57 minute read
Cornel Todea
Alături de mama sa
Repere biografice
Advertisement
Cornel Todea se trăgea dintr-o familie originară din Ţara Moților. S-a născut la Cluj, la 18 noiembrie 1935, dar a copilărit la București, împreună cu cei doi frați mai mici, Mihai şi Cristina. Verile le petreceau la Câmpeni, la bunica paternă, Agaftia, până la naționalizare, în 1948, când aceasta a fost deposedată de bunurile ei. Tatăl său, director al Casei Asigurărilor Sociale şi unul dintre fondatorii acestei instituții, apoi înalt funcționar în Ministerul Asigurărilor Sociale, le-a oferit copiilor o educație aleasă. Cornel a crescut într-o atmosferă de iubire şi comuniune, care s-a răsfrânt asupra firii sale solare, dându-i o funciară dragoste de oameni şi o nevoie structurală de bună înţelegere pe tot parcursul vieții. A fost apropiat de frații săi, care l-au iubit, fascinați de firea lui zburdalnică şi de năzdrăvăniile fără număr.
Familia era cu dare de mână, căci şi doamna Todea, de profesiune farmacistă, era proprietara unei farmacii pe Calea Victoriei, ceea ce a înlesnit preocupările de a asigura copiilor, încă de la o vârstă fragedă, o educație solidă, angajând o guvernantă nemțoaică. Poate încă de atunci i s-a inoculat viitorului regizor o disciplină riguroasă, punctualitate, vrednicie, exigența lucrului bine făcut, trăsături care au definit nu numai personalitatea lui, ci şi modul de a lucra în teatru, îmbinându-se fericit cu înclinaţia sa ludică. Şi-a continuat studiile la Institutul Francez Moteanu, apoi, din 1948 (avea deja 13 ani), când s-au desființat şcolile franceze, copiii familiei au avut ca preceptoare, în particular, două profesoare surori, Mme Poiret şi Mlle Bonnet,
Cornel
Todea l dincolo de egie I
găzduite în casa lor, după ce îşi pierduseră posturile şi veniturile. De la acestea, copiii au deprins, pe lângă limba franceză, la perfecțiune, şi gustul lecturii, al comentariului, discuțiile pe teme literare şi culturale. Cursurile urmate la Liceul Titu Maiorescu din București confirmau în Cornel un elev de o inteligență vie, bun la toate materiile, mai cu seamă la cele umaniste.
Nutrind din copilărie o mare dragoste pentru muzică, era deosebit de înzestrat şi capabil să descifreze partituri la prima vedere. A luat lecții de pian încă de mic, între alții cu Romeo Alecsandrescu, dar şi cu Florin Delatolla, după cum îşi amintește sora lui, perfecționându-și neîncetat tehnica şi arta interpretativă. Muzica a însemnat pentru el o mare pasiune şi un refugiu regenerator. Dar şi o armă de pacificare a anturajului, de îmblânzire a spiritelor, de unificare a oamenilor. Multe mărturii din această carte evocă uimirea asistenței în fața artei pianistului, dar şi a iscusinței sale orfice, aceea de a potoli tensiunile cântând, de a se așeza la pian în momentele de impas sau de iritare în procesul elaborării spectacolului. În clipe de dezordine, descumpănire, discordie, reinstaura, pe calea undelor, armonia, avea darul de a închega echipa în momente fragile. Aprecia orice fel de muzică, simfonică, ușoară. Adora jazzul, va fi prieten cu Johnny Răducanu, Marius Pop, Richard Oschanitzky, Friedrich Gulda. Johnny Răducanu a compus muzica multora dintre montările sale.
Încă de copil, Cornel pregătea mici spectacole în care jucau frații săi. El recita sau cânta la pian. Se amuza improvizând concursuri ad hoc, pe diverse teme, cu frații săi, doar din bucuria de a mobiliza cele ştiute. Avea o adevărată vocație cerebrală şi ludică, definitorie de-a lungul întregii sale vieți. Energia şi istețimea lui deveneau un izvor şi un motor al informației şi al dorinței de a cunoaște. Calități care au avut o pondere semnificativă în relațiile cu frații lui. Dar vor determina şi raporturile cu colaboratorii săi în teatru, televiziune, film, învăţământ, fie studenți, fie actori, fie scenografi, cameramani, producători sau mașiniști veniți în echipă cu el. Căci degaja spontan liantul care transforma orice grup într-o echipă însufleţită. Avea din adolescență vocația liderului, dar una naturală, firească, fără vreun imbold de dominație sau superioritate. Convertea în joc şi glumă informațiile cele mai serioase, mai
18
generoase, mai bine-venite, înclinaţie care a rămas una dintre calitățile felului său de a fi şi de a lucra. Salutul său, umorul, intrarea undeva erau întotdeauna spontan şi organic animate de o referință ori o remarcă culturală sau o aluzie livrescă, cu totul lipsite de pedanterie, ivite spontan din sociabilitate, atenție şi tandrețe pentru asistență. Din aptitudinea firească de a instaura prin simpla sa apariție bucuria împărtăşită a întâlnirii.
Citea literatură, filozofie, estetică. Citea orice. Gândea repede, urmărindu-și verbal, vertiginos ideile, ţinându-se anevoie, precipitat, după viteza lor. Era înclinat să analizeze, să judece lucrurile, identificând şi descoperind potrivirile, analogiile, inadvertențele. Dar şi nedreptățile, vădite la tot pasul, în acei ani, într-o lume distorsionată, oprimată, hăituită, în numele unor idealuri, mereu invocate, strâmb puse în practică.
O judecată dreaptă şi neprotejată de disimulare cade ușor victimă represaliilor, datorită sincerității în fața evidenței. Așa încât Cornel Todea, elev remarcabil al Liceului Titu Maiorescu şi sportiv de performanță, care vedea cât se poate de clar distanța de la afirmațiile utopice ale regimului dictatorial la realitatea dură, înrobitoare, nu şi-a ascuns părerile. Este arestat în 1950, la doar 15 ani, sub acuzația de complot împotriva statului şi a regimului, ca membru – chipurile – al unei organizații de tineret subversive. Natură mult prea independentă, Cornel Todea nu făcea parte din acea organizație, dar lămurirea acestei situații l-a costat şapte luni de detenție grea, bătăi crâncene, privare de somn, tortură. Era strategia autorităților de a băga frica în oasele adolescenților care aveau îndrăzneala de a gândi, după criteriile adevărului şi dreptății, evenimentele dramatice care ar fi trebuit să-i deprindă la obediență, frică, supunere, teroare, mangurdizare.
Oricum, după experiența profund traumatizantă a detenției, care l-a epuizat fizic, şubrezindu-i sănătatea, o primă decizie după eliberare dezvăluie forța acestei personalități, spița mocănească, rezistentă, luptătoare din care se trăgea, care n-a abdicat niciodată în fața adversităților, ci le-a ţinut piept cu tenacitate, chiar dacă fără ostentație. Cornel Todea nu s-a întors la şcoală cu capul plecat, urmărindu-și în secret colegii, în
Cornel
Todea l dincolo de egie I
slujba Securității, cum i se impusese la eliberare, ci şi-a schimbat starea socială. S-a angajat muncitor pe un şantier de forări de puțuri. Putere avea, destulă, îşi revenise, era sportiv şi a continuat să se antreneze, mai întâi la atletism, apoi la caiac canoe, ajungând campion la juniori. Voință, de asemenea, avea şi considera acest episod drept o ocazie de a se proteja sub scutul unei noi identități şi apartenențe sociale, în care se sustrăgea strategic, formal, şi originii sale nesănătoase, de comprimaţi, demiși, naționalizați… pe criterii politice. La această soluție tactică recurgeau, în acele vremuri, de voie-de nevoie, mulți oameni din cele mai alese categorii sociale şi profesionale – hotărâți să nu cedeze moral, spiritual, existențial. Integritatea morală a fost pentru Cornel Todea unul dintre stâlpii forței sale, ai optimismului, ai jovialității. Mai întâi muncitor necalificat, a forat puțuri la Palatul Telefoanelor şi în Vitan, apoi a devenit manipulator de materiale. Liceul l-a absolvit la fără frecvență, în 1955, când avea 20 de ani.
Cornel Todea nu a abdicat în acest răstimp de la ceea ce ţinea de natura sa intimă: apetența intelectuală, curiozitatea şi setea de cunoaștere. Formarea sa continuă la fel de vijelios, dată fiind pasiunea pentru studiu şi lectură, dar şi capacitatea neobișnuită de acumulare de cunoștințe, asimilare, reflecție. În plus, adună un spor de experiență de viață şi de cunoaștere a oamenilor, care i-au fost deosebit de utile în creație.
La 21 de ani, în 1956, resituat social prin muncă fizică şi proletarizat, Cornel Todea a dat admitere la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale”, la secția de Regie. A uimit-o pe Marietta Sadova cu toate cunoștințele lui, examenul de admitere transformându-se într-un dialog captivant pentru profesoara formată în spiritul unei educații şi unei culturi temeinice. Student eminent, Cornel Todea a avut permanent bursă republicană, remarcându-se de la început prin inteligență şi inventivitate, prin curiozitate intelectuală, prin cunoștințele vaste din domeniile cele mai diverse. A avut şansa unor dascăli de excepție, Marietta Sadova luându-l la clasa ei în primul an, apoi avându-i pe Mihai Raicu (regizor cu studii de perfecționare la Moscova) şi Moni Ghelerter.
În vremea studenţiei
Cornel
Todea l dincolo de egie I
Marietta Sadova (Arhiva fotografică AGERPRES – AGERPRES/Rompres, 1951)
Este o perioadă în care marii actori, încă în viață, continuau să joace şi să activeze ca profesori, în ciuda dificultăților materiale şi a nesiguranței zilei de mâine, mereu amenințați cu demiterea şi represalii politice. Viața teatrală era distorsionată de dogmele şi de constrângerile ideologice ale proletcultismului, din ce în ce mai apăsătoare după promulgarea legii teatrelor în 1947, cu exigențele sovietizării forțate a repertoriului, ale sărăcirii expresiei şi stilului, ale tezismului rudimentar al realismului socialist, care generase invazia pe scene a unei maculaturi autohtone productive, aparținând grafomanilor regimului. Aceste silnicii alimentau convulsii subterane în teatru şi preocupări stringente de normalizare a repertoriului şi a expresiei scenice, găsirea căilor şi mijloacelor ieșirii de sub presiunea ideologică şi artistică din ce în ce mai apăsătoare.
Liviu Ciulei (Arhiva fotografică AGERPRES, foto: Mihai Alexe, 1979)
Liviu Ciulei, artist multilateral, care absolvise actoria (1949), urmând, începând din același an, arhitectura, făcea scenografie şi regie şi studia intens tendințele configurate în arta teatrului în acea vreme. Vlad Mugur, Sorana Coroamă Stanca, Dan Nasta şi colegii lor de promoție (1949) erau preocupați de înnoirea teatrului, ca şi Radu Stanca, de la Sibiu, şi absolvenții regiei din promoțiile imediat ulterioare (1953-1955) de la IATC: Horea Popescu, Lucian Giurchescu, Radu Penciulescu, Valeriu Moisescu, Mihai Dimiu. Ei au înfiinţat Cenaclul „Victor Ion Popa”, elaborând şi un Manifest, prin care s-a inițiat mişcarea de reteatralizare a teatrului, susținută de o serie de spectacole programatice.
În 1956, s-a înfiinţat revista Teatrul, moment deosebit de însemnat, căci a găzduit deopotrivă articole teoretice, creând un curent de opinie şi abordări avizate,
Cornel
Todea l dincolo de egie I
Vlad Mugur (Arhiva fotografică AGERPRES, foto: Sorin Lupşa, 1999)
argumentate, informate, luări de atitudine, controverse, dar şi cronici de spectacol, care oglindeau viața teatrală, o adunau într-un tablou panoramic, informau, analizau, stârnind emulație.
Tot în fastul an 1956, spectacolul Bădăranii, de Goldoni, în regia lui Sică Alexandrescu, a câștigat premiul întâi la Festivalul de la Veneția. În același an, 1956, la 31 decembrie, s-a inaugurat Televiziunea Română. 1956 este anul în care îşi începe Grotowski cercetările şi experimentele. În această atmosferă a fenomenului teatral a debutat şi s-a desfășurat studenția lui Cornel Todea, personalitate extrem de receptivă, informată, cu o mare capacitate de asimilare, un participant activ prompt la aceste căutări, un discipol sârguincios şi un creator precoce.
Sorana Coroamă Stanca, regizor de teatru (Arhiva fotografică AGERPRES, foto: Aurel Vîrlan, 1996)
Efervescența creatoare a dinamizat și învățământul teatral, care și-a revizuit programa și metodele, modernizându-le accelerat, într-o manieră exemplară, care i-a adus aprecieri și peste hotare. În 1957, s-a inaugurat Studioul de Teatru „Casandra” al Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică. „Casandra” a fost un adevărat laborator vreme de 50 de ani (până în 2007) pentru absolvenții în actorie şi regie, care își susțineau aici lucrările de licență, în spectacole ce țineau întreaga stagiune. Primul spectacol al primei promoții a Institutului a fost Plicul, de Liviu Rebreanu, cu clasa profesorului Ion Finteșteanu, în regia Soranei Coroamă Stanca.
Cornel
Todea l dincolo de egie I
La studioul Casandra al Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale”
Discipol și dascăl la IATC. Regizor la „Casandra”
Cornel Todea, student în anul al doilea, a pus în scenă şi el la „Casandra”, în următoarea stagiune, 1957-1958, Mielul turbat, de Aurel Baranga, „un alert şi incisiv spectacol”, cum a fost caracterizat. În anul următor, 1959, după examenul de stat, este invitat să preia postul de asistent universitar al profesorului A. Pop Marțian şi semnează asistența de regie a spectacolelor de licență ale actorilor, în care ca regizor figurează maestrul. Astfel, au fost puse în scenă: Nu-i totdeauna praznic, de A.N. Ostrovski (1960), cu Sebastian Papaiani, Stela Popescu, Rodica Popescu Bitănescu, Anda Caropol, Agatha Nicolau, Marcel Hârjoghe, Brândușa Zaița, Melania Ursu, Ion Stan, şi Mica studentă, de Nicolai Pogodin (1960), cu Stela Popescu, Anda Caropol, Agatha Nicolau, Brândușa Zaița, Dumitru Drăgan, Florin Dumbravă, Sorin Gheorghiu.
Cu promoția 1961-1962, Cornel Todea regizează spectacolele Minciuna are picioare lungi, de Eduardo de Filippo, şi Nu puneţi dragostea la încercare, de Basilio Locatelli. Cu promoția 1963-1964, clasa profesor Jules Cazaban, montează În lumea apelor, de Aldo Nicolaj (1964), interprețiiabsolvenți fiind Florina Cercel, Marina Caraman, Hamdi Cerchez, Lucian Iancu, Mircea Cosma, Dan Săndulescu, Bogdan Mușatescu, Viorel Iliescu, Mariela Petrescu, Ion Costea, Dan Necșulea, Andrei Zaharia. După cum se vede, mulți dintre absolvenți sunt viitoare vedete ale scenei, televiziunii şi filmului românesc.
Remarcabil formator de actori, prin gândirea limpede, capacitatea analitică, civilitatea, delicatețea şi tactul său, atât în institut, cât şi de-a lungul carierei în teatru şi televiziune, Cornel Todea a format totodată şi regizori. Printre
Cornel
Todea l dincolo de egie I
studenții săi se numără: Olimpia Varodi Arghir, Nicoleta Toia, Gina Ionescu, iar mai recent, promoția anilor 2000-2001, care a dat tineri înzestraţi, precum Radu Apostol. În anii 1998-2002, 2008-2011, Cornel Todea și soția sa, Anca Zamfirescu, au predat actorie la Universitatea Hyperion, pregătind actori, între care: Ciprian Niculae, Andra Mirescu, Andreea Gaica, Marina Secașiu, care au devenit actori la Teatrul Ion Creangă. Cu studenții de la Hyperion Cornel Todea pune în scenă în primăvara anului 2011 Nunta lui Figaro, de Beaumarchais, Light design Manuela Răduț.
Revenind însă asupra anului 1959, Cornel Todea, Andrei Băleanu, Cristian Munteanu, Dinu Iliescu şi-au dat licențele. Ca Examen de Stat, Cornel Todea a pus în scenă la Teatrul Național din Cluj, unde a fost repartizat, Secunda 58, de Dorel Dorian, piesă din categoria impusă a tematicii şantierelor, cu eroi confecționați standard şi excesiv promovați. Spectacolul, în scenografia tânărului Teodor Th. Ciupe, care a deschis stagiunea 1959-1960, a fost apreciat ca izbutit, regizorul probând „talent, pricepere şi îndemânare”, cum s-a scris.
În stagiunea următoare, Cornel Todea regizează la Naționalul clujean Poveste din Irkutsk, de Alexei Arbuzov (1960), spectacol desfășurat în decor unic, realizat tot de Teodor Th. Ciupe – un drum ascendent, cu o platformă superioară, simbolic ca formă şi înlesnind succesiunea alertă a scenelor. Piesa, bine scrisă, chiar dacă tot dintre cele realist socialiste, cu tematică mobilizatoare, i-a permis regizorului o înscenare ingenioasă, care a evitat cu iscusință clișeele, punând în evidență scenele de grup, dramele personale şi interpretarea actoricească şi integrând corul ca individualități în acțiune.
Deși efemeră, căci lucra la IATC, la Piatra Neamț şi la televiziune, prezența lui Cornel Todea a adus o adiere proaspătă pe scena clujeană încă de la prima montare.
28
O parte din distribuţia spectacolului Poveste din Irkutsk, Teatrul Naţional „Lucian Blaga”, din Cluj-Napoca (1960)
Cornel
Todea l dincolo de egie I
Fascinația scenei
Cariera scenică a tânărului licențiat se lansează într-un ritm vertiginos, regizorul, între timp angajat şi la Televiziunea Română (1960), găsindu-și timp să monteze la teatrele din ţară. E atras de scena nemțeană, mai întâi secție a Teatrului de Stat din Bacău (1958), apoi, din 1961, ca Teatrul de Stat din Piatra Neamț, avându-l ca director, din 1959, pe Ion Coman (din 1967, instituția se va numi Teatrul Tineretului). Aici au fost repartizate promoțiile de actori din 1957 şi 1958, cu care lucrase în institut: Leopoldina Bălănuță, Florin Piersic, Cosma Brașoveanu, Virgil Marsellos, Dumitru Chesa, Atena Zahariade, Ica Matache, Zoe Muscan. Viitoare nume mari ale teatrului românesc, regizori şi actori, vor fi atrase, la începuturile lor, în acest loc care se va configura, încă din acei ani, ca adevărat laborator de creație. Primul spectacol al nouînfiinţatului teatru a fost Vicleniile lui Scapin, regizat de David Esrig, cu premiera în 3 octombrie 1958.
La Piatra Neamț, Cornel Todea lucrează printre cei dintâi regizori, punând în scenă Mielul turbat (1959), cu aceeași distribuție de la „Casandra” din anul 1958, însă cu Gheorghe Popovici Poenaru ca protagonist, introducându-i în alte roluri pe Valentin Plătăreanu şi Virgil Marsellos. Scenografia era semnată de Andrei Brădeanu.
În 1962, pune în scenă alte trei spectacole: Cred în tine, de Vadim Korostiliov, decorul şi costumele aparținându-i lui Dan Nemțeanu, cu Ileana Stana Ionescu, Radu Voicescu, Alexandru Lazăr, Dumitru Stoica. După doar câteva zile, vede luminile rampei Domnişoara Nastasia, de G.M. Zamfirescu, ceea ce sugerează faptul că a lucrat în para lel la cele două spectacole, adevărata lui ţintă fiind acest titlu din dramaturgia inter belică românească, în care au jucat Cătălina Murgea (în rolul titular), Ion Manolescu, în alternanță cu Traian Stănescu, în Vulpașin, Constantin Constantin – Luca, Dumitru Stoica – Ion Sorcovă etc. Montează apoi o piesă din dramaturgia universală, forțând constrângerile: Generalul şi Nebunul, de Angelo Vagenstein, în scenografia lui Teodor
Cornel
Todea l dincolo de egie I
Th. Ciupe, cu Constantin Vurtejanu, Traian Stănescu, Andrei Ionescu, Ileana Stana Ionescu, Constantin Constantin, Ion Fiscuteanu. Spectacolul, conceput într-o manieră stilizată, alegorică, a avut premiera la București, în Festivalul Tineretului din 1962, bucurându-se de mare succes, trei dintre actori fiind distinși cu premii de interpretare.
