__MAIN_TEXT__
feature-image

Page 1


TIC 55

Teatrul Ion Creangă


Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României MOLDOVAN, ION Cornel Todea - dincolo de regie / Ion Moldovan. - Bucureşti : Didactica Publishing House, 2021 ISBN 978-606-048-357-1 792 929

© Didactica Publishing House, 2021 Toate drepturile rezervate pentru limba română. Nicio parte a acestei lucrări nu poate fi reprodusă sau stocată fără acordul editurii. Pentru ilustrarea albumului au fost folosite fotografii și materiale de arhivă puse la dispoziție de Teatrul Ion Creangă, Teatrul Tineretului din Piatra Neamț, Teatrul Odeon, Uniunea Teatrală din România și Agenția Națională de Presă AGERPRES – dar și o generoasă selecție de fotografii din arhiva familiei Todea. Coordonator proiect: Anca Scurtu Asistență arhivă & documentare: Claudian Șiman Editor: Florentina Ion Redactor: Gina Palade Corector: Gabriela Ilincioiu DTP: Cristina Dumitrescu Didactica Publishing House Bdul Splaiul Unirii nr. 16, Clădirea Muntenia Business Center, etaj 5, 506, sector 4, București Comenzi și informaţii: telefon/fax: +04 21 410.88.14; +04 21 410.88.10 email: office@edituradph.ro www.edituradph.ro


ION MOLDOVAN

ornel

dincolo de

București, 2021

odea egie


Cuprins

Prefață / 9 Cornel Todea... / 17 Prezența lui Cornel alături de noi ne-a făcut viața mai bogată, mai plină de momente minunate / 81 Supraviețuitor al „Televiziunii de sub dud” / 115 La Teatrul Tineretului din Piatra Neamț / 155 La Teatrul Ion Creangă / 181 La Teatrul Național „I.L. Caragiale”, București / 233 Cornel Todea și cinematografia/ 247 Profesorul / 265 Cornel Todea la UNITER / 287

Cornel

T

odea

l

dincolo de

egie

I 5


Am convingerea că lumea poveștilor este singura în măsură să ne înarmeze cu o armă de apărare față de toate agresiunile: încredere în triumful final al adevărului, al binelui. Astfel înarmați putem traversa plini de speranță momente de restriște. Și, de cele mai multe ori, ne salvăm! Cornel Todea


8 I

Ion M oldovan


Prefață

P

ersonalitate de primă mărime a teatrului românesc, cu o operă bogată, multilaterală și complexă, cuprinzând câteva domenii importante, Cornel Todea a avut

vocație de întemeietor și explorator. A fost cadru didactic la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din anul 1959, în perioada în care s-au pus bazele unui învățământ teatral de mare performanță, care a fost apreciat în deceniul al șaptelea printre cele mai bune

din lume, cucerind admirația și prețuirea occidentului european. A rămas toată viața un formator de actori de o rară generozitate, implicarea sa în pregătirea și organizarea galelor tânărului actor de la Costinești/Mangalia dezvăluindu-l și ca promotor al artiștilor, urmărind descoperirea de noi talente și orientarea lor profesională, și dobândirea unei vizibilități, care să le înlesnească angajamentul în teatre. Se dedica lor nu doar pentru a-i selecționa, ci și pentru a le pregăti prezentarea în gală. A predat și cursuri de regie înainte și după 1990, cu intermitențe, din 1959 până în 2011. La începuturile sale, ca asistent al profesorului de actorie A. Pop Marțian (1957-1964), a pregătit câteva promoții de actori, predând regia și punând în scenă spectacolele de Cornel Todea la vârsta adolescenţei

absolvire ale acestora. Imediat după înființarea Teatrului de Stat din Piatra Neamț, în 1959, îi va regăsi pe studenții săi în grup, participând intens la dezvoltarea teatrului, Cornel

T

odea

l

dincolo de

egie

I 9


cu trei-patru premiere pe stagiune în primii ani, ceea ce a propulsat scena nemțeană ca un recunoscut laborator teatral și ca o pepinieră de artiști, viitoare vedete. A contribuit la acest statut al teatrului și la desăvârșirea actorilor cu montările sale din deceniul al șaptelea, două-trei spectacole pe stagiune, după 1960 până în 1967, și apoi în deceniul al optulea (1973-1974). În 1976, când s-a angajat la Teatrul Ion Creangă, Cornel Todea era un apreciat om de teatru, în plină forță creatoare, cu o experiență artistică de douăzeci de ani, în cea mai efervescentă perioadă a teatrului românesc, și o activitate prodigioasă. Regizase și va continua să regizeze spectacole pe diverse scene din țară, la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț, Teatrul Național din Cluj, Teatrul de Stat din Constanța, Teatrul Național din Craiova, Teatrul Național din București, Teatrul de Comedie, Teatrul Bulandra, Teatrul Evreiesc, Teatrul Nottara, Teatrul Mic. O asemenea activitate fascinantă, profundă, complexă, care îl recomanda ca om de teatru total, garanta oportunitatea și șansa integrării sale în Teatrul Ion Creangă, care urmărea obiective artistice majore încă de la începuturile sale, când fusese întemeiat (în 1965) de cunoscutul artist Ion Lucian. Era un teritoriu fast de inventivitate și creativitate artistică, cu finalități estetice înalte, teatrul pentru copii și tineret fiind animat de principii eficiente artistic, psihologic, moral, general uman, în vederea formării și modelării micilor spectatori de toate vârstele. La toate acestea Cornel Todea și-a adus o contribuție însemnată și competentă vreme de 35 de ani (1976-2012), mai întâi ca regizor, apoi, din 1987, ca director. A promovat și a diversificat teatrul pentru copii, căruia i s-a dedicat trup și suflet, modernizându-l și actualizându-l vertiginos, în sincronie cu cele mai noi tendințe contemporane. A lansat cercetări, forme și experimente dintre cele mai îndrăznețe, înscriind teatrul pentru copii românesc în avangarda mondială. A lucrat neobosit, luptând cu adversitățile, inerția și nedreptățile. A introdus în repertoriu piese de teatru din repertoriul clasic, cu toată încrederea în inteligența copiilor, considerând că ei înșiși obligă la ridicarea ștachetei. S-a dovedit că are perfectă dreptate. A conectat Teatrul Ion Creangă în circuitul universal, organizând un festival de apreciată ținută, care a reunit în edițiile sale, opt la număr până la dispariția sa, cele mai variate tipuri

10 I

Ion M oldovan


spectaculare. Prestigioase personalități străine înalt calificate în teatrul pentru copii au răspuns invitației sale la festival, apreciind activitatea teatrului și performanțele sale, făcând parte din juriu și împărtășindu-și experiența. A cultivat experimentul, găsindu-și un partener redutabil în micii spectatori. A militat pentru drepturile copilului și pentru tratarea lui ca o persoană aptă să fie spectator și disponibil să fie modelat de actul teatral. A făcut parte, de asemenea, dintre întemeietorii Televiziunii Române, în perioada ei de început, de explorări și de glorie, montând 200 de spectacole, de toate tipurile – divertisment, revelioane, estradă, culturale etc., dintre care 36 de teatru tv. Și a continuat această activitate la televiziune, montând piese importante din dramaturgia românească și universală și după ce s-a transferat în calitate de regizor la Teatrul Ion Creangă, atâta vreme cât teatrul tv a avut spațiu pe micul ecran. A participat la ofensiva pentru dramaturgia universală și pentru aceea națională interbelică, cu spectacole de excepțională valoare în anii proletcultismului. A montat prima piesă de Eugène Ionesco la Televiziune (1967), care era totodată și a cincea montare din dramaturgia autorului în București și în țară, după montările din 1964 și 1965 ale lui Lucian Giurchescu, Valeriu Moisescu, Moni Ghelerter, George Rafael. A distribuit, de fiecare dată, actori consacrați, dar și debutanți pe care i-a lansat. Dincolo de notorietatea pe care au câștigat-o prin valoarea lor, micul ecran i-a propulsat ca vedete autentice! Experiența în crearea spectacolelor de teatru tv le-a desăvârșit arta interpretativă, căci și-au calibrat și rafinat mijloacele, consistența, exercițiul dramei, scala intensității și a diversității expresive. Lucru valabil și pentru marii actori, care au câștigat în conștientizarea prezenței corporale și a poziționării, a atitudinii, a posturii și a raportării la obiecte și la parteneri, la expunerea în reprezentarea de prim-plan sau de detaliu. După 1990, a lansat talk-show-ul ca gen de înaltă cultură, în care a promovat nenumărate personalități, contribuind la cunoașterea lor pe plan național. A demonstrat ce înseamnă înalta competență intelectuală, densitatea informației, cordialitatea dialogului, încărcătura comunicării. A rămas un model neegalat. Cornel

T

odea

l

dincolo de

egie

I 11


12 I

Ion M oldovan


Activitatea și creația lui Cornel Todea se înscriu ca un reper greu egalabil. Cornel Todea în tinereţe

Interviurile din cartea de față, adunate de scriitorul Ion Moldovan, îi reconstituie chipul, statura de artist, aristocrația spiritului, generozitatea, proiectând-o în fasciculul de istorii ale instituțiilor, la întemeierea cărora a participat artistul, într-o perioadă de mare efervescență artistică și culturală, în ciuda vicisitudinilor. Din ele se conturează amprenta de neșters a unei personalități de o mare umanitate și distincție și modelul uman al unui creator care s-a construit cu fiecare dintre ele, dăruindu-se și zidindu-le temeinic. Rămâne de neuitat zâmbetul amuzat, șăgalnic, cu care își urmărea neîncetat Cornel Todea foarte tinerii spectatori la sosire în foaier, în pauze sau la final, intrând în vorbă cu ei de fiecare dată, cercetându-le părerile și reacțiile, răspunzându-le cu seriozitate la întrebări, lămurindu-le nedumeririle, ținând cont de convingerile lor. Și întâmpinându-i veșnic cu aceeași lumină interioară, cu aceeași neistovită deschidere și generozitate. Respira vitalitate, forță, căldură, bunăvoință. Avea un farmec aparte, de om deschis și puternic, emanând o bonomie și o jovialitate care induceau instantaneu confort și bucurie. Veșnic cu zâmbetul pe buze și o vorbă bună. Era totdeauna cordial, energic, cu o disponibilitate și o bună-cuviință care armonizau anturajul, îl însuflețeau, fără să-l invadeze. Iradia de bunătate, de forță, de necontenită dorință de a lucra, mereu disponibil să se investească integral în ceea ce făcea. Fie că era vorba de copii, fie de tineri artiști, fie de oameni maturi, aceștia își găseau în Cornel Todea un protector, un ghid, un maestru. Cu suflet generos, le oferea ceva din ființa lui, din dinamismul lui, din chemarea de a face, a crea, a răspândi bucurie. Poate de undeva, dintr-o lume mai bună, îi urmărește și acum surâzător…

Doina Modola

Cornel

T

odea

l

dincolo de

egie

I 13


Eu cred că lumea tânără trebuie să-și asume singură destinul. Talentul în accepțiunea mea presupune și această dimensiune, a exercițiului și a confruntării. (...) Cei curajoși acceptă provocarea. Cornel Todea


Cornel Todea... Repere biografice Cornel Todea se trăgea dintr-o familie originară din Ţara Moților. S-a născut la Cluj, la 18 noiembrie 1935, dar a copilărit la București, împreună cu cei doi frați mai mici, Mihai şi Cristina. Verile le petreceau la Câmpeni, la bunica paternă, Agaftia, până la naționalizare, în 1948, când aceasta a fost deposedată de bunurile ei. Tatăl său, director al Casei Asigurărilor Sociale şi unul dintre fondatorii acestei instituții, apoi înalt funcționar în Ministerul Asigurărilor Sociale, le-a oferit copiilor o educație aleasă. Cornel a crescut într-o atmosferă de iubire şi comuniune, care s-a răsfrânt asupra firii sale solare, dându-i o funciară dragoste de oameni şi o nevoie structurală de bună înţelegere pe tot parcursul vieții. A fost apropiat de frații săi, care l-au iubit, fascinați de firea lui zburdalnică şi de năzdrăvăniile fără număr.

Alături de mama sa

Familia era cu dare de mână, căci şi doamna Todea, de profesiune farmacistă, era proprietara unei farmacii pe Calea Victoriei, ceea ce a înlesnit preocupările de a asigura copiilor, încă de la o vârstă fragedă, o educație solidă, angajând o guvernantă nemțoaică. Poate încă de atunci i s-a inoculat viitorului regizor o disciplină riguroasă, punctualitate, vrednicie, exigența lucrului bine făcut, trăsături care au definit nu numai personalitatea lui, ci şi modul de a lucra în teatru, îmbinându-se fericit cu înclinaţia sa ludică. Şi-a continuat studiile la Institutul Francez Moteanu, apoi, din 1948 (avea deja 13 ani), când s-au desființat şcolile franceze, copiii familiei au avut ca preceptoare, în particular, două profesoare surori, Mme Poiret şi Mlle Bonnet, Cornel

T

odea

l

dincolo de

egie

I 17


găzduite în casa lor, după ce îşi pierduseră posturile şi veniturile. De la acestea, copiii au deprins, pe lângă limba franceză, la perfecțiune, şi gustul lecturii, al comentariului, discuțiile pe teme literare şi culturale. Cursurile urmate la Liceul Titu Maiorescu din București confirmau în Cornel un elev de o inteligență vie, bun la toate materiile, mai cu seamă la cele umaniste. Nutrind din copilărie o mare dragoste pentru muzică, era deosebit de înzestrat şi capabil să descifreze partituri la prima vedere. A luat lecții de pian încă de mic, între alții cu Romeo Alecsandrescu, dar şi cu Florin Delatolla, după cum îşi amintește sora lui, perfecționându-și neîncetat tehnica şi arta interpretativă. Muzica a însemnat pentru el o mare pasiune şi un refugiu regenerator. Dar şi o armă de pacificare a anturajului, de îmblânzire a spiritelor, de unificare a oamenilor. Multe mărturii din această carte evocă uimirea asistenței în fața artei pianistului, dar şi a iscusinței sale orfice, aceea de a potoli tensiunile cântând, de a se așeza la pian în momentele de impas sau de iritare în procesul elaborării spectacolului. În clipe de dezordine, descumpănire, discordie, reinstaura, pe calea undelor, armonia, avea darul de a închega echipa în momente fragile. Aprecia orice fel de muzică, simfonică, ușoară. Adora jazzul, va fi prieten cu Johnny Răducanu, Marius Pop, Richard Oschanitzky, Friedrich Gulda. Johnny Răducanu a compus muzica multora dintre montările sale. Încă de copil, Cornel pregătea mici spectacole în care jucau frații săi. El recita sau cânta la pian. Se amuza improvizând concursuri ad hoc, pe diverse teme, cu frații săi, doar din bucuria de a mobiliza cele ştiute. Avea o adevărată vocație cerebrală şi ludică, definitorie de-a lungul întregii sale vieți. Energia şi istețimea lui deveneau un izvor şi un motor al informației şi al dorinței de a cunoaște. Calități care au avut o pondere semnificativă în relațiile cu frații lui. Dar vor determina şi raporturile cu colaboratorii săi în teatru, televiziune, film, învăţământ, fie studenți, fie actori, fie scenografi, cameramani, producători sau mașiniști veniți în echipă cu el. Căci degaja spontan liantul care transforma orice grup într-o echipă însufleţită. Avea din adolescență vocația liderului, dar una naturală, firească, fără vreun imbold de dominație sau superioritate. Convertea în joc şi glumă informațiile cele mai serioase, mai

18 I

Ion M oldovan


generoase, mai bine-venite, înclinaţie care a rămas una dintre calitățile felului său de a fi şi de a lucra. Salutul său, umorul, intrarea undeva erau întotdeauna spontan şi organic animate de o referință ori o remarcă culturală sau o aluzie livrescă, cu totul lipsite de pedanterie, ivite spontan din sociabilitate, atenție şi tandrețe pentru asistență. Din aptitudinea firească de a instaura prin simpla sa apariție bucuria împărtăşită a întâlnirii. Citea literatură, filozofie, estetică. Citea orice. Gândea repede, urmărindu-și verbal, vertiginos ideile, ţinându-se anevoie, precipitat, după viteza lor. Era înclinat să analizeze, să judece lucrurile, identificând şi descoperind potrivirile, analogiile, inadvertențele. Dar şi nedreptățile, vădite la tot pasul, în acei ani, într-o lume distorsionată, oprimată, hăituită, în numele unor idealuri, mereu invocate, strâmb puse în practică. O judecată dreaptă şi neprotejată de disimulare cade ușor victimă represaliilor, datorită sincerității în fața evidenței. Așa încât Cornel Todea, elev remarcabil al Liceului Titu Maiorescu şi sportiv de performanță, care vedea cât se poate de clar distanța de la afirmațiile utopice ale regimului dictatorial la realitatea dură, înrobitoare, nu şi-a ascuns părerile. Este arestat în 1950, la doar 15 ani, sub acuzația de complot împotriva statului şi a regimului, ca membru – chipurile – al unei organizații de tineret subversive. Natură mult prea independentă, Cornel Todea nu făcea parte din acea organizație, dar lămurirea acestei situații l-a costat şapte luni de detenție grea, bătăi crâncene, privare de somn, tortură. Era strategia autorităților de a băga frica în oasele adolescenților care aveau îndrăzneala de a gândi, după criteriile adevărului şi dreptății, evenimentele dramatice care ar fi trebuit să-i deprindă la obediență, frică, supunere, teroare, mangurdizare. Oricum, după experiența profund traumatizantă a detenției, care l-a epuizat fizic, şubrezindu-i sănătatea, o primă decizie după eliberare dezvăluie forța acestei personalități, spița mocănească, rezistentă, luptătoare din care se trăgea, care n-a abdicat niciodată în fața adversităților, ci le-a ţinut piept cu tenacitate, chiar dacă fără ostentație. Cornel Todea nu s-a întors la şcoală cu capul plecat, urmărindu-și în secret colegii, în Cornel

T

odea

l

dincolo de

egie

I 19


slujba Securității, cum i se impusese la eliberare, ci şi-a schimbat starea socială. S-a angajat muncitor pe un şantier de forări de puțuri. Putere avea, destulă, îşi revenise, era sportiv şi a continuat să se antreneze, mai întâi la atletism, apoi la caiac canoe, ajungând campion la juniori. Voință, de asemenea, avea şi considera acest episod drept o ocazie de a se proteja sub scutul unei noi identități şi apartenențe sociale, în care se sustrăgea strategic, formal, şi originii sale nesănătoase, de comprimaţi, demiși, naționalizați… pe criterii politice. La această soluție tactică recurgeau, în acele vremuri, de voie-de nevoie, mulți oameni din cele mai alese categorii sociale şi profesionale – hotărâți să nu cedeze moral, spiritual, existențial. Integritatea morală a fost pentru Cornel Todea unul dintre stâlpii forței sale, ai optimismului, ai jovialității. Mai întâi muncitor necalificat, a forat puțuri la Palatul Telefoanelor şi în Vitan, apoi a devenit manipulator de materiale. Liceul l-a absolvit la fără frecvență, în 1955, când avea 20 de ani. Cornel Todea nu a abdicat în acest răstimp de la ceea ce ţinea de natura sa intimă: apetența intelectuală, curiozitatea şi setea de cunoaștere. Formarea sa continuă la fel de vijelios, dată fiind pasiunea pentru studiu şi lectură, dar şi capacitatea neobișnuită de acumulare de cunoștințe, asimilare, reflecție. În plus, adună un spor de experiență de viață şi de cunoaștere a oamenilor, care i-au fost deosebit de utile în creație. La 21 de ani, în 1956, resituat social prin muncă fizică şi proletarizat, Cornel Todea a dat admitere la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale”, la secția de Regie. A uimit-o pe Marietta Sadova cu toate cunoștințele lui, examenul de admitere transformându-se într-un dialog captivant pentru profesoara formată în spiritul unei educații şi unei culturi temeinice. Student eminent, Cornel Todea a avut permanent bursă republicană, remarcându-se de la început prin inteligență şi inventivitate, prin curiozitate intelectuală, prin cunoștințele vaste din domeniile cele mai diverse. A avut şansa unor dascăli de excepție, Marietta Sadova luându-l la clasa ei în primul an, apoi avându-i pe Mihai Raicu (regizor cu studii de perfecționare la Moscova) şi Moni Ghelerter.

20 I

Ion M oldovan


În vremea studenţiei

Cornel

T

odea

l

dincolo de

egie

I 21


Marietta Sadova (Arhiva fotografică AGERPRES – AGERPRES/Rompres, 1951)

Este o perioadă în care marii actori, încă în viață, continuau să joace şi să activeze ca profesori, în ciuda dificultăților materiale şi a nesiguranței zilei de mâine, mereu amenințați cu demiterea şi represalii politice. Viața teatrală era distorsionată de dogmele şi de constrângerile ideologice ale proletcultismului, din ce în ce mai apăsătoare după promulgarea legii teatrelor în 1947, cu exigențele sovietizării forțate a repertoriului, ale sărăcirii expresiei şi stilului, ale tezismului rudimentar al realismului socialist, care generase invazia pe scene a unei maculaturi autohtone productive, aparținând grafomanilor regimului. Aceste silnicii alimentau convulsii subterane în teatru şi preocupări stringente de normalizare a repertoriului şi a expresiei scenice, găsirea căilor şi mijloacelor ieșirii de sub presiunea ideologică şi artistică din ce în ce mai apăsătoare.

22 I

Ion M oldovan


Liviu Ciulei (Arhiva fotografică AGERPRES, foto: Mihai Alexe, 1979)

Liviu Ciulei, artist multilateral, care absolvise actoria (1949), urmând, începând din același an, arhitectura, făcea scenografie şi regie şi studia intens tendințele configurate în arta teatrului în acea vreme. Vlad Mugur, Sorana Coroamă Stanca, Dan Nasta şi colegii lor de promoție (1949) erau preocupați de înnoirea teatrului, ca şi Radu Stanca, de la Sibiu, şi absolvenții regiei din promoțiile imediat ulterioare (1953-1955) de la IATC: Horea Popescu, Lucian Giurchescu, Radu Penciulescu, Valeriu Moisescu, Mihai Dimiu. Ei au înfiinţat Cenaclul „Victor Ion Popa”, elaborând şi un Manifest, prin care s-a inițiat mişcarea de reteatralizare a teatrului, susținută de o serie de spectacole programatice. În 1956, s-a înfiinţat revista Teatrul, moment deosebit de însemnat, căci a găzduit deopotrivă articole teoretice, creând un curent de opinie şi abordări avizate, Cornel

T

odea

l

dincolo de

egie

I 23


Vlad Mugur (Arhiva fotografică AGERPRES, foto: Sorin Lupşa, 1999)

argumentate, informate, luări de atitudine, controverse, dar şi cronici de spectacol, care oglindeau viața teatrală, o adunau într-un tablou panoramic, informau, analizau, stârnind emulație. Tot în fastul an 1956, spectacolul Bădăranii, de Goldoni, în regia lui Sică Alexandrescu, a câștigat premiul întâi la Festivalul de la Veneția. În același an, 1956, la 31 decembrie, s-a inaugurat Televiziunea Română. 1956 este anul în care îşi începe Grotowski cercetările şi experimentele. În această atmosferă a fenomenului teatral a debutat şi s-a desfășurat studenția lui Cornel Todea, personalitate extrem de receptivă, informată, cu o mare capacitate de asimilare, un participant activ prompt la aceste căutări, un discipol sârguincios şi un creator precoce.

24 I

Ion M oldovan


Sorana Coroamă Stanca, regizor de teatru (Arhiva fotografică AGERPRES, foto: Aurel Vîrlan, 1996)

Efervescența creatoare a dinamizat și învățământul teatral, care și-a revizuit programa și metodele, modernizându-le accelerat, într-o manieră exemplară, care i-a adus aprecieri și peste hotare. În 1957, s-a inaugurat Studioul de Teatru „Casandra” al Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică. „Casandra” a fost un adevărat laborator vreme de 50 de ani (până în 2007) pentru absolvenții în actorie şi regie, care își susțineau aici lucrările de licență, în spectacole ce țineau întreaga stagiune. Primul spectacol al primei promoții a Institutului a fost Plicul, de Liviu Rebreanu, cu clasa profesorului Ion Finteșteanu, în regia Soranei Coroamă Stanca.

Cornel

T

odea

l

dincolo de

egie

I 25


Discipol și dascăl la IATC. Regizor la „Casandra” Cornel Todea, student în anul al doilea, a pus în scenă şi el la „Casandra”, în următoarea stagiune, 1957-1958, Mielul turbat, de Aurel Baranga, „un alert şi incisiv spectacol”, cum a fost caracterizat. În anul următor, 1959, după examenul de stat, este invitat să preia postul de asistent universitar al profesorului A. Pop Marțian şi semnează asistența de regie a spectacolelor de licență ale actorilor, în care ca regizor figurează maestrul. Astfel, au fost puse în scenă: Nu-i totdeauna praznic, de A.N. Ostrovski (1960), cu Sebastian Papaiani, Stela Popescu, Rodica Popescu Bitănescu, Anda Caropol, Agatha Nicolau, Marcel Hârjoghe, Brândușa Zaița, Melania Ursu, Ion Stan, şi Mica studentă, de Nicolai Pogodin (1960), cu Stela Popescu, Anda Caropol, Agatha Nicolau, Brândușa Zaița, Dumitru Drăgan, Florin Dumbravă, Sorin Gheorghiu.

La studioul Casandra al Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale”

Cu promoția 1961-1962, Cornel Todea regizează spectacolele Minciuna are picioare lungi, de Eduardo de Filippo, şi Nu puneţi dragostea la încercare, de Basilio Locatelli. Cu promoția 1963-1964, clasa profesor Jules Cazaban, montează În lumea apelor, de Aldo Nicolaj (1964), interprețiiabsolvenți fiind Florina Cercel, Marina Caraman, Hamdi Cerchez, Lucian Iancu, Mircea Cosma, Dan Săndulescu, Bogdan Mușatescu, Viorel Iliescu, Mariela Petrescu, Ion Costea, Dan Necșulea, Andrei Zaharia. După cum se vede, mulți dintre absolvenți sunt viitoare vedete ale scenei, televiziunii şi filmului românesc. Remarcabil formator de actori, prin gândirea limpede, capacitatea analitică, civilitatea, delicatețea şi tactul său, atât în institut, cât şi de-a lungul carierei în teatru şi televiziune, Cornel Todea a format totodată şi regizori. Printre Cornel

T

odea

l

dincolo de

egie

I 27


studenții săi se numără: Olimpia Varodi Arghir, Nicoleta Toia, Gina Ionescu, iar mai recent, promoția anilor 2000-2001, care a dat tineri înzestraţi, precum Radu Apostol. În anii 1998-2002, 2008-2011, Cornel Todea și soția sa, Anca Zamfirescu, au predat actorie la Universitatea Hyperion, pregătind actori, între care: Ciprian Niculae, Andra Mirescu, Andreea Gaica, Marina Secașiu, care au devenit actori la Teatrul Ion Creangă. Cu studenții de la Hyperion Cornel Todea pune în scenă în primăvara anului 2011 Nunta lui Figaro, de Beaumarchais, Light design Manuela Răduț. Revenind însă asupra anului 1959, Cornel Todea, Andrei Băleanu, Cristian Munteanu, Dinu Iliescu şi-au dat licențele. Ca Examen de Stat, Cornel Todea a pus în scenă la Teatrul Național din Cluj, unde a fost repartizat, Secunda 58, de Dorel Dorian, piesă din categoria impusă a tematicii şantierelor, cu eroi confecționați standard şi excesiv promovați. Spectacolul, în scenografia tânărului Teodor Th. Ciupe, care a deschis stagiunea 1959-1960, a fost apreciat ca izbutit, regizorul probând „talent, pricepere şi îndemânare”, cum s-a scris. În stagiunea următoare, Cornel Todea regizează la Naționalul clujean Poveste din Irkutsk, de Alexei Arbuzov (1960), spectacol desfășurat în decor unic, realizat tot de Teodor Th. Ciupe – un drum ascendent, cu o platformă superioară, simbolic ca formă şi înlesnind succesiunea alertă a scenelor. Piesa, bine scrisă, chiar dacă tot dintre cele realist socialiste, cu tematică mobilizatoare, i-a permis regizorului o înscenare ingenioasă, care a evitat cu iscusință clișeele, punând în evidență scenele de grup, dramele personale şi interpretarea actoricească şi integrând corul ca individualități în acțiune. Deși efemeră, căci lucra la IATC, la Piatra Neamț şi la televiziune, prezența lui Cornel Todea a adus o adiere proaspătă pe scena clujeană încă de la prima montare.

28 I

Ion M oldovan


O parte din distribuţia spectacolului Poveste din Irkutsk, Teatrul Naţional „Lucian Blaga”, din Cluj-Napoca (1960)

Cornel

T

odea

l

dincolo de

egie

I 29


Fascinația scenei Cariera scenică a tânărului licențiat se lansează într-un ritm vertiginos, regizorul, între timp angajat şi la Televiziunea Română (1960), găsindu-și timp să monteze la teatrele din ţară. E atras de scena nemțeană, mai întâi secție a Teatrului de Stat din Bacău (1958), apoi, din 1961, ca Teatrul de Stat din Piatra Neamț, avându-l ca director, din 1959, pe Ion Coman (din 1967, instituția se va numi Teatrul Tineretului). Aici au fost repartizate promoțiile de actori din 1957 şi 1958, cu care lucrase în institut: Leopoldina Bălănuță, Florin Piersic, Cosma Brașoveanu, Virgil Marsellos, Dumitru Chesa, Atena Zahariade, Ica Matache, Zoe Muscan. Viitoare nume mari ale teatrului românesc, regizori şi actori, vor fi atrase, la începuturile lor, în acest loc care se va configura, încă din acei ani, ca adevărat laborator de creație. Primul spectacol al nouînfiinţatului teatru a fost Vicleniile lui Scapin, regizat de David Esrig, cu premiera în 3 octombrie 1958. La Piatra Neamț, Cornel Todea lucrează printre cei dintâi regizori, punând în scenă Mielul turbat (1959), cu aceeași distribuție de la „Casandra” din anul 1958, însă cu Gheorghe Popovici Poenaru ca protagonist, introducându-i în alte roluri pe Valentin Plătăreanu şi Virgil Marsellos. Scenografia era semnată de Andrei Brădeanu. În 1962, pune în scenă alte trei spectacole: Cred în tine, de Vadim Korostiliov, decorul şi costumele aparținându-i lui Dan Nemțeanu, cu Ileana Stana Ionescu, Radu Voicescu, Alexandru Lazăr, Dumitru Stoica. După doar câteva zile, vede luminile rampei Domnişoara Nastasia, de G.M. Zamfirescu, ceea ce sugerează faptul că a lucrat în paralel la cele două spectacole, adevărata lui ţintă fiind acest titlu din dramaturgia interbelică românească, în care au jucat Cătălina Murgea (în rolul titular), Ion Manolescu, în alternanță cu Traian Stănescu, în Vulpașin, Constantin Constantin – Luca, Dumitru Stoica – Ion Sorcovă etc. Montează apoi o piesă din dramaturgia universală, forțând constrângerile: Generalul şi Nebunul, de Angelo Vagenstein, în scenografia lui Teodor Cornel

T

odea

l

dincolo de

egie

I 31


Th. Ciupe, cu Constantin Vurtejanu, Traian Stănescu, Andrei Ionescu, Ileana Stana Ionescu, Constantin Constantin, Ion Fiscuteanu. Spectacolul, conceput într-o manieră stilizată, alegorică, a avut premiera la București, în Festivalul Tineretului din 1962, bucurându-se de mare succes, trei dintre actori fiind distinși cu premii de interpretare. După doi ani, angajat în ofensiva de impunere a dramaturgiei universale contemporane şi clasice, Cornel Todea pune în scenă la Piatra Neamț Orfeu în infern, de Tennessee Williams (1964), în decorurile lui Lucu Andreescu, creând un spectacol de un dramatism intens, prilejuindu-i Ilenei Stana Ionescu o interpretare remarcabilă, ca şi lui Traian Stănescu şi celorlalți actori. La sfârșitul aceluiași an are loc premiera piesei lui Eduardo Scarpetta Mizerie şi nobleţe. Cu fiecare dintre aceste montări regizorul îşi dovedește nu numai inventivitatea, originalitatea, îndrăzneala, ci şi înzestrarea deosebită de a distribui actorii, intuindu-le aptitudinile încă înainte de a fi ei înşişi conștienți de ele şi stimulându-le cu iscusință improvizația, căutările, rafinarea mijloacelor. Acesta a fost cazul lui Traian Stănescu, George Motoi, Ileana Stana Ionescu, Monica Ghiuță, Ştefan Radof, Gilda Marinescu, a lui Virgil Ogășanu şi a multor altora. Pe toți i-a lansat şi la televiziune, în spectacole de teatru tv, scenete, divertisment etc. Tot în 1964, Cornel Todea a montat la Piatra Neamț două piese românești contemporane, Noaptea e un sfetnic bun, de Alexandru Mirodan, decoruri şi costume Mihai Mădescu, şi mult jucata comedie de succes atunci Fii cuminte, Cristofor, de Aurel Baranga, decoruri şi costume Lucu Andreescu. Va reveni în acest teatru peste aproape un deceniu, în 1973, ca să monteze Lovitura, de Sergiu Fărcășan, în decorurile şi costumele lui Mihai Mădescu, cu o distribuție promițătoare: Paul Chiribuță, Eugen Apostol, Sibylla Oarcea, Cornel Nicoară, Catrinel Paraschivescu, Ioana Pavelescu, Dan Borcia, Boris Petroff, dar spectacolul va fi repede scos de pe afiș, în urma emigrării autorului.

32 I

Ion M oldovan


A urmat premiera Farse medievale (1974), decoruri Mihai Mădescu, costume Doina Levintza, ilustrația muzicală Lucian Ionescu, mișcarea scenică Cornel Patrichi, artiști valoroși cu care Todea lucrase mult la televiziune. Spectacolul, creat în spirit carnavalesc medieval, plin de umor, voioșie, culoare, era deopotrivă un act de cultură şi un dezlănțuit prilej de amuzament, furnizând actorilor partituri şi tipuri generoase, dar şi ocazia unei diversificări a expresivității, mijloacelor şi abilității corporale. Era alcătuit din trei texte medievale anonime şi unul de Anatole France, scris în același spirit burlesc. În 1974, Cornel Todea, în pofida tezelor din iulie 1971 ale lui Ceaușescu, optează pentru o montare expansivă, plină de vervă juvenilă dezlănțuită, punând în scenă piesa lui Peter Terson Zigger-Zagger, foarte atrăgătoare atât pentru actori, cât şi pentru public, populată de hippioți englezi, precum şi de suporteri surescitați ai echipelor de fotbal din ligă. Spectacolul ridica un colț de cortină spre lumea liberă şi prin ilustrația muzicală a lui Vintilă Arabolu, care aducea melodii mai puțin accesibile publicului, care le asculta mai degrabă la Europa Liberă; pline de viață erau şi dansurile la modă în Occident (coregrafia Cornel Patrichi), ca şi vestimentația decadentă, insolită atunci la noi, toate declanșând frenezia actorilor şi aducând un zvon stenic de libertate. În 1965, Cornel Todea a pus în scenă la Teatrul Național din București Patima roşie, de Mihail Sorbul, decoruri Lucu Andreescu, ilustrația muzicală Corneliu Cezar, cu Carmen Stănescu într-o creație dramatică plină de forță, alături de ea evoluând Constantin Bărbulescu, Damian Crâșmaru, Constantin Rauțchi, Ilinca Tomoroveanu. La un interval destul de mare de timp, în 1978, a montat, pe aceeași scenă, Autobiografie, de Horia Lovinescu, în decorurile lui Paul Bortnovschi şi ilustrația muzicală a lui Alexandru Pârlea, avându-l ca protagonist pe Ion Marinescu, în rolul lui Galeriu Pop. Lunga confesiune a protagonistului era animată spectacular prin decupajul Cornel

T

odea

l

dincolo de

egie

I 33


34 I

Ion M oldovan


Constantin Cojocaru, Nina Zăinescu, Ioana Pavelescu, Gelu Niţu în spectacolul Zigger-Zagger, Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ (1974)


regizoral dinamic, ecleraj, suport sonor, apariția scenică episodică a actorilor Ileana Stana Ionescu, Traian Stănescu, Rodica Popescu Bitănescu, Tamara Crețulescu, Andrei Ionescu. Trei decenii mai târziu, în 2008, a regizat, pe aceeași scenă, Ecaterina cea Mare, spumoasa şi ireverențioasa piesă a lui George Bernard Shaw, în scenografia Ştefaniei Cenean, cu muzica originală a lui Nicu Alifantis şi mișcarea scenică a lui Păstorel Ionescu. Maia Morgenstern era marea Ţarină, iar Ştefan Iordache faimosul Potemkin. Din distribuție făceau parte: Natalia Călin, Ana Macovei, Silviu Biriș, Mihai Calotă, Florin Lăzărescu etc. Spectacolul a fost bine primit de public, care savura umorul acid, plin de picanterie şi maliție, dar, din păcate, prea puțin jucat, din cauza morții lui Ştefan Iordache. La Teatrul Național din Iași, Cornel Todea a montat Febre, de Horia Lovinescu (în 1962), în decorurile lui Teodor Th. Ciupe şi ilustrația muzicală a lui Lucian Ionescu, iar în 1967, Fără mănuşi, de John Galsworthy. La Teatrul Nottara, sub directoratul lui Horia Lovinescu, a montat piese importante din dramaturgia universală: L’uomo dal fiore in boca, de Luigi Pirandello (1965), cu decoruri de Alexandru Ciucurencu, şi Când luna e albastră, de Herbert Hugh (1967), în decorurile lui Mircea Marosin. Othello, de Shakespeare, a avut premiera în 1969, în decorurile şi costumele somptuoase ale Doinei Levintza, cu ilustrația muzicală a lui Dudu Atanasiu, mișcarea scenică Angello Pellegrini. În rolul maurului a fost Ion Dichiseanu, iar în rolul lui Iago s-a remarcat Mircea Anghelescu. În 1994, Cornel Todea avea să revină la „Nottara” cu Prinţul negru, de Iris Murdoch, în decorurile lui Nicolae Ularu şi costumele Mihaelei Ularu, cu muzica de scenă a lui Dinu Giurgiu – o dramă zguduitoare, plină de pasiune, dragoste şi violență, în care au evoluat, în plenitudinea înzestrării lor, Ştefan Iordache şi Dana Dogaru.

36 I

Ion M oldovan


Scene din spectacolul Othello, Teatrul Nottara (1969)

Cornel

T

odea

l

dincolo de

egie

I 37


38 I

Ion M oldovan


La invitația lui Liviu Ciulei, Cornel Todea a pus în scenă la Teatrul Bulandra Cazul Oppenheimer, de Heinar Kipphardt (1966), în decorurile lui Dan Jitianu şi ilustrația muzicală a lui Corneliu Cezar, spectacol tulburător, ridicând problema responsabilității omului de ştiinţă. Cu stilul său inconfundabil, Fory Etterle a dat viață protagonistului, marele fizician, inventatorul bombei atomice. Cornel Todea a avut o prețuire deosebită pentru Teodor Mazilu, datorită umorului său atât de special, îmbinând kitsch-ul, absurdul, şarja şi grotescul, pe care regizorul le trata cu uimitor firesc, ceea ce dădea o tonalitate inconfundabilă, surprinzătoare, în care se împleteau uimirea, râsul interior şi hohotul. Spectacolul pus în scenă la „Bulandra”, în scenografia lui Dan Jitianu şi costumele lui Ovidiu Bubuluc, cu ilustrația muzicală a lui Theodor M. Ciortea (1969), reunea sub titlul generic Tandreţe şi abjecţie cinci dintre textele sale, cu actori având o structurală aptitudine de a surprinde factura eroilor săi, în strania şi inedita ei alambicare. La Teatrul de Stat din Constanța, Cornel Todea a montat O casă onorabilă, de Horia Lovinescu, în decorurile lui Lucu Andreescu. În 1970, la Teatrul de Comedie, a montat Comedia întrebărilor, de Ştefan Haralamb, H. Salem, în decorurile lui Ion Popescu Udriște. Pe scena Teatrului Evreiesc de Stat, în decorul şi costumele lui Dumitru Georgescu, Cornel Todea a pus în scenă Mătuşa lui Charley, de Thomas Brandon (1990). În 1991 a montat la Teatrul Mic din București Monştri sacri, de Jean Cocteau, în decorurile lui Mihai Mădescu, ilustrația muzicală Mihai Bengeanu. În același an cu montarea de la Naționalul bucureștean, 2008, Cornel Todea a montat la Teatrul Național din Craiova Dom Juan, de Molière.

În timpul repetiţiilor la spectacolul Cazul Oppenheimer, Teatrul Bulandra (1966)

Întreaga lui carieră, Cornel Todea a fost un regizor formator de actori. Avea marele dar de a le sesiza potențialul şi de a-l elibera, transformându-l în aptitudini scenice, deprinzându-i cu o gândire limpede, explicându-le personajul, piesa, conflictele, situațiile, rolul, evidențiindu-le şi exersându-le naturalețea aparentă a interpretării, precizia expresiei, exigențele întruchipării, disciplina muncii. În această carte, toți Cornel

T

odea

l

dincolo de

egie

I 39


actorii evocă în interviuri rigoarea sa, disciplina muncii, ascendentul pe care îl avea asupra interpreților, capacitatea uimitoare de a întreţine atmosfera prielnică creației. De a detensiona momentele de stres, dezacord, ciocniri, disfuncții, fie cu o vorbă, fie cu un gest, ori cântând la pian. Farmecul şi modul său limpede şi relaxat de a conduce repetițiile, de a le explica ce au de făcut, de a le solicita interpretarea, tactul cu care se făcea înţeles şi degaja starea echilibrată şi prielnică de lucru unificau echipa, stimulau participarea flexibilă, dezinhibată, inventivă, curajul exersării şi al încercării.

Pionier al televiziunii Angajat la Televiziune în 1960, în al patrulea an de existență a noii instituții, Cornel Todea face parte dintre întemeietori, alături de prima generație: Petre Sava Băleanu, Nicolae Motric, Letiția Popa, Cornel Popa, Ioan Barna, Lidia Ionescu, Radu Miron. Pe la televiziune au trecut meteoric, în acei ani ai începuturilor: David Esrig, Lucian Pintilie şi alții, dar au preferat să se dedice creației scenice. Televiziunea era atunci o instituție cu certă vocaţie culturală, cum spunea, pe bună dreptate, regretând acele vremuri, Cornel Todea, fiind condusă succesiv de Cornescu, Octavian Paler, Ioan Grigorescu. Petre Sava Băleanu, directorul departamentului de teatru tv, era o personalitate remarcabilă şi un profesionist cultivat, cu un talent remarcabil, care îşi încuraja colegii să-şi urmeze drumul propriu. Cornel Todea a avut şansa să lupte alături de acești tovarăși de drum pentru impunerea unui repertoriu de valoare, contribuind astfel la bătălia pentru dramaturgia universală, şi națională, care a lărgit considerabil breșa pieselor importante în teatru, în general, dând strălucire teatrului de televiziune, contribuind hotărâtor la difuzarea lui, la cunoașterea şi preferința pentru această mare literatură destinată scenei, care formează publicul, sporind considerabil cultura teatrală, competența şi informația spectatorilor, câștigându-i pentru teatru, revelându-le autori, îndemnându-i să-i caute.

40 I

Ion M oldovan


Şi creând deopotrivă precedente, care legitimau noi îndrăzneli în alcătuirea repertoriului şi în teatre, în ciuda împotrivirilor şi presiunilor cenzurii. Aceasta a şi favorizat în acei ani înmulţirea opțiunilor repertoriale îndrăzneţe, chiar riscante, cu toate că se impuneau în continuare piese din dramaturgia prezentului socialist. Au apărut, în acest context mai respirabil, dramaturgi români interesanți ca Teodor Mazilu, Marin Sorescu, D.R. Popescu, Al. Sever, Dumitru Solomon şi alții, care au beneficiat de evoluția fertilizatoare a regiei şi de oferta scenică a dramaturgiei universale. Todea a avut şansa de a colabora la televiziune cu actori de mare calibru: Gina Patrichi, Fory Etterle, George Constantin, Mircea Anghelescu, Gilda Marinescu, Vasile Nițulescu, Adrian Georgescu, Ştefan Iordache. Monta la televiziune piese de Cehov, O’Neill, Albee, Gore Vidal, Tennessee Williams, Camil Petrescu, Teodor Mazilu. Aveam la dispoziţie o tehnică rudimentară şi o pasiune fără margini, mărturisește el, referindu-se la toți colegii. A lucrat şi când tehnica a mai avansat, până în 1987, şi după 1990, dar teatrul tv a intrat treptat în penumbră, neglijat în programe. Primul său spectacol de teatru tv – înainte lucrase divertisment, spectacole în arenă, şi scenete – a fost, la 10 martie 1963, Sisif şi moartea, de Robert Merle. În același an, au urmat în suită Vizită pe o mică planetă, de Gore Vidal, Răzbunarea iluzionistului şi La fotograf, de Stephen Leacock. În 1964, a montat tot autori străini contemporani faimoși, Primul şi ultimul, de John Galsworthy, şi Comisarul e băiat bun, de Courteline. În 1965, după Perla şi stridia, de William Saroyan, a regizat Seară de toamnă, de Fiederich Durrenmatt, începând colaborarea sa constantă cu Doina Levintza, care semnează scenografia. A fost un spectacol memorabil, realizat în transmisie directă, care s-a reluat după două luni, fiind filmat. În 1966, a făcut regia spectacolului Moartea Bessiei Smith, de Eduard Albee. Apoi a montat Neguţătorul de ochelari (1967) şi Interpretări la cleptomanie (1970), de Tudor Arghezi, în scenografia Doinei Levintza, cu Adrian Georgescu.

Cornel

T

odea

l

dincolo de

egie

I 41


Mi-am îndrăgit profesiunea care – pentru mine – înseamnă libertatea dreptului de a opta pentru o versiune de adevăr. Teatrul îți oferă prilejul unor multiple răspunsuri valabile, tot atâtea variante ale unor adevăruri posibile. Cornel Todea


Cornel Todea a montat pentru prima oară la televiziune un text de Eugène Ionesco, Noul locatar, cu premiera în anul 1967, în scenografia Doinei Levintza, imaginea Boris Ciobanu. În viziunea lui Todea, piesa devine un scenariu perfect pentru televiziune şi mijloacele ei, întrucât, dominând imaginea cu încărcătura ei sincretică şi analogiile pe care i le furnizează receptorului, cu prim-planurile, planurile generale şi cele de detaliu, asigură o încărcătură de sens densă, slujind perfect textul, în care predomină didascaliile, adică indicațiile scenice, exprimându-i astfel mai expresiv sugestiile. Dialogul fiind redus la doar câteva replici pe care, la sosire, Locatarul le schimbă cu Portăreasa, e sufocat el însuşi de monstruoasa întâmplare. Spectacolul era conceput, cum mărturisea regizorul, ca un balet delirant al mobilelor şi obiectelor, cărate necontenit de doi hamali care ajung să-l zidească de viu pe bietul sclav şi totodată victimă a atâtor lucruri inutile. O ilustrare perfectă, emblema nu doar a absurdului existenței şi a acumulărilor compulsive, alienante, ci însăşi ilustrarea intuitivă cea mai pregnantă, sintetică, emblematică a absurdului dramatic. Semnificația acestei montări a lui Cornel Todea este cu totul aparte. Ea constituie un capitol însemnat al bătăliei pentru impunerea teatrului lui Eugène Ionesco pe scenele românești, în scurtul răgaz, de nici cinci ani, 1964-1968, cât accesul pieselor sale în teatre a fost posibil, în ciuda suspiciunilor, a impedimentelor, a şicanelor cenzurii. Un scurt interval, în care s-au montat doar şapte piese, până când, în 1968, dramaturgul a fost interzis, din cauza declarațiilor sale răspicat anticomuniste. În acest context, spectacolul lui Todea era un act de cultură de semnificație, situat în avangarda găsirii mijloacelor teatrale adecvate acestui nou tip de teatru, dar totodată lansa autorul la scară națională. Cornel Todea continuă să monteze piese importante din dramaturgia universală: Sammy, de Ken Hugens (1970), cu Adrian Georgescu, şi Înaintea gustării de dimineaţă, de Eugene O’Neill (1970), cu Liliana Tomescu, apoi Preţul succesului, de Hans Helmut Kirst (1977), cu Mircea Anghelesccu, George Constantin, Olga Tudorache, Mircea Albulescu şi Aimée Iacobescu.

44 I

Ion M oldovan


Alături de Doina Levintza

În 1973, a realizat două spectacole care probează preocuparea lui pentru alte sisteme expresive în arta actorului, în ciclul Istoria comediei, în colaborare cu Teatrul Tineretului din Piatra Neamț, promovându-i şi antrenându-i actorii în codificările tradiționale, care în acei ani se reconstituiau pe plan mondial: Comedia medievală, cu Valentin Uritescu, Sibylla Oarcea, Nina Zainescu, Paul Chiribuță etc., şi Commedia dell’arte, cu Marcel Anghelescu, Rodica Popescu Bitănescu, Mihai Mălaimare ş.a. În 1975, a realizat unul dintre marile sale spectacole: Livada de vişini, cu o distribuție de excepție: Gina Patrichi, Fory Etterle, George Constantin, Virgil Ogășanu, Vasile Nițulescu, Gilda Marinescu, Rodica Popescu Bitănescu. Spectacolul era axat pe Lopahin, devenit pilon central al acțiunii, prin forța, viziunea şi vitalitatea sa. Interpretarea actorilor a fost tulburătoare, filmul fiind un document viu al unui timp teatral de grație. Cornel

T

odea

l

dincolo de

egie

I 45


După angajarea la Teatrul Ion Creangă, continuă colaborarea cu Televiziunea Română, montând în această perioadă autori importanți din dramaturgia românească interbelică, readucându-i în actualitate, în viziuni moderne. În această perioadă regizează Poveste studenţească, de Mihail Sorbul (1977), Turnul de fildeş, o adaptare de Manase Radnev după Camil Petrescu (1978), urmate de Suflete tari (1980), Iată femeia pe care o iubesc (1981), de Camil Petrescu, şi Patima fără sfârşit, de Horia Lovinescu (1984). Reia colaborarea cu teatrul de televiziune în toamna lui 1990, într-un spectacol reunind, sub titlul general Astă seară teatru scurt, Ghişeul, de Jean Tardieu, Cea mai puternică, de August Strindberg, Invitaţie la castel, de Jean Anouilh, cu Olga Tudorache, Ştefan Bănică Jr., George Constantin, Emilia Popescu, Ileana Stana Ionescu, Coca Bloos ş.a. În anul 1993, montează Trei surori, de A.P. Cehov, într-o viziune originală, întemeiată pe ideea de incomunicabilitate a eroilor, incapabili să-şi depășească singurătatea din cauza lipsei de empatie. Văzută din perspectiva teatrului absurd şi indicându-l legitim pe Cehov ca precursor al teatrului veacului al XX-lea, spectacolul îl dezvăluie pe regizor ca un subtil hermeneut al textului, punând în lumină, sub aparența unui realism estetizant, într-un decor excelent modelat prin ecleraj (scenografia Vasile Rotaru, imaginea Ovidiu Drugă), interpretarea nuanțată, subtilă a actorilor: Mirela Gorea, Ana Ciontea, Raluca Penu, Maia Morgenstern, Valentin Uritescu, Adrian Titieni, Şerban Ionescu etc. Îi urmează Ochiul pendulei, de Robert Thomas (1996), Negustorii ambulanţi, de Murray Schisgal (1996), şi Totul e joc, de Paul Ioachim (1997), răsplătit cu Premiul UNITER pentru Teatru TV în anul 1998. După care teatrul de televiziune dispare dintre preocupările însemnate ale instituției.

46 I

Ion M oldovan


Tentația filmului În 1972, cu o inepuizabilă putere de muncă, ale cărui căutări nu se mai limitează la teatru şi televiziune, şi bizuindu-se pe experiența acumulată în studio, Cornel Todea cedează ispitei de a face film. Prima sa tentativă, Adio, dragă Nela, cu titlul inițial Întoarcerea fiilor risipitori, are la bază scenariul de factură polițistă al lui Fănuș Neagu şi Petre Bărbulescu, în care un ofițer de miliție se dă drept un avocat care îşi caută cei doi fii prin Mica publicitate. Dan Deșliu, afirmat mai degrabă ca prolific scriitor proletcultist, nelipsit în anii ’50 din manualele şcolare, este distribuit de Todea în rolul titular. Puțină lume mai ştia că absolvise actoria la IATC şi fusese vreo doi ani actor la Petroșani şi București. Distribuția era, altfel, alcătuită din actori de mare succes, printre care: Vasilica Tastaman, Ştefan Iordache, Mircea Diaconu, Irina Gărdescu, Petre Lupu, Lucian Iancu, Dan Nuțu, Virgil Andronic, Jean Constantin şi Florian Pitiș. Filmul, agreabil, în spirit polițist, care, din motive necunoscute, nu i-a plăcut lui Dumitru Popescu, zis şi Dumnezeu, responsabil cu presa şi propaganda, secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist Român, a fost oprit de cenzură şi difuzat abia după 1990. În 1979, Todea turnează comedia Singur printre prieteni, cu Horațiu Mălăele, Ştefan Mihăilescu-Brăila, Octavian Cotescu, Ştefan Bănică, Ileana Predescu, Răzvan Vasilescu, Virgil Ogășanu, Tamara Buciuceanu, Ioan Luchian Mihalea. Acțiunea surprinde disperarea absolvenților la repartiție, când visurile lor de viitor se poticnesc într-un loc uitat de lume. Cel de-al treilea film, Dragostea mea călătoare (1980), primul film în priză directă din România, care purta titlul inițial Preşedinta şi se bizuia pe un scenariu de Nicolae Ţic, avea ca subiect eforturile unei fete de la ţară, vicepreședintă a CAP (interpretată de Angela Ioan, aflată la debut), care se deplasa prin sat cu motocicleta pentru a-şi impulsiona consătenii în muncile agricole. Era îndrăgostită de președintele plin Cornel

T

odea

l

dincolo de

egie

I 47


(Constantin Diplan) care, în loc să-şi declare iubirea şi s-o finalizeze prin căsătorie, o cam ducea cu vorba. Satul cu toate metehnele şi tipurile lui roiește în jurul acestei idile, într-o manieră secvențială, în care critica de specialitate a identificat experiența în televiziune.

48 I

Ion M oldovan

Cornel Todea alături de Fănuş Neagu, care va semna scenariul filmului Adio, dragă Nela (1972)


Pe platoul de filmare la Singur printre prieteni (1979)

În 1982 şi 1983, Cornel Todea, cu disponibilitatea lui histrionică, solicitat de Malvina Urșianu, joacă el însuşi ca actor, în filmul Liniştea din adâncuri, alături de Gina Patrichi, George Motoi, Emanoil Petruț, iar în 1983, în filmul Pe malul Dunării albastre, împreună cu Gheorghe Dinică, George Constantin, Stela Popescu, Fory Etterle.

Cornel

T

odea

l

dincolo de

egie

I 49


Opera Remarcabil talent muzical, pianist talentat și meloman, asiduu consumator de concerte simfonice și spectacole muzicale, Cornel Todea s-a simțit atras să monteze operă: Hänsel şi Gretel, de Engelbert Humperdinck, și Elixirul dragostei, de Donizetti, orientându-se deopotrivă spre publicul său preferat, copiii, și spre amatorii de partituri romantice de virtuozitate. Spectacolele acestea au fost apreciate de spectatori și critică.

Vocația culturală În unul dintre foarte puţinele interviuri pe care le-a acordat, Cornel Todea, om cu o formaţie enciclopedică impresionantă, regreta începuturile televiziunii, una dintre televiziunile cele mai dedicate actului de cultură din această zonă a Europei, care oferea săptămânal telespectatorilor transmisii în direct ale concertelor orchestrei Radio și ale Filarmonicii, o Vitrină literară, o Antologie a umorului universal, ecranizări inspirate din marea literatură universală, mari actori în spectacole regizate de mari artiști, spectacole de teatru transmise în direct, transmisii sportive, Teleenciclopedia, emisiunile de ştiinţă ale lui Bacalu, Varietăţile lui Bocăneţ, Revelioanele lui Vornicu etc. Şi pentru că nu era un om care să se piardă în nostalgii sterile, Cornel Todea a creat după 1990 inegalabile emisiuni la televiziune şi radio, charisma lui irezistibilă şi interesul său pentru cele mai felurite domenii înzestrându-l cu o mare deschidere către conlocutor şi cu o volubilitate pe cât de confortabilă, pe atât de consistentă. Cornel Todea a instituit Talk-show-ul cultural la televiziunea postdecembristă, ridicând ștacheta nivelului ideatic și densității dialogului, indiferent de domeniu, fiind un model de profesionalitate și pregătire a întâlnirilor, alegându-și cu discernământ

50 I

Ion M oldovan


și competență conlocutorii, punându-i generos și iscusit în lumină, uimindu-i prin propriile sale cunoștințe, apropo de subiect. Iar emisiunile sale nu se bazau pe trucuri și nici nu trenau din lipsă de idei. De fiecare dată, trepidau de interesul intrinsec al dialogului, al dovezilor mereu înnoite ale valorii deosebite a invitatului intervievat și a importanței activității sale, timpul dovedindu-se prea scurt pentru câte ar mai fi avut să comunice. Telespectatorul se despărțea cu regret de o personalitate pe care abia o cunoscuse, dar pe care izbutise s-o descopere prin dibăcia colocvială a amfitrionului. Sunt de neuitat interviurile sale la Tele7ABC, unde a făcut o emisiune săptămânală, As Show, în care s-au perindat oameni de știință, academicieni, economiști, inventatori, exploratori, pictori, actori, muzicieni, scriitori, avocați etc., pe care îi căuta spre a-i prezenta în mediul lor, acasă, la birou, pe scenă – sau îi invita în studio. Dintre aceștia, amintim doar câțiva: Gellu Naum, Florin Mihăilescu, Tia Pelz, Ștefan Iordache, Sanda Manu, Paula Iacob, Florin Mihăilescu, Marcela Rusu, Johnny Răducanu, Mircea Albulescu – deși au fost peste 300. Într-o vreme, interviurile erau rulate frecvent, dar telespectatorii continuau să le urmărească cu același interes. Când director al Televiziunii a devenit Stere Gulea, Cornel Todea a realizat la TVR emisiunea Dintre sute de catarge, în care informa despre noutățile din cultură și artă, din teatru, film, literatură, muzică, dar și din științe. A rămas în memoria telespectatorilor ca un moderator de o intelectualitate și de o eleganță cu totul excepționale. La Radio, a trezit interesul prin Cafeneaua literar-artistică, unde s-au perindat Mircea Cărtărescu, fizicianul Mircea Rusu, Johnny Răducanu, geofizicianul Paul Georgescu, David Esrig etc. Vocea lui caldă, frumos timbrată, limbajul ales, cultivat, scânteierile spontane ale remarcilor nu pierdeau o clipă interesul ascultătorilor, oricum absorbiți de orizontul cultural al emisiunii.

Cornel

T

odea

l

dincolo de

egie

I 51


52 I

Ion M oldovan


Galele UNITER Regizor cu experiența spectacolelor de televiziune complexe, Cornel Todea era cel mai îndreptățit și competent dintre regizorii capabili să coordoneze Galele UNITER, fastuos eveniment artistic anual din 1990, moment al evaluării și valorizării vieții teatrale românești, prin distincții așteptate cu fervoare, urmărite cu sufletul la gură și comentate pasionat, constituind un moment de celebrare, de bucurii și de glorie. În colaborare cu Ion Caramitru, gândea într-o manieră selectă manifestarea, cu echilibru meșteșugit între momentele emoționante și cele de divertisment, cu grija de a păstra permanent interesul de-a lungul celor patru-cinci ore de transmisie directă, în care se perinda elita teatrului românesc, cu tensiunea conferirii distincțiilor, aşteptate cu aceeaşi însufleţire de nominalizați și de public. Organiza desfășurarea galei prin repetiții cu mare montare, coordona activitatea cu oamenii de la televiziune, prezent pretutindeni, întreținând ritmul, aplanând imperfecțiunile și incidentele inerente ale articulării activităților, intervenind la timp și întreținând atmosfera de încredere și bucurie a lucrului. Toți își amintesc cum obișnuia să-i întâmpine cu șăgalnicul său apelativ minunaţilor sau să-i gratuleze pentru îmbărbătare: Minunaţilor, aţi fost senzaţionali! Uneori, cu adevărat, o apreciere!

