Arhitectura românească în detalii. Transformări

arhitectura românească în detalii Transformări

Publicat în 2013 de Editura Ozalid, Bucureşti www.ozalid.ro Copyright © 2013 Editura Ozalid Nicio parte a aceste publicaţii nu poate fi reprodusă, tradusă, stocată într-un sistem de arhivare sau transmisă sub nici o formă sau prin orice mijloace electronice sau mecanice, prin fotocopiere sau prin orice altă modalitate, fără acordul prealabil, în scris al editurii.

Materialele au ca sursă autorii proiectelor şi textelor şi au fost publicate cu acordul lor. Responsabilitatea supra autenticităţii şi a conţinutului ştiinţific revine, în exclusivitate, autorilor.

Autorii fotografiilor, coautorii şi colaboratorii proiectelor au fost indicaţi de către arhitecţi. Editura a obţinut permisiunea pentru reproducerea lor de la aceştia sau prin intermediul birourilor de proiectare. În cazul unor erori sau omisiuni în indicarea autorilor unor lucrări sau fotografii, vă rugăm să ne contactaţi pentru a putea face corecturile necesare în ediţiile următoare.

Pentru termenii de utilizare a materialelor din această lucrare şi pentru orice alte informaţii, vă rugăm să ne contactaţi la contact@ozalid.ro.

Editor coordonator proiect editorial şi volum Emilia Ţugui Introducere Kázmér Kovács

Texte de specialitate Emanuel Dalea, Sebastian Drăghici, Olimpia Marchelov, Dragoş Marcu, Miodrag Popov, Tudor Saidel, Mircea Sămânţă, Liviu Totolici Texte de prezentare a proiectelor Andreas Heierle, Köllő Miklós, Alexandra Maier, Adriana Măgeruşan, Cristina Trofin, Emilia Ţugui Elaborarea grafică a desenelor Doru-Ioan Boeriu, Andrei-Constantin Grigorescu, Oana-Valentina Eremia, Raluca Frusina, Ana Hodan, Ştefana Pascu, Diana Stănciulescu, Emilia Ţugui Machetă volum Alexandru Ioniţă, Emilia Ţugui Punere în pagină şi pregatire pentru tipar Alexandru Ioniţă Corectură desene Raluca Frusina, Ana Botez Corectură text Domnica Macri, Claudia Ştefănescu Fotografii Şerban Bonciocat, Dragoş Ciorobâtcă, Alex Cozma, Bogdan Curescu, Bogdan Demetrescu, Cosmin Dragomir, Dacian Groza, Brînduşa Havaşi, Andreas Heierle, Attila Kim, Köllő Miklós, Alexandru Maiorescu, Ioana Marinescu, Andrei Mărgulescu, Ovidiu Micșa, Petre Mitru, Rovana-Karina Moga-Gheorghe, Andrei Neamţu, Juan-Carlos Negretti-Briceño, Vladimir Obradovici, Ștefan Paskucz, Perdi Levente, Pinter Zsolt, Bogdan Raţ, Radu Sălcudean, Constantin Stroescu, Şerban Sturdza, Roxana Şurcă, Corin Trandafir, Cristina Trofin, Emilia Ţugui, Adrian Untaru Schiţele reproduse pe forzaţ aparţin arhitecţilor Bogdan Demetrescu, Constantin Gorcea, Köllő Miklós, Şerban Sturdza

Proiect editorial finaţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional.

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României Transformări / ed.: Emilia Ţugui. - Bucureşti : Ozalid, 2013 ISBN 978-606-93327-2-6 I. Ţugui, Emilia (ed.)

72

arhitectului Ĺžtefan Barthon

Cuprins

6

Arhitectură în continuitate sau Importanţa lucrurilor infraordinare Kázmér Kovács

10

Modul de prezentare a informaţiilor

12 9 opţiune

Reabilitarea unei construcţii în centrul istoric al oraşului Baia Mare

24

Locuinţă individuală Octavian 27

ADN Birou de Arhitectură

34 AHHA La curte 44 Anima Studio Casa D 52

Arhitectură Grafică Design (AGD)

Dotări medicale în comuna Preuţeşti

58 B.A.U. şi Planwerk

Imobil în centrul istoric al Clujlui

70 B.I.A. Rovana-Karina Moga-Gheorghe

Extindere şi remodelare locuinţă Pipera

80 B.I.A. Vladimir Obradovici Proiect VO 90 Birou de Arhitectură Ciorobâtcă

Magazin de instrumente muzicale

98 D’Architect Casa Rogovean 108 D Proiect Casa Moza 118 Graphic Studio

Casă de vacanţă la Cărpiniş

130 Larix Studio Casa KM 138 Lundi et Demi

Reabilitare cinematograf Elvira Popescu, Institutul Francez București

150 Openworks Casa HP 164 Prodid Casa Cantilli 176 Tektum Arhitectură & Artă Casa H 188 Proiect studenţesc Conversia termocentralei din Floreşti

Centru cultural şi de rezidenţe pentru artişti 194 Retrofix - Improve your life!

Echipa upTIM 197 Conţinutul expertizelor tehnice

Olimpia Marchelov 201 Abordarea lucrărilor de extindere pentru structurile de construcţii existente

Dragoş Marcu 206 Aspecte geotehnice şi probleme de fundare în cazul extinderii clădirilor existente

Liviu-Decebal Totolici, Sebastian Drăghici, Tudor Saidel 210 Tabla prepatinată RHEINZINK®

Arhitectură în continuitate sau Importanţa lucrurilor infraordinare Kázmér Kovács

Diplomat (1984) al Universităţii de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu din București, arhitectul Kázmér Kovács obţine în 2001 titlul de doctor tot aici, cu o teză intitulată Limitele temporale ale monumentului istoric. Este profesor la aceeași școală, predând cursuri de teoria arhitecturii și îndrumând proiecte de restaurare sau de inserţie în sit protejat.

Kovács lucrează la un birou de arhitectură din Sfântu Gheorghe, fiind autor sau colaborator la elaborarea unei diversităţi de proiecte de arhitectură, restaurare-reabilitare de clădiri, amenajare urbană, grădini.

Kázmér Kovács a publicat cărţile Peisaj cu grădină și casă (București, Simetria, 2011) și Timpul monumentului istoric (București, Paideia, 2003), și a colaborat la mai multe volume cu colectiv de autori. Totodată, a scris numeroase articole, publicate mai ales în revistele Arhitectura și Secolul 21. A mai publicat traducerile în limba română a mai multor lucrări de Françoise Choay: patru cărţi (Alegoria patrimoniului, București, Simetria, 1998; Urbanismul, utopii și realităţi, București, Simetria-Paideia, 2002; Pentru o antropologie a spaţiului, București, RUR, 2011; Patrimoniul la răscruce, Bucureşti, Ozalid, 2013) și un număr de articole.

Transformarea edificiilor existente este tema celui de al doilea volum din seria propusă de editura Ozalid, Arhitectura românească în detalii1.

Chiar dacă orice intervenţie menită să amenajeze locuirea transformă mediul, prin aceasta, desigur, arhitectura nu devine sinonimă cu transformarea. Însă gândind arhitectura în termeni de trans-formare şi desfăcând cuvântul în cele două componente ale sale, observăm că el evocă o mişcare dincolo (de un stadiu preliminar intervenţiei) şi configurarea unor materiale (care astfel primesc altă formă).

