REVISTA VITRINA CU POEZII by Vitrina cu Oglinzi

ISSN 2668-991X ISSN-L 2668-991X

Revista VITRINA CU POEZII Numărul 2 Director: Burcea Emanuela Jurist: Comănescu Jan

Doina Șerban O mare de iubire Mascații străzii

E marea mea albastră și valul înspumat, Nisipul colb de aur și clipa din neanturi... Dintr-un adânc de vise,hai, suflet minunat Sub undele solare se zbat în mine fluturi Un gând e fericirea ce-i contopit cu valul, Mă răscolește-n ape prin mintea mea bolnavă De-a ta iubire care nu mai atinge malul Și zbuciumată zbate în agonia-i gravă. Și mă cuprinzi că valul,mă faci o înspumată Mă-nvălui cu tandrețea privirilor de muză, Mă las pe a tale brațe tremurător de udă Când mă pătrunzi în sânu-mi, lipit ca o meduză. Nimic nu o să pierd printre nisipuri calde, De-oi vrea mă voi ascunde în adâncimea mării Și-o să te iau cu mine în pântece de oceane... Sirenă-ți sunt,te strig în coborârea serii, Să vi, că m-oi ascunde de fiecare clipă În strigătul acustic de pescăruș cântând, Să fiu briză de mare să te răpesc, naivă. Dar sufletului candidat dă-i visul, tremurând. Mareea de va șterge cuvintele din mine Pe plaja aurie eu voi mai reveni, De fiecare dată marea naște destine Și -al meu e unul care nicicând nu va muri. Te aștept la ceas de seară mereu plutind ca marea Cum mă tot zbat în mine,de tine mă lovesc... Din toată apa mării am scos iubite, sarea, Să fie cât mai dulce de-oi vrea să te iubesc,

Pedepsită și tăcută Printre străzile urbane Înghițind o altă scuză Pandemiei grosolane Sunt mortul banalității Cerând timpului s-aștepte Stau cerșind umanității Să dezlege legi mai drepte... Drepte-n ce.. și drepte cum Dacă nu există în noi Elementul cel mai bun: Curaj de a trăi în doi ! Noi am devenit mascații Pe la marginile vieții Admitând când ne pun alții Reguli false ale vieții, Nu mai este nimic sfânt Ne credem milionari, Ne lăsăm purtați de vânt Ciuperci-spor peste hotar. Societatea-i cea mai cruntă Formă de a trăda in în toate, Când ne guvernează mută Ne condamnă încet ,la moarte.

Matei Pilea

Moise Ești rugul ce îmi luminează viața, Cu sufletul desculț eu stau, Întoarce-ți către mine fața, Potirul tău de frumusețe să îl beau.

LUCRURILE FRUMOASE Sunt nisip sub picioarele tale Sau lacrimi, sau ploi de cristale, Apar şi dispar într-un val, Sunt Ulisse ce strigă legat de la mal.

Din ochii tăi să-mi curgă paradisul, Etern să mă iubești, precum ai zis, Din aur ființa ta desface versul, Cântare-mi ești de dragoste în scris.

Sunt apa ce-ți leagănă trupul în mare, Prin sânii tăi văd macii care ard în soare, Ești dragoste la prima vedere, ești totul, Sunt briza ce-ți mângâie pielea și focul.

Lumină-mi ești în lumea dentuneric, O tu, frumoasă ce mi te-ai deschis, Aprinde-ți zâmbetul, surâsul feeric, Pictat pe dor albastru, pe un vis.

Lucrurile frumoase din tine le pun într-o carte, Sunt val de tandrețe- tristețe pe noapte, Când florile din inimă răsar prea târziu Singuratic mă sting în versul ce-l scriu.

Parfumul tău îmi urcă trupul, Mireasmă din grădină te-ai desprins, Dă-mi soarele din ochi, sărutul, Eu, de iubire mă declar învins

Camelia Boț

Datorită ție , cred în îngeri

Tu , ești

Cutreieram prin viața mea Cu capul aplecat către pământ, Fără să simt cât este de grea Furtuna ce-mi trecea prin gând .

Tu , ești gândul meu cel bun , Ești și visul meu nebun . O iubire plină de dorințe , O viață plină de speranțe.

Dar într-o zi venind de nicăieri Îmi căzu în ale mele palme , Aripi de înger fără învăpăieri Purtând în ele ale mele drame .

Tu , ești poezia ce ne unește , Ești rima perfecta a fiecărui vers Ce leagă cuvintele și grăiește În mii de voci , în acest univers .

Privind acele aripi fără vlagă Mă cuprinde tainic o durere , Gându-mi cauta să-nțeleagă Dacă și îngerii plutesc în cădere.

Tu , ești soarele ce răsare pe cer , În fiecare dimineață îmi zâmbești . Ești tot ceea ce-mi doresc, sincer Îți spun , știu ce mult mă dorești .

Deschid ochii larg , te zăresc . Ești îngerul ce aripile le-a lepădat , În căușul palmelor , te privesc De teamă să nu te strivesc Chem în ajutor pe cel ce mi te-a dat .

Tu , iubire , ești asfințitul meu dorit , Din ziua în care prea mult mi-ai lipsit , Te aștept în brațele tale să mă pierd Să visez frumos , să mă dezmierd . Tu , iubire , ești steaua ce strălucește , Zâmbind , pașii mei mi-i călăuzește . Ești somnul meu lin , plin de tine În care mă pierd ușor pe mine .

Ridic privirea-mi către bolta infinită , Și-n tăcerea ce gându-mi cuprinde , Îți mângâi cu iubirea-mi nemărginită, Sufletul de înger ce-n mine pătrunde .

Tu , iubire , ești totul pentru mine Azi , mâine ,te vreau mereu pe tine . Te aștept , te caut în tot ce ating Prin iubirea ta , ușor mă preling

Datorită ție , cred în îngeri Și-n iubirea veșnică făr' de atingeri ...

Îmi erai amurg târziu Prin sufletu-mi pustiu , Udat cu lacrimi fierbinți Prin gesturi cuminți .

Încă-mi ești Îmi erai văpăie-n noapte Și-n rouă numai șoapte , Și-n raze o încântare Ce nu întâlneau hotare .

Îmi erai și pâinea mea Când ziua-mi era grea , Și apă rece de izvor Ce sorbeam cu dor .

Îmi erai ploaie caldă . Și curcubeu în umbră , Și râu prin gândul meu Ce-mi curgea mereu . 3

Îmi erai , și încă-mi ești . Îți sunt , tu , mă iubești .

Așa-mi doresc să mor Cuprinsă de al tău fior .

Timeea Ivan Am trecut prin sat

Era pentru mine

Am trecut prin sat

Continui să strig

Rareori trec

De parcă eu eram cea care striga....

Puhoiul din vale se auzea

Poem

Cu ecou de amintiri

copiii norului de diamant

Pe ulițe

se pogorăsc în deșertul

Crângul înverzea

pribeag în oaza de gânduri

Nu mai era verde pentru mine

deșertăciuni

Era ceasul amiezei

aduc atingere din cristalul mântuirii

Pe ulița bisericii

și suflu din roua surâsurilor de iris

Zăresc o femeie

palmă de iubiri

Doica

vin cu o coroană de stele

Ținea o pâine în mâini

din mângâierea reginei pruncilor perlați

Alerg spre ea

cu bal de zâne lucitoare

O strig

din culcușul de brațe

Își întoarce privirea spre biserică

încărcate de frunzele sfinte

Încerc să îi atrag atenția

aripi din corola de minuni

Dar continuă

prefac mușuroiul de îngeri întrupați

Merge

cu aripi de alb ucis

Nu privește înapoi

într-o mantie de flori pastelate

Ține strâns pâinea

ruptă din surâsul reginei regatului de aștri

În mâinile

coroana florii de colț.

Încleștate

DANIELA PÂRVU DORIN Răsărit de soare(interior)

Luminează-mă, Doamne!

Despre respirația inimii se tace! sentimentele ce pun stăpânire pe tine sunt brodate sub patrafir suntem două ființe de nisip cu vieți sfărmate(avem Raiul închis) așa că vom cere unui preot bătrân să ne deschidă, la amândoi, aceeași Carte… ** suntem rezultatul unei unice simulări trăite în lumea demult bandajată în care nimeni nu te poate-mbrățișa venim amândoi din aceeași înstrăinată singurătate, nu mai recunoaștem supliciului nici o unealtă, chiar dacă viața, subtil de tot, ne poate încătușa! *** (abia) mai disting o urmă de glonte tu visezi la un soare interior ieșind, pe jumătate din mare!? vin să-ți dezvălui acest Răsărit (Tu mie, un Apus de vindecare!)

Vin spre Tine Atotmilostive, ca niciodată... caut spre Cer, un gând înţelept, greşit-am mereu, de-o mie de ori şi-ncă-odată vreau să mă-ndrept, miluieşte-mă pe mine, căzuta eu, ucigaşa cea vinovată a sufletului meu... vreau să cânt azi, Aleluia neştiind câte zile mi-a mai rămas luminează-mă, Doamne! ajută-mă să mă-ngrijesc de mântuirea mea de păcatele mele mă desprinde îţi cer îndurare! Mă supun! am ajuns în al unsprezecelea ceas, Atotîndurătorule, haina sufletului abia mă cuprinde pune-mi în zile un început mai bun! mai rabdă-mă, Doamne încă puţin cu pocâinţă, cu tânguire să-ţi cad la picioare spre Tine cu toată fiinţa să vin Atotmilostive, pentru viaţa-mi toată ajută-mă să nu mai calc rânduielile tale... Amin

Ioan Draga DECEBAL ...

SIMFONII ASTRALE... Ascultă în tăcere o inimă ce cântă, În simfonii astrale pe-al vieții portativ, Un vers care se naște și-apoi el înveșmântă, Cu ploile-nstelate, al dragostei stativ.

Pe o stâncă rece într-un vârf de munte, Lângă trecătoarea către răsărit, Cu o barbă deasă și fire cărunte, Se-odihnește un om tare istovit. Ochii lui sunt ageri, fața e brăzdată, De-ale vremii urme dar și de război, Pe arma de luptă mâna-i încleștată, Căci năvălitorii au venit șuvoi.

Ascultă a mea șoaptă ce zboară către tine, Străbate orizontul dincolo de zenit, Desculț alerg prin vise și cioburi de suspine, Las totul pentru tine să zbor spre infinit.

Își adună-n taină gânduri nerostite, Sub umbrele nopții care au trecut, Pe cărări de piatră și stânci ascuțite, Coboară tăcerea peste al său scut. Fiul lui Scorilo, Decebal e rege, De două decenii e de neînvins, Nu îi este frică de a morții lege, Dragostea de țară în el s-a aprins.

Ascultă al meu cântec ce despre tine cântă, În versuri și cuvinte ce-n zori au înflorit, Când tu ești lângă mine nimic nu mă-nspăimântă, Cu tine și apusul îmi pare răsărit.

Priceput în toate, iscusit la faptă, E abil în luptă, strașnic și viteaz, Înțelept în planuri, răbdător așteaptă, S-atace dușmanul, să nu-i dea răgaz. Dar pare că soarta i-a întins o cursă, Curajos acceptă ce-i scris în destin, Pe a vieții masă cupa este pusă, Fără să regrete bea al ei pelin.

În mine port o luptă ce este nevăzută, Se sparg tăceri în gânduri căci dorul m-a cuprins, Adâncă este valea ce trebuie trecută, Voi merge chiar prin valuri și nu voi fi învins.

Cerul este negru, norii se adună, Sunete de jale scot sabii de fier, Soarele dispare plânge blânda lună, În umbrele nopții lacrimi curg din cer. Brazii se îndoaie, vântul se-ntețește, Sângele ca râul curge pe pământ, Vulturul se-nalță, Roma biruiește, Pe drumuri cad trupuri, Decebal e-nfrânt.

Cât timp mai este soare și luna îmi zâmbește, Cât timp mai cade roua ce-aduce bucurii, Dragostea pentru tine necontenit va crește, Ești dorul de iubire în raze purpurii.

