Actualitatea creștină, nr. 5/2020 by Revista Actualitatea Crestina

Nr. 05/2020 * Anul XXXI * Serie nouă * 4 lei

GÂNDUL LUNII

A fi creștin nu înseamnă numai a împlini Poruncile, ci „a te naște din nou” și a permite Spiritului intre noipentru și să„La nevisite poarte oriunde vrea El. Legendă imagine:să desen în tușînnegru de pauvres”, ediția ilustrată Aceasta este libertatea Spiritului. Domnul să ne ajute să fim mereu docili Spiritului. (manuscris), 1923. (Papa Francisc, @Pontifex, 20 aprilie 2020) Porumbel reprezentându-l pe Prezența Duhul Sfânt, Gian Lorenzo Bernini, Bazilica San Pietro, Vatican lui Dumnezeu înseamnă în același timp puterea lui Dumnezeu, activitatea lui Dumnezeu și cu caracterul tot mai decisiv al clipei unice. www.vladimirghika.ro

TIMPUL PASCAL – TIMPUL BUCURIEI „Să cântăm Domnului aleluia pentru că este bun şi ne eliberează de orice rău!” Karol Wojtyła – atlet al lui Dumnezeu Privim spre chipul tău frumos, Maică Preacurată

Trebuie să simțim din nou că avem nevoie unii de alții, că avem o responsabilitate față de ceilalți și față de lume, că merită să fim buni și cinstiți. Deja prea mult timp am fost în degradare morală, luând în râs etica, bunătatea, credința, onestitatea și a venit momentul de a recunoaște că această superficialitate veselă nu ne-a fost de folos. Această distrugere a oricărui fundament al vieții sociale ajunge până la urmă să ne pună unul împotriva celuilalt pentru a apăra propriile interese, provoacă apariția de noi forme de violență și cruzime și împiedică dezvoltarea unei adevărate culturi a îngrijirii mediului. (Enciclica Laudato si’, cap. VI, nr. 229)

CUPRINS Actualitatea creștină • Publicație a Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București • Anul XXXI, Nr. 5/2020

PĂSTORUL ARHIDIECEZEI

Timpul pascal – timpul bucuriei VATICAN

5 6 7

@Pontifex Știri din Vatican L’Osservatore Romano FOCUS

Reflecție Privim spre chipul tău frumos, Maică Preacurată 10 Eveniment Planuri şi schimbări 12 Știri ARCB 13 Știri interne/externe Biserică și societate

14 Bioetică Karol Wojtyła – atlet al lui Dumnezeu 16 Doctrină socială - DOCAT Binele meu? Binele nostru?

Suflet tânăr

17 Umbre inutile Christus vivit Știri/Anunțuri UNIVERSUL FAMILIEI

21 ABC-ul credinței 22 Societate Un strigăt în întuneric! SPIRITUALITATE

23 Din catehezele Papei „Vie Împărăția Ta!” 24 Sfânta Scriptură - Psalmii Poporul, ca sanctuar pentru Dumnezeu 25 Minuni şi sfinţi Sfântul Felix din Nicosia 26 Sfinți Un cardinal fascinat de Sfânta Fecioară Maria 27 Pagina Ghika L-au cunoscut pe Vladimir Ghika (și reciproc). Nae Ionescu

3 CENTENAR

28 Centenar Ioan Paul al II-lea CULTURĂ

32 Pe drumurile Romei Zilele de suferinţă nu sunt zile pierdute 33 File de istorie Arhiepiscopul Cisar 34 Idei pentru timpul liber 35 Sacralitatea în artă ETCETERA

36 Anunțuri

COPERTA ACTUALITATEA CREŞTINĂ, NR. 5/2020

Mesajul redacției Numărul din luna mai al revistei Actualitatea creștină se deschide cu editorialul ÎPS Aurel Percă în care ni se spune, printre altele: „Paştele din acest an a fost şi rămâne Paştele Familiei, un Paște «cu uşile închise», totuși a fost Paştele, sărbătoarea cea mai mare a creștinilor. Am rămas cu toții în casele noastre (nu chiar cu ușile încuiate!), ne-am manifestat preocupările şi temerile, dar poate am simțit mai mult farmecul de a sta împreună cu toţi membrii familiei, de a manifesta afecțiunea faţă de cei dragi, de a face o serie de lucruri pe care am uitat să le mai facem... Acest timp «de încercare» – departe de a fi fost un timp al bucuriei exterioare – ne-a permis şi ne permite încă să descoperim şi să gustăm frumusețea «bisericii domestice», a micilor noastre biserici de familie.” La rubrica Osservatore Romano aflăm povestea unui imigrant ateu care ajunge la scaunul episcopal. Fiind luna mai, privirea ni se îndreaptă „spre chipul tău frumos, Maică Preacurată”. La rubrica Focus mai aflăm despre aniversarea Editurii ARCB și a revistei Actualitatea creștină. Centenarul nașterii Papei Ioan Paul al II-lea ne este propus la rubrica Biserică și societate, unde acest Suveran Pontif este prezentat drept „atlet al lui Dumnezeu”. La rubrica Centenar ne este prezentată tot personalitatea Papei Ioan Paul al II-lea, căruia îi este subliniată „grija pentru coloana vertebrală a Bisericii”. Mai putem citi în paginile revistei despre Cardinalul Barbarin care este „fascinat de Sfânta Fecioară Maria”, despre Nae Ionescu și despre biografia Arhiepiscopului Cisar. Rubrica Pe drumurile Romei ne arată cum „zilele de suferință nu sunt zile pierdute”. Nici din acest număr nu lipsesc știrile din Vatican și din Arhidieceză, știrile interne și externe, ideile pentru timpul liber. Lectură plăcută!

EDITOR

Centrul de Comunicații Sociale Angelus Communicationis Redacție

Iulia Cojocariu Pr. Francisc Doboș Pr. Fabian Măriuț Pr. Tarciziu Șerban Pr. Francisc Ungureanu Corectură

Iulia Cojocariu Pr. Octavian Enache Crenguța Nicolae Colaboratori

Pr. Daniel Gheorghiță Benchea Pr. Marian Blaj Dănuț Doboș Pr. Andrei Dumitrescu Pr. Octavian Enache Liana Gehl Anca Mărtinaş Giulimondi Monica Râpeanu Layout GRAFIC

Angelus Communicationis Coperți

Roxana Elekes Distribuție și abonamente

Tereza Petreș Librăria Sf. Iosif Str. G-ral Berthelot 19, 010164, București Tel. 021/2015457, libraria@arcb.ro www.librariasfiosif.ro Tipar

Tipografia Everest 2001 SRL www.everest.ro

Actualitatea creștină Publicație a Arhidiecezei Romano-Catolice de București Str. G-ral H.M. Berthelot 19, 010164, București Tel. 021/2015470, 021/2015411 redactie@actualitatea-crestina.ro www.actualitatea-crestina.ro ISSN 1221 - 7700

PĂSTORUL ARHIDIECEZEI

Timpul pascal – timpul bucuriei „Să cântăm Domnului aleluia pentru că este bun şi ne eliberează de orice rău!” (Sf. Augustin, Disc. 256)

Originea şi istoria Timpului pascal

impul pascal ia naștere aproape concomitent cu celebrarea anuală a Paștelui în secolul al II-lea. Sfinții Părinți ai Bisericii ne vorbesc despre această perioadă ca de un timp liturgic deosebit de solemn, ba chiar ca de o unică sărbătoare, „laetissimum spatium”; era considerat ca o singură zi, „duminica cea mare” (Sf. Augustin), când se celebra Euharistia, se cânta Aleluia, rugăciunile se făceau în picioare şi era oprit în mod absolut postul. Tertulian scrie: „După tradiția primită, în ziua Învierii Domnului ne abținem să ne punem în genunchi şi, de asemenea, de la preocupările care stăpânesc sufletul nostru şi activitățile noastre… şi același lucru îl facem în timpul Rusaliilor, a căror celebrare presupune același caracter de bucurie” (Despre rugăciune, 23). Așadar, pentru Biserica din Antichitate, cele cincizeci de zile ale timpului Paștelui erau trăite ca o neîntreruptă sărbătoare, în care se celebra cu bucurie Învierea Domnului.

Semnificația celebrării celor Cincizeci de zile pascale În reforma liturgică a Conciliului Vatican II, timpul Paștelui a fost prezentat astfel: „Cele cincizeci de zile

care urmează după Duminica Învierii până la Duminica Rusaliilor se celebrează în mare bucurie şi veselie ca o unică zi de sărbătoare, ba chiar ca o mare duminică… Sunt zilele în care, într-un mod special, se cântă Aleluia.

Duminicile din acest timp sunt considerate Duminica Paștelui…” (Anul liturgic, nr. 22-26). Parcurgând textele biblice şi liturgice propuse pentru Timpul pascal, este mai ușor să înțelegem MAI 2020 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

PĂSTORUL ARHIDIECEZEI

semnificația acestui timp liturgic. Rămânem uimiți de tripticul având în centru Învierea, care îl dăruiește pe Duhul Sfânt şi astfel se naște Biserica: aceasta este imaginea celor Cincizeci de zile pascale. Biserica se naște din Jertfa pascală a lui Cristos, şi cincizeci de zile după Înviere, Sfântul Duh este dăruit primei comunități creștine adunate în rugăciune.

Timpul pascal, timp „slab” al Bisericii ? Dintre toate timpurile liturgice, probabil cel pascal este mai puțin valorificat în viaţa comunităților noastre. Avem deseori impresia că Postul Mare (ca şi Adventul) este un timp „forte”, iar Timpul pascal este un timp „slab”, adică lipsit de angajare din punct de vedere pastoral şi considerat a fi fără importanță în viața Bisericii. Se vede acest lucru din faptul că acest timp, după perioada intensă a Postului Mare şi a Săptămânii Sfinte, este imediat acoperit de multe alte inițiative care riscă să-i întunece celebrarea. Pentru Biserica din primele veacuri, Timpul pascal era centrul anului liturgic: timp de cincizeci de zile, creștinii celebrau Învierea Domnului. Cuprinși de fascinația evenimentului, creștinii continuau să cânte „aleluia” pascal. În această cântare se exprima bucuria pentru că iubirea a învins moartea, pentru că prin Înviere noi luăm deja parte la gloria lui Isus Cristos. Şi așa ar trebui să fie şi astăzi…

Paştele, sărbătoarea cea mai mare a creștinilor. Am rămas cu toții în casele noastre (nu chiar cu ușile încuiate!), ne-am manifestat preocupările şi temerile, dar poate am simțit mai mult farmecul de a sta împreună cu toţi membrii familiei, de a manifesta afecțiunea faţă de cei dragi, de a face o serie de lucruri pe care am uitat să le mai facem... Acest timp „de încercare” – departe de a fi fost un timp al bucuriei exterioare – ne-a permis şi ne permite încă să descoperim şi să gustăm frumusețea „bisericii domestice”, a micilor noastre biserici de familie. „Familia, casa familiei, este numită pe bună dreptate biserica domestică, comunitate de har şi de rugăciune, şcoală a virtuților umane şi a carității creștine” (CBC, nr. 1666). Poate că pandemia, încă în acțiune, cu tot caracterul ei dramatic care o caracterizează, ne poate ajuta să descoperim şi mai mult valoarea familiei. Isus Cristos Înviat a venit şi continuă să vină în casele noastre, să intre prin „ușile închise”, aşa cum a făcut cu Apostolii în seara zilei de Paşte. Mesajul este același: „Pace vouă!”, adică un mesaj de speranță şi de bucurie, de viață nouă şi de creație nouă. Într-adevăr, primul dar al Celui Înviat este darul Duhului Sfânt. Şi cu acest dar ne continuăm drumul până la sfârșitul Timpului pascal, cu revărsarea deplină a darului Duhului Sfânt, sperând ca între timp „să se deschidă toate ușile caselor şi ale bisericilor” şi să reintrăm în cursul normal al atmosferei celebrărilor comunitare.

Timpul pascal în timpul pandemiei de coronavirus

Preasfânta Fecioară Maria şi Timpul pascal

Paştele din acest an a fost şi rămâne Paştele Familiei, un Paște „cu uşile închise”, totuși a fost

Anul acesta, Timpul pascal coincide în întregime cu luna mai, lună mariană.

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | MAI 2020

Liturgia romană nu oferă tematici strict mariane referitoare la Timpul pascal. Respectând normele liturgice specifice pentru această perioadă a anului liturgic, evlavia fiecăruia va şti să-i dea cinstirea cuvenită Mamei lui Cristos, Mamei Bisericii şi Mamei fiecăruia dintre noi. În Timpul sacramentului pascal cuprins în cele cincizeci de zile sau „marea duminică”, liturgia romană o amintește şi pe Mama lui Cristos, care tresaltă de bucurie pentru învierea Fiului, sau care împreună cu Apostolii este statornică în rugăciune şi așteaptă cu deplină încredere darul Duhului Sfânt (cf. Fapte 1,14). Antifonul marian „Bucură-te, Regina cerului, aleluia…”, care se recită sau se cântă în Timpul pascal, exprimă bucuria Mariei Preacurate pentru învierea Fiului ei unul născut, invitându-ne să ne consolidăm bucuria pascală. Urarea mea, pe care o adresez tuturor cititorilor revistei Actualitatea creștină, este ca Timpul pascal să nu fie un timp „slab” al vieții Bisericii, dar să fie din nou, ca în Biserica din primele veacuri, un timp „forte” şi angajant, dacă nu mai mult, cel puțin ca perioada Postului Mare, amintindu-ne că acesta din urmă a fost instituit în serviciul timpului pascal! Cu binecuvântare arhierească pentru un Timp pascal plin de har şi bucurie!

† Aurel Percă Arhiepiscop Mitropolit de București

VATICAN

@PONTIFEX

DIN CUVINTELE PAPEI

Lăsați-vă transformați și înnoiți de Duhul Sfânt! Twitter: @Pontifex

Twitter: @Pontifex

Acesta este timpul milostivirii; este timpul compasiunii Domnului. Să ne deschidem inimile pentru ca El să poată veni la noi.

Duhul ne face să ne ridicăm peste limitele noastre, din morțile noastre, căci avem atâtea necroze. Mesajul Învierii e acesta: trebuie să renaștem.

Cu Înălțarea Sa la Cer, Domnul înviat ne atrage privirile spre cer, pentru a ne arăta că scopul călătoriei noastre este Tatăl.

