Specii endemice: Melampyrum saxosum. Valoare conservativă: redusă, habitate extinse primar şi secundar. Literatură selectivă: Raţiu et Moldovan 1974; Resmeriţă 1976; Coldea 1990; Vicol et al. 1971; Raclaru 1967; Todor et Culică 1967; Dihoru 1975; Buiculescu 1975; Buia et al. 1962; Resmeriţă 1970; Raţiu 1965; Popescu G. et al. 2001; Dobrescu et al. 1989; Sanda et Popescu 1988; Coldea 1991. Cu toată extinderea lor considerabilă din Carpați, au stat mai puțin în atenția cercetărilor cenotaxonomice. Îndeosebi caracterul lor secundar a constituit unul dintre considerentele pentru care aceste cenoze au fost omise din cele mai multe clasificări. În pofida neglijării lor cenotaxonomice, afinișurile constituie totuși asociații reale cu o compoziție floristică relativ stabilă, care, în condițiile staționale determinate, acoperă adeseori suprafețe extinse de pe povârnișurile munților. Optimul lor ecologice este oferit de solurile humico-silicatice intens acide, ca și de cele podzolice alpine de pe substrat granitic sau cristalin. Afinișurile constituie sinuzii euricenotice înzestrate cu o accentuată stabilitate, care își pot menține alcătuirea difuzând prin serii incumbative și odată cu dispariția stratului de edificatori domninanți se pot dezvolta exuberant ca asociații de sine stătătoare. N. Boșcaiu consideră afinișurile pure din masivul Țarcu drept asociații secundare care provin din sinuziile euricenotice ale alianței Junipero – Bruckenthalion
de la care mai păstrează
principalele specii caracteristice și care la sfârșitul unor serii incumbative și-au dobândit o totală independență cenotică, comportându-se ca stadii de disclimax de lungă durată.
Este interzisa copierea, multiplicarea si imprumutarea documentatiei fara aprobarea scrisa a SC EPMC Consulting SRL
Cluj Napoca Strada Emil Racovita, Nr. 25 Tel/Fax: 0264.411.894; Mobil:0730.506.045
44