3 minute read

Octombrie - Festivalul toamnei

Next Article
August - Cinema

August - Cinema

Festivalul Toamnei a fost o activitate extrașcolară organizată de voluntari cu ajutorul domnului director și reprezentantului centrului de voluntariat, Chelaru Cristian. Festivalul toamnei a fost totodată o activitate plăcută și interactivă cu clasele din ciclul primar si gimnazial.

Advertisement

Activitatea a constat într-un mini-concurs prin care elevii evidențiau frumusețea toamnei. Au făcut-o prin desene, dovleci sculptați sau pictați, confecționarea unor zâne ale toamnei și diferite costume.

Fiecare clasă a reușit să surprindă frumusețea toamnei în diferite feluri.

Festivalul Toamnei a fost un eveniment bine organizat care a dat roade. Elevii, părinții și comunitatea au fost mulțumiți de efortul depus de voluntari. Copiii s-au simțit bine și s-au distrat, bucuroși de ceea ce a fost realizat pentru ei.

Voluntari au fost implicați 100%, iar rezultatul a fost unul pe măsură, făcându-i și pe ei fericiți.

Premiile acordate elevilor au constat în jucării, ghiozdane, ochelari de soare colorați și diferite obiecte potrivite vârstei lor. Aceștia au fost foarte încântați de premiile câștigate iar voluntarii de fiecare dată când dădeau câte un premiu vedeau câte un zâmbet a unui copil fericit. Clasele 1-4 au fost cele mai creative. Fetițele au fost costumate în zâne de către părinți, dând un spirit al toamnei mai călduros. Cei din clasele 5-8 au fost totodată creativi, însă ei au avut un plus. Au pictat dovleci și unii au păstrat tradiția dovlecilor sculptați. Cei de la liceu au avut o prezență uimitoare deoarece câteva fete au fost îmbrăcate în bunicuțe, alții au surprins frumusețea toamnei prin poze agățate de standul lor cu peisaje de toamnă, alții au adus fructe și legume pentru a-și decora standul iar o clasă a făcut un afiș cu numele liceului nostru din frunze.

La sfârșitul festivalului, voluntarii au susținut un mic concert. Un grup format din patru voluntari au cântat la chitară, iar ceilalți i-au acompaniat cu vocea. Voluntarii care au cântat la chitară au făcut atmosferă iar cei care cântau cu vocea au încercat să-i distreze pe cei aflați la festivalul toamnei cât de mult puteau ei. Festival toamnei s-a sfârșit cu râsete, zâmbete și cu distribuirea alimentelor donate la ”Congregaţia Surorilor Misionare ale Pătimirii lui Isus” din Butea, Iași.

Bucurie în mișcare

“Deşi a trecut mult timp de la desfăşurarea acţiunii „Bucurie în mişcare” aceasta rămâne una din activităţile mele preferate la care am participat în toată „cariera” mea în calitate de voluntar.”Ariana, liceean

“Această mişcare ocupă un loc atât de important în sufletul meu întrucât aceasta constituie opera care m-a introdus în lumea voluntariatului.

Acest act desfăşurat la data de 2 octombrie 2021 a avut ca scop principal promovarea unui stil de viaţă sănătos prin intermediul unor activităţi interactive în rândul copiilor dar nu numai. Pe parcursul a două zile copiii au avut oportunitatea de a învăța lucruri noi prin intermediul activităților desfășurate de voluntarii din oraşul Roman alături de cei din Săboani.

Prima zi a debutat dis-de-dimineață, însă în ciuda orei, copiii erau plini de energie, dornici de a-şi îmbogăți cunoştinţele şi de a-şi face prieteni noi. Ziua a început cu renumitele jocuri de cunoaştere care aveau ca scop familiarizarea voluntarilor cu copiii dar şi vice-versa.

După acest scurt segment a urmat începerea propriu-zisă a evenimentului şi partea preferată a tuturor copiilor: dansul. În scurt timp voluntarii au realizat că va fi o misiune dificilă să îi desprindă pe copii din faţa scenei. În scurt timp a început a doua activitate, adică jocurile. Aici participanţii au avut ocazia de a-şi îmbunătăți dexteritatea, de a trage cu arcul, de a lucra în echipă, de a-şi etala calităţile sportive şi multe altele. După atâta joacă copiilor li s-a făcut foame aşa că a urmat mult aşteptatul prânz. Timp de jumătate de oră întreg parcul sa cufundat în linişte în timp ce învățăceii se bucurau de masa caldă. Însă pacea nu a durat mult întrucât la scurt timp copiii au devenit entuziasmaţi la sosirea unei handbaliste premiată la nivel mondial. Micii învăţăcei au fost acaparaţi de noul sport şi s-au întristat la plecarea sportivei.

Programul era pe sfârşite așa că participanţii profitau de ultimele clipe din plin. Programul s-a încheiat după-amiaza târziu cu câteva dansuri pentru a stoarce ultimele urme de energie din copii dar şi pentru a-i binedispune. Deşi erau epuizaţi, copiii au dat tot ce au avut mai bun din ei. Plecarea copiilor s-a desfăşurat pe acordurile chitarei unui voluntar, copiii promiţându-le organizatorilor că se vor întoarce următoarea zi cu mai multă energie, gata să învețe mult mai multe lucruri noi, ba chiar unii copilaşi au promis că îşi vor aduce şi prietenii.”

This article is from: