MS M S Margot SPANU
Que naît-il de mes mains ?
Que naît-il de mes mains? Ce zămislesc mâinile mele?
V Magna-Princeps V
Ce zămislesc mâinile mele ?
M
1
V
Que naît-il de mes mains ?
Ce zămislesc mâinile mele ?
M SMargot SPANU
2
Mi se pare firesc că toţi râvnesc stelele cerului. Dar puţini înteleg că şi îndepărtaţii aştri au nevoie de dragostea şi asistenţa noastră. Este tocmai atitudinea pe care o manifestă Margareta în scrisul ei. Ioan Mânăscurtă Il me paraît tout à fait naturel que tout le monde convoite les étoiles du ciel. Pourtant, peu de gens comprennent que les astres éloignés ont eux aussi besoin de notre amour et de notre asistance. Cest exactement l'attitude que Margareta manifeste dans son écriture. Ioan Mânăscurtă
Traduction en roumen: Constantin Rusnac Traducere în română: Constantin Rusnac Fotografie, ochi: DAN, Belgia. Photographie, yeux: DAN, Belgique. Concepţia grafică şi prelucrarea artistică a imaginilor: Petru Gheţoi Conception graphique et interpretation artistiquedes images: Petru Gheţoi
V
M S
Timpul
Peut-être que le temps, Comme les fleurs, Peut faner.
Probabil timpul, Ca şi florile, Se ofileşte.
Il n’a peut-être pas Assez de temps Pour exister.
Probabil timpul Nu are timp destul Ca să existe.
Peut-être que le temps, Un jour, Sera fini.
Probabil timpul, Într-o zi, Se va termina.
Et que toutes nos vies, Sans doute, Ce jour, L’auront suivi.
Şi vieţile noastre, laolaltă, Făfă îndoială, În acea zi, Îl vor urma.
Stăuceni, Moldavie, été 2009 Stăuceni, Moldova, vara anului 2009
Ce zămislesc mâinile mele ?
L
Que naît-il de mes mains ?
Le temps
3
V
Que naît-il de mes mains ?
Ce zămislesc mâinile mele ?
M S
4
Le sens Que sont les larmes? Miroirs luisants du fond du cœur, Plus que sincères et sans rancœur, Qu’elles soient de joie ou de tristesse, C’est le chemin de la tendresse. Que sont les rires? Mélodie de notre vie: Le cœur crie sa symphonie, Pour montrer sa joie, Embellir la voix, Compléter le sourire – Voici ce qu’est le rire.
L
Qu’est-ce que c’est le bonheur? C’est d’avoir Des larmes et des rires, Qui débordent du cœur.
Stăuceni, Moldavie, été 2009
V
M S
Sens
Ce este lacrima? Oglindă lucitoare din ale inimii adâncuri, Mai mult ca sinceră şi fara – amărăciune. Că-i de tristeţe sau de bucurie, Ea este calea gingâşiei.
S
Que naît-il de mes mains ?
Ce este râsul? A vieţii noastre melodie: Inima îşi strigă simfonia Pentru a-şi expune bucuria, A face mai frumoasă vocea, Pentru a întregi surâsul – Iată ce este râsul.
Ce este fericirea? Ea e un fel de a avea Lacrimi şi râsete Ce se revarsă din toată inima.
Ce zămislesc mâinile mele ?
Stăuceni, Moldova, vara anului 2009
5
V
LM M S
Un sourire sur son visage – Le premier flocon de neige, Qui de sa tendre douceur, Timidement nous assiège.
Ce zămislesc mâinile mele ?
Bercé au rythme du vent, Qui de son souffle léger, Annonce l’arrivée des premiers De la grande troupe des enneigés.
Descendant doucement vers nous, Dans un frémissement glacé, Comme du papier de verre – L’air s’est maintenant transformé. Si fragile et si puissant, Si petit mais si tentant, Ce flocon farfelu, Qui nous émerveille tant.
Cela ne dure pas longtemps, Car une fois atteinte la terre, Il se transforme, se décompose, Se meurt et s’évapore.
Que naît-il de mes mains ?
6
Le messager de l’hiver
Et au final on se demande, Si c’était réalité? Ou simplement une merveille Que nous avons inventé? Et bien non, Amis, enfants, C’est l’hiver, Et c’est maintenant!
Stăuceni, Moldavie, 15.07.2008
V
M S
M Mesagerul iernii
Un surâs pe faţa ta – Primul fulg de nea Ce cu timidă blândeţe, Ne asediază cu tandreţe.
Que naît-il de mes mains ?
Legănat în ritm de vânt, Cu suflarea sa uşoară, Anunţă sosirea primilor soldaţi Din marea oaste de zăpadă. Coborând încet spre noi Cu un foşnet îngheţat Parcă de un glaspapir emis – Aerul acum s-a-mprospătat.
Atât de fragil, şi-atât de voinic, Atât de mic e, dar şi atrăgător, Fulguşoru-acesta zvăpăiat, Ce ne încântă enorm.
Ce zămislesc mâinile mele ?
Şi nu durează mult această stare, Căci de cum atinge el pământul Se transformă şi se descompune, Se evaporă şi moare. Şi în final ne-ntrebâm, E oare-aceasta realitate? Sau pur şi simplu este o minune Pe care noi am inventat-o? Copii, prieteni, Sigur – nu. E iarna însăşi. Şi a venit de-acu’!
Stăuceni, Moldova, 15.07.2008
7
V
Que naît-il de mes mains ?
Ce zămislesc mâinile mele ?
M S
8
Tant pis... Un murmure à mon oreille, Une rumeur, doucement, s’éveille. Un chuchotement brise le silence, Deux, trois mots traversent l’espace. Une note me fait valser, Un sourire me fait tomber. Un regard transperce mon corps, Et se fige droit dans mon cœur. On donne à la tristesse, Les couleurs de la tendresse, On souligne la souffrance, De gros traits de l’ignorance.
T
La vie fredonne sa mélodie, Le monde chante sa symphonie, Et dans mon triste désarroi, Je suis seule... Tant pis pour moi.
Bruxelles, Belgique, 24.09.2009
V
Păcat… Un murmur la urechea mea, Rumoari cu-ncetul răzbat O şoaptă spintecă tăcerea, Două-trei cuvinte spaţiul străbat.
M S Que naît-il de mes mains ?
O notă mă face să valsez, Un zâmbet mă face-a cădea, O privire străpunge-al meu corp Şi îngheaţă în inima mea. Tristeţii dăm culorile tandreţii. Suferinţa o scoatem la iveală Cu ale ignoranţei Groase linii de cerneală.
P
Viaţa-şi fredonează melodia, Lumea-şi cântă simfonia. Doar eu în a mea zăpăceală trist regat Sunt singură… Păcat.
Ce zămislesc mâinile mele ?
Bruxelles, Belgia, 24.09.2009
9
V
M S
L Les voisins de mon jardin Au fond de mon jardin, Sur un cerisier, Poussent trois petits pois, Pas plus grands Qu’un de mes doigts.
Ce zămislesc mâinile mele ?
Et juste à côté, Sur mon plus beau pommier, Rougissent deux mûres bien grandes, Déjà prêtes à manger. Un petit peu plus en avant, Dans une touffe d’ortiquaires, Se laissent rôtir au soleil. Quatre pastèques naines
Dans le coin des champignons, Bien dodus et tous très ronds, Trois framboises en robe longue, Se promènent, toutes dans l’ombre.
Que naît-il de mes mains ?
Mesdemoiselles les courgettes, Top-models du jardinage, Se laissent fort aise courtiser, Par certaines carottes en âge.
Les raisins, quels personnages, Ne descendent pas des gradins, Restent perchés sur les arbres bananiers, orangers, Exotiques, vous imaginez… Les haricots, verts de rage, Laissent tomber leurs princesses Et s’en vont en grande hâte Chez mesdames les tomates.
10
V
Vecinii din grădina mea În fundul grădinii mele, Într-un cireşar, Se-aburcă cu greu Trei păstăi de mazăre Cât un deget de al meu.
V
M S Que naît-il de mes mains ?
Chiar alăturea, Într-un frumos măr rotat, Două mure mari se rumenesc, Tocmai bune de mâncat. Iar ceva mai încolea, Într-o tufă de urzici, Se lasă de soare copţi Patru harbujei pitici. În colţul ciupercilor, Grase, cu faţa rotundă, Trei căpşue în lungi rochii Se aţin mai mult la umbră.
Ce zămislesc mâinile mele ?
Vinetele – ele, domnişoare frumuşele, În grădină top-modele, Se lasă niţel curtate, De trei morcovi în etate. Strugurii, ce personaje! Nu coboară din terase, Pe bananinşi portocali Rămân spânzuraţi – Câte de exotic, vă imaginaţi… Dovleceii, verzi la faţă de mânie, Părăsind fasdele – prinţese, Pleacă-n cea mai mare grabă La doamnele tomate-n ospeţie.
