Tara de sub picior

Page 51

- Eu zic să-i judecăm, ca să nu se plângă după aia că suntem nişte salbatici fără legi! - Păi, dacă-i omorâm, n-or să se mai plângă, insistă primul. - Măi, ce ne costă să-i judecăm repede?, spuse un al treilea. Unde mai pui că o să ne şi distrăm când o să vedem cât le e de frică! - Şi dacă n-o să le fie frică?, se temu primul. - Bine, să vină acuzaţii!, spuse cel de-al doilea. - Să fie aduşi acuzaţii în faţa noastră, a judecatorilor!, strigară cu toţii. Numai că degeaba strigară. Piraţii pipernici erau cu toţii şefi, nu acceptau să îndeplinească ordinele altora, încât cu greu puteau face ceva în grup. Până la urmă, se înţeleseră să se ducă toţi sa-i aducă pe prizonieri. De aceia şi intrară cam greu pe uşa magaziei în care fuseseră închişi cei trei. Şi, ca să nu aibă probleme şi la ieşire, se hotărâră pe loc să facă judecata chiar acolo în magazie. - Voi de colo, spuse cel mai înalt dintre pipernici. Aţi fost condamnaţi la moarte de acest preapipernicit tribunal, le comunica el vesel. - Şi care ar fi motivul?, vru să ştie Ulul. - Ce vă pasă? E de-ajuns să ţineţi minte că v-am omorât. Despre acuzaţii, le puteţi stabili şi singuri, că doar n-oţi fi atât de proşti! Lui Arin îi veni o idee: - Ştiţi ceva? Voi sunteţi băieţi buni, măi pipernicilor. Zău aşa, am să spun la toată lumea ce blânzi şi amabili sunteţi! - Nu-i adevărat!, se apără cel mai bătrân pipernic. - Te rugăm să nu mai spui la nimeni, îi rugă cel mai înţelept dintre ei. - Ne jigneşti!, sări şi cel mau rău. Arin continuă însă: - Păi cum vreţi să vă spun, decât “băieţi buni”? Dacă ne omorâţi, o să ne doară oleacă şi gata, am scăpat. Unde mai pui că uriaşul Cox o să scape pe veci de durerile lui de ficat. - Asta aşa-i, întări cele spuse şi Cox. V-a durut vreodată ficatul, oameni buni? - Nu ne mai spuneţi “oameni buni”!, cerură toţi pipernicii într-un glas. - Atunci, ca să arătaţi cât de răi sunteţi, eu zic sa ne daţi drumul, continuă Arin. - Ne crezi cumva fraieri?, se interesa cel mai rău pipernic. - Nu, am glumit!, o întoarse repede Arin. Uite, ca să dovediţi cât sunteţi de fără inimă, eu propun ca, în loc să ne ucideţi pe loc, să ne închideţi undeva, ca să ne chinuim veşnic. - Are dreptate, spuseră fără să se gândească unii dintre pipernici. - Cum, tot noi să ne obosim să-i ducem la închisoare?, se plânseră însă alţii. 51


Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.