Gala Tânărului Actor HOP Vicepreședinte al UNITER ani de zile, Cornel Todea a fost implicat trup și suflet în toate proiectele asociației oamenilor de teatru. Pentru Gala Tânărului Actor avea însă o înclinație specială, cultivând-o cu grijă, delicatețe, discreție protectoare, pricepându-se de minune să-i detensioneze pe candidați la selecție și pe tot parcursul La Gala Premiilor UNITER (2007)

pregătirilor pentru a se prezenta în plenitudinea înzestrării lor și a ceea ce izbutiseră să acumuleze în anii de studiu și în puțina experiență scenică dobândită. Îi sfătuia cu Cornel

T

odea

l

dincolo de

egie

I 53


La Gala Tânărului Actor HOP (2010)

tact, bunăvoință și dăruire, reușind să-i facă să progreseze rapid, îmbunătățindu-le evoluția, călăuzindu-le alegerile, perfecționându-le prezentarea individuală și cea pe echipe. Pregătirea Galei la București se convertea într-un scurt curs intensiv de actorie, regie, teatru, în care candidații aveau prilejul să acumuleze meserie din belșug. La Costinești sau la Mangalia, unde avea loc concursul, le adresa o vorbă bună, glumea, îi susținea din priviri, îi încuraja, trăind alături de ei emoțiile începutului.

54 I

Ion M oldovan


Hanovra 2000 – EXPO 2000 – Pavilionul Românesc la Expoziţia Mondială Este cât se poate de firească și aproape simbolică împrejurarea că artistul Cornel Todea a întâmpinat noul mileniu organizând Pavilionul Românesc de la Expoziția Mondială, atât ca proiect, cât și ca program. A fost o desfășurare în care s-au acumulat deopotrivă experiența sa în spectacole de mare format, cât și competența lui culturală, instinctul valoric, cunoașterea cuprinzătoare a vieții artistice, elementele care pot stârni interesul și reprezenta, la înalt nivel și specific, valorile naționale. Cu o imensă investiție de forță și cu o uriașă energie constructivă. Grandios eveniment, cu care lumea s-a prezentat la raport în noul mileniu, sub genericul Om – natură – tehnologie, EXPO 2000 a oferit timp de 5 luni (1 iunie – 31 octombrie 2000) panorama civilizației la care a ajuns omenirea până atunci, încheind astfel suita expozițiilor mondiale din secolul XX, prima fiind chiar în 1900. România a beneficiat de un spațiu pentru care arhitectul elvețian de origine română Dan Comșa a făcut un proiect remarcabil, care ne-a adus și un premiu important, la Bologna, în Italia, unde a fost apreciată adecvarea Pavilionului Românesc la tematica expoziției, pavilionul însuși fiind și el distins cu premiul al doilea, în competiția pavilioanelor. Inițierea lucrărilor de construcție a pavilionului întârziind foarte mult (trei ani), din cauza tergiversărilor administrative, lucrările au început abia în aprilie-mai 2000, când majoritatea pavilioanelor erau date în folosință. Și totuși, prin strădaniile constructorilor și organizatorilor, Pavilionul Românesc se deschidea la 1 iunie, odată cu celelalte. Echipa românească, alcătuită din Cornel Todea, Doina Levintza (care a decorat pavilionul, într-o splendidă verdeață luxuriantă), Corneliu Antim și Dumitru Avakian, a prezentat desfășurarea manifestărilor, la înalt nivel, selectând Cornel

T

odea

l

dincolo de

egie

I 55


programele culturale, artistice, etnografice și tehnologice. Au adus la Hanovra, după cum s-a relatat în presă, 1200 de artiști români, interpreți, autori, profesioniști din diverse domenii etc. Sub genericul Pavilionului: România – o rapsodie europeană, activitățile au fost direcționate în trei capitole cuprinzătoare: Bucureşti 2000, Sibiu 2000, Delta Dunării. Au fost invitate cele mai importante instituții artistice, ansambluri folclorice, soliști etc., s-au organizat concerte și spectacole de toate tipurile. Toate acestea cu un efort ieșit din comun și o mare investiție de energie sufletească. Pecetea este uşor de recunoscut.

56 I

Ion M oldovan

Expo Hanovra 2000 (Arhiva fotografică AGERPRES, foto: Sanda Brumărescu)


La Teatrul Ion Creangă Venirea lui Cornel Todea la Teatrul Ion Creangă în 1976, angajat de Alecu Popovici, i-a descoperit regizorului o dimensiune captivantă a teatrului, care l-a fascinat, absorbindu-l progresiv, stimulându-i căutările și inventivitatea. Doritor să cunoască acest tip de teatru și să-i înnoiască formele, s-a bizuit pe informație riguroasă, pe dialog, analiză, reflecție, inovație. Abordând cu toată seriozitatea teoretică și practică domeniul, în care va lucra peste treizeci și cinci de ani, Cornel Todea a fructificat aici o impresionantă experiență, urmărind bibliografia de referință, aprofundând investigația și cercetându-și cu toată afecțiunea obiectul muncii – copiii. A susținut un doctorat pe această temă, cu teza Valenţe creatoare şi impact formativ în spectacolele pentru copii şi tineret (2005), a creat un Festival Internațional de Teatru pentru Copii, a fost un pionier în diversificarea formelor spectaculare spre vârstele cele mai fragede, ca forme de dezvoltare precoce a înțelegerii, atenției, participării micului spectator. A inițiat studii și spectacole pentru copii de 0-3 ani, s-a asociat experimentelor avangardei mondiale în domeniu, raliindu-se cercetărilor pe plan universal, introducându-le și la noi în țară. A transformat teatrul pentru copii într-un nou teren, al inovației și experimentelor. În primii ani după angajarea lui, Teatrul asumându-şi de la înfiinţarea lui şi categoria tinerilor spectatori, Cornel Todea a pus în scenă spectacole pentru adolescenţi şi tineret, programate în general seara, înnoind şi diversificând repertoriul. A adus colaboratori valoroşi, scenografi (Dan Jitianu, Ion Dogar Marinescu, Dumitru Georgescu), muzicieni (Johnny Răducanu, Corneliu Cezar, Marius Pop, Nicu Alifantis, Ileana Popovici), coregrafi (Sergiu Anghel, Liliana Tudor, Păstorel Ionescu). Hocus pocus şi-o găleată, de A.E. Greidanus (1976), cu muzica de scenă a lui Johnny Răducanu, avându-i în distribuție pe Gelu Colceag, Genoveva Preda, Gabriel Iencek, Anca Zamfirescu, Boris Petroff, Dumitru Anghel, una dintre primele montări, era, Cornel

T

odea

l

dincolo de

egie

I 57


în ciuda titlului ce pare destinat copiilor, un spectacol pentru adolescenți, în care un magician le deapănă povești de dragoste unor tineri, care trăiesc ei înșiși fiorul iubirii. A urmat Băiatul cu floarea (1978), piesa de debut a lui Tudor Popescu, dramaturg de succes în anii 1970-1980, care înnoiește tematica comediei românești, folosind cu îndemânare scala comicului și, mai cu seamă, parodierea clișeelor și poncifelor realismului socialist. Muzica de scenă aparține lui Nicu Alifantis, iar ilustrația muzicală Ilenei Popovici, decorurile Elenei Simirad Munteanu. Distribuția era numeroasă, antrenând aproape întregul colectiv de actori. În aceeaşi categorie a teatrului pentru adolescenţi şi tineret, a pus în scenă agreabila comedie romantică Vremea dragostei, de Valentin Kataev (1980), în care Anca Zamfirescu realiza un personaj sensibil, tandru, cuceritor, Sașa, o fată cuminte, harnică, grijulie cu mătușa ei, atrasă de Igor (Gabriel Iencek), de care se va apropia până la urmă. Decorul și costumele aparțineau Elenei Munteanu Simirad, care a semnat în acea perioadă mai multe scenografii ale spectacolelor lui Todea. În ton mai grav, Cădere liberă, de Colin Mortimer (1982), aborda problematica influențelor nefaste în viața adolescenților, cărora le pot frânge viața, distrugându-i, atunci când se lasă manipulați de secte dubioase. Rolul protagonistei i-a prilejuit Marcelei Andrei (Nina Fielding) o veritabilă creație, demonstrându-i înzestrarea dramatică. Decorurile și costumele aparțineau lui Dan Jitianu, ilustrația muzicală regizorului, iar mișcarea și coregrafia lui Sergiu Anghel. A urmat Nota zero la purtare, de Octavian Sava și Virgil Stoenescu (1984), piesă de constant succes pentru elevi și adolescenți în vremea aceea, pe muzica lui Nicolae Kirculescu și în decorurile Elenei Simirad. Nu după multă vreme, Cornel Todea s-a orientat către piesele pentru copii, publicul care l-a sedus prin entuziasmul și implicarea sa. Obișnuia să intre în sală pentru a le vedea și studia reacțiile, adaptând montările conform reacțiilor lor, finisându-le cu cea mai mare seriozitate.

58 I

Ion M oldovan

În timpul repetiţiilor la spectacolul Hocus pocus şi-o găleată. În prim-plan: Johnny Răducanu, Cornel Todea şi Dumitru Anghel (1976)


Cornel

T

odea

l

dincolo de

egie

I 59


În teatrul pentru copii, Todea a ales texte amuzante, precum Trei grăsani, de N. Goriunov (1978), un basm rusesc, dar și texte din marea literatură pentru copii, cu un fundament ideatic deopotrivă profund, emoționant și modelator. Astfel, în 1982 a montat Pinocchio, de Carlo Collodi, dramatizare de Raffaello Lavagna, în decorurile lui Dumitru Georgescu, muzica de scenă a lui Corneliu Cezar, mișcarea scenică și scenografia lui Sergiu Anghel. Cu Alexandrina Halic în rolul păpușii de lemn și Boris Petroff în Gepetto, acest spectacol fermecător și longeviv (s-a jucat mai bine de douăzeci de ani) era conceput ca un itinerar inițiatic, cu o distribuție numeroasă și un mecanism scenic complex. Muzicanţii veseli, de Frații Grimm (1985), dramatizare de Dimităr Dimitrov, adaptare scenică de Boris Petroff, face parte din tezaurul literar clasic al poveștilor, cu substrat esopic, care a fascinat copilăria multor generații. Actorii interpretează animale veleitare (Marco măgarul, Hero cățelul, Galus cocoșul, Alfons motanul) și oameni, în scenografia Elenei Simirad Munteanu, muzica de scenă a lui Alexandr Vladigherov și mișcarea scenică a lui Sergiu Anghel.

Scenă din spectacolul Pinocchio (1982)


Un eveniment deosebit și semnificativ pentru Teatrul Ion Creangă este faptul că, în 1982, când piesele lui Eugène Ionesco erau interzise pe scenele românești, Ion Lucian a pus în scenă primul spectacol cu texte ale scriitorului, care, sub titlul Imaginile sunt imagini și conținând texte mai puțin cunoscute ale autorului (între care Elegii pentru fiinţe mici, 1931), au reușit să treacă de cenzură, creând un excepțional spectacol pentru copii.

La direcția teatrului pentru copii Numirea lui Cornel Todea, în 1987, director al Teatrului Ion Creangă a intensificat căutările sale, pe linia marilor texte literare destinate copiilor. Ambiția Teatrului era să realizeze spectacole care să corespundă sensibilității celor mici, dar și experienței însoțitorilor lor de orice vârstă, respectându-le capacitatea de receptare, provocându-i pe cei mici la o cunoaștere precoce, capabilă să instituie un dialog cu părinții și, deopotrivă, să le stârnească curiozitatea pentru lecturi fundamentale, care să le îmbogățească simțirea, educarea afectivității și a cunoașterii. David Copperfield, de Charles Dickens (1987), dramatizare de Max Maurey, scenografia Delia Ioaniu, ilustrația muzicală Florin Ionescu, cu mereu încântătoarea Alexandrina Halic în rolul protagonistului, reconstituie lumea romanului în atmosfera cețoasă a amintirii, întâmplărilor reale adăugându-le un substrat afectiv intens și situații de viață extreme, care au prilejuit actorilor profiluri memorabile: Sibylla Oarcea, Gabriel Iencek, Anca Zamfirescu, Daniela Anencov, Victor Radovici, Florina Luican, Boris Petroff, Ion Gheorghe Arcudeanu etc. Alexandrina Halic a urmărit, cu măiestria cunoscută, calvarul eroului, care nu reușește să-l mutileze moral, dată fiind natura lui curată, imună la ticăloșie. Spectacolul va fi reluat în 1995 cu unele schimbări în distribuție, cu Claudia Revnic în rolul David Copperfield și Alexandrina Halic în rolul Tom, băiețelul de la orfelinat, din secvența preluată în spectacol din romanul Oliver Twist. Cornel

T

odea

l

dincolo de

egie

I 61


62 I

Ion M oldovan


După 1990 Libertatea de mișcare dobândită după evenimentele din 1989 deschide un câmp vast diversificării repertoriale, formelor spectaculare, raporturilor cu publicul, experimentelor îndrăznețe, circulației în lume, căutărilor, informației, schimbului de idei, emulației. Cornel Todea a invitat regizori reputați să pună în scenă spectacole pentru copii: Valeriu Moisescu, Sorana Coroamă Stanca, Gelu Colceag, Mihai Manolescu. Sunt puse în scenă texte importante de Frații Grimm, Mark Twain, Frances Hodgson Burnett, Hans Christian Andersen, Charles Dickens, Maurice Maeterlinck. În 1991, Cornel Todea l-a invitat pe Mihai Gruia Sandu să monteze Dragostea pusă la încercare, primul text commedia dell’arte la Teatrul Ion Creangă. În 1994, Roxana Colceag şi Gelu Colceag au pus în scenă Dragonul, de Evgheni Șvarț. Au continuat montările operelor lui Ion Creangă: Dănilă Prepeleac (1998) și Povestiri din lumea lui Creangă, spectacol interactiv, ambele montate de Boris Petroff. Mihai Manolescu a pus în scenă Sânziana şi Pepelea, de Vasile Alecsandri (1998). Tot în această perioadă au fost puse în scenă momente, schițe, secvențe din comedii de Ion Luca Caragiale (sub titlul Voi scandal cu orice preţ). Spectacularitatea montărilor dezvoltându-se vertiginos odată cu modernizarea scenotehnicii, cu exigențele publicului, cu progresul mijloacelor electronice, scenografia, eclerajul, costumele au dobândit noi standarde plastice și noi posibilități de elaborare și utilizare. Au fost atrași scenografi ca Dan Jitianu, Ion Luscalov, Vasile Scenă din spectacolul David Copperfield (1995)

Roman, Anca Pâslaru, Nicolae Ularu, Adriana Grand, Luana Drăgoescu, tineri, ca Viaceslav Vutcariov.

Cornel

T

odea

l

dincolo de

egie

I 63


Scenă din spectacolul Dănilă Prepeleac (1998)

Scenă din spectacolul Sânziana și Pepelea (1998)


Scenă din spectacolul Dragonul (1994)

În 1991, Cornel Todea a pus în scenă spectacolul interactiv Pălăria cu surprize, adaptare scenică de Ion Lucian, Virgil Puicea, Ioan Roman, unde evoluau personaje faimoase din spectacolele pentru copii, pe care spectatorii le extrăgeau la întâmplare din melonul Magicianului (Ștefan Mareș). Astfel se crea un dialog între eroii-actori și sală, în care predomina improvizația, dar existau și mici scenete, cântece și glume. Reinstaurându-se libertatea cuvântului și a creației, întoarcerea către patronul teatrului, marele povestitor Creangă, a beneficiat de acces scenic, și de necesarul spor de umor, mișcare, fantezie, în care elementele fantastice nu mai dăunau educației ateiste. Prin urmare, Cornel Todea a putut să-l aducă în scenă pe mucalitul veteran Ivan Turbincă, fără a produce atingere orgoliilor și susceptibilităților de vreun Cornel

T

odea

l

dincolo de

egie

I 65


fel, citindu-l în savoarea lui originară. Premiera are loc în 1992, cu o dramatizare de Alecu Popovici, în scenografia Ilenei Huber, cu muzica lui Paul Urmuzescu, un spectacol colorat și pitoresc, plin de umor, în care protagonistul era interpretat de Eugen Apostol, ingenios, brav și viclean în confruntările cu necruțătoarea cu coasa, interpretată de Sibylla Oarcea. În această etapă, în ciuda faptului că vârsta spectatorilor era în scădere, sub 10 ani, datorită accesului înlesnit al copiilor în sălile de teatru destinate celor maturi, dar şi datorită pătrunderii treptate a tehnicii electronice, care le oferea divertisment insolit, Cornel Todea, care avea o mare încredere în inteligenţa celor mici, se orientează către texte importante, pentru a le revela marea cultură. Astfel, montează Furtuna, de Shakespeare (1994), decoruri și costume Anca Pâslaru, considerând că aspectul său de basm fiind familiar, înțelepciunea și profunzimea morală a întâmplărilor vor fi accesibile și vor captiva spectatorii. Furtuna era impresionantă, valuri mari se proiectau pe fundal, stroboscopul amplifica fulgerele și efectele de lumină şi groaza celor de pe corabie, care până la urmă erau înghiţiţi de marea învolburată. Regizorul reducând textul, încât durata spectacolului să fie o oră și jumătate, publicul a fost fascinat de întâmplările de pe bizara insulă. Reacția sălii era frenetică, între curiozitate, hohote de râs și uimire, iar finalul stârnea, desigur, o mare satisfacție, zgomotos exprimată. După complicate și dificile formalități pentru viză, spectacolul a mers în turneu în Taiwan, actorii învățând multe luni limba chineză, cu un profesor special angajat. Ajunși însă la destinație, au descoperit că era alt dialect decât cel ce se vorbea acolo și, într-o singură noapte, ajutați de un actor taiwanez, care a imprimat textul în limba cunoscută, au încercat să-și fixeze repere pe această versiune. Distanța la care se aflau în raport cu publicul (erau săli de mii de locuri) a favorizat această soluție de conjunctură, spectacolul bucurându-se de succes prin imaginile și expansivitatea lui.

66 I

Ion M oldovan


În dorinţa de a păstra marile texte pentru copii în repertoriu, regizorul a refăcut în anul 1995, după cum aminteam, David Copperfield, într-o nouă viziune și cu schimbări în distribuție, finalitatea fiind captivarea noilor generații, cu operele importante ale adolescenței și copilăriei. Teatrul reintegrându-se în circuitul internațional, pentru prima oară în istoria lui, o echipă de artiști străini, regizorul englez Thomas de Mallet Burgess și scenograful Spyros Coscinas au pus în scenă una dintre cărțile de aur ale copilăriei, Mathilda, după Roald Dahl, dramatizare de Alexandru Pleșcan, cu actorii din echipa Teatrului Ion Creangă: Claudia Revnic, Cristian Irimia, Florina Luican, Cornelia Pavlovici, Anca Zamfirescu. În 1997, Cornel Todea a montat Farsa jupânului Pathelin, de un autor medieval anonim, spectacol plin de vitalitate și veselie, cuceritor prin stilul jucăuș în care își surprinde eroii. Montat într-un decor (scenografia Luana Drăgoescu) care reprezintă dugheana negustorului, cu bogăția ei de materiale în baloturi, acțiunea dezvăluie viclenia eroilor, surprinzându-i în marea lor îndemânare de a se duce de nas unii pe alții. Celebrul motiv al păcălitorului păcălit este astfel propagat în lanț, cu un umor truculent, popular, de mare savoare a tipurilor, pe care actorii l-au creionat cu vioiciune: Cristian Irimia, Mihai Verbițchi, Anca Zamfirescu, Lucian Ifrim, Boris Petroff și Ion Gheorghe Arcudeanu. În 2003, preocupat de modificarea publicului-ţintă, în era digitală, cu precipitatele ei schimbări, regizorul a montat textul Pinocchio în aceeași dramatizare, dar într-o viziune actualizată, cu Ani Creţu, alternativ cu Camelia Andriţă în rolul titular. Om de o delicateţe sufletească rară, regizorul a păstrat-o pe Alexandrina Halic în rolul unui Greieraş, care era conştiinţa lui Pinocchio şi care îi atrăgea atenţia de câte ori greşea. Această soluţie aducea un spor de profunzime textului, dar totodată o păstra pe actriţă în inima spectacolului, care îi adusese atâţia ani şuvoiul de afecţiune a publicului. Cornel

T

odea

l

dincolo de

egie

I 67


Decorul lui Viaceslav Vutcariov reprezenta un teatru, în fața căruia se pregătește un spectacol, în care actorii își asumă rolurile, se costumează, iar Povestitorul reconstituie acțiunea în fața spectatorilor și cu implicarea lor. Spectaculozitatea este exuberantă, costumele sunt colorate, strălucitoare, din mătase și piele, Pinocchio (Ani Crețu/Camelia Andriță) are pelerină. Dansurile (coregrafia Păstorel Ionescu) animă desfășurarea, care devine foarte dinamică. Ilustrarea muzicală îi aparține regizorului.

68 I

Ion M oldovan

Alexandrina Halic în spectacolul Pinocchio (2003)


Scenă din spectacolul Voi scandal cu orice preţ, Teatrul Ion Creangă (2002)

Voi scandal cu orice preţ, scenariu de Ioan Gârmacea după Momente şi schiţe, de I.L. Caragiale (2002), a adus pe scenă, într-un colaj de texte animat de demonstrații cu steaguri și lozinci, alcătuite din replici celebre din scrierile dramaturgului, intrate în uzajul limbii, cunoscute personaje ale lui Nenea Iancu. Erau fie scenete, fie dramatizări, fie secvențe din comedii, care se succedau într-un ritm susținut și dinamic. Astfel, Vizită era jucată în întregime, ca și Domnul Goe, într-o forfotă de personaje și întâmplări care urmăreau să învie universul și tonalitatea marelui comediograf. Cornel

T

odea

l

dincolo de

egie

I 69


Cațavencu ținea o parte din interminabilul și căznitul său discurs electoral, Coana Efimița urmărea transpusă inepțiile Conului Leonida, Cetățeanul turmentat își făcea din când în când apariția, înveselind spiritele cu euforia sa bahică. Aproape întreaga trupă a teatrului se perinda în această îmbulzeală pitorească, toți interpreții având o mulțime de ipostaze. Cu ocazia aniversării a patru decenii de la întemeierea teatrului, la 14 mai 2005, are loc premiera spectacolului cu care se inaugurase scena în 1965: Harap-Alb. De astă dată, dramatizarea după Ion Creangă, realizată într-o manieră luxuriantă, în care

70 I

Ion M oldovan

Scene din spectacolul Harap-Alb (2005)


farmecului miraculos al narațiunii nu-i lipsește în niciun caz umorul, îi aparținea lui Cornel Todea – și era excelent vizualizată de scenografia explozivă și ingenioasă a lui Viaceslav Vutcariov, cu costume ingenioase și cu seducătorul căluț năzdrăvan, ajutor prețios al eroului. Spectacolul puternic ca plastică, inspirat și din imaginarul contemporan, cu decorul rapid modificabil, cu elemente culisante, costume bogate, cu fast oriental uneori sau, pe alocuri, cu trimiteri elisabetane era însuflețit de muzica originală, extrem de expresivă a lui Nicu Alifantis, de luptele și mișcarea scenică coordonate de Bogdan Uritescu și de coregrafia lui Păstorel Ionescu.


După doi ani, în 2007, o altă poveste a Fraților Grimm, Albă ca Zăpada, i-a prilejuit regizorului, care a făcut, și de astă dată, dramatizarea, o montare spectaculoasă, cu o scenografie puternic colorată, realizată de Viaceslav Vutcariov, cu efecte de lumină speciale, impresionante, în care Mama Vitregă, îmbrăcată într-o rochie verde-otravă, consulta oglinda atotștiutoare ca o viperă mlădioasă și amenințătoare. Vicleană și perfidă, deghizată iscusit, izbutea de fiecare dată s-o păcălească pe Albă ca Zăpada, în ciuda avertismentelor zgomotoase ale publicului. Spre disperarea celor șapte pitici care se întorc voioși de la muncă, cântând de zor marșul compus de Eduard Jighirgiu și amuzându-se unii de alții cu tot soiul de ticuri și năzdrăvănii (coregrafia Păstorel Ionescu), bucuroși să-și revadă protejata. Până ce Prințul, sosit în ultima clipă, o salvează prin dragostea lui. Sărbătorile de iarnă au prilejuit regizorului spectacolele Moş Crăciun şi turtiţa fermecată (2004), Tolba lui Moş Crăciun (2006) și Moş Crăciun e o poveste? (2010).

72 I

Ion M oldovan

Scenă din spectacolul Harap-Alb (1965)


Scenă din spectacolul Albă ca zăpada şi cei şapte pitici (2007)

În montările lui Todea, actorii lansează un antrenant dialog cu spectatorii, care trebuia să-l ajute prin intervențiile lor pe Moș Crăciun. Erau multe-multe opreliști, gata-gata să-l împiedice să sosească cu darurile! Noroc că elfii și eroii basmelor îl susțin să depășească toate obstacolele și să aducă bucurii. Totul într-o atmosferă voioasă, de cântece, colinde, dansuri și un cadru fermecat de iarnă. Cornel

T

odea

l

dincolo de

egie

I 73


În 2009, Cornel Todea a regizat spectacolul Un lup, o capră şi trei iezi, o versiune postmodernă a cunoscutei povești a lui Creangă, aparținând Monicăi Patriciu, care s-a concretizat scenic, printr-o suită de repetiții, în care actorii își asumau rolurile, prezentându-și calitățile, împărțindu-și-le, după tiparul Meșterilor din Visul unei nopţi de vară. Reprezentația progresează ca un permanent dialog cu eroii basmului, cu convenția teatrală, cu soluțiile scenice. Actorii, îmbrăcați în blugi, poartă elemente de costum parodice: Anca Zamfirescu, Gabriel Coveșeanu, Liliana Donici, Miruna Ionescu, Camelia Andriță etc. joacă printre obiectele năstrușnice ale decorului lui Viaceslav Vutcariov, precum scaunul stomatologic unde lupul își pilește dinții. Muzica e compusă de Eduard Jighirgiu, pe care Cornel Todea l-a solicitat în multe proiecte ale teatrului, stimulându-l să creeze. Coregrafia îi aparține lui Păstorel Ionescu. Cărăbuşii (2011) este un spectacol experimental, pe un scenariu conceput de el în colaborare cu Iosif Herțea și Tompa Gábor, după o povestire de Stanislaw Ignacy Witkiewicz, o înscenare, urmărind să exprime conflictul piesei prin învelișul sonor, muzica lui Iosif Herțea, creată prin percuție și instrumente neconvenționale, mânuite de actori: sticle, cutii, linguri, cărămizi, pahare, jucării în care se suflă. Ultima montare a lui Cornel Todea, Carolina şi poneiul (2012), adaptare după un text de Laurențiu Budău, i-a prilejuit lui Cornel Todea, regizor care a abordat o sumedenie de genuri, de la monodramă la operă, operetă, film, muzicaluri și divertisment, ocazia de a se apropia, cu ghidușia și nostalgia caracteristice personalității lui, de atmosfera spectacolului de circ. Colaborând cu aceeași echipă, în spiritul deschiderii către inovațiile actualității, a încredințat scenografia lui Viaceslav Vutcariov, muzica originală lui Eduard Petru Jighirgiu, mișcarea scenică lui Păstorel Ionescu. Rezultatul a fost crearea unei atmosfere de vrajă, menajerie și manej, de dinamism și fascinație a lumii circului, în care o fetiță, neglijată de părinți și tânjind de dorul lor, decide să rămână mică pentru a nu le pierde afecțiunea.

74 I

Ion M oldovan


Teatrul Ion Creangă în circuitul teatral mondial. Francofonia Teatrul Ion Creangă a promovat turneele în străinătate încă înainte de 1990, în acest scop actorii făcând eforturi aparte de a-și învăța rolurile în diverse limbi, călăuziți de profesori sau de vorbitori nativi. În 1995, în Programul Francofonia, după aproape 30 de ani de la montarea piesei Noul locatar și la 13 ani după spectacolul lui Ion Lucian cu texte de Eugène Ionesco și la doar cinci ani de la Ce nemaipomenită harababură, regizat de Grigore Gonța, Todea a pus în scenă în original L’Improptu de L’Alma, unde, în decorurile şi costumele Ancăi Pâslaru, îşi proferau furtunos diatribele antiionesciene, cu pedanterie seacă şi netoată, fără a pricepe o iotă din scrisul său, cei trei critici opaci şi vehemenţi, Bartholomeus I, Bartholomeus II şi Bartholomeus III, culminând cu cel de-al patrulea, Bartholomeus IV, în persoana lui Cornel Todea însuşi (inexistent în textul originar). Aceştia îl copleşesc cu alocuţiunile lor inepte pe bietul dramaturg Eugène, dăscălindu-l cum trebuie să-şi redacteze textele. Spectacolul, firesc, vioi şi cuceritor, a avut premiera la Institutul Francez din Viena şi a fost prezentat în turneu în Belgia, Franţa, Egipt, Cehia, Siria. I-a urmat, în 1997, în cadrul aceluiași Program, La Farse du maître Pathelin, pe care în 1973 a montat-o și la Piatra Neamț, alături de alte trei texte, sub titlul comun Farse medievale, preluând-o apoi și la televiziune, în colajul sub titlul Comedia medievală (1974), în ciclul Istoria comediei. Faimoasa poveste a păcălitorului păcălit a fost interpretată în limba franceză de aceiași actori de la Teatrul Ion Creangă care o jucau în limba română. Spectacolul a fost în turneu în cadrul Francofoniei în Belgia, Franța, Siria, Egipt, Cipru. S-a jucat și în limba italiană și germană, cu prilejul reprezentațiilor susținute în Italia și Austria. În Festivalul Francofoniei de la Bucureşti, din 2004, a fost prezentat spectacolul Théâtre sans animaux, de Jean-Michel Ribes, la origine un colaj de opt texte în Cornel

T

odea

l

dincolo de

egie

I 75


descendența teatrului absurd, care tratează mici întâmplări banale, portrete, scânteieri insolite sau nonsensuri, care scot viața din cursul ei predictibil. Dintre acestea, Cornel Todea a ales patru scenete: Rumeurs, Bronches și Musée/Monique – două scenete contopite. Aceste spectacole au fost prezentate la Festivalurile Francofoniei de la Viena, Praga, Nicosia, Damasc, Cairo, Copenhaga, precum și la Festivalurile Printemps Théâtrales și Jeunesses Théâtrales din Franța și la ArtScène din Belgia.

Festivalul Internaţional de Teatru pentru Copii Intitulat 100, 1.000, 1.000.000 de poveşti, Festivalul Internațional de Teatru pentru Copii a avut cea dintâi ediție în anul 2005 și până la dispariția lui Cornel Todea, timp de opt ediții, a fost organizat împreună cu Uniunea Teatrală din România, beneficiind în desfășurare de aportul echipei acesteia, condusă de Aura Corbeanu, alături de propria echipă, coordonată de Gabriel Iencek. Manifestarea a înlesnit cunoașterea în timp a unei game largi de tipuri și stiluri spectaculare, de modalități și procedee, montări tradiționale îmbinând narațiune, muzică și dans, dar și teatru-dans, dans contemporan, sinteze între limbajul plastic și cel dramatic și spectacole pentru copii sub trei ani. În anul 2008, Festivalul Internaţional pentru Copii al Teatrului Ion Creangă a fost înscris în evidenţa ASSITEJ International (Association du Théâtre pour l’Enfance et la Jeunesse), cea mai prestigioasă organizaţie de teatru pentru copii şi tineret din lume, Teatrul Ion Creangă fiind totodată, din 1965, co-fondator al acestei prestigioase asociații. În același timp, în anul 2003 Teatrul Ion Creangă s-a alăturat rețelei Epicentre cu sediul la Zagreb, preocupată de colaborarea dintre teatrele din Europa Centrală și de Sud-Est, ceea ce și explică privilegierea participării în festival a teatrelor din Germania, Austria, Ungaria, Polonia, Bulgaria, Serbia.

76 I

Ion M oldovan


Programul Educaţie timpurie Cornel Todea a adunat o impresionantă informație în ceea ce privește psihologia și dezvoltarea copilului, studiind autori importanți și orientându-se temeinic atât în studiile fundamentale, cât și în ultimele teorii privind specificitatea etapelor copilăriei. Începând din anul 2005, Teatrul a participat activ la procesul de educaţie timpurie, prin spectacole destinate vârstei 0-3 ani, considerând-o perioada propice formării prin teatru anume conceput pentru a fi receptat de ei. A pregătit actorii în domeniu, trimițându-i la specializare în țările care inițiaseră acest tip de teatru, în special în Italia, la Compania La Baracca, aceasta desfășurând din 1985 un asemenea proiect în grădinițe și creșe. Astfel Teatrul Ion Creangă a început montarea propriilor titluri pentru acest segment de vârstă: Baloane colorate, Cucu-bau!, LaLaLaDoDo, Seminţe-semi, Alb şi negru, Povestea spicului de grâu – spectacole cu narațiuni simple, minimale, care exersează ușurința de a intra în relație, instituind și activând o experiență de cunoaștere la început de drum, dar și spectacole precum Rotocol – care fructificau instituirea sensului și exersarea lui în limbajul verbal, în conexiune cu cel auditiv și vizual, prin stimulii imaginii și ai lucrurilor. În același timp s-a instituit un departament având-o drept consilier pe dr. Carmen Anghelescu, specialistă în psihologia copilului. S-a amenajat un spațiu intim în sediul din strada Pictor Verona, altul pe scena din Piața Amzei, unde micii spectatori urmăreau, din brațele părinților, acțiunile ispititoare, putând la final să exploreze aria de joc. România este printre primele țări care a introdus spectacolul de teatru ca instrument complex, care îmbogățește experiența de cunoaștere a copilului sub 3 ani. S-au prezentat comunicări științifice în Festivalul Internațional de Teatru pentru Copii, dar și la Congresele Internaționale pe această temă. Cornel Todea organiza și întâlniri cu părinții pentru a-i atrage în acest sistem educațional, dezvăluindu-le beneficiile. Doina Modola Cornel

T

odea

l

dincolo de

egie

I 77


În orice caz, la vârsta aceasta, îmi doresc un nou succes, un nou spectacol, bucuria de a trăi cât mai des în compania unor personaje fabuloase – nepoții mei, să pot sta mai des de vorbă cu copiii mei, cu soția mea. Cornel Todea

Cornel Todea alături de soţia sa, Anca Zamfirescu (2009)


80 I

Ion M oldovan


Prezenţa lui Cornel alături de noi ne-a făcut viaţa mai bogată, mai plină de momente minunate Un dialog cu Anca Zamfirescu Doamnă Anca Zamfirescu, avem nenumărate amintiri şi mărturii despre cum era Cornel Todea – regizorul, mentorul, directorul de teatru, omul de televiziune, profesorul, colegul, omul de echipă. Aţi putea să ne spuneţi în câteva cuvinte cum era el în rolurile de soţ, tată, bunic?

Cornel Todea alături de soţia sa, Anca Zamfirescu

Îmi place în câte roluri l-ați distribuit, roluri pe care şi le-a asumat cu pasiune şi responsabilitate, însă cred că într-adevăr rolurile din cadrul familiei noastre au fost cele mai aproape de sufletul lui. Cornel era cel mai entuziast om pe care l-am cunoscut. Avea o bucurie de a se alimenta din frumosul din jurul lui, pe care îl absorbea, îl prelucra şi îl dădea mai departe. Avea încredere în capacitatea oamenilor să se înţeleagă între ei. Credea într-o armonie profundă şi rațională, bazată pe o încredere reciprocă şi respect pentru opinia fiecăruia dintre noi. Era în permanență călăuzit de altruism, de ideea ca niciodată acțiunile tale să nu îi lezeze pe cei din jur, să ţii seamă de dorințele celorlalți. Era ferm, dar nu era rigid în a-şi schimba opinia. Dacă aduceai argumente solide în sprijinul punctului tău de vedere, putea să renunțe la al lui. Copiii noștri adorau să-şi încerce forțele în tot felul de dispute cu el. Cornel

T

odea

l

dincolo de

egie

I 81


Despre copilăria soţului dumneavoastră ce ştiţi? Cred că au avut, vorbesc de cei trei frați, o copilărie fericită, pentru că la vârsta copilăriei nu prea conștientizezi ce sunt acelea greutăți, probleme. Fără îndoială că au fost şi perioade mai grele – războiul, ocupația –, însă protecția şi dragostea părinților au fost o certitudine în viața lor. Părinţii ce meserii aveau? Tatăl lui Cornel era economist şi conducea Casa Asigurărilor Sociale, fiind unul dintre fondatorii sistemului. „Comprimat”, ajunge contabil pe un şantier. Mama lui era farmacistă. Apropo de socrul meu, îmi vine în minte o întâmplare petrecută cu mulți ani în urmă. Era prin 1983, dacă nu mă înşel, când se sărbătoreau 65 de ani de la Marea Unire. Mă pomenesc la ușă cu doi domni foarte politicoși. Bună ziua! Bună ziua! Doamna Todea? întreabă ei. Da, răspund eu. Nu se poate, doamnă, zice unul dintre ei. Cum adică, întreb eu nedumerită. Doamna Cornel Todea? insistă celălalt. Da, replic eu categoric. Doamna Cornel Traian Todea? Nu, răspund eu începând să înţeleg mirarea lor, acela era socrul meu. A murit. Dar de ce întrebaţi? Semnătura lui se află pe unul din actele care certifică Unirea, mi se explică, şi noi căutăm supravieţuitori ai acelui moment. I-am povestit lui Cornel, care era chiar la Alba Iulia. S-a uitat cu atenție şi a descoperit cu emoție semnătura tatălui său pe unul din documentele expuse în istorica Sală a Unirii. Înţeleg că soţul dumneavoastră trebuie că se trăgea din Ardeal. Chiar din inima Ardealului, aș spune. Strămoșii lui erau de loc din Apuseni, din zona Câmpeni. El s-a născut la Cluj, în 1935. Apoi au venit la București, unde s-au născut cei doi frați mai mici ai lui, Mihai şi Cristina, pe care i-a iubit foarte mult şi care au însemnat enorm pentru el.

82 I

Ion M oldovan


Cei trei fraţi din familia Todea: Cornel, Cristina şi Mihai

La un moment dat, prin fuga din ţară a fratelui soţului dumneavoastră, aţi avut neplăceri. Fratele lui Cornel era operator la Studioul Sahia şi, așa este, a plecat din ţară în 1978. Sigur, lucrul acesta a fost destul de neplăcut pentru noi, cu atât mai mult cu cât Mihai, o bună bucată de vreme, vorbea în fiecare seară la Europa liberă. Cornel

T

odea

l

dincolo de

egie

I 83


Cristina, sora soţului dumneavoastră, cu ce se ocupă? Este profesoară de engleză şi trăiește acum în Cipru, la Nicosia. Ea a plecat legal din ţară, măritându-se cu un profesor cipriot, care este şi un foarte talentat sculptor, cu expoziții şi aprecieri minunate. Are două fete şi patru nepoți, iar acolo, în Cipru, face tot ce-i stă în putință ca să promoveze valorile culturale şi artistice românești în ţara ei adoptivă. Cristina este, de altfel, şi președinta Asociației românilor din Cipru, în această calitate ea contribuind la deschiderea acolo a mai multor şcoli românești şi este neobosită, extrem de activă şi nu vă imaginați cât de inventivă atunci când se pune problema păstrării tradițiilor şi obiceiurilor noastre străvechi în rândul comunității de români din Cipru. Şi ca un amănunt, deloc lipsit de semnificație, vă spun că soțul Cristinei, cipriotul, şi cele două fete ale lor vorbesc perfect românește. Vedeți, la Cristina, ideea de românism nu este o simplă vorbă.

Fratele meu, Cornel Când mă uit cu ochii gândului la anii copilăriei, există o sclipire, o strălucire care luminează toate imaginile: figura fratelui meu cel mare, Cornel, pasiunea copilăriei mele, idealul meu de bărbat. Cum aș putea să scot din conul de umbră unde am ascuns toate amintirile care ne leagă, fără să spulber misterioasa noastră conspirație. Fiindcă am mai avut un frate pe care l-am iubit, Mihai, cu care am fost buni camarazi de jocuri şi de aventuri, dar legătura de suflet pe care am avut-o cu Cornel era aproape mistică. Fiind primul băiat dintr-o familie mic burgheză, s-a bucurat de o educație riguroasă. La acea vreme, tatăl meu era directorul Casei Asigurărilor Sociale şi mama avea o farmacie pe Calea Victoriei, deci nu era o problemă să-i pună o Fraulein nemțoaică să se ocupe de instruirea lui. Limba a învăţat-o, dar educația germană extrem de rigidă a cam speriat-o pe mama, care a pus capăt acestui capitol.

84 I

Ion M oldovan


Şi așa a început capitolul educației în limba franceză. Prima zi la Institutul Francez Moteanu, de pe Calea Victoriei, nu a fost tocmai un succes. Cornel, îmbrăcat, cam cu forța, în şorţ negru, lucios, cu guleraș alb brodat, s-a întors acasă, fără guleraș, având în posesia limbajului nou-dobândit o înjurătură românească dintre cele mai sugestive, învăţată de la o fată! În 1948, când toate şcolile franțuzești au fost închise, mama, impresionată de situația profesoarelor de franceză care rămăseseră practic pe drumuri, a oferit o cameră la noi în casă, unde s-au stabilit două surori, Mme Poiret şi Mlle Bonnet, cu obligația să ne dea zilnic lecții de limbă şi literatură franceză. Asta explică de ce Cornel vorbea impecabil franceza. Lecțiile de pian au început devreme şi progresul era impresionant. Micul virtuoz care descifra cu ușurință a prima vista partituri dificile s-a întors într-o zi de la lecția de pian şi a declarat că o să ia un topor să spargă pianul! Mama a realizat care era relația lui cu profesoara de pian şi ne-a adus un pedagog nou, care ne-a făcut pe toți trei să iubim iremediabil muzica. De altfel, Romeo Alecsandrescu era el însuşi un poem de om, de la care am avut enorm de învăţat. Cornel, fiind cu adevărat dotat, a continuat un scurt timp lecții cu Florin Delatolla ca să-şi perfecționeze tehnica pianului. Pianul a fost pentru Cornel un tovarăș de drum de-a lungul vieții, un refugiu în clipe de tristețe, un mod de relaxare, o supapă în momente de avânt năvalnic. Când s-a anunțat la radio că Regele Mihai a abdicat, am încă vie imaginea lui Cornel urcând până sus scările, cinci câte cinci, deschizând toate ferestrele şi cântând la pian imnul național, Trăiască Regele! Până la naționalizarea caselor, petreceam vacanțele de vară la casele bunicii noastre paterne din Câmpeni, în Ţara Moților. Aici putea să dea frâu liber inspirațiilor lui năstrușnice, dar cum ştia că va fi tras la răspundere, fiind cel mare, ne insufla nouă toate şotiile posibile să le punem în practică. Când se declara dezastrul, lua o figură inocentă, privea angelic cu ochii lui strălucitori Cornel

T

odea

l

dincolo de

egie

I 85


şi, de cele mai multe ori, o convingea pe mama că este inocent. Acest rol bine jucat i-a adus porecla de „Fuchsu” (în germană, fuchs = vulpe), fiindcă totuși mama simțea că e un şiretlic la mijloc. Dacă era dezvăluit, îşi primea pedeapsa cu eroism bărbătesc, iar eu sufeream şi pentru suferința lui, şi pentru rușinea de a fi fost scutită de pedeapsă. Cea mai mare sărbătoare la noi acasă era Crăciunul. Până în 1948 se sărbătoriseră în casa noastră Crăciunuri bogate, cu cadouri generoase şi actori care jucau rolul lui Moș Crăciun. Mai târziu însă, cu eforturi nespuse şi vânzări pe la talcioc, părinții noștri reușeau să încropească un Crăciun onorabil la care tata încă purta fracul cel vechi şi mama cunoscutele rochii lungi de seară, iar noi, copiii, trebuia să pregătim un mic spectacol. Lui Cornel, de fapt un timid, nu-i plăcea să se dea în spectacol. Cu toate acestea, îşi lua rolul de frate mai mare în serios şi regiza, cu Mihai şi cu mine, două rebuturi în artă, mici spectacole pe care el le salva fie cu o piesă la pian sau recitând cu vocea lui răsunătoare. Îmi amintesc încă de fragmente din Concertul lui Grieg sau Rapsodia lui Gershwin sau versuri din „Le Cid”, de Corneille, care începeau cu un urlet: „Oh, rage, oh, desespoir, oh, viellesse ennemie...” şi cred că acest urlet îl ușura! Cornel a însemnat enorm în formația noastră, ca personalitate. Ne ţinea într-o veșnică tensiune, în alertă, cu întrebări de cunoștințe generale. Se auzea o frântură de muzică, trebuia să recunoaștem compozitorul, se spunea un citat sau se menționa o carte, trebuia să ghicim autorul. Întrebările lui ne cădeau în timpul mesei ca o secure pe ceafă: zeii Olimpului, inventatori, exploratori, momente istorice însemnate, verbe neregulate din franceză şi multe alte torturi. Era un cititor pasionat, orice carte-i cădea în mână o citea cu viteza fulgerului. Multe cărți au circulat prin casa noastră din biblioteca enormă a unei mătuși, care le vindea Academiei ca să poată supraviețui. El, având sarcina să ducă câte o carte la Academie, o citea în câteva ore până să o predea.

86 I

Ion M oldovan


Prin anii ’50, la mesele festive, la care apărea mătușa inspectoare şi soțul profesor de filozofie, discuțiile filozofice erau aprinse. Se discuta despre Kierkegaard, Toma de Aquino, Gurdjieff, dar tema clasică era: cum să conciliezi existența lui Dumnezeu cu răul pe care-l trăim în comunism. Cornel, singurul care participa la discuții, vorbea precipitat, aproape mâncând literele, pentru că ideile îi veneau în cavalcadă. Încerca să descopere o fisură în argumentele unchiului. Masa devenea un adevărat duel. Mihai şi cu mine eram o masă inertă, dar argumentele lui Cornel dovedeau enorma lui lectură. De la el am auzit, la o asemenea masă, teoria lui Armand Salacrou: să te naști muribund şi să sfârșești sugar! În anul fatidic când Securitatea a venit să-l ridice, avea 15 ani! Era luna august. Eu aveam 9 ani, şi am simțit toată gravitatea momentului, deși Cornel a plecat zâmbitor, făcându-ne semn cu mâna şi încurajând-o pe mama să nu-şi facă griji. Mi-e greu să descriu atmosfera care a urmat în casă, mai cu seamă că atunci ne învăţasem să vorbim cât mai puțin, să nu ne exteriorizăm. Oricât de tragic era momentul, totul se petrecea în surdină. Săptămâni în şir părinții mei s-au dus zilnic la Poliție fără să primească vreo informație. Nimic. Atmosfera în casă era sumbră, apăsătoare, disperată. Când s-a întors, Cornel nu mai era un adolescent rebel cum îl ştiusem, ci un bărbat profund rănit. Era aproape transparent de palid, singura culoare pe care am putut s-o discern erau buricele degetelor, de un ușor roz pal. Slăbise enorm, până şi capul i se micșorase. Nu ne-a vorbit prin ce a trecut atunci. Cred că nu avea puterea. Mai târziu, o singură dată, când mi-a spus câteva frânturi din ce a suferit, mi s-a frânt inima. Nu am mai vorbit niciodată. Din păcate, așa brusc i s-a încheiat copilăria. Nu a mai putut frecventa liceul, nedorind să-şi pericliteze colegii. A început să muncească pe un şantier şi a absolvit liceul la fără frecvență. Cornel era cuceritor. Înalt, cu un corp atletic bine antrenat (făcea canotaj de performanță), o figură luminoasă, ochi verzi strălucitori, jucăuși şi foarte Cornel

T

odea

l

dincolo de

egie

I 87


expresivi, păr (la acea epocă) cârlionțat, era o apariție care nu trecea neobservată. Purta cu eleganță cele 2-3 cămăși de poplin pe care i le călcam cu toată arta, impecabil, așa cum îşi dorea. Avea un grad de dezinvoltură şi spontaneitate bine măsurat, fără să intre în discordanță cu tema întâlnirii. Dar cel mai salutar lucru era picătura lui de trăsneală copilăroasă, care dezmorțea orice atmosferă închistată. Cu un umor fin, debordant, cu bucuria de a vedea lucrurile din perspective diferite, făcând analogii neașteptate, inedite, folosind autoironia, avea haz şi har şi era o desfătare să-l asculți. Inegalabilul lui limbaj plastic, dar erudit, elevat, rar folosit de alții, te magnetiza. Nu-i de mirare că a avut mici/mari pasiuni în timpul studenției, care nu au fost puține şi pe care mi le povestea cu candoare. Stau şi mă întreb acum, în postura mea de confidentă, ce puteam eu să-i spun cu mintea mea necoaptă de atunci! Şi totuși, probabil că avea ceva greutate părerea mea, fiindcă mă chema la toate repetițiile generale sau premierele de la „Casandra”, când încă mai eram în ţară. În anul în care, la 13 ani, am devenit campioană la sărituri de la trambulină, mă prezenta la toată lumea drept: „Sora mea cea mică care sare-n cap!” Când a aflat că m-am hotărât să mă căsătoresc cu un grec cipriot a fost indignat. „Printre douăzeci de milioane de români, n-ai găsit nici unul să-ţi fie pe plac?” Avea o sinceritate aproape brutală. Nu a digerat ușor faptul. I-au trebuit câțiva ani buni să realizeze că legătura mea nu fusese un moft trecător de a mă căsători cu un străin. Şi, din fericire, după ce l-a cunoscut mai bine, l-a apreciat în final pe soțul meu, care-l adora. Amintirile nesfârșite mă năpădesc şi au darul să mă lase inundată de nostalgie şi melancolie. Acum însă, când am scos câteva la lumină, poate vor căpăta o altă valoare. Poate voi zâmbi cu bucurie că le-am împărtăşit unor oameni care l-au iubit pe Cornel. Dar nu așa mult ca mine! Cristina Christodoulou-Todea

88 I

Ion M oldovan


Dumneavoastră aţi fost prin locurile de baştină ale soţului dumneavoastră, în Ardeal? Din păcate, nu. Am fost la Alba Iulia, dar mai sus, spre Apuseni, nu. Cornel însă mi-a povestit că într-una din filmările lui la Alba Iulia s-a repezit şi până la Câmpeni, unde mai avea rude. Şi ştiu de la el că locurile acelea şi mai ales Valea Arieșului sunt cu adevărat „o gură de Rai”. La Institutul de Teatru cum a ajuns soţul dumneavoastră? Dosarul necorespunzător şi familia mic burgheză din care făcea parte nu i-au fost piedici? Când Cornel a dat admitere, pe fișa de înscriere s-a trecut ca fiind muncitor (ceea ce şi era, pe un şantier), iar pe părinții lui i-a declarat pensionari. A intrat – şi în ciuda faptului că a fost bursier republican de-a lungul anilor, totuși se temea de amenințarea exmatriculării care plana asupra lui din cauza declarației „sumare” de la înscriere.

Magnificii marelui Șahighian În toamna anului 1954, îşi deschidea larg porțile Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică (IATC) „I.L. Caragiale”. Valuri de adolescenți visau să prindă un loc în edificiul frumos din bulevardul Schitu Măgureanu, unde se pregăteau viitoarele staruri: actori, regizori de teatru şi film, operatori. Nu însă înainte de a-i convinge pe maeștrii scenei şi ecranului de talentul, înzestrarea şi pregătirea lor. La secția regie teatru, președintele comisiei, Ion Şahighian – marele Şahu, a ales opt studenți: Brădeanu Andrei, Bocancu Doina, Paul Findrihan, Haineș Ion, Iliescu Dinu, Munteanu Cristian, Schuster Paul şi Todea Cornel. Profesoară la anul I, regie de teatru, era reputata regizoare Marietta Sadova, asistent era sensibilul actor de aleasă cultură Val Săndulescu. Distinsa profesoară, cu pricepere şi dăruire, le-a descifrat tainele profesiei şi mai ales i-a deprins cu rostirea şi prețuirea frumuseții versurilor şi a limbii românești. Cornel

T

odea

l

dincolo de

egie

I 89


Chiar cu piciorul în ghips, în urma unui accident, în timpul filmării în mină, îi chema la domnia sa acasă, ca să discute scenariile şi dramatizările sau frământările lor sufletești ori dilemele creației. Sfaturile doamnei le-au fost ca un far călăuzitor în viață. Erau atrași de cursul academicianului Tudor Vianu, de cărțile sale, de Arta Actorului; de cursul şi seminarul doamnei lector Lia Simionescu şi mai ales de ochii ei ca „peruzeaua”, de „trapele” scenografului Al. Brățășanu. Acum, spre marea lor bucurie, au realizat şi prima schiță de decor. Se amuzau ascultându-și vocile înregistrate la orele de dicției ale profesoarei Sandina Stan. Suzana Badian le scotea sufletul la orele de mișcare scenică, iar Papa Hirsch îi fluiera admirativ pe cei ce performau la „săritura” gardurilor ca Todea sau îi muștruluia pe cei care nu aveau „suflu” la alergări ca Munteanu. Erau cu toții exasperați la orele de Apărare Locală Antiaeriană (A.L.A.) şi de armată, armată, în fiecare săptămână armată. În schimb se regăseau la sala de proiecție, adevărată cinematecă în şcoală. Şi ce filme grozave: cu Humphrey Bogart sau Orson Welles, cu superbele Greta Garbo, Alida Valli sau Vivien Leigh. Se amuzau copios la secvențele cu Stan şi Bran. Şi cine râdea cel mai tare? Sigur, Todea. Lăcrimau la înduioşătoarea producție nordică „N-a dansat decât o vară”. „Splendidă peliculă” − scria în jurnalul său de student Cristian Munteanu. Plângeam toți, până şi „ursul” Todea îşi ştergea mereu ochii sub ochelari.

90 I

Ion M oldovan

Sesiune de admitere la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică la începutul anilor ‘50 (Arhiva fotografică AGERPRES, foto: Daniel Racoviţeanu)


Se mai şi distrau: o plimbare în Cișmigiu, o bere la „Cireșica”, o serată, un dans, un vals. Şi erau mereu îndrăgostiţi de frumoasele şcolii. Şi au venit examenele sfârșitului de an şi surprizele. O selecție foarte dură, din cei opt studenți au rămas doar „patru magnifici”, cum s-au numit ei în glumă cu tandră ironie. Erau foarte apropiați ca vârstă, numai Dinu, fiind ceva mai „bătrân”, l-au botezat „claponul”. Erau şi diferiți: „claponul”, mai înţelept, mai reflexiv, domol şi așezat. Cornel – „ursul”, viguros, expansiv, întreprinzător, plin de vitalitate. Cristian – fire romantică, visător, interiorizat, foarte sensibil, deci „mimoza”. Andrei – fantast, imaginativ, inventiv, forând în adâncuri noi idei, noi tărâmuri, ca un „castor”. Cine poate şti! Se ştie însă că „magnificii” au trecut cu bine în anul 1954-1955. Iar eu mai ştiu ce nota Cristian în jurnalul său: „Ursul Todea face mereu curte norocului. Uite, şi acum, la fel, prin scenariul lui Mămăliguţă cu brânză. Dar se pare că nici scenariul meu Brigada lui Ionuţ n-a ieșit prea rău”. Timpul fugar m-a purtat meteoric prin zile însorite sau îndoliate din cartea vieții şi m-a oprit în luna iunie, din vara anului 2012. Era Gala Absolvenților din UNATC, care îl avea ca președinte la secția Regie teatru pe profesorul Cornel Todea. Îi oferisem, cu ceva vreme înainte, cărțile postume ale lui Cristian Munteanu: „Dans alb” şi „Dialog Nocturn”. Îi arătasem şi o fotografie din studenție, întrebându-l dacă îşi mai amintește de exercițiul de improvizație „Mămăliguță cu brânză”. Mirat, izbucnise într-un nestăvilit hohot de râs, ştergându-şi repede ochii sub ochelari. Îl rugasem să-mi scrie câteva rânduri despre acei ani, despre colegi, profesori. Acum a venit spre mine vioi, zâmbitor, ca şi cum timpul n-ar fi trecut peste el, spunându-mi: „Sunt un măgar, un mare măgar, nu ţi-am scris încă, n-am avut când, dar o voi face curând. Dar, şi mai bine, vino tu la teatru, la o cafea, îmi face mare plăcere să vorbim despre Mimoza, despre...” – şi a mormăit ceva ce aducea a castor. Doamne, şi asta se întâmpla în iunie 2012! Cornel

T

odea

l

dincolo de

egie

I 91


În anul 2003, profesorul univ. dr. Cornel Todea primea diploma Magna Cum Laudae acordată de UNATC profesorilor de elită ai învăţământului teatral românesc. Iar eu aveam bucuria şi onoarea să scriu despre el: „Personalitate proteică şi charismatică emanând vitalitate, inteligență creatoare, energie prin întreaga sa ființă, prin ochii jucăuși, boltiți de o frunte înaltă, dezgolită, ochi ce iscodesc curios lumea – comentând-o în inspirate şi amuzante cozerii sau savante disertații”. Prof. univ. dr. Elisabeta Munteanu, Teatrolog

92 I

Ion M oldovan

Prof. univ. dr. Elisabeta Munteanu


„Pactul meu cu teatrul este un pact de prietenie permanentă. Mărturisesc că regia a fost o provocare pe care am traversat-o în dialog cu părinţii mei, care îmi propuneau să fac ceva. Am avut noroc fiindcă am debutat având ca profesor pe Marietta Sadova, o extraordinară personalitate. Altminteri, este o meserie care are un mare avantaj. O meserie a începuturilor permanente. Niciodată nu poţi fi sigur că ai încheiat un program cu tine însuţi... are un farmec grozav.” Cornel Todea După absolvirea IATC-ului, ce a urmat? A plecat la Teatrul Național din Cluj, unde a pus câteva spectacole în scenă, apoi a revenit la București şi timp de doi ani a fost asistent la clasa de actorie a profesorului A. Pop Marțian, după care a fost angajat la Televiziune, marea lui dragoste. În Televiziune a lucrat până în 1976 − deși această instituție n-a părăsit-o niciodată, întorcându-se mereu la ea, cu spectacole de teatru, emisiuni culturale, interviuri, divertisment −, când s-a transferat la Teatrul Ion Creangă. Cred că Dumnezeu i-a îndrumat pașii spre Teatrul nostru, pe care l-a iubit peste măsură, l-a slujit cu abnegație şi l-a promovat cu toate puterile lui. Ce credeţi că l-a atras pe soţul dumneavoastră spre teatrul pentru copii? Făcuse până atunci o carieră strălucită în teatrul de televiziune, montase spectacole de succes în toată ţara şi, fără îndoială, orice teatru l-ar fi dorit regizor. Iubea enorm copiii. Nu vă puteți imagina cât îi iubea! Voia să-i vadă râzând, voia să le simtă emoția în sala de spectacol, îşi dorea să-i ajute, să-i facă să înţeleagă şi să se bucure de tot ce le putea oferi un spectacol. La reprezentațiile de sâmbăta şi duminica, micuții veneau cu părinții şi la sfârșit duceau flori pe scenă actorilor. Cei de la balcon ajungeau mai greu jos în sală şi el îi aștepta pe scări să-i asigure că nu pleacă nimeni de pe scenă până nu ajung şi ei. Cornel îmi povestea că unii dintre ei plângeau de teama să nu piardă prilejul de a oferi flori. Niciodată nu s-a întâmplat asta... Îşi dorea o sală de spectacol fără balcon, în pantă, pentru ca niciunui copil să nu-i bată inima prea tare de spaimă că nu ajunge cu buchețelul lui la personajul preferat. Cornel

T

odea

l

dincolo de

egie

I 93


Alături de fiica sa, Ilinca (stânga), și de fiul său, Andrei (dreapta)

Când v-aţi căsătorit? După doi ani de la venirea lui la noi în Teatru, în 1978. Eu aveam deja o fetiță de trei ani şi jumătate, din prima mea căsătorie, Ilinca, iar după un an, s-a născut Andrei. Noi aveam doi copii, dar cum sora mea avea un băiețel cam de aceeași vârstă, de fapt erau întotdeauna trei. Erau mereu împreună în weekenduri, la înot, în tabere de schi, în excursii, în concedii, mereu trei: Ilinca, Andrei şi Vic. La noi totul se socotea cu trei: trei locuri, trei porții, trei cadouri. Din fericire, şi acum sunt foarte uniți. Au fiecare viețile lor, dar toate evenimentele importante le petrec împreună. Am avut norocul să avem o familie admirabilă, atât din partea lui Cornel, cât şi din partea mea. Ne iubeam, ne sprijineam, eram alături în momentele grele sau fericite, ştiam că ne puteam baza unii pe alții necondiționat. Viața decurgea normal, cu bune şi cu rele, cu bucurii şi necazuri, navigam printre ele cu speranțe şi optimism. Îmi spuneaţi cu alt prilej că marea bucurie în familia dumneavoastră a fost… O, da! Bucuria cea mare a fost sosirea pe lume a nepoților noștri. Au venit pe rând: Emma, Paul, Ion şi Zaharia. Ei, şi odată veniți pe lume, s-au instalat comod în inimile noastre, iar prioritățile au devenit altele. Toate s-au schimbat. Cei mai mari au avut în Cornel un bunic minunat. Ceilalți îl cunosc mai mult din povestirile noastre

94 I

Ion M oldovan


Cornel şi Anca alături de nepoţii Emma şi Paul (2010)

Împreună cu nepoţii Zaharia şi Ion

Cornel

T

odea

l

dincolo de

egie

I 95


pentru că, atunci când Cornel ne-a părăsit, erau prea mici. Emma şi Paul însă au făcut parte intens din viața noastră. Părinții lor erau foarte ocupați, așa că îi luam cu noi peste tot: la cumpărături, la plimbări, în parc, în vacanțe, în excursii. La teatru nu? Ba da, ba da… Cel mai mult le plăcea când îi duceam la teatru. Au văzut toate spectacolele Teatrului nostru din acea perioadă, au fost pe scenă cu flori la toate premierele, au asistat la repetiții. Erau fascinați de această lume minunată care este teatrul, lume care le-a marcat în cel mai benefic mod copilăria. Cum era Cornel Todea în timp ce lucra la un spectacol? Vă împărtăşea bucuriile reuşitei, vă vorbea despre greutăţi? Trebuia lăsat în pace? Era „altul” în acele perioade? Nu cred că era altul sau altfel. Sigur, era preocupat de ideea spectacolului la care lucra, dar nu-şi neglija atribuțiile sau obligațiile pe care le avea față de noi, cei din familie. Cum aș putea să-l descriu mai bine pe Cornel? Era năvalnic, plin de entuziasm în tot ce făcea. Nu cred că pentru el erau lucruri care să nu-i stârnească interesul. Voia mereu mai mult! Să ştie, să cunoască, să citească. Era avid după noutate, de aceea era preocupat permanent să afle lucruri noi. Era interesat de tot ce apărea – şi foarte pasionat de tot ce făcea. Fie că lucra la un spectacol de teatru, la un moment de divertisment, la o piesă tv, că avea o întâlnire cu criticii, un concurs, indiferent de activitatea pe care o desfășura, făcea totul cu pasiune. O pasiune molipsitoare, i-aș spune, pentru că entuziasmul lui nu putea să te lase indiferent. A făcut de toate: teatru, televiziune, film, operă, operetă, stadioane, a organizat din punct de vedere artistic pavilionul României la Expoziția Mondială de la Hanovra, din anul 2000. Regretul lui era că nu a încercat niciodată un spectacol de circ. Cei din familie eraţi la curent cu toate proiectele lui? Absolut. Ne povestea tot. Noi ne dădeam cu părerea…

96 I

Ion M oldovan


Cornel Todea la Pavilionul Românesc de la Expoziţia Mondială, Hanovra (2000)

Noi? Spun noi, pentru că şi Ilinca şi Andrei, de câte ori erau de față, intrau în conversație. Faptul ca meseriile noastre se asemănau era un mare avantaj. Ne înţelegeam. Ştiam despre ce vorbim, ne puteam sfătui. Ţinea cont de eventualele sugestii, opinii care veneau dinspre „noi”? Da, şi asta ne bucura grozav. Doamnă Anca Zamfirescu, ştiu că la un moment dat soţului dumneavoastră i s-a făcut o nedreptate. Da, ştiu la ce vă referiți. Din păcate, în august 2008 viața noastră liniștită a fost zguduită de apariția articolelor defăimătoare despre o așa-zisă colaborare a lui Cornel cu Securitatea. Au fost acuzații false, răuvoitoare, care l-au tulburat profund atât Cornel

T

odea

l

dincolo de

egie

I 97


pe el, cât şi întreaga familie. Bineînțeles, a avut loc un proces. Din fericire, Cornel s-a bucurat de competența unei avocate inimoase şi dârze, care a crezut în el şi a demontat cu date şi probe toate învinuirile aduse. Din păcate, el a murit înainte de terminarea procesului, dar copiii noștri au hotărât să îl continue în numele lui. Din respect pentru amintirea lui Cornel, fac publică decizia Înaltei Curți de Casație şi Justiție, care, în numele legii, a decis: „Admite recursul declarat de Todea Cornel Lucian Dan şi continuat de Todea Andrei Cornel, în calitate de moștenitor, împotriva Sentinței civile nr. 6658 din 11 noiembrie 2011 a Curții de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. Modifică sentința atacată, în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată în şedinţă publică, astăzi 26 februarie 2013.” În tot acest necaz a existat şi un punct luminos. Din fericire, niciunul dintre oamenii apropiați lui Cornel, cei pe care îi prețuia şi de a căror părere ţinea seama, nu au crezut în acuzațiile aduse. Mai mult, i-au fost alături, l-au susținut moral, l-au încurajat. Şi asta a însemnat foarte mult pentru el. E bine că aţi făcut aceste precizări. Înţeleg din multe lucruri pe care mi le-aţi spus până acum că soţul dumneavoastră avea o forţă interioară, o forţă spirituală extraordinară. Suficientă pentru el, dar şi pentru cei din jurul lui. Şi nu mă refer doar la noi, cei din familie. Avea o putere, un har prin care reușea să-i facă şi pe alții dornici de experiențe noi. Deborda de generozitate. Cineva care nu l-a cunoscut şi citește rândurile acestea ar putea crede că exagerez. Dar nu exagerez deloc. Așa era Cornel, un om generos care ştia să se bucure de tot ceea ce era frumos în jurul lui. Îmi amintesc cum la un spectacol al lui Alexandru Dabija, la Teatrul Odeon, era atât de fericit, îi plăcea atât de mult, râdea cu atâta poftă, încât lui Andrei, care era cu el, îi era teamă să nu i se facă rău.

