VITRINA CU POEZII NR 3 by Vitrina cu Oglinzi

ISSN 2668-991X ISSN-L 2668-991X

Miriam Dabău- interviu : Daniela Simona Pe Daniela am cunoscut-o aşa ca ,,vântul", a răbufnit si a plecat,apoi s-a întors să ne spună povestea ei cu lacrimi, dar şi cu zâmbetul superb ce-o caracterizează. R. Bună ziua Daniela ! D. Bună ziua Miriamin,bună ziua cititorilor noștri!Onorată de invitație! Încep prin ați mulțumi pentru mărinimia și gestul tău frumos de a aduce în atenția publicului pe noii prieteni ai condeiului care își doresc să își împărtășească creațiile și să fie mai cunoscuți în mediul on-line. R. Daniela acest mediu on-line,ne oferă pisibilitatea să socializăm,să credem că suntem oameni de bun simţ, că avem suflet şi mai presus de orice suntem cinstiţi. Să împiedicăm ,,neghina" să crească cu grâul bun...si sigur vom reuşi descoperindu-ne pe noi, cei corecţi ,care realizăm ceva... povestea ta? D. Îmi amintesc cu deosebită plăcere toamna lui 2019 când ne-am cunoscut în cadrul unui eveniment fericit- lansare de carte- Miriam Dabău ocazie cu care frumoasa si talentata poetă franco-română s-a întors în orașul copilăriei pentru a-și lansa cele două volume de poezii " Lacrimi de iubire " și " Dor de poeme ".Cred că nimic nu e întâmplător și că a fost aici mâna Providenţei. Ne-am simpatizat la prima vedere, am discutat mult și cu o naturalețe de nedescris ne-ai invitat să vizităm Parisul și să întâlnim alți poeți împreună cu draga noastră prietenă poeta Adriana Dandu. Mi-ai îndeplinit un vis din copilărie și anume acela de a vizita Paris mon amourorașul iubirii și al luminilor.Ne-am simțit extraordinar și într-adevăr pe lângă faptul că am cunoscut-o pe minunata poetă Ana Opran care ne-a acompaniat în vizitarea Parisului,am avut prilejul să ne cunoaștem mai bine și să ne împărtășim și momente mai triste din viață.... R. Aşa este Daniela, aţi fost minunate şi nu regret o secundă că v-am cunoscut! Ştiu că ceia ce urmează a spune îţi va produce durere,dar poeziile tale se definesc prin suferinţa ta şi poate este cel mai important moment în devenire ca poeta Daniela Simona! D. Am avut un fiu pe nume Alexander, care în urma unei boli cumplite care i-a marcat toată existența a plecat dintre noi la vârsta de 19 ani. Am luptat, am plâns,am fost în Infern, am ars pe interior. Leonard Cohen spunea:"Poezia este o dovadă a felului cum trăiești. Dacă viața îți arde așa cum trebuie,poezia e doar cenușa. " Cred că această ardere m-a împins spre scris, deși am scris poezii și în copilărie și vorbeam în rime...dar probabil încă nu venise timpul.Totuși sunt frumoase și amurgurile.Si dacă poezia mea e cenușa voi renaște ca pasărea Phoenix din propria- mi cenușă! R.Eşti o femeie frumoaså, ce ar trebui să ştie cititorii despre femeia Daniela Simona ,activitate,nume,familie.... D. Mulțumesc asemenea pentru compliment. Nu știu dacă sunt frumoasă. Se spune că frumusețea vine din interior.Poate chiar asta încerc să fac scriind poezii. Să scot la suprafață frumosul din adâncuri! Cine este Daniela ca ființă socială? Un om obișnuit. Mă numesc Pal Daniela Simona, pe numele de fată Mărculeț .Născută pe 12.noiembrie 1969 in Mediaș.Căsatorită cu Paul de 26 ani. Licențiată în Geografia Turismului și apoi absolventă a modulului de psihopedagogie B.Bolyai-Cluj. De 5 ani lucrez in domeniul asistenței sociale ca și educator la un centru de abilitare si reabilitare a persoanelor cu dizabilitățiSFÂNTUL NECTARIE-Mediaș.Este o muncă care presupune multă răbdare, compasiune, dăruire, vocație. În rest Daniela este un trecător prin lume care uneori se mai și oprește să trăiască, o îndrăgostită de viață, poezie, frumos! R. Proiecte de viitor,si ce părere ai despre cultura, poezie, artă ,cum se desfăşoară ea în oraşele mai mici,dar si în general? D. Ca și proiecte de viitor bineînțeles că îmi doresc să scriu, să colaborez cu reviste literare, să continui colaborarea cu cenaclul Luceafărul Tg.Mures și cu ajutorul lui Dumnezeu să vă invit la lansarea unui volum de poezii. Eu cred că orașele mai mici sunt mai slab aspectate din acest punct de vedere pentru că și cererea este

mai mică. Pentru a exista cultură este nevoie de doritori de cultură și bineînțeles de fonduri pentru implementarea și susținerea actului cultural. R. Eşti o persoană credincioasă? Ce ar trebui să cunoască lumea virtuală,lumea un general? D. Oh, ce tematică interesantă! M-a fascinat întotdeauna spiritualitatea, am avut mereu căutări în aflarea adevărului despre divinitate, am citit mult pe această temă dar mai presus de toate am simțit cu adevărat prezența lui Dumnezeu în viața mea și pot spune cu mâna pe inimă- "Nihil sine Deo ". R . Deci, crede Daniela Simona în Dumnezeu? D. Ai pus foarte bine întrebarea. Aici trebuie să se facă o distincție între religie și credință. Religia se învață cu mintea, se dobândește în familie,școală, biserică, studiu individual, pe când credința nu se învață cu mintea ci se trăiește cu sufletul. Credința este o stare sufletească, psihologică, trăită în intimitate și nu este măsurabilă. Este o experiență personală cu D-zeu. N.Grigorie Lăcrița spunea:" Avem mii de religii care ne fac să ne urâm unii pe alții, dar nu avem nicio credință care să ne unească ". Astfel ca să îți răspund la întrebarea ta, ..da,mă consider o persoană credincioasă.Cred cu tărie în D-zeu. R.Ce gen de poezie îţi place şi enumără câţva poeţi, scriitori care te influenţează în gândire? D. Cel mai mult îmi plac elegiile filozofice, religioase, erotice, dar și pastelurile și Haiku. Ca și poeți preferați: L. Blaga, M.Eminescu, N. Stănescu, Pablo Neruda, Khalil Gibran, Reiner Maria Rilke. Ca și scriitori: P.Coehlio,M. Kundera, L.Tolstoi, E.Cioran, C.Petrescu, M.Eliade. R. Ce hobby are Daniela Simona şi ce mâncare preferi ? Întreb pe fiecare aşa, deorece fiecare provine din locuri diferite cu gastronomii diferite şi ţine de dorinţele personale pe care nu le afişezi mereu... D. Îmi place să mă distrez, să ies cu prietenii la o terasă, să dansez, să joc o partidă de Canasta,să ascult muzică ( la max), să șofez, să ies în natură cu bicicleta, îmi place să spun bancuri ca să fac oamenii să râdă, să citesc, să scriu poezii, să gătesc, să călătoresc. Pentru că sunt ardeleancă îmi place bucătăria tradițională : mămăligă cu tocana porcului și varză murată, pită cu slănină și ceapă, brânză cu roșii, lichiu cu smântană pe vatră ( făcut la țară). Îmi place de asemenea să ies cu prietenii la o pizza sau la un pește la grătar....sunt o gurmandă ce mai!!! R. Ce viitor crezi că există pentru cultură şi cum se va dezvolta ea, acum când totul este incert şi în transformare,ma refer în general? D. Eu sunt optimistă în general și consider cultura ca un element esenţial uman. Există oameni inteligenți și creativi în toate domeniile artei, viața ne oferă mereu provocări și subiecte, avem la îndemână și tehnologia, deci trebuie doar să creem. R. Daniela, va apărea soarele pe străzile noastre? Ce vrei să le spui cititorilor noştri virtuali şi nu numai... D. Cu siguranță! Trebuie doar să observăm natura care ne-a învățat că după ploaie întotdeauna răsare soarele. Și dacă ne plac atât de mult curcubeele trebuie să iubim și ploaia asemeni lui P.Neruda care spunea:"Am crescut în acest oraș, iar poezia mea s-a născut între deal și râu, a preluat vocea ploii și asemenea cherestelei, s-a născut în mijlocul pădurii ". Urez cititorilor noștri și ție Miriam- Să vă fie viața poezie! R. Da, sa ne fie viaţa numai poezie Daniela, să fim mai buni,sa ne iubim mai mult, răul să-l biruim prin bine şi aşa cum spunea Gœthe,, Fiecare are în mâinile lui propia fericire,precum un artist materia brută căreia vrea să-i dea o formă." Fie să privim lumea cu alţi ochi şi viaţa să ne-o trăim frumos. Multumesc frumos, Daniela Simona.

Ioan Cojocariu CINE OARE N-A IUBIT.

**Cine nu-mi cunoaște stilul Spune că m-am încurcat. Dar de vină e destinul.. Scriu că pe gât mi-a intrat.

Cine oare n-a iubit, Cibe oare n-a dorit, Flori de maci pe sub papuci Gandul adormit prin lunci?

Scriu cum n-am mai scris vreodată, Poezie,cânt...poveste, Pe cărarea ce-a uitată Fără a prinde chiar de veste...

Cui oare nu ia placut, Campul verde vast tinut, Cine n-a interpretat, Ba pe zmeu,ba imparat.

V-am ținut cu lacrimi...seara Inima v-am înmuiat... Dar vă -n'treb e bună vara, Când vă scriu neîncetat?

Cum sa nu iubesc gradina, Vantul,apa si lumina Cum sa le pastrez pe toate Cand in lume-i jaf si moarte.

N-am să spun cuvinte rare Nici un dicționar nu am Dar așa din întâmplare, Poezia-mi crește -n ram.

Zilelor le cer speranta Si lupt pentru inca o viata Dar vă rog iubiti ce-i sfant Că-i prea scump acest pământ.

Fug că poate scap o dată Fug...spun drept nu mai rezist. Poezia-i vinovată... Eu...n-am stofă de artist.

RAI ADEVĂRAT. Băut-o vina de iubire... Că nu are leac. Zi de zi e-o amăgire... Sau e pentru -n veac.

Las să vadă lumea toată Că sunt un analfabet. Dar cu carte niciodată N-am scris strofe în duet.

Ba e amară... ba e dulce, Dar dacă o întâlnești... Pe cărări ea te va duce Până când îmbătrânești.

Vă aștept... dați -mi dreptate Și de mâine nu mai scriu. Iau vacanță și o noapte Dorm să simt că încă -s viu.

Și frumoasă n-o să piară Ea...mereu vă exista. Iubirea...este floare rară Ce nu o poți a uita.

Cine nu va înțelege... Jocul meu cel prea discret Las ca strofă ce-o alege Să -l lovească jos în piept.

Suflet blând...cobori la vale, Să mă ții mereu legat. Du-mă la iubiri fatale, Într-un rai adevărat.

Și rănit de poezie... Doamne cât se va ruga, Să încep scrisul de mâine Doar cu poezia mea.

Fiindcă a îmbătrânit săracul , Șoricel... Și șoricu-i cade greu!

ȘORIC AFUMAT.

Șoricelul e de vină... Că de el...m-am săturat. Din cămară mea ce-a plină... Dumnealui...fără de milă , Pe ascuns s-a înfruptat . Din șoricul afumat!

SUNT FERICITĂ. Nu m-ați văzut când plâng... Nu știți,nici ce mă doare, Când dorm...perna o strâng. Că nu mai am răbdare.

Eu...l-am agățat pe-o sfoară, Cât mai sus...lângă tavan. Să nu poată șoricelul... Șoricul...să îl bage la ghiozdan. Asta face an de an.