Asemenea discipolilor, și noi îl putem vedea pe Isus cel înviat prin intermediul rănilor sale. Privind rănile, ei au înțeles că nu-i iubea din glumă și că-i ierta, cu toate că între ei se aflau cei care l-au tăgăduit și l-au părăsit. A intra în rănile sale înseamnă a contempla iubirea nemăsurată care izvorăște din inima sa. […] Numai în acest fel mergem la inima credinței și, asemenea discipolilor, găsim o pace și o bucurie care sunt mai tari decât orice îndoială. Pentru a simți iubirea trebuie să trecem pe aici: a se lăsa iertat. […] În fața lui Dumnezeu suntem tentați să facem ca discipolii din Evanghelie: să ne baricadăm cu ușile încuiate. […] La fiecare iertare suntem împrospătați, încurajați, pentru că de fiecare dată ne simțim mai iubiți, mai îmbrățișați de Tatăl. (Predica Papei Francisc în Duminica Milostivirii, 8 aprilie 2018)

Rusaliile au venit, pentru discipoli, după cincizeci de zile nesigure. [...] Încă nu depășiseră îndoielile și fricile: stăteau cu ușile încuiate, cu perspective puține, incapabili să-l vestească pe Cel Viu. Aventura discipolilor, care părea la capăt de linie, este reînnoită de tinerețea Duhului: […] au fost transformați de o bucurie care i-a făcut să renască. […] Duhul nu le-a făcut lucrurile mai ușoare, n-a făcut minuni spectaculoase, n-a eliminat problemele și pe opozanți, ci Duhul a adus în viața discipolilor o armonie care lipsea, armonia sa. Istoria lor ne spune că nici măcar a-l vedea pe Cel Înviat nu este suficient, dacă El nu este primit în inimă. Nu folosește a ști că este viu Cel Înviat dacă nu trăim ca înviați. Și Duhul este cel care […] ne învie înăuntru. (Predica Papei Francisc la solemnitatea Rusaliilor, 9 iunie 2019)

Aceasta este rădăcina rugăciunii creștine: a-i spune „Tată” lui Dumnezeu. Dar este nevoie de curaj! Nu este vorba atât de o formulă, cât mai ales de o intimitate filială în care suntem introduși prin har: Isus este revelatorul Tatălui și ne dăruiește familiaritatea cu El. Dar să nu uităm aceasta: protagonist al oricărei rugăciuni creștine este Duhul Sfânt. Noi n-am putea să ne rugăm niciodată fără forța Duhului Sfânt. El este cel care se roagă în noi și ne stimulează să ne rugăm bine. Duhul ne face capabili să ne rugăm ca fii ai lui Dumnezeu. […] Acesta este misterul rugăciunii creștine: prin har suntem atrași în acel dialog de iubire al Preasfintei Treimi. […] Pentru a ne ruga trebuie să ne facem mici, pentru ca Duhul Sfânt să vină în noi și El să fie cel care ne conduce în rugăciune. (Audiența generală, 22 mai 2019) MAI 2020 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

VATICAN ȘTIRI DIN VATICAN

Calea Crucii în Piața Sfântul Petru

Amânate cu un an

În seara Vinerii Sfinte, pe 10 aprilie, Papa Francisc a prezidat în Piața Sfântul Petru Via Crucis. Meditațiile au fost redactate de 14 persoane, dintre care cinci deținuți.

editaţiile şi rugăciunile au fost propuse de capelania de la Penitenciarul „Due Palazzi” din Padova. Cei care au scris textele au meditat asupra Pătimirii Domnului făcând-o actuală în existența lor. Printre ei figurează cinci deținuți, doi părinţi cărora le-a fost ucisă o fiică, mama unei persoane deţinute, un catehet din parohie, fiica unui condamnat la pedeapsa cu închisoarea pe viaţă, o institutoare din închisoare, un preot acuzat şi apoi achitat, un agent de poliție penitenciară, un frate voluntar, un supraveghetor.

Textele meditațiilor au fost adunate de părintele capelan Marco Pozza şi de voluntara Tatiana Mario. Acestea au fost scrise la persoana întâi singular, dar nu au fost date numele. Cei care au participat la aceste meditaţii au voit să-şi ofere vocea lor tuturor celor care, în lume, împărtăşesc aceeaşi condiţie. „A-l însoţi pe Cristos pe Calea Crucii, cu vocea slabă a oamenilor care locuiesc în lumea din închisori, este ocazia pentru a asista la minunatul duel dintre Viaţă şi Moarte, descoperind cum firele binelui se împletesc cu firele răului.”

Se amână Întâlnirea Mondială a Familiilor și Întâlnirea Mondială a Tinerilor.

in cauza situației sanitare mondiale provocate de pandemia de Covid-19 și a consecințelor asupra deplasărilor și a reuniunilor tinerilor și familiilor, Sfântul Părinte, împreună cu Dicasterul pentru Laici, Familie și Viață, au decis să amâne cu un an următoarea Întâlnire Mondială a Familiilor, programată a avea loc la Roma în iunie 2021, şi a următoarei Întâlniri Mondiale a Tinerilor, programată a avea loc la Lisabona în iunie 2022, pentru iunie 2022 şi respectiv august 2023. Anunțul a fost făcut pe 20 aprilie de către directorul Sălii de Presă a Sfântului Scaun, Matteo Bruni.

Trei noi membri Pe 20 aprilie, au fost aleși trei noi membri în sânul Comisiei Pontificale pentru America Latină.

C Cardinalul guatemalez Álvaro Leonel Ramazzini Imeri

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | MAI 2020

ei trei episcopi sunt: Cardinalul cubanez Juan de la Caridad García Rodríguez, Arhiepiscop de Havana, Cardinalul guatemalez Álvaro Leonel Ramazzini Imeri, Episcop de Huehuetenango, și Monseniorul Paulo Cezar Costa, Episcop de São Carlos, în Brazilia. Această comisie este prezidată de către Cardinalul canadian Marc Ouellet, care pe lângă această responsabilitate o are și pe aceea de prefect al Congregației pentru Episcopi.

VATICAN L’OSSERVATORE ROMANO

„Jumătate de Ave Maria” De la imigrant ateu la scaunul episcopal L’Osservatore Romano, 12 aprilie 2020, p. 9

n ecoul cuvintelor lui, la telefon din Tirana, se simte încă surpriza. E una dintre numeroasele povestiri care întreţes viaţa Bisericii. Arjan Dodaj, 43 de ani, născut pe coasta Albaniei, sosise clandestin în Italia în 1993, pe o navă. La 16 ani fugise din ţară, într-o noapte caldă şi înstelată de septembrie, în căutarea viitorului şi ca să-i ajute pe ai săi. A muncit din greu, ca sudor şi grădinar, timp în care a întâlnit o comunitate ce l-a făcut să se simtă acasă. Aşa a descoperit credinţa, din care îi rămăseseră urme în ADN datorită cântecelor învăţate pe ascuns de la bunica lui. Zece ani mai târziu, în 2003, Ioan Paul al II-lea îl sfinţea preot pentru fraternitatea sacerdotală a Comunităţii Fiilor Crucii. La 9 aprilie 2020, Papa Francisc l-a numit Episcop auxiliar de Tirana. „Am imigrat în Italia îndată după căderea comunismului – povesteşte noul episcop. Era imposibil să obţii viză: marea era singura cale, primejdioasă...” Arjan a crescut într-o familie albaneză comunistă, atee. „Orice semn care amintea de credinţă era interzis. Părinţii mei au suferit efectul teribil al comunismului. Dar bunicii s-au rugat.” Bunica maternă i-a insuflat primele elemente de credinţă. „Prima mea întâlnire cu lucrurile lui Dumnezeu a fost un refren care îmi revenea în cap, în suflet. Bunica mea a fost total liberă în ciuda ameninţărilor şi a trăit experienţa rugăciunii. Pe vremea ei, neştiind să scrie, învăţase rugăciuni cântând. Aşa ştiau bunicii rugăciunile, doctrina. Doar în

L’Osservatore Romano este oficiosul Sfântului Scaun, fondat în 1861. Este un cotidian politic religios. www.osservatoreromano.va

APPOSTOLICA Părintele Arjan Dodaj

8 august 1991, sosirea navei „Vlora” la Bari, cu mii de imigranţi albanezi la bord. (OR, 12 aprilie, p. 9)

Italia am descoperit că multe lucruri, de exemplu despre sacramente, ea mi le transmisese cântându-le, acasă, pe când lucram, făceam curat. Un cântecel pe care mă punea să-l repet mereu era a doua jumătate din Ave Maria!...” Don Dodaj a lucrat în parohii, devenind apoi capelan al comunităţii albaneze din Roma. În 2017, revine în ţară ca preot fidei donum. „Sincer... niciodată n-aş fi crezut ori dorit aşa ceva – spune el referindu-se la numirea episcopală. Am fost foarte fericit în parohie, în comunitate, cu enoriaşii, cu oamenii încredinţaţi nouă. Acum a intervenit această nouă chemare: numirea de la Sfântul Părinte Francisc. Am primit-o cu încredere în Domnul şi cu ascultare faţă de Biserică.” Traducere şi adaptare de Liana Gehl, după Andrea Tornielli

Aşa se numeşte aplicaţia recent lansată de Conferinţa Episcopilor din Mexic, sub deviza „Biserica, acum mai aproape de tine”.

niţiativa oferă un nou instrument gratuit cu scopul – mai ales în această perioadă de urgenţă – de a „uni poporul lui Dumnezeu, bazându-ne pe stâlpii credinţei noastre: Cuvântul lui Dumnezeu, Magisteriul, Liturghia şi rugăciunea”. Aplicaţia permite „să ai mereu Biblia la tine”, citind cărţile, căutând capitole şi versete; oferă zilnic textele Liturghiei şi Breviarul; cuprinde cele mai importante învăţături, precum şi o bază de date cu adrese de parohii, orare şi activităţi, iniţiative caritabile şi multe altele. (OR, 12 aprilie 2020, p. 6) MAI 2020 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

FOCUS REFLECȚIE

Arta sacră apropie omul de Dumnezeu

Madonna della Seggiola (1513-1514), Rafael

PRIVIM SPRE CHIPUL TĂU FRUMOS, MAICĂ PREACURATĂ Înainte de a intra în tema de față, aș dori să vă propun o clarificare. În primul rând, arta liturgică nu este o chestiune facultativă în Biserică, și în al doilea rând, nu este lipsită de sacru. Apoi, aceasta are rolul de a ne ajuta să ne rugăm mai bine și să contemplăm frumusețea negrăită a lui Dumnezeu.

m observat că uneori ne este teamă să ne aplecăm asupra geniului artistic al unui pictor, sculptor etc. Oare de ce? Poate că ne lipsește libertatea spirituală? Oare suntem legați de anumite experiențe și nu mai vedem că Dumnezeu a dat omului libertatea de a crea lucruri diferite pentru a-l lăuda și preamări pe El? Dacă nu ar fi fost geniul artistic, acel ceva creator ce vine de la Dumnezeu, nu-mi imaginez câți dintre noi ne-am mai lăuda cu 8

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | MAI 2020

faimoasele opere de artă pe care le avem în biserici, în muzee, în casele noastre. Vă invit să ne deschidem inima, sufletul și intelectul în fața Duhului Sfânt care este principiul creator al oricărei opere de artă sacră, pentru ca atunci când privim o anumită operă de artă, ființa noastră să fie pătrunsă de același Duh creator, care să pună în ordine viața noastră umană și spirituală. Este luna mai, zile închinate prin excelență Sfintei Fecioare Maria. Biserica întreagă dedică mult timp

ceastă capodoperă „însoțește șederea noastră acasă”. Arta lui Rafael este de fapt mai aproape de lumea contemporană decât s-ar putea crede. Acest al cincilea centenar se celebrează chiar în mijlocul situației de urgență care a șocat întreaga lume. Este vorba de un artist al păcii și al dialogului: sunt valori actuale într-un moment istoric în care solidaritatea este o nevoie esențială. Speranța noastră este că, odată ce se va termina carantina, fiecare dintre noi se va putea bucura pe deplin de frumusețea extraordinară a multor capodopere.

și spațiu rugăciunii și pietății îndreptate către Maica Preacurată. Pentru a ajunge mai grabnic la ea, să spunem împreună cu autorul necunoscut din secolul al IV-lea: Toată frumoasă ești, Marie, și prihană strămoșească nu este în tine! Pentru a nu ne dispersa cu imaginația și ca să nu mergem cu mintea la multele opere de artă dedicate Maicii Domnului, vă propun să ne oprim asupra picturii „Madonna della Seggiola” a lui Rafael (1483-1520). Anul acesta, pe 6 aprilie, pictorul Rafael a împlinit 500 de ani de când s-a întors în casa Tatălui ceresc, la vârsta de 37 de ani, ca să contemple, față către față, frumusețea lui Dumnezeu. Rafael a pictat numeroase opere în care apare chipul Maicii Domnului. În

FOCUS

anul 1507, pe când mai era încă în Florența, Rafael dedică mult spațiu temelor cu caracter marian. Opera pe care am luat-o în considerație în acest articol este una dintre cele mai cunoscute picturi ale lui Rafael, iar aceasta ne va ajuta să privim la Fecioara Maria cu credință și cu mai multă prețuire. O tradiție populară spune că artistul s-a inspirat pentru această lucrare atunci când trecea prin orașul Velletri (Italia), unde a văzut o tânără țărancă care își legăna copiii. Artistul și-a imaginat-o pe Maria așezată pe un scaun, de unde îi provine și numele (seggiola – „scaun”), întorcându-se către Pruncul înfășurat pe care îl îmbrățișează cu tandrețe, cu ochii îndreptați către privitor. În operă putem observa și grija deosebită față de Sfântul Ioan Botezătorul care se află în dreapta. Sfântul Ioan este reprezentat cu mâinile împreunate, semn că o invocă pe Maica Domnului. Fundalul este întunecat. Dând operei forma rotundă, pictorul conferă operei un caracter familiar, iar rotunjimea figurilor creează senzația de continuă mișcare, de fapt aceasta face ca opera să fie una genială. Artistul propune gesturi normale, profund omenești, gesturi materne, pline de afecțiune și dragoste ale Mamei față de Pruncul Isus. Prin îmbrățișarea lor, Rafael vrea să sublinieze esența intimă a scenei. Efectele cromatice întâlnite în operă sunt dintre cele mai alese, de la tonurile calde, vii, până la cele pline de lumină, creând acea stare care invită la rugăciune și meditație. Ce putem învăța din această operă? Vă propun să descoperim trei apelative cu valențe estetice și totodată sacre, pentru a redescoperi în viața noastră frumusețea Sfintei Fecioare Maria, și anume: crin

Culmea artei creștine

ndrăznim să spunem că Rafael este punctul culminant al artei sacre occidentale, de fapt este rezultatul cel mai rafinat al unei tradiții care a dus la dezvoltarea artei creștine, un model încă valabil care ne educă astăzi. Prin urmare, măreția lui Rafael este aceea de a putea duce mai departe mesajul creștin printr-o manieră artistică de înaltă măiestrie și de o rară și sinceră sacralitate, care va deveni model pentru secolele următoare.

curat, trandafir mistic al curăției și, nu în ultimul rând, oglindă a curăției neprihănite. Privind cu atenție la chipul Mariei, descoperim câtă intimitate găsim în expresia: Crin curat! Aceasta ne oferă o bucurie profundă, pe care o simțim împreună cu Maria, pentru faptul că ea, încă din primul moment al zămislirii sale neprihănite, a fost copleșită de multe haruri și înzestrată cu folosirea desăvârșită a rațiunii sale, ceea ce ne va ajuta să-i mulțumim lui Dumnezeu care a îmbogățit-o cu daruri atât de prețioase și să ne privim așa cum suntem, fragili, păcătoși și, uneori, lipsiți de haruri. Ne adresăm Maicii Domnului, ei care a primit o așa de mare abundență de daruri cerești, să facă și sufletul nostru părtaș la ele și să participăm la comorile ei de Mamă cerească! Privind la duioșia pe care Maria a arătat-o față de Pruncul Isus, descoperim al doilea apelativ, Trandafir mistic al curăției! În fața acestei realități, sufletul nostru și toată ființa noastră se bucură împreună cu ea pentru faptul că, în neprihănita ei zămislire, fără pata păcatului strămoșesc, a triumfat în mod glorios asupra răului, zămislind prin puterea Duhului Sfânt și născând pe Isus Cristos, dătătorul vieții și arhetipul oricărei frumuseți. Contemplând acest

adevăr, sufletul nostru mulțumește și laudă Preasfânta Treime care i-a acordat un așa de mare privilegiu. O rugăm să ne acorde înțelepciunea necesară pentru a nu ne lăsa pradă experiențelor ieftine și ușoare, ci să învingem cursele diavolului care caută mereu să păteze sufletul nostru prin păcat. Trandafir mistic al curăției, nu ne refuza niciodată puternicul tău ajutor și fă ca să triumfăm mereu prin ocrotirea ta asupra tuturor dușmanilor mântuirii noastre! Încheiem cu al treilea apelativ care face referire la Maria, oglindă a curăției neprihănite. De fapt, aici este vorba de Soarele dătător de lumină care se oglindește în apa cea limpede a frumuseții Mariei şi cerul care coboară în inima ei curată. Fecioara preacurată rămâne pentru totdeauna o oglindă a frumuseţii lui Dumnezeu și totodată ne invită să ne păstrăm frumusețea primită de la Creator. Așadar, prin opera de artă sacră, în mod special cea care face referință la frumuseţea Sfintei Fecioare Maria, Dumnezeu ne arată că ne-a creat după chipul și asemănarea Sa, ne-a dăruit harul Său şi iubirea Sa infinită. Înțelegem din aceasta că prin frumusețea ei, Maria s-a deschis deplin lui Dumnezeu şi rămâne unită cu El și cu noi pentru totdeauna. Pr. Eugen Răchiteanu MAI 2020 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

