PE ARIPILE IUBIRII

FLOREA EMANUELA

ANTOLOGIA ANIVERSARĂ

CONTRASTE CULTURALE

Giurgiu I 2022

Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României

Antologia aniversară Pe aripile iubirii/ coord.:

Emanuela Florea. ‒ Giurgiu: Contraste culturale, 2022 ISBN 978 606 9648 25 4

I. Florea, Emanuela (coord.) 821.135.1

© 2022 Florea Emanuela Toate drepturile rezervate © 2022 Editura „Contraste culturale” pentru prezenta ediție. Giurgiu, România

Editor responsabil: prof. Izabela Tănasă

Nicio parte a acestei cărți nu poate fi reprodusă sau transmisă în nicio formă și prin niciun mijloc, electronic sau mecanic, inclusiv fotocopiere, înregistrare sau prin orice sistem de stocare și acces al datelor, fără permisiunea prealabilă a deținătorului drepturilor de autor

Tipărită în septembrie 2022

DTP: Paula Cionca

Ilustrație copertă:

Tiparul executat la Print Expert

Oradea telefon:

Prefață

Universul și timpul poeziei aparțin în mod egal atât realului, cât și realității și actualității. Lumea poeziei este lumea esențelor, lumea faptelor purificate de accidental, universul concret perceput de conștiința emoțională. Este lumea vieții și a răspunsurilor, pe care inima le dă provocărilor acestui univers concret, și timpul ei este un timp interior, această oglindă invizibilă a timpului istoric. Contractul poetului cu eternitatea este contractul cu timpul istoric trăit. Aventura poeziei este aventura sufletului uman într-un anumit univers, într-un anumit timp.

Pentru că poezia nu este doar o chestiune de limbaj, ci mai presus de toate, și în primul rând, este un mod de a ne trăi umanitatea.

Actualitatea poeziei, cea care trezește interesul cititorului, pornește din capacitatea poetului de a ne da o imagine a timpului interior și a istoriei invizibile, care este adesea mult mai obiectivă decât istoria însăși, și din puterea lui de a se exprima într un limbaj, pe care doar el și cititorul său îl înțeleg.

Titlul volumului de față „Pe aripile iubirii” Antologia aniversară a revistei „Vitrina cu poezii” sugerează o perspectivă și o formă de ansambu ce pare să urmeze pista clasică a lucrării reprezentative.

Volumul reunește creațiile a douăzeci și doi de autori, fiecare cu vocea și timbrul său poetic distinct. Scurtele biografii care prefațează selecția de poezii ale fiecăruia dintre autori oferă cititorului câteva repere care să îi permită acestuia să se orienteze în peisajul vast al poeziei contemporane.

Tematica volumului este iubirea, care poate fi ca o sabie cu două tăișuri, deoarece pe de-o parte aduce fericirea, dar poate aduce și lacrimi, tristețe și durere.

Versurile din această antologie ne îndeamnă să iubim, să credem în acest sentiment frumos cu ajutorul căruia vom trece peste orice obstacol al vețiii.

Nu trăim pur și simplu, ci vorbim pornind de la ceea ce am trăit. Trăim poetic, vorbind poetic.

Izabela Tanasă Membră a Ligii Scriitorilor Români

ADINA LOZINSCHI

9 cărți publicate:

1. Leagăn de alge, Editura Metafora, Constanța, 2007;

2. Clepsidra fermecată, Editura ExPonto, Constanța, 2012;

3. Jarul din mare, Editura ExPonto, Constanța, 2015;

4. Iubirea mai presus de stele, Editura StudIs, Iași, 2017;

5. Nostalgii de aur și frunze de rubin (coautoare), Editura Mușatinia, Roman, 2017;

6. Sonia, Editura StudIs, Iași, 2018;

7. Școală, dulce școală, Editura ExPonto, Constanța,2019;

8. Octombrie, hotarul interzis, Editura ExPonto, Constanța, 2020;

9. Ceasul de la piept, Editura Editgraph, Buzău, 2022.

membră a Clubului Artelor SOLTERIS, Mangalia, condus de poeta Emilia Dabu;

membră a Uniunii Scriitorilor de Limbă Română, cu sediul la Chișinău;

‒ colaborări la antologii și reviste literare din țară și din străinătate.

Hoție în noapte

E seară. De fapt e aproape noapte. Simt cumva că nu pot să dorm și mă îmbrac repede să ies la o scurtă plimbare. Când mă văd în oglinda mare din hol, îmi vine să râd: pantaloni negri, hanorac negru. Afară e cam răcoare. Nu știu unde e căciula. Îmi pun gluga, tot neagră. Mura dă din coadă și abia așteaptă să o iau cu mine. E neagră ca tăciunele. Râd de a binelea, atentă să nu mă împiedic pe scări. Suntem în septembrie. Deja este liniște. Turiștii au cam plecat. Mâine începe un nou an școlar. Câțiva oameni trec pe lângă mine. Am impresia că se uită ciudat, cu mirare. E doar o impresie, desigur.

Eu și Mura formăm un cuplu interesant. Ne reglăm pasul. Eu îi povestesc mereu câte ceva. Mă urmărește chiar și atunci când pare atrasă de alte lucruri. Uneori îi cânt o melodie care îmi trece prin cap. Mă soarbe din priviri. Credeam că aparține rasei labrador, dar pe măsură ce îi crește blana neagră ca abanosul și lucioasă, arată mai mult ca un golden rettriever (labrador cu părul lung). Când e întuneric nu prea îi dau drumul din lesă pentru simplul motiv că nu o văd.

Și cum mergem așa amândouă, dintr-odată zăresc o floare ca o steluță luminoasă în valul de întuneric. Mă apropii ca o umbră, cu pași timizi. Este un trandafir. Un superb trandafir alb. Iată că în septembrie încă mai sunt trandafiri pe straturi în oraș și în grădini. Natura încă se mai crede tânără, cu verdele ei unic și alungă

deocamdată toamna cea cu ploi și vânturi, lăsând razele soarelui să mai încălzească pământul și sufletul.

Mă apropii de trandafir, mă aplec și susținându l ușor cu degetele, îl miros. Are un parfum amețitor. Este ceva tainic, sfânt, delicat. Ceva răscolitor. O mulțumire sufletească plenară. O dorință de a înfrâna rostogolirea prea rapidă aclipelor și de a reține, de a memora cât mai

bine starea de excelență, înălțarea spirituală, tandrețea închipuitelor mângâieri.

Fără să vreau mă las purtată de gânduri înapoi în timp și îmi aduc aminte cu nostalgie, foarte clar, de serile târzii din copilărie, când eram cu bunica în grădină și stăteam mult cu năsucul în florile de regina-nopții, mirosindu-le cu o sete de nedescris.

Parcă doream să mă încarc cu acel parfum, să-l absorb cu nesaț și să mi-l însușesc pentru totdeauna.

Simțeam că aș vrea ca acel parfum să facă parte din mine, să îmi aparțină precum o comoară la care să am acces oricând și oriunde. Să mă pot bucura, ori de câte ori doresc, de fericirea emanată prin parfum. Nu puteam să mă desprind de flori, de aroma lor purificatoare. Pluteam ușor, în ritm de vals, un vals uneori trist, dar nespus de frumos. Un cântec imaginar însoțit vizual de o portiță din lemn ce se deschidea ușor, așteptând pașii îndrăgostiților să se oprească pentru un sărut dulce ca mierea.

Stând aplecată spre trandafir, mă gândesc cât se poate de serios că peste doar câteva zile acest splendid trandafir alb, întruchiparea vie a purității, se va ofili. În acel moment, nu se știe de ce, îmi sună în minte ce îmi spunea cineva odată, mai demult: „Nu îmi plac florile tăiate și puse în vază. Florile trebuiesc lăsate în grădină. Acolo este locul lor.” Dar aceste afirmații pălesc și se diminuează în fața unui gând mai îndrăzneț, tocmai opusul celor afirmate mai sus, un gând anume, de-a dreptul agresiv: să rup trandafirul.

‒

A-ha! Iată de ce arăt ca un luptător ninja în noaptea neagră! ACUM înțeleg cu adevărat, acum înțeleg foarte bine de ce m-am îmbrăcat așa. Încă o dată se confirmă că nimic nu este întâmplător. Am o misiune. Mi-am creat singură o misiune: Să fur trandafirul. Să rup și să iau trandafirul.

Dar nu e deloc ușor. Trandafirul are niște țepi antipatici și ascuțiți, care pun o barieră imaginară, dar dureroasă, în calea hoției.

După ce l-am îndoit și l-am îngenunchiat, nu îl pot lăsa așa. Trebuie să îl iau. Insist cu stoicism până când reușesc. Îl iau cu ambele mâini, ca pe un bebeluș sacru, îi îndepărtez cu mult curaj cei câțiva spini. Tija netedă și supusă îmi face acum plăcere. Trandafirul este al meu. Îmi aparține. Bucuria de a-l avea învinge regretul de a-l fi smuls din natură. Sunt cu sufletul împăcat. Rămâne o dulce amintire oferită în dar de toamna aceasta aurie.

ADRIAN DONCA

Activitate literară:

Octombrie 2021 ‒ prezent:

Membru fondator al Cenaclului Literar din Hideaga, inițiator profesor Ion Săcăleanu, președinte poet Nicolae Scheianu; Volum de poezii pregătit pentru publicare;

‒ Poezii publicate în:

• Revista Din Vatra Satului, redactor șef Vasile Bele;

• Revista Contraste Culturale, redactor-șef Izabela Tănasă;

• Revista Clepsidra de Cristal, redactor-șef Aurel Jentea.

1973 – 1977

Participări și publicări la evenimente literare în cadrul liceului și, ulterior, în timpul serviciului militar. Desen

Prin nisipul mărunt îmi plimb degetul mare ușor, Ca într o mângâiere tandră pe capul unei copile, Încolo-încoace, aici o buclă puțin răsturnată, Iar mai încolo, razele soarelui oricărei zile.

Îmi plimb degetele prin nisipul fierbinte și gol, Ca într o aducere aminte, ca într o uitare, Fac bucle fără de sens, unite aiurea, Iar la mijloc, puțin mai încolo, o bucățică albastră de mare.

Atunci era iarnă și zăpada se întindea obosită În fulgi mari, grei ca o pedeapsă, ca o chemare.

Cu degetele înghețate am desenat bucle rebele Și am desenat și un soare, iar puțin mai încolo, o bucățică înghețată de mare.

Și acum, iarna sau vara, toamna sau primăvara, Îmi iau porția de nisip, de zăpadă și de soare, Mă plimb pe tărâmul pustiu, rătăcind, ducându mi povara Și fac linii întruna, pierdut și absent, ca-ntr-o uitare.

Te plimb prin desen, te văd parc-aievea plutind, Te văd în contururi, te văd înviind, te văd cu mirare Umblând prin tabloul cu bucle rebele, Cu raze de soare și, puțin mai încolo, o bucățică de mare.

Te caut

Dar liniștea furtunii îi urmează Și norii spintecați în zdrențe se măsoară. Zvâcnirile sunt fără vlagă, aspră E marea moartă fără soare.

Grea este clipa și fără de răspuns, Se zbate într un cerc ca apa moartă. E jocul limpede dar totuși prea ascuns Și depărtările vuind mă ceartă.

Aș vrea să te-ntâlnesc, dar unde ești nu-i cer Pornesc să te cuprind, dar nu există cale Opacă-i atmosfera și plină de mister Cuprinsă de tumulturi și de jocuri ireale.

Tu vezi cum merge valul, căci nu pot s ajung În tragica vâltoare uitată de lumină, Vibrez între hotare ca un tainic rug Care și așteaptă flacăra să vină.

O mare volburoasă-i gândul meu Și talazuri bat la țărmul minții, Ce jalnic strigă pinguinii, Cât sânge curge din orizontul asfințirii!

Ce mult aș vrea să vii

De ce nu pot să sting ce gându’ rău mă-ndeamnă?

Cu brațele deschise, făptura ta o chem. Acum e noapte adâncă și îi pustiu în casă Și ochii-n loc să doarmă, cuprinși sunt de blestem.

Și cine poate să-nțeleagă dorința-n rătăcire?

Doar scrisu n scurta i goană se răscolește n mine, Pe pagina prea albă de vis și ne-mpliniri Stigmatizez cuvinte ce ard și nasc ruine.

Tu dormi acuma sub pleoape dragi ascunsă

Și nu visezi că-n noapte, pribeag călătoresc pe-un drum

Ce zboară-n nemurire, în scurtul somn de-acum...

Ce mult aș vrea să vii, să ne plimbăm prin cer postum.

Așteptare

Suflă vântul dinspre toamnă, Frunzele căzute se agață-n pomi. Plouă din pământ pe nori, Pe peronul trist te păsui, doamnă.

Ceasul gării bate cadențat Timpul, înapoi spre clipa, Când noi ne am asumat risipa, Spre trista zi când ai plecat.

Locomotive-mpinse de vagoane,

Cu tine pe peron, la mine să

ajungă, Se rătăcesc ca într o junglă

Prin gări străine și orfane.

