Revista AC nr.9/2020, revistă trimestrială de informare și promovare a culturii

Page 1

Revista

Revistă trimestrială de informare și promovare a culturii, Nr. 9 / 2020 1


Revista Fondator & redactor șef: STelu Pop Editor coordonator: Anica Andrei-Fraschini, Mihai Cotea, Lilioara Macovei, Claudia Elena Peter Redactor: Jessica Pîncotan Editor & tehnoredactare: STelu Pop Corectura & revizuirea textelor: Anica Andrei-Fraschini, Mihai Cotea Ilustrații & prelucrare: STelu Pop, Cristian Tömlö Sursă ilustrații: Lucrări premiate la Concursul național de creație artistică, „Zâmbet de copil în zbor de fluturi”, ediția a IV-a, 2020; Google, Wikipedia Coperta 1 - 4, 2 - 3- prelucrare: STelu Pop & Cristian Tömlö Coperta 1: „Visul”- Bălan Ilinca- 12 ani- Șc. Gimn. „M.C. Epureanu”, Bârlad, județul Vaslui, profesor Stoian Mihaela Coperta 4: „ Mister”- Sescu Isabella Adriana- 16 ani- Liceul de Arte Oradea, județul Bihor, profesor Iștoc Anamaria

Colaboratori nr.9/2020: Aurelia Buzoiu Itaca Publishing House- Dublin, Irlanda Cristian Emanuel Ștefănescu Daniela Marin Rodica Rodean Vasile Bele Elena Agiu Neacșu

Notă: Autorii tuturor articolelor și creațiilor literare, publicate în Revista AC, își asumă integral răspunderea pentru conținutul materialelor pe care le semnează, precum și pentru sursa ilustrațiilor. 2


Cuprins 1. Editorial: - Un (alt) zbor în plină vară (pandemică) - Mihai Cotea_________________________________________pag. 6 2. Pagina Asociației culturale, ,,Cartea, izvor de cultură”: - Concursul național de creație artistică, ,,Zâmbet de copil în zbor de fluturi”,ediția a IV-a, 2020 - premianți, analiză de ansamblu, date statistice- Constantin Popuța____________________pag. 7 3. Oameni care au făurit istoria: - Alexandru Ioan Cuza- Peronalitate istorică unificatoare - Lilioara Macovei________________ pag. 18 4. In memoriam: - Gellu Naum, o privire-gândire aruncată asupra unei vieți poetice - Mihai Cotea___________pag. 26 5. Cartea, izvor de cultură: - Din istoria cărții și a bibliotecilor. Triptic bibliofil- Biblioteca Teleki - Mihai Cotea_________pag. 30

6. Orizonturi temporale: - Despre atingerea somatică și alinierea ritmică - Mihai Cotea________________________________pag. 32 7. Bozon: - Balans și socoteala de acasă- Anica Andrei-Fraschini_________________________________________pag. 35 8. Creații spre universalitate - Lucrări prezentate și premiate la Concursul național de creație artistică, „Zâmbet de copil în zbor de fluturi”, ediția a IV-a, 2020: - REVERIE - Crăciun Alexandra_________________________________________________________________ pag. 37 - ARIPI - Crăciun Alexandra______________________________________________________________________pag. 37 - LUMEA NEVĂZUTĂ - Crăciun Alexandra________________________________________________________pag.37 - Lumea paralelă - Popescu Cleopatra___________________________________________________________pag. 38 - Omul - Popescu Cleopatra______________________________________________________________________pag. 38 - Viața sumbră - Popescu Cleopatra____________________________________________________________ pag. 38 - FURNICUȚA ÎNDRĂZNEAȚĂ - Roșca Dalia Maria______________________________________________pag. 39 - Leul care voia să cânte - Mureșan Petra______________________________________________________pag. 39 - Magie - Bileac Alina_____________________________________________________________________________pag. 40 - Vreau să opresc timpul în loc! - Bălan Arina___________________________________________________pag. 41 - Pe aripile morții - Bortă Teodosia______________________________________________________________pag. 42 - Eu și numai eu - Năprădean Theodora________________________________________________________pag. 44 - VORBA DULCE - Neculcea Ștefan_______________________________________________________________pag. 44 - Cartea preferată - Gugea Tudor________________________________________________________________pag. 45 - Oamenilor - Chifu Maria________________________________________________________________________pag. 45 - Haiku-uri - Gyerkó Enikő________________________________________________________________________pag.46 - Rugăciune - Șerban Andreea___________________________________________________________________ pag. 46 - Păpușica mea frumoasă - Didraga Ioana______________________________________________________pag. 47 - Primăvara - Dorobăț Ștefan____________________________________________________________________pag. 47 - Cărțile, prietenele bune - Popa Marian________________________________________________________pag. 47 - În căutarea iepurașului de Paște - Zamfor Maria Mădălina__________________________________pag. 48 - Nemaivăzutul Peleș - Mirițescu Alexia Maria__________________________________________________pag. 50 - Ilie - Keszeg Andrada Brîndușa_________________________________________________________________pag. 51 - Furtuna - Tuță Antonia_________________________________________________________________________pag. 55 - Zâna fluturașilor - Roman Bogdan_____________________________________________________________pag. 56 - Școala, un loc de neuitat - Soporan Brianna___________________________________________________pag. 56 - O pălărie vrăjită - Crăciun Carina______________________________________________________________pag. 57 - COPILĂRIA IMAGINATĂ, DAR UNEORI REALĂ - Ciobanu Giorgiana__________________________pag. 58 - Tinerii de azi și literatura - Frank Antonia____________________________________________________ pag. 58 - Ani de copilărie - Criste David__________________________________________________________________pag. 60 - A XIII-a primăvară - Toma Elena- Iustina_____________________________________________________pag. 60 - Coboară, Doamne, printre noi! - Picu Nicoleta-Narcisa_______________________________________pag. 61 - Dor - Aștefanei Andreea________________________________________________________________________pag. 61 - Cimitirul sufletelor - Armaș Marisa-Natalia___________________________________________________pag. 62 3


- MĂMICA MEA - Bîrsan Dănuț__________________________________________________________________ pag. 62 - Vis de primăvară - Tăușan Amelia_____________________________________________________________ pag. 63 - Mura și Rex - Blănaru Cătălin__________________________________________________________________ pag. 63 - Ce ne învață pământul? - Kerekes Leon_______________________________________________________ pag. 64 - Max, câinele salvator - Roșcan Anamaria_____________________________________________________ pag. 65 - Cireșica Mia - Niga Ana-Maria_________________________________________________________________ pag. 66 - Copilărie, dulce copilărie - Jianu Theia-Teodora_______________________________________________pag. 68 - PRINȚESELE DE CIOCOLATĂ - Berechet Damaris-Adriana__________________________________ pag. 69 - Stins... - Petrache Ana___________________________________________________________________________pag. 70 - Cățelușul meu - Isăcescu Rebeca_______________________________________________________________ pag. 71 - SFATURI DE LA UN... PĂȚIT - Zorzoliu Vlad-Gabriel___________________________________________pag. 71 - Gâza - Otvos Octavian__________________________________________________________________________pag. 71 - RESPECT - Ciorela Andreea-Maria_____________________________________________________________pag. 72 - A VENIT DIN NOU CĂLDURA - Cociuba Alesia Vanesa________________________________________ pag. 72 - Masa de Crăciun - Țugui Neculai Alin__________________________________________________________pag. 73 - Ceasul de buzunar - Mihai Anda Irina_________________________________________________________pag. 76 - VISUL - Șumanschi Denisa______________________________________________________________________pag. 79 - ÎNTOARCEREA LA COPILĂRIE - Cioc Maria Alexia___________________________________________ pag. 80 - Legenda primului zâmbet de copil - Barbu Sara Elena_______________________________________ pag. 81 - LEGENDA FLUTURELUI - Bîrla Alexandra____________________________________________________ pag. 82 - Libertatea- zâmbetul speranței - Manole Alexandra__________________________________________pag. 83 - COPIL FERICIT - Șerban Ianis Rareș___________________________________________________________pag. 85 - DECOR - Stanciu Ștefania Mihaela_____________________________________________________________ pag. 85 - HAIKU - Grigore Daria_________________________________________________________________________ pag. 85 - Recunoștință - Farcaș Maria___________________________________________________________________ pag. 86 - Lucrări plastice prezentate și premiate la Concursul național de creație artistică, ,,Zâmbet de copil în zbor de fluturi”,ediția a IV-a, 2020_______________________________________ pag. 87 9. Scriitori români din diaspora: - De departe, viața merge înainte- Foileton- Anica Andrei-Fraschini & Aurelia Buzoiu_______pag. 92 - Itaca Publishing House - Dublin, Irlanda: - „diaspora ‘ 20 - proza”: - Cuvântul editorului _________________________________ pag. 94 - Drum bun spre Itaca! - Liviu Antonesei_____________pag. 95 - „diaspora ‘ 20 - poezie”: - Cuvânt înainte - Al. Cistelecan______________________pag. 97 10. Debut în lumea AC: - Cristian Emanuel Ștefănescu:______________________________________________________________ pag.100 - Incendiu____________________________________________________ pag.101 - Perpetuu____________________________________________________pag.101 - Implozie____________________________________________________ pag.102 - Porumbei și războaie______________________________________ pag.102 - Contur mundan____________________________________________ pag.103 - Accident____________________________________________________ pag.103 11. Semnal Editorial: - „Alt condițional”- Anica Andrei-Fraschini_____________________________________________________pag.104 - „Pe urmele lui Victor Brauner”, cu versiunea franceză„Sur les traces de Victor Brauner” - Anica Andrei-Fraschini_________________________________pag.106 - „La capătul șoaptelor”, roman de Mihai Cotea - Daniela Marin_____________________________ pag.107 12. Zestrea strămoșească - Tradiții și spiritualitate: - Tradiții din Bucovina - buciumașul Vasile Alboi, de la poalele Rarăului - Rodica Rodean__pag.109 - Joc de Lăsata Secului - Vasile Bele_____________________________________________________________pag.110 - Tradiții și obiceiuri mistice- Paparuda - Elena Agiu Neacșu_________________________________pag.113 - Ouă scrise din Borodina, județul Suceava - Lilioara Macovei________________________________pag.114 13. Parteneri & Sponsori & Colaboratori:_____________________________________________________pag.116 4


Revista AC: ISSN 2601-5862 ISSN-L 2601-5862

Tipografie și producție publicitară : Alexia Print Str. George Coșbuc nr. 6, Sibiu 550013, România, e-mail: office@aprint.ro , telefon: +4 0269 244 167, +4 0757 277 887 5


Editorial Un (alt) zbor în plină vară (pandemică)

Mihai Cotea Trăim vremuri grele și chiar dacă nu aș putea, și nu doresc să duc la final afirmația lui Cicero, pentru că vremurile-s altele, chiar dacă oamenii rămân cam aceiași, iată că „pe timp de pandemie”, cum am mai auzit pe unul, altul, exprimându-se, reușim să venim și cu vești bune. Ne păstrăm zâmbetul și zburăm spre zări mai bune. Spre singurul loc unde putem respira curat – la izvorul culturii.

În anul de grație 2020, asociația noastră a reușit să-și țină promisiunea în ciuda tuturor adversităților și să ducă mai departe un concurs devenit, deja, tradiție – „Zâmbet de copil în zbor de fluturi”. Da, dragilor, concursul național de creație artistică a ajuns la cea de-a patra ediție și, slavă Cerului, nici în acest an nu am dus lipsă de lucrări (atât la secțiunea literară, cât și la cea plastică), dar mai ales nu au lipsit copiii talentați. Despre toate aceste lucruri și fapte frumoase vă vor scrie, în acest număr, președintele Asociației culturale „Cartea, izvor de cultură”, domnul Constantin Popuța (STelu Pop) și doamna profesoară Claudia Elena Peter, jurat al concursului la secțiunea de artă plastică. Totodată, începând din acest număr vom începe publicarea câtorva lucrări literare și artistice ale participanților din acest an. Această inițiativă este gândită și împărțită pe trei numere ale revistei, până la finele acestui an.

În paralel cu cele menționate mai înainte, vom continua prezentarea câtorva rubrici clasice ale revistei. Așadar, în acest număr veți avea ocazia să vă întâlniți cu unele produse editoriale ale editurii Cartea Daath, prezentate la rubricile Orizonturi temporale și Semnal editorial. De asemenea, la rubrica de istorie, vom continua relevarea personalităților marcante ale istoriei noastre cu un articol despre Alexandru Ioan Cuza și, vorbind de personalități marcante, vă recomand articolul despre Biblioteca Teleki unde prezentăm, totodată, trei membri ai familiei care au contribuit la realizarea și dăinuirea acestui lăcaș de cultură. În continuarea și completarea acestora, la In memoriam ni-l vom aminti pe marele pohet Gellu Naum și ne vom întâlni cu câteva titluri ale altei edituri interesante, Itaca, la Scriitori români din diaspora. Fără alte cuvinte, v-am pregătit un alt număr eclectic, și-am încălecat pe-o șa și vă invit să ne citiți revista!

6


Pagina Asociației culturale, ,,Cartea, izvor de cultură”

Concursul național de creație artistică, ,, Zâmbet de copil în zbor de fluturi”, ediția a IV-a, 2020 (analiză de ansamblu, date statistice) Concursul național de creație artistică, ,,Zâmbet de copil în zbor de fluturi”, ediția a IV-a, 2020, este organizat de Asociația culturală, ,,Cartea, izvor de cultură”, în parteneriat cu Palatul Copiilor Cluj și Clubul Copiilor Turda, a căror contribuție logistică a dus la buna organizare și desfășurare a acestui act cultural și educațional, de anvergură națională. Prin mutarea sediului asociației la Turda, în județul Cluj, asociația găsește pe aceste meleaguri parteneri și colaboratori care sprijină și susțin logistic și material proiectele culturale și sociale puse în slujba promovării culturii. Proiectul – Concurs național de creație artistică, „Zâmbet de copil în zbor de fluturi”, ediția a IV-a, 2020, raportat la scopul, obiectivele, beneficiarii, impactul artistic-cultural și social-economic, este „Cartea de vizită” a Asociației culturale, „Cartea, izvor de cultură”, ocupând un loc de frunte în cadrul proiectelor și activităților asociației. Acest proiect a stat la temelia ființării asociației. Pe scena competiției creației artistice, am oferit șanse egale de participare tuturor competitorilor, în care a primat talentul, pasiunea și dorința de susținere și promovare a culturii. În perioada 15 03 2020 - 30 06 2020, au fost primite 720 lucrări, aparținând celor două secțiuni de creație artistică (literară și plastică), din 31 de județe ale țării: Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița–Năsăud, București, Brașov, Cluj, Caraș-Severin, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Galați, Giurgiu, Gorj, Ialomița, Harghita, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea. Din totalul de 720 lucrări, au fost încrise în concurs (conform Regulamentului concursului), un număr de 718 lucrări (303 la secțiunea literară și 415 la secțiunea plastică). În urma jurizării efectuate în perioada 01 07 2020- 15 07 2020, de către un juriu format din: D-l STelu Pop (președinte asociație, redactor șef revistă), din județul Cluj– președintele juriului; Membrii juriului - secțiunea creație literară: D-l Valeriu DG Barbu, scriitor - Roma, Italia; D-na Lilioara Macovei, scriitor & artist plastic & redactor revistă - Bacău; D-na Diana M. Mănescu, profesor & traducător & scriitor - Olanda; D-na Carmen Georgeta Popescu, scriitor, Uniunea Scriitorilor din România- Târgoviște, Dâmbovița; D-l Mihai Cotea, scriitor & traducător & redactor revistă - Sibiu; D-na Leontina Copaciu, profesor, Palatul Copiilor Cluj Napoca; D-na Simona Șandor, profesor, Clubul Copiilor Câmpia Turzii, Cluj; Membrii juriului - secțiunea creație plastică: D-na Claudia Peter, artist plastic & profesor de educație plastică & scriitor - Oradea, Bihor; D-l Adrian Peter, artist plastic - Oradea, Bihor; D-l Cristian Tӧmlӧ, artist artă fotografică, editor foto-video - Turda, Cluj; D-na Corina Rus, profesor, Clubul Copiilor Turda, Cluj; D-l Adrian Țop, profesor, Clubul Copiilor Turda, Cluj. Au fost desemnați premianții pe cele două secțiuni (115 premii - la secțiunea creație literară, și 125 premii - la secțiunea creație plastică), cu un total de 240 premii (aprox. 30% din totalul participanților), având următoarea structură: Mențiune, Mențiune Specială, Premiul III, Premiul II, Premiul I, Premiul Special. Cu cele 240 de premii, au fost premiați copii de la 4 la 18 ani, aparținând următoarelor grupe de vârste: până la 6 ani, 7-10 ani, 11-14 ani și 15-18 ani. Fiecare participant la acest concurs național de creație artistică este un câștigător, prin oportunitatea oferită de a-și etala talentul creativ, folosind mijloace de exprimare dintre cele mai variate.

7


Pagina Asociației culturale, ,,Cartea, izvor de cultură” TABEL NOMINAL CU PREMIANȚII CONCURSULUI NAȚIONAL DE CREAȚIE ARTISTICĂ, „ZÂMBET DE COPIL ÎN ZBOR DE FLUTURI”, EDIȚIA A IV-A, 2020- SECȚIUNEA LITERARĂ NrCrt.

Nume și prenume

1

Crăciun Alexandra

3

Bileac Alina

2

Popescu Cleopatra

4

Roșca Dalia Maria Șerban Andreea

6

Didraga Ioana

8

Bortă Teodosia

10

Mureșan Petra

12

Neculcea Ștefan

14

Chifu Maria

16

Dorobăț Ștefan

5

7

Bălan Arina

9

Năprădean Theodora

11

Gugea Tudor

13

Gyerkó Enikő

15

Zamfor Maria Mădălina

17

Popa Marian

19

Keszeg Andrada Brîndușa

21

Picu Nicoleta-Narcisa

23

Roman Bogdan

25

Criste David

18

Mirițescu Alexia Maria

20

Toma Elena -Iustina

22

Tuţă Antonia

24

Crăciun Carina

Vârsta Clasa 14 VIII

Școala/ Localitatea/ Județul Profesorul coordonator Șc. Gimn. Nr.2 Vatra Dornei, Suceava, Prof. Iuga Niculina

13 VII

Șc. Gimn. Nr.2 Vatra Dornei, Suceava, Prof. Iuga Niculina Șc. Gimn. Nr. 1, Nucet, Bihor, Prof. coord. Benchiș Mihaela

10

Comuna Paleu, Bihor

13 VII

Premiul obținut MENȚIUNE „ „ „

17 X

Col.Naț.„Mihai Eminescu”Baia Mare, Maramureș, prof. coord. Crina Sălnicean

9 II

Șc. Gimn. „Nestor Urechia” Bușteni, Prahova, Prof. înv. primar Silvia Duțu

6 Gr.M. 16 XI

Grădinița P.P. „Riki-Priki” Reșița, CarașSeverin, Educator Lința Cristina,

11 V

Liceul „Gheorghe Ruset-Roznovanu”, Roznov, Neamț, Prof. coord. Tacu C. Tudor Șc. Gimn. „Lucian Blaga”, Jibou, Sălaj, Prof. coord. Ciurbe Mariana

7 I

Șc. Gimn. Nr. 2, Reșița, Caraș-Severin, Prof. înv. primar Codilă Monica

11 V 8 I

16 X 9 III

13 VII

Șc. Gimn. „Lucian Blaga”, Jibou, Sălaj, Prof. coord. Ciurbe Mariana

Șc. Gimn. Nr. 2, Reșița, Caraș-Severin, Prof. înv. primar Codilă Monica

Liceul Teoretic „Nagy Mózes”, Tg. Secuiesc, Covasna, Prof. Bajka Zsuzsa

Șc. Gimnazială Nr. 28, Galați, Galați, Prof. înv. primar Luminița Mirică- Bobiț Șc. Gimnazială ”Nicolae Groza”, Fibiș, Timiș

„ „ „ „ „

10 III

Clubul Copiilor Medgidia, Constanța, Prof. coord. Luciu Marilena

14 VIII

Șc. Gimn. Herăstrău, București Prof. coord. Maria Tănase

12 VI

14 VIII 13 VII 17 10 III 8 I

11 V 12 VI

Clubul Copiilor Medgidia, Constanța, Prof. coord. Luciu Marilena Șc. Gimn. Nr. 3 Oțelu Roșu, Caraș-Severin, Prof. coord. Popescu Ana-Cristina Col. Tehnic„ Ion Creangă”, Târgu-Neamț, Neamț, Prof. coord. Toma Mihaela Lic. Teoretic Novaci, Gorj, Prof. coord. Udriște Ica-Emilia

Col. Național „Octavian Goga”, Sibiu, Sibiu, Prof. coord. Blăguțiu Cornelia Liceul de Artă Sibiu, Sibiu, Înv. primar Iosif Larisa-Ștefania Șc. Gimn. „Gheorghe Lazăr”, Zalău, Sălaj, Prof. Iacob Diana Laura

Liceul Tehnologic „Dacia” Caransebeș, Caraș-Severin, Prof. coord. Pârvu Simina,

8

„ „ „ „

„ „ „ „


Pagina Asociației culturale, ,,Cartea, izvor de cultură” TABEL NOMINAL CU PREMIANȚII CONCURSULUI NAȚIONAL DE CREAȚIE ARTISTICĂ, „ZÂMBET DE COPIL ÎN ZBOR DE FLUTURI”, EDIȚIA A IV-A, 2020- SECȚIUNEA LITERARĂ 26

Frank Antonia

28

Manole Alexandra

30

Barbu Sara Elena

32

Blănaru Cătălin

34

Grigore Daria

36

Aștefanei Andreea

38

Stanciu Ștefania Mihaela

40

Trăuşan Amelia

42

Ciovela Andreea – Maria

44

Petrache Ana

46

Kerekes Leon

48

Roșcan Anamaria

50

Cioc Maria Alexia

27

Armaş Marisa-Natalia

29

Soporan Brianna

31

Mihai Anda Irina

33

Bîrla Alexandra

35

Bîrsan Dănuț

37

Șumanschi Denisa

39

Ciobanu Giorgiana

41

Isăcescu Rebeca

43

Otvos Octavian

45

Șerban Ianis-Rareș

47

Cociuba Alesia Vanesa

49

Fărcaș Maria

16

Col. Național„ Mihai Viteazul” Sfântu Gheorghe, Covasna, Prof. Vișan Cristina

16 X

Col. Național „Traian Lalescu” Reșița, CarașSeverin, Prof. coord. Raicu Georgeta

14

11 IV

Lugoj, Timiș

13 VI

Lic. Teo.„Avram Iancu” Cluj Napoca, Cluj, Bibl. Ruța Ana-Maria + Înv. Apostol Maria Șc. Gimn. Nr. 28, Galați, Prof. Bontea Anca

14 VIII

Șc. Gimn. ”Aurel Peia” Ezeriș, CarașSeverin Prof. Voică Tatiana Șc. Gimn. Nr. 1, Nucet, Bihor, Prof. coord. Benchiș Mihaela

11 IV

13 VII

Lic. Teoretic ELF Cluj Napoca, Cluj, Prof. Iovănaș Ioana

MENȚIUNE SPECIALĂ

16 IX

Palatul Copiilor Pitești, Argeș, Prof. Grigore Mihaela

15 IX

Lic. Tehnologic „Jaques M. Elias” Sascut, Bacău, prof. Dascălu Aurelia

Palatul Copiilor Râmnicu Vâlcea, Vâlcea, Prof. coord. Cismaru Marinela

Col. Național „Octavian Goga”, Sibiu, Sibiu, Prof. coord. Blăguțiu Cornelia

8 I

12 VI

14

12 V

10 III 9 I

11 V 7 I

14 VIII 5

11 V

Șc. Gimn. Nr. 2, Reșița, Caraș-Severin, Prof. înv. primar Codilă Monica Șc. Gimn. Poiana Stampei, Suceava, Prof. coord. Dorina Paicu Șc. Gimn. Sânmartin, Arad Prof. coord. Mang Mirela-Ioana

Liceul de Artă Sibiu, Sibiu, Înv. primar Iosif Larisa-Ștefania

Șc. Gimn„ Aurel Peia” Ezeriș, Caraș-Severin, Prof.coord.Tîrziu Claudia Clubul Copiilor Câmpia Turzii, Cluj, Prof. coord. Șandor Lucia-Simona Palatul Copiilor Ploiești, Prahova, Prof. coord. Șerban-Gurău Mirabela

Col. Naț.„ Tr. Lalescu ”Reșița-Grăd. P.N. Doman, C-S, Prof. înv.preșc. Manciu Adriana

14 VII

Palatul Copiilor Zalău, Sălaj, Prof. coord. Illyés Andrea Șc. Gimnazială Târnova, Arad, Prof. Suciu Rebeca

16 X

Lic. Teo.„Avram Iancu” Cluj Napoca, Cluj, Bibl. Ruța Ana-Maria + Prof. Kiss Teodora

11 V

13 VII

Clubul Copiilor Sector 1 București, Prof. coord. Băcescu Magdalena Palatul Copiilor Pitești, Argeș, Prof. coord. Marineață Simona

9

” „


Pagina Asociației culturale, ,,Cartea, izvor de cultură” TABEL NOMINAL CU PREMIANȚII CONCURSULUI NAȚIONAL DE CREAȚIE ARTISTICĂ, „ZÂMBET DE COPIL ÎN ZBOR DE FLUTURI”, EDIȚIA A IV-A, 2020- SECȚIUNEA LITERARĂ 51

Niga Ana-Maria

11 V

Șc. Gimn. „Bogdan-Vodă” Câmpulung Moldovenesc, SV, prof. Niga Alina Magdalena

9 III

Semin.Teo. Ortodox ”Veniamin Costachi” Mănăstirea Neamț, Prof. Creangă Vasilica

52 Alin Neculai Țugui

18 XII

54 Berechet Damaris-Adriana

9 II

53 Jianu Theia-Teodora

55 Zorzoliu Vlad-Gabriel 56 Bihoi Damian

57 Cosma Ștefania-Ioana

58 Ciobanu Alma-Mariana

12 V

11 V

17 X

Clubul Copiilor Medgidia, Constanța, Prof. coord. Luciu Marilena

6

Șc. Gimn.„Elena Doamna” Tulcea, Tulcea, Ungureanu Daniela

65 Stroia Dragoș

12 VI

67 Răchiteanu Patricia Mihaela

13

69 Antognetti Aurora-Mădălina

6

Șc. Gimn. „Florea Bogdan”, Reghin, Mureș, Prof. Crăciun Mihaela

Grădinița P.P. nr. 9 Galați, Galați Înv. cl. preg. Mutu Nicoleta Șc. Gimnazială Poplaca, Sibiu Prof. coord. Mesaroșiu Corina

„ „

Col. Național „Octavian Goga”, Sibiu, Sibiu, Prof. coord. Blăguțiu Cornelia

17 XI

Clubul Copiilor Câmpia Turzii, Cluj, Prof. coord. Șandor Lucia-Simona

Șc. Gimnazială Nr. 1, Motru, Gorj, Prof. coord. Albici Luminița

Lic. Teoretic „Mihai Eminescu”Cluj Napoca, Cluj, Prof. înv. primar Beldiman Ramona

Palatul Copiilor Slobozia, Ialomița, Prof. coord. Polizu Daniela

12 VI

Clubul Copiilor Sector 1 București, Prof. coord. Băcescu Magdalena

17 X

Col. Naţ.„Roman-Vodă”Roman, Neamț, Prof. Popa Elena-Brînduşa

13

Șc. Gimn. „ Vasile Alecsandri”, București Prof. Cecilia Mihaela Nicula

13 VII

73 Pascal Daria-Ioana

13 VII

75 Teulea Tudor

18 XII

74 Nițulescu Ana Carina

Col. Naț. „Onisifor Ghibu”, Oradea , Bihor Prof. Laslău Diana

10 III

71 Crețu Ștefania Teodora 72 Chencea Andreea

6

70 Panait Mihai

PREMIUL III

Liceul Teoretic „Nagy Mózes”, Tg. Secuiesc, Covasna, Prof. Bajka Zsuzsa

63 Prisecaru Mara

68 Ceclan Carmen

16 X

12 VI

66 Gârbacea Matei

Șc. Gimn. „Lucian Blaga”, Jibou, Sălaj, Prof. coord. Ciurbe Mariana

Lic. Teoretic„V. Alecsandri”, Săbăoani, Neamț, Prof. Gavrilă Ana Cătălina

61 Opriș Daria

64 Vladu Maria Bianca

Șc. Gimn. Stoicănești, Olt, Prof. Zorzoliu Iulian

16 X

14 VIII

62 Prisăcaru Andreea

Lic.Teo.„Tudor Vladimirescu”DrăgăneștiOlt, Olt, Prof.Zorzoliu Ginela

6 Grădinița P.P. „Riki-Priki” Reșița, CarașGr. M Severin, Educator Lința Cristina,

59 Trif Tania Mara 60 Deák Katalin

Clubul Elevilor Buhuși, Bacău, Prof. coord. Zaharia Ștefan

Col. Naţ.„Roman-Vodă”Roman, Neamț, Prof. Radu Cristina Col. Naț.”Dr.Ioan Meșotă” Brașov, Prof. Csiki Ana-Maria

10

„ „


Pagina Asociației culturale, ,,Cartea, izvor de cultură” TABEL NOMINAL CU PREMIANȚII CONCURSULUI NAȚIONAL DE CREAȚIE ARTISTICĂ, „ZÂMBET DE COPIL ÎN ZBOR DE FLUTURI”, EDIȚIA A IV-A, 2020- SECȚIUNEA LITERARĂ 76

77

78

79

80

81

82

83

84

85

86

87

88

89

90

91

92

93

94

95

Heidel David Anoca Eduard Câmpan Diana Stăicuț Emma Mirică- Bobiț Petra Otea Ioana Tătar Alexandra Diana Feier Anamaria Borbely Raluca Galoș Paula Ghilea Iosana Maria Zsunkuly Andrea Carolina Bătinaș Andreea-Maria Lulea Maria Gheorghe Anelis Hocevar Maria Emanuela Ionică C. Cristina Grigorescu Emanuela-Maria Turcu Ionuț-Tudor Sauca- Liber Denisa

96

Gheorghiță Irina

98

Deac Andreea

97

99

Baratosi Krisztina

Năstase Maria

100 Macovei Raluca Ioana

14 VIII

Șc. Gimn. Nr.2 Vatra Dornei, Suceava, Prof. Iuga Niculina

18 XII

Col. Naț. „M. Eminescu”, Baia Mare, Maramureș, Prof.coord. Mureșan Codruța

10 IV 9 II

14 VIII 13 VII

14 VIII 11 V

12 IV

11

10 IV

17

15

12 VI

12 V

12 V

18 XII 17 XI

18 XII 16 X

19 XII 16 X

16 IX

15 IX

18 XII

Șc. Gimn. „Romul Ladea”, Oravița, Caraș-Severin, Prof. coord. Anoca Adelita

Șc. Gimn. „Nestor Urechia” Bușteni, Prahova, Prof. înv. primar Silvia Duțu

Șc. Gimnazială Nr. 28, Galați, Galați, Prof. Marin Daniela

Col. Tehnic„ Ion Creangă”, Târgu-Neamț, Neamț, Prof. coord. Toma Mihaela

Palatul Copiilor Cluj Napoca, Cluj, Prof. coord. Copaciu Leontina

Șc. Gimn. „Aurel Vlaicu” Arad, Arad, Prof. Stana Gianina

Clubul Copiilor Câmpia Turzii, Cluj, Prof. coord. Șandor Lucia-Simona

Șc. Gimn. „Gheorghe Lazăr”,Zalău, Sălaj, Prof. Iacob Diana Laura

Clubul Copiilor Sântana, Arad, Prof coord. Blându Diana Cornelia

Col. Național„ Mihai Viteazul” Sfântu Gheorghe, Covasna, Prof. Vișan Cristina

Palatul Copiilor Cluj Napoca, Cluj, Prof. coord. Copaciu Leontina

Clubul Copiilor Sector 1 București, Prof. coord. Băcescu Magdalena

Palatul Copiilor Pitești, Argeș, Prof. coord. Marineață Simona

Palatul Copiilor Pitești, Argeș, Prof. coord. Marineață Simona

Lic. Tehn. „Dacia” Caransebeș, CarașSeverin, Prof. coord. Danciu Liliana

PREMIUL II „

Col. Naț. Pedagogic “Carol I”, Câmpulung, Argeș, Prof. coord. Zaharia Carmen

Lic. Teoretic„Emil Racoviță” Baia Mare, Maramureș, Prof Adriana Florian

Lic. Teor.„Pavel Dan” Câmpia Turzii, Cluj, Prof. coord. Turcu Ana

Clubul Copiilor Medgidia, Constanța, Prof. coord. Luciu Marilena

Col. Naț. Pedag. „Mihai Eminescu”, Târgu Mureș, Mureș, Prof. Standavid Beatrice

Clubul Copiilor Câmpia Turzii, Cluj, Prof. coord. Șandor Lucia-Simona

Palatul Copiilor Ploiești, Prahova, Prof. coord. Șerban-Gurău Mirabela

Colegiul Naț. ,,Unirea”, Târgu Mureș, Mureș, Prof. coord. Pop Consuela

11

PREMIUL I „

„ „


Pagina Asociației culturale, ,,Cartea, izvor de cultură” TABEL NOMINAL CU PREMIANȚII CONCURSULUI NAȚIONAL DE CREAȚIE ARTISTICĂ, „ZÂMBET DE COPIL ÎN ZBOR DE FLUTURI”, EDIȚIA A IV-A, 2020- SECȚIUNEA LITERARĂ 101 Treșca Răzvan

13 VII

Șc. Gimn. „Gheorghe Lazăr”,Zalău, Sălaj, Prof. Iacob Diana Laura

103 Danciu Horia

10/ III 13 / VI

Clubul Copiilor Sector 1 București, Prof. coord. Băcescu Magdalena

102 Negoiță Mara Florina Danciu Mircea

104 Rujoiu Maria

105 Pîncotan Jessica 106 Ghelase George

17

Col. Național„ Mihai Viteazul” Sfântu Gheorghe, Covasna, Prof. Vișan Cristina

17 XI

Col. Naț.”Dr.Ioan Meșotă” Brașov, Prof. Csiki Ana-Maria

16 X

Lic. Tehnologic”AL.I.Cuza”, Slobozia, Ialomița, prof. coord. Cîncescu Beatrice,

16

Curtici, Arad

107 Ghișe Alexia

17 XI

Col.Naț.„Mihai Eminescu”Baia Mare, Maramureș, prof. coord. Crina Sălnicean

109 Tălășman Marina-Alina

16 X

Col. Naț.”Ghe.Roșca Codreanu”, Bârlad, Vaslui, prof. Ștefăniță Lucy Ana-Maria

111 Gligor Amalia-Cătălina

14

108 Ciocănel Antonia 110 Popescu Briana 112 Ciurean Alexia

113 Benția Anda-Maria

114 Iacob Ruxandra- Maria 115 Sauca- Liber Darius

9 II

Șc. Gimn. „Nestor Urechia” Bușteni, Prahova, prof. înv. primar Silvia Duțu

16 X

Clubul Copiilor Medgidia, Constanța, Prof. coord. Luciu Marilena Palatul Copiilor Cluj Napoca, Cluj, Prof. coord. Copaciu Leontina

13 VI

Șc. Gimn. „Gheorghe Lazăr”,Zalău, Sălaj, Prof. Iacob Diana Laura

17 XI

Palatul Copiilor Pitești, Argeș, Prof. coord. Marineață Simona

15 IX

18 XII

Secțiunea literară:

Col. Naț. „Ghe. Țițeica” Drobeta TurnuSeverin, Mehedinți, Prof. Ciurel Mirela Lic. Teoretic„Emil Racoviță” Baia Mare Maramureș, Prof Adriana Florian

PREMIUL SPECIAL „

„ „ „ „

Secțiunea plastică: Mențiuni= 28 Mențiune Specială= 37 Premiul III= 20 Premiul II = 20 Premiul I= 10 Premiul Special=10

Mențiuni= 32 Mențiune Specială= 23 Premiul III= 20 Premiul II = 20 Premiul I= 10 Premiul Special=10 Premii= 115 Diplome participare= 188 TOTAL CREAȚIE LITERARĂ = 303

Premii= 125 Diplome participare= 290 TOTAL CREAȚIE PLASTICĂ = 415

12

Manager proiect, Constantin Popuța (STelu Pop)


Pagina Asociației culturale, ,,Cartea, izvor de cultură” TABEL NOMINAL CU PREMIANȚII CONCURSULUI NAȚIONAL DE CREAȚIE ARTISTICĂ, „ZÂMBET DE COPIL ÎN ZBOR DE FLUTURI”, EDIȚIA A IV-A, 2020- SECȚIUNEA PLASTICĂ Nr. Nr. Crt. Conc.

Nume și prenume

6

Bochis Alexandra

7

Turenschi Robert

3

76

Bandi Maria

79

Enache Andrei

5

80

Rada Alexia

87

Florian Tea

90

Lingurar Gabriel

8

251

Ghiapias Emanuela Valentina

260

Popa Maria

10

268

Ola Casian – Ionuț

276

Big Emilia

294

Rusu Daria Ioana

300

Comanescu Andreea

14

328

Lazăr Lidia

46

Lazăr Ionela

16

97

Groza Carina

121

Bogzoiu Alexandra

133

Rus Adrian

354

Iacob Sofia-Elena

245

Florescu Ainoa Maria

380

Zorzoliu Sara Maria

400

Oprișoni Nicoleta

401

Toth Ariana

164

Țîrfrac Sonia

1

2 4

6

7

9

11

12

13

15

17

18

19

20

21

22

23

24

Vârsta Clasa 8

Școala/ Localitatea/ Județul Profesorul coordonator Palatul Copiilor Oradea, Bihor Prof. Lukacs Nadia

MENȚIUNE

Palatul Copiilor Bacău, Bacău, Prof. Bandi Cristian

12

Palatul copiilor Oradea, Bihor Prof.Ferenc Gabriela

9

Palatul Copiilor Pitești, Argeș, Prof. Pătrășcan Maria Magdalena

11 13 5

10 III

11 IV 8

11 V

11 V

12 V

11

16 X

18 XI 4

14 VIII 8 II 5

12 VI 7

14

14

14 VII

Premiul obținut

Palatul Copiilor Pitești, Argeș, Prof. Pătrășcan Maria Magdalena

Grădinița cu PP „Camigo” Cluj Napoca, Cluj, Educator Pintea Alexandra

Șc. Gimn. Specială C.R.D.E.I.I., Cluj, Cluj Napoca, Prof. Burduhos Victoria

Palatul Copiilor Bacău, Bacău Prof. Făcăoaru Dorel

Șc. Gimn. „Ioan Slavici” Tăuții de Sus, Maramureș, Prof. Cone Viorica

Șc. Gimn. Nr 1 Ip, Sălaj Prof. Roșan Maria

C.S.E.I. „Sf. Andrei” Gura Humorului Suceava, Prof. Țebrean Livia Teodora

Șc. De Artă „S. Celibidache” Roman, Neamț, Prof. Bîrzu Brîndușa Iulia

Palatul Copiilor Bacău, Bacău Prof. Emma Grecia

Lic. Pedagogic. „Ioan Popescu” Bârlad Vaslui, Prof. Stoian Mihaela

Liceul de Arte Oradea, Bihor, Prof. Peter E.Claudia

Grădinița cu PN nr. 2 Oțelu Roșu, Caraș- Severin, Educ. Simeanu Petra

Șc. Gimn. Nr 3 „Ghe. Lazăr”Brașov, Brașov, Prof. Alexa Daniela Ioana

Șc.Gimn.Specială CRDEII, Cluj Napoca, Cluj, Prof. Cristea Adriana

C.S.E.I. „Primăvara” Reșița, CarașSeverin Prof. Tîrziu Claudia

Șc.Gimn.„Teodor Murășanu”Turda, Cluj, Prof.Bîlcu Mircea Alin

Palatul Copiilor„A. Băran” -DrăgăneștiOlt, Olt , Prof.Becheanu Maria

Șc. Gimn. St. Velovan Rusca Montana, Caraș-Severin, Prof. Jura Ana Maria

Șc. Gimn. St. Velovan Rusca Montana, Caraș-Severin, Prof. Jura Ana Maria

Lic. Tehn. Vinga, Arad, Prof. Popa Florentina Alina

13


Pagina Asociației culturale, ,,Cartea, izvor de cultură” TABEL NOMINAL CU PREMIANȚII CONCURSULUI NAȚIONAL DE CREAȚIE ARTISTICĂ, „ZÂMBET DE COPIL ÎN ZBOR DE FLUTURI”, EDIȚIA A IV-A, 2020- SECȚIUNEA PLASTICĂ 25

167 Dobzău Claudia

27

148 Goga Riana -Ionela

29

26

171 Naia-Ruvilă Cristina

28

250 Săvan Emma 22

Bruma Delia

30

27

Gulyas Petra

31

60

Mariș Anamaria

32

69

Roman Andreea Maria

33

39

Trubacs Vivien

34

267 Bota Maria – Anateea

36

274 Capră Lavinia

38

289 Cărăian Petra Daria

35

273 Stăuceanu Maria

37

287 Studolschi Denisa

39

290 Manea Livia Nicoleta

41

309 Moga Florin Marius

40

308 Egei Maria Ildiko

42

310 Mikola Iulia-Maria

43

340 Stavăr Florin-Cristian

45

112 Dogaru Alexandra Gabriela

44

98

Pădurean-Constantin Daniela

46

130 Szász Andrea

48

346 Hazota Viorica Marinela

47

183 Hărăguș Cristina Mioara

49

369 Negoiță Alexandru

14 VII

Lic. Tehn. Vinga, Arad, Prof. Popa Florentina Alina

11 V

Șc.Gimn.„Romul Ladea” Oravița, Caraș-Severin, Prof. Anoca Adelita

11 VI

13 VII 10 IV

16 X 18 XI

18 XI

17 IX

Șc. Gimn. Glimboca Caraș-Severin, Prof.Gheață Adriana

Șc.Gimn.„Teodor Murășanu”Turda, Cluj, Prof.Bîlcu Mircea Alin Palatul Copiilor Bacău, Bacău, Prof. Coord. Olaru Nicoleta Liceul de Arte Oradea, Bihor, Prof. Gaiger Olna

Col.Naț.„Bănățean” Timișoara, Timiș, Prof.Grecu Florina

Col. Naț.„ Ioan Meșotă”Brașov, Brașov, Prof. Csiki Ana-Maria Liceul de Arte Oradea, Bihor, Prof. Racz Eliza

„ „

MENȚIUNE SPECIALĂ „

12 VI

Șc. Gimn. Nr 1 Ip, Sălaj Prof. Roșan Maria

12 VI

C.S.E.I.„Sfântul Andrei” Gura Humorului Suceava, Prof. Țebrean Livia Teodora

8 II

Șc. Gimn. „Mihai Viteazu” Câmpia Turzii, Cluj, Prof. Cărăian Georgeta

10

Clubul Copiilor Câmpia Turzii, Cluj, Prof.coord. Țop Stanca Ioana

13 VII 12 VI 13 VI 8

16 X

C.S.E.I. „Sf. Andrei” Gura Humorului Suceava, Prof. Țebrean Livia Teodora

Palatul Copiilor Timișoara, Timiș, Prof. Simionescu Dana

Șc. Gimn. Nr. 1 Bulz, Bihor, Prof. Sferle Silvia

Clubul Copiilor Câmpia Turzii, Cluj, Prof.coord. Țop Stanca Ioana

„ „

” „

Col. Naț.„ Ioan Meșotă”Brașov, Brașov, Prof. Csiki Ana-Maria

Grădinița cu PN nr. 2 Oțelu Roșu, CarașSeverin, Educ. Simeanu Petra

18 XII

Lic. Tehnologic „Al.Ioan Cuza” Bârlad, Vaslui, Prof. Borș Daniela

12 V

Liceul de Artă Sibiu, Sibiu, Prof. Fetecău Oprean Crina,

Col. Naț.„Onisifor Ghibu” Oradea, Bihor, Prof. Derecichei Simona Mihaela

5

18

Lic. Unitarian„János Zsigmond” Cluj Napoca, Cluj, Prof.Kocsis Ildikӧ

13 VII

Clubul Copiilor Sighetu MaramațieiFiliala Borșa, MM, Prof. Mocanu Andrei

11 7

14

Palatul Copiilor Timișoara, Timiș, Prof. Cosmescu Elena Luminița

„ „


Pagina Asociației culturale, ,,Cartea, izvor de cultură” TABEL NOMINAL CU PREMIANȚII CONCURSULUI NAȚIONAL DE CREAȚIE ARTISTICĂ, „ZÂMBET DE COPIL ÎN ZBOR DE FLUTURI”, EDIȚIA A IV-A, 2020- SECȚIUNEA PLASTICĂ 50

51

52

53

54

55

196 Marița Sabrina 201 Iavorschi Rebeca 203 Blaga Daniel 214 Sikó Szabolcs 232 Țărmure Daniel 184 Zilahi Vanesa

56

275 Lușcă Andreea

58

376 Leva Mario-Sebastian

57

266 Morea Denisa Bianca

59

377 Lința Andrei-Florin

60

61

379 Pațainea Andreea 387 Tănase Andi Nicolae

62

160 Șimăndan Alexandru

64

151 Morar Adiela Luciana

63

159 Tolan Daiana

65

144 Szabo Ilinca

67

261 Suharu Adina

66 68

69

70

28

Andre Stephanie Marie

128 Drăgan Adela Mihaela 347 Stețco Antonia 358 Chincea Anisia-Ioana

71

288 Avramescu Briana

73

326 Babadac Răzvan

72 74

33

Mihoc Odette

339 Rotaru CornelGheorghe

12 7 I

7 I

5

10 III

12

Lic. Tehno.„Anghel Saligny” Turț, Satu Mare, Prof. Ghiran Iulia Monica

Șc. Gimn.„Nichita Stănescu” Baia Mare, Maramureș, Prof. Pintea Emanuela

Șc. Gimn. Cristeștii-Ciceului, Bistrița-Năsăud, Prof. Urian Nadia

Grădinița PN Pănet , Mureș, Educator, Barabási Anna-Maria, Șc.Gimn.„Teodor Murășanu” Turda, Cluj, Prof. Picovici Mariana

Col. Naț.„Onisifor Ghibu” Oradea, Bihor, Prof. Derecichei Simona Mihaela

17

Palatul Copiilor Cluj Napoca Prof. Copaciu Leontina

5

Col. Naț.„ Tr. Lalescu” Reșița Grădinița PN Doman, CS, Ed. Manciu Adriana

14 VIII 4

12

C.S.E.I.„Sfântul Andrei” Gura Humorului Suceava, Prof. Țebrean Livia Teodora Col. Naț.„ Tr. Lalescu” Reșița Grădinița PN Doman, CS, Ed. Manciu Adriana

Palatul Copiilor „A. Băran” DrăgăneștiOlt, Olt , Prof.Becheanu Maria

„ „

15

CSEI „Primăvara” Reșița, Caraș-Severin Prof. Cojocaru Camelia

14 VII

Șc. Gimn.„Pavel Covaci” Macea, Arad, Prof. Popa Florentina Alina

14 VII

Șc. Gimn.„Pavel Covaci” Macea, Arad, Prof. Popa Florentina Alina

11 V

Șc.Gimn.„Romul Ladea” Oravița, Caraș-Severin, Prof. Anoca Adelita

11 V

Liceul de Arte Oradea, Bihor, Prof. Iștoc Anamaria

12 VII 17 X 7 I

12 VI

18 XI

C.N.„Ghe. Șincai”Baia Mare, Maramureș, Prof.Pop Susana,

Palatul Copiilor Bacău, Bacău Prof. Făcăoaru Dorel

Șc. Gimn. „Ioan Opriș”Turda, Cluj Prof.Poclid Izabela

Clubul Copiilor Sighetu MaramațieiFiliala Borșa, MM, Prof. Mocanu Andrei

Col. Naț.„Diaconovici-T”Reșița, CarașSeverin, Prof. Vlăduceanu Cristina

„ „ „

PREMIUL III „

11 V

Palatul Copiilor Timișoara, Timiș, Prof. Simionescu Dana

15 IX

Lic. Pedagogic. „Ioan Popescu” Bârlad Vaslui, Prof. Stoian Mihaela

17 X

18 XII

Liceul de Arte Oradea, Bihor, Prof.Panait Nada

Lic. Tehnologic „Al.Ioan Cuza” Bârlad, Vaslui, Prof. Borș Daniela

15


Pagina Asociației culturale, ,,Cartea, izvor de cultură” TABEL NOMINAL CU PREMIANȚII CONCURSULUI NAȚIONAL DE CREAȚIE ARTISTICĂ, „ZÂMBET DE COPIL ÎN ZBOR DE FLUTURI”, EDIȚIA A IV-A, 2020- SECȚIUNEA PLASTICĂ 35

Kéry Alexandra

76

107

Sinka Gabriella

53

Kis Kinga

78

129

Drăgan Alessia Maria

127

Ancuța Maria

353

Iacob Rebeca-Nicol

81

351

Albu Bogdan

48

Țenț Ariana

83

366

Mureșan Diana

199

Duma Maya

85

210

Vidican Cristina

20

Haidău Melania

87

47

Drimbea Iulia

61

Dumitru David

91

Adam Geanina

37

Gulyas Dóra Orsolya

256

Tache Irina Ioana

92

277

Abraham David

50

Csáki Olivia Éva

94

304

Moga Alexandru

119

Man Anemari Lara

409

Păteanu Camelia

178

Călin Adara Maria

98

234

Brumar Carina

31

Dulău Andreea

100

315

Patras Bianca

75

77

79

80

82

84

86

88

89

90

91

93

95

96

97

99

17 XI

12 IV

16 X

10 III

Liceul de Arte Oradea, Bihor, Prof. Racz Ervin

Lic. Tehnologic„Petӧfi Sándor” Dănești, Harghita, Prof. Szabó Julianna

Liceul de Arte Oradea, Bihor, Prof.Biró Anett-Krisztina

Șc. Gimn. „Ioan Opriș”Turda, Cluj, Prof. Mărginean Lenke

13 VII

Șc. Gimn. Nr. 19 Brașov Prof. Alexa Daniela Ioana.

