PUSH-PUSH

Page 21

că doar e secţie-n secţie cu mine. Emil se supără. - De ce nu mi-ai spus, domnule, mie? Trebuie să apelezi pe la alte persoane!? - Nu ţi-am mai spus că Fane e secţie-n secţie cu mine? Şi îl cunoaşte pe Turbatu, joacă pocher împreună. - Păi tocmai, că de la poker nu se ştie. Da’ care Fane? - Fane, Faţă Putredă de la UTS. Emil râse răutăcios. - Păi ce-ţi spuneam, apelăm pe la tot felul de indivizi! Fane ăsta n-a venit astăzi la servici. Că chiar aveam treabă cu el şi am întrebat şi pe Biţu, îl ştii pe Biţu, şi mi-a spus că n-a venit. Încă încerca să-l acopere, zicea că n-a întârziat niciodată după unsprezece şi c-au sunat şi acasă şi nu ştie mă-sa. David se întoarse cu faţa spre geamul cabinei, cu receptorul în mână. Fata care aştepta îi zâmbi, iar el nu putu să-i răspundă deşi era pentru a doua oară în ziua aceea când se întâlneau. În telefon se auzi atunci parcă un sunet straniu, de parca s-ar fi vorbit prin satelit. „Tensiunea“, gândi David sau poate că nu se gândi la ceva anume, ştiut fiind că David gândeşte încet. Ieşi din cabină şi rămase locului, prostit, o vreme. 11 Când eşti foarte tânăr şi trebuie să alegi între a fi depistat pentru cine ştie ce infracţiune, bănuială de infracţiune ori răzbunare juridică şi a dispare o vreme sau definitiv din viaţa de mai ieri pentru o viaţă liberă (nu de haiduc, în haiduci nu-şi mai pune de altfel nimeni nădejdea în vremea de azi), dacă n-ai vândut în viaţa ta bilete cu suprapreţ sau ţigări Kent cu o foaie şi un sfert în faţa hotelului Dunărea, când n-ai părinţii undeva la ţară într-o zonă necooperativizată de munte şi nici măcar rude în străinătate, nu ai ce face decât să procedezi ca Rascolnikov. Pentru acei dintre dumneavoastră care n-au citit se vede „Crimă şi pedeapsă“ (şi sunteţi, oho!, destui) individul citat hotărâse că e mai bine să se predea decât să trăiască la infinit cu teama că a fost deja descoperit şi că la următoarea carte poştală amenda va fi mai mare de 1000 de lei. Şi David s-ar fi dus desigur să se predea la Miliţie şi Miliţia l-ar fi îndrumat desigur la noul şi blestematul sediu al Institutului care fusese desigur demolat, ce să ne mai mirăm, doar fuseseră ele demolate monumente mai vechi, biserici şi cavouri romane care atestau dealtfel nu ştiu ce. Dacă în faţa sa nu ar fi apărut atunci ca o salvare Valentina, sunt sigur că David s-ar fi dus să se predea. Valentina părea însă o Circe disponibilă care să-l reţină poate, să-l ascundă chiar cu riscul de a-l preface în porc. David, care nu mai avea Penelopă, putea accepta orice la o adică. O fată ca ea nu putea primi tot felul de cărţi poştale şi nu putea fi urmărită decât în scopuri profund omeneşti. Când ea ieşi din cabina telefonică el o acostă familiar, cu tot tupeul de care nu se credea în stare.


Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.