www.tag.usv.ro
BULETINUL INFORMATIV AL ASOCIATIEI DE ARTA NICOLAE TONITZA DIN CADRUL UNIVERSITĂȚII ȘTEFAN CEL MARE DIN SUCEAVA
nr. 4 mai 2013
Sacru și Profan
Ed I tura PIM
www.facebook.com/Tonitza Art Group
www.tag.usv. ro
În această ediţie 3
Sacru și Profan Gauguin și misterul cuvintelor cântate
Fecioarele înțelepte și Pomul cunoașterii
Mâinile în percepția artiștilor plastici
Iluminare
Trecere
Cina cea de taină
Obiecte sacre
Fructul oprit
Universuri tainice
Magdalena
Confesiuni despre exigența plăcerii
Vechime
Primăvara credinței
O lume secretă
Limită
Poveste
Tristețe
drd. artist vizual ing. Ana-Maria Ovadiuc conf.univ. dr. Rodica Maria IACOBESCU
4 15
dr. artist plastic prof. Alexandru Cătălin CHIFAN 16 artist vizual Ioana PALAMAR dr. Angelica Mirela PAGU
19 20
Mihai Pînzaru PIM 21
Asociaţia de artă Nicolae Tonitza
Leonard Adrian MELISCH
21
Cristina IACOB 22
Cristina HREAMĂTĂ-MACOVEICIUC
23
Carmel GEORGESCU 25
Sophia-Cristina LAURIC prof. Rodica POSTOLACHE Gabriela POPOVENIUC Adreea Alexandra Stela Juduc Ionela OLARU Liviana PÎNZARU dr. Iona Cezara POIATĂ
26 32 33 33 35 36 37
Sacru și Profan Aşa cum fiecare cuvânt spus ne reprezintă fiinţa, aşa linia, culoarea angajează totalitatea fiinţei noastre în clipa în care o aștenem pe pânză. De aici se induce şi aspectul individualităţii artistice, cuvântul fiecărui artist. Sacru și profan se reflectă în obiectul artistic. Devine puntea de balans între eul interior și/sau exterior, asimilat ca spațiu atemporal frumos sau urât, bun sau rău. El privește orice latură a eului din perspectiva dualității. Phihanaliza contribuie la această proiecţie, iar Jung a arătat că tendinţa vieţii umane este una ascensională, pornind de la umbrele tenebrelor, până la magnetismul înălţimilor. Mulţi artişti au exprimat subconştientul fără să-şi dea seama, iar phsihanaliza a scos în evidenţă acest fapt. Opera în întregime, (sufletul artistlui - cu trăirile sale cele mai ascunse) nu se dezvăluie aşa dintr-o privire, printr-o secţiune, luată şi pusă pe lamelă la microscop, ci ea trebuie analizată pe falii de timp. Réne Huyghe spune că arta dintotdeuna a îndeplinit o funcţie de echilibru. Transformă conflictele sau frământările interioare, trăite la nivel de dramă (eu aş spune emoţie), într-un simplu spectacol, iar “bătrânul Aristotel intuise deja ... puterea de a arunca în afară, de a expectora într-un fel ceea ce agită şi tulbură sufletul” . „Un elev de 13 ani”, povesteşte Réne din mărturisirile dominişoarei Marguerite Gince , ”Am descoperit cum să mă privesc. Iată că eu mă descopăr. Priviţi liniile trasate: mi-am aruncat eul pe hârtie, şi în privinţa asta mă simt uşurat.” Opera de artă nu este doar o figură proiectată într-o oglindă este şi ceea ce transfigurează lucrarea, fie ea, compusă cu elemente ale figurii umane, din realitate sau din imaginaţie. Imaginea este şi ceea ce impregnează artistul prin linie, formă sau urmă lăsată de mişcarea pensulei, o proiecţie a eului pe pânză. Să îl luam, de exemplu, pe Delacroix. Delacroix îşi începe ascensiunea trecând prin tenebrele fiarelor sălbatice, iar lucrările de început afişează o ferocitate care vine din abisurile fiinţei sale. Lucrări precum Masacrele din insula Chios (1824) sau Moartea lui Sardanapal (1827), exprimă ceea
ce însuşi artistul mărturiseşte în caietele sale “Există în mine ceva întunecat care trebuie satisfăcut.” Sunt emoţii primare cu care ne naştem sau evenimente din trecut care ne marchează, dar toate depășite, asigură supravieţuirea fiinţei umane. Evoluţia artistică ascendentă îi temperează manifestările vulcanice care, se regăsesc în lucrări ulterioare, ce scot la suprafaţă un echilibru. La echilibru, ajunge atunci când pictează Camera deputaţilor şi o termină în 1847. Partea din stânga a lucrării este posesia tenebrelor trecutului, partea din dreapta este luminoasă şi se egalizează într-o balanţă care deschide un drum nou spiritului lui Delacroix. El evoluează ascendent, atingând apogeul prin lucrarea din palatul Luvru “Victoria lui Apollo asupra şarpelui Python” din 1850. Delacroix îşi atinge lumina propriei spiritualităţi prin Apollo. Sufletul artistului se luptă cu şarpele Python (autoportetul său atribuit trecutului aflat în partea de jos ) şi câştigă - prin Apollo-(autoportetul de acum – momentul 1850 ), lumea luminii, locul în care îşi găseşte pacea. Mărturia lui Delacroix: “Pe cerul albastru de azur, în lumina din care dispar norii, ultimele vestigii ale furtunii, spulberate de o adiere puternică, apare Pacea, senină şi radioasă ” Finalul operei lui Delacroix se desfăşoară tot pe câmpul bătaliilor, dar acum este un câmp al bătăliilor spirituale. “Iacob şi Înger” este o lucrare care desfăşoară o luptă în aparenţă reală, în adâncul ei, lupta esta în oglinda “autoportretului”, “o întrebare” pe care “şi-o pune lui însuşi”, “un mut tête-à-tête ” între răul şi bunul din el, între “om” şi „duhul său.” Autoportetul lui Delacroix se rezumă la un cuvânt, luptă și încheie un armistițiu cu el însuși. Sacru și profan reflectă lupta interioară și ceea ce ține de regăsirea alter egoului fiecărui artist.
Curator expoziție drd. artist vizual ing. Ana-Maria Ovadiuc mai 2013
2013 / infoart USV / 3
Gauguin și misterul cuvintelor cântate drd. artist vizual ing. Ana-Maria Ovadiuc
Mesajul artistic este exprimabil prin multiple forme: cuvânt, semn plastic sau sunet. Toate la un loc alcătuiesc limbajul exprimabil. Simbolul apare ca un element alegoric, ca ceva ce trece pe deasupra formelor enunţate mai sus. De aceea, estetica lui Moritz a apelat la mitologie ca exemplu în construcţia esteticii simboliste. Sprijinirea
cuvintelor. Dialectica sa tratează tocmai trecerile cuvântului, sensul şi importanţa semnului din perspectivă lingvistică. În tratatul Despre Dialectică, există definiţia semnului. Cuvântul este tratat ca semn particular cu dublu sens de comunicare. “Semn este ceea ce arată pe sine însuşi sensului şi care, în afară de sine, mai arată spiritului încă ceva. A vorbi înseamnă să dai un semn cu ajutorul unui sunet articulat.” 1 Funcţia dublă a cuvântului după Tzvetan Todorov vine din relaţia dintre semn şi obiect, în timp ce a doua vine din relaţia locutor şi auditor. Dar recunoaşte, fără a putea demonstra, că ele fac parte din marea masă a semnelor. Înţeles şi sesizat de mintea umană înainte de enunţul verbal. Va fi trăit înseamnă o experienţă vizuală anterioară, sesizată de spirit înainte de a se face enunţul verbal.
cuvântului pe imagine, a imaginii pe sunet sau cum vreţi să permutaţi aceste trei elemente, seduc limbajele într-un spaţiu atemporal şi frumos. Ca atare, rivalizând natura, artistul nu face altceva decât să producă un limbaj propriu şi natural. Dacă este să tratăm cuvântul și imaginea din perspectivă semiotică descoperim analize despre semn - semnificaţie - simbol în tratatul Sf.Augustin ( doctrina creştină) unde este descris semnul şi sensul cuvântului. Este prima retorică care pune bazele teoriei semnului. Printr-un demers logic, Sf. Augustin pune în ecuaţie cazul particular al
1 h t t p : / / w w w. e p i g r a p h y. o r g / v o l u m e _ 2 4 . h t m A Polynesian Inscription from Tahiti (4 pp) Barry Fell 24-p 52 As an adjunct to Garn’s correspondence we take pleasure in presenting a reprint of one of Fell’s most famous Rongo-Rongo decipherments (originally appearing in ESOP, Vol. 19, 1990, pp 278-280). He deciphered the inscription shown in the background of a painting by Paul Gaugin of his Tahitian mistress and entitled “The Many Ancestors of Tehamana.” Fell suggests that the Easter Island script was long known in Tahiti, but concealed from the European administrators of the island.