Dar decât robie-n aspră umilință, Decât lanțuri grele și batjocorit, Pune capăt vieții prin a sa voință, El e dacul liber de necucerit. Lasă moștenire dragostea de țară, Pentru toți urmașii care vor veni, Glia strămoșească este o comoară, Pentru totdeauna ea va straluci.

Maria Chivăran Am ajutat, pe cel ce mi-a cerut,M-am descurcat, cum am putut,

AU ÎNFLORIT TOȚI POMII MAMĂ

Au înflorit toți pomii mamă,

De mi-a fost greu, doar Domnul a

Tu, îi privești doar prin fereastră.

știut,

Pe străzi pusti, îmi plimb azi gândul

Smerită azi, mă plec în fața Sa,

Și mă îneacă iarăși plânsul.

Când privesc acum, ce am realizat,

Îmbrățișeză cu prvirea înserarea,

Să mă bucur, cred că nu-i păcat

Și nu te speria.

Pe scena vieții, astăzi voi dansa.

Mă doare primăvara asta mamă,

Îi mulțumesc, Lui Dumnezeu,

Că nu te pot vedea.

C-a fost lângă mine mereu.

Eu vin ades, sub geamul tău,

CAUTĂ-MĂ

Și te întreb, ești bine?

Caută-mă, în sufletul tău,

Mă doare sufletul copilul meu.

Acolo, mă rătăcesc mereu.

Că nu poți fii cu mine.

Ți-am lăsat o rază de soare,

Dar toată supărarea noastră,

Să te alinte cu candoare.

Se va termina,

Caută-mă, pe câmpul cu maci,

Ne vom îmbrățișa ca altă dată

Acolo, vei găsi scânteia de iubire,

Și de virus, vom uita.

Ce sufletu-ți va mângâia,

ASTĂZI ESTE ZIUA MEA

Și vei simții, a mea fericire.

S-a dus încă un an, din viața mea,

Caută-mă, cănd stelele răsar,

Am râs, am plâns, dar mi-a fost bine.

Pe ale parcului alei.

Căci Dumnezeu, a fost de partea

Vei găsi scânteia de iubire,

mea.

Și vei simții sublima fericire.

Îi mulțumesc! nu mă pot abține.

Caută-mă, în inima ta,

Am scris încă o filă,

Acolo vei descoperii cerul cu stele,

În cartea vieții mele.

Din inima mea.

Zâmbind fericită,

Și vei regăsi, petalele iubirii tale.

Cu-n coș de floricele.

În inimă-ți va înflorii.

Am pus iubire, în tot ce am făcut,

Iubirea-i floarea de cireș, 7

Niciodată nu dă greș.

O vei recunoaște pe cale.

Va înflorii, pe ramurile inimii tale

Zaheiu Ioan REFLEXE/Reflexe

În deșert, căutând o oază. E firescul meu. Cer de soare și soare pe nisip.

Pe verdele frunzelor din zori,

İmagini tremurânde în nisipul fum

Unduie înca siajul de argint al lunii,

Şi peste tot vâlvătăile focurilor mișcătoare.

În fiecare strop de rouă.

Deși pătruns de Galben Esenţial,

Şi cromatica miriadelor de stropi

Toate îmi sunt reci,

Ameţeşte, contopită în tainica lumină

Chiar dacă pașii ard.

Din ochii tăi,

Pași, pași, pași,

Iubito!

Eterni pași.

MUZICĂ/Muzică

Născut sunt să rătăcesc

Universul…

În deșert.

Întregul univers este inundat

Visând neînţeles o oază.

De muzica care trece dincolo

SENTINTÅ/Sentinţa

De limitele lui.

lui Constantin Nica

Totul vibrează, totul este Armonie.

Voi banale,

Existenţa mea este atemporală,

Plutoane de execuţie:

Învăluit de celesta muzică

Trageţi!

Ce-mi este muză, ce-mi este înalt.

Eu vă voi ciurui

Trupul meu a …dispărut

Cu sentimente.

În fluidul muzicii divine.

Iată porţile durerii!

Raţiunea de a fi? Celelalte senzații?

Şi peste tot vâlvătăile focurilor mișcătoare.

Toate sunt țesute din vraja sunetelor.

Deși pătruns de Galben Esenţial,

Spre nebănuite dimensiuni

Toate îmi sunt reci,

Plutind…

Chiar dacă pașii ard. Pași, pași, pași,

OAZÅ ALBASTRÅ/Oază albastră

Eterni pași.

Născut sunt să rătăcesc 8

Născut sunt să rătăcesc

Visând neînţeles o oază.

În deșert.

TEATRUL STELA POPESCU

Anton Pannn sa născut în 1796, la Sliven și a decedat în 1854, la București. Acesta a fost poet, scriitor, folclorist, compozitor de muzică religioasă român. Printre fabulele sale se numără și "Ce zic oamenii de mine", fabulă pe care actrița Crina Matei a aleso pentru astăzi."Lumea o sâ se pornească Ca să te ponosluiască ! Asta, cum zice cuvîntul, Este de cînd e pămîntul, Cel slab, pre cel cu putință, Cel prost pre cel cu știință A-l defăima totdauna, Ca cîinii cum latră luna." Editare video Constantin Simon Crina Matei Official #împreună #stămacasă #teatrulstelapo pescu #cultura #act ori #teatru #responsabili #citit #lectur a #cărți #fabule #co pii #pentrucopii #ofabulăpezi #copilari e #umor #oameni # AntonPannDragi copii, dacă nu ați reușit să vă procurați cartea apărută la Editura Corint Junior Mituri și legende din Olimp, de Anna Milbourne și Louie Stowell, astăzi la "Șotron, actrița Irina Cărămizaru vă face o surpiză și va continua lectura. Să ascultam împreună ce sa mai întâmplat cu personajele noastre preferate Zeii din Olimp! #șotron #povești #lectură #corintjunior #piatră #copii #actori #teatru #haisăcitim #alăturideartiștiiindependenti #frumos #copilărie #Olimp #zei #legende #mituri

LAMPIO ȘI GRĂUNTELE DE LUMINĂ o poveste originală, adaptată și dramatizată pentru copii de Victoria Patrascu REGIA: Tony Adam SCENOGRAFIA: Cristian Marin COREGRAFIA: Ioana Macarie Lampio este un licurici care și-a pierdut lumina. Nu știe unde și când, dar este convins că trebuie să o găseasca. Altfel, ce ar mai fi un licurici pe Pământ fără lumină? Și uite așa apar miracolele, magia, prietenii, provocările, iar căutările micului nostru personaj nu se opresc până nu își descoperă adevărata menire în viață. Dragi copii de toate vârstele, veniți să îl vedeți pe micul Lampio într-o poveste terapeutică despre curaj, hotărâre, talent și descoperirea propriei valori. Este un spectacol care trebuie văzut cu sufletul, acolo unde trăim cu toții cele mai importante transformări. Alături de Lampio, îi veți întâlni și pe alți licurici, fiecare cu daruri și calități surprinzătoare, dar și pe monstrul deznădejdii și pe uimitoarea Hope, pasărea speranței. Esențiale sunt, însă, lecțiile de viață pe care fermecătorul nostru prieten Lampio trebuie să le învețe ca să ajungă în Cetatea Viselor, locul unde poate afla care îi este menirea. Lampio și grăuntele de lumină inspiră, înalță și schimbă. Copiii își vor găsi un nou supererou care reușește să-și atingă scopul prin cunoștere și perseverență. Lampio este în fiecare dintre noi și oglindește căutările noastre, ale tuturor. ”Poți străluci doar atunci când faci ceea ce îți place cu adevărat!” PUBLIC RECOMANDAT: +4 DURATĂ: 60 minute (fără pauză)Palatul Național al Copiilor, Sala Mică 9

DISTRIBUȚIA: Lampio - Alexandru Ivănoiu Stela - Stefania Dumitru Luciano - Tudor Cucu-Dumitrescu Zâna - Crina Matei / Irina Cărămizaru Noctilunga - Cosmin VasilePasărea Hope - Cristina Marin Neagu ( Gizelle Marin ) Spot - Andrei Dogaru Flash - Alexandru Marin Ray - Alexandru Obretin Țup - Alexandra Dogaru Zdup - Schieb Lisa Yup - Silvia Maurițiu FEMEIA, ETERNA POVESTE o poveste interbelică după un scenariu de Ema Stere Regia – Attila Vizauer Scenografia – Albani Albani Coregrafia - Ioana Macarie Aranjament muzical - Raul Kusak Anii interbelici ai Bucureștiului au fost, asemenea fratelui mai mare, Parisul, anii unei descătușari, o perioadă pansament după un război care a răvășit lumea. Între doua conflicte mondiale, umanitatea a simțit nevoia sa își arate frumusețea, ba chiar sa o pună în vitrina posterității. Artiștii s-au întrecut în capodopere, femeile în eleganță, bărbații în rafinament, iar parfumul bucuriei de a trăi s-a răspândit în toată Europa. De atunci și pana astăzi, România și Bucureștiul nu au mai fost niciodată sub o asemenea lumina. Așa s-au născut nostalgiile, așa au apărut legendele, de aceea pofta de a respira, fie și într-un spectacol, aerul Micului Paris nu se va sfârși niciodată. O bucatareasă și un chelner bârfesc pe terasa restaurantului "Leul și cârnatul". Intrebarea care nu își găsește, deocamdată, un răspuns este cine a ucis-o pe Tita Cristescu, Miss România anului 1926. Suntem, așadar, în plină perioadă interbelică, prin urmare muzica de dragoste acompaniază o ancheta a la Agatha Christie într-un București plin de frumuseți, dar și de mistere. O poveste adevărată, o cutie cu bomboane cu aromă de migdale, un chelner mare amator de epigrame, un bucătar de la Paris și multă lume bună. Un București așa cum doar poveștile îl mai pot aminti, pe scena Teatrului Stela Popescu. O seară de desfătări muzicale și dueluri spirituale se transformă încet în seara plină de suspans al dezlegării unei intrigi polițiste, spre a sfârși într-o farsă ce lasă totuși o umbră de îndoială, ce poate provoca în sufletul și mintea spectatorului curiozitatea de a răsfoi, după spectacol, prin istoriile Bucureștiului, de a regăsi imaginile sale în nuanțe de sepia și oamenii săi cu poveștile lor pasionale. Distribuție: Raul Kusak / Alexandru Mihai Burca - pian Maria - Ana-Maria Ivan Balerini: Pavel - Cristi Neacsu Alexandra Dogaru Monsieur Jacques - Sandu Sorin Andrei Dogaru Domnișoara Dorothea - Crina Matei / Irina Cosmin Vasile Cărămizaru Silvia Maurițiu Maestrul Dorel - Daniel Filipescu Cristina Marin Neagu(Gizelle Marin) Gicuțu - Viorel Paunescu Ioana Petric Instrumentiști: Nerecomandat copiilor sub 16 ani Gabi Stănescu - vioară Locația : Palatul Național al Copiilor, Sala Mică Ionuț Preda - acordeon

