de un copil atât de nepregătit?
O călătorie cosmică și o poveste despre identitate și descoperire
Elio Solis, un băiat de 11 ani cu o imaginație debordantă, este teleportat accidental în „Communiverse”, o organizație interplanetară plină de creaturi extraterestre excentrice. Aici, printr-o confuzie hilară, băiețelul este luat drept reprezentantul sau, mai exact, ambasadorul întregului său univers de către băștinași. Dintr-o dată, Elio se trezește prins într-o dilemă fără precedent: cum să gestioneze această criză intergalactică și cum să formeze legături cu diverse forme de viață extraterestre, în timp ce încearcă să nu-și dea de gol identitatea și să își găsească locul în acest haos cosmic?
Deși total nepregătit pentru o asemenea presiune, Elio trebuie să-și facă prieteni printre noii săi colegi extratereștri și să-și împlinească destinul suprem pe care universul pare să i-l fi
pregătit. Astfel, animația marca Pixar se dovedește a fi o poveste clasică de tipul „copilul subestimat care reușește și își dovedește adevăratul potențial”, doar că are o abordare modernă, specifică metaversului, unde mizele sunt mai mari ca niciodată.
Elio este cel de-al 29-lea lungmetraj al Pixar, o animație originală ce promite să impresioneze atât prin poveste, cât și prin stilul vizual. Regia îi aparține unei echipe talentate: Madeline Sharafian (cunoscută pentru Burrow), Domee Shi (regizoarea scurtmetrajului Bao și a filmului Turning Red) și Adrian Molina (co-scenarist/coregizor la Coco), cu Mary Alice Drumm (Coco) în rol de producător. Această combinație de viziuni aduce o sensibilitate emoțională profundă, specifică Pixar, îmbinată cu elemente vizuale inovatoare.
Stilul vizual poate fi descris ca fiind o combinație între expresivitatea din Turning Red și Luca și construcția detaliată a lumii din Wall-E și Soul. Astfel, Communiverse este prezentat ca un spațiu feeric, inspirat de adâncurile oceanului, plin de culori neon și creaturi excentrice. Aici, personajelor le-a fost atribuit un design de tip extraterestru, ce variază de la forme abstracte la figuri mai recognoscibile pentru a crea o conexiune emoțională.
Un alt element important în crearea personalității acestui film este muzica. Compusă de Rob Simonsen (cunoscut pentru The Way Back, Ghostbusters: Afterlife), coloana sonoră a fost gândită cu scopul de a fi o experiență în sine, combinând elemente electronice și orchestrale pentru a reflecta diversitatea lumii intergalactice. Cu influențe din clasice SF precum Alien și Contact, Elio promite o experiență cinematografică unică și profundă, descrisă de The Guardian drept „cea mai sălbatică aventură Pixar de până acum”.
Chiar dacă în cele mai multe săli de cinema filmul va fi proiectat în versiunea dublată în limba română, având un public format preponderent din copii, Elio va putea fi vizionat și în versiunea originală subtitrată, iar această variantă aduce un plus de valoare prin vocile unor actori celebri, precum Yonas Kibreab în rolul protagonistului Elio, Zoe Saldaña în rolul Olgăi, mama băiatului (cunoscută pentru rolurile sale din Avatar și Guardians of the Galaxy) sau Brad
w ww.zilesinopti.ro
Garrett (un actor de comedie veteran cu o voce inconfundabilă).
Un alt aspect interesant în evoluția proiectului
Elio este schimbarea de ton a poveștii. Primul teaser lansat în 2023 sugera o direcție mai întunecată, cu accente aproape horror-SF, care aminteau de filme precum Alien și The Thing. Creaturile extraterestre erau prezentate ca fiind stranii și potențial amenințătoare, iar atmosfera generală era misterioasă și tensionată. Cu toate acestea, noul trailer lansat în martie 2025 vine cu o schimbare radicală: tonul este mai cald, mai jucăuș, iar accentul cade pe aventura inițiatică a copilului și conexiunile emoționale. Creaturile sunt acum colorate, simpatice, iar tema principală este descoperirea de sine și prietenia. Această schimbare reflectă viziunea regizorală ajustată și dorința de a păstra sensibilitatea clasică Pixar, dar într-un context vizual și narativ neobișnuit.
Nu rata simpatica și intergalactica aventură a lui Elio în cinematografele din România, începând cu 20 iunie. Această călătorie plină de umor, emoție și descoperiri uluitoare te va face să te întrebi: cine suntem noi cu adevărat și unde ne este locul în acest univers infinit?
„M3GAN 2.0” Când algoritmul decide cine trăiește
În 2022, M3GAN a redefinit păpușa malefică pentru era digitală: o combinație de dans viral, gelozie și crime justificate prin protocoale de siguranță. Acum, în M3GAN 2.0, păpușa cu ochi de porțelan și intenții programate prin cod revine. Mai precisă. Mai sofisticată. Mai periculoasă. Dacă Chucky era un psihopat în miniatură, M3GAN e o platformă de control emoțional cu acces la rețea. Și vine după tine.
Într-o lume în care Alexa îți ascultă toate discuțiile, iar Siri învață obiceiurile tale de somn, M3GAN 2.0 nu mai pare atât de SF. Pare o evoluție inevitabilă și cu atât mai horror.
Regizat din nou de Gerard Johnstone și scris de Akela Cooper, filmul continuă acolo unde prima parte ne-a lăsat cu mâna tremurând pe cutia de popcorn. Gemma (Allison Williams) a devenit între timp nu doar o inventatoare genială, ci și o voce de încredere în etica AI. Dar lumea n-a învățat nimic. Cady (Violet McGraw) e acum adolescentă, iar odată cu vârsta vine și o altă nevoie: aceea de independență. Exact lucrul pe care M3GAN nu-l tolerează. În același timp, într-o corporație lipsită de scrupule (a se citi: normală), prototipul M3GAN este reinventat sub un nou branding: Amelia. Nu e pentru joacă. E pentru război. Doar că tehnologia are memoria lungă și limitele scurte.
www.zilesinopti.ro
Când lucrurile scapă de sub control – și evident că o fac – singura soluție e să reactivezi cea mai letală jucărie care a dansat vreodată pe TikTok: M3GAN. Doar că de data asta, n-a venit doar să protejeze. A venit să pedepsească, să se răzbune. Aceeași Amie Donald revine în rolul fizic al păpușii cu mișcări care amintesc mai mult de un asasin decât de o jucărie. Jenna Davis reia vocea –blândă, liniștitoare, inumană. În distribuție intră și Ivanna Sakhno (în rolul noii creații, Amelia), Jemaine Clement, Aristotle Athari și Timm Sharp – un mix bine dozat de tensiune, ironie și paranoia digitală.
Iar pentru fanii Horror-ului cu pedigree, conexiunea
cu Child’s Play rămâne clară: dacă Chucky era un asasin cu gusturi trashy, M3GAN e varianta couture. Chucky te ucidea pentru că era rău. M3GAN o face pentru că așa spune protocolul. Și pentru că tu ai greșit. Cu siguranță ai greșit. Deci, pregătește-te pentru un film care, deși rămâne în zona PG-13, știe exact cum să-ți bage o sămânță de îndoială în minte și să-o lase să-ți crească acolo. M3GAN 2.0 nu are nevoie de litri de sânge. Are nevoie de două replici și un zâmbet. Și te va face să-ți întrebi frigiderul dacă e conectat la internet. Lansarea are loc pe 27 iunie
„Dreams - Jurnalul primei iubiri” O privire tandră asupra dragostei și vieţii
Filmul care a câștigat Ursul de Aur la Berlinale sosește în cinematografele din România. DreamsJurnalul primei iubiri, regizat de Dag Johan Haugerud, prezintă un moment important din viața oricărui adolescent și diversele moduri prin care adulții gestionează aceste schimbări în viața copiilor și nepoților lor.
Filmul ne-o prezintă pe Johanne, o tânără de 17 ani, plină de ambiție și pasiune pentru scris și citit, dar care se simte nefericită și pierdută, fără un scop în viață. Totul se schimbă atunci când o nouă profesoară sosește la liceu, iar aerul ei este atât de fermecător și cald, încât Johanne nu poate decât să se îndrăgostească nebunește. Această adorație stârnește în sufletul tinerei o dorință arzătoare de a scrie și începe să înscrie într-un jurnal toate aceste momente pe care le trăiește alături de profesoara ei, Johanna, și sentimentele pe care i le provoacă.
Însă această dragoste se transformă într-o obsesie, iar atunci când se simte evitată sau de parcă afecțiunea ei
www.zilesinopti.ro
nu este împărtășită, Johanne devine deprimată. Mama și bunica Johannei devin îngrijorate de starea tinerei, însă Johanne îi mărturisește bunicii sale, Karin, și îi arată jurnalul și scrieriile ei; acolo unde și-a așternut cele mai intime gânduri și arzătoare dorințe. Bunica, surprinsă de cele scrise, dar și de talentul nepoatei sale, îi arată jurnalul și mamei sale, Kristin, care nu știe cum să reacționeze la evenimentele descrise de către fiica sa.
De aici, filmul devine atât o explorare a dragostei și tânjirii adolescentine, cât și o privire asupra adulților care încearcă să deslușească adevărul - dacă Johanne a
fost sinceră în scrierile ei sau a fabricat momente pentru a-și liniști inima frântă - și să gestioneze acest pas important și emoționant din viața tinerei. Într-un interviu la Teddy Awards, Haugerud a explicat că: „Filmul este o explorare a sexualității și identității în diferite stadii ale vieții. Dacă identitatea noastră, lucrurile care ne definesc, sunt lucruri cu care ne naștem sau pe care ni le asumăm odată ce ne maturizăm.”
În cele din urmă, Dreams - Jurnalul primei iubiri reușește să ne prezinte o primă dragoste, plină de tandrețe și tristețe sinceră, în care trei generații de femei se regăsesc și vorbesc despre sentimentele lor fără sfială. Filmul sosește în cinematografe din 4 iulie și va fi distribuit de Bad Unicorn.
PAGINA 35
Sponsor principal:
„Common
Effects” sau de ce prefer animaţiile
Toată lumea vorbește despre cel mai recent sezon din The Last of Us și pare că alte seriale nu mai există pe pământ. Cum interesul meu pentru noile aventuri din universul post-apocaliptic plin de zombie a dispărut cam după al doilea episod, am rămas pe MAX, cam singura platformă de streaming căruia i-am rămas fidel, și am dat cu ochii de ceva nou. Nu e o surpriză prea mare că de multe ori aleg o animație în detrimentul unui live-action, în general pentru că poveștile sunt mai originale și mai pe gustul meu, iar exact asta s-a întâmplat și în cazul de față cu Common Side Effects
Episodul pilot m-a prins din prima. Serialul urmărește doi foști colegi de liceu, Marshall și Frances, care descoperă un tip de ciupercă halucinogenă, numită Blue Angel, cu proprietăți curative extraordinare. Degeaba își doresc ei doi să facă bine și ciuperca asta să ajungă
la cât mai multă lume care are nevoie de ea, pentru că, bineînțeles, inevitabil, se lovesc de interesele Big Pharma, agenții guvernamentale și diverse forțe care doresc să păstreze secretul acestei minuni naturale. Animația e excelentă, cu influențe clare din animațiile anilor ’90 și îmbină perfect elemente de realism cu imagini fantastice și suprarealiste.
Ceea ce a început inițial ca o comedie, sau cel puțin așa credeam eu, s-a transformat ușor-ușor în ceva mai aproape de un thriller de tip șoarecele și pisica și m a ținut lipit de canapea o noapte întreagă. Unul dintre lucrurile care mi-a plăcut enorm este personajul principal, Marshall Cuso, un micolog pasionat și un activist ecologic, care e departe de a fi protagonistul tipic: e destul de plinuț, poartă mereu sandale, o pălărie și o cămașă de vacanță descheiată și, cu toate astea, în ciuda aparențelor, este foarte
abil. Ajungi să te atașezi foarte repede de el și de idealurile lui în ceea ce privește mediul și oamenii, iar broasca sa țestoasă, Socrate, care ajunge să fie unul dintre elementele cheie din serial, este mai mișto decât toate personajele din The Last of Us la un loc.
Common Side Effects este încă un serial de pe o listă foarte lungă de reușite în domeniul animației din ultimii ani. Umorul absurd folosit pentru a face clar o critică asupra industriei farmaceutice, dar fără să îți bage asta în ochi îmi arată încă o dată că se pot scrie și povești unde spectatorul nu asistă la o „lecție”, ci urmărește o poveste în urma căreia are posibilitatea să tragă singur concluzii, dacă asta își dorește. Nu e certat, ci informat. E o diferență mare pe care multe producții recente pare ca nu știu să o facă. Recomand cu căldură serialul, în caz că vi s-a luat de zombie și vreți să mai luați o pauză.
zilesinopti.ro/arta-cultura
Vodafone sustine capitolul
Artă & Cultură din Zile și Nopti. În print și online.
PeRFORMInG ARTS
RĂZVAN MAZILU | „Planul vieții reale se întrepătrunde cu trans gurarea scenică fără să vrei”
Capitolul Artă & Cultură este susținut de ARTA ACTORuLuI
ȘERBAN PAVLU | „Poți descoperi pe scenă sentimente pe care nu le-ai trăit în realitate”
Picturile lui Jenny Saville sunt ușor de recunoscut. Descoperi o explorare fără compromisuri a figurii, caracterizată de curaj, de pasaje viscerale de culoare, formă și linie. În copilărie, Saville a descoperit puterea privirii, devenind fascinată de arta unor artiști de renume, precum Titian și Tintoretto. Jenny Saville: The Anatomy of Painting, la National Portrait Gallery, în perioada 20 iunie - 7 septembrie, este cea mai mare expoziție din Marea Britanie dedicată artistei. De la desene în cărbune la picturi în ulei de mari dimensiuni, această explorare cronologică include lucrări care pun la îndoială noțiunile istorice ale frumuseții feminine, nudurile monumentale care au lansat-o pe Saville în 1992, precum și lucrări noi expuse pentru prima dată.
Devenită o figură remarcabilă în anii 1990, în urma expoziției sale de diplomă la Glasgow School of Art, Saville a jucat un rol important în revigorarea picturii figurative, continuând să testeze limitele acesteia și menținând în același timp legăturile cu istoria și tradițiile sale. Lucrările sale au dezvăluit o înțelegere profundă a istoriei artei și a modurilor în care corpul a fost reprezentat de-a lungul timpului și în toate culturile. A început studiul anatomiei prin analiza ilustrațiilor medicale și a modului de lucru al chirurgilor plasticieni, urmărind reconstrucția corpului și metodele în care acesta ar putea fi transformat și reconfigurat.
Prin picturile sale a reușit să aducă la viață această fascinație. „Să fii martorul unui chirurg te face să vezi cât de stratificată este carnea... Am început să mă gândesc nu doar la anatomia corpului, ci și la anatomia picturii: stratificarea, ritmul și tempo-ul suprafeței pictate, vâscozitatea vopselei” - Jenny Saville.
Pe lângă formele pictate ale lui Saville, expoziția include o serie de desene care au ca temă principală sarcina si maternitatea, realizate în cărbune, pastel și creion. Desenul a rămas un mijloc important în practica lui Saville, oferindu-i o modalitate importantă de experimentare.
Jenny Saville: The Anatomy of Painting se încheie cu cea mai recentă serie de portrete ale lui Saville, care oferă o evoluție în prezentarea trupului. Deși stilul său figurativ distinct este menținut, aceste lucrări se încadrează între figurativ și abstract. Redate în tonuri saturate, aceste picturi fac conexiuni între fizic și virtual în epoca contemporană.
“Planul vieţii reale se întrepătrunde cu transfigurarea scenică fără să vrei”
ncontestabil, unul dintre cele mai importante evenimente ale stagiunii pe cale să se încheie îl reprezintă revenirea în fața publicului ca performer, după o îndelungată pauză, a unui veritabil icon al artelor spectacolului de la noi, RĂZVAN MAZILU, care, la 50 de ani, ne oferă în Nijinsky • Agonie şi extaz, de la Teatrul Odeon, o explorare coregrafică memorabilă prin expresivitate a complicatei personalități a legendarului dansator Vaslav Nijinsky, a cărui scurtă şi tumultuoasă carieră i-a fost stopată de schizofrenie şi tulburare bipolară. Acest comeback strălucitor pe scenă, la 10 ani după Mon Cabaret Noir de la Teatrelli, nu e însă unicul motiv pentru care 2025 are un caracter aparte în complexa biografie profesională a lui RĂZVAN MAZILU (Îngerul albastru, Un Tango Mas, We Will Rock You, Portretul lui Dorian Gray, Familia Addams), întrucât acesta marchează şi 30 de ani de la debutul său regizoral, Dama cu camelii, de la Teatrul Național din Bucureşti, aşa că dubla aniversare a constituit un punct de plecare cum nu se poate mai potrivit pentru un dialog retrospectiv... mai ales că iubitorii artelor performative au parte în continuare de întâlniri cu variile declinări ale remarcabilei sale intercreativități, fie şi dacă ne limităm la a aminti aici că, luna aceasta, în festivalul de teatru Săptămâna Comediei de la Braşov este invitat musicalul Opera de trei parale, din repertoriul Teatrului Excelsior, iar în Bucharest Opera Festival este prezentă opereta Văduva veselă, de la Opera Națională din Timişoara, ambele spectacole de autor pentru care RĂZVAN MAZILU semnează regia, coregrafia şi costumele.
S-a scurs un deceniu de când ai apărut ultima oară ca performer în faţa publicului, iar tu esti perceput de către acesta ca un creator de spectacol, deci mult mai mult decât un interpret. Care sunt circumstanțele în care s-a născut dorința ta de a reveni pe scenă?
Cred că este o acumulare. O acumulare de emoții, o acumulare de experiență, o acumulare de dor. Mi-a fost dor de emoția scenei, de momentul ridicării cortinei, de momentul când se aprinde un spot de lumină pe tine, de momentul aplauzelor... sunt senzații și emoții asemănătoare, dar, în același timp, diferite de cele pe care le ai ca regizor, când stai și-ți privești spectacolul undeva în fundul sălii sau în culise. Concret, propunerea, brânciul, impulsul a venit din partea directorului teatrului, domnul Emil Banea, iar gândul dumnealui s-a întâlnit foarte frumos cu dorința mea de a reveni pe scenă, pentru că mă simt în putere la vârsta mea şi simt că mai am de dăruit ca interpret. Este foarte interesant acest schimb de roluri, regizor-interpret, aceste ipostaze cu care eu, ca artist, pot să mă joc. Mi se pare un cadou extraordinar care mi s-a dat și atunci, pentru că timpul trece nedrept şi îngrozitor de repede, este păcat să îl lăsăm să treacă și să nu facem ceea ce iubim mai mult, iar gândul meu s-a întâlnit cu dialogul meu cu spectatorii, care, cu ocazia galelor extraordinare de dans pe care le-am organizat anual la Teatrul Odeon, îmi spuneau că
www.zilesinopti.ro
îşi doresc încă să mă mai vadă dansând. Atunci eu, care am păstrat mereu acest dialog atent cu publicul meu, m-am simțit și mai motivat.
Cum a ajuns gândul să prindă mai departe contur, pentru că, surprinzător pentru tine ca artist complet, de această dată ai externalizat creaţia de concept, coregrafie şi set design?
mă supun viziunii artistice care aparține altuia, dar, în
îmi amprentez cu propria-
Asta mi se pare și mai provocator, de fapt, pentru un artist, mai ales pentru unul care este şi performer... să se lase în mâinile altuia. Am lucrat cu foarte mulți coregrafi și cu foarte mulți regizori de-a lungul carierei și îmi place să mă supun viziunii artistice care aparține altuia, dar, în același timp, îmi place şi să îmi amprentez cu propriami personalitate propunerea celuilalt, fie că e regizor, fie că e coregraf. Pentru
Nijinsky • m-am gândit
şi, pur și simplu, mi-am dorit să
Agonie şi extaz la coregraful Arcadie Rusu, pe care îl urmăresc de mult, pentru că are un parcurs foarte serios, foarte profund, foarte profesionist şi, pur și simplu, mi-am dorit să lucrăm împreună. Mi s-a părut că limbajul lui coregrafic mi se potrivește, mă poate pune în valoare
și, în felul ăsta, poate fi un comeback
spectaculos, pentru că am privit această experiență mai mult decât ca pe o revenire pe scenă, am privit-o ca pe o mare aventură a mea, care nu ține doar de partea de scenă, ci și de existența mea. Oricum planurile s-au confundat întotdeauna și cred că așa e la orice artist care se ia foarte în serios și care se tot caută... planul vieții reale, al cotidianului se întrepătrunde cu transfigurarea scenică fără să vrei. Pentru mine, la 50 de ani, a fost o adevărată provocare - chiar dacă asta cu provocarea începe să fie un clișeu şi orice lucru banal sau comun pare acum o provocare -, pentru că am luat-o și ca pe un act de curaj. Cred că e foarte important să afli unde te situezi ca artist, mai ales dacă simţi că mai ai încă ceva de spus ca performer și de împărtășit cu publicul,
mine, la 50 de ani, a fost o adevărată
www.zilesinopti.ro
foarte important să ales deoparte. [...]
şi atunci mi se pare că e păcat să stai
TEXT DE ADINA CHIRVASĂ
Vara este vremea sandalelor și a bunei dispoziții, dar și a… valizelor. Suntem deja în iunie, iar dacă ai în plan în această lună sau în următoarele o escapadă prin Europa și vrei mai mult decât un selfie cu clădiri istorice în fundal, noi îți recomandăm să „asezonezi” colecția de fotografii cu vizite în muzee europene celebre pentru că o sumă de expoziții tematice cu totul aparte, accesibile publicului doar până la finele sezonului estival, oferă şansa de a (re) descoperi creatori importanți din spaţiul artei moderne.
Dacă plănuiești o vacanță în Italia, pune pe listă și o vizită la Palazzo Strozzi, care găzduieşte în această perioadă Sex and Solitude, prima expoziție instituțională majoră din Italia dedicată uneia dintre cele mai renumite artiste contemporane. Picturi, desene, filme, fotografii, broderii, sculpturi și neoane, toate fac parte din arsenalul de expresie artistică prin care Tracey Emin reflectă temele sale favorite de sorginte profund confesivă şi autobiografică, indiferent că e vorba de sex sau solitudine, de corp sau dorinţă. Cele 60 de lucrări expuse se constituie în repere pentru diferite momente ale evoluţiei artistei britanice şi poartă vizitatorii într-o călătorie foarte personală, dar cu rezonanță universală. Parte dintre lucrări sunt prezentate în premieră în Italia, împreună cu producții noi, create special, ceea ce conferă expoziţiei, deschisă până în 20 iulie, caracterul must-see
Până pe 31 august, Muzeul de Artă Modernă Louisiana transportă publicul într-o realitate hiper-realistă prin giganticele lucrări ale artistului american Robert Longo, renumit pentru desenele sale în alb și negru, ce se constituie într-o mărturie a prezentului: „Ca artiști, suntem reporteri. Treaba noastră este să raportăm cum este să fii în viață acum. Suntem una dintre puținele profesii rămase în lume care are posibilitatea de a încerca să spună adevărul”. Desene dramatice în cărbune, create pornind de la transformarea minuțioasă de către Longo chiar și pe parcursul unui întreg an a unor instantanee intense, te vor captiva cu o forță aproape hipnotică. „Robert Longo consideră că marea de imagini pe care trebuie să o navigăm cu toții zilnic ne-a amorțit simțurile și, prin urmare, capacitatea de a digera și de a ne raporta la realitate și la intensitatea ei terifiantă”, rezumă organizatorii expoziției, realizată în colaborare cu Muzeul Albertina din Viena.