Și zilele se amestecă incert

De-atâtea toamne s-a lăsat obrazul

Și-a ruginit în gări macazul

Vagoane zac în bălării, inert.

În gară timpul s-a oprit,

Doar ploaia cade ca cernită.

Pe lângă calea mi părăsită

Mulțimea mișună cu pas grăbit.

Departe, tu în depărtare,

Poate privești în gol imagini

Și pe a gândurilor pagini

Visezi trecuta-mbrățișare.

BEATRICE SERANFICEANU

Data nașterii: 19 martie 1970;

Publicații:

Lacrimi de chihlimbar, Editura Karina, 2022, Deva

volum de debut poezie și proză scurtă.

Volume în pregătire:

Amintirile unei fetițe comuniste – volumul I și II.

Premii:

Locul I în cadrul Concursului național Ferestre către suflet (2021), la secțiunea Poezie, cu poemul Vis de decembrie;

Diploma de excelență acordată de Agora Artelor, pe anul 2021, pentru activitățile desfășurate în promovarea culturii românești (ianuarie 2022);

Diploma de excelență acordată de Agora Artelor, pe anul 2022, în cadrul Concursului Caravana epigramiștilor;

Locul I în cadrul Concursului Internațional Ferestre către suflet (2022), la secțiunea Proză, pentru proza scurtă Un interviu de vară.

Apariții în reviste:

Revista de cultură Agora Artelor (2021 2022) nr. 1, 2, 3, nr. 5, 6, nr. 9.

Sânziene (secțiunea Proză) tematică Legendele Sânzienelor ‒ trei proze scurte.

Revista Agora Artelor

Povestea zeiței Freya și a chihlimbarului

Această legendă veche mi-a fost povestită de un bătrânel care vindea pietre de chihlimbar la marginea drumului, undeva în Norvegia. Este o poveste de iubire care spune că Freya, zeița dragostei și a fertilității, care avea o mare slăbiciune pentru bijuterii, a zărit, într o zi, când se plimba la frontiera regatului, patru pitici negri, lustruind un colier. Bijuteria strălucea ca aurul și ca soarele și de aceea zeița s-a oprit să o admire. Foarte încântată de frumusețea colierului, i a întrebat pe pitici dacă există vreo comoară pentru care i-ar da ei în schimb bijuteria. Există, au spus piticii, și-această comoară este chiar dragostea ta! Dacă te vei căsători timp de o zi și o noapte cu fiecare dintre noi, atunci colierul va fi al tău!

Freya acceptă târgul, însa regele Odur, cu care Freya era căsătorită, află de infidelitatea soției sale și plecă în lume. Pentru răscumpărarea păcatului, zeiței îi este, de atunci, sortit să poarte colierul o eternitate și să colinde lumea în căutarea lui Odur, dragostea ei pierdută.

În timp ce rătăcește prin lume, plângând fără oprire, lacrimile ei care ajung pe pământ se preschimbă în aur, iar cele căzute în mare, se transformă în bobițe de chihlimbar.

Suflet de femeie

Te văd din nou insulă dragă, proaspătă și voluptoasă, unde umbra arzătoare a zilei plutește ușor peste capul meu, părând născută pentru ființa mea, ascunzând

urmele unei iubiri furate, protectoare a somnului și a reveriei. Sălcii melancolice sunt genele negre ce coboară, mătase, peste ochii umbriți, ca niște ramuri languroase, triste și tăcute, amintind inimii mele nefericirea uitată peste un vechi mormânt.

Așez la picioarele tale, insulă dragă, fiecare sentiment dureros și știu că aici sufletul meu este de neatins, uitând trecutul și viitorul, speranța, legănat cu dragoste de o blândă indolență, care lasă timpul să zboare imperceptibil.

Senin îmi este cerul în această fericită singurătate. Din înălțimi,văzduhul se coboară în pieptul meu, revărsând în el șuvoaie lungi de uitare și indiferența adevăratelor dureri. Pe terasa pustie, înconjurată de tăcere, închid ochii și ațipesc, încet, respirând din nou briza albastră a mării,uitând cu nonșalanță de existență și de muritori.

Din spuma valului natal, un izvor coboară într-un pârâu ce lasă loc cursului nesigur al râului meu, ce rătăcește încet și se revarsă înăbușit în mare. Acesta este calmul dorit de sufletul meu. Câteodată, un val plângător îmi destăinuie un tainic gând, care se oprește o clipă, apoi curge și dispare de-a lungul țărmului ascuns.

Pe masa cu două scaune suspină trandafirii, dar vaza le oglindește marea fremătând, încântată de frumusețea lor. Din nou adun în versuri vise fermecate, sentimente uitate, hrănite de murmurul ei blând... și știu că te voi revedea, insula mea dragă cu locuri secrete legănate de valuri.

Mă voi întoarce, în rochia mea albă, să contemplu natura, și pleoapele grele de sălcii plângătoare, cu ramuri

ude, în vers de melancolie vor lăsa privirea să plutească, în aroma de trandafiri multicolori și plini de viață, peste sufletul meu de femeie...

CĂTĂLINA STANCU

Poeta clujeană Cătălina Batincu. Absolventă a facultății de Drept și a facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj Napoca. Debutul literar, în aprilie 2022, cu cartea Poezii pentru zglobii, apărută la editura Bifrost București. Revista Agora Artelor cu o poezie publicată. În curs de apariție, volumul Poezii între La vie en rose' și inimă albastră la editura Ecou Transilvan Cluj.

La cules de porumb

Porumbul copt în soare, Așteaptă să fie cules

E septembrie și pare Că toamna este fără interes. Nu plouă, vânt nu bate, Şi totuşi este voie bună Căruța, pe uliță străbate Drumul până n bătătură.

Plăcută așteptare

Plăcută așteptare mă cuprinde În mână-mi stă buchet de flori Când ușa casei tale se deschide Emoții am! Mă trec fiori!

De dragoste mi-e plin în suflet Sunt foarte fericit aici să fiu Cu tine, eşti al meu răsuflet, Şi muza mea dintr-un pustiu!

Soare

Ce bine e atunci când

Prieteni dragi te înconjoară Chiar de distanță e, îi poți purta în gând, Pelerini cu tine în zilele de vară.

Iar dacă plouă des peste destinul tău La fel de mult și curcubee îți apar, Căci nu se poate tot mereu Doar ploaie...vezi!? Stropii dispar!

Tu

Primul om pe care l-am văzut azi Ai fost chiar tu...

Te-am purtat la inimă cu mine Întreaga zi, ca pe o floare, Ce o ții cu mândrie la ureche În zilele de sărbătoare!

Gândul îmi era tot la tine

Ceas după ceas, Până când, iată, Ne am întâlnit seara, Acasă, ca de obicei!

Și atunci, bucuroasă că te pot îmbrățișa,

Am adormit la pieptu-ţi Chipul tău fiind ultimul pe care l-am văzut, Te am visat întreaga noapte, Ca în zori, să te reîntâlnesc

Cu bucurie, lângă mine!

CRISTINA EVELINA FRANGULEA

În 2003 am publicat poezii în limba franceză, în revista școlii, dar atunci nu am luat acest lucru prea în serios și nu am mai publicat.

În 2022 am publicat în revista Vitrina cu poezii; În 2022 am început să scriu și proză;

În 2020 am început debutul meu literar; În 2020, la provocarea unui grup de cărți Sclipiri de Stele ‒ Cărți de Poveste, am început să scriu poezii. Deoarece îmi plac stelele, cărțile și poeziile, mi am dezvoltat acest talent de a scrie.

Am început să accept mai multe provocări și astfel, misiunea mea continuă pe acest drum. În tot acest timp am descoperit oameni minunați, cărora doresc să le mulțumesc pe această cale.

‒ În 2021 am avut onoarea de a mi se recita poeziile la posturi de radio, printre care se află Diaspora 360;

În anul 2021, Denice Nestor, Petru Abouriței, Bogdana Găgeanu, recită poeziile mele.

În 2021 mi se recită poezia Pietrele prețioase; Începând cu anul 2021, am participat la concursuri naționale și internaționale, unde am câștigat diferite premii și diplome.

Lavanda

Te privesc în grădină

Vesela lumină

Frumos mirositoare

Minunata floare.

Frumoasa că zâna

Mai deschisă că pruna

Măreață că luna

Întinsă că bruma.

În grădini închise

Pe câmpuri întinse

Ești molipsitoare

Minunată floare.

Arome bogate

În sare băgate

În vesele lumini

Și parfumuri fine.

Floare norocoasă

Aduci spor în casă

Ești că o crăiasă

Ești soarele în casă.

Doisprezece luni

Doisprezece luni

Doisprezece surori

Colorate, asortate, Delicate, prețioase, Sunteți lunile din an Vă enumăr pe fiecare După anotimp și culoare. Ianuarie ‒ Granatul, Luna ce începe anul. Februarie ‒ Ametistul, Martie ‒ Aquamarinul, Aprilie ‒ Diamantul, Mai ‒ Smaraldul, Iunie ‒ Perle, Iulie ‒ Rubin, August ‒ Peridotul

Septembrie ‒ Safirul, Octombrie ‒ Opal, Noiembrie ‒ Topaz, Iar Decembrie ‒Turcoaz

Luna ce încheie un an. Poezia, marea mea realizare

Cea mai mare realizare a mea

A fost când am descoperit poezia Ușor, ușor am început să scriu Și să îi descopăr toată chimia. Prin scris am evoluat

Am descoperit ce

vreau de la viață Prin poezie întreaga lume am vizitat Și am visat, și am visat. Am scris cu al meu condei

Despre oameni și idei, Despre natură, poezie, Magie și bucurie. Poezia este tot ce vreau Și îi simt chemarea.

Prin poezie schimb idei Pentru mine poezia e realizare. Cinicul

Să nu te miri daca în această viață

Vei întâlni un om plin de cinism Și te va uimi când îi vezi o alta față, O alta,de cum tu o ști. Așa e n viață Totul este trecător

Descoperă-i a sa față

Prefă te că nu știi Iar dintr-un infinit de oameni Omul cinic va veni

Să-i fii complice,să să îl ajuți, După ce i ce pot fi păcăliți

Nu are suflet,nu are nimic, Va avea satisfacția că te a păcălit

Așa-i omul cinic, un om de nimic.

Un om cu cinism, un om cu zeci de măști, Nu trebuie sa te surprindă Când îl întâlnești . Este omul cinic

De el să te ferești.

CRISTINA SERGHIESCU

Cărţi tipărite (volumele de versuri):

Lacrimile iubirii, Baki Ymeri ‒ Cristina Serghiescu, Editura

Amanda Edit Verlag, 2020;

Jarul amintirilor, Editura Liric Graph, 2020;

‒

Cântă în seve visarea, Editura Liric Graph, 2021; Ecouri în lan de secară, Editura eCreator, 2021;

‒

Tăcerea din noi, Editura Inspirescu, 2021;

‒ Esenţe, Editura Inspirescu, 2022; Sunt o lacrimă târzie, Editura Inspirescu, 2022.

Volume finalizate: Tăceri şi fum şi Reflexii. În lucru se află volumul Conexiuni.

Prezenţe în 24 antologii şi numeroase reviste.

‒ Olimpiada Mondială de Poezie ‒ 2020, premiul III; Campionato Mondiale de Poesia ‒ 2021 premiul Fănuş Neagu;

Campionatul European de Poezie ‒ 2022, premiul special al juriului;

‒

Campionatul Mondial de Poezie ‒ 2022, premiul

World Literature Academy.

Volumul de versuri Tăcerea din noi, 2021 a obţinut Diploma Miguel de Cervantes pentru originalitate, iar volumul Esenţe, 2022, Diploma Miguel de Cervantes pentru valoare literară, din partea Editurii INSPIRESCU.

Secţiuni

Aplec ochiul simţirii, aproape de palma iubirii, În lanuri albe de şoapte, cuvintele galbene-s coapte, Seminţele roşii vibrează, lacrima verde e trează.

Apăs călcâiul trăirii, pe lutul aprins al gândirii, Mă taie un ciob de durere, mă înţeapă spini de tăcere, Talpa sfărâmă iluzii, în ierburi de sure confuzii.

Adun cu degete-ardente ecouri de sentimente, Răsucesc pe ghem de mătase, idei şi gânduri sfioase, Număr şoapte ovale, învii zăpezi de petale.

Aştept cu palme aprinse ploaia fragilă de vise, Strâng nori pe cerul răbdării, desenez curcubeul chemării, Frâng un fulger flămând, ascuns pe tâmpla de gând.

Aprind un foc de speranţă,în câmpuri mute de gheaţă, Ard vrescuri de gânduri pustii şi cărbuni de cuvinte gri, Adâncesc zile negre în jar, mă ridic, cu fumul amar.

Azi

Azi o să tac, în umbra ta, copac de vise, Voi împleti în gând cuvintele nescrise, Voi număra pe cerul inimii cocori, Voi cerne-n sita inimii nisip de zori.

Azi o să urc, pe munţii galbeni de voinţă, Voi căuta stânca albastră de credinţă,

Voi înflori în palma vântului fiori, Voi ţese şoapte din ecouri de culori.