Nu voi da socoteală... La nimeni pe pământ. Astăzi sunt fericită. De fericire cânt.

Poate că șoricu-i dulce? Poate că e piperat? Acum e pe jumătate... Șoricul...șoricelul la mâncat , Până când s-a saturat, Chiar dacă e afumat !

Și chem cât pot iubirea Am cu ea ...legământ. În fața ta iubire...și sus... La domnul sfânt. Am patul de mătase... Dar...doamne...!ce nu am? Când n-am...eu mi le-oi coase, Iubire...vreau un gram.

Am să-i pun zău o capcană... Poate va...intra in ea? Și-am să am șoric la toamnă , Afumat...cât mi-o placea. Dacă...șoricelul șmecher...în pace îl va lăsa ?

Sunt foarte fericită, Un an,iar a trecut Dar inima-mi rănită , S-a vindecat de mult.

Dacă însă șoricelul... El va fi cel mai isteț? O să tai când o fi iarnă... Porcul mare din coteț. Chiar de-ar fi din porc...mistret.! Șoricelul nu-l mancă,fiindcă are părul creț.

Păstrez că amintire-n sec... Doar chipul tău iubire, Acolo unde am sa plec... Nu-i loc de fericire. Încerc...acum să nu fiu tristă Și viața ...din plin să -mi trăiesc. Dar...știți...sunt o artistă ... Vreau tot...ce-i bun să dăruiesc.

Am să fac un pact cu el... Am să-i dau...afumătura. Iar...șoricul...îl maninc eu...

Daniela Simona Dacă aș fi.... Dacă aș fi floare, ți-aș cânta iubirea pe o corolă de orhidee sălbatică, iar tu cu buze moi ai gusta nectarul și mierea ei. Și așa ai știi că iubirea e dulce!

Dacă aș fi copac,din ramuri ți-aș rupe vreascuri și ți-aș încălzi singurătatea. Și așa ai știi că iubirea e fierbinte!

Emil Dura

Dacă aș fi ploaie de vară,ți-aș răcori trupul arzând de dor și te-aș imbăia în curcubee. Și așa ai știi că iubirea e pură!

Micuțul Eugen . Cincizeci de copaci ..un areal mic dar care însemna paradisul unor micuți care au cunoscut în scurta lor viață de până atunci doar tristețea Cincizeci de copaci cât întreg universul , căci printre ei se puteau auzi glasurile lor încărcate de sentimente Îi priveam și râdeam fără să vreau , apoi dintr-o dată vedeam în fața ochilor un băiețel cam de opt anișori cu ochii negri ca mura Nici nu am realizat că m-am întors în timp aproape cincizeci de ani ... haideți să ne împărțim și să ne jucăm de-a împușcatea ...daaa..au strigat cu toții în cor Ne ascundeam printre copaci apoi ne târam pe burtă ..pac .. pac.. te-am împușcat ..ba nu .. că nu m-ai nimerit Și se isca o gâlceavă de răsună păduricea Eram roșii în obraji și plini de viață Privesc spre cei cincizeci de copaci ..plâng ..și nu înțeleg de ce .

Dacă aș fi stea,ți-aș lumina ca un far în noapte corăbiile gândurilor. Și așa ai știi că iubirea e lumină! Dacă aș fi marea,te-aș legăna la sânul meu și te-aș săruta cu valurile. Și așa ai știi că iubirea e dezmierdare și dans! Dacă aș fi strugure m-aș stoarce de mine și m-aș preface în vin să mă sorbi picătură cu picătură. Și așa ai știi că iubirea e beție! Dar TU?...Tu unde ești? În mine răsare o umbră. E umbra Ta! Și umbra mea cu umbra ta ținându-se de mână sunt aripile aceluiași pescăruș. ...Iar briza mării îi sărută singurătatea! Dar eu?....Eu te strig. Ecoul glasului meu se depărtează pe plajă. Marea, un clopot de scoici vinovate mă cheamă cu numele tău. Și Tu?....Tu taci! Fii cerul meu! Eu nu mai bat la uși inchise Iubitul meu fără de vină Te-am îngropat pe sub zăpadă Cu lungi cărări înspre lumină.

Casa de copii, orfelinatul sau mai nou centrul de plasament a avut și are copii săraci sau părăsiți plini de talent ... Unii dintre ei reușesc să fie scoși la lumina... alții însă se pierd De obicei weekendul era dedicat activităților de tot felul... Așa că fiecare copil era îndreptat spre ceea ce îl atrăgea ... Deși erau lipsiți de părinți , educatorii încercau să îi suplinească..iar aceste activități veneau să facă acest lucru ... Eugen era un copil cum altul nu se găsea ...era înzestrat de la Dumnezeu cu toate talentele.. Casa de copii avea sală de sport ,

M-ai stors de lacrimi și suspine Precum o mare însetată Ce-și cântă trist și lin prohodul Pe corzi de lacrimă înghețată. Doar plaja cu nisipuri anodine E uvertura ce-ți ascunde pașii Mă pierd în noapte să-ți ascult tăcerea În opereta albatroșilor sihaștrii. Te caut iar în gând, la primăvară, Când pomii or înflori târzii Sau poate în căsuța de la țară Ori pe peronul unei gări pustii. Oriunde ai fi, fii cerul meu cu poezii!

bibliotecă , sală de muzică , pictură , lucru manual și multe alte săli tocmai pentru a da copiilor posibilitatea de a își descoperi talentul ... Mai exista și un teren mare unde se desfășurau jocuri în aer liber... Nu a existat loc pe care Eugen să nu îl frecventeze . Ce încă nu am amintit e că micuțul a participat la diferite concursuri unde a luat premii dar și la olimpiade școlare pe materii... În acest fragment scurt am ținut să adaug aceste amănunte ... Va să zică acest copil avea în el rază de soare .. avea iubire ...și ..da...din păcate a fost ....a fost ..După vreo trei ani Eugen a fost vizitat de sora lui mai mare și după încă un an de tatăl său Dacă a simțit atunci ceva ? Dacă a simțit apropierea și gradul de rudenie ? Cred că nu ... De fiecare dată micuțul era puțin derutat și foarte speriat chiar dacă atât sora cât și tatăl au încercat să îi insufle în acele câteva ore relația frate și soră tată și fiu .. Din păcate era mult prea târziu căci băiețelul își propuse să păstreze distanța Un "cos to nac dadă" a rupt total încercarea tatălui de a-si apropia copilul În acel moment Eugen a răbufnit în plâns Titus stătea la câțiva metri de locul unde cei doi încercau să lege câteva cuvinte Îl cunoștea bine pe cel mai bun copil pe care îliubea de astfel ca pe ochii din cap Așa că în cele din urmă se hotărî să intervină între ei și bine făcu căci nu se mai oprea din plâns .. În următoarele minute tatăl plecă făcând doar cu mâna Acela a fost ultimul moment când Eugen

îl mai văzuse în viață... Bătrâna profesoară I-am mângâiat obrajii iar ea mi-a mulțumit , Era vădit stresată și emana tristețe , O lacrimă-i căzuse și mâna mi-a strivit .. Simțeam durerea ei dar și a ei finețe .. Bătrâna profesoară mi-a fost o mamă-n toate , Mi-a dăruit speranță , mi-a pus în ochi văpaie , Iar pașii... pașii mei știut-au să socoate Cărări... să le urmeze-n viață..și călcate , Să mă ghideze .. să mă orienteze... O priveam ..era desculță , cu părul alb și răvășit , Avea pe ea aceeași bluză din anii tinereții , Totuși zâmbi...și exclamă..copilul meu iubit Ești cum am vrut.. cum trebuiește ... bătrâneții , Nu-i poți cere o viață de-mparat .. În schimb își dă , îți dăruiește copii de altădat'

Maria Chivăran AȘ VREA SĂ POT

Mama de cap s-a apucat,

Aș vrea să pot,

În curte, iute m-a băgat.

Să dau timpul înapoi.

CÂNDVA

Să m-ascund,

Cândva, ,,Pititoarea” m-am jucat.

iar în butoi.

Cu vecinii mei din sat.

Să fiu copil micuț,

În podul grajdului, m-am ascuns

Să mă joc desculț.

Și nu puteam de râs.

Aș vrea să pot ,

Că toți mă căutau,

Dar asta, nu se poate.

Dar ei, nu mă găseau.

Brațele mamei să mă poarte.

Copiii toți s-au speriat,

Pe ulița din sat,

Când rochia mi-am agățat.

Unde adesea, m-a purtat.

În scara ce cu grijă coboram

Aș vrea să pot,

Și de care atârnam.

Șotronul să mă joc,

Au încercat, să mă ajute

Când m-au prins iar la mijloc.

Să mă desprindă din strânsoare.

Cu rățuștele în buzunar,

Dar nu puteau, să mă coboare.

Lângă magazinul alimentar.

Atunci, scara au împins,

Copiii toți, râdeau în cor,

Pe toți, spaima i-a cuprins

Când rățuștele, pe rând săreau,

Când peste mine cu scara au căzut.

Din buzunar, unde erau.

Copiii asta, nu au prevăzut.

Iar eu, plângeam de mila lorÎn fața copiilor.

DĂ DOAMNE TIMPUL ÎNAPOI 8

Dă Doamne, timpul înapoi,

A trecut copilăria,

Să-măntorc, în sat la noi,

Privesc, acum fotografia.

Să mai fiu din nou micuță,

Unui timp, de mult trecut,

Să mă joc, în praf desculță.

Totul, pare necunoscut.

Să mă joc cu bobocei,

În sat, totul s-a schimbat,

Să-mi pun, la urechi cercei.

Drumul este asfaltat.

Multe șotii să mai fac,

Școala dragă a rămas,

Să fiu părinților pe plac.

Eu, fac mereu popas.

Dă Doamne, timpul înapoi,

Totul este acum schimbat,

Să fiu alături, de prietenii mei,

Cu gândul m-am plimbat,

Ce copilăria mi-au marcat,

Prin clasa unde am învățat,

Și sufletul îndurerat.

De profesori răsfățat.

Dă Doamne, timpul înapoi,

Mă uit cu gândul în trecut,

Să mergem la cules de ghiocei,

Și sunt satisfăcut,

Să merg pe câmp, cu mielușei,

Că totul a evoluat,

Împreună cu frații mei.

Și asta, am apreciat.

Dă Doamne, timpul înapoi,

Privesc, jocul copiilor,

Să-măntorc în sat la noi

Pe ulița din sat

Să mă joc ca altă dat’

Unde și eu m-am jocat,

,, Țară, țară vrem ostași”

Privind spre viitor.

Și să fiu din nou fruntaș.

Revăd acum fotografia,

În jocuri ce am jucat

Stârnind î n jur veselia,

Și copilăria mi-au marcat.

Când pe gheață am căzut,

A TRECUT COPILĂRIA

Nasul ,,praf” mi l-am făcut.

Paraschivoiu Vali AMINTIREA JOCURILOR COPILĂRIE MELE

STRADA... Copilăria mi-a fost atât de minunată, Chiar de erau lipsuri destule... Am fost la mama un băiat și-o fată... Dar eu n-am prea știut, ce-s grijile...!

În Parcul Libertății, că ne era aproape Deja-i descoperisem toate colțurile... Și ne jucam de dimineață până în noapte...!

Câte năzbâtii n-am mai făcut... Cu toți copiii de pe stradă... Eram trei fete...nu mai mult... Da-ntre băieți nu ne băgai de seamă!

Cu bucurie, fetele desenam pe alei... Imagini cu castele, prinți și zâne... Băieții, râdeau atât de tare între ei Dar noi...credeam în acea lume...!

Ne cățăram pe toate gardurile Să rupem crengi de liliac... Fugeam apoi cu trotinetele... Să nu ne prindă la furat...!

Jucam șotronul...ori săream coarda... Ori pe-o alee la-ntrecere ne luam... Ori ne legam la ochi și jucam babaoarba Și obosiți apoi, pe iarbă ne-ntindeam..!

Toate rochițele le-aveam pătate... Urmându-mă-n copaci ca să mănânc, Din dudele gustoase și așa coapte... Cu drag mi-aduc aminte azi, zâmbind!

Stăteam de multe ori pe malul lacului Cântând, de în tot parcul se-auzea... La-ntrecere ne luam cu cântecul brotacului... Lumea din jurul nostru, trecând se amuza...!

De multe ori când ajungem acasă, Eram plină de vânătăi și zgârieturi Dar fericită și atât de bucuroasă... Că ne-am jucat o zi, atâtea jocuri..!

Erau și multe zile când jucam volei... Sau cu băieții...la fotbal ne băgam... Făceam din pietre, semnul porților pealei Și câteodată...mai și câștigam...!

Avem ...doi gardieni pe stradă... Bătrânii tei...sub care ne strângem, Când se-ntorceau părinții seara, să nu vadă Cum repede spre casă noi fugeam...!

Ne întorceam veseli mereu acasă... Și ajungeam târziu vara, de multe ori Chiar dacă mama mă certa, eu eram bucuroasă Iar de primeam o palmă, uitam de ea în zori...!

PARCUL... Noi toți am petrecut frumoase zile... 10

În prima zi de școală ne-ntâlneam Și până la tramvai mergeam răzând... Ne luam la revedere, spre diferite școli plecam... Nerăbdători...sfârșitul săptămânii așteptând...!

VACANȚA MARE... Cu câtă bucurie așteptam vacanța mare, Da-ntotdeauna prea scurtă îmi părea... Mergeam pe la bunici și-apoi în tabere Ajunsă acasă, marea vacanță se termina...!

Atunci, uitam de toate și din nou... Cu toții ne-ntâlneam pe strada noastră Și glasurile noastre sunau ca un ecou... Iar viața ne părea mult mai frumoasă...

Avem câteva zile, poate o săptămână... Pe unde-am fost, veseli ne povesteam... Și eram fericiți că suntem din nou împreună... Dar la vacanța următoare...ne gândeam

Sunt amintiri pe care nu le voi uita... Cu drag în inimă le voi păstra mereu, Că începutul vieții este copilăria mea... Iar astăzi merg cu demnitate, pe drumul meu...!

Ne dăruiam cadouri, pe unde-am fost plecați Iar noi...fetele, eram tare mulțumite... Primind atâtea amintiri de la băieți... Seara ne întorceam acasă fericite...!

Îți mulțumesc c-ai existat...copilărie... Și bucuria jocurilor tale nu mi-a lipsit... Aș vrea ca toți copiii lumii să te știe... Să povestească într-o zi cu-aceeași fericire, ......Că te-au întâlnit....!

PRIMA ZI DE ȘCOALĂ...

Ioana Cîrneanu BĂIEȚEL BUFNIȚEL ȘI FETIȚA VEVERIȚA În pădure, într-un pom

Și sub aripioara lui

Într-o gaură rotundă

Prinse veverița noastră

Și-a găsit căsuță udă

Cea senină și voioasă.

Un mic pui de bufnițel.

Noaptea au trecut cu bine

E speriat și necăjit

Și de-atunci ei fericiți

Drumurile-a rătăcit,

Bat cărări pădurea-n lat

Pe când se tot tânguia

Puși mereu tot pe jucat,

Sta exact în fața sa

Băiețel bufnițel

Roșcățică, agitată

Și fetița veverița.

Și cu-o coadă înfoiată

Semn că-n astă viața

O fetiță veveriță.

Este bine să împaci

Bufnițelul îl privea

Și prieteni ai să-ți faci.

Curioasă-l cerceta,

ARICIUL

Apoi ea îliscodea:

Un arici cu colții mici

-De ce strigi așa de tare

A plecat după furnici,

Ce te doare pe matale?

În grădină zarvă mare

Bufnițel cel supărat

Toți se bucurau de soare

Cu un aer îmbufnat,

S-alergau și toți râdeau,

Amărât se tot plângea:

Baba oarba ei jucau

-Eu am rătăcit cărarea

Și ariciul drăgălașul

Vine noaptea peste zare

Vrând să prindă-n jocul lor

Și sunt singur, singur, tare!

Se-nvârtea, se răsucea

Roșcățica cea isteață

Neatent, îi înțepa,

Îl îmbrățișă pe dată.

Toată lumea se pitea

- Nu fi trist! Stau eu cu tine,

Iar ariciul se-ntrista.

Noaptea o să fie lună

Sus pe craca de gutuie

Ți-oi da și miez de alună,

O mierlă cât o lămâie, îl privea,

Bufnițel se veselea

Îl chema și-l dojenea:

- Lasă ace, nu-nțepa,

Ce a pus-o pe blăniță.

Nu-i păcat de dumneata

Semn că este mult mai bine

Să stai trist și bosumflat?

Să te uiți întâi la tine

Am trimis eu vorbă-n sat

Și vina să n-o arunci

Și-or veni cu mic cu mare,

Și-mpăcat vei fi atunci.

Ne-om juca, ne-om bucura

IEPURELE ȘI ȚESTOASA

Fără țepi ne-om arăta

În pădure pregătire

Și de azi să ții tu minte

Toți la linia de start

Ca să stai cu cineva

E concurs de alergare.

Nu răni și nu-nțepa!

Iepurele campion

PISOIUL TĂNTĂVAN

Strălucind că-i nou sezon,

Un pisoi cam tăntăvan

O privește pe o broască

Ce bea lapte din lighean

Ce-are carapace-n spate,

Pe blăniță se stropea

Nu-nțelege și se-ntreabă

Și cumplit se necăjea.

Cum de poate ea să creadă

De vină era lăpticul

Că-i atletă în concurs?

Fiindcă îi albea boticul

Startul nici nu se dădu

Cum să fie vina lui,

Când un șoarice zelos

El să-și pună pofta-n cui?

Broasca o trânti pe jos

E ligheanul nimănui,

Și-a întors-o fix pe dos.

Iar el este pofticios

Iepurele a văzut

Și nicicum nu-i rușinos.

Și milă i s-a făcut

Stând el și gândind mai bine

S-a întors s-ajute broasca,

L-a pălit ceva rușine

Cursa nu a câștigat

C-a dat vina pe lăptic.

Însă broasca a-ajutat.

Și cu sârg și mult elan

Și de-acum până-n vecie

Cu lăbuțe și limbuță

O țestoasă o să-i fie

A-nceput să strângă bine

Sinceră prietenie.

Toată pata de albeață

DAN SPRINCENATU

Petala parfumată

in altă existenţă cu mai puţine legi.

Cu ochii minţii navighez târziu în noapte

Am rămas acelaşi

Mi-e sufletul rănit, tăcerea ne desparte

Am rămas acelaşi etern visător

Te joci mereu cu mine, nu-i greu să înţelegi

Cu sufletul tânăr mereu plin de dor,

Că inima- i vrăjită, o ştii, nu poţi să negi

Neobosit călător prin ploaia de stele

Eşti viaţa mea, icoana la care mă închin

Fidel trubadur al trăirilor mele

Mi-ai readus speranţa, şi vise, şi suspin,

Am rămas acelaşi veşnic romantic

Pe cerul existenţei eternul Carul Mare ;

Iubitor de frumos, fan al genului epic

Luceafăr dimineaţa, in miezul zilei Soare

Viaţa-i un haos, iubirea e singura cale

Lumina care-o radiezi scumpă făptură

În jungla din jur cu personaje banale

În suflet îmi produce emoţie şi căldură

Am rămas acelaşi etern visător

Eşti hrana existenţei, aerul care-l inspir

Cu sufletul tânăr mereu plin de dor

Petala parfumată cu iz de trandafir..

Port muza în gând, etalon al iubirii

Purtaţi de val

Înaintez pas cu pas pe calea -mplinirii

Aş vrea să-ţi fiu mereu aproape,

Am rămas acelaşi neobosit ştrengar

să-ţi simt răsuflarea-n fiecare noapte

Motivat să ofer uneori versuri în dar.

mi-e dor să te străng duios la piept

Poezia

ahh, Doamne cât să mai aştept !

Mă îmbăt cu poezie

Făptură dragă eu te îmbrăţişez

Din zi până în noapte

pe calea viselor în noapte navighez

Speranţa incă-i vie

spre un tărâm unde ne regăsim

Tăcerea rece ne desparte

numai al nostru, acolo ne iubim.

Poezia mi-e izvorul

În templul iubirii iarăşi zămislesc

Calea spre mântuire

versuri pentru muză,ţi le dăruiesc

Ea îmi alină dorul

vreau să bem iubirea din magic pocal

E un prinos de fericire

apoi tiptil să evadam purtaţi de val

Îmi aduce numai bucurie,

În Edenul mirific sau poate în Astral

E drumul meu spre izbăvire

sub cer albastru să te sărut carnal

În lumea asta cenuşie

să fi a mea, să fiu al tău pe veci

Prea lipsită de iubire

Poezia mi-e gând si împlinire,

Nu ţine cont de lume , de prejudecăţi

Exprimă trăiri care mă năpădesc,

Pune pe jar sufletele celor indrăgostiţi

Felul în care dau lumii de ştire

Iubirea-mi este hrană şi adăpost

Visele mele, cât de mult iubesc.

În lumea asta fără nici un rost

Să uit

Doar tu şi eu acum ne zbatem în zadar În labirintul vieţii cu final deseori bizar

Iubesc, intens iubesc

Iubirea adevărată-i lacrima de dor

Fără iubire înebunesc Tu-mi eşti speranţa, viaţa

Pierdută-n noaptea sub lumina stelelor,

Care-i subţire ca o aţă

Printre suspine amare visele se retrăiesc

Iubirea adevărată mă înalţă

Mângâiate de cuvinte inimile rătăcesc

Ea este avatar în altă existenţă

Pline de speranţe în alt magic început,

De sorb din al ei pocal

Fără iubire omul e nimic, pierdut.

Mă poartă în veci pe val

În curând

Valul marilor speranţe

Trebuie să fiu tare

Al trăirilor nefaste

Cumplit sufletul mă doare

Şi-al durerilor aprinse

Vor veni vremuri mai bune? Bucurii din inimi să răsune

Doar de doruri şi de vise

Primăvară bine ai venit!

Iubesc, simt că trăiesc

De dorul tău am suferit

Am primit un dar regesc

Doamne adu sănătate

Un înger mi-a intrat în suflet

Pentru fiinţe disperate

Să uit trecutul fără vre-un regret.

Speranţa încă e în noi

Iubirea

Că nu e numai vînt şi ploi

Iubirea adevărată mocneşte-n noi

În curând va fi şi bine

Pătrunşi de magic dor şi de nevoi

Să nu mai fie dureri, suspine.

Lucia Moroianu

URSUL DOARME Copiii duși cu anii cei frumoși La grădiniță și în clasa întâi primară, Cântam un cântecel deși cam somnorași Și jocul se-ncigea în curtea școlii afară. Din mânuțe prinse, formau un cerc perfect Și un copil în centrul cercului stătea Iar cântecul duios avea efect Și ursulețul copil nu mai mințea, Cum-adormise cu mâinile în poală La glas cântat prin vocea cea domoală, Că ursul doarme și-a uitat de foame De ar avea i-ar place și căteva poame. Legat la ochi când cântul se sfârșise Atingând un copil din cerc, îndată-l și ghicise, Cu aplauze copiii l-au întâmpinat Iar cel ghicit în grabă locul i l-a luat.

DĂ-MĂ-N LEAGĂN ,,UȚA”! Leagănul copilăriei mele Era făcut din mici scândurele, Legat cu două funii căpătâi De creanga stejaruli groasă cea dintâi Aici ne adunam copii gălăgioși Eram sprinteni la joacă unii chiar arțăgoși, Când așteptam ca rândul să ne vină Zburam în leagănul curat și fără vină

Venise Ionică la cinci-șase anișori Ținea stâns în brațe doi porumbei voiajori. -Dă-mă-n leagăn Uța! Striga el fratelui mai mare Și eu de bucurie ți-oi face o cântare. Când s-a suit în leagăn porumbeii i-a scăpat Se înaălțase molcom în văzduhul cel înalt, Cu lacrime pe față acum copilul strânge Leagănul din vise și de durere plânge.

