Issuu on Google+

Motto: „Viaţa-i o coadă; când ajungi în faţă, s-a terminat...”

MOARTE BUNĂ! sau

DOMNU´ DE LA ZIAR

Dramă hazlie în două-trei acte

de Victor CILINCĂ

(Piesă montată în

august 2009, în spectacol-lectură la Clubul

Dramaturgilor, la Uniunea Scriitorilor din România, Bucureşti, în regia lui Attila Vizauer)

1


PERSONAJE:

- Dr. Cezar („Kali”) Calimanschi - şeful secţiei - Apostol, „domnu´ de la ziar” – directorul unui cotidian „tare” - „Ionescu ş-atât” - un om mai mult îmbătrânit decât bătrân - Sora („Fratele”) Magdalena – foarte tânără pentru hotărârea şi tupeul pe care le arată - „Poetul-macaragiu” - un om trecut prin multe, adaptabil la orice nivel - Babanov, vaporeanul „cu experienţă la femei şi la oameni” - Ciocănel - bolnav din altă secţie („la clasa a III-a”); poartă panica sa şi a altora spre etajele superioare - Frosa infirmiera/ „Femeia la pat”/ Femeia de serviciu (pot fi interpretate de aceeaşi actriţă sau chiar... actor) - Doi băieţi în salopetă

2


DECORUL: Două încăperi de spital – o rezervă cu două paturi şi un salon cu trei -, despărţite de un oficiu al asistentelor, toate deschise spre rampă şi cu intrarea prin uşi spre fundul scenei. De-a lungul acţiunii, salonul este treptat micşorat de oamenii îmbrăcaţi în salopete albastre murdare, în timp ce rezerva se măreşte; prin mutarea, cu vizibil efort, a oficiului dintre ele. Deasupra decorului, panouri pentru proiectarea viselor – în varianta scenică în care sunt trei acte. Rezerva, oficiul şi salonul nu au pereţi, numai uşi.

3


ACTUL 1

SCENA 1: Femeia de serviciu, Frosa infirmiera, Babanov Femeia de serviciu intră cu mopul în salon, îl târâie pe podea, iese, intră în rezervă, freacă cu sârg până scârţâie. Se aude un mârâit. O mână iesă de sub pătura unuia din cele două paturi şi îi aruncă femeii câteva bancnote mici şi ceva mărunţiş pe podea. Ea culege şi pleacă mulţumind. Uită şi căldarea, de care toţi se vor împiedica, mutând-o de colo-colo, până la final.

În rezervă intră Frosa, cu o cutie exagerat de voluminoasă pentru seringi sterilizate. O aşează pe noptieră, se trânteşte brutal pe pat, 4


cu spatele la public şi cu faţa spre locul de unde va răsări bolnavul. Babanov, somnoros, scoate capul de sub cearceaful alb ca un giulgiu şi priveşte operaţiunea. Aruncă mărunţiş pe jos, dar Frosa o face pe surda. Femeia scoate pe rând seringi din ce în ce mai mari, pe care le aruncă înapoi în cutie, nemulţumită. În sfârşit, găseşte o seringă uriaşă (nu în sens comic, totuşi).

FROSA INFIRMIERA: Haide-hai! Haide-hai! E timpu´ dă tratament! Acu ´ vine doamna asistentă! BABANOV: Deja? Bine. Pastile! FROSA INFIRMIERA: Canci! Injecţii! Vine doamna asistentă şi vi le face, da?! I-am pregătit totu´ aici, da? BABANOV: Domnu´ doctor a spus că dacă nu vreau, nu fac. Sunt ca şi sănătos: îmi fac numărul de zile de spital câte mai am şi mă car! Priceput, păpuşă? FROSA INFIRMIERA (se hlizeşte): Hă-hă, nu mi s-a mai spus „păpuşă” de pe la patruzeci de kile! (serioasă) Dom´ doctor Cezar a zis că dacă mata vrei să mierleşti, n-ai decât! Da´ nu în spital la noi! În spital la noi nu e moralitate, da?!

5


BABANOV: Ce vrei să spui cu „moralitate”? Poate voiai să zici „Normalitate”? Sau... „Mortalitate”? FROSA INFIRMIERA: Mai greşeşte omu´, că nu-s doctă, ca dom´ doctor. „Mortalitate”, „normalitate”, „naţionalitate” – mă rog, pricepi mata. Tot rahatu´ ăla-i – totu-i bine să ne fie de bine, adecă să nu mierlească vreunu´ de viu, da?! Dacă ştii că nu ţi-e bine, stai dom´le acasă, nu veni să-mi mori mie-n spital, să n-aibă loc dă tine ăi mai sănătoşi! BABANOV: Şi... ce să-ţi fac eu ca să nu-mi facă injecţii? FROSA INFIRMIERA: Dacă te gândeşti la prostii cu o femeie bătrână, te gândeşti singur! Tot ce-ai de făcut e să te-ntorci mata frumuşel cu curu´ la doamna asistentă, când o veni. (Se duce spre uşă, dar se răsuceşte spre el ca să-l arate acuzator cu degetul.) Că mata cam asta faci cu oamenii, te-ntorci cu curu´ la ei - că eşti ăla cu banu´ pă el, domnu´ vaporeanu´! (Fals amabilă) Doamna îţi face cel mult trei dureroase cu asta babană (arată spre seringa lăsată pe noptieră) şi gata. Nu-ţi mai face alta până nu-ţi revii... (Nu se lasă totuşi dusă.) BABANOV: Adică, dacă... te SPONSORIZEZ eu să NU mi le facă, mă refuzi? Iei banii de-aici să-ţi cumperi o ciocolată şi-i spui că... că mi leam făcut singur. FROSA INFIRMIERA: Cum DORIŢI...

6


BABANOV: Mata ştii cum s-o iei pe sora asta, pe... (râde uşor) pe FRATELE Magdalena. C-aşa-mi vine mie să-i spun la cât e de drăcoasă. Nu, e rea, da´ bunăăă! (îşi ia seama) Asta să nu mă spui, că nu-ţi mai dau nimic! (A mers prea departe!) Vrei o nucă de cocos? Stai liniştită, e supliment, banii tăi sunt oricum asiguraţi! (Omul îi întinde o bancnotă, scoasă din buzunarul pijamalei. Vedem, când se răsuceşte sub cearşaf, că poartă blugi.). FROSA INFIRMIERA:

N-aveţi voie cu blugi în spital! E contaminaţi!

(Babanov îi mai întinde o bancnotă şi ea le ia pe amândouă, graţioasă ca o doamnă din lumea bună care scoate o măslină din băutură. Lui îi vine o idee şi scoate încă două bancnote, pe care i le arată.) Ei, ce zici? Mă scapi de injecţii pe toată săptămâna? FROSA INFIRMIERA: Nţ! Ca să vezi, marinar şi să-i fie frică de injecţii! Huoooo! Da´ cu rechinii cum faci?! BABANPV: Ce, rechinii ne fac injecţii? Să ştii – ăsta-i un secret, dar poţi să-l spui numai la prieteni – am colegi navigatori care nici nu ştiu să înoate! Doi au chiar rău de mare, dar navighează aşa de opt ani! Banu´ ne trage să fim curajoşi, tanti Froso, nu sirenele. Şi depărtarea de neveste. Abia din departe ni le dorim din nou... Ei, ce zici, nu mă scapi

7


de torturi? Nu vreau să mă vadă, înţelegi, doamna asta asistentă, în neglijeu: sunt şi eu un marinar sfios... FROSA INFIRMIERA: Să te cred? Să nu te cred? Dacă promit că n-ai să mai faci niciodată injecţii la noi, decât cu anestezie înainte? BABANOV: Fac orice! Sau... aproape orice. FROSA INFIRMIERA: Aha, te-ai tirat! Crezi c-o să te punem să tai lemne? Nu, boierule: sora Magdalena zice că renunţă la injecţii pe toată perioada dacă nu faci panaramă şi te muţi acum cuminţel în altă rezervă.

Doi băieţi cu salopetă intră să ia unul dintre paturi. Se hlizesc între ei şi vorbesc tare. Ies.

BABANOV: Cine, io?! Ce mai vreţi, frate?! Cafea v-am dat la amândouă cât să faceţi duş maro – e drept, ţie mai puţin, dar îţi mai dau! –, doctorului i-am împins un-doi-trei whisky – şi nu orişice tărie, ci chiar marele „Jack Daniels”, care nu joacă decât în filme cu Al Pacino! Ei bine, nu mă mut! Fac greva foamei cu pauză de masă, mă leg cu cătuşe de pat şi fac pe mine, până mă lăsaţi dracului în pace! E rezerva mea, doar că încă nu plătesc chirie, dar am plătit mai mult decât chirie, da?!

8


Mi-aţi promis că mă mai ţineţi o săptămână, de control, că „n-aş avea nimic grav, da´ niciodată nu se ştie până la capăt”. S-au săturat muierile mele să mă tot vadă când vin aici în pijama, nu fără - măcar să stau până la termenul MEU. Că doar vă place să vă fuduliţi c-aveţi în spital şi un vaporean trecut prin sute de furtuni şi prin mii de gacici străineze! FROSA INFIRMIERA: Apoi, domnu´ Babanov, tot porcşor ai rămas, nu te supăra! Îmi vorbeşti mie de la obraz, aşa, femeie ca şi bătrână, de gacici străineze! De parcă nu v-aş şti perverseriile de prin porturi! Aşa vorbeşti cu o doamnă?! BABANOV: Hai, că nu-l ajung pe dom´ doctor! Ne vorbeşte el cu noi de parcă-i proprietar de lagăr privatizat, că, pardon de expresie, îşi bagă şişi scoate – nu mai zic exact, să nu mă ţii iar de porc. Da´ el de ce-are voie să-şi bage şi să-şi scoaţă vorba ceea de faţă cu fete, cu oameni bătrâni şi chiar bolnavi? Şi l-am mai văzut într-o zi chiar în secţie la femei - că mă dusesem cred pentru o reţetă -, se depăşea pe dumnealui: arăta explicit şi deştiu´! Eu cred că-i şi place să-şi dea drumul, se - pardon de expresie! - excită verbal. FROSA INFIRMIERA: Bre, spurcaţi mai sunteţi amândoi, da´ matale măcar nu cred să-mi fii şef!

9


BABANOV (scoate bani şi din portofelul de sub pernă şi-i vâră în buzunarul halatului ei): Da´ dom´doctor nu-ţi poate da „atenţii” – eu da! Ia-i şi caută-mă prin alte saloare, o zi-două, o săptămână, până mă externează! FROSA INFIRMIERA (scoate banii şi-i aruncă pe pat, încercând din ochi să numere ce a pierdut): Valea, ´mneata te muţi în altă rezervă, mai vesilă! Cu încă un bolnav. Vorba vine bolnav... Şi cu un poiet. BABANOV:

Spune-i „fratelui” Magdalena că dacă mă mută stricăm

prieteşugul! „Prieteşug fără vicleşug”, da?! FROSA INFIRMIERA (foarte serioasă, dar cu ochii la banii de pe pat): Nu-i aicia chestie de „atenţii”. Nici dânsa nu are ce face: e ordin de sus, de la dom´doctor Calimanschi. Şi pun pareu că şi dumnealui n-are ce face, că-i de mai sus... BABANOV: - C-o fi de la Dumnezeu? FROSA INFIRMIERA: - Poate mai de sus, de la Minister, de la partide, ce-mi ştiu io? BABANOV (curiozitatea a învins supărarea): Şi cine zici că vine în loc? FROSA INFIRMIERA: N-ai matale treabă... Un mahăr.

10


Unul din băieţii în salopetă aduce un ghiveci uriaş cu flori. Înjură printre dinţi la greutate. Împing puţin şi peretele rezervei, mutând astfel oficiul spre salon, care devine mai mic.

BABANOV: Ha? Vreun general cu picioru-n ghips se ascunde aici de delapidări? FROSA INFIRMIERA: Nu! E drept că-i un fel de ştab. Unu´ mare... Un domn de la ziar. Director... Director de cot... de coti... de contondent, cam aşa se zice. Adică de ziar contidian zilnic, frate! Un domn, da? BABANOV: Şi eu nu-s destul de domn sau ce? Nu pot măcar să-mpart rezerva cu el? FROSA INFIRMIERA: Puţină simţire! A zis dom´ doctor că aşa trebuie, să nu se amestece, Doamne fereşte, viruşii de ziarist cu, Doamnefereşte, viruşii de vaporean stricat prin prostituţii. Mergi doar alături, n-ai mobilă de cărat. Scapi de injecţii şi ai şi companie bună, ha? BABANOV: Uite că tot nu plec, nu plec, nu plec... (Se scoală şi începe să-şi strângă lucrurile) Şi cam cine, ce mare sculă pe bascul-o fi alături, mă rog? FROSA INFIRMIERA:

A, un domn în vârstă, serios. (În cealaltă

rezervă, de parcă ar fi auzit, dl Ionescu se ridică în capul oaselor,

11


apoi intră iar sub cearceaf, ca sub linţoliu). În tot cazu´, moşu´ nu înjură ca mata nici când îi greşeşte doamna vena! BABANOV (scapă): Aha, acum e doamnă, am spus eu! Dar nu-şi ţine verigheta pe deget! Deşi ieri, când l-au internat oe artist, mi s-a părut că avea ceva pe deget... FROSA INFIRMIERA: În spital nu e voie cu microbi, cu câini şi cu verighete de-afară. BABANAV: Şi ălălalt pacient de dincolo? Nici ăla nu-njură? FROSA INFIRMIERA: E un băiet tare de treabă, aşa, amărât, da´ mai vesel. De parcă i-a ars casa şi nu mai are grijă... E poiet, cică – ce serviciu o fi şi ăsta să te plătească adecă să scrii lucruri care oricum îţi vin? Paraziţi sociali, dom´le, ăştia, poeţii lu´ peşte! Ce, eu dacă scriu scrisori lu´ cumnată-miu, mă plăteşte? Nu mă plăteşte! Ce, eu fac poezie aici de iau salar?! BABANOV (urmând-o): Nuuu, nu, tanti Frosa, mata nu faci poezie cu bolnavii. Asta ar mai lipsi! FROSA INFIRMIERA: Ia vezi!

