Ghidul de Sanatate

Page 1

Sănătate se distribuie gratuit împreună cu revistele Casa Mea, Planul Casei Mele, Domus și cotidianul România liberă mai 2014

marcă

înregistrată

Sănătate mai 2014

1


2

mai 2014 Sトハトフate


Să trăim sănătos editor coordonator maria capelos În pofida descoperirilor galopante pe care le aduce zi de zi ştiinţa referitor la acest mecanism uluitor care este corpul uman, funcţionarea lui în parametri normali, armonios şi echilibrat rămâne pe alocuri un mister. Din punct de vedere anatomic putem discuta simplu, clar, cu toate componentele la vedere. Din punct de vedere însă al funcţionării lui ca un tot unitar, al metabolismului generat de o diversitate extraordinară de reacţii chimice, lucrurile devin ceva mai complicate. Ar spune unii... Alţii însă – şi când mă refer la unii sau la alţii mă refer la specialişti – sunt de părere că dacă înţelegem simplitatea structurii sale fundamentale, „complicatul” încetează să mai fie chiar atât de complicat şi consideră că dincolo de ştiinţa lor, un rol important în menţinerea unei bune stări de sănătate îl avem noi înşine prin modul în care înţelegem să ne trăim viaţa. Nu mai este un secret pentru nimeni faptul că menţinerea echilibrului în viaţa de fiecare zi începând de la cum ne programăm sarcinile cotidiene, ce, când şi cum mâncăm, de la menţinerea strictă a unui număr suficient de ore de somn – o importantă modalitate de refacere a organismului – şi până la evitarea consumului de tutun şi alcool, toate reprezintă factori care ne influenţează sănătatea. Ne simţim obosiţi, uneori trecem prin stări de anxietate, suntem tentaţi să credem că suntem bolnavi şi dăm fuga la doctor. Este bine să mergem la medic şi să ne facem controale periodice pentru a preveni boala.

Să nu uităm însă că de cele mai multe ori noi suntem „vinovaţii” şi să avem capacitatea şi deschiderea pentru a ne informa şi a le remedia schimbând ceva în felul în care ne trăim viaţa. Acest mecanism uman care se numeşte corp este format din miliarde de celule şi din două fluide fundamentale, sângele şi limfa. Prin intermediul sângelui, fiecare celulă primeşte nutrienţii fără de care nu ar putea să-şi desfăşoare activitatea, iar prin intermediul limfei sunt colectaţi produşii reziduali eliberaţi de aceste celule şi îndreptaţi către căile de eliminare din corp. Orice organism care se alimentează produce toxine are mecanisme naturale de eliminare a lor. Din când în când însă aceste mecanisme naturale sunt depăşite şi se gripează, iar acest lucru poate conduce la apariţia unor simptome asociate unor boli. Stă în puterea noastră să avem grijă de această detoxifiere, în primul rând prin hrana pe care o consumăm zi de zi. Hrană care, consumată la întâmplare, poate să conducă şi la apariţia unor boli hepatice sau diabet. Şi, aşa cum spune un medic în suplimentul nostru de sănătate „dacă nu respectăm regulile biologiei, pot apărea mici blocaje” care în timp să conducă la disconfort, dacă nu chiar incidente grave, uneori irecuperabile. Este important să ne cunoaştem pe noi înşine, să fim atenţi la semnalele pe care le dă zilnic organismul nostru, să înţelegem ce este cu ele şi să luăm măsurile care stau în puterea noastră pentru a beneficia de o stare de sănătate bună.

Str. Nerva Traian nr. 3, bl. M 101, etaj 5, sector 3, CP 031041; București Telefon: 021.202.82.90; Fax: 021.202.81.43 Sănătate este un supliment al ziarului România liberă este un produs

Editor coordonator: Maria Capelos GRAFICĂ: Anca Marisac Prelucrare foto: Florin Anghel Corectură: Livia Săvulescu

ADVERTISING SALES MANAGER: Adriana Alexiuc; Ani Honcioiu; Marius Mihai; Claudiu Stana Coordonator Marketing Daniela Bîndilă

DIRECTOR DE PUBLICITATE: Radu Găvruș DIRECTOR DE producție și tipografie: Mihai Voivod

TIPAR United Print: http://www.unitedprint.ro

Sănătate mai 2014

3


Detoxifierea organismului De când auzim cuvântul dietă – asociat firesc şi cu detoxifiere – peste tot, de cele mai multe ori legat de curele de slăbire ale unor vedete, suntem tentaţi să-l tratăm cu o oarecare indiferenţă, ca pe un aspect superficial al vieţii noastre. Rememorând însă vorbele celui considerat părintele medicinii, Hipocrate, „hrana să ne fie medicament”, auzind opiniile unor specialişti referitoare la detoxifierea organismului, începem să înţelegem rolul important al acestui proces, despre care ne vorbeşte în continuare doamna doctor Sorina Soescu. foto shutterstock Când este organismul nostru asaltat de toxine? Ne dă vreun semnal în acest sens? „Toxinele” fac parte din viață. Orice organism viu, care „mișcă” și „respiră” eliberează o serie de produși de deșeu (care sunt „toxine” pentru corp) ce trebuie eliminate. Și noi, oamenii, mâncând, introducem în corpul nostru pe lângă „nutrienții” de care are nevoie organismul și o serie de substanțe de care acesta „nu are nevoie” (considerate „toxine”, pentru că va face eforturi să le elimine). Așadar – orice organism care se alimentează și se mișcă „produce”și „toxine”.

Un regim de viață sănătos este acel regim care „te hrănește“ la toate nivelele și te menține într-o stare de BINE și de RECUNOȘTINȚĂ că ești VIU și trăiești! Corpul are mecanisme „naturale” de curățenie și eliminare, chiar organismul nostru are un „sistem de canalizare” performant, numit „sistemul limfatic”. Acesta ajută la evacuarea la exterior a miliardelor de deșeuri toxice, produse sau primite de organism, prin intermediul „căilor principale de evacuare” - rinichi (cale urinară), intestine (cale digestivă) și piele. Când aceste „căi de eliminare” nu mai fac față, sunt „suprasolicitate” sau „blocate” din diferite cauze – se „activează” căi accesorii de eliminare ale toxinelor, în special calea respiratorie, 4

mai 2014 Sănătate

calea organelor de simț și uneori, calea genitală. Și ne trezim cu „simptome respiratorii” - cu nas care curge sau este mereu înfundat, cu „gât roșu”, cu ochi care curg (sau tulburări de vedere), cu probleme de urechi, de sinusuri, de dinți, cu probleme genitale (scurgeri sau tumori/ chisturi) și multe altele. Sau ne trezim cu „simptome” de „suprasolicitare” a căilor „naturale” de eliminare – infecții urinare, probleme intestinale sau erupții pe piele. TOATE SIMPTOMELE denumite „boli” de către medicina modernă nu sunt altceva decât „SEMNALE” ale corpului nostru care încearcă

să ne atragă atenția că nu face față cu eliminările prin „căile naturale”, „gravitaționale” (în jos) și că sunt PREA MULTE substanțe de eliminat. Se vorbește din ce în ce mai mult și în alți termeni decât acum 20-30 de ani despre detoxifiere. Acest proces nu este realizat automat, natural, de către organism? Așa cum deja am anticipat în răspunsul de mai sus, corpul ARE suficient de multe mecanisme naturale de detoxifiere. Doar că „ritmul trepidant” al vieții moderne – cu foarte mult stres, cu viață complicată și „alergată”, cu