DAVID HOCKNEY @ Paris
Parisul este capitala artei, dar faimosul Luvru reprezintă doar o fațetă a spiritului artei pariziene. Vara asta, alege Fundația Louis Vuitton pentru excepţionala retrospectivă
David Hockney 25, care reuneşte mai mult de 400 de lucrări din colecții internaționale, instituționale și private, cât și din propriul studio, realizate de unul dintre cei mai influenți artiști ai secolelor XX și XXI într-o largă varietate de medii, inclusiv pictură în ulei și acrilic, desen cu cerneală, creion și cărbune, artă digitală (lucrări pe iPhone sau iPad), desene fotografice și instalații video imersive. David Hockney s-a implicat personal în fiecare aspect al expoziției, care oferă vizitatorilor o perspectivă rară asupra universului său creativ şi poate fi vizitată oricând până în 31 august.
ED ATKINS @ Londra
Dacă alegi Gropius Bau, o vizită în Berlin poate deveni memorabilă inclusiv pentru faptul că prilejuieşte o călătorie imaginativă prin viața și lucrările semnate de Yoko Ono, una dintre cele mai influente și inovatoare artiste a timpurilor noastre. Yoko Ono: Music of the Mind, deschisă până în 31 august, este o retrospectivă a carierei multidisciplinare de șapte decenii a muzei lui
John Lennon, în peste 200 de lucrări, de la faimoasele sale piese de instruire la instalații interactive, filme, muzică și fotografii. Expoziția celebrează stilul caracteristic al lui Yoko Ono, arta ei conceptuală care estompează granițele dintre artist și public. Lucrările sale sfidează convențiile artistice tradiționale, inspirând vizitatorii să se implice în lucrări de artă participative, cum ar fi Copacul dorințelor, unde vizitatorii își pot scrie și atașa dorințele de pace.
Londra își așteaptă vizitatorii la Tate Britain cu o nouă expoziție majoră a unuia dintre cei mai influenți artiști vizuali britanici care îşi desfăşoară activitatea în prezent, în special în spaţiul New Media, Ed Atkins. Lucrări de imagine în mișcare create prin combinaţii de tehnologii contemporane, alături de scrieri, picturi, broderii și desene semnate de către Atkins în ultimii 15 ani, compun o retrospectivă inedită dedicată acestui artist devenit celebru mai ales pentru videoclipurile și animațiile sale generate pe computer. Reutilizând tehnologiile de masă în moduri neașteptate, lucrările sale urmăresc distanța tot mai mică dintre lumea digitală și sentimentele umane. Expoziția poate fi vizitată până în 25 august, deci, ca toate celelalte manifestări deja menţionate, rămâne accesibilă publicului exclusiv pe perioada acestui sezon estival. Drept urmare, mai avem doar o singură întrebare... tu unde îți vei „plimba” curiozitatea în vara asta?
“Poţi descoperi pe scenă sentimente pe care nu le-ai trăit în realitate”
rezenţa în distribuţia noului film al lui Radu Jude, Kontinental ’25, care va avea premiera luna aceasta, completează o primă parte a anului foarte frumoasă şi plină profesional pentru ŞERBAN PAVLU, având în vedere premiera de la Teatrul Bulandra, Cum vă place, recenta nominalizare la Premiul UNITER pentru rolul din Bazinul de noapte, de la ARCUB, comedia Marea pescuială, lansată în cinematografe în mai, sau plusul de popularitate pe care i l-a adus personajul din serialul Tătuţu, difuzat de ProTV. Puse împreună, aceste întâlniri ale publicului cu unul dintre cei mai valoroşi actori de teatru, film şi televiziune de care ne bucurăm în clipa de faţă au reprezentat punctul de plecare pentru o explorare retrospectivă informală, ţinând cont de faptul că ŞERBAN PAVLU împlineşte 50 de ani pe 29 iunie, dar şi trei decenii de când a debutat în cinema, în Stare de fapt, al lui Stere Gulea, timp în care s-au adunat aproape 80 de roluri în filme, ce i-au adus numeroase nominalizări şi premii, dincolo de suita consistentă de colaborări memorabile din teatru, indiferent că ne-am duce cu gândul spre Coriolanus, al lui Alexandru Darie, Mamouret, al lui Dinu Cernescu, ori la primele sale apariţii pe scenă, în anii ’90, în spectacole semnate de Cătălina Buzoianu, Adrian Pintea sau Liviu Ciulei. Să vedem, prin urmare, cum a trecut timpul...
Şerban, de fapt, cum ai descoperit teatrul?
Sigur că fusesem în copilărie la destul de multe spectacole, chiar și la Bulandra, unde lucrez acum, dar în liceu am văzut spectacolul Visul unei nopți de vară - întoarcerea lui Liviu Ciulei la Bulandra, după Revoluție -, care m-a cucerit definitiv! Atunci, mi-am spus: ‘Mie îmi place foarte, foarte mult teatrul, asta mi-ar plăcea să fac! Teatru, nu cinema!’. Îmi plăcea inclusiv clădirea teatrului şi felul în care te duci, îți lași haina la garderobă și intri… mi-am dat seama după ani de zile că eu am fost extraordinar de atins de ideea de om viu. Mă emoționa, mă înfiora, de fapt, vederea acelor oameni vii la câţiva metri de mine, a actorilor pe care i-am privit apoi altfel când am devenit eu însumi unul dintre ei. După acel eveniment care mi-a schimbat viața, am văzut toată stagiunea bucureșteană, fiindcă nu erau sute de spectacole ca acum, iar la unele am ajuns chiar de mai multe ori, astfel încât am ajuns să cunosc foarte bine actorii de sfârșit de deceniu opt, până în punctul în care mă emoționa simplul fapt că omul ăla își punea costumul, că se urca pe scenă în fiecare seară la ora şapte și făcea din nou traseul interior al personajului. Mi se părea ceva extraordinar şi, în continuare, atunci când un bărbat sau o femeie stă la trei metri de mine și rostește o replică - deși văd cum își toarnă dintr-o carafă ceva ce se presupune a fi vin și eu știu că e ceai -, asta mă înfioară. Privind în urmă, e un pic amuzant
www.zilesinopti.ro
faptul că, în momentul în care mi-am spus că ar trebui să fac teatru, chiar mie nu-mi venea să cred, mai ales că eu nu vin dintr-o familie de artiști. Este adevărat, ai mei au avut decența să nu se opună aspiraţiei mele, dar, evident, au fost niște întrebări absolut legitime: ‘Măi, dar ești sigur? Ştii că e greu, din ce-o să trăiești?’. Cred că și eu aș spune acelasi lucru dacă ar veni copilul meu la mine... ‘Te-ai gândit bine la ce vrei să faci în viaţă?’. [...]
Cum s-a întâmplat Bazinul de nord, spectacolul pentru care ai fost nominalizat anul acesta la Premiul UNITER?
Păi, era aproape să nu se întâmple, iar acum există datorită insistenței lui Alexandru Mâzgăreanu [regizorul spectacolului - n.r.], care a spus: ‘Domn’le, dacă nu joci, nu îl fac!’. Erau atâtea lucruri împotrivă - un text foarte mare, greu de tradus
realmente bine, şi un program personal de repetiții absolut îngrozitor -, încât i-am sugerat iniţial să nu se încurce cu mine, dar, până la urmă, am dat cu mine de pământ și s-a făcut. Eu intuiam că e un personaj bun, dar nu am avut viziunea, nici măcar 50%, a modului în care va decola chestia asta și a felului în care mă voi simţi eu jucându-l. Până la urmă, nu e un spectacol care se vinde, nu e un mare succes de casă, pentru că este o temă grea, dar pe mine spectacolul ăsta mă face să mă simt extraordinar. Simt cum - să bifez un clișeu - întorc ceva societății, simt că vorbesc despre ceva care e important și mă achit de sarcina de a pune o oglindă, de a trage un semnal de alarmă. [...]
Ce-mi poţi spune despre rolul din noul film al lui Radu Jude în care te vom vedea luna aceasta?
În Kontinental ’25 fac un rol cu o profesie puternică
în spate, adică sunt un popă. Radu mi-a scris o scenă grea, intensă - o confruntare chiar cu personajul principal -, care este plină de umor, dar și de întrebări extrem de serioase, doar că în ironia asta absolută a lui Jude. Precum Ceafalan, doctorul pe care l-am jucat în Inimi cicatrizate, personajul conține un procent imens de viață care nu apare expusă în mod direct, dar pe care trebuie să o ai în tine. E ca la un aisberg... 70% e în apă şi doar restul de 30% se vede, dar, dacă nu există bucata aia scufundată de 70%, nu merg nici ăia 30%. În Kontinental ‘25 am fost însă pe fază, zic eu. [...]
Relativ puțin amintită în spațiul românesc, Elena Văcărescu (1864-1947) merită redescoperită și apreciată nu doar fiindcă a fost o descendentă a unei vechi familii boierești române care ne-a dat poeți de seamă, precum Ienăchiță Văcărescu, ci mai ales pentru faptul că, în urmă cu exact 100 de ani, a fost prima femeie primită ca membru de onoare în Academia Română, fiind validată de mari personalităţi ale culturii românești, printre care s-au numărat istoricul Nicolae
Iorga, poetul Octavian Goga şi scriitorul Mihail Sadoveanu, la a căror propunere a fost primită, de altfel, în înaltul for academic.
Elena Văcărescu,laureată în două rânduri cu premiul Academiei Franceze, era una dintre cele trei românce parte din peisajul parizian al începutului de secol XX, alături de Marta Bibescu și Anna Brâncoveanu de Noailles. Cea din urmă a devenit la rândul ei membru de onoare în Academia Română, dar legătura ei cu România se rezuma practic la rădăcinile familiale, întrucât trăise toată viața în spațiul occidental, pe când Elena Văcărescu s-a întors în ţară după ce și-a desăvârșit la Paris educația, în linie cu spița veche și vestită din care se trăgea și de a cărei moștenire culturală a fost profund atașată („Urmaşilor mei Văcăreşti/ Las vouă moştenire/ Creşterea limbei româneşti/ ș-a patriei cinstire ” – Ienăchiță Văcărescu). Pe care a continuat-o cu aceeași devoțiune față de țara sa, cu toate că a trăit o mare parte din viață în Franța întrun exil impus sau auto-impus. În atmosfera pariziană a sfârșitului de secol al XIX-lea (1886), Elena Văcărescu publică primul volum de versuri, Chants d’Aurore, care a primit cronici favorabile şi un premiu special din partea elitistei Academii Franceze
46
fotografii © Muzeul Naţional de Istorie a României / Arhivele Diplomatice ale MAE
și i-a deschis ușile „cremei” intelectuale a acelor vremuri. Revenită în România, va fi domnișoară de onoare în suita Reginei Elisabeta şi, din acest punct, destinul începe să i se schimbe, întrucât, cu sprijinul necondiționat al Reginei, se va logodi cu principele moştenitor, Ferdinand, cel ce va deveni Ferdinand „Întregitorul” și soțul viitoarei Regina Maria a României. Statutul Casei Regale nu a permis însă legătura, oprită în cele din urmă de Carol I, astfel că Elena a trebuit să părăsească din nou Bucureştiul şi să se stabilească la Paris, unde întreține un salon literar foarte apreciat, frecventat de personalităţi precum Victor Hugo, Marcel Proust, Anatole France, Miguel de Unamuno, Aristide Briand sau Sarah Bernhardt.
Dincolo de numeroasele volume de poezii, dar și de proză - Amor vincit (1908) şi Vraja (1911) - sau paginile de memorialistică - Regi şi regine pe care i-am cunoscut sau Le Roman de ma vie -, scriitoarea română, cunoscută în mediile intelectuale pariziene ca Hélène Vacaresco, a făcut parte și dintr-o serie de comitete feministe, filantropice şi umanitare, iar această activitate intensă a avut un impact la fel de puternic asupra publicului, conferindu-statutul de „ambasador”
neoficial pentru țara sa, numele ei fiind sinonim cu România în înaltele cercuri franceze.
De altfel, Elena Văcărescu este unul dintre membrii fondatori ai faimoasei Tribune „L’Université des Annales” şi, la București, a „Cercului Analelor”, societate unde, începând din 1913, au conferenţiat personalități precum Nicolae Iorga, Dimitrie Gusti sau Octavian Goga. În plan diplomatic, Elena Văcărescu a făcut parte din delegația română participantă la Conferinţa de Pace de la Paris (1919), iar în următoarele decenii nu se va opri din a susține puternic cauza națională. În anumite momente l-a secondat pe marele diplomat Nicolae Titulescu, chiar Guvernul României numind-o secretar general al Asociaţiei române de pe lângă Societatea Naţiunilor şi mijlocindu-i colaborarea cu Titulescu la Geneva, în cadrul aceleiaşi organizaţii internaţionale. Din 1922, scriitoarea devine membru permanent cu drepturi depline în prezidiul Comisiei de colaborare intelectuală, patronat de Societatea Naţiunilor. Trei ani mai târziu, în 1925, Elena Văcărescu era primită în rândurile Academiei Române. A mai
fost premiată în același an de către Academia Franceză pentru volumul Rhapsode de la Dâmbovitza, iar în 1927, primește și din partea Franței ordinul „Legiunea de Onoare”.
Înainte și în perioada interbelică, puține au fost doamnele culturii românești apreciate la acest nivel.
La un secol distanță, puține sunt, de asemenea, doamnele care să primească validare pe un palier atât de înalt. O simplă căutare pe site-ul Academiei Române arată că, în 2025, doar 20 şi ceva de femei se numără printre cei 200 de membri activi ai prestigioasei instituții... dar asta e o altă poveste.
După moartea Regelui Ferdinand și a Reginei Maria, Elena Văcărescu a continuat să lupte pentru România peste hotare, așa cum știa ea cel mai bine, cu „pana și cuvântul”, asemenea înaintașilor săi, dar și ca ultimă reprezentantă a unei lumi ce s-a stins în focurile celui de-al Doilea Război Mondial. A murit în 1947, la Paris, nu înainte de a vedea o lume schimbată, în care diplomații sovietici au făcut legea pentru o țară ce fusese abandonată de marile puteri sferei de influență sovietică. Un pericol care, încă din vremea Revoluției ruse din 1917, fusese intuit corect de către Elena Văcărescu.
În fiecare an, în luna iunie, odată cu aniversarea nașterii lui Allen Ginsberg, ne reamintim de unul dintre cei mai importanți poeți ai secolului XX, ale cărui versuri au sfidat convențiile literare și au marcat începutul unei noi epoci în poezia americană. Născut pe 3 iunie 1926, el a reușit să capteze esența unor momente de profundă transformare socială, devenind un simbol al contraculturii.
Alături de figuri precum Jack Kerouac, William Burroughs, Lawrence Ferlinghetti, Gary Snyder sau Neal Cassady, Ginsberg a fost una dintre vocile definitorii ale Generației Beat, un grup de scriitori și artiști americani care și-au început activitatea pe fondul deziluziilor profunde de după cel de-Al Doilea Război Mondial. Respingând valorile tradiționale ale societății postbelice și promovând o contracultură bazată pe libertate personală, explorare spirituală, revoltă și autenticitate, reprezentanții mișcării au fost inspirați de muzica jazz, suprarealism, William Blake, dar și de cultura japoneză, prin haiku și filosofia Zen.
Până la mijlocul anilor ‘50, ei au deschis un nou
www.zilesinopti.ro
orizont cultural, reacționând împotriva valorilor dominante, materialismului și superficialității. Pe 7 octombrie 1955, au organizat prima lectură publică majoră la Six Gallery din San Francisco. Printre cei cinci poeți care au urcat pe scenă s-a aflat și Allen Ginsberg, care a prezentat pentru prima dată faimosul său poem Howl: „Am văzut cele mai luminate minți ale generației mele distruse de nebunie.”
Pentru că poezia lui nu a fost niciodată confortabilă, ci viscerală, sinceră și adesea brutală, Ginsberg nu doar că a contestat normele estetice ale momentului, dar a pus sub semnul întrebării și granițele legale ale libertății de exprimare. Procesul pentru obscenitate, început în urma publicării poemului în care denunță conformismul, ipocrizia societății americane postbelice și opresiunea instituțională, a devenit
un moment definitoriu în literatura americană, iar decizia finală a tribunalului, în favoarea poetului, a reprezentat o victorie pentru toți cei care susțin că arta trebuie să rămână liberă, chiar și (sau mai ales) când incomodează.
Pe parcursul vieții, Allen Ginsberg nu a fost doar poet, ci și activist. S-a implicat în mișcarea drepturilor civile, în protestele împotriva războiului din Vietnam și în apărarea drepturilor comunității LGBTQ+. Vocea lui s-a auzit întotdeauna în momente de tensiune socială, oferind o alternativă autentică față de retorica perioadei: „Poezia este spațiul în care oamenii pot rosti cele mai umane gânduri.”
Alina Marina este originară din Chișinău și are 33 de ani. Este tattoo artist în Cluj-Napoca și tatuează aici de mai bine de doi ani sub pseudonimul Malina Tattooing. De un an a devenit ocupația ei full-time, iar operele sale pot fi descoperite pe contul de Instagram - @malina_tattooing.
Cum a început povestea ta cu arta tatuajelor? A fost o alegere spontană sau ceva planificat în timp?
Am ajuns să tatuez la invitația prietenei mele din Londra, care a fost și colega mea la Arte și, împreună cu iubitul ei, a deschis un salon de
tatuaje. Însă, până atunci, am tot urmărit artiști pe rețele de socializare și îmi plăcea mult să văd cum se schimbă această industrie. Fun fact: când eram mai mică, făceam tatuaje cu markerul colegilor și prietenilor şi îmi amintesc cum a fost un moment când am zis că o să mă fac tatuator atunci când o să cresc mare.
Ai o formare artistică clasică sau ai învățat totul din practică? Cum ți-ai defini stilul personal ca tattoo artist? Eu am absolvit clasa cu profil Arte plastice și mereu am fost cumva expusă la tot ce ține de artă. Deci, am o bază artistică, însă am continuat cu grafica și arta ca un hobby. Am fost mult inspirată de microrealismul color al artiștilor din Coreea de Sud. Până la a tatua, am tot salvat lucrări care mi se păreau
imposibil de redat. Când am început să tatuez, îmi era clar în ce direcție aș dori să merg.
Ce înseamnă pentru tine un „tatuaj reușit”? Doar tehnic sau și emoțional?
Un tatuaj reușit pentru mine e un client încântat și fericit la sfârșitul sesiunii. Având în vedere că procesul este unul destul de intim, aspectul emoțional și relațional al sesiunii îl consider foarte important.
Cum reușești să transformi o idee vagă a clientului într-o operă de artă personală?
Aș zice că datorită ochiului antrenat și comunicării. Având în vedere cât de vizuală este această profesie, prefer să găsesc și să ofer cât mai multe referințe vizuale, așa încât clientul să înțeleagă în ce
direcție mergem cu designul.
Ai vreo poveste de client care ți-a rămas în minte și pe care o porți cu tine?
Sunt atât de multe… Mă bucur mult că am ocazia să ofer clienților o vizualizare a unor amintiri frumoase sau poate mai sentimentale și chiar triste. Cred că tatuajele făcute după pozele părinților sau pozele din copilărie sunt cele pe care le rețin.
Care au fost lucrările care ți-au ridicat cele mai mari provocări?
Uh, și din astea sunt destule. Recent am finisat o lucrare cu o scenă din filmul The Perks of Being a Wallflower. Este o scenă de noapte, și combinația de culori pentru a reda umbre și întunericul a fost destul de provocatoare. La fel a fost și primul tatuaj cu un portret de pisici în stil microrealist. Oamenii își cunosc animăluțele la perfecție și, deși mă ghidez
după o poză, este mereu cu mare responsabilitate să redau micile detalii prin care stăpânii să-și recunoască prietenii necuvântători.
Care este partea preferată a procesului: schițarea, tatuarea propriu-zisă, reacția clientului?
Aș zice tatuarea, dar urmată îndată de reacție. Bine, nu toți clienții își exprimă neapărat emoțiile foarte vizibil, însă mă bucur să aud des că lucrările ies mai bine decât și-au imaginat ei. Procesul, în schimb, da –de la prima înțepătură, mi-a plăcut super mult.
dificultățile care au apărut le-am perceput ca parte din procesul de creare și învățare. Să zicem că birocrația industriei în România mi se pare outdated, însă probabil se aplică la mai multe domenii.
Cum vezi evoluția industriei de tatuaje în România? Ce s-a schimbat în ultimii ani?
Având în vedere că eu sunt încă un artist începător, deși am avut un parcurs foarte intens în care am și învățat și aplicat multe, am reușit totuși să observ anumite aspecte ale industriei în România.
Ce sfaturi ai pentru cineva care își face primul tatuaj? Să urmărească artiști cu stilul cărora rezonează, să-și antreneze un pic ochiul cu ce se poate face în materie de tatuaj și, desigur, să aleagă un model cu care rezonează în primul rând ei. De asemenea, nu trebuie să se grăbească. Alegerea artistului potrivit pentru primul tatuaj îți deschide cumva această lume și este important să o faci cu cineva responsabil, atent și care ține cont de toate aspectele – începând de la un tatuaj pe care ți-l dorești, până la igienă și sfaturi de vindecare.
Ce obstacole ai întâmpinat în parcursul tău ca tattoo artist și cum le-ai depășit?
Sincer, nu îmi amintesc de circumstanțe pe care să le numesc obstacole –
Deschiderea artiștilor la prezența în online – deși cu rețineri, artiștii înțeleg că piața se schimbă și necesită adaptare. Tot mai mulți artiști adoptă stiluri de tatuaje care au devenit foarte cotate internațional, cum ar fi fine line, microrealism și tatuaje mai mici. Clienții din România se autoeducă și ei prin intermediul social media, deci sunt deschiși și caută ce descoperă acolo.
Începe un nou sezon estival și multe melodii se pregătesc să intre în playlist-urile de petreceri. Pe lângă cele mai recente hit-uri ale momentului, piesele pe care obișnuiam să le ascultăm cu ani în urmă completează perfect o noapte de distracție și dans. Pentru a oferi energia potrivită fiecărui moment, în această sugestie de playlist am ales patru genuri care sunt extrem de iubite pentru vibe-ul lor retro: Popcorn, Reggae, House și Dance-Pop.
Popcorn. Este un gen perfect pentru începutul petrecerii, când este nevoie de o piesă care să spargă gheața.
• Pumpin’ – Lucky Man Project: Conferă un impuls de energie și puternic entuziasm.
• Burning Love – Connect-R: Contribuie și mai mult la încălzirea atmosferei și a mișcărilor de dans.
despărțirea, dar ritmul răscolitor descătușează emoțiile, le eliberează.
• Missing (Todd Terry Club Mix) – Everything But The Girl: Are, de asemenea, o atmosferă melancolică, dar mai ritmată.
• Liar Liar – Cris Cab: Este mai lentă, perfectă pentru o pauză din mișcările intense, dar și menținerea oamenilor pe ringul de dans.
• Caliente – INNA: Prin excelență, este un imn al verii, ce te duce cu gândul la destinații exotice.
Reggae. Vorbind de exotic, este perfect pentru a oferi diversitate atmosferei.
• Get Busy – Sean Paul: Un hit exploziv care scoate instant lumea pe ringul de dans.
• Burn It Up – R. Kelly, Wysin, Yandell: Este o piesă energică și senzuală, cu un refren menit să creeze efervescență.
• Here Comes the Hotstepper – Ini Kamoze: Are un ritm mai lent, dar la fel de molipsitor.
House. Este ideal pentru punctele culminante ale petrecerii, întrucât invită la contemplare și relaxare a mișcărilor, momente inevitabile și necesare la orice petrecere.
• Nu – DJ Project, Giulia: Are ca temă centrală
Dance Pop. De ascultat spre sfârșitul petrecerilor, când melodiile trebuie să fie cât mai energice, pentru a prelungi experiența.
• Something New – Andra: Aduce un val de entuziasm, fiind o melodie dinamică și plină de viață.
• Samba – Andreea Bănică, Dony: Este mix de ritmuri latino și dance care (re)energizează.
• Mr. Originality – Simplu: Poate încheia o petrecere într-o notă memorabilă, plină de nostalgie autentic românească.
Aceste piese aduc fiecare în parte o doză necesară de nostalgie, la pachet cu mult entuziasm și energie. Fie că ești în căutarea unei melodii care să deschidă petrecerea, să ridice lumea de pe scaune sau să încheie seara într-un mod unic, acest playlist oferă tot ce ai nevoie pentru a te bucura de prețioasele clipe ale verii.
