Arte Vizuale
1
Amintiri în culori album de artă
Editura Universității ,,Ștefan cel Mare” din Suceava 2015
Mihaela PAVĂL
Prefață Născută în Fălticeni Suceava la 23 iunie 1976, Mihaela PAVĂL își definitivează studiile artistice obținând licența în pictură în anul 2013. Debutul expozițional îl face în anul 2013 la Iași, cu personala Culoarea în calea poveștii la galeria ,,Nicolae Tonitza” – U.A.P. Iași. După prof. univ. dr. Petru Bejan, Mihaela așterne pe pânză ,,culori care devin amprente destinale; ele influenţează decisiv propriile biografii sau istorii personale. O viaţă în roz este cu totul diferită de una consumată în tonuri cenuşii. Avem, fiecare, şi perioade faste, dominate de culori calde, prietenoase, optimiste, dar şi altele - sumbre, nefericite, colorate în registrul întunecat”. Compozițiile sale sunt brăzdate de forme și efecte plastice rafinate, care evocă un spațiu intim al memoriei. Adeseori, culoarea palidă, mată, cu aspect puțin cam cretos, imitând adeseori structura guașei, deși nu lucrează în guașă, extrage prin trăsături exacte, imagini fixate în timp de aparatul de fotografiat. Sensibilă la energii atemporale, care răsar odată cu trecerea anotimpurilor, este receptivă la orice detaliu al casei țărănești, exterior sau interior. Această artistă folosește amănuntele ca modalitate de exprimare. Spiritul în care sunt concepute multe din lucrările sale amintește de creația a doi artiști români: Horia Bernea (1938-2000), pentru care pictura era o recreație pasionantă a artei populare românești, prin seria Prapore sau Pridvor, și Gheorghe Petrașcu (1872-1949), la care obiectul este văzut cu seriozitate, ce pare, uneori, vecină cu tristețea. După cum măturisește, artista respiră și prin pictura lui Teodor Pallady, de unde scoate arthitectura simplă și logică din țesăturile românești. După spusele lui George Oprescu, într-adevăr sunt puțini cercetători care admit că arta populară ,,nu este decât o artă cultă întârziată și degenerată, un rest căzut de la masa bogatului, ridicat și păstrat mai departe de țărani”. Ori, toți acești artiști predecesori și-au asumat, fără umbră de îndoială, odată cu picturile lor, ceva din fizionomia morală a artei țărăneaști. În ceea ce o privește pe artista Mihaela PAVĂL, arta domniei sale, pornește de la obiect și ajunge la subiect. Atunci când amintește personaje, frazele sale sunt grave, extrase parcă din povești demult apuse, sau adunate din memoria obiectelor, acoperite de praful amintirilor, devoalate de transparențe care, ,,acoperă” sau ,,descoperă”, prin suprapuneri succesive de culoare, spații atemporale. O banală perdea Grădina din fața casei (pg. 28) evocă o 6
Amintiri în culori
frază cromatică, un capriciu al momentului, i-aș spune eu, ca și cum ar leaga ,,afară” cu ,,înăuntrul” din sufletul ei. În afară de artiștii români memționați anterior, artista adoptă și tehnica lui Pierre Bonnard (1867- 1947), punând în valoare culoarea, prin juxtapunere cu griuri colorate. Remarc folosirea excesivă a tehnicii imprimeurilor care generează o compoziție aparent eclectică. Am putea afirma că, artista este în acest stadiu de evoluție artistică, o adevarată nabistă. Spun asta pentru că, ea încearcă să implice funcția decorativă și, totodată să fie sintetică în exprimare plastică. Portretul este marcat de vizible aspecte expresioniste în ceea ce privește acest gen artistic. Tușele introduc o neutralitate și o detașare în expresia personajelor, punând accent mai degrabă pe tratamentul imaginativ al emoției exprimat de culoarea șteastă de pe chipuri. În fine, Mihaela construiește, într-un repertoriu limitat de culoare, pagini de memorialistică românească recurgând printre altele, la recuzita curentului american pop-art, inspirându-se din Jasper Jons (1933)(Drapele). Năframă albastră (pg.38) este aceeași frază, cromatic pictată într-un oranj aproape iritant și încheiată în contrapunct cu un albastru cerulleum, care repetă în subconștientul privitorului, refrenul unui cântec involuntar de amintire. În încheiere aș vrea să remarc tendința artistei spre minimalism Covor în cameră de muzeu (pg.34), dar și o fază în care regăsim influențe din curentul artistic pop-art Dungă roșie (pg.27), inspirată din James Rosenquist (1933), care generează suprafețe picturale, organizate după o optică specifică, iar alveolele create prin această perspectivă etajată, îndeamnă cititorul să pătrundă în spațiul picturii. dr. artist vizual Ana-Maria OVADIUC
7
Mihaela PAVĂL- fotografie în atelier, Iași, 2015
Amintiri în culori
Amintiri în culori
Expoziția Amintiri în culori prezintă un anumit fel de folosire a simbolului în arta vizuală. Raportarea la simbol are mai multe direcţii. În primul rând simbolul este o realitate existenţială, un mod de expresie, de comunicare a cunoaşterii, care trece dincolo de comunicarea mentală, fie ea raţională sau imaginativă. Simbolul este legat de spaţiu şi timp, iar principalele sale sensuri trebuie înţelese pe baza gândirii şi existenţei umane tradiţionale. Alături de spaţiu şi împreună cu el, timpul reprezintă o realitate şi un cadru fără de care lumea noastră nu poate fi închipuită. Un trecut îndepărtat poate fi readus în memoria colectivă. Mă voi raporta la spaţiul tradițional al satului românesc. În ereditatea unui om stăruie un anume caracter şi, mai mult chiar, un anume destin legat de spiţa sa de neam. Cu toate că spaţiul este legat de corpurile care-l ocupă iar timpul este legat de evenimentele care se produc în devenirea lumilor, anumite fenomene subtile nu se produc în spaţiu, cum sunt gândurile şi visele ci ele se produc totuşi într-un timp, altul decât timpul numit durată. Proiectul propus dorește să aducă în prezent anumite momente importante din comunitatea satului românesc, în special, satul bunicilor mei din județul Suceava, zona orașului Fălticeni. În lucrările mele am folosit o recuzită cu un anumit potenţial simbolic. Fereastra, ușa, cerdacul – pridvor din fața caselor, poarta, covorul, ștergarul şi ornamentica populară reprezintă elementele descriptive ale compozițiilor. Societatea cât şi individul care face parte din ea, atribuie un sens simbolic unor numere sau unor forme, simoblismul devenind pentru el „lege, asemenea legilor naturale”1 În prezent, societatea a adoptat o altă ideologie şi nu mai priveşte vechiul simbolism ca pe o lege naturală, ci mai mult ca pe o superstiţie, consumată şi aceasta de-a lungul istoriei. Simbolul nu este o închipuire, o fantezie a imaginaţiei, ci e realitatea non-umană, imprimată fiecărei făpturi odată cu crearea ei. „Omul este singura fiinţă creatoare de semnificaţii, deoarece numai el a reuşit să diferenţieze materia consumabilă: hrană, îmbrăcăminte, locuinţă, de materia consumabilă: unelte, gesturi, sunete, figuri”2 . Creaţia, cel puţin în aspectul ei formal, văzut şi nevăzut, dar accesibilă simţurilor, nu se poate gândi fără existenţa spaţiului. Omul contemporan, ca şi cel al culturilor tradiţionale,
1 H.R. Radian, Cartea proporţiilor , Principii şi aplicaţii în arhitectură şi în artele plastice, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1981, pg. 64 2 Henri Wald, Dialectica Simbolului, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1981, pg. 7 9
Mihaela PAVĂL