Burcea Emanuela—Povestea mea—Fragment—continuare-Așteptam cu nerăbdare venirea zilei următoare, parcă înciudată, că orele treceau atât de încet. Pentru a ajuta timpul să treacă mai ușor, am început să trebăluiesc puțin prin casă Cu toate acestea orele treceau foarte greu. Oricum nu mă puteam concentra la ceea ce făceam. Mintea mea era parcă blocată undeva într-un trecut apropiat și dulce. Rememoram din nou, și din nou parcă cu teamă să nu uit ceva din toată acea seară, strânsă magic într-o oră de vis. Învățam să iubesc, să trăiesc sentimentul la întreaga sa intensitate. Mirel parcă ghicise acest lucru, și era acum profesorul meu, îngrijindu-se ca fiecare lecție, ce o predă elevei sale să fie bine reținută, din clasă, din timpul orelor de curs. Iar eu că o elevă silitoare, doream numai note bune. Eram fericiți. Lumea din jurul nostru încetase să mai existe. Sărutările, atingerile, orele de amor intens, nebunesc, erau cele mai dorite, cele mai așteptate. Le trăiam la intensitate maximă, depozitându-le în sufletele noastre, ca balsam pentru zilele în care nu ne puteam vedea. Dar ne sunam, dorind să ne readucem aminte totul. - Îți aduci aminte tati? - Da mami, nu pot uita, dar tu mai știi? - Da normal, cum aș putea uita? Iar filmul iubirii noastre, se derulă din nou, a câta oară, pe ecranele sufletelor noastre.Am început apoi să ne planificăm întâlniri mai lungi, unde să ne putem desfășura, nebunia iubirii noastre. Și acele întâlniri deveneau delicios de divine.Camere de hotel, paturi care plângeau, dușuri care rămâneau secate de apă.Așa au trecut luni de zile fierbinți. A venit apoi, o zi ce o planificasem amândoi. Împlineam un an de iubire. Trebuia să sărbătorim. Mirel rezervase o cameră la un motel undeva în afara orașului. Când am ajuns în cameră deja fierbeam amândoi.Dar eu... aveam un secret amar. Dar nu vroiam să îl dezamăgesc. Vroiam ca el măcar să fie fericit. A simțit că ceva nu era în regulă cu mine. - Ce s-a întâmplat mami? Ai ceva pe suflet, și nu vrei să spui. - Nu tati, nu am nimic. Totul este ok. Stai liniștit. Nu îi puteam spune. Era necazul meu, crucea mea, el nu trebuia să știe nimic. Dar acea problemă a mea se acutizase la maxim.M-a privit parcă cu o neîncredere amestecată din belșug cu grijă pentru ceea ce nu doream să îi spun.După puțin timp am început să plâng, și să îl resping. - Gata mami, de ajuns, spune-mi acum ce ai? - Tati, eu... iartă-mă, și plânsul m-a înecat din nou.Mă luat în brațele sale ocrotitoare, strângându-mă ușor la piept. -Gata, gata, ușor, spui când te vei liniști. Mă doare tatii, iartă-mă dar nu mai pot suporta durerea. Am vrut doar să fii tu fericit azi. Nu am vrut să țin cont de durerea sau de boala mea. - Mami, eu sunt fericit, numai dacă te văd pe tine fericită și mulțumită. - Durerea ta mă doare și pe mine.

-Nu sunt curvar. Te iubesc foarte mult mami. Te iubesc mult. Am încercat amândoi să facem în așa fel încât acea zi să se deruleze așa cum ne-o planificasem. În zadar. Totul era năruit. Și asta o simțeam amândoi ca pe o durere cruntă. Ne-am hotărât în cele din urmă să mergem la un restaurant, să mâncăm ceva. Ne-am hotărât cu greu și asupra meniului. După ce am servit masa, el a fumat două țigări, una după alta….

DOINEL MIHAI MARC

Radu Dan Alexandru =LA CIREȘE=

Bunăoară, se făcu sezonul de cireșe.Noi,copii cum eram ne prinse pofta de ele.Și nimic credeam că nu ne stăruie să le luăm.Eram cu Georgel un băiat mai brunețel și mai înalt ca mine și cu Anton,un vlăjgan cam rotofei. Și ,plimbîndu-ne pe ulițele prăfuite.Și cu soarele dogoritor ce ne bătea în cap.Și ,văzurăm din depărtare un copac plin de cireșe mari.Și cum copii fiind,ne apucarăm să ne cățărăm în el.Dară, nici bine nu urcăm, că o bătrînă pe numele său Safta ne și ea cu ciomagul zicîndu-ne; - Iară ați venit la luam cireșe! -Că voi nu vă săturați cu una cu două,vreți să luați tot pomul? - Și eu ,nu o mai am nimica. Atunci,răspunzînd Georgel: -,Bre,lasă că nu ți luăm tot pomul. -Vom lua și noi atîta cît să ne facem pofta. Dără,ea nici nu încumeta să audă așa ceva,și ne spuse: -Dați-vă jos că dacă nu ...aduc scara și vă altoiesc eu, draci împelițați. Noi, văzînd acestea căutarăm să ne suim mai sus ca ea să nu ajungă.Și ,tot înfucam cît mai multe cireșe din copacul bine prins în pămînt. Aducînd scara Safta începe să se urce pe treptele sale și noi căutam să sărim mai bine pe crengile care ne puteau ține.Georgel care era mai svelt apucă de sări jos, și o tuli pe uliță făcîndu-se nevăzut.Mai rămăsesem eu și cu Anton,care ne cățărarăm, din ce în ce mai sus și tot înfucam. La un moment dat Anton, fără să vrea păși pe o creangă mai subțire și își lus avînt și spuse: - Fie ce o fii eu m-am săturat și sar.... Și, sări într-o capiță cu fîn luxîndu-și puțin piciorul, după care o tuli și el,pe uliță lăsînd în spate pe bătrînă și pe mine. În cele din urmă am rămas,singur, căutînd să scap de ciomegile bătrînei,care de jos, îșî arcuia bastonul prin aer,mai ,mai zicîndu-și în gînd: Hai că am prins pe unul din ei,și să vezi ce bătută îi dau eu..... -Nu vii,tu drace jos să vezi ce bătută îți voi da eu ție! -Mă lași să cobor jos, o rog eu sau fac și eu ca ceilalți......îi spun. Și, văzînd că nu mă înțeleg cu ea,sar și eu din copac.Și aterizînd prea aproape de ,mă înhață de guler. -Te-am prins hoț de cireșe........ și îmi altoiește cîteva pe spinare, şi tot priveam, căutînd să scap. -Sper să te înveți minte..... îmi spune ea! Atunci cu ochii în toate părțile ,mă agit de cîteva ori. Și prinsoarea ei, fiindu-i slabă,reuşesc să mă fofilez, și o tai pe uliță nemaiuitîndu-mă în urmă. Și, ajungînd,la capătul ei, dau de Anton și Georgel,care văzură scena, nu mai conteneau a rîde. -Ce făcuși,te-a prins ? .....mă întreabă Anton.Și răspunzîndu-le: -Da!...Abia am reușit să scap de ea. Ne continuarăm drumul liniștiți pe uliță ce ducea spre case. A doua zi, nici bine nu mă sculai,că bunica Florica,mă și lua la ceartă. -Drac împielițat ce eşti!.....să îmi spui mătăluță,unde ți-a umblat pingelele ieri? -Că de nu, pedeapsa ta,nu o va lua nimeni.... Și-i spunîndu-i tot, pînă la ultima vorbuliță, cum se petrecu...pedeapsa tot mi-am luat-o, de m-am învățat minte. . DREPTURILE REZERVATE AUTORULUI -----29.02.2020.------Volumul al 15 lea ''AMINTIRILE MELE ÎN SCHIȚE -----Radu Dan Alexndru''Alias''-MISTERUL POEZIEI-----

Ștefan Lucian Dumitru Cununie

Vrei să închinăm paharul Și s-o iei soție? Iară eu buimac Dar cu voce tare Țipai,,DA" pe loc Au câtă rumoare! Ajunse la tine Și îți puse ție Acea intrebare: Cutariță:vrei să-i fi soție? Când dăduși sa scoți Un ,,Da " hotărât Te treziși că nu poți Mai mult de un ,,da" din gât... Și ciocnirăm cupa Mă simțeam împărat De astăzi încolo Sunt al tău bărbat!!

Te iubeam nebuno Și o făceam mult De când ai spus:vi-no În al tău cuvânt. Și ne 'ntâlneam zilnic Când si cum puteam Fără tine îți zic: Simțeam că muream. Dară ai tăi părinți Nu prea ma voiau Nu eram ,,cuminți " Altceva doreau. Ne ascundeam bine Ne ascundeam de ei Dar a naibii ,,lume" Le spunea totul ca niste mișei! Obosit de acestea Si înflăcărat Îți dădui,,vestea " Vreau sa-ți fiu bărbat! Eu îți ceri mâna Au ce dandana! Tu să-mi fi stăpâna Și ai raspuns ,,da"! Deși roșiși toată Și erai uimită Te simțeai speriată Dar prea mult iubită! Și făcurăm planuri Pentru cununie Ne sunarăm neamuri Pentru sindrofie! A venit clipa Clipa mult visată Când ai spus adio Numelui de fată! Tremurai ca varga Ca o aiurită Băi:aduce-ți targa Că iubita-mi pică! Mă întrebă primarul Cutariță,Stefanuț ție

Sigur... În această lume rea Un lucru e sigur Orice-ai face pentru ea Vei rămâne singur Tu esti bun și crezi mereu În prostia ta, Că atunci când dai de greu Te vor asculta! Atunci ce e de facut Și cum e mai bine? Ce să faci să fi plăcut Pe această lume? Dacă tu îi faci pe plac Tu te pierzi pe tine Atunci oare ce sa fac? Mă întreb pe mine... Să fiu rău,să fiu hain? Să fiu mincinos,meschin? Asta cred c'ar ține Însă nu și pentru mine.. Tu:lume pestriță,rea: Un lucru-ți spun sigur Deși e o încercare grea Tot mai bine-i singur!!

Rodica Cernea care mă privesc din oglindă! -Ești eu? Fără mistificări, fără asunzișuri, dacă ești tu, ia aminte eu! Rămase fără iluzii, cuvintele, punctele, semnele de-ntrebare au adormit printre clipele-mi rebele, sărutând sângele nisip, care-mi mai curge-n clepsidră. De-aș mima, în loc să mă izbesc de zidul durerii, așa cum fac mai toți, ce vei face eu? Simțirea e atât de intensă, reală, chiar de-o să mă doară! Cu unghia scriu pe un ram de copac, cercul în care eu vreau să mă-mpac! Urlă ghiocul în afund de ocean, un alun alb a rămas fără glas, a rămas de pripas, spre disperarea focului care mă arde intens, mai ceva decât arde ghețarul Lambert! Dac-aș vrea, aș folosi moartea, ea este cheia care-mi deschide lacătul spre Dumnezeu! -Hei, eu? -Pot s-o fac? -Mi-a sosit ceasul? -Da Doamne, știu! - Morții nu cântă! Il privesc pe eu din oglindă și aștept! Mai aștept! Astept cheia, care-mi va deschide lacătul! Înșir rime pe-o cărare drept spre Carul Mare. Eu si eu din oglindă, formăm o stea dublă precum Alcor și Mizar, este adevăr? Sau doar o iluzie? Voi aștepta cheia, ca iluzia să devină realitate!?

sper Îmi întorc alene capul după un colț de cer rotund și stingher, răsucit în somnul clipei, ca un arătător sărutând imaginea ta iubire, ori după un obraz udat de somnul nopții din mine în pribegie plecat. Alerg în amiaza unui gând neascultător de inegal afară, câștigând prima rundă a trecerii cețurilor prin decembrie. Un vârcolac mușcă din luna care și-a frânt o aripă încercând să mă prindă. Icoană de fluturi peste câmpul de trifoi, udat de stele, cu veșmintele sfâșiate la regăsirea zăpezilor țintuite pe muchia destinului. Sper să-mi adăp genele-n nebunia lacrimilor, patimă adâncă în albastrul meu de gânduri. Mai sper, clipa-mi neliniștită și-adâncă peste ploaia de gânduri stăpână să mă plângă. Vreau să-ți sărut sufletul înrourat de aburul buzelor înfierbântate de iubire, fantasme călătorind în amurgul a două cuvinte, te iubesc peste albul norilor înmiresmâd țărmul viselor despre noi. În zbaterea fără rușine a clipei mă ascund, sperând ca ea noaptea, să nu-mi lumineze cântul strigoilor. Bat clopote pentru aceea care-ai vrea să fiu, un înger în clipa ta, stăpâna sufletului când zori-s aproape și-s atotstăpânitori peste memoria iluziilor tale moarte. Sper în regăsirea iubirii în zborul zorilor de zi, când ușor pleoapele-ți ating, să poți visa. Voi fi statuia cu sufletul fierbinte în diminețile tale, când bifurcația drumului ți-așteaptă răspunsul de întoarcere acasă. aștept cheia! Soarele s-a dezbrăcat de-ntuneric! Este ora periculoasă a lucidității! Privesc ochii,