DE-A VA-ȚI ASCUNSELEA Eram copiii mai mulți și laolaltă Împânzeam strada și cât era de lată, O îmbrăcam în chiote de bucurie Eram toți frumoși îmbrăcați în câte-o ie. Copacii de pe stradă erau ascunzători Tufișii și scaieții cei usturători, Îi luam drept pavăză să ne ascundă De ochii cei legați ce sta atunci la pândă. Numărătoarea începe, se termina la zece Ne ascundeam îtr-una după a jocului lege, Și așteptam cu teamă și inima în frică Să nu fiu eu primul găsit; ascunzătoarea pică. Cel ce putea să scape să nu fie văzut Alerga la ținta jocului de la-nceput, Și cât îl ținea gura striga ,, piua pentru mine” Se ascunsese bine prin două mici ruine. La urmp ultimul găsit punea masca la ochi Și jocul reâncepea, bătrânii ne ziceau de deochi,

Așa cu zarvă multă și tot o veselie Se-nsenina și cerul apus după chindie.

ȚARĂ, ȚARĂ, VREM OSTAȘI! -Țară, țară, vrem ostași! Striga o grănadă de copii împărțiți în două, Și joaca se-ncingea printre fruntași Cu gleznele scăldate-n picături de rouă. -Pe cine? Era întrebarea taberei adverse Că noi vă dăruim voinicul din poveste, De va tăia lanțul din brațele diverse Doi prizonieri va lua chiar fără nici o veste. -Pe Gică-l vrem că el e mai vârtos Și poate ca ostatic s-și arate vitejia, Își ia avânt în start luat de jos Și taie brațul de copii ca vijelia. Cu bucurie-n suflet la braț cu prizonieri Se-ntoarce la echipa ce-l aclamă vitejește, Și jocul se tot încinge, parcă a fost și ieri Copii ca altă dată jucând copilărește.

Emanuela Burcea

M-ai rănit,ai plecat,

Blestem

La durerea mea nu te-ai uitat

Un blestem ești

Te-am rugat să te gândești,

În toată viața mea

La ce lași,la ce pierzi,

Ești fericit cu ea

Ai ales,și ai plecat,

Pentru care mai lăsat, Dar ești în inima mea;

ADIO!

De ce nu mă lași?

Te caut în vis

Te urăsc,dar totuși,

Păsesc, pe asfaltul încins,

Te iubesc,atât de mult,

Iar afară, plouă cu lacrimi

Tot ce a fost frumos,

În durerea ce geme încet,

Acum s-a terminat,

Iar umbra nopții ce agață

Vei regreta poate,

Visul meu de altădat,

Totul într-o zi

Răsare sfios o speranță,

Și poate vei vrea,

Cum visul tău e visul meu

Din nou să revii,

Și simt cum mă topesc de dor

De unde ai plecat.

În umbra nopții care vine

Vei căuta iubirea

Și știu că totul va pierii

Din nou în inima mea

În neantul dimineții,mie teamă

Dar degeaba,căci locul,

Și mă acopăr cu speranța,

Va fi al altcuiva.

Mi-e foame de dragoste,

Va fi doar un gol.

Și sete de lumina ochilor tăi.

Anica Bortis Privirea-ti hoată, Copila mea bălaie Ca floarea după ploaie Atât de înfloritoare..

Unde ești copilărie! Când eram copil de-o șchioapă Colindam pădurea toată Si săream din groapă în groapă Ba ne băteam câte-o dată, Aveam leagăn în copaci Între ramuri agățat Erau oamenii săraci N-aveau timp de răsfățat, Astăzi, vezi copii de-o șchioapă Cu tableta pusă pe masă Nu mai știu ce-i aia, sapă Nu mai stau nici noaptea în casă, Stau grămadă pe internet Pun și căștile în urechi Dau din cap că-s la concert Scuipi pe ei, să nu-i deochi, Unde ești copilărie? De tine nu se mai știe Vremuri, vremuri de demult S-a dus tot ce-a fost plăcut!!!

Cu ochii de smarald Usor m-ai cucerit , Ești înger în altar Viață și acel Dar Formând un sanctuar Prin chipul tău atât de rar.. ÎMBRĂȚIȘAREA DIN AMURG... Surprinde-mă .. divin amurg..! când stropi de apă în cascade curg, plutind în jur a lor răcoare stinsă printr-o caldă îmbrățișare. Surprinde-mă.. divin amurg...! când soarele apune pe cerul purpuriu iar prin raza ta iubirea mea apare dornică de-o caldă îmbrățișare.

Ochi de copil... Atât de calzi, Atât de blanzi, Atât de mari, Atât de clari, Sunt ochii tăi copilă .. Că sunt albaștri, Că sunt și negri, Că sunt chiar verzi , Sunt atât de trezi.. Sunt ochii tăi Plini de văpăi , Mândră făptură , Frumoasă creatură Ești tu copilă...

Surprinde-mă.. divin amurg...! cu o noapte plină de vise efemere, și -n clipe de plăcere în brațele flămânde mai dă-mi o sărutare simțind aceeași caldă îmbrățișare..

Plini de viață ,

Surprinde-mă .. 20

divin amurg....! când liniștea peste tot s-așterne iar dragostea plutește cu a ta înfățișare regăsită printr-o caldă îmbrățișare..

SIMPLITATE Simplifica -ți viața! Oricât de mare ai fi Și vezi care-i esența Modului de-a trăi. Întoarce-te în timp Când fuseși copil Și fă-te un răstimp Rebel și chiar umil.

Cascada "Vălul Miresei" Vălul tău imaculat Într-o stâncă - i agățat, Își dă drumul mai la vale Lacrimii miresei tale.

Încearcă să înalți Baloane,unul câte unul Spre norii împrăștiați Și întrece-te cu vântul.

Strop cu strop ei se adună Și împletesc mândră cunună Ce pe cap frumos atârnă, Părul negru îl adună.

Iar tot ce te-nconjoară Îți dă o bucurie, Îngână pentru prima oară Cântecul de ciocârlie.

Ochilor le-e dat să vază O mireasă dintr-o rază Ce pornește cu pas rar Din vestitul ei altar.

Simplifică-ți viața! Și lasă răutatea, Curat ca dimineața Aratăți bunătatea.

Mirele ei, unde este? O fi mit sau o poveste, O fi singură pe lume Fără mire, fără nume.

O clipă, inocent să fii Naiv și drăgălaș Deși puține ai să știi Spunându- ți îngeraș..

Mâna noastră o atinge In cascade trena-i curge, Fața noastră - i udă tare Parcă am ieșit din mare.

Cu mintea să mai fim Copii de altădat Copilăria s-o retrăim Deși pare ciudat..;

Și din valuri, valuri vine O splendoare ca o minune Zâna albă,pregătită De natură îi gătită.

Foșnetul tău Timpul ce curge, Mă deschizi Mă dezlegai, Pe chipul tău Mă joc cu privirea, Inima ta Zvâcnește in mine, Culorile se fac curcubeu, Mă plec, Îți mângâi poala în iarbă, Piciorul sărut, Mă simt un vulcan, Rostesc cuvântul , Îndrăgostit de tine mă simt .

RADU NECULAI Dor de tine

Tu ești răsăritul, Gândul din mine, Unicul drum , Foșnet de cer când respir, Focul din mine Apus descompus În ziuă și noapte, Izvorul de lacrimi, Vorba pe buze Mereu o tăcere, Secunda ce zboară, Ochiul tău E inima mea, Orb eu sunt Iubirea o simt, Dorul de tine , Țărână eu sunt Călcâilor tale .

Ardealul tricolor

Atâtea lacrimi am vărsat De sa spălat și cerul Și apele s-au limpezit De cântece și jale . Cu sânge Am făcut mai roșu răsăritul Și lutul galben l-am călcat De sa făcut ca drumul . Noi ne-am rotit mereu aici Și ne-am rugat la Dumnezeu Și din Ardeal noi am făcut Colac pe o fântână , Adînc suntem înfipți aici, Mereu suntem izvorul. Am tot strigat să vină frații, Să treacă munții, Să stăm cu rotila masă , Să chiuim , să chefuim Ca și strămoșii noștrii,DACII . De timp și spațiu despărțiți Mereu doream unirea, Străinii ne trăgeau pe roată Ardealul,mereu o înviere , Unirea ,mereu o Înălțare. Purtăm cocardă Și cingătoare tricoloră, Noi trup și suflet Suntem doar ROMÂNIA Și graiul nostru În toată zărea românească .

Aș vrea

Aș vrea Să-ți pun în brațe timpul, Să nu mai fii o frunză, Să te privești în ochi, Să smulgi din el petale, Să joci cu el norocul, Să-l faci ca și o ciornă , Să te întrebi Ce e iubirea, Să simți în tine lacrimi, Limpede izvorul, Să guști din apa vie, Să-ți faci din gânduri file, Să zbor , Să cânți Cât ține răsăritul , Să dormi Cu busuioc sub pernă Și să alegi Cum vrei să scrii romanul Ziua

Ești ploaia ce cade, Izvor În mine te faci, Limpezimea ta Lumină în mine,

În taină Lacrimile curg din iovă, E părăsit asinul pe câmpie, Se tulbură în templu marea, Se naște vremea de vânzare. Pe drumul osândit de veacuri, Străbate Vechiul testament, La cina cea de taină El coboară Să ne dezlege de păcat, Pecetea iadului s,o calce, Taina morții s,o sfărâme Și din robie Sufletul să-l scoată . Smeriți, în post și rugăciune Părtași ne facem Celor întâmplate, Iertare cerem Și sloboziți să fim De vechile păcate .

Ultimul gând

Moartea unui geniu Lui Adrian Păunescu Din negru De negru de cer Stinge în mine lumina, Infinitul ușor mă cuprinde, Mâna lui rece O simt când respir, Pământul suge din mine, Mereu nesătul, Tremur , Zilele cad de pe mine, Rămân un schelet anonim Descompus Între gândurile și vise. Mă zbat în valuri Ce duc spre tărâm neștiut, Versul vi-l las pe pământ Ca lumină.

Te aștept

Senectute

Te aștept Să vii la mine de Florii, Casă ți-am făcut din suflet, Rugăciunea e asin. Eu te aștept la cină, Să nu-ți mai fiu Golgotă, Să-mi fii doar înviere. Din cer ai coborât Și treci printre leproși,bolnavi, Printre schilozi și posedați, Blajin privești la mine Și mă atingi cu poala. Pe câmp de flori tu calci Și lacrimile iovei Curg frunze peste tine, Tu drumul spre osândă îl ții. Azi te implor Să înconjori pământul, Ne vindecă de boală , Cu tine mergem spre osândă, Sângele și trupul tău În taină să-l primim, Căci vinovat mă simt Și fii în noi lumina învierii.

Azi, frumusețea ta Înflorește în vorbe, În limpezimea privirii, În mâna firavă Ce mângâie timpul Și vindecă boala, În lacrima ce curge Când spui Că mori fără mine, În buzele tale La fel de frumoase Ca'n poza de nuntă . Azi toate le simt Doar cu tine , Prinși de mână Noaptea ne prinde, Despărțiți să nu fim Și spunem rugăciuni împreună Și masa e sfântă. Azi , frumusețea ta E suflet, E viață în mine . Taină

E cerul azi o rugăciune Lumina tremură în mâini, Se dau cuvinte de pomană, Pământul este un mormânt, E săptămâna mare.

Ștefan Lucian Dumitru Jocurile copilăriei Niciodată cât trăiești, Așa cum bine se știe, Nu poți să nu-ți amintești, Jocurile din copilărie.