indiferent de statutul său social sau gradul său de pregătire profesională, este posesorul mai multor tipuri de semne. Orice membru al unei colectivităţi sociale şi culturale trebuie să posede mai multe limbaje, coduri şi sisteme de comunicare cu ajutorul cărora poate comunica cu semenii săi. Fiecare persoană care face parte din comunitate posedă un anumit cod comportamental alcătuit de acţiuni, atitudini care sunt obligatorii în anumite împrejurări ale vieţii şi activităţi colective, ca de exemplu: formele de salut, de adresare şi de politeţe, vestimentaţia. Alături de spaţiu şi împreună cu el, timpul reprezintă o realitate şi un cadru fără de care lumea noastră nu poate fi închipuită. Există desigur şi lumi în care timpul, chiar dacă există, are cu totul alte însuşiri decât timpul cronometrelor, cum e de pildă lumea angelică, unde timpul, în măsura în care poate fi definit, este legat de o durată perpetuă. Aşa cum Principiul divin e atemporal, neputând fi conceput, ci cel mult simbolizat de o clipă fără limită, sinonimă cu veşnicia. Mai mult chiar decât spaţiul, timpul nu poate fi omogen decât ca ipoteză de lucru. Fără el nu există mişcare, dar orice mişcare îşi are variabilele sale. Şi dacă neomogenitatea spaţiului este dată de corpurile care-l ocupă, neomogenitatea timpului este legată de evenimentele care se produc în devenirea lumilor. Iar dacă există fenomene subtile care nu se produc în spaţiu, cum sunt gândurile şi visele, ele se produc totuşi într-un timp, altul decât timpul orologiilor pe care mulţi îl numesc durată. „Toate dramele vieţii care sunt legate de inexorabilitatea devenirii se pot uita pentru un timp şi se pot transpune în atemporal, trăind bucuria unei sărbători. Şi toată acea zbatere a omului pentru a ieşi din timp, pentru recuperarea timpului pierdut, se poate realiza în acest răstimp al sărbătorii.”3 Şi poate că cel mai bun exemplu al posibilităţii recuperării timpului trecut ni-l oferă însuşi ciclul unui an de existenţă trăită pe dimensiunile ei cosmice, în care anotimpurile marchează o naştere (primăvara), o creştere (vara), o descreştere (toamna) şi o moarte (iarna), urmată de o reînviere, ciclul repetându-se indefinit. Această suită a activităţilor omului e mai ales vizibilă în viaţa agricultorului, fiind oarecum răsturnată în viaţa omului modern care lucrează mai ales iarna, odihnindu-se în timpul verii. În cazul proiectului propus, fereastra, ușa, pridvorul și poarta joacă rolul catalizator în definirea peisajului ca gen pictural. „Motivul este simplu: fereastra actualizează dialectica interior/exterior, fără de care semnificaţia peisajului, a oricărui peisaj, nu ar putea fi sesizată. La fel ca genul naturii moarte, cel al peisajului se naşte prin opoziţie. Dar dacă primul se constituie dincoace de pictură, cel de-al doilea îşi găseşte geneza dincolo de tablou. Pentru a percepe un peisaj ca atare, trebuie îndeplinită o condiţie indinspensabilă: distanţa.”4 Dreptunghiul ferestrei este cel ce transformă acel „afară” în „peisaj”. Dialogul cu vizibilul” pe care îl întreprinde pictura este un dialog cu invizibilul, latura ascunsă a lucruri3 Andrei Oişteanu, Practica fericirii, Ed. Polirom, 2008, pg. 124 4 Victor Ieronim Stoichiță, Instaurarea tabloului – Metapictura in zorii TimpurilorModerne, Ed. Humanitas, 2012, pg. 60
10
Amintiri în culori