Transformarea unor structuri mai timpurii este un fel de reformare: implică refolosire, reabilitare, reciclare. Nu este vorba despre refolosirea, reabilitarea ori reciclarea vreunui slogan publicitar sau a vreunei lozinci propagandistice din alte vremuri. Ci de reiterarea unui principiu valabil în orice epocă, aplicabil arhitecturii şi oricărui alt domeniu al existenţei umane: principiul preluării artefactelor mai vechi, folosite înaintea noastră de alţii, preluare implicând modificarea şi repararea structurilor moştenite pentru a le aduce la un nivel de adecvare convenabil.

Acum al doilea volum îşi abordează problematica într-un registru mai puţin frecventat de publicaţiile de specialitate autohtone2: transformarea construcţiilor existente prin extinderi, remodelări, restructurări.

Este un domeniu al profesiei edificatoare care nu se bucură de acelaşi interes suscitat de arhitectura nouă în vremurile noastre, în care „timpul prezent” – un prezent continuu care nu agreează răgazuri şi reveniri – ţine capul de afiş nu numai în arhitectură, ci şi în majoritatea treburilor cetăţii.

Cu toate acestea, este vorba de o practică edificatoare veche de când arhitectura. Ba chiar, dacă aruncăm o privire doar fugară asupra locuinţelor culturilor nomade, vom vedea că modificarea, repararea, reconfigurarea structurilor edificate face parte integrantă din amenajarea adăposturilor temporare3. Şi cu atât mai oportună apare abordarea acestui registru al arhitecturii româneşti contemporane.

Între două lumi Discursul teoretic şi practica în arhitectură şi urbanism tind – deja de mai bine de un secol şi nu doar în România – să fie polarizate pe două domenii în aparenţă ireconciliabile: construcţia de nou şi conservarea patrimoniului construit. Cele două domenii beneficiază de spaţiu public specializat, au teoreticieni şi practicieni pricepuţi şi dedicaţi care de multe ori, dacă nu se ignoră reciproc, nu se iau în seamă decât pentru a-şi reproşa fie o nesănătoasă pornire păstrătoare, inhibitoare a oricărei invenţii ori îndrăzneli arhitecturale, fie o barbară aplecare către distrugere, care face să dispară arhitectura veche şi, odată cu ea, memoria locurilor. Chiar dacă avântul polemic partizan şi – din păcate – realitatea de pe teren explică întrucâtva atitudinile maniheiste în 6

ambele tabere, există suficiente argumente care susţin afirmaţia că, dimpotrivă, arhitectura nouă şi arhitectura de restaurare a edificiilor şi siturilor clasate ca monumente istorice nu sunt domenii opuse, ci complementare ale edificării vremurilor postindustriale.

Dincolo de tot ce s-a spus şi s-a scris deja despre aceste lucruri4 şi fără a analiza edificii exemplare restaurate sau nou construite pe locul demolărilor, este suficient să observăm că orice arhitect restaurator ştie că o bună lucrare de restaurare va trebui să fie şi rodul unei fecunde imaginaţii arhitecturale, pentru a conserva toate valorile patrimoniale5 ale edificiului sau sitului urban asupra căruia se intervine, făcându-l totodată adecvat folosinţelor de azi; că orice arhitect de clădire nouă ştie că nu poate ignora datele contextului (natural şi artificial) în care proiectează, fără riscul de a ridica un edificiu nepotrivit folosinţelor pentru care e destinat. Altminteri, în ambele cazuri, oricâtă pricepere de restaurare sau de proiectare ar fi învestită în proiect, ar rezulta arhitectură proastă – un bibelou antic, costisitor şi inutil, sau un gadget amuzant o vreme, costisitor şi inutil.

Prezentul volum nu se adresează anume niciunuia dintre cele două domenii complementare ale edificării contemporane, ci domeniului intermendiar, foarte prezent în practica arhitecturală, dar mult mai puţin frecventat de discursul teoretic de specialitate: intervenţiile asupra fondului construit obişnuit. Lucrările descrise aici acoperă întregul spectru al intervenţilor asupra structurilor existente, de la restaurarea propriuzisă a unor clădiri de certă valoare arhitecturală şi istorică la convertirea şantierelor neterminate ale unor construcţii lipsite de orice interes arhitectural sau istoric.

Dacă relaţiile dintre arhitectura nouă şi conservarea patrimoniului edificat, deşi departe de a fi limpezi, sunt totuşi foarte vizibile în practica şi teoria arhitecturii, lucrurile stau cu totul altfel când fondul construit existent asupra căruia se intervine nu e clasat ca monument istoric. Imensa majoritate a edificiilor şi spaţiilor urbane în care ne desfăşurăm existenţa zilnică aparţine acestei categorii. Reprezintă banalitatea însăşi. Marea masă a clădirilor neimportante, împreună cu spaţiile deschise pe care le determină – străzi, pieţe, scuaruri, fundături, maidane, intersecţii şi, de câteva decenii bune, spatele blocului – sunt cadrul obişnuit al vieţii noastre. În jargon de specialitate, vorbim metaforic despre ţesutul urban; iar totalitatea locuitorilor şi locuirilor sunt ceea ce dă sens şi viaţă acestor locuri: sinteze de urbs şi civitas, adică aşezări umane. Pe şi din acest fond complex, integrat, stratificat în timp de „lucruri infraordinare” (atât de fireşti încât nu sunt nici măcar ordinare, ci abia percepute, luate ca atare şi nepuse sub semnul întrebării), alcătuit din obiecte, amenajări, gesturi, obiceiuri şi relaţii, se articulează înţelesul cel mai general al arhitecturii din toate timpurile.

Excelenţa firescului Intervenţiile care vizează reabilitarea fondului construit infraordinar se încadrează într-o gamă mult prea vastă de manifestări pentru a face obiectul unei cărţi oricât de voluminoase. Chiar excluzând reparaţiile curente sau schimbările minore inerente unei mai bune adecvări la cerinţele schimbătoare ale locuirii, orice extindere, supraetajare, recompartimentare a unei clădiri existente reprezintă, în sensul cel mai larg, o intervenţie de reabilitare. Din moment ce „toţi oamenii sunt constructori”6, dar nu toţi oamenii sunt arhitecţi, chestiunea arhitecturii se va pune din momentul în care, la intervenţia asupra unei construcţii existente, adecvării funcţionale i se adaugă acea cunoaştere complexă care creează înţeles prin formele arhitecturale puse în operă.

Chiar şi în astfel de cazuri, proiectele de arhitectură vizând extinderile, supraetajările, reabilitările structurilor construite existente rămân oarecum în umbră: fără considerabilul prestigiu al noii arhitecturi de autor, fără aura restaurării reuşite a unui monument istoric fie şi minor, intervenţia arhitecturală asupra unor case mai vechi pare a nu beneficia, până la urmă, decât de argumentul (altminteri consistent) al cantităţii. Însă intervenţia asupra arhitecturii infraordinare prezintă mai multe aspecte demne de interes.

Mai întâi, trebuie reamintit că una dintre valorile specifice monumentului istoric, intuite şi teoretizate de Riegl, este valoarea de vechime7.

Este şi singura valoare împărtăşită de întreg fondul construit existent, indiferent de vârsta sa relativă, indiferent de participarea sau nu la vreo categorie patrimonială, fie şi minoră. Este şi singura calitate pe care o recunoaşte fiecare, indiferent de interesul său pentru monumentele istorice şi indiferent dacă vechimea este conotată pozitiv sau negativ.

Dar cum vechimea în sine nu e suficientă pentru a califica un edificiu pentru statutul de monument istoric, decizia de a păstra sau nu o structură existentă rămâne să fie luată pe baza altor considerente: memoriale (neoficializate prin înscrierea pe lista monumentelor), economice, practice.

Alături de aceste considerente, decisive, trebuie pus la socoteală aspectul temporal al edificării, atât de bine intuit de John Ruskin: „... nu pot decât să văd un semn rău pentru un popor atunci când casele oamenilor sunt construite să dureze numai o generaţie. Există ceva sfânt în casa unui om de bine, ceva ce nu poate fi reînnoit cu orice casă de raport care creşte pe ruinele sale.”8 Reformulând, pentru a evita accentele retorice din scriitura lui Ruskin şi pentru a-i extrapola ideea, edificiile noi pot satisface optim funcţiunile pentru care au fost ridicate doar odată cu trecerea timpului, după ce existenţa de zi cu zi a

locuitorilor săi va fi tocit muchiile prea noi, după ce gesturile, traseele, activităţile vor fi căpătat cheag şi devenit rutină.

Desigur, în acelaşi proces – desfăşurat în timp – de uzitare şi uzură, adecvarea funcţională originară a edificiilor tinde să pălească şi să dispară. Ceea ce va compensa întrucâtva acumularea disfuncţiilor, va fi acumularea paralelă a straturilor de semnificaţii prin care orice arhitectură devine purtătoarea memoriei afective a locuitorilor săi9.

Alături de fireasca întreţinere curentă a mediului amenajat, acest fel de „utilitate imaterială”, mediată prin confortul dat de familiaritatea locurilor şi de virtutea lor mnemonică implicită, susţine perenitatea până şi a celui mai umil fond construit existent.

1 Primul volum: Locuinţe, Emilia Ţugui (coordonator), Editura Ozalid, Bucureşti, 2012.

2 Însă el nu e ignorat de literatura de specialitate în general, fie că e vorba de teoretizarea fenomenului, ca în: Sara Marini, Architettura parassita. Strategie di riciclaggio per la città, Quodlibet, Macerata, 2009, fie că e vorba de problemele tehnice puse de intervenţia asupra structurilor existente, ca în: Georg Gieber et al., Refurbishment Manual, Birkhäuser, Basel, 2009.

3 De pildă în John May şi Anthony Reid, Buildings without Architects, versiunea italiană: Architettura senza architetti, Rizzoli, Milano, 2010, în special pp. 76-77, 94-95, 112-113, 164-165, 164-165.

4 Cf. de pildă lucrările lui: Françoise Choay, L’Allégorie du patrimoine, versiunea română: Alegoria patrimoniului, Simetria, Bucureşti, 1998, Pour une anthropologie de l’espace, versiunea română: Pentru o antropologie a spaţiului, RUR, Bucureşti, 2011, Le patrimoine en questions, versiunea română: Patrimoniul la răscruce, Ozalid, Bucureşti, 2013; Gustavo Giovannoni, Vecchie città ed edilizia nuova, versiunea franceză: L’urbanisme face aux villes anciennes, Le Seuil, Paris, 1998; Kázmér Kovács, Timpul monumentului istoric, Paideia, Bucureşti, 2003, „Modernitatea monumentului istoric”, în Arhitectura nr. 24, Bucureşti, 2004.

5 Cf. Alois Riegl, Der moderne Denkamlkultus, versiunea română: Cultul modern al monumentelor, Universul, Bucureşti, 1999.

6 „... all Men are Builders“ John Ruskin, The Seven Lamps of Architecture, ediţia a 6-a, George Allen, Sunnyside, Orpington, Kent, 1889. Versiune digitalizată: http://www. archive.org/details/lampsofarchseven00ruskrich, p. 213.

7 Alois Riegl, op. cit., pp. 25 sq.

8 „... still I cannot but think it an evil sign of a people when their houses are built to last for one generation only. There is a sanctity in a good man’s house which cannot be renewed in every tenement that rises on its ruins.” John Ruskin, op. cit., p. 179.

9 Sara Marini, op. cit., pune în legătură stratificarea semantică cu straturile suprapuse de arhitectură, inerente reabilitărilor de orice fel.

7

01

arh. Ștefan Paskucz arh. Ildiko Mitru arh. Ionuţ Filip

02 03 04

arh. Futo Edmund

9 opţiune, Baia Mare Reabilitarea unei construcţii în centrul istoric al oraşului Baia Mare

dr. ing. Gelu Zaharia ing. Kocsis Ștefan ing. Madacsy Istvan ing. Madacsy Istvan

05

ing. Ildiko Selejan ing. Sorin Zaharia ist. Tiberiu Alexa, ist. Rodica Amota, arh. Ildiko Mitru

06

sec XVI, cu intervenţii ulterioare şi extindere (1964) locuinţe, spaţii comerciale, atelier confecţii, depozitare (subsol) 226 m² 648 m²

07

Baia-Mare, str. Dacia nr. 2, Piaţa Libertăţii nr. 14

08

hotel privat

09

2004 - 2012 2004 - 2012

10

244 m² 226 m² 648 m²

11

12 13 14

Diafan srl, Baia Mare (construcţii, instalaţii termice şi sanitare) Ceral srl, Baia Mare (instalaţii electrice) Integro INS srl, Baia Mare (finisaje exterioare) Granit Mayster, Nyíregyháza (restaurare piatră, placări) BD Grup (placări lemn, mobilier) Marius Mureşan (componente artistice)

Emilia Ţugui Petre Mitru Ștefan Paskucz Pinter Zsolt

12

Situat în zona medievală a oraşului Baia Mare, printre construcţiile înşiruite din jurul Pieţei Libertăţii, corpul de clădire înscris pe Lista monumentelor istorice şi ale cărui prime elemente datează din sec. al XIV-lea, este construit din ziduri din piatră şi cărămidă, cu pivniţe boltite din cărămidă – de factură romanică – cu parter, etaj şi acoperiş înalt. Construcţia a avut de-a lungul timpului mai mulţi proprietari care desfăşurau activităţi comerciale şi meşteşugăreşti (argintar, cizmar, croitor, bărbier şi diferiţi negustori).

După 1950 imobilul a fost naţionalizat, iar în 1990 aparţinea Cooperativei Unirea. În anii '60 construcţia a fost extinsă în partea nordică (opusă Pieţei) cu un corp de clădire ce avea la parter spaţii comerciale independente, cu acces din str. Dacia (pe faţada lungă) şi spaţii de producţie la etaje. O altă intervenţie, din anii ’80, a modificat faţadele construcţiei vechi.

