Rostul ghidului e de a furniza un instrument de lucru locuitorilor din mediul rural, autorităților locale, investitorilor, proiectanților și consultanților implicați în procesul de construire sau de elaborare a unor regulamente de construire în mediul rural. Ghidul este conceput pentru zona de sud a Câmpiei Bărăganului, care cuprinde în mare parte teritoriilor județelor Ialomița și Călărași și corespunde aproximativ teritoriului județului Ialomița, anterior reorganizării administrative din 1950. Delimitarea teritoriului s-a făcut în funcție de criterii geografice și etnografice – determinante pentru caracterul așezărilor și al arhitecturii tradiționale. Teritoriul la care se referă ghidul aparține zonei etnografice a Bărăganului Ialomiței. Localitățile aflate în partea sud-estică a Câmpiei Bărăganului, cuprinsă între valea Dâmboviței și valea Mostiștei, au fost tratate în „Ghiduri de arhitectură pentru zona Câmpia Română, sectorul Argeș-Mostiștea.”