Page 1

cupa mondiala

2014

Se distribuie gratuit împreună cu Academia Caţavencu şi Cotidianul România liberă, în data de 9 iunie cupa mondială iunie 2014

1


“Copa do Mundo” Dați Cezarului ce-i al Cezarului!

editor coordonator: victor gavril

În ediția 2014 la Cupa Mondială se va vorbi portugheza, desigur cu dialectele braziliene. “Copa do Mundo” se anunță a fi evenimentul superlativelor, începând de la audiențe record în fața micilor ecrane, până la campaniilor uriașe de comunicare ale diferitor companii. Mondialul brazilian își va face loc în viețile noastre în perioada 12 iunie – 13 iulie, timp în care se estimează că mai bine de un sfert al planetei va fi expus la acest eveniment. “Cupa”, așa cum îi mai zic brazilienii, are însă și o “Seleção”. Brazilienii se referă la naționala lor simplu, drept “Selecționata”, oferindu-i astfel locul, binemeritat, de regină a fotbalului. Brazilia are deja 5 titluri mondiale, un record, ultimul câștigat în 2002, iar toate statisticile, caracatițele sau alte făpturi ale planetei o dau ca favorită la cel de-al șaselea titlu. Desigur scepticii spun nu doar că nu va câștiga “Selecționata”, însă nici măcar Argentina, Spania sau Germania, alte favorite la titlu. Indiferent de pronosticuri sau de statistici mondialul din 2014 se anunță a fi unul în care vor fi puse în balanță sportivitatea versus tehnica. La fel cum Grecia câștiga Euro 2004, învingând Portugalia chiar la ea acasă, este posibil ca și de această dată să vedem în fața ecranilor alți eroi, de această dată nu de la Termopile. Cupa Mondială din Brazilia va fi una cu bătaie lungă în ceea ce privește viitorul fotbalului mondial, iar în timp ce toate astrele par să se alinieze pentru o nouă victorie a Braziliei, alte naționale, precum Uruguay, o echipă de multe ori surprinzătoare sau Olanda, mereu ghinionistă își vor încerca și ele norocul. Până când nu

vor afla cine e de fapt Cezarul, fanii fotbalului din lumea întreagă trebuie să știe că Mondialul este cel mai puternic eveniment sportive din lume, capabil să oprească orice război și să facă lumea mai bună timp de o lună. Douăzeci de ediții de Cupă Mondială Cupa Mondială ajunge la cea de a douăzecea ediție a sa o dată cu turneul din Brazilia, după ce s-au scurs 84 de ani de la primul Mondial, cel din Uruguay, din 1930. Dacă atunci turneul mondial se rezuma doar la 13 echipe de 3 continente (America de Sud, Europa și America de Nord), în prezent participă 32 două de selecționate care reprezeintă toate cele 6 confederații fotbalistice din lume: UEFA (Europa), CONMEBOL (America de Sud), CONCACAF (America de Nord, Centrală și Caraibe), CAF (Africa), OFC (Oceania), AFC (Asia). O noutate anunțată de organizatori este introducerea tehnologiei pe linia porții, care va juta arbitrii la validarea sau invalidarea golurilor. Nu de puține ori s-a întâmplat ca unele faze de pe linia porții să fie contestate, iar această tehnologie ar trebui să resolve definitive aceste probleme. CM 2014 este al doilea Mondial organizat de Brazilia. Primul, cel din 1950, a fost pierdut de braziliani, chiar în finală, în favoarea naționalei Uruguay-ului, care pe atunci își trecea în palmares al doilea și ultimul titlu mondial.

Str. Nerva Traian nr. 3, bl. M 101, etaj 5, sector 3, CP 031041; București Telefon: 021.202.82.90; Fax: 021.202.81.43

Cupa Mondială 2014 este un supliment al ziarului România liberă este un produs

2

iunie 2014 cupa mondială

Editor coordonator: Victor Gavril GRAFICĂ: Cismaru Ani-Silvia Prelucrare foto: FlorinAnghel Corectură: Livia Săvulescu

ADVERTISING SALES MANAGER: Adriana Alexiuc; Ani Honcioiu; Marius Mihai; Claudiu Stana

DIRECTOR DE producție și tipografie: Mihai Voivod

Coordonator Marketing Daniela Bindilă

TIPAR: R.A. Monitorul Oficial Ghidurile HRL sunt marcă înregistrată ISSN 2285 + 0899 ISSN+L ' 2285 + 0899

DIRECTOR DE PUBLICITATE: Radu Găvruș

cupa mondială iunie 2014

3


Mircea Sandu: Meciul cu Argentina a fost cel mai frumos de la Mondialul din ’94

T

urneul final al Cupei Mondiale 1994, organizat în SUA, rămâne în istoria fotbalului românesc drept momentul de glorie al primei reprezentative. Performanța naționalei lui Hagi și Popescu nu a mai fost egalată de nici o generație, iar eliminarea Argentinei, mereu o favorită la câștigarea Cupei Mondiale, rămâne un trofeu care ar trebui să inspire generațiile următoare. Însă întrebarea care frământă fotbalul românesc este cineva va mai duce România la Mondiale. „Anii de glorie au fost '90, '94, '98, când România s-a calificat la trei turnee mondiale consecutive. A fost și multă neșansă la mijloc. În primul rând, în 1994, am fost la un pas de o semifinală cu Brazilia. Noi aveam deja un ascendent în întâlnirile cu echipele sud-americane, așa că se putea întâmpla orice dacă ajungeam în semifinală. Oricum meciul cu Argentina a fost cel mai frumos din tot turneul”, declară Mircea Sandu, președintele de onoare al FRF și fostul șef de la Casa Fotbalului, pentru "România liberă". Tricolorii erau eliminați atunci de Suedia, la loviturile de departajare. La turneul din 1998, organizat în Franța, naționala lui Hagi s-a împotmolit în optimi, învinsă de Croația cu 1-0. „Întâlnirea România – Croația a fost una foarte echilibrată. Diferența atunci

4

iunie 2014 cupa mondială

a făcut-o un penalti acordat prea ușor de centralul partidei”, mai spune Mircea Sandu. Atunci croații uimeau lumea, la fel cum tricolorii au făcut-o în 1994. Naționala lui Davor Suker termina pe locul 3, deși se afla la debut, după ce în urmă cu câțiva ani se desprindea din Iugoslavia. Însă meciurile, care au adus atunci mâhnirea milioanelor de suporteri români, rămân o amintire care ar putea inspira viitorii tricolori, având în vedere că în 2018 se vor împlini 20 de ani fără Mondial pentru România. Întrebat dacă sistemul închis de dinainte de '89 a favorizat fotbalul, Sandu declară că pe atunci exista o politică de stat. „Așa a luat ființă generația '84, triumful Nadiei Comăneci, participarea naționalei de fotbal la Mondialul din 1970. Era o politică de stat sportul, ceea ce acum lipsește. Aici ar trebui implicare majoră din partea Guvernului, a Comitetului Olimpic. Vorbesc de toate sporturile, nu doar de fotbal.” Mircea Sandu spune că la toate nivelurile de juniori există 4-5 jucători foarte talentați. „De asemenea la nivel de antrenori are cine să ducă România la un nou Mondial. Sunt două grupuri: Olăroiu, Munteanu, Petrescu, Lucescu, pe de-o parte și apoi mai sunt Reghecampf, Gâlcă.”

cupa mondială iunie 2014

5


CM 2014: Arbitrii Mondialului din Brazilia Cupa Mondială din Brazilia este dincolo de o luptă a celor mai bune 32 de naționale de fotbal din lume și un moment de faimă pentru cei 25 de arbitri centrali. Dacă Howard Webb nu mai are nevoie de publicitate, pentru alți arbitri mai tineri CM 2014 va fi cu siguranță un punct de cotitură în cariera lor.

Howard Webb: 42 ani, Anglia Meciuri importante: Cupa Mondială 2010 (finală), Liga Campionilor 2010 (finală) Howard Webb este cel mai cunoscut arbitru de la Mondialul din Brazilia și singurul din lume care a reușit performanța de a arbitra în același an, 2010, două finale atât de importante precum cele din cadrul Cupei Mondiale (Africa de Sud) și a Ligii Campionilor. Mondialul era câștigat de Spania, în timp ce în Europa regina era Inter Milanul lui Cristi Chivu. De altfel românul vedea cartonașul galben în acel meci. În cariera sa, Webb a dat peste 1.700 cartonașe galbene și 68 roșii și este unul dintre cei mai respectați arbitri din lume. La începuturi britanicul lucra în poliția engleză. foto shutterstock

Pedro Proenga: 43 ani, Portugalia Meciuri importante: Euro 2012 (finală), Liga Campionilor 2012 (finală) Arbitrul portughez este unul dintre cei mai importanți centrali pe care îi are Europa la ora actuală, el fiind cunoscut mai ales pentru faptul că, asemenea lui Webb, în 2012, a oficiat două turnee majore. Proenga a fost central atât în finala Ligii Campionilor, câștigată de Chelsea în fața lui Bayern Munchen, cât și în finala Campionatului European, în care Spania învingea Italia cu 4-0. Proenga, la fel ca mulți arbitri, are și o a doua ocupației în afara gazonului. Când nu dirijează meciuri de fotbal el este consultant financiar.

