Adevarul vorbit de copii

Page 14

Prin acest studiu, copiii din Grup şi-au propus să: determine gradul de informare a copiilor despre drepturile lor şi Convenţia ONU privind Drepturile Copilului determine sursele de informare privind drepturile copilului utilizate de copii până în prezent şi cele preferate pe viitor evalueze gradul de respectare a drepturilor copilului determine nivelul de cunoaştere a instituţiilor la care copiii se pot adresa în cazul încălcării drepturilor lor colecteze propunerile copiilor de acţiuni pentru ca drepturile copilului să fie respectate. Chestionarul prin care a fost efectuat studiul (Anexă) a fost elaborat de copiii din Grupul de Lucru şi a fost aplicat printre semenii lor în localităţile de origine. În total, chestionarul a fost completat de 1 215 copii (cu vârste între 9 şi 18 ani, dintre care 673 fete şi 542 băieţi, 736 copii din sate şi 479 copii din oraşe), din 13 raioane şi oraşul Chişinău. Prelucrarea statistică a datelor culese prin anchetă a fost efectuată de CIDDC. În cadrul unui atelier de lucru, grupul a analizat aceste date, a constatat tendinţele principale, a formulat concluzii şi recomandări. Toate explicaţiile care se conţin în acest raport aparţin Grupului de Lucru al Copiilor. Rezultatele obţinute nu sunt reprezentative pentru toţi copiii din Republica Moldova.

12


Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.