11 V

Șc. Gimn. Nr. 18, Sibiu, Sibiu Prof. Zauner Camelia

5 C.S.E.I. „Primăvara” Reșița, CarașGr.mijl. Severin Prof. Tîrziu Claudia 18 XI

11 7 I

7 I

10 III

18 XI 6

10 III

13 VII 11 IV

16 X

14 VIII 10

12 VI

14 4

10 III

15 IX

14 VII

16

Liceul de Arte Oradea, Bihor, Prof. Peter E.Claudia

After-School „Camigo” Cluj-Napoca, Cluj, Educator Nechita Rebekka

Șc. Gimn.„Nichita Stănescu”Baia Mare, Maramureș, Prof. Pintea Emanuela

Șc. Gimn. Cristeștii-Ciceului, BistrițaNăsăud, Prof. Urian Nadia

Palatul Copiilor Bacău, Bacău, Prof. Coord. Olaru Nicoleta

Liceul de Arte Oradea, Bihor, Prof. Peter E.Claudia

Palatul Copiilor Slobozia, Ialomița, Prof.Ezeanu Georgica,

Șc. Gimn. Specială C.R.D.E.I.I. Cluj Napoca, Cluj, Prof. Burduhos Victoria

Liceul de Arte Oradea, Bihor, Prof. Racz Eliza

Șc. Gimn. „Mihai Eminescu” Pitești , Argeș, Prof. Zmărăndescu Sofia

Lic. Teoretic„ Nagy Mózes” Târgu Secuiesc, Covasna, Prof. Bajka Zsuzsa

PREMIUL II „

Liceul de Arte Oradea, Bihor, Prof.Biró Anett-Krisztina

Col.Naț.„Moise Nicoară”Arad, Arad, Prof.Nicula Alexandra,

Clubul Copiilor Câmpia Turzii, ClujProf.coord. Țop Stanca Ioana

Cubul Copiilor Turda, Cluj, Prof. Rus Corina-Sidonia

Reșița, Caraș-Severin

Șc.Gimn.„Teodor Murășanu” Turda, Cluj, Prof. Picovici Mariana

Liceul de Arte Oradea, Bihor, Prof.Panait Nada

Lic. Teh. Special Bivolărie, Vicovu de Sus, Suceava, Prof. Motrescu Anișoara


Pagina Asociației culturale, ,,Cartea, izvor de cultură” TABEL NOMINAL CU PREMIANȚII CONCURSULUI NAȚIONAL DE CREAȚIE ARTISTICĂ, „ZÂMBET DE COPIL ÎN ZBOR DE FLUTURI”, EDIȚIA A IV-A, 2020- SECȚIUNEA PLASTICĂ 101

414 Vass Veronika

103

244 Saroși Alexia

105

394 Spiridon RobertoRiccardo

107

120 Rădulici Sara Teodora

109

411 Oltean Alexandra

111

132 Lenghel Sebastian

102

41

Harai Dayana

104

392 Savu Flavius Samuel

106

257 Mic Ștefan

108

44

Cătană Marta

110

131 Vesa Riana-Maria

112

182 Penyacsek Sarah Natalia

114

397 Amarghioalei IoanaDiana

116

271 Ploscaru Alexia

118

45

113

359 Laieș Ana-Maria

115

138 Chitic Iulian

117

410 Pintilie Amalia

119

272 Todașcă Ionela

Gașca Larisa

120

302 Păcurariu Robert

122

180 Alexandrache Alexia

124

415 Țop Anastasia

121

102 Berszán Ádám

123

156 Ursu Nicole

125

95

Turcu Ionuț-Tudor

9

Clubul Copiilor Turda, Cluj Prof. Țop Adrian

18 XII

Liceul de Arte Oradea, Bihor, Prof. Dat Liana

16

CSEI „Primăvara” Reșița, CarașSeverin Prof. Molnar Rodica

12 VI

Șc.Gimn.„Teodor Murășanu”Turda, Cluj, Prof.Bîlcu Mircea Alin

15

Col. Naț.„Roman-Vodă” Roman, Neamț, Prof. Popa Elena-Brîndușa

16

PREMIUL I

Liceul de Arte Oradea, Bihor, Prof. Dat Liana

Șc. Gimn. Nr 3„Ghe. Lazăr” Brașov, Brașov, Prof. Alexa Daniela Ioana

10

Cubul Copiilor Turda, Cluj Prof. Rus Corina-Sidonia

11 IV

Palatul Copiilor Bacău, Bacău Prof. Făcăoaru Dorel

12 VI

17 XI

Șc. CNB Timișoara, Timiș, Prof. Preotesoiu Karina

„ „ „

10 III

Șc.Gimn.Specială C.R.D.E.I.I., Cluj Napoca, Cluj, Prof. Cristea Adriana

13 VII

Șc. Gimn. Nr. 2 Reșița, CarașSeverin, Prof. Manole Marinela

14

Col. Naț.„O. Ghibu” Oradea, Bihor, Prof. Derecichei Simona Mihaela

16

Col. Naț.„Roman-Vodă” Roman, Neamț, Prof. Popa Elena-Brîndușa

10

Palatul Copiilor Giurgiu,Fil.Bolintin Vale, Giurgiu, Prof. Vintilescu Nina

16 X

Colegiul de Arte„ Sabin Drăgoi” Arad, Arad, Prof. Catrintașu Dacian

10

Cubul Copiilor Turda, Cluj Prof. Rus Corina-Sidonia

18 XI

Liceul de Arte Oradea, Bihor, Prof. Peter E.Claudia

9 III

C.S.E.I. „Sfântu Andrei” Gura Humorului Suceava, Prof. Țebrean Livia Teodora

14 11 IV 12 VI

18 XII

PREMIUL SPECIAL „ „ „

Col. Naț.„O. Ghibu” Oradea, Bihor, Prof. Derecichei Simona Mihaela

Clubul Copiilor Turda, Cluj, Prof. Țop Adrian

17

Șc.Gimn.„Romul Ladea” Oravița, Caraș-Severin, Prof. Anoca Adelita

8

Clubul Copiilor Câmpia Turzii, Cluj Prof. Țop Stanca Ioana Lic. Tehn.„Petӧfi Sándor” Dănești, Harghita, Prof. Szabó Julianna

11 V

Câmpia Turzii, Cluj Prof. coord. Turcu Ana

„ „ „ „


Oameni care au făurit istoria

Alexandru Ioan Cuza – (1820-1873), Personalitate istorică unificatoare

Lilioara Macovei Alexandru Ioan Cuza (sau Alexandru Ioan I) s-a născut la 20 martie/1 aprilie 1820, Bârlad, Moldova, și a decedat la 3 mai 1873, la Heidelberg, Germania, a fost primul domnitor al Principatelor Unite și al statului național România.

Prin alegerea sa ca domn al Moldovei, la 5 ianuarie 1859, și al Țării Românești, la 24 ianuarie 1859, a fost înfăptuită Unirea celor două principate.

Colonelul Alexandru Ioan Cuza, domn al Principatelor Unite, a fost nu doar o personalitate istorică unificatoare, dar şi, la fel de important, una reformatoare. Reformele cunoscute ale lui Alexandru Ioan Cuza au avut influență asupra sistemul politic, a celui sanitar, asupra Poştei, armatei, Bisericii, învăţământului, justiţiei, fiscalității, serviciului vamal etc. De remarcat că în timpul domniei lui Cuza au fost înfiinţate primele două universităţi româneşti: la Iaşi, în 1860 şi la Bucureşti, în 1864.

Alexandru Ioan Cuza a fost unul dintre oamenii importanți din istoria noastră, care a marcat istoria modernă a României. Ce a rămas consemnat despre el în această ipostază în cărţile de istorie, ştie mai toată lumea, dar mai puţin cunoscut este faptul că omul Cuza a fost un personaj tragic al propriei sale vieţi. Familia domnitorului și studiile Tatăl lui Ioan Cuza făcea parte dintr-o veche familie de boieri mici şi mijlocii, cu trăire în judeţul Fălciu (astăzi, judeţul Vaslui). Membrii familiei din care provenea erau proprietari de pământ și cu funcţii în administraţiile domneşti din Moldova. Mama lui Ioan Cuza, pe nume Sultana Cozadini, venea dintr-o familie de origine greco-italiană, de prin Constantinopol, dar care era deja românizată.

Primele studii ale viitorului domn și le urmează la cunoscutul pension condus de francezul Victor Cuenin din Iaşi, unde îi are colegi pe Mihail Kogălniceanu şi Vasile Alecsandri. În anul 1835, Ioan Cuza îşi ia diploma de bacalaureat la Paris, după care urmează studiile universitare de drept şi medicină, ceva nou pentru cei mai puțin inițiați, dar pe care nu le finalizează, devenind membru al Societăţii economiştilor, de unde îşi va înainta demisia în 1840. Va activa, apoi, ca preşedinte al judecătoriei Covurlui și, în acest timp, se căsătoreşte (la data de 30 aprilie 1844) cu Elena Rosetti, aceasta fiind fiica unui postelnic din Vaslui şi sora viitorului prim-ministru Theodor Rosetti. A.I.Cuza și cadrul istoric premergător Unirii

Cuza a participat la evenimentele din 1848 din Moldova, dar rolul său a fost unul secundar. Pe atunci, domnitorul Moldovei, Mihail Sturdza, a înăbușit imediat orice tentativă de mişcare revoluţionară și a dat ordin să fie arestați cei pe care îi considera complotişti. Planul era ca o parte din acești arestați (printre aceștia era și A.I.Cuza) să fie trimiși în Turcia, cu ajutorul consulului britanic de la Brăila, totuși acești vizați reuşesc să ajungă în Transilvania, apoi în Bucovina. Așa ajunge A.I.Cuza să fie martor al evenimentelor revoluţionare de aici. 18


Oameni care au făurit istoria Cuza petrece un an în exil, la Viena, Paris şi Constantinopol, și revine în ţară, când a fost numit noul domn în Moldova, Grigore Alexandru Ghica.

A.I.Cuza ocupă câteva funcții destul de importante în acest timp și anume-preşedinte al Judecătoriei Covurlui (1849-1851; 1855-1856), director al Ministerului de Interne (în anul 1851). Remarcăm că, în această perioadă, primește şi rangul de vornic. La 6 iunie 1856, o altă funcție îl onorează, aceea de pârcălab de Galaţi, dar, după decesul domnului Ghica, este destituit de caimacamul Teodor Balş.

După câteva luni însă, noul caimacam Nicolae Vogoride, un mare antiunionist şi dornic de a-şi face partizani, îl reprimește pe Cuza ca pârcălab şi îl reintegrează în cadrele armatei, avansându-l în numai două luni, de la gradul de sublocotenent, la cel de maior. A.I.Cuza își prezintă în cele din urmă demisia din funcția de pârcălab, după ce a adus în fața Divanului anumite cerințe ale administrației, în privința listelor electorale care aveau să aducă o majoritate antiunionistă.

Dar și atunci, alegerile sunt falsificate de Vogoride și, după tensiuni diplomatice, Puterile garante decid, la 12 august 1857, o altă consultare electorală. Surprinzător că acum, majoritatea unionistă este nimicitoare și A.I. Cuza se numără printre deputaţii aleşi să dezbată viitorul Principatelor. În această situație, Vogoride are din nou altă atitudine faţă de Cuza şi propune ridicarea acestuia la gradul de colonel și viitorul domn acceptă fără probleme, deşi cu câteva luni înainte acuzase faptele caimacamului, dar jocuri politice și interese subtile erau și atunci.

După Războiul Crimeii (1853-1856), ca o conjuctură internațională favorabilă şi dorinţa de unire a românilor, se prevede Unirea Principatelor.

Așa stând situația, ca moment internaţional favorabil, toată elita românească de atunci, adică generaţia paşoptistă, a înțeles şansa extraordinară care li se oferea pentru unire şi a acţionat în consecinţă. Puterile occidentale aveau dorința de a bloca Rusia din drumul ei spre controlul continentului European, astfel că ținerea Congresului de la Paris (13 februarie 1856 - 18 martie 1856) a avut ca scop încercarea de a pune bazele unei noi ordini europene, după Războiul Crimeii. Așa se va îngrădi puterea rusească şi a influenţei sale în sud-estul Europei. Unirea Principatelor constituia o blocare a politicii ruse în estul Europei și iată cum Marile Puteri s-au împărțit în funcție de ce interese urmăreau.

Așa a rămas ca Principatele să-și decidă singure soarta, asta făcându-se în Divanurile ad-hoc. Astfel au început ședinţele Divanului ad-hoc din Moldova, care s-au declanșat la 22 septembrie 1857. A.I.Cuza nu s-a remarcat printr-o activitate evidentă în cadrul acestor dezbateri, dar ținând cont de faptul că majoritatea unionistă era substanțială în ambele Divane, rezultatul formulat în rezoluţia din 7 octombrie a fost unul extrem de clar: ,,Unirea Principatelor într-un singur stat sub numele de România şi Prinţ străin, cu moştenirea tronului, ales dintr-o familie domnitoare a Europei şi ai cărei moştenitori să fie crescuţi în religia ţării." În acest context, a doua zi a fost adoptată rezoluţia şi în Muntenia, având practic aceleaşi concluzii, lucru foarte bine pus la punct.

Toate rezultatele au fost analizate într-un raport de comisari ai Puterilor garante şi dezbătute într-o Conferinţă care a durat foarte mult, adică trei luni. Abia la data de 7 august 1858 a fost semnată Convenţia de la Paris care stabilea, cum se spune, viitorul politic al Principatelor. Acest document era cu rolul de constituţie, reprezentând un compromis între Napoleon al III-lea şi regina Victoria și s-a stabilit ca această unire să fie una formală, fiecare principat având propriile sale instituţii legislative şi executive. 19


Oameni care au făurit istoria În aceste condiții, au avut loc alegerile pentru Adunările Elective din fiecare principat, cele care trebuiau să aleagă domnii, de asemenea, câte unul pentru fiecare principat. Alegerea dublă a lui A.I.Cuza ca domn al Principatelor Române Ambele Adunări Elective ale Principatelor aveau structura asemănătoare, care era împărţită în două grupări, așa cum era la acel timp, una liberală şi alta conservatoare. Aceste grupări își doreau unirea, cu un domn al lor, care să le asigure păstrarea puterii politice. Însă, la rândul lor, în interiorul acestor grupări, existau anumite tabere și fiecare dintre ele avea candidaţi destul de puternici pentru această funcţia supremă. Așa-zișii candidați erau personalităţi bine pregătite, care aveau experienţă în domeniul administraţiei. În Moldova, partea liberală era reprezentată de nume precum Costache Negri, Vasile Alecsandri, Mihail Kogălniceanu, iar la conservatori, de departe, cea mai bună recomandare o avea fostul domn Mihail Sturdza, dar existau şi voci care îl preferau pe fiul acestuia, Grigore M.Sturdza. În Ţara Românească, situaţia nu era cu nimic deosebită, iar lupta pentru domnie se dădea între Barbu Ştirbei, Gheorghe Bibescu, Alexandru D. Ghica sau Dimitrie Ghica. În hotelul Concordia din Bucureşti urma să aibă loc alegerea stabilită.

Cine s-a gândit la soluția alegerii a fost o persoană deosebită, pentru că finalul a fost unul foarte ingenios. Convenţia de la Paris prevedea doar, dar cu foarte mare atenţie, modul de organizare a Principatelor, însă nu dădea detalii în ceea ce privește persoana care urma să deţină funcţia supremă. Altfel, nu se specifica că nu poate să fie aceeaşi persoană atât domn al Moldovei, cât şi domn al Ţării Româneşti. Prima alegere avea să se desfăşoare în Moldova.

A apărut în prim plan numele lui Alexandru Ioan Cuza. Acesta îndeplinea funcţia de hatman la acea dată și nu era o personalitate de prim rang pe scena politică, pentru că nu se remarcase prin acţiuni speciale, de mare anvergură în activitatea sa, el făcând politică doar la nivel local și fiind cunoscut în cercuri limitate. Așa că, în cele din urmă, toate grupările au preferat să îl sprijine pe acest semi-necunoscut, dar, decât să îşi voteze un adversar iredutabil, asta era soluția cea mai bună, așa gândeau cei în cauză. Toți cei implicați în acest eveniment aveau convingerea că acest tânăr neexperimentat și cumva cu datorie către ei (doar îl susțineau pentru ocuparea acestui post) va putea fi manevrat uşor, însă mare le-a fost surpriza. A.I. Cuza nu s-a lăsat manipulat nici din umbră și nici pe față, şi a înţeles exact când trebuia și cum să ia în totalitate controlul vieţii politice din Principatele Unite. Așa că pe 5 ianuarie 1859, Cuza a fost ales în unanimitate domn al Moldovei. Așa stând lucrurile, în Ţara Românească situaţia a fost destul de simplă, pentru că acea persoană aleasă în Moldova indiferent cine era, trebuia aleasă, conform înțelegerii, şi la Bucureşti. Ceea ce era surprinzător pentru deputații din Țara Românească, era că acest tânăr colonel nu era deloc cunoscut lor, dar cum interesele erau altele, erau cumva resemnați. Totul a fost analizat în noaptea de 23/24 ianuarie, la hotelul Concordia, iar a doua zi, după cum se știe, la şedinţa Adunării Elective, tânărul Alexandru Ioan Cuza a fost ales în unanimitate domn al Ţării Româneşti. 20


Oameni care au făurit istoria Înfăptuirea Unirii depline, prin recunoașterea dublei alegeri Prin această dublă alegere, clasa politică a pus marile puteri în faţa „faptului împlinit”, așa că imediat se fac primele demersuri pentru ca să fie recunoscută dubla alegere a domnitorului și s-au și trimis misiuni diplomatice în capitalele din Europa.

Urma, în acest context, să se dezbătă evenimentul în cadrul unei Conferinţe care trebuia să aibă loc la Paris, în data de 21 martie, 1859. Se opuneau însă foarte mult acestei duble alegeri, Imperiul Habsburgic şi Imperiul Otoman, lucru foarte bine înțeles de cei din fruntea țării, dar Principatele Române sunt ajutate din nou, de contextul internațional. Statele italiene, Napoleon al III-lea le voia cu orice chip, ca să le folosească pentru alungarea austriecilor din nordul peninsulei, așa încât, la mijlocul lunii aprilie, a izbucnit războiul franco-austro-piemontez, iar, conform planului francez, Austria a părut ca agresor. Și Turcia a amânat luarea unei decizii, în urma presiunilor celorlalte puteri, la 26 august, așa fiind situația, cele două au recunoscut dubla alegere.

Noul stat format, cel al Principatelor, trebuia să fie administrat după alt plan, astfel că A.I. Cuza a inițiat o serie de măsuri interne punctuale, măsuri care ,,vizau unificarea aparatului de stat prin dispoziţii administrative". În acest fel, se unifică poşta, cursul monetar, armata, se face centralizarea administraţiei telegrafului şi se contopesc serviciile de vamă, iar în domeniul justiţiei, se formează Comisia Centrală şi Curtea de Casaţie, instituţii prevăzute în Convenţie. La 26 octombrie 1860, este inaugurată Universitatea din Iaşi, un lucru extraordinar pentru învățământul superior. Economia fiind la pământ, iar A.I.Cuza a crescut fiscalitatea, dovadă că a provocat o serie de tulburări mai ales în rândul comercianţilor și și-a atras multă antipatie din partea acestora.

Grupările şi taberele de diferite orientări (de la radicali, moderaţi sau conservatori) dominau scena politică în acest timp. Mulți dintre contemporanii lui Cuza, au constatat că nu este un domnitor care să poată fi manipulat și făcut marionetă, mai ales că acesta a dus ,,o politică deliberată de uzare a liderilor politici şi a grupărilor politice şi, în felul acesta, în cele din urmă, dorea să apară ca salvatorul naţiunii, idee indusă prin intermediul propagandei", cu toate că în primele luni de domnie, a fost o instabilitate guvernamentală destul de agresivă, dar Cuza s-a axat foarte mult pentru unificarea deplină a Principatelor și politica a lăsat-o pe locul doi. Acest fapt le-a dat bătăi de cap grupărilor ostile lui Cuza.

Așa a inițiat domnitorul măsuri diplomatice foarte documentate și Costache Negri a primit îndatorirea de a susține Principatele la Constantinopol, un lucru foarte delicat, dar un sprijin bun pentru domnitor. A.I.Cuza a efectuat personal o vizită pe Bosfor în septembrie 1860, tocmai pentru a avea legături bune cu această zonă. La 13 septembrie 1861, s-a deschis la Constantinopol Conferinţa Puterilor Europene și, trei luni mai târziu, renumita ,,Poartă", va emite ,,firmanul prin care se recunoştea unirea administrativă şi legislativă a Principatelor, cu garanţia Marilor Puteri, însă numai pe timpul domniei lui Cuza."

Nu era mulțumitoare situația, dar se făcuse totuși un important progres faţă de situaţia anterioară, așa că, în aceste condiţii, pe 11 decembrie 1861, Alexandru Ioan Cuza emite „Proclamaţia Unirii”, unde exclamă: „Unirea este îndeplinită, naţionalitatea română este întemeiată [...], alesul vostru vă dă astăzi o singură Românie”. Pe 22 ianuarie 1862, se formează primul guvern unic, sub conducerea lui Barbu Catargiu, iar la 24 ianuarie 1862 îşi deschide lucrările prima Adunare Legislativă unică și astfel Bucureştiul este desemnat capitala întregii ţări. Lovitura de stat din 2 mai 1864

Domnitorul a încercat să modernizeze societatea românească a timpului acela, fără spiritul liberal adevărat, a încercat ,,o construcţie liberală în absenţa liberalismului.” 21


Oameni care au făurit istoria Pentru domnitorul român, modelul politic a fost împăratul francez Napoleon al III-lea, și a crezut că va reuşi să creeze ,,un sistem care să-i acorde puterea totală şi, în acelaşi timp, să patroneze modernizarea societăţii româneşti pe principii liberale.” Așa A.I.Cuza a făcut o eroare politică și care îi va fi fatală. A îndepărtat, rând pe rând, toate grupările politice, de la radicali până la ultraconservatori, cum de altfel și Napoleon al III-lea, a făcut așa ceva. Cuza a crezut foarte mult că va putea să supravieţuiască din punct de vedere politic de unul singur și nu a vrut să guverneze alături de aceste grupări politice, de aceea nu şi-a creat o forţă politică proprie, pe care să se bazeze. Cu timpul, în jurul lui au fost numai oameni fideli, docili, iar acest fapt a condus la o divizare a societăţii, de la nivel politic până la presă.

Așa că, tensiunea a atins punctul culminant. La 18 februarie 1863, Guvernul Creţulescu a primit vot de blam, dar a fost susţinut de Cuza și a refuzat să-şi prezinte demisia, însă numirea lui Mihail Kogălniceanu în fruntea executivului, la data de 11 octombrie, a mai redus din nervozitatea scenei politice și așa a putut fi adoptată legea secularizării averilor mănăstireşti.

În epoca aceasta, societatea era divizată. „Monstruoasa coaliţie”, compusă din adversarii domnului, este numele dat opoziţiei de presa favorabilă lui Cuza, dar de fapt, cuprindea ,,tot ce avea mai bun elita românească a epocii." Cuza, pentru îndeplinirea obiectivelor sale îl folosea pe Mihail Kogălniceanu, ca om de mare încredere și pregătit onorabil, dar întervine ruptura între ei când s-a supus spre dezbatere de către Kogălniceanu proiectul de lege rurală. Așa s-a declanşat o criză politică şi constituţională fără precedent. Se dă vot de blam cabinetului, A.I.Cuza refuză demisia primului ministru, iar în şedinţa din 2 mai 1864 deputaţii sunt evacuaţi din sală de un detaşament militar. Reformele lui A.I.Cuza

Legea electorală propusă de Cuza este una fundamentală, prin care Parlamentul devine bicameral (Corpul Ponderator sau Senatul şi Adunarea Deputaţilor) şi se formează Consiliul de Stat, care elabora proiecte de legi pe baza iniţiativelor domnului.

Legea electorală ,,scădea censul şi sporea considerabil numărul alegătorilor, împărţiţi în alegători direcţi (plăteau o cotribuţie de 4 galbeni, ştiau carte, aveau vârsta de cel puţin 25 de ani) şi alegători primari (votau prin delegaţi, formaţi din cei care plăteau impozite mai mici, puteau fi alese persoanele în vârstă de cel puţin 30 de ani)." În anul 1864, au fost promulgate legile privind organizarea administraţiei. Prin legea comunală, ,,satele şi cătunele se grupau în comune rurale; mai multe comune formau o plasă, iar mai multe plăşi formau un judeţ. Adminstraţia judeţelor şi a comunelor se făcea de către consilii alese pe baza votului cenzitar, iar în fruntea administraţiei judeţului era un prefect, plasa era condusă de un subprefect (mai târziu pretor), iar comuna era condusă de un primar. " Așadar, prin reorganizarea justiţiei, au luat fiinţă judecătoriile de plasă, tribunalele judeţene, curţile de apel, curţile de juraţi şi Curtea de Casaţie, care era totodată şi instanţa de recurs. S-au adoptat Codurile penal, civil şi comercial, ce au intrat în vigoare din anul 1865, lucru ce a însemnat modernizarea sistemului judiciar. În domeniul învăţământului, reţeaua şcolară a fost extinsă, și așa au luat fiinţă noi instituţii precum Universitatea din Bucureşti, Şcoala Naţională de Medicină Veterinară şi cea de Arte Frumoase, condusă de Theodor Aman. Legea instrucţiunii publice, adoptate pe 25 noiembrie 1864, stabilea trei grade de învăţământ: primar, secundar şi superior, cel primar fiind obligatoriu şi gratuit.

La data de 14 august 1864, a fost promulgată legea rurală, care a a fost ,,cea mai controversată măsură a epocii, care a rupt legăturile cu economia şi societatea de tip feudal." Potrivit acestei legi, ,,claca este desfiinţată, iar sătenii clăcaşi devin proprietari liberi pe locurile supuse posesiunii lor. Ţăranii au fost împărţiţi în: fruntaşi, mijlocaşi şi pălmaşi şi au primit pământ prin despăgubire, în funcţie de această împărţire şi în funcţie de numărul de vite. 22


Oameni care au făurit istoria Cei care nu au făcut clacă deveneau proprietari numai pe locurile de casă şi grădină. Pământul trebuia plătit în 15 ani şi nu putea fi înstrăinat timp de 30 de ani. În total au fost împroprietăriţi 406.429 ţărani cu 1.654.964 hectare”. Prin statutul de proprietari, ţăranii deveneau totodată și contribuabili la bugetul de stat și, în acest fel, veniturile la bugetul statului creşteau considerabil, dar cu timpul, ţăranii au descoperit dezavantajul de a fi contribuabili la bugetul statului.

,,Dacă până la reformă, ţăranii negociau cu boierii dările pe care trebuiau să le plătească lor, perceptorii statului erau intransigibili, iar metoda negocierii nu a mai putut fi aplicată." Abdicarea lui A.I.Cuza Încet-încet însă, societatea românească a intrat în criză, ajungându-se la o blocare a sistemului instituţional. După alegerile din noiembrie 1864, aparatul de stat a dat atenție numai persoanelor care erau de partea domnului, lucru care îl va afecta nu prea târziu.

Cei care aveau funcții înalte în administrație, precum rudele amantei sale, Maria Obrenovici (Elena Maria Catargiu-Obrenović, pe numele său întreg, a fost căsătorită cu prințul Milos Obrenovici, cu care a avut un fiu, cel care avea să devină regele Milan al Serbiei (1882-1889), iar nepotul său avea să fie regele Alexandru Obrenovici), fac afaceri epocale de corupţie și așa vor pune interesele lor mai presus de interesul naţional. În acest context, instituţiile statului nu mai funcţionează cum trebuie, înalții din politică încearcă o deblocare a sistemului, deoarece interesul lor era de a participa la modernizarea societăţii româneşti, dar opoziţia se coalizează împotriva domnului şi a regimului său personal, chiar dacă acestea erau diferite ca opinii politice. Așa au fost atraşi şi unii lideri importanţi ai armatei şi ai gărzii personale a domnitorului.

Pentru ca nimeni să nu dea de bănuit, în special poliția, în seara de 10/11 februarie 1866 este organizată o recepţie. În acea seară, Cuza lua cina cu doamna Elena la palat și tocmai acum i se aduce o telegramă din partea unui gazetar, prin care este înștiințat că vreo patru mii de oameni vor năvăli în palat şi îl vor sili să abdice. Atunci, Cuza le cere colonelului Haralambie şi maiorului Lecca, despre care nu ştia că sunt membri ai conjuraţiei, să dubleze paza palatului şi să îl asigure că este liniște în oraș. Spre dimineaţă, însă, trupe de artilerie au pătruns în palat, unde garda comandată de maiorul Lecca îi aştepta - și atunci ofiţerii ce trebuiau să-l aresteze pătrund în apartamentul domnului şi îi înmânează lui Cuza documentul abdicării în care se stipula:

„Noi, Alexandru Ioan I, conform dorinţei naţiunii întregi şi angajamentului ce am luat la suirea mea pe Tron, depun astăzi 11 Fevruarie 1866, cârma guvernului în mâna unei Locotenenţe Domneşti şi a Ministerului ales de popor.” A.I.Cuza este urcat într-o trăsură şi trimis la locuinţa lui Costache Ciocârlan. A doua zi este mutat la Palatul Cotroceni, de unde seara va fi obligat să părăsească ţara. Abdicarea lui Cuza a fost primită cu mare bucurie de cei care îi erau potrivnici.

Iată cum descrie Radu Rosetti (politician, istoric, genealogist, scriitor român, tatăl generalului Radu R. Rosetti și un membru proeminent al familiei Rosetti) primirea veştii abdicării lui Cuza de către propria sa familie: ,,Mama primise telegrama prin care Cuza abdica. «Principele Cuza a abdicat», strigă ea, roşie de emoţie şi bucurie. Tata o urmează şchiopătând şi sprijinindu-se pe baston. «Cuza a abdicat», strigă el. Iar mama ne citeşte o depeşă franceză sosită în acea dimineaţă la Adjud, adresată de Dimitrie Sturdza cumnatului său Alecu Balş şi trimesă de acesta tatei. Sturdza comunică lui Balş abdicarea lui Cuza, instituirea Locotenenţei Domneşti, alcătuită din Generalul Golescu, Lascăr Catargiu şi colonelul Neculai Haralambie, precum şi numirea unui minister compus din conservatori şi liberali, din care făcea parte şi el, Sturdza. Părinţii mei exultau de bucurie, ştiind bine că lui Cuza nu putea să-i urmeze decât un domn străin, ceea ce alcătuia dorul fierbinte de atâţa ani“, scria Radu Rosetti în lucrarea sa „Amintiri din prima tinereţe”. De menționat că acest sentiment de bucurie era unul general, pentru că moldovenii se simțeau neglijați de domnitor, prin mutarea capitalei de la Iași, la București. 23


Oameni care au făurit istoria Bucurie mare avea și elita societății, dar nu și țăranii, care bănuiau că este ceva putred în comportarea complotului împotriva domnitorului. Ei totuși au primit pământ de la el și acest fapt era unul de mare mulțumire pentru toată țărănimea.

„Reforma, cu toate carenţele ei, a însemnat o cotitură în viaţa ţărănimii. A fost un adevărat şoc psihologic primirea de la stat a unui pământ - chiar dacă neîndestulător - râvnit cu atâta sete. În memoria colectivă a satelor, Cuza a rămas ca marele binefăcător”, preciza Florin Constantiniu, în lucrarea sa, „O istorie sinceră a poporului român”. Având în vedere această abdicare și aducerea unui prinț străin, oamenii din Dăbuleni, au reticențe pentru că erau siguri că noul principe străin le va lua pământurile, iar locuitorii comunei Căiuţul chiar au semnat, cu degetul, fiind neștiutori de carte, că nu îl vor domn pe Carol I, ca semn de solidaritate cu A.I. Cuza, așa cum se vehicula zvonul printre ei. Ultimii ani din viaţa lui A.I.Cuza

Principele A.I.Cuza pleacă în exil pentru că așa au considerat complotiștii că merită și ajunge la Viena, apoi la Paris. Are siguranța că poate ajuta țara de aici și încearcă să lucreze în acest sens, pentru a aduce un principe străin, așa cum a promis, dar este acuzat de unele gazete vieneze și pariziene că ,,încearcă să comploteze cu Rusia pentru reîntoarcerea lui în România", însă este fals totul. A dorit să revină în țară, dar Carol I a considerat că nu este potrivit pentru că situația politică din țară era una ostilă fostului principe.

O bună perioadă de timp, A.I.Cuza și-a petrecut-o într-o localitate de lângă Viena, dar Cuza este răpus de boală şi se mută la Florenţa. Când află de un renumit specialist, se deplasează în Heidelberg, Germania, dar va fi prea târziu, astfel că Alexandru Ioan Cuza moare pe 15 mai 1873, la vârsta de 53 de ani. Este înmormântat iniţial la Biserica Domnească de lângă Palatul de la Ruginoasa, conform dorinţei sale, iar după Al Doilea Război Mondial, osemintele sale au fost mutate la Biserica Trei Ierarhi din Iaşi.

Mihail Kogălniceanu a spus atunci următoarele cuvinte: ”Nu greşelile, ci faptele lui Cuza Vodă i-au adus detronarea. Cât va avea ţara aceasta o istorie, cea mai frumoasă pagină va fi aceea a lui Alexandru Ioan I.” Multele Jurnale ale vremii au consacrat mari spaţii la moartea lui Cuza. Ziarul „Poporul” scrie în ediţia sa: „El este autorul Unirii! El este Creatorul Autonomiei depline a Statului Român; e marele reformator. Veniţi să ne închinăm aceluia care, cu mâini pline, a distribuit pământ la săteni, libertate şi egalitate la toţi, zdrobind împilarea, reînălţând poporul, chemându-l din nou la viaţă", iar „Trompeta Carpaţilor”, surprinsă de această moarte venită pe neașteptate, comunică trista ştire astfel: „Cuza Vodă nu mai există în carne şi oase, ci numai în perpetuitate istorică, în legenda naţională”. Doamna Elena Cuza i-a supravieţuit soţului său încă 36 de ani. Ea s-a stins din viaţă la anul 1909, la Piatra Neamţ. Dorinţa sa a fost să fie înmormântată la Soleşti (Vaslui) lângă mormântul mamei sale. Pe ultimul său drum, vagonul mortuar a luat foc. A ars complet, cu tot cu sicriul pe care-l transporta. Restul e istorie. Ce spun românii despre principele Cuza

Folcloristul Constantin Rădulescu-Codin, în volumul „Legende, tradiţii şi amintiri istorice adunate din Oltenia şi Muscel” din 1910, a adunat câteva opinii ale românilor de la acea vreme despre Alexandru Ioan Cuza: - „Cuza-Vodă nu era fudul. Umbla aşa ca noi şi, de multe ori, ca să prinză pe mulţi slujbaşi cu ocaua mică, îşi schimba faţa şi hainele, să nu-l cunoască nimeni”; - „Tot Cuza-Vodă a unit ţărişoarele noastre, pe Valahia cu Ţara Moldovenească, de a făcut ţara noastră straşnic de mare şi puternică, cum e azi. Straşnic domn a mai fost Cuza-Vodă”; 24


Oameni care au făurit istoria - „El a făcut şcoalele, el ne-a dat pământ şi tot el a surpat pătulele împărăteşti. Şi bine a făcut. Că băga acolo fitece român treisprezece baniţe de porumb în tot anul şi, când să-şi ia şi el agonisita, tot ce răgăduise acolo, tocmai după trei ani, i se dădeau numai trei baniţe din tot ce pusese. Ziceau cârmuitorii că l-au mâncat şoarecii, şi porumbul era mâncat de cioclii satului”; - „Tot el a silit pe ciocoi să plătească bir şi să asculte de legi. Ba ălor care n-ascultau le da fum”. Arhivele MAE îl prezintă și pe Moș Ion Roată, un personaj strâns legat de Alexandru Ioan Cuza în amintirea populară. „În perioada Unirii, Roată nu era “moş”, ci un om în floarea vârstei, un adevărat plăieş robust abia trecut de 50 de ani (...) născut la 1806, într-un sătuc din vechiul județ Putna: moș Ion Roată”, adaugă sursa citată. În folclor există destule episoade în care figura acestui prea bine cunoscut moș Ion Roată este legată de cea a domnitorului Cuza-Vodă. Cea mai mare popularitatea a sa a fost definitiv consacrată de povestirea lui Ion Creangă, „Moș Ion Roată și Unirea”, tipărită pentru prima oară cu subtitlul de „anecdotă” în „Albumul macedo-român”, București, 1880 și retipărită în „Convorbiri literare”, nr. 11, 1 februarie 1885. Ce nu știm despre A.I.Cuza

Iată cum era în realitate omul Cuza:

„Un bărbat de statură mijlocie, însă arătos, cu o înfăţişare plăcută şi ademenitoare. Manierele lui erau distinse, ceea ce nu puţin îi ajuta în izbânzile sale diplomatice”, este portretul făcut domnitorului, de Dimitrie Bolintineanu în volumul ”Viaţa lui Cuza”.

”Când îl atingeai, niciodată nu-ţi rămânea dator cu răspunsul. El era foarte sincer, şi prieten adevărat; dar şi către cine nu-i plăcea, se arăta îndată, căci el nu ştia să se prefacă. El nu iubea pompa şi arătările exterioare şi făcea foarte puţin caz de ovaţii şi de sărbătoriri, pe care, cele mai de multe ori, le ştia că sunt de comandă. Era nelacom de bani, şi cea mai bună dovadă despre aceasta este că, după cum spune Bolintineanu, el a fost unul din domnii ce au ieşit din domnie, fără să fi făcut avere mare”, relatează istoricul A.D. Xenopol (filosof, economist, pedagog, sociolog și scriitor român. Este autorul primei mari sinteze a istoriei românilor. S-a distins și ca un filozof al istoriei de talie mondială, fiind considerat printre cei mai mari istorici români, alături de elevul său, Nicolae Iorga) în volumul XIII din ”Istoria Românilor din Dacia Traiană”, volum dedicat domniei lui Cuza. Istoricul nostru renumit, Constantin C. Giurescu, a studiat epoca, omul şi faptelelui A.I.Cuza, și îl caracteriza astfel: „Era un om simpatic şi inteligent, având replica promptă şi ascuţită. Chiar şi slăbiciunile sale – nu dispreţuia, mai ales nu dispreţuise în tinereţile sale, un pahar de vin bun şi omagia frecvent sexul frumos – erau din acelea pe care contemporanii le priveau cu îngăduinţă. Pe de altă parte, nu era nici un ambiţios doritor de a face, cu orice preţ, carieră, şi nici nu umbrea pe ceilalţi prin mari însuşiri de orator – ca M. Kogălniceanu, de talent – ca Alecsandri, sau de prestigiu – ca Negri. I se cunoştea firea dezinteresată: nu se folosise niciodată de slujbe spre a face avere, ca alţii.”

Bibliografie: 1. Giurescu, Constantin C., Viaţa şi opera lui Cuza Vodă, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1966 2. Berindei, Dan (coord.), Documente privind domnia lui Alexandru Ioan Cuza (1859 - 1861), Bucureşti, Editura Academiei RSR, 1989 3. Revista,,Historia”,https://www.historia.ro/sectiune/actualitate/articol/cuza-erou-sau-dictator 4. http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Alexandru_Ioan_Cuza 5. https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/ce-spuneau-romanii-de-rand-despre-alexandru-ioan -cuza-1249918

25


In memoriam Gellu Naum, o privire-gândire aruncată asupra unei vieți poetice

Mihai Cotea „Fascinația pe care o exercita Gellu Naum asupra tinerilor se datora faptului că în viața de toate zilele și în actele cele mai simple se exprima ca un poet. Era Poetul, dedicat artistic și existențial unui ethos suprarealist, într-un mod aproape mistic. Ceea ce a pus adeseori în pericol relațiile cu cei din jur. Foarte inteligent, profund, intens, sensibil și inspirat, Gellu era o poartă deschisă permanent spre dimensiunea interioară, spre poezie, provocare, creație, revoltă, irațional, dar închisă definitiv banalului, cotidianului sau chiar lucrurilor simple omenești. De această latură se ocupa exclusiv Lygia, soția sa, care se străduia din răsputeri să mențină casa pe pământ, în măsura în care mai putea” (Sanda Roșescu, Răspunsuri la întrebări neștiute în Athanor. Caietele Fundației Gellu Naum nr.3/2013, editura Herg Benet, București, 2013 p.79). Am ales să fac această introducere cvasi-completă asupra unei reflexii dintr-una din multele ipostaze ale vieții poetului de geniu Gellu Naum, pe care îl omagiem azi la rubrica noastră, în luna în care se împlinesc 19 ani de la trecerea sa în Partea cealaltă. Totodată, în acest an, s-au împlinit 105 ani de la nașterea marelui Poet.

Născut pe 1 august 1915 la București, Gellu Naum a fost cel mai mic dintre cei șase copii ai lui Andrei și Mariei Naum: „Zoe-Olga (pe care poetul o pomenește în volumul de poeme Copacul-animal), Virginia (un fel de a doua mamă, care se ocupă de educația celor mai mici), Andrei, Maria Silvia (confidenta lui Gellu) și Eliana”. (Gellu Naum. O biografie în volumul Proză II, Gellu Naum, editura Polirom, Iași, 2012, p.3).

Poate primul punct cu însemnătate de amploare din viața lui Gellu Naum (în afara pierderii tatălui său, care moare în Primul Război Mondial, pe 18 august 1917 la Mărășești, pe când avea 42 de ani) este înființarea revistei Tânăra generație, în 1935, alături de Virgil Teodorescu. În același an îl întâlnește pe Victor Brauner, „care îi va deveni cel mai bun prieten” (cf. Gellu Naum. O biografie, op.cit, p.7). Despre momentul întâlnirii cu pictorul, cu prilejul vernisajului acestuia la Galeria Mozart, Gellu Naum declară: „Intrasem pe strada aia, unde era ziarul Universul, și era un afiș afară. Expusese Victor Brauner pictură. Nu știam ce este și am zis: Hai, să văd și eu”. De obicei nu intram, nu puteam să sufăr pictura românească deloc și nici cea din multe alte țări (...) îmi plăcea modernismul, atâta cât puteam să-l cunosc dintr-o revistă (...) ce a fost avangardă nu mi-a plăcut niciodată. Și atunci, acolo, am intrat și nu era nimeni. Era pustiu. Un singur om, într-un colț. Ca un suedez, așa, blond, foarte drăguț băiat (...) și m-a întrebat: Îți place? Extraordinar, am spus eu. Aveam 18 ani. Eu am rămas trăsnit când am văzut-o (n.b. expoziția), mai văzusem eu Picasso, nu știu ce, dar nu poți să-ți dai seama, când le vezi așa făcute și puse acolo. Și m-a zăpăcit complet. Mă uitam așa și el m-a întrebat: Cum e, îți place? Și eu i-am zis: Asta scriu eu. Asta vreau să scriu eu” (cf. op. cit., pp.7-8). Victor Brauner avea să participe cu trei calcuri la volumul de debut al poetului, Drumețul incendiar, apărut anul următor întâlnirii lor. Prietenia cu pictorul Victor Brauner devine atât de strânsă, încât în 1938, la îndemnul lui Brauner, Gellu Naum pleacă la Paris pentru a-și continua studiile la Sorbona. Acolo va pregăti un doctorat în filosofie pe tema Studiile lui Abélard (nefinalizat, însă). Trei ani mai târziu se va constitui grupul suprarealist român. Din acest grup va face parte și Gellu Naum, alături de Gherasim Luca, Dolfi Trost, Virgil Teodorescu și Paul Păun. „Va fi mai degrabă o inițiativă clandestină, cu aer conspirativ, căci vremurile sunt cum sunt – legionare - și, în afară de Naum și Teodorescu, toți ceilalți sunt evrei, cu interdicție de a se întâlni în grup” (op. cit, p.9). 26


In memoriam După doi ani de la acest moment, la 1943, pe 1 ianuarie, o cunoaște pe Lygia Alexandrescu, cu care se va căsători în 1946.

Dar despre un om, cele mai interesante lucruri se cunosc prin prisma prietenilor săi, chiar dacă Gellu Naum nu era o persoană care să aibă o mulțime de prieteni, însă cei pe care îi accepta în prezența sa, spun despre acesta - „Am avut revelaţia forţei pe care ţi-o poate da renunţarea. Am încercat să iau în serios anumite detalii (inclusiv unele din vis), care funcţionează ca nişte „certitudini eruptive". Să preţuiesc acel „misticism" pe care l-aş fi lăsat acolo unde credeam că-i e locul, în copilăria mea, puternic marcată de... suprarealism (ce ştiam eu?!). Am realizat cît e de important (el spune „necesar") „să ţinem seama de tot ce am rostit numai în treacăt în lunga noastră viaţă, în plus va trebui să ne gîndim la tot ce am uitat restituind, astfel, strălucitoarea tăcere care se cuvine" („şi fiecare dintre noi lovindu-se de duritatea propriului său ochi se va trezi atunci la vîrsta unei poetice dimensiuni indiferente care se anulează de la sine") – cf. Lovitura aceea între umeri și gît – Întîlniri cu Gellu Naum, Simona Popescu, Dan Stanciu (apărut în Dilemateca, anul VI, nr. 65, octombrie 2011), publicat pe https://dilemaveche.ro/sectiune/dilemateca/articol/lovitura-aceea-intre-umeri-si-git-intilniri-cu-gellu-naum. În 1967, după o lungă perioadă de depresie în care nu mai vrea să iasă din casă și nici să vorbească, Gellu Naum este vizitat de un student „care-și dorea mult să-l cunoască” (cf. Gellu Naum, O biografie, în op.cit, p.11), viitorul poet Sebastian Reichmann, care va deveni un alt apropiat al acestuia. În Athanor. Caietele Fundației Gellu Naum (p.83), Reichmann scrie despre Gellu Naum că „a fost și continuă să fie, pentru mine, contemporanul esențial și unic, care ne-a demonstrat câtorva, foarte puțini, în anii întâlnirii noastre, la sfârșitul anilor ’60, că era posibil, în ciuda fricii și a instinctului de conservare, să exiști ca un spirit liber în România ceaușistă, dar, în același timp, și cel care ne-a făcut să-i simțim în proximitatea noastră imediată, dincolo de distincțiile genurilor literare și de canoanele universitare, pe Heraclit, Pitagora și Hermes Trismegistul sau, preferându-l lui Jakob Böhme, pe Magistrul Eckhardt”.

Tot Reichmann declară: „Când l-am cunoscut, Gellu abia ieșise dintr-o lungă și gravă depresie. Doctorii îi interziseseră în mod categoric să continue munca de traducător, lucrând multe ore în șir, cum o făcuse până atunci, pentru a putea trăi o existență decentă alături de Lygia. Optase încă din primii ani ai regimului comunist pentru acest mod de viață, extrem de modest, de auster și de demn, spre deosebire de mulți dintre confrații de breaslă, gata să accepte orice compromis cu dictatura (...) Anii petrecuți în proximitatea cvasi-cotidiană a lui Gellu și a Lygiei Naum au fost atât de intenși pentru mine, încât pot spune că m-au încărcat cu toată încrederea de care aveam nevoie pentru drumul pe care îl alesesem pentru a trăi poezia ca mod de viață” (S. Reichmann, Acum și acolo (de Partea Cealaltă) cu Gellu Naum (Altundeva, ca și cum am fi ajuns) în Athanor... pp.84-85). Conform aceluiași Sebastian Reichmann, Gellu Naum nu accepta niciun adevăr ca pe un dat, „nici chiar acela al suprarealismului” (op.cit, p.86). Trecea totul prin „focul și jocul încercării”, cei din jur fiind martorii invenției treptate „ai unei adevărate metode experimentale”, căci, așa cum spune acesta în cele ce urmează, „încercările, invențiile, experimentele... toate aveau aparența și forța captivantă a jocului. A jocului și a jocurilor”.

Deși opera i-a fost tradusă în diferite limbi de circulație doar după 1990, până la momentul Revoluției din 1989, Gellu Naum reușește să publice în perioada comunistă câteva volume remarcabile printre care Drumețul incendiar (1936)-volumul de debut, „Libertatea de a dormi pe o frunte”(1937), Copacul-animal (1971); Tatăl meu obosit (pohem)/1972, dar și singurul roman al său, Zenobia (1985), grație căruia i se decernează Premiul special al Uniunii Scriitorilor pentru întreaga activitate literară. După ’90, activitatea sa literară continuă până la dispariția acestuia, pe 29 septembrie 2001. Câteva volume de menționat: Malul albastru (poeme; 1990), Fața și suprafața urmat de Malul albastru (poeme; 1994), Întrebătorul (volum care cuprinde proza scrisă de Gellu Naum de-a lungul vieții sale; 1996), Partea cealaltă/L’autre côté (culegere bilingvă de poeme; 1996), Copacul-animal urmat de Avantajul vertebrelor (poeme; 1998); Ascet la baraca de tir (volum antologic de poeme; 2000). Un alt poet și-un apropiat al lui Gellu Naum, Dan Stanciu, cultivă încă memoria Poetului și vorbește despre acesta cu fiecare ocazie. Așa am dat peste următoarele rânduri, publicate în Dilemateca, numărul citat anterior, via site-ul Dilema Veche. „Ce-aţi învăţat de la Gellu Naum?", mă întreabă cineva. Am încercat să deprind „cadrul retragerii în adînc / acel mod de a trăi şi aşa mai departe" (ca să mă folosesc de nişte versuri de-ale lui). 27


In memoriam Am descoperit că „lucrurile cele mai obişnuite şi mai uşor de trecut cu vederea” devin „puncte de miră ale unei limpeziri (acesta e un fel de a vorbi) pe cît de vastă, pe atît de greu de suportat”. cf. Lovitura aceea între umeri și gît – Întîlniri cu Gellu Naum, Simona Popescu, Dan Stanciu (apărut în Dilemateca, anul VI, nr. 65, octombrie 2011), publicat pe https://dilemaveche.ro/sectiune/dilemateca/articol/lovitura-aceea-intre-umeri-si-git-intilniri-cu-gellu-naum. Același Dan Stanciu spunea, în Athanor. Caietele fundației Gellu Naum, că un poet nu e doar poezia lui, e o lume. O redare a lumii și vieții acestuia e, așadar, un demers compromis din start, însă ne rămâne poezia. Și-ar fi păcat să nu ne amintim de Gellu Naum așa, poetizând.

Alunecarea lumilor Azi sunt în mare formă mi-am ros fruntea de zid o tanti s-a lovit cu sârmă Dormea la soare pe dărâmături habar n-avea de numerele care tună pe deasupra noastră cerul s-a deplasat dar nu-i nimic pune-ţi inelul şi eşarfa străvezie hai să mâncăm o îngheţată verde cu beţişorul ăla bun pe când afară se petrece alunecarea lumilor

Bătrânul ședea mort Bătrânul şedea mort pe bălegar în groapa lui contemplativă el nu spunea nimic scâncea ca un copil într-un sâmbure venea aceeaşi barcă doar pasagerii se schimbau ei îi dădeau târcoale îl comemorau bătrânul stătea mort cu o pălărie veche pe cap câţiva discipoli cei mai puri cei mai profund murdari scormoneau bălegarul cu degetele căutau râme pentru pescuit noi ne adoram cum se spune Ne aflam acolo poate din întâmplare ceilalţi veneau mereu Aveau cărţi şi caiete se apropiau de bătrân îi puneau întrebări (erau aceleaşi întrebări doar pasagerii se schimbau) 28


In memoriam spuneau Te respectăm Iată are loc solemna ta comemorare luăm notiţe stenografiem dar de ce nu-ţi înţelegem bine şoapta aceea ajunsă până la noi încearcă să fii mai clar Avem bilete dus întors inclusiv două mese Debitează câteva adevăruri noi le notăm le învăţăm le transmitem urmaşilor pe scurt Bătrânul şedea mort pe bălegar în groapa lui contemplativă discipolii îşi mai dregeau zdrenţele se făceau că nu văd era un spectacol mai degrabă trist Noi stăteam deoparte susţineam că studiem poliglota Ne medita o doamnă care ştia multe o botanistă severă Ceilalţi se apropiau de bătrân îi puneau decoraţii pe scutece îl fotografiau în scutece în mijlocul lor era fru(mos) îl admi(rau) se delec(tau) noi ne vedeam de treburile noastre acum ceva mai complicate ne descurcam cum puteam discipolii cântau la ghitară după ureche ceilalţi puneau întrebări Era un cer albastru câţiva mediteranieni se mai fecundau între ei pe alocuri ceilalţi spuneau Te respectăm eşti un al doilea Marconi Edison Exprimă câteva aforisme două trei adevăruri Bătrânul se zvârcolea pe bălegar îşi sfâşia scutecele noi stăteam deoparte Trecea printre noi o seninătate fără început şi fără sfârşit ne simţeam bine cu umerii sprijiniţi de aer ceilalţi făcuseră un amfiteatru Îl înconjurau pe bătrân îi turteau pălăria îl stropeau cu furtunul îi cereau câteva adevăruri el îşi acoperea ochii îşi umplea gura cu bălegar veneau vapoare trenuri pline (erau aceleaşi doar pasagerii se schimbau) eu îţi spuneam ceva fără importanţă Discipolii se făceau că nu ne aud tu îmi spuneai Endrigo vorbeşti ca în 33 când îţi dădeai bacalaureatul eu vorbeam ca în 33 îmi dădeam bacalaureatul studiam filozofia într-o cameră cu vedere la stradă ceilalţi spuneau Te comemorăm ne târâm pe plăji răniţi în războaie exprimă-ne clar şoapta aceea la care îţi dă dreptul chitanţa ta de bătrân Discipolii repetau în gând eroarea iniţială noi ne lipeam obrajii ne mângâiam degetele în amfiteatru Cântau muzici Veneau vapoare şi trenuri acolo Se petreceau defilări bătrânul se zvârcolea pe bălegar Şoptea NU Atâta şoptea surse: Gellu Naum, Proză II, editura Polirom, Iași, 2012 Athanor. Caietele Fundației „Gellu Naum” nr.3/2013, editura Herg Benet, București, 2013 dilemaveche.ro/sectiune/dilemateca/articol/lovitura-aceea-intre-umeri-si-git-intilniri-cu-gellu-naum. poetii-nostri.ro foto: Cotidianul

29


Cartea, izvor de cultură Din istoria cărții și a bibliotecilor Triptic bibliofil – Bibilioteca Teleki și trei personalități marcante ale familiei fondatoare Mihai Cotea În continuarea ciclului de prezentări începute în numerele anterioare ale revistei (biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia și colecția contelui Brukenthal de la Sibiu biblioteca), în acest număr voi desăvârși „tripticul bibliofil”, cum îmi place să numesc acest grup, cu biblioteca Teleki din Târgu-Mureș și, totodată, vom face o incursiune în biografiile a trei personalități marcante de la baza existenței acestei instituții de cultură. Sámuel Teleki

Familia Teleki a făcut parte din rândul înaltei nobilimi maghiare calvine, cu o lungă tradiție în Transilvania. Bunicul lui Sámuel, Mihály Teleki, a deținut una dintre cele mai mari averi din principat și primise titlul de conte de la împăratul Leopold I. Acest fapt însemna, totodată, ridicarea în rang a întregii familii. Tatăl contelui Sámuel, Sándor Teleki, s-a remarcat în viața publică prin activitatea de susținere financiară a activității școlare, iar ideea înfiinţării bibliotecii, care-i poartă numele, poartă amprenta educației și exemplului primit în familia contelui Sámuel, dar se conturează și în timpul studiilor umaniste și științifice pe care acesta le-a urmat în principalele centre culturale din Olanda, Franţa, Elveţia, în perioada 1759 și 1763, când vizitează biblioteci publice şi particulare renumite şi se interesează de modul de organizare a unor asemenea colecţii, devenind astfel un bibliofil competent. Vasta sa cultură va sta la baza criteriilor după care va alege cărţile ce vor forma prima colecţie destinată uzului public și, totodată, prima bibliotecă publică din Transilvania, la 1802.

Colecţionarea de cărţi a început încă din timpul anilor de studiu, aria de achiziționare a acestora lărgindu-se încontinuu în întreaga Europă.

Întors din voiajul său cultural, contele Sámuel se stabilește la Dumbrăvioara (judeţul Mureş) și își continuă activitatea ştiinţifică şi de mecenat (ajută financiar şcoli şi tineri care studiau în străinătate). Societăţile din Varşovia şi Göttingen îi recunosc meritele și-l desemnează membru în rândul acestora. Anul 1787 e anul în care contele Teleki se mută la Viena, în urma numirii sale în funcţia de vicecancelar al Transilvaniei de către împăratul Iosif al II-lea, în 1791 devenind cancelar al Transilvaniei. Poziția și poziționarea sa îl ajută enorm sub aspectul achiziţionării de noi cărţi valoroase, astfel că recent numitul cancelar al Transilvaniei, contele Teleki, va cumpăra cărţi din nu mai puțin de 25 de oraşe ale Europei, reuşind, într-o perioadă de 60 de ani, să procure cele mai reprezentative opere ştiinţifice de la înfiinţarea tiparului. Fondatorul bibliotecii Teleki moare la Viena, pe data de 7 august 1822, fiind înmormântat în cripta familială de la Dumbrăvioara. Domokos Teleki

Domokos Teleki (1773-1798) a fost cel mai în vârstă dintre copiii fondatorului bibliotecii, care au atins vârsta adultă. De-a lungul scurtei sale vieți, Domokos a studiat varii discipline (istoria antichității, filosofie, logică, științe ale naturii, matematică, fizică, estetică, filologie etc.) în cadrul Universității de la Viena, lăsând în urmă o bogată zestre spirituală. La vârsta de șase ani, Domokos avea deja un tutore, în persoana lui Martin Liptay. 30


Cartea, izvor de cultură Doi ani mai târziu, la vârsta de 8 ani, acesta îl duce la Colegiul Reformat din Târgu-Mureș, pentru a lua contact cu alți copii și pentru a rămâne, totodată, sub supravegherea sa. După încă doi ani, când tatăl său Sámuel Teleki, a fost transferat la Viena în urma numirii sale în funcţia de vicecancelar al Transilvaniei de către împăratul Iosif al II-lea, Domokos a rămas, în continuare, sub supravegherea unui tutor - Michael Berke, profesor de filosofie. Începând cu anul 1788, începe să studieze la Viena, iar în 1791, e trimis de tatăl său la Pesta, pentru a studia dreptul. Mai apoi, Domokos a lucrat ca notar. Din motive de sănătate, renunță la ocupația de notar și, însoțit de un doctor, întreprinde diverse călătorii de-a lungul Imperiului Ungar, în scop de recuperare. În 1796, îl găsim la Karlovy Vary, de unde pornește într-o călătorie în ținutul Saxoniei.

Între timp, este admis în diverse societăți din Lepzig și Jena, iar la 1797, publică la Viena jurnalul său de călătorii, Descrierea câtorva călătorii prin ţară..., în care expune atenției cititorilor zone din nordul Ungariei de azi, Transilvania, fosta Slavonia, Croația și altele. După trei ani de călătorii, revine-n Transilvania, unde este numit cancelar și consilier adjunct.

La fel ca tatăl său, și Domokos a fost preocupat de binele public. Au rămas, în urma sa, o serie de măsuri demne de luat în vedere în locurile în care a trăit, printre care: introducerea de noi metode, moderne, pentru îmbunătățirea condiției locuitorilor de pe domeniile din Dumbrăvioara; procurarea medicamentelor necesare tuturor celor care locuiau pe pământurile sale, în timpul epidemiei de holeră; întocmirea unui regulament în 19 puncte pentru școala elementară din Dumbrăvioara. După moartea fiului său, Sámuel Teleki păstrează în bibliotecă întreaga moștenire a acestuia: notițele din timpul studiilor, manuscrisele lucrărilor publicate, scrierile nepublicate legate în volume, colecția de mineralogie. Domokos Teleki moare la scurt timp după dispariția mamei sale, din cauza unei boli necunoscute, la vârsta de 25 de ani.

Bethlen Zsuzsánna (1754-1797) a fost fiica contelui Domokos Bethlen de Iktár şi a baroanei Mária Wesselényi. Iubea cărțile încă de mică, crescută de bunicii materni (mama-i murea pe când avea doar 1 an), bibliofili și colecționari de carte. Sámuel Teleki, soțul ei, a avut un rol crucial în formarea Zsuzsánnei. Avea 14 ani pe când se cunoșteau. Tot lui i se datorează și structura în care se găsește colecția de carte a acesteia, după moartea soției. În cadrul volumului trei al catalogului bibliotecii Teleki, Sámuel Teleki a publicat catalogul cărților soției sale, folosind o aranjare alfabetică, și nu sistematică, cum se obișnuiește.

Teleki Téka

Biblioteca soției sale avea să conțină doar lucrări în limba maghiară reprezentând, totodată, singura colecție feminină din secolul al XVIII-lea păstrată integral.

Valoarea ei rezidă în faptul că reunește cărți ale familiei acesteia din timpul a trei generaţii, Zsuzsánna Bethlen moştenind mare parte dintre cărţile bunicii materne, Zsuzsánna Rhédei, şi cărțile mătuşii din partea mamei, Kata Wesselényi. Printre acestea, găsim un volum complex de literatură religioasă şi un număr mare de lucrări care au scopul de a oferi îndrumare în multe probleme practice, de zi cu zi (horticultură, agricultură, dresaj de cai).

Urmând exemplul soțului ei, Bethlen Zsuzsánna și-a lăsat colecția la dispoziția publicului, majoritatea cărților fiind semnate de ea însăși cu scurte citate din Sfânta Scriptură sau motto-uri. surse:

www.diacronia.ro , www.telekiteka.ro Wikipedia, monumenteuitate.blogspot.com, cultura.inmures.ro Samuel Teleki – portret în ulei de Johann Tusch, 1798; foto: monumenteuitate.blogspot.com Domokos Teleki- sursa: WikiArt Biblioteca Teleki- sursă foto: – cuvantul-liber.ro

31


Orizonturi temporale

„Le Penseur”( Gânditorul)- Auguste Rodin

Despre atingerea somatică și alinierea ritmică culegere și scurte impresii de Mihai Cotea „Am combinat termenii clinici de „legatură somatică“ şi, respectiv, „atingere terapeutică“ pentru a descrie metoda pe care o folosesc sufletele neîncarnate, direcţionând razele de energie către diferitele părţi ale unui trup încarnat. Vindecarea nu se limitează la punctele de pe corp unde sunt reprezentate chakrele la care am făcut referire mai sus. Sufletele care se întorc spre a-i alina pe cei rămaşi în viaţă caută locurile cele mai receptive la energia lor. Am văzut o exemplificare a acestui fapt în cazul I (Tammano insistând asupra unui punct situat în spatele urechii stângi a soţiei sale). Energia transmisă de emiţător devine terapeutică în momentul în care se formează o punte între mintea acestuia şi cea a receptorului prin transmisia telepatică.

Formarea unei astfel de punţi, prin intermediul gândurilor, către un trup ce suferă este somatică în măsura în care metodele sunt fiziologice; fapt care presupune atingerea subtilă a organelor trupului, obţinându-se anumite reacţii emoţionale, care pot include şi folosirea simţurilor. Aplicate cu pricepere, razele de energie pot evoca recunoaşterea prin vedere, sunet, gust şi miros. Ideea principală a recunoaşterii este de a convinge persoana îndurerată de faptul că acela pe care îl iubeşte şi pe care îl consideră pierdut pentru totdeauna se află încă în viaţă. Scopul atingerii somatice este de a permite persoanei zdrobite de durere să accepte situaţia în sensul că absenţa celui dispărut reprezintă doar o schimbare de realitate şi nu un final”.

(Destinul sufletelor, Michael Newton, editura Cartea Daath, București, 2004) via https:// carteadaathpublishing.wordpress.com/2020/07/14/atingerea-somatica/

Volumul „Destinul sufletelor” , apărut la noi în anul 2004 la editura Cartea Daath, cartea doctorului Michael Newton, este considerat a fi (și aceasta a fost și intenția autorului) urmarea volumului de succes „Călătoria sufletelor”, cartea în care intrăm, cu ochii mari, într-o lume a spiritelor descoperită de dr. Newton în timpul regresiilor. La insistențele cititorilor, autorul a publicat acest al doilea volum, adăugind și detalii suplimentare pentru unele subiecte abordate în cartea de debut, „Călătoria Sufletelor”.

Domnul Newton ne-a destăinuit argumentul său astfel: „Destinul sufletelor are intenția de a extinde înțelegerea noastră asupra incredibilei semnificații a ordinii și a planificării ce există în folosul ființei umane”. Ba, mai mult, dr.Newton declara în primele pagini că lungii ani de cercetări asupra lumii spiritelor s-au scurs în singurătate și izolare, departe de rafturile bibliotecilor de metafizică, lucru pentru care se felicită și un gest pe care, personal, îl consider lăudabil și sănătos. 32


Orizonturi temporale Volumul are mai puține capitole decât „Călătoria sufletelor”, însă acestea sînt mai generoase, iar numărul de cazuri luate în vedere și prezentate, s-a dublat (67 față de 29). De asemenea, lucrul pe care l-am apreciat mult, a fost acela de a dezvolta până la amănunt aspecte interesante, curioase ori necesare din precedenta apariție. Putem considera „Destinul sufletelor” un fel de „Călătoria sufletelor” 2.0, dacă vreți. Asta nu înseamnă că prima carte trebuie ocolită și citită doar a doua! Aș fi greșit dacă aș fi făcut asta, deși între citirile celor două s-au scurs 5 ani, în cazul meu. Ani în care am trăit multe lucruri (am experimentat și eu regresiile și asta a fost extraordinar!), dar cărora le-am găsit sensul abia când m-am întâlnit cu anumite pasaje din carte pe care le-am „aflat” între timp, înainte să le fi citit. Entrainment – alinierea ritmică

„William Stillman este unul dintre puţinii oameni capabili să le explice neurotipicilor funcţionarea minţii autiste şi face uz de această abilitate pentru a pune în discuţie eternele întrebări filosofice. De unde ştim ce este adevărat? Există, oare, o forţă superioară prin intermediul căreia putem ajunge la înţelegerea mai profundă a noastră şi a celorlalţi? Cum să comunicăm cu cei care nu se pot exprima singuri? Din fiecare pagină a Esenţei autismului răzbate crezul fundamental al lui Stillman despre persoanele cu autism sau cu tulburări asemănătoare: indiferent cum pare o persoană la prima vedere, trebuie întotdeauna să prezumăm existenţa inteligenţei şi să-i respectăm inteligenţa şi sufletul.” – Lisa Jo Rudy, About.com Guide to Autism Spectrum Disorders

Gândindu-se la genul de suport material de care are nevoie, un bărbat autist pe nume Izzy a alcătuit răspunsul: „Nu sunt sigur în privinţa detaliilor tehnice şi nici nu prea ştiu cum să explic asta, dar eu mă racordez la bătăile inimii celorlalţi – cu unii oameni este posibil, dar nu cu toţi – şi atunci pot să formez cuvinte şi încep să comunic.”

Acest concept este în acord cu cercetările din domeniul incipient al neurocardiologiei – studierea „creierului” inimii – iniţiat de Institutul HeartMath, din Boulder Creek, California. În cartea sa, Biologia Transcendenţei, autorul Joseph Chilton Pearce arată cum aceiaşi neurotransmiţători (precum serotonina, dopamina şi norepinefrina) care se găsesc în creier şi care ne influenţează conştiinţa, au fost descoperiţi şi în ganglionii inimii, care, prin intermediul unor structuri interne complicate, afectează ţesuturile corpului, structura muşchilor şi organele interne. Cu toate acestea, a observat Pearce, ganglionii, care de obicei „întrerup” sau interpretează comunicarea dintre inimă şi părţile corpului mai sus menţionate, sunt nemediaţi atunci când fac legătura între structurile neuronale ale inimii şi regiunile emoţionale şi cognitive ale creierului. Altfel spus, departamentul de neurocardiologie de la Institutul HeartMath susţine că se poartă un „dialog” neîntrerupt sau că există un schimb fluent între inima şi creierul nostru, prin intermediul acestor căi neuronale. Mai mult decât atât, atunci când frecvenţele inimii şi ale creierului îşi sincronizau aspectul formelor de undă – ceva de genul echivalării citirilor EKG şi EEG –, se înregistrau tipare armonioase care au fost denumite „antrenare”.(1)

Aceste forme de undă sincronizate pot trece de la o persoană la alta. Acesta este modul în care se creează legătura dintre mamă şi sugar în timpul alăptării sau în care îndrăgostiţii ajung simultan la apogeul plăcerii lor erotice prin contact sexual direct. Printre exemplele de fiecare zi care-mi vin acum în minte: ne gândim la o persoană iubită, iar aceasta ne telefonează sau ne trimite un email exact în acelaşi moment, rostim simultan acelaşi lucru cu un prieten de suflet (un lucru pe care, în momentul respectiv, nu-l cunoaşte nimeni altcineva în afară de noi şi el) sau râdem în acelaşi timp cu prietenul nostru. Exact acest concept a fost descoperit într-un studiu din 2006, efectuat în Suedia, la Universitatea Uppsala, şi anume că „bebeluşii învaţă să prezică acţiunile celorlalţi cam în aceeaşi perioadă în care învaţă ei înşişi să realizeze acele acţiuni”.

(1) - În întregul univers există o tendinţă spre alinierea ritmică, numită entrainment. Creierul uman tinde să urmărească ritmuri. Activitatea electrică a creierului este de tip ritmic şi definită prin unde cerebrale. Acest efect de urmărire a frecvenţei de către undele cerebrale ca răspuns la o stimulare ritmică se numeşte antrenarea undelor cerebrale. (sursa: http://www.matigrupmedical.com/David%20Delight/AVE.html). Antrenarea poate fi înţeleasă, intuitiv, şi ca fenomen de intrare a undelor cerebrale în rezonanţă oscilatorie. 33


Orizonturi temporale (fragmente din cartea Esenţa autismului – Dezvăluirea secretelor spirituale ale cunoscătorilor inimii omeneşti – o perspectivă dincolo de etichetări de William Stillman, editura Cartea Daath, București, 2013) https://carteadaathpublishing.wordpress.com/2020/07/17/entrainment-alinierea-ritmica/ În „Esența autismului” se vorbește despre autism, dincolo de șabloane, dincolo de etichetări și, cel mai important, ținând în frâu o perspectivă complexă și slab căutată. Mai exact, prin acest volum, autorul său, el însuși o persoană cu o afecțiune din spectrul autist (sindrom Asperger) ne îndeamnă să cultivăm unicitatea intelectuală a celor diagnosticați cu autism, dar mai presus de asta, să cultivăm unicitatea lor divină. În asta constă noutatea absolută a volumului propus. Un subiect care, abordat astfel, va crea un răsunet lung, cu siguranță.

Conform datelor creionate în „Esența autismului”, autorul s-a făcut remarcat inițial prin volumul „Autismul și legătura cu Dumnezeu”, o lucrare „despre înzestrarea spirituală, mistică și metafizică deosebită a unor persoane cu autism”. Volumul a avut parte de recunoaștere în rândul profesioniștilor din domeniul medical și al părinților de copii autiști, atât în SUA, cât și pe plan internațional. După cum spuneam, autorul, diagnosticat cu sindrom Asperger (o rudă mai blândă a autismului), deține o diplomă de licență în educație de la Universitatea Millersville, Pennsylvania și lucrează de peste 30 de ani „pentru ajutorarea oamenilor cu feluri diferite de a fi”. De asemenea, a fondat Autism Self Advocacy Coalition, o organizație cu scop de instruire și consiliere a membrilor guvernului de stat și local, a forțelor de ordine și a comunității medicale cu privire la tulburările din spectrul autist. Trecând peste micile prezentări și detalii biografice, aș dori să subliniez faptul că volumul Esența autismului se bazează pe nenumărate mărturii ale părinților copiilor cu autism, dar și pe, atenție, o bibliografie consistentă. Vorbim, deci, despre un volum de suită științifică. Cartea Daath editează în principal lucrări ce abordează teme aflate la confluenţa dintre spiritualitate şi ştiinţă, acolo unde acestea se întâlnesc şi se iubesc.

Daath este denumirea unui sefirot din Arborele Sefirotic, care, deşi de obicei nu apare desenat, este deosebit de important. După cum spunea Maestrul Omraam Aivanhov: „Omul, microcosmul, reflectarea macrocosmosului, este depozitarul memoriei întregii lumi. El posedă arhivele universului ce sunt reprezentate în mod simbolic în Arborele Sefirotic prin sefirotul Daath, ştiinţa. Daath este materia originară, materia primordială asupra căreia, la începutul lumii, Dumnezeu şi-a dirijat suflul dându-i viaţă. Materia este capabilă să conţină memoria tocmai datorită faptului că ea este substanţa Creaţiei. Iar spiritul trezeşte această memorie, mângâind materia, aşa cum adierea vântului produce vibraţia corzilor unei harpe eoliene. Liniştea pregăteşte în noi condiţiile pentru trezirea acestei memorii originare." Extras din Calea tăcerii – Omraam Mikhael Aivanhov Deşi invizibil, Sefirotul Daath face legătura dintre văzut şi nevăzut, dintre manifestarea concretă şi substanţa informatică subtilă ce determină aranjarea structurilor funcţionale. După alţi autori, reprezintă un pod de legătură între înţelepciunea divină şi cunoaşterea omenească, bazată mai degrabă pe acumulări cantitative decât calitative.

Acesta este şi scopul nostru, de a crea un pod de legătură între ştiinţă şi spiritualitate prin cărţile pe care le aducem publicului român. Sursa informațiilor de mai sus reprezintă, totodată, și locul unde puteți întâlni volumele prezentate astăzi – site-ul editurii: www.edituracarteadaath.ro.

34


Bozon Balans și socoteala de acasă Anica Andrei-Fraschini Sorina se gândește că i se tot umplu dispozitivele de imagini, texte, filmulețe... Sunt stocate în memorii interne, dar și externe, cloud-uri... Prin sateliți... Se întreabă dacă cineva din toată lumea care adună non-stop fișiere și dosare virtuale, mai știe pe unde le stochează și expediază... Ea, una, nu mai știe... Constată că pozele pleacă automat, în Google photos. Dar oare se mai uită ea, prin ele, o a doua oară? Nu. Din când în când, Google îi amintește. Ok, le frunzărește nițel. Atât. Se va uita când va avea 80 de ani? La ce bun? Le vor căuta fiicele ei, nepoții? Sorina se îndoiește sincer, de asta... Are o serie de fotografii clasice, din hârtie, poze din copilărie, adolescență, tinerețe. Poate că le-a răsfoit de două-trei ori, pe sărite. La drept vorbind, nu se dă în vânt după rememorarea paginilor din trecut. Nu i se potrivește nostalgia. Într-un anume fel, o refuză. Fiecare etapă, cu farmecul și provocările ei. Mai importante sunt zilele prezentului. Și oarece planuri pentru viitorul apropiat. Nu ascultă muzică din vremea tinereții, ci muzică actuală. Sau clasică, dar pe care n-o cunoaște încă. Reluările nu sunt pentru ea. Mersul înainte, da. La urma urmei, ce s-a terminat rămâne terminat, acolo unde a fost, cu rostul atașat. Nu regretă nimic. Mereu există ceva nou, de explorat, de cercetat, de învățat. Orizontul cunoașterii este atât de larg, infinit, n-avem decât să alegem ce ni se potrivește. Sorina nu a urmat niciun curs de pictură. Singurele noțiuni teoretice pe care le-a dobândit au fost cele predate în școală, de doamna profesoară Vonica. Dar a desenat și pictat toată viața. Fără să se ia la întrecere cu cineva, fără să urmărească să atingă vreo performanță. În fond, pentru omul în sine, pentru universul lui interior și Universul-Tată, cât ar putea conta clasamentele? Numai orgolioșii doresc să fie scoși în evidență, într-o masă de semeni. Sorina nu are orgolii exagerate, în orice caz, dacă a primit aprecieri, mai degrabă s-a simțit emoționată, chiar stingherită, nicidecum glorioasă. Ca și pentru scrierile sale. De multe ori i s-a spus: trebuie să îndrăznești, să te afirmi! Nu a văzut și nu vede la ce bun „afirmarea”. Dacă este un om cumsecade în cercul familiei sale și al prietenilor, îi este absolut de ajuns. Singura privire care contează cu adevărat este cea divină, după care, cea pe care și-o aruncă singură, asupra omului ce este și realizărilor ei. Ea se critică cel mai tare, ea este mulțumită sau nu. Sorina își dă seama că aceste lucruri pot fi valabile pentru multă lume. Cine trăiește pentru a mulțumi pe altcineva își va da seama, la un moment dat, că nu poate continua așa. Satisfacția personală primează, chiar și pentru altruiști. Ei sunt fericiți, dăruind. Făcând tot ce pot, pentru alții, se simt împliniți. Așadar, să corespunzi cerințelor părinților, de exemplu, nu va duce neapărat la o mulțumire de sine. Sau, cine știe? Or fi existând și astfel de oameni. Poate că puțini, în raport cu cei care-și urmăresc propriile țeluri. Sorina își spunea că, la drept vorbind, se petrece un balans. Mai întotdeauna există preocupare pentru împlinirea dorințelor personale și, în același timp, un interes de a nu dezamăgi pe cei apropiați. Acțiunile oamenilor sunt însoțite de o întrebare de fundal, conștientă sau nu: ,,Dar, oare, cutare ce ar zice?”. Poate că doar rebelii, mai puțini la număr, nu țin cont de mare lucru, ba chiar, de cele mai multe ori, de nimic. Ei dau înainte, uneori cu coarnele, după bunul plac și cu încăpățânare. Dar marea masă a omuleților trebuie că se scalde în balansul îndoielilor și, în final, o hotărâre ține de configurația momentului: starea fizică și de spirit, împrejurările, influențele, energiile contextului... De câte ori Sorina nu plecase cu un gând, de acasă, și acesta s-a transformat pe drum, pentru a deveni cu totul altceva, când s-a aflat în locul unde trebuia să ia o decizie? Iat-o pornind îmbrăcată cu grijă, parfumată, fardată lejer, cu gentuța pe umăr, cu sandalele noi. Trebuie să depună un CV, își caută job. Documentele depuse personal sunt tratate cu întâietate. Încă place hârtia. 35


Bozon Urcă în autobuz. Un copil o calcă pe sandală, scoate un șervețel umed, bareta capătă o nuanță bizară, Sorinei i se instalează brusc, o stare de disconfort. Găsește un loc liber, se tot uită la sandale... Apare fostul ei coleg, Marius, vorbesc despre una, despre alta... Îi povestește că el lucrează la o sală de jocuri, unde se câștigă bine și ar mai fi nevoie de personal. Coboară cu el, merg la locul lui de muncă, Sorinei chiar îi place. Bate la ușa patronului, discută, îi spune să vină de a doua zi. Iar ea plecase de acasă cu ideea unei perspective aproape sigure, la un combinat de prelucrare a lemnului. Acolo, ar fi avut un job stabil și chiar... static. La sala de jocuri, dinamism curat și nimic cert. Dar a fost tentată de ideea unei schimbări radicale. Poate că și sandala îi schimbase starea de spirit. Multe situații de acest gen apar în viața oricui. Chiar mici întâmplări pot interpune macazuri care să ne poarte pe alte căi decât cele prefigurate. Așadar, voința noastră e supusă unui balans, mulțumirea poate apărea de unde nici nu gândim, schimbările își bagă nasul peste tot, noi provocări ne pândesc la tot pasul. Da, încă o confirmare la vorba aceea: „Socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg..."

_________________________________________________________________ bozón s. m. 1979 (fiz.) Particulă nucleară elementară al cărei spin se măsoară cu numere întregi v. spin,

superparticulă (din fr. boson; PR 1950; DT, DF) sursa: DCR2 (1997)

36


Creații spre universalitate- Lucrări literare și plastice premiate la Concursul național de creație artistică, „Zâmbet de copil în zbor de fluturi”, ediția a IV-a, 2020 ARIPI

REVERIE Poetul, o săgeată a imaginaţiei vii, Zboară peste întunericul singuratic. Aleargă... După veşnicele amintiri Ale trupului uitat, Dar astăzi ... Din casa părintească purced Cristale de ceaţă și mate pe câmp; Pragul cel vechi de pământ E asalt și… cânt! Mai schimbă ceva în raza sa, În mintea sa... Ah, divina lume a poeților !

Am strâns din ploi Aripi de fluturi, Și flori de tei, Şi-n piept o mie de inimi. Copacii goi ai speranţei I-am ajustat la trupul meu, Gândul curat Al templului din noi... Văd lacrima iscălind Suflul din lumânare, Ce din cuvinte Se albeşte arzând. Dormi, poetule, arzând De dorul nostru...

Per aspera ad astra.

LUMEA NEVĂZUTĂ E-o atmosferă vesperală. Prunii aţipesc și Drumul pare să se stingă, Într-o ușoară diagonală. Paşii se strecoară uşor, Desuet, Pământul respiră, se-ntinde cochet ... Luna clipeşte pieziș, Zâmbind maliţios, Îmbrăţişează poteca spre izvor; Poate să vină careva, Niţel somnoros, Să privească atent, visător, Paşii străvezii, nevăzuţi... Să intre în lumea poeziilor, În lumea vie a lui, a poetului.

37

MențiuneCrăciun Alexandra, 14 ani, cl. a VIII-a, Șc. Gimn. Nr.2 Vatra Dornei Prof. Iuga Niculina


Creații spre universalitate- Lucrări literare și plastice premiate la Concursul național de creație artistică, „Zâmbet de copil în zbor de fluturi”, ediția a IV-a, 2020 Omul

Lumea paralelă

Omul este o ţărână Ce se scurge ca o ceară; Omul este ca de lână, Când se pune-n pat, spre seară. Omul este un nimic, Când cu cei dragi n-are stare; Omul este ca un spic, Când se-nalţă înspre soare. Omul e nemuritor, Chiar şi-atunci când jalnic moare; Omul e biruitor, Când vieţii îi dă culoare. Omul este totul pe acest pământ, Omul este veşnic cel mai bun şi sfânt!

Ciocolată acră, morcov albăstrui, Gresie de lemn... ce poţi să mai spui! Apa cea uscată, geamul cel opac, Strălucire neagră... nu am ce să fac! Zăpadă fierbinte, aur de argint, Calendar nescris... nu mai pot să mint! Mortul înviat, o plapumă moale, Câmpie înaltă, munţii - niște oale. Om nepăcătos, foc nearzător, Cuţit fără lamă, om nemuritor. Iubire fără simţ, loc nevizitat, Cu acestea însă, eu am încheiat.

Viață sumbră Pomi uscaţi, nori călători Totul pare că va cădea Insecte strivite, lupi alergători, Ia o acadea! Cine îi urmărea? Stoluri în depărtare se zăresc Ce fug, în infinit se-ntrezăresc Pleacă în pădure, ne părăsesc. Totuşi de ce au fugit? Pădurea, altădată încântătoare, Acum plânge printre frunze... De ce e supărată, oare? Nu îşi mai deschide ale sale buze! Soarele divin s-ascunde În norii grei de ploaie, Se lasă lângă munte Şi copacii îi îndoaie.

Oh, viaţă sumbră şi neiertătoare, Lasă lumea divină în pace, Adu-ne înapoi mândrul soare Şi unde te-aşezăm noi, zace.

38

MențiunePopescu Cleopatra, 13 ani, cl. a VII-a Șc. Gimn. Nr.2, Vatra Dornei, Suceava Prof. Iuga Niculina


Creații spre universalitate- Lucrări literare și plastice premiate la Concursul național de creație artistică, „Zâmbet de copil în zbor de fluturi”, ediția a IV-a, 2020 FURNICUȚA ÎNDRĂZNEAȚĂ Într-o zi de toamnă, o furnicuță se uita prin găurile din mușuroiul ei acoperit cu o plapumă din frunze aurii. Cădeau picuri mari și dolofani pe frunzele uscate, parcă le reînviau! Într-o dimineață răcoroasă și udă, furnicuța văzu alte furnicuțe care se jucau pe copacii înfrigurați, dar ea avea o problemă: avea mulți prieteni dar… îi era frică de frunzele căzătoare și de picurii pufoși! Spera să nu moară, că parcă vedea cum frunzulițele mici și mari și picături colorate cad pe ea, până când… veni o furnicuță necunoscută la ea, pe nume Picu. - Bună! - Bună! De ce nu ieși afară, e o vreme plăcută?! - Asta e problema! Mi-e teamă de picurii argintii și de frunzele aurii! - Vai, nu trebuie să îți fie! Hai să îți spun cum stă treaba pe-afară! Frunzulițele aurii nu au cum să te acopere de tot, pentru că ești prea mică ca să nu poți ieși, iar noi suntem puternice! Iar picăturile sunt partea mea preferată! De aceea mi se spune Picu, că de fapt, mă cheamă Zigzu! Odată, mă plimbam pe roua rece și prin mici băltoace și dintr-o dată, un picur mic îmi căzu pe cap, iar un picur mare mă luă la vale. Parcă mă plimba! Parcă mă dădea cu sania, cum fac oamenii! E distractiv! - Da?! Mulțumesc! Acum înțeleg! Și așa, furnicuța îndrăzneață ajută furnica fricoasă și ieșiră amândouă, bucurându-se de fenomenele naturii! MențiuneRoșca Dalia Maria, 10 ani, comuna Paleu, jud. Bihor

Leul care voia să cânte

La marginea unei stepe, trăia odată un leu care se numea Caramel. Își dorea să cânte, dar avea o voce atât de răgușită, încât atunci când îl auzeau, celelalte animale își astupau urechile cu labele sau o luau la fugă. Animalele îi tot spuneau: -Nu mai cânta! De ce vrei să cânți, dacă n-ai voce? Doar ai auzit ce frumos cântă păsările care au fost făcute să ne încânte cu trilurile lor. Tu trebuie să îți ții gura închisă, pentru că ai o voce groasă! Atunci, leul Caramel, care își dorea să cânte, a mers la Eldiy, girafa care dădea lecții de canto. Prima dată când a mers, Eldiy a fost nevoit să poarte dopuri pentru urechi. Începu lecțiile de luni. Mergea de trei ori pe săptămână: luni, miercuri și vineri. Eldiy îi dădea de studiat acasă, cu toate geamurile și ușile închise. În felul acesta, nimeni nu îl putea auzi și nu erau deranjați de vocea lui groasă. Peste cinci luni, cânta mult mai bine. Prin toată jungla se zvonea de locul liber în "Corul Junglei". Caramel s-a decis să dea și el proba. La audiții au fost sute și sute de animale, de la cel mai mic șoricel, până la cel mai mare elefant. Peste două săptămâni, s-a anunțat câștigătorul, care era chiar leul nostru, Caramel. A fost foarte bucuros, însă nu a spus nimănui, deoarece voia să le demonstreze că poate cânta. Următoarea zi, toată jungla a venit la concert. Caramel primise rolul de basist principal. Înainte de concert, el s-a pregătit din greu. Făcuse o baie cu bule, își pieptănase coama, își tăiase unghiile, își spălase dinții și își pusese papionul. În sfârșit, era gata de concert. Intenționat a ajuns acolo mai repede, pentru a putea repeta pentru ultima dată cântecele. Ajunse tot corul. Caramel, mândru, se duse la locul lui. Fiind mai înalt, el stătea în ultimul rând. Primele cântece le-au început sopranele. El putea cânta foarte tare, deoarece avea o voce puternică. Când îl văzură animalele pe scenă, credeau că doar mima, nu cânta. La un moment dat, dirijorul îi făcu semn lui Caramel să cânte solo-ul crocodilului Henry care își rupsese coada și nu a putut ajunge. Începu să cânte. Toți din public au rămas uimiți, când l-au auzit pe Caramel cântând. Caramel era mândru de el. Știa că pasiunea lui era muzica. Cei care au râs de el și-au cerut scuze și au devenit prieteni buni cu Caramel. Morala poveștii: Nu lăsa pe nimeni să te descurajeze privind ceea ce îți place să faci!! MențiuneMureșan Petra, 11 ani, cl. a V-a , Șc. Gimn. ”Lucian Blaga”, Jibou, Sălaj, Prof. Ciurbe Mariana 39


Creații spre universalitate- Lucrări literare și plastice premiate la Concursul național de creație artistică, „Zâmbet de copil în zbor de fluturi”, ediția a IV-a, 2020

Magie

A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi, nu s-ar povesti, într-un tărâm mare, un băiețel pe nume Lucas. Acesta locuia într-o casă frumoasă, lângă o alee, împreună cu tatăl său.. Acest băiețel nu avea mai mult de 11 anișori. Era cuminte și nu îi făcea probleme tatălui său, unicul părinte pe care îl avea, deoarece mama sa nu mai era, iar cei pe care îi considera prieteni își băteau joc de el, doar pentru faptul că era diferit. Lucas se născuse cu un ochi de culoare albastră și un ochi de culoarea chihlimbarului, fapt pentru care prietenii săi îi puneau tot felul de porecle cum ar fi: Curcubeu, Creatură, Zombi și multe alte nume care îl iritau destul de mult pe Lucas. Datorită acestui lucru, Lucas uitase de mult să mai zâmbească, să mai fie fericit, să știe ce este o copilărie frumoasă. Tatăl său încerca din răsputeri să îl facă să zâmbească și să îi spună că ceilalți sunt invidioși și că și-ar dori și ei să fie asemenea lui, dar era în zadar. Într-o dimineață de vară, pe când Lucas era în camera sa și se uita la desenele animate preferate, văzu pe pervazul ferestrei un fluture care părea să fie rănit. Se apropie cu milă de el, îl luă cu foarte mare atenție și îl puse pe perna din patul său. Stătu să vadă dacă fluturele face vreo mișcare, dar nimic… Observă însă că acesta era rănit la aripă. Lucas aduse apă, niște fărâmituri de covrig uscat și o bucată de material. Îi prinse cumva aripioara în materialul adus și îl hrăni cu propriile-i mâini. La un moment dat, văzu că fluturașul începu să se miște. Pe fața lui Lucas se schiță un mic zâmbet, singurul de anul acesta. Era un semn bun.

A doua zi, copilul se duse la școală și îl lăsă pe fluturaș pe perna de lângă el. Când veni de la școală, Lucas părea că plânsese. Se așeză lângă fluture și își acoperi fața cu pătura de pe pat. -De ce plângi? întrebă fluturașul. -Cine a spus asta? se întoarse băiatul confuz. -Eu… -Care eu? -Fluturașul. -Poți vorbi? -Desigur. Dar de ce plângi? -Vezi acești ochi? Din cauza lor, toată lumea își bate joc de mine. -Dar ești un copil foarte interesant. Ești chiar frumos. -Da, ce să zic…De asta toți îmi pun porecle. Văzând că nu îl poate înveseli pe Lucas, fluturele luă o bucată de material de pe biroul băiatului și îi șterse lacrimile. -Ești cel mai bun, cel mai frumos, doar pentru faptul că ești diferit. Cel mai mult contează sufletul unui om, nu aspectul fizic, iar tu ești dovada vie a acestei afirmații. -Mulțumesc, tu chiar ești un prieten adevărat. Vreau să rămâi la mine, chiar dacă aripa ți se va vindeca. Ești singurul care mă înțelege, simt asta. -Voi rămâne, promit! -Mulțumesc ! Cei doi noi prieteni se duseră afară, pentru a se plimba. Pe drum, s-au întâlnit cu unul dintre colegii lui Lucas. -Bună, Curcubeu! -Lasă-mă în pace, îi răspune Lucas , supărat. Fluturașul se apropie de urechea băiatului și îi șopti: -Curcubeu…ești colorat și frumos ca un curcubeu. Tu semnifici pacea și liniștea. Ești cel pe care toți îl așteaptă după o furtună. După spusele fluturașului, apăru primul zâmbet pe fața băiatului. Era luminos la față ca un soare. De mult nu mai zâmbise așa. Pur și simplu se zărea pa fața sa o emoție de fericire pură. Cei doi își continuară plimbarea, iar băiatul simți pentru prima dată adevărata copilărie, fiind cu adevărat liniștit. 40


Creații spre universalitate- Lucrări literare și plastice premiate la Concursul național de creație artistică, „Zâmbet de copil în zbor de fluturi”, ediția a IV-a, 2020 Următoarea zi, Lucas se duse la școală unde colegii l-au numit din nou Curcubeu. De data aceasta fu indiferent și chiar le mulțumi pentru porecla dată. Colegii lui rămaseră gură-cască și nimeni nu se mai luă de el. De fiecare dată când venea de la școală, Lucas îl lua pe Mike (așa îl numi pe fluturaș) și mergeau amândoi afară, unde se simțeau de minune, jucându-se. Deveniră de nedespărțit. Lui Lucas nu îi mai păsa de poreclele colegilor, acum avea un prieten care îl susținea și îl ajuta.

Lucas se simțea bine, își trăia copilăria exact așa cum și-a dorit… cu un singur prieten, dar un prieten adevărat, un prieten pe care mulți și-ar fi dorit să îl aibă, până și colegii lui. Timpul trecu repede, iar Lucas ajunse la vârsta adolescenței. Chiar dacă acum era puțin mai matur, totuși își păstra zâmbetul de copil pe buze, iar cu Mike devenise un fel de frate. Într-o zi, pe când Lucas se pregătea să meargă la școală, auzi niște glasuri de copii în curtea casei. A deschis fereastra să vadă ce se întâmplă. Nu îi veni să creadă ce vede. Erau toți colegii săi aliniați în fața ferestrei lui. I-a întrebat ce se întâmplă. Aceștia au strigat toți în cor:

-Iartă-ne! Iartă-ne pentru toate poreclele pe care ți le-am pus. Ești un copil deosebit și ne-am bucura dacă am fi prieteni și ne-ai putea ierta. -Vă mulțumesc și vă iert. Sunteți colegii mei și chiar dacă ați greșit, sunteți și veți fi prietenii mei. -Mulțumim! Chiar ești un coleg deosebit. Fluturașul se retrase singur pe o pernă și nu mai zise nimic. Băiatul merse la el și îi zise: -Ei sunt acum prietenii mei pentru că am învățat să iert, tu vei rămâne însă fratele meu pentru că ai fost acolo când am avut nevoie de tine. Ai tot respectul și admirația mea. Nu m-ai lăsat să mă dau bătut și m-ai ajutat să mă văd așa cum sunt, unic. Îți mulțumesc și îmi doresc să fim prieteni pentru vecie. La finalul poveștii mele, îl regăsim pe Lucas un copil fericit și unic prin imperfecțiunea lui, alături de cel mai bun prieten al său, Mike. Și-am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea mea... Sper să fie pe placul dumneavoastră!

Vreau să opresc timpul în loc!

MențiuneBileac Alina, 13 ani, cl. a VII-a, Șc. Gimn. Nr. 1, Nucet, Bihor Prof. coord. Benchiș Mihaela

Sunt doar un copil. Acum este una dintre cele mai frumoase perioade din viața mea! De curând am început să nu mai cred în povești cu unicorni și zâne, dovleac ce se transformă în caleașcă și spiriduși. Dar cred în bunătate, gingășie și dragoste. Le văd și le simt în fiecare zi, în zâmbetul dulce, al mamei, în drumețiile făcute cu tata, în povestea spusă de bunica, în prietenii mei cu care inventez jocuri, la frățiorul meu mai mic, care are mereu un zâmbet lipit de chip. Tot ce mă înconjoară acum este universul copilăriei mele și aici bucuria nu se termină niciodată. După primăvară, urmează vara, anotimpul meu preferat. Abia aștept să pot alerga pe câmpul de lângă casa noastră după fluturi colorați, să adun floricele, să ascult păsările cum ciripesc, să privesc cerul albastru și să visez. Așa este totul perfect! Vreau să opresc timpul în loc! Se poate?

