ZOOT #7 noiembrie-decembrie 2016

Page 32

32

CINA DE CRĂCIUN / EXAGERARE

Să vedem luminițele de la instalația de pom. Când e puțină lumină în cameră nu mai vine niciun baubau și nu mi-e frică. Sună iar la ușă. Ăștia nu mai pleacă. E tanti Mariana care-l ceartă pe nenea Anton. „Iar ai băut? Nu ți-am zis să nu mai bei? Nu vezi că abia te mai ții pe picioare? Ce-o să zică ăia mici? Treci acasă, lasă paharu'!” Anton încearcă să se ridice de pe scaun, dar cade la loc, afundându-se în el cu un pârâit amuzant. Mă umflă râsul și chicotesc, nu m-a văzut nimeni, ce bine! A mâncat prea mult, trebuie să mai stea, îl doare burta. „Hai acasă!”, urlă tanti Mariana, și-l prinde de braț. Anton se ridică și se clatină. Țuica aia nu-l ajută să-și ducă burdihanul. Florin cred că și-a pierdut vocea. Dacă n-ar da din gură, aș zice că nici nu mai răsuflă. Cară de zor ouă umplute în gură. A golit de mult platoul de lângă el, acum a trecut la ăla de lângă Geta. „Mai oprește-te, Florine, că ți se face rău!” Cred că și-a pierdut și auzul, nu doar vocea, că nu reacționează. Tata mută televizorul pe muzică populară. Ce le-o plăcea adulților la muzica populară? Mă smiorcăi și cer să dea pe desene, Andreea vrea pe MCM – de ce vrea lumea să asculte muzică la televizor, când poate s-o facă și la radio? Nu câștigă niciuna dintre noi. Mă bosumflu toată și mai cer o felie de tort. Neașteptat, dar o primesc. Nu mai zice nimeni nimic. Toată lumea stă cu mâinile pe

burți și oftează. Mama s-a trântit pe canapea. Doar Florin înfulecă în continuare ouă umplute. Nici nu știu de unde mai sunt. Se aude cum plescăie cu poftă. Nu-i frumos să plescăi când mănânci, pesemne că mama lui nu i-a zis. Are o culoare ciudată la față, dar cred că e bine, din moment ce mănâncă. „Florine, ți-e rău? Ce ai?” Nu zice nimic, mestecă în continuare. Din ce în ce mai încet. Se lasă pe spate, capul îi pică greu. „Florineeee!” Florin nimic, pare c-a adormit. Geta îl zguduie. Cu ce i-o fi greșit de-i dă atâtea palme? „Dați-i un Colebil!”, se aude Doina. „Chemați salvaaaareaaaa, moare!”, urlă Anca. Ce se întâmplă aici? Și Moș Crăciun când vine? „Duceți-vă în camera voastră și gândiți-vă la ceva frumos”, ne zice mama mie și Andreei. Geta plânge cu sughițuri. Tata vorbește cu cineva la telefon și îi dă adresa. Pare serios. Oare cine mai vine iar în vizită? Protestăm amândouă că nu vrem să ne culcăm. Mama ne zice să ne ducem, că lui Florin îi e rău și are nevoie de liniște. Oricum nu vorbea nimeni, toată lumea își mângâia burta, câtă liniște mai vrea? „Dacă nu mă ascultați, nu mai vine Moș Crăciun!” Hopa! O zbughim amândouă în camera noastră. „Când vine salvarea?”, se aude după ce închidem ușa. Oare dacă-l găsește pe Florin în sufragerie, mai vine Moșul?


Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.