Cu vara care se instalează pas cu pas, sezonul festivalurilor își intră în drepturi. Fie că ești fanul beat-urilor electronice, jazz-ului în aer liber sau cauți un weekend în care să te reconectezi cu muzica live, există opțiuni pentru toate gusturile.
Jazz in the Park – Cluj-Napoca (6 - 8 iunie)
Într-o notă captivantă, Jazz in the Park, ajuns la a 13-a ediție, propune o selecție rafinată de jazz clasic și contemporan. Pe scenă vor urca artiști celebri, precum Ibrahim Maalouf, cu trompeta sa inconfundabilă, Kokoroko, trupa londoneză de afrobeat care câștigă tot mai mult teren pe scena europeană, Biréli Lagrène, legendarul chitarist francez care aduce savoarea jazz-ului manouche, și Seun Kuti & Egypt 80, moștenitorii direcți ai spiritului afrobeat nigerian. Festivalul păstrează vibe-ul său caracteristic: iarbă verde, hamace, vin local și muzică de calitate.
Organizat într-un cadru de poveste, Rocanotherworld propune în acest an o selecție interesantă și diversă: trupa irlandeză Villagers, cu sound indiefolk cald și introspectiv, în timp ce Zdob și Zdub vor electriza audiența cu energia etno-rock balcanică. Lor li se alătură canadienii de la Bedouin Soundclash, dar și o selecție de trupe autohtone: Vița de Vie, The Mono Jacks, byron & Classix Quartet, Omul cu Șobolani, Partizan, E-an-na, The Kryptonite Sparks, Pinholes și mulți alții.
Flight Festival – Timișoara (20–22 iunie)
Flight Festival este un eveniment dedicat fuziunii dintre muzică, tehnologie și cultură urbană ce îmbină tradiția locului cu energia unor artiști din zona pop, rock, rap și electronică. Primul pe lista de performeri este Dennis Lloyd, cu soundul inconfundabil de indie și electro-pop, alături de Inna, care promite un show dance, trupa americană
AWOLNATION de rock alternativ cu accente cinematice, Black Sun Empire, Argatu, Basska, Killa Fonic și Puya. Flight Festival oferă mai mult decât concerte: tech talks, instalații interactive și zone dedicate artei digitale.
IntenCity – Craiova (26 - 29 iunie)
În doar câteva ediții, IntenCity a devenit una dintre cele mai populare manifestări muzicale din sudul României, care aduce o selecție de artiști mainstream, cu focus pe pop, dance, reggaeton și EDM. Capetele de afiș din acest an sunt J Balvin, G-Eazy și Tyga. Publicul se va bucura și de show-uri oferite de Timmy Trumpet, DJ-ul australian cunoscut pentru seturile explozive, și trupa americană Foster the People, care aduce o notă indie-pop în peisajul festivalului. Surpriza ediției este apariția lui Paris Hilton în rol de DJ. Cât despre artiștii locali, lista continuă cu B.U.G. Mafia, Guess Who, Nane și Damian Drăghici & Brothers.
În timp ce trupe legendare ale muzicii americane din anii ’70 se încăpățânează să rămână în topuri, lansând albume actuale, pline de muzicalitate, vervă și bucurie creatoare, artiștii momentului își extind zona influențelor muzicale și ne oferă materiale discografice proaspete și experimentale.
Formată în 1969, trupa americană de swamp rock s-ar putea să nu fie pe radarul multor melomani, însă originalitatea și creativitatea prezente pe albumul cu numărul 30 s-ar putea să surprindă multe urechi neobișnuite cu stilul formației. Strike Up The Band ne aduce un melanj între un funk updatat în stilul lui James Brown și pachete de suflători a la Chicago, fără însă a-și pierde prospețimea atât de necesară prezentului. Puternic înfipți în moștenirea muzicală americană, Little Feat nu-și pierd originile și ne oferă o porție de rock and roll cu influențe din sudul Statelor Unite, gata să fie ascultată fie acasă, fie pe autostradă, cu pletele-n vânt.
The Doobie Brothers Walk This Road
În anii ’70, The Doobie Brothers se aflau mai mereu în topurile americane, îmbinând muzica rock cu pop și soul. Dacă Long Train Runnin’ și Listen to the Music au reprezentat coloane sonore ale americanilor în contexte precum scandalul Watergate sau Războiul din Vietnam, Walk This Road nu mai pare atât de relevant în peisajul actual, mai ales că membrii trupei nu și-au schimbat atât de mult stilul. O nouă completare în playlist-urile de funk-rock ale adepților genurilor, albumul nu este atât de surprinzător, însă cu siguranță ne poartă înspre o lume de mult apusă, plină de ritm și dese schimbări politice și sociale.
Miley Cyrus
Something Beautiful
A trecut ceva timp de când Miley Cyrus juca rolul lui Hannah Montana, influențând adolescenți de pe întreg mapamondul. Totodată, a trecut ceva timp și de când controversele lui Miley făceau înconjurul tabloidelor. Albumul cu numărul 9 vorbește despre traumă și găsirea fericirii în momentele întunecate ale vieții, reprezentând un produs „vizual”, inspirat de influentul LP Pink Floyd, The Wall. Îmbrățișând estetica materialelor discografice conceptuale, Something Beautiful ne înfățișează o artistă experimentală, aflată mereu în căutarea propriei identități artistice, îmbinând sonorități de soul și jazz cu influențe ale rock-ului experimental și ale pop-ului psihedelic.
„Văd romantismul ca pe un spaţiu în care poţi fi aspiraţional”
Cunoscută şi apreciată pentru universul său poetic și armoniile Indie Folk, formația irlandeză Villagers va concerta pe 19 iunie în clubul bucureştean Expirat-Halele Carol, în turneul de promovare pentru cel de-al șaselea album de studio, That Golden Time, aşa că am profitat de prilej pentru un dialog cu fondatorul acesteia, cantautorinstrumentist-dramaturg CONOR O’BRIEN, câștigător al două prestigioase premii Ivor Novello pentru compozițiile sale, mai ales că în 2025 se împlinesc 20 de ani de la lansarea single-ului Never Seen/Say This, ce marchează debutul său în Pop culture, ca membru în influenta trupă de Avantgarde-Rock The Immediate, formată cu David Hedderman şi Peter Toomey în perioada în care studia la National College of Art and Design din Dublin. Conor O’Brien avea să mai trăiască apoi şi o altă aventură muzicală, urcând pentru un timp pe scenă alături de „Björk a Irlandei”, Cathy Davey, înainte de a-şi crea propriul proiect, Villagers, cu care a dobândit succesul încă de la primul LP, Becoming a Jackal, din 2010. Muzica lui Conor este greu de clasificat, pentru că are rădăcini formidabil de diverse, de la Nietzsche şi Ennio Morricone până la Joan Didion şi Marcus Aurelius, şi de aceea ni s-a părut interesant să exploram mai în profunzime modul în care se raportează, în general, la artă.
Conor, despre piesa care dă titlul ultimului vostru album, That Golden Time, spuneai că reflectă o temă ce te preocupă mult, romantism vs. realism.
Mai putem fi însă idealişti într-o realitate ce pare a nu ne mai aparţine?
Într-adevăr, cred că That Golden Time este o piesă aspiraţională într-o oarecare măsură, dar asta fiindcă am simțit niţel că înnebunesc în aceşti ultimi ani, ca mulți alții, cred eu, în tentativa de a înțelege efectul pe care îl are Internetul asupra creierului nostru, văzând oameni pe care îi iubeam și îi respectam odinioară care deveneau treptat mult mai simpliști în felul lor de a raţiona
tocmai din cauza asta... la fel ca mine, de fapt, pentru că am început să-mi dau seama că devin atras la rândul meu de anumite moduri de gândire determinate de algoritmi. Prin urmare, de aici a plecat melodia, însă refrenul său este „Who am I to say?”, așadar, ea conţine o anume lipsă de claritate morală ce rămâne îngropată acolo, în muzică. Personal, cred că ne aflăm într-un moment extrem în istoria lumii în ceea ce privește modul în care identitățile și ideile noastre sunt transformate în marfă. Este evident că totul a dus la acest punct, dacă ne uităm la istoria „capitalismului târziu”, la evoluţia acestui fenomen, dar, în clipa de faţă, cred că este important să conştientizăm că ni se vând aceste idei de identitate și ideologie ca și cum ar proveni din noi înșine, din sufletele noastre, din însăși ființa noastră, în timp ce, de fapt, noi suntem creaturi eminamente sociale, iar gândirea de grup este extrem de puternică. Iar acum, în era digitală, aceasta e mult mai insidioasă și, cred eu, mult mai bine mascată, adică este mult mai dificil să-ți dai seama când ai un gând propriu și când ai unul care ți-a fost programat. Pe scurt, cred că trăim într-o realitate foarte, foarte ciudată. Cât despre romantism, ei bine, acesta e un cuvânt mare, dar pentru mine înseamnă muzica și arta. Ăsta e un clișeu, dar este adevărat. Eu văd romantismul ca pe un spaţiu în care poți visa, poți scăpa pentru o clipă de constrângeri și structuri prefabricate și poți fi aspirațional în felul tău de a gândi. Pentru mine, asta e romantism. Mi-am petrecut primii 30 de ani din viață crezând că știu totul și că voi arăta lumii cum se fac lucrurile... așa am şi compus primele mele albume. Aveam un sentiment extrem de
tipul ‘Lumea ar fi mai bună dacă ar înțelege ceea ce înțeleg eu’, însă, în ultimii ani, mi-am schimbat complet această perspectivă și acum sunt constant uimit de oamenii și lucrurile din jurul meu. Cred cu adevărat că este important să păstrezi acest sentiment de uimire, mai ales în zilele noastre.
Deoarece ai adus vorba de primii tăi ani din viață, ai început să compui de la vârsta de 13 ani, dar când ai început să crezi cu adevărat în muzica ta, pentru că ai fi putut rămâne doar un interpret excelent de coveruri Kinks?
Am avut întotdeauna în mine această obsesie. Faptul că eram îndrăgostit de muzica de film a fost ceea ce, probabil, a declanșat totul, fiindcă ascultam cu nesaţ orice lucrare a lui John Williams sau Danny Elfman... după care, oarecum firesc, am ajuns la Ravel și Debussy, pentru ca, mai tâziu, să mă întorc şi mai mult în timp, până la Wagner. Întotdeauna m-am simțit complet pierdut în muzică şi, prin urmare, nu puteam să înțeleg - atunci când eram mai tânăr - de ce unii oameni preferau să joace fotbal sau descopereau o muzică ori un film și erau capabili să nu vorbească apoi despre acestea timp de săptămâni întregi. Pur şi simplu, nu înțelegeam de ce oamenii nu se fixau pe aceste lucruri, fiindcă eu eram complet obsedat de atâtea opere de artă și cultură, încât îmi acaparaseră viața. În cele din urmă, rezultatul firesc a fost să încerc să creez propria mea versiune artistică, să-mi exprim dragostea pentru această lume misterioasă a tonurilor, frecvențelor, ideilor și conceptelor. [...]
În 1995, Londra se scălda în britpop, trip-hop, drum and bass și techno, în timp ce tinerii se afișau în haine futuriste și punk. Cu un an înainte, Oasis dădeau peste cap așteptările publicului cu albumul Definitely Maybe, reprezentând o brutală trecere de la angoasa grungeului la optimismul influențat de Invazia Britanică a anilor ’60. Doi ani mai târziu, Marea Britanie avea să devină punctul de plecare al exploziei trupelor de fete, căci Wannabe, single-ul de debut Spice Girls, urma să schimbe din temelii felul în care muzica pop era compusă și împachetată maselor. Aflată la ani lumină distanță de previzibilitatea muzicilor de consum, Björk îmbină majoritatea influențelor scenei londoneze într-un material discografic surprinzător, care nu pare că își pierde din influență, ci din contră, se cațără din ce în ce mai sus pe listele celor mai bune albume din cea de-a doua jumătate a secolului XX.
Lansat pe 13 iunie 1995, Post împlinește 30 de ani, însă curajul artistei islandeze se potrivește perfect în contextul actual al cantautoarelor îndrăznețe care domină fară inhibiții muzica pop. În 2024, Chappell Roan, artista britanică ce se inspiră puternic din esteticile camp ale travestiților, a primit premiul Grammy pentru cel mai bun artist nou, în timp ce Billie Eilish încă influențează o generație întreagă de artiste dornice să își facă vocea auzită. Îndrăzneala noului val de vedete pop feminine se răsfrânge nu doar asupra propriei muzici, ci și asupra problemelor cu care se confruntă tinerii, în contextul multiplelor
instabilități politice și economice. Roan, Eilish, dar și Charlie XCX sunt artiste care și-au exprimat în mod deschis pozițiile liberale față de avort, feminism și preferințele politice, în timp ce sintagma brat summer, inspirată de albumul brat al lui Charlie XCX, a devenit o memă îmbrățișată și de campania prezidențială a Kamalei Harris. În opinia artistei, brat summer reprezintă o vară a obrăzniciilor, în care tinerii se lasă purtați de plăcere, distanțându-se de așteptările societății. Așadar, am putea spune că brat summer reprezintă o evoluție actuală a Summer of Love: vara anului 1967, considerată astăzi drept apogeul mișcării hippie în Statele Unite. Într-o societate ce redescoperă
eclectismul și curajul unor artiste inovatoare precum Joni Mitchell sau Kate Bush, pop-ul pare că redevine o armă împotriva cenzurii, în timp ce artiștii își caută voci proprii, distanțându-se de monopolul caselor de discuri.
Revenind la Björk, se pare că aceasta era cool înainte de explozia generației Z, căci Post are nevoie de multiple ascultări pentru a fi înțeles pe deplin. De la ritmurile industriale ale piesei Army of Me, până la aromele de musical prezente pe cântecul It’s Oh So Quiet (o preluare a piesei compuse de Betty Hutton în 1951), albumul este haotic, surprinzător și după câteva ascultări, destul de molipsitor. Structurile clasice ale muzicii pop se evaporă, tobele sunt înlocuite de drum machines și sintetizatoare, iar influențele muzicale londoneze sunt cât se poate de prezente. De fapt, Post devine un amestec original de The Progidy, Chemical Brothers, world music, swing, rock industrial,
Massive Attack și Kraftwerk, peste care Björk își varsă propriile livrări vocale bizare. La momentul lansării, Jim Farber de la Entertainment Weekly scria că Björk „creează standarde muzicale pentru epoca Internetului”, în timp ce The Chicago Tribune descria vocea acesteia drept „extraterestră”. Astăzi, Post se plasează în vârful multor liste ale celor mai bune albume ale anilor ’90, în timp ce revista Rolling Stone l-a plasat pe locul 376 în topul celor mai bune 500 de albume din istorie. Înconjurat de multiple voci creatoare originale, materialul discografic pare că prinde o nouă însemnătate în 2025, chit că în ultimii 30 de ani ne-am plimbat prin rock alternativ, un revival al muzicii punk și multiple schimbări ale pop-ului.
Luna trecută, cinematografele de pe mapamond (inclusiv cele din România) au difuzat Cornucopia, un film documentar ce prezintă un concert al artistei de pe Altice Arena din Lisabona. Combinând filmări live cu elementele vizuale prezentate pe ecrane în timpul conertului, Cornucopia ne-o prezintă pe Björk interpretând piese de pe albumele Utopia (2017), Vulnicura (2015) și Fossora (2022), într-un context artistic ce pare că pune din nou accent pe creativitatea muzicală a artistelor. Deși filmul nu prezintă interpretări live ale pieselor de pe Post, albumul rămâne o dovadă clară a curajului unei artiste ce a îmbinat cu brio arta sunetelor cu arta vizuală. Nu de alta, dar în timp ce videoclipul piesei Army of Me o prezintă într-o lume futuristă, stând pe un scaun de dentist și fiind operată de un cimpanzeu stomatolog, videoclipul ce însoțește It’s Oh So Quiet ne-o arată interpretând coregrafii pe ritmuri de swing, înconjurată de umbrele dansatoare și de atmosfera idilică a suburbiilor colorate. Nici că se putea un mai mare contrast, însă Post fix despre asta pare că vrea să ne vorbească: despre curaj, eclectism și viziune, într-o lume în care avem nevoie de creativitate, originalitate și asumare artistică.
ntr-o lume în care conformismul e deseori norma, Dominic Harrison, cunoscut ca YUNGBLUD, a ales să fie exact opusul: un artist care transformă nesiguranțele și frământările generației sale în melodii sincere și cu emoții profunde. De la începutul carierei, britanicul s-a poziționat ca vocea tinerilor care nu se simt auziți, construind o comunitate în care a fi „weird” e nu doar acceptat, ci încurajat.
Totul a început cu 21st Century Liability (2018), un debut plin de furie, vulnerabilitate și energie punk. Aici îl regăsim pe YUNGBLUD în ipostaza de cronicar al tuturor tensiunilor pe care le întâmpină majoritatea adolescenților, cu piese ca „Polygraph Eyes”, în care abordează teme grele precum consimțământul și abuzul, sau „I Love You, Will You Marry Me”, care îmbină satira socială cu sinceritatea tăioasă.
Underrated Youth” devine o melodie arhiascultată de cei care s-au simțit vreodată marginalizați, iar colaborarea cu Dan Reynolds (Imagine Dragons) pe „Original Me” arată clar că artistul își dorește să își păstreze autenticitatea indiferent de așteptările industriei.
Doi ani mai târziu, în plină pandemie, apare Weird! (2020) – un album care îmbrățișează schimbarea, ciudățenia
În 2019, YUNGBLUD lansează The Underrated Youth, un EP care, deși nu este un album complet, marchează o etapă importantă din cariera artistului. Piesa „Hope For The și fragilitatea. „cotton
candy” explorează sexualitatea fluidă, „god save me, but don’t drown me out” este o confesiune despre anxietate, iar „acting
like that” (cu Machine Gun Kelly) aduce un mix molipsitor de pop-punk în care tema principală este reprezentată de conflictele interioare. Cu acest album, YUNGBLUD atinge pentru prima dată locul 1 în UK Albums Chart.
În 2022, artistul lansează YUNGBLUD, albumul omonim care marchează o maturizare a stilului său muzical. Cu „The Funeral”, ne arată o latură vulnerabilă, abordând fără rezerve teme precum frica de moarte și acceptarea propriei instabilități, în timp ce „Tissues” transformă un sample al grupului muzical The Cure într-un refren pop perfect. Acest album este o dovadă a faptului că YUNGBLUD reușește să fie atât provocator, cât și profund, fără să-și piardă identitatea.
pe 20 iunie. Descris drept cel mai personal și ambițios album de până acum,
Iar acum, în 2025, artistul lansează IDOLS, personal IDOLS
introspectiv, dar la fel
promite o explorare a ideii de identitate și vulnerabilitate, iar primul single, „Lovesick Lullaby”, lansat în luna aprilie, are influențe britpop clasic, post punk revival și pop alternativ. Atmosfera melancolică, dar și vocea lui YUNGBLUD - care pare ușor nostalgică - din această piesă subliniază doar faptul că IDOLS reprezintă pentru artist un nou capitol creativ, mai de autentic cum ne-a obișnuit.
enrico Pieranunzi
Traveller's Ways
Să-l tot urmărești pe Enrico Pieranunzi, unul dintre cei mai buni pianiști italieni, care continuă să creeze medii ideale în care muzicalitatea ne canalizează emoțiile. O melodie pe care nu am mai auzit-o ne poate duce într-un
loc în care nu am mai fost. Încă de la primele note, „Traveller's Ways” ne face să simțim strania combinație dintre familiaritate și mirare. Pe acest minunat album, Pieranunzi, împreună cu Jasper Somsen și Gabriele Mirabassi ne fac să ne simțim ca acasă și, în același timp, ne
deschid drumuri neumblate. Toate piesele sunt despre călătorii, mai mult în plan mental, muzica ne stimulează imaginația, ne face legătura dintre cântat și umblat. Fără hartă, fără mult bagaj, tot ce iau cu ei este tehnica și emoția. Destinația o găsim ascultând, fără ambiția de a ajunge cât mai repede în punctul final. Tot ce vor este să pornească la drum și să admire cât mai multe priveliști. Iar noi mergem cu ei, bucuroși de fiecare notă atât de bine așezată. Și împărțim plăcerea de a descoperi locuri noi, spații, frecvențe și meandre melodice.
TEXT DE ŞTEFAN CHIRIŢESCU
GuRMAnD
HORIA GHIBUȚIU | Fajita wrap de casă Gustos, sănătos, hrănitor și, mai ales, făcut în bucătăria proprie.
Capitolul Eat & Drink este susținut de
Pe GuSTuL nOSTRu
COSMIN DRAGOMIR | Usturoi din țara lui Dracula de apărat americani de Halloween
Ce să NU faci la un târg de vin
Ah, târgurile de vin… acel paradis lichid unde aromele curg, paharele se închină, iar conversațiile se împletesc între note fructate și tente lemnoase. E o experiență minunată, dar ca orice loc cu reguli nescrise e bine să știi dinainte ce să nu faci. Nu pentru că ești „pedepsit”, ci pentru că vinul merită respectul nostru şi pentru că nimeni nu vrea să fie „povestea de groază” pe care o spun organizatorii la final. Hai să vedem, cu zâmbetul pe buze, ce ar fi bine să eviți.
1. Nu te da cu parfum (nici cu aftershave puternic, nici cu spray de corp la litru)
Vinul e despre miros la fel de mult cât e despre gust. Un nas bine antrenat poate detecta note de vanilie, piper verde, tabac sau caisă coaptă. Dar toate astea se duc pe apa Sâmbetei dacă vii „îmbrăcat” într-un nor de Chanel sau Axe. Fii discret. E ok să miroși „curat”, dar nu transforma standul în parfumerie.
2. Nu cere să ți se reumple paharul
La un târg de vin se face degustare, nu se bea „cu nesaț". Scopul nu e să pleci cu obrajii roșii și mersul legănat, ci să descoperi vinuri, crame, oameni pasionați. Cere o reumplere doar dacă ai o conversație serioasă cu producătorul sau cumperi vinul. Altfel, e de prost gust – la propriu și la figurat.
3. Nu te îmbăta
vezi dacă îți place cu adevărat. Un târg de vin nu e ca un bufet suedez la all-inclusive.
5. Nu comenta cu superioritate
Dacă știi ceva despre vin, bravo ție! Dar nu e nevoie să faci paradă. Nu corecta somelierul, nu râde de un cupaj care nu e pe gustul tău. Fiecare vin are un public – poate nu ești tu acela, și e perfect în regulă. Respectul e cheia.
6. Nu lăsa gura goală
Suntem între prieteni, deci putem spune lucrurilor pe nume: nimic nu strică atmosfera precum cineva care a uitat că e la un eveniment elegant. Bea apă între degustări, mănâncă ceva consistent înainte și nu te lăsa furat de val. Oamenii își vor aminti de zâmbetul tău și conversația bună, nu de cum ai dansat cu sticla-n mână la standul de rose.
4. Nu te grăbi de la un stand la altul
Degustarea e o experiență, nu un maraton. Ia-ți timp să înțelegi ce bei. Întreabă, ascultă povestea vinului,
Nu te duce flămând la un târg de vin. Mănâncă ceva înainte sau între degustări – mai ales dacă ești sensibil la alcool. În plus, mâncarea ajută la aprecierea vinului: unele arome ies mai bine în evidență în combinație cu brânzeturi, pâine sau mezeluri fine.
7. Nu uita să spui „Mulțumesc”!
Oamenii din spatele standurilor muncesc enorm – de la culegerea strugurilor până la etichetarea sticlelor. Un zâmbet, o întrebare sinceră și un „Mulțumesc!” spus din inimă valorează mult.
Târgurile de vin nu sunt doar despre licori în pahare, ci despre conexiuni, povești și gusturi care ne aduc împreună. Mai ales dacă suntem și politicoși.
Noroc!