Ioan Cojocariu CINE ESTI TU? Cine esti tu...de imi dai sfaturi. Ce stii tu de viata mea? Eu pastrez acolo sus pe rafturi, Povestea mea,povestea ta. Unde ai fost tu...cand mi-era bine? Si unde ai fost cand mi-era rau? Mereu am intrebat de tine Dar mi-a raspuns doar dumnezeu. De ce esti tu nepasatoare, De ce nu crezi in viitor? Cand eu,subt ca o biata floare Astazi traiesc,sau pot sa mor. Hai spune-mi tu...tot adevarul Cand m-ai iubit cu adevarat, Cand singur inghiteam amarul Nu ti-a fost mila, si-ai plecat. Cine esti tu...nu mai imi pasa Destule nopti am suferit, Ma uir in jur,ma uit prin casa Si stiu ca nu ti-am fost sortit. Mă intreb mereu cine sunt eu? Si cine m-a legat de tine. Acolo sus e dumnezeu Ce-mi spune...mergi pe drumul tău...străine. JAR...FOC...ȘI FURTUNĂ. Nu râdeți de mine, Târăsc pașii goi... În zori mai senine Focul ieșind din noi doi. Era...jar,foc și furtună, Dezastru total. Iubirea atât de nebună Sau poate...fatal! În brațele-ți strânse... Simțeam că iubesc. Sub focuri aprinse Vibram...că trăiesc. Un jar,foc sau furtună, Pe rând au trecut. O noapte nebună Si-apoi...totul e slut. Întorc amintiri.. Privesc în gol un perete,

Simple priviri... Și cât de amare regrete. LEGENDĂ Puținul timp ce mi-a rămas... voi face o legendă. O cruce duc...nu număr ceas,pământ nam în arendă. Las timpului,timp să se zbată, să rupă din tăcere, Să curgă liniștit pe mapă,pe hărți plin de durere. Să fiu legendă mi-ar plăcea...un mit ce nu se uită, Iacar...să zbor de s-ar putea,pe stâncă părăsită. Sentința e de mult semnată,albastrul cer să înroșit. Nu poezia -i vinovată... ci eu...că prea mult am greșit. Legende au fost din străvechi timpuri...voi...nu le ve-ți uita, Rămân nostalgice anotimpuri, ce le poți compara. Străbat ades imensitatea,cu gândul meu bătrân pribeag, El știe că înfruntă moartea,cu același braț cu același steag. Nu dau la nimeni socoteală, de ce la zări mă tot gândesc De ce sunt o legendă rară, de ce prin lume hoinăresc. Împart credință și dreptate...deși războinic crud am fost, Abia acum dau libertate,punând la punct tot pe de rost. Spuneam cândva că -mi trece timpul,mă amăgesc el...e prezent. De vină e doar anotimpul, ce an de an mă trage-n piept. Voi ve-ti găsi cumva răspunsul...și o legendă ve-ți urma Ve-ți fi egali cu universul, iar eu...pe toți vă voi chema.

Ionica Brandabur câteodată

Azi, mâzgălesc hârtia să nu rămână albă, Cu-nchipuiri și vise ascunsă prin sertare, Nu sunt o hologramă în văl de floare dalbă, Sunt om și simt durere, la Cer îmi cer iertare!

simt cum brațele îmi cresc până la pământ căutându-i moliciunea amestecată cu iarba grasă răsărită dupa bocetul mamei îmi ating picioarele numărându-mi degetele gata pregătite să facă radacini în locul liliacului sufocat

Născut-am fost din pântec, din stranie sămânță, Am supt laptele mamei, scăldată în iubire, Semnat-am pe o frunză c-o ultimă dorință, Pământului o carte, să las ca moștenire!

câteodată simt cum brațele îmi cresc până la cer culeg stele și le ascund în sân ziua le așez pe ramuri de dud ca viermii de matase să îmi țeasă un altfel de văl

Scrisoare pentru tine Ți-aş scrie zilnic câte-o poezie Cu seva din petalele de crin, Când vei citi, parfumul să te-mbie Să mă dorești și-n brațe să îți vin.

Să nu-mi furi visul O lume-a nemuririi îmi este cartea scrisă Cu dorul din baladă pe portativ de gânduri, Zăpada netopită țesută cu matisă, Măslinul, ramul păcii, înțelenit pe prunduri.

Penița-mi va fi spinul din câmpie Adus cu vântu-n toiul toamnei reci, Hârtia va fi frunza ruginie Culeasă dimineața pe poteci. Ți-aş scrie-n versuri pline de amor Povești ce nu au fost nicicând narate, Trăite doar în visele ce-mi mor Când zori-alungă nopțile deșarte.

Și amintirea mamei și dudul de la poartă Și prispa casei albe și cuibu' gol, de păsări Și-un plug ce ruginește și-o cană fără toartă, Și-o mare de cuvinte, zăcând în nepăsări!

Și ți-aş trimite tot ce-ți scriu, cu fluturi, Mesagerii timpului neprețuit Sau albul pămătufilor ce-și scutur Veșmântul ce mereu m-acoperit. Ți-aş scrie zilnic câte-o poezie De m-ai iubi cum sufletul meu știe!

Emil Dura

Raza Optimist privesc spre cer , La raza ce coboară , O plecăciune îi ofer , Speranță de-mi dă iară ,

Am mulțumit ..apoi atent , Am sărutat-o-ncetisor .

Aștept venirea ei mereu , Și spun o rugăciune , Mesajul către Dumnezeu , Să-l ducă... vreau a-i spune :

TREI SECUNDE Fă-te stană trei secunde să-ti sărut buzele moi , Și-apoi dă-ti restart la viață , dă-ti iar suflet omenesc , Caci nu am curaj femeie să-ti spun că între noi doi , Se-nfiripa o idilă ce-mi dă dreptul să iubesc ,

De ceva timp mă simt pierdut , Sunt o prezență inutilă , Ce am atins a dispărut , Eu însumi sunt în trup fosilă , N-ofer nimic nu simt nimic , Deși-mi doresc un pic de dor , Sunt om de paie și de mic , Am vrut să știu ce-i un fior ,

Încă trei secunde-apoi lungi cât clipa unei vieți , Fă-te zâmbet , fă-te rază , fă-te-al meu motiv să fiu , Fericit ..s-alung din mine permanentele tristeți , Să le schimb cu stări plăcute , să exclam..sunt iarăși viu !!!

Am vrut să dau și să primesc , Iubirea ce o văd în vis , De pe Pământ nu reușesc , TU ia-m-acum în Paradis , A coborât raza frumoasă , În mii de sori s-a răsfirat , A coborât din casă-n casă , Lumina sa a-mprastiat ,

Trei secunde ..numai trei .. și-ti promit femeie zână , Că-ti ridic templu din șoapte , aduc raiul pe Pământ , Mă-nchin ție ..tu femeie de -mi aduci pe chip lumină , Mă-nchin ție de -mi ești doamnă precum Duhului Cel Sfânt !

Iar mie mi-a redat puterea , De a simți , de a iubi , Apoi sui unde-i menirea , Și curioasă mă privi , Văzu un zâmbet permanent, Pe chipul meu încrezător ,

S-a așezat cu capul pe pieptul meu .. părul îi mirosea a iasomie și a iubire .. știți cum miroase iubirea ?..e un amestec de dorință și plăcere , de mângâiere și sărut , de dăruire și tăcere ...da ..tăcere ..căci în tăcere născocim șoapte care spuse ușor la ureche trimit in eul persoanei de lângă noi toate sentimentele de pe acest pământ... șoapta știe să culeagă cuvinte pline de amor .. știați ?...a ridicat apoi ochii spre mine .. Doamne ce ochi frumoși !..am văzut în ei toată splendoarea unei femei ..căci ei s-au deschis mult , mult de tot ...și am intrat în ei ... apoi am pășit ce cărarea ce mi-a ieșit în cale .. și destinul mă aștepta.. vino , hai vino căci tu ești omul ei ..ești dorul ei ..minunea ei...și ieșind ochii ei am rămas cu privirea pe chipul ei ... zâmbea... Dumnezeule ce zâmbet !..cât ești de frumoasă atunci când zâmbești !...ea m-a privit ...și mi-a spus : "..te-am visat iubite..erai in ochii mei .. pășeai pe o cărare ..și ...nimic ...te iubesc ..te iubesc ..te iubesc ... 18

Concurs—pentru copii Revista Vitrina cu poezii lansează în perioada 1 iunie- 1 august concursul de revistă pentru copii , pentru următoarele genuri literare: -poezie -povestiri Se oferă următoarele premii: -Premiul 1: editarea gratuită a materialului (pentru o broșură de maxim 20 de pagini) trimis la concurs intr- un tiraj de 30 exemplare pentru fiecare sectiune (gen literar); ----Premiul 2: publicarea pe prima pagină , două numere consecutiv în revista Vitrina cu poezii, și un abonamet de 6 luni la revistă. -Premiul 3: carte pentru copii, în valoare de 50 lei 5 mențiuni, fiecare în valoare de: 50 ron fiecare. Regulamentul concursului: Concursul este deschis tuturor celor care scriu literatură – genurile literare menționate; Materialele se vor trimite prin e-mail. Materialele să fie scrise în Word 2013. Redactarea trebuie să fie cu caractere Times New Roman, mărimea12, cu diacritice, corect scris ( fără greșeli ortografice), format A5, spațiu normal; Numărul de pagini nu trebuie să depășească 20; depășirea acestui nr de pagini atrage după sine neparticiparea la concurs. După anunțarea rezultatelor concursului, premianții vor fi contactați . Materialele se vor trimite până la data de 31 August 2020. Adresa de trimitere a materialelor de concurs este vitrinauoglinziziarul@gmail.com În functie de opțiunile persoanelor participante la concurs, ulterior se pot edita broșurile. Juriul va fi alcătuit din adminii grupului. Tipărirea cărților se va realiza în cel mai scurt timp, în format electronic. Orice fel de contact informatic cu organizatorii se va face prin poșta electronică sau prin telefon. Burcea Emanuela – Director Fondator Comănescu Jan-Editor, și jurist revista Vitrina cu poezii Camelia Boț-moderator , și sponsor revistă.

Moșneanu Mihaela Grafica sufletului În momentele lor se bucură lacrimile în prelingerea şpagatului reuşit pe obraz pe-o rază unde sufletul îşi extinde grafica de unde se poate distinge în ceaţă lumina printre culorile simţurilor ce-l ridică sau îl coboară fără precedent până când se spală de suferinţe dar când se opresc apar cicatricile. Şi-apar una plus una plus două plus trei şi se-nmulţesc întruna... pe înmulţirea lor se-aşează şirul lacrimilor care se usucă pe crusta cicatricilor apoi când vor să plece iar în şpagatul lor... nu mai pleacă rămân să-şi facă o grafică pe care n-o vede nimeni decât Dumnezeu şi însuşi sufletul.

şi-aşa sunt vorbe pline de tumult din iubire, să-ţi fie mare scut! Nu-ţi mai spun nimic, că nu are sens să mai întrebuinţez cuvinte ce fac gălăgie fără consens, că povestea lor, sigur dezminte. Nu-ţi mai spun nimic, vreau să te privesc indiferent de e soare sau nori, cu două lacrimi ce-ţi spun te iubesc! dintr-un ecou ce transmite în zori. Nu-ţi mai spun nimic, ploaia şi vântul zidesc gânduri şi dorul de tine, strigă fără să se-audă cuvântul meu pe golaşele serpentine. Nu-ţi mai spun nimic, zii tu mai bine ce-ţi vine din spatele privirii şi ce vei zice, să se îmbine cu taina din golul nemuririi. Nu-ţi mai spun nimic, imposibilă iubire din razele de soare, de unde viaţa e palpabilă pentru mine, pe orice cărare.