După doi ani, angajat în ofensiva de impunere a dramaturgiei universale contemporane şi clasice, Cornel Todea pune în scenă la Piatra Neamț Orfeu în infern, de Tennessee Williams (1964), în decorurile lui Lucu Andreescu, creând un spectacol de un dramatism intens, prilejuindu-i Ilenei Stana Ionescu o interpretare remarcabilă, ca şi lui Traian Stănescu şi celorlalți actori. La sfârșitul aceluiași an are loc premiera piesei lui Eduardo Scarpetta Mizerie şi nobleţe. Cu fiecare dintre aceste montări regizorul îşi dovedește nu numai inventivitatea, originalitatea, îndrăzneala, ci şi înzestrarea deosebită de a distribui actorii, intuindu-le aptitudinile încă înainte de a fi ei înşişi conștienți de ele şi stimulându-le cu iscusință improvizația, căutările, rafinarea mijloacelor. Acesta a fost cazul lui Traian Stănescu, George Motoi, Ileana Stana Ionescu, Monica Ghiuță, Ştefan Radof, Gilda Marinescu, a lui Virgil Ogășanu şi a multor altora. Pe toți i-a lansat şi la televiziune, în spectacole de teatru tv, scenete, divertisment etc.
Tot în 1964, Cornel Todea a montat la Piatra Neamț două piese românești contemporane, Noaptea e un sfetnic bun, de Alexandru Mirodan, decoruri şi costume Mihai Mădescu, şi mult jucata comedie de succes atunci Fii cuminte, Cristofor, de Aurel Baranga, decoruri şi costume Lucu Andreescu.
Va reveni în acest teatru peste aproape un deceniu, în 1973, ca să monteze Lovitura, de Sergiu Fărcășan, în decorurile şi costumele lui Mihai Mădescu, cu o distribuție promițătoare: Paul Chiribuță, Eugen Apostol, Sibylla Oarcea, Cornel Nicoară, Catrinel Paraschivescu, Ioana Pavelescu, Dan Borcia, Boris Petroff, dar spectacolul va fi repede scos de pe afiș, în urma emigrării autorului.
A urmat premiera Farse medievale (1974), decoruri Mihai Mădescu, costume Doina Levintza, ilustrația muzicală Lucian Ionescu, mișcarea scenică Cornel Patrichi, artiști valoroși cu care Todea lucrase mult la televiziune. Spectacolul, creat în spirit carnavalesc medieval, plin de umor, voioșie, culoare, era deopotrivă un act de cultură şi un dezlănțuit prilej de amuzament, furnizând actorilor partituri şi tipuri generoase, dar şi ocazia unei diversificări a expresivității, mijloacelor şi abilității corporale. Era alcătuit din trei texte medievale anonime şi unul de Anatole France, scris în același spirit burlesc.
În 1974, Cornel Todea, în pofida tezelor din iulie 1971 ale lui Ceaușescu, optează pentru o montare expansivă, plină de vervă juvenilă dezlănțuită, punând în scenă piesa lui Peter Terson Zigger-Zagger, foarte atrăgătoare atât pentru actori, cât şi pentru public, populată de hippioți englezi, precum şi de suporteri surescitați ai echipelor de fotbal din ligă. Spectacolul ridica un colț de cortină spre lumea liberă şi prin ilustrația muzicală a lui Vintilă Arabolu, care aducea melodii mai puțin accesibile publicului, care le asculta mai degrabă la Europa Liberă; pline de viață erau şi dansurile la modă în Occident (coregrafia Cornel Patrichi), ca şi vestimentația decadentă, insolită atunci la noi, toate declanșând frenezia actorilor şi aducând un zvon stenic de libertate.
În 1965, Cornel Todea a pus în scenă la Teatrul Național din București Patima roşie, de Mihail Sorbul, decoruri Lucu Andreescu, ilustrația muzicală Corneliu Cezar, cu Carmen Stănescu într-o creație dramatică plină de forță, alături de ea evoluând Constantin Bărbulescu, Damian Crâșmaru, Constantin Rauțchi, Ilinca Tomoroveanu.
La un interval destul de mare de timp, în 1978, a montat, pe aceeași scenă, Autobiografie, de Horia Lovinescu, în decorurile lui Paul Bortnovschi şi ilustrația muzicală a lui Alexandru Pârlea, avându-l ca protagonist pe Ion Marinescu, în rolul lui Galeriu Pop. Lunga confesiune a protagonistului era animată spectacular prin decupajul
Cornel
Todea l dincolo de egie I
Constantin Cojocaru, Nina Zăinescu, Ioana Pavelescu, Gelu Niţu în spectacolul Zigger-Zagger, Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ (1974)
regizoral dinamic, ecleraj, suport sonor, apariția scenică episodică a actorilor Ileana Stana Ionescu, Traian Stănescu, Rodica Popescu Bitănescu, Tamara Crețulescu, Andrei Ionescu.
Trei decenii mai târziu, în 2008, a regizat, pe aceeași scenă, Ecaterina cea Mare, spumoasa şi ireverențioasa piesă a lui George Bernard Shaw, în scenografia Ştefaniei Cenean, cu muzica originală a lui Nicu Alifantis şi mișcarea scenică a lui Păstorel Ionescu. Maia Morgenstern era marea Ţarină, iar Ştefan Iordache faimosul Potemkin. Din distribuție făceau parte: Natalia Călin, Ana Macovei, Silviu Biriș, Mihai Calotă, Florin Lăzărescu etc. Spectacolul a fost bine primit de public, care savura umorul acid, plin de picanterie şi maliție, dar, din păcate, prea puțin jucat, din cauza morții lui Ştefan Iordache.
La Teatrul Național din Iași, Cornel Todea a montat Febre, de Horia Lovinescu (în 1962), în decorurile lui Teodor Th. Ciupe şi ilustrația muzicală a lui Lucian Ionescu, iar în 1967, Fără mănuşi, de John Galsworthy.
La Teatrul Nottara, sub directoratul lui Horia Lovinescu, a montat piese importante din dramaturgia universală: L’uomo dal fiore in boca, de Luigi Pirandello (1965), cu decoruri de Alexandru Ciucurencu, şi Când luna e albastră, de Herbert Hugh (1967), în decorurile lui Mircea Marosin. Othello, de Shakespeare, a avut premiera în 1969, în decorurile şi costumele somptuoase ale Doinei Levintza, cu ilustrația muzicală a lui Dudu Atanasiu, mișcarea scenică Angello Pellegrini. În rolul maurului a fost Ion Dichiseanu, iar în rolul lui Iago s-a remarcat Mircea Anghelescu.
În 1994, Cornel Todea avea să revină la „Nottara” cu Prinţul negru, de Iris Murdoch, în decorurile lui Nicolae Ularu şi costumele Mihaelei Ularu, cu muzica de scenă a lui Dinu Giurgiu – o dramă zguduitoare, plină de pasiune, dragoste şi violență, în care au evoluat, în plenitudinea înzestrării lor, Ştefan Iordache şi Dana Dogaru.
36
Scene din spectacolul Othello, Teatrul Nottara (1969)
Cornel
Todea l dincolo de egie I
38
În timpul repetiţiilor la spectacolul Cazul Oppenheimer, Teatrul Bulandra (1966) La invitația lui Liviu Ciulei, Cornel Todea a pus în scenă la Teatrul Bulandra Cazul Oppenheimer, de Heinar Kipphardt (1966), în decorurile lui Dan Jitianu şi ilustrația muzicală a lui Corneliu Cezar, spectacol tulburător, ridicând problema responsabilității omului de ştiinţă. Cu stilul său inconfundabil, Fory Etterle a dat viață protagonistului, marele fizician, inventatorul bombei atomice.
Cornel Todea a avut o prețuire deosebită pentru Teodor Mazilu, datorită umorului său atât de special, îmbinând kitsch-ul, absurdul, şarja şi grotescul, pe care regizorul le trata cu uimitor firesc, ceea ce dădea o tonalitate inconfundabilă, surprinzătoare, în care se împleteau uimirea, râsul interior şi hohotul. Spectacolul pus în scenă la „Bulandra”, în scenografia lui Dan Jitianu şi costumele lui Ovidiu Bubuluc, cu ilustrația muzicală a lui Theodor M. Ciortea (1969), reunea sub titlul generic Tandreţe şi abjecţie cinci dintre textele sale, cu actori având o structurală aptitudine de a surprinde factura eroilor săi, în strania şi inedita ei alambicare.
La Teatrul de Stat din Constanța, Cornel Todea a montat O casă onorabilă, de Horia Lovinescu, în decorurile lui Lucu Andreescu. În 1970, la Teatrul de Comedie, a montat Comedia întrebărilor, de Ştefan Haralamb, H. Salem, în decorurile lui Ion Popescu Udriște. Pe scena Teatrului Evreiesc de Stat, în decorul şi costumele lui Dumitru Georgescu, Cornel Todea a pus în scenă Mătuşa lui Charley, de Thomas Brandon (1990). În 1991 a montat la Teatrul Mic din București Monştri sacri, de Jean Cocteau, în decorurile lui Mihai Mădescu, ilustrația muzicală Mihai Bengeanu. În același an cu montarea de la Naționalul bucureștean, 2008, Cornel Todea a montat la Teatrul Național din Craiova Dom Juan, de Molière.
Întreaga lui carieră, Cornel Todea a fost un regizor formator de actori. Avea marele dar de a le sesiza potențialul şi de a-l elibera, transformându-l în aptitudini scenice, deprinzându-i cu o gândire limpede, explicându-le personajul, piesa, conflictele, situațiile, rolul, evidențiindu-le şi exersându-le naturalețea aparentă a interpretării, precizia expresiei, exigențele întruchipării, disciplina muncii. În această carte, toți
Cornel
Todea l dincolo de egie I
actorii evocă în interviuri rigoarea sa, disciplina muncii, ascendentul pe care îl avea asupra interpreților, capacitatea uimitoare de a întreţine atmosfera prielnică creației. De a detensiona momentele de stres, dezacord, ciocniri, disfuncții, fie cu o vorbă, fie cu un gest, ori cântând la pian. Farmecul şi modul său limpede şi relaxat de a conduce repetițiile, de a le explica ce au de făcut, de a le solicita interpretarea, tactul cu care se făcea înţeles şi degaja starea echilibrată şi prielnică de lucru unificau echipa, stimulau participarea flexibilă, dezinhibată, inventivă, curajul exersării şi al încercării.
Pionier al televiziunii
Angajat la Televiziune în 1960, în al patrulea an de existență a noii instituții, Cornel Todea face parte dintre întemeietori, alături de prima generație: Petre Sava Băleanu, Nicolae Motric, Letiția Popa, Cornel Popa, Ioan Barna, Lidia Ionescu, Radu Miron. Pe la televiziune au trecut meteoric, în acei ani ai începuturilor: David Esrig, Lucian Pintilie şi alții, dar au preferat să se dedice creației scenice. Televiziunea era atunci o instituție cu certă vocaţie culturală, cum spunea, pe bună dreptate, regretând acele vremuri, Cornel Todea, fiind condusă succesiv de Cornescu, Octavian Paler, Ioan Grigorescu. Petre Sava Băleanu, directorul departamentului de teatru tv, era o personalitate remarcabilă şi un profesionist cultivat, cu un talent remarcabil, care îşi încuraja colegii să-şi urmeze drumul propriu.