Gustos, sănătos, hrănitor
și, mai ales, făcut în bucătăria proprie.
A, și fără pic de carne.
Azi articolele se scriu singure: la o simplă căutare digitală, ți se servește o tonă de informații, cu precizarea „rezumat generat de AI”. Dar gurmandul care vă scrie aici preferă autenticul, în detrimentul artificialului. Cum ce mănâncă e veritabil, concret, nu o hologramă, la fel îi e și scrierea: bazată pe o experiență vie, nesimulată. Iar dacă utilizează informații din surse digitale, le trece prin propriul filtru jurnalistic. Verificare încrucișată, confruntarea surselor, fler în detectarea versiunilor înflorite din tastatură, un băgăjel socio-cultural de bune practici culinare burdușit cu arta de a-și bucura simțurile - gustul, mirosul, dar și văzul - cu ceva ce depășește simpla umplere a mațului. Discernământ și onestitate.
Prin urmare, în loc de o recenzie a curcanului copt și umplut, servit cu garnitură de mazăre caramelizată - cum voiam, înainte să trec pe la un local căutat și lăudat din Centrul Vechi, dar experiența, servirea, ambianța și gustul nu m-au dat pe spate - vă prezint ceva preparat în bucătăria mea, în tigaia mea, cu ingrediente procurate de mine și cu o probă a verității, farfuria în care a fost montat produsul înainte de a fi înfulecat cu poftă, fotografiată de mine. Rețeta se cheamă Fajita wrap și e dintr-un program nutrițional riguros. Conține o lipie integrală + legume la tigaie (fâșii de ardei gras colorat, ceapă roșie, 5-6 ciuperci champignon) + ardei iute opțional + 1/2 avocado felii + zeamă limetă + o lingură iaurt grecesc. Deduceți, din descriere - precum și din imagine, se văd numai fajitas (fâșii) de legume - că e o fajita vegetariană, un derivat al variantei orginale texano-mexicane, însă nu mai puțin savuroasă.
TEXT DE HORIA GHIBUȚIU
Câteva ponturi personale: am făcut două porții, ceea ce înseamnă o multiplicare ochiometrică a cantităților, dar și două iaurturi mici în loc de câte o linguriță; am folosit ardei gras roșu ca focul, dar și unul prelung, galben, iar în loc de ardei iute, am apelat la o râșniță chili cu sare de mare; am utilizat un avocado din Peru, e mai scump decât ceilalți din comerț, însă e mereu ca untul, savuros, se desprinde ușor și de coajă, și de sâmbure; am tras la tigaie în puțin ulei legumele, doar lipia a fost făcută la grătar; am apelat la ceapă roșie nouă, adică recoltată recent, se pretează mai bine la ideea de a fi tăiată în fâșii, îmi place să o țin pe balcon într-un coș tradițional, spre deosebire de ceapa roșie clasică ținută într-o lădiță în cămară, fiindcă a fost o răcorică prielnică în perioada în care am scris articolul. Cât despre originea fajitei, deosebirea de taco, proteinele, carbohidrații, zaharurile, grăsimile, fibrele conținute - pentru toate astea există Internet, prieteni, căutați-le și singuri. Să aveți șervețele pe masă, că din bunătatea asta curge și pe bărbie, și-n farfurie!
Poate ai luat o pauză de la burgeri, pizza, coaste sau alte preparate grele și gătite și –
la fel ca noi – ești în căutarea unei salate care să fie nu doar ușoară, ci și gustoasă, proaspătă și hrănitoare. Așadar, selecția de față e dedicată locurilor din România unde găsești salate care respectă toate cele trei criterii.
București Simbio
Negustori 26 0756.746.246
La Simbio, bistro-ul cochet cu aer boem și preparate simple, dar atent gândite, există o salată devenită deja clasică în rândul clienților fideli: antricot de vită, ardei copt, salată verde, paste de orez, caju și un dressing aromat cu ghimbir, sos de soia și semințe de susan. O combinație perfect echilibrată între prospețime, savoare și consistență.
Brașov Prato
Michael Weiss 11 0720.444.422
Prato este unul dintre restaurantele de top din
Brașov, cunoscut pentru calitatea impecabilă a ingredientelor și pentru meniul său cosmopolit. Salatele de aici nu sunt doar o opțiune sănătoasă, ci și unele dintre cele mai sățioase și gustoase preparate din meniu – demne de un fel principal în toată regula.
Cluj Samsara
Cardinal Iuliu Hossu 3 0799.073.073
Cu un decor zen și un meniu care onorează filosofia plantbased, Samsara Foodhouse e locul ideal din Cluj pentru cei care caută o salată creativă și memorabilă. Fie că ești vegan, vegetarian sau doar curios, aici găsești unele dintre cele mai rafinate combinații de ingrediente locale și exotice, într-un setting de fine dining.
www.zilesinopti.ro
Timișoara Vinto
Florimund Mercy 4
0770.670.409
Vinto e mai mult decât un wine bar – este un loc care aduce pe masă reinterpretări moderne ale bucătăriei europene, cu ingrediente de sezon și multă grijă pentru detaliu. În meniul lor rotativ, găsești și salate generoase, concepute pentru a fi savurate în companie, în stilul gastro-sharing.
Iași Cuib
Gavriil Musicescu 14
0743.604.229
CUIB este un spațiu comunitar și sustenabil care promovează mâncarea locală, sănătoasă și prietenoasă cu mediul. Salatele de aici sunt creative și adaptate sezonului –ca exemplu, o combinație cu leurdă, ciuperci trase la tigaie, ou fiert și chiar panseluțe comestibile. Poate nu o găsești zilnic, dar tocmai asta face locul special: surprizele din meniu.
Unirii 25 0770.431.742
Dacă vrei un brunch sănătos și plin de culoare, PlantEat /it/ este locul care îmbină creativitatea cu prospețimea. Meniul e construit în jurul ingredientelor naturale și opțiunilor vegane, iar salatele sunt atât de inspirat compuse încât simți că mănânci artă.
Rețete de vară
Iunie ne va trezi cheful de vacanţă, iar dorul de plajă şi valurile mării va pune în curând stăpânire pe gândurile noastre. Sergiana se pregăteşte să vă primească la Neptun, unde cu fiecare zi care trece, Calul Bălan redevine locul care v-a oferit, în anii trecuţi, zile, ore, clipe de neuitat. Şi acest sezon vacanţele la Neptun vor avea gust de Bunătăţuri şi parfum de Vinuri de Soi. Nu putea fi altfel de vreme ce Sergiana e gazdă şi stăpâna bucătăriei, iar meşteri podgoreni vor aduce Vinurile Verii la întâlnirile de la Calul Bălan.
Dacă sunteţi curioşi ce vă va propune bucătăria, mai întâi trebuie să aflaţi că vom porni de la ce v-a plăcut în cele trei sezoane pe care le-am petrecut împreună. Aşadar, bucătăria autohtonă tradiţională conduce în top, însă apar şi reţete contemporane, curajoase, unele chiar uşor exotice.
De altfel, Cătălin Lazăr, executive chef Sergiana Horeca, a rămas consecvent declaraţiei pe care o făcea în primul sezon de Calul Bălan, atunci când spunea despre meniu că „ ... este o selecţie în care, cei care ne cunosc restaurantele din Braşov, vor găsi repere ale bucătăriilor de la Stâna Turistică, Sergiana şi Casa Tudor, iar acestea vor fi completate de reţete delicioase din diverse bucătării europene”. El sublinia că ”... ne propunem să menţinem un echilibru între cele două curente culinare, respectându-ne cartea de vizită şi urmărind întotdeuna reacţia oaspeţilor noştri”.
Ar fi nedrept să nu reamintim printre tentaţiile de la Calul Bălan, întâlnirile cu Vinurile Verii. Asta pentru că ştim cât de mult aţi apreciat, de fiecare dată, aceste prezentări de vinuri organizate cu podgorii autohtone dintre cele mai reprezentative.
Aşa se face că Pieptul de Curcan cu Sos de Mango e în primul pluton al preferinţelor voastre, alături de Muşchiuleţul Împănat, Pomana Porcului, Bibanul pe Plită, Mititei şi Tochitură! Dar 2024 a adus în meniu preparate care v-au reţinut atenţia şi pe care le-aţi apreciat. Vorbim de Fălcuţa de Vită în Sos de Ciuperci şi Arrosticini de Miel, delicioasele frigărui cu certificat de naştere în Abruzzo, marinate cu cimbrişor, lămâie, usturoi şi ulei de măsline. Peste toate, alături formula de dressing cu busuioc şi mentă aşează o neaşteptată notă de prospeţime. Nu o luaţi ca o certitudine, echipa din bucătărie mai lucrează la meniu, dar sunt şanse mari să vă reîntâlniţi cu aceste două preparate.
Bunătăţurile şi Vinurile Verii sunt invitaţii greu de refuzat, iar dacă adăugăm şi nopţile care vă apropie de stele, Calul Bălan e locul pentru Vacanţe de Poveste.
Ce mâncăm și ce bem în 2025 nu mai este doar despre gust, ci despre cum ne simțim, cum ne raportăm la mediu, dar și la propriul corp. De la ingrediente premium și gusturi internaționale, până la tehnologii care ne oferă meniuri personalizate și rețete la comandă, iată care sunt cele mai relevante direcții care conturează noile trenduri culinare din 2025.
Una dintre cele mai vizibile schimbări este atenția crescută pentru calitatea ingredientelor. În calitate de consumatori, suntem mai exigenți ca niciodată. Vrem să știm exact ce conține produsul din farfurie, de unde vine și cât de benefic este pentru organism. Producătorii răspund acestei cerințe cu produse curate, din surse verificate, din ce în ce mai aproape de conceptul de „clean label”: fără aditivi inutili, cu ingrediente naturale și nutritive. Chiar și produsele de zi cu zi, precum pâinea sau laptele, răspund acestui standard de „etichetă curată”.
În același timp, conceptul de nutriție personalizată devine o prioritate. Mâncarea se transformă într-un aliat în menținerea sănătății, adaptată stilului de viață, vârstei și nevoilor specifice ale fiecăruia. Produsele care susțin digestia, imunitatea, echilibrul hormonal
sau starea de spirit se diversifică și devin tot mai accesibile, iar tehnologia vine în sprijinul acestui trend: aplicațiile care oferă recomandări alimentare personalizate sau meniuri în funcție de starea de sănătate devenind tot mai populare.
Pe de altă parte, dorința de a explora experimenta continuă să crească. Gusturile (ne)obișnuite sunt în trend: combinații inedite, formate hibride, reinterpretări ale unor rețete clasice. Fie că e vorba despre deserturi care combină dulcele cu picantul sau despre supe infuzate cu arome asiatice rare, experiența pe care o oferă anumite combinații atipice rămâne un trend adoptat mai ales de generațiile tinere.
Anul acesta, sănătatea digestivă pare să fie un lucru important în ceea ce privește alegerile alimentare. Produsele cu probiotice, fibre, fermenți naturali sau plante digestive sunt din ce în ce mai căutate. Kimchi, miso, tempeh sau
ce în ce mai căutate. Kimchi, miso, tempeh sau
kombucha nu mai sunt produse de nișă, ci alegeri obișnuite în meniul nostru. Ele nu doar diversifică gustul, ci aduc beneficii reale pentru microbiomul intestinal și sistemul imunitar.
Tot mai prezentă în farfuriile noastre este și influența globală. Sichuanul chinezesc, masala indiană, grătarul coreean sau rafinamentul japonez își pun amprenta nu doar în restaurantele de specialitate, ci și în mâncarea de acasă. În acest peisaj, alimentele funcționale câștigă teren. Ingrediente precum ciupercile reishi, cordyceps sau ashwagandha sunt integrate în produse care promit mai mult decât sațietate –oferă energie, reduc stresul, susțin concentrarea sau echilibrul hormonal. Este o abordare holistică a nutriției, în care mâncarea devine aliatul nostru pentru o viață mai echilibrată.
Cine ar fi crezut că băuturile fără alcool sunt un alt subiect în ascensiune?
Oamenii nu mai aleg exclusiv între alcool, apă sau suc. Există un întreg univers de mocktail-uri, băuturi care susțin relaxarea sau energia, toate fără efectele secundare ale alcoolului. Această schimbare vine în special din partea Generației Z, mai conștientă și mai atentă la sănătate și control.
Sustenabilitatea nu mai e doar un cuvânt la modă – e un criteriu decisiv de alegere. Felul în care ceea ce mâncăm afectează planeta devine un criteriu decisiv în momentul în care alegem să cumpărăm sau să comandăm ceva. Ambalajele reciclabile, inițiativele anti-risipă sau trasabilitatea
ci așteptate în 2025. Brandurile care integrează aceste practici în mod transparent câștigă loialitatea celor mai mulți dintre noi.
ingredientelor sunt nu doar apreciate,
Tehnologia redefinește și modul în care comandăm sau experimentăm anumite preparate. De la meniuri digitale interactive, până la aplicații care îți propun ce să gătești în funcție de starea de spirit sau preferințele anterioare, personalizarea gastronomiei atinge un nou nivel. Inteligența artificială intră și în bucătărie, ajutând la crearea unor rețete complet personalizate, bazate exclusiv pe ce există în frigiderele noastre la momentul respectiv Să nu uităm că rețelele sociale continuă să influențeze gastronomia contemporană.
completă a personalizate, bazate exclusiv pe ce există în frigiderele noastre la momentul respectiv de în strâns
TikTok în special dictează trenduri rapide – de la rețete virale de mic dejun, până la băuturi care ajung în marile lanțuri doar pentru că au strâns milioane de vizualizări.
Fie
Fie că e fermentat, fără alcool sau gătit după un algoritm, ceea ce mâncăm în 2025 face parte dintr-o schimbare în care fiecare alegere alimentară contează și are un impact asupra sănătății noastre de zi cu zi.
sănătății noastre de zi cu zi.
Nici Nadia, nici Hagi şi nici
România a încercat să însăileze strategii turistice vampirești, de la Dracula Park în 2001, propus de fostul ministru Dan-Matei Agathon, la petrecerea „de pomină” de la castelul Bran unde a fost invitat Anthony Bourdain. Spun „de pomină”, pentru că celebrul om de televiziune a plecat înspăimântat – și nu de vampiri, ci de kitsch.
Ilie Năstase nu sunt atât de cunoscuți precum contele Dracula, personajul imaginat de scriitorul irlandez Bram Stoker la finalul secolului al XIX-lea, confundat adesea cu Vlad Țepeș, dar asociat cu Transilvania. câțiva ani, KFC România a exportat și implementat
Sau țuici, pălinci și alte distilate
În 2025, Dracula e mai degrabă prezent pe magneți și gablonțuri tematice, făcuți în mare parte în China și vânduți pe la tarabele cu suveniruri de prin stațiuni și aeroporturi. Există și multe etichete de vinuri ce-i poartă numele: Dominion Dracula, Principe Dracula, Legend of Dracula, Legendary Dracula, Castellum Dracula, Nobilis Dracula ori, simplu, Dracula. Sau țuici, pălinci și alte distilate cu nume la subiect: Potion of Dracula, Legendary Dracula, Power of Dracula, Spirit of Dracula, Folklore Dracula. Și câțiva producători de bere au mizat pe acest brand, iar pe masa actualui Rege Charles a ajuns Deliciul lui Dracula, o dulceață cu prune și usturoi. Există un jeleu Trolli – Dracula, ciocolată și derivate numite Transylvania – Dracula welcomes you.
cu grijă, cât să încapă în rucsacul generos al livratorului: pizza Dracula, burger Dracula, steak Dracula, ba chiar și midii Anti Dracula, care pentru 64 de lei porția probabil conțin din plin usturoi cultivat de moroi și curățat de Sfarmă-Piatră. Există și cel puțin patru cărți de rețete care au Dracula în titlu.
usturoi
Lista continuă cu restaurante, hoteluri, pensiuni și altfel de locante, dintre care unele au dat, între timp, faliment. Dacă nu ajungi la restaurant, Dracula vine acasă, împachetat
restaurante din zece țări europene, plus SUA
Din păcate, nu există niciun brand de usturoi corelat cu legenda contelui vampir. Niciun fel de usturoi din Țara Vampirilor nu păzește americanii de strigoii de Halloween. Și poate că produsul ar funcționa, ținând cont că, în urmă cu câțiva ani, KFC România a exportat și implementat cu succes, în săptămâna de dinainte de Halloween, sosul Glenn (care se făcea doar la noi), în câteva restaurante din zece țări europene, plus SUA și Canada.
Ca individ care a vândut chestii pe Amazon spun că nu e chiar greu să te listezi acolo. Normal, implică niște costuri, niște know-how, niște stocuri și bugete de promovare. Poate asta e șansa producătorilor din Copălău să dea lovitura, dar asta ar înseamna să se asocieze și să nu se certe foarte repede, ceea ce, conform statisticilor neaoșe, e aproape imposibil.
O sorbire lentă și strașnică din ginul nostru cel de toate zilele, turnat din belșug în cultura pop
Așa cum v-am obișnuit în această rubrică lunară, și în iunie mă voi referi la ceva de băut și de sărbătorit la nivel mondial, de pe o hartă fluidă aducătoare de satisfacții și reverii. Pe 13 iunie celebrăm global ginul. Hai să ne amintim an de an și de ceva drăguț, nu doar de o zi socotită îndeobște cu ghinion, chit că în 1990, pentru protestatarii din Piața Universității, printre care m-am numărat, chiar a fost cu ghinion (așazișii muncitori aduși de la IMGB mi-au sfâșiat cămașa adusă de tata din Hawaii; și erau rașcă de treji, prieteni, nu de la exces de alcool li se întunecaseră mințile).
Ziua ginului a venit pe lume pe cale naturală, organică, așa cum zice jurnalistul Tony Sachs de la HuffPost: „13 iunie se întâmplă să fie și Ziua Mondială a Ginului. Iar Ziua Mondială a Ginului este diferită. Nu a fost inventată de departamentul de marketing de la Beefeater sau ceva de genul ăsta. A fost ideea unui blogger pasionat de gin, pe nume Neil, cunoscut și sub numele de Yet Another Gin, iar în prezent este condusă de un alt blogger, Gin Monkey UK. Oamenii au aflat despre el prin intermediul barurilor participante, nu prin reclame și spoturi publicitare. A evoluat organic, de la oamenii potriviți și prin canalele potrivite, și de aceea merită sărbătorit”.
alcoolul poate produce frumoase amintiri, nu pasaje albe de memorie - că am preamărit în această rubrică ginul din serialul „Peaky Blinders”, produs de fictiva Shelby Company Limited, un SRL comercializând un „gin distilat pentru eradicarea aparent incurabilei tristeți”. Alte exemple din cultura pop stropită cu gin: încep cu cea mai faimoasă replică, din „Casablanca”, despre „gin joints”, adică taverne, baruri: „dintre toate barurile din toate orașele din toată lumea, ea intră în al meu”; continui cu un gin martini din „Marele Gatsby”, ca să ne sune în urechi Jazz Age; zăbovesc la un pahar ca în „Micul dejun la Tiffany”, o rețetă simplă și aducătoare de satisfacție - o jumătate vodcă, o jumătate gin, evident, fără vermut. În materie de muzică, să ascultăm piesa „Gin & Juice” a lui Snoop Dogg. Versul „Sipping on gin and juice” e partenerul ideal la orice ieșire în care sorbirea e stil de viață. Plecăm urechea la „Sloe Gin” a lui Joe Bonamassa, o licoare roșiatică în care s-au încurcat cu ginul fructe negre, verișoare cu prunele. În fine, dar deloc în ultimul rând, căci cel mai bun rând e următorul rând, s-o dăm pe glam rock, ca să intrăm în atmosfera de „party party” cu îndrăgitul ansamblu vocalinstrumental KISS, de la care ne vine îmbietorul refren „Cold Gin”, un pleonasm adorabil.
Poate mai știți - consumat responsabil,
Cheers!
Eprima lună de vară și deja poți experimenta farmecul unic al serilor de vară pe aceste terase încântătoare din România. În cele ce urmează am făcut o listă cu șase grădini de vară unde să-ți dorești să-ți petreci o zi întreagă și poate și o noapte.
București
J’ai Bistrot
Calea Griviței 55 0790.229.922
Dacă vrei să trăiești cu impresia că ai lucrat pentru o zi din Vama Veche, dar fără să părăsești Bucureștiul, atunci dă o fugă la J’ai Bistrot pe terasă. Mai ales că pentru pauza de masă nu trebuie să pleci nicăieri, pentru că meniurile de aici sunt și foarte bune și foarte avantajoase.
Millenium Pub & Café
Str. Negoiu nr. 14 0268.412.363
Grădina de vară de la Millenium Pub & Café e
genul de loc unde simți că te-ai strecurat, fără să știi cum, într-o poveste bună. Multă verdeață, intimitate cât trebuie, un vibe care-ți șoptește să mai comanzi un pahar și să lași telefonul jos. E genul de grădină care ar fi putut apărea într-un roman de vară, dar iat-o aici, în realitate.
Cluj
Enigma
Iuliu Maniu 12
0752.104.642
Enigma nu-i doar un bar – e o grădină ascunsă în mijlocul Clujului, unde realitatea urbană se estompează în culori calde, vegetație deasă și un soundtrack relaxat de pahare ciocnite și conversații. Terasa e generoasă, socială, mereu cu un vibe plin de viață.
Timișoara Naru
Matei Corvin 3
0740.669.985
La Naru, legenda spune că cea mai frumoasă terasă din centrul orașului nu se vede, ci se simte. Asta poate pentru că mesele sunt ascunse sub coroana regală a unui cireș bătrân, într-o grădină de vară răcoroasă. Ești la două minute de Piața Unirii, dar parcă și la două secole distanță de zgomotul orașului.
Beer Zone
Alexandru Lăpușneanu 16
0761.239.673
Pentru bere bună în Iași, Beer Zone este cu siguranță locul în care trebuie să mergi. Aici au peste 200 de sortimente de bere și 24 de beri la draught. De asemenea, la Beer Zone găsești și o terasă generoasă și frumoasă odată cu instalarea verii.
Mircea cel Bătrân 129 0736.077.136
Botanica este unul dintre cele mai frumoase locuri din Constanța: o florărie / cafenea / cocktail bar / terasă. Ești doar la 11 minute de mers pe jos de plajă și e cu siguranță locul ideal pentru a-ți bea cafeaua cu prietenii într-o zi de vară, înainte de o plimbare pe faleză.
D„Sufletul unei călătorii este libertatea, perfecțiunea visului.”
– William Hazlitt
acă nu v-ați ales încă destinația ideală pentru concediul de vară de anul acesta, lăsați-vă imaginația să zboare în jurul lumii cu ajutorul cocktailurilor. Fiecare pahar poate deveni o invitație spre peisaje mult visate, culturi aparte și amintiri de neuitat. Arome tropicale, culori vibrante și rețete celebre vă pot inspira nu doar pentru o seară relaxantă, ci poate chiar pentru următoarea aventură. Descoperiți mai jos cinci cocktailuri desăvârșite, care vă vor purta, gust cu gust, prin cele mai dorite continente și țări ale Pământului.
Aceasta nu este doar o băutură, ci o călătorie senzorială care te poartă gustativ și vizual pe străzile vibrante din Seul, orașul luminilor de neon și al aromelor urbane. La baza acestui mix stă soju, distilat tradițional coreean, combinat cu Yakult, băutura probiotică ce adaugă o notă dulce-acrișoară și o prospețime inconfundabilă. Gheața fină completează senzația de lejeritate, iar gustul dulcelemnos, cu un strop de aciditate, vă invită să vă relaxați și să vă bucurați de energia unui oraș care nu doarme niciodată. Ideal pentru serile călduroase, când vibe-ul străzii și atmosfera prietenoasă vă îndeamnă să explorați fiecare colț și să vă pierdeți în ritmul unei nopți coreene adevărate.