Actualii proprietari au dorit transformarea clădirii într-un mic hotel, ocupând zona cea mai recentă a clădirii, extinsă cu un nivel, şi spaţiul integral al acoperişului, transformat într-o mansardă cu două niveluri. Construcţia istorică este pusă în valoare prin amenajarea, în spaţiile de la parter, subsol şi etaj, a unor funcţiuni conexe, de alimentaţie publică, ce comunică direct cu spaţiul Pieţei: cafenea, cramă şi un mic restaurant. Circulaţiile verticale şi spaţiile anexă ale funcţiunilor corpului istoric sunt organizate în corpul de clădire mai recent construit. Circulaţiile verticale şi orizontale subdimensionate, realizate pentru spaţiile iniţiale de producţie, au determinat o intervenţie radicală în corpul nou prin demolarea la interior a două travei, la intersecţia dintre cele două corpuri, pentru realizarea scărilor şi a liftului.

Rezolvarea plastică a exteriorului s-a concentrat pe tratarea atentă a faţadei sudice, orientată către

spaţiul urban reprezentativ (Piaţa Libertăţii) şi a zonei de acces în hotel, amplasată pe faţada vestică (str. Dacia). În timp ce intervenţia asupra corpului nou construit a presupus extinderea pe verticală a volumului şi remodelarea faţadelor, refacerea acoperişului corpului istoric este realizată cu păstrarea volumetriei originale, iar bolţile interioare sunt restaurate. Faţada către piaţă este placată cu piatră de Babadag, după un desen stereotomic a cărui compoziţie încearcă să valorifice cele câteva piese originare din piatră ale ancadramentelor vechilor deschideri medievale, de factură gotică, descoperite la decopertarea zidurilor exterioare. Pe baza fragmentelor respective şi a ancadramentelor unor ferestre asemănătoare, dar mai bine păstrate, ale altei case din ansamblul Pieţei, s-au reconstituit portalul vechii intrări din Piaţă şi ancadramentele ferestrelor de la etaj.

Un contrast discret cu tema istorică a acestei faţade se realizează prin două elemente contrapunctice, moderne, ce amintesc de arhitectura lui Carlo Scarpa: accentul vertical al unei casete-vitrină din oţel şi sticlă, încastrată într-o fantă decupată în planul de piatră şlefuită al faţadei, element prin care cafeneaua de la parter e conectată vizual cu spaţiul Pieţei. Cel de-al doilea element este uşa de acces, realizată într-o combinaţie de sticlă şi tablă de oţel corodat, într-un raport în care predomină plinul pentru canatul uşii şi sticla pentru panoul fix. Pe faţada lungă, zona intrării în hotel este concepută tot ca o compoziţie spaţială autonomă, fără vreun racord formal cu faţada istorică, din elemente în relief, încastrate sau „intarsiate” în planul faţadei, după un desen care articulează câmpuri şi volume de diferite texturi şi culori, materializat prin combinaţia dintre piatră şlefuită sau zgâriată, metal, sticlă şi lemn, într-o relaţie echilibrată, de factură modernă.

Plan de situaĹŁie 1:500

3

4

3

4

A

5

4

7 6

7 9

6

9

1

A

8

1 2 3 4 5 6 7 8 9

Plan învelitoare 1:200

A

A

A

Plan supantă 1:200

Plan mansardă 1:200

A

Plan etaj 1:200

9

A

9

Plan parter 1:200

A

A

Plan subsol 1:200

A

A

A

A

8

A

4

Spaţiu evenimente muzicale Depozitare Hol Grup sanitar Zonă vânzare Spaţiu expunere instrumente muzicale Birou Gol desupra spaţiului de expunere Atelier

A

1

94

A

A

A 5

A

2

Plan Plan invelitoare invelitoare

A

2

A

A

A

A

Plan Plan supanta supanta

• • • ••• • • •• •• • • • • • • • • • • • •

Fatada Fatada sud-est sud-est Fatada Fatada nord-vest nord-vest

Faţadă sud-est 1:200

Secţiune A-A 1:200

Fatada Fatada sud-est sud-est

Faţadă nord-vest 1:200

Fatada Fatada nord-vest nord-vest

95

148

Detaliu lambriuri verticale de lemn fixate in panouri din cadre metalice 1

Şipcă dreaptă din lemn de abachi 6x2 cm, ignifugată cu soluţie incoloră pe bază de apă Corp de iluminat (aplică Kika - Fabbian)

2

a, b, c, d - Elemente repetitive pentru crearea modelului

Şipci curbate din lemn de abachi 6x2 cm, ignifugate cu soluţie incoloră pe bază de apă

1

c 2 c

a

a

Detal

Detaliu scara mobila acces scena

Detaliu scara mobila acces scena b

dd

b

Detaliu lambriuri verticale de lemn fixate în

de pus in layout una dintre ele!!! panouri din cadre metalice 1:25 1

1

2

2

2

1

a-a

1

2

3 2

1

det. a-a 3

det. a-a 3

4

b-b

det. a-a

1 2 3

Trepte din panouri de lemn finisate cu mochetă Grilaj şipci profilate din lemn de abachi 2x6 cm, montate vertical cu rosturi de 4 cm Roţi pivotante cu dispozitiv de blocare

a-a

b-b a-a

1

2

Detaliu scară mobilă acces scenă 1:25

149

b-b 1

2

a1

a2

1 15

a3

2 4

3

5

8

a4

6

7

a1 Ţiglă ceramică Şipci transversale pentru fixarea ţiglei Şipci în lungul pantei Folie PE Astereală din scândură de lemn Termoizolaţie vată de sticlă, 15 cm, între căpriorii de lemn, 10x15 cm Termoizolaţie vată de sticlă, 5 cm Barieră contra vaporilor Placaj gips-carton 12 mm, zugrăvit a2 Ţiglă ceramică Şipci transversale pentru fixarea ţiglei Şipci în lungul pantei Folie PE Astereală din scânduri Căpriori de lemn, 10x15 cm

8

a4 Placaj de cărămidă recuperată, tăiată la grosimea de 3 cm, lipită pe polistiren Plasă din fibră de sticlă Termoizolaţie polistiren expandat 10 cm, fixată de zidărie cu dibluri Zidărie existentă din cărămidă plină, 30 cm Tencuială interioară a5 Pardoseală din parchet laminat şi folie tehnologică, 8 mm Şapă slab armată, 7 cm Folie PE Termoizolaţie polistiren extrudat, 5 cm Strat de pietris pentru ruperea capilarităţii 15 cm, granulaţie 16-32 mm Pământ de umplutură compactat 10 cm Pământ natural

a3 Parchet laminat Folie PEE Şapă slab armată Folie PE Polistiren extrudat Duşumea oarbă din scândură de lemn Grinzi lemn, 15x20 cm Grinzi lemn existente 15x20 cm, suport tavan parter Placaj gips-carton 12 mm, zugrăvit

1

Detaliu streaşină 1:10

160

8

7 14 9

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16

a4

Căprior de lemn 10x15 cm Piesă metalică pentru prinderea căpriorului de cosoroabă Şorţ tablă Jgheab tablă Centură beton armat Buiandrug din beton armat precomprimat, în înveliş ceramic, 12x6,5 cm Tâmplărie triplu stratificată din lemn cu geam termopan Placaj de cărămidă tăiată la grosimea de 3 cm, lipită pe polistiren Cărămidă plină aşezată pe cant, cu nut pentru lăcrimar Soclu de beton aparent, 6 cm Plasă sudată ancorată în zidărie Pietriş, granulaţie 16-32 mm Consolidare fundaţie existentă, centură din beton armat, 18x28 cm, pe conturul construcţiei Glaf din lemn masiv profilat Plintă de lemn în grosimea tencuielii Plasă sudată

15

16

a5

10

12

11

13

Detalii soclu 1:10

2 161

D 17

17 17

17

10

27

10

C B

C B

5

4

4

A

5

28

30

Plan parter 1: 75 0

30 31

26

E

Plan demisol

32

29

1: 75 0

2

E

D

A

9

D

Plan etaj 1:750

17

17

17

17

1 2 3 4 5 6 7 8

10 18

19

20

C B

C B

21

2

A

5

9 10 11 12 13 14 15 16

Lounge Spaţiu tehnic Garderobă Grup sanitar Birou Restaurant Bar Oficiu bar

Spaţiu expoziţii Depozitare Centrală termică Centrală de ventilaţie Post trafo Grup electrogen Rezervor apă incendiu Hidrofor

2

3

5 4

1

A

22

5 7 8

6 4 4

23

24

25

4

26

4

9 E

10

E

16 10

D

A

D

10

Plan parter 1:750

190

11

12

13

14

15

A

E

17 Locuinţe artişti cu ateliere de creaţie 18 Foaier artişti 19 Birou administraţie 20 Galerii expunere cu vânzare 21 Punct info 22 Foaier 23 Expoziţii temporare 24 Teatru de vară (600 locuri) 25 Scenă 26 Depozitare echipament tehnic (iluminat, sunet) 27 Studio multifuncţional 28 Lounge şi expoziţii temporare 29 Auditoriu - Sală multifuncţională (195 locuri) 30 Vestiare artişti 31 Sală repetiţii 32 Studio înregistrări

Plan demisol 1:750

E

0 0

Sectiune A-A Sectiune A-A

1:500 1:500

Sectiune B-B 1:500 Fatade 1: 75 0 Sectiune A-A 1:500 Sectiune Sectiune 1:500 Fatade 1: B-B 75A-A 0 1:500

Sectiune C-C Sectiune C-C

Sectiune A-A

1:500

Secţiune A-A 1:750

Sectiune B-B

1:500

1:500 1:500

Sectiune B-B Sectiune B-B

1:500 1:500

Sectiune C-C

1:500

Secţiune B-B 1:750

Secţiune C-C 1:750

Sectiune C-C 1:500 Sectiune C-C 1:500 Sectiune D-D 1:500 Sectiune D-D

1:500

Fatada Nord

1:500

Fatada Nord

1:500

Sectiune D-D 1:500 Sectiune E-E 1:500 Sectiune D-D 1:500 Sectiune E-E

1:500

Fatada Sud

1:500

Fatada Sud

1:500

Sectiune E-E Sectiune E-E

1:500 1:500

Secţiune D-D Fatade 1: 75D-D 0 1:7501:500 Sectiune

Secţiune E-E 1:750

Sectiune E-E

1:500

Faţadă sud 1:750

Fatada Nord

Fatada Vest

1:500

Fatada Vest

1:500

1:500

Faţadă vest 1:750

Faţadă nord 1:750

191

Retrofix Improve your life!

Echipa upTIM Echipa upTIM s-a format în toamna anului 2012 în vederea participării la concursul Solar Decathlon Europe. Ea este compusă din studenţi de la diverse specializări ale facultăţilor Universităţii Politehnica şi Universităţii de Vest din Timişoara. Caracterul pluridisciplinar al grupului este determinat de complexitatea temei de concurs şi de ramurile variate ale proiectului, astfel că din echipă fac parte arhitecţi, ingineri, sociologi, specialişti în comunicare şi în marketing. Numitorul comun al membrilor este interesul faţă de aspectele legate de sustenabilitate aplicată. Concursul Solar Decathlon Europe 2014 reprezintă o provocare pentru crearea unei case solare care să răspundă unor probleme reale ale societăţii. Răspunsul echipei s-a concretizat sub forma unui proiect integrat, intitulat Retrofix, ce abordează probleme legate de locuirea în cartierele de blocuri edificate înainte de 1989.

Sustenabilitatea a devenit un aspect-cheie în dezvoltarea mediului construit şi în practica arhitecturală curentă. Perspectiva nouă asupra mediului construit, în care clădirile sunt sisteme complexe cu un impact major asupra mediului în toate fazele ciclului lor de viaţă, asumându-şi poziţia de mari consumatori de energie la nivel mondial, a dus la accelerarea cercetărilor privitoare la sistemele de energii regenerabile şi a unor practici de construire care să asigure o eficienţă energetică sporită. Complexitatea problemelor necesită eforturi interdisciplinare corelate, precum şi iniţiative menite să schimbe modul în care gândim educarea profesioniştilor, cercetarea şi proiectarea clădirilor.

Solar Decathlon Europe 2014 Concursul Solar Decathlon a fost creat de către Departamentul Energiei al Guvernului SUA şi este destinat mediului universitar.

Organizatorii încurajează colaborarea studenţilor de diverse specializări care formează o echipă în vederea proiectării, testării şi construirii unor prototipuri de case solare autonome din punct de vedere energetic. Iniţiativa are ca principal scop pe de-o parte educarea studenţilor şi societăţii civile cu privire la soluţiile ce valorifică energiile regenerabile, iar pe de alta demonstrarea practică a nivelului înalt de confort şi a accesibilităţii caselor care combină soluţii constructive sustenabile şi aparaturi eficiente energetic cu sisteme de energii regenerabile.

Prima ediţie a concursului a avut loc în anul 2002 în SUA. În urma unui parteneriat dintre guvernele spaniol şi cel american, începând cu anul 2010, concursul a fost organizat şi în Europa. Ajuns la cea de-a treia ediţie bienală, Solar Decathlon Europe va avea loc în 2014 în apropierea Palatului de la Versailles, unde 20 de echipe universitare din 14 ţări de pe întreg mapamondul vor prezenta rezultatul muncii lor din ultimii 2 ani. În cadrul evenimentului final, prototipurile de case solare vor intra într-un concurs alcătuit din următoarele 10 probe: Arhitectură; Construcţii şi inginerie; Eficienţă energetică; Bilanţ electric; Condiţii de confort; Funcţionalitate; Comunicare şi conştientizare socială; Design urban; Transportabilitate şi accesibilitate financiară; Inovaţie; Sustenabilitate.

Programul abordat în cadrul concursului este locuirea. Conceptele propuse în ediţiile anterioare s-au focalizat asupra locuirii individuale, prin crearea unor locuinţe izolate, de mici dimensiuni, autonome din punct de vedere energetic şi care asigură un nivel de confort ridicat.

Ediţia 2014 a Solar Decathlon Europa se reorientează asupra locuirii în raport cu densitatea populaţiei. Tema generală este crearea unor soluţii sustenabile care să răspundă nevoilor curente de locuire contemporană în oraşe şi aglomeraţii urbane sau în zone rurale, pornind de la următoarele tematici: densitate (valorificarea maximă a densităţii urbane actuale în vederea evitării fenomenului de expansiune urbană); mobilitate (strategii de transport sustenabile pentru reducerea consumului energetic şi impactului asupra mediului înconjurător al acestui sector); 194

sobrietate (asumarea unei atitudini raţionale cu privire la consumul energetic în raport cu posibilităţile de producţie oferite de energiile regenerabile); inovaţie (fiind o competiţie academică, inovarea este unul dintre aspectele-cheie la toate disciplinele participante); accesibilitate economică (căutarea şi promovarea soluţiilor sustenabile integrate ca soluţii economice fezabile).

Proiectul Retrofix Retrofix s-a născut în baza temei de concurs lansate de organizatorii ediţiei 2014 a Solar Decathlon Europe, corelată cu realităţile actuale ale societăţii româneşti. Propunerea noastră reprezintă o viziune alternativă a locuirii la bloc, adaptată nevoilor de viaţă contemporane.

Totodată, dorim să oferim o strategie de reabilitare sustenabilă a cartierelor de locuinţe colective construite în perioada comunistă.

Pe fondul contextului economic din prezent şi a densităţii ridicate a zonelor de locuinţe colective de dinainte de 1989, adăpostind 60% din populaţia urbană a ţării, orientarea către fondul construit existent prin abordarea problemelor generate de blocuri prezintă un impact mărit, la scară largă, al viziunii Retrofix. Blocurile de locuinţe realizate din panouri mari prefabricate după proiecte tip au apărut spre sfârşitul anilor '60, fiind utilizate cu precădere în ţările fostului bloc comunist.

Ele au reprezentat o soluţie rapidă, eficientă şi ieftină de edificare a unui număr mare de locuinţe colective într-un timp scurt, pentru a găzdui muncitorii veniţi de la sate în timpul procesului de industrializare a ţării. Conform studiilor realizate de Institutul de Performanţă a Construcţiilor din Europa, procentul construcţiilor rezidenţiale colective româneşti la nivel urban (realizate între 1961-1990) este de 60%. În proporţie de 96%, apartamentele din aceste blocuri de locuinţe sunt proprietăţi private individuale ale locatarilor, obţinute în urma vânzării lor de către regiile de stat după căderea regimului comunist.

Dacă la momentul construirii lor erau prezentate ca o soluţie viabilă a unei probleme stringente, cele patru decenii de exploatare au arătat că prezintă o serie de probleme determinate de factori ce variază de la uzura fizică, execuţii deficitare pe şantier, până la carenţe ale parametrilor de proiectare, rezultate din exigenţele impuse de regimul politic (privind economicitatea, rapiditatea execuţiei şi densitatea mare de unităţi locative). Astfel, locuitorii acestor blocuri se confruntă cu probleme precum confortul interior deficitar şi posibilităţile reduse de adaptare a interioarelor apartamentelor la necesităţile contemporane de locuire. Datorită densificării masive impuse de regimul politic, infrastructura socială din aceste cartiere este de multe ori deficitară şi există o mare lipsă a locurilor de parcare, dublată în zilele noastre de o proastă gestionare a spaţiului public. La acestea se adăugă faptul că media suprafeţei locuibile disponibile pe cap de locuitor plasează ţara noastră în partea inferioară a clasamentul european, cu 20 mp/locuitor, faţă de 36 mp/locuitor, media în ţările din Europa de Vest (Conform Raportului BPIE1 publicat în octombrie 20112 ).

Cartierul Soarelui din Timişoara a fost ales ca studiu de caz în mod simbolic, deoarece a fost printre puţinele cartiere din România concepute pentru a utiliza panouri solare. Acesta este alcătuit în mare majoritate din blocuri realizate în baza proiectului tip 770, construcţii în regim de înălţime P+4 cu 12 tipuri diferite de scări de bloc şi apartamente cu două până la patru camere. În diferite zone ale cartierului, panourile solare amplasate pe terasa blocului asigurau apa caldă menajeră, ele fiind utilizate până la inceputul aniilor '90, când, potrivit locatarilor, au fost dezmembrate sau dezafectate pentru a face loc noilor acoperişuri tip şarpantă. Datorită caracterului eterogen al populaţiei care locuieşte în aceste apartamente, se pot distinge trei grupuri majore de locuitori, în funcţie de vârstă şi necesităţile inerente acesteia. Prima categorie este reprezentată de tineri cu vârste între 18 şi 30 de ani, cu venituri mici şi medii, cu familii de 1-2 persoane, care au un stil de viaţă dinamic. Cea de-a doua categorie, este reprezentată de familii de 2-4 persoane, adulţi cu vârste cuprinse între 30-65 de ani, cu venituri medii. Aceste familii pot grupa mai multe categorii de vârstă (copii, pensionari), pentru care locuinţa devine un spaţiu apt să găzduiască activităţi multiple. Cea de-a treia categorie este reprezentată de pensionarii cu vârste peste 65 de ani, în general cu venituri scăzute şi un stil de viaţă sedentar.

cu nevoile identificate ale categoriilor de locuitori menţionaţi mai sus. Prin demolarea unor pereţi de compartimentare nestructurali, se are în vedere maximizarea spaţiului interior şi integrarea spaţiilor de depozitare în cadrul circulaţiilor. Remodelarea golurilor din faţade prin demolarea parapeţilor va permite o mai bună iluminare a interioarelor şi o relaţie mai fluentă cu balcoanele. La nivelul balcoanelor propunem lărgirea şi transformarea lor într-un spaţiu polivalent care poate funcţiona atât în regim închis, asemănător unei sere pe perioada iernii, cât şi în regim deschis, ca o terasă, pe perioada verii, contribuind substanţial la creşterea confortului din apartamente prin extinderea spaţiului zonei de zi. Soluţia de extindere a suprafeţei balcoanelor şi închidere variabilă are la bază studiile realizate de echipă asupra modului în care locatarii au gestionat aceste spaţii, insuficient de mari pentru a oferi o terasă confortabilă. De cele mai multe ori, balcoanele au fost transformate în extinderi ale camerelor sau în spaţii de depozitare. Soluţia oferită asigură integrarea plăcilor de beton în anvelopa termică a clădirii şi permite păstrarea unui spaţiu ce poate funcţiona atât în regim închis, ca un tampon între interior şi exterior, cât şi ca spaţiu deschis, sub forma unei logii. Odată cu remodelarea faţadei propunem anveloparea termică a clădirii în standard pasiv,

Proiectul Retrofix propune intervenţii pe mai multe paliere. Dacă la nivelul intervenţiilor sociale şi urbanistice soluţiile propuse au un caracter general, soluţiile tehnice (arhitecturale, structurale şi de instalaţii) sunt particularizate pentru tipologii constructive aparţinând proiectului 770. Cu toate acestea, principiile care stau la baza rezolvării se pot adapta şi aplica şi altor proiecte tip.

1 Buildings Performance Institute Europe (BPIE) activează atât ca centru internaţional de expertiză în toate aspectele referitoare la eficienţa şi performanţa energetică a clădirilor din Europa cât şi ca centru european al Global Building Performance Network (GBPN). GBPN este o reţea globală cu organizaţii la nivel regional, a cărei misiune este de a promova politici bazate pe bune practici ce pot reduce semnificativ emisiile de CO2 rezultate din consumul de energie al clădirilor. Activitatea BPIE este dedicată îmbunătăţirii performanţei energetice a construcţiilor europene, ajutând astfel la reducerea emisiilor de CO2 rezultat în urma exploatării clădirilor. Sursa: www.bpie.eu, www.gbpn.org (Nota ed.)

