Calendar by Enescu Eugenia

Revista „Amprentele sufletului”

VALSÂND PRIN ANOTIMPURI O altfel de antologie Ediție de colecție Selecție autori și concept : Eugenia

Enescu-Gavrilescu

Editura „Editgraph” - Buzău DTP & design:

Eugenia Enescu-Gavrilescu

PRIN ANOTIMPURI

IARNA VÂRSTELOR

GERAR

Nu mai înțelegeam adeseori nimic din mine, Până nu am cunoscut iubirea ta... De-atunci îmi este cu adevărat mai bine Și văd soarele ieșind pe strada mea.

Gerar-ianuar, la fel contează: E prima lună-n calendar, Un an prezența-și încetează, Un alt începe-acuma iar!

Ninge cu amintiri în Gerar Prin visul poeziei, Pe pagina din calendar Iarna copilăriei.

Și ce dacă de atunci s-a dus și vara Și că toamna în grădină îmi sosi, Împrăștiindu-mi visele, pe când vioara În inimă-mi cânta că-n iarnă vei veni...

A iernii albă simfonie, O cântă-n zbor cei fulgi de nea, În minunată armonie, Din ceruri cad ca o perdea.

Când anii au trecut grăbiți Peste copiii inocenței, Au dus cu ei un alt destin, În iarn-adolescenței.

Copacii goi de frunze moarte, Suspină lung sub vântul dur, Iar păsările sunt departe, La orizontul lor obscur.

Si-apoi, spunând un „vai de noi”, Durerile furtunii, Venit-au ca o boală grea, Iarnă, la toti bătrânii.

Apoi mi-a fost o iarnă-ntreagă, cu lumina Zăpezii, coborând pe pletele târzii, Și ea îmi răscoli-n ninsori grădina, Pe când te așteptam crezând că ai să vii... Și ce dacă de atunci s-a dus și iarna, Iar primăvara în grădină îmi sosi, Spălând-o-n ploi curate, pe când haina Luminii calde su letul îmi încălzi...

Ce iarnă zici că ești acum, Tu, alba mea Crăiasă? Ne bucuri, sau ne cerți pe drum Să ne întorici Acasă?

Doar oamenii, în haine groase, S-agită-n mediul citadin. Iar din localuri mai miroase, Când a fripturi, când a „ iert” vin.

Acum mi-e clar, ca și lumina, totu-n mine, Fiindcă-am cunoscut deplin iubirea ta, Îmi este pe deplin și-adevărat și bine Și văd soarele ieșind și pe strada mea.

Dar câți pe drum vei alunga Să plece iar din țară? Sau câți copii vei bucura Pe derdeluș, afară?

Chiar dacă frigul vine-n casă, Când „focul” nu-i deajuns crescut, Și-afară-i ger, mie nu-mi pasă: Că-n astă lună sunt născut !

Și ce bine că de-acum, cu primăvara, Toate lorile –n grădină vor zâmbi, În lorindu-mi visele , ca din nou, vara, Să alergăm unul spre altul, doi copii!...

Te-aștept cu vești să îmi aduci În prag de An, cu bine, Și viața-mi dreaptă să-mi conduci, Prin bucurii depline!

Autor: Florica MUNTEANU-CUC

Spt. 1 2 3 4 5

Lu 7 14 21 28

Autor: Ovidiu ȚUȚUIANU

Ma 1 8 15 22 29

Mi 2 9 16 23 30

Jo 3 10 17 24 31

Autor: Mioara ZAHARIA

Vi 4 11 18 25

Sa 5 12 19 26

Du 6 13 20 27

TU EȘTI CEL CE MI-AI FURAT CULOAREA

VRAJA IERNII Fulgi zglobii plutesc alene, lin coboară către sol, Ceru-i leagănă și-i cerne, ei se prind în dans, domol.

Ești unicul ce mi-ai furat toată culoarea De am rămas acum un nud alb negru doar, Să poți să îmi ascunzi de toți candoarea Sub un desen de-al tău pe-un calendar.

Vântul parcă orchestrează dansul fulgilor de nea, norii-n Cer atent veghează mantia ce se-așternea.

Din roșul buzelor focos ai desenat o loare Și-ai creionat apoi din umbra mea pistil, Din iarba oglindită-n ochii mei, culoare, În frunza verde ce schimbase al meu stil.

Totul parcă e din vis, și în strălucirea nopții, se creează-un Paradis peste ire-,n taina vieții.

Din rozul de pe chip creat-ai luturi vii, Cu mici steluțe din privirea-mi lunecoasă, Și irav m-ai convins în nopțile târzii Că în alb-negrul tău, eu, azi sunt mai frumoasă.

Și-n vârtejuri, noaptea pune stăpânire pe-ntuneric, vraja iernii iar depune albe stele pe generic.

Din albul pielii mi-ai furat c-un strop mai mult Și-n jurul meu tu ai creat frumos un univers, Să nu zărească cei din jur alb-negru-mi nud Pe care-n toi de noapte albă adesea îl pictezi.

Când am înghețat infernul să aprind iubirea ta, Am dat foc singurătății să te-aduc în visul meu, Te-am eliberat în șoapte din dorința unui zeu, Ți-ascund su letul în palmă să poți ii numai a mea. L-am ademenit pe soare să nu poată să te-nghețe, Și te-nchid în fericire să nu poată să te-ajungă, Flacăra îți ud-abisul printre stele te alungă, Când te-am descompus în umbre el voia să te dezghețe. De-aș putea să-ți adun iința din colb in lăsat de stele, Ca să pot să te zidesc din dorințe și tăcere, Mi-aș încolăci su larea pe o clipă de plăcere, Când mă-nalț din nemurire am să mă iubesc cu ele. Doar tu poți să mă ridici pân' la bolțile enorme, Când, în vis, tu mă transformi într-o rugă-nțepenită, Te-aș sorbi la gura sobei dintr-o ceașcă-ngălbenită, Dar mâ-nlănțuiești în vraja...aurorelor diforme.

Din caldu-mi puls mi-ai smuls culori vibrânde În mii și mii de arzători iori ce ne-au pătruns Țesând alb-negru-mi nud prin tainele-ți ascunse Să stau să-mi furi toată culoarea m-ai... supus.

Vântul, norii, fulgii, Luna, gerul aspru instalat, fac deliciul iar în Iarna, anotimpul preferat.

Prin enormitatea clipei te-am găsit într-un târziu, Ancorată în iluzii și în visele deșarte, Să te pot iubi, iubire și când moartea ne desparte, Mă închid la tine-n su let slugă dreaptă să îți iu

Ești unicul ce mi-ai furat pe veci culoarea Pictându-mă în nud alb- negru doar, Să poți să îmi ascunzi de toți candoarea Într-un desen de-al tău pe calendarul din sertar.

La fereastră stau acuma și privesc mereu, nostalgic, cum mi se-mplinește karma prin cântec divin, liturgic.

Autor: Constantin-Nicolae GAVRILESCU

Spt. 5 6 7 8 9

SĂ FII A MEA REGINĂ

Port cu mine strălucirea să ți-o oglindesc pe stele! Tu să ii a mea regină, să mă regăsești prin ele...

Autor: Daniel BARBU

Autor: Angela MIHAI

4 11 18 25

5 12 19 26

6 13 20 27

7 14 21 28

Vi 1 8 15 22

Sa 2 9 16 23

Du 3 10 17 24

PRIMĂVARĂ NESPERATĂ

PRINȚESĂ ARABĂ

AȘTEPTÂND ÎN TAINĂ

Prințesă arabă, eu încă te-aștept când mirtul își scutură loarea și umbrele serii plutesc prin deșert cu doruri ce-și caută calea.

An de an zboară cocorii peste vârf în Himalaya Şi când cade câte unul, biruit de neputință, Cad şi eu cu el în gol, îmi zdrobeşte trupul ploaia… Mă întorc la tine-n brațe Primăvara, din voință.

În mine se zbat amintiri care vin pe aripi de vânt dinspre oază, cu umbre lăsate sub cerul senin pe gându-mi ce încă veghează.

Timp sordid, imaterial, rătăcit-am fără sens, Ca un urs polar prin ghețuri, căutând să se oprească Pe un bloc solid să-l țină, în Ocean arctic, imens... Istovit, cedează Sorții, liniştea să şi-o găsească.

Te văd alungită la margini de vis, simt dorul în piept cum tresaltă, ajung dintr-odată-n vrăjit paradis, mă-mbăt cu parfum de bacantă.

Ghiocel plăpând, ce zace sub zăpezi însingurate, Așteptând unica rază, ce să-i dezvelească cerul, Mângâierea de Lumină, prin petale tremurate, Să absoarbă tot din Tine, Veșnicii și efemerul.

Dorințe nebune pulsează în noi și trupul ți-l vreau mai aproape, să bem elixirul vrăjit amândoi plutind în delir peste ape.

Tainele Divinității, înălțarea prin Iubire, Viață nouă naști-n mine… și erupe dintr-o dată. Ca o apă spargi zăgazuri, curgi cu Dorul, în neștire, Pe poteci de Rai, în su let, Primăvară nesperată.

De mult lumină nu mai e, Doar luna mă răsfață Zâmbind la geam cu razele Și cu sclipiri de gheață. Pierdută-n gânduri și-n visări, Cuprind în palme viața, Să te găsesc dar nicăieri, Nu întrevăd speranța. E liniște ca într-un serai La ceas târziu de noapte! Ce eu doresc, nu poți să-mi dai. Iubirea-i după moarte? Din pleava stelelor culeg Doar praful și uitarea, Ne-nțelegând cât din întreg A mai rămas răbdarea. Aștept și scriu epitaf Pe timpul ce se pierde, Căci traiul însăși e zaraf, Ce cântă foaie verde.

O viață întreagă aș vrea să te țin un vis să clădim împreună, să cernem iubirea sub cerul senin în oaza din margini de dună.

Trag storuri peste amintiri Și-aprind la geam un sfeșnic, Să ardă cea din urmă zi, Nimic nu este veșnic.

Spt. 9 10 11 12 13

Autor: Ioana CONDURARU

Autor: Antonela STOICA

Autor: Corneliu NEAGU

4 11 18 25

5 12 19 26

6 13 20 27

7 14 21 28

Vi 1 8 15 22 29

Sa 2 9 16 23 30

Du 3 10 17 24 31

EU SUNT...