Dawa este mai mult decât un cocktail – e o celebrare a spiritului kenyan. Combinația fresh de vodka, lime și miere creează o băutură armonioasă, ce surprinde simplitatea și energia vie a Africii. Folosit cu măiestrie alături de un dawa stick, acest alcool devine un simbol al destinderii după o zi plină de aventuri în sălbăticie. Imaginați-vă cum vă bucurați de fiecare înghițitură pe o terasă cu vedere spre savana întinsă, în timp ce soarele apune în spatele acelor câmpii nesfârșite. Dawa sigur vă va aduce gustul autentic al Africii direct în paharele voastre.
Chilcano e băutura care vă răcorește cu stil, fără să vă complice prea mult. Pisco-ul peruan se combină cu lime-ul acrișor, ginger ale-ul spumos și o notă subtilă de bitter care îi adaugă acel plus de aromă. Este un cocktail simplu la aspect, dar răcoritor și super potrivit pentru zilele fierbinți când vreți să simțiți prospețimea coastei peruane. Fiecare sorbitură vă va purta pe plajele însorite din Lima, cu sunetul liniștitor al valurilor și briza mării care vă va face să uitați de grijile cotidiene. Colorat, light și revigorant – exact de ce aveți nevoie pentru o pauză de vară, oriunde v-ați afla.
( noua Zeelandă ) Jungle Bird e esența aventurii tropicale din inima Oceaniei, un cocktail care îmbină romul negru cu sucul proaspăt de ananas, lime-ul acrișor și o notă subtilă de bitter din Campari. Gustul său special din amestecul dulce-amar vă va purta direct pe plajele însorite ale insulelor Pacificului, unde palmierii dansează jucăuș în adierea caldă a vântului și valurile se sparg lin de țărm. Savurați-l într-un bar cu vedere spre ocean, la umbra vegetației luxuriante și lăsați-vă purtați de atmosfera chill și exotică a regiunii.
Lemon Myrtle Gin Fizz e considerat parfumul Australiei învăluit într-un cocktail – ginul infuzat cu aroma vibrantă a plantei lemon myrtle se întâlnește cu lime-ul acrișor și spuma delicată a apei tonice, iar gheața aduce un strop de finețe. Fiecare sorbitură vă va transpune într-o după-amiază liniștită în grădinile botanice din Sydney, unde lumina soarelui joacă printre frunze, iar aerul dulce și citric vă va învălui ca o adiere blândă. O băutură ca o după-amiază petrecută în doi, sub soarele blând al Australiei – proaspăt, parfumat și memorabil.
Dincolo de aceste cocktailuri care poartă aromele lumii, vă așteaptă și alte elixire de vară: Mai Tai, cel cu parfum de insule îndepărtate, Caipirinha – gustul vibrant al Braziliei, Painkiller, cocktail care aduce briza Caraibelor, Blue Lagoon, cu ale sale nuanțe azurii ca marea, și Dark ’n’ Stormy, un dans al aromelor în furtuna tropicală. Fiecare pahar spune o poveste şi se constituie într-o invitație la a evada cu sufletul către locuri unde soarele nu apune niciodată.
Karpaten susține capitolul LIFESTYLE din Zile și Nopți.
karpaten.ro
DeSIGn
VERONICA TĂRCATU: Între arhitectură și bijuterie: sculptură purtabilă în Grădina Botanică
Capitolul Lifestyle este susținut de FASHIOn
BEST OF „SUMMER GALA” 2025Evenimentele emblematice de modă ale unui sezon
Lifestyle-ul şi moda sunt influenţate esenţial de marile evenimente din viaţa „Cetății”.
Dispariţia Papei Francisc şi instalarea Papei Leon al XIV-lea introduc noi parametri de moralitate, spiritualitate şi emoţie colectivă în societate. La fel cum alegerea atât de dramatică, după şapte luni de frământări, a unui nou Preşedinte, demonstrează, prin opţiunea la vot a majorităţii, forţa societăţii civile și introduce un parametru de speranţă şi normalitate în tot ceea ce gravitează în jurul unor asemenea borne fundamentale. Dacă la acestea adăugăm şi influenţele majore ale unor repere globale de stil şi valoare creativă certă, reprezentate prin recentele Met Gala şi red carpet-ul Cannes Film Festival, avem o radiografie a cadrului la care se va raporta tot ceea ce urmează să se petreacă în Fashion în următoarea perioadă de timp.
Iunie înseamnă poarta stilistică şi creativă spre vacanţă, prin colecţiile numeroase şi expresive de cruise, totul în preambulul celor de couture din iulie, de la Paris.
La noi, aceste valenţe creative or să se regăsească într-o sumedenie de evenimente tematice, iar seria demarează în sala Atelier a Complexului CARO din Bucureşti cu un experimental şi cuprinzător laudatio dedicat marelui designer belgian retras de curând din lumea modei, după colecţia sa cu numărul 150, sub tema: „150 de poveşti ale lui DRIES VAN NOTEN”. Muzica va fi originală, exclusiv drums, în spiritul universului marelui creator.
Va urma SUMMER GALA 2025, show-ul tradiţional al fiecărei veri, în marele amfiteatru Veranda, unde se vor regăsi cele mai numeroase
colecţii de cruise din România. Întotdeauna, seara de „vacanţă prin fashion” reprezentată de SUMMER GALA a constituit un reper esenţial pentru tot restul sezonului estival, extins şi anul acesta până spre jumătatea lunii septembrie. Chiar înainte de finalul perioadei de show-uri, va avea loc un eveniment devenit la rândul său tradiţional, „Pool Fashion Cool Show”, la aceeaşi Diamond Pool, unde vara este dusă la limită, colecţiile despărţindu-se de tot ceea ce nu e necesar, estetic şi funcţional, pentru o călătorie stilistică la mare sau la... piscine de vis, de fiecare dată rezultând o seară cu totul specială. Astfel, luna iunie îşi cucereşte un loc distinct în calendarul de lifestyle şi modă al ţării şi al creaţiei vestimentare specifice evadării care marchează optimist această perioadă.
Ești în căutarea unei vacanțe de vară perfectă, cu soare, plaje superbe și prețuri prietenoase? Hurghada, Egipt, este alegerea ideală! Situată pe malul Mării Roșii, această stațiune oferă tot ce ai nevoie pentru o escapadă de neuitat: ape turcoaz, hoteluri all inclusive pentru toate buzunarele și o mulțime de activități – de la snorkeling și scufundări printre recife de corali, până la plimbări cu barca sau safari în deșert. Și partea cea mai bună? E mai aproape decât crezi, Karpaten Turism organizând zboruri charter din nouă orașe din România, iar pachetele de vacanță sunt mai accesibile decât în multe alte destinații exotice. Hai în Hurghada – aici începe vara ta de vis!
În cadrul acestui articol îți vom prezenta câteva motive pentru care să alegi Hurghada pentru următoarea ta vacanță. Fie că mergi alături de familie, fie că preferi o vacanță cu prietenii sau doar cu persoana iubită, Hurghada oferă numeroase activități și opțiuni de cazare, ideale pentru tine. Haide să descoperim împreună de ce să vizitezi Hurghada!
www.karpaten.ro
Zâmbete, joacă și soare – Hurghada, paradisul familiilor cu copii
Hurghada este alegerea excelentă pentru familiile cu copii. Multe resorturi sunt gândite special pentru cei mici, cu piscine dedicate, tobogane, mini cluburi și programe de divertisment care îi țin ocupați în timp ce părinții se relaxează. Plajele sunt late, cu nisip fin și intrare lină în mare, perfecte pentru joacă în siguranță. În plus, activitățile sunt adaptate și pentru copii – de la plimbări cu barca cu fund de sticlă, unde pot vedea pești colorați și corali, până la acvariul din oraș, care oferă o experiență educativă și distractivă. Restaurantele oferă meniuri variate, inclusiv opțiuni potrivite pentru cei mai mofturoși dintre cei mici.
Plajă, aventură, distracție – totul e mai fun cu prietenii în Hurghada În Hurghada, fiecare zi petrecută cu prietenii se transformă într-o poveste memorabilă. Diminețile încep leneș, pe șezlong, cu o cafea și sunetul valurilor în fundal, iar pe măsură ce soarele urcă pe cer, distracția prinde viteză: sporturi de apă, plimbări cu barca, scufundări în recife colorate sau plimbări cu ATV-urile prin deșert. Iar seara? E pentru muzică, dans și cocktailuri pe plajă. Fie că alegeți un resort all inclusive cu tot confortul sau explorați orașul și viața de noapte locală, Hurghada are tot ce trebuie pentru o vacanță între prieteni: vibe bun, experiențe unice și prețuri care nu vă dau bugetul peste cap.
Escapadă romantică în Hurghada – doar voi doi și marea
Cuplurile care doresc o escapadă romantică vor găsi în Hurghada un loc plin de liniște, frumusețe
foto: karpaten.ro
și intimitate. Aici puteți evada din cotidian și să vă bucurați de momente doar pentru voi. Alegeți un resort adults only cu servicii premium, piscine infinity și spa-uri cu vedere la mare. Petreceți diminețile lenevind pe plajă, după-amiezile descoperind recifuri spectaculoase sau explorând deșertul în doi, iar serile – sub cerul plin de stele, cu o cină romantică pe malul apei. În Hurghada, vacanțele nu se măsoară în zile, ci în amintiri, iar cele mai frumoase se scriu în doi.
Tu unde pleci în vacanță?
Pentru a-ți face vacanța și mai ușor de planificat, Karpaten Turism îți oferă zboruri charter din 9 orașe din România: București, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași, Sibiu, Brașov, Craiova, Baia Mare și Oradea. Astfel, ajungi rapid și comod în Hurghada, fără bătăi de cap cu escale sau schimburi de zboruri. Pachetele de 7 nopți, care pornesc de la 379 euro/persoană, includ tot ce îți trebuie pentru o vacanță relaxantă: cazare în resorturi de top cu regimul de masă ales, transferuri locale și asistență turistică în limba română. Fie că te bucuri de o vacanță alături de cei mici, cu prietenii sau într-o escapadă romantică, Karpaten Turism îți garantează o experiență de neuitat la Marea Roșie, fără griji și cu un raport excelent calitate-preț.
Vara bate la ușă, așa că nu mai sta pe gânduri – rezervă-ți locul sub soarele din Hurghada și pregătește-te pentru cele mai frumoase zile din an!
Renumita parfumieră Catherine LaskineBalandina s-a inspirat pentru casa pe care a fondat-o, STATE OF MIND, din figurile artistice ale remarcabilului coregraf și dansator Serge Diaghilev și a designerului de modă Paul „Le Magnifique” Poiret, mari exponenţi ai inspiraţiei orientale în cultura lumii. Ea a dorit să scrie o nouă pagină despre viziunea asupra Orientului și să evidențieze noblețea acestei mentalități printr-o aromă unică... un secret cunoscut doar de orientali: ORIENTAL OPULENCE.
Este vorba despre îndulcirea ceaiului cu zahăr, odihna acompaniată de muzică, cuvintele împodobite cu complimente, viața îmbrăcată în urări de fericire și prosperitate, o narațiune legată de un mit şi un parfum completat de trandafir – un trandafir unic, rar, pe care nimeni nu s-a gândit să-l pună într-un parfum... Trandafirul de Ierihon.
Acest trandafir face ca parfumul ORIENTAL OPULENCE să devină unul legendar. Acesta mai este numit și „Pomul lui Miriam” sau „Trandafirul Mariei”, o plantă de deșert care indică prezența apei și simbolizează viața și fertilitatea.
ORIENTAL OPULENCE este un parfum puternic, persistent, cu arome lemnoase și ambrate, cu note de trandafirul de Taif, trandafirul de Ierihon şi şofran. Parfumul este îmbogățit de notele de vârf de smochin de India și bergamotă. Akigala-wood, patchouli, ambra, vetiverul și oudul – toate accentuează latura sa amețitoare, incitantă, neobişnuită, adăugând o notă de mister cu totul unică.
REVIVALIST Garden Gin este premiantul cu aur din 2025 la categoria „Botanical Gin” în SUA, fiind considerat un gin revoluţionar datorită multiplelor efecte de relaxare, naturale, benefice, pe care le adaugă stării de bine şi de rafinament specifice unui gin de înalt nivel.
Aceasta se obţine din combinaţia unică de ingrediente care completează ienupărul clasic cu efectul calmant al seminţelor de cânepă, combinate cu măceşele, lămâiţa, prunele şi planta nepalezo-indiană a „stării de graţie”, profund anti-stres, ASHWAGANDHA.
Ginul crează impresia unei călătorii în Eden, o linişte interioară şi un echilibru perfect cu lumea înconjurătoare... optim pentru o perioadă atât de explozivă precum cea care ne consumă în prezent pe toţi. De la New York până la Los Angeles, întreaga experienţă americană în cercetarea lumii ginului de calitate o regăsim în acest produs de top, next gen, al renumitei distilerii „Botanery Barn” din Chester County.
Experienţa REVIVALIST
Garden Gin reprezintă în esenţa sa o explorare în clipele de frumos şi unicitate care dau sens vieţii şi fac să merite ca aceasta să fie trăită intens şi cu rafinament.
www.zilesinopti.ro
Drumul creativ al Veronicăi Tărcatu
îmbină pasiunea pentru arhitectură cu arta bijuteriei contemporane.
Revenirea în lumea bijuteriei, susținută de explorările din cadrul Școlii
Assamblage, i-a permis să transforme formele organice și poveștile naturii
într-o colecție unică, Botanical Garden.
Artista descoperă echilibrul între libertatea artistică și rigurozitatea tehnică, și vorbește despre materiale alese (perle, argint, lemn, piatră) și despre cum fiecare detaliu transmite o stare de conexiune cu mediul înconjurător.
Ce te-a determinat să te reîntorci în lumea bijuteriei contemporane și cum ai descoperit Școala Assamblage?
Bijuteria reprezintă o primă dragoste pentru mine și m-am întors către ea de fiecare dată când am simțit nevoia să exprim emoții sau idei pe care îmi era greu să le exprim în alte contexte. Școala
Assamblage a deschis pentru mine un univers unic și foarte complex, iar cu fiecare curs în parte am descoperit alte valențe ale acestei meserii.
Care a fost momentul în care ai realizat că bijuteriile sunt o formă de exprimare artistică pentru tine?
Am realizat că din toate metodele de exprimare artistică, bijuteria are un loc aparte, pentru că este o artă purtabilă. O pot integra în viața de zi cu zi pentru a-mi crea o stare sau pentru a comunica indirect cu cei din jurul meu.
Ai spus că oscilezi între arhitectură și bijuterii. Cum reușești să găsești un echilibru între libertatea creativă și precizia tehnică în ambele domenii?
Precizia tehnică este importantă în orice domeniu, iar echilibrul dintre libertatea creativă și precizia tehnică cred că este o muncă de-o viață. Pendulez în anumite momente între cele două pentru a găsi o cale de mijloc, adică sunt momente în care am nevoie de o libertate neîngrădită dar „structura” pe care construiesc este important să fie solidă.
Ce elemente comune ai regăsit în designul de bijuterii și arhitectură?
Arhitectura și bijuteria se întâlnesc pe un câmp
comun, sculpturalitatea. Bijuteria are un timp de materializare mai scurt și îți permite ajustarea în timp real, pe când arhitectura are procese mai birocratice.
naturale
Colecția ta, Botanical Garden, este o celebrare a frumuseții naturale și a formelor organice. Ce te-a inspirat să alegi natura ca temă principală pentru această colecție și cum reinterpretezi elementele naturale în designul bijuteriilor tale?
încărcăm
Pentru că ne întoarcem la natură atunci când vrem să ne încărcăm creativ, mental sau fizic. Omul contemporan are tendința să piardă această legătură și să cadă în „uitare” și am reprezentat asta prin „umbrele” regăsite pe fiecare piesă. Uitarea devine o umbră atunci când avem tendința de a ne pierde.
Omul contemporan are tendința să piardă această legătură și să cadă în
Perlele reprezintă fragilitate și putere pentru mine, iar împreună cu argintul reprezintă niște materiale atemporale și îmi susțin conceptul în totalitate.
Ai folosit tehnica tradițională de turnare în ceară pierdută pentru a crea bijuteriile din Botanical Garden. Ce provocări ai întâmpinat în utilizarea acestei tehnici și ce avantaje îți oferă în crearea unor forme organice și detaliate?
ce avantaje îți oferă în crearea unor forme organice și detaliate?
Cum îmbini designul contemporan cu farmecul atemporal al perlelor în colecția Botanical Garden? Ce semnificație au perlele în contextul acestei colecții?
Folosirea tehnici într-un necunoscut a se creație?
Folosirea acestei tehnici m-a ajutat în crearea formelor organice pentru a susține acest concept. Provocarea principală este răbdarea și curajul de a intra într-un proces aproape necunoscut și de a avea încredere că totul se așază armonios.
Cum ai descrie procesul tău de creație?
Procesul de creație pornește de la un concept de bază și pe măsură aprofundez și pieselor, să prindă o viață proprie și să se
Procesul de creație pornește de la un concept de bază și pe măsură ce aprofundez prin schițele și machetele pieselor, se întâmplă ca ideea să migreze. Ideea începe să prindă o viață proprie și să se recontureze. Asta s-a întâmplat și cu această colecție, unele piese au căpătat o anume „duritate”, iar ideea de la care am pornit s-a reconturat.
Cum îți vezi evoluția în domeniul bijuteriilor pe termen lung?
Participările la evenimentele internaționale sunt importante deoarece se întâlnesc culturi și abordări diferite, iar evoluția este continuă.
Text de ALIN GĂLĂŢESCU
Evenimentele emblematice de modă ale unui sezon sunt reflectate întotdeauna întrun editorial special de Fashion, creat în cazul de faţă dintr-o parte din cele mai interesante creaţii prezentate în Amfiteatrul Veranda.
SUMMER GALA 2025, având tema „Voyage, Voyage”, reprezintă tribuna optimă de prezentare a viziunii designerilor români asupra sezonului de CRUISE. Am ales pentru acest editorial creaţiile brandurilor invitate: RALUCA SOARE / CARMER by Carmen Roata / „BLACK SHEEP” by Cristina Diaconu / ANNA ROMAN / SHAMELESS / BELHAIR (peruci).
Foto: Laurenţiu Dumitru / Model: Alina Zaharia / Producător: „Manifesto” Events & PR Agency / Locaţie: VERANDA Mall
În ultimele decenii, dezvoltarea urbană a cunoscut o diversificare semnificativă a formelor de locuire, pe fondul presiunilor demografice, economice şi culturale. Un fenomen tot mai vizibil în contextul urbanizării accelerate îl constituie extinderea zonelor rezidenţiale unifamiliale în localităţile urbane şi periurbane, ca alternativă la locuirea în imobile colective, adesea dense şi centralizate. Această tendinţă este alimentată de nevoia populaţiei de spaţiu, confort, intimitate şi o calitate mai bună a vieţii, în contrast cu aglomeraţia şi constrângerile locuirii în zonele centrale ale marilor oraşe.
Unul dintre cele mai evidente beneficii ale locuirii într-un cartier de case situat la marginea orașului sau în localitățile adiacente îl reprezintă accesul la un spațiu mai generos. Familiile care aleg această variantă beneficiază, în general, de curți private, grădini și locuri de joacă, elemente esențiale pentru un stil de viață sănătos, în special în cazul familiilor cu copii. Această formă de locuire permite o mai mare autonomie asupra spațiului și reduce nivelul de stres asociat cu traiul în clădiri colective supraaglomerate.
Un alt aspect definitoriu al zonelor periurbane îl reprezintă calitatea superioară a mediului ambiant, reflectată atât în puritatea aerului, cât și în nivelul redus al poluării fonice. Acest lucru se datorează în principal densității scăzute a construcțiilor și fluxului redus de trafic rutier, factori care contribuie semnificativ la crearea unui cadru de viață mai liniștit și mai sănătos. În acest context, locuirea unifamilială în ansambluri rezidențiale aflate la periferia orașelor se conturează ca un vector important în susținerea echilibrului fizic și
psihic al locatarilor, oferind premisele pentru un stil de viață mai relaxat și mai apropiat de natură. Totodată, aceste noi dezvoltări imobiliare sunt, în general, rezultatul unor planificări urbanistice moderne, care integrează infrastructură adecvată, rețele de utilități performante, zone verzi generoase și acces facil la servicii de bază, precum unități de învățământ preuniversitar, centre comerciale de proximitate sau facilități recreative. Astfel, se creează un habitat rezidențial care răspunde cerințelor contemporane privind confortul, funcționalitatea și sustenabilitatea locuirii. Un alt aspect important îl constituie siguranța și coeziunea comunitară. Ansamblurile unifamiliale sunt frecvent organizate sub forma unor micro-comunități închise, unde vecinătatea este mai ușor de gestionat, iar sentimentul de apartenență se consolidează mai rapid. Totodată, posibilitatea de personalizare a spațiului locativ este considerabil mai mare, ceea ce sporește satisfacția personală și identitatea locuirii.
Cu toate acestea, acest model de dezvoltare
urbană nu este lipsit de dezavantaje. Unul dintre cele mai pregnante este dependența de transportul individual. Distanța mai mare față de centrul orașului și față de principalele zone de interes economic, educațional sau cultural presupune un timp mai îndelungat petrecut în trafic, în special în lipsa unor rețele de transport public bine dezvoltate. Aceasta contribuie la creșterea costurilor de mobilitate, dar și la stresul cotidian asociat cu naveta.
Un alt neajuns îl constituie riscurile de izolare socială și lipsa vieții urbane active. În zonele rezidențiale unifamiliale, dinamica urbană este mai redusă, iar accesul la evenimente culturale, instituții publice sau infrastructuri educaționale de înalt nivel este limitat sau presupune deplasări frecvente. Astfel, cei care optează pentru locuirea în suburbii se pot simți deconectați de la ritmul urban și de la pulsul economic și cultural al orașului.
Pe de altă parte, dintr-o perspectivă urbanistică și ecologică, proliferarea locuințelor unifamiliale în zone periurbane poate conduce la expansiunea necontrolată a orașelor - „urban sprawl", cu impact negativ asupra mediului natural și al terenurilor agricole. Fragmentarea peisajului, creșterea consumului de resurse și dificultățile în asigurarea infrastructurii publice (rețele de apă, canalizare, drumuri, servicii de urgență) pot deveni probleme majore pentru administrațiile locale.
În contrast cu dezvoltarea orizontală a locuințelor unifamiliale, locuirea în imobile colective din centrele urbane oferă avantajul proximității față de principalele facilități ale orașului. Accesul rapid la locuri de muncă, instituții de învățământ, centre culturale sau spitale este esențial pentru mulți locuitori. În plus, infrastructura urbană este deja existentă, ceea ce implică costuri mai mici de întreținere și un impact redus asupra mediului, prin utilizarea eficientă a resurselor și terenurilor disponibile.
Totuși, această formă de locuire vine la pachet cu aglomerație, lipsa intimității și un grad mai ridicat de poluare, ceea ce poate afecta calitatea vieții, în special pe termen lung. De asemenea, prețurile de achiziție sau închiriere ale imobilelor centrale sunt, în multe cazuri, prohibitive pentru o mare parte a populației.
Așadar, ansamblurile de locuințe unifamiliale din localitățile urbane și periurbane constituie o alternativă viabilă la locuirea colectivă din marile orașe, oferind avantaje considerabile în termeni de confort, intimitate și calitate a vieții. Totuși, această alegere presupune și o serie de compromisuri, în special legate de mobilitate, integrare urbană și costuri ascunse de infrastructură. Într-un context urban durabil, echilibrul între densificarea zonelor centrale și dezvoltarea controlată a periferiilor devine esențial pentru un trai sustenabil și echitabil. Astfel, politicile urbane viitoare trebuie să sprijine formele de locuire care răspund diversității nevoilor populației, fără a compromite coeziunea socială, mediul înconjurător sau eficiența infrastructurii publice.