98 I

Ion M oldovan


Ascultându-vă, mă întreb, şi vă întreb, dacă vreodată Cornel Todea a fost obosit. Niciodată nu s-a plâns de oboseală. Cornel muncea mult. Era dependent de muncă, de activitate. Dacă nu avea 2-3 proiecte pe care trebuia să le inițieze, dezvolte, finalizeze, nu se simțea liniștit. Totuși îşi găsea timp să-i ducă pe copii la lecțiile de pian, engleză, balet, să participe la meciurile lui Andrei, să nu lipsească la şedinţele cu părinții sau la serbările şcolare. Era prezent în viața lor ca un punct de sprijin sigur, competent şi devotat. Îi plăcea să meargă cu Andrei la concertele de jazz, să-şi confrunte impresiile, să compare diversele interpretări, să se bucure de momentele trăite împreună. I-a contaminat şi pe Ilinca şi pe Andrei de dragostea pentru artă, frumos şi mai ales muzică. Şi peste toate astea, nu lăsa niciodată să treacă o săptămână fără să-mi cumpere un buchet de flori. Şi ce surprize minunate pregătea! Îmi amintesc cum într-o după-amiază a venit acasă de la Televiziune mai devreme, pentru că i se suspendase montajul la nu ştiu ce emisiune şi mi-a spus că, dacă mă grăbesc, putem prinde deschiderea festivalului de jazz de la… Sibiu. Mie nu-mi venea să cred că vorbește serios, mai ales că a doua zi dimineață aveam spectacol. M-a asigurat că o să dorm în mașină la întoarcere şi o să ajung la timp la teatru. Şi aţi plecat? Am plecat. A fost una dintre cele mai frumoase seri petrecute împreună. I-am ascultat pe cei mai minunați interpreți români de jazz ai momentului, ne-am bucurat şi unii, şi alții de întâlnire şi, a doua zi, am fost la timp la spectacol. Un lucru e sigur, lângă Cornel nu puteai niciodată să te plictisești. Mereu se putea întâmpla ceva neașteptat. Anca Zamfirescu, trebuie să vă spun că în momentul în care stăm de vorbă am strâns sute de pagini de interviuri, evocări, amintiri despre soţul dumneavoastră, în care personalităţi ale culturii noastre vorbesc foarte elogios despre el. Ascultându-vă însă pe dumneavoastră îmi pare o dată în plus rău că nu am avut şansa să-l cunosc personal. Așa a fost să fie. Dar iată, chiar dacă nu l-ați cunoscut decât prin spectacolele lui, v-ați gândit să-l readuceți, într-un fel, în actualitate printr-o carte dedicată vieții şi activității lui. Şi pentru asta nu pot decât să vă mulțumesc. Cornel

T

odea

l

dincolo de

egie

I 99


La Teatrul Ion Creangă dumneavoastră aţi jucat în multe dintre spectacolele puse acolo în scenă de Cornel Todea. Cum este să joci sub direcţia de scenă a soţului tău? Îmi plăcea foarte mult să joc în piesele lui. Îmi plăcea atmosfera de la repetiții. Eram bucuroasă că puteam continua să discutăm şi acasă despre ceea ce făceam la teatru. Fiind soţia regizorului, şi o perioadă de timp şi a directorului teatrului în care jucaţi, exista percepţia printre colegi că aţi fi privilegiată? Cornel se purta cu mine la fel cum se purta cu oricare dintre colegii mei. În teatru am jucat şi roluri importante, dar am făcut şi figurații. Niciodată Cornel nu m-a distribuit în vreun rol doar pentru că eram soția lui. Asta ştiu sigur, şi conștiința mea este împăcată. Ce-i plăcea şi ce-i displăcea lui Cornel Todea atunci când lucra la o piesă? Era bucuros, era chiar fericit atunci când se lucra cu seriozitate. Voia ca, pe scenă, fiecare dintre noi să fie complet dăruit rolului pe care îl juca, să fim „cu arme şi bagaje” în – nu-mi prea place expresia, dar poate este totuși potrivită – pielea personajului interpretat. Detesta superficialitatea. Era maniac cu punctualitatea. Ne amintim de vizionările şi de comisiile fără de care un spectacol nu putea ieşi la public. Ce reacţii avea soţul dumneavoastră după vizionări şi modificările care se impuneau de foruri? Vizionările erau momente de mari emoții. Şi în Televiziune, şi în Teatru. Se apreciau cât se apreciau calitățile artistice ale unei emisiuni de pildă, dar cel mai important era ca nu cumva să greșești pe undeva din punct de vedere ideologic. Îmi aduc aminte ce supărat a fost când a trebuit să refacă montajul la „Livada de vișini”, pentru că unul dintre actori, Dan Nuțu, fugise din ţară. Rămăsese în America la sfârșitul unui turneu, iar pentru asta a trebuit să scoată din spectacol toate secvențele cu el. Chiar şi aşa, „Livada de vişini” de la Televiziune fost un spectacol-eveniment. A fost un spectacol foarte bun, într-adevăr.

100 I

Ion M oldovan


Dar, spuneţi-mi, cum a primit interzicerea filmului „Adio, dragă Nela”? Când s-a interzis „Adio, dragă Nela”, nu ne cunoșteam, dar mi-a povestit că a fost foarte amărât. Lucrase cu mare drag la film, cu actori buni, prieteni buni şi dragi. A fost trist că la final nu au avut de ce se bucura. Aş vrea să vă rog pe dumneavoastră să-mi spuneţi câteva cuvinte despre perioada Tele7ABC a lui Cornel Todea. Cornel considera că mulți oameni valoroși din această ţară, o elită de necontestat, erau prea puțin cunoscuți publicului larg. Invitat fiind la Tele7ABC, a hotărât împreună cu conducerea de atunci a televiziunii să facă o emisiune culturală. Săptămânală. A fost o mare bucurie, dar şi o provocare pentru el. Cu atât mai mult cu cât în acea vreme nu prea erau talk-show-uri, aşa cum avea să realizeze Cornel Todea la Tele7ABC. Era la TVR o minunată emisiune a lui Iosif Sava, cu invitați de valoare în care evoluau şi soliști instrumentiști sau vocali, mici orchestre de cameră – o bucurie de emisiune cu succes de public în acea vreme. Cornel s-a gândit să invite la talk-show-ul lui personalități din cele mai diverse domenii, repere de talent, pricepere, virtuozitate. Într-un cuvânt, pe cei mai buni. De aceea şi-a şi intitulat emisiunea „As Show”. Îmi amintesc foarte bine această serie de emisiuni, deşi de atunci au trecut mulţi ani. Așa au fost invitați academicieni, pictori, muzicieni, inventatori, actori, prozatori, poeți, exploratori. Şi ca să fie mai atrăgătoare emisiunea, îi prezenta pe acești „ași” în atmosfera vieții lor de fiecare zi: acasă la ei, la birou, în locurile de recreere, pe scenă, în atelierele de creație etc. Se documenta pentru fiecare emisiune foarte serios şi temeinic pentru a putea prezenta telespectatorilor cât mai în cunoștință de cauză personalitățile pe care le invita. Îmi amintesc de Alexandru Balaci, Nicolae Licareț, Cristian Mandeal, Florin Mihăilescu, Voicu Enăchescu, doctorul Pesamosca, profesorul Cajal, Mircea Albulescu, Alexandru Tocilescu, Johnny Răducanu, Marcela Cornel

T

odea

l

dincolo de

egie

I 101


Rusu, Ştefan Iordache, Sanda Manu, Paula Iacob, Teodor Negoiță − primul român care a ajuns la Polul Nord... Şi aceștia sunt doar cei pe care mi-i amintesc acum, dar cu siguranță au mai fost atât de multe persoane minunate. A iubit foarte mult aceste emisiuni, care s-au şi bucurat de succes. „A fost pentru mine o şansă de invidiat să comunic cu o lume de creatori din cele mai diverse zone de preocupări. Fascinante întâlniri, desfăşurate sub semnul convivialităţii, al încrederii, al speranţei, al credinţei în vocaţia dialogului de a descifra adevăruri. De neuitat întâlnirea cu enigmaticul, charismaticul, unicul Gellu Naum. Dar cea cu Cristian Mandeal, dar momentele când pictori deprinşi cu intimitatea atelierului unde dialoghează numai cu pânza, cu pensulele muiate în culori descoperă bucuria verbalizării propriilor gânduri şi încep să vorbească, să se descifreze în cuvinte. Dar Tocilescu, dar Johnny Răducanu, dar savanţi psihanalişti, geneticieni, poeţi, actori... O zi pe săptămână am trăit, câţiva ani la rând, miracolul descoperirilor de noi orizonturi, de noi lumi, înlesnit de partenerul de dialog...” Cornel Todea Mai târziu, ideea acestei emisiuni a fost preluată într-un fel şi la TVR. Într-un fel, da. Cu aceeași intenție de a promova cultura autentică şi personalitățile care o creau. S-a bucurat în acest sens de sprijinul directorului de atunci al Televiziunii, domnul Stere Gulea. Emisiunea se numea „Dintre sute de catarge” şi era un fel de tribună a noutăților din lumea teatrului, filmului, literaturii, muzicii, în fine, a tot ceea ce însemna cultură autentică, act artistic de reală valoare. A fost o emisiune la care Cornel de asemenea a lucrat cu mare plăcere şi care era așteptată cu interes. Televiziunea nu a fost singura prin care Cornel Todea promova valori culturale. Nu, la un moment dat, la Radio, a făcut o emisiune care a durat destul de mult şi care se numea „Cafeneaua literar-artistică”.

102 I

Ion M oldovan


Claudia Revnic, actriţă la Teatrul Ion Creangă şi realizator emisiuni radio

Cornel Todea şi „Cafeneaua literar-artistică” Cornel Todea avea genul de charismă şi dexteritate în a iniția şi a conduce o discuție încât totul părea simplu. Avea talentul de a face orice invitat să se simtă confortabil şi astfel emisiunile păreau mai degrabă discuții cordiale la o cafea. Deși emisiunea „Cafeneaua literar-artistică” a avut mai mulți moderatori de-a lungul anilor, Cornel Todea devenise chiar spiritul acestei idei şi al acestui format de emisiune. Ascultătorii nu ştiau însă care este formula magică ce transforma un studio de emisie unde, în urmă cu câteva ore, se înregistrau cotele apelor Dunării într-o zonă de confort incredibilă. Eu am avut privilegiul să văd şi să înţeleg că formula magică a lui Cornel Todea venea din cea mai fascinantă calitate a sa: curiozitatea. Curiozitatea nu se manifesta printr-o diligență birocratică de a se documenta sumar asupra invitatului, ci era o dorință reală de cunoaștere. Că era vorba de un medic chirurg pe care îl întâlnea prima dată sau de prietenul lui bun Johnny Răducanu, fie că vorbea cu Mircea Cărtărescu sau cu David Esrig, cu oameni de ştiinţă, precum fizicianul Mircea Rusu sau geofizicianul Paul Georgescu, avea aceeași curiozitate şi dorință de a afla şi, prin Cornel

T

odea

l

dincolo de

egie

I 103


urmare, a învăţa cât mai multe de la invitatul său. Şi de această curiozitate eram conștientă şi pentru că entuziasmul lui se regăsea în fiecare discuție de pregătire a emisiunii. Era mereu pregătit. O săptămână era la zi cu ultimele descoperiri în ale geologiei, iar în următoarea pregătit să afle despre cum se navighează pe Amazon sau despre piesele preferate de jazz ale invitaților. Cornel Todea emana o bucurie sinceră a cunoașterii şi asta ne dădea tuturor un imbold şi o energie aparte să pregătim şi să înregistrăm fiecare emisiune. Devenise o provocare şi un factor de motivație să caut invitați interesanți care să îi mențină şi să îi nutrească acest spirit creator al curiozității. De aceea, pentru mine, el a fost în permanență un reper pentru ce înseamnă să fii moderator. Să ai un real interes pentru invitat, o deschidere pentru domeniul pe care acesta îl reprezintă şi o dorință reală de a explora lumea acestuia. Ca producătoare a emisiunii, am fost privilegiată să văd cum însufleţea Cornel Todea un studio şi capta curiozitatea atât a ascultătorilor, cât şi a inginerilor de sunet care îl înregistrau. De unde avea această forță? Fără îndoială, dintr-o dorință nobilă şi înnobilatoare de a cunoaște. Claudia Revnic, Actriță – Teatrul Ion Creangă, Realizator – Radio România Cultural

Despre prietenii dumneavoastră, şi când spun dumneavoastră mă refer la familia Todea, ce-mi puteţi spune? Am avut prieteni mulți, şi din lumea teatrului, şi din afara lui. Ne plăcea să primim musafiri şi să petrecem momente agreabile cu ei. Ce seri minunate! Petreceam mult timp şi cu familia mea. Ai lui Cornel erau plecați în Cipru şi la Paris, dar noi, cei din București, aveam tradiționala masă de duminică. Tatăl meu ţinea mult la acest obicei şi mama ne primea fericită, așa că ne întâlneam pe rând, o dată la noi, o dată la părinții mei şi o dată la sora mea. Indiferent ce program aveam, masa de duminica era sfântă şi încercam să nu renunțăm niciodată la ea.

104 I

Ion M oldovan


De sărbători, ce făceaţi? Dintre sărbători, Crăciunul era cea mai frumoasă. Îl petreceam întotdeauna în jurul unui brad înalt, împodobit cu multă grijă, cu Moș Crăciun prezent în carne şi oase, întruchipat de colegul nostru Mihai Verbițchi, cu daruri şi tot felul de surprize.

Crăciunul acasă, în familie: Cornel, Anca, Ilinca, Andrei, Emma, Paul şi câinele Pitic (2007)

Cornel

T

odea

l

dincolo de

egie

I 105


Împreună cu nepoții Emma și Paul (2008)

106 I

Ion M oldovan


Îmi spuneaţi cu alt prilej despre marile bucurii pe care le-aţi trăit alături de soţul dumneavoastră călătorind. Vacanțele noastre erau minunate! Primul concediu împreună l-am făcut numai cu Ilinca. Andrei nu se născuse încă. Atunci Cornel mi-a spus că din copilărie el nu a mai fost niciodată în vacanță. Cu acea ocazie a avut parte din plin de „distracția” pe care o presupune un astfel de concediu: intrat în apă doar la „apa mică”, umplut mereu nenumărate găletușe cu nisip, clădit tot felul de castele pe plajă, iar seara, la restaurant, dacă voiam să dansăm, nu o puteam face decât fie cu Ilinca, nedezlipită de noi, fie cu ea în brațele lui Cornel. Îmi amintesc cum, peste câțiva ani, ne cumpăraserăm bilete la mare, tot în Mamaia, la un hotel din nordul stațiunii. Eu şi copiii ajunseserăm dimineața, iar Cornel, care mai avea ceva treabă la București, venea seara. M-am dus la recepție cu toate documentele ca să obțin camera. „Sunteți soția domnului Todea?” mă întreabă recepționerul. „Da”, răspund eu. „Vine şi dânsul?” „Da, diseară.” „O, ce ne bucurăm.” Şi am fost repartizați într-o cameră frumoasă, cu o vedere minunată spre mare, la etajul pe care l-am vrut, am avut parte de o masă bine plasată în restaurant etc. Eu eram încântată, iar seara i-am povestit lui Cornel ce frumos am fost primiți. El s-a gândit să le mulțumească, şi cu ocazia asta am aflat că domnul Todea pe care îl aștepta cu respirația tăiată toată administrația hotelului respectiv era Domnul Todea, bucătarul şef de la Hotelul Continental! Nouă ne-a prins foarte bine confuzia de nume, așa că, peste timp, mulțumim, Domnule Todea! Am avut parte şi de întâmplări neplăcute. Într-o vară, când copiii erau în primele clase de liceu, s-au întâlnit pe plajă cu alți copii, printre care şi cu un grup de copii de aceeași vârstă cu ei, italieni. Se jucau toată ziua împreună, iar seara se așezau pe scările hotelului şi vorbeau, râdeau, se distrau. Asta până când am fost atenționați foarte sever de către securistul hotelului că nu e voie să ne mai lăsăm copiii să se joace cu copiii italieni. Nu ne așteptam deloc la așa ceva, nu ştiam ce să facem. Cum mai aveam doar vreo două zile de stat, ne-am gândit să nu le spunem nimic copiilor. Așa am făcut şi, mirare, n-am pățit nimic. Cornel

T

odea

l

dincolo de

egie

I 107


Alături de nepoți

108 I

Ion M oldovan

Cu Terrierul familiei


Primul concediu singuri cu nepoții noștri a fost când aveau ei 3 şi 4 ani, tocmai veniseră din Germania şi ne-am dus la 2 Mai. De ce 2 Mai? Pentru că acolo mergeau mai mulți prieteni de-ai Ilincăi cu copiii lor, cam de aceeași vârstă, așa că nepoțeii noștri ar fi avut companie potrivită. Dimineața ne porneam spre plajă, la locul stabilit de întâlnire cu ceilalți părinți şi copii. Noi eram plini de găletușe şi colace de tot felul. Dar cea mai drăguță era o saltea în formă de văcuță, destul de mare, pe care încăpeau mai mulți copii deodată şi pe care o adorau pentru că se simțeau în siguranță pe ea în apă, putând să se ţină de coarnele şi coada ei. Până ajungeam la locul de întâlnire, Cornel o purta pe cap. Ei bine, când apăream dimineața pe plajă, cu tot echipamentul nostru, copiii ne vedeau de departe şi nu vă puteți închipui cu ce entuziasm şi cu câtă zarvă ne întâmpinau! Aţi călătorit, fără îndoială, şi în străinătate. Mult… Am mers împreună în multe turnee în străinătate. Mi s-a întâmplat şi să rămân acasă, pentru că, fiind soț şi soție, nu era „bine” să fim plecați amândoi deodată. Asta se întâmpla înainte de 1989. Cu timpul şi-au dat seama că pe niciunul dintre noi nu ne bătea gândul să rămânem în străinătate, așa că restricțiile s-au mai îmblânzit. Apoi a venit Revoluția, şi nu au mai existat astfel de probleme. Ne plăceau călătoriile în afara ţării. Ne plăceau momentele când puteam să ne plimbăm pe unde voiam. Eu aveam întotdeauna un ghid în mână, iar Cornel camera sau aparatul de fotografiat. Ne plăcea să intrăm în muzee, să vedem expoziții sau să ne așezăm pur şi simplu la o cafea pe trotuar. Dintre turnee, care a fost mai special, ca să zic aşa? Am avut parte de două turnee mai speciale. În Japonia. Unul de aproape patru luni în 1986 şi altul de aproape trei luni în 1987, care s-au dovedit o adevărată provocare pentru Cornel, pentru că în tot acest timp a fost singurul stăpân peste copii, bucătărie, mașina de spălat şi simpaticul nostru Terrier, care avea nevoie de o dietă

Cornel

T

odea

l

dincolo de

egie

I 109


Cornel Todea, nedespărţit de camera sa de filmat

110 I

Ion M oldovan


specială. Ei bine, nu pot să vă spun ce scrisori disperate au început să curgă spre Japonia. Îmi promitea solemn că după ce mă voi întoarce va fi mai implicat în toate aceste îndatoriri şi preocupări casnice. Şi s-a ţinut de cuvânt? Parole, parole, parole! Pentru că de la Tokio i-am adus o cameră de filmat, ultimul model, care îl ţinea ocupat douăzeci şi cinci de ore pe zi. Dar adevărul e că ne-au rămas niște amintiri minunate. Toată lumea vorbeşte de umorul pe care soţul dumneavoastră îl avea. Ce vă amuza în mod special la el? Cornel nu avea superstiții, cum au artiștii, în general, dar când era vorba de pisica neagră, nu se putea discuta cu el. Dacă, întâmplător, ne tăia calea o astfel de pisicuță, degeaba încercam eu să-i spun că sărmana vietate parcă avea o mică pată pe lăbuță, sau la gât... Nu aveai cu cine vorbi! Era atât de amuzantă candoarea cu care intra într-un soi de panică, de neliniște. Întorcea imediat mașina şi mergea pe alt drum. Astăzi (n.a. – 18 noiembrie), când stăm de vorbă, ar fi fost, este ziua de naştere a lui Cornel Todea. O zi care de opt ani este una de duioase şi dragi amintiri pe care le retrăim cu plăcere cu copiii, cu familia şi cu toți cei care l-au cunoscut şi nu l-au uitat. În același timp mă gândesc ce norocoasă am fost că am avut parte să petrecem atâția ani frumoși împreună. Prezența lui Cornel alături de noi ne-a făcut viața mai bogată, mai plină de momente minunate, despre care, chiar dacă nu vorbim mereu, ştim că ele există acolo, undeva, în sufletul nostru. Şi ne dau putere şi speranță.

Cornel

T

odea

l

dincolo de

egie

I 111


112 I

Ion M oldovan


Am avut norocul să lucrez teatru tv de la începuturile lui, alături de alți aventurieri-descoperitori ai teritoriului fascinant, dar încă necunoscut de la noi, al televiziunii. Aveam la dispoziție o tehnică rudimentară și o pasiune fără margini. Am avut norocul să lucrez teatru tv și când tehnica a atins performanțe pe care nu mi le imaginam. (...) Am făcut multă vreme teatru de televiziune, l-am iubit și-l iubesc în continuare, deși a dispărut. Fără voia mea, nici din pricina mea. Cornel Todea

Studioul mare al Televiziunii Române în anul 1957 – primul sediu al televiziunii, aflat în Floreasca, pe Str. Molière (Arhiva fotografică AGERPRES, foto: Mayer Marcu)


114 I

Ion M oldovan


Supravieţuitor al „Televiziunii de sub dud” „Eu m-am născut odată cu televiziunea, da, cu TVR, care înainte de a deveni o chestie caraghioso-politică cu telejurnal de zi, telejurnal de seară şi telejurnal de noapte a fost una dintre cele mai culturale televiziuni din Europa.” Cornel Todea Despre activitatea lui Cornel Todea în Televiziune sunt multe, foarte multe lucruri de spus, acesta semnând regia pentru peste două sute de spectacole de teatru tv, emisiuni muzicale, programe de divertisment, filme artistice şi documentare doar la TVR.

Aspect din cabina de regie: studioul de la primul sediu al Televiziunii Române (Arhiva fotografică AGERPRES, foto: Mayer Marcu, 1957)

Cornel Todea a făcut parte din echipa televiziunii începuturilor încă de pe vremea când aceasta se găsea pe strada Molière. Considerându-se unul dintre supraviețuitorii „televiziunii de sub dud”, această sintagmă făcând referire la faptul că şedinţele de redacție se desfășurau sub un dud care se găsea în curtea instituției, Cornel Todea îşi amintea cu nostalgie că televiziunea noastră a fost cândva una de reală performanță culturală, fiind printre primele, din acest punct de vedere, între televiziunile din zona noastră geografică. Şi cum putea fi altfel când în Televiziunea de atunci lucrau Lucian Pintilie, David Esrig, Petre Sava Băleanu, Ion Barna sau Nicolae Motric, cărora li se alătura, fericită, o echipă tehnică de înalt profesionalism? Cum putea fi altfel când în fiecare săptămână Televiziunea oferea telespectatorilor săi cel puțin o premieră teatrală? Când se montau spectacole de operă în regim de producție proprie. Când transmisiunile din sălile de concerte erau un lucru obișnuit, iar întâlnirile cu marea literatură, pe care aceeași televiziune le prilejuia privitorilor, erau, la rândul lor, fericite experiențe spirituale. Cornel

T

odea

l

dincolo de

egie

I 115


Valeria Gagealov

Cornel Todea avea o demnitate pe care o purta fără să epateze Un dialog cu Valeria Gagealov Dragă Valeria Gagealov, eşti astăzi printre puţinii martori care au asistat, dar care au şi participat efectiv la începuturile televiziunii în România. Asta se întâmpla cu mulți ani în urmă. Eram tânără, chiar foarte tânără. Tocmai terminasem Institutul de Teatru şi primisem repartiție la Teatrul Național din București împreună cu colega mea de an, Simona Bondoc. De fapt, eu vreau să-ţi propun să vorbim despre regizorul Cornel Todea, şi el un pionier al televiziunii în ţara noastră, dar cred că aceste amintiri despre primele transmisii de televiziune ne pot ajuta să cunoaştem mai bine lumea fascinantă în care s-a format şi a creat Cornel Todea. Din câte ştiu eu, primul program a fost transmis în 31 decembrie 1956. Sigur, nu erau televizoare prea multe atunci, pot spune chiar că erau foarte puține, prin urmare beneficiarii programului erau pe măsură. Îmi amintesc – cum aș putea uita? – că anul

116 I

Ion M oldovan


următor, adică în 1957, cu un car de reportaj a fost transmis în direct de la Teatrul Național din București spectacolul cu piesa „Ziariștii”, de Alexandru Mirodan, în care jucam şi eu. Acesta era cel dintâi spectacol de teatru transmis la televizor. Un spectacol cu nume consacrate, ca Radu Beligan, Marcel Anghelescu, Niki Atanasiu, dar şi cu nume la început de drum, așa cum eram eu, Draga Olteanu, Constantin Rauțchi, Emanoil Petruț. Acesta avea să fie primul spectacol de teatru transmis de televiziune, dar spectacolele realizate în studiourile de televiziune s-au realizat mai târziu. Nu mult mai târziu. La început, teatrul de televiziune se transmitea în direct din câte ştiu. Așa este. Nu exista, cum avea să se întâmple mai târziu, posibilitatea înregistrării spectacolelor de teatru şi a altor emisiuni, firește. Tu ai jucat în astfel de spectacole transmise în direct? O, da! Mi-aduc aminte de primul astfel de spectacol. Era în anul 1958 şi era o comedie de Sofronov. Piesa, în care jucam alături de Radu Beligan, Mișu Fotino, Natașa Alexandra, Eugenia Popovici, Marcel Anghelescu, se numea „Un milion pentru un surâs” şi era regizată de David Esrig. Cine erau regizori în Televiziune la începuturile ei? Cei mai mulți tineri care peste ani aveau să devină nume importante în teatrul românesc: David Esrig, despre care am amintit, Nicolae Motric, Lucian Pintilie, Letiția Popa, Lidia Ionescu, Valeriu Lazarov, Cornel Todea. Şi odată rostit acest nume, iată-ne ajunşi la subiectul discuţiei noastre. Pe Cornel Todea când l-ai întâlnit? La Televiziune, pe la începutul anilor ’60. Auzisem de el. În facultate era mai mic decât mine, dar numele lui nu-mi era străin. La Televiziune a făcut parte, cum spuneam, din prima generație de regizori artistici alături de cei pe care i-am amintit. Şi am lucrat împreună şi teatru, şi emisiuni de divertisment, şi revelioane! Cornel

T

odea

l

dincolo de

egie

I 117


Cum ţi-a rămas în minte Cornel Todea? Ca un om foarte educat. Spun asta pentru că această calitate astăzi este atât de rară. În pofida staturii sale impozante, era de o delicatețe şi de o bunăvoință pe care azi rar de tot le mai întâlneşti. Avea o demnitate pe care o purta fără să epateze, neostentativ. Era ardelean, de la Cluj, şi ne povestea cu mare plăcere despre înaintaşii săi care se trăgeau din zona Munților Apuseni. Apoi, Cornel era un om foarte cultivat. Era clar că citise şi că citea mult. De altfel, într-o meserie ca a lui nici nu se putea altfel. Şi era o plăcere să lucrezi cu el! Avea un stil de lucru în egală măsură relaxat, dar ferm. Nu lăsa niciodată să se întindă coarda prea mult. Când simțea asta, cu tact şi cu un profesionalism exemplar, devia ușor de la ceea ce făceam şi ne spunea ceva care ne aducea la o stare propice să continuăm lucrul bine dispuși. Ţin minte că, la repetițiile unui spectacol de teatru pentru televiziune la care lucram cu el, la un moment dat a oprit repetiția şi s-a dus la un pian care era în apropiere, acolo în platou, şi timp de minute bune a cântat, spre marea noastră uimire şi bucurie.

La filmări pe platoul Televiziunii Române

118 I

Ion M oldovan


Când era nemulţumit, supărat, cum se manifesta? Nu ştiu, pentru că nu ţin minte să-l fi văzut în astfel de stări. Era un om puternic. Ştia foarte bine să-şi ţină în frâu sentimentele. Şi apoi, ţi-am spus, era un om foarte educat. Nu mi-l închipui nici acum, cum nu mi-l închipuiam nici atunci pe Cornel înjurând, jignind – nu. Ce caracteriza stilul său de lucru cu actorii? Precizia, concretețea, acuratețea comunicării cu actorul. De-a lungul a peste cincizeci de ani de carieră am lucrat cu mulți regizori şi în teatru, şi în televiziune, şi în cinematografie. De fapt, în cinematografie mai puțin, pentru că în urma unei întâmplări nefericite am refuzat mulți ani să mai fac film. Dar aceasta este o altă poveste. Revin. Cornel Todea ştia exact ce să ceară actorului. Şi o făcea în așa fel încât să nu încapă niciun fel de confuzii, de dubii. Or, asta este foarte important în relația regizor-actor. El avea acest talent. De aceea repetițiile cu el erau o plăcere. Fiecare ştia din capul locului ce avea de făcut şi asta, te rog să mă crezi, nu-i puțin lucru atunci când lucrezi la o piesă. În teatru, ai lucrat cu Cornel Todea? Din păcate, nu, deși mi-aș fi dorit. N-a fost să fie. Ştiu că şi Andrei (Andrei Magheru, soţul Valeriei Gagealov) a „lucrat” la un moment dat cu Cornel Todea. Da, dar pe plan sportiv, nu artistic. Andrei a iubit şi iubește încă sportul. În tinerețe a practicat mai multe sporturi, printre care şi cele nautice. Se antrena adesea pe lacul Snagov sau pe lacul Herăstrău, acolo unde se antrena şi Cornel. Andrei la schif, Cornel la caiac. Şi Andrei îi păstrează o frumoasă amintire acestui minunat om care a fost Cornel Todea. E trist că azi vorbim despre el la trecut. A făcut atât de multe lucruri frumoase! Câți oameni nu s-au bucurat de talentul lui, de harul pe care l-a primit?

Cornel

T

odea

l

dincolo de

egie

I 119


120 I

Ion M oldovan


Cornel Todea avea un stil de muncă unic, pentru că el era unic Un dialog cu Luminiţa Dumitrescu Luminiţa Dumitrescu, v-am solicitat acest interviu pentru a-mi vorbi despre un regizor pe care ştiu că l-aţi apreciat şi alături de care aţi realizat lucruri minunate în Televiziunea Română. Este vorba de Cornel Todea. O fac cu mare plăcere şi cu emoție în același timp pentru că, amintindu-ne de Cornel Todea, ne amintim şi vorbim despre unul dintre profesioniștii Televiziunii Române, care timp de aproape douăzeci de ani a făcut parte din elita regizorilor artistici ai TVR, instituție pe care a iubit-o şi n-a uitat-o nici după ce a plecat din ea. Vă amintiţi de prima întâlnire cu Cornel Todea? Prima mea întâlnire cu Cornel Todea a fost ca telespectator. Am văzut multe dintre spectacolele de teatru pe care le-a realizat în platourile Televiziunii. Asta se întâmpla înainte să fiu eu însămi angajata acestei instituții. Vă gândeaţi atunci că într-o zi veţi lucra cot la cot şi că veţi realiza împreună lucruri minunate? Nu aveam de unde să ştiu atunci cum va evolua viața mea, deși trebuie să-ţi spun că televiziunea m-a atras şi că-mi doream să fac o meserie legată de această instituție. Noul sediu al Televiziunii Române din Dorobanţi, inaugurat în anul 1970 (Arhiva fotografică AGERPRES, foto: Vasile Moldovan)

Dorinţa vi s-a împlinit şi iată că astăzi se poate vorbi şi despre dumneavoastră ca despre unul dintre regizorii Televiziunii Române de numele căruia se leagă emisiuni care s-au bucurat de un real succes în rândul telespectatorilor. În gale, revelioane, programe speciale, în emisiuni de divertisment şi pentru tineret v-aţi dovedit cu prisosinţă profesionalismul şi dăruirea faţă de meseria căreia v-aţi dedicat. Cornel

T

odea

l

dincolo de

egie

I 121


Îţi mulțumesc pentru cuvintele frumoase. Cariera mea în televiziune a fost marcată de bagheta magică şi pumnul de fier al unicului Tudor Vornicu, care m-a încurajat şi m-a stimulat în carieră. Am lucrat alături de Tudor Vornicu şi am fost colegă cu o pleiadă de realizatori, regizori ori directori de imagine de marcă. Şi iată că, vorbind despre începuturile mele în meserie, vrând-nevrând, gândul mă duce spre toamna anului 1971, care a marcat începutul carierei mele de regizor artistic în TVR, după absolvirea studiilor de specialitate, regie de televiziune la facultatea FAMU din Praga. Este adevărat că la Praga l-aţi avut profesor pe marele regizor Miloš Forman? Anii minunați ai studenției i-am petrecut pe malurile Vltavei − la propriu şi la figurat −, sediul facultății aflându-se vizavi de Teatrul Național, de unde puteam admira zilnic Vltava şi Hradčany, castelul praghez. Am avut onoarea şi şansa să am profesori de marcă, regizorul Miloš Forman, cum spuneai, pe scriitorul Milan Kundera şi multe alte personalități ale culturii şi cinematografiei cehoslovace. Vorbeaţi adineaori despre pleiada de profesionişti pe care i-aţi găsit în momentul angajării dumneavoastră în Televiziune. Oare cine n-a auzit de regizorii Alexandru Bocăneț, Andrei Brădeanu, Titi Acs, Sergiu Ionescu, Tatiana Sireteanu şi mulți alții în domeniul divertismentului sau al emisiunilor pentru copii, de regizorii de teatru tv Cornel Todea, Tudor Mărăscu, Eugen Todoran, Cornel Popa, Domnița Munteanu, Letiția Popa, Petre Sava Băleanu? Am lucrat cu producători unici în acest domeniu, ale căror emisiuni au rămas în arhiva de aur a TVR. Am colaborat astfel cu Titus Munteanu, Aurora Andronache, Elisabeta Mondanos, Dumitru Moroșanu, Ioana Bogdan, Octavian Iordăchescu. Mi-aș dori din suflet să se găsească cineva care să scrie istoria Televiziunii Române, să dorească cineva acest lucru. Ar merita! Au fost atâtea personalități care au lucrat în Televiziune, profesioniști de talie internațională în domeniul divertismentului, documentarelor şi reportajelor, teatrului şi filmului de televiziune, producători, regizori, operatori, scenografi.

122 I

Ion M oldovan


În 1971, când am intrat în TVR, efervescența creatoare era uriașă. Televiziunea era organizată pe redacții cu specific divers şi bine gândit: redacția teatru, muzicală, divertisment, copii-tineret, actualități, economic, agrar, sport. Redacțiile erau conduse de un redactor-şef, care avea în subordine realizatori, regizori artistici, redactori, reporteri, operatori de teren specializați pe domenii. Fiecare contribuia cu subiecte, cu idei, cu scenarii, cele mai interesante prinzând viață. Eram o mare familie, cu bune şi cu rele, conduși de oameni care înţelegeau şi ştiau ce înseamnă televiziunea! Cu Cornel Todea, mi-aţi spus, aţi făcut cunoştinţă prin intermediul pieselor regizate de el în Televiziune. Multe dintre ele evenimente culturale cu distribuții strălucite. Lui Cornel Todea Televiziunea îi datorează şi montarea pentru prima dată în platourile ei a unei piese de Eugène Ionesco, „Noul locatar” se numea, în decorurile realizate de Doina Levintza, cu Ştefan Mihăilescu-Brăila în rolul principal. Cornel, din câte ştiu eu, a pus în scenă la Televiziunea Română aproape patruzeci de piese din dramaturgia românească şi cea universală. Urmărind o listă cu spectacolele sale de teatru tv, poți observa o varietate apreciabilă de titluri, autori şi genuri. Cornel lucra cu același talent, bucurie şi pasiune spectacolele de dramă sau comedie. Teatrul însemna enorm pentru el. Era, cum se spune, viața lui. Şi mai spun ceva spectacolele la care a lucrat. Şi nu mă refer doar la cele de teatru. Cornel Todea avea o forță extraordinară de a „pune stăpânire” – asta în modul cel mai nobil şi benefic, dacă vrei, sens al cuvântului – asupra celor cu care lucra. La muncă, pe platourile Televiziunii, cum aţi colaborat? Avea un stil anume de lucru? Cornel avea un stil de muncă unic, pentru că el era unic. Educația lui, farmecul lui personal, talentul, vasta cultură, căldura lui sufletească, toate acestea contribuiau la definirea stilului său de muncă. Ce înseamnă azi amintirea lui Cornel Todea în Televiziunea Română? Ce înseamnă amintirea în teatre a marilor actori de odinioară, a marilor regizori. Din păcate, după actorii de teatru nu rămâne decât amintirea a două-trei generații de Cornel

T

odea

l

dincolo de

egie

I 123


Spectacolul de teatru tv Noul locatar, Televiziunea Română (1967)

spectatori. Apoi, poate o carte despre unul sau altul, dacă au avut şansa ca cineva să o scrie. În Televiziune amintirea se păstrează mai mult, pentru că rămân materialele filmate ori imprimate. O parte din spectacolele lui Cornel Todea s-au păstrat şi sunt în arhiva Televiziunii, așa că peste ani, cei care vor mai iubi teatrul atunci vor avea ocazia să le vadă şi să afle că a existat cândva un regizor talentat care se numea Cornel Todea.

124 I

Ion M oldovan


Theodora Dinulescu la Gala Premiilor UNITER (2012)

Un camarad pentru lucruri frumoase Un dialog cu Theodora Dinulescu Stimată Theodora Dinulescu, vă mulţumesc pentru bunăvoinţa cu care aţi acceptat să-mi acordaţi acest interviu şi, prin urmare, să-mi vorbiţi despre Cornel Todea, unul dintre regizorii din Televiziune cu care aţi lucrat şi pe care, mi-aţi spus, l-aţi preţuit foarte mult. Înainte însă, pentru că dumneavoastră sunteţi un preţios martor al anilor de început ai Televiziunii Române, vă rog să-mi spuneţi câte ceva despre atmosfera şi spiritul care caracterizau acea perioadă. În primul rând, era un entuziasm extraordinar, iar atmosfera era una foarte caldă, amicală, aproape una de familie. Au fost ani minunați pentru cei care lucram atunci în Televiziune, cu toate că greutățile nu au lipsit. Dotarea materială era destul de rudimentară şi, oricum, departe de ce urma să fie mai târziu, ca să nu mai vorbim de ce este azi. Camerele de luat vederi erau uriașe, ca niște elefanți, care se manevrau greu, împinse de doi-trei oameni. Platourile erau mici, cel mai mare era cam cât Cornel

T

odea

l

dincolo de

egie

I 125


trei apartamente de bloc, cu pardoseală din lemn care atunci când nu te așteptai şi nu-ţi doreai scârțâia. Pereții studioului erau îmbrăcaţi în pânză neagră, iar pe unul din pereți era un „ochi” care dădea în regie, de unde se urmărea tot ce se întâmpla în platou. Trebuie să-ţi spun că totul atunci era transmis în direct. Dar chiar şi în aceste condiții am lucrat cu entuziasm, cu pasiune, pentru că voiam să facem ceva. Mă gândesc acum şi nu ştiu cum am putut ca în spații atât de mici să fac decorurile pe care le-am făcut. Uneori decorul era atât de aglomerat, încât actorii abia se puteau mișca. Dar entuziasmul, spiritul de echipă şi-au spus cuvântul, pentru că operatorii şi regizorii găseau unghiuri prielnice de filmare în așa fel încât pe ecran lucrurile să dea bine. În ce împrejurări aţi ajuns să lucraţi în Televiziune? O, a fost o întreagă poveste! Terminasem facultatea şi am fost repartizată la Pitești. M-am prezentat la post şi acolo mi s-a spus scurt: N-avem nevoie de arhitecţi! M-am întors la București – ce era să fac? – unde, într-una din zilele următoare, i-am spus unui prieten cu care copilărisem pe aceeași stradă ce mi s-a întâmplat. Vino la Televiziune, mi-a spus, eu lucrez deja acolo, la cameră. M-am dus şi, într-adevăr, am văzut acolo un anunț: „Angajăm scenografi”. Eu eram arhitect – dar am dat niște probe de desen, mi s-a cerut să fac şi câteva schițe pentru decoruri de teatru. Ţin minte că una dintre schițe o pătasem din neatenție cu tuș. Am curățat-o cum am putut şi așa am prezentat-o. În cele din urmă am fost angajată ca arhitect scenograf. În Televiziune aţi semnat scenografia pentru nenumărate emisiuni, revelioane, gale, festivaluri, dar şi pentru spectacole de teatru. La acestea din urmă cum aţi ajuns să lucraţi? Intrasem în Televiziune, dar lucrurile nu erau chiar atât de simple. Ştiam că am multe încă de învăţat, așa că am făcut „ucenicie” la un foarte talentat scenograf din acea vreme, Lucu Andreescu – un om foarte rafinat şi cult –, de numele căruia se leagă decorurile la primele spectacole de teatrul tv care au fost transmise începând cu toamna anului 1957. Apoi, am avut şansa să o cunosc şi să ucenicesc de asemenea pe lângă doamna Hortensia Georgescu, pictoriță şi creatoare de costume, cu studii

126 I

Ion M oldovan


de istorie, Belle Arte şi arheologie la Paris. Am admirat-o şi o admir pentru minunatele costume pe care le-a creat, pentru filmele de epocă mai ales. Dânsa a creat superbele costume din filmele „Mihai Viteazul”, seria „Haiducilor”, „Mușchetarul român”, „Dacii” şi multe, multe altele. Actorii spun că meseria lor „se fură”. Este valabil lucrul acesta şi pentru un scenograf? Firește. Nimeni nu poate să spună vreodată în meseria lui că nu mai are nimic de învăţat. Iar dacă ai şansa, așa cum am avut eu, să fii în preajma unor oameni talentați şi cu experiență în branșă, ar fi fost neînțelept din partea mea să „nu trag cu ochiul”. În materie de scenografie şi costume am învăţat mult de la Lucu Andreescu şi de la Hortensia Georgescu. Şi, revenind la întrebarea ta, așa, într-o bună zi, am început să lucrez şi pentru spectacolele de teatru tv. Din cartea regretatului Constantin Paraschivescu „Exploratori la Polul Visului 19572001 – Teatrul Naţional de Televiziune prezintă...” am aflat că primul spectacol de teatru tv la care aţi realizat scenografia a fost unul în regia lui Cornel Todea. Este vorba de piesa „Sisif şi moartea”, de Robert Merle, tradusă de Anda Boldur, cu o distribuție din care făceau parte Octavian Cotescu, Valeria Gagealov, Ion Marinescu, Mihai Fotino, Mircea Albulescu. Fiind vorba de primul spectacol de teatru tv la care aţi semnat scenografia, vă amintiţi când a avut premiera? În martie 1964... 10 martie... Aţi lucrat apoi împreună şi la spectacolele „Turnul de fildeş” şi „Suflete tari”. În ce consta colaborarea dumneavoastră, ca scenograf, cu regizorul spectacolului? Existau etape – până să definitivaţi schiţele de decor – care implicau discuţii, variante sau propuneaţi, pur şi simplu, un proiect de decor? Lucrul se realiza în echipă, nici nu se putea altfel, adică regizor, scenograf, operator. Cornel ţinea, pe bună dreptate, să avem o gândire comună asupra spectacolului la care Cornel

T

odea

l

dincolo de

egie

I 127


lucram. Primeam fiecare textul piesei, ne întâlneam apoi şi începeau discuțiile. Fiecare dintre noi îşi exprima punctul de vedere din perspectiva responsabilității pe care o avea. Eu aş vedea în decor o scară interioară, spuneam eu, de pildă, pe care să aibă loc o anume scenă. Da, spunea operatorul, dar din unghiul acela eu nu pot să filmez aşa cum am vrea. Şi începeau discuțiile, discuții care nu erau altceva decât schimburi de idei care, în cele din urmă, duceau la rezolvarea tuturor problemelor. Şi așa, încet, încet, de la aceste schimburi de idei grefate pe condițiile concrete din platou, începeam să realizez schițele pentru decoruri. Același lucru era valabil şi pentru „calupurile” de operă care se realizau în platourile Televiziunii. Scenograful trebuia printr-un decor sugestiv să găsească soluția pentru crearea atmosferei, atât pentru interpreți, cât şi pentru telespectatori, fie că era vorba de „Boema”, de „Othello”, de „Traviata”. Lucru care cred că nu era deloc uşor în condiţiile de atunci. Revin la o idee pe care am mai subliniat-o: făceam totul cu bucurie, cu entuziasm şi, deși era o muncă ce presupunea mult efort, lucrurile parcă mergeau de la sine. Era şi o concurenţă mare atunci în teatrul tv. E bine că amintești lucrul acesta. În anii ’60, dar şi după aceea, în Televiziune erau două-trei premiere de teatru pe săptămână, iar regizori, unul şi unul. În afară de Cornel Todea, preferații mei au fost Petre Sava Băleanu, Ion Olteanu, Lidia Ionescu, Nicolae Motric, Letiția Popa. Pentru dumneavoastră, Cornel Todea a fost un partener de lucru comod? Nu numai comod! Era minunat să lucrezi în echipă cu Cornel. Şi nu putea fi altfel când aveai de-a face cu un om deștept, cultivat, cu dragoste pentru ceea ce făcea. Personal nu am avut niciodată neînțelegeri cu Cornel Todea pentru că, la rândul meu, eram îndrăgostită de tot ceea ce făceam, iar dorința mea întotdeauna era să fiu gata cu decorurile atunci când începeau repetițiile. Asta era şi mândria mea. Pe atunci nu puteai să o lungești prea mult, pentru că nimeni nu-ţi dădea mai mult de trei, cel mult patru zile pentru înregistrarea unui spectacol. Așa că totul era contra cronometru. Şi cu toate astea, lucrurile ieșeau foarte bine.

128 I

Ion M oldovan


Cornel Todea, Theodora Dinulescu, Leopoldina Bălănuţă, Traian Stănescu, Ilinca Tomoroveanu

Despre felul în care lucra cu actorii ce puteţi să îmi spuneţi? Cornel Todea era regizorul care ştia să-şi creeze echipa şi care, mai ales, ştia să întreţină spiritul de echipă. Pentru asta actorii, şi nu numai ei, îl iubeau şi îl respectau. Avea un talent extraordinar de a degaja o stare de bună dispoziție în echipă. Sigur, atunci când intram în platou era foarte posibil ca unii dintre noi să nu avem, din varii motive, starea cea mai propice de lucru. Cornel simțea asta şi imediat crea atmosfera propice lucrului. Mă întrebi cum lucra cu actorii? Minunat! Explica fiecărui actor ce dorește de la el şi asta o făcea foarte bine, pentru că în mintea lui totul era cât se poate de clar. Operatorilor le explica la fel de clar din ce unghi dorește o imagine sau alta, iar atunci când lucrurile ieșeau bine, bucuria şi mulțumirea erau generale. La Cornel nu încăpeau jumătăți de măsură: totul trebuia să fie foarte bine, aproape perfect sau perfect. Cornel

T

odea

l

dincolo de

egie

I 129


Cornel Todea alături de echipa de teatru tv de la Televiziunea Română

În timpul pregătirii unui spectacol de teatru tv, ce vă impresiona cel mai mult la el? Echilibrul, siguranța de sine, calmul, faptul că ţinea în mână situația. Sunt regizori care transmit în timpul repetițiilor o anumită stare, care nu întotdeauna poate fi pozitivă, favorabilă. Dar în ceea ce-l privea: la tot ceea ce putea să apară neprevăzut în timpul lucrului, găsea o soluție. „Hai să mai încercăm o dată...”, „Poate unghiul acesta ar fi mai bun”, „Nu te necăji, reluăm.” Era un domn şi un bun diplomat atunci când trebuia să aplaneze situații neplăcute care puteau apărea la lucru. Din complexa şi puternica sa personalitate, ce reuşea să transmită celor cu care lucra în echipă la realizarea unui spectacol de teatru tv? Calmul despre care ţi-am vorbit şi seriozitatea. Lucrul era lucru, momentele de relaxare erau momente de relaxare. Nu se întrepătrundeau. În momentul în care

130 I

Ion M oldovan


înregistram, de pildă, se auzea musca. Nimeni nu mișca în afară de cei care trebuiau să o facă. Era o atmosferă de lucru făcut la modul cel mai profesionist. Cornel avea talentul să ne determine pe toți cei care eram în echipă cu el să convergem spre această atmosferă. Vorbind cu mai mulţi oameni care au lucrat cu Cornel Todea, în special actori, dar şi oameni de televiziune, unii îmi spuneau că uneori îşi ieşea din fire şi că atunci nu era bine să-i stai prin preajmă. Dar, trebuie să recunosc, tot ei mi-au spus că îşi revenea imediat, şi cu diplomaţie găsea modalitatea de a merge mai departe. Cine nu îşi iese din fire? Cine nu se enervează? Eu vreau să spun că niciodată Cornel Todea nu se enerva pentru că era „descoperit”. În mintea lui totul era foarte clar atunci când lucra la o piesă sau la orice ar fi lucrat. Sigur, puteau să-l scoată din calmul şi echilibrul său un incident sau altul de pe platou, dar asta se întâmpla foarte rar, pentru că toți cei care lucrau cu el îl respectau şi mai ales pentru că el impunea, cum ţi-am mai spus, o anume stare, o anume atmosferă de lucru. În memoria dumneavoastră afectivă cum îl păstraţi pe Cornel Todea? A fost un bun amic. Ne făcea mare plăcere să lucrăm împreună. Exista între noi un soi de camaraderie pentru a face lucruri frumoase. Şi mai era ceva: pentru noi, munca nu a fost o corvoadă.

Maestrul și muzica Despre Cornel Todea – regizorul artistic, omul de teatru, omul de televiziune şi directorul de teatru, au opinat nume importante în domeniu. Aș dori să amintesc câte ceva despre relația Maestrului cu muzica, cu diferitele genuri şi categorii muzicale. Se ştia aplecarea sa în special asupra jazzului, mai ales asupra jazzului instrumental, dar şi către orchestrele de jazz; de asemenea prietenia sa cu compozitori, interpreți şi mentori ai genului Cornel

T

odea

l

dincolo de

egie

I 131


(Marius Popp, Johnny Răducanu ş.a.). Pe de altă parte, ușurința lui Cornel Todea de a se apropia şi de zona muzicii clasice s-a datorat şi culturii sale pianistice şi a studiului la acest instrument. Ca regizor muzical la Radiodifuziunea Română am colaborat cu domnia sa în nenumărate ocazii, în timp fiind mai apropiați. Am avut privilegiul astfel de a-i fi alături la un spectacol organizat la Alba Iulia, cu ocazia celebrării Zilei Naționale. În timpul unor pauze ale repetițiilor, am avut privilegiul să-l aud cântând la orgă, din partituri existente pe pupitrul instrumentului, muzică de J.S. Bach. Citirea a prima vista era de necrezut: fluentă, precisă şi expresivă. Mi-am putut explica din acel moment plăcerea şi ușurința cu care cânta la pian, dar şi calitatea şi ţinuta emisiunilor „As Show” de la postul de televiziune Tele7ABC. Pot menționa dintre invitații săi muzicieni în aceste emisiuni culturale remarcabile pe dirijorii Cristian Mandeal şi Emanuel Elenescu – decanul dirijor de orchestră din vremea aceea. Îmi revin în minte răspunsurile spirituale şi cu mult umor ale Maestrului Elenescu, dar şi o întrebare adresată la un moment dat lui Cornel Todea: „Cum reușești dumneata, domnule Cornel Todea, regizor artistic, să-mi ceri a răspunde şi a discuta la întrebări de strictă specialitate privind dirijatul de orchestră?” Răspunsul lui Cornel Todea a fost simplu şi direct: „Stimate Maestre, pentru a fi realizat deja emisiunea As Show cu dirijorul Cristian Mandeal, am studiat şi m-am pregătit peste trei luni de zile”. Un răspuns magistral care explica, încă o dată, preocuparea şi profesia înaltă a regizorului Cornel Todea pentru orice act artistic. Alexandru Pârlea, Regizor muzical

132 I

Ion M oldovan


Ileana Popovici (AGERPRES, foto: Adrian Cuba, 2017)

Toată lumea bună a muzicii i-a fost aproape Un dialog cu Ileana Popovici Dragă Ileana Popovici, stând acum de vorbă, gândul mă duce cu ani în urmă, la vremea când mi-ai făcut un mare dar şi m-ai luat în echipa cu care realizai emisiunea „Bună dimineaţa”. De ce îmi aduc aminte de acea perioadă tocmai acum? Pentru că te privesc – este incredibil cum anii nu au trecut peste tine – şi retrăiesc atmosfera, în egală măsură riguros-profesionistă, dar şi de bună dispoziţie pe care reuşeai să le imprimi celor care lucram cu tine. Au trecut aproape treizeci de ani de atunci şi nu am uitat asta. Aşa cum nu am uitat multe din lucrurile legate de jurnalismul de televiziune pe care le-am învăţat de la tine. Plecăciune şi mulţumiri. Mă bucur că-mi spui asta şi că, mai ales, păstrezi în tine asemenea amintiri. M-am bucurat, peste ani, să aflu despre tine lucruri frumoase, dintre care cel care mă încântă cel mai mult este că scrii cărți despre personalități ale teatrului românesc. Cornel

T

odea

l

dincolo de

egie

I 133


Despre o astfel de personalitate îţi propun să vorbim. Este vorba de regizorul Cornel Todea, cu care în Televiziunea Română ai fost ani mulţi colegă şi cu care ai colaborat la mai multe spectacole. Îţi mai aduci aminte de prima întâlnire cu Cornel Todea? Pe Cornel Todea l-am întâlnit pentru prima dată în anul 1971, la un concert simfonic la Sala Palatului, în cadrul Festivalului George Enescu. Solist era pianistul Friedrich Gulda. După concert a avut loc o întâlnire cu muzicieni români, iubitori şi cunoscători ai jazzului, Friedrich Gulda fiind la rândul lui şi un mare iubitor şi interpret de jazz. Atunci au cântat şi improvizat împreună Richard Oschanitzky, Johnny Răducanu, Dan Mândrilă şi Cornel Todea, interpretând la pian diferite piese cunoscute. Am rămas impresionată de talentul său, aflând tot atunci că suntem colegi la TVR. El, regizor, iar eu, ilustrator muzical. Nu vă întâlniserăţi până atunci în Televiziune? Pare ciudat, dar nu. În Televiziune erau mulți angajați şi până atunci nu ni se intersectaseră drumurile. Ilustraţie muzicală ai făcut doar la spectacolele sale din Televiziune? Nu, am colaborat cu el şi la spectacole pe care le-a pus în scenă în teatre din București şi din ţară. Îmi vin în minte acum „Alibi”, la Teatrul Bulandra, „Zigger-Zagger” la Teatrul din Piatra Neamț, „Băiatul cu floarea” şi „Trei grăsani” la Teatrul Ion Creangă. Am colaborat de asemenea la emisiuni de poezie sau la alte genuri de spectacole. Îmi spuneai că de-a lungul anilor aţi avut o foarte bună colaborare. Pe ce se baza acest lucru? Cu Cornel mă înţelegeam foarte bine. Ne apreciam reciproc, aveam cam aceleași gusturi în materie de muzică, așa că a fost o bucurie nespusă colaborarea noastră. Tot timpul râdeam, ne tachinam, ne povesteam câte-n lună şi-n stele.