SCENA 2: Frosa, Babanov, Ionescu

12


Sora deschide uşa celei de-a doua rezerve. Babanov intră şi-şi aruncă lucrurile pe unul dintre cele două paturi libere.

FROSA INFIRMIERA: Nţ! Aici stă poetu´! BABANOV: Da´ în ălălalt pat trage! Doar n-am intrat în spital ca să mă îmbolnăvesc! Nu c-ar fi primul caz... IONESCU (se trezeşte): Să trăiţi, domnu´! BABANOV: Bună ziua nea... Eu n-am nicio vină: am fost mutat, temporar, aici. Până... se zugrăveşte în apartamentul meu nupţial. Duduia zice că ăsta-i patul nu-ştiu-cui, dar eu nu văd nimic pe el, n-a lăsat ăla semn. Patul e făcut, pe pătură nu-i măcar un ziar, o carteceva... IONESCU: Le lasă prin saloane. Îi place ca lumea să citească ce-i place şi lui. Şi citeşte, dom´le!... Îi tot aduc prietenii cărţi şi el le dă imediat. Cică scrie atâta că nu mai are timp să şi citească... BABANOV: Deci, nu e semn - mă aşez! De unde să ştiu eu că-i patul lui? FROSA INFIRMIERA: Am spus io chiar acu´! BABANOV: Mersi. Şi eu n-am auzit! De aia m-au şi internat, că nici nu auzeam bine.

13


IONESCU: Lasă, domnule, că poetul nu se supără. De felului lui egzact, e macaragiu, dar e mai mult învoit – şefii îl mai lasă să tot scrie, mai ales că publică la ziar şi e bine să ai pe cineva la ziar, de protecţie la o adică. Da´ el e de treabă. Dacă îl rogi, doarme şi pe jos, doarme şi în picioare, ai să vezi – îi stă bine salonului cu el. Ar merita să fie mai fericit...

Frosa ridică din umeri şi iese. Cât vorbesc cei doi, descuie oficiul asistentelor dintre cele două rezerve, ia un ibric, iese, încuie şi pleacă din scenă, târşâindu-şi picioarele. Babanov ezită, apoi se mută însă tot pe patul care i se cuvenea. Scoate dintr-o geantă un fular şi nişte vată, cu care îşi înfundă urechile.

BABANOV: Şi pe navă mai şuiera vântul noaptea: uite-aşa şuiera – şişi-şiuuuu, şi-şi-şiuuu! Da´ curent ca aici... IONESCU: Domnu´ doctor ne-a zis că la anul o să se pună termopane, să nu mai fie ger iarna-n salon. Da´ atunci o să ne cam sufocăm vara. Adevăru e că-i bine să te mai ţii până-i vremea bună, p-ormă să te

14


internezi... Cică-n doi, maxim trei ani, bagă şi aer condiţionat. Cică „Dacă dă Dumnezeu şi UE-ul...” BABANOV: Tataie, eu n-o să fiu curios să aştept ca să văd: se face săptămâna, gata, plec acasă! IONESCU: Cum de ştiţi cu atâta precizie? Şi eu am intrat cică pentru numa´ un control şi uite, acuma se face anu´! BABANOV: Ei, io-te că ştiu! Stau exact cât îmi trebuie că să-l dau în judecată pe ăla care m-a lovit cu maşina. Doar nu era să trec pe lângă coana Moarte, fără să-l pun să-mi plătească despăgubiri! Ce, el e de vină c-am scăpat? IONESCU: Înţeleg, v-a stricat rău maşina. BABANOV: Asta nu se pune – plăteşte asigurarea! Şi la cât stau eu în ţară, că sunt mai mult marinar... IONESCU: A, marinar? N-am crezut că mai există şi pe la noi. BABANOV: Nu-i vorba de maşină aici, nene! Ăla era să mă omoare, e pericol public: mă boţeşte cu Loganul pe trotuar şi tot el mă şi înjură. Păi, dacă e greşală, iertăm şi noi greşiţilor noştri, da´ când o caută cu lumânarea? Ai?! IONESCU: Aşa că v-aţi internat...

15


BABANOV: De control, să nu fie ceva ascuns, vreun vas rupt – ceva! Şi, dacă tot am intrat aici... mai căutăm vase rupte, mai căutăm... Nu e păcat să ies eu „înainte de termen”, dacă tot pot să-l potcovesc pe mişel? Să vină să mă roage, cu lacrimi în ochi, cu un whisky bun – nu de ăla contrafăcut, că eu n-am dat whisky contrafăcut p-aici, pe la doctori, că-i lume bună şi se pricepe! Şi apoi să negociem la bani... IONESCU: Păi, dacă n-aveţi mare lucru, să nu cumva să vă externeze chiar şi mâine... BABANOV: Păi, eu ce păzesc aici? De aia mă fac băiat simpatic. (grijuliu) Moşule, te văd om serios: n-o să mă torni ce ţi-am spus, că te găsesc şi te bag în spital! După ce ieşi... (îmbunat) O să ne înţelegem, că-s băiat bun. (tuşeşte încurcat) Ei, nu sunt eu chiar aşa rău cum mă mai dau. Fumezi? IONESCU: Nu, m-a ferit Dumnezeu. Dar vă mulţumesc pentru pomană! BABANOV: Nu-mi mulţumi: mă gândeam că mă serveşti tu cu una, până trimit să-mi cumpere... Hai, ce-o să mai plângă şi doctorul Kali când o să plec, că n-o să mai aibă cu cine sta la poante! Câte-am văzut eu „peafară���, nici Şeherezada n-are timp să păvestească! Şi-apoi, are şi el maşină, înţelege cum e să ţi-o boţească unu´ ş-apoi tot ăla să te şi înjure cu pumnii... (gânditor) Dar, mai ştii? Dacă mă mai lasă doar până

16


la o zi-două de termenul legal în care pot să-l bag pe ăla-n pârnaie şi-mi dă drumul? Aşa, de-al dracului! Că cu doctorii nu se ştie cum scapi nici când eşti sănătos lulea! Doamne-fereşte! IONESCU: Da´ cine-i dom´ doctor Kali? BABANOV: Doctoru´ Calimanschi, bre. Eu l-am poreclit „Kali”. Ştii, asta era zeiţa, sau zeul, nu mai ştiu, al morţii. Şi cum medicul e cel care dă „bunul de tipar” pentru morgă, cum ar zice domnu´ de la ziar... IONESCU: Aşa zice şi domnu´ poet... BABANOV: Apropo tataie, poetu´ ăsta cum naiba e? Are ochii spălăciţi de la cărţi şi duhneşte-a poezie cu sifon sau e din ăia cu cărare dreaptă şi cravată strâmbă, care se tot plâng de alea-alea? IONESCU: Ba e poet-poet domnu´ Matei. Parcă (puţin jenat) v-am zis: ca... civil e macaragiu de meserie, dar îl învoiesc ăia, că mereu tot ia premii şi trebuie să meargă le ia. Şi e băiat fin, de parc-ar avea facultate pe el. E mare, dom´ le... mi-a spus chiar el, da´ am uitat. E aşa, ca să mă-nţelegeţi... ca un fel de colonel printre poeţi, poate chiar general... Că l-au chemat anul trecut, nu ştiu, la Prefectură, la Direcţia Agricolă... ori la Primărie, ca să-i dea decoraţia... gradul... Na, că mi-am amintit! E poet euroregional, că-i transpus adică şi în judeţe de peste graniţă!

17


BABANOV: E-te-te! Nu m-au trecut direct chiar la salon clasa a treia, sunt acum cu lumea bună, cu muzele... IONESCU: El zice că aici, la etajul nouă, e „în al nouălea cer” din Scriptură. Cică: „Toată viaţa am vrut să ajung în al nouălea cer de bucurie şi acum, când am ajuns aşa bucuros, ce n-aş da să pot coborî jos la o ţigară!” BABANOV: A, e fumător? Măcar e normal din punctul ăsta de vedere, chiar dacă mai scrie el d-ălea... poezii...

SCENA 3: Babanov, Ionescu, Ciocănel

Apare, ţinându-se de burtă, parcă să nu se spargă, domnul Ciocănel. Se opreşte din când în când ca să gâfâie. Întredeschide uşa salonului mare şi bagă capul.

CIOCĂNEL: Bună ziua, domnu´ Ionescu. BABANOV: Bună ziua, domnu´… domnu… Matei. Dom´ poet, n-ai vrea să facem schimb de paturi? La fereastră e mai aer, o mai deschizi… Dacă nu-ţi vine să sari, e chiar mişto!

18


CIOCĂNEL: Ba-i pe dracu´! Dacă deschizi geamu´, vine miros de pipi! Aproape de-aici se fierb probele de urină – laboratoru-i chiar sub noi! BABANOV: De când domnii poeţi sunt sensibili la o biată urină fiartă? IONESCU: Nu, dânsu´ nu-I poetul, e, ha-ha, domnu´ Ciocănel, de la alt salon, de mai jos… CIOCĂNEL: “De la clasa a treia”! (Babanov tresare: aceeaşi expresie cu a lui!) - cum zice domnu´ Matei. El mai vine şi mai stă pe la noi peun colţ de pat şi vorbeşte cu noi de nu-l înţelege nimeni, dar pricepem ce vrea să spună. În spital e bine să te descarci, să spui ce ai pe suflet, chiar dacă nu te ascultă mai nimeni. Cine să te aculte, când fiecare are ceva de spus? IONESCU: Domnu´ Ciocănel e de jos. A fost şi operat de câteva ori şi vine regulat să ne ţină la curent… BABANOV: Aha, regulat. CIOCĂNEL: De fiecare dată vin! Cum văd că pot să mă scol după operaţie, vin încoace să raportez: tot nu m-au omorât! Şi de fiecare dată sunt mai uşor pe scări, că tot au găsit să-mi mai scoată câte ceva! Până m-oi ridica singur, ca balonu´… BABANOV: Noi aici sus suntem cei aproape sănătoşi. Ca la aeroport: ţiau ştampilat paşaportul, ţi-au controlat bagajele, e OK! Ai ca şi plecat,

19


cum s-ar zice, din ţară, dar încă nu ţi-au tras avionul şi mai stai aici, în ţara nimănui… Aici e un fel de secţie de pregătire: ca să nu ne vie rău în stradă de atâta bine, nu ne dau drumul direct. Eu mai am o săptămână în cap şi am scăpat eu de ei, s-au scăpat şi ei de mine! IONESCU: Cu mine-i mai grav: de când m-au adus de jos, unde-mi mai scoteau câte ceva, nu-mi mai găsesc nimic, da´ nici nu-mi dau complect drumu´ - nu sunt siguri. Tot încearcă ei, tot “investighează”. Mă pun să iau bariu de-mi stă maţul drept ca coada de mătură, îmi fac injecţie cu izocorpi, cică ăşltia te radiază ca la Cernobâl, ca să te vadă şi pe interior, m-au pus la multe raze… M-au şi tăiat, au băgat sonde… Iau pastille, fac injecţii (Babanov se strâmbă), îmi spun tot felul de nume de boale, da´ certificatul de deces, he-he, nu mi l-au scris încă. De, mai stau şi ei pe gânduri, că doar nu poate să moară omul din prea multă sănătate… CIOCĂNEL: Stai, domnu´ Ionescu, că ţi-o iau eu înainte la groapă! La mine au ştiut ce am, da´ au mai găsit şi altele neaşteptate pe dinăuntru. Că zice dom´ doctor Mocuţă al mieu… BABANOV, Ei, nu, chiar aşa-l cheamă? CIOCĂNEL (fără răspuns): Zice: “Azi o să te tăiem frumuşel pentru intestinu´ gros. Da´ parcă poţi să ştii peste ce-o să dăm noi acoloşa? E

20


ca la magazin: intri după ulei, cu bani potriviţi, şi ieşi c-o sticlă de coniac bun şi cu ouă, pe datorie… Şi fără de ulei!” Aşa că, înainte de ultima operaţie, am sunat-o pe babă să facă rost de un coniac bun – ce-o fi aia “bun” la vremea noastră? Şi să vină şi cu ulei, că naiba ştie ce-şi mai doreşte omul când are de toate? Şi s-a descurcat mititica, eu n-am văzut coniacu´ la etichetă, da´ cred c-a fost cu-adevărat bun, plus, normal, plicu´: că, om simţit, m-a operat şi mai jos, a găsit el ceva până la urmă… Un polip. BABANOV: Polipii sunt la nas! CIOCĂNEL: Aşa o fi la matale. La mine… de unde să ştiu, eram adormit! Da´ dom´ doctor a promis că o să mai deschiză când o avea timp şi chef. Până nu scoate el tot ce-i rău, nu se lasă săracu´! IONESCU (sceptic): Într-o bună zi tot o să termine de scos. Merge el motorul fără un şurub, făr´ de-o piuliţă, fără un cilindru chiar, dar nu poţi să-i scoţi carburatorul şi să mai facă fum! CIOCĂNEL: Ştiu şi eu? Nu-s mecanic de meserie. Eu vă spun, în tot cazu´, când mă mai programează. Poate vă mai prind… BABANOV: Nu ne mai prindeţi! Cel puţin pe mine, nu!

