Cursul facilitatori februarie 2012

Februarie 2013

Cuprins Lecţia 1: Educarea tanarului: preocupările tanarului vs. obiceiurile învăţătorului .…..………..11 Lecţia 2: Cum a învăţat Isus? ……………..……………………………………………...........21 Lecţia 3: Cum să adresezi întrebările potrivite ……….....….………………………………….35 Lecţia 4: Facilitarea grupurilor mici ………..………………………………………………….59 Lecţia 5: Planificarea seminarului ………………………….…….……………………............73 Lecţia 6: Proiectarea unei strategii de multiplicare ………….……….……………………......89 Lecţia 7 (opțional): Perspective asupra vieţii şi transformare .…….………………………...103 Anexe …………………………………………………………….…………………………....115 Note ……………………………………………………….…………………………………...145

Adolescenta in intelegerea laica Adolescenta (din latină: adolescere = "să crească") este o etapă de tranziție in dezvoltarea umană fizică și psihologică, în general, care apare în perioada de trecere de la pubertate la maturitate (vârsta majoratului).

Perioada de adolescenta este in mod normal asociata cu anii adolescentei, deși manifestarile sale fizice, psihologice și culturale pot începe mai devreme și se pot termina mai târziu.

De exemplu, deși perioada de pubertate a fost istoric asociată cu debutul de dezvoltare a adolescentului, acum de obicei, începe înainte de anii adolescenței, existand o schimbare normativa in ceea ce priveste acest aspect. Astfel ca pubertatea este asociata cu perioada de preadolescenta, în special la femei (pubertate precoce).

Cresterea fizică, spre deosebire de perioada de pubertate (în special la băieți), precum și dezvoltarea cognitivă, în general, văzuta în adolescență se poate extinde, de asemenea, pana la începutul anilor douăzeci.

Prin urmare varsta cronologica este doar o subliniere in mare a varstei adolescentei, iar oamenii de stiinta au constatat ca este dificil sa cada de acord asupra definirii precise a adolescentei.

O înțelegere aprofundată a adolescenței în societate depinde de informațiile privind diverse perspective, cel mai important din zonele psihologiei, biologiei, istoriei, sociologiei, educației și antropologiei.

Din toate aceste perspective, adolescenta este privita ca o perioadă de tranziție între copilărie și maturitate al cărei scop este pregătirea copiilor pentru rolul de adulți.

Sfârșitul adolescenței și începutul maturitatii variază în funcție de țară și cultura, iar indivizii sunt considerati cronologic si legal adulti la diferite varste, incredintandu-li-se diferite respnsabilitati.

Adolescenta este, de obicei, însoțită de o independență sporită permisa de părinții sau tutorii legali și mai putina supraveghere în comparație cu preadolescenta.

Adolescentii mentionati in biblie Termenul “adolescenta” apare in anii ’60 asa ca nu il vom gasi in biblie. In legea evreiasca o fata devine femeie odata cu prima ei menstruatie (in jurul varstei de 13-15 ani - tinand cont de o alimentatie diferita de cea actuala, putine fete nu se incadrau in acest interval de varsta). Baietii ajungeau la maturitate la varsta de 14 ani, varsta dupa care nu mai erau considerati copii ci munceau in rand cu barbatii. Trebuie sa avem in vedere si expectanta de viata scazuta in aceea perioada (40 e ani). Asa dar ideea de adolescent sau de tanar adult nu exista.

Totusi in bibilie exista cateva incidente in care adolescentii, asa cum i-am intelege noi, au avut un rol important. Un candidat evident este David, baiatul pastor, care, pe cand era inca doar un adolescent, l-a omorat pe Goliat, astfel eliberandu-i pe israeliti, iar mai tarziu ajungand rege.

Un alt exemplu este marele profet Ieremia despre care se crede ca si-a inceput misiunea de profet inca din perioada adolescentei. In Noul Testament, ii avem ca exemplu pe cei doi discipoli Iacov si Ioan despre care se crede ca nu au fost mai mult decat niste adolescenti. Ca dovada sta mentionarea tatalui lor Zebedei care inca practica pescuitul, toate acestea in contextul unei expectante de viata foarte scazute, putem spune ca nu putea sa aiba mai mult de 40 de ani. In acelasi context Iacov si Ioan mai erau cunoscuti ca fii tunetuluisugestie a faptului ca erau rebeli ca niste adolescenti.

Este cu adevarat incantator sa citim despre adolescentii din zilele scripturilor si sa ii vedem ca niste tineri de elita. Iosif la varsta de 17 ani a fost subiectul unor presiuni extraordinare. Venind dintr-o familie numeroasa, i-a avut pe aproape toti fratii impotriva sa, acestia nutrind fata de el sentimente de profunda gelozie. Cu siguranta o parte din aceste sentimente le-a atras asupra sa divulgandu-le visele sale speciale, date de Dumnezeu in ce proveste viitorul sau. Stim intreaga poveste a vietii sale care in toate evenimentele relatate arata ascultare si supurere fata de Dumnezeu.

La fel ca si el David, Daniel si multi altii au fost ascultatori de Domnul Intr-un final ne este prezentat chiar Isus care la varsta de 12 ani, a fost dus la templu in Ierusalim unde a fost gasit de Maria si Iosif, dupa ce l-au pierdut, stand de vorba cu preotii si invatatorii care erau uimiti de cunostintele sale in ce priveste scriptura.

Vedem astfel cum Biblia ne oferta o lista impresionanta de tineri care erau siguri de credinta lor, care erau dedicati in slujire si ascultare si isi cunosteau scopul in viata.

Tinerii care stiu sa lupte pentru credinta lor, avand siguranta in mantuirea lor, nu sunt usor de clatinat.

Iosiv a invins tentatia sexuala, David a aratat un curaj exemplar in fata pericolului, Iosia a ramas ferm in credinta si etica, Daniel a demonstrat ca integritatea nu sta ca obstacol in fata promovarii. Apostolii si Timotei si-au gasit aventura in viata de crestin.

Educarea tanarului adolescent: preocupările sale vs. obiceiurile învăţătorului Această lecţie te va ajuta să priveşti procesul învăţării din perspectiva tanarului adolescent care învaţă şi apoi din perspectiva învăţătorului, sau a “facilitatorului” învăţării tanarului. Îi numim pe aceşti învăţători “facilitatori” din motive întemeiate, care vor fi explicate mai târziu.

Cea mai mare barieră între tineri şi o învăţare stimulativă, interesantă, provocatoare, nu este lipsa curiozităţi şi a interesului, ci felul în care învăţătorii îşi înţeleg rolul. Dacă învăţătorii au o înţelegere greşită sau o perspectivă eronată asupra rolului lor, procesul de învăţare pentru tanar poate fi dificil, obositor, plictisitor şi descurajant. Dar dacă ei au o înţelegere biblică corectă, atunci procesul de învăţare poate fi extrem de satisfăcător.

Schiţa lecţiei Unicitatea învăţăceilor tineri Perspectiva facilitatorului asupra învăţării Obiectivele lecţiei La sfârşitul acestei lecţii, vei putea să: Înţelegi caracteristicile unice a experienţei de învăţare a tanarului.

Regândeşti modul în care îţi înţelegi rolul ca şi facilitator în procesul de învăţare a tanarului.

Unicitatea învăţăceilor tineri Tinerii invatacei au în general patru caracteristici comune: Prima caracteristică este aceea că majoritatea tinerilor au responsabilităţi şi roluri de îndeplinit in ce priveste scoala, familia si chiar biserica. Din această cauză ei evaluează activitatile la care se vor angaja in functie de timpul liber pe care il au.

O a doua caracteristica este aceea ca tanarul va dori sa isi foloseasca timpul sau pentru a relationa, pentru a se relaxa, pentru a se distra, nu neaparat pentru a invata. Iar timpul limitat il va forta pe tanar sa aleaga doar acele activitati in care ei simt ca primeaza aceste lucruri inaintea invatarii.

O a treia caracteristica este dorinta de a fi acceptat. Astfel tanarul va cauta sa faca parte dintr-un grup in care se simte in siguranta, acceptat si de ce nu admirat. In acest sens invatatorul trebuie sa gaseasca metode de incurajare si dialog cu fiecare invatacel in parte, creand astfel un mediu sigur pentru tanar. Şi, în ultimul rând, tinerii experimentează deseori teama cu privire la o experienţă nouă, mai ales daca este vorba de o noua forma învăţare. Fiind inca activi in scoala nu doresc ca in timpul liber sa mai fie implicati in inca o activitate extra scolara similara cu ce experimenteaza zi de zi.

Pentru a linişti această temere, învăţătorul trebuie să reducă competiţia şi să mărească cooperarea într-un mediu de învăţare activ.

Toate aceste caracteristici subliniază nevoia de dialog în orice experienţă de învăţare a tanarului. Învăţătorul are datoria să îi implice pe învăţăcei în conversaţii care dezvăluie experienţa lor cu privire la subiectul dezbătut. Acest dialog îi poate ajuta pe tineri să evalueze felul în care ei interpretează informaţia, ca mai apoi să dezvolte moduri mai adecvate prin care să facă faţă provocărilor vieţii.

Temă: Când auzi cuvântul “educaţie”, ce alt cuvânt îţi vine în minte? Care au fost experienţele tale în procesul educaţiei? Este educarea copiilor diferită de cea a tinerilor? Care este diferenţa dintre a fi învăţat şi a învăţa? Cu ce eşti de acord şi cu ce nu eşti de acord din secţiunea de mai sus?

Temă: Meditează asupra modului în care ai fost educat în biserică. Ce aspecte ale lucrării din biserică (lucrarea de la amvon, şcoala duminicală, grupul de tineret, grupurile mici, etc.) te-au ajutat în procesul de cunoaştere al lui Dumnezeu şi în cel al ucenicizării? Care au fost punctele slabe ale acestora?

Perspectiva facilitatorului asupra învăţării De ce folosim termenul “facilitator” în loc de “învăţător” atunci când vorbim despre procesul de învăţare a tanarului?

Tinerii înţeleg destul de bine ce vor să înveţe şi de ce vor să înveţe acel lucru. Problema este că mulţi învăţători ai tinerilor îi tratează ca şi când ar fi nişte copii, doar că mai mari: îi aşează pe rânduri în bănci, stau în faţa lor şi apoi le ţin prelegeri. De ce se întâmplă acest lucru?

Vinovatul principal este tradiţia. Aproape toţi am trecut prin anii de şcoală, în care am fost siliţi să stăm în bănci şi să învăţăm o mulţime de lucruri, dacă ne era cu puţinţă, fără să avem habar de ce erau importante acestea. Şi aşa ajungem să facem altora ceea ce ni s-a făcut şi nouă. Din obişnuinţă recreăm experienţa de învăţare pe care am avut-o în şcoală, fără să ne dăm seama ce înăbuşitor poate fi acest lucru pentru cel care învaţă.

De ce oare repetăm experienţele noastre de învăţare greşită, în loc să facem ceva diferit? Motivul se găseşte în felul în care ne raportăm la educaţie.

Metafore în predare Structurile pe care le folosim pentru a interpreta viaţa influenţează puternic înţelegerea cu privire la experienţele pe care le avem şi determină felul în care acţionăm. Unele cercetări au arătat că metafora este omniprezentă în modul în care dăm sens vieţii noastre. “Sistemul nostru conceptual este în mare parte metaforic.” Dificultatea apare atunci când nu realizăm cât de legaţi suntem de metafore, sau când folosim metafore nepotrivite pe care ne bazăm acţiunile.

De exemplu, dacă asemănăm căsnicia cu o călătorie (de ex. “Eu şi soţul meu mergem alături de 20 de ani”), această exprimă experienţa noastră de căsnicie. Dar dacă folosim cuvinte mai degrabă războinice, cum ar fi, “Se pare că ne-am cam luptat în ultimele şase luni”, acest lucru exprimă o altă experienţă de căsnicie. Fiecare foloseşte un limbaj metaforic pentru a vorbi despre căsnicie.

Toţi gândim în metafore, ceea ce înseamnă să “înţelegi şi exprimi un lucru printr-un altul.” Învăţătorii folosesc structuri metaforice care determină felul în care ei îşi văd rolul. Metafore nepotrivite subminează eforturile lor şi afectează calitatea procesului învăţării pentru ei şi pentru cei care învaţă.

Haideţi să ne uităm la două dintre metaforele des întâlnite in predare: Educaţia ca şi proces de umplere a unui recipient şi educaţia ca şi proces de fabricare. Acestea două sunt strâns legate, cu toate că folosesc simboluri diferite.

Ambele sunt defectuoase…

Una dintre problemele cheie în amândouă din aceste concepte cu privire la educaţie este rădăcina comună într-o perspectivă gen tabula rasa a copilăriei. Ba chiar mai rău, această perspectivă asupra învăţăcelului ca o tablă goală pe care se scrie de către “cei care cunosc” este aplicată chiar şi în cazul învăţării tinerilor. Rezultatul este că avem “şcoli copilăreşti” costisitoare, cu scaune mai mari şi profesori mai puţin interesanţi.

Elevul este mai mult pasiv decât activ. Cel care învaţă, mai ales conform metaforei “umplerii”, este practic o pagină albă pe care scriu cei care fac educaţia. Această perspectivă înjoseşte chipul lui Dumnezeu împărtăşit în fiecare persoană şi încurajează o receptivitate pasivă, ducând în cele din urmă la lipsa creativităţii şi a capacităţii de evaluare. În metafora “fabricării” se presupune că învăţăcelul are caracteristici pe care maşinăria trebuie să le cizeleze şi să le zdrobească. Neregulile şi particularităţile învăţăcelului – “materialul brut” – sunt de obicei văzute ca şi supărătoare, aducatoare de probleme.

Sistemul ar fi mult mai eficient dacă toţi ar fi exact la fel, se spune. Această metaforă face ca învăţătorul să fie preocupat de “sistem” şi de angrenajele lui. Cel care învaţă este un obiect – ceva care trebuie format şi modelat… În loc să-i invite pe învăţăcei într-o relaţie reciprocă, ei se aşteaptă ca aceştia să se lase în mâna lor pentru a fi “prelucraţi”. Elevii interacţionează mai des şi devin mai activi decât este posibil în metafora umplerii, dar scopurile sunt de obicei ferm stabilite.

Scopurile (deseori numite “obiective comportamentale”) se referă la sistem şi nu la experienţa elevului sau la interacţiunea cu sistemul de învăţare.

O alta metafora intalnita in procesul de predare este Naraţiunea (avându-l pe învăţător drept narator) [aici prin “narator” înţelegem persoană care ţine prelegerea, iar prin “naraţiune” înţelegem prelegerea] îi face pe elevi să memoreze mecanic conţinutul care a fost narat. Ba mai rău, îi transformă pe aceştia în nişte “rezervoare”, “recipiente” care trebuie “umplute” de către învăţător.

Cu cât umplerea elevului este mai completă, cu atât este profesorul mai bun. Cu cât recipientele se lasă umplute mai uşor, cu atât studenţii sunt mai buni. În felul acesta educaţia devine un act de depozitare, în care elevii reprezintă cutiile de depozit, iar profesorul este depunătorul… Acesta este conceptul “bancar” despre educaţie, în care spaţiul de manevră lăsat elevilor se limitează la primirea, umplerea şi păstrarea depunerilor… Dar la o analiză finală tocmai oamenii sunt cei care sunt puşi deoparte prin lipsa creativităţii, a transformării şi a cunoştinţei în acest sistem (în cel mai bun caz) greşit. Pentru că în lipsa cercetării, în lipsa practicii, oamenii nu pot fi cu adevărat umani… În conceptul bancar cu privire la educaţie, cunoştinţa este un dar acordat de către cei care cred că sunt cunoscători, celor pe care aceştia îi consideră în general neştiutori…

Educaţia ar trebui să înceapă cu rezolvarea acestei contradicţii profesor-student, prin împăcarea extremelor contradicţiei, astfel încât ambii să fie în acelaşi timp şi profesori şi elevi…

Următoarele sunt atitudini şi practici care oglindesc societatea oprimantă în general: •

profesorul predă iar elevii sunt învăţati;

•

profesorii ştiu totul iar elevii nu ştiu nimic;

•

profesorul gândeşte iar elevii sunt obiectul gândirii;

•

profesorul vorbeşte iar elevii ascultă – supuşi;

•

profesorul disciplinează, iar elevii sunt cei disciplinaţi;

•

profesorul alege şi îşi impune alegerea, iar elevii se conformează;

• profesorul acţionează iar elevii au doar iluzia acţiunii, prin acţiunea profesorului; • profesorul alege programa iar elevii (care nu au fost consultaţi) se adaptează programei;

• profesorul confundă autoritatea cunoaşterii cu propria sa autoritate profesională…

•

profesorul este subiectul în procesul de învăţare în timp ce elevii sunt nişte simple obiecte.

O metaforă preferată în educaţie este să o priveşti ca pe o experienţă de viaţă ce trebuie împărtăşită. În această metaforă a “călătoriei”, elevii devin călători care experimentează călătoria educaţională în mod diferit, în funcţie de experienţele lor personale unice, care determină în acest fel cum şi ce învaţă. Efortul este investit într-o “aventură” educaţională care va da naştere unei călătorii bogate şi pline de satisfacţii.

Temă: Ce ţi se pare adevărat din metaforele care domină modul în care profesorii îşi văd slujba? Cum pot aceste metafore să dăuneze experienţei de învăţare? Ce metafore crezi că sunt cele mai des întâlnite referitoare la activitatea de predare?

Temă: Dacă profesorii din cultura ta şi-ar vedea slujba ca o călătorie în care îi însoţesc pe elevi pentru perioade scurte de timp de-a lungul vieţii lor, în ce fel s-ar modifica activitatea de predare şi învăţare?

O altă metaforă des întâlnită este cea a grădinăritului. Plantelor nu trebuie să li se spună cum să crească, iar grădinarii nu le fac să crească trăgând de ele în sus! Ele cresc singure, ca parte a unui proces natural instituit de Dumnezeu. Grădinarul îşi face treaba, cu siguranţă, dar trebuie să fie răbdător şi să aştepte ca plantele să se transforme în recolta dorită.

Deci care este scopul profesorului în această metaforă? Dumnezeu e cel care face seminţele să crească şi să devină plante aducătoare de roade; profesorul este grădinarul. Profesorul-facilitator este responsabil să creeze un mediu favorabil pentru cel care învaţă.

Mai sunt şi alte metafore excelente pentru predare în educaţia creştină. Una din acestea este metafora “misiunii” în care fiecare credincios se înrolează cu Isus într-o misiune de a salva lumea.

Sunt câteva metafore diferite care pot structura gândirea noastră cu privire la activitatea de predare/ învăţare. Rar se întâmplă ca un profesor să se bazeze doar pe o metaforă. Unele dintre posibilele metafore pe care le putem folosi pentru a ne structura felul în care gândim şi acţionăm ca şi facilitatori ai învăţării adulte sunt: umplerea, fabricarea, grădinăritul, călătoria şi misiunea.

Temă: Ce perspective noi ai obţinut asupra predării şi învăţării, în urma studierii acestor metafore?

Fiecare persoană vine în activitatea de predare/învăţare cu o concepţie despre cum ar trebui să se realizeze educaţia creştină. Metafora(ele) folosite vor determina felul în care vom modela experienţa de învăţare, precum şi calitatea ei.

Temă: Ce metaforă(e) vrei să-ţi însuşeşti pentru felul în care vezi rolul tău de învăţător? Explică de ce ai ales această metaforă.

Alegerea unei metafore potrivite pentru definirea perspectivei prin care vedem predarea şi învăţarea ne va ajuta să creăm acele experienţe care îi fac pe oameni să se maturizeze spiritual.

Facilitarea în învăţare A-i vedea pe profesori ca şi facilitatori ai învăţării are la bază perspectiva ebraică cu privire la educaţie, unde predarea şi învăţarea sunt aspecte diferite ale aceluiaşi concept. Un profesor adevărat “cauzează” învăţarea, sau o facilitează. Un facilitator al învăţării defineşte rolul profesorului ca ajutor, ghid şi tovarăş în acest proces. Profesorii care predau tinerilor îi invită pe studenţi să i se alăture ca şi colegi, ca şi egali, mutând centrul atenţiei asupra subiectului studiat şi nu asupra profesorului sau a celui care învaţă – o schimbare majoră.

Unul dintre obiectivele facilitatorului este acela de a-i ajuta pe studenţi să gândească critic şi pe baza reflecţiei. Pentru a putea face aceasta, profesorul-facilitator trebuie să fie gata să îşi asume mai multe roluri şi nu doar să fie un lector ideolog. Profesorul va fi uneori instructor, consilier, model, resursă, călăuză, comentator, demonstrator, evidenţiator de valori, împărţitor de sarcini şi ajutor. Facilitatorul trebuie să fie flexibil pentru a se adapta la rolul pe care-l impune relaţia cu fiecare tanar în parte.

Totuşi, principalul rol al profesorului-facilitator este acela de a crea un mediu sigur în care pot avea loc discuţii. Cei care au studiat metodele de educare a tanarului, consideră metoda discuţiei o parte de neînlocuit a procesului de învăţare.

Modul în care o persoană se raportează la predare şi învăţare, metaforele folosite şi punerea în practică a acestor perspective în timpul învăţării, toate acestea vor varia. Aşa cum toţi creştem şi trecem prin diferite stadii de dezvoltare şi profesorii se maturizează în felul în care înţeleg şi-şi pun în practică meseria.

Rezumat Această lecţie explorează învăţarea tanarului atât din punctul de vedere al celui care învaţă, cât şi al facilitatorului. Tinerii păşesc în orice experienţă de învăţare având o idee destul de clară asupra a ceea ce vor să înveţe şi de ce. Învăţătorii, pe de altă parte, împiedică deseori învăţarea, deoarece tratează tinerii care învaţă ca pe nişte copii mai mari, aşezându-i în bănci şi ţinându-le prelegeri (lucru care este de asemenea dificil şi pentru copii!). Cei care îi învaţă pe tineri trebuie să se vadă ca şi facilitatori în procesul de învăţare. Această schimbare de perspectivă vine din adoptarea metaforelor potrivite, atunci când gândim sau vorbim despre experienţa de învăţare a adulţilor.

Cum a predat Isus?

Predarea şi învăţarea au fost dintotdeauna căile către o schimbare reală. De aceea Isus a fost numit Învăţător sau Rabin. El este recunoscut ca şi cea mai eminentă persoană din istoria lumii, persoană care a adus cele mai profunde schimbări şi cu toate acestea, El a fost în primul rând un învăţător.

Isus este Învăţătorul Suprem. Pentru a ajuta oamenii să înţeleagă uimitoarea realitate a prezenţei Împărăţiei Cerurilor, Isus preda încontinuu.

Schiţa lecţiei Isus şi grupul mic: un context social pentru învăţare Cum a învăţat Isus: metodele pe care le-a folosit Cum a învăţat Isus: provocarea constantă a inimii Obiectivele lecţiei Această lecţie îl va ajuta pe cel care învaţă: Să înţeleagă importanţa contextului social pentru aducerea sfinţilor la maturitate spirituală.

Să se familiarizeze cu metodele folosite de Isus în actul învăţării.

Isus şi grupul mic: un context social pentru învăţare Tinerii învaţă în contextul social, observându-i pe alţii şi experimentând indirect, prin experienţele altora, pe măsură ce reflectează, discută şi dezbat împreună. Cu siguranţă nu este la întâmplare faptul că Isus a ales un grup mic: “A rânduit dintre ei doisprezece, că să-i aibă cu Sine şi să-i trimită să propovăduiască. Le-a dat şi putere să vindece bolile şi să scoată dracii.” (Marcu 3:14-15).

Aceste versete ne oferă două motive principale pentru alegerea celor doisprezece. Primul este acela că Isus a vrut că aceşti bărbaţi să fie cu El, să observe ce făcea şi ce zicea El. Isus ştia că pe măsură ce aceşti bărbaţi vor vedea faptele Lui, ei vor fi schimbaţi.

Al doilea motiv este acela că Isus vroia să-i trimită pe aceşti ucenici în acţiune. Curajul vine atunci când faci parte dintr-un grup, dar nu din orice fel de grup. Curajul de a mărturisi vine de la un grup care are un scop comun, care împărtăşeşte experienţe comune, meditează activ asupra experienţelor avute şi se încurajează unii pe alţii să acţioneze. Isus ştia că aceşti bărbaţi aveau nevoie de o structură socială în care să poată discuta şi să poată integra ceea ce au văzut, auzit sau făcut. Pe măsură ce mergeau, ei aveau nevoie de un loc sigur în care să mediteze împreună cu alţii asupra angajamentului comun.

Acest grup de doisprezece a însemnat un loc pentru reflecţii profunde. Scriptura îi înfăţişează de multe ori pe ucenici încercând să înţeleagă învăţatura şi faptele lui Isus. Într-o împrejurare, ucenicii uită să ia mâncare pentru călătoria cu barca de pe Marea Galileii. Isus foloseşte uitarea lor pentru a-i învăţa ceva.

“Luaţi seama”, îi avertizează El, “să vă păziţi de aluatul Fariseilor şi de aluatul lui Irod” (Marcu 8:15).

Ucenicii nu înţeleg ce vrea să spună Isus, aşa că încep să discute posibilele înţelesuri. Deoarece concluziile lor nu sunt corecte, Isus intervine. El le atrage atenţia asupra influenţei negative a Fariseilor asupra culturii în general şi asupra lor în special. În acest caz, reflecţiile şi discuţiile grupului, alături de intervenţia Învăţătorului Suprem, aduc o înţelegere nouă.

Cu altă ocazie, ucenicii au început să se certe cu privire la cine este cel mai mare între ei (Luca 22:24).

Istoricul Luca consemnează următoarele: Între apostoli s-a iscat şi o ceartă, ca să ştie care din ei avea să fie socotit că cel mai mare. Isus le-a zis: „Împăraţii Neamurilor domnesc peste ele; şi celor ce le stăpânesc li se dă numele de binefăcători. Voi să nu fiţi aşa. Ci cel mai mare dintre voi să fie ca cel mai mic; şi cel ce cârmuieşte, ca cel ce slujeşte.” (Luca 22:24-26).

Isus surprinde conversaţia lor şi foloseşte această discuţie ca să-i înveţe că “cei mai mari” trebuie să fie slujitorii tuturor. Această discuţie clarifică motivaţiile ucenicilor, iar Isus le foloseşte ca pe o trambulină pentru a-i învăţa diferenţa dintre puterea în împărăţia lumii şi puterea în Împărăţia lui Dumnezeu.

Ucenicii discutau mereu despre ceea ce îl auzeau pe Isus spunând sau îl vedeau făcând, despre cum îl percepeau pe Isus, pe ei înşişi, contextul social, şi cum conectau toate acestea la perspectiva lor asupra lumii. Isus cunoştea valoarea unui grup mic, intim, şi de aceea a ales doisprezece oameni şi nu doar unul, sau un grup mai mare, de douăzeci.

Evident, grupul mic pune la dispoziţie un mediu mai bun pentru educaţie, pentru reflectarea asupra experienţelor pe măsură ce acestea au loc, şi astfel pentru schimbarea perspectivei asupra lumii. Învăţarea în grup: ucenicizarea colectivă Rar îl vedem pe Isus singur în conversaţie cu cineva. Evangheliile consemnează doar câteva astfel de situaţii: femeia samariteancă şi Nicodim, de exemplu. În aceste două cazuri, ceea ce face Isus este să îi ajute pe aceşti oameni să înţeleagă cine este El, astfel încât să devină urmaşii Săi. Acestea sunt momente de evanghelizare, care au loc în taină, din cauza situaţiei speciale în care fiecare din aceste două persoane să găsea în comunitatea sa.

De-a lungul lucrării Sale pe pământ, probabil că au fost momente în care Isus era doar cu un singur ucenic. Dar în Evanghelii Isus nu este prezentat niciodată ca fiind singur cu un anume ucenic. De obicei El apare alături de cei doisprezece, de multe ori înconjurat de mulţime sau, ocazional, cu un grup mai mic de ucenici în locuri mai retrase. De ce?

Isus a înţeles beneficiile învăţării colective, faţă de capcanele metodei unu-la-unu, pentru o schimbare semnificativă.

Nevoia de a avea un grup apropiat de prieteni-ucenici în umblarea noastră cu Hristos de-a lungul vieţii rămâne neschimbată, în toate timpurile şi în toate locurile. Ucenicizarea colectivă face posibilă creşterea noastră înspre maturitate în Hristos. Avem nevoie de ceilalţi. Învăţarea colectivă este necesară pentru ucenicizarea în profunzime, deoarece în structura grupului mic suntem expuşi la felul în care alţii interpretează viaţa, suntem invitaţi să fim vulnerabili şi transparenţi şi suntem provocaţi de cei care trec prin experienţe similare, acestea conducând la maturizarea noastră.

Într-adevăr, comunitatea de credincioşi este unul dintre cele mai importante moduri prin care Dumnezeu a ales să ni-L arate pe Hristos.

Temă: Cum ar putea să-ţi schimbe activitatea viitoare de îndrumare faptul că Isus, de cele mai multe ori, a ucenicizat grupuri şi nu mase de oameni sau o singură persoană?

Învăţarea în grup: o abordare mai eficace în rezolvarea problemelor comunităţii Evident, activitatea în grup mic îmbunătăţeşte gândirea critică.

Abilitatea întregului grup de a rezolva probleme este mai mare decât suma abilităţilor indivizilor care alcătuiesc grupul – un alt motiv pentru care Isus a lucrat cu un grup. Ceea ce ştia Isus încă de atunci, noi doar acum am ajuns să apreciem: un grup are o capacitate mai mare să lupte cu idei, situaţii şi adevăruri complexe decât are individul izolat într-o ierarhie. Învăţarea în grup: o comunitate grijulie care sprijină şi încurajează Învăţarea împreună într-un grup oferă un simţ al comunităţii. Grupul mic este nepreţuit, un loc unde găseşti sprijin şi încurajare în perioade dificile.

După moartea lui Isus îi vedem pe ucenici adunaţi împreună, evident înspăimântaţi, încercând să înţeleagă moartea şi învierea Celui pe care-L iubeau. Ei aveau nevoie să stea împreună.

O viziune despre felul în care credincioşii ar trebui să se raporteze unul la celălalt ne este prezentata de Pavel care preia tema “unul pe altul” pentru a exprima necesitatea implicării la nivel personal în vederea creşterii spirituale: •

“Iubiţi-vă unii pe alţii cu o dragoste frăţească” (Romani 12:10a).

•

“În cinste, fiecare să dea întâietate altuia.” (Romani 12:10b).

• “Aşadar, primiţi-vă unii pe alţii, cum v-a primit şi pe voi Hristos, spre slava lui Dumnezeu.” (Romani 15:7).

•

“…să vă sfătuiţi unii pe alţii.” (Romani 15:14).

•

“… slujiţi-vă unii altora în dragoste.” (Galateni 5:13).

•

“…îngăduiţi-vă unii pe alţii în dragoste” (Efeseni 4:2).

•

“Supuneţi-vă unii altora în frica lui Hristos” (Efeseni 5:21).

•

“De aceea mângâiaţi-vă şi întăriţi-vă unii pe alţii… ” (1 Tesaloniceni 5:11).

Grupul mic crează un context eficient pentru încurajare şi grijă. Acesta oferă spaţiu şi încurajează lupta cu viziunea lumii asupta lucrurilor şi cu modurile false de înţelegere a vieţii. Grupul oferă un loc unde învăţarea poate fi analizată, sintetizată şi evaluată, astfel încât inteligenţa grupului este mai mare decât inteligenţa oricărui individ luat separat, ducând la decizii mai bune, la cunoaştere nouă şi la acţiuni mai bune.

Interacţiunea în grupul mic este o condiţie de neînlocuit pentru maturizarea spirituală a oamenilor.

Cum a învăţat Isus: provocarea constantă a inimii Îl vedem pe Isus răsturnând încontinuu moduri nepotrivite şi false de a da sens vieţii, de a o înţelege şi de a o trăi. Rolul facilitatorului/învăţătorului este de a-i ajuta pe adulţi să se corecteze şi să se elibereze de aceste moduri distorsionate de a înţelege viaţa.

Pentru ca cel care învaţă să fie zdruncinat din perspectivele sale egocentrice, el trebuie să experimenteze punctele de vedere şi gândurile altora… Dacă nu o face, el nu are niciun motiv să-şi schimbe structurile mintale pe care le-a dobândit iniţial în cadrul de referinţă centrat pe sine. Interacţiunea socială poate duce la conflict, dezbatere, informaţie împărtăşită şi la conturarea şi exprimarea clară a ideilor. [21] Cartea Proverbe încurajează acest fel de interacţiune: “După cum fierul ascute fierul, tot aşa şi omul îl face mai ager pe semenul său” (NTR Proverbe 27:17). Alte pasaje vorbesc de puterea care stă în ascultarea sfaturilor (Proverbe 12:15; 19:20; 20:18). Învăţătura lui Isus a fost îndreptată înspre inimă. Scopul Său era de a-i atrage pe ascultători la Sine şi prin urmare la Tatăl. Pentru a ajunge la acest rezultat în vieţile ascultătorilor Săi, Isus a răsturnat modurile lor familiare de a vedea realitatea şi a atacat credinţele de bază, perspectivele asupra lumii, credinţele religioase şi modurile obişnuite de a da sens.

