Revista Clubului de Istorie ”Mușatinii”
Revista „Muşatinii” reprezintă o iniţiativă a Clubului de Istorie „Muşatinii” din cadrul Colegiului Naţional „Roman-Vodă”. ISSN 1883-8776 Muşatinii, nr. 31 Roman, decembrie 2021
1
Revista Clubului de Istorie ”Mușatinii”
Telegramă din tabără.
Călătorie inițiatică. Măcin. ”Cine nu are bătrâni, să-și cumpere”. Natură. Prieteni. Drumeție. Greci. Ibida. Cea mai mare cetate romană din Dobrogea. Necunoscută. Istorie. Familie. Mentori. Necuvântătoare. Arheologie. Voluntariat.
Împreună.
Recunoștință.
Tulcea
aka
Aegyssus. ”Melton pot”. Histria. Destine. Civilizație. Enisala. Genovezi. Turci. Niculițel. Martiri. Hagiografie. Isaccea. Legiuni. Gura Portiței. Colț de rai. Bulgaria. Balcic. Regina. Nessebar. Ev Mediu. Turism. Burgas. Modern. Pomorie. Romantic. Fără epilog. 13 ediții. Povestea continuă.
”Vinovatul” de serviciu: prof. Ovidiu Albert CNRV
2
Revista Clubului de Istorie ”Mușatinii”
Mărturii de la...locul faptei.
Adelina: ”Este a doua experiență la Ibida...
Este incredibil de intens ceea ce poți trăi într-un mic colțișor de pustietate. Timpul parcă se dilată, iar trăirile sunt duse la extrem. Aici nu descoperi doar mici fragmente din trecutul îndepărtat, ci te redescoperi pe tine însăți. Îți dai seama de ce ești capabil, ce poți face într-o căldură dogoritoare. Munca grea de arheolog este completată de vizitarea unor locuri încărcate de istorie precum Argamum, Enisala, Histria... În plus, ne depășim limitele fizice și psihice urcând bătrânul Măcin. La Ibida întâlnim vietăți variate de la unele mici, simpatice, la unele de dimensiuni apocaliptice. Acolo
mă
transform într-un ”burete” care absoarbe de
zeci
informații
într-un
timp
foarte scurt. În
momentul
de față, Ibida este ACASĂ și așa va rămâne mereu pentru că mă voi întoarce ori de câte ori voi putea la oamenii frumoși de acolo, la preparatele culinare gustoase ale doamnei Liuba.”
3
Revista Clubului de Istorie ”Mușatinii”
Alexandra: ”Când
am
pornit
drum
la mă
simțeam
deja
obosită și nu mă puteam concentra
la
atmosfera
din
Busu, dar traseul m-a
captivat
rapid. Apoi a fost Măcinul,
care
mi-a dat mii de emoții la prima vedere, dar peisajul și faptul că te face să te simți puternic odată ce-l îmblânzești merită să încerci din nou. Prima zi pe situl arheologic a fost cea mai grea și cea mai lungă deopotrivă. Cetățile vizitate, oamenii deosebiți, distracția din Tulcea ( și nu numai ), animăluțele întâlnite și mâncarea devorată în grup au făcut această experiență de neuitat. Menționez că Baza 1 are un atu, acela de a strânge la un loc toți oamenii veniți la muncă pe șantier și asta e minunat. Desigur, lucrurile pe
care
învățat experții
le-am de
la în
domeniu au fost ceva de neratat și ,cu siguranță, o ocazie rară și unică de care nu cred că o să mă mai lovesc”.
4
Revista Clubului de Istorie ”Mușatinii”
Paul: ” După un drum lung în care Busu și-a făcut efectul și km au curs
insesizabili am ajuns în,, vestu sălbatic", am avut o scurtă dar palpitantă aventură pe cei mai bătrâni munții din țară și într-un final am ajuns la Ibida unde am fost întâmpinați de actuali prieteni necuvântători care ne cerșesc mâncare la fiecare masă. Prima zi în situl arheologic a fost neașteptat de extenuantă dar extrem de faină și marcantă. A doua zi de muncă a fost urmată de o binemeritată ieșire la lacul Razim și cetatea Argamum, pe parcursul nopții am făcut dansul ploii care spre surprinderea noastră a avut și efect drept consecință în a treia zi din cauza ploi nu am mai fost pe sit și am realizat o ieșire în județul Tulcea vizitând cetatea Noviodunum fiind uimit de amploarea ei.” Iasmina: ” Ziua 1: După un drum
de mai bine de 5 ore, care a părut mai lung din cauza opririlor prin Galați și Măcin, am ajuns în sfârșit în Slava Rusă, la cetatea (L)Ibida. A fost o zi destul de obositoare, dar privesc cu optimism la ce va fi mâine. Ziua 2: Oboseala acumulată în ziua precedentă nu m-a ajutat deloc în contextul în care trezirea a fost la ora 5:30. Totuși, scurta lecție de istorie arheologic
oferită de
pe
șantierul
către
domnul
Paraschiv Dorel și micul dejun al doamnei Liuba m-au ajutat să îmi refac forțele pentru săptămâna ce va urma. Ziua 3: Astăzi am învățat cu adevărat un lucru: canicula nu ajută la munca de șantier, motiv pentru care randamentul a fost destul de mic. Pe de altă parte,
5
Revista Clubului de Istorie ”Mușatinii”
am fost fericită că am vizitat o nouă cetate din Tulcea, și anume Cetatea Argamum. După o altă scurtă lecție de istorie în cetate, oferită de data aceasta de domnul profesor Albert, am mers "la scăldat" în Lacul Razim. Ziua 4: După o noapte în care a plouat constant, eu și colegii de tabără am fost informați că nu putem săpa pe șantierul arheologic. Astfel, ziua 4 a fost dedicată în totalitate vizitelor. Am fost în orașul Tulcea, unde am luat și prânzul, și, pentru mine, cea mai spectaculoasă parte a zilei fost când am vizitat Centrul Muzeal Ecoturistic "Delta Dunării".” Daria: ” Ibida in mod clar este cu totul alt mediu față de acasă, iar acest lucru
mi s-a confirmat încă din prima zi, cand am fost întâmpinata de o alta vegetație, o altă căldură dogoritoare și de viețuitoarele aduse la o dimensiune mult mai mare fata de cea de acasa. Ne-am inițiat inainte de toate pe Macin, care ne-a pregatit de ceea ce va urma. Și ce va urma nu a fost deloc previzibil: trezirile grele de la ora 5 dimineata, urmate de lopeți, târnăcoape, sape, cărat
pietre si pământ, bucurie cand mai găseam un os sau o bucățică de ceramică,
6
Revista Clubului de Istorie ”Mușatinii”
sau extazul cand ne odihneam la umbra care nu s-a dovedit prea generoasă. Dar dupa fiecare astfel de zi, ne simțeam tot mai legați de trecut, iar vizitarea si a altor cetăți (Enisala, Argamum, Noviodunum) ne-a arătat că Dobrogea e intradevar un loc unic. Un loc plin de cetățeni, de martiri, de fragmente istorice importante. Dar nu e vorba doar despre trecut, aici am intalnit si oameni speciali, precum domnul Dorel si doamna Mihaela si Liuba. Și oamenii faini în locuri faine este combinația perfectă care face această aceasta experiență minunată.” Ecaterina: ” Prima mea conexiune directă cu istoria a avut loc la Slava Rusă, pe
șantierul arheologic "(L)Ibida".
Nu știam ce mă așteaptă la baza 4, casa temporară a mea și a celor 7 colegi pe care am ajuns să îi consider familie. Totuși cred că anticiparea și anxietatea prin care am trecut pe parcursul traseului până la destinație au meritat! Provocarea reprezentată de urcarea pe Măcin, dușul în aer liber și atmosfera rurală lipsită de telefoane au constituit o experiență unică. Animăluțele de la baza 1, mâncarea gustoasă a doamnei Liuba și fluxul continuu de oameni noi, fie ei
7
Revista Clubului de Istorie ”Mușatinii”
arheologi și profesori din Suceava sau Italia, m-au marcat și modelat ca om. Până și podul îngust peste care treceam zilnic și pe care-l blestemam zilnic la ora 6 dimineața a ajuns să fie un simbol al taberei. Oamenii care m-au înconjurat m-au făcut să simt că iau parte la un eveniment important și știu că până și cele o mie de pisicuțe care se cățărau prin copaci sau cățelușii Brenda, Betty și Lanternuță îmi vor lipsi nespus de mult. Știu că oricât de mult aș încerca să exprim în cuvinte ce simt la final de săptămâna fată de această experiență nu voi reuși, dar pot spune că plec un om schimbat, mai fericit și cu multe experiențe noi.” Ștefan: ” Aceasta pentru mine este prima data când ajung in tabara de la ibida,
o experiența superba pe care orice tânăr ar trebuii sa o încerce, o experiența inedită care te obișnuiește sa faci fata in orice fel de situație. Luni am plecat de acasa și după multe ore de drum am ajuns in măcin unde am explorat un munte cu o frumoasa istorie in spate, după alte câteva ore am ajuns in slava rusa, in cetatea ibida unde am rămas surprinși de baza in care locuim, iar cea mai mare surpriza a fost dușul care avea un stil aparte A doua zi de tabara a început la ora 5:30 dimineața, iar la ora 6:00 noi deja ar fii trebuit sa fim pe sit ca sa începem săpăturile, iar noi după cum era și firesc am întârziat in jur de 15 minute dar totul a fost bine. Prima zi pe șantierul arheologic a fost una dintre cele mai epuziante
experiențe
datorită
caldurii.