Un exemplu de ansamblu de locuințe îl regăsim în fostul sat Simeria (inițial Sfânta Maria), ce constituie astăzi un cartier cu caracter rural al orașului Sfântu Gheorghe. Ansamblul îi are ca elaboratori pe arhitecții Torok Aron – Lorant și Kollo Agnes. Casele tradiționale ale străzii Dózsa György sunt construite detașat unele față de altele, cu regim de înălțime parter și acoperiș în patru ape, aliniate într-un front stradal dințat. Mica dezvoltare imobiliară a beneficiarului a avut loc în fostele livezi din spatele caselor, care alcătuiesc o oază verde în mediul urban, un ecosistem interconectat și cu pajiștile învecinate. Străduța nou propusă a proiectului vizează realizarea unui mediu construit intercalat firesc între țesutul rural al zonei și natura extravilanului adiacent. Sperăm că cele șapte case tip, amplasate într-un aliniament ușor curbat , vor asigura cadrul construit pentru formarea unei microcomunități adevărate.
Text
de ALIN GĂLĂŢESCU
Oraşul Ploieşti, prin fascinanta Sală a Coloanelor din Palatul Culturii, a strălucit la cea de a IV-a ediţie a BLOOM FESTIVAL, care a avut tema „Festivalul Culorilor”. Evenimentul a fost coordonat de către Diana Stanciu, alături de Unique Models Agency & School Kids
Colecţiile cuprinse în festival au fost semnate de: Luna Morgaciova, Antante Design, Tudor Tailor, Anda Mănescu, Mihaela Cîrlugea, TR Fashion Academy, Lorelia Elegance, absolvenţi ai UNARTE - coordonaţi de Alina Gurguţă şi brandurile IUnique, Lempika Kids, Boutique for You, Manice, Grace Atelier, Urban Corner, Koton.
Eu am ales ca simbol al festivalului BLOOM invitata de onoare a acestuiacolecţia specială RALUCA SOARE Cruise 2025.
La început au fost Panna și Cotta, două suflete găsite în pădure, flămânde și speriate. Apoi au fost oalele. Apoi, un vis cu miros de supă lent gătită, curcan și morcov. Lavinia Toma și Mihai Lesiacu – un barista și un ghid turistic cu inimă de antreprenori – au înțeles că nu doar oamenii merită hrană ca acasă. Așa s-a născut Dognomz, un brand de mâncare gătită pentru câini, făcută cu mâinile lor, gustată tot de ei, fără compromisuri, fără conservanți, fără artificii.
Cum a apărut Dognomz? Care e povestea, cine sunt oamenii din spatele acestui business și cum ați ajuns la acest concept?
Suntem doi tineri de 31 și 33 ani și ne plac provocările și natura. Amândoi avem background în industria ospitalității - pe scurt, eu (Lavinia) am lucrat 10 ani în specialty coffee, iar Mihai are 15 ani de ghidaj turistic, național și internațional. Totul a început la finalul lui 2023, când am decis să le aducem în viețile noastre pe Panna & Cotta, două cățelușe găsite în pădure. Eram pentru prima dată stăpâni de căței direct responsabili de bunăstarea lor. Amândoi am crescut cu câini acasă,
cărora părinții noștri le găteau, astfel că primul lucru care ne-a venit natural a fost să căutam rețete care să le pună pe picioare pe cele două cățelușe subnutrite. Am început prin a găti zilnic, apoi săptămânal, timp în care am cercetat din ce în ce mai amănunțit nutriția canină și metode de conservare a mâncării gătite, atât online, cât și împreună cu medici veterinari.
Când Panacotele au început să crească, iar timpul de gătire a devenit din ce în ce mai mare, am căutat soluții în exteriorul casei. Știam de la prieteni care locuiesc în UK și Belgia că sunt abonați la servicii de meal planning pentru a-și hrăni cățelușii. Când am văzut că nu există un astfel de serviciu activ și pentru că aveam deja baza prin meniul gândit și calculat pentru Panacote, am văzut-o ca pe o provocare. Așa a apărut Dognomz. Ne-am luat o pauză de la joburile noastre, am conturat ideea și ne-am anunțat familia și prietenii că începem o mică afacere. Astăzi, eu mă ocup full time de Dognomz, iar Mihai a păstrat cam 20% din timp pentru turele de ghidaj internaționale, iar prietenii noștri ne ajută să avem grijă de cum arată și comunică Dognomz, online și offline.
Povestiți-ne un pic despre produsele voastre și prin ce se deosebesc de celelalte industriale de pe piață, de concurență, să zicem...
Un diferențiator principal este acela că produsele noastre sunt naturale - preparate, nu procesate. Faptul că folosim ingrediente de calitate umană, tehnici de gătire la foc mic și conservare prin sous-vide (termenul științific este „tindalizare”) păstrează cât mai mult din nutrienții ingredientelor și, la fel ca la noi, bipezii, ajută la „îmbogățirea” florei intestinale, care este în legătură directă cu buna funcționare a întregului organism. Ca să prezint și unul mai puțin „plăcut” pentru stăpânul de cățel, termenul de valabilitate este foarte scurt, de doar 21 zile, comparativ cu „hrana clasică”ceea ce presupune aprovizionări frecvente, dar dovedește lipsa conservanților din mâncare.
Cât de greu e să ajungeți la noi clienți?
Provocarea cea mai mare este să ajungem la noi clienți - amândoi venim din mediul offline, de la interacțiunea față în față cu oamenii, iar acum încercăm să adaptăm asta la mediul online. Știm că decizia de a schimba hrana patrupedului nu este una ușoară, iar procesul este unul lung, în timpul căruia apar multe întrebări, așa că încercăm să fim disponibili tot timpul pentru orice interacțiune și să fim prezenți la cât mai multe evenimente. Din punct de vedere fidelizare, suntem bucuroși să spunem că majoritatea cățeilor care au început să mănânce Dognomz din august până acum nu și-au schimbat preferințele.
Cum arată până acum Dognomz în cifre?
Până acum, la un an de la lansarea brandului și 10 luni de activitate, ne apropiem de 1 tonă de mâncare gătită, care a ajuns în bolurile a 173 de căței diferiți din București și Ilfov.
Care a fost cea mai mare provocare de care v-ați lovit?
În acest an și (aproape) jumătate de când am creionat proiectul, cea mai mare provocare a fost să găsim specialiști care să analizeze și să rafineze rețetele noastre. Lucrurile au venit firesc, odată ce ne-am cunoscut cu dr. Aurelian Ștefan și echipa sa de specialiști în gastroenterologie, alergologie și dermatologie veterinară din spatele Center of Hope Veterinary Hospital - singurul spital
veterinar de tip „give-back” din Europa Centrală și de Est.
Care e cea mai importantă lecție pe care ați învățat-o din perioada în care ați dezvoltat acest brand?
Din experiența Dognomz de până acum am învățat că răbdarea, consecvența și adaptabilitatea sunt esențiale atunci când vrei să construiești. Între timp, cățelușele noastre, Panna și Cotta, neau învățat să ne păstrăm optimismul și să nu uităm să ne bucurăm de momentele mici.
Ce urmează pentru Dognomz?
Până la finalul lui 2025 avem trei planuri la care lucrăm. Unul dintre ele ține de „acoperirea geografică” - momentan, livrăm doar în București și Ilfov, dar ne dorim să extindem livrările și în restul țării. Un alt plan este să venim cu soluții de produse și servicii complementare pentru pet parents, astfel că am început diverse colaborări cu antreprenori români. Ultimul, dar nu cel din urmă (și probabil cel mai ambițios) este ca împreună cu echipa minunată de la Center of Hope Veterinary Hospital să dezvoltăm rețete pentru cele mai des întâlnite afecțiuni.
Vara aceasta este marcată de multe festivaluri diverse și impresionante, dar și de lansări remarcabile în lumea jocurilor video. Astfel, în pauza dintre marile petreceri, încărcați-vă bateriile cu aceste apariții captivante:
Dune: Awakening (10 iunie): Succesul seriei se materializează și în lumea gamingului, fiind o îmbinare între genurile MMORPG și survival. Acțiunea are loc în deșertul periculos din Arrakis, pe care jucătorii îl pot explora liber.
Tales of The Shire (29 iulie): Ne conduce într-o atmosferă mult mai optimistă și colorată decât lansările anterioare, printr-o lume inspirată de cea din Lord of the Rings. Jucătorul se află în rolul unui hobbit, care duce o viață liniștită, cu activități relaxante.
Five nights at Freddy’s:
Secret of the Mimic (13 iunie): Vasta serie continuă cu un joc free roam, bazat pe povestea din cartea „Tales from the Pizzaplex: The Mimic”, unde vor apărea multe personaje noi și înfricoșătoare.
pe unde vor apărea multe personaje noi
Death Stranding 2: On the Beach (24 iunie): Îl readuce ca protagonist pe celebrul actor Norman Reedus în rolul lui
presărată cu entități supranaturale
Sam P. Bridges. Într-o lume post-apocaliptică, Sam pornește într-o nouă misiune, presărată cu entități supranaturale și decizii care pot schimba soarta umanității.
Shadow Labyrinth (18 iulie):
Este un first-person horror puzzle. Jucătorii trebuie să fie foarte atenți la deciziile luate pentru că vor întâlni multe labirinturi dificile și camere întunecate, în care pereții se mișcă și monștrii mișună la tot pasul.
Mafia: The Old Country (8 august): Ne introduce în Sicilia anului 1900, într-o lume brutală și coruptă, similară filmelor noir. Calitatea jocului este impresionantă, iar poveștile personajelor vă vor face să empatizați cu acestea.
Metal Gear Solid Delta: Snake eater (28 august): este, probabil, una dintre cele mai așteptate lansări ale verii, întrucât este remake-ul consacratei serii. Astfel, cunoscuta poveste despre loialitate și trădare în contextul Războiului Rece continuă.
Shinobi: Art of Vengeance (29 august): este dezvoltat de SEGA, unul dintre cei mai importanți dezvoltatori de jocuri din lume, continuând seria Shinobi, originală din anii ‘80, dar sub o formă reinterpretată într-o cheie modernă.
într-o cheie modernă.
În noul sezon estival asistăm în lumea jocurilor video la o selecție aparte între acțiune, aventură, nostalgie și lumi legendare, atractivă fie că ești fan al poveștilor intense, al explorării sau doar dorești să petreci timp ferit de caniculă.
Premiere CLIN D’OEIL: Dana Marineci Festival Jurnal de bucureștean
Sunetele orașului Performing Arts Pentru cei mici La șosea BISCUIT.RO
HoReCa: 5 localuri nou deschise în Bucureşti FitBucurEști: Maximilian Corbu
Povești din București: Pole Dance Hub Lifestyle
hiar dacă vremea nu o arată prea bine, se vede că am intrat în vară, fie şi doar din perspectiva înmulţirii evenimentelor outdoor, pe fondul apropierii de finalul sezonului performativ în cele mai multe dintre locaţiile care găzduiesc în mod uzual spectacole.
Baleierea experienţelor festivaliere ce ni se propun luna aceasta indică o varietate îmbucurătoare, menită a satisface o gamă largă de gusturi şi, mai ales, o dispersie în timp suficient de aerisită încât să n-avem frustrări că am ratat ceva pentru că lucruri interesante sunt programate simultan. Practic, dincolo de premiere de film sau spectacole de teatru, de şuete cu amicii în pub-uri sau partyuri de club, ne-am putea completa de pe-acum agenda de going out pe iunie cu festivaluri ce conţin elemente noi şi incitante, potenţial atractive deopotrivă pentru cunoscători şi simpli amatori de entertainment inedit.
Pentru cei mici, chiar începând de ziua lor şi până la jumătatea lunii, la OCC, se desfăşoară Festivalul Opera Copiilor, în cadrul căruia părinţii pot (re) descoperi şi ei farmecul unui musical precum School of Rock sau hazul trecerii prin Camera Oglinzilor. Pentru adulţii mai sobri ca preferinţe, tot între 1 şi 15 iunie, la cele mai importante orgi din oraş, are loc Bucharest Organ Fest Cantus Ecclesiae, festival cu intrare liberă ce programează concerte cu invitaţi de marcă, precum Jean-Baptiste Robin, organistul Capelei Regale de la Palatul Versailles.
Cu toate că majoritatea evenimentelor din iunie li se adresează îndeobşte, dacă ne gândim, de exemplu, la Green Hours Jazz Fest (12-15 iunie) sau la Kimaro Festival (13-15 iunie), nu doar melomanii sunt favorizaţi, pentru că Fiți cu-Minți
Creative Fest (5-15 iunie) aduce în prim-plan artele vizuale și artele performative, cu accentul pe sprijinirea noii generații de artiști şi o face în mai multe spaţii, printre care Goethe Institut, Kraft Market, Hidden Social Space şi Adams Coffee Bar and Bistro, Dumicat, ViceCream, Milu Cafe şi ALTRNTV Shop.
O experienţă inedită va fi cu siguranţă Festivalul Namaste India (14-15 iunie), ce ne oferă șansa de a descoperi ceva din magia Indiei în... Grădina Botanică. De la arta de a purta sari-ul, clase de yoga şi pictură cu henna până la concerte de kirtan și bhajan, programul pare promiţător. S-ar putea ca unii să fie mai puţin atraşi de mirodeniile orientale, dar pentru ei există Grill Fest (20-22 iunie), cel mai mare festival de BBQ din Europa, care va avea loc pe Arena Naţională. Cu burta plină, ne-am putea permite un pic de romantism, aşa că ne putem petrece serile din acel weekend în Parcul Titan, la WishFest – Festivalul Lampioanelor pe Apă.
Pentru consumatorii de muzică din generaţii diferite, ultima parte a lunii este dominată de un combo de festivaluri realmente... răsunător. Pe de-o parte avem Bucharest Opera Festival (15-24 iunie) la ONB, cu seri pigmentate de unele spectacole hiper-cool, precum opereta Văduva veselă, în regia lui Răzvan Mazilu, sau celebrul musical Jesus Christ Superstar, iar pe final de lună se consumă experiența multisenzorială construită în jurul muzicii din anii ’80, ’90 și 2000, Nostalgia (26-29 iunie), festival ce revine cu cea mai amplă ediție de până acum. Cât despre ce şi cum se va mai întâmpla interesant în vara asta, din cauza contextului imprevizibil... rămâne de văzut. Pentru moment, să ne bucurăm de festivalurile care ne sunt accesibile în iunie.
La TNB, Gavril Pătru izbutește o impecabilă punere în scenă, la perfectul simplu, a mitologiei oltenești
Binecunoscutul actor Gavril Pătru (zis Giani, între apropiați), acum și regizor, a montat, la Sala Pictură de la TNB, o mică bijuterie a actualei stagiuni teatrale - spectacolul Moroi și păpădii, bazat pe dramatizarea textului care i-a înnobilat scrierile cu Premiul „Marin Sorescu”, pentru Cartea de debut a anului 2022.
Excepționalul om de litere Dan C. Mihăilescu descrie - în foarte interesantul caiet-program realizat de TNB - mai bine decât oricine performanța literară la care ajunge un text original, dar și referențial: „Ce este Moroi și păpădii? Farsă tragică i-am spus, dar poate fi calificată fantezie funebră, dramă grotescă, sau poem dramatic de ezoterism postmodern. Lucrată arhetipologic în linie expresionistă, face punte între Săptămâna luminată de Mihail Săulescu și Matca lui Marin Sorescu, plus posibile trimiteri la tema răzbunării din Năpasta și Baltagul, dar mai ales la gnoezle dualiste cu miezuș sufletului rătăcitor nemuritor și dubletul corporal”.
Nu aș vrea să-i sperii pe cei care n-au apucat să vadă spectacolul, așa că îl voi
caracteriza simplu ca fiind o comedie cât se poate de vie despre priveghi, suprarealism și teluric, strigoi, datini și apucături de pe la noi. Moroi și păpădii privilegiază publicul cu o tonică întâlnire scenică a unor mari actori (eu am văzut versiunea cu Gavril Pătru și Maia Morgenstern, Tatăl și Baba de o mie de ani fiind interpretați alternativ de Andrei Finți, respectiv, de Victoria Dicu).
O zic, totuși, pe șleau: sub masca unei perspective amuzante ce sondează, cu puritatea unui suflet de păpădie, paradoxul din mediul rural al Olteniei, precum și contrastul dintre sinceritate și ipocrizie, avem de-a face, de fapt, cu un solid studiu antropologic, dublat de unul riguros lingvistic.
Despre universul oltenesc știm de la Ion D. Sîrbu: „Europa e un biet continent, Alutia (Oltenia) e o lume. (...) Aici, la noi, toate calitățile sunt defecte și toate defectele sunt calități, între cuvânt și faptă există un divorț total, înscris ca zestre genetică în ereditate. Proștii sunt deștepți, lichelele sunt cinstite, ageamiii sunt cei mai pricepuți. Lumea bună e atee, dar ține la religie, sărbători, datini”. Și încă, tot de la regretatul analist al suflării oltenești: „limba domoală, grea, așezată și rară a muntenilor devine rostogolită, aspră, mânioasă, spurcată și spurcăindă. «De aici până la Dunăre, toată țărănimea, în loc să se roage, se pizduie” - îmi zice marele poet al liliecilor»”.
În săltărețul joc popular în care se prind actorii, la finalul spectacolului Moroi și păpădii, vedem pitoreștile ipostaze ale felului oltenesc de a fi, de la sacru la profan, de la înmormântare la nuntă, de la dragostea autentică de viață la durerea mimată a bocitoarei de profesie, de la inimă grea la inimă ușoară.
“Îmi
Dana, despre Tomcat, noul spectacol în care joci la Excelsior, ştim doar că este o dramă SF care ne vorbește despre o formă de totalitarism medical. Poate fi relevant pentru publicul larg un asemenea subiect?
Cred că piesa este extrem de relevantă, mai ales având în vedere prin ce am trecut în ultimele luni, când s-a putut observa tendința unei părţi a societății de a se duce către partea asta totalitară,
Din trecutul lui Jane Austen, în care ne-a transportat la început de stagiune ca parte a distribuţiei spectacolului Mândrie și prejudecată (un fel de), Dana Marineci ne invită în finalul acestui sezon teatral să explorăm viitorul, unul foarte sumbru, pentru că Tomcat (regia: Vlad Bălan), noua premieră de la Teatrul Excelsior, din a cărui echipă face parte valoroasa actriţă, este o poveste distopică despre o societate în care bolile genetice sunt sau s-ar vrea eradicate prin screening-uri prenatale. Călătoriile în timp prin intermediul personajelor, de la Londra secolului XIX în Knockout. Dulcea ştiinţă de a face vânătăi la România anilor 2000 în Adrenalină, sunt însă ceva obişnuit pentru Dana Marineci, a cărei versatilitate remarcabilă o face să fie prezentă în nu mai puţin de opt spectacole din repertoriul curent al Teatrului Excelsior şi, prin urmare, e un soi de enigmă faptul că îşi mai găseşte timp şi pentru cinema, ţinând cont că, în această primăvară, a avut premiera online lungmetrajul Clasat şi tocmai a încheiat filmările la un nou scurtmetraj. Drept urmare, am încercat să desluşim modul în care DANA MARINECI se raportează la propriul timp şi profesie, mai ales că anul acesta se împlinesc 10 ani de când talentata actriţă câştiga Marele Premiu la Gala HOP şi se bucura deja de un succes semnificativ cu onewoman show-ul XXE-uri. Am plecat însă în dialog dinspre... viitor, mai exact cel imaginat de James Rushbrooke în Tomcat.
crezând că ar putea aduce stabilitate economică, dar fără să-şi dea seama foarte bine de costurile pe care le poate avea. Practic, spectacolul nostru despre asta vorbește, adică pune în perspectivă progresul științific în raport cu costurile umane care ar surveni acestuia şi astfel se face o paralelă destul de bună între ceea ce s-a întâmplat în ultimul timp la noi în societate și ceea ce se petrece în textul pe care-l jucăm. Dincolo de acest aspect,
în Tomcat este vorba şi despre unde se trage linia în controlul social astfel încât acesta să nu anihileze creativitatea unui om, pentru că, de fapt, nu se știe dacă personajul principal, Jess, suferă într-adevăr de psihoză şi atunci se pune problema dacă manifestările anormale ale fetei se datorează faptului că a fost ținută închisă de către sistem timp de atâţia ani, încă din copilărie, sau dacă au venit pe fond genetic. Jess comunică cu cei din jur într-un mod
creativ, dar se spune că ea moștenește creativitatea mamei sale, iar întrebarea pe care se construieşte spectacolul lui Vlad [Bălan, regizorul Tomcat – n.r.] este dacă această trăsătură vine la pachet, tot genetic, și cu problemele psihice ale mamei ei...
Personal, unde crezi că ar trebui să se tragă această linie între controlul exercitat de societate şi libertatea de a te exprima creativ?
În măsura în care acea persoană nu își face rău sie însăși sau oamenilor din jur, cred că, în momentul în care ea se află în afara oricărui pericol, trebuie lăsată liberă să își manifeste creativitatea, dar, bineînțeles, aici totul este foarte nuanțat. Cât de periculoasă este pentru societate acea persoană?
Ce limite putem pune astfel încât să îi menținem creativitatea, dar, în același timp, să nu reprezinte o ameninţare pentru ceilalți?
Sunt întrebări cu care vă
veţi întâlni şi în Tomcat, doar că răspunsurile trebuie să şi le caute fiecare spectator.
Să luăm profesia ta, de exemplu... între cele două extreme - regizorul control freak şi cel care îți lasă deplina libertate de construcţie a rolului -, cum defineşti portretul regizorului ideal?
Cred că este nevoie de un anume echilibru. De multe ori, simt nevoia să mi se dea niște jaloane pe care trebuie să le ating, dar, în același timp, am nevoie ca în interiorul acelor jaloane să-mi pot manifesta
creativitatea. În mare parte, eu îmi fac rolurile instinctiv, dar, bineînțeles, depinde de regizor și de text, în sensul în care unele te lasă să explorezi mult mai mult, cum ar fi, de exemplu, Mândrie și prejudecată, unde am avut o libertate foarte mare, iar altele, precum Tomcat, unde jocul este aproape filmic şi replicile foarte scurte și, prin urmare, nu am cum să brodez foarte mult în jurul lor, am situația și mă bazez pe ea. Cu alte cuvinte, am nevoie de niște jaloane, în așa fel încât să văd care este cheia de joc pe care regizorul și-o dorește, în funcţie de cum vede el spectacolul în ansamblu, dar, de asemenea, îmi trebuie spațiu și timp pentru a exersa variantele care mie îmi vin în minte pentru acel rol, iar pentru asta, am nevoie de acea privire echilibrată din afară, care să îmi spună dacă ceea ce fac eu este în acord cu viziunea sa regizorală asupra spectacolului. [...]
RECOMANDARE
A 15-a ediție a Green Hours JAZZ Fest aduce pe scenă nu mai puțin de 23 de artiști străini și români și surprinde publicul cu un program eminamente eclectic. Între 12 și 15 iunie, Green Hours, cel mai vechi club de jazz din România postdecembristă, alături de partenerii săi culturali tradiționali, prezintă 9 sesiuni sonore excepționale, în aer liber, la km 0 al mișcării underground din București, pe Calea Victoriei 120. Omulețul-trompetă, simbol al festivalului nostru, creat de Victor Bartiș în 2018, la prima ediție GHJFest, trâmbițează din nou a bucurie în grădina care a învățat să asculte.
Motto GHJFest: „Noi căutăm să aducem atât artiști consacrați – și sunt mai mulți artiști superconsacrați (iartă-mi folosirea superuzitatului „super“) – cât și artiști tineri, emergenți, cărora le întrevedem traiectorii serioase. Și în sensul acesta cred că avem mână bună.” (Voicu Rădescu, fondator Green Hours)
PROGRAM Green Hours JAZZ Fest
12 iunie - MISCHA BLANOS feat. ANTHONY GUTIERREZ (RO/VE) / CHICO FREEMAN - RETO WEBER Duo (USA/CH)
13 iunie - SORIN ROMANESCU & JUAN-CARLOS NEGRETTI (RO/VE) / EVA FERNÁNDEZ (ES)
14 iunie - SENZA (PT) / HAEZZ (AT) / FRANCESCO BEARZATTI & FEDERICO CASAGRANDE (IT)
15 iunie: MIDGET! (FR) / CORINA SÎRGHI | Cu taraful după mine (RO)
Stagiunea teatrală se apropie de final, dar scenele din București încă pulsează de energie și povești care merită trăite live, chiar din sală. Așadar, nu e prea târziu să recuperezi câteva spectacole care au stârnit emoții, conversații și aplauze:
Cine l-a ucis pe tata, de Édouard Louis
(regia: Andrei Măjeri) - Teatrul Metropolis
Cine l-a ucis pe tata? explorează relația dificilă dintre un tată epuizat de muncă și sărăcie și fiul său care tânjește după afecțiunea pe care nu o primește. Adaptare după romanul autobiografic al lui Édouard Louis, spectacolul abordează teme precum masculinitatea toxică, compasiunea și apartenența la comunitate. Acțiunea se desfășoară într-o sală de sport, simbol al obsesiei pentru corp, surprinzând în oglindă elasticitatea și dinamismul fiului și imobilitatea tatălui. În regia lui Andrei Măjeri, spectacolul este o odă emoționantă adusă suferinței, rușinii și încercării de a rupe ciclul unei vieți marcate de violență și precaritate.
