Page 1

1


Revista Fondator & redactor șef: STelu Pop Editor coordonator: Anica Andrei-Fraschini, Mihai Cotea, Lilioara Macovei, Claudia Elena Peter Redactor: Jessica Pîncotan, Silvia Bodea Sălăjan, Marius A. Krämer, Pr. Giani Achim Editor & tehnoredactare: STelu Pop Corectura: Anica Andrei-Fraschini, Mihai Cotea Ilustrații & prelucrare: STelu Pop, Cristian Tömlö Sursă ilustrații: Google, Wikipedia, Gheorghe Câlb Lucrări autor: Alexia Ploscaru Coperta 1-4: Lilioara Macovei Colaboratori nr.4/2018: Diana Purcărin, Raluca Macovei, Karina Ioana Mițco-Rus, Tudor Alexandru Trif, Alexia Ploscaru, Ileana Popescu Bâldea, Florica Pățan, Tudor Gheorghe Calotescu, Ioan Grigoraș & Liliana Trif, Ada Nemescu, Ioana Zadic, Eugen Serea, Camelia Ardelean, Aurelia Buzoiu, Adrian Grauenfels, Valeriu dg Barbu, Gheorghe Câlb, Mircea Florin Caracaș 2


Cuprins 1. Editorial: - Un an antologic- Mihai Cotea__________________________________________________________________pag.6 2. Pagina Asociației culturale ,,Cartea,izvor de cultură”: - Se scriu alte file de carte- Constantin Popuța(STelu Pop)____________________________________pag.7 - Concursul național de creație artistică ,,Zâmbet de copil în zbor de fluturi”, ediția a III-a, 2019 - ANUNȚ!!!_______________________________________________________________pag.9 - REGULAMENTUL CONCURSULUI____________________________________ pag.10 3. File de istorie: - Rolul Reginei Maria, în realizarea Marii Uniri- Prof. Marius A. Krämer___________________ pag.12 4. In memoriam- George Coșbuc: - Universul lui George Coșbuc, o sursă de înnoire spirituală- Lilioara Macovei______________pag.17 5. Cartea, izvor de cultură: - Istoria cărții și a bibliotecilor- Mihai Cotea_________________________________________________ pag.21 6. Orizonturi temporale: - Obișnuințe- Diana Purcărin_________________________________________________________________ pag.24 - 50 de sfaturi de la un copac_________________________________________________________________ pag.25 7. Viziuni: - Interviu- Dialog cu Raluca- Jessica Pîncotan_______________________________________________ pag.29 - Raluca Macovei: - Suflet de porțelan_________________________________________________________pag.31 - Văpăi nestinse ale trecutului_____________________________________________pag.32 - Valuri de tăcere și gând__________________________________________________ pag.32 - Pelerinaj pe cărarea cerului_____________________________________________ pag.32 - Un alt călător prin timp__________________________________________________pag.33 - Natura e în mine__________________________________________________________pag.33 - Karina Ioana Mițco- Rus: - Desculț de inimă_______________________________________________ pag.34 - Și m-am născut doar umbră___________________________________pag.34 - Pădure, suflet lăuntric________________________________________ pag.35 - Să ne crească aripi_____________________________________________pag.35 - Până în martie________________________________________________ pag.36 - Sufletul meu- deșert___________________________________________ pag.36 - Tudor Alexandru Trif: - Tudor Alexandru Trif și dăruirea prin cuvânt- Sivia Bodea Sălăjan__________________pag.37 - Luminătorii neamului__________________________________________ pag.38 - Strugurii sunt dulci______________________________________________pag.40 - Somn de cerneală________________________________________________pag.40 - Bumerang_______________________________________________________ pag.41 - Paradisul întunecat______________________________________________pag.41 - Foaia albă________________________________________________________pag.41 - Un colț de lume__________________________________________________ pag.42 - Alexia Ploscaru: - Alexia Ploscaru, ,,Bucuria picturii, talent și pasiune”- Claudia Elena Peter__________pag.43 - Lucrări plastice_________________________________________________________________________ pag.44 - Tablourile Alexiei- Lilioara Macovei__________________________________________________ pag.45 3


8. Creații spre universalitate: - Autori__________________________________________________________________________________________pag.46 - Ileana Popescu Bâldea: - Se întâmplă...______________________________________________________ pag.47 - Duminica__________________________________________________________ pag.47 - Tu__________________________________________________________________ pag.47 - I Astăzi am ars totul...______________________________________________pag.48 - II Cândva___________________________________________________________ pag.48 - III Prima impresie..._______________________________________________ pag.48 - IV Nu mai știu...___________________________________________________ pag.48 - Tudor Gheorghe Calotescu: - realitatea e cel mai bun vis_________________________________pag.49 - mă strecor dintr-un univers într-altul_____________________ pag.49 - între două sirene imposibile________________________________pag.49 - înainte mai aveam lacrimi de povestit_____________________pag.50 - prăpastia îmi aduce țipătul înapoi_________________________pag.50 - Florica Pățan: - Și... Iubirea?________________________________________________________________ pag.51 - Roua și Roaa_______________________________________________________________ pag.52 - Sensuri_____________________________________________________________________ pag.53 - Cruciada Turcoaz__________________________________________________________pag.54 - Ioan Grigoraș & Liliana Trif: - De ziua ta, minune- Ioan Grigoraș_______________________________________pag.55 - Regină la balul vieții tale- Liliana Trif___________________________________pag.55 - Posibil- Ioan Grigoraș & Liliana Trif_____________________________________pag.56 - Aripi de vânt- Ioan Grigoraș _____________________________________________pag.56 - Numai tu poți- Ioan Grigoraș & Liliana Trif_____________________________pag.57 - John Lennon trebuie să cânte- Ioan Grigoraș & Liliana Trif____________pag.57 - Ada Nemescu: - Război lângă noi__________________________________________________________ pag.59 - Priviri neștiute____________________________________________________________ pag.60 - Melopee____________________________________________________________________pag.60 - Scot din traistă dimineți, reci izvoare de zi_____________________________ pag.60 - Ioana Zadic: - Cu zâmbetul în colțul gurii_________________________________________________pag.61 - Am făcut pariu____________________________________________________________ pag.61 - Lumea versurilor mele___________________________________________________ pag.62 - Tremură codrul_____________________________________________________________pag.62 - Nu mor caii...________________________________________________________________pag.62 - Eugen Serea: - Hibernală_________________________________________________________________ pag.63 - A- Pter_____________________________________________________________________ pag.63 - Arca Pierdută______________________________________________________________pag.64 - Balanța____________________________________________________________________ pag.65 - Camelia Ardelean: - Îmi țin în palme versurile_________________________________________ pag.66 - Păstrăm idei...______________________________________________________pag.66 - Sub scânteierea florii de gutui___________________________________ pag.66 - Poem cu azalee___________________________________________________ pag.67 - Rondelul anotimpului inventat___________________________________ pag.67 4


9. Scriitori români din diaspora: - De departe, viața merge înainte- Foileton- Anica Andrei-Fraschini & Aurelia Buzoiu_ pag.68 - ,,Poeme inedite”- Adrian Grauenfels- Israel: - Balada vânătorului de nimicuri__________ pag.71 - La neurologie______________________________ pag.72 - Etajul trei__________________________________ pag.73 - Frigiderul__________________________________ pag.73 - Valeriu dg Barbu- Italia:

- salutări Valeriului!- STelu Pop________________________________ pag.74 - scrisoare nimănui- V dg B______________________________________pag.75 - păsărarul_______________________________________________________ pag.76 - în gaură de șarpe_______________________________________________pag.76 - vai, m-ai trădat, Iudă!__________________________________________pag.76 - cât ne mai mutilează chestia asta...!___________________________pag.76 - descărnare______________________________________________________pag.77 - Facerea lumii- dialoguri pe derulare înainte_________________ pag.77

10. Pagina artelor plastice: - Expoziție de pictură ,,Expo- cultura”, la Căsoaia, județul Arad- Claudia Elena Peter_____pag.78 11. Semnal Editorial: - Revista Itaca- Irlanda_______________________________________________________________________ pag.82 - Revista Destine literare- Canada___________________________________________________________ pag.82 - Revista Nautilus- Israel_____________________________________________________________________ pag.82 - ,, Aventurile lui Lulu”- recenzie- Mihai Cotea_______________________________________________pag.83 - ,,Devenirea prin suferință”, parcursul celor puternici-recenzie- Mihai Cotea_____________pag.84 - Aharon Appelfeld, la un an de la dispariție- Adrian Grauenfels___________________________pag.86 12.Zestrea strămoșească: - Obiceiuri de iarnă- satul Răstolțul Deșert, județul Sălaj- Silvia Bodea Sălăjan___________pag.88 - Obiceiuri de la noi- Sărbătorile de iarnă la Caraiman, jud. Botoșani- Lilioara Macovei _pag.91 - Fascinația dansului popular, tradiții și obiceiuri-,, Călușarii”- Gheorghe Câlb___________ pag.96 13. Tradiții și spiritualitate: - Tradiții și spiritualitate- Pr. Giani Achim__________________________________________________ pag.98 - ,,Aproape de Dumnezeu”- Mircea Florin Caracaș: - Să adormi cu rugăciunea inimii pe buze_____________________pag.102 - Tu, Doamne, numai Tu știi____________________________________pag.102 - Pendulul celest________________________________________________ pag.103 - Inima__________________________________________________________ pag.103 - Anticuantica iubirii___________________________________________ pag.104 - Să încercăm să uităm cuvintele______________________________ pag.105 - Balada păsării cu cer senin pe aripi__________________________pag.105 14. Parteneri & Sponsori & Colaboratori:_____________________________________________________pag.106 15. Coperta 3- Lilioara Macovei:

- Refugiu____________________________________________________pag.109 - Semnalare________________________________________________ pag.109 5


Editorial

Un an antologic

Anul care a trecut a însemnat primul an de activitate al asociației culturale „Cartea, izvor de cultură”. Primul an întreg. Totodată, 2018 a fost, cu siguranță, un an rotund, în care am dus concursul „Zâmbet de copil în zbor de fluturi” la nivel național, ne-am prezentat creațiile și revista AC pe plan local și internațional, am încheiat parteneriate și am fost foarte activi din punct de vedere editorial. Anul de care vă spun s-a finalizat cu valorificarea lucrărilor prețioase (literare și artistice) rezultate în urma concursului „Zâmbet de copil în zbor de fluturi”, ediția a doua, prin intermediul volumului Antologia tinerelor talente, prima carte din Colecția AC. Ei bine, anul 2019 abia ce-și arată zâmbetul, că noi i-am și luat-o înainte, satisfăcuți fiind de a doua antologie a colecției anteamintite, volumul Izvoare de cultură, care reunește lucrări literare, artistice și eseuri ale câtorva membri activi ai asociației. Despre ele vă va spune mai multe președintele asociației, domnul Constantin Popuța/Stelu Pop, în paginile care urmează. Revista s-a înnoit și ea, atât din punct de vedere al componenței echipei redacționale, cât și, pe alocuri, din punct de vedere editorial. Bineînțeles, vom continua cu rubricile consacrate – Pagina asociației, File de istorie, Viziuni, In memoriam, Cartea, izvor de cultură, Zestrea strămoșească ș.a., însă avem și noutăți. Prima noutate este că vom continua o rubrică ce s-a bucurat de un real succes în numărul anterior, este vorba de Creații spre universalitate, unde vă vom prezenta alți autori valoroși contemporani și operele lor. De asemenea, rubrica dedicată filosofiei va rămâne valabilă și-n acest număr, dar noutatea absolută o reprezintă rubrica ,,Tradiții și spiritualitate”, care vine cumva de pe calea zestrei noastre strămoșești, și care, sper, ne va ajuta să reîntregim acea direcție primă, din toate punctele de vedere, axa verticală dintre noi și Creator. În încheiere, doresc să aduc la cunoștința dumneavoastră că anul acesta, concursul național „Zâmbet de copil în zbor de fluturi” ajunge la ediția a treia și, cu acest prilej, vă invit să parcurgeți paginile dedicate acestui proiect fanion al nostru, prin care descoperim și promovăm talentele tinere ale țării, vlăstarii viitorului nostru, ca națiune. Un an minunat, antologic!

Mihai Cotea Manager proiect „Revista AC” 6


Pagina Asociației culturale,,Cartea, izvor de cultură”

Se scriu alte file de carte Am deschis cel de-al doilea semestru al anului 2018 prin finalizarea Concursului național de creație artistică,,Zâmbet de copil în zbor de fluturi”; se expediază participanților la concurs diplomele de participare, premiile, adeverințele destinate dosarului personal pentru cadrele coordonatoare; apare online și pe suport de hârtie Revista AC nr. 2, revistă de informare și promovare a culturii, ce găzduiește în paginile ei (152 pagini color, în format A4) creațiile literare și o parte din lucrările plastice premiate la concurs, oferind, astfel, tinerelor talente oportunitatea debutului atât online cît și tipărit, am continuat să facem acest lucru și prin editarea unei cărți-,,Antologia tinerelor talente”, ce adună în paginile ei(116 pagini color, în format A5) lucrările premiaților la concurs, cartea a apărut online și tipărit în pragul Sărbătorilor de iarnă 2018.

Luna septembrie a anului 2018 a fost gazda unui proiect de suflet, inițiat de Asociația culturală,,Cartea, izvor de cultură”, în parteneriat cu CCJ Arad, proiectul face parte din ciclul,,Tradiții și spiritualitate”, intitulat,,Plăcinta’ntinsă ca pă la noi”. La Sărbătoarea Plăcintelor Întinse, desfășurată la Tabăra Căsoaia din județul Arad, în cadrul atelierului gastronomic tradițional, participăm activ la realizarea unui produs tradițional de patiserie, specific zonei din Țara Zarandului -,,Plăcinta’ntinsă”, și cum această delicatese culinară merită să fie cinstită cum se cuvine, evenimentul a fost întregit cu spectalol folcloric, expoziție de artizanat, de pictură, prezentare de carte, vers și spiritualitate. Acest proiect va căpăta o periodicitate anuală, fiind unic prin conținut și autenticitate. În luna octombrie a anului 2018 am demarat trei proiecte de excepție; - Apariția Revistei AC nr.3(110 pagini color, în format A4), la începutul lunii noiembrie, acest număr a dus mesajul nostru cultural în Franța, în localitatea Choisy-le-Roi, ca un simbol al Păcii, al Înfrățirii în artă și cultură, în cadrul unui eveniment internațional dedicat Păcii. Puteți să citiți în paginile revistei AC nr. 3 texte traduse în limba franceză: pagini de istorie, mesajul înfrățirii locuitorilor tîrnoveni cu cei din Choisy-le-Roi, creații lirice și epice, ale membrilor asociației. Acest număr are un bogat material dedicat artei plastice, creației literare, istoriei, tradiției, iar ca noutate, eseul filozofic. - Mediul de afaceri susține și promovează cultura- prin sprijinirea editării de revistă și carte; tipărim Revista nr.3, Antologia tinerelor talente, Antologia de 11 Autori-Izvoare de cultură, Revista AC nr.2, aceste reviste și cărți au ajuns și vor ajunge la cititorii din mediul rural și urban din țară și peste hotare. - Sărbătorim împreună Centenarul Marii Uniri; la 24 Noiembrie, 2018, în cadrul unui proiect cu Primăria din comuna Tîrnova, județul Arad, Asociația culturală,,Cartea, izvor de cultură” cinstește Marele Eveniment prin participarea reprezentativă, prin dăruirea a 400 de exemplare din Revistele AC nr2 și 3 participanților la Evenimentul dedicat Centenarului Marii Uniri. A fost un act cultural ce vine să dea amploare și esență prezenței nostre în zonă, am fost apreciați pentru ce am realizat până acum în plan cultural, în zonă, drept pentru care asociația noastră a primit Diplomă de excelență și Medalie Centenară, e prima apreciere medaliată pentru realizările noastre pe tărâm cultural, și asta datorită, în primul rând celor care s-au implicat direct în realizarea proiectelor, apoi a partenerilor & sponsorilor, a tuturor membrilor asociației. Luna decembrie a anului 2018 aduce bucurie și speranță în sufletele noastre, dorința de a fi mai aproape de semenii nostri prin bunătate și fapte adevărate, și cum am putea noi să materializăm toate acestea decât dăruind sincer și necondiționat? - dăruind o carte, dăruim lumină și bogăție spirituală; Asociația culturală,,Cartea, izvor de cultură” face donație de carte bibliotecilor școlare din localitățile: Caporal Alexa, Agrișu Mare, Arăneag, din județul Arad. Copiii din grădinițele din mediu rural de pe raza comunei Târnova primesc cărți adecvate lor, citrice și dulciuri. Și, pentru că suntem în luna cadourilor, 11 autori, membri ai asociației, care s-au implicat major, în realizarea proiectelor și activităților desfășurate în anul 2018, au fost invitați să participe cu creațiile lor literare și plastice la prima Antologie de autori sub egida Colecției AC, intitulată,,Izvoare de cultură”, care a apărut online în luna Ianuarie 2019, 7


Pagina Asociației culturale,,Cartea, izvor de cultură” iar la ora aceasta este sub tipar, aducând în peisajul cultural un altfel de carte ( cartea are 200 pagini color, format A5), prin diversitatea creației celor 11 autori, prin conținut și estetica prezentării. Făcând un soi de bilanț al primului an de activitate putem concluziona astfel: am realizat proiecte majore, care vor avea o permanență anuală în derularea proiectelor noastre, suntem implicați permanent în nevoile culturale ale celor din jurul nostru, aducând un sâmbure de frumos spiritual și o rază de lumină în sufletele semenilor nostri. Am editat și tipărit peste 1400 exemplare reviste și cărți, cu peste 180.000 pagini. Mulțumim membrilor și colaboratorilor noștri pentru implicare necondiționată, voluntariat liber consimțit, pentru determinare și deschidere, pentru realizările deosebite pe tărâm cultural. Mulțumim partenerilor și sponsorilor nostri care prin aportul lor material și logistic au contribuit la realizarea acestor proiecte culturale de suflet. Și, cum anul 2019 își deschide aripile, ne vom continua și noi(ACCIC) zborul nostru spre înalturi, spre realizări frumoase, cât mai aproape de sufletul oamenilor, a oamenilor simpli și frumoși prin frumusețea simplității lor, aducând lumină și speranță prin mesajele noastre. Începem să zburăm, însoțiți de zâmbet, zâmbet de copil pe aripi de fluturi, deschizînd în paginile ce urmează cea de-a treia ediție a Concursului național de creație artistică ,,Zâmbet de copil în zbor de fluturi”.

https://issuu.com/stelupop/docs/anto_2-bt-22_01_19

Constantin Popuța (STelu Pop) Președinte asociație 8


Pagina Asociației culturale,,Cartea, izvor de cultură”

ANUNȚ!!! Asociația culturală, ,,Cartea, izvor de cultură”, în parteneriat cu Consiliul Județean Arad & Centrul Cultural Județean Arad, Primăria & Consiliul Local Târnova din județul Arad, organizează, în perioada 01 02 2019 – 30 06 2019, Concursul național de creație artistică, ,,Zâmbet de copil în zbor de fluturi”, ediția a III-a, 2019, concurs destinat copiilor. Proiectul Concurs național de creație artistică, „Zâmbet de copil în zbor de fluturi”, ediția a III-a, 2019, se va desfășura după următorul calendar al activităților: 1. 01 02 2019 - 31 03 2019 - Perioada de pregătire, implementare și promovare a proiectului; 2. 01 04 2019 - 14 05 2019 - Perioada de trimitere a lucrărilor, concurenții vor expedia creațiile artistice, conform regulamentului; 3. 15 05 2019 - 02 06 2019 - Perioada jurizării lucrărilor literare și plastice; Premiile constau în: diplomă; carte; lucrare plastică; publicare în Revista AC(revista asociației, de informare și promovare a culturii); publicare de carte - antologia concursului, organizare de expoziții și prezentări de carte, în cadrul activităților asociației; tabere de creație artistică etc ; atestate pentru personalul educațional participant. Concursul național de creație artistică, „Zâmbet de copil în zbor de fluturi”, ediția a III-a, 2019, va fi promovat prin internet, pe site-urile asociației, pe Youtube, Google, WordPress, Facebook, prin materiale publicitare( afișe, pliante, flyere, bannere...) 4. 03 06 2019 - 14 06 2019 – Perioada anunțării câștigătorilor concursului și lansarea invitațiilor de participare la Festivitatea de premiere; prin e-mail sau telefonic. 5. 29 06 2019 – Festivitatea de premiere a Concursului național de creație artistică, „Zâmbet de copil în zbor de fluturi”, ediția a III-a, 2019; 6. 15 06 2018 - 31 07 2019 – Prezentarea de ansamblu a desfășurării Concursului național de creație artistică, „Zâmbet de copil în zbor de fluturi”, ediția a III-a, 2019, pe suport electronic și pe suport de hârtie; Componența Juriului: D-l STelu Pop

Președintele Juriului: Membrii juriului - secțiunea creație literară:

D-l Emanuel Pope, scriitor - Londra, Anglia; D-na Lilioara Macovei, scriitor& artist plastic& redactor revistă - Bacău; D-na Anica Andrei-Fraschini, scriitor & traducător & redactor revistă - Iași; D-na Diana M. Mănescu, profesor & traducător & scriitor - Olanda; D-l Gheorghe Sinescu, profesor & scriitor - Sântana, Arad; D-na Silvia Bodea Sălăjan, profesor & scriitor- Oradea, Bihor; D-l Mihai Cotea, scriitor & traducător & redactor revistă- Sibiu. Membrii juriului - secțiunea creație plastică: D-l Ioan Kett Groza, artist plastic, membru UAPR, filiala Arad & Profesor Șc. Populară de Artă- Arad; D-na Claudia Peter, artist plastic & profesor de educație plastică & scriitor- Oradea, Bihor; D-na Mariana Jurj, artist plastic & profesor de educație plastică- Ineu, Arad; D-l Adrian Peter, artist plastic - Oradea, Bihor; D-l Ovidiu Cosac, regizor & artist artă fotografică- Turda, Cluj. 9


Pagina Asociației culturale,,Cartea, izvor de cultură”

REGULAMENTUL CONCURSULUI NAȚIONAL DE CREAȚIE ARTISTICĂ ,,ZÂMBET DE COPIL ÎN ZBOR DE FLUTURI”, ediția a III-a, 2019. Concursul național de creație artistică, ,,Zâmbet de copil în zbor de fluturi”, ediția a III-a, 2019, se va desfășura în perioada: 01 02 2019 – 30 06 2019; Concursul este structurat pe două secțiuni: literară și plastică, corespunzător următoarelor categorii de vârstă: >6 ani - 7 - 10 ani - 11- 14 ani - 15-18 ani

- creație literară și creație plastică - creație literară și creație plastică - creație literară și creație plastică - creație literară și creație plastică

I. În categoria creațiilor literare, pot fi înscrise lucrări aparținând celor trei genuri literare: liric, epic și dramatic; • • • •

Poezie (Odă, Imn, Elegie, Meditație, Pastel, Satiră, Haiku, Doină, Cântec...) Proză (Nuvelă, Schiță, Roman - fragment, Basm, Legendă...) Eseu Piesă de teatru scurt

Lucrările literare, redactate cu diacritice, în format Times New Roman, la 10 rânduri și corp de literă 12, o singură lucrare pe maxim trei pagini format A4, de fiecare concurent, vor fi transmise în perioada 01 04 2019 – 14 05 2019, online, pe adresa de e-mail : stelu_p@yahoo.com sau constantin.poputa@carteaizvordecultura.ro Nu se acceptă lucrări realizate prin Copy-Paste, iar dacă se folosește o sursă de inspirație, aceasta trebuie menționată! II. În categoria creațiilor plastice (desen, grafică, pictură, realizate prin orice gen de tehnici, pe format A4) se va trimite o singură lucrare de participant. În categoria creațiilor plastice, pot fi înscrise: • Desene • Grafică • Picturi pe carton, pânză, sticlă, lemn... • Sculptură miniaturală • Lucru manual popular • Colaje • Origami • Fotografie alb negru, color Nu se acceptă reproduceri ale unor imagini listate de pe internet. 10


Pagina Asociației culturale,,Cartea, izvor de cultură” Lucrările vor fi expediate în perioada 01 04 2019 – 14 05 2019, prin Poșta Română, Curierat sau personal, pe adresa: Primăria Târnova, str. Principală, nr.734, cod poștal 317360, județul Arad, d-l Gheorghe Câlb(secretar proiect), telefon: 0757 640 496, e-mail: gh.calb@yahoo.com, cu mențiunea: CONCURS NAȚIONAL ,,ZÂMBET DE COPIL ÎN ZBOR DE FLUTURI”, 2019. Tema lucărilor este una liber aleasă. Toate lucrările trebuie să poarte un titlu. Toate lucrările vor conține obligatoriu următoarele date: • Nume și prenume participant • Vârsta • Unitatea educațională, clasa/grupa, Profesor, Educator... • Adresa unității educaționale sau a profesorului coordonator • Număr de telefon al unității educaționale sau al profesorului coordonator • Adresa de e-mail a cadrului coordonator • Dacă participantul nu aparține unei unități educaționale, va indica date de contact, respectiv, nr. de telefon, adresă de e-mail... Aceste date vor fi evidențiate pe verso, la lucrările plastice, prin eticheta atașată lucrării. La lucrările literare, datele se vor menționa la finalul lucrării, în colțul dreapta jos, nu separat de acestea. Se va preciza secțiunea și categoria la care se înscriu lucrările. Cadrele didactice care înscriu mai mulți copii în concurs sunt rugate să înainteze și un tabel nominal cu participanții. Fiecare participant, prin înscrierea lucrării în concurs, își dă Acordul pentru dreptul de publicare și expunere. Lucrările înscrise la Concurs nu se vor restitui participanților, ele intrând în Patrimoniul Cultural al Asociației ,,Cartea, izvor de cultură”, urmând să facă parte din viitoarele proiecte ale Asociației.

Lucrările care nu vor respecta toate cerințele regulamentului, nu vor fi înscrise în concurs. La jurizarea lucrărilor se va ține cont de: originalitate, mesaj, complexitate, talent, impresie artistică. Jurizarea va avea loc în perioada:15.05.2019 - 02.06.2019, iar câștigătorii desemnați vor fi recompensați cu: diplome, cărți, reviste, lucrări plastice, publicare în reviste și cărți, organizarea de expoziții și prezentări de carte, în cadrul proiectelor asociației, tabere de creație artistică, promovare pe internet.

Festivitatea de atribuire a premiilor va avea loc în data de 29.06.2019, ora 12; Locația: Tabăra Căsoaia/Casa Verde, comuna Târnova, județul Arad; Persoana de contact: d-l Gheorghe Câlb(secretar proiect), telefon: 0757 640 496, e-mail: gh.calb@yahoo.com Informații suplimentare pe e-mail: stelu_p@yahoo.com, tel: 0740 641 516, 0741 700 096. Echipa Proiectului, condusă de Managerul de Proiect, Constantin Popuța (STelu Pop), vă urează:

MULT SUCCES!!! 11


File de istorie Rolul Reginei Maria, în realizarea Marii Uniri Prof. Marius A. Krämer

Când vorbim despre ,,Marea Unire”, gândul ne zboară instantaneu la marii corifei care au contribuit, într-un fel sau altul, la realizarea unității naționale și la sacrificiile poporului român. Regele Ferdinand I este unul dintre cele mai importante capete încoronate care au stat pe tronul regatului României. Personalitatea sa este strâns legată de momentul Marii Uniri, precum şi de definitivarea acelei Românii Mari la care visăm cu toții şi de care ne aducem aminte cu emoție. Om de o vastă cultură, poliglot şi botanist pasionat, Regele Ferdinand a fost sincer dedicat românilor, sub cârmuirea sa înregistrându-se cea mai înfloritoare perioadă a statului românesc modern.(1) Pornind de la aceste adevăruri, gândul mi-a zburat la o cunoscută zicală românească, ce stârnește mereu umor: În spatele unui bărbat puternic stă o femeie puternică. Nu cred că regele Ferninand ar fi cunoscut această zicală, dar, dacă ar fi cunoscut-o, sunt sigur că ar fi zâmbit, știind că șotia sa îi era aproape mereu, așa cum reiese din scrierile istoricilor numind-o ,,sfătuitor desăvârșit”. Din scrierile sale, reiese că regina își iubea soțul foarte mult. Ca exemplificare, vă las următorul citat: ,,Soțul meu era cel mai credincios urmaş al unchiului său, cel mai răbdător şi cel mai ascultător moştenitor al lui, dar era pentru poporul său ca o carte închisă, nimeni nu ştia ce simțea.” (2) Aceste considerente mă fac să aduc în prim plan omul din spatele regelui, răspunzând totodată la câteva întrebări: Cine este ea? Ce caracter avea? Care a fost activitatea sa, pe front și în realizarea Marii Uniri? Sunt sigur că v-am stârnit curiozitatea și doresc să răspund într-un mod elegant acestor întrebări, precum și bărbatului care e învățat să răspundă elegant și să respecte o doamnă. Regina Maria s-a născut pe data de 29 octombrie 1875, la Eastwell Park (Marea Britanie). Pe numele ei întreg, Alexandra Victoria, a fost prințesă de Edinburgh, nepoată a Reginei Victoria a Angliei și a Țarului Alexandru al II-lea al Rusiei, a devenit la 17 ani consoarta Prințului moștenitor Ferdinand al României și apoi, în 1914, Regina Maria a României. În primii ani ai copilăriei, primește o educație aleasă, în Anglia, la curtea țarului în Rusia, dar și în Malta, alături de viitorul rege al Marii Britanii și Irlandei, George al V-lea.

Maria și Ferdinand s-au întâlnit la München, în urma unui dineu organizat de familia acesteia. Printre invitați s-a numărat și regele Carol, însoțit de moștenitorul tronului, Principele Ferdinand. Avea doar 17 ani. Prezentă acolo, Principesa Maria i-a atras imediat atenția tânărului, care aspira la tronul românesc. S-au plăcut atât de mult încât, două luni mai târziu, erau deja logodiți.

Cei doi s-au căsătorit la Castelul Sigmaringen din Germania, apoi au venit în România, în jurul anului 1893. Lumea i-a primit cu mult fast, în frunte cu regele Carol I. În următorii doi ani, pentru ei s-a construit Palatul Cotroceni din București și Castelul Pelișor.

___________________________________________________________________

1 https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/ferdinand-i-omul-din-spatele-marii-uniri 2 Ibidem

12


File de istorie Din iubirea acestora au rezultat 6 copii: Carol, Elisabeta, Mărioara, Nicolae, Ileana și Mircea, care s-a stins la trei ani din cauza febrei tifoide.(3) Istoria ne subliniază faptul că cei doi s-au plăcut imediat, iar relația lor a fost una complexă, deoarece erau caractere total opuse. Dar, cu toate acestea, au reușit să își țină viața privată departe de ochii lumii. În însemnările sale, regina menționa: „Noi suntem naturi total diferite, nu putem înțelege anumite lucruri pentru că mintea noastră lucrează complet altfel. În tinerețea noastră, ne făceam unul pe altul să suferim, eram ca doi cai rău împerecheați, deși erau întotdeauna probleme asupra cărora cădeam de acord”.(4) Încă de la început, regina Maria a părut să înţeleagă responsabilitatea monarhilor şi conducătorilor lumii şi şi-a asumat-o din toată inima, încă de când a sosit în ţara ei adoptivă. Ea a ajuns să cunoască poporul român, cultura sa, obiceiurile sale, regiunile sale rurale şi, mai presus de toate, aspiraţiile sale, care au devenit şi ale ei. A început să fie rapid îndrăgită de popor, era persoana care, în loc să își exercite atribuțiile în salonul regal (diverse întâlniri, cântat la pian, dansuri de societate, etc...), fiind din fire mai rebelă, învățând să călărească, pleca prin sate, vizita biserici, alegând să vorbească cu oamenii, dar participa și la întrecerile de cavalerie dintre ofițerii de armată. Marea încercare a vieții sale în fruntea țării a fost Primul Război Mondial. Observând interesul tinerei principese faţă de problemele ţării, Regele Carol I şi Principele moștenitor Ferdinand au numit-o pe Maria comandant onorific al Regimentului 4 Roşiori (cavalerie). Maria a purtat cu mândrie uniforma militară şi s-a implicat activ în toate acţiunile pe care Regimentul 4 Roşiori (denumit mai târziu Regimentul 4 Roşiori „Regina Maria") le-a desfăşurat.(5) Ajunsă regină, odată cu accederea la tron a principelui Ferdinand, la 11 octombrie 1914, după moartea regelui Carol I, la puțin timp după izbucnirea Primului Război Mondial, Regina Maria a dedicat, cu generozitate, timp şi energie, soldaților răniți pe front și bolnavilor de tifos și holeră (activitate începută din perioada celor două războaie balcanice, cerând regelui Carol I, permisiune în tabăra de răniți de la Zimnicea). Regina a coordonat colaborarea cu Crucea Roșie, a organizat spitale de campanie și a strâns fonduri pentru serviciul de ambulanță. Astfel, a ajuns să fie cunoscută drept ,,mama răniților” sau ,,Regina soldat”.(6) Încă din perioada neutralităţii României, regina Maria începuse să pregătească o bază de susţinere a efortului de război, din punct de vedere medical, sanitar şi logistic. Pe fondul relaţiilor diplomatice, şi de familie, cu Rusia (mama sa, Maria Alexandrovna Romanova, mare ducesă a Rusiei, era unica fiică în viaţă a ţarului Alexandru al II-lea al Imperiului Rus), regina cerea şi primea medicamente, aparatură medicală, produse sanitare necesare spitalelor militare.(7) _____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

3-https://a1.ro/premium/centenarul-marii-uniri-relatia-dintre-regina-maria-si-regele-ferdinand-detalii-nestiute-id823577.html 4-Regina Maria a României, Însemnări zilnice, Editura Polirom București, vol. 10, 2007, p. 204 5-https://www.reginamaria.ro/regina-ne-a-unit 6-Dicționarul personalităților feminine din România, Editura Meronia București, 2009, pag. 134 7-https://a1.ro/premium/centenarul-marii-uniri-relatia-dintre-regina-maria-si-regele-ferdinand-detalii-nestiute-id823577.html

13


File de istorie

De asemenea, o prioritate a reprezentat-o activitatea de organizare a spitalelor de campanie şi de susţinere a efortului de îngrijire a răniţilor, atât în zona frontului, cât şi în spatele acestuia. Regina era cunoscută și ca femeia cu excepționale calități de diplomat. Astfel, din primii ani de la căsătorie, Maria a urmărit mereu să întărească legăturile cu Marea Britanie, dar și cu Rusia, într-un demers diplomatic de excepție.

S-a opus intrării României în Primul Război Mondial de partea Puterilor Centrale, și a susținut alianța cu Antanta, în vederea susținerii de către aceasta a realizării statului național român. Iată ce scria regina Maria vărului său, țarul Nicolae al II-lea, în septembrie 1916: „Constatăm că asupra noastră planează o primejdie nemijlocită, îngrozitoare, și că – dacă nu suntem ajutați imediat – s-ar putea să fie prea târziu și să trebuiască să suportăm toate ororile invaziei și voinței de distrugere a inamicului. Ca femeie și ca regină, mă adresez cu acest apel ție, bărbatului și împăratului! Trimite-ne ajutorul de care avem nevoie, imediat! Nu este o chestiune de săptămâni, ci de zile, sau poate să fie prea târziu.(8) Situația noastră militară este extrem de dificilă, ne găsim în fața unor forțe militare mult mai mari decât ne-am așteptat noi, în urma promisiunilor care ni s-au făcut. Deci, dacă nu trebuie să fim distruși, atunci trebuie să fim ajutați, Nicky. Numai tu ne poți ajuta și trebuie să ne ajuți, Nicky! Verișoara ta care te iubește, Missy”. În ciuda acestor apeluri disperate, ajutorul promis nu a venit la timp. Refugiul de la Iași, în fața inamicului, a pus Curtea Regală într-o situație extrem de delicată. Primind ajutor din partea Franței, efectele salvatoare s-au văzut imediat, prin victoriile obținute la Mărăști, Mărășești și Oituz. Regina Maria s-a opus încheierii păcii separate, pregătite de noul prim-ministru, Alexandru Marghiloman, la începutul lui 1918, sub presiunea Berlinului și Vienei. Considera că România trebuie să aștepte cu orice preț finalul războiului, când era sigură că angajamentele Angliei, Franței și Statelor Unite, privind Transilvania și Bucovina, vor fi respectate. Intuiția ei s-a dovedit corectă, pentru că Germania și Austro-Ungaria au pierdut războiul.(9) Prezența ei, în anul 1919, la Conferința de la Paris, a ușurat recunoașterea unirii Transilvaniei și Bucovinei cu România, așa cum erau stipulate și în acordul pe care România l-a încheiat cu Antanta, în 1916.

În perioada Conferinței de Pace de la Paris, din 1919, dar și după încoronare, alături de regele Ferdinand, ca suverani ai României Mari (Alba Iulia, 15 octombrie 1922), a făcut campanii diplomatice internaționale pentru interesul nostru, al tuturor: statul român reîntregit. În urma vizitei în Statele Unite ale Americii, din 1926, regina, în memoriile sale, sublinia următoarele: „De ce am venit aici? Ei bine, am fost la Conferința de Pace de la Paris după război, și ei mi-au pus această întrebare și le-am spus: <<Fiecare țară are nevoie de o față. Deci, când vă adunați cu toții pentru deliberări, vreau ca România să aibă o față. Sunt aici ca să fiu acea față, să fac România ceva mai personală decât statistici și hărți.>>”(10) ______________________________________________________________ 8- https://www.stelian-tanase.ro/regina-maria-incinta-parisul/ 9- Ibidem 10- Ibidem

14


File de istorie Iubitoare de frumos, Maria avea și o altă modalitate de afirmare a personalității – cea artistică. Creația ei literară cuprinde povestiri, evocări, romane, volume memorialistice. Voi cita doar câteva titluri: ,,Țara mea”, ,,Visătorul de vise”, ,,O legendă de la muntele Athos”, ,,Povestea unei domnițe neascultătoare”, ,,Gânduri și icoane din vremea războiului”, ,,Dor nestins”, ,,Povestea unei inimi”, ,,Regine încoronate”, ,,Păsări fantastice pe albastrul cerului”, ,,Glasul de pe munte”, ,,Măști”, ,,Povestea vieții mele”. Lucrările literare au fost scrise în limba engleză și traduse în română, câteva dintre traduceri aparținându-i lui Nicolae Iorga.(11) Aleasă membră a Academiei de Arte Frumoase, aclamată de la cele dintâi cuvinte ca una din marile personalități ale epocii sale, Regina a câștigat o lume a căror rețineri capitulează greu, atât înaintea situațiilor, cât și înaintea talentului. Cu orice prilej, ea a ținut să afirme că Romania, nu pretinde și nici nu cerșește.Ea doar reclamă ce i se cuvine.,,Nu suntem ruda săracă”, spunea ea. La 15 octombrie 1922, are marea bucurie de a participa, alături de soțul ei, la Încoronarea de la Alba–Iulia. Cu coroana pe cap și mantie lungă, regina Maria este aidoma împărăteselor bizantine, dar și asemenea domnițelor românce, din secolul al XVI-lea. Coroana regelui era cea din 1881, purtată de Carol I, la care s-au adăugat trei pietre preţioase, semnificând Basarabia, Bucovina şi Transilvania. Coroana reginei era din aur şi cântărea 1.800 de grame, luată din bugetul de stat, printr-o lege specială.(12)

După moartea regelui Ferdinand, în 1927, regina Maria a locuit în majoritatea timpului izolată, la castelele Bran și Balcic. Sănătatea Mariei începe să se deterioreze și, în 1938, pleacă pentru tratament la o clinică din Dresda. Aflând de la doctori că sfârșitul era aproape, hotărăște să se întoarcă în țară și, la 18 iulie 1938, trece în eternitate, la vârsta de 62 de ani, în Camera de aur a Castelului Pelișor, decorată de ea însăși cu simbolurile pe care le-a iubit: ale credinței, luminii și vieții veșnice. O dorinţă testamentară a fost să i se scoată inima din piept şi să fie depusă la Balcic, pe ţărmul mării. Slujba religioasă a avut loc în sala tronului, duminică dimineaţa. Sicriul a fost purtat prin oraş pe un afet de tun, până la gară. Trotuarele erau pline de lume, iar steagurile lăsate în bernă. La gara Mogoşoaia, cortegiul funerar a luat drumul spre Curtea de Argeș, unde a ajuns la amiază. Ultima slujbă s-a ţinut în faţa mănăstirii, apoi sicriul a fost coborât în criptă, aşa cum i-a fost dorinţa, lângă Ferdinand. Era duminică, 24 iulie 1938. Se stingea o întreagă epocă…(13) _____________________________________________________________________________________________________________________________________________________ 11- http://peles.ro/personalitati/regina-maria/ 12- Ibidem 13- Stelian Tănase, Elena Vijulie, Dinastia, Editura Rao Books București, 2017, pag 220

15


File de istorie În testamentul său moral – ,,Scrisoare adresată Țării și Poporului meu” – Regina Maria a transmis un mișcător rămas bun poporului cu care se identificase: ,,De acum înainte nu vă voi mai putea trimite niciun semn; dar mai presus de toate, amintește-ți, Poporul meu, că te-am iubit și că te binecuvântez cu ultima mea suflare”.(14)

MAK

Bibliografie 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8.

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/ferdinand-i-omul-din-spatele-marii-uniri https://a1.ro/premium/centenarul-marii-uniri-relatia-dintre-regina-maria-si-regele-ferdinand-detalii-nestiute-id823577.html https://www.reginamaria.ro/regina-ne-a-unit http://peles.ro/personalitati/regina-maria/ https://www.stelian-tanase.ro/regina-maria-incinta-parisul/ Stelian Tănase, Elena Vijulie, Dinastia, Editura Rao Books București, 2017 Dicționarul personalităților feminine din România, Editura Meronia București, 2009 Regina Maria a României, Însemnări zilnice, Editura Polirom București, vol. 10, 2007

14- Stelian Tănase, Elena Vijulie, Dinastia, Editura Rao Books București, 2017

16


In memoriam Universul lui George Coşbuc, o sursă de înnoire spirituală Lilioara Macovei Născut la 20 septembrie 1866, în Hordou, Bistriţa Năsăud, decedat la 9 mai 1918, la numai 51 de ani, la Bucureşti.

Marele Nicolae Iorga ne reamintește că universul coșbucian este văzut, prețuit și cântat ca nimeni altul de către ,,poetul ţărănimii”. Ardelean din naștere, așa a rămas toată viața, nefiind abătut de la drumul lui de nicio provocare, chiar dacă ,,a tras aer de capitală”, câțiva ani buni, chiar dacă, așa cum spuneau unii, ,,a răsărit deodată, fără să–l știe nimeni”. A devenit un biruitor împotriva celor ,,scufundați în inimaţii și neputințe” şi nu se sfia să o spună cu glas tare.

Scrisul lui Coșbuc vorbește întregului neam românesc. Se spune că scria impetuos povestioare, basme, poezii, fără să fie în vreun fel ,,apăsat” de acest lucru. Pe când avea petreceri vesele, cu vin și cu ,,sobrele desfătari intelectuale”, îi plăcea să spună ,,am făcut un chef cu idei”. Coșbuc era o fire veselă (până la moartea imprevizibilă a unicului său fiu), parcă mereu pus pe glume, distra prietenii oriunde se afla și nu ai putea crede așa ceva, când știi că a fost înscris la Facultatea de Filosofie și Litere, a Universității din Cluj, dar pe care o abandonează în anul 1887, an în care își face adevăratul debut, cu ,,Filozofii și plugarii”, în revista Tribuna din Sibiu, a lui Ioan Slavici. Din acest an, va trăi în mediul acesta, tribunist, find cea mai bogată perioadă din viața poetului. Aici, va publica ,,Nunta Zamfirei”(1889), surprinzând cu mare talent momentul nunţii, de unde și concluzia de bun păstrator al spiritului autentic românesc, în baladele lui. Și, ca să nu ieșim din idee, cu același fin rafinament este descrisă moartea în poemul ,,Moartea lui Fulger”, având o altfel de viziune asupra acestei stări prin care trece omul, dar vom reveni ceva mai târziu, privind opera poetului din alte puncte de vedere.

Iosif Vulcan spunea despre George Coşbuc:„Astăzi, fără îndoială, cel dintâi poet al nostru e George Coșbuc care, liber de înrâurirea lui Eminescu, a știut să introducă în poezia română o notă nouă, originală, tânără și fermecătoare: idila poporană, prezentată într–o formă artistică. Impresiunea activității sale se și cunoaște în lira generațiunii mai tinere, care a început să-l imiteze; putem deci zice că a făcut deja o școală, care negreșit are viitor, căci temeliile sale se află în popor. Era firesc ca Academia să dea premiul ei cel mai mare, aceluia care de câțiva ani s-a avântat la locul prim între poeții noștri și, prin inspirațiunile sale, dă o direcție nouă lirei române.” Iată, aprecierea meritată a poetului George Coşbuc, pentru talentul şi viziunea lui, de a prezenta viaţa poporului nostru în versuri de înaltă valoare literară! ,,V-aţi scoborât prin voinţa voastră la Bucureşti, între noi, de pe înălţimile frumoase şi româneşti, ale plaiurilor de la Năsăud”, îi amintea Constantin I. Istrate, preşedintele Academiei Române de la acea vreme lui George Coşbuc, la intrarea poetului în Academie, chiar în anul morții lui Eminescu, 1889. Remarcat fiind de Titu Maiorescu, din acest an începe colaborarea cu publicaţia Convorbiri literare.

Numit atât de frumos ,,poetul țărănimii", George Coșbuc rămâne în literatura română drept un autor clasic, ,,un om cu un gust literar desăvârșit și un autor canonic". Este recunoscută activitatea susținută, a poetului, de luminare spirituală a țăranilor, și se amintește în documentele vremii că, odată cu venirea lui la Bucureşti, ,,a venit întreg Ardealul, cu toată bogăția lui spirituală”, dar, din drumul făcut invers, cei de la pământul lui, cu multe se vor alege. Coșbuc a adus în poezia românească o însuflețire, o prospețime, acea noutate care, după Ion Budai Deleanu cu ,,Țiganiada”, nu se mai cunoscuse o asemenea ,,mișcare” contributivă la ,,poezia națională”. Un poet plin de iubire pentru pământul țării lui, pentru oamenii truditori ai acestuia, un poet cu credință și dăruire, aduce echilibru și seninătate în poezia modernă, care ne duce cu gândul la înălțimile clasicismului antic. George Coșbuc a fost oglinda tuturor frumuseților de pe Valea Sălăuţei, locul lui natal, cu toate pădurile, apele și oamenii ei, deosebit de frumoşi. S-au adăpostit în sufletul poetului nostru multe bucurii, multe înseninări, dar și nori negri de suferință, abătuţi asupra semenilor lui, de-acolo, din Hordou natal. 17


In memoriam Provenind dintr-o familie cu tradiție preoțească, George Coșbuc are o concepție profund creștină despre viață şi lume, lucru regăsit în poezia lui. Cum bine spune poetul, ,,viața este o luptă conștientă și continuă, în numele unui ideal și al Binelui." ,,O luptă-i viaţa, deci te luptă Cu dragoste de ea cu dor Pe seama cui? Eşti un nemernic Când n-ai un ţel hotărâtor Tu ai pe-ai tăi! De n-ai pe nimeni, Te lupţi pe seama tuturor … Trăiesc acei ce vor să lupte; Iar cei fricoşi se plâng şi mor”(Gazel).

,,Sensibilitatea și originalitatea creației lui George Coșbuc pătrund în literatură ca o revărsare a zorilor, un cântec de ciocârlie în livezi smălţuite cu flori. Aerul sănătos al plaiurilor înviorează sufletul național", spunea Victor Eftimiu, şi aşa îl percepem pe poet, în tot ce a scris. În centrul universului liricii coșbuciene, stă indubitabil satul, sub aspectul lui monografic, cu tradițiile și obiceiurile lui, cu toate virtuțile poporului nostru, cu tot ce înseamnă momente esențiale din viața țăranului român, atât de bine ştiute, unele trăite de Coșbuc, laolaltă cu truditorii pământului. Privit din acest punct de vedere, Lucian Blaga remarca faptul că ,,temperamentul lui Coșbuc e un ecou al temperamentului țărănesc". Opera lui George Coșbuc se poate structura, ținând cont de temele abordate, în mai multe categorii. Astfel, poezia de dragoste rurală și cea a naturii dezvăluie un bun cunoscător al simțămintelor omenești, vizavi de începutul iubirii și desfășurarea ei. În ,,Rea de plată" sau ,,Nu te-ai priceput", descoperim acest fin analist al frământărilor tinerelor fete la pubertate, când temerile și dilemele acestora sunt atât de frumos redate. În concluzie, temele poeziilor de acest fel sunt ,,documente sufletești", unde suferința din iubire se înfruntă cu sfiala și are ca finalitate un ansamblu de dorinți trecătoare, de cele mai multe ori extravagante, manifestate cu asiduitate, dar seducătoare. Când iubirea este neîmplinită, tristețea pune stăpânire pe biata fată şi este o mare luptă în sufletul ei: ,,Adese stând la cină Simt lacrimile des, Nu pot mânca de lacrimi Și trebuie să ies Afară-n vânt, afară , Că-mi arde capul tot, Şi-ngrop în palme capul Și-mi cânt amarul tot."(Cântecul fusului)

Când are loc un conflict erotic, se dezlănțuie furtuni și sufletul fetei pare sfărâmat total:

,,Nu plâng că mi-e de Leana teamă; De ciudă plâng eu numai, mamă. Cuvintele ei nu le iau În samă, Dar mi-e ruşine şi mi-e greu, Că scoală satu-n capul meu."

Poezia iubirii la Coșbuc se desfășoară pe o gamă variată de experiențe sufletești, de la primele semne de îndrăgostire, până la sentimentul profund, de la bucuria iubirii inocente, până la amarele dezamăgiri provocate de spulberarea sentimentului:“Nu te-ai priceput”, “Scara”, “Subţirica din vecini”, “Dragoste-nvrăjbită”, “Duşmancele”, “Fata morarului”. Ceea ce este de remarcat la ,,atitudinea lirică”a lui Coșbuc, este limpezimea cu care sunt redate sentimentele de dragoste și ură, curățenia sufletească și nesiguranța, în versuri tulburătoare și unice în literatura noastră, prin ,,concepția că iubirea cea mare este unică, irepetabilă, ca atare, ea este în stare să treacă peste orice bariere, inclusiv cele sociale.” 18


In memoriam ,,Pe umeri pletele-i curg râu Mlădie ca un spic de grâu, Cu sorţul negru prins în brâu, O pierd din ochi de dragă... Mi-e dragă una și-i a mea Decât să mă despart de ea Mai bine-aprind tot satul!" (Numai una) Poezia dedicată naturii se ,,împarte" pe ,,ocupații omenești, socială și calendaristică" (G.Călinescu) şi se prezintă ca o amplă ,,geografie poetică”, în care se manifestă concepția umanizat-dinamică, optimismul molipsitor, dragul de trudă, precum și dragostea imensă de viață. Pastelurile lui George Cosbuc expun anotimpurile anului în circuitul lor firesc, având în mijloc această minunată vară, ca explozie de vitalitate, de bucurie, de exuberanţă: Vara, Faptul zilei, Noapte de vară, Pastel. ,,Cât de frumoasă te-ai gătit, Naturo, tu! Ca o virgină Cu umblet drag, cu chip iubit! Aş vrea să plâng de fericit, Că simt suflarea ta divină, Că pot să văd ce-ai plăsmuit!” (Vara) ,,Prin vişini vântul în grădină Cătând culcuş mai bate-abia Din aripi, şi-n curând s-alină, Iar roşul mac închide floarea, Din ochi clipeşte-ncet cicoarea Şi-adoarme-apoi şi ea.” (Pastel) Poezia marilor evenimente din viața satului este un ecou al împlinirilor și nenorocirilor omului simplu, de la țară, și aici, amintim nunta - Nunta Zamfirei- cu veselie, bucurie, unul dintre unicile evenimente din viaţă, privit cu seninătate şi curiozitate, și moartea - Moartea lui Fulger, o baladă cultă, ce are ca temă ceremonialul înmormântării, cu grave rezonanţe de bocet popular, ilustrat prin tulburătoarea dispariţie prematură, a unui erou. Din opera lui George Coșbuc nu are cum să lipsească poezia socială. Un areal substanțial, unde au loc conflicte dintre bogați și sărăci, ori dintre asupriți și asupritori găsim în Hora și Doina. Poezia de revoltă socială este o reflectare a stării de spirit din contemporaneitate, o armă de luptă împotriva dublei exploatări a românilor transilvăneni, socială și națională. (Noi vrem pământ). Reamintim că poezia evocării Războiului de Independență o regăsim în volumul Cântece de vitejie, unde poetul elogiază vitejia ostașilor români, în lupta pentru libertate și Independență. (Trei, Doamne, si toți trei, O scrisoare de la Muselim-Selo). ,, Avea şi dânsul trei feciori, Şi i-au plecat toţi trei deodată La tabără, sărmanul tată! Ce griji pe dânsul, ce fiori, Când se gândea că-i greu războiul, N-ai timp să simţi că mori."

Originalitatea creaţiei lirice a lui Coşbuc constă în normalul inspiraţiei din viaţa satului românesc, al invenţiei prozodice şi al acordului perfect dintre conştiinţa poetului şi aspiraţiile poporului său, aşa cum însuşi mărturisea: “Sunt suflet în sufletul neamului meu Şi-i cânt bucuria şi-amarul [...] Sunt inima-n inima neamului meu Şi-i cânt şi iubirea şi ura.”

19


In memoriam Un loc important în creația lui George Coșbuc o are poezia evocării trecutului istoric al românilor, unde personalitățile istorice precum Decebal, Tudor Vladimirescu, Mihai Viteazu, înspăimântă dușmanii prin abilitate și curaj (Decebal către popor, Pașa Hassan, Oștenii lui Tudor). Prezentarea unei altfel de ipostaze, unde unui luptător învins în luptă nu-i este frică de moarte, face din figura legendară a lui Gelu, un model de învingător (Moartea lui Gelu) ,,Iar apa la maluri se frânge Şi cade pe spate şi plânge: Cu fierul potcoavei tu-mi sapă Mormântul pe margini de apă, Şi-n urmă cu dinţii mă prinde Şi aruncă-mă în groapă!"

Liviu Rebreanu spunea despre George Coșbuc că în literatura română ,,a adus lumină, sănătate, voioşie. Scrisul lui Coşbuc trăieşte şi va trăi cât va trăi neamul românesc”.

Mulţi critici şi istorici literari l-au considerat, pe drept, un poet valoros, un poet naţional, dar au fost și ,,ignoranţi’’, care i-au întâmpinat cu rezistenţă opera, acuzându-l de prea multe provincialisme, de inventator de cuvinte. Aceste persoane de peste Carpaţi, care, necunoscându-i opera, erau foarte surprinse și se tot întrebau cum, de nicăieri, și-a făcut apariția un poet, când a făcut el atâtea poezii şi toate atât de frumoase. Sub acest aspect, George Coșbuc recunoștea că, până la sosirea în Bucureşti, poezia lui nu era cunoscută:,,De-aş fi scris eu de zece ori mai bine decât scriu şi de zece ori mai mult, dac-aş fi rămas în Ardeal, sînt sigur că nici puiul cucului n-ar fi ştiut în România că exist’’. Cercetători ai operei lui George Coșbuc, printre care și Gavril Istrati, argumentează că, din punct de vedere lingvistic, folosea ,,cuvinte vechi, luate din limba ceasloavelor şi a cazaniilor, arătînd că el urmărea farmecul limbajului din aceste cărţi, care îl ajutau să-şi îmbogăţească propria limbă. Pentru el, limba veche, pe lângă rolul de a-i procura un material nou, mai avea rolul, tot atât de important, de-a ,,controla’’ cuvintele dialectale, înainte de a le pune în circulaţie." Nicolae Drăganu spunea că ,,George Coşbuc cunoaşte bine limba poporului şi-şi împestriţează poezia cu provincialisme năsăudene’’: ,,Să-i duc o poştie sacul’’ în ,,Rea de plată’’, ,,năprui’’ în ,,Roata morii’’(,,Dar cum era puțin năprui...), ,,modru’’(,,Să n-apuce codru/ Unde nu-i cu modru”), în ,,Draga mamei” etc. În perioada bucureșteană, însă, Coșbuc a renunțat la multe regionalisme, apelând la neologisme. Cu graiul părinților și cu sentimentul artistic în privința acestuia, poetul și-a pus amprenta literară pe opera sa, făcându-l special și ,,adevăratul și poate singurul poet al pământului și neamului românesc cel etern, așa cum a rămas dedesubtul schimbărilor și al furtunilor aduse de vremuri", cum bine remarca prof. univ. Gavril Istrati.

Prin opera sa, George Coşbuc ,,instaurează un romantism al idilicului rural, mai bine zis tribal, exprimat printr-un lirism obiectiv, reprezentabil, hieratica elementară a instinctelor. Poeziile sale, fără colori deosebite, încântă prin spectaculosul folcloric şi sunt un fenomen literar tulburător, prin bătrâneţa ghicită, ca şi vestigiile celtice, vrednic corespondent al ţărăncilor cu buciume şi căluşarilor cu zurgălăi. Monologul domina.” ( O.Goga) 20

LM


Cartea, izvor de cultură Din istoria cărții și a bibliotecilor. O incursiune - partea a treia Mihai Cotea

În Ţările Române, în secolele XIV-XV, se copiau manuscrise religioase, mai ales în mănăstirile Peri (Maramureş), Tismana şi Neamţ. Acestea erau împodobite cu miniaturi de o rară frumuseţe, executate uneori chiar de copişti, distingându-se Nicodim de la Tismana (Oltenia) şi Gavril Uric de la Neamţ. Activitatea a continuat în perioadele următoare, la mânăstirile de la Dragomirna, Bistriţa (Oltenia), Hurezi, Râmnicu Vâlcea, aici distingându-se Popa Grigore din Măhaci, Anastasie Crimca, Ioan şi Grigore Râmniceanu şi alţii.

foto: extras din manuscrisul de la Ieud; vasilegogea.wordpress.com

Pe lângă mânăstiri, cărţile se copiau în incinta Universităţilor, care urmăreau şi coordonau această activitate. Tot Universitatea fixa şi preţul exemplarelor care se vindeau în librării, situate pe lângă fiecare dintre acestea.

În secolul al XV-lea, germanul Johann Genschfleisch, supranumit Gutenberg (? – 1468) a adus în lumea cărţii ,,minunea tiparului”… Lupta dintre cartea tipărită şi cea manuscrisă a fost de lungă durată şi, abia în secolul al XVII-lea, se poate vorbi de o victorie completă a tiparului, în Europa Apuseană. În Ţările Române, chiar mai târziu.

Din Mainz, tiparul s-a răspândit rapid, în toate ţările Europei: Franţa, Italia, Anglia, Ţările de Jos, mai lent s-a răspândit în teritoriile stăpânite de Imperiul Otoman. În Ţările Române, tiparul a ajuns la începutul secolului al XVI-lea. Prima carte tipărită în Ţara Românească, prin filieră veneţiană şi cu ajutor sârb, a fost Liturghierul slavonesc (1508). Cetatea de scaun Târgovişte s-a afirmat în mod deosebit, în planul tipăriturilor, în secolul al XVI-lea fiind, după oraşul Cracovia şi Cetinije (Serbia), unul dintre centrele europene deosebit de importante ale tiparului chirilic, cât şi de difuzare a cărţilor în Peninsula Balcanică. În secolele XVII – XVIII, cărțile de aici ajungând chiar până în Georgia şi Peninsula Sinai. 21


Cartea, izvor de cultură

reproducere ipotetică după presa lui Gutenberg foto: libraries.rutgers.edu

Din acest punct de vedere, un loc aparte l-a ocupat perioada domniei lui Constantin Brâncoveanu (1688 – 1714), când şi-a desfăşurat activitatea Antim Ivireanu. În secolul al XVIlea, în Transilvania funcţionau tipografii la Sibiu (1529), Alba Iulia, Orăştie, Braşov, dar numărul foarte mare de centre tipografice va fi atins în Ţările Române în secolul al XVII-lea, când se vor deschide noi tiparniţe la Iaşi, Bucureşti, Govora, Snagov, Cluj.

pagini cu ornamente din Liturghierul slavonesc, de la 1508; foto:biblacad.ro În perioada Renaşterii, cartea s-a individualizat şi a crescut, din punct de vedere al numărului, astfel că, în anul 1500, în Europa, existau peste 40000 de exemplare. 22


Au apărut tot mai mulţi autori laici: critica de text a căpătat tot mai mult teren şi atenţia s-a îndreptat spre cercetarea şi descoperirea manuscriselor antice.

Biblioteca a existat, după cum știm, încă din Antichitate. În epoca antică existau biblioteci, dar ele se confundau cu arhivele. Cea mai veche bibliotecă cunoscută este aceea de la Ninive, datând din secolul VII î.Hr., biblioteca regelui Asurbanipal, care cuprindea două încăperi cu numeroase lăzi în care s-au găsit peste 22000 de tăbliţe de lut. Aceasta avea un bibliotecar şi cataloage, din care, fragmente au ajuns până în epoca contemporană şi au putut fi studiate cu ajutorul calculatoarelor.

reprezentare, din secolul XIX, a bibliotecii din Alexandria; foto: ancient-origins.net În ceea ce priveşte Ţările Române, primele biblioteci au fost, de asemenea, cele mănăstireşti, care s-au format pe lângă mănăstirile benedictine, în secolul XI, în Transilvania. În secolele următoare, s-au alăturat cele ale mănăstirilor franciscane, dominicane şi cele ale catedralelor. Oraşele Alba Iulia, Sibiu, Braşov, Cluj erau renumite în Europa pentru colecţiile acestor biblioteci, între secolele XIV-XVI. La mijlocul secolului al XV-lea, mănăstirile franciscane de la Bacău şi Baia posedau şi ele biblioteci însemnate. În secolul al XVI-lea, avem menţiuni în izvoarele scrise despre existenţa unei biblioteci în Moldova, la Şcoala de la Cotnari, în perioada domniei lui Despot-Vodă (1561-1563).

O atenţie deosebită s-a acordat bibliotecilor din Ţările Române, în secolul al XVIII-lea, remarcându-se în acest sens: Constantin Brâncoveanu (1688-1714), Antim Ivireanu (?-1716), stolnicul Constantin Cantacuzino (1640-1716), Dimitrie Cantemir (1673-1723), Constantin Mavrocordat (1741-1743). În Transilvania, în această perioadă, s-au creat marile colecţii particulare, ale căror fonduri se pot consulta şi astăzi, la Biblioteca Battyanaeum (Alba Iulia), Biblioteca Brukenthal (Sibiu), Biblioteca Teleki (Târgu Mureş). - va urma-

bibliografie generală:

imagini din biblioteca Brukenthal; foto: brukenthalmuseum.ro

ADINA BERCIU-DRÃGHICESCU, Arhivistica și Documentaristica, Universitatea București, Departamentul de învățământ la distanță, CREDIS, 2001 T.NEDELCEA, Civilizația cărții, Scrisul Românesc, Craiova, 1996 A. LABARRE, Istoria cărții, Institutul European, Iași, 2001 http://www.descopera.org http://www.cartidaisy.ro

23


Orizonturi temporale

,,Le Penseur”( Gânditorul)- Auguste Rodin

Obișnuințele Diana Purcărin

Una din definițiile cuvântului ,,obișnuit”, în DEX este: ”Care nu se distinge prin nimic în mod deosebit; comun, simplu, banal, de rând”; în limba franceză cuvântul ,,obișnuit” se traduce “ordinaire”, care, dacă îl “întoarcem” în limba română înseamnă, tot în conformitate cu DEX-ul: “De calitate inferioară, fără valoare, prost”. Dintr-o traducere în alta, un obicei, fie el și bun, este ceva fără valoare, de calitate inferioară, banal, comun, simplu, fiindcă te îndepartează de la dorința de schimbare, a ta și a lumii înconjurătoare.

Filosofic, schimbarea este motorul elevării conștiinței, lupta cu sinele se câștigă prin schimbare, schimbarea e cea care ne înnoiește, tot ea ne dă sentimentul victoriei, cel pe care îl ai când învingi tot ceea ce înseamnă rutină, stagnare, îndepărtarea unui anume “mucegai existențial”, în care ne complăcem atunci când o refuzăm.

La nivel superior, nu există obișnuințe, doar virtuți, acestea fiind “echipamentul” de care are nevoie umanitatea, pentru a “naște” indivizi integri moral, cei care, tocmai datorită acestor virtuți și îndepărtării de obișnuit/obișnuințe, devin oameni mai buni, din punct de vedere moral și intelectual. În contradicție cu ideea de fixație, care e baza unei obișnuințe, virtuțile se bazează pe flexibilitate, pe schimbarea de care vorbeam, se nasc numai în condițiile în care conștiința e trează.

Cu toții ne dorim să devenim mai buni, cu toții visăm la o lume mai bună, să lăsăm așadar obișnuințele în zona banalului și să începem să ne folosim voința, singura care poate anihila obișnuințele, în prezența “conștiinței cu ochii larg deschiși”, desigur! DP

24


Orizonturi temporale 50 de sfaturi de la un copac În continuare, vă prezentăm un material inedit, preluat și, din câte se pare, anonim. 50 de sfaturi scurte, dar atât de folositoare, de la corespondentul și fratele nostru din natură – copacul. Lectură liniștită! P.S. După citire, vă sfătuiesc să vă exprimați recunoștința îmbrățișând primul copac ce vă iese-n cale. Veți simți Iubirea-i. (Mihai Cotea) 1. Nu depinde de tine cum te naști. Și noi copacii suntem de mai multe feluri. Salciile par triste, stejarul puternic, arțarul mândru, însă fiecare are același potențial și e unic în felul lui. Folosește-ți propriile abilități și învață altele noi. 2. Găsește-ți energia și puterea interioară. Noi ne folosim de asta iarna, când e frig și zăpada ne apasă crengile. 3. Fii flexibil. Dacă un copac ar rămâne rigid, crengile s-ar rupe, tocmai de aceea noi ne mișcăm o dată cu bătaia vântului, apoi revenim în poziția inițială și mai puternici. 4. Bucură-te de vremurile ploioase. Nu numai că vei aprecia mai mult soarele, însă vei crește frumos. 5. Nu există copac urât, doar ochi care privesc fără să vadă. 6. Evoluează în ritmul tău și bucură-te de drumul creșterii tale. Noi copacii nu ne uitam invidioși la alții, care sunt mai mari sau mai puternici. Doar ne bucurăm de fiecare zi, cu fiecare frunză înverzită. 7. Ia o parte din grijile și pesimismul altora și transform-o în energie pozitivă, apoi dăruiește-o, ca o gura bună de oxigen. 8. Nimic nu durează. Și nouă mereu ne cresc alte crengi și frunze, însă nu stăm să plângem după fiecare frunză îngălbenită de timp, ci ne bucurăm de ce avem. 9. Rădăcinile puternice te ajută de fiecare dată. Nu uita de unde ai plecat și ce lecții ai învățat pe parcursul creșterii tale. 10. Câteodată viața poate să-ți pară grea sau tristă. Nu renunța atunci! Oricât de mare ți-ar părea furtuna de afară, rădăcinile rămân puternice și curând vei vedea cum iese soarele. 11. Fii recunoscător în fiecare zi! Un copac nu uită asta. Când răsare soarele, când copiii se joacă lângă el, când păsările își găsesc refugiu și cântă de pe crengile de sus, noi copacii, în semn de mulțumire, înflorim. 12. Renunță la frică! Dacă s-ar teme copacii, ar rămâne cu frunze vechi și putrezite, însă ei au curajul să le dea drumul și să accepte altele noi. 13. După o iarnă grea și apăsătoare, vine primăvara. Întotdeauna. Așa că nu-ți mai fă atâtea griji. 25


Orizonturi temporale 14. Iubește! Pentru noi nu există copac demn de iubit sau nu. Oricare are ceva aparte ce-l face unic și nu ne lăsăm blocați de soi, culoare sau rădăcinile lui, așa că-l iubim pe fiecare și formăm împreună frumoasele păduri, parcuri și atâtea alte zone pe care nu le-ai văzut înflorite, de ochelarii grijilor tale. 15. Realitatea ta nu e singura existentă, așa că ascultă și adevărul celorlalți. Un copac nu spune „Toate frunzele trebuie să fie verzi.” Dacă ar face asta, ar ignora toate celelalte soiuri minunate, cu frunze roșii, portocalii și atâtea alte diferențe importante și superbe. 16. Universul înseamnă abundență. Un copac niciodată nu se întreabă daca va mai veni căldura, dacă va reuși să supraviețuiască frigului și cum îi vor crește înapoi frunzele. El știe că lucrurile astea vor veni natural. 17. Tot ce ai e clipa prezentă. Nu contează cât de frumoasă sau dureroasă e. Alege să o savurezi, căci nu va mai veni înapoi. 18. Încetează să consideri că lucrurile sunt grele. Un copac nu spune “Nu pot să înfloresc. Anul ăsta nu vreau să fiu roditor! E prea greu, dureros și inconfortabil!”. Pur și simplu o facem, cu încredere și ușurință. 19. Nu aștepta fericirea, alege-o! Ai auzit vreun copac să spună „Dacă aș fi cu 5 metri mai la dreapta și mai înalt cu 20 cm aș fi mai fericit?“. Noi nu spunem asta, pentru că am înțeles că putem alege fericirea în momentul prezent, din locul în care suntem, cu resursele pe care le avem. 20. Tinde spre înălțimi, bucurându-te de ceea ce faci acum. Tot timpul vei mai avea ce să înveți și ce să realizezi pentru a ajunge mai mare, mai puternic, mai frumos.

21. Compară-te cu tine însuți. Nu contează că unii copaci au frunzele roșii, iar anumiți oameni îi preferă. Eu sunt un alt soi, însă anul ăsta am cele mai frumoase frunze de până acum, de un verde crud. 22. Lasă-te îmbrățișat. Așa poți primi o bucățică de energie și iubire, dăruind în schimb același lucru sau orice îți dorești. 23. Puterea adevărată înseamnă vulnerabilitate. Deși nu se vede întotdeauna, niciun copac nu e perfect. Câteodată oamenii ne fac rău, iar alteori ne simțim obosiți după atâta zăpadă căzută pe crengile noastre sau pur și simplu, suntem ușor îndoiți pe alocuri, însă nu ascundem asta. Ne permitem să ne arătăm și vulnerabili și goi. 24. Adu valoare în viețile oamenilor prin ceea ce ești. Eu ca și copac, mă bucur când oamenii se adăpostesc în umbra mea și am o prietenă salcie, care admiră îndrăgostiții care privesc melancolic spre crengile ei. 26


Orizonturi temporale 25. Observă cum fiecare frunză are altă nuanță de verde. Aplică asta în viața ta și se va schimba radical. 26. Admiră ce este în jurul tău. Până și noi copacii, ne dregem frunzele de admirație când vedem oameni frumoși, fericiți și îndrăzneți. 27. Ai încredere! Dacă natura poate fi atât de perfectă și abundentă, cum îți și trece prin cap că tu ai putea fi altfel? 28. Iartă! Deși câteodată mă supăr când văd oameni care distrug natura sau aruncă gunoaie pe jos, știu că e în puterea mea să devin mai puternic și ei nu știu mai mult de atât. Totuși tu, fiind om, poți face o schimbare în acest aspect. Iartă, apoi decide cum vrei să acționezi tu. În toate aspectele vieții tale. 29. Fii responsabil! Daca am da vina pe verile toride și gerul iernii ce am rezolva? Ne concentrăm doar pe ceea ce putem face noi. 30. Timpul cel mai potrivit e acum! Nu așteptăm anotimpul potrivit, ci creăm noi momentul oportun. Pentru a crește. Aplică asta în viața ta și renunță la amânare. Tu ca om, ai și mai multe posibilități. 31. Renunță la trecut. Mi se pare absurd ca un copac să se gândească la iarna grea din 2008, în loc să se bucure de primăvara plăcută din 2013. La fel e și la oameni. 32. Fii tu însuți întotdeauna. Renunță la măști. Ai văzut tu vreun copac care să mintă că e de alt soi doar pentru a fi plăcut? Nici nu e nevoie de asta. Atragem lângă noi oamenii care rezonează cu ceea ce suntem cu adevărat. 33. Fii puțin egoist, până-ți găsești forța de a dărui. Toamna, datorită dansului nostru, vântul pare mai puternic și oamenii evită să stea lângă noi. Dacă e furtună, se tem să nu cădem pe ei. Însă dacă am rămâne drepți doar de dragul lor, ne-am rupe. Așa că, înțelege că uneori e nevoie să vă alungăm puțin, pentru a vă putea dărui mai mult mai târziu. 34. Nu te supăra pe defectele observate la ceilalți, căci ei sunt oglinda ta. Am un prieten copac ce stă lângă un lac. Are multe imperfecțiuni. E strâmb, frunzele sunt mai puține, iar crengile mici și neregulate. Toate astea se reflectă în lacul din fața lui, însă niciodată nu l-am auzit supărându-se pe apă că-i arată calitățile și defectele lui. 35. Uită-te în interior. Mă amuză cum voi oamenii vreți să deschideți porți ce se deschid doar din interior. Dacă viața ta nu arată cum ai vrea, uită-te la rădăcini, la interiorul și credințele tale. Am văzut o femeie supărată că merele din pom nu erau bune și vroia să schimbe merele, nu să îngrijească mai bine rădăcinile pomului. 36. Ar fi o idee bună să iei decizii pe termen lung. Nu știu dacă ți-a mai spus cineva, însă noi copacii, în perioadele senine, ne păstrăm o rezervă de energie în interiorul nostru, pe care o folosim iarna. 37. Îndrăznește să strălucești la valoarea ta. În momentul când ne cresc frunzele, nu doare, ci e sărbătoare. 38. Oricât de întuneric ți-ar părea că e, uită-te în sus. Întotdeuna vor fi stele care să-ți lumineze drumul. Și nu, nu ești singur. 39. Înfrumusețează viețile altora fără să aștepți nimic în schimb. Ai auzit vreun copac care să spună „Mi-ești dator”? 27


Orizonturi temporale 40. Bucură-te de soare, însă nu rămâne în zona de confort în perioadele calde. Nu aștepta vântul să te pună în mișcare. Tu continuă să crești singur oricum. 41. Îndrăznește să țintești sus. De multe ori când vedem luna pe cer, ne întindem spre ea. Poate nu vom ajunge acolo niciodată, sau poate că da. Orice ar fi, ceva frumos ne așteapta. La fel e și pentru voi. Viața recompensează oamenii îndrăzneți. 42. Nu contează câți ani ai, ci viața din anii tăi. De asemenea, experiența nu constă în vârsta înaintată, ci în lecțiile învățate. Poți înflori indiferent de cifra pe care o sărbătorești an de an. 43. Încetează să te întrebi dacă există viață dincolo de moarte. E mai important câtă viață există înaintea morții. Noi copacii facem tot ce stă în putință pentru a trăi și oferi valoare cât timp suntem aici.

