Cele patru personaje acționează conform cu propriul sistem de gândire, conturând astfel câte o tipologie pentru fiecare dintre ei: victima care are constant nevoie ca ceilalți să intervină și să o salveze din propria viață; people pleaser-ul care își pune propriile nevoi pe ultimul loc încercând să-i mulțumească mai întâi pe ceilalți; dependentul, o persoană naivă, care se simte în largul ei doar când e protejată de grup și salvatorul, o personalitate puternică în exterior, care a reușit să-și mascheze fricile punându-se pe sine într-o poziție de control.
Spectacolul propune o incursiune onirică în viețile a patru personaje aparte, aduse împreună de circumstanțe speciale în care acestea își pot releva adevăratul sine. Plecând de la premiza că pandemia, războiul, criza iminentă economică generează schimbări masive în noi, spectacolul urmărește acea doză de echilibru de care avem nevoie pentru a putea merge mai departe. (Gabriel Sandu)