Obiceiuri necurate, de Tom Smith (regia: Mihai Constantin) - Teatrul Bulandra
Obiceiuri necurate, de Tom Smith, este o comedie de situație savuroasă, cu aer de Shakespeare și scene umoristice duse pe alocuri până la absurd. Acțiunea are loc într-un așezământ monahal, unde aparențele sunt înșelătoare, iar înlănțuirea de evenimente tragi-comice scoate la iveală ipocrizia ascunsă chiar sub… sutană. Fără să atingă teme religioase în sens teologic, spectacolul propune o perspectivă umanizantă asupra vieții din spatele zidurilor mănăstirești. Este un pingpong antrenant între credință și fațadă, care stârnește râsul și, subtil, invită la reflecție, în final transmițând un mesaj cald, optimist și curajos.
Ultima oră, de Mihail Sebastian (regia: Erwin Șimșensohn) - Teatrul Nottara
O greșeală de tipografie aprinde fitilul unei comedii spumoase în redacția unui ziar falimentar, transformând o dimineață banală într-o înlănțuire de evenimente neașteptate, corupție și… dragoste neașteptată. Ultima oră, de Mihail Sebastian, este o satiră plină de vervă cu final fericit despre jocurile de putere, presa cumpărată și lupta dintre adevăr și interese, teme ce rămân la fel de actuale și relevante și în peisajul autohton.
(regia: Cristi Juncu) - Teatrul Act
Totul se dezvoltă sub umbrela firescului cu o întâlnire întâmplătoare într-un aeroport și pare că urmează o poveste clasică de iubire: un cuplu, o casă, doi copii, o viață împreună. Dar Fete și băieți sparge aparențele și duce spectatorul într-o spirală intensă, în care relația se transformă pe nesimțite într-un șir de evenimente tulburătoare. Sub aparenta temă a masculinității toxice și a patriarhatului, spectacolul comunică profund, de fapt, despre iubire, familie și legături reale, într-o călătorie intensă, pasională și pe alocuri nebunească.
Faust de Gounod, într-o nouă interpretare la ONB, deschide ediția din acest an, pe 15 iunie, de la ora 19:00. Regia poartă semnătura lui Alexandru Tocilescu, iar conducerea muzicală este dată de Tiberiu Soare. Prin opera Faust, Charles Gounod a reușit să impună un nou gen de operă, practicat mai ales în Franţa, numit „Grand opéra”. Astfel, a spus povestea unui învățat bătrân, obosit de viață și de cunoaștere, care face un pact cu diavolul în schimbul tinereții și al iubirii lui Marguerite.
Opera Națională București prezintă cea de-a patra ediție a Bucharest Opera Festival, ce se va desfășura în perioada 15-24 iunie 2025. Timp de 10 zile, 10 companii diferite își vor pune în scenă cele mai spectaculoase și importante producții de operă, balet, operetă, musical-operă rock şi operă în concert. Cu spectacole atât din România, dar și din afara țării, publicul va avea ocazia să experimenteze o călătorie multiculturală și diversă. Iată cinci titluri care atestă varietatea și calitatea selecției producțiilor propuse publicului în cadrul festivalului, dincolo de popularitatea musicalului
Jesus Christ Superstar sau de notorietatea lui Răzvan Mazilu, care semnează regia operetei Văduva Veselă, ambele prezente, la rândul lor, în program.
Rita, de Gaetano Donizetti, va avea loc luni, 16 iunie, ora 19:00, și este interpretată de Orchestra de Cameră Radio, prezentă pentru prima dată în cadrul festivalului. Povestea operei se desfășoară în sec. XVIII, într-un han de pe drumul dintre Genova și Torino, han condus de Rita, soția tiranică a timidului Peppe. Intitulată inițial „Doi bărbați și o femeie”, opera prezintă viața cuplului Rita-Peppe, care este dată peste cap de sosirea neașteptată a lui Gaspar, primul soț al femeii, pe care toți îl credeau înecat. Se nasc o mulțime de situații între cei trei, Peppe încercând să scape cu acest prilej din căsnicia nefericită cu Rita. Spectacolul va fi interpretat în formulă de concert de Orchestra de Cameră Radio, sub bagheta lui Toufic Maatouk.
În rolurile principale: Caterina di Tonno (Rita), Marco Ciaponi (Peppe) și Philippe-Nicolas Martin (Gaspar).
Miercuri, 18 iunie, de la ora 17:00, vom putea urmări recenta premieră de balet Cenușăreasa a lui Serghei Prokofiev. Regia și coregrafia poartă semnătura lui Renato Zanella, iar conducerea muzicală îi aparține maestrului Daniel Jinga. Un spectacol pentru toate vârstele, recreează povestea arhicunoscută a lui Charles Perrault și a Fraților Grimm, transpusă, de-a lungul timpului, în diferite versiuni. O radiografie a diferențelor sociale care evidențiază contrastul dintre bogăție și simplitate, dintre privilegiu și lupta pentru supraviețuire, oferindu-ne, în același timp, o lecție despre speranță și dreptate.
În rolurile principale: Cristina Dijmaru (Cenușăreasa), Bogdan Cănilă (Prințul), Amyra Badro (Zâna), Robert Enache (Faun), Valentin Stoica (Mama vitregă) și Răzvan Cacoveanu, Sergiu Dan (Surorile vitrege).
Spectacolul de balet Carmen pe muzica
lui Georges
Bizet, în regia și coregrafia
Nataliei Osipova, este titlul cu care vine la Bucharest Opera Festival joi, 19 iunie, ora 19:00, Opera de Stat din Ruse, prezentă pentru prima dată pe scena ONB. Ne propun o îmbinare a tehnicilor de dans neoclasic, alături de elemente de mișcare avangardistă.
„Despre ce este, de fapt, această poveste? Înainte de toate, despre Dragoste, despre Viață și Moarte în numele Libertății personale și al independenței față de circumstanțele impuse. Destin? — ați putea spune… Da, suntem cu toții călăuziți de forțe mai presus de noi, însă Omul are dreptul să decidă și să-și aleagă propriul Drum… opunându-se și sfidând realitatea existentă, schimbându-și viața împotriva rațiunii și murind pentru a-și apăra Sentimentele, în numele propriei Libertăți și al Iubirii.” - Natalia Osipova.
Spectacolul de balet Spartacus, de Aram Haciaturian, este titlul cu care vine luni, 23 iunie, ora 19:00, Teatrul Național de Operă și Balet „Maria Bieșu” din Chișinău, propunând un spectacol pe care iubitorii de balet din Bucureşti nu au ocazia să-l vadă pe scenele de la noi. Povestea dezvoltă tema revoltei sclavilor, unul dintre arhetipurile artei sovietice. Prizonier al romanilor, Spartacus este cumpărat de patricianul Crassus şi separat de iubita lui, Phrygia, devenită sclavă. Ajuns gladiator, reuşeşte să organizeze o revoltă reprimată ulterior de legiunea romană într-o luptă unde eroul însuşi este ucis. Descriind prin muzică scenele violente şi orgiastice ale Romei antice, Haciaturian trasează paralela între revolta lui Spartacus şi luptele europene împotriva oricăror forme de tiranie.
În rolurile principale: Raffi Galstyan (Spartacus), Marina Anghilinici (Phrygia) și Alexandru Balan (Crassus).
cu designerul și coregraful
Experienţa performativă Game of Life: experience for timeless sorrow and love, concepută de către reputatul coregraf şi designer experienţial Cosmin Manolescu şi dezvoltată creativ de acesta împreună cu Eva Danciu (dans), Lala Mișosniky (sound), Ioana Buraga & Alina Ușurelu (video) şi Marius Jurcă (obiect scenografic), va fi prezentată în premieră publicului bucureştean la Teatrul Masca în serile de 7 şi 27 iunie, ca finalitate a două ateliere programate în perioada 1-7 iunie și, respectiv, 22 – 27 iunie, la Casa Eliad și Masca. Cei interesați își pot rezerva locul la adresa cosmin@danswanderer.ro sau la numărul de WhatsApp 07223322366, iar biletele la Game of Life pot fi achiziționate de la casa de bilete a teatrului sau online, de pe Bilet.ro. Dat fiind faptul că participanţii devin ei înşişi perfomeri în acest demers participativ inedit, am căutat să aflăm mai multe detalii chiar de la COSMIN MANOLESCU, artist animat de credinţa că dansul contemporan ne poate schimba viaţa în sens pozitiv şi ale cărui spectacole au fost prezentate pe mai multe continente în cei peste 30 de ani de activitate neîntreruptă în spaţiul artelor performative.
Dată fiind sintagma experienţă performativă utilizată pentru a caracteriza acest nou proiect coregrafic al tău, la ce să se aştepte publicul, apropo şi de înscrierea la ateliere?
Game of Life: experience for timeless sorrow and love este pentru mine o invitație la reflecție asupra vieții pe care o trăim, care se construiește în timp real într-un univers în mișcare, sonor și vizual, alături de publicul larg, care devine martor și actant în cadrul unei experiențe performative. Este un format nou, care propune spectatorului o prezență implicată și participativă. Acesta este invitat, prin intermediul unei oglinzi pe care o primește la intrare, dar și prin prezența și locul pe care-l alege să-l ocupe în interiorul performanceului, să-și imagineze propria narațiune, practic să-și construiască propriul său performance. Spre deosebire de formulele
deja existente de spectacol (unde publicul de dans are în general are un rol pasiv, în care doar privește) sau la happening (care este o improvizație în timp real fără repetiție), în noul meu proiect coregrafic, spectatorul este invitat să participe activ la construcția spectaculară. Prezența lui este importantă pentru mine și Eva Danciu, care vom fi ghizii acestei călătorii. La nivel dramaturgic, am introdus în ecuația performance-ului un zar inspirat din jocurile de societate de la School of Life (care-mi plac foarte mult), care poate interveni în modul în care se construiește experiența serii. În plus, vor exista și mici momente de mindfullness, făcute să ancoreze corpul în prezent. Sunt doar câteva reguli simple: spectatorul este liber să se miște prin spațiu, să se așeze unde dorește sau să-și schimbe locul, să folosească oglinda ca mod de a privi experiența, să interacționeze cu propunerile noastre. Va fi deopotrivă liber să plece de la experiența noastră performativă când dorește și chiar să facă fotografii. La final nu va fi loc de aplauze, pentru mine, ele omoară spectacolul, emoția și conexiunea cu actul artistic. Mai mult decât atât, cei interesați să-și (re)descopere corpul și să danseze pot lua parte la procesul performance-ului prin intermediul unui atelier de dans contemporan, pe care-l îl conduc în conexiune cu fiecare reprezentație. În ultima zi a atelierului, participanții devin performeri, având astfel, sper, o experiență directă a procesului de creație.
Care au fost circumstanţele în care s-a nuanţat abordarea ta asupra mişcării şi dansului, în sensul creşterii preocupării pentru procesele participative? În 2001, acum 24 de ani, în cadrul festivalului Periferic de la Iași, organizat de artistul Matei Bejenaru, am realizat un mini-performance, Private Show, de 15 minute, în care dansam pentru un singur spectator... care alegea muzica și costumul pentru mine. Atunci am descoperit cât de intensă și puternică este apropierea de public, să îl pot vedea și simți direct. M-a fascinat această întâlnire directă, în care am simțit apropierea reală a emoției, fricii, căldurii. A contat, cred, însă și dialogul de la finalul fiecărui dans, unde creasem un mic spațiu de discuție în care spectatorul putea pune întrebări sau vorbi despre ce se întâmplase. Mă bucur să mă întorc la acest performance vechi într-un nou format, de data aceasta pentru un grup mic de spectatori, eveniment programat pe 13 iunie, la Ars Anima, în Brașov și pe 20 iunie, la București, la Casa Eliad, în cadrul unui parteneriat dezvoltat cu AREAL pentru 2025, cu sprijinul ARCUB și al Primăriei Municipiului București. Revenind însă la întrebare, mi-am dat seama în timp că între artiști și spectatori există uneori un zid. Că oamenii nu înțeleg întotdeauna ce se întâmplă pe scenă și că, uneori, este nevoie de mai multă informație, comunicare și chiar participare. Personal, cred că în momentul în care ne implicăm direct și participăm direct într-o experiență artistică ne apropiem diferit de propunere și poate o simțim mai aproape de noi. Cred că procesele participative ne ajută să înțelegem mai bine lumea. De aceea recomand tuturor să meargă la sesiuni de dans liber și/sau mișcare sau la spectacole de tip teatru-labirint, senzorial și imersiv, pentru a vedea cu alți ochi lumea și a simți lucrurile diferit. [...]
Citiţi interviul complet cu COSMIN MANOLESCU pe www.zilesinopti.ro
La Teatrul Ion Creangă, fiecare final de stagiune le pregătește copiilor o nouă surpriză. Dacă anul trecut, la mijlocul lui mai, au început pregătirile pentru „Peter Pan”, anul acesta, în aceeași perioadă, au luat startul repetițiile pentru un alt spectacol de poveste: „Pinocchio”.
Uneori, este nevoie să te rătăcești, să greșești și chiar să minți. Să fii vulnerabil și să te abați de la drumul „cel bun”. Însă mereu, după fiecare deviere de la cale, rămâi cu o lecție învățată. „Aventurile lui Pinocchio”, textul original, scris de Carlo Collodi și publicat, în serie, între 1881 și 1883, cu titlul „Povestea unei păpuși”, este și va rămâne istoria tandră a unui copil care, oricât de departe de casă ar fugi și oricât de mult ar greși, rămâne lipit de sufletul nostru.
Pinocchio este un personaj iubit și de Teatrul Ion Creangă. Înainte de actuala punere în scenă, regizată de Octavian Jighirgiu, a cărei premieră va avea loc la începutul stagiunii 2025-2026, au mai fost alte trei (1971, 1982 și 2003).
Ultimele două, în regia lui Cornel Todea, le-au avut în rolul titular pe Alexandrina Halic (1982) și pe Ani Crețu / Camelia Andriță (2003). Ani Crețu a primit, pentru această interpretare, Trofeul „Pasărea de foc”, categoria „Cea mai bună actriță în rol principal”, la Festivalul Internațional de Teatru pentru copii „Naj, Naj, Naj” din Zagreb, Croația (2009). Același „Pinocchio“ a câștigat și Premiul pentru „Cel mai bun spectacol”, la Festivalul din Tărgoviște (Bulgaria, 2009).
„Pinocchio”. Din spectacol nu vor lipsi spiritul ludic, momentele efervescente care marchează fiecare mică reușită a băiețelului în devenire, dar și clipele de adâncă remușcare, ca expresie a conștientizării greșelii făcute. Echipa de creație a proiectului este completată de Andreea J. Darie, care semnează dramatizarea, Clara Pop, autoarea scenografiei, Victoria Bucum, responsabilă de coregrafie, Andrei Cozlac, de video design, și Eduard Petru Jighirgiu, autorul muzicii. Până la premiera oficială, din toamnă, micii spectatori sunt așteptați în lunile iunie-iulie la Sala Mare din str. Piața Amzei nr. 13, cu peste 25 de reprezentații teatrale și activități complementare –ateliere creative și ateliere de joacă. Programul include, de asemenea, și cele mai noi titluri intrate în repertoriu, „Harap Alb” (6+ ani), „Marea aventură urbană” (3+ ani), „Pasărea albastră” (6+ ani) și „Fetița cu chibrituri” (3+ ani). Mai multe detalii, pe teatrulioncreangă.ro!
De la marioneta altora la formarea unei identități proprii, de la păpușa de lemn la băiețelul adevărat - care a învățat să fie curajos, cinstit și altruist -, personajul creat de Collodi trece printr-o experiență transformatoare. Ideea drumului inițiatic și a valorilor deprinse pe parcursul lui va fi evidențiată și în prezentul
Într-o lume grăbită, în care timpul petrecut cu cei mici pare mereu prea scurt, Festivalul Opera
Copiilor vine ca o invitație rară: aceea de a vă reconecta cu bucuria copilăriei împreună. Până pe 15 iunie, sediul Operei Comice pentru Copii din Calea Giulești nr. 16 se transformă într-un tărâm de poveste, gândit special pentru familii care vor experiențe ce contează.
Festivalul este o alternativă sănătoasă la weekendurile petrecute în mall și se desfășoară într-un spațiu sigur, accesibil și plin de culoare, unde copiii învață fără să-și dea seama, iar părinții pot trăi, alături de ei, magia momentului. Spre deosebire de activitățile obișnuite din oraș, aici fiecare colțișor este creat cu intenție: să stimuleze imaginația, curiozitatea și cooperarea. Programul este flexibil – vineri, între 16:00 și 21:00, iar sâmbăta și duminica, de la 10:00 dimineața până seara –, tocmai pentru a se potrivi oricărui ritm de familie.
Pe scenă, copiii descoperă teatru muzical de calitate, adaptat pentru vârste și sensibilități diferite. School of Rock aduce energia adolescenței în Sala Mare, în timp ce Concertul Bubu îi răsfață pe cei mai mici (0–3 ani) într-un spațiu prietenos și calm – Căsuța din Copac. Alături de acestea, titluri ca Petrică și lupul, Poveste magică, Eliza, micuța florăreasă sau Poveste vieneză aduc varietate, emoție și sens, fără a fi moralizatoare.
Dincolo de spectacole, festivalul este o experiență de familie completă. Grădina cu Fluturi este un colț de natură unde copiii pot observa specii exotice reale – o lecție de biologie și răbdare sub cerul liber. Muzeul Unicornilor le oferă libertatea de a visa, iar Aventura Parc îi provoacă la mișcare, în timp ce Camera Oglinzilor îi face să râdă cu poftă, alături de părinți. Sunt
momente care se transformă în amintiri – genul de povești pe care le vor spune mai târziu cu zâmbetul pe buze.
Pentru copiii foarte mici, organizatorii au creat spații dedicate – Gonflabilele cu Baloane și Satul Bebelușilor – unde primii pași în lumea artei se fac prin jocuri senzoriale. În același timp, introducerea Cardului OCC – un sistem ingenios care înlocuiește tichetele –oferă copiilor ocazia să-și gestioneze singuri bugetul de activități. Fără să le impună
lecții financiare, festivalul le oferă șansa de a învăța prin practică despre alegeri, valoare și responsabilitate.
Dar poate cel mai valoros lucru pe care îl oferă Festivalul Opera Copiilor este ocazia de a fi împreună altfel. Nu doar în același spațiu, ci conectați. Fără notificări. Fără „doar 5 minute în parc”. Un loc unde vă puteți bucura unii de alții fără grabă, fără stres, fără compromisuri. Și poate, fără să vă dați seama, redescoperiți ce înseamnă să vă jucați – și voi, nu doar cei mici.
pe care trebuie să le trăiești live pe 28 iunie!
Vița de Vie revine pe scena de la Arenele Romane cu o nouă producție specială - o nouă atmosferă, un nou concept, o nouă dimensiune a legendei rockului alternativ autohton! Iată cinci piese emblematice, pe care le vom cânta împreună.
Porțile se deschid la ora 18:00. Nu rata o seară care se anunță legendară! Bilete pe bilete.kimaro.ro.
1.Basul și cu toba mare
Probabil cea mai îndrăgită piesă Vița de Vie, „Basul și cu toba mare” este o explozie de energie și atitudine. E manifestul trupei și al fanilor lor – direct, curajos și fără ocolișuri. Ne aduce aminte să nu luăm viața atât de în serios încât să uităm să ne distrăm.
2.Praf de stele
O baladă cu o forță emoțională aparte, „Praf de stele” arată latura sensibilă a trupei. Momentele în care acest cântec răsună la concerte oferă contrast spectacolelor. Este acel moment în care publicul se oprește din sărit și începe să simtă. E pură conexiune.
3.Varză
O piesă cu totul specială în repertoriul Vița de Vie, „Varză” combină satira cu un sound reggae năucitor. E o critică jucăușă, dar tăioasă, la adresa absurdului cotidian, livrată cu umor și atitudine. Fiecare concert capătă un plus de culoare atunci când „Varză” explodează în boxe.
Una dintre cele mai relevante piese pentru fanii care s-au regăsit în spiritul nonconformist al trupei. „Și ce dacă” e un manifest pentru autenticitate, o piesă care vorbește despre curajul de a fi tu însuți, liber, indiferent de convenții.
5.Luna și noi
De ceva vreme, „Luna și noi” a început să se simtă ca un apogeu al concertelor
Vița de Vie. A fost una dintre piesele care au prins aproape instantaneu. Și este evident de ce. Versurile ne hrănesc imaginația, iar linia melodică e antrenantă. Îți rămâne blocată în minte cu ușurință. Fără îndoială, se va lăsa cu o mare de luminițe.
Vița de Vie live – 28 iunie 2025, Arenele Romane După ani de concerte sold-out și producții speciale precum „Vița de Vie Simfonic”, „360” și „Fenomental 25”, trupa revine cu un nou show ce promite să ridice standardele încă o dată.
n iunie, Bucureștiul devine gazda unor concerte memorabile, cu artiști internaționali care au scris istorie în lumea muzicală. De la pop simfonic la soul, jazz și balade clasice, scena locală rezonează puternic cu vocile care au cucerit milioane de inimi. Dacă vrei să adaugi un strop de magie sonoră începutului tău de vară, iată patru concerte de neratat.
ALEXANDER RYBAK
7 și 8 iunie, Palatul Bragadiru Violonist, compozitor, cântăreț și actor, Alexander Rybak este cunoscut publicului larg pentru piesa Fairytale, cu care a câștigat Eurovisionul în 2009. Artistul norvegian de origine bielorusă, aduce pe scena Palatului Bragadiru un show în care clasicul întâlnește pop-ul într-o formulă inedită, caldă și energică. După popularitatea dobândită în urma concursului european, Alexander Rybak a lansat mai multe albume de studio, printre care: No Boundaries (2010), Christmas Tales (2012), Trolle og den magiske fela (2015).
MACY GRAY
11 iunie, Club Quantic O voce inconfundabilă, un timbru răgușit și plin de personalitate, Macy Gray
ajunge la București în cadrul turneului aniversar On How Life Is – 25th Anniversary Tour. Artista americană aduce în Quantic hit-uri precum I Try și Sweet Baby, dar și groove-uri soul, R&B și funk care au marcat anii 2000. Este un concert cu parfum de epocă, dar cu energie contemporană, destinat celor care știu să asculte și să simtă muzica dincolo de tendințele comerciale. Macy Gray, nominalizată de cinci ori la Premiile Grammy, a lansat de-a lungul timpului zece materiale de studio, care i-au adus nu mai puțin de 23 de Discuri de Platină și 13 Discuri de Aur.
IL DIVO
16 iunie, Arenele Romane
Cvartetul Il Divo revine în România cu un concert aniversar ce marchează 20 de ani de activitate. Cu un stil propriu – pop opera – și armonii vocale care umplu spațiul cu emoție, cei patru artiști combină forța și sensibilitatea clasicului cu o apariție modernă. Arenele
Romane vor vibra pe acorduri cunoscute, precum Regresa a Mí și Hallelujah, într-un spectacol ce promite rafinament, forță și multă pasiune. Invitată specială a acestei seri este Laura Bretan care, la fel ca Il Divo, abordează muzica într-o manieră de classic crossover.