LENEȘ DOR ÎN PRIMĂVARĂ Etalându-și verde-crudul ce l-a rupt din curcubeu Firul ierbii își înalță umbra către Dumnezeu Și o lasă-apoi să cadă pe pământul reavăn încă, Nebătut de vânt și soare, neuscat precum e-o stâncă.

Eu sunt lumina care-aprinde aștri În scorburi cu zăpezi siberiene, Îmbrățișând înfrigurate umbre Cu visuri îngropate în troiene.

Rândunica își începe curățenia în casă Și își primenește cuibul, căci acuși va i mireasă. Iar alesul ei, voinicul, dă târcoale, cu tandrețe Și-i așterne la picioare raiul lui de frumusețe.

Eu sunt oceanul care stinge dorul Atâtor Penelope fără maluri, Sădind în pieptul clipelor orfane Stropul speranței, răstignit în valuri.

Printre pietre, prin pădure, licărindu-și leneș dorul Clipocește și suspină pe sub gene lungi, izvorul, Și își curge lacrimi, sute, și se crede-n depărtare La iubita sa de-o viață, lângă Marea lui cea mare...

Eu sunt câmpia care naște rodul Semințelor ciobite-n coaja iernii, Îngemănând amiezile fecunde Cu lacrima proptită-n fruntea ierbii.

Zece boabe mari din spice au îngenunchiat în lan Năzuind spre pâinea sfântă și spre palma de țăran Ce le-așteaptă, când vor crește și-or umplea cu aur șesul Și și-or undui mijlocul spre nuntitul lor, culesul.

Eu sunt tăcerea ce alină zborul Împovărat de vămile sihastre, Veghind cărări de cer cu talpa-n munte În trupul primăverilor albastre.

Iară tu, în primăvară, tu, iubire, reînvii Și mă ții numai cu tine, mă-nfășori cu lanțuri, mii. Dar te las să-ți faci de cap, căci mi-e rău dar mi-este bine Iar cătușele-s de aur, din brocarturi și suspine.

Eu sunt secunda ce îneacă noaptea Cărărilor cioplite-n tâmple ninse, Crestând în palma toamnei felinare Ce-nmuguresc zăpezi pe ruguri stinse.

Cu toate lorile iubirii tale Cu-ndrăzneala răsăritului de soare Cu zâmbetul păstrat nemărginirii Bucură-te mamă de cântecele fericirilor Cu toate ploile primăverilor tale Cu visele ieșind la plimbare Cu dorul aprinsă chemare Bucură-te mamă de libertatea gândurilor tale Cu toți norii sărutând irele ierbii Cu grijile rătăcite prin muguri Cu basmele nemuririi valsând Bucură-te mamă de toate mângâierile înverzirii Cu liniștea su letului împăcat Cu dorințele spre veșnica tinerețe Cu moartea pe moarte călcând

Eu sunt iubirea ce zidește lumea În dimineți necoapte, cu plete în vânt, Punând izvor la temelia zilei, S-adape zorii întâiului cuvânt.

Cu Lumină din Lumină Cu răspuns în Adevăr Cu tăcerea sărutată

Autor: Florentina-Claudia VODĂ

Autor: Eugenia MIHU

Lu 1 8 15 22 29

Bucură-te mamă de frumusețea veșniciei

Bucură-te mamă de atâtea izvoare

Primăvara ne-a unit, primăvara să ne lege, Ce rodește-n primăvară nimenea să nu dezlege. Firul ierbii, leneș dorul, calde spicele de grâu Să ne ie martori gingași, să ne țină doru-n frâu.

Spt. 14 15 16 17 18

PSALMUL MAMEI

Ma 2 9 16 23 30

Mi 3 10 17 24

Jo 4 11 18 25

Autor: Ioan Rațiu

Vi 5 12 19 26

Sa 6 13 20 27

Du 7 14 21 28

Aruncă-mi cu lori de mai îndoaie genunchii să nu-ți crească iarbă din su letul meu gingaș, ușor viclean, aruncă-mi petale, lasă-mă frumoasă să iu parte din tine, surprinde-mă, anotimp nuanțat! Trimite-mi tril de ciocârlie, curcubeu de apă să pot valsa cu arborii pictați ce mă aruncă, încurcă cu crengile de liliac. Primăvară dulce, sunt aici, vreau să în loresc odată cu tine să-mi plimbe vântul gândurile să alunece în povestea ta. Primăvară gingașă, privește-mă, adulmecă destinul meu aruncă-mi picături de lună, strânge-ți veșmântul, să nu te atingă strigătul meu de dor. Anotimpul copilăriei mele îmi furi cuvintele, le întinzi din aripi de luturi îmi desenezi o stea, rămân încremenită în fața ta.

Bob de gând pe glezna nopții Se coboară lin din stele, Scutură petale, valuri, Peste visurile mele. Bob de gând pe glezna nopții Mă-mpresoară în lumini, Largi cărări deschide-n ceruri, Pe aripi de heruvimi. Bob de gând pe glezna nopții Arde-n zori și stinge focuri, Adunate-n umbra sorții, Risipite-n fade jocuri. Bob de gând pe glezna nopții Mă învaluie cu sârg, Picură din stele șoapte Și le-așterne în cuvânt. Bob de gând pe glezna nopții, Lasă-ți geana pe hârtie, Pune rod în poezie, Să străbat-o veșnicie. Bob de gând pe glezna nopții, Noaptea mi-o îmbraci în zi, Tu-mi dai strălucire vieții, Zâmbesc sorții, orice-ar i!