Ana-Maria Ovadiuc, Cuvinte-cântate, acrilic pe pânză, 60 x 80 cm, 2012, PREȚ 1000 RON 4 / infoartUSV / 2013
“Cuvântul e semnul unui lucru, putînd fi înţeles de ascultător când este rostit de vorbitor. ”1 Fiind, deci, un caz particular, cuvântul are două componente. Dicibile este rezervat sensului, “dicibile va fi trăit de cel care vorbeşte ” 2. “dictiv, este un sens ce se stabileşte nu între interlocutori ci între sunet şi lucru. ”[…] “e ceea ce cuvântul semnifică independent de cei ce îl folosesc. ” 3 Dictio e cuvântul enunţat (semnificantul). Pentru că, în dialectica lui, semnul este asimilat cuvântului, el este tratat ca ceva dincolo de impresia pe care o face asupra minţii. Schema comunicării lasă în memorie amprente. După Tzvetan Todorov limbajul vine după gândire. Limbajul este tratat ca fiind pur fonetic, semnele, adică literele, latine, ebraice sau oricare, sunt gândite de spirit. De aici, concluzia că există un limbaj universal asociat stărilor spiritului, iar în particular sunt limbile. Atribuirea sau analogia cu spiritul este, în doctrina creştină, după S. Augustin, verbul lui Dumnezeu “ a cărui semn exterior nu este vorba, ci lumea.” 4 Din această perspectivă, doctrina sa dezvoltă teoria semnelor, clasificându-le după: modul de transmitere, după origine şi folosinţă, după statutul social, după natura raportului simbolic, după natura desemnatului, semn sau lucru, în fapt, ele sunt asociate cu simţurile umane ce comportă comunicare, adaptare, relaţionare. În teoria sa, se identifică proprietăţile semnului cuvânt ce vor fi bază în teoria simbolistă. Simbolismul apare atunci când intervine schimbarea în sensul cuvintelor. Această transformare când cuvântul capătă o semnificaţie nouă în cadrul unui text este o articulare în extenso. Schimbarea în simbol se face prin transpunere ( translata), o articulaţie bazată pe opoziţie. Astfel schimbat, sensul cuvântului este purtător de mesaj şi /sau simbol. ““De fapt, semnele sunt sau proprii sau transpuse. Se numesc proprii când sunt folosite pentru a desemna obiecte în vederea cărora au fost create. De exemplu, spunem „un bou” când ne gândim la animalul căruia 1 Paul Gauguin, Noa-noa și alte scrieri, Ed. Meridiane, 1998, pp. 29-41 2 idem pag. 51 3 idem pag. 53 4 idem pag. 60
toţi oamenii care vorbesc latina îi dau ca şi noi acest nume. Semnele sunt transpuse chiar cînd obiecte pe care le desemnaăm cu termenii lor proprii sunt folosite pentru a desemna un alt obiect. De exemplu, spunem „bou” şi înţelegem prin aceasta o silabă, animalul care de obicei e numit cu acest nume. Dar, pe altă parte, acest animal ne face să ne gândim la evanghelistul pe care Scriptura, după interpretarea Apostolilor, l-a desemnat prin aceste cuvinte: Nu vei pune piedică boului care striveşte grăunţele.” 5Dubla semnificare capătă un caracter special în afara sensului propriu. Este clar că se porneşte de la un sens propriu, caracterizat ca fiind şi natural, şi se ajunge la un semn nou, de data aceasta ideatic, adică transpunerea generează o fomă nouă a expresiei. “Semnele proprii sunt definite în acelaşi fel ca şi semnele intenţionale: ele au fost create în vederea folosirii lor ca semne. Dar definiţia semnului transpus nu este exact simetrică; acestea nu sunt semne naturale, adică din cele care au o existenţă anterioară folosirii lor ca semne. Ele sunt definite mai ales prin secundaritatea lor: un semn este transpus când semnificantul său devine la rîndul său semnificat; altfel spus, semnul propriu se bazează pe o singură relaţie, semnul transpus pe două operaţiuni succesive.” 6 Ca atare, rezultă o stare ambiguă datorată sensului transpus, adică noului sens căpătat de cuvânt. În categoria semnelor sunt introduse şi literele şi sunetele. Dar sunetele asociate literelor sunt tratate ca o extensie a limbajului uman, excluzând aspectul vizual al limbajului. Desigur, făcînd referire doar la limbajul uman, numindu-l “sunet articulat”, exclude din start limbajul animalelor, numindu-l ţipăt, după originea lui. Concluzionând teoria augustiniană, Tzvetan Todorov raportează limbajul în imediata vecinătate a foneticii. Schimbarea de sens a dus la naşterea poeziei.
5 idem pag. 69 6 idem pag. 69 2013 / infoart USV / 5
Tratată din perspectiva retoricii, ea nu este demnă de un un orator, iar Cicero face distincţie clară între oratori şi poeţi, spunând că aceştia din urmă “se consacră cuvintelor mai mult decât ideilor, iar poezia nu ar servi la nimic” 1. Aşadar, prin sensul dat de cuvinte, poezia ca şi literatura nu se îndepărtează de muncă, adică de acţiune, ele însele sunt pure pentru simplul motiv că sunt libere să placă prin conţinutul lor. Poezia ornează, unicul ei scop este de a plăcea. Frumosul este prin el însuşi. Mai târziu, Quintian şi Fontainer, din perspectiva teoriei semnelor, se întreabă care sunt efectele figurilor de stil şi se conchide că forma expresiei este o funcţie interioară a limbajului. Rolul lor este de “a instrui, a emoţiona şi de a plăcea” 2 .A nu se confunda cu forma vizuală, vorbim aici de limbajul retoricii. Dar adevărul ascuns în cuvinte nu e departe de forma sa vizuală şi care face obiectul simbolismului din arta plastică. Cu cât forma în text, şi adaugăm şi forma plastică, este mai frumoasă, mai subtilă ca expresie plastică, transformată, purificată, devine mai problematică în percepţia sa. Atunci acest adevăr devine cu atât mai preţios, cu cât este mai succintă forma, iar Gauguin a asimilat adevărul ascuns al formelor succinte din perspectiva unei antropomorfice sacralități. El explora, prin lucrările sale, teritorii lingvistice de mult apuse. Scrierea cântată din Insula Paştelui numită și scrierea Rongo–Rongo sau Kohau este o scriere pe care artistul o asimilează ca limbaj, ca mod dublu de exprimare. După Socitetatea de Epigrafie ( vol. 24) această scriere era cunoscută de localnici pe insula Tahiti, unde artistul a descins, dar a fost suprimată de jumătate de secol de administraţie franceză. Coincidenţa a făcut ca, imediat după sosirea lui Gauguin în Tahiti, să moară şi ultimul rege indigen. Orașul în care evenimentul a avut loc, Papeete, a lăsat artistului o profindă impresie, îndeosebi prin demnitatea indigenilor, dar mai ales prin prezența decentă a reginei Marau. Acel moment a fost decisiv pentru artist, hotârât să caute filonul principal al civiliației maori. Leagănul civilizației tahitiene se găsea mult mai adânc ascuns în junglă, în 1 idem pag. 91 2 Idem pag. 92 6 / infoartUSV / 2013
districtul Mataieu3. Gauguin a naturalizat în opera sa acest tip de grafism pre-alfabetic, în încercarea de a reconstitui, cum spunea el “ultimele vestigii ale obicieurilor şi măreţiei străbune”. Putem decortica în scrierea rongo – rongo, prezentă în registrul superior al lucrării “Merahi Metua Tehura No Tehamana ”? După Steven R. Ficher, “Gardienii ancestrali ai Tehureii”, care este tradusă curent şi în mod eronat ca “Părinţii ancestrali ai Tehamanei” 4, este o formă metaforică, aparent ambiguă, ce nu erijează scrierea rongo - rongo ci mai degrabă o scriere eclectică, cu efecte artistice, necesară în compunerea tabloului. Totuşi Gauguin, prin aceste simboluri asimilate, cuvinte - cântate, demult pierdute, păstrează forma vizibilă a scrierii cu origini în Insula Paştelui. În lucrare, observăm în stânga sus (figura-1), chiar deasupra capului, simbolul femeii, care poate fi recunoscut după tabelul de semne din lucrarea lui Stephen Chauvet, “Insula Paștelui și misterele sale”,5 precum şi alte simboluri ce pot fi decodificate şi anume: 1- zeu pictat în alb;2- instrument pentru gravat; 3- nu ştiu; 4-femeie aranjată, coafată; 5-nu ştiu; 6- nu ştiu; 7- nu ştiu; 8- bate tamburina; 9- el este la cer ; 10- ei dorm; 11- femeie aşezată.