Cornel Todea a avut şansa să lupte alături de acești tovarăși de drum pentru impunerea unui repertoriu de valoare, contribuind astfel la bătălia pentru dramaturgia universală, şi națională, care a lărgit considerabil breșa pieselor importante în teatru, în general, dând strălucire teatrului de televiziune, contribuind hotărâtor la difuzarea lui, la cunoașterea şi preferința pentru această mare literatură destinată scenei, care formează publicul, sporind considerabil cultura teatrală, competența şi informația spectatorilor, câștigându-i pentru teatru, revelându-le autori, îndemnându-i să-i caute.
Şi creând deopotrivă precedente, care legitimau noi îndrăzneli în alcătuirea repertoriului şi în teatre, în ciuda împotrivirilor şi presiunilor cenzurii. Aceasta a şi favorizat în acei ani înmulţirea opțiunilor repertoriale îndrăzneţe, chiar riscante, cu toate că se impuneau în continuare piese din dramaturgia prezentului socialist. Au apărut, în acest context mai respirabil, dramaturgi români interesanți ca Teodor Mazilu, Marin Sorescu, D.R. Popescu, Al. Sever, Dumitru Solomon şi alții, care au beneficiat de evoluția fertilizatoare a regiei şi de oferta scenică a dramaturgiei universale.
Todea a avut şansa de a colabora la televiziune cu actori de mare calibru: Gina Patrichi, Fory Etterle, George Constantin, Mircea Anghelescu, Gilda Marinescu, Vasile Nițulescu, Adrian Georgescu, Ştefan Iordache. Monta la televiziune piese de Cehov, O’Neill, Albee, Gore Vidal, Tennessee Williams, Camil Petrescu, Teodor Mazilu. Aveam la dispoziţie o tehnică rudimentară şi o pasiune fără margini, mărturisește el, referindu-se la toți colegii. A lucrat şi când tehnica a mai avansat, până în 1987, şi după 1990, dar teatrul tv a intrat treptat în penumbră, neglijat în programe.
Primul său spectacol de teatru tv – înainte lucrase divertisment, spectacole în arenă, şi scenete – a fost, la 10 martie 1963, Sisif şi moartea, de Robert Merle. În același an, au urmat în suită Vizită pe o mică planetă, de Gore Vidal, Răzbunarea iluzionistului şi La fotograf, de Stephen Leacock.
În 1964, a montat tot autori străini contemporani faimoși, Primul şi ultimul, de John Galsworthy, şi Comisarul e băiat bun, de Courteline. În 1965, după Perla şi stridia, de William Saroyan, a regizat Seară de toamnă, de Fiederich Durrenmatt, începând colaborarea sa constantă cu Doina Levintza, care semnează scenografia. A fost un spectacol memorabil, realizat în transmisie directă, care s-a reluat după două luni, fiind filmat. În 1966, a făcut regia spectacolului Moartea Bessiei Smith, de Eduard Albee. Apoi a montat Neguţătorul de ochelari (1967) şi Interpretări la cleptomanie (1970), de Tudor Arghezi, în scenografia Doinei Levintza, cu Adrian Georgescu.
Cornel
Todea l dincolo de egie I
Mi-am îndrăgit profesiunea care – pentru mine – înseamnă libertatea dreptului de a opta pentru o versiune de adevăr. Teatrul îți oferă prilejul unor multiple răspunsuri valabile, tot atâtea variante ale unor adevăruri posibile.
Cornel Todea
Cornel Todea a montat pentru prima oară la televiziune un text de Eugène Ionesco, Noul locatar, cu premiera în anul 1967, în scenografia Doinei Levintza, imaginea Boris Ciobanu. În viziunea lui Todea, piesa devine un scenariu perfect pentru televiziune şi mijloacele ei, întrucât, dominând imaginea cu încărcătura ei sincretică şi analogiile pe care i le furnizează receptorului, cu prim-planurile, planurile generale şi cele de detaliu, asigură o încărcătură de sens densă, slujind perfect textul, în care predomină didascaliile, adică indicațiile scenice, exprimându-i astfel mai expresiv sugestiile. Dialogul fiind redus la doar câteva replici pe care, la sosire, Locatarul le schimbă cu Portăreasa, e sufocat el însuşi de monstruoasa întâmplare. Spectacolul era conceput, cum mărturisea regizorul, ca un balet delirant al mobilelor şi obiectelor, cărate necontenit de doi hamali care ajung să-l zidească de viu pe bietul sclav şi totodată victimă a atâtor lucruri inutile. O ilustrare perfectă, emblema nu doar a absurdului existenței şi a acumulărilor compulsive, alienante, ci însăşi ilustrarea intuitivă cea mai pregnantă, sintetică, emblematică a absurdului dramatic.
Semnificația acestei montări a lui Cornel Todea este cu totul aparte. Ea constituie un capitol însemnat al bătăliei pentru impunerea teatrului lui Eugène Ionesco pe scenele românești, în scurtul răgaz, de nici cinci ani, 1964-1968, cât accesul pieselor sale în teatre a fost posibil, în ciuda suspiciunilor, a impedimentelor, a şicanelor cenzurii. Un scurt interval, în care s-au montat doar şapte piese, până când, în 1968, dramaturgul a fost interzis, din cauza declarațiilor sale răspicat anticomuniste. În acest context, spectacolul lui Todea era un act de cultură de semnificație, situat în avangarda găsirii mijloacelor teatrale adecvate acestui nou tip de teatru, dar totodată lansa autorul la scară națională.
Cornel Todea continuă să monteze piese importante din dramaturgia universală: Sammy, de Ken Hugens (1970), cu Adrian Georgescu, şi Înaintea gustării de dimineaţă, de Eugene O’Neill (1970), cu Liliana Tomescu, apoi Preţul succesului, de Hans Helmut Kirst (1977), cu Mircea Anghelesccu, George Constantin, Olga Tudorache, Mircea Albulescu şi Aimée Iacobescu.
Alături de Doina Levintza În 1973, a realizat două spectacole care probează preocuparea lui pentru alte sisteme expresive în arta actorului, în ciclul Istoria comediei, în colaborare cu Teatrul Tineretului din Piatra Neamț, promovându-i şi antrenându-i actorii în codificările tradiționale, care în acei ani se reconstituiau pe plan mondial: Comedia medievală, cu Valentin Uritescu, Sibylla Oarcea, Nina Zainescu, Paul Chiribuță etc., şi Commedia dell’arte, cu Marcel Anghelescu, Rodica Popescu Bitănescu, Mihai Mălaimare ş.a.
În 1975, a realizat unul dintre marile sale spectacole: Livada de vişini, cu o distribuție de excepție: Gina Patrichi, Fory Etterle, George Constantin, Virgil Ogășanu, Vasile Nițulescu, Gilda Marinescu, Rodica Popescu Bitănescu. Spectacolul era axat pe Lopahin, devenit pilon central al acțiunii, prin forța, viziunea şi vitalitatea sa. Interpretarea actorilor a fost tulburătoare, filmul fiind un document viu al unui timp teatral de grație.
Cornel
Todea l dincolo de egie I
După angajarea la Teatrul Ion Creangă, continuă colaborarea cu Televiziunea Română, montând în această perioadă autori importanți din dramaturgia românească interbelică, readucându-i în actualitate, în viziuni moderne. În această perioadă regizează Poveste studenţească, de Mihail Sorbul (1977), Turnul de fildeş, o adaptare de Manase Radnev după Camil Petrescu (1978), urmate de Suflete tari (1980), Iată femeia pe care o iubesc (1981), de Camil Petrescu, şi Patima fără sfârşit, de Horia Lovinescu (1984).
Reia colaborarea cu teatrul de televiziune în toamna lui 1990, într-un spectacol reunind, sub titlul general Astă seară teatru scurt, Ghişeul, de Jean Tardieu, Cea mai puternică, de August Strindberg, Invitaţie la castel, de Jean Anouilh, cu Olga Tudorache, Ştefan Bănică Jr., George Constantin, Emilia Popescu, Ileana Stana Ionescu, Coca Bloos ş.a.
În anul 1993, montează Trei surori, de A.P. Cehov, într-o viziune originală, întemeiată pe ideea de incomunicabilitate a eroilor, incapabili să-şi depășească singurătatea din cauza lipsei de empatie. Văzută din perspectiva teatrului absurd şi indicându-l legitim pe Cehov ca precursor al teatrului veacului al XX-lea, spectacolul îl dezvăluie pe regizor ca un subtil hermeneut al textului, punând în lumină, sub aparența unui realism estetizant, într-un decor excelent modelat prin ecleraj (scenografia Vasile Rotaru, imaginea Ovidiu Drugă), interpretarea nuanțată, subtilă a actorilor: Mirela Gorea, Ana Ciontea, Raluca Penu, Maia Morgenstern, Valentin Uritescu, Adrian Titieni, Şerban Ionescu etc.
Îi urmează Ochiul pendulei, de Robert Thomas (1996), Negustorii ambulanţi, de Murray Schisgal (1996), şi Totul e joc, de Paul Ioachim (1997), răsplătit cu Premiul UNITER pentru Teatru TV în anul 1998. După care teatrul de televiziune dispare dintre preocupările însemnate ale instituției.
46
Tentația filmului
În 1972, cu o inepuizabilă putere de muncă, ale cărui căutări nu se mai limitează la teatru şi televiziune, şi bizuindu-se pe experiența acumulată în studio, Cornel Todea cedează ispitei de a face film.
Prima sa tentativă, Adio, dragă Nela, cu titlul inițial Întoarcerea fiilor risipitori, are la bază scenariul de factură polițistă al lui Fănuș Neagu şi Petre Bărbulescu, în care un ofițer de miliție se dă drept un avocat care îşi caută cei doi fii prin Mica publicitate. Dan Deșliu, afirmat mai degrabă ca prolific scriitor proletcultist, nelipsit în anii ’50 din manualele şcolare, este distribuit de Todea în rolul titular. Puțină lume mai ştia că absolvise actoria la IATC şi fusese vreo doi ani actor la Petroșani şi București. Distribuția era, altfel, alcătuită din actori de mare succes, printre care: Vasilica Tastaman, Ştefan Iordache, Mircea Diaconu, Irina Gărdescu, Petre Lupu, Lucian Iancu, Dan Nuțu, Virgil Andronic, Jean Constantin şi Florian Pitiș. Filmul, agreabil, în spirit polițist, care, din motive necunoscute, nu i-a plăcut lui Dumitru Popescu, zis şi Dumnezeu, responsabil cu presa şi propaganda, secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist Român, a fost oprit de cenzură şi difuzat abia după 1990.