134 I

Ion M oldovan


Cât de importantă este ilustraţia muzicală într-o piesă de teatru? Ilustrația muzicală depinde mult de gustul şi ideea regizorului. Ea vine să puncteze şi să îmbrace momentele-cheie. Muzica trebuie pusă cu grijă şi talent în slujba ideii spectacolului. Ce nu ar trebui să fie ilustraţia muzicală într-un spectacol de teatru? Într-un spectacol, muzica nu trebuie să funcționeze ca o „umplutură”, ca un fundal sonor care să încarce sau – Doamne ferește! – să murdărească atmosfera. De aceea muzica trebuie să fie în sintonie cu actul artistic. Având aceleași gusturi şi cam aceeași pregătire, mi-a fost foarte ușor să înţeleg cum aș putea eu să completez cu coloana sonoră ideile artistice, regizorale ale lui Cornel Todea. Care erau etapele pentru stabilirea ilustraţiei muzicale pentru un spectacol? Cum decurgea colaborarea voastră pentru ilustrarea muzicală a unui spectacol de teatru? Primeam textul, iar după ce îl citeam de mai multe ori, veneam cu propuneri referitoare la genul de muzică pe care eu îl consideram potrivit: simfonic, jazz, instrumental, efecte etc. Stabileam de comun acord momentele care aveau nevoie de susținere muzicală. Mai dificil era atunci când trebuia să găsim un fundal sonor, de pildă vânt, mare, scârțâit de ușă, pescăruși sau alte sunete ambientale. Mergeam apoi la repetiții, moment în care schimbam câte ceva în funcție de mișcarea şi tempoul actorilor. Dar asta se întâmpla destul de rar, pentru că la Cornel Todea totul era foarte clar în momentul în care începea lucrul la o piesă. La lucru, ce-l caracteriza pe Cornel Todea? Când lucra, Cornel era destul de agitat. Nu avea stare şi asta pentru că la el totul era programat, planificat, nu lungea inutil munca la o piesă. Așa era el. Așa îi era firea. Vorbea uneori precipitat şi repede. Şi atunci când lucra avea un umor unic, avea şi degaja în jurul lui o bună dispoziție permanentă şi era mereu pus pe glume. Pentru mine a fost o bucurie să lucrez cu Cornel şi pentru atmosfera relaxată şi plină de armonie pe care avea talentul, sau harul, să o întreţină. De altfel, şi repetițiile sau discuțiile pe marginea spectacolelor se terminau în aceeași notă. Cornel

T

odea

l

dincolo de

egie

I 135


Pentru el, muzica nu era doar o pasiune, ci se pare chiar că avea talent în materie. Ca muzician, ce poţi să-mi spui despre asta? După câte ştiu, Cornel a avut parte din copilărie de o educație muzicală specială. Datorită profesorilor extraordinari pe care i-a avut, a îndrăgit şi studiat muzica şi pianul foarte serios. Totdeauna la el în casă a existat un pian la care cânta, şi când era vesel, şi când era trist. Muzica a fost o a doua sa natură. Jazzul, muzica simfonică, muzica ușoară, orice muzică nu era ceva necunoscut pentru el. Faptul că avea şi talent muzical simplifica sau, dimpotrivă, complica relaţia voastră profesională? Iubirea, pasiunea noastră pentru muzică sunt sigură că au contribuit la o bună colaborare între noi, ne-au făcut să ne înţelegem şi să ne prețuim reciproc. Se ştie că în lumea muzicală de la noi, Cornel Todea avea nu doar colaboratori, ci şi buni prieteni. Pentru că la rândul tău frecventai această lume, ce poţi să-mi spui despre prieteniile sale „muzicale”? Era înconjurat de artiști – actori, pictori, scenografi, dar slăbiciunea sa a rămas muzica. Sunt prea multe nume de muzicieni celebri care i-au fost prieteni şi nu aș vrea să uit pe cineva. Îţi spun doar că toată lumea bună a muzicii i-a fost aproape. Crezi că pasiunea pentru muzică a lui Cornel Todea a pus în vreun fel o amprentă asupra creaţiei sale artistice? Cred că da. Poate că, fiind un foarte bun cunoscător în ale muzicii, tot ce a realizat în teatru, film sau emisiuni de televiziune avea ritm, măsură şi umor. Pronunţând acum numele său, ce cuvânt care să-l caracterizeze îţi vine în minte? Magnet. Cornel era ca un magnet. Te atrăgeau la el umorul, veselia, dar şi seriozitatea şi profesionalismul cu care lucra. A fost un om special, care va rămâne mereu în amintirile mele cele mai dragi. Merită această carte.

136 I

Ion M oldovan


Nostalgia unei nedezmințite bucurii Evocându-l pe Cornel Todea, nu voi exprima regrete ori clișee îndoliate, ci cel mult un sentiment de străluminată nostalgie – căci pentru mine Cornel Todea continuă să existe aievea, el va rămâne viu în aducerile aminte ce stăruie cu statornicie pe retina memoriei. Am fost întotdeauna foarte mândru, mă confesez cu mâna pe inimă, de a mă număra, spre finele mileniului trecut, printre prietenii cordiali ai marelui dispărut. Poate că am fi rămas niște necunoscuți, unul de celălalt, dacă nu ne-ar fi apropiat dragostea mărturisită pentru jazz şi relația de caldă prietenie a amândurora cu acela care a fost emblematicul muzician şi omul nepereche Johnny Răducanu. Așa cum mi-l rememorez, Cornel era un om energic, emanând forță şi siguranță de sine, o fire comunicativă, deschisă, charismatică, un caracter ferm, un profesionist teribil de harnic. Un foarte bun driver – citiți „şofer”. Un talentat pianist. Un meloman adevărat, un fan dăruit al jazzului. Un neobosit „artistic worker” căruia îi plăcea să se implice necondiționat în varii domenii şi acțiuni, organizator „născut, iar nu făcut”, cât se poate de meticulos în tot ce realiza. Grație lui am pătruns pentru prima dată în sediul-templul slujitorilor muzei Thalia, UNITER, din strada George Enescu nr. 2-4, unde Cornel Todea se regăsea la el acasă. Căci a fost să fie el un foarte vrednic şi dedicat regizor, având la activ peste cincizeci de piese de teatru puse în scenă la București – la teatrele Național, Nottara, Bulandra, Teatrul Mic, Teatrul Ion Creangă, al cărui director a fost din 1991 –, ca şi la Iași, Cluj, Piatra Neamț şi mai ales la Televiziunea Română, unde a semnat regia la peste două sute de spectacole, nu doar de teatru, dar şi emisiuni muzicale şi de divertisment, filme artistice şi documentare tv, precum şi peste trei sute de talk-show-uri! Iată un summum de înfăptuiri artistice de indubitabilă valoare, parte dintre ele recompensate fiind prin mulțime de premii. S-a distins deopotrivă prin activitatea de profesor la Academia de Teatru şi Film. Altfel spus, o viață dedicată artei, un răstimp al împlinirilor prestigioase, al devotamentului nedrămuit, al harului cu care Pronia l-a înzestrat, har înnobilat de activitatea neostenită închinată timp de mulți dintre anii existenței sale pământene, Cornel

T

odea

l

dincolo de

egie

I 137


numărând doar 76 de ani, bordată de data de 18 noiembrie 1935, când a venit pe lume la Cluj, şi 30 august 2012, când a trecut în nemurire la București... Acel Cornel Todea apreciat de colegi ca „un suflet tânăr, un spirit ales, fin observator al caracterului uman, plin de energie, mereu zâmbitor, cu un cuvânt bun pentru fiecare”. Să nu uităm a preciza că regizorul a dobândit şi titlul de doctor în artă! Am avut onoarea şi şansa de a colabora cu această personalitate accentuată la ediția 1999 a Galelor Jazzului de la Costinești, pe care Cornel Todea, asistat de Aura Corbeanu, a edificat-o cu vocație de veritabil demiurg, de la găsirea de sponsori şi punerea în pagină organizatorico-regizorală până la ultime detalii ale fertilei conlucrări cu Televiziunea şi la desemnarea celor trei titluri de laureați atribuite unora dintre tinerii muzicieni participanți la Gale. Împreună am pus la cale distribuția recitalurilor ce urma să aibă loc pe scena Teatrului de Vară din amintita stațiune studențească de pe litoral, în contextul... „Jalelor Gazului” – cum în glumă am îndrăznit să le poreclesc în calitate de prezentator. Şi tot în parteneriat am stabilit necesarele concretizări raportate la captarea şi procesarea sunetului, a imaginilor, am convenit asupra echipei, însoţind din punct de vedere tehnic întreaga derulare artistică, la promoția evenimentului, la nelipsite probleme de amănunt privind transportul, cazarea, la auxiliarele scenice – așa-numitului „back stage”. Riguros, cu inflexibilă seriozitate, dar întâmpinând cu spirit permeabil orice sugestie de bun-simț, Cornel Todea a devenit garantul uneia dintre cele mai reușite structurări din punct de vedere organizatoric a uneia dintre edițiile proiectului festivalier costineștean. Ne-am revăzut apoi sporadic – dar de fiecare dată cu nedezmințită bucurie, noi, Cornel cu mine şi cu prietenul comun, Sandu Pârlea. Până într-o zi de august de acum aproape un deceniu, când trista veste a nemiloasei secționări a vieții semenului nostru ne-a potopit iremediabil... Fie ca Dumnezeu să îi odihnească sufletul nobil de mare bărbat, Mare Caracter! Florian Lungu, Muzicolog

138 I

Ion M oldovan


„Am făcut multă vreme teatru de televiziune, l-am iubit şi-l iubesc în continuare, deşi a dispărut. Fără voia mea, nici din pricina mea.” Cornel Todea, în dialog cu Alexandra Orban Mi-a trebuit o răbdare îngerească să ajung în posesia textului care urmează. El a fost început de Cornel Todea la Bucureşti, într-un moment dur, când se închidea, pentru restaurare, localul Teatrului Ion Creangă din Piaţa Amzei, pe care îl conduce. Dialogul a continuat la Chişinău, unde Cornel Todea, în calitate de bunic, se ocupa de nepoţeii săi, copiii fiicei sale, manager al unei bănci germane cu sucursală în capitala Moldovei de peste Prut. Şi, culmea hazardului, textul a fost finalizat chiar la Paris, în oraşul unuia dintre cei mai mari dramaturgi, Eugène Ionesco. Cum era să nu-l păsuiesc pe Cornel Todea, să-l aştept câteva luni bune ca să ne dezvăluie detaliile montării unui text scris parcă special pentru televiziune? Un text unic, al unui autor de geniu. Alexandra Orban: Cum ai ajuns să montezi chiar Eugène Ionesco pentru Teatrul TV? Erai doar un tânăr regizor. Cornel Todea: Înainte de a-ţi răspunde la întrebare vreau să rememorez ce era televiziunea acelor ani. E important. Televiziunea în România ultimilor ani înainte de ’89, decembrie: Telejurnalul de seară cu doi interpreți, tovarășul şi tovarășa Ceaușescu, despărțit de telejurnalul de noapte cu tovarășul şi tovarășa Ceaușescu de un „omagiu” produs al „Cântării României” dedicat tovarășului şi tovarășei Ceaușescu. Această imagine rămâne paradigmatică pentru TVR în timpul dictaturii. Cornel

T

odea

l

dincolo de

egie

I 139


Octavian Paler (AGERPRES, foto: Sanda Brumărescu, 1997)

140 I

Ion M oldovan


Pentru mine, care fac parte dintre supraviețuitorii „Televiziunii de sub dud”, televiziunea începuturilor, din strada Molière, în curtea căreia mai supraviețuiește dudul sub care ne ţineam şedinţele de redacție în aer liber, imaginea citată mai sus este în egală măsură adevărată şi falsă. Ea se limitează la faza paranoidă a „epocii Ceaușescu”. Televiziunea a parcurs un drum năucitor de la o instituție cu certă vocație culturală la cea de slugă encomiastică a „conducerii de partid şi de stat”. Televiziunea începuturilor, condusă de Cornescu, apoi de Octavian Paler şi mai târziu de Ioan Grigorescu, a fost una dintre televiziunile cele mai dedicate actului de cultură din această zonă a Europei. Celor care au început să devină telespectatori în anii ’80 le este, firește, greu să creadă că în anii ’60 programul săptămânal oferea telespectatorilor o transmisie în direct a concertului Orchestrei Radio, una a Filarmonicii George Enescu, o „Vitrină literară”, o „Antologie a umorului universal”. Fericit prilej de întâlnire cu literatura de valoare a genului, în ecranizări interpretate de marii actori ai timpului, din întreaga ţară, conduși regizoral de profesioniști excelenți. Aceiași regizori care puteau fi regăsiți montând spectacole de teatru, transmise în direct de două ori pe săptămână. O mare parte din platoul „A” şi o piesă scurtă din „D”, un studio improvizat în sala de sport a unei şcoli din cartierul Floreasca sau din sala mică de spectacole a Conservatorului. Au trecut prin studiourile TV Pintilie, Esrig, au montat Letiția Popa, Cornel Popa, Nicolae Motric, Ion Barna. Repertoriul: de la Caragiale la Tudor Popescu, de la Shakespeare la Ibsen, de la Molière la Giraudoux, la Eugène Ionesco. Ce lume actoricească putea fi întâlnită pe micul ecran! Niciun nume din marea galerie de interpreți, alături de care se afla în fericită companie lumea tânără a debutanților, nu lipsea de pe genericul emisiunilor. O imensă şansă a făcut să debutez ca regizor angajat al televiziunii sub patronajul departamentului de regie deținut de Petre Sava Băleanu. Pasionat de Ibsen, adept al realismului psihologic, Băleanu avea vocația managerului care urmărește punerea în valoare a capacităților celor pe care îi conducea, şi nu subordonarea lor propriilor lui preferințe. Așa că am putut, fără nicio dificultate, să obțin aprobarea şi susținerea lui pentru ecranizarea unor autori aflați la polul opus al preferințelor sale. Eram extrem de sedus de provocările Cornel

T

odea

l

dincolo de

egie

I 141


teatrului numit generic „Teatrul Absurdului”. L-am montat având ca interpret, debutant la ora aceea în televiziune, pe cel care avea să devină vedetă nu peste multă vreme, Virgil Ogășanu. Ghişeul lui Tardieu sau Nasul lui Gogol mi-au îndreptat pașii spre Eugène Ionesco. Când scriu aceste rânduri se împlinesc patruzeci şi doi de ani de la fericita mea întâlnire cu părintele „Teatrului Absurdului”, în 1967, an în care am şansa să mi se încredinţeze montarea tv a piesei Noul locatar. Alexandra Orban: Parabola scrisă de Eugène Ionesco parcă special pentru un decupaj regizoral de televiziune are valoare de document. Am revăzut-o şi m-a fascinat acumularea absurdă de obiecte exterioare total condiţiei umane. Ar merita reprogramat acest spectacol, o bijuterie interpretativă, regizorală. Cornel Todea: Da, piesa lui Eugène Ionesco părea gândită special pentru televiziune. Parcimonios în folosirea cuvântului, Noul locatar lasă preeminență imaginii. „Domnul” – personajul principal al piesei, se mută, devenind noul locatar de la etajul unei vile. Dialogul este redus la schimbarea câtorva replici de început cu portăreasa Mathilda, restul spectacolului desfășurându-se ca un balet delirant al mobilelor şi obiectelor pe care Domnul le aduce după sine, cărate fără întrerupere de doi hamali. Invazia implacabilă a obiectelor culminează spre zidirea de viu a „noului locatar”, sufocat de propriile sale mobile. Alexandra Orban: O parabolă aducând în discuţie, prin intermediul puternic al imaginii, teme predilecte ale lui Eugène Ionesco: incomunicabilitatea, teama de vidul existenţial pe care suntem tentaţi să îl umplem cu un prea plin material, teama de moarte. Cornel Todea: De aceea imaginea are impact, dincolo de orice barieră de înţelegere. „Concretețea” imaginii, cu adresă direct către simțuri, o încarcă cu o irezistibilă forță de convingere. Halucinanta hemoragie de obiecte din jurul Noului locatar, ipostaziat de Ştefan Mihăilescu-Brăila, cu aerul straniu pe care îl purta după sine tot timpul înregistrării acestui spectacol, îmi revine în minte, deși mă despart decenii de la acest eveniment.

142 I

Ion M oldovan


Scene din spectacolul de teatru tv Noul locatar, Televiziunea Română (1967)

Cornel

T

odea

l

dincolo de

egie

I 143


Cer îngăduinţa să spun că invitația de a scrie aceste scurte amintiri are darul să mă lase invadat de o suferință acută pornită de la readucerea în prezent a lumii fabuloase de interpreți cu care am avut imensa şansă să colaborez: Gina Patrichi, Fory Etterle, George Constantin, Mircea Angelescu, Gilda Marinescu, Vasile Nițulescu, Adrian Georgescu, Ştefan Iordache... Am avut norocul să lucrez teatru tv de la începuturile lui, alături de alți aventurieri-descoperitori ai teritoriului fascinant, dar încă necunoscut la noi, al televiziunii. Aveam la dispoziție o tehnică rudimentară şi o pasiune fără margini. Am avut norocul să lucrez teatru tv şi când tehnica a atins performanțe pe care nu mi le imaginam. Dar teatrul tv nu a avut parte decât extrem de puțin de era digitală. Parte din marile nume ale interpreților, din care am amintit prea puțini, au făcut pactul cu eternitatea înainte ca televiziunea să abandoneze teatrul. Marii interpreți de astăzi așteaptă redescoperirea de către televiziune a dublei comori care îi stă la dispoziție: texte splendide şi actori de geniu.

144 I

Ion M oldovan

Gina Patrichi

Ştefan Iordache


Fascinaţia imaginii sintetice Cornel Todea, în dialog cu Constantin Paraschivescu. Interviu publicat în „Exploratori la polul visului (Teatrul TV, 1957-2001)” 10 octombrie 1965; „Seară de toamnă”, de Frederich Durrenmatt. Cu Mircea Albulescu şi Adrian Georgescu. Vă mai amintiţi? Ce vă amintiţi cu plăcere din acea „seară”? Descopăr jenat că sunt capabil de orgolii. A fost o „seară de toamnă” memorabilă, când totul ne-a reușit din plin. Şi transmisia a fost pe viu. Datorită ecoului stârnit, piesa a fost programată în reluare peste două luni şi a trebuit să fie refăcute decorurile, care se distruseseră între timp. Ani de tinerețe şi de bucurie creatoare. Exista o mare tensiune a transmisiei pe viu, când cel mai elaborat produs mai era încă sub semnul neprevăzutului, dar actul artistic avea prospețime. Am lucrat cu multă plăcere şi pasiune, într-o stare de efervescență a ideilor, mai ales că Mircea Albulescu era un concurent al camerei de luat vederi – „o cameră în plus”, ca să zic așa, cu sugestii originale de compoziție, de mișcare etc. Chiar când (chiar dacă) îi sporea efortul fizic, alergând neobosit de la o cameră unde trăgea un fum de ţigară la alta pentru un gros-plan. Care sunt spectacolele de teatru tv care au impus, după părerea dumneavoastră, acest gen? Spectacolele sunt legate de realizatori. Şi pentru asta va trebui să pomenesc câteva nume care au creat şi au contribuit la afirmarea genului, fără a avea niciun precedent în istorie. Petre Sava Băleanu – un adevărat inventator al teatrului tv. O serie din spectacolele lui din perioada transmisiilor pe viu Cornel

T

odea

l

dincolo de

egie

I 145


(Inspectorul, de Priestley; Raţa sălbatică, de Ibsen; Doisprezece oameni furioşi, de Reginald Rose) nu s-au păstrat, dar cele care s-au păstrat pe peliculă sau pe bandă magnetică (Troienele, de Euripide; Pescăruşul, de Cehov; Micul Eyolf, de Ibsen; Corupţie la palatul de justiţie, de Ugo Betti) pot constitui obiect de studiu pentru specificitatea acestui gen. Nicolae Motric – dispărut prematur, în plină maturitate profesională –, un realizator meticulos, tenace, de veridicitate realistă (Iulius Fucik, adaptare după „Reportaj cu ştreangul de gât”; Un joc neobişnuit, după Durrenmatt şi de același autor; Judecătorul şi călăul, Dincolo de zare, de O’Neill; Ştafeta nevăzută, de Paul Everac; Trei generaţii, de Lucia Demetrius). Cornel Popa – care, după o fructuoasă experiență cu serialul alert Noile aventuri ale echipajului Valvârtej, a montat cu pronunțată seriozitate şi elevație piese de rezonanță universală (Hernani, de Victor Hugo; Cadavrul viu, de Tolstoi; Trenul blindat, de Vsevolod Ivanov; şi exemplificările din ciclul Istoria comediei). (N.a.: Eu îl adaug şi pe interlocutor, pentru inventivitatea şi timbrul modern al spectacolelor Seară de toamnă, de Durrenmatt; Nu sunt Turnul Eiffel, de Ecaterina Oproiu; Iubirea unui subaltern, de Teodor Mazilu; Livada de vişini, de Cehov; Suflete tari, de Camil Petrescu.) Stilul spectacolului e stilul regizorului, la urma urmei. Cum se obţine el la televiziune şi ce stiluri aţi putea remarca? Cum se obține? Ca şi în teatru, prin personalitatea regizorului şi ingeniozitatea viziunii sale artistice. Nu întâmplător am pomenit cele trei nume de mai sus, pentru că fiecare reprezenta o personalitate distinctă şi deci un stil deosebit. Petre Sava Băleanu, de pildă, era profund în gândire şi foarte elaborat în munca de pregătire a spectacolului. Întocmea cu minuțiozitate decupajul fiecărei piese şi-mi aduc aminte că atunci când mi l-a cerut şi mie la prima montare, am scris... demisia (nu suportam ideea unui control artistic, mă bizuiam pe inspirație şi pe libertatea ei de a inova). Avea conștiința limitelor şi a şanselor micului ecran, le echilibra într-o sinteză studiată. Nicolae Motric era prototipul seriozității, construia cu siguranță, lucra cu o tenacitate proverbială – în stil„ buldozer”, cum se spunea, pentru că era în

146 I

Ion M oldovan


Repetiţii pentru spectacolul de teatru tv Nu sunt Turnul Eiffel, Televiziunea Română (1968)

stare să reia o secvență şi de o sută de ori, fără să spună întotdeauna de ce, până când, inevitabil, se fixa automat în reflexele interpreților şi ale echipei. Cornel Popa lucra nervos, frământat, vizând dincolo de asperitățile de platou un dramatism revelator. Şi Cornel Todea? Dacă îmi e permis să mă includ, aș zice că stârneam controverse cu surprizele distribuției. Libertatea inspirației mă tenta să folosesc şi actori nesolicitați încă (sau mai puțin) pe micul ecran – Adrian Georgescu în Seară de toamnă, Monica Ghiuță în Nu sunt Turnul Eiffel, Gilda Marinescu în Livada de vişini. Alături de actori cu experiență în materie (Mircea Albulescu, George Constantin, Mircea Anghelescu) dădeau rezultate remarcabile. Cornel

T

odea

l

dincolo de

egie

I 147


Repetiţii pentru spectacolul de teatru tv Nu sunt Turnul Eiffel, Televiziunea Română (1968)

148 I

Ion M oldovan


Într-o vreme, Miron Radu Paraschivescu semna o rubrică în revista „Teatrul” intitulată „Civilizaţia ochiului”. Vorbea acolo de dezvoltarea modernă a cinematografiei şi de rigorile noi impuse scenariştilor şi regizorilor. Transferând discuţia în domeniul televiziunii, înrudit de altfel, ce exigenţe credeţi că poate manifesta „ochiul” telespectatorului? E o temă care presupune volume de studii. S-au şi scris, de altfel, în lume, dacă nu volume, în orice caz nenumărate studii. Ochiul telespectatorului este influențat, evident, de ochiul magic al micului ecran care, dacă mai încetează să fie magic, nu încetează să fie şi să rămână un ochi cu gândire sintetică. Capabil de recursuri în realitate, de asociații surprinzătoare − un computer personal, care decodifică în mare viteză un limbaj propriu altădată numai specialiștilor. Fotografia şi-a pierdut semnificația, realitatea fotografică în artă nu mai e suficientă, acum primează asociațiile pe care le determină imaginea, gradul de sugestivitate capabil să declanșeze stări şi să înlănţuie gânduri. De aceea imaginea directă e nesatisfăcătoare – nu ești fascinat de ea, ci de modul cum se produce (prin montaj) şi ce exprimă (prin conținutul sugerat). De aici rezultă marea responsabilitate a celor care lucrează cu imagini.

Mai mult decât un mentor Cornel Todea a fost probabil unul dintre cei mai proteici intelectuali contemporani. Regizor şi animator cultural, înzestrat cu o inteligență excepțională şi un simț al umorului special, dublate de o cultură exhaustivă, Cornel Todea şi-a legat numele nu numai de teatru şi şcoala de teatru din România, ci şi de televiziune. Ajuns în echipa televiziunii publice aproape imediat de la înfiinţarea acesteia, a navigat cu ușurință prin toate genurile publicistice cerute de această profesie. Şi nu mă feresc să spun că a fost un inovator în domeniul televiziunii. De la primul spectacol de teatru în direct, Seara de Toamnă, de Durrenmatt, din anii de pionierat ai Televiziunii Române, de la Fuga din 1967, un film experimental în care îşi depășea cu mult timpul, la Eu nu sunt Turnul Eiffel din 1968, în care Cornel

T

odea

l

dincolo de

egie

I 149


folosea în premieră absolută un decor cu frontproiecție, până la emisiunile de publicistică culturală din anii 2000, Cornel Todea a fost pentru mine mai mult decât un mentor, a fost şi a rămas singurul model demn de urmat. De la domnul Todea am învăţat că nu are sens să îţi pierzi timpul să faci lucruri proaste, să nu îţi pierzi vremea cu oameni care nu îţi apreciază prietenia, că nu trebuie niciodată să abandonezi, oricât de greu ar părea, că în meseria asta onestitatea este singura care face diferența şi că, dacă vrei să faci ceva care să conteze, trebuie să te iei în posesie şi să te oferi, fără parcimonie, până la ultimul strop de energie acestei meserii. L-am cunoscut pe domnul Todea în 1998, atunci când îşi aduna echipa pentru o nouă emisiune-magazin, Dintre sute de catarge. Şi de atunci a urmat un şir de astfel de emisiuni (7 Arte, Scena, Gala Premiilor UNITER), emisiuni longevive care s-au difuzat atât pe TVR1, cât şi pe TVR Cultural.

150 I

Ion M oldovan

Repetiţii pentru spectacolul de teatru tv Nu sunt Turnul Eiffel, Televiziunea Română (1968)


Ruxandra Țuchel (AGERPRES, foto: Lucian Tudose, 2010)

Lucrul împreună era o încântare. Umor, pasiune, sărbătoare − așa aș caracteriza o zi de filmare alături de el. A, şi încă ceva! Întotdeauna, în pauze, se auzea un pian răsunând de undeva din culise. Cel mai adesea Gershwin, Rhapsody in Blue. Ne adunam cu toții în jurul lui şi îl ascultam fascinați. Tot ceea ce sunt astăzi, ca profesionist de televiziune şi ca om, îi datorez. Şi poate de aceea, în fiecare zi pe care o traversez, încerc să îi păstrez vii gesturi, expresii, să recompun şi eu în echipele cu care lucrez aceeași atmosferă de bucurie, așa cum o făcea el. Mi-aduc aminte că într-o zi veneam de la filmare. Fusesem la Cluj, filmasem pentru emisiunea Scena. Stăteam pe peronul gării centrale, în așteptarea rapidului de București, pe niște bănci nesigure şi jupuite, într-un echilibru precar, cu picioarele pe valize. Era noapte, târziu, cald, așa cum se întâmplă adesea la finalul lui mai. Vorbeam despre Constantin Noica şi Grupul de la Păltiniș. Am vorbit şi despre „Rugați-vă pentru fratele Alexandru”. L-am întrebat, care este semnul pe care mi-l vei lăsa ca amintire? A tăcut o vreme, apoi a răspuns clar, așa cum îi era obiceiul: „Să-ţi faci meseria asta așa cum trebuie”. Nu ştiu dacă fac asta aşa cum trebuie, dar ştiu că în fiecare zi încerc să nu îl dezamăgesc. Ruxandra Ţuchel, Producător şi realizator TV Cornel

T

odea

l

dincolo de

egie

I 151


Clădirea Teatrului Tineretului din Piatra Neamț


Cornel Todea la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ „Mi-am îndrăgit profesiunea care, pentru mine, înseamnă libertatea dreptului de a opta pentru o versiune de adevăr. Teatrul îţi oferă prilejul unor multiple răspunsuri valabile, tot atâtea variante ale unor adevăruri posibile.” Cornel Todea Cunoscut în lumea teatrală ca o adevărată „rampă de lansare” pentru un număr însemnat de actori, regizori şi scenografi, Teatrul din Piatra Neamț, devenit în 1967 Teatrul Tineretului, a fost instituția artistică unde, mai cu seamă în anii de început ai carierei sale, regizorul Cornel Todea − cel care a însoţit prima promoție de actori, cea care urma să şi pună bazele a ceea ce s-a numit „fenomenul de la Piatra Neamț” − a lucrat, contribuind la consolidarea artistică şi repertorială a tânărului teatru. Colaborarea regizorului Cornel Todea cu Teatrul din Piatra Neamț a început în 1959 şi s-a încheiat după cincisprezece ani. În acest răstimp, spectatorii au avut posibilitatea să vadă o serie de spectacole, nu puține dintre acestea evenimente teatrale, consemnate ca atare la timpul respectiv. „Generalul şi nebunul”, „Orfeu în infern”, „Mizerie şi noblețe” şi „Zigger-Zagger” sunt doar câteva dintre acestea.

Cornel Todea în anul 1959

La Teatrul din Piatra Neamț şi-au început cariera sub direcția de scenă a lui Cornel Todea actori care, peste ani, deveneau nume de prim rang în teatrul românesc, cu cariere artistice de excepție: Traian Stănescu, George Motoi, Ion Fiscuteanu, Virgil Ogășanu, Ştefan Radof, Dionisie Vitcu ş.a. Conform propriilor declarații, la Teatrul din Piatra Neamț, Cornel Todea descoperea de fiecare dată „o trupă nutrind frumoase credințe artistice”, ceea ce i-a permis ca gândurile sale „la spectacole magice, create de o lume a imaginației, transfigurând misterios realitatea” să prindă viață. Cornel

T

odea

l

dincolo de

egie

I 155


Virgil Ogăşanu

Cornel Todea avea ştiinţa să motiveze tot ceea ce cerea actorului să facă Un dialog cu Virgil Ogăşanu Virgil Ogăşanu, printre primii regizori cu care aţi lucrat după terminarea Institutului a fost şi Cornel Todea. Da, după Gabriel Negri, care mă distribuise în rolul lui Pathelin din comedia „Vicleniile jupânului Pathelin”, şi după Gheorghe Jora, care m-a ales pentru rolul profesorului Miroiu din „Steaua fără nume” a lui Mihail Sebastian. Asta se întâmpla pe scena Teatrului Tineretului din Piatra Neamţ. Unde am fost repartizat după terminarea facultății.

156 I

Ion M oldovan


Prima dumneavoastră întâlnire ca actor cu regizorul Cornel Todea când a avut loc? În stagiunea 1964-1965, Cornel Todea a pus în scenă la Piatra Neamț două piese: „Fii cuminte, Cristofor”, de Aurel Baranga, şi „Mizerie şi noblețe”, de Eduardo Scarpetta. În prima, primisem rolul profesorului Stambuliu, rol pe care l-am jucat şi la Teatrul Bulandra, în spectacolul pus în scenă de Valeriu Moisescu. Pentru că se ştia că la Piatra Neamț jucasem acest rol, regizorul m-a distribuit să joc alternativ cu George Mărutză, alături de o distribuție strălucită din care făceau parte Octavian Cotescu, Marcela Rusu şi Beate Fredanov, fosta mea profesoară din Institut, alături de care, îţi poți imagina, am jucat cu mari emoții. În spectacolul de la „Bulandra” purtam un costum al Regelui Mihai care, sus, la guler, avea discret imprimată stema regală. Pe vremea aceea încă mai erau în magaziile teatrului costume, mobile şi o mulțime de alte lucruri luate de la Palatul Regal şi folosite pentru decoruri.

Andrei Ionescu, Ştefan Radof şi Alexandru Lazăr în spectacolul Mizerie şi nobleţe, Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ (1964)

Cornel

T

odea

l

dincolo de

egie

I 157


Scenă din spectacolul Mizerie şi nobleţe, Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ (1964)

Revenind, vă rog să vă amintiţi şi să-mi povestiţi despre atmosfera, despre starea de spirit în care se desfăşurau repetiţiile atunci când lucraţi cu Cornel Todea. Cu Cornel m-am înţeles întotdeauna foarte bine. Era o bucurie să lucrezi cu el. În primul rând, pentru că era un om inteligent, cultivat, foarte bine informat, asta într-o perioadă în care la noi informația era foarte săracă. Îmi plăceau ideile lui. Când explica ceva, Cornel trăia ce spunea. Avea un talent, o forță extraordinară prin care să te facă să înţelegi ce îţi spune, ce vrea de la tine. La repetițiile cu el se improviza foarte mult. Lucra uneori ca un posedat. Era o nebunie. Mi-amintesc că la una din repetiții se urcase într-o lojă şi stătea în picioare pe margine, ceea ce era destul de riscant. De acolo ne-a spus: Dacă nu iese bine scena, mă arunc de aici! Eram tineri pe atunci, şi el, şi noi. În ceea ce mă privește, de la el am învăţat ce înseamnă acțiunea. Învăţaţi ce este acţiunea şi veţi ajunge mari actori, spunea, dacă nu mă înşel, Stanislavski. Cornel a fost o mână binefăcătoare pentru mine şi un bun sfătuitor. El m-a îndemnat şi mi-a dat curajul să risc.

158 I

Ion M oldovan


În afară de spectacolele de la Teatrul din Piatra Neamţ pe care le-aţi amintit, aţi colaborat şi pe platourile Televiziunii. „Neguţătorul de ochelari”, de Tudor Arghezi, „Livada de vişini”, de Cehov, „Iubirea unui subaltern”, de Teodor Mazilu, sau „Răzbunarea iluzionistului”, de Stephen Leacock, sunt câteva dintre spectacolele în care aţi jucat în regia lui. Ce caracteriza stilul său de lucru? Cred că în primul rând o angajare totală. De la prima lectură, Cornel Todea era total dăruit proiectului pe care îl începea. El era şi un pic actor. Ştia să joace indicațiile pe care le dădea. În afară de asta, avea niște ochi mari, „diabolici”, în care puteai citi ce voia să spună. Şi lucra repede. Nu zăbovea mult pe text, nu lungea inutil repetițiile. Era foarte eficient. Care consideraţi că era calitatea princeps a regizorului Cornel Todea? Exigența. Cornel era genul de regizor care avea nevoie de actori care să înţeleagă foarte bine ce vrea de la ei. Ştiţi să fi renunţat vreodată la un proiect? Am avut eu însumi experiența aceasta. Cornel înţelegea şi simțea când lucrurile, dintr-un motiv sau altul, nu mergeau bine şi o piesă nu putea înainta. La un moment dat, mă distribuise pe mine şi pe Ştefan Iordache într-o piesă, „Variațiuni enigmatice” se numea, pe care o monta la Teatrul Nottara. Am lucrat, am repetat, ne-am străduit, şi cu toate astea, ceva nu mergea, nu se lega. Cornel a înţeles lucrul acesta şi s-a oprit. Îşi dădea seama că este inutil să continue şi că nu era nicio şansă să iasă ce-şi dorea el. În teatru se vorbeşte despre arta unor regizori de a face distribuţii. Cornel Todea era posesorul acestei arte? Categoric! Caragiale spunea că teatrul bun nu este acolo unde se pun piese bune, ci acolo unde actorii joacă bine. Regizorul Moni Ghelerter era renumit pentru flerul cu care distribuia actorii în piesele pe care le punea în scenă.

Cornel

T

odea

l

dincolo de

egie

I 159


Ca şi Sică Alexandrescu. Să nu mai vorbim! Ei, lui Moni Ghelerter i se întâmpla ca uneori să adoarmă la repetiții. Este o glumă? Nu, este adevărat. Şi cu toate acestea, actorii au continuat să repete fără să fie urmăriți şi dirijați de regizor, pentru că erau „de acolo”, pentru că fuseseră aleși foarte inspirat. Cornel Todea avea această ştiinţă a distribuirii actorilor pe roluri care li se potriveau, cu care se puteau identifica. Apropo de credibilitatea actorului: la Teatrul Bulandra era pe vremuri un mare actor care se numea Jules Cazaban. Istorioara pe care ţi-o povestesc se întâmpla pe la sfârșitul anilor ’50, începutul anilor ’60, când în repertoriul Teatrului erau şi piese cu tematică revoluționară. Într-o seară, Jules Cazaban a trecut pe la teatru ca să verifice ceva la avizier. A întrebat ce se joacă şi i s-a spus că o piesă cu ţărani. S-a dus în culise şi de acolo în scenă – asta în plin spectacol – şi a întrebat: Îmi daţi voie să dau şi eu un telefon? Cei din scenă, ştiind că maestrul mai face astfel de şotii, au fost de acord, curioși să vadă ce urmează. Şi ce a urmat? O discuție improvizată de câteva minute între Jules Cazaban şi soția sa, la care a luat aplauze la scenă deschisă, spectatorii neștiind, firește, că momentul nu făcea parte din spectacol. Pe ce elemente care ţin de arta actorului punea Cornel Todea mai mult preţ? Pe care le exploata mai mult? Punea preț pe trăire şi comunicare vizuală. Sorescu are un vers: „Liniște, că ne privim în ochi”. Pentru Cornel era foarte important ca actorii cu care lucra să ştie să-şi asculte partenerii, să ştie să-i privească şi să ştie să le răspundă. Iar acest lucru se învaţă greu şi se câștigă în timp. Cei din generația mea, asemenea celor dinaintea noastră, am învăţat lucrurile acestea, şi atâtea altele încă, urmărindu-i din culise

160 I

Ion M oldovan


sau de după o draperie pe marii actori cu care am avut şansa să fim contemporani. Meseria noastră se învaţă, dar se şi „fură”. În teatru niciodată nu poți să spui că ştii tot. Mereu ai câte ceva de învăţat. În ceea ce privește trăirea şi comunicarea pe scenă, Cornel ştia să transmită ceea ce era necesar pentru ca actorul să înţeleagă importanța acestor lucruri pentru sine şi în relația cu partenerul. M-am interesat de eventuale caiete de regie ale lui Cornel Todea. N-am reuşit să dau de urmele niciunuia. Nici nu ştiu dacă a avut așa ceva. El avea propriul stil de a lucra cu actorii. Cornel avea ştiinţa să motiveze tot ceea ce cerea actorului să facă. Avea argument pentru fiecare gest, pentru fiecare mișcare, pentru fiecare intonație a vocii pe care o cerea. Nimic nu era la el fără un suport logic. Când lucrurile nu mergeau bine, cum reacţiona? Suferea când un lucru nu ieșea bine. Şi atunci era foarte dur. Avea momente când aproape urla şi tremura de nervi. Se întâmplă şi astfel de lucruri. Când te gândești că orice spectacol este o „naștere”, că trebuie să o iei de la zero, că trebuie ca toate mijloacele de care te-ai folosit în alte spectacole trebuie să le uiți, altfel devii manierist. Despre ultimele întâlniri cu Cornel Todea ce vă amintiţi? Că era destul de dezamăgit de ceea ce se întâmplă în teatru. Mai ales de vulgaritatea de pe scenă. Nu se poate ca pe scenă să vezi sau să auzi lucruri pe care le vezi şi le auzi la colț de stradă sau în tramvai. Lucrurile astea îl întristau, îl supărau. În memoria dumneavoastră afectivă, cum îl păstraţi azi pe Cornel Todea? Ca pe un devotat prieten şi bun sfătuitor.

Cornel

T

odea

l

dincolo de

egie

I 161


Cornel Todea nu se putea să nu-ţi fie drag... Un dialog cu Ileana Stana Ionescu şi Andrei Ionescu Ileana Stana Ionescu, Andrei Ionescu, vă mărturisesc că-mi face o mare plăcere să stăm de vorbă, şi asta cu atât mai mult cu cât sunt sigur că prin ceea ce îmi veţi spune mă veţi ajuta în demersul meu de a readuce în actualitate figura şi personalitatea artistică a lui Cornel Todea. Ileana Stana Ionescu: Noi îţi mulțumim pentru că, iată, ne oferi ocazia de a ne aminti de anii pe care i-am petrecut la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț pe la începutul carierei noastre, un teatru tânăr, care valorifica pasiunea şi talentul tinereții, în care am jucat roluri frumoase, care s-au bucurat de succes la public. Andrei Ionescu: Şi unde am avut colegi minunați, alături de care am pus umărul pentru ca Teatrul Tineretului din Piatra Neamț să devină ceea ce s-a dovedit a fi, un teatru de profesioniști, cu spectacole-eveniment. Ileana Stana Ionescu: Şi, cum se spunea, o pepinieră pentru teatrele din București. În ceea ce vă priveşte, la Teatrul din Piatra Neamţ, dumneavoastră aţi avut posibilitatea de a vă întâlni la lucru cu regizorul Cornel Todea. Andrei Ionescu: A fost o întâlnire fericită, care a însemnat mult pentru noi ca actori, dar a însemnat mult şi pe plan personal, pentru că de Cornel ne-a legat o strânsă şi sinceră prietenie. Ileana Stana Ionescu: Nu se putea să nu-ţi fie drag, nu se putea să nu faci tot ce-ţi stătea în putință ca să-i fii în preajmă cât puteai mai des. Era un om special, un om cult, educat, talentat, care ştia o mulțime de lucruri din domenii dintre cele mai variate... Era o plăcere să fii pe lângă el.

162 I

Ion M oldovan


Alături de actriţa Ileana Stana Ionescu peste ani, la Gala Premiilor UNITER (2007)

La Teatrul din Piatra Neamţ, ce aţi jucat în regia lui Cornel Todea? Andrei Ionescu: Noi am intrat în trupa Teatrului din Piatra Neamț în 1959... Ileana Stana Ionescu: ...Veneam de la Teatrul din Reșița. Andrei Ionescu: Am jucat şi separat în spectacole regizate de Cornel, dar am jucat şi împreună în: „Generalul şi nebunul”, „Orfeu în infern”... Ileana Stana Ionescu: ...„Mizerie şi noblețe”. Eu am început colaborarea cu Cornel Todea în 1962, când m-a distribuit într-o piesă rusească numită „Cred în tine”. Andrei Ionescu: Aș vrea să spun ceva despre „Generalul şi nebunul”. Cornel

T

odea

l

dincolo de

egie

I 163


Vă rog! Andrei Ionescu: „Generalul şi nebunul”, piesa lui Angelo Vagenstein, deși a fost pusă în scenă la Piatra Neamț, a avut premiera la București. Exact în perioada când trebuia să dăm premiera, se desfășura la București Festivalul Republican de Teatru al Tineretului. Teatrul din Piatra Neamț participa la acest festival cu acest spectacol. Astfel, premiera s-a dat la București. Ileana Stana Ionescu: Iar spectacolul a avut un mare succes, singurul cusur care i s-a găsit a fost că era de factură suprarealistă. În vremea aceea, astfel de spectacole nu se vedeau prea des în teatrele noastre. Andrei Ionescu: Îmi amintesc cum Cornel a imaginat spațiul de joc ca pe un circ. Scena era înconjurată cu un grilaj, iar personajele apăreau sub formă de animale. Generalul, de pildă, era leu, Judecătorul, pe care îl jucam eu, era maimuță etc. A fost un succes, iar pentru trei dintre actorii din distribuție, Traian Stănescu, Ileana şi cu mine, spectacolul acesta prezentat în festivalul de care-ţi spuneam ne-a adus câte un premiu de interpretare.

Traian Stănescu, Constantin Vurtejan, Ion Fiscuteanu, Alexandru Lazăr în spectacolul Generalul şi nebunul, Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ (1962)

164 I

Ion M oldovan


Ileana Stana Ionescu şi Traian Stănescu în spectacolul Orfeu în infern, Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ (1964)

Amintea adineaori soţul dumneavoastră de piesa „Orfeu în infern”. Ileana Stana Ionescu: În care Cornel Todea mi-a dat rolul Lady Torrance, un rol minunat, foarte ofertant pentru o actriță, dar şi dificil. A fost un spectacol foarte bun, care se datora, în primul rând, lui Cornel Todea, care a ştiut cum să lucreze cu noi, cu actorii, care a reușit să creeze un spirit real de echipă fără de care, în teatru, nu poți să ai mari izbânzi. De la prima ridicare de cortină în spectacolul Orfeu în infern, relația cu publicul este vie, intensă, vibrantă de emoție. Reprezentația nu coboară sub nivelul acestei tensiuni inițiale nici în momentele de relaxare. Este o calitate. Spectacolul de la Piatra Neamț obligă publicul să participe la acțiune cu toată conștiința, nu numai cu gândul. Regizorul duce încordarea dramatică până la intensități extreme, sprijinindu-se pe trei reușite: a sa proprie, a scenografului Lucu Andreescu şi a protagonistei Ileana Stana Ionescu. Ana Maria Narti (Teatrul, nr. 3/1964) Cornel

T

odea

l

dincolo de

egie

I 165


Deşi – greşesc? − fiecare actor urmăreşte propriul lui succes. Ileana Stana Ionescu: Sigur că fiecare actor vrea să fie bun, cât mai bun, cel mai bun... Dar vezi că asta depinde, nu de puține ori, şi de cel care este alături de tine pe scenă şi-ţi dă replica. Depinde – de ce nu? – de cei de la lumini, de la sonorizare, de toți cei care conlucrează la realizarea unui spectacol. De aceea este necesară existența unui spirit de echipă. Cum reuşea Cornel Todea să creeze şi să întreţină pe tot parcursul lucrului la o piesă spiritul de echipă de care vorbeaţi? Andrei Ionescu: Cornel era un om special. Avea un fler care nu cred că dădea greș atunci când era vorba de oameni, de relațiile dintre oameni. Iar lucrul acesta pentru un regizor era foarte important Ileana Stana Ionescu: Şi util. Apropo de ce spunea Andrei, Cornel avea şi un soi de a percepe în avans unele stări tensionate în echipa cu care lucra, stări care pot interveni oricând, din te miri ce motive. Şi ce făcea atunci? Ileana Stana Ionescu: Le aplana. Cu tact, cu eleganță, cu umor uneori. Avea un stil al lui pentru a face asta. Unii dintre colegii dumneavoastră, actori, cu care am vorbit, îmi spuneau că regizorul Cornel Todea era calmul întruchipat, alţii, dimpotrivă, că-şi mai ieşea din fire. Dumneavoastră ce-mi puteţi spune despre asta? Ileana Stana Ionescu: Dragul meu, eu am lucrat cu foarte mulți regizori în zeci de ani pe care i-am petrecut pe scenă şi pot să fac deosebirea între o ieșire nevinovată, ca să spun așa, şi un stil de lucru tensionat. Cornel Todea avea clasă, avea educație, avea noblețe, şi chiar dacă îşi mai ieșea din fire uneori, avea grijă imediat să revină la o stare normală. Andrei Ionescu: Sunt sigur că ştia foarte bine cât de importantă este o stare de calm, de armonie, de liniște pentru echipa de actori cu care lucra.

166 I

Ion M oldovan


Ileana Stana Ionescu: Nu numai pentru actori. Cornel trata cu respect, cu colegialitate, cu aceeași eleganță şi bunăvoință şi mașiniștii, şi electricienii, în fine, pe toți cei care colaborau şi lucrau la un spectacol, făcându-i să înţeleagă că fiecare are rolul lui la reușita montării şi că nimeni nu este în echipă de prisos. Doamnă Ileana, în regia lui Cornel Todea aţi mai jucat şi un dublu rol. Ileana Stana Ionescu: O, da! Îmi aduc aminte cu mare plăcere de comedia lui Baranga „Fii cuminte, Cristofor”, o amabilă satiră, cum o numea autorul însuşi, al cărei text Cornel l-a valorificat inspirat, reușind un spectacol agreabil, într-o continuă vervă, subliniind cu talent hazul şi savoarea replicilor piesei. Eu eram Emma Belea şi Anca Stambuliu. Parteneri îmi erau Virgil Ogășanu şi Ştefan Radof. Doamnă Ileana, dumneavoastră aţi jucat sub direcţia lui Cornel Todea şi în Televiziune. Ileana Stana Ionescu: Am jucat în teatru tv, în scenete, divertisment. Şi pentru că ai amintit de televiziune, unde specificul muncii este altfel decât la scenă, vreau să-ţi spun că am descoperit cu mare plăcere în Cornel același profesionist riguros, documentat, cu idei strălucite, adaptat pe deplin la specificul muncii pe platourile de televiziune. Andrei Ionescu: Să nu uităm că pentru el Televiziunea fusese ani mulți la rând o a doua casă, unde a înregistrat mari succese cu minunate spectacole de teatru tv. O bună parte din activitatea sa, Cornel Todea a dedicat-o la Teatrul Ion Creangă spectacolelor pentru copii. De ce credeţi că s-a aplecat şi asupra acestui gen de teatru? Ileana Stana Ionescu: Sigur, nu a fost singurul regizor care a pus în scenă spectacole pentru copii, având, în același timp, o bogată experiență în teatrul pentru adulți. Au mai făcut asta, printre alții, Ion Cojar, Victor Ioan Frunză, Mircea Cornișteanu. Mă întrebi de ce cred că s-a aplecat şi el asupra teatrului pentru copii? Uite ce cred eu. Îţi spun ce am văzut. De fapt, nu ce am văzut, îţi spun ce am perceput eu la Cornel Todea. Toți cei care l-au cunoscut ştiu că era un tip atletic, plin de forță (şi Cornel

T

odea

l

dincolo de

egie

I 167


fizică, şi spirituală), făcuse doar sport de performanță. Uneori însă, avea momente în care pentru câteva clipe devenea, dintr-odată, de o fragilitate, de o candoare pe care numai la copii le poți vedea, le poți percepe. Copilul din Cornel Todea nu a dispărut niciodată. Şi copilul din el iubea copiii, în mintea cărora dădea în cel mai nobil şi sublim sens al cuvântului. Asta, cred eu, i-a şi permis să facă atâtea lucruri minunate pe scena Teatrului Ion Creangă pentru cei mai mici spectatori ai săi. Andrei Ionescu: Cornel Todea iubea copiii − se vedea asta – şi sunt sigur că şi copiii îl iubeau pe el pentru că, chiar om în toată firea fiind, îl simțeau ca pe unul de al lor. Ca om, cum v-a rămas în minte? Andrei Ionescu: Un om de foarte bună calitate. Noi ne-am bucurat de prietenia lui prețioasă, care a început la Piatra Neamț şi a continuat până ne-a părăsit. Ileana Stana Ionescu: Dar pentru că şi azi ne gândim cu drag şi-l evocăm cu emoție pe Cornel, pot spune că prietenia noastră continuă... Sigur, pe alt plan acum, din păcate. Andrei Ionescu: A fost un om minunat şi un artist dăruit muncii lui cum rar întâlneşti. Ne gândim cu drag la el, adesea atunci când eu și Ileana ne amintim de anii de început ai carierei noastre, ani frumoși, pe care-i trăiam cu entuziasm profesional alături de colegi dragi şi talentați. Cornel Todea a fost unul dintre cei aflați în fruntea lor.

Un munte de energie, inteligenţă şi umor de bună calitate Sunt tentat să fac tot felul de referiri despre viața lui Cornel, despre spectacolele regizate de el pe multe scene sau la televiziune, despre filmele lui. Încerc să mă refer doar la întâlnirea artistică avută cu el la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț. După două stagiuni minunate petrecute în acest teatru, a venit vremea să îmi satisfac stagiul militar, de şase luni, între sfârșitul lui iunie şi sfârșitul lui decembrie 1973 (în Mezozoic, o să spuneți, cei mai tineri dintre voi). Aflu prin

168 I

Ion M oldovan


toamnă, de acolo din tranșee, că la Piatra a sosit un grup format de oameni foarte în vogă la vremea aceea: regizorul Cornel Todea, însoţit de scenografa Doina Levintza şi coregraful Cornel Patrichi. Veniseră să monteze o piesă a unui autor englez, de vreo 41 de ani la ora aceea, care scria pentru scenă, televiziune şi radio – Peter Terson. O piesă năbădăioasă contemporană – nimic mai potrivit pentru o trupă tânără ca cea din Piatra. Am scos un of adânc şi mi-am zis: „Ce să-i faci, teatrul universal poate funcționa şi fără mine (o perioadă)”. Termin stagiul militar la sfârșit de decembrie şi înainte de a trece şi eu pe acasă, pe la București, fug la Piatra să „raportez” că sunt gata să îmi pun talentul în slujba patriei. Ce aflu! Repetițiile cu „Zigger-Zagger” (căci despre acest spectacol vorbim), care după socotelile mele ar fi trebuit să se fi încheiat de mult, întârziaseră din varii motive. Cel mai important era faptul că Mitică Popescu, cel care interpreta principalul personaj „negativ”, îşi găsise loc la Teatrul Mic din București şi îşi luase la revedere de la Piatra Neamț. În spectacol era cuprinsă cam toată floarea Teatrului. Rolurile erau distribuite. Sunt prezentat realizatorilor. Îi cunoșteam pe toți trei. Îi admiram. Le cam cunoșteam „opera”. Ei pe a mea nu prea. Mă impresionează foarte plăcut eleganța naturală, necăutată a lui Todea. Sunt invitat să fac şi eu parte din spectacol, pe acolo, cu ce s-o putea. Hai la lucru! Îmi plăcea mult cum conducea repetițiile. Atmosferă foarte relaxată, dar „pe treabă”, cum se spune. „Vinovatul” principal pentru menținerea acestei atmosfere – el, regizorul. Un munte de energie, inteligență şi umor de bună calitate. Indicațiile lui părea că sunt date în joacă, dar de fapt erau foarte, foarte la obiect. Respectul meu față de Todea a crescut şi mai mult în momentul în care în pauza unei repetiții l-am văzut așezându-se la pian, cântând jazz ca un profesionist de gen. După plecarea lui Mitică la București, rolul lui fusese preluat de un actor cu mult farmec şi talent: Traian Pârlog. Din păcate, de la un anumit moment, din cauza efortului, corzile lui vocale au început să cedeze, iar Traian răgușea Cornel

T

odea

l

dincolo de

egie

I 169


Constantin Cojocaru şi Gelu Niţu în spectacolul Zigger-Zagger, Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ (1974)

văzând cu ochii (şi cu urechile). Sunt invitat la o discuție cu regizorul, directorul teatrului, secretarul literar şi Traian. Todea conducea discuția cu eleganță. Hotărârea este ca rolul lui Traian (minunat rol) să fie preluat de mine. Eu refuz. „Nu pot face eu așa ceva – să îi iau rolul unui coleg”. Traian spune: „Bătrâne, ia şi joacă rolul. Pe mine, nu ştiu de ce, deocamdată nu mă ţine gâtul. Dacă refuzi tu, eu oricum nu mai pot să repet în continuare şi rolul va fi preluat de altcineva”. Argumentul m-a convins să accept. A fost un rol pe care l-am jucat cu mare, mare bucurie, iar reușita mea în acel spectacol s-a datorat în cea mai mare măsură felului discret în care am fost ajutat de către acest rafinat artist care a fost Cornel Todea. Somn lin, acolo unde ești, Cornel Todea! Gelu Niţu, Actor, Teatrul Odeon

170 I

Ion M oldovan


„Zigger-Zagger”, unul din marile succese ale lui Cornel Todea Un dialog cu Sibylla Oarcea Sibylla Oarcea, îţi propun să vorbim despre colaborarea ta cu regizorul Cornel Todea. Încă din primii ani în meserie ai jucat sub direcţia de scenă a unor regizori importanţi ca Moni Ghelerter, Sanda Manu ori Cătălina Buzoianu. Cu Cornel Todea când ai început să colaborezi? Prima mea întâlnire cu Cornel Todea a fost la cursurile de pregătire de la IATC, care se ţineau cu două săptămâni înaintea examenului de admitere. Întâmplător am fost repartizată la grupa lui. Eram îngrozitor de timidă şi speriată, așa că am urcat ultima pe mica scenă a sălii de curs. După ce am recitat ce pregătisem, s-a întors spre clasă şi a zis: „Așa se recită!” Apoi, din când în când, spunea cu umor: „Ne faci plăcerea şi onoarea să ne mai reciți o dată?” Am intrat cu nota cea mare la actorie, iar Cornel Todea, după ani de zile, când am început să lucrăm împreună, şi apoi să fim buni prieteni, îşi aducea aminte de acest moment, pe care-l evoca întotdeauna cu umor şi cu un soi de mândrie a descoperitorului de talente. Începuturile carierei tale ca actriţă se leagă şi de Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ, pe scena căruia ai jucat în trei piese puse în scenă de Cornel Todea. Este adevărat. Ne-am reîntâlnit la Teatrul din Piatra Neamț, unde fusese invitat să monteze o piesă care se numea „Lovitura”, scrisă de Sergiu Fărcășan. M-a distribuit într-un rol frumos, Titi, așa se numea personajul pe care-l interpretam eu. Încă de atunci Cornel Todea avea colaboratori valoroși. De pildă, la acest spectacol decorurile erau realizate de Mihai Mădescu, iar costumele erau create de Doina Levintza. Cornel

T

odea

l

dincolo de

egie

I 171


Mihai Mădescu, scenograf

Asta când se întâmpla? Premiera a avut loc în decembrie 1973, dar spectacolul nu a avut o viață prea lungă pentru că autorul piesei rămăsese în Occident şi, prin urmare, în ţară era interzis. La scurt timp după aceea însă, Cornel Todea revenit la Piatra Neamț să monteze „Zigger-Zagger” împreună cu Doina Levintza, care făcea decorurile şi costumele, şi Cornel Patrichi, care asigura mișcarea scenică. Piesa Zigger-Zagger a lui Peter Terson oferă creatorilor un excelent prilej de improvizație, prin care simți vibrând ecoul succeselor de altădată. Cert este că pentru colectivul de la Piatra Neamț, Zigger-Zagger constituie nu un text – ci un excelent pretext pentru spectacol; pretext exploatat cu minuție pentru tot ceea ce scena putea să ofere. Regizorul Cornel Todea – absent de

172 I

Ion M oldovan


multă vreme de pe afișele teatrelor – revine la scenă. Experiența televiziunii se resimte pozitiv în decupajul nervos şi sigur al secvențelor disparate cărora reușește să le dea cursivitate şi logică; scenografa Doina Levintza (de asemenea de la TV) găsește planuri neașteptate de joc într-un decor de mare funcționalitate cromatică – culorile panourilor se continuă în costumele personajelor, purtând „laitmotivul” clubului de fotbal... La aceasta se adaugă buna mișcare scenică, mai ales cea a grupurilor, excelent realizată de Cornel Patrichi. (...) Interpreții, din echipa de admirabile talente impusă de atâtea ori, îşi susțin cu convingere partiturile. Mihai Crişan (Teatrul, nr. 4/1974)

Acest spectacol a fost bine primit de public. Chiar foarte bine primit. Au fost cronici elogioase. Cred că „Zigger-Zagger” a fost unul din marile succese ale lui Cornel Todea. Au trecut zeci de ani de atunci, dar şi astăzi îmi amintesc cu mare plăcere de lucrul la acest spectacol. A fost o perioadă fastă pentru noi, actorii aleși de Cornel Todea să facă parte din distribuția spectacolului. Entuziasm, emulație artistică, implicare şi bucurie, acestea erau stările care caracterizau munca sub conducerea lui Cornel Todea. Ne plăcea piesa lui Peter Terson, ne plăcea Cornel Todea, ne plăceau Cornel Patrichi şi Doina Levintza. Teatrul de echipă, pentru care era renumit Teatrul de la Piatra Neamț, funcționa, iar Cornel a ştiut să întreţină această „stare”. „Nuanţa de umor amar, de iritată plictiseală în faţa problemelor grave, o ajută pe Sibylla Oarcea să realizeze o remarcabilă compoziţie” se spunea despre creaţia ta în acest spectacol într-o cronică apărută la puţină vreme după premieră. Da, trebuie să recunosc că am reușit să fac un rol bun. Presimțeam cu toții că va fi un spectacol-eveniment, ceea ce s-a confirmat din plin la scurtă vreme după premiera care a avut loc – uite, ţin minte exact data, în 7 martie 1974. Cornel