E prima zi de mai, după apus de soare, Deschid fereastra larg, e liniște în sat, Au în lorit castanii și-i liliacu-n loare, Din când în când pe uliți se-aude un lătrat... Natura își deschide spectacolul de noapte, În „parcul” Bahna plopii se clatină încet, Pe banca de sub tei cuvintele sunt ...șoapte Și o privighetoare dă satului concert... De după deal apare și urcă-n vârf de plop Un glob măreț de aur, e zâna nopții, Luna, Pe boltă Carul Mare cu stelele-n galop În drumul spre apus strecoară-n „parc” lumina Și razele de lună prin pomi se despletesc, Pe banca de sub tei se țes povești în taină, Plesnesc pe ramuri muguri și rozele în loresc Natura-n luna mai îmbracă-o nouă haină... E miez de noapte-acum, privighetoarea cântă, Miroase-a iasomie, mă-îmbată liliacul!... Cu timpul nemilos eu m-aș lua la trântă Secunda să-i dilat și să o fac cât veacul!... E-atâta frumusețe în „Universul meu” Și-atât mister încape în nopțile de mai Că-mi vine pentru-o clipă să-l rog pe Dumnezeu Să pună timpu-n lanțuri, să-i pună clipei: „Stai!”

Autor: Mioara BACIU

Autor: Ioana GĂRGĂLIE

Autor: Mara MANOLACHE

Spt. 18 19 20 21 22

BOB DE GÂND PE GLEZNA NOPȚII

NOAPTE DE MAI

DOR DE PRIMĂVARĂ

6 13 20 27

7 14 21 28

Mi 1 8 15 22 29

Jo 2 9 16 23 30

Vi 3 10 17 24 31

Sa 4 11 18 25

Du 5 12 19 26

PORTUL MEU Cu crătința și cu ia Reprezint țara și glia. Portul nostru din străbuni E mândria la Români!

Seară. O tăcere asurzitoare mă înconjoară, gândurile-mi coboară din cerul plin de stele. Privesc. O lacrimă îmi scapă pe obrazul obosit. Vine din colțul ochiului vecin cu inima. Se rotogolește, se agită, adună angoasa porilor. Îmi culege toate gândurile, adâncurile iinței și visele. Imaginația îmi aprinde, culeg lacrima în palmă, degetele obsedate de un dor senzual se adună, o cuprind. Ce să fac? S-o înghit? Ciclul gândurilor să reiau? Nu! Mi-arunc lacrima cuprinsă de neliniște pe o loare. Soră geamănă mi-a devenit până dimineața. Roua-mi redă gândurile încărcate de polen. Scriu! Admir răsăritul fecund depus pe trompele albilor luturi.

Ai plecat şi plecarea ta A stârnit partea întunecată Pierdută-n timp de desfătare

Ia cea cu lori cusută De măicuța mea, căruntă, Și din postav e crătința Cusută tot de măicuța!

Cuvintele cad speriate Peste clapele maşinii de scris Urlă neputinţa de a te mai atinge vreodată Te vreau să-mi simt sângele Cum împinge lumina şi vântul Te vreau cu orice preţ căzută lângă mine Ostenită mirosind a tranda iri

Poale albe cu bordură Făcute cu tijitură. Cheptăruțu' și năframă, Portul meu de pe Târnavă!

Disperare te strig te implor Să-mi dai ademenitoarele cuvinte Chiar dacă o să mor mâine Pentru câteva secunde te vreau înapoi

Portul din strãbuni lăsat Ce și bunii l-au purtat, La joc și la sărbători Fete mândre și feciori!

Cuvintele plouă peste maşina de scris Iar sensul lor nu-l mai înţeleg După iecare strop de ploaie De lacrimi de rouă o zbatere târzie

Eu îl las cu demnitate Nepoților, ca să-l poarte, Să îl poarte cu mândrie Că sunt ii de Românie!

Cu arse buze şoptesc invocaţia candidă Te vreau înapoi să-ţi respir cuvântul Cu miros de lori cu adânc din ochi

Am venit aici la voi S-arăt portul de la noi, Și cu drag să ne unim Centenarul să-l slăvim!

Autor: Michaiela BOANCĂȘ

Spt. 22 23 24 25 26

LACRIMA FECUNDĂ

MĂRTURISIRILE LUI ADONIS

Autor: Nicolae TOMA

Autor: Mariana POPA

3 10 17 24

4 11 18 25

5 12 19 26

6 13 20 27

7 14 21 28

Sa 1 8 15 22 29

Du 2 9 16 23 30

Azi te văd cu păr zăpadă mi-ești necunoscut, Treci pe prispa vieții mele-n timp nede init. Vise grele bat la su let, nu mai știu să lupt, Iar icoana-n cioburi sparte, într-un dor zidit. Frunze cad peste ierbare imbrăcându-mi toamna. Nori de fum își pierd cărarea către Dumnezeu, Lacrimile-n timpuri smulse îmi acopăr rana Și nasc lorile minunii, lori din curcubeu. Munții frunzele-mi despică și mă-nbracă-n toamnă, Boabele de brumă dese nu-mi mai sunt blestem. Dintr-un trunchi de stejar veșnic îmi cioplesc icoană, Iau o ghindă, gata coaptă , și-o despic poem. Trunchiul gros și fără viață, îl cuprind în palme, Muzica de crengi trozninde , scurt fragment de jazz. Tu, în umbra conștiinței, personaj din basme, Greucean cu ochi de vultur, negru la obraz... Căile se pierd spre iarnă, nu mai port iubiri, In genunchi pe roi de stele, zac pe-o întrebare. Unde zac iubiri uitate , merg spre răstigniri, Sau la capătul de viață, su lă-n lumânare ?

