Articole Piata Roosevelt

Page 2

Încă o piesă a Deei Loher în montarea lui Radu Afrim de: Marius Onica

NR. 17

13 Mai, 2009

Şi încă o dată Timişoara. Săptămâna trecută am asistat la decernarea premiului Europa din partea KulturForum Germania pentru spectacolul Boala familiei M, în regia lui Radu Afrim, la Timişoara, în acest sfârşit de săptămână, mai precis pe 9 mai, poate nu întâmplător de Ziua Europei, ne-am întălnit cu o nouă aventură scenică condusă de aceeaşi baghetă inspirată a directorului de scenă amintit. Şi consider că, întămplare fiind, e una fericită în care un dramaturg german îşi dă mâna cu un regizor român , aducându-ne prin actorii -mesageri o lume de departe, din Brazilia, exotică şi în acelaşi timp a oricărei lumi, a societăţii de oriunde.

foto radu afrim Dea Loher, nume foarte în vogă in dramaturgia contemporană germană şi universală, este cunoscută publicului cititor de teatru contemporan prin Camera Olgăi, Adam Geist, Piaţa Roosevelt, Legăturile Klarei, Leviathan . Temele sunt marile probleme ale omului contemporan de pretutindeni: însingurarea, tramele psihice, violenţa, moartea, condiţia marginalului. Adam Geist este piesa care i-a adus Deei Loher celebritatea dincolo de graniţele Germaniei. La noi, curajul de a monta o piesă despre violenţă, tabu pentru scena românească nescuturată de prejudecăţi şi pudibonderii, i-a revenit lui Radu Afrim, „lapidat" ,pe atunci, de lume împortantă pentru motivul că „spectacolele sale sunt nişte orori". Se întâmpla în 2005, la Teatrul „Maria Filotti" din Brăila, unde actorii şi regizorul au vorbit despre „spiritul lui Adam"( în germană „Adam Geist" înseamnă spiritul lui Adam) care nu ar trebui să fie violenţa ci concilierea, pacea. De ce oare există afinităţi între cei doi creatori, unul de scriitură, celălalt de viaţă scenică?... Pentru că lumea lor nu apare fardată, edulcorată ci în toată nuditatea în care se desfăşoară ea, cu tot ce are bun şi rău în substanţa ei. Desigur, există o tuşă mai îngroşată pe ceea ce depăseşte graniţa banalului, a normalului dar care se află cu noi şi de care nu putem să facem abstracţie: homosexualitate, trafic de droguri, travestiţi...Aceşti oameni au o viaţă interioară puternică, poate mult mai bogată şi mai interesantă decât a insului care trăieşte cu program fix, familie, serviciu şi copii. Şi tot ei au nevoie de înţelegere, de acceptare, de normalitate.Dea Loher şi Radu Afrim ne invită aşadar la o lecţie despre ceilalti care sunt diferiţi dar sunt în lume şi care simt , suferă, iubesc, se bucură ca restul oamenilor.


Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.