T

odea

l

dincolo de

egie

I 173


174 I

Ion M oldovan


„Zigger-Zagger” a fost, din câte ştiu, un spectacol nu tocmai „pe linie”. Nu a fost pe linie, cum spui, chiar deloc. Şi aici a fost meritul şi curajul lui Cornel Todea că a hotărât să pună în scenă această piesă, care vorbea despre tinerii din Anglia anilor ’60-’70 cu tot ceea ce caracteriza acea perioadă raportată la tineri: mișcarea hippy, drogurile, nonconformismul etc. Concret, era vorba despre două grupuri de suporteri tineri a două echipe de fotbal din prima ligă engleză. Cu doi ani înainte, eu fusesem în Anglia şi am văzut pe viu, la ea acasă, această lume, pe care apoi, pe scenă, Cornel Todea a creat-o foarte veridic, în strictă concordanță cu cea reală. Repet, Cornel a dat dovadă de mare curaj punând atunci, așa cum a pus-o în scenă, această piesă. Nu e de mirare că piesa a „trecut”? Pe atunci, lațul încă nu se strânsese așa cum avea să se întâmple doar câțiva ani mai târziu. Piesa, care a avut un mare succes, spuneam, s-a jucat mult? Eu am jucat doar o stagiune, pentru că anul următor am venit la București. În locul meu a intrat pe rol Catrinel Paraschivescu, pe care am văzut-o, cred că anul următor, alături de foștii mei colegi în acest spectacol într-un turneu pe care l-au făcut în Capitală. Scenă din spectacolul Zigger-Zagger, Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ (1974)


Cu genul acesta de spectacol, Cornel Todea a „recidivat” în 1982, cu primul spectacol rock pe scena Teatrului Ion Creangă, „Cădere liberă”, de Colin Mortimer, în scenografia lui Dan Jitianu. Piesa lui Colin Mortimer trata tot un subiect din viața tinerilor englezi din anii aceia, vorbind despre pericolul pe care îl reprezentau diferite secte, mai mult sau mai puțin religioase, la care aceștia aderau, şi despre dramele care, uneori, decurgeau de aici. A fost un spectacol care se juca la Studioul de seară al Teatrului Ion Creangă, cu succes la public, în care Cornel Todea sublinia pericolul anihilării liberului arbitru, al libertății în general, al individului devenit adept al unei astfel de secte. Dar să ne întoarcem la Piatra Neamţ şi la succesul piesei lui Peter Terson. După acest succes, lui Cornel Todea i-a venit ideea unui proiect pentru televiziune, așa că în numai 4-5 zile a montat „Farse medievale”, un spectacol coupé în care împreună cu Valentin Uritescu jucam farsa „Hârdăul”. După ce a fost difuzat la Televiziune, spectacolul a intrat în repertoriul Teatrului Tineretului din Piatra Neamț. Farsa medievală, pe nedrept neglijată în repertoriul actual, este unul dintre capitolele importante în evoluția scrisului dramatic şi a spectacolului; ea înseamnă exprimarea spiritului popular, profan, conturează o imagine amplă şi foarte vie a societății feudale. A juca azi farsă medievală nu înseamnă doar o acțiune didactică, de reconstituire documentară (...), ci oferă premise pentru spectacole într-adevăr captivante, de mișcare şi culoare, de generoase posibilități expresive. Trebuie deci aplaudată inițiativa Teatrului Tineretului din Piatra Neamț de a reprezenta un grupaj de trei farse, dintre cele mai cunoscute producții ale genului. (...) Spectacolul realizat de Cornel Todea (decoruri – Mihai Mădescu, costume – Doina Levintza, mișcarea scenică – Cornel Patrichi) este bine gândit, cu încadrarea celor trei piese într-o piesă carnavalescă, intercalând câteva dintre baladele lui François Villon (frumos rostite de Gelu Nițu). Cristina Constantiniu (Teatrul, nr. 7/1974)

176 I

Ion M oldovan


Îţi mai aminteşti care a fost impresia pe care ţi-a lăsat-o regizorul Cornel Todea după prima zi de lucru? Prima impresie, care apoi s-a confirmat de-a lungul celor aproape 45 de ani de colaborare şi prietenie, a fost aceea a unui om foarte inteligent, extrem de cultivat şi a unui foarte talentat regizor. Avea o intuiție şi un gust artistic fără cusur. Avea rafinament şi subtilitate, sensibilitate şi umor. O persoană şi o personalitate complexă. După trei piese la care ai lucrat sub direcţia sa de scenă, cred că poţi să-mi spui dacă se poate vorbi despre un stil de lucru care să-l fi caracterizat. Despre stilul său de lucru – aș porni de la ideea că iubea şi respecta actorii. La repetiții, primea cu interes din partea noastră sugestii, ne asculta ideile, îl interesau propunerile pe care le aveam, iar dacă i se păreau bune, logice, se putea „negocia”. Şi la Teatrul Ion Creangă ai jucat mult în regia lui Cornel Todea. „Pinocchio”, „David Copperfield”, „Cădere liberă”, „Ivan Turbincă”, „Băiatul cu floarea”, „Vremea dragostei” sunt câteva dintre spectacolele în care ai fost distribuită. Era o diferenţă între lucrul regizorului la o piesă pentru adulţi şi la o piesă pentru copii? Nicidecum. Cornel Todea trata cu aceeași seriozitate şi atenție, cu același profesionalism, cu aceeași minuțiozitate, aș spune, orice text asupra căruia se apleca şi îl punea în scenă. Cum se raporta şi cum vă cerea să vă raportaţi voi, actorii, la acest public? Cornel Todea avea un mare respect față de public. La el, diferența dintre publicul de la Teatrul Ion Creangă şi publicul de la Teatrul din Piatra Neamț sau de la Municipal, dacă vrei, era exclusiv una de vârstă. Prețuirea şi respectul față de spectator erau aceleași. Mă întrebi cum ne cerea să ne raportăm publicului. Simplu! La fel ca în cazul publicului matur. Diferența este doar ce le spui, şi nu cum le spui. Unui copil îi spui o poveste cu aceleași tonuri şi inflexiuni, cu aceeași emoție, sinceritate şi căldură ca pentru o piesă de Shakespeare sau Cehov. Asta ne învăţa şi ne cerea Cornel Todea. Cornel

T

odea

l

dincolo de

egie

I 177


Traian Stănescu

„Unde ne sunt oare zilele proaspete?” Todea e un copil mare! „Când nu mai ești copil, ai murit de mult”, spunea Brâncuși. Todea este şi a rămas un copil şi nu va muri niciodată. Cred că nu se putea o funcție, un loc mai bun pentru Todea decât Teatrul pentru Copii. El este întocmai copiilor: bun, răutăcios, deștept, milos, milostiv, politicos, mai puțin politicos, talentat şi deștept foc. La Teatrul din Piatra Neamț, unde am avut fericirea să fiu actor între 19611964, am trăit cei mai frumoși ani în teatru. Cornel, care mi-a fost tată, frate, coleg de cârciumă şi aventuri, mi-a oferit câteva partituri extrem de generoase în piese ca: „Domnișoara Nastasia”, „Orfeu în infern”, „Generalul şi nebunul”. O, şi dacă ați mai şti cum cânta la pian, împreună cu Johnny Răducanu la contrabas! „Unde ne sunt oare zilele proaspete?” se întreba Esenin. Traian Stănescu, Actor, Teatrul Național „I.L. Caragiale”, București

178 I

Ion M oldovan


La aniversarea Teatrului Tineretului din Piatra Neamţ

Cornel

T

odea

l

dincolo de

egie

I 179


180 I

Ion M oldovan


Cornel Todea la Teatrul Ion Creangă „Cred că e nevoie de un teatru pentru copii, fiindcă încă mai este nevoie de poveste, de eroi fantastici şi de tărâmuri fermecate. Cred că mai avem nevoie de adevăr, revelat acolo, chiar în faţa noastră, înlăturând fereastra impersonală a televizorului. Cred că, într-o lume de holograme, de reclame şi de artificii, copilul tău trebuie să aibă şansa de a vedea dincolo de aparenţe. Cred că, înainte de orice, copilul tău trebuie să nu sufere fiindcă nu e croit după şabloane chinuitoare, pentru a avea acces la normalitate. Cred că, într-o lume autistă, copilul trebuie să înţeleagă, să vadă şi să simtă emoţia alături de personajele copilăriei, învăţând să comunice.” Cornel Todea Conform propriilor mărturisiri, teatrul pentru copii a reprezentat pentru Cornel Todea cea mai intensă și mai constantă motivație pentru activitatea sa. Întrebat adeseori ce anume l-a atras spre acest gen de spectacol, regizorul răspundea întotdeauna: „publicul format din copii”, cel mai sincer, mai participativ și mai generos public, în opinia sa. La Teatrul Ion Creangă, Cornel Todea a trăit din plin în compania unei lumi a entuziasmului și a încrederii în adevăr, care este lumea publicului format din copii. O lume care, spunea Cornel Todea, „la sfârșitul fiecărui spectacol invadează scena pentru a oferi flori eroilor pe care îi îndrăgește și pentru a refuza să dea această suavă recompensă răilor din spectacol”. Cornel

T

odea

l

dincolo de

egie

I 181


Contactul permanent cu această lume îl făcea pe Cornel Todea să trăiască experiențe unice care, de-a lungul bogatei sale cariere în Teatrul Ion Creangă, fără îndoială că i-au fost de folos nu doar în găsirea de noi modalități de expresie în spectacolele sale, ci și în calitate de director al instituției. Și, poate, cea mai prețioasă experiență trăită de Cornel Todea în mijlocul publicului său a fost descoperirea acelei sincerități totale și cuceritoare a spectatorului copil. „Cum Dumnezeului – se întreba Cornel Todea – copilul nu suportă minciuna? Este încântătoare solidaritatea lui cu eroul pozitiv pe care vrea să-l sprijine. Copiii au reacții în sală, vor să intervină, cunosc poveștile și vor să participe cu tot sufletul alături de erou. Copilul nu va fi niciodată ipocrit, nu se va preface niciodată că este interesat de ceva ce nu-l interesează din politețe sau din gentilețe. Dacă nu-l interesează, face scandal, se desparte de tine fără niciun fel de jenă, semn că îți oferă șansa să îți corectezi defectul. Este un public pe care nu ai cum să nu-l adori, iar actorul trebuie să accepte ideea că pentru cei mici el nu este un actor, ci este un personaj. Copiii nu rețin niciodată numele actorului, ci vor respecta sau urî personajele”. Despre adevăratul cult pe care Cornel Todea l-a avut față de spectatorii copii mi-au vorbit mulți dintre actorii Teatrului Ion Creangă cu care am stat de vorbă. Începând cu toamna anului 1986 (cu o absenţă de un an, între 1990-1991) şi până în 2012, Cornel Todea s-a aflat la conducerea Teatrului Ion Creangă, a fost, cum spunea într-un interviu, „slugă la doi stăpâni: unul deseori extrem de tolerant şi de înţelept, compus din actorii, tehnicienii de la scenă sau de la atelierele teatrului, şi echipa din administraţia instituţiei; celălalt, fidelul şi fascinantul public al teatrului nostru − copiii, însoţiţi de părinţi, rude, învăţătoare”. Privind retrospectiv, pentru Cornel Todea directoratul a fost o șansă extraordinară și adesea o sursă de bucurii. Sub direcția sa – îndeosebi – Teatrul Ion Creangă a evoluat de la o atitudine paternalist manipulatorie față de copii la a pune în evidență această lume foarte dotată și extrem de inteligentă. „Copiii, în opinia lui Cornel Todea, sunt

182 I

Ion M oldovan


capabili să parcurgă un itinerariu destul de dens intelectual, iar dialogul cu ei se petrece la modul cel mai serios și în niciun caz cu răzgâieli și cu răsfăț. Pe vremuri, conținutul teatrului se limita la întrebări: «Nu-i așa, copii, că e bine să vă spălați pe dinți?», «Nu-i așa, copii, că trebuie să iubiți animalele?», care subminau capacitatea intelectuală a copilului. Eu cred că încrederea pe care o acorzi copilului conduce la un mai mare feedback din partea lui”.

După ce a descoperit teatrul pentru copii, Cornel Todea nu s-a mai despărţit de el Un dialog cu Alexandrina Halic „Senzaţională mi se pare clipa în care primesc aprecieri din partea publicului. Eu am un statut special de ani întregi, sunt şi regizor, şi conducătorul instituţiei în care am o întâlnire zilnică cu cel mai frumos public: tinerii, copiii. Sunt cel mai generos şi intransigent public cu putinţă. Nu ştiu dacă mare parte îmi cunosc numele, dar dialogul cu ei este o mare sărbătoare... o naivitate asociată cu o bună-credinţă absolută şi cu o lipsă de convenienţă.” Cornel Todea Alexandrina Halic, cariera dumneavoastră artistică se identifică, iată, cu însăşi existenţa Teatrului Ion Creangă, pe scena căruia jucaţi încă de la înfiinţarea lui în urmă cu cincizeci şi cinci de ani. A fost o extraordinară șansă pentru mine acest lucru, cu atât mai mult cu cât pe scena acestui teatru am avut nenumărate bucurii și satisfacții legate de rolurile pe care le-am realizat, dar și de oamenii minunați pe care i-am întâlnit și cu care am lucrat. Mă refer la colegii mei actori, la regizori, scenografi, compozitori, coregrafi. Cornel

T

odea

l

dincolo de

egie

I 183


Alexandrina Halic

Printre aceştia, un loc deosebit în sufletul dumneavoastră îl ocupă regizorul Cornel Todea, cel despre care v-am rugat să-mi vorbiţi atunci când v-am solicitat acest interviu. O fac cu mare plăcere, gândindu-mă că nu e puțin lucru ca din cei cincizeci și cinci de ani ai existenței sale, Teatrul Ion Creangă să beneficieze timp de treizeci și cinci de stagiuni de prezența, atașamentul și priceperea regizorului și omului de cultură Cornel Todea. De unde venea Cornel Todea în Teatrul Ion Creangă? Venea din Televiziune, unde o vreme a condus redacția de teatru și film. La noi în teatru a fost angajat regizor pe vremea când director era scriitorul Alecu Popovici,

184 I

Ion M oldovan


unul dintre puținii scriitori români care au scris piese pentru copii. Cornel Todea, care absolvise facultatea de regie din cadrul IATC, adunase în palmaresul său până în anul angajării sale în teatrul nostru, 1976, activități variate, preocupări constante de găsire a unor noi spații de joc în care să se exprime și să-și desăvârșească aptitudinile. După absolvire, fusese asistent la clasa de actorie a profesorului A. Pop Marțian, făcuse spectacole importante în teatrul de televiziune, la fel și filme, dar nu cred că luase contact până atunci cu publicul special al teatrului pentru copii. De ce credeţi că la un moment dat a ales să se dedice teatrului pentru copii? Cornel Todea avea o curiozitate vie, caracteristică importantă a adevăraților creatori, care, se pare, l-a îndemnat să dorească să cunoască și această lume. Și după ce a descoperit-o, nu s-a mai despărțit de ea. Vă mai amintiţi de primele spectacole pe care le-a pus în scenă la Teatrul Ion Creangă? Primele sale spectacole ca nou angajat nu se adresau celei mai fragede categorii de beneficiari, ci mai curând spectatorilor maturi care însoțeau copiii mai mărișori sau publicului de seară format din adolescenți și tineri. În scurt timp însă, ajungând să cunoască teatrul dinăuntrul lui și să-i știe așteptările și bucuriile, a concluzionat: „Nu este spectator mai fabulos decât copilul!” Cu acest adevăr în suflet a început să pună în scenă spectacole pentru cei mici. Dumneavoastră aţi jucat, aş spune, în cele mai importante dintre ele. Am avut acest noroc și pentru asta îi sunt recunoscătoare. Vă propun să vă amintiţi câteva dintre ele. Am să încep cu „Pinocchio”. O primă versiune a poveștii lui Pinocchio, pusă în scenă de regizorul Barbu Dumitrescu, se juca deja de zece ani. Cornel Todea s-a hotărât să propună o versiune nouă și așa a apărut, în 1982, al doilea Pinocchio.

Cornel

T

odea

l

dincolo de

egie

I 185


Care ce aducea nou? Cu ce se deosebea de spectacolul lui Barbu Dumitrescu? În noua montare s-a păstrat dramatizarea iniţială, făcută de monseniorul Raffaello Lavagna. Era aceeaşi poveste şi totuşi alta. Cornel Todea a reconsiderat-o în profunzime. I-a descoperit noi valori. Povestea păpuşii de lemn care devine copil s-a transformat într-un drum iniţiatic pe care-l parcurge orice om în devenirea lui. În felul acesta a câştigat în dramatism. Exuberanţa în ritm de tarantelă din primul spectacol, de altfel foarte bine primită de public, de asemenea culorile vii ale costumelor și decorului au făcut loc unui alt gând regizoral. Scenograful Dumitru Georgescu l-a îmbrăcat pe Pinocchio într-o cămășuță peticită, potrivită condiției modeste în care a apărut, muzica originală compusă de Corneliu Cezar a venit și ea în întâmpinarea acestui gând, după cum și coregraful Sergiu Anghel a completat cu noi semnificații mișcarea personajelor.

Cornel Todea, Gabriel Iencek, Răzvan Ştefănescu şi Alexandrina Halic în al doilea turneu în Italia cu spectacolul Pinocchio, Teatrul Ion Creangă (1982)

186 I

Ion M oldovan


Poveste sentimentală, ușor melodramatică, în gustul ultimelor decenii ale secolului trecut, Aventurile lui Pinocchio are darul de a oferi o viziune pe cât de candidă, pe atât de exemplară, și ca modalitate de a redescoperi optica serios-infantilă, și ca posibilitate de a modela și influența spre bine și frumos sufletul celor mici. Există o percutanță în ideea însuflețirii lemnului, cât și în aceea a unui univers populat de sufletele lucrurilor, care persistă, estompat, latent, ca arhetipuri ale interpretării lumii, chiar la maturitate. Ceva inefabil în povestea lui Pinocchio – Poate ideea inițierii în omenie? A cuceririi sau descoperirii simțirii? – transformă această mică poveste într-o paradigmă și un tipar de gândire. Ea reunește într-o scurtă antologie sistemul de responsabilități și reacții generos umane, redimensionat din perspectivă infantilă: frumusețe morală, iubire, recunoștință, nevoia de adevăr, cinste, luciditate. Ca și sistemul de „represalii” și ispășiri infantile: creșterea nasului, transformarea în măgar, singurătatea, accidentarea, păcălirea grosolană, boala, amenințarea confuză cu moartea etc. Toate acestea într-un raport neechivalent și inechitabil între „crime” și pedepse (de unde, umorul burlesc). Dacă povestea fiind acum un bun comun, larg răspândit, textul pare puțin obosit, probabil tocmai datorită senzației de „dejà vu” pentru cei mari, dramatizarea în sine nu depășește media. Cu toate acestea, montarea marchează un necesar gest cultural, un punct clasic al repertoriului pentru copii. Spectacolul însuși e izbutit. Cornel Todea a conceput o reprezentație zglobie în care perspectiva copilărească e realizată printr-o viziune foarte dinamică, jucăușă și umoristică. Regizorul se joacă de-a lucrurile, pune în mișcare o mașinărie de șmecherii copilărești, mobilizând decorul și o numeroasă recuzită (feerie în sensul primar, renascentist). Trucuri și șotii dirijate, cu precizie și minuție, implică o tehnică scenică mult mai pretențioasă decât răzbate la prima vedere. Doina Modola (Steaua, nr. 7/1982)

Cornel

T

odea

l

dincolo de

egie

I 187


Din câte ştiu, Cornel Todea a avut colaboratori valoroşi la spectacolele pe care le-a pus în scenă. Așa este. Mă gândesc, de pildă, la spectacolul „Hocus pocus și-o găleată”, pe care l-a pus în scenă imediat după ce a venit în teatru. Scenografia a semnat-o Ion Dogar Marinescu, un nume important în arta scenografiei, pe care lumea l-a uitat, e drept, și pentru că a plecat demult din țară. Muzica aparținea lui Johnny Răducanu și era „furnizată” pe viu din fosă de orchestra teatrului.

În timpul repetiţiilor la spectacolul Hocus pocus şi-o găleată: Johnny Răducanu (la pian), Gelu Colceag, Genoveva Preda, Dumitru Anghel, Gabriel Iencek şi Anca Zamfirescu (1976)

188 I

Ion M oldovan


Nu avea doar colaboratori, ci şi prieteni valoroşi. O să-ți mai povestesc despre colaboratorii și prietenii lui, dar aș vrea să mai completez ceva despre celebrul personaj Pinocchio. Cornel Todea și-a dorit și o a treia punere în scenă a cunoscutei povești. Pe care a şi realizat-o în 2003. Noua versiune era cu totul nouă. Începând cu dramatizarea, cu ilustrația muzicală pe care și-a ales-o singur, cu distribuția și terminând cu scenografia și coregrafia, a căutat să facă un spectacol pe măsura publicului nostru care creștea acum în secolul XXI. M-am bucurat însă că și în această nouă punere în scenă, Cornel Todea a găsit un rol și pentru mine. În această a treia montare, cine îl interpreta pe Pinocchio? Regizorul le-a dat prilejul tinerelor mele colege Ani Crețu și Camelia Andriță să arate ce pot în acest rol atât de generos. Îmi vorbeaţi adineauri de colaboratorii şi prietenii lui Cornel Todea. Toată lumea știa că pe Johnny Răducanu și Cornel Todea îi lega o strânsă prietenie, consolidată de pasiunea comună pentru jazz. După cum aceeași pasiune l-a convins pe Marius Popp, și el un împătimit al jazzului, să conducă din fosă mica formație muzicală a teatrului, asta pe vremea când mai aveam fosă și muzică „pe viu”. Apoi, o altă prietenie girată de pasiunea pentru muzică a fost și cea cu Nicu Alifantis, care a compus muzica la un alt spectacol minunat, „Harap-Alb”. Nu exagerez deloc atunci când spun minunat. Au spus-o și alții. Atât „Harap-Alb”, cât și „Pinocchio” au fost spectacole apreciate și premiate nu doar în țară, ci și la festivaluri de gen din străinătate. Să nu uităm de coregraful Păstorel Ionescu! Un alt colaborator prețios al lui Cornel Todea. Nu uit minunatele momente de coregrafie realizate de Păstorel Ionescu în „Pinocchio” al treilea, în „Albă ca zăpada și cei șapte pitici” sau „Harap-Alb”. Cornel

T

odea

l

dincolo de

egie

I 189


Scenă din spectacolul David Copperfield. În prim-plan: Cornelia Pavlovici, Anca Zamfirescu şi Claudia Revnic (1995)

Vă propun să revenim la spectacolele în care aţi jucat în regia lui Cornel Todea. „David Copperfield”. S-a folosit dramatizarea englezului Max Maurey, în care autorul a inclus, pe lângă pagini din celebrul roman al lui Charles Dickens, și momente din „Oliver Twist”. Din acest al doilea roman a ales personaje și situații care să dinamizeze și să coloreze acțiunea primului roman, cel de bază. Spectacolul, care a avut

190 I

Ion M oldovan


premiera în 1987, era bine construit. Înzestrat cu o cultură solidă, cu un gust muzical rafinat, regizorul a știut ce să le ceară actorilor și scenografei. Împreună cu ea a gândit un decor care te ducea exact în Anglia acelei vremi. Îmi amintesc salonul alb, cu ferestre imense la care flutura o perdea diafană, lăsând să se vadă afară o creangă desfrunzită, prevestind parcă destinul trist al unui copil nevinovat. Sau încăperea sordidă a unui „pension” de hoți în care David e aruncat la presiunea unor ființe fără inimă. Și, în final, peluza englezească, luminată din plin de soare, a mătușii iubitoare și generoase până la urmă, la care năpăstuitul nepot își află izbăvirea.

Viziunea scenică propusă de Cornel Todea sugerează jocul conștiinței cu inconștientul în procesul rememorării. Pauzele dintre acte și tablouri devin perimetrul unor figurări întunecate ale acelor zone ale eului, în care trăirile și emoțiile puternice se transformă în reprezentări onirice. Racursiuri ale acțiunii totodată, operate de regie în textul copios al dramatizării, aceste secvențe ilustrează sintetic, sub forma unor proiecții bizare, evenimente petrecute în răstimpul dintre situațiile petrecute în plină lumină, ceea ce potențează claritatea reprezentării scenice, alimentând-o cu un fior fantastic. Viziunea realistă, cu ușoare tușe wildiene în prezentarea tradițională, cordială a personajelor, se deschide astfel și spre alte perspective și mijloace de expresie, jocul mimetic, ușor sfătos pe alocuri, sentimental și pitoresc, făcând loc pantomimei, gestualității expresioniste, rostirii fantasmatice. Clarobscurul și întunericul acoperă modificările decorului (de altfel, destul de puțin expresiv al Deliei Ioaniu), conferindu-i sensul unor acumulări inițiatice. Scurte secvențe cântate (ilustrația muzicală: Florin Ionescu) subliniază liric mersul acțiunii, dând spectacolului – cu moderație – acea tentă stilistică, prin care Teatrul Ion Creangă încearcă să capteze spectatorii din toate categoriile tinereții și copilăriei. Doina Modola (Steaua, nr. 8/1987)

Cornel

T

odea

l

dincolo de

egie

I 191


Ultima premieră a teatrului bucureștean pentru copii și tineret este un real succes. Copii și părinți am urmărit cu ochii aburiți de lacrimi povestea patetică a bunului băiețel David și zbuciumata sa trecere prin purgatoriu: căci mocirlosul subsol al societății în care-l ferecă tatăl său vitreg ar fi trebuit, conform odiosului său plan, să-l mutileze sufletește ori să-l nimicească fizic. (...) Abila ghidare regizorală a reușit să mențină spectacolul pe muchia de cuțit dintre realism și sentimentalism, să găsească și să pună acele accente grație cărora oropsirea băiețelului „se explică” și prin incredibila sa inocență și prin rectitudinea morală a tutorelui său – rectitudine în aparență justă și bine intenționată, și prin refuzul mânios al mătușii Betsey, care, orbită de „nerecunoștința” copilului, îl lasă în voia sorții. Paul Cornel Chitic (Teatrul, nr. 4/1987)

Cum lucra Cornel Todea? Se spune că era foarte riguros. Nimic nu lăsa la voia întâmplării, de la ilustrația muzicală, aleasă cu grijă și pricepere, până la munca actorului. Se îngrijea de sensuri, de rostire, de ținută. Cum lucra? Încerca să obțină adevărul situațiilor prezentate, sinceritatea interpretării. Ura superficialitatea, vorbitul pe dinafară. Îl obsedau două lucruri: ritmul spectacolului și respectul față de cuvântul rostit pe scenă. Ca un adevărat dirijor, Cornel Todea simțea ritmul potrivit, îl căuta în așa fel încât energia spectacolului să nu se risipească în pauze lungi, neinteresante sau repetări inutile. Nu avea nicio rezervă să taie tot ce i se părea în plus, chiar dacă momentele respective păreau la început interesante. Dacă nu serveau întregului, nu erau de niciun folos. A doua obsesie? A doua obsesie era rostirea neglijentă. Avea pretenția ca fiecare cuvânt rostit pe scenă să ajungă limpede în sală, la public, acoperind rumoarea inerentă într-o sală plină cu copii.

192 I

Ion M oldovan

În timpul repetiţiilor la spectacolul Hocus pocus şi-o găleată, Teatrul Ion Creangă (1976)


Cornel

T

odea

l

dincolo de

egie

I 193


Scenă din spectacolul Extemporal la... Varietăţi, Teatrul Ion Creangă (1987)

Vorbind despre spectacolele sale, să amintim că regizorul a ţinut să cinstească numele patronului teatrului dumneavoastră prin câteva montări după Ion Creangă. A făcut trei spectacole după poveștile lui Creangă. Înainte de „Harap-Alb”, s-a oprit în 1993 la „Ivan Turbincă”, spectacol învățat și în limba greacă – n-a fost deloc ușor – ca să-l putem prezenta în Grecia la un Festival al Teatrelor pentru Copii. După câțiva ani, a ales celebra poveste „Capra cu trei iezi”. I-a zis „Un lup, o capră și trei iezi”. Scenografia i-a încredințat-o tânărului Viaceslav Vutcariov, cu care mai lucrase la ultimul „Pinocchio”, la „Harap-Alb” și, apoi, și la „Albă ca zăpada și cei șapte pitici”. A ieșit un spectacol modern, o joacă adorabilă, plină de surprize amuzante. Am amintit mai devreme de Păstorel Ionescu și, uite, îmi vine acum în minte un alt spectacol la

194 I

Ion M oldovan


care a colaborat cu Cornel Todea. „Cărăbușii” se numea și era realizat după o povestire poloneză. Cred că iubitorul de muzică din Cornel Todea l-a îndemnat să facă acest spectacol, a cărui energie era susținută de sunete de percuție și nu numai, produse de interpreți la diferite instrumente. Ca în orice poveste, și aici binele învingea răul, totul fiind punctat inspirat de coregrafia măiastră a lui Păstorel Ionescu. Tot pe linia spectacolelor, haideţi să le spunem muzicale, ar trebui amintit şi „Muzicanţii veseli”. Un spectacol după un text de Frații Grimm, dramatizarea aparținând unui scriitor bulgar, dacă îmi aduc bine aminte. Da, a fost un spectacol foarte frumos, extrem de alert, care degaja un soi de entuziasm și în rândul nostru, al actorilor care îl jucam, dar mai ales în rândul spectatorilor.

Scenă din spectacolul Muzicanţii veseli, Teatrul Ion Creangă (1985)

Cornel

T

odea

l

dincolo de

egie

I 195


În general, spectacolul (Muzicanţii veseli – n.n.) este gândit cu un spor de amploare de regizorul Cornel Todea. El compune inspirat grupuri – contrastante – în ceea ce privește pe tâlhari și animalele, creează o mișcare expresivă, dinamică, la care își aduce o substanțială contribuție coregrafia lui Sergiu Anghel. Dansul tâlharilor, de pildă, din tabloul cârciumii, e un moment de virtuozitate pe care-l interpretează cu apreciabilă artă Răzvan Ștefănescu, Marcela Andrei, Constantin Fugașin, Mihai Constantinescu, Marius Toma și Paula Frunzetti. Nu de puține ori, incitați de joc, copiii intervin cu exclamații și îndemnuri din sală, ceea ce înseamnă că spectacolul îi prinde și îi antrenează. Constantin Paraschivescu (Teatrul, nr. 5/1985)

La un moment dat, prin 1994 dacă nu mă înşel, a pus în scenă şi o piesă de Shakespeare. Este vorba de „Furtuna”, de Shakespeare, un spectacol în care eu nu am jucat, dar de care m-am bucurat ca simplu spectator. Punând această piesă în scenă, Cornel Todea a dovedit încă o dată nu numai că iubea copiii, ci și că le respecta inteligența. Copilul poate pricepe multe, spunea el, dacă ești în stare să găsești limbajul potrivit. Iar Cornel Todea l-a găsit. Împreună cu Anca Pâslaru, care a semnat scenografia, a creat un spectacol plin de farmec, nealterând cu nimic esența piesei care a încântat spectatorii de toate vârstele. În repertoriul Teatrului Ion Creangă au figurat la un moment dat nu doar piese pentru copii, ci şi piese pentru spectatori adulţi. Au fost spectacolele de seară, prin care se încerca să se atragă la teatrul nostru și categoria de spectatori adulți. Spun „au fost” pentru că în ultima vreme politica repertorială a Teatrului a renunțat la ele și și-a fixat alte repere, îmbogățind oferta artistică cu spectacole care se adresează celei mai fragede vârste de beneficiari.

196 I

Ion M oldovan


Scenă din spectacolul Furtuna (1994)

Din categoria spectacolelor de seară, amintiţi, vă rog, câteva puse în scenă de Cornel Todea. În 1982, Cornel Todea a inaugurat Studioul de seară cu o premieră naţională, „Cădere liberă”, de Colin Mortimer, spectacol care pleda pentru libertate în condiţiile în care tineri debusolaţi se lasă atraşi într-o sectă fanatică, plină de constrângeri, reduşi la condiţia de turmă, privaţi de dreptul de a-şi alege singuri drumul. Colaboratori preţioşi la realizarea acestui spectacol i-au fost scenograful Dan Jitianu şi coregraful Sergiu Anghel. Peste doi ani, Cornel Todea a ales să pună în scenă „Nota zero la purtare”, de Virgil Stoenescu şi Octavian Sava, în cadrul aceluiaşi Studio de seară. Mai târziu, pentru aceeaşi categorie de vârstă a regizat „Băiatul cu floarea”, de Tudor Popescu, şi „Vremea dragostei”, de Valentin Kataev. Cornel

T

odea

l

dincolo de

egie

I 197


Scenă din spectacolul Cădere liberă, Teatrul Ion Creangă (1982)

Anca Zamfirescu și Gabriel Iencek în spectacolul Vremea dragostei, Teatrul Ion Creangă (1980)

198 I

Ion M oldovan


Mi-aţi vorbit mai devreme despre un proiect prin care Teatrul şi-a diversificat aria de cuprindere a publicului. A avut Cornel Todea o contribuţie la acest proiect? Cornel Todea a fost chiar cel care a dat startul acestei deschideri deosebit de importante, inspirându-se din experiența mai multor teatre din străinătate. În 2005, a început proiectul „Educație timpurie”, care continuă și azi. A ținut foarte mult să ne implicăm în acest proiect. Ne-a convins că, încă din primii ani de viață, copiii ne pot fi spectatori, că sunetul, culoarea, gestul, imaginea pot fi percepute de cei mici și-i pot bucura încă înainte de a face primii pași sau de a rosti primul cuvânt. Pentru ca proiectul să-și atingă cu adevărat scopul, s-a preocupat și de planul informării, al studiului. A citit cărți de specialitate și a cerut părerea experților în psihologia infantilă. Iubea copiii... Îi iubea şi-i preţuia ca spectatori. Sâmbăta şi duminica dimineaţa, când copiii veneau la teatru însoţiţi, îi întâmpina la intrare ca o gazdă atentă, cu un zâmbet şi cu o urare de bun venit. Făcea cunoştinţă cu cei mici, se întreţinea cu cei mari despre spectacolele văzute şi despre ce şi-ar mai dori să vadă. Urmărea apoi din sală spectacolul, atent la felul în care cei mici primeau ceea ce se întâmpla pe scenă. Observând reacţiile copiilor, se întâmpla, nu de puţine ori, să îndrepte, să taie sau să adauge câte ceva în spectacol. Din sală, Cornel Todea era doar spectator? Era cu ochii pe noi. Îl mâhnea orice neajuns pe care-l constata, orice gest sau manifestare de neseriozitate sau delăsare. Astfel de lucruri, atunci când le constata, le lua în nume personal. Se considera ca făcând parte dintre spectatori și aștepta de la noi corectitudine, respect, profesionalism. Ca spectator, venea doar la spectacolele puse de el în scenă? Urmărea foarte atent din sală tot ceea ce se producea în teatru. Teatrul era „copilul” lui pe care și-l dorea deștept și talentat. Ce-i plăcea şi ce nu-i plăcea în relaţia cu angajaţii teatrului? Nu tolera lenea și prostia. Stimula inițiativa personală, ne cerea să fim creativi, să privim în jur, atenți la așteptările noilor generații de copii. Cornel

T

odea

l

dincolo de

egie

I 199


Cornel Todea a fost un neobosit căutător de oportunităţi prin care teatrul să-şi găsească noi posibilităţi de exprimare. Astfel, a apărut proiectul „Francofonia”. Bun cunoscător al culturii franceze și limbii franceze, pe care o stăpânea foarte bine, s-a hotărât să pună în scenă piese din dramaturgia franceză, clasică și contemporană, jucate în chiar limba în care au fost scrise. Astfel, în 1995, piesa lui Eugène Ionesco „Improvizație la Alma” a fost prezentată în premieră la Institutul Francez din Viena. Spectacolul a fost o reușită și a avut un parcurs interesant, s-a jucat pe scene din Franța, Belgia, Cehia, Egipt, Danemarca și Siria. Următorul spectacol jucat sub egida Francofoniei a fost „Farsa jupânului Pathelin”. Premiera a avut loc în 1998 și a fost jucată în limba franceză în Danemarca, Belgia, Franța, Siria, Egipt, Cipru și în limba română în sala din Piața Amzei. S-a jucat și în limba italiană în provincia Basilicata. În martie 2004, în cadrul Festivalului Francofoniei desfășurat la București, a fost prezentat al treilea spectacol din cadrul proiectului. Este vorba de piesa „Théâtre sans animaux”, de Jean-Michel Ribes. În afară de România, spectacolul s-a mai jucat și la Nicosia, în Cipru.

Lucian Ifrim, Anca Zamfirescu, Cristian Irimia, Florin Busuioc, Mihai Verbiţchi în spectacolul Improvizaţie la Alma, Teatrul Ion Creangă (1995)

200 I

Ion M oldovan


Cristian Irimia, Lucian Ifrim, Anca Zamfirescu, Boris Petroff şi Mihai Verbiţchi în spectacolul Farsa jupânului Pathelin, Teatrul Ion Creangă (1998)

Cornel

T

odea

l

dincolo de

egie

I 201


În turneu la Praga

Alături de distribuția spectacolului Théâtre sans animaux, în turneu 

Cornel Todea în Egipt

202 I

Ion M oldovan


Proiectul acesta nu a fost singurul asupra căruia Cornel Todea şi-a îndreptat atenţia. Festivalul Internațional de Teatru pentru Copii intitulat „100, 1.000, 1.000.000 de povești” este un proiect grandios datorat tot lui Cornel Todea, care continuă să fie un eveniment important în viața teatrului. Startul a fost dat în 2005, festivalul prilejuind întâlnirea publicului bucureștean cu creatori din toată lumea, implicați în mișcarea artistică dedicată copiilor. Este o bună ocazie pentru creatorii români, prezenți și ei, firește, în festival, de a afla tendințe noi, de a analiza, de a compara, de a se informa printr-o comunicare directă cu colegi din străinătate în ateliere de lucru. Vorbesc la prezent despre acest festival pentru că el continuă să trăiască, existând dorința și voința ca după ce va trece de perioada grea a pandemiei, moștenirea lăsată de Cornel Todea să nu se irosească.

Festivalul Internațional de Teatru pentru Copii „100, 1.000, 1.000.000 de povești”, organizat de Teatrul Ion Creangă (AGERPRES, foto: Lucian Tudose, 2007)

Cornel

T

odea

l

dincolo de

egie

I 203


Unul dintre principalele premii acordate în festival poartă numele lui Cornel Todea. Până în 2011, Cornel a fost gazda, sufletul, animatorul acestui festival. Ca director al lui, s-a implicat în selectarea invitaților, în alcătuirea programului, în găsirea de resurse și spații pentru reprezentații. A strâns în jurul lui o echipă dedicată care a făcut față cu brio nenumăratelor și inerentelor provocări prilejuite de o astfel de organizare. În 2012, la cea de-a opta ediție a festivalului, pe care a apucat să o pregătească, dar la care, din păcate, nu a mai participat, i s-a acordat post-mortem „Premiul de excelență pentru dragostea, bucuria și generozitatea cu care s-a dăruit teatrului pentru copii”, și tot de atunci, una din marile distincții ale festivalului, așa cum spuneai, îi poartă numele. Alexandrina Halic, astăzi, după atâtea spectacole în care aţi jucat sub direcţia sa de scenă, cum vă gândiţi la el? Mă gândesc la Cornel Todea ca la un înțelept Prospero, hotărât să îmblânzească îndărătnicia, dăruindu-se până în ultima clipă, cu generozitate, nevoii de bine și frumos. Sau ca la un priceput meșter Gepetto, scoțând la lumină din bucata de lemn neșlefuită nebănuite comori. Visez că nu-i departe ziua când Teatrul se va întoarce acasă, în sala din Piața Amzei, renovată și modernizată, așa cum și-a dorit-o și el. Și dintr-un portret, Cornel Todea își va întâmpina publicul cu același zâmbet cald și luminos. Visele se pot împlini... Nu-i așa?

Bucuria de a lucra cu Cornel Todea… Eram tineri, eram frumoși și aveam impresia că toată lumea era a noastră. Pe Cornel Todea l-am întâlnit prima oară în Televiziune. Lucra la una din multele piese pe care le-a montat de-a lungul a zeci de ani în platourile instituției de pe Calea Dorobanților. I-am remarcat de la prima vedere distincția și eleganța, ambele manifestate într-un comportament cât se poate de firesc. Cineva, nu mai țin minte cine, ne-a făcut cunoștință. Anii au trecut. Fiecare ne-am urmat drumul. El în teatru, eu în arta dansului.

204 I

Ion M oldovan


Imediat după Revoluție – trecuseră mai bine de douăzeci de ani de la prima noastră întâlnire, răstimp în care ne-am văzut de doar câteva ori – ne-am întâlnit pe Magheru. Pe vremea aceea, sediul Teatrului Ion Creangă era aproape de Verona, unde este astăzi Librăria Cărturești. Cornel m-a văzut primul și m-a atenționat, salutându-mă. Fizic, firește, aveam în față un alt Cornel Todea. Spiritual, era același. Ba, aș spune, era și mai împlinit. Și asta vedeam în ochii lui – ochii sunt oglinda sufletului, nu? –, aceiași ochi frumoși, expresivi, vii, care-i dădeau strălucire întregului chip.

Final de premieră cu spectacolul Harap-Alb, Teatrul Ion Creangă (2005)

De atunci a început colaborarea mea cu Cornel Todea la multe din spectacolele lui, la care eu am făcut mișcarea scenică. Nu am să uit niciodată – cum aș putea să uit? – cu câtă bucurie am lucrat alături de actorii, minunații actori ai Teatrului Ion Creangă, sub bagheta magică a lui Cornel. Spectacole minunate de mare succes la public și la critică: „Pinocchio”, „Harap-Alb”, „Moș Crăciun e o poveste?”, „Albă ca Zăpada și cei șapte pitici”, „Cărăbușii” au încântat generații întregi de spectatori copii, și nu numai.

Cornel

T

odea

l

dincolo de

egie

I 205


Această colaborare mi-a prilejuit să descopăr în Cornel nu doar un profesionist al scenei, ci și un om cu o vastă și elevată cultură. Știa literatură, era clar că citea enorm, cunoștea muzică, de la cea clasică la cea modernă, el însuși fiind un pasionat muzician care te uimea cu talentul său de pianist. Nu cred că a fost vreo ediție a Festivalului George Enescu la care Cornel să nu fi fost prezent. Conectat la tot ce însemna eveniment de calitate, trăia din plin bucuria pe care frumosul şi binele din jurul lui, atât cât erau, i le ofereau. Din acest punct de vedere, și nu numai, Cornel Todea a fost pentru mine un model. A fost, și continuă să fie, pentru că, în mintea și în inima mea, Cornel nu a plecat. El este cu noi. Iar eu nu contenesc să-i mulțumesc pentru bucuria enormă pe care mi-a făcut-o invitându-mă să fac parte din echipa lui. Păstorel Ionescu, Coregraf

206 I

Ion M oldovan

Păstorel Ionescu


Corli... Un dialog cu Eduard Jighirgiu „Am găsit în dialogul dintre copii şi scenă o zonă fascinantă de provocări artistice.” Cornel Todea Eduard Jighirgiu, după câţiva ani în care ai jucat pe scena Teatrului Naţional Vasile Alecsandri din Iaşi şi pe scena Teatrului Bacovia din Bacău, ai intrat în colectivul Teatrului Ion Creangă. De atunci, din 2002 mai exact, şi până în prezent ai fost distribuit aici în aproape douăzeci de roluri, dintre care şase sub direcţia de scenă a regizorului Cornel Todea. Ce a însemnat pentru tine, ca actor, întâlnirea cu Cornel Todea? În 2002, când am hotărât să plec în Bucureşti, am aflat că se vor scoate la concurs posturi de actori în mai multe teatre din Capitală. Am început să mă interesez despre fiecare în parte şi când am aflat că directorul Teatrului Ion Creangă este Cornel Todea, am hotărât că acolo voi merge. Îl cunoşteai pe Cornel Todea? Îi cunoşteam activitatea din Televiziune, atât ca regizor, cât şi ca realizator de emisiuni, şi îl admiram foarte tare. Am simţit că este o întâlnire pe care nu am voie s-o ratez. Am plecat la drum cu încredere şi cu inconştienţa tânărului care simte că nu are nimic de pierdut. Când aşteptam să-mi vină rândul pe scenă, la un moment dat ne-am trezit în culise cu el. Venise să ne încurajeze şi parcă să ne mai elibereze din lanţurile emoţiei unui concurs. Dincolo de statura impunătoare, pe care tv-ul nu ţi-o deconspiră, am văzut un om extrem de cald, sincer şi frumos! Am avut sentimentul că venise Tata să ne încurajeze. M-am felicitat în gând pentru intuiţia şi dorinţa de a fi acolo. Cornel

T

odea

l

dincolo de

egie

I 207


În timpul repetiţiilor la spectacolul Harap-Alb, alături de Florina Luican și Doru Ana, Teatrul Ion Creangă (2005)

208 I

Ion M oldovan


Scenă din spectacolul Harap-Alb (2005)

Cornel

T

odea

l

dincolo de

egie

I 209


Până să ajungi la Teatrul Ion Creangă ai jucat o gamă largă de roluri din dramaturgia lui Shakespeare, Branislav Nušić, Molière, Carlo Goldoni, dar şi a lui Tudor Muşatescu ori Matei Vişniec. Aş fi curios să aflu în ce măsură regizorii cu care ai lucrat la Teatrul Ion Creangă, şi în mod special Cornel Todea, te-au ajutat să faci „saltul” de la teatrul pentru adulţi la teatrul pentru copii. Atunci când îți dorești ceva foarte mult, acel ceva se lasă așteptat, pentru ca bucuria întâlnirii să fie și mai mare. Nici întâlnirea mea cu Cornel Todea nu a făcut excepție de la această regulă nescrisă. Am așteptat trei ani din momentul intrării în Teatrul Ion Creangă până la prima întâlnire regizor-actor cu minunatul Cornel Todea. Am lucrat mai întâi cu doamna Sorana Coroamă Stanca, o minunată personalitate a teatrului românesc, pentru o înlocuire în spectacolul „Inimă rece”. A urmat întâlnirea cu domnul Ion Lucian, părintele Teatrului Creangă, în spectacolul „Cenușăreasa”, pentru ca apoi să mă întâlnesc la lucru cu Cornel Todea în spectacolul „Harap-Alb”. Știam din experiențele anterioare seriozitatea cu care trebuie tratat un spectacol pentru copii, dar Cornel Todea m-a învățat un lucru esențial pe care îl folosesc și astăzi: cum este să te așezi în sală, să-ți privești creația ca și cum nu ar fi a ta, și să intri în mintea micului spectator încercând să descifrezi mesajul spectacolului din fața ta, având 5, 7, 10, 12… ani. Am mai învățat de la Cornel Todea despre cât de important este să mergi pe mâna regizorului și să-ți anihilezi orgoliul pe care fiecare artist îl are. Când ai intrat în Teatrul Ion Creangă făceai parte din galeria actorilor tineri ai instituţiei. Te rog să-ţi aminteşti acum de repetiţii şi să-mi povesteşti cum se desfăşurau ele. Ce-l caracteriza la lucru pe Cornel Todea? Aveau repetiţiile cu el ceva în plus faţă de repetiţiile cu alţi regizori cu care ai lucrat până atunci? Cunosc actori care consideră, de pildă, că repetiţiile nu sunt altceva decât ore multe şi monotone în care se revine asupra unor lucruri deja stabilite. La Cornel Todea cum era? Întotdeauna când începeam repetiţiile la un spectacol nou în regia lui, aveam bucuria copilului pe cale să primească o jucărie nouă. Dincolo de ideea care ne călăuzea pe tot parcursul repetiţiilor, aveam libertatea de a descoperi în noi resurse creatoare

210 I

Ion M oldovan


dintre cele mai diverse. Cornel Todea, în mâna căruia era bagheta regizorului, îţi era şi coleg, şi prieten, şi tată, şi mentor, bucurându-se cu o sinceritate şi o dragoste dezarmantă de fiecare reuşită a celor de pe scenă. Ar fi fost imposibil să te loveşti de monotonie în repetiţiile cu el, pentru că schimbul de energii care se năştea era unul autentic. Cornel Todea era un om căruia nu-i era frică să-şi expună trăirile în fața celorlalți. Atunci când simțea că energia generală nu e una creatoare, nu se sfia să amâne repetiția și să ne scoată la o terasă, sau pur și simplu să ne propună să ne vedem a doua zi. Se ştie că după premieră, în timp, un spectacol se rodează şi, uneori, „derapează”, mai mult sau mai puţin, de la ce fusese iniţial. Cornel Todea accepta o astfel de situaţie? Sau, dimpotrivă, ţinea la acurateţea spectacolului, la reprezentarea lui aşa cum îl gândise? Așa cum îți spuneam, avea talentul și harul de a-ți stimula energia creatoare, atâta timp cât ea se păstra în nota spectacolului. Îi plăceau și savura momentele noastre de improvizație în ideea spectacolului, iar atunci când derapam, ne amenda cu blândețea părintelui care își dojenește copiii neastâmpărați. Sunt regizori recunoscuţi pentru ştiinţa şi flerul cu care fac distribuţii. În ceea ce te priveşte, în colaborarea voastră, ai fost vreodată distribuit în vreun rol care nu ţi se potrivea? Când își făcea distribuția, Cornel Todea dovedea o viziune asupra actorului de care deveneai conștient pe parcursul repetițiilor, pe măsură ce vedeai fiecare personaj în parte conturându-se. Într-unul dintre spectacolele sale în care m-a distribuit, am trăit la început cu senzația că rolul nu mi se potrivește deloc, dar pe măsură ce construiam scenele, am descoperit că el intuise în mine resurse de care eu încă nu eram conștient. Am trăit și experiența autoexcluderii dintr-un rol pe care îl jucam la dublu cu un alt coleg. Pentru că între timp ajunsesem să ne cunoaștem, eu și Cornel, destul de bine, presimțeam că ar avea să-mi spună ceva. Și acum îți spun despre Cornel

T

odea

l

dincolo de

egie

I 211


ce era vorba. Jucam Prințul din „Albă ca zăpada și cei șapte pitici” și începusem să încărunțesc destul de mult. Pentru că înțelesesem cât de important e să ai publicul − copiii − de partea ta atunci când joci un rol pozitiv, am ales să-l las pe colegul meu mai tânăr să joace acest personaj. La doar două zile, Cornel Todea a venit la mine și m-a rugat să fac ceea ce tocmai făcusem. Când a aflat că schimbarea se întâmplase, mi-a mulțumit cu un zâmbet care parcă îmi spunea: „Bravo! Așa e, meseria asta e și despre generozitate”.

Julieana Drăghici şi Eduard Jighirgiu în spectacolul Albă ca zăpada şi cei şapte pitici, Teatrul Ion Creangă (2007)

Scenă din spectacolul Albă ca zăpada şi cei şapte pitici. În prim-plan: Eduard Jighirgiu şi Raluca Gheorghiu

212 I

Ion M oldovan


Cornel

T

odea

l

dincolo de

egie

I 213


Eduard Jighirgiu, colaborarea ta cu Cornel Todea nu a fost doar cea dintre actor şi regizor. Poate publicul nu ştie că eşti şi un talentat compozitor care a realizat muzica originală pentru mai multe spectacole puse în scenă la Teatrul Ion Creangă, şi nu numai. Ai compus muzica originală la spectacole ca „Albă ca Zăpada şi cei şapte pitici”, „Carolina şi poneiul”, „Un lup, o capră şi trei iezi”, acestea fiind doar câteva puse în scenă de Cornel Todea. Cum s-a ajuns la această colaborare? Compuneam muzică de ceva ani, iar cele două proiecte muzicale pe care le-am avut și pentru care compuneam muzica și versurile s-au bucurat de aprecieri, pe partea de compoziție și inovație artistică, în mai multe festivaluri din țară. Fusesem sfătuit la un moment dat de câțiva oameni de specialitate să încerc zona teatrului și a filmului. Totul rămăsese la stadiul de vis greu de împlinit. Asta până în anul 2007, când Cornel Todea a hotărât să facă spectacolul „Albă ca zăpada și cei șapte pitici”. A fost momentul în care, împins de la spate de soția mea, Adriana Drăguț, am mers în biroul domnului Cornel Todea și i-am propus să compun muzica pentru acest spectacol. Am intrat la el cu multă dorință și speranță și cred că asta i-a dat și lui curajul de a încerca alături de mine. Bineînțeles că atunci când mi-am dorit să fac asta nu am anticipat ce avea să urmeze în relația noastră. Am avut parte de una dintre cele mai frumoase colaborări teatrale, reușind să stabilim o conexiune dincolo de cuvinte. Am ajuns să fiu părtaș la întregul proces de creație a unui spectacol înainte ca el să ajungă să se întâmple. Am fost prezent la discuții de creație din care am învățat foarte multe lucruri pe care le folosesc și astăzi și care îl țin extrem de prezent pe Cornel Todea în viața mea. Dovadă că am avut parte de o colaborare foarte frumoasă este faptul că, de la acel prim spectacol la care am colaborat ca regizor-compozitor, aproape toate producțiile pe care le-a montat au fost în aceeași echipă. Datorită încrederii pe care mi-a acordat-o în acel minunat an 2007, cariera mea de compozitor de teatru numără astăzi aproape 30 de titluri. Am avut privilegiul de a mă numi prieten și m-am bucurat de fiecare întâlnire pe care am avut-o, conștientizând ce șansă frumoasă mi-a oferit viața.

214 I

Ion M oldovan


Când era nemulţumit de ceva, ca regizor, ca director de teatru, cum se manifesta? Nu vreau să se înțeleagă că vorbesc despre un supraom. Cornel Todea era un om cu trăiri și sentimente ca noi toți. Bineînțeles că avea momente în care era nemulțumit de diverse lucruri din viața de director, regizor sau om. În astfel de momente ne aduna să ne certe cu o diplomație pe care nu am mai întâlnit-o la nimeni altcineva. Am fost martor al conflictelor dintre generații pe care el le stingea cu zâmbetul pe buze fără niciun efort. Și atunci când se enerva, o glumă bună îl scotea din stare și începea să râdă cu poftă. Conduc un teatru particular și îl am ca reper de directorat pe Cornel Todea. În afară de amintiri frumoase, cu ce ai rămas, ca actor, dar şi ca om, din colaborarea ta în teatru cu Cornel Todea? Corli, cum îmi permisese să-i spun, fiind botezat așa de către nepoții lui, era o permanentă sursă de inspirație. Un gentleman în adevăratul sens al cuvântului. Am învățat de la el cât de important e atunci când ești la cârma unui colectiv să întreții spiritul de echipă, să faci real echipă cu cei cu care lucrezi, cât de important e să-i iubești pe cei cu care lucrezi, să știi să le stimulezi creativitatea și să le dai încredere. Corli era o enciclopedie vie, un pasionat de artă în toate formele ei. Discuțiile cu el erau un deliciu și inevitabil învățai ceva nou de fiecare dată. Mi-e dor de pasiunea lui pentru teatru, de râsul lui, de poveștile lui, de prietenia lui, de tot ce a însemnat Cornel Todea. Chiar dacă diferența de vârstă a fost mare, nu am simțit niciodată o distanță între noi din această cauză. Am râs, am plâns, ne-am bucurat, am suferit, așa cum fac prietenii buni, un tată cu fiul lui. Îi mulțumesc pentru fiecare clipă pe care mi-a dăruit-o cu atâta dragoste și generozitate. Te iubesc, Corli!

Cornel

T

odea

l

dincolo de

egie

I 215


Mihai Verbiţchi în rolul Verde împărat în spectacolul Harap-Alb, Teatrul Ion Creangă (2005)

Un om care m-a iubit sincer Când eram de vreo șase ani, într-o zi de mai, tata m-a adus acasă de la spital și m-a pus pe pat pe o pernă cu fața scrobită. Zumzăiau albinele, natura irumpea de viață. Stând așa vlăguit pe perna albă, am văzut niște stropi de sânge care ieșeau din nasul meu. Tata s-a străduit să-l oprească, dar nereușind, m-a învelit într-o pătură și-a plecat cu mine înapoi la spital. Patru kilometri. Atunci nu era telefon, nu era salvare. Pe umărul lui mă ducea. Învelit în pătură, cu sângele curgând, am zis: „Tată, mor!”, iar tata a zis: „Nu mori...” Și n-am murit. Asta era senzația pe care mi-o dădea Cornel Todea: că sunt în siguranță, că nu mi se poate întâmpla nimic rău, că nu mor. Era un tată al meu care mă iubea sincer. Într-o zi, în timpul unei repetiţii la ultimul lui spectacol, a zis: „...băiatul acesta, dacă s-ar fi luat în serios, ar fi fost cel mai mare actor al acestei ţări”. M-am simţit bine atunci. A creat o trupă în care eram aproape toți prieteni. După plecarea lui, am rămas singur. Nu mai am cui să spun „tată, mor!” – și de aceea mor. Puțin câte puțin. Mihai Verbiţchi, Actor, Teatrul Ion Creangă

216 I

Ion M oldovan


Psihologia copilului şi lumea mirifică a teatrului Pentru mine, Cornel este un vechi prieten, pe care l-am cunoscut datorită soțului meu. Ei doi erau foarte buni prieteni. Se vedeau la treabă, în teatru sau televiziune, iar când unul dintre ei se afla într-un impas, se putea baza pe sprijinul necondiționat al celuilalt pentru a-l depăși. Iar legătura mea de prietenie cu Cornel Todea s-a întărit, mai ales când l-am descoperit ca susținător în „valorizarea copilului și copilăriei timpurii” și cu mult interes pentru psihologia dezvoltării copilului. Copilăria și dezvoltarea timpurie a copilului sunt abordări noi, au la bază studii și cercetări care au dat o altă dimensiune primelor 1000 de zile de viață ale copilului, susținând științific că „bebelușul este o persoană”. În anii ’90, această afirmație era absolut extravagantă în lume, dar mai ales în România. (Ar fi de reamintit că Facultatea de Psihologie a fost desființată din anul 1977.) Mulți specialiști erau reticenți în a acorda copilului sub 3 ani statutul de „persoană” cu drepturi și nevoi ce depășeau hrana și mediul fizic confortabil și că este o persoană care are competențe încă de la naștere și chiar din perioada prenatală. Prima mea întâlnire profesională cu Cornel a fost când, spre uimirea mea, mi-a cerut să avem o conversație pe tema psihologiei copilului pentru o emisiune tv. Întrebările care mi-au fost puse de Cornel în acea emisiune erau cele ale unui bun cunoscător al literaturii de specialitate de ultimă oră în domeniul psihologiei copilului. De la lucrările lui Spitz la Winnicott, la Bowlby și Bettelheim. Cornel îmi dovedea că este un excepțional om de teatru, profesionist de elită și, ca director al Teatrului Ion Creangă, nu deținea pur și simplu o funcție administrativ-artistică, ci era dublat de o remarcabilă cultură de specialitate în domeniul psihologiei copilului. Cornel a fost în anii 2000 printre primii care au participat activ, a fost un adevărat activist pentru drepturile copilului mic, punând în mișcare teatrul Cornel

T

odea

l

dincolo de

egie

I 217


pentru copiii mici, sub 3 ani, ca o experiență de seamă în educația timpurie. A inițiat primele spectacole de teatru pentru copiii sub 3 ani din România, înțelegând că latura artistică trebuie însoțită de cunoștințele specialistului. Am avut deosebita ocazie de a fi consultant încă de la primele spectacole destinate copiilor sub 3 ani: Baloane Colorate, Cucu-Bau! de exemplu. A susținut această activitate și prin lansarea teatrului în festivaluri internaționale cu spectacole adresate copiilor de vârstă mică, România devenind printre primele țări care au urmărit aportul spectacolului teatral în experiența de cunoaștere a copilului mic. Au fost prezentate comunicări științifice pe această temă în Congresele Internaționale de specialitate în educație timpurie (European Early Childhood Education Research, 2010, Strasbourg). Teatrul Ion Creangă, la inițiativa sa, organiza întâlniri periodice cu părinții, pentru a expune beneficiile aduse de spectacolul de teatru pentru copiii mici și a-i sensibiliza pe părinți pentru diversificarea educației timpurii. A îmbogățit activitatea Teatrului prin găzduirea primului târg de carte pentru copii MiniLibri (2005), prilej cu care s-a lansat și prima carte despre Activităţi de învăţare pentru copiii mici de la naştere la 3 ani. Târgul a continuat în teatru în următorii trei ani, dovedindu-și necesitatea și calitatea în mozaicul cultural bucureștean.