11
V
M S
Les groseilles, coquettes jeunes filles, Toujours le nez poudré, Vont souvent prendre le thé Chez leurs voisin, le noisetier, Qui, lui, préfère le café. De la visite dans mon jardin? Il n’y en a pas souvent, Mais une fourmi un jour m’a dit: – Trop de liberté va tout faire capoter.
Ce zămislesc mâinile mele ?
L
Que naît-il de mes mains ?
Mais en mon jardin j’y crois, Donc je n’y instaure pas de loi.
12
V
Stăuceni, Moldavie, 15.07.2008
Coacăzele, fete tinerele şi cochete, Cu năsuc mereu pudrat, Merg adesea la un ceai La domnul alun, vecinul de la hat, Care preferă doar cafea, de fapt.
M S Que naît-il de mes mains ?
Oare mai vizitează cineva grădina mea? – Nu se întâmplă des. Dar o furnică într-o bună zi-mi şopti: – Prea multă libertate strică… Da, dar eu grădinii mele-i dau crezare, deci nu particip la a legilor instaurare.
Ce zămislesc mâinile mele ?
V
Stăuceni, Moldova, 15.07.2008
13
V
M S
Ce zămislesc mâinile mele ?
U Un sourire
Un sourire est le meilleur des cadeaux, On en manque souvent, Mais on n’en a jamais trop. Le sourire appartient à l’homme généreux, Personne n’est assez riche pour se l’acheter, Ou suffisamment habile pour le voler, Il ne viendrait pas à l’esprit de le prêter, Car le sourire n’est précieux Que lorsqu’il est donné. Un sourire, en douceur, Si on le laisse sortir du cœur, Il va éclairer un visage... Peu nous importe l’âge. Un sourire peut donner confiance, A celui qui n’a pas de chance, Il efface la tristesse, La remplace par la tendresse. Un sourire peut réchauffer un cœur, Peut apporter une vague de chaleur, Ou juste montrer à quelqu’un, Qu’il existe bel et bien.
Que naît-il de mes mains ?
Le destin ne sourira jamais en premier, Vous devriez donc commencer.
14
V
Stăuceni, Moldavie, été 2009
U Un zâmbet
M S Que naît-il de mes mains ?
Zâmbetul este cel mai frumos cadou, Adesea ne lipseşte, Dar nicicând nu prisoseşte. Zâmbetul aparţine oamenilor generoşi, Să-l cumperi – nu-ţi ajunge bogăţie Şi nici abilitate ca să-l furi, Să-l împrumuţi – nici că prin gând să-ţi vie, Căci zâmbetul e preţuit Numai când este dăruit. Zâmbetul în blândeţea, Dacă din inimă să iasă-l vom lăsa, O faţă poate lumina... Puţin importă vârsta. Încredere un zâmbet poate da Celui ce n-are nici o şansă. Poate s-alunge o tristeţe, Preschimbând-o în tandreţe. Zâmbetul o inimă-ncălzeşte, Un val s-aducă poate de căldură. Sau chiar cuiva să demonstreze Că el există, că trăieşte.
Ce zămislesc mâinile mele ?
Destinul niciodată nu va zâmbi primul, Deci tu să începi va trebui.
Stăuceni, Moldova, vara anului 2009
15
V
M S
Derniers mots Si un jour je meurs, Et qu’on m’ouvre le cœur, Tu y liras en lettre d’or: – Je t’aime toujours, Je t’aime encore.
Que naît-il de mes mains ?
Ce zămislesc mâinile mele ?
D
16
V
Bruxelles, Belgique, 2005
U
Ultimele cuvinte Dacă-ntr-o zi muri-voi eu Şi inima-mi deschide-s-a, Cu litere de aur acolo vei citi: – Eu te iubesc, Te voi iubi mereu…
Que naît-il de mes mains ? Ce zămislesc mâinile mele ?
U
M S
Bruxelles, Belgia, 2005
17
V
M S
Nous avons tout en commun
N
Nous n’avons pas le même ciel, Ni les mêmes nuages. Mais le même arc-en-ciel Réunit nos parages.
Ce zămislesc mâinile mele ?
Nous n’avons pas les mêmes rêves, Ni les mêmes espoirs. Mais nous partageons le désir De pouvoir y croire. Nous n’avons pas la même terre, Ni le même horizon. Mais nos deux cœurs espèrent Pouvoir battre à l’unisson. Nous n’avons pas la même vie, Ni les mêmes douleurs. Mais nous souffrons des mêmes envies Et des mêmes rancœurs.
Que naît-il de mes mains ?
Nous n’avons pas la même mer, Ni le même océan. Mais parfois le désert Nous réduit à néant. Nous n’avons pas le même cœur, Mais un amour commun, Un seul but – le bonheur Comme tout un chacun.
18
V
Bruxelles, Belgique, 27.02.2010
Avem totul în comun
A
Noi nu avem acelasi cer, Şi nici aceiaşi nouri, Însă acelaşi curcubeu, Uneşte ale noastre plaiurile.
M S Que naît-il de mes mains ?
Noi nu avem aceleaşi visuri, Speranţele nu sunt aceleaşi. Împărtăşim însă dorinţa Putinţei de a crede. Pământul nu ne e întocmai, N-avem acelaşi orizont, Însă-ale noastre două inimi Speră să bată-n unison. Noi nu avem aceeaşi viaţă, Şi nu simţim la fel durerea, Dar unul ne este amarul Şi suferim de-aceeaşi vrere.
Ce zămislesc mâinile mele ?
Noi nu avem aceeaşi mare Şi nici acelaşi ocean, Dar deseori pustiul Ne reduce la neant. Noi nu avem nici inima la fel, Doară iubirea ni-i comună. Singurul scop e fericirea – Toţi şi-o doresc, întotdeauna.
Bruxelles, Belgia, 27.02.2010
19
V
M S
Apparition Malgré mes yeux ouverts, J’ai l’impression de rêver, Ce qui semblait imaginaire, Prend soudain réalité.
Ce zămislesc mâinile mele ?
Serais-je en train de vivre Dans un conte de fées? Non… J’ai juste oublié, Qu’on ne rêvait pas seulement Les yeux fermés.
Que naît-il de mes mains ?
A 20
V
Stăuceni, Moldavie, été 2009
Apariţie În pofida ochilor deschişi, Am sentimentul că visez. Şi tot ce seamănă-a imaginar, Neaşteptat prinde contur real.
M S Que naît-il de mes mains ?
Trăiesc cumva Într-o poveste? Nu… Eu pur şi simplu am uitat Câ nu doar cu ochii închişi Se poate de visat.
Stăuceni, Moldova, vara anului 2009
Ce zămislesc mâinile mele ?
A
21
V
M S
Que naît-il de mes mains ?
Ce zămislesc mâinile mele ?
L
22
V
Le fleuve du temps
Elle était la plus belle, Ça a toujours été elle, Qui a foi et gentillesse, Petit nez et allégresse. Elle, dès que la porte passée, Gardait toutes les têtes tournées: Ces yeux bleus, de loin brillants, Tellement clairs et foudroyants. Cette manière de se déplacer, Comme si sa vie était dansée Oui, elle était la plus belle, Ça a toujours été elle… Mais une fois le temps passé, Quelques années oubliées, La demoiselle a fané Comme une fleur trop exposée. Le temps s’est couché sous ses yeux, Faisant mourir ce joli bleu, Toutes ces nuits éveillées, Ont rendu son front ridé, Et tout le fard sur ses joues Ne sauvera pas son cou Qui déjà depuis un temps, Se fait lourd, et puis descend. Ses mains douces et veloutées, A la jolie couleur nacrée, Restent maintenant très bien cachées, Sous de coquets gants tressés. Sa voix qui était pétillante, Est devenue vraiment très lente Et son sourire empli de vie, S’est fendu en nostalgie… Oui, elle était la plus belle, Ça a toujours été elle…
Bruxelles, Belgique, 15 decembre 2010
F
Fluviul timpului
M S
Ce zămislesc mâinile mele ?
Bruxelles, Belgia, 15 decembrie 2010
Que naît-il de mes mains ?