Azi o să ard, în focul aprig de dorinţă, Voi strânge jar în pumnii de fiinţă, Voi rupe spini amari de întrebări, Voi dărâma un zid de aşteptări.

Azi o să cresc, spre zări, în fum de gând, Voi înverzi un sentiment flămând, Voi adăpa izvorul ars al firii, Voi rupe bolta gri a rătăcirii.

Azi o să cânt, cu râul de speranţă, Voi cuibări prin maluri de viaţă, Voi răscoli în lut de amăgire, Voi apăsa pe pietre de simţire.

Azi o să rup un văl perfid de ceaţă, Voi creşte flori în ochi de dimineaţă, Voi sparge amfora de griji rotunde, Voi rătăci pe aripi de secunde.

Azi o să semăn câmpul de-aşteptări, Voi adânci seminţe noi de nfiorări, Voi scutura toţi norii de iubire, Voi creşte muguri vii în fericire.

Totul e fum...

Totul e fum... aripă cenușie de secundă, ce mângâie obrazul ars al firii, cu lacrimă albastră, prea rotundă, ne arde-n lutul galben al simţirii .

Totul e vis... un zbor înalt de fluturi, pe câmpuri zdruncinate de așteptare, ecou pierdut din ploaia de săruturi, ce strigă de pe umeri de uitare .

Totul e foc... petală purpurie,pe-altar de gânduri răvășite, un jar târziu cu geană arămie, în palme de așteptare ascuţite .

Totul e gând... săgeată de lumină, pe cer de suflet, în albastrul pur, un semn de întrebare ce se-nclină, în vântul viu cu ochi de azur.

Totul e ceaţă... vălul de mătase moale, peste păduri de grele sentimente,un strop de ploaie în minute goale,petală violet pe buze ardente .

Totul e viscol... șoaptă înghețată, la colț de gând, în stânci amare,zăpadă de iluzii presărată, pe umeri de confuzii prea avare.

Conexiuni

Te culeg din albastru, de pe tâmple de timp, Să te-ascund în culoarea unui alt anotimp, Te nvelesc cu galben, din ochi

de câmpie Şi ţes vise roşii, din nori dearmonie.

Te leg cu cuvinte, dintr-un rând violet, Rup pânzele albe, din zăpezi de concret, Arunc vreascuri gri, de gânduri uscate,

Pe deal de speranţă, zidesc o cetate.

Te cânt cu ecoul, în văi de simţire,

Cresc aripi de foc, din cuib de gândire, Macin tăceri, în mori de răbdare, Bat clopotul verde, în turn de visare.

Te strig cu lumina, la margini de gând, Te despart în silabe prin mătăsuri de rând, Aştept să nverzeşti, în palma iubirii,

Cu muguri de jar, să-i zâmbeşti fericirii.

DRAGOȘ GELU

S-a născut pe data de 22 februarie 1967, în localitatea Lucăcești, comuna Mireșu Mare, județul Maramureș, unde este profesor.

Președintele Cenaclului literar Petre Dulfu din comuna Satulung, Maramureş. Redactor al revistei Casei Corpului Didactic Maramureş Şcoala maramureşeană. Membru al Uniunii Scriitorilor Europeni de Limbă Română, al Ligii Scriitorilor din România, filiala Maramureş. Membru al Cenaclului Scriitorilor din Maramureş, al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, Asociaţiei Scriitorilor Maramureş, membru fondator al Cenaclului cultural Adrian Păunescu, Hideaga. A publicat Revistele şcolare, Editura Casei Corpului Didactic Maramureș, Maria Montessori 2008; Instantanee maramureşene, Editura Transilvania Tecuci, în 2012;

‒ Opinii, Editura Singur Târgovişte, 2015; Valențe pedagogice în activităţi ecologice, Editura Amanda Edit Bucureşti, 2015;

File de istorie ale satului Lucăceşti, Editura Gutinul Baia Mare, 2019;

Singurătatea poetului, Editura Grinta Cluj Napoca (volum de versuri), 2021; Moara lui Gelu, Editura eCreator Baia Mare (volum de critică literară), 2021.

Antologie de texte. Recenzii de cărţi Personalităţi ale literaturii contemporane. Sincerus Verba, Editura Mircea cel Bătrân, Băile Olăneşti, 2020-2021, 10 volume. Apare în antologii de poezie şi proză. http://moaraluigelu.blogspot.ro/

Singurătatea muribundului

Motto: Toată viaţa mi-e cuprinsă în această linie

Glia mă cheamă Năzuinţele mi se destramă; Somnul coboară Şi mă doboară. Pasărea stă la pândă Resemnarea mi-e blândă, Ciocul ei mă doreşte Cu ghearele scoase soseşte, La trupul meu se opreşte ‒Viaţa-mi se sfârşeşte...

Amintirile păcatului primordial

N-am fost iertat în primăvară nu ma iertat nici vara ce să mai vorbesc de toamnă sau iarna geroasă şi nemiloasă căci tu nu mi-ai dăruit nici un anotimp

Amintirile noastre au împietrit în crucea nopţilor de iarnă Îmi amintesc doar foşnetul îndelung al rochiilor tale nimeni împrejur

Precum pâinea se numeşte pâine aşa şi tu te defineşti ca o

fărâmă a împietririi amintirilor mele

Păcatul crescuse în trupul meu iar tu nu mi-ai dăruit nici un anotimp să fie doar al meu, al nostru... Înserare

Umbrele cu aripi stufoase, somnolente, cuprind depărtările.

La ore neştiute de nimeni vine înserarea tiptil ‒ ca o felină desprinsă cu întunericul

Pe un pisc al singurătăţii lui şi-au întemeiat moşia corbii şi caprele negre ‒ exploratori ai înălţimilor dense.

Muntele geme arareori, creşte şi descreşte precum pântecul femeii la soroc.

Clipele rămân în casa aceea în care, ba ne-am iubit, ba am murit.

Doar ochii tăi rămân într-ai mei atunci când înserarea dispare ca o mireasă furată!

La rând vin visele cu Feţi Frumoşi şi Ilene Cosânzene ‒E vremea basmelor!

Contemplare

stau culcat cu ochii închişi ‒ visez la copilăria-mi de odinioară o căldură interioară duios mă înfăşoară îmi mângâie trupul bolnav şi pleoapele e atâta linişte şi armonie în sufletul meu dar ceva mă strânge şi nu-mi dă pace e inima, inima mea obosită ce-mi spune nu mai privi atât de mult înspre spaţiul virtual ci mai bine hrăneşte-te cu clipa palpabiă de-acuma stau întins, nemişcat, cu ochii închişi visez la zilele adolescenţei mele precoce cu vise, îndrăzneli, cu temeri şi primele iubiri crezând atunci că vom fi mereu tineri stau obosit, nemişcat şi încerc să visez că nu trăiesc în secolul turbulenţei globale îmi sugerez insule verzi, edenice, de fericire şi brusc din toate acestea mă trezesc în sudori doar suntem în secolul marilor nebunii şi nebuni!

FLOREA EMANUELA

Mă numesc Florea Emanuela și sunt născută

într-un oraș de câmpie din sudul României, acum circa 48 de ani.

O întâmplare m-a determinat să devin ceea ce sunt acum. O lecție de istorie într-o clasă de gimnaziu, ce părea extrem de dificilă. Apoi, Dumnezeu a trimis soluția salvatoare. Transformarea lecției buclucașe într-o poezie, care sa cuprindă tot ce era dificil de reținut. Mai era un mic hop cum să conving un cadru didactic să asculte acel text, în loc să mă asculte spunând lecția pe dinafară.Mi am luat inima în dinți m am ridicat din bancă în picioare și am spus: Doamna profesoară, înainte de a vă spune lecția de zi, vă rog frumos să-mi permiteți să vă citesc ceva.

Rezultatul? Poezia a obținut nota 10, a fost citită tuturor cadrelor din cancelarie. Scriu deja de... 30 de ani?... Deci o debutantă… Am publicat în reviste online: Meditații Lirice, Logos și Agape, Revista culturală Vitrina cu Poezii, unde dețin funcția de Director, Ecourile Inimii. Grupuri literare române, dar și din afara țării: Cenaclul literar Vitrina cu Poezii, Iubind doar poezia, Instituto

Cultural Colombiano CASA POÉTICA Magia y Plumas,

The pasion of poetry, The Dream of Equality ‒ Romania, Durjoy Bangla literature Group..., etc. Dețin o pagină de autor și mai public pe diverse site-uri online, dintre care menționez Word Press Revista Vitrina Cu poezii. Antologii: Surâsuri înlăcrimate, Colindele Zăpezilor târzii,

Scriitorii români uniți în cuget și simțiri, la Centenarul Marii Uniri. Am obținut diverse diplome. Iubite...

Am plecat, iubite, Dar, nu te părăsesc, Am o durere-n suflet, Dar, nu pot să vorbesc. Mă cunoști tu bine, Dar ceea ce nu știi, Este că acuma, Am o dorință, La mine ca să vii. Oricâte planuri facem, Oricâte am stabili, Sufletul arată, Cât suntem de vii. Arată suferința ce amândoi avem. Sunt mulți kilometri Ce ne despart acum, Dar dragostea din suflet Arată că putem, Să arătăm noi lumii, Căci iar vom izbândi. Părinților mei

Maaama, taaata, încerc cuvinte să pronunț. Nu îmi e ușor. Mintea mea începe să adune pe ea cuvinte,pe care eu încerc să le asociez cu ceea ce reprezintă. Este greu.

Joaca pentru mine este pe primul plan. Cu copii, cu Șosețica, cu Butonel... Poc vine din când în când... Dar vedeți voi, oamenii mari, credeți că aveți griji,probleme... Adevăratele griji și probleme însă le avem noi. Jucăriile noastre, ale celorlalți copii..., cu care trebuie să ne jucăm tot noi... Offff, greeeeu... Și să convingem adulții, că suntem duuuulci. Și încă un secret. Sssssst... Nouă ni se iartă orice boroboață. Și știi ceva? Noi copii, deținem „patentul” pentru un nou job. „Plângem” puțin și obținem ce vrem. Chiar și ceea ce voi oamenii mari numiți bani. Ce nu înțeleg, este de ce spuneți că trebuie să munciți din greu pentru ei. Noi... puțin „plâns” la comandă și gata.Tot ceea ce vrem. Deci, voi oamenii mari, trebuie să luați lecții de la noi. Și acum mă scuzați, dar trebuie să îmi „conving” părinții că am nevoie de o jucărie nouă. Vă pupă bebe. Pe curând! Poc!

Un cuvânt nou pentru mine Învățat chiar ieri, vă jur, „Eu”, un alt cuvânt ce-l spun, Iar când vreau ceva, spun „mie”!

Greu e să rostești cuvinte, Când părinții te privesc,

Ce entuziasm puternic

Când încerc eu să vorbesc.

Limba noastră, nu le place, Adulților, căci n o înțeleg, Noi suntem deja bilingvi, bebei, Când deja „știm” două limbi.

Vor părinții să ne-nvete, Chiar și ceva limbi „străine” Ei nu știu că limba noastră Bebeleasca, e „străină”?

Dar părinții, tot părinți, Grijulii pentru copii, Ei ne iartă nouă toate Suntem mici și deci se poate. Râsul de serviciu

Vi s-a întâmplat vreodată să folosiți „zâmbetul de serviciu”? Adică să vorbiți cu cineva și să „afișați un astfel de zâmbet”? Cât de josnici pot fi oamenii în ziua de astăzi.

Nu mai există nici respectul de sine, nici respectul față de aproapele tău.

Acest zâmbet de serviciu, este la egalitate cu expresia „să te faci frate cu dr....ul, până când treci puntea. Angajatori, „prieteni ascunși”, rude câteodată,... etc.

Nu știu părerea dumneavoastră, dar eu m-am cam săturat. Nepotisme, favoritisme, iar oamenii care au cu adevărat intenţii serioase, sunt îndepărtați, cu motive de rahat. Scuzați expresia. Nu știu dacă o carte care va avea ca subiect cinstea, onestitatea, etc. se va căuta.

DAR EU O VOI SCRIE!

Viermele și măgarul

Ferește-te de prieteni!

Este o vorbă din bătrâni, care spune: Păzește-mă, Doamne de prieteni, căci de dușmani mă feresc singur. Mare adevăr! Încet, încet, încep să realizez substratul vorbelor și al zicalelor bătrânești. Viermele și măgarul!

Un vierme, rămâne tot un vierme. Indiferent ce ar face.

Un măgar, (nu vreau să jignesc această rasă sfântă), rămâne tot un măgar (și aici fac referire doar la anumiți membri ai rasei umane).

Se pare că acele persoane, nu au nici cei șapte ani de acasă, lipsindu-le cu desăvârșire.

Unii se consideră superiori, vezi Doamne, au studii superioare (10 clase). Pe bune, ai „studii?”