„diversificarea” ofertelor alimentare (și producerea unor alimente extrem de „sintetice” - adevărate „bombe chimice” pentru celulele noastre) - a determinat o „depășire” a posibilităților mecanismelor noastre de detoxifiere. Ele fac față, totuși. Sunt oameni care se hrănesc ani de zile cu mâncare fast-food și cu sucuri acidulate și TRĂIESC (deși fiecare dintre aceste „mese” reprezintă o „otravă” pentru organismul nostru). Tocmai datorită „sistemului natural de canalizare” (sistemul limfatic) și a altor mecanisme de detoxifiere oamenii pot mânca mulți ani „deșeuri” și să rămână în viață. De când am descoperit „puterea” corpului nostru de a echilibra „toxinele” pe care le introducem zilnic în el – sunt în admirație continuă față de Creator, care a proiectat și realizat o mașină biologică atât de uimitoare!

digma” nouă pe care o propun – aceea că NU EXISTĂ BOLI – există doar „REACȚII” de eliminare a miliardelor de toxine din organism. Fiecare suferință căreia noi îi punem „o etichetă de boală” nu este altceva decât o „tentativă” a corpului nostru de a echilibra blocaje de toxine și tulburări funcționale, determinate de dieta noastră proastă și de stresul existent în viața noastră, ca urmare a alegerilor mai puțin bune pe care le facem fiecare dintre noi, zi de zi.

Un organism care acumulează toxine este predispus la apariţia unor boli? În multe dintre articolele de pe www. centrulnatura.ro veți citi despre „para-

Detoxifierea organismului are legătură cu ceea ce spunea acum mai bine de 2000 de ani Hipocrate, părintele medicinii, că hrana trebuie să ne fie medicament?

Posturile săptămânale de 1-2 zile și posturile sezoniere sunt iarăşi ocazii excelente de detoxifiere.

Alimentația este un element ESENȚIAL în funcționarea corpului omenesc. Există niște „reguli ale biologiei” foarte asemănătoare cu „regulile” de circulație pe care le învățăm atunci când facem „școala de șoferi”. Dacă nu am respecta „regulile de circulație” - am avea mereu probleme „în trafic” sau cu propriul nostru vehicul. În domeniul sănătății este același lucru. Dacă nu respectăm „regulile biologiei” - iar și iar și iar – în timp se acumulează mici blocaje, mici probleme de funcționare și ne vom trezi la un moment dat cu un „incident” masiv, fără să fim conștienți că l-am creat singuri – cu toate micile „încălcări” zilnice. Spuneți-ne câteva principii de care trebuie să ținem seama pentru ca organismul nostru să se detoxifieze? Principalul principiu (și cea mai importantă „regulă biologică” pe care am descoperit-o) este SIMPLITATEA. Dacă doriți să vă ajutați corpul „să digere” mai ușor un aliment sau să nu-și publicitate

Sănătate mai 2014

5


folosească toată energia DOAR pentru digestie (și să nu mai aibă deloc pentru alte activități) – oferiți-i alimente SIMPLE, ușor de digerat, ușor de asimilat de către organism și cu reziduuri ușor de eliminat. Cele mai SIMPLE alimente sunt cele „proiectate” de Creator și de Natura acestui pământ. Fructele, legumele, semințele, grânele sunt alimentele pe care corpul nostru le acceptă și le primește fără consum foarte mare de energie. În primăvară – puteți să faceți „cure de verdețuri” - cu urzici, cu ștevie, cu spanac, cu leurdă, cu salată verde – având grijă ca mesele gătite să fie „foarte simple” și ușoare. Dacă ați vizitat o mănăstire – știți că postul ortodox care se ține acolo – determină servirea unor mese „foarte simple” - mămăligă cu păstăi (de exemplu). SIMPLITATEA este cheia detoxifierii. POSTUL, de exemplu, reprezintă o SIMPLIFICARE a alimentației și o punere în repaus a tubului digestiv, pentru o perioadă de timp. Posturile săptămânale de 1-2 zile și posturile sezoniere sunt iarăşi ocazii excelente de detoxifiere. Alături de SIMPLIFICAREA alimentației SIMPLIFICAȚI-VĂ viața.

6

mai 2014 Sănătate

Petreceți perioade de timp odihninduvă mai mult, făcând activități relaxante care vă fac plăcere, plimbându-vă mai mult în aer liber, făcând mișcare fizică. Cu alte cuvinte – activități SIMPLE – cu efect benefic asupra organismului. Petreceți mai puțin timp în „socialul complicat” (întruniri, evenimente mondene etc) și mai mult în singurătate sau cu persoane cu care vă face plăcere să stați și să vorbiți. Toate aceste măsuri realizează „detoxifiere” la toate nivelele – fizic, emoțional, mental și social. Ce înseamnă un regim alimentar sănătos? Un regim alimentar sănătos înseamnă un regim care „îi dă energie persoanei”, astfel încât după consumul unei mese aceasta să se simtă dinamică, plină de energie creatoare, gata să activeze, cu mintea trează, cu sufletul plin de lumină și iubire și cu corpul capabil de eforturi de toate felurile. Un regim alimentar sănătos ajută o persoană să-și mențină corpul suplu, flexibil și dinamic, ajută persoana să fie optimistă, plină de viață, cu ochii strălucitori și mereu cu zâmbetul pe buze, și cu mintea clară și prezentă – gata să intervină de câte ori circumstanțele de viață o cer. Un regim sănătos este acela care ține corpul fizic, starea emoțională și men-

talul în cele mai bune condiții. Fiecare persoană își definește diferit un „regim de viață sănătos”. Pentru mine personal regimul de viață care mă încarcă de energie, de bucurie și de recunoștință că trăiesc pe pământ, în această țară minunată, cu oamenii frumoși pe care îi întâlnesc zilnic (și care nici măcar nu știu cât sunt de frumoși) și cu Natura uimitoare și tulburătoare din jur reprezintă regimul cel mai apropiat de „legile Naturii”. Hrană „vie” - simplă – luată ca atare din Natură și foarte puțin preparată – fructe, legume, semințe, grâne, ocazional pește și fructe de mare. Activitatea dinamică în aer liber este importantă, cu bucuria de a sta la soare de câte ori este acesta pe cer, cu fericirea de a face o baie în apele lacurilor, râurilor sau mării, cu savurarea unei plimbări printr-o pădure de munte sau a unei escalade pe stânci. Dar și cultivarea mentală este importantă – cu lecturi continue și dobândirea de informații utile din cărți, de pe Internet sau din alte surse, participarea la cursuri, întâlnirile cu oamenii, călătoriile în locurile diverse ale Pământului. Așadar, un regim de viață sănătos este acel regim care „te hrănește” la toate nivelele și te menține într-o stare de BINE și de RECUNOȘTINȚĂ că ești VIU și trăiești!