FOCUS EVENIMENT

„Î

Planuri şi schimbări Editura ARCB şi revista „Actualitatea creştină” la ceas aniversar

Un vechi proverb, probabil francez, spune că „omul propune, iar Dumnezeu dispune”. Miguel de Cervantes, autorul romanului Don Quijote, adaugă o precizare: „Dumnezeu, care ştie mai mult decât noi, ştie ce e mai bine pentru fiecare; cum sunt vremile, aşa şi purtarea...”

upă unii interpreţi, proverbul de mai sus are o bază biblică: în Faptele Apostolilor se arată că Duhul Domnului a intervenit de două ori în planurile de călătorie ale lui Paul, Timotei şi Sila, schimbându-le destinaţia şi ducându-i spre nord, în loc de vest, spre a predica acolo Cuvântul lui Dumnezeu. Şi noi, în aceste zile, trecem prin tot felul de schimbări de planuri, iar cele ale Editurii ARCB nu fac excepţie. 10

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | MAI 2020

Astfel, prin luna ianuarie, observând că editura noastră tocmai împlinise treizeci de ani de activitate oficială, ne propuseserăm să organizăm un eveniment festiv. De fapt (şi fac aici o paranteză), activitatea editorială a Arhidiecezei de Bucureşti este mai veche de trei decenii, dar în timpul comunismului era limitată strict la cărţile de cult (Liturghierul, Cartea de rugăciuni, Catehismul mic) şi forma oarecum un corp comun cu cea a Diecezei de Iaşi. Trebuie să menţionăm aici figura

n învălmăşeala de voci şi mesaje care ne înconjoară, avem nevoie de o povestire umană, care să ne vorbească despre frumosul care locuieşte în noi. Poveştile ne marchează, ne plăsmuiesc convingerile şi comportamentele, pot să ne ajute să înţelegem şi să spunem cine suntem.” (Papa Francisc, Mesaj pentru Ziua Mondială a Comunicaţiilor Sociale 2020)

Părintelui Ioan Ciuraru, de fericită amintire, căruia îi datorăm deviza Editurii ARCB: „O carte bună este o armă albă în lupta vieţii.” Cu mult curaj şi entuziasm, Părintele Ciuraru îşi transformase portbagajul în centru de distribuţie şi, cu ajutorul micii tipografii înjghebate la Buzău, a putut chiar şi în anii dictaturii să aducă în casele creştine cărţi tipărite „pe sub mână”, cum ar fi Vieţile sfinţilor, Viaţa Fericitului Ieremia Valahul sau – o carte pe care nu o mai găsesc, dar care, la 18 ani, a avut un rol decisiv în alegerile mele de credinţă – Meditaţii pentru luna mai, a Părintelui Anton Vamvulescu. Încheind paranteza, ne gândeam deci să organizăm un eveniment aniversar, pentru a-i onora pe toţi

FOCUS

cei care de-a lungul anilor s-au implicat în acest apostolat, fie ca autori sau traducători, fie ca lectori, redactori şi tehnoredactori, graficieni, ilustratori, tipografi etc. La sugestia Părintelui Francisc Ungureanu, am decis să legăm evenimentul de Ziua Comunicaţiilor Sociale din mai, dat fiind că şi revista Actualitatea creştină împlinise aceeaşi vârstă cu editura. La începutul lunii martie ÎPS Aurel Percă ne dăduse binecuvântarea, dar, la numai câteva zile după stabilirea datei, instaurarea situaţiei de urgenţă determinate de pandemie a dat toate planurile peste cap. Vorba proverbului: omul propune, Dumnezeu dispune... Însă iată că întâlnirea aniversară pe care o plănuiam s-a transformat în întâlnire pe calea presei – şi profităm de acest prilej pentru a le mulţumi tuturor celor care au iniţiat şi susţinut activitatea editurii şi a revistei, şi în primul rând Arhiepiscopului emerit Ioan Robu, care a pus la dispoziţie resursele necesare în toţi aceşti primi treizeci de ani. De-a lungul timpului, atât editura, cât şi revista au beneficiat de expertiza unor angajaţi şi colaboratori externi de înaltă ţinută intelectuală, şi ne pare rău că, din motive de spaţiu, nu-i putem numi aici personal. În catalogul Editurii ARCB sunt peste 300 de titluri şi fiecare dintre ele presupune munca unei întregi echipe. La fel, cele 12 numere anuale ale Actualităţii creştine şi suplimentele însumează 390 de numere: tuturor celor care au contribuit la ele le mulţumim din suflet! Apoi, pentru că tot vorbim de oameni, dar şi de schimbări, trebuie să menţionăm şi un efect pozitiv al stării de urgenţă. Este vorba de un nou proiect editorial iniţiat de Editura ARCB prin intermediul site-ului www.vladimirghika.ro şi

„S

fânta Maică Biserica ştie că [mijloacele de comunicare socială], bine întrebuinţate, oferă neamului omenesc avantaje mari, întrucât contribuie mult la destinderea şi îmbogăţirea sufletelor şi la răspândirea împărăţiei lui Dumnezeu.” (Inter mirifica)

al „Bibliotecii online” de pe site-ul www.editura-arcb.ro. Ideea s-a născut în momentul în care pericolul pandemiei a ajuns şi la noi şi ne-am văzut siliţi să stăm în casă. M-au impresionat atunci creativitatea şi iniţiativele despre care auzeam la televizor sau citeam pe net, şi m-am întrebat ce am putea face şi noi, ca editură. Mărturisesc că n-am dat imediat curs ideii, ci am ezitat o vreme – nu ştiam cum va fi cu drepturile de autor, cu aspectele tehnice... Dar, în acelaşi timp, simţeam că este o perioadă care ne cheamă să practicăm gratuitatea; suntem toţi strâmtoraţi de acest virus, avem nevoie, de undeva, şi de spaţii de libertate. Aşa că, atunci când am văzut că şi alte edituri, între care şi Humanitas, au dat curs aceleiaşi idei, am prins curaj şi i-am vorbit Înalt Preasfinţitului Aurel Percă. A fost imediat de acord şi a cerut o listă de titluri. Cu ajutorul colegilor care se ocupă de partea de site-uri, precum şi al celor de la emisiunea online „Ora catolică” (un alt program născut din situaţia de criză), proiectul nostru de cărţi electronice a prins viaţă şi a devenit cunoscut în scurt timp. Şi mai fac aici o paranteză: fără să fi planificat astfel dinainte, primele titluri postate sunt legate de Fericitul Vladimir Ghika, pe care îl sărbătorim în mai. Amintim că

în timpul epidemiei de holeră din 1913, Monseniorul ne-a lăsat un frumos exemplu de devotament şi curaj în îngrijirea bolnavilor – lucru despre care putem afla mai multe citind cărţile de pe site şi meditând cu rugăciunile postate acolo. Apoi, alte titluri sunt legate de Sfânta Fecioară Maria, Regina lunii mai, şi de apariţiile ei la Fatima, începute tot în luna mai, 1917... Dumnezeu dispune... În încheiere, o ultimă mărturisire, în ton cu vremile de acum. De ceva timp tot discutam despre un nou program editorial: acela de a începe să producem şi să vindem cărţi electronice. Existau însă limitări interne, precum şi condiţionări externe, care parcă ne ţineau pe loc. În orice caz, proiectul nu demara... Dar Dumnezeu, care ştie de ce are nevoie fiecare timp, a făcut astfel încât proiectul nostru de carte electronică să pornească nu cu bani în vremuri de prosperitate, ci gratuit în vremuri de restrişte. Mi-a dat mult de gândit acest lucru şi mi-a insuflat, totodată, un sentiment de gratitudine: pentru superiorii care ne-au susţinut, pentru colegii şi colaboratorii care ne-au ajutat să-l punem în practică. Tuturor le mulţumim şi le adresăm urarea acestui timp pascal: Cristos a înviat! Liana Gehl MAI 2020 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

FOCUS ȘTIRI ARCB

București

Ora Pământului În ziua de 28 martie, când s-a celebrat Ora Pământului, cercetașii din filiala „Scout Sfânta Tereza” București și-au propus să renunțe la tehnologie pentru o oră începând cu ora 20:30, să aprindă o gulguță (lampă de hârtie) și să stea împreună în gând, alăturându-se milioanelor de oameni din lume. București

Omp

Duminică, 19 aprilie, la ora 12:00, Pr. Eugen Blaj a transmis Sf. Liturghie din capela Operelor Misionare Pontificale, iar la ora 15:00, copiii misionari au recitat Rozariul Divinei Milostiviri. Brăila

Povestioare Pe pagina de Facebook a parohiei, pe care se transmit și Liturghiile în direct, sunt postate în fiecare zi povestioare care au ca scop să-i încurajeze pe credincioși și să le ofere sănătate pentru suflet și învățăminte „legate de comuniunea și armonia cu Dumnezeu, cu aproapele și chiar cu noi înșine”.

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | MAI 2020

Pastorală ÎPS Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit de București, a adresat, în Duminica Milostivirii Divine, o Scrisoare Pastorală.

nalt Preasfinția Sa s-a adresat preoților, persoanelor consacrate și credincioșilor Arhidiecezei Romano-Catolice de București. În deschiderea scrisorii, spune că adresează această scrisoare pentru a-și arăta „apropierea și afecțiunea, gândindu-mă, în toată această perioadă, cum ați sărbătorit Învierea Domnului și cât de frumos ar fi fost dacă aș fi putut fi în mijlocul unor comunități în aceste zile de sărbătoare”. În continuare, făcând referire la perioada grea pe care o traversăm cu toții, a spus: „Pericolul este printre noi și au fost luate măsuri de combatere și de izolare a cazurilor de contaminare cu Covid-19, fiind constrânși să trăim închiși în case, fără posibilitate de mișcare și de întâlnire a persoanelor dragi, fără posibilitatea de a trăi duminica, de a sărbători împreună Paștele, de a celebra ca o comunitate sacramentele, mai ales Sfânta Liturghie, spovada, împărtășania.” Amintind apoi mărturia de credință și de iubire pe care

le-a arătat Papa Francisc, a spus că acesta „ne încurajează să ieșim din această «încercare» mai buni, să găsim modul de a comunica mai bine, de a construi relații de iubire în casă, învingând neliniștea și dificultățile momentului prezent”. În încheierea scrisorii a adresat „un mare mulțumesc tuturor operatorilor radio, internet și televiziune pentru serviciul lor prețios în această perioadă de izolare” și a implorat binecuvântarea Domnului înviat asupra preoților, a persoanelor consacrate și a credincioșilor – în special asupra familiilor, a persoanelor în vârstă și a bolnavilor, asupra medicilor, a infirmierilor, a personalului sanitar, a voluntarilor, a autorităților.

Urări de Paște Scrisoare de Paște adresată Papei Francisc de către ÎPS Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit de București.

u ocazia Paștelui 2020, ÎPS Aurel Percă a trimis Sanctității Sale Papa Francisc o scrisoare cu urări. În această scrisoare se precizează: „În ciuda dificultăților care în acest an ne constrâng să celebrăm Învierea lui Cristos «cu porțile închise», tocmai în această situație dificilă, este și mai necesar pentru noi creștinii să trăim Paștele lui Isus, răstignit și înviat, în spirit de adevărată credință și mare speranță.” Apoi continuă: „Am trăit împreună cu Sanctitatea Voastră și în spirit de comuniune acest Post Mare deosebit și vă mulțumim, Sfinte Părinte, pentru toate momentele în care ne-ați redat curajul de a continua drumul nostru de credință și de fidelitate față de Domnul.” Implorând mai întâi binecuvântarea apostolică, scrisoarea se încheie astfel: „Vă urăm sărbători fericite, urări însoțite de daruri ale Celui Înviat pentru slujirea voastră petrină.”

FOCUS ȘTIRI INTERNE/EXTERNE

Maria TV – post de televiziune catolic

Pastorală la Învierea Domnului

Maria TV, primul post de televiziune catolic din România, a început să emită din 11 aprilie, în reţeaua naţională de televiziune.

Preafericitul Cardinal Lucian Mureșan a adresat o Pastorală în sărbătoarea Învierii Domnului.

ostul Maria TV poate fi receptat doar de către abonaţii prin cablu ai Digi (RCSRDS), pe canalul 142. Anunţul a fost făcut de Pr. Doru Popovici, directorul de programe Radio Maria România, în data de 9 aprilie, atât pe site-ul Radio Maria, cât şi pe pagina de Facebook a aceluiaşi post de radio: „Azi, 9 aprilie, (...) din bunăvoinţa lui Dumnezeu şi prin participarea oamenilor de bunăvoinţă, se deschide o nouă cale de har pentru sufletele românilor. Este vorba despre postul de televiziune catolic Maria TV, care va transmite începând de sâmbătă, 11 aprilie, în reţeaua naţională de televiziune RCS-RDS.” Maria TV poate fi vizionat prin internet pe site-ul

Î altele: „Cristos este prezent

n aceasta se spune printre

Radio Maria: www.radiomaria.ro. În Sâmbăta Sfântă, pe 11 aprilie, au fost transmise celebrările din Noaptea de Înviere, de la Catedrala „Sfânta Fecioară Maria, Regină” din Iaşi, și, de asemenea, în Duminica Învierii, s-a transmis Sfânta Liturghie de la ora 11.30. (sursa: ercis.ro)

astăzi în lumea noastră. (...) În incertitudine și în teama pentru sănătatea și pentru viața noastră, un înger ne vorbește și nouă astăzi. Și ne spune un Cuvânt, acel Cuvânt pe care numai Dumnezeu ni-l poate transmite: «A înviat!» (Lc 24,6). Cuvântul lui Dumnezeu transmis de îngeri ne spune că nu mai suntem robi ai morții și ai deznădejdii, ne spune că El este viu și că El nu își va abandona poporul în clipa încercării, El care prin Sângele Său l-a încătușat pe dușmanul cel din vechime.” (sursa: egco.ro)

Italia

Irlanda

Argentina

Giulgiul din Torino expus în Sâmbăta Sfântă

Linie telefonică pentru Biserici și capele locuri de primire cupluri în Irlanda

În Sâmbăta Sfântă s-a transmis în direct de la domul din Torino un moment de rugăciune și contemplație condus de Arhiepiscopul de Torino, Cesare Nosiglia, în fața Giulgiului Sfânt. Într-o scrisoare trimisă de Papa Francisc Monseniorului Nosiglia se spune că inițiativa „vine în întâmpinarea cererii poporului credincios al lui Dumnezeu greu încercat de pandemia de coronavirus”. Suveranul Pontif a asigurat participarea sa spirituală și rugăciunea în unitate cu Biserica.

În Irlanda s-a creat o linie telefonică pentru a ajuta cuplurile aflate în dificultate. Linia telefonică a fost pusă în funcțiune de Accord, o rețea de centre și experți răspândiți în toată Irlanda. Există persoane care au dificultăți în relațiile lor și în viața familială din cauză că sunt constrânse să rămână în casă în această perioadă fără precedent. Acest instrument de suport este disponibil și activ în toată Irlanda unsprezece ore pe zi, cinci zile pe săptămână.

