
3 minute read
Mai - Despre mediu
La ieșirea din satul Săbăoani, în direcția fostei vatre a satului care se numea Berindești, denumire ce provine de la cuvântul turcesc „berindei”, dat de turci pârâiașelor din zonă, se află un izvor captat la suprafață și important pentru oamenii ce trăiesc prin zonă, dar mai ales pentru cei din trecut, deoarece acesta era locul unde se spălau covore, iar în prezent o sursă de apă potabilă. Dacă în trecut se spălau căruțele cu apa acestui izvor, în prezent ne-am modernizat cel puțin din punct al achizițiilor, astazi spălând mașini scumpe.

Advertisement
Într-o zi, după ore, mai exact pe 16 mai 2022 a avut loc o acțiune de ecologizare, la acest izvor, loc pe care localnicii îl numesc "La pârâu". Acțiunea în folosul comunității a presupus strângerea gunoaielor existente în acea zonă precum și văruirea copacilor pentru a se distruge ouăle de insecte și paraziţitii (mușchii și lichenii) care se află în crăpăturile din scoarţa pomilor.

Acest lucru are loc in fiecare primăvară, însă de această dată angajații primăriei comunei Săbăoani au avut parte de ajutorul nostru, spre deosebire de alți ani, iar prin muzica pusă de noi la boxă și prin energia noastră sunt sigură că dintr-o necesitate anostă ce trebuia făcută, am transformat-o într-o activitate de cunoaștere reciprocă între voluntari, o ocazie de a ne simți bine în preajma altor tineri, cu care în timp ce lucram, am și conversat facând astfel să treacă timpul mai repede și să terminăm mai rapid decât ne-am fi asteaptat, fiind răsplătitiți de domnul primar al comunei Săbăoani, Florin Vârga, cu câte o înghețată mult dorită de papilele noastre gustative spre a fi degustată.
De asemenea, am contribuit și la oferirea unui aspect plăcut betonului din jurul locului de unde izvorăște apa, prin aplicarea unui strat de vopsea alb, iar la final pot spune că aspectul ei s-a îmbunătățit, la fel ca si cunoștințele noastre in legătură cu văruitul. Iar cu privire la obținerea apei de var din carbonat de calciu, a cărei denumire uzuală este ”piatră de var”, am putut pune în aplicare cunoștințele acumulate de noi, la orele de chimie, și să vedem o utilizare practică a acestei substanțe: obținerea varului alb pentru exterior. Fie ei copacii sau pietrele, obiectele ce au căpătat ulterior o nuanță de alb au oferit un aspect mai plăcut locului.

O altă curiozitate despre acest loc este că a fost amenajat în așa măsură încât să surprindă nevoia sufletului omului nefericit ce caută împlinirea, un rost în viață, o justificare pentru existența sa, hrană îndestulătoare si sățioasă pentru suflet ce a descoperit-o prin intermediul credinței în Dumnezeu. Spun asta deoarece lângă izvor au fost ridicate câteva obiective de ordin religios cunoscute doar pe plan local. Astfel, din banii unui consătean generos a fost ridicat pe deal o capelă, o cruce imensă cu Mântuitorul , dar și cele 14 stațiuni ale căii Sfintei Crucii, iar anual are loc o liturghie religioasă romano-catolică ținută în aer liber acolo, care unește prin rugăciune comunitatea, ce aspiră la mai bine, chiar dacă doar pentru sine, în unele cazuri.

Vrem să credem că voluntarii se susțin reciproc și ar să poată să fie ei schimbarea pe care doresc să o vadă în societatea actuală, prin exemplul personal.





Competitivitate: Săbăoani - Traian
Una din cele mai frumoase activități desfășurate în Traian a fost meciul de fotbal. Am profitat de vremea călduroasă de mai pentru a ne juca cu copiii și tinerii din localitatea vecină și de a vedea care sunt cei mai buni fotbaliști din liceu.

Pasiunea pentru fotbal și spiritul de echipă i-au determinat pe liceenii noștri talentați să dea tot ce au mai bun pe teren. Aceștia au fost încurajați tot meciul de copiii și voluntarii din liceu care au venit să își susțină colegii.



Meciul s-a terminat cu victoria echipei din Trăian și cu bucuria copiilor care au rămas până la finalul activității. După multe planificări putem spune că a fost cel mai bun eveniment din luna mai. Atât copiii cât și părinții au fost încântați de după-amiaza plină de distracție.
,,A fost o experiență de neuitat. Modul de joc al adversarilor și rivalitatea dintre sate era imensă. Ambele echipe voiau neapărat să câștige. Era ca și cum eram unele dintre cele mai bune echipe din lume și ne luptam pentru un titlu mondial. Atât de mare era concurența dintre echipa noastră și a Trăianului. Când jucam nu mai simțeam nimic în jurul meu decât meciul în sine. Galeria nu exista în acel moment pentru mine, eram focusat doar pe minge ca să nu ne luăm cumva un gol (eu fiind fundaș). Simțeam cum cădea lumea când primeam un gol. Mă învinovățeam mereu că l -am încasat, deși știam în adâncul meu că nu jucam doar eu, ci toată echipa. Voiam să dau vina pe mine ca să mă motivez să joc mai bine. De asemenea și coechipierii mei au fost foarte buni și au jucat ca la carte. Ne-am înțeles de minune.
Cât despre galerie pot spune că depășește intensitatea multor galerii din România, inclusiv unele galerii din liga I, cea mai mare ligă din România. Poate că Săbăoaniul nu a avut cea mai numeroasă galerie, dar vorba aceea: «calitate nu cantitate» și chiar se aplică în cazul acesta deoarece fetele care au fost acolo au făcut destulă «gălăgie». “ ~Robu Dragoș, jucător Săbăoani