Sトハトフate mai 2014

7


Melancolia primăverii pline de energie – astenia Cum vine vremea frumoasă, cum auzi din ce în ce mai mulți oameni plângânduse că sunt epuizați, că nu au chef de nimic și că nici soarele care strălucește tot mai des nu-i poate pune pe picioare. Și e ironic, primăvara este cel mai energic dintre anotimpuri. Dar putem noi să ne punem cu astenia? Ei bine, da! foto shutterstock

După o iarnă întreagă în care am devenit mai degrabă sedentari și în care ne-am obișnuit cu lumina artificială și alimentele conservate, care au un aport redus de vitamine și săruri minerale, revenirea la mișcarea în aer liber, la fructe și legume proaspete și la zile mai lungi poate deveni tulburător de deranjantă. Astenia, senzația de 8

mai 2014 Sănătate

oboseală și slăbiciune resimțită uneori la începutul primăverii este, de fapt, consecința efortului de acomodare a organismului la condițiile noului anotimp. Afectează mai des bărbații decât femeile și poate lua chiar forma melancoliei sau a depresiei. Cele mai multe persoane, însă, își revin până la sfârșitul lunii aprilie.

Biologia din spatele asteniei Teoriile medicale în ceea ce privește cauzele apariției asteniei de primăvară sunt variate. De pildă, există teoria potrivit căreia concentrația scăzută de beta endorfine din plasma sangvină este unul dintre motive – beta endorfi-


nele sunt hormoni care induc o stare de bine și au acțiune calmantă. Dar acesta nu este singurul hormon responsabil de astenie: MSH, secretat de glanda pituitară, este un altul pentru că eliberarea acestuia depinde și de expunerea la lumina naturală. În concentrație mare, MSH scade apetitul, ceea ce explică de ce unele persoane se plâng de lipsa poftei de mâncare la trecerea dintre iarnă și primăvară. Astenia de primăvară nu este o generalitate, ea poate să nu-i afecteze pe cei care sunt activi fizic în mod constant și pe cei care nu au probleme de sănătate și au o imunitate crescută. De asemenea, femeile sunt mai predispuse la astenie, comparativ cu bărbații, din cauza vulnerabilității fizice și emoționale mai mari. De pildă, un sondaj realizat în 2010 de compania Mercury Research arată că reprezentantele sexului feminin sunt de două ori mai predispuse la astenie și că patru din zece românce resimt simptomele specifice acesteia. Din aceeași categorie fac parte și bolnavii cronic din cauza faptului că organismul lor se adaptează mai greu la schimbare.

Ai grijă la alimentație Carența vitaminelor și mineralelor îngreunează prevenirea asteniei, așa că trebuie să ai grijă să incluzi în meniul zilnic fructe și legume cât mai multe. Spanacul, ștevia, urzicile și leurda sunt bogate în substanțe care împrospătează organismul vitaminizându-l, purificând ficatul și având efect diuretic. Este de preferat să le consumi sub formă de salate, neprelucrate termic, însă dacă suferi de probleme digestive, cum ar fi gastrita, ulcerul sau un colon iritabil, introdu-le în dietă prudent pentru că o schimbare bruscă poate crea iritații. De asemenea, consumă măceșe pentru vitamina C, drojdia de

bere pentru complexul de vitamine B și migdale pentru magneziu. Dacă simți că nu este suficient, încearcă și suplimentele alimentare – lăptișorul de matcă și polenul au efect energizant și tonic pentru sistemul nervos. De asemenea, înlocuiește cafeaua cu ceaiul verde, unul dintre cele mai puternice energizante naturale.

Odihnește-te Pentru un nivel de energie optim în timpul zilei, dormi cel puțin șapte ore în timpul nopții. Ca să te relaxezi înainte de culcare, încearcă un masaj sau o baie cu uleiuri esențiale de eucalipt, mentă sau lămâie.

Pentru mai mult confort Ca în cazul oricărei afecțiuni sau indispoziții, există o colecție întreagă de factori care te pot proteja de apariția lor, factori care reprezintă, de altfel, schimbări în stilul de viață. Iată o parte dintre ele:

Detoxifiere După o iarnă întreagă în care alimentele proaspete nu au fost deloc frecvente, organismul a adunat o adevărată carcasă de toxine. O cură de detoxifiere bazată pe sucuri naturale, fructe și legume poate preveni apariția asteniei.

Fă mișcare în aer liber Chiar dacă radiațiile ultraviolete contribuie la apariția asteniei, nu este recomandată nici evitarea lor. Ia-o treptat, până simți că te-ai obișnuit complet. Începe cu o plimbare în aer liber, bucură-te de verdeață și starea de spirit ți se va modifica în timp datorită faptului că fluxul de sânge oxigenat va stimula creierul și va produce serotonină, substanța care generează o stare psihică pozitivă. Sănătate mai 2014

9


Oboseala

cronică

Ne simţim deseori obosiţi, lipsiţi de vitalitate şi energie şi nu înţelegem de ce. Cei mai grijulii cu sănătatea lor dau fuga la medic şi-şi fac analize, ceea ce este foarte bine. Ce facem însă dacă analizele ies bine, dar noi ne simţim în continuare la fel de obosiţi? Ce ar trebui să facem pentru a scăpa de această stare care ne împiedică să ne simţim bine? Stă în puterea noastră să o schimbăm? Doamna doctor Sorina Soescu, după 20 de ani de practică, ne spune că da, putem să gestionăm starea noastră de bine. Care sunt primele semne ale oboselii cronice, cele care ar trebui să tragă un semnal de alarmă că trebuie să schimbăm ceva în viața noastră?