Dragii mei:pe loc să nu stăm, Hai să ne scaldăm! Pe aci ne fu calea, Direct la râul vedea, E căldură mare, Murim frațioare!

Jucai ,,rațele și vanatorii", Cu ai tăi amici Sau fotbal în curtea școlii, Erați numai pitici.

Ajunși pe malul apei, Ne-am și dezbrăcat, Eu si ceilalți trei, Goi am înotat!

Poate de-a va-ți ascunselea, Pe dealuri pe lângă bloc, Sau zi de zi cu sania, Nu puteai sta deloc.

Așa noi am descoperit, Cum e în,,libertate", Am scăpat de carte Și ne-am răcorit!

Cu a ta soră mai mică, Remy întindeai Sau poate voiai,,casă" Și-n parc îți făceai.

Școala Iacă făcui vârsta Ca să merg la școală, Grădinița fuse Doar o trandaveală.

Nu conta că erau doar crengi, Frunze,pături și preșuri de acasă, Vă simteați ca niste regi, Chiar și fără masă.

Și aveam emoții Doar eram copil. Numai pus pe șotii, Cum e si normal.

Sau poate vă jucați rolul, Ea doctora,tu ,,bolnaviorul" Și-ți administra ,,medicamente" Bineînțeles facute din plante.

Copii cât cuprinde Cu ai noștrii părinți, Noi eram nebunii Nu eram cuminți!

Mai era desigur jocul, Jucat de noi toți odată , Desenat pe asfalt ,,șotronul ", Jucai deși nu erai fată.

Ne duse în clase Pe fiecare dintre noi Noi visam la case Și la perne moi.

Poate jucai baba oarba Și legat la ochi te'npiedicai, Încercai să ciulești urechea, Frațiorul-l prindeai!

Și trecu vremea, Clasele primare. Imi potoleam setea, Setea de 'nvațare!

Of,frumoase vremuri! Ai da orice ca să mai poți Să joci aceste jocuri, Jucate de noi toți!

Ce sa vezi,minune! Mă simțeam ciudat, Învățam bine, Eram premiant!

Nebunii din copilărie Nu știu cum se face, Timpul a trecut, Clasele primare, Au și dispărut!

Numa' premiu întâi Și cu coroniță, O țineam la căpătâi Când făceam naniță.

Cu trei nebuni ca mine, Țara am pus la cale: Ce atâta carte? Haideți la scăldare!

Dar în gimnaziu trecurăm, Vai de viața mea! Nu știu cum făcurăm Ce bine era!

Afară o zi călduroasă, Un cuptor în clasă,

Dar la fel ca-n viață Că parcă-i un dat, Nu poti face față Să rămâi premiant!

Dar cumva făcurăm De am terminat, Acum ajunserăm, Să dăm ,,bacaloreat "!

Colege zglobii, Care mai de care... Îmi făceau ochii, Ca la girofare!

Cam asta e tot, Școala de o știu Și acum nu pot, Copil să mai fiu...

Și-mi căzu cu tronc, Una dintre ele, Așa hodoronc, Ce sa vezi măi lele?

Bunicul Închid ochii și parcă'i ieri Bunicul meu iubit Când te asteptam atatea seri De la muncă obosit.

Degeaba 'ncercam De acum să 'nvăț, Eu acum iubeam Un zâmbet șugubăț!

Eram o mogaldeață mică Și nu stiam prea bine Cum si de ce simt frică Atunci când nu sunt cu tine.

Și-mi făceam vise, Care mai de care... Cui îi mai sta mintea, Doar la învățare?

A doua zi tu ne duceai Lasându-te pe tine La cules de ghiocei Și ma simțeam prea bine.

Terminai si scoala, Cu mintea-n cireș, Pentru acea colegă Ma făcui și preș...

Eram toti șase nepoței Cu vârste diferite Păream ca niste căței Cu mintile aiurite.

Trecui la liceu, Au ce dandana! Eu visam mereu Pe ea,colega...

În următoarea zi ne duceai Pe patru dintre noi Deși atât de obosit păreai La grădiniță,eram ai tăi,,eroi".

La liceu diriga Ne-așeză în bănci, Eu eram paluga, Ultima bancă apucai!

Dar anii au trecut și iată Nepoții au acum copii ,îi iartă Că pe la tine nu au mai trecut Stiu,pare de neconceput!!

Și apucai în bancă Cu noua colegă, Cu aceeași măsură, Cam la fel:palugă!

Of,iubitul meu bunic! Trecură anii peste noi Eu recunosc,ma simt nimic Că te vizitam doar de sărbători

O dilie și-o zapacită Ce nenorocire! Adio nenică, Adio învățare!

Aș face orice,aș da tot Acum când nu mai esti pe lume Doar un minut,o oră sa mai pot Să mai fiu o zi cu tine!

Burcea Emanuela Jocurile copilăriei mele. Cum era acum aproape 40 de ani? Simplu, frumos, adică nu erau așa de multe dispozitive tip telefon , laptopuri,calculatoare,internet, eram copii,eram naivi în simplitatea jocurilor noastre. Ne strângeam ,în fața porții unuia dintre noi, ne jucam cu pietricele, sotron, săream coarda,ratele și vânătorii, dacă erau ochiuri de apă, formate în urma ploilor, săream în ele, țară ,țară vrem ostași, eram bucuroși de tot ce ne putea oferii natura,fiind inventivi, cu orice ne pica în mână. Eu, personal, eram mai rușinoasă, mai retrasă, parcă neștiind să îmi fac prieteni, dar vacanțele de vară le așteptam, cu nerabdare, părinții mei , mă duceau la țară, la bunici, acolo, fiind , ca să zic așa, raiul meu, chiar dacă, aveam un gardian foarte ager.Bunica mea, din partea tatălui meu. Aceasta avea ordin strict, venit de la părinții mei să nu plec din curte, sau să stau cuminte în fața porții. Dar..., acolo, aveam 2,3 copii, cu care mă jucam, intr-un lan de porumb unde noi făcusem , ca un fel de poeniță. Puneam o pătură jos, și ne jucam, cântam , povesteam, diverse lucruri, care în inocența noastră căpătau valențe de mare importanță. Dar vedeți voi..., bucuria aceasta, nu dura prea mult, deoarece, bunica mea, se și făcea simțită , pentru a ne "reamintii", că trebuie să mai mergem și pe acasă. Ne promiteam că, a doua zi ne vom revedea, cu siguranță, in acelasi loc, și plecam ușor dezamăgiți, că distractia noastră, luase sfârșit. Seara în schimb, era așa numitul "divan ad-hoc", unde bunicile, mătușile , unchii, etc ieșeau la poartă, petru a mai spune povești cu tâlc. Bine înțeles , că noi copii profitam și de acest răgaz , pentru a ne mai juca puțin. Pleznindu-ne, din cauza tantarilor, râzând, făceam diverse tumbe, motive, de admonestari ușoare din partea supraveghetorilor noștri . Dar... fără răutate , ei vrând de fapt să ne protejeze. Oricum noi eram super siguri, că nu vom pății nimic, indiferent ce am fi vrut să facem sau chiar ceea ce făceam , lucru infirmat de loviturile, și juliturile postate pe mâinile și pe picioarele noastre.Viața era parcă mai simplă atunci.

Cristina Tunsoiu Dorul de copilărie Dorul, mi-a batut la ușă ...

Minunata jucărie...

Întrebând dacă-i deschis,

Iar dorul acum oftează,

Ținea în brațe o păpușă,

După a mea copilărie!

Șî zămbind atunci mi-a zis,

Copilărie

O cunoști, este Maria...

Copilărie,

Păpușica de demult...

Leagăn de dor...

Ți-a încântat copilăria,

Un vis de hârtie..

Iar acum , tu ești adult

Plutește pe un nor ,

Nu știam dacă-ți mai pasă,

Pufos și curat,

Ori de îți mai amintești,

Ca sufletul lor,

De prietena frumoasă...

Pe asfalt desenat,

Nu-i așa că ți-o dorești?

Oftează ușor..

Două lacrimi șugubețe,

Puțin bosumflat,

S-au prelins pe-al meu obraz...

Ar vrea ca să poată

Nu puteau să ne răsfețe

Mai mult să se joace,

Și atunci ne era necaz..

Să stea pe la poartă...

Că n-avem păpuși mai multe

Cu flori să se îmbrace!

Sau hainuțe pe ales,

Să râdă, să cânte,

Dar știau să ne asculte...

Să bată din palme,

Toate aveau un înțeles!

Să crească, să spere

Am raspuns atunci in grabă,

Idei să destrame. ..

Dorului ce mă întreba,

Să-și prindă mânuțe,

Lacrimi imi jucau in barbă...

În al vieții dans...

-Am și acum păpușa mea!

Firave crenguțe,

Tot Maria se numește...

Ce țin in balans

O fetiță dulce foc,

Întreg Universul,

Dar nimic nu te oprește

Ce azi e ostil,

Să i-o dăruiești la loc!

Ne doare contextul,

Și copila îmbrățișează,

Căci visu-i delir.

Frumoase vlăstare,

Fructele pocneau de coapte...

Voi lumea schimbați,

Oamenii își făceau treaba,

Dați vieții valoare,

Aveau timp și pentru joacă..

Copii minunați!

N-alergau după noroc

Jocul din copilărie?

Nu plecau în lumea largă,

Chiar și azi îmi amintesc...

Trăiau și iubeau cu foc!

Cum doream cu bucurie

Altfel le era croiala,

O păpușă să primesc...

Alta le era credința,

Apoi ii puneam fundițe

Nu știau cei oboseala,

Și îi povesteam duios,

Și doreau din toată ființa,

Ii făceam din voal ,rochițe...

Să repare ce se poate...

Mângăind chipul frumos!

Nu să arunce la gunoi

Iar cănd mai ieșeam la poartă,

Amintiri , iubiri, relații..

Cu copii de vărsta mea

Timpul petrecut în doi!

Noi jucam ,,țăncuși,și parcă

Lumea era mai senină

Jucăria nu conta!

Nu era așa grăbită,

Frumoasă copilărie...

Se mânca atunci în tihnă,

Sub coroana unui nuc...

Era calmă și unită!

Amintirea este vie,

Astăzi totul e pe fugă,

Și privirea îmi arunc...

Precum într-un carusel ,

Nucul este tot in curte

Cât este ziua de lungă

Și se leagănă in vânt

N-avem timp și nici model!

Făcând peste timpuri punte,

Jocul din copilărie...

Între cer și între pământ!

Unde pot să îl găsesc,

Colorate erau toate...

Căci mi-e dor de-o nebunie..

Iarba , cerul și ograda

Vreau să mai copilăresc!

Ioan Draga Pâinea pusă în covată Se cocea apoi pe vatră, În cuptor ars cu coceni Sau crengile de bușteni.

ORFANUL... S-a-ntâmplat de mult odată, Un băiat și cu o fată Au mers la cumpărături Ca să facă prăjituri, Dar pe drum spre magazin Au văzut un biet strain, Îmbrăcat sărăcăcios Desculț el umbla pe jos Și de milă el cerșea, Foamea grea îlchinuia.

Seara ne jucam șotron Desenat cu un creion, Undeva pe un trotuar La lumini de felinar, Cum era vremea pe-atunci Ulița plină de prunci Ne-adunam să povestim Cărțile ce le citim, Cu povesti de feți frumoși Și cu leii fioroși, Ce frica nu i-a cuprins Că erau de neînvins, Povestiri nemuritoare De steaua cazută-n mare.

Un copil cerșind în stradă Lumea nu vrea să îl vadă, Adăpost el nu avea Din când în când lăcrima, Iar la pieptul lui strângea O poză cu mama sa, A rămas orfan pe lume Tatăl i-a lăsat un nume, Mama de boală răpusă Acum e la ceruri dusă.