Plecarea poeţilor Ne pleacă poeţii în moarte nu mai pot sta se dau deoparte lăsându-ne bir versurile strâng în tăcere rândurile. Din începutul sfârşitului lacrima din vârful dorului se agaţă de-o amintire care veşnic va da de ştire Că odată au fost poeţii amici foarte buni cu profeţii cei care prezic viitorul de unde-apare cititorul Fericit să citească versul ce-şi continuă veşnic mersul prin sufletele oamenilor dând viaţă nouă trăirilor. Pleacă umili în veşnicie lăsând stropi de ucenicie altor autori al versului pentru fiorii sufletului. O stea îşi deschide porţile trâmbiţând din toate părţile cinstindu-le frumos sosirea iscălindu-le nemurirea.

Dor S-au întâlnit odată la o răscruce de cuvinte care se-mpotmoliseră într-un text oarecare scris de cineva ce nu ştia prea bine ce scrisese fiindcă îi rămăseseră trei litere ce-i dădeau textului o aură alambicată deoarece cuvântul format din ele năştea o durere frumoasă pe dinăuntru în timp ce se lovea de împrejurimile frumoase sau nu dar mute şi surde la sunetul ce se auzea din suflete. Au început două consoane şi-o vocală să cânte pe limba lor şi să joace în ritmul lor unic şi nedefinit în vorbe la-nceput ca un scâncet de copil apoi au început să vobească după care să strige-n gura mare de-auzeau sufletele din toate părţile numai dor şi dor şi iară dor. Fiecare suflet auzea şi tot auzea dor deşi sunetul cuvântului nu era auzit de nimeni.

Nu-ţi mai spun nimic... Nu-ţi mai spun nimic, am vorbit prea mult în gândul meu de când te-am cunoscut,

DUMITRU SANDU A FOST MAI GREU A fost mai greu să am răbdare, Cu teatrul care l-am jucat, Dacă vorbesc ar fi păcat, De cei ce au avut valoare. Am fost prezent la transformare, Credeam că uit, dar n-am uitat, Am fost de fapt cam iritat, De-aceasta vagă confirmare. Târziu când m-a lovit tristețea Și am mai pus la viață ani, Am cheltuit din pungă bani, Sa fac bairam cu batrânețea. Chiar de a fost frumos un pic, Atunci când m-a iubit natura, Și am vândut din ochi pictura, Eu nu am învățat nimic. A fost mai greu să am răbdare, Cu mine și cu Muza Zeu, Căci fiind expert în eul meu, Plecam mereu să fac plimbare. Acuma trândavesc și scriu, Mi-aduse viața din scrisori Și plin de doruri și fiori, Adun subiecte și transcriu, Că încă-s viu.

De ce viața este crudă, De ce lumea este surdă, Mi-am pus întrebări pe rând, N-am putut ca să-mi răspund. Pentru ce s-a născut omul, De ce nu ne-ajută Domnul, Pentru ce moartea ne ceartă Și azi soarta nu ne iartă. Panica o simți în casă, Frica stă cu toți la masă, Mai bine uităm prostia Și alungăm pandemia . Somnul mi-a cam dispărut, Mă gândesc ce-i de făcut, Cum să limitez urgia, Să aduc iar bucuria. Hai să ne iubim gândesc, Altă viață eu doresc, Nu vreau lacrimi, nici suspine, Vreau o viață cu mult bine.

PARCĂ NU ERA DESTUL Parcă nu era destul, Ne-ai trimis Doamne zăpadă, Cine s-o mai dea din drum, Când în casă stăm grămadă. Nici așa nu ne băgăm, Nu aveam la noi lopata, Dacă liberi noi eram, Nici atunci nu dăm zăpada. Poate-ai vrut să ne ajuți, Ca să ne mai ții în casă, Caci și tineri și adulți, Avem firea c-am angoasă. Ne-ai mai dat un pic de vânt, Ca sa spulbere microbul, Sfaturi Dai cu Graiul Sfânt, Chiar de-i par, nu-l vede Ochiul. Parca nu era destul, Vremea s-a stricat și ea, Avem viscol pe tot drumul, Ninge, viața este grea. Moartea sta la colț de stradă Și te-așteaptă doar să vii, Stai ascuns să nu te vadă, Doar așa tu vei trăi.

NE STRIGĂ CERUL Foșnesc azi norii, stelele bocesc, Iar luna în boltiri, pe supărări tronează, Căci pe pamânt necazuri năvălesc, Lovind, lumina vieții-o ruinează. Cu umeri stin?i în raze de furtuna, Un soare ne privește cum murim, Blestemul ne-a atins și se răzbună, Pe rând, pe rând, cu toții noi pierim. Căci am adus naturii foc din vetre Și i-am tăiat pădurile în față, S-a zăpăcit și vremea în turbare, De firea noastră aprig de trufașă. Ne atârnam o mie de medalii, Că pofta de putere în păcat, Să vadă toți naivii și hamali, Ce poate omul când este bogat. Pamântul ne susține și ne rabdă, Și ne pastrează veșnicia'n el, Nu s-a gândit vreo dată să ne piardă Și mii de ani ne-a prăfuit la fel. Foșnesc azi norii, stelele bocesc, Nu știu de ce și cum s-a întâmplat

Jenică Drăgan

Poem Perpetum mobile Din lemnul de fag este cadru cafeniu iar sârmele lucii alungite atent întinse vibrează când treci cu degete aprinse peste scornita şi recea lor nealcătuire erate ce îngână anotimpurile nesosite cam unde îşi mai poartă paşii peţitorii dornici să-mi logodească sufletele-mi moarte cu timpul vestit tâlhar de vise Ci deodată mare minune cum în senin

Poem cu mama Te-am rezărit şi azi totuşi mamă deşi tu te-ascundea-i de mine în vălul de ţărână strâns înfăşurată când te plimbai la braţ cu D-zeu chiar ca o vampă rujată şi buclată. Nici că-ţi pasă mamă că pruncu-ţi va muri cu buricul său netăiat ori neînţărcat cum nu-i datina la noi la sânu-ţ jinduind ca la o vie apă şi amară zâmbind aşteaptă leacul dacă printre grădini păliră trandafiri iar din ceruri o aprinsă stea amară mai cheamă iar magii la închinare. Te-am văzut iar astăzi mamă dragă deşi ascundea-i de mine chipu drag

cadrul de dor trunchi nemişcat în veac cuprins de mult de-o muţenie fără leac laolaltă sârme lucind lungi ce-s întinse se pleacă de îndată ba înainte şi înapoi ba înapoi şi ba mai înainte cum li-i voia ori le cântă-n praznice corul de cintezoi şi-apoi ni se rătăceşte plină de nădejde când înalta iarnă polară ce-l găzduieşte mireasma dumitale de mosc o umple-n graba crinilor albi cu vipia iubirii noastre neudate cu lacrima trecutului meu ceas

după acea lopată şi grea din pământ cum iar treceai braţ la braţ cu D-zeu ca o vampă rujată şi buclată tu, mamă, negândindu-te la mine iubita mea ca Anna Karerina la... Eşti atât de frumoasă dusă mama mea tu ai obrazul zi şi noapte spălat de mine cu lacrimile mele un destoinic învăţăcel deşi încă neîncartituit în oastea de îngeri chiar de treci numai braţ la braţ cu D-zeu încă nenăscutul meu frate geamăn mamă pe covorul acela ros din stelăria din ceruri!

Poem de aşteptare orfică De vei veni din acolo unde-s duse iubirile amara mea de altă dată se îmbujorează chipul tău lumesc în laguna nopţilor mele albe albastre inimi ascunse-s în lira de sub stern deschizând drumul cântării de apoi. De vei veni prin lumea unde visătorii îmbătrânesc nedrept afundaţi-n sare galere din abisuri neştiute la cer urcă amuşinând zăpezi din nopţile polare prelungi licăre de ofilite verbine aşchii din lumina ce îmbracă neuitatele căiri Dar cum nu vii unde n-ai plecat de fel stau în foişorul meu de sânge şi-aud

Poem vesperal Îserarea vine din codru ca un plâns de copil umbra ei oprindu-se sfioasă înaintea ferestrei, iar pe mâinile muncite uitate-n poală mânzu-şi aşează tremurând ca varga botul său umed şi peste deal nechează blând o fântână în adânc din rărunchii săi de piatră încropită din lăcrimat. Rupi suflete un dumicat din jimbla uscată din ieri ducând-o la gură ca pe sfintele moaşte lanurile de vise ofilite trece şi retează cu unghiile imperiala lor unduire din cenuşă cum seara-şi pune sfidătoare pecetea de oţel pe locul gol aflat alături de tine cum pe deasupra plutesc tăcute statui dalbe cu capetele la subţioară şi curând poetul adună peste trupu-i şui haina sa subţire astfel cum noaptea-şi închide fracul peste ultima frază a luminii în sine, peste mesteacăn. Mai apoi o pocladă fumurie cade pe visele salcâmilor ca o palmă şi n-a rămas nebăută cana cu lapte de cuc. Înserarea vine din codru ca un plâns de copil bătrân?

termitele anilor urcându-l cum tocitele trepte din turnul de sare stinse de oră ascund în pumn claviculele de evantai. Cum ştiu că nu ai să revii din ţara care te cuprinde-n departele său de aproape seara unde cerşeşti la trecători monezi de argint îngroapă-mă-n ţintirim la inimă înainte să surpe pelin peste mine Raiul din lumina lunară prin fanta unei perdele pată de lumină pură muzicalizând umbra iubirii duse la cules de ghiocei gata gata să îmi redea iluzia iubirii fără de moarte scrise în cartea bătrâneţii fără de noapte! Cum aş putea iubire pierdută după Stix să mai întorc odată capul să te pierd iar Euridice iubire apusă de morile de vânt ca lira-mi să fie mult mai bine înstrunată atât de mult acum ca şi o altă niciodată?

ELENA BOCA Lada cu amintiri

CĂSUȚA

De după pânze de păianjen,uitate-n ani, tăcut țesute Pitită-n colț,cu scânduri vechi și rupte, Stă lada mea cu amintiri de neuitat, trecute, Pierdute-n negură de vis și griji mărunte... Capacul prăfuit ce stă să-mi cadă-n poală E ros în timp de grija vremii duse-n lume... E plină lada mea cu cărți, caiete de la școală Ce în uitare le-am lăsat fără vreun rost anume! Aștept cuminte colbul să se potolească Să nu-mi mai facă ochii să mai plângă! Și scot încet,încet,cu grijă bătrânească, Frânturi din viața mea trecută și nătângă! Vreo două foi deja se farmă-n palmă Căci n-au trecut a timpului corvoadă! Vreo alte două-trei se prind de-a valma În mâna ce îmi tremură,neroadă! Colo,prin colțul prăfuit de vreme Ce-n el păianjeni și-au găsit sălașul Văd rătăcit caietul meu de teme Și-alăturea jurnalul,buclucașul!... De tot,în fundul lăzii fermecate Se odihnea răpusă o păpușă... Și doi pași mai la dreapta și în spate, Era pisica mea de pluș cea jucăușă! Cuvinte adormite-n ani pe file Își duc odihna fără zdruncinare! Nu cată izbăvire de păcate-n ani și zile Și nu se sinchisesc să poarte supărare! Creioane,ce-au pierdut în timp culoarea, Împrăștiate zac printre cotoare De cărți,ce-n viață mi-au deschis cărarea Spre alte lumi,de-a le afla valoarea! Și poze ce-au pierdut în timpuri nume... Și chipuri pe hârtie-ncremenite... Mă-ntorc în vremi,pierdute pentru lume, În timpul meu prezent ademenite! Încerc să las capacul peste ladă Căci vraja ei mă ține fermecată! O voce-mi spune-ncet,cu glas de sfadă, Să las în urmă tot ce-a fost odată! Să las ca timpul să își facă treaba, Că-i rostul lui în lume,prin menire, De-a trece peste toate,fără grabă, Și-n timp,la toate,vom afla găsire! Se cerne printre scânduri de perete Lumina care dă spre asfințit! Mă pierd rătăcitor printre regrete... Las timpului ce-i este lui menit!...

