
1 minute read
VIII.5. Proiectul „Sprijin pentru persoanele vulnerabile în contextul pandemiei Covid-19”
Fundația „Împreună pentru Solidaritate Socială” a demarat în luna octombrie 2020 proiectul „SPRIJIN PENTRU PERSOANELE VULNERABILE ÎN CONTEXTUL EPIDEMIEI COVID-19”, COD MYSMIS 137872. Obiectivul general al proiectului este de a sprijini persoanele vârstnice vulnerabile în contextul epidemiei COVID-19, prin creșterea calității vieții și combaterea situațiilor de risc, excluziune socială și vulnerabilitate pentru persoanele vârstnice și cu dizabilități, izolate la domiciliu sau cu restricții și dificultăți de deplasare, de pe raza localității Săvinești, județul Neamț, prin furnizarea de servicii de sprijin, comunicare, informare și pachete cu produse igienico-sanitară, materiale de protecție în contextul epidemiei COVID19.
Advertisement
Fundația își desfășoară activitatea la Săvinești, județul Neamț, în cadrul Parohiei „Sfinții Voievozi”, sub coordonarea părintelui director Petru Munteanu. Grupul țintă este format din 100 de persoane vârstnice din localitatea Săvinești, județul Neamț. Acesta a fost stabilit de către asistentul social implicat în proiect, care a realizat procedurile de înscriere în proiect, în urma analizei anchetelor sociale realizate și a gradului de risc identificat în rândul potențialilor beneficiari. Fundația „Împreună pentru Solidaritate Socială” a dat o mână de ajutor în contextul combaterii epidemiei Covid-19 prin furnizarea de materiale sanitare și de igienă: măști faciale, clor, dezinfectant, spirt medicinal și săpun, în valoare de 46.500 lei. Aceste materiale sanitare au fost distribuite unui număr de 100 de persoane de pe raza localității Săvinești, izolate la domiciliu, în principal vârstnici fără sprijin financiar.
Oamenii au mulțumit părintelui Petru Munteanu, pentru gestul creștinesc făcut în timpul acestei pandemii, apreciind implicarea în ajutorarea celor aflați în suferință și nevoie.
Fundația „Împreună pentru Solidaritate Socială” se adaptează treptat și responsabil, în funcție de evoluția situației provocate de epidemie, așa cum o fac toate instituțiile importante din țară, respectând și promovând în spațiul public recomandările autorităților de stat.