21


IONESCU: Eu vă mai aştept, dom´ Ciocănel, dacă nu se opune doctorul! (încet, lui Babanov) Ce-i rău să stricaţi măcar o vorbă bună? Şi poate ne mai ţine, cine poate şti dacă nu Ăl de Sus!

SCENA 4: Babanov, Ionescu, Poetul-macaragiu, doctorul Kali, asistenta Magdalena

Intră, în fugă, Poetul-macaragiu.

POETUL MACARAGIU: Şase! Începe vizita! Să nu părem mai bolnavi decât ieri, că iar se supără dom´ doctor şi dăm de dracu´! Am să-i spun o parodie, să-l îmbunez pentru toţi. Am scris-o pe WC... IONESCU: V-am zis eu că-i jos pălăria dom´ poet al nostru?! Nu te supăra: ce-i aia „parodie”? CIOCĂNEL: Eu o şterg jos – pe la noi a fost vizita mai grea şi m-au găsit bine. Oricum, mai bine ca ieri, mai rău ca mâine... POETUL MACARAGIU: Ei, Ciocănel ăsta este o parodie de om, pricepi, nene Ionescule?

22


Ciocănel iese, ferindu-se să nu-l lovească pe Kali, care vine urmat de asistentă.

KALI: A, marinarul nostru ne-a părăsit, a schimbat portul. Dar lasă, omule, că-ţi vine mai bine aici, că te plictiseai dincolo, singurel... BABANOV: Dom´ doctor, păi eu... KALI: Ştiu, nu-mi mulţumi! Facem totul pentru bolnavii noştri. Moşule, la mata nu-i, nu-i bine! Nu-i bine deloc: analizele au ieşit iar bune! Trebuie să fie ceva mai adânc. Normal, la vârsta dumitale, cu rezultatele astea trebuia să faci atletism! Şi uite în ce hal eşti! Dar îţi venim noi de hac! Uite, îţi mai scriu o reţetă.

Scrie.

IOENESCU: Offf... Ce să fac, dom´ doctor, eu mă strădui, da´ dacă afurisitele alea de analize ies mereu bine... POETUL MACARAGIU (în şoaptă): Le-ai dat şi mata o ciocolată-ceva fetelor? Că te scot şi gravid, dacă ai chef! Uite, eu le dau câte-o mică poezie de-a mea cu dedicaţie la cine-mi ia sânge, o ciocolată la cine-mi scrie reultatul şi să ştii că sunt foarte atente să nu le-ncurce.

23


IONESCU: I-ai dat şi...? POETUL MACARAGIU I-am dat şi domnişoarei Magdalena un poem întreg, special pentru ea. Azi îi mai dau unul special pentru ea. Cred că a impresionat-o puternic, dar se forţează să nu mi-o arate. Femeile „pocnesc” atunci când vor ele, niciodată când vrem noi... KALI: Ia te uită, poetul nostru! Tot vânos, tot vânos? POETUL MACARAGIU: Mi se zbate încă, dar nu tot aşa tare. Aş zice că e mai bine decât ieri... Cred că mi-a intrat un înger în venă şi vrea să iasă şi nu ştie pe unde... KALI (Asistentei): Asta-i bine – îl treci pe vitaminele alea care le-am adus eu. Vitaminele prind bine şi îngerului. Nu-l putem face pe poet să gândească mai calm, dar măcar să suporte viaţa... POETUL MACARAGIU: Am vrut să mă sinucid, dar nu mi-au dat concediu. Nu mă sinucid niciodată în timpul vieţii! KALI: Stai la coadă! Cu toţii am vrea să ne sinucidem lunea, numai să nu ne doară şi să nu pierdem meciul... POETUL MACARAGIU: Căci ce este viaţa? Viaţa asta-i o coadă: când ajungi în faţă, s-a terminat! SORA MAGDALENA: Ce s-a terminat?

24


POETUL MACARAGIU: Poate-o să mai avem ocazia... Las´ că vă spun eu...

Intră Frosa infirmiera şi-i şopteşte ceva doctorului. Poetul profită şi îi întinde sorei, cu gesturi pripite, o foaie împăturită.

POETUL: E a mea... pentru dumneavoastră... Dar este aşa, în general... E un dar, nu e vorba, cum ar fi, că eu şi dumneavoastră... Doamne fereşte! Adică nu că nu...

Sora, amuzată, bagă foaia în buzunar. Babanov îi priveşte sarcastic. Poetul se strecoară după soră prin spatele doctorului.

POETUL: Da´ vă rog să n-o citiţi! Luaţi-o doar ca simbol! SORA MAGDALENA: Bine, bine, n-am s-o citesc...

SCENA 5: Kali, Magdalena, Ionescu, Poetul-Macaragiu, Babanov, Frosa infirmiera

25


FROSA INFIRMIERA: Dom´ doctor, a venit DUMNEALUI. Rezerva e pregătită la patru ace. KALI: De seringă... Bine, ţine-l puţin viu că vin şi eu repede. FROSA INFIRMIERA (poetului): După scris parcă-i tot de-al mata. Lam găsit ieri la budă când am dat cu mopu´, da´ am uitat să-l aduc. Era un pic ud, dar cred că de la mopu´ meu...

Infirmiera iese.

BABANOV: Dom´ doctor, dar măcar televizorul – n-aş putea să-l aduc aici, să... nu-l deranjeze cumva pe domnu´ de la ziar? Că cine ştie ce mai scrie laziar de spital, dacă-i nervos de la emisiuni... KALI: Dacă scrie de nasol, îi tai mâna dreaptă de la genunchi! Asta numai dacă-i dreptaci. Şi o să-mi şi mulţumească că l-am scăpat de-o mână cu defect literar. (îl bate pe umăr) Ei, hai, glumeam. Ţi-o tai pe-a dumitale. Iar glumeam... Îi lăsăm televizorul şi... cum zice un coleg de-al meu, îi facem zilnic clismă cu rumeguş şi-i dăm o aspirină, să nu se plângă că nu-l tratăm. Iar aici... Lipsa televizorului încurajează relaţiile între oameni.

26


MAGDALENA: Să nu se gândească la prostii... Că dânsu´ doar la... KALI (zâmbeşte): Aici nimeni, da´ nimeni, n-are voie să gândească mai porcos decât şeful secţiei, clar?! BABANOV: O ştiţi p-aia cu doctoru´? KALI (se întoarce): Care? Dacă n-o ştiu, îţi fac cinste c-o anestezie! BABANOV: Cică vine-un moş la doctor. Moşul: „Dom´ doftor, ufff, nu mai pot!” „Păi, ce-ai, moşule?” „Apăi, dom´ doctor, nu pot să mă mai piş!” „Aha. Ia să vedem: şi ce vărstă zici că ai mata?” „Păi cât să am, optzeci şi opt am, atâta am...” „Păi, moşule, e clară: te-ai cam pişat destul!”

Kali iese, râzând, din rezervă.

SCENA 6: Kali, Magdalena, Frosa, Apostol

Intră directorul de ziar Apostol, condus de Infirmeră. Se întâlnesc pe holul din spate cu Kali şi sora Magdalena. Sora îi deschide uşa de la rezerva mică. Bolnavii din salon scot capetele pe uşă, să vadă şi ei. Din ambele culise se iţesc capete curioase (figuraţie). Cât timp se joacă în rezerva mică, în rezerva mare se discută aprins, însă fără vorbe pe care să le auzim! De asemenea, unul

27


dintre acori poate, ca în secvenţele de film, să tragă o perdea peste rezerva unde nu se joacă, lumina reflectorului mutându-se pe încăperea unde se desfăşoară acţiunea.

SORA MAGDALENA: Covorul roşu e la spălat… KALI: Intraţi, intraţi, domnule Apostol, asta nu e chiar o rezervă de trei stele, dar de la etajul nouă se văd mai bine steluţele adevărate. Sper că ziariştii au romantism, nu reomatism. Dacă nu, apelăm la un poet. Că avem aici şi-un poet viu, că aici e parcă arca-spital a lui Noe!

Frosa Infirmiera scoate plosca de sub pat şi întreabă, prin gesturi, pe asistentă: ce să facă? Magdalena îi face semn s-o şteargă: nu se uită că-i ditai omul, pe picioare?! Frosa iese, cu oala la spate.

APOSTOL: Dacă nu sunt gândaci, restul nu contează. Ţin la tăvăleală! Am stat anul trecut două sătămâni în Afganistan şi acolo nici măcar nu erai sigur că nu te anesteziază în somn ca să te împuşte elegant! Acum şase ani m-au şi arestat, chiar de la mine de la ziar: am stat trei zile în arest; curăţel, dar cu zăngănit şi fără room service. Anunţasem că public

28


o serie de... M-au ţinut atunci ei la cercetări şi pe urmă tot mi-au dat drumul. KALI: Şi v-aţi… cuminţit? APOSTOL: Nu – că n-a fost chiar aşa rău la arest… Tot într-o celulă la etaj stăteam… Dar cu decenţă, cu decenţă, deşi pe atunci nu eram un ziar regional, ca acum, abia începeam… Domnule doctor, cum se face?... Băieţii mei au scris că aici stau chiar şi câte trei bolnavi în pat. Mă temeam să nu-mi puneţi şi mie unul cu temperatură, ca să economisiţi căldura… KALI: Sigur, mai sunt şi secţii supraaglomerate, că iarna vin şi necăjiţii ca să scape de ce-i afară… Dar ne mai permitem încă mici rezerve, pentru

oameni

de

excepţie.

Noi

mai

putem

fi

înlocuiţi,

dar

dumneavoastră… APOSTOL: Să ştiţi că ţin la glumă. KALI: Ce s-ar face un hotel de lux dacă nu opreşte măcar o cameră nupţială pentru vizita neaşteptată a vreunui şeic al petrolului? Chiar avem acum un „dom´ ministru”, de fapt secretar de stat. Dar e destul de bun şi ăsta. L-am cârpit bine, dar îl mai ţinem măcar până ne aprobă dracului reparaţiile la aripa de nord. Glumeam, da? Adevărul e că ne

29


trebuie aripa aia! Vedeţi că la unele secţii stăm şi cu bolnavi pe hol, şi câte trei în pat... APOSTOL: - Cam penibil - şi eu stau singur-singurel într-o rezervă de... două? (medicul dă din cap că nu) De trei?! (doctorul dă afirmativ din cap) KALI: - Şi chiar aţi vrea să staţi cu mai multă lume? Am destule VIP-uri mediatice: un bulibaşă cu body-guard în parcare, am un popă pensionar care vinde aspiratoare ca să trăiască – evident, dacă mai scapă de la noi, îl am şi pe “dom´ ministru”... Aţi vrea să împărţiţi camera cu vreunul? APOSTOL: - Nu sunt ipocrit: sigur că prefer să am rezerva mea Nu, chiar nici n-aş vrea să rămân, dar dacă tot stau aici, aş prefera să plătesc ceva... nu ştiu, o compensaţie. Pentru confortul sporit. Dacă aţi fi clinică particulară, nicu nu s-ar pune problema... KALI: - Faceţi şi dumneavoastră cinste cu suc la câteva saloane. Poate chiar vă aleg ăştea ceva după aia, dacă o să candidaţi... Mie puteţi sămi oferiţi o cefea, că tot o să vă refuz: m-am lăsat. APOSTOL: - Păi, de când? Dimineaţă, la cabinet, v-am văzut...

30


KALI: - Mâine o să am o zi de când m-am lăsat. Ha-ha, e o replică dintrun film. De fapt, din cauza nevesti-mi beau cafea: zice să nu mă prindă că beau, că şi aşa sunt prea nervos. APOSTOL: Sora parcă zicea că sunteţi burlac... KALI (se încruntă – a vorbit despre el!): Ce poate şti o soră? Ce trebuie! E ca în bancul cu orgasmul. APOSTOL: Nu-l ştiu. Eu nu ştiu bancuri – n-am timp... KALI: Cică: „Când are o blondă orgasm?” APOSTOL: Ei? KALI: Răspunsul corect: „Cui îi pasă?!”

Apostol despachetează, meticulos, întorcându-se mereu, politicos, spre medic. Doctorul se loveşte de căldare şi îşi muşcă limba ca să nu înjure. Mută puţin căldarea, pe care sora, săritoare, o preia şi o lasă chiar în drum. Intră Frosa, se loveşte, o ia şi iese cu ea, bombănind.