În 1979, Todea turnează comedia Singur printre prieteni, cu Horațiu Mălăele, Ştefan Mihăilescu-Brăila, Octavian Cotescu, Ştefan Bănică, Ileana Predescu, Răzvan Vasilescu, Virgil Ogășanu, Tamara Buciuceanu, Ioan Luchian Mihalea. Acțiunea surprinde disperarea absolvenților la repartiție, când visurile lor de viitor se poticnesc într-un loc uitat de lume.
Cel de-al treilea film, Dragostea mea călătoare (1980), primul film în priză directă din România, care purta titlul inițial Preşedinta şi se bizuia pe un scenariu de Nicolae Ţic, avea ca subiect eforturile unei fete de la ţară, vicepreședintă a CAP (interpretată de Angela Ioan, aflată la debut), care se deplasa prin sat cu motocicleta pentru a-şi impulsiona consătenii în muncile agricole. Era îndrăgostită de președintele plin
Cornel
Todea l dincolo de egie I
(Constantin Diplan) care, în loc să-şi declare iubirea şi s-o finalizeze prin căsătorie, o cam ducea cu vorba. Satul cu toate metehnele şi tipurile lui roiește în jurul acestei idile, într-o manieră secvențială, în care critica de specialitate a identificat experiența în televiziune.
48
Cornel Todea alături de Fănuş Neagu, care va semna scenariul filmului
Adio, dragă Nela
(1972)
Pe platoul de filmare la Singur
printre prieteni
(1979) În 1982 şi 1983, Cornel Todea, cu disponibilitatea lui histrionică, solicitat de Malvina Urșianu, joacă el însuşi ca actor, în filmul Liniştea din adâncuri, alături de Gina Patrichi, George Motoi, Emanoil Petruț, iar în 1983, în filmul Pe malul Dunării albastre, împreună cu Gheorghe Dinică, George Constantin, Stela Popescu, Fory Etterle.
Cornel
Todea l dincolo de egie I
Opera
Remarcabil talent muzical, pianist talentat și meloman, asiduu consumator de concerte simfonice și spectacole muzicale, Cornel Todea s-a simțit atras să monteze operă: Hänsel şi Gretel, de Engelbert Humperdinck, și Elixirul dragostei, de Donizetti, orientându-se deopotrivă spre publicul său preferat, copiii, și spre amatorii de partituri romantice de virtuozitate. Spectacolele acestea au fost apreciate de spectatori și critică.
Vocația culturală
În unul dintre foarte puţinele interviuri pe care le-a acordat, Cornel Todea, om cu o formaţie enciclopedică impresionantă, regreta începuturile televiziunii, una dintre televiziunile cele mai dedicate actului de cultură din această zonă a Europei, care oferea săptămânal telespectatorilor transmisii în direct ale concertelor orchestrei Radio și ale Filarmonicii, o Vitrină literară, o Antologie a umorului universal, ecranizări inspirate din marea literatură universală, mari actori în spectacole regizate de mari artiști, spectacole de teatru transmise în direct, transmisii sportive, Teleenciclopedia, emisiunile de ştiinţă ale lui Bacalu, Varietăţile lui Bocăneţ, Revelioanele lui Vornicu etc.
Şi pentru că nu era un om care să se piardă în nostalgii sterile, Cornel Todea a creat după 1990 inegalabile emisiuni la televiziune şi radio, charisma lui irezistibilă şi interesul său pentru cele mai felurite domenii înzestrându-l cu o mare deschidere către conlocutor şi cu o volubilitate pe cât de confortabilă, pe atât de consistentă.
Cornel Todea a instituit Talk-show-ul cultural la televiziunea postdecembristă, ridicând ștacheta nivelului ideatic și densității dialogului, indiferent de domeniu, fiind un model de profesionalitate și pregătire a întâlnirilor, alegându-și cu discernământ
și competență conlocutorii, punându-i generos și iscusit în lumină, uimindu-i prin propriile sale cunoștințe, apropo de subiect. Iar emisiunile sale nu se bazau pe trucuri și nici nu trenau din lipsă de idei. De fiecare dată, trepidau de interesul intrinsec al dialogului, al dovezilor mereu înnoite ale valorii deosebite a invitatului intervievat și a importanței activității sale, timpul dovedindu-se prea scurt pentru câte ar mai fi avut să comunice. Telespectatorul se despărțea cu regret de o personalitate pe care abia o cunoscuse, dar pe care izbutise s-o descopere prin dibăcia colocvială a amfitrionului.
Sunt de neuitat interviurile sale la Tele7ABC, unde a făcut o emisiune săptămânală, As Show, în care s-au perindat oameni de știință, academicieni, economiști, inventatori, exploratori, pictori, actori, muzicieni, scriitori, avocați etc., pe care îi căuta spre a-i prezenta în mediul lor, acasă, la birou, pe scenă – sau îi invita în studio. Dintre aceștia, amintim doar câțiva: Gellu Naum, Florin Mihăilescu, Tia Pelz, Ștefan Iordache, Sanda Manu, Paula Iacob, Florin Mihăilescu, Marcela Rusu, Johnny Răducanu, Mircea Albulescu – deși au fost peste 300. Într-o vreme, interviurile erau rulate frecvent, dar telespectatorii continuau să le urmărească cu același interes.
Când director al Televiziunii a devenit Stere Gulea, Cornel Todea a realizat la TVR emisiunea Dintre sute de catarge, în care informa despre noutățile din cultură și artă, din teatru, film, literatură, muzică, dar și din științe. A rămas în memoria telespectatorilor ca un moderator de o intelectualitate și de o eleganță cu totul excepționale.
La Radio, a trezit interesul prin Cafeneaua literar-artistică, unde s-au perindat Mircea Cărtărescu, fizicianul Mircea Rusu, Johnny Răducanu, geofizicianul Paul Georgescu, David Esrig etc. Vocea lui caldă, frumos timbrată, limbajul ales, cultivat, scânteierile spontane ale remarcilor nu pierdeau o clipă interesul ascultătorilor, oricum absorbiți de orizontul cultural al emisiunii.
Cornel
Todea l dincolo de egie I
La Gala Premiilor UNITER (2007)
Galele UNITER
Regizor cu experiența spectacolelor de televiziune complexe, Cornel Todea era cel mai îndreptățit și competent dintre regizorii capabili să coordoneze Galele UNITER, fastuos eveniment artistic anual din 1990, moment al evaluării și valorizării vieții teatrale românești, prin distincții așteptate cu fervoare, urmărite cu sufletul la gură și comentate pasionat, constituind un moment de celebrare, de bucurii și de glorie. În colaborare cu Ion Caramitru, gândea într-o manieră selectă manifestarea, cu echilibru meșteșugit între momentele emoționante și cele de divertisment, cu grija de a păstra permanent interesul de-a lungul celor patru-cinci ore de transmisie directă, în care se perinda elita teatrului românesc, cu tensiunea conferirii distincțiilor, aşteptate cu aceeaşi însufleţire de nominalizați și de public. Organiza desfășurarea galei prin repetiții cu mare montare, coordona activitatea cu oamenii de la televiziune, prezent pretutindeni, întreținând ritmul, aplanând imperfecțiunile și incidentele inerente ale articulării activităților, intervenind la timp și întreținând atmosfera de încredere și bucurie a lucrului. Toți își amintesc cum obișnuia să-i întâmpine cu șăgalnicul său apelativ minunaţilor sau să-i gratuleze pentru îmbărbătare: Minunaţilor, aţi fost senzaţionali! Uneori, cu adevărat, o apreciere!
Gala Tânărului Actor HOP
Vicepreședinte al UNITER ani de zile, Cornel Todea a fost implicat trup și suflet în toate proiectele asociației oamenilor de teatru. Pentru Gala Tânărului Actor avea însă o înclinație specială, cultivând-o cu grijă, delicatețe, discreție protectoare, pricepându-se de minune să-i detensioneze pe candidați la selecție și pe tot parcursul pregătirilor pentru a se prezenta în plenitudinea înzestrării lor și a ceea ce izbutiseră să acumuleze în anii de studiu și în puțina experiență scenică dobândită. Îi sfătuia cu
Cornel
Todea l dincolo de egie I
La Gala Tânărului Actor HOP (2010)
tact, bunăvoință și dăruire, reușind să-i facă să progreseze rapid, îmbunătățindu-le evoluția, călăuzindu-le alegerile, perfecționându-le prezentarea individuală și cea pe echipe. Pregătirea Galei la București se convertea într-un scurt curs intensiv de actorie, regie, teatru, în care candidații aveau prilejul să acumuleze meserie din belșug. La Costinești sau la Mangalia, unde avea loc concursul, le adresa o vorbă bună, glumea, îi susținea din priviri, îi încuraja, trăind alături de ei emoțiile începutului.
Hanovra 2000 – EXPO 2000 – Pavilionul Românesc la Expoziţia Mondială
Este cât se poate de firească și aproape simbolică împrejurarea că artistul Cornel Todea a întâmpinat noul mileniu organizând Pavilionul Românesc de la Expoziția Mondială, atât ca proiect, cât și ca program. A fost o desfășurare în care s-au acumulat deopotrivă experiența sa în spectacole de mare format, cât și competența lui culturală, instinctul valoric, cunoașterea cuprinzătoare a vieții artistice, elementele care pot stârni interesul și reprezenta, la înalt nivel și specific, valorile naționale. Cu o imensă investiție de forță și cu o uriașă energie constructivă.
Grandios eveniment, cu care lumea s-a prezentat la raport în noul mileniu, sub genericul Om – natură – tehnologie, EXPO 2000 a oferit timp de 5 luni (1 iunie – 31 oc tombrie 2000) panorama civilizației la care a ajuns omenirea până atunci, încheind astfel suita expozițiilor mondiale din secolul XX, prima fiind chiar în 1900.