Invăţătura lui Isus este despre confruntarea şi corectarea sistemelor de credinţă false, care sunt atât de integrate în cultura universală şi în individ încât ne sunt invizibile, dacă Duhul Sfânt, prin Cuvântul lui Dumnezeu şi prin comunitatea de credinţă, nu le face evidente. Aproape orice interacţiune între Isus şi altcineva înregistrată în Noul Testament este o confruntare a viziunii asupra lumii, a sistemelor de credinţe. Haideţi să ne uităm la câteva astfel de confruntări: Temă: Citeşte Ioan 9:1-34 Ce ne spune acest pasaj despre perspectiva ucenicilor asupra bolii?

Cum afectează această perspectivă modul în care se poartă cu bărbatul orb?

Care este perspectiva lui Isus asupra bolii? Cum afectează aceasta felul în care Isus îl tratează pe bărbatul orb? În perspectiva lui Isus, cine e în centru? În perspectiva ucenicilor, cine este în centru? De ce este nepotrivită perspectiva ucenicilor? Cum îi afectează această perspectivă greşită?

Care sunt credinţele greşite pe care le-ai putea avea? Cum poţi deveni conştient de acele credinţe greşite, astfel încât să fie schimbate?

Ce credinţe de bază atacă Isus?

Temă: Citeşte Ioan 3:1-21 Ce ne spune acest pasaj despre viziunea lui Nicodim asupra lumii?

Cum şi de ce atacă Isus perspectiva lui Nicodim?

De ce foloseşte Isus analogiile cum ar fi naşterea pentru a reprezenta intrarea în împărăţia lui Dumnezeu şi metaforele cum ar fi vântul pentru a explica Duhul Sfânt?

Ce credinţe de bază atacă Isus?

Temă: Citeşte Marcu 10:17-31 Ce perspectivă greşită descoperă interacţiunea dintre Isus şi acest tânăr?

Cum confruntă Isus această perspectivă falsă?

Care a fost răspunsul tânărului la provocarea lui Isus? Crezi că această confruntare de către Isus a avut succes? De ce da, de ce nu? A fost o confruntare de succes pentru tânăr, pentru ucenici, pentru alţi martori?

Cu toţi am asimilat mult din sistemul de valori al lumii, mai ales cu privire la probleme de bază cum sunt sănătatea, dragostea, cine este Dumnezeu, drepturile personale, păcat, etc. Isus atacă sistemul de credinţe al lumii şi al ucenicilor Săi.

Cum să adresezi întrebările potrivite Abilitatea de a pune întrebări potrivite poate fi cea mai importantă abilitate în conducerea unui seminar. Întrebările pot face ca ceva să se întâmple în inimile noastre, ceva care ne îndeamnă să confruntăm probleme importante, care pot duce la maturizare. Întrebările sunt ca şi o intersecţie de drumuri: îl fac pe om să se oprească şi să se gândească, fac o persoană să se decidă încotro să o ia. Întrebările au capacitatea de a atrage o persoană să înveţe cu adevărat.

Schiţa lecţiei O unealtă puternică: întrebarea Anatomia întrebărilor bune Isus – maestru în punerea întrebărilor Cum să pui întrebări care îi conduc pe cei ce învaţă la maturitate Folosirea de întrebări deschise pentru dezvoltarea unui plan de lecţie Obiectivele lecţiei La finalul acestei lecţii, vei putea să: Pui întrebări pline de sens, deschise, în timp ce pregăteşti un plan de lecţie.

Conduci un seminar folosind întrebări deschise şi întrebări de aprofundare bune.

O unealta puternică: întrebarea Întrebările sunt cele mai importante unelte din trusa de scule a unui învăţător bun. Cel care conduce discuţia poate folosi întrebări pentru a-i ajuta sau intimida pe cei care învaţă, pentru a-i încuraja sau descuraja, pentru a ajuta elevii timizi să-şi preţuiasca contribuţia sau pentru a-i smeri pe cei aroganţi, pentru a-i stânjeni pe cei care învaţă sau pentru a-i înălţa. Întrebările au putere. Cel care conduce discuţia recunoaşte puterea întrebărilor şi le foloseşte pentru a crea un mediu ospitalier, primitor, stimulator, care îi motivează pe elevi să înveţe.

Intrebările sunt cheia spre cunoştinţă. Cunoaşterea se produce ca reacţie la întrebări. Iar cunoaşterea nouă rezultă din punerea întrebărilor; destul de des întrebări noi cu privire la întrebări vechi…

Odată ce ai învăţat cum să pui întrebări – întrebări relevante, potrivite şi substanţiale – ai învăţat cum să înveţi şi nimeni nu te va putea opri să înveţi ceea ce vrei şi ceea ce ai nevoie să ştii.

Anatomia întrebărilor bune O experienţă de învăţare grozavă depinde covârşitor de abilitatea învăţătorului de a pune întrebări bune şi de a obţine răspunsuri adecvate. Punerea întrebărilor bune este la fel de mult mult o artă şi o ştiinţă.

Putem studia ce face ca întrebările să fie bune şi cum să folosim întrebările în conducerea eficientă a unui seminar. Lipsa întrebărilor, sau punerea întrebărilor nepotrivite, îi va plictisi pe cei care învaţă, va slăbi reputaţia învăţătorului şi va “ucide” seminarul. Dacă ai avut dificultăţi în a face un seminar să meargă, problema s-ar putea să fie la întrebările pe care le pui. Înainte de a pune cu încredere întrebări bune, trebuie să fi atent ce fel de întrebări te vor face să eşuezi ca şi conducător de discuţie. Întrebări care înăbuşă discuţia Două categorii de întrebări minimalizează discuţia. La aceste întrebări se răspunde simplu prin “da” sau “nu” sau sunt întrebări conduse (care sugerează răspunsul). Întrebările da sau nu: Întrebările la care se poate răspunde printr-un simplu “da” sau “nu” înăbuşă discuţia. De ce? În primul rând, oamenii se pot teme să dea un răspuns deoarece au o şansă de 50% să dea răspunsul greşit! Asemenea întrebări nu se concentrează pe reflectarea asupra subiectului, ci mai degrabă pe potenţiala stânjeneală în cazul unui răspuns greşit. În al doilea rând, întrebările de tipul “da sau nu” sunt deseori prea simple. Deoarece răspunsul este evident, nimeni nu răspunde. Majoritatea oamenilor consideră acest tip de întrebări o pierdere de timp, degradante pentru inteligenţa lor. Cu toate acestea, majoritatea liderilor de discuţii începători cad în capcana de a pune întrebări de tipul “da/nu” una după alta.

Mai jos sunt câteva exemple de întrebări da/nu reieşite din trei evenimente din viaţa lui Hristos în Ioan 3:1-18, Ioan 4:1-42 şi Matei 19:9-12: • Hristos?

Fiecare persoană care este un creştin adevărat a avut o întâlnire personală cu

•

Întâlnirea femeii samaritence cu Isus la fântână i-a schimbat viaţa?

•

Pentru a deveni creştin, trebuie că oamenii să-şi recunoască nevoia personală?

Evident, la toate aceste întrebări se poate răspunde fără a stimula vreo discuţie ulterioară. Întrebările conduse: Întrebările care înăbuşe de asemenea discuţia sunt întrebările conduse care caută un răspuns foarte bine definit. Prin acestea, cei care învaţă îşi irosesc creativitatea încercând să descopere acel răspuns care e îngropat între pliurile creierului învăţătorului. Mai jos sunt două exemple de întrebări conduse: •

Prin care trei moduri a încercat femeia de la fântână să distragă atenţia lui Isus de la trecutul ei? (Ioan 4:1-30)

•

În Matei 9, care spune Isus că este motivul pentru care Fariseii vor intra cu greu în împărăţia cerurilor?

În unele cazuri, o întrebare condusă pare o întrebare deschisă, dar de fapt nu este.

Aceste tipuri de întrebări conduse arată bine pe-afară, dar din cauză că învăţătorul are deja un răspuns în minte, elevii îşi petrec timpul încercând să îl ghicească, în loc să se adâncească în subiect. Învăţătorul încearcă din nou şi din nou să-i conducă pe elevi la răspunsul corect.

De cele mai multe ori elevii nu ştiu ce răspuns încearcă învăţătorul să scoată de la ei, şi totuşi de ce se întâmplă acest lucru atât de des? Deoarece învăţătorii nu îşi dau seama că se poate să vada lumea diferit de elevii lor. Învăţătorii care insistă ca lumea să fie văzută aşa cum o văd ei – cu alte cuvinte, elevii să vină cu răspunsul pe care îl doreşte învăţătorul – sunt înţepeniţi. Ei nu mai pot învăța. Ei fac rău celui care învaţă şi relaţiei învăţător-învăţăcel.

Cum poţi tu, ca şi facilitator, să cazi în această capcană seducătoare? Prima etapă a acestei capcane pare destul de inocentă. În studierea personală a Scripturii sau într-o lecţie faci o descoperire minunată, capeţi o înţelegere foarte adâncă sau vezi ceva proaspăt şi plin de putere pentru propria viaţă şi pentru umblarea ta personală cu Domnul. În mod natural, vrei ca toţi să împărtăşească bucuria viziunii tale. Aşa că atunci când conduci discuţia în grup, vrei aşa de mult ca toţi să aibă aceeaşi experienţă minunată, încât continui să pui aceeaşi întrebare, sau variante ale întrebării, până când fie toţi renunţă (să caute răspunsul) şi tac, sau o persoană norocoasă ghiceşte răspunsul pe care îl aştepţi. Mulţi dintre noi am experimentat acest lucru ca şi participanţi în grupuri mici.

Cum poate fi depăşită această situaţie? În primul rând, este nevoie de o atitudine smerită. Trebuie să realizezi că Duhul Sfânt lucrează în vieţile oamenilor la momente diferite, în moduri diferite şi în măsuri diferite. Ceea ce pentru tine este o înţelegere minunată, pentru altcineva din grup poate nu înseamnă nimic. Alţii s-ar prea putea să găsească descoperirea ta ca fiind lumească sau chiar plictisitoare. În al doilea rând, este necesară voinţa de a fi deschis la părerile altora, de a primi critica.

Cel mai bun mod de a prezenta o observaţie care s-a dovedit a fi deosebit de specială pentru tine personal este să realizezi că ea este doar una dintre cele pe care grupul le-a avut asupra pasajului. În loc să încerci să scoţi răspunsul tău de la grup, afirmă pur şi simplu ceea ce ai văzut tu în Scriptură sau în lecţie. Apoi cere-le celorlalţi din grup să mediteze împreună cu tine asupra acestei observaţii. Întreabă-i cum văd ei că se potriveşte observaţia ta în subiectul pe care îl discutaţi. Întreabă-i dacă ei cred că perspectiva ta este biblică şi folositoare. În acest fel poţi avea o discuţie onestă, adâncă în jurul observaţiei tale, ceea ce este de departe mult mai profitabil decât risipirea timpului grupului, punându-i să “pescuiască” răspunsul pe care tu îl doreşti. De fapt, s-ar putea ca tu să înveţi că unele din observaţiile pe care le are grupul sunt chiar mai bune decât a ta, şi că încercarea de a-i face pe oameni să dea un anumit răspuns dă naştere de obicei la discuţii slabe calitativ sau, în cele din urmă, la tăcere.

O regulă bună de urmat când formulezi întrebări este să te întrebi dacă eşti curios cu privire la răspuns. Vrei cu adevărat şi tu să ştii răspunsul la întrebare, sau crezi că doar tu ai cea mai grozavă observaţie sau răspuns, şi vrei ca toţi ceilalţi să îl vadă? Eşti cât de cât curios să ştii ce cred alţii despre subiectul discutat? Dacă tu crezi că deja ştii răspunsul, şi doar vrei ca şi ceilalţi să-l știe, atunci probabil nu ar trebui să pui acea întrebare, deoarece pur şi simplu nu eşti interesat în a afla mai mult decât propria ta opinie.

Câteva întrebări conduse evidente ar putea fi: • Care sunt cele două diferenţe între întâlnirea lui Hristos cu femeia samariteancă şi tânărul bogat?

•

Când a venit Nicodim să-l viziteze pe Isus?

•

Cine a murit ca să te salveze de păcat?

Întrebări care dau naştere la discuţie Întrebările care stimulează discuţia şi încurajează conversaţia au caracteristici comune.

Aminteşte-ți de momentul când ai avut o conversaţie pe cinste cu prietenii despre un subiect de interes reciproc. Îţi aminteşti ce angajat ai fost nu numai în discuţie, dar şi în relaţia cu ceilalţi participanţi?

Acesta este tipul de atmosferă care trebuie să existe în seminariile tale. Încurajează conversaţiile adânci, care îi angajează deplin pe fiecare din participanţi. Ei ar trebui să plece de la seminar gândindu-se atent la conţinut, şi simţind că au avut o legătura adâncă, plină de satisfacţii cu fiecare persoană din grup şi cu Dumnezeu. Observă ultima propoziţie: “cu fiecare persoană din grup şi cu Dumnezeu”. Mult prea des conversaţia se face doar între învăţător şi el însuşi în timpul predării. Încurajarea acestui fel de atmosferă primitoare merge mână în mână cu abilitatea ta de a pune întrebări bune şi de a ghida conversaţia înspre punctul central al subiectului discutat. Întrebările “deschise” sunt cele mai bune pentru a încuraja conversaţia. La ele nu se poate răspunde cu “da” sau “nu”, nici nu se poate răspunde printr-o listă specifică de elemente. Ci mai degrabă o întrebare deschisă are mai multe răspunsuri corecte şi folositoare. O întrebare deschisă stimulează reflectarea.

Este nevoie de mai multe răspunsuri diferite pentru un sens şi o înţelegere deplină. Întrebările deschise trebuie să fie semnificative şi să lovească în miezul problemei, făcând grupul să treacă dincolo de răspunsurile tipice.

Una dintre caracteristicile copiilor care merg regulat la biserică este abilitatea lor de a răspunde rapid la majoritatea întrebărilor cu răspunsuri şablon. Răspunsurile lor standard sunt: Isus, rugăciune, Biblia şi Dumnezeu. Se spune despre un învăţător de Şcoala Duminicală că le-a zis copiilor de şapte şi opt ani următoarea ghicitoare: “Ce are blană, se urcă în copac şi mănâncă alune?” Copiii păreau încurcați de întrebare şi au rămas tăcuţi. Apoi un băieţel curajos a ridicat mâna şi a zis: “Ştiu că răspunsul trebuie să fie Isus, dar eu cred că este o veveriţă.”

Copiii au devenit aşa de obişnuiţi cu răspunsurile clişeu încât o întrebare simplă i-a prins cu garda jos.

Cu greu s-au putut forţa să depăşească restricţiile impuse de gândirea lor condiţionată. Întrebările semnificative, deschise trec dincolo de tipare. Adulţii se pot şi ei obişnui cu răspunsurile clişeu dacă nu sunt forţaţi să gândească mai adânc. Întrebările bune dau naştere la reflecţii adânci.

Dacă îi întrebi pe copii: “Cum vorbim noi cu Dumnezeu”, răspunsul imediat va fi probabil: “Prin rugăciune”. Poţi să întrebi în schimb: “Ce înseamnă să ne rugăm?” sau “Care este diferenţa dintre a te ruga cu ochii închişi sau cu ochii deschişi?”. Acest tip de întrebări trec dincolo de superficial. Întrebările deschise pentru Ioan 3:1-18, 4:1-42 şi Matei 9:9-12 ar putea fi: •

De ce crezi că o întâlnire personală cu Dumnezeu este importantă pentru salvare?

• În ce măsură sunt la fel şi în ce măsură diferă întâlnirile lui Isus cu femeia samariteancă, conducătorul religios şi vameşul?

• De ce crezi că Dumnezeu a ales ca mântuirea să fie un rezultat al harului şi nu rezultatul eforturilor proprii?

Aceste întrebări nu au răspunsuri specifice, dar sunt semnificative. Îi invită pe cei care învaţă să exploreze înţelegerea lor asupra Scripturii şi să integreze aceste versete în vieţile lor. Oricare din aceste întrebări poate reprezenta punctul de pornire pentru o discuţie extinsă.

De aceea, întrebările sunt unealta ta cea mai puternică. Te ajută să îţi dai seama dacă cei care învaţă înţeleg conţinutul. Ele deschid inimile studenţilor către noi perspective; îi forţează să integreze noi informaţii în vieţile lor; şi îi fac să se oprească, să evalueze şi să emită raţionamente. Trebuie să devii atât de îndemânatic cu această unealtă cum este artistul cu pensula sau sculptorul cu dalta sa.

Isus – maestru în punerea întrebărilor “Cine spun oamenii că sunt Eu?” (Marcu 8:27) “Dar voi cine ziceţi că sunt Eu?” (Marcu 8:29) “Isus l-a întrebat pe Petru: îţi vei da viaţa pentru Mine?” (Ioan 13:38) “De ce mă numeşti bun?” (Luca 18:19) “Dacă v-am vorbit despre lucruri pământeşti, şi nu credeţi, cum veţi crede când vă voi vorbi despre lucrurile cereşti?” (Ioan 3:12) “Ce vrei să-ţi fac?” (Matei 20:32; Marcu 10:36, 10:51; Luca 18:41) Isus a pus o mulţime de întrebări! Când Isus a pus întrebări care cereau un răspuns cu da sau nu, de obicei exista o criză în viaţa acelei persoane. Isus punea acea întrebare deoarece El căuta un angajament.

Când Isus punea întrebări despre identitatea Sa, El vroia să se asigure că ucenicii lui se prindeau de înţelesul cuvintelor şi faptelor Sale. Când l-a întrebat pe Petru dacă şi-ar da viaţa pentru El, Isus ştia că Petru se va lepăda de El, dar vroia să audă cum percepea Petru relaţia sa cu Isus. Iuda l-a trădat pe Isus cu un sărut, un gest obişnuit de prietenie. Probabil că Isus l-a întrebat pe Iuda despre acel sărut pentru a-i arată pe şleau ipocrizia din gestul său.

S-ar putea să fie ocazii în seminarii când vrem să punem întrebări care îi fac pe cei care învaţă să mediteze şi să ia o decizie legământ. De obicei, totuşi, seminariile nu sunt locul unde oamenii să ia decizii de criză, ci locul unde ei sunt în procesul schimbării perspectivei.

Multe din întrebările lui Isus au fost întrebări deschise. Deşi nu trebuia neapărat să pună întrebări (El ştia răspunsurile), Isus a pus întrebări ca să-i confrunte pe oameni, să-i facă să gândească şi să-i forţeze să I se dedice.

Temă: 1. Treci peste cele 25 de întrebări de mai jos şi specifică dacă sunt: •

întrebări de tipul da sau nu

•

întrebări conduse

•

întrebări deschise.

2. Rescrie întrebările de tipul da sau nu şi pe cele conduse pentru a le face întrebări deschise. Stabileşte dacă este:

•

foarte semnificativă

•

semnificativă

•

neimportantă

Întrebări • De ce crezi că este nevoie pentru a intra în Împărăţia lui Dumnezeu, pentru a avea viaţă veşnică?

•

Pe cine a întâlnit Isus în drumul spre Samaria, în Ioan 4?

•

Era drumul prin Samaria un traseu obişnuit pentru evrei?

•

Cum a tratat-o Isus pe femeia samariteancă?

• Pe măsură ce citeşti relatarea, ce schimbări observi la femeia samariteancă?

•

A ales Isus drumul cel mai direct spre Galilea, mergând prin Samaria?

•

Care erau cele trei lucruri pe care le ştia Isus despre femeia samariteancă?

•

Care a fost rezultatul mărturiei ei?

• Care a fost cea mai mare problemă pe care o avea conducătorul religios Nicodim, atunci când a venit la credinţa în Isus?

• În Matei 9:9-12, ce crezi că a vrut să zică Isus prin răspunsul pe care l-a dat fariseilor în versetul 12?

• Care este cel mai important aspect de care s-a ocupat Isus în întâlnirea sa cu femeia samariteancă?

• De ce crezi că le-a fost greu Fariseilor să devină urmaşi ai lui Hristos în Palestina primului secol?

• Crezi că femeia samariteancă, conducătorul religios şi vameşul ar fi bine primiţi în biserica ta?

• Găseşti vreo asemănare între experienţa ta cu Dumnezeu şi cea a femeii samaritence, a lui Nicodim (conducătorul religios) sau a lui Matei (vameşul)?

• Bazat pe aceste trei pasaje din Scriptură, care este obstacolul de netrecut care nu-i lasă pe oameni să vină la Hristos?

• Care sunt adevărurile importante pe care le putem învăţa despre mântuire din întâlnirea lui Isus cu Nicodim?

• Bazat pe întâlnirile lui Isus cu femeia samariteancă, conducătorul religios şi vameşul, cum ai defini harul?

•

Care erau prietenii lui Matei şi ce ne spune aceasta despre el?

•

Ce ne spune despre Farisei întrebarea pe care aceştia o pun despre Isus?

•

Crezi că o persoană poate deveni neprihănită prin împlinirea Legii?

•

Defineşte sfinţirea cu cuvintele tale.

• De ce crezi că Matei a aşezat relatarea întâlnirii sale cu Isus între vindecarea paraliticului de către Isus şi întrebările aduse de ucenicii lui Ioan Botezătorul cu privire la post?

• În ce fel răspunsul lui Isus dat Fariseilor, care contestau alegerea companiei Sale în Matei 9:9-12, a lovit în prejudecăţile Fariseilor?

•

Ce crezi că au simţit ceilalţi ucenici cu privire la Matei?

• Există mai multe căi pentru a ajunge la Dumnezeu? Aceste trei întâlniri aduc dovezi că există mai mult decât o cale pentru a ajunge la Dumnezeu? De ce da sau de ce nu?

Unul din scopurile tale ca şi facilitator este să-i ajuţi pe cei care învaţă să progreseze în abilitatea lor de a evalua şi de a face judecăţi bune. Timpul alocat seminarului ar trebui să-i ducă pe învăţăcei de la cunoaşterea de bază la abilitatea de a evalua în mod critic şi de a integra lucrurile nou învăţate în vieţile lor. Întrebările pot încuraja înspre maturitate spirituală.

Cum să pui întrebări care îi duc pe cei ce învaţă la maturitate Învăţarea a fost categorizată în mai multe feluri. De exemplu, Benjamin Bloom a identificat şase stadii în procesul de învăţare: cunoaşterea, înţelegerea, aplicarea, analiza, sinteza şi opinia. [26] Alţii au propus procese diferite pentru învăţare. Bazat pe aceste perspective diferite asupra secvenţei de învăţare, putem să ne formulăm întrebările.

Pentru acest curs, ne vom uita la trei stadii de integrare a adevărului în viaţă. Aceste trei stadii sunt observarea, interpretarea şi aplicarea. Observarea este stadiul în care încercăm să determinăm ce se spune de fapt. Interpretarea este procesul de a încerca să înţelegem sensul. Aplicarea are loc atunci când integrăm informaţii noi în vieţile noastre, dând naştere la schimbare. Aceste stadii pot fi folosite într-o varietate de aplicaţii: de la studierea Bibliei la reflectarea asupra unei conversaţii importante pe care ai avut-o. Următoarea secţiune a lecţiei te va ajuta să înveţi cum să dezvolţi întrebări care îi duc pe studenţi de la adunarea conţinutului (observarea), prin interpretarea sensului, până la aplicaţie.

Observarea Observarea este abilitatea de a vedea tot ceea ce este. Nu lăsa ca procesul tău de observare să fie superficial. Calitatea interpretării şi aplicării depind de precizia observaţiei, aşa că nu neglija observaţia; petrece timp observând. De multe ori abilitatea noastră de a observa este limitată de perspectivele noastre – nu vedem prea mult. Ajută-ţi studenţii să devină observatori pricepuţi, mai ales ai condiţiei umane.

Studenţii trebuie de asemenea să fie în stare să îşi amintească întâmplări. Întrebările de observare nu încurajează de obicei discuţia, dar ele te ajută să determini dacă studenţii tai cunosc materialul. Unele întrebări de observare din Ioan 3:1-18, Ioan 4:1-42, şi Matei 9:9-12 ar putea fi: • Conform Bibliei, care sunt factorii comuni în întâlnirea lui Isus cu aceşti trei oameni: Nicodim, femeia samariteancă şi Matei?

Matei?

Interpretarea

•

Ce învăţăm despre Samaria din acest text?

•

Ce metafore pentru mântuire foloseşte Isus cu Nicodim, femeia samariteancă şi

Întrebările de interpretare îl duc pe cel care învaţă un pas mai departe înspre deplina înţelegere. Întrebările de interpretare arată că cei care învaţă cunosc faptele şi înţeleg sensul lor. Exemple de întrebări de interpretare din aceleaşi pasaje pot fi: •

De ce crezi că Isus îi spune lui Nicodim că trebuie să fie născut din nou?

•

De ce crezi că Isus o întreabă pe femeia samariteancă despre soţul ei?

• Ce a însemnat pentru femeia samariteancă faptul că Isus s-a oferit să-i dea apă vie, având în vedere situaţia ei în comunitate?

Pentru ca interpretarea să fie corectă, cei care învaţă trebuie să analizeze conţinutul, să sintetizeze lucrurile noi cu cele învăţate anterior şi să evalueze corectitudinea celor nou învăţate. Aceşti trei paşi în procesul de interpretare (analiza, sinteza şi evaluarea) oferă un cadru pentru punerea de întrebări stimulatoare, provocatoare.

• Analiza este abilitatea de a împărţi informaţia în părţi şi de a explora semnificaţia acestor segmente individuale. Exemple de întrebări care pot stimula analiza sunt: •

Care sunt asemănările şi care sunt diferenţele dintre sfinţire şi mântuire?

• Cum i-a tratat Isus pe fiecare din aceşti oameni? Poţi să găseşti vreo diferenţă sau vreo asemănare în felul în care au fost trataţi?

• Cum se evidenţiază harul în întâlnirea lui Isus cu Nicodim, cu femeia samariteancă şi cu vameşul?

• Sinteza este abilitatea de a alătura idei într-un mod nou. Abilitatea de a sintetiza face ca cei care învaţă să pună împreună cele nou învăţate cu cele învăţate anterior pentru a ajunge la o nouă înţelegere, un nou mod de gândire, sau un nou mod de acţiune. Întrebări care să îi facă pe studenţii tăi să sintetizeze informaţia pot fi: • În ziua de azi, ce grupuri de oameni ar fi similare lui Nicodim, femeii samaritence şi vameşului? Explică.

• Dacă Ioan ar descrie o întâlnire cu Hristos azi, cum crezi că ar scrie despre ea? Ce termeni ar folosi, ce metafore, ce povestiri ar alege?

• Cum se leagă discuţia lui Isus despre Duhul Sfânt de mântuirea lui Nicodim şi a femeii samaritence?

• Evaluarea este abilitatea de a judeca valoarea materialului, a conţinutului sau a ideii, folosind un set specific de criterii. Există două aspecte ale evaluării. În primul rând, este abilitatea de a judeca valoarea. În al doilea rând, este setul de criterii după care cineva judecă.

Ambele aspecte ale evaluării sunt importante. Caută să dezvolţi abilitatea celor care învaţă de a judeca corect. Bazează-ţi judecata pe un standard. Pentru creştini, Biblia este standardul.

Ca şi facilitator într-un centru de instruire afiliat unei biserici, încearcă să ajuţi studenţii să dobândească abilitatea de a evalua tot ceea ce văd, aud, gândesc şi simt prin prisma Scripturii. Pe măsură ce îi ajuţi pe învăţăceii tăi să înainteze înspre maturitate în Hristos, abilitatea lor de a discerne binele de rău şi apoi de a acţiona în consecinţă (Evrei 5:14) capătă semnificaţie. Câteva exemple de întrebări de evaluare din aceste întâlniri pot include următoarele: • Care din aceste întâlniri cu Hristos este cea care te ajută cel mai mult să înţelegi harul? Explică.

•

Care alte aspecte ale sfinţirii ar trebui incluse pentru a o înţelege mai bine?

• Care din termenii folosiţi pentru credinţă în cultura ta sunt cei mai potriviţi pentru a sugera responsabilitatea omenirii privind mântuirea? De ce?

Deoarece punerea întrebărilor deschise este indispensabilă pentru a avea un seminar rodnic, caută consiliere de la alţi oameni privitor la întrebările pe care le pui. Acest lucru este important în special atunci când începi facilitarea. Din experienţa noastră, persoanelor care au fost profesori mai mulţi ani li se pare câteodată mai greu să pună întrebări deschise decât acelora care de-abia încep să îşi dezvolte această abilitate.

Asigură-te că întrebările pe care le pui sunt deschise, semnificative, focalizate pe a-l duce pe cel care învaţă spre atingerea obiectivelor, şi au legătură cu materialul predat. Fii conştient că facilitatorii cărora le e greu să facă diferenţa între o întrebare deschisă şi una condusă de multe ori ţin cursuri nu foarte atractive.

Aplicarea Aplicarea este abilitatea de a aplica conţinutul care este învăţat la viaţa noastră actuală. Câteva întrebări de aplicare pot fi: • viaţa ta?

•

Ce faci ca să creşti în Hristos, să încurajezi lucrarea lui Dumnezeu de sfinţire în Cum ai explica unui om de ştiinţă harul?

• Ce acte de binefacere ai putea cere altora să-ţi facă (cum i-a cerut Isus femeii samaritence) care să te conducă la o discuţie deschisă despre nevoia lor de Dumnezeu?

Temă: Ia lista cu cele 25 de întrebări prelucrate de la tema anterioară.

Stabilește dacă întrebarea implică observaţia, interpretarea sau aplicația.

Dacă nu găseşti un exemplu din fiecare din aceste trei tipuri de întrebări, dezvoltă două sau trei întrebări de acel fel.

Folosirea de întrebări deschise pentru dezvoltarea unui plan de lecţie Acum că ai ceva experienţă în crearea întrebărilor bune, eşti pregătit să înveţi cum să dezvolți un plan de lecţie pentru seminar. Un plan de lecţie este o hartă care să te ghideze pe parcursul seminarului. Înainte să conduci un seminar ar trebui să știi întrebările pe care le vei pune, motivele pentru care le pui şi semnificația pe care o acorzi fiecăreia dintre ele. Este foarte dificil să pui întrebări deschise fără să te fi gândit tu însuți la material. Trebuie să-ţi iei timp să scrii întrebările care merg chiar în inima aspectelor principale din lecţie. Aceste întrebări trebuie să învite la discuţie; ele trebuie să fie întrebări deschise şi semnificative.

Cea mai importantă întrebare din tot seminarul este prima pe care o pui. Această întrebare – “întrebarea de lansare”, dacă este pusă bine, va contribui la un seminar de succes.

O varietate de întrebări pot lansa o discuţie. Întrebările de lansare pot crea o dilemă, pot portretiza o circumstanță similară cu ceea ce studiați din material, sau pot explora sentimentele grupului cu privire la subiect. Moduri creative care leagă materialul de participanți pot genera întrebări bune de lansare.

Un exemplu de întrebare de lansare poate fi: “Daca ai fi fost un creştin în Corint, şi biserica tocmai ar fi citit cu voce tare prima scrisoare a lui Pavel către Corinteni, cum te-ai fi simţit?” Sau în contextul

predării unui curs despre HIV/SIDA în Africa, unde cei care au SIDA sunt judecaţi şi deseori acuzați pe nedrept pentru felul în care au contactat boala, te-ai putea întreba: “Ai fost vreodată acuzat pe nedrept?”, urmată de următoarea întrebare: “Ai acuzat vreodată pe cineva pe nedrept?”

Formulează întrebarea de lansare astfel încât fiecare să poată răspunde la ea, mai ales atunci când începi cu un grup nou de învăţăcei. Oamenii din grupurile noi sunt oricum puţin stânjeniți. Când se instalează neliniștea, pune-l pe fiecare student să răspundă la întrebarea de lansare. Aceasta îi antrenează pe toţi membrii în discuţie şi sporește încrederea că fiecare poate aduce o contribuţie valoroasă. Întrebările de lansare trebuie să fie întrebări deschise care să ducă la răspunsuri diferite. Nu contează ce spune persoana, răspunsul trebuie să fie acceptat. La început încurajează-i şi mulțumeste-le participanților pentru contribuţiile lor. Începerea discuţiilor în felul acesta ajută la crearea unei atmosfere pozitive şi îi aduce chiar şi pe participanţii mai tăcuţi în conversaţie. Înainte să pui întrebarea de lansare, spune că vei da fiecărei persoane oportunitatea să răspundă la ea.

Apoi timp de un minut sau două fă comentarii pregătitoare. După ce pui întrebarea de lansare permite fiecărei persoane să răspundă la ea.

Pentru a te ajuta să decizi ce e important, foloseşte un formular de planificare a lecţiei. Dacă facilitezi cursuri Entrust, “schițele” planurilor de lecţie sunt date în ghidurile cursului; dacă nu, fișa pentru planul lecţiei din Anexa 3 oferă un cadru excelent pentru planificarea unei lecţii. Poţi multiplica şi completa această foaie pentru fiecare lecţie.

Ultima temă din această lecţie îţi cere să creezi un plan pentru o lecţie din cursul Entrust Umblând cu Hristos. Înainte să poţi crea un plan trebuie să treci prin lecţie. Pentru a te ajuta să îţi îndeplineşti această sarcină, vom parcurge fișa împreună.

Citeşte Anexa 2 şi 3: Fișă pentru planul de lecţie În primul rând, ai acolo o secţiune numită Subiectele lecţiei. Completează în această secţiune subiectele principale care sunt discutate în lecţia pe care o facilitezi. Titlurile principale din lecţie şi obiectivele lecţiei îţi oferă indicii cu privire la subiectele principale.

Următorul titlu este Teme. Scrie pe aceste spații temele care sunt cerute pe parcursul lecţiei. Multe din aceste teme oferă cea mai bună sursă de material pentru stimularea discuţiilor, aşa că asigură-te că este discutat conţinutul important pe care-l acoperă.

Următoarea secţiune majoră este Dezvoltă propriile obiective ale lecţiei. Motivul pentru care ţi s-a cerut să listezi subiectele lecţiei şi temele este acela de a te aduce în punctul în care să poţi dezvolta propriile obiective ale lecţiei. Cu alte cuvinte, te poţi uita peste subiectele lecţiei şi peste teme şi din acestea trebuie să reiasă obiective care fac referire la aspectele principale ale lecţiei. Ia în considerare obiectivele date la începutul fiecărei lecţii.

După aceea, gândește-te la propria cultură. Integrează punctele importante ale lecţiei în perspectivele culturale, pentru a dezvolta obiective ale lecţiei croite pentru situaţia ta particulară.

Scrie propriile obiective ale lecţiei pe foaia de lucru. Deşi sunt doar două rânduri pentru aceasta în exemplu, poţi scrie cât de multe obiective vrei. Ar trebui să selectezi două sau trei obiective care sunt cele mai importante.

După ce ai listat obiectivele, formulează întrebări care sunt pertinente pentru a te ajuta să atingi acele obiective, scriindu-le sub obiectivele de pe foaia de lucru. Bazează-ți întrebările pentru discuţie pe exercițiile, temele practice, sau pe sarcinile de citit care te vor ajuta să atingi acele obiective. Fă acest lucru pentru toate obiectivele pe care le-ai listat.

Oprește-te! Evaluează întrebările pe care le-ai notat. Întreabă-te: •

Cu un simplu “da” sau “nu” se poate răspunde la această întrebare?

• Este aceasta o întrebare condusă? Sugerează întrebarea că există un răspuns specific pe care învăţătorul deja îl ştie în întregime?

• Este aceasta o întrebare semnificativă? Îi face pe studenţi să se gândească la problemele principale din lecţie sau din obiectivele lecţiei?

•

Este aceasta o întrebare deschisă? Necesită această întrebare mai multe răspunsuri diferite, din perspective diferite, pentru a ajunge la o înţelegere mai adecvată?

•

Există o progresie în întrebări? Ajută acestea în trecerea de la observarea faptelor, la interpretare şi apoi la aplicare în viață?

Citeşte Anexa 1: Verbe pentru dezvoltarea de întrebări bune pentru discuţie Dacă nu eşti sigur că întrebările tale progresează de la observare la interpretare şi apoi la aplicare, consultă diagrama din Anexa 1. Uită-te la verbele din coloana din dreapta împărţite în trei categorii diferite. Treci în revistă aceste verbe pentru că ele te vor ajuta să scrii tipurile de întrebări de care ai nevoie.

Subiecte adiționale de predare este următorul paragraf. Acest paragraf te încurajează să te gândeşti la întreaga lecţie şi să adaugi informaţii care consideri că vor îmbogăți lecţia. Poţi dezvolta materialul şi să-l predai ca o “mini-prelegere” de cinci până la cinsprezece minute. Mini-prelegerile pot fi destul de eficiente când sunt combinate cu discuţia.

Următoarea parte a planului lecţiei este Rezumatul punctelor cheie. Această secţiune a fost inclusă ca să-ţi amintească că la sfârşitul fiecărui seminar tu sau cineva din grup trebuie să rezume lecţia. S-ar putea să fie momente rare în care rezumarea să nu fie potrivită, dar de cele mai multe ori rezumatul ajută la întipărirea punctelor importante ale lecţiei în mințile studenţilor şi oferă un sentiment de siguranţă.

Studenţii vor ști atunci că au făcut o treabă bună şi că au parcurs o distanță semnificativă.

Următorul paragraf al fișei de lucru este Metode creative de predare. De multe ori învăţătorii folosesc în mod rigid aceleaşi metode din nou şi din nou, spre plictiseala celor care învață. Încearcă să te gândeşti la metode creative de a preda, care vor îmbunătăţi procesul de învăţare pentru toţi. Le poţi cere să realizeze o scenetă, să facă cercetare pe teren, să dezbată o problemă, să facă joc de rol pentru o situaţie pentru a întipări şi a îmbunătăţi abilităţile necesare în lucrare. Foloseşte metode diferite, creative. Scrie una sau două pe care le-ai putea folosi în timpul seminarului.

Următoarea parte a fișei de lucru a lecţiei este Pregătirea pentru lecţia următoare. Completează temele pentru lecţia următoare. În timpul seminarului fă referire la această secţiune a fișei de lucru pentru a-i pregăti pe studenţi pentru următoarele teme.

Ultima secţiune este Examinarea. Nu fiecare lecţie are o examinare. Cel mai important motiv pentru un examen este acela de a-i ajuta pe studenţi să descopere acele domenii pe care nu le înţeleg încă. Pentru a încuraja învăţarea în timpul procesului de examinare nu nota simplu întrebările cu “corect” sau “greşit”. În cadrul grupului discutaţi răspunsurile corecte şi de ce sunt corecte.

Notă: Ai grijă la adăugarea de material auxiliar la lecţie. Greșeala critică pe care majoritatea învăţătorilor-facilitatori o fac este furnizarea unui conţinut mult prea mare. Înţelege conceptele principale şi asigură-te că cei care învaţă înţeleg aceste concepte în moduri pe care le pot folosi practic. Un principiu

cheie în a fi un facilitator excelent este acela de a dezvolta întrebări noi, interesante, stimulante, semnificative, despre aceleaşi lucruri pe care participantul le-a întâlnit probabil deja în studiul personal.

Ajută-l pe cel care învaţă să abordeze acelaşi conţinut în moduri noi şi revigorante. Aceasta va întări învăţarea şi o va face mai folositoare.

Temă: Dezvoltă un plan de lecţie pentru una din lecţiile din cursul Umblând cu Hristos. Vei conduce grupul prin această lecţie. Evaluează seminarul, condus de fiecare din studenţii din grupul tău, prin folosirea fișei de evaluare din Anexa 4.

Rezumat Această lecţie te introduce în abilitatea de a pune întrebări bune şi de a crea un plan de lecţie pentru un seminar. Întrebările bune pentru seminar sunt deschise, semnificative şi clare. La ele nu se poate răspunde doar prin “da” sau “nu”, ele nu caută un anume răspuns şi nici nu au răspunsul inclus în întrebare.

Fișele de lucru pentru planul de lecţie şi explicațiile lor (Anexa 2 şi 3) sunt călăuze bune pentru a clarifica subiectele importante din lecţie, concentrând atenţia seminarului pe cele mai importante probleme. Anexa 1 te va ajuta în dezvoltarea întrebărilor care încep cu observarea, continuând cu interpretarea şi sfârșind cu aplicarea. Anexa 4 te ajuta să evaluezi succesul seminarului tău.

Facilitarea grupurilor mici John era încântat să înveţe în grupuri mici, aşa că s-a oferit să conducă un grup de ucenicizare în biserica sa locală. Pastorul lui i-a dat o listă cu oameni. John i-a sunat şi a aranjat prima întâlnire. S-au întâlnit, dar studiul biblic nu a mers aşa cum John îşi imaginase. El a pregătit din timp întrebări pe marginea pasajelor din Scriptură, dar nu a putut să facă conversaţia să curgă. Dialogul părea ciudat şi bombastic.

John a încercat să umple acele lungi momente de tăcere, dar pur şi simplu nu a putut face oamenii să participe. Ar fi o exagerare să spunem că au avut o discuţie! Ceea ce s-a întâmplat de fapt a fost că John a pus întrebări, ca apoi să răspundă el însuşi la ele după momente lungi de tăcere. A simţit că cei care veniseră la studiu au plecat întrebându-se dacă vor mai reveni.

Temă: Ce a mers prost în primul grup mic al lui John? Ce ar fi trebuit să facă altfel? Cum s-ar fi putut pregăti John în mod diferit? Ce ar fi putut face să implice mai mulţi oameni în grup?

Schiţa lecţiei Responsabilitate şi încredere Tehnici de discuţie Alegerea răspunsului corect Reacţii la participarea inadecvată Obiectivele lecţiei Această lecţie te va ajuta: Să încurajezi participarea echilibrată a fiecăruia în discuţie.

Să foloseşti tăcerea pentru a întări grupul.

Să fii atent la semne reale de înţelegere, astfel încât să poţi ghida discuţia şi să răspunzi în mod adecvat la dinamica conversaţiei grupului.

Când ne gândim la învăţare, de obicei ne gândim la o clasă în care profesorul predă, iar elevii ascultă şi apoi repetă. Învăţarea în grupuri mici este total diferită, iar câteodată trebuie să ne asigurăm că cei care învaţă înţeleg clar acest lucru. În învăţarea în grupuri mici, învăţătorul facilitează de fapt învăţarea prin discuţia de grup. Învăţătorul consideră că fiecare participant are valoare de adăugat la experienţa de învăţare.

Responsabilitate şi încredere Contractul facilitator- învăţăcel Una dintre cele mai bune moduri de a asigura o experienţă de succes în cadrul unui seminar este stabilirea unui contract între facilitator şi participant chiar de la prima întâlnire. Contractul face cunoscute responsabilităţile celui care învaţă şi ale facilitatorului. Fiecare ştie care sunt așteptările, rolurile şi responsabilităţile lor şi ale altora. Noi folosim contractul de mai jos sau variații ale lui, în funcţie de

circumstanțe, şi îl trecem în revistă cu grupul astfel încât fiecare persoană să înţeleagă clar care sunt așteptările: • Calitatea acestei experienţe de învăţare depinde de fiecare persoană din grup; de aceea, participarea este absolut necesară. Aceasta este o experienţă de învăţare reciprocă. Dacă lipseşti de la o sesiune, noi toţi ceilalţi vom suferi deoarece 1) încercăm să stabilim relaţii strânse, şi 2) experienţa noastră de învăţare va fi diminuată deoarece nu vom putea să beneficiem de pe urma comorii experienţelor şi observaţiilor tale. Facilitatorul va învăța la fel de mult sau chiar mai mult decât tine, aşa că participarea este absolut necesară.

• Responsabilitatea ta este să-ţi faci temele înainte de seminar. De ce este aşa de important? Deoarece eşti un membru valoros al acestui grup de învăţare. Participarea ta la nivelul maxim posibil ne aduce beneficii nouă celorlalţi. Singurul mod în care poţi participa adecvat este dacă îţi faci temele consecvent.

• Mai ai o altă responsabilitate la fel de importantă şi aceasta este aceea de a participa activ la grup. Poţi face aceasta împărtăşind cererile tale de rugăciune şi rugându-te pentru alţii, contribuind la conversaţia asupra subiectului pe care îl studiem, contrazicând respectuos afirmații cu care nu eşti de acord, punând întrebări atunci când nu înţelegi, fiind conştient de ceilalţi participanţi şi asigurându-te că fiecare contribuie, ascultându-i atent pe alţii astfel încât să construieşti pe ceea ce spun ei în loc să te gândeşti doar la ce vrei să spui după aceea (păstrând continuitatea), încurajând persoanele timide sau rușinoase să contribuie şi încurajând persoanele vorbărețe să asculte.

• O altă responsabilitate importantă este să păstrezi confidențialitatea informaţiilor personale care sunt împărtăşite de fiecare din grup. Trebuie să existe un climat plin de acceptare şi încredere, care permite oamenilor să participe cu sinceritate la discuţie.

• Responsabilitatea mea ca şi facilitator este să ghidez experienţa de învăţare, nu să o domin. Vreau că fiecare din voi să vă găsiți “vocea”; asta înseamnă că vreau ca fiecare din voi să vă simţiți destul de în siguranţă să ne spuneți despre experienţele voastre de viață, observaţiile, sentimentele şi părerile voastre cu privire la subiectul pe care îl studiem. Ai libertatea de asemenea să îmi faci observaţie dacă trec pe “modul de prelegere”, sau dacă nu dau destul timp altora să vorbească.

• Responsabilitatea mea este să mă asigur că tema este făcută în mod corespunzător.

• Responsabilitatea mea este să încurajez persoanele rușinoase să contribuie, deoarece cu toţii avem nevoie să auzim ce gândeşti şi de ce gândeşti așa.

• Responsabilitatea mea este să mă asigur că cei vorbăreți nu domină grupul. Dacă consider că nu permiți ca şi vocile celorlalți să se facă auzite, îţi voi spune în particular şi te voi ruga să îţi supravegezi calitatea participării tale. Aminteşte-ți că eşti parte integrantă dintr-o echipă de învăţare; nu sunt superstaruri, nici învăţăcei individuali. Dacă acest comportament va continua şi după ce am vorbit cu tine în particular, responsabilitatea mea faţă de grup, de dragul calităţii experienţei de învăţare, imi va cere să îţi atrag atenţia cu tact în faţa grupului asupra nevoii de a lăsa şi pe alţii să vorbească.

De obicei un contract ca şi acesta îi ajută pe toţi să înţeleagă asteptările şi îi ajută să se ridice la înălțimea provocării creării unei experienţe de învăţare care schimbă viața.

Importanța încrederii Într-o clasă obişnuită nu este important ca participanţii să se ştie foarte bine, deoarece ei vor avea doar contacte ocazionale unul cu celălalt. Dar într-un grup mic este vital ca cei care învaţă nu doar să se cunoasca unul pe altul, dar să şi aibă încredere unul în celălalt. Iar acest lucru cere timp. Introducerile sunt vitale în structura unui grup mic. Cunoaşterea numelor, a istoricului personal, mărturiile despre întoarcerea la Domnul, motivele pentru care studiază şi așteptările avute de la un grup, toate pot contribui la o atmosferă plină de încredere. Cu cât indivizii dintr-un grup se cunosc mai bine, cu atât se pot ruga mai fierbinte unul pentru altul şi pot dezvolta un mediu plin de încredere, care permite împărtăşirea liberă a ideilor.

Temă: Dacă te afli într-un grup mic nou (poate este cazul acestui training de facilitare), ce vrei să ştii despre ceilalţi din grupul tău? Ce te-ar face să te simți mai confortabil? Ce te-ar ajuta să împărtăşeşti gândurile tale reale, opiniile tale sincere?

Există multe întrebări care pot ajuta un grup de oameni să se cunoască. Ar putea fi de folos să începi fiecare întâlnire cu o întrebare deschisă, inofensivă, care să le permită oamenilor să se cunoască. Câteva exemple ar putea fi: Care este numele tău?

Ce te-a făcut să vii la această întâlnire?

Unde te-ai născut?

Cum ai ajuns să crezi în Isus Hristos?

Dacă banii şi timpul nu ar fi o problemă, ce ai face în următorii cinci ani din viaţa ta?

Descrie cadoul preferat pentru ziua ta.

Care este desertul tău favorit?

Tehnici de discuţie Întrebări de continuare Câteodată o întrebare este prea bună ca să fie lăsată deoparte după câteva minute de discuţie.

Participanții pot fi încurajați să meargă mai în profunzime. De fapt, o discuţie stimulatoare poate să pornească de la o întrebare bună, urmată de întrebarea: “Ce alte păreri mai aveți despre aceasta?” Există multe situaţii în care o întrebare de continuare va declanșa o discuţie în toată regula. Aminteşte-ți că tonul vocii şi atitudinea inimii vorbesc la fel de tare ca şi cuvintele pe care le folosești. Mai jos este o listă de probleme generale posibile, şi moduri de a răspunde care îmbunătățesc discuţia.

•

Dacă nu înţelegi ce a a vrut să spună unul din învăţăcei: •

Întreabă: “De ce spui asta?” sau “Ce vrei să spui când zici că…?”

• Sau te poţi referi la un cuvânt sau frază specifică şi să întrebi: “Ce crezi că înseamnă acest lucru? Cum se încadrează în subiectul nostru?”

•

Dacă crezi că un participant e confuz în poziţia pe care a luat-o: •

Cere-i: “Vrei să explici afirmația pe care ai făcut-o?”

• Sau întreabă-l: “Vrei să ne arăți pe text şi să ne explici cum ai ajuns la concluzia aceasta?”

• Sau poţi să ceri părerea altora pentru a clarifica situaţia întrebând: “Ce credeți voi ceilalţi despre aceasta?”

•

•

Dacă consideri că un participant nu foloseşte corect un cuvânt: •

Întreabă-l: “De ce foloseşti acest cuvânt?”

•

Întreabă: “Asta e ceea ce a vrut să spună autorul?”

Dacă participantul vorbeşte prea repede sau vorbeşte fără să se gândească:

• ai spus?”

Spune: “Nu reuşesc să te urmăresc; vrei să explici? Vrei să repeți ceea ce

• sugerezi?”

Sau ai putea spune: “Ne poţi ajuta să înţelegem mai bine ceea ce

•

Dacă unul sau mai mulţi participanţi sunt încurcați cu privire la ceva ce s-a citit:

• Întreabă-i ce i-a nedumerit. Localizează cuvântul sau fraza respectivă şi dă un sens mai precis.

• Foloseşte un exemplu pentru a ilustra polii problemei, şi pentru a forţa întrebările de alegere, cum ar fi: “Este da sau nu, sau este X sau Y?” •

•

Dacă vrei să implici alţi participanţi: •

Întreabă: “Ce părere aveți despre ultima afirmație?”

•

Întreabă: “Sunteți de acord cu… ?”

Dacă crezi că grupul de participanţi se îndepărtează de subiect: •

Întreabă: “Cum se leagă aceasta de ce am citit?”

• Spune: “Interesant punct de vedere, dar haideţi să ne concentrăm asupra lecturii de astăzi. Privitor la ceea ce am citit astăzi, cum ați explica…?”

•

•

Dacă crezi că cel care învaţă are nevoie de asistență: •

Întreabă: “Înţelegi întrebarea?”

•

Întreabă: “Crezi că e ___ sau ___?”

Dacă un participant nu răspunde: •

Aşteaptă un timp.

•

Reformulează sau explică întrebarea.

Tăcerea Dar cum rămâne cu tăcerea? Dacă se presupune că e vorba de o discuţie, atunci sunt momentele de tăcere un semn de eșec şi trebuie evitate cu orice pret? Nicidecum. Oamenii au nevoie de timp pentru a gândi şi a-şi formula gândurile înainte să le exprime în cuvinte. De fapt, întrebările bine gândite şi provocatoare cer mai mult timp de gândire decât întrebările slabe. Asigură-te că întrebările sunt clare şi deschise. Câteodată apare tăcerea deoarece oamenii nu înţeleg întrebarea – este prea complicată.

Ferește-te de întrebările complicate.

Câteodată oamenii refuză să răspundă, dacă întrebarea are un răspuns care este prea simplu. Sau nu vor răspunde dacă ei cred că tu cauți un răspuns anume. Dar dacă întrebarea este una bună – ceea ce înseamnă că e deschisă, interesantă chiar şi pentru tine, nu este prea simplistă, nu este condusă şi nu este o întrebare de tipul da sau nu – şi totuşi apare tăcerea, ai putea spune: “Vreau să nu fiți stânjeniți de această tăcere, pentru că tăcerea nu mă deranjează. Apreciez că va gândiți la întrebare. După ce v-ați gândit la întrebare, simţiți-vă liberi să rupeți tăcerea şi să împărtăşiți gândurile voastre.” De regulă acest lucru scade tensiunea cauzată de tăcere. Le dă participanţilor libertatea să se gândească sau să vorbească. Două minute de tăcere pot părea un chin. Dar alege să nu fii stânjenit ea. Dacă vrei să ai o discuţie dinamică, interesantă, provocatoare, ar trebui să nu umpli tăcerea cu propria ta voce.

Dar ce se întâmplă dacă ai un grup de oameni tăcuţi şi nu sunt deloc discuţii, doar tăcere? În aceste situaţii rare, ai putea structura timpul grupului in mod diferit. Pune o întrebare clară, deschisă. Asigurăte că fiecare a înţeles întrebarea. Apoi sugerează ca fiecare persoană să se gândească la răspunsul lui/ei timp de cinci minute, apoi să-l scrie pe hârtie. După aceea, spune că ți-ar plăcea ca fiecare din grup să împărtăşească ce a scris. Dacă acest lucru este încă prea dificil, propune să se grupeze pe perechi şi să discute ideile lor. Apoi pune unele persoane să împărtăşească cu întregul grup ideile semnificative ale partenerilor lor. În acest fel, oamenii validează comentariile ca fiind semnificative, oferindu-le celor tăcuţi mai multă încredere să-şi împărtăşească ideile.

Dacă grupul tău este încă tăcut, atunci uită-te la răspunsurile tale, date la contribuţiile participanţilor.

Eşti critic sau îngăduitor? Asculți ceea ce au de spus? Simt participanţii că le preţuieşti contribuţia? Eşti atât de disperat după participare încât eşti stânjenitor de entuziasmat oridecâte ori cineva aduce orice fel de contribuţie? Asigură-te că tu ești un model în atenție, ascultare şi participare la discuţie.

Ascultarea e lucru greu La început s-ar putea să ţi se pară dificil să asculți. S-ar putea să te îngrijorezi dacă oamenii vor răspunde sau nu. S-ar putea să te surprinzi gândindu-te la următoarea întrebare pe care vrei să o pui. Cu

timpul, aceste reacții nervoase (căci asta sunt de fapt) se vor diminua. În curând te vei surprinde ascultând cu interes pe ceilalţi participanţi, în timp ce devii pe deplin angajat în conversaţie.

Oamenilor li se dau de obicei premii pentru abilitatea lor de a vorbi în public. Echipele de dezbatere învaţă abilitatea de a purta discuţii raţionale în dezbaterea publică, iar cluburi sunt formate pentru a ajuta oamenii să înveţe să vorbească în public. Cei mai buni vorbitori ai anului primesc distincții.

Totuşi rareori li se dau oamenilor premii pentru abilitatea lor de a asculta cu atenție. Scriptura preţuieste persoana care ascultă: “Cine răspunde fără să fi ascultat, face o prostie şi îşi trage ruşinea.” (Proverbe 18:13) şi “Orice om să fie grabnic la ascultare, încet la vorbire, zăbavnic la mânie” (Iacov 1:19).

Ca şi lider de seminar, una din abilităţile care trebuie dezvoltate este aceea de a vedea din punctele de vedere ale altor persoane. Aceasta este numită “schimbarea perspectivei” şi este un semn al maturităţii.

Primul pas spre a putea privi din perspectiva altor persoane este ascultarea. Fii atent la substanță, logică, acuratețe, continuitate, implicare emoţională şi selecţie.

• Substanța. În primul rând, observă cât de stăpân este învățăcelul pe conținut.

Participantul cunoaşte materialul? Se vede cunoaşterea lui în răspunsul dat? Unii participanţi vor încerca să participe la o discuţie fără să se gândească serios la material.

• Logica. Fii atent la logica argumentului. Este evident faptul că participantul gândeste corect? Este argumentul rezonabil şi logic, sau este destul de obtuz şi bizar? Logica lui pare defectuoasă? Dă-le altor participanţi ocazia să răspundă. Răspunsurile lor vor corecta de multe ori logica greşită, fără ca tu să trebuiască să intervii.

• Acuratețea. Fii atent la precizia răspunsului. Câteodată logica s-ar putea să fie bună şi atrăgătoare, dar răspunsul s-ar putea să fie greşit. Dacă participantul ajunge la un răspuns greşit, dă-le celorlalți participanţi șansa să corecteze şi să rafineze acel răspuns prin răspunsurile lor. Dacă trebuie să corectezi, ai grijă să încurajezi participantul în timp ce corectezi răspunsul.

•

Continuitatea. Fii atent la continuitatea în derularea discuţiei. Vei vrea să-ţi încurajezi participanţii să construiască discuţia pe răspunsurile celorlalţi. De multe ori participanţii nu ascultă răspunsurile colegilor lor, pentru că sunt prea ocupați cu formularea propriilor răspunsuri. Ei nu se gândesc că răspunsul unui partener poate fi la fel de bun ca şi răspunsul învăţătorului sau la fel de bun că răspunsul lor.

Rezultatul este că ei nu îşi vor lega răspunsurile de contribuţia ultimei persoane.

Când se întâmplă acest lucru, discuţia începe să devină împrăștiată, cu răspunsuri întâmplătoare unul după altul şi fără semnele unei conversaţii reale. Adevăratele conversaţii sunt caracterizate de continuitate.

Probabil că toţi am avut experienţa de a ne afla într-o discuţie în care oamenii îşi aduceau contribuţia, dar fără continuitate. Făceau referire la ceva ce avea legătura cu ceva spus mai devreme, sau ceva ce era tangențial subiectului discutat. Comentariile lor au creat un sentiment ciudat; era ca şi cum ai fi fost implicat într-o discuţie profundă cu un prieten şi o persoană străină v-a întrerupt brusc.

Continuitatea poate fi încurajată prin a cere persoanei să explice cum se leagă răspunsul lui/ei de contribuţia participantului anterior. Sau poţi să ceri unui participant să pună o întrebare care dezvoltă în mod potrivit contribuţia ultimei persoane. Probabil vei găsi şi alte moduri de a construi continuitatea, dar asigură-te că grupul realizează contribuţia importantă pe care ea o are în conducerea întregului grup înspre o conversaţie veritabilă.

Vei fi realizat un lucru măreț ca şi lider al discuţiei, iar grupul tău va fi făcut un pas înspre maturitate atunci când intră într-o conversaţie în care fiecare persoană îi ascultă pe ceilalţi şi îşi formulează răspunsul pe ceea ce au spus alţii.

Fii atent la abilitatea participanţilor de a se asculta unul pe altul. Participanții devin câteodată atât de atrași de propriile gânduri, încât nu reuşesc să se relaţioneze la contribuţiile celorlalți participanţi.

Crează un mediu care le cere participanţilor să se asculte unul pe celălalt prin afișarea acestui comportament de către tine – constuiește pe comentariile şi contribuţiile lor, nu doar pe ale tale. Când creezi acest mediu prin exemplificarea lui, cei care învaţă vor preţui de asemenea contribuţiile colegilor lor.

• Implicare emoţională. Fii atent la implicarea emoţională a celor care contribuie.

Par dezinteresați, sau sunt cu adevărat atenți la subiect şi la ceilalţi? Poţi să simți emoţie şi sentiment în răspunsurile lor?

Ascultarea nu implică doar simțul auzului, ci şi simțul văzului. Participanţii vorbesc prin trupul lor, nu doar prin cuvinte. Privește la participanţii care arată dezinteres prin limbajul corpului: adeseori îşi încucișează brațele, se uită la învăţător dar şi nu la restul grupului, sunt agitaţi, privesc în jos sau privesc pierduţi. Poate cultura ta foloseşte alt limbaj al trupului pentru a exprima dezinteresul. Caută să cunoşti care este limbajul trupului şi urmărește-l.

Dezinteresul apare din câteva motive. Cel care învaţă poate fi obosit sau poate e supus unui stres neobişnuit acasă sau la servici. Poate apărea datorită unor cauze externe care trec repede. Detașarea şi dezinteresul apar de asemenea din incapacitatea participantului de a face faţă materialului studiat. Încearcă să determini cauza detașării şi roagă-te în particular pentru aceşti participanţi. Dacă ai ocazia, încearcă să-i ajuţi să-şi identifice dezinteresul şi ajută-i să depăşească cauzele acestuia.

Un lider de discuţie de grup îşi conduce grupul aşa cum un dirijor conduce o orchestră. [28] Cu alte cuvinte, liderul grupului trebuie să audă fiecare participant şi să asculte atent la ce are de spus fiecare. În acelaşi timp, el trebuie să fie atent la continuitate şi la direcția întregii conversaţii. Trebuie să conducă în aşa fel încât contribuţiile tuturor participanţilor, când sunt puse împreună, să atingă obiectivele de înţelegere pe care le-a stabilit.

• Selecţia. Povestirea posibil închipuită a unui reporter care l-a vizitat pe Robert Frost ilustrează importanța selecţiei: Lui Frost nu-i plăcea să fie intervievat, aşa că s-a uitat cu severitate la vizitator şi l-a întrebat: “Ai o mașinărie din aceea – acele reportofoane?”, “Nu, domnule”, i-a răspuns reporterul. “Ei bine” a zis Frost, “haide înăuntru. Oamenii ăia care înregistrează fiecare cuvânt nu înţeleg niciodată nimic cum trebuie.” [29] Frost a înţeles importanța ascultării selective. Reporterii care foloseau reportofoane şi copiau fiecare cuvânt nu reuşeau să înţeleagă semnificația conversaţiei. Când încerci să auzi totul, nu reuşeşti să elimini ceea ce nu e important, ceea e tangențial, ceea ce te distrage; nu reuşeşti să ajungi în miezul subiectului.

La fel este atunci când conduci o discuţie – trebuie să fi selectiv în alegerea acelor contribuţii care sunt cele mai potrivite pentru a duce conversaţia pe cele mai profitabile căi. Această abilitate de a fi selectiv îţi oferă materialul brut din care vei modela răspunsurile de-a lungul lecţiei. Ascultarea este lucru greu.

Ca şi lider de discuţie de grup, trebuie să stăpâneşti abilitatea de a-i auzi pe participanţi – nu doar cuvintele lor, dar şi nuanța emoţiei şi semnificația ei.

Temă: Când îi asculți pe alţii, care este cel mai mare obstacol în a auzi ceea ce se spune? Ce îţi cauzează probleme?

Alegerea răspunsului corect După ce ai ascultat, trebuie apoi să răspunzi adecvat. Fiecare contribuţie deschide o ușă pentru mai multe răspunsuri. Una dintre cele mai provocatoare aspecte ale conducerii unei discuţii este să alegi un răspuns potrivit. Răspunsurile tale dibace vor îmbunătăţi mult discuţia din cadrul grupului. Răspunsul corect la diferitele situaţii care apar în timpul unei discuţii – comentariile făcute, nuanțele de sens, emoţiile afișate – cere antrenament. Poate că cea mai dificilă dintre toate abilităţile pe care un lider de discuţie trebuie să le stăpânească este abilitatea de a răspunde adecvat.

Răspunsul tău are mare putere. Problema este că ai foarte puţin timp să faci alegeri în acest domeniu.

Trebuie să analizezi rapid ceea ce se întâmplă şi să-ţi alegi răspunsurile în mod corespunzător.

Probabil că un simplu “arbore decizional” te va ajuta să vizualizezi şi să înţelegi ce posibilităţi ai atunci când răspunzi. La început, această unealtă ar putea părea prea complicată şi greu de ţinut minte, dar dacă lucrezi cu ea un timp, vei deveni repede mai pregătit în alegerea corectă a unui răspuns bun.

Arborii decizionali sunt un instrument simplu care te ajută să faci alegeri atunci când răspunzi. Când alegi să mergi într-un sens sau în altul, opțiunile rămase sunt limitate la cele de-a lungul “ramurii” aceleia de copac. Oridecâteori un participant face un comentariu, ai o opțiune: poţi fie să continui dialogul tu însuți cu acel participant, sau poţi să le permiți participanţilor să converseze între ei. Oricare alegere deschide calea pentru alte câteva opțiuni, aşa cum e descris în Figura 1.

Pentru a încuraja conversaţia între participanţi, repetă pur şi simplu aceeaşi întrebare şi cere-le altora să comenteze. Încurajează participanţii să se uite unul la altul, în loc să se uite la tine atunci când răspund.

Un alt mod de a implica participanţii într-o discuţie între ei este de a oferi o structură pentru dialog între doi participanţi. Cere-i unui participant să-şi prezinte punctele lui/ei de vedere, apoi contrastează-le sau compară-le cu ale celui care tocmai a contribuit. Când începi să conduci discuţii, este destul de dificil să îţi aminteşti opțiunile pe care le ai. Pe măsură ce recapitulezi şi exersezi folosirea arborelui decizional, vei descoperi că abilitatea ta de a selecta opțiunea corectă devine mai naturală. Cum s-a menționat mai sus, a deveni un conducător de discuţii se aseamănă foarte mult cu mersul pe bicicletă: la început, te simți instabil, chiar cazi, dar în cele din urmă uiți procesul şi devii un participant deplin în experienţă.

Când îţi alegi răspunsul, ia în considerare impactul alegerii tale asupra grupului şi asupra participantului în special. Câteva considerații, sugerate de Christensen, te vor ajuta să evaluezi calitatea răspunsului tău şi impactul lui potenţial: • Va pune răspunsul meu în pericol pe vorbitor, în ce privește stima de sine sau relaţiile din grup? Înscrierea unui “punct” în predare, chiar şi a unuia important, nu merită sacrificarea unui participant.

• Va pune răspunsul meu în echilibru nevoile participantului și ale grupului în ansamblu? Va concentra atenţia asupra subiectelor de interes pentru majoritatea membrilor grupului şi nu doar ale vorbitorului din acel moment?