Ea era cea mai frumoasă Aşa întotdeauna a fost ea. Sigură de sine, gentileţe, Veselă, nas mic, delicateţe. De cum ieşea din casă, Vedeai doar capete întoarse: Aceşti ochi albaştri, de departe lucitori, De-o limpezime-adâncă şi fulgerători, Această manieră de a se deplasa, De parcă viaţa şi-ar dansa. Da, era cea mai frumoasă Aşa întotdeauna a fost ea... Dar iată că vremea trecuse Şi ani câţiva se scurseseră, Domnişoara se ofili ca o floare Expusă prea mult la soare. Timpul s-a culcat sub ochii ei, Făcând să moară-acel frumos albastru, Lungă a nopţilor veghe Riduri pe frunte i-a lăsat De pe obraji sulimeneala Care deja de un timp încoace Îngreunându-se, mai jos s-a tot lăsat. Gingaşele-i mâini catifelate, În vii culori, nuanţe de sidef, Azi rămas-au strict adăpostite În mănuşe, cochete, împletite. Vocea ei tulburătoare-odată, Deveni prea lentă şi acum Al ei zâmbet plin de viaţă Spre nostalgie – şi face drum… Da, era cea mai frumoasă, Aşa întotdeauna a fost…
23
V
M S
Le présent
Que naît-il de mes mains ?
Ce zămislesc mâinile mele ?
L Le présent n’est qu’un instant, Un moment, on s’en souvient. Ce n’est jamais que la liaison Fragile, qui ne dure, Du sourire triste du passé, Et du regard confiant du futur.
24
V
Stăuceni, Moldavie, été 2009
Prezentul Prezentul nu-i decât o clipă, Un moment – Fragila legatură, Care dureaza cât o amintire Între-al trecutului trist zâmbet Şi-a viitorului încrezatoare privire.
M S
Ce zămislesc mâinile mele ?
Stăuceni, Moldova, vara anului 2009
Que naît-il de mes mains ?
P
25
V
M S
Mélodie de mon cœur
Que naît-il de mes mains ?
Ce zămislesc mâinile mele ?
M 26
V
Depuis la fin de cette danse Un air s’égare dans ma tête. Il résonne avec démence, Jamais la fébrile symphonie Ne s’arrête. Cet air de musique Qui étreint mon cœur, C’est ta voix mélodique Qui efface mes peurs. Et lorsqu’elle remplit De toute sa beauté Le vide de mon esprit Je me sens soulagé. Mais derrière cette voix magique Aux reflets irisés L’on perçoit une note tragique Qui en ternit les reflets. Cette mélodie pleine de douceur Salie par tant de malheurs S’enraye et doucement se meurt Dans les méandres de mon cœur. Ma chère Mélodie, Ne meurs pas, Bats-toi pour cette vie Qui s’offre à toi. Ecoute le chant du vent Qui te dit qu’à la vie Il lui en faut du temps Pour composer sa mélodie. Et un jour tu l’entendras Ce son mélodique Qui en accord avec toi Jouera un air de musique.
Bruxelles, Belgique, 19.09.2009
Melodia inimii mele
Ce zămislesc mâinile mele ?
Bruxelles, Belgia, 19.09.2009
Que naît-il de mes mains ?
M
După a dansului finală cadenţă, În cap îmi rătăceşte-o melodie. Ea cu demenţă rezonează, Febrila simfonie Nu încetează nicicând. Această melodie Ce inima mi-o strânge, E vocea ta melodică ce ştie Frica să-mi alunge. Şi-atuncea când ea umple Cu-ntreaga-i frumuseţe ce o are Al raţiunii mele gol, Eu simt o uşurare. Dar dincolo de-această voce magică, Cu răsfrângeri de curcubeie, Simţim o notă tragică Ce-ntunecă farmecul ei. Şi-această melodie, plină de gingăşie, Cârpită cu-atâteanecazuri grele Rugineşte-ncet şi moare În meandrele inimii mele. Scumpa mea melodie, Nu muri, Luptă pentru această viaţă Ce se oferă ţie. Ascultă cântul vântului Care îţi spune Că-n viaţă se cere timp Melodia pentru a-ţi compune. Şi, într-o bună zi, vei auzi Această melodică sunare Care, în acord cu tine, Va zice o cântare.
M S
27
V
M S
Un cœur Un cœur empli d’amour Bat chaque seconde Entre aller et retour, Il s’émerveille du monde.
Ce zămislesc mâinile mele ?
Un cœur empli de doute Bat chaque minute, Se perd sur une seule route, Sans trouver son but. Un cœur empli de haine Bat au rythme d’une rengaine, Il ne vise pas de cible, Détruit tout le possible.
Que naît-il de mes mains ?
Un cœur solitaire, Errant sur le chemin, Apprivoise le désert, Tel est donc son destin.
28
V
Stăuceni, Moldavie, été 2009
O inimă O inimă plină de iubire În fiece secundă bate Între plecare şi venire, Minunându-se de toate.
M S Que naît-il de mes mains ?
O inimă de îndoială plină În fiece clipă, suspină, Pe-un singur drum se prăpădeşte, Scopul nu şi-l găseşte.
O O inimă plină de ură În ritmul aceleiaşi poveşti bate: Ea nu distinge ţinta, Distruge tot ce poate. O inimă însingurată, Rătăcind pe drumuri, Deşertul domesteceşte, Deci, destinul ei acesta este.
Ce zămislesc mâinile mele ?
Stăuceni, Moldova, vara anului 2009
29
V
Q
Que naît-il de mes mains ?
Ce zămislesc mâinile mele ?
M S
30
V
Que naît-il de mes mains? Mon stylo qui n’avait Pas de mots à écrire, Voguait sur le papier Sans savoir où aller. Que naît-il de mes mains, Quand rien ne les inspire? Le fin fond de mon cœur, A petits traits brisés. Cette encre qui devait Dérouler souplement Des verbes étudiés, Afin de bien écrire, Fait jaillir des rochers Sur le feuillet trop blanc, Des arbres torturés Que le vent veut détruire. L’ombre vient saccager Une plage un peu trop claire, Le vautour va planer Dans le ciel d’un dessin Et peut-être s’abattre, Au gré de ma colère, Sur l’invisible proie, Ebauche de mon chagrin... Que naît-il de mes main, Quand rien ne les inspire? Une horde de sentiments, Que je noircis de rires.
Bruxelles, Belgique, 24.09.9009
Bruxelles, Belgia, 24.09.9009
Ce zămislesc mâinile mele ?
Stiloul meu care n-avea Cuvinte să le scrie, Fără să ştie încotro să o apuce, Naviga pe-o coală de hârtie. Ce zămislesc mâinile mele? Când nimic nu le inspiră? Străfundul depărtat al inimii În mici rănite linii. Cerneala lui, care, În loc să-nşire suplu, Studiate verbe, în fine, Pentru a le scrie bine, Face să răsară pietre Pe foi prea albe, în fugă, Arbori torturaţi pe care Vântul vrea să-i distrugă. O umbră vine să devasteze O plajă prea deschisă la culoare. Un vulture vrea să planeze În cercul dintr-un desen Şi nu-i exclus să se repeadă, Conform furiei mele, Înspre o nevăzută pradă – Tristeţea mea pe pagină schiţată. Ce zămislesc mâinile mele Când nimic nu le inspiră? O droaie de sentimente Pe care eu, cu râsete le mâzgălesc.
Que naît-il de mes mains ?
C Ce zămislesc mâinile mele ?
M S
31
V
M S
Une note Note qui brise l’espace, Puis transperce ma carapace, Fait vibrer mon cœur rouillé, Caché sous un sourire forcé.
Ce zămislesc mâinile mele ?
Note qui éveille en mon ventre Une douleur pas inconnue Qui reprend sa torture latente Et me dévoile, mise à nu. Note aigüe, grave, dure et douce Qui se dessine sur ma bouche En un sourire mince et flou Face aux regrets si farouches.
U
Que naît-il de mes mains ?
Note qui m’arrache un Je t’aime Qui se perd dans ton sourire Et fait couler la fontaine De mes très nombreux souvenirs.
32
V
Bruxelles, Belgique, 23.09.2009
O notă Nota care spaţiul brăzdează Apoi îmi lasă carapacea străpunsă, Face să vibreze ruginita-mi inimă După un surâs forţat ascunsă.
M S Que naît-il de mes mains ?
Nota ce trezeşte-n pieptul meu O nu chiar necunoscută durere, Începe iar tortura latentă Şi mă drzgoleşte, pân’la piele.
O
Nota acută, gravă, dură şi plăcută, Ce prinde contur pe ale mele buze Într-un surâs plăpând, neclar, Cu regrete cumplite se confruntă. O notă ce îmi smulge-un Te iubesc Şi-n zâmbetu-ţi se pierde ca o iască, Deschide larg izvoarele fântânii Ca amintiri de-acolo să ţâşnească.
Ce zămislesc mâinile mele ?
Bruxelles, Belgia, 23.09.2009
33
V
Que naît-il de mes mains ?
Ce zămislesc mâinile mele ?