Nicola Rizzoli: 42 ani, Italia Meciuri importante: Liga Campionilor 2013 (finală), Liga Europa 2010 (finală)

6

iunie 2014 cupa mondială

În fotbalul la nivel internațional Rizzoli a participat la mai multe turnee, începând cu Euro 2012, oficiind de asemenea meciuri în cadrul preliminariilor pentru Mondialele din 2010 și 2014. Rizzoli mai este cunoscut pentru faptul că în restul timpului, când nu arbitrează, este arhitect.

Felix Brych: 38 ani, Germania

Jonas Eriksson: 40 ani, Suedia

Bjorn Kuipers: 41 ani, Olanda

Meciuri importante: Supercupa Europei 2013, Liga Campionilor 2014, 2013, 2012 (sferturi) Eriksson este unul dintre puținii arbitri care fac această meserie ca hobby. Suedezul este cunoscut și drept arbitrul multimilionar. Cu toate că din arbitraj nu se câștigă decât poate câteva zeci de mii de euro anual, la cel mai înalt nivel, suedezul are în conturile sale câteva milioane de euro. El a devenit milionar după ce și-a vândut participația pe care o avea la un holding media suedez, fiind în trecut jurnalist.

Meciuri importante: Liga Campionilor 2014 (finală), Cupa Confederațiilor 2013 (finală), Liga Europa 2013 (finală), Liga Campionilor 2013 (semifinală)

Meciuri importante: Liga Europa 2014 (finala), Liga Campionilor 2012 (semifinală), Liga Campionilor 2013 (sfert de finală) Neamțul, asemenea altor arbitri, are o altă ocupație în timpul liber. El deține titlul de doctor în drept, iar uneori mai profesează.

cupa mondială iunie 2014

7


stadioane

Estadio do Maracana, Rio de Janeiro Capacitate: 73.531 locuri (redusă de la 200.000) Inaugurare: 1950

Estadio Beira–Rio, Porto Alegre (51.300 locuri, inaugurare 1969) Meciuri CM 2014: Franța – Honduras (grupa E, 15 iunie); Australia – Olanda (grupa B, 18 iunie); Coreea de Sud – Algeria (grupa H, 22 iunie); Nigeria – Argentina (grupa F, 25 iunie); Locul 1 G – Locul 2 H (optimi, 30 iunie)

Maracana este stadionul unde a avut loc și celebrul "Maracanazo", considerat unul dintre cele mai dramatice întoarceri de scor din istoria Cupei Mondiale. În ultimul meci al grupei finale, de la CM 1950, organizat tot în Brazilia, pe data de 16 iulie, țara gazdă era învinsă de Uruguay, scor 1-2, după ce la un moment dat conducea cu 1-0. Uruguay câștiga al doilea titlu mondial din istorie. Drama a făcut însă ca înfrângerea Braziliei să vină chiar în fața propriilor suporteri, circa 200.000 de persoane fiind prezente pe imensul stadion, record absolut de asistență. Meciuri CM 2014: Argentina – Bosnia-Herțegovina (grupa F, 15 iunie); Spania – Chile (grupa B, 18 iunie); Belgia – Rusia (grupa H, 22 iunie); Ecuador – Franța (grupa E, 25 iunie); Locul 1 C – Locul 2 D (optimi, 28 iunie); Sfert de finală (4 iulie); Finala CM 2014 (13 iulie) Estadio National “Mane Garrincha”, Brasilia (68.009 locuri, inaugurare 1974) Meciuri CM 2014: Elveția – Ecuador (grupa E, 15 iunie); Columbia – Coasta de Fildeș (grupa C, 19 iunie); Camerun – Brazilia (grupa A, 23 iunie); Portugalia – Ghana (grupa G, 26 iunie); Locul 1 E – Locul 2 F (optimi, 30 iunie); Sfert de finală (5 iulie); Finala mică (12 iulie)  Estadio Mineirao, Belo Horizonte (57.483 locuri, inaugurare 1965) Meciuri CM 2014: Columbia – Grecia (grupa C, 14 iunie); Belgia – Algeria (grupa H, 17 iunie); Argentina – Iran (grupa F, 21 iunie); Costa Rica – Anglia (grupa D, 24 iunie); Locul 1 A – Locul 2 B (optimi, 28 iunie); Semifinală (8 iulie) Estadio Mineirao, Belo Horizonte (57.483 locuri, inaugurare 1965) Meciuri CM 2014: Columbia – Grecia (grupa C, 14 iunie); Belgia – Algeria (grupa H, 17 iunie); Argentina – Iran (grupa F, 21 iunie); Costa Rica – Anglia (grupa D, 24 iunie); Locul 1 A – Locul 2 B (optimi, 28 iunie); Semifinală (8 iulie) Arena da Baixada, Curitiba (41.456 locuri, inaugurare 1999) Meciuri CM 2014: Iran – Nigeria (grupa F, 16 iunie); Honduras – Ecuador (grupa E, 20 iunie); Australia – Spania (grupa B, 23 iunie); Algeria – Rusia (grupa H, 26 iunie)

8 iunie 2014 cupa mondială

Arena da Amazonia (fostă Vivaldao), Manaus (42.374 locuri, inaugurare 2013) Meciuri CM 2014: Anglia - Italia (grupa D, 14 iunie); Camerun - Croaţia (grupa A, 18 iunie); SUA – Portugalia (grupa G, 22 iunie); Honduras Elveţia (grupa E, 25 iunie) Arena Fonte Nova, Salvador (50 000 locuri, inaugurare 2013) Meciuri CM 2014: Spania - Olanda (grupa B, 13 iunie); Germania - Portugalia (grupa G, 16 iunie); Elveţia - Franţa (grupa E, 20 iunie); Bosmia şi Herţegovina - Iran (grupa F, 25 iunie); Locul 1 H - Locul 2 G (optimi, 1 iulie); Sfert de finală (5 iulie) Arena Pantanal, Cuiaba (43 500 locuri, inaugurare 2014) Meciuri CM 2014: Chile - Australia (grupa B, 13 iunie); Rusia - Coreea de Sud (grupa H, 17 iunie); Nigeria - Bosnia şi Herţegovina (grupa F, 21 iunie); Japonia - Columbia (grupa C, 24 iunie) Estadio Castelao, Fortaleza (67 037 locuri, inaugurare 1973) Meciuri CM 2014: Uruguay - Costa Rica (grupa D, 14 iunie); Brazilia - Mexic (grupa A, 17 iunie); Germania - Ghana (grupa G, 21 iunie); Grecia Coasta de Fildeş (grupa C, 24 iunie); Locul 1 B - Locul 2 A (optimi, 29 iunie); Sfert de finală (4 iulie) Arena Das Dunas, Natal (42 086 locuri, inaugurare 2014) Meciuri CM 2014: Mexic- Camerun (grupa A, 13 iunie); Ghana - Statele Unite ale Americii (grupa G, 16 iunie); Japonia - Grecia (grupa C, 19 iunie); Italia - Uruguay (grupa D, 24 iunie) Arena Pernambuco, Recife (46 154 locuri, inaugurare 2013) Meciuri CM 2014: Coasta de Fildeş - Japonia (grupa C, 14 iunie); Italia - Costa Rica (grupa D, 20 iunie); Croaţia - Mexic (grupa A, 23 iunie); Statele Unite ale Americii - Germania (grupa G, 26 iunie); Locul 1 D - Locul 2 C (optimi, 29 iunie)

cupa mondială iunie 2014

9


recorduri Golgheterii Cupei Mondiale Ronaldo Luís Nazário de Lima (Ronaldo), Brazilia: 15 goluri - 19 meciuri, 0,79 goluri/meci (CM 1998, 2002, 2006) Gerd Muller, Germania: 14 goluri - 13 meciuri, 1,08 goluri/meci (CM 1970, 1974) Miroslav Klose, Germania: 14 goluri - 19 meciuri, 0,74 goluri/meci (CM 2002, 2006, 2010) Edson Arantes do Nascimento (Pele), Brazilia: 12 goluri - 14 meciuri, 0,86 goluri/meci (CM 1958, 1962, 1966, 1970)

Recordurile Mondialului Brazilia Recorduri: singura națională care a participat la toate cele 20 ediții CM; țara cu cele mai multe CM câștigate în istorie – 5; jucătorul cu cele mai multe titluri mondiale – Pele, 3; jucătorul cu cele mai multe goluri – Ronaldo (15 goluri – 3 ediții).