Autor: Emma POENARIU-SERAFIN

Lu 1 8 15 22 29

Largul mării iar mă cheamà, Line valuri sà mă-mbrace. Flăcări parcă se destramă, Pânza vieții cute face.

Dumnezeiesc este, DOAMNE, mirosul de tei, De unde, DOAMNE, această sfântă mireasmă? Sfânt e mirosul de pâine de grâu sau de mei, Când MAMA scotea din cuptor câte o azimă.

Ca o vatră de jăratec, Ce-n ierbântă valuri, valuri, Soarele duce la maluri Susurând - dulcele-i cântec.

Mireasma aceasta e mai sfântă din toate, Este-ntrecută, poate, doar de miros de tămâie, Căci loarea de tei dă omului sănătate, Iar tămâia, pe su let, pe om îl mângâie.

Ai mei pași, plini de s ială, Urmăriți de doruri multe, Se opresc, stau să asculte Inima-mi pe plaja goală.

E teiul, oare, copacul ce vine din RAI? Mirosu-i, vremelnic, cadou ce îl faci vieții, La fel, omului, trecătoare, DOAMNE, îi dai Minunea sfântă și pură a tinereții.

Flori de aur briza-aduce, Prinse-n scoicile sonore. Vraja apei mă seduce, Florile sunt inodore.

Venind din vechime, ca obicei actual, Îndrăgostiții cei tineri, bărbați și femei, Atrași de stranii mistere, ca-n vechi ritual, Jură iubire eternă sub pomul de tei.

Salbă de mărgele-albastre Marea, plânsă, împletește. Trendul valurilor noastre Ca nisipul risipește.

E teiul iubit mult de POET, zi și noapte, De VERONICA, precum și de alte femei, E teiul copacul ce veghează și-n moarte? POETUL îşi doarme somnul de veci sub un tei!

Tu te treci ca umbra-n seară și te-ascuzi sub nor, Punem barieră toamnei, zilelelor sfârșite. Doar o frunză mai vestește și se trece-n zbor, Că pe aste căi trecut-au , vieți... nede inite.

Spt. 27 28 29 30 31

LAN DE MACI, MI-ADUC AMINTE

MIREASMA DE TEI

VIEȚI NEDEFINITE

Brațul, tandru, mă cuprinde, Trupu'-n cactuși stând, cuminte. Ceața zărilor se-ntinde, Lan de maci mi-aduc aminte.

Autor: Simona Ṣerban

Autor: Corneliu CRISTESCU

Ma 2 9 16 23 30

Mi 3 10 17 24 31

Jo 4 11 18 25

Vi 5 12 19 26

Sa 6 13 20 27

Du 7 14 21 28

TIMPUL

REGINA PANTOFILOR CU TOC Nu mai am prin casă loc. Toată ziua sunt în probă, Umblu cu panto i cu toc Eu cu mine stau de vorbă?

Sunt un ocean de gânduri adunate, Ca valurile mării, uneori învolburate... La fel ca marea sunt, caldă și lină Iar uneori potop de nori, furtună...

Mai lasă-mi un loc în inima ta, Mai lasă-mă să zbor pe aripi de vis.

Am perucă și coroană, Și-un raft cu panto i cu toc, Sunt regină sunt o doamnă, Vreau să mi se facă loc!...

Eu am văzut lumina, în zi de cireșar Și țărmul Mării Negre mi-a fost mereu hotar De-aici eu am pornit spre libertate Fugind o viață de singurătate...

Sunt un su let rătăcit deasupra furtunii. Mai dă-mi doar o zi, să prind timpul rațiunii.

Toată ziua trop, trop, trop, Tropăi cum o herghelie, Îmi plac panto ii cu toc Cred că mama nici nu știe!... Mama cântă în spectacol, Cu păpuși eu nu mă joc. Sunt cuprinsă de miracol, Îmi plac panto ii cu toc!

Am luat albastrul mării strâns sub pleoape De-mi va i mi-e dor de ea, s-o simt aproape... Iar an de an mă-ntorc cu drag acasă Și-o regăsesc puternică, frumoasă! Mă cheamă uneori să-i povestesc Pe unde-n lumea asta hoinăresc Îi spun povești, trăite într-o viață M-ascultă calm și mă privește-n față

El aleargă de nebun peste ani și ani. Nu te intreabă nimic, își face de cap.

Dac-aș merge pe asfalt, Cu un sceptru și-o coroană, Și panto i cu toc înalt, Aș i cea mai mare doamnă!

Autor: Vasile GROZA

Mă știe și pe față și pe dos Când inventez sau când o mint frumos Se-nfurie, cu valuri mă lovește Și-apoi încet, încet se liniștește...

Când e lângă tine nu-l mai lăsa să alerge de nebun prin viața ta.