lor constituie obiectivul esenţial al privirii, ca simbol al primei instanţe a gândirii în planul sensibilităţii. Dacă undeva se arată „cum” şi „de ce” golul începe să devină plin (să funcţioneze ca atare), aproape în acelaşi loc, acesta este „golit” din nou, nu pentru a preîntîmpina impresia că unul se substituie celuilalt, ci, pur şi simplu, pentru că în rânduiala firească a lucrurilor golul şi pliul, văzutul şi nevăzutul, mişcarea şi repaosul nu sunt stări antagonice , ci complementar – solidare. Simplitatea liniei şi culoarea pot pune mai mult în valoare obiectul. Linia exactă, închizând forma, moştenită de la primitivi şi de la japonezi, conturul şi arabescul încercuiesc petele de culoare care se unifică într-o singură notă, pusă, în general, printr-o singură tentă, ca pe un şablon. Astfel, forma capătă o evidenţă cu atât mai necesară cu cât artistul se complace în a o reproduce în stadiul de siluetă, aplatizând-o la extrem fără s-o mai modeleze. Nabiştii evită cu toţii zonele moarte şi umplu cu acele forme plate toate suprafeţele tabloului, le combină între ele întocmai ca bucăţile unui puzzle. La nabişti, însuşi personajul uman îşi pierde autonomia, importanţa sa superioară. Mihaela PAVĂL, martie 2015
11
Mihaela PAVĂL
Întoarcerea acasă, ulei pe pânză, 120 x 100 cm, 2013 12
Amintiri în culori
Satul românesc şi arta sa populară
Spaţiul în cazul lucrării mele este satul românesc, iar simbolul este reprezentat de arta sa populară. Casa, curtea, locul de amplasare a acesteia – în cazul lucrării de faţă satul românesc - sunt constituite şi ele într-un cod de semne. Pe lângă valoarea lor strict utilitară, obiectele confecţionate de om posedă capacitatea de a spune ceva despre înclinaţiile estetice, vârsta, sexul sau poziţia socială a posesorilor. Ernest Bernea vorbeşte în cartea sa „Spațiu, timp şi cauzalitate la poporul român”, despre civilizaţia română sătească ca având un gen propriu, pornit dintr-un fond străvechi, pierdut în negura veacurilor, şi care mai poate fi detectat în mitologia precreştină aflată azi în satele aflate de pe o parte şi alta a Carpaţilor, în special în formele pure prezentate în arta populară. Spaţiul în satul românesc este în primul rând o problemă practică ca răspuns mediului înconjurător prin orientarea în spaţiu prin simţuri. Dar mai mult decât atât, spaţiul devine o categorie şi o formă care poate explica cadru fundamental pe care se construiește o viziune a lumii şi a vieţii. Fereastra, uşa sau poarta pot să fie şi simboluri. La intrarea în casele tradiţionale, cum remarcă şi Mircea Eliade: „O funcţiune rituală analoagă este atribuită şi pragului locuinţelor umane. Trecerea pragului domestic este însoţită de numeroase rituri: se fac prosternări în faţa uşii, se atinge cu mâna, etc. Pragul îşi are păzitorii săi: zeităţi sau spirite care apără intrarea şi de oamenii răi dar şi de duhurile malefice. Pe acest prag se oferă sacrificii zeităţilor păzitoare.”1 Ernest Bernea în cartea sa Civilizaţia românescă sătească arată că „satul reprezintă civilizaţia românească” , iar „..civilizaţia românescă a fost plămădită odată cu neamul” şi este „păstrătoare a unor vechi tradiţii locale”. 1
Mircea Eliade, Aspecte ale mitului, Ed. Univers, Bucureşti, 1978, pg. 115 13
Covor moldovenesc, 90 x 70 cm, ulei pe pânză, 2013
Mihaela PAVĂL
14
Amintiri în culori
Covor moldovenesc, 90 x 70 cm, ulei pe pânză, 2013 15
Mihaela PAVĂL
Dimensiunea metafizică a trăirilor, cu tot conţinutul de idei şi sentimente de care dispune sunt transpuse în operele de arta ale ţăranului fără nici un fel de intenţii periferice. „Materia pe calea căreia se exprimă este tratată ca ceva spiritualizat. O broderie, o poartă, o icoană sau orice altă producţie de artă populară închide în ea un suflet cu bucuriile şi tristeţele lui, cu încercările şi năzuinţele lui, un suflet aplecat asupra frumuseţilor şi lucrurilor neschimbătoare. Legătura atât de puternică cu Dumnezeu face din opera ţăranului român o realizare în sensul lucrărilor divine.”2 Uneltele din ogradă, haina de pe el, interiorul casei de la „zovor până la