41

MențiuneBălan Arina, 9 ani, cl. a II-a, Șc. Gimn. „Nestor Urechia” Bușteni, Prahova, Prof. înv. primar Silvia Duțu


Creații spre universalitate- Lucrări literare și plastice premiate la Concursul național de creație artistică, „Zâmbet de copil în zbor de fluturi”, ediția a IV-a, 2020 Pe aripile morții

În pădurea de pe coama dealului Secului Muncel, zeci de tineri erau ghemuiți pe pământul rece și umed, respingător, pentru care însă luptau de aproape un an. Un an! Acesta era gândul care trecea prin mintea tuturor. Un an de suferințe nu insuportabile, căci soldații le-au suportat cu un eroism de care doar țăranii și fii acestora erau capabili, ci inimaginabile, căci toate ofensivele la care au participat, lipsa de alimente, la care se adaugă cumplita iarnă din 1916, făceau ca Infernul lui Dante să pară un loc de joacă, pe lângă ceea ce îndurau soldații găzduiți acum de pădurea deasă. Invalizii erau la capătul liniei de front, întinși pe tărgile confecționate din resturi, găurite și pătate cu sângele acelora pentru care lupta împotriva morții nu s-a ridicat la înălțimea luptei împotriva dușmanului țării, considerând efortul inutil. Printre cei adunați în pădure, se numărau tinerii care au participat la săparea tranșeelor, operațiune care s-a efectuat cu o rapiditate excepțională, într-o singură noapte reușindu-se a fi străbătută o porțiune de trei kilometri prin coasta dealului. Proiectilele germanilor ar fi putut distruge într-un număr de câteva minute ceea ce lor le-a luat o noapte să construiască. Dar nu era vorba numai despre inutilitatea acestor tranșee, care fie vor rezista, fie nu, ci despre războiul în sine, în care participau sute de mii de oameni, fără un scop precis. În aceste cazuri, nu se mai ține cont de existența celor două tabere, ci fiecare armată se contopește într-una singură, care înaintează spre război ca și cum ar săvârși un act de sinucidere în masă. Chipurile dezumanizate ale soldaților, hainele lor rupte, murdare, arse pe alocuri și mirosul de putrefacție care plutea în aer contribuiau la crearea unei imagini apocaliptice, desprinsă parcă din chinurile Infernului, unde probabil cei mai mulți dintre soldați ar fi preferat să se găsească în aceste momente. Pentru a diminua senzația de foamete, dar și pentru a acoperi mirosul cadaveric, ce se răspândea prin întreaga pădure, mulți dintre bărbați fumau cu nesaț, atât cât aveau, privind cum fumul se lasă purtat de adierea imperceptibilă a vântului. Pachetele de țigări erau împărțite de Ecaterina, care s-a angajat în distribuirea acestora, imediat după întâlnirea cu Regina Maria, care a făcut posibilă aprovizionarea acestui regiment cu țigări și sare. Îmbrăcată în haine de sublocotenent, Ecaterina purta o capelă în jurul căreia își agățase funda cu tricolorul, exemplul ei fiind urmat de soldații regimentului comandat de ea. Deși cartușierele-i erau pline, sacul cu merinde adăpostea la rându-i zeci de cartușe, iar în raniță purta lucruri nesemnificative, care ar fi putut fi lăsate în urmă, fără a însemna o pierdere pentru tânăra sublocotenent. În buzunarul de la piept al vestonului, purta o fotografie făcută în Târgu Jiu, chiar în fața casei părintești, cu puțin timp înainte de înrolarea celor patru frați în armata română, care a fost păstrată și în timpul șederii sale în spitalul din București, apoi la Iași, și-n cele din urmă în acest ținut respingător, pentru care însă lupta vehement, cu arma ce-o găsise pe-un câmp de luptă. În lumina blândă a primelor raze ale soarelui, pietricelele albe ieșeau în evidență pe întreaga coastă a dealului, iar relativa liniște a dimineții nu putea decât să inducă teama în inimile soldaților, care cunoșteau din experiențele anterioare ce anume poate aduce cu sine o asemenea liniște desăvârșită. Nu se înșelau: și de această dată, istoria se repeta, cu toate că ei o cunoșteau prea bine. În depărtare se auzi o primă detunătură, care îi determină pe toți soldații să se ridice în picioare, cu o rapiditate neobișnuită, de parcă o forță exterioară i-ar fi ridicat. În realitate, era doar teama care răspândise în corpul lor adrenalina, care făcea ca inima să le bată cu putere, ieșindu-le parcă din piept, iar capul să le zvâcnească dureros. Dacă înainte de acest atac se gândeau trecător la inutilitatea războiului, acum acest gând căpătă contur, însă privind la Ecaterina, nimeni nu avea curajul să-și enunțe propriile nemulțumiri. Șchiopătând încă de la împușcătura din piciorul drept, ea a fost prima care a pășit în tranșee, exemplul fiindu-i luat de întreaga divizie pe care o comanda. O a doua explozie se auzi, de data aceasta mult mai aproape decât prima, de parcă ar fi fost detonată o bombă chiar la capătul dealului, spre locul în care ei înaintau, lipsiți de speranță, dar îmbărbătați de teamă. Mirosul proeminent de putrefacție, dificultatea cu care înaintau prin tranșeele alunecoase, lipsa de odihnă fizică și mai ales psihică, toate acestea păreau a nu fi sesizate de tânăra ambițioasă, care înainta cuprinsă de avântul libertății. Fiecare pas pe care îl făcea, inspirația, expirația, 42


Creații spre universalitate- Lucrări literare și plastice premiate la Concursul național de creație artistică, „Zâmbet de copil în zbor de fluturi”, ediția a IV-a, 2020 gândurile care-i străbăteau mintea, puteau, la fel de bine, să-i fie ultimele. Întinderea câmpiei, verdele proeminent al ierbii care n-apucase încă a fi pe deplin ars de focul bombelor, pietrele albe care nu fuseseră încă pătate de sângele soldaților, albastrul cerului spre care țintea deocamdată libertatea, și nu fumul tunurilor, toate acestea o făceau să înainteze neînfricată, cu toate că rafalele de împușcături erau tot mai aproape. Soldații care alcătuiau prima linie a frontului, în fruntea cărora se afla inevitabil Ecaterina, își ocupau locurile, sprijinindu-se în coate pentru a nu aluneca pe marginile acoperite cu pietre. Întreaga imagine pașnică a câmpiei ce se întrezărea printre copacii pădurii era acum distorsionată prin ochii acestor tineri pregătiți să se lupte nu cu atacatorul, ci cu moartea însăși. Dar ce liniște, ce împăcare ciudată cu gândul morții se citea pe chipul celor din tranșee, puși acum față în față cu posibilitatea dispariției definitive. În fond, ce altceva era moartea pe câmpul de luptă, dacă nu oportunitatea de a fi liber? Primul strigăt se auzi. Soldații din prima linie erau acum pe câmpul de luptă, expuși dușmanilor, morții, libertății. Soldații din cele două tabere combatante înaintau vertiginos unii spre alții, cu puștile în mână, cu baionetele însetate de sângele inamicului, cu pași îndrăzneți, cu gândul eliberării, încurajați de idealul comun: apărarea țării, pentru a hotărî soarta bătăliei. În jurul Ecaterinei explodau bombe și cădeau trupuri secerate de gloanțe sau de baionete, însă cu nimic nu împiedicau acestea înaintarea ei către cealaltă tabără. Avântul acesta îndrăzneț nu fu însă menit să continue la nesfârșit, așa cum tânăra cuprinsă de entuziasmul libertății spera. Evenimentele s-au succedat cu o asemenea rapiditate, încât nici nu-și simți pieptul perforat de cele două gloanțe care veniseră din partea germanului adăpostit de tranșee. Era acum conștientă, mai mult ca niciodată, de izbânda morții, care era mai amenințătoare decât cea a inamicului, de care a reușit să scape de nenumărate ori. Prinsă între hotarul dintre viață și moarte, strânse cu putere firele de iarbă pătate acum cu sângele cald, care se scurgea în jurul ei, din trupul ei. Cu fiecare respirație întreruptă de durerile resimțite de rănile provocate de gloanțe, simțea cum devine o particulă efemeră a acestei furtuni dezlănțuite, traversată de neputința și emoția brutală a războiului. O imagine apocaliptică se desfășura în jurul ei: pretutindeni se auzeau rafale de împușcături, strigăte barbare și bombe care păreau a detona la numai câțiva centimetri de trupul rămas parcă inert pe câmpie. În jurul ei, totul era alb: fumul bombelor pe fundalul cerului, pietrele, petalele cireșilor, fluturii, porumbeii, casa părintească, zâmbetul părinților, spatele fotografiei ce-i era în buzunarul de la piept al vestonului. Nu. Agonia se prelungește inutil. Inspiră adânc în piept și făcu un efort supraomenesc, pentru a reveni la realitatea războiului pe frontul căruia aripile libertății îi erau sfărâmate de greutatea bombelor care răsunau tot mai aproape, mai puternic și mai nimicitor, pe lângă trupul suferind al Ecaterinei. Cu toate acestea, în jurul ei zburau fluturi. Da, da, fluturi! Un roi venea străbătând câmpul aflat deodată într-o armonie universală, desprinsă parcă dintr-o altă lume, neafectată de traumele la care a fost supusă omenirea în decursul a doar doi ani. Zgomotul produs de aripile lor mici, dar imaculat de albe, cuprindea acum întreaga vale a dealului, iar tranșeele săpate păreau a nu fi altceva decât coconii din care abia ieșiră aceste ființe gingașe, menite parcă să îndrepte soarta războiului. Cu toate acestea, Ecaterina nu mai distingea: fumul bombelor, pietrele, petalele cireșilor, fluturii, porumbeii, casa părintească, zâmbetul părinților, spatele fotografiei ce-i era în buzunarul de la piept al vestonului, toate acestea căpătaseră deodată o asemenea nuanță de alb, încât pleoapele-i de plumb ale Ecaterinei n-au mai suportat contrastul ireal: s-au închis. Iar odată cu ele, imaginea feerică a câmpului de luptă, preschimbat deodată într-o vale a amintirilor de mult uitate, se distorsionă. Din tranșee în tranșee, bombele explodau necruțătoare, ropote de împușcături, la care se adăugau țipetele disperate ale soldaților, completau imaginea haosului care a luat locul armoniei. Ceea ce în ultimele clipe ale vieții au fost fluturi, în primele clipe ale morții au fost pietre.

43

MențiuneBortă Teodosia, 16 ani, cl. a XI-a, Lic. „Gheorghe Ruset-Roznovanu”, Roznov, Neamț, Prof. coord. Tacu C. Tudor


Creații spre universalitate- Lucrări literare și plastice premiate la Concursul național de creație artistică, „Zâmbet de copil în zbor de fluturi”, ediția a IV-a, 2020 Eu și numai eu

Mă numesc Theodora. Am 11 ani. Sunt un copil normal, ca oricare altul. Însă adeseori îmi place să mă prefac că nu e așa... Vara e foarte prezent acest fenomen, deoarece îmi scoate ochii în evidență. Când sunt singură, îmi place să mă prefac (repet) că nu sunt eu… Și de ce? pentru că am auzit adesea acest lucru. Când eram în incinta unei școli străine, copilul sau profesorul care avea ghinonul să mă priveasca dintr-un anumit unghi, tresărea, iar într-o vacanță de vară, când soarele încălzea prea tare orice, am ieșit să mă plimb... Ghinionul meu a fost că m-am întâlnit cu un copil mai mic, iar acesta nu a tresărit, ci a URLAT! Asta datorită ochilor mei. Nu aș putea să specific exact culoarea, însă majoritatea copiilor spun că am ochi galbeni. Culoarea părului e castaniu spre blond și prefer să îl port desfăcut aproape tot timpul. Ascult muzică veche: baladele rock, trupa mea preferată fiind Scorpions, urmată de Iris. Sunt un copil FOARTE dezordonat și mă mândresc cu asta! Mă autoîncurajez astfel: “Stai calmă, Albert Einstein spunea: “Dacă un birou dezordonat înseamnă o minte dezordonată, ce va însemna un birou gol?“ (fizicianul își lua astfel apărarea, după ce a fost descoperit cum arată biroul său – total un haos!- și lumea a început să îl critice). Mă mint foarte ușor, așa-i, însă sunt poate prea realistă când vine vorba de alți oameni, teste sau teze. În rest... sunt cam nepăsătoare cu mine însămi... Nu îmi place să îmi fac mulți prieteni și sunt foarte selectivă. Urăsc persoanele false, care se folosesc de această mască doar pentru că vor așa-numiții prieteni. Eu văd acest fel de persoană asemena unui trandafir superb, mirific, că și Soarele se teme să îl privească, de frică să nu îi pice cu tronc. Când însă ești amăgit și te uiți la acesta, îl iei în palme. DAR CE CONSTAȚI DINTR-O DATĂ? Că pe palme ai rămas plin cu sânge, iar trandafirul incolor. De ce? Deoarece nu te mai vrea, își arată adevarată față, vrea doar să scape de tine, nu altceva! Pentru el nu mai exiști, ești DEMODAT acum, doar pentru că ai arătat că ești om și ai și tu necazurile tale. Însă pentru el nu mai exiști, gata! Te alungă - am ales să spun că rămâi pe palme cu sânge, deoarece sângele însemnă puritate, iar în acest context, evidențiază contrastul dintre puritate si falsitate. Pentru alții așadar, sunt REA. Pasiunea mea este scrisul. Toate acestea s-au desprins, cred, de la mama pentru dragostea de lectură – de unde mă și inspir, de altfel - și cea mai mare parte de la tatăl tatălui meu, care a fost profesor de limba și literatura română, un om pasionat de lectură și tot ceea ce înseamnă aceasta. Căutând în cele 2000 de volume ale bunicului, am găsit un volum scris de el și alți profesori de limba și literatura română, intitulat “Țara Oașului“, căci de-acolo provenea dânsul. (Acum însă, nu mai poate să îmi spună nimic… nu mai e printre noi.) Așadar, cam aceasta sunt eu. Când voi mai crește, auotoportretul meu va fi unul complet diferit, așa cum ALB e diferit de NEGRU….

,

VORBA DULCE

Cu o vorbă dulce, blândă, Tu esti veșnic respectat, Dacă țipi lovești și strici, Toți din jur… au și plecat! Prieteni ai pe lângă tine Doar dacă vorbești frumos, Dacă țipi tu te crezi sus, Dar nu știi cât ești de jos!

44

MențiuneNăprădean Theodora, 11 ani, cl. a V-a Șc. Gimn. „Lucian Blaga”, Jibou, Sălaj, Prof. Ciurbe Mariana

MențiuneNeculcea Ștefan, 8 ani, cl. a I-a, Șc. Gimn. Nr. 2, Reșița, Caraș-Severin, Prof. Codilă Monica


Creații spre universalitate- Lucrări literare și plastice premiate la Concursul național de creație artistică, „Zâmbet de copil în zbor de fluturi”, ediția a IV-a, 2020 CARTEA PREFERATĂ Mie-mi place să citesc, Cărți multe eu răsfoiesc, Mă bucur când le primesc, Până seara tot citesc. Prinți, prințese, zmei, balauri, Sirene și pui de grauri, Toate-mi vin până și-n vis, Pleacă, când ochii am deschis! Dintre toate acestea însă, Am o carte preferată, Cu povești din lumea toată!

MențiuneGugea Tudor, 7 ani, cl. a I-a, Șc. Gimn. Nr. 2, Reșița, Caraș-Severin, Prof. Codilă Monica

Oamenilor Sunt atâtea locuri de viață puse Aud glasuri demult apuse. Iubirea pentru semeni nu mai există deloc, Iar banii și averea fură din oameni tot. Suntem obsedați de hârtii cu numere. E la fel ca în inimă: o murdară depunere.

Vorbim despre cum poți mai bine conduce De parcă omul de acolo e cine știe ce „duce”. Viața mea e la fel cum era odată, Parcă s-a pus pe noi o pată. Urmează-ți visele, copile! Adună-ți gândurile singuratice și iubește!

45

MențiuneChifu Maria, 9 ani, cl.a III-a, Șc. Gimnazială Nr. 28, Galați, Prof. înv. primar Luminița Mirică- Bobiț


Creații spre universalitate- Lucrări literare și plastice premiate la Concursul național de creație artistică, „Zâmbet de copil în zbor de fluturi”, ediția a IV-a, 2020 Haiku-uri Zâmbetul fetei Se transformă în teamă. Mintea obscură

În culorile fluturilor ne pierdem... Gândul tulburat.

Observ zâmbetul fetei pe suprafața unui lac ghețos

Fluturele în cerc se joacă liniștit ; urlă un copil...

Un zâmbet magic a apărut în noapte luna galbenă

MențiuneGyerkó Enikő, 16 ani, cl. A X-a, Lic. Teoretic „Nagy Mózes”, Tg. Secuiesc, jud. Covasna, Prof. Bajka Zsuzsa Rugăciune Doamne, dă-mi putere, pașii nu mi-i frânge! Nu stârni în mine vise fără zbor! Căci singurătatea din oglindă plânge, În descânt sălbatic trandafirii mor.

O, ce greu mă rupe toamna dintre frunze! Stingheresc banale mâinile de fum, Numai pentru Tine, Doamne, mai am buze, Să îngân o rugă palidă pe drum.

Numai pentru Tine sufletul meu cată, Să se-nalțe iarăși în lumini celeste Și umil și gingaș, cum n-a fost vreodată, În aroma nopții lacrima-nflorește.

46

MențiuneȘerban Andreea, 17 ani, cl a X-a, Col.Naț.„Mihai Eminescu”Baia Mare, prof. coord. Crina Sălnicean


Creații spre universalitate- Lucrări literare și plastice premiate la Concursul național de creație artistică, „Zâmbet de copil în zbor de fluturi”, ediția a IV-a, 2020 Păpușica mea frumoasă

Primăvara

Păpușica mea e mică E frumoasă, frumușică! Stă acasă și așteaptă Până mare o să crească.

Primăvara pune stăpânire peste natură, Primăvara, păsările aduc soare pe aripi, Primăvara, peste tot e o verde pătură, Primăvara, iarba a prins iar colț fraged, Primăvara, șuvoaie de lumină pe cer, Primăvara aduce ghioceii, minuni albe, Primăvara, fluturi delicați zboară-n aer, Primăvara, pomii-s gătiți de sărbătoare, Primăvara, cu muguri și flori pe ramuri, Primăvara, în grădini multă culoare, Primăvara, în sufletele noastre soare.

Știe ea, drăguța, Că la grădinița mea Încă nu o primește Până mare va crește.

Pe păpușă, chiar nu mint! Îmi place mult s-o alint, Îi dau bomboane, ciocolată, Să crească și ea mare, odată!

MențiuneDorobăț Ștefan, 10 ani, clasa a III-a, Clubul Copiilor Medgidia, Prof. coordonator: Luciu Marilena

MențiuneDidraga Ioana, 6 ani, Grupa Mare, Grădinița P.P. „Riki-Priki”, Reșița, Prof. Lința Cristina

Cărţile, prietene bune Cărţile ne poartă într-o lume nouă, Când le deschidem paginile fragile Şi le citim, cuprinşi parcă de magie; Ele ne oferă învăţături, dar şi bucurii, Fie că sunt de poveşti sau de poezii, Cu aventuri ciudate, cu prinţi, zmei, Cu lei din savană, dar şi cu şoricei, Cu piraţi, comori, călătorii, prietenii, Cu emoţii puse în versuri armonioase, Sau cu descrieri de peisaje frumoase; Cărţile-s pe lume mai scumpe ca orice, Sunt pentru noi cele mai bune prietene, Ne sfătuiesc şi sunt gata să ne ajute, Ne spun lucruri interesante şi multe, Nu ne vor părăsi după ce le vom citi.

47

MențiunePopa Marian, 12 ani, clasa a VI-a, Clubul Copiilor Medgidia, Prof. coordonator: Luciu Marilena


Creații spre universalitate- Lucrări literare și plastice premiate la Concursul național de creație artistică, „Zâmbet de copil în zbor de fluturi”, ediția a IV-a, 2020 În căutarea iepurașului de Paște Era noaptea Învierii. Eu și familia mea, familia Williams, petreceam această sărbătoare ca în fiecare an: după ce veneam de la slujba specifică Paștelui, țoți ne aruncam pe mâncarea pregătită de mama și bunica, iar după aceea, eu și fratele meu mai mare, Dylan, ne pregăteam coșulețul unde urma să ne găsim cadourile lăsate de Iepuraș. Ne străduisem din greu să fim cât mai cuminți, pentru ca Iepurașul să țină cont de asta, deoarece pot spune că nu eram și nu suntem niște copii tare cuminți. Nu puteam să adormim, ne gândeam într-una la ce vom primi de la Iepuraș. Fierbând de nerăbdare, eu și cu Dylan am coborât în fugă pe cele 20 de scări, de parcă erau doar 3. Dezamăgirea noastră a fost una imensă, atunci când am văzut că ambele coșulețe erau goale. Și mai ciudat a fost când am aflat că nimeni din oraș nu a primit vreun cadou, iar când am văzut la televizor că nimeni din întreaga lume nu a primit nimic, am fost pur și simplu îngroziți. Eu, Dylan și cei mai buni prieteni ai noștri, Marisa și Caleb, ne-am întâlnit în podul casei noastre și am început să vorbim despre această întâmplare bizară.

- Deci, ce părere aveți de cele petrecute, pentru că eu nu am cuvinte? - Nimeni nu e încântat de asta, Marisa. E dezamăgitor că nu am primit nimic. - Dar mai important decât cadourile tale, Dylan, e că Iepurașul și-a făcut mereu treaba, fără nicio încurcătură. - Așa e, Darla. Trebuie să se fi întâmplat ceva cu el, dar ce? - Poate s-a rătăcit. - Nu, la cât a cutreierat prin lume, nu cred că putea să se rătăcească! - Poate nu a mai reușit să facă toate cadourile! - A avut timp tot anul. Plus că tot și-ar fi primit cineva cadoul. - Dacă a renunțat? - De ce să renunțe? Nu are motive pentru care să renunțe la asta. Un lucru e sigur, Iepurașul a dispărut și e datoria noastră, ca iubitori ai Paștelui, să-l găsim. - Bun, dar cum facem asta? - Ar trebui să începem prin a ne informa. Hai să mergem la bibliotecă. Poate vom afla ceva! Și așa am plecat spre bibliotecă, cu dorința de a găsi informații despre Iepuraș.

Ajunși în bibliotecă, am început să căutăm cărți referitoare la Iepuraș, locul de unde vine și multe altele. Bibliotecara, doamna Johnson, era o văduvă care se putea mândri cu cei 2 copii ai săi care absolviseră la Harvard. Era prorietara acestei biblioteci de peste 40 de ani, deci știa toate acele sute de cărți. Văzându-ne foarte nedumeriți, ne-a sărit în ajutor. - Bună, Darla, dragă! În căutarea cărei cărți ai venit? Ceva scris de Jules Verne a venit chiar săptămâna asta. - Bună ziua, doamnă Jahnson! Astăzi am venit să caut o carte despre Iepurașul de Paște. - Oh, înțeleg! Vreți să-l găsiți, așa-i? - Da, așa e! - Din întâmplare, am o carte specială, doar despre Iepuraș. Te-ar interesa? - Cu siguranță! - Bine, atunci așteaptă aici! Am văzut-o pe doamna Johnson îndreptându-se spre o cameră în care doar ea știa ce se află. Nu după mult timp a ieșit cu o carte mare și veche.

- Uite, asta e. Cartea cu toate informațiile despre Iepuraș. - Nu știam că sunt atâtea lucruri despre el. - Ah, Iepurele acesta e unul foarte special. Eu am citit cartea și îți pot spune tot ce te interesează pentru a nu-ți pierde timpul stând și citind-o, în momentul de față. -Mi-ar face mare plăcere să o citesc, dar aveți dreptate. Timpul e foarte prețios! Ce m-ar interesa ar fi cum și unde aș putea să-l găsesc? 48


Creații spre universalitate- Lucrări literare și plastice premiate la Concursul național de creație artistică, „Zâmbet de copil în zbor de fluturi”, ediția a IV-a, 2020 - Iepurașul trăiește în tărâmul ”Pictorilor Pufoși”. Acolo, el și ajutoarele lui, pregătesc ouăle și cadourile tuturor copiilor. Nu e greu de ajuns, ba chiar e foarte ușor, dacă mă întrebi pe mine. În pădure, în locul unde se organizau, an de an, concursuri specifice de Paște, e un foișor în care nimeni nu a călcat. Mergi acolo, dar nu cu mâna goală, ci cu ultimul cadou primit de la Iepuraș, pentru ca tărâmul să te poată recunoaște. - Asta e tot? Așa de simplu? Mulțumesc de ajutor, doamnă Johnson! - Cu drag! Distracție plăcută! - Mulțumim!

Și așa, eu și prietenii mei am plecat spre foișorul din pădurea Green Forest.

Am ajuns la foișor și am făcut tot ce ne-a spus doamna Johnson, dar nu înainte de a merge acasă și de a ne lua ultimul cadou de la Iepuraș. Când am vrut să plecăm, pentru că nu se întâmpla nimic, o lumină orbitoare a apărut. Venea dintr-o ușă frumos decorată. Am intrat toți trei, iar când am văzut ce era de partea cealaltă a ușii nu ne venea să credem. Era o lume a iepurașilor. Sute de ouă pictate cu delicatețe și voioșie, pui de găină care ajutau iepurașii la facerea ciocolatei în formă de iepuraș, peste tot unde te uitai vedeai doar lucruri care te făceau să fii fericit că ești copil. Deși acolo era locul bucuriei, Iepurașul de Paște nu era bucuros. Am alergat într-un suflet până la el pentru a-l putea ajuta. - Iepurașule? Ce s-a întâmplat? - Și de ce nu am primit nimic de Paște? - Dylan, mai taci odată! Nu vezi că Iepurașul nu e în apele lui? - Oh, bună copii! Ce vă aduce pe aici? - Am venit să vedem dacă ai pățit ceva. Ne-am îngrijorat! - Foarte drăguț din partea voastră, dar nu cred că mă puteți ajuta. - Dar de ce ești trist? Nu mai ai destulă ciocolată? - Nu mai ai vopsea de colorat ouăle? - Nu mai ai ouă pe care să le vopsești? - Nu, copii, nu e asta. Lucrul care mă întristează e faptul că acei copii, pe care mă bucuram să-i văd în fiecare an, acum sunt adulți și nu mai cred în mine, iar mulți dintre ei au și uitat de existența mea. Nu am făcut nimic pentru a-i necăjii, ba din contră! - Iepurașule, nu te mai supăra! Copiii cresc și devin adulți, iar adulții au alte griji pe cap: locul de muncă, câștigarea banilor, întreținerea familiei și multe altele. Acesta e farmecul copilariei, să crezi în lucruri în care adulții nu mai cred. Chiar și ei, dacă se pun să-ți povestească amintirile lor de Paște, le povestesc cu un zâmbet larg și își aduc aminte de toate momentele frumoase din copilăria lor. Ei nu au uitat de tine, doar că acum e rândul nostru să credem în toate aceste lucruri. Așa că, te rog, nu ne lua bucuria de a crede în tine! - Ai dreptate, Darla! Asta e meseria mea și o fac din plăcere! Fiecare copil merită un cadou de la mine, chiar dacă, într-un final, o să devină adulți. Mulțumesc, copii! Mulțumesc mult!

Și așa ne-am întors acasă, iar a doua zi fiecare copil din lume avea cadoul lui, diferența era că eu, Dylan, Marisa și Caleb aveam câte o scrisoare lăsată de Iepuraș în cinstea prieteniei noastre cu el. Deși anii au trecut, noi am crescut și avem alte responsabilități și griji, tot ne aducem cu bucurie aminte de Iepuraș, iar el nu a încetat de a ne lăsa scrisori în fiecare an, de Paște!

49

MențiuneZamfor Maria Mădălina, 13 ani, clasa a VII-a, Șc. Gimn. ”Nicolae Groza”, Fibiș, jud. Timiș


Creații spre universalitate- Lucrări literare și plastice premiate la Concursul național de creație artistică, „Zâmbet de copil în zbor de fluturi”, ediția a IV-a, 2020

Nemaivăzutul Peleș

Anton nu vede, își trăiește viața fără culori și imagini, doar din imaginație, emoții și sentimente. Nu a văzut niciodată culoarea florilor și a pomilor înfloriți, pământul îmbrăcat în alb, apusul sau răsăritul de soare, oamenii și animalele. Anton este un puști de 15 ani, dintr-un orășel de pe malul Dunării, din sudul Germaniei. De când era mic, mama lui îi povestea despre castelele din toată lumea, dar cel mai mult îl fascinau cele din România, în special Castelul Peleș. Zilele au trecut, anii s-au scurs, iar Anton nu a vizitat vreodată vreun castel, până când, într-o zi de iunie, familia sa a decis să-l ducă în vizită la Castelul Peleș. Traumele sale îl apăsau tot mai mult, iar gândul că nu va putea niciodată să vadă cu adevărat Castelul Peleș îl frământa pe parcursul drumului spre Sinaia. Odată ajuns în curtea castelului, ciripitul păsărilor parcă-l chema să cânte cu ele, iar sunetul ierbii fremătând în vânt îi răsuna puternic în urechi, de parcă era o furnică în mijlocul unei păduri seculare. În castel, ghidul le descrie caracterele stilistice fascinante, ale arhitecturii Peleşului. Pentru Anton, acestea nu erau fascinante, erau simple vorbe goale ,care vibrau în urechile lui. Umblând pe coridoarele castelului, a încercat să-și imagineze pentru câteva secunde vorbele ghidului: “Castelul are 160 de camere... (Dar cum arată o cameră? se întreabă retoric băiatul), împodobite cu lambriuri sculptate din lemn de nuc și frasin, picturi cu personaje alegorice, vitralii policrome și ornamente aurite, parcă pictate de soare. Băiatul încerca să-și imagineze culoarea soarelui. Un val de bucurie îi traversa pieptul. El nu putea să vadă culorile, dar putea să le simtă ca emoții. Ghidul tot povestea despre arhitectura castelului, despre Holul de Onoare care era grandios, având lambriuri și statuete. Luxul și bogăția îl învăluiau pe băiat într-un aer confident și o fericire paroxistică îi traversa sufletul, odată cu trecerea prin Dormitorul Regal, luminat de un candelabru din cristal de Bohemia. Simțea degetele de la picioare cum se înmuiau în covorul roșu aprins, care pentru el era doar un material moale, care-i făcea vizita mai plăcută. Vizitatorii au urcat niște scări și s-au îndreptat către Biblioteca Regală. Au pășit după colț spre stânga. Anton auzea doar șoaptele și mirările celorlalți vizitatori. „Ce frumos!” exclamă o fetiță din spatele lui. „Privește toate cărțile acestea, cu coperți din piele și gravate cu litere de aur!” spuse un bărbat fascinat de peisaj. Anton nu știa cum arată o carte, nu avusese niciodată șansa să citească o carte normală, doar mirosul de pergament ronțăit de timp îl îndruma oarecum spre carte. Au mers din cameră în cameră, timp de două ore. Pe parcursul drumului, Anton era puțin întristat de exclamațiile fascinante ale vizitatorilor, la adresa castelului. El nu putea să se bucure pe deplin de această vizită. Peleșul era un castel aparte pentru el, îl făcea să se simtă precum regele Carol I plimbându-se pe coridoarele lungi și prin camerele largi, îmbogățite cu obiecte vechi, dar atât de frumoase, parcă smulse dintr-un rai regal. Își dorea și el, măcar pentru o secundă, să se bucure pe deplin de splendoarea castelului și să-i răsară pe chip un zâmbet suav, precum un zbor de fluturi. Orologiul din turn bate ora 12, urmând să se termine vizita în castel. Ultima oprire a fost Sala de Concerte, unde ghidul le-a descris Pianul „Girafă”. -Și acum, v-am pregătit o frumoasă surpriză, un concert de pian, spune ghidul cu emoție în glas. Corpul lui Anton vibra de o emoție profundă. “LA”-ul, prima notă care se auzea în sală, îi inunda complet creierul cu o vibrație ușoară a muzicii clasice, care-l purta lin, prin universul imaginației și sentimentelor profunde, și-i dădea o stare mistică, purtându-l aproape de ce-i era mai drag, sunetul muzicii. Pianul regal se juca liniștit, împărțind emoții în toată sala. Emoția lui îl întrebă dacă mai e un loc și pentru ea în peisajul acesta artistic, o călătorie care-i aduce aminte de o metaforă de neîndeplinit, un epitet al muzicii vechi, care-l însoțea în viață. În întunericul adânc, melodia devenea tot mai lentă, se pierdea în particulele oxigenului pe care-l respira odată cu muzica, se combina cu eternitatea “eternă” și se termina cu un sunet grav, totul. MențiuneMirițescu Alexia Maria, 14 ani, clasa a VIII-a, Șc. Gimn. Herăstrău, București, Prof. Coord. Maria Tănase 50


Creații spre universalitate- Lucrări literare și plastice premiate la Concursul național de creație artistică, „Zâmbet de copil în zbor de fluturi”, ediția a IV-a, 2020 Ilie Piesă de teatru într-un act Personaje: Povestitorul Preotul Preoteasa Ilie - copilul rămas orfan Ana - fiica preotului Studentul 1 Studentul 2 Studentul 3 Un om din sat Copilul 1 Copilul 2 Copilul 3 Copilul 4 Decorul: O cameră de zi.

(La o masă, preoteasa curăță legume – cartofi, fructe – mere etc. Pe masă sunt vase de bucătărie. La masă sunt și scaune, dar poate să le curețe și în picioare, cu fața la public. Le poate și tăia și pune într-o oală. Pe un scaun, la masă, stă și preotul citind dintr-o carte de rugăciuni. Așa se deschide cortina. În timp ce ea curăță legume, pe scenă vine povestitorul și rostește replica de mai jos. Povestitorul, după ce-și spune replica, se așază la o masă în partea stângă, unde are o carte, un caiet pe care își poate nota câte ceva și de unde se ridică atunci când trebuie să povestească din nou. Se poate sonorizare.) Povestitorul: Demult, într-o căsuțăde la marginea unui sătuc uitat de lume, locuia un băiat pe nume Ilie. Rămăsese orfan de curând, căci părinții i se prăpădiseră într-un accident rutier, iar băiatul trăia singur, deoarece nu avea rude în sat. Singura lui alinare și singurul sprijin veneau de la Dumnezeu și de la preotul satului. Așa mic cum era, se resemnase și, așa cum auzise într-o predică, la biserică, a înțeles că în viață nimic nu este întâmplător. Chiar dacă sătenii încercau să se ferească de el, chiar dacă copiii nu se jucau cu el, deoarece spuneau că e amărât, băiatul mergea foarte des la biserică. Părintele își îndemna enoriașii să-l ajute pe copil, fiecare după posibilități, dar trecuse ceva timp și nu venea niciun ajutor din partea lor. Văzând că viața lui Ilie e foarte grea, preotul și preoteasa au stat și s-au sfătuit despre cum ar putea să-l ajute pe băiat. (Povestitorul se retrage. În tot acest timp, preoteasa pregătește mâncare. Preotul stă pe un scaun în lateralul mesei, scaunul îl punem frumos cu fața la public și puțin înclinat spre masă. E și în partea opusă un scaun unde preoteasa decojește legume, căci la un moment dat, în timp ce-și joacă rolul și vorbește, mai curăță, vorbește, poate să se așeze și jos, poate să se mai și ridice.) Preotul: Mă tot gândesc și mă tot frământ cum să fac să-l ajut pe Ilie. Am încercat din răsputeri să-i fac pe credincioșii parohiei și nu numai, să înțeleagă că baiatul are nevoie de ajutor urgent, din partea noastră, a tuturor, dar pe o ureche le intră ceea ce le spun, iar pe cealaltă le iese. Ori nu au ascultare față de mine, ori eu nu am putere de convingere, ori sunt creștini doar cu numele. Preoteasa (încetinind munca, către preot): Am văzut cât ai încercat sa-l ajuți pe bietul copil. Ceea ce mă uimește la el este faptul că, deși a suferit mult odată cu pierderea părinților, nu și-a pierdut încrederea în Dumnezeu. Nici nu trag bine clopotele, pentru a chema credincioșii la biserică, și Ilie e prezent. Unde mai pui că mai și cântă pricesne. Eu sunt convinsă că e un băiat deosebit. Preotul: Nu știu dacă ești și tu de acord, dar eu aș vrea să-l luăm la noi acasă, ca să nu mai stea singur. Ana, fata noastră, e de o seamă cu el, dar la cum am crescut-o, cred că s-ar bucura să aibe un tovarăș de joacă. Preoteasa (încântată):Cum să nu fiu de acord cu acest lucru? Hai, să mergem să-l aducem pe Ilie. Preotul: Mă duc eu! Văd că ai mult de lucru! Preoteasa: Așa este! (Preotul pleacă. Preoteasa își continuă munca. Preotul se întoarce.) Preotul: (mergând la preoteasă și oferindu-i o floare) O floare pentru doamna mea! 51


Creații spre universalitate- Lucrări literare și plastice premiate la Concursul național de creație artistică, „Zâmbet de copil în zbor de fluturi”, ediția a IV-a, 2020 Preoteasa: Ce drăguț! Mulțumesc! (Primește floarea bucuroasă. Dacă dorește, îi poate da și un sărut pe obraz.) Preotul: Acum pot să plec, să-l aduc pe Ilie. Preoteasa: Da, părinte! Mergi în pace! Povestitorul: Aflând că de acum încolo va avea un tovarăș de joacă, Ana s-a bucurat foarte mult. S-a bucurat și Ilie, dar simplul fapt că își va părăsi casa, casa lui așa micuță cum era, îl întrista puțin, căci era moștenirea lui, iar teama de necunoscut îl neliniștea. Totuși, simțea o bucurie aparte. Știa că nu o să mai fie singur. Se va putea bucura și el de căldura, de armonia unui cămin. Viața lui va începe să curgă pe un drum luminos. (Povestitorul se întoarce la masă.) (Pe scenă apar copilul 1, copilul 2, copilul 3, copilul 4, Ana și Ilie săltând, jucându-se, mimând că vorbesc unul cu altul. În mână au câte o jucărie. Se așază pe jos, în formă de cerc. În mijloc pun jucăriile. Se iau de mâini – degete, le leagănă și rostesc) Toți: Degețele, mititele, vino să te joci cu ele! (se poate de două, trei ori) Copilul 1 (se ridică, pleacă spre masă și se așază pe un scaun): Eu nu mă mai joc! Copilul 3: Iarăși el! Mereu se supără fără să-i facem nimic! (Copiii se joacă cu jucăriile din cerc – îmbracă o păpușă sau se joacă cu o mașinuță – ce au.) Copilul 4 (către Ana): Încearcă să-l lămurești să se joace cu noi! Pe tine sigur te ascultă! Ana(se ridică, se apropie de copilul 1și îl trage de o mână, dar acesta nu se lasă ridicat de pe scaun): Mereu ești mofturos! Vino cu noi la joacă! Ilie (vine și el spre Ana și o ia de cealaltă mână): Ană, lasă-l! Ana: Cum să-l las? Cine se crede el? Mereu face doar ce dorește! Ilie: Fii îngăduitoare! Lasă-l! Ana: De ce să-l las, Ilie? De ce? Ilie: Așa e bine, Ana! Trebuie să lași de la tine, ca să fie bine! Ana: Cum poți să fii așa îngăduitor, Ilie? Ilie: Lasă-l! Ana: Bine! Vino cu mine în grădină, să-ți arăt ce am descoperit! (Îl trage pe Ilie de mână, după ea, părăsind scena.) Copilul 3: Acum au plecat și ei. Copilul 2: Las’ că vedeți ce o să-i fac supărăciosului! (Copilul 2 se ridică de la masă, se duce la copilul 1 și îl ciufulește.) Copilul 1 (sare de pe scaun supărat): Ce te-a apucat? Copilul 2 (ajungând în partea opusă a mesei): Nu mă prinde, supărici! Nu mă prinde, supărici! Copilul 1: Îți arăt eu ție cine e supărici! (Cei doi încep să alerge unul după altul.) Copilul 2: Prinde-mă, dacă poți! Copilul 1: Tu crezi că te pui cu mine? Copilul 2: Ești tare, dacă mă prinzi! Copilul 1: Îți arăt eu ție, numai să mai râzi de mine! Copilul 2: Prima dată să mă prinzi! Nu mă prinde, supărici! Copilul 1: Pun eu mâna pe tine. Copilul 2: Haide! Prinde-mă! (Copilul 1 și 2 părăsesc scena, alergând unul după altul.) Copilul 4: Acum au plecat și ei. Numai noi am mai rămas. Copilul 3: Eu zic să mergem și noi în grădină, să ne jucăm. (Copilul 3 și 4 strâng jucăriile și părăsesc scena, în timp ce Bogdan începe sonorizarea. Povestitorul se ridică de la masă.) Povestitorul: Anii au trecut, iar copiii au crescut mari, ajungând la vârsta la care era momentul să își aleagă drumul în viață. Ilie era un tânăr fermecător, cu ochi albaștri, senini, iar vocea sa era atât de plăcută auzului. Nici Ana nu era mai prejos, căci devenise o domnișoară în adevăratul sens al cuvântului: frumoasă, cu părul blond asemeni spicelor de grâu, iar ochii aveau culoarea murelor. Preotul însă observase de ceva timp că Ilie e cam abătut. (Pe senă apare preotul cu o biblie. Se așază la masă și citește. În timp ce citea, apare Ilie. În timp ce Ilie apare, Bogdan încetează sonorizarea.) Ilie: Sărut mâna, părinte! Preotul (se ridică): Ilie! Ai venit de la școală? Ce bucurie! (Se îmbrățișează cei doi.) 52


Creații spre universalitate- Lucrări literare și plastice premiate la Concursul național de creație artistică, „Zâmbet de copil în zbor de fluturi”, ediția a IV-a, 2020 Preotul: Ia stai lângă mine! (Se așază pe câte un scaun.) Preotul:Ilie, ce se întâmplă cu tine? De ceva timp te văd îngândurat.Ți-am făcut vreo nedreptate? Ilie: Doamne ferește, părinte! Cum să-mi faci dumneata vreo nedreptate? Dumneata, cel ce m-ai crescut întocmai ca pe copilul dumitale? Preotul: Atunci spune-mi ce ai! Să vedem cum te pot ajuta. Doar știi că există, cu voia lui Dumnezeu, o ieșire din orice situație. Ilie: Părinte, a venit vremea să iau o hotărîre, dar nu o pot lua de unul singur. Dumneavoastră m-ați îngrijit încă de mic, mi-ați călăuzit pașii, iar acum trebuie să mă ajutați să-mi găsesc calea în viață. (Apare în scenă și preoteasa cu o tavă cu ce doriți voi – fructe sau prăjituri sau suc, ca să toarne în pahare.) Preotul: Ilie, noi te-am ajutat și o să te ajutăm și de acum încolo, indiferent de calea pe care o vei urma. Preoteasa (turnând suc în pahare): Ne-ai fost drag, băiete, încă de mic, ne ești drag și acum. Orice vei dori să faci în viață, noi îți vom fi alături, iar poarta casei noastre va rămâne mereu deschisă pentru tine. Ilie:Dumnezeu să vă dea sănătate și să vă răsplătească pentru tot binele ce mi l-ați făcut, doamnă preoteasă. (Către preot): Părinte, știi și dumneata că am citit Biblia cu luare aminte, știu toate rânduielile bisericești, crezi că aș putea să mă fac preot? Preotul: De ce să nu poți, Ilie? Dumnezeu te-a înzestrat cu un glas deosebit. Eu nu am vrut să te influențez în vreun fel, dar m-am gândit că această meserie ți se va potrivi ca o mănușă, mai ales că tu ești un băiat liniștit și cumsecade. Ilie: Dacă și dumneata crezi că aș fi capabil, aș vrea să merg să mă înscriu la școală. Preoteasa (oferindu-le suc): Vom merge și noi cu tine, ca să-ți fim alături. Ilie: Vă mulțumesc din suflet, încă o dată. Cred că nu-mi ajunge întreaga viață, ca să vă pot mulțumi și să vă pot răsplăti pentru tot ce ați făcut și faceți în continuare, pentru mine. Preoteasa: Băiete, nouă nu trebuie să ne mulțumești pentru nimic, căci am făcut ceea ce am crezut de cuviință. De am făcut bine, de am făcut rău, tu singur ne poți judeca, dar trebuie să-i mulțumești lui Dumnezeu, pentru darul ce ți l-a dat, fiindcă nu oricine are chemare spre preoție. (Cei trei servesc suc, pe urmă pleacă de pe scenă, întâi Ilie și părintele în părți diferte, pe urmă preoteasa, după ce strânge de pe masă. Bogdan, în tot acest timp – sonorizare. După ce pleacă preoteasa, povestitorul se ridică de la masa lui.) Povestitorul: Ajungând la Școala de Teologie, Ilie s-a străduit să fie mereu fruntaș la învățătură, iar străduința lui nu a fost în zadar. Se afla la final. Examenul de licență bătea la poartă. (Pe scenă apar studenții 1, 2, 3 și Ilie, cu câte o carte, și se așază la masă.) Studentul 1 (către Ilie): Care-i tema lucrării tale de licență? Ilie: Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul. Studentul 2: L-ai ales pe Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul, că-i porți numele? Ilie: Nu. Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul e hramul bisericii din satul meu. La data de 20 iulie, când Biserica Ortodoxă Română sărbătorește ridicarea la cer a Sfântului Mare Proroc Ilie Tesviteanul, vă invit și pe voi să veniți la Sfânta Liturghie, pe urmă la horă în sat. Studentul 3: Bucuroși de invitație. Suntem încântați (către celilalți) nu-i așa? Studentul 1: Mai încape vorbă? Studentul 2: Venim, sigur că venim! Ilie: Dar voi ce pregătiți pentru lucrarea de licență? Studentul 2: Eu am ales să vorbesc despre Maria Egipteanca. Mereu m-a impresionat puterea ei de a renunța la viața cea păcătoasă, spre a trăi o viață plină de sfințenie, de pustnic în deșert. Studentul 1: Da, ți se potrivește. Studentul 2: Nu înțeleg? Studentul 1: Înveți să duci o viață de pocăință. Studentul 3: Mai lăsați paiul din ochiul aproapelui! Uite! Eu am ales să vorbesc despre Sfântul Ignatie Teoforul, cel purtat și purtător de Dumnezeu. (Către studentul 1):Dar tu? Studentul 1: Despre Sfântul Ierarh Nicolae. Studentul 2: Ce frumos! Ce daruri mai primeam de Sfântul Nicolae în copilărie! Studentul 1: Să vezi ce daruri primești tu acum, dacă nu înveți. (Studenții răsfoiesc cărțile, pe urmă se retrag pe rând. După ce s-au retras, povestitorul se apropie de mijlocul scenei.) Povestitorul: În studenție, Ilie o întâlnea uneori și pe Ana, când venea acasă. Era și ea plecată la școală, dar în alt oraș. Odată cu trecerea timpului, nu o mai privea ca pe o tovarășa de joacă, 53


Creații spre universalitate- Lucrări literare și plastice premiate la Concursul național de creație artistică, „Zâmbet de copil în zbor de fluturi”, ediția a IV-a, 2020 ca pe o soră, parcă ceva se întâmpla cu el. De câte ori o privea, rămânea îngândurat. Prinsese drag de ea, dar nu avea curajul să spună nimănui acest lucru. Băiatul nu voia să-i supere pe cei ce îi oferiseră adăpost și dragoste părintească. Ce putea să facă bietul de el, în această situație? Dragostea, bat-o vina, pusese stăpânire pe el, dar se considera nevrednic de a cere mâna Anei. Preotul, care văzu starea băiatului, l-a întrebat într-o zi ce-l apasă. (Povestitorul se întoarce la masa lui. Dintr-o parte și alta apar Ilie și preotul ce se întâlnesc la mijlocul camerei.) Preotul: Ilie, ce e cu tine? Te văd îngândurat, dar de această dată cred că e ceva greu ce te apasă. Ilie (luându-l de mâini pe preot): Părinte, am ceva să vă spun, dar aș vrea să fie și doamna preoteasă de față. (Preotul o cheamă pe preoteasă, apoi, către Ilie:) Preotul: Preoteasă! (către Ilie): Să ne așezăm la masă! (Se așază.) Preotul: Preoteasă! Ilie vrea să ne vorbească! Preoteasa (Din culise): Vin acum! Preotul: Am chemat-o, dar spune-mi s-a întâmplat ceva grav? Nu mă mai fierbe atât. Am și eu o vârstă. Ilie: Mai grav de atât nu se poate. Preoteasa (care tocmai intrase în cameră): Doamne ferește, Ilie, dar ce s-a întâmplat atât de grav, încât noi să nu știm nimic până acum. Ilie: Nu știu cum să încep, nu pot să-mi ridic privirea din pământ de rușine față de dumneavoastră. Știți că în curând termin școala și mi se apropie vremea de însuratoare. Cunosc și eu o fată, mi-e dragă, dar e frumoasă și înstărită, iar din această cauză nu cred că se cade să-i cer mâna, fiindcă eu sunt un biet orfan... Preoteasa: Bată-te norocul, să te bată, Ilie! Ce sperietură am tras! (Către preot) Uită-te și tu la el! Auzi, orfan! Nu l-am crescut ca pe fiul nostru? Frumos este, preot va deveni în curând. Ce altceva îi mai trebuie, ca să fie în rând cu oamenii înstăriți din sat? Spune-ne numele fetei și vom merge numaidecât în pețit. Ilie: Stați, că nu este așa ușor. Nu, nu pot s-o fac, fiindcă eu o iubesc pe Ana, fiica dumneavoastră. Preotul: Băiete, nu contează dacă e fiica noastră sau altă fată. Ești un băiat deosebit, căci Dumnezeu ți-a dat cel mai de preț dar și anume respectul. Preoteasa: Ai stat Ilie și te-ai frământat atâta amar de vreme, te-ai chinuit fără să spui nimic și asta numai din respect față de noi. Ilie: Nu am vrut să vă supăr. Dacă nu m-ați fi întrebat, nu ați fi aflat niciodată motivul frământării mele. Preotul: Nu trebuie să te rușinezi în fața noastră, fiindcă și noi am fost tineri odată. Noi ne bucurăm, dar cea care decide e Ana. Ai vorbit cu ea? Ilie: Nu am avut curajul să îi spun ce simt. (Preotul o chemă pe Ana) Preotul: Ana! Ana (din culise): Da, tată! Vin! (Vine pe scenă.) Preotul: Fată dragă, Ilie vrea să vorbească ceva cu tine. Eu cu mama ta ne retragem. (Tinerii rămân singuri.) Ilie (O ia de mână și se așază pe scaune unul lângă altul): Ană, mai deunăzi am încercat să-ți spun, dar nu am reușit, gândindu-mă la ce vor spune părinții tăi, dar acum, că mi s-a luat o piatră de pe inimă, vreau să-ți mărturisesc că îmi ești dragă și vreau, dacă și tu vrei, să ne căsătorim. Ana: Să ne căsătorim? Noi? Ilie: Știam că așa vei reacționa! Până la urmă cine sunt eu? Ana: Nu știai nimic! Nu ai înțeles nimic. Ilie: Ce să înțeleg? Ana: Am copilărit împreună, mergeam la biserică, ne împărtășeam, cântam pricesne, ne jucam, am crescut ca frații, Ilie. Odată cu trecerea timpului să știi că și eu am prins drag de tine.Vreau să mă mărit cu tine. Ilie: Și tu? Ana: Firesc, doar că eu eram mereu pusă pe glume, plină de joc și nu aveai cum să intuiești acest lucru. Ilie: Ce bucurie! Hai să le dăm vestea cea mare și părinților, căci i-am lăsat destul să aștepte. Ana: Tată! Mamă! (Cei doi vin.) 54


Creații spre universalitate- Lucrări literare și plastice premiate la Concursul național de creație artistică, „Zâmbet de copil în zbor de fluturi”, ediția a IV-a, 2020 Preotul: După cum vă, cred că ați luat hotărârea. Ana: Da, tată! Preoteasa: Vă felicit din toată inima. Să dea bunul Dumnezeu să aveți o căsnicie lungă și frumoasă. Preotul: Ilie, ai fost copilul nostru, de acum încolo să nu mai spui că ești amărât. Dumnezeu a avut grijă de tine în toate clipele vieții, ți-a călăuzit pașii, ți-a luminat calea. (Se felicită. Pe scenă apare un om din sat, cu o ploscă cu răchie.) Omul din sat: Să trăiască mirii! (Închină luând o gură din băutură.) O să fie cea mai frumoasă nuntă. Eu zic să o fixați chiar de hramul bisericii, de Sfântul Ilie. Am pregătit și niște cântece de pe la noi. Ia ascultați! (ia chitara și începe să cânte.) Personajele părăsind scena: O să fie nuntă mare! Nuntă ca la noi în sat, niciunde nu s-a aflat. Povestitorul: Așadar, în viață nu contează dacă ești bogat sau sărac, sau orfan, căci Dumnezeu are grijă de noi toți deopotrivă, fiindcă fiecare om are darul său primit de la Dumnezeu. Și Ilie a avut darul său, pregătit de Bunul Dumnezeu pentru el, și încă ce dar! A ajuns să slujească în Biserica cea Sfântă, ca binefăcătorul lui, în biserica cu hramul Sfântul Prooroc Ilie Tezviteanul. (Povestitorul întinde mâinile în stânga și în dreapta după actorii ce vin, se iau de mâini și se înclină publicului.)

MențiuneKeszeg Andrada Brîndușa, 14 ani, cl. a VIII-a, Șc. Gimn. Nr. 3 Oțelu Roșu, jud. Caraș Severin, Prof. coord. Popescu Ana-Cristina

Furtuna

Părea o zi frumoasă, de primăvară. Soarele cuminte strălucea pe cerul curat ca lacrima.