Iarna toți eram în stradă Făceam bulgări de zăpadă, Strigăte de veselie Erau în copilărie, Jocurile minunate Amintiri ce nu-s uitate, Pe cărările întinse Înfloreau zeci de narcise, Iar apoi la subsuori Brațele pline de flori, Toate florile din lume Noi cu drag le dădeam nume, Iar apoi organizați Ne purtam ca niște frați. Eram veseli împreună, La greu și la vreme bună.

Dar apoi înduioșați Acești copii minunați I-au vorbit cu bunătate L-au luat puțin deoparte Și l-au intrebat ușor Dacă vrea la casa lor, Iar dacă îi va plăcea Poate să stea cât o vrea, Ochii s-au înseninat Fața i s-a luminat.

FRIZERIA BUNICII...

Acceptă cu bucurie Și cuprins e de uimire, Iar când au ajuns acasă Se așează apoi la masă, De toți a fost acceptat Și la urmă adoptat, Bunicuța le-a promis Că le face tiramis, Clatite cu ciocolată, Un cremeș și înghețată.

În timpul de pandemie Și mare epidemie, Bunica o frizerie Și-a deschis cu bucurie Căci are patru nepoți Și îi iubește pe toți. Are și o nepoțică, Ce e ca o păpușică, Părul lung ochii senini, Blânzi și de lumină plini, Ajută cu bucurie, Pe bunica-n frizerie.

JOCURILE COPILĂRIEI... În copilărie-n iarbă Ne jucam de-a baba-oarbă, Din nisip făceam castele Serile priveam la stele, Iar la munte când mergeam Pădurea cutreieram, În vacanțele avute Acum amintiri plăcute Beam apă de izvor, Păstrată într-un ulcior,

Cu foarfece ascuțite, Și mâinile iscusite Tunde copii frumușel, Pe Andrei și pe Costel, Daniel și Vasilică, Care puțin îi e frică, Că n-a fost tuns niciodată, E pletos ca și o fată.

Dar la urmă ca răsplată, Bunicuța înțeleaptă, Le face plăcinte bune Cu cireșe și cu prune, Iar bunica e iubită Și de nepoți prețuită.

Aleargă că are treabă, Munca e un sport plăcut. PUIUL DE CĂPRIOARĂ... Puiul blând de caprioară, Lângă podul de la moară S-a oprit ca să bea apă, Însetat el se adapă. Iar din zbor un fluturaș, Colorat și drăgălaș, Pe năsucul lui se pune: - Bună, el frumos îi spune.

CIUPERCUȚE COLORATE... După ploi nenumărate Pe câmpie-au răsărit, Floricele parfumate, Ciupercile colorate, Prin roua de diamante, Câmpul tot a înverzit.

Amândoi cu bucurie Ei aleargă pe câmpie, Printre macii înfloriți Ei par cei mai fericiți.

Toți cuprinși de bucurie, Ciupercuțe adunăm Le-așezăm în pălărie Iar apoi cu veselie, Pe toate-n bucătărie, Noi cu grijă le spălăm.

Căprioara e curată Firavă și delicată, Blana deasă, maronie Iarna pare cafenie. Te privește cu blândețe, Ochii-s plini de frumusețe Zburdă, sare e voioasă Pajiștea este mănoasă.

Ciupercile sunt frumoase, Parcă ar avea pistrui, În mâncare sunt gustoase Și sunt foarte sănătoase, În tocăniță zemoase Sunt pe gustul orișicui.

Câmpul pare o poveste, Iar florile după creste, Sunt culese de o fată, Dulce, scumpă, minunată.

Iar prin firele de iarbă, Ce-n poiană au crescut, O furnică-n mare grabă Ce are-n spate o boabă

Fluturași din câmpie Zboară într-o armonie, Căprioara se oprește, Pe fetiță o privește.

MUZA... E grațioasă e frumoasă și e de fericire plină.

Nu voi uita iubirea ce cântă dimineața și îmi deschide ochii ce-nseninează fața să pot vedea frumosul deplina armonie de când am cunoscut-o scriu versuri pe hârtie.

E îmbrăcată în splendoare cu tot ce-i mai frumos pe lume Și numai ea îmi dă culoare Un sens în viață și un nume Căci gândul zorilor îmi este și bucuria de pe creste Zeița poeziei mele e coborâtă dintre stele, e roua mea.

Nu am să uit sărutul ei nici ochii blânzi nici vorba dulce Căci inima mi-e în văpăi o viață am și o iubire iar gândul tot la ea mă duce.

E când departe pe-a vieții cale, când sus pe munte când jos în vale este prezentă în tot ce fac și când vorbesc dar și când tac icoană e în ochii mei, E muza mea.

E delicată și senină cu buze moi cu părul lung cu fața plină de lumină cu ochi adânci ce te străpung

Constantin VACIU Avioane de hârtie cât de bogați eram

1, 2, 3 acum sari

când din balcon lansam

când piatra o arunci

o-ntreagă escadrilă

ea nu lovește

de hârtie

te-nvață ordinea

cuvintele zburau

și cifrele...

din mâna noastră

să-aștepți

spre un viitor

te-nvață

mai bun...

și jocul în echipă

aduni la mijloc

și astfel noi deprindem

fiecare gând

a munci-mpreună

îndoi din dreapta

de mici

și-ai făcut aripă

când ne jucăm

în stânga faci la fel

și mână în mână stăm...

și vârful îl ascuți

Hoții și vardiștii

să pui în el dorințele

să stai ascuns

ținta s-o atingă

sau tu să cauți

când vei ajunge sus

să vezi ce pași

cât de bogați eram

fac cei din jur

când noi ne făuream

ce-i rău

râzând

și ce e bine

nu jucării

în joc sunt împreună

noi viitorul construiam

dar viața

cu fiecare zi....

ți le scoate-n cale separat

Șotron

și-atunci ești singurul 31

ce va decide

cum se întrec

când ce e bun

noi le vedeam

un suflet a salvat...

corăbii legendare

așcunși în joc

și noi eram

în râsete

și marinari

și inocență

și căpitani în port...

în fuga lor

9 pietre

cei mici

cu mâna mingea o arumci

devin adulți

spre pietrele

și împărțiți

ce stau culcate

de soartă

și plate una peste alta

sunt acum

când forța ta

unii sunt hoți

și gândul să câștigi

alții vardiști....

le risipește

Concurs de bărci

cu o lovitură...

desculți ieșeam afară

la fel și-n viață

după ploaie

trebuie să faci

și vara ne ținea legați

problemele ce-apar

din scobitori

în cale

sau bețe de chibrituri

cu-o simplă lovitură

la marginea bordurii

să le dobori

noi navele lansam

să mergi pe calea ta

și alergam pe lângă ele

spre împlinire....

privind de sus

TEODORA MARDARE Mi-e dor chiar și de vecini, Chiar dacă-au rămas puțini!

COPILĂRIE... Ce dulce, ești copilărie! Ești farmecul cel mai de preț Ești fără gânduri făr-nevoi, Ești soarele, din dimineți!

Mi-e dor de pașii prin noroi Și de cațăratu-n pomi.. De zumzetul de albine Și de ogoarele pline !..

Cum te duci copilărie! Lași în urmă amintiri, Ce ne răscolesc în vremuri , Când erau doar bucurii.

Însă eu nu am uitat, Nici o clipă, al meu sat. Mi-e dor de tot ce am avut ! Și de tot ce am pierdut ...

Eram mai săraci, e drept! Dar aveam inimă-n piept Și acum în piept se zbate, Dar e plină de păcate.

PRIN LIVEZI...MERGEAM ODATĂ! Prin livezi, mergeam odată! Când eram, la mama fată, Toată ziua, cățărată Prin copacii, din livadă.

Nu știam ce este ura, Era veselie-întruna Nici să spunem mânios Tu urât, eu sunt frumos!

Cu sânzâiene-n codiță, La cules, de romaniță, Flori de soc și de salcâmi, Că erau, de leacuri buni.

Dar așa trecut-au anii, Au trecut fulgerător, Iară noi bătuți de soartă, Facem pe plac banilor.

Și la vreascuri, în pădure La ciuperci, la cules mure... Cât era, ziua de mare! Eram dusă pe ogoare.

Ti-oi căta copilărie Și ți-oi spune-o poezie Să vezi că nu te-am uitat Te jălesc cu dor și drag!

Mi-erau tălpile crăpate! De pe văi, cutreierate... Sufletul mi-era curat, Nu de lacrimi, înecat.

MI-E DOR !!! Mi-e dor de satul meu natal, Mi-e dor de casa de pe deal.. Mi-e dor de-a mea copilărie ... Și de grădina de sub vie..

Spicuiam grâul, în poală, Off...ce timpuri!!! cum m-ai zboară? Și la gât, îmi puneam salbă, Împletit din fir de iarbă!

Mi-e dor de vremea , de-altă dată, Când era lumea neschimbată... Mi-e dor de sat, rude și frați Și de părinții mei plecați !...

Unde s-au dus, acei ani? Eram veseli, năzdrăvani! Chipul plin de fericire, Ca floarea, de iasomie!

Mi-e dor de pomii înfloriți, Ce i-au sădit, ai mei părinți... De cireșii plini de floare Și de fântâna, din vale.

Zâmbetul de liliac, Înfocați, de alergat Frumusețe și blândețe, Se zăreau, pe-a noastre fețe!

Mi-e dor de mărul, din curte Și de mama, făcând turte.. Mi-e dor de pâinea din vatră.. Și de părul, de la poartă..

AȘ DA TIMPUL ÎNAPOI De-aș putea, să întorc timpul! Cum întorc, acul la ceas... L-aș roti, în miez de noapte, Să nu mai știu, ce-o fi azi.

Mi-e dor de oamenii cei buni Ca și de vechii mei străbuni..

Am crescut, în curtea casei, Anii au trecut, în zbor... Ne-a trecut, timpul în grabă, Și-am rămas, bătrâni de dor.

Aș da timpul, înapoi!

Chiar de știu, că nu se poate... Să mă trezesc, în zăvoi, Și în murmurul, de șoapte.

Răscolim din când în când... Amintiri și vise duse! Le-am așezat într-un colț, Sunt pline, de dor și triste.

Să-mi șoptească, ciocârlia! Cu glasul, ei subțirel... Prin tufișuri și prin codri, Timpul, nu mai e la fel...

Amintiri de neuitat... Dulce-ai fost copilărie! Te-ai grăbit și ai plecat... Și-ai lăsat, doar nostalgie.

Când cireșele, sunt coapte... Și fragii, pe deal în floare, Eu să merg, desculț prin iarbă, Să strâng flori, prin roua mare...

Am rămas, cu visele... Din când în când, povestim, Ne întâlnim, la vatra casei -Și cu drag, ne amintim...

Să strâng flori, de păpădie, Să-mi fac șirag, de mărgele... Și să strig ,,Copilărie"! Te caut, prin timpuri grele...

Pâinea ce-o coceam, pe vatră, Aluatul frământat, Așezat într-o covată Mirosea a cozonac.

Aș da timpul, înapoi! Dar tânjesc și e în zadar... Nu mai pot, schimba nimic! Nici, nu mai primesc în dar...

Focul ce mocnea-n cuptor, Pe mama desculț prin curte, Când nu mai putea, sărmana! Își ținea, mâna la frunte.

Zilele, ce în zbor s-au dus! Timpul ce-a trecut, în grabă... Pe cei dragi, plecați la cer! Inima...să o fac întreagă....

Tata cu cămașa udă, Sprijinit într-un toiag Ostenit de atâta trudă, Ne privea, pe noi cu drag!

Aș da timpul, înapoi! Să-l întorc, cum întorc ceasul... Dar s-au dus...toate s-au dus! Și am rămas, cu trist obrazul...

S-a dus mama, s-a dus tata! A rămas pustie ograda... Cuptorul s-a dărâmat, Iară eu ca amintire... Doar covata mi-am păstrat!

AMINTIRI DE NEUITAT...