44. Copacii nu au nevoie de confirmări și aprecieri. Ar fi culmea să ne certăm între noi și să cerem altor copaci să ne spună că suntem frumoși, iar frunzele și tulpina sunt perfecte. Privește-te singur în oglindă (sau în lac, cum preferi) și găsește singur acele părți pe care le iubești la tine. Încetează să te mai judeci. Ești minunat! 45. Ascultă muzică! Și copacii iubesc muzica. Iar când pare prea liniște, ne dezmierdăm frunzele cu sunetele naturii. Asta ne aduce bucurie și liniște. Deschide geamul dimineața devreme și vei înțelege ce zic. 46. Orice s-ar întâmpla, oricât te-ar lovi, distruge sau dezamăgi viața, nu uita că ai aceeași valoare și stă în puterea ta să continui să crești. Sau ce? Vrei să spui că dacă vântul de anul trecut m-a îndoit puțin, nu mai sunt perfect și puternic? 47. Într-o zi, s-a oprit o tânără să se sprijine de tulpina mea și citea o carte. Mi-a atras atenția o frază. ”Pentru fiecare frunză dintr-un copac, există un înger care-i spune Crești! Crești!” Ce norocos sunt! Îți dai seama ce îngeri ai tu în viața ta? 48. Ai răbdare. Câteodată poate dura ani până să ajungi la înălțimea propusă, însă te asigur că merită. 49. Dă mai departe. Nu trebuie să pari arogant, drept și de neclintit. Stejarul e atât de puternic pentru că împarte energia lui. Așa că ajută și tu oamenii ce apar în calea ta. 50. Iubește viața, iar viața îți va oferi cele mai frumoase cadouri. Chiar și în mijlocul furtunii, poate să apară o pasăre, un om sau… o stea căzătoare.

(material preluat de la http://astrodeva.wordpress.com/2013/06/03/50-sfaturi-de-la-copaci/) (sursa foto: https://www.bing.com/search?q=)

28


Viziuni Jessica Pîncotan

(sursă fotografie: Jessica Pîncotan) „Viziuni” reprezintă rubrica din revista „AC” care promovează tinerele talente din România și le încurajează evoluția și publicarea. În acest număr vom avea ocazia să cunoaștem și să pătrundem în universul Ralucăi Macovei, una dintre câștigătorii Concursului „Zâmbet de copil în zbor de fluturi”, inițiat de către Asociația culturală „Cartea, izvor de cultură”, secțiunea literară. Înainte să dezvălui paginile rubricii de astăzi, aș vrea să menționez că eu, Jessica Pîncotan și restul membrilor din asociația culturală „Cartea, Izvor de cultură”, susținem arta întruchipată în orice mod, de la oricine, de orice vârstă, din orice loc și vă invităm să vă manifestați liber în artă. În cadrul Concursului național de creație artistică „Zâmbet de copil în zbor de fluturi”, există o nouă oportunitate care ne poate transfera într-un nou nivel cultural și experimental.

Dialog cu Raluca

Raluca face parte dintre tinerii care au participat la Concursul național de creație artistică „Zâmbet de copil în zbor de fluturi”, câștigând Premiul special la secțiunea literară cu poemul „Flăcări vii și ruginite”. Ea are 17 ani și provine din Târgu Mureș, începând să fie atrasă de creație încă din clasa a V-a, totul debutând printr-o simplă joacă, devenind apoi o adevărată aspirație, și mai târziu transformându-se într-o pasiune. Sentimentele oferite de acest act creator au făcut-o să continue, să croiască legături cu natura și cu sinele, într-o călătorie unică pe proprii pași. De asemenea, experiența la concursul „Zâmbet de copil în zbor de fluturi” s-a dovedit ca fiind una specială și de neașteptat, considerând că a fost readusă înapoi în pieile pure și fragile ale copilăriei. În ciuda gândurilor ei, aceasta e reușit să performeze un câștig neașteptat, dar plin de bucurie, emoție și recunoștință. Aceasta își va continua drumul, aspirând mereu la mai mult, la creație și la eliberarea prin vers. Interviu:

Ce este un scriitor? Consider că un scriitor este, în primul rând, o ființă nemuritoare prin opera sa. Dăruindu-se întru totul artei, el se caracterizează prin sacrificiile asumate spre cunoașterea unei sfere superioare absolute. Doar el, prin creația sa, poate să eternizeze timpul, trasând o estetică a autenticului între sacru și profan, utopic și real, timp și neant. Este un ,,meșter Manole‟ al cuvintelor, un Argonaut cosmic al poeziei și al aspirațiilor unui suflet creator, purtând lumina eternității în focul veșnic aprins al ființei sale. Ce te-a determinat să intri în lumea scrisului?

Prima mea poezie își are rădăcinile în clasa a V-a și a luat naștere mai mult dintr-o joacă, într-un univers necunoscut mie până atunci... 29


Viziuni Aspirațiile mele de poetă au fost suspendate, apoi, până în clasa a IX-a, de alte preocupări. Odată cu intrarea la liceu, mi-am redescoperit această pasiune. Când doamna profesoară de limba română ne-a spus să traducem o poezie de-a Ninei Cassian așa cum o percepem noi, mi-am dat seama de frumusețea actului creator, de euforia resimțită cu fiecare cuvânt venit ca o muză pe altarul hârtiei. Acela a fost momentul în care m-am îndrăgostit de poezie și nu am mai putut renunța la această iubire. Astfel, mi-am început călătoria în lumea cuvintelor și nu am ratat nicio ocazie de a-mi exprima trăirile prin versuri... Cred că starea pe care mi-o conferă scrisul m-a determinat să continui să făuresc versuri... Acea sevă inefabilă pe care doar din creație mi-o pot extrage. Respir, trăiesc prin constelațiile de cuvinte pe care sufletul meu le așterne pe pereții de sticlă ai ființei mele. Scrisul mă mistuie, mă guvernează, îmi dictează pulsațiile inimii, zămislind o lume ce nu m-a dezamăgit niciodată. Pentru mine, poezia este un mod de a renaște de fiecare dată când realitatea mi-e contrară, este un refugiu dincolo de vacarmul infernal al vieții cotidiene. De când am intrat în jocul cuvintelor, nu m-am mai simțit niciodată singură, pentru că știu că scrisul mi-e prieten de nădejde și asta mă va determina întotdeauna să-mi continui zborul în sferele artei. Din punctul meu de vedere, atât influențele proprii, cât și cele exterioare sunt de o importanță aparte. Sunt interdependente, ambele marcând evoluția individului prin impactul acestora asupra sa. Unde îți găsești inspirația? Ai un model pe care îl urmezi?

Nu am un model neapărat, dar... îmi plac Magda Isanos și Ana Blandiana. În poeziile lor mă regăsesc, iar metaforele inedite ale lui Ionel Teodoreanu m-au încântat dintotdeauna. De obicei, natura este sursa mea de inspirație. Chiar simpla cădere a unei frunze legănate pe aripi de vânt sau sărutul tandru al razelor de soare pe obrazul azuriu al cerului pot deveni subiectele poeziilor mele... Orice element din natură mă îndeamnă la vis și meditație, din împletirea cărora iau naștere versurile mele. Ce rol a avut scrisul în viața ta?

Scrisul a avut cu siguranță un rol crucial în viața mea și cred că acesta mi-a schimbat percepția asupra lumii. Odată ce am început să compun, am învățat să privesc altfel universul din jurul meu. Fiind o visătoare, poezia m-a ajutat să mă recreez într-un spațiu atemporal, în care călătoresc spre alte avatare ale sufletului meu. Care este obiectivul tău?

Nu am un obiectiv foarte bine conturat în legătură cu scrisul, voi continua mereu să compun versuri oriunde m-aș afla. Îmi propun să particip în viitor la niște cursuri de scriere creativă pentru a-mi perfecționa abilitățile. Totodată, îmi doresc să public în cât mai multe reviste literare și să am într-o zi un volum propriu de poezii. Concursul „Zâmbet de copil în zbor de fluturi”…

… mi s-a părut fascinant și mi-a oferit o experiență pe care nu o voi uita... Mi-a făcut mare plăcere să particip și cred că este un concurs foarte bine organizat, care promovează cu succes talentele literare și potențialul tinerilor iubitori de frumos. Sincer, nu m-am gândit că voi câștiga Premiul Special, dar am fost plăcut surprinsă la aflarea veștii. Ceea ce m-a determinat să particip la acest concurs este simpla prezentare a acestuia, posibilitățile pe care le oferă tinerilor creatori. Am fost în special atrasă de numele concursului, care mi-a amintit de tainele ascunse ale vârstei inocenței, de Paradisul pierdut pe care fiecare dintre noi îl păstrează în sertarele sufletului. Mă bucur că așteptările nu mi-au fost dezamăgite, iar concursul s-a dovedit, din punctul meu de vedere, o reușită. Concursul mi-a dat mai mult curaj de a mă exprima prin poezie. M-a determinat să-mi dau seama de prețiozitatea copilăriei în sufletul fiecăruia și de rolul esențial pe care aceasta o ocupă în evoluția individului. M-am gândit să particip și anul acesta. Nu vreau să ratez nicio ocazie de a compune versuri, de a-mi încerca forțele în ceea ce privește scrisul. Scrisul…

…necesită uitare de sine, transfigurarea scriitorului în propria creație. Pentru mine, cea mai importantă parte a scrisului este renunțarea la materialitate și proiecția gândurilor în planul celest al aspirațiilor creatoare. 30


Viziuni Este necesar să ne lăsăm purtați de propria muză, pentru a cunoaște cu adevărat tainele scrisului, deoarece inspirația doar ne dă avântul. Zborul ni-l controlăm singuri. Iubesc…

…orice este legat de scris și aș spune că mereu m-a impresionat profund capacitatea creației de a mă absorbi întru totul. Când compun, uit de mine, migrez oniric spre alte avatare ale sufletului meu și pot fi eu însămi. Cu aripile versurilor mele îmi făuresc propriul univers, poezia este cu mine, iar eu sunt cu ea... De la primele mele versuri, simt că am evoluat mult. Am mai multă încredere în mine și nu aș schimba nimic în deciziile luate până acum. În ziua de azi…(și mereu)

Rolurile artistice ocupă un rol privilegiat în contemporaneitate. Fără artă și fără creatorii ei, lumea ar fi mult prea anostă, lipsită de sens. Pledez pentru Artă și cred că în aceasta stă salvarea ființei umane. Doar prin intermediul ei, realitatea poate fi transfigurată, oferind refugiul perfect într-o lume neînțeleasă. E parte din creator, e însăși esența universului. Artistul e singurul căruia îi sunt accesibile tainele Neștiutului și doar prin opera sa putem cunoaște vernilul etern al vieții, cenușa solară a timpului, ancora de ceară a răsăritului. În încercarea de a contura ceea ce speranțele și strigătele exprimă confuz, creatorul se dăruiește întru totul artei sale. Ochii săi își pierd atributul de oglindă, ies din acea stare de sticlă rece, transfigurându-se în flăcările vii, nepieritoare ale unei respirații cosmice. Tu!

Te încurajez să participi, oricine ești, de oriunde ești, să participi în cadrul concursului ,,Zâmbet de copil în zbor de fluturi‟. Garantez că îți va deschide orizonturile și te îndemn să ai încredere în creația ta, să îți asculți șoaptele sufletului, deoarece în fiecare dintre noi se află ascuns un artist ce așteaptă să fie descoperit! La final de rânduri, vreau să îți mulțumesc pentru această călătorie scurtă printre rânduri și nu uita: Inspiră-te! Chibzuiește!

Creează!

Raluca Macovei 17 ani –Târgu Mureș Suflet de porțelan De îndată ce pășești pe treptele sufletului, mergi spre vest, traversează un coridor labirintic și deschide-ți aripile spre un alt univers. Zboară prin văpăile timpului, ascunde-te la umbra imprevizibilului, îndrăznește să visezi, devino tu însuți șoapta unei eternități ! Ecouri adânci inscripționate pe un ciob de cer răsună sparte, te imploră să le pictezi ... Nu te teme, continuă să-mi șoptești limba florilor și a tăcerii, simfonia eternității, tu, muză călăuzitoare... 31


Viziuni Văpăi nestinse ale trecutului Cu inima în căușul palmei, mă dăruiesc întru totul vântului călător... Timpul mă așteaptă cuminte, în spatele cortinelor plumburii ale unei cămăruțe zămislite din dragoste și din război. În spațiul rotund, pașii îmi sunt lichizi, circulari. O cascadă de răspunsuri fără întrebări curge prin mine când privesc cerul precum o poezie albastră, scrisă pe o frunză de ferigă de un ostaș îndrăgostit, când aud soarele fredonând o sonată ce miroase a victorie, când simt flăcările sângerii, care copleșesc sufletul unui comandant rătăcit de dulcele dor al libertății...

Valuri de tăcere și gând

Ascult noaptea în palma căreia vântul galant caută luna printre fraze rupte, desperecheate. Deschid taina orizontului cu o cheie ruginită pe care au adormit cuvinte albastre. Mă capturează în vârtejul aripilor ce brusc îneacă toate constelațiile de litere din mine. O corabie din sunete de culoarea fulgerului mă călăuzește spre Neștiut, înainte de a se topi în oglinda respirației unui poem. Am devenit propria-mi enigmă, pe zidurile trandafirii ale ființei mele se aprinde fantasmagoric o simfonie.

Mă abandonez în amintirea unui trecut cu aripi tricolore, în brațele căruia inima-mi tresaltă la auzul fiecărui vers, cuvânt, ecou românesc.

Pelerinaj pe cărarea cerului Amurgul își înalță brațele de mătase, pictând zâmbete de liliac pe fereastra sufletului. Deodată, soarele cade... Pași portocalii tresar în visare. Florile asfințitului ard trandafiriu și încet - încet, stelele devin arhangheli pierduți printre filele unui univers din povești. Cântă luna cu vioara nopții, stau la pândă pomii cu glugi de omăt și ochi mici ce râd albastru acompaniați de chitara vântului. Ridic mâna spre cer și trag de codițe o stea... Ea-mi alunecă ușor în palmă învăluită într-un surâs din petale de trandafir. Încearcă din răsputeri să evadeze din colivia de cuvinte ce o țin prizonieră ca pe-o argintată muză, ea, nimfă himerică născută din Lună! 32


Un alt călător prin timp

Viziuni

Minut ondulat, clepsidră cu gânduri de porțelan, ace de ceasornic împietrite în uitare... Tăcerea recită versuri, dar mintea-mi rămâne o explozie de viori. Un pitic bate toba și sufletul mi se naște pe talazurile învolburate ale unei mări mute, cu valuri zvâcnind de bătaia mai multor inimi. O harpă aurie desprinsă din mâinile de ceară ale răsăritului vibrează, se destramă în vise spulberate de o dorință albastră. Aud întâia oară flăcările unui cuget rătăcit ...un heruvim acvatic ce mă-ndeamnă să-l urmez. Mă supun ascultătoare, dar suspinele unui eu necunoscut ademenesc sunetele în capcana neștiutului; devin brusc prizoniera tumultului maritim. Spiritul adâncurilor mi se înfățișează demonic, îi simt puterea mefistofelică, iar privirea-i rece îmi îngheață respirația în mii de constelații... Un cal înaripat cu aspirații frânte râde din spatele cortinei azurii. Mă metamorfozez și strig: - Sunt o sirenă cu aripi crescute în interior, ce te-a demascat... -Maestre Poseidon, știu acum că ești nemuritor ! Natura e în mine

Ascultă, vântul împletește cu fir străveziu glasul naturii de tăcerea aripilor mele violet. Mă împresoară visător în sclipiri de-argint și îl îmbrățișez șăgalnic în vibrația unui zâmbet de înger. Un ciob de lună spartă se zbate prin degetele-mi jucăușe, împletind noaptea cu șoapte stinse. Adun vorbe, picături, ecouri, ce mi se preling pe sufletul de care atârnă stropi de ploaie.

Privește, soarele învăluie mușuroiul universului în fluturi invizibili, înainte de a deveni captiv în susurul cuvintelor mele. Simte, stelele plutesc în abisurile pierdute pe filele imaculate ale unui plăpând suflet zămislit din poezii. Pe un cer prea azuriu o mână modelează cu bucăți de nori povestea unui vis prea copilăros... RM 33


Viziuni

Karina Ioana Mițco- Rus 18 ani- Arad

Desculț de inimă Bună! cum îți mai arde astăzi sufletul, nemuritorule? te mai întâlnești cu mine în făgașul viselor ce-l numim dor? sau pretinzi că mă aștepți și mâine, la aceeași oră, la nemurirea ta, în locul unde stelele nu cad și nu există? Bună! din nou, pe neașteptate, vreau să-ți devorez cortina sufletului, să văd cine ești, când spui că ești cu totul altcineva, și cine te arăți în marea asta, unde nu înoți, ci zbori, căci tu ai aripi, aripi frânte, jumulite, dar totuși zbori. ce faci? mai cauți locul unde marea se unește cu cerul, și dai din aripi spre acel infinit de valuri care îți sunt mai străine decât ești tu, pentru tine? la revedere! pentru ultima dată, până data viitoare, când ai să te întorci la mal din nemărginita căutare, și ai să vezi că, după ce ai aspirat la nemurirea din fiecare zi, ce căutai era aici, pe plajă, când ai plecat desculț de inimă!

Și m-am născut doar umbră te-am căutat în adâncul apelor sufletului meu și te-am găsit la malul mării. am zburat cu pescărușii în depărtări, și te vedeam zăcând de dorul revederii. ceasul tău era întors, taiat în două, nu mai aveai nici tic, nici tac, căutai o iubire nouă. și eu stăteam pe-o barcă, scufundată de timp, apoi m-am înecat și m-am născut doar umbră.

34


Viziuni Pădure, suflet lăuntric! Guvernează asupra mea o formă neclară, incoloră văzului meu și inodoră simțurilor mele. Alerg de minute bune, încât singurele pauze pe care le fac sunt cele dintre bătăile inimii. Nici nu știu de ce am sărit de la etajul al doilea al casei mele și de ce mă fugărește noaptea cea haină, printre copacii ce au rădăcinile sădite în amintirile mele. Fiecare noapte îmi fură câte o zi, o bucată din suflet ce nu poate fi înlocuită de către niciun petic. Mă simt de parcă mă învârt într-un labirint fără capăt, unde nu există speranța zilei de mâine. Aerul rece de iarnă a făcut să nu-mi mai simt mâinile, nici picioarele. Sunt copleșită de fiecare gând și, privind cerul albastru, pe care stelele sunt amprente, în noaptea aceasta, pot susține că tot atâtea gânduri am și eu. De aici, pare infinită galaxia asta, mă simt privind cerul de parcă mi-aș căuta prin minte, de parcă ar fi oglinda unei călătorii în adâncul minții mele. Să fiu sinceră, butucul pe care m-am așezat este atât de instabil încât, uneori, și când clipesc simt că pierd contactul cu realitatea. Observ în depărtare o maldăre de ceață apoasă, ce se întinde dincolo de câmpul meu vizual. Copacii încep să se agite, iar vântul să se întețească, și încep să cred că sunt victima a ceea ce eu numeam adăpost. Mă simțeam atât de în siguranță în alte zile aici, încât aș fi vrut ca timpul să se oprească. Dar care ar fi fost prețul? Probabil unul atât de scump... Și acum sunt datoare clipelor frumoase petrecute aici, în pădure. Stând să mă gândesc, am găsit cauza nesiguranței mele: atâția brazi transformați în butuci. Simțeam cum rămân fără oxigen și cum, încetul cu încetul, amețesc. Pădurea era un abis, dar nu mai era demult un abis verde. Încercam să îmi revin, uitându-mă la brazii solizi ce nu au pierdut încă această luptă. Mă hrăneam din existența lor. Mă încărcam pozitiv, însă mă lovea nostalgia la gândul că, odată, aici totul era verde, erau brazi zvelți, precum țelurile mele. Cântau păsărele și toată lumea era voioasă, și parcă eram prinși în Dumbrava Minunată a lui Sadoveanu. Vedeam mereu câte o Lizucă în drumul spre bunicii ei, pe cărările vii ale pădurii. Azi e tăcere, iar noaptea e gălăgie mai multă decât în timpul zilei. Pădurea urlă în noapte și asta doare! Sunetul tăcerii este cel mai asurzitor. Ce s-a întâmplat cu pădurea? Dar cu timpul când brazii își purtau iubiri secrete și tremurau din crengi la vederea amorezilor lor? Nici Eminescu nu mai vede o Revedere în mijlocul pădurii, iar mie îmi e din ce în ce mai dor de zilele când nu puteam să văd, din capătul celălalt al ei, orașul prăfuit de timp! Mi-e dor, pădure!

să ne crească aripi

nu pot să ne crească aripi, până în palmele cerului, pământule? când fluturii zboară unind norii și bataia lor îmi e mie inimă, eu vreau să mă înalț până la palmele aripilor de fluturi, cerule! 35


Viziuni Până în martie

sufletul meu – deșert

suavul tău acord pe genele mele, patima corzilor căzute printre vene, tu nu eşti să-mi astâmperi setea de dor și de vin, ești un ultim parfum, al florilor, fiori de iarnă. îți cade glasul lin pe dealul celui mai dulce declin, la întâlnirea celor două jumătăți de stele sfâșiate pe lună, legate de Marte, tractate și plânse până în martie.

să fiu ecou pe malul mării tale și călcâi la răsăritul unei noi zile, alături de tine și de speranța valului ce ne atinge inima, și apoi pleacă în disperarea unui alt val, pe care-l sărută cu putere, și astfel se creează furtuna, și astfel mă creez și eu, și am nevoie de valul tău, să-mi stăpânesc marea de pe cele mai înalte țărmuri ale sufletului meu – deșert. K I M- R

Grafică- Alexia Ploscaru 36


Viziuni

Tudor Alexandru Trif 18 ani- Oradea Tudor Alexandru Trif și dăruirea prin cuvânt Tudor Alexandru Trif s-a născut la Zalău, județul Sălaj, este elev în clasa a XII-a la Liceul Emanuel Gojdu, din Oradea, clasa de matematică – informatică. Tânăr, chiar forte tânăr pentru ,,respirația” unei lirici autentice, Tudor Alexandru Trif citește și scrie cu pasiune și dăruire, caută și experimentează formule lirice diverse, face asocieri inedite, uneori șocante, de cuvinte și imagini realizând prin scrierile lui, fie în versuri, fie în proză, o adevărată radiografie a trăirilor adolescentine, a preocupărilor, care uneori depășesc limita vârstei lui:,, Adeseori mi se reproșează că sunt insuportabil și iresponsabil, că sunt sub toată critica... Dacă la ora de desen vorbește toată lumea iar pe mine mă atenționează domnul profesor cu un patru și dacă, educat cum sunt, spun părinților ce s-a întâmplat, toți sar cu gura pe mine :,,Tu ești vionovat! Nu te-a sancționat nimeni de cuminte ce ești! ...Cum ar putea, oare, să mă înțeleagă ceilalți, când nici eu nu mă înțeleg și nu mă regăsesc în multe dintre actele mele?”( proza ,,Dor”, 2015) Participă la o serie de concursuri naționale și internaționale de creație literară și este premiat de fiecare dată, este laureat al concursului ,,Tinere condeie”, câștigă o tabără de creație unde primește discticția de ,,Scriitor în devenire” din parte editurii Art. A fost invitat înntr-o tabără de creație internațională în Singapore, fiind singurul reprezentant din România căruia i s-a făcut această onoare. A debutat la vârsta de 14 ani cu poezie în revista ,,Caiete Silvane” editată sub egida Uniunii Scriitorilor din România, iar scriitorul Ion Pițoiu Dragomir scria:,,Este primul zbor! Iată-ne la ,,întâlnirea” cu exigența, firească, desigur- a cititorilor. Credem că ei, cititorii, dau girul mugurilor de valoare literară și nu numai. Fie ca debutul acesta- primul zbor- să fie de bun augur, pentru tânărul autor, întru spiritul cuvintelor eminesciene,,...mare viitor!” În poezia lui Tudor descoperim existența spiritului ce sălășluiește în sărbătoarea cuvântului. A debutat editorial la vârsta de 15 ani cu volumul:,,Școala fără ghiozdan” la editura ,,Școala noastră” iar Corina Bumbaș din partea editurii afirma următoarele:,,Am avut privilegiul să mă număr printre primii cititori ai operei lui Tudor Alexandru Trif și să descopăr un adolescent cu un suflet frumos, nu doar un veritabil talent ci și un pasionat al lecturii. Distincția primită din partea Editurii Art are în acest caz un suport real și doresc din suflet ca tânărul nostru scriitor să nu uite niciodată că :,,Singura ispravă deosebită pe care o putem face este cultura!” Obține Premiul I, la cea de-a doua ediție a Concursului național,,Zâmbet de copil în zbor de fluturi”- 2018, cu poezia,,Un colț de lume”. Tudor Alexandru Trif a publicat în reviste școlare dar și în reviste de prestigiu național, cum ar fi: Caiete Silvane, Negru pe Alb, Logos și Agape, etc Silvia Bodea Sălăjan 37


Viziuni Luminătorii neamului Toamna își așterne covorul de frunze ruginii peste lume și zilele cenușii îndeamnă la visare. De departe, răsună pădurea, ca un clopot vechi, de aramă, și lanurile de porumb îi răspund cu un foșnet subțire și dulce, răspândind miros de bucate proaspete. Într-o astfel de zi, bunicul meu, care nu este chiar un bunic, deoarece nu are barbă albă și lungă și nici nu este prea bătrân, dar este totuși bunic, în timp ce mă așează în mașină, pe scaunul din față, de lângă el (făcându-mi astfel o favoare), îmi spune că mi-a rezervat o mare surpriză: - Am să te duc într-un loc special, un loc despre care mi-a vorbit și mie tatăl meu, când eram cam de vârsta ta. Mă pufnea râsul când bunicul vorbea despre tatăl lui... Oare cât ar trebui să fie de bătrân tatăl bunicului meu??? M-am abținut, deoarece am considerat că era un gest nepotrivit și eram foarte curios ce anume mi-a pregătit. Știam că este inutil să insist să-mi spună. Mi-a repetat de o mie de ori ca răbdarea este o mare virtute, iar eu i-am promis, tot de o mie de ori, că de acum voi avea răbdare. Nu m-am prea ținut de cuvânt, dar, de data aceasta, eram foarte hotărât să o fac. Mașina a ieșit de pe șosea și se îndrepta încet, către pădurea ce înconjura satul bunicului meu. Așteptam, cu sufletul la gură, povestea… Eram sigur că e vorba despre o poveste interesantă, pe care n-o mai auzisem până atunci. - Tu știi cine a fost Eminescu? M-a întrebat, pe neașteptate, bunicul. - Cum să nu știu, i-am răspuns nedumerit că se îndoiește de cunoștințele mele. A fost cel mai mare poet al românilor. Eu știu o sumedenie de poezii scrise de Eminescu. Cel mai mult îmi place Glossa, pe care am recitat-o și la școală... - Bine, bine… Mă bucur că știi atâtea ! Ești un copil inteligent, m-a mângâiat cu drag pe creștet. Dar de Ioniță Scipione Bădescu ai auzit? - Mda, am ezitat eu. Așa se numește Biblioteca noastră din Zalău. Atâta știu, că a fost un mare patriot, dar ... altceva ... nu prea cunosc. - Ai dreptate! A fost un mare patriot, ziarist, scriitor și un om foarte învățat. S-a născut în satul vecin, în Răstolțul Mare, și a fost bun prieten cu Eminescu. - Cu Eminescu??? Nu stiu de ce, dar Eminescu mi se pare o legendă… Dacă n-ar fi scris numele lui pe cărți, aș crede că nici n-a existat cu adevărat... Bunicul oprește motorul la marginea pădurii, întinde o pătură pe iarba uscată, începe povestea și, ca de fiecare dată, interpretează rolurile, mă ia de mână și mă introduce în lumea pe care o cheamă din trecut, în emoția clipei prezente. Și tot ca de fiecare dată, eu o așteptam cu sufletul la gură. ,,Un adolescent frumos, cu ochii visători şi verzi, ca de smarald, cu pletele până la umeri, păşea gânditor în urma unui convoi de tineri entuziaşti, care vorbeau cu înflăcărare despre spectacolele de teatru, pe care le-au susţinut în unele localităţi din Transilvania. După ce au străbătut mai multe sate şi oraşe, au ajuns în nord- vestul ţării, în frumoasa pădure numită Făgete, adică aici, unde suntem noi, acum… - întrerupe bunicul povestea, făcând o mică precizare: Era o toamnă frumoasă, vântul adia uşor, ca o mângâiere de catifea, iar copacii foşneau înfioraţi.” Bunicul povestea rar, cu vocea scăzută, de parcă citea dintr-o carte. ,,Mergeau ei așa, tăcuți, unul în spatele celuilalt și, doar din când în când, se opreau ca să respire aerul curat, al pădurii: - Mai avem puţin şi ajungem în satul Răstolţu- Mare, unde prietenul şi fostul meu coleg ne va găzdui peste noapte. Vom avea ocazia să cunoaştem pe unul dintre cei mai de seamă oameni de pe aceste locuri. Bărbatul cu părul cărunt la tâmple, dar cu faţa rumenă şi luminoasă, îmbrăcat îngrijit, vorbea tărăgănat, însă cu o voce sonoră, cu inflexiuni plăcute. Au mai urcat un deluşor cu cărări înguste şi umbroase, au coborât o vale şi, în fine, au ajuns în Răstolţu-Mare. Toţi auziseră despre Ioniţă Scipione Bădescu numai lucruri minunate, că era un mare cărturar, un adevărat iubitor de ţară, un om drept, ca brazii Apusenilor. - Mă cuprind emoţiile, când mă gândesc la clipa întâlnirii cu acest om despre care am auzit multe minunăţii şi pe care am ţinut să-l cunosc de mai mult timp, îşi întoarce obrazul palid spre cel din urma lui, adolescentul acela frumos şi visător. - Dragă Mihai, sunt sigur că şi Ioniţă se va bucura cunoscându-te, pentru că ţi-a citit poeziile pe care le-ai publicat în revista Familia, îl prinde de după umeri bărbatul cu părul cărunt. Să ştii că multă lume a auzit de tine şi câţi, oare, nu se mândresc, rostindu-ţi numele: Mihai Eminescu! 38


Viziuni S-au oprit în poarta unei case modeste, dar îngrijite, şi au aşteptat să apară cineva, deoarece un dulău mare şi alb le-a anunţat prezenţa. După câteva clipe, şi-a făcut apariţia un bărbat ce părea foarte înalt, cu capul dat semeţ pe spate, cu o mustaţă stufoasă, ce-i încadra gura luminată de un zâmbet sincer. Era Ioniţă Scipione Bădescu. Fără nicio introducere, Mihai Eminescu i s-a adresat prieteneşte, zâmbind: - Hei, om bun! Ne primeşti şi pe noi de popas, că tare lung şi anevoios a fost drumul până aici, în inima Transilvaniei! - Cu dragă inimă! Sunteţi bineveniţi cu toţii să-mi onoraţi casa, răspunde Ioniţă Scipione Bădescu, îmbrăţişându-i pe rând. - Sunt sigur că am devenit prieteni înainte de a ne cunoaşte, se apropie de el Mihai Eminescu. Am auzit multe lucruri vrednice de laudă, legate de numele Ioniţă Scipione Bădescu şi-mi face cinste această întâlnire. - Eşti prea generos cu laudele…! Fac şi eu ce pot şi ce cred că trebuie făcut pentru neamul nostru de români. Aceasta cred că este misiunea noastră în lume, să ne slujim poporul, fiecare cum poate şi cum crede. S-au aşezat în grădină, sub un nuc uriaş, au mâncat pâine proaspătă, slănină şi brânză cu ceapă şi-au închinat cu câte un păhărel de palincă de prune. Pierduţi în vorbe, nici n-au băgat de seamă că Dumnezeu acoperise cerul cu o pătură neagră, numită noapte. Ioniţă a deschis un subiect – politica. După ce s-au contrazis ei o bună bucată de vreme, vorbind despre nepăsarea politicienilor, pe care nu-i interesează de ceilalţi oameni, şi despre felul în care nu se ajută oamenii între ei, Eminescu spune: ,,Noi, oamenii, suntem uneori nişte fiinţe ticăloase, nu ne dăm seama cât suntem de trecători, dar în ochii lui Dumnezeu suntem îngeri cu o singură aripă, care pot să zboare doar dacă se ţin unii pe alţii de mână. Nu-mi dau seama de ce uităm mereu acest lucru….!!!!” - Îți popun ceva, prietene! Ca să reuşim să ne înălţăm, trebuie să avem două aripi, aşa că dă-mi mâna, fii mereu alături de cei care doresc să se înalţe. Ioniţă vorbea cu înflăcărare, luându-l pe Mihai Eminescu de după umeri. După o clipă de gândire însă, îşi continuă ideea pe un ton abia şoptit: - Ce zici să legăm un jurământ? Eminescu îşi ridică privirile senine spre noul său prieten, dar pare uşor nedumerit: - Anume? Ce jurământ vrei să facem ? - Să jurăm că, oriunde vom merge, oriunde vom ajunge şi vom călca pe pământ românesc, ,,să aprindem o flacără de cultură şi de omenie, să luminăm sufletele oamenilor. De la noi se vor aprinde alte flăcări şi atunci, cu siguranţă că lumea va fi mai bună.” - Așa vom face, rosteşte cu hotărâre Eminescu, deoarece patria nu-i doar un cuvânt pe buze, patria este suflarea aceea sfântă din noi. De departe, se auzea foşnetul pădurii din Făgete, iar din valea caselor, se părea că răsună glas de clopot la miez de noapte. Cei doi s-au îmbrăţişat, apoi Eminescu a spus: - E târziu şi noi trebuie sa ne continuăm drumul. Peste câteva ore, vom pleca, dar promit să ne reîntâlnim cât mai curând. La revedere, dragă prietene! - Sunteți bineveniți oricând aici, în satul copilăriei mele. A doua zi, Ioniţă Scipione Bădescu nota în jurnalul lui: „Când i-am văzut plecând, mi se părea că pleacă spre lumină, dar nu, cred că doar mi se părea!” După ce a isprăvit povestea, bunicul s-a ridicat de pe pătură și și-a dezmorțit picioarele. Totul părea altfel. Pădurea parcă își depăna cântecul, ierburile sunau din clopoței, iar gâzele dansau în aerul cenușiu, al zilei de toamnă. - Este adevărat tot ce mi-ai spus, bunicule? A trecut pe aici Eminescu? A călcat pe acest pământ, pe care călcăm și noi, acum? Parcă nu-mi vine să cred... De fapt, dacă mă gândesc mai bine, nici nu cred că am realizat vreodată că Eminescu a trăit cu adevărat. - Este adevărat, copile! Mie mi-a spus povestea tatăl meu, iar el o știa de la tatăl lui și era foarte mândru de asta. Sunt prea multe adevăruri în această istorioară, ca să fie doar o poveste. Oricum, păstreaz-o și tu și, la rândul tău, s-o dai mai departe, pentru că ar fi păcat să o lăsăm uitării.