Mai târziu, un vântişor rece aduse câțiva nori. Ei se îngrășau, mâncând albastrul cerului. Furtuna s-a pornit deodată, ca și cum s-ar fi deznodat toate baierele cerului. Muzica împărătească, a vântului, aducea fiori în sufletele oamenilor. Fulgerele puternice spintecau văzduhul, ca niște săgeți luminoase. Un tunet răzleț răscoli clocotitor nemărginirile rotunde, înspăimântând păsările. O întunecime viorie se lăsă peste sat. Deodată, o perdea de apă acoperi ferestrele caselor. Stropii jucăuși alunecau pe geamuri, parcă erau într-un concurs. Cea dintâi rază străpunse văzduhul, luminând un colț de cer. Lumina se cerne din ce în ce mai densă, străpungând întunecații nori. Ei fug goniți de vânturile din înălțimi. Cerul se înseninează iar. Florile-și scutură capetele ude, pe firele de iarbă reînviate. Vântul nu mai clătina nicio frunză. Undeva, pe un colț de aur a apărut un curcubeu. Cele șapte culorivestesc încetarea furtunii care îşi dă ultima suflare. Soarele se ascunde treptat după deal, preluându-i locul luna. Ea veghează peste toţi, iar stelele aduc vise plăcute copiilor, somn lin părinților și odihnă bătrânilor.

55

MențiuneTuţă Antonia, 10 ani, clasa a III-a, Col. Național „Octavian Goga”, Sibiu, prof. coord. Blăguțiu Cornelia


Creații spre universalitate- Lucrări literare și plastice premiate la Concursul național de creație artistică, „Zâmbet de copil în zbor de fluturi”, ediția a IV-a, 2020 Zâna fluturașilor Mereu mi-am pus întrebarea: - De unde vin fluturii?

Povestea începe într-o dimineață de august, când ciripitul păsărelelor și cântecul cucului se auzeau peste tot. George era în vacanță la bunici și a hotărât să facă o plimbare prin grădină. A alergat, s-a cățărat prin copaci, a mâncat mere și a cules floricele pentru bunica lui. Era tare obosit și s-a întins pe iarbă, dar… ce să vezi? Un futuraș viu colorat s-a așezat pe fruntea lui. Speriat, George s-a ridicat în picioare, iar fluturașul a zburat și s-a așezat pe un fir de iarbă. George era hotărât să prindă fluturele năzdrăvan. După multe încercări, George s-a lăsat învins.

- Gata, fluturașule, rămâi sănătos! Nu te voi mai fugări prin grădină! - Mulțumim! Îi răspunde cineva… Ce să vedeți… era Zâna fluturașilor. O Zână frumoasă ca-n povești, înconjurată de fluturași viu colorați. - Ai făcut un lucru bun, George, că nu ai prins fluturașul!Fluturii sunt firavi și aripioarele lor se rup ușor. Fluturașul după care ai alergat ar fi putut sa moară, dacă-l prindeai.Trebuie să știi că fluturașii sunt sensibili și trebuie ocrotiți. Ca prin vis, Zâna a dispărut și George a primit o lecție de viață. De atunci, în fiecare zi în grădină veneau fluturași frumoși și zglobii și zburau alături de George, care era tare încântat de noii săi prieteni de joacă.

Abia aștepta să înceapă școala, să le poată povesti colegilor și doamnei învățătoare mica lui întâmplare. MențiuneRoman Bogdan, 8 ani,cl. a I-a, Liceul de Artă Sibiu, Înv. primar Iosif Larisa-Ștefania Școala, un loc de neuitat

Dragi colegi, v-ați întrebat vreodată ce este școala? Pentru mine, școala este tărâmul minunat, de poveste, în care copii de toate vârstele vin să învețe lucruri interesante. Este locul unde descoperim lucruri inedite și legăm prietenii... Aici, la şcoală, devenim mici cercetători, actori, pictori, meșteri pricepuți și câte alte roluri... Școala e basmul frumos pe care îl scriem împreună, elevi şi dascăli. Este locul în care deslușim primele litere, primele cifre, primele noţiuni. Odată descoperită taina cea mare a cititului am aflat izvorul nesecat al cunoaşterii . Apoi, zi de zi am cules învățătura nouă precum culeg albinele nectarul din flori. Această poveste numită școală, este una din cele mai frumoase povești din viața noastră. Din sufletul meu mic, dar frumos și curat, doresc ca școala mea să fie o rază de soare pentru toți colegii mei în drumul spre împlinirea viselor. MențiuneSoporan Brianna, 11 ani, cl. a IV-a, Lic. Teoretic „Avram Iancu”, Cluj-Napoca, Coordonatori:Bibl. Ruța Ana-Maria + înv. Apostol Maria 56


Creații spre universalitate- Lucrări literare și plastice premiate la Concursul național de creație artistică, „Zâmbet de copil în zbor de fluturi”, ediția a IV-a, 2020 O pălărie vrăjită Era o zi senină de sâmbătă. Bunica mea urma să treacă pe la mine, să îmi facă o vizită. Eram nerăbdătoare să o reîntâlnesc. Ultima dată, mi-a adus în dar o mașină zburătoare! Abia așteptam să văd cu ce mă va surprinde din nou. Bunica mea părea de multe ori misterioasă și secretoasă. Eu o credeam o vrăjitoare, dar ea spunea că o jignesc, negând. În fine. ’’Ding! Ding!’’. Soneria suna agitată, parcă vrând să o ia la fugă. Am deschis. - Bună, draga mea nepoțică! - Hei, bunico! - Ți-am adus ceva special de data asta! îmi dezvălui ea. O pălărie!

Eu nu obișnuiam să port pălării. M-am dus în camera mea, dezamăgită. O țineam în mâini. Era o pălărie neagră, cu vârful ascuțit și marginile turtite; una obișnuită, pentru femei în vârstă. Am găsit și un bilețel în ea: ,, Aruncă-mă în aer și pune-ți o dorință!’’

Știam că e ceva glumă nesărată, de-a bunicii mele. Totuși, am încercat. Am aruncat-o în aer și mi-am dorit să devin invizibilă. Am prins-o înapoi. Nu mă simțeam altcumva. Am alergat plină de speranță la oglindă. Eram sigură că ea nu mă va dezamăgi. În oglindă nu se vedea decât dulapul și covorul meu. Însă eu... nu! Eram invizibilă! Cu totul invizibilă! Pălăria bunicuței nu era atât de inutilă, precum părea.

Am sărit în aer de fericire. Ei bine, acolo am și rămas. În aer! Acum pluteam! ,,Hmm...’’ mi-am spus eu, zburând spre sufragerie, unde mama și bunica mea povesteau. Le-am pândit de după perete. Am ieșit la un moment dat și... ,,Bau!’’ . Mama mea și-a scăpat farfuria din mână, speriată, iar bunica mea a început să râdă în hohote. - Carina, se pare că ai descoperit bilețelul! - Cum? Cum poți să zbori? m-a întrebat surprinsă mama. - Nu contează, i-am răspuns eu. E o poveste lungă.

Bunica trebuia să plece în Londra. Știam că nu o voi mai vedea decât la anul, așa că am decis să o întreb din nou pe furiș:

- Bunico, ești o vrăjitoare? - Hm, eu zic să nu fii tu atât de curioasă. - Păi: mașina zburătoare, pălăria vrăjită. La anul îmi vei aduce cumva Lumea Dulciurilor? Trebuie să îmi spui. - O să încerc să îți aduc Lumea Dulciurilor, glumi bunica. Da. Ai dreptate, sunt o vrăjitoare. La revedere! Atât mi-a spus și s-a lăsat să cadă pe spate, trecând prin pământ. Bunica mea era cu adevărat o vrăjitoare!

57

MențiuneCrăciun Carina, 11 ani, cl. a V-a, Șc. Gimn ,,Gh. Lazăr” Zalău, Prof. coordonator: Diana Iacob


Creații spre universalitate- Lucrări literare și plastice premiate la Concursul național de creație artistică, „Zâmbet de copil în zbor de fluturi”, ediția a IV-a, 2020 COPILĂRIA IMAGINATĂ, DAR UNEORI REALĂ Imaginația ne dă aripi să ne împlinim cele mai neobișnuite visuri, să călătorim în locuri de basm sau să creăm noi povești.

Asta am făcut eu într-o seară. Am închis ochii. Vedeam clădiri, vedeam oameni, vedeam copii jucându-se. Am zburat și mai sus, am zburat cu păsările, prin nori, peste munți, peste ape, chiar și prin anotimpuri. Am zburat prin primăvară, vară, toamnă, iarnă. Dar în acea iarnă m-am oprit pentru că am văzut la colțul unei clădiri, stând pe un carton, o fetiță care strângea în brațe un bun prieten, un cățel. Zăpada încerca să îi acopere, formând o pătură peste ei. Fetița avea o bluză lungă până la genunchi, o geacă pe care nu o îmbrăcase pentru că acoperea lăbuțele micuțe și stufoase ale cățelului său. Purta o pereche de pantaloni albi ca zăpada, iar în picioare avea niște papuci care nu prea o ajutau să reziste pe o astfel de vreme. La un moment dat, îi era atât de frig încât s-a ridicat și a plecat cu durerea pe care o purta în suflet din cauză că nu mai avea pe nimeni în afară de cățelul ei, Tobi. La ea avea o geantă mică și roșie ca focul. Un singur lampion o ajuta să se încălzească și o mai ținea în viață pe săraca fetiță. La un moment dat, din depărtare s-a auzit glasul mamei care părăsise această lume pe neașteptate, în urmă cu un an. Ei nu-i venea să creadă ce aude. Mama ei a ajuns la ea și a luat-o în brațe cu un zâmbet cald, iar în acea clipă a început o muzică de poveste.

Am deschis ochii și am realizat cât de norocoasă sunt că îi am alături pe oamenii dragi și că trebuie să apreciez mai mult ceea ce primesc în fiecare zi și orice om ar trebui să facă la fel ca mine. Mențiune SpecialăCiobanu Giorgiana, 12 ani, cl a V-a Șc. Gimn. Sânmartin, Arad Prof. coord. Mang Mirela-Ioana

Tinerii de azi și literatura

În cazul nostru, al tinerilor, temele preferate din scrierile contemporane extrem de bogate, de altfel, sunt realitatea alternativă, ce se combină cu fantasticul și supranaturalul. Dar unii dintre noi au găsit plăcerea în ficțiunea speculativă de altădată, cum ar fi literatura științifico-fantastică din secolul al XIX-lea și al XX-lea, care tratează concepte imaginative și futuriste (,,Fahrenheit 451”, de Ray Bradbury, și,,1984”, de George Orwell), știința și tehnologia avansată (,,Solaris”, de Stanislaw Lem), explorarea spațiului (,,2001: Odiseea spațială”), călătoria în timp (,,Mașina timpului “ de H. G. Wells), universuri paralele sau viața extraterestră. Unii compară literatura științifico-fantastică cu basmul, deoarece acestea au câteva caracteristici comune, cum ar fi timpul care este nedeterminat, mitic sau foarte îndepărtat, eroul și drumul inițiatic al acestuia (precum personajul Freya din,, Aurora”, de Kim Stanley Robinson) și personajul negativ (de exemplu extratereștri, ca în,,2001: Odiseea spațială“, de Arthur C. Clark). Foarte atractiv este și romanul gotic, ce a luat amploare în secolul al XVIII-lea, în literatura engleză. Conceptul de gotic se referă la acea latură fantastică a prozei engleze din secolul al XVIII-lea care, reflectând criza sensibilității din epocă, sondează aspectele fictive ale conștiinței, trăirile sufletești, aspectele iraționale, ale personalității umane, cultivă senzaționalul și insolitul existenței, supranaturalul. Însă rădăcinile goticului sunt mult mai vechi, și anume în Evul Mediu, preocupat de arhitectura grandioasă a catedralelor, când accentul cădea pe imposibilitatea separării limitelor dintre real și imaginar, dintre teluric și astral, iar viziunile întunecate erau axate pe obsesia morții și a Judecății de Apoi. 58


Creații spre universalitate- Lucrări literare și plastice premiate la Concursul național de creație artistică, „Zâmbet de copil în zbor de fluturi”, ediția a IV-a, 2020 Însă, în secolul al XVIII-lea, goticul a devenit rapid un stil, marcând o înnoire în domeniul literaturii. De altfel, literatura gotică engleză speculează intens diversele aspecte senzaționale, ale existenței: straniul, reveria, misterul, teroarea, inclusiv motive precum fantomele, strigoii, scheletele, catacomba, castelul, nocturnul. Cei mai de seamă reprezentanți ai goticului din literatura engleză sunt: H. Walpole(„Castelul din Otranto”), C. Reeve(„Bătrânul baron englez”), A. Radcliffe(„Misterele din Udolpho”), Ch. R. Maturin(„Melmoth rătăcitorul”), M. E. Lewis(„Călugărul ”, roman ce anticipează„Portretul lui Dorian Gray”, de O. Wilde). Dar mai atractive pentru generația tânără de azi sunt scrierile din secolul al XIX-lea, cum ar fi povestirile fantastice, ale lui Edgar Allan Poe(„Prăbușirea Casei Usher”), „Dracula”, de Bram Stoker, dar și una dintre cărțile mele favorite, ,,Frankenstein”, de Mary Shelley. Această scriitoare britanică a publicat în 1818 acest roman considerat,,Un Prometheus modern”, în care urmărim viața elvețianului Victor Frankenstein, eroul tragic al cărții, al cărui nume apare și în titlul operei. Acesta reușește să creeze omul artificial. Romanul este scris sub forma unei scrisori, iar temele principale sunt respingerea(monstrul find respins de întreaga lume, chiar și de creatorul său) și căutarea cunoștințelor, în cazul doctorului Frankenstein,(care găsește în cele din urmă soluția creării vieții artificiale:,,Urmărirea unui anumit ţel exercită un efect benefic asupra liniştirii minţii”), iar în cazul monstrului, căutarea iubirii și a acceptării. Romanul ne transmite un mesaj puternic, acela de a respecta și recunoaște limitele ființei umane, fără să încercăm măsurarea puterilor cu Creatorul divin: ,,Învaţă de la mine, dacă nu din sfaturile mele, măcar din exemplul meu, cât de periculoasă este cunoaşterea şi cu cât este mai fericit omul care crede că oraşul său este lumea întreagă, decât cel care aspiră să devină mai mare decât îi va permite natura”. Alte subiecte atinse de acest roman sunt raportul dintre societate și necunoscut, urâtul existențial, familia versus munca și puterea cunoașterii. Majoritatea cititorilor acestor genuri sunt captivați de ideile și lumile descrise, ce le pun imaginația la încercare. În ultimii ani, tot mai mulți tineri devin fani ai acestor genuri, datorită multitudinii de filme și seriale TV promovate intens, prin mijloace tehnice moderne, în mare parte acestea fiind adaptări ale unor opere literare. În concluzie, cărțile sunt locul în care putem evada din realitate, ne dau speranță, ne pot salva și ne pot modela o gândire științifică, mai logică și, în același timp, oferindu-ne noi perspective asupra universului, așa cum a fost în cazul meu contactul cu literatura științifico-fantastică și cea gotică engleză:„Cărțile sunt asemenea unor fluturi[…] Când deschizi o carte, ea zboară. Și tu, odată cu ea, ca și când ai călări pe gâtul cu pene fine, al unui fluture uriaș. Dar cartea nu are o singură pereche de aripi, ci sute, ca un semn că ea te poate duce nu doar din floare-n floare în acestă lume glorioasă, ci în sute de lumi locuite. Unele dintre ele seamănă mult cu cea în care trăim, altele sunt populate de ființe care nu ni se arată decât în vise.”, după cum bine mărturisea Mircea Cărtărescu, într-un eseu. Bibliografie: 1. M. Cărtărescu, „ A patra inimă”, din volumul „ Care-i faza cu cititul?”, coordonat de L. Papadima, Ed. Arthur, București, 2012; 2. M. Brion, „ Arta fantastică”, Ed. Meridiane, București, 1970; 3. B. Ford, „ The Pelican guide to English literature”, vol V, Penguin Books, London, 1980; 4. T. Todorov, „ Introducere în literatura fantastică”, Ed. Univers, București, 1973; 5. R. Caillois, „În inima fantatasticului”, Ed. Meridiane, București, 1971.

MențiuneFrank Antonia, 16 ani, cl. a IX-a, Col. Național„ Mihai Viteazul”,Sfântu Gheorghe, Covasna, Prof. Vișan Cristina 59


Creații spre universalitate- Lucrări literare și plastice premiate la Concursul național de creație artistică, „Zâmbet de copil în zbor de fluturi”, ediția a IV-a, 2020 Ani de copilărie Vai, ce repede au trecut anii! Parcă ieri eram un copilaș care se juca cu multele lui jucării! Îmi amintesc cât de ușor era atunci, nu aveam griji, nici nu știam ce însemna asta, vorba lui Creangă: Ce-i pasă copilului, când mama și tata se gândesc la neajunsurile vieții, la ce poate să le aducă ziua de mâne, sau că-i frământă alte gânduri pline de îngrijire...Toată ziua mă jucam, iar părinții mă tratau ca pe micuța lor comoară. În vremea aceea, îmi doream să cresc mare, să am voie să fac treburi. Acum, însă, aș da orice ca să fiu iar copilaș.

Ei bine, cred că toți știm că niciun copil nu e un îngeraș. Toți au fost copii, toți au produs supărări, mai mici sau mai mari, părinților, deci cred că și năzbâtiile noastre ar trebui iertate, trecute cu vederea. La urma urmei, sunt niște lucruri mărunte, mici năzdrăvenii care pe noi, copiii, ne făceau fericiți, neștiind, datorită vârstei fragede, că părinții le consideră supărătoare.

Unul din lucrurile care mă umpleau de fericire era să merg la bunici. Dacă părinții mă iubeau din toată inima, bunicii o făceau de două ori mai mult. Adoram să alerg prin grădina lor cea mare. În fiecare dimineață, bunica mă servea cu prăjiturele, iar seara, înainte de culcare, bunica îmi aducea o cană cu lapte cald și îmi spunea o poveste. Viața cu bunicii era frumoasă, dar ceea ce nu îmi plăcea acolo era mersul cu aceștia la câmp. Voiam să îi ajut, voiam să le ofer bucurie, dar făcând altceva, nu să merg la muncile agricole. Din fericire, bunicii erau înțelegători și mă lăsau acasă, ca să mă ocup de mici treburi, ce le puteam face fără efort. Zilele decurgeau la fel: mare parte din zi mă uitam la televizor, apoi ieșeam afară, să mă joc cu copiii, sau mergeam cu bicicleta și nu intram în casă până seara. Iarna, sania era pe primul loc. Mergeam cu prietenii pe deal și mă lăsam să alunec în jos pe pantă, iar apoi făceam oameni de zăpadă, care mai de care mai mari.

Oricât aș vrea să fiu iarăși copilaș, asta nu se va întâmpla. Cum nu poți transforma cărbunele în aur, nici timpul nu îl poți da înapoi. Poate trebuie să las trecutul în urmă și să mă îndrept spre viitor, plin de încredere și speranță că vor veni o mulțime de alte momente frumoase.

A XIII-a primăvară

MențiuneCriste David, 12 ani, cl a VI-a, Lic. Tehnologic „Dacia” Caransebeș, Prof. coordonator: Pîrvu Simina

Mi s-a topit un fulg în palmă, amintire cristalizată, despre tot ce a fost alb.

Ca să privesc primăvara venind fericită, ca să mă bucur de topirea zăpezii, mă imaginez o floare, un râu și o vioară, și mă dăruiesc lumii, ca să primesc zâmbetele Primăverii ...și de aceea este nevoie de pace.

MențiuneToma Elena -Iustina, 13 ani, cl a VII-a, Col. Tehnic„ Ion Creangă”, Târgu-Neamț, Județul Neamț, Prof. coordonator , Toma Mihaela 60


Creații spre universalitate- Lucrări literare și plastice premiate la Concursul național de creație artistică, „Zâmbet de copil în zbor de fluturi”, ediția a IV-a, 2020

Coboară, Doamne, printre noi!

Coboară, Doamne, printre noi! Ne-a invadat un val de ură. În suflete-i aprig război, Pe inimi, urme de uzură.

Coboară, Doamne, printre noi! Căci lăcomia ne-a orbit. În loc de-un leu, îți cerem doi, Azi existăm, dar am murit.

Coboară, Doamne, printre noi! Ne confruntăm cu răutatea. Deși-mbrăcați, noi suntem goi, Din inimi s-a scurs puritatea.

Coboară, Doamne, printre noi! Chiar de-n trecut, ți-am tot greșit, Dar dă-ne liniștea-napoi Și-alungă răul năpustit.

MențiunePicu Nicoleta-Narcisa, 17 ani,Lic. Teoretic Novaci, Gorj, Prof. coord. Udriște Ica-Emilia Dor

Mi-am răsturnat gândurile, le-am așezat în tihnă, dând peste ale tale litere ce-mi stăteau pe noptiera din subconștient. Dar oare, acea veioză ce se aprindea la zâmbetul tău, mai filează-n colțul discrepanței dintre ură și plăcere? Îți iubesc sufletul, dar parcă mă mint, îmi mint fiecare celulă din al meu creier, păcălindu-l în fiecare dimineață, zâmbindu-i timid. Al tău suflet, ce a putut reda acea respirație târzie a unui puști, începea să mocnească a ură și neplăcere... Te voi aștepta într-un cândva, să-ți pot reda acel paragraf sublim, trecându-mi noaptea pe numele tău, șoptindu-ți doar literele ce vor arde printre pupile, alături de țigara, pe care ți-ai lăsat rujul, îmbrăcând -o în aroma buzelor tale...

61

Mențiune SpecialăAștefanei Andreea, 15 ani, clasa a IX-a, Lic. Tehnologic „Jaques M. Elias” Sascut, Bacău, prof. Dascălu Aurelia


Creații spre universalitate- Lucrări literare și plastice premiate la Concursul național de creație artistică, „Zâmbet de copil în zbor de fluturi”, ediția a IV-a, 2020 Cimitirul sufletelor Strigăte stridente mă-ndeamnă să le urmez, Să mă predau în ghearele lor disperate. Cu al meu trup un nou cămin să le formez, O a doua şansă sufletelor damnate.

Le ignor şi continui să sap în miezul gheţii, Caut în lava gerară ascultând după ea Şi simt mirosul putrezit al morţii, Îmbinat cu gust de teapă rea.

Subit se-arată cu-n zâmbet persuasiv, Îmi şopteşte cuvinte dulci în inimă Dar mintea vede prin frumos excesiv Adevărul încropit de regrete şi vină.

Mă las purtată în al ispitei parfum graţios Şi zbor cu fluturi din râset de catifea, Îmi cântă-n cor notele unui vals preţios, Cu inflexiuni amare, ştiute doar de ea.

Lacrimi de regret dansează raiului pierdut, Dorul amar îmi joacă pe buze tremurânde. Nu pot să îmi controlez remuşcarea darului avut, A sufletului plin de amintiri sângerânde. În van îmi creez din nostalgie iluzii ca mierea, Ce îmi îndulcesc suferinţa din timp născută, Cu tristeţe conştientizez că era averea De nepreţuit, valoroasa copilărie pierdută.

MĂMICA MEA Mama mea e Soare, Mama mea e Luna, Mama mea e cea mai bună! Când voi fi mare, aș vrea, Să fiu tot ca mama mea! Și la suflet și la minte, Că e bună și cuminte!

62

MențiuneArmaş Marisa-Natalia, 14 ani, Lugoj, Timiș

Mențiune SpecialăBîrsan Dănuț 8 ani, cl. a I-a, Șc. Gimn. Nr. 2, Reșița, Caraș-Severin, Prof. Codilă Monica


Creații spre universalitate- Lucrări literare și plastice premiate la Concursul național de creație artistică, „Zâmbet de copil în zbor de fluturi”, ediția a IV-a, 2020 Vis de primăvară Primăvara, înveşmântată cu rochie de ghiocei şi toporaşi, a sosit în caleaşca ei de smarald pe meleagurile noastre, cu alai de flori multicolore şi păsărele cu glasuri cristaline. Razele de soare ce se revarsă din zâmbetul său inundă zarea, dând viaţă naturii care a dormit răpusă de suflarea temutei ierni. Primăvara aduce frumuseţe, veselie şi miresme încântătoare. Pomii se îmbracă în haine noi scăldându-se în primele raze de soare ale zilei şi găzduiesc păsărelele care-şi încep construirea cuiburilor. Iarba izbucneşte însetată de viaţă sub cerul senin. Zumzetul dulce al albinelor se aude printre frunzuliţele ce se deschid spre lumina cerului ca nişte ochişori verzi. Muguraşii dezmierdaţi de soare încep a se umfla de bucurie invitând la discuţie cărăbuşii aurii, mămăruţele cu picăţele, iar gândacii mărunţi şi roşii fac onorurile de gazde. Se simte parfumul suav al micilor mesageri ai primăverii: viorelele, brânduşele, lăcrămioarele care ascultă sfatul fratelui mai mare, ghiocelul. Acesta le trimite să trezească câmpurile şi pădurile din somnul greu de până acum. Fluturi în culorile curcubeului se varsă din braţele Primăverii spre a îmbrăţişa natura. Animalele pădurii îndrăznesc să-şi reia activităţiile, la început cu teamă, fără a se îndepărta prea mult de „casă”, apoi din ce în ce mai vesele, zburdând prin frunzele uscate ca să caute primele firicele ale ierbii. O dată cu întinerirea naturii, vezi la marginea dumbrăvii veveriţe săltăreţe făcând curat în locuinţe ca adevărate gospodine, vezi vulpea cea roşcată veghind micile ghemotoace cu blăniţă roşcată care fac tumbe prin poiană, iar Moş Martin iese somnoros din bârlogul său, deranjat de atâta veselie. În agitaţia zilei, cântecul privighetorii face munca oamenilor mai spornică şi le umple sufletele de speranţă, bucurie şi căldură. Milioanele de flori cheamă cu miresme dulci zburdălnicia copiilor.

Fii binevenită, primăvară!

Mențiune SpecialăTrăuşan Amelia, 10 ani, clasa a III-a, Col. Național „Octavian Goga”, Sibiu, prof. coord. Blăguțiu Cornelia

Mura și Rex Într-o gospodărie din Ezeriș, trăiau fericiți Cătălin și Raluca, alături de bunicii și părinții lor. Bineînțeles că aveau și niște prieteni minunați: doi cățeluși adorabili, Mura și Rex. Să vă spun un secret, dragi copii! Cei doi frați înțelegeau limbajul cățelușilor... Până veți înțelege și voi această limbă, în paranteză aveți și traducerea... REX: Uf! Ham! Mrrrr!? (Unde ești, Mura?) MURA: Ham! Auuf! Fffu! (Aici, Rex!) UN PORCUȘOR-JUCĂRIE: Groh!Groh! REX: Uff! Uff! Ufff! Ham-ham! Grrr-grrr?! (Ce mă enervează porcușorul ăsta! Unde are ascunsă bateria?) MURA: Hef, hef, he, ufu, ufu, ufu! Țțțss-țțss! (Stai liniștit, Rex! O să strici jucăria!) REX: Faf! Fff! Drrr! Uuuuffffff! Auuuui! (E jucăria mea, zice nervos !) MURA: Ham, vvvvâff, grr, auuuuu, mrrr-mrrr?! (De unde o ai? îl întreabă Mura puțin invidioasă.) REX: Vââff! Ham-ham! Gruuuuh...! (De la stăpâni..., răspunse vesel Rex.) MURA: Vuup! Vuup! Buufffuu-buuufuuf... ! (Vreau și eu...! se alintă Mura.) REX: Tâc, tâc, tâc! Mrrâ, pffu-pffu, mrâââ?! (Ție ți-au luat un oscior chițăitor. Vezi dacă ai fost plecată de acasă?!). 63


Creații spre universalitate- Lucrări literare și plastice premiate la Concursul național de creație artistică, „Zâmbet de copil în zbor de fluturi”, ediția a IV-a, 2020 Dragi copii, știți voi că osciorul chițăitor este un tub din latex, cu striații, care face chiț-chiț atunci când este apăsat și trece aerul prin el? Deodată, apare în curte Cătălin, alergând dinspre grădina plină de stupi. Intră grăbit în casă și iese imediat cu osciorul pentru Mura. Atât Rex, cât și Mura sar spre oscior cu mare viteză...

REX și MURA: Mârr! Gârr! Vâfff! Tâc-tâc! Șșmm! Șșmmm! Șșmmm! Jâmmm... (Se joacă și trag de oscior fericiți). Cătălin și Raluca așteaptă cu nerăbdare să asculte și alte discuții dintre cei doi cățeluși, în limba... cățelească, bineînțeles. MențiuneBlănaru Cătălin, 14 ani, cl. a VIII-a, Șc. Gimn. ”Aurel Peia” Ezeriș, Caraș-Severin, Prof. coord. Voică Tatiana Ce ne învață pământul?

Mulți oameni spun că nimic nu se află, deaorece pământul nu știe să vorbească. Dar știe, doar trebuie să-i înțelegem vorbele. Ne vorbește în multe feluri și de multe ori. Să vedeți cum: prima data ne învață să gândim, să observăm natura, să vedem în ce ordine frumoasă se întâmplă totul pe pământ. Când zăpada se topește și razele blânde ale soarelui de primăvară străbat văile și câmpiile, apar primele flori: ghiocelul sub un tufiș, crinul sălbatic pe marginea apelor. Sosește rândunica, se întoarce barza care clănțăne. Hotarul răsună de zgomotul oamenilor care ară și seamănă pământul, dar și de cântecul păsărilor. Apoi sosește vara. Încetul cu încetul, grâul ia culoarea aurului, vântul blând îl ondulează ca valurile mării. Se scutură, vorbește, parcă ar chema omul: seceră-mă, sunt gata, m-am copt! Apare toamna. Roadele bogate lăsate de vară sunt culese toate. Rândunica, barza și alte păsări călătoare ale pădurii își iau zborul spre țările calde, spre a se reîntoarece la primăvară. Se culeg fructele de pe pomi, viile răsună de cântecul vesel al oamenilor care culeg strugurii. Peste câteva săptămâni se așterne liniștea peste acest peisaj. Frunzele copacilor îngălbenesc, cad și învelesc pământul, care se pregătește pentru odihnă. Se apropie iarna. Își trimite înainte ostașii: vântul, bruma, lapovița și ceața. Când după acestea, toate frunzele copacilor sunt scuturate și cântecul păsărilor rămase aici răsună posomorât, când urșii sunt alungați în bârloguri, în crăpăturile munților și li se poruncește să doarmă în somn liniștit, apare morocănoasă ea. Își scutură barba lungă și zăpada cade, cade liniștită, cu fulgi mari și albi. Învelește pământul, acoperă fiecare fir de iarbă. Așa este viața pământului în cele patru anotimpuri ale sale. Gândiți-vă ce ordine, ce lege este în toate! Viața așa trece pe pământ, din an în an. Vedeți, așa ne învață pământul, prin ciclurile sale, să gândim, să ne gândim la legile naturii. Pământul ne învață să iubim! Așa-i că sună ciudat? Dar așa este. Vedeți, toate comorile din adâncul sufletului lui ni le dă nouă, oamenilor! Este timpul să prețuim pământul!

64

Mențiune SpecialăKerekes Leon, 11 ani, Cl. a V-a, Palatul Copiilor Zalău, Sălaj Prof.îndrumător: Illyés Andrea


Creații spre universalitate- Lucrări literare și plastice premiate la Concursul național de creație artistică, „Zâmbet de copil în zbor de fluturi”, ediția a IV-a, 2020 Max, câinele salvator (fragment) „… Acestea fiind spuse, porniră iar la drum. Dar nu peste mult timp, Max se opri iar. - Ce e, Max? îl întrebă Melodi, puţin panicată. De ce te-ai oprit iar? - Simt ceva în continuare. - Ce? întrebă Ada, deja scoasă din sărite. - Nu ştiu. Dar e ceva! Temătoare, Melodi se apropie de Max, cu coada între picioare şi urechile pleoştite. Max se încordă. Văzȃnd asta, Adei i se ridică părul de pe ceafă. Îşi aminti că Max e Alfa şi că are abilităţi speciale, aşa că îi urmă exemplul lui Melodi. Stătură în linişte cȃteva clipe în care Max stătea cu urechile ciulite şi coada ridicată, iar Melodi şi Ada se ascundeau sub el şi scheunau. Max mȃrȃi profund. Era categoric ceva periculos. Deodată pămȃntul se cutremură puternic cu un sunet asurzitor. Suna ca urletul de disperare al unui cȃine rănit grav. Melodi se sperie şi se dădu înapoi. Pămȃntul se mai cutremură odată, iar în spatele lui Max se dechise o groapă imensă, parcă fără fund. - În numele Lupilor-Cer, ce e asta? Unde e Melodi? Din groapă se auzi o voce: - Max! Max! Ajută-mă! Era Melodi. Căzuse în groapă şi stătea pe o porţiune de piatră care nu se rupsese încă. Max se uită la ea de la suprafaţa gropii. Trebuia s-o scoată de acolo. Dar cum? - Melodi! Nu te mişca! Te vom scoate de acolo. - Dar cum, Max? întrebă Ada. - Nu ştiu. Poate dacă se urcă cu labele pe stȃncă şi încearcă să urce, mă pot apleca s-o trag sus. - Bună idee! Max o privi pe Melodi şi îi strigă: - Melodi! Urcă-te cu labele pe stȃncă şi întinde-te, să văd dacă ajung să te ridic. Melodi îl ascultă. Max se întinse pe burtă şi se aplecă deasupra gropii, însă nu ajungea la ea. - Melodi! Ascultă-mă bine, pentru că ai o singură şansă. Încearcă să te prinzi de perete şi să urci. Melodi îşi retractă muşchii şi se împinse în picioarele din spate. Însă degeaba. Nu putea ajunge destul de sus pentru a o prinde Max. El, însă, avea un plan “B”. Se ridică din nou de pe pămȃnt şi începu să caute o creangă lungă şi puternică. Cȃnd găsi una, i-o întinse lui Melodi pentru a o apuca. Ea, însă, era prea jos pentru a prinde creanga. Atunci îi veni o idee. - Max! Nu te mişca! Ţine creanga exact aşa. Melodi se urcă iar pe stȃncă, dar cȃnd să prindă creanga, una dintre labele din spate îi alunecă. Începea să alunece cu totul încet, încet. Atunci îşi adună toate forţele şi sări pȃnă la creangă şi o prinse. Max şi Ada o ridicară pe pămȃnt. - Trebuie să plecăm de aici, le bruscă Max. Poate şi ceilalţi au probleme. Nici nu termină bine de spus, că şi porni la drum. Ada şi Melodi încercau să ţină pasul cu el, însă nu era prea uşor. Îl ajunseră din urmă cȃnd acesta se opri în faţa altei gropi imense. - Încă una? Serios? zise Max în timp ce îşi dădea ochii peste cap. - Max! Nu o putem ocoli. Am verificat, spuse Ada panicată. - Atunci, vom sări peste! spuse Melodi în timp ce îşi lua avȃnt. Porni şi… sări peste hăul din faţa lor. - Haideţi! Nu e aşa greu. Max, încercând să nu pară prea speriat de situaţie îşi luă şi el avȃnt odată cu Ada şi săriră. Însă numai unul ajunse cu totul pe partea cealaltă. Ada, fiind mai mică, căzu pe margine. Ghearele îi alunecau. Bine că Max ştia cum să acţioneze. Se apropie repede de groapă şi o prinse pe Ada de ceafă. Într-un final, cu toţii ajunseră pe partea cealaltă. - Să mergem. Nu e timp de pierdut!” Mențiune SpecialăRoșcan Anamaria, 11 ani, cl. a V-a, Clubul Copiilor Sector 1 București, Prof. coord. Băcescu Magdalena 65


Creații spre universalitate- Lucrări literare și plastice premiate la Concursul național de creație artistică, „Zâmbet de copil în zbor de fluturi”, ediția a IV-a, 2020 Cireșica Mia A fost odată ca niciodată sau poate că nici n-a fost, într-o poiană ascunsă de văzul oamenilor, un cireș. Tare mândru mai era cireșul acela, doar că nu făcea cireșe obișnuite, ci fermecate. Într-o zi, o fată a găsit cireșul. Nu știa că este fermecat. Când vru să culeagă una, aceasta prinse viață și grăi omenesc. - Tu! spuse cireașa. Ai vrut să mă mănânci! - Aah! țipă fata din toți rărunchii. Ce ești tu?! - O cireașă fermecată! Pentru că ai vrut să mă înfuleci, te voi preschimba într-o cireașă! Ca să te poți transforma în om va trebui ca cel care ți-a căzut cu tronc să se îndrăgostească de tine! - Nu, te rog! Cel pe care îl am la suflet nici nu mă cunoaște! Te rog, nu! Era prea târziu. Nici nu-și dăduse seama că deja era un fruct. Dar avea picioare și mâini! Putea ajunge la prințul pe care îl iubea! Dar cum? Ea era o cireașă, nu o ființă umană! Poate dacă ar fi mers la vrăjitorul regal s-o preschimbe.... asta era! Nici nu mai stătu pe gânduri că se și porni către palatul regal. De cum porni către castel, speranța că totul va fi bine era din ce în ce mai mare. Se întunecă. Nu știa unde să se ducă. Nu departe, zări o luminiță și merse înspre dânsa. Când ajunse acolo, văzu că era scorbura unei veverițe. Bătu la ușă. Mai bătu o data. Ieși o veveriță bătrână. - A... Bună seara! spuse cireșica Mia. Scuzați-mi deranjul! - Ce mai vrei la ora asta?! Ah, scuze! Credeam că este vecina cu clătitele ei fără gust. Intră! - Vă mulțumesc din suflet! După ce le povesti doamnei Veveriță și fiicei ei, Ghindi, ce a pățit, acestea se oferiră să o găzduiască, iar fiica ei să o însoțească până la palat. Îi oferiră merinde pentru drum și un loc de dormit pentru următoarea seară la sora ei, unicornul Curcubeu. A doua zi, dis-de-dimineață, se porni către castel alături de Ghindi. Merseră cât merseră că dădură peste un balaur imens, cu șapte capete și trei cozi. - Aaa! Fugi! țipă Ghindi. Uite, sub copacul acela! Când se porniră către copac, fiara le prinse între ghearele sale ascuțite. Când dădu să le înfulece, balaurul căzu jos, lat. De ce? Fiindcă Curcubeu, unicornul, le salvaseră. - Mulțumim! Oh, cum te putem răsplăti? - Prostuțo! Ea este mătușa mea, Curcubeu! La ea vom înnopta. - Ah! Bună, eu sunt Cireșica Mia! Cred că-mi știi povestea! - Da! Și tocmai de asta te voi însoți și eu la palat! - Mulțumesc! În acea seară se distraseră de minune! Bezele la foc, ciocolată, povești și bătăi cu perne! Ce distracție! Dar acum au adormit de oboseală... A doua zi, când erau în apropierea unui pârâu, auziră un strigăt. Când s-au dus la el, era un șoricel mic, care a căzut în apă. Curcubeu l-a luat. - Vai, mulțumesc din suflet! spuse șoricelul. Eu sunt Chiț! - Pentru nimic! Eu sunt Curcubeu! - Eu sunt Cireșica Mia! - Eu sunt Ghindi! - Vrei să vii cu noi? întrebă Mia. Trebuie să ajung la palat, ca să fiu din nou om. - Sigur! Orice pentru eroinele mele! Și eu mergeam într-acolo! Se zice că găsești cel mai bun cașcaval! Cei patru prieteni ajunseră în acea seară la palat. Înnoptară într-o casă părăsită de lângă castel. Era destul de mică, dar suficientă pentru cei patru. Dimineață și-au mâncat micul dejun, fiindcă Curcubeu a luat cu dânsa cașcaval, jeleuri, piersici, roșii și apă. - Hmm....Este cel mai gustos mic dejun din viața mea! chițăi Chiț. Cașcavalul ăsta... ești regina cașcavalului, Curcubeu! - Oh, mulțumesc, Chiț! După ceva vreme de liniște deplină, Cireșica Mia spuse: 66


Creații spre universalitate- Lucrări literare și plastice premiate la Concursul național de creație artistică, „Zâmbet de copil în zbor de fluturi”, ediția a IV-a, 2020 - În primul rând, vreau să vă mulțumesc! Sunteți niște prieteni adevărați! În al doilea rând, îmi pare foarte rău că după ce voi redeveni om nu voi mai putea comunica cu voi! Și în al treilea rând, trebuie să facem o diversiune pentru a putea intra în palat! - Oh,ești foarte drăguță, Mia! chițăi Chiț. - Te iubim mult! spuseră în cor Curcubeu și Ghindi. - Poate îl vei ruga pe vrăjitor să te poți transforma într-o cireașă vrăjită când dorești, ca să putem fi împreună! zise Curcubeu. - Desigur! Chiar îmi doresc... Să sperăm că poate! - Haideți să ne gândim la un plan de a putea intra în palat! spuse Ghindi. - Poate sărim peste zid! zise Chiț. - Nu știu ce să zic... spuse Mia. După vreo jumătate de oră de gândit, lui Curcubeu îi veni o idee. Spera mult să fie bună. - Am o idee! spuse Curcubeu. Ce-ar fi să stați pe capul meu, fiind micuți și să stau în două copite, atunci vă veți putea cățăra pe zid. - Bună idee! Dar tu? Cum rămâne cu tine? spuse Mia. - Voi pleca acasă... din păcate... nu voi intra. După ce Mia, Chiț și Ghindi au ajuns pe zid, și-au luat rămas-bun cu lacrimi în ochi. - Cum voi putea ajunge în turnul vrăjitorului? întrebă Mia. - Mă voi sacrifica eu! spuse Chiț. - Cum? De ce? De abia te-ai alăturat în gașcă! - Păi... îi voi face pe toți să alerge după mine! - Cu bine! Și mulțumesc! După ce Chiț era alergat de toți, Mia și Ghindi se strecuraseră în turnul vrăjitorului regal. Ce multe scări erau! Noaptea au ajuns în vârf, dar era frig ca să doarmă acolo! - Știu cum să intrăm! Voi ronțăi lemnul ușii pentru a putea face o gaură prin care ne vom strecura! zise Ghindi. Când Mia se trezi, auzi un țipăt. Stai! Unde era Ghindi? Vrăjitorul o luase și-i smulgea firele de păr! - O, nu! - A, ajutor! Mia! Mia! Îmi smulge blana! - Hei! Cine a vorbit! spuse vrăjitorul. O cireașă vorbitoare? Vrăjitorul o luase pe Mia și o strângea din răsputeri. - Te rog, plecăm de aici! Lasă-ne să plecăm! - Bine! tună vrăjitorul furios. - Nu, Mia! Doar pentru tine am venit aici! - Și de asta te salvez! Când ieșiră din cameră....fșșșș......Mia era om! - Mia! Ești om! - Serios? De ce? spuse ea mirată. - Un gest de prietenie adevărată! Spune, vreau să fiu cireașă! Zis și făcut. Acum era cireașă! Putea fi ambele! Și om și cireașă fermecată! Și așa trăi ea, alături de prietenii ei fermecați, până când ridurile le umplură chipurile cele vesele. Și-am încălecat pe-o cireșică și v-am spus o mare minciunică.

67

Mențiune SpecialăNiga Ana-Maria, 11 ani, cl. a V-a, Șc. Gimn. ,,Bogdan-Vodă”, Câmpulung Moldovenesc, Prof.coordonator: Niga Alina-Magdalena


Creații spre universalitate- Lucrări literare și plastice premiate la Concursul național de creație artistică, „Zâmbet de copil în zbor de fluturi”, ediția a IV-a, 2020 Copilărie, dulce copilărie „Copiii găsesc totul în nimic, oamenii găsesc nimic în tot.” Copilăria este o amintire care ne va rămâne întipărită în minte tot restul vieții. Cu toții am fost odată copii, cu toții ne-am julit genunchii, cu toții am avut șansa să gustăm prețioasele daruri ale copilăriei. Copilăria este cea mai îndrăgită și splendidă perioadă din viața fiecărui copil. Ea ne ajută să dobândim bunele maniere, cei șapte ani de acasă. Este un dar de la Dumnezeu pe care toți avem ocazia să îl gustăm și să profităm cât putem. Copilăria este lumea mirifică din care lipsește tristețea. Copiilor li se citește mereu pe fețe veselia, iar grijile îi ocolesc cu încăpățânare. Inocența cu care copiii își trăiesc copilăria este asemenea gingășiei cu care florile gustă din splendoarea vieții. Atunci când vorbesc despre copilărie, primul meu gând este legat de cel mai frumos dar pe care îl are orice om pe acestă lume, mama. Zâmbetul ei cald m-a întâmpinat încă din primele clipe de viața, glasu-i liniștit mi-a șoptit povești seară de seară și mi-a deschis drumul spre calea viselor frumoase, chipul ei luminos mi-a călăuzit pașii pe tot parcursul copilăriei. Copilăria nu ar fi completă fără primii ani din viața de elev, perioada în care doamna învățătoare se străduia din răsputeri să ne educe și să ne formeze în funcție de aluatul din care eram construiți fiecare. Școala rămâne un capitol special din lumea copilăriei mele, o etapă plină de bucurie și împliniri. Jocul și joaca sunt caracteristice copilăriei, ele îi dau farmec, reprezentând o modalitate prin care copiii pot descoperi lumea înconjurătoare și, totodată, minunatele clipe de fericire pe care această vârstă le poate oferi. Inocența care însoțește vârsta copilăriei surprinde prin surâs și candoare. Copiii au felul lor de a vedea lumea și sunt singurii cărora nu le este frică de viitor. Își zidesc fericirea pe visuri, iar poveștile și basmele în care binele învinge răul, fac parte din realitatea lor. Toate gândurile mărețe, toate invențiile cu adevărat importante, au izvorât din sufletul unui copil care a visat. E atât de greu să ajungi la sufletul unui copil, însă e o aventură pe care părinții merită într-adevăr să o trăiască. Merită să lupte pentru a câștiga încrederea copilului lor, căci inima lui e mai prețioasă decât un diamant, mai fragilă decât întreaga avere a lumii. Cărțile, jocul și jucăriile sunt nelipsite din orice casă în care trăiesc copii, antrenându-i într-o mulțime de activități care au rol benefic în dezvoltarea personalității și a intelectului copilului. Copilăria este un tărâm magic, o lume duioasă, dulce, lină, fermecătoare, în care copiii se distrează de dimineață până seara, zâmbesc cu gura până la urechi, învață să fie buni și iubitori. Acest paradis mirific nu poate fi descris în cuvinte. Este un univers în care tristețea nu își are loc, grijile și viitorul sunt date la o parte. Am crescut sub învățăturile mamei, a tatei și a bunicilor. Într-o lume plină de armonie, unde toți ne înțelegem, iar serile mi le petreceam în fața curții mele, jucându-mă cu animăluțele. Credeam în iepurașul de Paște, care ascundea ouăle de ciocolată frumos colorate, sau în „Bau Bau”, care vine dacă nu adormim la timp. Deși la o vârsta încă fragedă, prietenii vor fi alături de tine la bine și la greu, indiferent de situație sau de trecerea anilor. Mereu vei ști că poți avea încredere în ei, chiar dacă ești supărat sau îngândurat, mereu le vei putea povesti, iar ei îți vor fi alături. Jocurile copilăriei vor rămâne și ele întipărite în mintea noastră. Cine nu s-a jucat măcar o dată „De-a v-ați ascunselea”, „Elasticul” sau „Țară-țară, vrem ostași”, nu a avut o copilărie adevărată. Copilăria este un univers paralel cu lumea adulților, este ca o floare când este mică: gingașă, firavă, plină de viață și viu colorată. După ce crește mare, floarea se mai usucă și își pierde din sclipire și culoare. Așa și noi, copiii, când suntem mici suntem energici, plini de viață, sprinteni, dar când creștem și ne maturizăm, ne uscăm ca și acea floare. Dar de ce să vorbesc despre ce va fi? Eu trebuie să mă gândesc la prezent, la fericirea ce este în sufletul meu, la prietenii mei care mă așteaptă afară să ne jucăm. Clipa aceasta nu o voi mai întâlni niciodată în această viață, în altă zi. 68


Creații spre universalitate- Lucrări literare și plastice premiate la Concursul național de creație artistică, „Zâmbet de copil în zbor de fluturi”, ediția a IV-a, 2020 Chiar dacă am foarte puțini ani de viață, am învățat să mă bucur dinadins de frumusețea lucrurilor care mă înconjoară. La vârsta aceasta suntem cei mai apropiați de Dumnezeu. Pe măsură ce trec anii, devenim maturi, cu multe griji, nu ne mai bucurăm de ceea ce ni se oferă, zâmbim din ce în ce mai puțin, devenim mai serioși, fără a mai crede în frumoasele povești ale bunicilor la gura sobei. „Dacă păstrezi copilăria mereu cu tine, nu vei îmbătrâni niciodată!”