- Hai, vino printre oameni să trăiești Coboară dintre nori și din povești! Eu îi răspund că asta-i irea mea O visătoare cu ochi de smarald, ca ea!

Autor: Gina MOLDOVAN

Autor: Mihaela CUCORADA

Stau cu chipul în oglindă, Inima-mi face poc, poc, Mi-e frică să nu mă prindă În panto ii ei cu toc!

Spt. 31 32 33 34 35

MAREA, SUNT EU...

5 12 19 26

6 13 20 27

7 14 21 28

Jo 1 8 15 22 29

Vi 2 9 16 23 30

Sa 3 10 17 24 31

Du 4 11 18 25

SLAVĂ ȚIE, APĂ VIE!

IUBIRI ÎN TOAMNĂ

Binecuvântată ii în veci,apă vie, din râuri și mări și oceane, tu, care cutreieri întinderea Pământului și ne hrănești pe toți cu unda ta răcoroasă câmpii și lanuri de grâu și păsări ostenite, turme de cerbi,iepuri fricoși și oameni însetați pești neliniștiți și sirene cu solzi de aur, apă care porți albastre corăbii spre-ndepărtate și tihnite țărmuri și care le știi pe toate,de la botezul sfânt la veșnicia umbrelor reci ale morții… Slavă ție, de-apururi ,apă vie, păstrată în ciutura de lemn a fântânii și în vechea cană de lut a străbunilor tu ,care te naști din lacrima cerului și potolești arșița câmpului nemărginit și rodul livezilor cu mere pârguite, tu ,care speli cu rouă potecile muntelui și ne arăți calea spre cerul necuprins de unde ne privește cu dragoste, în iecare zi, ochiul senin și iertător al lui Dumnezeu. Apă-ambrozie nesecată a su letului, Apă-aghiazmă parfumată în pocalul sfânt, Apă-murmur și sevă pe buze, bucurie, Tu, zeiță a celor ce sunt, Apă vie!

EFEMERITATE

Te uită cum umblă septembre, Cu pașii ridați pe alei Și-adună copacii-vertebre, Cu pânze din plopii atei.

Dispare iute ora şi ziua-i tot mai mică, Iar soarele aţipeşte, părând că-i obosit, Din umezeala văii un abur se ridică, Apoi, dispare-n zare, de vânturi risipit.

Ce dulce mi-e toamna din su let, Mi-e haină pădurea arzând, Când păsări brăzdează-n aret Cuprinsul în roșu-burgund.

Privesc cu nostalgie o ramură la geam Pe care o rândunică s-a aşezat în pripă, Aud cum frunza-i zice „-Ca mamă îţi eram, Te-adăposteam în noapte, ferind a ta aripă.”

Răsare în zări luna goală De doruri și vise perechi, Difuză e o tarantella, Dansată de codrii străvechi.

„- O, frunză, biată frunză, îi spuse rândunica, Curând vei i alături de iarba cea uscată, Te-aşteaptă de-adăpost, broscuţa şi furnica, Să le fereşti de brumă şi apa îngheţată.”

Nu, nu mai revin azi în mine, Sălbatic mi-e dorul ascuns. Izvorul îmi e poțiune, Bogat renăscând în Rubens.

Tresare biata frunză, se uită-n jur cu jale, Căci ale ei surate deja sunt gros covor, Ar vrea cumva să scape de ploaia în rafale Şi poate rândunica-i va i de-ajutor.

Așteaptă-mă, toamnă din su let, Eu nu mi-am atins încă vara. Ascunde-te, moarte, în bunget, Îmi vreau, către visuri azi – scara,

Ea vru să îi vorbească, dar n-o zări alături, Ci sus pe bolta tristă, în zbor neabătut, Oftă, privind cu jind la păsările-n stoluri Şi-al ei suspin ajunse doar un ecou tăcut. Deodată vântul rece cu patimă-o atinse, Se legănă slăbită plutind pe ultim drum, Lumina din nervuri încet, încet se stinse Şi ea se aşeză, să dormă-n veci de-acum.

Să prind fericirea în su let Cum crinul își prinde-n pocal Mireasma. Și crește-mi în cuget Iubirea, să-mi ie cristal.

Autor: Liliana-Mihaela ZAHARIA-LAKATOS

Autor: Dunia-PĂLĂNGEANU

Spt.

35 36 37 38 39 40

2 9 16 23

3 10 17 24

4 11 18 25

5 12 19 26

Autor: Rodica CONSTANTINESCU

6 13 20 27

7 14 21 28

1 8 15 22 29

TOAMNA LEBEDELOR ALBE

PARFUM DE NINSORI

TOAMNĂ FRUNZĂ RUGINIE

Lebede albe pe Cerul albastru plutesc După Toamnă se grăbesc Vor să-i spună mulțumesc. Jos, pe Pământ, când de sus privesc Dintr-odată un lac cu nuferi zăresc. Nuferii albi lebedelor le zâmbesc Și până la ele le poftesc Frumoasa toamnă s-o privească Cum minunate tablouri pictează Cu Ze irul cum valsează În timp ce la tinerețe ea visează O viață nouă să trăiască Soarele s-o iubească Să vină s-o pețească, Nuntă împărătească să-i pregătească. Cât timp Toamna așa visează Lebedele lin coboară Dorind și ele Pe lacul plin de nuferi Frumoasei toamne să-i mulțumească Și cu ea să se-nvoiască Ca și ele pe lacul speranțelor Plin de vise să plutească.