• Va pune răspunsul meu în echilibru interesele imediate ale grupului cu nevoia de a acoperi programul de instruire al zilei [obiectivele seminarului]? Ignorarea intereselor

participanţilor diminuează implicarea lor; eșuarea în a acoperi materialul esenţial pentru înţelegerea sarcinilor viitoare amenință progresul viitor.

• Va lărgi răspunsul meu cunoaşterea grupului asupra materialului şi a discuţiei, şi totuşi să permită o cale de retragere dacă așteptările mele sunt nerealiste?

• Se va încadra răspunsul meu în normele şi valorile comunităţii care învaţă – legat de termenii contractului dintre învăţător şi elevi?

• Va echilibra răspunsul meu cantitatea de timp disponibilă cu cea necesară pentru explorarea în profunzime a subiectului? [30] Nu numai că trebuie să ştii cum să răspunzi la contribuţii bune, dar trebuie de asemenea să ştii cum vei face faţă răspunsurilor greşite sau participării nepotrivite a oamenilor în grup, care tind să distrugă mediul pozitiv al grupului şi să distragă de la problema de bază, şi anume învăţarea.

Reacții la participarea inadecvată Una dintre cele mai mari provocări ca şi lider de discuţie este să alegi cum să răspunzi la participarea nepotrivită, care se prezintă sub mai multe forme. Câteodată participanţii pun întrebări greşite, nu apreciază un răspuns excelent de la un coleg, devin prea emoţionali, sunt prea timizi ca să vorbească sau vorbesc prea mult. Ca şi lider de discuţie, trebuie să faci faţă tuturor acestor probleme.

Temă: Ai condus vreodată o discuţie în care unul din participanţi a dominat conversaţia? Care ai găsit că sunt modalităţile eficiente de a rezolva această situaţie? Invers, ai condus vreo discuţie în care o persoană nu participa deloc? Ce ai folosit pentru a ajuta acea persoană să-şi depăşească timiditatea?

Răspunsuri greşite. Cum ar trebui să reacţionezi la răspunsurile greşite? Un principiu important este să punctaţi cât mai rar, în public, un răspuns ca fiind greşit. Numai dacă un participant face o greșeală teribilă în faptă sau judecată trebuie să va concentrați asupra lui. Chiar şi în aceste cazuri, cea mai bună modalitate de a gestiona un răspuns greşit este să te bazezi pe grup să îl corecteze. Încearcă să nu corectezi tu răspunsul. O întrebare ușoară pe care o poţi adresa grupului, atunci când răspunsul este evident greşit, este “Ce crede altcineva?” Aproape întotdeauna, alţi oameni din grup vor împărtăşi o perspectivă care corectează răspunsul greşit. Aceasta te scutește pe tine, ca lider, să corectezi greșeala.

De ce ai vrea să lași corectarea în seama grupului? Mai întâi pentru că te ajută să-ţi păstrezi poziţia de persoană care face din grup un loc sigur. Mai mult, conştientizează grupul că ei sunt în mod egal responsabili de a păstra grupul pe direcția corectă. Încearcă să nu fi tu persoana care corectează, ci sprijină-te pe disciplina şi inteligența grupului. Folosești ineficient timpul întâlnirii dacă încerci să corectezi fiecare eroare minoră care apare, aşa că fi selectiv cu privire la erorile pe care le corectezi. Aminteşte-ți că ai posibilitatea să vorbeşti ultimul, să faci un rezumat. La acel moment poţi alege răspunsuri potrivite şi să treci peste cele care nu sunt adecvate.

Dacă participanţii ajung la o concluzie greşită sau fac afirmații care par să aducă confuzie asupra subiectului în loc să-l clarifice, oferă-le o altă oportunitate. Cere-le pur şi simplu să explice mai bine

ceea ce au spus. Ai putea de asemenea să aduci în discuţie o situaţie care expune eroarea din gândirea lor şi apoi să-i întrebi cum se leagă de afirmația lor.

De exemplu, să presupunem că un participant spune că o persoană nu poate să fie şi creştin şi membru al denominațiunii X (înlocuiește cu orice denominațiune). Ai putea întreba: “Cât de important este acest lucru în biserica pe care o frecventezi?” Alocă câteva minute pentru discuţie. Apoi întreabă: “Mântuirea vine din biserica pe care o frecventezi? Explică.” Alocă câteva minute pentru discuţie. Acest tip de întrebări îi ajută pe participanţi să înţeleagă urmările concluziilor lor. Pe măsură ce devi un lider de discuţie dibaci, vei putea să le ceri participanţilor să valideze concluziile lor prin aceste tipuri de întrebări. Fii foarte delicat. Gândește-te la impactul pe care întrebările îl vor avea asupra persoanei şi grupului. Nu face ca persoana să se simtă înjosită sau amenințată.

Incapacitatea de a aprecia un răspuns foarte bun. Vei vrea să atragi atenţia asupra răspunsurilor bune. Uneori cei care învaţă eșuează în a aprecia răspunsuri remarcabile, dar care vin de la alte persoane decât liderul. Ei nu înţeleg importanța spiritului de observaţie şi a experienţei altor oameni din grup.

Când se întâmplă acest lucru, oprește discuţia şi atrage atenţia asupra valorii contribuţiei. Pur şi simplu cere-le să repete ce a zis acea persoană. Apoi cere celorlalţi participanţi să spună care este semnificația acelei contribuţii. Prin concentrarea asupra răspunsurilor bune, poţi ajuta grupul să înveţe să preţuiască contribuţiile altora. Ține minte că lauda şi dezaprobarea includ unele pericole. Lauda îi motivează pe cei care învață. Când lauzi un răspuns bun, unii participanţi pot deveni într-atât de încrezători încât vor trece de linia discreției şi vor începe să creadă că toate contribuţiile lor sunt nepreţuite. Ai grijă să nu lauzi prea mult în timpul discuţiei, deşi la începutul unui grup nou, când cei care învaţă sunt nesiguri de ei, confirmarea ta îi va ajuta să devină mai puţin inhibați. Încrederea lor va creşte până când toţi vor participa din plin. La început, fii mai generos cu încurajările. Pe măsură ce grupul se maturizează, pe măsură ce se cunosc mai bine şi pe măsură ce încep să lucreze împreună, afirmațiile tale de încurajare şi laudă pot începe să se diminueze. Cei care învaţă vor primi atunci confirmarea de la întregul grup, şi nu doar de la lider.

Răspunsuri prea emoţionale. Când eşti confruntat cu un răspuns foarte emoţional, este important să apreciezi emoţia. Unele subiecte, în special cele care au de-a face cu studiul Scripturii, pot fi foarte emoţionante. Ceea ce cred oamenii se găseşte la baza a ceea ce sunt, chiar în centrul fiinţei lor. Atunci când o lecţie prezintă un punct de vedere diferit de sistemul de credinţe al persoanei, învăţătorul se poate aştepta la ceva emoţii!

Trebuie să dezamorsezi ceea ce ar putea deveni răspunsuri încărcate cu emoţii negative. Modul prin combați această situaţie este prin a recunoaşte deschis că oamenii au deseori sentimente puternice cu privire la acel subiect. Această confirmare validează sentimentele unei persoane şi recunoaşte că oamenii au puncte de vedere diferite. Explică faptul că aceste sentimente nu sunt greşite. Încearcă să diminuezi nivelul pasiunii şi să te concentrezi în schimb asupra unor moduri mai raţionale şi logice de a privi subiectul. Din nou, nu te aştepta ca toţi membrii grupului să creadă în ceea ce tu crezi. Acest tip de conformare va slăbi grupul şi va diminua învăţarea atât pentru tine cât şi pentru ei.

Persoana timidă. Aşa cum s-a menționat anterior, va fi necesar să implici, cu delicatețe, persoanele timide în discuţie. Alege o întrebare simplă la care eşti sigur că pot răspunde, chiar o întrebare cu un răspuns direct da/nu.

După ce au răspuns, cere-le cu tact să explice răspunsul. Când intră în discuţie, oferă-le o reacţie de sprijin, pozitivă, chiar dacă comentarile lor sunt de o calitate superioară. Întotdeauna poţi găsi ceva de valoare în contribuţia lor, care îţi va permite să treci la următorul pas. Alege apoi, ca persoană care să răspundă, pe cineva despre care ştii că va fi pozitiv şi va sprijini contribuţia adusă de persoana timidă.

O altă metodă de a integra persoane timide în grup este prin a pune o întrebare de gândire, totuşi relativ simplă, la care toţi cei din grup răspund pe rând. Chiar şi atunci când persoana cea mai tăcuta răspunde la întrebare ar putea să spună: “Răspunsul meu este ca al lui John”. Sau s-ar putea să spună: “Chiar nu am nimic de adăugat”. Când se întâmpla lucrul acesta pur şi simplu întreabă: “Ce crezi că înseamnă răspunsul celeilalte persoane?” După ce ai primit un răspuns, cere-i să dezvolte şi să explice răspunsul ei mai în detaliu. În acest fel, demonstrezi preţuirea pe care o atribui contribuţiei ei.

Unii oameni s-ar putea să evite pur şi simplu să răspundă. Trebuie să împiedici oamenii să fie confortabili cu “rolul” tăcut. Probabil, cel mai bun mod de a evita această problemă este ca, încă de la început, să stabileşti aşteptarea şi cerința ca fiecare persoană să răspundă la întrebarea lansată de tine.

Persoana care vorbeşte prea mult. Unii oameni pur şi simplu vorbesc prea mult! De cele mai multe ori ei nu îşi dau seama că tind să domine conversaţia, umplând aproape tot spaţiul verbal. Când se întâmplă acest lucru în timpul întâlnirii, ai putea spune: “Haideţi să aflăm şi părerea altcuiva” sau “Haideţi să vedem ce cred şi alții”. Dacă continuă să domine discuţia, va trebui să te porți cu ei cu tact. Aminteşte-le în particular despre contractul de învăţare şi explică-le de ce crezi că participarea lor diminuează calitatea experienţei de învăţare. Cere-le să fie mai atenți la cât de des vorbesc. Dacă acest lucru nu ajută, cere-i persoanei vorbărețe să contorizeze de câte ori vorbeşte fiecare persoană la seminarul următor. Dacă pui persoana să facă o listă cu numele fiecărui participant din grup, şi apoi să bifeze de câte ori cineva contribuie, de cele mai multe problema e rezolvată. Dacă nici acest lucru nu merge, cerei persoanei permisiunea să aminteşti în public, dar cu tact, de nevoia de a lăsa şi pe alţii să vorbească.

Reacţionând la aceste provocări diferite ale discuţiei s-ar putea foarte bine să fie cea mai dificilă sarcină a liderului de grup. Sugestiile de mai sus te vor ghida în alegerea răspunsurilor potrivite, care vor face că discuţia să curgă şi să crească.

Temă: Gândindu-ne din nou la exemplul dat chiar la începutul acestei lecţii, ce sfat i-ai da lui John pentru a-l ajuta să nu mai aibă aceeaşi experienţă următoarea dată când se întâlnește grupul?

Rezumat Cel mai puternic instrument al liderului de seminar este întrebarea. Întrebările pregătite şi scrise cu grijă pot stimula în mod profund gândirea fiecărui participant. Dincolo de latura individuală, întrebările bune pot aduce un grup de adulţi care conversează la o înţelegere mai cuprinzătoare şi mai adecvată decât suma înţelegerilor indivizilor din grup. Dacă contribuţiile celor care învaţă nu sunt potrivite, facilitatorul trebuie să răspundă cu grijă la ele, astfel încât să fie rezolvate într-o manieră potrivită, fără a umili pe cei care învață. Cea mai bună discuţie dintr-un seminar arată şi se percepe ca o conversaţie profundă, la care toţi contribuie, ascultând atent la ceea ce au alţii de spus şi răspunzând într-un mod care conduce la continuarea ideii.

Planificarea seminarului Sarah era mulțumitoare pentru tot ceea ce a făcut Domnul în viaţa ei ca să-i permită să studieze, să crească şi să-şi dezvolte abilităţile de facilitator şi ucenicizator. Când era studentă, de multe ori nu era pregătită cât ar fi vrut să fie pentru orele de seminar, dar ştia că trebuia să se pregătească mai din timp şi să își planifice mai bine timpul prețios pe care avea să îl petreacă mai târziu cu proprii ei studenţi. Acum că era mentor/ învăţător, simțea din greu responsabilitatea pe care o avea, de a investi în vieţile altora: să fie pregătită, să fie punctuală şi să fie disponibilă pentru participanţi. Ştia că toţi erau oameni foarte ocupați şi vroia să onoreze timpul pe care îl alocau ca să fie instruiţi. Să fie facilitator era mult mai provocator decât să fie studentă!

Mult prea des, minutele prețioase ale seminarului erau irosite cu detaliile introductive, cu conversaţii personale, cu aranjarea camerei, verificarea temei, aşteptarea participanţilor sau oferirea de mâncare şi băutură în pauze. În timp ce ştia că întotdeauna vor exista surprize cărora să le facă față, Sarah era sigură că se putea evita mult din acest “timp pierdut”.

Temă: De ce crezi că experienţa lui Sarah ca şi facilitator şi lider a fost mult mai dificilă decât cea din perioada când era studentă? Care sunt câţiva din factorii cu care s-ar putea confrunta acum, pe care nu i-a întâlnit ca şi studentă? Cum ar trebui să gestioneze frustrarea ei cu privire la “timpul pierdut”? Cum ar trebui să-şi pregătească participanţii ca să fie mai eficienți în acest domeniu al instruirii lor?

Schiţa lecţiei Desfăşurarea seminarului Rezolvarea eficace a problemelor Rezumarea responsabilităţilor facilitatorului

Obiectivele lecţiei Această lecţie te va ajuta să: Planifici şi să implementezi un seminar bazat pe predarea interactivă. Înţelegi responsabilităţile tale în conducerea, administrarea şi facilitarea învăţării adulţilor.

Devii conştient de unele probleme cu care te vei confrunta, pe măsură ce facilitezi învăţarea adulţilor şi cum să depăşeşti acele probleme.

Desfăşurarea seminarului

Ține minte că fiecare seminar este parte dintr-o programă mai largă. Fii conştient ce lecţii, subiecte şi activităţi de instruire au apărut în seminarul precedent, şi de asemenea ce urmează, astfel încât să faci seminarul tău o parte integrantă a instruirii de ansamblu. Ai libertatea să structurezi timpul seminarului cum vrei. Totuşi, aspecte importante ale unei instruiri necesită alocarea unui timp special în fiecare seminar. Aceste aspecte vor fi discutate separat. Ține minte, instruirea implică dezvoltarea abilităţilor, a viziunii şi a unei vieţi de ucenicizare, nu doar transferul de conţinut. Rezultatul pe care îl dorim nu este doar învăţători instruiţi ci – chiar mai mult – pastori, ucenicizatori şi traineri pentru biserică, care vor contribui înspre o biserică sănătoasă, care se înmulțește. Plănuim noi oare timpul seminarului nostru în jurul dezvoltării acestor abilităţi, prin practică efectivă, interacţiune şi evaluare?

Pregătirea • Rugăciunea. Cel mai important aspect al pregătirii este rugăciunea. Cere-i lui Dumnezeu să lucreze în inimile participanţilor să-i încurajeze să fie harnici în învăţarea lor.

Cere-i Duhului Sfânt să-i înveţe adevăruri importante din lecţia pe care o învață. Roagă-te pentru sănătatea participanţilor, astfel încât să poată participa la întâlniri. Cere-i lui Dumnezeu să binecuvânteze temele de casă. Multe din teme cer ca învăţăcelul să fie implicat în slujire efectivă. Cere-i Duhului Sfânt să-i ajute pe cei care învaţă să aibă o experienţă special creată pentru ei, în timp ce se implică în aceste sarcini practice. Cere-i ca fiecare participant să sa întoarcă la întâlnire gata să mediteze profund la ceea ce au experimentat. Nu se poate sublinia îndeajuns importanța rugăciunii pentru participanţii tăi, aşa că roagă-te pentru fiecare din ei.

Roagă-te pentru tine, de asemenea. Cere-i lui Dumnezeu să-ţi dea o curiozitatea reală cu privire la lecţie şi o curiozitate autentică despre cum leagă participanţii lecţia de experienţele lor de viată. Dacă nu eşti curios despre cum sunt provocate vieţile participanţilor prin lecţie, întrebările pe care le pui vor fi probabil mai mult tangențiale decât să se refere la miezul problemelor. Și dacă tu crezi că înţelegi materialul complet şi observaţiile participanţilor nu vor fi valoroase pentru propria ta învăţare, atunci nu vei căuta cu adevărat să înţelegi. Roagă-te ca Dumnezeu să-ţi dea o dragoste adâncă pentru fiecare participant, şi o curiozitate adevărată.

Roagă-te de asemenea pentru întâlnire. Cere-i lui Dumnezeu să protejeze timpul de întâlnire, astfel încât discuţiile să fie bogate şi aducătoare de satisfacţii. Cere-i lui Dumnezeu să pună în inima participanţilor întrebări arzătoare, la care să simtă că trebuie să afle un răspuns. Cere-i lui Dumnezeu să le dea o înţelegere adevărată, astfel încât contribuţiile lor la discuţie să fie semnificative şi de folos pentru alţii.

Cere-i lui Dumnezeu să îţi dea înţelepciune în conducerea discuţiilor, în special dacă întâlneşti dificultăţi. [31] Temă: Citeşte Tit 2:1-13. Ce crezi că ar implica felul de învăţătură pe care Pavel îl îndeamnă pe Tit să o practice în acest pasaj? Cum ar arăta? Ce observi în acest pasaj și ai considera semnificativ pentru desfășurarea propriei tale lucrări de instruire?

• Programul. Stabilirea priorităţilor pentru timpul seminarului ajută la folosirea cât mai eficientă a timpului încredinţat. Deşi ar trebui să nu fie o cămașă de forţă, programul poate fi un ghid de nepreţuit pentru a sta pe drumul cel bun şi pentru a-i reorienta pe participanţi prin fluxul şi refluxul interacţiunilor. Cu cât planifici mai bine, cu atât mai flexibil poţi fi în timpul întâlnirii. Notează un program de bază pentru fiecare întâlnire, deoarece “dacă ținteşti spre

nimic, de obicei ajungi acolo”. Programul poate fi evaluat de la zi la zi şi ajustat, în cazul în care ai întâlniri una după alta în timpul unui weekend sau al câtorva zile. Gândește-te cât timp din seminar va fi folosit pentru: • Începerea şi terminarea la timp. Poate incluzi un timp social înaintea sesiunii, mai ales dacă participanţii depind de autobuze sau trenuri ca să ajungă la întâlnire.

•

Responsabilităţile fiecărui membru al echipei: comunică-le cu mult timp înainte.

•

Timpul de rugăciune.

•

Mărturii personale sau din lucrare.

• Anunțuri. Acestea ar trebui văzute ca şi o parte importantă din viața grupului, aşa că ține-le organizate şi concentrate, nu întâmplătoare sau triviale.

• Sarcinile administrative sau exercițiile. Include în program un timp atât pentru a învăța să planifici şi apoi pentru planificarea în sine (sarcini pentru lucrarea în biserică, evenimente speciale, pasul următor al instruirii, programul pentru următoarea întâlnire, etc.).

• Planul de lecţie: întrebări pentru învăţare/instruire/discuţie, legate anume de conţinutul lecţiei.

• Exersarea abilităţilor. Alocă timp destul pentru ca participanţii să exerseze ceea ce învață: să scrie şi să împărtăşească întrebări, să conducă grupul prin întrebări, să faciliteze parte echipe pentru nivelul următor de instruire, rezolvarea oricărui conflict existent care ar putea apărea sau perturba studiile de caz, probleme interpersonale, dramă şi jocuri de rol, etc.

• Momentele de părtășie. Pune deoparte timp cu participanţii în care să nu fii în rolul de învăţător, astfel încât să poată avea o legătură mai personală cu cine eşti tu de fapt.

Aceste momente pot include: •

Pauzele din timpul întâlnirii

•

Mesele dintre sesiuni

•

Vizite la domiciliu în afara întâlnirii

•

(Altele)

Ține minte că planificarea şi activităţile trebuie făcute în lumina rezultatelor dorite în viaţa şi lucrarea participantului. Întreabă-te: “Oare ajută la ceea ce vrem să vedem întâmplându-se, sau este doar o activitate pe care o facem pentru că aşa am făcut-o întotdeauna?” Totul în programul tău trebuie să se lege în mod direct de scopurile tale de a promova caracterul, abilităţile, strângerea relaţiilor, viziune, cunoaştere şi înţelegere. Ca şi facilitator, trebuie să faci tu personal munca de a evalua şi descrie felul în care fiecare parte din programul tău contribuie la rezultatele obţinute. S-ar putea să decoperi că ai nevoie de mai mult din ceva şi mai puţin din altceva, sau s-ar putea să vezi ceva ce nu este până la urmă necesar. Întreabă-te întotdeauna de ce un anumit element se găseşte în programul tău.

Seminarul începe cu câteva zile mai devreme decât întâlnirea în sine. În ziua seminarului, este important să ajungi la locul întâlnirii mai devreme, astfel încât să te asiguri că locul pentru seminar este unul primitor. Trebuie să te pregăteşti bine; altfel s-ar putea să recurgi la prelegere, care poate ucide învăţarea.

Pregătirea include întotdeauna timp să te rogi pentru participanţi, să te întâlneşti în particular cu acei participanţi pentru care eşti mentor personal, să le aminteşti oamenilor de întâlnire (dacă e necesar acest lucru) şi să te asiguri, înainte de sosirea celorlați, că locul de întâlnire este aranjat într-un fel care va fi ospitalier şi primitor.

Temă: Observaţi exemplul de orar din Anexa 9. Câte moduri și/sau focusuri diferite de învăţare observi? Care sunt acestea? Cum ar putea ele servi rezultatelor instruirii pentru lideri-slujitori privind caracterul, conţinutul, construirea de relaţii, viziunea şi abilităţile?

• Conţinutul cursului. Înainte să începi să facilitezi un curs/studiu, trebuie să fi terminat întregul curs tu însuți, ca şi învăţăcel. Este important să pătrunzi subiectul lecţiei şi să înţelegi temele centrale care sunt abordate de-a lungul cursului, nu doar câteva părți. Învăţăceii care au muncit din greu şi cu credincioşie pentru a termina sarcinile lor de lucrare sunt nerăbdători să împărtăşească şi vor avea multe întrebări. Doar printr-o pregătire bună te poţi asigura că vei gestiona bine timpul alocat seminarului. Este posibil să ajungi la sfârşitul seminarului şi să îţi dai seama că partea cea mai importantă din material nu a fost discutată, deoarece timpul s-a pierdut pe subiecte mult mai puţin importante. Printr-o înţelegere de ansamblu a întregului curs, şi de asemenea a conţinutului fiecărei lecţii şi a subiectelor centrale din fiecare lecţie, te vei putea concentra pe ceea ce este esenţial. Asigură-te că înţelegi şi îţi aminteşti de obiectivele învăţării specificate la începutul fiecărei lecţii; această conştientizare te va ajuta să rămâi concentrat.

Ceea ce este esenţial nu se păstrează pentru fiecare grup la fel. Din cauza contextului cultural sau a nevoilor curente ale celor care învață, anumite părți dintr-o lecţie s-ar putea să fie mai valoroase pentru un grup, iar alte părți pentru un altul. Tu, facilitatorul, trebui să ai o înţelegere bună atât asupra lecţiei cât şi asupra contextului pentru ca învăţăceii tăi să poată să facă aceste ajustări.

Ca şi facilitator, vei fi întotdeauna împărţit între a vrea să acoperi ce este în planul lecţiei şi a răspunde la discuţie pe măsură ce participanţii interacţionează. Cu cât ştii mai bine materialul, cu atât vei fi mai liber să conduci în mod interactiv, deoarece vei putea să treci de la un subiect la altul, schimbând ordinea lor.

Buna planificare a lecţiei şi familiarizarea cu scopurile instruirii nu doar că te vor face mai flexibil, ci şi mai concentrat asupra obiectivului general. În timpul pregătirii, s-ar putea să fie momente când vei vrea să introduci un conţinut suplimentar, relevant, care să îmbogățească o lecţie. Inserarea acestui conţinut suplimentar cere atenție mărită, din moment ce timpul alocat seminarului este deja impartit. Menține la un nivel minim materialul scris suplimentar, din moment ce scopul tău principal este ca participanţii să discute ceea ce au studiat deja, şi nu să digere material suplimentar cu care nu sunt familiarizați, şi care s-ar putea să nu fie transferabil.

Conţinutul suplimentar poate fi introdus în mai multe moduri: foi, filmulețe, joc de rol, dezbateri ș.a.m.d.

De cele mai multe ori conţinutul suplimentar vine printr-o prelegere scurtă, bine construită.

• Mici prelegeri. Dacă trebuie să ții o prelegere, fă-o cum trebuie! Prelegerea a fost o metodă principală de predare încă de la începutul educaţiei. Într-un anumit sens, orice discurs este o prelegere. Predicarea este o formă de prelegere; Moise a ţinut o prelegere când a vorbit israeliților la momente diferite în Egipt şi în pustie. Mesajele profetice au fost de cele mai multe ori prelegeri (sau le-am putea numi “mesaje” sau “prorocii”). Isus a ţinut “mini prelegeri”, discursuri intercalate cu metodele lui de a-i învăța pe alţii zi de zi. Predicarea lui Pavel a fost, uneori, sub formă de prelegere.

Prelegerea, la suprafață, ar putea părea plictisitoare şi searbădă, şi cu siguranţă poate fi așa. Există acei câţiva indivizi rari, talentaţi, care ţin prelegeri într-un mod care captivează audiența. Experienţa noastră arată că aceia care au acest dar vorbesc în aşa fel încât pun şi răspund la întrebări cu privire la care

ascultătorii sunt curioși. Deoarece conversaţia merge de la întrebare la răspuns fără ca audiența să intervină, o prelegere de calibrul acesta poate fi o experienţă foarte satisfăcătoare. Dar puţini au acest dar, şi puţini participanţi pleacă de la o astfel de prelegere bine construită gândind în sinea lor “Aș putea să fac şi eu asta”. Totuşi, asta vrem ca participanţii noștri să simtă după seminar. Vrem ca ei să gândească că dacă se antrenează, şi ei pot conduce un seminar, deoarece această atitudine duce la multiplicare. Și multiplicarea este ceea ce caută Isus.

Ia aminte că cercetările arată că oamenii învaţă mai mult prin metode ca interacţiunea, practica, reprezentarea şi gândirea interactivă – Isus le-a folosit pe toate. Prelegerea pare contrară acestui principiu, şi de aceea reprezintă o metodă sărăcăcioasă de predare. Dar există oare o nișă potrivită pentru prelegere? Bineînţeles!

Prelegerea este folosită în principal pentru împărtăşirea conţinutului. Poate fi folosită de asemenea pentru a clarifica, a ilustra sau sublinia principii sau puncte de discuţie. Orice prelegere trebuie să fie scurtă sau împărţită în segmente mici, cu timp pentru interacţiune. O mini-prelegere ar trebui să dureze între cinci şi maxim zece minute înainte ca participanţii să fie învitaţi la discuţie.

• Planul de lecţie. Un plan de lecţie e la fel ca o hartă rutieră. Te ajută să continui să mergi în direcția bună și, dacă e alcătuită şi urmată cu grija, te va ajuta să ajungi la destinația dorită. Anexa 2 oferă o descriere a diferitelor părți ale unui plan de lecţie, iar Anexa 3 oferă o foaie de lucru pe care o poţi multiplica şi completa pentru a-ți crea propriile planuri de lecţie legate de materialul cursului. Planul de lecţie oferit te îndeamnă să te gândeşti atât la învăţăceii tăi cât şi la context, şi în plus poţi scrie obiectivele seminarului, care să îmbine obiectivele generale ale lecţiei cu contextul respectiv, rezultând obiective pline de sens pentru oamenii unici din grup.

O programă care este cu adevărat transferabilă acoperă domenii cheie din Biblie şi teologie. Ca şi facilitator, tu trebuie să ştii tema generală care este dezbătută în întreaga programă, şi cum se potrivește sau se susţine aceasta. Pe care parte din programă te concentrezi în timpul seminarului? Ce obiective ai pentru a acoperi cele mai importante elemente ale materialului pe care învăţăceii l-au studiat? Sunt întrebările tale bine pregătite pentru a conduce discuţii bune legate de ceea ce au studiat?

Selectarea co-liderului/ucenicului Sunt mai multe motive pentru care trebuie să echipezi pe altcineva să faciliteze grupul împreună cu tine.

S-ar putea să te îmbolnăveşti sau să trebuiască să călătorești. Munca în echipă este nepreţuită. Dar cel mai important motiv este acela că împlinirea Marii Porunci (Matei 28:19-20) depinde de disponibilitatea ta de a crea ucenicizatori. Îndrumarea co-liderilor face parte dintr-o strategie care înmulțește lideriislujitori din biserică. Conducerea în comun a unui grup creşte de asemenea interesul pentru participanţi, mai ales dacă ei ştiu că la un moment dat li se va cere şi lor să te ajute să facilitezi.

Pentru a pregăti oamenii să co-faciliteze, ajută-i în primul rând să treacă în revistă partea din lecţie pentru care sunt responsabili. Ajută-i să dezvolte obiective accesibile şi să pună pe hârtie întrebări bune pentru discuţie. În timpul seminarului, netezește-le calea, introducându-i şi explicând grupului că ei vor conduce o parte din seminar. Grupul trebuie să aibă percepția că voi sunteți un grup de amici aflați într-o călătorie împreună cu Hristos în această perioadă din viaţa voastră. Felul în care îţi vezi co-facilitatorii, felul în care îi prezinți şi felul în care vorbeşti despre ei va determina dacă grupul îi va respecta şi primi cu căldură. Grupul va fi probabil foarte amabil, dacă ştiu că şi lor li se va cere să faciliteze mai târziu!

După seminar, oferă o evaluare care este atât încurajatoare cât şi instructivă pentru co-facilitatorul tău, aşa cum un antrenor ar proceda cu jucătorii din echipa lui.

După ce eşti sigur de pregătirea ta, următorul pas este să te gândeşti la cadrul de desfăşurare al seminarului.

Crează un mediu sănătos şi ospitalier Când Isus era cu ucenicii Săi, El a creat un mediu sănătos pentru învăţare. În mod sigur ucenicii s-au simţit destul de confortabil încât să-i pună întrebări şi să-L implice în discuţiile lor. Mediul pe care Isus l-a creat ar putea fi descris ca fiind primitor şi ospitalier. Diferite fațete ale mediului în care învaţă adulţii trebuie gestionate în mod adecvat.

Mediul psihologic contribuie cel mai mult la calitatea experienţei de învăţare, iar aceasta include aspecte intangibile care nu pot fi văzute sau auzite direct, dar care sunt experimentate în mod intuitiv. Atmosfera trebuie să fie primitoare; toţi, inclusiv facilitatorul şi învăţăceii deopotrivă, trebuie să se simtă bine primiţi la experienţa de învăţare.

Responsabilitatea pentru oferirea unui cadru primitor cade pe facilitator. Adulţii au nevoie de un loc sigur în care să poată vorbi liber despre ceea ce gândesc, de ce gândesc aşa cum gândesc, şi ceea ce simt. Ei au nevoie de un loc în care să poată să-şi pună în balanță punctele de vedere şi valorile cu cele ale altor oameni, astfel încât să-şi poata vedea propriile cusururi, puncte slabe şi puncte tari.

Membrii grupului se simt mai în siguranţă să împărtăşească dacă ştiu că sunt iubiți, iar ei vor simți dacă tu îi iubeşti cu adevărat sau nu. O întrebare la care încercăm să ne răspundem înainte să intrăm în fiecare eveniment de învăţare este: “Îi iubim cu adevărat pe oamenii aceştia, sau doar ne prefacem?” Ne amintim de fiecare persoană, ne rugăm pentru ea şi îi cerem lui Dumnezeu să îşi demonstreze dragostea pentru fiecare persoană prin noi. Nu e de mirare că ucenicii s-au simţit în siguranţă alături de Isus; acest lucru s-a întâmplat pentru că El i-a iubit aşa de mult, aşa cum e ilustrat în pasajul următor din Scriptură: “Înainte de praznicul Paştilor, Isus, ca Cel care ştia că I-a sosit ceasul să plece din lumea această la Tatăl, şi fiindcă iubea pe ai Săi, care erau în lume, i-a iubit până la capăt. În timpul Cinei, după ce diavolul pusese în inima lui Iuda Iscarioteanul, fiul lui Simon, gândul să-L vândă, Isus, fiindcă ştia că Tatăl Îi dăduse toate lucrurile în mâini, că de la Dumnezeu a venit şi la Dumnezeu Se duce, S-a sculat de la masă, S-a dezbrăcat de hainele Lui, a luat un ştergar şi S-a încins cu el. Apoi a turnat apă întrun lighean şi a început să spele picioarele ucenicilor şi să le şteargă cu ştergarul cu care era încins.” (Ioan 13:1-5).