218 I

Ion M oldovan


La inaugurarea Târgului de Carte pentru copii MiniLibri, în anul 2005 (AGERPRES, foto: Lucian Tudose)

Sunt de reținut și calitățile de organizator și manager ale lui Cornel Todea, care a avut disponibilitatea de a sprijini primele organizații neguvernamentale pentru copii, a fost membru fondator al Fundației Internaționale pentru Copil și Familie (1994) și membru în consiliul director al Centrului Step by Step pentru Educație și Dezvoltare Profesională (2000). În această calitate, Cornel a făcut un adevărat lobby pentru educația timpurie în rândul instituțiilor oficiale și al personalităților culturale românești. Pentru mine, Cornel Todea a devenit un real reper în dezvoltarea mea profesională de expert în educația și dezvoltarea timpurie a copilului mic, oferindu-mi ocazia să-mi lărgesc experiența de psiholog pentru copii în lumea mirifică a teatrului. Carmen Anghelescu, Psiholog, Doctor în Psihologia Dezvoltării Copilului Cornel

T

odea

l

dincolo de

egie

I 219


„Lucrul cu copiii te învaţă să gândeşti limpede, să fii sincer, să nu te contrazici, să-ţi respecţi promisiunile, mai bine zis să promiţi numai ce poţi să şi faci, să ai consideraţie pentru partener. Să nu profiţi de candoare pentru a trişa. Imensa eroare pe care o fac deseori adulţii este de a subestima capacitatea de înţelegere şi de sensibilitate a copiilor. Comunicarea mea cu copiii este o temă de mirare şi de bucurie permanentă pentru mine. Mă înţeleg excelent. M-au acceptat. Chiar dacă mi-au declarat, uneori, «tu n-ai nimic în cap», referindu-se direct la chelia mea. I-am contrazis, cerând reformularea «tu n-ai nimic pe cap», şi am obţinut-o întotdeauna. Mă aflu pe un teritoriu unde cel slab, neajutorat, marginal, dezmoştenit are şansa să triumfe împotriva tuturor zmeilor-parazmeilor şi vrăjitoarelorzburătoarelor, unde cel rău, oricât ar fi el de puternic, este zilnic înfrânt. Şi asta îmi dă curaj.” Cornel Todea

Cel mai iubit dintre directori Obișnuiam să-i spun, parafrazându-l pe Marin Preda, că este cel mai iubit dintre directori. „− Nu-i chiar așa...” Pentru mine a fost și rămâne în memoria mea, prin noblețea și modestia sa: un geniu, un profesionist desăvârșit și mai ales un om minunat. Energia lui pozitivă te vindeca de orice gând rău. Zâmbetul lui perpetuu te molipsea și-ți dădea încredere pe scenă chiar și atunci când, poate, greșeai. Nu pot să uit umorul, rafinamentul și bunul simț în tot ce a creat. Limba română devenea cea mai frumoasă limbă din lume când o rostea domnul Todea. Îmi lipseşti, cel mai iubit dintre directori! Ionuţ Ciocia, Actor, Teatrul Ion Creangă

220 I

Ion M oldovan


Locul magic de întâlnire a viselor cu realitatea Pășind în teatru ca regizor inovator, Cornel Todea a preluat partea valoroasă a structurii repertoriale și a creat spectacole de reală importanță, atât pentru cei mici, cât și pentru adolescenți: „Trei grăsani”, având-o în rolul principal pe Jeanine Stavarache, „Băiatul cu floarea”, piesă de tineret cu conflict axat pe probleme contemporane, de Tudor Popescu, sau o nouă montare cu „Pinocchio” într-o altă formulă regizorală, dar cu aceeași minunată interpretă, Alexandrina Halic, spectacol care va repurta același mare succes în Italia ca și prima montare. În 1991, devenit director al Teatrului Ion Creangă (după primul mandat din perioada 1986-1990 – n.a.) după directoratul scriitorului Alecu Popovici și al regizorilor Emil Mandric și Grigore Gonța, Cornel Todea, cu o activitate neîntreruptă ca regizor de șaisprezece ani, și-a reformulat propunerile de întemeiere a noi criterii de abordare a activității instituției. Momentul revenirii sale ca director coincide cu noi proiecte repertoriale de anvergură culturală și cu noi colaborări de o deosebită importanță. Se montează primul text Commedia dell’arte, „Dragostea pusă la încercare” – spectacol realizat de Mihai Gruia Sandu, scenografia Anca Pâslaru și Luana Drăgoescu, cu actori care au completat cu succes vechea trupă, recomandându-se drept excepționali profesioniști: Cristian Irimia, Florin Busuioc, Mihai Verbițchi, Ștefan Mareș, Ion Arcudeanu, Cornelia Pavlovici, Mărioara Sterian, Anca Zamfirescu, Mirela Busuioc, Marcela Andrei, Mihaela Mitrache, Tomi Cristin. Repertoriul se îndreaptă spectaculos către marea dramaturgie shakespeariană. Se montează „Furtuna” în regia lui Cornel Todea, scenografia Anca Pâslaru, cu: Florin Busuioc, Cristian Irimia, Mirela Busuioc, Tania Popa, Ștefan Mareș, Ionuț Ciocia, Lucian Ifrim, reprezentație susținută cu succes în Taiwan, la Festivalul Internațional de Teatru, și jucat în limba chineză.

Cornel

T

odea

l

dincolo de

egie

I 221


Cornel Todea, Anca Zamfirescu, Cornelia Pavlovici şi Eugen Albei în turneu în Taiwan cu spectacolul Furtuna

În paralel cu spectacolul de scenă, s-a mers pe dezvoltarea ideii de interactivitate cu spectatorii. Precizează directorul teatrului: „Un program special al teatrului se desfăşoară fie pe scenă, fie în spaţii neconvenţionale – parcuri, săli de sport, grădiniţe – cu spectacole la care copiii sunt principalii eroi, iar actorii teatrului cu aptitudini speciale în domeniul improvizaţiei structurează happening-uri cu un farmec de nedescris. Bucuria copiilor de a juca roluri pe care le inventează, pornind de la pretexte dramatice din viaţa lor sau din poveşti cunoscute, este uriaşă. Bun pretext de punere în act a creativității copiilor, acest tip de spectacole presupune o disponibilitate specială a actorilor angajați în joc”.

222 I

Ion M oldovan


În turneu în Seul

În cadrul programelor speciale instituite în Teatrul Ion Creangă se înscriu multe proiecte care mai de care mai interesante: Programul 0-3, un program ambiţios care are ca scop descoperirile privind viaţa psihică a copilului încă de la naştere. Sintagma educaţie timpurie conchide în esență scopul său, care încearcă o valorificare prin intermediul practicii teatrale a demersului privind formarea copilului. Entuziasmat de proiect și de punerea lui în practică până acum, Cornel Todea spune: „Convinși de imensa semnificație a educației oferită încă din primele luni de existență, convinși de importanța în formarea ființei umane a primilor trei ani de viață, convinși că ratarea acestei etape conduce la mari întârzieri în dezvoltarea ulterioară a copilului, ne-am asociat cu psihologi de renume precum Carmen Anghelescu, cu tineri masteranzi ai Catedrei de Regie a UNATC, având parteneri Centrul de Educație și Dezvoltare Profesională «Step by step» și HelpNet, ne-am asociat în speranța de a convinge legiuitorii să prevadă obligații privind această perioadă din existența copilului”. Cornel

T

odea

l

dincolo de

egie

I 223


Pornind de la experiența cunoscută sub genericul Teatru Forum, un teatru interactiv care pune în discuție teme cetățenești de acută actualitate, s-a concretizat un nou proiect pentru copii de vârstă 10-14 ani, intitulat „Spectactori pentru Non-discriminare”, realizându-se un prim spectacol, „E simplu să fim prieteni”, având ca subiect situații discriminatorii apărute în rândul elevilor. Spectacolul a fost realizat de departamentul de cercetare al teatrului împreună cu două actrițe, Carmen Palcu și Marcela Andrei, și a fost finanțat de Programul Matra al Ambasadei Regatului Olandei la București, în colaborare cu fundațiile „Chance for Life”, „Parada” și „Prietenii copiilor”. Temele abordate de teatrul social au fost diverse: abuzul în familie, discriminarea rromilor, HIV, violența între adolescenți, migrația forței de muncă. Cornel Todea este genul de regizor care are stimă și prețuire pentru actor, mai cu seamă pentru cel din teatrul pentru copii, pe care nu îl poate caracteriza din punct de vedere uman nimic mai mult decât generozitatea. „Generozitate – spune Cornel Todea – pentru care am admirație. Generozitate în măsură să-i facă să trăiască toată viața în relație cu copiii – acest public încântător –, deposedați de propria identitate. Vedete purtând pe durata întregii lor cariere nu propriul nume, ci pe cel al personajului interpretat. Vedete cunoscute și recunoscute de copii, strigate la aplauze sau pe stradă cu numele de Pinocchio, al Albei ca Zăpada, al lu’ Sfârlă Năzdrăvanul. Vedete admirate și iubite, ca Zâna cea Bună sau Cenușăreasa, care vor primi din partea copiilor flori la sfârșitul spectacolului. Vedete detestate, ca Zmeul cel Rău, Spânul, Baba Cloanța, Cotoroanța, care nu vor primi niciodată flori cât timp vor persevera să joace «răi». Actorul teatrului pentru copii nu are dreptul la numele său din buletin sau din pașaport. Dar folosind numele eroului interpretat, călătorește liber în sufletul copiilor, unde găsește un loc rezervat pentru tot restul vieții acestor fideli, entuziaști și extrem de sinceri spectatori, veniți să-i aplaude la Teatrul Ion Creangă, loc magic de întâlnire a viselor cu realitatea.” Lect. univ. dr. Jeanine Stavarache (din Teza de doctorat „Valenţe creatoare şi impact formativ în spectacolele pentru copii şi tineret”)

224 I

Ion M oldovan


Scene din spectacolul Băiatul cu floarea, Teatrul Ion Creangă (1978). Sus: Jeanine Stavarache și Sibylla Oarcea. Jos: Gabriel Iencek și Jeanine Stavarache

Cornel

T

odea

l

dincolo de

egie

I 225


Scrisoare către Cornel Todea De-a lungul drumului meu prin viață am avut șansa de-a întâlni oameni deosebiți, de la care am învățat multe și care m-au investit cu generozitatea lor. I-am pus cu grijă în casa sufletului meu și, din când în când, deschid poarta amintirilor pentru a mi-i aduce mai aproape. Un astfel de om a fost și va rămâne pentru mine Cornel Todea, un personaj deosebit. Cult, stilat, cozeur, plin de umor și povești frumoase, bun cunoscător și consumator de teatru și muzică. Uneori îmi pare nespus de rău că nu i-am spus tot ce gândeam despre el și poate ar fi trebuit să-mi arăt și mai mult gratitudinea pentru tot ce mi-a dăruit. Așa că o fac acum și spun: Dragă Cornel Todea, Pentru că am avut şansa de a te întâlni; pentru onoarea pe care mi-ai făcut-o acordându-mi şansa de a lucra cu tine trei spectacole de teatru: „Băiatul cu floarea” (1978), „HarapAlb” (2005), ambele la Teatrul Ion Creangă, şi „Ecaterina Cea Mare” (2008) la Teatrul Naţional Bucureşti; pentru mâna întinsă prieteneşte de care am beneficiat de câteva ori de-a lungul existenţei mele, colaborând la unele emisiuni de televiziune ori la câteva ediţii ale Galei Hop; pentru sfaturile pe care mi le-ai dat; pentru lecturile pe care mi le-ai recomandat şi în urma cărora am devenit mai bogat înăuntrul meu; pentru că mi-ai permis să te vizitez şi să-mi dăruieşti cu atâta generozitate clipe de neuitat în preajma ta şi a doamnei tale, Anca, timp în care, discuţiile purtate, mi-e greu să-ţi spun cât de mult au însemnat pentru mine; pentru muzicile deosebite pe care le-am ascultat împreună, mi le-ai recomandat sau mi le-ai cântat la pianul pe care-l iubeai atât de tare;

226 I

Ion M oldovan


Nicu Alifantis (Arhiva fotografică AGERPRES, foto: Adrian Martalogu, 1998)

pentru noaptea în care l-am cunoscut personal la tine în casă pe Johnny Răducanu, unde avea să se nască aventura mea la Tic-Tac; pentru vorbele de încurajare şi de apreciere pe care mi le-ai adresat, care m-au motivat şi m-au obligat peste măsură. Doamne, ce câştig uriaş; pentru că mi-ai îngăduit să-l cunosc pe omul Cornel Todea; pentru toate astea îţi mulţumesc, dragă Cornel! Nicu Alifantis, 30 august 2020 „Fără îndoială, este cel mai sincer, mai participativ, mai generos. Solidar cu personajele purtătoare de mesaje etice şi morale valoroase, intolerant cu minciuna, răutatea, nedreptatea. Ciudat cum, ajuns la maturitate, copilul, acest formidabil partener al eroilor, se contaminează de tarele pe care le-a detestat în copilărie. Dar Teatrul Ion Creangă are imensa bucurie de a trăi în compania acestei lumi a entuziasmului şi a încrederii în adevăr, lumea publicului format de copii. Lumea care la sfârşitul fiecărui spectacol invadează scena pentru a oferi flori eroilor pe care îi îndrăgeşte şi pentru a refuza să dea această suavă recompensă «răilor» din spectacol.” Cornel Todea Cornel

T

odea

l

dincolo de

egie

I 227


Alături de o micuță spectatoare la finalul Festivalului Internaţional de Teatru pentru Copii „100, 1.000, 1.000.000 de poveşti”, organizat de Teatrul Ion Creangă (2007)

Cornel

T

odea

l

dincolo de

egie

I 229


Teatrul e un stimulent, nu un calmant! Te trezește, te neliniștește, nu îți dă soluții, ci te ajută să pui întrebări și să descoperi lumea. Cornel Todea

Teatrul Național „Ion Luca Caragiale” din București (AGERPRES, foto: Grigore Popescu)


232 I

Ion M oldovan


Cornel Todea la Teatrul Național „I.L. Caragiale”, București Patima roşie (1965) Colaborarea regizorului Cornel Todea cu Teatrul Național din București a fost una episodică, aș spune, care s-a concretizat în montarea, la intervale destul de mari de timp, a doar trei spectacole. Primul, în 1965, era o comedie tragică, cum însuşi autorul, Mihail Sorbul, o numea. Piesa se numea „Patima roșie” şi avusese premiera în 1916 tot la Teatrul Național din București, rolul principal fiind interpretat atunci de celebra Elvira Popescu − cea care, nu peste foarte mulți ani, începea o strălucită carieră pe scenele pariziene −, alături de care se aflau Ion Iancovescu, R. Bulfinschi, Ion Brezeanu, toți sub direcția de scenă a lui Constantin Nottara. După mai bine de două decenii, a urmat, tot la Teatrul Național din București, o nouă montare, de asemenea cu o distribuție remarcabilă, care-i reunea pe Aura Buzescu, Aurel Munteanu, Emil Botta, Marioara Zimniceanu, Nicolae Bălțățeanu. Deși piesa avusese întotdeauna un mare succes de public, o vreme a dispărut din repertoriile teatrelor, fiind reluată mai târziu la Televiziune şi Radio. (AGERPRES, foto: Viorel Lăzărescu)

Cornel Todea scoate din uitare această piesă şi, în 1965, readuce în atenția publicului o teribilă poveste de dragoste, culminând cu o crimă pasională, acesta fiind în doar Cornel

T

odea

l

dincolo de

egie

I 233


câteva cuvinte subiectul piesei. În spectacolul său, Cornel Todea i-a oferit, inspirat, rolul principal unei alte fermecătoare actrițe a Teatrului Național, Carmen Stănescu. În cartea de amintiri intitulată „Destăinuiri”, Carmen Stănescu scrie următoarele despre spectacolul „Patima roșie” în regia lui Cornel Todea: „După triumful meu în O femeie cu bani, directorul Teatrului Național, Zaharia Stancu, scriitorul, s-a gândit să mă distribuie rapid în altceva şi a avut buna inspirație să-mi ofere rolul Tofanei din splendida piesă Patima roşie a lui Mihail Sorbul. Cu tânărul pe atunci regizor Cornel Todea şi cu o distribuție excelentă alcătuită din Constantin Bărbulescu, Damian Crâșmaru, Constantin Rauțchi şi Ilinca Tomoroveanu s-a pornit la lucru. Rezultatul a fost un mare succes. M. Radnev, renumitul cronicar, publica în Informaţia din decembrie 1965: Jocul sobru al lui Carmen Stănescu ne-a permis să cunoaştem deopotrivă cerebralitatea şi senzualitatea explozivă a Tofanei. Interpreta a luminat zbuciumul neputincios al unei inteligenţe sufocate şi pervertite de societate. Momentul de isterie al Tofanei, când îl îndeamnă pe Castriş să-l ucidă pe Rudy, şi finalul sângeros al piesei au fost absolut convingătoare. Mi-am dat seama cât de convingătoare eram în final, când îl omoram pe Rudy cel adorat şi frumos, interpretat de Damian Crâșmaru, când am auzit din sală pe cineva strigând: Ce bestie eşti!” Dacă succesul de public al piesei lui Mihail Sorbul a fost o constantă a montărilor – cel puțin a celor de la Teatrul Național din București –, nici succesul de critică nu a fost de nebăgat în seamă. Într-o cronică publicată în revista Teatrul, cronicarul dramatic Ana Maria Narti nota: „Todea nu s-a lăsat furat de plăcerea de a fâlfâi în fața spectatorului faldurile pasiunii fatale, ca un dat de sine stătător, fără contacte cu existența cotidiană a eroilor. Ceea ce ne oferă el este o cronică adeseori comică, adeseori gravă, a unei crime pasionale privită cu ochii noștri de astăzi. Neatent urmărită, punerea în scenă poate să înşele, apărând ca o copie ușor împrospătată a vechilor tratări; dar o privire exersată surprinde de la bun început calitatea hotărât actuală a spectacolului. Este vorba, în primul rând, de alegerea şi îndrumarea actorilor, de modul de interpretare, în întregime situat sub semnul studiului atent psihologic-social, adică

234 I

Ion M oldovan


Carmen Stănescu (Arhiva fotografică AGERPRES, foto: Armand Rosenthal, 1964)

într-o optică nouă. (...) Spectacolul nu este doar bine jucat. El dezvoltă cu plasticitate dramatică şi cu simț sigur al gradației tensiunile şi intensitățile din text (este plăcut să descoperi în mai toate montările lui Todea o vigoare originală, autentică, ce refuză falsele complexități intelectualiste şi comunică spectatorului fiorul real al încordărilor)”. Cornel

T

odea

l

dincolo de

egie

I 235


Autobiografie (1978) După anii de rodnică şi prețioasă colaborare cu Cornel Todea la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț, perioadă care a legat şi o sinceră prietenie între noi, ne-am reîntâlnit la lucru, pe scenă, într-o piesă a dramaturgului Horia Lovinescu. De data aceasta pe scena Teatrului Național. Ca o curiozitate, dacă vreți, piesa „Autobiografie”, căci despre ea este vorba, era prima

236 I

Ion M oldovan

Teatrul Național București în anii ‘80 (Arhiva fotografică AGERPRES, foto: Sorin Lupşa)


piesă a lui Horia Lovinescu care nu avea premiera la un teatru din Capitală. La Naționalul bucureștean, piesa era pusă în scenă după ce fusese jucată la teatrele din Cluj, Reșița şi Petroșani. Deși nu era una dintre marile piese ale lui Horia Lovinescu, „Autobiografie” – în care eu interpretam un personaj care se numea Alexiu – i-a prilejuit lui Cornel Todea ocazia să-şi dovedească încă o dată talentul şi subtilitatea viziunii regizorale. Scrisă sub forma unei confesiuni, piesa oferea spectatorului o dramatică investigație în conștiința unui om de ştiinţă, admirabil interpretat de regretatul nostru coleg Ion Marinescu, secondat în bune creații de Ileana Stana Ionescu şi Traian Stănescu. Cornel Todea a tratat această piesă în manieră cinematografică, folosind pe întreaga desfășurare a spectacolului efecte de lumină, intervenții sonore, care au prins foarte bine la public şi au dat o notă de originalitate montării. Andrei Ionescu, Actor, Teatrul Național „I.L. Caragiale”, București

Semnat de Cornel Todea, regizor apreciat pentru profesionalismul montărilor realizate la TV şi pe numeroase scene de teatru, spectacolul a captat, în bună măsură, interesul publicului; el conține momente care poartă pecetea inspirației, altele, în care se vede meșteșugul, peste tot simțindu-se grija de a oferi ideilor, substanței de viață a piesei, un drum cât mai limpede spre spectator. Valeria Ducea (Teatrul, nr. 3/1978)

Cornel

T

odea

l

dincolo de

egie

I 237


Ecaterina cea Mare (2008) „În ceea ce mă priveşte, ca regizor am încercat să fiu un servitor fidel al lui Shaw. Nu e deloc simplu ce mi-am propus. Dacă măsura va fi justă în exuberanţa în care se rezolvă anumite situaţii şi umorul va fi comunicat sălii, socotesc că nu l-am trădat pe autor. Pentru iubitorii lui Shaw şi pentru cunoscătorii lui sper să fie o satisfacţie întâlnirea cu această Ecaterina cea Mare.” Cornel Todea

În 20 aprilie 2008, pe scena Sălii Amfiteatru a Teatrului Național avea loc premiera spectacolului „Ecaterina cea Mare”, de George Bernard Shaw, cu Maia Morgenstern în rolul titular şi cu Ştefan Iordache, „un interpret de excepție pentru unul dintre cele mai pitorești personaje din toată dramaturgia lui George Bernard Shaw, prințul Potemkin”, conform lui Cornel Todea. „Ecaterina cea Mare – declara într-un interviu regizorul – este o piesă cu personaje istorice de mare rezonanță, împărăteasa Ecaterina şi prințul Potemkin. Viziunea lui Shaw în raport cu aceste două personaje este însă o viziune detașată de adevărul istoric, punând în evidență doar câteva din caracteristicile pregnante ale personajelor. Din dimensiunea unui personaj istoric de mare suprafață intelectuală, Ecaterina, împărăteasă cu o viziune extraordinară privind gestionarea unui imperiu fabulos, care este Rusia, autorul reține o latură a personajului, reală desigur, o înclinaţie specială pentru amor.” Spectacolul, alert şi plin de haz, a prins din plin la public. Din păcate, seria reprezentațiilor a trebuit întreruptă din cauza regretatei plecări dintre noi a lui Ştefan Iordache.

238 I

Ion M oldovan


Ştefan Iordache şi Maia Morgenstern în spectacolul Ecaterina cea Mare, Teatrul Naţional Bucureşti (2008)

Cornel

T

odea

l

dincolo de

egie

I 239


Bucuria trăită plenar Un dialog cu Maia Morgenstern Maia Morgenstern, din paleta bogată şi variată de personaje cărora le-aţi dat viaţă pe scenă, v-aţi oprit asupra a două, Ecaterina cea Mare, din piesa cu acelaşi titlu a lui George Bernard Shaw, şi Natalia Ivanovna, din „Trei surori”, de Cehov. De ce doar asupra acestora? Pentru că, mă gândesc, au ceva în comun. Ambele roluri le-am lucrat sub direcția de scenă a lui Cornel Todea, primul pe scena Teatrului Național din București, al doilea într-un spectacol de televiziune din 1993. De fapt, despre Cornel Todea voiam să vă rog să-mi vorbiţi. Cu mare plăcere şi cu un soi de nostalgie, pentru că am avut privilegiul şi bucuria să fiu în preajma lui Cornel Todea atât ca regizor şi conducător de festivaluri de teatru, cât şi ca prieten. Mă gândesc acum, pomenindu-l, că, deși au trecut aproape zece ani de când a plecat dintre noi, în ceea ce mă privește continui să mă „raportez” la el ca la un om tânăr, extrem de talentat, plin de umor, cu un farmec absolut cuceritor. Cum era regizorul Cornel Todea? Cornel Todea avea un orizont cultural pe cât de vast, pe atât de profund. Asta îi permitea să facă analogii neașteptate, încât să te stârnească şi pe tine, cel cu care lucra, să nu fii doar un simplu executant. Era minunat să descoperi că acest om, posesor al unei culturi enciclopedice – lucru care, firește, i-a folosit mult în meserie –, avea şi un farmec absolut cuceritor. Se spune că atâta timp cât trăim, învăţăm. De la Cornel Todea ce aţi învăţat? Am învăţat mult şi am primit mult. Şi nu doar în ceea ce privește meseria. Dar nu despre asta vreau să-ţi vorbesc. Vreau să-ţi spun că am admirat întotdeauna la Cornel Todea bucuria, o bucurie pe care o trăia plenar, cu toată ființa lui. Era o bucurie contagioasă şi incitantă. Şi, pe lângă atâtea calități, mai avea una.

240 I

Ion M oldovan


Care? Autoironia. Asta la Cornel Todea era, ca să zic așa, o marcă. Mi-aţi vorbit atât de frumos despre Cornel Todea... Asta nu înseamnă că nu ne-am şi certat. Tocmai. S-a întâmplat să aveţi opinii diferite, neînţelegeri, poate divergenţe în legătură cu rolurile în care vă distribuise? Da! Ne-am certat uneori, ne-am contrazis alteori, dar numai pe teme artistice. S-a întâmplat ca eu să văd într-un fel un lucru legat de personaj, iar el în alt fel. Nu era nimic ieșit din comun. Lucrul la o piesă dă adesea naștere unor astfel de situații. Care, în cazul dumneavoastră şi al lui Cornel Todea, cum se rezolvau? Cu şi din respect reciproc, cu şi din dragoste pentru meserie. Cu finețe, aș spune. Pentru că un om de inteligența lui Cornel Todea nu putea trata decât cu finețe chiar şi diferendele care apăreau între el şi cei cu care lucra, între el şi cei din jur. Într-o declaraţie de presă, Cornel Todea s-a arătat la vremea respectivă încântat de colaborarea cu dumneavoastră în rolul temutei împărătese Ecaterina cea Mare a Rusiei. Despre rolul din „Ecaterina cea Mare” ce-mi puteţi spune? A fost un rol complex, pe care l-am lucrat cu plăcere, avându-l partener de scenă pe Ştefan Iordache. Din păcate, cum ştii, spectacolul s-a jucat foarte puțin. După succesul pe care cele câteva reprezentații l-au avut, „Ecaterina cea Mare” se anunța a fi un spectacol de cursă lungă, dar n-a fost să fie așa. Din păcate... Din păcate, da…

Cornel

T

odea

l

dincolo de

egie

I 241


Succes de casă garantat. Să ai un autor cum a fost ilustrul G.B. Shaw, o piesă Ecaterina cea Mare scrisă ca o imensă farsă la adresa istoriei grave şi tragice, un regizor foarte experimentat cum este Cornel Todea şi doi actori senzaționali, Maia Morgenstern şi Ştefan Iordache. Iată pe scurt rețeta unei reușite de public. Cu siguranță, fiecare reprezentație va fi urmărită cu maximă atenție de public, pentru o oră şi jumătate spectatorii se vor simți atât de bine dispuși, încât şi-ar dori să mai rămână câteva clipe în sala de spectacol. Irina Budeanu (Ziarul Azi)

Coerentă cu sine şi, în general, interpretată fără ezitări importante, montarea de la TNB are toate datele şi ingredientele să devină înainte de toate un succes de public. Monica Andronescu (Ziarul Ziua)

Cornel

T

odea

l

dincolo de

egie

I 243


Fotografia și-a pierdut semnificația, realitatea fotografică în artă nu mai e suficientă, acum primează asociațiile pe care le determină imaginea, gradul de sugestivitate capabil să declanșeze stări și să înlănțuie gânduri. De aceea, imaginea directă e nesatisfăcătoare – nu ești fascinat de ea, ci de modul cum se produce (prin montaj) și ce exprimă (prin conținutul sugerat). De aici rezultă marea responsabilitate a celor care lucrează cu imagini. Cornel Todea

Cornel Todea în timpul filmărilor


246 I

Ion M oldovan


Cornel Todea și cinematografia Cornel Todea, un personaj de care mi-e dor Dacă ai curiozitatea să cauți pe Net numele lui Cornel Todea, îți va apărea automat că este regizor de film, deși în lunga sa carieră de teatru și televiziune nu are decât câteva titluri: „Prințul negru”, din 1988, unde semnează împreună cu Doina Teodoru și în care joacă Ștefan Iordache, Ion Haiduc, Constantin Cotimanis, Dana Dogaru, Camelia Zorlescu, Victoria Cociaș, Alex Jitea, restul distribuției părând a avea o unică șansă de a juca într-un spectacol, rămas unicat într-un C.V.: Cristina Stoica, Justian Radu, Sandu Moldovan, Costel Lupșan, Nicolae Vlădoiu, Cristian Tudor, Marian Burst și Adrian Alexandru. E de fapt un spectacol de televiziune, o adaptare după piesa de teatru a lui Iris Murdoch, un mare curaj pentru perioada cu pricina. Mergând cronologic înapoi, mai există și „Adio, dragă Nela”, din 1972, care avusese ca titlu de lucru „Întoarcerea fiilor risipitori”, variantă care, firește, a căzut la cenzură. Ca de altfel întreg filmul, care i-a displăcut ca idee șefului suprem al propagandei PCR, Dumitru Popescu (supranumit și Dumnezeu pentru că semna insinuant cu D., ceea ce, în mod bizar, nu ducea cu gândul la maleficul a cărui căutătură diabolică ar fi trebuit să trezească resentimente). Până la urmă, a fost tot răul spre bine, regăsindu-se ulterior între cele Foto: AGERPRES/ Rompres (2003)

interzise până în 1989, chiar dacă nu era neapărat de talia „Reconstituirii” lui Lucian Pintilie. Distribuția numără din nou câteva nume celebre: același Cornel

T

odea

l

dincolo de

egie

I 247


Ștefan Iordache, dar și Mircea Diaconu, Irina Gărdescu, Petre Lupu, Lucian Iancu (celebru pentru încercarea spectaculoasă de a fugi din țară cu o ambarcațiune spre turci), Dan Nuțu (înainte de a alege pentru o vreme Occidentul), ori Virgil Andronic, sau regretații Jean Constantin, Vasilica Tastaman (ea era Nela), Jean Lorin Florescu, Florian Pittiș, Gelu Manolache, Dorin Dron și Ştefan Radof. O ocazie de a vedea cum era la terase într-o perioadă în care deja se strânsese șurubul după Tezele din iulie 1971 propovăduite de Nicolae Ceaușescu apropo de cum ar trebui să arate creațiile culturale. Construit mai degrabă ca un scenariu polițist, semnat de Fănuș Neagu și Petre Bărbulescu, datorită unor nume răsunătoare și ingeniozității creatorului, avocatul care îi caută pe cei doi fii ai săi printr-un anunț la Mica publicitate și are de-a face cu niște escroci, pare o soluție mai suportabilă decât scripturile teziste din perioada cu pricina. De altfel, fusese un moment când reușiseră să se strecoare producții care rezistă la cei aproape 50 de ani: „Atunci i-am condamnat pe toți la moarte” al lui Sergiu Nicolaescu, „Veronica” Elisabetei Bostan, „Ciprian Porumbescu” al lui Gheorghe Vitanidis, „Felix și Otilia” al lui Iulian Mihu sau „Parașutiștii” lui Dinu Cocea și sentimentalul „Drum în penumbră” al lui Lucian Bratu. În 1979, același Todea îi cooptează pe Horațiu Mălăele, Ștefan MihăilescuBrăila și Octavian Cotescu, dar și pe Ștefan Bănică, Ileana Predescu, Răzvan Vasilescu și Virgil Ogășanu, pe inegalabila Tamara Buciuceanu și pe extrem de talentatul, originalul și regretatul Ioan Luchian Mihalea în „Singur printre prieteni”. E o comedie de moravuri, tipică pentru acele vremuri, dar din care ar fi de reținut cum era cu pilele și cât de disperați erau absolvenții de facultate, inclusiv restanțierii, să nu fie trimiși la post pe te miri ce coclauri. Se vede clar influența Televiziunii, unde a lucrat mult, și încercarea de a-și amuza publicul, chiar dacă n-avea prea mult loc să întoarcă. Pe 30 august 2012, de Sfântul Alexandru, ne despărțeam de un mare domn: Cornel Todea, al cărui zâmbet n-am să-l uit niciodată în serile de UNITER,

248 I

Ion M oldovan


Cornel Todea în timpul filmărilor la Singur printre prieteni (1979)

când, deși avea atâta treabă, pentru că era coordonatorul evenimentului, nu ezita niciodată să salute cu eleganță. În plus, adesea îl regăseam în sală la filmele rare de lunea, proiectate pentru membrii ACIN, la dragul nostru Cinema Studio. Iubea cea de-a șaptea artă. Poate tocmai de aceea el a montat textul neîntrecutului cronicar de cinema Ecaterina Oproiu „Nu sunt Turnul Eiffel”, cu care a și luat un premiu la Roma. Pentru o vreme a fost directorul Teatrului Ion Creangă, unde generații întregi de copii s-au bucurat de prezența sa, care a lăsat urme până în zilele noastre. Cornel

T

odea

l

dincolo de

egie

I 249


Irina Margareta Nistor (AGERPRES, foto: Cristian Nistor, 2016)

În 1982 şi în 1983, apare în distribuţia a două filme: „Liniştea din adâncuri” al Malvinei Urşianu, alături de Gina Patrichi, George Motoi şi Emanoil Petruţ, şi „Pe malul stâng al Dunării albastre” al aceleiaşi regizoare, unde împărţea genericul cu Gheorghe Dinică, George Constantin, Stela Popescu, Fory Etterle, ambele despre Al Doilea Război Mondial. La Tele7ABC a făcut o serie de interviuri cu personalități, ceea ce a deschis drumul spre un gen de neuitare, bine documentată. Nu ratați Confesiunea sa academică, despre Toma Caragiu, un model de a crea un portret fabulos (ca să-l citez) într-o oră de încântare intelectuală! Un curs pe repede înainte despre un talk-show fascinant, plin de clipe de încântare! O Voce și la propriu, și la figurat, de care, cum spuneam în titlu, mi-e dor! Irina Margareta Nistor, Critic de film

250 I

Ion M oldovan


Un debut cu ghinion Dintre toate lungmetrajele de ficțiune regizate de Cornel Todea pentru marele ecran – „Adio, dragă Nela” (1972), „Singur printre prieteni” (1979), „Dragostea mea călătoare” (1980) –, primul este celebru. Motivul: destinul său întrerupt chiar înainte de premieră și reînnodat abia în 1990 cu eticheta „film interzis de cenzură”. Astfel ajunge să fie menționat chiar și pe pereții Memorialului de la Sighet printre victimele comunismului. Povestea filmului datează de la începutul anului 1971, când scenariul „Întoarcerea fiilor risipitori”, de Fănuș Neagu și Petre Bărbulescu, a intrat în producție la Studioul Cinematografic București. Era sfârșitul unei perioade de relativă permisivitate politico-ideologică, când ecourile dătătoare de speranțe ale „disidenței” lui Nicolae Ceaușescu din august 1968, cu prilejul invaziei sovietice în Cehoslovacia, nu se stinseseră. Dar orizontul începuse să se întunece: în februarie 1970, într-o ședință a secretariatului PCR s-a pus în discuție situația cinematografiei, criticându-se filmul lui Lucian Pintilie „Reconstituirea”, a cărui premieră avusese loc la începutul anului. Preferința factorilor decizionali pentru comedii cu tentă moralizatoare de tipul trilogiei „Brigada diverse” este lesne de înțeles. Confruntarea unor milițieni inteligenți, simpatici și plini de umor cu niște mici găinari ridicoli se bucură și de aplauzele unui public dornic să râdă cu orice preț. Nu de aceeași părere este și Cornel Todea atunci când a preluat scenariul „Întoarcerea fiilor risipitori”, care semăna izbitor de mult cu cel al B.D.-urilor, numai că, de data aceasta, pentru a-i prinde pe escroci, un ofițer de poliție se dă drept un avocat care își caută fiii dispăruți în război. „Eu sper să fac un fel de B.D. à l’envers. Fiindcă mi s-a întâmplat rar să văd atâta abnegație și devotament în a realiza platitudini cum am văzut în B.D. M-aș plictisi foarte tare dac-aș lucra așa și, cum nu încerc să mă plictisesc decât atunci când n-am încotro, încerc să mă amuz, să dau un relief și să caut un sens amuzamentului. Într-o comedie, plăcerea este dată de invenția continuă, de o aparentă dezordine care face deliciul imaginației.” Cornel

T

odea

l

dincolo de

egie

I 251


Poate că din capitolul „invenții” sau mai bine zis surprize face parte și prezența lui Dan Deșliu în rolul milițianului/avocatului. Puțină lume știa că el absolvise Conservatorul de artă dramatică la clasa Mariei Filotti și că jucase vreo doi ani în teatrele din Petroșani și București. Numele lui se lega mai degrabă de lecturile obligatorii din curricula școlară a anilor ’50. Între timp, poetul proletcultist devenise simpaticul prezentator tv al emisiunii-concurs „Steaua fără nume”. În „Adio, dragă Nela”, el era înconjurat de vedete glorioase ale ecranului românesc: Ștefan Iordache, Mircea Diaconu, Jean Constantin, Vasilica Tastaman, cu care orice regizor debutant mergea la sigur. Ceea ce s-a și întâmplat într-o primă instanță când, în martie 1972, filmul trece fără probleme prin sita diferitelor comisii și capătă dreptul de difuzare internă și externă. La scurtă vreme, revocarea fără drept de apel vine din partea lui Dumitru Popescu zis și Dumnezeu, secretar al CC al PCR, responsabil cu presa și propaganda. Ulterior s-au formulat diverse supoziții asupra motivului acestei respingeri. Calitatea slabă a filmului – era un motiv greu de crezut în contextul anului 1972, când filme peste medie sunt puține, iar despre vreo capodoperă nici vorbă. Ci mai degrabă abundența filmelor cu miză „educativă” mică, adică aventuri și comedii, pentru că momentul 6 iulie 1971 trebuia să-și facă efectul. Este vorba despre celebrele Teze din iulie, când proaspătul voiajor în China și Coreea de Nord a revenit în fața Comitetului Executiv al PCR cu propuneri de măsuri pentru îmbunătățirea activității politico-ideologice și de educare în vederea formării omului nou. Pe scurt, era vorba despre o restalinizare a culturii, iar activiști de nădejde ca Dumitru Popescu (Dumnezeu) aveau pumnul bine calibrat pentru a o pune în practică. În concluzie, filmul „Adio, dragă Nela” a fost pus să doarmă în cutii la Arhiva Naţională de Filme, iar aspiraţiile lui Cornel Todea au devenit irealizabile: „M-ar interesa un anumit gen de film, care să răspundă imensei capacități de poezie din jurul meu, un film în care universul să fie metaforic, inventat, un soi de povestire aparent abstractă, în care angajările de sentimente să fie traduse în situații posibile sau aproape imposibile”. Cristina Corciovescu, Critic de film

252 I

Ion M oldovan


În timpul filmărilor la Singur printre prieteni (1979)

Cornel

T

odea

l

dincolo de

egie

I 253


Să rămână bucuria! Printr-o stranie coincidență, am reluat o legătură aflată de ani buni în sertarul cu amintiri duioase ale unui timp teatral mai puțin lovit de hazardul vremii și al vremurilor. Am primit astfel onoranta invitație de a așterne câteva gânduri despre o întâlnire care mi-a deschis acum 40 de ani o fereastră spre acea parte a profesiei de actor care poate aduce atât de dorita nemurire a personajelor imprimate pentru totdeauna în memoria peliculei. Abia terminasem Institutul de Teatru, la clasa unicei, uriașei noastre profesoare Olga Tudorache, debutasem și pe scena Teatrului Mic în regia la fel de uriașei regizoare Cătălina Buzoianu și m-am trezit, în urma unei probe de film pe care eram convinsă că nu am luat-o (că prea fusese totul firesc și fără probleme), distribuită în rolul principal al viitorului film Preşedinta, în regia lui Cornel Todea. Mi-am făcut temele și am aflat că domnul acela amabil și atât de prietenos care mă făcuse să mă simt la probe ca și cum Simina m-ar fi chemat dintotdeauna era un mare regizor care făcuse istorie în Teatrul din Piatra Neamț (avangarda acelor vremuri), în televiziune şi în Teatrul Ion Creangă, căruia îi adăugase alături de fidelii pitici un public tânăr şi deschis îndrăznelii şi experimentelor. Filmul Preşedinta era povestea unei tinere și inimoase fete de la țară, hotărâtă să pună satul pe roate și să ducă luptă bărbătească împotriva metehnelor locale, luând locul abandonat de prea temătorul său logodnic. Fiindcă eram totuși în anul 1980, președinta Simina era o vajnică președintă de C.A.P., iar lupta ei avea mereu deasupra binele comun, atunci identificat cu producția la hectar și bogăția cooperativei. Aveam să aflăm în timpul filmărilor prin comunele din județul Giurgiu că paradoxul acelor vremuri însemna un sat sărac cu C.A.P. bogat și sat bogat cu C.A.P. sărac. Explicația era în hambarele sătenilor, mai mult sau mai puțin dispuși să se sacrifice pentru un scop care nu le mai aparținea de multă vreme.

254 I

Ion M oldovan


Regizorul a vrut să caute mai ales adevărul omenesc de dincolo de propaganda obligatorie și pentru asta ne-a cerut să uităm de coaja cuvintelor și să ne asumăm cu sinceritate caracterele și povestea lor. Pentru iubitul fugar al Siminei mele, s-a gândit la actorul Constantin Diplan, cu care lucrase în mai multe rânduri și care asigura și numele de afiș lângă necunoscuta debutantă din rolul titular. Domnul Todea mi-a cerut să mergem împreună la „vedere”, adică în vizită la familia Diplan. Emoții, flori pentru doamna etc. Ne-a întâmpinat doamna Diplan, o dulceață de om, frumoasă, blândă și modestă și pe loc ne-a răsfățat cu o delicioasă plăcintă machedonească cu spanac și brânză. Ne-au povestit și despre fiica lor, de aceeași vârstă cu mine se pare, și față de atâta prietenie, eram sigură că am trecut și vizionarea asta și ne apucăm de treabă. Doar că Diplan l-a sunat apoi pe domnul Todea și i-a spus că nu poate accepta rolul, că e prea „bătrân” pentru iubitul Siminei, că nu poate să-și potrivească mustața căruntă cu copilița timidă pe care i-o prezentase regizorul. Au căzut apoi la pace, Todea l-a asigurat că acea copiliță are mai multă forță decât pare (școala Olga Tudorache totuși), iar cu mustața au convenit să o cănească, având rezerve destule de tuș negru la machiaj. Zis și făcut. Prima zi de filmare evident era scena finală, că așa e la film, cu sărutul de împăcare al celor doi protagoniști. Eu, cam speriată − curajul mi s-a dus la gândul că trebuia să debutez ca în Pe aripile vântului, fără să fi apucat măcar să schimb vreo vorbă de drag cu adoratul partener, așa cum se întâmplă în teatru, unde ai vreme să te tot îndrăgostești de la actul întâi până la scena finală. Costică Diplan, văzând că tremur de emoție, și-a luat rolul de tată în serios și m-a asigurat că va trișa la cadru așa că nimeni nu va bănui că nu am consumat sărutul pasional cerut de scenariu. Oricum, pe atunci era maximum de îndrăzneală cinematografică, alte vremuri. Scena se desfășura într-un lan de floarea-soarelui (de asta am început cu sfârșitul, ca să nu cadă frunza și să ne prindă iarna fără finalul filmului), Cornel

T

odea

l

dincolo de

egie

I 255


Alături de Horațiu Mălăele și Constantin Diplan, la filmările pentru Dragostea mea călătoare (1980)

256 I

Ion M oldovan


am repetat, Todea s-a asigurat că scena merge bine, textul era ca pe apă, ultimul retuș de machiaj și s-a dat motor. Scena a mers perfect, Todea a fost mulțumit, dar… o dublă de siguranță, că nu se știe niciodată. Machiajul a venit imediat la cadru și atunci s-a auzit un hohot de râs care a contaminat toată echipa. Todea descoperise pe obrazul meu, foarte departe de locul cuvenit, urmele mustății cănite a junelui meu iubit, dovada trișului comis de Diplan. Atunci s-a spart gheața și a început un drum minunat alături de acest fascinant om, regizorul Cornel Todea, cel care a reușit să transforme orele de filmare (unele grele pe câmp, în plin soare, departe de orice boare de vânt) într-o aventură fantastică. Aventură a fost și faptul că personajul pe care-l interpretam trebuia să meargă pe motocicletă, semnalul acesteia fiind cel care îi înviora pe leneșii satului, de frica ochiului necruțător al președintei. Am învățat să conduc motocicleta cu Albu (unul dintre cascadorii minunați ai Buftei), acesta fiind începutul unei serii de roluri în film în care regizorii mă vedeau mereu ba pe schiuri, ba pe cal, ba chiar și conducând o batoză – asta în alt film, Primăvara bobocilor, unde am fost distribuită de regizorul Mircea Moldovan. Doar că un milițian local zelos a cerut să am și carnet de conducere, ca să-mi permită să alerg motocicleta pe ulițele din comuna Hotarele, sediul cooperativei mele. Și pentru examen era nevoie și de analize, iar în urma lor, la dispensarul din Buftea am încasat un virus care m-a scos din funcțiune o bucată de vreme. Domnul Todea și-a antrenat toată familia ca să-i salveze actrița principală și m-am bucurat de grija extraordinarului doctor Zamfirescu, tatăl soției sale, minunata actriță Anca Zamfirescu. Cu grija tuturor am revenit pe platou în timp util și am dus filmul la capăt. Cu multe momente de mare haz, domnul Todea fiind un om de o extraordinară deschidere, cu o poftă de viață și de joacă pe care o transmitea tuturor, făcând din fiecare zi o bucurie. Îmi amintesc că mă uitam cu necaz la scenariu și vedeam cum se tot duc scenele filmate, apropiindu-ne astfel de inevitabilul Cornel

T

odea

l

dincolo de

egie

I 257


tur de manivelă final. Care a venit, filmul intrând în montaj, fără obișnuitul ritual al postsincronului (priză directă, deh), urmând să iasă versiunea finală pentru vizionare. Doar că, la cabinetul doi (sau chiar pe coridoarele ce duceau spre acel cabinet și unde vigilența era încă și mai mare) s-a aflat că va exista în România o „Președintă”, alta decât unica, singura și excepționala savantă de renume mondial. Scandal, probleme pentru regizor. Cum de a îndrăznit? Și titlul filmului a fost schimbat în Dragostea mea călătoare, așa cum a ieșit pe ecrane. În sfârşit, a venit şi vizionarea. Cu tovarăşa Gâdea. Cei care au trăit acele vremuri ştiu ce însemna şi vizionare, şi tovarăşa Gâdea. Odată depăşită proba cu titlul, se pare că ideea unei femei mai hotărâte a făcut ca vizionarea să fie de succes şi filmul să capete şanse de a apărea pe piaţă. Nu aşa cum se întâmplase mai demult cu filmul său Adio, dragă Nela, interzis de cenzura comunistă. Doar că, la vizionare, tovarășa Gâdea a ținut să aibă o contribuție creativă și a cerut regizorului niște mici modificări. Dacă la probele pentru rol fusesem blondă, producătorii filmului au cerut să mi se dea o culoare mai spre șaten, părul meu auriu fiind considerat prea american pentru autentica Simina. Ne-am conformat și Simina a fost precum s-a dorit, o fată drăguță și naturală, ușor de recunoscut pe ulițele unui sat românesc, cu părul șaten bogat strâns într-o coadă „de cal” și pantalonii de catifea cu cămășuțe impecabile, semn de curățenie și hărnicie. Doar că, la vizionarea finală, tovarășa Gâdea, apreciind înfățișarea cuviincioasă a protagonistei și culoarea corectă a părului, i-a cerut lui Todea să-mi schimbe coafura și să înlocuiască acea coadă de cal cu un coculeț pe vârful capului, așa cum purtau cam toate tovarășele promovate în funcții după modelul primei tovarășe a țării. Vă puteți oare imagina cum au sărit ochelarii domnului Todea în fața năstrușnicei solicitări și cum s-o fi gândit să-i explice, fără a o umple de ridicol, că nu mai poți schimba freza interpretului

258 I

Ion M oldovan


Angela Ioan

principal după ce ai terminat filmul?! Oricum, felul în care ne-a povestit a fost un adevărat regal. Cu astfel de provocări a trebuit să lupte un artist de o mare cultură, talent și delicatețe, lucruri care astăzi par greu de înțeles, dar care în acele vremi ne condiționau cariera profesională și câteodată chiar propria existență. Până la urmă filmul a ieșit, protagonista și-a păstrat pieptănătura, apoi fiecare și-a urmat cursul vieții. Eu am ajuns la Teatrul Odeon, iar pe domnul Todea l-am mai întâlnit doar la Teatrul Ion Creangă, acolo unde, alături de fiica mea, nu am ratat niciun spectacol, aplaudând cu mare entuziasm performanțele extraordinare ale colegilor mei în fața celui mai exigent și neiertător public, copiii. Până în ziua în care, aflată la o vecernie în biserica Schitului Măgureanu (pe atunci, cred, singura participantă alături de slujitori), am simțit o mișcare în spate. Intrase cineva și se așezase tăcut în genunchi. Era domnul Todea, neschimbat, aproape ca în ziua în care l-am întâlnit prima dată. Nu m-a văzut/recunoscut și nu am îndrăznit să-l tulbur. După un timp, un anunț la televiziune despre plecarea lui la Cer. Cornel

T

odea

l

dincolo de

egie

I 259


Păstrez acest moment de liniște în zestrea mea de duioșenie și mă întorc la chipul său mereu zâmbitor din spatele ochelarilor și convingerea cu care îmi spusese pe vremuri, când abia deschideam timid ochii spre această meserie, că esența artei actorului este joaca. Joacă, domnule Todea? Dar nu e o treabă serioasă? Nu e responsabilitate și seriozitate și muncă și talent și credință? Nu, îmi spunea el. E un joc, o joacă năzdrăvană cu accente dramatice uneori, dar sinceră și totală precum jocul copilului care își trăiește cu frenezie fiecare clipă ca și cum ar fi ultima. E joacă și bucurie! Aveți dreptate, domnule Todea. Să rămână bucuria! Angela Ioan, Actriță, Teatrul Odeon Scenariul pornește chiar de la imaginea unui sat-stup. Un stup cu albine cam îndărătnice (coconițele satului, suratele), cu trântori mai speciali (nu sunt desființați, ci se autodistrug, nu sunt alungați, ci evadează singuri), dar cu o matcă (vicepreședinta) jună, belă, cu plete de vedetă deloc rurală, cu pantaloni cum nu se prea găsesc prin cooperativele sătești, o amazoană pe motocicletă, pe cât de bărbată, pe atât de feminină. Ea, eroina, sfărâmă munții-n pumni când se luptă pentru prosperitatea C.A.P.-ului, dar când este vorba de dragoste, de El, Ioana d’Arc devine o sfioasă, ca o bibilică în fața cerbului fugar, dar cerb. Nu este singura contradicție (femeia emancipată socialmente, dar prada – dulcea pradă a unei tradiționale feminități care o pune să aștepte cu anii ca nehotărâtul să iasă din inexplicabila, abulica, jignitoarea lui nehotărâre, să-i ceară, în sfârșit, mâna, să treacă, în sfârșit, și la alte fapte decât fugare sărutări pe tâmplă și amenințări că se va ocupa să facă copii în semn de represalii pentru că „li s-a luat” făbricuța cooperativei). Privind în jur, adică în existența unui sat modern, Ţic (scenaristul) se arată sedus tocmai de drama și farmecul unei epoci a contradicțiilor, o epocă în care satul și-a pierdut serenitatea patriarhală, încearcă să imite orașul, dar bioritmul lui nu s-a urbanizat cu totul (din fericire). Filmul este construit pe această diferență de cadență. E o diferență care fabrică paradoxuri.

260 I

Ion M oldovan


Un ins are „mașină mică” îngrijită cu dragostea pe care țăranul dintotdeauna o arăta animalului (când o pornește, îi și spune un fel de diii! de hăis!), la care acum se adaugă și giugiuleala orășeanului față de odorul lui pe patru roți, fiindcă el, odorul, ea, Dacia, „mașina mică la scară”, a devenit pentru el o nouă sursă de autoritate, de prestigiu (dacă ia și carnetul, „se face” precis președinte, zice cineva, din off). În prim-plan stă o poveste de iubire între o vicepreşedintă inimoasă, tinerică şi fotogenică (Angela Ioan) şi un preşedinte „plin” care l-a citit pe Titulescu şi crede că o să-i meargă şi lui povestea cu demisia; oamenii înspăimântaţi că i-a lăsat singuri or să alerge să-l recheme la cârma satului (Constantin Diplan). În jurul acestui ax se învârt moravuri şi tipuri, orgolii jignite (pe mine să mă cheme de sus în jos, nu de...), agasări justificate (să mai vină şi mapa să vadă sapa), ticuri birocratice (primul dintre ele este acel faimos „per ansamblu” căci, după cum se ştie, un om cu un picior în balta îngheţată şi cu altul într-o căldare clocotită „per ansamblu” o duce bine). În jurul axului zboară şi „vorbele” scornite de o fată promovată, dar nemăritată şi scrisorile anonime şi gestul statuar al unei babe plasată la o margine de sat ca să arate mereu: înainte! În jurul axului se petrec şi partidele de şeptic la botul tarlalei nelucrate şi semi-fuga doctoriţei (dumneata ştii ce-i o de-roga-re?) şi abandonul bărbatului care-şi părăseşte satul fiindcă are nevastă tânără şi vrea şi ea „bărbat navetist” (pronunţă navetist ca şi cum ar zice cavalerist). Aici se înregistrează şi accidentele de maşină pe o uliţă pustie, pentru că prioritatea devine o chestiune de demnitate personală care trebuie apărată cu orice şi la orice preţ. Cea mai grea vorbă rostită de un ţăran pentru maxima usturare a semenilor lui este: „Ţăranilor!” Mai e nevoie să explic de ce Ţic a ales paradoxul ca o cheie a partiturii sale? Regizorul Cornel Todea, autorul unor spectacole tv remarcabile, nu pare deloc să fi căutat altceva decât o ilustrare plină de acuratețe. El a vrut să fie în notă. Nota filmului este scheciul televizat. Dumitru Anghel este eroul unui scheci cu un amuzant soț nevrozat care într-un șir de elanuri anticonservatoare și anticonjugale vrea să-și demoleze și jumătatea de casă, și jumătatea Cornel

T

odea

l

dincolo de

egie

I 261


de televizor. Radu Panamarenco este eroul unui scheci în care candidatul la președinția C.A.P. pare a viza Casa Albă; Ion Vîlcu este eroul altui scheci: țăranul modern care pleacă la câmp cu furca – de un colț atârnă desaga, de altul atârnă tranzistorul, din alt colț țipă nevasta grasă (deci frumoasă) care-i strigă să ia „diazepan” ca să-și potolească angoasele de viitor șofer. Îngroșând mult, gesticulând fără noimă, ce mai, scăpându-și caii; Horațiu Mălăele devine și el eroul unui scheci cu un tată, îmbătat la propriu și la figurat de perspectiva paternității. Ceea ce iese din perimetrul scheciului tv nu intră în perimetrul artei cinematografice din deceniul actual. Ceea ce nu înseamnă că drumul peliculei spre publicul ei ar fi astfel baricadat. Dimpotrivă! Ecaterina Oproiu (România liberă, 23 aprilie 1981)

262 I

Ion M oldovan

Cornel Todea pe platourile de filmare


Avem dreptul să spunem despre filmul, scris de Nicolae Ţic și regizat de Cornel Todea, Preşedinta (care ulterior a căpătat titlul Dragostea mea călătoare), cu dovezi precise, concrete, că este unul dintre bunele filme românești. Povestea nu numai că atacă, dar și propune o soluție pentru una dintre problemele civilizației actuale; filmul vorbește despre conduita complexă a omului contemporan preocupat și implicat în dinamica transformare a vieții, dar copleșit uneori de ritmurile alerte, ba chiar de propria indiferență sau lene. Amintesc această bizară diferență între activitatea foarte serioasă, gândită și dorită de toată lumea, și faptele contradictorii ale îndeplinirii ei practice, deoarece cineaștii noștri au priceput problema și au făcut câteva filme interesante cu privire la economia, la obiceiurile și moravurile de azi, de la sate. În special două, legate oarecum unul de altul. Mă refer la splendidul film al lui Petre Sălcudeanu și Iosif Demian O lacrimă de fată și, acum, la Dragostea mea călătoare. Primul alcătuia dezbaterea filmică în tonuri grave; din contră, în Dragostea mea călătoare predomină portretizările ironice, iar problemele detectate cu acuitate sunt zugrăvite cu har comic. D.I. Suchianu

Cornel

T

odea

l

dincolo de

egie

I 263


264 I

Ion M oldovan


Profesorul „Eu cred că lumea tânără trebuie să-şi asume singură destinul. Talentul în accepţiunea mea presupune şi această dimensiune, a exerciţiului şi a confruntării. Încerc de ani de zile [...] să ofer un spaţiu pentru asemenea confruntări. Cei curajoşi acceptă provocarea.” Cornel Todea Cornel Todea a absolvit în 1959 secția de regie a Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”, la clasa profesorului Mihai Raicu, avându-l asistent pe Petre Sava Băleanu. Colegi de promoție i-au fost, printre alții, Andrei Brădeanu și Cristian Munteanu, viitori regizori de televiziune și radio. Ca student, Cornel Todea semnează în anul IV de facultate regia spectacolului cu piesa „Mielul turbat”, de Aurel Baranga, în care jucau, printre alții, George Motoi, Cosma Brașoveanu, Florin Piersic și Dumitru Chesa. Din anul 1959, Cornel Todea începe o frumoasă carieră pedagogică – din păcate, nu continuă – la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București, iar după Revoluție, și la Facultatea de Teatru a Universității Hyperion. Pentru început, este asistent la clasa de actorie a profesorului A. Pop Marțian, cu studenții căruia pune în scenă două spectacole: „Nu-i totdeauna praznic”, de A.N. Ostrovski, și „Mica studentă”, de Nicolai Pagodin, în ale căror distribuții regăsim nume devenite mai târziu sonore ale teatrului românesc. Sebastian Papaiani, Stela Popescu, Anda Caropol, Rodica Popescu Bitănescu, Melania Ursu, Brândușa Zaița sunt câteva dintre ele. Ambele spectacole de absolvire s-au jucat în Sala „Casandra” a Studioului de teatru al Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică situat pe strada Franceză. Cornel

T

odea

l

dincolo de

egie

I 265


În stagiunea 1963-1964, semnează tot la „Casandra” regia spectacolului „În lumea apelor”, de Aldo Nicolaj, din distribuţia căruia făceau parte tinerii absolvenţi Florina Cercel, Bogdan Muşatescu, Hamdi Cerchez, Mariela Petrescu, Lucian Iancu, nume devenite importante, de asemenea, în teatrul românesc. Tot în anii ’60, ca lector, pregătește, alături de Lucian Giurchescu, lector și el, o clasă de regie. Printre absolvenți s-au numărat Olimpia Varadi, Olimpia Arghir de mai târziu, Nicoleta Toia și Eugenia Ionescu, semnatare, în ordine, ale următoarelor spectacole de absolvire: „Goana după fluturi”, de Bogdan Amaru, „Viața e vis”, de Calderón de la Barca, și „Uriașii munților”, de Luigi Pirandello. După anul 2000, Cornel Todea și-a reluat activitatea didactică la UNATC și, spuneam, la Facultatea de Teatru a Universității Hyperion.

Ce poţi să mai spui? Pe Cornel Todea l-am cunoscut destul de puțin – oare? Sau timpul nu contează. Ci vârsta. Ci deschiderea și implicarea pe care o presupune locul și timpul în care s-a petrecut cunoașterea cu informațiile și intuițiile respective. Eram în primul an de facultate și, în treacăt, zăream când și când un student din anii mai mari, mereu cu zâmbetul pe buze și în priviri, cu o deschidere deplină spre tot ce înseamnă suflet și însuflețire, voie bună și bucurie, plăcere de a trăi, de a privi, de a simți prietenie, îngăduință, simpatie și cordialitate. Aveam să-l cunosc repede pentru că mi-a propus – mie! mie! – să joc în „Nunta lui Figaro” rolul lui Cherubin! Eu, travesti, durere mare, spaimă, bucurie!! Pentru că tânărul cel cu ochii în zâmbet și bunătate mi-a explicat. Beaumarchais l-a creat special pentru un travesti, pentru că era unul dintre personajele cele mai originale: îndrăgostit timid și îndrăzneț totodată. N-am înțeles atunci mare lucru – ca filozofie de viață. La 16 ani, de! Dar însuflețirea și bucuria lui mi-au fost pe plac. Și l-am jucat – punând „în joc” toată adolescența mea. Era un examen al clasei lui. Anul trei, patru, nu mai știu.