România a beneficiat de un spațiu pentru care arhitectul elvețian de origine română Dan Comșa a făcut un proiect remarcabil, care ne-a adus și un premiu important, la Bologna, în Italia, unde a fost apreciată adecvarea Pavilionului Românesc la tematica expoziției, pavilionul însuși fiind și el distins cu premiul al doilea, în competiția pavilioanelor. Inițierea lucrărilor de construcție a pavilionului întârziind foarte mult (trei ani), din cauza tergiversărilor administrative, lucrările au început abia în aprilie-mai 2000, când majoritatea pavilioanelor erau date în folosință. Și totuși, prin strădaniile constructorilor și organizatorilor, Pavilionul Românesc se deschidea la 1 iunie, odată cu celelalte. Echipa românească, alcătuită din Cornel Todea, Doina Levintza (care a decorat pavilionul, într-o splendidă verdeață luxuriantă), Corneliu Antim și Dumitru Avakian, a prezentat desfășurarea manifestărilor, la înalt nivel, selectând
Cornel
Todea l dincolo de egie I
programele culturale, artistice, etnografice și tehnologice. Au adus la Hanovra, după cum s-a relatat în presă, 1200 de artiști români, interpreți, autori, profesioniști din diverse domenii etc. Sub genericul Pavilionului: România – o rapsodie europeană, activitățile au fost direcționate în trei capitole cuprinzătoare: Bucureşti 2000, Sibiu 2000, Delta Dunării. Au fost invitate cele mai importante instituții artistice, ansambluri folclorice, soliști etc., s-au organizat concerte și spectacole de toate tipurile. Toate acestea cu un efort ieșit din comun și o mare investiție de energie sufletească. Pecetea este uşor de recunoscut.
56
Expo Hanovra 2000 (Arhiva fotografică AGERPRES, foto: Sanda Brumărescu)
La Teatrul Ion Creangă
Venirea lui Cornel Todea la Teatrul Ion Creangă în 1976, angajat de Alecu Popovici, i-a descoperit regizorului o dimensiune captivantă a teatrului, care l-a fascinat, absor bindu-l progresiv, stimulându-i căutările și inventivitatea. Doritor să cunoască acest tip de teatru și să-i înnoiască formele, s-a bizuit pe informație riguroasă, pe dialog, analiză, reflecție, inovație. Abordând cu toată seriozitatea teoretică și practică domeniul, în care va lucra peste treizeci și cinci de ani, Cornel Todea a fructificat aici o impresionantă experiență, urmărind bibliografia de referință, aprofundând investigația și cercetându-și cu toată afecțiunea obiectul muncii – copiii. A susținut un doctorat pe această temă, cu teza Valenţe creatoare şi impact formativ în spectacolele pentru copii şi tineret (2005), a creat un Festival Internațional de Teatru pentru Copii, a fost un pionier în diversificarea formelor spectaculare spre vârstele cele mai fragede, ca forme de dezvoltare precoce a înțelegerii, atenției, participării micului spectator. A inițiat studii și spectacole pentru copii de 0-3 ani, s-a asociat experimentelor avangardei mondiale în domeniu, raliindu-se cercetărilor pe plan universal, introducându-le și la noi în țară. A transformat teatrul pentru copii într-un nou teren, al inovației și experimentelor.
În primii ani după angajarea lui, Teatrul asumându-şi de la înfiinţarea lui şi categoria tinerilor spectatori, Cornel Todea a pus în scenă spectacole pentru adolescenţi şi tineret, programate în general seara, înnoind şi diversificând repertoriul. A adus colaboratori valoroşi, scenografi (Dan Jitianu, Ion Dogar Marinescu, Dumitru Georgescu), muzicieni (Johnny Răducanu, Corneliu Cezar, Marius Pop, Nicu Alifantis, Ileana Popovici), coregrafi (Sergiu Anghel, Liliana Tudor, Păstorel Ionescu).
Hocus pocus şi-o găleată, de A.E. Greidanus (1976), cu muzica de scenă a lui Johnny Răducanu, avându-i în distribuție pe Gelu Colceag, Genoveva Preda, Gabriel Iencek, Anca Zamfirescu, Boris Petroff, Dumitru Anghel, una dintre primele montări, era,
Cornel
Todea l dincolo de egie I
în ciuda titlului ce pare destinat copiilor, un spectacol pentru adolescenți, în care un magician le deapănă povești de dragoste unor tineri, care trăiesc ei înșiși fiorul iubirii.
A urmat Băiatul cu floarea (1978), piesa de debut a lui Tudor Popescu, dramaturg de succes în anii 1970-1980, care înnoiește tematica comediei românești, folosind cu îndemânare scala comicului și, mai cu seamă, parodierea clișeelor și poncifelor re alismului socialist. Muzica de scenă aparține lui Nicu Alifantis, iar ilustrația muzicală Ilenei Popovici, decorurile Elenei Simirad Munteanu. Distribuția era numeroasă, antrenând aproape întregul colectiv de actori.
În aceeaşi categorie a teatrului pentru adolescenţi şi tineret, a pus în scenă agreabila comedie romantică Vremea dragostei, de Valentin Kataev (1980), în care Anca Zamfirescu realiza un personaj sensibil, tandru, cuceritor, Sașa, o fată cuminte, harnică, grijulie cu mătușa ei, atrasă de Igor (Gabriel Iencek), de care se va apropia până la urmă. Decorul și costumele aparțineau Elenei Munteanu Simirad, care a semnat în acea perioadă mai multe scenografii ale spectacolelor lui Todea.
În ton mai grav, Cădere liberă, de Colin Mortimer (1982), aborda problematica influențelor nefaste în viața adolescenților, cărora le pot frânge viața, distrugându-i, atunci când se lasă manipulați de secte dubioase. Rolul protagonistei i-a prilejuit Marcelei Andrei (Nina Fielding) o veritabilă creație, demonstrându-i înzestrarea dramatică. Decorurile și costumele aparțineau lui Dan Jitianu, ilustrația muzicală regizorului, iar mișcarea și coregrafia lui Sergiu Anghel. A urmat Nota zero la purtare, de Octavian Sava și Virgil Stoenescu (1984), piesă de constant succes pentru elevi și adolescenți în vremea aceea, pe muzica lui Nicolae Kirculescu și în decorurile Elenei Simirad.
Nu după multă vreme, Cornel Todea s-a orientat către piesele pentru copii, publicul care l-a sedus prin entuziasmul și implicarea sa. Obișnuia să intre în sală pentru a le vedea și studia reacțiile, adaptând montările conform reacțiilor lor, finisându-le cu cea mai mare seriozitate.
58
În timpul repetiţiilor la spectacolul Hocus pocus şi-o găleată. În prim-plan: Johnny Răducanu, Cornel Todea şi Dumitru Anghel (1976)
Cornel
Todea l dincolo de egie I
În teatrul pentru copii, Todea a ales texte amuzante, precum Trei grăsani, de N. Goriunov (1978), un basm rusesc, dar și texte din marea literatură pentru copii, cu un fundament ideatic deopotrivă profund, emoționant și modelator. Astfel, în 1982 a montat Pinocchio, de Carlo Collodi, dramatizare de Raffaello Lavagna, în decorurile lui Dumitru Georgescu, muzica de scenă a lui Corneliu Cezar, mișcarea scenică și scenografia lui Sergiu Anghel. Cu Alexandrina Halic în rolul păpușii de lemn și Boris Petroff în Gepetto, acest spectacol fermecător și longeviv (s-a jucat mai bine de douăzeci de ani) era conceput ca un itinerar inițiatic, cu o distribuție numeroasă și un mecanism scenic complex.
Muzicanţii veseli, de Frații Grimm (1985), dramatizare de Dimităr Dimitrov, adaptare scenică de Boris Petroff, face parte din tezaurul literar clasic al poveștilor, cu substrat esopic, care a fascinat copilăria multor generații. Actorii interpretează animale veleitare (Marco măgarul, Hero cățelul, Galus cocoșul, Alfons motanul) și oameni, în scenografia Elenei Simirad Munteanu, muzica de scenă a lui Alexandr Vladigherov și mișcarea scenică a lui Sergiu Anghel.
Scenă din spectacolul Pinocchio (1982)
Un eveniment deosebit și semnificativ pentru Teatrul Ion Creangă este faptul că, în 1982, când piesele lui Eugène Ionesco erau interzise pe scenele românești, Ion Lucian a pus în scenă primul spectacol cu texte ale scriitorului, care, sub titlul Imaginile sunt imagini și conținând texte mai puțin cunoscute ale autorului (între care Elegii pentru fiinţe mici, 1931), au reușit să treacă de cenzură, creând un excepțional spectacol pentru copii.
La direcția teatrului pentru copii
Numirea lui Cornel Todea, în 1987, director al Teatrului Ion Creangă a intensificat căutările sale, pe linia marilor texte literare destinate copiilor. Ambiția Teatrului era să realizeze spectacole care să corespundă sensibilității celor mici, dar și experienței însoțitorilor lor de orice vârstă, respectându-le capacitatea de receptare, provocându-i pe cei mici la o cunoaștere precoce, capabilă să instituie un dialog cu părinții și, deopotrivă, să le stârnească curiozitatea pentru lecturi fundamentale, care să le îmbogățească simțirea, educarea afectivității și a cunoașterii.
David Copperfield, de Charles Dickens (1987), dramatizare de Max Maurey, scenografia Delia Ioaniu, ilustrația muzicală Florin Ionescu, cu mereu încântătoarea Alexandrina Halic în rolul protagonistului, reconstituie lumea romanului în atmosfera cețoasă a amintirii, întâmplărilor reale adăugându-le un substrat afectiv intens și situații de viață extreme, care au prilejuit actorilor profiluri memorabile: Sibylla Oarcea, Gabriel Iencek, Anca Zamfirescu, Daniela Anencov, Victor Radovici, Florina Luican, Boris Petroff, Ion Gheorghe Arcudeanu etc. Alexandrina Halic a urmărit, cu măiestria cunoscută, calvarul eroului, care nu reușește să-l mutileze moral, dată fiind natura lui curată, imună la ticăloșie. Spectacolul va fi reluat în 1995 cu unele schimbări în distribuție, cu Claudia Revnic în rolul David Copperfield și Alexandrina Halic în rolul Tom, băiețelul de la orfelinat, din secvența preluată în spectacol din romanul Oliver Twist.
Cornel
Todea l dincolo de egie I
61
62
Scenă din spectacolul
David Copperfield
(1995)
După 1990
Libertatea de mișcare dobândită după evenimentele din 1989 deschide un câmp vast diversificării repertoriale, formelor spectaculare, raporturilor cu publicul, experimentelor îndrăznețe, circulației în lume, căutărilor, informației, schimbului de idei, emulației.
Cornel Todea a invitat regizori reputați să pună în scenă spectacole pentru copii: Valeriu Moisescu, Sorana Coroamă Stanca, Gelu Colceag, Mihai Manolescu. Sunt puse în scenă texte importante de Frații Grimm, Mark Twain, Frances Hodgson Burnett, Hans Christian Andersen, Charles Dickens, Maurice Maeterlinck. În 1991, Cornel Todea l-a invitat pe Mihai Gruia Sandu să monteze Dragostea pusă la încercare, primul text commedia dell’arte la Teatrul Ion Creangă. În 1994, Roxana Colceag şi Gelu Colceag au pus în scenă Dragonul, de Evgheni Șvarț.