3 Paul Gauguin, Noa-noa și alte scrieri,Ed. Meridiane, 1998, pp. 2941 4 Steven Roger Ficher, “The Easter island script,language”, History, Tradition, Texts, Oxford Studies in Anthropological linguistics pp. 111112 http://books.google.ro/books?id=Tj16rYA5xK0C&printsec=frontcover &dq=Steven+R.+Fischer+the+Easter+Island+scripts&hl=ro&ei=dFy 0TbSaFODX4wbrku2RDA&sa=X&oi=book_result&ct=result&resnum =1&ved=0CCkQ6AEwAA#v=onepage&q&f=false 5 Stephen Chauvet, “Easter Islands and its misteries”, traducere de Ann M. Altmann, 2004 sursa linkurile de mai jos http://www.chauvet-translation.com http://www.chauvet-translation.com/figures/Figure175.jpg http://www.chauvet-translation.com/figures/Figure174.jpg http://www.chauvet-translation.com/figures/Figure173.jpg http://www.chauvet-translation.com/figures/Figure176.jpg
Gauguin aduce din trecut, în realitatea noastră vizuală, sula Paştelui. După opinia mea, aceste simboluri nu au o frumoasă femeie cu un bagaj fizionomic nealterat de fost aşezate doar ca un supliment vizual, ci dau operei timp. Evocarea acestor semne nu este făcută pentru a plastice un dublu sens: relaţional şi raţional. fi citită, cât mai degrabă pentru a coda şi mai accentuat mesajul personal. Parte din enigmele cântate ale acestei populaţii tahitiene îşi găsește puternice legături în In-
figura 1- Paul Gauguin, “Merahi Metua Tehura no Tehamana” Gardienii Ancestrali ai Tehurei, ulei pe pânză, 1893 2013 / infoart USV / 7
dându-mi lecții de viață cotidiană. Nu mai simt trecerea zilelor și a orelor, nu mai știu ce e rău și ce e bine. Fericirea e atât de străină de curgerea vremii, încât înlătură din mintea noastră idea de timp.” 2 “În practică , Gauguin foloseşte mai degrabă litere groase, solide, în formă de tipar, şi aceste texte nu sunt inscripţionate cu prea multă grijă în relaţia formală a scrisului cu restul compoziţiei. Într-adevăr, dintr-un punct de vedere al picturii şi în comparaţie cu arta medievală şi orientală, aşezarea textului alături de imagine a fost adesea văzută ca o stângăcie, preferabil mai degrabă integrării lui cu imaginea. Dar prezenţa lor în câmpul vizual a fost cu siguranţă de mare importanţă pentru Gauguin şi şi-a clamat scrierea ca asigurând o continuitate între titlu, scriere şi imagine. A recunoscut totuşi, că acele cuvinte nu vor fi înţelese prea bine ca titlu, sau ca decodificare a semnificaţiei lucrării, ci mai degrabă ca un act de scriere personală, act de comentariu, aluziv asupra imaginarului şi acţiunilor personale .” 3 Gauguin a fost printre primii artiști francezi care au iubit acest primitivism, spontan şi autentic, aflat departe şi neatins de cultura occidentală. A văzut în acest limbaj o formă crudă de darwinism cu valenţe sacre, profund ancorate într-o realitate esenţial estetică, cu mult mai bogată decât cultura în care s-a născut. A aderat la acest primitivism tribal, profan în ochii europenilor găsindu-l cu mult mai apropiat sufletului său. În sprijinul teoriei darwiniste, comparând frumusețea europeană cu frumusețea femeilor maori din insulă, face o remarcă profundă. În caietul de scrieri Noa-Noa, Gauguin compară frumusețea trăsăturilor cu fraza po“Tot ce-mi spune Tehura se adresează simțirii mele: în etului Edgar Poe. simțurile și sentimentele mele voi regăsi mai târziu scrise cuvintele mele. Ea mă duce astfel mai sigur decât pe orice altă cale la cunoașterea deplină a rasei sale, Metafora plastică rezidă din poziţionarea cuvintelor în registrul superior al lucrării, ca şi cum frumoasa tahitiană ar medita la această scriere, realizând o conexiune între ea şi pictor, dar şi o legătură cu ancestralii săi predecesori. Rolul lui Gauguin a fost unul minor, acela de scrib care să consemneze enigma fetei de 13 ani, într-o metaforă plastică, folosind multiple modalităţi de exprimare (trei limbaje grafice diferite: scrierea rongo-rongo, scrierea latină şi limbajul pictural propriu-zis). Cuvânt- imagine cuvânt un trinom prin care a încercat să lege limbajul misterios al unei lumi secrete și nepătrunse, limbajul său plastic-frumoasa femeie și unica referință cunoscută nouă, scrierea latină. Poate fi considerată imaginea lucrării ca referință unică? Ar fi și acesta un punct de plecare, în cazul în care cititorul nu ar cunoaște cele două limbaje (latină și Rongo-Rongo). “Pictată în ultima lună de şedere în Tahiti, Gauguin a arborat un sentiment special pentru această lucrare, care a fost expusă pentru prima dată la Paris în galeria lui Durand-Ruel, în noiembrie 1893” 1. Faţă de scrierea Rongo-Rongo ce apare pe tabletele de lemn în linii curbe închise sau deschise, Gauguin, probabil din motive pur tehnice, a pictat semnele acestea, aplicând culoare acestor simboluri, pe formele din interiorul liniilor. Dar culoarea aurie, semn al unei scrieri prețioase și ideatice a preluat-o din textele creștine, subliniind natura mistică și ideatică a acestui mesaj camuflat. Gauguin mărturisește într-un caiet de schițe, intitutal “NOA-NOA”, atașamentul față de frumusețea acestui limbaj primitiv și diferit de cel european.
1 Steven Roger Ficher, “The Easter island script,language”, History, Tradition, Texts, Oxford Studies in Anthropological linguistics pp. 111112. 8 / infoartUSV / 2013
2 Paul Gauguin, “Noa – Noa și alte scrieri”, Ed. Meridiane, București, 1994, pag. 72 3 Simon Morley, “Writing on the wall”, Ed. Thames and Hudson, 2003, pag 32.
Estetica europeană privind frumosul era redescoperită de Gauguin sub forma unor linii plăsmuite de natura însăși. Când pictează portetul unei localnice, mărturisește: “Am lucrat în grabă […] și cu înflăcărare. Am pus în portretul acela tot ce inima a îngăduit ochilor să vadă și, mai cu seamă, poate, ceea ce ochii singuri n-ar fi văzut: flacăra intensă a unei forțe stăpânite… Fruntea ei nobilă amintea , datorită liniilor ei foarte înalte, fraza lui Edgar Poe: Nu existâ frumusețe desăvârșită fără o anumită ciudățenie în proporții. Iar floarea pe care a avea la ureche îi asculta mireasma. ”1 Poezia lui Poe a lăsat în imaginația lui Gauguin o amprentă, la care s-a adăugat și reproducerile după Olympia, iar lucrarea lui Gauguin Nevermore (Niciodată) alcătuiește un adevărat pasaj vizual de imagini-cuvinte ancorate de textul “Nevermore” și plasate în registrul superior al lucrării. Replica lui Gauguin la poezia lui Poe constă dintr-un ansamblu de entități vizuale, bine delimitate. Alcătuiște o frază vizuală cu imagini proprii. Tributar scrierii, lasă cititorului, prin textul inserat, o cheie de lectură vizuală. Doctrina tahitiană a tribului maori trezește forța creatoare în limbajul plastic gaugunian. Gauguin descoperă diversitatea limbajului de exprimare în Biblia tahitiană, iar geneza, în esență, o găsește asemănătoare cu cea de sorginte europeană. Sunt simboluri multiforme, care desemnează principiile de viață unice și universale care se contopesc într-o unitate supremă. Gauguin mărturisea analizând cuvântul evoluție : “Când scriu cuvântul evoluție mă gândesc că, oricât de năstrușnic ar fi să atribui această teorie occidentală celor care i se închină lui Taora, nu mă pot împiedica să-i aflu urma în cuvintele următoare: pământul va înceta să fie, omul va muri…luna nu va înceta să fie... omul trebuie să moară. În ciuda fazelor lunii și poate din pricină că se succed-ceea ce le sugera principiul de mișcare perpeutuă –ei așază luna printre lucrurile eterne.[...]după legile materiei în care nimic nu se pierde și totul se transformă. ”2
Cultul primitivismului, după S.Morley, îşi făcea loc uşor şi în zona expresionismului german, cum a fost cazul lui Ernst Ludwig Kirchener, ce îşi afla surse de inspiraţie în tăbliţe de lemn de sorginte medievală. De acolo îşi prelua tehnica gravurii. Acesta producea un stil tipografic cu litere total diferite ca stil în mass-media anilor 1900, raportate la Art Nouveau.”Dar ostilitatea faţă de cuvântul scris, în artă a mers mult mai departe decât asaltul în formele tipografice neschimbate ale tipografiei şi organicismului decorativ. În Călăreţul Albastru, -Almanac din 1912, expresionistul rus Vassily Kandinsky discuta diferenţa între literă ca ceva participând într-un cod convenţional, şi litera ca un obiect capabil să rezoneze cu o realitate lăuntrică: “Când un cititor se uită la câteva litere în aceste linii cu ochi nepricepuţi” scrie el “el va observa că nu este un simbol familiar ca parte a unui cuvânt, ci mai întâi ca un obiect (lucru). Pe lângă practica omului de a crea forme abstracte, care este un simbol fixat specific fiecărui sunet, el va vedea, de asemenea, o formă fizică ce creează repede şi automat impresie şi înăuntru şi în afară.” ”Această reducere a textului la textualitate ar trebui să fie văzută în contextul concepţiei lui Kandinsky de rol al artistului ca purificator al semnului.” “Dar adevăratul ţel al lui Kandinsky a fost realizarea unei arte, în care ar putea exista o echivalenţă directă între semn şi referent, una care putea, în efect, să fie un limbaj non-discursiv universal. În acest sens, esenţa picturii sale a stat în calitatea sa de muzică vizuală.” Scopul artistului a fost să schimbe raportul autoritar al simbolurilor şi semnelor, în acest mod evitând căderea în moduri discursive şi meditative, prin îmbrăţişarea unui vocabular al vizualului, expresiv şi direct.