După doua ore de săpături am ajuns la
8
Revista Clubului de Istorie ”Mușatinii”
micul de jun care a fost după părerea foarte copios, am mâncat o ora și după ne am întors in caldura unde am reușit sa săpam. După ce am terminat de săpat ne-am întors la prânz la baza 1 unde manacat făcută de doamna Liuba a fost geniala, după prânz ne-am întors la baza unde am petrecut toți timp împreuna fără telefoane. A treia zi a început la fel ca ziua precedenta de șantier doar ca fără întârziere de care ne am mirat, după timpul petrecut pe șantier am fost la prânz și după am plecat către cetatea Argamum unde am făcut niște filmări cu drona și am petrecut timpul pe lacul Razim, acolo am făcut plaja și am înotat A patra zi a fost una dintre vele mai norocoase zile deoarece din cauza zilelor precedente unde se adunase foarte oboseala am făcut câteva rugăciuni ca sa prindem o ploaie sănătoasă ca sa mai avem și noi puțin liber, spre surprinderea noastră in timpul nopții a început o ploaie foarte puternica pe care ne-a încântat foarte mult, din cauza ploii a trebuit sa improvizam o activitate asa ca după micul de jun am plecat către tulcea unde am vizitat mai multe cetății și orasul Tulcea, a fost o experiența superba unde am întâlnit oameni extraordinari care ne vorbeau foarte frumos despre cetățile pe care erau și săpau. A cincea zi și ultima de săpături a fost tot la fel de extraordinara ca toate celelalte, după 2 ore de săpături am fost la colegii noștri italieni care descoperiseră o biserica foarte veche, acolo am purtat conversații in engleza și in italiana, am învățat sa calculam nivelul unui șantier de arheologie. Toată tabara din Ibida a fost superba, cu experiențe unice in viața, toată grupa cu care am fost este geniala, am ajuns sa ne numim familia din ibida, oameni geniali cu care ma bucur foarte mult ca am reușit sa împart aceste trăiri cu totul noi, dacă as mai avea ocazia m-as întoarce cu tot dragul pentru ca aceasta tabara crează dependentă.”
Mușatinii au fost acolo! Munții Măcinului, ”bătrânii” noștri.
9
Revista Clubului de Istorie ”Mușatinii”
Munţii Măcinului sunt cei mai vechi munţi din România, rezultat al orogenezei Hercinice. Peisajele caracteristice din Munţii
Măcinului
asemănătoare
cu
sunt cele
forestiere din sudul Europei datorită prezenţei pădurilor submediteraneene balcanice,
precum
şi şi
cu
stepele euroasiatice, definite de
vegetaţia
saxicolă,
răspândită în această zonă pe cea mai întinsă suprafaţă din Dobrogea şi România. Originalitatea peisagistică este conferită îndeosebi de formaţiunile granitice megalitice, ca şi de contrastul între vegetaţia forestieră mezofilă şi pajiştile stepice xerofile. Procesele de dezagregare a rocilor sunt active, având ca rezultat surprinzătoare peisaje
arhaice. Caracterul reprezentativ al acestor munţi la nivel naţional este conferit de existenţa a trei etaje de vegetaţie caracteristice pentru Podişul Dobrogei,
10
Revista Clubului de Istorie ”Mușatinii”
constituite din pădurile mezofile de foioase balcanice, pădurile xeroterme submediteraneene şi silvostepă cu păduri submediteraneene. Climatul acestor munţi
a
determinat
interferenţa
tipurilor
o
varietate
ecosistemice
specifică,
pontico
-
unică
în
Europa,
submediteraneene,
cu
central
europene şi asiatice, fapt ce conferă Munţilor Măcin atributul de sinteză în miniatură a două continente – Europa şi Asia. Fauna
Munţilor
Măcin, mai puţin studiată, se
caracterizează
mare
diversitate
importanţă datorită
printr-o şi
o
deosebită, prezenţei
unor
specii rare şi protejate, prin reglementările internaţionale. Acest paradis al biodiversităţii adună: - 181
specii
de
păsări,
dintre
care
37
sunt
strict
protejate
la
nivel
internaţional, fiind menţionate în Directiva Habitate şi Convenţia de la Berna; - 47 de specii de mamifere; - 1436 specii de insecte identificate, cu peste 900 de specii de fluturi; - 11 specii de reptile; - 7 specii de amfibieni. Marea bogăţie de floră şi vegetaţie a Munţilor Măcin este reprezentată de aproape 1900 specii de plante reprezentând aproximativ
50%
din
Flora
României ce vegetează pe 0.05% din suprafaţa ţării, din care 72 specii de plante sunt protejate ca specii rare sau vulnerabile şi 27 specii sunt
11
Revista Clubului de Istorie ”Mușatinii”
endemice pentru regiune. În urmă cu circa 200 de ani, nordul Dobrogei era acoperit
cu
păduri
seculare
de
stejar de înaltă productivitate, a căror vigoare de creştere nu scădea decât pe terenurile pietroase de pe culmile din nord şi în brâul din apropierea
stepei
din
centrul
Dobrogei. Peisajul
şi
patrimoniul
natural din Munţii Măcin pot fi admirate prin practicarea cicloturismului. În Parcul Național Munții Măcinului sunt marcate trasee de cicloturism de dificultate medie care uneşte comunităţile învecinate parcului pe drumurile preexistente. Sursa: http://www.parcmacin.ro Cetatea romană Ibida (Slava Rusă, Tulcea). Acasă, din nou.
Zona Slavelor fiind centrală,
o
zonă
de
podiș,
brăzdată de valea cu același
nume,
resurse diverse,
cu
naturale a
oferit
condiții prielnice de locuire
încă
epoca
din
pietrei.
Vestigiile arheologice descoperite teritoriul
pe localității
Slava – intravilan și extravilan - datează din paleoliticul superior (aurignacian), eneolitic (cultura Gumelnița), epoca bronzului, epoca fierului - Hallstatt şi Latène, epocile greacă, romană şi romano-bizantină, ev mediu
12
timpuriu și
Revista Clubului de Istorie ”Mușatinii”
târziu,
demonstrând
o
continuitate
de
locuire
rar
întâlnită
într-un
sit
arheologic. Rezultatele
cercetărilor
din așezarea greco-elenistică pe dealul Donca, dar și anumite descoperiri
de
monede
și
ceramică de epocă greacă din alte puncte de pe valea Slavelor demonstrează
faptul
că
la
Donca funcționa în sec. IV-III a.chr. un important punct de distribuție al produselor grecești pentru zona centrală a Nordului Dobrogei, drumul de pe valea Slavelor fiind încă din acea perioadă un important drum comercial.
Integrarea treptată, pe parcursul sec. I p.Chr. a teritoriului dintre Dunăre, Mare şi Balcani în Imperiul Roman a schimbat esenţial caracterul aşezării de pe valea Slavei. Moneda şi mărfurile romane de lux – ceramică, sticlă, bijuterii – sunt prezente într-o cantitate apreciabilă după jumătatea sec. I p. Chr., se ridică edificii - de mari dimensiuni - din blochete de piatră legate cu mortar, așa cum
13
Revista Clubului de Istorie ”Mușatinii”
o demonstrează descoperirile din punctele Curtina G și din partea de sud a localității. Nu cunoaștem – în această fază a cercetării – caracterul așezării romane de la Slava, iar descoperirile epigrafice din această perioadă se rezumă la a ne oferi informații despre locuitorii cetăţii – romani şi traci - și despre refacerea - în timpul împăraţilor Maximinus şi Maximus - a unor drumuri şi poduri (ISM V, 223). Prezența însă a unui număr mare de monede romane provinciale – moesice (bătute des atelierele de la Istros, Tomis, Nikopolis pros Istron, Markianopolis, Odessos) dar mai ales străine – emisiuni de la Alexandria, Nikaia, Nikomedia, Heraklea, Antiochia (Pisidia)
– demonstrează relațiile
economice și culturale ale centrului de pe valea Slavei la nivelul provinciei și cu lumea romană orientală. Siturile de la Camena – vicus Petra, Fântâna Mare, Slava Cercheză – pct. La Vii, demonstrează, de asemenea, amploarea locuirii acestei zone în epoca romană.
Dată fiind importanța strategică a zonei Slavelor, în perioada tetrarhică (Licinius-Constantin cel Mare) se ridică un grandios sistem defensiv înglobând atât valea Slavei cât și puncte strategice situate pe înălțimi: o cetate de cca 24 ha, o fortificație de cca. 3,5 ha pe dealul Harada – anexă a cetății, și un fort la înălțimea de 158 m – tot pe dealul Harada. În ciuda acestui fapt informațiile istorice referitoare la cetate sunt sărace: polis Ibida este pomenită de Procopius din Ceasarea între cetăţile refăcute de Justinian (De aed. IV, 7). Cetatea a avut perioade de pace și prosperitate – așa cum o demonstrează descoperirile arheologice: edificiile construite, circulația mărfurilor și circulația monetară –, dar și momente critice: atacurile goților (sec. IV – perioada lui Valens-
14
Revista Clubului de Istorie ”Mușatinii”
Valentinianus I), kutrigurilor (559 – perioada domniei lui Justinianus I), avaroslavilor (sf. sec. VI- perioada domniei lui Mauricius Tiberius, începutul sec. VIIperioada împăraților Phocas și apoi Heraclius).
Tot
din
perioada
romano-bizantină
datează
Complexul
monastic
paleocreştin - situat la cca. 2, 5 km de cetate spre vest, și Monumentul funerar roman din necropola cetății. Căderea limes-ului dobrogean în primul sfert al sec. VIII a determinat încetarea vieţii urbane la Ibida. Până în sec. XVI nu mai avem nici o informaţie despre vreo locuire sistematică în perimetrul actualului sat Slava Rusă – cu excepția câtorva urme de viețuire sporadice din sec. XI și XIII. Ulterior, satul este atestat în 1530 într-un defter otoman sub numele de KizilHisarlik, care
perioadă
necropola
ne
oferă
pentru
medievală informații
prețioase: satul era locuit de
populație
Numele utilizat XVII,
de
creștină.
Slava
începând -
în
va cu
fi sec.
forma
Islava inițial – așa cum o demonstrează defterul din 1675-1676 –, alternativ cu primul nume, apoi Star Slava. În sec. XVIII (după anul 1754) s-au așezat în sat lipovenii care au rămas majoritari până astăzi, conservându-și credința și obiceiurile specifice. Românii s-au așezat în sat după Războiul de Independență.