Italia Recorduri: cel mai bun debut de după prima ediție a CM – campioană 1934, jucătorul cu cele mai multe ediții CM – Gianluigi Buffon 5 ediții CM, la egalitate cu Matthaus – Germania, Carbajal – Mexic), cea mai bună evoluție într-o ediție în care a devenit campioană - CM 1990.

Camerun Recorduri: cel mai în vârstă marcator la CM (Roger Milla, 42 ani, 1994). Milla înscria golul de onoare în partida Rusia – Camerun 6-1, în faza grupelor, la Mondialul din SUA.

Spania Recorduri: singura națională cu trei titluri consecutive la CM/campionat continental

(Euro 2008, CM 2010, Euro 2012); campioana mondială cu cele mai puține goluri primite pe parcursul unui turneu (2 goluri 2010).

Olanda Recorduri: cel mai rapid gol în finala CM (secunda 90 penalti, Olanda – Germania de Vest 1-2, 1974); naționala cu cele mai multe prezențe în finala CM, fără să câștige vreodată titlul (1974, 1978, 2010).

Australia Recorduri: cea mai mare victorie într-un meci de calificare la CM: Australia – Samoa Americană 31-0 (preliminarii CM 2002).

Uruguay

Argentina Recorduri: record asistență într-o finală de CM – 114 600 persoane (Argentina – Germania de Vest 3-2, CM 1986 Mexic), căpitanul cu cele mai multe meciuri la CM – 16 partide, Diego Maradona; Guillermo Stabile (primul golgheter al CM - 8 goluri în 1930, primul care marchează în fiecare partidă în care a intrat pe teren la un turneu final – 4 partide, tot turneul din 1930).

Germania Recorduri: cele mai multe hattrick-uri la un CM – Gerd Muller (2 hattrick, CM 1970), cele mai multe turnee cu cel puțin 5 goluri înscrise – Miroslav Klose (2002, 2006), cea mai mare întoarcere de scor dintr-o finală de CM – scor final 3-2, de la 0-2 (Germania – Ungaria, 1954).

Recorduri: organizatoare și câștigătoare a primei ediții a CM (1930), țara care a terminat de cele mai multe ori pe locul 4 la CM (1954, 1970, 2010).

Franţa Recorduri: cele mai multe goluri înscrise într-o ediție CM – Just Fontaine (13 în 1958), campioana mondială cu cele mai puține goluri primite – 2 goluri, 1998 (record împărțit cu Italia 2006 și Spania 2010).

Palmaresul de Mondial al României: CM 1930, locul 8 - România era una dintre cele 4 țări europene (Franța, Belgia și Iugoslavia, celelalte) care ajungeau cu vaporul în Uruguay, prima gazdă din istoria turneului; CM 1934 Italia, turul 1 - locul 12; CM 1938 Franța, turul 1 - locul 9; CM 1970 Mexic, grupe - locul 11; CM 1990 Italia, optimi (Irlanda - România 0-0, 5-4 la penalti-uri); CM 1994 SUA, sferturi (România - Suedia 2-2, 4-5 la penalti-uri); CM 1998 Franța, optimi (România - Croația 0-1, penalti).

10 iunie 2014 cupa mondială

cupa mondială iunie 2014 11


grupa a 12 iunie /23.00 Sao Paulo brazilia vs croaţia 13 iunie /19.00 Natal mexic vs camerun 17 iunie /22.00 Fortaleza brazilia vs mexic 19 iunie /01.00 Manaus camerun vs croaţia 23 iunie /23.00 Brasilia camerun vs brazilia 23 iunie /23.00 Recife croaţia vs mexic

grupa c 14 iunie /19.00 Belo Horizonte columbia vs grecia 14 iunie /04.00 Recife c. de fildeş vs japonia 19 iunie /19.00 Brasilia columbia vs c. de fildeş 21 iunie /01.00 Natal japonia vs grecia 24 iunie /23.00 Cuiaba japonia vs columbia 24 iunie /23.00 Fortaleza grecia vs c. de fildeş

grupa e 15 iunie /19.00 Brasilia elveţia vs ecuador 15 iunie /22.00 Porto Alegre franţa vs honduras 20 iunie /22.00 Salvador elveţia vs franţa 22 iunie /01.00 Curitiba honduras vs ecuador 25 iunie /23.00 Manaus honduras vs elveţia 25 iunie /23.00 Rio de Janeiro ecuador vs franţa

grupa f 16 iunie /01.00 Rio de Janeiro Argentina vs bosnia 16 iunie /22.00 Curitiba iran vs nigeria 21 iunie /19.00 Belo Horizonte Argentina vs iran 23 iunie /01.00 Cuiaba nigeria vs bosnia 25 iunie /19.00 Porto Alegre nigeria vs Argentina 25 iunie /19.00 Salvador bosnia vs iran

12 iunie 2014 cupa mondială

cm brazilia 2014

fazele eliminatorii

grupa b

optimi

13 iunie /22.00 Salvador SPANIA vs OLANDA 15 iunie /01.00 Cuiaba CHILE vs AUSTRALIA 18 iunie /22.00 Rio de Janeiro spania vs chile 18 iunie /19.00 Porto Alegre australia vs olanda 23 iunie /19.00 Curitiba australia vs spania 23 iunie /19.00 Sao Paulo olanda vs chile

optimi

optimi

28 iunie / 19.00 28 iunie / 23.00 30 iunie / 19.00 30 iunie / 23.00 Belo Horizonte

Rio de Janeiro

1a | 2B

Brasilia

1c | 2D

1E | 2F

sferturi

sferturi

Fortaleza

14 iunie /22.00 Fortaleza uruguay vs costa rica 15 iunie /01.00 Manaus anglia vs italia 19 iunie /22.00 Sao Paolo uruguay vs anglia 20 iunie /19.00 Recife italia vs costa rica 24 iunie /19.00 Natal italia vs uruguay 24 iunie /19.00 Belo Horizonte costa rica vs anglia

16 iunie /19.00 Salvador germania vs portugalia 18 iunie /01.00 Natal ghana vs sua 21 iunie /22.00 Fortaleza germania vs ghana 23 iunie /01.00 Manaus sua vs portugalia 26 iunie /19.00 Recife sua vs germania 26 iunie /19.00 Brasilia portugalia vs ghana

1G | 2H

Rio de Janeiro

-|-

grupa g

Porto Alegre

4 iulie / 19.00

4 iulie / 23.00

grupa d

-|-

semifinală 8 iulie / 23.00 Belo Horizonte

-|-

finală 13 iulie / 23.00

finală mică 12 iulie / 23.00

-|-

-|-

Rio de Janeiro

Brasilia

semifinală

grupa h 17 iunie /19.00 Belo Horizonte belgia vs algeria 19 iunie /01.00 Cuiaba Rusia vs coreea de sud 22 iunie /19.00 Fortaleza belgia vs rusia 22 iunie /22.00 Manaus coreea de sud vs olanda 26 iunie /23.00 Brasilia australia vs spania 26 iunie /23.00 Recife olanda vs chile

optimi

9 iulie / 23.00 Sao Paulo

-|-

sferturi

sferturi

5 iulie / 23.00

5 iulie / 19.00

-|-

-|-

Salvador

optimi

optimi

Brasilia

optimi

29 iunie / 19.00 29 iunie / 23.00 1 iulie / 19.00 Fortaleza

Recife

Sao Paulo

1b | 2A

1d | 2C

1f | 2e

optimi 1 iulie / 23.00 Salvador

1h | 2G cupa mondială iunie 2014 13


Grupa A

Brazilia Antrenor: Luiz Felipe Scolari, 65 de ani, Brazilia (CM 2002, Cupa Confederațiilor 2013 – Brazilia). Jucători-cheie: Neymar, Dani Alves (FC Barcelona), Julio Cesar (Toronto FC), Thiago Silva (Paris Saint-Germain), Fred (Fluminense), Fernandinho (Manchester City). Lot CM 2014 Portari: Julio Cesar, Jefferson, Victor. Fundași: David Luiz, Dante, Thiago Silva, Henrique, Maicon, Dani Alves, Marcelo, Maxwell. Mijlocași: Luiz Gustavo, Paulinho, Fernandinho, Ramires, Oscar, Willian, Hernanes, Bernard. Atacanți: Hulk, Neymar, Jo, Fred. Clasament FIFA: locul 3, 1242 puncte. Palmares (20 ediții CM): Ultima participare - CM 2010 (sferturi); CM 1958 Suedia, 1962 Chile, 1970 Mexic, 1994 SUA, 2002 Coreea și Japonia (campioană); CM 1950 Brazilia, 1998 Franța (finalistă); Cupa Confederațiilor (câștigătoare 4 ediții); Cupa Americii (campioană de 8 ori). Foști jucători: Garrincha (19331983), Pele (n. 1940), Ronaldo (n. 1976), Dunga (n. 1963), Romario (n. 1966), Zico (n. 1953), Cafu (n. 1970), Jairzinho (n. 1944). Primul meci internațional: Brazilia – Anglia 2-0 (1918)