icoană”3, casa însăşi, poarta, tot ceea ce-l înconjoară este făcut de mâna ţăranului şi îi aparţine. Îi aparţine nu numai în sens material dar şi spiritual, „...că toate lucrurile sunt parte din el, fac parte dintr-un întreg care este făptura şi viaţa sa de om. Cel mai neînsemnat lucru aparţinând gospodăriei ţăranului român cuprinde o fărâmă din sufletul său, pe care i-a dat-o dându-i fiinţă. De aceea, pare totul umanizat. Ţăranul meşteşugar, trecând o parte din orizontul său spiritual şi din fiinţa sa în obiectul lucrat, devine artist.”4 Nevoia de a înfrumuseţa şi, prin ea, prezenţa artei apar ca fireşti pretutindeni. Satul românesc devine un mediu de aleasă şi bogată producţie artistică, satul fiind în permanenţă viu şi mereu roditor. „Arta populară românească nu este în primul rând o activitate detaşată, nu este un fenomen singular. Ea este o expresie firească, aspect parţial şi elementar al unui întreg, al unui mod general de viaţă, ce aparţine colectivităţii noastre etncie: satul tradiţional, care a constituit în trecut o civilizaţie aparte la nivel etnografic.”5 Cu toate că arta populară românească apare legată şi deodată cu alte activităţi de 2 Ernest Bernea, Civilizaţia română sătească, Ed. Vremea, București, 2006, pg. 100 - 103 3 idem 4 ibidem 5 ibidem
16
Camera bunicilor, 100 x 120 cm, ulei pe pânză, 2013
Amintiri în culori
17
Portretele bunicilor, diptic, , 60 x 40 cm, ulei pe pânză, 2013
Mihaela PAVĂL
natură deosebită, se poate vorbi totuşi de o activitate artistică autonomă, cu scopul de a servi frumosul. „Momentul artistic apare foarte des acolo unde scopul creării obiectului nu o cere. Casa sau poarta, cana sau lingura, cămaşa sau năframa sunt bogat ornate nu într-o nevoie practică, utilitară, ci dintr-o înclinare către frumos, care e un fel de evadare continuă din faptul banal.” 6 Ţăranul român dovedeşte o superioritate în cunoaşterea şi tratarea frumosului. Profunzimea atitudinii sale, conţinutul de idei şi sentimente în limitele unei filosofii populare îl conduc la găsirea celor mai potrivite mijloace de expresie în realizarea produselor sale artistice. „Legătura puternică cu transcendenţa, cosmicismul armonios al lumii prezente aici constituie baza unui orizont spiritual şi tendinţa către o existenţă purificată de realizare a frumosului.”7 Casa ţăranului român în formele ei tradiţionale, dar variate totodată se prezintă ca o serie de compoziţii originale şi reuşite. Vom analiza câteva elemente distincte ale casei ţărăneşti împreună cu natura obiectelor şi modul lor de organizare în cadrul casei. Obiectele, au calităţi care aparţin utilului şi frumosului deopotrivă. Modul în care sunt dispuse şi organizate tinde către un ansamblu armonios, iar problema ce aparţine satului tradiţional este mai mult decât o problemă de ornamentaţie, şi anume e una de compoziţie. 6 Ernest Bernea, Civilizaţia română sătească, Ed. Vremea, București, 2006, pg. 107 7 idem 18
Bunicii, 100 x 120 cm, ulei pe pânză, 2013
Amintiri în culori
19
Dimineața devreme, 50 x 70 cm, ulei pe pânză, 2013
Mihaela PAVĂL
20
Mihaela PAVĂL - fotografie în atelier, Iași, 2015
Amintiri în culori
21
Mihaela PAVĂL
Culoarea în calea poveștii