39


Viziuni Strugurii sunt dulci

Les raisins sont doux les poules blanches, qui courent sur la soie caressée par un lever du jour, sont les rêves du clocher géant qui couvre avec de la rosée notre duvet

găinile albe, ce aleargă pe mătasea mângâiată de un vesel răsărit, sunt visele uriaşului clopot ce ne acoperă cu plapuma de rouă.

le garçon songeait avec nostalgie en regardant le tableau entier qui, de plus en plus, est couvert par de chaudes couleurs joyeuses veut dire quelque chose, mais il se tait aucun son ne s’entend seulement peut-être les pierres de la rivière qui se baignent sous les étoiles.

băiatul cugeta nostalgic privind întregul tablou care, tot mai mult și mai mult, este acoperit de culori vesele și calde vrea să spună ceva, dar tace nici un sunet nu se aude poate doar pietrele râului care se scaldă sub stele.

Sommeil d’encre

Somn de cerneală

les pétales de rose noire te caressent à minuit, avec des paroles mal comprises

Petalele unui trandafir negru te mângâie în miez de noapte cu vorbe neînţelese

tu te réveilles et ça te semble naturel de tomber amoureux du manque des lèvres froides qui crayonne ton âme; en faisant son contour appuyé et toujours appuyé tu t’endors tu as un sommeil particulier plus long et plus seul que le sommeil du monde et tellement triste tellement extrêmement triste tu lèves le verre dans lequel rien n’était resté

te trezeşti şi ţi se pare firesc să te îndrăgosteşti de dorul buzelor reci ce-ţi creionează sufletul, făcându-i conturul apăsat, şi tot apăsat adormi un somn mai aparte, unul mai lung şi mai singur decât somnul lumii şi atât de trist atât de nesfârşit de trist ridici paharul în care nu mai rămăsese nimic

tu as reçu le doux baiser de la femme en noir

ai primit dulcele sărut al femeii în negru 40


Viziuni Bumerang

Boumerang

viaţa noastră pare un bumerang purificat cu foc divin, ce veşnic se reîntoarce la cel ce-l mântuieşte norii suflă spre el mângâindu-l calin iar el râde, ridicând cercuri de cer în locul de unde a venit acesta este ciclul perfect,

notre vie semble un boumerang purifié avec du feu divin, qui retourne éternellement à celui qui le sauve les nuages soufflent vers lui en le caressant câlin et lui il rit, en levant des cercles de ciel au lieu d’où il est arrivé celui-ci est le cycle parfait, un éternel boumerang. Le paradis ténébreux

Paradisul întunecat

parfois tu ressens en toi, que tu vas être choisi à cette danse de la métamorphose par la femme noire, la lionne, elle cherche sa proie toi, tu sembles être vulnérable. le col de la bouteille s’arrête toujours à toi, et tu sais que tu ne peux rien faire tu ne peux choisir pourquoi es-tu choisi le souffle se coupe et tu fais des pas avec mélancolie dans l’inconnu qui t’appelle sans cesse

câteodată simţi, oarecum în tine, cum urmează să fii ales la acest dans al metamorfozei de femeia neagră, leoaica îşi caută prada, tu pari să fii vulnerabil. gâtul sticlei se oprește mereu la tine, şi ştii că nu ai ce să faci nu poţi alege de ce tu eşti ales respirația ți se taie şi păşeşti melancolic în necunoscutul ce te cheamă mereu Foaia albă

Feuille blanche

pictez cu ploi şi cu fulgi de zpadă, înţelesul cuvântului <iubire> creioanele alunecă printre ramurile strivite şi sărută întinderea finită a unei fugare priviri

je peins avec des pluies et avec des flocons de neige le sens du mot „amour” les crayons glissent parmi les branches écrasées et embrassent l’étendue finie d’un regard fugitif

albul intens este atât de trist, că toată lumea începe de la acelaşi capăt, dar termină la capete diferite

le blanc intense est tellement triste que tout le monde commence du même bout mais finit à des bouts différents

această foaie albă pe care trebuie să o umplem cu toţii, pentru a putea fi, într-adevăr, nişte suflete calde.

cette feuille blanche que nous devons tous remplir pour pouvoir être tous des âmes chaleureuses 41


Viziuni Un colț de lume m-am plimbat prin „Țara minunilor” până când am ajuns la capătul unei lumi unde într-un colț am văzut cuvântul ce plângea neînțeles m-am apropiat până la refuz și-am întins palma să-i șterg o lacrimă dar nu-l puteam atinge atât de singur ca o vecie în lumea asta mare multiformă mai demult buzele îi erau arcuite într-un zâmbet un zâmbet sincer ca o rază de soare mai demult el era oare de ce vorbesc la persoana a treia când cuvântul acela eram eu atunci am înțeles m-am trezit transpirat am înțeles că trebuie la cumpăna nopții să prețuiesc mai mult copilăria am început să scriu că trebuie să învăț să mă bucur am rupt bucăți din mine și le-am așternut aici de tot și de toate să le dau mai departe așa că să le dăruiesc voi da cuvântul mai departe dăruindu-mă sau într-o altă ordine de idei TAT mă voi da pe mine însumi (Version en français réalisée par l’auteure)

Grafică- Alexia Ploscaru 42


Viziuni

Alexia Ploscaru – 15 ani, Sântana, Arad

Alexia Ploscaru, „Bucuria picturii, talent și pasiune” Prezentare, Claudia Elena Peter Alexia Ploscaru este o tânără talentată de, 15 ani, din orașul Sântana, județul Arad, unde a terminat școala generală. Lumea culorilor a fascinat-o de mică, talentul ei își caută rost și sens la Liceul de Arte ,,Sabin Drăgoi”, din Arad, unde studiază artele plastice. Lucrările sale denotă căutări personale, ale lumii exterioare pe care o filtrează cu sensibilitate și pasiune, frumusețea naturii, a florilor, animalelor și păsărilor, compoziții cu personaje, dar și studiul formelor, atât de necesar profesionalizării în acest domeniu deosebit de frumos al artelor vizuale. Temele diverse sunt tratate cu seriozitate artistică, Alexia are un simț cromatic pronunțat și o predispoziție pentru culoare, realizând lucrări în diverse tehnici ale picturii, dar și desene, studii grafice. Disponibilitatea de a încerca stăpânirea mijloacelor de expresie, este necesară în procesul devenirii artistice. Jocul, talentul copilăriei se va transforma într-un periplu artistic, iar viitoarea artistă ne va dezvălui lumea ei interioară cu aceiași pasiune pentru culoare și frumusețea artei. Îi dorim succes Alexiei în cariera aleasă, vă invităm să vizionați o parte din sensibilitatea creativă a unei tinere la începutul unui drum în artele plastice, pe care-l începe cu talent și pasiune.

43


Viziuni

44


Viziuni Tablourile Alexiei Tabourile Alexiei se găsesc într-o ,,cuminţenie adolescentină”, fermecătoare şi cu dor de a fi descoperite. Lucrările au acea sfială în executare, care se vrea dezvelită de către oricine iubeşte pictura. Am găsit culori puse bine alături, în tonuri şi nuanţe decente, mă mir puţin pentru că alţi tineri cu pensula în mână, tind să aşeze culori mai agresive, mai ,,uite-te, aici!” însă nu numai aşa se câştigă un privitor sau un critic de artă. Grafica este sigură, poate datorită unei mişcări mai libere a intrumentului de desenat, o mai mare aplecare, o atracţie poate mai consistentă spre această zonă. Ar fi interesant ca în compoziţiile viitoare, să se ţină seama de teme care să o diferenţieze de cotidian, să fie amprentate cu tuşa ei. Lucrările acestea mi se par puţin încorsetate , este de înţeles, nu este definitivată calea, sunt lucruri neştiute, dar cum talentul înseamnă libertate, cred cu tărie în realizări frumoase, în lucrări de excepție, reprezentative pentru artistul Alexia. Îmbucurătoare este inocenţa, care se vede şi este bine de păstrat ceva din ea pentru mai târziu, dar trebuie măsură. Am impresia că totul s-a făcut în tăcere, un lucru foarte bun, rezultatul place ochiului şi cu răbdare, muncă şi îndrumare, se va ajunge sus. Sufletul unui pictor sunt culorile şi trebuie ţinut seama de acest lucru, aşa cum am mai spus, pentru a creea amprenta personală. Toate opacităţile şi transparenţele dintr-un tablou fac din aceasta o operă de artă sau un dezastru, asta fiind concluzia la care se ajunge după terminarea unei lucrări, când ştii aproape totul sau ai impresia că stăpâneşti lumea asta. Dacă sunt stăpânite toate elementele de bază din pictură, plus pasiune şi perseverenţă, vom vedea tablouri minunate, transmitătoare de reacţie afectivă estetică. Dacă Alexia are cunoştinţe despre pictură trebuie completate mereu şi mereu, cu multă trudă, multă aplicaţie pentru un rezultat cu lauri, dacă este un talent nativ va trebui întregit cu ,,sudoare, sânge şi tone de culori” şi-atunci sunt multe şanse să aibă o carieră frumoasă. Eu îi doresc din suflet, realizări frumoase în arta numită ,,pictură”, dar să nu uite că talentul este nimic fără munca plină de sacrificii. Te îmbrăţişez cu drag, copil frumos! Lilioara Macovei- Bacău, 28 ianuarie, 2019

45


Autori

Florica Pățan Alba Iulia Tudor Gheoghe Calotescu București

Ileana Popescu Bâldea București

Ioan Grigoraș Baia Mare Ada Nemescu București

Camelia Ardelea Deva

Liliana Trif Sibiu

46

Ioana Zidac Bistrița -Năsăud

Eugen Serea Bușteni


Creații spre universalitate Ileana Popescu Bâldea Se întâmplă…

Tu

Atât de ușor se amestecă aerul cu moartea. De la capătul zilei, doar degetele mai sunt – adună câteva pânze de păianjen, întinse între secole și răsfirate ieri pe un vis.

îmi rostogoleai sub zăpadă clipele aerul rămăsese urmă pânză de păianjen

câteva șuvițe ca un sunet și ochii îți urmăreau dansul din buzunarele înghețate

Când buha a strigat, luna s-a rostogolit printre pietre, visul și-a încălțat bocancii, masa s-a împodobit neglijent cu tălpile, iar pe piept, ultimul fulger și-a împreunat amintirile...

erai frumoasă despletită în umbre cu aburul meu… pe buze

Duminica Ridicai pălăria cu fum de țigară – Rotocoale de silabe. prin aer. Lumina îți despletea irisul verde. În nuduri. Ajungeam la tăcere. Pe poante. Îmi prindeai bărbia. cu scâncet de flutur. Brațele moi. gest sacadat de egretă. Piruetă. pe sfoara din palmă. Pe tâmplă. Cu moartea prinsă-n cercei. Și pe gânduri. Se-întâmpla să visezi. te-nvârteai într-un deget. Ieșeam din pian. îmbrăcată-n cuvânt. Și cântam un poem dintr-un sunet. Prin abur. Jumătate vers alb. Jumătate. mormânt… 47


Creații spre universalitate I Astăzi am ars totul…

II Cândva…

… literă cu imagine cheia și aerul subțire Merge cât costă ai spus cu roțile prin mulțumesc Zăpada pare peste cer Uitarea sufocă iarba în starea de embrion iar unghiile subțiri zgârâie celulele până la nucleu Efin

… ți-am vorbit despre nimic Locuiam în piciorul unei bănci Ascultam cum scrie pământul Timpul ne-a rupt urechile Efin a făcut din ele păsări În celălalt picior noaptea citește umbre

Tăcerea este liberă să scrie pe tălpi

III Prima impresie…

IV nu mai știu…

… contează întotdeauna Lângă șine bocceluța cu timp ține de mână trupul Grimasă Apropii gândurile Soarele rămâne în vagon

biroul pe care scriu a fost suport pentru echograf inimile și-au lăsat umbrele arterele… picăturile de sânge încă mă împiedic de restul lor când alerg pe piatra rotundă cu anii făcuți pantofi și mă întorc pe colțul din dreapta să scriu despre mine…

Clipa cu mărgele de lemn se îndoaie pe extrasistole Aerul se ascunde sub piele Văd oamenii cum plângi spui și îmi așezi visul în punga din plastic

nu mai știu nu mai știu Efin dacă sunt eu pe stânga sau echograful acesta bătrân…

Prin București tramvaiul X devine înger pe un scaun franțuzesc stă buletinul tău ros și murdar Efin

IPB 48


Creații spre universalitate Tudor Gheorghe Calotescu

realitatea e cel mai bun vis

mã strecor dintr-un univers într-altul

precum zidul în care se loveşte cu capul pentru o clipã de adevãr pentru o clipã searbãdã de eliberare de sine oricum libertatea nu se dobândeşte prin luptã nici prin decapitãrile asupritorilor nici mãcar prin expulzãrile idioate ale altora ci doar prin moartea ta iar viaţa nu e o condamnare nici o poveste cu fluturi albi poate doar o lecţie greu de uitat între douã nemãrginiri cumva paralele

nu ştiu dacã iadul e pâlnia îmi este din ce în ce mai strâmt în raiul acesta parcã nu-mi mai ajunge doar o moarte pentru câte durere este pe acest colţ de lume şi tu ştii doamne cum te sufocai aici câtă nevoie de spaţiu ai avut sã mai respiri un cer pentru inima mea de poet la urma urmei mã voi întoarce în liniştea ta dupã ce-mi voi strãbate întunericul ................................. spaţiile asigurã limitele dintre douã creaţii şi sunt mai totdeauna cel puţin infinite trebuie sã mã credeţi pe cuvânt oricum nimeni nu va avea destul timp sã le mãsoare ................................. dintr-un univers într-altul prin gãuri negre mã strecor ca sã vã scriu poezia ultimului refugiu dar nu înainte de a asoma infinitul sã nu simtã durerea trecerii prin clipã

nu am nevoie de alcool ca sã înghit lumea nici de alte stimulente nici mãcar de nevoia fireascã de a închide ochii pentru un vis momentul acela de libertate zilnicã pastila de obişnuit cu neantul

între douã sirene imposibile ca un anunţ cã se mai şi moare din când în când asfaltul miroase a ploaie de varã traversez pe verde pragul dintre zile golesc buzunarele într-un birt de cartier cu patimã cu pãcat desfac gândurile în baloane de sãpun zâmbesc amar unei închipuiri adorm cu ochii în tavanul sterp parcã din ce în ce mai aproape de podea mã rãsfãţ cu un vis de zefirelli înainte de întoarcerea prin furcile caudine ale unei noi zile doar asfaltul îşi vede de praful lui lacrimile nu se combinã cu bitumul par mult mai mari şi negre ca mai toate bubele trec pe lângã o dugheanã cu flori altoite miroase ca la înmormântãri a crini a veşnicie sau poate a eliberare florile de câmp îmi amintesc de mama mea şi de bucuria de a aduna stele de pe pãmânt de felul acesta de a nu creşte niciodatã cineva mã înjurã iar eu nu pot decât sã-i zâmbesc ca un tâmp ca un laş ca un terchea berchea bine cã nu mi-a dat o palmã pentru cã încã nu am învãţat sã întorc şi obrazul celãlalt 49


Creații spre universalitate înainte mai aveam lacrimi de povestit dar acum nu mai am nimic nici mãcar de pierdut totuşi îmi este atât de linişte un fel de calm ancestral numai bun pentru a trece dincolo acest sentiment cã sunt doar al universului mã sprijinã sã visez cu totul altceva nu tu case nu tu maşini nu tu raiuri nu tu eve nimic din din lumea asta materialã şi zbuciumatã visez doar figuri geometrice piramide cuburi paralelipipeduri elipse sfere şi şi ceva ce pare a fi o regulã mã cuprinde cald e prima regulã pe care nu vreau sã o desfiinţez unde naiba îmi este rãzvrãtirea doamne nici mãcar nu mai strig întrebarea asta dementã o spun aşa de rar şi parcã dincolo de orice gând într-un fel atât de rotund ca pe un cântec încã necântat apoi ca şi când aş fi translucid şi lipsit de substanţã trec prin mine toate aceste forme atât de regulate încât încât le pot învãţa pe de rost dintr-un singur punct lipesc genele de un poliedru ciudat nu mã mai satur de sãrit într-un picior dintr-o lume într-alta ca şi cum aş avea o inimã de atlet universal şi râd de parcã mã gâdilã infinitul în talpã chiar nu mai ştiu la ce foloseau lacrimile

prãpastia îmi aduce ţipãtul înapoi

ecoul eliberator rãsunã ca un clopot în dungã a lunã plinã a noapte a mii de licurici deşi între mine şi fluturii nopţii e doar un geam dansul ultimei lor speranţe pare grotesc se agaţã cu disperare de o razã de luminã ca şi sufletul meu de ideea de rai într-un fel mã vãd dincolo cu aripile franjuri cu cioatele ascuţite de atâta zbucium rãsturnat definitiv sub o talpã imensã aproape una cu țãrâna o mânã de cenuşã gri ca mai toate zilele în care numãr șchiop durerea sunt vinovat pentru toate neregularitãţile nimic nu-mi mai iese rotund nici mãcar cercul nici cel pe care îl rostogoleam copil nici cel de pe care vã împart inima TGC 50


Creații spre universalitate Florica Pățan Și... Iubirea? „Nora, eu vreau să-ți spun ceva...'', așa-și începe, de regulă, relatările. Și continuă, așezându-se în balansoarul ei, căutându-și un canal cu desene animate. „Buni (cealaltă) i-a cumpărat Feliciei, un caiet cu abțibilduri cu sclipici...” „A! Da? Foarte frumos”, zic , neînțelegând exact sensul. „ Ai vrut și tu?”. Îmi făcu semn cu capul că da! „Trebuie să fii înțelegătoare, tu ești mai mare și ai destule abțibilduri...” „Da, da' ale mele nu au sclipici...” „Mai bine, hai să cântăm, „Pomme de Renette et pomme d'api'', e bine? Și cântăm noi două, până ne oprim la Mihail, cu „Mă ucide ea”. L-am văzut la TV doar o dată, dar, dacă vreau, mi-l fredonează ea, că-l știe... Oana este în clasa întâi, citește și scrie, învață engleză și germană la școală, un pic de franceză cu mine, acasă, și mai folosește, uneori, degetele în loc de socotitoare, doar ca să fie sigură ! Ea fredonează și-și mișcă umerii în ritmul melodiei „Mă ucide ea, / Îmi bate inima...” Eu ascult atentă, să înțeleg mai bine „Mă ucine ea / Îmi bate inimba...” „A ! Super, dar ce înseamnă „ucine" și „inimba"? Ridică din umeri și dansează mai departe, apoi se oprește și-mi explică: „Așa zice el... oh, yeah!” Ok... Când a învățat să citească ceasul, Oana a aflat ce e cu jumătățile și cu sferturile și a hotărat că întregii sunt mai clari, mai rotunzi, mai luminoși. Mai bine o oră întreagă, decât un sfert, nu? Și, din două jumătăți, faci un întreg, nu-i mare scofală... Două jumătăți de oră fac o oră întreagă și 24 de ore fac o zi, care poate fi lundi, mardi, mercredi ... Raul, fratele mai mare al Oanei, învață la școală morfologie și sintaxă, dar și Oana le-a „prins”, din mers. M-a întrebat doar ce este „sustantivul”. Forma corectă e „substantivul", zic eu și aleg varianta cea mai simplă, definind : „Tot ce se vede și se poate pipăi este substantiv” . Deci „masă, covor, scaun, televizor, calculator" sunt substantive. S-a bucurat Oana și a numit mai toate substantivele din casă, în romană și-n franceză, în engleză și-n germană. Apoi, rotindu-și ochii în cap, a avut o întrebare mai subtilă. „Și... iubirea?” „Și iubirea... Substantiv!” zic, într-un târziu, prinsă în capcană. „Nu, nu e bine ! Să-l întrebăm pe bunicu' !” „Hai, lasă, că el nu știe substantivul !” „Ba da ! el știe TOA-TE substantivele !” „Păi cum, așa? eu nu cred...” mă lămuri apăsând cuvintele, cu mândrie: „El a fost fotbalist !” și, văzând că nu m-a convins, adăugă, țuguindu-și buzele : „Și ju-de-că-tor !”. „A avut ciocănel pe masă, la Apel, eeeeh !” Și iar ridică sprânceana, în starea pură a contemplației : „Să vedem și să pipăim... cerul!” Era o seară diamantină. O seară misterioasă... Apoi, prinse în pumn o stea și o băgă în buzunar ! 51


Creații spre universalitate Roua Și Roaa București, martie, 2015, primul weekend de primăvară. Aproape toți călătorii și-au ocupat locurile. Au urcat și ultimii doi, trei, și plecăm cu destinația finală, Cluj. Mă aflam mai în spate, aveam loc la geam, dar, cum locul de lângă mine era liber, l-am ocupat. O văzusem pe tânăra îmbrăcată în stilul femeilor musulmane, cu burka, dar fața descoperită, însă nu i-am dat atenție. Urcase chiar ultima, m-am gândit că a întarziat, i-am observat obrajii cu ceva semne și am întors capul. Ea s-a oprit în dreptul meu și a așteptat. Am înțeles, într-un târziu, că stăteam pe locul ei și am invitat-o la geam, în locul meu. Ne-am înțeles. Am crezut că e o fată de pe la noi, măritată cu vreun arab... Călătoream de o oră bună, spre Pitești, pe autostradă. Soarele se înălțase, ne simțeam confortabil. Cu toții priveam peisajul de primăvară timpurie, viaductele, câmpul întins, acoperit de rouă, în acest ceas al dimineții, apoi cerul aprins... O pace adâncă, din timpurile de început, părea instalată peste lume, și acolo noi toți, într-un autocar elegant, diferiți în fond, dar uniți prin Călătoria ce condensează aspirații. Era un zumzet confuz, al celor angajați în conversații banale , „despre vecini, despre univers”, cum ar spune Marin Sorescu, acel zumzet ce părea că tulbură ușor liniștea acestei călătorii spre un vis sau rost, al fiecăruia. O notă mai mult sau mai puțin cadențată, a melodiei vreunui telefon mobil, acoperea „zumzetul”, articulând nevoi imediate. Intrăm în Pitești, orașul meu, dar nu cobor. Se face un mic schimb de călători, unii coboară, alții urcă. Plecăm. Îmi arunc ochii spre ceas, 10:45. Ne îndreptăm spre Râmnicu-Vâlcea, trecem Dealul Negru, pe serpentine. O ceață densă, lăptoasă, veșnică pe aici, se înălțase, lăsând înrourate, pădurea și iarba înaltă... Începe o ploaie fumurie, deasă. Intrăm parcă pe tărâmul interzis al vreunui personaj malefic. Dealul Negru, un spațiu din care-mi doresc să ies cât mai repede. Trecem și de Vâlcea și o pornim la drum spre Sibiu, pe Valea Oltului. Acum soarele e sus, în toate drepturile sale. La TV, în autocar, rulează un film. Ațipesc. Mă trezesc într-o conversație în arabă, a colegei mele de călătorie. Îmi plac acele cuvinte consonantice, alambicate. Bravo ei, a reușit să învețe araba, gândesc. Observ că are în mână un curs în engleză, cu formule matematice complicate. 15:08. Se termină filmul, urmează știri și muzică. Caro Emerald, „A night like this”. Îmi place și-mi vine să-mi mișc măcar umerii sau degetele în ritmul melodiei. Mă abțin. Îmi atrage atenția discuția a doi domni, pe tema fierbinte a ultimelor luni, aceea a refugiaților. „Da, da, diplomații britanici și francezi au creat Irakul și Siria”. „Știu, în mod artificial, înaintea Primului Război Mondial!”. Tinerii imortalizează măreția naturii, fac și eu același lucru... Valea Oltului, mereu alta, când verde sau aurie, când cenușie sau argintie, în funcție de anotimp. Iar liniștea Văii, când profundă, când înfiorată de vânt, aduce cu ea o stare de echilibru și înaltă vibrație. Și un parfum inconfundabil ! Acela al Oltului, al stâncilor abrupte, un parfum al platourilor împădurite, al ierbii înrourate, al izvoarelor ce se adună și coboară în fluviu, dăruindu-i-se. Fata de lângă mine își citește cursurile. Intru în vorbă cu ea, când face o pauză. Aflu că e masterandă în Științe economice și merge la Cluj, la o colegă, conațională. Nu, nu este căsătorită și vine... din Bagdad ! Vorbește perfect românește, îmi amintește că la ei este război, că are doi frați, Mezri și Ashraf. Nu înțeleg și-mi scrie pe curs. Intrasem involuntar, dincolo de tragismul realităților de acolo, într-un spațiu virtual, de poveste, al Șeherezadei – „Lampa lui Aladin”, „Ali Baba și cei 40 de hoți”, „Sinbad Marinarul”, califul Abassid și folclorul din Bagdad. Fata creolă, dar frumoasă, mă readuce în prezent și-mi spune că a mușcat-o un câine, a făcut multe injecții și că n-a spus nimănui. Adică familiei sale, gândesc eu. Am dorit s-o consolez cumva, îmi câștigase respectul prin sinceritate și un farmec personal, pe care-l etala cu discreția unei ființe educate. Ieșim din Sibiu. O cheamă Roaa și numele ei se pronunță aproape identic cu „roua”, Roaa și „roua” ce rezonanță! Are 26 de ani și studii universitare. Îmi vorbește despre cutumele musulmane. Neostentativ. Înțeleg și respect. Trecem de Sebeș și de Alba. Ne îndreptăm spre Turda. Roaa citește, eu ațipesc și tresar... 20:15. Într-un sfert de oră intrăm in Cluj. Roaa începe să se pregătească, își adună cursul, îl pune în dosar. De ce n-o fi spus ea nimic alor săi când a mușcat-o câinele acela, în București? Pe tot parcursul călătoriei, a zâmbit doar de câteva ori, discret, parcă tragic. De unde tristețea asta profundă, în ochii ei mari, frumoși și negri? Îmi povestise multe, dar îmi scăpa esențialul. 52


Creații spre universalitate E seară, luminile Clujului îmi dau fiori, așa, ca atunci când mergeam la examen sau „prin doctori”, ca și acum. Îmi iau rămas bun de la Roaa, îi dau numărul meu de telefon. Cobor , o aud pe Roaa în spatele meu. „Vă ajut eu!” și mă surprinde prezența ei, încă, lângă mine. Urc în mașină, îmi iau, în grabă, din nou, rămas bun, din nou urări de bine. O mai întreb pe Roaa, care mă privea cu tristețe adâncă, ce mi se cuibări dureros în suflet: „Spune-mi, Roaa, mai ai pe cineva, la Bagdad?” Fata mea îmi răspunde. Am avut senzația că Timpul s-a oprit, că totul a încremenit. Mă văzui printre dărâmăturile din unul din cele mai vechi orașe din lume, Alep, Siria, simții mirosul acut, al morții, în aerul uscat, și mă gândii: oare așa o fi și la Bagdad? A țuguiat buzele, apoi a dus palmele la tâmple. ''Nuuu... pe nimeni nu mai am eu...” Sensuri Aerul umed și rece al dimineții îmi umplea pieptul, fremătând, în pasul grăbit spre halta CFR. Trebuia să ajung la Tărtăria, ca în fiecare zi, la școala unde predam. Simt că sunt singură pe drum, până în capătul lui, dincolo de Uzină, terminat parcă în haltă, deși, practic, el duce până sus la Gară, cotind la dreapta, pe firul râului. Oamenii intraseră pe porțile Fabricii, înainte de ora șapte, iar elevii se vor îndrepta spre școli, curând, către ora opt. Lapovița din cursul serii făcea ca, în dimineața aceasta, șoseaua să fie un patinoar de coșmar pentru mașini, dar și pentru pietoni. Cu pași extrem de mici și nesiguri, mă îndreptam spre haltă. Suflarea-mi era precipitată, traversam fără să mă asigur, bazându-mă doar pe auz, la această oră când străzile deveneau aproape pustii, în orășelul de pe valea râului Cugir. Când zorii zilei se instalară, în lumina naturală, drumul nu mai scânteia precum în luminile nocturne, stradale, deja stinse acum. La șapte și un sfert, trenul meu șuieră plecarea de sus, din Gară. Distanța până în halta din oraș o parcurge în două, trei minute, mă apropii și eu, avansând anevoie pe un patinoar cu totul ostil, nu știu cum or fi reușit oamenii pe care-i văd în haltă să ajungă acolo, eu câștigam centimetru cu centimetru și mai mult stăteam pe loc! Acum, o alunecare mi-ar fi fatală, îmi doresc aripi să zbor, apăru locomotiva cu vagoane etajate, de navetiști, ca o imensă omidă albastră, ce mă va devora. De ce alerg eu spre moarte? Personalul opri în haltă, în câteva zeci de secunde navetiștii urcară și umplură burțile flămânde ale vagoanelor cu geamuri sparte și perne tăiate cu briceagul, dezolant… Ajung prin dreptul salciei din fața fabricii, mai fac treizeci, patruzeci de pași, auzii fluierul de punere în mișcare a trenului, apucai geanta în brațe și, deși picioarele-mi erau parcă legate, mă agitai într-un fel de alergare, haotică, precum într-o filmare cu încetinitorul, mă „vedeam’’ și aveam plăcerea estetică a acestei „vizionări”, dincolo de riscul de a nu ajunge și urmările inerente, alergam, nici eu nu mai știam de ce și de cât timp, zile sau ani, o făceam spre acel tren, Goliat al disperării, ce porni ușor… pe drumul lui, electric. Da! Locomotiva puse în mișcare omida, văzui fața mecanicului în geam, orientată spre mine, realizai că trenul tocmai pornit frânează și oprește! Mă bucurai, zece, cinci pași, se deschiseră ușile acelea ca niște guri aspirante și o mână mă trase acolo sus, fără aer, fără putere, cu inima zbătând în piept, dar unde trebuia să ajung cu acest abonament asigurator în poșetă, spre ce realități sau potențialități pornisem cu noaptea-n cap? Și azi, și ieri, și mâine la fel, o rutină împinsă până la robotizare, pe care conștiința nu și-o putea asuma… Ce destinații, care este totuși rostul acestor drumuri, sensurile lor, ce în niciun caz nu duc undeva, ci nicăieri, cum aș putea spune că ajung acolo și atunci? Când astea sunt doar niște adverbe ale circumstanțelor, greu de a fi determinate, ce înseamnă acolo, cine mă așteaptă pe mine acolo? Și când ? Atunci, dar ce înseamnă atunci, când aici și acum lapovița s-a transformat în ninsoare, într-un concretism funest, tocmai când trenul mă abandonă în halta unui sat pe valea Mureșului, unde credeam că sunt de neînlocuit, dar nimeni nu este de neînlocuit, mai ales azi, când nu mai circulă mașini, nimic, din cauza poleiului, deci pornesc pe jos cinci kilometri… pe lângă Monumentul Tăblițelor, din Tărtăria, doi kilometri până în satul pierdut în ceață, și încă trei, mai departe… la Școala de centru, David Prodan. 53


Creații spre universalitate Într-o imensitate albă, pustie și dezolantă, prin istoria celor șapte mii de ani de civilizație cunoscătoare a scrisului imortalizat pe vestitele tăblițe, doar eu, un punct mișcător într-un prezent versatil, repet : spre acolo, într-un moment numit atunci, mergeam spre moarte, desigur, fără să am conștiința acestui adevăr sau sensul vreunui pericol sau al vreunei șanse de a întâlni un animal, suntem în februarie, poate un lup, care să mă însoțească prin singurătate, precum într-un film fantastic, până la punctul terminus al călătoriei mele; dacă ar fi existat un sens, măcar unul, oricum nu era al meu, altcineva alesese pentru mine, poate destinul ? Nicio mașină pe drum, niciun suflet de om, intraseră cu toții în zona invizibilă, fiecare pe cont propriu, doar eu, dusă de cine știe ce energii ascunse, potrivnice sau nu, eu credeam atunci că așa trebuie, dar nu trebuia, oricine poate fi înlocuit de alții, o sută, cu și mai mare succes fără îndoială, eu mă risipeam pe drumuri fără sens, incertitudini într-un pustiu fără viață, îngropat în zăpadă… crezând că sunt lumină, că voi exersa cu elevii mei, un „si conditionnel”, de exemplu. Nu, nicio pasăre pe cer, doar obsedanta imensitate albă ce cădea încă, și pe care vântul o spulbera înapoi, parcă, și nu mai știam de merg înainte sau înapoi, poate moartea experimenta curajul meu manifestat în conștiința unei esențe existențiale, de atâta timp! Nici nu mai știu dacă mai suflu, o fac totuși, văd aburii cum ies din piept, mi-am desfăcut fularul și haina, înaintarea anevoioasă mă încinsese, efortul m-a înfierbântat până-ntr-atât încât am în mine un clocot, nestăpânit și mistuitor, cu toate că sprâncenele mi-erau de zăpadă, iar prin genele îngreunate de gheață abia mai zăream… Porțiuni imposibil de trecut, pe un carosabil ce nu se mai știe de-i carosabil, câmp sau cer, alunec pe un polei celest, pe toată talpa raiului, simt că mă voi prăbuși, dar va fi ok, accept, însă mă reechilibrez, merg și nu ajung, dar poate că fac drumul întors și de fapt mă întorc în loc să avansez, fără scheme condiționale…sau concordanțe temporale ! E bine, e lumină, nu mai există noapte, a îngropat-o zăpada și e frumos să știi că mergi pe nori de zăpadă, chiar dacă spatele îți arde de efort, cred că focul ultim așa-l pornește Dumnezeu, din interiorul uman, pârjolul final din legenda veche… Ar trebui să văd niște case, aud o muzică liturgică… da, un cor bărbătesc… unde să le privesc? Sub nori nu se văd, ce alte sensuri ar mai fi? Da! La orizont trebuie să fie, dar unde este orizontul? Sus, jos, lateral? Nu, nu mai există nici orizont, nimic! Doar lumină! Și multă căldură… Percepții ale momentului sau prelungiri în quarcuri din străfundul celor șapte mii de ani de civilizație la Tărtăria, sub același soare ce răsărea atunci, ca și acum! Cruciada Turcoaz veneam cu veșmânt violet, în zbor cu suspin de orchestre, armonii muzicale din sfere trezeau amintiri ancestrale sorbeam izvoare primare, mă-nălțam în zbor de albine, alergam pe Calea Lactee, aflam centrum mundi în verde căutam pitagoreicul imn, un timp cu argint de cascade, uitam durerea-n platani, nu știam de-un fior kantian rătăceam în pletele zilei, nor lăptos pe cerul fântânii, veneau cu luminile verii ploi reci în pleoapele lumii eram la răscruce de astre, răscolind drumuri mov în destin, un soare aprinde câmpia cu visul stins galben în vânt și eu complice în ev, drum de fier cu patine grăbite, gând ivit din umbrele negre, levitam în roșu maglev pulsând în aorta din iarbă, contemplam simboluri de nori, linii albe pe cerul de gând, „ducipal” Cervantes grăbea trec poteci sub torent de cuvinte, văzduh cu vârtejuri albastre, căi arse de curs valutar, eu în ruina de țară idei și cărări în zigzag pe sângeriul de lună, căderi și suișuri des cresc, în cruciada turcoaz FP

54


Creații spre universalitate Ioan Grigoraș

Liliana Trif

De ziua ta, minune

Regină la balul vieții tale

poetei Liliana Trif A mai trecut o toamnă și iarna îmi aprinde Un curcubeu de stele pe cerul de cleștar, Fereastra înghețată mai poartă-n ea colinde Din anu-n care zeii mi te-au adus în dar. De-atunci cu bucurie și fulgii de zăpadă Se prind de mână-n horă în fiecare an, Iar vântul cel obraznic în haine de paradă Tastează cu un deget pe clapa de pian: Mulți ani de poezie, frumoasă Liliana, Bogată în iubire ca iarna în omăt Metafora să-ți fie, la fel de suplă pana Ce cântă pe hârtie! Cu versul tău mă-mbăt, Când lângă buza sobei șampania-n pahare Pulsează pentru tine, mă prind și eu în dans, Sub bolta colorată, în strai de sărbătoare, Și luna ți se-nclină, pășește în balans. Cât de frumoasă-i iarna și ce costum de gală, Au îmbrăcat castanii să-ți spună: La mulți ani! Pe câmp e-o broderie cusută cu migală De ziua ta, minune, de cei mai vechi șamani. Alături de natură, mă plec și eu în fața Poetei ce m-alintă cu versul jucăuș, Zeiței din poveste ce mi-a rescris prefața Și-mi trece peste viață un fermecat arcuș. Să strălucești pe boltă mulți ani de-acum încolo, Iar îngerii să-ți fie însoțitori și scut, Din cer să te îndrume cu lira lui Apollo, Să-ți lase pe poeme olimpicul sărut! Să fii mereu regină, pentru poeți și muză, Transformă viața nudă în filă de povești, Tu, Alba ca zăpada, mereu o călăuză Pe țărmul poeziei... Mulți ani să ne trăiești!

