1 minute read

VIII. 1. Campania „Donează și salvează!” mai-iunie 2020

În contextul actualei pandemii de COVID-19 care a afectat și România, populația se confruntă cu o serie de probleme de ordin economic și social, determinate de reducerea activității agenților economici și a instituțiilor publice, reorganizarea activității serviciilor de sănătate, de asistență socială și a celor de educație. În aceste condiții, vulnerabilitățile copiilor, familiilor și comunităților pot duce la exacerbarea riscurilor preexistente: acces limitat la servicii sociale, de sănătate, inegalități în accesul la educație, sărăcie. Impactul negativ cauzat de epidemia de coronavirus s-a resimțit și se resimte, cel mai acut, în rândul categoriilor defavorizate, în centrele comunitare unde sunt găzduiți bătrâni, copii, orfani, persoane cu dizabilități și adulți aflați în prag de sărăcie, în familiile numeroase sau monoparentale, în cele în care un părinte a rămas deja fără un loc de muncă sau în casele bătrânilor rămași singuri. De aceea, pentru a veni în sprijinul acestor oameni, Fundația Împreună pentru Solidaritate Socială a donat 18.101 de pizza, în valoare totală de 147.280 lei, ce au ajuns la beneficiari din județele Suceava, Bacău, Vaslui, Neamț și Iași. Fundația Împreună pentru Solidaritate Socială a încheiat 32 de acorduri de parteneriat cu instituții ale statului și organizații non-guvernamentale, fiind astfel posibilă distribuirea produselor în condiții optime. Printre beneficiari se numără bătrâni singuri, cu pensii foarte mici, persoane cu handicap, familii cu mulți copii, oameni pentru care această perioadă a adus o povară în plus.

Beneficiari ai Campaniei „Donează și salvează!” mai – iunie 2020

Advertisement

Lista organizațiilor partenere în Campania „Donează și salvează!”

This article is from: