Imediat după Revoluție – trecuseră mai bine de douăzeci de ani de la prima noastră întâlnire, răstimp în care ne-am văzut de doar câteva ori – ne-am întâlnit pe Magheru. Pe vremea aceea, sediul Teatrului Ion Creangă era aproape de Verona, unde este astăzi Librăria Cărturești. Cornel m-a văzut primul și m-a atenționat, salutându-mă. Fizic, firește, aveam în față un alt Cornel Todea. Spiritual, era același. Ba, aș spune, era și mai împlinit. Și asta vedeam în ochii lui – ochii sunt oglinda sufletului, nu? –, aceiași ochi frumoși, expresivi, vii, care-i dădeau strălucire întregului chip.
Final de premieră cu spectacolul Harap-Alb, Teatrul Ion Creangă (2005)
De atunci a început colaborarea mea cu Cornel Todea la multe din spectacolele lui, la care eu am făcut mișcarea scenică. Nu am să uit niciodată – cum aș putea să uit? – cu câtă bucurie am lucrat alături de actorii, minunații actori ai Teatrului Ion Creangă, sub bagheta magică a lui Cornel. Spectacole minunate de mare succes la public și la critică: „Pinocchio”, „Harap-Alb”, „Moș Crăciun e o poveste?”, „Albă ca Zăpada și cei șapte pitici”, „Cărăbușii” au încântat generații întregi de spectatori copii, și nu numai.
Cornel
T
odea
l
dincolo de
egie
I 205