Primele semne ale oboselii cronice sunt legate de dificultățile noastre de a ne încadra în ”programul” obișnuit de zi cu zi. Pentru că trăim pe o Planetă guvernată de alternanța zi/ noapte – variabilă ca durată în funcție de anotimp, corpul nostru are nevoie să fie sănătos și adaptat la ritmurile zi/ noapte și la cele ale anotimpurilor. Cu alte cuvinte – suntem sănătoși atunci când avem destulă energie pentru a ”alerga” o zi întreagă să ne îndeplinim activitățile dorite – o zi care este mai lungă vara și mai scurtă iarna – și apoi să reușim să ne odihnim foarte bine noaptea (mai mult timp iarna și mai puțin timp vara) pentru a ne ”reîncărca” organismul cu energia necesară zilei următoare. Când apar probleme 10 mai 2014 Sănătate

de ”adormire” (adormire dificilă, gânduri prea multe seara la culcare, ”necesitatea” televizorului deschis pentru adormire sau a unei ”mese” de seară – în același scop) sau când apar probleme de trezire (dificultăți dimineața la trezire) știm deja că se ”instalează” oboseala cronică. Atunci când apar ”insomnii” - cu adormire dificilă sau trezire peste noapte și dificultăți de re-adormire, știm deja că s-a instalat o ”oboseală cronică” avansată. Odată cu ea apar și dificultățile de adaptare la schimbările de anotimpuri – și multe reacții datorate trecerilor de la cald la frig și invers. Această oboseală cronică, nebăgată în seamă, poate genera probleme organismului?

”Oboseala cronică” semnalizează organismului că ”propriile baterii energetice” sunt pe ”terminate”. Întocmai

ca la o mașină – când aceasta începe să aibă dificultăți de ”pornire” și ai nevoie să tot învârți cheia în contact, pentru a demara. Știi că ”bateria” va avea nevoie să fie schimbată. La om, ”bateria” se poate ”reîncărca” întrucât organismul omenesc este o minune biologică, se vindecă și echilibrează singură dacă este lăsată să o facă. Dacă neglijăm ”semnalele de alarmă” ale corpului și continuăm același program care a dus la apariția semnelor

Primele semne ale oboselii cronice sunt legate de dificultățile noastre de a ne încadra în „programul“ obișnuit de zi cu zi.


de oboseală cronică ”bateria energetică” a corpului se va descărca complet. Și la primul stres mai intens sau la prima suprasolicitare fizică, emoțională sau mentală ne vom trezi cu ”bateria goală”. Această ”stare de baterie goală” - poate fi o criză majoră de sănătate – de la un atac de panică, până la un accident vascular sau chiar un infarct. Mai pot apărea şi alte probleme?

Problemele pe care corpul le poate avea când ”este epuizat” pot fi foarte multe: de la probleme imunitare (și afecțiuni precum alergii, intoleranțe alimentare sau chiar boli mai grave – boli auto-imune), până la probleme de sistem nervos (tulburări de atenție, memorie, concentrare ori tulburări de comportament – lipsă de încredere în propriile puteri, frici multiple, depresii etc.) sau probleme serioase de sănătate (la orice organ sau sistem), tumori diferite sau cancere. Ce putem (sau trebuie neapărat) schimba în viața noastră de zi cu zi pentru a preîntâmpina această stare?

Cea mai importantă măsură de luat în viața noastră este SĂ NE IERARHIZĂM PRIORITĂȚILE. Să petrecem o zi, două în care să ne gândim foarte serios CE ESTE IMPORTANT pentru fiecare dintre noi: sănătatea noastră, familia noastră, serviciul/cariera noastră, proprietățile noastre etc. Apoi să punem toate aceste lucruri ”valoroase” pentru noi (considerate NEVOI personale) într-o ORDINE a importanței lor. Și această ordine să o avem mereu la îndemână zilnic, ori de câte ori avem de luat o decizie. Dacă simțim că organismul ne dă multe ”semnale” de ”oboseală cronică”, să luăm lista cu ”ierarhia NEVOILOR importante” și cu ea în față să luăm deciziile cele mai bune. Dacă SĂNĂTATEA este pe primele locuri de pe listă, atunci vom lua decizii legate de echilibrarea acesteia și de refacerea corpului fizic. Care sunt măsurile pe care trebuie să le luăm când ajungem la oboseala deja cronică, cu simptome deranjante?

Cele mai importante măsuri pentru refacerea organismului se referă la DIETĂ și STRES. Pentru că aceste două circumstanțe sunt CAUZELE PRINCIPALE la ”pierderile” de energie ale corpului și la dezechilibrele care ne afectează. Zi după zi, dieta necorespunzătoare și stresul la care ne expunem ne slăbesc organismul și ne afectează starea de sănătate. Pe site-ul www.centrulnatura.ro puteţi aprofunda cunoştinţele cu privire la DIETĂ și la modul în care STRESUL dezechilibrează organismul. Vă recomand să lecturați aceste materiale pentru cât mai multe informații. Am încercat să ofer oamenilor toată cunoașterea pe care am dobândit-o în peste 20 de ani de experiență clinică, dar și de ”testare” personală. Sănătate mai 2014 11


Răul de mişcare este tratabil Cu siguranţă fiecare dintre noi are prin preajmă vreo rudă sau un amic îngrozit atunci când vine vorba de o călătorie cu vreun mijloc de transport, fie că este vorba de maşină, vapor, tren sau avion. foto shutterstock Din fericire, acum există medicamente homeopate, care pe lângă faptul că pot preveni aceste manifestări neplăcute şi ne pot oferi gradul de confort dorit atunci când călătorim, nu prezintă nici efecte secundare, putând fi recomandate inclusiv copiilor. Cauze Mai sensibili chiar decât adulţii la acest fenomen cunoscut sub numele de rău de mişcare ori rău de 12 mai 2014 Sănătate

transport sunt copiii. O sensibilitate extrem de neplăcută având în vedere simptomele ei: greţuri, vărsături, ameţeli, însoţite adeseori de dureri de cap, în cazurile mai grave putând apărea inclusiv stări de anxietate. Disconfortul ţine, fireşte, de fiecare organism în parte, manifestându-se mai mult sau mai puţin accentuat, şi este cauzat de mesajul confuz al unor semnale divergente transmise creierului de către organul de echi-

libru al urechii interne şi al ochiului. Practic, mişcarea mijlocului de transport, mai ales când se abate des de la liniaritate, afectează organul responsabil cu echilibrul, respectiv urechea internă. Simptomele de rău de transport dipar în general atunci când creierul se adaptează la noua situaţie. Se pare că „vinovaţii” pentru această neplăcută manifestare ar fi doi neurotransmiţători (compuşii chimici care transmit


mesajele în interiorul creierului), acetilcolina şi dopamina, care joacă un rol important în apariţia răului de transport. Simptome şi complicaţii Manifestat mai mult sau mai puţin acut în condiţii normale de transport, răul de mişcare se poate agrava dacă în spaţiul respectiv există fum de ţigară, miros de substanţe chimice, cum ar fi de exemplu benzina sau gazele de eşapament ori am mâncat prea mult înainte de a pleca la drum şi stomacul este plin. În acest caz manifestările răului de mişcare se pot agrava chiar, fiind însoţite de stări scurte de abulie mentală, oboseală şi slăbiciune generale. În cazurile grave se constată o anxietate importantă, transpiraţie abundentă sau salivaţie, paloare şi greaţă care antrenează vomă şi stări scurte de leşin. Desigur toate aceste stări dispar odată cu terminarea călătoriei, singurul simptom mai grav putând fi cel de deshidratare în cazul în care vărsăturile au fost abundente. Unele manifestări ale răului de mişcare pot persista uneori şi după terminarea călătoriei, până la trei zile. Tratament şi prevenţie Având în vedere simptomele, de cele mai multe ori, tratamentul constă în medicamente antivărsături, care pot fi administrate înainte de a porni la drum sau la debutul apariţiei simptomelor. Este importantă consultarea medicului înaintea administrării acestor medicamente ţinând cont de faptul că ele au şi efecte adverse precum somnolenţă, putere de concentrare diminuată etc. fiind total interzisă asocierea lor cu alcool sau tranchilizante. O metodă eficientă de a trata stările de rău de transport, chiar şi administrate în prevenţie (cu o zi înainte de efectuarea călătoriei) este administrarea de medicamente homeopatice. Ele nu au efecte adverse şi nici contraindicații şi pot fi administrate fără risc şi copiilor şi vârstnicilor. În funcţie de manifestările fiecărui om în parte, de caracteristicile simptomelor, aceste medicamente homeopatice pot fi administrate cu o zi înainte de a pleca în călătorie ori imediat ce ne-am urcat în respectivul mijloc de transport. Sănătate mai 2014 13


Nu există nici un medicament care să ajute cu adevărat procesul de regenerare a celulelor ficatului Din lipsă de timp, comoditate, tare ale sistemului de sănătate sau nepăsare nu ajungem la medic pentru investigaţii anuale. Dacă nu ne supără ceva anume, strict localizat, atunci bagatelizăm anumite simptome gen oboseală, somnolenţă, greaţă care pot fi asociate cu afecţiuni ale ficatului, şi suntem tentaţi să apelăm la suplimente alimentare sau la medicamente ce „protejează celule hepatice” ori le „regenerează”. Dacă este bine sau nu, ne spune profesorul doctor Irinel Popescu (foto), mai nou şi medic chirurg la Spitalul OncoFort.

Când ne dăm seama că ceva nu este în ordine cu ficatul nostru și ar trebui să mergem la medic? Un semn important este oboseala, tradusă prin capacitate mai redusă de efort, nevoia de a face pauze mai dese şi tendinţa la somnolenţă. Se pot adăuga balonari, greţuri, dureri în aria de proiecţie a ficatului (hipocondrul drept). Setul curent de analize pe care ar trebui să le facem fiecare anual este suficient pentru depistarea afecţiunilor hepatice? De regulă, da. Transaminazele, bilirubina, gama-glutamiltranspeptidaza sunt edificatoare în

Analize care depistează afecţiuni ale ficatului  Albuminele pot semnala boli ale rinichilor, dar valorile lor scăzute pot indica şi afecţiuni hepatice  fosfataza alcalină – are valoare

ridicată în icterul mecanic

 bilirubina prezintă valori

ridicate în diverse afecţiuni ale ficatului, dar şi în anemii hemolitice

 ALT (GPT) – o enzimă

Simptome asociate unui ficat bolnav Ficatul este considerat „laboratorul“ organismului. El procesează şi selectează substanţele care pătrund în organism. Exprimându-ne plastic, el separă grâul de neghină. Un ficat bolnav poate afecta şi alte organe ale corpului putând apărea o varietate de simptome ce aparent nu au legătură cu ficatul.  reflux gastroesofagian  pielea şi ochii au o culoare ternă, uşor îngălbenită

14 mai 2014 Sănătate

 digestie lentă, dificilă  l imbă încărcată şi respitaţie urât mirositoare  p otrivit unor studii, între 30 şi 55% din bolnavii de ciroză au tulburări de somn  f luctuaţii anormale ale glicemiei însoţite uneori de apariţia bruscă a unui diabet zaharat de tip 2  a cumularea de grăsime în alte organe ale corpului sau sub piele (lipoame)

hepatică cu rol în metabolismul proteinelor – creşte atunci când celulele hepatice se distrug

 A ST (GOT) – o enzimă cu rol

în metabolismul aminoacizilor - prezintă valori ridicate în afecţiuni hepatice

 Tipul de protrombină (PT)

reprezintă un test care evaluează capacitatea de coagulare a sângelui, dar reprezintă şi cel mai util test al afectării sintezei hepatice a factorilor din complexul protrombinic

 GGT – o creştere a acestei

enzime poate indica afecţiuni hepatice sau ficat gras


Sトハトフate mai 2014 15


Protecţia ficatului prin alimentaţie Bolile ficatului pot fi preîntâmpinate de modul în care ne organizăm viaţa. Printre aspectele care ţin de noi se numără şi un regim de viaţă echilibrat, care presupune evitarea consumului de alcool şi tutun, o alimentaţie corespunzătoare şi păstrarea cu stricteţe a igienei. Desigur, un regim hepatoprotector adecvat fiecărui organism va depinde de patologia de bază şi va fi stabilit de medicul specialist. Regimul alimentar are un rol extrem de important, asigurând

cea mai mare parte din cazuri în ceea ce priveşte debutul unei afecţiuni hepatice. Se spune că celulele ficatului se regenerează. Este cazul să luăm fără a merge la doctor medicamente pe care le vedem în reclame cu indicaţia că ajută la regenerarea celulelor ficatului? Nu există nici un medicament care să ajute cu adevărat procesul de regenerare, de aceea recomand multă prudenţă în utilizarea medicamentelor cărora li se face reclamă în acest sens.

creşterea rezistenţei la boli. În general, se spune că o dietă hepatoprotectoare ar trebui să aibă la bază carbohidraţi, şi mai puţin proteine, lipide şi acizii graşi. Proteinele, având un rol important în organism, trebuie consumate cu moderaţie în cazul în care există boli hepatice. Printre alimentele permise în bolile de ficat se numără ciorbele şi supele de vită, pui sau legume, sote-uri şi piureuri de legume, cartofii piure sau copţi în coajă, sosuri fără grăsime şi fără prăjeli,

Alimentele interzise în bolile de ficat includ nu numai tot ceea ce înseamnă carne grasă şi grăsimi de orice fel, prăjeli, dar şi anumite legume precum fasolea şi mazărea uscate, varză, vinete, ardei iute, ciuperci, ridichi, ceapă, ţelină, praz şi fructe cu coajă şi sâmburi precum nucile, alunele, migdalele.

De curând efectuaţi intervenţii chirurgicale complexe în privat. Ce tipuri de operaţii aţi efectuat? Până în prezent am efectuat rezecţii de colon şi rect, gastrectomii totale, rezecţii hepatice, operaţii pentru cancer de col uterin, operaţii pentru cancer de ovar, operaţii pentru cancer de sân etc.

Toate cazurile pe care le operez trebuie discutate în "tumor board" pentru că numai astfel pacientul poate să beneficieze de cel mai bun prognostic pe care-l poate avea în momentul de faţă. A opera fără o discuţie a pacientului în "tumor board" înseamnă, în opinia mea, a-i reduce bolnavului şansele terapeutice.