Au continuat montările operelor lui Ion Creangă: Dănilă Prepeleac (1998) și Povestiri din lumea lui Creangă, spectacol interactiv, ambele montate de Boris Petroff. Mihai Manolescu a pus în scenă Sânziana şi Pepelea, de Vasile Alecsandri (1998). Tot în această perioadă au fost puse în scenă momente, schițe, secvențe din comedii de Ion Luca Caragiale (sub titlul Voi scandal cu orice preţ).
Spectacularitatea montărilor dezvoltându-se vertiginos odată cu modernizarea scenotehnicii, cu exigențele publicului, cu progresul mijloacelor electronice, scenografia, eclerajul, costumele au dobândit noi standarde plastice și noi posibilități de elaborare și utilizare. Au fost atrași scenografi ca Dan Jitianu, Ion Luscalov, Vasile Roman, Anca Pâslaru, Nicolae Ularu, Adriana Grand, Luana Drăgoescu, tineri, ca Viaceslav Vutcariov.
Cornel
Todea l dincolo de egie I
63
Scenă din spectacolul
Dănilă Prepeleac
(1998)
Scenă din spectacolul
Sânziana și Pepelea
(1998)
Scenă din spectacolul
Dragonul
(1994) În 1991, Cornel Todea a pus în scenă spectacolul interactiv Pălăria cu surprize, adaptare scenică de Ion Lucian, Virgil Puicea, Ioan Roman, unde evoluau personaje faimoase din spectacolele pentru copii, pe care spectatorii le extrăgeau la întâmplare din melonul Magicianului (Ștefan Mareș). Astfel se crea un dialog între eroii-actori și sală, în care predomina improvizația, dar existau și mici scenete, cântece și glume.
Reinstaurându-se libertatea cuvântului și a creației, întoarcerea către patronul teatrului, marele povestitor Creangă, a beneficiat de acces scenic, și de necesarul spor de umor, mișcare, fantezie, în care elementele fantastice nu mai dăunau educației ateiste. Prin urmare, Cornel Todea a putut să-l aducă în scenă pe mucalitul veteran Ivan Turbincă, fără a produce atingere orgoliilor și susceptibilităților de vreun
Cornel
Todea l dincolo de egie I
65
fel, citindu-l în savoarea lui originară. Premiera are loc în 1992, cu o dramatizare de Alecu Popovici, în scenografia Ilenei Huber, cu muzica lui Paul Urmuzescu, un spectacol colorat și pitoresc, plin de umor, în care protagonistul era interpretat de Eugen Apostol, ingenios, brav și viclean în confruntările cu necruțătoarea cu coasa, interpretată de Sibylla Oarcea.
În această etapă, în ciuda faptului că vârsta spectatorilor era în scădere, sub 10 ani, datorită accesului înlesnit al copiilor în sălile de teatru destinate celor maturi, dar şi datorită pătrunderii treptate a tehnicii electronice, care le oferea divertisment insolit, Cornel Todea, care avea o mare încredere în inteligenţa celor mici, se orientează către texte importante, pentru a le revela marea cultură. Astfel, montează Furtuna, de Shakespeare (1994), decoruri și costume Anca Pâslaru, considerând că aspectul său de basm fiind familiar, înțelepciunea și profunzimea morală a întâmplărilor vor fi accesibile și vor captiva spectatorii. Furtuna era impresionantă, valuri mari se proiectau pe fundal, stroboscopul amplifica fulgerele și efectele de lumină şi groaza celor de pe corabie, care până la urmă erau înghiţiţi de marea învolburată. Regizorul reducând textul, încât durata spectacolului să fie o oră și jumătate, publicul a fost fascinat de întâmplările de pe bizara insulă. Reacția sălii era frenetică, între curiozitate, hohote de râs și uimire, iar finalul stârnea, desigur, o mare satisfacție, zgomotos exprimată.
După complicate și dificile formalități pentru viză, spectacolul a mers în turneu în Taiwan, actorii învățând multe luni limba chineză, cu un profesor special angajat. Ajunși însă la destinație, au descoperit că era alt dialect decât cel ce se vorbea acolo și, într-o singură noapte, ajutați de un actor taiwanez, care a imprimat textul în limba cunoscută, au încercat să-și fixeze repere pe această versiune. Distanța la care se aflau în raport cu publicul (erau săli de mii de locuri) a favorizat această soluție de conjunctură, spectacolul bucurându-se de succes prin imaginile și expansivitatea lui.
66
În dorinţa de a păstra marile texte pentru copii în repertoriu, regizorul a refăcut în anul 1995, după cum aminteam, David Copperfield, într-o nouă viziune și cu schimbări în distribuție, finalitatea fiind captivarea noilor generații, cu operele importante ale adolescenței și copilăriei.
Teatrul reintegrându-se în circuitul internațional, pentru prima oară în istoria lui, o echipă de artiști străini, regizorul englez Thomas de Mallet Burgess și scenograful Spyros Coscinas au pus în scenă una dintre cărțile de aur ale copilăriei, Mathilda, după Roald Dahl, dramatizare de Alexandru Pleșcan, cu actorii din echipa Teatrului Ion Creangă: Claudia Revnic, Cristian Irimia, Florina Luican, Cornelia Pavlovici, Anca Zamfirescu.
În 1997, Cornel Todea a montat Farsa jupânului Pathelin, de un autor medieval anonim, spectacol plin de vitalitate și veselie, cuceritor prin stilul jucăuș în care își surprinde eroii. Montat într-un decor (scenografia Luana Drăgoescu) care reprezintă dugheana negustorului, cu bogăția ei de materiale în baloturi, acțiunea dezvăluie viclenia eroilor, surprinzându-i în marea lor îndemânare de a se duce de nas unii pe alții. Celebrul motiv al păcălitorului păcălit este astfel propagat în lanț, cu un umor truculent, popular, de mare savoare a tipurilor, pe care actorii l-au creionat cu vioiciune: Cristian Irimia, Mihai Verbițchi, Anca Zamfirescu, Lucian Ifrim, Boris Petroff și Ion Gheorghe Arcudeanu.
În 2003, preocupat de modificarea publicului-ţintă, în era digitală, cu precipitatele ei schimbări, regizorul a montat textul Pinocchio în aceeași dramatizare, dar într-o viziune actualizată, cu Ani Creţu, alternativ cu Camelia Andriţă în rolul titular. Om de o delicateţe sufletească rară, regizorul a păstrat-o pe Alexandrina Halic în rolul unui Greieraş, care era conştiinţa lui Pinocchio şi care îi atrăgea atenţia de câte ori greşea. Această soluţie aducea un spor de profunzime textului, dar totodată o păstra pe actriţă în inima spectacolului, care îi adusese atâţia ani şuvoiul de afecţiune a publicului.
Cornel
Todea l dincolo de egie I
67
Decorul lui Viaceslav Vutcariov reprezenta un teatru, în fața căruia se pregătește un spectacol, în care actorii își asumă rolurile, se costumează, iar Povestitorul reconstituie acțiunea în fața spectatorilor și cu implicarea lor. Spectaculozitatea este exuberantă, costumele sunt colorate, strălucitoare, din mătase și piele, Pinocchio (Ani Crețu/Camelia Andriță) are pelerină. Dansurile (coregrafia Păstorel Ionescu) animă desfășurarea, care devine foarte dinamică. Ilustrarea muzicală îi aparține regizorului.
Alexandrina Halic în spectacolul
Pinocchio
(2003)
68
Scenă din spectacolul
Voi scandal cu
orice preţ, Teatrul Ion Creangă (2002) Voi scandal cu orice preţ, scenariu de Ioan Gârmacea după Momente şi schiţe, de I.L. Caragiale (2002), a adus pe scenă, într-un colaj de texte animat de demonstrații cu steaguri și lozinci, alcătuite din replici celebre din scrierile dramaturgului, intrate în uzajul limbii, cunoscute personaje ale lui Nenea Iancu. Erau fie scenete, fie dramatizări, fie secvențe din comedii, care se succedau într-un ritm susținut și dinamic. Astfel, Vizită era jucată în întregime, ca și Domnul Goe, într-o forfotă de personaje și întâmplări care urmăreau să învie universul și tonalitatea marelui comediograf.
Cornel
Todea l dincolo de egie I
69
Cațavencu ținea o parte din interminabilul și căznitul său discurs electoral, Coana Efimița urmărea transpusă inepțiile Conului Leonida, Cetățeanul turmentat își făcea din când în când apariția, înveselind spiritele cu euforia sa bahică. Aproape întreaga trupă a teatrului se perinda în această îmbulzeală pitorească, toți interpreții având o mulțime de ipostaze.
Cu ocazia aniversării a patru decenii de la întemeierea teatrului, la 14 mai 2005, are loc premiera spectacolului cu care se inaugurase scena în 1965: Harap-Alb. De astă dată, dramatizarea după Ion Creangă, realizată într-o manieră luxuriantă, în care
Scene din spectacolul Harap-Alb (2005)
farmecului miraculos al narațiunii nu-i lipsește în niciun caz umorul, îi aparținea lui Cornel Todea – și era excelent vizualizată de scenografia explozivă și ingenioasă a lui Viaceslav Vutcariov, cu costume ingenioase și cu seducătorul căluț năzdrăvan, ajutor prețios al eroului. Spectacolul puternic ca plastică, inspirat și din imaginarul contemporan, cu decorul rapid modificabil, cu elemente culisante, costume bogate, cu fast oriental uneori sau, pe alocuri, cu trimiteri elisabetane era însuflețit de muzica originală, extrem de expresivă a lui Nicu Alifantis, de luptele și mișcarea scenică coordonate de Bogdan Uritescu și de coregrafia lui Păstorel Ionescu.
După doi ani, în 2007, o altă poveste a Fraților Grimm, Albă ca Zăpada, i-a prilejuit regizorului, care a făcut, și de astă dată, dramatizarea, o montare spectaculoasă, cu o scenografie puternic colorată, realizată de Viaceslav Vutcariov, cu efecte de lumină speciale, impresionante, în care Mama Vitregă, îmbrăcată într-o rochie verde-otravă, consulta oglinda atotștiutoare ca o viperă mlădioasă și amenințătoare. Vicleană și perfidă, deghizată iscusit, izbutea de fiecare dată s-o păcălească pe Albă ca Zăpada, în ciuda avertismentelor zgomotoase ale publicului. Spre disperarea celor șapte pitici care se întorc voioși de la muncă, cântând de zor marșul compus de Eduard Jighirgiu și amuzându-se unii de alții cu tot soiul de ticuri și năzdrăvănii (coregrafia Păstorel Ionescu), bucuroși să-și revadă protejata. Până ce Prințul, sosit în ultima clipă, o salvează prin dragostea lui.