Amintiri de neuitat, Sunt anii copilariei, Lângă prispă, i-am lăsat... Înapoi n-or să mai vie!

Doina Șerban Sunt eroina faptelor De vrei din plin să simți o bucurie Fii suflet de copil și ia aminte, Trăiește clipa fără de sfială Și fii copil, așa ca î nainte.. Când fără gând,rupeai o ciocolată In pătrățele , la toți o împarțeai Intre copii ce se jucau de-a ascunsa Ori cu ci ce pe maidane se băteau. Când fragmentați pe ceruri curcubeul, Ori când sorbeați toți picurii de ploaie Făr a uita să împărțiți secretul: Săltatul și scăldatu-n bălțile de ploaie. Claia de fân nu rămânea întreagă Când va jucați de-a hoții va cu pistoale, Furați cireșele cu tot cu coadă Și le-ascundeați în sân ori în buzunare. Pe la cuibare ,ori pe la cotețe Furați și ouăle de sub găină, Iar prunele lui Șipos din livadă Le înghesuiați la sânurile pline. La învățătură...de primeați un patru Pe loc găseați soluția cea nouă Că scaunului îi găseați capacul Și-ndat' îl transformați în nota nouă ! Părinți! Să nu uitați să fiți copii Fiindcă ei vor pășii a voastre urme Și nu uitați: să fiți mereu zurlii Că așa e viața: cu rele și ci bune Pierduta lume Nu mai trăiește azi copilăria Păpușile stau la colț,supărate, Copiii nu mai știu ce-i bucuria De ciocolata împărțită-n șapte. Nu alergăm prin bălțile de ploaie, Sorbind picurii cu gurile deschise, Pe tălpi desculțe nu simțim noroaie, Toate ne vor rămâne amintiri și vise. Nu se mai joacă azi pe trotuare De-a bicile,ori țară vrem soldați, In scoli nu stăm în șir ,pe coridoare, E rușinos ;creștem copii emancipați. Nu mai călcăm desculți poteci ascunse, 35

Nici în zăvoi nu căutăm răcoare, Iar la Izvoare repezi din pădure Nu mai răgesc cerbi după căprioare. Nu mai miroase a frunză de urzică, Nici nu cătăm frunza de baraboi, Ne educam copii cu egoism și frică Uitând cum ne plimbam în car cu boi! Nu mai roiesc albinele în stupi Prin ramuri de pădure agățate, Găinile nu se mai teme de vulturi, Trăiesc cu amărăciune, întemnițate. Și-n zori...nu se mai cântă cucurigu, E interzisă creșterea de păsări. Trăim în pat împerecheați cu frigul Când însăși viața ne e arsă în flăcări. Nu mai miroase a tată de la sapă, Nu mai cătăm slănină ce-a rămas Când nemâncat ,sudat de atâta trudă, Trăgea să mai câștige înc-un ceas. Nu mai miroase a mămăligă caldă Tăiată în bucăți cu fir de ață, Nu mai miroase a carne afumată, Nu mirosim a oameni de la vatră. Nici fruntea nu mai picură sudoarea De sub broboada mamei , făcând pita, Nici druțul pitei nu miroase seara Tentația să te bage în ispită. Căci s-a dus satul; l-a-nghitit domnia... Cărări nu-s mai bătute de picioare, Trăim ca domnii, stăpânind betoane De autostrăzi și multe trotuare. Dar oare,dincolo de lux și vise Unde-i fugită bucuria-n lume? Trăim în pace sărbătorile creștine De Paște, de Crăciun ori zilele de nume? Copiii cresc cu jocuri digitale Urând învățătura ca pe-o ciumă, Nu ascultă dulci povesti de odinioară, Nici nu șoptesc cu drag un NOAPTE BUNĂ!

Aurelia Codescu Dintr-o barcă a uitării... Luna-și risipește-argintul pe întinderea albastră, Reflectându-și lin lumina peste pădurea sihastră Și-ntr-o barcă a uitării s-a pitit doru-ntr-o noapte Jucăuș, cu ochii minții, îmi trimite numai șoapte...

Să-și asigure mâncarea, e lovit de-atâtea gânduri. Undeva-ntr-o casă mică, cu un felinar aprins Din geam, văd o bătrânică pe-ale carei plete-a nins I-a rămas doar rugăciunea către Tatăl nostru Sfânt C-a trudit întreaga viață, dând rapid anilor rând. Și-undeva...prin versuri scrise, pentru cititori lăsate, Unde toate-aceste haruri de la Domnul nostru date Se ascund oameni cu suflet, cu multe daruri divine, Iar credința li-i suportul în speranța de mai bine.

Printre file de poveste sufletul e-un felinar Ca în labirintul vieții să-mi fie același dar, Și rasar, tarziu, in noapte, amintirile in tindă, Dorul furișat în barca e-acum raza din oglindă... Noaptea-mi troienește gânduri, ziua spulberă visarea, Iar steluțele, în horă, vor să-mi lumineze calea Și în liniștea stingheră încerc să mă regăsesc Pentru-a-i fi protagonista visului ce îl trăiesc. Deodată, din fereastra, zorii zilei mă salută Dorul sprinten, din oglindă, în adâncuri mi se mută Amintirea răzvrătită este iarăși o chemare Gândul meu, trimis uitării, este revarsat în mare…

Vis teluric... Printre gene de dumbravă, vine vântul dinspre seară, Aducând pe-aripa-i dulce, doruri ce te înfioară Și sub bolta cea senină o nălucă se arată Ca desprinsă din poveste spre văzduh privirea cată.

Undeva... Undeva... sub cerul luciu, unde apa strălucește, Unde vântul, prin pădure, printre crengi se rătăcește, Unde-nspre chemări albastre, cu un anumit miraj, O steluța căzătoare ne salută-n peisaj.

Se întoarce pentr-o clipă, zăbovind pe-un nor albastru Obositășsi spune oful, ce-i în treacăt, unui astru În teluric vis coboară din adâncuri ancestrale, Căci în lumea ei celestă nu își mai găseste cale.

Undeva...pe bolta vasta, e stăpână absolută, Unde liniștea divină te obligă să fii mută Ca și tânăra domniță din palatul de clestar, Luna-și picura argintul în tabloul selenar.

Se-nfiripă prin mulțime, dar nostalgică privește Cum, prin fapte, omul uita ce a fost sau cine este La bine nu multumește, iar la rău și la necaz Este primul ce se-aruncă pe al zilelor pârleaz.

Undeva...în întuneric, nu se vede nicio urma, Dar, din cand in cand, se-aude o talangă dintr-o turmă, Iarba-și odihnește firul transpirat și obosit, Iar izvorul, în surdină, parcă și el a-nlemnit...

Se întreabă, speriată,ce nădejde să-și mai pună, Omul e ființa, oare, în acea lume nebună? Unde s-a-ntrerupt povestea, unde s-a ascuns credința? Cum de s-a ajuns aici, unde-i e recunostinta?

Undeva...pe-o stradă-ngustî, unde simți ca bezna-i sumbră Sub bătaia lunii albe se zăreste vag o umbră... Un biet om ce-abia mai merge istovit de muncăn câmpuri,

Din vis vrea să se trezească, sătula de omenire Și în ploaia de lumină, stelelor le dă de știre Jos, în lumea pământeană, nu e loc pentru năluca,

Ci doar Sus, unde doar îngeri își intind a lor aripă.

Să nu lași în vis să-ți apară Doar amăgind, demon vestit, C-apoi în fug-o să dispară, Lasându-ți sufletul zdrobit!

Te-mbie natura... Un pârâu curge alene, șerpuindu-se ușor, Păsărelele-și dreg glasul, pregătindu-se de cor Și-n splendoarea lui se-arată, cerbul plin de nestemate Ca un rege al naturii, coarnele vrând să-și arate.

Să nu lași frunza-n vânt să zboare Și să valseze rătăcită, Ca-n adieri de primavară De crengi bătrâne e lovită!

Crengile pădurii grele se întind ușor spre cer, Licuricii, lămpi aprinse, printre ierburi dese pier Parfumul de zmeurică de departe ne îmbată, Pajistea multicoloră chiar în față ni se-arată.

Să nu lași codrul viu din tine S-aducă umbra în cărare Sau apele ce-au cursuri line Să-ți tulbure imagini clare!

Munții sunt doar colonade în natura amețită, Iar pădure-a lor mireasa pare cea mai fericită Soarele-ntr-un colt se-arată ca un zeu pe cer albastru Și-mbrăcat în raze lucii este cel mai frumos astru.

Să nu lași săgeata de păsări Să părăsească lumi mai calde, Nici linia din orizonturi Paleta de culori să scalde! Să nu lasi valurile marii Să te afunde în adâncuri, Să nu răspunzi, din nou, chemării Perfidă, ce-o auzi în gânduri!

Verdele viu din câmpie mângâie roua de dor, Iar în șoapta se aude versul dulce-al doinelor, Trilul dat de ciocârlie te îmbie la speranța, Zumzetul viu de albine ne-a trezit pe toți la viață.

Să nu lași dorul să se stingă Ce-i meteor în praf de stele, Nici focul nu-l lăsa să-ncingă Frânturi din trăirile tale!

Când se lasă înserarea peste veselă natura, Luceafăr, în haina albă, își deschide a lui gură, Blând, steluțele-mpreună, în colier se așază Și-s ghidate-acum de luna ce-n tablou nocturn e trează. Să nu lași nimic să te-nvingă!

Să nu lași vorbe neroțtite Când simți povara vietii grea, Și nu lăsa neîmplinite Dorințe ce ți-au fost cândva!

Să nu lasi cerul să plângă Când arzi de dor și-ți este greu, Să nu lași ura să te-nvingă Dacă apare-n gândul tău!

Tu nu lăsa văpaie-aprinsă Să-i fie dorului lumină Când de-amintire ești cuprinsă În noaptea dulce și divină!

Să nu lași lacrima să-ți cadă Pe-obrazul neted și curat, Frumosul de pe chip să-ți vadă Cel ce de tine a uitat!

Să nu lași pe nimeni să-ți vadă Cascada din sufletul tău Și nici un vis să îți dispară, Când vrei s-auzi al ei ecou!

Vasile Elisabeta Cuvinte de dor nascute din roua dimineții , sā rāmân puf de pāpādie , in iureșul vietii apoi in nemurire , un strop de fericire , colț de rai .

Aș retrāi povestea Aș retrāi povestea de iubire , Mi-ai dāruit clipe de neuitat ,iubite , Cât de mult te-am așteptat , Depārtarea ne -a despārțit . Mi -ai dāruit frumoase primāveri , Cu muguri din ram , de dor Atinși de foșnetul frunzelor Florilor le-am spus durerea . Vreau iubirea ta de dinainte , Urāsc singurātatea Te-am iubit , m-ai uitat , Dragostea noastrā se topește Ca ninsoarea , trece timpul Când vine primāvara .

Iubirea dântîi

Azi mi -e dor de iubirea dântîi De iubirea neâmplinitā , Mā întreb cu nonșalanțā - Ce s-ar fi întâmplat , Dacā ne cunoșteam mai bine ? Un dor ce mā apasā Și iubirea pentru El , nu mā lasā . Priveam pentru prima oarā Iubirea ca un dar ,o manā cereascā. - A fost iubire sau doar amāgire ? Pentru mine a rāmas iubirea cea dântîi . Am vrea ca ziua de atunci sā fie azi Ziua de azi , sā fie atunci .

Puf de pāpādie Lāsați-mā sā zbor sā-mi ridic aripile pânā la cer ca un fluture și sā mor Pentru o clipā de adevār . Sā simt mirosul ierbii , parfumul din mireasma primāverii sārutând pāmântul cu cuvântul .

Visez la clipele frumoase din liceu , Ne țineam de mânā în parc Zburam și alergam pe malul mārii Recitam din Eminescu , Bacovia , Credeam in vise , în veșnicie , Romantici ,visātori .