15
Revista Clubului de Istorie ”Mușatinii”
În sat funcționează două biserici de rit vechi, ale etnicilor lipoveni: Biserica Sfântul Nicolae și
Biserica Acoperământul Maicii Domnului și o biserică românească, cu Hramul Sf. Dumitru. Satul Slava Rusă este prin excelență centrul ortodoxismului de stil vechi, prin cele două mănăstiri – Uspenia – înființată în
sec. XVIII,
redevenită
sediu arhiepiscopal în anul 2000 - și Vovidenia. Slava Rusă e unul din puținele sate care păstrează școala construită în vremea lui Spiru Haret împreună cu casa învățătorului. Prin patrimoniul arheologic și istoric (trei dintre siturile de pe teritoriul satului Slava Rusă sunt monumente istorice de importanță națională, iar unul de
importanță
locală),
patrimoniul
prin
paleontologic Dealul
Lung,
Arleanca)
și
(siturile
fosilifere
Coșarul natural
Mare,
(rezervația
naturală Uspenia), prin patrimoniul etnografic
și
ecleziastic
(datorat
comunității de ruși lipoveni), satul Slava reprezintă unul din polii turismului cultural nord-dobrogean. Sursa: https://www.arheologie-ibida.eu
Independenți...am fost. Monumentul Independenţei din Tulcea este primul monument ridicat în Dobrogea pentru a cinsti reintegrarea vechii provincii dintre Dunăre şi Mare în graniţele statului român. Este şi simbolul Tulcei, dar şi locul de unde privitorului i se înfăţişează o panoramă de vis a oraşului. Se numeşte simplu Monumentul Independenţei şi este modul prin care regele Carol I şi tulcenii au înţeles să
16
Revista Clubului de Istorie ”Mușatinii”
nemurească jertfa de sânge şi actele de vitejie ale celor care au luptat în războiul pentru
neatârnare
din
1877-
1878, în urma căruia Dobrogea, vechi pământ românesc, a revenit în graniţele statului român. Piatra de temelie a acestui simbol
al
luptei
pentru
independenţă a fost pusă pe 17 octombrie 1879, în mai puţin de un an de la intrarea în oraş a autorităţilor
civile
şi
militare,
eveniment consemnat la data de 18
noiembrie
1878.
La
momentul festiv de pe colnicul Hora
au
participat,
pe
lângă
domnitorul României, Alteţa Sa Regală
Carol
Interne, Mihail
I,
ministrul
de
Kogălniceanu,
ministrul de „Resbel“, colonel D. Leca, primul prefect al judeţului Tulcea, George M. Ghica, dar şi cel dintâi edil al oraşului, Dimitrie Theodoroff, alături generalul Al.
Angelescu,
comandantul
diviziei
militare
din
Dobrogea.
Binecuvântarea religioasă a aşezării pietrei fundamentale a fost dată de Episcopul Dunării de Jos, Presfinţitul părinte Iosif, după cum se precizează în actul de fundaţie.
17
Revista Clubului de Istorie ”Mușatinii”
Timpul trecea însă fără ca lucrările la monument să înceapă. A fost nevoie să treacă 18 ani şi ca poetul Ioan Neniţescu (1854-1901) să fie numit prefect
al Tulcei, în iulie 1897, pentru ca ideea înălţării monumentului să devină realitate. Autorul poeziilor „Pui de lei“ şi „Ţara mea“ se înrolase ca voluntar în Războiul de Independenţă, fusese sublocotenent în Regimentul 13 Dorobanţi, fiind rănit în asediul redutelor Griviţa. Pentru faptele sale de vitejie fusese decorat cu Steaua României şi Virtutea Militară. Ideea ridicării Monumentului Independenţei era susţinută şi de Liga pentru Propăşirea Dobrogei, înfiinţată în 1896, care reuşise se strângă doar 30.000 de lei. După ce entuziastul prefect şi patriot Neniţescu a reuşit să strângă întrun timp record suma necesară monumentului (90.000 de lei,), prin mobilizarea cetăţenilor, la Tulcea venea în toamna aceluiaşi an tânărul sculptor Georgio Vasilescu (1864-1898), pentru a semna contractul de aşteptatului
edificiu.
Avea
doar
33
de
ani
şi
îl
realizare
recomanda
a mult realizarea
Monumentului „Batalionul II Vânători“, pe care îl ridicase la Ploieşti. Tânărului sculptor i s-a acordat libertate deplină în realizarea edificiului comemorativ.
18
Revista Clubului de Istorie ”Mușatinii”
Acesta şi-l imaginează sub forma unui obelisc înalt de 22 de metri, având un soclu o scară monumentală. La baza obeliscului se aflau, de o parte şi de alta, două statui: un dorobanţ cu arma pe umăr şi cu o goarnă în mână şi un vultur cu aripile deschise. Pentru realizarea celui mai voluminos element, obeliscul înalt de 22 de metri, construit din granit roşu de Biaveno, Georgio Vasilescu a plecat la Veneţia. Însă la întoarcere spre Tulcea, când trebuia să conducă lucrările de înălţare a monumentului, a fost pătruns de o răceală puternică şi internat, însă în ciuda eforturilor de la spitalul Colţea din capitală, decesul a fost înregistrat pe 11 noiembrie 1898. Misiunea de a continua opera regretatului sculptor, după planurile întocmite de acesta, i-a fost încredinţată lui Constantin Bălăcescu (18651913), cel care, în 1902, a realizat şi statuia lui Mircea cel Bătrân. Cele trei
piese au fost aşezate pe soclu la intervale mari în timp, astfel încât inaugurarea oficială a monumentului s-a făcut abia pe 2 mai 1904, în prezenţa regelui
19
Revista Clubului de Istorie ”Mușatinii”
Carol I şi a reginei Elisabeta. În acest fel, visul regal devenea realitate, după cum avea să declare şi primarul Tulcei de la acea vreme, Nicolae Comşa: „O dorinţă a Majestăţii Voastre a fost îndeplinită: Falnicul Monument al reanexării Dobrogei s-a înălţat pe acea stâncă frumoasă desemnată de Majestatea Voastră. El va vorbi posterităţii de vitejia dorobanţului şi a marelui Căpitan, Gloriosul nostru rege (...)“. Intrarea României într-o altă conflagraţie, Primul Război Mondial,
avea
să
afecteze
şi
obeliscul de pe Colnicul Hora, fiind
distrus
ocupaţie
de
trupa
bulgară.
A
de fost
dezasamblat şi dus în Bulgaria, ca trofeu, la fel ca şi cealaltă creaţie
a
lui
Constantin
Bălăcescu, statuia lui Mircea cel Bătrân,
postamentele
ambelor
monumente fiind aruncate în aer.
Aceste
relatate
şi
aspecte de
au
fost
colonelul Marin
Ionescu-Dobrogianu,
în
studiul
„Năvălirea bulgară din 191618 în judeţul Tulcea“: „Măreţul monument
al
reanexării
Dobrogei, precum şi statuia lui Mircea de lângă grădina publică, au fost ridicate ca trofee; iar postamentele au fost sparte cu dinamită“. Dacă statuia din bronz a lui Mircea cel Bătrân, înfăţişându-l pe domnitor în picioare, cu buzduganul ridicat şi îndreptat spre Dunăre şi cu sabie la brâu, nu a mai fost niciodată refăcută (abia în 1972 în Piaţa Civică din Tulcea se va
20
Revista Clubului de Istorie ”Mușatinii”
înălţa o statuie ecvestră a domnitorului, realizată de Ion Jalea), Monumentul Independenţei a fost reconstituit în anul 1933. Însă, din cauza resurselor financiare, s-a renunţat la dorobanţ şi la vultur. Abia cu ocazia sărbătoririi centenarului Independenţei de stat a României pe 9 mai 1977, monumentul a fost refăcut în forma sa iniţială, cele două elemente sculpturale fiind realizate de arhitectului Cristea Grosu. Dealul pe care se înalţă Monumentul Independenţei, la care se ajunge urcând un şir de trepte, este denumit astăzi simplu Dealul Monumentului, fiind un important punct de atracţie turistică. În alt veac, tulcenii
îi
spuneau Dealul
Morilor,
după
mulţimea de mori de vânt care fuseseră construite pe acest loc, sau Colnicul Hora sau Dealul Horei, amintind de dansurile de sărbătoare pe care comunitatea otomană le organiza aici. Reper peste veacuri al momentului înălţător de la 14 noiembrie 1878, Monumentul Independenţei rămâne un simbol al Tulcei şi al întregii Dobroge, despre care avem datoria să ne amintim mereu. Sursa: https://www.ziuaconstanta.ro/
Grecii, făuritorii Europei. Și ai Histriei.
Cetatea Histria, aflată pe lista de așteptare UNESCO pentru a deveni monument de patrimoniu mondial, a primit mulți vizitatori români anul acesta. Am văzut numeroși turiști în complex încă de la deschidere și am aflat că noutatea acestui an, o reprezintă faptul că numărul vizitatorilor români l-a depășit
pe
întâmplat.
cel
al
străinilor,
lucru
care,
în
anii
precedenți
nu
s-a
Probabil, pandemia de Covid-19 este cea care ne-a schimbat
21
Revista Clubului de Istorie ”Mușatinii”
opțiunile pentru petrecerea timpului românii
liber au
și vizitat
astfel, mai
mult atracțiile turistice din țară. Cetatea Histria, 1300 de ani de istorie Denumirea Cetății Histria provine de la numele antic al fluviului Dunărea, Istros, cum îi spuneau grecii. Se spune că în perioada în care a fost întemeiată colonia milesiană la Histria, cursul Dunării era diferit. Unul din brațele sale, care astăzi este
colmatat,
trecea
pe
lângă
Histria. Chiar și Herodot a localizat gura
de
vărsare
a
Dunării
în
apropiere de locul în care coloniștii din Milet fondaseră cetatea. Inițial, orașul Histria, ca și orașul Tomis, dacă nu și Orgame (Argamum) în perioada romană, au fost fondate de 6 triburi milesiene. Ulterior, în perioada de ocupație romană se constituie cel de-al șaptelea trib, cel al romanilor. ”Histria,
în
istoria
sa
de
1300 de ani a fost distrusă violent și
incendiată de
perioada
greacă,
20
de
ori.
Histria
În a
funcționat cu un sistem de duble incinte, așezarea civilă și acropola, fiecare cu câte un zid de incintă. În perioada romană timpurie, dar și în cea romano târzie n-a mai fost necesară acea strategie și a fost folosit un singur zid de incintă.
22
Revista Clubului de Istorie ”Mușatinii”
Fiecărei perioade istorice îi corespunde un anumit număr de distrugeri. În perioada arhaică 3, în perioada clasică 2, elenistică 4, romană timpurie 3 și 8 în perioada târzie. Histria
a
fost
distrusă
total, la jumătatea sec. III d.Hr, datorită
invaziei
carpo-gotice.
Se declanșează pe la 239 d.Hr. primul val al migrațiilor, goții fiind cei dintâi care au ajuns în zonă. Ei au fost urmați de huni, avari, slavi și bulgari. Cauza principală de abandonare a cetății au constituit-o raidurile populațiilor migratoare. Oamenii s-au săturat să își tot reconstruiască în grabă cetatea și s-au retras, dar nu departe. Ei s-au așezat în satele daco-romane din teritoriul rural, din Regio-Histria”, a declarat pentru Discover Dobrogea, George Stan, conservator în cadrul Complexului Arheologic Histria. 5 biserici au fost descoperite în Cetatea Histria Arheologii au descoperit în incinta Cetății Histria, 5 biserici. Dintre acestea, importantă
cea
mai
este
cea
episcopală, construită în sec. VI d.Hr., în perioada împăratului Iustinian. În timpul
cercetărilor
arheologice, au fost găsite o serie de obiecte de cult în cele 5 biserici de la Histria. ”Histria a accedat la rangul de episcopat, se pare în sec. VI, în timpul împăratului Iustinian, dacă nu mai devreme, în timpul împăratului Anastasius, respectiv la sfârșitul sec. V d.Hr. Astfel, ea s-a alăturat celorlalte 13 episcopii.
23
Revista Clubului de Istorie ”Mușatinii”
Nu se diferențiază față de alte biserici din acea vreme prin nimic în mod deosebit, deoarece în Sciția Minor era respectată dogma niceano calcedoniană, care era apropiată de Răsărit și reprezenta credința ortodoxă răsăriteană”, a precizat
pentru
Discover
Dobrogea,
George
Stan,
conservator
în
cadrul
Complexului Arheologic Histria. Bazilica
Episcopală,
o
clădire
cu
dimensiuni monumentale ”Bazilica
Episcopală
de
la
Histria era monumentală și a fost construită cu un etaj.
Ea a fost
ridicată în centrul cetății târzii, care avea o suprafață de 7 hectare, iar acest
monument
ocupa
2%
din
suprafața totală. Impactul era foarte mare pentru enoriașii din teritoriul rural, care era condus de un episcop, arhiereu, un personaj ce reprezenta o importanță marcantă în oraș. Bazilica
Episcopală
avea
aproximativ 60 de metri lungime, 30 de metri lățimea transeptului, care îi oferea bisericii forma de cruce și aproape
20
de
metri
lățimea
naosului, nartexului și a atriumului. Dacă ne gândim la proiectul arhitectonic, el este similar cu al altor două bazilici episcopale, descoperite în Serbia și în Macedonia”, a mai spus reprezentantul Complexului Arheologic Histria, George Stan. Trisagion, o piesă de cult rară, descoperită la Cetatea Histria La Histria au fost descoperite mai multe obiecte de cult. Unul dintre ele este un trisagion, care a făcut parte din Bazilica Episcopală. Există și un desen în cadrul muzeului, în care a fost reconfigurată Bazilica Episcopală în perspectiva arhitectului care, alături de arheolog au cercetat acea catedrală.
24
Revista Clubului de Istorie ”Mușatinii”
”Piesa de cult descoperită, acest trisagion este o masă sacră, ca un platou, pe care erau aduse ofrandele. Ofrandele constau din smirnă, tămâie și mir. Pe circumferința ei este gravată tripla invocație către Divinitate, rugăciunea creștinilor antici. Pe acest fragment de trisagion scrie: ”Hágios ho Theós, Hágios ischyrós, Hágios athánatos, eléēson hēmâs”, adică Sfinte Doamne, Sfinte Preaputernicule, Sfinte Nemuritorule, Miluiește-ne pe noi. Un obiect foarte important, probabil unul dintre puținele de acest gen, care au fost descoperite în incinta bazilicilor paleocreștine Dobrogea
din și
nu
numai.
Acest
fragment găsit
a
pe
fost latura
sudică
a
transeptului”,
a
povestit
George
Stan. Cartierul rezidențial era, foarte probabil, cartierul episcopului În
cartierul
rezidențial
se
presupune
că
stăteau
episcopul
și
alți
reprezentanți ai bisericii, spun arheologii în urma cercetărilor realizate. Tot de la ei, aflăm că și în acele vremuri oamenii se duceau la slujbele mari ținute la biserică și mergeau în pelerinaj la Histria. ”Cartierul rezidențial era denumit Episcopion, iar astfel de așezări existau și în alte orașe, mai ales în Asia Mică, în Lycia, pentru a reprezenta importanța episcopului. La Histria au fost descoperite 4 asemenea clădiri, numite domus, fiecare prevăzută cu un etaj, având o suprafață de aproximativ 850 mp fiecare”, am mai aflat de la reprezentantul Complexului Arheologic Histria, George Stan. Apollo Ietros, cea mai importantă divinitate la Histria
25
Revista Clubului de Istorie ”Mușatinii”
Zona sacră era zona templelor și altarelor, pentru divinitățile protectoare ale cetății. Inițial au fost construite templele, o trăsătură a colonizării grecești. ”Cea mai importantă divinitate, noi îi spunem divinitatea eponimă a Histriei, a fost Apollo Ietros. Ietros înseamnă tămăduitor, medic sau vraci. Lui i s-a construit, probabil, primul sancturar de la Histria. Ulterior, la Histria
au
mai
fost
descoperite
alte
două
temple,
datate
în sec. VI î.Hr și dedicate Afroditei Pontia, protectoarea pontului
și
lui
Zeus
Polius,
paznicul cetății. Divinitățile adorate de histrieni Au fost descoperite la Histria și fragmentele templului dedicat lui Theos Megas, marele zeu, datând de la jumătatea sec. III î.Hr. Acestea se găsesc în sala mare a muzeului, însă nu a fost identificată până acum, divinitatea respectivă. Apare sub aceeași denumire această divinitate, Theos Megas, Marele Zeu, dar după circa 3-4 secole, la Varna, la Odesos, a declarat pentru Discover Dobrogea, George Stan, conservator în cadrul Complexului Arheologic Histria. Ulterior, în perioada romană timpurie este evident că la Histria a fost construit un templu dedicat primului împărat roman Octavianus Augustus. Era obișnuit acest mod de adorare, de respectare a cultului imperial la marginea Imperiului Roman. Însuși Augustus era de acord să fie divinizat, dar nu la Roma. Tot în perioada romană a mai fost construită la Histria o peșteră artificială, un templu dedicat lui Mithra. Zeul Mithra este foarte important, deoarece este pe de o parte protectorul armatei romane, iar pe de altă parte a
26
Revista Clubului de Istorie ”Mușatinii”
fost un concurent al creștinismului”, am mai aflat de la George Stan,
conservator în cadrul Complexului Arheologic Histria. Muzeul ”Histria” expune obiectele descoperite în cetate Muzeul Histria a fost deschis în anul 1983. Este un muzeu de sit, în care sunt păstrate și expuse o parte dintre obiectele descoperite din 1914 până în prezent. Expoziția cuprinde foarte multe piese, inclusiv din ceramică și diferite inscripții. Ele reprezintă informații scrise, care fac referiri sau aluzii la anumite evenimente importante petrecute de-a lungul vremii, mai exact, în cei aproape 1300 de ani de ființare neîntreruptă a Histriei greco-romane. Sursa: https://discoverdobrogea.ro/
Argamum, prima colonie grecească.
27
Revista Clubului de Istorie ”Mușatinii”
Situată la cca. 6 km de satul Jurilovca, la Capul Doloșman, pe malul lacului Razelm. Colonie milesiană înființată în sec. VII, cu cel puţin o generaţie înaintea cetăţii Istros/Histria, prima localitate de pe teritoriul de astăzi al României menţionată într-un izvor antic (Hecataios, Periegesis), polis Orgame devine oraș roman (Argamum), istoria sa insumând peste 12 secole. Cercetările arheologice desfăşurate în acest punct şi în teritoriul cetăţii au dus la dezvelirea unor importante monumente şi au permis schiţarea istoriei cetăţii. Din perioada arhaică datează un impresionant complex funerar din necropola cetăţii, ce a aparţinut unui personaj important din prima generaţie de colonişti, urme de locuire în zona de est a falezei şi două cuptoare artizanale
pentru ceramică; perioada clasică este ilustrată printr-un segment al zidului de incintă,
edificii
situate
spre
capul
promontoriului,
grupuri
de
morminte
tumulare asociate pe criterii familiare în necropola cetăţii; epocile elenistică târzie şi romană timpurie sunt reprezentate prin unele vestigii (locuinţe, edificii) păstrate pe platoul argamens, la vest de sistemul de apărare al cetăţii romanobizantine.
28
Revista Clubului de Istorie ”Mușatinii”
Cetatea romano-bizantină are o suprafaţă de aproximativ 2,6
ha, o
formă aparent triunghiulară, cu opt turnuri, şase contraforturi (bastioane) şi două porţi principale – pe laturile de vest şi sud, şi două porţi mici pe latura de sud. Sistemul defensiv cuprindea, în afară de incintă, două valuri de pământ cu şanţ. În interiorul cetăţii au fost dezvelite o serie de edificii publice şi private
datând din sec. V-VII: „pretoriul”, basilica cu trei nave şi capelă (numită convenţional „Basilica 3”), basilica din sectorul central (Basilica 2), basilica cu o singură navă (Basilica 1), locuinţe şi parte din sistemul stradal. O a patra basilica, de mici dimensiuni, cu o singură navă, a fost descoperită la aproximativ 1,3 km faţă de Poarta de Vest, pe culmea unui deal cu altitudinea de 50 m. Necropola romano-bizantină a cetăţii a ocupat zona locuită anterior (sec. I a.Chr.-IV p.Chr.), la vest de sistemul defensiv al cetăţii. În faţa cetăţii Orgame/Argamum, la aproximativ 2,5 km spre est, pe insula Bisericuţa, se află urme de locuire şi vestigii din perioadele greacă, romano-bizantină şi medievală timpurie. Sursa: https://www.arheologie-ibida.eu/
Capul Doloșman, singura faleză stâncoasă de pe litoralul românesc
29
Revista Clubului de Istorie ”Mușatinii”
Capul
Doloșman
este
o
atracție
turistică
din
Dobrogea
de
Nord,
spectaculoasă în orice anotimp. Faleza stâncoasă se întinde pe aproape 3 kilometri,
fiind
observație
foarte
un
punct
interesant
de în
zonă. Se spune că în antichitate, Capul
Doloșman
era
denumit
”Pteron Akron”, care s-ar traduce prin ”promontoriul penelor”, însă numele actual are origini turcești și înseamnă ”Cap rău”. Capul Doloşman este singura faleză stâncoasă de pe litoralul românesc.