În Argentina, Arhidieceza de Buenos Aires transformă biserici și capele în locuri de primire pentru persoanele vârstnice sau fără adăpost, unele din grupurile de risc în criza coronavirusului. Este vorba de locuri adecvate de izolare pentru astfel de persoane, dotate cu baie cu apă caldă, televizoare și centre recreative. Asistența este asigurată de preoți și voluntari. În zona metropolitană din Buenos Aires sunt circa 490.000 de persoane cu vârsta peste 70 de ani. MAI 2020 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

Biserică și societate BIOETICĂ

Karol Wojtyła – atlet al lui Dumnezeu Text: Monica Râpeanu

iciunul dintre noi nu trăiește doar pentru sine însuși, și niciunul nu moare pentru sine însuși. Fie dar că trăim, pentru Domnul trăim, fie că murim, pentru Domnul murim. Deci, fie că trăim, fie că murim, ai Domnului suntem. Aceste cuvinte ale Sfântului Apostol Paul din Scrisoarea către Romani (14,78) descriu cum nu se poate mai bine pelerinajul pe pământ al unui sfânt pe care unii dintre noi au avut ocazia și marea bucurie să-l întâlnească și chiar să-l cunoască personal. În urmă cu exact o sută de ani, la 18 mai 1920, se năștea la Wadowice, în Polonia, Karol Józef Wojtyła, cel ce avea să fie ales Papă în octombrie 1978 și cunoscut după aceea ca Ioan Paul al II-lea – un Sfânt Părinte care a contribuit mult la schimbarea istoriei acestei lumi. Așa cum sublinia succesorul său, Papa Benedict 14

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | MAI 2020

al XVI-lea, „Ioan Paul al II-lea a condus Poporul lui Dumnezeu ca să treacă pragul celui de-al treilea mileniu, pe care tocmai grație lui Cristos el a putut să-l numească pragul speranței.” Prin felul în care a trăit și a condus Biserica, dar și prin modul în care și-a acceptat suferința și a plecat din această lume, Ioan Paul al II-lea a arătat că a fost întru totul un om al lui Dumnezeu în permanent dialog cu Dumnezeu și dăruit complet semenilor săi. Suferința nu l-a ocolit. De fapt, Crucea l-a însoțit încă din primii ani ai vieții. Și-a pierdut mama la vârsta de nouă ani, iar trei ani mai târziu și-a pierdut și unicul frate. Apoi, pe când era student la Cracovia, a murit și tatăl său și s-a trezit astfel complet singur într-o țară aflată sub ocupația nazistă și în mijlocul unei lumi aflate în război. Fiind marcat de o copilărie

lipsită de prezența mamei, și-a dedicat întreaga viață Sfintei Fecioare Maria, încredințându-se ocrotirii ei de Mamă: Totus Tuus, Maria. Lumea l-a perceput ca pe un sfânt încă din timpul vieții, cu mult înainte de a fi proclamat sfânt și, pe bună dreptate, a fost numit chiar și de jurnaliști globetrotterul Evangheliei, atletul lui Dumnezeu, un om curajos în epoca marilor frici. A fost curajos în apărarea păcii, în apărarea familiei și a demnității umane. Papa Francisc l-a numit Papa familiei, iar pentru mulți el este Papa celor bolnavi și al celor suferinzi și sfântul inimilor. În același timp, el s-a dovedit a fi și prietenul prin excelență al tinerilor. Este bine cunoscut faptul că, imediat după sfințirea sa ca preot, s-a îndreptat în acțiunea sa pastorală în primul rând spre tineri. Mai mult, peste tot pe unde a călătorit i-a căutat cu predilecție pe tineri și a fost căutat de tineri. În 1994, săptămânalul Time din New York îl alegea „omul anului”, recunoscând și afirmând măreția gândurilor acestui Papă. Într-un lung interviu care a fost publicat în același an, sub forma unui volum cu titlul Să trecem pragul speranței, Ioan Paul al II-lea spunea despre istoria mântuirii că „oferă întotdeauna o nouă inspirație pentru interpretarea istoriei omenirii” și că ea „propune, de fapt, tema cea mai pasionantă” fiindcă „nu reia doar problema istoriei omului, ci abordează chestiunea sensului existenței lui”. A călătorit neobosit pe toate continentele pentru a proclama iubirea lui Dumnezeu. A vorbit necontenit cu curaj, claritate și o fermitate aparte despre libertate, despre demnitatea umană și respectarea vieții de la început și până la sfârșit, îndemnându-i constant pe toți oamenii de

Biserică și societate

bună-credință să participe la construirea unei civilizații a iubirii și la răspândirea unei culturi a vieții. Acest fiu al Poloniei, a cărui viață a urmărit parcursul istoriei, a contribuit indubitabil și la prăbușirea comunismului. Karol Wojtyła a rezistat în fața a două regimuri totalitare – nazismul și comunismul – și a contribuit în mod direct la victoria mișcării „Solidaritatea” în Polonia. ÎPS Ioan Robu a scris în Introducerea la volumul festiv dedicat beatificării Papei Ioan Paul al II-lea (publicat de Editura ARCB, în 2011) că a văzut în el un adevărat profet al timpurilor noi, […] trimisul lui Dumnezeu pentru acest timp și pentru timpurile care vor veni. În același text, ÎPS Robu și-a exprimat totodată convingerea că acest Papă „a schimbat istoria prezentă, dar o va schimba și pe cea viitoare prin această învățătură referitoare la demnitatea omului, la libertățile omului, la respectul față de viață etc. Mulți vor vedea lumina în lume, lumina acestei vieți, datorită învățăturii Sfântului Părinte. Mulți vor muri cu demnitate datorită învățăturilor lui. Mulți vor interveni în favoarea celor slabi pentru că-și vor aminti de o învățătură mereu predicată de un Suveran Pontif care s-a numit Ioan Paul al II-lea.” E important să ne amintim în aceste zile de o scrisoare enciclică a Papei Ioan Paul al II-lea care a împlinit cu puțin timp în urmă un sfert de veac de când a fost publicată (25 martie 1995). Este vorba despre Evangelium vitae, o enciclică cheie, un document extraordinar, care vorbește, atât inteligenței cât și inimii, despre valoarea și inviolabilitatea vieții umane, și în care Ioan Paul al II-lea semnalează, printre altele, că o cultură a morții a pătruns și în Biserică: „Prea adeseori

– scrie el – credincioșii, chiar aceia care participă activ la viața eclezială, cad într-un fel de disociere între credința creștină și exigențele ei etice față de viață, ajungând astfel la subiectivism moral și la anumite comportamente inacceptabile. Trebuie să ne întrebăm atunci cu mare luciditate și curaj ce cultură a vieții este răspândită astăzi printre creștini…” (nr. 95). Așa cum însuși Suveranul Pontif sublinia în paragraful nr. 5, Evangelium vitae „vrea să fie deci o reafirmare precisă și fermă a valorii vieții umane și a inviolabilității ei și totodată un apel pasionat adresat tuturor și fiecăruia, în numele lui Dumnezeu: respectă, apără, iubește și slujește viața, fiecare viață umană! Doar pe această cale vei găsi dreptate, dezvoltare, libertate adevărată,

pace și fericire!” El și-a dorit ca aceste cuvinte să ajungă la toți fiii și fiicele Bisericii și la toate persoanele de bunăvoință, doritoare ale binelui fiecărui om și al sorții întregii societăți. În aceste timpuri, când întreaga lume suferă din cauza unei noi pandemii și se confruntă cu tot felul de temeri și necunoscute, să ne lăsăm însoțiți la fiecare pas de acest apel al Sfântului Ioan Paul al II-lea și să dăm dovadă de iubire și responsabilitate față de semenii noștri, apărând și slujind fiecare viață, mai ales prin modul în care alegem să ne comportăm. Și să nu uităm, în același timp, că numai în măsura în care cultivăm o viață creștină autentică, acasă și în comunitățile noastre, vom putea fi adevărați mărturisitori ai Evangheliei Vieții.

APOSTOL AL CURAJULUI „Cu mărturia lui de credință, de iubire și de curaj apostolic, însoțită de o mare carismă umană, acest exemplar fiu al națiunii poloneze i-a ajutat pe creștinii din toată lumea să nu le fie teamă să spună că sunt creștini, că aparțin Bisericii, să vorbească despre Evanghelie. Într-un cuvânt: ne-a ajutat să nu ne fie teamă de adevăr, pentru că adevărul este garanția libertății. Și mai în sinteză: ne-a redat forța de a crede în Cristos, deoarece Cristos este Redemptor hominis, Răscumpărătorul omului: tema primei sale enciclice și firul conducător al tuturor celorlalte. Karol Wojtyła a urcat pe scaunul lui Petru aducând cu el profunda sa reflecție despre confruntarea dintre marxism și creștinism, centrată pe om. Mesajul lui a fost acesta: omul este calea Bisericii, iar Cristos este calea omului.” (Papa Benedict al XVI-lea – Predică la beatificarea Papei Ioan Paul al II-lea, Piața San Pietro, Roma, 1 mai 2011, https://www.magisteriu.ro/ predica-la-beatificarea-papei-ioan-paul-al-ii-lea-1-mai-2011/)

MAI 2020 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

Biserică și societate doctrină socială - docat

„P

rin porunca iubirii lui Dumnezeu și a aproapelui, creștinii, din punct de vedere moral, sunt încă o dată obligați să-i ajute pe alții, să slujească binele comun, să fie aproape de fiecare individ, contribuind la dezvoltarea unei veți demne de ființa umană” (DOCAT 86).

Binele meu? Binele nostru? Text: Pr. Daniel Gheorghiță Benchea

„L

inia care separă binele de rău străbate inima fiecărui om. Și cine ar vrea să distrugă o parte din inima sa?” (Aleksandr Soljenițîn). „Lumea are destul pentru necesitățile fiecăruia, dar nu are suficient pentru lăcomia fiecăruia” (Mahatma Gandhi). Dintre toate capitolele străbătute până acum din documentul nostru, DOCAT, acest al patrulea este cel mai teoretic, dar și cel mai practic. Acest paradox se explică prin faptul că suntem chemați să reflectăm asupra a patru principii sociale esențiale: principiul binelui comun, principiul personalității (demnitatea persoanei umane), principiul solidarității și principiul subsidiarității. De ce aceste principii? Pentru că avem o responsabilitate: cel de lângă noi. „Prin porunca iubirii lui Dumnezeu și a aproapelui, creștinii, 16

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | MAI 2020

din punct de vedere moral, sunt încă o dată obligați să-i ajute pe alții, să slujească binele comun, să fie aproape de fiecare individ, contribuind la dezvoltarea unei veți demne de ființa umană” (DOCAT 86). În ceea ce privește demnitatea persoanei am vorbit detaliat în numărul trecut. Celelalte trei principii ne dezvăluie faptul că, oricât de teoretice ni s-ar părea, cel puțin o dată realitatea ne-a făcut să le confruntăm față în față și să le punem în practică. Astfel, binele comun reprezintă, așa cum ne spune Conciliul Vatican II, „ansamblul condițiilor de viață socială care permit grupurilor și indivizilor să-și atingă mai deplin și mai ușor perfecțiunea proprie” (Gaudium et Spes 26). Am acționat eu vreodată în acest spirit al binelui comun, m-aș putea întreba? Da. De fiecare dată când am fost interesat de binele celorlalți,

mai ales de binele celor la care nu se mai gândește nimeni. „Plinătatea iubirii față de aproapele constă pur și simplu în capacitatea de a-l întreba pe aproapele: ce suferință te chinuie?” (Simone Weil). Principiul solidarității exprimă dimensiunea socială a persoanei umane, căci niciun om nu poate trăi doar pentru el singur; el depinde întotdeauna de ceilalți, astfel încât granițele devin din ce în ce mai puțin importante. Chemați să gândim global, nu putem neglija probleme precum schimbările climatice, epidemiile sau migrația (cf. DOCAT 100-101). Principiul subsidiarității scoate în evidență, ne precizează DOCAT, faptul că problemele de viață comunitară nu pot fi lăsate pur și simplu pe baza „celor de sus”. Într-un cuvânt, trebuie să ne ocupăm în mod independent de problemele întâmpinate, iar ajutorul să-l căutăm la nivelul proxim următor doar în cazul unei suprasolicitări. În concluzie, de ce toate aceste principii? Toate acestea există doar pentru a ne complica viața? Nicidecum, toate acestea sunt pentru și numai pentru construirea unei „civilizații a iubirii”.

SUFLET TÂNĂR

Pagini realizate de Centrul Diecezan pentru Pastorația Tineretului

Cum trăiesc fricile acestui timp?

Umbre inutile

e salut cu drag, tânăr cititor! Mai reziști acasă? A mai trecut o lună și a fost destul de provocatoare, nu-i așa? Sper că reușești să mergi mai departe și să-ți ocupi bine timpul, cu lucruri folositoare, fiind animat de motivații care să te mențină activ și încrezător. Te-ai gândit vreodată care ar putea fi primul gând cu care se trezește o gazelă în Africa? Dar al unui leu? Probabil că nu, ai lucruri mai importante la care să te gândești. Jurnalistul și scriitorul Christopher McDougall afirma la un moment dat că primul gând al unei gazele este de a fi mai rapidă decât cel mai rapid leu pentru a supraviețui, în timp ce leul e conștient că trebuie să fie mai rapid decât cea mai lentă gazelă pentru a nu muri de foame. Așadar, nu contează dacă ești leu sau gazelă, important este ca la începutul zilei să știi că ai de făcut ceva util, pentru tine sau pentru ceilalți. Anumite studii afirmă că japonezii trăiesc mult deoarece reușesc să

TINERII ÎNTREABĂ

se țină motivați. A nu avea motivații te face să te simți bătrân, indiferent ce vârstă ai avea. E chiar important ca atunci când începi ziua, să știi ce ai de făcut. Să fii conștient că ziua primită este un talant din partea lui Dumnezeu, cu ajutorul căruia trebuie să mai obții încă unul. Ar trebui să fie încurajator să îți spui că dacă astăzi ai făcut ceva util pentru sufletul tău sau pentru aproapele, ai primit gratis, dar nu degeaba, această zi. Prin urmare, ideea este aceasta: umple-ți ziua cu activități și animă-le cu motivații pozitive. Caută o utilitate chiar și în cel mai banal sau dificil lucru pe care ești nevoit să îl faci. Gândește-te că timpul pe care îl ai la dispoziție acum nu-l vei mai regăsi la fel după ce va trece pandemia. Și nu uita ca la finalul zilei să-ți revezi parcursul de peste zi. Te va ajuta să simți că nu ai făcut umbră degeaba pământului. Pr. Marian Blaj, Responsabil diecezan pentru Pastorația Tineretului

Twitter: @Pontifex Să ne rugăm împreună Domnului ca să ne ajute să avem încredere și să învingem frica. Papa Francisc

e la o zi la alta. Toţi experimentăm frică şi anxietate, cu suişuri şi coborâşuri, pentru că trăim în nesiguranţă şi nu avem control asupra întregii situaţii, dar facem ceea ce depinde de noi. S. Guarinelli spune că speranţa creştină nu este neapărat o alternativă la frică. Dimpotrivă, o recunoaşte şi o asumă. „Isus i-a luat cu sine pe Petru, pe Iacob şi pe Ioan şi a început a se înfiora şi a se nelinişti şi le-a spus: «Sufletul meu este trist până la moarte; rămâneţi aici şi vegheaţi!»” (Mc 14, 3334). Isus însuşi în Grădina Măslinilor a trăit frica şi din interiorul ei s-a încredinţat Tatălui. Și făcând aceasta, a adus astfel o rază de lumină sfântă în temerile noastre. La fel și noi, atunci când simțim teamă, putem să ne încredințăm Mântuitorului înviat. Aşa se naşte capacitatea de a avea speranţă, ca rod al încredinţării propriei frici. Când ne încredinţăm speranţei lui Isus înviat şi ne deschidem pentru a o primi, devenim oameni ai învierii prin faptele, vorbele şi gândurile noastre. Sr. Gabriela Lungu FCJ

MAI 2020 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

SUFLET TÂNĂR Christus vivit

O Biserică tânără și reînnoită

acă ultima dată l-am observat pe Isus cel tânăr, este timpul să mai facem un pas prin documentul Christus vivit, care ne propune să privim la tinerețea unei Bisericii care se lasă reînnoită. Iată ce ne spun articolele 34-38: „A fi tineri, mai mult decât o vârstă, este o stare a inimii. Aşadar, o instituţie antică precum Biserica se poate reînnoi şi deveni din nou tânără în diferite faze ale istoriei sale foarte lungi. (...) Să-i cerem Domnului să elibereze Biserica de cei care vor s-o îmbătrânească, s-o fixeze în trecut, s-o frâneze, s-o facă imobilă. Să îi cerem s-o elibereze de o altă ispită: aceea de a crede că este tânără pentru că acceptă tot ceea ce lumea îi oferă, considerând că este reînnoită pentru că îşi dă deoparte mesajul şi se comportă ca toţi ceilalţi. Este tânără atunci când este ea însăşi, când primeşte forţa mereu nouă a cuvântului lui Dumnezeu, a Euharistiei, a prezenţei lui Cristos şi a forţei Duhului Său în fiecare zi.