De multe ori cazurile dificile (ex: cancerul) sunt abordate multidisciplinar. Aveţi cazuri pe care le-aţi tratat într-o comisie de tipul „tumor board”? Care sunt avantajele unei astfel de comisii?

Câți pacienți din totalul celor care au nevoie pot beneficia de transplant în timp util? În prezent, în România, cred că aproximativ 80% din pacienţii care au nevoie de transplant pot beneficia de el în timp util.

Interferonat Stimulent natural al secreției de Interferon Știai că ficatul îndeplinește peste 500 de funcții? Iar 200 dintre ele se desfășoară simultan. Este un mic miracol în sine. Oferă-i ficatului tău un ajutor redutabil. Îţi recomandăm Interferonat comprimate 100% naturale, care protejează şi regenerează ficatul. Produsul DACIA PLANT creşte rezistenţa la infecţii prin stimularea secreţiei endogene de interferon şi neutralizează radicalii liberi din organism. Pentru această reţetă au fost alese plante cu renume în fitoterapie, amplu studiate medical: armurariu, aloe, noni, ganoderma, astragalus, schisandra şi agaricus blazei. Fiecare comprimat de Interferonat conţine 160 mg de silimarină.

16 mai 2014 Sănătate

carne friptă, peşte slab, pâine veche şi mămăligă, fructe crude sau coapte, lapte şi lactate, în general degresate şi, surprinzător poate pentru unii dintre noi, pastele făinoase de orice fel.


Viaţa ca nelinişte permanentă - anxietatea Într-o lume în care instabilitatea este o caracteristică stabilă a vieţii de zi cu zi, unii dintre noi observă la un moment dat că trăiesc sub o apăsare constantă şi o teamă că lucrurile vor lua o întorsătură nefastă oricând. Alţii, la fel de neliniştiţi, încă nu îşi dau seama de asta. În total, 25% din populaţia lumii suferă de anxietate care necesită tratament şi alte 25 de procente resimt o anxietate mai puţin severă (ca frica de şoareci sau de insecte). Teama, anxietatea normală, este o emoţie perfect sănătoasă şi firească în situaţii în care trebuie să ne protejăm de posibile pericole. Totuşi, în momentul în care teama intensă şi neliniştea apariţiei unui pericol sunt componente constante, chiar şi în afara unui risc real, acesta este semnul unei anxietăţi patologice, care interferează şi cu viaţa cotidiană a

subiectului. Neliniştea cu pricina nu este doar o stare mentală, ci se reflectă în întregul organism: inima bate mai puternic, respiraţia este îngreunată sau foarte accelerată, muşchii sunt încordaţi, transpiraţia se intensifică, stomacul se strânge. Mintea este inundată de îngrijorare, de imagini înspăimântătoare sau de amintiri neplăcute şi îndoială. Trebuie ştiut că anxietatea patologică se regăseşte din cele mai vechi timpuri, în toate culturile, vârstele şi la ambele sexe, dar că în urma depistării, are nevoie de tratament pe termen

lung, care constă în psihoterapie şi medicaţie, pentru restabilirea unei vieţi echilibrate.

Tulburările de anxietate

Anxietatea patologică sau clinică ia diverse forme, în funcţie de circumstanţe şi de obiectul neliniştii. Descrierea celor mai întâlnite dintre varietăţile anxietăţii le veţi găsi mai jos, însă.  Fobia specifică, cea mai întâlnită dintre tulburările de anxietate, se traduce printr-o frică iraţională publicitate

Sănătate mai 2014 17


şi nejustificată în prezenţa sau în anticiparea întâlnirii unui animal, un anumit obiect, sau o situaţie. Principalele fobii specifice sunt legate de animale, mediul înconjurător (înălţime, furtună, apă etc.), sânge, infecţii sau răni, de anumite situaţii (zborul cu avionul, lifturi, spaţii înguste sau aglomerate etc.).  Fobia socială este teama puternică de a fi judecat de ceilalţi sau de a fi pus într-o situaţie jenantă. Astfel, situaţiile în care contactul cu alte persoane este sigur sunt suportate cu mare dificultate sau evitate cu desăvârşire deoarece subiectul este copleşit de îngrijorare şi de simptome ca palpitaţiile, respiraţia accelerată, tremurul vocii, înroşirea feţei etc. Fobia socială apare la diverse intensităţi cu preponderenţă în intervalul de vârstă 14-24 de ani, la 20% din bărbaţi şi 30% din femei.  Anxietatea generalizată înseamnă o îngrijorare excesivă şi nerealistă care persistă legată de sănătate, bani, 18 mai 2014 Sănătate

25% din populaţia lumii suferă de anxietate care necesită tratament şi alte 25 de procente resimt o anxietate mai puţin severă (ca frica de şoareci sau de insecte). carieră sau siguranţa celorlalţi.  Nevroza obsesiv-compulsiva are ca însuşiri persistenţa unor gânduri sau imagini neplăcute, care nu pot fi îndepărtate cu uşurinţă şi care produc stări intense de frică sau vinovăţie (obsesiile). Pentru a reduce efectul acestor emoţii negative, subiectul recurge adeseori la comportamente ritualizate, repetate de un anumit număr de ori, în anumite locuri (compulsiile - de pildă, spălarea excesivă a mâinilor sau mutarea obiectelor din jur etc.).

 Tulburarea de stres posttraumatic apare după trecerea printr-o experienţă extremă (un abuz fizic sau psihic, moartea unei persoane dragi etc.), care a provocat stări de groază şi neputinţă. Ulterior, persoana care a fost victimă sau martor continuă să prezinte frică intensă, ca şi cum evenimentul ar continua, agitaţie, coşmaruri, iritabilitate, insomnii, evitarea cronică a locurilor sau situaţiilor care pot duce la reamintirea evenimentului traumatic.  Tulburarea de panică este compusă din atacuri de panică recurente şi o evitare crescută a situaţiilor care cauzează atacurile. Simptomele sunt asemănătoare atacului de cord - palpitaţii, durere în piept, transpiraţii, tremur, senzaţie de sufocare, teamă de moarte, senzaţie de irealitate, teamă de pierdere a controlului şi altele. Persoanele care experimentează frecvent atacurile de panică au una sau ambele componente ale panicii: teamă de moarte sau teamă de a înnebuni.


Preocupaţi de grijile cotidiene, adepţi - unii dintre noi - ai sloganului „Trăieşte clipa!”, ne gândim mai puţin la viitor şi mai mult la prezent. Aşa cum ne alegem o ţintă privind cariera noastră, a copiilor noştri, tot aşa trebuie să avem grijă ca aceste ţinte să devină posibile asigurându-ne din timp nu numai un confort material care să le facă posibile, ci şi gândindu-ne că numai fiind sănătoşi le putem atinge. Iar acest lucru îl putem realiza doar cu o protecţie adecvată. Segmentul de populaţie cel mai puternic interesat de asigurările facultative este cel al persoanelor responsabile care preferă siguranţa. În această categorie intră inclusiv persoane cu venituri mici care optează pentru variante de economisire/ investiţie garantată oferite de companiile de asigurări. Din păcate, pentru cei mai mulţi dintre noi, grija pentru asigurarea viitorului este scăzută în acest context economic şi social.