1 Paul Gauguin, “Noa-noa și alte scrieri”, Ed. Meridiane, București, 1994, pag. 42 2 Idem pag. 94 2013 / infoart USV / 9
Astfel de esenţialism reprezintă un obstacol puternic pentru absorbţia cuvintelor în artă. Kandinsky şi alţi abstracţioniştii au respins modelul celor două forme de reprezentare, cel linvistic, bazat pe semn, şi cel imagistic, în favoarea a ceea ce recunoşteau ei ca fiind universal, transparent şi expresiv în modul cel mai direct, linia şi culoarea, numite după Charles Peirce, semne index. Dar arta sfârşitului de secol XIX poate, de asemenea, fi văzută ca având adesea alte implicaţi și, adesea, contrare” 1.
detaşabilă, iar arta a intrat într-un proces de combinaţii aparent confuze. Relaţia între opera de artă şi mediul ambiental a devenit instabilă. În estetica simbolistă culoarea a devenit indice, și a început să simbolizeze, iar limbaje vechi apuse au fost asimilate în vocabularul pictural. Lucrarea Cuvinte-cântate, reprezintă o reintepretare a lucrării lui Gauguin, Viziune după predică sau Lupta lui Iacob cu îngerul într-o cheie abstractizată în spiritul teoriei simbolistice și totodată, o interpretare personală a scrierilor din Insula Paștelui. Cuvintele se estompează și se transformă în conglomerate cromatice Prin scrierea titlurilor sau a altor texte străine pe supra- ce leagă armonios suprafafețele de culoare. faţa lucrărilor, câmpul de creaţie s-a dezvoltat către formule plastice ce au început să excludă forma rectangulară a tabloului. Astfel, rama a devenit permeabilă, 1 Simon Morley, “Writing on the wall”, Ed. Thames and Hudson, 2003, pag 33-34
Bibliografie
http://www.epigraphy.org/volume_24.htm Stephen Chauvet, “Easter Islands and its misteries”, traducere de Ann M. Altmann, 2004 http://www.chauvet-translation.com Gauguin Paul, Noa-noa și alte scrieri, Ed. Meridiane, București, 1998 Steven Roger Ficher, “The Easter island script,language”, History, Tradition, Texts, Oxford Studies in Anthropological linguistics Simon Morley, “Writing on the wall”, Ed. Thames and Hudson, 2003
10 / infoartUSV / 2013
Ana-Maria Ovadiuc, Omnes, tehnică mixtă și ilustrație digitală, 50 x 70 cm, 2012 , PREȚ 500 RON 2013 / infoart USV / 11
Ana-Maria Ovadiuc, Radiografia unei zile, ilustrație digitală, tehnică mixtă, 50 x 70 cm, 2012, PREȚ 450 RON 12 / infoartUSV / 2013
Ana-Maria Ovadiuc, Buna Vestire, tehnică mixtă, 50 x 70 cm, 2012 , PREȚ 450 RON
2013 / infoart USV / 13
Ana-Maria Ovadiuc, Idee sacră, ulei pe pânză , 100 x 120 cm, 2012, PREȚ 2500 RON 14 / infoartUSV / 2013
Fecioarele înțelepte și Pomul Cunoașterii conf.univ. dr. Rodica Maria IACOBESCU
Tema pe care am reprezentat-o plastic este o răstălmăcire a pildei despre Fecioarele înţelepte şi cele nebune, din Noul Testament. M-am oprit la cele aşa-zis înţelepte, fiindcă întelepciunea lor mi s-a părut simptomatică. “Înţelept este numai Zeul”, spunea Pitagora. Omul, în cel mai bun caz, poate fi doar iubitor de înţelepciune. Fericite, cu candelele aprinse, cinci fecioare au reuşit să treacă, odată cu Iisus Hritos, pe care l-au aşteptat stănd de veghe, din spaţiul profan în cel sacru. Ajunse aici, în acest spaţiu supraluminos, patru dintre ele au renunţat la candele, pentru că li s-au părut inutile. Una, mai prevăzătoare, sau, poate fiindcă lumina o orbise, a păstrat-o, chiar dacă flacăra abia pâlpâia. Ochii lor mari, de fecioare neprihănite, privesc în jur, neînţelegând ce li se întâmplă. Aici, totul e altfel decât în lumea din care vin şi despre care oricum nu ştiu prea multe, pentru că sunt prea fragede la trup şi necoapte la minte. Merg temătoare,grupate, ca să nu se rătăcească... Deodată, zăresc un bidimensional, cu influenţe din pictura bizantină şi copac ciudat, cum nu mai văzuseră nicicând. În el din Klimt. strălucesc cinci mere coapte, care, parcă, se cer culese. Brusc, li se face foame. Ar culege merele, dar nu îndraznesc, fiindcă, acasă, au fost învăţate să nu ia ce nu este al lor. Dar cât vor rezista?! În curând foamea le va răpune şi vor uita ce le-au învăţat alţii. Pentru că va trebui să înveţe singure ce e bine şi ce e rău. Iar pentru a învăţa, va trebui să trăiască în lumea lor, tânjind după lumea în care locuieşte Dumnezeu. conf.univ.dr. Rodica Maria IACOBESCU, Înţelepciunea lor durează câteva clipe. aprilie 2013 Înţelepciunea nu e ceva dat,o dată pentru totdeauna. Dar ele, încă nu ştiu asta. Lucrarea este realizată în stil decorativ, Rodica Maria IACOBESCU, Fecioarele înțelepte și Pomul Cunoașterii, ulei pe pânză , 50 x 60 cm, 2013, PREȚ 600 RON 2013 / infoart USV / 15
Mâinile în percepția artiștilor plastici dr. artist plastic prof. Alexandru Cătălin CHIFAN
Artiştii plastici au căutat în totdeauna formule de exprimare plastică cu ajutorul, liniilor, formelor şi culorilor. Mâna este în esenţă un instrument funcţional antrenat în variate activităţi pe care omul le realizează pe parcursul vieţii sale. Membrele superioare sunt parte a corpului uman. Ele se corelează între ele prin mişcări şi gesturi specifice, în funcţie de meseria practicată. Pictorii care realizează tablouri practică în esenţă aceleaşi gesturi la intervale de timp variate. Actul creator este o componentă esenţială în viaţa unui artist. Mâinile sunt dirijate de creierul uman, care decide activitatea celor două tovarăşe neobosite. Membrele superioare sunt tot timpul într-un dialog şi maraton necontenit. Ele dezvăluie starea de fapt a unei persoane sau de ce nu, a artistului plastic. Lucrăm cu mâinile fără să conştientizăm în esenţă valoarea lor. Pictorul se foloseşte poate cel mai mult de cele două părţi anatomice ale corpului uman. Cele două mâini au o funcţionalitate distinctă în raport cu meseria practicată. A picta o mână înseamnă să înţelegi forma, culoarea, mărimea şi caracterul acesteia. Sunt mâini care se cuvin a fi pictate, dar sunt de asemenea şi exemple care nu satisfac interesul pictorului. Nu avem nici o îndoială faptul că cele mai frumoase mâini sunt cele ale femeilor. Mâinile graţioase sunt caracteristice în general femeilor educate. O femeie educată poate fi remarcată prin mişcarea graţioasă a mâinilor sale. Cele două membre superioare descriu în esenţă caracterul unei doamne sau domnişoare. O mişcare graţioasă generează o stare plăcută a celui care o urmăreşte. Un exemplu concludent în acest sens îl întâlnim în tabloul pictorului italian Sandro Boticelli intitulat Naşterea Venerei. Dincolo de povestea alegorică a operei, gestul zeiţei Venus este senzual şi atrăgător. Culoarea pielii, ipostaza personajului şi atitudinea sa relevă interlocutorului o stare de fapt a pictorului care a înfăţişat-o. În opera lui Tizian de exemplu în tabloul intitulat Venus din Urbino întâlnim un personaj feminin a cărui atitudine sugerează frumuseţia sublimă. Pielea este catifelată, mâinile sunt delicate. Gestul curtezanei seduce spectatorul care contemplă formele voluptoase ale acesteia. Mâinile sunt variat reprezentate în concepţia artiştilor prin operele pe care le-au creat de-a lungul secolelor. Cu toate acestea, ele relevă nu numai starea pictorului ci şi cea a figurilor întruchipate în 16 / infoartUSV / 2013
tablouri. Dacă facem un excurs în Istoria Artelor, vom observa faptul că mâinile sunt înfăţişate în tablouri în variate ipostaze cu simboluri complexe. Întâlnim astfel mâini împreunate înfăţişate în ipostaza rugăciunii sau în ipostaza simbol a sacrificiului. Ele dezvăluie de fapt o emoţie a figurilor înfăţişate. Fie că este vorba despre personaje biblice (preoţi sau clerici) sau personaje din popor, acestea sunt redate cu atitudini care relevă o stare a figurilor reprezentate. Percepţia spectatorului trebuie să fie concentrată asupra figurilor înfăţişate în tablouri. Interlocutorul înţelege mesajul propus de pictor prin atitudinea protagoniştilor înfăţişaţi în variate configuraţii. Mâinile în mişcare compun gesturi care relevă prin ipostaza lor, conţinutul ideatic al operei. Remarcăm de exemplu în tablourile marilor maeştri, predilecţia acestora pentru înfăţişarea figurilor cu detalii anatomice cât mai precise. Concepţia umanistă a pictorilor renascentişti arată în esenţă cum trebuie să privim mâna sau gestul personajului într-un tablou. Mâna în esenţă nu poate fi înţeleasă doar ca formă anatomică sau formă plastică expresivă într-o operă de artă. Membrele superioare denotă prin felul cum sunt înfăţişate - simboluri care relevă interlocutorului o stare pozitivă sau negativă, în funcţie de mesajul propus de pictor. În concluzie menţionăm faptul că fără mâini nu neam putea duce existenţa în această viaţă. Mâinile se completează reciproc şi formează o echipă respectabilă de toată lauda. Cu alte cuvinte, starea psihologică a fiecărei persoane se manifestă prin gesturi. Aceste mişcări pe care le numim gesturi sunt de fapt emoţii ale celor care sunt înfăţişaţi în tablouri şi totodată sunt trăirile artistului care le-a întruchipat. dr. artist plastic prof. Cătălin Alexandru Chifan
Bibliografie Arnheim, Rudolf. (1979). Arta și percepția vizuală. Bucureşti: Ed. Meridiane. Arnheim, Rudolf. (2011). Arta și percepția vizuală. Iaşi: Ed. Polirom. Atmananda, Swami. (2008). Mudra - arta gesturilor sacre. București: Ed. Ram. Barrière, Marcel. (2008). Feminitatea în artă. București: Ed. Semne.