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | MAI 2020

Este tânără când este capabilă să se întoarcă încontinuu la izvorul său. Este adevărat că noi, membri ai Bisericii, nu trebuie să fim tipi stranii. Toţi trebuie să ne poată simţi ca fraţi şi vecini, precum apostolii, care se bucurau de «trecere în faţa întregului popor» (Fap 2,47; cf. 4,21.33; 5,13). Însă, în acelaşi timp, trebuie să avem curajul de a fi diferiţi, de a arăta alte visuri pe care această lume nu le oferă, de a mărturisi frumuseţea generozităţii, a slujirii, a curăţiei, a tăriei, a iertării, a fidelităţii faţă de propria vocaţie, a rugăciunii, a luptei pentru dreptate şi binele comun, a iubirii faţă de săraci, a prieteniei sociale. Biserica lui Cristos poate mereu să cadă în ispita de a-şi pierde entuziasmul, pentru că nu mai ascultă chemarea Domnului la riscul credinţei, de a da totul fără a măsura pericolele, şi caută din nou false siguranţe lumeşti. Tocmai tinerii sunt cei care o pot ajuta să rămână tânără, să nu cadă în corupţie, să nu se oprească, să nu se mândrească, să nu se transforme într-o sectă, să fie

mai săracă şi capabilă de mărturie, să fie aproape de cei din urmă şi de cei rebutaţi, să lupte pentru dreptate, să se lase interpelată cu umilinţă. Ei pot să aducă Bisericii frumuseţea tinereţii atunci când stimulează «capacitatea de a se bucura pentru ceea ce începe, de a se dărui fără întoarcere, de a se reînnoi şi de a reporni pentru noi cuceriri». Acela dintre noi care nu mai este tânăr are nevoie de ocazii pentru a avea aproape glasul şi stimularea lor, şi «apropierea creează condiţiile pentru ca Biserica să fie spaţiu de dialog şi mărturie de fraternitate care fascinează». Avem nevoie să creăm mai multe spaţii unde să răsune glasul tinerilor: «Ascultarea face posibil un schimb de daruri, într-un context de empatie. […] În acelaşi timp, pune condiţiile pentru ca o vestire a Evangheliei să ajungă într-adevăr la inimă, în mod incisiv şi rodnic.»”

SUFLET TÂNĂR

Isus în carantină

ra ora 21. El urma să învie. Toate bisericile erau goale și nu am putut să nu îmi pun o întrebare: oare s-a mai simțit părăsit vreodată Isus cum s-a simțit acum două mii de ani? Am rămas în București, singur – așa e cel mai bine. Oare ce ar face El în carantină? Începe Liturghia parcă e mai întuneric decât de obicei, poate e de la contrastul ecranului. Părea totul lipsit de culoare până când… până când a apărut Lumina. Privind la acea flacără, ce anul acesta nu se împrăștie în toată urbea, dar așteaptă să se aprindă în noi, am înțeles răspunsurile la întrebările de

mai înainte. Da, El se simte de multe ori singur și părăsit – atunci când uităm de El sau când facem ceva împotriva Lui; cu toate acestea, nu ne lasă singuri niciodată. Când noi Îl punem în carantina materialismului, a răului, a ignoranței, a indiferenței, El se roagă pentru noi și ne așteaptă să Îi deschidem sufletul ca să ne scape de epidemia păcatului. Parcă e mai lumină în biserică decât de obicei. O fi de la întunericul din noapte, sau de la speranța pe care a pus-o în mine prin acea mică flacără. Aprind o lumânare și o pun la geam. Parcă e mai luminos afară. (G.A.)

Reflexie

Pareidolie

ând oamenii au făcut poze planetei Marte în 1877, au remarcat ceea ce părea că sunt niște linii drepte. Imediat au apărut teorii că acele linii drepte sunt, de fapt, niște canale construite de o civilizație care trăia acolo. Odată cu dezvoltarea calității telescoapelor cu care facem poze minunatei planete roșii, liniile au dispărut. Acesta este un exemplu clar de pareidolie, o tendință umană de a percepe ceva vag ca fiind un lucru cunoscut. Zilele acestea ne oferă încă un exemplu de pareidolie. În aceste zile, mulți văd coronavirusul ca pe o sursă de înțelepciune, ca pe un

profesor tăcut venit pentru a ne arăta care lucruri contează cu adevărat în viață. În același timp, suntem angajați într-un război total cu virusul, personalul medical este înfipt în tranșee și rezistă ca ultimă linie de apărare între noi și hoardele barbare. Dar, după cum putem observa și prin microscop, coronavirusul este doar o bucată de ARN cu burtă. Desigur, este vorba de un grăsan care poate provoca moartea unui număr mare de oameni. Dar toate aceste consecințe sunt doar accidentale, coronavirusul nefiind dotat cu voință. Rafael Ropotă

CINEMATECA

Something the Lord Made (2004)

e alegi când vine vorba de a salva vieți sau de a respecta reguli? Sinteza: Alfred Blalock și Vivien Thomas, doi doctori al căror scop este să salveze vieți, dar care au perspective diferite despre modul cum ar trebui să facă aceasta, ajung în fața unui impediment ce îi determină să aleagă între salvarea aproapelui și respectarea legilor. Despre film: Filmul surprinde un moment important în sistemul medical, cel al introducerii unor noi tehnici pentru operația de cord, lucru ce subliniază condiția morală a doctorilor răspunzători de atâtea vieți și care aleg binele pacientului în detrimentul binelui propriu. Recomandare: Filmul a fost nominalizat în 2005 la două premii: Globul de Aur pentru „Cel mai bun actor” și pentru „Cel mai bun film TV”. Alexandra Iacoban

MAI 2020 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

SUFLET TÂNĂR ȘTIRI/ANUNȚURI

Ajută sau lasă-te ajutat!

nimat fiind de cuvintele Mântuitorului „Adevăr vă spun: tot ce aţi făcut unuia dintre fraţii mei cei mai mici, mie mi-aţi făcut” (Mt 25,40), Centrul Diecezan pentru Pastorația Tineretului – București dorește să se alăture celor care oferă o mână de ajutor în timpul pandemiei de Covid-19. Prin urmare, celor care doresc să se implice li se propune inițiativa Fii speranță pentru aproapele. Acest proiect umanitar se adresează celor care, aflați pe teritoriul Arhidiecezei de București, doresc să se implice ca voluntari pentru a sprijini, în teren, persoanele aflate în izolare și care nu au niciun alt sprijin pentru a li se face cumpărăturile de care au nevoie. De asemenea, se adresează și celor care au nevoie de ajutor sau care cunosc persoane fără sprijin. Așadar, voluntar sau nevoiaș, fiecare trebuie

să completeze formularele puse la dispoziție pe site-ul www.cdpt.ro. Ceea ce trebuie știut: vârsta minimă este 18 ani, voluntarii vor fi selectați, iar confirmarea lor se face în 24 de ore; voluntarii vor stabili direct cu beneficiarii detaliile colaborării lor; iar dacă solicită, voluntarii vor putea primi măști, mănuși și dezinfectant. Alte detalii pot fi găsite pe site. Mai mulți voluntari s-au înscris deja, iar solicitările apărute până acum au fost soluționate. CDPT

Lombardia, Italia

mapamond

ajutor pentru cei aflați în dificultate

Departe, dar uniți

„Mt 25” este o asociație din Bergamo, înființată de către un medic. Ținând seama de referința din Biblie, la care duce cu gândul numele asociației, medicul împreună cu câțiva voluntari strâng alimentele ce rămân în plus de la diferite magazine și restaurante și le livrează la peste 200 de familii, care, mai ales în această perioadă de criză, au mari dificultăți economice. Astfel, mâncarea nu se risipește, iar providența divină ajunge la cine are mai mare nevoie.

Câțiva tineri și-au pus întrebarea: cum putem iubi lumea în acest moment de izolare? Astfel s-a născut inițiativa „Il muretto” (zidul). Zilnic se deschide o conferință Zoom (cod: 661-382-359), la ora 16, la care poate participa oricine dorește să comunice o experiență despre cum trăiește această perioadă, să facă schimb de informații, sau pentru a se juca și a socializa. Se comunică în engleză și italiană, iar scopul este de a reuși să ajungă mai ales la cei care se simt singuri. (Bianca Bîlha)

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | MAI 2020

Activitatea CDPT Din cauza pandemiei activitățile CDPT s-au mutat în mediul online: www.cdpt.ro, Facebook.com/cdptbucuresti și Instagram CDPT.

Suflet tânăr

Colectiv de redacție Bianca Bîlha Diana Benchea Pr. Marian Blaj Theodora Bratu Alexandra Iacoban Sr. Paula Iosif Sr. Gabriela Lungu, FCJ Emanuel Ropotă Foto: cdpt.ro

UNIVERSUL FAMILIEI

POVESTIRI BIBLICE

Frații lui Iosif ajung în Egipt (Gen 41,37 – 42,6)

fatul acesta a plăcut foarte mult faraonului. El a zis: „Oare voi mai găsi un om înțelept și asemenea ție? Iată, te pun pe tine mai mare peste tot Egiptul și de cuvântul tău va asculta tot poporul, numai cu tronul voi fi eu mai sus decât tine.” Apoi și-a scos inelul din deget și l-a pus în degetul lui Iosif. L-a îmbrăcat cu o haină scumpă și i-a pus lanț de aur la gât. După aceasta l-a făcut să se urce în al doilea car regesc și un vestitor striga înaintea lui: „Îngenuncheați-vă înaintea lui, căci el este mai mare peste tot Egiptul!” Faraonul a schimbat și numele lui Iosif, dându-i un nume egiptean care

tradus înseamnă „Mântuitorul lumii”. Iosif avea treizeci de ani când faraonul l-a pus peste tot Egiptul. Au venit cei șapte ani roditori. Prisosul grânelor a fost strâns în hambare în toate orașele. Abundența era așa de mare, încât nu se putea măsura. Dar au venit și cei șapte ani de lipsă, preziși de Iosif, și s-a făcut mare foamete. Poporul striga către faraon, cerând pâine. El a răspuns: „Mergeți la Iosif și tot ce vă va zice, faceți.” Iosif a deschis atunci hambarele și a dat pâine egiptenilor. Și în Canaan era foamete, de aceea Iacob a zis fiilor săi: „Mergeți în Egipt și cumpărați

„Mergeţi la Iosif şi ce vă va spune el, aceea faceţi!” (Gen 41,55) grâu, ca să nu murim de foame.” Atunci cei zece frați ai lui Iosif au plecat în Egipt. Pe Veniamin, fiul cel mai mic, l-a oprit tatăl acasă, căci se temea să nu i se întâmple vreo nenorocire pe drum. Frații au ajuns cu bine în Egipt, s-au prezentat la Iosif și s-au plecat până la pământ înaintea lui.

De colorat:

Dar Dumnezeu era cu el și l-a scos din toate necazurile și i-a dat lui har și înțelepciune înaintea lui Faraon, regele Egiptului. (Fap 7,9-10)

MAI 2020 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

UNIVERSUL FAMILIEI SOCIETATE

Un strigăt în întuneric! Odată cu venirea la lumina zilei, fiinţa umană strigă. Copilul lăsat singur în noapte strigă. Ne dăm seama cine suntem, că avem suflet şi trup cu un strigăt. Când strigătul nu află răspuns, viaţa se devitalizează, îşi pierde vigoarea. Text: Pr. Fabian Măriuţ

e amintim cu toţii cât de frică ne era de întuneric în copilărie. La stingerea luminii din dormitor teama se instaura instantaneu. Atunci copilul din noi striga. Cred că fiecare a spus măcar o dată: „mamă, aprinde lumina.” Răspunsul era invariabil: „acum trebuie să dormi.” „Ştiu mamă, dar măcar spune-mi ceva.” Mamă, vorbeşte-mi! În momentele de încercare, de pericol, copiii aleargă în mod spontan la mamele lor. Ca să se liniştească au nevoie de o îmbrăţişare, de un sărut, de o vorbă bună. Dar peste toate, de rugăciunea împreună cu mama. Vă mărturisesc că aşa am învăţat să mă rog. După stingerea luminii, urmând glasul mamei care rostea rugăciunile elementare în întunericul serii până la lăsarea somnului.

Chiar dacă s-a redescoperit strânsa legătură dintre trup şi suflet, şi trupul nu mai este o închisoare pentru suflet, totuși sunt mulţi care cred că sunt patroni pe propriul trup. Că nu este aşa o arată şi această fiinţă vizibilă doar la microscop, mai mică decât un micron, coronavirusul. Ne-am descoperit atât de nepregătiţi în faţa acestui adversar tăcut purtător de moarte. Şi totuşi, ceva ne-a întărit: glasul mamei. Iar pentru un creştin glasul mamei este o fărâmă din vocea Mamei cereşti. La Medjugorje, Maica Domnului ne-a făcut o extraordinară mărturisire: „Dacă aţi şti cât vă iubesc aţi plânge de bucurie.” În perioada aceasta de distanţare socială, rămânerea în casă ne-a deschis şi mai mult gustul la rugăciune. În multe familii, în multe case recitarea

În perioada aceasta de distanţare socială, rămânerea în casă ne-a deschis şi mai mult gustul la rugăciune. În multe familii, în multe case recitarea Sfântului Rozariu a devenit o hrană.

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | MAI 2020

Sfântului Rozariu a devenit o hrană ca pâinea cea de toate zilele. Paradoxal, în acest an când sărbătorim Jubileul la sanctuarul de la Loreto, Casa Maicii Domnului a rămas goală, dar s-au umplut casele noastre de rugăciune. Imaginea Maicii Domnului a fost dusă deja în multe locuri în pelerinaj. Am putea inversa cuvintele rugăciunii „La tine alergăm, Sfântă Născătoare de Dumnezeu” cu La noi alergi… Jocul de cuvinte poate continua. Invocarea „Adu-ţi aminte, o, preablândă Fecioară Marie” cu Adu-mi aminte că nu am fost nicicând părăsit. „Marie, la tine strigăm” din Litania bavareză cu Marie, la noi strigi. Şi ce-ar putea să ne spună în aceste vremuri deosebite, dacă nu chiar îndemnul lui Isus către apostoli: „Curaj, eu am biruit lumea!”