M S
C Chanson
Quand notre espoir renaît, Celui qu’on croyait mort, Lorsque l’on reconnaît Que oui, nous avions tort; Notre cœur se libère De ses chaînes d’antan, On respire un autre air, Celui qu’on voulait tant. Insoumise romance, Mon amour est immense, Et aussi ma démence, Tout cela recommence. Non, moi je refuse, Mais dans ma tête fusent Des paroles confuses, Et mes yeux les diffusent.
Et quand l’amour arrive A nous perdre soudain, On part à la dérive, Sans souci de dédain, Pour l’être qui nous aime, Qui égaie notre vie, Celui qui à l’extrême, Vous redonne l’envie.
Infinie rancœur, Blessure de mon cœur, Ma vie sans saveur, Ne recherche que le bonheur. Je me noie sans vacarme Dans une mer de larmes, Ô, mort, pleine de charme, J’ai baissé mes armes.
34
V
Pune, Inde, septembre 2010
Când speranţa noastră renaşte Cea pe care moartă o credeam, Când recunoaştem Că într-adevăr dreptate nu aveam; Inima ni se eliberează De ale sale lanţuri din trecut, Noi respirăm atunci alt aer, Cel pe care – atât de mult l-am vrut.
M S Que naît-il de mes mains ?
C Cântec
Rebelă romanţă, Iubirea-mi e imensă Şi îşi începe transa Din nou a mea demenţă. Nu, eu refuz, Dar în capul meu roiesc Vorbele confuze Şi ochii mei le răspândesc.
Ce zămislesc mâinile mele ?
Şi când pentru-a ne pierde vine Pe neaşteptate dragostea, În derivă ne trezim şi nu ne-ngrijorează Dispreţul faţă de persoana care Ne iubeşte şi viaţa ne-o înviorează – Cea care la nevoie ştie Dorinţa să ne-o reînvie. Amărăciune infinită, A inimii durută rană, Viaţă făr’ de savoare, În a fericirii căutare. Mă-nec fără vacarm Într-o de lacrimi mare. O, moarte, plină de şarm, Armele le arunc la picioare.
Pune, India, septembre 2010
35
V
M S
Solitude J’avais gravé ton nom En lettres d’or. Je l’ai gravé profondément, Dans mon cœur.
Ce zămislesc mâinile mele ?
J’avais dessiné tes yeux Dans mon âme Qui doucement me transperçaient De leurs larmes. J’avais décrit ta voix Dans ma mémoire. Elle chantait tendrement Tous les soirs.
S
Que naît-il de mes mains ?
Maintenant je n’ai plus rien, Tu t’en es allé. Ô, douce solitude, Tu m’a abandonné.
36
V
Bruxelles, Belgique, 25.10.2009
Singurătate Gravasem numele tău Cu litere de aur. Îl gravasem adânc Pe-al inimii coclaur.
M S Que naît-il de mes mains ?
Desenasem ochii tăi În sufletul meu: Mă străpungeau răscolitor Cu lacrimile lor.
S Zugrăvisem vocea ta În memoria mea. În fiecare seară Gingaş ea cânta.
Acum nimic n-a mai rămas, Uite, ai şi plecat. O, dulce singurătate, Tu m-ai abandonat.
Ce zămislesc mâinile mele ?
Bruxelles, Belgia, 25.10.2009
37
V
J
M S
Je vis
Que naît-il de mes mains ?
Ce zămislesc mâinile mele ?
Je vis, mais je n’ai plus envie de vivre. Je vis comme un prisonnier qui ne veut plus être libre. Je suis donc le chemin de la vie, En me disant qu’un jour il sera fini. J’avance en reculant sur cette route déserte Et je me demande encore: – Comment suis-je arrivée à ma perte? Je vis, mais je suis brisée, Je vis, mais mon cœur et mon âme se sont divisés. Allongée dans ma vie qui se résume à la nuit*, J’ai beaucoup réfléchi, A mes rêves détruits qui se sont enfuis. Je vis dans le temps que j’ai empoisonné, Je vis dans ma vie que j’ai laissé passer. Cette chose abstraite qui me ronge*, Cette pensée, ce songe, Cette illusion du temps qui s’arrête, Ce n’est que le mensonge de mon âme distraite. Je vis pour tous ces gens qui meurent* Je vis, mais mort, mon cœur pleure. Je marche désespérément et d’un pas boiteux, Sur le pont long et étroit de mes aveux Qui traverse le fleuve du destin, Et qui débouche dans la gueule du néant. Je suis prisonnier de ma vie… Et je mourrai de celle-ci.
* Charles BAUDELAIRE, Les Fleurs du Mal
38
V
Stăuceni, Moldavie, été 2010
E Trăiesc
M S Que naît-il de mes mains ?
Trăiesc, însă dorinţă nu mai am de a trăi. Trăiesc ca un prizonier ce liber nu doreşte-a fi. Deci urmez această cale-a vieţii, Zicându-mi că-ntr-o bună zi se va sfârşi. Înaintez în invers sens pe acest drum pustiu Şi mă întreb mereu: – La propria-mi pieire, cum de ajuns-am eu? Trăiesc, însă distrusă-s toată. Trăiesc, dar sufletu-mi şi inima-mi sunt divizate. Alungită în viaţa-mi ce se limitează doar la noapte*, Pe gânduri mult am stat, Chibzuind la visurile mele destrămate ce s-au evaporat. Eu trăiesc într-un timp pe care eu l-am otrăvit. Eu trăiesc în viaţa-mi pe care să se ducă o am lăsat. Şi-acest lucru abstract care mă roade*, Acest gând, acest vis, Această iluzie a timpului stopat, Nu e decât o minciună a sufletului meu distrat. Eu trăiesc pentru acei oameni ce mor*. Trăiesc, dar inima mea moartă plânge. Eu merg cu pas olog şi disperat de toate cele Pe podul lung şi-ngust al mărturisirilor mele Ce traversează al destinului fluviu zbuciumat Care ce se varsă în gură de neant. Sunt prizonierul vieţii mele şi… Anume de aceea voi muri.
Ce zămislesc mâinile mele ?
* Charles BAUDELAIRE, Florile Răului
Stăuceni, Moldova, vara anului 2010
39
V
Que naît-il de mes mains ?
Ce zămislesc mâinile mele ?
M S
Envie Un regard si facile, Un geste si futile, Des mots si communs, Des sourires si anodins. Tendre attirance, Tu bascules dans la danse, Douce parole, Tu fais pencher la balance.
E Un regard enviant, Un sentiment évident, Juste un peu de courage, Pour enfin partir au large.
40
V
Bruxelles, Belgique, février 2010
Dorinţa O lejeră privire, Un gest lipsit de importanţă, Cuvinte simple-obişnuite, Zâmbete anodine.
M S Que naît-il de mes mains ?
O gingaşă atingere, Şi te avânţi în dans, O vorbă dulce, Şi-nclini balanţa.
D
O privire dornică, Un vădit sentiment, Puţin curaj, destul de vag, Pentru ca în sfârşit să pleci în larg.
Ce zămislesc mâinile mele ?
Bruxelles, Belgia, februarie 2010
41
V
Ce zămislesc mâinile mele ?
M S
Larmes... Et coulent et s’écoulent Les larmes de mes yeux, Qu’il fasse froid ou chaud, Le temps reste pluvieux. Et sans interruption S’alignent sur mes joues Ces perles faites d’eau, Ces cristallins bijoux. Et doucement je laisse Rouler lentement, Ces gouttes de tendresse Jusqu’à l’effondrement. Et sans espoir je tente De ralentir la course De cette précieuse rivière, Dont je ne vois la source.
L
Que naît-il de mes mains ?
J’ai peur que si maintenant Je me noie en ivresse, Plus tard je vivrai En peine et en sécheresse.
42
V
Bruxelles, Belgique, 12.01.2010
Lacrimi… Lacrimi din ochii mei Curg şi se scurg copios. Dacă e frig sau e cald, Timpul rămâne ploios
M S Que naît-il de mes mains ?
Şi fără a se întrerupe Pe-obrajii mei se-nşiră-n linii, Aceste perle ce se nasc din apă, Bijuteriile acestea cristaline. Şi să sclipească lin le las În tandra lor rostogolire, Aceste picături de gingăşie Până la ireversibila pieire. Şi fără de speranţă-ncerc Curgerea să-ncetinesc A râuleţului acesta preţios, Izvorul căruia nici nu-l zăresc.
L
Bruxelles, Belgia, 12.01.2010
Ce zămislesc mâinile mele ?
Şi frica mi-i acum Că de mă-mbăt cu-a lui licoare, Mai târziu trăi-voi eu În durere şi în secetă mare.
43
V
L
Que naît-il de mes mains ?
Ce zămislesc mâinile mele ?