Mențiune SpecialăJianu Theia-Teodora, 9 ani, cl. a III-a, Seminarul Teologic Ortodox ”Veniamin Costachi” Mănăstirea Neamț, Prof. coord. Creangă Vasilica PRINȚESELE DE CIOCOLATĂ Trăia odată un împărat, într-o împărăție îndepărtată, împreună cu soția sa, erau foarte iubiți de toți supușii. Ei aveau trei fiice atât de frumoase încât atunci când ieșeau să se plimbe prin curtea palatului, soarele își ascundea strălucirea, păsările își încetau cântecul, iar florile se plecau înaintea lor. O singură tristețe aveau împăratul și împărăteasa. O vrăjitoare haină, invidioasă pe fericirea celor doi soți, a aruncat un blestem asupra celor trei fete: ziua să aibă părul ca aurul, pielea albă ca laptele și un suflet bun, iar noaptea să fie rele, urâte, iar Vraja se va risipi Când după ele cineva se va topi. Supărat , împăratul a căutat cei mai renumiți vrăjitori care să rupă blestemul. Nimeni nu a reușit. A promis că acela care va reuși, va putea să se căsătorească cu oricare dintre prințese și îi va dărui și o parte din împărăție. Vestea a ajuns peste mări și țări, prin toate împărățiile învecinate. Mulți tineri și-au încercat norocul, atrași de oferta împăratului. La curtea împăratului trăia un bătrân maestru cofetar. Nepotul acestuia crescuse de mic la palat și se juca pe furiș cu prințesa cea mică, pe care o îndrăgise. Cofetarul cel isteț era un maestru ciocolatier. El avea o carte magică de rețete și a descoperit răspunsul la acest mister. L-a chemat pe nepotul său și i-a spus că, dacă este topit de dragul prințesei , trebuie să o salveze. Pentru aceasta, trebuia să ajungă la copacul care făcea și boabe de vanilie și boabe de ciocolată și să culeagă câte trei boabe din fiecare culoare. Din acestea, cofetarul va crea trei prințese albe și trei prințese negre. Băiatul era curajos din fire și nimic nu-l dădea înapoi. Nu știa că există un astfel de copac. S-a despărțit de bunicul său, care i-a spus ce să ia cu el: un fluier, o bucată de brânză proaspătă și o felie de pâine și a plecat în căutarea copacului. Habar nu avea de pericolele care îl așteptau. Noaptea l-a prins în Pădurea Vrăjită. Copacii erau atât de bătrâni și deși, încât crengile păreau o pânză de păianjen. Știa de la bunicul său că nu trebuia să adoarmă, altfel va fi transformat în copac. Atunci, băiatul a scos fluierul și a început să cânte până i-a trecut somnul și s-a făcut dimineață. Și-a continuat drumul spre Tărâmul Uriașilor Pufoși. Bunicul i-a spus că aceștia cereau ceva în schimb de la cei care treceau prin ținutul lor. Băiatul a scos bucata de brânză moale, pufoasă, pe care a oferit-o primului uriaș. Acesta a fost foarte mulțumit și s-a oferit să-l treacă pe băiat în palmă pe malul celălalt . Simțind că este aproape de copacul magic, băiatul a scos felia de pâine să o mănânce. O pasăre mare, dar blândă, s-a oprit lângă el și parcă îi spunea din priviri că îi este și ei foame. Băiatul, milos, i-a oferit felia sa de pâine, neștiind că acea pasăre este chiar Pasărea Îndeplinirii Dorințelor. 69


Creații spre universalitate- Lucrări literare și plastice premiate la Concursul național de creație artistică, „Zâmbet de copil în zbor de fluturi”, ediția a IV-a, 2020 Chiar când băiatul se gândea cum să ajungă la copacul cu boabe , pasărea l-a luat pe aripi și l-a dus chiar în vârful copacului. Băiatul a cules boabele spuse de bunicul său, iar pasărea l-a dus în grabă înapoi în împărăție. Cofetarul a fost foarte fericit văzând că nepotul să a reușit, acum trebuia doar să rupă vraja. Din boabele albe a făcut o pulbere și a modelat trei prințese de vanilie, iar din boabele negre, prințese de ciocolată. Acestea au fost făcute cadou împăratului și împărătesei. Băiatul s-a înfățișat în fața împăratului și i-a spus că pentru a se risipi vraja, prințesele trebuie să facă baie la Cascada Înspumată atunci când ziua se îngână cu noaptea. În felul acesta, prințesele vor rămâne bune și frumoase pentru totdeauna. Împăratului nu prea îi venea să creadă ce spunea băiatul, dar fata lui cea mică nu s-a îndoit și a insistat. Prințesele au făcut întocmai și un nor negru a acoperit cerul. Vraja s-a rupt, iar prințesele de ciocolată s-au topit. Împăratul a fost foarte mulțumit și și-a ținut promisiunea făcută. Prințesa cea mică s-a căsătorit cu nepotul cofetarului și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți. Cred că mai trăiesc și astăzi și au o mare fabrică de ciocolată.... Mențiune SpecialăBerechet Damaris-Adriana, 9 ani, cl. a II-a, Lic. Teoretic „Tudor Vladimirescu” Drăgănești-Olt, prof. coord. Zorzoliu Ginela Stins…

În farmecul de moarte al liniștii fragile Se-aud ușor din umbre strigăte de copile. Un om privește-n zare c-un zâmbet liniștit Un calm imens pe față, și-n suflet... Nu-i nimic.

Le soarbe-ncet durerea, le soarbe suferința Le-ar izbăvi, dar lăuntru-i lipsește dorința… De ce să le salveze de-o moarte ce-ar aduce În suflet liniștirea, și-n cimitir... O cruce?

De ce să continue ca-n luptă nebunească Cu o strigare mută să se împotrivească Soarta își tot joacă șahul, și mici pioni sunt toți, De ce să lupți zadarnic? Nimic să schimbi nu poți!

A fost odat-un zâmbet, chiar un surâs ușor Dar dispăru cu timpul și apăru... Un dor. Un dor de țara scumpă, un dor de izbăvire, Un dor de-a mai simți dorința de trăire.

Se auzi un strigăt, ș-apoi... Nimic, tăcere. S-au dus suflete pure din lumea de durere Și un ultim semn ușor al răzvrătirii sorții A fost doar o strigare... și-o liniște

70

Mențiune SpecialăPetrache Ana, 14 ani, cl. a VIII-a, Palatul Copiilor Ploiești, Prahova, Prof. coord. Șerban-Gurău Mirabela


Creații spre universalitate- Lucrări literare și plastice premiate la Concursul național de creație artistică, „Zâmbet de copil în zbor de fluturi”, ediția a IV-a, 2020 Cățelușul meu

SFATURI DE LA UN...PĂȚIT

Cățelușul meu de-acasă, Face tumbe peste masă. Are multă energie, Zici că e pe baterie!

Astăzi iar am mai chiulit, De profesori m-am ferit Căci ieri nu am învățat, Toată noaptea am....playstat.

Când ne ducem la plimbare, Mai miroase câte-o floare. Apoi sapă voinicește Și înoată după pește.

M-a mai amenințat și doamna Cu un calificativ scăzut... Și-o să afle apoi și mama Că pe Gicu l-am bătut.

Are vârf de coada albă, Toată lumea vrea să-l vadă! Acum face: Ham! Ham! Ham! Eu mă uit la el pe geam.

Și, de la un timp încoace, Îmi dau seama tot mai mult: E mai lesne bine-a face Ca să ajung un bun adult.

Dacă vrei să îl agiți, Îi arăți doi biscuiți. Dă din coadă când îi vede Și apoi cuminte șede.

Voi, copii, să luați aminte! (Nu sunt doar simple cuvinte.) Cine azi se păcălește, Mâine sigur se căiește!

Știe că îl drăgălesc Și că tare îl iubesc!

Mențiune SpecialăZorzoliu Vlad-Gabriel, 12 ani, cl. a V-a, Șc. Gimn. Stoicănești, Olt, Prof.coordonator Zorzoliu Iulian

Mențiune SpecialăIsăcescu Rebeca , 9 ani,cl. a I-a, Liceul de Artă Sibiu, Înv. primar Iosif Larisa-Ștefania Gâza În ibricul de cafea Zumzăie o gâză rea. Dă din aripi, se agită, De nimic nu-i este frică.

Eu i-am spus să stea cuminte Însă ea, fără de minte, S-a mișcat așa într-una Pân-a adormit, sărmana.

Și-a rămas pe veci cununa ibricului de cafea…

71

Mențiune SpecialăOtvos Octavian, 7 ani, cl a I-a, Clubul Copiilor Câmpia Turzii, Prof. coord. Lucia-Simona Sandor


Creații spre universalitate- Lucrări literare și plastice premiate la Concursul național de creație artistică, „Zâmbet de copil în zbor de fluturi”, ediția a IV-a, 2020 RESPECT Suntem diferiți, dar egali Suntem prieteni mari. La școală, la joacă, cu voie bună Suntem împreună.

Râzi pentru că suntem egali, Spune că suntem prieteni, Eu cred c-așa e drept Toți să oferim respect. Sunt un copil norocos Că tu mă ajuți bucuros. Că putem spera-mpreună La o lume mai bună.

Copii, tineri și bătrâni Să-ncercăm să fim mai buni! Respectul de sine să-l clădim Și-n armonie să trăim!

Mențiune SpecialăCiovela Andreea – Maria, 11 ani, cl. a V-a, Șc. Gimn. „ Aurel Peia” Ezeriș, jud. Caraș-Severin, Prof.coord. Tîrziu Claudia

A VENIT DIN NOU CĂLDURA A venit din nou căldura Și duioasă ne zâmbește. Bucuroasă e natura Iar... căci vara se zărește. Dacă-i vară, e vacanță, Dacă-i vară, e și soare, Dacă-i vară, e speranță Că vom merge iar la mare. Să ne bălăcim ne-așteaptă Și să stăm întinși la soare; E așa de bine-n apă, Iar nisipu-i cald și moale. De te uiți în larga zare, Vezi clar apa cum se-ntinde, Iar pe apă vezi vapoare – Veselia te cuprinde. Dulce-i vremea cea de vară, Scumpă e vacanța mare, Când din zori și până-n seară Te poți bucura de soare.

72

Mențiune SpecialăCociuba Alesia Vanesa, 14 ani, cl. a VII-a, Șc. Gimn. Târnova, Arad, profesor Suciu Rebeca


Creații spre universalitate- Lucrări literare și plastice premiate la Concursul național de creație artistică, „Zâmbet de copil în zbor de fluturi”, ediția a IV-a, 2020 Masa de Crăciun Personaje: Nicu: Soțul din familia săracă Valentin: Soțul din familia bogată Gabriela: Soția din familia săracă Cătălina: Soția din familia bogată Fata: fiica lui Valentin și a Gabrielei Valentin: Scumpo, e totul pregătit? Cătălina: Da, deși tot nu cred că e o idee bună să-i invităm pe sărăntocii aceia la noi. Valentin: Te rog frumos să ai grijă cum vorbești despre prietenul meu și soția lui. Cătălina: Ce prieteni ți-ai mai găsit și tu... Valentin: Eu și Nicu ne cunoaștem de mult timp, încă de la grădiniță Cătălina: Și până în clasa a doua când el a rămas repetent și s-a lăsat de școală. Știu. Valentin: Pentru cunoștință ta generală, Nicu a terminat 4 clase. Cătălina: Bine, dar și-așa rămâne un lucru pe care nu-l înțeleg: De ce îi chemi tocmai acum? Valentin: Pentru că e Crăciunul draga mea, iar de Crăciun trebuie să fii mai bun. Cătălina: Fii adevărat! Cunosc, am văzut și eu reclama. De ce nu l-ai chemat de onomastica lui, Sfântul Nicolae, că tot a fost de curând. (se aud bătăi în ușă) Valentin: Ei trebuie să fie. Sper că nu au auzit cât de neospitalieră ești. (deschide ușa) Nicule, ai venit! Nicu: Doar nu credeai că aș rata așa ceva, Valentine? Valentin: Ei, Doamne ferește! Nicu: Totuși, m-ai fi putut chema de onomastica mea. Cătălina: Ți-am zis eu! Valentin: Scutește-mă! (apoi către Nicu) Adevărat, prietene, adevărat, dar mai bine mai târziu decât niciodată! Ca să mă revanșez, te invit acum și am să te mai invit din nou, curând, de onomastica mea... Nicu: Până la Sfântul Valentin mai e mult, o lună jumate’. Valentin: Mă refeream la Sfântul Vasile. Știi că mă cheamă și Vasile, nu? Nicu: Ăăă... Hei, o cunoști pe nevastă-mea, Gabriela? Valentin: Sărut mâinile, doamnă! Îmi pare bine de cunoștință. Nicu a spus multe despre dumneavoastră. Gabriela: Numai de bine, sper! Valentin: Ăăă... Aceasta este fiica noastră. Gabriela: O, ce simpatică e! Nicu: Și nu am venit cu mâinile goale. Avem un cadou pentru fată. Fata: Ce grozav! Arată exact ca una dintre jucăriile mele. Cătălina (către Valentin): Nu cumva... chiar este jucăria fetei noastre? Valentin: Lasă! (către Nicu) Ca să terminăm cu prezentările: Nicu, Gabriela, aceasta este soția mea, Cătălina. Nicu și Gabriela: Încântați de cunoștință! Cătălina (plictisită): Mda, și eu. Valentin: Uau, nici nu vă cunoașteți și deja vă înțelegeți atât de bine! Cred că ar fi timpul să ne așezăm la masă. Nicu: În sfârșit! Sunt lihnit! Cătălina: Fomiștii ăștia doi ne vor mânca tot ce avem prin casă. Valentin: Hai, dragă! Exagerezi! Cătălina: Așa crezi? Privește! Gabriela, ce lucrezi? Gabriela: De fapt, sunt casnică. Cătălina: A, da? Nu știam. Și cum vă descurcați cu banii? Am auzit de la Valentin că Nicu e șomer de ceva timp. 73


Creații spre universalitate- Lucrări literare și plastice premiate la Concursul național de creație artistică, „Zâmbet de copil în zbor de fluturi”, ediția a IV-a, 2020 Nicu: Nu chiar de mult, doar câteva luni. Cătălina: Câte? Nicu: Șaizeci. Cătălina: Șaizeci de luni? Nicu: Da. Cătălina: Adică 5 ani. Valentin: Dragă! Nicu: E-n regulă. Are dreptate. (se aud schelălăituri) Gabriela: Ce se aude? Aveți un câine? Cătălina: Nu, e doar fiica noastră. Valentin: Probabil că se bucură de cadoul pe care i l-ați făcut. Cătălina: O, și încă ceva, să nu-i dați mâncare pe sub masă, indiferent de cât de tare ar începe să schelălăie. Este pedepsită. Gabriela: Dar ce a făcut? Cătălina: A, nimic foarte grav, doar l-a mușcat pe poștaș. Valentin: Și... voi ce mai faceți? Gabriela: Noi? Păi ce să facem? Am venit pe la voi. Chiar îi ziceam lui Nicu: „Nicule, n-ar fi frumos dacă te-ai mai vedea cu prietenul ăla al tău, Valentin? Că de când nu l-ai mai văzut, aproape că ai învățat să citești.” Cătălina: Ai învățat să citești? Nicu: Aproape. Fac și eu tot ce pot. Mai am probleme cu ge, gi, che, chi, dar na, mai greu la aproape 30 de ani să înveți ceva nou. Cătălina: M-aș fi mirat eu să reușești ceva în viață. Gabriela: Să știi că soțul meu are câteva realizări în viața lui. Cătălina: Da? Care? Gabriela: Ei bine, în primul rând s-a înconjurat de oameni minunați. Are o nevastă ca mine, un prieten ca Valentin. Cătălina: Bun. Și în al doilea rând? Gabriela: Și în al doilea rând... are un prieten ca Valentin, o nevastă ca mine. Cătălina: Nu pot să înțeleg de ce stai cu un asemenea om. Bani nu are, discuții interesante nu poți avea cu el... Uite, de exemplu eu și Valentin, chiar azi discutam despre semnificația acestei zile, cea de 25 decembrie. Nu numai cea religioasă, ci și alte evenimente, decese, nașteri. Nicu: Dintr-astea știu și eu. Iisus Hristos. Cătălina: Poftim? Nicu: Iisus Hristos s-a născut pe 25 decembrie. Valentin: Așa-i, Nicule, așa-i, dar mai sunt și alții. Uite, de exemplu ăla... Omul acela de știință cunoscut, nu mai știu cum îl cheamă. Nicu: Atât e de cunoscut, încât nu știi cum îl cheamă... Valentin: Nu de asta. Am un lapsus. Nicu: Și eu tot de la Asus am laptop-ul. Valentin: Lapsus înseamnă că nu-mi amintesc ceva. Poate mă ajuți tu. Cum îl chema pe fizicianul ăsta de s-a născut pe 25 decembrie? În anul 1642, ca să fiu mai exact. Nicu: 1642 zici? Valentin: Da. Nicu: Nu știu. Valentin: Uite un alt indiciu: după el este numită unitatea de măsură a forței. Nicu: Steaua? Valentin: Pe bune? Steaua? Nicu: Corect, scuze! Acum e FCSB. Valentin: Mi-am amintit, era vorba de Isaac Newton, dar mă rog, uită că te-am întrebat. Că tot ai adus vorba de fotbal, ca să discutăm un subiect pe care-l înțelegi și tu, care a fost ultimul meci pe care l-ai văzut pe stadion. Eu ultima dată am fost la Bayern Munchen cu Chelsea. Tu? Nicu: Și eu, la Textila Buhuși cu Vulturul Costișa. 74


Creații spre universalitate- Lucrări literare și plastice premiate la Concursul național de creație artistică, „Zâmbet de copil în zbor de fluturi”, ediția a IV-a, 2020 Valentin: Măcar a fost bun? Nicu: Da. Valentin: Asta contează, că-n rest, fie Bayern cu Chelsea, fie Textila Buhuși cu Vulturul Costișa... Nicu: Semințele tot același gust are. Cătălina: Ce incult! Nicu se rușinează. Cătălina: În fine. Acum este timpul să servim peștele. Nicu: (arătând spre un bibelou în formă de pește): Dar nu e deja pe masă? Cătălina: Nu acela. Șalău. (către Valentin): Vino și ajută-mă! Gabriela(în șoaptă): Nicule, ești bine? Nicu: N-am nimic. Doar... cred că ar trebui să plec. Gabriela: Nu pleci nicăieri! E Crăciunul și trebuie să petreci timpul cu familia și prietenii. Oricum nu avem nimic de mâncat acasă. Nicu (din nou tare): Mă scuzați puțin, merg repede undeva fiindcă am lăsat... Gabriela: N-ai lăsat nimic. Nicu: Așa-i, că-s sărac și nu aveam ce să las. Dar trebuie să... Gabriela: Nu trebuie nimic. Nicu: Așa-i, că dacă n-am serviciu ce să trebuiască? Dar am uitat... Gabriela: N-ai uitat nimic. Nicu: Așa-i că-s prost și dacă nu știu nimic ce să uit? Pa! Nicu se ridică de la masă, Gabriela se duce după el. Gabriela: Unde crezi că te duci? Nicu: Nu știu. Departe. Gabriela: Rămâi! E petrecerea prietenului tău. Nicu: Da, dar n-ai văzut cum se comportă nevastă-sa cu mine. E sâcâitoare, ca toate femeile. Persoanele de față se exclud. Te rog, nu da. Gabriela: Ce te-ai face fără mine? Nicu: Probabil că aș fi la Jilava, ca toți hoții de legendă. Nicu: Treci la masă și fii drăguț! Amândoi zâmbesc fals. Cătălina: Nu-i mai suport pe ăștia doi. E numai vina ta. Valentin: Dacă vrei să știi, nici măcar nu a fost ideea mea, ci a Gabrielei. Ea a zis că lui Nicu i-ar prinde bine să-și mai vadă prietenii de sărbători. E sâcâitoare, ca toate femeile. Te rog, nu da! Cătălina: Ce te-ai face fără mine? Valentin: Probabil că încă aș mai fi miliardar, nu milionar. Cătălina: Stai puțin! Tu și Gabriela ați aranjat asta? Parcă nu vă cunoșteați dinainte! Valentin: Am jucat și noi puțin teatru. Cătălina: Ce altceva ați mai făcut voi doi pe ascuns. Nu-mi răspunde, nu vreau să știu! Hai să terminăm odată cu asta! Nicu fură bibeloul. Cătălina: Hei, am văzut asta! Nicu: Ce-ai văzut? Cătălina: Ai furat peștele! Nicu: Ba nu! Uite-l acolo. Șalău. Cătălina: Ba da! Ești un hoț! Gabriela: Nu-l faci tu hoț pe soțul meu! Cătălina: Ba uite că-l fac! Gabriela: Nu ai nicio dovadă! Cătălina: A furat peștele și a furat jucăria fetei mele ca să i-o dea mai apoi în dar! Gabriela: Nu poți să știi c-a fost el! Așa și eu pot zice de soțul tău, că nu avea de unde să strângă atâta din muncă cinstită! Cătălina: Nu-l faci tu hoț pe Valentin, că nu ești DNA-ul! Se aud bătăi în ușă, toți se sperie. Atunci când sare de pe scaun, Nicu are bibeloul în brațe. Nicu: Poliția! 75


Creații spre universalitate- Lucrări literare și plastice premiate la Concursul național de creație artistică, „Zâmbet de copil în zbor de fluturi”, ediția a IV-a, 2020 Valentin: DNA-ul! Cătălina: (arătând spre bibeloul furat): Peștele! Gabriela: Șalău. Fata deschide ușa. Fata: Sunt colindătorii. Toți răsuflă ușurați. Fata: Mami, ce să le spun? Cătălina: La fel ca-n fiecare an. Fata: Nu primim cu colindă, nu avem bani și nici nu suntem acasă! (și trântește ușa) Cătălina: Acum, să mâncăm!

Ceasul de buzunar

Mențiune SpecialăȚugui Neculai-Alin, 18 ani, cl. a XII-a Clubul Elevilor Buhuși, Bacău, Prof. coord. Zaharia Ștefan

(O întâmplare neobișnuită) A fost odată ca niciodată un bătrân care prețuia cel mai mult pe lumea asta un ceas de buzunar. Nimeni nu știa de ce. Bătrânul avea un secret, pe care am să vi-l povestesc acum. Totul a început când era numai un băiețel de 4 ani și văzu în vitrina unui magazin un ceas de buzunar auriu, încrustat cu diamante. Dar nu asta l-a încântat cel mai tare, ci ce scria pe el. Scria ''Este VRĂJIT''. Inițial nu a crezut dar, după ce vânzătorul a început sa îi spună povestea, i-a stârnit curiozitatea. - Acest ceas a fost al stră- stră- stră- stră bunicului meu! spuse el entuziasmat. Era cu adevărat VRĂJIT! - Și dacă mă păcălește? spuse el în șoaptă . - Dar nu te păcălesc! spuse vânzătorul auzind cuvintele băiatului. E adevărat! Atunci, băiatul îi ceru vânzatorului să i-l dea să îl vadă. Vânzătorului nu i-a prea convenit, dar nu putea spune nu, așa că îi dădu ceasul cu mare grijă. - Atenție mare, zise vânzătorul! Când simți ceasul în mână, băiatul știu că e perfect pentru el. Simți o vibrație puternică iar apoi acele ceasului au început să se învârtă nebunește înapoi, și a ieșit un fum care mirosea foarte ciudat. S-a creat o ceață deasă. Vânzătorul a început să tușească. Peste câteva secunde ceața se risipi, dar băiatul dispăruse. Vânzătorul mai auzise această poveste, că dacă va atinge cineva acel ceas și ceasului îi va plăcea de acea persoană, ceasul îl va duce în altă lume să trăiască aventura împreună cu el. Vânzătorul a crezut că e o poveste de copii. Dar era ADEVĂRAT! Băiatul era acum într-o tornadă a timpului. Erau numere peste tot. Se uita în stânga și-n dreapta și tot ce vazu era numai o ceață deasă cu numere colorate care zburau de colo-colo. Auzi un zgomot foarte ciudat. Era o voce care cânta foarte frumos, dar foarte sus. Vocea părea să vina din spatele lui. Își întoarse capul în direcția aceea și rămase cu gura căscată de uimire. Era o doamnă cu fața palidă, ochii albaștri ca safirul, părul cărunt de bătrânețe, nasul mic, gura zâmbitoare, obrajii rozalii ca vinul, cu un ceas în loc de corp, cu degetele pline de inele cu cifre, pantofi cu ceasuri funcționale și un palton de lână ca să nu-i fie frig. Băiatul a studiat cu mare atenție femeia, s-a uitat îndelung la chipul ei și a întrebat-o curios : - Ce fel de ființă ești tu? - Sunt ceasul pe care l-ai ținut mai devreme în mână! Îți mai amintești? - Da! Chiar tu ești, ceasul de aur încrustat cu diamante? - Da, cine altcineva? spuse femeia cu un glas blând și iubitor. - Dar cum te cheamă? spuse băiatul. - Pe mine mă cheamă Timpurița Ac Ceasornic. Dar pe tine ? - Pe mine mă cheamă Eric- încantat de cunoștință, spuse băiatul. - Câți ani ai? spuse Timpurița. 76


Creații spre universalitate- Lucrări literare și plastice premiate la Concursul național de creație artistică, „Zâmbet de copil în zbor de fluturi”, ediția a IV-a, 2020 - Eu am 4 ani și trei sferturi. Tu? - Chiar vrei să știi? - Da! răspunse Eric - Bine atunci am să-ți spun. Eu am atâția ani câți are timpul. Femeia scoase o foaie de hârtie și începu să scrie : 1.000.000.000.000.000.000.000.000.000.000.000.000.000.000.000.000.000.000.000.000.000.000. 000.000.000

- Wow! Spuse băiatul. Chiar ai atâția ani ? - Da! - Dar, unde suntem? se întrebă Eric - A da, am și uitat… Bine ai venit în cea mai spectaculoasă și mai frumoasă lume- Lumea Numerelor! zise femeia, cu o voce protocolară. Cum ți s-a părut? Am lucrat de mult timp la această replică, zise ea cu un ton glumeț. - Mie mi-a plăcut, chiar mult! spuse băiatul aplaudând. Lumea NUMERELOR ? Dar eu nu văd niciun număr! Unde sunt toate numerele? - A... am uitat și asta... sunt cam uitucă azi... nu contează, să trecem la subiect. Am să-ți fac un tur al sătucului, dar întâi să vină și numerele… sunt puțin timide. - Numere care trăiesc? Dar cum e posibil așa ceva? Toata lumea spune că numai animalele, oamenii și plantele trăiesc. - În lumea asta trăiesc și numerele! Uite, până și eu trăiesc! - Ce tare! Ce altceva mai trăiește aici? - O să vezi pe parcurs ! spuse Timpuri . - Pe parcursul cui? Eric era nedumerit... - Și asta am uitat să-ți spun… Este o legendă care spune că într-un ținut îndepărtat se află un băț special și magic. - Dar dacă e așa de special de ce m-ai ales pe mine să vin cu tine? - Pentru că ai un spirit de observație foarte dezvoltat și ești ambițios. - Ce înseamnă ambițios? - Sincer nici eu nu știu exact… am auzit și eu cand eram mică la școala Ceasornicului că trebuie să fii ambițios - Hmm... dar sunt foarte mulți copii care au spirit de observație și sunt ambiilitio… Of, mă tot încurc, ambițioși am vrut să zic; dar totuși- de ce m-ai ales tocmai pe mine? - Regina noastră vede pe toată lumea… ca un fel de Moș Crăciun, dar fără cadouri… ea vede tot ce se întâmplă și m-a trimis după tine, fiind sigură că numai tu poți să mă ajuți. - Să te ajut? Cu ce? - O să îți povestesc un pic mai târziu - Bine, și când plecăm să vedem acest băț? - Nu numai îl vedem, îl și luăm! Regina a spus că putem să îl luăm și să profităm de super puterile lui, iar după ce am beneficiat destul, bățul se va întoarce la loc, ca și alții să poată beneficia de el. Hai să pornim ! O sa înnoptam la hotelul 367. Au mâncare foarte bună și cel mai bun bucătar Domnul 21 h 12 min (ăsta e numele lui). - Dar de ce ne trebuie acest băț ? - Acum, hai să-ți povestesc, dacă ești atât de nerăbdător… Demult, o vrăjitoare m-a blestemat să fiu bătrână și mi-a luat puterile să călătoresc în timp... și numai acel băț mă poate ajuta să rup blestemul. - Și nu te poate ajuta Regina? interveni băiatul. - Nu, blestemul poate fi rupt numai de un suflet curat de copil! Mă ajuți? - Sigur că te ajut! - Ok, atunci hai să mergem către acel hotel și mâine o să îți fac cunoștință cu numerele. Plecară spre hotelul domnului 367 pe o alee inverzita, plină de brazi și de pomi cu fructe în formă de numere. Într-un final ajunseseră la hotelul domnului 367, unde îi aștepta la recepție fratele lui 367, domnul 22 h și 22 minute. - Salut, mă numesc domnul 22h și... stai puțin pe tine te știu- tu ești doamna Timpurița - Da ! ți-ai amintit bine. - Ce vă aduce pe la noi? 77


Creații spre universalitate- Lucrări literare și plastice premiate la Concursul național de creație artistică, „Zâmbet de copil în zbor de fluturi”, ediția a IV-a, 2020 - Noi am venit să luăm o cameră pentru o noapte. Oare mai ai camere libere? Domnul 22h și 22 minute se uită, și se tot uită și nu a găsit nici-o cameră, așa că Timpurița cam dezamăgită spuse: - Atunci o să mergem la mine acasă! Nu ne vom bucura de bucatele minunate ale domnului 21h și 12 minute, dar ne vom descurca - Bine, atunci hai să mergem. Lui Eric îi era indiferent unde va înnopta și ce va mânca..., era prea entuziasmat de nouă aventură Așa că merseră împreună pe strada Rotiței și într-un final au ajuns la casa Timpuriței. - Am ajuns ! Casă dulce casă! se bucură Timpurița Ei intrară într-un loc mic și ascuns la marginea pădurii Pendulului. În tulpina unui copac de pin, se afla o mică ascunzatoare în care nu era altcineva decat o veveriță care avea coada în forma de 2. Pereții erau negri ca pământul, pentru cuier erau niște rădăcini, canapeaua era făcută din rotițe de ceas acoperite cu o pătură, patul era din puf de papură, mai încolo un birou cu un ceas pe el (evident), niște sticle cu poțiune de preschimbat în ceas, o masă dintr-o bucată de lemn cu scaunele de piatră în jur, un blat din pământ cu niște ceșcuțe și farfurioare de porțelan, o sobă și un foc mare și luminos, dulapioarele erau niște cutii de carton, chiuveta era o găletușă cu apă, iar dușul era o cădița de în forma de ceas. - Ce părere ai ? întrebă Timpurița. - E chiar foarte frumos! Spuse cu amabilitate băiatul.. - Aici vom dormi în această noapte! Ți-e foame? Spuse Timpurița. - Puțin. - Bine atunci îți voi pregăti o cacao caldă și niște biscuiți Primo! spuse femeia. - Multumesc! Peste câteva minute Timpurița a venit cu o tăviță micuța cât să încapă cinci biscuiți galbeni cu numere pe ei. - Poftim! Spuse Timpurița - Mulțumesc frumos! Te rog ia și tu unul cu mine! o ruga băiatul. Timpurița luă și ea unul. - Ce număr ai primit, Doamnă Timpurița? - Eu am primit numărul 5. Tu? - Eu am primit numărul 9. - Hai acum să ne culcam, ca e ora 9. Mâine trebuie să ne trezim devreme. Așa că se culcară pe patuțul de papură. Timpurița adormi rapid, dar băiețelul nu putea să adoarmă. Din greșeală a strănutat și a trezit-o pe Timpurița. - Ce s-a întâmplat? spuse tresărind femeia - Scuze că te-am trezit, dar nu pot să dorm, spuse Eric. - O, nu-ți face griji, am eu o poțiune magică- “Dormi încet”- o poțiune care te ajută să dormi. Vrei să o încerci? îl întrebă Timpurița pe Eric. - Da, sigur! - Bine atunci mă duc să îți aduc! Se duse la dulăpiorul din bucătărie și luă o sticluță de culoare albastru aprins, pe care scria cu litere mari ‘’DORMI ÎNCET’”. - Poftim Eric, i-o înmână Timpurița. - Ești foarte amabilă! spuse Eric întinzând mâna după sticluța albastră. Eric luă o înghițitură și-și simți pleoapele grele de somn, așa că se afundă în lumea viselor. Timpurița se culcă la loc lângă Eric și adormi imediat.

78

MențiuneMihai Anda Irina, 11 ani, cl. a IV-a, Lic. Teoretic ELF, Cluj Napoca, Profesor: Ioana Iovănaș


Creații spre universalitate- Lucrări literare și plastice premiate la Concursul național de creație artistică, „Zâmbet de copil în zbor de fluturi”, ediția a IV-a, 2020 VISUL Uneori, după ce ne trezim dintr-un vis, avem impresia că tot ceea ce a fost în spațiul acela imaginar ni s-a întâmplat în trecut; deși nu ne amintim exact amănunte, știm doar că lucrurile au existat cu adevărat. Păi… cam asta mi s-a întâmplat mie și rețin totul cu atât de multă claritate, de parcă povestea s-ar derula încă o dată în fața ochilor mei... ,,Am visat că puteam să zbor, era într-o altă dimensiune, unde existau o mulțime de ființe fabuloase și nemaivăzute: pisici cu trei capete, zâne cu 6 aripi, dragoni colorați curcubeu, și multe alte creaturi ciudate, uimitoare. Era foarte important că toate aceste ființe din vis îmi zâmbeau, ca și cum m-ar fi cunoscut de-o viață, erau prietenoase și bune, astfel încât nu îmi mai făceam probleme că nu sunt în siguranță. Mi-au șoptit că ar exista undeva și personaje negative, care voiau să distrugă tot ce înseamnă „bun” și „prietenos”, dar nu le voi vedea niciodată, pentru că orice vis are dreptul să fie frumos și să-ți ofere un prilej de evadare dintr-o realitate care poate fi, uneori, mai puțin plăcută. Cât despre mine… eu eram o zână, (așa cum mi-am dorit mereu), care putea zbura peste tot și avea misiunea să verifice dacă toată lumea era fericită. M-am trezit cu o baghetă magică, cu care puteam aduce zâmbetul pe buzele tuturor și poate de aceea aveam foarte mulți prieteni, toți înzestrați cu puteri supranaturale (din moment ce toți zburam...). Primul amănunt pe care mi-l amintesc este că vorbeam cu zâne-surori, albe și diafane, cu rochii vaporoase și aripi translucide, zburam împreună cu ele pe deasupra pământului, descoperind lumea, și întâlneam alte creaturi nemaivăzute. Tot explorând, am găsit o peșteră plină de... dulciuri. Poate vă gândeați că îmi doream să fie plină de comori, dar mie îmi place atât de mult ciocolata... (la urma urmelor, sunt încă un copil). Următorul lucru pe care l-am găsit a fost o adunătură de nori pufoși și colorați, pe care am stat și am povestit, ca într-o plapumă uriașă de puf strălucitor (știți, eram și foarte aproape de soare...). După aceea, am mai zburat pe acele tărâmuri magice, povestind cu zânele-surori lucruri nesemnificative, de parcă ne-am fi cunoscut de-o viață...” Eu sunt genul de fată căreia place să exploreze lumea și să își facă prieteni noi, iar visul a fost destul de lung, încât să pot să îmi împlinesc cel puțin o parte dintre fanteziile care mă determină să fiu ,,cu capul în nori” de cele multe ori. Dar cine m-ar înțelege? Din păcate, m-am trezit brusc. Am încercat să adorm la loc, deoarece mi-a plăcut prea mult acea experiență, doar că nu am mai reușit. După ce am acceptat faptul că nu pot să îmi continui visul frumos, am stat și am reflectat la ce s-a întâmplat acolo, în acel Univers, și am realizat că era o experiență pe care am mai trăit-o în trecut, cu foarte mult timp în urmă. Era ca un fel de „déjà vu”. Poate că tot ceea ce îmi doream eu s-a transferat acolo, în subconștient, dar eram, și încă sunt convinsă, că acel vis a fost odată realitate. Deși multă lume crede că este imposibil să zbori (ca om), după această experiență am realizat că totul este posibil. Depinde doar de capacitatea noastră de a accepta că în vis putem ajunge să ne îndeplinim orice dorință...

79

Mențiune SpecialăȘumanschi Denisa, 12 ani, clasa a VI-a, Șc. Gimn. Poiana Stampei, jud.Suceava, Prof. coordonator: Dorina Paicu


Creații spre universalitate- Lucrări literare și plastice premiate la Concursul național de creație artistică, „Zâmbet de copil în zbor de fluturi”, ediția a IV-a, 2020

ÎNTOARCEREA LA COPILĂRIE Anii au trecut prin vămile timpului și eu am crescut...

Îmi rotesc privirea prin cameră... s-au schimbat multe, dar mai persistă puțin o undă de copilărie peste tablouri, fotografiile mele, peste jucăriile pe care încă le mai păstrez.

În acest loc încărcat de atâtea amintiri, privirea mi se oprește pe oglinda atârnată de perete. Ea a rămas aceeași, nu i se poate ghici vârsta. În luciul perfect al oglinzii, zăresc un chip cunoscut. O fetiță cu ochi blânzi precum mângâierea soarelui, cu obrăjorii rumeni ca piersicile coapte și părul împletit în două codițe, părea că se joacă în spatele oglinzii. Deodată, glasul cristalin al fetiței răsună în întreaga mea cameră: „Mami, pot să ies la joacă?”. Am recunoscut imediat acea voce de copil.... eram eu. Oglinda începe să arate pașii mei grăbiți spre parcul din fața blocului, unde mă jucam cu ceilalți copii jocuri cu păpuși, „De-a mama și de-a tata”, unde cream cu ajutorul câtorva creioane cerate noi lumi, în care visele și dorințele noastre puteau deveni realitate. Parcă pot simți și acum mirosul savuroasei supe de legume a mamei, care mă îmbia atunci când mă întorceam acasă.

Deodată, ușa casei se deschide, acompaniată de un alt glas blând:,,Stânga sau dreapta?”... era chiar tata, pe chipul căruia se vedea osteneala după o zi de muncă, dar ochii îi sclipeau ghiduși. ,,Hmm...dreapta!” , îi răspund, iar în fața mea apare o nouă păpușică, ce mă îndeamnă să pornesc cu ea în noi aventuri. Într-un colț al oglinzii, zăresc chipul mamei, brăzdat de lacrimi fierbinți atunci când eram bolnavă, o văd pe bunica citind un basm aproape cântat de vorbele ei dulci. Mă văd cântând cu emoție primul cântec pentru mama, primele cuvinte așternute timid pe hârtie, năzdrăvăniile din vacanțele în care am legat atâtea prietenii, sărbătorile în familie. Apoi, oglinda îmi arată drumul pe Autostrada Soarelui, când mângâierea răsăritului îmi șoptea că urmează să întâlnesc marea nesfârșită cu valuri înspumate, îmi amintește de bucuria și de entuziasmul meu din timpul excursiilor, în vechea Dacie a bunicului, spre munții semeți cu frunțile sprijinite de nori. Întreaga oglindă pare acum cerul care cernea primii fulgi de nea, în timp ce eu o ajutam pe bunica să prepare cozonacul rumen și pufos... Și cum să nu îmi aduc aminte de tarta cu cireșe coapte și caise parfumate, cu care tot ea mă răsplătea de fiecare dată când luam o notă bună.

Seara, bunicul mă aștepta cu o cană de ceai parfumat să îi povestesc cum mi-a fost ziua. Îmi împletea cu grija cele mai frumoase codițe, mă săruta ușor pe frunte și vocea lui blândă o auzeam ca prin vis: ,,Noapte bună, micuța mea!”

Încet, imaginile dispar, se risipesc ușor și rămâne doar chipul meu, ce nu mai este ca altădată...

80

Mențiune SpecialăCioc Maria Alexia, 13 ani, cl.a VII-a, Palatul Copiilor Pitesti, Argeș, Prof. Simona Marineața


Creații spre universalitate- Lucrări literare și plastice premiate la Concursul național de creație artistică, „Zâmbet de copil în zbor de fluturi”, ediția a IV-a, 2020 Legenda primului zâmbet de copil Într-o zi cu un vânt nesigur, poticnit și șovăielnic, zeița Natalia, prințesa naturi, a sosit pe meleagurile îmbelșugate ale Tărâmului de Vis. Îmbrăcată cu o rochie delicată, frumos decorată cu flori nemuritoare și iarbă fragedă care înverzește natura, suava făptură a înveselit văzduhul cu părul său vâlvoi împletit în codițe decorate cu toporași și ghiocei. Timpul său se apropia. Porțile zilei se deschid cu puful păpădiilor printre liniștea luncii umed înflorite.

Un vânt lin o aduce pe Zeița Tărâmului într-un mic orășel de la marginea pădurii. De unde venea ea, soarele strălucea vesel și seninul razelor de soare făceau lumea mai bună pe zi ce trecea. Însă, oricât de fericiți erau toți, nimeni nu mai auzise vreodată de cuvântul ,, ZÂMBET’’. Nici măcar copiii nu știau să zâmbească. Fericirea lor era exprimată printr-o simplă întindere de mână care ar trebui să surprindă bucuria oamenilor. Dar zâmbetele lipseau.

Momentul în care locuitorii au văzut-o pentru prima dată pe Natalia a fost unul interesant, dar lipsit de imaginație. Un moment banal ca oricare altele. Oamenii au privit-o îndeaproape pe fată preț de câteva minute. Deodată, un copil îmbujorat a făcut un pas înainte și a privit-o în ochi. Se citea pe chipul luminat al copilului un mare zâmbet, ca o beteală de raze ale soarelui auriu. În acele clipe, zeița și-a adus aminte de copilărie, de locul în care a trăit alături de familie și cei dragi ei. A putut vedea prin ochii unui copil, o parte din viața sa. Se vedea alergând pe pajiștile înverzite ale unui mic orășel numit Colțul Ciupercilor, acest nume fiind dat datorită legumelor cu pălărie strălucitoare care umpleau de bucurie casele tuturor. Din păcate, ochii fetei nu dezvăluiau numai momente plăcute, ci și pe cele mai puțin frumoase din viața prințesei. Una dintre aceste clipe este chiar pierderea ei. Cu mulți ani în urmă, trăia o familie regală renumită în oraș pentru actele de caritate făcute. Oamenii săraci erau cei mai recunoscători pentru ajutorul primit din partea lor. Fiind buni la suflet, regele și regina nu doreau să primească nimic în schimb, însă sărmanii îi răsplăteau cum puteau ei mai bine : cu o rugăciune.

Timp de șapte ani atmosfera a fost una prietenoasă, însă vremurile urmau să se schimbe. Un război a cu prins orașul în flăcări. Pentru siguranța ei, prințesa a fost despărțită de părinți și dusă într-un loc cât mai depărtat. Bunica ei a primit-o cu un zâmbet larg în casa ei de la marginea orășelului. În doar câteva zile, orașul nu mai exista, iar speranța ca oamenii să fi supraviețuit era scăzută. Nemaigăsindu-și părinții, fata a crescut alături de bunica sa. Vietățile pădurii o înveseleau pe zi ce trecea și o învățau vechile taine ale pădurii, ajungând ca la vârsta de cincisprezece ani să fie încoronată ,, Zeița Natalia, protectoare a naturii".

Brusc, Natalia a clipit de două ori, făcând ca magia să se termine. I-a mulțumit micuței pentru darul oferit și a strâns-o în brațe ca semn al prieteniei lor. Timpul a spulberat anii, ce urmau cu repeziciune, iar prietenia fetelor influența în bine pădurea, făcând ca zâmbetul lor să îi molipsească pe locuitori făcându-i fericiți.

81

MențiuneBarbu Sara Elena, 13 ani, cl. A VI-a, Șc. Gimn. Nr 28, Galați, Prof. Bontea Anca


Creații spre universalitate- Lucrări literare și plastice premiate la Concursul național de creație artistică, „Zâmbet de copil în zbor de fluturi”, ediția a IV-a, 2020 LEGENDA FLUTURELUI Demult, tare demult, pe când învăța iarba să crească și fluierașul să sune, erau trei tărâmuri: Floralia, Coralia și Petalia. Și, credeți-mă, că v-aș spune secretul acestor tărâmuri acum, dar unde ar mai fi suspansul? În fine… Aceste trei ținuturi erau în război. Deși pare greu de crezut, pe tot pământul gol la acea vreme, singurul loc în care oamenii își duceau veacul se luptau pentru putere. Totul a început când regele Coraliei a observat că Floralia era prosperă. Așa că, fără a sta cu mâinile în sân, a aranjat o întâlnire cu conducătorul Petaliei. Împreună, aceste două regate trebuiau să pornească un război împotriva Floraliei, dar cum zice vorba străbună: Cine sapă groapa altuia, cade singur în ea, Floralia și-a pregătit o armată puternică și multe arme care puteau să distrugă lumi întregi. Prima zi, o luptă-două. Ușa s-a deschis, iar cei doi regi au ieșit. Floralia avea armele pregătite, iar Coralia și Petalia se îndreptau spre granițele regatului pentru luptă. Războiul a pornit. Floralia se ținea cu dinții de viață. Sânge mult s-a vărsat până când, din cer, o voce a tunat: - Așa mă răsplătiți voi? Adevărat vă grăiesc, diseară, când soarele își va retrage și ultimele raze, voi trimite o creatură care vă va învăța ce este lumea pe care v-am oferit-o. Dar nici aceste cuvinte nu i-au panicat și nu i-au determinat pe oameni să renunțe. A doua zi, dis-de-dimineață, războiul s-a oprit. Floralia mai avea armament, așa că lupta nu își mai avea rostul. Ceva ciudat s-a întâmplat. O bucățică de sticlă plutea pe deasupra lumii, reflectând razele soarelui peste războinici. Nu era orice bucățică, din vârful ei ieșeau două firișoare. Creatura arăta atât de pur pe lângă tot sângele vărsat de cei căzuți în luptă, astfel încât războinicii plângeau, dându-și seama de ce au pierdut cu adevărat: puritatea. Creatura era fermecătoare și atât de inocentă… Dintr-odată, un viermișor se urca pe un copac din apropiere. Oamenii, care mai rămăseseră vii, se uitau la creatura aceea frumoasă și la acea viețuitoare care se târa. Erau atât de diferite… Dar încă ceva neașteptat s-a întâmplat. Viermișorul s-a închis într-un fel de sac de dormit verde și a stat acolo. Oamenii au plecat. După un război și o creatură încântătoare, venită parcă din Rai, nu le mai venea să rămână pe câmpul de luptă. Oare ce se întâmplase cu acea creatură? După o săptămână agonizantă, veni timpul pentru un tratat de pace. Toți locuitorii celor trei tărâmuri trebuiau să vină de unde începuse totul, pe câmpul de luptă din Floralia. Toată lumea s-a adunat, în fața oamenilor stăteau cei trei regi ai tărâmurilor pe care le stăpâneau. În timpul ceremoniei, s-a auzit ceva. Se pare că viermișorul se săturase de hibernat. Dar când acea pânză de un verde aprins s-a rupt, din ea a ieșit acea creatură cu aripi transparente ca de sticlă. Părea imposibil ca din acea târâtoare să iasă o bucată de Rai ca aceasta. Din altă perspectivă, soarele se schimbase. S-a întunecat deodată, în afară de o rază care lumina aripile creaturii. Culoarea acesteia s-a transformat de la un alb transparent, pur și delicat ca o lacrimă, la un portocaliu aprins, ca cel al focului. Acum exista o altă problemă, ce nume să-i pună creaturii? Puritate? Nu, ar fi fost prea direct. Foc? Nici asta, deja foc însemna ceva, nu mai putea fi folosit. Atunci au găsit o denumire perfectă: FLUTURE. Acest cuvânt era de toate într-unul singur. Și, mai ales, era numit după Floralia, care câștigase războiul. De atunci, fluturele a devenit o creatură pură, care exprimă multe sentimente, dar mai ales iubire.