Proiectul 770 reprezintă o tipologie standardizată de locuinţe colective dezvoltate în regim de înălţime mediu (P+4 nivele), realizate din panouri mari prefabricate din beton armat. 68 de elemente constructive – panouri de faţadă, planşee, panouri interioare, elemente de atic, casa scării – sunt realizate în baza unui modul de 30 cm, generând prin diverse combinaţii 88 de sortotipuri (partiuri) diferite. Traveele prezintă o adâncime de 5,4 m, iar deschiderile variază între 2,4 m şi 3,6 m. Casa scării este amplasată atât la faţadă (subtipurile Pa şi Pc), cât şi central, fără iluminare şi ventilare naturală (subtipul Pb). Panourile de faţadă erau realizate cu un strat de termoizolaţie din vată minerală sau BCA de 8 cm, amplasat între stratul de parament şi cel structural.

Grosimea totală a panourilor de faţadă este de 27 cm, panourile structurale interioare având o grosime de 14 cm. Îmbinarea dintre panourile de pereţi şi planşeele cu grosimea de 13 cm se realizau prin monolitizarea armăturilor de racord în zonele de intersecţie între elemente, acestea fiind zonele care prezintă riscurile cele mai mari din punct de vedere al defectelor de execuţie pentru acest tip de clădiri.

Deşi proiectul presupunea prefabricarea băilor sub forma unor module complet utilate, în majoritatea blocurilor acestea au fost realizate din pereţi de compartimentare fără rol structural. Alţi pereţi de compartimentare fără rol strctural sunt cei care separă bucătăriile de spaţiile de depozitare (debara) sau cei care delimitează holurile de intrare în apartamente.

2 Europe’s Buildings Under The Microscope - A country-by-country review of the energy performance of buildings, Sursa: www.bpie.eu

Din punct de vedere arhitectural, unul dintre obiectivele Retrofix este reorganizarea spaţială şi funcţională a apartamentelor în conformitate 195

Clasa Rs III, cuprinzând construcţiile care sub efectul cutremurului de proiectare pot prezenta degradări structurale ce nu afectează semnificativ siguranţa structurală, dar la care degradările nestructurale pot fi importante; Clasa Rs IV, corespunzătoare construcţiilor la care răspunsul seismic aşteptat este similar celui obţinut la construcţiile proiectate pe baza prescripţiilor în vigoare.

Evaluarea siguranţei seismice şi încadrarea în clasele de risc seismic se face pe baza indicatorilor R1 (gradul de îndeplinire a condiţiilor de alcătuire seismică), R2 (gradul de afectare structurală) şi R3 (gradul de asigurare structurală seismică) care fac obiectul investigaţiilor şi analizelor efectuate în cadrul evaluării. Valorile celor trei indicatori se asociază cu o anumită clasă de risc şi orientează expertul tehnic în stabilirea concluziei finale privind răspunsul seismic aşteptat şi încadrarea într-o anumită clasă de risc seismic, precum şi în stabilirea deciziei de intervenţie. Decizia privind încadrarea clădirii într-o anumită clasă de risc trebuie să fie rezultatul unei analize complexe a ansamblului condiţiilor de diferite naturi. Investigaţiile efectuate au scopul de a identifica verigile slabe ale sistemului structural şi deficienţele semnificative ale elementelor nestructurale. Odată identificate, aceste deficienţe trebuie ierarhizate din punctul de vedere al efectelor potenţiale asupra stabilităţii structurii în cazul atacului unui cutremur puternic şi al riscului de pierdere a vieţii oamenilor şi de vătămare a acestora, sau a pagubelor materiale. În aceste aprecieri, expertul trebuie să evalueze, în primul rând, elementele vitale pentru siguranţa structurală la seism care prezintă deficienţe majore şi capacitate insuficientă faţă de cerinţele de diferite naturi, să precizeze ponderea acestora în ansamblul structurii şi să estimeze marja de securitate sau de insecuritate. Cunoaşterea mecanismului de cedare probabil al unei structuri este esenţială atât pentru aprecierea corectă a răspunsului seismic potenţial al construcţiei, cât şi pentru alegerea soluţiei de intervenţie potrivite.

11. Descrierea măsurilor de intervenţie propuse În funcţie de rezultatele evaluării calitative şi cantitative, măsurile de intervenţie se vor ierarhiza de către expert în concordanţă cu gradul de urgenţă a intervenţiei necesare pentru realizarea unui nivel de siguranţă raţional proporţional cu obiectivul de performanţă urmărit.

Se ţine cont de asemenea de capacitatea resurselor financiare, materiale şi umane pentru reducerea riscului seismic al construcţiilor din fondul existent, raportat la dimensiunile acestui fond. Nivelurile de intervenţie structurală pot fi: • Reparaţii şi întreţinere curentă – măsuri de intervenţie cu rol de restabilire a continuităţii de material a elementelor structurale care au suferit avarii şi măsuri de intervenţie la elemente nestructurale care protejează structura de acţiunea factorilor externi. De exemplu: reparaţii la fisuri/crăpături, refacerea învelitorii şi a sistemului de evacuare a apelor pluviale, refacerea protecţiei anticorozive la elementele metalice etc; • Ameliorare structurală – măsuri de intervenţie cu rol de conservare a sistemului structural, de îmbunătăţire a comportării la acţiuni seismice sau de atenuare a viciilor congenitale ale construcţiei; • Consolidare structurală – măsuri cu rol de creştere a gradului de asigurare seismică a clădirii sau de păstrare a gradului de asigurare seismică în condiţiile majorării încărcărilor din exploatare.

Din punct de vedere al gradului de urgenţă a intervenţiei, măsurile de intervenţie se pot împărţi în: • Intervenţii de urgenţă de protecţie la acţiuni neseismice sunt măsuri de prevenire a prăbuşirii locale sau generale a elementelor structurale şi nestructurale care pot provoca rănirea persoanelor sau care pot afecta vecinătăţile. Aici se includ intervenţiile cu rol de

200

sprijinire, eşafodaje, plase pentru colectarea bucăţilor de tencuială şi din ornamentele deteriorate, pentru reţinerea pietrelor de pe masive, intervenţii în caz de incidente tehnice în execuţie, etc. Acestea pot fi măsuri temporare pentru asigurarea elementelor până la realizarea intervenţiilor de consolidare sau măsuri locale finale cu rol de restabilire a continuităţii de material, de eliminare a viciilor congenitale sau de reconstituire a schemei statice în urma unor intervenţii nefundamentate printr-un proces de proiectare.

• Intervenţii de urgenţă de protecţie antiseismică sunt măsuri de reparaţii şi ameliorare structurală care îmbunătăţesc comportarea construcţiei în sensul prevenirii prăbuşirii totale sau parţiale a elementelor în caz de seism sau de limitare a degradărilor unor elemente structurale sensibile la acţiunea seismică. Aceste măsuri pot avea ca rezultat creşterea gradului de asigurare seismică pe părţi componente din ansamblul construcţiei, dar nu conduc obligatoriu la asigurare superioară la nivel de ansamblu structural. Aceste măsuri sunt încadrate ca etape intermediare din cadrul consolidării de ansamblu a construcţiei, dar care sunt proiectate să se poată realiza în etape distincte de execuţie.

• Intervenţii de perspectivă de exploatare – sunt măsuri de consolidare structurală care îmbunătăţesc comportarea de ansamblu a clădirii pentru o perioadă mai mare de exploatare decât cea aşteptată şi care pot reduce nivelul degradărilor elementelor nestructurale, instalaţiilor şi echipamentelor din cadrul clădirii, în funcţie de obiectivul de performanţă urmărit. După realizarea acestor intervenţii clădirea va avea un grad de asigurare seismică superior situaţiei analizate la momentul întocmirii expertizei.

