Transilvania Business 31

Page 76

58

analiză

WWW.TRANSILVANIABUSINESS.RO

Cât “cântăresc” construcţiile la jumătatea lui 2013

Luna mai s-a derulat bine pentru Bucureşti, singura zonă în care proiectele aflate în execuţie au fost peste 50%. Capitala a atins acest nivel mai ales pentru că este impulsionată de numărul foarte mare de proiecte rezidenţiale aflate în execuţie aici. Cu toate acestea, nu putem nega nici performanţele zonei de Nord-Vest în ceea ce priveşte proiectele aflate în lucru. Nu putem spune însă acelaşi lucru despre zonele de Sud-Vest şi Vest. de Echipa IBC Focus Cele mai multe investiţii, raportat la totalul obiectivelor încadrate în domeniile respective, s-au realizat în Rezidenţial şi Retail. Dacă în cazul proiectelor rezidenţiale nu avem motive mari să ridicăm din sprâncene, în luna mai suntem surprinşi de avântul domeniului Retail, domeniu în care 6 din 10 obiective analizate era în fază de execuţie sau amenajare în momentul la care au fost contractate. O viteză bună de execuţie o au şi proiectele din domeniul Industrial şi Hotel & Relaxare. În ambele cazuri, ca şi procent, mai mult de unul din două obiective se află în lucru. La polul opus, cele mai puţine proiecte demarate din punct de vedere procentual sunt cele de Utilităţi.

În 2013 mai multe proiecte pe drum Cel mai interesant aspect al anului 2013 este că proiectele în fază de construcţie câştigă teren în faţa proiectelor aflate în pregătire. Dacă în prezent, 46% din totalul proiectelor analizate în mai sunt în execuţie propriu-zisă (construcţie sau amenajare), în luna mai din 2012, doar 39% dintre acestea erau în această etapă. Facem o altă scurtă călătorie în timp pentru a ne raporta la rezultatele anului 2011. Atunci, 33% din totalul investiţiilor analizate (1280) erau în lucru. Observăm această tendinţă nu doar la nivelul lunii mai din ultimii 3 ani. Dacă analizăm evoluţia proiectelor aflate în lucru de pe întregul an 2012, dar şi din prima parte a anului 2013, observăm că nivelul din primele luni ale acestui an este pe aceeaşi “treaptă” cu cel înregistrat în perioada de vârf a construcţiilor, în 2012, lunile iunie – septembrie, când fuseseră înregistrate cele mai mari proporţii de şantiere în lucru-amenajare, raportate la total. Cel puţin din punct de vedere teoretic, pragul de 50% de proiecte aflate în execuţie va fi depăşit în următoarele 3 luni în mod constant, însă nu vom avea de-a face cu procente fabuloase care să depăşească 65%. Toate aceste semnale ne pregătesc pentru o reducere a listei de proiecte în pregătire, ceea ce reflectă într-o oarecare măsură şi pesimismul din vocile jucătorilor din piaţă care nu au proiecte pe rol sau în aşteptare.

Capitala îşi face “provizii” de şantiere rezidenţiale Capitala rămâne cea mai atractivă zonă din punct de vedere al proiectelor rezidenţiale. Aşa cum am surprins atât în distribuţia pe domenii sau pe zone, cât şi în alte analize realizate de IBC Focus, am observat cum Capitala şi

Numărul şantierelor de Biroruri/Comercial anunţate în mai 2013, pe regiuni împrejurimile ei sunt lună de lună în topul teritoriilor cu cele mai multe proiecte aflate în lucru, iar asta se datorează într-o foarte mare măsură proiectelor venite din domeniul Clădirilor rezidenţiale private. Din cele 708 investiţii aflate în execuţie fizică, identificate în luna mai de către echipa de cercetare a IBC Focus, 176 dintre acestea au venit din zona Bucureşti şi ariile învecinate din judeţul Ilfov. Din aceste 176 de obiective, aproape 80% au fost încadrate în categoria “Rezidenţial”. Chiar dacă putem considera că este o veste bună la o primă vedere pentru furnizorii de materiale ce se adresează cu precădere proiectelor de acest tip, trage în acelaşi timp un semnal de alarmă puternic pentru acei furnizori care au stocuri de materiale destinate halelor industriale. Într-adevăr, volumele de materiale furnizate de exemplu pentru un proiect de retail, de anvergura unui centru comercial, nu pot fi comparate cu cele livrate la o locuinţă, însă piaţa bucureşteană şi cea din jurul ei nu mai pot face faţă multor investiţii majore de natură comercială sau industrială. Proiectele importante care se vor dezvolta în viitor în


Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.