KALI: Eu unul apreciez Arta, cu a mare. Şi anchetele gazetăreşti sunt o artă. Atunci când l-aţi demascat pe ministrul nostru, chiar mi-a crescut inima…

31


APOSTOL: Mă irită termenul, nu vă supăraţi. “Demascaţi” erau cei care nu conveneau înainte PCR-ului. Pe vremea aia se spunea: “Scrii ce vezi… da´ vezi ce scrii!” Acum, doar dăm amănunte opiniei publice. Poliţiştii, procurorii, iau, dacă vor!, datele din “coş”. Dacă nu, nu. De obicei, nu. Dar se întâmplă şi invers: tu semnalezi, ei găsesc un acar Păun şi-l dau afară, fără o anchetă ca lumea… Aţi văzut ce obedienţi au ajuns unii miniştri sau directori cu presa? Se lasă călcaţi în picioare, se milogesc, doar să rămână pe scaune… KALI: Atunci, când l-aţi înfundat pe ministru, am băut şampanie, mi-am zis: uite, dom´ le, că SE POATE şi la noi! MAGDALENA: Şi chiar nu v-a făcut nimic ministrul Panţuş? Spunea că e nevinovat, că ziarul dumneavoastră minte şi-o să vă bage el în puşcărie… KALI: Soră, nu enerva pacientul! APOSTOL : Noi nu scriem după ureche: aveam probe! Chiar mai multe decât am publicat, pentru că nu ştiam cât va mai ţine “războiul”. Mi-a cerut public, la televizor, un million de euro despăgubire. Apoi a venit personal şi şi-a cerut scuze între trei ochi: unul îi era închis şi-I plângea. Era în maşina secretarei, ticălosul, ca să nu-l vadă SPP-ul şi paparazzi…

32


MAGDALENA: Şi v-a fost milă? APOSTOL: Nu, mila nu-i pentru guzgani! Cine ştie câţi amărâţi vor muri “de moarte bună” din cauză că dom´ ministru a făcut la noi ce-a făcut! Oricum, crezi că dacă s-a supărat pe el premierul a şi ajuns săracu´ în fiare, că l-au aruncat pe paie mucede, după gratii? Aşi! Doar nu era să se ruşineze tot Guvernul pentru “o mică greşeală”! Domnul ministru a plătit o amendă administrativă de câteva sutare, iar în partid l-au urcat secretar general. Practic, i-am făcut un bine. Ai lui spun că-i o victimă a presei corupte de alţii. MAGDALENA: Dar aveţi măcar satisfacţie că aţi făcut dreptate. APOSTOL: Rahat – dreptate! Oamenii îşi pierd încrederea şi în presă, atunci când cazurile noastre nu rezolvă nimic pentru că doar nu noi facem arestările… Domnişoara (Magdalena scoate verigheta, care iese cam greu, şi o strecoară în buzunar) încă e romantică. APOSTOL: Chiar aş bea o cafea… KALI: Nu, n-aveţi voie! Da´ pentru că sunteţi de la ziar, una mică se mai permite… Sună telefonul mobil al ziaristului. El se abţine, dar la un moment dat cedează şi îl scoate din tocul de la brâu. Îl duce spre ureche, dar soneria a încetat. Apostol pune telefonul la loc.

33


APOSTOL: Cred că şi în Iad te lasă cu telefonul – nu de alta, da´ să nu te simţi cumva bine nici măcar acolo! KALI: Haideţi, rămâneţi să vă relaxaţi. Mâine VOM FACE nişte analize… APOSTOL: Aha, mă lăsaţi la fezandat, nu sunt încă gata pentru friptură… (se apropie de medic) Doctore, eu chiar am treabă! Nu aş sta nicio zi aici, dar chiar vreau să scap de bănuielile astea stupide, că aşi putea avea ceva la “ceas”. Eu cred că sunt sănătos tun, nesimţit de sănătos, şi poate că am să vă pot influenţa să mă externaţi imediat după ce-mi luaţi pulsul. KALI (simpatic, se retrage chipurile speriat că “I se dă”): Eu? Nu vă iau pulsul, nu vă iau nimic! La noi nu ţine cu şpagă! Am glumit. Apropo de şpagă: am primit nişte cafea excepţională, dar eu beau ness… Nu vreţi să luaţi pachetul? APOSTOL: Mersi, doctore, dar am venit cu ness-ul meu. Bine, azi stau, dar mâine plec! KALI (rece): Aici, DOMNULE ZIARIST, nu ţine de ce anume vrem noi. Dacă doriţi să plecaţi acasă, nu vă putem opri. Dar ar fi păcat, în loc să cârpiţi o micuţă fisură acum, să aveţi mai târziu o conductă de înlocuit. Moare ziarul fără dumneata?

34


APOSTOL: Păi, n-ar trebui… KALI: Vă promit că va dura cel mai puţin posibil. (râde) Caraghios: am pe unul care nu ştie ce să facă să-l mai las să stea o săptămână, iar dumneata…

Medicul iese, împingând-o patern pe Magdalena. Apostol continuă să despacheteze şi mută, nervos, multele obiecte dintr-un sertar în altul, scutură sertare (la rampă), strâmbă din nas. În salonul alăturat, poetul le spune ceva cu ochii daţi pe spate, teatral, iar ceilalţi râd. Marinarul a scos o sticluţă, dar nu găseşte muşteriu decât pe poet, care-i oferă un ziar. Din uşa rezervei, asistenta îl trage pe medic spre oficiu. O strigă pe Frosa, care vine şi descuie. Medicul se aşează în fotoliu şi asistenta îi face un ness, apoi toarnă în ceşti. El nu mai pare degajat. Din când în când, întorc amândoi capul spre rezerva ziaristului. Ea îi masează gâtul, la un semn discret al medicului.

SCENA 7: Apostol

35


Apostol stă pe pat, în capul oaselor. Apoi se scoală şi se plimbă nervos. Vine iar la pat şi se întinde pe spate. Apoi îşi pune mâinile pe piept, ca la mort. Îşi dă seama, şi le îndepărtează supărat: “Ce, deja am murit?!” Scoate telefonul mobil şi formează un număr.

APOSTOL: Bună, CHERIE. Cum de unde, din spital, nu m-aţi vrut voi arestat la pat? Sentinţa a fost îndeplinită! Da. Nu. Păi, aici nici nu voiau să mă primească, cică sunt prea sănătos ca să mă poată îngropa şi că-I molipsesc de sănătate molipsesc şi p-ăilalţi, mai şubrezi. Am făcut presiuni, am ameninţat şi-am dat şpagă ca să rămân aici măcar o zi, unde-I confort şi siguranţă. Da. Nu, ţi-am zis să nu-mi vii! Nu vreau să vă văd pe toţi defilând pe-aici, cu zâmbete de televiziune şi făcându-vă semne că “nu mai are mult, săracu´!”. Da. Nu. Sigur că sunt sănătos, dar nu vreau să mă vezi tu aşa, în pijamale. Păi, m-ai văzut şi fără, dar în spital pijamalele seamănă toate cu zeghea! (ascultă un timp) Daaa, nu. Sigur, nici de la ziar nu vreau să văd nicio mutră pe-aici! Le-am şi spus că le tai din leafă, dacă-i prind! Cum n-am ce să mai tai? Ce, noi, pe vremea lor, aveam lefuri mai mari? Nu ştii că desenam mobile pe hârtie de ambalaj şi-o prindeam în pioneze? Asta aşa-i, ăştia nu au nici apartament, au doar pioneze. Da. Nu. Vreau să mă odihnesc, să se

36


descurce şi singuri, că sunt băieţi mari! Nu se trăieşte din pomană, să pună osu´ la treabă! Nu sun, nu mă sună, am să citeasc ziarul abia când ies, pa. Bate cineva. Pa! (“Da” şi “Nu” sunt rostite pe diferite tonuri.)

Iese pe uşă. Se întoarce imediat cu câteva ziare în mână.

APOSTOL: Cine dracu-i lasă pe dracii ăştia mici să se plimbe prin spital ca să-mi vândă şi aici ziarul? Poate face dracului vreunul atac de cord citind! (tare, să fie auzit) Am văzut şi un câine maidanez gras pe culoar. Clar că-i arca lui Noe aici! (Se uită la titluri, apoi scoate telefonul şi formează un număr) Alo, Andrei? Cum ce fac, ce pot să fac? Fac pluta pe căcat, asta fac! Plutesc pe spate şi, dacă intru puţin în panică, mă şi duc la fund, iar mai iau o gură… Ce dracu´, mă, ies şi eu puţin şi-mi şi stricaţi treaba?! Cum puneţi măi, una sub alta, sfintele moaşte, ăstea aduse, cu reclama la bikini?! Sigur, sigur, tot eu sunt de vină! Am spus că merge atunci, dar aia era reclamă la pate, nu la chiloţi, şi nu erau sfintele moaşte, ci articolul cu măicuţa Pantelimona, care oricum e în râcă cu protopopul! Chiar trebuie să stau tot timpul lângă voi, mă?! De zece ani încerc să mă retrag, să trăiesc din dividente, dar nu pot: cum

37


îmi iau măcar jumătate de zi concediu (urlă şi bolnavii din cealaltă rezervă plus figuraţia care scoate capul din culise se agită) şi voi îmi distrugeţi ziarul! Nenorociţilor! Dracu´ vă ia! Nici dracul nu vă mai ia dacă vă dau eu afară, auzi? (se calmează brusc) Doctorul ăsta zice să nu mai ţip, că la mine ţip, la inima mea ţip de fapt. Aşa că nu te supăra, eu trebuie să mă supăr pe mine c-am ţipat la tine. Scuză-mă. Dar să nu mai faci. Hai, spune-mi cum a ieşit pagina întâi de mâine! Cum, l-ai scos pe Bălosu? Nu ţi-am spus de ieri? “Bălosu pe pagina întâi!” Are privirea aia de te sfâşie, săracu´, cu un ochi mare şi ochiul celălalt, uman… Dădea bine: un om “cu două capete” e mai bun decât un primar fără cap, care “a uitat” să cheltuie câteva milioane de euro! Sigur, oamenii s-au săturat de anchete, vor soicial, vor viaţă, palpitaţii, oameni ca ei, care mor de bucurie, care învie de moarte bună… (ascultă un timp, dând din cap) Aşa, aşa… Sigur că nu ne temem de primar, lasă articolul cu asfaltările în pagină, să afle şi cititorii ce şacal au ales! Şi doar i-am avertizat! Repet: bagă-l pe săracu´ Bălosu, ăla cu un ochi de bou, pe-antâia şi pe boul de primar într-a cincea, cu trimitere de la întâia. Şi ce? Hai, pa şi să nu mă mai suni, auzi?

38


Se întinde pe pat. Îşi caută poziţia. Telefonul sună. Îl bagă în sertarul noptierei. Îşi pune perna pe cap. Întinde mâna după telefonul din sertar, dar acesta tocmai a tăcut. Se întinde pe spate. Sună un telefon în haină. Scoate haina şi o aruncă jos. Se culcă. Intră Frosa în vârful picioarelor cu pijamale împăturite.

FROSA INFIRMIERA: Mă scuzaţi, v-au adus pijamalele de la ziar… APOSTOL: Mersi. Cât vă datorez? FROSA INFIRMIERA: Vai, se poate? Le-a adus un domn, din partea soţiei. APOSTOL: Să nu-I lăsaţi să intre: sunt în carantină.

ATCTUL 3 Scena 1 Pe panourile din dreptul fiecărui personaj sunt proiectate imagini filmate în sepia, pe muzica potrivită.

39


PE PANOUL LUI BABANOV: O femeie frumoasă, care seamănă cu sora Magdalena, se piaptănă încet. Se împodobeşte. Părul îi acoperă faţa. Muzică languroasă. Ea îşi apleacă spre noi capul, părul îi acoperă faţa. Îşi aruncă, pe un sunet strident, capul pe spate. Îi vedem faţa de bătrână nebună, cu doar câţiva dinţi. Babanov sare din somn, ecranul se luminează, ca un televizor fără program. Se duce la geam şi-şi aprinde o ţigară. PE PANOUL POETULUI: Secvenţe banale, fără sunet, cu el în spital – în salon sau la masă. Intră sora şi poetul încearcă să-şi scoată verigheta. Verigheta nu iese. Ia un cuţit de pe masa de spital, ca să taie degetul. Cuţitul se moaie. Sora are verighete la toate degetele. Muzică veselă, de nuntă. Poetul se întoarce pe partea cealaltă, ecranul lui se stinge. PE PANOUL LUI IONESCU: O tânără frumoasă dansează, pe muzică clasică. Are flori în braţe, dansează într-o grădină de flori. Râde. PE PANOUL LUI APOSTOL: Aparatul de filmat urcă trepte. Intră într-o încăpere cu multe birouri şi lămpi. Fiecare birou are câteva maşini de scris, unele suprapuse, în faţa şi împrejurul fiecărui ziarist. Cei de la birouri bat pe rând la toate maşinile din jurul lor.

40


Ţăcăniturile maşinilor, ca o orchestră, nu contenesc. Vedem nişte utilaje mari, cu roţi dinţate şi pistoane, lucrând în aburi şi fum, pe acelaşi fond sonor. Se aude o împuşcătură şi vedem un geam spart de un proiectil. În stradă, mii de demonstranţi. O voce: “Şefu´, au ieşit miniştrii în stradă. Intervenim cu jandarmii?”

Ziaristul se

trezeşte. Se foieşte, apoi se ridică în capul oaselor şi dă drumul la televizor.

ACTUL 1 SCENA 8: Femeia de serviciu, Apostol, Babanov, Poetul, Ionescu, Femeia la pat, Frosa

Intră femeia de serciciu în rezervă. Scârţâie. Nu primeşte nimic şi pleacă. Intră în salon.

41


POETUL MACARAGIU: Săru-mâna! Iar ne aduceţi fluviul în salon? Unii dintre noi nu ştiu să înoate (arată spre Babanov). BABANOV: Iar am avut coşmarul ăla: din spate se făcea că-i frumoasă ca o zână, până i-am văzut faţa aia... POETUL MACARAGIU: Ştiu cum e: nici eu n-am avut noroc as-noapte! Dar eu mereu n-am noroc, aşa că mă bucur şi eu preventiv, pentru când o să. Că bine-a zis cine-a zis, adică poetul celălalt, Cilincă: să trăim, domnule, până la moarte!

Babanov îi aruncă femeii mărunţiş. Poetul îi întinde o carte. Aplecată după mărunţiş, ea se uită (puţin) şi la cartea întinsă.