14 iunie 2014 | cupa mondială

Croația Antrenor: Niko Kovac, 42 de ani, Croația. Jucători-cheie: Darijo Srna (Şahtior Doneţk), Luka Modric (Real Madrid), Mario Mandzukic (Bayern Munchen), Ivan Rakitici (FC Sevilla). Lot CM 2014 Portari: Stipe Pletikosa, Danijel Subasici, Oliver Zelenika. Fundaşi: Vedran Corluka, Dejan Lovren, Danijel Pranjici, Gordon Schildenfeld, Darijo Srna, Domagoj Vida, Sime Vrsaljko. Mijlocaşi: Marcelo Brozovici, Mateo Kovacici, Ivan Mocinici, Luka Modrici, Ivan Rakitici, Jorge Sammir Cruz Campos, Ognjen Vukojevici, Ivan Perisici. Atacanţi: Eduardo Alves da Silva, Nikica Jelavici, Mario Mandzukici, Ivica Olici, Ante Rebici. Clasament FIFA: Locul 18, 903 puncte. Palmares, începând cu 1994 (4 ediții CM): ultima participare - CM 2006 (grupe); CM 1998 Franța (locul 3); Campionatul European (4 ediții – sferturi 1996, 2008). Foști jucători: Davor Suker (n. 1968), Zvonimir Boban (n. 1968), Robert Prosinecki (n. 1969). Primul meci internațional: Croația – Elveția 4-0 (1940).

Mexic

Camerun

Antrenor: Miguel Herrera, 46 de ani, Mexic Jucători-cheie: Javier Chicharito Hernandez (Manchester United), Andres Guardado (Bayer Leverkusen), Giovani dos Santos (Villarreal), Rafa Marquez (Leon).

Antrenor: Volker Finke, 66 de ani, Germania. Jucători-cheie: Samuel Eto'o (Chelsea), Nicolas N'Koulou (Olympique Marseille), Aurelien Chedjou (Galatasaray), Joel Matip (Schalke 04), Stephane Mbia (FC Sevilla).

Lot CM 2014 Portari: Jesus Corona, Guillermo Ochoa, Alfredo Talavera. Fundași: Paul Aguilar, Andres Guardado, Miguel Layun, Rafa Marquez, Hector Moreno, Diego Reyes, Maza Rodriguez, Carlos Salcido. Mijlocași: Miguel Angel Ponce, Gallito Vazquez, Hector Herrera, Carlos Peña, Isaac Brizuela, Marco Fabian, Javier Aquino. Atacanți: Oribe Peralta, Javier Hernandez, Raul Jimenez, Alan Pulido, Giovani Dos Santos. Clasament FIFA: Locul 20, 882 puncte. Palmares (15 ediții CM): Ultima participare – CM 2010 (optimi); CM 1970 Mexic, 1986 Mexic (sferturi); Cupa Confederațiilor 1999 (câștigătoare); Cupa CONCACAF (9 titluri); Cupa Americii 1993, 2001 (finalistă). Foști jucători: Antonio Carbajal (n. 1929), Hugo Sanchez (n. 1958), Jorge Campos (n. 1966), Cuauhtemoc Blanco (1973). Primul meci internațional: Guatemala – Mexic 2-3 (1 ianuarie 1923)

Lot CM 2014 Portari: Charles Itandje, Sammy Ndjock, Loic Feudjou. Fundaşi: Allan Nyom, Dany Nounkeu, Cedric Djeugoue, Aurelien Chedjou, Nicolas Nkoulou, Henri Bedimo, Benoît Assou-Ekotto. Mijlocaşi: Eyong Enoh, Jean Makoun, Joel Matip, Stephane Mbia, Landry Nguemo, Alexandre Song, Edgar Salli. Atacanţi: Samuel Eto'o, Eric Maxime Choupo-Moting, Benjamin Moukandjo, Vincent Aboubakar, Pierre Webo, Fabrice Olinga. Clasament FIFA: Locul 56, 558 puncte. Palmares (6 ediții CM): Ultima participare – CM 2010 (grupe); CM 1990 Italia (sferturi); Cupa Confederațiilor 2003 (finalistă); Cupa Africii pe Națiuni (campioană 4 ediții). Foști jucători: Roger Milla (n. 1952), Marc-Vivien Foe (1975 2003), Rigobert Song (n. 1976). Primul meci internațional: RD Belgiană Congo – Camerunul Francez 3-2 (semptembrie 1956).

cupa mondială iunie 2014 15


Grupa b

Spania

Olanda

Antrenor: Vicente del Bosque, 63 de ani, Spania (CM 2010, Euro 2012 – Spania). Jucători-cheie: Iker Casillas, Sergio Ramos (Real Madrid), Iniesta, Xavi, Pedro, Gerard Pique (FC Barcelona), David Villa (Atletico Madrid). Lot CM 2014 Portari: Iker Casillas, Jose Manuel Reina, David De Gea. Fundași: Sergio Ramos, Gerard Pique, Jordi Alba, Javi Martinez, Cesar Azpilicueta, Raul Albiol, Juanfran. Mijlocași: Xavi Hernandez, Xabi Alonso, Andres Iniesta, Koke, Sergio Busquets, Santi Cazorla, Cesc Fabregas, Juan Mata, David Silva. Atacanți: Pedro Rodriguez, Diego Costa, David Villa, Fernando Torres. Clasament FIFA: Locul 1, 1485 puncte. Palmares (14 ediții CM): Ultima participare - CM 2010 Africa de Sud (campioană); CM 1950 Brazilia (semifinale); Euro - 1964, 2008, 2012 (campioană), 1984 (finalistă); Cupa Confederațiilor - 2013 (finalistă). Foști jucători: Raul Gonzalez (n. 1977), Luis Suarez Miramontes (n. 1975), Emilio Butragueno (n. 1963), Fernando Hierro (n. 1968). Primul meci internațional: Spania – Danemarca 1-0 (28 august 1920).

Antrenor: Louis Van Gaal, 62 de ani, Olanda Jucători-cheie: Arjen Robben (Bayern Munchen), Robin van Persie (Manchester United), Wesley Sneijder (Galatasaray Istanbul) Lot CM 2014 Portari: Jasper Cillesse, Tim Krul, Michel Vorm; Fundaşi: Daley Blind, Daryl Janmaat, Terrence Kongolo, Bruno Martins Indi, Joel Veltman, Paul Verhaegh, Ron Vlaar, Stefan De Vrij; Mijlocaşi: Jordy Clasie, Leroy Fer, Jonathan De Guzman, Nigel de Jong, Wesley Sneijder, Georginio Wijnaldum; Atacanţi: Memphis Depay, Klaas-Jan Huntelaar, Dirk Kuyt, Jeremain Lens, Robin van Persie, Arjen Robben. Clasament FIFA: Locul 15, 981 puncte Palmares (10 ediții CM): Ultima participare – CM 2010 (finalistă); CM 1974 Germania, CM 1978 Argentina (finalistă), 1998 Franța (semifinale); Euro 1988 (campioană), 1976, 1992, 2000 (locul 3); Foști jucători: Johan Cruyff (n. 1947), Marco van Basten (n. 1964), Dennis Bergkamp (n. 1969), Giovanni van Bronckhorst (n. 1975), Ruud van Nisterloy (n. 1976) Primul meci internațional: Belgia – Olanda 1-4 (30 aprilie 1905)

16 iunie 2014 | cupa mondială

Chile Antrenor: Jorge Sampaoli, 54 de ani, Argentina Jucători-cheie: Alexis Sanchez (FC Barcelona), Arturo Vidal (Juventus), Eduardo Vargas (FC Valencia), Mauricio Isla (Cagliari) Lot CM 2014 Portari: Claudio Bravo, Johnny Herrera, Cristopher Toselli; Fundași: Gary Medel, Jose Rojas, Eugenio Mena, Gonzalo Jara; Mijlocași: Arturo Vidal, Mauricio Isla, Marcelo Diaz, Francisco Silva, Felipe Gutierrez, Pedro Fuenzalida, Carlos Carmona, Jean Beausejour, Charles Aranguiz, Miikko Albornoz; Atacanți: Alexis Sanchez, Eduardo Vargas, Jorge Valdivia, Mauricio Pinilla, Esteban Paredes, Fabian Orellana. Clasament FIFA: Locul 14, 1026 puncte Palmares (8 ediții CM): Ultima participare – CM 2010 (optimi); CM 1962 Chile (locul 3); Cupa Americii – 1955, 1956, 1979, 1987 (finalistă); Foști jucători: Elias Figueroa (n. 1946), Ivan Zamorano (n. 1967), Marcelo Salas (n. 1974), Leonel Sanchez (n. 1936) Primul meci internațional: Argentina – Chile 3-1 (27 mai 1910)

Australia Antrenor: Ange Postecoglou, 48 de ani, Grecia Jucători-cheie: Tim Cahill (New York Red Bulls), Mark Bresciano (Al-Gharafa) Lot CM 2014 Portari: Mat Ryan, Mitch Langerak, Eugene Galekovici; Fundaşi: Ivan Franjici, Matthew Spiranovici, Bailey Wright, Jason Davidson, Alex Wilkinson, Ryan McGowan; Mijlocaşi: Mile Jedinak, Mark Milligan, James Holland, Massimo Luongo, Oliver Bozanici, Matt McKay, Mark Bresciano; Atacanţi: Tim Cahill, Dario Vidosici, Tommy Oar, James Troisi, Ben Halloran, Adam Taggart, Matthew Leckie. Clasament FIFA: Locul 62, 526 puncte Palmares (4 ediții CM): Ultima participare CM 2010 (grupe); CM 2006 Germania (optimi); Cupa Confederațiilor 1997 (finalistă); Cupa Națiunilor OFC 1980, 1996, 2000, 2004 (campioană); Cupa Asiei AFC 2011 (finalistă). Foști jucători: Mark Viduka (n. 1975), Johnny Warren (1943 2004), Scott Chipperfield (n. 1975) Primul meci internațional: Noua Zeelandă – Australia 3-1 (17 iunie 1922)

cupa mondială iunie 2014 17


Grupa c

Grupa D

Columbia

Grecia

Coasta de Fildeș

Japonia

Anglia

Antrenor: Jose Pekerman, 64 de ani, Argentina (CM U20 1995, 1997, 2001 - Argentina) Jucători-cheie: Mario Yepes (FC Atalanta), James Rodriguez (AS Monaco), Fredy Guarin (Inter Milan), Jackson Martinez (FC Porto) Lot CM 2014 Portari: David Ospina, Faryd Mondragon, Camilo Vargas; Fundași: Pablo Armero, Camilo Zuniga, Cristian Zapata, Eder Alvarez, Mario Alberto Yepes, Carlos Valdes; Mijlocași: Abel Aguilar, Fredy Guarin, Juan Guillermo Cuadrado, James Rodriguez, Aldo Leao Ramirez, Carlos Sanchez, Santiago Arias, Alexander Mejia, Juan Fernando Quintero; Atacanți: Jackson Martinez, Carlos Bacca, Teofilo Gutierrez, Adrian Ramos, Victor Ibarbo. Clasament FIFA: Locul 8, 1137 puncte Palmares (5 ediții CM): Ultima participare – CM 1998 (grupe); CM 1990 Italia (optimi); Cupa Confederațiilor 2003 (semifinale); Cupa Americii 2001 (campioană), 1975 (finalistă). Foști jucători: Rene Higuita (n. 1966), Carlos Valderrama (n. 1961), Faustino Asprilla (1969) Primul meci internațional: Mexic – Columbia 3-1 (10 februarie 1938)

Antrenor: Fernando Santos, 59 de ani, Portugalia Jucători-cheie: Giorgos Karagounis, Mitroglou (Fulham), Dimitrios Salpingidis (PAOK), Jose Holebas (Olympiakos) Lot CM 2014 Portari: Orestis Karnezis, Panagiotis Glykos, Stefanos Kapino; Fundaşi: Vassilis Torosidis, Loukas Vyntra, Sokratis Papastathopoulos, Costas Manolas, Vangelis Moras, Jose Holebas, Giorgos Tzavellas; Mijlocaşi: Yiannis Maniatis, Alexandros Tziolis, Costas Katsouranis, Giorgos Karagounis, Andreas Samaris, Panagiotis Tachtsidis, Panagiotis Kone, Yiannis Fetfatzidis, Lazaros Christodoulopoulos; Atacanţi: Georgios Samaras, Kostas Mitroglou, Fanis Gekas, Dimitris Salpingidis. Clasament FIFA: Locul 12, 1064 puncte Palmares (3 ediții CM): Nu a trecut de grupele CM (ultima participare 2010); Euro 2004 (campioană), 2012 (sferturi). Foști jucători: Theodoros Zagorakis (n. 1971), Antonios Nikopolidis (n. 1971), Angelos Basinas (n. 1976) Primul meci internațional: Grecia – Italia 1-4 (7 aprilie 1929)

Antrenor: Sabri Lamouchi, 42 de ani, Franța Jucători-cheie: Drogba (Galatasaray), Salomon Kalou (Lille), Yaya Toure (Manchester City),  Kolo Toure (FC Liverpool) Lot CM 2014 Portari: Boubacar Barry, Sayouba Mande, Sylvain Gbohouo; Fundași: Kolo Toure, Arthur Boka, Jean-Daniel Akpa Akpo, Serge Aurier, Ousmane Viera Diarrassouba, Didier Zokora, Constant Djakpa, Bamba Souleymane; Mijlocași: Ismael Diomande, Max Gradel, Yaya Toure, Ismael Cheick Tiote, Geoffroy Serey Die, Didier Ya Konan; Atacanți: Didier Drogba, Gervinho, Salomon Kalou, Wilfried Bony, Giovanni Sio, Mathis Bolly. Clasament FIFA: Locul 23, 809 puncte Palmares (3 ediții CM): Nu a trecut de grupe (2006, 2010); Cupa Confederațiilor 1992 (locul 4) Foști jucători: Laurent Pokou (n. 1947), Youssouf Fofana (n. 1966), Joel Tiehi (n. 1964) Primul meci internațional: Coasta de Fildeș – Dahomey 3-2 (13 aprilie 1960)

Antrenor: Alberto Zaccheroni, 61 de ani, Italia (Cupa Asiei AFC 2011 – Japonia) Jucători-cheie: Keisuke Honda (AC Milan), Shinji Okazaki (Mainz), Atsuto Uchida (Schalke), Yuto Nagatomo (Inter Milan) Lot CM 2014 Portari: Eiji Kawashima, Shusaku Nishikawa, Shuichi Gonda; Fundaşi: Masahiko Inoha, Yasuyuki Konno, Yuto Nagatomo, Masato Morishige, Atsuto Uchida, Maya Yoshida, Hiroki Sakai, Gotoku Sakai; Mijlocaşi: Yasuhito Endo, Makoto Hasebe, Toshihiro Aoyama, Hotaru Yamaguchi, Keisuke Honda, Hiroshi Kiyotake, Shinji Kagawa; Atacanţi: Yoshito Okubo, Shinji Okazaki, Yoichiro Kakitani, Manabu Saito, Yuya Osako. Clasament FIFA: Locul 46, 626 puncte Palmares (4 ediții CM): Ultima participare – CM 2010 Africa de Sud, CM 2002 Coreea și Japonia (optimi); Cupa Confederațiilor 2001 (finalistă); Cupa Asiei AFC 1992, 2000, 2004, 2011 (campioană). Foști jucători: Kazuyoshi Miura (n. 1967), Shunsuke Nakamura (n. 1978), Hidetoshi Nakata (n. 1977) Primul meci internațional: Japonia – China 0-5 (9 mai 1917)

Antrenor: Roy Hodgson, 66 de ani, Anglia Jucători-cheie: Wayne Rooney (Manchester United), Gerrard, Daniel Sturridge (Liverpool), Frank Lampard (Chelsea), Alex Oxlade-Chamberlain (Arsenal), Joe Hart (Manchester City) Lot CM 2014 Portari: Joe Hart, Ben Foster, Fraser Forster; Fundași: Leighton Baines, Gary Cahill, Phil Jagielka, Glen Johnson, Phil Jones, Luke Shaw, Chris Smalling; Mijlocași: Ross Barkley, Steven Gerrard, Jordan Henderson, Adam Lallana, Frank Lampard, James Milner, Alex OxladeChamberlain, Raheem Sterling, Jack Wilshere; Atacanți: Rickie Lambert, Wayne Rooney, Daniel Sturridge, Daniel Welbeck. Clasament FIFA: Locul 10, 1090 puncte Palmares (14 ediții CM): Ultima participare – CM 2010 (optimi); CM 1966 Anglia (campioană mondială), 1990 Italia (semifinale); Campionatul European 1968, 1996 (locul 3) Foști jucători: Sir Bobby Charlton (n. 1937), Peter Shilton (n. 1949), Gary Lineker (n. 1960), David Beckham (n. 1975), Michael Owen (n. 1979) Primul meci internațional: Scoția – Anglia 0-0 (31 iulie 1872)