În umbra pomilor mijiți în floare Stă o căsuță mică văruită... Pitită-n umbra ei,scăldată-n soare, Se odihnește o băncuță obosită! Tocită-ani,în vremuri demult duse, O scândură alături lenevește Și-așteaptă rându-n foc să fie pusă La iarnă,când afară viscolește! Motanul,moș și el de-o vreme-ncoace, Alături tolănește printre iarbă Ar vrea,dar obosește,să se joace Și doar lăbuța mișcă peste barbă! Din pomi,alene,cad nori de culoare Pământul îl sărută în tăcere! Doar ei,în fiecare an,mai tare Întineresc,și-n ramuri prind putere! Grădina rodu-și crește peste vară În toamnă să ne umple iar cămara! În curte nu mai iese nimeni pe afară, Doar amintirile încet ne împresoară! La masa din ograda unde-odată Ne adunam în jur la ea cu toții Dansează-n preajma ei neîndurată Secunda,ce măsoară ceasul sorții! În ore,se adună-n ani și zile, Ce rândul nu-și mai țin la socoteală! Câte-au trecut și câte-or trece iară... Scriind a vieții carte fără file! Din umbra ușii ce-a rămas deschisă Căci lacăt n-are,cine să-i învârtă cheia? Doar colțul vetrei pline de cenușă Își mai ițește printre ani scânteia! Nu arde focul,cine să-l aprindă? Prin geamul plin de multe amintiri, Alene,se strecoară pană-n tindă Fiorul unui zâmbet de copil! Privește către mine din hotarul A unei lumi apuse,tot în mine, Zâmbesc spre el cu patima și-amarul... Și-o lacrima în colț de ochi îmi vine! Aș vrea să-i spun să nu mă părăsească Căci sufletul e aspru-n piept la mine! De viața mea de-atunci să-mi amintească... Când eram toti,și totul era bine! Dar raza piere colo-n fapt de seară Magia dintre lumi a dispărut! Un zâmbet parcă mai zăresc...și iară Devine tot tăcut,așa tăcut! Doar liniștea ce noaptea ține-n brațe Se-așterne pe căsuța văruită... Și două stele licăresc pe cer,în ceață, Veghind oglinda timpului încremenită!

Paraschivoiu Vali *Mi-ai oprit inima la tine... Și-o ții legată c-un fir de dor adus de vânt... Dar ți-ai lăsat dorul la mine, De tine să nu pot să fug.

*Eu am dormit prea mult Într-un zgomot asurzitor Al unei vieți care-a trecut, Pe lângă mine-așa ușor... Privirea nu i-am înțeles... Că ochii i-am avut închiși În noapte pașii m-au condus Spre poarta unui mare vis...

Mare greșeală ai făcut... Nu te-ai gândit că vântul mă iubește... Iar firul care l-ai găsit, Este iubirea care ne unește.

Și-acel tărâm m-a fermecat Plin de culoare și lumină... Nici o secundă nu m-am întrebat, De ce urmele pașilor suspină..!

Iar dorul tău, degeaba plânge... Vântul e supărat și te va căuta curând... El inima-napoi mi-o va aduce, Nu-i place să mă vadă plângând.

Totul era așa frumos... Acoperit de-o liniște profundă Dar brusc, drumul s-a închis Când inima-nceput să plângă...

Nu-ți lăsa dorul să caute iubire... Prin el, tu niciodată n-ai să reușești... Doar inima, când simte fericire... Va spune dorului...că iubești...!

Din somn adânc eu m-am trezit Iar cineva, încet mă cheamă... Am deschis ochii și-am privit, Cum viața, să trăiesc mă-ndeamnă!

* Amurgul, coboară peste viață-ncet Într-o paletă superbă de culoare... Privind-o, inima se-aprinde-n piept Iar vântul își pierde din putere...

Tăcut privește noaptea cum se lasă Acoperind ușor urma amurgului... L-aud cu ce durere-oftează... Și-aleargă șuierând în urma lui...

Năuc...s-a așezat pe-o grindă Învăluit în curcubeul de culori, În brațe-ar vrea ca să cuprindă Splendoarea vieții care-i dă fiori!

Un vânt nebun, îndrăgostit de-amurg Dezlănțuie din pieptu-i vijelia... Pentru durerea lui, stelele plâng... Că noaptea i-a luat toată bucuria...

Stă mut și nici-o adiere... În glasul vântului nu se aude, De teamă că amurgul va dispare Și focul din culoarea lui se pierde.

Reta Sarcan CÂNTĂ-MI VIOARĂ...

Cântă-mi vioară pe strunele-ți fine... Cântă vioară ce știi despre mine...

că eu, des, am dat de greu. Singură, îndurerată, demult fără-a mea consoartă... Râd cu foc la glume bune, de să nu-mi spuneți pe nume. Iubesc muzica... tangoul, de-s răcită-mi beau șodoul... Dimineața, pe răcoare, beau cafea cu scorțișoare... La prânz broccoli, iaurt, piept de pui făcut în scurt, fiert... mai bine pe grătar și cu ciupercuțe doar. Ce mai... este un festin ... păcat că n-am voie vin. E bună și apa plată sau... un pic de limonadă. Fac și puțină mișcare, știți... într-o mică plimbare... Și apoi, pe înserate , îmi las treburile toate, iau tableta pe genunchi, strâng cuvintele mănunchi. Și tastez mesaje-ntruna până când apune luna. Asta o fac cu plăcere, am uitat să spun de mere... Unul mâncat dimineața știți, ne prelungește viața. Asta e dieta mea, nu renunț deloc la ea!

Plânge-mi dorul din inima mea... Și brodează cerul cu bătaia sa... Poartă-mi iubirea printre galaxii... Cere răspuns la "Ce va fi?"... Du ofrandă sacrele cuvinte... DRAGOSTE, DORINȚĂ, IUBIRE, SIMȚĂMINTE ! Nu vreau alinare, vreau clocot în gând... Și-o UNICĂ DRAGOSTE, AICI, PE PĂMÂNT ! AUTOPORTRET Bună ziua, dragii mei! Ce parfum de flori, de tei! Mă prezint, acum, aici... mică... unu șaizeci, în privirea mea te îneci... ochi căprui, triști mai mereu,

parfumul din mireasma primāverii Vasile Elisabeta

sārutând pāmântul cu cuvântul .

Vasile Elisabeta

Cuvinte de dor nascute din roua dimineții , sā rāmân puf de pāpādie ,

*Aș

retrāi povestea

in iureșul vietii apoi in nemurire ,

Aș retrāi povestea de iubire ,

un strop de fericire , colț de rai .

Mi-ai dāruit clipe de neuitat ,iubite , Cât de mult te-am așteptat ,

*Iubirea dântîi

Depārtarea ne -a despārțit .

Azi mi -e dor de iubirea dântîi

Mi -ai dāruit frumoase primāveri ,

De iubirea neâmplinitā ,

Cu muguri din ram , de dor

Mā întreb cu nonșalanțā

Atinși de foșnetul frunzelor

- Ce s-ar fi întâmplat ,

Florilor le-am spus durerea .

Dacā ne cunoșteam mai bine ?

Vreau iubirea ta de dinainte ,

Un dor ce mā apasā

Urāsc singurātatea

Și iubirea pentru El , nu mā lasā .

Te-am iubit , m-ai uitat ,

Priveam pentru prima oarā

Dragostea noastrā se topește

Iubirea ca un dar ,o manā cereascā.

Ca ninsoarea , trece timpul

- A fost iubire sau doar amāgire ?

Când vine primāvara .

Pentru mine a rāmas iubirea cea dântîi . Am vrea ca ziua de atunci sā fie azi Ziua de azi , sā fie atunci .

*Puf de pāpādie

Visez la clipele frumoase din liceu ,

Lāsați-mā sā zbor

Ne țineam de mânā în parc

sā-mi ridic aripile pânā la cer

Zburam și alergam pe malul mārii

ca un fluture și sā mor

Recitam din Eminescu , Bacovia ,

Pentru o clipā de adevār .

Credeam in vise , în veșnicie ,

Sā simt mirosul ierbii ,

Romantici ,visātori .

SOFIA NEDELCU Școala vieții La școala vieții când am intrat, Nimeni nu mi-a cerut diploma de ,,bac’’, Căci intrările toate erau libere, Și nu trebuia să ai nicio deprindere. Colegi buni de anturaj dacă aveai, Foarte ușor, fiecare treaptă o promovai Și disciplinele de la clasă ușor ți le însușeai; Și în lumea celor mai școliți ai vieții iute te trezeai! La școala asta dacă ai pătruns, Nu trebuie să urmezi nici un curs, Căci anii te presează și te premiază fără concurs. De crezi că cele două clase din viață, le-ai trecut ca prin vis. Doar în clasa vârstei a-III-a, mai greu ești promovată! Deja vorbim aici de o clasă cam forțată, șifonată Și, nu ca odinioară, altfel clasată sau premiată, Ci, doar trecută pe o listă, cu cei de-o vârstă înaintată. Acum la clasa asta, trei din patru Clasamentul îl cam face un neuro-psihiatru, Iar coronița nu mai este dată de un pedagog, Ci de medicul stomatolog! Acum, pentru a depăși clasele și a te întrece, Nu mai e nevoie de nota zece, Ci doar de Qoenzima Q zece (Q10) Și de Ginkgo Biloba, Pentru a mai amâna anii, și-ai duce cu vorba. Materia de bază se află în farmacie Și nu mai există nicio soluție la dirigenție, Iar pentru toate astea, nu-ți trebuie decât o rețetă Gratuită de la medicul de familie. Și, urgent, promovezi în următoarea clasă pe vecie. Abia de aici încolo, urmează trierea ca la carte! După rezultatul rețetelor din viată urmate Și cu mare, cu mare dificultate O să fim, pe ici, pe colo, strecurate În cea de-a patra etapă Și cea de pe urmă clasă, înainte de groapă! Cu nicio distincție cotată, Ci doar în lumea celor drepți plasată! Deci, atenție sporită la sănătate și comportare Pentru a absolvi școala vieții fără notă scăzută la purtare.

Căci deviza la Școala vieții este: Privește în urmă cu mânie Și mergi înainte cu tărie! Dar, oricând, să fii pregătit, pentru ieșirea din pensie! Altă întrebare? Nu credeți că ar trebui, ca nici un medicament, să nu ne mai administrăm, Ca să uităm și câți ani avem? Ca, la reuniunile noastre de la ,,Seniorat’’, Să credem că suntem cei mai grozavi,, juniori la majorat’’? Dar tot rugăciunile prea sfinte Sunt cele mai bune medicamente Pentru hrana spirituală și pentru a merge înainte Până ce ajungem în ceruri la Cele Sfinte Spre a începe ,,Școala vieții veșnice’’. Căci: Grijile și lipsurile, ne bagă-n corigență, Finanțele și facturile în insolvență, Necazurile și bolile în repetență Și grămada anilor în impotență. Iar toate astea, la un loc adunate, Le plătim cu zilele în rate Și într-o bună zi vor fi grațiate și pe veci uitate! Așa că: Învățați sau nu învățați, De la ,,școala vieții’’, toți veți fi premiați! Sau: Munciți, sau nu munciți, La pensie tot o să ieșiți, Iar dacă o să munciți mult și bine, O să aveți pensii... nu prea bune!! Altă variantă: De munciți ori nu munciți, Vârsta înaintată tot o împliniți! Ce este de plătit, tot plătiți, Dar pentru toate astea, din timp să fiți pregătiți, Că pe ,,tante Aglaia’’, când o veni, să n-o primiți! Mă ucide ea, Bătrânețea mea!

Viciu de angajare În ziarul ,,Viața liberă’’ Am citit azi, anunțul scris, cu mare literă Precum că, un patron oarecare Urgent face o angajare, De barman cu experiență mare! Și mi-am zis: că eu, aș avea, cea mai mare căutare. Că mai priceput ca mine Nu există altul în Galați, și nici în lume,

Că nu am concurență, la mânuit pahare Cu vin, cu bere, și cu țuică tare, Că tot timpul, prin baruri mi-l petrec Și în arta enologiei, n-am cu cine să mă întrec! Așa că, sunt cel mai apt, să fac o încercare La testul de primire-predare A baxurilor de bere, cu țoiul mare. Dar cel mai bine mă pricep

La butoaiele de vin, cu cep. Dar, ca să fiu până la capăt cinstit, Trebuie să remarc, că eu am un mare apetit. Și sunt foarte îndemânatic de fapt Dar la băut, la consumat, Nu și la servit clienții, ca un barman avansat. Că eu, de dimineață până seara ,,beu’’

Că mă îmbăt, și ca să mă trezesc, iar ,,beu’’ Și tot așa, zi de zi, eu ,,beu’’ și ,,beu’’ Că doar ăsta-i giobul meu! Drept să vă spun, în această privință, Eu nu am deloc voință. Să-mi stopez viciul, cu tot ce-mi stă-n putință, Ca să nu mai stau, înecat în umilință. Să fiu și eu, un om util, mai bun, mai cu credință!

Miriam Dabău Dragii mei, mi-am pus mereu întrebarea dacă în această lume virtuală,există posibilitatea să descoperim frumuseţea caracterului,sensibilitatea și de multe ori realitatea celui din spatele unui ecran de sticlă...eu am făcut-o şi am descoperit oameni minunați ,oameni care m-au impresionat prin faptele lor. Aşa l-am cunoscut pe poetul Sprîncenatu Dan care în septembrie 2019,l-am avut invitat la Mediaş, în cadrul evenimentului cultural, ,,Lansare de carte" Cu permisiunea d-lui, mi-a răspuns la câteva întrebări: Cine este Dan Sprâncenatu ? Te întreb, pentru că ştiu că scrii poezii, versurile tale exprimă iubire, o iubire care este relevantă în ceea ce exprimi. R. Sunt un om simplu, iubitor de poezie născut în Sibiu. Am fost inginer , momentan pensionar. Scriu poezia trăirilor mele, poezii având ca mesaj cel mai nobil sentiment, iubirea, Volume apărute, proiecte de viitor? R. Nu am publicat până acum decat pe site-uri literare, facebook si unele reviste și mai multe antologii.Legat de proiecte literare nu mă pot pronunța, să treacă pandemia asta. Familist convins ? Ce studii ai terminat şi când ai început să scrii poezii? R. Am terminat institutul politehnic București, facultatea de mecanică fină. Poezie scriu din 2010 Cum vezi Cultura în România ? dar Diaspora? R. Cultura nu cred ca mai are viitor în România, mai degrabă noncultura. Se promovează din păcate nonvaloarea. Dispora din punctul meu de vedere e activă, cunosc mulți poeți care fac prin ce creează propaganda reușită a României. Ce hobby ai şi ce vrei să spui cititorilor virtuali? R. Iubesc muntele și drumețiile și sportul. Prefer fotbalul și basket-ul. Am uitat, familist convins Poţi aminti poeţi, scriitori pe care îi apreciezi? Ce poezie îţi place?ai un stil anume? R. Scriitori care-i apreciez sunt foarte mulți.Miriam Dabău, Maria Ciumberică, Violetta Petre, Lazăr Crina, Popa Ines, Shanti NIlaya, Botezatu MIhaela și alții. Da, Sprâncenatu Dan, Covit- 19, a schimbat cursul întregi lumi în toate domeniile,dar iubirea şi solidaritatea a refulat orice tendinţă de a distruge aceste sentimente de solitudine! 28

Mulţumesc frumos.

Elena Volcinschi M-AM REGĂSIT… „M-am regăsit, iubite ce dor mi-a fost de mine” Deși, când rătăcesc pe-alei sub stele aprinse, Încă-mi doresc nespus să am vești de la tine, Orgoliul doar ’mi-aminte că am pletele ninse…

Se mai strecoară-n mine-nestăpânit fior .SUBLIMUL HAR

Mă sfătuiesc cu harul ce mă îndeamnă, S-aștern noi slove-n liniștiri de rânduri, Îi simt căldura și brațele moi de mamă Și ființa-mi cuprinzând sublime gânduri.

Îmi tot ascund simțirea cu maxima prudență Și-n astă vreme ninsă ce abil mă împresoară, Pe-altarul dragostei aștern înțelept-decență Și uit de visări de jună cu vers de primăvară.

E așa de cald în versul care-l scriu, Copil mă simt, cuvinte înmuguresc, Fiorul dragostei frumos-descriu, Pe acest sublim de har dumnezeiesc

Alegere ta-n sine, e-o mare amăgire… Visezi că ești un june ca-n vremea tinereții, Uitând de vremea rea, din propria-ți trăire, Te amăgești și-acum când ești în iarna vieții…

Unde-mi desfăt preaminunat trăirea, Sub pulsul ei iubirea-i dumnezeie! Mai simt cu își pornește-n grabă firea, Printre imagini dalbe vălurind-maree.

„M-am regăsit iubite, de mine mi-a fost dor” Iar când mai rătăcesc pe-alei sub stele aprinse

„E-așa frumos să fii, miraj-jăruitor”!

Drept mulțumire aprind o galbă lumânare, Cu pioșenie mă-ndrept și-n rugăciune, Spre Cer senin-albastru ce-i binecuvântare! De acolo-mi vin în minte cuvintele minune. Ce nu se vrea oprit, deși am plete ninse.

SUNT FEMEIE!

De-n vise rătăcesc, mă iert și mă împac!

În minte-mi spun adesea; sunt femeie! Cât pot mai nasc iubiri dogoritoare... Focul aprind văpăi, țâșnesc scânteie Și ard pân' zorii aruncă săgețile de soare.

............................................................................ Mereu voi recunoaște: Sunt femeie; Cu amintiri frumoase în sipetul de dor, Ador parfumul fin de dalbe orhidee CHIAR ȘI AȘA…

Iar ziua când amiaza căldura o învinge Fior-viril renasc și asmut spre adorare... Instinctul buzelor carminu’de-și încinge Vindec orișice rană arsă de dor sub soare.

Mi-am prins de trup eșarfe înflorate Deși cu aripi de azur plutesc spre vest, Inelul zării ce-i aprins de departe Candoare-i dă tabloului celest.

În nopțile iubitului sub blândă lună Știu vorbe de alint, să-ndulcesc după plac. Și fără de-opriri țâșnesc lavă nebună,

Oftează estul trist, calea-și închide Și norii se întind acoperid lumina, De pe pământ fum gros descinde

Spre Cer în rugă să-și afle odihna. Oftează estul închizându-și clipa, Da-n ochii mei mai licăre speranța. Neantu’ încet și sigur își întinde aripa

Mi-am prins de trup eșarfe de mătasă Culori nepotrivite întomnării mele; Palid ori sur, catran mie nu-mi pasă, Să mă gândesc la vremuri și mai grele?

Dar chiar și așa...mi-e tare dragă viața.

David Reginald Trăistariu Despre aportul viselor în chestiunea religioasă, somn & letargia gândurilor (susceptibilitatea în fața ideilor religioase)

Paragraf 9 Prin inconştient nu trebuie să înțelegem ceea ce este făcut fără discernământ, ba din contră, concluzia trasă de inconştient are un înțeles cu mult mai pertinent, accesibil (în sensul că oferă un rezultat mai precis, chiar dacă etapele rezolvării sunt sărite - sau hai să le spunem ascunse de privirea examinatoare a conştientului -), semnificativ şi bogat în conotații sugestive, decât rezultatul obținut de pe urma analizei conştiente, bazată pe principiile logicii, în contradicție cu tendințele instinctuale ale arhetipurilor inconştiente. De aici avem uneori impresia că am avut un vis premonitoriu, ce ne-a avertizat înainte ca o "catastrofă" să se întâmple, pe când nu a fost nimic altceva decât anticiparea posibilă a unor anumită evenimente, produsă la nivel subconştient. Imaginați-vă visul precum un vast spaţiu de stocare al informației vitale, dar care într-un anumit sector, în timpul unui transfer suferă de maltratarea informaţiei transmise către receptor, necaptând la capăt decât intermitența acestei transmisii, ce se traduce prin fluxul gândirii inconştiente, filtrat de restul conținutului exprimabil, singurul care ne poate deduce produsul restant prin procedeul asociațiilor, mai amplu cunoscut sub noțiunea de acțiune de compensare; adică punerea în actualizare a informației incomplete prin corespondența între fişierele comune accesate, spațiului de unde s-a produs alocarea tuturor valorilor numerice, bazată în funcție de concordanţa şi sincronismul ecuației subiectiv-obiectiv. Aşa cum gândurile nu pot fi delimitate, măsurate sau izolate în conglomerații conceptuale, raza lor de întindere sau "baza lor fizică de exprimare fiind alocată centrului de control cerebral", după cum se referă David Eagleman, tot aşa nu putem stabili dacă noțiunea de conştient este calitativ superioară celei inconştiente, doar pentru faptul că o putem percepe, deci delimita. Pentru autorul menționat mai devreme, conştientul este asemănat unui comunicat de presă, în care ni se relatează decât rezultatul final al unor evenimente sau decizii, fără a fi direct înştiințați cu privire la amploarea decursului ce a condus la luarea şi îndeplinirea hotărârilor. Aşa şi mintea conştientă rezumă de-o manieră instinctivă o sumedenie de procese cerebrale complexe, la care n-a luat parte în mod direct, ea fiind decât intermediarul dintre observator (introspecție* sic) şi cel ce îndură examenul observaţiei (eul* sic), o solie mesageră ce ațâță ardoarea interesului imediat, asupra faptului consumat. Acest proces intelectual de fermentare nu este produsul spontan al activității cerebrale conştiente, căruia nu i se datorează meritele întemeietoare, chiar dacă aşa pare la prima vedere (superficială), deoarece conştientul îi arogă în mod "indirect" atributele sale asupra stilului de funcționare inconştient, nefiind ulterior capabil să mai diferențieze aportul individual în cadrul ecuației, dat fiind faptul evident că operația realizată o produce cu ajutorul inconştientului. După cum vedeți situaţia este cât se poate de ambiguă şi ne duce imediat cu gândul la reprezentarea simbolică Taijitu (Yin-Yang) în care contrariile trebuie să coexiste pe o balanță de egalitate, nu într-o stare absolută de puritate, ci nuanțate pentru a-şi menține echilibrul. Johann Friedrich Herbart vine cu inovația că o idee capătă conştiență doar în cadrul corespunzător unui anumit grad de similitudine, 30

asimilat unui grup speculativ. Dacă aceastei idei nu i se poate asocia un complex informațional uniform, atunci ea se pierde în domeniul subconştientului.

Obişnuința îl face pe om să nesocotească instinctul (comportament nedobândit în urma experienței curente, deci o trăsătură de personalitate proprie speciei, condiționată de factorii biologici aferenți) ca pe un lucru antinomic sistemului rațional de asimilare intelectuală sau practică. Îl cităm pe psihologul William James care consideră că defapt tocmai prezența instinctelor în număr ridicat în alcătuirea personalității ne diferențiază de restul animalelor, dându-ne posibilități nelimitate de adaptare în orice mediu, indiferent de condiție.

Voinescu Ionica Gabriela Cutume păcătoase Poat suntem uitați în univers din interes Când primăvara fuge de la noi, strigăte topesc Ceru-i negru ca de smoală, parcăi veșnic Plouă cu flori de gheață, vântul șueră nâpraznic Miroase a ceara, vai corbii se rotesc Iar uneori mai ninge cu praznicul ceresc Poate suntem uitați în univers din interes Ca un gunoi de praf de stele păcătoase Să crești, să înveți cum să iubești clipe spinoase Cărările și drumul batatatorit cu astre Dar cu noroi e calea, și urmele-s pictate cu șinele gheare Stele cad din zare, iar noi cerem îndurare Parcă suntem uitați în univers din interes Pentru păcate adunate în sacii selenari Copii nenăscuți, ne plâng la porți de labirinturi O lacrimă ce le cade, ne scrijelește în gânduri Ce vină au sărmanii, cer îndurarea Cu egoism din trupuri proprii, am tăiat pădurile seculare Parcă suntem uitați în univers din interes Ce bine ar fi să ne înțelegem rostul Ne amăgim în gânduri, parfumul florilor de mai, e dorul Vezi cum miroase fumul, duhneste a oase arse Acum mai trebuie să înaltăm imnuri la cer și gânduri păioase Pământul l-am îngenuncheat cu vise și cutume păcătoase. VIG, drept de autor, 25.04.2020.