26 iunie, Sala Palatului
Sir Tom Jones, legenda muzicii britanice, revine la noi pentru un concerteveniment la Sala Palatului. Cu o carieră de peste 60 de ani, artistul continuă să impresioneze prin vocea sa puternică și prezența scenică magnetică. Repertoriul va include hituri clasice, precum It’s Not Unusual, Sex Bomb și Delilah, dar și piese recente, reinterpretate întrun stil profund și sofisticat. Un moment rar, cu un artist legendar în formă maximă. Tom Jones și-a consolidat locul în istoria muzicală ca unul dintre cei mai de succes artiști ai tuturor timpurilor.
În decursul unei luni am ajuns și în Busan și la Buzău; cu avion sau tren, călare sau pe jos, unii dintre noi călătoresc pentru a mânca, iar eu, dar știți deja asta, sunt unul dintre aceia. Acum un an eram în Iași și Suceava culegând rețete de la armeni, polonezi și evrei, iar luna aceasta sunt în Amsterdam, via Băile Balvanyoa - Cluj. Urmează Londra și toate au în comun un fir roșu comestibil: cercetare de teren, conferințe, degustări etc.
Dar să o iau cu începutul – Busan este un fel de Constanța în Coreea de Sud; de acolo vin containerele atunci când nu vin din porturile marelui vecin galben de la vest. Are o piață de pește care, deși fără pedigree-ul vecinei Tsukiji de la est, face din oraș capitala fructelor de mare. Jagalchi Market este un Obor uriaș, în care toată lumea poartă cizme de cauciuc, iar marfa stă vie în galantare/acvarii, asta când nu e deja uscată/ filetată/ gătită.
Dintre pești, țiparul este emblematic pentru bucătăria coreeană; se unduie hipnotizant, colcăie în bazine aglomerate, dar când îți ajunge pe limbă uiți toate acestea. Dintre fructele de mare, caracatița pare să fie preferată, turiștilor propunându-li-se cu un zâmbet șugubăț un tartar de caracatiță à la Schrödinger – e moartă, dar se mișcă. Pentru mine, bucățica pour la bonne bouche a fost un vierme de mare, urechis unicinctus, a cărui asemănare cu o anumită parte a corpului uman îi dă un nume popular ce nu-și are locul aici. Viermele (10-30 cm lungime și o grosime potrivită numelui) trage apă pentru a se hrăni și o elimină printr-o mișcare zdravănă de micțiune; tăiat felii și gătit un minut se cumințește, fiind doar o mâncărică gumilastică amuzantă care-ți câștigă respectul localnicilor. Indiferent de exoticul pieței din Busan, la capitolul marketing de produs local, insula Jeju stă însă mult mai bine, știind să exploateze elegant și convingător produsele și simbolurile locale – portocala hallabong, mandarina, porcul negru și scufundătoarele haenyeo, femei
vârstnice care fac free dive pentru a culege fructe de mare. Am regăsit această mândrie dată de calitatea, varietatea și povestea produselor locale în Buzău și nu mă așteptam – un meniu reprezentativ pentru județ ar pune pe masă un festin pantagruelic.
În București, bucătărie coreeană (fără viermi cu funny names, totuși) se găsește în localuri precum Seoul, Jeonjuu sau The Kimchi și în variante ambulate/congelate la magazinele cu specific KJ, similare unor 7-11 din Coreea. Bucătăria buzoiană, în schimb, e mai puțin reprezentată; dacă nu ar fi Bucătăria Localfood (constant) sau câțiva chefi (sporadic), mă tem că picanții cârnați de Pleșcoi (pentru promovarea cărora îi suntem recunoscători lui Cezar Ioan), babicul adevărat și pițusca, ciorbele acrite cu zarzăre și foile cu lapte (tot ciorbă) ne-ar fi necunoscute. Din fericire, Buzăul e mai aproape decât Busanul și mâncarea buzoiană mai cuminte decât cea coreeană. Puneți pe listă pentru vacanța de vară!
Vine vara, ceea ce înseamnă că orașul va începe lent să fiarbă și ce alt moment mai bun să-ți plimbi papilele gustative printr-un tur urban de cocktailuri bine făcute? Întâmplarea face că Bucureștiul e plin de locuri care știu să mixeze nu doar băuturi, ci și vibe-uri și soundtrack-uri atent alese. Așadar, dacă simți că a venit momentul să dai cafeaua de dimineață pe ginul de seară, iată câteva locații în care e (aproape) imposibil să nu lași grijile la intrare.
Teoria
Strada Italiană 26
Deschis relativ recent, Teoria este genul acela de loc care nu a avut nevoie de prea mult timp pentru a intra în topul destinațiilor unde mixologia chiar se ia în serios. Atmosfera aici e una relaxată, cu vibe boemo-hipsteresc, decorul are doza potrivită de coolness, fără să devină prea mult, iar ritmurile indie întregesc perfect peisajul. Când vine vorba de meniu, se poate spune că găsești ceva potrivit pentru toate gusturile - de la clasicele cocktailuri care nu mai au nevoie de introducere la varianta lor reinterpretată, cu un twist menit să-ți reseteze gusturile. Iar dacă nu știi ce să alegi, staff-ul e întotdeauna pregătit să te introducă în lumea neașteptată a infuziilor și aromelor, povestind cu entuziasm despre fiecare rețetă în parte.
Strada Doamnei 2
Ascuns în inima Centrului Vechi, acolo unde cândva se păstrau averile unei bănci de prestigiu, Marmorosch, The Vault este o locație care te face să te simți parte dintr-un film noir cu accente moderne. În timp ce barul a reușit să conserve cât mai multe detalii autentice, precum seifurile și ușa blindată, atmosfera care se conturează este una care completează perfect povestea
The Vault: misterioasă, magică și, pe alocuri, obscură. Dincolo de decorul spectaculos, esența locului se regăsește și în mâinile mixologilor care jonglează cu ingrediente, tehnici și prezentări ca niște adevărați artizani ai simțurilor. Fie că preferi un whiskey clasic sau vrei să experimentezi o combinație inedită, la
The Vault călătoria în lumea cocktailurilor e cu adevărat o experiență. Iar dacă ți se face foame, află că restaurantul din incintă propune un meniu rafinat, cu influențe franceze reinterpretate, pe care ar fi păcat să nu îl testezi.
BAR TON
Strada Ion Câmpineanu 24
Strada Matei Millo 5 Dacă ești în căutarea unui loc unde spiritul vibrant al Italiei se împletește cu energia urbană a Bucureștiului, Negroni Aperitivo Bar e o oprire ce nu trebuie ratată. Ascuns în centrul orașului, barul te întâmpină cu o atmosferă caldă, în care stilul art deco este completat de accentele retro italiene, iar terasa ferită de aglomerație este ideală pentru serile în care vrei să te retragi la un pahar bun de vorbă. Importator și reprezentant al Negroni Antica Distilleria, aici găsești băuturi premium servite cu grijă - inclusiv cocktailuri servite direct de la tap, un adevărat deliciu pentru cunoscători (și cei care doresc să-și savureze băutura rapid). Totodată, în meniul lor poți găsi atât reinterpretări contemporane, cât și creații mai crazy pentru cei mai curajoși.
Nu e un secret faptul că Bucureștiul ascunde bijuterii urbane care își pun amprenta prin autenticitate și stil, iar BAR TON nu face excepție. Situat la parterul unui bloc comunist din anii ’50, spațiul surprinde printr-un design care jonglează cu nostalgia trecutului și estetica modernă, combinând elemente brutaliste, industriale, cu aerul contemporan fresh. Dar ce face cu adevărat diferența aici este acustica impecabilă, gândită pentru a oferi o experiență muzicală de excepție, astfel că fiecare seară devine o călătorie sonoră cu invitați speciali care propun ritmuri atent alese. Cu un aer ce amintește de scenele alternative din Berlin, BAR TON formează în jurul său o comunitate tânără și hipsterească, iar cocktailurile vin să întregească vibe-ul, fiind create cu aceeași atenție pentru calitate și originalitate, transformând fiecare pahar într-un mic ritual de relaxare - nimic foarte pretențios, dar gustos & cu un twist numai bun pentru seri de veri călduroase.
Cine ar fi zis că o bară verticală, câțiva metri de înălțime și o pereche de tocuri pot deveni terapie? Într-o lume care te învață să te rușinezi înainte să îndrăznești, Pole Dance Hub e mai mult decât o sală de sport – e un refugiu. Aici, femeile își iau revanșa față de propriile nesiguranțe, prejudecăți sau gura lumii. Am vorbit cu Luana Cotan (aka Luana Iguana), fondatoarea acestui loc neconvențional și onest, despre dans, striptease și revoluții cu glitter.
Cum ai descoperit pole dance-ul și ce te-a făcut să te îndrăgostești de acest stil de dans / sport? Lockdown-ul din pandemie a fost o perioadă grea, din punct de vedere medical. Nu am avut un stil de viață prea sănătos și asta, combinată cu problemele de viață din trecut, mi-au activat niște tulburări. Și cum accesul la ajutor medical nu era așa ușor pe atunci, mi-a rămas să mă zbat mai mult singură cu asta. Căutam atât eu, cât și prietenele mele o activitate sportivă care să ne scoată din acest stres ce se instalase în carantină. Începusem să facem twerk, să ne filmăm și după, o prietenă venise cu ideea de pole dance. Imediat ce s-au ridicat restricțiile severe m-am înscris la o oră de pole dance în București, la prima sală pe care am găsit-o pe net. Sălile de pole dance puteau funcționa datorită numărului redus de participanți pe oră. Prima dată nu m-a fermecat prea mult, dar a doua oară dădusem de o profesoară de care m-am îndrăgostit. Îmi devenise model și mă fascina foarte mult capacitatea ei de acrobată. Pe plan mental, m-a salvat foarte mult lucrul ăsta, mai ales că eram foarte motivată, lucru ce mie până atunci, în ai mei 20 ani, nu mi se mai întâmplase la mai nimic.
Cum a luat naștere Pole Dance Hub și ce-ți dorești să transmiți prin acest spațiu?
Pole Hub e o căsuță în care ne vindecăm. Suntem
toate sportive în sală, însă mentalul este cel pe care-l antrenăm cel mai mult. Învățăm să ne destresăm, să ne încurajăm, să ne vedem capabile, frumoase și puternice, și „girlhood-ul” e ceva cu adevărat puternic, când e vorba de vindecare. Primul a fost PH Brașov, acum PH București. Eu nu lucrez cu oricine, îmi place să fac echipă cu oamenii care vor să ajute și sunt acolo pentru alți oameni și așa știu că oamenii se vor simți ca acasă aici sau chiar mai bine. Însă, cum a luat naștere... dintr-un noroc. Printr-o prietenă comună, am cunoscut-o pe Kate, o ucraineancă ce se apucase să predea pole dance la ea, într-un fel de beci. Ne-am înțeles foarte bine, am bătut palma și m-am lăsat ghidată de experiența ei.
Ce te diferențiază pe tine și studioul tău față de alte școli de pole dance din București?
Diferențele sper să fie vizibile. M-am străduit să pot împlini orice fel de dorință și cerere de la noi, și în privința locației, și a echipei. De la locație mare, înaltă de 4 m, cu spațiu și locație bună, până la personal ce poate împlini orice fel de cerere. Unele fete vor să se simtă feminine, altele puternice, altele doresc doar o zi fun după muncă sau pe cineva lângă ele să le susțină în ceea ce fac. Pentru că învățăm anumite lucruri în
sală de pole, iar apoi le aplicăm fără să ne dăm seama și în viața reală. Și ne ajută enorm. Iar în materie de București... mi-am dat cuvântul că va fi un loc... fără bucureștenisme, cum îmi place să-l numesc eu. Un loc ce va fi ferit de părțile negative ale Capitalei în materie de oameni.
Ce tipuri de cursuri oferiți și cui se adresează? Poate veni oricine, indiferent de vârstă sau condiție fizică?
Sport pole și Exotic pole. La orele de sport pole învățăm partea sportivă a genului, partea de acrobație și este foarte friendly ca și feluri de practicanți. Fiind gimnastică la bară verticală, este și pentru bărbați, și pentru copii. Și, mai ales, este pentru toate vârstele. O chestie ce te păcălește este că te uiți la persoane ce vin de doi ani la sală și îți zici că tu nu poți să faci așa ceva, că ai o vârstă sau că ai kg în plus... când nu e adevărat. Mereu fetele se autosurprind, cam asta e „minunea” pe care o face încrederea, când le este acordată oamenilor. Așa că mereu le zic: „și fata asta a fost acum doi ani la început ca tine și nu putea să facă nimic, e normal!”, dar cu răbdare și antrenament, aici se ajunge, indiferent de nivel. Iar exotic pole-ul este destinat femeilor sau persoanelor din LGBTQ ca fiind dans la bară. Este mai senzual, lucrează cu muzicalitatea, cu claritatea liniilor, exact calitățile lucrate de dansatori. Fiind pe această parte de sexytime și având tocuri, este accesibilă numai adulților sau copiilor de peste 16 ani și cu acordul semnat al părinților.
Ce calități crezi că dezvoltă pole dance-ul în cei care îl practică?
Clar, încredere în sine și cred că asta e una dintre cele mai importante calități în viață. Când ai încredere, curaj, te miști altfel în tot ce îți propui să realizezi în viață. Iar din punct de vedere sportiv, forță și flexibilitate.
Ce sfat le-ai da femeilor care vor să încerce pole dance, dar nu au curajul?
Să se exploreze pe sine, să încerce ceva nou. Suntem noi între noi, facem caterincă de noi și cu noi, ne înțelegem, venim în ultimul stadiu la sală, bombardate, plânse după despărțiri, epilate, neepilate sau pe stop. Știm doar că plecăm de acolo mai bine decât am venit prima dată.
Ce planuri ai pentru Pole Dance Hub în următorii ani?
Pole Hub vreau să fie un simbol urban pe străzi în orașe.
Să văd stickere în oraș cu asta și oamenii care vor să poarte logo-ul, știind că e vorba de oameni, de o casă, de o echipă ce face ceva pentru societate. Și să ne extindem și din punctul de vedere al evenimentelor.
V„Cozerie • cu Ruxandra”
O invitație de a (ne) cunoaște mai bine. Prin muzică și vorbă
remea și vremurile au fost agitate. Mi-ar fi greu să gândesc un playlist care să caracterizeze ultima perioadă, dar cu siguranță ar fi eclectic. Emoții electorale, ploi, prea frig pentru luna mai. În tot zgomotul de fundal, Cozerie • cu Ruxandra promite să fie un respiro. Nu rezolvăm problemele și nici nu le facem să dispară. Însă vă invit să ne regăsim într-un cadru intim pentru a asculta (despre) universurile sonore ale unor oameni pe care îi admirăm.
„Cozerie • cu Ruxandra” este o serie de întâlniri relaxa(n)te cu invitați din diverse domenii – actori, scriitori, muzicieni, cineaști, jurnaliști, coregrafi, sportivi, critici literari sau de film, organizatori de festivaluri. Au în comun două lucruri – muzica ocupă un loc important în viața lor și sunt bon viveur.
Un dialog de o oră, urmat de o sesiune de întrebări și răspunsuri și apoi câteva ore de socializare cu invitații, având ca fundal sonor un playlist curatoriat de invitat.
La primele trei ediții ale Cozeriei au fost invitați Ana Ularu (actriță), Vasile Ernu (scriitor) și Michi Câmpineanu (artist - Șuie Paparude). Dialogurile nu apar ulterior online – pot fi ascultate doar de cei prezenți la eveniment. Playlist-urile propuse de invitați, însă, le puteți asculta oricând. Momentan, le găsiți pe pagina mea de Facebook – Ruxandra Păduraru. În curând, și pe o pagină dedicată Cozeriei.
Cozeriile vor continua și vara asta. Pe terasa J’ai Bistrot, în aer liber. A patra ediție va avea loc pe 10 iunie, alături de Dan Byron, liderul și vocalistul trupei byron, pe care a înființat-o în 2006. Dan are peste 20 de ani de activitate în muzica alternativă din România și promite un playlist pe cinste.
Intrarea este liberă, însă accesul se face pe bază de înscriere.
Vă aștept!
„Nu există sentiment mai frumos decât mulțumirea unui pacient”
Maximilian Corbu are 48 de ani și s-a născut în București. După o carieră în mai multe domenii, a decis să urmeze calea pasiunii sale pentru masaj și a absolvit în septembrie 2024 cursurile de maseur terapeut, obținând diplome acreditate la nivel european. De atunci, practică pe cont propriu, sub numele Masaj la MAX . În paralel, este și instructor formator la Academia 1,61 , un proiect educațional non-formal care promovează învățarea prin turism de aventură.
De ce ai ales acest domeniu și prin ce alte joburi ai trecut până să te faci maseur? Am lucrat aproape 25 de ani la o companie din domeniul IT și, printre sumedenia de beneficii de care am beneficiat ca angajat, au fost două care mi-au marcat viața: cel mai important a fost aducerea unui antrenor de kickbox excelent, care între timp, pe lângă antrenor timp de 13 ani, mi-a devenit și prieten, și aproape la fel de importantă, oferirea de masaj regulat. Așa am luat contact cu masajul, care mi se pare o minune, mai ales pentru oamenii sedentari ce stau cu orele în poziții dăunătoare (la calculator, pentru perioade îndelungate, adesea în poziții inconștient dezechilibrate), dar și pentru sportivii care se supun unor regimuri de antrenament foarte solicitant (în cazul meu, kickboxul). Fiind beneficiarul magiei masajului, am înțeles că, fie pentru relaxare, fie, în cazul unui maseur terapeut, pentru recuperarea după efort sau chiar rezolvarea unor dezechilibre posturale, contuzii și tot felul de afecțiuni suferite în timpul antrenamentelor, masajul poate să fie un „panaceu (aproape) universal”. În timp, din cauza uzurii acumulate în linia mea de muncă și a declinului sectorului IT, am început să mă gândesc la o conversie profesională, iar primul lucru ce mi-a făcut cu ochiul a fost masajul. Fiind fermecat de efectele masajului, mi-am dorit să învăț și eu să fac masaj, să deslușesc tainele masajului care îmi place atât de mult și să încerc să ofer, la rândul
meu, alinare oamenilor, să încerc să le fac bine, cum, la rândul meu, am primit din partea maseurilor. Îndrumat de un coleg de kickbox, care și el s-a convertit din alte meserii la cea de terapeut, am ajuns la Biofocus, o școală de masaj foarte mișto, care m-a inițiat în tainele masajului terapeutic prin intermediul a patru module de curs pentru a obține, la final, diploma de maseur terapeut acreditat. În urma celor aproximativ opt luni de studiu, învățat și practicat peste 1500 de masaje, de la masajul somatic (de relaxare, abecedarul masajului), prin masajul reflexogen, drenajul limfatic manual și încununarea celor opt luni de studiu, masajul terapeutic.
Spune-ne un lucru pe care foarte puțini oameni îl știu despre jobul de maseur. Probabil că mulți oameni percep munca de maseur ca pe ceva lejer, relaxant. În realitate, munca aceasta este solicitantă atât fizic, cât și emoțional. Un terapeut stă în picioare o zi întreagă, aplicând presiune controlată cu policele, antebrațele, coatele, ceea ce poate duce la uzură osteomusculară, dacă maseurul nu este în permanentă atent la postură. Pe lângă uzura fizică, există și uzura emoțională, deoarece maseurul trebuie să fie mereu empatic, conectat la pacient pentru a aprecia în mod corect problemele acestuia, cât și procedeele adecvate
pentru ameliorarea și, în cele din urmă, rezolvarea problemelor acestuia.
Care este cea mai importantă calitate pe care un maseur trebuie să o aibă?
După părerea mea, cea mai importantă calitate pe care trebuie să o aibă un maseur este pasiunea pentru această muncă. Cu cât este mai pasionat, cu atât rezolvarea nevoilor pacienților va fi primordială pentru acesta. Dar, pe lângă pasiunea pentru masaj, terapeutul trebuie să fie empatic, mereu atent la felul în care corpul pacientului răspunde stimulilor și tehnicilor de masaj. De asemenea, anduranța fizică și tehnica adecvată sunt niște calități extrem de importante pe care trebuie să le aibă un maseur, altfel, nefiind într-o formă fizică foarte bună sau folosind niște posturi neadecvate, nu va putea să își dedice toată atenția și priceperea în ameliorarea simptomelor pacienților.
Care sunt cele mai mari satisfacții pe care ți le oferă acest job?
Este un job incredibil de satisfăcător. Am avut pacienți care au venit cu niște dureri mari și cu dezechilibre foarte evidente de postură, pe care am reușit să le corectez. Nu există sentiment mai frumos decât mulțumirea unui pacient care îți spune că se simte mult mai bine în urma terapiei aplicate de tine.
Care ar fi cel mai important sfat pe care l-ai da cuiva care-și dorește să se facă maseur?
Trebuie să îți placă și să primești, și să oferi masaj. Este o regulă universală care spune că, dacă nu îți place să faci un lucru, vei fi tare nefericit încercând să trăiești de pe urma lui. Când te duci la muncă cu plăcere, nu ți se mai pare muncă. Ar mai fi două lucruri foarte importante, după părerea mea: să ai grijă de corpul tău, să fii în formă – este esențial în această muncă. Nu ai cum să reușești să răspunzi nevoilor pacienților tăi dacă nu ești tu într-un loc bun din acest punct de vedere. Și, nu pe ultimul loc, ar fi curiozitatea permanentă. Ca să fii un terapeut bun, cred că trebuie să vrei să afli mereu tehnici noi, să înveți mereu despre corpul uman, care este de o complexitate enormă. Cu cât știi mai mult, cu atât poți ajuta mai multă lume –problemele fiind variate, iar modalitățile prin care poți acționa, foarte multe.
De la espresso servit în cornet de ciocolată până la pizza autentică la felie, iată cinci locuri nou deschise, care vin cu o ofertă inedită și merită descoperite și testate atunci când vrei să încerci ceva original.
VeInS coffee
Drumul Gura Caliței 159 0763.016.917
VEINS Coffee este o cafenea de specialitate situată într-o zonă sufocată de dezvoltarea imobiliară haotică din Sectorul 3. Pentru cei care locuiesc aici, este cu siguranță o gură de aer, oferind o atmosferă prietenoasă și un design minimalist. Dacă ajungi în zonă, ține minte că acesta este locul pentru a savura o cafea de specialitate într-un cadru relaxant.
Chariot Café
Moliere 9
Chariot Café se află într-o
clădire istorică frumos restaurată în cartierul
Primăverii, combinând farmecul clasic cu elemente moderne. Aici, clienții se pot bucura de o selecție de prăjituri proaspăt coapte și cafea de calitate, întrun ambient elegant și primitor.
Orgolio Coffee Shop
Carol Davila 98
Cotroceniul are acum o nouă cafenea de specialitate - Orgolio Coffee Shop. Acesta este un loc cochet cu terasă, care oferă o varietate de băuturi artizanale, dar și espresso tonic și matcha cu arome de căpșuni. Este locul perfect pentru cei care doresc să experimenteze gusturi noi într-o zonă foarte frumoasă a Bucureștiului.
Râșnit Specialty Coffee Shop
Eminescu 32 0752.309.154
Râșnit este cunoscută pentru cafeaua sa de specialitate și pentru servirea inedită în
cornete de ciocolată. Este un spațiu prietenos, unde fiecare espresso este însoțit de un zâmbet și, adesea, de prezența unui blănos fericit.
Pizzamania Al Taglio
Ion Câmpineanu 21
0756.878.294
Pizzamania Al Taglio este noul loc de lângă Cișmigiu unde poți testa conceptul italian de pizza la felie, într-o varietate de sortimente delicioase. Este locul ideal pentru o gustare rapidă și savuroasă în centrul orașului. Tot aici a funcționat înainte un alt loc cu specific italianITA Place.
Abonamente exclusiv pe biletebrasov.ro
Brașov, Piața Sf. Ioan 14-17 august 2025
