Raportul anual al Fundației Împreună pentru Solidaritate Socială pe anul 2020

Page 48

IX. 2. Cursuri de limba engleză finanțate de Ambasada SUA, la Săvinești Fundația Împreună pentru Solidaritate Socială a derulat un proiect educațional deosebit, în parteneriat cu Ambasada SUA la Săvinești. Este vorba despre proiectul ”English Language Program for Youth”, care are drept obiectiv îmbunătățirea cunoștințelor de limba engleză, precum și mai buna cunoaștere a culturii și istoriei Statelor Unite ale Americii de către un număr de 33 de copii, elevi ai Școlii Gimnaziale „I. Gervescu” Săvinești, Școlii Gimnaziale nr. 1 Bicaz și ai Școlii Gimnaziale nr. 3 din Piatra Neamț. Beneficiarii proiectului au vârste cuprinse între 10 și 14 ani și aparțin unor categorii sociale vulnerabile. „Am ales să includem în programul nostru copii care sunt interesați să își îmbunătățească cunoștințele de limba engleză și să afle mai multe despre Statele Unite ale Americii, cu speranța că acest lucru le va crește mai târziu șansele de a fi admiși mai departe la licee de prestigiu, de a fi incluși pe piața muncii mai ușor și, în general, de a avea acces la o viață mai bună”, a menționat părintele Petru Munteanu. Cursurile vor avea loc ținând cont de două grupe de vârstă, fiecare grup participând la 4 ore de cursuri săptămânale până la sfârșitul anului școlar, în iunie 2021. Proiectul, care se află deja la cel de al doilea an de derulare, are drept obiectiv îmbunătățirea cunoștințelor de limba engleză, precum și mai buna cunoaștere a culturii, geografiei și istoriei Statelor Unite ale Americii. „Timp de 2 ani, în care am participat ca și profesor pentru 40 de copii beneficiari am avut ocazia să observ impactul extraordinar pe care l-a avut acest proiect asupra lor. La finalul proiectului ei au demonstrat nu numai cunoștințe sporite de limba engleză, ci și rezultate școlare mai bune, și au demonstrat o motivație mai mare de a reuși în viață. Nu pot decât să mă bucur că acest proiect se continua și în anul școlar 2020-2021 și că voi avea posibilitatea de a participa din nou la el”, a precizat Brîndușa Albert, profesor de limba engleză în cadrul proiectului. Prin intermediul programului, direct şi indirect, se încearcă modificarea percepţiei elevilor şi a familiilor lor despre educaţie şi importanţa acesteia, iar participanţii la program au fost motivaţi să îşi continue parcursul şcolar. „Copiii sunt încântați și se întreabă deja dacă pot participa și în anul școlar următor”, a declarat Oana Gavriliu, profesor de limba engleză care susține cursurile.

44

www.solidaritatesociala.ro


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.