SPIRITUALITATE DIN CATEHEZELE PAPEI

„Vie Împărăția Ta!” Invocația „Vie Împărăția Ta” exprimă dorința celui care se roagă rugăciunea „Tatăl nostru” ca venirea Împărăției lui Dumnezeu să se grăbească. Iar semnele venirii acestei Împărății sunt numeroase. Isus are grijă de cei în nevoie. Text: Iulia Cojocariu

n cadrul catehezei din 6 martie 2019, Papa Francisc a continuat să vorbească despre rugăciunea „Tatăl nostru” și s-a referit la a doua invocație cu care ne adresăm lui Dumnezeu, și anume „vie Împărăția Ta” (Mt 6,10). După ce s-a rugat ca numele lui Dumnezeu să fie sfințit, credinciosul exprimă dorința ca venirea Împărăției Sale să se grăbească. Această dorință a izvorât din inima lui Isus, care și-a început propovăduirea astfel: „S-a împlinit timpul şi s-a apropiat Împărăţia lui Dumnezeu. Convertiţi-vă şi credeţi în Evanghelie!” (Mc 1,15). Aceste cuvinte sunt o veste plină de bucurie, un mesaj de bucurie. Isus aduce vestea cea nouă a mântuirii și cheamă la convertire. Fiecare este invitat să creadă în Evanghelie: autoritatea

lui Dumnezeu s-a făcut aproape de copiii Săi. Semnele venirii acestei Împărății sunt numeroase. Isus își începe slujirea având grijă de cei bolnavi, atât în trup cât și în spirit, de cei care trăiau o excluziune socială – de exemplu, leproșii – de păcătoși, priviți cu dispreț de către toți, chiar de către cei care erau mai păcătoși decât ei, dar care păreau că sunt drepți. Isus indică semnele Împărăției lui Dumnezeu: „orbii văd, şchiopii umblă, leproşii sunt curăţaţi şi surzii aud, morţii învie, iar săracilor li se aduce vestea cea bună!” (Mt 11,5). „Vie Împărăția Ta”, repetă cu insistență creștinul atunci când se roagă „Tatăl nostru”. Isus a venit; dar lumea este marcată încă de păcat, este plină de atâția oameni care suferă, de

Isus aduce vestea cea nouă a mântuirii și cheamă la convertire. Fiecare este invitat să creadă în Evanghelie.

persoane care nu se împacă și care nu se iartă, de războaie și de numeroase forme de exploatare. Toate acestea constituie dovada că victoria lui Cristos nu este realizată pe deplin încă; mulți bărbați și multe femei trăiesc încă cu inima închisă. În astfel de situații, creștinul se roagă rostind invocația din „Tatăl nostru”: „Vie Împărăția Ta”. Isus folosește în propovăduirea Sa limbajul parabolelor. Astfel, spune că Împărăția lui Dumnezeu este ca un câmp pe care cresc sămânță bună și neghină: cea mai mare greșeală ar fi să vrei să intervii imediat smulgând din lume ierburile care ni se par că infestează pământul. Însă Dumnezeu nu este ca noi, El are răbdare. Împărăția Sa se instalează în lume nu prin violență, ci prin blândețe (cf. Mt 13,24-30). Isus mai compară Împărăția lui Dumnezeu cu drojdia care se pune în aluat sau cu un grăunte de muștar. Sfântul Părinte a mai spus să semănăm această invocație, „Vie Împărăția Ta!”, în mijlocul păcatelor noastre și al eșecurilor noastre. „Vie Împărăția Ta” echivalează cu invocația „Vino, Doamne Isuse” (cf. Ap 2,20). La care Isus răspunde „Vin curând.” Isus vine, în modul Său, dar în toate zilele. Când ne rugăm „Tatăl nostru”, spunem mereu: „Vie Împărăția Ta”, pentru a auzi în inima noastră: „Da, da, eu vin, eu vin curând.” MAI 2020 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

SPIRITUALITATE SFÂNTA SCRIPTURĂ - PSALMII

Poporul, ca sanctuar pentru Dumnezeu

Când a ieşit Israel din Egipt, / casa lui Iacob din mijlocul unui popor barbar, / Iuda a devenit sanctuarul lui / și Israel, stăpânirea sa. / Marea a văzut şi a fugit, / Iordanul s-a întors înapoi; / munţii au săltat ca berbecii / şi dealurile, ca mieii unei turme. / Munţilor, pentru ce săltaţi ca berbecii? (Ps 114,1-4.6)

Text: Pr. Tarciziu Șerban

n Psalmul 114 nu ne este greu să recunoaștem evocarea, sub forma unei cântări de sărbătoare, a momentului în care evreii din Egipt, după o lungă perioadă de robie, își redobândesc libertatea. Ceea ce li se întâmplă este incredibil. Într-o bună zi s-au trezit spectatorii unor evenimente care au făcut posibilă ieșirea din situația aceea ucigătoare și plecarea către Pământul Făgăduinței. Abia mai târziu au înțeles ce se întâmplase: Dumnezeul părinților, de care ei uitaseră, și-a făcut din nou simțită prezența în mijlocul lor înfruntându-i și învingându-i pe cei care au voit să-i nimicească. Această conștientizare a prezenței lui Dumnezeu în mijlocul poporului Său a fost ilustrată de psalmist cu imaginea sălășluirii Lui ca în 24

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | MAI 2020

Sanctuar. Altfel spus, poporul Îl primea pe Dumnezeu acordându-i locul cel mai de cinste, și nu pe cel al unui sanctuar de piatră, ci pe acela al ființei sale. Mai precis, când lui Dumnezeu I se acordă locul central în existența și în componentele care structurează și organizează viața poporului, El realizează acele fapte mărețe care îi redau libertatea și prosperitatea de care aveau nevoie. În schimb, intervenția lui Dumnezeu împotriva dușmanilor poporului este prezentată de psalmist ca un cutremur de pământ care face munții să salte precum berbecii și dealurile asemenea mieilor și mișcă marea și mai apoi Iordanul asemenea unui tsunami, făcându-le să se întoarcă înapoi. După o așa experiență, concluzia se profilează în modul cel mai firesc:

Tot pământul – mai precis toți locuitorii pământului – trebuie să se cutremure în fața Dumnezeului lui Iacob, pentru că El este în stare de lucruri inimaginabile atunci când este vorba să-l apere pe poporul Său; este în stare „să scoată apă din piatră seacă” (ca să folosim un echivalent din expresiile noastre curente pentru imaginea folosită de psalmist). Drama acestor timpuri a arătat, o dată în plus, cât de firav este omul. Dacă noi i-am reda lui Dumnezeu locul cuvenit în existența noastră, dacă am face din viața noastră, din familia noastră, din poporul din care facem parte, un sanctuar pentru El, atunci am vedea, cu siguranță, mântuirea spectaculoasă pe care numai El o poate înfăptui.

SPIRITUALITATE Minuni şi sfinţi

Sfântul Felix din Nicosia

BIOGRAFIE

experimentatul vindecător de cancer

F Sfântul Felix din Nicosia Canonizare: 23.10.2005 Beatificare: 12.02.1888 Venerabil: 04.03.1862 Procesul: 10.07.1828 Moartea: 31.05.1787 Nașterea: 05.11.1715

aima miracolelor făcute prin Fratele Felix în timpul vieții a făcut ca mormântul său să devină repede un loc de pelerinaj. Miracolele atestate au fost vindecări inexplicabile ale diferitor tipuri de cancer. Primul este cel al lui Vincenzo Abate din Palermo, care avea o tumoare la brațul drept, de care a scăpat după ce s-a rugat în fața imaginii fratelui Felix și a ținut peste noapte o astfel de imagine pe locul tumorii. Dimineața s-a trezit vindecat complet. Un alt caz este cel al unui confrate capucin care avusese mai multe operații pentru eliminarea unei tumori, dar tot nu scăpa de ea. La un moment dat a venit un alt confrate, oferindu-i o relicvă a lui Fra Felix cu cuvintele: „Iată, părinte, adevăratul medicament. Pune-o pe rană și roagă-te cu credință invocând pe acest confrate al nostru.” A doua zi medicul a constatat închiderea rănii și absența oricăror urme ale tumorii. În fine, miracolul care a condus la canonizarea Fratelui Felix a avut loc tot în Sicilia. Părintele Giuseppe Turdo, tot cu o tumoare la vezică fără o prognoză favorabilă, a avut parte de o vindecare miraculoasă după ce a invocat pe Fericitul Felix din Nicosia. Miracolul pentru canonizarea Fericitului Felix a avut la rândul său parte de un miracol, și anume redescoperirea documentelor procesului după mai bine de 90 de ani. Acum îl avem toți mijlocitor pe Sfântul Felix de Nicosia.

resurse Un santo senza parole – Un film din 2015 regizat de Tony Gangitano. O ecranizare cu adevărat mișcătoare inspirată din viața sfântului sicilian. Rolul lui Felix de Nicosia a fost încredințat actorului Angelo Maria Sferrazza, care reușește să transmită excelent emoțiile călugărului capucin și iubirea sa pentru Cristos.

Un umil călugăr a cărui iubire pentru Isus trecea prin milostivirea față de săraci și bolnavi

an Felice, adică Felix, s-a născut la Nicosia, în Sicilia (Italia), fiul lui Filippo Amoroso, de profesie cizmar, și al Arcangelei La Nocera. La botez i s-a pus numele Filippo Giacomo și s-a dovedit din copilărie foarte pios, suferind atunci când cei din jurul lui foloseau un limbaj trivial. Rămânând orfan, cere să intre în mănăstirea Capucinilor din Nicosia, dar este refuzat șapte ani la rând, pentru că era analfabet. Va fi primit în mănăstirea de la Mistretta, unde ia numele de Felice. Se va reîntoarce la Nicosia și ajută la cerșitul celor necesare mănăstirii. A început să viziteze bolnavii, și deseori a obținut vindecarea lor prin rugăciunile sale. În 1777 s-a dedicat asistării celor din Cerami, o localitate vecină lovită de o epidemie, și o face cu totală abnegație, în ciuda vârstei înaintate.

MAI 2020 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

SPIRITUALITATE SFINȚI

Un cardinal fascinat de Sfânta Fecioară Maria

ecioara Maria a fost prezentă în viaţa mea de la bun început – povesteşte Arhiepiscopul de Lyon, Cardinalul Philippe Barbarin, pentru site-ul Une Minute avec Marie –, chiar înainte de a mă naşte, când mama, sau mai degrabă ambii părinţi i-au încredinţat ei viaţa mea abia înmugurită. Întotdeauna am avut o relaţie necomplicată cu Maica Domnului. Sigur, unele momente ies în evidenţă, cum ar fi primul pelerinaj la Lourdes, pentru aniversarea a 100 de ani de la apariţii, ori anul când am descoperit Fatima, la întoarcerea dintr-o vacanţă în Maroc. Nu mă pot gândi la momente neobişnuite... poate cu excepţia unuia. Aveam 15 ani. Pe atunci locuiam în Joinville. Mă spovedisem în Biserica Sfânta Ana din Polangis şi-mi făceam penitenţa – sunt sigur că a trebuit să spun câteva Bucură-te Marie! Când am ajuns la „acum şi în ceasul morţii noastre”, i-am 26

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | MAI 2020

încredinţat Mariei viaţa mea, în mod ferm, distinct şi cu intenţie. Apoi m-am gândit: „Dar cum va fi viaţa mea?” Răspunsul a venit foarte clar: voi fi preot! De fapt, eram convins de asta de mai mult timp, dar în acel moment am avut impresia că decizia era pecetluită, în prezenţa şi sub privirea atentă a Sfintei Fecioare. Rozariul e un bun însoţitor, poate mai ales la vreme de boală. Mergeam odată cu un prieten la Lourdes – eram tineri – şi i-am zis: „Trebuie să cumpăr un rozariu, cel vechi s-a tocit.” Prietenul meu a început să râdă: „Prima dată aud că cineva îşi toceşte rozariul!” De-a lungul vieţii l-am spus în franceză, latină, spaniolă, malgaşă – după caz. Ca să ţin socoteala, recit fiecare decadă în 10 limbi diferite, într-o ordine anume; cu Tatăl nostru şi Slavă Tatălui, se fac 12! Aşa ştiu mereu unde sunt. Maria veghează asupra vieţii mele şi a altora, asupra marii familii

a Bisericii şi a lumii. Ochii ei sunt tăcuţi şi paşnici. Ce mă fascinează cel mai mult în viaţa ei – pe lângă uimirea ei la Buna-Vestire şi mersul în grabă la Elisabeta, cu bucuria Magnificatului – sunt Vinerea şi Sâmbăta Sfântă. Ochii ei sunt aţintiţi asupra mormântului. Nu poate pleca. Foarte blând, discipolul iubit o ia deoparte şi-i şopteşte: „Să mergem acasă.” Încerc să le urmez paşii: pleacă, intră în casă... Au mâncat măcar, în noaptea aceea? Le-a mai rămas Mariei şi lui Ioan putere să-şi vorbească? Îmi pare că, după un timp, Maria se uită la discipol şi-i spune încet: „Unde-i Petru?” Iar Ioan răspunde imediat: „Mă duc să-l aduc.” Curând după aceea, soseşte şi Petru. Îl văd oprindu-se în uşă, extrem de jenat; desigur, e încă rănit de propria-i laşitate, de întreita lui lepădare. Dar, de cum se uită în ochii Mariei, îşi dă seama că e înţeles şi iertat; că e încă iubit. Trebuie să-şi asume din nou rolul încredinţat! Chiar dacă păcătuim sau îl trădăm pe Isus, cuvintele şi promisiunile Lui rămân valabile. Asta mă fascinează cel mai mult la Maria – că ea continuă să creadă în Cuvântul lui Dumnezeu chiar şi atunci când, în faţa ei, se întâmplă exact opusul celor promise. Când Isus era pe cruce, Maria şi-a amintit cuvintele îngerului: „El va fi mare”, „va fi numit Fiul Celui Preaînalt”, „Domnul Dumnezeu îi va da tronul lui David, tatăl său” şi „va domni pentru totdeauna”... Ea continuă să creadă în adevărul acestor cuvinte imposibile. Iar când Petru se află în faţa ei, un om nefericit într-o situaţie nefericită, ea ştie că el e Petru şi „pe această piatră” Isus va clădi Biserica Sa. Mare este credinţa Mariei! Traducere de Adela Maria Porumbel

SPIRITUALITATE PAGINA GHIKA

L-au cunoscut pe Vladimir Ghika (și reciproc)

Astăzi:

Nae Ionescu Text: Luc Verly (traducere Iulia Cojocariu)

lena-Margareta Fotino îi scrie lui Vladimir Ghika: „De foarte mult timp voiam să vă scriu, pentru a vă striga nenorocirea mea în speranța că veți putea să mă ajutați să recâștig pacea căminului meu. (...) Părinte, iertați-mă: fără să vreți, sunteți cauza nenorocirii mele.” De ce ar fi Vladimir Ghika cauza nenorocirii acestei tinere mame a doi copii? Pentru a înțelege, trebuie citită o altă corespondență, cea a lui Nae Ionescu, soțul Elenei-Margareta. Într-o scrisoare din 16 februarie 1925, filosoful român, care nu este încă foarte cunoscut, îi scrie aceluiași Vladimir Ghika: „În zilele din urmă, printr’un prieten, Principesa M[aruca] Cantacuzino a cerut să mă vadă. Se pare că mă crede «un om interesant»; anumite amănunte le-ar deţine de la Dvs. Evident, voiu răspunde la chemare, atunci când se va face. Doamna principesă ştiu că e o femeie de seamă. Asemenea relaţiuni mă bucură şi mă onorează. De aceea vă şi mulţumesc pentru vorbele bune pe cari le veţi fi spus despre mine.” Și știm ce a urmat: marea idilă dintre prințesă și filosof, ruptura dintre soți, apoi ruptura dintre amanți și

tentativa de sinucidere a Marucăi, care din fericire a beneficiat de îngrijirile atente ale fidelului George Enescu. Vladimir Ghika să fi fost el responsabil pentru toate acestea? Dacă ținem cont de personalitățile impetuoasei Maruca Cantacuzino și strălucitului seducător colecționar de femei care era Nae Ionescu ne putem serios îndoi. Cu bunătatea sa obișnuită, Vladimir Ghika trebuie, încă de la prima întâlnire, că a reperat calitățile și mai ales inteligența pe care le putea degaja tânărul filosof de excepție. A voit să-l angreneze în reînnoirea filosofiei și a teologiei creștine așa cum le dezvolta pe atunci în Franța prietenul său Jacques Maritain, căruia îi scrie în iunie 1925, vorbind de Nae Ionescu: „Încearcă să-l preiei din punct de vedere filosofic și religios.” Dar cine ar fi putut „să preia” acest spiriduş? Dacă lumea ideilor îl pasiona cu siguranță pe filosoful român, lumea puterii a avut, pentru el, o atracție și mai puternică, și și-a pus imensa inteligență în slujba cauzelor proaste. Căci inteligența, din câte știu, nu este o virtute creștină. Vladimir

Nae Ionescu (1890-1940)

Ghika scrie astfel: „Cea mai sigură știință a lui Dumnezeu: cea care se întemeiază pe bunătatea sa, mai amplă, mai profundă, mai sigură decât cea care s-ar baza doar pe inducții de inteligență pură prea superficială.” De altfel, Nae Ionescu avea și el conștiința capcanelor în care capacitățile sale strălucite puteau să-l angreneze. Îi scrie lui Vladimir Ghika, la 31 octombrie 1924: „Dar e aşa de greu ca, îngrămădind mereu învăţătură, să nu devenim prezumţioşi! Eu vorbesc de mine, şi mă gândesc la lucrurile acestea ca la o grea încercare împotriva căreia sunt ani de când mă zbat.” S-a zbătut și a fost învins. În cartea sa de amintiri despre maestrul său, Mircea Vulcănescu povestește că, la biserica de la Patriarhie, în fresca ilustrând infernul, a recunoscut chipul lui Nae Ionescu în personajul reprezentându-l... pe diavol1.