Nici acum nu vreau să jignesc, căci sunt atâția care au doar 10 clase, dar sunt cu adevărat oameni, cu un caracter de aur. Cei de care vorbesc eu aici, nu se

încadrează. Oare ai și scoala bunului simț? Ups! nici pe aceea nu o ai. Nu știi să te comporți în public. Nu ai știut niciodată. Nu a avut nici cine să te învețe. În „orașul” tău, nu se obișnuiește așa ceva. Cand în școală s-au predat regulile bunului simț, tu dormeai beat prin cârciumi. Și acum te dai doct?

Ești penibil.

Acum de dai lovit în aripă.

‒ Eu nu sunt de vină. Ea m-a înșelat cu primul ieșit în cale.

Oare? Dar nu te ai întrebat vreodată, de ce? M ai considerat vreodată femeie și nu un instrument? Nu te-ai intrebat niciodată ce este în sufletul meu?

Dacă mă doare ceva?

Dacă îmi doresc ceva?

Dacă am ceva pe suflet?

Cu ce te-ai dovedit tu a fi bărbat?

Prin a mă desconsidera de câte ori ți se ivea ocazia? NU!

Tot timpul cel mai important ai fost tu. Cu figurile tale, cu jignirile tale, căci da, asta ți a plăcut cel mai mult. Cine ți-a predat aceste reguli?

Un alt bețiv, scandalagiu și bătăuș?

Vei muri singur, fără lumânare!

Ti o spun eu. Sunt prea dură? Nu. Sunt doar realistă.

‒ După 25 de ani,soția mea a plecat de la mine. Să analizăm puțin:

‒ Soția ta? Care soție? De câte ori mi-ai spus tu mie în 25 de ani, soția mea?

Auzi, fa? Să fii mândră, „fa” este notă muzicală!

GEORGETA BARBU

M-am născut în comuna Roiești, Vâlcea, la data de 18 octombrie 1954. Căsătorită în comuna Clinceni, Ilfov de 43 de ani. Familie, copii nepoți.

Poezia am iubit o de mică... Mi a plăcut sa scriu despre oameni, natură, despre necuvântătoare, despre iubire în general. Am recitat poezii în brigada artistică, așa cum era pe timpuri... acolo unde erai angajat. Poeziei cu adevărat m-am dedicat în 2018, când am început să scriu și să postez pe Facebook, fără să mă gândesc că vor fi apreciate.

Am publicat trei volume: Gând și viață într un vers; ‒ Poezie, lacrimă și dor; ‒ Viața în poeme. Am publicat în:

‒ Un an de zile am publicat în Revista Vitrina cu poezii

Cenaclu Literar;

De aproape un an în Revista Luceafărul din vale;

Revista Inimă de român;

Revista Contraste culturale;

Revista Led Force Poetica; Antologia Columna iubirilor eterne; Poeme pentru mama; Confesiuni lirice în colaborare cu doamna Kessy Ellis Nycollas fondatoarea revistei Luceafărul din vale.

Oglinda nu minte

M am trezit puțin buimacă Și-am dat fuga la oglindă... Mi-am văzut fața ridată Și privirea tremurândă.

Oglinda mi-am luat-o în brațe Să mă pot vedea mai bine... Spune tu... în puii mei! Astăzi faci mișto de mine?

Și oftez... și iar mă uit Și ce văd... e-adevărat Ce vină are oglinda Dacă chipul s-a schimbat?

Să-mi arunc apă pe față Puțin să mă răcoresc... Să mă obișnuiesc cu gândul Căci de fapt... îmbătrânesc!

Viața oferă atât cât trebuie

Bătu-te-ar norocul viață Că ți-am dat adresa mea Să mi aduci ce te am rugat... Nu să-mi dai cu rația. Te-am rugat de sănătate...

Și iubire să-mi aduci Dar mereu tu ești grăbită Și adresele le-ncurci.

Tot ți-am spus... nu vreau durere! Și nici lacrimi pe obraz... Dar tu... te-ai jucat cu mine Și mi ai făcut în necaz.

Atât cât mai am din tine... Nu cer mult... dar te implor! Dă mi stropul de fericire Și umple-mi sufletul gol! Prea multe...

Seceta ne dă de furcă

Pârjolește totu n cale Măcar apă să avem Pentru noi și animale.

Arșița stă și mocnește Este luna lui Cuptor Plânge floarea din grădină Și ogorul sec și gol.

Se pare că anul ăsta

Este un an cu probleme Natura e pârjolită...

Omul, plânge de durere.

Încet spre apocalipsă...

Haos este pe pământ

Of! Ce timpuri cruciale... Nu-i așa nici în mormânt.

Boli și foamete o să fie Așa cum n am mai cunoscut... Apa ți-o raționalizează Nu mai ai cât ai avut. Pensii dau cu țârâita... Salariile sunt de râs Scumpirile au luat-o razna... Ce să mai... trăim ca în vis!

Sufletul nu-i jucărie

Sufletul simte mereu Când e iubit sau trădat Sufletul este iubirea... Și iertare... și păcat!

Sufletul este tăcerea În iubirea fără margini

De multe ori îl așezăm

Printre miile de pagini.

Sufletul este poveste

Doină tristă de o vreme...

Sufletul e strop divin

Pus în versuri și

poeme.

E abur dumnezeiesc

Nu este o jucărie...

Sufletul, este cuvântul În iubiri și-n poezie.

Tot ce se naște... moare

Din anii ce au rămas

Cu griji și frământări

Nu știu câți mai am...

Sau câte încercări.

Nu știu și n-am măsură

În suflet... port speranță

Doar știu că timpul fură...

Ani frumoși din viață.

Nu știu cât e drumul...

Câți pași până la moarte

Dar vreau... și îmi doresc

Să-l duc cât de departe.

Încă mai aștept zorii Și amurguri întunecate...

De anii rămași mă bucur

Până mi s o face noapte.

O chemare tot există

N o doresc... parcă înfioară

Dar așa este lăsat

Ce se naște... să și moară!

HORIA IULIAN CIORECAN

Născut la data de 16 septembrie 1970, în comuna Vădastra, Olt. În prezent locuiește în Orșova, Mehedinți.

A scris versuri în copilărie, participând la câteva concursuri naționale școlare, la un asemenea concurs ocupând locul 3 (Alexandria, Teleorman, 1980).

A reluat activitatea de creație poetică în toamna anului 2021, publicându-și versurile pe o rețea de socializare, în cadrul grupului Poezii din trecut, pentru viitor.

O serie de poezii i-au fost publicate în revista online a Cenaclului Revista Vitrina cu Poezii.

‒ La începutul lunii august a publicat 6 poezii în revista internaţională Amprentele sufletului.

Zilele următoare va apărea primul volum publicat, cu sprijinul editurii Contraste culturale. Numele volumului este Iubirea în versuri și dragostea de Dumnezeu. Zâmbete.

În septembrie octombrie va apărea al doilea volum, Natura pentru copii. De ale vieții adunate, cu sprijinul editurii Sfântul Ioan, iar probabil în decembrie va fi publicat și al treilea volum, Război. Reflecții.

Vino, vântule, vino, ploaie

Vino, vântule, fă-te furtună, Dorul de ea du-l în pustiu, Ploaie, lacrimile grele mi-

adună, Râu când vor curge, să reînviu.

Vântule, vino, fă te tornadă

Suflă-mi tristețea în patru zări, Spală mi, ploaie, pofta de sfadă, Râu să se scurgă în depărtări.

Adie, vântule, dinspre iubită, Să mă îmbete al ei parfum, Rabdămă, ploaie, doar o clipită, Raze de soare să-i pun în drum.

Vântule, preț de o șoaptă să bați, Doar cât să afle că pot a iubi, De lacrimi să-mi fie ochii udați Chiar dacă ploaie nu va mai fi... Nu plânge când voi muri

Nu plânge când voi muri, Nu te mai pot auzi, Lacrimile tale fierbinți Degeaba duc rugăminți.

Nu încerca, când voi muri, Scuze să-ți ceri, eu nu voi fi În preajma ta, să pot ierta, Vina rămâne a ta.

Nu îmi da flori de voi muri, Parfumul lor nu-l voi simți,

Nu mai pot să îți mulțumesc, Pentru vecie te părăsesc.

Degeaba țipi, când voi muri Țipătul nu mă poate trezi; Vorbe a mi spune nu ai avut, Cu mine mereu ai fost mut.

Iubește-mă astăzi, acum, Cât sunt cu tine pe drum, Arată mi că poți iubi, Azi poate-i ultima zi!

De aș putea da timpul înapoi

De aș putea da timpul înapoi Ar fi și n-ar fi bine, Aș face altă lume, pentru noi, Să fiu doar eu cu tine.

De aș putea rămâne în prezent,

De aș putea privi în viitor,

La tine m-aș uita,

Cu fir de dor ți aș împleti covor

Pe unde vei călca.

De aș putea din timp să fac izvor,

Trecutul și prezentul

Nu ar mai curge lin spre viitor, Când tu îmi ești momentul...

Ți aș împleti cunună

Cu razele alese în pigment

Din Soare și din Lună.

IULIANA GABRIELA DANCU

Data nașterii: 22 ianuarie 1972

Contact: dancuiuliana@gmail.com

Hobby uri: lectură, arta desenului în creion, pictură.

Apariții:

Foaia culturală Nr. 21: Infinit, 2018.

‒ Revista Vitrina cu Poezii Nr. 11: Când vine seara...; Ploaia; Optimistul; Infinit; Frumoasă, tu, femeie.

Cenaclul Literar ‒ Revista Vitrina cu Poezii: Alfabetul vieții; Optimistul; Gânduri; La miez de noapte; Frumoasă, tu, femeie; Infinit; Când vine seara; Filozofia minții; A fost odată... Fleky; Ziua învățătorului; Pasiune pentru fizică; Noaptea se așterne; Când stă; În lumea florilor; Ieșiți din turmă; Nu sunt perfectă; O filă de clasor; Ploaia.

Nouă... tuturor bârfitorilor...

...pe foaie eu mi-am așezat stiloul cu penița lui să scrie ce este frumos în viața mea și a oricui...

Cine sunt?

Sunt raza ta de soare

Ce-ți luminează sufletul Și-o pată de

culoare În viață ți-am

adus.

Sunt vântul care adie

Prin munți și prin câmpii

Cu glas ușor și dulce

În șoaptă îți voi vorbi.

Sunt apa care curge

Din munți în văi domol

Curgând ușor în vale

Prin viață mă strecor.

Sunt valurile mării

Ce spumegă la țărm,

Tristețea ți o voi duce

Spre un alt tărâm.

Sunt luna ce veghează În bezna nopții iar

Din stele fac o pânză Și te acopăr cald.

Sunt curcubeul care Îți colorează viața

Lumina mi-oi răsfrânge

Mereu asupra ta.

Sunt cea care în viață

Atât cât voi trăi O pată de culoare

Mereu eu voi găsi!

Iubire...

Iubire, e atunci când ție-ți pare

Că inima într-un galop iar a pornit Și sufletul ar vrea să îți presare

Petale roșii, mari de trandafiri. Iubire, e atunci când două inimi cântă

La unison același cânt frumos Și nu se satură s-audă Tictacul cel melodios. Iubire, e atunci când ploaia Îți picură încet în gând Și orice strop e ca văpaia, Cuvinte dragi auzi curgând. Iubire, e atunci când zarea Unește cerul pe pământ Și învolburată cum e marea Vorbești, dar fără de cuvânt. Iubire, e atunci când soarele Lumină caldă n suflet îți aduce Iar razele ca și izvoarele Cărări își fac spre a seduce.

Iubire, e atunci când ninge Cu fulgi pufoși și sclipitori

Iar albul cast ce-atinge

Transformă tot în delicate flori. Fiori

Când negura nopții se așterne târziu

La geam tu îmi bați vrând să-ți descriu Ce e iubirea și cum eu găsesc

Cuvinte în noapte să îți șoptesc.

Când zarea se cerne intre noapte și zi Cuvinte dragi tu vei găsi

Să le rostești cu glasu-ți duios Oferindumi un zâmbet așa grațios.

Când ziua se duce încet, ceas cu ceas, Ținându-ne de mâini vom face-un popas Pe a lumii cupolă mergând sau zburând, În fiorii iubirii mereu tremurând.

Am visat...

Am visat că ți desenam iubirea Pe țărmul mării la apus Ți-am întâlnit atunci privirea Cuvinte de iubire m au sedus.

Am visat că-mi presărai petale De flori albastre pe alei Iar dragostea călcând pe ele S a oglindit în ochii tăi. Am visat că mâna ți-am întins

Cu grație m-ai luat in brațe

Caldura sufletelor ne a cuprins

Într-o delicată mare de tandrețe!

Sentimente

Călcând pe frunzele din parc

Ce-aveau nuanțe pastelate, Plimbându-

mă prin toamnă eu remarc Că visele sau strecurat în noapte. Au colorat ușor în arămiu

Frumoase sentimente de iubire, Privindu te încerc să îți descriu Ce mult însemni tu pentru mine!

Grația florilor de toamnă

Se așează peste suflet, Aroma inima o farmecă Întrun minunat buchet.

Am parfumat buchetul cu iubire L-am transformat în sentimente

Strecurându-mă încet prin noapte Țiam așternut pe inimă petalele!