Stânca
impresionantă
reprezintă unul din puţinele locuri în care este conservat litoralul fosil al Mării Negre. Peretele din piatră al cetății Argamum este constituit din
roci
cretacice
vechi
de
aproximativ 100 de milioane de ani. În antichitate, Herodot menționa zona sub denumirea de ”Orgamon”. Capul Doloșman era pe atunci, un cap al Sciției minore pe țărmul Pontului Euxin, însă ulterior s-a format limanul Razim. ”La acea vreme navigația era dificilă, pentru că golful începuse să se înnisipeze, iar în zona costieră au fost descoperite epave antice. Un grup de cercetători germani a găsit în anii trecuți o epavă din secolul al II-lea, cu 400 de ani înainte să se termine locuirea la Histria și la Argamum. Erau niște ape înșelătoare, pentru că laguna se lega de mare, iar navele naufragiau, atât din cauza nivelului scăzut al apei, cât și datorită furtunilor puternice din zonă”, a povestit pentru Discover Dobrogea, ghidul de turism Ștefan Constantin. Capul Doloșman este spectaculos, pentru că ne oferă o perspectivă de aproape 300 de grade și putem admira astfel, peisajul din jurul său. Pe 180 de grade putem observa laguna Razim și Marea Neagră, iar celelalte 180 de grade sunt rezervate dealurilor Dobrogei, care nu pot fi văzute
30
Revista Clubului de Istorie ”Mușatinii”
în totalitate. Vizibilitatea se întinde până la 45 de kilometri, iar într-o zi senină, peisajele sunt atât de spectaculoase, încât poți sta acolo toată ziua, de dimineața până seara, fără să te saturi de ceea ce vezi. Aria naturală acoperă marginea estică a promontoriului Doloșman și reprezintă o faleză calcaroasă, care cuprinde ruinele Cetății Argamum-Orgame și abruptul stâncos al falezei. Ea este situată în județul Tulcea, în sud-vestul Deltei Dunării, la sud de Brațul Sfântu Gheorghe.
Capul Doloșman este o arie protejată de interes național, rezervație naturală de tip floristic și faunistic, întinsă pe o suprafață de 125 de hectare, aflată pe teritoriul administrativ al comunei Jurilovca. Rezervația asigură condiții de hrană și cuibărire pentru păsări, printre care pietrarul negru, drepneaua neagră, pasărea ogorului, lăstunul de stâncă sau ciocârlia de Bărăgan. În arealul rezervației este semnalată prezența dihorului pătat, precum și a mai multor specii de reptile: țestoase, șopârle, șerpi și de broaște. Sursa: https://discoverdobrogea.ro
Enisala, o cetate occidentală și, deopotrivă, orientală.
Cetatea Enisala, Yeni-Sale sau Heracleea cum i s-a mai spus de-a lungul timpului, este o atracție turistică deosebită din centrul Dobrogei. Ruinele
31
Revista Clubului de Istorie ”Mușatinii”
fortăreței medievale Enisala se află pe un deal calcaros, denumit și Dealul Gras, care domină zona lacurilor Razim și Babadag, la aproximativ 2 km de localitatea Enisala. Peisajele care ni se dezvăluie la poalele ruinelor cetății sunt spectaculoase, astfel că, de sus, putem admira dealurile de pe cuprinsul rezervației Enisala, dar și lacurile Razim și Babadag, iar la apus ni se oferă o perspectivă
de
poveste.
Cetatea Enisala sau Heracleea este o fortificație medievală, construită în anii 1300 în scop militar, defensiv și de supraveghere a drumurilor de pe apă și de pe uscat, de către o autoritate care viza zona de la Gurile Dunării. Cercetătorii au emis ipoteza că singurii interesați de ridicarea unei cetăți situată în cadrul sistemului de fortificații din nordul Dobrogei, orientată spre mare
pentru
controlarea
traficului
naval,
erau
negustorii
genovezi, care
dispuneau de mari sume de bani câștigate din comerț și care erau deținătorii monopolului navigației pe Marea Neagră. La acea vreme, Lacul Razim era mai mult un golf pentru Marea Neagră, iar dealul pe care a fost ridicată fortificația era cel mai înalt și mai bine poziționat, la o altitudine de 110 metri, spune muzeograful Andreea Celâcu.
32
Revista Clubului de Istorie ”Mușatinii”
Ea a precizat că poate fi luată în considerare și o a doua ipoteză, care atribuie construcția cetății de la Enisala unui principe tătar. Nu trebuie să uităm, faptul că regiunea se afla, în sec. al XIV-lea, sub controlul Hoardei de Aur. Yeni-Sale, cetatea înaltă așezată pe un deal pietros Cel mai vechi document cunoscut în care se regăsește denumirea Yeni-Sale este cronica turcească a lui Sukrullah bin Sehab-ed-din Ahmed, din prima parte a sec. al XV-lea. Vestitul călător turc Evliya Celebi
consemna,
în
trecerea
sa prin
Dobrogea, în 1652, că ”cetatea YeniSale, care este înaltă și așezată pe un deal pietros”. Enisala
este
un
cuvânt
turcesc,
format din cuvintele Yeni care înseamnă nou și sale – așezare, astfel că se traduce sat
nou
sau
așezare
nouă.
Localității
Enisala i-au fost atribuite însă și alte denumiri de-a lungul anilor. În urma analizei hărților de navigație din sec. XIII-XV, cercetătorii au identificat zona în care se află și cetatea medievală Enisala, ca purtând numele de Babola sau Pampulo. Asupra cetății au fost aduse numeroase modificări, iar zonele deschise la culoare sunt cele reconstruite. În mod normal, cetățile au la fiecare colț câte un turn, însă în cazul Cetății Enisala a mai rămas un singur turn, cel situat la poarta principală. Există și o poartă secundară, formată ulterior prin spargerea zidului de către genovezi. Ulterior, cetatea a făcut parte din sistemul de apărare al Țării Românești, în timpul celei de-a doua domnii a lui Mircea cel Bătrân. Apoi, din 1420 au venit turcii în zonă și au locuit până la Războiul de Independență, din anul 1877.
33
Revista Clubului de Istorie ”Mușatinii”
Materialele descoperite în urma cercetărilor arheologice și mai ales monedele bizantine, genoveze, tătărești, moldovene, muntene sau turcești atestă rolul militar, politic, administrativ și economic pe care l-a îndeplinit cetatea. Structura Cetății Enisala Fortificația principală a cetății ”Castelul” cum i se mai spune, are un plan poligonal neregulat, care urmează sinuozitățile masivului de calcar jurasic pe care este așezată. Curtinele, turnurile și contraforturile fortificației, parțial conservate, au permis reconstituirea formei inițiale a monumentului. Acesta era apărat spre sud-est și est de ziduri masive, groase de 3 metri, cu o înălțime ce altădată
atingea 6-7 m și de turnuri poligonale, hexagonale, regulat dispuse în jurul incintei. Spre nord-nord-est se continuă zidul masiv, flancat de două turnuri patrulatere și către vest, ultima parte a curtinei, mergând pe buza prăpastiei, este sprijinită pe un imens bastion. Bastionul
porții
principale,
atrage
atenția
ca
element
arhitectonic
deosebit. Lată de 3 metri și cu o înălțime de aproape 4 metri, acesta are o frumoasă arcadă dublă, terminată cu un arc în zona centrală.
34
Revista Clubului de Istorie ”Mușatinii”
Lipit de bastionul porții principale se află un turn hexagonal, care se înalță cu aproximativ 6 metri deasupra curtinei. Trebuie amintit, de asemenea, că lângă turnul din colțul de nord, în care mai poate fi observată încă o fereastră de tragere, se află o spărtură, boltită în partea superioară, care a fost interpretată ca poartă secundară. O a doua incintă, aproape complet scoasă din sistemul defensiv, prevăzută cu cinci turnuri pătrate și unul triunghiular, se află la marginea pantei mai line a promontoriului pe care a fost amplasată cetatea. Monede din perioada romană până în sec. al XVIII-lea, în Cetatea Enisala Inventarul monetar de la Cetatea Enisala acoperă o perioadă de timp îndelungată, de la epoca romană până în secolul al XVIII-lea. În
acest
interval, sec. al XIV-lea este cel mai
bine
reprezentat, prin
cele
6
monede genovezotătare,
o
monedă Hoarda de Aur din
bronz,
emisă de AbdUllah în centrul de la Orheiul Vechi, un dinar de argint de la Vladislav I Vlaicu, 7 ducați de argint emiși în timpul lui Mircea cel Bătrân, un gros de argint de la Petru I Mușat, o monedă de bronz bulgărească și 7 monede turcești. Secolul al XV-lea este ilustrat doar de un dinar de argint emis de Mircea cel Bătrân și o jumătate de gros, pus în circulație în timpul domniei lui Alexandru cel Bun.
35
Revista Clubului de Istorie ”Mușatinii”
În cadrul descoperirilor ceramice de la Enisala, o deosebită valoare pentru interpretările istorice o are ceramica smălțuită cu monograme. Acestea apar pe suprafața interioară a cupelor sau bolurilor de mici dimensiuni. Indiferent din ce zonă vii, fie că este vorba despre Babadag, Sarichioi sau Sălcioara, toate drumurile duc către Cetatea Enisala. Dacă ajungi acolo într-o zi de luni, nu vei putea intra în interiorul fortăreței, dar o poți admira în toată splendoarea ei, în special în lumina apusului. Sursa: https://discoverdobrogea.ro/
Martirii noștri, martori ai credinței milenare Bazilica de la Niculițel este unul dintre cele mai importante monumente paleocreștine din Europa. Descoperită în anul 1971, cripta martirică de secol IV este foarte frumos pusă în valoare, într-o clădire modernă, cu o pasarelă din sticlă și vitralii care îi înfățișează pe cei 4 martiri înhumați la Niculițel. Bazilica de la Niculițel a fost descoperită în urma unor ploi torențiale În urmă cu 50 de ani, Bazilica de la Niculițel era total îngropată în pământ, la o intersecție de drumuri de pe teritoriul comunei. Ploile torențiale din anul 1971 au scos la iveală cupola criptei martirice, care a fost îngropată secole de-a rândul. ”Apa care se aduna în urma ploilor de pe dealurile și străzile din jur își avea cursul exact pe deasupra criptei, pe drum. În 1971 au fost ploi abundente, care au spălat pământul și au dezvelit vârful cupolei criptei. Localnicii din împrejurimi au văzut cupola și au auzit că sună a gol, astfel că au făcut un mic orificiu pentru a vedea ce este în interior.
36
Revista Clubului de Istorie ”Mușatinii”
Când au observat că înăuntru sunt oase, oamenii s-au speriat și au anunțat autoritățile, apoi au venit și arheologii de la Tulcea. Dl. Victor Baumann, arheolog și director al Muzeului de Istorie din Tulcea a venit la Niculițel și și-a dat seama despre ce este vorba. Orificiul făcut de localnici a fost acoperit cu o plombă de ciment, apoi au fost începute săpăturile arheologice. Au trecut cam 8 luni până când a fost găsită intrarea în criptă și monumentul a fost deschis”, a declarat pentru Discover Dobrogea, Cornelia Odagiu, conservator 1A, la Bazilica Niculițel. Cei mai vechi martiri de pe teritoriul României au fost găsiți la Bazilica de la Niculițel Aici, la Niculiţel, pentru prima dată în lumea creştină martirii apar ca sfinţi. În partea de sus a criptei, într-o încăpere mai mare, au fost înhumate alte patru persoane, care se știe că au fost martirizate în anii 303-324, la Cetatea romană Noviodunum, care se află la 15 km distanță de Niculițel. În încăperea de sus, unde a fost găsită racla cu rămășițele celor patru, pe peretele din dreapta este încrustată în tencuială o inscripție care menționează numele lor, Zotikos, Attalos, Kamasi(o)s şi Phillippos și data de 4 iunie. Pe peretele opus, o altă inscripție încrustată menționează că sunt ”Martiri întru Hristos”, a declarat pentru Discover Dobrogea, dr. Victor Henrich Baumann, care a scris despre această descoperire, cartea ”Sângele martirilor”.
37
Revista Clubului de Istorie ”Mușatinii”
Bazilica
de
la
Niculițel,
unul
dintre
cele
mai
importante
monumente
paleocreștine din Europa Declarată monument unic în Europa, Bazilica de la Niculițel este unul dintre cele mai importante monumente paleocreștine. ”Cripta este prima construcție de acest gen întâlnită în lumea creștină. Este construită cu concepte arhitecturale care aparțin mausoleelor greco-romane, mormintelor păgâne, dar folosită pentru a fi înhumați martiri creștini.
Existența acestei cripte cu rămășițele a două grupuri de martiri și cu izvoare scrise din care s-a aflat numele a patru dintre ei dovedește clar răspândirea creștinismului în zonă, în perioada romană. Bazilica paleocreștină a fost construită ulterior peste mormintele martirilor creștini, pentru că așa era tradiția de la acea vreme. Morminte cu martiri creștini se știe că au existat încă din sec. I d.Chr, însă bazilici creștine de mari proporții au fost construite abia după Conciliul de la Niceea, creștinii au avut libertatea de a-și manifesta credința, iar construirea bazilicilor pe locul unde se aflau mormintele martirilor creștini devenise o tradiție, lucru care s-a întâmplat și la Niculițel”, a declarat pentru Discover Dobrogea, Cornelia Odagiu, conservator 1A, la Bazilica Niculițel. Monumentul din sec. IV expus într-o clădire de secol XXI În toată Dobrogea sunt descoperite și cercetate peste 40 de astfel de bazilici creștine, dar nu sunt toate protejate precum cea de la Niculițel.
38
Revista Clubului de Istorie ”Mușatinii”
”În anul 1983 a început ridicarea unei construcții de protecție pentru a fi ocrotită bazilica, iar cripta a fost declarată monument unic în Europa, fiind singurul mormânt de natură păgână în care s-au păstrat rămășițele unor sfinți creștini. Prima clădire de protecție a fost finalizată în 1994, iar în 2014-2016 ea a fost reabilitată. Până în anul 2014, când s-a
reabilitat
clădirea
de
protecție, turiștii puteau coborî la bazilică, pentru că nu era altă
posibilitate
de
vizitare
pentru a fi observată cripta de sus, așa cum se întâmplă acum. Din
cauza
vizitatorilor,
care, atunci când ajungeau la bazilică voiau să plece cu ceva, în proiectul de reabilitare s-a introdus un pod din sticlă de unde se vede monumentul în întregime,
dar
restricționat
este
accesul
lângă
criptă. În
interiorul
monumentului
sunt
inscripții
încrustate în tencuiala pereților și au fost desenate, în partea superioară, o dungă roșie și una albă. În prezent, aceste desene, dar și culoarea ocru cu care era pictată decolorat
inscripția puțin,
s-au pentru
mai că
mormântul a stat mulți ani sub cerul liber, fără clădire de protecție, doar cu un acoperiș provizoriu, iar factorii externi au dus la decolorarea desenelor.
39
Revista Clubului de Istorie ”Mușatinii”
În noua clădire sunt respectate condițiile de conservare pentru bazilică, temperatura este păstrată la 25 de grade și este urmărită umiditatea”, a afirmat Cornelia Odagiu. În partea de sus a bazilicii, vizitatorii pot observa vitralii, o formă de artă modernă cu însemne creștine, care a fost inclusă în proiectul de reabilitare. Tot acolo este prezentată și o expoziție temporară de icoane și tablouri religioase realizate de o fostă localnică din Niculițel. Moaștele martirilor sunt depuse la Mânăstirea Cocoș din județul Tulcea Moaștele celor patru sfinți martiri, Zotikos, Attalos, Kamasi(o)s și Philippos au fost păstrate, inițial, timp de doi ani, între 1971 și 1973, la Biserica Sf. Atanasie de la Niculițel, la rândul ei un monument istoric cu o poveste foarte interesantă.
Din anul 1973 osemintele martirilor au fost duse la mânăstirea Cocoș din apropierea localității Niculițel, iar din anul 2001, anual, pe data de 4 iunie, ele sunt aduse la bazilică, în cadrul unei ceremonii religioase. Bazilica de la Niculițel este inclusă în circuitele turistice religioase Bazilica de la Niculițel a fost construită în două etape, prima în a doua jumătate a sec. IV, în timpul împăraților Valens și Valentinian al II-lea, iar a
40
Revista Clubului de Istorie ”Mușatinii”
doua în sec. V, când a fost mărită, probabil pentru că a crescut numărul credincioșilor. ”Inițial, biserica a fost construită doar cu altar și naos, iar în sec.V i s-au adăugat un nartex și un atrium. Nartexul era zona de intrare în biserică, un pridvor, iar atriumul reprezenta o curte interioară a bisericii împrejmuită cu ziduri asemănătoare cu cele ale bazilicii. Cu cât s-au apropiat mai mult de zona intrării, arheologii au descoperit obiecte specifice perioadelor respective. Înainte de pandemie veneau la bazilică foarte mulți vizitatori străini, nemți, francezi, coreeni. La un moment dat credeam că este mai cunoscută în străinătate decât la noi. Totuși, a început să fie vizitată și de turiștii români, în ultimii ani. După reabilitare au început să vină tot mai mulți vizitatori, de la un an la altul. În 2020 am avut în jur de 6000 de vizitatori, în condițiile în care jumătate de an a fost închisă, însă din 2016, când a fost inaugurată noua construcție realizată cu sprijinul Consiliului Județean Tulcea am avut 12.000 de turiști pe an”, spune Cornelia Odagiu. În exterior este un gard din piatră al perimetrului care aparține de bazilică.Zidurile monumentului continuă sub casele și gospodăriile de alături. Se estimează că bazilica paleocreștină de la Niculițel avea peste 36 de metri, iar sub clădirea de protecție este păstrată o suprafață de 24 de metri lungime. Agențiile specializate organizează circuite turistice la cetățile din Tulcea, dar și tururi religioase la triunghiul mânăstirilor din județul Tulcea, în care este inclusă și Bazilica paleocreștină de la Niculițel. În clădirea reabilitată este amenajat un muzeu, iar mare parte din obiectele expuse în vitrine au fost descoperite în perimetrul bazilicii.
Au fost
găsite inclusiv monede, care însă nu sunt expuse în muzeul de la Niculițel. Sursa: https://discoverdobrogea.ro/
O cetate legendară: Noviodunum
41
Revista Clubului de Istorie ”Mușatinii”
Cetatea Noviodunum este situata in punctul „Pontonul Vechi” sau „Eski Kale” (in limba turca Cetatea Veche), la aproximativ 2 km de orasul Isaccea, pe un promontoriu, in apropierea unuia dintre cele mai importante vaduri ale Dunarii, de pe cursul sau inferior. Datorita Noviodunum strategic
si
pozitiei
a
avut
sale un
economic
geografice,
important inaintea
rol
venirii
romanilor, care s-a accentuat in perioada romana,
romano-bizantina,
medie-
bizantina si in evul-mediu. Odata cu anexarea teritoriului dintre Dunare si Mare – Dobrogea – la provincia Moesia
Inferior
in
perioada
imparatului
Vespasian, Noviodunum isi incepe evolutia economica,
militara
si
urbana,
ca
baza
principala a flotei romane de la Dunarea de Jos – Classis Flavia Moesica – , si sediu al altor unitati militare (detasamente ale leg. V Macedonica si, dupa mutarea Dacia,
acesteia la
Potaisa
in in
167, ale leg. I Italica, leg.
XI
Claudia
si
al
unitatii de Milites Primi Constantiniani), ca
punct
drumului
dar
si
terminus
al
militar
si
comercial care traversa Dobrogea venind de la Marcianopolis si care intalnea aici drumul de limes, care urma malul drept al fluviului. Recunoasterea oficiala a importantei asezarii si a statutului sau este data de ridicarea acesteia la rangul de municipium la sfarsitul sec. II p.Chr.
42
Revista Clubului de Istorie ”Mușatinii”
In epoca Dominatului, Noviodunum ramane statie importanta de flota si sediu al leg. I Iovia Scythica in a carei
sarcina
apararea
cadea
granitei
de
nord a provinciei. Aici isi avea in continuare sediul prefectul flotei de la
Dunarea
numita
de
acum
Jos, Classis
Ripae Scythicae. Descoperirile arheologice, din prima epoca a fierului, getica, elenistica, apoi pastrarea de catre romani a numelui de origine celtica mentionat in unele surse literare, ne arata ca asezarea romana a suprapus una getica.
Astazi, de-a lungul plajei se pot observa pe cca. 300 m si o latime de cca. 15 – 20 m, ruinele dinspre N ale orasului si portului antic. Sapaturile arheologice de salvare de pe faleza Dunarii, au stabilit „trei faze” de refacere a fortificatiei. Totodata, s-a observat existenta unor edificii importante – doua
43
Revista Clubului de Istorie ”Mușatinii”
thermae, locuinte, o basilica si zidul de incinta nordic prevazut cu 7 turnuri de aparare semicirculare la exterior, dintre care doua flancau o poarta sau o instalatie portuara.