Sărbătorile de iarnă au prilejuit regizorului spectacolele Moş Crăciun şi turtiţa fermecată (2004), Tolba lui Moş Crăciun (2006) și Moş Crăciun e o poveste? (2010).
Scenă din spectacolul
Harap-Alb
(1965)
Scenă din spectacolul
Albă ca zăpada şi cei şapte pitici
(2007) În montările lui Todea, actorii lansează un antrenant dialog cu spectatorii, care trebuia să-l ajute prin intervențiile lor pe Moș Crăciun. Erau multe-multe opreliști, gata-gata să-l împiedice să sosească cu darurile! Noroc că elfii și eroii basmelor îl susțin să depășească toate obstacolele și să aducă bucurii. Totul într-o atmosferă voioasă, de cântece, colinde, dansuri și un cadru fermecat de iarnă.
Cornel
Todea l dincolo de egie I
În 2009, Cornel Todea a regizat spectacolul Un lup, o capră şi trei iezi, o versiune postmodernă a cunoscutei povești a lui Creangă, aparținând Monicăi Patriciu, care s-a concretizat scenic, printr-o suită de repetiții, în care actorii își asumau rolurile, prezentându-și calitățile, împărțindu-și-le, după tiparul Meșterilor din Visul unei nopţi de vară. Reprezentația progresează ca un permanent dialog cu eroii basmului, cu convenția teatrală, cu soluțiile scenice. Actorii, îmbrăcați în blugi, poartă elemente de costum parodice: Anca Zamfirescu, Gabriel Coveșeanu, Liliana Donici, Miruna Ionescu, Camelia Andriță etc. joacă printre obiectele năstrușnice ale decorului lui Viaceslav Vutcariov, precum scaunul stomatologic unde lupul își pilește dinții. Muzica e compusă de Eduard Jighirgiu, pe care Cornel Todea l-a solicitat în multe proiecte ale teatrului, stimulându-l să creeze. Coregrafia îi aparține lui Păstorel Ionescu.
Cărăbuşii (2011) este un spectacol experimental, pe un scenariu conceput de el în colaborare cu Iosif Herțea și Tompa Gábor, după o povestire de Stanislaw Ignacy Witkiewicz, o înscenare, urmărind să exprime conflictul piesei prin învelișul sonor, muzica lui Iosif Herțea, creată prin percuție și instrumente neconvenționale, mânuite de actori: sticle, cutii, linguri, cărămizi, pahare, jucării în care se suflă.
Ultima montare a lui Cornel Todea, Carolina şi poneiul (2012), adaptare după un text de Laurențiu Budău, i-a prilejuit lui Cornel Todea, regizor care a abordat o sumedenie de genuri, de la monodramă la operă, operetă, film, muzicaluri și divertisment, ocazia de a se apropia, cu ghidușia și nostalgia caracteristice personalității lui, de atmosfera spectacolului de circ. Colaborând cu aceeași echipă, în spiritul deschiderii către inovațiile actualității, a încredințat scenografia lui Viaceslav Vutcariov, muzica originală lui Eduard Petru Jighirgiu, mișcarea scenică lui Păstorel Ionescu. Rezultatul a fost crearea unei atmosfere de vrajă, menajerie și manej, de dinamism și fascinație a lumii circului, în care o fetiță, neglijată de părinți și tânjind de dorul lor, decide să rămână mică pentru a nu le pierde afecțiunea.
Teatrul Ion Creangă în circuitul teatral mondial. Francofonia
Teatrul Ion Creangă a promovat turneele în străinătate încă înainte de 1990, în acest scop actorii făcând eforturi aparte de a-și învăța rolurile în diverse limbi, călăuziți de profesori sau de vorbitori nativi.
În 1995, în Programul Francofonia, după aproape 30 de ani de la montarea piesei Noul locatar și la 13 ani după spectacolul lui Ion Lucian cu texte de Eugène Ionesco și la doar cinci ani de la Ce nemaipomenită harababură, regizat de Grigore Gonța, Todea a pus în scenă în original L’Improptu de L’Alma, unde, în decorurile şi costumele Ancăi Pâslaru, îşi proferau furtunos diatribele antiionesciene, cu pedanterie seacă şi netoată, fără a pricepe o iotă din scrisul său, cei trei critici opaci şi vehemenţi, Bartholomeus I, Bartholomeus II şi Bartholomeus III, culminând cu cel de-al pa trulea, Bartholomeus IV, în persoana lui Cornel Todea însuşi (inexistent în textul originar). Aceştia îl copleşesc cu alocuţiunile lor inepte pe bietul dramaturg Eugène, dăscălindu-l cum trebuie să-şi redacteze textele. Spectacolul, firesc, vioi şi cuceritor, a avut premiera la Institutul Francez din Viena şi a fost prezentat în turneu în Belgia, Franţa, Egipt, Cehia, Siria.
I-a urmat, în 1997, în cadrul aceluiași Program, La Farse du maître Pathelin, pe care în 1973 a montat-o și la Piatra Neamț, alături de alte trei texte, sub titlul comun Farse medievale, preluând-o apoi și la televiziune, în colajul sub titlul Comedia medievală (1974), în ciclul Istoria comediei. Faimoasa poveste a păcălitorului păcălit a fost interpretată în limba franceză de aceiași actori de la Teatrul Ion Creangă care o jucau în limba română. Spectacolul a fost în turneu în cadrul Francofoniei în Belgia, Franța, Siria, Egipt, Cipru. S-a jucat și în limba italiană și germană, cu prilejul reprezentațiilor susținute în Italia și Austria.
În Festivalul Francofoniei de la Bucureşti, din 2004, a fost prezentat spectacolul Théâtre sans animaux, de Jean-Michel Ribes, la origine un colaj de opt texte în
Cornel
Todea l dincolo de egie I
descendența teatrului absurd, care tratează mici întâmplări banale, portrete, scânteieri insolite sau nonsensuri, care scot viața din cursul ei predictibil. Dintre acestea, Cornel Todea a ales patru scenete: Rumeurs, Bronches și Musée/Monique – două scenete contopite.
Aceste spectacole au fost prezentate la Festivalurile Francofoniei de la Viena, Praga, Nicosia, Damasc, Cairo, Copenhaga, precum și la Festivalurile Printemps Théâtrales și Jeunesses Théâtrales din Franța și la ArtScène din Belgia.
Festivalul Internaţional de Teatru pentru Copii
Intitulat 100, 1.000, 1.000.000 de poveşti, Festivalul Internațional de Teatru pentru Copii a avut cea dintâi ediție în anul 2005 și până la dispariția lui Cornel Todea, timp de opt ediții, a fost organizat împreună cu Uniunea Teatrală din România, beneficiind în desfășurare de aportul echipei acesteia, condusă de Aura Corbeanu, alături de propria echipă, coordonată de Gabriel Iencek. Manifestarea a înlesnit cunoașterea în timp a unei game largi de tipuri și stiluri spectaculare, de modalități și procedee, montări tradiționale îmbinând narațiune, muzică și dans, dar și teatru-dans, dans contemporan, sinteze între limbajul plastic și cel dramatic și spectacole pentru copii sub trei ani.
În anul 2008, Festivalul Internaţional pentru Copii al Teatrului Ion Creangă a fost înscris în evidenţa ASSITEJ International (Association du Théâtre pour l’Enfance et la Jeunesse), cea mai prestigioasă organizaţie de teatru pentru copii şi tineret din lume, Teatrul Ion Creangă fiind totodată, din 1965, co-fondator al acestei prestigioase asociații. În același timp, în anul 2003 Teatrul Ion Creangă s-a alăturat rețelei Epicentre cu sediul la Zagreb, preocupată de colaborarea dintre teatrele din Europa Centrală și de Sud-Est, ceea ce și explică privilegierea participării în festival a teatrelor din Germania, Austria, Ungaria, Polonia, Bulgaria, Serbia.
76
Programul Educaţie timpurie
Cornel Todea a adunat o impresionantă informație în ceea ce privește psihologia și dezvoltarea copilului, studiind autori importanți și orientându-se temeinic atât în studiile fundamentale, cât și în ultimele teorii privind specificitatea etapelor copilăriei. Începând din anul 2005, Teatrul a participat activ la procesul de educaţie timpurie, prin spectacole destinate vârstei 0-3 ani, considerând-o perioada propice formării prin teatru anume conceput pentru a fi receptat de ei. A pregătit actorii în domeniu, trimițându-i la specializare în țările care inițiaseră acest tip de teatru, în special în Italia, la Compania La Baracca, aceasta desfășurând din 1985 un asemenea proiect în grădinițe și creșe.
Astfel Teatrul Ion Creangă a început montarea propriilor titluri pentru acest segment de vârstă: Baloane colorate, Cucu-bau!, LaLaLaDoDo, Seminţe-semi, Alb şi negru, Povestea spicului de grâu – spectacole cu narațiuni simple, minimale, care exersează ușurința de a intra în relație, instituind și activând o experiență de cunoaștere la început de drum, dar și spectacole precum Rotocol – care fructificau instituirea sensului și exersarea lui în limbajul verbal, în conexiune cu cel auditiv și vizual, prin stimulii imaginii și ai lucrurilor. În același timp s-a instituit un departament având-o drept consilier pe dr. Carmen Anghelescu, specialistă în psihologia copilului. S-a amenajat un spațiu intim în sediul din strada Pictor Verona, altul pe scena din Piața Amzei, unde micii spectatori urmăreau, din brațele părinților, acțiunile ispititoare, putând la final să exploreze aria de joc.
România este printre primele țări care a introdus spectacolul de teatru ca instrument complex, care îmbogățește experiența de cunoaștere a copilului sub 3 ani. S-au prezentat comunicări științifice în Festivalul Internațional de Teatru pentru Copii, dar și la Congresele Internaționale pe această temă. Cornel Todea organiza și întâlniri cu părinții pentru a-i atrage în acest sistem educațional, dezvăluindu-le beneficiile.
Doina Modola
Cornel
Todea l dincolo de egie I
În orice caz, la vârsta aceasta, îmi doresc un nou succes, un nou spectacol, bucuria de a trăi cât mai des în compania unor personaje fabuloase – nepoții mei, să pot sta mai des de vorbă cu copiii mei, cu soția mea.
Cornel Todea
Cornel Todea alături de soţia sa, Anca Zamfirescu (2009)
80