Tu ești... fericire...

Când soarele răsare în zorii dimineții

Alint ușor cu mâna obrazul tău frumos, În ore ce vor trece în inimă vibrații

Vor bate pentru tine în ritm armonios.

Tu ești bărbatul care aduce bucurie, Iubire și dorință mereu în viața mea

Împreună pătrunși de fericire

inându ne de mâini, prin viață vom zbura.

LILI STANCU

Domiciliată în Cluj-Napoca, judeţul Cluj.

Absolventă a Facultăţii de Drept.

Debutul în poezie, în anul 2022, editura Bifrost, Bucureşti, cu volumul Poezii cu carismă şi puţin şarm

Poezii publicate în Antologia Şi n vreme de restrişte există poezie, editura Betta, Bucureşti, 2022. În curs de apariţie: Antologie cu poezii religioase.

Ea, bunica

Îmi apare în gând aşa des, ea bunica, Mă învaţă sfătoasă ce uşor pleacă frica

Dacă o uit undeva şi o fac depărtare

Cum rămâne uitare şi nu mă mai doare. Îi revăd chipul drag, are ochii albaştri, Curajul îmi spune se află în aştrii

Ce doar pentru mine în noapte răsar Pe cer ca şi cum aş fi fără habar.

Ce mare figură era, ea bunica!

Făcea să apară un basm din nimica, Avea o aromă de melin cu parfum Şi cheful de viaţă îl avea cu duium! Ţăranca aceea ce mereu coafată

Purta o poşetă cu ţinută stilată, Pe umăr, ducea o întreagă magie, Din satul cu nume ce mi e nostalgie. Şi azi uneori când mă şuieră teama

O caut în suflet, o mai caut în mama, În grinda din casă ce avea busuioc, Ca frica mea toată să-mi pară un joc.

Dor de ţăran

Mi-e dor absurd de un ţăran

Ce şi duce n pace traiul pur, Să-i simt trăirea când în lan

Are doar coasa împrejur.

Cum fără vorbe întortocheate

El şi pământul sunt uniţi

Ca într-o rugă-n pietate

La o icoană cu mulţi sfinţi.

Să îi văd straiele curate

Cum le îmbracă n sărbători

Şi-l strigă pe vecin: măi frate!

Cu ochii blânzi şi iubitori.

Duminica fălos la horă

Cu mândra lui frumoasă foc, Să îi spună clar că o adoră

Când o atinge de mijloc.

Să mă întreb care-i misterul

Ce l ţine pururi domolit,

Cum îşi găseşte liber cerul Chiar de picioru-i dezgolit?

Vorbeşte

Nu poţi vorbi despre iubire

Dacă tu însuţi n ai iubit, Că nu-i o parte de vorbire, Are mister de desluşit.

De n-ai avut vreo încercare

Care să te fi doborât, Nu poţi vorbi despre salvare Nici despre suflet zăvorât.

Şi de ai trecut senin prin viaţă

Destinul de te-a răsfăţat, Nu da nici lecţii, nici povaţă, Celor ce doar la rând au stat. Dar de-ai venit ca bucurie

Să dai acelor ce te ating,

Poţi să vorbeşti cu mărturie

Despre toţi cei ce luptă-n ring!

Regele meu

Când eram mică aveam şi eu un câine

Pe ascuns luam din casă câte un colţ de pâine

Căci era-n vremea aceea în care un căţel

Nu avea drept de alint, ci rol de soldăţel.

Înalt, laţos şi mândru în privire

Lătra cu importanţă să dea lumii de ştire

Că nu mai este doar un simplu maidanez

Ci numele de Leu îl zgândăre în crez!

Mi se părea atunci că ziua este lungă

Cutreieram în doi cărarea să ne ajungă,

Mi a fost cel mai de seamă prieten pe pământ

Fără măcar să poată rosti un biet cuvânt.

Dar mă urma destoinic şi când era flămând

Ne aveam unul pe altul, era frumos şi blând,

Nu-l fremata uitarea de mine niciodată

Că mă găsea hazlie, în suflet fără pată!

Nici azi nu ştiu prea bine de-am fost iubită-n lume

Cu aşa încrâncenare şi zbucium fără nume

De vreo fiinţă care să nu îmi ceară în schimb

Să i car în spate clipa, apoi de pot s o plimb.

Se adevereşte iată, cum cugetarea o spune, Că fără doar şi poate ţi e credincios un câine!

LIZETA PRAȚA

Mă numesc Lizeta Prața, m-am născut în Periam, Timiș, la data de 17 iunie 1961, întro familie de ardeleni din Țara Moților, stabiliți în Banat, cu bunicii.

Am absolvit clasele I-VIII la Școala generala din Periam, apoi Liceul Pedagogic din Timișoara, secția educatoare, promoția 1980. Am urmat trei ani (din cinci) la Universitatea de Vest din Timișoara, Facultatea de litere, secția fără frecvență, fără examen de licență. Am lucrat ca educatoare în Timișoara, la Grădinița cu program normal nr. 6, apoi la Grădinița cu program prelungit nr. 19. Au urmat câțiva ani de detașare la Grădinița cu program normal din Periam, Grădinița cu program prelungit nr. 26 din Timișoara, fiind actualmente pensionară (anticipat). Sunt divorțată, am doi copii gemeni, Stroe Alexandru și Euscher Simina, sunt bunică a trei nepoți, Stroe Victor, Euscher Maximilian, Euscher Amalia.

Primul volum de poezii Suflet desculț, printre cuvinte, Timișoara: Eurostampa, 2019, ISBN 978-606-32-0771-6.

Al doilea volum de poezii Gânduri cu aripi albastre, Timișoara, David Press Print, 2021, ISBN 978-606-999-119-0. De ce scriu?

Gânduri...

Este momentul pe care îl aștept în fiecare zi, doar eu cu mine, când nici măcar gândurile nu se mai desprind. Este

doar o vioară și un arcuș, un cântec doar al meu, cuibărit în acel ungher al sufletului... când liniștea are culoarea înțelepciunii, pacea are culoarea zâmbetului și iubirea o combinație de tușe din toate nuanțele ce îmbracă două aripi pregătite de zbor. În fiecare pană este o respirație între două bătăi ale inimii, fiecare atingere a aerului este o secvență a memoriei zborului. Simt acea înălțare, ca o despărțire de materie, ca un rămas bun, în care abundă bucuria de a fi liber... ca și cum toată viața încape în căușul palmei mele, pe care doar o simt, imaterială, doar mi-o amintesc, într-o succesiune de secvențe detașate de mine însămi. Vreau să ating ceea ce mă definește în toată plenitudinea... o nemăsurată lumină ce străbate un drum știut, regăsit printre stele... o întoarcere acasă.

Autoarea

Prefața la volumul Gânduri cu aripi albastre @Lizeta Prața

Rămân

unde se-atinge cerul de pământ, în marea n care galaxiile se pierd, în aripile zborului neînfrânt, în magica iubire-n care cred...

Rămân în lanu-n care spicele se-apleacă, în vântul ce culege florile de tei, în zâmbetul unui copil care se joacă și în nerostita durere a șoaptei... Rămân

pe-un portativ ce naște-un cântec, întro vioară ce ți pătrunde n suflet, în rana ce aș vrea s-o vindec, în pragul ochilor uimiți de-atâta umblet... Rămân în visul ce străbate noaptea șiadoarme când se arată zorii, în pagina ce-nchide cartea cu-n epilog, scris în memoria uitării...

Armonie

Din suflet s-au deschis ferestre spre-o zare plină de culori, în care freamătă orchestre pe portativele născute-n zori. În inimă, s-a cuibărit un zâmbet uitat în ploaia altui anotimp, mă regăsesc în urma unui umblet desculț, firav, pășind în contratimp. Spre margini, searcuiesc cuvinte în curcubeiele din nori, se ating în soarele fierbinte și se topesc în ochii visători. Ne-acoperă, în valuri de senin, secunda ce respiră n noi și gândul e atât de plin de armonia cifrei doi.

Ultimul reper

Cutează să atingi doar ritmul inimii, să respiri între două bătăi ale ei, fii lumina ce-o revarsă heruvimii și pacea zilei pe care o închei. Cuprinde între aripi doar zborul spre senin, alungă umbrele ce tempresoară, culege verdele din creanga de măslin, îmbracă te n iubire, nimic nu te doboară. Adapă-ți sufletul din tainicul Cuvânt și odihnește ți tâmplele de cer, genunchii să-i cobori 'naintea Celui Sfânt, în noaptea ce se lasă, e ultimul reper. Deschide-ți larg ferestrele spre stele, lasă albastrul să curgă peste tine, orice furtună, ce izbește n vele, se risipește printre valurile line.

Ultimul popas

Ca o frunză dusă de ape mă pierd în toamna cea târzie, mi e ruginie clipa care a poposit pe pleoape, cuvinte arămii sembracă-n poezie. Se scutură din nori răzlețe ploi, mai reci și mai tăioase, în suflet se aprind viori și-n cuiburi seaciuiesc zboruri rămase. În amintiri colindă gândul, e atât de aproape ultimul popas, sunt doar un om, ce-așteaptă rândul cu un surâs de bun rămas. Nu mi am făcut niciun

bagaj, vreau să am aripi dezlegate și voi lăsa povara vieții drept un gaj, pentru deplina libertate...

MIHAI MUNTEANU

M-am născut la data de 27 August 1970, în localitatea Botoșani, Județul Botoșani. Domiciliul actual este în Botoșani.

Dragul de poezie, muzică și natură îl am din copilărie. Am început să parcurg necunoscutele cărări ale poeziei, din luna februarie a acestui an.

‒

Prima editare, publicare și promovare a unei poezii proprii într un cenaclu virtual, a fost în cadrul Cenaclului literar Revista Vitrina cu poezii, cu încurajarea și ajutorul domnului Lucian Stefan Dumitru, care m-a și motivat de a continua.

Sunt activ în mai multe grupuri literare, atât din țară, cât și din străinătate. În momentul de față, figurez cu câteva lucrări proprii într-o antologie aflate în lucru, aparținând cenaclului Stele căzătoare, cenaclu internațional literar artistic. Sunt captivat de lumea poeziei, de tot ceea ce reprezintă și îmi ofer timpul în crearea de frumos, din tot ce mă inspiră.Mulțumiri alese tuturor celor ce îmi sunt alături!

*Din dragoste și iubire ne naștem*

Ne naștem, și întreg universul surâde, Copilărind, nu știm de griji și de nori, Avem porniri spre viață plăpânde, Spre necunoscut... suntem încrezători.

Copilăria-i rară, dar nu o definim, E plină de frumos și inocență, Și trece-așa de iute, fără ca să știm, În timp și în cuvinte nu avem valență.

Și o lăsăm în urmă, spre adolescență pornim, Mereu temerari și-n gând visători, La un viitor perspicace, cu toții gândim, Să ne atingem scopul, și imense valori.

Adolescenți ne culcăm, maturi ne trezim, Într o lume confuză, de haos, declin, Nu știm ce să facem, și ce să urzim, Viitorului... să-i punem temelie, și pe ea să clădim.

Rătăcim printre ani, într-un tărziu ne trezim, Cu sufletul și inima tristă, Că multe am ignorat, fără să iubim, Și tot ce am parcurs e precum o pistă.

Din dragoste și iubire ne naștem, Cu dragoste și iubire trăim, În viață prin prieteni renaștem, Dar singuri fără a vrea noi murim. *Bob de rouă*

Un bob de rouă se prelinge pe o frunză, O lacrimă! O lacrimă a neștiutului dor, Într-o dimineață pentru mine confuză, După nopți petrecute, sub cerul cel gol.

De ce oare și frunzele plâng?

Plâng de chipul meu când mă văd gânditor?

Bob de rouă sau lacrimi le curg?

Doar ele știu! Fremătând de zor.

Fremătând Ia adiere de vânt, Lacrima de rouă lncet iar va curge, Şi altele după ia' rând pe rând, Căzute pamantul le strânge.

Bobul de rouă se duce n pământ, La om alta e starea, alta e calea, Adânc ele obrazuI brăzdând, Rămânând din lacrimă sarea.

Le adunăm așa, de a lungul vieții, Chiar de vrem sau de nu vrem, Sunt lacrimi de durere, nu-i roua dimineții, Că nici de lemn și nici de fier noi nu suntem.

***

Fremătând Ia adiere de vânt,

Lacrima de rouă încet ia' va curge, Şi altele după ia' rând pe rând, Căzute pământul le strânge.

Bobul de rouă se duce n pământ, La om alta e starea, alta e calea, Adânc ele obrazul brăzdând, Rămânând din lacrimă sarea.

Le adunăm aa, de a lungul vieții, Chiar de vrem sau de nu vrem, Sunt lacrimi de durere, nu i roua dimineții, Că nici de lemn și nici de fier noi nu suntem.

Într-o lumină difuză zorii se revarsă, Şi bobul de rouă curs dintre stele,

Nu e precum lacrima cursă pe față, E doar ceva hilar, în gândurile mele.