Alexandru Cătălin CHIFAN, Pictând sub apă, ulei pe pânză, 70 x 60 cm, 2012 , PREȚ 2580 RON 2013 / infoart USV / 17
Ioana PALAMAR , Iluminare, acrilic pe pânză, 100 x 120 cm, 2012 , PREȚ 700 RON 18 / infoartUSV / 2013
Iluminare artist vizual Ioana PALAMAR
În lucrarea de față, intitulată ,,Iluminare”, am redat ideea de sacru și profan în sensul că am contopit aceste două idei, creând un tot unitar. Aparent, sunt două concepte total diferite și tocmai de aceea se îmbină atât de armonios, dând naștere unui întreg. Așa cum conceptele religioase Yin și Yang, care reflectă o serie de contraste, precum: întuneric-lumină, tristețefericire, introvertire- extrovertire etc. și care nu pot trăi una fără cealaltă, tot așa și cele două concepte anterior amintite respiră doar împreună.
cantitate (un strop de culoare dă forță, colorând întregul spațiu compozițional reprezentat în tonuri neutre) și contrastul simultan (oranjul dă senzația existenței unui albastru grizat, pe care îl valorifică). Ochii fizici larg închiși oglindesc efemeritatea, spațiul terestru, profanul, iar ochiul minții, ochiul spiritual, care este larg deschis, simbolizează eternitatea, spatiul ceresc, sacralitatea. Ambele game cromatice sunt puse în valoare doar împreună, completându-se reciproc. Condiția primordială a deschiderii ochiului minții este închiderea ochilor fizici; doar prin câstigarea unei stări de liniște, de meditație se poate ajunge la o etapă spirituală ; însă este mult tumult, multă furtună, multă ploaie... este nevoie de multă stăpânire de sine, de încredere, de voință, de înțelegere pentru a te ,,îmbrăca” în sacralitate, în spiritualitate. Așa cum ceasul nu ar putea funcționa fără baterie, chiar dacă afișeazș numerele, tot așa și noi dacă nu avem în ființa noastră un gram de spiritualitate, nu ne putem considera niște persoane întregi, complexe. Prin urmare, sacrul și profanul vor coexista mereu în mintea, sufletul și atitudinea noastră.
Viața noastră de zi cu zi este pictată in lumini și umbre, este înveșmântată în momente sacre, dar și profane; fiecare ființă are două laturi: una sacră, simbolizată de suflet și cealaltă profană, simbolizată de trup. Aceste două ,,componente” sunt inseparabile. Avem nevoie de rugăciune, simțim nevoia să ne înățăm atât de mult încât să atingem cerul, să dăm cuvintelor aripi, pentru a putea și noi sa zburăm, dar în același timp avem o plăcere extraordinară atunci când simțim în nări mirosul frunzelor vestejite, a ploii de toamnă, să construim punți de legatură între noi și ceilalți; într-un cuvânt, simțim nevoia să fim oameni! Spațiul teluric (sacrul) se împletește cu spațiul terestru (profanul) creând un microcosmos în fiecare dintre noi. Nu aș putea să mă abțin să nu fac aluzie puțin și la mitologia greacă, unde zeița pământului Geea era considerată în vechime drept elementul primordial din care se luau naștere toți ceilalți zei. Geea s-a născut după Chaos (Haosul), zămislindu-i, la rândul ei, pe Uranus (Cerul), Ourea (Munții) și pe Pontus (Marea). Din unirea ei cu Uranus s-au născut titanii, titanidele și ciclopii. Așadar este vorba de o unire între cei doi zei, între cer și pământ.
student masterand arte plastice univ. de arte George Enescu, Iași
Acest crez l-am reliefat și eu în pictura ,,Iluminare”; sacrul este reprezentat de cel de- al treilea ochi, sau ochiul minții, pictat în culori vii, calde, iar profanul este ilustrat în tonuri de gri. Consider că sacrul dă culoare vieții noastre, în această lucrare predominând contrastul de
Ioana PALAMAR aprilie, 2013
2013 / infoart USV / 19
Trecere dr. Angelica Mirela PAGU
Angelica Mirela Pagu , Trecere, acrilic pe pânză, 50 x 70 cm, 2013, PREȚ 950 RON
Lucrarea pe care am intitulat-o “Trecere” s-a vrut De aici paleta în culori calde, speranța că vremelniun demers al meu între sacru - minunea nașterii -și cia trăirii pe acest pământ continuă cu o altă dimenviața trăită – profan. siune despre care noi oamenii avem doar frânturi de Pentru a urma imaginar drumul omului de la naștere cunoaștere. la moarte, m-am oprit asupra simbolurilor arhetipale :Edenul, mărul păcatului și crucea. student arte plastice univ. de arte Îmi place să cred că viața trăită poate fi o continuaGeorge Enescu, Iași re a vieții în raiul originar, a cărei căldură și lumină ne medic dr. Angelica Mirela PAGU, urmarește pe tot parcursul vieții, care include în mod aprilie, 2013 firesc și această trecere dincolo, crucea, simbol al sfârșitului dar și a unui nou început. 20 / infoartUSV / 2013
Obiecte sacre Leonard Adrian Melisch
Leonard Adrian MELISCH, Natură statică cu biblie, ulei pe pânză, 40 x 40 cm, 2013, PREȚ 400 RON
Tabloul reprezintă unirea unor elemente sacre și profane sub protecția cărții absolute, într-un cadru îndepărtat de lumea contemporană, reprezentat de nișa gotică. Elementele naturale, frunzele de iederă își trag seva din lumea profană prelungindu-se spre ziduri străvechi ce duc la timpuri imemoriale.
Leonard Adrian MELISCH, Natură statică cu măr și crucifix, ulei pe pânză, 40 x 40 cm, 2013 (colecție personală).
Tabloul ne ispitește prin fructul oprit spre elementele fertilitații ( Venus, Guanche, oul ) sub protecția divinității, totul pe un fundal clar-obscur în stil gotic.
Cina cea de taină Mihai Pînzaru PIM
Mihai Pînzaru PIM, Cina cea de Taină, acrilic pe pânză, 50 x 70 cm, 2013, PREȚ 500 RON 2013 / infoart USV / 21
Fructul oprit Cristina IACOB
Dacă ar fi să mă iau după povestea biblică, fructul oprit reprezenta dorința de cunoaștere. Eva ar fi fost ispitită de enigmaticul șarpe să muște din măr, chiar dacă avea directive clare “de sus” să n-o facă. În plus, l-a mai corupt și pe inocentul Adam. Uite-așa, s-au trezit amândoi izgoniți din Grădina Raiului. Lăsând gluma la o parte, simbolistica fructului oprit s-a dezvoltat odată cu apariția reprezentărilor grafice, care făceau cunoscută oamenilor istoria originii lor. Din câte cunosc, nu s-a descoperit până acum nicio pictură rupestră care să confirme povestea asta și nici n-o să vedem pe peretele vreunei piramide imaginea șarpelui cu mărul în gură. Începuturile se află la distanță de vreo 2000 de ani de noi. Cam de atunci imaginea fructului roșu, pârguit, a fost asociată cu păcatul originar și, de cele mai multe ori, interdicția se referă strict la carnal, la sex, la plăcere. Sângele înseamnă viață. De ce o femeie nu are voie să intre în Biserică după ce a născut? A naște înseamnă a da viață. Viața vine de la Dumnezeu. Dând viață ea a intrat în contact cu Dumnezeu, izvorul vieții. Femeia care tocmai a născut trebuie să se „purifice” și ea de „sacralitatea” dobândită prin actul nașterii, pentru a intra din nou în existența profană de dinaintea nașterii.
Iar nașterea a avut loc în urma participării ei, prin sexualitate, la transmiterea vieții ce vine de la Dumnezeu. De aici și caracterul sacru al sexualității. Problema referitoare la „curat” sau „necurat” este mult discutată și deosebit de complexă. Se pare că noțiunile de „curat” și „necurat” sunt luate în considerare din punct de vedere moral, de aici și disprețul cu care uneori este privită sexualitatea și „necurăția” femeii după naștere. Nașterea presupune rodirea, care are ca prim act într-adevăr actul erotic, dar acest act erotic este precedat de ritualul sacru al cununiei celor doi miri, femeia și bărbatul, care se unesc precum natura, precum principiile cosmice. Totul este suprem, total, cosmic și sacru.