Potrivit descoperirilor arheologice, numismatice si a surselor literare, orasul a supravietuit pana la jumatatea secolului al VII-lea, cele mai tarzii monede fiind de la imparatul Heraclios. Investigatiile arheologice au relevant existenta unei asezari deosebit de infloritoare in secolul al XI-lea, marcata de distrugerile populatiilor migratoare: pecenegi, uzi si cumani. Se pare ca in urma atacului cumanilor din 1095, locuirea extra muros inceteza, zona fiind ocupata de o necropola plana de inhumatie, unde s-au practicat inmormantari in secolul al XII-lea si inceputul secolului al XIII-lea. Locuirea in zona este reluata in primele decenii ale secolului al XIII-lea, dar nu pentru o perioada lunga de timp, datorita distrugerile provocate de tatari in 1242. Totusi, cercetarile arheologice din 2003 ne aduc argumente noi, ca asezarea civila a continuat sa fie locuita si dupa 1242, pana la cucerirea otomana de la inceputul secolului al XV-lea. In cetate si in asezarea civila, au fost decoperite mii de monede, un numar mare de sigilii, obiecte de podoaba si de cult, arme, piese de harnasament, unelte, ceramica locala si de import ce impresioneaza prin cantitate, calitate si varietatea formelor. Se mai pot adauga la aceste marturii numarul mare de
44
Revista Clubului de Istorie ”Mușatinii”
monede, sigilii si obiecte, ce provin din descoperiri fortuite din zona cetatii Noviodunum. Toate aceste descoperiri, contureaza imaginea unei asezari cu caracter urban, fortificate, a carei importanta o detaseaza net, din toate punctele de vedere, de celelalte centre dobrogene din secolele X-XV. Sursa: https://www.noviodunum.ro/ Gura Portiței, un colț de rai
Inițial un sat pescăresc, Gura Portiței (Portița) a fost descoperită în 1736. Astăzi este cunoscută astăzi ca una dintre cele mai retrase (și liniștite) destinații turistice de pe litoralul românesc, o alternativă pentru Vama Veche, devenită prea populară și aglomerată în ultimii ani. Accesul se face de regulă cu vaporașul, de la Jurilovca, Tulcea; cu autovehicule speciale se poate ajunge și pe drumul de coastă, fie de la Vadu, Constanța, pe la Periboina, fie de la Sfântu Gheorghe, Tulcea. Denumirea era legată de comunicarea existentă inițial între lacul Golovița și Marea Neagră, închisă în anii 70, ceea ce a transformat Golovița într-un lac închis, cu apă în curs de desalinizare. Lacul comunică la nord cu lacul Razim (liber) iar la sud cu lacul Sinoe, printr-un sistem de ecluze. Zona reprezintă o parte a rezervației biosferei Delta Dunării.
45
Revista Clubului de Istorie ”Mușatinii”
”Cuibul” reginei Maria
Complexul de la Balcic este una dintre cele mai importante atractii turistice ale litoralului bulgăresc. A fost reședința de vara a Reginei Maria Alexandra Missy
Victoria
–
(1875-1938)
într-un moment în care sudul situat
Dobrogei în
era
interiorul
granițelor României în conformitate prevederile de
pace
cu Tratatului de
la
București,încheiat la 28 iulie 1913 – o situație care a durat până în 1940. Regina Maria
este
prințesă britanică, fiica ducesei
ducelui de
și
Saxa
Coburg şi Gotha – Alfred
și
Maria
Alexandrovna. Este
nepoata
reginei
Victoria
din partea tatălui și a Împăratului Alexandru al II-lea al Rusiei din partea mamei. La insistentele mamei sale s-a căsătorit cu Prințul Ferdinand de Hohenzollern, nepotul lui Kaiser Wilhelm al II-lea și moștenitor al Coroanei Românie după moartea singurului său fiu. Regina Maria se îndrăgostește de Balcic încă de la prima sa vizită. Inima ei rămâne aici într-un sens figurativ și direct – după moartea ei inima sa este păstrată într-o raclă la capela Stella
46
Revista Clubului de Istorie ”Mușatinii”
Maris, parte din Castelul din Balcic, și rămâne acolo până la întoarcerea Balcicului pe teritoriul bulgar, când este mutată și îngropată la Castelul Bran în România. În anul 1971 este adusă în patrimoniul Muzeului Național de Istorie a României. Castelul din Balcic este un model al modernismului spiritual și estic de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX -lea. Missy este un adept al Bahaismului. Credința Bahai este o religie monoteistă fondată în secolul al XIX-lea de un persan cunoscut sub numele de Bahaullah și este un exemplu tipic de sincretism și relativism în spiritul teosofiei, francmasoneriei, misticului oriental, marcând decadența spirituală a timpurilor moderne. In decembrie 1924 regina a cumpărat locul de la bancherul bucureștean Jean
Chrissoveloni
ca
să
construiască acolo „toana ei“,
care
gustul,
o
să
exprime
stilul
și
viziunea
Una
dintre
acesteia. primele este
clădiri
“Cuibul
construite singuratic”.
Primele schițe sunt făcute de
pictorul
Alexandru
Satmari.
Pe
arhitectul
militar
acestea, Emil
Guneș face desene arhitecturale.Parterul este sub forma de rustica italiană, iar în sus continuă eclectismul decoraţiei arhitecturale a estului și vestului care include un minaret decorativ și o cupola în stil bizantin. Interiorul este mai mult “artistic” decât practic și funcțional. Un alt obiectiv turistic remarcabil este Nimfeumul – replica a Nimfelor din templele antice ale zeițelor apei. Este construit în jurul fântânii din secolul al XIX-lea. Intenția Missyei pe de o parte a fost să replice nimfe antice, iar pe de altă parte – să recreeze Scăldătoarea Betezda de lângă Poarta Oilor din Ierusalim unde oamenii bolnavi, orbi și șchiopi așteptau îngerul să miște apa ca să primească vindecare. Baia este ca un pupitru mare în mijlocul căruia se află un bazin pătrat. Noaptea era iluminat de lumini electrice în formă de stele cu multe raze, simbolul bahaismului.
47
Revista Clubului de Istorie ”Mușatinii”
Capela Stella Maris (Steaua de mare) a fost construită câțiva ani mai târziu și din nou este o replică a bisericii din secolul al XV-lea, care și astăzi există în zona de nord a insulei Cipru, aproape de Famagusta. Missyei îi place Biserica Sfântul James din Trikomo și o dorește în Balcic. Acolo timp de doi ani după moartea ei, din anul 1938 până la Tratatul de la Craiova semnat la 1940,
este
înmormântată
inima
ei. O
parte
a
conceptului
ezoteric
al
complexului este ca acesta să fie împărțit în două parti. În partea de vest sunt clădiri administrative și rezidențiale, adică pământesc și material. În est există grădini și “Stella Maris”, adică spiritual, nepământesc, iubire și artistic. Le conectează Puntea Suspinelor. Cum în fiecare loc trebuie să existe cel puțin o legenda, o superstiție, se spune că cine trece puntea cu ochii inchiși și cu o dorință in gând, aceasta se va indeplini.
Simultan cu clădiri sunt amenajate grădini și alei ale complexului. Morile existente nu sunt eliminate ci sunt reorganizate. Este creată o întreagă gospodărie cu propria electrocentrală, răsadniță, grădini, vițe de vii și chiar propria poștă. Fiecare din grădini are nume diferit – „Valul albastru“, „Grădina divină”, „Grădina Ghetsimani“. Castelul de la Balcic este unul dintre cele 100 de obiective turistice naționale. Sursa: https://danubeoldrichhistory.ro
48
Revista Clubului de Istorie ”Mușatinii”
Nessebar, un orășel invadat de turiști din toată lumea
Nessebar, Nesebur sau Neseber. Oricare dintre variante este corectă. Reprezintă numele unui mic orăşel de pe ţărmul Mării Negre, care are o istorie neîntreruptă de mai bine de 3.000 de ani. Aflat în patrimoniul UNESCO de 27
de ani, micul port pescăresc atrage zeci de mii de turişti anual datorită istoriei sale în principal, dar nu numai. Case din piatră la parter şi cu etaje de lemn - arhitectură specifică pescarilor greci şi bulgari de la mijlocul mileniului trecut -, biserici de la începutul celui de-al doilea mileniu şi ziduri de pe vremea tracilor, alături de zeci de restaurante şi terase unde poţi savura delicii bulgăreşti sau greceşti. Aşa poate suna pe scurt descrierea micului orăşel vechi Nessebar. Astfel, cum mergi pe strada principală din „noul“ Nessebar, deodată vezi în faţă un drum îngust precum un pod, iar pe stânga, o veche moară şi mulţi turişti. Din acest motiv, cel mai bun moment pentru a vizita zona este tocmai în miezul zilei, după prânz, când cei mai mulţi turişti se retrag în camerele de hotel. Probabil vă întrebaţi dacă totuşi căldura nu este prea mare, însă briza răcoroasă a mării şi umbra dată de clădiri asigură tot confortul necesar.
49
Revista Clubului de Istorie ”Mușatinii”
Întocmai precum în Grecia, pe stradă mai întâlneşti şi câte un smochin discret din care poţi mânca fără probleme fructe proaspete. Dar Nessebar înseamnă mai mult decât atât. Printre magazinele cu ceramică tradiţională, vândută sub aproape toate formele imaginabile, se ascund
şi mici galerii de artă, fie că discutăm despre tablouri, desene sau icoane pictate pe lemn. La doi paşi de acestea se regăsesc zeci de terase amplasate strategic pe coasta „insulei“ de unde poţi admira de la circa 30 de metri înălţime marea şi litoralul bulgăresc. Asta dacă nu cumva pescăruşii distrag prea tare atenţia. Aşa arată Nessebarul astăzi. Dar de unde începe istoria acestui orăşel? Cândva, în urmă cu mai bine de 3.000 de ani, legenda spune că Melsas, un trac, a pus bazele oraşului Melsambria. Acesta a fost ocupat ulterior de greci în secolul al şaselea înainte de Hristos şi tot atunci apar şi unele clădiri precum templul cel mare dedicat zeului Apolo, dar şi teatre şi clădiri de locuinţe. După greci au urmat romanii, iar după scindarea Imperiului Roman a urmat dominaţia bizantinilor. Odată cu acel moment au început să apară şi bisericile, cea mai mare fiind Sfânta Sofia, după numele catedralei din Constantinopol. Bulgarii şi-au făcut apariţia în secolul al nouălea, iar construcţia de noi biserici a continuat. Odată cu venirea otomanilor după căderea Constantinopolului în 1453, Nessebar intră într-o nouă sferă de influenţă. Dar chiar şi aşa, sultanii permit în continuare construcţia de noi biserici, iar în oraş îşi fac încă o dată apariţia pescarii greci.