MIHAELA DANA CHIOARIU

M-am născut în data de 25 august 1957 la Sibiu, într-o familie de oameni simpli. Domiciliul actual în Sibiu. Pseudonim literar Topârcea.

Membru fondator al Cenaclului literar George

Topîrceanu ‒ Sibiu, din primăvara anului 2001.

Din anul 2016 cofondatoare al Asociației ItaloRomâne Lumina ‒ Torino/ Italia.

Între anii 2010-2017 am publicat șase volume, dintre care unul italian, două bilingve și trei în Limba Română.

Din anul 2021 sunt coordonatoarea unei Antologii dedicate poetului George Topîrceanu, căruia îi sunt strănepoată.

‒

În prezent, lucrez la încă două volume, unul în proză, poezie și o monografie, dedicată satului Topârcea. Am participat la nenumărate concursuri naționale și internaționale, unde am primit nenumărate diplome, premii, medalii, cupe și plachete.

‒

În primăvara anului 2001, împreună cu profesorul meu de istorie din liceu, Mihai Laurențiu Răhăian, am pus bazele unui Cenaclu Literar. Prima dată, Cenaclul a avut numele de Mihai Eminescu, însă, în simțirea mea sufletească nu am fost de acord cu acest nume, din momentul aflării frumoasei vești că atât domnul profesor Răhăianu Laurențiu, cât și un alt membru al cenaclului, Munteanu Vasile, aveau

sorginte topârcenească. Bucuria ne-a fost atât de mare încât, la propunerea mea, cu acordul tuturor din Cenaclu, am schimbat numele din Mihai Eminescu în George Topîrceanu. Un motiv cu atât mai bun, cu cât și poetul era de sorginte topârcenească. A fost un motiv în plus, ca fondatoare a acestui cenaclu, să mi adaug și pseudonimul de Topârcea, pentru a nu-mi uita rădăcinile din minunatul sat al copilăriei, pe care l am denumit Colț de Rai.

Condițiile dificile de viață m au făcut să părăsesc țara în 2006, stabilindu-mă în Italia, la Torino. Deși nu cunoșteam limba, la foarte scurt timp am reușit să mă integrez, fapt care mi-a fost de un real ajutor, participând astfel la foarte multe activități culturale și concursuri. În vara anului 2018 m-am reîntors în țară, continuîndumi activitățile culturale. Când...

Când primeşti şi dai, e bine Însă nu-i acelaşi lucru; Când primeşti, e fericire, Iar când dai, eşti mulţumit.

Când primeşti și dai iubire, Nimic nu poate însemna, Fericirea-i de o parte, De cealaltă i dragostea.

Dragostea-i plină de patimi, Iubirea i plină de dor, Nu e dor fără de lacrimi, Nici iubire fără dor.

Rugăciunea

Rugăciunea i o cântare Ca o dulce adiere, Iar credința în Hristos Ne dă har și mângâiere.

Crucea i semnul mântuirii, Jerfa sângelui vărsat, De osânda morții negre Tu, Iisuse, ne ai iertat. Binecuvântată-Ți jertfa De Miel blând între tâlhari, Să îI cerem pururi slava Măritului nostru Împărat.

Cu privirea ațintită

Spre Iisus biruitorul: El e crucea și nădejdea Pentru noi, Nemuritorul…

Prăbușiți de grea povară

Și cu ochii plini de lacrimi, Ne căim de strâmbe fapte, Bunul Domn să ni le ierte.

Să ne ierte de păcate, Să ne umple de putere, Să ne-nalțe către Ceruri Dându i slavă, osanale.

Crucea lui Mântuitoare Să ne fie călăuză, Iar răbdarea și puterea Pentru noi va fi cunună. Lăcomia

Vai, Doamne, câtă prostie Şi ce vremuri am ajuns! Peste tot doar lăcomie Care vine dinspre Apus.

Ne-au luat liniştea păcii, În schimb ne-au dat minciuni; Cu tristeţe bate vântul, Plin de amar ni i sufletul.

Umblă ntreaga omenire Pe Pământul ars de soare Căutând cu multă-ardoare, Râurile la izvoare.

Pe Pământ doar interese, Sub pământ sunt larvele, Iar noi condamnaţi la moarte Ce cădem ca muştele.

Copiii plâng la pieptul mamei Că s flămânzi, săraci și goi, Vântul bate şi răsună

La vremurile de apoi.

Prin prundişurile lumii

De prin prundişurile lumii Vă scriu acum cu drag, Deși mi-e greu ce am a spune, Eu, totuși, scriu... şi lacrimile mi cad.

Prin astă lume ntunecată, Cu drag şi mare bucurie De dorul greu dus în robie, Mi-e sufletul plin de nostalgie.

Poţi să ai întreg pământul Şi-o lume-ntreagă la picioare, Dar liniştea şi fericirea

Se istovesc de dor şi jale.

De prin prundişurile lumii Am râs, am scris şi am plâns De dorul greu, de nostalgie,

Din viața asta dusă în robie.

‒

MIHAI BĂRBULESCU

Poet, prozator şi publicist născut pe data de 20 ianuarie 1986 la Scorniceşti, membru în Liga Scriitorilor din Romania.

În anul 2010 decide să publice cartea de debut Rămăşite din trecut, iar apoi la numai doi ani după prima lansare apare al doilea volum de poezii intitulat Istoria unei clipe

În anul 2016 grupului literar Tu, carte deschisă condus de Natalia Micalona publică prima antologie a grupului la care a participat şi Mihai Bărbulescu, aceasta fiind prima antologie la care participă.

În 2017, Mihai Bărbulescu participă şi la antologia Uitare de sine coordonată de către doamna Cocuța Obogeanu Popescu.

‒

În anul 2018, Mihai Bărbulescu devine coordonator al unei antologii de poezii, intitulată Cristale de cultură, în care au publicat nume importante ale literaturii vremii, precum Ioan Alexandru Ardelean, George Potîrniche, Simona Vasilescu, Emilia Dragomir, Cocuța Obogeanu Popescu și Ionuț Ilie.

În același an, a participat la antologia Iubitorii poeziei coordonată de către Ştefania Rotaru, la această antologie participând din nou câteva persoane, care participaseră şi la antologia unde Mihai Bărbulescu a fost coordonator.

În luna august a anului 2018, Mihai Bărbulescu publică o nouă carte de poezii, numită Gând de poet

În anul 2021, în luna Aprilie, a apărut antologia

Poezia ca spectacol unde Mihai Bărbulescu a publicat alături de peste 100 de autori. Printre cei care au publicat în această antologie a fost și cântăreața de muzică populară Sofia Vicoveanca, acesta fiind prima dată când ea a publicat, antologia fiind coordonată de Sorin Dumitrache, redactor al revistei Inimă de român, unde publică și Mihai Bărbulescu.

‒ Luna august al anului 2021 mai vine cu o antologie

în care apare Mihai Bărbulescu, de dată această fiind vorba de antologia literară Armonizați în contrast, coordonată de către Izabela Tănasă, redactor șef la revista Contraste culturale, revista în care Mihai Bărbulescu publică deseori.

‒ În Decembrie apare antologia de texte literare Toamnă la Apollon, editată cu ocazia FestivaluluiConcurs Internaţional de Creaţie Literară

Vis de toamnă, Ediţia IX, poezie şi proză scurtă, 2021, organizat de Societatea Culturală Apollon –România şi Academia Internaţională de Literatură şi Artă. Antologia cuprinde textele literare ale autorilor premiaţi.

Mihai Bărbulescu a avut colaborări mass media, a publicat în numeroase reviste, a participat activ la diferite lansări de carte, prezentând evenimente culturale de excepţie.

Iubire pe timp de pandemie

Atunci când doctorul Robert Duvall s-a întors acasă după o excursie de câteva zile în munți, menajera lui i-a adus imediat un ziar și câteva scrisori pe care le primise cât timp a fost plecat. Răsfoind ziarul și-a dat seama că azi era ziua lui, împlinea treizeci și șapte de ani, după cum a reflectat rapid. Se uită dezinvolt prin scrisorile primite, deschizând doar câteva plicuri care păreau a fi mai importante. Uitându-se prin corespondență, observă o scrisoare care îi atrage atenția prin faptul că nu avea nici o adresă trecută și nici nu scria de la cine era, scrisoarea această o pune deoparte.

Își pune un pahar de whisky cu gheață se așează liniștit pe spătar într un fotoliu, apoi își aprinse un trabuc și abia apoi ridică scrisoarea pe care o pusăse deoparte. Din instinct verifică din nou plicul să vadă dacă nu cumva omisase vreo anexă care să explice de la cine era scrisoarea însă plicul era gol, ciudat, îşi spuse el așa că a luat din nou scrisoarea și a început să citească:

Până atunci când vei ajunge să citești această scrisoare e foarte probabil că eu să nici nu mai fiu pe această lume, mi-aș dori să am mai mult timp să îți pot povesti cât de mult mi-a schimbat viață prezența ta, dar deși ar fi multe de povestit, totuși, timpul nu este de partea mea, cu toate astea încerc cu greu să îmi adun toate puterile să-ți scriu înainte de a fi prea târziu, nu știu dacă voi avea suficent de multă putere să o termin, dar sper că amintirea dragostei tale să mă ajute să ajung cu bine la finalul acestei scrisori.

Se spune că într-o viață de om două zile sunt de neuitat, ziua în care te naști și ziua în care îți întâlnești marea iubire, pentru mine nimic din viața mea nu îmi amintesc mai clar decât ziua când te-am văzut prima oară. Viața mea înainte de a te întâlni era simplă și anostă, dar după ce te-am cunoscut a devenit mult mai intersantă și palpitantă.

Îmi amintesc primele clipe în care ne-am cunoscut, ai devenit o parte din bucuria mea încă de prima dată când te-am întâlnit, atunci când eram cu tine existau momente când îmi venea să plâng de fericire.

Alături de tine am petrecut cele mai frumoase clipe din viața mea, nu credeam niciodată că viața poate fi așa frumoasă, credeam că tu ești persoana pe care am așteptat-o atâția ani. Apoi ai spus că trebuie să pleci, am știut de la bun început că va veni cândva și momentul acesta. Fiind doctor și fiind acest virus care se răspândește atât de repede în lume știam că va veni cândva și momentul când vei pleca, deși inima mea parcă refuzat să creadă că o vei face.

Mi ai promis că vei lua legătura cu mine de îndată ce te vei întoarce, ți-am dat adresa mea dar nu am mai primit nici un semn de la tine, văzând că nu mai primesc nici un răspuns mă gândeam că poate pentru tine totul poate a fost doar un mic capriciu, apoi mă gândeam că nimeni nu te putea sili să mă iubești.

Mii de gânduri îmi treceau prin cap, care mai de care mai diferit, nu mai știam ce să mai cred, mă întrebăm dacă nu cumva ai pățit ceva și acesta să fie motivul

pentru care nu îmi mai scrii, sau poate că pur și simplu chiar nu mai vrei să îmi scrii.

Te-am așteptat atât de mult să vii însă timpul trecea repede iar spernața de a te vedea părea mai mică cu fiecare secundă care trecea, tocmai din acest motiv am decis să devin voluntară pentru spitale, sperând că așa poate te voi regăsi într-o bună zi, deși m-am mutat la mai multe spitale totuși nu te-am găsit nicăieri. Nu știam pe atunci că această va fi greșeală vieții mele, am pornit în căutarea ta prin spitale însă tot ceea ce am reușit să găsesc este acel virus care s a răspândit rapid în întreagă lume. Am fost anunțată că nu mai am mult de trăit iar în aceste ultime clipe din viață mea am dorit să ți scriu pentru a-ți spune cât de mult te iubesc și cât de mult a însemnat prezența ta în viață mea.

Adesea m-am întrebat cum s-a putut că din toate persoanele din lumea asta tu să alegi să vii în viață mea, și nu știu cum aiputut să pătrunzi atât de adânc în sufletul meu încât să mă faci fericită pentru o perioada iar apoi tristă pentru o veșnicie? Mă întreb acum oare de ce trebuie să iubim atât de mult o persoană cu care nu voi putea fi niciodată? Oare de ce a trebuit să ne mai întâlnim dacă nu suntem făcuți unul pentru celălalt? Acum când sunt singură într-o camera întunecată mă gândesc oare de ce se întâmplă atât de des să îți fure inima tocmai acea persoană care nu are nevoie de ea? Oare există dragoste absolută sau pur și simplu ochii care nu se văd chiar se uită într un final? Ajunsă la capătul puterilor, în ultimele clipe din viață mea doar aceste întrebări îmi trec prin gând.

Mulți cred că un om moare o singură dată, eu în schimb cred că fiecare dintre noi murim de două ori, odată când sufletul îți părăsește corpul și a două oară când oameni uită să-ți mai rostească numele. De aceea cred că tu nu vei muri niciodată pentru că ceea ce lași în urmă ta va fi mereu recunoscut și apreciat, în schimb atunci când vine vorba despre mine cred că odată cu ultima mea suflare voi fi uitată mereu, asta doar în cazul în care nu te va emoționa scrisoarea mea și atunci poate din când în când îți vei mai aminti că prin drumul tău prin viață ai întâlnit o persoană care te a iubit sincer.”