Ai suportat atâtea umilințe, Genunchii i-ai zdrelit în rugăciuni, Lasând în urmă visuri, năzuințe... Nu mai credeai în basme, în minuni. Te-ntreb de ce-ai lăsat atâta vreme Apusul să se scalde-n ochii tăi, Hrănind frânturi de dragoste-n poeme, Crezând în vorba oamenilor răi. La balul vieții tale fii regină Nu-ți pleca fruntea-n fața unui zeu, Ce nu te recunoaște drept stăpână Pentru că sufletul îi e ateu.

Să nu cerșești iubirea niciodată, Tu ești iubirea, minunată zeie, Iubește-l pe acela ce-ți arată Că tu ești totul pentru el, femeie!

Să nu privești în urma ta vreodată, Să lași regretele cu-i ți-a promis Că-i ești regină pentru viața toată Și-apoi ți-aruncă lanțuri peste vis.

Încătușată n-ai să poți să zbori, De-aceea, nu-l lăsa să-ți pună zeghe, Iubirea trece dincolo de nori Și Însuși Dumnezeu îți stă de veghe

La căpătâi în nopțile când plângi Și-n zilele în care ești senină, În suflet bucuriile să-ți strângi, La balul vieții tale, fii regină! La mulți ani plini de poezie, Liliana! 55


Creații spre universalitate Posibil Liliana Trif & Ioan Grigoraș - De ce am împărțit aceeași umbră, nu mă-ntreba, că n-aș putea să-ți spun, De câte ori mă bântuie tristețea, îmi amintesc o seară de ajun, Când colindam pe ulițele vieții, lipiți unul de altul, sub palton, Râzând prin gerul arctic, de nămeții care zideau un strașnic pavilion... De ce am împărțit la doi lumina, să nu mă-ntrebi, că nu-ți pot explica, Dar vreau să cred că ne unește vina de-a trece peste timp, de-a încerca Să cucerim planete de zăpadă sau primăveri s-aducem înapoi, Ca doi nebuni ce duc o cruciadă-mpotriva lumii... Ăștia suntem noi! - Am decupat din univers o parte și-am botezat atâtea stele noi, Am locuit pe Venus și pe Marte, și-am scris povești pe umerii tăi goi... Paltonul alb sub care stăm, iubito, e-un scut ce ne păzește de priviri, Când paparazzi lumii stau de veghe... Noi doi, mereu, un buletin de știri Am fost, suntem și vom trăi cu vina de a ne fi ori totul, ori nimic, Ne-am îngropat în ceruri rădăcina și am gustat din toate, câte-un pic. Poate-am murit să înviem în versuri sau, poate, altfel nu putem visa, De ne plimbăm de-atunci, pe coama vremii, dar totul e posibil, nu-i așa? Aripi de vânt parcă visam că timpul stă în loc și te sărut pe-o margine de pas cu buzele aprinse ca-ntr-un joc când te invit timid la dans era târziu eu te țineam în palmă iar vântul ne spunea povești cu praf de stele ce plutea pe stradă către tărâmuri nefirești în jocul vieții cu figuri de ceară ascunse-n tainice unghere am cultivat sub acoladă aripi de vânt și muguri de plăcere parcă visam că suntem amândoi pictând petala unui răsărit nu s-au vândut bilete înapoi și am rămas pe-o coamă de nisip 56

Ioan Grigoraș


Creații spre universalitate Numai tu poți

- Iarnă creață și-ncâlcită, Spune-mi, tu, ai fost tocmită, Mie doar să mi te-asameni, Că-mi port frigul printre oameni, Făr' să-mi pese dacă vreunul Mă adulmecă, nebunul, Neștiind că, pentru mine, Nu există ce sau cine Să-mi topească ghețurile, Să-mi adoarmă vânturile. Numai unul îndrăznește Și în ochi i se citește Grija că-n oglinda iernii, Când vin fulgii la vecernii, O să mă ascund deodată Și atunci voi fi-nghețată, Vieți la rând cu morți confuze, Cerul răstignit pe buze, Iarnă, dalbă poezie, Vrei să fii asemeni mie?

Liliana Trif & Ioan Grigoraș

- Iarnă albă, nesfârșită, Știu că tu ai fost sortită, Să-mi porți dorurile toate, Peste munți și peste sate Pân' la floarea ghețurilor, Până-n tâmpla cerurilor. Gerul tău nu mă supune Pașii trec peste tăciune Și prin neaua ce-și așterne Jurămintele eterne. Numai ea știe să-și culce Pe zăpadă, trupul dulce, Albul ăsta să-mi ajungă Iarna, cât o fi de lungă, Și troienele de-nalte... Dintre toate celelalte Mituri vechi, povești uitate, Găsesc drumul spre cetate, E trasat cu apă vie, Din condei, prin poezie.

Spune-i tu atunci că-mi place, Când vorbește și când tace, Când pe foi de gând mă scrie, Moaie tocu-n apă vie Și trecând peste prefață Mă-ncălzește, mă dezgheață, Ochii mi-i călătorește Printre stele și zâmbește De mi-e teamă că-ntr-o seară Mă preschimb în primăvară.

Spune-i când ajungi la ea Că-nflorește dragostea Și pe ger, și pe ninsoare, Când în inimă porți soare, Focul se aprinde-n vene, Dacă porți iubirea-n gene, Ca un fluviu ce prin gheață Și prin nori, deși de ceață, Află calea mai ușoară, Curgând către primăvară.

John Lennon trebuie să cânte Ioan Grigoraș & Liliana Trif deseori simt că unii fani or să ne-mpuște vor trage cu gloanţe de cauciuc în versuri în noi în păsări în albastrul cerului ca la roata norocului 57


Creații spre universalitate eu nu mă tem de furtună știu că ești lângă mine simți și tu John Lennon trebuie să cânte „Imagine there's no heaven It's easy if you try No hell below us Above us only sky Imagine all the people Living for today...” pentru întrebări ce nu caută răspuns îţi spun dă la o parte hârtia pe care scriu să-mi vezi inima pulsând în spatele fiecărui cuvânt vei şti atâta vreme cât citeşti viaţa mea continuă împotriva strategiilor de marketing nu s-au inventat arme să pună interzis lumii noastre John Lennon va continua să cânte „You may say I'm a dreamer But I'm not the only one I hope someday you will join us And the world will be as one…” I G&L T

58


Creații spre universalitate Ada Nemescu Război lângă noi S-a pornit război, aud chiar la știrile din crâng, Zumzăie umbrarul tot, paltini și-un salcâm nătâng, Parcă-n aer simt miroznă și de izmă și de nuc, Ies pe prispă și, desculță, uit de toate și mă duc! Am uitat de gustul dulce, amărui și-nțepător, Beau cu ochii după stele, năcăjită de un dor, dar nu văd luna deloc, s-a ascuns gândesc, sfătoasă, Și pe boltă, o iubire e tot unică, frumoasă... Auzisem, eu, o bârfă: cică soarele o vrea, O pândește zi și noapte, chiar cu stelele pe ea! Ziua arde ca nebunul și pârlește iarba-n vale, Seara-așteaptă negura și îi cade la picioare... Bârfa asta se întinde ca o boală necurată, Șușoteli și ciripeli, chiar oftaturi din adânc, Luna tot ascunsă e, dup-un nor, palida fată, Iar de mila ei, prin sălcii, stânjeneii galbeni plâng... Certărețe, la fereastră, trei mușcate frunzăresc: - Am văzut-o eu, odată, sta pe boltă, nu pleca - Soarele cu șapte raze, tot fierbinte, o sorbea! Concluzionând, firește: nu-i tăgadă, se iubesc! Dar ce e atât de grav, se ițește-un guguștiuc, Dacă și-a găsit pereche, până și puiul de cuc, Dar o mândră cum e luna, cea cu pântec rotunjor A rămas și grea, pesemne, pentru soare e ușor... Ca el, sori sunt mulți la număr, risipiți în univers, Doar o lună avem, prieteni, pentru dragoste și vers! Ea tristeți amare strânge de la noi, îndrăgostiți, Păsuiește taine grele, pătimiților iubiți... Nu mai tac, fac zarvă mare, chiar de astă dimineață, Când s-or duce la culcare stele. Zorile la piață, Ca să târguiască voaluri, pentru bolta lumii albă Și bănuți de rouă stinsă, înșiraţi stau, ca o salbă... Nu fac pași, nu tulbur tihna ierbii-n sforăit ușor, Să-nfrățească atât de verde, cu parfum înțepător, Sub umbrar de tei bătrâni și pudrată fin de stele, Ce-ar mai potopi tot cerul, risipită printre ele... Vă vorbeam de luna șuie, cocoțată și cuminte N-ascultați bârfele toate, șuguiesc amarnic, minte chiar și biet luceafăr beat, e gelos fără măsură, Ar lupta gol pentru ea, fără pavăză şi-armură... Și, pe boltă, o iubire e tot unică, frumoasă! Las dumnezeirii lupta, dau să plec, să intru-n casă... Dintr-un colț de stea complice, îmi surâde-n șagă luna... Recunosc, așa peltică, e frumoasă rău... nebuna! 59


Creații spre universalitate Priviri neștiute Sigur am ostenit! să împart tristeţea unei şoapte la pulsul nebun al unui somn suprem… mă tângui amar, dar nu dau nicio şansă minciunii adevărul îşi pune lumina pe umeri peste aripi verzi şi cărnuri aburite plâng ca un port ce nu şi-a cunoscut marea trădări îmi sfâşie pielea pe dinăuntru dar la fereastră-mi râd muşcate vii un balon de săpun mă poartă mărturie printre pereţii mânjiţi de întuneric în lumea asta fără chei dincolo de-alei sunteţi voi actorii lumii devoratori de te iubescuri savurând plaja urmelor cuvintelor mele în jurul sufletului se-nsufleţeşte o chemare se aude exact cum doare! din privit în privit am ostenit!

Melopee Sâmburi muţi visau pădure netulburată ca o piatră de hotar aproape nuntă ni se promisese iar ursitorile ursiseră cu har: să număraţi prea-sfinte veşnicii cu vârful de peniţă al sorţii vii culegători de zori şi de izvoare să-aprindeţi stelele sfiit-amăgitoare cu zarva mirului şi a tămâiei dacă fereci s-or sprijini cu suflete, biserici să vă rodească în priviri doar stele când timpului de clipe vor să-l spele lăuntric vă pictaţi un duh cuminte orice refuz de taină va dezminte neconteniri şi pricini poartă vini? le scuturaţi, nu deveniţi străini! În ştreang s-or împleti de-acum văzduhuri - un saltimbanc e visul nenuntit va picura pe aripi moi de fluturi cu falduri de tăceri ne-am primenit În zvon de fructe dulci, verde veşmânt de zee m-oi contopi luminii, alintă-mă - femeie!

Scot din traistă dimineți, reci izvoarele de zi Când nisipuri mişcătoare par a fi nişte câmpii doldora de margarete şi de spice-n puf ușor Eu din traista dimineţii, scot izvoarele de zi ca să-mi spele de păcate, gândul prăfuit de dor *

Orice clipă ce se naşte poartă aripi de sfială Ca o piatră prețioasă la grumaz de bidivii la trăsura soartei frânte pe loitra de-ndoială Mi-așez traista dimineţii cu brățări trandafirii.

Îmi spusese mie maica: dincolo de rău, e BINE Negura venit-a valma, tot aşa se duce iar * Floarea inimii se-ntreabă: dacă nu măicuţa, cine? Să-mi aline din dureri, cu dulceaţă, drag şi har… Nu există întuneric, doar lumina e plecată Mai aproape sau departe, orice-ar fi, * TU să râmâi Ţinând inima în palmă, mă ofer femeie-fată Cu privirea risipită pe fereastrele din vise Ca o traistă de lumină pusă vieții căpătâi. Văd în traista dimineţii, reci izvoarele de zi Simt un suflet cum șoptește peste mările deschise: * Îngerașul meu romantic, eşti puternică, nu ştii? Ca un joc la loterie mâinele se pierde-n haos * Ca o ceață fără formă peste liniștea firească Avem, totuși, la-ndemână viața pusă la adaos E un liliac destoinic, jumătatea mea visată Restului de veşnicie care vrea să ne unească. Cu privirea când senină, când pătrunsă de vâltori Toate florile din lume, de parfumul lui se-mbată Iar eu dorm pe pat de frunze, îmbătată de splendori A N * 60


Creații spre universalitate Ioana Zadic Cu zâmbetul în colțul gurii Cu zâmbetul în colțul gurii trecut-am către noul an. Am auzit multe injurii. Mulți au rămas fără vreun ban. Nici eu n-am contul gras la bancă, dar bucuria de-a trăi și graiul neaoș de țărancă opritu-m-au de-a mă-nrăi. Lumina lunii mă-nconjoară, și stelele îmi sunt aproape, am vise care mă-nfioară și fericire printre șoapte. Durere am avut cât hăul, dar Dumnezeu a fost cu mine. Am încercat să-nlătur răul și m-am zbătut să fac doar bine. De am greșit, îmi cer iertare, dar n-am știut altfel să fac. Scrutez văzduhu-n depărtare, când stau pe malul vreunui lac. Cu zâmbetul în colțul gurii și ochii pironiți spre cer, mă spăl de îmbâcseala zgurii și-mi fac, din bine, giuvaer.

Am făcut pariu

Am făcut pariu cu mine, de atâtea ori pe drum, și-am văzut cum clipa arde și mi se transformă-n scrum, Visele de fericire se îmbină cu tristeți... Binele mi se-mpletește cu uitare. Am săgeți în priviri și în suflare, ce străpurg în zori și-n vânt, printre pânzele-nghețate, dintre timp, izvor, pământ. Cartea nopții se deschide, eu citesc ce-i scris în ea, luna îmi arată calea, gându-mi stă pe câte-o stea. Am făcut pariu cu cerul… Și cu mine am făcut, căci, pe lumea asta mare, cu sfârșit și cu-nceput, am trecut prin ape tulburi și bătută sunt de vânt. Toate-s vechi și noi sunt toate, și în cer, și pe pământ. Floarea zorilor apară, steaua nopților lucească, căci pe toți ne înfășoară pacea cea dumnezeiască. Am făcut pariu cu lumea și-am uitat ca să-l plătesc, printre miile de stele, ale mele strălucesc. Dor de clipele în care eu credeam că muritoare sunt doar cerul și pământul... și am lumea la picioare. Am făcut pariu cu anii ce se schimbă ne-ncetat... La mulți ani cu bucurie! S-aveți suflet luminat! 61


Creații spre universalitate Lumea versurilor mele

Tremură codrul Tremură codrul țării mele, căci suflă vântul neiubirii peste locașul care-odată a fost de pază nemuririi. Tremură codrul țării mele și plânge cu lacrimi de foc, că nu ne-am îndreptat spre stele, că nu ne-am prins cu toții-n joc. Tremură codrul țării mele… Suntem săraci și oropsiți. Avem Ilene, zmei și iele, avem și oameni necăjiți. Tremură codrul țării mele și plânge cu lacrimi de foc. Nu ne unim în vremuri grele, ne plângem doar de nenoroc.

Lumea versurilor mele a ajuns până la stele, a zburat până la nori, c-am părinții călători printre visuri și suspine... Părți din ei le am în mine. Lumea versurilor mele s-a umplut de zmei și iele, căpcăuni, furtuni, ciulini, ape tulburi și...lumini. Lumea versurilor mele are zori, copaci, mărgele, are păsări călătoare, zâmbet, primăvară, soare. ........................................ La taifas mai stau cu mine, de mi-e rău și de mi-e bine.

Nu mor caii... Nu mor caii când vor câinii, zice-o vorbă din bătrâni. Îmbucând din miezul pâinii, ținem lacrimile-n mâini, căci strămoșii ne lăsară câmp întins, mare-nspumată, vârf de munte, vânturi, fiară și cântare fermecată. Noi ne pierdem demnitatea și lăsăm capul plecat, pentru fiecare vorbă spusă de vreun împărat, pentru fiecare pală care vine din apus... N-avem dragoste sau fală... Nu-i iubim pe cei ce nu-s. Sau când spune răsăritul că istoria ne minte nu dorim să ne răspundă vreun bunic sau vreun părinte. Credem că le știm pe toate, dar iubirea stă în pâine și în vin... Mai dăm din coate, dar trăim de azi pe mâine... ........................................ Nu mor caii când vor câinii, zice-o vorbă din bătrâni. Îmbucând din miezul pâinii, ținem lacrimile-n mâini...

62

IZ


Creații spre universalitate Eugen Serea Hibernală

A-Pter

Pe valuri duc fluturi de gheață, Roind prin Sahel de argint, Nădejdea Schimbării la Față: Ninive e, poate, Corint.

Ce vechi sau ce nou testament e-n Vergiliu? Pe inimi e-un mic sau un Mare Sigiliu? Doar noaptea se roagă, în taină, pendule, Mulțimile-s turme fricoase, credule, În mari ierbivore cresc muguri - carnagii, Prostia şi ura fac minții ravagii, Iar lupii angoasei stau pururi la pândă, Pădurea-i nebună, iar haita-i flămândă Şi fumegă candela-n ştearsă icoană, Afoni, acordorii fac tonul o toană, Sting suflete grave solo-uri acute, Sub zâmbete false, priviri prefăcute, Toți poartă o mască, sub ea este alta, De prins e un peşte, destui are balta, Sunt păsări ce nu ştiu, în veac, ce e zborul, Dar demonii, oare, mai ştiu ce-i soborul? În tâmple e-o toacă de schituri uitate, Dorm iepe troiene, visând o cetate, Învață noi dansuri, pe ritmuri baroce, Bătrânele cobre, cu stări echivoce, Bolizii din sânge blochează artere, Celule cu gratii sunt orice partere, Plăcintele-au e-uri cât nu au răvaşe, Iar omul strunit e din fân şi cravaşe, Graalul e-n toate sau, poate, niciunde, Iar Sfera tot naşte concentrice unde, Axonii descarcă fobii în egretă, Tu iartă şi uită ce alții regretă, O, suflete viu, sfidând diamante, În piața de trocuri, murdare, galante, Ieri cerbului coarne, azi lux, candelabru, Mâner de pumnale ce varsă cinabru, Karatele-s idoli de aur, nu arte: Tăria ce ape de Ape desparte?

Din munte alunecă vaier Al celor ce sunt și ce nu-s, Subțire fir toarce din caier Lumina sau Timpul, pe fus. Și urlă, a foame nebună, Pe stei de sinapse și ger, Gri, lupii iertării, la Lună, Un imn despre lut fără Cer. Pe spate mă-ntind, Semnul Crucii Închipui din trup până-n gând, În cuiburi pustii cântă cucii Isonul căinței, plângând. Stau fulgi de zăpadă, cum sfântul În fața Icoanei de Jar, Eu urc printre stele Pământul Spre pururea Alb de Altar. Fac îngeri în neaua pufoasă, Să-i vadă aceia căzuți, N-am visuri, pădurea e roasă De viermi fără somn, nevăzuți. La stârvuri, ocoluri dau corbii Și vulturi vor ține Sobor; Cad solzi de pe ochii mei, orbii, Dar nu știu de sui, ori cobor...

63


Creații spre universalitate Arca Pierdută Poveşti şi mituri subsahariene Sau ritualuri rastafariene Îmi dăltuiesc din foc şi fum, că parcă E Lumea noastră doar Pierduta Arcă, Lin, în derivă, între două ape... De Vinul Nou, burdufuri stau să crape, Noi petice la haine vechi se cos, Iar conştiinței, câte-un os de ros I-aruncă rațiunea, când în silă, Şi când cuprinsă de o sfântă milă... Moise s-a dus... Iar noi turnăm în aur Un idol între Apis şi balaur, Din patimile noastre arzătoare: Nimic nu-i nou sub Lună şi sub Soare, Că încă nu-s, din râul de cuvinte, Nici pietrele aducerii aminte, Iar Lespezile cerului senin N-au tremurat sub Degetul Divin... Argonauți ai vidului subcuantic, Exploratori Oceanului Semantic, Vom cuceri, prin artele naive, Un El Dorado, poate? O Ninive? Sau fi-vom oseminte în deşert, Captivi ai Teseractului inert, Iar carnea, sfâşiată de fractali, Mană cerească-n vulturi sau şacali? Cât inima, în temnița - torace, Vibrează la sirenele vorace, Iar mintea va dura, tânjind la stele, Din cărți de joc, în Spania, castele, Cutreiera-vom, trişti, Quadrantul Beta, Pândind, ca pe un şoarece, zibeta, Infimul tremur vălurind dendrite În concentrate minți sau risipite, Ori dezgropând, prin albii seci, cosonii, Ori botezând, cu litere, bosonii Sălbaticului, liberului quarc, Îndrăgostit, pe-o bancă, într-un parc, De un parfum sublim, de iasomie, Şeherezada nopților, o mie... Eu, cuget viu, drapat în sumbră togă, Exonerând de vină orice vogă, Legat, ca de-un catarg, de Axis Mundi, Cu vița însoritelor Burgundii, Voi recita, plângând, Pentateuhul, Până când eu sau Moartea ne-om da duhul, Etern eliberați unul de altul, Eoni ce-aşteaptă-n Hyper-Spațiu saltul, Strunind hipproni în trap, ori în buiestru Pe Micul Prag al Marelui Maestru... Când visul şi-o atinge apogeul În şerpi ce înfăşoară caduceul, M-o sprijini, plutind pe Aheron, Toiagul înflorit al lui Aron... 64


Creații spre universalitate Balanța De-ar fi să pun pe-un taler tot ce-am aflat în viață (Scăzând, desigur, tara, întocmai ca la piață) Pe celălalt aș pune nu aur, ci uraniu, Atât e sensul vieții de greu, de scump, de straniu, Iar când, în echilibru, s-ar liniști balanța, V-aș spune-apoi, prieteni, cu toată nonșalanța: Prostia-n veci nu doare, nici chiar la peri cărunți, Înalță-n cer orgolii doar oamenii mărunți, Zgârie-nori spre Soare nisipu-și urcă, încă, Ici-colo, o colibă mai dăinuie pe stâncă, Amărășteni de rasă au aere de Lorzi, E bunul simț knock-out, mai ieri era în corzi, Iar logica-i întoarsă, ca scara de valori, Au gadget-uri doar farduri, leac fals pentru palori, Mor vise-n naufragii, puține trag în radă, Aproapele pândește, e-un animal de pradă, Pe limba lor pier păsări ce țin isonu-n strană... Pe unde-i omul, oare, cel bun de pus la rană? Tot banul este roata ce-nvârte-ntreaga Lume, Fac tumbe-n șuturi clovnii, nu știu să facă glume, Stau perle-ascunse-n stridii, ies din extemporale Când stinsă e Scânteia în loburi temporale, Rușinea-i diamantul ce strălucește-n lotuși, Rar ne mai mustră-n taină: „Nu suntem fiare, totuși!“, Cei mici, cei mari își joacă destinele la zaruri, Virtutea-i desuetă, păcatele sunt „daruri“, E-o slavă reciprocă în regnul mediocru, Discern în noi doar sepii nuanțele de ocru... Ce ne dorim cu toții? Aziluri? Avatare? Sunt înțelepți aceia ce iau tot ca atare! Cotidianul, silnic, tot vrea să mă surprindă, Iluzia e Lege în Țara din Oglindă, Comoara e-ngropată, sunt morți toți Nibelungii, Prin sporii răutății ne invadează fungii, Închise-n turn de fildeș, extazuri elitiste, Monezi aruncă-n plebea ce flutură batiste, Puternicilor zilei, înșurubați pe tronuri, Zâmbind, nici nu le pasă de bârfe și de zvonuri, Nu investesc în oameni, cât cheltuiesc pe trufe, Și-n public, nu în casă, tot spală negre rufe, Că s-au născut sub faste, sublime auspicii; Ce sănătoși par, astfel, cei de pe la ospicii! Sădesc nădejdi deșarte minciunile din zodii, Încolăcit e-un Șarpe, din rădăcini în rodii, Pe patru cai scheletici, morguli apocaliptici, Ucid măsuri și rime poeților eliptici, Retorica-i de piatră, limbajul e de lemn, În candelele sparte, demult nu-i untdelemn, Icoanele-n adâncuri s-au așternut, cuminte, Iar idolii-s pe socluri, chiar și prin locuri sfinte, Știu, pregătit e rugul, sunt ultimul romantic, Lumină mi-e Cuvântul, nu biet concept semantic, Altarele-aurite s-au pustiit, stinghere, Păianjenii uitării țes pânze prin unghere, Cu ochi legați, Dreptatea, (sau, poate că e oarbă) În jocu-i de-a balanța ar vrea ca să mă soarbă, În timp ce-n agonie, Iubirea Infinită, Se roagă: „– Iartă-l, Tată! Nu-l duce în ispită...“ 65

ES


Creații spre universalitate Camelia Ardelean Îmi ţin în palme versurile...

Îmi ţin în palme versurile nude – Sărman Ovidiu exilat în ploi, Prea temător ca zborul să-şi mai ude, Trecând mareea pietrelor în doi. Îmi ţin în palme inima, o frunză Desprinsă din copacul care sunt, Pictez pe ea nervuri, ca pe o pânză – Simţiri adânci cu freamătul cărunt. Îmi ţin în palme lacrima de ceară Şi mângâi tandru, trupul său venust; Am învăţat ninsori pe dinafară Şi-am presupus că raiul are gust.

Sub scânteierea florii de gutui (sonet) Sub scânteierea florii de gutui, Am decupat simţirile de ceară, Ce mi-au lăsat nervurile să doară, În desfrunziri cu gustul amărui. Şi domolind silabe-n călimară, Am cutezat, în vise albăstrui, Să îmi agăţ iubirile în cui, Ca pe-o ebóșă palidă, neclară.

Culegător de stele-adun în glastră, Firimituri din Pasărea Măiastră.

Păstrăm idei... (dedicată tuturor poeţilor) Păstrăm idei în stive, sub teama de rebuturi, Cutia craniană se scutură de praf, Cu paloşe din slove, adesea fără scuturi, Dăm timpului din urmă, un mic autograf. Simţirea ne zvâcneşte, aleargă ca o ciută, Un suflet apostatic se vinde, uneori; Vizând eternitatea, menirea revolută, Planăm ades alături de vulturi sau de ciori. Clădim, din slăbiciune şi lacrimi, stăvilare, În piepturi ni se zbate o inimă de rac, La rendez-vous cu muza, per pedes ori călare, Pornim, cuprinşi de patimi, un nou contraatac. În zbor cameleonic, cu cerul sub axilă, Ţâşneşte poezia, dansând pe nori, nubilă...

66

Când degustăm himerele în doi, Precum o pâine coaptă-ncet pe vatră, Sau înotăm prin lanuri de trifoi, Sărind pe nenoroc, din piatră-n piatră, Ne aruncăm în patimă, mai goi Decât un strop de ploaie în polatră...


Creații spre universalitate Poem cu azalee (ronset) Păşeam încet, prin boarea de-azalee, Din mica mea grădină suspendată; Purtând în cuget ciob de nestemată, Strângeam în suflet muguri de Lactee. M-am rătăcit de magica alee; Mai reflectez şi-acum, debusolată, La oaza mea cu stele mobilată (Strângeam în suflet muguri de Lactee). În căutarea unor panacee Să vindec hăul renăscut în mine, Mi-am rezervat din aştri un ciorchine (Strângeam în suflet muguri de Lactee). Bucăţi de cer şi aripi ţin sub cheie; Păşeam încet prin boarea de-azalee...

Rondelul anotimpului inventat

Reinventez un anotimp Cu fluturi sprinteni în cascade, Ecuator la zero grade Şi roze într-un vârf de ghimp. Călătoream, din timp în timp, Testând tonatice naiade; Reinventez un anotimp Cu fluturi sprinteni în cascade. Am smuls iubirea din Olimp, De la un Eros cumsecade; Cât patima din mine roade, Rămân cu norii-n contratimp. Reinventez un anotimp... C A 67


Scriitori români din diaspora De departe, viața merge înainte Culegere de sentimente compuse și interpretate de Anica Andrei-Fraschini (Franța) și Aurelia Buzoiu (Germania)

- Episodul 3 Dragă Tichi-Tic,

Să nu te mire povestirile mele. Uneori, nici eu nu cred că sunt adevărate. Cel mai mult îmi doresc să ajung la o stabilitate emoțională.

Am cunoscut-o pe Frida acum patru ani. Venise la Ludwig în vizită, moment în care eu, întâmplător, am ieșit pe hol. Mi-au rămas în minte privirele noastre, care s-au încrucișat întrebător: ea, fosta „prietenă“ a lui Ludwig, iar eu, actuala. Dacă sentimentele noastre ar fi fost vizibile, s-ar fi făcut, dintr-odată, lumină de la „fulgerele“ din ochii noștri. Să zicem: gelozie? Nu știu dacă Ludwig a simțit ceva, știu doar că a fost un moment în care timpul se oprise brusc. Apoi, Ludwig a făcut prezentările, după care, timpul și-a reluat cursul normal și fiecare și-a văzut, mai departe, de-ale lui. Eram geloasă, așa cum este geloasă orice femeie care se crede îndrăgostită. Dar ea, care a locuit timp de trei ani, împreună cu el, și s-au despărțit, numai ei știu de ce, rămânând, mai departe, doar prieteni? De ce, atunci, se uitase la mine cu fulgere în priviri? Am suferit, văzând-o împreună cu Ludwig. Habar nu aveam că, mai târziu, aveam să înțeleg altfel sentimentele mele față de el, sentimente pe care, în ignoranța mea, le-am interpretat fals. Credeam că relația cu un bărbat se rezumă, în primul rând, la sentimente, mai precis spus, la iubire. Aveam o logică simplă: viața nu este completă dacă nu iubești un partener de cuplu. Doar că, acum realizez că nu te poți axa doar pe iubire. Iubirea care îți ia mințile și te umple de gelozie... mi se pare acum, rudimentar, pur și simplu!

Dar, să revin la Frida. Am revăzut-o apoi, încă de două ori, când ne-a invitat Ludwig la ziua lui, și chiar ne-am întreținut o vreme. Desigur, îmi era mai greu să-mi exprim adevăratele gânduri, din cauza limbii germane, pe care nici acum nu o stăpânesc așa cum mi-aș dori eu. În urmă cu două săptămâni, am aflat întâmplător că Frida este internată la terapie intensivă, cu febră de patruzeci de grade, cauzată de o infecție în corp, pe care medicii nu o puteau depista. După trei zile de tratament cu antibiotice, starea ei s-a îmbunătățit, astfel că au mutat-o într-un salon normal și, după ce febra i-a scăzut, au lăsat-o acasă, fără ca medicii să fi descoperit cauza infecției. Am rămas surprinsă de toata povestea: cum adică, în Germania zilelor noastre, să nu se poată diagnostica o infecție în corpul uman? Aseară, după cină, mi-am adus aminte de Frida, astfel că l-am întrebat pe Ludwig, cum îi merge. „Frida, a răspuns el, Frida a murit! Acum o săptămână, duminică, a fost înmormântarea!“. Apoi mi-a detaliat povestea, fără să se simtă vreo tulburare în vocea lui. Avea 57 de ani și a murit pentru că medicii nu au putut-o diagnostica. Nu știu ce m-a șocat mai tare: moartea ei subită sau faptul că Ludwig nu-mi împărtășise asta, imediat. Imposibilitatea stabilirii unui diagnostic sau faptul că eu nu am observat nicio schimbare în atitudinea lui Ludwig, în toată perioada, mai ales că cinasem împreună exact în seara în care ea decedase? Poate că toate astea, la un loc, m-au năucit. Nu mi-a povestit nimic atunci, pentru că nu am întrebat despre ea, la fel cum nu mi-ar fi povestit nici acum, dacă nu aș fi întrebat. De fapt, nu știu dacă se putea observa vreo schimbare în atitudinea lui și nu știu dacă acest Ludwig este un exemplar rar, de răceală și impenetrabilitate, sau eu nu am ajuns să-l cunosc încă, după șase ani? Cert este că am mai învățat ceva: durerea nu se strigă neapărat, ea poate fi dusă la fel de bine în liniște și singurătate. Desigur, trebuie să fii într-un anumit fel, ca sa faci asta... Și nu gândesc așa pentru că Ludwig a fost, cândva, ținta nevoii mele aparente de iubire. 68


Scriitori români din diaspora Gândesc astfel, pentru că Ludwig a rămas pentru mine un personaj enigmatic și, studiindu-l atâta cât îmi dă el posibilitatea, realizez cât de întortocheată poate fi gândirea umană. Trebuie să mai treacă o săptămână, după care vom cina din nou și-apoi, voi putea să-l întreb dacă s-au aflat rezultatele autopsiei: vor putea medicii explica de ce a murit Frida?

Te las acum, plec la muncă. M-am trezit cu noaptea-n cap și am simțit nevoia să-ți scriu. Aștept, poate-mi spui ce te mai frământă, din trecut, din prezent. Nu te forțez, doar când și ce vrei tu. Și să știi că nimic nu mă va surprinde. Dacă vrei, spune-mi despre fiica ta. Te pup, Auraș

Dragă Pogonaș, Interesant și tulburător, ce-mi scrii. Biata Frida, 57 de ani... Un destin, printre câte altele... Foarte ciudat, însă, că se poate muri, în Germania de azi, pentru că medicii nu știu ce are pacientul... Șocant! Cât despre Ludwig, ce să spun? Nemții sunt, într-adevăr, mai reci. Pe noi, ,,latinii”, ne uimește felul lor de a fi. Iar ei se uită la noi cu un fel de ,,indulgență’’. Dar și cu superioritate. Nu crezi? Te admir că ai ales să te integrezi acolo și că faci față. Eu n-aș fi putut. Am cunoscut câțiva nemți, în activitatea profesională. Tot respectul pentru pregătirea de specialitate, dar fețele lor inexpresive sau care erau stăpânite să nu schițeze nimic, mi-au dat impresia unui zid de neescaladat între noi. Un fel de ținere la distanță. Noi, românii, nu voiam să ne apropiem de ei, dar măcar să destindem atmosfera, să zâmbim degajat. Surâsul lor era de o subtilitate care ne timora. Poate nu sunt toți așa... Îți spusesem mai demult că-ți voi povesti cum a fost când am rămas în Italia, să încerc să muncesc acolo, ca atâtea românce. Nu evit subiectul legat de fiica mea, dar nu știu cum să încep... Sunt multe de împărtășit. Știu că primești cu inima deschisă mesajele mele, însă mă gândesc că tu ai destule pe cap, să nu mai vin și eu, cu pățaniile din viața mea. Sacul din spatele fiecărui om este doldora de întâmplări trecute. Mai grele sau mai puțin grele. Nimeni nu poate ști, cu adevărat, care este această ,,greutate’’. Zic, ca și tine, aproape că nici mie nu-mi vine să cred câte am mai pățit... Adevărul este că fiecare avem tendința să credem că ce am traversat noi a fost mai ,,ceva” decât li s-a întâmplat altora. Dar lumea e plină de tot felul de necazuri... Probabil, nici nu avem habar, decât din cărți și filme. Dacă ar fi să aflăm din gura semenilor noștri și să-i privim în ochi, poveștile multora ne-ar sfâșia... Povestea cu copilul meu este densă, grea. În mintea mea, în sufletul meu, ea ocupă atât de mult spațiu, încât nu prea ar încăpea într-un schimb de epistole. Când am mai încercat să scriu cuiva, m-am oprit, am renunțat. În rest, doar am vorbit despre asta. În general, cu medici și educatori. Mai puțin cu prieteni, cunoscuți, cu lumea... Cu familia, da. Însă, câte au rămas doar în sufletul meu, numai Dumnezeu știe... Pe de altă parte, gândindu-mă acum la cât de mari dificultăți au cei imobilizați sau cu diverse afecțiuni grave, boli incurabile, cât de zguduitoare povești pot fi de jur-împrejur, îmi zic și îi spun și fiicei mele că e ,,floare la ureche” să fii surd. Exagerez, glumesc, sperând să-i fie bine. Nu e ușor pentru ea... Îi pomenesc de cei care nu văd, de cei fără o mână, fără un picior sau ambele... Dar când știi că medicii au greșit, te întrebi mereu ,,de ce”... Cum de și-au luat acest drept... Știu care a fost contextul de împrejurări care a permis ca destinul fetiței mele să basculeze. Era ceva predestinat? S-a petrecut exact succesiunea de fapte care a trasat într-un anumit fel și nu într-altul, viața unui om atât de drag. Nimic din ce s-a petrecut nu a fost fatalitate. S-ar fi putut să fie cu totul altfel. Dar linia evenimentelor a dus spre un rezultat dramatic. Directorul spitalului de pediatrie putea să nu fie soțul doctoriței pediatre din maternitate. Dar a fost. Dacă era alt director, nu ar fi preluat întocmai diagnosticul exagerat pe care îl pusese ea. 69


Scriitori români din diaspora Ar fi internat fetița, ar fi făcut analize și ar fi pus un diagnostic corect. Bebelușul meu nu suferea, nici pe departe, de toate afecțiunile din lista care figura pe fișa medicală. A fost, din start, o mare exagerare, o greșeală. Tratamentele cu antibiotice puteau fi însoțite de anumite medicamente protectoare. Dar n-au fost. Am aflat mai târziu. Apoi, tata, care îl cunoștea pe directorul spitalului, putea să nu fie plecat în delegație exact în acea săptămână, cât s-au făcut experiențe pe copilul meu. Dar a fost plecat. Dacă era acolo, tata ar fi intervenit și acel director ar fi privit cu alți ochi copilașul pe care, altfel, l-au îndopat cu ,,micinele'' fatale pentru nervul auditiv. Când a apărut tata, diletantul într-ale profesiei - căci, pe atunci, scara ierarhică era compusă doar în funcție de activismul în partid - a fost realmente surprins să afle că obiectul experiențelor sale era nepoțica d-lui D... Ca și cum trebuia făcută o distincție netă, între copiii ,,banali'' și cei cu ,,pile''... Draga mea, mă cuprinde revolta! Vezi tu, după treizeci și ceva de ani, când fiica mea are viața așezată într-o matcă bună, când eu am reînviat, între timp, și rănile mele sunt oblojite, mă cutremură încă această optică, cel puțin a medicilor, că trebuie aplicat un tratament preferențial pacienților. Unii au noroc, alții nu. De ce se cred ,,dumnezei''? Sau... ,,Dumnezeu lucrează prin oameni"? Așa trebuia să fie? Am început să-ți dezvălui toate astea, dar am să mă opresc. Îți voi mărturisi ceva: eu scriu povestea care a marcat destinul copilului meu, scriu o carte. Dar încă n-o pot face în română. O scriu în franceză. O limbă străină constituie, pentru mine, un ecran de protecție. Pentru că mă lasă ușor în afara celor povestite. Ca și cum aș scrie despre viața altcuiva. Poate, treptat, am să-ți mai spun câte ceva. Dacă ai să vrei... Adevărul este că povestea asta vrea să iasă afară, împinge tare din interior... Vrea să se arate lumii. Cu bine, draga mea! Te pup! Tichitan

- va urmaA A-F & A B

70


Scriitori români din diaspora ,,Poeme inedite” Adrian Grauenfels Israel Balada vânătorului de nimicuri

Am intrat în vechiul hambar și l-am chemat pe nume ascuns era în labirintul de lăzi printre păienjenișuri și mirosuri care nu reușeau să curbeze lumina când a venit, a venit cu capul plecat rozând un cotor de carte cu mustățile pline de chiciură și de povești ancestrale avea o respirație grea, de expert al ridicolului pe când se așeza în palma mea dresată să-l țină... I-am oferit semințe de grâu ca să se bucure de nițică lumină le-a cules scrupulos, pedant apoi le-a ordonat în șir, după mărime și textură ca și cum ar fi stocat gândurile mele mărturie depusă, în fața unui juriu așezat pe bănci de lemn noduroase și ei mă întrebau: cine sunt, de unde vin, unde mă duc apoi au plecat în ordinea vârstei șoareci și năluci fiecare la casa lui, umedă și rece în decembrie fierbinte vara, când hambarul acela este gol pregătindu-se pentru iarna care vine și pentru alt vizitator asemenea mie, nostalgic, misterios, curios, o creatură imposibil de înțeles, cu toane, cu furii, care iubește lumina, lătratul câinilor, vuietul furtunii batjocura semenilor, râsul și plânsul, pune capcane și dansează sălbatec, chiotind la vederea pradei sale proaspăt capturate. 71


Scriitori români din diaspora La neurologie

Iată... culoare lungi de spital cu paturi verzi și clipocite aparate în ele gem oameni diverși loviți de boli și neurodreptate unii sunt orbi, alții tăcuți din gura lor doar mici silabe un geamăt ici, un monitor durere simți pe lungul coridor să țineți ușile deschise! ne cere sora din balcon că doctorul de gardă vine să stați smeriți în mână c-un plocon supa cea cu gust de cretă te așteaptă de la prânz lângă o legumă fiartă nu vezi galopul unui mânz? infuzii, perfuzii, radiografii te simți mai viu, ca într-o gară te duce sanitarul Max de la un lift la o lugubră scară dar toate astea le suporți cu înțelegere și milă de ce israelianul care-și vizitează mama fumează zilnic în cabină? apoi la ușa ta dă zeci de telefoane și la amante și la job o veste bună să le spună că i-au făcut nevasta zob ...

Pentru curioși: Acest text a fost scris în braille azi, 12 Ianuarie 2019, în drum spre spitalul Belinson, care are la parter o frumoasă colecție de picturi și o privire spre cer, la etajul 7, pe care nici un telescop verificat de oftalmologi nu o poate întrece... AG 72


Scriitori români din diaspora Etajul trei

Frigiderul

Doi soldați pe umeri duc o țeavă grea de tun împovărați și nervoși de aceea întreb ce nume au cei doi, ne iubesc ei oare? vor muri pentru noi?

Într-o zi frigiderul a decis să se blocheze copiii erau uimiți frigiderul era nou înăuntru era răcoare și plăcut ca într-o oază Supa pe stânga, raftul doi legume și mai ales... înghețată de vanilie… ce minune

brutarul Haiim coace pâinea devreme și chifle, pite pentru noi flămânzi dar dacă el bolnav va fi ce altă mâna ne-o hrăni, dar mai ales, ne va iubi?

Dar frigiderul refuza să se deschidă La început au stat în jurul lui privind nemișcați, împietriți de nenorocire Apoi i-au adus jucării și păpuși jertfă bomboane roz cu gust de zbor în balon și ciocolată caldă trecută prin foc și pară Nimic n-a ajutat Frigiderul a rămas distant și rece

apoi urmează blonda de la trei boită tare, plină cu cercei cu fuste largi încăpătoare viziunea ei și azi mă doare de ea nu-ntreb, e foarte clar că ne iubește în zadar

Deci i-au cântat toate cântecele știute au dansat păgâne dansuri cu un doi trei și raz dva tri fără folos, fără succes

pe când amica ei cu bucle mov ce e mereu sub alt alcov cu unul sau cu altul, doar evrei! ea ne iubește vrei, nu vrei

să-l scoatem din priză a zis băiatul cel mare priceput la geografie și la futbol să-l batem la fund a zis fetița obișnuită cu mângâierile tăticului nu tocmai inocente

sergentul Moshe, om cu carte pândește hoțul din cartier pe când citește cu ardoare o pagină sau două din Molière

dar frigiderul a rămas închis până când mezinul care de abia vorbea ebraică sau poate altă limbă numai de el știută a îngenunchiat și s-a rugat cu fruntea lipită de podea Allahu Akbar

Sub nasul lui s-a petrecut o crimă pe când un gangster fără nume ce nu mă poate suferi cuțitul lui cel ascuțit în al meu spate nimeri deci asta e... nu sunt iubit de hoți nici de soldați, nici de femei mă limitez la arta observației și vă studiez pe toți, de la etajul trei...

Și în clipa aceia s-a întâmplat minunea Frigiderul s-a înduplecat și-a deschis larg porțile paradisului care le surâdea ... plin cu bezele, sorbeturi și magiun... AG 73


Scriitori români din diaspora

Valeriu dg Barbu - Italia Născut la Galați, într-o frumoasă zi de sfârșit de lună mai, cu o dorință telurică de-a descoperi tainele lucrurilor, scrijelind în fila albă necuvinte, ce mai apoi prind viață, metamorfozându-se în timp, în cuvânt și vers, în pagini scrise pe răbojul vieții trăită departe de casă, un acid observator al metehnelor cotidiene, un critic activ al sentimentelor fade, sincer și direct, aflat într-un perpetuu echilibru cu sine, Valeriu dg Barbu, prin multitudinea activităților pe care le-a inițat pe tărâm cultural este un exemplu demn de urmat pentru toți aceia care, prin statutul lor, pe ,,ștatele de plată”, au obligația contractuală să facă ,,ceva” pentru zestrea culturală a acestui neam; de ceva vreme, trăitor pe meleaguri italiene, unde activează pe tărâm cultural; în 2014, pune bazele Cenaclului de la Roma (CdR) alături de alți oameni iubitori de cultură, aduce în sufletele celor peste două milioane de români plecați să-și câștige traiul departe de casă lumină și spirit cultural românesc, devenind astfel adevărații ambasadori ai culturii române. Fondator al postului de radio în limba română, Radio Vocativ, al Editurii Vocativ și Editurii Minela; citez de pe site-ul CdR: ,,2019 debutează cu fapte bune - Cenaclul de la Roma a primit astăzi în grijă 101 titluri de carte românească de foarte mare valoare culturală: cele mai importante opere românești, cei mai reprezentativi autori români. Cărțile, în majoritatea lor, sunt destinate copiilor și tinerilor (dar eu, cel puțin, recunosc, mai încântați vor fi cei care au depășit etapele acestea). Cenaclul de la Roma dispune de un important stoc de carte în România, pe lângă un alt stoc deja existent aici, însumând peste 12.000 de titluri, întregit de 40.000 titluri, în format electronic pe care îl vom transfera la Roma, imediat după ce vom semna Protocolul cu municipalitatea Romei, privind alocarea spațiului pentru bibliotecă, demers aflat în derulare cu sprijinul F.O.R.I.”.(V dg B) Publică pe suport de hârie și în mediul online; debutul literar: în ziarele vremii, în 1985; debut în volum - 2008; volume publicate: Din cioburi, Arlechinul cu fesul pe dos, Lipit Pământului, Tablele împărţirii, a mic de mână, Balans - la Editura Neliniști Metafizice - Constanța, Ciocolată cu lămâie – Editura Vocativ, Nu te saturi, apoi, varianta în limba italiană, Non ti sazi, Un fluture încărunțit, Scântece - Editura Minela; apare în câteva Antologii de autori, membru al site-urilor de literatură etc. https://www.facebook.com/groups/cenaclulroma/, http://cenacluldelaroma. eu/, http://www.poezie.ro/index.php/author/0018037/index.html, În urmă cu aproximativ cinci ani, ca semn de înaltă prețuire, dar mai cu seamă, de aleasă prietenie, i-am dedicat Valeriului câteva versuri: salutări Valeriului!

deseori te-am zărit umbră pierdută în tăcerea ruinelor etrusce căutător neobosit al liniștii eterne vajnic călător al timpului precar binefăcător neostoit al iubirilor caduce... tu - Duce de Plusquamperfectum(reflecție a oglinzilor valeriene după simpla regulă a energiei eoliene în sensul invers al acelor de ceas) când Cuvântul prinde viers și glas... mă plec și mă închin cuvântului venin preschimbat în licoarea numită vin (atât de drag mie și ție surechit din propria vie) salut viersul cotidian poemul manifest într-o determinantă atitudine… fest! 74

STelu Pop


Scriitori români din diaspora scrisoare nimănui

Valeriu dg Barbu

aș fi început cu dragă Moș Crăciun dar auzi tu de juma’ de veac an de an mi-ai demonstrat prea multe când eram mic la mine venea doar Moș Gerilă fiindcă tu te duceai numai la copiii secretarilor de partid deși eu pe tine te voiam pentru tine se certau părinții mei în fiecare decembrie la ziua de salariu apoi după ce ai venit la perechea aia controversată cu niște kalașnikov-uri - eu eram deja sărit de 22 de ani mă așteptam ca măcar începând din acel an să recuperezi ceva pentru mine tu, nimic - și ce să mai cred? ascultă, moșu părerea este deja o certitudine când de milioane de copii din întreaga lume te cam doare la bască în aia a renului... iar la cei puțini pe care îi servești impecabil o faci din interes pentru tine anul ăsta o să prepar o colivă festivă pentru tine cos buzunarele zidesc ușa astup hornul dau drumul la pitbull pun alarma și toate capcanele ca în home alone știi ce?! mai du-te-n frigul tău acolo și nu mai minți lumea ipocritule… pun pariu că nici măcar nu ești moș poate cumva doar o idee de pe urma căreia profită negustorii îndemnându-ne să fim ...doar noi ăia mai buni buni cu profitul lor… firește anul ăsta mi-am propus să devin nou-născutul îmi voi încropi din păcatele mele o iesle voi aștepta steaua care-mi va lumina drumul spre o vreme în care voi fi bunul anonim cel puțin unui copil anonim lumea a început deja să înțeleagă că nu avem nevoie de tine pentru ca să devenim zilnic ceea ce tu nu ești în stare nici măcar o zi din an 75


Scriitori români din diaspora păsărarul idioţilor, să nu mai râdeți când vedeți un om cu păsări multe legate de umăr și trece pe alei ca un vânzător de baloane colorate el este cel cu patimile răzvrătite, întoarse pe dos fiindcă e un laș care a-ncercat să-și lepede toate viciile sperând că mântuirea stă în ce duci în spate și nu în drumul străbătut până la capăt voi nu sunteți în stare să vă numărați toți umerii voștri la ce să râdeți? eroismul vostru stă doar în batjocura ignorantă ieșiți naibii ieșiți naibii în stradă fricoșilor cu aure de carton aplaudați păsărarul, urmați-l ca să poată ajunge până la capăt abia atunci, împreună, veți învăța adevărata numărătoare abia acolo gâtlejurile voastre vor avea dreptul să gălgâie de râs dar n-o să le mai vină

în gaură de șarpe în gaură de șarpe te caută egoismul altora fix acolo unde tu ai fost o secundă înaintea lor acum propriul tău egoism te-nalță

vai, m-ai trădat, Iudă vai, trup al meu ți-am dat cea mai iubitoare femeie ți-am dat vinul ca și cum ai fi un altar închipuindu-te pâinea ți-am dat cele mai frumoase priveliști și-am renunțat pentru tine la înălțare fiindcă am crezut că fără tine nu exist tu m-ai vândut pe treizeci de arginți ai groparului

și sâsâi nerecunoscător celor care o secundă măcar au ars din viața lor ție ești atât de sus cât cât de sus te-au aruncat alții și faptele tale desigur acelea care nu au ajuns în cădere înaintea ta aici 76

cât ne mai mutilează chestia asta...! sentimente vrac zburdă prin inimile noastre care se văd una într-alta doar un ambalaj / ce-ar mai rămâne din biata mea alcătuire de-ai pune deoparte tot ceea ce iubești la mine?


Scriitori români din diaspora descărnare... să pui cătușe pufului de păpădie sau florii de cais când scutură polen cum i-ai pretinde zilei să-ți mai fie complice la furat de mere în Eden abia când ai pierdut ultima vlagă chemi demonii tardivei zvârcoliri mai mult decât iubita îți este dragă poza ei, insinuând lascive amintiri fii demn și onorat de întâmplarea că ai ajuns la capăt mai târziu nu ești bătrân, doar leat cu marea care-și retrage valu-i străveziu vei traversa o noapte alte țărmuri și întors, surâs nevinovat de prunc nu vei mai ști nimic din aste vremuri hai, trup al meu, e ora să te-arunc... Edenul așteaptă să-i restitui mărul ce-am înmulțit cunoașterii râvnite atât va fi avutul meu - decorul e același sub frunze încărunțite apoi, de-o fi cumva un fel de ironie: eu lanul înverzit, iar tu același trup atunci, să nu mă sufli-n păpădie iubita doar c-un puf voi ști să ți-o corup!

Facerea lumii – dialoguri pe derulare înainte

.

mai lasă-mi un sunet să îmbrac oasele acestea sticloase carnea nostră de ape se împuținează fără muzică fiecare rază, fiecare fir al ploilor este o notă pe portativul niciodată aleatoriu m-am ascuns în cotloane ostile, crezând ascezei, că liniștea cumva mă va mântui – așa am găsit mulțimea egourilor răspândite haotic... setea aceasta de cântec mă recompune și-mi mai trebuie doar un sunet anume să pot desăvârși ruga și numai Dumnezeu are timp să aștepte, eu nu

nu te grăbi să umpli vasul – rosti un sine nou – ascultă: din orice ocean lipsește un strop, în orice lume este un om mai puțin perfecțiunea aceasta este, rotundu-i mereu doar aproape rotund simetriile năruie spațiul, este întotdeauna nevoie de încă ceva, încă ceva taina chimiei universului acum o știi și respiri sunete deci caută, naște tu orice simți că ar lipsi, iată ruga 77

V dg B


Pagina artelor plastice Expoziție de pictură „Expo-cultura” la Căsoaia, județul Arad Claudia Elena Peter Evenimentul cultural, pregătit cu entuziasm și profesionalism de membrii asociației culturale„Cartea, izvor de cultură”, a reunit artiști plastici și scriitori, în locația generoasă Casa Verde, din Tabăra CJ Arad din Căsoaia, comuna Târnova. Evenimentul a deschis Festivalul La Poalele Highișului - ediția a II-a, prezentând un amplu act artistic prin lansări, prezentări de carte și revistă, vernisaj cu lucrări plastice, în perioada 25-27 mai 2018.

Pe simezele generosului spațiu al locației numită Casa verde, au expus artiști plastici din mai multe zone ale țării, plasticieni cunoscuți în peisajul artistic al Aradului și al comunei Târnova, dar și artiști invitați de la Oradea. Diversitatea stilistică s-a împletit cu frumusețea imaginilor zugrăvite pe pânză, de la lucrări care surprind în acuarelă un colț sensibil de natură, regăsite la pictorul Gheorghe Oprea, la reproduceri de mari dimensiuni, după opere ale clasicilor picturii, la Constantin Jurcuț.

78


Pagina artelor plastice De la lucrări realizate în tehnica sticlei fuzionate de Adrian Peter, la pictura modernă, cu influențe pop-art, din arta Marianei Jurj, paleta expozițională a prezentat o varietate inedită de imagini și interpretări ale lumii înconjurătoare. Artiștii regăsiți pe simezele expoziției sunt: Constantin Jurcuț - Arad, Gheorghe Oprea- Agrișu Mare/Târnova, jud. Arad, Ioan CociubaTârnova, jud. Arad, Mariana Jurj -Târnova, Arad, Claudia E. Peter- Oradea, Adrian PeterOradea.

Constantin Jurcuț, pictor „truditor cu pensula”, ne prezintă picturi în ulei, portrete, peisaje și reproduceri, declarându-se admirator al artei clasice. Realizează într-o atmosferă clar-obscură, naturi statice și portrete, sau surprinde frumusețea perenă a unui nud într-o compoziție mitologică. Gheorghe Oprea dezvăluie cu multă sensibilitate atmosfera câmpiei scăldate în lumina zonei arădene, portrete de oameni simpli, cu expresii blajine pe chip, tablouri deosebit de spontane în acuarelă și ulei pe pânză, cu o mână fermă de pictor și un ochi sensibil la frumusețea zonei sale natale. Ioan Cociuba a participat cu două peisaje realizate în tehnica ulei pe pânză, descriind plastic peisaje din comuna sa natală, Târnova, un univers intim, sentimental, dar bine construit, măsura talentului acestui pictor local, deosebit de apreciat și iubit de consătenii săi. Mariana Jurj, orădeancă prin origine, profesoară de educație plastică, stabilită în zona Aradului, ne oferă două direcții distincte ale artei sale. Una clasică, cuprinzând naturi statice, peisaje, iar alta modernă, contemporană, cu accente de pop-art, în special în lucrarea de mari dimensiuni „Portretul fiicei”. Claudia Elena Peter, artist plastic din Oradea, dezvăluie în pictura pe pânză și sticlă interogarea sufletului uman în imagini cu măști și personaje sugerate, cu expresii diverse, lucrări intitulate „Identități” sau „Exuvii”.

79

Adrian Peter, originar din Maramureș, artist orădean, oferă lucrări în tehnica picturii în ulei, peisaje sensibile din lumea satului, dar și lucrări moderne și originale, în tehnica sticlei fuzionate, cum este tabloul din sticlă intitulat „Gemenele”.


Pagina artelor plastice

Diversitatea personalităților creatoare, adunate în același spațiu expozițional, a oferit o expoziție deosebit de originală. Arta clasică s-a împletit fericit cu cea modernă, lumea omului contemporan s-a regăsit pe simeze, în interogarea naturii umane sensibile și controversate.

Peisaje, portrete, reproduceri, lucrări abstracte, tehnici diferite, toate au constituit accente de culoare și au arătat invitaților o parte din sufletele artiștilor prezentați la vernisaj. CEP

80


Pagina artelor plastice

81


Semnal Editorial Itaca, Anul VI, Nr. 24 octombrie, noiembrie, decembrie 2018 https://issuu.com/emanuelpope/docs/itaca_ nr._24?fbclid=IwAR39zhCxwkUdLPOZsxLl3c-LpXzIkrBBDJ1C8fmtcXvpLr_b-2xHum7-4AA

Revistă de cultură, pentru scriitorii de limbă română din afara granițelor țării, Publicație a Itaca Organization Dublin.

Destine Literare, nr.45, octombrie-decembrie 2018 http://www.scriitoriiromani.com/DestineLiterare/RevistePDF/71.pdf

Revistă de cultură, pentru scriitorii de limbă română din Canada

Nautilus, nr.18, in memoriam Amos Oz Israel https://en.calameo.com/ read/00107378714c844dd4c67?fbclid=IwAR1I7dp-it1aWiVtWkX9WfuDbHJgGSfxutj5F0A_bwiRSpdr1balmq1nIS4

82


Semnal Editorial Aventurile lui Lulu, povești pentru copii, Louise L. Hay și Dan Olmos

„Îngrijiţi-vă copilul la fel cum vă îngrijiţi pe voi înşivă” O apariţie nouă în Colecţia „Poveşti şi povestiri pentru copii” la editura Cartea Daath: Aventurile lui Lulu de Louise L. Hay şi Dan Olmos. Probabil că mulţi părinţi au auzit despre, ba chiar au şi citit cărţile faimoasei autoare Louise Hay. Au fost traduse şi tipărite în România cele mai de succes cărţi ale sale (Poți să-ți vindeci viața; Pot face acest lucru), cărţi ce au sprijinit schimbarea perspectivei asupra vieţii în general şi, în special, au stimulat creşterea încrederii în sine, în puterea de a schimba într-un mod pozitiv experienţa vieţii pentru milioane de oameni din lumea întreagă. În cuvintele autoarei, aceste poveşti pentru copii „au fost scrise pentru a sprijini dezvoltarea stimei de sine şi a curajului în copiii din zilele noastre. Ca adulţi, deseori ni se întâmplă să uităm că sunt mult mai multe probleme ce ni se înfăţişează la copiii din ziua de azi în comparaţie cu vremea în care eram noi copii. Ei sunt puşi în situaţia de a lua decizii în mod constant şi sunt, de asemenea constant bombardaţi cu ştiri despre situaţia critică a lumii. Cum se descurcă copiii cu aceste încercări este o reflectare directă a felului în care se simt cu adevărat în raport cu ei înşişi. Cu cât un copil se respectă şi se iubeşte mai mult, cu atât mai uşor îi va fi să facă alegeri corecte” Ca părinţi este important să insuflăm copiilor noştri sentimentul independenţei, puterii şi cunoaşterii faptului că ei pot face diferenţa în lumea de azi. Îngrijiţi-vă copilul la fel cum vă îngrijiţi pe voi înşivă. Amintiţi-vă, nimeni nu are copilul perfect şi nu este părintele perfect. Poate că vor face şi alegeri proaste, totuşi, ştiţi că noi toţi am făcut asemenea alegeri cândva. Pur şi simplu asta este o parte din procesul învăţării şi al creşterii noastre.,,Iubiţi-vă copilul necondiţionat şi, cel mai important, iubiţi-vă pe voi înşivă necondiţionat. Apoi veţi vedea miracolele cum încep să se petreacă”. O carte frumoasă și utilă micilor oameni, dar și celor mari. Primii pași în lumea exterioară sînt deosebit de importanți, e esențial să-i facem cu siguranță de sine, independență și cunoscând faptul că un singur om poate face diferența, fiind buni cu noi înșine. Recomand cu căldură acest volum prielnic creșterii întru iubire. (Mihai Cotea, co-traducător)

Ilustraţia originală a cărţii publicate la editura autoarei, Hay House, Inc., este semnată de J.J. Smith-Moore. Traducere în limba română de Mihai Cotea şi Daniela Marin. Cartea are 104 pagini, în format 210×297 mm.

(text preluat de pe blogul editurii (carteadaathpublishing.wordpress.com), semnat Daniela Marin)

Mihai Cotea

„Devenirea prin suferință”, parcursul celor puternici Mihai Cotea

Este o pasăre? Este un avion? Nu, e Superman! Țin minte că așa începea seria Superman, pe când eram mic. Tot gândindu-mă la el, intersectându-mă cu cartea domnului Gociu, mi-a venit în minte următoarea metamorfoză: Este o carte de aventură? E un roman? Nu, e purul adevăr. Chiar așa și este. Devenirea prin suferință, ca trăire și ca volum de memorialistică (sertărașul unde am îndrăznit să o încadrez), este purul adevăr.

Un adevăr trăit de o persoană încercată, dar puternică, un soi de Superman al zilelor lui: naratorul autor, domnul Grig Gociu. Mi s-au întâmplat două lucruri interesante citind cartea domnului Gociu. De unul din ele am fost avertizat de autor și a devenit o „avertizare” cât se poate de reală: 83


Semnal Editorial N-o să poți s-o lași din mână, îmi spunea domnul Gociu, într-una din convorbirile noastre telefonice. Îmi spusese, de asemenea, că aceasta era, de fapt, impresia unui alt cititor de-al său. I-am simțit bucuria din glas și nu întâmplător. E minunat să auzi, să citești ce e scris de oameni care te-au citit și care au respirat cuvintele pe care le-ai așternut. Asta am simțit și eu, cu cartea domnului Grig Gociu, iar asta îi dă un plus mare volumului, care e, de fapt, o trilogie juxtapusă într-un singur volum. Unul aniversar. O carte de memorialistică poate părea plictisitoare unora, la prima vedere așa îți dă impresia, iar singurul lucru care ar putea să contrazică această primă impresie e meșteșugul de povestitor, al autorului. Meșteșug pe care, îmi permit s-o spun, domnul Gociu îl posedă cu prisosință. Are acest dar prin care spune lucruri rupte din cotidian, deloc ușor de digerat, deseori, dar într-un mod prin care te face captiv, ca cititor, în povestea vieții sale. Avertizarea sa, care unora le poate părea lipsită de modestie, e cât de poate de realistă. Nu vei putea lăsa cartea din mână, s-a adeverit. Așa e!

Celălalt lucru interesant, care mi s-a întâmplat, ține de crezul meu și poate că nu e împărtășit de toți. Obișnuiesc să fug de trilogii, serii de autor ș.a.m.d., pentru că nu prea funcționează la mine. S-a mai întâmplat o singură dată, atunci când am citit-o pe Cristina Nemerovschi pentru prima oară, fapt care, funcționând, m-a făcut un cititor fidel al ei. Dacă mă convinge o poveste dusă pe sute de pagini, mult mai multe decât de obicei, înseamnă că, deja, îmi place autorul, la modul cel mai serios. Înseamnă că există rezonanță. Același lucru l-am trăit, a doua oară, cu prilejul volumului domnului Grig Gociu, Devenirea prin suflerință, care este, la bază, o trilogie, apărută pentru prima oară în 2013, cu denumirea Căminul Racoviță, autorul unind cele trei volume ale Căminului Racoviță într-unul aniversar, la a optzecea aniversare a dânsului, prin această formulă inedită, Devenirea prin suferință (2016). Nu mai citisem un volum confesiv, bazat pe redarea traiului din perioada instalării comunismului, în România. Problematica legată de obsedantul deceniu ’50-’60, așa cum l-a descris domnul Gociu, și tot ce a implicat el, din punct de vedere istoric, o parcursesem tematic prin intermediul bibliografiei cerute de Facultatea de Istorie, pe care am absolvit-o cu câțiva ani în urmă.

Nu pot spune că sunt străin de povestea comunismului (a nu se citi „poveste” prin definiția basmului, nu a fost nici pe departe un basm), dar una e istoria politică și altfel se simte istoria evenimențială. Înspre acest loc a bătut volumul domnului Gociu. Nu la cum era, ci la cum se simțea, la fel ca la meteo (sînt 0 grade celsius afară, dar se simte ca și când ar fi -5 grade).

Povestea studentului Gociu de la Facultatea de Științe Naturale, din cadrul Universității Victor Babeș din Cluj (devenită, ulterior, Universitatea BabeșBolyai, la 1960), comportă multe fațete, care fac din lectură un deliciu pentru cei însetați de curiozitate. Avem fațeta studentului dedicat și doritor de carte, de devenire, cel care trece peste suferințele îndurate de un sistem meschin, pentru că are în minte un țel clar – parcurgerea drumului, așa cum e el, până la destinația finală, absolvirea. Fațeta studentului care crede în ce și-a ales.

Mai apoi, avem fațeta tânărului curat la suflet, în fața Marelui Oraș. Un tânăr care-și trăiește viața și trece, nu de puține ori marcat, cu sufletul pâlpâind după întâlnirile pe care i le prilejuiește destinul, fie că vorbim de povești de dragoste sau de legături amicale, cu toți cei asemenea lui, trăind la maxim tot ce i se oferă, cu același Eu inconfundabil. Ancorat în partea dulce, a vieții de student, dar și în partea reală și mai amară a acesteia, pentru el, un copil din provincie, supist și blatist, adică fără mâncare asigurată și cazare la cămin. Aici se cer anumite lămuriri și, totodată, aici apare ce-a de-a treia fațetă, cea a micului om, în fața Timpului Său.

84


Semnal Editorial Ce însemna să fii supist și/sau blatist, în epoca obsedantului deceniu? Ei bine, pentru cei neavizați, e bine de știut că mâncarea, o bună bucată a perioadei comuniste, se dădea în rații, într-o cantitate bine determinată, printr-o cartelă de carton. Așa cum sunt scrise acum, pe cardul de sănătate, toate bolile și evenimentele din tabloul patologic al fiecăruia, tot așa se scriau pe atunci, la facultate, de pildă, mesele avute de X sau de Y. La căminele studențești era la fel, doar că nu toți beneficiau de neprețuita cartelă. Aici intrau anumiți indici de condiționare. Media de admitere și dosarul de la Cadre (o secție coodonată îndeaproape de Securitate și care-ți stabilea „valoarea de autenticitate”, pe piața infamă, a oamenilor socialismului, în funcție de anumite criterii: origine socială, orientare politică, religioasă, parcurs biografic, etc., descuindu-ți sau încuindu-ți uși, după bunul plac al partidului / al unor oameni influenți). Studentul Gociu Grigore, fiu de țărani din Oltenia, ar fi trebuit, aparent, să nu aibe mari probleme cu originea socială sănătoasă alor săi, dacă nu ar fi intervenit un mic detaliu : Întovărășirea. Același „mic detaliu” care l-a împiedicat să aibă cazare în cămin și bursă de merit timp de 2 ani, timp în care a trebuit să se descurce așa cum a considerat de cuviință, trecând peste piedici care i-ar fi întors din drum pe mulți dintre studenții de azi. Și totuși, el a absolvit, a iubit, a rămas rotund la suflet.

domnul Gociu Grigore, profesor universitar la Facultatea de Geografie, Universitatea București, filiala Drobeta Turnu Severin, autor al volumului Devenirea prin suferință;

Domnul Gociu aparține unei ultime generații care are o caracteristică deosebită, greu de găsit în ziua de astăzi: o bunăcuviință față de omul de lângă el, o calitate care, alături de alte date, coroborate, au dus la supraviețuiri miraculoase din punct de vedere sufletesc, în negura comunismului. Nu pot decât să mulțumesc autorului, că mi-a permis să îi cunosc povestea, doamnei Helene Pflitsch, că mi-a oferit prilejul să-l cunosc pe autor, și vieții, pentru această experiență! Devenirea prin suferință este o carte care te duce într-o lungă plimbare prin noaptea comunismului, cu o flacără mereu aprinsă. Umanitatea, poate una din puținele speranțe din epocile reci ale lumii. Parcursul nu e ușor, dar e necesar.

Mi-a plăcut mult că domnul Gociu nu s-a canalizat doar pe latura nefastă, a vieții sale de student supist și blatist, din acele vremuri, ci ne-a arătat și latura frumoasă, a epopeii sale. Distracțiile din cămin, iubirea (povestea sa, cu grecoaica Marianthi, cu Alexandra și cu A.A., fiecare din ele comportând o poveste specială, a sa, și a lor, implicit), tinerii puternici (Mihai Cocuz, basarabeanul cu trista sa poveste de viață, Rex Balicorum și suferințele pe care le-a trăit și la care a fost martor în colonia de muncă forțată, de la Baia Sprie, sau la închisoarea din Sighet) și poveștile celor care nu au supraviețuit… Devenirea prin suferință ne pune față-n față cu noi și „greutățile” vieților noastre. Suferim? Devenim? Cum devenim? Cine devenim? Recomand din tot sufletul acest volum emoționant!

sursă foto: Facebook

MC 85


Semnal Editorial Aharon Appelfeld, la un an de la dispariție; Reflecții pe marginea cărții „Împletit cu spiritul celor vii" Scrisul m-a ajutat să ies afară din adâncurile disperării, el este temelia pe care mi-am reconstruit viața. - Aharon Appelfeld.

Pe mormintele evreiești, sub numele defunctului, se poate citi, cioplit în piatră: „Fie ca sufletul său să fie împletit cu cel al viilor". Așa se face că urmașii unui om drag poartă, în memoria lor, amintirea unui prieten sau a unei rude care nu mai este printre noi. În ianuarie 2018, scriitorul Aharon Appelfeld ne-a părăsit pentru o lume mai bună, cu puține zile înainte de a împlini vârsta de 86 de ani. O tânără romancieră franceză, Valérie Zenatti (care este traducătoarea în limba franceză a unei duzini din cărțile scriitorului israelian), își exprimă într-o nouă carte, „Împletit cu spiritul celor vii", recunoștința față de omul care, prin munca sa, dar și printr-o mulțime de mici gesturi, a generat, între cei doi, momente de o rară emoție. Aharon Appelfeld și Valérie Zenatti au avut o relație aproape filială. De la prima lor întâlnire, în anul 1987, pe coridoarele Universității din Beer Sheva, cu ocazia unei conferințe date, în acea zi, de un alt monstru sacru al scrisului israelian, Amos Oz, tânăra și bătrânul au creat o complicitate uluitoare. În ciuda diferenței de vârstă, relația pe care au avut-o cu

limba ebraică a creat între ei o formă de comuniune spirituală. Născută la Nisa, în 1960, Valérie Zenatti, ca și Aharon Appelfeld, a trebuit să învețe ebraică, adolescentă fiind, când părinții ei s-au mutat în Israel. În ceea ce privește pe Appelfeld, chiar dacă copilăria lui Aharon a fost mult mai traumatizantă, la el învățarea limbii a coincis cu maturitatea. Și adoptarea tardivă a ebraicii, o a două limbă maternă, a lăsat un semn de neșters. Trecerea dintr-o limbă în alta a constituit, pentru fiecare dintre ei, o a doua naștere: În Israel, tânărul Appelfeld și-a schimbat simbolic numele, de la Erwin la Aharon. Faptul de a fi obligat să vorbească într-o limbă nouă, la o vârstă deja avansată, a marcat, de asemenea, în el, convingerea că sensul cuvintelor se află găsit adesea în tăcerea care le urmează... Atrasă de stilul și scrisul intim al lui Appelfeld, Valérie Zenatti a rezonat și l-a tradus pe Aharon Appelfeld în limba franceză, timp de douăzeci de ani. Din cele 42 de cărți scrise de scriitor, ea a tradus, până în prezent, o duzină. Carte după carte, a încercat să restabilească aspectul copilului pe care el însuși s-a angajat să-l reînvie în fiecare dintre scrierile sale. Încercând să transcrie în limba lui Molière suflul unor expresii scurte, rapide, a reușit să confere muzicalitate, aproape respirație, propozițiilor traduse în franceză, cu un deosebit efort. Aceste eforturi au fost în mare parte recompensate, după cum scrie Valérie, prin sfaturile pe care i le-a oferit Appelfeld, la fiecare dintre întâlnirile lor, sub formă de anecdote și fabule vrednice de Pirkei Avot. (În Mishna, avem o compilație a învățăturilor și a maximelor etice, transmise rabinilor, începând cu Moise și mai departe. Pirkei Avot [Avot= părinți] este un document unic prin faptul că este singurul capitol din Mișna care se ocupă de principiile etice și morale.) Aceste dialoguri, Zenatti le preia pentru a le împărtăși cu cititorii săi, pentru a deplânge moartea celui care era Appelfeld, pentru ea, un mentor și un „suflet pereche”. Reascultând mesajele pe care Aharon i le-a lăsat prin „secretara electronică” și pe care ea a refuzat să le șteargă, căutând vechi interviuri de televiziune, recitind din notițele ei, romanciera încearcă, prin toate mijloacele, să evite ca spiritul lui Appelfeld să dispară. A călătorit în Ucraina, la Cernowitz, oraș cândva atașat României, unde scriitorul s-a născut la 16 februarie 1932. 86


Semnal Editorial Ritual Această carte, elegantă și modestă, uneori febrilă și agitată, demonstrează un dureros doliu. Are tonul unei elegii și se pune întrebarea cât de departe se poate păși pe drumul morților. Această întrebare, simțită mereu în opera lui Appelfeld, va determina pe autoarea confesiunii să revină la realitate, după o lungă scufundare în trecut. Dar această carte prezintă și câteva aspecte ale vieții lui Appelfeld. Sau, mai degrabă, din viețile lui. Pentru că fiecare dintre cele treizeci și una de mii trei sute șaizeci și nouă de zile ale vieții scriitorului „a fost o viață, o minune care se produce în noua lumină, o luptă împotriva negurii, cu încercări și greșeli, o uitare voită, pe care încerca să o facă pentru a învinge, cu fiecare pas pe calea pe care o urmărea și pe care mergea zi de zi, de la locul de naștere, înapoi la prezent “, scrie Valérie Zenatti. Ca și personajul Tirța, care a reînviat chipul mamei, într-unul dintre cele mai frumoase romane ale lui Shaï Agnon (În primăvara vieții), Zenatti reia stilul molcom, cântător, al lui Appelfeld. Ea alege câteva dintre confidențele și amintirile ei. Aflăm de povestea Victoriei, asistenta catolică a tânărului Erwin, care divulgă în secret despre rugăciunile evreiești, iudaismul pe care părinții săi, dornici de asimilarea fiului lor, îl ascundeau. Sau scena unei școli de dans, din Tel Aviv, unde supraviețuitorii Shoahului încearcă să învețe să trăiască după război: mișcarea mecanică a corpurilor și dificultatea extremă cu care elevii ajung să se atingă reciproc, refăcând emoțiile insuportabile celor care se îmbrățișează.