18 iunie 2014 | cupa mondială

Italia Antrenor:Cesare Prandelli, 56 de ani, Italia (finalist Euro 2012 – Italia) Jucători-cheie: Gianluigi Buffon, Andrea Pirlo (Juventus), Ciro Immobile (Torino), Mario Balotelli (AC Milan), Antonio Cassano (Parma) Lot CM 2014 Portari: Gianluigi Buffon, Salvatore Sirigu, Mattia Perin Fundaşi: Ignazio Abate, Andrea Barzagli, Leonardo Bonucci, Giorgio Chiellini, Matteo Darmian, Mattia De Sciglio, Gabriel Paletta Mijlocaşi: Alberto Aquilani, Antonio Candreva, Daniele De Rossi, Claudio Marchisio, Thiago Motta, Marco Parolo, Andrea Pirlo, Marco Verratti Atacanţi: Mario Balotelli, Antonio Cassano, Alessio Cerci, Ciro Immobile, Lorenzo Insigne. Clasament FIFA: Locul 9, 1104 puncte Palmares (18 ediții CM): Ultima participare – CM 2010 (grupe); CM 1934 Italia, 1938 Franța, 1982 Spania, 2006 Germania (campioană), 1994 SUA (finalistă); Euro - 1968 (campioană), 2000, 2012 (finalistă). Foști jucători: Dino Zoff (n. 1942), Paolo Maldini (n. 1968), Silvio Piola (1913 – 1996), Roberto Baggio (n. 1967), Alessandro Del Piero (n. 1974) Primul meci internațional: Italia – Franța 6-2 (15 mai 1910)

Uruguay

Costa Rica

Antrenor: Oscar Washington Tabarez, 67 de ani, Uruguay (Cupa Americii 2011 – Uruguay) Jucători-cheie: Luis Suarez (Liverpool), Edinson Cavani (Paris Saint-Germain), Diego Godin (Atletico Madrid), Fernando Muslera (Galatasaray) Lot CM 2014 Portari: Fernando Muslera, Martin Silva, Rodrigo Munoz; Fundași: Diego Lugano, Diego Godin, Jose Maria Gimenez, Martin Caceres, Maximiliano Pereira, Jorge Fucile, Sebastian Coates; Mijlocași: Egidio Arevalo Rios, Walter Gargano, Diego Perez, Alvaro Gonzalez, Alvaro Pereira, Cristian Rodriguez, Gaston Ramirez, Nicolas Lodeiro; Atacanți: Luis Suarez, Edinson Cavani, Diego Forlan, Cristian Stuani, Abel Hernandez. Clasament FIFA: Locul 7, 1147 puncte Palmares (11 ediții CM): Ultima participare - CM 2010 (semifinale); CM 1930 Uruguay, 1950 Brazilia (campioană mondială), 1954, 1970 (semifinale); Cupa Americii (15 titluri). Foști jucători: Hector Scarone (n. 1967), Angel Romano (1893 – 1972), Alvaro Recoba (n. 1976), Ladislao Mazurkiewicz (1945 – 2013). Primul meci internațional: Uruguay – Argentina 2-3 (16 mai 1901)

Antrenor: Jorge Luis Pinto, 61 de ani, Columbia Jucători-cheie: Bryan Ruiz (PSV), Keylor Navas (Levante), Joel Campbell (Olympiakos) Lot CM 2014 Portari: Keylor Navas, Patrick Pemberton, Daniel Cambronero; Fundaşi: Giancarlo Gonzalez, Johnny Acosta, Michael Umana, Roy Miller, Junior Diaz, Christian Gamboa, Oscar Duarte, Waylon Francis, Heiner Mora; Mijlocaşi: Michael Barrantes, Jose Miguel Cubero, Yeltsin Tejeda, Celso Borges, Esteban Granados, Christian Bolaños; Atacanţi: Joel Campbell, Bryan Ruiz, Randall Brenes, Diego Calvo, Marco Urena. Clasament FIFA: Locul 28, 762 puncte Palmares (3 ediții CM): Ultima participare- CM 2006 Germania (grupe); CM 1990 Italia (optimi); Campionat CONCACAF 1963, 1969, 1989 (campioană). Foști jucători: Paulo Wanchope (n. 1976), Walter Centeno (n. 1974) Primul meci internațional: Costa Rica – El Salvador 7-0 (14 septembrie 1921)

cupa cupamondială mondială| iunie 2014 19


Grupa e

Elveția Antrenor: Ottmar Hitzfeld, 65 de ani, Germania Jucători cheie: Yann Jucători-cheie: Yann Sommer, Sommer, Fabian Schar (Basel), Xherdan Shaqiri (Bayern Munchen), Josip Drmic (Bayer Leverkusen) Lot CM 2014 Portari: Diego Benaglio, Yann Sommer, Roman Burki; Fundași: Stephan Lichtsteiner, Michael Lang, Steve von Bergen, Fabian Schar, Philippe Senderos, Johan Djourou, Ricardo Rodriguez, Reto Ziegler; Mijlocași: Valon Behrami, Blerim Dzemaili, Gokhan Inler, Valentin Stocker, Tranquillo Barnetta, Gelson Fernandes, Granit Xhaka, Xherdan Shaqiri; Atacanți: Haris Seferovic, Josip Drmic, Admir Mehmedi, Mario Gavranovic. Clasament FIFA: Locul locul 8,6, 1161 puncte 1149 Palmares (9 ediții CM): ultima participare Ultima participare –– CM CM 2010 2010 (grupe); CM 1934 Italia, 1938 Franța, 1954 Elveția (sferturi); Euro – nu a trecut de grupe. Foști jucători: Alexander Frei (n. 1979), Stephane Chapuisat (n. 1969), Johann Vogel (n. 1977), Hakan Yakin (n. 1977). Primul meci internațional: Franța – Elveția 1-0 (1905)

20 iunie 2014 cupa mondială

Grupa Grupaff

Ecuador Antrenor: Reinaldo Rueda, 57 de ani, Columbia Jucători cheie: Antonio Jucători-cheie: Antonio Valencia (Manchester United), Christian Noboa (Dinamo Moscova), Felipe Caicedo (AlJazira) Lot CM 2014 Portari: Maximo Banguera, Adrian Bone, Alexander Dominguez; Fundaşi: Frickson Erazo, Jorge Guagua, Oscar Bagui, Gabriel Achilier, Juan Carlos Paredes, Walter Ayovi; Mijlocaşi: Segundo Castillo, Carlos Gruezo, Renato Ibarra, Christian Noboa, Luis Saritama, Antonio Valencia, Edison Mendez, Fidel Martinez, Joao Rojas; Atacanţi: Felipe Caicedo, Jefferson Montero, Jaime Ayovi, Enner Valencia, Michael Arroyo. Clasament FIFA: Locul locul 28, 26, 794 puncte 791 Palmares (3 ediții CM): ultima participare Ultima participare -- CM CM 2006 2006 Germania (optimi, cea mai bună); Cupa Americii 1959, 1993 (semifinale). Foști jucători: Ulises de la Cruz (n. 1974) Primul meci internațional: Bolivia – Ecuador 1-1 (1938)

Franța

Honduras

Antrenor: Didier Deschamps, 45 de ani, Franța Jucători cheie: Mickael Jucători-cheie: Mickael Landreau (SC Bastia), Yohan Cabaye (Paris Saint-Germain), Paul Pogba (Juventus), Karim Benzema (Real Madrid), Franck Ribery (Bayern Munchen) Lot CM 2014 Portari: Hugo Lloris, Stephane Ruffier, Mickael Landreau; Fundași: Mathieu Debuchy, Lucas Digne, Patrice Evra, Laurent Koscielny, Eliaquim Mangala, Bacary Sagna, Mamadou Sakho, Raphael Varane; Mijlocași:Yohan Mijlocași: YohanCabaye, Cabaye, Clement Grenier, Blaise Matuidi, Paul Pogba, Rio Mavuba, Moussa Sissoko, Valbuena; Atacanți: Karim Benzema, Olivier Giroud, Griezmann, Franck Ribery, Remy. Clasament FIFA: Locul locul 16, 17, 935 puncte 913 puncte Palmares (14 ediții CM): ultima participare Ultima participare -- CM CM 2010 2010 (grupe); CM 1998 Franța (campioană), CM 2006 Germania (finalistă), 1958 Suedia, 1986 Mexic (locul 3); Euro 1984, 2000 (campioană); Cupa Confederațiilor 2001, 2003 (câștigătoare); Foști jucători: Michel Platini (n. 1955), Zinedine Zidane (n. 1972), Thierry Henry (n. 1977), Lilian Thuram (n. 1972), Just Fontaine (n. 1933). Primul meci internațional: Belgia – Franța 3-3 (1 mai 1904)

Antrenor: Luis Fernando Suarez, 54 de ani, Columbia Jucători cheie: Rony Jucători-cheie: Rony Martinez Martinez (Real Sociedad), Roger Espinoza (Wigan Athletic), Emilio Izaguirre (Celtic Glasgow) Lot CM 2014 Portari: Noel Valladares, Donis Escober, Luis Lopez; Fundaşi: Edder Delgado, Maynor Figueroa, Victor Bernardez, Emilio Izaguirre, Osman Chavez, Juan Carlos Garcia, Brayan Beckeles, Juan Pablo Montes; Mijlocaşi: Boniek Garcia, Andy Najar, Roger Espinoza, Wilson Palacios, Marvin Chavez, Jorge Claros, Luis Garrido, Mario Martinez; Atacanţi: Jerry Bengtson, Jerry Palacios, Carlo Costly, Rony Martinez. Clasament FIFA: Locul locul 30, 33,759 puncte 731 puncte Palmares (3 ediții CM): Nu nu a trecut de grupe la CM (1982, 2010); Cupa Americii 2011 (locul 3) Foști jucători: Carlos Pavon (n. 1973), Amado Guevara (n. 1976) Primul meci internațional: Guatemala – Honduras 10-1 (14 septembrie 1921)