1 „Pe zidul din afară al bisericii, lângă uşa de intrare, din tindă, acolo unde e zugrăvită Judecata de apoi, (…) un Diavol mare, negru, aşezat vizibil în centrul de greutate al compoziţiei. Sub trăsăturile luciferice ale duhului întunecat am recunoscut chipul zugrăvit al profesorului Nae Ionescu.” Mircea Vulcănescu, Nae Ionescu, aşa cum l-am cunoscut, p. 34. MAI 2020 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

CENTENAR IOAN PAUL AL II-LEA 100 de ani de la nașterea sfÂNTULUI Ioan paul al-II LEA, PAPĂ Text: Nicolae Mareș

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | MAI 2020

CENTENAR

GRIJA PENTRU COLOANA VERTEBRALĂ A BISERICII

n cele aproape zece mii de zile cât a durat pontificatul Papei Ioan Paul al II-lea, unul dintre cei mai longevivi și mai întreprinzători papi, Episcopul Romei a emis și semnat 14 enciclice de mare forţă intelectuală, toate traduse într-un volum şi în limba română, şi care îl reprezintă din plin drept un mare intelectual, teolog şi filosof, cât şi ca un gânditor ancorat în toată problematica complexă de la sfârşitul secolului al XX-lea. Prin aceste materiale de referință, Suveranul Pontif a dăruit contemporanilor și urmașilor săi materiale de reflecție pentru multe secole de-acum înainte. Prin ele ne dovedește a fi un atent deschizător de drum, puternic preocupat de dezvoltarea Bisericii şi a credinţei creştine, de soarta omenirii în mileniul al treilea. Aceste scrieri sunt: Redemptor hominis (1979); Dives in Misericordia (1980); Laborem exercens (1981); Slavorum Apostoli (1985); Dominum et Vivificantem (1986); Redemptoris Mater (1987); Sollicitudo rei socialis (1987); Redemptoris Missio (1990); Centesimus Annus (1991); Veritatis Splendor (1993); Evangelium vitae (1995); Ut unum sint (1995); Fides et ratio (1998); şi Ecclesia de Eucharistia (2003). Subliniem că din 2008 enciclicele Papei Ioan Paul al II-lea sunt transpuse în întregime în limba română, nu multe fiind ţările şi limbile în care acestea s-au tradus şi publicat în întregime. Este şi acesta un gest nobil şi meritat pe care România l-a făcut la adresa magisteriului petrin al Suveranului Pontif.

Este îndeobşte cunoscut că aceste documente reprezintă coloana vertebrală morală şi intelectuală a Bisericii de care se leagă numele său, iar ele, aşa cum menţionează în cuvântul înainte, „ne provoacă şi ne învaţă să corespundem la aşteptările voinţei lui Dumnezeu“ (Papa Ioan Paul al II-lea, Enciclice, Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București, 2008, p. 6). Din recolta bogată a acestui pontificat mai amintesc cele 13 exortaţii emise, cele 11 constituţii apostolice semnate, precum şi cele 43 de scrisori apostolice. Aceste documente cuprind idei noi, revoluţionare, precum adresarea rugăminţii de iertare pentru greşelile comise în trecut de Biserică, în problema dialogului şi a conlucrării celor trei religii monoteiste care se trag de la Abraham: iudaismul, creştinismul şi islamul, instaurarea unei solidarităţi la scară globală între Nordul bogat şi Sudul sărac etc. Pontificatul Papei Ioan Paul al IIlea s-a remarcat printr-un număr impresionant de manifestări în timpul

cărora Episcopul Romei a beatificat sau a canonizat fii şi fiice aparţinând unor numeroase naţiuni catolice. Astfel, a celebrat 147 de ceremonii de beatificare în cursul cărora a beatificat 1340 de persoane şi a canonizat 483 de persoane, mai mulţi decât toţi predecesorii săi din ultimele cinci secole la un loc. A convocat nouă consistorii, a condus şase adunări sinodale generale şi ordinare ale episcopilor, o adunare extraordinară şi şapte adunări speciale. A primit peste 1.300 de personalităţi politice, iar de circa 1.100 de ori i-a primit pe credincioşi în audienţe generale, aproape 18 milioane de credincioși din toată lumea. În plan ecumenic, a dus la o înviorare nemaicunoscută până în prezent a dialogului teologic cu ortodocşii şi protestanţii, iar apropierea de ortodoxie, prin şi cu ajutorul Bisericii Ortodoxe Române, a îmbrăcat o dimensiune istorică, atât prin vizita Papei Ioan Paul al II-lea la Bucureşti, precum şi prin vizita de răspuns la Roma a Preafericitului MAI 2020 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

CENTENAR

Părinte Patriarh Teoctist, însoţit de trei mitropoliţi. Subliniez, totodată, că – începând cu prima enciclică Redemptor hominis – Papa Ioan Paul al II-lea exprimă fără echivoc poziţia Bisericii Universale faţă de totalitarismul de stat, care a dus la declanşarea celui de-al Doilea Război Mondial, condamnând, în primul rând, toate ideologiile de această factură pentru îndemnul la folosirea forţei şi a agresiunii, pentru degradarea libertăţii şi a demnităţii umane. În primul deceniu al pontificatului său s-a ascuţit, după cum se ştie, confruntarea dintre lumea liberă şi cea comunistă. În enciclicele şi intervenţiile sale, Papa Ioan Paul al II-lea demască marxismul şi comunismul pentru abordarea lor totalitară, iar în enciclica Laborem exercens se va releva că economismul şi materialismul marxist şi-au pus amprenta în acest veac prin abordarea inumană a problemelor muncii. De asemenea, Papa de fericită amintire a subliniat că lupta de clasă, atât de trâmbiţată, după cum ştim, de marxişti, a dus şi duce la degradarea umană. Dacă ar fi să-i răspundem lui Stalin, care s-a întrebat odată „câte divizii are Papa?“, am putea spune, fără teama de a greşi, că fără niciun soldat, doar cu mesajele sale pertinente şi izvorâte din dragoste, chemări care au străbătut lumea de la un capăt la altul,

prin prezenţa sa activă pe toate meleagurile, Suveranul Pontif a contribuit din plin la năruirea comunismului. Sunt unanimi în această apreciere mulţi analişti, politologi, dar şi politicieni de renume care l-au cunoscut nemijlocit mai bine de un sfert de veac pe Papa Ioan Paul al II-lea. Astfel, compatriotul său Lech Wałesa, preşedintele Solidarităţii şi, ulterior, al Poloniei, a subliniat că Suveranul Pontif a dinamizat prin vizitele făcute în această ţară, în deceniul al optulea, procesul de prăbuşire a comunismului, care s-a înfăptuit excluzând în acelaşi timp despărţirea sângeroasă de orânduirea respectivă. Amintesc totodată de unele din bulele papale emise de Papa Ioan Paul al II-lea, precum Aperite portas Redemptori, Pastor Bonus, Totus Tuus Poloniae populus şi, nu în ultimul rând, exortaţiile privind catehizarea despre rolul familiei în lumea contemporană, despre viaţa consacrată şi lumina misterului răscumpărării, despre reconciliere şi pocăinţă, despre misiunea laicilor şi vocaţia acestora în Biserică la 20 de ani de la Conciliul Vatican II, despre Sfântul Iosif şi menirea sa în viaţa lui Cristos şi a Bisericii, despre formarea preoţilor în lumea contemporană, toate având menirea lor bine țintită. Menţionăm, de asemenea, unele dintre scrisorile apostolice ale Papei Ioan Paul al II-lea, precum: Bisericii

poloneze, cu ocazia a nouă secole de la martiriul Sfântului Stanisław; Despre libertatea religioasă – adresată semnatarilor Actului final CSCE de la Helsinki, la 1 august 1974; Către tinerii din întreaga lume, cu ocazia Anului Internaţional al Tineretului (1985); Către Conferinţa Episcopatului Polonez, cu prilejul a 50 de ani de la izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial (1989); Către episcopii continentului european în legătură cu raporturile dintre catolici şi ortodocşi în noua situaţie din Europa Centrală şi de Est (1991); Lui George Bush (1991); Lui Mihail Gorbaciov (1991); Lumina răsăritului, mesaj către ortodocşi (1995); alte peste 30 de mesaje de Anul Nou sau cu prilejul unor aniversări sau evenimente istorice, precum şi mesajele de pace transmise la începutul fiecărui an, de la Vatican, de Papa Ioan Paul al II-lea. Nu poate fi trecut cu vederea faptul că în timpul Pontificatului Papei Ioan Paul al II-lea s-a înregistrat o întărire a credinţei în Biserică mai mult decât oricând, îndeosebi în statele nou eliberate de sub tirania dictaturilor, indiferent de nuanţe, dar şi o întărire a coeziunii în interiorul Bisericii Catolice. Elocventă, în această direcţie, este şi redactarea, după 400 de ani, a noului catehism, după cum am menţionat, mulţi exegeţi apreciindu-l drept „un eveniment epocal pentru Biserică“.

Apărător al omului şi al valorilor umane

ticianul cărturar Karol Wojtyła a simţit criza morală a societăţii contemporane în mod dramatic, prin faptul că omul cu greu îşi mai regăseşte valorile perene. În situaţia dată, Biserica – în opinia sa – devine instituţia centrală menită să le apere şi să 30

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | MAI 2020

le propage, demonstrând pe toate planurile cel mai simplu adevăr, şi anume: dacă credinţă nu e, nimic nu e. Diagnozele sale despre ştiinţă şi cultură sunt semnale de mare importanţă pe calea evitării descompunerii sociale şi umane, în contextul eroziunii

morale a omenirii, cum a spus-o şi poetul rus, laureatul premiului Nobel, Iosif Brodski. Prin măsurile luate de Papă şi prin intervenţiile sale putem vorbi de instituţionalizarea unui dialog viu al Bisericii cu arta, cultura, ştiinţa, învăţământul, cercetarea.

CENTENAR

Ce abordare largă şi clarvăzătoare avem în aserţiunea „Viitorul omului depinde de cultură, pacea în lume de primatul Spiritului, viitorul paşnic al omenirii depinde de iubire“! Constatăm, astăzi, cum sămânţa semănată în minţile şi sufletele oamenilor de Ioan Paul al II-lea a dat roade. Astfel, remarcăm cum laureatul Premiului Nobel în ştiinţe economice pe anul 1998, Amartya Kumar Sen, s-a impus la sfârşitul secolului trecut tocmai prin sublinierea valenţelor eticii în economie, fapt pe care abia acum îl conştientizează şi economiştii curentelor liberale, în sensul că nu există economie prosperă fără valori morale. Kumar Sen s-a aplecat stăruitor cu gândirea şi formaţia sa de economist asupra a ceea ce timp de decenii a meditat şi Karol Wojtyła, iar profesorul de la Harvard, de origine bengalez, prin lucrările sale Sărăcie şi foame, Etică şi economie sau Despre inegalităţile economice, a încercat să răspundă la chemările şi întrebările pe care Papa le adresa în direcţia eradicării tarelor respective, prezentându-le printre principalele sfidări legate de viitorul omenirii. La un deceniu de atunci a izbucnit cu o forţă greu de închipuit criza economică globală, care a făcut – după cum se știe – mari ravagii. Am făcut asocierea respectivă cu intenţia de a releva că pericolul ne paște în continuare dacă liderii mondiali nu vor ține seama de magisteriul petrin, de semnalul de alarmă asupra pericolelor care ne pasc, subliniate fiind acestea în enciclicele Laborem exercens, Sollicitudo rei socialis şi Centesimus Annus, în care au fost aduse în atenţie idei fertile de soluționare în secolul al XXI-lea, analizate deja de Papa Francisc în enciclicele despre care am scris în paginile revistei Steaua la începutul anului trecut.

Nu cunoaştem niciun lider politic sau spiritual care să fi abordat cu atâta convingere şi insistenţă aceste chestiuni ori sfidări ce frământă atât de adânc contemporaneitatea. În problemele sociale, ale dezvoltării democraţiei, Papa a trecut de pe postul de observator al lumii contemporane în poziţia de critic autorizat, şi aceasta de pe piedestalul înaltei şi incontestabilei sale autorităţi morale. Iată aprecierile Papei Ioan Paul al II-lea expuse încă de la începutul pontificatului său: „Inechităţii trebuie să-i spunem pe nume, la fel exploatării omului de către om sau exploatării lui de stat sau de către mecanismele care sunt ascunse în sisteme şi regimuri. Trebuie să-i spunem pe nume oricărei inechităţi sociale, oricărei discriminări, oricărei lovituri date omului, trupului, spiritului, conştiinţei, demnităţii umane sau vieţii sale. Eliberarea în sens social se trage din conştiinţa şi prezentarea curajoasă a adevărului…“ Încheiem spunând că materialul de reflecţie pe care l-a lăsat posterității Papa Ioan Paul al II-lea, în toate domeniile vieții, este uriaș. Circa 1 milion de file, 200 de volume a câte 500 de pagini fiecare. Mai mult decât aceasta, identificându-se cu Biserica Universală, printr-o activitate neobosită pusă în slujba credincioşilor, Suveranul Pontif a adus o contribuţie concretă, inestimabilă la îndepărtarea răului, atunci când acesta se identifica cu ideologia comunistă sau cu regimurile dictatoriale; a militat ca nimeni altul pentru eliminarea multor anacronisme caracteristice secolului al XX-lea. Într-o lume a globalizării, Papa şi-a asumat misiuni globale pe calea dialogului creştin. În acest context, a prefigurat că „sunt pe cale să apară modele de gândire etică ce derivă

din fenomenul însuşi al globalizării şi poartă pecetea utilitarismului”. A subliniat că valorile etice nu pot fi dictate de inovaţiile tehnologice, de tehnică sau de eficienţă; ele se bazează pe însăşi natura persoanei umane. „Etica nu poate fi justificarea sau legitimarea unui sistem, ea trebuie să fie mai degrabă apărarea a tot ceea ce este uman în orice sistem.” Într-o lume bipolară, plină de contradicții, Sfântul Ioan Paul al II-lea a dovedit a fi un cârmaci sigur, care a condus cu înțelepciune și prudenţă barca credinţei pe o mare dintre cele mai furtunoase. Marele Pontif nu a căutat să obţină, precum politicienii vremelnici la cârma unor state, voturi în plus pentru a se distanţa de adversari, dimpotrivă, a căutat să redea demnitatea cuvenită omului, amintindu-le liderilor politici, şi nu numai acestora, de necesitatea respectării drepturilor individului. MAI 2020 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