Bibliografie P100-1/2006 – Cod de proiectare seismică (partea I) Prevederi generale pentru clădiri P100-3/2008 - Cod de proiectare seismică (partea III) Prevederi privind evaluarea seismică a clădirilor existente Desene Olimpia Marchelov, Emilia Ţugui

Abordarea lucrărilor de extindere pentru structurile de construcţii existente Dragoş Marcu Dragoș Marcu – inginer proiectant de structuri pentru construcţii, lector universitar la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București și vice-președinte al Asociaţiei Inginerilor Constructori Proiectanţi de Structuri din România. Conduce un birou care a proiectat câteva dintre cele mai importante clădiri realizate în ultimii ani în București, iar recunoașterea activităţii sale s-a concretizat în acordarea mai multor premii interne sau internaţionale decernate de organizaţiile de profil.

1. Generalităţi Intervenţia pentru extinderea structurii de rezistenţă la o clădire existentă trebuie să ia în considerare o serie de facturi: tipul construcţiei, vechimea acesteia, materialele din care a fost realizată, tipul structurii, felul şi natura extinderii, zona climatică şi geografică, natura terenului de fundare, tehnologiile disponibile în aria de intervenţie şi criterii economice. Enumerarea ar putea continua cu alte criterii de ordin arhitectural, funcţional, istoric sau social, însă lucrarea de faţă se limitează numai la aspectele care privesc structurile de rezistenţă ale acestor construcţii.

Prin extindere ne referim, în general, la mărirea volumului şi/sau a suprafeţei construite. Din punct de vedere spaţial avem de-a face cu: extindere în plan orizontal (după una sau două direcţii); supraînălţare; (sub)adâncire. Prin combinarea acestor parametri rezultă o multitudine de situaţii de rezolvat, care trebuie tratate conceptual diferit, unele criterii regăsindu-se la mai multe cazuri, însă niciodată la toate. Extinderea poate să apară la diverse tipuri de construcţii: subterante, supraterane sau mixte; clădiri, structuri industriale, agricole, drumuri, poduri, construcţii costiere, viaducte, reţele, tuneluri etc.

Pentru a limita lungimea lucrării şi, totodată, pentru a ne concentra pe soluţii şi detalieri specifice, în cele ce urmează ne rezumăm la abordarea extinderii clădirilor, menţionând că şi la celelalte tipuri de construcţii se regăsesc o parte din principiile şi rezolvările prezentate în continuare.

2. Câteva principii generale În mod natural, soluţia arhitectural-funcţională, dar şi criteriile economice vor dicta dimensiunile extinderii. Din punct de vedere estetic există două direcţii de abordare, fie prin replicarea faţadei construcţiei existente (printr-o soluţionare care se înscrie în aspectul urbanistic general al zonei), fie o abordare prin contrast. De la aceste considerente porneşte prima idee de concept structural. Dacă faţada este rezolvată în special prin goluri, pentru obţinerea unui aport mare de lumină naturală, atunci cel mai adesea pe conturul exterior vom regăsi elemente liniare (stâlpi şi grinzi). Dacă faţada este rezolvată printr-o arhitectură mai degrabă a plinului sau alternanţă gol-plin, atunci aproape sigur soluţia structurală va dispune de elemente bidirecţionale pe contur - pereţi structurali sau chiar panouri de contravântuiri diagonale, atunci când estetica o permite.

dintre centrul de greutate al construcţiei şi elementul structural; prin urmare, o capacitate maximă va fi dată de elemente rigide amplasate pe contur; • atunci când criteriul economic primează, elementele structurale dispuse pe contur vor anula zonele ieşite în consolă, ştiut fiind faptul că elementele în consolă cresc costul de realizare a structurii. Mai mult decât atât, o consolă amplasată asimetric (prezentă doar pe una din două faţade opuse) poate conduce la descentrarea centrului maselor, aspect care poate prezenta urmări negative prin creşterea momentelor de torsiune. În situaţii extreme (dimensiuni mari ale consolelor) se poate ajunge la micşorarea radicală a forţelor axiale de compresiune şi la apariţia unor forţe de întindere în elementele opuse zonei în consolă.

O altă problemă care necesită rezolvare este decizia legată de raportul dintre cele două structuri - cea existentă şi cea propusă.

O primă soluţie (cea mai uzuală) este aceea în care noul corp va fi total independent; în acest caz, între cele două construcţii va exista atât rost vertical, cât şi orizontal. O a doua variantă presupune recurgerea la sprijiniri de tip simplu rezemare a noului corp pe cel vechi, permiţând astfel mişcarea orizontală, de tip încastrare sau articulare2 , în cazul în care avem de-a face cu o supraînălţare. Există însă şi situaţii în care extinderea în plan orizontal poate să fie printr-o legatură rigidă între nou şi vechi.

Alt aspect de care trebuie ţinut cont este adâncimea şi modul de fundare al construcţiei existente, care, în general, reclamă ca noul corp să fie fundat similar. Acest lucru se poate realiza, desigur, cu condiţia ca terenul de fundare să fie uniform, iar volumul noului corp să fie comparabil, adică presiunile care se transmit terenului de fundare să fie de acelaşi ordin de mărime. În acest caz, soluţia funcţională trebuie să coincidă cu cea existentă, adică adâncimea de fundare să fie similară, ceea ce, implicit, înseamnă că subsolul va fi similar. Dacă însă avem pentru noua clădire mai multe subsoluri decât în cazul primeia, atunci lucrurile se complică, fiind necesar mai întâi un perete îngropat care să permită excavarea terenului de lângă construcţia existentă, ceea ce duce, în general, la retragerea liniei de structură a noii clădiri.

Astfel de situaţii sunt frecvente în zonele dens construite 3 , unde există cazuri în care corpuri ale aceluiaşi ansamblu sunt construite succesiv, uneori la intervale de câţiva ani.4

Trebuie menţionat avantajul general al elementelor structurale dispuse pe contur: • la clădirile înalte, de exemplu, unul dintre obiectivele proiectării structurale va fi conducerea încărcărilor verticale către conturul clădirii, iar la limită, către colţurile acesteia, în scopul de a echilibra forţele de răsturnare provenite din solicitările orizontale1; • la clădirile amplasate în zone seismice, dispunerea elementelor structurale (în special cele de tip panou) pe contur este fundamentală şi poate fi determinantă. Aceasta derivă din necesitatea de a avea o comportare favorabilă la solicitările de torsiune generală, capacitatea de a limita efectul de torsiune crescând odată cu mărirea distanţei

1 Vezi clădirea China Bank din Hong Kong.

2 La această soluţie se va apela cu prudenţă.

3 Nu ne referim la construcţii adiacente, cu totul independente, având proprietari diferiţi.

4 Aceste situaţii pot apărea fie datorită strategiei dezvoltatorului imobiliar (de exemplu, în cazul în care pentru al doilea corp se propune un număr mai mare de locuri de parcare, ceea ce poate conduce la un subsol în plus), fie datorită schimbărilor de legislaţie, ce impun crearea mai multor locuri de parcare pe unitate, chiar dacă cele două corpuri sunt identice la partea superioară.

201