1. Bucură-te de tăcere. Un aspect al unui mediu ospitalier este tăcerea. [32] În ziua de azi multe culturi îi bombardează pe oameni cu sunete şi imagini. Televizor, radio, filme, telefoane mobile, internetul şi aparatura electronică portabilă, toate contribuie la “zgomotul” auditiv şi vizual care ne învăluie. Toate acestea ne restrâng oportunităţile de a medita. Învăţători care sunt bombardați sonor în mod constant pot foarte uşor crede că trebuie să umple orice moment din sala de clasă cu orice altceva dar nu cu tăcere, o perspectivă care poate fi o piedică pentru învățare. Participanții au nevoie de timp pentru a se gândi. Un bun facilitator va folosi timpul de seminar pentru a permite fiecăruia să se simtă comfortabil cu tăcerea. Chet Myers spune că “învăţătorii buni ştiu că gândirea serioasă cere perioade de tăcere, meditare şi incubație care să nu fie întrerupte de niciun cuvânt, indiferent cât de bine intenționat sau “semnificativ” este.” [33] Perioadele de tăcere demonstrează participanţilor că învăţătorul are de asemenea nevoie să se gândească şi îi asigură pe participanţi că învăţătorul îi ascultă cu adevărat şi se gândește la ceea ce spun. Să nu

crezi că tu sau învățăceii tăi trebuie să răspundeți imediat la întrebările care apar; nu cădea în capcana de a răspunde la propriile întrebări dacă participanţii nu răspund atât de repede pe cât ți-ar plăcea ție. Lasă-i să se gândească cât timp au nevoie.

2. Mărește experienţa de viaţă a participantului. Un mediu care îi invită pe cei care învaţă să împărtăşească experienţele lor personale, astfel încât ceilalţi să poată medita şi creşte în urma călătoriei lor, dă valoare cu adevărat persoanei create după chipul lui Dumnezeu. Ospitalitatea acestui cadru îl antrenează pe cel care învaţă la cele mai profunde niveluri. Henri Nouwen afirmă acest lucru foarte bine: Nu doar între relaţiile dintre părinți şi copiii lor, ci şi între relaţiile dintre învăţători şi studenţii lor, ospitalitatea poate fi văzută ca un model pentru schimburi creative între oameni. Dacă există un domeniu care are nevoie de un spirit nou, o spiritualitate răscumpărătoare şi eliberatoare, acela este domeniul educaţiei, în care atât de mulţi oameni îşi petrec vieţile, sau cel puţin părți importante din vieţile lor, ca şi studenți sau învăţători sau ambele. Una dintre cele mai mari tragedii ale culturii noastre este că milioane de tineri petrec multe ore, zile, săptămâni şi ani ascultând prelegeri, citind cărţi şi scriind lucrări cu o rezistență din ce în ce mai mare. Acesta a devenit un fenomen atât de răspândit încât învăţători de la toate nivelurile, de la prima până la ultima clasă, sunt complimentaţi şi lăudați atunci când obţin atenţia elevilor lor şi îi motivează să-şi facă temele. Practic, fiecare student vede educaţia lui ca un șir nesfârşit de obligații care trebuie împlinite. Dacă există vreo cultură care a reuşit să ucidă curiozitatea naturală, spontană a oamenilor şi să tocească dorinţa omului de a cunoaşte, aceasta este societatea noastră tehnocrată.

Ca şi învăţători, am devenit insensibili până şi la situaţiile ridicole în care femei şi bărbaţi adulţi simt că ne “datorează” o lucrare de cel puţin douăzeci de pagini. Ne-am pierdut simțul surprizei când bărbaţi şi femei care participă la cursuri despre întrebările esențiale ale vieții ne întreabă cu teamă cât de mult “se cere”. În loc să petreacă aceşti ani căutând valoarea şi sensul existenței noastre umane, cu ajutorul altora care şi-au exprimat propriile experienţe verbal sau în scris, majoritatea studenţilor încearcă încontinuu să “câştige” credite, titluri şi premii, fiind gata să sacrifice până şi propria lor maturizare. … Una dintre cele mai mari probleme ale educaţiei rămân soluţiile care sunt oferite fără existența unei întrebări. Se pare că cea mai puţin folosită sursă de formare şi informare este experienţa studenţilor înşişi. Câteodată învăţătorii vorbesc despre dragoste şi ură, frică şi bucurie, speranţă şi disperare, în timp ce studenţii îşi iau notițe ascultători sau se uită afară pe fereastră, plictisiți. Acest lucru este de înţeles doar atunci când realizăm că studenţii înşişi nu au avut oportunitatea să scoată la iveală experienţele lor personale privind dragostea şi ura, frica şi bucuria, speranţa şi disperarea, şi să permită astfel ca întrebări reale să se nască din aceste surse. Însă într-un mediu ostil nimeni nu vrea să devină vulnerabil şi să facă cunoscut lui însuşi, colegilor sau profesorului faptul că unele din cele mai importante întrebări despre viaţă sunt încă neatinse. [34] Temă: Din experienţa ta ca participant, ce face un mediu să fie ospitalier pentru învăţare? De ce crezi că e important pentru facilitator să lase loc în

seminar pentru împărtăşirea şi meditarea la experienţa personală a participanţilor?

3. Aranjarea locației . Camera trebuie să fie aranjată într-un mod care să încurajeze discuţia. Nu ți-i poţi imagina pe cei doisprezece ucenici stând pe patru rânduri de câte trei când Isus îi învăţa, așa-i?

Probabil că ei stăteau în jurul lui Isus într-un fel în care toţi puteau participa, astfel încât să fie aproape de El. Cadrul fizic este foarte important pentru stimularea unei conversaţii cu privire la subiectul studiat. Este dificil, dacă nu imposibil, să ai o discuţie dacă oamenii stau pe rânduri şi nu pot să vadă fețele celorlalţi.

Poate e un concept simplist, dar este crucial ca aranjarea scaunelor pentru grupul de discuţie să permită fiecăruia să vadă pe fiecare. Este de asemenea important ca facilitatorul să fie situat într-o poziţie “egală” faţă de ceilalţi membri ai grupului. Privește diagramele scaunelor de mai jos şi imaginează-ți cum ai aranja grupul tău pentru a reflecta aceste situaţii.

Câteodată este important să împarți grupul chiar în grupuri mai mici pentru discuţie. Dar fii conştient că distragerea atenției poate inhiba concentrarea şi discuţia; dacă două grupuri se întâlnesc în aceeaşi cameră, s-ar putea să se distragă unul pe celălalt deoarece comentariile de la ambele grupuri pot fi uşor auzite de toţi ceilalţi. Dacă grupurile trebuie să stea în aceeaşi zonă, cel mai bine e să le împarți în trei sau mai multe grupuri, astfel încât zgomotul de fundal să creeze un “freamăt” conversaţional, şi nu doar comentarii separate, individuale de la un grup la celălalt.

4. Crează climatul spiritual şi social. Climatul spiritual este important într-un mediu ospitalier. Timpul de închinare, împărtăşire şi rugăciune ajută la crearea unei legături de încredere. Dacă grupului îi place să cânte împreună, lasă-i să aleagă cântece potrivite. După un timp de cântare şi laudă, le poţi cere participanților să împărtăşească ce i-a mai învăţat Dumnezeu de la ultima întâlnire. Climatul social este de asemenea important. Dacă membrii grupului nu se cunosc prea bine, îi poţi lăsa pe fiecare să răspundă la una sau două întrebări, cum ar fi (sau unele mai potrivite pentru cultura ta): • Cum ai ajuns să Îl cunoşti pe Hristos? Poţi să împărtăşeşti ceva din călătoria ta spirituală de când ai devenit creştin?

•

Care sunt hobby-urile tale sau ce alte interese ai?

•

Care este cel mai bun lucru care ţi s-a întâmplat săptămâna aceasta?

•

Care sunt unul sau două lucruri care te deranjează în prezent?

Acest timp de părtășie îi ajută pe membrii grupului să fie în largul lor unii cu alţii. Recomandăm să incluzi întotdeauna un timp de închinare, împărtăşire şi rugăciune. Nu minimiza valoarea lor pentru coeziunea şi longevitatea grupului; închinarea împreună, aflarea mai multor lucruri unul despre celălalt şi rugăciunea unul pentru altul crează o legătură care va continua să-i atragă pe cei care învaţă înspre seminar.

Dacă membrii grupului se ştiu deja bine unii pe alţii, poţi începe acest timp cerându-le să împărtăşească lecţiile personale pe care Dumnezeu i-a învăţat de la ultimul seminar. Acest timp poate fi de asemenea folosit să împărtăşească aspecte din lucrarea lor care au fost încurajatoare pentru ei, sau dificultăţile cu care se confruntă. De asemenea le poți cere pur şi simplu să împărtăşească motive de rugăciune, astfel încât ei să poată istorisi aspecte din viaţa lor pentru care ceilalţi să se roage. Roagă-te pentru elementele menționate şi încurajează-i pe toţi din grup să se roage. Păstrează o listă cu cererile de rugăciune, astfel încât să le poţi revedea şi să notezi răspunsurile pe care Dumnezeu le-a dat în harul Său.

O altă modalitate de a vă ruga, care reflectă mai fidel rugăciunea ca și conversaţie cu Dumnezeu, este să vă concentrați asupra unei cereri pe rând. Când purtăm conversaţii normale, nu sărim de la un subiect la altul aşa cum facem de multe ori în rugăciune. Rugăciunile noastre, atunci, ar trebui să se asemene mai mult cu o conversaţie serioasă, şi mai puţin cu o recitare a unei liste de cumpărături.

Pentru a realiza acest lucru, pune diferiți membri ai grupului să se roage pentru o cerere anume – o persoană după cealaltă până ce fiecare care a dorit s-a rugat. Apoi tu, ca şi lider al grupului, poţi prezenta următorul subiect de rugăciune, iar procesul se repetă. Această metodă permite purtarea unei conversaţii serioase cu Dumnezeu, luând fiecare subiect pe rând, în loc să se sară de la un subiect la altul în mod aleator. Nu treceți la următorul motiv până nu simți că v-ați rugat pentru problema pusă înainte.

Administrează Segmentul administrativ al seminarului oferă structura pentru urmărirea participării şi a efectuării temelor de către membrii grupului. De obicei, e de folos să existe o persoană, alta decât facilitatorul, care să aibă responsabilitatea detaliilor administrative. Dacă această persoană ţine evidența participării şi efectuării temelor într-un mod potrivit şi plăcut, membrii grupului vor fi motivaţi să fie punctuali în ce privește prezența şi harnici în îndeplinirea sarcinii cerute. Efectuarea sarcinilor administrative cu grijă şi în mod profund vorbesc despre seriozitatea acestui studiu.

Cereți toate temele şi notaţi care membri ai grupului şi-au făcut tema şi care nu, deoarece acei membri care nu şi-au făcut tema trebuie încurajați să şi-o facă. Trebuie făcut şi un plan care să-i ajute să prindă din urmă restul grupului, iar administratorul poate urmări atunci dacă toate teme restante au fost făcute.

Dacă alegi să dai teste, ţine minte că şi aceasta este de fapt o sarcină administrativă. Testarea trebuie facută într-un mediu ospitalier, cu scopul de a produce creştere spirituală personală. Pentru a maximiza timpul de seminar, noi recomandăm ca membrii grupului să dea teste orale sau scrise acasă înainte să vină la seminar; apoi, în funcţie de împrejurări, le poţi folosi în nota finală, sau poţi verifica răspunsurile în grup, ca şi o recapitulare generală. Asigură-te că aloci suficient timp pentru discutarea testului în timpul seminarului.

Alte elemente de logistică la care ar trebui să fii atent: •

Pregătește materialele necesare pentru membrii grupului cu ceva timp înainte.

• Distribuie exemplare tipărite cu ceva timp înainte, cel mai bine într-un seminar anterior.

•

Trimite prin e-mail fragmente dacă e potrivit şi e posibil.

•

Dă-le copii electronice membrilor grupului, dacă consideri potrivit.

• Aranjează ca materialele să fie traduse, dacă e nevoie, neapărat înainte de începerea seminarului.

• Planifică din timp pentru a asigura şi a pregăti un interpret bun (daca e cazul). Un interpret slab nu numai că înăbuşă procesul, dar poate chiar distorsiona adevărul prețios care este comunicat. Încearcă să procuri un interpret excelent care este familiarizat cu vocabularul şi contextul materialului. Fă tot ce poţi ca să ai acelaşi interpret pe tot parcursul proiectului de instruire, cu care tu şi membrii grupului să puteti lega o relaţie. Interpretul este purtătorul tău de cuvânt şi va avea un impact grozav asupra eficacităţii comunicării tale. Câteva lucruri pe care să le ţi minte:

• Trimite schiţa de bază cu ceva timp înainte, astfel încât interpretul să fie familiarizat cu ea.

• Cere-i interpretului să pregătească fiecare lecţie care este predată, pentru ai fi familiară.

• Petrece timp cu interpreții înainte de seminar, astfel încât să fie obişnuiţi cu vocea ta şi cu modul tău de a vorbi.

Bineînţeles, a lucra direct într-o limbă este mult mai de dorit, mai ales pentru conducerea de discuţii în grupul mic în care interpretarea trebuie să se realizeze în ambele sensuri în loc de doar într-un sens (acest lucru reduce semnificativ timpul şi spontaneitatea). Dacă interpretarea este absolut necesară, atunci, cel puţin la nivelul primei generaţii instruite, încearcă să păstrezi grupul restrâns (între cinci şi opt) astfel încât să aveți mai mult timp să comunicați şi să construiți relaţii. La următorul nivel de instruire, membrii grupului pot prelua o mare parte din facilitare ei înşişi în propria lor limbă, cu un grup mai mare.

Fii conştient însă că, dacă abilităţile tale lingvistice nu sunt de la foarte bune în sus, este de preferat să realizezi o parte din predare cu ajutorul unui interpret excelent, deoarece abilităţile lingvistive slabe ale unui străin pot fi la fel de dăunătoare procesului de învăţare ca şi un interpret de o calitate slabă. Totuşi, chiar şi abilităţi lingvistice mediocre sunt mai mult decât potrivite pentru crearea de relaţii şi interacţiune în grupul mic, şi ele ajută mult în astfel de situaţii.

Urmărește planul lecţiei Mare parte din timpul seminarului va fi folosit pentru a lucra pe lecţie. Ca şi facilitator, ți-ai pregătit deja planul lecţiei, care include obiectivele pe care vrei să le atingi, direcția în care vrei să o ia discuţia şi întrebări scrise cu grijă, care îi vor ajuta pe cei care învaţă să analizeze, sintetizeze şi să integreze conţinutul lecţiei. Scopul acestei faze a seminarului este să te asiguri că participanţii înţeleg materialul, meditează asupra temelor, analizează ce au învăţat, exersează abilităţi noi şi integrează lucrurile învăţate în viaţa şi în lucrarea lor. Toate acestea necesită o planificare atentă.

Fă rezumate La sfârşitul discuţiei, tu sau o altă persoană puteți face un rezumat. Cel mai bine este să ceri unui participant să rezume, după ce te-a văzut pe tine făcând-o de câteva ori. Evidenţiază subiectele principale pe care le-ați acoperit, repetă concluzia la care grupul a ajuns şi fă referire la contribuţile care au fost aduse în timpul discuţiei. Un rezumat bun ajută la concentrarea asupra subiectelor majore. De asemenea, demonstrează că ai auzit, ai apreciat şi preţuit contribuţile celorlalţi participanţi. Totuşi, dacă chiar nu există o concluzie comună, recapitulează pur şi simplu poziţiile alternative luate şi recunoaşte că oamenii au diferite puncte de vedere. Ocazional, rezumarea poate distrage de la impactul seminarului, aşa că trebuie să exersezi discernământul în acest domeniu. Încheie: temele de casă şi următorul seminar În timpul concluziei seminarului, privește înspre următoarea lecţie. Informează participanţii despre temele pe care trebuie să le efectueze până la următoarea întâlnire. Stabilește timpul şi locul următoarei întâlniri, şi asigură-te că participanţii îşi notează pe calendarele lor, sau oriunde ţin o evidență a programului lor.

O altă întrebare folositoare în timpul acestui moment de încheiere este: “Ce anume din această lecţie te-a ajutat cel mai mult?” Aceasta îi va face pe membrii grupului să se gândească la tot materialul şi să aleagă una sau două lucruri care au fost folositoare. Acest tip de întrebare cere analiză, sinteză şi judecată – toate abilităţi de gândire de nivel înalt. În timp ce participanţii se ascultă unul pe celălalt, li se reamintesc diferite aspecte ale lecţiei la care poate nu s-au gândit atât de profund. Încheie apoi cu rugăciune. Foloseşte acest timp ca să-i ceri lui Dumnezeu să aplice ce ați învăţat la vieţile participanţilor şi la viaţa ta.

De obicei, dacă aceste faze ale seminarului sunt incluse şi dacă facilitatorul devine competent în conducerea discuţiilor, seminarul devine un timp de descoperire şi bucurie pentru cei care învață. În scurt timp, participanţii vor aştepta cu nerăbdare următoarea întâlnire, nu doar pentru că ei cresc din punct de vedere intelectual, dar şi pentru că sunt încurajați spiritual, prin natura ospitalieră şi deschisă a grupului. Ei sunt ucenicizați de către semenii lor, aşa cum au fost şi ucenicii lui Isus.

Evaluează Pasul final în seminar este evaluarea. Conducerea unui seminar este o abilitate pe care o poţi dobândi şi îmbunătăţi de-a lungul timpului. Poate fi comparată cu învăţarea mersului pe bicicletă, a jocului de fotbal sau cântatul la un instrument muzical. Aceste feluri de activităţi cer exercițiu, urmat de perioade de evaluare, pentru a îmbunătăţi calitatea performanței. Conducerea unui seminar cere acelaşi gen de exercițiu şi evaluare în vederea îmbunătăţirii.

Vezi Anexa 4 pentru unele întrebări care sunt bune pentru a te evalua pe ţine însuți după seminar. Unii oameni ar putea să ezite să ceară o evaluare sau să se evalueze ei înşişi, dar nu lăsa ca acest lucru să te împiedice să treci prin acest proces. Fii sincer cu ţine însuți: cere-i lui Dumnezeu să-ţi arate cum să îmbunătateşti seminarul şi aşteaptă ca El să folosească comentarii de la oameni din grup ca şi modalitate de a te ajuta să aduci îmbunătăţiri.

După evaluarea mai multor seminarii, aceasta va deveni pentru tine o parte naturală a procesului. De fapt, atunci când conducem seminarii, în mod natural evaluăm şi ne gândim cum putem să îmbunătăţim următorul seminar. Deseori vom schimba puţin fie întrebările, fie abordarea, sau câteodată chiar şi obiectivele pe care vrem să le atingem pentru următorul seminar. Este de mare ajutor să luam o pauză şi să medităm, să evaluăm şi să folosim acea meditaţie pentru a îmbunătăţi procesul seminarului.

Rezolvarea eficace a problemelor Facilitatorul trebuie să fie conştient că din când în când vor apărea probleme, care vor trebui rezolvate individual sau în grup. Mai jos sunt câteva probleme des întâlnite şi posibile moduri de a le rezolva: • Nerezolvarea temei încredinţate. Trebuie să fii atent pe parcursul cursului la cum progresează fiecare participant cu tema încredinţată. Câteodată, învăţăceii încep cu mult entuziasm dar termină prost. Membrii grupului trebuie să înţeleagă clar că pentru a termina în mod satisfăcător cursul, ei trebuie să-şi facă temele încredinţate.

Unii participanţi ar putea avea nevoie de ajutor în programarea timpului pentru studiu. Deseori, membrii grupului sunt copleșiți de volumul mare de lucru şi subestimează timpul necesar pentru curs. Alţii nu au mai studiat în felul acesta de la terminarea școlii, aşa că trebuie să-şi dezvolte noi obiceiuri. Uneori va fi de folos să-i lași pe membrii grupului să lucreze în echipe de doi sau trei pentru a rezolva sarcinile. Poate fi de folos ca tu să demonstrezi, în persoană, ce se cere de la ei.

Când este potrivit, subliniază importanța întâlnirilor în grupuri mici între seminarii, deoarece vor fi de mare ajutor în tratarea acestei probleme.

• Treaba de mântuială. Nu accepta teme care sunt ilizibile. Pune-i pe participanţi să-şi refacă tema dacă e nevoie; aceasta va încuraja obiceiuri bune pentru viitor. De asemenea, aminteşte-le membrilor grupului că munca pe care o fac acum le va folosi în învăţarea altora în viitor.

• Întârzierile. Membrii grupului trebuie să ştie că punctualitatea este importantă pentru încurajarea întregului grup. Întârzierea dezbină seminarul şi dă un exemplu prost pentru ceilalţi. Vorbeşte în particular cu cei care şi-au făcut un obicei din a întârzia, explică-le importanța ajungerii la timp. Totuşi, ţine minte că uneori există şi motive întemeiate pentru a întârzia, aşa că arată înţelegere în aceste situaţii.

• Dificultate în inițierea discuţiei. Pentru unii, învăţarea prin discuţii este un concept nou, dar timpul petrecut împreună ca şi grup va rezolva deseori această problemă. Alocă timp pentru a discuta despre importanța discuţiei în grup pentru procesul de învăţare. În timpul primului seminar împreună, stabiliți contractul facilitator-învăţăcel şi asigură-te că fiecare îl înţelege.

• Subiecte irelevante pentru curs. Din când în cand, vor apărea subiecte paralele, care pot domina timpul alocat seminarului. Acestea pot să aibă legătură cu indivizi, biserică sau probleme din ţară. Faptul că nu sunt legate de curs nu înseamnă că nu sunt importante, dar aminteşte-le membrilor grupului de scopul întâlnirii lor, deoarece dacă materialul de studiu e pus în umbră de alte subiecte, conceptele cheie se prea poate să nu mai ajungă să fie discutate. Încurajează-i pe participanţi să vorbească despre subiecte diverse altădată – poate stabiliți o altă întâlnire în care să vă ocupați de aceste probleme, mai ales dacă afectează întregul grup.

Rezumat la responsabilităţile facilitatorului “Fii prezent, fii pregătit, fii disponibil”. Acest motto descrie responsabilităţile de bază ale facilitatorului. În primul rând, dându-ți toată silința, fii acolo. Învăţăceii tăi au făcut sacrificii ca să fie prezenți, iar tu demonstrezi dedicare şi credincioşie prin prezența ta fizică şi deplină, orice provocări ar apărea.

Indiferent de cine altcineva vine, tu trebuie să fii acolo. În al doilea rând, fii pregătit. Nu mai e nevoie de discuţie la acest punct! În al treilea rând, fii disponibil. Fă-te disponibil în timpul pauzelor, la masă, în vizitele personale în afara întâlnirilor de studiu, sau prin e-mail. Deseori, în aceste situaţii sunt descoperite probleme personale care duc la creştere. Arată-le, de exemplu, că eşti disponibil pentru fiecare şi interesat de progresul lor.

A cere membrilor grupului să participe la sesiuni cu credincioşie şi să-şi facă tema este crucial pentru procesul de învăţare. Nu doar că sunt stimulate interacţiunea şi creşterea în cadrul grupului, dar ca şi lideri-slujitori ei trebuie să fie prezenți şi să se pregătească pentru proprii lor învăţăcei de mai târziu. Și, evident, facilitatorul trebuie de asemenea să fie un exemplu în acest caz.

Facilitatorul are multe responsabilităţi, după cum am văzut din discuţia despre toate lucrurile de care trebuie ţinut cont în planificarea seminarului. Pentru a rezuma, aceste responsabilităţi fundamentale sunt date mai jos sub forma de schiţă. Responsabilităţile tale ca şi facilitator includ următoarele trei funcţii distincte: • Lider – tu trebuie să furnizezi conducerea necesară pentru a te asigura că seminarul se desfăşoară într-un mod responsabil. Tu slujeşti grupului prin furnizarea unei conduceri eficiente: exemplu, excelență, entuziasm, dragoste şi har. Din aceasta fac parte:

•

Deciderea, cu ajutorul grupului, unde şi când să vă întâlniti.

•

Asigurarea că fiecare seminar începe şi se termină la timp.

•

Crearea unui cadru ospitalier.

• Asigurarea că aspectele legate de discuţie/predare pentru seminar sunt potrivite.

Ar trebui cât de curând să-i implici pe alţii să co-faciliteze.

• Colaborarea cu membrii grupului pentru a modifica temele propuse, astfel încât temele să îndeplinească aceleaşi obiective de învăţare, dar să fie croite pentru a se potrivi contextului de lucrare a fiecărui membru.

• Împărtăşirea viziunii şi a scopului instruirii cu învăţăceii tăi. Repetă des viziunea, şi permite ca aceasta să devină şi viziunea lor. Ajută-i să-şi vadă partea lor în ea şi să înţeleagă că ei sunt parte din ceva semnificativ.

• Administrator – pentru a face din seminarii un succes, e nevoie de anumite sarcini administrative: •

Asigură-te că materialele necesare sunt disponibile (caiete de teme, etc.)

• Pregătește locul de întâlnire pentru grup. Sosește mai devreme, ca să te asiguri că totul este în ordine pentru un început bun; tu eşti exemplu de bună pregătire.

• Dacă e nevoie de translator, asigură-te că ai la dispoziţie unii excelenți. Întâlneștete cu ei şi cere-le să citească materialul care trebuie parcurs din timp, astfel încât să fie familiarizați cu stilul tău de vorbire, şi de asemenea cu subiectele principale despre care se vorbeşte în seminar.

• Păstrează înregistrări exacte în următoarele domenii: (Anexa 6, Exemplu de fișă de înregistrări) •

Prezență

•

Teme făcute

•

Procentul de exerciții efectuate

•

Sarcini din lucrare realizate

•

Finanțe (dacă e nevoie)

•

Pregătește un program eficient pentru seminar.

• Instruiește-i pe membrii grupului să împlinească funcţiile administrative necesare în timpul lor personal.

• Facilitator – rolul tău este de asemenea de “facilitator”, ceea ce înseamnă de fapt “ajutor” sau “ghid”. Obiectivul tău ar trebui să fie ajutorarea participanţilor în învăţare, ghidându-i prin studiul materialelor de curs. Aceasta va implica câteva responsabilităţi adiționale pentru tine: • Stabilește o relaţie facilitator – învăţăcel. Facilitatorul ajută la aceasta comunicându-i învăţăcelului că are: • Un interes personal în a ajunge să cunoască fiecare membru al grupului şi să-l(o) vadă cum creşte în relaţia cu Domnul.

• creştină.

Un interes vital pentru subiectul discutat şi un simţ al relevanței sale pentru viaţa

• Entuziasm pentru munca ce stă înainte, bazat pe cunoaşterea faptului că studiul sârguincios poate produce adevărate roade, în vieţi care sunt transformate.

• Un sentiment că facilitatorul este de asemenea învăţăcel în această experienţă şi este nerăbdător să înveţe din ea.

•

Susţine munca învăţăcelului, atât în cadrul cât şi în afara seminarului.

•

Încurajează membrii grupului să persevereze, atunci când sunt descurajați.

•

Răspunde la întrebările învăţăceilor cât poţi de bine.

•

Evaluează munca membrilor grupului.

•

Condu discuţii stimulatoare în grupul mic.

(Pentru o recapitulare a importanței acestui subiect, vezi “Conducerea unei discuţii în grupul mic”, în Anexa 7.)

• Dă învăţătură cu privire la anumite subiecte care pot ajuta la clarificarea sau întărirea înţelegerii participanţilor.

• Rezolvă eficient probleme care pot apărea într-un grup mic. Vezi mai multe despre aceasta mai sus, şi de asemenea vezi Lecţia 5 pentru ajutor în rezolvarea problemelor care apar în timpul discuţiei.

•

Ajută grupul să rezume ceea ce a fost învăţat.

Rezumat

Această lecţie ne-a oferit o privire de ansamblu asupra seminarului, piatra de căpătâi în experienţa de învăţare a adultului. Eficiența seminarului depinde în mod decisiv de mediul pe care îl crează facilitatorul. Dacă mediul este deschis şi onest, dacă este un mediu ospitalier şi primitor, atunci seminarul va fi foarte eficace. Pe de altă parte, dacă atmosfera seminarului este plictisitoare, rece, ostilă sau cu lupte, atunci seminarul va falimenta.

Există câteva moduri care te ajută să creezi un mediu ospitalier. În primul rând, fă în așa fel încât fiecare participant să afle mai multe despre ceilalţi. Include timp de închinare, împărtăşire şi rugăciune. Pe măsură ce membrii grupului se apropie de Dumnezeu, ei se vor apropia unul de celelalt. În al doilea rând, asigură-te că ai un plan de lecţie bine definit şi cu obiective clare. Acest plan de lecţie nu trebuie să fie o formulă rigidă pe care să o urmezi fără abatere. Și, în final, evaluează ceea ce s-a întâmplat când ai terminat. Calitatea etapei planului de lecţie depinde de calitatea întrebărilor pe care alegi să le pui. Depinde de asemenea de abilitatea ta de a încuraja discuţia care se indreaptă înspre îndeplinirea obiectivelor.

Proiectarea unei strategii de multiplicare Un element deseori omis al instruirii este ajutarea membrilor grupului să realizeze modele pentru multiplicarea liderilor-slujitori. Majoritatea modelelor existente se concentrează pe instruirea învăţătorilor şi a predicatorilor la nivelul “prima generaţie”, dar există o lipsă uimitoare de instruire susţinută, axată pe liderislujitori care echipează, păstoresc şi ucenicizează pe sfinţi, ca şi funcţie principală a bisericii. Fie în biserica locală, fie într-un sistem de instruire mai larg, este uşor să credem că slujba noastră este terminată după ce livrăm participanţilor conţinutul, presupunând că ei îşi vor da seama cumva ce trebuie să facă mai departe.

Deşi ceva se va întâmpla cu siguranţă, îi ajutăm noi oare cu adevărat să dezvolte o viziune clară cu privire la ceea ce şi-ar dori să se întâmple, şi apoi să le dam abilităţile practice pentru a o îndeplini? Cheia o reprezintă crearea de sisteme de instuire eficace, continue, sustenabile pentru cei care fac ucenicizare şi echipare pentru biserică.

Schiţa lecţiei Modelul biblic de multiplicare a ucenicilor Scopul suprem: o biserică sănătoasă, care face ucenici Instruire accesibilă pentru fiecare biserică locală Instruire, antrenare, supraveghere şi încurajare într-un model de multiplicare O strategie de bază pentru atingerea viziunii Studii de caz (opțional) Obiectivele lecţiei După ce termini această lecţie, ar trebui să fii în stare să: Descrii o teologie a instruirii care îşi are rădăcinile în multiplicarea ucenicilor.

Descrii o filozofie a instruirii care are în mod clar biserica locală ca şi beneficiar principal şi mijloc pentru îndeplinirea scopurilor lui Dumnezeu pe pământ.

Identifici nevoia existentă pentru instruire şi rezultatele aşteptate.

Creezi o strategie de bază, cu logistica necesară, pentru a împlini nevoia pe termen lung a unei instruiri continue.

Această lecţie se concentrează pe planificarea practică şi implementarea unei strategii sustenabile, pe termen lung, pentru instruirea liderilor-slujitori, care transformă vieţi, biserici şi comunităţi, prin mărirea accesului la instruire în mai multe zone unde este nevoie.

Modelul biblic de multiplicare a ucenicilor Planul lui Dumnezeu pentru a vedea biserica sa supraviețuind şi prosperând a fost multiplicarea ucenicilor de către ucenici. Prin lucrarea Duhului Sfânt în relaţiile personale ale credincioşilor, adevărurile au fost predate prin umblare şi cuvânt – inimile şi perspectivele au fost atrase către

Salvatorul şi scopurile Sale veşnice, devotamentul a crescut, nădejdea şi slujirea au înflorit. Este modelul pe care Isus ni l-a dat prin lucrarea Sa cu Cei Doisprezece. Este modelul pe care ni l-a dat în Marea Trimitere din Matei 28 şi în ultimele Sale cuvinte dinainte de înălţarea la cer, din Faptele Apostolilor 1. Este instrucțiunea pe care Pavel le-a dat-o ucenicilor săi în 2 Timotei 2:2 şi Tit 2 – exemplificare, învăţare şi îndrumare de la om la om. Trupul lui Hristos este instrumentul ales de Isus şi investit cu resurse şi responsabilităţile supranaturale de a fi sare şi lumină în lume: “Şi ce-ai auzit de la mine în faţa multor martori, încredinţează la oameni de încredere, care să fie în stare să înveţe şi pe alţii.” (2 Timotei 2:2). Haideţi să ilustrăm 2 Timotei 2:2 şi să luăm în considerare efectele pline de putere ale multiplicării reale: Îl vedem pe Pavel în romb (prima generaţie), ucenicizându-l pe Timotei (în triunghi, sau a doua generaţie). La maturitate, Timotei se îndreaptă spre alţi “oameni de încredere”, sau cei credincioşi, iar Pavel face acelaşi lucru cu alţi oameni. În a patra generaţie, îl vedem pe Pavel, Timotei şi “oamenii de încredere” continuând cu toţii să ajungă la alţii. Pe măsură ce ucenicii lui Isus trăiesc o astfel de viaţă de ucenicizare, trupul lui Hristos continuă să crească şi să se maturizeze. Am văzut că acest tip de înmulţire exponențială a avut și are un impact semnificativ asupra bisericii universale – generaţie după generaţie – până ce Domnul va veni.