Cristina IACOB, Fructul oprit, ulei pe pânză, 33 x 40 cm, 2013, PREȚ 250 RON 22 / infoartUSV / 2013
Cristina IACOB, aprilie, 2013
Universuri tainice Cristina HREAMĂTĂ-MACOVEICIUC
Cristina HREAMĂTĂ-MACOVECIUC, Ocrotire, ulei pe pânză/ cuţit de paletă, 45 x 52 cm, 2003, PREȚ 500 RON
Spirite prinse într-o lume materială. Accedem spre înalt.
Cristina HREAMĂTĂ-MACOVECIUC, Universuri tainice, ulei pe pânză, cuţit de paletă, 44 x 60 cm, 2013, PREȚ 480 RON
Am întins mâna. Visând infinitul... Cu cine mă voi întâlni? Cristina HREAMĂTĂ-MACOVECIUC, Lumină, ulei pe pânză, cuţit de paletă, 60 x 66 cm , 2013, PREȚ 600 RON
Lumina este în noi. Cu noi, În fiecare clipă.
2013 / infoart USV / 23
Muntele Sacru
prof. Cristina HREAMĂTĂ - MACOVECIUC
Muntele ne deschide sufletul către un alt mod de a trăi: mai drept, mai înalt, mai nobil; fără agitaţia zilnică fără scop şi goana după lucruri trecătoare. Ne face să ne întoarcem în lume mai frumoşi şi mai luminoşi.
prof. Cristina HREAMĂTĂ-MACOVECIUC, aprilie 2013
Cristina HREAMĂTĂ-MACOVECIUC, Muntele sacru, ulei pe pânză, cuţit de paletă, 60 x 80 cm, 2013, PREȚ 750 RON 24 / infoartUSV / 2013
Magdalena Carmel GEORGESCU
Un șir de întrebări inunda sacrul și profanul timpului, de cea a realitățiilor profane. Degradarea sacrului eloal timpului femeie cu al său parfum discret de creație giază nașterea profanului! Și totul de la un șir de întredivină. Neputiincioși în fața supremului său dar ceresc, bări ce ne inundă. fără de care Facerea Lumii nu ar fi fost posibilă căutăm soluții de a justifica enigmele bogatei ei goliciuni și docCarmel GEORGESCU, aprilie 2013 trinele mistice ale sacrului ei acoperământ. Consimțim existența realitătii sacre ca o expresie complet diferită
Carmel GEORGESCU, Magdalena, ulei pe pânză, 24 x 24 cm, 2013, PREȚ 1500 RON 2013 / infoart USV / 25
Confesiuni despre exigența plăcerii a.p. dr. Sophia-Cristina LAURIC
PURITATE (În loc de prefaţă) A trăi în Puritate nu este o profesiune, Este o formă de viaţă... Cele cinci simţuri ne permit să percepem doar o mică parte din realitate. Tot ceea ce noi vedem, atingem şi simţim există, însă o lume vastă de energii subtile, potenţialităţi, aure, impregnări psihice sunt prezente permanent. Există printre acestea călătoriile inimii, dimensiunile la limita dintre viaţă şi moarte, locurile de forţă. A fi uman în acelaşi timp constituie prezenţa a mai multor corpuri altele decât cele materiale, ce ne fac a fi mai subtili şi în acelaşi timp invizibili. Aşa cum spunea marele spirit iluminat care a fost Johann W. Goethe „Lumea spirituală nu este separată, este inima noastră care e închisă şi moartă”. „Cred într-Unul Dumnezeu, Tatăl Atoţiitorul, Făcătorul cerului şi al pământului, al tuturor celor văzute şi nevăzute...” în acest mod recităm rugăciunea pe care am învăţat-o când eram copii şi o repetăm când ajungem adulţi fără să ne gândim măcar o clipă ce semnificaţie are. Albul nu este alb. Negrul nu este negru. Puritatea este impuritate. De ce oare, noi oamenii, care avem atâtea calităţi, nu putem distinge Lumina de Întuneric şi invers? Viaţa este miraculoasă, plină de culori
luminoase şi obscure, lucrurile mici în aparenţă sunt de fapt cele mai grandioase. Este important să ştim a trăi fiecare moment cu recunoştinţa Marelui Dar ce ne-a fost dat. Putem găsi puritatea firească în multe lucruri şi ea se poate identifica cu cele mai frumoase flori, stări, fluturi, pietre, ape, spectrul luminos. Dar, în momentul în care ne detaşăm de aceste materialităţi şi privim în intimitatea spiritului pur aflăm adevărul. Puritatea nu este ceva palpabil sau definit printr-un contur, ea este însăşi substanţa vieţii. Noi, fiinţe umane, ne putem defini cu ajutorul purităţii. În acest mod am putea atinge acea stare angelică, divină chiar. Ce este mai frumos decăt un copil? De ce ne place verdele crud de primăvară? Iubim crinii. De ce oare? Pentru miros, pentru gust sau pentru culoare? Atât de sublimi ni se par fluturii vara! Au ceva în plus faţă de noi? Şi vulpea spunea micului prinţ: „Nu se vede bine decât cu inima: esenţialul este invizibilul ochilor”. Şi vulpea avea dreptate. Te invit să asculţi liniştea acestei nopţi... să fixezi privirea pe o stea... aceasta pare că îţi surâde... liniştea te face să simţi inima ta care bate de fericire şi plină de puritate... CONŞTIINŢĂ VIE Conştiinţă vie Lumina sufletului Învierea viilor Abstracţiile minţii Fantasmele sufletului Moartea eternă Singurul duşman Te urmăreşte Cugetul tău Calea mântuirii Imitarea tăcerii
Sophia Cristina LAURIC Geneza macului II, ulei pe pânză , 80 x 80 cm, 2013, PREȚ 3000 RON 26 / infoartUSV / 2013
EU Mă priveam des în oglindă aşteptând să văd ce nu mai văzusem până acum la mine. Transformarea cameleonică a chipului şi a trupului într-un timp atât de scurt m-a determinat să mă analizez cu mai mult interes şi cu mai multă forţă interioară. În faţa acestui “ambalaj” într-o permanentă şi ireversibilă schimbare care mă tulbură şi nelinişteşte am descoperit că în interiorul meu se produc de fapt aceste metamorfoze şi combustii ce ţin de un plan mult mai subtil. Autoanaliza de care sunt dependentă şi o practic de aproape 30 de ani într-un mod constant şi cu o atenţie sporită asupra proprie-
mi fiinţe m-a dus la autocunoaştere. Faptul că îmi cunosc trupul şi subtilităţile sufleteşti, slăbiciunile şi potenţialul, neliniştile şi plăcerile, principiile şi capacitatea de a accepta concesiile m-a determinat să-mi stabilesc “standardul” exigenţei aşteptărilor şi plăcerilor mele, trăind în acelaşi timp cu această povară – conştientizând cine eşti, ce-ţi doreşti şi ce te satisface este greu să accepţi mediocritatea şi îţi dai seama cât de imposibil practic este să-ţi atingi fericirea şi idealul utopic. Sunt propriul meu obiect şi subiect de studiu. Am devenit cobaiul meu.
Sophia Cristina LAURIC Enigma XXXI, ulei pe pânză, 80 x 80 cm, 2013, PREȚ 3000 RON
Sophia Cristina LAURIC, Femeia păun, ulei pe pânză , 80 x 80 cm, 2013, PREȚ 3000 RON
Sisifică muncă! Cum să afli cine eşti? De unde vii? Care este menirea ta în acest timp al întâlnirilor drept musafir pe Terra? Unde pleci? Mereu am trăit cu neliniştea că m-am născut prea devreme sau prea târziu – mereu mi-a fost dor de ACASA şi m-a durut! Acum ştiu: ACASA este doar în mine, în acea scânteie divină din mine, în acea
particolă din Univers numit ATOMUL INIMII MELE – cheia spre trandafirul albastru... Trăiesc cu intensitate maximă şi-mi respect cu sinceritate trăirile, doar sunt ale mele, doar am învăţat să nu mai port mască în faţa mea ... Port în fiecare noapte o pijama.
2013 / infoart USV / 27
PIJAMAUA CU INIMI ROZ Mereu am vazut veşnicia în ochii tăi... Iubind în tăcere infinitul am atins zările... Depărtările le simt atât de fireşti întrun nefiresc existenţial... Prea multă dramă în loc de linişte... Astăzi m-am îmbrăcat în pijamaua cu inimi roz... Aş fi vrut să mă vezi...
NU mă consider un artist plastic, nici măcar un artist. Sunt un om, apoi sunt femeie şi în cele din urmă am suflet de artist. Atât de simplu şi atât de complex…sau “complicată fiinţă” aşa cum îmi repeata mereu, încă din pruncie, străbunica mea. M-am născut fără drept de viaţă, dar m-am încăpăţânat să trăiesc. Am făcut mereu ce am vrut şi ce mi-a plăcut. Mi-am ales singură calea spre mântuire cu experienţele trupeşti şi sufleteşti duse la extrem.