82

Mențiune SpecialăBîrla Alexandra, 13 ani, cl. a VII-a, Șc. Gimn. Nr. 1, Nucet, Bihor, Prof. coord. Benchiș Mihaela


Creații spre universalitate- Lucrări literare și plastice premiate la Concursul național de creație artistică, „Zâmbet de copil în zbor de fluturi”, ediția a IV-a, 2020

Libertatea- zâmbetul speranței

Se pot întâmpla multe lucruri în timpul unei vieți. Putem cădea și ne putem ridica din nou. Putem lupta cu cei din jurul nostru sau putem lupta cu noi înșine. Putem fi fericiți sau putem fi triști. Putem iubi sau putem uita. Putem vedea în culori sau putem vedea în „alb-negruˮ. Fiecare om se naște cu puterea de a alege ce poate face și ce nu poate face, și doar el singurare această putere. Sau cel puțin, așa ar trebui să fie. Și acum mă întreb: cum pot scrie o poveste bine structurată, când viața adevărată este un haos total? Această poveste a început într-o seară de august, când, într-o familie ca oricare alta, s-a născut un băiețel. Lumea părinților săi a prins culoare odată cu a sa. Cu fiecare pas pe care băiețelul îl făcea spre cunoaștere, bucuria părinților devenea și mai mare. Băiatul creștea, învăța și totul era doar zâmbet, culoare și fericire, până când, într-o zi sumbră de noiembrie, la câteva luni după ce băiatul împlinise zece ani, un accident de mașină a schimbat totul. Băiatul și-a pierdut mama, ființa care dădea speranță și înțelegere, iar tatăl și-a pierdut soția și, odată cu ea, rațiunea, fericirea, înțelepciunea. Din acel moment, totul s-a destrămat. Lumina a devenit întuneric. Fericirea s-a transformat în tristețe, în disperare și furie. Culorile s-au estompat. Tatăl își privea fiul cu resemnare și autoritate, făcându-l să se simtă vinovat pentru ce i se întâmplase mamei sale. Apoi, la câteva luni după accident, tatăl nu a mai suportat durerea și golul pe care le simțea în piept, așa că, începând de atunci, se întorcea acasă noaptea târziu, mirosind a alcool și simțind mereu nevoia de a ridica vocea și mâna la fiul său, oricând greșea ceva, oricât de neînsemnat. Anii au trecut, băiatul a crescut, dar lucrurile nu s-au schimbat mai deloc. De dimineață, prin casa lor de la liziera pădurii se auzeau aceleași fraze răspicate și încărcate de furie: „Nu ești bun de nimic!”; „Fă ce îți spun!”; „Nu tu iei deciziile în casa asta!”, „Ai să ajungi un nimeni!”. În timpul orelor de curs, la școală, erau la ordinea zilei șoaptele, râsetele pe seama sa, privirile dazaprobatoare și dezgustate ale profesorilor, pe seama notelor, și loviturile încasate fără nici un motiv, pe coridoare. Ajuns acasă, trebuia să își poarte singur de grijă, căci tatăl său era în oraș, înecându-și amarul în baruri. Seara, certurile erau la fel de aprinse, ca și cele de dimineață, doar mai violente. Băiatul se apropia de vârsta de șaisprezece ani. Nu putea pleca aproape niciunde, fiind nevoit să își facă singur de mâncare și să își câștige existența lucrând ca vânzător. Nu putea avea încredere în nimeni. Viața sa era acoperită de un nor greu de anxietate, tristețe, oprimare și depresie. Era ca și cum nu mai putea vedea culoarea lumii, totul îi părea alb sau negru, ca și cum ar fi trăit un constant atac de panică, pe care nu îl putea opri. Nimeni nu-i observa zbuciumul, tristețea și durerea, dar cu toții păreau să-i observe greșelile. Nimeni nu-l ajuta, dar cu toții îi spuneau că nu e destul de bun. Ore în șir privea în gol, spre pădure, gândindu-se cum ar fi fost dacă mama sa ar mai fi cu el sau cum ar fi dacă și-ar pune capăt suferinței și ar fi alături de ea. Aceeași poveste, repetându-se, zi după zi. Nimic nu se schimba. Și totuși, cu aproape o săptămână înaintea vacanței de vară, constantele din această ecuație ce părea infinită s-au modificat puțin. Era dimineață și, după o rundă de porunci și cuvinte grele primite de la tatăl său, băiatul se îndreptă, cu capul în pământ, spre școală, încercând să evite cum putea mai bine privirile batjocoritoare ale colegilor. Într-un final, ajunse în clasă și se așeză în ultima bancă, știind că nu are rost să vină mai în față, căci nu era destul de deștept ca să poată înțelege ce se vorbește. Imediat după aceea, profesoara de psihologie intră și ea în clasă, doar că nu era profesoara lor obișnuită, ci, așa cum afirmă și ea după aceea, o suplinitoare. Ora începu. Profesoara preda despre viitor și despre cum fiecare elev poate alege ce își dorește să devină. Apoi, dintr-o dată, începu să întrebe fiecare elev în parte care este profesia lor de vis. „Doctor”- spuneau unii. „Psiholog”, „profesor” sau „avocat”, adăugau alții. Până când profesoara a ajuns la băiatul din ultima bancă. - Și tu? Tu ce îți dorești să devii? Băiatul își ridică privirea spre profesoară și rămase șocat. Aceasta semăna incredibil de mult cu mama sa: aceeași ochi luminoși, același zâmbet înțelegător. Doar datorită acestui fapt băiatul și-a luat inima în dinți și a mărturisit: 83


Creații spre universalitate- Lucrări literare și plastice premiate la Concursul național de creație artistică, „Zâmbet de copil în zbor de fluturi”, ediția a IV-a, 2020 - Nu știu ce îmi doresc, dar oricum nu-s destul de bun ca să ajung acolo. Sau, cel puțin, asta îmi spune tatăl meu, a mai adăugat el în șoaptă. Profesoara l-a privit tristă. - Numai tu poți decide asta. Tu ai libertatea și puterea de a alege. Nimeni altcineva. Dacă nu știi acum, caută-mă mai târziu și putem discuta. „Libertatea” era cuvântul ce i-a atras atenția băiatului. Un cuvânt atât de străin pentru el și, totuși, atât de frumos. După școală, a mers direct spre magazinul unde lucra și i-a cerut patronului salariul pe luna respectivă. Imediat ce a primit banii și-a dat demisia, gândindu-se că, într-o bună zi, își va găsi un loc mai bun de muncă. Patronul nu a mai apucat să îi explice că nu era așa de ușor să scape de contract, căci băiatul o și luase la fugă spre casă. Ajuns în fața porții, fără să își dea seama ce face, a ocolit casa și a luat-o spre pădure, un loc în care nu mai avusese curajul să intre de la moartea mamei sale. A continuat să alerge cât îl țineau picioarele, până a ajuns într-un luminiș înconjurat de stejari falnici, printre care razele soarelui pătrundeau ca într-o poveste, umplând locul de lumină și căldură. La rădăcinile copacilor, creșteau nenumărate flori, în jurul cărora fluturii multicolori își fluturau aripile firave, iar păsările ciripeau vesele. Băiatul s-a oprit și a privit cu nesaț frumusețea pădurii, fără să mai respire. Se spune că, dacă îți ții respirația, poți opri un atac de panică. Se pare că era adevărat. Toate sentimentele rele ce îl urmăriseră până acum dispăruseră. Putea vedea colorat din nou. Era liber. A decis cine era și cine putea fi. El singur și nimeni altcineva! Și asta l-a eliberat. „Mulțumesc mamă!” și-a spus. Și a zâmbit. Pentru prima dată, după atât de mult timp, a zâmbit cu adevărat. Spre seară, s-a întors acasă, unde l-a găsit pe tatăl său întins pe canapea, cu sticla de vin alături. Furios, acesta a început să-i reproșeze că a întârziat, că l-a dezamăgit, că l-a părăsit, la fel ca mama sa. - Cuvintele tale nu mai au putere asupra mea. Știu cine sunt. Sunt destul de bun. Știu ce vreau să fiu și știu că voi reuși. Este de ajuns. Și mama nu te-a părăsit. Ci tu ai uitat-o pe ea. Începând din aceea zi, băiatul și-a găsit liniștea, iar tatăl a uitat alcoolul și a început să-și susțină fiul. Și povestea lor nu se încheie aici. Lumea e plină de provocări, de porunci și reguli, de tragedii. Însă doar noi avem puterea de a decide cum le putem face față. Un copil mereu îngrădit de reguli nu va ajunge niciodată la potențialul lui maxim. Și acesta este până la urmă obiectivul nostru final, nu? „Libertatea” este un termen atât de controversat în zilele noastre, dar, odată ce înțelegem ce înseamnă, putem atinge fericirea. Un zâmbet sincer de copil este atât de rar, dar cum altfel ar putea fi, dacă acesta nu știe ce îl face fericit dacă este „închis într-un glob de sticlă”? La fel ca fluturii care nu pot fi fericiți dacă nu pot zbura, așa suntem fiecare dintre noi…

84

MențiuneManole Alexandra, 16 ani, cl. a X-a, Col. Național „Traian Lalescu” Reșița Prof. coordonator: Georgeta Raicu


Creații spre universalitate- Lucrări literare și plastice premiate la Concursul național de creație artistică, „Zâmbet de copil în zbor de fluturi”, ediția a IV-a, 2020 COPIL FERICIT

DECOR Primăvara printre rânduri Zâmbește verde cam timid... Trimite raze de beție Învie câmpul cel arid.

Sunt un copil iubit și tare giugiulit. Părinții mei sunt cei mai cei Și mă învață să fiu ca ei. Cum ca ei ? Uite-așa : Cu suflet bun și zâmbitor, Cu mult respect și muncitor. Mă îndrumă și mă-nvață, Tot ce-i mai frumos în viață. Iar atunci când o să cresc, Din inimă le mulțumesc!

Mențiune SpecialăȘerban Ianis-Rareș, 5 ani,Grupa combinată, Col. Naț.“ Tr. Lalescu ” Reșița, Grădinița P.N.Doman, Prof. înv. preșcolar: Manciu Adriana

Pe boltă-steaua sclipitoare Vestește clipa ce-a venit, Descrie-o urmă de cântare Pe-un petec de zenit...

Ascult cum tainic se-așază Un gând de verde fericire Cu nuanțe pale de frumoasă strălucire.

Un firav șirag de sensuri Se disting pe câmpu-n floare Un etern covor de gânduri Mai pătrund încet pe vale.

HAIKU

Mențiune SpecialăStanciu Ștefania Mihaela, 14 ani, Palatul Copiilor Râmnicu Vâlcea, Prof. coord. Cismaru Marinela

Motto: „Copilăria este inima tuturor vârstelor.” – Lucian Blaga

Soare în toate mugur înflorit etern, nori se risipesc. Balon de săpun te-ascunzi în sufletul meu, obraji coloraţi.

Steaua Polară se topeşte pe tâmple mirare de sori. Puf alb în aer, se înalţă şi răsar bănuţi de soare.

Pânza de soare piere-n râul de clipe verde sub pleoape.

Răsărit aprins peste lumea palidă, primăvară iar.

Gândul albastru striveşte surâsul meu, pene căzute.

85

Mențiune SpecialăGrigore Daria, 16 ani, cl. a IX-a, Palatul Copiilor Pitești, prof. Mihaela Grigore


Creații spre universalitate- Lucrări literare și plastice premiate la Concursul național de creație artistică, „Zâmbet de copil în zbor de fluturi”, ediția a IV-a, 2020 Recunoștință Sunt profund recunoscătoare. Recunosc în tine bobocul de orhidee care stă să înflorească pe pervazul unui balcon. Recunosc în mine un ciob de cană veche, din ghips. Recunosc că am văzut în tine cana și în mine o rădăcină aeriană. Dar nu am recunoscut profunzimea situației. Sunt profund recunoscătoare. Sunt recunoscătoare pentru că deși eram probabil ca o pereche de șosete verzi pe care le-ai cumpărat într-un pachet de 7 cu 34 de lei ai început să mă apreciezi și să mă porți cât mai des. Recunosc că te-am supraapreciat, sunt profund recunoscătoare. Recunosc, am greșit când am crezut că vom fi mai mult decât 2 radiere capsate laolaltă. Nu am recunoscut materialul din care era făcută capsa. Nu am puterea de a recunoaște atât de profund. Sunt profund recunoscătoare. Îți recunosc mesajele în morse, dar refuz să recunosc că poate am înțeles o linie acolo unde era un punct. Nu mai pot să recunosc profund? Sunt profund recunoscătoare. Recunosc că am crezut că dacă încerc să ne lipim vârfurile degetelor cu un pistol de lipit între 2 etaje, o să mă recunosc prin tine și tu o să mă recunoști în tine. Dar mă recunoști suficient de profund? Sunt profund recunoscătoare. Tu ești profund recunoscător? Eu sunt profund recunoscătoare? Mențiune SpecialăFarcaș Maria, 16 ani, cl. a X-a, Liceul Teoretic „Avram Iancu”, Cluj-Napoca, coordonatori: Bibl.Ruța Ana-Maria + prof. Kiss Teodora 86


Creații spre universalitate- Lucrări literare și plastice premiate la Concursul național de creație artistică, „Zâmbet de copil în zbor de fluturi”, ediția a IV-a, 2020

87


Creații spre universalitate- Lucrări literare și plastice premiate la Concursul național de creație artistică, „Zâmbet de copil în zbor de fluturi”, ediția a IV-a, 2020

88


Creații spre universalitate- Lucrări literare și plastice premiate la Concursul național de creație artistică, „Zâmbet de copil în zbor de fluturi”, ediția a IV-a, 2020

89


Creații spre universalitate- Lucrări literare și plastice premiate la Concursul național de creație artistică, „Zâmbet de copil în zbor de fluturi”, ediția a IV-a, 2020

90


Creații spre universalitate- Lucrări literare și plastice premiate la Concursul național de creație artistică, „Zâmbet de copil în zbor de fluturi”, ediția a IV-a, 2020

91


Scriitori români din diaspora De departe, viața merge înainte Culegere de sentimente compuse și interpretate de Anica Andrei-Fraschini (Franța) și Aurelia Buzoiu (Germania)

Episodul 8 Dragă Tichitan,

De data asta, îți voi înfățișa o clipă de vis. Știi, am depășit vârsta de 60 de ani, dar, pentru că sunt în Germania, viața îmi oferă ample posibilități de delectare. Astfel, am ales să merg la patinoar, un hobby de-al meu, rămas din copilărie.

Aveam nouă ani când am pus prima oară patinele în picioare. Mi-amintesc că eram săraci și nu mai știu exact de unde mi le procurase tatăl meu. Știu că erau patine cu cheie, care se aplicau direct pe ghete sau bocanci obișnuiți. Existau pe atunci și patine cu tot cu ghete, dar tatăl meu nu-și putea permite să cumpere așa ceva. Știu doar că aveam încălțările, mai precis bocancii, primiți de la verișorul meu din Brașov, care trimitea lucruri, rămase inutile, la neamurile mai nevoiașe. Îmi amintesc cu jenă acei bocanci grosolani de schi, cu care mergeam și la școală, pentru că nu aveam altă încălțăminte de iarnă. Dar atunci când patinam cu ei, mă simțeam minunat! Și pentru că locuiam într-un oraș de provincie, nu aveam unde să patinez decât pe străzi, unde mașinile bătătoreau zăpada. Amintirea aceasta este una dintre amintirile frumoase din copilăria mea. De atunci, mi-a rămas patinajul în sânge, iar acum, neținând cont de vârsta pe care o am, profit de fiecare ocazie în care mai pot patina. Doar că este o diferență mare între a patina pe zăpadă bătătorită, cu patine cu cheie, și a patina pe gheață, cu patinele normale, din ziua de azi. Și cum se schimbă vremurile: pe atunci, costa o „avere“ o pereche de ghete cu patine, iar acum mi le-am cumpărat cu doar 2 euro, de la magazinul „second hand”. Pe atunci, tânjeam cu toată ființa mea după o ciocolată, iar acum ciocolata mă-nconjoară peste tot și n-o mai vreau. Dar amintirea cu ciocolata este o altă poveste. Mai bine să revin la patinele mele și la cei 60+ ai mei. Este o vârstă considerabilă, aș zice... Un obiectiv important al acestei vârste este să te menții în formă, „fit“- cum spun nemții. Cu cât faci mai puțină mișcare, cu-atât te anchilozezi mai repede, de aceea sportul și mișcarea, în general, trebuie să devină o deprindere zilnică. În orașul unde locuiesc există patinoar, așadar pot să merg în timpul liber. Este deschis șase luni pe an, în sezonul răcoros și, desigur, se plătește intrarea. Acolo vin persoane de toate vârstele, dar în special copii. La difuzoare se aude muzică, iar asta îți dă un imbold în plus, să patinezi mai cu drag și mai cu foc, în cazul meu.

Patinele alunecă indiferent de vârstă și nu trebuie mare efort ca să patinezi cu viteză. Aș spune că singurul efort este acela de a-ți menține echilibrul pe gheață. Și nici asta nu este foarte greu, decât atunci când patinezi cu viteză, ceea ce s-a întâmplat în cazul meu sau, mai bine zis, ceea ce nu am reușit. Având viteză mare, m-am dezechilibrat și am căzut. Am căzut cumva lateral, izbindu-mă dureros, cu brațul, de gheață. Pe lângă jena pe care o ai, că ai căzut, mai urmează și încurcătura, atunci când trebuie să te ridici...

Doar că, de data aceasta, a apărut un „el“. Galant, cu o mână la spate, s-a aplecat întinzându-mi cealaltă mână, ca să mă ridic. Din toată povestea mi-a rămas doar acel moment în amintire, ca o clipă de vis minunat. Nu a mai contat jena, nu a mai contat durerea din braț și din umăr. În acel moment, timpul s-a oprit și eu am devenit prințesa căreia prințul cel frumos îi întindea mâna. Măcar că eu, la anii mei, nu mai puteam să fiu o prințesă, la fel cum el, bărbatul destul de tânăr și cu un chip comun, nu putea să fie un prinț. Dar, uneori, anumite trăiri se transformă în timp și spațiu, pentru o fracțiune de secundă, într-un moment de visare. Și această „clipă de vis“ rămâne în amprenta timpului tău, ca o adevărată poveste. 92


Scriitori români din diaspora Da, am probleme cu umărul, de la căzătura zdravănă. Doar că, pentru mine, asta nu are nicio relevanță. Merg la un osteopat, mă tratez... Asta este fața realității. Dincolo de ea, „clipa de vis“ are un substrat mult mai adânc, pe care nu știu dacă l-am redat suficient de clar. Pentru mine a rămas ca o întreagă poveste, înfiptă în memoria trăirilor mele speciale. Te îmbrățișez! Tu ce mai faci? Îmi mai spui cum ai continuat cu farmacista?

Auraș

Draga mea, Într-adevăr, întâmplarea de la patinoar, dincolo de traumatism, are un dram de reverie de toată frumusețea... Sper să-ți refaci complet umărul și să-ți rămână doar „clipa de vis“. Altădată, când vei mai merge la patinoar, să fii mai prudentă. Cu toată reveria... Vezi, povestindu-ți și eu prin ce am trecut, retrăiesc destul de intens, anumite momente. La „signora” am stat până când se apropia 3 iulie. Era data care îmi răsuna aproape continuu în minte, ca o amenințare. Pentru că în acea zi începea sezonul de vară, pe care farmacista îl petrecea în fiecare an la proprietatea ei de la munte, nu mai știu în ce zonă, pentru a scăpa de canicula orașului. Și ar fi trebuit s-o însoțesc. Știu doar că era „departe de lume” și că era vorba de un soi de conac, moștenire rămasă de la părinți. În apartament existau câteva imagini pe pereți, devenite tablouri, ce înfățișau acea proprietate. Era frumos de tot, un mic castel cu aer gotic... Făcând o compilație din toate informațiile pe care le aveam, plus atitudinea de superioritate pe care o afișa farmacista, am putut deduce că „signora” descindea dintr-o familie de nobili, cine știe din ce vremuri... Eram curioasă și chiar mi-ar fi plăcut să-mi petrec vara acolo, dacă domnișoara - eu îi zic „signora”, cum îi spuneau și alții, dar ea era „signorina”, căci nu fusese măritată... - s-ar fi purtat altfel și nu m-ar fi supus la un stres permanent, care mă rodea ca un vierme. Cu toată înțelegerea de care dădeam dovadă față de situația ei, era mai important să mă salvez decât să câștig banii atât de necesari, dar pe o muncă pentru care simțeam din toate fibrele că nu eram potrivită... Singurul meu gând era să plec de acolo înainte de 3 iulie. Pentru că, dacă aterizam la conac, mi-ar fi devenit foarte greu sau chiar imposibil să mai ajung la vreo stație unde oprea autobuzul Eurolines, cu care să plec spre țară. Mi-am strâns discret bagajele și, într-o dimineață, după o noapte nedormită, i-am spus farmacistei că hotărâsem să plec. Știi ce întrebare mi-a pus? : „Ce-ai să devii, vei face trotuarul?”. Am avut un șoc. De ce nu exista în mintea ei o altă variantă? Oare știa precis că unele românce nu avuseseră de ales și au căzut pe panta prostituției? Sau de ce avea o părere așa de îngrozitoare despre soarta „badantelor”? I-am răspuns ferm : “No, ritorno nel mio paese !”. N-a mai spus nimic. Mi-a plătit până la ultima centimă tot ce lucrasem. Înainte să cobor, a chemat-o pe femeia în vârstă, care salva perioadele de „intermezzo”... Vorbisem între timp cu șoferul de la Eurolines, aveam biletul de întoarcere cu data liberă, căci cumpărasem dus-întors, știam la ce oră și ce nume are strada din Torino unde trebuia să mă prezint în aceeași zi. Îi trimisesem SMS prietenei mele și a venit să mă conducă, ea cunoscând mai bine configurația orașului și cum trebuia să ajung în stația respectivă. M-a ajutat și de această dată. A înțeles că nu aveam cum să mai rămân. Ne-am luat rămas bun, cu lacrimi în ochi. Dar simțeam o ușurare cum rar mi-a fost dat să am parte... Așteptând în stație, aveam sentimentul că toată lumea era a mea. Parcă urma să zbor spre țară, prin tot înaltul cerului... Asta a fost, draga mea. Cât de mult ne învață viața... Să auzim de bine ! Antantica 93


Scriitori români din diaspora ITACA PUBLISHING HOUSE DUBLIN - IRLANDA

Cuvântul editorului

Diaspora românească nu a fost niciodată atât de mare. Nu toți românii care au plecat din România au făcut-o pentru bani, împinși de sărăcie. Mulți dintre ei au făcut-o pentru a se împlini profesional sau, pur și simplu, pentru a trăi în societăți care nu-și umilesc cetățenii. Dintre aceștia, nu puțini sunt cei care au căutat să fie recunoscuți internațional ca oameni de cultură, de artă, și destui au reușit.

Revista Itaca, înființată în 4 ianuarie 2013, tocmai pentru acești oameni de cultură a fost creată, și nu pentru a le oferi o mai mare vizibilitate în lumea occidentală, pentru că acolo, cei mai mulți dintre ei se descurcă singuri, ci pentru a fi cunoscuți și apreciați în țara de origine. Încercăm să dăm o imagine unitară a scriitorilor și artiștilor plastici români din diaspora, creând un spațiu numai al lor, unde pot fi găsiți, citiți sau văzuți, deși deseori am fost admonestați că suntem restrictivi și nu permitem oricărui scriitor/artist plastic român să se expună în Itaca. Sigur că redacția revistei evaluează textele primite spre publicare și, chiar dacă nu foarte exigent, selectează creațiile înainte de a le publica, așa cum este și firesc. 94


Scriitori români din diaspora Pentru toți scriitorii români din diaspora, fără niciun fel de selecție, am creat un site unde sunt promovați cu întreaga lor realizare scriitoricească (date tehnice ale cărților publicate, biografie, recenzii și orice altceva care le reprezintă imaginea de om de cultură). Desigur, pentru asta trebuie să facă efortul de a ne transmite datele necesare, pentru că de restul ne ocupăm noi. Totul gratuit, evident.

Așa a apărut, la 1 iulie 2019, site-ul www.bibliotecadiaspora.eu

Tot întru promovarea scriitorilor români din diaspora am înființat, în anul 2015, Distincțiile revistei Itaca pentru Cartea anului – Diaspora. Cum nu putem avea control asupra tuturor aparițiilor editoriale de-a lungul fiecărui an, editurile sau autorii înșiși trebuie să-și înscrie volumele în concurs, după care un juriu decide care este Cartea anului la două secțiuni, proză și poezie. Accentuez, dintre cele înscrise în concurs.

Considerăm să este momentul potrivit pentru a da viață unui nou proiect care să reflecte imaginea literaturii române contemporane din diaspora, astfel că am făcut o selecție, de data aceasta mai severă, și am ales, dintre cei peste 250 de colaboratori ai revistei Itaca - Dublin, câte 20 de autori pentru fiecare dintre aceste volume colective, de proză și de poezie, în speranța că am reușit să fim cât mai obiectivi. Itaca

Drum bun spre Itaca!

Ideea scriitorului Viorel Ploeșteanu și a micului său grup – antologia este coordonată împreună cu Dorina Șișu și Emanuel Pope - din jurul revistei Itaca, revistă care este editată la Dublin, aș putea numi echipa „grupul de la Dublin”, de a scoate o antologie a prozei românești din diaspora mi se pare extraordinară. Înțeleg că, în același timp, se pregătește să apară și o antologie de poezie de aceeași factură. Dacă ar mai avea în plan una a eseului și alta a dramaturgiei, cunosc eseiști și autori de teatru senzaționali care trăiesc în exil, am putea avea o imagine relativ reprezentativă a literaturii române scrisă în afara țării. Am spus relativ pentru că această antologie selectează doar dintre autorii legați de revista amintită. Nu este un reproș, ci numai o constatare. Și nu poate fi un reproș pentru că, în jurul revistei, cum se poate vedea și din această antologie, s-au adunat mulți dintre autorii importanți ai diasporei. De altfel, „grupul de la Dublin” a inițiat acum aproape un an și un proiect deschis tuturor autorilor români din afara granițelor țării, Biblioteca Diaspora, pe care l-am salutat de la bun început și pe care îl sprijin după puterile mele, amintindu-l de cîte ori am prilejul sau îndemnînd autorii din lumea largă, pe care îi cunosc, să trimită cele trebuincioase pentru a fi incluși acolo. Uitîndu-mă din cînd în cînd pe site-ul cu pricina, constat că mulți mi-au urmat sfatul, îndemnul. 95


Scriitori români din diaspora Întotdeauna, diaspora românească a avut o importantă dimensiune literară și artistică, de cînd există ea. Pînă acum, cel mai glorios moment a fost perioada de după Al Doilea Război, cu nume strălucite, de la „cei trei care au speriat Vestul” – Eliade, Ionesco, Cioran – la Paul Goma, Monica Lovinescu și Virgil Ierunca, Dumitru Țepeneag și alte multe zeci, sute de nume, de calibre diferite, numeric vorbind însă, ceea ce se întîmplă în anii petrecuți de la revoluție și mai ales de la aderarea României la UE este copleșitor, este un adevărat fenomen al des-țărării. Sînt între trei și patru milioane de români care trăiesc în străinătate și e limpede că proporția scriitorilor și artiștilor trebuie să fie similară în ansamblu cu cea din țară. Diaspora reprezintă o Românie în mic, e un eșantion reprezentativ, cum spun sociologii. Eu însumi cunosc din citite, ascultate și văzute sau măcar din auzite sute de scriitori și artiști din această Românie în mic. Fenomenul literar-artistic românesc din diaspora mi se pare mai pregnant dimensionat decît cel din Vojvodina și destul de apropiat cu cel din Basarabia. Cu mare deosebire că în Vojvodina și Basarabia artiștii, mai ales artiștii limbii, trăiesc într-o comunitate de limbă cu publicul potențial care-i înconjură, pe cînd diasporenii sînt risipiți în întreaga lume, din Irlanda în Statele Unite, din Italia și Spania pînă în Australia și Noua Zeelandă, cel mai adesea în mici comunități, sau risipiți în ansamblul populației băștinașe. Cu atît mai mult sunt importante revistele, editurile, bibliotecile pe care unele din aceste mici grupuri le inventează și le întrețin punîndu-le la dispoziția confraților risipiți în lumea largă și adesea și celor din țară. Literatura diasporei, ca și cea din Vojvodina și Basarabia pot fi discutate și separat, dar și în ansamblul literaturii de limbă română, deci integrate marelui corp al acesteia, fără diferențe stabilite de fruntarii, și ambele demersuri sînt legitime și utile. De altfel, destui autori s-au afirmat mai întîi în țară, pe unii i-am cunoscut și citit ca autori „de aici”, și apoi au luat drumul exilului, cum există și fenomenul invers.

Aproape zece autori din această antologie îmi sunt cunoscuți dinainte, cum spuneam, unii nu doar ca autori, ci și ca oameni. Deși ne vedeam din an în Paște, iar de când a plecat în Englitera deloc, de Ștefan Doru Dăncuș mă leagă o veche prietenie literară, plecată de la faptul că îmi place foarte literatura lui, indiferent că vorbim de poezie, de proză, jurnal sau publicistică. Fiind unul dintre cei mai importanți scriitori români în activitate, ceea ce critica nombrilistă se sfiește să observe, poate și pentru că Dăncuș este colțos, cum și trebuie să fie un scriitor, am scris de multe ori despre el, l-am introdus în categoria „scriitorii mei”. Mă bucur să-l regăsesc în acest frumos cadru. Pe Emanuel Pope îl știu ca poet și traducător, mă bucur să-l regăsesc și ca prozator. Întâlnirea cu scrisul său mi-a prilejuit-o alt poet, Adrian Grauenfels, împreună cu care a realizat o traducere impecabilă a celui mai important poet contemporan din Israel. Pe Felix Nicolau l-am apreciat mereu ca eseist și critic excepțional și poet de mare finețe și rafinament. M-am bucurat să-l revăd acum vreun an la Salonul cărții de la Paris. Mă bucur la fel de mult să-l regăsesc ca prozator. De Anca Mizumschi Simion mă leagă o veche prietenie, i-am citit cu pasiune volumele de poezie, am scris despre cele mai multe, parcă am scris și note liminare la unele dintre ele, am participat la lansări de-ale sale. N-aș spune că n-am cunoscut-o ca prozatoare pentru că ultima carte de-a sa pe care am citit-o - și la lansarea căreia, la Iași, am luat parte activ – aparent una de eseuri ș articole, prin rememorările, evocările, portretele și peisajele de acolo, este proză curată. Pe Dorina Șișu n-o cunosc doar din revistă, ci și din excelenta sa partitură din volumul de dialoguri prin mail scris împreună cu Dăncuș. Pe Viorel Ploeșteanu, pe care l-am apreciat deja ca „bacil cultural”, formulă folosită pentru Petru Comanescu, datorită neobositului său activism cultural, am avut prilejul să-l fi citit, nu cît aș fi vrut, în Itaca. Contribuția din volum nu e destulă, aș aștepta o carte! I-am mai citit, fie în Itaca, fie în alte publicații din exil sau din țară, pe Florin Oncescu, Gabriela Sonnenberg, pe Gabriela Cimpoca. Pe ceilalți, mai puțin de jumătate, nu am avut prilejul să-i citesc. Nu le aduc vreo vină, am și eu lacunele mele de informare și lecturi. Dar altceva este important. Am citit douăzeci de autori de proză în limba română, grupați în jurul revistei Itaca localizată în Irlanda, la Dublin. E un fel de-a spune, o revistă electronică este localizată peste tot! Nu am găsit între cei douăzeci de autori nici unul care să nu-și aibă locul și rostul în această antologie. Toți, în formulele lor variate, scriu bine, unii al naibii de bine! Așa că, bine lansată, această antologie ar trebuie să aibă succes, să marcheze o dată în istoria prozei românești din diaspora. Felicitări tuturor, coordonatori și autori. Vînt bun la pupă! Liviu Antonesei

17 aprilie 2020, Vinerea Neagră, în Iași 96


Scriitori români din diaspora

Cuvînt înainte Cu toate că n-avem o cifră oficială de încredere, se poate presupune fără nici o spaimă de eroare că diaspora română face azi preț de două Slovenii, de nu cumva de o întreagă Slovacie. Într-o Slovenie (darmite în două!) sînt mulți scriitori de valoare și multe instituții destinate literaturii. Ar fi de mirare ca-n diaspora noastră să fie mai puțini scriitori decît într-o prezumtivă Slovenie, mai ales că bună parte dintre cei plecați sînt intelectuali (ca să nu mai spun că pentru a fi scriitor nici nu-i nevoie neapărat de mare pregătire academică, deși aceasta nu strică). După dicționarele care-i recenzează și după numerele de reviste dedicate scriitorilor cu rezidență prin lumea largă, aș zice că numărul lor e suficient pentru o uniune respectabilă. Firește, mulți dintre ei sînt membri ai Uniunii Scriitorilor din România, unii chiar dinainte de a pleca. Dar destui nu sînt (încă?) și mulți abia se formează. Dispersia lor geografică și – probabil – opțiunile politice (măcar cele care nu pot fi exorcizate) contribuie (deși nu sînt piedici de netrecut) la o vizibilă incongruență organizațională, în pofida unor inițiative meritorii de grupare și de concretizare a coeziunii. Unitatea lingvistică ar putea fi un argument decisiv în reușita acestora, deși importanță primordială are ștergerea criteriului de rezidență atunci cînd e vorba de receptarea scrierilor lor și ieșirea din atitudinea de complezență (uneori dusă pînă la complexe de superioritate, ba de o parte, ba de alta). O inițiativă instituțională care prinde tot mai mult contur este și cea a grupării ”irlandeze” Itaca. Pornind ca o simplă (!) revistă, inițiativa a devenit tot mai consistentă, organizînd concursuri de literatură pentru diasporeni - acordînd chiar și premii! - și ajungînd, iată, la fapte editoriale remarcabile: două antologii deodată, una de poezie, alta de proză. Cei douăzeci de poeți prezenți în diaspora ‘20 sînt din toate colțurile lumii. Nu știu dacă numele selectate sînt cele mai valoroase (asta ar fi o discuție nesfîrșită), dar primul lucru evident este diversitatea nu doar rezidențială, ci de formule poetice. Din această perspectivă, nici o redundanță, nici o monotonie, de parcă diversitatea ar fi fost un principiu programatic (deși n-a fost, ci doar a rezultat din discernerea valorică). De la Sorin Anca la Andrei Zanca avem de-a face cu poeți de identitate marcată, unii dintre ei plecați cu cv-ul poetic deja încărcat și cu faima deja lățită în lumea literară. E chiar cazul (dar nu singurul) lui Andrei Zanca, poet de tumulturi angoasante și de eruptivități expresioniste. Expatrierea i-a prins bine – creativ vorbind – lui Zanca, ale cărui volume au venit, după plecare, aproape în avalanșă. Febra imaginativă a lui Zanca și-a păstrat o vreme temperatura violentă de la începuturile lui, dar a trecut, încetul cu încetul, la o vituperație morală și la o poetică de rană existențială. Ultimele lui cărți aduc însă o suavizare a violenței și o prefacere în spiritual a materialităților care-i inundau imaginarul convulsiv, făcînd din el un retor al expresionismului de anxii. 97


Scriitori români din diaspora Poetica rămîne în fond aceeași, una de scufundare în psihea răvășită, una prin care poetul doar dă ”adîncime unei pagini”, dar acum căderile în abis ale lui Zanca devin, de fapt, înălțări: ”ceasul meu e lumînarea/ arzînd înspre capătul nopții”. Poeme ale unei nopți existențiale a scris, cu furoare, Zanca, dar acum noaptea aceea se suavizează și se spiritualizează. Virtuți expresioniste arată și talentatul grafician Sorin Anca, un ”blagian” care nu aude razele de lună izbindu-se de geam, ci le vede efectiv lucrarea: ”se turtește concavă/ borțoasă/ și lascivă/ spre interiorul camerei mele/ sticla de geam/ de atîta lună plină”. Imagini vizuale de impact deschid poemele lui spre o zariște fatală unde se întrevăd peisaje agonice: ”E o lumină fără amurgire, veninoasă și continuă,/ cu șerpi albi-negri împletiți în plete./ Pruncii s-au oprit intrauterin/ din clocirea facerii” etc. Peisagist de angoase, Sorin Anca își proiectează viziunile ca pe niște videoclipuri existențiale.

Attila F. Balázs e dintre ”clasicii” diasporei, plecînd în Slovacia cu sacul deja plin. Poemele lui de ”observație”, făcute din notații imediate, aproape brute, dar consemnate calm, reprezintă, de fapt, o poetică impetuoasă (cînd se scrie, poemul scoate ”sunete de mitralieră”) a introspecției, cu fișe de stare care sînt pure revelații ale sinelui: ”pe mine mă scrie poemul”, zice Balázs surprins în capcana unei confesiuni imperative. ”Ilustratele” selectate aici sînt mai degrabă priviri interioare decît contemplații.

Năvalnic scrie Ștefan Doru Dăncuș, într-un discurs fragmentat, cu discontinuități calificate, ca și cum n-ar putea controla avalanșa discursivă, iar aceasta s-ar prăvăli peste tot ce-i iese în cale. Poemul face meandre cum îi vine, profesînd o ”spontaneitate” programatică a spunerii, dar toate rupturile și răsucelile sale se-ntîmplă în jurul unui miez de angoasă în care Dăncuș simte acut ”ghearele care zgîrie nepăsătoare/ în senzația că sunt om”. Un discurs agresiv care răspunde unei agresivități a lumii.

Adrian Grauenfels e un reper în exegeza avangardei și un promotor devotat, de nu chiar entuziast, al ei. Probă de devotament – dar și de virtuozitate post-avangardistă, de formulă de dialog creativ – sînt și poemele din antologie. E o jubilație compozițională, cu referințe spontane, dar presată, din profunzimi, de ”oceanele de neliniște” care-i înconjoară pe poeți. O ”neliniște” altminteri destul de tonică, dusă nu spre gravități clamate ca apăsătoare, ci doar spre gravități deconspirate cu umor de sine. O scriitură alertă, agreabilă, dar nu insensibilă la dramă și nu nepăsătoare la dotarea umană cu ”mîini pentru îmbrățișare” și cu ”alte mîini pentru a ucide”. Pentru Nuța Istrate Gangan sînt folositoare și pretextele cotidiene, dar mai activă e fibra compasională în poeme care ascund reflecția sub notații incisive. Nonșalanța e stilul în care se îmbracă temerile: ”sîntem întotdeauna la locul și/ momentul potrivit/ cînd iadul se descătușează”. Dar deocamdată acesta nu s-a descătușat, fiind doar presimțit în melancolii stenice.

Compasivă, dar mai degrabă autocompasivă e și Elena Katamira, în notațiile căreia, în parte jucăușe, se insinuează teroarea unor ”cuvinte” care-s doar ”blocuri de gheață”. Un sentiment de exclus din lume trage o linie destul de vizibilă în aceste poeme care ar vrea, de fapt, să-l exorcizeze: ”noi nu mai trăim nicăieri”, zice poeta, întorcînd spre pathos dezolarea existențială. Din strat de dramă se trag poemele Dorinei Brîndușa Landén, marcate de predestinări funebre: ”eu nu mă născusem încă/ și moartea înota lîngă mine”. Spre un orizont terorizat se uită tot timpul poeta, trăind nopți care ”expectorează” ”coșmaruri”. E un portativ de ultragiu cel pe care sînt puse mai toate versurile.

Paula Lavric seamănă cu poetele de-acasă, cu cele care-și pun pe rol copilăria pentru a avea un contrast mai vibrant cu prezentul, cel în care ”omul se transformă într-un ingredient substituibil dintr-o rețetă”. Spre traumele de alienare pare a merge poezia (sper că nu și poeta). Angela Nache Mamier a plecat ca poetă - și a rămas ca poetă. Pe versurile sale se așează melancolii și nostalgii, dar mai cu seamă anxietăți cotidiene, conflicte între imaginație și realitate. Căci în vreme ce ”pe strada imaginației numai zveltețe și zîmbete”, pe cea a realului ”trupul treaz devine spongios/ îmbibat cu neliniștile lui omenești”. Jurnal melancolizat ține poeta, derulînd zilele ca stări. 98


Scriitori români din diaspora În schimb, pătimirile Ancăi Mizumschi Simion sînt mai radicale, mai cu metafizică, iar ”nevoile” poetei greu de acoperit: ”Am nevoie de altceva./.../ Un cer care spune/ că nu eu sunt de vină, de vină e cerul/ din mine/care doare”. E un ecou din interbelica nostalgie a paradisului, dar acum detracată și grotescă. La interbelici lumina venea din ceruri, la Anca Mizumschi ea ”se aduce(a) în vagoane”. E o altfel de cădere/decădere și din frisoanele ei își face poeta materie.

Cu tandrețe sfîșiată lucrează Adriana Moscicki, evocînd ”mîna aceea petală pe fruntea mea”, pierdută acum între dezastre. Peisajul unei promise/visate idile e un carnagiu: ”tancuri și case/ mîini și picioare împrăștiate/ sînge” etc. Dar chiar și în această lume desfigurată tandrețea are triumfurile ei – în versuri-flash.

Valery Oisteanu, nume cu rezonanța răspicată, continuă și în poemele traduse aici cultul dadaismului, dar nu făcînd dadaism, ci omagiind/evocînd poeți care au marcat modernitatea (și post-modernitatea). Paginile devin pietre de mormînt pe care poetul gravează epitafuri de o vibrantă empatie, în versuri de anamneză sau versuri-exegeză. Evocările sînt portrete lirice – anume făcute să pară fără lirism. Inițiatior și animator principal al proiectelor Itaca, Viorel Ploeșteanu scrie poezie de atitudine umanitară, de denunț al zilelor noastre de alienare în care ”cui îi mai pasă/ că-n stradă mai moare/ un om fără casă”. Notațiile lui de cotidian, făcute dezinvolt, au totdeauna sub nonșalanța consemnării o vibrație de compasiune. O poezie în care sentimentele se înghesuie, dar poetul le cenzurează și le ascunde sub un ”realism” neutru. Un scenariu unitar - al călătoriei în toate sensurile- stă la baza poemelor lui Emanuel Pope, dar călătoriile sale duc, în cele din urmă, spre primordii, ajungînd pînă acolo unde poetul ”aud(e) lumina cum/ se frînge/ geme ca o tablă în mîna celui ce a/ plămădit pămîntu'/”. E un reportaj de viziuni/vedenii, nu de întîmplări, transformat într-un montaj de nostalgii sub care arde o febră religioasă.

Înspre parabole trag poemele lui Ioan Potolea, construite cu prefăcută spontaneitate și amestecînd cotidianul imediat cu amintirile și-n general amestecînd mozaical lucrurile. Poet de bună voie și de voie bună, Potolea scrie și de șagă și de nostalgie. Mereu cu un zîmbet în colțul versurilor. Mai potrivită la o poezie destinsă ar fi Adela Rachi, dacă nu s-ar înspăimînta de lume și n-ar imagina apocalipse: ”e multă moarte în jur. e multă primejdie/.../ pămîntul va geme. se va tăvăli de durere./ timpul se va umple de bube./ noaptea în brațele ei îl va ține”. Cînd ia lucrurile mai ușor poemele au naturalețe și fac priză la o frivolitate simpatică.

Din vibrații umaniste se ridică și poemele lui Dorian Stoilescu, din compasiunea pentru cei striviți de tirurile grele ale societății. Dar mai ales de tirurile românești ale comunismului - și ale post-comunismului -, pe care Stoilescu le folosește pentru imprecații în genul celor ale lui Marius Ianuș de pe la începuturile lui. Poezii de nerv lovit, de ripostă la dezumanizare și mancurtizare. Cel mai optimist din antologie e Dan Șerb, poet care ”se retrage” cu încredere ”în compania cuvintelor”, despre care e sigur că nu mor, ci încolțesc în inimile oamenilor. Uneori această încredere e prea mare (”urla ca lupul,/ în rărunchi;/ în genunchi/ șoptesc rugăciuni să redevin eu”), dar ea e numai potrivită la madrigaluri, de care Șerb scrie cu vocație de îndrăgostit.

Și ea activistă la Itaca și la cele făcute de ea, Dorina Șișu e o sentimentală sarcastică (sau invers, o sarcastică sentimentală), una care-și întoarce pe dos stările și emoțiile, operînd în răspărul celor dinlăuntrul ei: ”cînd obosim de-atîta zîmbit/ cîntat/ pupat/ jucat/ iubit/ luăm o sticlă de băutură/ o punem la gură și înghițim pînă amorțește limba” etc. E și normal ca această predispoziție să o determine să scrie despre ”ce nu” (iubește, are, vede etc.), făcînd inventarul - și eposul – negativelor ca exercițiu de exorcizare. Așa sarcasmele își pot lua avînt și poezia Dorinei devine agresivă din exces de rană. Am pus cîte un timbru (nu știu cît de potrivit) pentru fiecare poet din antologie, în speranța că așa se va vedea și mai bine diversitatea de stiluri și poetici a acestei antologii care poate deveni o antologie-eveniment. Al. Cistelecan 99


Debut în lumea AC Cristian Emanuel Ștefănescu

,,Caracteristicile principale ale liricii poetului Cristian Emanuel Ștefănescu mi se par de departe a fi șarmul și degajarea artistică (...). Poezia sa este una sinceră, bine construită, cu multă îndrăzneală artistică, sugestivă, persuasivă, vădit dominată de tonalitățile liricii moderne." (Galați, 2018, scriitorul Petre Rău)

A publicat în diferite antologii și reviste naționale și internaționale, dintre care: Antologia Concursului ,,Peregrinări”, 2014, Dublin (Antologia „Românul s-a născut poet”, ed. Vatra Veche, Târgu Mureș, 2018, Antologia „Incursiuni Metaforice”, ed. InfoRapArt, Galați, 2018, Revista Confluențe literare, ed. 3349, anul X, 02 martie 2020, etc.

A debutat editorial cu volumul de poezie -,,Muzica unei Inimi” - 2013, ed. Muscel 2000; urmat de volumele: ,,Spectru” - 2015, ed. Larisa Campulung Muscel; ,,Zdrențe”, ed. Libris Editorial, Brașov - 2019). S-a născut la 16.03.1996, Ploiești, jud. Prahova. A absolvit Facultatea de Stiinţe Politice din cadrul Universității Bucuresti, actualmente masterand la Facultatea de Sociologie din Universitatea București, specializarea Studii de securitate şi Analiza informaţiei.

Participă la diferite concursuri de creație literară, naționale și internaționale, unde câștigă numeroase premii, dintre care: - Premiul Centrului Cultural-Social Vişeu de Sus, la Festivalul Naţional de Literatură şi Folclor ,,Armonii de primăvară”, Vişeu de Sus, Maramureş, ed. XXXVIII, 2016, pentru volumul ,,Spectru”; - Premiul II - Concursul de poezie şi proză organizat de Centrul Cultural Italo-Român, ed. I, 2016, Milano; - Premiul Direcţiei pentru Cultură Mureş, la Festivalul-Concurs de poezie religioasă: ,,Credo”, ed. XVII, Lăpuşna, 2017; - Premiul III, la Concursul Literar Internaţional ,,Sfântul Grai Românesc”, ed. I, Oneşti, 2017; - Premiul Revistei Eroica, la Festivalul Concurs Naţional de Literatură ,,Moştenirea Văcăreştilor”, ed. XLIX, Târgovişte, 2017; - Premiul Special, la Concursul Naţional de creaţie literară ,,Ocrotiţi de Eminescu”, ed. XVIII, 2018, Blaj; - Premiul II, la Concursul Național de Poezie ,,Ocrotiți de Eminescu”, ed. XIX, Blaj, 2019; - Premiul III, la Concursul Național de Poezie ,,Ocrotiți de Eminescu”, ed. XX, Blaj, 2020; - Premiul II, acordat de Revista ,,Solitudinea”, la Concursul Literar ,,Solitudinea”, ed. I, 2020 Este colaborator al Cenaclului Creneluri Sighișorene, Sighișoara, și membru al Cenaclului Literar Fractali, București.

Poezia lui Cristian Em. Ștefănescu prinde contur, pe măsură ce stilul scriiturii sale se definiște în lirica tinerei generații... (STP). 100


Debut în lumea AC Incendiu câte zdrenţe încă port de la ultimul incediu pe care l-ai lăsat în urmă inima-n franjuri plămânii sparţi de-un suflu arzător mâinile roase de-atingeri tăioase și-un suflet pe-un covor de Buhara în mijlocul cerului meu e-o gaură plină cu Soare cu lună cu stele toate înecate-ntr-un ochi de-al tău chiar şi perdeaua cea dintre lumea dinăuntru și cea din afară stă mărturie unui dezastru purtându-ți sigiliul sărutul de-adio la a nu ştiu câta pierdere de vieţi omeneşti ai să te opreşti o clipă şi poate-ţi vei aminti a nu ştiu câta victimă ce te iubea probabil eu Perpetuu

măcar în seara asta toate cuiele s-au topit au început să se scurgă din membrele vătămate pe foaia de pe birou și să imprime în hârtie literele unei drame individuale sfârșite acum poate pentru acest moment sau pentru totdeauna îți mulțumesc în fiecare noapte când îmi adun gândurile despre tine lumânarea la care scriu de regulă pentru lumina ei vintage virgină nemucegăită de curentul contra cost al neoanelor frigide picură puțină ceară pe hârtie o aprinde și începe să ardă tot ce-am scris dar o iau de la capăt la fiecare apus căci nu vreau să termin de scris despre noi perpetuu poet perpetuu îndrăgostit de tine 101


Implozie

Debut în lumea AC

Soarele s-a scurs în sânge stelar pe-un trotuar și-a înfundat canalizările de pe tot bulevardul condamnând lumea la beznă eternă și-o mocirlă a luminii decăzute din cer pe pământ acoperă asfaltul rece citadin cu amintiri din timpul zilelor aceleași zile când ne țineam de mână și ne sărutam același zile când nu ne păsa de timp când pierdeam tramvaie fără remușcări și mergeam pe jos urmărind apusul ca pe-o busolă a speranțelor a iubirii având senzația eternității având iluzia unui orizont colorat după nuanța roșiatică a buzelor tocite de atâtea săruturi săruturi ce au mințit ce au otrăvit soarele și-au pecetluit moartea unei stele de care te faci vinovată

se spune că inima prelucrează iubirea-n lumină și lumina-n iubire iar tu ai încetat iubirea și-ai stins lumina paralizând un bulevard întreg în amăgiri și întuneric pentru că m-ai sărutat de adio în timp ce vorbeam de totdeauna

Porumbei și războaie se sfărâmă în dinți de copilaș un biscuit cu miere și cad frimituri pe-asfalt la care toată suflarea porumbească se strânge spre degustare însă războaiele se poartă pe mai puțin de-o firimitură secerând mai mult de-un biscuit și-ntr-un haos cu artificii de pene cei mari îi asupresc pe cei mici se hrănesc trăiesc procreează dau mai departe aceleași instincte istoria se scrie de-nvingători porumbeii cu burțile pline zboară cel mai sus pentru că alții sunt flămânzi

102


Debut în lumea AC Contur mundan cărți arse-n mormane fumegânde mirosul greu al unei noi generații de nevăzători crapă albastrul cerului și-l coboară-n ploaie pe pământ curge cu apă chioară peste străzile în carantină și toate semafoarele arată un roșu sângeriu ne-am oprit umanitatea în schimbul imunității la Dumnezeu la credință dragoste valori pe conturul unei guri de canal se rotește o monedă se învârte precum un dervish extatic într-un dans pe marginea abisului dar cade în hău un ban gheață plătit de-un străin pentru nimic banii nu luminează-n întuneric și nu țin de cald și sper că într-o zi ploioasă când n-o s-avem curent în cutia noastră de beton înarmat cu iubire ne vom strânge-n brațe așa cum ești așa cum sunt două trupuri goale două coate goale dansând la balcon pe muchia unei lumi mundane Accident un vânt puternic în chip profetic anunță furtună o furtună fără asemănare cu ecouri în timp și spațiu vibrând din miezul norilor adunați ca pentru priveghi un priveghi pentru generații pentru conștiință

în ochiul terestru al răbufnirii naturii un tramvai deraiază și-un cârd de corbi se strâng laolaltă și încep să sfâșie bucăți de metal într-o foame nesfârșită după dezastru și haos ce lume nebună ce corbi umani văzând înăuntru monezi printre fiare se-ascute mai tare pofta drăcească și corbii pătrund prin metal bălind și demonic apucă în gheare scursuri de bani hârtii și metale și zboară cu scârbă în urmă lăsând siaj duhnind de lacome javre

o pată de sânge murdar începe să curgă pe strada-n doliu sirene cântând pe nuanțe roșii-albastre vestesc o ploaie peste noi toți 103

C Em. S


Semnal Editorial „Alt condițional” Anica Andrei-Fraschini În luna mai a anului în curs, a văzut lumina tiparului, la editura PIM din Iași, sub egida Asociației „Universul Prieteniei", prin grija președintei, distinsa doamnă Rodica Rodean, colecția „Modus Vivendi", care conține 7 apariții editoriale: „Iubirea ca o poezie", de Liliana Albu, „Fluture de lampă", de Luminița Ignea, „Albituri în roz", de Mihai Constantin Ticu, „Rânduri printre gânduri", de Petronela Angheluță, „Trubadur printre rondeluri", de C. Titi Nichita, „Cu mintea în inimă", de Dorel Mancaș, și „Alt condițional", ediție bilingvă, de Anica Andrei-Fraschini.