Scrisoare se termină brusc, la fel de brusc că și finalul vieții ei, mâinile lui tremurătoare au pus scrisoarea jos, ar fi vrut să își mai pună un pahar de whisky dar observă că atât timp cât a citit scrisoare terminase deja sticla. S a gândit mult la ceea ce citise. Emoțile l-au copleșit total, în interioarul lui se simția vinovat pentru pierderea ei deși știa că nu avea ce face, se simțea un o distrus, se uită la scrisoare iar apoi își pune mâinile în palme și începe să plângă.

MIOARA PĂGUȚE

S-a născut pe data de 12 septembrie 1957. Pensionară, fostă contabilă. Pseudonim literar, Mioara Păguțe.

Scriitor începător, am început de curând colaborarea cu revista Contraste Culturale. M-am axat pe proză, nuvele ce descriu povești din viața reală. Am început sa scriu un roman, însă nu este terminat.

O femeie puternică

Citesc deseori despre femei puternice, văd poze cu ele pline de eleganță, frumoase, delicate, lecturez articole care vorbesc despre succesul lor, femei inteligente, care produc bani, care duc o viață de lux cu vacanțe prin lumi exotice, femei singure fără nevoia unui bărbat alături care să le sprijine. Nu sunt o fire invidioasă, bravos și cinste lor ! Dar serios?! Numai acestea sunt puternice?

Nu știu de ce, rar văd vorbindu se despre femeile simple, acelea de la sate, fără prea multă școală care au devenit puternice pentru că nu au avut încotro? Am cunoscut o astfel de femeie și un fragment din viața ei cred că merită povestit, sunt sigură că citind vă veți aminti multe femei puternice.

Undeva în Moldova, într un sat pe lângă Botoșani, în timpul foametei din 1946-1947 Eugenia a rămas în floarea vârstei văduvă cu 4 fete între 5 și 15 ani. Cu puțin timp în urmă pierduse cele 4 fete mai mari răpuse de aceeași boala ca a soțului, tuberculoză, boala care la acea vreme nu avea leac.

Năpasta abătută asupra ei poate ar fi fost mai ușor de dus dacă seceta nu ar fi pârjolit pământul uscând hrana cea de toate zilele, dacă animalele din bătătură nu ar fi murit de foame și dacă fântânile nu ar fi secat, așa că Eugenia a lăsat bocitul deoparte și s a gândit ce sa facă sa supraviețuiască fetele și ea. Mulți o sfătuiau să plece așa cum alții au plecat în sud sau vest unde traiul era puțin mai bun dar cum să-și lase casa și gospodăria de

izbeliște, cum să părăsească mormintele celor dragi, singurul loc unde lasă durerea și plânsul să refuleze și unde simțea că prinde putere pentru cei de acasă ?!.

Nu era săracă, soțul fusese contabil la banca din comună, aveau câteva hectare de pământ, s-a gândit că se descurcă dacă seceta încetează doar că era greu să găsești mână de lucru, mulți abandonaseră satul plecând pe alte meleaguri. Nu era mâncare, când aveau un ou era sărbătoare, de carne nici nu putea fi vorba, noaptea, să nu vadă și să audă nimeni, râșnea între două pietre mari, rotunde, grăunțe de porumb din care făcea terci, masa lor de baza, asta până în primăvară când apăreau urzicile și ștevia.

A reușit să găsească doi oameni tocmiți cu ziua și împreună cu fata cea mare munceau toți cot la cot ogoarele în timp ce fetele mai mici făceau treburile în casă, așa pe puterea lor și mergeau la școală în sat. Noaptea, la lumina lămpii, cu ușile zăvorâte și cu frica în sânge de teama hoților flămânzi și ei, Eugenia se ruga fierbinte la Dumnezeu apoi făcea socoteli și planuri cum să supraviețuiască până la noua recoltă.

Seceta a încetat și oamenii, cu fețele înseninate de speranță în mai bine munceau cu drag, iar Eugenia era între ei, nelipsind de la nici o clacă dar și primind ajutor când trebuia. Dar cum nici o stare de bine nu durează prea mult peste români a venit colectivizarea! La început cine a vrut s a înscris dar Eugenia a șovăit, s a gândit că pământul reprezintă zestrea fetelor și nu a luat în serios această colectivizare, mai târziu însă cine nu a vrut a trebuit să vrea și n-a avut încotro, a înțeles că fiind trecută

la „chiaburi” fetele nu v-or putea face prea multă școală și oricum pământul va fi pierdut. Așa că s-a înscris în CAP, muncea zilnic să câștige bani, și-a înmulțit găinile, creștea porc, avea o văcuță asigurând astfel consumul de mâncare iar banii îi strângea să trimită fetelor care acum făceau școală la oraș sa aibă și ele un rost în lume. Și din cele patru fete două au devenit surori medicale, mai târziu asistente, una a făcut școala de maiștrii iar cea mica a învățat croitorie rămânând acasă și având grijă de Eugenia care devenise una din bătrânele satului.

Asta numesc eu o femeie puternică. O femeie, care singură, cu sufletul rupt de durere și cu aproape nimic șia hrănit copiii, o femeie care a muncit cot la cot cu bărbații să câștige banii necesari pentru a trimite patru fete la școală, dorind și sperând că vor avea o viață mai bună decât a ei. Eugenia este bunica mea și da, mă mândresc că sunt urmașa unei femei puternice!

NELY VIERU

S-a născut la data de 23 ianuarie 1968, pe meleaguri oltenești, la malul Dunării, în orașul Corabia.

Volume de poezie:

Cioburi de gheață ‒ editura Panda Print ‒ Baia Mare ‒ 2021;

‒ Universuri paralele ‒ editura Panda Print ‒ Baia Mare ‒ 2021.

Volume în curs de apariție la editură: ‒ Petale de lumină; ‒Aripi de pământ.

A publicat poezii în:

Antologia de poezie Dor de infinit - coordonator Lorica Mihăilă editura Ştef ‒ Iași;

‒ Antologia literară Ecourile inimii coordonator Mariana Kiss editura Contraste Culturale Giurgiu. A publicat poezii in revistele pe format de hârtie:

‒ Revista Vitrina cu Poezii editura Panda Print ‒ Baia Mare ‒ coordonator Emanuela Florea (Nr. 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12);

Revista Luceafărul din Vale editura Lucval Ken ‒Petroșani coordonator Kessy Ellys Nicolas (anul 4/9/2021, anul 5/Nr. 2, 3, 4, 5, 6/2022);

‒ Revista Inimă de român Nr. 3 coordonator Sorin Dumitrache Asociate Azi pot să sper ‒ Alba; Revista Ecourile inimii fondator și coordonator

Mariana Kiss ‒ editura Contraste Culturale Giurgiu (Nr. 1 și 2/2021, 4/2022);

Revista Amprentele sufletului nr 2 /februarie 2021;

Revista Extemporal Liric ‒ Teodor Dume ‒ online; Revista Zbor spre înălțimi ‒ online Camelia Bot; Revista Dacia Magna ‒ online ‒ Irina Ghintuială etc.

ALBUM ARIPI DE PĂMÂNT

De-aș fi poet

De aș fi pictor te aș picta în culorile amurgului atunci când soarele timid și rușinat de frumusețea lunii coboară pe luciul apei și îi sărută în șoaptă chipul.

Dacă aș fi sculptor ti aș ciopli statuie din lemnul bătrânului nuc sub care ne-am sărutat prima oară într o seară călduroasă de vară.

Dacă aș fi muzician te aș compune vals și te-aș cânta și aș dansa în balans tot timpul rămas.

De aș fi poet te aș scrie poem violet doar la mine în pagini, în piept.

Anotimpul lavandei

Nu șterge oglinda, păstrează catifelarea pielii proaspăt

bărbierită, mirosul fin al degetului arătător îmbibat în lavandă, cel cu care am desenat dimineața inimi sângerând, pe oglinda aburită din vechea mansardă. Așteaptă, se va usca singură în șoapte de timp. Vezi tu, în ea... anotimpul lavandei!

Motto: „Fiecare cuvânt are un răsărit în suflet și un apus în gând”

Mă dărui ție, muza mea de lut. Dacă-ai fi fost lumină noapte m-aș fi făcut că

tu să luminezi sufletul meu pierdut.

Mă dărui ție fir de iarbă proaspăt crescut din pământ, cu boabele mele de rouă trupul tău fraged mă aplec și-ți sărut.

În petale de lumină mă

scalzi, cu aripi de pământ te cuprind in eternul sărut dintre eu și tu. VIOLETE Cumva

Tu, ce faci în vinerea asta în care eu mă gândesc la tine și fierb?

Cumva, mă dorești?

Cumva, îți este dor de mine?!

Cumva știu, sufletul tău arde în flăcări și mistuie zile și nopți de al meu dor. Cumva, mă aștepți cu capul plecat și razemi pervazul cu dulce oftat... cumva, de mine ți-e dor!

Cumva, mă auzi când te strig și mă chemi să te încopăr de frig

cu violetele mele petale. Acum, mi e vineri de tine și vin să sădesc violetul din mine, cumva, în câmpiile tale!

OANA ȚOGAN

S-a născut la data de 20 august 1971. Mamă, psiholog clinician, antreprenor, lifecoach și speaker motivațional și trăitoare de poezie. Contact: oana_togan@yahoo.com

Master Specializarea Psihologie clinică și psihoterapie la

Facultatea de Psihologie și Stiințe ale Educației „A.I.

Cuza” Iași, Licențiată în Psihologie aceeași facultate,

Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor „A.I.

Cuza” Iași 2005. Apariții literare:

Volumul personal de versuri Obsesia luminii, lansat la librăria Cărturești, Palas Mall, Iași și la Biblioteca Municipală Pașcani, 2019;

A publicat poezii în Surâsul Bucovinei Revistă de istorie, literatură și umor editată de Cenaclul Nectarie din Vama Suceava, nr. 1 (26) februarie, 2021;

A publicat poezii în antologia de texte literare și grafică Vis cu Nichita Societatea Culturală Apollon România, Editura Ro.cart, București, 2020, vol. III;

‒

A publicat poezii în Antologia literară a revistei Eminesciana, 2018 2019;

‒

A publicat poezii în revista Eminesciana – revista eternului frumos, nr. 4/2019;

A publicat poezii în revista Banchetul revista fundației culturale „Ion D. Sîrbu”, Petroșani, nr. 43, 44, 45/ 2019;

A publicat poezii în Surâsul Bucovinei Revistă de istorie, literatură și umor editată de Cenaclul

Nectarie din Vama Suceava, nr. 3 (19) octombrie, 2018; Invitată ca speaker în cadrul evenimentului Femeia

‒ simbol între pământ și cer la librăria Cărturești Palas Mall Iași, 8 Martie 2019. Lectură de poeme din volumul in pregătire Obsesia Luminii. Participare lansare de carte Abisalele trăiri, organizată de consulatul României în Solotvino ‒

Ucraina, cu ocazia sărbătoririi Zilei Limbii Române, unde a participat la jurizarea concursului de creații literare ale elevilor, 2018.

‒ A publicat în antologia de poezii Abisalele trăiri coordonator Valentina Becart, Editura Pim 2018.

Gânduri

În orologiul toamnei, trăiesc înflorirea. Culorile seașează pe străzi, frunzele îmi vorbesc, mirosul foșnește în aerul cu iz de tanin ce mă ațâță, pâcla ceții mă învăluie blând când din oase mi-au crescut aripi și zbor tot mai sus...

Aisberg

Te-aș atinge Daca ai putea Să mi atingi măcar Cu un strop de rouă din seva-ți Inima.

Dar cum vârfurile munților Sunt de atins

Doar de unii cutezători, Tu n ai să m atingi niciodată

Iar eu Voi rămâne Un aisberg Care vrea să fie atins Pe de-a-ntregul.

Dorința de celălalt

Această iubire atât de fragilă, atât de violentă, atât de tandră. atât de disperată, m-a re zidit să mi fiu ființă.

Promisiune

Va fi o beție De simțuri De șoapte, de promisiuni. Și dacă ne-am pierdut pe noi înșine Ne vom regăsi pe de-antregul Unul în celălalt Cuprinzându-ne regăsirea. Apoi Nu va mai fi nimic, Decât un Univers Cuprins în pulberea de stele Din noi.

Și eu Care nu mă țin niciodată de promisiune Voi uita c am visat cu ochii deschiși. Delta cu nuferi Din apă, aer și lumină,

Pădurea de mesteceni

Coaja ochilor deschiși

Mă cheamă înspre lume.

Vestirea mântuirii

Amestecă sângele n mine

Gândindu-mă

La cărările labirint

Zălogul iubirii

De anotimp veșnic.

Rănile încă sângerânde

De argintul topit pe trup

Îi lasă pe strămoși

Nevindecați de ei înșiși. Prea multe răfuieli, Aducătoare de foamete. Îmi curg prin celule,

Atomi de mercur, Titan, ori litiu, Ce se combină frenetic

Ca explozia universală

Ce va elibera înaltul cerului, Universul meu bipolar,

Plâns de neplânsul Înaintașilor mei.

Eu mă voi preschimba Din lacrimi Într-un fluviu

Ducând spre o Deltă cu nuferi

Care mă tot așteaptă. Vin!... vin!

Sens fără sens

Zbuciumată între lumi din care am venit

Și gândind la lumi

Spre care m-oi duce

Rămân o privitoare între ceruri Între mine si tine,

Amanți nenuntiți pe pământ

Doar în cer, Îngeri ce n au învățat încă să

zboare.

PETRU CĂTANĂ

Membru al Ligii Scriitorilor români

filiala Brașov

Apariții:

Revista de cultură Ritmuri Brașovene ‒ poezie ‒2016;

Revista brașoveană de poezie Claviaturi ‒ cu poezii și proză ‒ 2013;

Revista Contraste culturale;

Ziarul de atitudine și cultură Condeiul Ardelean ‒cu poezii și proză ‒ 2014;

Ziarul local Mesagerul de Covasna ‒ 2014; Antologia Iubirea ca o poezie;

Antologia Iubiri înrourate; Antologia Ut Sis Populus; Antologia Visuri de iarnă;

Antologia Centenarul Unirii 2018; Antologia În curtea Domnului;

Antologia Muzica sufletului meu. Proză:

Postfață Cartea nr. 5, Crepuscul Festina Lente, Ninsoare de frunze, autor Mihai Horga.

Cărți:

Volumul de poezii De dor, Editura Contraste culturale, Giurgiu, România, 2019, editor responsabil prof. Izabela Tănasă.

Cu Nichita – Verde rece

Gândesc ce gândea Nichita

Atunci, când infinitul străbătea

Verde rece, verde rece, Acum prin suflet îmi trece.

Și zboară cioara din par, Lăsându mi un gust amar, Inorog cu corn de aur Zburdă iarna pe coclaur.

Cu colbul din bătătură, Încet plec în aventură, Mă petrec doar vise frânte, Cu amintirile flămânde.

Verde rece, verde rece, Acum prin suflet îmi trece Și verdele i de albastru, Zborul e de cal măiastru.

Verde rece, verde rece, Infinitul ne petrece, Din zori până-n asfințit Amintiri făr’ de sfârșit!

Teiul lui Eminescu

Banca veche tot adună

Amintiri din duse vremuri,

Iar tu tei bătrân îți tremuri

Frunza verde în cunună.

Poetul din cer coboară

Bucurându-ne cu versul, Ce încântă Universul, Serile târzii de vară.

Tei bătrân cu trunchiu-n cercuri Sprijini cu coroana cerul, Doar tu știi tot adevărul Geniului plecat la ceruri.

Încet, încet plecăm cu toții

Încet, încet plecăm cu toții, Mergem spre zările senine, Ne întâlnim acolo dușii Cu fețele de zâmbet pline.

Acolo unde nu curg lacrimi Și înțelegerea-i deplină, Acolo nu mai sunt nici patimi Și bucuria e senină.

Doar îngerii ne înconjoară

Și ne rugăm cu ei în ceruri, Acolo inima ți-e dată Celor divine adevăruri.

Acolo veghează Duhul Sfânt

Ce ne-ntărește cu credință, Acolo nu-i ca pe pământ, Acolo-i numai biruință.

Să ne fim mereu dedicată soției mele

Să-ți fiu, să-mi fii În nopțile târzii, Când

luna-i sus pe cer Păzând un gând stingher.

Și să ne fim mereu

La bine și la greu, Alături să ne fim, Mereu să ne iubim.

Până ntr o zi vom fi, Când ne vom despărți Și vom pleca pe drum, Ce i stabilit de acum.

Tăcut stau în umbra lunii

Stau tăcut în umbra lunii, Te privesc cum stingi tăciunii

Descântărilor deșarte, Viselor născute moarte.

Vara asta i pe sfârșite,

Zilele mi-s poleite, Cu frunze ce din copaci cad Și doruri ce adânc mă ard.

Dorul de mine ce am fost, Mă macină fără de rost, Coșmar îmi face din viață, Căci viața nu mă răsfață.

‒

ŞTEFAN LUCIAN DUMITRU

Născut într-un orășel mic din sudul României, nu pot afirma că mi a plăcut poezia de mic, ba chiar din contră!

Abia la vârsta de patruzeci de ani, ajuns prin anumite împrejurări membru în Cenaclul Literar Revista Vitrina cu poezii, pentru a evada din noua realitate în care mă trezisem, am scris primul vers!

‒ Acolo am publicat prima mea poezie și mai apoi am publicat și în revista tiparită pe suport de hârtie a acestui cenaclu literar, începând cu numărul doi al acesteia, până la numărul doisprezece!

‒ Poezii scrise de mine au fost publicate și în trei antologii: Poezia ca spectacol, Lacrimi de toamnă și Ecourile inimii, precum și în nr. 9 al revistei Inimă de român.

‒

La un moment dat, am avut curajul să public și primul volum de poezii Îndrăgostește mă de tine, în care am adunat poeziile mele mai de început...

Am publicat în revista Ecourile inimii, în toate cele patru numere ale acesteia

‒ De asemenea, două poezii mi-au fost publicate în ziarul local Drum, în luna mai 2021.

Răspunsul meu la întrebarea „de ce scrii?” ar fi acesta: este menirea mea, descoperită oarecum din greșeală, iar mai apoi, el, scrisul, mi a devenit un adevărat psiholog, dar în același timp și un fel de drog...

Dansul

Uniți de ale noastre destine într un tot, Formăm demult un râu plin de torente, Văzând acum visurile toate îndeplinite, Dăm naștere unui ireal și edenic ropot!

Muzica formată din dorințe renăscute, Ne îndeamnă un dans absolut frenetic, Numai lăsând în urmă eșecurile avute, Valsăm curgând înspre un viitor idilic!

Pietrelor trecutului le dăm o altă formă, Aruncându le pe malurile pline de noroi, Să le cărăm în viitor nu are nici o noimă, Ele ne au ucis complet expresia „în doi”!

Orchestra i completată de miile de viori, Ne acompaniază, ne sunt alături veșnic, Aceștia sunt ai iubirii redescoperiți fiori, Au reușit să ne reaprindă focul lăuntric!

Notele le simțim în suflet și dansăm goi, De prejudecăți sau de vini preconcepute, Nu mai avem cum să mai curgem înapoi, Spre trecutul plin de experiențe neplăcute!

Dansăm cu demonii noștrii apoi îi ucidem, Îi acoperim cu pătura uitării pentru o vecie, Iar la destinație într un nou început credem, Noi doi: uniți în râul ce v-a curge o veșnicie!

Gheizerele

Noi: două râuri hâde de apă subterană, Ce ani în șir am curs numai în întuneric, Simțind verbul „a fi” cum ni se destramă, Am erupt spre spectacolul luminii feeric.

Vulcanul trecutului ne a făcut să țâșnim, Ca un fel de resort ce i drept mai violent, Eram două gheizere ce visam să reușim, La revenirea pe sol să formăm un torent.

Visul fiindu ne îndeplinit am ajuns fluviu, Curgem spre marea veșniciei, ne e casă, Îți sunt destin iar eu la fel vreau să îți fiu, Nu ne mai interesează lumea invidioasă!

Formăm un tot până la sfârșitul timpului, Fiind uniți de forța mereu mistică a iubirii, Pe noi ar fi invidioși până și zeii Olimpului, Gheizerele ce am sfidat până și legile firii!

În marea veșniciei gasindu ne în final locul, După periplul atât de zbuciumat pe pământ, Putem chiar din suflete să ne stingem focul, Ce l aprinsese, de atâta timp, trecutul crunt!

Două lacrimi

Din două lacrimi căzute la tristețe, Am devenit cumva picături de rouă, Furtunile vieții au dorit să ne învețe, Că uneori, în suflet, poate să plouă!

Ne prelingem împreună pe tulpinile, Acelui mac edenic ce ne este cămin, Reușim să ne oblojim reciproc rănile Și să ne tratăm de al trecutului venin.

Vom curge împreună până la sfârșit, Numai iubind am reușit să renaștem, Pierdusem tot ca apoi să cunoaștem, Iubirea pură ce ni se părea a fi un mit!

Din două lacrimi izvorâte din tristețe, Acum am devenit una dar de fericire, Destinul a avut cu noi planuri mărețe, Să ne unim în și numai pentru iubire!

Ne suntem soartă pot spune menire, De secăm ciclul se va relua negreșit, Dar acum vom izvorî doar din iubire, Astfel să evităm pieirea vom fi reușit!

Clipe

Când frigul toamnei s a așternut Ploi din trecut îți izbeau în suflet, Ți am sărutat mâna ce te a durut, În jur, totul devenise edenic violet.

Doream ca în cartea vietii noastre, Să apărem în veci un cuplu oficial, De mână pășind spre zări albastre, Valsând bucuroși la minunatul bal.

Izvor de bucurie am citit în ochii tăi Lacrimile pure ți au invadat obrazul, Un „da” a răsunat departe peste văi, Cu brațele îmi strângeai grumazul!

Deodată în sufletul tău s a înseninat, Tremurând repetai idilicul „te iubesc”, Fiind momentul acela prea mult visat, Simțeai trupul, sufletul că se liniștesc.

Dorințele ascunse din tine s-au aprins, Flăcările ancestrale îți pârjoleau ființa, Acest foc ce în cuvinte e de necuprins, Țiau șters din suflet durerea, umilința!

Nu avem averi și n-o să căutăm avuție Dar pe noul drum, acum ca soț și soție, Vom strânge clipe din iubirea cea pură, Astupând astfel și a detractorilor gură!

VALERICA SĂLĂGEAN

S-a născut la data de 14 ianuarie 1961, în Orosfaia, județul Bistrița Năsăud.

A absolvit liceul.

Hobby uri: cărțile, muzica, desenul.

‒ Debutul literar: Revista Vitrina cu poezii nr. 5, 2021. 2021.

Colaborări: Revista Luceafărul din Vale, 2021.

‒ Publică în Antologia Confesiuni Lirice, 2021. Șapte inimi România.

Pe aripile iubirii

Între noi doi va arde veșnic un foc aprins, distanța nu contează, el va rămâne un foc nestins. Viața cu tine îmi este un vis, este așa frumos, de nedescris, parcă plutesc, clipele minunate, le retrăiesc... În jurul meu îi liniște, îi armonie, totul în jurul meu este atât de luminos, este o feerie, mi-ai luminat cărarea cu chipul tău, cu petale de flori tu mi ai pavat, al meu drum, sunt un om norocos de-acum.

Tărâmul viselor

Te-aștept hoinar, pe tarîmul viselor, dragostea să ți-o dau în dar, promiselor cuvinte de amor să ți răspund,

faptelor tale, uimirea nu pot s-o ascund, ești un om de cuvânt. Un colț de rai viața i cu tine, destinului îi mulțumesc, mi-e bine și astrului ceresc, omule.

Vorbele tale, blânde, eu le am așezat, în sufletul ce a așteptat, iubirea să îl inunde...

Vorbele tale, însoțite de fapte, m-au convins că se poate, iubi la orice vârstă, cu sinceritate. Ne-a fost scris să ne întâlnim, să mergem amândoi de mână, pe drumul ce ne-a mai rămas, tot împreună, până la ultimul ceas.

Să sorb

Din cupa fericirii aș vrea să sorb,din nectarul iubirii,apoi pe ale tale brațe să adorm, un somn odihnitor, să te visez pe tine,cântând apoi pot chiar să mor... Să ne refugiem pe-o insulă pustie și nimeni să nu știe, clipe de bucurie, în doi să le împărțim, pe vecie, doar soarele și luna, cu noi să fie,căci ne au vegheat întruna. Să alergăm desculți pe iarbă, natura sigur o să ne înțeleagă, că împărțim cu ea, iubirea ce ne leagă.

O mândră stea

Pe bolta cerului îmi ești o mândra stea, așa frumos tu strălucești iubirea mea. Îți privesc părul mătăsos, lung, negru de abanos, ochii frumoși ca de zeiță, sunt cel mai norocos om, cu putință, îți mulțumesc din întreaga ființă. Iubirea sufletului meu, adormi seară de seară pe pieptul meu, privesc la tine cu infinită mirare, ca la curcubeul

ce răsare, după o ploaie răcoritoare, totul este așa se pur, o încântare.

Iubire și efort

Într-un decor ca de poveste, a fost cândva, dar nu mai este, te-aștept din nou, iubirea mea. Sentimente frumoase în jurul meu ai semănat, eu sunt regină în al tău palat. Iubirea învinge totul, dacă dragostea tu o simți, ascultăți sufletul, este ca și o roată cu zimți, învârte o și vei vedea efectul. Deschideți aripile încetișor, așa cum păsările învață al lor zbor, se pregătesc de un drum lung, prin eforturile lor, ajung unde ele singure și-au propus, privindu-le încrezători, pe bolta cerului, stoluri mari, străbat distanțe mari, din zori și până la apus, trecând atâtea, mări și țări, ca ele să fim solitari.