M S
44
V
L’escalier
Il en a vu cet escalier Des semelles de chaussures, Neuves ou bien usées, Et de toutes les pointures. Il en a enduré cet escalier De multiples sévices, Chewing-gums abandonnés Et autres immondices. Il a subi cet escalier La rigueur du froid, Des chaussures mouillées Et de la neige parfois. Il y a eu droit cet escalier Aux gens énervés, Qui, sans s’empêcher, Tapaient très fort du pied. Il est imprégné cet escalier De taches et d’odeurs, On ne veut plus l’emprunter, Tellement il fait horreur. Pourtant cet escalier, Volant dans les étages, Est très fort apprécié En fonction de dépannage. Car il connaît, cet escalier, Les pannes d’ascenseur, Il est là pour y payer, Dévoué serviteur. Parfois cet escalier Voyait furtivement, Entre deux marches montées, De jolis sous-vêtements.
Ce zămislesc mâinile mele ?
Şi a văzut această scară Tălpi de-ncălţăminte, Noi-nouţe şi uzate, Mărimi cu totul diferite. Şi-a îndurat această scară Nenumărate mârşăvii, Gume mestecate şi-aruncate, Şi atâtea alte murdării. Şi a suportat această scară A frigului rigoare, Încălţăminte udă, Uneori ninsoare. Şi avu parte-această scară De oameni enervaţi, Care nu se stăpâneau Să tropăiască tare. Şi era-mbibată-această scară Cu pete şi mirosuri rare, S-o folosească nimeni nu vroia, Deoarece stârnea oroare. Cu toate aceastea scara asta Care-ntre etaje zboară E apreciată tare În funcţie de depanare. Căci cunoaşte-această scară Şi timpuri cu ascensoru-n pană, Ea, plătind această stare, Ca o devotată servitoare. Uneori pe apucate, fugitiv, Mai zărea această scară vie Printre treptele urcate, De corp, frumoasă lenjerie.
Que naît-il de mes mains ?
S Scara
M S
45
V
Que naît-il de mes mains ?
Ce zămislesc mâinile mele ?
M S
Il est fort cet escalier Pour supporter les poids Des gens durement chargés De gros meubles parfois. Et ce vieil escalier, Victime de son devoir, Sera un jour cassé, Sans même nous émouvoir.
L
46
V
Bruxelles, Belgique, 21.11.09
Ce zămislesc mâinile mele ?
Bruxelles, Belgia, 21.11.09
Que naît-il de mes mains ?
S Şi este tare-această scară, Gata să suporte greutăţi, Oameni din greu încărcaţi, Cu mobilă masivă-mpovăraţi. Şi această veche scară, Victimă a datoriei împlinite, Într-o zi se va strica, Fără a ne tulbura.
M S
47
V
Que naît-il de mes mains ?
Ce zămislesc mâinile mele ?
M S
48
V
Envie, egoïsme... Dans chaque cœur, neuf ou âgé, Ame meurtrie ou déchirée, Règne cette odeur putride, Cette sensation fétide… Chaque pensée peu déplacée, Chaque regard mal appointé, Est puni par ce malaise, Par cette indécente punaise… Quand le monstre d’un bâillement, Avale tout bon sentiment, Et installe un tremblement Si macabre et si puissant, Que le corps, l’âme et le cœur, Tous pris de la même peur, A genoux devant l’horreur, Douloureusement se meurent. A l’apogée de l’indécence, Maintenant au comble du non-sens, Quand on croit finie cette démence, C’est là qu’on remarque la présence, De l’énormité de cette transe. De cette vague destructrice, Implorant la catharsis, De cet écroulement monstrueux, Détruisant tout jusqu’aux cieux, C’est là qu’on voit que l’être humain, Toujours respecté en vain, Est le premier des partisans De ce combat plus que malsain.
I
Invidie, egoism…
M S Que naît-il de mes mains ?
În fiece inimă,jună sau mai învârstă, Suflet rănit sau sfâşiat, Domneşte acest miros putred, Acea stă senzaţie de mucegai, de ceva alterat… Fiecare gând, uşor deplasat, Fiecare pieziş aruncată privire E pedepsită prin a dispoziţiei pieire, Prin aceaste indecente cantaride… Când monstrul dintr-o căscătură Înghite toate sentimentele de bine Şi declanşează un cutremur Macabru şi foarte dur, Suflet, inimă şi corp, Cuprinşi de-aceiaşi frică, În genunchi, în faţa grozăviilor, Plini de durere, mor. În apogeul indecenţei, Acum, la înălţime de non-sens, Când credem – s-a sfârşit demenţa, Anume-acolo remarcăm prezenţa Aceste transe de enormitate, Acestui val distrugător Ce catarsisul imploră Deaceastă prăbuşire monstruoasă Ce până-n ceruri totul distrus lasă. Acolo vedem că umana fiinţă, Mereu respectată în van, Este primul partizan care se avântă Într-o mai mult de cât nesănătoasă luptă.
Ce zămislesc mâinile mele ? 49
V
S’il fallait laisser pourrir, Et jusqu’à son âme détruire S’il fallait son cœur meurtrir, Laisser son esprit périr, S’il fallait tout oublier, Mère, père et dignité, L’homme, avec la plus grande haine, Sans compassion pour soi-même, S’imposerait la pire des peines… Monstre des noires profondeurs, Maître de galeries d'horreur, L’homme Aura vendu son cœur.
Que naît-il de mes mains ?
Ce zămislesc mâinile mele ?
M S
50
V
Pune, Inde, décembre 2010
M S
Ce zămislesc mâinile mele ?
I
Que naît-il de mes mains ?
De-ar fi trebuit să lase-n putrezire totul, Până şi a sufletului ruinare, Să fi trebuit inima să-şi omoare, Să-şi lase spiritul să piară, fără îndurare; De-ar fi trebuit să uite el de toate – De mamă, tată şi de demnitate, Omul, având în el această mare ură, Nici pentru sine însuşi compasiune, La cea mai grea pedeapsă, singur se va pune… Monstru al negrelelor adâncuri, Stăpân al galeriilor de groază, de temut, Omul Şi inima şi-ar fi vândut...
Pune, India, decembrie 2010
51
V
Que naît-il de mes mains ?
Ce zămislesc mâinile mele ?
M S
L
52
V
Le contrat
Aux minutes d’un mauvais songe Est apparu l’être idéal: Ange luisant comme un mensonge, Onde de paix, halo spectral… Il avait, tout près des ailes, Un petit paquet brillant, Le plus joli des modèles D’un cœur aux bons sentiments. Son regard s’est vite planté Au fond de mon âme brisée. Et cet ange aux traits parfaits S’était décidé à m’aider: A ne plus commettre de crimes, A choisir les bons chemins, Eteindre le feu de mes rimes, Ne plus me souiller les mains. Il me soufflait au visage Une longue liste de châtiments, Dont je pourrais, étant peu sage, Essuyer les rudes tourments. Projeté d’une vive flamme Il fit naître dans sa main L’acte de vente de mon âme, Écrit sur un vieux parchemin. Que de souvenirs ce parchemin?! Ah, mon vieil ami Satan! J’eus tous les diables à mes pieds, Pour signer ce petit papier… L’ange prit de son dos une plume, Encra la pointe de mon sang: J’aurais un paradis posthume Grâce à ce contrat puissant!
Ce zămislesc mâinile mele ?
În clipele unui vis de coşmar Apăru fiinţa ideală: Un înger lucitor ca o minciună, O undă de pace, un halo spectral… El avea aproape de aripi, O cutioară, în lumini scăldată, Cel mai frumos model al inimii, Cu sentimente bune încărcată. Privirea lui se împlântase iute În adâncul sufletului meu rănit Şi acest înger cu perfecte trăsături Hotărî pe mine să m-ajute: Să nu comit de azi încolo crime, Calea corectă să ştiu s-o abordez, Focul să sting în ale mele rime Şi mâinile curate să-mi păstrez. O listă-ntreagă, chinuri, suferinţe, Şoptitu-mi-le-a-n faţă: Căci nu voi fi cuminte, Să le îndur pe toate ca pedeapsă. Proiectat de-o flacără de vis, Făcu în mâna-i să se nască, ca din nou, Actul de vindere a sufletului meu Pe-un vechi pergament scris. Câte amintiri trezeşte acest pergament?! Ah, Satan! Tu, prietenul meu vechi, Avui toţi dracii la picioarele mele Pentru a semna acest petic de piele… Din spate-o pană îngerul şi-a scos, Şi vârful ei în sângele-mi muie: De-un paradis postum eu parte voi avea, Graţie acestui contract viguros!
Que naît-il de mes mains ?
C Contractul
M S
53
V
Que naît-il de mes mains ?
Ce zămislesc mâinile mele ?
M S
Mais moi qui suis un peu poète J’ai peu d’espoir en l’au-delà, Promise à l’enfer à perpète, Une seule signature suffira. Je ne pourrai pas m’y soustraire: On pèsera mon palpitant! Mon âme brumeuse va sûrement plaire A tous les diables et à Satan!
L
54
V
Bruxelles, Belgique, 21.09.2009
Bruxelles, Belgia, 21.09.2009
Ce zămislesc mâinile mele ?
C
Que naît-il de mes mains ?
Însă eu, care fac niţel şi pe poetu’, Pentru un după speranţă nu am pus, Sunt promis infernului perpetuu, O semnătură singură va fi deajuns. De-acolo nu mai pot să mă sustrag Cântărită fi-va-mi inima! Sufletul meu negurossunt sigur, o să placă Dracilor tuturor, şi lui Satan!
M S
55
V
M S
L Le crime
Que naît-il de mes mains ?
Ce zămislesc mâinile mele ?
Monsieur le juge, oui, je l’avoue, Je suis coupable, un sale voyou! Le mal me hante, je n’y peux rien, Et toujours je me bats en vain. J’avoue mon crime, ô, votre honneur. Un meurtrier et un fugueur... Acquittez-moi, monsieur le juge, Je n’ai que vous pour seul refuge! J’ai bien failli tuer le temps, J’ai même abattu le cadran! Pour couronner cet affreux crime, J’ai tenté de fuir ma victime... Mais vous connaissez le dicton: Le temps te rattrapera fiston! Et me voici maintenant piégé, Au creux de quelques heures figées. Le crime n’était pas superflu. J’avais planifié coup par coup, Pour faire tomber tel adversaire, L’arme aiguisée ne peut que plaire... J’ai tellement honte, Votre humble honneur, D’avoir sans une once de pudeur, Tenté d’abattre de sang froid, Celui qui me fait vieillir Malgré moi.
56
V
C Crima
M S Que naît-il de mes mains ?
Domnule judecător, da, recunosc, Sunt vinovat un mizerabil depravat. Răul mă urmăreşte, nimica nu mai pot face Şi mereu în van mă zbat. Eu vina-mi recunosc, onoarea voastră, Sunt un ucigaş şi un fugar Achitaţi-mă, domnule jude, Sunteţi pentru mine unicul refugiu! Timpul mai nu l-am omorât, Şi chiar i-am sfărâmat cadranul! Şi pentru-a-ncorona această-îngrozitoare crimă, Cercai să fug de a mea victimă… Însă proverbul îl cunoaşteţi bine: Oricât fugi de timp, el tot cu tine vine. Şi iată-mă acum prins în capcană, frate, În palmele acestor ore îngheţate. Totuş crima n-a fost superfluă. Planificat-am lovitura cu lovitură, Pentru aface un atare adversar să zacă, Tăioasa armă nu putea de cât să placă… Şi-atât mi-e de ruşine, Umilă voastră onoare, Fără pic de pudoare, cu sânge rece, Cercat-am să-l prăpădesc Pe cel ce contra voinţei mele, Mă făcu să-mbătrânesc.
Ce zămislesc mâinile mele ? 57
V
M S
Ayez pitié dans le verdict, Votre honneur, ne soyez pas strict, Tenez compte que monsieur le temps, N’avance jamais à pas très lents. Monsieur le juge, mes derniers mots S’adressent à ceux qui sont plus vieux: – Qui de vous n’a jamais tenté, De laisser les années Tricher?!
Que naît-il de mes mains ?
Ce zămislesc mâinile mele ?
L 58
V
Bruxelles, Belgia, 25.10.2009
Şi în verdict nu fiţi prea strict, Că domnul timp voi să ţineţi seamă, Nu merge niciodată cu paşi lenţi. Domnule judecător, ultimul meu cuvânt Îl adresez celor ce mai în vârstă sunt: – Cine din voi n-a încercat Să lase anii să trişeze, Barem odat’?!
M S
Ce zămislesc mâinile mele ?
Bruxelles, Belgia, 25.10.2009
Que naît-il de mes mains ?
C
59
V
M S
Que naît-il de mes mains ?
Ce zămislesc mâinile mele ?
L 60
V
Le tableau
Avec le soleil Doucement les gens s’éveillent, Et les pensées encore noires, Le tête pleine de cafards, Comme tous les autres matins, Ils reprennent la bataille, Pour se frayer un chemin Et retourner au travail... Un vieil homme bien sympathique, Les bras lourdement chargés, Sans aucun problème d’éthique, S’assoit droit dans la tracée. Les gens crient en le voyant, Mais l’homme sourit en s’asseyant. C’est un vieil homme grisonnant, Taché de peinture à eau, Du haut de son tabouret, Il prépare son tableau. Il le colore lentement, De ses tout petits pinceaux. Et annonce aux passants: – Ça sera vraiment très beau! Ceux qui viennent le regarder, Posent un regard nonchalant, Et informent l’homme ridé, Que ce n’est pas très ressemblant. Car il peint sourires aux lèvres Et de joie ses hommes s’enfièvrent. Car il éclôt la lumière Et sa peinture est bien trop claire. Car il rajoute du pastel Pour la rendre encore plus belle. Car il met de l’émotion Il y peint même une chanson.
Ce zămislesc mâinile mele ?
Odată cu soarele Alene se trezesc şi oamenii. Şi prin ceaţa capului încă-adormit, Gânduri negre se mai plimbă rătăcit. Ca şi-n toate celelalte dimineţi, Ei bătălia reîncep, Un drum pentru a-şi croi, La muncă pentru-a reveni… Un om bătrân, simpatic, Cu braţele-ncărcate greu, Normele de etică sfidând, Se aşeza direct pe traseu. Văzându-l, oamenii strigau, Însă bărbatul, aşezându-se, zâmbea. El este-un om bătrân ce-ncărunţeşte, De acuarelă pătat. De la a taburetului său înălţime Să picteze un tablou s-a apucat. Îl colorează fără grabă, De ale sale mici pensule-ajutat. Şi anunţă trecătorilor: – Va fi foarte frumos, într-adevăr! Cei ce vin să-l vadă Aruncă o privire nonşalantă, Şi pe zbârcitul om îl informează, Că nu prea seamănă, după părerea lor. Căci el pe buze zâmbete pictează, Şi de bucurie oamenii aceştea radiază. Căci lumina el să înflorească-o lasă Pictura să-i prea luminoasă Deoarece adaugă pastel, Încă mai frumoasă-o face el. Pentru că emoţia pe pânză şi-o aşează, Chiar şi un cântec el pictează.
M S Que naît-il de mes mains ?
T Tabloul
61
V
M S
Que naît-il de mes mains ?
Ce zămislesc mâinile mele ?
L 62
V
Car les passants y semblent heureux Et son décor est chaleureux. Car il met du blanc dans son gris Et saupoudre de rose la vie. Car il ne pense qu’à rendre beau Le chemin de son pinceau. On ne reconnaît rien dans ce tableau, Car on y sent l’absence de l’aigreur Et on y voit dans la joie de l’ardeur, Car se dessine une gerbe de bonheur. On y remarque des sourires radieux, On n’attend aucun temps orageux, Les gens chantent et dansent entre eux. Parmi eux, dans l’aquarelle, Il y a un vieil homme assis, Un pinceau dans ses mains frêles, Il prévoit déjà la pluie, En peignant un décor gris, Sans couleur et sans pastel. C’est un homme maigrichon, Vêtu de très vieux torchons, Ses cheveux gris en bataille, Ses lunettes remplies de failles. Il sèche ses larmes en ruisseau, Mais affirme: Ça sera beau! Ceux qui viennent le regarder, Lui disent que c’est vraiment laid. Et cette joie et bonne humeur, Effacent toute sa rancœur. Et donc l’homme du tableau Reprend ses jolis pinceaux, Se rendant compte qu’ils ont raison, Il rajoute des frondaisons, Il s’inspire de l’horizon, Et du bout de ses pinceaux Modifie tout son tableau.
M S
Ce zămislesc mâinile mele ?
T
Que naît-il de mes mains ?
Căci pare fericit acolo orice trecător, Şi căldură răspândeşte al lui decor. Deoarece culoarea gri în alb o colorează Şi în roz viaţa o pudrează Fiindcă el un gând doar are: să dea Pensulei sale o cat mai frumoasă cale Nimeni nimic nu recunoaşte în acest tablou, Căci în el nu poţi ceva găsi ce faţa ţi-ar putea-o înăcri Şi-n el se simte o febrilă bucurie, Căci desenat e-un snop de fericire pe hârtie. Remarcăm acolo zâmbete radioase, Nu ne-aşteptăm defel la timpuri furtunoase. Iar oamenii acei cântă şi dansează înde ei. Printre dânşii, în acuarelă, Se vede-un om bătrân ce şede Cu o pensula în firavele sale mâini. El ploaia o şi întrevede, Pictând întreg decorul doar în gri, Fără culori şi fără de pastel. Acesta este şi un om uscăţiv În zdrenţe mult prea vechi e îmbrăcat, Cu ochelari defecţi şi primitivi, Cu părul sur învălvoiat. Îşi şterge râu de lacrimi cu al palmei dos, Dar mereu afirmă: Va fi frumos Cei care vin să îl privească, Îi zic: E-ntr-adevăr urât. Şi-această bucurie, dispoziţie rară, Facuse toată răutatea să-i dispară. Deci bătrânul din tablou, Ale sale pensule le ia din nou, C-aveau dreptate ei seama şi-a dat Şi frunziş a mai adăugat. De la orizont se inspiră Şi cu ale pensulelor fire Întreg tabloul îl modifică.