Lu 7 14 21 28

O aripă s-a frânt sub tăcerea-n declin Și așterne pe răni un apus coralin; Orizontul fragil nu discerne, placid, Că sub țurțurii-avizi s-a comis genocid.

Bate ploaia în fereastră,stropi de nostalgie îmi poartă, O scrisoare fără nume,un răvaș pe frunze moarte. Tu-mi colinzi mereu prin vise,totu-i vraiște,răvășit, Nu îmi mai umbla prin gânduri,prin vise nu-mi bântui . Tâmple ninse astăzi am,în curând târziu va i... Triști mi-s ochii și pustii,riduri lângă ei se-adună; Zeci de toamne triste-n su let,azi îmi plâng și tânguiesc, Cu sărutu-ți neștiut,gândul să-mi atingi am vrut.

Ne mai ning dezolant meteorii, pe rând, Acuarele de zări picuiesc, sângerând. Renăscuți din zăpezi, degustăm dimineți Dintr-un astru in irm și ridat pe pomeți.

Mi-ai vândut mereu iluzii si speranțe ne-mplinite, Al tău umăr eu l-am vrut,câteodată să mă sprijin. Si cu brațele amândouă îmi doream ca să mă strângi; Su letul măcar odată,aș i vrut să îmi asculți.

(O sibilică stea, licărind, m-a vândut Unui front sprijinit pe un ultim recrut); De sub pleoape de vânt, rămășițe de sloi Reanimă spontan anotimpul din noi.

Eu tristețea am vrut să-alung,lângă inima-ți senină Azi cu brațe de iubire,tainic inima-ți cuprind ... Toamnă frunză ruginie,ochi-mi verzi te-or blestema Să nu-mi porți departe dorul,lasă-mă sub frunză ta.

Câte vifore-n teci un îngheț prevesteau, Biciuind cu fantasme trecutul, pe șleau, Câtă chiciură-n van stă-n copacul ascuns Într-o inimă-având răsăritul străpuns?

Lacrima să nu o simt,să m-ascunzi prin frunza-ți rece Cu ploaia-ți să nu mă bați,iarna grea să nu mă aplece. Cu su letu-îngenuncheat,toamnă eu te rog pe tine, Destinul mi-a luat tot...tu,viață ce ai cu mine ...?

Rătăciți prin nămeți, ne-adâncește în vid Un ior pervertit de un frig insipid. Într-o vamă de timp, în cucernic popas, Am transcende în vis și al iernii impas...

Autor: Maria NEDELCU

Autor: Anamaria ILIESCU

Spt. 40 41 42 43 44

Peste zorii de gând e-un parfum de ninsori (Sub arcadele vii, respirând, te-n iori), Printre fulgii de nea, într-un zbor auster, Țipă-un su let captiv în fărâma de ger.

Lacrimi si dureri suspină,frunza toamne-i ruginie, Tânguire-n ceas de seară,su letul mi-e atât de singur. Și prin visele-mi cernite,eu îngenunchez a rugă Foșnet de amintiri uitate,toate le-ai purtat cu tine.

Ma 1 8 15 22 29

Mi 2 9 16 23 30

Jo 3 10 17 24 31

Autor: Camelia ARDELEAN

Vi 4 11 18 25

Sa 5 12 19 26

Du 6 13 20 27

NINGE

NOIEMBRIE SE UITĂ PESTE UMĂR

IMPRESII

Ninge cu fulgi pufoşi, suavă licărire, Ce prin ecoul stins al soarelui de vară, Transplant de energie lin acum strecoară, Să dea sublimului un gest de strălucire. Transplant de energie din înalte ceruri Prin fulgi pufoşi în orga iernii plânge, Acoperind cu alburi şi petele de sânge Și-a toamnei frunză prinsă-n joc de geruri. Acoperind cu alburi ir de grâne, Ne dă speranţa plinelor hambare, Când câmpul auriu în plin de soare Sub secere şi coase, va naşte noua pâine. La sfatul vetrei sale, clădeşte noi iluzii Cu socoteli pripite, dar pline de speranţă, Că iarna prinsă-n drepturi sporeşte-n cutezanţă, A lui ardoare sfântă, lipsită de confuzii... Ca o paradă scumpă şi plină de surprize Cu ţurţurii de gheaţă în clarul cristalin, A iernii zile plâng şi umple golul, plin De lacrimi reci şi blânde, în scurtele-i reprize. A iernii zi de plânge, cu gerul ea învinge, Căldura ce-i contrara şi aprigă-n efecte, Că viscolul de-l cheamă cu multele-i defecte, În drepturi este iarna şi ce frumos iar ninge.

Autor: Constantin ENESCU

Trece grăbit noiembrie prin vie Ca un regret târziu și înțelept Păcătuind c-o frunză argintie Căzută ca o lacrimă de accept

Fiorul ancestral îmi domină iința, Pe ulițe murdare inteligențe cresc În public, fără jenă, îmi a ișez dorința: O, minunată țară, ce mult te mai iubesc ! Pe-al tău schelet dușmanii jinduiesc Și hălci de țară devoră asasin; Un tricolor mijește anonim Printre iubiri frugale speranțe se zăresc

Îngândurat și albit de epitete, Nedrepte uneori și fără sens, Salută zborul...ultimei egrete Și albul picăturii de condens.