50
Revista Clubului de Istorie ”Mușatinii”
Anii trec, iar oraşul continuă să trăiască, indiferent de cine se află la conducere. Ba mai mult, Nessebarul trăieşte de fiecare dată o nouă viaţă. Cea mai recentă datează din 1960 când dezvoltarea zonei este reluată, bulgarii pun bazele complexului turistic Sunny Beach din apropiere. Un complex menit pentru distracţie, în coasta unui oraş care respiră istorie. Sursa: https://da.zf.ro
Burgas, orașul cu cele mai multe rezervații naturale
Considerat de mulți un „oraș muncitoresc”, Burgasul este mai mult decât un important port industrial și comercial. În fapt, cel de-al patrulea
centru
urban
al
Bulgariei ar putea fi foarte ușor descris ca un oraș al contrastelor, în care zonele industrializate, cele turistice, dar și ariile naturale protejate se contopesc. Așa că, dacă vă gândiți să faceți o vizită în acest loc,
51
Revista Clubului de Istorie ”Mușatinii”
adăugați echipamentului de vacanță și un binoclu, deoarece Burgas-ul este orașul cu cele mai întinse rezervații naturale din sud-estul Europei. Punctul central din care puteți începe explorarea orașului Burgas și a împrejurimilor este Grădina Mării/Parcul Maritim. Creație a peisagistului Georgi Duhtev, acest parc a fost realizat în perioada 1910-1924 și acoperă o arie cu o lungime de aproximativ 5 -6 km, paralelă
cu
Recunoscută
principalele pentru
plaje
aspectul
ale său
orașului. romantic,
Grădina Mării aduce o atmosferă aparte, oferind vizitatorilor posibilitatea să admire panorama mării în timp ce se plimbă la umbra răcoroasă a arborilor seculari. Aleile parcului sunt străjuite de monumente,
sculpturi
și
aranjamente
florale
exotice sau locale, dând impresia unei grădini engleze situată chiar pe faleza mării. În
anul
1913
a
fost
inaugurat
Cazinoul,
unul
dintre
elementele
arhitecturale importante ale acestui spațiu, iar ulterior, în perioada 19201930, a fost realizată în zona centrală a parcului alea oficialităților, unde se află amplasate
busturile
celor mai renumite personalități
din
istoria
bulgară.
Astăzi,
Grădina
Mării
mai
adăpostește
și
un
teatru de vară dar și
un
spațiu
expozițional, unde se organizează numeroase festivaluri și evenimente culturale precum: Festivalul internațional de folclor, Expoziția internațională de Flori, Festivalul de muzică „Spirit of Burgas” sau Festivalul de artă contemporană „Turn on the City”.
52
Revista Clubului de Istorie ”Mușatinii”
Centrul Vechi – imaginea orașului de la începutul secolului al XX-lea În imediata vecinătate a Grădinii Mării se găsesc Portul Turistic și Centrul Vechi al orașului Burgas, un amalgam de străduțe și clădiri ce datează în marea lor majoritate din jurul anilor 1900. Istoria
localității
începe
în
perioada
antică,
dovadă
fiind
siturile
arheologice de la Develtos/Deueltum (actualul sat Debelt), Foros (la intrare în rezervația naturală Poda) și Sarafovo (în vecinătatea actualului aeroport), însă amplasamentul actualului oraș datează de la finalul secolului al XVIII-lea. Menționat pentru prima oară în istorie la 1306, de către poetul bizantin Manuil Fii, Burgas își ia denumirea de la termenul „pirgos/burgos” care desemna foișoarele de foc construite de pescarii din zonă. Până la începutul anilor 1800, localitatea va rămâne la statutul de sat pescăresc, ulterior devenind un port local de cereale. Abia după eliberarea Bulgariei de sub suzeranitatea Otomană, orașul avea să extindă major, ca urmare a modernizării infrastructurii portuare și a construcției căii ferate care îl leagă de restul țării. Pentru pasionații de istorie principalele obiective care nu trebuie ratate sunt: – Muzeul de Etnografie, găzduit de Casa Brakalov – un imobil cu o arhitectură specifică secolului XIX, unde veți descoperi cultura tradițională bulgară dar și viața de zi cu zi a vechiului Burgas. – Muzeul Regional de Istorie și Muzeul de Arheologie. Împărțite în patru clădiri din centrul orașului cele două muzee redau file din istoria orașului, începând de la vestigiile grecești și romane din regiune și terminând cu evenimentele mai recente, precum al doilea război mondial sau perioada comunistă.
53
Revista Clubului de Istorie ”Mușatinii”
– Galeriile de Artă – „Petko Zagorski” ce adăpostesc nu mai puțin de 3000 de exponate (picturi, sculpturi și icoane tradiționale). Însă, poate elementul cel mai atractiv este clădirea însăși, o fostă sinagogă cu o arhitectură impresionantă ce a fost construită între 1905 și 1910 de către arhitectul italian Ricardo Toscani.
Alături de aceste monumente, odată ajunși la Burgas merită să vizitați și câteva dintre bisericile istorice de aici, în special Catedrala Chiril și Metodie, clădire emblemă a orașului construită între 1897 și 1907 de același arhitect italian Ricardo Toscani, dar și Biserica Armeană, una dintre cele mai vechi clădiri ale urbei. Sursa: https://turismistoric.ro
Pomorie, un preafrumos sat pescăresc Pomorie este o localitate cu origini in Grecia Antică. Încă din secolul IV, existau aici băi de nămol extras din lacul din apropiere, pentru tratarea reumatismelor. În timpul Imperiului Roman de Răsărit localitatea se numea Anchialos (Αγχίαλος). Fondat probabil în secolul al V-lea sau al IV-lea î.Hr. ca o colonie a Apolloniei (azi Sozopol), Anchialos a fost menționat în Geographia lui Strabon ca un oraș mic. A fost capturat pentru scurt timp de Messembria (Nesebăr) în secolul al II-lea î.Hr., dar recucerit de Apollonia și zidurile sale fortificate au fost
54
Revista Clubului de Istorie ”Mușatinii”
distruse. Coasta vestică a Mării Negre a fost în cele din urmă cucerită de romani sub Marcus Licinius Crassus în 29-28 î.Hr., după campanii continue în zonă din anii 72-71. Zidul fortificat a fost între timp reconstruit, după cum a dovedit Ovidiu în anul 9 d.Hr. în drum spre Tomis. La începutul secolului I d.Hr., Anchialos a fost centrul unei strategii a regatului vasal al odrizilor, iar orașul avea o
populație tracică în secolul al VI-lea d.Hr. conform istoricului bizantin timpuriu Procopius. Pe măsură ce autoindependența regatului odrizilor a fost abolită în anul 45 d.Hr., Anchialos a devenit parte a provinciei romane Tracia și a fost proclamat oficial oraș sub împăratul Traian. La acea vreme orașul controla un vast teritoriu care se învecina cu cel al Augustei Trajana (Stara Zagora) și ajungea la Tundzha la vest, mărginind cel al Messembriei la nord și malul sudic al lacului Burgas la sud. Anchialos a căpătat aspectul unui oraș roman și a prosperat în secolele al II-lea și al III-lea sub dinastia Severan, servind drept cea mai importantă locație de import și export din Tracia. Cu toate acestea, invazia triburilor barbare din nord a însemnat încetarea acestei prosperități la mijlocul secolului al III-lea, goții cucerind pentru scurt timp Anchialos în jurul anului 270. Dioclețian a rămas în oraș între 28 și 30 octombrie 294. Reformele lui Constantin cel Mare. au restabilit prosperitatea
55
Revista Clubului de Istorie ”Mușatinii”
orașului
pentru
o
vreme,
deoarece
apropierea
de
noua
capitală
a
Constantinopolului a făcut din Anchialos un centru cheie de aprovizionare cu alimente. Teodoric cel Mare a trecut prin oraș în anul 476 pe drumul spre Adrianopol. Un general bizantin de rang înalt numit Vitalian s-a revoltat în regiune în 513 și a preluat pentru scurt timp controlul asupra cetății Anchialos și
a
orașelor
învecinate
pentru
a-și
folosi
flota
în
atacul
său
asupra
Constantinopolului, până când a fost zdrobit în 515. Invazia slavilor și avarilor din 584 a însemnat cucerirea Anchialosului, iar fortificațiile sale au fost distruse. Khagan avar Bayan a transformat orașul în reședința sa pentru câteva luni și a încheiat un tratat de pace cu bizantinii. În ajunul
campaniilor
sale,
împăratul
Mauricius
a
vizitat
orașul
pentru
a
supraveghea reconstrucția acestuia. După 681 și formarea Primului Imperiu Bulgar la nord, Anchialos a jucat un rol important în multe conflicte dintre cele două imperii. În 708, forțele lui Iustinian al II-lea au fost complet înfrânte lângă cetate de armata Hanului bulgarului Tervel. La 21 iunie 766, flota aceluiași împărat de 2.600 de corăbii grele s-a scufundat în drum spre Anchialos, unde îl aștepta Constantin, iar majoritatea soldaților s-au înecat, forțându-l să se întoarcă la Constantinopol. În mai 783, împărăteasa Irina a întreprins o campanie în Tracia și a restaurat fortificațiile distruse ale orașului Anchialos. Orașul a fost cucerit pentru prima dată de Imperiul Bulgar în 812, sub Han Krum, care a așezat aici un mare număr de slavi și bulgari. Bizantinii au restabilit controlul asupra orașului și a zonei în 864. Bătălia de la Anchialus a avut loc lângă oraș la 20 august 917 și a fost una dintre cele mai mari realizări militare ale țarului Simeon cel Mare. Armata lui Simeon a înfrânt forțele bizantine considerabil mai mari sub conducerea lui Leon Phocas. Bulgaria a păstrat orașul până în 971, când Imperiul Bizantin l-a recucerit și l-a ținut timp de două secole pe măsură ce Bulgaria a fost subjugată. După restaurarea statului bulgar, Anchialos și-a schimbat conducerea de mai multe ori până când a fost capturat de cavalerii venețieni ai lui Amadeus al VIlea, Contele de Savoia în octombrie 1366. În anul următor a fost cedat Bizanțului.
56