Temă: Ce înseamnă ucenicizarea pentru tine? Dacă ai fost vreodată ucenicizat, descrie acea experienţă. Cum îi ucenicizezi tu pe alții? Cum vezi propria ta lucrare în cadrul acestor nivele “generaţionale”? Cui încredinţezi lucrarea de slujire, şi cum îi echipezi pentru asta? Dacă poți, completează diagrama de mai jos. Cum a schimbat urmărirea acestui model felul în care gândeşti cu privire la lucrare? În celelalte lecţii am vorbit pe larg despre valoarea folosirii principiilor educaţionale care îi ajută pe adulţi să înveţe cel mai bine, felul în care predarea adevărului şi exemplul de trăire şi lucrare oferit de facilitator/îndrumător îi implică în mod crescând şi pe participanţi/ucenici în lucrare. Procesul şi relaţia dintre mentor şi ucenic pot fi descrise după cum urmează: Pasul 1 – Eu fac; tu te uiți. (Te învăţ şi te instruiesc.)

Pasul 2 – Eu voi face; tu mă vei ajuta. (Te instruiesc şi te îndrum.)

Pasul 3 – Tu faci; eu te ajut. (Te îndrum.)

Pasul 4 – Tu faci; eu privesc. (Te supraveghez.)

Pasul 5 – Vom face împreună cu alţii. (Vom multiplica.)

Integrarea acestui proces în eforturile noastre furnizează timpul necesar pentru observaţie, încurajare, interacţiune şi învăţare practică, astfel încât ucenicul creşte în caracter, cunoştinte şi abilităţi pentru lucrare, şi capătă o siguranţă care îl onorează pe Dumnezeu, în lucrarea de ucenicizare a altora. În final, atât mentorul cât şi ucenicul continuă să crească în Hristos, pe măsură ce-și dăruiesc vieţile altora în ucenicizare, multiplicându-se pe ei înşişi din nou şi din nou. Rolul ucenicizării şi îndrumării în eforturile noastre de instruire pentru conducere este CHEIA către creşterea biblică şi eficientă, maturizarea şi înmulţirea bisericii de-a lungul generaţilor care vor veni. Liderii care nu au fost ucenicizați ei înşişi, de cele mai multe ori nu îi ucenicizează pe alţii. Facem ceea ce experimentăm.

Scopul suprem: o biserica sănătoasă, care face ucenici În ultimii ani a existat o creştere a eforturilor de a instrui lideri-slujitori, dar istoria ne arată că ani de prezență misionară nu au produs întotdeauna biserici sănătoase. Instruirea începe să se facă doar de dragul instruirii – predarea materiei în clase, fără urmărirea de după, care oferă ucenicizare, îndrumare şi abilităţi pentru lucrarea practică din biserică. Majoritatea eforturilor actuale de instruire se concentrează în principal asupra pregătirii de învăţători şi predicatori, şi în timp ce aceste daruri sunt necesare cu siguranţă, doar că ele nu sunt suficiente pentru conducerea care dă viziune şi echipează membrii bisericii. În majoritatea bisericilor, nu se dă prioritate echipării ucenicilor prin angajamente de la om la om. Dacă o biserică locală sănătoasă, care face ucenici, este nădejdea oricărei culturi, în ce fel poate ea oferi instruire continuă pentru ucenicizare şi conducere, ca şi fundație a culturii şi a vieţii bisericii?

Haideţi să încercăm să schiţăm felul în care ar arăta o lucrare de ucenicizare a liderilor-slujitori în biserica locală, care se multiplică de la sine: În acest model, un timp vei fi ocupat cu instruirea câtorva “oameni de încredere” cheie într-un grup mic.

După ce sunt instruiţi aşa cum trebuie, fiecare din ei apoi va instrui un alt grup mic, alcătuit din diferiți lideri, care fie sunt în prezent în lucrarea din biserică și/sau prezintă interes şi potenţial de a deveni lideri de lucrare. În grupuri formate din semeni, aceşti oameni credincioşi vor creşte spiritual şi personal, vor dezvolta un simţ al muncii în echipă, vor descoperi pasiunea pentru lucrare şi vor dezvolta abilităţi pentru a efectua mai bine slujirea existentă, şi de asemenea vor începe noi lucrări care izvorăsc din descoperirile lor. Aceşti lideri lucrători vor sluji atunci biserica în diverse moduri, echipând şi ucenicizând toţi sfinţii și, în cele din urmă, atingând lumea întreagă! Cu timpul, se vor ridica noi lideri slujitori şi vor fi integrați în procesul continuu de ucenicizare a liderilor slujitori, care este parte din cultura bisericii.

Temă: Ce efect are lucrarea ta de instruire asupra bisericii tale? Discută gândurile tale cu privire la acest model de înmulţire şi potenţialul lui.

Schițează un model de înmulţire pentru ucenicizarea liderilor slujitori din biserica ta, şi împărtăşeste-l cu grupul, explicând cum va funcţiona.

Haideţi să mergem acum un pas mai departe. Presupunând că un model de înmulţire servește bine bisericii tale, cum poate deveni biserica ta o mai mare binecuvântare pentru alte biserici din raza ta de acţiune? Aproape fiecare biserică pare să aibă nevoie de ucenicizare practică a liderilor slujitori la un anumit nivel. Rămânând în contextul multiplicării, haideţi să ne imaginăm un model care va permite unei biserici care instruiește eficient lideri-slujitori să îşi multiplice resursele dincolo de ea însăși. Cu alte cuvinte, cum poate o astfel de biserică să devină o “biserică resursă” pentru altele aflate la o distanță geografică rezonabilă, să zicem o sută de mile (n.tr. aprox. 160 km)? În continuare este prezentat un model propus în această direcție: În acest model, biserica ta găzduiește un centru de instruire care pune la dispoziţie resurse pentru alte biserici din apropierea geografică. Care este distanța maximă rezonabilă pentru oamenii din alte biserici să vină la biserica ta pentru instruire, şi cât de des să o facă? Echipa ta de instructori ar lucra cu grupe mici de “participanţi” trimise din aceste alte biserici, apoi aceşti “oameni de încredere” vor implementa ucenicizarea liderilor slujitori în propriile biserici, conform cu modelul bisericii locale prezentat anterior.

Temă: Discută felul în care modelul unei biserici resursă poate ajuta în regiunea respectivă. Descrie gradul de necesitate pentru acest tip de lucrare, acolo unde locuiești. Cum se poate îndrepta biserica ta spre o asemenea viziune?

Instruire accesibilă pentru fiecare biserică locală Acum că am văzut realităţile propriilor noastre biserici, haideţi să extindem viziunea noastră la lumea misiunilor în general. Mulţi au recunoscut că nevoia urgentă a misiunilor occidentale în următoarele decenii este educarea teologică şi instruirea pastorală. Credincioşii locali sunt implicaţi în evanghelizare şi plantarea de biserici în toată lumea, şi în multe zone biserica creşte în mod exponențial. În aceste zone, totuşi, bisericile nu au conducerea matură care să le susţină dincolo de impulsul iniţial; se poate ca ele să cadă în erezie, conflicte interne, presiuni culturale sau alte forțe distructive. Lăsate singure, ele sunt deseori incapabile să devină comunităţi mature, sănătoase, care să multiplice dragostea lui Dumnezeu atât în vieţile membrilor lor, cât şi în cultura care le înconjoară. Iar în părțile lumii unde biserica nu creşte rapid, dar a existat de secole, bisericile au abandonat focalizarea pe ucenicizare şi s-au mulțumit cu programe, activităţi şi tradiţii goale.

Cum ajungem la milioanele de lideri de biserici care nu au o pregătire adecvată? Unii dintre noi poate suntem în situaţia de a influența direct o biserică locală sau o comunitate de biserici. Dar alţii dintre noi vedem o nevoie la nivel internaţional atât de copleșitoare, şi nu ştim de unde să începem. De exemplu, un seminar dintr-o ţară a lucrat din greu ca să producă 60 de absolvenți pe an prin programul lor rezidențial. Acesta a fost cu siguranţă de folos, dar denominațiunea număra 6000 de biserici care aveau nevoie de pastori! Cum ar putea pastorii potenţiali şi liderii de facto, care nu pot să participe la programe rezidente, să obţină instruirea de care au nevoie pentru a conduce acele biserici? Din nou, noi credem că răspunsul se află în instruirea eficientă, accesibilă, bazată în biserică.

Când ne dăm seama că biserica mondială creşte exponențial şi nu are nevoie numai de pastori, ci şi de alţi bărbaţi şi femei care să îndeplinească munca de păstorire, slujire, îngrijire şi conducere a turmei, putem vedea că singura noastră speranţă este o strategie de multiplicare practică a instruirii. Ce minunat este că tocmai acest lucru ni-l arată Biblia!

Instruire, antrenare, supraveghere şi încurajare într-un model de multiplicare Predare vs. Instruire. Mult prea des ceea ce numim “instruire” este de fapt doar predarea directă a conţinutului către o primă generaţie de participanţi. Cumva, ne aşteptăm ca participanţii să dezvolte o slujire semnificativă în contextul lor, fără a exemplifica implementarea strategică cu ei, iar apoi suntem surprinși când rezultatele semnificative sunt rare şi întâmplătoare. Pe lângă predarea unui conţinut bun, trebuie de asemenea să ne asigurăm că elementele de instruire, antrenare, supraveghere şi încurajare devin o parte vitală a experienţei de învăţare.

Cum se va transforma modelul nostru de multiplicare în instruire semnificativă, şi nu doar în predarea de conţinut? Noi credem că orice efort de multiplicare de succes are în centru patru lucruri de bază: instruire, antrenare, supraveghere şi încurajare.

Sârguința este cheia pentru realizarea acestor patru niveluri, cu evaluare continuă şi ajustări regulate.

Mult prea des, implicarea directă se termină după primul nivel, fiind astfel sacrificată îndrumarea reală şi supravegherea la faţa locului de către mentori, iar noi nu apucăm să vedem o lucrare de instruire

puternică în biserica locală. Experienţa ne arată că nu ceea ce fac ucenicii noștri (a doua generaţie), ci ceea ce fac ucenicii lor (a treia generaţie) este indicatorul pentru o înţelegere reală a ucenicizării şi a instruirii continue pentru lideri. În funcţie de cât de multe niveluri de multiplicare sunt necesare pentru a atinge bisericile locale, trebuie să rămânem implicați – deşi cu un grad mai scăzut şi cu rol diferit, cel puţin în cea de-a treia generaţie – până ce vedem dezvoltându-se un număr de modele bune şi solide în biserici. Iar la fiecare nivel, participanţii noștri trebuie să exerseze lucrarea practică în bisericile lor, într-un fel care arată înţelegerea lor de a construi cursuri de ucenicizare în biserica locală. Mai înainte în această lecţie, ne-am uitat la instruire din punctul de vedere al indivizilor implicaţi (Pașii de la 1 la 5). Acum haideţi să ne uităm la instruire din punctul de vedere al nivelurilor instruirii de la Pavel la Timotei (nivelul 1), de la Timotei la oamenii de încredere (nivelul 2) şi de la oamenii de încredere la alţii (nivelul 3).

Primul nivel (Instruirea): Acest nivel implică predare, instruire şi mentorare directă, interactivă, a unui număr de opt până la doisprezece ucenici/participanţi, pe o perioadă de trei până la cinci ani, printr-un curriculum stabilit. La sfârşitul acestei perioade, ei sunt evaluaţi pentru a vedea dacă sunt pregătiți să devină instructori pentru următorul nivel. Sunt gata să fie facilitatori principali, sau au nevoie de mai multă experienţă practică ca şi facilitatori asistenți, îndeplinind tot mai multe responsabilităţi pe măsură ce câştigă experienţă? Au nevoie mai întâi de mai multă experienţă ca şi lideri de discuţie într-un grup mic, timp să devină mai încrezători? Evaluează nevoile lor de îndrumare pentru nivelul următor şi alege din aceşti participanţi echipe de instruire care vor fi gata să fie mentori la grupe mici şi facilitatori pentru următorul nivel de instruire.

Al doilea nivel (Îndrumarea): După ce au finalizat programul de instruire şi sunt pregătiți, participanţilor de nivelul întâi li se pot da responsabilităţi într-un grup cu participanţi noi. Este important să li se permită participanţilor să facă progrese în instruirea de la nivelul intâi, înainte să înceapă să-i instruiască pe alţii. Dacă încep să instruiască pe alţii înainte să aibă ocazia să exerseze, ei ar putea perpetua obiceiuri vechi care vor fi mai greu de schimbat mai târziu.

La nivelul al doilea, echipe de doi sau trei participanţi de nivelul întâi instruiesc grupuri de opt până la doisprezece persoane noi. Din când în când este necesar să se lucreze cu grupuri mai mari, de treizeci până la patruzeci de participanţi. În aceste situaţii este cel mai bine să împărţiti grupul în subgrupuri de şase până la opt persoane şi să le ceri echipelor de participanţi de nivelul întâi să conducă fiecare din grupurile de la nivelul al doilea ca şi mentori.

Mentorul sau facilitatorul inițial continuă să ia parte regulat, de pe margine, la sesiunile conduse de absolvenții nivelului întâi, dar va participa doar în rolul de îndrumător, atunci când e cazul. Participanţii de nivelul întâi duc povara predării, a instruirii şi a administrării. Mentorul inițial este gata să ajute în domenii dificile, oferind învăţătură în domeniile care nu sunt clare, oferind îndrumare pentru rezolvarea problemelor şi în situaţiile practice care apar. În multe feluri, acesta este locul în care începe acum învăţarea reală. Întâlnirea cu noii facilitatori/mentori înainte şi după fiecare sesiune pentru dezbatere, încurajare şi evaluare este de nepreţuit. De acum, rolul principal al mentorului este de a observa, asculta, evalua şi întări domeniile unde e nevoie de îmbunătăţire. Acest al doilea nivel, în care participanţii de nivelul întâi fac trecerea de la rolul de participant la rolul de facilitator/mentor, este o experienţă cu totul nouă în procesul lor de învăţare, din moment ce acum fac ei înşişi lucrarea de instruire. Faptul că mentorii sunt “în spate şi alături”, dar nu “”în față”, este crucial la acest nivel pentru transferul efectiv al responsabilităţii, atât practic cât şi psihologic. Pentru mentorul original poate fi greu să renunţe la a fi în faţă şi în control, dar este crucial să încredinţeze lucrarea altora.

Al treilea nivel (Supravegherea): Participanţii de nivelul întâi sunt acum deplin responsabili de instruirea noilor grupuri de participanţi de la nivelul al treilea, având rolul şi de îndrumători pentru participanţii de la nivelul al doilea, pe măsură ce încep să fie mentori/facilitatori pentru participanţii de

la nivelul al treilea. În acest punct, mentorii originali nu sunt prezenți la fiecare sesiune, ci fac vizite ocazionale pentru a se întâlni personal cu noii îndrumători/mentori/facilitatori, pentru încurajare şi evaluare, şi pentru a observa lucrarea lor direct la faţa locului la nivelul al treilea. Rolul mentorului descreşte semnificativ la acest nivel, şi se transformă în rol de supraveghere.

Cheia constă în menţinerea calităţii experienţei de învăţare de-a lungul nivelului trei. Diluarea calităţii devine o preocupare cu atât mai mare cu cât durata instruirii crește. Supravegherea personală, evaluarea şi adaptările la faţa locului la nivelul trei sunt decisive pentru cel mai bun rezultat pe termen lung. Este esenţial ca mentorii de la nivelul întâi să rămână implicaţi la acest al treilea nivel de instruire, astfel încât să fie atins scopul final, acela de a vedea instruirea în cadrul bisericii ținută de către credincioşi locali talentaţi şi pregătiți.

Al patrulea nivel şi mai departe (încurajarea): Mentorii de la nivelul întâi sunt acum complet îndepărtaţi din proces, din moment ce credincioşii locali sunt acum mentori, îndrumători şi supraveghetori în sisteme de ucenicizare şi formare continuă de lideri. Ideal ar fi ca până în acest moment să existe ucenicizatori solizi, care să creeze un momentum de neoprit pentru instruire eficientă, continuă, în biserici şi centre locale care slujesc regiunilor respective. Până acum, ar trebui să fie mai multe biserici locale care implementează ucenicizarea liderilor-slujitori în activităţile lor, cu participanţi care duc ceea ce au învăţat în bisericile de unde vin. Mentorii ar trebui să viziteze aceste biserici alături de învăţăceii lor şi să-i încurajeze, astfel încât lucrarea să nu se facă la întâmplare ci cu un scop şi cu posibilităţi de evaluare.

O strategie de bază pentru atingerea viziunii Acum că am văzut abordări semnificative pentru ucenicizarea şi înmulţirea liderilor-slujitori, care este impactul asupra situaţiei cu care te confrunți? Pentru a aduce o nădejde în situaţii unde este nevoie urgentă de instruire şi ucenicizare biblică, trebuie să ne evaluăm scenariul. Unde ne aflăm şi unde vrem să fim? (Vezi Anexa 8).

Punctul B: Care este viziunea/nevoia specifică la care mă cheamă Dumnezeu?

•

Descrie cum ar arăta o situaţie fericită la sfârşit (rezultate reale).

•

Cum ai vrea să vezi situaţia peste zece ani?

Punctul A: Unde mă situez acum în ce privește realizarea ei?

•

Care este înţelegerea mea cu privire la situaţia curentă?

• Care este disponibilitatea mea şi resursele personale pentru aceasta (timp, experienţă, chemare)?

•

Ce alţi oameni cu aceeaşi gândire (echipă) pot ajuta la dezvoltarea acestui scop?

Temă: Înainte să ne gândim la o strategie posibilă, trebuie să avem clar în minte punctul de sfârşit şi început. În câteva propoziţii, descrie Punctul A (situaţia curentă) şi Punctul B (viziunea pe care Dumnezeu ți-a pus-o în inimă). Fii gata să le împărtăşeşti cu grupul.

Acum că avem o primă idee despre unde ne aflăm şi unde vrem să ajungem, putem începe să ne gândim de ce avem nevoie ca să trecem de la Punctul A la Punctul B. Luând în considerare aspectele diferite pe

care le-am discutat cu privire la planificarea şi implementarea unei sistem de multiplicare a liderilor slujitori, •

Ce trebuie să faci săptămâna viitoare pentru a implementa această strategie?

•

Luna viitoare?

•

În următoarele şase luni?

•

În următorul an?

Temă: Bazat pe lucrurile necesare pentru un efort susţinut şi pe strategia de bază pe care ai definit-o pentru a merge de la Punctul A la Punctul B, care sunt pașii următori? Fii gata să îi împărtăşeşti cu grupul.

Fii gata să te rogi şi să meditezi înainte să pregăteşti o viziune clară, pentru a termina bine. După cum sa observat de multe ori în viaţă şi în lucrare, mulţi oameni încep bine, dar puţin sfârșesc bine. Cu siguranţă că pentru aceasta este nevoie de un sentiment de chemare personală şi dedicare, de viziune şi speranţă, de perseverență şi credinţă, şi de asemenea de colegi de nădejde care se pot susţine unul pe celălalt într-un efort solicitant, dar care merită.

Studii de caz (opțional) Cazul 1: “Țara X” Lucrarea Entrust în X a început când această era încă după Cortina de Fier. Viaţa religioasă a fost restricţionată de către guvernul comunist, şi pentru mulţi traiul de zi cu zi era foarte dificil. Cu toate acestea, lucrarea Entrust a prosperat pe măsură ce echipa călătorea din oraş în oraş pe toată întinderea țării. La un moment dat, erau peste 450 de zile de predare într-un an în X. Seminariile erau conduse de facilitatori vizitatori, care aveau grupuri de cinci până la doisprezece participanţi. Participanţii erau încurajati să înceapă grupuri de generaţia a doua. Instruirea Entrust era considerată de top, şi mulţi conducători de biserici şi ai altor organizaţii non-profit au apreciat instruirea Entrust ca pregătirea de care aveau nevoie pentru rolurile pe care trebuiau să şi le asume după căderea Cortinei de Fier. Uneori erau peste 4000 de bărbaţi şi femei implicate într-o instruire Entrust.

Când X era încă ţară comunistă, au fost făcute câteva încercări de a pune instruirea în mâinile conducătorilor locali. S-au făcut sugestii să se formeze un consiliu din diferite denominațiuni sau să se formeze consilii în cadrul fiecărei denominațiuni. Toate aceste sugestii au fost respinse de conducătorii bisericilor din X ca fiind prea periculoase, întrucât o organizaţie care să formeze lideri religioși ar fi fost anatema pentru guvernul ateu. Oamenii din X nu au simţit că riscul era pe măsura beneficiului ce ar fi rezultat din conducerea, scrierea cursurilor, crearea de strategii şi susţinerea de către ei înşişi a instruirii liderilor-slujitori. Ei au simţit că alegerea înțeleaptă era să importe instruirea din afară, cu conducere şi organizare străină. Întrebări: • Ce ar fi putut să facă mai bine Entrust pentru a se asigura că viziunea instruirii liderilor slujitori este însuşită mai proactiv de către conducătorii locali din această țară?

• caracterul?

În această situaţie, care ar fi cel mai bun mod de a transfera viziunea, abilităţile şi

• Ce s-ar fi putut face pentru a se asigura că există o viziune şi o implementare a ucenicizării în biserică?

• Ce s-ar fi putut face pentru a se asigura că biserica avea atât viziunea, cât şi metoda de a motiva comunitatea să îl facă vizibil pe Hristos necreştinilor?

Cazul 2: “Țara Z” Biserica evanghelică în Z reprezintă de mulţi ani o parte mică, persecutată a populatiei. Cu toate acestea, biserica subterană creştea încet, iar conducerea ei îşi dorea foarte mult să vadă biserica mai stabilă şi mai plină de resurse în anii următori. A fost stabilită o legătură cu Entrust, pentru a dezvolta un sistem de cursuri pentru numeroșii pastori care nu aveau instruire biblică. Grupuri mici de pastori au început să se întâlnească regulat în toată ţara pentru instruire şi pentru a se încuraja unii pe alţii, alături de membrii Entrust itineranți. Ca şi experiment, opt soții ai unor pastori marcanți au început să se întâlnească regulat în capitala țării Z cu membrii lucrării Entrust Women-to-Women Leadership Training. În deceniul care a urmat, situaţia politică s-a schimbat, astfel încât biserica nu mai trebuia să se ascundă.

De asemenea, a fost fondată o mică şcoală biblică inter-denominaţională în cooperare cu câteva misiuni şi denominațiuni, incluzând lucrarea de extindere în mai multe locații din toată ţara. Deoarece existau relaţii bune între diferitele denominațuni evanghelice, a fost formată o alianță coezivă a Bisericilor Evanghelice, care să ofere sprijin.

Cu timpul, şcoala biblică a început să atragă în mare parte participanţi tineri, fără experienţă în lucrare, deoarece pastorilor existenți li s-a părut dificil să participe la instruiri în locații fixe. La acel moment, cele opt femei au terminat programa de studiu şi au început implementarea grupurilor mici de studiu biblic şi ucenicizare în bisericile lor. Alianța Evanghelică a văzut nevoia unui program de instruire pentru pastorii care erau deja în lucrare, dar care nu puteau să participe la instruirea formală de la şcoala biblică. De asemenea, au văzut nevoia de a instrui numeroasele femei dedicate din congregațiile lor. Au apelat din nou la prietenii lor de la Entrust, pentru a se consulta despre cum ar putea implementa un program mai larg de instruire în ţară. Întrebări: • Ce sfat ai da conducerii Alianței Evanghelice? Cum ar putea ei folosi indivizii deja instruiţi pentru a duce acel curs la alţi pastori şi conducători de biserici – bărbaţi şi femei – în ţara lor?

•

Cum ar putea să-i integreze pe absolvenții școlii biblice în lucrarea din biserici?

• Cum ar trebui să fie dezvoltarea programului de instruire, încât să minimizeze amenințarea adusă pastorului bisericii locale de către oamenii instruiţi dar neordinați?

• Cum se pot face toate acestea când persoanele care vor instruire sunt ocupate cu slujbele, familiile şi bisericile lor; sunt limitaţi financiar; şi sunt separați unii de alţii prin distanțe mari?

Cazul 3: Statele Unite O biserică cu câteva sute de membri a avut ore pentru adulţi duminica dimineaţă, cu cel puțin treizeci prezenți în fiecare duminică. Orele erau ținute de către profesori excelenți, în principal în stilul

prelegere. Totuşi, nu existau grupuri mici în care indivizii să poată căuta ei înşişi prin Biblie, să poată împărtăşi cu ceilalţi ce au descoperit şi să caute să descopere cum să aplice acele adevăruri biblice în viaţa de zi cu zi.

Noul pastor secund, care văzuse cum grupurile mici îi pot ajuta pe oameni să crească în credinţă, a invitat şase cupluri să i se alăture lui şi soției sale timp de opt săptămâni.

Membrilor le-a plăcut aşa de mult grupul şi tot ceea ce au învăţat şi experimentat, încât au vrut să aibă un alt studiu de opt săptămâni. Acest lucru a continuat timp de mai multe serii. Pastorul a menționat apoi că ar fi bine ca și alte grupuri să fie începute, astfel încât mai mulţi oameni să descopere binecuvântarea învăţării unul de la altul şi creşterea în ucenicizare. Totuşi, grupul original nu a vrut să se despartă. Dar după rugăciune ei au spus că ar dori să fie instruiţi pentru a conduce ei înşişi grupuri. Cuplurile s-au asociat (un cuplu “mai puternic” şi un cuplu “mai slab”) şi au fost începute trei grupuri.

După mai multe serii de opt săptămâni, pastorul a întrebat liderii grupurilor dacă există cineva în grupurile lor care ar putea fi buni lideri/facilitatori. Aceşti potenţiali lideri au fost invitaţi să ia parte la un grup cu pastorul şi soția lui pentru a fi instruiţi să conducă ei înşişi grupuri. Pastorul a condus acest grup timp de şase săptămâni, căutând să exemplifice ce înseamnă să facilitezi un grup. Membrii au condus ei înşişi grupul timp de o săptămână, fiind evaluaţi de fiecare dată. Membrii au fost despărțiți în perechi şi au recrutat participanţi pentru grupurile lor. Existau acum şase până la opt grupuri în derulare, majoritatea de cupluri şi câteva de oameni singuri. Acest model a continuat, iar numărul de grupuri a crescut până ce câteva sute de oameni erau implicaţi. Întrebări: • Ce poate fi făcut pentru ca membrii grupului să dorească să părăsească grupul iniţial, să fie instruiţi şi să înceapă propriul lor grup?

• Ce ar fi putut face pastorul pentru ca membrii grupului să fie implicaţi în lucrarea din comunitate?

• În această situaţie, care sunt cele mai bune metode de a transfera viziunea, abilităţile şi caracterul?

• Ce se întâmplă dacă un pastor principal nu are o viziune pentru ucenicizarea în grupuri mici… ce pot face pastorii secundari sau liderii neoficiali pentru a stabili o astfel de viziune?

Cazul 4: Rusia În 1993, directorul departamentului de femei al Uniunii Creştinilor Evanghelici/Baptiști s-a întâlnit cu două femei pentru a se ruga pentru femeile creştine din Rusia. Ele au intins o hartă mare a Rusiei, au îngenuncheat şi s-au rugat. Lacrimile lor au căzut pe hartă în timp ce se gândeau la ţara lor vastă – atât de mare, atât de imensă. Ele i-au cerut lui Dumnezeu un plan prin care să aibă impact asupra tuturor femeilor din ţara lor, astfel încât evanghelia să se împrăștie de-a lungul tuturor celor unsprezece fusuri orare ale Rusiei. Dumnezeu a auzit rugăciunile lor şi a început să pună toate piesele împreună. Ele au invitat mai multe organizaţii misionare, inclusiv Entrust, să dezvolte şi să coopereze la o strategie pentru a furniza instruire de conducere pentru femeile creştine din Rusia.

“Femei creştine în parteneriat – Rusia” a fost dezvoltat în Ianuarie 1999. Multiplicarea a fost o componentă esenţială a strategiei, cu participanţi ruși predând generaţiilor următoare de participanţi.

Grupul iniţial de participanţi a fost instruit de o echipă de profesori americani: douăzeci şi unu de femei din oraşe diferite s-au învoit să vină la Moscova de trei ori pe an pentru instruire.

Doi ani mai târziu, în 2001, aceleaşi femei (în echipe de câte trei) au deschis șapte centre de instruire regională în toată Rusia. Ele au început să predea materialul cursului unui alt grup de cincisprezece până la optsprezece femei, folosind o programă dezvoltată local. Aceste participante au urmat acelaşi model în 2004, deschizând douăzeci şi două de centre locale de instruire împrăștiate în toată ţara. Ultimul şi cel de-al patrulea nivel de instruire vor fi centrele de instruire de la oraş (predate de participanţii de la nivelul trei) localizate în peste o sută de oraşe şi sate, accesibile femeilor din bisericile locale. Întrebări: • Care sunt câteva metode strategice prin care Entrust şi parteneriatul creat se pot asigura că aceste femei au sprijinul conducerii de gen masculin atât la nivel naţional cât şi în bisericile locale?

• Care sunt lucrurile care trebuie incluse în procesul de selectare a participanţilor, pentru a maximiza potenţialul pentru un rezultat/proiect de succes?

•

Cum ar putea proiectul să supravegheze în mod strategic multiplicarea ce are loc?

• Care sunt câteva moduri de a limita dependența de resursele externe de-a lungul procesului? Cum le-ai face să meargă înspre sustenabilitate?

Perspective asupra vieţii şi transformare Dacă vrem să înţelegem mai bine cum învaţă adulţii, vedem că ei aleg deseori experienţe de învăţare care reflectă tipul de inteligență în care excelează, şi care se potrivesc cu stilul lor preferat de învăţare.

Iar principalul motiv pentru care adulţii continuă să înveţe este acela că vor să-şi îmbogațească viața, să adauge o abilitate, să înţeleagă un subiect şi să dea sens vieţilor lor. Luaţi în considerare următorul scenariu: Lidia a devenit creştină când avea 26 de ani. Părinții ei erau atei convinși. Tatăl sau era alcoolic, iar când mama sa a încercat să se sinucidă, Lidia a fost cea care a găsit-o. Înainte să vină la Hristos, Lidia trăia într-un mod care era conform credinţelor sale ateiste. După ce a venit la Hristos, s-a căsătorit cu un bărbat cu vreo doi ani mai mic decât ea, primind avertismentul din partea consilierului premarital că s-ar putea să ajungă să devină “părintele” în căsnicia lor, chiar dacă tânărul bărbat era un creştin devotat încă din copilăria lui. După douăzeci de ani, Lidia era nemulțumită de căsnicia ei; se simțea atât de goală. Se întreba dacă viaţa ei avea cu adevărat un sens. Simțea că încet-încet dispare, devenind doar o umbră.

Situaţia descrisă mai sus este doar una din miile de situaţii diverse cu care se confruntă adulţii. Serviciu, căsnicie, copii, credinţă, familia extinsă, moarte şi multe alte experienţe ridică întrebări şi provoacă felul în care gândim sau credem. Viktor Frankl a scris o carte despre experienţa sa din timpul Holocaustului, întitulată Omul în căutarea sensului vieţii [35]. Teoria sa este că, în cele mai rele circumstanțe pe care ni le putem imagina, oamenii încearcă să înţeleagă viaţa şi dau circumstanțelor din viaţa lor un anumit sens. Când oamenii încetează să găsească o semnificaţie, ei îşi pierd speranţa. În lagărul de concentrare, Frankl a observat că atunci când oamenii au încetat să caute sensul vieţii – când şi-au pierdut speranţa – au murit.

Temă: Tu încerci să înţelegi circumstanțele din viaţa ta? Încerci să dai sau să găseşti o semnificaţie experienţelor vieţii care îţi apar în cale, fie obişnuite sau neaşteptate, mici sau catastrofale? Vezi vreo diferenţă între “a găsi sensul vieţii” şi “a da tu un sens experienţelor vieţii”? Explică.

Această lecţie va explora în primul rând puţin din ceea ce ştim despre învăţarea adulţilor, cum ar fi tipurile de inteligență şi stilurile de învăţare. Aceste aspecte sunt de folos în proiectarea de experienţe de învăţare creative sau în determinarea adulţilor pe care îi înveţi să proiecteze propriile lor experienţe de învăţare. Presupoziţia acestei lecţii este că țelul de bază al adulţilor este să-şi înţeleagă vieţile, să dea un sens experienţelor din viaţa lor – pe care în mare parte nu le pot controla. Sarcina ta este să ajuţi adulţii să-şi folosească dorinţa înnăscută de a căuta sensul vieţii, pentru a creşte în asemănarea cu Hristos, în maturizarea spirituală.

Schiţa lecţiei Tipuri de inteligență Preferinţe pentru stiluri de învăţare A da un sens vieţii: preocuparea maturității Transformarea perspectivelor asupra vieții Obiectivele lecţiei În această lecţie: Vei aprecia diferitele tipuri de inteligență şi stiluri de învăţare.

Vei fi convins că adulţii pot învăța pe întreaga durată a vieţii.

Vei înţelege felul în care adulţii dau sens existenței lor și, făcând aceasta, se îndreaptă spre maturitate.

Tipuri de inteligență În ultimul secol, măsurarea inteligenței s-a concentrat asupra tipurilor care erau cel mai uşor de măsurat.

Acum ştim că oamenii pot avea una sau mai multe tipuri diferite de inteligență. Howard Gardner propune o listă de șapte tipuri, pe care noi le-am adaptat şi la care am adăugat un al optulea tip: • Verbală/Lingvistică – aceasta implică inclinație pentru limba vorbită sau scrisă, abilitatea de a învăța limbi străine şi capacitatea de a folosi limbajul pentru a îndeplini anumite scopuri. Scriitorii, poeții, avocații şi oratorii sunt aceia care au o inteligență lingvistică crescută.

• Muzicală – această inteligență implică abilitatea de a cânta, compune şi aprecia muzica. Aceasta este evidentă la compozitori, cântăreți şi muzicieni şi merge în paralel cu inteligența lingvistică.

• Logică/Matematică – această inteligență constă în abilitatea de a analiza problemele în mod logic, de a efectua operații matematice şi de a investiga probleme din punct de vedere științific. Această inteligență este cel mai des folosită în științele exacte şi în matematică.

• Vizuală/Spațială – această inteligență implică potenţialul de a recunoaşte şi de a folosi structuri din spaţiu şi spații mai limitate. Această inteligență este folositoare în artă şi navigare şi este observată la artiști, piloți şi astronauți.

• Corporală/Kinestezică – această inteligență reprezintă abilitatea de a controla mișcările corpului şi de a mânui cu ușurință obiecte. Aceasta se întâlnește la dansatori şi atleți.

• Interpersonală – această inteligență reprezintă sensibilitatea faţă de oameni şi abilitatea de a înţelege ce îi motivează, cum să lucrezi eficient cu ei, cum să-i conduci sau să-i urmezi. Educatorii, oamenii din vânzări şi liderii au nevoie de o inteligență interpersonală bine dezvoltată.

• Intrapersonală – aceasta impune capacitatea de a se înţelege pe sine şi de a aprecia sentimentele, temerile şi motivaţiile proprii.

• Naturistă, ambientală – această inteligență capacitează o persoană să crească şi să înţeleagă animalele şi natura. Vedem această inteligență la medicii veterinari şi la grădinari[36].

Temă: • Subliniază, din lista de mai sus, stilul(urile) de inteligență care reprezintă cel mai bine propriile tale tendințe.

• Uită-te înapoi la pasajele menționate la Tema 6,7 şi 8 din Lecţia 2.

Formulează o întrebare de lansare pentru unul din aceste pasaje care să facă referire la un tip de inteligență diferit de cele pe care le-ai subliniat.

Preferinţe pentru stiluri de învăţare Dumnezeu a dat diferite tipuri de inteligență şi de asemenea a pus în fiecare persoană moduri preferențiale de a învăţa. Aceste stiluri de învăţare descriu modul preferat al unei persoane de a asimila informaţia. În cele ce urmează sunt descrise trei stiluri diferite: Elevii vizuali: aceştia trebuie să-l vadă pe profesor pentru a înţelege deplin conţinutul lecţiei. Limbajul corpului profesorului poartă informaţii necesare pentru ca un elev vizual să înţeleagă conţinutul a ceea ce este predat. Elevilor vizuali le place să stea în faţa clasei ca să poată vedea bine. Ei gândesc în imagini. Ei învaţă cel mai bine din afișaje vizuale, incluzând diagrame, manuale ilustrate, prezentări pe calculator, clipuri video, flipchart-uri şi fișe.

Elevii auditivi: aceste persoane învaţă cel mai bine prin discuţii, conversând pe marginea subiectelor şi ascultând ce au alţii de spus. Elevii auditivi interpretează sensurile subliniate ale discursului prin nuanțele sunetului, cum ar fi tonul vocii, înălțimea şi rata de vorbire. Informaţia scrisă poate să nu fie înțeleasă până nu e auzită. Citirea materialului cu voce tare îi ajută deseori în mod semnificativ pe aceşti elevi.

Elevii tactili/kinestezici: aceste persoane învaţă prin mișcare, făcând şi atingând lucruri. Activităţile manuale care explorează lumea fizică funcţionează foarte bine pentru ei. Lor le vine greu să stea nemișcați pentru perioade mai lungi şi pot fi distrași din cauza nevoii lor de activitate şi explorare. [37]

Temă: • Ai observat că tu sau alţii preferați să asimilați informaţia prin vedere, auzire sau atingere? Relatează grupului propriile preferinţe şi cum acele preferinţe modelează felul în care îţi place cel mai mult să înveţi.

• Cum ar arăta o experienţă de învăţare care ţine cont de inteligența ta înnăscută şi de stilul tău de învăţare?

Am început să explorăm în Lecţia 1 unicitatea elevilor adulţi, precum şi efectele îmbătrânirii asupra intelectului şi a memoriei. Următoarea secţiune integrează ceea ce ştim despre învăţarea la adult într-o înţelegere cuprinzătoare despre motivul pentru care adulţii fac alegerile educaţionale pe care le fac, şi cum învaţă şi se transformă ei.

A da un sens vieţii: preocuparea maturității Ca şi adulţi, noi interpretăm experienţele noastre actuale prin stadiul de dezvoltare la care ne aflăm, prin socializare şi prin înzestrarea noastră genetică. Toţi aceşti factori contribuie la felul în care oferim semnificaţie sau sens experienţelor noastre. Nu există doi oameni la fel, iar personalitatea fiecărei

persoane şi modul ei de a vedea lumea este unic. Cunoaşterea faptului că bebelușii au inclinații spre manifestări ale personalităţii [38] indică înspre o personalitate codificată genetic. Pe măsură ce creştem, modul în care percepem noile informaţii şi noile experienţe afectează felul în care înţelegem – cum dăm un sens care, la rândul lui, afectează felul în care trăim. Jack Mezirow ne aminteşte că “învăţarea înseamnă folosirea unui sens care l-am dat deja ca să ghideze felul în care gândim, acţionăm sau simțim cu privire la ceea ce experimentăm în mod curent. Semnificația reprezintă a da un sens sau a da coerență experienţelor noastre. Sensul vieţii este o interpretare.” [39] Interpretăm experienţele noastre prin dezvoltarea unor tipare de interpretare a vieţii, care pot fi ori adevărate, ori total false. De-a lungul istoriei şi chiar şi azi, vedem ilustrări ale binelui şi răului, ale neprihănirii şi păcatului, ale perspectivelor culturale potrivite sau nepotrivite. De exemplu, aproape fiecare națiune, rasă şi grup lingvistic a fost considerat “inferior” de către alt grup la un moment dat.

Fiecare grup, la rândul său, s-a uitat de sus la alt grup. Sistemul de castă şi structurile sociale din toată lumea fac judecăţi false cu privire la oameni, valoarea şi potenţialul lor.

Lumea noastră este definită şi limitată de aceste perspective personale sau culturale, care de multe ori ne înlănțuie. Nu putem face niciodată interpretări fără prejudecăţi cu privire la propria noastră existență sau la experienţele noastre. Și totuşi, felul în care interpretăm şi dăm sens vieţii noastre este de departe cea mai puternică forţă din vieţile noastre – în afară de cea a Duhului Sfânt – care determină creşterea noastră înspre maturitate spirituală. Din nou, Mezirow spune că “nenumărate studii au arătat că nu contează atât de mult ce li se întâmplă oamenilor, cât felul în care ei interpretează şi explică ceea ce se li întâmplă, pentru determinarea acţiunilor, speranţelor, mulțumirii şi bunăstării emoţionale, şi a performanțelor lor.” [40]

Temă: În ce mod interpretările circumstanțelor şi evenimentelor din vieţile oamenilor determină “acţiunile lor, speranţele lor, mulțumirea şi bunăstarea emoţională, şi performanțele lor” mai mult chiar decât însuşi evenimentele în sine?

Referinţele pe care le folosim pentru a interpreta evenimentele vieţii influențează atât comportamentul interior cât şi cel exterior. De exemplu, o doamnă în vârsta interpretează vestea că are cancer în faza terminală prin răspunsul “N-am ştiut că Dumnezeu are atâta încredere în mine încât să-mi permită să sufăr în felul asta.” Răspunsul ei este similar cu cel al Apostolului Pavel: “Mă bucur acum în suferinţele mele pentru voi; şi în trupul meu împlinesc ce lipseşte suferinţelor lui Hristos, pentru trupul Lui, care este Biserica (Coloseni 1:24)”. Atât pentru Apostolul Pavel cât şi pentru această doamnă, suferința era un indicator al faptului că erau urmaşi privilegiați ai lui Hristos. Interpretarea lor cu privire la unele dintre cele mai dificile evenimente ale vieţii a fost decisivă pentru felul în care au făcut faţă circumstanțelor. Totuşi, pentru mulți, durerea şi suferința distrug orice sentiment de mulțumire.

Temă: Cum crezi că influențează şi reflectă obiceiurile oamenilor de a interpreta viaţa (perspectivele asupra sensului vieţii) maturitatea lor spirituală?

Noi ne construim propria realitate din ceea ce există deja – din realitatea brută – şi din felul în care o interpretăm. De exemplu, doi oameni care sunt martori la acelaşi accident rutier vor oferi, până la un punct, informaţii similare despre ceea ce s-a întâmplat. Cantitatea de informaţii comune poate fi destul de mică. În plus, fiecare va oferi un set unic de informaţii cu privire la accident. Felul în care relatează accidentul poate fi diferit din mai multe motive, cum ar fi locul în care se găseau, ce făceau şi aşa mai departe. În plus, obişnuinţele lor pot altera felul în care interpretează şi procesează evenimentul, şi pot influența ce îşi amintesc despre accident şi cum îl povestesc.

Obiceiurile de a interpreta experienţele vieţii, asimilate fără discernământ, servesc ca şi referinţe pentru o persoană în găsirea de sens. Aceste obiceiuri de interpretare – perspective asupra sensului – constituie granițele noastre, limitele în perceperea şi înţelegerea de informaţii noi.

Perspectivele noastre acţionează ca şi nişte rețele de argumente care validează realitatea în felul în care noi alegem să o vedem. Ele reprezintă pânza de presupoziţii, prin care sunt absorbite experienţele noi.

Cele mai multe perspective asupra sensului sunt dobândite prin asimilare culturală. Altele sunt învăţate în mod deliberat, ca de exemplu marxismul. Aceste obiceiuri sunt, în cea mai mare parte, dobândite în mod necritic în copilărie prin procesul de socializare, deseori în contextul relaţiilor foarte emoţionale cu cei apropiaţi nouă: părinții, profesorii, frații, prietenii, sau alţi “îndrumători”. Cu cât e mai intens aspectul emoţional al situaţiei respective şi cu cât e întărit mai mult, cu atât mai rezistente la schimbare devin aceste perspective.

Fiecare din noi, într-o măsură mai mare sau mai mică, proclamă o înţelegere distorsionată a realităţii ca adevăr, pentru a reduce gradul de anxietate cu care ne-am confruntat sau cu care ne confruntăm. De exemplu, cunoaştem oameni care şi-au petrecut patru ani la seminar studiind ca să devină pastori, dar cu toate acestea nu aveau darurile spirituale necesare pentru acest rol. Intrând în lucrare, de obicei fără o echipă de oameni care să compenseze slăbiciunile lor, bisericile lor au avut de suferit.

Când au fost confruntaţi cu faptul că e posibil ca ei să nu aibă aceste daruri spirituale, ei i-au înjosit pe oamenii care au făcut aceste observaţii indezirabile. Cu timpul, speranţele şi visurile lor de a deveni pastori au devenit repere de neclintit în definirea sinelui, a realităţii lor. Ei se visaseră pastori de atât de mult timp, încât a fost imposibil pentru ei să accepte realitatea că sunt nepotriviți pentru această slujbă.

Temă: Scrie o pagină despre o înţelegere greşită a vieţii, o perspectivă inadecvată, un mod nepotrivit în care ai dat sens unor experienţe de viață pe care le-ai avut. Descrie procesul prin care ai trecut de transformare a acestui mod indecvat de a interpreta circumstanțele vieţii într-o perspectivă mai potrivită asupra vieţii. Dacă ai dificultăţi în a face această temă, întreabă-te: “Îi ascult eu oare pe oamenii care îmi sunt aproape? Oare felul în care îmi trăiesc viaţa permite oferirea de sugestii, atenționări şi critică din partea altora?”

Dacă perspectivele noastre sunt nepotrivite, umanitatea noastră este redusă. Pe măsură ce perspectivele noastre devin mai adecvate, devenim mai liberi. Iar Isus vrea ca noi să fim liberi: “Hristos ne-a izbăvit ca să fim slobozi. Rămâneţi dar tari şi nu vă plecaţi iarăşi sub jugul robiei.” (Gal. 5:1) [41] De exemplu, în timpul comunismului, Securitatea din România a amenințat că îl va ucide pe un prieten de-al nostru. El a răspuns: “Dă-i bătaie, sunt gata.” Răspunsul lui i-a bulversat pe anchetatorii săi, deoarece ei erau obişnuiţi să-i intimideze pe oameni prin frică. Dar dacă felul în care interpretezi viaţa şi moartea îţi îndepărtează frica de moarte, atunci amenințarea cu moartea nu mai are nicio putere asupra

ta. Prietenul nostru era liber de intimidările Securităţii şi a rămas liber, pentru că el avea o perspectivă potrivită asupra morții. Cert este că, cu cât înţelegem mai corespunzător şi dăm un sens experienţelor noastre, cu atât vom fi mai liberi.

Transformarea perspectivelor asupra vieţii Perspectivele false afectează felul în care înţelegem realitatea. De exemplu, ce se întâmplă în mod normal când mergi cu trenul? Când stăm într-un tren şi obiectele trec pe lângă fereastră, presupunem că obiectele sunt statice şi că trenul (în care suntem noi) se mișcă. Știm că obiectele nu se mișcă, ci noi ne mișcăm. De obicei nu ne gândim: “Oau! Uită-te la copacul acela cum se mișcă pe câmp”, deoarece am dezvoltat cadrul sau schema pentru a interpreta mișcarea într-un tren. Cadrul nostru arată ceva de genul: Când stau într-un tren şi obiectele trec pe lângă fereastră, acele obiecte nu se mișcă, ele sunt statice. Eu mă mișc pentru că trenul se mișcă.

Dar chiar şi acest fel simplu de a interpreta realitatea poate uneori să ne amăgească. Imaginează-ți că stai într-un tren într-o gară, iar pe șinele alăturate este un alt tren. Poţi să vezi pe fereastră oamenii din celălalt tren. Deodată, ai senzația că te miști. Te uiți la ceas, pentru că este prea devreme să plecați, şi de asemenea nu simți smucituri sau zguduituri. Încep să apară dovezi că interpretarea ta cu privire la realitate este greşită: te uiți din nou pe geam iar acum, cu puţin efort, reinterpretezi datele pentru a descoperi că trenul de lângă tine se mișcă şi nu al tău. Te simti ușurat şi puţin stânjenit că ai fost păcălit.

Perspectiva: “Când sunt într-un tren şi obiectele trec pe lângă ferestrea mea, obiectele sunt statice, iar eu mă mișc” a eșuat. S-a dovedit nepotrivită pentru înţelegerea situaţiei. Perspectivele nepotrivite apar în domenii mult mai importante ale vieţii noastre, cum ar fi spiritualitatea, emoţiile noastre, abilitatea de a judeca corect, relaţiile noastre, abilitatea de a rezolva conflicte şi aşa mai departe.

Scriptura ne ajută să înţelegem puterea de control pe care o au perspectivele. În Romani 12:2 apostolul Pavel îi încurajează pe romani: “Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi, prin înnoirea minţii voastre”. Ideea accentuată aici este că nu trebuie să ne structurăm mințile – felul în care interpretăm viaţa şi dăm sens experienţelor noastre – în felul în care o face lumea. Aceasta include mintea, emoţiile şi voinţa. Pavel îi avertizează pe romani să se asigure că sistemul lumii nu devine influența decisivă în structurarea felului în care gândesc, dau sens vieţii sau o interpretează. În Ioan 8, Isus le spune evreilor: “Veți cunoaşte adevărul şi adevărul vă va face liberi”. Adevărul (împreună cu interpretarea şi implementarea lui adecvată în vieţile lor) îi eliberează. Isus ştia că experimentarea şi cunoaşterea adevărului au rupt lanțurile modurilor false de a interpretare a vieţii şi a sfărâmat legăturile mentale care ne ţin prizonieri. El i-a certat pe farisei pentru alegerea lor voită de a ignora adevărul eliberator. Isus i-a întrebat: “Pentru ce nu înţelegeţi vorbirea Mea? Pentru că nu puteţi asculta Cuvântul Meu. Voi aveţi de tată pe diavolul; şi vreţi să împliniţi poftele tatălui vostru. El de la început a fost ucigaş; şi nu stă în adevăr, pentru că în el nu este adevăr. Ori de câte ori spune o minciună, vorbeşte din ale lui, căci este mincinos şi tatăl minciunii” (Ioan 8:43-44).

De ce le-a spus Isus acestor oameni că “nu puteau să audă”? De fapt ei auzeau din punct de vedere fizic cuvintele lui Isus; ceea ce nu putea “sa audă” era înţelesul lor. Felul în care şi-au structurat credinţele religioase era atât de distorsionat, încât ei literalmente, constant şi în mod voit, deformau ceea ce Isus spunea. Perspectivele distorsionate acţionează ca o vestă antiglonț, care împiedică adevărul să pătrundă până în centrul vieţilor noastre.

Perspectivele noastre definesc de asemenea emoţiile noastre, care reprezintă interpretările sentimentelor noastre. Dacă interpretăm experienţele vieţii greşit, atunci sentimentele noastre vor fi de asemenea

eronate. Interpretarea distorsionată dă naştere la răspunsuri emoţionale false şi deseori dăunătoare, şi putem deveni prizonierii lor.

Ca de exemplu: să presupunem că tatăl tău ți-a dat foarte puţină atenție, cu excepţia momentelor în care ai realizat ceva. S-ar putea să dezvolți perspectiva că satisfacerea autorităţilor şi a lui Dumnezeu va fi bazată pe realizările tale. Dacă o asemenea perspectivă este înrădăcinată adânc, s-ar putea să îţi vină greu să înţelegi şi să apreciezi minunatul adevăr biblic cu privire la harul lui Dumnezeu. Pentru tine, salvarea este o recompensă pentru ceva meritat sau câştigat. Nu o poţi experimenta cu toată fiinţa ta ca pe un dar complet gratuit. Unei persoane care vede în felul acesta lumea îi va fi foarte greu să înţeleagă şi să simtă adevărul harului.

Dacă ai crescut într-o casă în care conflictele nu erau niciodată rezolvate, s-ar putea ca acum să simți că orice conflict trebuie evitat cu orice pret, inclusiv al integrităţii tale personale. Sau, dacă ai crescut cu părinți peste măsură de indulgenți, s-ar putea să dezvolți un cadru care te va face să crezi că alţi oameni – de fapt lumea – îţi datorează ceva şi trebuie să aibă grijă de tine. Sau, dacă persoanele din viaţa ta au fost excesiv de autoritare, s-ar putea să fi dezvoltat moduri pasive/agresive de a exercita controlul. De exemplu, o femeie maltratată de soțul ei poate dezvolta o formă foarte gravă de anorexie. Anorexia este felul ei de a controla cel puţin un aspect din viaţa ei – obiceiurile alimentare.

După cum am menționat şi mai sus, modurile greşite de a da un sens experienţelor vieţii pot afecta fiecare aspect al vieţii: înţelegerea, emoţiile şi acţiunile noastre. Din moment ce felul în care vedem lumea este, într-o anumita măsură, distorsionat din cauza stării noastre căzute, rezultatele vor fi experienţe de viaţă deficitare.

Reflectare critică. Cum se pot atunci corecta şi transforma perspectivele greşite? Pavel ne dă răspunsul în Romani 12:2: “Transformați-vă, prin înnoirea minţii voastre”. Ajungem în puncte în viaţa noastră, în care informaţii care intră în conflict cu un anumit punct de vedere al nostru devin atât de copleșitoare, încât încep să pătrundă şi să scuture fundația a ceea ce am considerat valid. Ne oprim şi realizăm că modul nostru curent de a interpreta acest gen de informaţii nu mai funcţionează. Încercăm atunci să ajustăm felul de a interpreta evenimentele pentru a integra aceste informaţii noi, contradictorii.

Reflectarea critică este procesul prin care confruntăm validitatea presupunerilor dobândite anterior.

Procesul de reflectare critică poate cauza durere emoţională, deoarece uneori rezultatul este negarea sau eliminarea valorilor care se găsesc chiar în centrul concepţiei noastre despre sine. Perspectivele noastre sunt transformate atunci când devenim conştienţi că anumite moduri de a înţelege viaţa nu mai funcţionează. Aceste neregularităţi ajung la noi sub diferite forme: o conversaţie, o carte, o pictură, o rugăciune, o predică sau citirea Scripturii, ca să numim doar câteva. Duhul Sfânt ne croiește experienţe care să ne conducă la adevăr.

“Mai am să vă spun multe lucruri, dar acum nu le puteţi purta. Când va veni Mângâietorul, Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul; căci El nu va vorbi de la El, ci va vorbi tot ce va fi auzit şi vă va descoperi lucrurile viitoare. El Mă va proslăvi, pentru că va lua din ce este al Meu şi vă va descoperi” (Ioan 16:12-14).

Toate aceste moduri (și altele) pot provoca felul nostru actual de gândire. Iată un exemplu: un bărbat a auzit despre Contra-reformă şi despre suferințele provocate protestanților din Europa. Dar această cunoaştere a rămas doar un fapt rece, steril din istorie până când, într-o zi, a văzut o pictură a lui Francois Dubois – Masacrul de ziua Sfântului Bartolomeu, care înfăţişează martiriul hughenoților în Franța. Când a văzut pictura a fost cuprins de tristețe şi durere din cauza inumanităţii omului faţă de om. Contrareforma a căpătat greutate emoţională atunci când, prin intermediul tabloului, a devenit un martor – şi într-o anumită măsură un participant delegat – al suferințelor lor. Înţelegerea sa cu privire la Contrareformă a devenit mai cuprinzătoare.

Nepotrivirile confruntă presupoziţiile noastre adânci, de care s-ar putea să nu fim conştienţi. Scriptura ne oferă o oglindă complexă, care ne ajută să vedem modurile noastre false şi nepotrivite de a interpreta viața: “Căci, dacă ascultă cineva Cuvântul, şi nu-l împlineşte cu fapta, seamănă cu un om care îşi priveşte faţa firească într-o oglindă, şi, după ce s-a privit, pleacă şi uită îndată cum era. Dar cine îşi va adânci privirile în legea desăvârşită, care este legea slobozeniei, şi va stărui în ea, nu ca un ascultător uituc, ci ca un împlinitor cu fapta, va fi fericit în lucrarea lui” (Iacov 1:23-25) De exemplu, un bărbat a avut experienţa schimbării înţelegerii sale asupra Efeseni 4:26: “„Mâniaţi-vă, şi nu păcătuiţi.” Să n-apună soarele peste mânia voastră şi să nu daţi prilej diavolului.” El meditase asupra acestui verset, totuşi soția lui i-a atras atenţia că e posibil ca el încă să mai păstreze mânie, că îşi internaliza mânia şi îşi permitea să fie mânios mult prea mult timp. Meditând la acest verset şi luând în considerare observaţia soției lui, el a realizat că trebuie să reacţioneze mai rapid atunci când apărea mânia. În primul rând, el a trebuit să se gândească pentru un timp, în mod profund, la cauzele reale ale mâniei lui. Apoi, a trebuit să aloce alt timp pentru a se ocupa aşa cum trebuie de acele cauze, incluzând discuţii cu oamenii pe care era mânios, sau schimbarea modului de gândire cu privire la situaţia care îl facea să fie mânios. Scriptura şi soția lui i-au oferit o oglindă în care el şi-a văzut modul distorsionat în care facea faţă mâniei.

Când Pavel a vorbit despre transformare (Romani 12:1-2) el a folosit conceptul metamorfozei – a deveni ceva diferit. Ciclul de viaţă al unui fluture ne oferă o ilustraţie, el trecând din stadiul de ou, în cel de larvă, apoi la cel de pupă, ca apoi în final să ajungă la stadiul de fluture adult. Fiecare etapă cere un timp precis pentru ca transformarea să aibă loc.

Procesul de transformare în oameni, într-o oarecare măsură, reproduce pe cel al fluturelui. Stadiul de larvă poate reprezenta perioada de timp când o persoană “mănânca cu nesaț” sau asimilează informaţii noi care s-ar putea să nu se potrivească cu presupoziţiile anterioare. Apoi vine pauza, în care persoană meditează şi încearcă să dea un sens acestor noi informaţii, folosind modele sau cadre de referinţă vechi.

Apoi persoana realizează că aceste modele, cadre şi structuri vechi nu funcţionează, şi persoana se luptă să se elibereze. În final, persoana foloseşte noile informaţii pentru a-şi restructura cadrul de referinţă şi pentru a ajunge la unul mai potrivit. Bazându-se pe perspective noi, persoana “se eliberează” şi devine transformată, având un mod mult mai potrivit de a fi, a ști şi a face.

Capacitatea de negare: fiecare din noi poate încuraja procesul transformării din vieţile noastre şi din vieţile altora prin înnoirea minții noastre. Trebuie să fim preocupați să ajungem la adevăr. Totuşi progresul nostru depinde în mare măsură de “capacitatea noastră de negare”, despre care Charles Handy spune că este abilitatea noastră de a accepta critica de la alţii şi de a o asimila adecvat, de a realiza greșelile şi a le însuşi.[42] Asimilarea criticii înseamnă să ne luăm timp să ne procesăm păcatele. Deseori se trece repede peste integrarea la nivel emoţional, dar aceasta este crucială pentru o creştere reală.

Capacitatea de negare este abilitatea de a trăi cinstit, recunoscând într-un mod autentic eșecuri şi păcate, fără a respinge critica sau a fi demoralizat de ea, sau a respinge persoana care face critica. Mai jos este adaptarea noastră pentru fereastra Johari, [43] un instrument util pentru evaluarea personală:

Ce văd eu

Ce nu văd eu

Ce văd alții Public Partea oarbă Ce nu văd alții Privat Ce vede Dumnezeu

Procesul de transformare personală implică dezvoltarea personalităţilor noastre publice, astfel încât să devenim mai transparenți faţă de alţii. Invitându-i pe alţii în vieţile noastre, acceptându-le critica şi sfatul, noi diminuăm partea “oarbă” a vieţilor noastre, deoarece noi începem să ne vedem pe noi înșine aşa cum ne văd alţii. Învitându-L pe Dumnezeu în vieţile noastre şi cerându-i să ne descopere motivaţiile, atitudinile noastre interioare şi perspectivele asupra vieţii, noi reducem partea ascunsă din vieţile noastre. În Psalmul 139, David spune: “Cercetează-mă, Dumnezeule, şi cunoaşte-mi inima! Încearcă-mă şi cunoaşte-mi gândurile! Vezi dacă sunt pe o cale rea, şi du-mă pe calea veşniciei!” Evident, David Îl invită pe Dumnezeu să caute şi să dea la iveală părțile ascunse din viaţa sa interioară. Pe măsură ce reducem atât partea oarbă, cât şi partea ascunsă a vieţilor noastre interioare, trăim mai autentic; trăim mai transparent.

Felul în care trăim la exterior devine mult mai aliniat cu ceea ce suntem în interior.

Cartea Proverbe adeverește diferenţa dintre acei oameni care răspund pozitiv la critica sinceră şi aceia care o dau deoparte. Autorul cărţii Proverbe a compus câteva versuri, fiecare oferind un mod diferit de a privi problema capacității de negare: Calea nebunului este fără prihană în ochii lui, dar înţeleptul ascultă sfaturile.

Nebunul îndată îşi dă pe faţă mânia, dar înţeleptul ascunde ocara.

Cine spune adevărul face o mărturisire dreaptă, dar martorul mincinos vorbeşte înşelăciune. (Proverbe 12:15-17)

Alte versete fac referire la nevoia de a spune adevărul şi de a asculta cu atenție la sfatul şi critica altora.

Trebuie ca întotdeauna să căutăm să descoperim adevărul în critica prietenului sau duşmanului, şi să nu o respingem pe motiv că e nedreaptă sau nepotrivită.

Unul din motivele pentru care ne este greu să auzim criticile altora este pentru că nu am auzit critica lui Dumnezeu pentru noi la cruce. Alfred Poirier ne aminteşte: … că noi uităm că la cruce Dumnezeu “ne-a criticat” – adică, Dumnezeu ne-a criticat în Hristos. De aceea Apostolul Pavel declară: “Am fost răstignit împreună cu Hristos” (Galateni 2:20)… Știind aceasta ne permite să răspundem la toate celelalte critici formulate la adresa noastră spunând: “Asta e doar o parte”. Nu asta ne învaţă şi Biblia? „Blestemat este oricine nu stăruie în toate lucrurile scrise în cartea Legii, ca să le facă.” (Galateni 3:10).

“Căci, cine păzeşte toată Legea, şi greşeşte într-o singură poruncă, se face vinovat de toate.” (Iacov 2:10).

Cu alte cuvinte, putem să fim cu totul de acord cu critica ce ni se aduce, deoarece Scriptura ne-a condamnat deja pentru că am eșuat în ținerea întregii Legi. În lumina acestor acuzații masive împotriva noastră, orice acuzații lansate către noi sunt simple eufemisme despre cine suntem şi ce am făcut. [44] Adevărul este că, din perspectiva divină, noi merităm pe drept orice critică ce ne iese în cale.

Temă: Citeşte următoarele versete: Exod 18:13-24; 1 Samuel 25:24-31; Galateni 2:11-21; Proverbe 12:15; şi Proverbe 19:20. Scrie o lucrare despre felul în care aceste versete elucidează conceptul de “capacitate negativă”, abilitatea de a primi sfaturi şi critică. Evaluează-ți propria capacitate de a învăța din greșeli şi de a asimila critica negativă. Apreciază dacă eşti capabil să primeşti critica fără a o respinge sau fără a fi demoralizat de ea.

Temă: Descrie modalitaţi creative prin care tu, ca şi facilitator pentru adulţi, poţi confrunta perspectivele eronate ale adulţilor şi îi poţi ghida înspre a restructura aceste cadre de referinţă greşite pentru înţelegerea vieţii.

Rezumat Ca şi adulţi, sarcina noastră principală, care este înnăscută şi puternică, este să găsim sensul vieţii. Toate modurile prin care învăţăm: prin mediul înconjurător, prin etapele vieţii, prin interacţiunile cu alţii şi prin motivaţiile înnăscute, contribuie la a ne ajuta să găsim un sens vieţii. Astfel, pentru ca un adult să înţeleagă pe deplin un lucru, e nevoie de mai mult decât doar să facă acel lucru. Adulţii au nevoie de coerență – o unitate interioară prin care ceea ce ştiu, ceea ce simt şi ceea ce fac să se lege.

Noi credem intuitiv în inimile noastre că trebuie să existe coerență, astfel încât lepădăm perspectivele vechi pentru a integra informaţii noi. Începem o conversaţie internă, un dialog între noile informaţii şi structurile vechi. Lărgim dialogul pentru a include surse de informare pe care le considerăm relevante.

Aceste surse noi de informaţii pot veni din ceea ce citim, din artă, rugăciune sau plimbări prin pădure.

Dar, de departe, două din cele mai puternice moduri prin care lumile noastre sunt alterate este prin primirea, evaluarea şi punerea pe inimă a criticismului altora faţă de noi şi prin răspunderea sinceră la întrebările pe care viaţa ni le pune. Pe măsură ce ne restructurăm gândirea, avem modalităţi mai adecvate de a da sens vieţii.

Apostolul Ioan, scriind despre marele eliberator, Isus, afirma: “Dacă Fiul vă va face liberi, veți fi cu adevărat liberi” (Ioan 8:36). Pe măsură ce ajungem să cunoaştem adevărul în persoana lui Hristos şi să devenim ca El, suntem transformați; devenim maturi din punct de vedere spiritual – suntem eliberați.

Anexe Anexa 1: Verbe pentru dezvoltarea de întrebări bune pentru discuţie…………………………...117 Anexa 2: Explicarea fișei pentru planul de lecţie………………………………………………...119 Anexa 3: Fișă pentru planul de lecție..............................................................................................121 Anexa 4: Evaluarea seminarului………………………………………………………………….123 Anexa 5: Orare recomandate pentru seminarii…………………..……………………………….125 Anexa 6: Fișă de înregistrare……………………………………………………………………127 Anexa 7: Conducerea unei discuţii în grupul mic – rezumat……………………………………129 Anexa 8: Definirea unei strategii…………………………………………………………………139 Anexa 9: Exemplu de program pentru un seminar Entrust de trei zile…………………………...143

Verbe pentru dezvoltarea de întrebări bune pentru discuţie Modul de folosire a tabelului de mai jos este să decizi în primul rând ce fel de învăţare vrei să aibă loc: observare, interpretare sau aplicare. Apoi formulează o întrebare folosind un verb potrivit din ultima coloană. Adaugă la această listă atâtea verbe potrivite câte este nevoie.

Numele categoriei

Activitate cognitivă

1.

Observarea

Participantul îşi reaminteşte sau recunoaşte informaţii, idei şi principii într-o formă foarte apropiată de cea în care a învăţat.

memoria cunoştintelor, repetiția,

Participantul traduce, înţelege sau interpretează informaţii bazate pe învăţarea anterioară.