Haiku șinele gheare cutume păcătoase clipă spinoasă șinele gheare duc doruri în abis în briză de vis șine de șerpi duc clipe în abis cu venin de vis VIG, drept de autor, 25.04.2020

Paiață Mi-am legat ochii Să nu-ți mai simt privirea Ce-mi mușcă cu sete iubirea De-mi tremură nurii Mi-am legat gândul Să nu-ți mai aud glasul Cum spune versuri Eu visez universuri Mi-am astupat urechile Să nu-ți mai aud chemarea De uitam toate răutățile 31

Așteptându-se vrerea Mi-am închis sufletul în colivie Să nu-mi mai fi vis mie În galaxii îndepărtate ne iubeam

Fluturii albaștri nășteam Mi-am jurat să te smulg din piept Ce dulce amăgitor sentiment Iubirea-i durere și viață Fără ea suntem o piață

Anica Bortis Sunt o floare de pe câmp

Și fii o clipă înduioșător Privește ,este povestea multor Cerșind prin dans,mila tuturor..

De te- asemeni cu o floare Pentru o zi fii cicoare Pe o margine de drum Prăfuită și de praf și de fum.

Este un simplu dans stradal Spontan ,fără a fi regizat Căci tânăra purtată de val

De te-asemeni cu o păpădie Ești o floare timpurie Ce își pune o pălărie Pe când vântul o adie.

De acel dans în ritm civilizat. Iar cei ce cu modestie o însoțesc Prin fluier și cobza îi șoptesc -Numai dansul tău va ridica Privirea abătută a multora..!

De te-asemeni cu un trifoi Alb sau roșu uneori Porți noroc când te găsesc Celor care te doresc.

Așa a fost demult, cândva O stradă cu cântec și dans O dansatoare și altcineva , Un moment plin de suspans..

De te-asemeni cu ciuboțica Cucul îți cântă pe nimica Știe atunci când o găsești Tot la el tu te gândești.

IUNIE... PLINĂ DE SĂRBĂTOARE Margaretă dacă ai fi Doamne, multe ai mai ști Cine oare te iubește Prin petale îți vorbește.

Iunie.. lună de vară Cu ploaie multă pe-afara, Și cu zile de sărbătoare Poți să ne faci o favoare !? Să alungi norii cu ploi De pe câmpul plin de flori , Fetele vor să se mărite Purtând din flori,coronite De Sanzaiene făcute Vrând dorințe împlinite.

Câte flori sunt pe pământ Bătute de ploi și vânt Ai fi ca ele încercată, Căci și floarea are o soartă. DANS STRADAL.. În ritm de dans O fată tânără se prinde, În stradă dansul s-a încins Așa talentul ,tânăra și-l vinde..

Luna Iunie cu ploi Și cu atâtea sărbători , Vine ziua cea de joi Cu Înălțarea Domnului, Pogorarea Duhului Sfânt O să fie pe Pământ,

Oprește-te ...tu simplu trecător 32

Peste zece zile o să coboare De Rusalii,mare sărbătoare, Spre sfârșit ,de Sanzaiene Cucul tace,ne părăsește.

Fii mai blândă ,mai călduroasă Fii cu noi mai generoasă Când sunt nopțile mai scurte Făne zilele plăcute... Împarți timpul în jumătate Vară, vară, încă ești departe...!

Iunie ..vara în tine debutează La vacanțe, lumea visează

Privind stropii reci în geam Și-alte frunze de pe ram E ca-n suflet să te am.

Mihail Rujoiu IUBEŞTE

Din volumul Ultimul apus neînțeles Iubeşte în viaţă ca un foc Şi nu te ascunde în regrete, Căci buzelor de nu le dai sărut În timp ele vor muri de sete.

Magică speranţă Miroase a flori de tei, Gustând cireşe coapte Când păsări diafane, Se-ntrec în ample şoapte.

Iubeşte chiar de e păcat Şi nu te uita veşnic înapoi, Căcă vei rămâne cu privitul Cuprins de dor în ochii goi.

Muguri vor naşte flori, Sub ploaia de petale Pe când uitate vise, Devin tot mai reale.

Iubeşte zi,iubeşte noapte Şi nu te rătăci în trecut, Căcă doar o viaţă ai şi scurtă Şi nu ai nimic de pierdut.

Adie-angelic vântul, Cum n-a mai fost demult Şi-acoul cel nostalgic, Cu dor am să-l ascult.

Iubeşte de când florile răsar Şi până dă zăpada pură, Căcă altfel vei rămâne crud În scoarţa care naşte zgură.

Prin puf de păpădie, Sar razele sprinţare Mătasea lin îşi coase, Rochiţa de serbare.

Iubeşte tandru pân la moarte Şi vei avea plăceri de vis, Când noaptea va stinge lumina Te vei retrage la un colţ din paradis.

În dans de turturele, Iubirea se-nfiripă La margine de cer, Se naşte inc-o clipă.

DIN CARTEA:LACRIMI ŞI FLORI În Suflet

Din magică speranţă, Prin florile de tei Vin păsări diafane, Şi-n urma lor scântei .

De cad frunze de pe ram Și bat stropii reci în geam E ca-n suflet să te am.

Din volumul Ecoul dintr-un vis .

Și în nopțile târzii Pe când stele-s purpurii Tu alaturea să-mi fii.

SUSPIN ŞI PLÂNG

Pe când luna iar straluce Și acoul cantu-și duce Dor de tine să m-apuce.

Aceste flori,aceste flori, Mireasma ochilor de ceară Şi totuşi nesecat eu simt Suspinul greu ce mă doboară.

Iar când visu-i nostalgie Curcubeul iar să-nvie Să te am pe veșnicie.

Adânc în inimă eu plâng, Bat clopote,bat clopote adânc, Suspinul rece să învie Plângând, tăcerea în amurg.

Când sărutul va-nflori Peste buze purpurii Pururea în gând să-mi fii.

Aceste flori ce mă înconjoară Cu braţele de fier topit, Suspin şi plâng ca prima oară În veşnicul meu infinit.

Să nu mai plâng atât de mult Când lacrimile faţa îmi petrece. Şi totuşi plâng de bucurie, Bat clopote,adânc iar bat, Suspin şi plâng viu într-o veselie Şi nu doresc să fiu uitat.

Doresc să fiu în locul tău. Dar mai întâi o umbră rece...

Lucia Moroianu STEAUA ROȘIE Steaua roșie e ca o garoafă înflorită Poartă pe cer singuratic un cal singuratic, Galopează încet, CALEA LACTEEi greșită Neagră e noaptea pe cerul tomnatic. Văd calul singuratic și-l chem la mine Vreau să fim doi, eu și tovarăș mi-e calul Nechează, sforăie scăpărând din copite, M-apropii de el, mi-e frică că-i malul. Deloc nu-mi pasă căluț fără ham Cos Steaua Roșie c-un fir de arnici, Eu și căluțul nu-mi vine a creade catâția ani am, Deloc nu-mi pasă de gânduri sortite și reci. Văd lumea trecută scăldată-n lumină Căluțul mai are un ochi de rubin, Bună seara zodi, aici mi-s străină Eu caut albastrul din lanul de in. Și vocea tăcută salcâmii-i întreaba, ,, De ce se răstește la mine o umbră urâtă?” Si Cerul tace – și salcâmii au treabă... Străveichile zodi țin poarta zăvorâtă.

VINO Vino, cât timp pașii mărunți mai deslușesc cărarea, Cât timp glasul tău căuș zvcnește-n trup, Vino cât timp mâinile mai pot picta floarea, Vino cât timp tulpina de floare n-o rup Vino să fim doi călători către țărmurile vechi, Călăuziți de Soare și glasul Profetului ce strigă-n pustiu, Vino pe timpul gândirii, prin obloane de ochi Catarg în largul mării și țărm sortit să-ți fiu. Vino să mergem către locul unde nimeni nu ne-așteaptă Și pasărea niciodată nu-i alungată din cuibul făcut Slăvind, mărind sculptorul ce o îndreaptă Reverse lumina în tină și în ierburi ce-n somn au tăcut. Nimicul te așteaptă, trufaș el visează Că țărmul iubirii, te strigă în glas, Tu vino cu mii de ani în urmă veghează Te-aștept, fără tine nu fac niciun pas. Toți regii adormi în liniștea țărmului 34

ars Clepsidre și-au pus magnet în familii regale Tu strânge iubirea și pune-o într-un

vas Cu torțe adâncite de vise și veșnic egale.

Jan Comănescu Frumusețea micilor orășele, unde toată lumea cunoaște pe toată lumea au un parfum aparte. În vizită Salisbury Anglia un orășel liniștit, așezat la câmpie, are un farmec aparte , nu este departe de Londra dar are tot ce este nevoie pentru cei de aici, târg marțea și sâmbăta în centrul orașului;catedrala ridicată începând cu anul;1220 și a fost sfințită din nou la terminarea ei cu o sută de ani mai târziu în jurul anului 1320, acolo unde este expusă Magna Carta, având multe vitralii superbe și o curte cu iarbă foarte frumos îngrijită unde oamenii pot sta pe iarba iar copii se pot juca coarda sau cu mingea sau o mie de jocuri cum numai mintea de copil poate inventa. În parcul catedralei se află o cafenea unde se poate bea o cafea sau tradiționalul ceai englezesc poate cele mai bune din Anglia după spusele localnicilor si a unor turiști. Simți cum te învăluie liniștea ca o pătura de culoare verde. Frumusețea aleilor frumos îngrijite si natura lăsată sa își urmeze cursul omul intervenind doar atât cât este nevoie îți bucura privirea si totodată te liniștește. La ceas de seară dacă treci pe lângă catedrală se aude liniștitor corul și parcă pacea interiară coboră în sufletul tău. În completare parcul central din Salisbury după cum am scris mai sus natura este lăsată să își urmeze cursul. Într-o altă parte a orașului un râu taie parcul parcă în două este plin de viață, poți hrăni rățuștele așa cum fac câțiva bătrânei cu nepoți lor care aleargă zglobii încolo și încoace încurcați printre picioarele celor în vârstă. Ca în orice orășel de provincie există și povești cu case bântuite așa cum este povestea unui pub The Haunch Of Venison situat în aproprierea;centrului acestui orășel atât de pitoresc. Se spune de către menagerul, care locuiește încă acolo la unul dintre etajele pubului cum că a trăit de câteva ori anumite stări inexplicabile și a văzut ca prin ceață un anumit personaj parcă venind din timpuri străvechi. Dar tecând peste aceste povești cu fantome rămâne un orășel Medieval vizitat zilnic de o mulțime de turiști veniți zilnic pentru a admira frumisețea și liniștea care în conjoară Salisbury. 35

CUPRINS: 1.Doina Șerban

17.Emil Dura

2.Matei Pilea

18.Moșneanu Mihaela

3.Camelia Boț

19.Dumitru Sandu

4.Timeea Ivan

20.Jenică Drăgan

5.Daniela Pârvu Dorin

21.Elena Boca

6.Ioan Draga

22.Paraschivoiu Vali

7.Maria Chivăran

23.Reta Sarcan

8.Zaheiu Ioan

24.Sofia Nedelcu

9.Teatrul Stela Popescu

25.Miriam Dabău

10.Emanuela Burcea

26.Elena Volcinschi

11.Doinel Mihai Marc

27.David reginald Trăistariu

12.Radu Dan Alexandru

28.Anca Bortiș

13.Ștefan Lucian Dumitru

29.Mihail Rujoiu

14.Rodica Cernea

30.Lucia Moroianu

15.Ioan Cojocariu

31.Voinescu Ionica Gabriela

16.Ionica Brandabur

32.Comănescu Jan

Din partea mea Emanuela Burcea, Director Fondator al revistei Vitrina cu poezii.

E.Burcea TIPOGRAFIA PANDA PRINT

[Sidebars are great for calling out important points from your text or adding additional info for quick reference, such as a schedule.

They are typically placed on the left, right, top or bottom of the page. But you can easily drag them to any position you prefer. When youâ&#x20AC;&#x2122;re ready to add your content, just click here and start typing.]