CULTURĂ Pe drumurile Romei

Piața San Pietro, Vatican

Zilele de suferinţă nu sunt zile pierdute

Romă pustie, ca în vederile cu imagini nocturne, în care oraşul pare scenografia unui teatru gol, fără actori şi fără spectatori. O Romă tăcută, din care au dispărut zbuciumul mulţimii, agitaţia, traficul, claxoanele. Doar sirenele salvărilor şi ale poliţiei îşi fac auzită vocea, amplificată şi mai mult de tăcerea a toate. O Romă temătoare, ai cărei locuitori se furişează afară din case, cu declaraţiile pe propria răspundere în buzunare, doar pentru a se aşeza la cozi, devenite, din zi în zi, tot mai lungi şi tot mai lente. O Romă orfană de turiştii şi de pelerinii care o luau cu asalt în această perioadă, năpădind străzile, pieţele, muzeele, bisericile, restaurantele… 32

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | MAI 2020

Text: Anca Mărtinaş Giulimondi

O Romă din care a dispărut trăirea sărbătorii, ale cărei biserici – deşi deschise – rămân goale, de teama că autorităţile ar putea considera ca nefiind atât de urgent motivul foamei spirituale încât să justifice ieşirea din case a persoanelor. O Romă în care teama contagierii şi durerea pentru numeroasele vieţi secerate de virusul ucigaş este înlocuită, încetul cu încetul, de teama zilei de mâine, ameninţată de norii întunecaţi ai recesiunii. O Romă obosită de nemişcare, de amorţeala zilelor lungi şi de agitaţia nopţilor albe, în care nu se mai aude cântatul plin de speranţă de la ferestre. Până şi pancartele atârnate la balcoane, pline de curcubeie şi de asigurări precum Andrà tutto bene! (Va fi totul bine), par să se fi decolorat în perioada de aşteptare

a normalităţii, care se lasă atât de mult aşteptată. O Romă în care însuşi Isus pare să fi fost pus în carantină, izolat de toţi şi vegheat doar de preoţi. O Romă cum nu s-a mai văzut până acum, care plânge cu cei care-şi plâng morţii. O Romă care îşi îndreaptă privirea spre Isus cel viu, cel care i-a luat morţii dreptul la ultimul cuvânt, cel al cărui Spirit este dătător de viaţă, de mângâiere şi de speranţă. O Romă ai cărei credincioşi aşteaptă ziua în care să poată participa din nou la Sfintele Liturghii, spovedindu-se, împărtăşindu-se, îngenunchind în adoraţie în faţa Preasfântului Sacrament pe viu, nu în streaming. Cu noua rubrică, intitulată „Pe drumurile Romei”, intenţionam să vă ofer, pe lângă informaţii privind istoria oraşului, şi portrete de persoane, elemente de atmosferă şi impresii culese în peregrinările mele prin urbe. Însă locuitorii oraşului stau închişi în case, iar de pelerini de prin toată lumea nici nu poate fi vorba în vreme de pandemie. Nu-mi rămâne decât să aştept şi să-mi spun în gând, ca pe o rugă, cuvintele pe care scriitorul italian Giovannino Guareschi şi le spunea într-un moment de mare încercare, prizonier fiind în lagăr: „Totală este încrederea mea în Providenţa Divină şi, pentru a fi absolută, această încredere nu poate fi nicicând legată de termene. Nu vă faceţi griji pentru necazul de astăzi ci fixaţi-vă privirea asupra binelui final care va veni la ceasul potrivit. Zilele de suferinţă nu sunt zile pierdute: niciun moment din timpul pe care ni-l acordă Dumnezeu nu este pierdut, nu este inutil. Altfel nu ni l-ar acorda.”

CULTURĂ FILE DE ISTORIE

Arhiepiscopul Alexandru Theodor Cisar în sfârșit biografia!

n perioada 2003-2019 am dezvoltat în cadrul Departamentului de Cercetare Istorică al Arhiepiscopiei RomanoCatolice de București un proiect de cercetare care a vizat cercetarea interdisciplinară a comunităților parohiale de pe teritoriul Arhidiecezei Romano-Catolice de București. Întreprinderea s-a materializat într-un număr de 12 monografii istorice parohiale care au fost prezentate apoi în comunitățile respective, în cadrul unor liturghii pontificale prezidate de Excelența Sa dr. Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de București. În toamna anului 2019, cu binecuvântarea Excelenței Sale dr. Ioan Robu, am început un nou proiect de cercetare vizând întocmirea biografiilor episcopilor de Nikopolis Ad Hystrum cu sediul la București (Paul Dovanlia, Francesco Ferreri, Fortunato Ercolani, Giuseppe Molajoni, Angelo Parsi, Iosif Anton Pluym) și a arhiepiscopilor de București (Ignazio Felice Paoli, Paul Iosif Palma, Otto Zardetti, Francisc Xaveriu Hornstein, Raymund Netzhammer, Alexandru Theodor Cisar). Alegerea noastră pentru prima biografie s-a oprit asupra numelui Arhiepiscopului Alexandru Theodor Cisar (1924-1954), martir al Bisericii Catolice din România și o figură tragică a Bisericii noastre locale.

Text: Dr. Dănuț Doboș

Cu excepția Arhiepiscopului Raymund Netzhammer, care beneficiază de o bogată bibliografie istoriografică, pentru ceilalți episcopi și arhiepiscopi lipsesc cu desăvârșire referințele istoriografice, astfel că baza muncii noastre rezidă exclusiv în arhivele bisericești și laice deopotrivă. Numele Arhiepiscopului Cisar se regăsește de asemenea în monografiile parohiale dedicate celor 12 parohii investigate de noi în ultimele două decenii – Catedrala Sfântul Iosif, Cioplea, PopeștiLeordeni, Biserica Italiană, Turnu Severin, Bărăția – București, Sfânta Elena – București, Câmpina, Buzău, Râmnicu Vâlcea, Ploiești și Sfântul Anton – București. La finalul cercetării istorice dedicate Arhiepiscopului Cisar, putem spune că am redescoperit o personalitate uriașă a Bisericii Catolice din România, profund atașată credinței catolice și Sfântului Scaun, dedicată din plin preoților, seminariștilor și credincioșilor, un apărător al valorilor creștine ale poporului român precum Biserica, iubirea față de Dumnezeu, tradițiile, Patria, istoria, familia, școala, educația și altele. În momentele grele ale persecuției comuniste, Arhiepiscopul Cisar a reafirmat crezul său de apărător al credinței catolice, îndemnându-i totodată pe preoți și pe credincioși să-i urmeze exemplul, refuzând orice compromis cu prigonitorii Bisericii, chiar cu riscul persecuției.

Arhiepiscopul Alexandru Theodor Cisar

Prezenta lucrare este o cărămidă pusă la temelia mult doritei sinteze a Bisericii Catolice de pe teritoriul Arhidiecezei Romano-Catolice de București, sinteză care a fost neglijată pe nedrept în ultimii ani, dar care este tot mai solicitată în ultima perioadă de către istorici, cercetători și de preoți deopotrivă. Cu binecuvântarea Excelenței Sale Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit, Departamentul de Cercetare Istorică, în colaborare cu Arhiva Ghika, va demara și acest proiect. MAI 2020 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

CULTURĂ IDEI PENTRU TIMPUL LIBER

Carte

Alexandru Theodor Cisar – Arhiepiscopul martir, de Dănuț Doboș, Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București, 2020. Volumul are o prefață semnată de ÎPS Aurel Percă, Arhiepiscop Romano-Catolic de București.

Povești

POVEȘTI - Marian Râlea și Teatrul Național pentru Copii Abracadabra prezintă online câte o poveste pe zi pentru copiii mari și mici. Poveștile pot fi urmărite pe canalul de YouTube „Eu pot, eu sunt magician!” Fiecare poveste se încheie cu o întrebare sau o ghicitoare.

Carte

Biserica și școala: din istoria învățământului catolic în România, de Dănuț Doboș, Petru Ciobanu, Iosif Gabor, Editura Sapientia, 2020, 461 p. Prefațată de ÎPS Aurel Percă, lucrarea de față este „o incursiune şi în momentele de glorie ale învăţământului catolic din Arhidieceza de Bucureşti”. 34

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | MAI 2020

Misterul pascal Editura Sapientia, Iaşi 2020

olumul de faţă este scris de actualul Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti, ÎPS Aurel Percă, în perioada de început a slujirii sale preoţeşti, apărând în anul 1980 în condiţiile pe care le putea avea atunci literatura religioasă în ţara noastră. Cartea s-a născut din îndemnul Pr. Ioan Ciuraru (1940-1996), de pioasă amintire, pe care autorul l-a avut ca profesor de liturgică în Seminarul din Iaşi. A fost gândită de autor ca o „încununare a formării preoţeşti”, finalizată prin hirotonirea sacerdotală din 29 iunie 1979. Ulterior a fost îmbogăţită cu alte informaţii, iar acum apare într-o „haină nouă”, o variantă oficială. Această carte poartă amprenta autorului, care a dorit să propună noutăţile de la acea vreme aduse de Conciliul al II-lea din Vatican şi care erau puţin cunoscute în

Format: 14×20 cm, 218 pagini

acel timp în România. Plecând de la premisa că misterul pascal „este centrul vital al creştinismului, care se prelungeşte în existenţa sa prin intermediul Bisericii, şi mai exact prin liturgie”, autorul ne introduce în profunzimea lui Cristos, care transformă istoria mântuirii şi istoria omului dintotdeauna prin opera răscumpărării. Cartea nu şi-a pierdut din valoare, ci poate fi privită ca un document care reflectă paşii de pionierat ai gândirii teologice catolice din România. Pr. Andrei Dumitrescu

carte

Cu Papa în luna mai Papa Francisc: La drum cu Sfânta Fecioară Maria. Gânduri pentru luna mai, cu o prefaţă a Cardinalului Angelo Comastri. Editura ARCB, 2020

„U

n creştin fără Maica Domnului este orfan”, spune Papa Francisc. Culegerea de gânduri simple şi profunde ale Sfântului Părinte pentru luna mai ne va însoţi, zi de zi, pentru a rosti împreună cu Maria da-ul unei loialităţi reînnoite faţă de Isus în Biserica Sa.

CULTURĂ SACRALITATEA ÎN ARTĂ

Sfântul Pancraţiu Text: Pr. Andrei Dumitrescu

Sfântul Pancraţiu (cca 1616)

de Guercino Pictură în ulei pe pânză Tabloul se află în oraşul Renazzo (Italia).

iaţa Bisericii şi parcursul ei prin istorie au fost mereu însufleţite de prezenţa sfinţilor, adică a acelor oameni care au trăit în mod eroic chemarea la desăvârşire primită la Botez, chemare pe care o are fiecare creştin. Unii sfinţi sunt foarte populari şi iubiţi, alţii mai puţin cunoscuţi, însă acest aspect nu le ştirbeşte frumuseţea şi nu le scade actualitatea. Unul dintre cei mai puţin cunoscuţi este Sf. Pancraţiu, martir al persecuţiei lui Diocleţian de la începutul secolului al IV-lea. Potrivit tradiţiei, a murit în anul 304, la vârsta de 14 ani. În Biserica Catolică este comemorat la data de 12 mai, iar Cardinalul englez Nicholas Wiseman (1802-1865) ne-a lăsat un frumos portret spiritual şi moral al Sfântului Pancraţiu în celebra sa carte Fabiola sau Biserica din catacombe, în care descrie viaţa comunităţii creştine din Roma în timpul lui Diocleţian. Portretul realizat de artistul italian baroc Giovanni Francesco Barbieri (cunoscut mai bine prin supranumele Guercino) îl prezintă pe tânărul Pancraţiu cu înfăţişarea unui soldat, reprezentat cu ţinuta militară a timpului în care a trăit pictorul. Armura, ţinuta demnă şi curajoasă, privirea plină de viaţă şi atitudinea masculină scot în evidenţă caracterul puternic al Sfântului Pancraţiu, care, la doar 14 ani, îşi înfruntă persecutorii şi apără credinţa din sufletul său. De altfel, mărturiile legate de viaţa sa îl

prezintă pe acest tânăr nobil ca fiind un membru activ al comunităţii creştine romane. Spicele de grâu din mână fac referinţă la sacramentul Euharistiei, prin care Cristos i-a dat putere în lupta spirituală pe care a câştigat-o. Sabia de care se sprijină face referinţă la martiriul sfântului, dar şi la tăria de care a dat dovadă înfruntându-i pe duşmanii credinţei. Fundalul aminteşte de Roma antică, iar cerul ne arată răsplata pe care a primit-o sfântul pentru biruinţa sa.

Guercino

artistul infirm cu spirit creator dinamic

upranumit Guercino din cauza unui defect de vedere, Giovanni Francesco Barbieri (1591-1666) s-a remarcat prin naturalismul viguros şi proporţia armonioasă a portretelor realizate. Lucrările sale se remarcă prin luminozitate şi dinamism.

Guercino (autoportret)

MAI 2020 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

ETCETERA ANUNȚURI

Proiect COMECE

n contextul pandemiei de Covid-19 și al imposibilității pentru mulți credincioși de a participa în mod fizic la celebrări și momente de rugăciune din biserici, începând cu 9 aprilie, Comisia Conferințelor Episcopale din Uniunea Europeană (COMECE) a lansat SanctuaryStreaming.eu, o platformă online care oferă transmisiuni în direct din sanctuare catolice și din biserici din Europa. Site-ul numără 28 de sanctuare din 17 țări europene și Vatican. Printre acestea, Sanctuarul de la Fatima, cel de la Lourdes, cel de la Loreto, cel de la Pompei și altele. Site-ul va continua să existe și după ce va trece pandemia, rămânând un instrument de rugăciune, unitate și credință. Proiectul urmează să fie îmbunătățit, fiind tradus în mai multe limbi și incluzând mai multe sanctuare și biserici care oferă transmisiuni în direct.

Revista Actualitatea creștină poate fi achiziționată de la Librăria Sf. Iosif Str. G-ral H.M. Berthelot 19, 010164 – Bucureşti, sector 1 Tel.: 021 201 54 57 Email: libraria@arcb.ro Website: www.librariasfiosif.ro Persoană de contact: Tereza Petreş

www.librariasfiosif.ro

Un nou portal, jesuits.online

ortalul este disponibil în engleză, franceză, spaniolă, italiană şi germană și a fost creat de Curia Generală a Societăţii lui Isus pentru a ilustra ce fac iezuiţii în această perioadă de urgenţă: de la ajutorul material, în special al celor mai săraci dintre săraci – primele victime ale pandemiei –, la descrierea consecinţelor economice ale acesteia şi la diverse iniţiative pentru a sprijini credinţa creştinilor, cum ar fi Liturghiile prin streaming, meditaţii şi reculegeri online. Potrivit Părintelui Arturo Sosa SJ, această criză va avea un impact asupra relaţiilor umane, asupra muncii şi economiei, asupra modului de a ne ruga şi a ne îndeplini misiunea. „Învăţăm noi obiceiuri, construirea de noi structuri. Suntem chemaţi să fim mai creativi: este un moment de convertire – a mai spus el – şi aceste iniţiative arată că Evanghelia se trăieşte în fiecare moment; arată că putem reacţiona, că nu trebuie să lăsăm pandemia să ne condiţioneze. Putem decide cum să trăim şi care sunt lucrurile cărora le acordăm prioritate.”

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | MAI 2020

ASCULTĂ RADIO MARIA O RAZĂ DE LUMINĂ PENTRU SUFLETUL TĂU!

DIGI: 12687 MHz

www.radiomaria.ro

Nr. 05/2020 * Anul XXXI * Serie nouă * 4 lei

GÂNDUL LUNII

Actualitatea creștină, nr. 5/2020

Articles inside

Anunțuri

Zilele de suferinţă nu sunt zile pierdute

Idei pentru timpul liber

Pe drumurile Romei

Sacralitatea în artă

Un cardinal fascinat de Sfânta Fecioară Maria

Vie Împărăția Ta

Centenar Ioan Paul al II-lea

ABC-ul credinței

Societate

Sfântul Felix din Nicosia

Din catehezele Papei

atlet al lui Dumnezeu

Știri ARCB

Reflecție

Bioetică

Pontifex

L’Osservatore Romano

Știri din Vatican

frumos, Maică Preacurată

Timpul pascal – timpul bucuriei