MagMob 1/2015

Page 51

PROIECT+CONTRACT

PE URMELE RUSTICULUI

Mobila rustică este la mare căutare, dar ce înţelegem prin rustic?

Adela Pârvu este cel mai popular jurnalist home & garden din România, cu care MagMob colaborează în baza unui principiu extrem de solid: împărţim bucuria de a celebra frumosul în aceeaşi măsură...

www.adelaparvu.com

Unul din trendurile majore ale ultimilor cinci ani, de la criza economică încoace, este cel etno, adică cel de inspirație din tradiționalul local. Designerii, în special din Europa, s-au reîntors la izvoarele etnografice din țările natale și au extras din bogata arhivă țărănească simboluri, ornamente și forme pe care le-au simplificat și reinterpretat pentru a le asigura o vizibilitate și acceptare internațională. Da, rusticul este la mare modă, dar nu orice fel de rustic. Merită să ne aplecăm puțin atenția asupra lui și să vedem ce se întâmplă și în România, mai ales atunci când vine vorba despre mobilă și cum ar putea producătorii noștri să-și diversifice gamele pentru a prinde acest val generat de preferințele oamenilor. Când vremurile sunt tulburi, oamenii își găsesc refugiul în lucrurile care au trecut testul timpului sau în cele care le readuc aminte de momentele fericite din viață. Cum se traduce asta în designul interior și designul de produs? Prin preferințele față de clasic și rustic. Da, rusticul este

Casa de Oaspeţi Cincşor, proprietar Carmen Schuster • foto Ciungu Silvia

Amenajare restaurant La Copac • designer Mihai Grama

strâns legat de amintirile copilăriei, de libertatea pe care ne-o inspiră peisajele rurale și de independența vieții de la țară, unde autogospodărirea permite refugiul din fața consumerismului. De aici și preferința pentru acest stil rustic care a generat legături și cu trendul eco, etno și folk. Multe denumiri, dar aceeași idee: obiecte realizate responsabil față de natură și față de oameni, dar cu o imagine personalizată prin decoruri, forme și ornamente etnografice. Rustic nu mai înseamnă realizat manual, grosier și încropit din materiale aflate la îndemână, ci a devenit ceva natural, finisaje impecabile și detalii atent și frumos realizate, îmbo-

gățite de semnificații și simboluri populare. Dacă forma pieselor de mobilă este una cu alură de-a dreptul scandinavă, Nordul Europei fiind un spațiu unde cultura lemnului a stat la baza civilizațiilor de aici, decorurile, ornamentele și materialele sunt unele locale. Așa se ajunge la mobilă din brad, din pin, din fag sau din plăci moderne ce includ în compoziție lemn, dar cu traforuri, inserții, decupaje ori tapițerii imprimate, brodate cu motive folclorice redesenate. Casa de Oaspeţi Cincşor, proprietar Carmen Schuster • foto Ciungu Silvia

nr.1/2015

49


Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.