Care este prețul sănătății tale? promovate inteligent şi campaniile de cross-promo pot ajuta populaţia să înţeleagă necesitatea asigurărilor. Şi, desigur, accentul acestor lucruri să se pună pe calitate şi pe transparenţă în relaţiile cu cei care doresc să-şi facă aceste asigurări. Pe lângă ceea ce pot întreprinde societăţile de asigurări, cu siguranţă ar trebui să fie luate şi măsuri de natură fiscală care să ajute această piaţă să crească. Pornind de la premisa că mulţi români sunt reticenţi faţă de produsele financiare, implicit asigurări, din cauza lipsei de informare, ASIROM a fost

partener la o campanie de informare numită „Asigură-te!”. Conform acestei campanii „educaţia financiară ar trebui să înceapă încă din şcoală pentru a creşte gradul de înţelegere a acestui domeniu. Când vorbim de România, vorbim de o ţară în proces de maturizare a industriei. Nivelul de penetrare al asigurărilor este încă destul de scăzut în comparaţie cu alte ţări europene. Astfel, pieţele mature din Europa au un grad de penetrare între 8 şi 12%, în timp ce în România el este de 1,4% pentru asigurări generale. Este extrem de important ca publicul larg să înţeleagă impor-

Având în vedere toate acestea, te întrebi firesc ce pot face companiile de asigurări şi intermediarii în acest context oarecum nefavorabil, în care populaţia are preocupări reduse pentru asigurări? Acum este momentul în care acestea trebui să reacţioneze original la provocările pieţei. În primul rând, trebuie să se implice în educaţia publicului în ceea ce priveşte asigurările. Acest lucru trebuie să se întâmple atât prin campanii de informare şi educare, cât şi prin implicarea directă a angajaţilor companiilor de asigurări sau de intermediere, întrucât ei sunt cei mai în măsură să explice foarte clar toate detaliile produselor de asigurări şi să răspundă oricărei întrebări pe care asiguratul ar pune-o. De asemenea, lansarea de produse inovative, Sănătate mai 2014 19


tanţa protecţiei propriei persoane, a celor dragi şi a bunurilor prin alegerea unor produse de asigurare de calitate, mai ales într+o perioadă de provocări economice, cum este cea prin care trece în general economia mondială şi în special ţara noastră. În acest sens 800.000 de broşuri „Ghidul asiguratului” au fost distribuite în Bucureşti şi în ţară în cadrul acestei campanii de informare, aflată deja la a treia etapă. ”. Din păcate, oamenii devin interesaţi de asigurări abia atunci când conştientizează nevoile şi riscurile la care sunt expuşi. Şi ce este mai important, mai fragil şi imprevizibil decât sănătatea? O stare bună a sănătăţii ne ajută să facem faţă activităţii intense de fiecare zi şi să ne bucurăm mai mult de viaţă. Printre produsele inovative lansate de ASIROM se numără şi AROMEDICA, o asigurare ce garantează accesul la servicii de calitate într-o vastă reţea de spitale şi clinici, atât în sistem privat cât şi de stat. În cazul în care tu sau un membru al familiei tale, în calitate de asigurat şi coasigurat, vă îmbolnăviţi în mod neaşteptat sau suferiţi o vătămare corporală ca urmare a unui accident, veţi putea beneficia de serviciile medicale prevăzute de acest program. Acest program se adresează oricărei persoane fizice sau juridice care încheie asigu-

20 mai 2014 Sănătate

rarea şi va plăti primele de asigurare. Riscurile acoperite, produse pe perioada valabilităţii contractului de asigurare, sunt: îmbolnăviri (boli) neaşteptate şi imprevizibile care ameninţă sănătatea şi/sau viaţa persoanei asigurate/ coasigurate şi vătămări corporale ca urmare a unui accident. Beneficiile unui astfel de contract sunt următoarele:

 asistenţă call center cu personal specializat disponibil 24 de ore din 24, şapte zile din şapte la numărul 021/9299. Acest serviciu de call center ce funcţionează nonstop este extraordinar de util, el putând fi utilizat nu doar pentru programări, ci mai ales pentru diverse informaţii legate de profilaxie. Oricând la dispoziţia dumneavoastră, la acest număr găsiţi consiliere medicală pe diverse probleme de sănătate, specialişti din toate domeniile medicinei oferindu-vă sfaturi utile la momentul în care aveţi nevoie de ele, fără a trebui să vă deplasaţi.  ambulatoriu de specialitate – consultaţii la medicul generalist şi la medicul specialist, analize de laborator, teste diagnosticare, imagistică, teste de disgnosticare avansate de tipul CT şi RMN, ambulanţă terestră;

m ica chirurgie – intervenţii chirurgicale în ambulatoriu de specialitate: ORL, obstetrică ginecologie, chirurgie generală, cirurgie plastică şi reconstructivă;  s pitalizare, inclusiv chirurgie (atât în regim privat cât şi de stat);  fi zioterapie şi recuperare – consultaţii şi proceduri;  p revenţie gravide – consultaţii, analize, ecografii;  p revenţie cancer prostate – consultaţii şi analize;  s ervicii medicale, suplimentare, complexe preventive;  s ervicii medicale, suplimentare, stomatologice atât în unităţi agreate cât şi în unităţi neagreate, în limita unor plafoane prestabilite. Grija pentru sănătatea noastră şi a membrilor famiilor noastre trebuie să ne îndemne să fim conştienţi şi să acţionăm în sensul asigurării unei protecţii adecvate. Privind produsul inovativ AROMEDICA din punctul de vedere al serviciilor oferite, cu acces la analize şi specialişti, şi consilierea de care putem beneficia permanent la serviciul de call center, este evident că AROMEDICA reprezintă o bună alternativă la serviciile medicale oferite de sistemul public de asigurări medicale de sănătate.