FEMEIA DE SERVICIU: Am o fată la şcoală, bogda prosti! (Iese) BABANOV: Azi e meci. Joacă România! POETUL MACARAGIU: Foarte frumos din partea ei. Aici oricum n-avem televizor. Dar poate ascultăm la vreun aparat de radio. BABANOV: La radio e ca şi cum ţi s-ar povesti ce simţi când faci sex! Merg să-l vrăjesc pe domnu´ de la ziar. IONESCU: Să nu-l deranjăm... Toată noaptea am auzit zgomote la el. So fi răsucit...

42


BABANOV: Ba s-a uitat singur singurel la televizor. Am recunoscut câteva generice... IONESCU: Să nu fie doamna asistentă acolo, că se supără dacă-l deranjăm pe boieru´ ista... BABANOV (iese): Nu-ţi fie teamă, tataie, Babanov are experienţă la femei şi la oameni!

Intră Femeia la pat: umblă foarte aplecat, probabil cu ochii închişi – nu-i vedem faţa. Pipăie marginile paturilor, se mai loveşte, apoi se duce la patul bătrânului şi aşează tacticos pacheţele umile cu mâncare şi cutii.

BABANOV: V-a venit potolul, nu vă deranjez, poftă bună! POETUL MACARAGIU: Săru-mâna, mamaie.

Femeia nu răspunde. Babanov iese cu paşi de pisică, cu o mutră mieroasă. Bate la uşa rezervei. Nu primeşte răspuns, dar intră.

Rezerva:

43


BABANOV: O zi excelentă vă doresc! Mi-am zis: hai să ne vizităm vevcinii de hotel! Babanov mă numesc. APOSTOL: Apostol... BABANOV: Ca... apostolul? APOSTOL: Da, ca apostolul, doar că puţin mai viu. Poftiţi, nu staţi în uşă (Babanov nu stătea în uşă, dar nu ştia pe ce să se aşeze). Poftiţi, pe pat. Eu stau în picioare. Mă mai dezmorţesc... BABANOV: Nu se poate, aduc eu un scăunel din debara. (din uşă) Şi o cafeluţă, ceva? APOSTOL:Ţigări am eu...

Apostol începe să dea telefoane şi în timpul „conversaţiei” care va urma cu Babanov va da mai mult din cap, formal, în timp ce se va încrunta sau va râde la telefon. Celălalt vine cu scăunelul, fierbătorul şi ibricul, sculându-se din când în când ca să mai şteargă televizorul de praf.

În salon:

IONESCU: Bogda prosti, doamnă, nu trebuia...

44


Femeia iese tăcută, năucă, din salon. Broboada neagră i-a acoperit faţa. Intră Frosa şi le pune pe rând termometrele.

FROSA: Da´ domnu´ Babanov e în oraş? POETUL MACARAGIU: Cine-i domnul Babanov? IONESCU: Colegul nostru. A ieşit, doamnă, până alăturea. POETUL MACARAGIU: Aha, el este marinarul nostru, nu ştiam că-l cheamă cum îl cheamă... (femeii) S-a dus să se lipească de-un televizor. Vine meciul peste noi cum a venit odată Potopul. Şi pe atunci, Noe şi-a luat măsuri din timp. Domnu´ Babanov a început-o de dimineaţa. Domnu´ Ionescu, cine-i doamna cu mâncarea? Soţia? IONESCU: Eu n-am soţie, nu mai am pe nimeni. De asta-s aici... (Poetul arată spre noptiera cu hrana adusă de Femeia la pat, din care Frosa gustă ceva) A, nu ştiu cine este... POETUL MACARAGIU: Parcă vă seamănă, am zis că vă e rudă-ceva... IONESCU: Aş, de unde! N-o cunosc. Am zis că mai aduce şi ea aşa, la toată lumea, de pomană... POETUL MACARAGIU: Mie nu mi-a adus până acum. Să-i fi dat şi ei o carte de poezii?

45


IONESCU:Ştiu şi eu? Unii citeşte... POETUL MACARAGIU: Deci e un mister cu Baba Cloanţa asta: pe mine nici nu mă citeşte, că i-am tot dat cărţile mele şi le-a lăsat pe pat, dar mata îţi aduce haleală! I-ai căzut cu tronc! FROSA INFIRMIERA (mestecând): Ba noi îi spunem „Femeia la pat”... Bine că nu-i marinarul p-aici, să-şi închipuie ceva cu sex... Nooo, femeia e puţin dusă, săraca! S-a obişnuit, de vreo cinşpe ani, să tot vină pe la noi. Întâi a avut aici internat băiatu´ - ezact în patu´ ista! A murit săracu´ şi s-a prăpădit apoi şi bărbatu-său, de inimă rea cred, deşi avea cică ş-o hernie-ceva... Tot aici l-au pus, în patu´ ista, şi pe el, până a dat în primire! Şi ea i-a adus mâncare, zi de zi, băiatului, apoi când ăluia nu i-a mai trebuit, bărbatului. Apoi, fratelui ei mai mare... POETUL MACARAGIU: Tot... aici, tanti Frosă? (arată patul) FROSA INFIRMIERA (îşi suge un deget gras): Îhî... Lu´ fra-su îi stătea mai bine la Chirurgie, că a venit ofensat de-un accident. Da´ când a văzut, săracu´, bisturiile, a făcut infract. Apoi a venit rându, lu´ tată-su ei, care a fost foarte rezistent. Cred că dacă nu termina toate zilele, mai era ş-acum acia. Da´ aşa a avut noroc dom´ Ionescu şi-a găsit patul liber! POETUL MACARAGIU: Halal noroc! Mai bine se lipsea...

46


FROSA INFIRMIERA: Şi-a mai avut şi vreo patru veri, din partea lui bărbată-său – s-au dus toţi! Şi o soră – da´ aia a mers jos în salon la femei, o fi scăpat, nu ştiu... IONESCU: Şi toţi... în patul ăsta, săracii? FROSA INFIRMIERA: Îhî... Într-o vreme, nici nu prea mai voiam să-i internăm, dacă aveau numele ăsteia. Dar ei, viclenii, veneau cu alt nume, că era veri, cumnaţi, ce ştiu eu? De unde să-i cunoşti? Abia aici, când începea să vină ea cu de-ale gurii, la pat, ne dădeam seama. IONESCU: Şi toţi... mureau? FROSA INFIRMIERA: Şi-toţi-crăpau! Dumnezeu să ne ierte! Că mulţi au mai fost! O vreme ne-am luptat săţinem patul gol, dar n-ai cum, că vine vreun control şi vede că-n alte saloane sunt câte trei în pat! Nu domnie şi boerie ca la etajul nouă! POETUL MACARAGIU: Iarna-i bine: unu´ cu temperatură ţine de cald la ăilalţi doi – c-am auzit că cam dă rateuri centrala... FROSA INFIRMIERA: Domnu´ Ionescu... nu cumva.... sunteţi totuşi rudă cu baba? IONESCU: Eu zic că nu... Dar mai ştii pe unde-o fi umblat tata la tinereţe?

47


FROSA INFIRMIERA: Eu cred că s-a obişnuit aşa mult cu patul ăsta, că nu mai contează cine şade în el. Şi obişnuinţa, cu greu ţi-o scoate careva din cap!

Frosa iese, târşâindu-şi şlapii.

În rezervă:

BABANOV: Domnu´ Apostol, dumneavoastră vă uitaţi la Sport? APOSTOL: Ţi se pare că nu-s normal?

În salon: Frosa intră în scenă, dă să intre în rezervă, se răzgândeşte, intră val-vârtej în salon. FROSA INFIRMIERA: Băieţi, stingeţi ţigările dacă aveţi! Iar vine dom´ doctor! POETUL MACARAGIU: Ce om dedicat! FROSA INFIRMIERA: Om cum? POETUL MACARAGIU: „Dedicat”. FROSA INFIRMIERA: E de rău?

48


POETUL MACARAGIU: Nu prea. E, adică, un om care îşi iubeşte tare mult meseria! FROSA INFIRMIERA: Eu v-am zis! Ascundeţi dracului „dedicat” ţigările.

Frosa iese.

Oficiul:

Intră medicul, descuie oficiul. Caută prin ibrice o gură de cafea şi dă din cap că nu găseşte. Se aşează pe scaun şi formează un număr pe telefonul fix. Îi răspunde ţignalul mobilului pe care l-a pus pe masă. Babanov se strecoară înapoi în salon. Doctorul mai sună, amuzat, şi tot el răspunde la mobil - „Da?” - apoi se scoală, iese din oficiu şi încuie, fredonând. Dă să iasă din scenă, dar bate ca acasă la el în uşa rezervei.

Rezerva:

APOSTOL: Poftim! (Doctorul apare în uşă) A, poftiţi!

49


KALI: Deranjez? Mă gândeam că găsesc aici vreun strop de cafea. Am plecat brusc dimineaţă, să nu se treezească nevastă-mea... APOSTOL: Deci până la urmă sunteţi căsătorit. Da, am un termos. Mi le-au adus cu pijamalele. Sper însă să n-am nevoie de ele. KALI: Doar dacă câştigăm vreo finanţare externă să facem aici hotel, ca să-i obişnuim pe bolonavi cu iluzoria viaţă liberă şi comodă... Nu, domnul meu, mi-e teamă că mai staţi cel puţin până mâine, la vizită. APOSTOL: Şi nu puteţi face vizita aia azi? Mă vizitaţi, mă vizaţi şi mă expediaţi pe uşă afară! KALI: Duminică nu se lucrează, e dispoziţie de la Dumnezeu. Dar, dacă vreţi, am să vă ascult inima şi acum, neoficial. APOSTOL: Pot să mă şi îmbrac după ce mă dezbrac? Câştigăm timp. KALI: Nu, asta nu-i oficial. E doar ca să vă mai liniştiţi, să aflaţi că nu e grav. Mâine o să vă ascult din nou, pe urmă o să facem frumuşel o electrocardiogramă... APOSTOL: Măcar dacă nu vă vedeam acum! Ziceam şi eu că nu sunteţi până mâine şi cu asta basta! (Kali scoate stetoscopul din borsetă şi îşi face tacticos treaba) Ştiam că o să aştept până apăreţi şi... KALI: Scuze. Eu vin întotdeauna pe neaşteptate. Ca moartea! Chiar şi în timpul liber vin!

50


APOSTOL: Înţeleg – cazuri disperate...

Ziaristul toarnă cafea. Medicul se destinde. Se confesează.

KALI: Nu, EU sunt un caz disperat! Nevastă-mea e geloasă ca Otello şi mă verifică mai ceva ca Garda Financiară! Vreau şi eu să pierd la o carte cu băieţii, să scot o fată la o cafea – o discuţie, estetică pură... la vârsta mea! - vreau chiar să fac o plimbare singur, pentru nervi? Ce săi explic, că tot nu mă crede?! Cu cât sunt mai nevinovat, cu atât se convinge că mint cu artă. Aşa... „m-au chemat de urgenţă de la spital!” Plec înainte să se trezească ea, vin aici şi-mi dau bip. Ştiu că-mi „monitorizează” seara apelurile. Numărul spitalului l-a învăţat pe de rost, de atâtea şi atâtea libere petrecute, nu-i aşa, la locul de muncă...

Oficiu:

Intră sora Magdalena. Aruncă o privire spre uşa rezervei, se opreşte puţin dar merge mai departe. Bagă capul în salon, unde poetul scrie, transpus, marinarul îşi dă în cărţi iar Ionescu fixează tavanul. Crede că n-a fost văzută. Intră în oficiu şi îşi prepară un

51


ness. Babanov se ridică discret, dă un ocol salonului, aparent distrat, apoi iese. Bate la uşa oficiului.

SORA MAGDALENA (citeşte poemul): I-auzi, la domnu´ poet: „Dacă filme nu vedeam te iubescul nu-l ştiam... Te priveam ş-atâta tot, mă priveai ş-atâta tot, am fi râs şi am fi plâns, mi-ai fi spus să te ţin strâns şi cu mine ai fi fost”…

Auzi, hi-hi:

“ proastă tu şi eu un prost, anonimi şi şterşi şi mici... Cum iubesc ăştia pe-aici, ar fi râs lumea de noi!”

52


E nebun, mititelul! Şi cam pesimist, cam pesimist! Dar oare fi sincer? Poet sincer?

Babanov bate la uşă.

SORA MAGDALENA: Poţi să intri, dacă tot ai bătut... BABANOV: Sărut-mâna. Tocmai visam că aţi venit. Am visat că e duminică şi că mi-aţi spus să iau loc... SORA MAGDALENA (amuzată): Păi, staţi jos! BABANOV (nu mai e alt scaun): Mulţumesc, am să stau chiar jos. De pe mare am învăţat să rabd condiţii vitrege de viaţă. Pot să dorm şi întrun picior... Dar fără cafea, mi se gripează motorul, mă usuc, mor... SORA MAGDALENA: Nu-mi convine că staţi aşa jos. Sunt în dezavantaj. BABANOV: Femeile sunt tot timpul în avantaj, fie ele sus, fie ele jos... SORA MAGDALENA (îşi strage cât se poate de jos fusta scurtă): În gura dumitale, toate cuvintele iau o turnură obscenă! O fi vreo refulare? Se pare că ăsta-i farmecul dumitale la puicuţe. Dar aici suntem într-o instituţie... (se scoală) O cafea primiţi însă: consider că e ceva de primajutor...

53


BABANOV: E primul şi ultimul! Deşi primul ajutor se face, cred, gură la gură... SORA MAGDALENA (scoate din buzunar verigheta şi şi-o pune astfel încât să vadă el. Pune ibricul pe foc. Îl scutură – e gol.): Rămânem la cafea, dar se poate şi cu algocalmin – injecţie. BABANOV (Se ridică şi îşi pune şi el verigheta): Nu, mulţumesc. Să aduc nişte apă plată? SORA MAGDALENA (Se îndreeată spre uşă): Nu: asta-i treabă de specialist. BABANOV (îi stă în cale şi ea nu-l ocoleşte): eu sunt Specialistul!

Cei doi „se bat” pe ibric şi ajung să se sărute. Kali iese de la Apostol, pe care l-a consultat. Aude zgomot în oficiu şi bate. Sora îşi îndreaptă ţinuta şi părul, marinarul ia ibricul, ca pe o armă. Kali intră, ridică din sprâncene, apoi din umeri şi pleacă.

SORA MAGDALENA (trânteşte, furioasă, ibricul): În doisprezece ani, n-ai găsit alt mod de a mă anunţa că mai eşti oarecum în viaţă decât venind aici! Doisprezece ani de citit anunţuri cu catastrofe navale şi nicio

54


scrisoare! (El învearcă să o cuprindă în braţe şi să o calmeze) Ieşi, domnule Babanov!

El iese, ea mai zăboveşte un pic, îşi şterge ochii de lacrimi şi iese. În rezervă şi în salon, toată lumea se culcă.

Sfârşitul ACTULUI 1

ACTUL 3 Scena 2

Visul lui Babanov: Babanov, în bluză de marinar, duce o cutiuţă de carton legată cu fundă. Deodată, cutia este uriaşă. El trage de fundă, capacul sare şi iese sora Magdalena, îmbrăcată ca o păpuşă. Apoi ei doi sunt în pat, ţinându-se de mână de parcă ar fi la spectacol. Ea îl sărută. El

55


tresare. Vedem un dulap: el a auzit ceva. Marinarul deschide brusc dulapul. O matahală de bărbat iese ca duhul din sticlă. Babanov îl vede, uriaş, de jos: este Bluto, personajul lui Disney. Bluto îi arată obrazul, pumnul, apoi verigheta. Arată în spatele marinarului, care se întoarce. O vedem tot pe Magdalena, cu o îgheţată din care muşcă. Ridică din umeri arătându-şi şi ea verigheta.

Visul lui Apostol: Stradă întunecată. Zgomot de paşi. Camera de filmat (Apostol) fuge pe străzi întunecate, în labirint. Din loc în loc, întuneric total – doar paşi! Din faţă, câteva siluete întunecate, cu şăpci de pescari trase pe ochi. Tipii au bâte. O mână (a lui Apostol) îşi face cruce – atât cât poate surprinde obiectivul aparatului. Un zgomot sec şi întuneric.

Visul lui Ionescu:

Fata din primul vis merge desculţ prin iarba udă. O faţă serafică. Ea duce în mână un ulcior albastru. Ajunge la o apă acoperită uşor de ceaţă. Priveşte ulciorul în soare. Deodată, fără motiv, apare o

56


fisură. (poate fi desenată cu tuş), apoi tot mai multe. Vasul se spulberă. Ochii ei, nedumeriţi, îngroziţi, dezamăgiţi. Figura ei se şterge.

Visul Poetului: Poetul scrie poeme pe ziduri. Un banner uriaş arată silueta Magdalenei. Un body-guard îi face semne să se îndepărteze de clădire. Vedem multe maşini scumpe parcate, fiecare cu bodyguardul ei. Ajuns la marginea unei bălţi, poetul o vede pe Magdalena – sau poate bannerul cu ea – oglindită în apă şi sare în balta prea puţin adâncă. Plin de noroi, a pierdut-o, căci imaginea plesneşte în valuri.

ACTUL 2

Scena 1: Apostol, doctorul Kali, apoi Magdalena

Băieţii cu salopete albastre murdare trag iar de pereţi, mai lărgind rezerva. Cabinetul rămâne la fel, dar se micşorează salonul.

57


Ionescu coboară din pat ca să aranjeze paturile pentru noul spaţiu. Băieţii ies. Apostol vorbeşte la telefonul mobil.

APOSTOL: Merg şi eu o dată pe mâna ta. Sigur, mi se par probe suficiente, să-i dăm drumul. Ei, na! Şi ce dacă te-au ameninţat? Eu primesc o sută de telefoane rele pe zi! Asta-i viaţa: dacă nu zgândări rahatu´, nu te ameninţă nimeni, mon cher. Şi dacă nu te ameninţă, nu exişti! Dacă trece o lună şi te laudă prea mulţi, ai greşit undeva... (Intră Kali) Poftiţi, poftiţi. Bune analizele, nu? (la telefon) Şi nu mă mai dranja cu fleacuri, daaa?! KALI: Bune, într-un fel. Să spunem, făcute la timp! Că ne miram şi noi: cum aţi rezistat până acum cu inima asta? APOSTOL: Pe bune? KALI: Pe bune! APOSTOL: Să nu-mi spuneţi acum că trebuie să pândesc un transplant! KALI: O, nu. Cred că încă nu... Dar vă trebuie un regim strict. În primul rând, fără emoţii! Nici măcar pozitive, bucurii adică! APOSTOL: Doamne, dar ce viaţă-i asta?! (Răspunde la trelefonul mobil) Alo... Alo? Alo! Te bag în mă-ta, laşule! Dacă ai ceva de spus, vorbeşte, nu gâfâi ca idiotu´! Animalule! Crezi că mă sperii? Toată poliţia

58


şi Interpolul caută acum numărul tău, dobitocule! (către medic) Na, că lam speriat. Acum o să arunce, cred, telefonul. Dacă e atât de prost să creadă că e cineva dispus să urmărească ŞI telefoanele de ameninţare... KALI: Vezi, vezi, domnule Apostol? Despre exact astfel de emoţii spuneam. Dumneata trebuie să fii liniştit acum ca un călugăr budist în concediu. Uite, aşa ca mine. Vezi, de aia nici nu mă însor! Ca să nu-mi dea aia telefoane care să mă scoată din minţi! Eu să fiu în operaţie, şi ea să mă sune ca să-mi reproşeze că n-am satisfăcut-o cu ceva! APOSTOL: Cum, răspundeţi la telefon în plină operaţie? KALI: Nu. Da. De fapt, nu la orice apel. Dar mă mai sună reporterii dumneavoastră şi nu-mi permit să nu profit de ocazie. Ăla sună, asistenta vine şi-mi spune: „E Vicenţiu, de la ziar”, sau „E doamna Măndiţa, de la ziar”. Pot să mă pun cu ziaru´? Nu pot! Mă ţacă dacă nu răspund, de nu mă văd! Când ajungi în gura presei... Aşa, asistenta întreabă, eu îi zic că da, răspund, iar eu, cu ochii exact la ce am de făcut! Hai, că unele-s operaţii uşoare, le fac şi cu ochii închişi! Şi oricum, în operaţii dau declaraţii simple, nu mă complic. APOSTOL: Sincer, doctore, sper că n-o să mă operezi vreodată. KALI: Ei, na acum, vă ştiam curajos.

59


APOSTOL: Curajos e una, inconştient e alta! KALI: Inconştient era Mateescu... (se întunecă şi se aşează supărat pe pat) APOSTOL: Răposatul? KALI: Nu e pădure fără uscături, nu? Pot să v-o spun, că de mult o ţineam în mine. Şi nu mai poate s-o confirme nimeni ca s-o scrieţi, că doctorul Mateescu a întins adidasul, a dat ortul popii! APOSTOL: Doar n-o fi tăiat şi el vreun penis, ca doctorul ăla din... KALI: Nu, un sân. Un sân perfect sănătos! A inversat idiotul diagrama şi n-a amputat sânul potrivit! APOSTOL: Doamne! Pe bune? KALI: Pe bune! Când m-am prins, i-am spart arcada. Iar ticălosul s-a şters de sânge, s-a uşurat în chiuveta mea şi, auzi, a ridicat din umeri! Cică oricum nu-i stătea bine c-o singură ţâţă, nu era, domnule, estetic! APOSTOL: Şi femeia l-a dat în judecată... KALI: Pe dracu´! Măgarul s-a dus a doua zi senin la ea, i-a luat important pulsul, i-a ridicat o pleoapă, a dat din cap şi i-a spus îngrijorat: „Doamnă, o veste bună şi una proastă. Vestea proastă e c-am descoperit că şi celălalt sân e compromis. Vestea bună e că vom interveni la timp ca să vă salvăm!” Femeia a început să plângă, i-a

60


sărutat mâna... Şi a dus faima spitalului mai departe, povestind în dreapta şi-n stânga că, dacă nu era doctorul Mateescu să-i descopere şi „cealaltă tunoare”, ajungea între patru scânduri! Auzi! APOSTOL: De ce nu mă mir, doctore? Chiar şi la vechii egipteni, medicii care nu respectau ce scria în cartea sfântă a chirurgilor erau executaţi! KALI: Acum suntem mai omenoşi, nu executăm pe nimeni... Bine, mai aştept nişte rezultate, dar cred că vă dau drumul în două-trei zile... APOSTOL: Să nu fac nimic e un stres mai mare decât să lucrez la ziar, credeţi-nă! KALI: Păi, aveţi televizor... APOSTOL: Nu mă mai interesează de mult! Mă uit la ştiri şi atât şi mă oftic. Uite, azi e zi de meci – n-am stare să mă uit, chiar dacă joacă România! O să vină marinarul, m-au mai rugat vreo doi bolnavi, nu ştiu cine... KALI: Citiţi ceva. Vă pot împrumuta eu cărţi. APOSTOL: Sunt ca Robinson pe insulă: am tot timpul din lume ca să fac ce n-am avut timp toată viaţa, da´ nu mai am chef! Nu pot trăi fără libertatea mea. Mai bine crăp! Ce să fac într-un spital? KALI: Am eu o propunere, dar vă rog să nu vă simţiţi jignit.

61


APOSTOL: Credeţi că-mi mai permit, de când mă „ameninţaţi” cu bisturiul? Cere şi ţi se va promite, bate şi ţi se va întredeschide! KALI: Am văzut pe la alte spitale... Uitaţi... (îi arată o mostră) un fel de gazetă de perete. Nu pot să-i cer directorului unui ziar atât de important să se implice în aşa o bagatelă, dar... Dar nu este vorba să scrieţi, ci să ne sfătuiţi. Cam cum să facem ceva, simpluţ de tot, nişte foi care să fie afişate o dată la o lună, la trimestru... Să mai aflăm şi noi ce boli au mai apărut, cum nu trebuie să fumăm... APOSTOL (cade pe gânduri): Poate şi ce mai zic bolnavii, cum se mai descurcă asistentele, medicii etc... De ce nu? KALI: Mda, de ce nu? E o idee... În fond, nu e ca la ziar, rămâne totul noi între noi... APOSTOL: Chiar e o chestie! Ar putea să-mi scrie pe viitoarea piatră de mormânt: „Aici zace cel care a început modest, a ajuns în vârf şi a terminat penibil”... Nu, doctore, nimic nu e penibil dacă e făcut cu plăcere. Dar pun şi eu o condiţie: instruiesc pe cineva cum să facă „gazeta” şi apoi mă dai afară. KALI: V-o dau pe sora Magdalena, că e şi fâşneaţă, şi sexy. Ştiţi, au fost mari romancieri, enciclopedişti, savanţi, care s-au dus în Africa ca să-i

62


înveţe pe băştinaşi să scrie cât de cât. Albert Schweitzer şi-a cărat şi pianul în junglă... Dumneavoastră aveţi nevoie doar de un pix! APOSTOL: Nu, chiar n-am vrut să vă jignesc. Nimeni nu-i sălbatec... Vă ajut cu plăcere. Vedem noi. Pentru mine, e floare la ureche! KALI: Perfect, am s-o trimit pe Magdalena să ia impresii de la bolnavi, le pun pe asistente să scrie şi ele câte o compunere... Sunt bune şi poeziile? APOSTOM: Cam merge, de... KALI: Avem un poet aici, chiar alături, domnul Matei. APOSTOL: Îl publicăm şi noi din când în când, duminica... Auziţi, mai bine băgaţi bancuri. Nu mă pricep la glume bune, dar vi-l zic şi eu pe ăla din ziarul de azi, că avem supliment... Cică vine medicul, radios, la căpătâiul bolnavului. „Am o veste bună şi una proastă, cu care să încep?”, zice doctorul cu largheţe. „Păi, dom´ doctor, începeţi cu aia rea, să scap naibii de-o grijă...” Doctorul tuşeşte important şi-i zice: „Dom´le, chestia-i că, fă-ţi socotelile, te curăţi! Nu ştiu dacă apuci două săptămâni sau trei, dar în tot cazul, dai în primire!” „Of, dom´ doctor! Da´ spuneţimi vă rog şi vestea aia bună, măcar să mor şi eu împăcat!” „Păăăăi, vrestea bună e c-a intrat fie-miu la facultate!”

63


KALI (se ridică să plece): Păi, ne-am înţeles. O zi, două, trei, cât mai staţi... ne ajutaţi şi pe noi. APOSTOL: Două! Fără supărare – din simţul exactităţii documentării: dacă tot vom colabora... sunteţi sau nu căsătorit? KALI: Mda, m-aţi prins. Ştiţi, am observat că oamenii colaborează mai mult atunci când eşti ca ei. Când unul are necazuri cu copiii la şcoală, „am” şi eu. Se înţelege, n-am copii, dar ca să meargă treaba, inventez la moment. E unul în divorţ şi trebuie să-l operez, îl ung pe inimă: şi eu „sunt” în divorţ! Are omul un deces, i-a murit bunicuţa cea dragă din pădure? Mie mi-a murit cineva mult mai drag: „copilul” – tot nu-l am! Ştiam că sunteţi căsătorit oarecum – am şi eu „reporterii” mei... APOSTOL: Da, doctore, e şi o doamnă pe undeva, dar nu e loc într-un spital mic cum e ăsta pentru amândoi... Uite, iar mă sună. De unde or fi ştiind ticăloşii numărul ăsta?!

După o bătaie în uşă, intră sora Magdalena.

SORA MAGDALENA: Mă scuzaţi, dom´ doctor, venisem să văd de temperatură. APOSTOL: Hm, încă-s cald...

64


KALI: L-am „încălzit” pe domnul director cu gazeta de perete. Ne-a promis că ne ajută şi pe noi. Pentr-un un as al condeiului, nu va fi mare lucru... APOSTOL: „As al condeiului” pe dracu´! Haideţi, dom´ doctor! SORA MAGDALENA: Lăsaţi, că vă mai citim şi noi ce scrieţi... KALI: Bine, eu plec să mai operez. Scap cât de repede pot şi poate continuăm discuţia de unde-a rămas... (iese) SORA MAGDALENA: Din câte spunea domnul doctor, vă mai face odată analizele. Zice că vrea să fie sigur. APOSTOL: Păi, parcă era sigur! SORA MAGDALENA: Dar nu vă faceţi griji – aşa e dumnealui, mai scupulos. Zice mereu: „Poştaşul sună întotdeauna de două-trei ori!” APOSTOL: Şi aţi venit să mă îmbărbătaţi sau ce? SORA MAGDALENA: Am venit... De fapt chiar am venit să vă întreb dacă ne lăsaţi, pe mine şi pe colega, să ne uităm şi noi, măcar de la cinci... APOSTOL: La ce să vă uitaţi, doamnă sau domnişoară? SORA MAGDALENA: La serialul nostru cu spitalul de urgenţă. Sunt actori buni – medici frumoşi, asistente drăguţe, pacienţi prezentabili, nu

65


ca pe la noi. Cred că vă place şi dumneavoastră. Şi situaţii încordate, cu operaţii, cu intervenţii, cu soluţii... APOSTOL: Ca şi la noi, nu? SORA MAGDALENA: Da, cam ca pe la noi, dar e emoţionant... suferinţa pacienţilor americani... Şi ce culori au, Doamne-Dumnezeule! Şi ce muzică de fond! APOSTOL: Puteţi veni, sigur. Doar nu-i televizorul lui tata! SORA MAGDALENA: Mulţumim, mulţumim mult! A, era să uit: iată câteva produse literare din salonul opt. Le-am pus pe paciente să scrie poezii. Ce nu face omul ca să scape de injecţii? APOSTOL: Numai poezii? Hm, bune şi alea... În fond, nu-i decât o micuţă gazetă de perete, în care toate sunt bune şi frumoase. Ca ca la pionieri...

Scena 2: Apostol, Sora Magdalena, Ciocănel Intră Ciocănel. Se blochează puţin când o vede pe soră. O salută ceremonios şi strânge halatul rupt, să nu se vadă pijamaua. CIOCĂNEL: Săru-mâna. Bună ziua. Săru-mâna...

66


SORA MAGDALENA: S-a întâmplat ceva? Vezi că sora Marieta trebuie să fie pe la farmacie. (lui Apostol) Cu ea voiam să vin, ştiţi dumneavoastră... CIOCĂNEL: Da, eu am să cobor. De când sunt mai uşor, cobor mai greu, parcă mă tot ridic în loc să cobor... SORA MAGDALENA: Bine, omule, spune: ai nevoie de ceva? CIOCĂNEL: Ei, nu, săru-mâna. Treceam şi eu, aşa, şi-am văzut lumina aprinsă şi... SORA MAGDALENA: Hai, să-l lăsăm pe domnu´ director în pace – poate se mai odihneşte şi dumnealui... PÂNĂ PE LA CINCI... APOSTOL (lui Ciocănel): Aţi venit adică la mine? Nu-i confuzie? CIOCĂNEL: Nu... că eu chiar... (aruncă priviri disperate: e şi sora de faţă!) Chiar pe la dumneavoastră... dacă nu vă supăraţi... APOSTOL: Uf, înţeleg. Deci, soră, la cinci voi fi încântat să vă predau telecomanda. Eu o să ies în holul de la intrare, să fumez. SORA MAGDALENA: Ei, cum , nu staţi şi dumneavoastră cu noi? APOSTOL: Sunt sătul de-atâta sânge la televizor. Poftiţi, simţiţi-vă ca acasă! SORA MAGDALENA: Mulţumim. Dacă mai doriţi ceva... Iar mata, nea Ciocănel, să nu stai mult, da?

67


CIOCĂNEL: Sigur, aproape c-am plecat...

Sora iese.

CIOCĂNEL: Acum o să mă spuie! E clar, dacă m-a văzut că stau cu dumneavoastră, o să-şi închipuie... APOSTOL: N-are decât. Ştiu ce vreţi de la mine: să faceţi o plângere la ziarul meu, aveţi vreo tărăşenie. Dar mai bine vă duceţi direct la ziar, vă duceţi direct la Mateescu - secretarul general de redacţie. Îi spuneţi că eu v-am trimis... CIOCĂNEL: Scuzaţi, dar eu am venit pentru... gazeta spitalului. Mi-au dat bolnavii câte ceva să vă aduc... APOSTOL: Aha, alte poezii. Sau mulţumiri pentru doctorii care i-au operat. Sau elogii anticipate pentru doctorii care îi vor opera... CIOCĂNEL: Nu tocmai... Auziţi, ce-i aia „anticipate”? APOSTOL: Adică „înainte”, ca la alegerile anticipate. Te duci acasă beat, ştii că te bate femeia şi bei ANTICIPAT un păhărel în plus ca să ai curaj s-o cafteşti mata. Ia dă încoace! Trebuia să le laşi la soră... CIOCĂNEL: La soră, nu. Dar tot o să bănuiască că eu le-am adus sus. Mi-au spus: <<Mata tot urci una-două pe sus, tot te cunoaşte

68


asistentele, doctorii, ca pe-un cal breaz – n-o să baţi la ochi!>> De unde să ştiu că doamna soră-i aici? APOSTOL: Şi de ce ţi-ar fi frică, omule? Trăim într-o ţară liberă! CIOCĂNEL: Păi nu sunt scrisori de bine, sunt tot felul de plângeri. Uitaţi. (Apostol citeşte şi se încruntă; Ciocănel tace o vreme.) Cam toţi, adică majoritate, e necăjiţi. Dacă le mai iei şi din dreptul lor să se facă bine... Şi eu zic că ei au dreptate, da´ le-am spus că nu-i bine să te pui nici cu Dumnezeu, nici cu doctorii. Că şi regele se dezbracă în faţa lor. Am văzut odată un general bătrân, care a făcut şmotru cu o juma´ de Românie. Când a ajuns la doctor, pe dată l-au dezbrăcat şi i-au spus „tataie”... Eu nu mă plâng, că m-a tăiat bine dom´ doctor! Şi să ştiţi că-i de suflet: a operat şi-un câine, unu´ din ăia de se plimbă prin saloane. STAS l-a făcut! Şi l-a culcat în pat. În patu´ meu: pe mine m-a mutat cu nea Mitică, un bolnav mai subţirel. Nici nu transpiră! APOSTOL: Nu înţeleg de ce nu mergeţi cu ele la ziarul-ziar. Să citească tot oraşul, să vă preia şi televiziunile... La gazeta de perete v-aţi găsit să vă puneţi nădejdea? Asta-i pionerească! CIOCĂNEL: Păi, dacă nu eraţi dumneavoastră s-o faceţi, nici nu mă trimeteau. Dar EI vor musai şi musai la gazetă, că-i mai imediat şi altfel nu se poate!

69


APOSTOL: E caraghios! Am ajuns să fac anchete pe foi xeroxate! CIOCĂNEL: Şi de vină e Pantaze. Dacă nu era el, ăilalţi canci curaj! Şi tocmai Pantaze ăsta-i nebun. Gunoieru´ ăsta cred c-ar trebui să se caute cu capul! APOSTOL: Aha, e-un fel de lider. CIOCĂNEL: Conduce gunoierii cu o mână de fier! E drept, nu ăştia, nu doctorii ăştia i-au tăiat mâna, e tăiată în tinereţe, la tramvai. Şi acuma o simte şi uneori îl doare, ca şi cum ar mai avea-o vie. Şi el zice că ca-n tinereţe, să-i facă baie cu frunze de nuc şi-i trece durerile. „Ba bea o vodcă şi-ţi trece! Cum să-ţi fac împachetări la o mână invizibilă?!”, s-a stropşit dom´ doctor Mocuţă la el. A fost şi la domn doctor Calimanschi, să-i ceară frunze de nuc. Aici chiar l-a dat pe uşă afară. Şi Pantaze s-a şucărit rău. A zis că scrie el la gazetă şi-atunci au sărit atunci şi ăilalţi, care chiar aveau ce reclama... APOSTOL: Cum n-aiba de s-a şi auzit de gazeta asta blestemată, încă de la numărul minus unu?! CIOCĂNEL: Păi a venit doamna soră să ne spună... APOSTOL: Bine, bine, lasă-mi-le... CIOCĂNEL: Să trăiţi! Mulţumim, să vă dea Dumnezeu sănătate! (dar tot nu pleacă)

70


APOSTOL: Ei, ce naiba mai e? CIOCĂNEL: Păi... când să mai viu? APOSTOL: Să mai vii? Pentru ce să mai vii? CIOCĂNEL: Ca să vedem cum mai merge... APOSTOL: Ei, na, acum vrea să şi vadă! Hai, valea! Le-ai lăsat, o să vedeţi voi în gazetă ce-i de văzut! Pe mine nu m-a întrebat cum merge ancheta nici preşedintele, da?! CIOCĂNEL: Nu vă supăraţi... Şi să nu uit: ce înseamnă aia „elogii”? APOSTOL: Ce-ţi veni? Vrea să ştie Pantaze? Poate dă la facultate... CIOCĂNEL: Nu, aţi spus dumneavoastră mai sus... APOSTOL: Ce frumos spune – „mai sus”... Vorbeşti ca academicienii. Domnule, ţi-am făcut un elogiu!

Scena 3 Sora Magdalena, Babanov, apoi Kali În oficiul medical: Sora Magdalena stă la masă, cu cafeaua în faţă, şi frunzăreşte o revistă. Intră Babanov. Stă puţin, apoi se întoarce spre uşă şi bate.

SORA MAGDALENA (Nu se întoarce spre el): Da.

71


BABANOV: „Da” să intru sau „da” să plec? SORA MAGDALENA: De parcă ar şi conta... BABANOV: Ştii de ce nu te-am căutat atâta timp? SORA MAGDALENA: Ai copt o variantă, după atâţia ani? Ştii ce-am făcut cu rochia aia de nuntă? Am făcut-o perdele la WC. Ca să mă uit prin ele la... BABANOV: Ai comandat-o prea din timp... Mă obligai să aleg între tine şi voiaje! SORA MAGDALENA: Între mine şi femeile alea multe din voiaje! BABANOV: Numai gura de mine! Te-am minţit! Nu te-am înşelat niciodată în anii ăia! (Ea îndoaie un deget: să se facă aşa de mic cine minte?) Mă rog, numai de două ori. De trei ori, dar a treia oară nu se pune, eram beat, aia m-a forţat... Şi ştiam că e pentru ultima oară... SORA MAGDALENA: Acum, nu ţi-aş mai cere să renunţi la voiaje. În fond, m-aş putea consola şi cu bărbaţii de aici. Câţi doctori, cu ce maşini! Uite numai câţi pacienţi am! Sunt terorizaţi de medicină şi fac tot ce le spui! Am şi pe unul care îmi scrie poezii de dragoste! BABANOV: Ştii, acum n-aş mai pleca eu pe mare... SORA MAGDALENA: Şi nevastă-ta ce-ar zice? BABANOV: Care... nevastă?

72


SORA MAGDALENA: Ţi-am văzut verigheta... BABANOV: Am juma´ de kil în valiză. Ăstea ieftine se coclesc repede şimi trebuie să le schimb. SORA MAGDALENA: Şi la ce-ţi trebuie să te dai însurat? BABANOV: Bărbaţii singuri nu-s atractivi, au ceva păgubos... aşa, mai „cade” câte una... De fapt sunt foarte singur. Foarte-foarte-foarte singur! Când te-am văzut aici am crezut că e un semn. Dar deja îmi făcuseşti injecţia aia amară şi de când ne-am reîntâlnit aici n-ai scăpat o dată ocazia să-mi ratezi vena! SORA MAGDALENA (Vine către el): Ai putea să mă mai ceri odată. Şi acum să nu mai fugi dracului! BABABOV: Drace! Şi bărbată-tu ce-o să zică? Menaj A TROIS? SORA MAGDALENA: Am şi eu o jumate de kilogram de gablonzuri. Dar verighetele mele ţin mai mult: le păstrez în spirt... BABANOV: De ce, Doamne iartă-mă, te prefaci? SORA MAGDALENA: M-am temut să nu dau peste alt porc, ca tine. Şi m-am temut că fără verighetă doctorii îmi voi cere să îndeplinesc TOATE „obligaţiunile de serviciu”...

El se apropie şi-i sărută mâna. Se cuprind tandru.

73


Doctorul Kali deschide uşa. Se încruntă. Preveşte îndelung, cu mâna pe clanţă. Cei doi simt doar când uşa s-a închis la loc...

BABANOV: Ies săptămâna viitoare şi te invit la o cafea. Vii? SORA MAGDALENA: Mai bine încuiam... Să nu ne fi văzut nea Ciocănel...

Scena 4 Ionescu, Poetul Macaragiu Poetul stă pe marginea patului, bătrânul este întins.