266 I

Ion M oldovan


Adela Mărculescu (AGERPRES, foto: Radu Tuță, 2010)

Anii au trecut. Vremile au vremuit. Și ne-am reîntâlnit ca profesori la fosta noastră facultate. Nu pot uita bucuria, plăcerea, sentimentele de cea mai curată iubire și respect față de un profesor – maestru al viitoarei tale profesiuni, sentimente pe care studenții lui le trăiau cu adevărat. Și am întâlnit același Cornel Todea, cu zâmbet în ochi și suflet, plin de voie bună, plin de condescendență, dăruind tuturor același sentiment de credință. Şi acum, când totul s-a schimbat, a rămas zâmbetul luminos al lui Cornel Todea – şi întrebându-mă în sine-mi cum este cu putinţă o asemenea vieţuire, îmi vine în minte o frază a lui Seneca, citită undeva: „Eu posed cu adevărat doar ceea ce am dăruit”. Şi parcă-l văd pe Cornel Todea. Adela Mărculescu, Actriță, Teatrul Național „I.L. Caragiale”, București Cornel

T

odea

l

dincolo de

egie

I 267


La clasă, îl ascultam toţi fără să clipim „Studenţii mei, tinerii mei colegi trebuie să fie convinşi că trebuie să-şi asume propriul destin. Să ai şansa de a avea talent este bine, dar trebuie să ai şi talentul de a avea şansă. Iar şansa este o persoană pe care dacă nu o cultivi, nu te preocupi să-i vii în întâmpinare, te ignoră.” Cornel Todea Eram studentă la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București, la clasa marelui profesor A. Pop Marțian. Spre sfârșitul anilor de studenție, lângă marele profesor a venit ca asistent la cursurile de actorie tânărul regizor Cornel Todea. Spun tânăr, pentru că era doar cu câțiva ani mai mare decât noi. Ba unele colege erau cu cinci-șase ani mai mari decât el. Uneori, după cursurile de actorie, mă conducea acasă, pe jos, și discutam despre teatru. Nici vorbă de relații curtenitoare. Atunci am început să-l descopăr pe Cornel. Avea niște ochi verzi superbi. Purta ochelari de vedere care-i veneau foarte bine. Un mers elegant și sigur și un trup foarte bine lucrat. Eu, care făcusem gimnastică de performanță, mi-am dat seama că făcea sport. L-am întrebat ce sport face. „Un sport pe apă”. Trăgea tare cu vâslele. Canotaj. Cornel avea un talent de a povesti cu totul remarcabil. Povestea despre tot și toate cu un farmec desăvârșit. La clasă, îl ascultam toți fără să clipim. Avea un vocabular foarte bogat, folosea cuvinte elevate a căror putere de expresie și savoare știa să le scoată în evidență. Mai vorbea și franțuzește. Eu, habar n-aveam. În școală, nu am făcut limba franceză, ni se preda mai mult limba rusă, care era obligatorie. Dar nici pe aia nu am învățat-o. Din felul lui de a fi, din felul lui de a se comporta cu cei din jurul lui, în cazul nostru studenți, pe atunci, îmi dădeam seama că era un băiat de familie foarte bună, că avea o educație solidă. Mai târziu am aflat că acasă învățase să vorbească mai multe limbi străine.

268 I

Ion M oldovan


Rodica Popescu Bitănescu

Revin la plimbările noastre de după cursuri. Mergeam alături pe trotuar, îl ascultam, îl observam și-mi dădeam seama că nu mai întâlnisem un tip atât de rasat ca el. Și mă gândeam: „Ăsta o să ajungă cineva, că prea e talentat și deștept”. Sub bagheta lui Cornel Todea am jucat primul meu spectacol ca absolventă a facultății. Este vorba de comedia „Nu-i totdeauna praznic”, de Ostrovski, spectacol cu care am făcut primul turneu în țară cu vagonul de dormit, alături de colegii mei Anda Caropol, Agata Nicolau, Stela Popescu, Sebastian Papaiani și Marcel Hârjoghe. Momente de neuitat. Anii au trecut și drumurile noastre s-au despărțit. Eu, pentru scurtă vreme, am jucat la Teatrul Național din Iași, apoi am fost angajată la Teatrul Național din București, unde joc și azi. Atunci când îmi spuneam în gând că „ăsta va ajunge cineva” am intuit bine. Cornel Todea a devenit foarte rapid un mare și apreciat regizor. Am avut bucuria să lucrez cu el la Teatrul Național din București în spectacolul „Autobiografie”, de Horia Lovinescu, și la Televiziunea Română în „Unchiul Vanea”, de Cehov. N-am jucat mult în regia lui, dar i-am văzut multe dintre spectacolele puse de el în scenă la Teatrul Ion Creangă din București, al cărui director a devenit și pe care l-a condus cu dăruire și profesionalism până la sfârșitul vieții. Cornel

T

odea

l

dincolo de

egie

I 269


Cornel Todea a realizat cele mai frumoase Gale UNITER. Un om de o vastă cultură și un mare animator de teatru. Citea, se informa, scria, cânta la pian. S-a căsătorit cu o actriță minunată, frumoasă și foarte talentată, Anca Zamfirescu. Familist convins, adora copiii, făcea teatru pentru copii și tineret, realiza spectacole pentru copii între 1 și 3 ani. Talentul lui de pedagog îl aplica și în minunatele sale proiecte de la Teatrul Ion Creangă atunci când, cu răbdare și tact, încerca să-i apropie încă de mici pe copii de artă, pentru că știa foarte bine că „ars longa, vita brevis”, adică viața e scurtă, arta dăinuie. Cornel Todea a fost ceea ce s-ar putea numi un om total. Își lucra atât mintea, cât și trupul. Mens sana in corpore sano, cum spuneau latinii. Acum, din păcate, se lucrează numai trupul. Această tendință, spunea Cornel Todea, este încurajată în special de televiziuni. Se întreba într-un interviu – cu un haz, dar și cu un soi de tristețe – de ce trebuie să ne coborâm la gustul unora, în loc să încercăm să-i ridicăm pe ei la un nivel superior. Am fost impresionată și chiar marcată de pătimașa lui iubire pentru cultură, pentru teatru, pentru tot ce era frumos. Într-o astfel de stare, într-o zi încerc, fără nicio speranță de reușită, mărturisesc, pentru că știam că este foarte ocupat, încerc spun, să-l invit la Teatrul Național, la prima comedie scrisă și regizată de mine, „Cinci femei de tranziție”. Culmea! A venit! De pe scenă, l-am văzut în sală. La final, aplauze puternice. M-am înclinat spre Cornel în semn de mulțumire că a venit și am plecat spre cabină. Cornel venea pe scenă după mine și striga: „Rodica! Rodica, ești genială!” „Hai, Cornel, zic, termină cu ironiile. Te rog, scuză-mi regia.” „Lasă regia, zice, fugind spre mine, textul este extraordinar și o să spun la toată lumea. Să scrii în continuare!” Vă dați seama ce suport moral a fost atunci Cornel Todea pentru mine? Iar au trecut anii și într-o zi i-am cerut o audiență la Teatrul Ion Creangă. Întâlnirea cu el îmi crea o stare de emoție specială. Știam că vine devreme la teatru, că este foarte disciplinat și că cerea o disciplină de fier tuturor colegilor și angajaților. Mă gândeam cum să-mi găsesc cuvintele potrivite pentru

270 I

Ion M oldovan


ceea ce voiam să-i spun și, mai ales, să nu întârzii. Am intrat în Teatru, unde m-au întâmpinat duioase acorduri de pian. Era Cornel. Iar ajunsese primul în Teatru. L-am rugat să-mi găsească un proiect prin care să joc la teatrul lui piesa mea, comedia romantică „Viață de cimitir”. Cornel Todea, înțelegând ideile fundamentale care-l frământă pe om: cine sunt?, de unde vin?, unde mă duc?, m-a primit cu brațele deschise cu spectacolul „Viață de cimitir”, în care îmi puneam aceleași întrebări și încercam să dau răspunsuri plauzibile. Cornel Todea a fost un om care punea, aplica în viață principiile creștine. Un om drept, cinstit, curat. Lui Cornel Todea îi datorez enorm. În scurtul timp cât am lucrat cu el, am învățat atât de multe lucruri necesare meseriei noastre, toate purtând girul unei mari personalități. Aprecierile lui la adresa mea ca actriță și dramaturg le port în inimă și în suflet ca pe o trenă plină cu clopoței care-mi răsună în urechi, mă înalță și-mi dau aripi. Când vreau să fiu fericită, ascult clopoțeii lui Todea. Îl iubesc și-i sunt recunoscătoare atât timp cât inima mea o să mai bată. Și poate și după aia. Rodica Popescu Bitănescu, Actriță, Teatrul Național „I.L. Caragiale”, București

Cornel Todea „trăia” teatrul „Où sont les neiges d’antan?”... Parafrazând celebrul vers al lui Villon, mă gândesc adesea: Pe unde sunt vremurile minunate ale tinereții mele? Cu cât mă gândesc mai mult, cu atât sunt mai convinsă că anii petrecuți în Institutul de Teatru au fost printre cei mai frumoși ani. După ce am luat examenul de admitere, am fost repartizată la clasa profesorului A. Pop Marțian. Spre deosebire de alte clase, noi am avut privilegiul să avem mai mulți asistenți decât se obișnuia. Normal era ca un profesor să aibă maximum doi. Noi am avut cinci. Începând cu Ion Cojar, Mihai Berechet, Horia Popescu, Traian Nițescu și terminând cu Cornel Todea. Cornel

T

odea

l

dincolo de

egie

I 271


Cornel Todea mi-a fost mai mult decât asistent. Mi-a fost prieten. Un adevărat prieten. Ca studentă, i-am admirat inteligența, vasta cultură, farmecul personal, talentul și tactul pedagogic. Era o plăcere să-l asculți, să-l vezi și să simți cu câtă bucurie și patimă vorbea despre teatru și „trăia” teatrul. Era ceva molipsitor. Poate și de aceea lucram cu atâta plăcere la cursurile lui. Ca asistent de regie al profesorului A. Pop Marțian, am lucrat în facultate cu Cornel două spectacole: „Mica studentă”, de Nicolai Pogodin, și „Nu-i totdeauna praznic”, de A.N. Ostrovski, spectacole care s-au bucurat de mare succes, chiar dacă erau jucate doar de studenți, și care au deschis într-un fel drumul spre mari creații artistice unor actori ca Stela Popescu, Sebastian Papaiani, Alexandru Drăgan, Melania Ursu, Sorin Gheorghiu, Rodica Popescu Bitănescu, toți colegi de an cu mine. De pe atunci se simțea în asistentul profesorului nostru un talent regizoral autentic și viguros, care nu peste foarte multă vreme avea să se manifeste în spectacole antologice puse în scenă la mai multe teatre din țară. Lucrul acesta avea să mi se confirme după absolvirea facultății, când am fost repartizată la Teatrul Național din Cluj. Acolo am avut surpriza să aflu că în chiar acea stagiune Cornel Todea avea să pună în scenă „Poveste din Irkutsk”, de Arbuzov. Mi-aș fi dorit, ca orice tânără actriță dornică de afirmare, să primesc rolul principal. N-a fost să fie… Am primit un rol secundar, Zinka, o tractoristă haioasă și plină de şarm. L-am jucat cu drag şi convinsă de Cornel Todea că nu doar rolurile mari sunt importante într-un spectacol, ci şi cele mai mici ca întindere, pe care, dacă le faci aşa cum trebuie, pot deveni chiar importante. Era o nouă lecţie, de data aceasta de atitudine faţă de un rol, pe care profesorul meu din facultate mi-o dădea. Şederea mea la Cluj nu a fost de lungă durată şi, în 1968, am dat concurs la „Nottara”, unde sunt actriţă şi în ziua de azi. La teatrul bucureştean am avut din nou şansa să lucrez sub direcţia de scenă a fostului meu asistent din facultate care, între timp, devenise un nume în regia teatrului românesc. Este vorba de spectacolul „Când luna e albastră”, în care îl aveam partener de

272 I

Ion M oldovan


Anda Caropol

scenă pe Ion Dichiseanu. La lucru, pe scenă, aveam să (re)descopăr la Cornel Todea talentul, inteligenţa, tactul, echilibrul, bucuria, imensa bucurie cu care se dăruia muncii sale. Am vorbit despre profesorul și regizorul Cornel Todea. Nu pot să nu spun câteva cuvinte și despre omul Cornel Todea. Și aceste cuvinte sunt: noblețe, eleganță, rafinament, gentilețe și o imensă bunătate. De curând, Teatrul Nottara m-a sărbătorit pentru cincizeci de ani de carieră și pentru optzeci și unu de viață. La spectacolul pe care-l joc acum, „Repetiția vieții mele”, de Claudiu Sfirschi-Lăudat, mi-aș dori atât de mult să-l am spectator și pe Cornel Todea. Mi-aș dori ca după spectacol să vină la cabină și să-și felicite fosta studentă, iar eu să-i mulțumesc pentru minunatele lucruri pe care le-am învățat de la el. Anda Caropol, Actriță, Teatrul „C.I. Nottara”

Cornel

T

odea

l

dincolo de

egie

I 273


Radu Apostol

Mentorul primului proiect de teatru social Între 2000 şi 2002, am avut şansa de a fi student la clasa de regie-teatru condusă de profesorul Cornel Todea. De foarte multe ori, cursurile se desfăşurau pe strada pictor Arthur Verona, unde se aflau birourile şi atelierele Teatrului Ion Creangă. Ne adunam în jurul unei mese masive din lemn, pe scaune tapisate din piele veche, iar domnul Todea stătea cocoţat la propriu pe câte un scaun, cu picioarele vârâte sub corp exact ca un copil şi un mănunchi de chei legate la capătul unui şiret, pe care le muta dintr-o mână în alta. Din când în când fuma ţigări Hamlet, cu aromă de cireş, şi punea muzică jazz să se audă în fundal. Două dintre spectacolele pe care le-am imaginat în anul IV și în anul V de studiu au fost create sub îndrumarea domnului Todea: „Before Breakfast”, după Eugene O’Neill, și „Acasă”, după Ludmila Razumovskaia. Spectacolul „Acasă” a existat numai și numai datorită domnului Todea. Profesorul Cornel Todea era o personalitate umană și artistică deosebit de

274 I

Ion M oldovan


generoasă, cu foarte mult umor, ludică și vizionară. Ideea ca în spectacol să joace chiar copii de pe stradă i-a aparținut domnului profesor, eu nu-mi puteam imagina că așa ceva ar fi posibil, mă gândeam că este foarte greu să organizezi repetițiile, întregul proces de lucru etc. Domnul Todea mi-a replicat: „De-asta eu sunt director al unui teatru pentru copii și tineret, ca să pot face posibil un asemenea demers”. Și asta a făcut, a fost mentorul primului proiect de teatru social din spațiul nostru cultural. Radu Apostol, Regizor Pentru mine, „Acasă” reprezintă o izbândă a pasiunii pentru teatru a tânărului regizor Radu Apostol, capabil să contamineze lumea anarhică a copiilor străzii de dragoste pentru miracolul scenei. S-au întins punţi din ce în ce mai largi de comunicare pe care, păşind împreună, regizor şi copiiinterpreţi, spectacolul s-a născut din dragoste reciprocă. Cornel Todea „Acasă” trebuie vizionat, fiind un spectacol ce nu poate lăsa indiferent pe nimeni şi dovedeşte că teatrul rămâne un preţios mijloc străvechi de a ne trezi conştiinţa, de a ne modela sufletul. Ileana Lucaciu (România liberă) „Acasă” este o reprezentaţie-strigăt a unei generaţii pe cale de a fi sacrificată, care îşi refuză rolul de victimă. În vremuri confuze şi violente, utopia unităţii dintre om şi lume prin artă este o speranţă. Pentru Radu Apostol şi copiii străzii, Teatrul este un loc al securităţii, un spaţiu privilegiat de purificare, prin exorcizarea răului. Ludmila Patlanjoglu (Observatorul cultural) Cornel

T

odea

l

dincolo de

egie

I 275


Un mare mulţumesc! Un dialog cu Andra Mirescu, Andreea Gaica şi Ciprian Niculae „Să descifrez într-o lume tânără intenţii, vocaţii, direcţii de preocupare, care în mod normal trebuie să fie dirijate către un singur gând. Din dragoste pentru această meserie, care începe de fiecare dată de la început. O meserie cu totul neliniştitoare, în care nu poţi să spui că gata, azi am rezolvat, am ajuns în vârf şi de aici încolo umblu numai pe culmi. E o meserie care începe zilnic, mereu o iei de la capăt.” Cornel Todea Andra Mirescu, Andreea Gaica și Ciprian Niculae fac parte din echipa tânără a Teatrului Ion Creangă. Toți trei au fost studenții lui Cornel Todea. Într-o pauză la repetițiile spectacolului „Vrăjitorul din Oz” i-am rugat să-mi vorbească despre profesorul lor. Cum îl păstraţi în memoria voastră afectivă pe profesorul Cornel Todea? Andra Mirescu: Domnul Cornel Todea a apărut în viața mea exact în momentul în care aveam nevoie. Îl păstrez în memoria afectivă, cum spui tu, ca pe omul care mi-a arătat și m-a făcut să înțeleg că în meseria noastră nu încap jumătăți de măsură și că prin perseverență vei ajunge unde trebuie. Mi-amintesc adesea de ziua în care mi-a dat de jucat o partitură foarte grea, pe care știa că nu o pot duce. Firește, și eu știam asta, dar a avut încredere în mine și mi-a arătat cât de mult poate să învețe un actor din greșeli și din simple experimente. Moral m-a susținut foarte mult, pe mine și pe alți colegi ai mei, chiar și atunci când lucrul la clasă nu mergea bine. Sunt sigură că profesorul nostru știa foarte bine cât de mult înseamnă pentru un student la actorie să fie încurajat, să-i dai încredere în el. Îl mai păstrez în memorie ca pe omul rafinat care lucra cu noi texte complexe.

276 I

Ion M oldovan


Andreea Gaica

Andreea Gaica: Eu pe Cornel Todea îl țin minte doar cu zâmbetul pe buze. Așa îl păstrez în memoria mea. De altfel, după cum probabil știi, era un om pozitiv, cu chef de viață, cu un extraordinar simț al umorului, cu o răbdare de înger atunci când lucra cu noi. Ciprian Niculae: Pentru mine, domnul Cornel Todea rămâne mereu cel mai apropiat și respectat profesor din câți am avut. Îi datorez mult ca actor. Nu o să uit niciodată că la primul spectacol pe care l-am jucat la Teatrul Ion Creangă, la aplauze, m-am uitat o clipă în sus, i-am mulțumit și, ciudat, în inimă am simțit că este părtaș bucuriei mele. Privind retrospectiv, astăzi fiecare dintre voi fiind actor, ce a însemnat întâlnirea în facultatea de teatru cu Cornel Todea? Andra Mirescu: Domnul Todea ne-a creat o oarecare reziliență. Până la dânsul lucrasem la clasă cu domnul Damian Crâșmaru, un actor și un om minunat... Care, din păcate, ne-a părăsit şi el nu demult... Andra Mirescu: Domnul Damian era blând cu noi și încerca să ne mobilizeze prin laude constante. Cornel

T

odea

l

dincolo de

egie

I 277


Ciprian Niculae

Ciprian Niculae: Ceea ce, pentru noi, studenți în anul I, trebuie să recunoaștem că însemna foarte mult... Andra Mirescu: Aşa este... Dar uneori nu prea ştiam unde ne poziţionam. Iar când clasa a fost luată de domnul Cornel Todea, am auzit pentru prima oară remarci de genul: „Tu aşa citeşti?”, „Ai înţeles ce ai spus acolo?”, „Nu e bine ce faci”, ceea ce, pentru moment, ne-a bulversat, dar ne-a făcut şi să înţelegem ce trebuie să facem pentru a creşte. Ce însemna la Cornel Todea „nu e bine”? Andra Mirescu: Curând mi-am dat seama că „nu e bine” însemna „se poate și mai bine”, acest lucru dovedindu-se o metodă foarte bună de evoluție în studiul și practica actoriei. Profesorul Cornel Todea era când amuzant, când extrem de pretențios, când blând și înțelegător. Toate astea îl făceau un profesor, dar și un om atât de îndrăgit de către noi, studenții. A fost un privilegiu, un mare dar că l-am avut profesor. Andreea Gaica: Îmi plăcea că ne lăsa să venim cu propriul nostru aport la personajele pe care le interpretam, iar apoi dânsul şlefuia ideea pe care o aveam. În cazul în care viziunea noastră nu era conformă cu ceea ce îşi dorea, ştia să vină cu argumente imbatabile pentru a ne face să înţelegem de ce ne „demontează” viziunea.

278 I

Ion M oldovan


Dar bănuiesc că lua în seamă şi punctele voastre de vedere. Andreea Gaica: O, da! Se purtau discuții pro și contra! Îi plăcea să ne asculte și era foarte bucuros când, la rândul nostru, veneam cu argumente pentru a ne susține părerea. Ne crea toate condițiile pentru a ne dezvolta personalitatea și nu-i era deloc pe plac dacă, de pildă, i se părea că avem frustrări sau că ne simțeam neputincioși în fața unei situații. Înţeleg că la cursurile sale era o atmosferă extrem de constructivă, de tonică... Andreea Gaica: Era o atmosferă propice lucrului, într-adevăr! Eram ca o familie. Cu zile mai bune și zile mai proaste, dar știam că împreună o s-o scoatem la capăt. Și ca un adevărat pater familias ne știa foarte bine pe fiecare în parte. Punea mare preț pe ceea ce ne definea ca om și exploata la maximum punctele forte ale fiecăruia dintre noi. La examene, cum era Cornel Todea? Andreea Gaica: Nu cred că vreodată și-a făcut un scop în sine ca la examene să fim geniali, să epatăm. Sigur, își dorea să fim bine și comisia, colegii din alți ani, prietenii, familia sau cine mai venea la examenele noastre să ne aprecieze, dar scopul dânsului era ca fiecare dintre noi să învețe să facă față oricărei situații pe care meseria o crea. În concluzie, pentru mine întâlnirea cu profesorul Cornel Todea a fost importantă, definitorie, o întâlnire din care am avut atât de multe de învățat, o întâlnire sub auspiciile căreia eu zic că am crescut frumos ca actori. Ciprian Niculae: Cornel Todea era un om care impunea respect. Asta am simțit de la prima întâlnire. Impunea respect, dar și respecta. De la primele ore de curs, mi-aduc aminte, ne spunea că nu ne consideră studenți, ci actori, și că ne va trata și se va comporta cu noi la fel cum se comportă cu actorii dintr-un teatru. A fost un om pe care l-am îndrăgit foarte mult. Care a fost lucrul cel mai important legat de meserie pe care l-aţi învăţat de la Cornel Todea? Andra Mirescu: O să-ți răspund școlărește, spunându-ți că pentru mine cel mai important lucru legat de meserie pe care l-am învățat a fost – de fapt au fost – munca Cornel

T

odea

l

dincolo de

egie

I 279


Andra Mirescu

și seriozitatea. Ţinea foarte mult la lucrurile acestea și-și dorea ca și noi să le prețuim. Spunea Andreea că eram ca într-o familie, și așa era. Profesorul Cornel Todea era ca un tată cu noi. Ciprian Niculae: În ceea ce mă privește, am învățat foarte multe lucruri de la profesorul Cornel Todea. Cântărind, aș spune că două treimi din ce știu acum despre actorie, știu de la dânsul. Și dacă ne-ai întrebat care a fost lucrul cel mai important legat de meserie pe care l-am învățat de la profesorul nostru, pentru mine a fost acela că m-a învățat cum să lucrez în primul rând cu mine. În afară de actorie, ce aţi mai învăţat de la Cornel Todea? Andra Mirescu: Am învățat că, atunci când ai încredere în tine și îți place ceva, nu mai contează ce spune lumea. Îmi aduc aminte de un festival la care am participat cu un spectacol coupé Ribes/Vișniec. Un spectacol foarte bun, bine lucrat și bine închegat. Juriul a premiat alte producții, nu pe noi deoarece, pare-se, nu prea gusta teatrul absurd. Dar domnul Todea era înnebunit după el și ne-a deschis și nouă apetitul, iar noi eram atât de mândri de spectacolul nostru, încât nici nu a mai contat că nu am luat vreun premiu, pentru că știam că am fost buni și că ce am făcut noi pe scenă

280 I

Ion M oldovan


chiar a fost calitate. Am mai învățat de la dânsul mult despre ironie și autoironie. Avea un umor fantastic, fin, imbatabil atunci când trebuia să detensioneze situații. Andreea Gaica: Am învățat că tot ceea ce facem, trebuie să facem cu pasiune și dăruire, că în viață nu trebuie să existe jumătăți de măsură! Am mai învățat că teatrul înseamnă echipă, că trebuie să fiu generoasă cu colegii mei. Cornel Todea a știut să ne țină uniți. Ţinea mult la lucrul acesta. Eram o echipă, și asta se vedea pe scenă. Ciprian Niculae: Mi-aduc aminte că uneori profesorul Cornel Todea urca pe scenă. Îl priveam și vedeam că debordează de bucurie, că avea o energie incredibilă. Era clar, vârsta la dânsul era doar un număr. Am înțeles atunci că, dacă ai bucurie în suflet, poți să faci orice. Am reținut asta: ce faci, fă cu bucurie! În ce măsură în anii de facultate aţi avut de-a face nu doar cu profesorul Cornel Todea, ci şi cu omul Cornel Todea? Andra Mirescu: Pe omul Cornel Todea l-am întâlnit când era pus pe șotii, când ne făcea să râdem, când ne îmbrăca în costume de carnaval și ne ducea la UNITER să întâlnim lumea bună, ne lăsa să împrumutăm decoruri și costume vechi din arhiva Teatrului pentru examenele noastre. Acolo nu era regizorul Cornel Todea, sau poate era și el, dar în primul rând era omul care voia să avem parte de experiențe frumoase, care să ne dea încredere la început de drum. Pe omul Cornel Todea l-am văzut mereu complex, rafinat, vertical, cu umor și foarte hotărât. L-am văzut plin de iubire față de doamna Anca Zamfirescu, formând împreună o echipă minunată. Le voi rămâne mereu recunoscătoare pentru minunatul exemplu pe care ni l-au oferit. Și închei cu un mare mulțumesc! Andreea Gaica: În toți anii de facultate cred că am avut de-a face în egală măsură cu omul și cu profesorul Cornel Todea. Avea o știință a „alternării”. Omul Cornel Todea nu-l excludea pe profesorul Cornel Todea, și invers. Ciprian Niculae: În primul rând, nu cred că a fost vreun moment în care să îl văd doar ca pe un profesor. Înainte de a fi profesor sau director sau regizor, domnul Todea a ştiut mereu să fie om. Un om minunat, care pentru mine a însemnat enorm şi a cărui amintire mă emoţionează de fiecare dată profund.

Cornel

T

odea

l

dincolo de

egie

I 281


Cornel Todea sau aristocratul care mi-a marcat destinul Pentru spectacolul de licență, la propunerea domnului profesor Cornel Todea, am adaptat un text contemporan scris pentru trei personaje masculine într-un spectacol pentru trei actrițe („Artă”, de Yasmina Reza). Am primit provocarea cu maximă încântare, însă lucrul la personaj s-a dovedit mult mai dificil decât prevăzusem. După câteva săptămâni de lucru, am ajuns în impas. Pur și simplu, nu reușeam să împac raționalul cu emoționalul și să fac un întreg veridic. Aveam mai multe variante, dar parcă niciuna nu se susținea suficient. Repetam la fosta sală a Teatrului Creangă din Piața Amzei, iar domnul profesor ne urmărea din spatele scaunelor. Am intrat în scenă și, după prima replică, m-a oprit. Era greșit ceea ce făceam și simțeam asta. A urmat un discurs lung în care mi-a adus repere din cele mai diverse, mi-a exemplificat comportamente posibile în situații similare și m-a atras, pur și simplu, în universul psihologic posibil al personajului meu. Știu că mi-am concentrat toată ființa să înțeleg pe deplin întregul demers și, mai ales, cum să transpun toate informațiile imediat în jocul actoricesc. La final m-a întrebat dacă am înțeles, am răspuns că da și m-am grăbit să reintru în scenă. Nu cred că a fost convins, însă i-am simțit bucuria când a văzut că toată argumentația nu a fost în zadar, ci, dimpotrivă, am reușit din acel moment să construiesc o personalitate veridică personajului meu. Acesta a fost un moment crucial în care am rezonat pe deplin cu învățăturile domnului profesor, învățături care veneau dintr-o experiență imensă în lucrul cu actorul pe scenă. Cu un limbaj inconfundabil și o eleganță desăvârșită a vocabularului, reușea să te transpună direct în universul creației scenice. Am realizat mult mai târziu că mi-am format astfel deprinderea de a asculta cu atenție argumentația regizorului și abia după aceea să-mi expun propria idee despre personaj, astfel încât acesta să se potrivească întregului concept al spectacolului. De la domnia sa am învățat că meseria de actor nu se poate face fără disciplină și multă muncă – talentul și creativitatea fiecăruia nu înseamnă nimic dacă se exprimă sporadic, fără o bază solidă, fără o cultură minimă, fără a fi conectat la tot ceea ce se întâmplă în jurul tău. Ne provoca în permanență să ne depășim limitele, să devenim mai buni, să fim în fiecare

282 I

Ion M oldovan


zi o versiune îmbunătățită față de ziua precedentă și să privim cu mai multă înțelepciune micile inconveniente pentru a le putea depăși cu ușurință. Fiecare oră de curs sub atenția domnului profesor ne epuiza toate resursele fizice și ne realimenta pe deplin resursele psihice. Conducea cu o energie debordantă fiecare repetiție și se implica deplin în procesul creației. Fără să ne spună „ce” și „cum” să facem, ne ghida în căutările noastre fără să ne dăm seama exact cum reușește acest lucru. Toate argumentele pe care le aducea în discuție erau de-o justețe incontestabilă. Fiecare descoperire era motiv de bucurie, iar încercările nereușite erau imediat depășite cu mult umor. Avea un optimism molipsitor și punea multă pasiune în tot ce făcea. Ne simțeam privilegiați să-l avem la clasă și onorați să ne numărăm printre studenții săi. Pentru o discuție mai tehnică legată de realizarea decorului și a recuzitei pentru spectacol, ne-a invitat la o întâlnire în biroul său din strada Verona, unde era sediul administrativ al Teatrului pe vremea aceea. Camera spațioasă cu uși înalte cu sticlă, mobilierul din lemn masiv și piele erau decorul care se potrivea perfect ținutei rafinate din acea zi. Mereu aveam senzația că mă aflu în prezența unei personalități din alte timpuri, din vremurile în care adevăratele elite erau prețuite la justa lor valoare și care aveau menirea să te facă să devii mai bun în fiecare zi. Era un aristocrat în adevăratul sens al cuvântului! Cu mult calm și înțelepciune a găsit soluții practice pentru toate problemele pe care le consideram de netrecut și am plecat păstrând în nări o prezență olfactivă inconfundabilă, o combinație specială de parfum masculin și trabuc. M-am întrebat de multe ori de ce a fost nevoie să pic examenul de admitere de trei ori, de ce lucrurile s-au întâmplat așa și nu altfel. Mulți ani după terminarea facultății am realizat faptul că am avut norocul să fiu condusă în meseria mea de cea mai bună echipă de profesori: Anca Zamfirescu, Radu Băieșu, Adela Mărculescu, Silvia Cucu, Ion Toboșaru, Viorica Vatamanu, Alecu Croitoru și, bineînțeles, profesorul Cornel Todea! Pentru mine, întâlnirea cu un astfel de profesor a fost în mod cert – destin! Gabriela Ceciul-Hamzescu, Universitatea Hyperion, promoția 2002 Cornel

T

odea

l

dincolo de

egie

I 283


Un spectacol valoros are darul să te surprindă. Să te uimească. Nu-l poți anticipa. Este irepetabil, inconfundabil, unic. Cornel Todea

În timpul repetiţiilor pentru Gala Premiilor UNITER (2012)


286 I

Ion M oldovan


Cornel Todea la UNITER Cornel Todea a fost organic legat de tot ce a însemnat UNITER Un dialog cu Ion Caramitru „Dacă ai primit premiul la Gala HOP, nu înseamnă că trebuie cineva să-ţi facă temenele.” Cornel Todea Ion Caramitru, de-a lungul anilor, Cornel Todea, ca vicepreşedinte, v-a fost alături în conducerea şi coordonarea activităţilor din cadrul UNITER. Care a fost contribuţia sa în iniţierea şi susţinerea programelor şi activităţilor desfăşurate sub egida UNITER?

Alături de Ion Caramitru (2005)

Despre Cornel Todea se poate vorbi ca despre un vicepreședinte activ în mulți ani, dar și ca despre un mentor al multor generații de tineri actori, pentru că el a perpetuat „Gala Tânărului Actor” de la Costinești, care datorită lui a căpătat titlul „HOP”, fenomen de care s-a ocupat ani în șir, structurând concursul și patronând juriile și principiile care au stat la bază pentru fiecare din ediții. A fost, spuneam, un permanent și activ vicepreședinte al UNITER, dar și directorul unui teatru cu mari probleme și cu mari succese, în același timp. Dispariția lui a lăsat un mare gol în activitatea UNITER și, dacă pot să spun așa, principiile care au stat la baza unor frumoase inițiative ale lui le-am păstrat. Am păstrat Gala „HOP”, am păstrat titulatura și un premiu cu numele lui Cornel Todea. Cornel

T

odea

l

dincolo de

egie

I 287


Care au fost punctele în care aţi identificat o comuniune de idei între dumneavoastră şi Cornel Todea în ceea ce priveşte activitatea UNITER? În ceea ce privește comuniunea de idei între noi doi, pot spune că am fost împreună de-a lungul anilor la aceeași intensitate servitori ai teatrului românesc în anii dinainte de ’89, anii ’60-’70-’80, ani grei, dar în aceeași măsură creatori. El a avut o sincopă în momentul în care teatrul pentru copii a fost împărțit în două, dacă mi-aduc bine aminte lucrul acesta s-a întâmplat în anii ’90, la început, când s-a mai creat un teatru pentru copii la nivelul Ministerului Culturii. Ion Lucian l-a numit Excelsior. Ulterior, pe vremea ministeriatului meu, el a fost descentralizat și trecut la Primăria Capitalei. Nu mai vorbesc de capacitatea lui de a organiza un festival de mare succes al teatrului pentru copii, în aceeași măsură în care și eu, la rândul meu, făceam același lucru la nivelul UNITER, Festivalul Național de Teatru, așa încât am lucrat în același spirit și ca produse ale teatrului românesc de bună calitate. Vorbind despre regizorul Cornel Todea, cum explicaţi faptul că în fişa de creaţie a lui Cornel Todea se găsesc spectacole total diferite ca factură, de la Shakespeare, Ionesco sau Albee la piese pentru copii? Pentru că natura lui cea de bună calitate, cea histrionică, ca să zic așa, acoperea o arie mare de preocupări și în aceeași măsură de multe ustensile de creație. Când un om de teatru știe să se întoarcă ușor, fără eforturi, la surprizele copilăriei, care sunt cele mai importante în meseria noastră, îl văd fără nicio dificultate regizor de spectacole pentru copii, față de care Cornel Todea avea un adevărat cult. În aceeași măsură era un regizor de tip intelectual cu lecturi solide, care știa să se apropie și de Shakespeare, și de Ionesco, și de Ibsen. La Televiziune aţi jucat în regia lui Cornel Todea... Am lucrat și eu ca actor în destul de multe spectacole făcute de el la teatrul tv. Era, cum se spunea pe vremuri – glumesc puțin –, un regizor multilateral dezvoltat.

288 I

Ion M oldovan


De mulţi ani, pentru publicul iubitor de teatru, fiecare primăvară aduce acea mare sărbătoare care este Gala UNITER. Ce a însemnat Cornel Todea pentru Galele UNITER? Cornel Todea a fost organic legat de tot ce a avut UNITER în plan ca activitate. Gala face parte din cele mai importante programe pe care le avem. Le pot enumera: Cea mai bună piesă românească a anului, Festivalul, Gala, care a debutat ca spectacol în 1991 și apoi a intrat în tradiție și face față în fiecare an și se transmite și în străinătate. Cornel s-a ocupat de regia Galelor la cele mai multe dintre ediții. Fiind și regizor de televiziune, iar Gala transmițându-se în direct la TV, el avea la îndemână această capacitate de a gândi telegenic evenimentul. A fost un sprijin de neprețuit. Las la o parte faptul că îi cunoștea pe toți cei care din punct de vedere tehnic sau al regiei de emisie aveau roluri foarte importante în realizarea unei transmisii de calitate. Lucrase cu ei la spectacolele de teatru tv.

Alături de Ion Lucian la Gala Premiilor UNITER (2002)

Cornel

T

odea

l

dincolo de

egie

I 289


Alături de Ion Caramitru la Gala Premiilor UNITER (2005)

În linii generale, cum l-aţi defini pe regizorul Cornel Todea? Cornel a fost un copil mare, sau mai bine zis un artist cu permanente relații cu tinerețea, adolescența și copilăria lui, lucru care i-a asigurat pentru tot ce făcea o suprafață de sprijin cu totul remarcabilă. Un mare regizor cu suflet de copil. Nu era închistat în formule, nu era închistat în clișee. Și iată, ultimul lui spectacol de la Teatrul Național, care a fost și ultimul al lui Ștefan Iordache, un spectacol cu o piesă de Bernard Shaw, a fost o demonstrație de regizor matur cu cunoștințe solide și în istoria reală a acelor amănunte dramatice ale piesei care ne transportă în lumea Ecaterinei I a Rusiei. Din păcate, după cinci spectacole, Ștefan Iordache s-a îmbolnăvit grav și ne-a și părăsit.

290 I

Ion M oldovan


Drag de Cornel Pe birou am pipa lui Cornel, pe care am luat-o la o licitație, în cadrul unui proiect destinat artiștilor cu grave probleme de sănătate. Mirosul ei cu totul aparte îl asociez cu prezența lui și cu zgomotul cheilor, pe care în permanență le căuta și le regăsea. Era un om extrem de activ, cultivat, generos, cu suflet imens, care se dăruia fără încetare. Cu care am lucrat ani de zile într-o atmosferă deschisă, prietenească, plină de elan și de bucuria împlinirilor. De la care am avut foarte multe lucruri de învățat. Dar care m-a copleșit în primul rând cu sufletul lui solar, plin de omenie, încredere și dragoste de oameni. Un om cu care am colaborat la nenumărate evenimente ample, solicitante, greu de coordonat. Am lucrat ani la rând la Gala Tânărului Actor, Gala UNITER, Festivalul Internațional de Teatru pentru Copii „100, 1.000, 1.000.000 de povești”, descoperind de fiecare dată, în toate întâlnirile – și au fost multe, nenumărate, adesea copleșitoare –, același om delicat, disponibil, civilizat, împărtășind cu cei din jur, fără rezerve, din cunoștințele lui, având grijă continuu să-i menajeze și să nu-i pună în situații stânjenitoare prin superioritatea lui. Extraordinara lui putere de muncă se îmbina fericit cu un mare simț de răspundere pentru a realiza ceea ce își asumase. Indiferent de gradul de dificultate, de impedimente sau oboseală, făcea un deosebit efort de voință pentru a împlini ce avea de făcut și a desăvârși ce începuse. Nu l-am văzut niciodată ezitând, oscilând, coborând ștacheta. Era un model de energie creatoare, un adevărat motor pentru colaboratori, reușind să le transmită entuziasmul său contagios și pofta de lucru. Avea un respect fără margini pentru familie și dragostea lui împărtășită i-a oferit echilibru până la sfârșitul vieții, sprijinindu-l în clipele grele, nedrepte, care l-au lovit fără cruțare. Când iubea un om, îl iubea până la capăt. Avea capacitatea de a-și oferi sentimentele fără limită. Așa și-a iubit soția, copiii, nepoții. Strălucea privindu-i sau vorbind despre ei.

Cornel

T

odea

l

dincolo de

egie

I 291


La Gala Tânărului Actor HOP (2011)

292 I

Ion M oldovan


La o conferință de presă UNITER în anul 2006, alături de Ion Caramitru, Aura Corbeanu și Ludmila Patlanjoglu (AGERPRES, foto: Viorel Lăzărescu)

Teatrul a fost viața lui și tot ce a creat ca spectacole a constituit o contribuție valoroasă la patrimoniul cultural național. Atât pe scena teatrului, cât și în televiziune a creat un tot unitar al unei opere spectaculare consistente și reprezentative, bizuite pe texte dramatice majore, elaborate conform unei viziuni regizorale profunde și originale. Împătimit om de televiziune, a creat inegalabile emisiuni culturale și interviuri, care se singularizează nu numai datorită culturii sale enciclopedice, ci și pregătirii neobișnuit de temeinice cu care își aborda interlocutorii din cele mai felurite domenii, călăuzindu-i să se dezvăluie plenar, să se ofere telespectatorilor cu întregul lor univers intelectual și uman. Și-a dedicat câteva decenii din viață și teatrului pentru copii, contribuind la promovarea internațională a Teatrului Ion Creangă, la direcția căruia a activat în ultimii douăzeci și cinci de ani de carieră, dar unde fusese regizor încă din 1976. Cornel Todea era unic și prin modul în care susținea, încuraja și forma actorii, încă de la primii lor pași, prin grija pentru fiecare concurent care intra în concurs în Gala HOP, cutezând să ia viața în piept. Știa să țină echilibrul între Cornel

T

odea

l

dincolo de

egie

I 293


Aura Corbeanu

tandrețe, încurajări, observații, îndrumări profesionale pertinente. Misiunea de maestru îndrumător îl ținea într-o formă activă, care îl întinerea în permanență. Am în fața ochilor imaginea lui zâmbind și bucurându-se de fiecare clipă a întâlnirii cu oamenii. Avea înțelegere pentru semeni ca nimeni altul, îi asculta și se străduia să-i înțeleagă, apropiindu-se de sufletul lor. Și avea puterea să ierte chiar și atunci când erau duri și necruțători. Cu toate că a fost nedreptățit fără măsură, mârșav și profund nedrept, a continuat eroic să nu se dezmintă ca omenie, și a trecut peste răul ce i s-a făcut înadins, îndelung, chinuitor, fără să se răzbune. Dar toate acestea l-au costat în adânc și i-au măcinat ființa intimă, lovindu-l în rădăcină, subminându-i sănătatea și viața. Reparațiile tardive, după șocurile îndurate, nu au mai avut puterea să aline și să vindece ce a fost vătămat iremediabil. Mi-e dor de Cornel Todea în fiecare zi. Avea harul de a însănătoși lumea cu iradiația lui de bunătate. A lăsat un gol irecuperabil. Este cu totul neadevărat că oricine poate fi înlocuit! Om ca el nu mai există. Aura Corbeanu, Vicepreședinte UNITER

294 I

Ion M oldovan


La Gala UNITER, Cornel Todea era creatorul fiecărui moment Un dialog cu Luminiţa Dumitrescu Luminiţa Dumitrescu, timp de mai mulţi ani aţi fost alături de regizorul Cornel Todea în realizarea celebrelor de acum Gale UNITER, transmise în direct de Televiziunea Română. Cei care urmăresc Gala UNITER an de an ştiu foarte bine că organizarea şi transmisia în direct a unui astfel de eveniment nu sunt deloc uşoare şi că implică o desfăşurare de forţe impresionantă. Cu Cornel Todea am avut plăcerea și bucuria să lucrăm împreună la un talk-show, „Dintre sute de catarge”, și, bineînțeles, cum spuneai, timp de paisprezece ani am lucrat cot la cot la Galele UNITER. Cornel

T

odea

l

dincolo de

egie

I 295


Vorbind despre Gala UNITER, în afară de ce vedeam din sală, sau din faţa televizorului, ce însemna această Gală? Firește, mult mai mult. Gala a fost și este un spectacol de mare anvergură și ținută. Este o transmisie în direct pe TVR, cu durata de aproximativ patru ore, până după miezul nopții. Împreună cu producătorul tv Ruxandra Ţuchel, am asigurat realizarea și preluarea acestui eveniment în regia lui Cornel Todea, beneficiind de colaborarea unică a amfitrionului Ion Caramitru. Acest spectacol avea și are un farmec aparte. Pentru mine, spectacolul de pe scenă se continua cu cel din sală, unde „vânam” reacțiile invitaților. Era o adevărată plăcere să le urmărești expresiile, să le speculezi cu drag și bun-simț și să le trimiți telespectatorilor care se bucurau să-i vadă pe actori în roluri de spectatori. În cadrul unor emisiuni de câteva ore transmise în direct apar şi situaţii neprevăzute. Cum făceaţi faţă „din mers” împreună cu Cornel Todea unor astfel de situaţii? În general, într-o transmisiune în direct se poate întâmpla orice, oricând. Ce să spun despre transmisiunea în direct a unei Gale UNITER care dura, cum ți-am spus, până după miezul nopții și care era extrem de alertă, cu o mulțime de participanți? N-o să uit niciodată legătura pe care o aveam cu Cornel prin stațiile noastre îmbătrânite. Eu, în carul de transmisie, el în culise. Când, după încercări repetate, Cornel intra în legătură cu noi, auzeam: „Minunaților, sunteți senzaționali!” Nimic nu ne făcea mai mare plăcere, nimic nu ne „dădea aripi” ca încurajările lui Cornel! Îl iubeam! Toți îl iubeam! Și pe urmă, Cornel avea un talent extraordinar să facă în așa fel încât orice incident care ar fi apărut în timpul transmisiei, mai mare sau mai mic, să pară un fleac. Cum reuşea să facă asta? Avea o stăpânire de sine extraordinară. Și asta era minunat și de dorit în astfel de situații. Îți poți imagina ce ar fi însemnat ca el, regizorul, să intre în panică. Nu! El își păstra calmul. Rar, foarte rar l-am văzut pe Cornel nervos. Știa cum să depășească orice situație adusă la limită. Ori asta era o dovadă clară de inteligență, de forță interioară, de echilibru.

296 I

Ion M oldovan


Cornel

T

odea

l

dincolo de

egie

I 297


Până unde mergea implicarea lui Cornel Todea în realizarea şi transmisia Galelor? Cornel Todea era creatorul fiecărui moment. Studia cu atenție și minuțiozitate fiecare element al decorului, al recuzitei, tot ceea ce urma să facă parte din desfășurarea evenimentului. Disensiuni au existat în colaborarea dumneavoastră cu Cornel Todea? În atâția ani era imposibil să nu fie. Cum se rezolvau acestea? Trebuie să-ți spun că una din calitățile lui Cornel Todea a fost și aceea că știa să-i asculte pe cei cu care lucra și ținea cont de orice idee bună venită din partea colaboratorilor. Mă întrebi cum se rezolvau disensiunile care apăreau în timpul lucrului. Fiind un adevărat gentleman atât în comportament, cât și în ținută, Cornel găsea întotdeauna calea cea mai elegantă de a se ajunge la un numitor comun și astfel să se poată merge mai departe. Sunt sigur că aţi strâns nenumărate amintiri frumoase în cei aproape cincizeci de ani petrecuţi în Televiziunea Română. O astfel de amintire legată de colaborarea cu regizorul Cornel Todea care ar fi? Scena Teatrului Național din București. Repetiția pe cale să înceapă. Eu mă agitam în sală cu operatorii, regizorii de culise, interpreții și-l căutam disperată pe Cornel. Recunosc, sunt o persoană agitată care pe deasupra mai intră și ușor în panică. În toată această nebunie de început, în care-i terorizasem pe toți cu: „Unde-i Cornel?”, „L-ați văzut pe Cornel?”, aud pianul din culise. O piesă superbă care m-a liniștit. Urc pe scenă la „grădină” și, minune, cine cânta la pian? Cornel Todea. O amintire, pentru mine, de neuitat! Cornel s-a ridicat de la pian cu binecunoscutu-i zâmbet: „Gata, minunaților, începem!”

298 I

Ion M oldovan


După plecarea dintre noi a lui Cornel Todea, în 2012, aţi continuat să faceţi parte din echipa care realiza Gala. Cum au fost următoare ediţii fără cel care atâţia ani fusese regizorul artistic al acestui eveniment? Poate sună comun, dar să știi că l-am simțit pe Cornel alături de noi mereu. Parcă așteptam să-i auzim vocea în cască, să-i vedem surâsul cald și încurajator, să auzim acel „Bine v-am găsit, minunaților!” pe care ni-l adresa atunci când ne întâlneam la lucru. Și-ți mai spun o întâmplare. Final de Gală UNITER 2016, Teatrul Odeon. Ostenită, dar fericită, o așteptam pe Ruxandra Ţuchel în spatele Teatrului să plecăm spre casă. Deodată, văd o siluetă cunoscută venind spre mine cu balonzaidul fâlfâind. „Bravo, minunato, a fost perfect! Noapte bună!” Noapte bună, Maestre…

„Sper ca în cei 75 de ani de viaţă să fi început să mă maturizez cât de cât... Mi-este dor de calm, linişte, armonie, un spaţiu în care «tout n`est qu`ordre et beauté, luxe, calme et volupté». E o meserie care începe zilnic, mereu o iei de la capăt. Mustrările mele sunt la adresa compromisurilor pe care le-am făcut pentru a-mi realiza proiectele. Mă felicit pentru că la multe proiecte nu am obosit, nu am cedat tentaţiei de a abandona, atunci când obstacolele păreau de netransgresat. Mă felicit pentru tenacitatea cu care am izbutit să le duc la bun sfârşit, transformând nu rareori duşmanii proiectului în partizanii lui. La 20 de ani iubeam sportul nautic. Cursele cu caiacul pe Snagov! Şi Televiziunea. La 30 de ani iubeam Teatrul şi Televiziunea. La 40 de ani îi iubeam pe Anca, pe llinca şi pe Andrei (copiii mei), Teatrul, Televiziunea şi, mai târziu, fascinantul parteneriat cu nepoţii mei, Emma şi Paul, doi experţi în calculatoare (şi nu numai) de 9 şi 10 ani. «Motorul» care mă face să merg înainte, oricât mi-ar fi de greu? La teatru, spectacolul fascinant al reacţiilor copiilor. În afara lui, încrederea în mine a unora dintre cei din jur. Mai cu seamă a acelora care, la piaţă, la farmacie, la staţia de benzină, la cumpărături, îmi urează succes, fără ca eu să ştiu cum îi cheamă.” Cornel Todea Cornel

T

odea

l

dincolo de

egie

I 299


300 I

Ion M oldovan


PIESE TV

SISIF ȘI MOARTEA de Robert Merle Data premierei: 10 martie 1963 Regia: Cornel Todea Scenografia: Theodora Dinulescu CU: Octavian Cotescu, Valeria Gagealov, Mihai Fotino, Ion Marinescu, Mircea Albulescu, Willy Ronea

VIZITĂ PE O MICĂ PLANETĂ de Gore Vidal Data premierei: 14 septembrie 1963 Regia: Cornel Todea Scenografia: Doina Levintza Imaginea: Ovidiu Drugă, George Dulgheru, George Grigorescu CU: Ion Lucian, Eugenia Popovici, Magda Popovici, Mircea Anghelescu, Nicolae Gărdescu

RĂZBUNAREA ILUZIONISTULUI, LA FOTOGRAF de Stephen Leacock Data premierei: 13 octombrie 1963 Regia: Cornel Todea CU: Mihai Fotino, Virgil Ogășanu, Marian Hudac, Paul Sava

ESCULAPI RURALI, SCRIITORUL de A.P. Cehov Data premierei: 23 noiembrie 1963 Regia: Cornel Todea CU: Constantin Rauțchi, Sandu Sticlaru, Nicolae Enache, Marin Moraru, Ștefan Bănică, Kitty Ștefănescu

PRIMUL ȘI ULTIMUL de John Galsworthy Data premierei: 18 aprilie 1964 Regia: Cornel Todea Ecranizare de Silvia Kerim CU: Constantin Brezeanu, Mircea Anghelescu, Gina Trandafirescu

COMISARUL E BĂIAT BUN de Courteline Data premierei: 18 iulie 1964 Regia: Cornel Todea Scenografia: Vasile Rotaru CU: Flavia Buref, Toma Caragiu, Horia Căciulescu, Marius Pepino, Paul Sava

PERLA ȘI STRIDIA De William Saroyan Data premierei: 8 mai 1965 Regia: Cornel Todea Scenografia: Vasile Rotaru CU: Mihai Fotino, Mircea Albulescu, Alexandru Drăgan, Sandu Sticlaru, Marin Moraru

SEARĂ DE TOAMNĂ de Friedrich Durrenmatt Data premierei: 10 octombrie 1965 Regia: Cornel Todea Scenografia: Doina Levintza CU: Mircea Albulescu, Adrian Georgescu, Traian Stănescu, Marian Hudac

Cornel

T

odea

l

dincolo de

egie

I 301


MOARTEA BESSIEI SMITH

NU SUNT TURNUL EIFFEL

de Eduard Albee Data premierei: 2 aprilie 1966 Regia: Cornel Todea Scenografia: Doina Levintza Imaginea: George Grigorescu Regia de montaj: Roger Georgescu CU: Liliana Tomescu, George Mărutză, Mircea Albulescu, Adrian Georgescu, Mircea Anghelescu

de Ecaterina Oproiu Data premierei: 29 septembrie 1968 Regia: Cornel Todea Scenografia: Doina Levintza Imaginea: Boris Ciobanu CU: Monica Ghiuță, Florian Pittiș, Ioana Ciomîrtan, Cristina Stamate, Luchian Botez, Mihaela Mugur

NEGUŢĂTORUL DE OCHELARI INTERPRETĂRI LA CLEPTOMANIE

de Ken Hughens Data premierei: 22 ianuarie 1970 Regia: Cornel Todea Scenografia: Doina Levintza CU: Adrian Georgescu

de Tudor Arghezi Data premierei: 24 noiembrie 1967 Regia: Cornel Todea CU: Virgil Ogășanu, Corneliu Revent, Mitzura Arghezi, Constantin Rauțchi

NOUL LOCATAR de Eugène Ionesco Data premierei: 22 octombrie 1967 Regia: Cornel Todea Scenografia: Doina Levintza Imaginea: Boris Ciobanu CU: Ștefan Mihăilescu-Brăila, Ioana Ciomârtan, Minel Klepper, Constantin Băltărețu

SAMMY

ÎNAINTEA GUSTĂRII DE DIMINEAŢĂ de Eugen O’Neill Data premierei: 2 aprilie 1970 Regia: Cornel Todea CU: Liliana Tomescu

MARELE ROL de Tudor Negoiță Data premierei: 28 august 1973 Regia: Cornel Todea CU: Mircea Albulescu, Mihaela Dumbravă, Dan Damian, Costel Constantin ș.a.

COMEDIA MEDIEVALĂ UN OM DE TREABĂ de Romulus Vulpescu (Studioul Mic) Data premierei: 9 noiembrie 1967 Regia: Cornel Todea Scenografia: Doina Levintza CU: Constantin Rauțchi, Ion Siminie

302 I

Ion M oldovan

(În ciclul Istoria comediei) Colaborare cu Teatrul Tineretului din Piatra Neamț Data premierei: 20 februarie 1974 Regia: Cornel Todea Scenografia: Mihai Mădescu, Doina Levintza Redactor: Nae Cosmescu CU: Valentin Uritescu, Sibylla Oarcea, Adriana Pamfil Almăjan, Theodor Danetti, Cornel Nicoară, Traian Pârlog, Florin Măcelaru, Eugenia Balaure, Nina Zăinescu, Ion Muscă, Paul Chiribuță, Ionel Apostol ș.a.


COMMEDIA DELL’ARTE (În ciclul Istoria comediei) Data premierei: 9 aprilie 1974 Regia: Cornel Todea Scenografia: Elena Forțu CU: Marcel Anghelescu, Rodica Popescu Bitănescu, Mihaela Dumbravă, Aimée Iacobescu, Mircea Constantinescu-Govora, Mihai Mălaimare ș.a.

SĂ NU UITĂM de Valentin Munteanu Data premierei: 30 aprilie 1974 Regia: Cornel Todea Scenografia: Vasile Rotaru CU: Ştefan Radof, Mircea Anghelescu, Margareta Pogonat, Dan Nuțu

LA „COLORADO”, APROAPE DE STELE de Doru Moțoc Data premierei: 6 august 1974 Regia: Cornel Todea Scenografia: Karlheinz Roth Montaj: Emilia Andreescu CU: Dan Nuțu, Jean Lorin Florescu, Mircea Anghelescu, Tamara Crețulescu ș.a.

LIVADA DE VIȘINI de A.P. Cehov Data premierei: 3 iunie 1975 Regia: Cornel Todea Scenografia: Florin Gabrea Imaginea: Edwiga Adelman

CU: Gina Patrichi, Fory Etterle, George Constantin, Virgil Ogășanu, Vasile Nițulescu, Gilda Marinescu, Rodica Popescu Bitănescu ș.a.

AL TREILEA DE PRISOS de Tudor Negoiță Data premierei: 23 septembrie 1975 Regia: Cornel Todea Scenografia: Florin Gabrea CU: Traian Stănescu, Constantin Dinulescu, Elena Albu, Nina Zăinescu

A DOUA LINIE de Tudor Negoiță Data premierei: 26 octombrie 1976 Regia: Cornel Todea CU: Mircea Anghelescu, Aimée Iacobescu ș.a.

PREŢUL SUCCESULUI după Hans Hellmut Kirst Data premierei: 6 septembrie 1977 Regia: Cornel Todea Scenografia: Valeria Stoleru CU: Mircea Anghelescu, George Constantin, Olga Tudorache, Mircea Albulescu, Aimée Iacobescu, Eugenia Bădulescu, Alexandru Georgescu

TURNUL DE FILDEȘ Adaptare de Manase Radnev, după Camil Petrescu Data premierei: 8 august 1978 Regia: Cornel Todea Scenografia: Theodora Dinulescu CU: Mircea Anghelescu, Ileana Predescu, Ovidiu Iuliu Moldovan, Ion Lucian, Valeria Seciu ș.a.

Muzica: Johnny Răducanu Decor: Florin Gabrea și Virgil Luscov Costume: Doina Levintza

Cornel

T

odea

l

dincolo de

egie

I 303


SUFLETE TARI

ASTĂ SEARĂ TEATRU SCURT

de Camil Petrescu Data premierei: 15 aprilie 1980 Regia: Cornel Todea Scenografia: Theodora Dinulescu Operator: Edwiga Adelman Ilustrația muzicală: ing. Lucian Ionescu CU: Irina Petrescu, Valeria Seciu, Ion Caramitru, Mircea Anghelescu, Traian Stănescu, Alexandru Repan, Costel Constantin, Tamara Crețulescu

Data premierei: 24 septembrie 1990

IATĂ FEMEIA PE CARE O IUBESC de Camil Petrescu Data premierei: 22 septembrie 1981 Regia: Cornel Todea Scenografia: Dan Lazăr, Stelian Anton Imaginea: Edwiga Adelman CU: Mircea Anghelescu, Cristina Deleanu, Ileana Predescu, Ion Caramitru, Amza Pellea, Nineta Gusti, Emil Hossu ș.a.

PATIMA FĂRĂ SFÂRȘIT de Horia Lovinescu Data premierei: 17 iulie 1984 Regia: Cornel Todea Imaginea: Edwiga Adelman CU: Mircea Albulescu, Mircea Anghelescu, Jeanine Stavarache, Ioana Bulcă, Mirela Gorea, Gilda Marinescu, Dragoș Pâslaru, Gelu Nițu, Adrian Georgescu, Constantin Dinulescu, Traian Stănescu

POVESTE STUDENŢEASCĂ de Mihail Sorbul Data premierei: 3 ianuarie 1985 Regia: Cornel Todea CU: Horațiu Mălăele, Mircea Jida, Daniela Vlădescu, Anda Călugăreanu, Ștefan Radof

304 I

Ion M oldovan

Ghișeul de Jean Tardieu Regia: Cornel Todea Scenografia: Cornel Ionescu Imaginea: Edwiga Adelman CU: Valentin Uritescu, Constantin Drăgănescu

Cea mai puternică de August Strindberg Regia: Cornel Todea Scenografia: Stelian Anton Imaginea: George Grigorescu CU: Roxana Ionescu Guttman, Ioana Crăciun La pian: Johnny Răducanu

INVITAŢIE LA CASTEL de Jean Anouilh Data premierei: 18 martie 1991 Regia: Cornel Todea Scenografia: Vasile Rotaru, Virgil Popa Costume: Eugenia Botănescu Imaginea: Edwiga Adelman Ilustrația muzicală: Lidia Danciu CU: Olga Tudorache, Ștefan Bănică Jr., George Constantin, Emilia Popescu, Raluca Penu, Ileana Stana Ionescu, Coca Bloos, Traian Stănescu ș.a.

TREI SURORI de A.P. Cehov Data premierei: 15 martie 1993 Regia: Cornel Todea Scenografia: Vasile Rotaru Imaginea: Ovidiu Drugă CU: Mirela Gorea, Ana Ciontea, Raluca Penu, Maia Morgenstern, Valentin Uritescu, Adrian Titieni, Șerban Ionescu, Radu Duda, Mihai Bisericanu, Ica Matache ș.a.