Valérie Zenatti și Aharon Appelfeld au avut un ritual. Ei s-au întâlnit cu regularitate, la Ierusalim, în frumoasa casă-muzeu a pictoriței Anna Ticho (1894-1980). Este un loc magic, adăpostit de vuietul mulțimii, ascuns într-o alee, aproape de o arteră care poartă numele de Haneviim (profeții). Ultimele zile ale vieții sale, Aharon Appelfeld nu le-a petrecut în deșertul Negev, ci în orașul Petah Tikva: o localitate rurală cândva, care a devenit, într-un secol și jumătate, al șaptelea mare oraș din țară. Înființat în 1878, în jurul unei ferme și a unei ieșive (centru de studii religioase), acest oraș își ia numele dintr-un pasaj din cartea profetului Osea (2:15). Înseamnă literalmente „poarta speranței” sau „deschiderea spre speranță”. Cartea Valériei Zenatti este atât de frumoasă, pentru că, prin harul său, scriitoarea realizează exact această poartă a speranței.

Adrian Grauenfels - 2019 Surse: Le Point Culture, „Dans le faisceau des vivants” - Editura L’Olivier - 2019

87


Zestrea strămoșească Obiceiuri de iarnă – satul Răstolțul Deșert, județul Sălaj Silvia Bodea Sălăjan Satul a fost și va rămâne , atât cât va dăinui el, un loc de odihnă a sufletului. El este depozitarul valorilor morale eterne. ,,Așezat în jurul bisericii și a cimitirului”, sugerează credința puternică și nedisimulată în Dumnezeu, dar și conștiința că, în momentul ,,trecerii” firești, omul nu este singur, ci-i sunt alături toți, cu viii și morții. În sat, oamenii își creșteau pruncii în spiritul ideii de a fi oameni de omenie. Educația era aspră și nu cunoștea jumătăți de măsură: ,,Ori ești om, ori ești fleandură!”. Cale de mijloc nu exista. Această parte a revistei noastre se dorește a fi atât un document care recuperează timpul, cât și un avertisment și o chemare pentru toți cei care își au rădăcinile în satul tradițional, în care oamenii nu trec nepăsători pe lângă bucuriile și necazurile semenilor, în care forma de salut are o mare încărcătură afectivă și morală: ,,Doamne ajută!”. Cu siguranță că satul nu putea rămâne în limitele unui trecut nostalgic, dar valorile nescrise ale omeniei trebuie păstrate, deoarece fără ele : ,,lumea va deveni pradă unui mare zbucium!” Satul Răstolțul Deșert este situat în Depresiunea Almaș- Agrij, în vestul Platformei Someșene, în apropierea munților Meseș, la o distanță aproximativ egală de Cluj-Napoca, Baia Mare, Oradea, Dej. Acest sat, ca toate satele tradiționale românești, este un adevărat depozitar de obiceiuri și tradiții străvechi. Și, pentru că suntem în preajma sărbătorilor, numite generic ,,de iarnă”, mă voi opri la câteva secvențe specifice perioadei de iarnă. Dintre obiceiurile de iarnă, practicate în perioada 24 decembrie – 7 ianuarie, în satul RăstolțDeșert, din județul Sălaj, marea majoritate a manifestărilor sunt legate de sărbătoarea Nașterii Mântuitorului nostru, Iisus Hristos. Colindatul copiilor cu steaua, al tinerilor sau al oamenilor maturi, era cel mai practicat obicei, care se mai menține, în oarecare măsură, și în zilele noastre, cu unele mici modificări. În săptămânile de post, tinerii se adunau la Căminul Cultural, unde învățau scenariul Crailor, copiii se adunau, ori la școală, ori la unul dintre ei acasă, și învățau colinde, iar oamenii maturi, seara, repetau colindele noi sau pe cele din anii trecuți, pentru că, în noaptea de Crăciun, satul era luat în slavă de cetele de colindători. Colinda se „zicea” sub geam, iar la sfârșit colindătorii erau primiți în casă și ospătați. Cu cât aveau mai mulți colindători, cu atât familiile erau socotite mai cu fală, în sat. La casa la care existau fete de măritat, colindătorii tineri veneau însoțiți de muzicanți și se încingea jocul, după care o luau și pe fată cu ei, până la a doua sau a treia gazdă colindată, după care fata, obligatoriu, se întorcea acasă. Era mare rușine ca fetele să umble noaptea pe ulițele satului, cu atât mai mult cu cât cetele erau formate și din băieți. Cea mai des întâlnită colindă de sub geam era : ,,Slobozi-ne gazdă-n casă, C-afară ploauă de varsă, Picură streșinile, Și ne udă hainele, Și-avem haine-mpăturate, Să trăiți cu sănătate, Și-avem hainele cu flori, S-aveți mândre sărbători.” 88


Zestrea strămoșească Tot în această perioadă, se umblă cu Irozii sau cu Craii și se vestește din casă în casă Nașterea Mântuitorului. Cei de la care am cules informațiile par nedumeriți că, în unele părți ale țării, acest grup de teatru popular era numit ,,Irozi” pentru că Irod a fost unul singur, iar craii de la Răsărit au fost cei care au vestit nașterea Mântuitorului, aducându-i smirnă și tămâie în dar. Pregătirile pentru acest eveniment se făceau de către preotul sau dascălii satului, cu câteva luni înainte. Aceasta era preocuparea principală a tinerilor, din perioada Postului. Copiii învățau colinde la școală sau acasă, cu tații sau bunicii, iar împodobitul stelelor sau ținuta Crailor era o preocupare specifică fetelor. De obicei, fata care ,,ședea” cu un anumit băiat, aceea îi făcea sau se îngrijea de ținuta acestuia, iar acest lucru era cunoscut în sat ca un fel de promisiune pentru o viitoare căsătorie. Despre obiceiul colindatului s-a scris mult, motiv pentru care mă voi opri puțin asupra acestui eveniment. Aș vrea să abordez obiceiuri care astăzi se practică foarte puțin sau au fost uitate definitiv. Astăzi, oamenii maturi nu mai umblă cu colindatul și mulți preferă să primească un grup sau două de colindători apoi să stingă lumina, să se culce, să privească la televizor, tocmai pentru că s-a pierdut , în mare parte, din semnificația sărbătorii. De colindat, colindă în special copiii, care așteaptă nu ,,un colăcel, mere sau nuci” cum se obișnuia, ci bani. Tinerii merg de la o casă la alta, chefuiesc, spun bancuri, cântă tot felul de cântece la modă și rar se aude o colindă pe drum. ironic:

La ieșirea din casă, colindătorii rosteau o urare gazdei, uneori pe un ton umoristic sau chiar „Gazdă, gazdă, bine stai, Da’ pe masa-i pus mălai, Te ții om măreț, de fală, Da’ nu te-nduri de-o jumară” Sau: „Câți cărbuni în vatră, Atâția boi în poiată, Câte paie pe coteț, Atâtea fete-n undeț”.

O urare foarte frumoasă era făcută de către tineri, în casele în care colindau, și care într-adevăr atingea semnificația momentului, subliniind rostul colindătorilor, de a vesti marele eveniment: ,,Am venit să colindăm, Pe Isus să-L lăudăm, Și să vestim la tot omul, Că s-a născut Isus, Domnul, Și-aducem veste de sus, De la copilul Isus, Că v-aducem bucurie, Lăudat Domnul să fie, De acum până-n vecie, Mulțumim gazdă frumos, Și să-ți fie de folos.” Un obicei la care vreau să mă refer, pentru că a fost mai puțin analizat de către specialiștii în folclor, și care încă se păstrează într-o bună măsură și astăzi, este cel al uratului din deal, înainte de Anul Nou. Pe două dealuri opuse, se adună grupuri de tineri, în special bărbați tineri, aprind focuri mari și încep să strige, într-un dialog, prin care este evaluat fiecare gospodar sau tânăr din sat. Tot satul ascultă cu luare aminte și fiecare om află cum este apreciat de colectivitate: 89


Zestrea strămoșească ,,- Ui, frigu-mi-i, măi! - Hai la foc, măi! - Nu pot, măi! - Da’, de ce, măi? - Că mă duc pă omenie la badea Văsălie. - Păi, cu ce te-a omeni? Pentru că anul acesta badea... a tăiat un porc de l-o ținut singur subsioară, nu i-o trebuit ajutoare? - Am auzit, măi... Păi, de unde să aibă porc de tăiat, ca toată lumea, că porcul nu se ține cu pălincă și cu pită cumpărată.” Când doi tineri au plecat de acasă și s-au căsătorit peste voia părinților, fapta lor nu rămâne netaxată de comunitate. „- Auzit-ați măi, că fata lui... a fugit cu fecioru lui... -Da’, de ce-au fugit, că n-o fost nime’ pe urmele lor, o putut mere și încet, că la nime’ nu o trebuit...” Sau: „- Auzit-ați, măi. Zice că feciorul lui... îi face curte fetei lui... - Că bine face, mă, că mă-sa și tată-său nu o făcut nimica de când îs. Da’, dacă îi face curte, să-i facă și un pic de poiată, că-n ocolul lor n-o mirosit a coadă de vacă în veci.” În sat, sărăcia este întotdeauna asociată cu lenea, de aceea, cei leneși sunt întotdeauna în centrul atenției: „- Auziți moara, hăi... Zice că (se rostește un nume) a mers la... să-i ceară o mâță și nu i-o dat. - Da’, di ce, mă? - Că nu-i trebe mâță pentru că-i atâta de sărac, încât nici șoareci n-are” În cazul în care în sat se află tineri sau oameni maturi, care nu se țin de promisiunile făcute, sunt de asemenea sancționați în strigatul de pe deal: ,,- Ui frigu-mi-i măi! - Da’, de ce măi? - C-am fost la... și mi-o promis că mi-a aduce on car de lemne pă bani și nu mi-o adus. - Da’, de ce, măi? -Păi de promisiunile lui te poți ține ca de dunga cerului...” Ceea ce este interesant este faptul că tot satul, cu mic și cu mare, este afară, în curte, indiferent cât este de frig, și ascultă cum tinerii evaluează și taxează pe fiecare din sat, după faptele lui. Era și este o mare rușine pentru cei care se aud ,,strigați” acolo, pentru că se simțeau sancționați de întregul sat, dar acesta era și este un mijloc important de îndreptare a relelor, din viața comunității. Dacă era câte o fată care nu se putea mărita, pentru că avea o moralitate îndoielnică, nu putea fi trecută cu vederea deși părea o ,,răutate” din partea ,,strigătorilor”: ,,- Auziți moara, hăi - Auzim , auzim, băi! - Am fost la fata lui... - Și ce-ai făcut acolo? - Păi, ce să fac, că doară nu mai era nimica de făcut. - Da’, de ce, măi? - Pântru că o trecut pe acolo alții înaintea mea și-o făcut ei făcuta...” Acest obicei și astăzi se practică, deși tinerii sunt foarte puțini în sat, și este un fel de ,,tribunal” al colectivității, prin care se urmărește îndreptarea relelor sociale. La manifestația aceasta, participă în special tinerii veniți în vacanță la bunici, iar pentru desfășurarea evenimentului, se pregătesc în întâlniri, cu câteva zile înainte. De pe cele două dealuri, coboară nu numai ,,roțile” de paie sau de cauciuc aprinse, ci și multă voie bună, ce cuprinde încă întregul sat, printr-un ecou lăsat peste timp, ca mărturie că, în acel loc, au trăit oameni care au prețuit valorile morale eterne. 90

SBS


Zestrea strămoșească Obiceiuri de la noi Sărbătorile de iarnă la Caraiman- judeţul Botoşani Lilioara Macovei

- Eu îs de-a lu' Maria și Sergiu Grapan din Caraiman-Mihălășeni-Boţşăni și am şi vă grăiesc ceava di ținut minti di pi la noi. Am început cu această introducere scrisă în graiul moldovenesc, pentru că nu trebuie niciodată uitat locul de baștină, altfel nu mai ştim cine suntem. Pe la noi, umbla o vorbă : ,,Locul unde m-am născut Niciodată n-am să-l uit, Că e mamă și e tată, Este frate și surată Și cine să-l uite-o vrea Este vai de viața sa." Zona asta frumoasă este așezată în partea de nord-est a Moldovei, la vreo cinci kilometri de Prut, la granița cu Republica Moldova, unde se află barajul Stânca-Costeşti. De când mă știu, aici s-au păstrat obiceiuri și tradiții frumoase, cu următoarele specificaţii, şi anume, unele ajunse până în prezent, aşa cum erau acum multă vreme, altele au fost ,,ajustate", iar câteva au dispărut parţial. Obiceiuri de Crăciun și Anul Nou De pe la cincisprezece noiembrie, de când începea Postul Crăciunului, era obiceiul pregătirilor pentru sărbători, constând în îngrijirea casei şi, mai ales, a sufletului fiecărui creştin, prin ţinutul postului, spoveditul şi luarea Sfintei Împărtăşanii, precum şi a ceea ce însemna petrecerea sărbătorilor. Tații aveau grijă ca clopoțeii cu care urmau să meargă copiii la colindat și urat, să aibă busuioc. Se făcea un mănunchi frumos, din busuioc uscat, înfășurat cu fir roșu de lână, și se lega de urechea clopoțelului. După asta, se spunea : ,,Clopoțelul meu de-argint, Ia, ascultă cum îți cant, Tu să mă îngâni frumos, Că-i colindă lui Hristos! " Colindele erau repetate, ca nu cumva să nu se știe cum trebuie. Colinda era cam așa : ,,Sus în deal la răsărit, Florile dalbe, Sub un pom mare-nflorit, Florile dalbe, Șade Maica Domnului, Florile dalbe, Cu feciorul Domnului, Florile dalbe... " Pregătirea casei intra în grija ambilor părinți, dar fiecare cu treaba lui, cum s-ar spune. Mama ,,grijea” de sacul cu făină adus din magazie în săliţă, la căldură, de către tată. Tot gospodina spăla cu leşie farfuriile, castroanele de lut pentru răcituri, chiupurile negre pentru găluște, tingirile pentru copt colacii și pâinea. Gospodina aerisea țoalele de pus pe jos, păritarii și lăicerele de împodobit casa, pregătea hainele copiilor (de obicei se luau câteva noi), tăşcuţa pentru colindat şi urat, şervetele pentru frământat (se acoperea aluatul cu şervete noi). 91


Zestrea strămoșească Trebuia grijit coșul din răchită, unde se puneau merele și nucile pentru colindători și urători, şervetul de așezat pe masă, unde se stivuiau colacii pe categorii, cei împletiți în șase, pentru urătorii bătrâni, cei în patru, pentru mijlocii, și cei în trei viţe, pentru cei mici. Odaia de curat era pregătită pentru primirea preotului, care venea cu trei-patru zile înainte de Crăciun, pentru a vesti Nașterea Domnului Iisus Hristos. Pe masă, erau colaci din grâu nou, mere și nuci și vasul cu juflă. Jufla era un preparat dulce. Din făină de grâu, apă și sare se făcea un aluat. Din acesta, se întindeau foi subțiri și se coceau pe plită. Separat se făcea jufla. Semințele de cânepă se coceau în tingire, se zdrobeau bine, se punea apă și se fierbea. Toată hoaspa se ridica la suprafață și era dată deoparte. Rămânea miezul semințelor, peste care se punea zahăr și se fierbea până ajungea o pastă. Turtele erau unse cu pasta asta dulce și aromată, se lăsau două trei zile să se înmoaie bine și numai după ce trecea părintele cu vestea Nașterii Domnului, mâncau și cei ai casei. Jufla se mai numea şi ,,pelincuţele Domnului”. Astăzi, nu mai face aproape nimeni juflă din seminţe de cânepă, pentru că nu se mai seamănă această plantă, chiar dacă multă lume de la noi știe să facă dulcele cu semnificație specială. Jufla, în zilele noastre, se face din miez de nucă. Gospodina pregătea bani potriviți, pentru colindători și urători. Erau bani de metal, pentru cei mici, și de hârtie, pentru cei mari. Pentru bătrânii care colindau și urau, le era pregătit rachiul îndulcit sau vinul fiert, după cum dorea omul. Erau chemați în casă, se strângeau mâinile, se îmbrățișau, se omeneau cu cele de mai sus, apoi își urau: ,,Să fiți sănătoși ca merii Și îmbogățiți ca perii Și la anul când venim, Mai frumoși să vă găsim, Noi plecăm la altă casă, Să vedem ce au pe masă, E bogată ori deloc, Să vedem de-avem noroc La anul și la mulți ani!" Se apropie Nașterea Domnului. La noi se dă vestea aceasta minunată în prima zi de Crăciun. Se umblă din casă în casă, pentru a spune tuturor marea bucurie, dar se întreabă dacă gospodarul primește colinda. Când umblam și eu cu colindatul, erau și oameni care nu ne primeau cu vestea bucuriei. Nu era supărare, doar că spuneam acasă și finalul era că ,,săracii, poate nu aveau bani potriviți." Obiceiul era ca toți copiii să aibă o tăşcuţă din material textil și cu baieră din lână împletită, să o poată pune după cap. În tăşcuţă, se puneau merele și nucile pe care le primeau ca răsplată pentru colindat sau urat, banii, prăjiturelele, colacii. Cea mai mare bucurie era când se umplea tăşcuţa și trebuia dusă acasă. Se deșărta și se relua activitatea de vestire. Atunci când se colinda sau ura, cei ai casei omenite cu aceste cadouri spirituale, ieșeau pe prispă și ascultau cu drag cele transmise. La terminarea colindei sau urăturii, se spunea : Şi se răspundea:

,,Să trăiți și la anul să veniți! “

,,Venim fericiţi, Numai aicea să ciţi!” Se împărțeau darurile de răsplată și erau petrecuți până la poartă, care rămânea deschisă larg până când nu mai venea nimeni. Trebuie să spun că, la Crăciun, se făceau câteva feluri de mâncare, cam la fiecare casă, și anume: găluște cu carne de porc, învelite în curechi murat, răcituri cu mămăliguță caldă şi un ardei iute, cârnați afumați și carne de porc prăjită, cu mujdei de usturoi și mămăliguță, în loc de usturoi se foloseau des și gogonele murate, pepeni (castraveți) murați, apoi plăcinte cu brânză de oi, din putină. 92


Zestrea strămoșească Fiecare gospodar avea rachiu din perje sau samahoancă, adică un rachiu făcut din sfeclă coaptă, şi vin. La Anul Nou, familiile prietene, după ce copiii terminau de urat, se pregăteau de umblat cu ,,mascatul", dar după miezul nopții. Trecerea de la Anul Vechi la Anul Nou era respectată cu sfințenie. Pe masă, se punea mâncare din mai toate cele pregătite. Se aşezau paharele cu vin. La miezul nopții se deschidea ușa larg, se stingea lumina și se spunea : ,,fugi an vechi cu cele rele și să nu mai vii la nimeni" și, cu mâinile goale, toți ai casei mimau ca și cum împingeau acel ceva rău din casă, apoi cu glas mai tare și cu speranță ziceau : ,,an nou, vino la noi cu sănătate și bucurie multă dacă se poate, să nu fii rău deloc, să fii bun și cu noroc." Se aprindea lumina, se ciocneau paharele cu vin, se îmbrățișau cu toții și se stătea la masă. Abia după aceste petreceri, se pregăteau de umblat cu ,,mascatul", abia așteptat de copii. Ei se bucurau foarte mult când vedeau cum se transformau părinţii lor în persoane hâde şi caraghioase. Fiecare bărbat se îmbrăca de preferință cu haine de femeie și femeia cu haine de bărbat. Se ungeau pe față cu ulei și cu funingine, apoi își lipeau mustăți din lână de oaie, barbă, și ajungeau de nerecunoscut. Plecau la urat pe la prieteni și tot așa o țineau până spre dimineață. La fiecare casă se ura frumos, aveau și buhai, eventual câte un acordeon, să fie muzicală urătura. Erau toate casele urate și venirea Anului Nou dădea speranțe fiecărui om. A doua zi după urat, după ce s-a tras, ,,brazdă bună de la plug pentru toți cu mult belșug", se umblă cu ,,semănatul". Fiecare semănător își umple buzunarele cu grâu nou și, pe unde a fost cu ,,plugușorul", cu o seară înainte, neapărat se merge cu ,,semănatul”. Se aruncau boabele de grâu prin casă și se spunea : ,,Aseară noi v-am arat, Iar acum v-am semănat, Să-nfloriți ca merii, ca perii În mijlocul verii, Tare ca piatra Iute ca săgeata." Gospodina casei le dădea semănătorilor nuci, mere și bani. Ceea ce v-am prezentat până acum, a fost obiceiul de a ura individual sau în grup, care cuprinde copiii și maturii, dar trebuie să spun că, în ajun de Sfântul Vasile, gospodarii primeau ,,Căluțul”, ,,Ursul" şi ,,Capra". ,,Căluțul” era cel mai așteptat moment, pentru că băiatul care-l juca pe căluț era îmbrăcat foarte frumos şi era cel mai bun jucător de căluţ. Avea o bluză roșie, un fel de fustă albă, pantaloni albi din pânză mai groasă, strânși pe picior, și opinci cu nojiţe până la genunchi. Colţunii erau împletiţi din lână albă. Căluțul era o cioplitură dintr-un lemn nou, cu cap dintr-o bucată și împodobit cu tot felul de panglici colorate, mărgele, oglinzi. Era prins de două site puse în fața jucătorului, el știe cum erau fixate acolo, și la spate avea tot două site, ca atunci când juca aplecat, spatele să fie ca al unui cal. Din grupul ,,Căluțului” făceau parte ofițerul, mireasa, mirele, doctorul și jidanul sau ţiganul, acesta din urmă era un mascat cu tot felul de tălăngi la brâu, cu multe zdrențe pe el. Ţiganul fugea după copii, se împiedica, cădea, se văicărea și toată lumea râdea de el. Grupul ,,Căluțului” avea de spus o mică piesă de teatru și punctul culminant era când se îmbolnăvea calul și cădea. Atunci, toți cei din grup se frământau sub toate formele, se întrebau ce-o fi având frumosul lor cal, cine l-o fi deocheat de așa rău i-o căzut. Fiecare în parte se întreba ce apă să-i dea: 93


Zestrea strămoșească ,,din fântână curățată sau poate din pumn de fată ce fân vrei ca să-ți aduc, numai mort să nu te duc, ce potcoave de argint, ca să zbori, ai vrea să-ți prind? " cum să facă pentru a-l readuce la viața normală. Apărea mireasa, care-l mângâia și-l tot întreba pe căluț cine l-a supărat, cine îi este dușman:

Căluțul aproape leșinat răspundea :

,,de unde apă ai băut cine mi te-a potcovit iarbă verde ai mâncat sau otravă ți s-a dat?”

,,apă n-am băut deloc potcoave nu am la foc, am mâncat iarbă uscată coama mi-e nemângâiată."

Mireasa își trecea mâna de câteva ori peste botul lui, peste coamă și, ca prin minune, își revenea. Se începea cântatul și cel ce purta căluțul îl juca aprig, cu multe sărituri, iar toți cei din grup se bucurau dansând mai potolit. Aici este ideea de reținut. Toate cele din jurul nostru, când este să fie bune, să aibă un final dorit cu bucurie, iubirea trebuie să fie peste tot. Venea apoi ,,Ursul", însoțit de ursar și de un fluieraș. Jocul ursului era mai domol și condus de stăpânul lui. Când, din rațiuni neacceptate de urs, în principal neatenția, nemângâierea, neînțelese de stăpân, animalul cădea și nimic nu-l ridica decât promisiunea că i se vor da multe și bune. ,,Capra" ca formă de etichetare a căderii în viață, a întâmpinarii unor piedici sau a unor neprevăzute nenorociri și apoi a recăpătării încrederii, a primirii celui mai scump dar, iubirea, era ca idee interpretativă la fel ca la jocul ,,Căluțului" și al ,,Ursului". Toate aceste obiceiuri frumoase și pline de învățătură, în timp, s-au mai alterat ca durată de prezentare, formă de teatralitate, îmbrăcăminte. În ziua de azi, aceste manifestări de sărbători se practică mai rar, și doar uratul în grup și individual, semănatul și colindatul sunt mai frecvente. Până la ,,Sfântul Ioan Botezatorul", se poate ura, atunci când se închide încă o perioadă a sărbătorilor de iarnă. Urmează perioada câşlegilor, până începe Postul Mare. Regionalisme

a ci - a fi baieră - un fel de torţi, ca la geantă Boţşăni - Botoşani câşlegi - interval de timp între două posturi ortodoxe, în care creștinii pot mânca de dulce chiupuri - oale de lut mai înalte, asemănătoare cu un ulcior, dar cu două torţi colţuni - ciorapi găluşte - sarmale hoaspa - cojile de la semințe leşie - lichidul rezultat dintr-o fierbere a apei cu cenuşă păritari - ţesătură numai din lână, ca un covoraş, pus de-a lungul peretelui, paralel cu patul, pentru a ţine cald celui care se lipea de perete perje - prune (perje curate, adică, sâmburele era scos curat, de pe pulpa fructului) răcitură - piftie samahoancă - rachiu din sfeclă de zahăr tăşcuţă - o traistă mică, din material textil tingiri - tăvi pentru copt pâine, colaci ţoale - preşuri din fâşii de pânză, ţesute pentru a fi puse pe jos, în camere viţă de colac - cele două, trei, patru, şase lungimi din aluat, din care se face colacul

94

LM


Zestrea strămoșească

95


Zestrea strămoșească Fascinația dansului popular, tradiții și obiceiuri Călușarii, de la jocul tracic al săbiilor, până la dansul ritualic, fără bâte Gheorghe Câlb Dansul Călușarilor vine din negura vremurilor precreștine, este un dans ritmat, care creează o bună dispoziție, cu o tehnică și o costumație deosebite. Până la urcarea pe scenă, acest dans se juca în casă sau în bătătura caselor. Conducătorul cetei, „vătaful”, este cel care conduce, el este cel mai bun jucător, o dată ales, el devine un personaj sacru, respectat, un om cu calități morale deosebite. Dansul călușarilor este un ritual românesc, specific, din perioada Rusaliilor, și a intrat în patrimoniul mondial UNESCO în 2008, devenind nu numai un bun național, ci și un bun mondial. Voi scrie câteva rânduri despre acest dans al Călușarului, dans care s-a jucat o perioadă foarte scurtă și în zona Cherechi (Caporal Alexa). Despre acest dans am discutat cu domnul Teodor Șeran, din Caporal Alexa, județul Arad. Am rămas fascinat și impresionat de povestea acestui domn, care, la vârsta de 85 de ani, povestește cu luciditate și lux de amănunte despre ceea ce s-a întâmplat în perioada 1905-1954, perioadă în care dansul Călușarilor se juca și la Cherechi.

De mic copil, am fost fascinat de dansul popular, fie el în ansambluri, în formație, în perechi sau, pur și simplu, dans solo. Dansul îmi pare o artă desăvârșită; prin coregrafie, prin costumație, prin ritm și specific, toate acestea ducând, cred eu, la o perfecțiune absolută. Există multă patimă, multă transpirație, pentru a pune în scenă ceva ce, de multe ori, înseamnă miracolul, miracolul existenței noastre, ca ființe umane. Din această dragoste pentru dans, am încercat să aflu câte ceva despre "călușarul", care s-a jucat și care, din păcate, nu se mai joacă la Caporal Alexa.

Despre dansul Călușarului am discutat cu ultimul vătaf, Teodor Șeran, a cărui poveste o voi sintetiza în câteva fraze sugestive. În anul 1905, învățătorul Ioan Cadaru, prin căsătorie, se stabilește în satul Cherechi. Venea din Varadia de Mureș și, prin strădania domniei sale, aduce în sat acest dans magic, de fapt, dânsul fiind și primul vătaf al acestei cete formată din 5 persoane (două perechi+vătaful). Dansul Călușarului de la Cherechi nu se juca cu bâte. După intense pregătiri, primul spectacol al Călușarului a avut loc la Școala Ungurească din Cherechi. Localnicii satului rămân impresionați de acest tip de dans și, prin strădania tinerilor din localitate, grupul de dansatori crește la 13 persoane (6 perechi+vătaf). Primul vătaf din localitatea Cherechi este Florea Comlăușan, care, deși era surd din naștere, juca Călușarul într-un ritm de invidiat. Era de neînțeles și impresionant, în același timp, faptul că exista o sincronizare între ritm și mișcare la o persoană al cărei auz era deficitar. Acest dans, prin ritm și coregrafie, este un dans al forței și al agilității artistice. De-a lungul vremurilor, românii au asociat Călușarul cu un joc magic, dar, în zilele noastre, acest joc nu mai păstrează nimic din sensul vieții arhaice, este doar un simplu joc, costumația și coregrafia rămânând specificități ale zonei.

În anul 1952, la vârsta de 18 ani, Teodor Șeran, interlocutorul meu, devine vătaful formației de Călușari din Cherechi. Ceata de Călușari era formată din 6 perechi+vătaful și se juca după muzica violonistului Pavel Roșu (,,Pavăl a lu' Orbu”), costumația fiind confecționată de către cei ce jucau, iar opincile au fost făcute de către Ionuț Bătrân, un cizmar al satului. Călușarul se juca pe următoarele melodii care, de fapt, reprezentau ordinea strictă, a dansurilor : Izvorul sau Alunelul, Rarul, Desul, Sărita în loc (un ,,rar” sau o ,,sârbă”). Neexistând un cămin cultural, în acea perioadă, aceste dansuri se jucau în casă, în școală, iar la sărbători, în parcul din centrul localității. În anul 1954, acest grup de dansatori s-a destrămat. Din acest an, Călușarul nu s-a mai jucat în satul Cherechi. Nu s-a mai revenit niciodată la acest joc al Călușarului, în localitatea noastră.

După dispariția Călușarului, muzicanții de tradiție ai satului au început să organizeze jocuri și baluri la care tinerii satului să participe în număr cât mai mare. Voi pomeni tot în câteva fraze, despre discuția avută cu domnul Emil Laza, din Caporal Alexa, și voi încerca să schițez specificul zonei, în ceea ce privește dansul popular. O trăsătură principală, specifică zonei Caporal Alexa, este jocul de perechi (băiat+fată). Spune domnul Emil Laza, astăzi în vârstă de 60 de ani, că un joc era făcut din patru ,,zicăli”:Rarul, Desul, Sărita, din nou Rarul (uneori sârba).,,Indăluitul” jocului avea regulile sale, acest privilegiu îl aveau gazdele de joc, cel mai în vârstă sau cel mai bogat.

Dupa începerea jocului, veneau la hora satului și tinerii proaspăt căsătoriți, care dansau alături de ceilalți tineri. La două ore de la începerea jocului, veneau și mamele fetelor mari, să asiste la joc. Tinerii erau interpreții spectacolului duminical, iar părinții și rudele erau spectatorii. Totul se desfășura într-o ordine deplină, dacă unul provoca scandal, era scos din sală. 96


Zestrea strămoșească

Tot în timpul jocului, existau ierarhizări în privința locului destinat fiecărui tânăr, deși locul preferat de tineri era, întotdeauna, lângă ,,higege". Înainte de indăluitul jocului, se ,,căpăreau" fetele pentru 4 - 5 jocuri, dacă una dintre fete te refuza, aceasta era scoasă din sală, cu o melodie numită "marșul". Jocul începea la orele 15 și se termina la intrarea în sat a turmelor de animale (a vacilor care se întorceau de la câmp). Fetele plecau înspre casă, iar feciorii rămâneau la birturile satului, fiecare dintre feciori îndreptându-se spre locul cel mai apropiat de casă. Existau 3 birturi în sat : Birtul lu’ Drig, Birtul lu’ Copilu’, Birtul lu’ Ștefan - Birtașul Începând cu anul 1973, pe lângă jocurile duminicale, în duminicile de sărbătoare creștină, au început să fie organizate "balurile", care aveau aceleași tradiții și ritualuri ca jocurile de duminică. Cântecul și dansul popular erau cele care dominau acest tip de petreceri. Astăzi, din păcate, aceste tradiții și obiceiuri nu se mai păstrează.

GC

sursă foto: Gheorghe Câlb

97


Tradiții și spiritualitate Tradiții și spiritualitate Pr. Giani Achim

Cultura tezaurizează valorile şi reţine ceea ce este durabil în ordine spirituală, transmiţând peste timp operele care ,,pot învinge timpul“.

Tradiţia reprezintă partea activă a moştenirii culturale şi spirituale(1), ceea ce rămâne viu din trecut, elementele care acţionează modelator asupra prezentului cultural. Tudor Vianu definea expresiv tradiţia: ,,ea este influenţa muncii culturale anterioare, asupra celei prezente“. Cuvântul ,,tradiţie”, în sens religios, provine din limba latină, de la ,,traditio”, şi din grecescul ,,paradosis”, şi însemnează predanie, transmitere a întregii opere a lui Iisus Hristos, în timp, adică mesajul apostolilor transmis Bisericii, ,,Căci am primit de la Domnul ceea ce v-am predat” - I Cor.11, 23, dar şi succesiunea în care Biserica, în acelaşi timp, continuă(2) şi înnoieşte credinţa de la început - Ioan 16, 13.

Lumea satelor ne-a oferit întotdeauna un exemplu de tradiţie şi zestre spirituală. Acolo, totul are altă valoare, praznicele mari sunt respectate cu sfinţenie, de către fiecare în parte, bătrâni, tineri şi copii. Tradiţiile noastre româneşti constituie una din valorile incontestabile, ale poporului nostru, şi nu trebuie să lăsăm timpul şi evenimentele lumii moderne să ne facă să le uităm. Alături de literatură, care constituie un factor de eficienţă deosebită, în educaţie, arta populară are şi ea o contribuţie de seamă. În primul rând, copiii încep să înţeleagă specificul poporului din care fac parte, aspiraţiile lui, idealuri de ieri şi azi, care sunt oglindite în obiceiurile locurilor şi creaţiile meşteşugarilor, le insuflăm respectul pentru tradiţiile noastre şi dorinţa de a duce mai departe tot ceea ce ne reprezintă, ca naţiune. Copilul simte admiraţia faţă de creaţiile populare, încă de când îşi ascultă bunica cum deapănă firul unui basm în care eroii sunt înzestraţi cu calităţile ţăranului român, îl simte din cântecul duios de leagăn, al mamei, din proverbe şi zicători, din doinele(3) cântate de moşii şi strămoşii noştri. Costumul popular este actul de identitate al poporului român, şi reflectă influenţe date de tradiţiile locale, aşezare geografică, posibilităţi economice zonale, starea socială sau ocazia cu care este purtat. Toate acestea, precum şi faptul că se observă o îndepărtare a tinerilor de la tradiţiile populare, ne fac să insistăm pe cunoaşterea de la cea mai fragedă vârstă, a tradiţiilor populare. Folclorul reprezintă pentru poporul român depozitarul a tot ce înseamnă tradiţie, obicei, artă, izvorâte din rădăcinile istoriei. El are o tradiţie milenară, iar forţa creatoare a poporului român este viguroasă. Tezaurul tradiţional a reprezentat expresia idealurilor lui.

Poezia, cântecul, dansul, ocupă un loc important în viaţa de toate zilele, a poporului român. Ele însoţesc ţăranul la muncă, îl înveselesc. Sărbătorile de iarnă aveau, pentru lumea satului tradiţional, o importanţă deosebită. Ele reprezentau o perioadă de maximă trăire spirituală, în cadrul căreia se desfăşura un spectaculos ,,ritual de înnoire a timpului calendaristic”(4) . Obiceiuri cum ar fi jocul cu măşti, colindatul, mersul cu lumea, antrenau întreaga obște a satului. Aceste datini din străbuni au ajuns transmise din generaţie în generaţie, până în zilele noastre, când, din păcate, asistăm la o alterare a lor.

Preocuparea pentru a ţine pasul cu noile cuceriri ale ştiinţei şi tehnicii, pentru a-şi asigura un trai îmbelşugat, specific omului secolului XXI, a pătruns şi în lumea satului tradiţional ţărănesc, ceea ce a dus la părăsirea unora din vechile obiceiuri.

Cea mai importantă sărbătoare a iernii, Naşterea Domnului sau Crăciunul, aduce cu ea un obicei extraordinar de frumos- colindatul. Orice om îşi aminteşte, în această perioadă, de vacanţele de iarnă petrecute la bunici, când timpul avea parcă un alt sens, iar tradiţiile erau la ele 98


Tradiții și spiritualitate acasă şi aduceau, de fiecare dată, bucuria şi zâmbetul, pe chipul tuturor. Când spui ,,sărbători de iarnă”, de cele mai multe ori, te gândeşti la zăpada care urmează să îmbrace totul în alb, la mirosul de cozonac făcut de bunica sau mama, în cuptorul de cărămidă, şi la colindele care completează atmosfera de bucurie şi emoţie sufletească. Începutul colindatului avea loc de la data de 15 noiembrie, după ce postul Naşterii Domnului era început. Este momentul în care la şezători, acasă, la biserică, se învăţau colindele. La Dud, în postul Crăciunului, se colinda mult, în fiecare casă, colindau părinţii cu copiii, mai ales în toată seara. În această perioadă a anului, o mare importanţă o aveau şezătorile. Ele începeau după ce munca câmpului era gata şi dădea frigul. Aveau un caracter lucrativ, se făcea clacă la cânepa care trebuia toarsă în întregime, până la venirea sărbătorilor, ele erau un prilej de întâlnire şi distracţie, între feciorii şi fetele satului. Ţinute în această perioadă a anului, şezătorile erau un prilej de a colinda. Tineretul de atunci nu a avut radio, televizor, nu a fost nimic, s-au distrat ei, aşa, unul cu altul. În ajunul Crăciunului, este obiceiul satului de a umbla copiii a pizăra, strigând : Sor, sor, sor, Bună dimineaţa la Moş Ajun, Că-i mai bună a lui Crăciun, Că-i cu miei şi cu purcei, Fuge baba după ei, C-o bătuţă de tulei.

Începutul colindelor îl făceau copiii mici, de până la 12 ani, în dimineaţa zilei de ajun, care se numeau,, pizărăi”, nume care venea de la colacul primit ca dar, din partea celor pe care îi colindau. Ei mergeau pe la fiecare casă. În seara de ajun, copiii umblă cu steaua, iar feciorii umblă cu colinda. Tot în seara de Ajunul Crăciunului, specific satului Dud, este mersul cu lumea, un obicei srăvechi, păstrat de bătrânii satului, din generaţie în generaţie, o piesă de dialog ce începea cu o colindă şi apoi continua cu un dialog între personajele imaginare, care erau : Dumnezeu, îngerul, Adam, Eva, diavolul, cioban I, cioban II, o persoană cu fluierul şi una cu duba. Textul acestei piese este următorul : Îngerul bate cu sabia în poartă şi întreabă: primiţi cu lumea? Colindă :

Slobozi-ne, gazdă, în casă, Că afară ploaie şi varsă Şi mai pică picurele, De pe garduri şi nuiele.

Dumnezeu : Eu la început am făcut Cerul şi Pământul. Diavolul : Şi eu . Dumnezeu: Şi văzând că acest Pământ nu poate fi stăpânit singur, am făcut un om după chipul şi asemănarea mea şi i-am dat numele de Adam. Diavolul : Şi eu. Dumnezeu : Şi văzând că acest om nu poate trăi singur, am dat un somn greu peste dânsul, am luat o coastă din el am făcut o femeie şi i-am dat numele de Eva. Diavolul : Şi io. Dumnezeu : Şi le-am dat poruncă ca din toţi pomii Raiului să mănânce, numai din pomul oprit pentru cunoaşterea binelui şi răului, să nu mănânce, că de vor mânca, moartea vor plăti. Diavolul : N-apoi ţupai, n-apoi ţupai, să ştii Evă ce ştiu eu. Eva : Ce ştii tu ? Ce ştii tu ? Diavolul : Ştiu de ce Dumnezeu a poruncit să nu mâncaţi din pomul oprit al binelui şi răului, că se teme că veţi ajunge mai mari şi mai tari decât dânsul. De aceea, gustă, drăguţă, din mărul acesta, să vezi ce bun şi dulce e. Eva : Ah, ce bun şi dulce, e mai dulce decât mierea. Eva : Vezi, dragă Adame, de ce Dumnezeu ne-a poruncit să nu mâncăm din pomul oprit pentru cunoaşterea binelui şi răului, căci se teme că vom ajunge mai mari şi mai tari decât dânsul. De aceea, gustă, dragă Adame, din mărul acesta, să vezi ce bun şi dulce e. Adam : Eu voi gusta, dar nu din lăcomia mea, ci să-ţi fac voia şi plăcerea ta. Dumnezeu : Adame, Adame, ce făcuşi ? 99


Tradiții și spiritualitate Adam : Doamne, Eva m-a îndemnat. Dumnezeu : Evă, Evă, ce făcuşi ? Eva : Doamne, şarpele m-a amăgit. Dumnezeu : Pentru aceasta, vă blestem cu blestemul Cerului şi al Pământului, ca tu, Adame, să îţi câştigi pâinea cea de toate zilele, iar tu, Evă, să naşti fii cu dureri şi să rămâi supusă bărbatului tău, iar tu, diavole, să te târăşti pe pământ şi să mănânci pulberea pământului şi nicicând să nu mai calci în împărăţia Cerului, că de vei călca, cu moartea vei plăti. Diavolul : Ce spui Tu, Dumnezeule, că eu i-am înşelat pe Adam şi pe Eva, eu i-am scos din cătuşele în care tu i-ai legat şi, dacă mai vorbeşti multe, te leg şi pe tine cu lanţurile astea şi te duc pe fundul iadului, unde trăiesc eu cu puişorii mei. Dumnezeu: Taci, diavole, nu vorbi vorbe deşarte, că-ţi dau cu lumea-n cap. Îngerul: De la Dumnezeul Cerului şi al Pământului am primit poruncă ca pe tine, Adame, şi pe tine, Evă, să vă scot din Rai, iar tu, diavole, să te târăşti pe pământ şi să mănânci pulberea pământului şi nicicând să nu mai calci în împărăţia Cerului, că de vei călca, cu moartea vei plăti. Colinda :

Adam dacă a greşit, Domnul din Rai l-a gonit, Din Raiul cel din Eden, Osândit cu greu blestem. Adam, dac-aşa văzând, A ieşit din Rai plângând, Cu sapa-n pământ săpând, Eva din furcă torcând.

Cioban I: Ce ne facem, fraţilor, ce ne facem, ortacilor, că de la acest creştin bun nu vom putea pleca la drum, ia să te aud, măi, frate, cu Stăpânul ce-ai de-a face. Cioban II: Stăpâne, stăpâne, te rugăm cu plecăciune, să ne dai dacă mai ai, nişte zeamă de castron, numită hitrom-hatrom, să ungem această înghiţitoare, că, vai, tare ne mai doare. Un cardaboş gros cât un sac, să-l vâr ici, în stomac, un cârnaţ lung cât un dulău, să-l învârt aici pe lângă brâu, o iegiuţă cu răchie, să ne fie de-omenie, un păhărel de vin, cu toţi să ne veselim, o hârtie de o sută, să nu fie cumva ruptă. Rămâi gazdă sănătoasă, de naşterea lui Hristos(5) . Colinda : Veniţi astăzi, credincioşii Să săltăm, să săltăm, De naşterea Lui Hristos Să ne bucurăm. Cea mai cunoscută tradiţie este cea a colindatului. În satele noastre, această tradiţie este mai puternic resimţită.

În ajunul praznicului Naşterii Domnului, seara, colindele vechi răsunau în satul Dud, în trecut, bătrânii satului le cântau cu drag, dar azi unele nu se mai cântă. Colindele sunt de fapt un obicei străvechi(6), al bătrânilor. Ele aduc oamenilor bucuria naşterii lui Iisus. Sărbătoarea Crăciunului aduce de fiecare dată, în sufletele tuturor credincioşilor, o mare bucurie, prin însuşi ,,darul pe care Cerul îl face Pământului”(7) , Fiul lui Dumnezeu făcându-se Fiul Omului. Dacă venirea pe lume a unei fiinţe trebuie să aducă o mare bucurie, cu atât mai mult venirea pe lume a Fiului lui Dumnezeu Însuşi. Dumnezeu, Binele desăvârşit, aduce în lume sporul binelui, întrucât de la început Creatorul a făcut toate bune, iar acum se coboară la creaţia Sa. Pentru aceea, în aceste zile, vedem o apropiere mai mare între oameni, deschidere pentru dăruire reciprocă, aşa cum vrea să arate şi Moş Crăciun sau darurile din jurul bradului de praznic, cele materiale însele dând mărturie despre împărtăşirea din cele spirituale. O colindă veche a satului glăsuieşte aşa : Dimineaţa lui Crăciun Preumblu-se un domn p-afară, Dimineaţa lui Crăciun, Dintr-o şură într-alta,

100


Tradiții și spiritualitate Nimerim la nişte curţi Şi din grai aşa grăia: Zi bun prânzu’, jupuneasă! Dacă-îi bun, vină, prânzeşte, Că n-am venit să prânzesc Şi-am venit să-ţi povestesc De ce-i vigu de un şinic Şi stă-n culme necroit, Necroit, nesăbăit? Şi, Doamne, că l-am plătit În sfintele biserici Cu prinoase, tare groasă, Cu făclii mândre aprinsă, Înaintea altariului, Unde cântau diecii Dieci mici, cu cărţi în brânci. Botezul Domnului, 6 ianuarie, un praznic mare pentru creştini, care se pregătesc trupeşte şi sufleteşte prin post şi rugăciune, pentru a primi cu sfinţenie aghiasma mare. În ajunul Bobotezei, când preotul umblă cu sfinţirea caselor, fetele şi feciorii îşi pun curelele sub preşul de la intrarea în casă, peste care trece preotul, apoi le iau şi se încing cu ele, iar noaptea sunt cu grijă la vis şi fata sau feciorul pe care îl vor visa se crede în popor că aceea/acela va fi soţia sau soţul. Se mai spune în popor că dacă se vor spăla fetele cu fire de busuioc din care sfinţeşte preotul, casele vor fi frumoase.

Întâmpinarea Domnului, 2 februarie, praznic creştin interesant, la care bătrânii satului spuneau că dacă ursul îşi vede umbra şi se întoarce la loc, va urma o vreme neplăcută, timp de trei săptămâni, iar dacă nu îşi vede umbra, va urma un timp frumos. Buna Vestire, 25 martie, în popor se credea cum va fi ziua de Buna Vestire, aşa va fi primăvara întreagă.

Învierea Domnului, praznic al luminii şi vieţii. Lângă crucea de piatră, din afara gardului bisericii de la Dud, în ajun de Înviere, feciorii făceau un foc de tabără, aproape de cruce, până la slujba de Înviere, copiii din sat băteau toaca, oamenii satului se îmbrăcau în costume populare frumoase, care aveau pe ele motivele populare specifice satului,veneau la biserică, la slujba de Înviere, unde primeau Lumina călăuzitoare a vieţii. Tot în ziua de Paşti, după masă, în vechime, un fecior şi o fată, juni, începeau jocul, jucau numai ei singuri, la început, două Ardelene şi un Mânânţel. Luni, în ziua a doua de Paşti, oamenii satului mergeau la cimitir, unde femeile îşi duceau coşurile acoperite cu şterguri, prosoape populare, preotul trecea pe la care mormânt şi făcea pomenirea morţilor, după care se dădeau colaci mari, ulcioare de apă, căni de sticlă, răchie în sticle, plăcintă încinsă cu varză, brânză, măr, se aşeza o faţă de masă, jos, pe pământ, şi se dădeau de pomană colaci,căni de sticlă, ulcioare, se serveau cu plăcintă întinsă, răchie şi vin. Satul românesc şi-a arătat mereu frumuseţea şi bogăţia spirituală, prin vechile tradiţii populare, cu ajutorul cărora marile praznice ale creştinătăţii au fost împământenite în realităţile fiecărei comunităţi. Ardealul încă mai păstrează cu sfinţenie obiceiuri ce ne trimit în trecut, la strămoşi, la cei care şi-au plămădit fiinţa lor creştină, pe temelia tradiţiei apostolice. GA _____________________________________________________________________________ (1) Radu Ciobanu, Mic Dicţionar de Cultură Religioasă, Editura Helicon, Timişoara – 1994, p.253. (2) Pr. Prof. Dr.. Ion Bria, Dicţionar de Teologie Ortodoxă A – Z, Edit. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti – 1981 , p. 381. (3) Georgina Rovenţa, Itinerar spiritual, Editura Călăuza, Deva– 1996, p. 104. (4) Ion Ghinoiu, Obiceiuri populare de peste an – Dicţionar, Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti – 1997,p. 170. (5) Informaţie culeasă de la Oprean Gheorghe Cosmin, Sat Dud nr. 80, jud. Arad. (6) Grigore Leşe. în emisiunea postului de Televiziune Realitatea Tv din data de 1 Decembrie 2014, ora 00, 15. (7) Înalt PreaSfinţitul Arhiepiscop Timotei al Aradului, Pastorală la Naşterea Domnului – 2015 , p.2.

101


Tradiții și spiritualitate

Mircea Florin Caracaș București

,,Aproape de Dumnezeu” Să adormi cu rugăciunea inimii pe buze! Să adormi cu rugăciunea inimii pe buze! Tu, Doamne, vii să mă-ntăreşti, Gândurile să mi le simt frunze Ce-s legănate-n sferele cereşti. E o mişcare prin rostire Precum pendulul ce-oscilează lin, Iar fiara turbă de mâhnire Că toate sunt mişcate de divin. Privind cu ochii inimii mă aflu-acolo, Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte! Neîncetat un vânt ce suflă de dincolo Le-aduce tot mai jos atunci când creşte. O luptă duce gândul când coboară Mă voi trezi de Tine, Doamne, străbătut. E-atât de limpede şi de uşoară Această dimineaţă în lumină renăscut!

Tu, Doamne, numai Tu ştii

Tu, Doamne, numai Tu ştii De câte ori te chem în rugăciune, Lacrimi fierbinți, când simt că vii, Atunci mai fac o închinăciune. Curg lacrimi chiar și din icoane, Când îți vorbesc de-ai mei străbuni, Și mângâierea Ta, Doamne, E raza sfântă ce-mi aduni. Se plimbă raza peste piept, Îngeru-aprinde toți tăciunii, 102

Iar eu uimit văd neântrerupt, Cum cureți patimi Tu și spinii. E-o deșirare neîntreruptă Pe-o cale adâncă, luminoasă, E-a Duhului cel Sfânt ce cată, O haină nouă să îmi țeasă. Așa Tu Doamne, arzi-mii de fire, Sunt vas ce trebuie curățat. Cu a ta milă din iubire, Albit voi fi de-atât păcat!


Tradiții și spiritualitate Pendulul celest

Pendulul celest nu are în el nimic ocult. Nu sunt mistere venite de la Michel Foucault. Pentru forţa Coriolis în referenţial non galileean, S-a demonstrat că globul nostru pământean Se-nvârte nu numai faţă de soare ci şi în jurul axei proprii. Mişcarea-i depinde de latitudine în timpul unei rotaţii, Sfera pare conectată cu-obiectele îndepărtate! Domnilor fizicieni, parapsihologi, scriitori Autori de best seller-uri de carte Cu-o fizică nouă, care să conecteze legile clasice Cu mecanica cuantică, gravitaţia cuantică Cu Mintea cea nouă a Împăratului, cu teoria cenzurii Cu modelul universului cunoscut... Universu-i în permanentă mişcare de pendul celest La rostirea numelui Fiului-Domnul nostru Iisus Hristos De către Tatăl-Dumnezeu ceresc! Pendulul lui Foucault ne conduce nu doar la nemărginirea universului, Ci negreşit la limitele noii cuantici, ale parapsihologiei Marii fizicieni savanţi Prin teoriile lor, în vid sau nu, pot să constate Rostirea desăvârşitei Iubiri Dumnezeieşti împărtăşite.

Inima (Cu plecăciune Părintelui Profesor Olivier Clement -Institutul Saint Serge, Paris)

Inimă- vârf cel mai înalt al sufletului meu,altar sfânt de jertfă, loc tainic de rugăciune ! Ritmul inimii mele să reunească şi să dilate, să purifice şi să trezească la viaţă Întreaga mea fiinţă, văzutul şi nevăzutul împreună-nsumând universul. În mine, mai copleşitor îi chipul de om creat de Dumnezeu, Ce mi-a adus năzuinţa firii unice, libertatea mea ca persoană Inima de copil nu s-a deschis subconştientului. Ce putea face el, decât să confunde Sufletul cu intelectul ? Am pornit să îmi cuceresc inima, Prin rugăciune. Ea, mi-a adus Miraculos, natura mea Într-o mişcare de întâlnire, De comuniune cu Dumnezeu. Cu certitudine inima-mi nu este numai Un organ fiziologic, de transmitere a emoţiilor. Ea are un creier al ei, memorie, minte ce persistă la transplant. Să îmi unesc mintea cu conştiinţa în inimă, să se împace totul !

103


Tradiții și spiritualitate Anticuantica iubirii Să existe oare criptografia iubirii? Să existe oare cunoaşterea de sine cu mintea? O cuantică nouă să răzbată-n universul fericirii Ocolind gravitaţia universală şi legea? În duh se-ntipăresc toate trăirile umane Există doar amprente-n celule nervoase. Psihologi,psihiatri, fizicieni supercuantici Explicaţi incomplet din păcate, Descrieţi memoria prin scheme laborioase. Conştiinţa noastră uită multe din vrere, Memoria duhului nu uită nimic. E tezaurul înscris prin iubire Încerc eu acum de la sfinţi să vă explic. Cum înţelegeţi voi o hipermnezie? Întreaga mulţime de-imagini de demult Se păstrează neschimbată activ prin trezvie Deşi ele au dispărut din al conştiinţei tumult. Pot acţiona în afara spaţiului, Energia duhovnicească-i cea a iubirii, A simpatiei şi antipatiei, e din afara timpului, Există fără mişcări ondulatorii! Adept al noii cuantici ondulator-oscilatorii Doreşti omul să gândească astfel? Devii neştiut corifeu al ratării iubirii, Ne-mplinit după-un altfel model? Activitatea psihică profundă umană Se desfăşoară dincolo de-al conştiinţei prag. Ea nu încetează niciodată, bag de seamă, Manifestare a transcendentalităţii fiinţei. Întru descoperirea supraconştiinţei, Ignorată-i conştiinţa normală! Trăieşte deci o lume sublimată, Ea este-a duhului, pe verticală! Atracţia şi credinţa-s centru al universului, Nu vă lăsaţi ispitiţi doar de-o iluzie, În căutărea cu mintea-a dovezilor mersului, Argumentele filosofice, tehnice-s doar o aluzie La relativitatea-unor discipline Mereu schimbătoare, cu-o mişcare trecătoare. Nu e virtute, iertare mai înaltă Decât iubirea, noi o ştim prea bine. Nu e cunoaştere mai profundă, mai folositoare Şi nici religie mai înaltă decât prin şi în Iubire. Iubirea-i de la El şi doar cu Dumnezeu. În orice părticică a Creaţiei Sale-i pace, fericire Poţi înţelege profund Iubirea Lui fără de eu! Legea iubirii-n al celulei interior, descoper-o mereu, În galaxii să vezi aceeaşi gândire. Nimic nu-există, univers necreat de Dumnezeu Realul emite, radiază poeticu-n neştire. În paralel el îl poate capta, Poetului, pictorului revenindu-le menire De a îl reda, de a îl formaliza. Asupra cuvintelor să realizeze–acţiunea, Poeticul determină deseori Materialului lingvistic sau plastic Linii,volume dar şi culori. Aidoma-i unui accelerator de particule fantastic, Le căftăneşte, intensifică sau le excită. Trece-aceste cuvinte ori forme vizuale La stadiul de putere ce explică Noeticul, noesicul sau biocâmpurile, Energia, radianţa şi rezonanţa. 104


Încleştaţi în bioticul molecular De nu şi-n prebiotic ei cu cutezanţa, Contrarii poeticului apar. Nu doresc a întrezări fiinţarea Sau legitimitatea acestuia. O supercuantică, ce este aceea? Doar anticuantica-i cea a iubirii, a romanticului! Să încercăm să uităm cuvintele Nu, nu vorbi nimic, aşa e bine! Să încercăm să uităm cuvintele, Cum uită ploaia de unde vine. Să ne simţim doar gândurile. Să încercăm să uităm cuvintele, Cum uită vântul câţi ani are. Să ne simţim doar sângele, fierbintele, Cum vrea să se împreune în aceeaşi mare. Nu, nu vorbi nimic, aşa e bine! Să stingem magia vorbelor în scrum. Mâine, poate vei uita c-am fost cu tine Doi călători pe-acelaşi drum… La balade d'un oiseau qu' il portait du ciel clair plein ses ailes Un oiseau passait en vol Mais il aurait voulu s’arrêter. Balada păsării cu cer senin pe aripi Il portait sur ses ailes du ciel clair Et il aurait voulu en donner. O pasăre trecea în zbor şi ar fi vrut Il portait sur ses ailes du printemps Et le feu du soleil dans ses plumes. să se oprească. Un oiseau passait en vol, Purta pe aripi cer senin şi ar fi vrut Tournant lentement en cercles. să-l dăruiască. Purta pe aripi primăveri şi foc de soare în pene. Mais voici qu’un arbre il aperçut Se rapprocha O pasăre trecea în zbor, rotindu-se alene. Et gazouilla: Dar, iată că un pom zări, - Toi, mon esseulé arbre, Se-apropie şi-i ciripi: Sur ta branche si je m’attarde, - Tu, pomul meu însingurat, De mon rêve plein de senteurs, Pe creangă-ţi dacă m-oi lăsa, Et plein de charme je te donnerai. Din visul cel înmiresmat, Tes branches seront de fleurs remplies Tot farmecul eu ţi-l voi da. Et du ciel clair sur tes brindilles. Mon chant aux doux frémissements, Pe ramuri îţi voi pune flori La nuit te caressera doucement. Şi cer senin pe creanga-ţi verde, Mais l’arbre répondra: Iar cântul meu cu dulci fiori, -Pourquoi avoir du ciel clair, În noapte o să te dezmierde. Que les nuages viennent me voler? Răspunse pomul: Et pourquoi être si plein -Ce-mi trebuie mie cer senin, De belles fleurs du printemps? Să vină norii să mi-l fure? Que les papillons viennent en essaim, Şi pentru ce să fiu eu plin Attirés par la soif de son nectaire? De-a primăverii floare? Jamais je ne pense vouloir! Să vină fluturii în roi, Des contes Atraşi de dorul mierii? Et des fantasmes, Ou des rêveries... Nicicând nu mă gândesc să voi Quand moi, je voudrais Visări şi basme, reverii, Bien juste dormir… Când eu aş vrea să dorm… Et si tu veux me combler Iar dacă vrei cerinţa mea, Sais-tu un arbre soigner? Ştii tu să îngrijeşti un pom? Car celui qui le ferait Căci, cine-ar face-o ar putea Corbeau être pourrait! Şi cioară ca să fie! Et l’oiseau s’éloigna alors Iar pasărea se-ndepărtă Dans l’éther ensoleillé, Pe bolta cea cerească, Il portait du ciel clair plein ses ailes Purta pe aripi cer senin Et il aurait bien voulu en donner !... Şi-ar fi putut să-l dăruiască!... MFC (Version en français réalisée par l’auteure) 105


Parteneri & Sponsori & Colaboratori 1. CONSILIUL JUDEȚEAN ARAD Arad, str.Corneliu Coposu, nr.22, tel: 0357 731 100, email:consiliu@cjarad.ro

2. CENTRUL CULTURAL JUDEȚEAN ARAD Arad, str:George Barițiu, nr. 16, tel: 0357 405 386, e-mail:centrulculturalarad@ccja.ro 3. PRIMĂRIA ȘI CONSILIUL LOCAL TÂRNOVA, JUD.ARAD; Târnova, str.Principală, nr.734, tel/fax:0257 370 101, e-mail:contact@tirnova.ro 4. POPASUL TURISTIC ,,VALEA ARINILOR”; Arăneag, jud. Arad, nr. 375, tel:0757640496, e-mail:gh.calb@yahoo.com

5. S.C. SUPEREX S.R.L. ARAD Arad , str. Blajului, nr.2, ap. 2c, cod Poștal: 310130, Jud. Arad, tel: 0257 259 699 Firmă de top în evidența contabilă; activități de contabilitate și audit financiar, consultanță în domeniul fiscal, membri în C.E.C.C.A.R.

6. S.C. WILO TRANS S.R.L. CLUJ NAPOCA Cluj-Napoca, Str. Steluței, nr. 6,cod postal: 400254, Tel: 40-264-43.53.45, Fax: 40-264436 253, e-mail:office@wilotrans.ro , www.wilotrans.ro

Wilo Trans firmă de top cu Certificat de excelență: deține o gamă variată de produse originale de foarte bună calitate, pentru care oferă și service tehnic.Distribuie produse aparținând grupului WILO SE- producător de top în domeniul pompelor şi sistemelor de pompare pentru instalaţiile de încălzire, climatizare şi răcire, alimentării cu apă şi evacuării apei uzate. Progresul tehnologic al companiei are un lung istoric, acesta datând de aproape 140 de ani. La Wilo, ideile vizonare sunt transformate în soluţii inteligente şi inovaţii care stabilesc punctele de referinţă din industrie. Produsele Wilo reprezintă calitate premium, uşurinţă în utilizare şi eficienţă energetică. La Wilo, cheia succesului o reprezintă oamenii, care îşi folosesc inventivitatea şi experienţa alături de companie. În toate locaţiile din lume, Wilo dovedeşte cu rezultate, ingeniozitatea muncii în echipă a specialiştilor care lucrează pentru companie. În România, Wilo este prezentă din anul 1998. 7. S.C.VIAMSO S.R.L. CÂMPIA TURZII

Câmpia Turzii, str.1Decembrie 1918, nr.51, cod postal:405100, e-mail:viamsosrl@yahoo.com, tel:0744 755 295 106


Parteneri & Sponsori & Colaboratori Firmă de top, deținătoare a Certificatului ELITE Firmă de încredere 2017. Retailer de produse tehnice, de construcții, instalații și bricolaj care desface o gamă variată de produse de construcții sub egida “Totul pentru casa ta”, unde raportul calitate/preț este prioritar, materialele pentru instalații de apă și canal, scule și unelte diverse, materiale electrice de calitate, satisfac cerințele și gusturile clienților, produsele având proveniență atât internă cât și externă.

8. S.C. I&C TRANSILVANIA CONSTRUCȚII S.R.L. & S.C. TRANSILVANIA IMPACT IMPORT EXPORT S.R.L. TURDA Turda, str.Mihai Viteazu, nr.45, jud. Cluj Telefon: (0264) 312 455, Fax: (0264) 317 911, e-mail: office@transilvaniaimpact.ro Grup de firme specializate în producerea și comercializarea tuturor tipurilor de beton și agregate minerale în stare naturală sau prelucrată; agregate sortate și balast, piatră concasată, betoane,etc. Închirierea de utilaje pentru terasamente și geniu, efectuarea lucrărilor de infrastructură rutieră, transportul materialelor de construcții, transporturi agabaritice. Închirieri utilaje construcții; utilaje pentru construcții industriale și civile, utilaje specifice lucrărilor de terasare, amenajare platforme industriale, utilaje pentru execuție drumuri, parcări, canalizări , utilaje specifice pentru decopertare, escavare, taluzare, încărcătoare frontale, stație pentru sortare balastru, piatră, utilaje pentru demolări, construcții, săpături, lucrări de alezare cupe, rectificări bolțuri, utilaje pentru amenajari teren. Lucrări de construcții civile și industriale;fundații, structură beton,finisaje, instalații sanitare, electrice și termice...Având implementate sistemele de management al calității, grupul de firme a devenit unul din principalii producători de agregate și betoane din zona Mureș-Arieș, important furnizor pentru Autostrada Transilvania și pentru piața construcțiilor din Cluj. 9. S.C. AGROLIV S.R.L. TURDA Turda, Strada Stefan Cel Mare, Nr: 42, tel:0264 314501 , e-mail:agroliv@yahoo.com Comerț en-gros și en-detail cu piese de schimb pentru tractoare, mațini agricole, camioane, autoutilitare, autoturisme: curele de transmisie, rulmenți, acumulatori, componente electrice, faruri; oglinzi retrovizoare;lubrifianți: uleiuri, vaseline. Comerț cu materiale de construcții, materiale și instalații apă și canal, utilaje, scule electrice și manuale, mașini electrice, instalații și materiale electrice, diverse materiale pentru gospodărie, pentru diferite activități; Scule electrice profesionale, echipamente pentru construcții, unelte pentru gradină, hidrofoare, pompe de apa, pompe submersibile, aparate de sudură, etc. Activitatea firmei se bazează pe câteva repere esențiale dintre care enumerăm: calitatea, promtitudinea, prețul. 10. S.C. HTI INTERNATIONAL ROMÂNIA S.R.L. BRAȘOV; Sediu Brașov: B-dul Muncii, nr. 22 A, etaj 1, cladirea BCR, cartier Racadau, Brasov, 500281,Tel: +40 368440 745, Fax: + 40 368 440 74147 Depozit Brașov:Loc. Ghimbav DE301- DE 305 in incinta RA-RA Logistics,Tel: +0368 734 283 Fax: +40368 88 00 29 e-mail:alin.moaca@hti-romania.ro 107


Parteneri & Sponsori & Colaboratori Punct de lucru Bacău : Str. Narciselor, nr.5A,cod poștal 600308,Tel:+40 234 555 002 , Fax: +40 334 405 197, e-mail:hti@hti-romania.ro Punct de lucru Constanța B-dul Aurel Vlaicu nr 191C, Etaj 2 ,Tel: +40 341 425 197 , Fax: +40 341 425194, e-mail:hti@hti-romania.ro

Punct de lucru Cluj: Str.Libertatii nr 7-15, Apahida,jud. Cluj, Tel: +40 0264 232 797 , Fax: +40 0264 232 797e-mail:nicolae.pacurar@hti-romania.ro, mobil:0754 087 388, 0746 297 022 ,www.hti-romania.ro HTI Internațional România este parte a grupului GC-HTI, lider de piaţă în Germania în domeniul desfacerii produselor destinate lucrărilor de infrastructură precum şi în complexele industriale și rezidenţiale. HTI-grup oferă sisteme de înaltă calitate, practice și dintr-o singură sursă. Datorită numărului mare de parteneri de renume din Europa pe care ii reprezinta si a paletei largi de produse desfăcute, HTI International Romania va asigura componentele de instalații dorite in combinații optime și cu cel mai bun raport calitate preț. HTI Internațional România, prin parteneriatul cu cele mai importante companii producătoare în domeniu, comercializează o gamă de produse specifice: conducte, tubulatură, armături industriale, materiale geosintetice, cuplaje, fitinguri şi accesorii pentru lucrările de alimentare cu apă şi gaz, de canalizare, de pregătire şi tratare a apei, infrastructură, industrie, agricultură pentru diverse aplicații. 11. .S.C. CENTER POINT EXIM S.R.L. TURDA Turda, str. Aviatorilor, nr 10/A. Punct de lucru: Turda, str. 22 Decembrie 1989, nr.64 tel/ fax:0264 316 639, 0744 585 867 , e-mail: centerpointmm@yahoo.com Firmă specializată în comercializarea produselor din lemn; paleți și ambalaje diverse din lemn, elemente prelucrate din lemn, diverse produse din lemn la comandă, unde raportul calitate/ preț este prioritar. 12. S.C. SMART DISTRIBUTION S.R.L. MARGHITA, jud. BIHOR Marghita, Strada Republicii, Nr. 71, Bl.M3, Cod Postal 415300, Jud. Bihor, tel: 0745-578 465, Smart Distribution oferă întreaga gamă de produse de papetărie şi birotică, aparținând celor mai bine cotate mărci, produse de curăţenie – igienă, fiind distribuitor autorizat al firmelor și mărcilor de top. Vânzarea produselor realizându-se prin sistemul classic și sistemul SICAP. Distribuţia produselor este asigurată prin livrarea gratuită la sediul clientului. 13. EDITURA EIKON BUCUREȘTI; Director editură, d-l Valentin Ajder, tel: : 0728084802, e-mail:valentin.ajder@gmail.com S.C. EIKON BOOKSTAGE S.R.L.; Contact : Str. Smochinului nr. 8, sector 1, București, România Redacţia: tel: 021 348 14 74 , mobil: 0728084802, 0733131145, e-mail: contact@edituraeikon.ro, Distribution: tel./fax: +4021 348 14 74, mobile: +40733131145, e-mail: difuzare@edituraeikon.ro

Tipografie și producție publicitară : Alexia Print Str. George Coșbuc nr. 6, Sibiu 550013, România, e-mail: office@aprint.ro , +4 0269 244 167, +4 0757 277 887

Revista AC: ISSN 2601-5862 ISSN-L 2601-5862 108


Refugiu vorbe rebele cereau întâlnire învârtindu-mă în cerc răzbit de halucinaţii şi deodată printre uşi te-am văzut ca ideea din vise neprinsă când vrei s-o reţii te privesc printr-un ochi de mine ştiut tocit de scenarii ce muşcă în noapte din toată făptura ucisă deja şi doar ploaia ce stă în balanţă să cadă ori ba m-ar vrea udă-n împrăştiere pe vreo peniţă pusă pe stihuri duse-n neant te-am văzut printre uşi scârţâite şi-nfiorarea rece oţel a deschis fereastra care doare-aici nu aş vrea să mai despic atâtea stele crezând că tu vei fi vreun fluture pe-acolo numai aici te recompun în mii de feluri şi amăgirea mă trage spre alt mâine

Semnalare în plină toamnă-mi înfloreau cireşii în dezmăţate festinuri ţineam de frâu mirarea voiam şi nu voiam necunoscutul de aiurea dar ce să vezi se-ntorsese căile spre odihnă nu mai aveam temeri de ploi mucegăinde şi nici coate ştirbite de pervazuri placide fiorii de pustietate s-au sinucis în grup şi-n gând colivă de grâu nou le-am dus la căpătâi am început să-mi încalţ umbletul cu trăinicie chiar din răcorile zorilor ducându-mi drumul până dincolo de orizont neîmpiedicându-mă de gărgăriţele punctate în toate dansurile ploilor de vară m-am lepădat de zicerile proaste ascultând pendula din perete cum macină perfid ce uneori nu are preţ şi-am hotărât să caut difuzarea în floarea de cireş chiar dacă nu-i văd bine mătase veritabilă chemată la substituire

Lilioara Macovei - Bacău 109


110

Profile for stelu pop

Revista AC nr. 4/2018  

Revistă trimestrială de informare și promovare a culturii

Revista AC nr. 4/2018  

Revistă trimestrială de informare și promovare a culturii

Profile for stelupop
Advertisement