Argentina Antrenor: Alejandro Sabella, 59 de ani, Argentina Jucători cheie: Lionel Jucători-cheie: Lionel Messi, Messi, Mascherano (FC Barcelona), Aguero, Zabaleta (Manchester City), Palacio (Inter Milan)\ Lot CM 2014 Portari: Mariano Andujar, Agustin Orion, Sergio Romero; Fundași: Jose Basanta, Martin Demichelis, Ezequiel Garay, Marcos Rojo, Pablo Zabaleta, Lisandro Lopez, Hugo Campagnaro; Mijlocași: Ricardo Alvarez, Lucas Biglia, Angel Di Maria, Augusto Fernandez, Fernando Gago, Javier Mascherano, Enzo Perez, Maximiliano Rodriguez; Atacanți: Sergio Aguero, Gonzalo Higuain, Ezequiel Lavezzi, Lionel Messi, Rodrigo Palacio. Clasament FIFA: FIFA:locul Locul7,5, 1178 puncte 1175 Palmares (16 ediții CM): ultima participare Ultima participare -- CM CM 2010 2010 (sferturi); CM 1978 Argentina, 1986 Mexic (campioană), 1930 Uruguay, 1990 Italia (finalistă); Cupa Americii – 14 titluri; Cupa Confederațiilor 1992 (câștigătoare). Foști jucători:Daniel Passarella (n. 1953), Diego Maradona (n. 1960), Gabriel Batistuta (n. 1969), Mario Kempes (n. 1954), Hernan Crespo (n. 1975) Primul meci internațional: Uruguay – Argentina 2-3 ( 16 mai 1901)

Bosnia Antrenor: Safet Susic, 59 de ani, Bosnia Jucători cheie: Edin Jucători-cheie: Edin Dzeko Dzeko (Manchester City), Vedad Ibisevici (VfB Stuttgart), Emir Spahici (Bayer Leverkusen), Miralem Pjanici (AS Roma) Lot CM 2014 Portari: Asmir Begovici, Jasmin Fejzici, Asmir Avdukici; Fundaşi: Emir Spahici, Sead Kolasinac, Ermin Bicakcici, Ognjen Vranjes, Toni Sunjici, Avdija Vrsajevici, Mensur Mujdza; Mijlocaşi: Zvjezdan Misimovici, Haris Medunjanin, Miralem Pjanici, Sejad Salihovici, Senad Lulici, Izet Hajrovici, Senijad Ibricici, Tino Sven Susici, Muhamed Besici, Anel Hadzici; Atacanţi: Edin Dzeko, Vedad Ibisevici, Edin Visca. Clasament FIFA: Locul locul 25, 21, 795 puncte 973 puncte Palmares (primul CM): 1930 – 1990 (Iugoslavia); Nu nu s-a s-a calificat la nici niciooediție edițieEuro. Euro. Foști jucători:Vahid jucători: VahidHalilhodic Halilhodic (1952), Hasan Salihamidzic (n. 1977), Safet Susic (n. 1955) Primul meci oficial: Iran – Bosnia 1-3 (1993). (1993)

Iran Antrenor: Carlos Queiroz, 61 de ani, Mozambique-ul Portughez (CM U20 1989, 199 Jucători cheie: Daniel Jucători-cheie: Daniel Davari Davari (Eintracht Braunschweig), Javad Nekounam (Al-Kuwait) Lot CM 2014 Portari: Daniel Davari, Rahman Ahmadi, Alireza Haqiqi; Fundași: Hossein Mahini, Jalal Hosseini, Amir Hossein Sadeqi, Hashem Beykzadeh, Mehrdad Pouladi, Ahmad Alenemeh, Pejman Montazeri, Steven Beitashour; Mijlocași: Reza Haghighi, Andranik Teymourian, Ghasem Hadadifar, Bakhtiar Rahmani, Javad Nekounam, Ehsan Hajsafi, Ashkan Dejagah; Atacanți: Khosrow Heidari, Karim Ansarifard, Reza Ghoochannejhad, Alireza Jahanbakhsh, Masoud Shojaei. Clasament FIFA: Locul locul 37, 43, 715 puncte 641 Palmares (4 ediții CM): Nu nu a trecut niciodată de grupele CM (ultima ediție 2006); Cupa Asiei AFC 1968, 1972, 1976 (campioană). Foști jucători: Ali Daei (n. 1969), Karim Bagheri (n. 1974) Primul meci oficial: Afganistan – Iran 0-0 (25 august 1941)

Nigeria Antrenor: Stephen Keshi, 52 de ani, Nigeria (Cupa Africii pe Națiuni 2013 - Nigeria) Jucători cheie: John Jucători-cheie: John Obi Obi Mikel Mikel (Chelsea), Victor Moses (FC Liverpool), Ahmed Musa (ŢSKA Moscova) Lot CM 2014 Portari: Vincent Enyeama, Austin Ejide, Chigozie Agbim; Fundaşi: Elderson Echiejile, Efe Ambrose, Godfrey Oboabona, Azubuike Egwuekwe, Juwon Oshaniwa, Joseph Yobo, Kunle Odunlami, Kenneth Omeruo; Mijlocaşi: John Obi Mikel, Ogenyi Onazi, Ramon Azeez, Gabriel Reuben, Michael Babatunde; Atacanţi: Ahmed Musa Shola Ameobi, Victor Moses, Emmanuel Emenike, Obinna Nsofor, Peter Odemwingie, Uche Nwofor. Clasament FIFA: Locul locul 44, 44,631 puncte 640 puncte Palmares (5 ediții CM): ultima participare Ultima participare –– CM CM 2010 (grupe); CM 1994 SUA, 1998 Franța (optimi); Cupa Africii pe Națiuni 1980, 1994, 2013 (campioană); Cupa Confederațiilor 1995 (locul 4). Foști jucători: Jay Jay Okocha (n. 1973), Nwankwo Kanu (n. 1976), Rashidi Yekini (n. 1963) Primul meci internațional: Sierra Leone – Nigeria 0-2 (8 octombrie 1949)

cupa mondială iunie 2014 21


Grupa g

Germania Antrenor: Joachim Low, 54 de ani, Germania Jucători-cheie: Neuer (Bayern Munchen), Hummels (Borussia Dortmund), Per Mertesacker (Arsenal), Muller (Bayern Munchen), Klose (Lazio) Lot CM 2014 Portari: Manuel Neuer, Roman Weidenfeller, Ron-Robert Zieler; Fundași: Jerome Boateng, Erik Durm, Kevin Grosskreutz, Benedikt Howedes, Mats Hummels, Philipp Lahm, Per Mertesacker; Mijlocași: Julian Draxler, Matthias Ginter, Mario Gotze, Sami Khedira, Christoph Kramer, Toni Kroos, Thomas Muller, Mesut Ozil, Lukas Podolski, Marco Reus, Andre Schurrle, Bastian Schweinsteiger; Atacanți: Miroslav Klose. Clasament FIFA: Locul 2, 1300 puncte Palmares (18 ediții CM): Ultima participare – CM 2010 (locul 3); CM 1954 Elveția, 1974 Germania, 1990 Italia (campioană), CM 1966 Anglia, 1982 Spania, 1986 Mexic, 2002 Coreea și Japonia (finalistă); Euro 1972, 1980, 1996 (campioană); Cupa Confederațiilor 2005 (locul 3). Foști jucători: Franz Beckenbauer (n. 1945), Gerd Müller (n. 1945), Lothar Matthaus (n. 1961), Michael Ballack (n. 1976), Oliver Kahn (n. 1969) Primul meci internațional: Elveția – Germania 5-3 (5 aprilie 1908) 22

iunie 2014 cupa mondială

Grupa h

Portugalia Antrenor: Paulo Bento, 44 de ani, Portugalia Jucători-cheie: Cristiano Ronaldo, Pepe (Real Madrid), Helder Postiga (Lazio), Carvalho (Sporting Lisabona). Lot CM 2014 Portari: Beto, Eduardo, Rui Patricio; Fundaşi: Andre Almeida, Bruno Alves, Fabio Coentrao, Joao Pereira, Neto, Pepe, Ricardo Costa; Mijlocaşi: Joao Moutinho, Miguel Veloso, Raul Meireles, Ruben Amorim, William Carvalho, Nani, Rafa Silva, Silvestre Varela, Vieirinha; Atacanţi: Cristiano Ronaldo, Eder, Helder Postiga, Hugo Almeida. Clasament FIFA: Locul 4, 1189 puncte Palmares (6 ediții CM): Ultima participare - CM 2006 Germania (optimi, cea mai bună); Cupa Americii 1959, 1993 (semifinale). Foști jucători: Eusebio (1942 - 2014), Luis Figo (n. 1972), Rui Costa (n. 1972), Fernando Couto (n. 1969), Pauleta (n. 1973). Primul meci internațional: Spania – Portugalia 3-1 (18 decembrie 1921)

Ghana Antrenor: Kwesi Appiah, 53 de ani, Ghana Jucători-cheie: Sulley Muntari, Michael Essien (AC Milan), KevinPrince Boateng (Schalke 04), Kwadwo Asamoah (Juventus) Lot CM 2014 Portari: Adam Larsen Kwarasey, Abdul Fatau Dauda, Stephen Adams; Fundași: Samuel Inkoom, Daniel Opare, Harrison Afful, John Boye, Jonathan Mensah, Rashid Sumaila Mijlocași: Sulley Muntari, Michael Essien, Kwadwo Asamoah, Agyemang Badu, Afriyie Acquah, Christian Atsu, Albert Adomah, Wakaso Mubarak, Andre Ayew, Mohammed Rabiu; Atacanți: Jordan Ayew, Abdul Majeed Waris, Kevin-Prince Boateng, Asamoah Gyan. Clasament FIFA: Locul 37, 704 puncte Palmares (3 ediții CM): Ultima participare - CM 2010 Africa de Sud (sferturi), 2006 Germania (optimi); Cupa Africii pe Națiuni 1963, 1965, 1978 Ghana, 1982 (campioană). Foști jucători: Abedi Pele (n. 1964), Samuel Kuffour (n. 1976), Ibrahim Sunday (n. 1944) Primul meci internațional: Coasta de Aur Britanică (Ghana) – Nigeria 1-0 (28 mai 1950)

SUA Antrenor: Jurgen Klinsmann, 49 de ani, Germania (locul 3 CM 2006, 2010 – Germania, câștigător Cupa CONCACAF 2013 - SUA) Jucători-cheie: Clint Dempsey (Seattle Sounders FC), Tim Howard (Everton), Julian Green (Bayern Munchen), Michael Bradley (Toronto FC) Lot CM 2014 Portari: Brad Guzan, Tim Howard, Nick Rimando; Fundaşi: DaMarcus Beasley, Matt Besler, John Brooks, Geoff Cameron, Timmy Chandler, Omar Gonzalez, Fabian Johnson, DeAndre Yedlin; Mijlocaşi: Kyle Beckerman, Bedoya, Bradley, Brad Davis, Mix Diskerud, Julian Green, Jermaine Jones, Graham Zusi; Atacanţi: Jozy Altidore, Dempsey, Aron Johannsson, Chris Wondolowski. Clasament FIFA: Locul 13, 1035 puncte Palmares (10 ediții CM): Ultima participare – CM 2010 (optimi); CM 1930 Uruguay (semifinală), 2002 Coreea și Japonia (sferturi); Cupa Confederațiilor 2009 (finalistă); CONCACAF (14 ediții, 5 titluri). Foști jucători: John Harkes (n. 1967), Claudio Reyna (n. 1973), Brian McBride (n. 1972), Landon Donovan (n. 1982). Primul meci internațional: Suedia – SUA 2-3 (20 august 1916)

Belgia Antrenor: Marc Wilmots, 45 de ani, Belgia Jucători-cheie: Thibaut Courtois (Atletico Madrid), Daniel Van Buyten (Bayern Munchen), Eden Hazard (Chelsea), Thomas Vermaelen (Arsenal) Lot CM 2014 Portari: Thibaut Courtois, Simon Mignolet, Sammy Bossut Fundași: Toby Alderweireld, Laurent Ciman, Nicolas Lombaerts, Vincent Kompany, Daniel Van Buyten, Anthony Vanden Borre, Thomas Vermaelen, Jan Vertonghen Mijlocași: Nacer Chadli, Mousa Dembele, Steven Defour, Kevin De Bruyne, Marouane Fellaini, Adnan Januzaj, Eden Hazard, Kevin Mirallas, Axel Witsel Atacanți: Divock Origi, Romelu Lukaku, Dries Mertens Clasament FIFA: Locul 11, 1074 puncte Palmares (12 ediții CM): Ultima participare – CM 2002 Coreea și Japonia (optimi), CM 1986 Mexic (locul 4); Euro (4 ediții, finalistă 1980, locul 3 1972). Foști jucători: Enzo Scifo (n. 1966), Jean-Marie Pfaff (n. 1953), Marc Wilmots (n. 1969) Primul meci internațional: Belgia – Franța 3-3 (1 mai 1904)

Algeria Antrenor: Vahid Halilhodzic, 61 de ani, Bosnia Jucători-cheie: Saphir Taider (Inter Milan), Hilal Soudani (Dinamo Zagreb), Islam Slimani (Sporting Lisabona) Lot CM 2014 Portari: Mohamed Zemmamouche, Rais Mbolhi, Mohamed Cdric; Fundaşi: Carl Medjani, Aissa Mandi, Madjid Bougherra, Faouzi Ghoulam, Rafik Halliche, Essaid Belkalem, Lyassine Cadamuro, Djamel Mesbah, Mehdi Mostefa; Mijlocaşi: Sofiane Feghouli, Saphir Taider, Medhi Lacen, Abdelmoumen Djabou, Yacine Brahimi, Nabil Bentaleb, Hassen Yebda, Ryad Mahrez; Atacanţi: Islam Slimani, Nabil Ghilas, Hilal Soudani. Clasament FIFA: Locul 22, 858 puncte Palmares (4 ediții CM): Nu a trecut de faza grupelor la CM (ultima ediție 2010); Cupa Africii pe Națiuni (15 ediții, campioană 1990, finalistă 1980) Foști jucători: Lakhdar Belloumi (n. 1958), Rabah Madjer (n. 1958) Primul meci internațional: Tunisia – FLN (Algeria) 1-2 (1 iunie 1957)

Rusia Antrenor: Fabio Capello, 67 de ani, Italia (optimi CM 2010 Anglia) Jucători-cheie: Aleksandr Kokorin, Iuri Jirkov (Dinamo Moscova), Igor Akinfeev (ŢSKA Moscova) Lot CM 2014 Portari: Igor Akinfeev, Iuri Lodîghin, Serghei Rîjikov; Fundași: Vasili Berezuţki, Serghei Ignaşevici, Georgi Şennikov, Vladimir Granat, Aleksei Kozlov, Andrei Eşenko, Dmitri Kombarov, Andrei Semenov; Mijlocași: Igor Denisov, Alan Dzagoev, Roman Şirokov, Denis Gluşakov, Viktor Faizulin, Oleg Şatov, Iuri Jirkov; Atacanți: Aleksandr Kokorin, Aleksandr Kerjakov, Maksim Kanunnikov, Aleksei Ionov, Aleksandr Samedov. Clasament FIFA: Locul 19, 893 puncte Palmares după 1992 (4 ediții CM): Nu a trecut de grupe la CM (ultima ediție 2002); Euro (4 ediții, locul 3 2008). Foști jucători: Lev Yashin (1929 - 1990), Eduard Streltsov (1937 - 1990), Oleg Blokhin (n. 1952) Primul meci internațional: Rusia – Mexic 2-0 (16 august 1992)

Coreea de Sud Antrenor: Hong Myungbo, 45 de ani, Coreea de Sud (bronz Olimpiada Londra 2012) Jucători-cheie: Son Heung-min (Bayer Leverkusen), Park Chuyoung (Arsenal), Kim Bo-kyoung (Cardiff City) Lot CM 2014 Portari: Jung Sung-ryeong, Kim Seung-gyu, Lee Bom-young Fundaşi: Kim Jin-soo, Yun Suk-young, Kim Young-kwon, Hwang Seok-ho, Hong Jeong-ho, Kwak Tae-hwi, Lee Yong, Kim Chang-soo; Mijlocaşi: Ki Seung-yeung, Ha Dae-sung, Han Kook-young, Park Jung-woo, Kim Bo-kyoung, Lee Chung-yong, Ji Dong-won, Koo Ja-cheol; Atacanţi: Lee Keun-ho, Park Chu-young, Kim Shin-wook, Son Heung-min. Clasament FIFA: Locul 57, 547 puncte Palmares (9 ediții CM): Ultima participare – CM 2010 (optimi); CM 2002 Coreea și Japonia (locul 4); Cupa Asiei AFC (12 ediții, campioană 1956, 1960, finalistă 1972, 1980, 1988). Foști jucători: Cha Bumkun (n. 1953), Hong Myungbo (n. 1969), Park Jisung (n. 1981). Primul meci internațional: Coreea de Sud – Mexic 5-3 (2 august 1948)

cupa mondială iunie 2014 23


24 iunie 2014 cupa mondială


Cupa Mondiala Brazilia 2014  
Advertisement
Read more
Read more
Similar to
Popular now
Just for you