Pentru mine a fost primul volum de autor, așadar un debut. Prefața este semnată de Ana Ardeleanu, membră a Uniunii Scriitorilor din România, una dintre poetele mele preferate și prietenă valoroasă.

Fiind vremuri de pandemie, lansarea cărții a avut loc online, pe 21 mai, pe adresa YouTube a Asociației „Universul Prieteniei", Rodica Rodean fiind moderator. La lansare, despre cartea mea a vorbit Ottillia Ardeleanu, membră a Uniunii Scriitorilor din România, scriitoare de anvergură, pe care o apreciez în mod deosebit, prietenă pentru totdeauna. Ne unesc vibrații profunde ale sufletului. Pe de altă parte, poate că și ingineria aduce minților noastre o rezonanță aparte... Ottillia tocmai a pregătit și a lansat cel mai recent volum dintr-o serie intitulat„Reflecții poetice", care conține recenziile sale asupra creațiilor unui număr de 27 de autori, printre care figurez și eu. Acest lucru mă bucură și mă onorează.

Toată întâmplarea apariției primei cărți a decurs cum nu se poate mai firesc. Așa cum spune și Ana, aș fi putut publica mult mai demult... Însă, trebuie să recunosc că niciodată publicarea în format clasic nu a constituit pentru mine un scop în sine. Am scris mereu, mai mult ca o formă de „refulare cotidiană”, așa cum este pentru mine și arta vizuală. Am ieșit cu creațiile proprii pe siteul „Rețeaua literară”, apoi pe „Dialoguri culturale”, administrat de omul minunat, Ileana Popescu Bâldea, medic și scriitor, după care am publicat pe Facebook, în diferite grupuri dedicate poeziei și artei, în general. Acest lucru a însemnat deja zbor liber, atât către alți creatori, cât și spre eventualul public cititor. Pe aceste site-uri, am cunoscut poeți și prozatori care mi-au „înrăit” foamea de literatură, dar mi-au consolidat și încrederea în propriile realizări scriitoricești și de arte vizuale. Acestor interacțiuni virtuale le datorez și primele întâlniri fericite cu cei care astăzi îmi sunt mari prieteni și colaboratori în cadrul Asociației culturale „Cartea, izvor de cultură”, autori talentați și publicați, creatori de hrană pentru suflet și minte, implicați în multiple activități culturale și obștești: Stelu Pop, Mihai Cotea, Claudia Elena Peter, Lilioara Macovei, Diana Purcărin, Jessica Pîncotan, Adi Peter, și nu numai. Tot pe tărâmul internetului, am creat relații frumoase și durabile cu oameni remarcabili, cărora le admir ființa și opera, implicarea în viața socială: Dan Tipuriță, Carmen Georgeta Popescu, Adrian Grauenfels, Vasile Ionac, Tudor Gheorghe Calotescu, Ștefan Mitroi, Flori Cristea, Teodor Dume, Violetta Petre, Elisabeta Luşcan, Liliana Trif, Ioan Grigoraș, Camelia Florescu, Raul Iordachiță, Dragoș Niculescu, Daniela Marin, Alexandru Darida, Nelu Grădeanu, Adrian Păpăruz, Ioana Haitchi, Aurora Luchian, Jean Paul Baricault, Annette Lelouche, Adrian Iona, Liliana Popa, Elena Toma, Relu Coțofană, Ada Nemescu, Ecaterina Cîmpean, Ion-Ionescu Bucovu, Angela Stoian Mihai, Gabi Schuster, Elena Agapi, Mihaela Suciu, Elena Katamira, Claudiu Bîrliba, Dragoș Vișan, Ildiko Șerban, Oana Frențescu, Cipriana Tanu, Cristi Poe, Virginia Pârvu, Doina Guriță, Nadia Urian, Nicolae Vălăreanu Sârbu , George Terziu și mulți, mulți alții... Ordinea în care am așezat aceste nume este absolut întâmplătoare. Pe câțiva dintre ei i-am cunoscut încă de pe „Dialoguri...” și am țesut relații de substanță durabilă. Aceste prietenii se desfășoară exclusiv în lumea virtuală. Doar pe câțiva dintre acești pământeni am avut fericirea să-i întâlnesc în realitate. Sunt recunoscătoare vieții că mi-a scos în calea tridimensională sau, pur internautică, asemenea oameni minunați. Voi recunoaște și că, atunci când am ținut în mână prima mea carte de autor, am trăit o bucurie de neegalat. Nu m-aș fi așteptat să fie chiar așa. Îi înțeleg acum pe cei buni, care s-au interesat și îngrijit de apariția cărților semnate de ei. Întrucât CARTEA rămâne valoare inestimabilă, pentru omenire. 104


Semnal Editorial Oricâte „valuri" ar face publicațiile pe rețele internautice, formatul tridimensional, substanța materială a cărții, răsfoirea și citirea ei, rămân de necomparat. Și-apoi, înainte de ieșirea din imprimerie, orice carte primește girul unui cerc mai restrâns sau mai larg de cunoscători într-ale artei literare. Iar dacă e să mă refer la soarta cărților, încă mai cred că tot ce vede lumina tiparului în domeniul creației literare are șansa unei vieți susținute de aprecierea atât a unor specialiști consacrați, cât și a cititorilor dispunând de afinități compatibile cu ale scriitorilor. Volumul meu, „Alt condițional, Un autre conditionnel", este bilingv pentru că nu mă văd existând în afara limbii franceze. Face parte din mine. Poate că, într-o altă viață, am fost franțuzoaică. Prea m-am atașat de această limbă străină, încă din copilărie. Prea mi s-au îndreptat pașii spre activități profesionale care au inclus traducerile și, pentru întregirea și confirmarea cunoștințelor mele, am obținut autorizația de traducător. Am realizat versiunile în limba franceză pentru unele dintre poemele de debut. Despre ele, dar și despre restul poemelor, a vorbit la lansare d-na Iulia Ralia Raclaru, profesoară universitară de limba franceză și autoare. Ina Paladi, actriță și directoare a studioului LuxArt, din Iași, a recitat cu talentul și trăirea ei de excepție, câteva dintre poezii, în limba română. La rândul meu, am citit versiunea franceză, a uneia dintre acestea.

Vă invit să vizionați clipul lansării cărții „Alt condițional, Un autre conditionnel" la adresa de internet: https://www.blurb.com/bookshare/app/index.html?bookId=10170759 A A-F

Victor Brauner Autoportret premoniție, 1930

105


Semnal Editorial „Pe urmele lui Victor Brauner", cu versiunea franceză, „Sur les traces de Victor Brauner" Anica Andrei-Fraschini În luna ianuarie a acestui an, 2020, la editura SAGA - Israel, a apărut cartea scrisă de Adrian Grauenfels, „Pe urmele lui Victor Brauner". Așa cum spune autorul, lucrarea a fost realizată din dorința „de a revizui imaginea interesantei arte avangardiste, produsă de pictorul român Victor Brauner, cu necesitatea de a organiza și discuta, chiar și superficial, variata sa operă, răspândită și fărâmițată între sute de muzee, albume de artă, biblioteci sau colecții particulare, din toată lumea". Am colaborat la editarea textului în limba română, după care a urmat provocarea pe care Adrian Grauenfels mi-a lansat-o, aceea de a realiza versiunea franceză a acestei cărți. Ideea a apărut în urma solicitărilor pe care Adrian le-a primit de la cititori francofoni, amatori de artă care, fiind la curent cu apariția cărții în limba română, ar fi dorit să aibă acces la ea în limba lui Molière. Am primit cu plăcere și entuziasm provocarea lansată de Adrian și, astfel, la sfârșitul lunii aprilie, anul curent, a apărut „Sur les traces Victor Brauner (Version en français réalisée par Anica Andrei-Fraschini)", pe site-ul Amazon. Pasiunea pe care o am pentru limba franceză a făcut și face ca aportul meu în domeniul traducerilor și retroversiunilor să fie o muncă pe care o dăruiesc din preaplinul sufletesc și din dorința de a împărtăși cunoaștere, nicidecum ca un scop material. Satisfacția intelectuală pe care mi-o creează această activitate este marea mea recompensă. Am lucrat conștiincios, dar relaxat. La intervale de câteva zile, preluam calupuri din textul în română și mă aplecam asupra versiunii în franceză, folosind tableta și sugestiile tastaturii, cât și dicționare online. Pentru diferite referiri punctuale, atât la istoria avangardei, cât și la viața și activitatea lui Victor Brauner, am făcut cercetare proprie, pentru a prelua în varianta originală, eventuale opinii și studii deja publicate în limba franceză. Așa cum îi spuneam și lui Adrian - cu care am menținut consultarea pe parcursul realizării versiunii în franceză - nu aș fi vrut să fac „traducere la traducere". „Victor Brauner este cel mai important pictor al avangardei românești. După primele sale lucrări impresioniste și expresioniste, a contribuit la fiecare mișcare sau grup de avangardă. Cu toate acestea, cea mai mare parte a operei sale se încadrează în suprarealism, Brauner fiind considerat unul dintre cei mai importanți pictori suprarealiști din perioada anterioară și postbelică. Urmând lui Max Herman Maxy și lui Marcel Ianco, avangardistul artei plastice româneşti este Victor Brauner care, în acelaşi timp, este un reprezentant al artei moderne internaţionale, prin şcoala pariziană căreia aparţinea, începând din 1938", după cum subliniază autorul. Pe de altă parte, personalitatea lui Adrian Grauenfels, atât cât mi s-a lăsat întrevăzută în comunicările noastre exclusiv internautice, copleșește prin amploarea preocupărilor întru cunoaștere, dublate de omenie, gentilețe, simțul umorului - dar și al ironiei fine - respectarea cuvântului dat, toleranță, deschiderea la colaborare. Mintea lui baleiază continuu informația de calitate și o procesează într-o manieră care duce la rezultate absolut meritorii. Pentru mine, colaborarea cu Adrian Grauenfels a fost și este un privilegiu, iar informațiile aduse de autor, despre viața și activitatea pictorului Victor Brauner, au fost deosebit de prețioase. Transpunerea lor în limba franceză mi-a adus o mulțumire dintre cele mai selecte. Sper ca textul în limba franceză să fie o reușită și ca, datorită aportului meu, cititorii francofoni să descopere și să continue să studieze albumul de artă sintetizat de inginerul și omul de cultură, Adrian Grauenfels. Vă invit să consultați linkul la care se găsește cartea originală, pe site-ul „lulu", respectiv versiunea franceză, pe Amazon :

https://www.lulu.com/shop/adrian-grauenfels/shop/adrian-grauenfels/pe-urmele-lui-victorbrauner/paperback/product-1rz6nkdv.html https://www.amazon.com/dp/B087R6PCYB?ref_=pe_3052080_397514860 106


Semnal Editorial

foto:Claudia Elena Peter

„La capătul șoaptelor”, roman de Mihai Cotea Daniela Marin Complex, alternând spaţii şi planuri temporale reale şi fantastice, romanul La capătul şoaptelor, cel de-al treilea roman semnat de Mihai Cotea, a apărut anul acesta la Editura Cartea Daath, fiind lansat online în data de 7 iulie.

Pornind de la un subiect de senzaţie, transplantul de cap, o poveste reală şi medicală care a fost în atenţia presei în urmă cu câţiva ani, Mihai Cotea reuşeşte să pătrundă în adâncurile psihicului uman, evitând, cu graţie şi până la finalul romanului, tumultul superficial ce ar fi putut înconjura acest subiect fabulos.

În urma unui accident de maşină, personajul principal, Daniel Escu, îşi pierde tatăl, dar şi capacitatea de a merge. Această condiţie nu-l împiedică să devină un adult prosper, cu o afacere de succes, ceea ce îi va permite să plătească costurile unei operaţii neobişnuite care promitea să-l reîntregească. În jurul lui Daniel Escu se construiesc şi se dezvăluie poveştile celorlalte personaje, fiecare cu traumele sale, personaje ţesute cu măiestrie în pânza unui ecran metafizic, fiecare demonstrându-şi importanţa până în punctul în care întrebări de natură filosofică şi spirituală apar firesc în mintea cititorului.

Spaţiul în care ne plasează încă de la început ne impune menţinerea unei viziuni cinematografice, derularea poveştilor fiind încadrată într-un context coloristic bine definit în care mişcarea şi obiectele sunt convenţii-simbol pe care cititorul are libertatea de a le interpreta, autorul neintervenind mai mult. Construit într-o manieră asemănătoare unui film serial, La capătul şoaptelor dezvăluie o perspectivă diferită asupra timpului, introducând ceea ce am putea numi timpul tuturor timpurilor. Şi, deşi aceste convenţii ne invadează din prima pagină, poate că le-am putea uita în anumite pasaje în care intriga ne fură atenţia, la fel cum într-o secvenţă de film, captaţi de acţiunea din prim-plan, nu observăm detaliile planului secund.

Un roman fascinant ca subiect, construcţie şi dezvoltare a planurilor temporale, un roman în care personajele, şi nu sunt puţine, par a fi piesele unui puzzle a cărui imagine se finalizează de-abia în ultimele pagini ale cărţii, La capătul şoaptelor conţine şi acele trăsături specifice romanului psihologic, unul îmbrăcat în hainele prozei fantastice. „Caruselul traumelor” în care ne roteşte Mihai Cotea, în primele două părţi ale cărţii, Inflorescenţele şi Mizanscena, permite o observare unghiulară şi punctuală, axată pe istoria unuia dintre personaje, astfel încât, dincolo de completarea relaţiei sale cu personajul principal, avem ocazia să-i înţelegem cauzele din spatele reacţiilor şi comportamentului său. 107


Semnal Editorial Cu îngăduinţă şi compasiune, autorul permite personajelor să-şi dezvăluie caracterul şi personalitatea, şi mai cu seamă omenescul, fără a stigmatiza percepţia cititorului care rămâne liber să le înţeleagă aşa cum doreşte. Un test-grilă în arhetipurile jungiene sau o lecţie spirituală asupra percepţiilor despre lume, o introspecţie psihanalitică strecurată subtil sau o reflectare filozofică, toate aceste etichete pot fi aplicate romanului La capătul şoaptelor, rămânând loc şi pentru altele.

Cea de-a treia parte a romanului vine să răstoarne aşteptările, lăsând Cortina în momentul în care cititorul nu ar mai putea suporta nicio altă schimbare. Cu toate acestea, perspective diferite se rostogolesc de la o pagină la alta. Ritmul părţii finale este accelerat şi ne conduce prin momentele tensionate ale unui deznodământ neaşteptat, la o surpriză demnă de caracterul de acţiune şi suspans al unui roman. Falsele aşteptări ne sunt decapitate în numai câteva paragrafe. Bagheta dirijorului desenează în eterul supoziţiilor momentul final, nu înainte de a ne invada cu alămurile conferinţei de presă organizate de însuşi personajul principal pentru a se explica, pentru a aduce în lumina blitz-urilor adevărul. Şi totuşi, nu aflăm adevărul decât de acolo, din spaţiul eteric din care am pornit în prima pagină şi de-abia în ultima pagină a romanului: „Cel mai important lucru pe care îl ai de învăţat oricând este să iubeşti şi să te laşi iubit la rândul tău.” La capătul şoaptelor iubeşte omul şi se lasă a fi iubit la rândul său.

Autor: Mihai Cotea Editor: Daniela Marin Coperta: Irina Maria Gănescu Tehnoredactor: Monica Hodor Număr pagini: 252

DM

Autorul Mihai Cotea a lansat romanul „La capătul șoaptelor”, al treilea roman al său și a cincea carte publicată... În ordinea apariției pe piața editorială, Mihai Cotea a publicat romanul de debut „Vremea tornadei” 2015/ Editura Singur, „Eu și Mia” 2016, proză scurtă/ Editura Singur, „Oameni și granițe” 2017, roman/ Editura Eikon, „Fosfene dintr-o altă viață” 2019/ Editura Singur, versuri și micro-proze/ editura Singur și „La capătul șoaptelor” 2020, roman/ Editura Cartea Daath... Concluzia mea despre romanul „La capătul șoaptelor”, este o carte superbă! Tratează un subiect controversat, transplantul de cap și ne ghidează pe firul psihologic al personajului principal, Daniel, prins între cele 2 corpuri. Romanul se desfășoară pe mai multe planuri narative, acțiunea se schimbă din punctul de vedere al protagonistului scenei. Totul se citește ca o bijuterie literară, ca o muzică atent orchestrată de un autor care a ajuns la maturitate cu acest roman foarte bun! Aș aprecia calitatea tehnică a cărții, atenția pentru detalii a editoarei Daniela Marin, coperta sugestivă realizată de designerul Irina Maria Ganescu, contribuția esențială a editurii Cartea Daath din București, la apariția acestui roman frumos și valoros. Felicitări Mihai Cotea! „Despre mine? Nimic mai puțin decât totul. Sunt un trecător, la fel ca tine. Cei care mă simt îmi spun în mai multe feluri. Sunt spiritul celor șoptit. Cel de la capătul șoaptelor.” Pg. 239. (Claudia Elena Peter) 108


Zestrea strămoșească-„Tradiții și spiritualitate” Tradiții din Bucovina – buciumașul Vasile Alboi, de la poalele Rarăului* Rodica Rodean, Preşedinta Asociaţiei Universul Prieteniei, Iaşi Un loc aproape de rai, 10 hectare de pământ, 14 animale, 2 adulți și 2 copii: stâna lui Vasile Alboi, de la poalele Rarăului. Într-un peisaj de basm, te întâmpină o familie de bucovineni harnici, respectuoși și omenoși, care aprind iute focul și pregătesc ceaunul pentru un balmoș, că doar au musafiri de la oraș. Începem a povesti câte ceva despre tradiții și în special despre bucium și buciumași, căci Vasile Alboi se numără printre puținii ciobani care știu să meșterească și să cânte din bucium. A învățat să confecționeze buciume și să cânte „de la bunicul din partea tatălui (...), renumit buciumaș la Câmpulung Moldovenesc, șeful arcașilor care-l însoțeau pe Regele Mihai la cabană, la Rarău, la Valea Putnei, la Mestecăniș, până-n ținutul Dornei”.

Buciumul este un instrument muzical tradițional, folosit de daci și romani ca instrument de semnalizare în conflicte militare, iar mai apoi de păstorii români din munți. Cuvântul este derivat din latinescul bucinum, însemnând corn îndoit. După spusele lui Vasile Alboi, „buciumul are lungimea de cca 3 metri: 2 - 2,10 metri se cheamă țeava buciumului, iar butea buciumului trebuie să aibă 1 metru; butea îi dă sunetul”. Țeava e partea mai îngustă, iar butea - partea mai lată. Ca să poți cânta la bucium „depinde și de dar, și de talent, dar și de plămânii omului”. Cu buciumul se cântă patru melodii: tradiția de stână, târloveanca de stână, moroșăneasca și melodia de înmormântare. Tradiția de stână este o „melodie care se practică din moși-strămoși; aceștia dădeau un semnal oierilor că se apropie amiaza și trebuie să aducă oile la muls la strungă”. Târloveanca de stână se „trâmbițează mai lung, cu niște noduri așa, frumos” și se cântă „atunci când vine cineva la stână”; este „melodia tradițională de stână”. Moroșăneasca este din partea Maramureșului și se apropie mult de melodiile cântate în Bucovina, cu unele particularități. Melodia de înmormântare „se trâmbițează mai lung, așa, ca un cântec de jale”. Prin ținutul Buzăului, buciumul are și rolul de a ţine spiritele rele departe de oameni, de casă şi de animale. La Cîmpulungul Bucovinei mai sunt vreo 20 de buciumași și 2-3 meșteri care știu să confecționeze un bucium.Vasile Alboi ne spunea, în 2011, că speră ca băiatul cel mare, care pe atunci avea vreo 4 anișori, să continue tradiția. Am mai trecut pe la stână, după vreo 4 ani, și deja acesta cânta din bucium. Este vorba, așadar, de bucovineni vrednici, iubitori de ținutul lor și de țară, care nu lasă ca tradițiile să se piardă. Acolo sus, mai aproape de rai, familia Alboi nu se simte izolată și nu le este frică nici iarna, când lupii înconjoară stâna sau când ursul bate la ușă. Balmoșul a fost minunat, dar mai minunat a fost cântecul buciumului și acea liniște tămăduitoare din mijlocul naturii adevărate, de la poalele Rarăului. * Interviul cu Vasile Alboi îl găsiți pe acest link: https://youtu.be/sHt1trybn4g 109


Zestrea strămoșească Joc de Lăsatul Secului

STAROSTELE JOCULUI - Lume, lume, soră lume, Ascultați tot ce voi spune, C-am de-a spune vorbe bune! Ascultați-mă ce spui, Că eu-s starostele satului Și-a satului, și-a jocului: Gazdelor ce aveți fete, Care-și pun și flori în plete, De-aveți fete frumușele, Ce-și pun în grumaz mărgele, Ascultați-mă pe mine, Că, DUMINICA ce vine, Feciorii din satul nost, Gândind că începe post, Vor să facă-n șură, joc, Da-le-ar Dumnezeu noroc!

- Ei, așa s-o sfătuit Și cu toții s-o grăit, Dacă-ncepe Postul Mare, În astă zi de lăsare, Satu-ntreg să se aduie, Și cel ce-i bătrân să vie Și-acolo să molătuiască Și în pace – să trăiască.

- Lume, lume, ÎNTÂIA- ȘI DATĂ, Pe-orice fecior, pe-orice fată, Îi poftesc a molăti, O zi, două, poate tri. Vă poftim cu mare drag, La al nostru moloșag, În mijlocul satului, De lăsatul secului! Fata care-i jucăușă, Puie-și mătura în ușă, Puie-și la grumaz mărgele, Nu uite de ruminele Și vie în sat la joc, De vrea să aibă noroc! Ori dezlege câinele Ieie-și și vecinele, Toate cu coșărcile Și să vie-n sat la joc, Da-le-ar Dumnezeu noroc!

- Toți din sat s-o adunat, Colo-n mijlocul de sat, 'Naintea bisericii Și-o-nceput a arvoni, Ceterași, mândri, măreț, Cei mai buni din ăst județ, Cu arvună, bani în mână, Să cânte o săptămână. O săptămână ne-or cânta, Că luni postu-i aicea! Ceterași o arvonit, Pe LICĂ NEGREA cel mai vestit, Apoi, el, cu ceteruica sa, Tare mândru a cânta!

- Feciorii din sus, din jos, Or face un joc frumos Colo-n mijlocul satului, De lăsatul secului. Ceterașu-i arvonit, Cu bani grei, deja-i plătit, Și și-o dat cizmele să le fie cusute, Care le-o avut cam rupte, Cizmele ca noi să fie, De vor ca să fie-ntâie. Și-o dat cizma să-i fie cusută, De-o fo' pe-oriunde ruptă. Că vorba ceie din bătrâni: ,,- Am acasă cizme bune, Numai talpă trebe-a pune I călcâile-amândouă Și-apoi or fi cizme nouă!” Cămașa-n război țesută, De-o fo’ și-asta descusută, Dusu-o la croitorie, Că vor de cinste să fie!

Vasile Bele - Baia Mare

- Lume, lume, A DOUA-ȘI DATĂ, De-a fi fecior, de-a fi fată, Să poftea' în sat la joc, Aveau-ar cu toți noroc! Fetele ce-s de jucat Și-au un gând de măritat, Facă bine și poftea, La joc DUMINICA asta! Feciorii s-o lăudat, Cei ce-s din susul de sat, Că nu a rămâne fată, Să zică: ,,- N-am fo’ jucată!”, Ne jucată, ne țucată.

110

- Iară ceia din joseni, Nu s-or lăsa la suseni, Poftesc și pe lătureni, Colo-n mijlocul satului, De lăsatul secului, Cam de pe la două-tri, Ne-om aduna toți aci, Fetele și feciorii.


Zestrea strămoșească Și la joc, să molătim! Fetele după vălaș, L-or plăti pe ceteraș Cu-o horincă popricată, Popricată, piperată, Cum n-o mai băut niciodată. Și-o guriță, dulce tare, C-apoi vine Postul Mare Și-apoi gură n-or mai da, Tot or sta și-or suspina, Până postul s-a găta!

- Lume, lume A TREIA-ȘI DATĂ Și pentru ultima dată, Fata ce-a ieși-ntâi la joc, Deie-i Dumnezeu noroc! Și pe asta or juca-o, Pe margine n-or lăsa-o, De n-a ști, or învăța-o! Că trebe și ea-nvățată Și jucată, și țucată!

- Fata ce are drăguț, Să-i puie floare-n clopuț Și să-l cote tare bine, Să nu fie de rușine! Frunză verde lămâiță, Fata ce să ști drăguță, Cu drăguț din altu sat, Ăsta ... nu trebe-anunțat! Lese-ne fata la noi, Feciorul meargă la oi. Că fata de la noi din sat, Nu o dăm la măritat, La fecior din altul sat, Vie, el, noră, dacă-i bărbat! Nu o dăm să fie dată Și de sat înstrăinată Mai repet încă odată. Ce crede cel zinitură, Fete de la noi, el, fură, Atunci când îi joc în șură? Steie la mă-sa pe hodină, Că el n-are nicio vină, La fete-n sat să nu vie, Până-or trece, ani, o mie!

- Feciorii care-s feciori, Ce umblă prin șezători, S-aduceți vin și horincă, Horincă-aduceți ori vin, În sat să ne molătim, În mijlocul satului, De lăsatul secului!

- Și-ncă una aș mai spune, Asta o zic de la mine, Cel ce nu știe juca, Steie acasă cu mă-sa, Nu vie în sat la joc, Steie-acasă, lângă foc!

- Să se-audă peste sat, Mai repetîm încă-o dat: Faceți bine și poftiți Și la joc în sat veniți, În mijlocul satului, De lăsatul secului. Să poftiți cu mic cu mare, La această sărbătoare, Unde cu toți ne-om distra, Până Postul Mare-a intra! Iară noi, în post, feciroi, N-om umbla în șezători, N-om umbla, acasă-om sta, N-om cânta, nici n-om juca, Om începe-a corinda! ,,Că cine joacă-n Postul Mare, Joacă-i dracul pe spinare!”. - De-aceia noi vorovim Și cu cinste vă poftim, La horincă și la vin

111

- Nu mă las, mai strig odat', Duminică-i joc în sat, Îi joc mare, joc la șură, Feciori care-or fura gură, Horincă și băutură. Iar fetele ce-or veni, Din coșerci ne-or omeni, Fiecare cum a ști! Cum îi cinstea fetelor, Așa a fi jocul feciorilor! .......................................... - Voi feciori, mai mărunței, Nu cotați aicea ce-i, Că îi joc de anvergură, La feciorul Pintii în șură. Voi feciori bărbați-fârtați, Țineți jocul până marți, Să nu beți, să vă-mbătați. Că-om mai sta și mai apoi, Până către seară, joi! Feciorii și fetele, Să golească sticlele. La fete, coșărcile. Feciorii, nu fetele, Să-și umple sticluțele, Dacă li-i dragă lumea, Vie la joc, cu oiaga, Iară colo în sticluță, De două degete, puie, horincuță,


Zestrea strămoșească Horincuță de căldare, Nu apă de peste vale! Că horinca de cei bună, De băut seara pe lună Și de nu are mărgele, Du-te și-o aruncă-n stele!

- Măi feciori, voi din suseni, Nu vă lăsați la joseni, Nici la ceilalți lătureni, Voi să jucați fetele, Ce-o umplut coșercile, Că fata de nu-i jucată, Merge-acasă supărată. Supărată nu a mere, Că i-om face pe plăcere, Supărată nu a fi, Că om fa' pe voia ii!

- Și să vă mai spun vorba aia, Fata lui Vasalie din Chiuzbaia, Aveau-ar mare noroc, Zice că-i gata de joc. Intră-ntâia-și dată în joc, Apoi tot noroc, noroc! Și-o gătat casa și șura Și-amu nu îi tace gura I-i coșarca pregătită Și spre joc ea îi pornită! Și-o drănițât șura și casa Și-o gătat casa și masa Și vin roșu-o pus pe masă, Horincă din ceie-aleasă, Horincuță de cădare, De 53 de grade mi se pare. De aceie ce bea-mpăratul, Nu de care bea tot satul! Noi ne-om pune și-om închina, Om cânta și ne-om distra, Cred că ne vrea a ne fenta Și-apă din vale-a ne da!? ............................................. - Dacă-i horincuța tare, Să-nchine spre fiecare, Dacă-i apă de pe vale,

- Cel ce are horincuță, S-aducă două sticluță, Dacă-i este lumea dragă, Puie horincă-n oiagă Și-apoi haideți, să nu mai stăm Și în joc toți să intrăm! Că-i lăsatul secului Și-i pornitul jocului, În mijlocul satului! - Toți cu toți ne-om molăti, Om juca și-om tot hori, Până miercuri de-om trăi, C-apoi îi postul Mare aci!

- Voi feciori să fiți bărbați, De staroste ascultați, Faceți bine nu vă-mbătați. Nu vă lăsați înșelați, Pe fete să le jucați, Că pe margine de-or sta, De rușine-n sat vor fa' Și-apoi gură n-or vre da! Să jucați fătucăle, Să le sară sumnele Și vă bateți cizmele. Că fata la joc de-ți juca, Câte-o guriță va da, De-o-nvățat-o maică-sa! Jocul trebe a-l plăti, Cu o gură, două, tri, La câte viți învoi!

Beie-o cu tot neamul dumisale! Apoi, noi, toți la un loc, Să-nchinăm, s-avem noroc Și-apoi să pornim la joc! Dar mai întâi și-ntâi și-ntâie, Să-nchinăm spre Vasalie, Cel care-i gazdă de casă Și-are o fată tare frumoasă, Cu cinci drăguți p-ângă casă Și în șura lui ne lasă, Ca să facem mândru joc, Da-i-ar Dumnezeu noroc! - Gazdă bună să trăiești, Să-ți faci casă în Borlești Și la Mare-n, Costinești Și-acolo să ne primești! Să trăiești gazdă de casă, Pentru astă zi aleasă, Cu horincă te cinstim, Ori cu vin te ominim, Gazdă, ca să-ți mulțumim!

Iară cel ce-i bun de gură, Strige-n joc și strigătură!

112


Zestrea strămoșească Tradiţii şi obiceiuri mistice - Paparuda Prof. Elena Agiu-Neacşu Un obicei din zona în care m-am născut şi care m-a fascinat în copilărie, percepându-l ca pe o veritabilă sărbătoare, este Paparuda. Precizez că m-am născut în comuna Cetate–Dolj, dar acest obicei este răspândit în mare parte în sudul Olteniei, de la Calafat-Bechet până la Giurgiu. Făcând unele cercetări acum, am descoperit că ritualul se practică şi în nordul Dobrogei, şi anume în localităţile Niculiţel, Luncaviţa, Jijila, Văcăreni. Şi având în vedere că este un ritual de invocare a ploii, concluzia ar fi că este practicat în acele zone în care deseori vara este secetă şi există riscul de a fi compromise culturile agricole. În ceea ce priveşte etimologia cuvântului „paparudă”, există mai multe supoziţii, dar se pare că varianta plauzibilă, având în vedere aria geografică de răspândire a obiceiului, este originea tracă sau traco-dacă. Paparuda (Păpăluga) este o veche divinitate locală din mitologia românească, posibil preromană, a ploii fertilizante, invocată de grupuri de femei, pe timp de secetă. Este un obicei care se practică în a treia zi de Paşti şi are drept rol invocaţia către ploaie, iar un gest ce trebuie respectat în ritual este stropitul cu apă al celor care participă în alai. Grupuri de tinere sau de femei bătrâne, împodobite cu flori sau cu ramuri verzi, intră din gospodărie în gospodărie. Ele cântă pentru ploaie şi dansează. Invocaţia magică este adresată direct Paparudei, ca unei zeiţe: ,,Paparudă, rudă, Vino de ne udă, Ca să-nceapă ploaie, Să curgă şiroaie, Cu galeata, leata, Peste toată gloata. Unde dă cu maiul, Să crească mălaiul; Unde dă cu sapa, Să curgă ca apa. Hai, Catrino, să sărim, Paparudele! Că ştii iarna ce păţim, Paparudele! Ca pasărea prin copaci, Ploaie multă ca să faci!"

În timpul jocului sau după terminarea lui, Paparudele sunt udate cu apă. Pentru dansul lor sunt răsplătite cu daruri rituale ce semnifică abundenţa şi belşugul: ouă, mălai, grâu, caş, lapte, colaci, fructe, bani etc. Stropitul cu apă reprezintă un gest de magie. Dar dacă la începuturile sale obiceiul era practicat, precum am menţionat, în a treia zi sau a treia duminică după Paşti, ulterior a început să fie practicat de câte ori era secetă, iar eu reţin că la noi în sat acest eveniment avea loc mai ales în lunile de vară, când era an secetos. În concepţia populară se consideră, aşadar, că imitarea ploii, invocaţia ei, este suficientă pentru a se produce. De asemenea, se consideră că « masca verde », frunzele şi florile cu care se împodobesc paparudele, reprezintă spiritul vegetaţiei ce se va regenera odată cu căderea ploilor. De asemenea, se crede că purtarea « măştii verzi » influenţează bogăţia culturilor. După ce termină cu mersul prin sat, Paparudele poposesc la un râu, aprind paie pe apă, apoi îşi aruncă aici veşmintele din frunze. Se pare că acest ritual nu se întâlnește numai la români. Bulgarii, sârbii și croații invocă şi ei Paparudele pe timp de secetă. Paparuda este un obicei demn de toată admiraţia prin spectacolul pe care îl oferă în monotonia satului şi sper că nu se va pierde în noua conjunctură naţională şi internaţională. Şi spun aceasta gândindu-mă la exodul masiv al tinerilor noştri de la sate către Occident, în căutarea unui trai decent. Ţinând cont de faptul că obiceiurile, în general, se transmit din generaţie în generaţie pe cale orală, tare îmi este teamă că se va produce un hiatus de nerecuperat, nu numai în cazul paparudei, dar şi al altor ritualuri – comori folclorice inestimabile ale poporului român, conservate şi păstrate cu sfinţenie de-a lungul timpului. 113


Zestrea strămoșească Ouă scrise din Brodina, județul Suceava

Lilioara Macovei

„Prima dată am învățat să scriu ouă încondeiate, tehnica batic, tradițională, și după câteva luni bune, am învățat și tehnica încondeierii ouălor cu ceară în relief. Mai apoi am învățat să decupez din ouă cosulețe și pandantive cu motive tradiționale. După aceste tehnici, am descoperit alta, tehnica ,,cusut pe etamină", prima dată se face ,,etamina pe ou" (se face caroiajul prin linii intersectate așa cum este țesătura pânzei de etamină) și după aceea se umplu pătrățelele ca și cum s-ar coase pe etamină, adică fiecare pătrațel este o cruciuliță. Așa se conturează modelul pe ou” ne destăinue, cu pasiune și pricepere doamna Vasilina Omania, de 40 de ani, din județul Suceava, comuna Brodina, sat Falcău. care reprezintă zona Bucovinei în arta încondeierii ouălor.

Să amintim câteva dintre multele tehnici pe care Vasilina le folosește pentru împodobirea ouălor: ștergarul, calea rătăcită, coroana de spini, cârligul, valurile, soarele, sita, coada păunului, grâul, crucea Paștelui, care este cea mai importantă, apoi roata morii, mâțâșorii etc. Ouăle scrise, adică încondeiate în culori diferite, sunt mândria Bucovinei. Ouăle sunt de găină, rață și, în ultima vreme, și cele de struț. Tradiția (unii îi spun meșteșug) încondeierii ouălor are legătură cu arta broderiei (cusătura și broderia spartă) de pe costumele populare. Această împodobire a ouălor este o comoară a culturii populare bucovinene, a culturii populare românești. Trebuie precizat că ouăle tradiţionale sunt cele pe care femeile din Bucovina le pun în coş alături de „babă“ (“baba”- o spirală din aluat de cozonac, în vârful căreia se pune un ou roșu) şi celelalte mâncăruri pregătite pentru sfinţit în noaptea de Înviere, iar ouăle comerciale sunt mai mult pentru vânzare. Cum se pregătesc ouăle pentru încondeiere

Pentru încondeiere se folosesc ouă de raţă, gâscă, curcă, găinuşă americană, pichire, găină, struţ şi prepeliţă. Întâi, ouăle sunt spălate cu apă călduţă, apoi se face o mică gaură la unul din capetele oului, se face amestecarea conţinutului din ou cu un ac mai lung, pentru a se omogeniza, şi se scoate cu ajutorul unei seringi cu care se introduce aer. Așa se creează presiune şi conţinutul iese mai uşor pe lângă ac. Oul se spală foarte bine în interior tot cu ajutorul unei seringi şi se pune la uscat, până se elimină în totalitate apa din interior. În acest fel, oul este pregătit pentru încondeiere. Ce instrumente se folosesc pentru încondeiere

În primul rând, avem nevoie de ceară şi chişiţe. Ceara de albine se încălzește, înainte de încondeiere, în diverse recipiente, în general cutii din tablă mai groasă, care se încălzesc pe o sursă de căldură constantă (reşou electric, o plită sau se foloseşte un sistem asemănător unei veioze, cu un bec de putere mai mare). Chişiţele au mai multe mărimi, unele cu vârful mai subţire, care sunt folosite pentru linii subţiri, fine, cele un pic mai groase pentru linii mai late, iar cele mai mari, pentru umplere. Atât pentru ouăle cu ceară în relief cât şi pentru cele închistrite (încondeiate, scrise), vasul cu ceară este pus deasupra sursei de căldură, până când ceara devine fluidă. Pentru a nu curge pe ou, plusul de ceară din chişiţă se pune pe unghie prin apropierea chişiţei, apoi, după solidificare, se pune înapoi în vasul cu ceară, pentru a se topi iarăși. Cum se fac ouăle cu ceară în relief Această tehnică este mai veche, dar cu siguranță că pentru unii este o noutate, de aceea am căutat să o prezentăm pentru a o cunoaște și poate că cine se ocupă cu încondeierea ouălor o va folosi. Tehnica împodobirii ouălor cu ceară în relief este una migăloasă. Întâi se trasează modelul cu linii foarte fine, folosind ceară neagră, după care se aşază, cu chişiţa, ceara colorată, în bobiţe, a căror dimensiune este dată de mărimea chişiţei. Culorile sunt alese în funcţie de ce model a fost ales și, de obicei, se foloseşte o combinaţie de trei culori, mai rar patru culori, a patra fiind de obicei non-culoarea alb. 114


Zestrea strămoșească

115


Parteneri & Sponsori & Colaboratori

1. PALATUL COPIILOR CLUJ Cluj Napoca, str. Republicii, nr. 23, tel/fax:0264595765/0264596240, e-mail:pccluj@gmail.com Palatul Copiilor este situat în centrul municipiului Cluj-Napoca (strada Republicii nr.23), având filiale în cartierul Măraști (strada Fabricii de Zahar nr.49), precum și în zona Munților Apuseni, în comunele Băișoara și Caps-Valea Ierii. Palatul Copiilor are în subordine administrativă și financiară Cluburile Copiilor din orașele Dej, Gherla, Turda, Câmpia-Turzii și Huedin. 2. CLUBUL COPIILOR TURDA

Turda, str. Dr. Ioan Rațiu, nr. 23, tel: 0264311536, 0757088201, e-mail: clubturda@gmail.com 3. S.C. SUPEREX S.R.L. ARAD

Arad , str. Blajului, nr.2, ap. 2c, cod Poștal: 310130, Jud. Arad, tel: 0257 259 699 Firmă de top în evidența contabilă; activități de contabilitate și audit financiar, consultanță în domeniul fiscal, membri în C.E.C.C.A.R. 4. S.C. CENTER POINT EXIM TURDA

Turda, str. Aviatorilor, nr. 10/A. Punct de lucru: Turda, str. 22 Decembrie, nr. 64, tel/ fax: 0264 316 639, 0744585867, e-mail: centerpointmm@yahoo.com Firmă specializată în comercializarea produselor din lemn; paleți și ambalaje din lemn, elemente prelucrate din lemn, diverse produse din lemn la comandă, unde raportul calitate/ preț este prioritar. 5. S.C. COMPANIA DE APĂ ARIEȘ S.A.

Turda, str. Axente Sever, nr. 2, jud. Cluj Telefon/Fax: 0264.311.771 / 0264.311.772 email: office@caaries.ro / www.caaries.ro

S.C. COMPANIA DE APA ARIEȘ S.A. Turda, înființată în anul 2007, este Operatorul Regional din Regiunea Turda - Câmpia Turzii, județul Cluj. Principalul domeniu de activitate al operatorului este tratarea-furnizarea apei potabile, respectiv colectarea-epurarea apei uzate din doua orașe (Turda și Câmpia Turzii) și 11 comune (Mihai Viteazu, Viișoara, Săndulești, Luna, Tritenii de Jos, Petreștii de Jos, Ploscoș, Ciurila, Călărași, Aiton, Tureni) iar din anul 2017 încă două comune au fost incluse în arealul de deservire al CAA: Iara și Moldovenești. Totalul populației din aria de operare este de aproximativ 100.000 locuitori. Compania de apă ARIEȘ furnizează apă potabilă către circa 23.000 de clienți. Consecventă în sprijinirea și promovarea comunității locale, Compania de Apă Arieș susține proiecte din domenii cum ar fi: educație, protecția mediului, sport, sănătate și cultură. Compania de Apa Arieș dezvoltă programe de implicare socială, întreprinde acțiuni de solidaritate și se implică în acţiuni care vizează protecţia mediului, prezervarea resurselor de apă sau acțiuni cu caracter social. Ca operator regional, acceptăm responsabilitatea socială care ne revine și angajamentul față de oamenii din comunitatea pe care o deservim iar prin intermediul acțiunilor întreprinse ne propunem să contribuim la o viață mai bună a comunității noastre, acordând ajutor celor din jur, ținând cont de diversitatea socială. Compania de Apă Arieș contribuie esențial la dezvoltarea durabilă a comunităţii pe care o deservește prin investiţii majore în infrastructura de apă şi apă uzată din aria de operare, dovedind astfel grija pentru apă și mediu, pentru oameni şi pentru un viitor mai bun. 116


Parteneri & Sponsori & Colaboratori 6. S.C. WILO TRANS S.R.L. CLUJ NAPOCA

Cluj-Napoca, Str. Steluței, nr. 6,cod postal: 400254, Tel: 40-264-43.53.45, Fax: 40-264436 253, e-mail:office@wilotrans.ro , www.wilotrans.ro Wilo Trans firmă de top cu Certificat de excelență: deține o gamă variată de produse originale de foarte bună calitate, pentru care oferă și service tehnic.Distribuie produse aparținând grupului WILO SE - producător de top în domeniul pompelor şi sistemelor de pompare pentru instalaţiile de încălzire, climatizare şi răcire, alimentării cu apă şi evacuării apei uzate. Progresul tehnologic al companiei are un lung istoric, acesta datând de aproape 140 de ani. La Wilo, ideile vizonare sunt transformate în soluţii inteligente şi inovaţii care stabilesc punctele de referinţă din industrie. Produsele Wilo reprezintă calitate premium, uşurinţă în utilizare şi eficienţă energetică. La Wilo, cheia succesului o reprezintă oamenii, care îşi folosesc inventivitatea şi experienţa alături de companie. În toate locaţiile din lume, Wilo dovedeşte cu rezultate, ingeniozitatea muncii în echipă a specialiştilor care lucrează pentru companie. În România, Wilo este prezentă din anul 1998. 7. S. C. VIAMSO S.R.L. CÂMPIA TURZII

Câmpia Turzii, str.1Decembrie 1918, nr.51, cod postal:405100, e-mail:viamsosrl@yahoo.com, tel:0744 755 295 Firmă de top, deținătoare a Certificatului ELITE Firmă de încredere 2017. Retailer de produse tehnice, de construcții, instalații și bricolaj care desface o gamă variată de produse de construcții sub egida „Totul pentru casa ta”, unde raportul calitate/preț este prioritar, materialele pentru instalații de apă și canal, scule și unelte diverse, materiale electrice de calitate, satisfac cerințele și gusturile clienților, produsele având proveniență atât internă cât și externă. 8. S.C. I&C TRANSILVANIA CONSTRUCȚII S.R.L. & S.C. TRANSILVANIA IMPACT IMPORT EXPORT S.R.L. TURDA Turda, str.Mihai Viteazu, nr.45, jud. Cluj

Telefon: (0264) 312 455, Fax: (0264) 317 911, e-mail: office@transilvaniaimpact.ro Grup de firme specializate în producerea și comercializarea tuturor tipurilor de beton și agregate minerale în stare naturală sau prelucrată; agregate sortate și balast, piatră concasată, betoane,etc. Închirierea de utilaje pentru terasamente și geniu, efectuarea lucrărilor de infrastructură rutieră, transportul materialelor de construcții, transporturi agabaritice. Închirieri utilaje construcții; utilaje pentru construcții industriale și civile, utilaje specifice lucrărilor de terasare, amenajare platforme industriale, utilaje pentru execuție drumuri, parcări, canalizări , utilaje specifice pentru decopertare, escavare, taluzare, încărcătoare frontale, stație pentru sortare balastru, piatră, utilaje pentru demolări, construcții, săpături, lucrări de alezare cupe, rectificări bolțuri, utilaje pentru amenajari teren. Lucrări de construcții civile și industriale;fundații, structură beton,finisaje, instalații sanitare, electrice și termice... Având implementate sistemele de management al calității, grupul de firme a devenit unul din principalii producători de agregate și betoane din zona Mureș-Arieș, important furnizor pentru Autostrada Transilvania și pentru piața construcțiilor din Cluj. materiale și instalații apă și canal, utilaje, scule electrice și manuale, mașini electrice, instalații și materiale electrice, diverse materiale pentru gospodărie, pentru diferite activități; Scule electrice profesionale, echipamente pentru construcții, unelte pentru gradină, hidrofoare, pompe de apa, pompe submersibile, aparate de sudură, etc. Activitatea firmei se bazează pe câteva repere esențiale dintre care enumerăm: calitatea, promtitudinea, prețul. 117


9. S.C. AGROLIV S.R.L. TURDA

Turda, Strada Stefan Cel Mare, Nr: 42, tel:0264 314501 , e-mail:agroliv@yahoo.com Comerț en-gros și en-detail cu piese de schimb pentru tractoare, mațini agricole, camioane, autoutilitare, autoturisme: curele de transmisie, rulmenți, acumulatori, componente electrice, faruri; oglinzi retrovizoare;lubrifianți: uleiuri, vaseline. Comerț cu materiale de construcții, materiale și instalații apă și canal, utilaje, scule electrice și manuale, mașini electrice, instalații și materiale electrice, diverse materiale pentru gospodărie, pentru diferite activități; Scule electrice profesionale, echipamente pentru construcții, unelte pentru gradină, hidrofoare, pompe de apa, pompe submersibile, aparate de sudură, etc. Activitatea firmei se bazează pe câteva repere esențiale dintre care enumerăm: calitatea, promtitudinea, prețul. 9. S.C. H T I INTERNATIONAL ROMANIA S.R.L. BRAȘOV

Sediu Brașov: B-dul Muncii, nr. 22 A, etaj 1, cladirea BCR, cartier Racadau, Brasov, 500281, Tel: +40 368440 745, Fax: + 40 368 440 74147 Depozit Brașov:Loc. Ghimbav DE301- DE 305 in incinta RA-RA Logistics, Tel: +0368 734 283, Fax: +40368 88 00 29 e-mail:alin.moaca@hti-romania.ro Punct de lucru Bacău : Str. Narciselor, nr.5A,cod poștal 600308,Tel:+40234 555 002 , Fax: +40334 405 197, e-mail:hti@hti-romania.ro Punct de lucru Constanța B-dul Aurel Vlaicu nr 191C, Etaj 2 ,Tel: +40 341425 197 , Fax: +40341 425194, e-mail:hti@hti-romania.ro Punct de lucru Cluj:loc: Stolna, Str. Principală, nr. 125, jud. Cluj, Tel: +40 0264 232 797 , Fax: +40 0264 232 797e-mail:nicolae.pacurar@hti-romania.ro, mobil:0754 087 388, 0746 297022 , www.hti-romania.ro HTI Internațional România este parte a grupului GC-HTI, lider de piaţă în Germania în domeniul desfacerii produselor destinate lucrărilor de infrastructură precum şi în complexele industriale și rezidenţiale. Datorită numărului mare de parteneri de renume din Europa pe care îi reprezintă și a pa- letei largi de produse desfăcute, HTI International Romania va asigura componentele de instalații dorite în combinații optime și cu cel mai bun raport calitate/ preț. HTI Internațional România, prin parteneriatul cu cele mai importante companii producătoare în domeniu, comercializează o gamă de produse specifice: conducte, tubulatură, armături industriale, materiale geosintetice, cuplaje, fitinguri şi accesorii pentru lucrările de alimentare cu apă şi gaz, de canalizare, de pregătire şi tratare a apei, infrastructură, industrie, agricultură pentru diverse aplicații. 11. EDITURA EIKON BUCUREȘTI;

Director editură, d-l Valentin Ajder, tel: : 0728084802, e-mail:valentin.ajder@gmail.com S.C. EIKON BOOKSTAGE S.R.L.; Contact : Str. Smochinului nr. 8, sector 1, București, Redacţia:tel: 021 348 1474,mobil: 0728084802, 0733131145,e-mail: contact@edituraeikon.ro, Distribution:tel./fax:+4021348 14 74, mobil:+40733131145, e-mail: difuzare@edituraeikon.ro 12. EDITURA CARTEA DAATH BUCUREȘTI;

Director editură, d-na Daniela Marin București, sector 3, str. Răcătău, nr. 34, www.edituracarteadaath.ro e-mail: editor@edituracarteadaath.ro mobil: 0722677177

Revista AC: ISSN 2601-5862 ISSN-L 2601-58 118


https://issuu.com/stelupop

Revista AC: ISSN 2601-5862 ISSN-L 2601-5862 119


120