63
V
M S
Il y met beaucoup d’ardeur, Il repeint toute la chaleur, Met tout ça en variété, Afin que ce jour soit fêté. Maintenant les couleurs abondent, Elle s’étendent et dansent la ronde, Changeant cette grise aquarelle, Rendant la vie beaucoup plus belle... Voilà qu’un petit garçon, Ôte son bonnet rose bonbon. Et d’une voix couleur vermeille, Dont la douceur est sans pareille, Murmure à notre écrivain: Ce portrait est ressemblant!
Que naît-il de mes mains ?
Ce zămislesc mâinile mele ?
L
64
V
Bruxelles, Belgique, 09.11.2009
M S Que naît-il de mes mains ?
Puse acolo multă ardoare, Căldura toată-o repictă, Variată-ntreaga pânză deveni, Pentru ea serbată această zi va fi. Acum culorile abundă, Ele se extind, prind să horească. Transformând această acuarelă-ntunecoasă Dându-i viaţă cu mult mai frumoasă... Uite colo un copil micuţ Îşi scoate-a sa bonetă roz-bonbon, Şi cu o voce – culoare vişinie – dulce ton, De o blândeţe fără seamăn, Murmură spre-al nostru zugrăvitor: – Portretu-acesta este asemănător!
Ce zămislesc mâinile mele ?
T
Bruxelles, Belgia, 09.11.2009
65
V
M S
L
La machine infernale
Que naît-il de mes mains ?
Ce zămislesc mâinile mele ?
Il avançait doucement, sans broncher. Même si c’était dur, même s’il avait peur, même si son cœur battait si fort qu’on pouvait croire que lui aussi, pris de la même peur, voulait s’évader de sa poitrine et courir au loin. Et malgré tout, il était calme et serein, imperturbable. Il est dur d’imaginer sa peur pour celui qui n’a jamais vécu auparavant une torture qui ne serait qu’à moitié aussi importante que celle qui l’attendait. Il allait souffrir et il le savait, mais sa fierté lui interdisait de montrer sa crainte. Ses pensées voguaient au loin, passant par des moments de bonheur, de tristesse, calme et nostalgie, se souvenant de ces petits moments insignifiants de la vie qu’il espérait revivre un jour. Voilà. Le moment était proche, il pouvait déjà entrevoir, dans l’ouverture de la porte, cette horrible créature métallique, l’instrument de torture par excellence qui réussit à lui arracher un tremblement. Crispant la mâchoire, serrant les poings, ses pas devinrent plus lents. Les battements de son cœur mirent vite fin à toute pensée et il finit son trajet monotone, comme un condamné qu’on mènerait au bourreau. Sans verser une larme, sans cligner des yeux, il entra, et devant lui se tenait la machine infernale. Il était maintenant trop tard pour revenir sur ses pas… Il s’assit (étonné par la conformation de cet instrument de mort), sans prendre la peine de défier la machine du regard, il devait garder cela pour l’Homme… Oui, car la machine n’était rien sans celui qui la maniait. Sans l’Homme la machine n’était qu’un tas de ferraille agrémenté de lames, couteaux et autres immondices. A peine s’était-il assis, que l’Homme fit son entrée. Il était tout en haine et sadisme, son visage figé dans une éternelle grimace, son sourire mesquin; tout en lui criait l’envie de torture. De ses mains gantées de blanc il enlaça l’horrible instrument et sans prêter attention aux yeux terrifiés qui le fixaient, il approcha la machine du visage du condamné. – Commençons…, dit-il, fermant d’un geste nonchalant du pied l’unique échappatoire, la porte de cette sale de torture, sur laquelle on pouvait lire en lettres calligraphiées: Cabinet de Mr Lemolère DENTISTE
66
V
Pune, Inde, janvier 2011
Maşina infernală
M S
Ce zămislesc mâinile mele ?
Pune, India, ianuarie 2011
Que naît-il de mes mains ?
Mergea încet, fără să se poticnească. Chiar dacă era o treabă grea, chiar dacă îi era frică, chiar dacă inima bătea atât de tare, încât puteai crede că şi ea, cuprinsă de aceeaşi frică, vroia să evadeze din piept şi să fugă cât mai departe. Cu toate acestea, era calm şi sigur de sine, imperturbabil. Frica lui era greu să şi-o imagineze cel care n-a fost supus niciodată unei torturi, chit că aceasta ar fi constituit doar o jumătate din ceea ce avea să suporte el. Urma să sufere şi era conştient de acest lucru, dar mândria nu-i permitea să-şi arate frica. Gândurile lui pluteau departe, trecând prin stări de fericire, de tristeţe, calm şi nostalgie, stări ce-i aminteau de acele mici nesemnificative momente ale vieţii pe care spera să le retrăiască cândva... Aşadar, deznodământul era aproape, deja prin deschizătura uşii întrezărea oribila creatură metalică, instrument destinat prin excelenţă torturii şi carereuşi sa-i smulgă un tremur. Crispând mandibula, strângând pumnii, paşii îi deveniră mai lenţi. Bătăile inimii puseră iute capăt tuturor gândurilor şi el îşi sfârşi parcursul cătinel, ca un condamnat care ar fi târât la călău. Fără să scape o lacrimă, fără să clipească, intră şi văzu drept în faţa lui maşina infernală. Acum era prea târziu să bată în retragere... Se aşeză (mirat de confortabilitatea acestui instrument al morţii), fără a se osteni să arunce maşinii barem o privire dispreţuitoare, trebuia s-o rezerveze pentru Om... Da, deoarece maşina nu însemna nimic fără de cel care o mânuia. Fără Om maşina nu era decât o grămadă de fiare garnisită cu lame, cuţite şi alte mârşăvenii. Abia reuşi să se aşeze şi Omul îşi făcu apariţia. Chiftea de ură şi sadism, faţa îi îngheţase într-o grimasă eternă, surâdea meschin; totul în el striga a dorinţă de tortură Cu mâinile sale înmănuşate în alb îmbrăţişă oribilul instrument şi, fără să dea atenţie ochilor plini de groază care îl fixau, apropie maşina de faţa condamnatului. – Începem, zise el, închizând cu o mişcare nonşalntă a piciorului singura cale de scăpare, uşa acestei săli de tortură, pe care se putea citi cu litere caligrafice: Cabinetul dlui Molar DENTIST
67
V
SL M S
Son monde
Que naît-il de mes mains ?
Ce zămislesc mâinile mele ?
Et son monde était tout gris, tout blanc, demi-tons, scintillements sans formes sûres. Un monde incolore et abstrait. Elle aussi était blanche. Du blanc de sa robe à l’étoffe mousseuse, de celui de ses mains, de celui de ses pieds si fins, elle était toute blanche. Du blanc des collines de craie qui s’élevaient au loin au-dessus de la mer. Et ses cheveux, qui dans notre monde auraient parus majestueux, retombaient tristement sur ses épaules d’une fragilité troublante. Tout aussi troublante que la délicatesse de ses mouvements qui paraissaient lui demander un effort surhumain. Le silence de son monde me broyait les tympans. La noirceur de ses yeux m’éffrayait au plus haut point. Mon corps et mon âme furent envahis par les ombres, des ombres errant dans son monde. La pesanteur était bien plus importante dans son monde. S’y déplacer était une torture. Pourtant elle avançait, d’un pas paraissant presque léger. Ses cheveux voltigeaient sous le souffle de vent qui m’écrasait la poitrine et m’empêchait de respirer. Ses yeux étincelaient sous la lumière de ce monde qui me brûlait la peau. J’entendais battre son cœur au rythme du temps, qui dans ce monde trop lent, ne laissait pas le mien en faire autant. Je ne savais pas où j’étais, je ne savais pas pourquoi je souffrais, quel était ce poids qui me pesait sur la poitrine, mais il y avait une chose dont j’étais sûre: ELLE pourrait m’aider. Alors j’avançais, ou plutôt je rampais jusqu’à ses pieds, dans l’espoir de recevoir une explication, une réponse... Mais ce fut la seule chose dont je me souviens – ses chevilles blanches et fines, car c’est là que le réveil sonna et que ma vie reprit, comme avant.