POETUL MACARAGIU: Păi nu respirai! M-am şi speriat. IONESCU: Ei, şi ce, domnu´ Matei, era mare lucru? Doar m-am internat de bunăvoie – trebuie să vină şi-un sfârşit la toate. POETUL MACARAGIU: Un sfârşit e să pleci acasă. Hai că matale n-ai nimic – nimicuţă! E că ţi-i urât singur acasă şi te mai internezi ca să mai vorbeşti obligatoriu cu lumea? IONESCU: Nu, m-am internat că să aflu ceva... POETUL MACARAGIU: Vezi? Mă duci cu vorba – ştiu eu cum e să fii singur-cuc! Bre, de ce n-ai făcut şi mata copii?

74


IONESCU: Ba am avut o fată. A murit, săraca, înaintrea mă-sii. Apoi, când mi-a murit şi baba, n-am mai avut obligaţii şi m-am luat de urma fetii... POETUL MACARAGIU: Da´ ce-a avut, săraca? Să nu spui că a fost răpită de careva. IONESCU: Nimic, tocmai asta e: n-avea nimic! A făcut un vaccin. „Preventiv”, cum se zice. Şi s-a simţit puţin rău... Eu sunt de vină, eu iam spus: „Ia du-te, tată, şi te internează, ia-o din prima!” Şi m-a ascultat... Terminase, săraca, facultatea şi mă gândeam, eu cu mă-sa, să-i dăm voie şi cu unii băieţi. Da´ numai până la nouă seara... POETUL MACARAGIU: Şi ai inernat-o... aici? IONESCU: Aici. Şi am două luni de când aştept să văd de ce... Mă las să trec prin toate câte a trecut şi ea, ca să aflu... Dar uite că nu mai mor! Sunt prea sănătos... Le-am spus că mă doare exact cum mi-a spus ea că o durea, dar eu n-am altă durere decât aici, la inimă... Măcar, dacă dă Dumnezeu şi mor aici, le-am făcut-o: n-au să poată explica cum s-a întâmplat! Îi iau pe neaşteptate!

75


Scena 5 Apostol, sora Magdalena Sora intră în rezerva unde Apostol se învârte, nervos APOSTOL: Şi credeam că e un câine, un câine lovit! E inadmisibil aşa ceva! SORA MAGDALENA: Nu înţeleg… APOSTOL: Noaptea trecută… Abia acum am aflat. Aţi lăsat femeia aia pe hol singură, toată noaptea! Nu s-a ocupat nimeni, nimeni. Fără o aspirină măcar! Urla de durere şi eu, fraierul, credeam că-i un câine prins de tramvai… SORA MAGDALENA: Nu ştiu, n-a fost tura mea… Am înţeles că l-au aşteptat dimineaţă pe doctorul Mocuţa, pentru că e chirurgul cel mai bun. Putea s-o opereze altcineva şi să moară! APOSTOL: Şi nu există dracului sedative?! Vă daţi seama ce aţi făcut?! Nu dumneata, spitalul! E vorba de un om! V-aţi gândit vreodată că puteţi fi într-o zi în locul ei, într-un alt spital? SORA MAGDALENA (oficială): A fost operată dimineaţă. O reuşită, o mare reuşită. S-a dat şi la radio deja: e prima dată în România când o astfel de operaţie reuşeşte! Şi chiar la Viena, unde au aparatură, nu

76


bisturie ruginite ca noi şi mănuşi aduse de-acasă, ies bine doar două din cinci! APOSTOL: Lucrurile nu pot rămâne aşa!

Scena 6 Ionescu, Poetul Macaragiu, Frosa Infirmiera Intră Frosa Infirmiera

FROSA INFIRMIERA: Babanov? Pe unde umblă craiu´ ista? POETUL MACARAGIU: Nu prea se simţea bine şi-a ieşit pe-afară... FROSA INFIRMIERA: Aici, în spital? Cum să nu se simtă bine? Bine, spuneţi-i când vine că s-a rezolvat: mâine pleacă! IONESCU: Dar ştiţi, nu vă supăraţi, el mai avea încă puţin de stat... FROSA INFIRMIERA: Că aici o fi vreun hotel de lux! Spitalu´ e doar pentru oamenii chiar bolnavi de tot! Domnu´ Babanov e tare ca un taur. Comunal! (iese)

Scena 7

77


Apostol, Kali În rezervă Apostol stă întins pe pat şi are un ziar pe faţă. Kali intră fără să bată şi frunzăreşte reclamaşiile de pe noptieră. Priveşte câte una în zare. Zâmbeşte. Se aşează pe marginea patului. Ciocăneşte uşor, prietenos, în ziar.

KALI: Domnu´ ziarist, dormiţi? APOSTOL (iese de după ziar): Imediat mă îmbrac, imediat! KALI: Mi-e teamă că nu se poate. Vreau să respiraţi rar şi să vă gândiţi la familia dumneavoastră, numai la familie! Noi nu vă reţinem, asta o hotărăşte numai pacientul, în astfel de situaţii... APOSTOL: „În astfel de situaţii”? KALI: Am găsit o chestie urâtă la dumneavoastră. APOSTOL: În afară că scriu despre oameni? KALI: De asta v-am şi repetat analizele. Mă tem... că va trebui să vă operăm. Dar, mai întâi, trebuie să fiu sigur că vreţi cu-adevărat să trăiţi! APOSTOL: Cine nu vrea?

78


KALI: Am văzut cum munciţi, cum vă consumaţi, cu toate aceste ameninţări telefonice... Acum, am greşit şi eu punându-vă pe umeri gazeta noastră... Un flecuşteţ, dar tot muncă se cheamă că e... APOSTOL: Nu, chiar m-a menţinut în formă. KALI: A, sigur, nu vă presez. Puteţi amâna operaţia şi să terminaţi fiţuica, sau s-o lăsaţi şi să vă facem bine. Nu-i nicio problemă, cum vreţi. Ar putea fi chiar mai interesantă decât ne imaginam. Până acum n-am văzut lupte de stradă în spital. Ştiu eu, ambuscade pe holuri... E doar un început în toate! APOSTOL: Aş vrea să mă mai gândesc... KALI: Nu ezitaţi: nici n-o să simţiţi când vă tai! APOSTOL: Adică aveţi mână uşoară? KALI: Adică am un anestezist bun. De fapt, s-ar putea să vă opereze doctorul Panaitescu. APOSTOL: Nu, nu-l ştiu, n-am avut încă onoarea. KALI: Ei, n-aţi auzit de Mocuţă? Tot spitalul îl ştie! Nu se poate să nu-i fi trimis careva la gazetă şi vreo poezie cu dedicaţie... (se ridică) Bine, vă mai gândiţi... A, să nu uit: fetele vă prezintă scuze că n-au putut veni la serial. Au fost reţinute... (iese)

79


Scena 8 Poetul Macaragiu, Ionescu, băieţii în salopetă, apoi Babanov Poetul Macaragiu îi strânge mâinile bătrânului. Băieţii în salopetă intră aducând televizorul.

UN BĂIAT ÎN SALOPETĂ: A zis domnu´ doctor Calimanschi că-i cadou pentru pacientul Babanov. Pentru o seară specială. „Cu complimente” – aşa a zis. POETUL MACARAGIU: Da´ de ce-o fi luat televizorul de la domnu´ director? PRIMUL BĂIAT ÎN SALOPETĂ: La boala dumnealui, e mai bine să nu audă nimic... AL DOILEA BĂIAT ÎN SALOPETĂ: Cum se lipesc câte unii de cadouri! Opt etaje stau fără televizor, şi domnu´ ăsta s-a şi lipit... POETUL MACARAGIU: Păi o să vedem şi noi meciul de deseară! Nu-i aşa, domnu´ Ionescu? PRIMUL BĂIAT ÎN SALOPETĂ: Tataie, lasă meciul, c-ai văzut destule!

Cei doi lasă televizorul direct pe jos, în mijlocul salonului, şi pleacă Poetul se chinuie să-l ridice singur pe un pat.

80


POETUL MACARAGIU: Ce înseamnă o literă: dacă te chema Ionesco, îţi plantau trandafiri în jurul patului! Da´ aşa...

Intră Babanov, dus pe gânduri.

BABANOV: Hopa, avem televizor! POETUL MACARAGIU: Deseară vedem meciul! IONESCU: Nu ştiu dacă-l mai apuc. Nu prea mi-e bine. Poate de la tratament... În ultimele zile, am tot visat-o mereu pe Irina... BABANOV: N-avem antenă, dar facem noi o improvizaţie. Nu m-a căutat nimeni? N-a fost cumva sora... POETUL MACARAGIU: Sora?... (zâmbeşte) Nu, sora nu... Auzi, n-aş fi vrut să vă spun eu: mâine te externează. BABANOV: Ce? POETUL MACARAGIU: Mâine te cam... externează, îmi pare rău. Chiar îmi pare rău! Ne-a spus adineaori infirmiera! BABANOV: Păi, mai aveam o săptămână, ce dracu´?! O săptămână şi gata... Şi ia mai dă-l dracului de şofer! Oricum i-a ţâţâit destul fundu´ că-l bag în pârnaie! M-am săturat de spitalul ăsta şi de aproape toţi! Ştii

81


ceva? Asta înseamnă că mâine, şi nu peste o săptămână, vom bea o cafea mişto! POETUL MACARAGIU: Poate fi şi o bere: eu nu prea beau cafea... BABANOV: Ce, parcă cu tine vorbeam? (iese)

Scena 9 Apostol, Ciocănel Lumină de vis. Scena se vede şi pe ecran. Ciocănel intră, plutind (este suspendat cu fire invizibile), în rezervă. Nu i se văd picioarele.

CIOCĂNEL: Domnu´ ziarist, se poate? M-au trimis băieţii, deîndată ceam ieşit din operaţie. Mişto: fără picioarele astea-s şi mai uşor! O să fie mai greu la coborât, da´ poate acolo mă mai ajută cineva... Întotdeauna se găseşte cin´ să te ajute la coborât. APOSTOL: Mie-mi spui? CIOCĂNEL: Ş-am venit să mai întreb: cum mai stăm? APOSTOL: Cum stăm? Bine, al dracului de bine! M-am hotărât să mă operez, dacă nu mă operează Mocuţă... CIOCĂNEL: Şi gazeta? Aşa-i că nu poate fi gata înainte?

82


APOSTOL: Ba da, ba da... Într-un fel. Va fi o ediţie pilot, mai puţin elaborată, adică cu mai puţin text şi cu mai multe fotografii. Grădina spitalului chiar merită văzută în fotografii, chiar şi în alb-negru. Aşa ar ajunge într-un fel la ea şi cei de la etajul nouă... CIOCĂNEL: Atunci vă urez operaţie uşoară. Cu cazurile alea, să nu mai întreb? APOSTOL: Chiar de la primul număr? Acum o să băgăm câteva poezii frumoase... Pacientele or să se bucure! CIOCĂNEL: Noapte bună şi iertaţi de deranj! Acu´ parcă nici n-aş mai coborî LA NOI... Mai bine-aş urca...

Ciocănel iese, plutind. Se stinge lumina. Lumină normală. Apostol e în pat. Se ridică, buimac, în capul oaselor. Se şterge cu mâneca pe frunte, de sudoare.

Scena 10 În salon: Apostol, Ionescu, Poetul Macaragiu, Babanov

83


Poetul Macaragiu se trezeşte (ecranul său capătă „purici”). Ascultă: bătrânul nu respiră. Îl scutură, îşi pune urechea pe inima bătrânului. Sare spre uşă, dar se opreşte.

Scena 11: La rampă Kali, toţi ceilalţi Babanov intră şi rămâne în uşă, speriat.

POETUL MACARAGIU: În fond, asta a vrut. Acelaşi drum... Moarte bună, bătrâne prinţ! BABANOV (iese strigând) : Magy! Magdalena! Soră! Soră!!!

Doctorul Kali intră în fugă, dinspre fundul sălii şi urcă pe scenă. Se opeşte în dreptul salonului, dar pe partea dispre public. Se opreşte, gâfâind puţin. Trece mai departe, spre rezerva ziaristului. Trage cu urechea. Ocoleşte apoi rezerva şi intră în oficiu. Ia telefonul fix şi vine cu el spre rampă. E agitaţie. Intră în salon sora, urmată de Babanov, care îşi frânge mâinile. El nu are curaj să intre în salon. Stă în uşă. Ziaristul se trezeşte şi vine în salon, dându-l deoparte

84


pe Babanov. Sora se apleacă să ia pulsul bolnavului. Îi pipăe jugulara. Kali se aşază, la rampă, cu picioarele bălăngănind în sală. Formează, concentrat un număr de telefon. Îi răspunde, în buzunar, propriul telefon mobil. Îl scoate, tacticos, şi îşi răspunde, într-un joc pueril.

KALI: Alo. Alo. Alo! Cine-i acolo, mă? Nu răspunzi?! Crezi că dacă stai acolo ca boul şi gâfâi, nu te prind? Telefonul tău e urmărit, boule!

Îşi pune, liniştit, mobilul în buzunar. Se uită distrat în sală. Face o mutră total plictisită – gen „Ăştia nu contează!” - şi se întoarce puţin spre salon. Spotul de lumină care îl fixase pe el se mută acum pe scena mută de acolo.

Sfârşitul actului 2

ACTUL 3 Scena 3

85


Visele tuturor sunt un singur vis, proiectat pe toate ecranele: o fanfară de doctori şi asistente cântă într-un chioşc. Doar ecranul lui Ionescu se luminează cu silueta Irinei, apoi se întunecă. Sfârşitul actului 3

Cortina

14 ianuarie 2009, ora 17,12, Galaţi

86


Moarte Buna