PRIVIREA INIMII
Cristal aburind Roşu violet Cord dureros Ofetezi adânc Plângi adesea Iubeşti tăcerea Priveşti subtil Irisul invizibil Gene ude Curcubeu de simţuri Solar infinit Iubire
Sophia Cristina LAURIC, Ora O, ulei pe pânză, 60x 80 cm, 2013, PREȚ 3000 RON
28 / infoartUSV / 2013
Sunt un om fericit! Mereu am ştiut cine sunt în faţa conştiinţei mele şi că doar credinţa şi întâia dragoste faţă de Hristos mă va scoate la lumină! Atât mi-a rămas, doar pentru asta trăiesc şi am trăit şi voi trăi: Credinţa şi Dragostea! Şi iată-ne ajunşi în noapte. Mă aflu în topul miliardarilor de vise. Iubesc cu aceeaşi pasiune a miia oară pe pământ de parcă nu mai am trup. Doar o inimă sunt în chakra inimii unui univers infinit. M-am clonat pentru fiecare vis aşteptând identificarea. Un trup suntem, o singură inimă, un arbore cu un infinit de braţe ce creşte dintr-un singur cord. O îmbrăţişare pe secundă ar linişti toată suflarea pentru încă câteva miliarde de ani. Atât de simplu. Şi cât de mult ne complicăm ascunzându-ne de noi înşine. Doar eu păşesc acum, cre-
zând în crezul meu. Aprind un pui de stea ce va părea cuiva că va cădea. Voi fi tot eu în altă galaxie şi, atât de departe încât nu veţi şti că am fost. Mă mistui în iubire. Doar un foc aprins în Olimp a uitat să se mai stingă.
Sophia Cristina LAURIC, STOP, ulei pe pânză, 80 x 80 cm, 2013, PREȚ 3000 RON
TE AUD Vibrezi acut Suspini dureros Vrei să atingi Ce nu există Lângă tine Vrei să auzi Paşii trecând Tiptil, tiptil Peste sufletul tău Lăsându-ţi o amintire Vagă şi tristă C-a existat şi Nu mai există Decât amprenta tălpii sărutate Înfiptă adânc În acea inimă bătând Pentru singura clipă De fericire.
Sophia Cristina LAURIC, Păzitorul pragului, ulei pe pânză, 80 x 80 cm, 2013, PREȚ 4000 RON
2013 / infoart USV / 29
TU Am spart coaja lacrimii din talpa ta. Încercând să miros sărutul purpuriu adormit printre vise mi-am permis să te privesc în ochi. Umbra gândului tău mă urmăreşte, mă goneşte spre infinit. Nu-mi pot vedea chipul, nu mi-am vazut niodată trupul. Doar tu ştii cum arăt, sunt exact ca tine. Subtilitatea culorilor le simt, sunt ale mele. Am vrut să zbor ieri. Vreau să zbor astăzi. Mâine voi şti că m-am născut fără aripi. Fluturele de o zi lumină doar aude zborul. Zboară în el însuşi. NOI
marea sufletului tău! Sunt posedată de teribilism. Nu te teme, furia laptelui te va vraji, şi atunci mă vei putea iubi aşa cum vreau eu. Demon surd şi mut te aud ţipând în mine. Glasul sângelui te face al meu! POATE TU... Vorbesc şi nimeni nu m-aude. Iubesc Şi nimeni nu mă simte. Trăiesc Şi nimeni nu mă vede. Mai am o speranţă. Ar fi cu putinţă să existe Un fel de TU care să-mi semene? Aştept cu nerăbdare identificarea: Să vorbeşti ca mine.+
Haide atunci să trăim a noastră tantrică decorporalizare în acest multiplu al trupurilor noastre în astral: Uite-mă! rebelă în trăiri, explodând de senzualitate şi plină de pofte trupeşti râvnind la fructul interzis. Iubesc în taină un chip de marmură neagră ce straluceşte în soare, plin de lumină şi culoare, şi uite-mă în sfârşit. Iubesc un chip masculin. Prea masculin în interior deşi mă uimeşte prin farmecul său feminin! Un şarpe esti! Alunecos şi rece! Muşcă-mă cu limba ta ascuţită să-ţi simt mirosul veninului, altfel nu pot gusta feromonul tău. Uită că eşti tu. Fii doar eu! Sărută-mă altfel decât ai făcut-o până acum şi nu uita: te vreau femeie şi bărbat! Sferic să exişti! Zăpăceşte-mă! Fă-mă să-mi pierd minţile în braţele tale! Ca o Xena să mă dezlănţui pe
EXISTĂ UN TIMP...
Există un timp pentru lacrimi, Lacrimi surde şi mute Aştept răsunetul inimii Să zvâcnească în tăcerea... Sufletului scurs de tine În clipe de secetă, În clipe roşii... Există un timp pentru durere. Durerea din tine O simt în mine... Tenebre uscate în ochii tăi Există un timp pentru noi... Să iubeşti cum iubesc eu, Să trăieşti în stilul meu. Dar cine e acea persoana?
Sophia Cristina LAURIC, Geneză în metru antic, ulei pe pânză, 80 x 80 cm, 2012, PREȚ 3000 RON
30 / infoartUSV / 2013
IERTARE Secundă fără de veac, uit mereu de tine mergând în goană după ceea ce nu am... În oglindă privesc cum adie vântul Fulgerându-mi viaţa fără de soartă... Un alter ego timid îmi şopteşte Să iert şi ultima suflare dată ţie prin sărut...
Sophia Cristina LAURIC, Coloana infinită, ulei pe pânză, 80 x 80 cm, 2013, PREȚ 3000 RON
Sophia Cristina LAURIC, Aplauze după cortina roșie, ulei pe pânză, 80 x 80 cm, 2013, PREȚ 3000 RON
Sophia Cristina LAURIC, Cristal aburind, ulei pe pânză, 80 x 80 cm, 2013, PREȚ 3000 RON 2013 / infoart USV / 31
Vechime prof. Rodica POSTOLACHE
Rodica Postolache, Vechime, tehnică mixtă pe carton,
50 x 70 cm, 2013 colecție personală
care ne supune viața zilnică este ușor de exploatat. Eu cred cu tărie ca omul modern își poate găsi salvarea într-o redescoperire a sacrului autentic, prin acel ritual intim, în care privind un zid de mănăstire nu vezi chipul sfinților
“Vechime”, tabloul ales pentru tema sacru și profan pictați, ci esența lumii divine. reia o mai veche preocupare a mea în legatură cu posibilele “atingeri” ale sacrului din prisma omului student arte plastice univ. de arte modern trăitor într-o lume super cibernetizată și George Enescu, Iași profund deconectată de spiritualitate. prof. Rodica POSTOLACHE, Iluzia ca am putea accede la sensurile profunde ale aprilie, 2013 sacrului, prin manifestarile profane care țin adeseori de tradiții si obiceiuri, și din nefericire uneori și de un misticism ușor de acceptat datorită dezorientărilor la 32 / infoartUSV / 2013
O lume secretă Adreea Alexandra Stela Juduc
Andreea Alexandra Stela Juduc O Lume secreta, acuarelă și tuș,
30 x 40 cm, 2013 PREȚ 300 RON
Inițial, mapa mea de proiect pentru aceasta expoziție conținea: schițe ale sferei armilare, schema unei sfere ideale a culorilor dupa Henri Pfelffer, desene 3D ale unui glob de sticlă din unghiuri diferite, foi întregi de calcule matematice pentru a reda raportul de aur și schițe de perspectivă. Dupa zile de studiu, am realizat ca tot ce conținea acea mapă reflecta doar setea mea de informații, nu ceea ce este cu adevărat sacru în sufletul meu. Ceea ce îmi aduce zambetul pe buze este culoarea - culoarea pe care o văd prin ochii mei oriun-
de și pe care o expun prin lucrarea mea. Într-o lume în care doar inocența copiilor mai recunoaște frumosul în tot ce ne înconjoară, am ales să ilustrez povestea unei mici artiste care-și faureste propria ei lume de basm, pictând-o. Andreea Alexandra Stela Juduc aprilie, 2013
Primăvara credinței Gabriela POPOVENIUC
Casa spaţiu de sacralitate în profanul vieţii sărbători, iar curăţenia şi ordinea este păstrată cu gospodăreşti sfinţenie ca şi întreg ansamblu de obiecte de artă îmbinate cu gust. Tot aici sunt primiţi oaspeţii dragi Niciunde nu se poate sesiza mai bine şi participanţii la sărbătorile mari la Crăciun, Paşte, spiritualitatea împletită a sacrului şi profanului, Hramul satului etc. Momentele semnificative ale spiritualului şi cotidianului ca în modul de organizare vieţii naşterea, căsătoria şi decesul sunt ceremonial al gospodăriei ţărăneşti tradiţionale. Sacru şi Profan resemnificate sunt ipostaziate ritualic în acest împreună definesc spiritualitatea românească. De la spaţiu în sacralitate. Logodna, răspunsul de nuntă, primele locuințe tradiţionale cu două camere ridicate organizarea nunţii, cumătria toate se săvârşesc de ţăranul din Bucovina camera cea mare cu două în acest spaţiu care devine astfel proiectant al ferestre, neîncălzită e „Casa mare” loc sacru, în cotidianului profan în absolutul sacru. care sunt aşezate ritualic cele mai preţioase obiecte realizate manual, a cărei uşi sunt deschise doar la 2013 / infoart USV / 33
Sacrul în inocenţa vieţii Omul tradiţional avea abilitatea, pierdută astăzi, de a converti şi resemnifica orice realitate a vieţii întrun transcendent şi ai da o conotaţie sacră. Mâţişorii adunaţi în sâmbăta lui Lazăr, ce precede Floriile sunt lăsaţi peste noapte în Biserică pentru a se încărca cu har, sfinţiţi în dimineaţă următoare. Ramurile astfel sfinţite în încărcate de transcendent sunt lăsate, o parte, în cimitir pe mormintele rudelor „de dincolo”, o alta este dusă acasă unde vor împodobi icoanele, uşile şi ferestrele, streşinile fântânile şi straturile proaspăt semănate. Întreg anul proprietățile lor miraculoase vor spori hrana animalelor, vor amplifica descântecele, controla vremea şi purifica de Alexii stupii cu miere. Inocenţa spiritului ţărănesc se împlineşte magistral în camuflarea sacrului în toate momentele şi evenimentele vieţii profane. Gabriela POPOVENIUC aprilie 2013
Gabriela PPOPOVENIUC, Casa sufletului meu, ulei pe pânză, 60 x 80 cm, 2013 , PREȚ 400 RON
Gabriela PPOPOVENIUC, Primăvara credinţei, ulei pe pânză, 60 x 80 cm, 2013 , PREȚ 400 RON 34 / infoartUSV / 2013
Limită Ionela OLARU
Dacă în societatea arhaică, atât sacrul cât şi profanul făceau parte din experienţa religioasă, în lumea modernă, termenii sunt complet separaţi, fiind puşi în opoziţie. Actualmente distincţia dintre sacru şi profan devine distincţia dintre supranatural şi natural, dintre religios şi laic. Urmărind diferenţa de percepţie asupra raportului sacru – profan din perspectivă gnoseologică şi din perspectiva credinţei se remarcă că în timp ce pentru sfera cunoaşterii elementele acestui binom devin „realităţi ontice”, pentru credinţă ele nu reprezintă decât etape ale ascenderii omului către divinitate rezultând o ambivalenţă a sacrului, cu doi poli, pozitiv
şi negativ. Putem să considerăm că polul negativ este reprezentat de camuflarea sacrului în profan, ca ultim grad al desacralizării. Această camuflare nu trebuie privită însă ca reducţie absolută, ci mai degrabă ca manieră prin care disimularea sacrului riscă să devină tot una cu revelarea sa. În ultimă instanţă, camuflarea sacrului în profan este un act echivalent chiar revelării lui. Sacrul se descoperă, ascunzându-se. Astfel, profanul poate fi valorizat prin calitatea transformatoare a sacrului.
ionela OLARU, aprilie 2013
Ionela OLARU, Limită, acrilic pe pânză, 50 x 70 cm, 2013 , PREȚ 500 RON 2013 / infoart USV / 35
Poveste Liviana PÎNZARU
Liviana PÎNZARU, Poveste, ulei pe pânză, 50 x 70 cm, 2013, PREȚ 400 RON 36 / infoartUSV / 2013
Tristețe
dr. Iona Cezara POIATĂ
Ioana Cezara POIATĂ, Tristețe, ulei pe pânză, 40 x 50 cm, 2013 , PREȚ 400 RON
Tristețea despărțirii Acest tablou a avut o istorie asemănătoare. Din nou am avut un model pe care nu am reușit să îl pictez imediat ce l-am admirat. Este vorba de o bisericuța cățărată pe o culme de deal, într-un sătuc pe malul marii, în Spania. Sătucul, foarte pitoresc și pictural se cheamă Caldes d’estrac și aici a poposit pentru o vară Picasso. Am unit aceasta imagine a siluetei simple, frumoase, a bisericuței cu clopotnița, înconjurată de umbrele zidurilor și proiectată pe cerul senin, de drama despărțirii. În colțul diametral opus al bisericii albe este chipul unei femei. Trăsăturile ei sunt neclare. Poate fi o tânără sau o femeie în vârstă. Ea privește spre locul din care a plecat, urcând treptele spre bisericuță, o siluetă înveșmântată în haine monahale. Acest personaj nu se uită spre persoana îndurerată lăsată în urma ci urcă aproape grăbit treptele care pot simboliza devenirea. În partea inferioara a tabloului, care cuprinde cele două personaje, predomină umbra, spre deosebire de zidul bisericuței și cerul care domina, luminoase, partea superioară.
2013 / infoart USV / 37
Adorație
Ioana Cezara POIATĂ, Adorație, ulei pe pânză, 40 x 50 cm, 2013 , PREȚ 400 RON
Umbră Totul a plecat de la faptul ca șefa grupului nostru mi-a spus să nu fac o natura moartă cu aceasta tema, idee cu care cochetasem o vreme. Atunci am încercat să compun mental câte o poveste pentru fiecare pânză. Picturile abstracte concepute numai în atelier la lumina becului nu mă caracterizează și nici nu le încerc. Mi-am adus aminte de o zi frumoasă de toamna, în care vizitam mănăstirea Slatina. Era o lumină blândă, un cer senin și am facut o poză unui copac maestuos care proiecta umbra trunchiului dar mai ales a încrengăturii ramurilor pe zidul bisericii. De la aceasta imagine am pornit în realizarea acestui tablou. In partea de jos a tabloului cu spatele la noi este pictată o maicuță în haine
38 / infoartUSV / 2013
Acest tablou este ultimul pictat de mine din aceasta serie. și este singurul realizat „dintr-un foc”. Bucuria pe care am avut-o pictând a fost egalată doar de placerea cu care mi-am amintit de luminoasele lanuri de floarea soarelui. Mărturisesc faptul că îmi place grozav să pictez această floare. Fiecare tablou cu floarea soarelui îl fac avându-l în suflet pe Van Gogh. Cele mai multe tablouri le-am conceput chiar stând în mijlocul lanului, înconjurată uneori de flori mai înalte decât mine și privind cerul galben prin petalele lor. Au un galben unic, strălucitor, care atrage privirea cu atât mai mult cu cât formează o întindere plină de simetrii pe curbura blindă a dealurilor sau pe câmpiile netede. Toate, perfect drepte, se întorc spre soare ca să îi soarbă strălucirea. Îl însotesc în trecerea lui de la un orizont la altul și în fiecare dimineață luminează împreună cu el, zeul soare, pamântul. Aceasta este povestea acestui tablou. El cuprinde un răsarit, o câmpie încă în umbra și florile, care ocupă partea de jos a tabloului, cu spatele la noi, încercând sa îmbrățișeze soarele.
monahale. Ea se uită pe zidul bisericii pe care se afla proiectată umbra ei. Conturul umbrei nu mai respectă silueta maicutei, pare ca are viață proprie și se unduiește ca și ierburile înalte și copacul din prim plan. Dar pe umărul siluetei de pe peretele bisericii se află o pasăre, un porumbel. Dumnezeu este cu noi pretudindeni și este în toate. Aceasta este semnificația porumbelului de pe umărul „imaterial”. Ea știe ca este însoțită de Sfântul Duh . Este o credință care de fapt nici nu mai are nevoie de aceasta materializare a lumii spirituale. Umbra cuprinde, protector, zidul bisericii, de un alb care simbolizează puritatea. dr. Ioana Cezara POIATĂ, aprilie 2013
Ioana Cezara POIATĂ, Umbră, ulei pe pânză, 40 x 50 cm, 2013, PREȚ 400 RON
Contact Ana-Maria Ovadiuc ovadiuc_anamaria@hotmail.com Rodica Maria IACOBESCU 0740642669 rodi_iacobescu@yahoo.com Alexandru Cătălin CHIFAN 0741052193 chifancatalin@rocketmail.com Ioana PALAMAR 0747082998 ioanapalamar@yahoo.com Angelica Mirela PAGU 0723557685 mirela_pagu@yahoo.com Mihai PÎNZARU PIM 0744161174 mihaipanzarupim@gmail.com Sophia Cristina LAURIC cristina_lauric@yahoo.com Leonard Adrian MELISCH 0742 218 498 drum_leo@yahoo.com
Cristina IACOB 0742828908 iulicri@yahoo.com Cristina HREAMĂTĂ MACOVECIUC 0740270170 cristina_hreamata@yahoo.com Carmel GEORGESCU 0757252015 sau 0729788456 atelier@carmelgeorgescu.ro Andreea Alexandra Stela JUDUC andreea.juduc@yahoo.com Gabriela POPOVENIUC covgabi@yahoo.com Rodica POSTOLACHE rpostol@yahoo.com Ionela OLARU 0742178110 ionela.ududec@gmail.com Ioana Cezara POIATĂ ioana_poiata@yahoo.com Liviana PÎNZARU 0726746188 liv_flyfree@yahoo.com 2013 / infoart USV / 39
Asociaţia de artă Nicolae Tonitza
NSTACTUAL
Editor:
PIM
Editura Editură acreditată CNCSIS – 66/2010 Şoseaua Ştefan cel Mare şi Sfânt nr. 4, Tel.: 0730.086.676; Fax: 0332.440.715 www.pimcopy.ro
ISSN 2285 – 8970 ISSN-L 2285 – 8970
Autor: Ana - Maria Ovadiuc Copyright © 2012 Asociația de artă “Nicolae Tonitza” Toate drepturile rezervate. Copierea, distribuirea sau republicarea conţinutului acestei publicaţii fără acordul autorului este ilegală. E-mail: ovadiuc_anamaria@hotmail.com Ilustrațiie copertă recto Ana-Maria Ovadiuc, coperta verso, Angelica Mirela PAGU
www.tag.usv.ro