Afecțiunea glucozei în exces - diabetul zaharat Considerat una dintre afecțiunile cronice ale secolului XXI, alături de psoriazis și astm, și cea mai răspândită afecțiune de tip nutrițional, diabetul zaharat, în toate cele trei forme ale lui, este astăzi o problemă în pofida căreia oricine poate duce o viață lungă și împlinită. În ultimii ani, în întreaga lume, sintagma „un om de zahăr” a căpătat un sens din ce în ce mai propriu pentru că diabetul zaharat afectează circa 5% din populația adultă a globului, aproximativ 53 de procente dintre aceștia trăind în Europa. În România, în fiecare an, peste 50.000 de persoane sunt diagnosticate cu această afecțiune, iar 5% din întreaga populație a țării are deja diabet. Diabetul zaharat înseamnă o concentrație ridicată a glucozei în

sânge (hiperglicemie) cauzată de incapacitatea pancreasului de a secreta o cantitate suficientă de insulină, cel mai important hormon care participă la metabolizarea glucidelor și permite organismului să utilizeze glucoza ca sursă de energie. Prin procesul digestiei, alimentele cu un conținut bogat în carbohidrați, și deci cu un indice glicemic mai înalt, sunt transformate în glucoză mai repede decât altele. Se recomandă ca diabeticii să consume cu

preponderență alimente cu un indice glicemic scăzut și să le combine în timpul unei mese cu alimente bogate în proteine și grăsimi. Diabetul se manifestă sub trei forme:  de tip 1 sau insulino – dependent, în cazul căruia pancreasul nu mai secretă insulină deloc, așa că hormonul trebuie administrat regulat sub formă de injecție, înainte sau după fiecare consum de glucide. Se manifestă în general înainte de vârsta de 40 de ani;

Sănătate mai 2014 21


 de tip 2 sau insulino – inde-

pendent, în cazul căruia insulina secretată este insuficientă și țesuturile dezvoltă o rezistență crescută la acest hormon. Se tratează cu medicamentație orală și se recurge la administrarea externă a insulinei numai în cazul în care se constată că medicamentele nu mai sunt eficiente. Se manifestă în general după 40 de ani, în cazul persoanelor sedentare și cu o greutate ridicată; Odată instalate, aceste două tipuri nu pot fi vindecate niciodată.  diabetul gestațional – apare în cazul femeilor însărcinate și se poate opri după naștere. Este tratat printr-o dietă echilibrată. Totuși, femeile care au dezvoltat diabet gestațional (2-5% din femeile însărcinate la nivel global) sunt mai predispuse la diabetul zaharat de tip 2 pe parcursul vieții. Semne și cauze Primele semnale de alarmă ale diabetului zaharat sunt în principal setea excesivă, eliminarea de urină în cantități mari și foamea excesivă. Dacă aceste simptome sunt ignorate, există pericolul comei diabetice. Cauzele diabetului zaharat nu au fost depistate în totalitate. Ca premise, se știe că ambele tipuri principale de diabet au legătură cu existența unor factori genetici, dar și că factorii de mediu au un rol important. De pildă, în cazul diabetului zaharat de tip 1, se crede că este influențat de un virus care afectează celulele beta din pancreas, producătoare de insulină. Infecția virală poate distruge celulele sau poate declanșa o reacție imună. De asemenea, se pare că un alt factor care creează predispoziția la diabetul de tip 1 este consumul de lapte de vacă de către sugarul mic. Rezultatele cercetărilor conduse în prezent par a sugera că albumina din laptele de vacă duce la apariția unor anticorpi care afectează în cele din urmă celulele beta și contribuie la apariția diabetului zaharat. Un alt factor notabil este stresul psihic excesiv sau un șoc emoțional puternic – imediat după cutremurul 22 mai 2014 Sănătate

din 1977, medicii nutriționiști din București au constatat un număr crescut al noilor depistați cu diabet zaharat. Cât despre diabetul de tip 2, acesta are ca principale cauze greutatea corporală excesivă și sedentarismul. Diabetul se poate împărți și în primar și secundar, în funcție de lipsa sau existența unei boli asociate. Printre cauzele asociate care pot provoca diabetul zaharat se numără bolile care afectează pancreasul, cum ar fi pancreatita cronică, tulburările hormonale (acromegalia, feocromocitomul, boala Cushing), diabetul indus de medicamente sau substanțe chimice etc. Tratament Alimentația, medicamentele antidiabetice orale și insulina injectabilă sunt cele trei repere ale tratamentului diabetului, prescrise de medic în funcție de tipul de diabet, de vârstă, de activitatea fizică și ritmul vieții pacientului, dar și de vechimea diabetului. Totuși, indiferent de aceste date, toți diabeticii trebuie să aibă o greutate normală, să facă cel puțin 30 de minute de activitate fizică zilnic și să mențină o dietă sănătoasă. Legat de aceasta, în ciuda preconcepției generale, nu există o dietă prestabilită pentru diabetul zaharat și restricțiile nu impun o alimentație plictisitoare sau lipsită de savoare. Dimpotrivă, dieta va consta dintr-o mulțime de alimente verzi, fructe, cereale integrale și proteine și mai puțin produse rafinate. De asemenea, monitorizarea valorilor glicemiei este esențială chiar și de câteva ori pe zi și pacienții trebuie să învețe în ce fel este nivelul glicemiei influențat de activitatea fizică, medicamente, boli intercurente, consum de alcool, stres etc. Posibile complicații Pe termen scurt, complicațiile diabetului zaharat sunt reprezentate de cetoacidoza diabetică, un efect al deficitului foarte mare de insulină. Tratamentul cetoacidozei se realizează în situațiile grave în

controlul glicemiei Ținte terapeutice hemoglobina glicoziliată (analiza sanguină care monitorizează glicemiile din ultimele 3 luni): 4,00-7,00%; glicemia „à jeun“ (de dimineață, la aproximativ 8 ore de la ultima masă): mai mică de 110 mg/dl; glicemia postprandială (la 2 ore după ultima masă): mai mică de 140 mg/dl; tensiune arterială: sub 130/80 mmHG.

îndulcitori Alimentație  indice glicemic scăzut: legume verzi, fasole boabe, linte, pește, crustacee, carne, soia, unt, mazăre, năut, mere, portocale, iaurt etc;  indice glicemic moderat: pepene roșu, sfeclă, banana, orez, pâine alba și integrală etc;  indice glicemic foarte înalt: miere, orez expandat, produse de patiserie sau cofetărie, morcovi, cartofi, paste, fulgi de porumb etc.

Diabeticii trebuie să ia în considerare că există dulciuri preparate cu ajutorul îndulcitorilor. Totuși, nu considerați că aportul glucidic al acestora este de ignorat și cereți întotdeauna părerea medicului nutriționist.

spital, în secția de terapie intensivă. O altă problemă temporară este hipoglicemia (scăderea sub 60 mg/ dl a glicemiei), care apare din cauza omiterii unei mese, supradozare cu medicamente antidiabetice, efectuarea unei activități fizice intense sau consumul excesiv de alcool. Pe termen lung, complicațiile se dezvoltă progresiv și scad speranța de viață. Dintre acestea se numără: bolile cardiovasculare, neuropatia (afectarea fibrelor nervoase), nefropatia (afectarea rinichilor), retinopatia (afectarea retinei), ulcerele trofice la nivelul picioarelor, probleme ale articulațiilor și oaselor.


Sトハトフate mai 2014 23


24 mai 2014 Sトハトフate


Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.