Albastrul a fost culoarea ultimilor ani din viaţa bunicii. A iubit cerul cu infinitatea de albastru, a iubit câmpul cu bogăţia culorilor de vară, a iubit cântecul şi doina. Îmi amintesc dorinţa bunicii înainte de-a pleca într-un alt drum: «... du-mă în grădină, să văd câmpul...». Era una din zilele de mai. S-a aşezat jos, în capătul grădinii, a început să cânte o doină ogorului ce căpăta forţă şi vigoare, care era pe cale de a genera un nou început. Un început de verde crud ce va trece prin verde albastru, se va amesteca cu roşu şi galben, va pulsa în oranjuri, va exploda într-o multitudine de ocru-oranj, va cunoaşte la un moment dat toată gama de griuri calde şi va sfârşi într-un meritat somn gri-rece, pentru a pregăti un nou aranjament cromatic pentru data următoare... O oarecare poveste, povestea bunicii... Aş vrea să pot spune povestea bunicilor... însă povestea lor a durat doar şapte ani, războiul a retezat mersul lor. A rămas o singură fotografie cu ei doi, o casă ce a fost devastată de front, două fete care nu au avut cui spune tată, ani de doliu în care negrul a fost prezent peste tot... Dar şi o dorinţă de a merge mai departe, de a-şi vedea fetele mari, de a creşte vertical, cu temere de Cel de Sus, într-o permanentă raportare la bunul simţ. Culoarea va merge în calea poveştii, o poveste fără nimic spectaculos. O poveste oarecare, povestea multora poate... Dar acum e povestea mea, povestea bunicii care a dorit să facă marea trecere îmbrăcată în verde smarald. O poveste care se vrea spusă în culoare, culoare ce-şi trage rădăcinile din covoarele ţesute de pe pereţii interiori ai casei bătrâneşti, de la poclăzile
22
Amintiri în culori
Miezul iernii, 70 x 50 cm, ulei pe pânză, 2013 23
Mihaela PAVĂL
Covor floral, 90 x 70 cm, ulei pe pânză, 2013 24
Amintiri în culori
colorate ce au prins viaţă în războaiele de ţesut ale bunicii sau din iile înflorate cusute în nopţi nesfârşite... Ca orice poveste, ar trebui localizată în spaţiu şi timp. Dar la ce bun timpul...? Să reproducă o senzaţie, poate un déjà vu al spectatorului. Şi spaţiul? Da... şi spaţiul? Îl pot inventa în lucrările mele. Un cadru interior în care stau tăcute obiecte transformate în culori sau culori transformate în obiecte. Un pasaj, cel al ferestrei sau al cadrului uşii, ce va face trecerea dinspre interioritate spre exterioritate, dinspre spirit şi lume. Interiorul capătă forma cămăruţei neştiute, a spaţiului intim în care curge viaţa de zi cu zi, cu liniştea sau zbuciumul diferitelor stări sufleteşti a celor care-l ocupă. O masă, un scaun, un pat şi totdeauna o fereastră ce va face trecerea în ogorul din spatele casei, în câmpul dătător de viaţă, spre locul de afară, care poate fi privit de toţi şi în care doar forma poate rămâne statornică privitorului. Culorile sunt mereu altele şi altele, privitorul fiind cel ce-şi comandă cromatica în funcţie de lumea lui lăuntrică. Uneori, când interiorul e întunecat, când se zbat doruri roşii, îngreunate de închisuri dureroase, afară e verde crud, acolo speranţa va rodi a mia oară, ferestrele vor începe să ardă de dorinţa de a pătrunde prin ele raze de soare dătătoare de alin, vor îmbălsăma în alinare mâinile trudite şi vor înviora ochii înceţoşaţi. Alteori, câmpul brun e aparent amorţit, dar mustind greutatea şi truda din măruntaiele lui. Interiorul casei e cald, intimitatea sa e dată de veselia cergilor colorate, a covorului înflorat în care pomul vieţii e totdeauna prezent, în care lumina interioară a celor ce fac din casă – acasă va pulsa de culoare, liniştind aşteptarea unei alte dimineţi însorite...
25
Mihaela PAVĂL
Grădini destrămate, acrilic pe pânză, 50 x 70 cm, 2014 26
Amintiri în culori
Dungă roșie, 60 x 80 cm, ulei pe pânză, 2014 27
Mihaela PAVĂL
Grădina din fața casei, 50 x 70 cm, mix media pe pânză, 2014 28
Amintiri în culori
Dungă roșie, 60 x 80 cm, ulei pe pânză, 2014 29
Mihaela PAVĂL
Grădina mamei, mix media pe pânză, 60 x 80 cm, 2014 30
Amintiri în culori
Apus, ulei pe pânză, 50 x 70 cm, 2014 31
Mihaela PAVĂL
Ie înflorată, 35 x 60 cm, mix media pe pânză, 2014 32
Amintiri în culori
Broderie, mix media pe pânză, 40 x 40 cm, 2014 33
Mihaela PAVĂL
Covor în cameră de muzeu, ulei pe pânză, 50 x 50 cm, 2014 34
Amintiri în culori
Un munte de trecut, ulei pe pânză, 40 x 40 cm, 2014 35
Mihaela PAVĂL
Singurătate, ulei pe pânză, 40 x 40 cm, 2014 36
Amintiri în culori
Sfârșitul primăverii, ulei pe pânză, 70 x 90 cm, 2013 37
Mihaela PAVĂL
Năframă albastră, 60 x 80 cm, ulei pe pânză, 2014 38
Amintiri în culori
Afară plouă?, ulei pe pânză, 40 x 50 cm, 2015 39
Mihaela PAVĂL
Ritmuri vegetale, mix media pe pânză, 60 x 80 cm, 2014 40
Amintiri în culori
Pădurea adormiților, ulei pe pânză, 40 x 40 cm, 2015 41
Mihaela PAVĂL
Studii : 2013 – prezent – Masterand anul II la Universitatea de Artă „George Enescu” Iaşi, Facultatea de arte vizuale și design, Specializarea Pictură; 2013 – Universitatea de Artă „George Enescu” Iaşi, Facultatea de Arte Vizuale și Design, Specializarea Pictură; 1985 - 1990 – Facultatea de mecanică, specializarea Tehnologia Construcţiilor de Maşini, din cadrul Institutului Politehnic Iaşi; 1981 - 1985 – Liceului „Nicu Gane” Fălticeni, judeţul Suceava. I. Expoziții personale în țară și străinătate: 1. 23 decembrie 2014 – prezent – Expoziție personală ,,Acasă de Crăciun”, Hotel Ramada, Iași; 2. 18 noiembrie – 22 decembrie 2014 – Expoziție personală ,,Culorile toamnei”, Hotel Ramada, Iași; 3. 1 octombrie – 31 octombrie 2014 – Expoziție personală ,,Armonii”, Centrul Cultural Multifuncțional pentru Vârsta a Treia, Sala Ana Aslan, Iași; 4. 1 – 10 noiembrie 2013 - Expoziție personală ,,Culoarea în calea poveștii”, Galeria ”Nicolae Tonitza” – U.A.P.Iași. II. Participari la expoziții de grup sau colective în țară și străinătate: 1. 2014 – mai - Expoziţie de grup ,,Medicină și artă”, Univesitatea de Medicină și Farmacie Iaşi; 2. 2014 – mai - Expoziţie de grup ,,Visiting Art History VI”, Sala Pașilor Pierduți – Universitate A.I. Cuza, Iaşi; 3. 2014 – mai - Expoziţie de grup ,,Artiști absolvenți la Iași: 1860-2014”, Galeriile Regale B.C.U. Iași; 4. 2014 – mai - Expoziţie de grup Expoziţie de grup ,,Artiști absolvenți la Iași: generații recente”, Galeriile Pod Pogor- Fiul, Iași; 5. 2014 – mai - Expoziţie de grup ,,Erotica”, Galeriile U.A.P. Iași; 6. 2013 – iulie – septembrie - Expoziţie de grup - ,,Expoziția de pictură ausBLICKE”, Abația Klosterneuburg – Viena, Austria, în cadrul schimburilor culturale bilaterale între Institutul Cultural Roman din Viena și Abația de la Klosterneuburg, proiect coordonat de Universitatea de Artă „George Enescu” din Iași și Universitatea de Artă din Chișinău prin intermediul taberelor de creație din Masivul Retezat, organizate de REMEDIATARUS -GRUP; 7. 2013 – iunie - Expoziţie de grup ,,Visiting Art History V”, Galeria ApARTe, Iaşi; 8. 2012 – iunie - Expoziţie de grup ,,Visiting Art History IV”, Galeria ApARTe, Iaşi; 9. 2012 - februarie - martie – Expoziţie de grup ,,Atelier 35” , Galeriile World Trade Center Iaşi; 10. 2012 - mai - Expoziţie de grup ,,Galeriile Pod – Pogor - Fiul”, Muzeul Literaturii Române Iaşi; 11. 2011 – august - Expoziţie de grup „Spiritul munţilor“, Galeriile de Artă ale municipiului Hunedoara; 12. 2011- februarie - martie - Expoziţie de grup ,,Atelier 35” , Galeriile World Trade Center Iaşi; 13. 2011 - iunie - Expoziţie de grup ,,Visiting Art History III”, Galeria ApARTe, Iaşi; 14. 2011 - mai - Expoziţie de grup ,,Visiting Art History III”, Univeristatea ,,Ştefan cel Mare” din Suceava prin intermediul Asociației de artă ,,Nicolae Tonitza”. III. Tabere în țară și străinătate: 1 – 15 august 2011 - Tabăra de creație din Masivul Retezat, proiect coordonat de universitățile de artă din Iași și Chișinău prin intermediul lect. univ dr. Cristian Ungureanu în parteneriat cu Farmaceutica REMEDIA.
42