Mihail RUJOIU

Ana Opran Găsesc de ,,bun agur" atunci când pot aşterne din gândurile frumoase ale altor persoane din jurul tău şi vouă celor ce socializăm, sentimente şi lucruri mai speciale din viaţa noastră. Astăzi o veţi întâlni pe scriitoarea Ana Opran. R. Ana ,ai făcut cunoscută biografia ta,...ei bine,eu te voi întreba alceva: Ce părere ai despre Cultura din aceste timpuri moderniste,vezi tu un progres sau începe o altă eră a poeziei? AO. Este o nouă eră. Poezia merge într-o direcție modernă. Se încearcă formule noi in care fiorul liric rezultă mai mult din tensiunea dintre cuvinte decât din meșteșugul tradițional al municipalității realizate prin rima și ritm sau printr-o imagistică bogată. Si totuși se observa și o revenire a neoromantismului. Cititorul de poezie, în măsură în care mai există, decide în mare măsură ce-i place.Critica de întâmpinare și-a pierdut rolul de altă dată R. Am citit biografia ta, ştiu că ai terminat Facultatea de Filologie la Iaşi, ce nu ştiu cititorii noştri,sau mai bine zis, ce ai uitat să spui...cine este femeia Ana Opran? Poeta? AO.. Femeia Ana Opran e una obisnuitä: îi place ordinea în gospodărie,îi plac florile, se ocupä de nepoți. Cu poeta e altceva. E mereu nemulțumită, gata să pună condeiul jos. Apoi vine momentul când trebuie să scrie pentru a se simți în armonie cu ea însăși,cu universul din jur. Are impresia că scriind ordonează lumea gândurilor și a sentimentelor. Dacă nu le dă glas ele rămân un conglomerat inform.Scriu, numai când nu pot să nu scriu. R. Ştiu că ai vrut, împreună cu alţi poeţi să pui bazele unei Asociaţii a Diasporei fără frontiere...ce poţi spune? AO.. O asociație a scriitorilor din Diaspora ar fi necesară pentru a crea o viziune coerentă a literaturii române născută și pe alte meleaguri decât cele autohtone. Sunt formule scriitoricești diverse care ar putea veni să îmbogățească prin particularitatile lor patrimoniul literar românesc. Ar fi și o binevenită ocazie ca românii să fie solidari între ei și să "strângă rândurile" în promovarea spiritualității proprii. Globalizarea nu exclude diversitatea formelor de exprimare culturală și artistică. Dimpotrivă. Din päcate, practic vorbind, mai este mult pânåcând scriitorii și, în general artiștii, români să simtă nevoia reală de a se uni în scopul afirmării șil promovării unor valori comune. Poate nu a sosit încă momentul. R. Ce hobby are Ana Opran şi cum îşi petrece timpul liber? AO. Citesc, ascult muzică, îmi place mult să călătoresc. Am impresia că știu prea puțin despre acest mare Mister al Creației și al Vieții. Cred că voi muri copil și acest lucru mă bucură. R. Crezi că datorită acestei pandemii, se ajunge la o transformare totală în orice domeniu, acolo se situează şi cultura? AO.. Cert, această pandemie și felul dificil în care am suportat izolarea, ne arată că suntem ființe sociale. Oricât ar evolua tehnologia, avem nevoie de comunicare directă. Dar este evident că în viitor "digitalul" va lua avans față de vorbirea directă, virtualul va ajunge de neînlocuit, robotizarea serviciilor va deveni din ce in ce mai generalizată. Sunt aspecte pozitive dar și negative în această evoluție. 42

R. Ana ştiu că o parte ţi-o petreci la Paris, ce oameni de cultură ai întâlnit şi ce amintiri ne poţi spune,...ai un loc special unde te refugiezi? AO. In primul rând la Paris am avut ocazia să "merg" pe urmele unor mari oameni de cultură și artă romăni: Emil Cioran. Mircea Eliade, Eugen Ionescu, George Enescu, Constantin Brâncuși precum și a unor tineri români ce forțează linia afirmării (Ionuț Caragea, Miriam Dabău_. M-am apropiat de scriitori francezi actuali, mai ales de operele lor scrise în original: Patrick Mondiano, Jean-Paul Dubois, Peter Handke(locuind acum în Franța), Sylvain Tesson... Primävară și vara îmi place să colind aleile în cimitirul Père- Lachaise, să mă plimb pe malul Senei în zona Nôtre-Dame sau să urc pe Montmarte. Iubesc Parisul cotidian străduțele pitorești, scuarurile mici cu aerul lor liniștit și odihnitor. R. Proiecte de viitor ?...volume de poezii, proză? AO. Nu duc lipsă de proiecte. Sper să finalizez anul acesta volumul de proză " Scene pe un palimsest" și un altul de poezii în română și franceză, " Treptele înserării". Aș vrea ulterior să-mi adun impresiile de călătorie intr-un volum album...Vise...Vise... R. Ştiu că ai două fete, calcă pe urmele tale în ce priveşte talentul? AO. Aș vorbi mai curând despre dedicare. Una este dedicată medicinei iar cealaltă finanțelor. Cert, au moștenit pasiunea pentru muncă. R. Ce vrei să le spui cititorilor noştri? AO. Să nu dea înapoi niciodată în a-și creiona și realiza visul. R. Mâncarea preferată? AO.. Sunt o gurmandă. Mi-e greu să aleg. Aleg pentru mine, în acest sezon, salata...asezonată cu un grătărel bine făcut. Mulțumesc pentru curiozitatea creatoare de care dai dovadä, Miriam! Mulțumesc frumos şi eu Ana Opran, cred că în lumea virtuală, atât de controversată uneori şi nesigurã alteori,oamenii te vor privi ca o realitate actuală şi-ţi vor citi operele scrise de tine atât de frumos redate în poezie, proză.Gândurile, frumuseţea si acurateţea vorbelor, nu vor înlocui niciodată tehnologia robotică,pentru că mai sunt oameni care gândesc şi tu eşti unul dintre aceştia,Ana Opran !

Nae Cristian Jocuri furate Cineva ne-a furat toate jocurile, Jocuri strânse din toate vremurile. Unele le aveam de la bunici, Altele de la părinții noștri darnici. Am respectat legea tradițiilor, Lăsând jocurile, moștenire copiilor. Dar cine să le fure? fiindcă nu mai sunt! Jocuri frumoase, parcă pierdute-n vânt. Ați auzit oare de Lapte gros, De Hoții și vardiștii, cel gălăgios? De Hoilea , Rațele sau de Șotron , Ori când jucam Șah și Remy în șopron? Nu am mai văzut pe Baba-oarba, Țară vrem ostași sau Leapșa. Podul de piatră ce era sfânt, Păstrate cu grije sub jurământ. Cine ne-au furat aceste jocuri sacre? Cineva care a vrut să se consacre! Să fie domnul Philo cel integru, Ce a iventat televizorul alb-negru? Oare să fie hoțul, domnul Tim Berners? Iventator al internetului în univers. Cine știe poate Goldsmith Thomas, A iventat consola când erea neras Sau vina este a domnului Zuckerberg, Propulsând facebookul ca pe un aisberg. Cine ne-a furat jocurile din bătrâni, Ce le moștenisem și eream stăpâni? Oare nu le-am furat noi părinții de la copii, Dorind să le facem imense bucurii, Cumpărândule leptopuri și tablete, Și telefoane-n loc de biciclete? De ce cautam vina doar la altii? Cand adevarata vina o avem noi tatii! De ce dam vina pe tehnica din reclame? Cand vina absoluta se gasesc la mame.

Simona Elena Boca DE-A VALMA Ce mai zgomot se aude colo-n colțuri de ogradă! Printre tufele de ierburi vorbă multă,zgomot,sfadă... Coloratele baloane se întrec în veselie! Către ceruri se înalță,printre altele o mie! Soarele și el e vesel și aruncă peste stradă Razele de aur care strălucesc toate grămadă! Ca un foc de artificii își îndreaptă mii steluțe Printre frunze și petale,degețele și mânuțe! La grămadă sau mai pașnici,după vârstă și mărime Râd copii și sunt veseli,toți ca unul, c-așa-i bine! Nu mai este loc de cearta și nici loc de supărare, Că în prima zi de vară, este zi de sărbătoare! Printre valma de picioare rătăcește un cățel Amețit de-atât vuiet,ciufulit și vai de el! Nu mai știe ce-l așteaptă după ziua ce nu trece! Doar un pui de somn să tragă ar dori...și-ar vrea să plece! Dar curcanul cu mărgele roșii,de la prăjitură, Încă se mai ține bine,colo-n colț, în bătătură Printre ceata de rățuște ce de zor îl necăjesc Și tot măcănesc într-una,nu știu ce atât vorbesc! Doar motanul tolănește fericit,cu burta plină Lângă două domnișoare,care foamea îi alină Cu bucăți de tort...ce viață,poate fi acuma, vere, Așa vreau o veșnicie și nimic nu aș mai cere! Șoriceii de prin tindă pacea-ar da,fără îndemn, De ei nu m-aș mai atinge,pot să dau în scris consemn! Bătrânețe lungă,poate,ar trăi,fără zăbavă, Dacă ziua cea de astăzi ar fi-n fiecare zi...ispravă! Din visare îl trezește un micuț cu mingea-n mână Ce își caută prin curte partener la îndemână! N-are cine,gloata-i dusă către alte nebunii! A rămas doar motănilă printre cărți și jucării! Doar un zumzet mai petrece toată larma ce a fost... După-atâta tevatură,vorba nu mai are rost! Câte-o mână,câte-un deget se mai vede 45

de sub perne Restul,obosiți de joacă,dorm în pace cu Moș Ene! STROPI DE DURERE Un picur de rouă-i pe-obrazul de floare Sunt lacrimi de ceruri ce spală durerea A celor ce viața de greu îi îndoaie Și-i face să-și strige în patimi tăcerea! Sunt picuri de bocet și stropi de căință De traiul prea greu ce îl cară în spate! Copii fără lacrimi,căliți în credință Ca mâine în viață va fi bine...poate! În mâini obosite de trudă,țin inimi Ce cântul și-l strigă tăcut către Ceruri Și-n ochii umbriți,ațintiti către nimeni, Ascund pentru ei ale vieții misteruri! În palmele roase,de munci bătucite, Creionul la școală îl mângâie-n taină, Și pagini de cărți,în timpuri tocite, Le pun pentru suflet odihnă și hrană! Lumina din stele cernută prin geamuri Îi ține făclia aprinsă în noapte! Când somnul tresare,alene,prin ramuri, El mângâie-n strop de visare o carte! O rază de soare-i răzbate-n veghere Când ziua se naște din patimi de lună! Când totul în jur este încă tăcere Doar roua se lasă tăcută-n țărână! Din somn fără vise tresare să-și ducă A vieții rutină pe ziua de mîine , Când lumea mai doarme,doar el e nălucă Ce umblă să-și afle bucata de pâine!

-1.Miriam Dabău-interviu Daniela Simion -2.Ioan Cojocariu -3.Daniela Simion -4.Emil Dura -5.Maria Chivaran -6.Vali Paraschivoiu -7.Ioana Cârneanu -8.Dan Sprâncenatu -9.Lucia Moroianu -10.Burcea Emanuela -11.Anica Bortiș -12.Radu Neculai -13.Ștefan Lucian Dumitru -14.Burcea Emanuela -15.Cristina Tunsoiu -16.Ioan Draga -17.Constantin Vaciu -18.Teodora Mardare -19.Doina Șerban -20.Aurelia Codescu -21.Vasile Elisabeta -22.Mihail Rujoiu -23.Miriam Dabău-interviu Ana Opran -24.Nae Cristian -25.Simona Elena Boca

Cu drag pentru cititorii și scriitorii revistei Vitrina cu poezii din partea mea Emanuela Burcea

E.BURCEA.

ÎMPREUNĂ SUNTEM O FORȚĂ. ISSN 2668-991X ISSN-L 2668-991X

Tipar executat de :