OCHIUL PENDULEI de Robert Thomas Data premierei: 29 ianuarie 1996 Regia: Cornel Todea Scenografia: arh. Gheorghe Constantin Imaginea: Emil Henția CU: Iuliana Ciugulea, Traian Stănescu, Geo Costiniu, Sebastian Papaiani

George Motoi (Mitică Ionescu); Ion Ghișe (Radu Cristescu); Virgil Marsellos (Perjoiu); Valentin Plătăreanu (Doctorul); Zoe Muscan Dragomirescu (Maria Pricop); Athena Zahariade (Margareta); Radu Voicescu (Mircea Cavafu); Ioan Teodorescu (Tache Imireanu)

CRED ÎN TINE

de Murray Schisgal Data premierei: 24 iunie 1996 Regia: Cornel Todea Scenografia: Theodora Dinulescu Imaginea: George Grigorescu CU: Ștefan Bănică Jr., Florin Piersic Jr., Liliana Popovici

de Vadim Korostiliov Traducerea: Horia Deleanu și Irina Popescu Data premierei: 17 februarie 1962 Regia: Cornel Todea Scenografia: Dan Nemțeanu Ilustrația muzicală: Lucian Ionescu DISTRIBUŢIA: Ileana Stana Ionescu (Irina); Radu Voicescu (Vladimir); Alexandru Lazăr (Serghei); Dumitru Stoica (Serghei)

TOTUL E UN JOC

DOMNIȘOARA NASTASIA

de Paul Ioachim Data premierei: 29 aprilie 1997 Regia: Cornel Todea Scenografia: Virgil Popa Imaginea: Radu Popescu, Viorel Sergovici CU: Damian Crâșmaru, Mircea Rusu, Oana Ioachim, Ileana Cernat, Florina Luican

de G.M. Zamfirescu Data premierei: 22 februarie 1962 Regia: Cornel Todea Scenografia: Dan Nemțeanu Asistent scenograf: Radu Dunăreanu Ilustrația muzicală: Lucian Ionescu DISTRIBUŢIA: Cătălina Murgea (Nastasia); Candid Stoica (Ion Sorcovă); Traian Stănescu/ Ion Manolescu (Vulpaşin); Constantin Constantin (Luca); Sereda Varduca (Vecina); Ana Cristi (Paraschiva); Magda Podhorschi (Niculina); Constantin Coşa/ Alexandru Lazăr (Ionel); Ioana Manolescu/Maria Mititelu (Luca Lacrimă); Mircea Pânişoară (Cârciumarul); Nicu Fălcușan (Omul necăjit); Constantin Constantin/ Ion Manolescu (Haimanaua); Andrei Ionescu/Constantin Coșa/Alexandru Mitea (Cerșetorul); Dumitru Petrescu/ Alexandru Lazăr (Orbul); Vasile Cristian (Pacoste); Dora Stoenescu (Gazda); Nicu Fălcușan/ Dumitru Petrescu (Pascu)

NEGUSTORII AMBULANŢI

SPECTACOLE MONTATE PE SCENA TEATRULUI TINERETULUI DIN PIATRA NEAMŢ MIELUL TURBAT de Aurel Baranga Data premierei: 5 mai 1959 Regia: Cornel Todea Scenografia: Andrei Brădeanu DISTRIBUŢIA: Gheorge Popovici Poenaru (Spiridon Biserică); Dumitru Chesa (Vasile Bontaș);

Cornel

T

odea

l

dincolo de

egie

I 305


GENERALUL ȘI NEBUNUL

NOAPTEA E UN SFETNIC BUN

de Angelo Vagenstein Traducerea: Alice Naidenova Data premierei: 19 decembrie 1962 Regia: Cornel Todea Scenografia: Teodor Th. Ciupe Ilustrația muzicală: Lucian Ionescu DISTRIBUŢIA: Radu Voicescu (Ziaristul); Ion Fiscuteanu (Directorul); Constantin Vurtejan (Generalul); Alexandru Lazăr (Dirijorul); Candid Stoica (Groparul); Ileana Stana Ionescu (Prostituata); Traian Stănescu (Necunoscutul); Andrei Ionescu (Judecătorul); Cătălina Murgea (Secretara); Ion Manolescu (Redactorul); George Popa Mijea (Tehnoredactorul); Constantin Constantin (Reporterul); Nicolae Fălcușan/ Dan Monah/Gheorghe Lungu (Cei trei nebuni); Mihai Duduleanu (Polițistul); Constantin Coșa/ Mircea Pânișoară (Prezentatorii)

de Alexandru Mirodan Data premierei: 12 ianuarie 1964 Regia: Cornel Todea Scenografia: Mihai Mădescu DISTRIBUŢIA: Virgil Andriescu/Radu Voicescu (Anatol); Constantin Drăgănescu (Alion); Ion Fiscuteanu (Neurologul); Petru Ciubotaru/ Alexandru Lazăr (Mădălin); Ioana Manolescu (Ileana); Cătălina Murgea/Emilia Mitu (Doctorița); Dionisie Vitcu (Cercetaș)

ORFEU ÎN INFERN de Tennessee Williams Traducerea: Mihnea Gheorghiu Data premierei: 11 ianuarie 1964 Regia: Cornel Todea Scenografia: Lucu Andreescu Costume: Ovidiu Bubulac Ilustrația muzicală: Lucian Ionescu DISTRIBUŢIA: Marga Popescu Podhorschi (Dolly Hamma); Sereda Varduca (Beulah Binnings); Alexandru Lazăr (Pee Wee Binnings); Mircea Pânișoară (Dog Hamma); Paula Chiuaru/Ioana Manolescu (Carol Cutrere); Dora Stoenescu (Eva Temple); Elena Duduleanu (Sister Temple); Constantin Drăgănescu/Ion Manolescu (Unchiul Pleasant); Traian Stănescu (Val Xavier); Adria Pamfil Almăjan (Vee Talbot); Ileana Stana Ionescu (Lady Torrance); Candid Stoica (Jabe Torrance); Constantin Vurtejan (Șeriful Talbot); Andrei Ionescu (David Cutrere); Cătălina Murgea (Sora Porter)

306 I

Ion M oldovan

FII CUMINTE, CRISTOFOR de Aurel Baranga Data premierei: 12 decembrie 1964 Regia: Cornel Todea Scenografia: Lucu Andreescu Ilustrația muzicală: Lucian Ionescu DISTRIBUŢIA: Ştefan Radof/Radu Voicescu (Cristofor Bellea); Ileana Stana Ionescu (Ema Bellea); Adria Pamfil Almăjan (Doamna Sava); Virgil Ogăşanu/Ştefan Radof/ Radu Voicescu (Valeriu Stambuliu); Ileana Stana Ionescu (Anca Stambuliu)

MIZERIE ȘI NOBLEŢE de Eduardo Scarpetta Traducerea: Trifu și Lidia Sava Data premierei: 13 decembrie 1964 Regia: Cornel Todea Decoruri: Ștefan Hablinschi Costume: Mioara Buescu Ilustrația muzicală: Lucian Ionescu DISTRIBUŢIA: Ștefan Radof (Gaetano); Ileana Stana Ionescu (Concetta); Virgil Ogășanu (Pasquale); Mariella Petrescu (Pepiniello); Paula Chiuaru (Gema); Constantin Drăgănescu (Eugenio); Andrei Ionescu (Biase); Cătălina Pintilie (Pupella); Cătălina Murgea (Luisella); Dionisie Vitcu (Luigino); George Popa Mijea (Marchizul Ottavio Favetti); Marga Pavlidis (Bettina); Traian Pârlog (Castiello/ Giacchinno); Alexandru Lazăr (Vicienzo); Radu Voicescu (Felice)


LOVITURA de Sergiu Fărcășan Data premierei: 13 decembrie 1973 Regia: Cornel Todea Scenografia: Mihai Mădescu Costume: Doina Levintza Ilustrația muzicală: Vintilă Arabolu DISTRIBUŢIA: Paul Chiribuță (Raul Pozmoșanu); Eugen Apostol (Gheorghe Mogoș); Sibylla Oarcea (Titi); Cornel Nicoară (Trandafirescu); Catrinel Paraschivescu (Elena); Ioana Pavelescu (Doina Calancea); Corneliu-Dan Borcia (Benedict Soveja); Boris Petroff (Toader Mitroi)

FARSE MEDIEVALE Data premierei: 1 martie 1974

La farce nouvelle, très bonne et fort joyeuse du cuvier Autor anonim Traducerea și adaptarea scenică: Eduard Covali Regia: Cornel Todea Asistent regie: Alexandru Lazăr Decoruri: Mihai Mădescu Costume: Doina Levintza Ilustrația muzicală: Lucian Ionescu Mișcarea scenică: Cornel Patrichi DISTRIBUŢIA: Valentin Uritescu (Jacquinot); Sibylla Oarcea (Soția); Adria Pamfil Almăjan (Soacra)

Decoruri: Mihai Mădescu Costume: Doina Levintza DISTRIBUŢIA: Valentin Uritescu (Jupânul Pierre Pathelin); Boris Petroff (Negustorul); Eugen Apostol (Judecătorul); Lucia Ștefănescu (Guillemette); Eronim Crișan (Păstorul Agnelet)

La femme muet de Anatole France, după o foarte veche farsă franceză anonimă Versiunea românească: Valentin Silvestru Regia: Cornel Todea Decoruri: Mihai Mădescu Costume: Doina Levintza DISTRIBUŢIA: Eugenia Balaure (Catherine); Constantin Cojocaru (Gilles); Mircea Bibac (Adam Fumée); Corneliu Dan Borcia (Anatole Duve); Cornelia Cîmpeanu (Domnișoara de Garandière); Theodor Danetti (Leonard Botal); Nina Zăinescu (Alison); Cornel Nicoară (Simon Collins); Florin Măcelaru (Monod); Alexandru Lazăr (Seraphin Doulaurier); Ion Muscă (Jean Maugrin); Traian Pârlog (Buchat); Radu Voicescu (Callot)

Le jeu du prince des sots Autor anonim Regia: Cornel Todea Decoruri: Mihai Mădescu Costume: Doina Levintza Recită: Gelu Nițu

La farce de maître Pierre Pathelin Autor anonim francez din secolul al XV-lea Traducerea și adaptarea: Eduard Covali și Alexandru Lazăr Regia: Cornel Todea Asistent regie: Alexandru Lazăr

Cornel

T

odea

l

dincolo de

egie

I 307


ZIGGER-ZAGGER de Peter Terson Traducerea: Radu Nichita Data premierei: 7 martie 1974 Regia: Cornel Todea Asistenți regie: Alexandru Lazăr, Cornel Patrichi Decoruri și costume: Doina Levintza Ilustrația muzicală: Cornel Todea, Cornel Patrichi, Vintilă Arabolu, Ileana Popovici Mișcarea scenică: Cornel Patrichi DISTRIBUŢIA: Constantin Cojocaru (Harry Philton); Gelu Nițu/Traian Pârlog (Zigger-Zagger); Eugenia Balaure (Edna); Eugen Apostol (Les); Sibylla Oarcea/ Catrinel Paraschivescu Blaja (Doamna Philton); Theodor Danetti (Profesorul/Președintele clubului de fotbal); Cornel Nicoară (Directorul școlii); Ion Muscă/ Boris Petroff (Depozitarul de ziare); Boris Petroff/ Constantin Ghenescu (Educatorul); Alexandru Lazăr (Primul polițist/Unchiul Albert); Valentin Uritescu (Al doilea polițist/Sergentul recrutor); Corneliu-Dan Borcia (Dentistul școlii/Unchiul Brian/Medicul); Paul Chiribuță (Funcționarul de la oficiu/Ofițerul venerabil); Ion Muscă (Judecătorul); Nina Zăinescu (Sandra); Ioana Pavelescu (Glenice); Traian Pârlog/ Mihai Cafrița (Stanley); Gheorghe Birău/Eronim Crișan (Vincent); Constantin Ghenescu/Eronim Crișan/ Mircea Bibac/Florin Măcelaru/Dinu Manolache (Tineri suporteri)

SPECTACOLE PUSE ÎN SCENĂ LA TEATRUL ION CREANGĂ GLONŢUL DE LA AMIAZĂ de Ilie Tănăsache Data premierei: 15 iulie 1976 Regia: Cornel Todea DISTRIBUŢIA: Lavinia Jemna (Miruna); Gelu Colceag (Străinul); Gabriel Iencek (Zotincă);

308 I

Ion M oldovan

Mihai Constantinescu (Flavian); Boris Petroff (Maior Bira); Anca Zamfirescu (Sora); Ion Petratu (Arheologul); Gheorghe Gîmă (Harabor); Victor Radovici (Chelnerul); Marius Rolea (Căpitan Dragomirescu); Monica Roman (Dora); Gheorghe Vrînceanu (Colonel Negulescu); Răzvan Ștefănescu (Comentator); Nicolae Spudercă (Doctorul)

HOCUS POCUS ȘI-O GĂLEATĂ de Aad Greidanus Traducerea: Antoaneta Ralian Data premierei: 24 noiembrie 1976 Regia: Cornel Todea Asistent regie: Gelu Colceag Decoruri și costume: Ion Dogar Marinescu Ilustrația muzicală: Johnny Răducanu DISTRIBUŢIA: Gelu Colceag (Hocus-pocus); Genoveva Preda (Sandra); Gabriel Iencek (Alfonso); Anca Zamfirescu (Simplina); Boris Petroff (Ioris); Dumitru Anghel (Dofilius)

BĂIATUL CU FLOAREA de Tudor Popescu Data premierei: 24 mai 1978 Regia: Cornel Todea Decoruri și costume: Elena Munteanu Simirad Muzica: Nicu Alifantis Ilustrația muzicală: Ileana Popovici DISTRIBUŢIA: Răzvan Ştefănescu (Mihu/ Băiatul cu floarea); Daniela Anencov/Jeanine Stavarache (Nely); Gabriel Iencek (Vlad); Sibylla Oarcea (Valy); Anca Zamfirescu (Ieti); Paula Frunzetti (Iulia); Ion Gheorghe Arcudeanu (Duca), Marian Lepădatu/ Nicu Simion (Grigore); Toma Marius/ Lucian Muscurel (Tedy); Victor Radovici (Tiri); Natalia Lefescu/Monica Roman (Voica); Nicolae Spudercă (Viteza)


TREI GRĂSANI de N. Goriunov și I. Olesa Traducerea: Sonia Filip Adaptarea scenică: Cornel Todea și Boris Petroff Data premierei: 24 noiembrie 1978 Regia: Cornel Todea Asistent regie: Boris Petroff Decoruri și costume: Elena Munteanu Simirad Ilustrația muzicală: Ileana Popovici Mișcarea scenică: Teodor Vasilescu DISTRIBUŢIA: Horea Benea (Primul grăsan); Ion Gheorghe Arcudeanu/Mircea Stroe (Al doilea grăsan); Tudor Heica (Al treilea grăsan); Jeanine Stavarache/ Paula Frunzetti (Suok); Gabriel Iencek (Tutti); Boris Petroff (Domnul Gaspar); Anca Zamfirescu (Doamna de la curte, Papagalul); Natalia Lefescu (Tușa Ganimed, Doamna de la curte); Neofita Pătrașcu (Doamna de la curte); Aurora Eliad (Doamna de la curte, Papagalul); Tatiana Tereblecea (Doamna de la curte); Răzvan Ștefănescu (Tibul); Aurora Andrițoiu (Tușa Ganimed); Constantin Bîrliba (Prospero); Valeriu Lefescu (Undoitrei); Gheorghe Tomescu (Tub); Gheorghe Angheluță/Cicerone Ionescu (Bonaventura); Mircea Crăciun (Valet); Radu Marian (Valet); Manea Enache (Soldat); Marius Toma (Al doilea soldat); Ilie Vartan (Valet)

VREMEA DRAGOSTEI de Valentin Kataev Traducerea: Ada Pătrașcu, Mircea Șeptilici Data premierei: 30 martie 1980 Regia: Cornel Todea Asistent regie: Dumitru Anghel Decoruri și costume: Elena Simirad Munteanu DISTRIBUŢIA: Anca Zamfirescu (Sașa); Gabriel Iencek (Igor); Florina Luican (Alla); Sibylla Oarcea (Olga); Andra Teodorescu (Ingrid); Marcela Andrei (Ingrid, O fată); Dumitru Anghel (Bidineaev); Alexandrina Halic (O fată); Tudor Heica (Soboliov); Natalia Leftescu (Saronova); Victor Radovici/

Marian Lepădatu (Ikonnikov); Genoveva Preda (Soboliova); Monica Roman (Soboliova); Răzvan Ștefănescu (Pedro); Tatiana Tereblecea (O fată); Marius Toma (Vasea); Gheorghe Vrînceanu (Soboliov)

ŢARA MEA DE DOR, ŢARA MEA DE GLORII Data premierei: 28 decembrie 1981 Regia: Cornel Todea Solist instrumentist: Andrei Mădescu CU: Grigore Chirițescu, Paula Frunzetti, Constantin Fugașin, Alexandrina Halic, Tudor Heica, Gabriel Iencek, Marian Lepădatu, Florina Luican, Nicolae Spudercă, Răzvan Ștefănescu, Andra Ion Teodorescu, Anca Zamfirescu

PINOCCHIO de Carlo Collodi Dramatizare: Raffaello Lavagna Traducerea: Nicolae Alexandru Toscani Data premierei: 15 ianuarie 1982 Regia: Cornel Todea Decoruri și costume: Dumitru Georgescu Asistent scenograf: Luana Drăgoescu Muzica de scenă: Corneliu Cezar Coregrafia și mișcarea scenică: Sergiu Anghel DISTRIBUŢIA: Alexandrina Halic (Pinocchio); Boris Petroff (Gepetto); Marian Lepădatu (Greierele); Florina Luican (Zâna); Sibylla Oarcea (Vulpea); Dumitru Anghel (Motanul); Marcela Andrei (Copil); Gheorghe Angheluță (Cireașă); Ion Gheorghe Arcudeanu (Directorul circului); Horea Benea (Birjarul), Paula Frunzetti (Colombina); Constantin Fugașin (Arlechino); Gabriel Iencek (Șoimul); Valeriu Lefescu (Jandarmul); Enache Manea (Lăptarul); Genoveva Preda (Fitil); Anca Zamfirescu (Asistenta iluzionistului/Fata); Monica Roman (Asistenta iluzionistului); Nicolae Spudercă (Mănâncăfoc); Răzvan Ștefănescu (Bufnița); Andra Ion Teodorescu (Asistenta iluzionistului)

Cornel

T

odea

l

dincolo de

egie

I 309


CĂDERE LIBERĂ de Colin Mortimer Traducerea: Despina Pernevan Adaptarea scenică: Radu Bogdan Stegăroiu Data premierei: 30 iunie 1982 Regia: Cornel Todea Asistenți regie: Gabriel Iencek și Marius Toma Decoruri și costume: Dan Jitianu Ilustrația muzicală: Cornel Todea și Marius Toma Mișcarea scenică și coregrafia: Sergiu Anghel Soliști instrumentiști: Vasile Bilt, Ticu Dumitrescu, Ionel Mihalachi, Dan Pitaru DISTRIBUŢIA: Marcela Andrei (Nina Fielding); Cristian Irimia (Abraham); Gabriel Iencek (Franklyn); Sibylla Oarcea (Beth Fielding); Victor Radovici (Ken Fielding); Dumitru Anghel (Killy); Carmen Croitoru/ Elvira Dobrică (Sectanta); Constantin Fugașin (Peter Fielding); Alexandrina Halic (Susan); Anca Zamfirescu (Down); Tudor Heica (Dolly); Iulia Isbășoiu (Sectanta); Marian Lepădatu (Joseph); Florina Luican/Andra Ion Teodorescu (Sheba); Răzvan Ștefănescu (Jakob); Marioara Sterian (Smadrach); Marius Toma (Gideon, Mike)

NOTA ZERO LA PURTARE de Octavian Sava, Virgil Stoenescu Data premierei: 13 aprilie 1984 Regia: Cornel Todea Decoruri și costume: Elena Munteanu Simirad Muzica: Nicolae Kirculescu și Cornel Todea DISTRIBUŢIA: Cornelia Pavlovici (Mariana Pleșoianu); Marian Lepădatu (Ștefan Vardia); Romeo Stavăr (Mișu Felecan); Gabriel Iencek (Miron Răducanu); Gheorghe Angheluță/Gheorghe Tomescu/ Mihai Constantinescu (Profesorul Butnaru); Marcela Andrei (Dana Păunescu); Nicolae Spudercă (Profesorul Pleșoianu); Dumitru Anghel (Daniel Popovici); Carmen Mihalache (Simona Munteanu); Marius Toma (Ion Pascu); Vasile Menzel (Ion Pascu); Constantin Fugașin

310 I

Ion M oldovan

(Nicu Dumitran); Cristian Irimia (Ionaș Oproiu); Horea Benea /Boris Petroff (Profesorul Zurăscu); Boris Petroff (Profesorul Zurăscu); Constantin Bîrliba (Moș Griguță); Elvira Dobrică (Elevă); Iulia Isbășoiu (Elevă)

MUZICANŢII VESELI de Frații Grimm Traducerea: Paulina Corbu Dramatizare: Dimităr Dimitrov Adaptarea scenică: Cornel Todea și Boris Petroff Data premierei: 2 aprilie 1985 Regia: Cornel Todea Asistent regie: Victor Radovici Decoruri și costume: Elena Simirad Munteanu Muzica de scenă: Alexandr Vladigherov Mișcarea scenică: Sergiu Anghel DISTRIBUŢIA: Cicerone Ionescu (Marco Măgarul); Boris Petroff (Hero Cățelul); Genoveva Preda (Galus Cocoșul); Anca Zamfirescu (Galus Cocoșul); Alexandrina Halic (Alfons Motanul); Marcela Andrei (Crâșmărița); Horea Benea (Stăpânul câinelui); Mihai Constantinescu (Chiorul); Constantin Fugașin (Scandal); Marius Rolea (Stăpânul câinelui); Monica Roman (Stăpâna măgarului); Paula Sorescu (Lulu); Răzvan Ștefănescu (Căpetenia hoților); Marius Toma (Umbra)

DAVID COPPERFIELD de Charles Dickens Traducerea: Ionel Ţăranu Dramatizare: Max Maurey Data premierei: 13 martie 1987 Regia: Cornel Todea Decoruri și costume: Delia Ioaniu Ilustrația muzicală: Florian Ionescu DISTRIBUŢIA: Alexandrina Halic (David Copperfield); Sibylla Oarcea (Betsey Trotwood); Gabriel Iencek (Uriah Heep); Anca Zamfirescu (Peggotty); Daniela Anencov


(Miss Jane); Victor Radovici (Murdstone); Florina Luican (Emma Micawber); Boris Petroff (Micawber); Gheorghe Angheluță (Barkis); Ion Gheorghe Arcudeanu/Nicolae Spudercă (Creekle); Horea Benea/ Manea Enache (Crummles); Constantin Bîrliba (Agentul); Mihai Constantinescu (Omer); Elvira Dobrică (Suzy); Constantin Fugașin/Constantin Nechiti (Toby); Andra Ion Teodorescu (Clara Copperfield); Cicerone Ionescu (Dick); Carmen Mihalache (Lily); Monica Roman (Mary); Paula Sorescu (Edith); Mircea Stroe (Boundberry); Marius Toma (Tom)

EXTEMPORAL LA... VARIETĂŢI Adaptare scenică de Constantin Fugașin Data premierei: 22 decembrie 1987 Regia: Cornel Todea Decoruri și costume: Delia Ioaniu Ilustrația muzicală: Florian Ionescu Mișcarea scenică: Liliana Tudor CU: Anda Călugăreanu, Mircea Constantinescu, Mihai Mălaimare, Alexandrina Halic, Daniela Anencov, Sorin Anghel, Oana Bugan, Alexandra Cristea, Iurie Darie, Andreea Mărgineanu, Ilinca Marin, Andreea Matei, Ștefan Muscă, Boris Petroff, Cristina Popescu, Dragoș Profir, Florentina Stanciu, Oliver Sterian, Andreea Stoiovici, Ionuț Ciurlete, Zenovia Zolotoi

PĂLĂRIA CU SURPRIZE Adaptarea scenică: Ion Lucian, Virgil Puicea, Ioan Roman, Raffaello Lavagna Data premierei: 14 noiembrie 1991 Regia: Cornel Todea Decoruri și costume: Irina Borovski, Dumitru Georgescu, Dana Lăzanu Ilustrația muzicală: Dumitru Capoianu, Corneliu Cezar, Dumitru Menzel; Niculiță Teodoru Lumini: Ilie Mehedințeanu DISTRIBUŢIA: Ion Gheorghe Arcudeanu (Păcală); Florina Luican (Albă ca Zăpada); Alexandrina Halic (Pinocchio); Cornelia Pavlovici (Cenușăreasa); Boris Petroff (Gepetto); Florin Busuioc (Prințul); Dumitru Anghel (Motanul); Ștefan Mareș (Magicianul);

Mihaela Mitrache (Edith); Mircea Mușatescu (Mofturosul); Sibylla Oarcea (Mama vitregă); Boris Petroff (Gepetto); Claudia Revnic (Buffaldino); Nicu Simion (Prințul); Marioara Sterian (Zâna); Andra Ion Teodorescu (Iudith)

IVAN TURBINCĂ de Ion Creangă Dramatizare de Alecu Popovici Data premierei: 7 noiembrie 1992 Regia: Cornel Todea Decoruri și costume: Ileana Huber Muzica de scenă: Paul Urmuzescu DISTRIBUŢIA: Eugen Apostol (Ivan Turbincă); Sibylla Oarcea (Drac, Moartea); Gheorghe Vrînceanu (Dumnezeu); Ion Gheorghe Arcudeanu (Dumnezeu, Soldat, Boier); Florin Busuioc (Scaraoțchi, Soldat, Slugă); Marina Procopie (Talpa iadului, Drac); Alexandrina Halic (Michiduță); Mircea Mușatescu (Sfântul Petru); Nicu Simion (General, Contrabasist); Andra Ion Teodorescu (Aghiuță); Dumitru Anghel (Soldat, Slugă, Drac)

FURTUNA de W. Shakespeare Traducerea: Nina Cassian, Leon Levițchi și Radu Nichita Data premierei: 16 octombrie 1994 Regia: Cornel Todea Decoruri și costume: Anca Pâslaru Ilustrația muzicală: Cornel Todea Mișcarea scenică: Liviu Pancu Lumini: Ilie Vartan DISTRIBUŢIA: Florin Busuioc (Prospero); Marcela Andrei/Mirela Busuioc (Ariel); Tania Popa (Miranda); Lucian Ifrim (Ferdinand); George Petcu (Alonso); Eugen Apostol (Gonzalo); Ștefan Mareș (Stefano); Ion Ionuț Ciocia (Trinculo, Elf); Mihai Verbițchi (Antonio); Boris Petroff (Sebastian); Cristian Irimia (Caliban); Cornelia Pavlovici, Marioara Sterian, Anca Zamfirescu, Constantin Lupescu, Mihaela Mitrache (Elfi); Marius Toma (Curteanul)

Cornel

T

odea

l

dincolo de

egie

I 311


IMPROMPTU DE L’ALMA

VOI SCANDAL CU ORICE PREŢ

de Eugène Ionesco Data premierei: 21 aprilie 1995 Regia: Cornel Todea Decoruri și costume: Anca Pâslaru Lumini: Ilie Vartan DISTRIBUŢIA: Mihai Verbițchi (Bartholomeus I); Florin Busuioc (Bartholomeus II); Lucian Ifrim (Bartholomeus III); Cornel Todea (Bartholomeus IV); Eugen Apostol (Eugéne); Anca Zamfirescu (La Concierge)

Scenariu de Ioan Gârmacea După Momente, schiţe, comedii, de I.L. Caragiale Data premierei: 25 ianuarie 2002 Regia: Cornel Todea DISTRIBUŢIA: Cristian Irimia (Cetățean, Nenea Iancu, Clovn, Inspector școlar); Mihai Verbițchi (Cetățean, Precupeț, Student, Marius Chicoș Rostogan); Carmen Palcu (Domnul Goe, Micul Ftiriadi, O precupeață, Un student, Dansatoare); Cătălin Dupu (Cetățean, Precupeț, Băiat de prăvălie, Cetățean turmentat, Controlor CFR, Elev, Rică); Daniel Tudorică (Cetățean, Precupeț, Clovn, Polițai, Trahanache, Elev); Dumitru Anghel (Violonistul, Cetățean turmentat); Marcela Andrei (Cetățeancă, Precupeață, Dansatoare, Fată în casă, Madam Ionescu); Mirela Busuioc (Cetățeancă, Precupeață, Dansatoare, Zița); Cornelia Pavlovici (Cetățeancă, Precupeață, Dansatoare, Tanti Mița); Marina Procopie (Cetățeancă, Precupeață, Dansatoare, Mamițica); Claudia Revnic (Cetățeancă, Precupeață, Dansatoare, Ionel); Marioara Sterian (Cetățeancă, Precupeață, Dansatoare, Madam Popescu); Anca Zamfirescu (Cetățeancă, Precupeață, Dansatoare, Mam’mare); Florina Luican (Cetățeancă, Precupeață, Dansatoare, Coana Efimița); Lucian Ifrim (Cetățean, Precupeț, Ghiță, Cetățean turmentat, Elev); Mircea Mușatescu (Cetățean, Dansator, Conu Leonida), Ion Gheorghe Arcudeanu (Cetățean, Dansator, Cațavencu, Nenea Iancu); Alexandrina Halic (Cetățeancă, Precupeață), Sibylla Oarcea (Cetățeancă, Precupeață, Dansatoare, Doamna F.); Gabriel Coveșeanu (Cetățean, Dansator, Elev); Șerban Georgevici (Cetățean, Omul pe picioroange, Elev)

DAVID COPPERFIELD de Charles Dickens Dramatizare de Max Maurey Data premierei: 3 decembrie 1995 Regia: Cornel Todea Decoruri și costume: Delia Ioaniu Ilustrația muzicală: Florin Ionescu DISTRIBUŢIA: Claudia Revnic (David Copperfield); Sibylla Oarcea (Betsey Trotwood); Mircea Mușatescu (Uriah Heep); Anca Zamfirescu (Peggotty); Romeo Stavăr (Murdstone); Marcela Andrei (Mary); Mihaela Mitrache (Jane Murdstone); Florina Luican (Emma Micawber); Boris Petroff (Micawber); Dumitru Anghel (Barkis); Ion Gheorghe Arcudeanu (Creakle); Ion Ionuț Ciocia (Toby); Alexandrina Halic (Tom); Ștefan Mareș (Agentul); Mihaela Mitrache (Jane Murdstone); Cornelia Pavlovici (Lily); Marina Procopie (Edith); Andra Ion Teodorescu (Clara); Marius Toma (Fleep); Mihai Verbițchi (Dick)

FARSA JUPÂNULUI PATHELIN Traducere și adaptare de Cornel Todea, după un autor anonim francez din secolul al XV-lea Data premierei: 21 noiembrie 1998 Regia: Cornel Todea Scenografia: Luana Drăgoescu DISTRIBUŢIA: Cristian Irimia (Pathelin); Anca Zamfirescu (Guillemette); Mihai Verbițchi (Guillaume); Ion Ionuț Ciocia (Agnelet); Ion Gheorghe Arcudeanu (Judecătorul)

312 I

Ion M oldovan

PINOCCHIO după Carlo Collodi Data premierei: 14 februarie 2003 Regia: Cornel Todea Decoruri: Viaceslav Vutcariov Coregrafia: Păstorel Ionescu Ilustrația muzicală: Cornel Todea


DISTRIBUŢIA: Ani Crețu/Camelia Andriță (Pinocchio); Cristian Irimia/Cristian Crețu (Mangiafocco); Anca Zamfirescu (Povestitorul); Boris Petroff/ Ion Gheorghe Arcudeanu (Gepetto); Alexandrina Halic (Greierele); Marius Nănău (Giamgio Lăptarul); Marina Pricopie (Vulpea); Daniel Tudorică (Motanul, Percuționistul); Sibylla Oarcea (Hangița); Cornelia Pavlovici/Cerasela Constantin (Zâna cea bună); Mirela Busuioc (Bufnița); Ioana Ginghină/Marcela Andrei (Șoimul); Florina Luican (Zâna cea rea din Ţara Minunilor); Mihaela Bețiu (Fitil); Marioara Sterian (Directorul Circului); Cristian Boeriu (Meșterul Cireașă); Ion Georgescu (Aruncătorul de flăcări) În alte roluri (Trupa Mangiafoco, Dansatorii cu melon și baston, Purtătorii rugului, Domni mascați, Copii, Muzicanți și acrobați în trupa circului, Valurile mării): Marcela Andrei, Vera Linguraru, Julieana Drăghici, Claudia Revnic și Iuliana Costiniu

HARAP-ALB Dramatizare de Cornel Todea, după Ion Creangă Data premierei: 14 mai 2005 Regia: Cornel Todea Scenografia: Viaceslav Vutcariov Muzica: Nicu Alifantis Coregrafia: Păstorel Ionescu Coordonator lupte și mișcare scenică: Bogdan Uritescu DISTRIBUŢIA: Oliviu Cristian Bughiu (Harap-Alb), Cristian Boeriu (Feciorul cel mare, Gerilă), Ionuț Antonie (Craiul, Flămânzilă), Anca Zamfirescu (Sfânta Duminică), Vera Linguraru (Calul), Cristian Crețu (Spânul), Ion Gheorghe Arcudeanu (Roșu Împărat), Florina Luican (Împărăteasa), Marina Procopie (Fata cea mare), Carmen Palcu/Miruna Ionescu (Fata mijlocie, Albină), Mihai Verbițchi (Verde Împărat); Liliana Donici (Fata cea mică, Albină); Alexandrina Halic (Doica); Voicu Hetel (Ursul, Setilă); Daniel Tudorică (Feciorul mijlociu, Cerbul, Ochilă); Camelia Andriță (Crăiasa albinelor); Eduard Petru Jighirgiu (Păsări-Lăți-Lungilă); Ilinca Atanasiu/Miruna Ionescu (Fata lui Roșu Împărat, Albină); Ani Crețu (Fata geamănă, Albină);

Cornelia Pavlovici, Marcela Andrei, Cerasela Constantin, Nicoleta Rusu, Julieana Drăghici (Albine); Ionuț Oprișa, Ioan Georgescu, Doru Manea, Daniel Roma (Curteni)

TOLBA LUI MOȘ CRĂCIUN Data premierei: 2006 Regia: Cornel Todea CU: Anca Zamfirescu, Alexandrina Halic, Carmen Palcu, Mirela Busuioc, Marioara Sterian, Daniel Tudorică, Cornelia Pavlovici, Sibylla Oarcea, Cezar Vlad Popescu

ALBĂ CA ZĂPADA ȘI CEI ȘAPTE PITICI de Cornel Todea, după basmul Fraților Grimm Data premierei: 6 octombrie 2007 Regia: Cornel Todea Scenografia: Viaceslav Vutcariov Coregrafia: Păstorel Ionescu Muzica: Eduard Jighirgiu DISTRIBUŢIA: Raluca Gheorghiu/Julieana Drăghici (Albă ca Zăpada); Marina Procopie (Împărăteasa); Liliana Donici (Maimuța); Camelia Andriță (Papagalul); Anca Zamfirescu (Dădaca); Ovidiu Cristian Bughiu/ Eduard Jighirgiu (Prințul, Vânătorul); Gabriel Coveșeanu (Înțeleptul); Alexandrina Halic (Mâncăciosul); Cristian Crețu (Mofturosul); Marius Nănău (Somnorosul); Voicu Hetel (Mincinosul); Daniel Tudorică (Lăudărosul); Cristian Boeriu (Timidul)

UN LUP, O CAPRĂ ȘI TREI IEZI De Monica Patriciu, după Ion Creangă Data premierei: 10 octombrie 2009 Regia: Cornel Todea Scenografia: Viaceslav Vutcariov Muzica: Eduard Petru Jighirgiu Coregrafia: Păstorel Ionescu DISTRIBUŢIA: Gabriel Coveșeanu (Povestitorul); Ion Ionuț Ciocia (Lupul); Anca Zamfirescu (Capra); Liliana Donici (Iedul cel Mic); Miruna Ionescu/Ilinca Atanasiu (Iedul cel Mijlociu); Camelia Andriță (Iedul cel Mare); Cristian Boeriu (Fierarul); Eduard Petru Jighirgiu (Compozitorul-personaj)

Cornel

T

odea

l

dincolo de

egie

I 313


MOȘ CRĂCIUN E O POVESTE?

Data premierei: 11 decembrie 2010 Regia: Cornel Todea Scenografia: Viaceslav Vutcariov Mișcarea scenică: Păstorel Ionescu Muzica originală: Eduard Jighirgiu Ilustrația muzicală: Robert Agarici Comentarii video: Ruxandra Ţuchel DISTRIBUŢIA: Cristian Boeriu/Mihai Verbițchi (Moș Crăciun); Anca Zamfirescu (Mama, Claunela); Alexandrina Halic (Bunica, Crăciunița); Ionuț Antonie (Bunicul); Liliana Donici (Raluca); Ion Ionuț Ciocia (Polițistul, Un farmacist); Mirela Busuioc/Nicoleta Rusu (Elful Răutăcilă); Carmen Palcu/Camelia Andriță (Elful Suflet Bun); Marioara Sterian (Crăiasa Zăpezii); Vera Linguraru (Actriță, O vrăjitoare); Marius Nănău (Actor, Un vrăjitor); Claudia Revnic (Mimil, Spiritul Crăciunului); Sibylla Oarcea (Crăiasa Vânturilor); Cornelia Pavlovici (Primăvara); Julieana Drăghici (Fulg de nea, Coșar, Crăciuniță); Mihaela Bețiu (Fulg de nea, Coșar, Polițistă); Iuliana Costiniu (Fulg de nea, Coșar, Crăciuniță); Cerasela Popescu (Fulg de nea, Coșar, Crăciuniță); Adriana Jighirgiu (Fulg de nea, Coșar, Polițistă); Mirela Tănase (Fulg de nea, Coșar, Crăciuniță); Simona Ioniță (Crăciuniță); Marina Secașiu (Steluță, Coșar, Polițistă); Andreea Gaica (Steluță, Coșar, Crăciuniță); Andra Mirescu (Steluță, Coșar, Crăciuniță); Cristina Ilin (Crăciuniță, Polițistă)

CĂRĂBUȘII Scenariu de Iosif Herțea, Tompa Gábor și Cornel Todea După o povestire de Stanislaw Ignacy Witkiewicz Data premierei: 1 octombrie 2011 Regia: Cornel Todea Muzica și pregătirea muzicală: Iosif Herța Aranjamente muzicale, orgă electronică: Sorin Tudor Scenografia: Anca Pâslaru Mișcarea scenică: Păstorel Ionescu DISTRIBUŢIA: Nicoleta Rusu/Miruna Ionescu (Copilul); Ion Gheorghe Arcudeanu/Mihai Verbițchi (Tatăl, Regele); Oliviu Cristian Bughiu (Soldat); Gabriel Coveșeanu (Soldat); Eduard Jighirgiu (Soldat);

314 I

Ion M oldovan

Marius Nănău (Soldat); Ion Ionuț Ciocia (Soldat); Cezar Popescu (Soldat); Cristian Boeriu (Șambelanul); Nicoleta Rusu/Miruna Ionescu (Șamanul cărăbușilor); Alexandrina Halic (Călugăriță); Marina Procopie (Călugăriță); Anca Zamfirescu (Călugăriță); Liliana Donici (Cărăbuș); Julieana Drăghici (Cărăbuș); Ani Crețu (Cărăbuș); Iuliana Costiniu (Cărăbuș); Ioana Ginghină (Cărăbuș); Ilinca Atanasiu (Cărăbuș); Marcela Andrei (Cărăbuș); Nicoleta Rusu (Cărăbuș)

CAROLINA ȘI PONEIUL De Laurențiu Budău Data premierei: 29 aprilie 2012 Regia și adaptare scenică: Cornel Todea Scenografia: Viaceslav Vutcariov Muzica originală: Eduard Jighirgiu Mișcarea scenică: Păstorel Ionescu DISTRIBUŢIA: Ion Ionuț Ciocia (Doctorul); Ioana Ginghină (Asistenta medicală); Liliana Donici (Carolina); Anca Zamfirescu (Mama); Ionuț Antonie (Zozo, proprietarul Circului); Marius Nănău (Tatăl); Gabriel Coveșeanu (Oxford); Cristian Boeriu (Directorul școlii); Eduard Jighirgiu (Crocodilul); Andrada Pantelimon (vocea Carolinei)

SPECTACOLE MONTATE PE SCENA TEATRULUI NAŢIONAL „I.L. CARAGIALE”, BUCUREŞTI PATIMA ROȘIE de Mihail Sorbul Data premierei: 17 decembrie 1965 Regia: Cornel Todea Scenografia: Lucu Andreescu Costume: Gabriela Nazarie Ilustrația muzicală: Corneliu Cezar DISTRIBUŢIA: Carmen Stănescu (Tofana); Constantin Bărbulescu (Castriș); Damian Crâșmaru (Rudy); Ilinca Tomoroveanu (Crina); Constantin Rauțchi (Sbilt)


AUTOBIOGRAFIE de Horia Lovinescu Data premierei: 7 februarie 1978 Regia: Cornel Todea Scenografia: Paul Bortnovschi Costume: Gabriela Nazarie Ilustrația muzicală: Alexandru Pârlea DISTRIBUŢIA: Ion Marinescu (Galeriu Pop); Ileana Stana Ionescu (Dina Pop); Traian Stănescu (Radu Comșa); Rodica Popescu Bitănescu (Raluca Pop); Tamara Crețulescu (Irina); Ion Henter (Ionescu); Andrei Ionescu (Alexiu); Ariana Olteanu (Madam Vatmanu); Gabriel Dănciulescu (Procopiu); Cristian Babeș (Georgescu); Ștefan Gavriloaia (Dogaru); Iulian Necșulescu (Greavu); Adrian Negru (Primul tânăr); Vladimir Stănescu (Al doilea tânăr)

ECATERINA CEA MARE de George Bernard Shaw Data premierei: 20 aprilie 2008 Regia: Cornel Todea Scenografia: Ștefania Cenean Asistent scenografie: Iuliana Gherghescu Mișcarea scenică: Păstorel Ionescu Muzica originală: Nicu Alifantis Coregraf de lupte: Bogdan Uritescu DISTRIBUŢIA: Ștefan Iordache (Prințul Potemkin); Maia Morgenstern (Ecaterina cea Mare); Natalia Călin (Varenka); Ana Macovei (Claire); Silviu Biriș (Charles Edstaston); Mihai Calotă (Narîșkin); Alice Caracostea (Dașkova); Florin Lăzărescu (Sergentul); Radu Captari (Alioșa); Costel Iovu, Petrică Constantinescu, Viorel Bratu, Nicolae Ciungu, Laurențiu Iordache, Geanina Arghir, Cristina Păscălin, Andreea Pora, Laurențiu Andronescu (Curteni); Răzvan Călin, Paul Alexandrescu (Ostași)

SPECTACOLE MONTATE PE SCENA INSTITUTULUI DE ARTĂ TEATRALĂ ŞI CINEMATOGRAFICĂ „I.L. CARAGIALE”, BUCUREŞTI MIELUL TURBAT de Aurel Baranga Data premierei: 10 ianuarie 1958 Regia: Cornel Todea Decoruri și costume: Andrei Brădeanu DISTRIBUŢIA: Cosma Brașoveanu (Toma Dumitrescu); Dumitru Chesa (Vasile Bontaș); George Motoi (Mitică Ionescu); Ion Ghișe (Radu Cristescu); Zoe Muscan (Maria Pricop); Nicoleta Sonea (Margareta Petrescu); Radu Voicescu (Mircea Cavafu); Florin Piersic (Tache Imireanu)

NU-I TOTDEAUNA PRAZNIC de A.N. Ostrovski Data premierei: 25 ianuarie 1960 Regia: A. Pop Marțian Asistent regie: Cornel Todea Decoruri: Ida Grumaz, Viorel Penișoară-Stegaru DISTRIBUŢIA: Sebastian Papaiani (Ipolit); Stela Popescu (Daria); Rodica Popescu Bitănescu (Melania); Anda Caropol (Agnia); Agatha Nicolau (Feona); Marcel Hârjoghe (Ahov); Brândușa Zaița (Agnia/Daria)

MICA STUDENTĂ de Nikolai Pogodin Data premierei: 22 februarie 1960 Regia: A. Pop Marțian Asistent regie: Cornel Todea Decoruri: Traian Nițescu DISTRIBUŢIA: Stela Popescu (Zina); Anda Caropol (Sanea); Rodica Popescu Bitănescu (Vauca); Sorin Gheorghiu (Ivan); Dumitru Drăgan (Leon Porosin); Alexandru Drăgan (Ivan); Dumitru Drăgan (Leon); Mihai Ciucă (Eduard Larisov); Florin Dumbravă (Eduard Larisov); Agata Nicolau (Luisa); Oana Diamandi (Voronca); Marcel Hârjoghe (Jenea); Gheorghe Marinescu (Tomas); Brândușa Zaița (Henriette); Ion Stan (Ucropov); Melania Ursu (O necunoscută)

Cornel

T

odea

l

dincolo de

egie

I 315


ÎN LUMEA APELOR

ARTĂ

de Aldo Nicolaj Data premierei: 10 mai 1964 Regia: Cornel Todea Decoruri: Zamfir Pasulea Asistent scenograf: Dinu Georgescu Ilustrația muzicală: Lucian Ionescu DISTRIBUŢIA: Florina Cercel (Diana); Marina Caraman (Mateea); Hamdi Cerchez (Celestino); Lucian Iancu (Celestino); Mircea Cosma (Alberto); Dan Săndulescu (Alberto); Bogdan Mușatescu/Viorel Iliescu (Luciano); Marinela Petrescu (Amelia); Ion Costea (Enrico); Dan Necșulea (Enrico); Andrei Zaharia (Ușierul); Spiridon Cojocaru (Tranquilli)

de Yasmina Reza Regia: Cornel Todea Asistent regie: Anca Zamfirescu Light design: Manuela Răduț DISTRIBUŢIA: Gabriela Ceciul (Marc-Marta); Dana Piroiu (Serge-Sophie); Livia Taloi (Yvan-Yvone)

SPECTACOLE MONTATE LA FACULTATEA DE TEATRU A UNIVERSITĂŢII HYPERION NUNTA LUI FIGARO de Beaumarchais Premiera: mai 2011 Regia: Cornel Todea Asistent regie: Anca Zamfirescu Light design: Manuela Răduț Coregrafia: Păstorel Ionescu DISTRIBUŢIA: Florin Dobre/Daniel Marcu (Figaro); Andra Mirescu/Marina Secașiu (Susanna); Ciprian Niculae (Contele Almaviva); Andrea Gaica/ Cornelia Câcu (Rosina); Alexandru Stana (Cherubino); Daniel Pupăză (Doctorul Bartolo); Brândușa Drăghici, Martha Curteanu (Marcellina); Radu Barbu (Don Bazilio); Diana Predescu (Flanchette); Romeo Ivașcu (Antonio)

LECŢIA

de Eugène Ionesco Regia: Cornel Todea Asistent regie: Anca Zamfirescu Light design: Manuela Răduț DISTRIBUŢIA: Horațiu Bob (Profesorul); Nathalie Marga (Eleva); Dana Piroiu (Menajera)

316 I

Ion M oldovan

SPECTACOLE MONTATE PE SCENA TEATRULUI NAŢIONAL „LUCIAN BLAGA”, DIN CLUJ-NAPOCA SECUNDA 58 de Dorel Dorian Data premierei: 1 octombrie 1959 Regia: Cornel Todea Scenografia: Teodor Th. Ciupe Costume: Edith Kunovits Schranz DISTRIBUŢIA: Constantin Anatol (Ștefan Mareș); Maria Cupcea (Ana Petrescu); Gheorghe Cosma (Banu Mareș); Aurel Giurumia (Cristescu); Lucia Mureșan (Domnica Rotaru); Ileana Ploscaru (Stela); George Gherasim (Lupu Aman); Gheorghe Nuțescu (Dumitru Ailinci); Cecilia Șindelaru (Vali); Alexandru Munte Zighi (Primul tânăr); Octavian Teucă (Al doilea tânăr); Gheorghe Damian (Tunsoiu)

POVESTE DIN IRKUTSK de Aleksei Nikolaevici Arbuzov Traducerea: Emma Beniuc Data premierei: 5 noiembrie 1960 Regia: Cornel Todea Asistenți regie: Teodor Th. Ciupe și Rodica G. Radu Decoruri și costume: Teodor Th. Ciupe Muzica de scenă: Ion Filonescu și Lev Solin


DISTRIBUŢIA: Marin D. Aurelian (Serghei); Gheorhe Nuțescu (Viktor); Ileana Ploscaru/ Maia Tipan Kaufman (Valia); Vera Mărgineanu (Larisa); Bucur Stan (Rodik); Ligia Moga (Prima iubită); Cecilia Tudor Șindelaru (Maia); Gheorghe Marius Marinescu (Lepcenko); Elena Hodiș (Niura); Anda Caropol (Zinka); Aurel Giurumia (Chefliul); Liviu Doctor (Corul); Lucia Mureșan (Corul); Alexandru Munte Zighi (Denis); Constantin Băltărețu (Corul); Constanța Constantinescu (Îngrijitoarea); Maria Ungur (A doua Iubită); Mircea Todiriță (Primul tânăr); Octavian Teucă (Al doilea tânăr); Ion Tudorică (Corul); Petre Felezeu (Serdiuk)

SPECTACOLE MONTATE PE SCENA TEATRULUI NAŢIONAL „VASILE ALECSANDRI”, DIN IAŞI

FĂRĂ MĂNUȘI de John Galsworthy Traducerea: Al. Bantaș Data premierei: 6 martie 1967 Regia: Cornel Todea Asistent regie: Saul Taisler Decoruri și costume: Hristofenia Cazacu Ilustrația muzicală: Lucian Ionescu DISTRIBUŢIA: Margareta Baciu (Amy); Cornelia Gheorghiu (Chloe); Virginia Bălănescu (Dna Jackman); Silvia Popa Băleanu (Anna); Virgiliu Costin (Hornblower); Ștefan Dăncinescu (Hillcrist); Rodica Mandache (Jill); Boris Olinescu (Charles); Valeriu Bobu (Rolf); Saul Taisler (Dawker); Adrian Tuca (Fellows); Nicolae Venias (Dl Jackman); Alfons Radvanski (Patronul); Alexandru Blehan (Patronul 2); Valeriu Burlacu (Funcționarul)

SPECTACOLE MONTATE PE SCENA TEATRULUI „C.I. NOTTARA”, BUCUREŞTI

FEBRE

333

de Horia Lovinescu Data premierei: 30 octombrie 1962 Regia: Cornel Todea Scenografia și costumele: Teodor Th. Ciupe Ilustrația muzicală: Lucian Ionescu DISTRIBUŢIA: Constantin Sava (Danilov); Teofil Vîlcu (Frincu); Aurora Ardeleanu (Axinia); George Popovici (Profesorul); Ion Buraga (Filip); Virgiliu Costin (Meres); Cristina Deleanu (Gingirica); Cornelia Gheorghiu (Anca); Elena Foca (Aculina); Margareta Pogonat (Neli); Rella Ghițescu (Parasca); Gheorghe Macovei (Iani); Constantin Obada (Simion); Liana Olavinaru (Bunica); Boris Olinescu (Toma); Ion Schimbischi (Pantazi); Adrian Tuca (Machidon)

Data premierei: 3 februarie 1965

L’uomo dal fiore in boca de Luigi Pirandello Traducerea: Constanța Trifu Regia: Cornel Todea Decoruri: Alexandru Ciucurencu Asistent regie: Theodor Vasluianu DISTRIBUŢIA: Mircea Anghelescu (Omul cu floarea); Petrică Popa (Clientul); Mihai Herovianu (Clientul); George Păunescu (Clientul); Toni Zaharian (Clientul)

Cornel

T

odea

l

dincolo de

egie

I 317


CÂND LUNA E ALBASTRĂ de Herbert Hugh Traducerea: Catinca Ralea Data premierei: 22 octombrie 1967 Regia: Cornel Todea Asistent regie: Ilie Traian Scenografia: Mircea Marosin DISTRIBUŢIA: Melania Cîrje (Paty O’Neil); Ion Dichiseanu (Donald Cresham); Ion Punea (David Slater); Lucian Vasile (Michael O’Neil)

OTHELLO de William Shakespeare Traducerea: Florian Nicolau Data premierei: 4 decembrie 1969 Regia: Cornel Todea Asistent regie: Dan Dinulescu Decoruri și costume: Doina Levintza Asistent decoruri: Ania Boiangiu Asistent costume: Florica Monica Gheorghiu Ilustrația muzicală: Dudu Atanasiu Mișcarea scenică: Angello Pellegrini DISTRIBUŢIA: Ion Dichiseanu (Othello); Mircea Anghelescu (Iago); Dora Cherteș (Desdemona); Camelia Zorlescu (Bianca); Dorin Varga (Cassio); Radu Virgil Dunăreanu (Lodovico); Valeriu Arnăutu (Gratiano); George Sion (Brabantio); George Păunescu (Brabantio); Ion Siminie (Roderico); Cristina Tacoi (Emilia); Dan Nicolae (Ducele Veneției); Toni Zaharia (Montano); Manea Enache (Un mesager); George Ţurcanu (Primul domn); Grigore Constantin (Primul slujbaș); Maricel Laurențiu (Al treilea domn); Vasile Lupu (Un mesager); Mihnea Moisescu (Al doilea domn); Anghel Seceleanu (Primul senator); Paul Nadolski (Al doilea senator); Gheorghe Sîrbu (Un matelot)

PRINŢUL NEGRU de Iris Murdoch Traducerea: Antoaneta Ralian Data premierei: 8 ianuarie 1994 Regia: Cornel Todea

318 I

Ion M oldovan

Asistent regie: Emilia Dobrin Decoruri și costume: Nicolae Ularu Muzica de scenă: Dinu Giurgiu DISTRIBUŢIA: Ştefan Iordache (Bradley Pearson); Dana Dogaru (Rachel); Victoria Cociaş (Christine); Camelia Zorlescu (Priscilla); Constantin Cotimanis (Arnold Baffin); Ion Haiduc (Francis Marloe); Cristina Stoica (Julian); Radu Justinian (Un poliţist); Alexandru Jitea (Un poliţist)

SPECTACOLE MONTATE PE SCENA TEATRULUI „LUCIA STURDZA BULANDRA”, BUCUREŞTI CAZUL OPPENHEIMER de Heinar Kipphardt Traducerea: Mihai Isbășescu Data premierei: 9 martie 1966 Regia: Cornel Todea Decoruri: Dan Jitianu Costume: Ovidiu Bubulac Ilustrația muzicală: Corneliu Cezar Lumini: Ion Lazăr DISTRIBUŢIA: Fory Etterle (Oppenheimer); Septimiu Sever (Lansdale); George Mărutză (Ward Evans); Sorin Gabor (Gordon Gray); Nae Ștefănescu (Thomas Morgan)

TANDREŢE ȘI ABJECŢIE Data premierei: 14 februarie 1969 Regia: Cornel Todea

O plimbare cu barca de Teodor Mazilu Decoruri și costume: Ovidiu Bubulac Asistent scenograf: Dan Jitianu Ilustrația muzicală: Theodor M. Ciortea Lumini: Dumitru Constantin


Asistent regie: Adrian Georgescu DISTRIBUŢIA: Octavian Cotescu (Marinescu); Valy Voiculescu Pepino (Cecilia)

Cicatricea de Teodor Mazilu Decoruri și costume: Ovidiu Bubulac Asistent scenograf: Dan Jitianu Ilustrația muzicală: Theodor M. Ciortea Asistent regie: Adrian Georgescu Lumini: Dumitru Constantin DISTRIBUŢIA: Octavian Cotescu (Alecu); Dan Damian (Drăgan)

Pălăria de pe noptieră de Teodor Mazilu Decoruri și costume: Ovidiu Bubulac Asistent scenograf: Dan Jitianu Ilustrația muzicală: Theodor M. Ciortea Asistent regie: Adrian Georgescu Lumini: Dumitru Constantin DISTRIBUŢIA: Octavian Cotescu (Demeter); Marius Pepino (Prietenul); Valy Voiculescu Pepino (Mama); Marinela Petrescu (Balerina)

Cerc vicios de Teodor Mazilu Decoruri și costume: Ovidiu Bubulac Asistent scenograf: Dan Jitianu Ilustrația muzicală: Theodor M. Ciortea Lumini: Dumitru Constantin DISTRIBUŢIA: Octavian Cotescu (Olaru); Marius Pepino (Zamfir); Valy Voiculescu Pepino (Anișoara)

O sărbătoare princiară de Teodor Mazilu Decoruri și costume: Ovidiu Bubulac Asistent scenograf: Dan Jitianu

Ilustrația muzicală: Theodor. M. Ciortea Asistent regie: Adrian Georgescu Lumini: Dumitru Constantin DISTRIBUŢIA: Octavian Cotescu/Petre Gheorghiu (Varga); Violeta Andrei (Apolonia); Valy Voiculescu Pepino/Ana Negreanu (Iuliana); Dan Damian/ Adrian Georgescu (Nemeș)

Alibi de Ion Băieșu Data premierei: 5 mai 1978 Regia: Cornel Todea Scenografia și costumele: Dan Jitianu Ilustrația muzicală: Ileana Popovici Lumini: Ion Lazăr DISTRIBUŢIA: Ion Besoiu/Aurel Cioranu (Gicu Crucescu); Tamara Buciuceanu-Botez (Eleonora); Dan Damian/Mihai Mereuță (Gripca); Gelu Colceag (Bebe); Ovidiu Schumacher (Bubulac); George Oprina (Popovici); Cătălina Pintilie (Gabi); Nora Gion (Femeia); Aurelia Sorescu (Valentina); Mihai Boghiță (Milițianul)

SPECTACOLE MONTATE PE SCENA TEATRULUI DE STAT DIN CONSTANŢA O CASĂ ONORABILĂ de Horia Lovinescu Data premierei: 6 iunie 1968 Regia: Cornel Todea Scenografia: Lucu Andreescu DISTRIBUŢIA: Zoe Ștefan Caraman (Antonia), Ileana Ploscaru (Cela); Hamdi Cerchez (Bosco); Romel Stănciugel (Dinu); Dan Herdan (Dan); Longin Mărtoiu (Grig); Marcela Sassu (Cora); Aurora Simionică (Ani)

Cornel

T

odea

l

dincolo de

egie

I 319


SPECTACOLE MONTATE PE SCENA TEATRULUI EVREIESC DE STAT, BUCUREŞTI

SPECTACOLE MONTATE PE SCENA TEATRULUI DE COMEDIE, BUCUREŞTI

MĂTUȘA LUI CHARLEY

COMEDIA ÎNTREBĂRILOR

de Thomas Brandon Traducerea: Emanuel Mihail Data premierei: 4 august 1990 Regia: Cornel Todea Asistent regie: Mihai Dobre Adaptarea scenică: Emanuel Mihail Scenografia: Dumitru Georgescu DISTRIBUŢIA: Eugenia Balaure (Donna Lucia D’Alvadorez); Constantin Ciupercescu/Mihai Dobre (Sir Francisc Chesney); Constantin Cotimanis (Francour Babberley); Nicolae Călugăriță (Stephan Spettigue); Roxana Guttman (Kitty); Liliana Pană/Ioana Crăciun (Anny); Izabella Bitay/Simona Stan (Ella); Marian Stan (Charley Wykeham); Cristi Segal/Mihai Cibu (Brasset)

de Ștefan Haralamb, H. Salem Data premierei: 19 aprilie 1970 Regia: Cornel Todea Scenografia și costumele: Ion Popescu Udriște DISTRIBUŢIA: Cornel Vulpe (Petru); Constantin Băltărețu (Pavel); Nineta Gusti (Elena Bucată); Iarina Demian (Miana); Mircea Balaban (Frunzuleana); Aurel Giurumia (Pădurarul); Mihai Pălădescu (Profesorul); Candid Stoica (Șoferul); Mircea Constantinescu (Spulbatu); Nicolae Turcu (Un călător); Livia Hanuțiu (Taxatoarea)

SPECTACOLE MONTATE PE SCENA TEATRULUI MIC, BUCUREŞTI MONȘTRII SACRI de Jean Cocteau Data premierei: 29 noiembrie 1991 Regia: Cornel Todea Decoruri și costume: Mihai Mădescu Ilustrația muzicală: Mihai Bengeanu Lumini: Dan Anton DISTRIBUŢIA: Leopoldina Bălănuță (Ester); Coca Bloos (Loulou); Mitică Popescu (Florent); Adriana Șchiopu (Liane); Ana Scarlat (Charlotte); Ion Lupu (Spicherul)

320 I

Ion M oldovan

SPECTACOLE MONTATE PE SCENA TEATRULUI NAŢIONAL „MARIN SORESCU”, DIN CRAIOVA DOM JUAN de J.B.P. Molière Data premierei: 6 decembrie 2008 Regia: Cornel Todea Scenografia: Viorel Penișoară Stegaru Costume: Lia Dogaru Coregrafia: Păstorel Ionescu DISTRIBUŢIA: Adrian Andone (Dom Juan); Cătălin Băicuș (Sganarelle); Anca Dinu (Dona Elvira); Valeriu Dogaru (Don Luis); Iulia Lazăr (Charlotte); Cosmin Rădescu (Don Carlos); Mircea Tudosă (Don Alonso); Eugen Titu (Gusman); Ștefan Cepoi (Pierrot); Constantin Cicort (Dimanche); Dragoș Măceșanu (La Ramée); Monica Ardeleanu, Denisa Barbu, Mihaela Gaicu, Anca Maria Ghiță, Daniela Ionescu, Anca Ţecu, Ada Ștef, Maria Salcă (Călugărițe)


Profile for Teatrul Ion Creanga

CORNEL TODEA - dincolo de regie  

Advertisement
Advertisement

Recommendations could not be loaded

Recommendations could not be loaded

Recommendations could not be loaded

Recommendations could not be loaded