Explicare, comparare,

(Cunoaşte evenimentele) 2.Interpreta rea (Înţelege sensul)

aşteptată

a.

Analizarea (Examinează părțile)

Participantul distinge, clasifică şi relatează presupoziţiile, ipotezele, dovezile, concluziile şi structura unei afirmații sau a unei întrebări fiind conştient de procesele de gândire pe care le folosește.

b. Sinteza

Participantul crează, integrează şi combină idei într-un produs, plan sau propunere care este nouă pentru el.

(Crează ceva nou)

c. Evaluarea (Judecă valoarea)

Participantul evaluează, apreciază sau critică pe baza unui standard şi criteriu specific. Aceasta nu reprezintă o opinie dacă standardele nu sunt explicite.

Concepte cheie (termeni)

descrierea

ilustrare

Logică Inducție şi deducție gândire formală Divergență gândire productivă noutate judecată selecţie

Verbe cu care să formulezi întrebări deschise

întreabă potrivește identifică localizează citeşte

defineşte

explică sugerează generalizează prezice rescrie

prezice interpretează parafrazează rezumă

clasifică categorizează separă compară schițează

disecă analizează cercetează

combină inventează compune joc de rol

dezvoltă

descrie listează

scrie arată proiectează

evaluează apreciază judecă dezbate

discută alege decide recomandă

Numele categoriei

3. Aplicarea (Schimbă viața)

Activitate cognitivă aşteptată

Participantul selectează, înţelege sau interpretează informaţia pe baza învăţării anterioare.

Concepte cheie (termeni)

soluţie aplicaţie convergență

Verbe cu care să formulezi întrebări deschise

demonstrează aplică rezolvă predă

construiește foloseşte simulează experimente ază fă

Explicarea fișei pentru planul de lecţie Subiectele lecţiei Revezi lecţia şi fă o listă cu subiectele principale care sunt acoperite. Verifică schiţa lecţiei pentru a te asigura că nu ai ratat zone cheie.

Temele Fă o listă cu fiecare temă care trebuie făcută. Aceasta va include atât temele pentru acasă cât şi exercițiile care trebuie rezolvate din text. Ai grijă să planifici seminarul în aşa fel încât participanţii să aibă oportunitatea să împărtăşească şi să discute ceea ce au făcut; acesta poate fi unul dintre cele mai semnificative momente ale seminarului.

După ce ai făcut lista cu subiectele lecţiei şi cu temele, ia-ți timp ca să le revezi, deoarece vei vrea să foloseşti aceste informaţii valoroase ca să te ajute să stabileşti obiectivele lecţiei.

Rugăciunea de început Întrebarea de lansare

Formulează o întrebare bună, deschisă de lansare care va da tonul seminarului, va stimula discuţia şi va reprezenta o întrebare de legătura bună pentru conţinutul lecţiei. Din acest motiv, poate vei vrea să formulezi această întrebare după ce ai definit obiectivele lecţiei și/sau întrebările pentru discuţie.

Dezvoltă propriile obiective ale lecţiei După ce ai revăzut lecţia cu grijă, dezvoltă două sau trei obiective care simți că sunt cele mai importante de discutat. Asigură-te că iei în considerare obiectivele date la începutul fiecărei lecţii, deoarece obiectivele tale trebuie să fie aceleaşi sau asemănătoare.

•

Întrebări selectate din manual

Pentru fiecare obiectiv pe care l-ai dezvoltat, identifică întrebările potrivite din manual (două sau trei) care simți că vor ajuta la stimularea discuţiei. Ai putea folosi întrebările aşa cum sunt scrise, sau să faci referire la întrebarea respectivă şi apoi să pui o altă întrebare care are legătura. Recapitularea câtorva întrebări din manual va evidenţia pregătirea participanţilor şi le va reaminti că acestea sunt importante pentru un seminar semnificativ.

•

Întrebări/exerciții adiționale pentru discuţie

Scrie întrebări proprii, care crezi că vor ajuta participanții să înțeleagă mai bine obiectivele avute în vedere. Asigură-te că aplici principiile pentru dezvoltarea de întrebări deschise, semnificative, prezentate în acest manual. În plus, şi participanţii vor avea deseori întrebări care e bine să fie discutate cu întregul grup. Este important să îi lași să pună întrebările. Fii atent să nu te lași abătut de la direcția în care vrei să meargă întâlnirea. Având obiectivele în minte, vei putea amâna câteva din întrebări pentru o discuţie ulterioară, sau în particular cu participantul respectiv.

Subiecte adiționale de predare Uneori, poate vei dori să întăreşti conţinutul unei lecţii, făcând apel la un pasaj din Scriptură care nu face parte din lecţie. Ține minte că intervenția ar trebui să fie limitată la cinci sau zece minute şi urmată de o întrebare bună. Acesta nu trebuie să devină timp de predare! Poţi include această miniprelegere în punctul pe care îl consideri cel mai potrivit.

Fă rezumatul ideilor principale La finalul fiecărei lecţii, fă un rezumat al ideilor principale din lecţie. Dă voie participanţilor să împărtăşească ce a fost semnificativ sau de folos pentru ei personal. Fă-ți timp să arăți că aspectele/ obiectivele alese au fost atinse.

Metode creative de predare Este bine să foloseşti metode creative pentru a-i ajuta pe participanţi să înţeleagă mai bine şi să aplice conţinutul lecţiei. De asemenea, acest lucru face seminarul mai interesant. Câteva sugestii ar fi: joc de rol în grupuri mici sau unu-la-unu, ajutoare vizuale, ilustrații, etc.

Exemplu: Dacă participanţii au făcut un curs de studiere a Scripturii, pune-i să parcurgă un pasaj, folosind metoda prezentată. Este o recapitulare bună, şi îl ţine pe participant concentrat asupra Bibliei.

Pregătirea lecţiei următoare Asigură-te că le spui participanţilor despre tema pentru următorul seminar. Aceasta va evita eventualele confuzii.

Examinarea

Poți decide sau nu să dai un test, în funcţie de situaţie. Dacă hotărăști să îl dai, asigură-te că îl incluzi în planul de lecţie.

Fișă pentru planul de lecţie Cursul_______________________Lecţia_______Titlul lecţiei______________________________ Subiectele din lecţie Teme Întrebare de lansare Dezvoltă propriile obiective ale lecţiei Obiectivul 1 Întrebări din manual 1.

2. Întrebări/exerciții adiționale pentru discuţie 1.

2.

Obiectivul 2 Întrebări din manual 1.

2. Întrebări/exerciții adiționale pentru discuţie 1.

2.

Subiecte adiționale de predat

Rezumarea punctelor cheie

Metode creative de predare

Pregătirea pentru următorul nivel

Examinarea ______ Dă note şi discută

Rugăciunea de încheiere

Evaluarea seminarului Facilitator:___________________________________________________Data:___________________ Cursul:________________________________________________Lecţia ținută:___________________ Pregătirea _______M-am pregătit adecvat? _______Cum altfel m-aș fi putut pregăti?

Crearea mediului _______Am avut un timp potrivit pentru închinare şi rugăciune? _______Am început şi am terminat la timp? _______A fost potrivit locul de întâlnire? _______Am creat un mediu ospitalier de învăţare? _______Atmosfera întâlnirii a creat deschidere, răspunsuri sincere?

Planul lecţiei _______Întrebările puse au generat discuţii bune? _______Am acoperit obiectivele principale? _______A contribuit toată lumea? _______Au fost eficiente şi creative metodele de predare? _______Am încheiat, eu sau altcineva, prin rezumarea discuţiilor?

Administrarea _______Și-au făcut participanţii temele? _______Am notat informaţiile necesare despre participanţi, teme, teste, etc.? Încheiere _______Am revăzut temele pentru următorul seminar? _______Am revăzut data, ora şi locul următorului seminar? _______Am avut un timp potrivit pentru rugăciunea de încheiere?

Evaluare: Ca şi rezultat al acestei evaluări, ce schimbări trebuie să fac pentru următorul seminar?

Orare recomandate pentru seminarii Săptămânal Participanţii se întâlnesc pentru un seminar de orientare pentru curs, urmat de seminarii săptămânale bazate pe numărul de lecţii (un curs cu doisprezece lecţii are nevoie de treisprezece seminarii).

Bilunar Participanţii se întâlnesc pentru un seminar introductiv la curs, urmat de seminarii ținute la fiecare două săptămâni. În funcţie de grup, alege una sau două lecţii pe care să le faci la fiecare seminar. S-ar putea să vrei să foloseşti grupuri mici între seminarii, așa cum e descris mai jos, la programul lunar.

Lunar

Participanţii se întâlnesc pentru un seminar introductiv, urmat de seminarii de weekend lunare timp de zece sau douăsprezece ore pentru a acoperi trei sau patru lecţii. Acesta poate fi realizat prin întâlniri vineri după-masa (trei sau patru ore) şi sâmbata (șapte sau opt ore). În plus, grupul ar trebui împărţit în grupuri mai mici (de trei sau patru oameni), care să se întâlnească împreună cel puţin o dată timp de două ore între seminariile de weekend lunare. Scopul pentru grupurile mici este acela de a responsabiliza cu privire la studiu, de a discuta probleme cheie/proiecte de studiu şi pentru rugăciune împreună. Aceste grupuri sunt foarte importante pentru studierea cu credincioşie şi terminarea cursului.

Intensiv Participanţii se întâlnesc timp de patru până la şase zile pentru a interacţiona în cadrul cursului.

Acest timp intensiv trebuie să fie precedat de următoarele: • Un seminar introductiv de o zi ar trebui organizat cu trei sau patru luni mai devreme. Este foarte important ca participanţii să ştie toate cerințele cursului. De asemenea, ar fi bine ca participanţii să lucreze pe Lecţia 1 în cadrul seminarului şi să aibă un timp de discuţii pe studiul lor.

• În plus, grupul ar trebui să fie împărţit în grupuri mai mici (de trei sau patru persoane) care să se întâlnească împreună cel puţin o dată la două săptămâni timp de două ore în lunile dinaintea studiului intensiv. Scopul pentru grupurile mici este acela de a responsabiliza cu privire la studiu, de a discuta probleme cheie/proiecte de studiu şi pentru a se ruga împreună.

Aceste grupuri sunt foarte importante pentru studierea cu credincioşie şi terminarea cursului.

Este ideal ca timpul intensiv să fie petrecut într-un cadru retras, pentru a avea atenţia concentrată pe deplin asupra cursului. Un alt beneficiu major al acestui cadru este oportunitatea de a dezvolta relaţii mai strânse şi de a avea discuţii de valoare în timpul liber.

Nota: Orice program se alege pentru seminar, trebuie să funcţioneze pentru toţi participanţii şi fiecare participant trebuie să poată să i se dedice.

Conducerea unei discuţii în grup mic – Rezumat Obiectivele anexei Îmbunătățirea abilităţilor tale de a conduce un grup mic Subiecte Grupul mic Dinamica grupului Pregătirea întrebărilor Grupul mic Obiective •

Descrierea grupului mic

•

Sublinierea valorii grupului mic

•

Identificarea nevoilor personale satisfăcute în grupul mic

Grupul mic: Ce este: Formatul de bază al grupului mic care va fi studiat este discuţia în grup. Aceasta este definită ca o conversaţie planificată între trei sau mai multe persoane asupra unui subiect ales, având un facilitator. În general, numărul optim pentru o învăţare de calitate şi pentru o bună dinamică a grupului este între şase şi opt persoane. Poate fi şi un număr mai mare, deşi va fi foarte dificil să aibe loc implicarea dorită a fiecărei persoane.

Este important ca grupul să fie așezat în cerc. Acest lucru permite fiecărei persoane să vorbească direct către ceilalţi din grup. Așezarea pe rânduri permite adresarea doar către lider şi către cefele celorlalţi oameni!

Ce nu este: • O prelegere – liderul vorbeşte tot timpul iar membrii grupului doar ascultă şi poate pun câteva întrebări.

• Un dialog între două persoane – liderul are un dialog lung cu unul din membrii.

Ceilalţi doar ascultă sau încep propriile lor conversaţii.

• Mai multe dialoguri – liderul are mai multe dialoguri cu câţiva din membrii grupului. Ceilalţi sunt ținuți afară din discuţie şi nu pot sau nu îndrăznesc să participe.

Valoarea grupului mic • Încurajează participarea fiecăruia, având drept rezultat creşterea motivaţiei şi a angajamentului.

• Permite dezvoltarea relaţiilor interpersonale prin împărtăşirea sentimentelor, a credinţelor şi a nevoilor.

•

Stimulează împărtăşirea de idei şi convingeri noi.

•

Dezvoltă potenţial şi abilităţi de conducere, prin implicare activă.

• personale.

Ajută participanţii să ajungă la propriile concluzii şi să dezvolte convingeri

• Încurajează onestitatea în problemele vieţii de zi cu zi şi oferă posibilitatea de implicare personală în preocupările altora din grup.

Nevoi personale satisfăcute în grupul mic Atmosfera ospitalieră a grupului mic ajută la satisfacerea multor nevoi exprimate sau neexprimate, dintre care: • Dumnezeu.

•

Nevoia de a vorbi liber cu privire la înţelegerea Scripturii şi la relaţia cu Nevoia de a se disciplina în studiul personal al Scripturii.

• Nevoia de a învăța corect, pe măsură ce alţii acţionează ca puncte de verificare pentru înţelegerea noastră asupra textului.

•

Nevoia de a da socoteală în aplicarea personală a Scripturii.

•

Nevoie de a învăța de la alţii, văzând Scriptura aplicată în vieţile lor.

•

Nevoie de a se îngriji unul de celălalt la un nivel personal.

Întrebări introductive: (De folosit într-un grup pentru a stimula înţelegerea reciprocă) •

Descrie pe scurt cum ai venit la Hristos.

•

Care sunt câteva din lucrurile care îţi plac cel mai mult să le faci?

•

Care este sarcina cea mai neplăcută pentru tine?

•

Care consideri că este una dintre nevoile tale actuale cele mai mari?

•

Povestește cum ți-ai întâlnit soțul/soția.

•

Care este cel mai mare avantaj când eşti necăsătorit?

•

Care este cel mai important lucru care te preocupă acum?

• timpul?

Daca ai mai avea doar o zi, o săptămână sau o lună de trăit, cum ți-ai petrece

•

Ai în inimă şi minte o viziune neîmplinită până acum? Care este aceasta?

•

Cum îţi petreci timpul cu copiii tăi?

Dinamica Grupului

Obiective •

Identificarea principiilor în conducerea unui grup mic

•

Identificarea principiilor în rezolvarea zonelor problemă

Principii în conducerea unui grup mic •

Fă grupul să funcţioneze!

Încearcă să nu răspunzi la propriile întrebări, să exprimi o opinie sau să aduci o contribuţie pe care o poţi obţine de la grup.

•

Reformulează întrebările dacă este nevoie.

Uneori unui membru s-ar putea să îi vină greu să răspundă la o întrebare. Reformuleaz-o astfel încât să fie mai uşor de răspuns. Această va ajuta de asemenea la eliminarea eșecului din partea persoanei respective.

•

Respectă valoarea fiecărui individ.

Oamenii au propriile gânduri şi idei. Vrei să ştii ce gândesc ei, nu ce crezi tu că ei ar trebui să creadă!

•

Acordă timp pentru întrebările “chibzuite”.

Pune întrebarea şi aşteaptă – dă oamenilor timp să se gândească. Nu ezita să reformulezi întrebarea dacă se pare că există dubii cu privire la înţelesul ei. Dacă nu răspunde nimeni, poţi numi pe cineva, dar ai grijă ca acea persoană să nu fie prea timidă! Confirmă răspunsul.

•

Încurajează discuţiile.

Fii gata să comentezi asupra răspunsurilor, să arăți aprobare şi să pui alte întrebări pentru a stimula discuţia şi punerea în practică. Totuşi, nu întrerupe discuţii bune care se desfăşoară fără ajutorul tău. Încurajează-i pe alţii să-şi împărtăşească şi ei ideile.

•

Profită de pe urma controverselor.

Diferențele de opinie pot stimula interesul şi gândirea tuturor membrilor grupului. Scopul liderului este de a ghida şi nu de a înăbuşi discuţia. Când persoanele dintr-un grup au păreri diferite, încurajează o soluţionare pe baza pasajului care a fost studiat. Dacă pasajul nu este specificat, pot fi luate mai multe măsuri: •

Alte pasaje din Scriptură cunoscute de grup pot oferi răspunsul.

•

Studiul aprofundat între sesiuni poate duce la găsirea de informaţii decisive.

• Dezacordul poate fi de nerezolvat, aşa că membrii trebuie să fie încurajați să “fie de acord cu dezacordul”, ajungând la o înţelegere a punctului de vedere al altuia.

•

Recapitulează periodic

În puncte unde apar pauze în mod natural, pune întrebări de recapitulare care să încurajeze grupul să se gândească la progresia anterioară şi să puncteze ideile principale. Acesta este de asemenea un timp potrivit pentru lider să-i întrebe pe membri dacă au întrebări, ca să “elibereze calea” pentru următorul subiect major.

•

Accentuează pozitivul.

Nici unui participant, în nicio situaţie, nu trebuie să i se spună direct că răspunsul lui este greşit!

Nici nu trebuie ca liderul să apeleze la altcineva pentru a primi răspunsul bun; dacă o parte din răspuns poate fi acceptată şi comentată, ar trebui să se facă aceasta. Mai jos sunt câteva posibile comentarii pe care le poţi face: “Aceasta este cu siguranţă o poziţie des întâlnită în ziua de azi. Găsim o bază reală pentru ea în text?”

“Acesta este un punct de vedere interesant. Cred că există diverse opinii în grup. Vrea altcineva săşi exprime ideile cu privire la această problemă?”

Teologia greşită nu trebuie să fie aprobată, dar felul în care sunt tratate răspunsurile greşite va încuraja sau descuraja răspunsurile viitoare ale celor din grup.

De asemenea, asigură-te că răspunsurile unei persoane la întrebările liderului sunt clare. Întrebările bune cu privire la răspunsul lui pot ajuta la clarificarea înţelesului. Ține minte: ridică adevărul la acelaşi nivel cu orice neadevăr care este declarat. Apoi permite Duhului Sfânt să conducă persoana la adevăr, deoarece El este adevăratul învăţător.

•

Confruntă cu grijă răspunsurile echivoce.

Liderul trebuie să insiste ferm pe clarificarea frazării moderne, a termenilor contemporani şi a definițiilor unor termeni care sunt aproape lipsiți de sens. Mai jos sunt câteva întrebări posibile:

“Cum ai explica cuvântul sau termenul acesta cu cuvintele tale… sau unui copil?”

“Cum ai explica ideea aceasta cuiva din altă cultură sau cuiva care este analfabet?”

“Poți să ne dai o ilustraţie a ce vrei să spui?”

•

Din când în când, foloseşte informaţii lămuritoare.

Acestea pot fi foarte folositoare în stimularea discuţiei, dar trebuie să fie scurte.

•

Cum să te descurci cu grupuri mai mari.

Dacă grupul este mai mare (șase sau mai mulți), foloseşte întrebări pe care participanţii să le poată discuta între ei în grupuri mai mici, de două sau trei persoane. Apoi lasă-i să împărtăşească rezultatele discuţiei lor în grupul mare.

Principii pentru rezolvarea problemelor • Încurajează membrii noi şi timizi prin întrebări simple care să implice exprimarea opiniei sau a alegerii. Apreciază fiecare contribuţie.

• Moderează cu blândețe pe membrii prea vorbăreți, adresând întrebări altora pe nume. Ar fi bine să vorbeşti cu ei despre această problemă după studiu.

• Pune membrilor noi întrebări legate de evenimente din text, până ce sunt suficient de încrezători să-şi spună opiniile sau impresiile.

• Încearcă să ajuţi pe “comentatori” să fie atenți la scopul studiului. Încurajează-i să aducă remarcile tangențiale, care li se par importante, după studiu. De exemplu: “Ceea ce ai menționat poate fi un subiect interesant de discuţie. Haide să vorbim despre asta după studiul nostru. În regulă?”

• Întreabă-i pe membrii care aduc contribuţii irelevante: “Unde ai găsit acest lucru în text?” Sau în alt mod, îndeamnă-i să-şi ia ideile din pasajul sau materialul de studiu.

• Ajută-i pe membrii care abordează pasajul cautând problemele din el, să realizeze că învăţarea merge de la ce se ştie la ce nu se știe. Ajută-i să se concentreze în primul rând asupra învăţării pozitive care poate fi înțeleasă. Dificultăţile care rămân pot fi studiate în particular sau de către grup, dacă se doreşte. De exemplu: “Problema pe care ai menționat-o este bună. Pe măsură ce continuăm să studiem pasajul cred că ne va fi dat şi răspunsul.”

“Problema pe care ai menționat-o este una dificilă şi nu putem răspunde la ea în studiul nostru de astăzi. Haide să discutăm la sfârşit câteva alternative posibile pentru a rezolva această problemă.”

• Arată-le membrilor bine informaţi, care deviază frecvent prin citarea altor părți din Scriptură, că e de folos rămânerea la pasaj, cu excepţia cazurilor în care contribuţiile lor sunt potrivite pentru discuţie şi sunt folositoare pentru clarificarea unei dificultăţi. De exemplu: “S-ar putea să fie nevoie să ne uităm la acel pasaj mai târziu, dar acum, haideţi să vedem dacă putem continua să descoperim observaţii adiționale în pasajul de aici.”

• Perioadele de tăcere ar putea însemna că membrii se gândesc la pasaj. Pentru a avea discuţii consistente, trebuie să existe timp de gândire. Încearcă să faci diferenţa între tăcerea rodnică şi tăcerea goală, confuză. S-ar putea să fie necesară reformularea întrebării. Totuşi, aminteşte-ți că nu trebuie să răspunzi la proprille întrebări!

Pregătirea întrebărilor Obiective •

Descrierea a trei tipuri principale de întrebări.

•

Sublinierea unui mijloc simplu de evaluare a întrebărilor.

Introducere Întrebările sunt instrumentele pe care liderul grupului le foloseşte pentru a ghida discuţia. A învăța cum să pregăteşti şi cum să pui aceste întrebări este crucial pentru purtarea unei discuţii pline de semnificaţie şi pentru a da încredere conducătorului grupului. În esență, există două categorii generale de întrebări: În primul rând sunt întrebările care nu trebuie pregătite dinainte, pentru că nu sunt bazate pe conţinutul materialului. De exemplu: “Ce crede altcineva?” Asemenea întrebări sunt foarte folositoare pentru stimularea continuării discuţiei şi pentru creşterea valorii întrebărilor pregătite. În al doilea rând sunt acele întrebări pe care liderul grupului le pregătește dinainte. Acestea reprezintă majoritatea întrebărilor puse şi sunt bazate pe conţinutul materialului. Aceste întrebări au nevoie de o mai mare atenție în pregătirea lor și de aceea pe ele se va pune accentul în seminar. Aceste întrebări pot fi împărţite în trei tipuri diferite: (1) întrebări de observare, (2) întrebări de interpretare şi (3) întrebări de aplicare.

Trei tipuri de întrebări pregătite •

Întrebări de observare (Ce spune?)

Întrebările de observare sunt bazate doar pe conţinutul pasajului sau materialul studiat. Ele sunt dezvoltate din observaţiile participanţilor şi sunt folosite pentru a stimula discuţia asupra conţinutului materialului sau a pasajului. Din moment ce se presupune că participanţii au răspuns la acestea înainte de oră, liderul nu trebuie să folosească aceleaşi întrebări care sunt folosite şi în materialul participanţilor. În general, întrebările de observare sunt caracterizate de aceste cinci cuvinte cheie – cine, ce, când, unde şi cum. Câteva exemple de întrebări de observare sunt: •

Cine sunt personajele din acest pasaj? Descrie-le pe scurt.

•

Ce s-a întâmplat? Fă un rezumat cu cuvintele tale.

•

Când s-a întâmplat aceasta?

•

Unde au avut loc aceste evenimente? Localizează pe hartă.

•

Cât timp era necesar pentru a călători între cele două oraşe?

Exemple de întrebări de observare •

Cine este autorul uman? Cât de multe ştim despre el?

• Cui îi este adresat acest pasaj – credincioşi sau necredincioşi, Israeliți sau Neamuri, unei persoane sau unei biserici, etc?

• Care este scopul autorului – de a avertiza, mustra, disciplina, instrui, încuraja, informa, etc.?

• aceasta?

Este vorba despre o situaţie sau circumstanță specifică? Dacă da, care este

• Ce cuvinte sau fraze din acest pasaj crezi că sunt importante, şi care sunt cele pe care trebuie să le definim în contextul lor, pentru a extrage înţelesul din aceste versete?

•

Cum ai defini [cuvintele şi frazele cheie] în contextul acestui pasaj?

•

Câte sinonime poţi găsi pentru acest cuvânt?

•

Câte antonime poţi enumera pentru acest cuvânt?

• Acest cuvânt are o etimologie interesantă (aplicaţie istorică şi culturală) – ştie cineva dintre voi care este aceasta?

• Poți să te gândeşti la alte locuri din Scriptură unde este folosit acest cuvânt sau frază? Dacă da, haide să ne uităm cu toţii şi să vedem dacă ne poate ajuta să înţelegem mai bine.

• Te face acest cuvânt sau frază să te gândești la o experienţă unică din viaţa ta pe care ai vrea să o împărtăşesti?

• Crezi că înţelegerea ta asupra acestui cuvânt sau frază este în contradictoriu sau susţinută de următoarea notă de trimitere: __________?

•

Întrebările de interpretare (Ce înseamnă aceasta?)

Întrebările de interpretare sunt făcute să ajute la înţelegerea semnificaţiei pasajului. În general, ele sunt pregătite prin alegerea unor cuvinte cheie, idei sau situaţii care sunt greu de înţeles sau explicat. Mai jos este o listă cu idei care pot fi folosite în dezvoltarea întrebărilor de interpretare: • Definirea unui cuvânt – ce înseamnă pentru noi astăzi? Indică un pasaj sau un verset care dă indicații despre sensul lui.

•

Scopul – care a fost motivul pentru o anumită acţiune sau afirmație?

•

Legătura – care este legătura dintre cele două evenimente?

•

Semnificația – de ce este importantă? Cum afectează situaţia generală?

•

Consecința – care vor fi rezultatele unei asemenea acţiuni?

•

Relevanța – ce are de-a face aceasta cu contextul?

•

Aplicația – ce înseamnă aceasta în acea vreme? Ce semnificaţie are astăzi?

• Legătura divin-uman – ce implică aceasta cu privire la relaţia lui Dumnezeu cu oamenii şi a lor cu Dumnezeu?

Exemple de întrebări de interpretare

• Identifici vreo promisiune sau asigurare pe care a dat-o Dumnezeu clar sau care e sugerată pentru noi în acest pasaj?

•

Observi vreo poruncă pentru noi cu privire la ascultare?

•

Vezi vreun exemplu pe care El ni l-a dat să-l urmăm?

•

Există aici vreun păcat de care El spune să ne ferim?

• Există vreun avertisment aici pe care ni-l dă El cu privire la învăţători falși sau doctrinele false?

• Există aici vreun adevăr pe care Dumnezeu ni-l dă despre Sine, biserică, Isus, Duhul Sfânt, om, îngeri, Israel sau despre universul material, etc.?

•

Cum ai formula ideea principală din acest pasaj, cu cuvintele tale?

•

Cum ai interpreta înţelesul acestui pasaj?

• Poti să rezumi care crezi că este mesajul, adevărul sau principiul pe care Dumnezeu ni-l transmite în acest pasaj?

• • acest pasaj?

Cum ai formula antiteza acestui adevăr sau principiu?

Poti detecta mai mult de un înţeles sau aplicaţie practică a adevărului cuprins în

• Folosind o imagine vizuală, cum ai folosi un copac (un ocean, furnică, albină sau cer) pentru a ilustra principiul pus în discuţie?

• Cum ai reprezenta grafic (ilustra, demonstra, pune în scenă) acest principiu astfel încât să fie înţeles de un copil de zece ani?

•

Întrebări de aplicare (Ce înseamnă pentru mine?)

Întrebările de aplicare sunt menite să ajute membrii grupului să facă Scripturile relevante pentru preocupările lor actuale şi pentru problemele din viaţa lor de zi cu zi. O întrebare de aplicare trebuie să fie personală şi să se adresează fiecărui membru în parte, nu întregului grup în general. O alternativă ar fi să ceri întregului grup să scrie aplicaţiile lor şi să ceri fiecărui membru să împărtăşească ce au scris.

Trei întrebări trebuie puse, pentru a te asigura că întrebările de aplicare sunt potrivite: •

Cât de relevantă este întrebarea?

•

Duce această întrebare la o acţiune?

•

În ce fel persoana întrebată este implicată?

Mai jos este o listă de exemple de adresare a întrebărilor de aplicare: •

Relaţia – familia, prietenii, angajator/angajat

•

Situaţii – moarte, boală, accidente

•

Probleme naţionale şi internaţionale – economie, război, probleme morale

•

Gândire şi stiluri de viaţă moderne

•

Studiul personal al Sfintei Scripturi

Exemple de întrebări de aplicare • Ce principii sau adevăruri ai învăţat din această lecţie, pe care le poţi aplica în relaţia cu necreştinii de la şcoală, lucru, acasă, biserică, cartier, etc.? Pe care le-ai putea aplica în relaţia cu creştinii?

•

Ce lucruri ai învăţat pe care le poţi aplica în familia ta?

• Ce lucruri ai învăţat în această sesiune care vor fi de folos în mărturisirea înaintea necreştinilor?

• Ce lucruri ai învăţat care te vor ajuta să fi mai eficient în zidirea fraților şi surorilor tale în Hristos?

• Există domenii în care crezi că ai nevoie de mai multă cunoştință şi înţelegere pentru a fi un martor şi un om care zidește mai eficient?

• Puteți să vă gândiți la ceva ce vi s-a întâmplat vouă sau altcuiva care poate demonstra cum funcţionează acest adevăr sau principiu în viaţa reală?

• Câți dintre voi sunteti dispuși să aplicați acest adevăr sau principiu cu un necreştin sau cu un creştin din sfera voastră de influență, cel puţin o dată în săptămâna următoare, şi doresc să împărtăşească ceea ce s-a întâmplat la viitoarea noastră întâlnire?

• Scrie pe o foaie numele creştinului sau necreştinului pe care intenționezi să aplici acest principiu săptămâna următoare. Scrieți-vă numele pe foaie şi dați-mi-le mie. Săptămâna viitoare vă vom ruga să împărtăşiți ceea ce s-a întâmplat când l-ați aplicat.

Ce crezi că s-ar putea întâmpla când vei aplica acest principiu? Cum crezi că va reacţiona el/ ea? Ce vei face atunci?

Crezi că va fi vreo diferenţă dacă îl aplici după înţelepciunea ta în loc de înţelepciunea Duhului Sfânt?

• îl aplici?

Cum poţi să fii sigur că este Duhul Sfânt cel care controlează şi nu tu atunci când

• Bazat pe înţelegerea şi observaţiile pe care le-ai dobândit din acest studiu, te rog scrie un singur legământ faţă de Dumnezeu, privitor la o schimbare pe care intenționezi să o faci în atitudinea și/sau comportamentul tău, de dragul lui Hristos.

Evaluează-ți întrebările Un mod simplu în care poţi evalua valoarea unei întrebări este să te uiți la răspunsul posibil. Mai jos sunt listate patru categorii de întrebări şi exemple din fiecare, care îţi pot fi de folos în evaluarea ta.

Categoria de întrebări Exemplu Răspuns Valoare (1) Conduse “Cu toţii sunteți de acord cu aceasta, nu-i așa?”

Da sau Nu Nici o valoare – nu stimulează gândirea sau discuţiile (2) Limitate “Care sunt cele mai importante trei adevăruri din acest capitol?”

Răspunsul e cel care grupul crede că îl aştepți de la ei.

Valoare mică –toţi ştiu că tu ai răspunsul corect. Evită să dai note şi să foloseşti numere.

(3) Deschise “Unde s-a întâmplat aceasta? Cine era prezent? Când s-a întâmplat? De ce s-a întâmplat? Care a fost rezultatul?”

Locuri Oameni Timp Motiv Rezultate Mare – stimulează descoperirea, înţelegerea sau aplicarea (4) Foarte deschise “Ce crezi despre aceasta? Mai ai ceva de adăugat la aceasta? Ce spui despre aceasta?”

Orice Idei relevante Foarte mare – stimulare maximă pentru gândire şi discuţie. Foloseşte-le după un răspuns la o întrebare deschisă.

Rezumat O discuţie progresează în mod normal de la observare la interpretare şi aplicare. Într-un grup dinamic, totuşi, aceşti paşi vor fi de multe ori rearanjați, iar accentul pus pe fiecare va fi variat. Să nu uitaţi niciodată, totuşi, că observarea trebuie să servească ca şi fundament pentru interpretare şi aplicare. Întrebări puse pentru orice pasaj pot fi nenumărate. Alege cele mai bune întrebări şi tinde spre un echilibru între întrebările de observare, interpretare şi aplicare. O regulă generală ar fi să ai o treime din întrebări din fiecare fel.