68
V
Bruxelles, Belgique, mars 2009
L Lumea ei
M S
Ce zămislesc mâinile mele ?
Bruxelles, Belgia, martie 2009
Que naît-il de mes mains ?
În lumea ei totul era gri, totul alb, semitonuri, paiete fără forme bine conturate. O lume incoloră şi abstractă. Şi ea, la fel, era albă. De la albul rochiei sale din stofă spumoasă, de la albul mâinilor, de la cel al picioarelor fine – toată era albă. De la albul colinelor de cretă ce se ridicau în depărtare deasupra mării. Iar părul ei, care în lumea noastră ar fi părut maiestuos, cădea trist pe umerii de o fragilitate tulburătoare. La fel de tulburătoare ca şi delicateţea mişcărilor care dădeau impresia că necesită un efort supraomenesc. Liniştea din lumea ei îmi spărgea timpanele. Negreaţa ochilor ei mă îngrozea până la cel mai înalt grad. Corpul şi sufletul meu fură invadate de umbre, umbrele ce rătăceau în lumea ei. În lumea ei atracţia era mult mai puternică. Să te deplasezi acolo era o tortură. Totuşi, ea avansa cu paşi ce păreau aproape lejeri. Părul ei flutura în bătaia unui vânt care îmi strivea pieptul şi mă împiedica să respir. Ochii ei străluceau în lumina acestei lumi care îmi ardea pielea. Îi auzeam inima cum bate în ritmul timpului care în această lume prea lentă n-o lăsa pe a mea să facă la fel. Nu ştiam unde mă aflu, nu cunoşteam cauza suferinţei, nu aveam ştiinţă ce greutate îmi apăsa pieptul, dar exista ceva de care eram sigur: EA putea să mă ajute. Şi atunci, am avansat, sau, mai curând, m-am târât până la picioarele ei în speranţa că voi primi o explicaţie, un răspuns… Şi acesta este singurul lucru pe care mi-l amintesc – gleznele albe şi fine, căci a sunat deşteptătorul şi viaţa mea şi-a reluat cursul firesc.
69
V
M S
L’âme
Bonjour, homme, certaines personnes disent que j’ai été insufflée par Dieu afin de survivre au corps et de te mener au jugement dernier. D’autres ne croient pas à mon existence; pourtant je suis sûre que tu es curieux de savoir qu’est-ce que je suis… Je suis pour toi comme une conscience inconsciente et par le mot conscience je ne sous-entends pas la capacité d’évaluer ce qui est bien ou mal, mais simplement le fait de réaliser ce que tu fais, comment tu le fais et quand tu le fais. Par conscience inconsciente je veux donc dire que je suis comme mémoire de ta vie, coque illusoire emmagasinant chaque parcelle de toi sans que tu ne t’en rendes compte. Par conséquent, je suis cette chose abstraite à tes yeux qui fait de toi (ou plutôt qui exprime) ce que tu es. Ce serait comme un code génétique qui t’es propre. Et je dis inconsciente car tu n’en sais rien. Tu ne sais même pas où je suis et rien ne te permet d’affirmer que j’existe bel et bien. Je suis un livre aux pages blanches qui a pour but de les remplir de toi. De chacun de tes gestes, de tes pensées, du moindre de tes sentiments, d’y inscrire toutes tes colères et tes mélancolies, sans peser, sans juger… Contrairement à la conscience, je ne veux pas te faire remarquer tes erreurs ou te rendre justice face au bien et au mal, je veux juste avoir ce toi et le garder. Je ne peux pas croire que chacun de vos gestes, de vos pensées, de vos faits soient livrés à votre seule et unique mémoire si fragile. L’homme est incapable de se souvenir de chacune de ses pensées et de ses sentiments et encore moins du moindre de ses gestes. Pourtant chacune de ces petites choses forment le tout que vous êtes et je suis persuadé que ce tout a une certaine valeur et qu’il est inconcevable de penser qu’une fois oublié, il sera perdu. Tout est inscrit dans le livre que je suis. Je suis une encyclopédie de goûts, d’odeurs, de joies et de pleurs, à travers mes pages je recense ta vie sous tous les angles et dans les moindres détails, parce que ce n’est pas ta couleur, ta taille ou l’endroit où tu vis qui font de toi ce que tu es mais toutes ces petites choses… Autrement dit, moi. En espérant t’avoir éclairé à mon sujet, cordialement, ton âme.
Que naît-il de mes mains ?
Ce zămislesc mâinile mele ?
L 70
V
13.09.2010, Inde, Pune, Maharastra
Sufletul
M S
13.09.2010 India, Pune, Maharastra
Ce zămislesc mâinile mele ?
S
Que naît-il de mes mains ?
Bună ziua, omule, anumite persoane afirmă că am fost insuflat de Dumnezeu pentru a supravieţui corpului şi pentru a te aduce în faţa judecăţii de apoi. Alţii nu cred în existenţa mea; totuşi am siguranţa că tu însuţi eşti curios să afli ce sunt… Eu sunt pentru tine ca o conştiinţă inconştientă şi prin cuvântul conştiinţă nu am în vedere capacitatea de a evalua ce este binele şi ce este raul, ci elementara înţelegere a ceea ce faci, cum o faci şi când o faci. Prin conştiinţă inconştientă, deci, vreau să zic că sunt ca o memorie a vieţii tale, un fel de cochilie iluzorie care înmagazinează fiecare parcelă din tine fără ca tu să-ţi dai seama. Prin urmare, sunt în ochii tăi acel lucru abstract care face din tine (sau, mai curând, care exprimă) ceea ce eşti tu. Acesta ar fi ca un cod genetic care îţi este propriu. Şi zic inconştientă, deoarece tu nu ştii nimic despre asta. Nu ştii barem unde mă aflu şi nimic nu-ţi permite să afirmi că exist. Eu sunt o carte cu pagini albe care urmăreşte un singur scop: să fie umplută cu tine. Cu fiecare gest al tău, cu gândurile tale, cu ale tale cele mai mici sentimente, înregistrând acolo toate stările tale de furie şi melancolie, fără a le cântari, fără a le judeca… Spre deosebire de conştiinţă, nu vreau sa te fac sa-ţi vezi greşelile sau sa-ţi dai seama ce este binele şi ce este răul, vreau un singur lucru: sa-l am pe acest tu şi să-l păstrez. Nu pot să cred că fiecare din gesturile voastre, din gândurile voastre, din faptele voastre doar memoria voastră unică şi atât de fragilă le păstrează. Omul este incapabil să-şi amintească fiecare gând şi sentiment, cu atât mai mult neînsemnatele sale gesturi. Totuşi fiecare din aceste mărunţişuri formează acel ceva care sunteţi voi şi sunt convins că acest ceva are o anumită valoare şi este de neconceput să-ţi imaginezi că, odată uitat, el va fi pierdut. Totul este înscris în cartea care sunt eu. Eu sunt o enciclopedie de gusturi, mirosuri, bucurii şi necazuri, iar în cuprinsul paginilor mele eu inventariez viaţa ta sub cele mai diverse unghiuri şi în cele mai mici amănunte, deoarece nu culoarea ta, nici statura şi locul de trai sunt cele care fac din tine ceea ce eşti, ci anume toate aceste mărunţişuri… Altfel zis, eu. În speranţa că te-am lămurit asupra mea, cordialmente, sufletul tău.
71
V
M S
Que naît-il de mes mains ?
Ce zămislesc mâinile mele ?
3 4-5 6-7 8-9 10-13 14-15 16-17 18-19 20-21 22-23 24-25 26-27 28-29 30-31 32-33 34-35 36-37 38-39 40-41 42-43 44-47 48-51 52-55 56-59 60-65 66-67 68-69 70-71
72
V
Que naît-il de mes mains? Ce zămislesc mâinile mele? Sommaire Cuprins
Le temps Le sens Le messager d’hiver Tant pis… Les voisins de mon jardin Un sourire Derniers mots Nous avons tout en commun Apparition Le fleuve du temps Le présent Mélodie de mon chœur Un cœur Que naît-il de mes mains? Une note Chanson Solitude Je vis… Envie Larmes L’escalier Envie, egoïsme Le contrat Le crime Le tableau La machine infernale Son monde L’âme
Timpul Sensul Mesagerul iernii Păcat… Vecinii din grădina mea Un zâmbet Ultimele cuvinte Avem totul în comun Apariţie Fluviul timpului Prezentul Melodia inimii mele O inimă Ce zămislesc mâinile mele? O notă Cântec Singurătate Trăiesc Dorinţă Lacrimi... Scara Invidie, egoism Contractul Crima Tabloul Maşina infernală Lumea ei Sufletul