Un lux a devenit normalul Ce ni-l permitem câte-o-dat, Iar simțul bun e idealul Ce de tupeu e sufocat

E ca un cavaler rănit de vise, Ca un îndrăgostit fără noroc, Atras mereu de cele interzise, Sedus de erotismu-acestui joc.

Cinismul e la scară de virtute Batjocora, criteriu intelect Cu capul spart dreptatea umblă, Iar fecioria-i căzută în abject

Noiembrie...se uită peste umăr, Împrăștie scântei peste destin, Cu gingășia magicului număr Ce toarnă în pocale, roșul vin.

Româna parcă-i arestată, Constrânsă-ntre abrevieri Argoul cere rang de nouă limbă Românii sunt o ceată de stingheri

Cântă apoi...de inimă albastră, Sincronizând...cu neștiute ploi, Ce bat nevinovate în fereastră Și împărțind speranțele la doi.

Memoria e viitorul ce ni-l putem permite Mister este acesta cu enigmatic cod Trecutu-i ferecat în ce numim ,,a fost” Cadou este prezentul pus pe rod.

Trece ușor noiembrie prin viață Învăluit...de-al muzelor parfum Și savurând, a clipelor dulceață, La cârciuma păcatelor din drum.

Autor: Constantin TRIȚĂ

Autor: Radu BANDOL

Spt.

44 45 46 47 48

4 11 18 25

5 12 19 26

6 13 20 27

7 14 21 28

Vi 1 8 15 22 29

Sa 2 9 16 23 30

Du 3 10 17 24

IARNA ÎN PĂDURE

IARNA

Iarna a pătruns printre copacii goi Îmbrăcându-i în haina alb-argintiu, Stele de nea, împrejmuind pădurea, roi, Întâmpină-n tăcere fulgul zglobiu!

În zorii zilei, raza de lumină S-a rupt din cer și mi-a picat pe geană, Îmi bate-n pleoapă, caldă și senină: - Deschide ochii, draga mea, e iarnă! Aleargă la fereastră și privește Cum norii de pe boltă s-au desprins, Omătul alb și rece strălucește; De astă-noapte, neîncetat a nins! Întinde mâna să-ți așeze-n palmă Fulgii de nea, iravi, cernuți de nori, Îți bate iarna-n geam rece și calmă; Degeaba te prefaci că o ignori!

Prin dorul iernii liniștea pătrunde tainic Prin fulgi de nea iubirea coboară sera ic, Cerul amoțit atinge-n su let nemurirea, Copilul Mariei aduce astăzi lumii fericirea.

Vrăbiuțele ciripesc în codru, Se primenesc prin neaua cea albă Căci iarna pentru ele este oru, Să-și curețe penajul prin zăpadă!

Îngerii coboară împletindu-i frumoasă cunună, Un glas, un freamăt dau mângâiere pe raza cea lină, O, ce veste minunată s-a răspândit în Betleem cetate! Magii călăuziți de stea străbat atâta singurătate.

Pădurea sub cetina brazilor verzi Își deapănă liniștea iernii albe, Câte un urlet se-aude pe corzi, Ce completează a ritului salbe!

Pe toți iubirea Ta nemărginită în Eden ne înalță, Nașterea Ta, Hristoase a trezit pe morți la viață, Adam cel Nou a răstignit teroarea cruntă a morții, Din somnul cel de veci ai prigonit negura rece a sorții. Lumină sălășluită din Cuvântul lui Dumnezeu, Logos întrupat din Duhul Sfânt și din Fecioară, Venit-ai în lume pentru a ne elibera de povară, Nu sol, nici înger, ci Însuși Fiul lui Dumnezeu

Viețuitoarele pădurii s-au retras Pregătindu-se de-a lor hibernare, Doar animalele de pradă au rămas Să-și completeze sacul, cu mâncare!

Ascultă când sosesc colindătorii Cântând colinde-n seara de Ajun, Și lângă brad să se ivească zorii, Așteaptă ziua sfântă de Crăciun.

Nașterea Ta, Hristoase, Răsăritul cel de Sus, Lerui Ler și Domn din cer, Într-o iesle săracă azi vi s-a Născut Iisus, Fie-vă milă de cei ce cer, Pentru a colinda nașterea Ta! Lerui Ler și Domn din cer.

Un vânt adie ușor printre ramuri Să nu deranjeze țesătura de nea, Ce sclipește ca niște diamanturi Neaua întărită, în ițe de perdea!

Te bucură, de frumusețea iernii În iecare zi, de dimineață, Iar seara proslăvește în vecernii Și mulțumește-i Domnului, de viață!

Zăpada acoperă cetina grea, Crengile dansează ca-ntr-o simfonie, Magia iernii, pădurii îi conferea O ilă de poveste, în armonie!

Autor: Adriana PAPUC

Spt. 48 49 50 51 52

NAȘTEREA TA, HRISTOASE

Autor: Marilena DUMITRESCU

Autor: Claudia BOTA

2 9 16

3 10 17

4 11 18 25

5 12 19 26

6 13 20 27

7 14 21 28

Du 1 8 15 22 29