Revista Monitorul de Poezie 34.2021

Page 1

Monitorul de poezie Revistă foileton, cu poezie de bon-ton

Anul 3, Numărul 34, august 2021, ISSN 2668-0440 Se distribuie gratuit.

Interviuri

cu poeţi Poeţi – In memoriam

Pentru mai binele literaturii Resurse pentru globalizarea poeziei

Poezie de colecţie


Monitorul de poezie Editorial

Pentru mai binele literaturii Revista România literară a realizat de curând o anchetă în care diverşi scriitori au fost întrebaţi ce anume ar schimba, astfel încât viața literară, condiția scriitorului român, literatura română în general să arate mai bine. Ei, bine, răspunsul meu ar fi fost, probabil, că un mare avantaj pentru scriitori ar fi ca aceştia să simtă că li se face dreptate, că există egalitate de şanse, de exemplu, pentru început, pentru a intra în Uniunea Scriitorilor din România, apoi, că publicarea în reviste nu se face doar pentru cei dintr-un cerc închis, că fondurile disponibile sunt distribuite echitabil, corect şi cu bunăcredinţă, că promovarea se face pe criterii doar calitative şi estetice, că nu este încurajată practica de scrieri de cronici favorabile contra avantaje materiale etc. Pe de altă parte, pentru promovarea lecturii, aşa cum am mai zis undeva, dacă aş avea putere de decizie, aş introduce, de exemplu, bonuri şi vouchere pentru cumpărarea de cărţi ale autorilor români contemporani şi aş legifera emisiuni obligatorii cu scriitori la televiziuni. La revista Monitorul de Poezie, noi tocmai asta încercăm, să dăm o şansă oricărui creator de poezie şi să încurajăm valoarea literară şi diversitatea.

Ionuţ Calotă, director revista Monitorul de Poezie

1|Anul 3, numărul 34, august 2021


Monitorul de poezie Poezie de colecţie

* În timpurile stocate în creier rătăcesc marinari bătrîni, ei au aflat că patria lor e un fruct al cuiva ce nu obosește să imagineze și plutește pe mări, ancorînd, uneori, în porturi ireale, zilele lor sunt făcute din materii subtile, rămase de la alcătuirea unor orașe perfecte, înrobitoare

Aurel Pantea

2|Anul 3, numărul 34, august 2021


Monitorul de poezie Poezie de colecţie

* am văzut o bufniţă care scria poezii cu ochii pe noapte nu era o iluzie optică am văzut un mînz care citea poeziile scrise de mine chiar aici în pămînt dedesubt unde noaptea ţine de obicei un miliard şi unu de ani am văzut o privighetoare cum îşi înfăşura cîntecul cu noapte peste gură şi peste pleoape am văzut un elefant dansînd cu patimă cu o furnică chiar pe dunga de la orizont furnica era în zi elefantul era în plin miez de noapte am văzut pe urmă o girafă care mă privea dinspre zi înspre noapte de la o înăţime cu adevărat impresionantă am văzut şi un tigru mort care rîdea cu lacrimi chiar la miezul nopţii de sîmbătă spre duminică am văzut un peşte cum mergea pe stradă şi rîdea şi el şi rîsul lui în urma lui se transforma în noapte Nicolae Tzone 3|Anul 3, numărul 34, august 2021


Monitorul de poezie Poezie de colecţie

* n-am știut să fac poze dar îmi plăcea să mă uit prin vizorul cutiei și toți oamenii se făceau mici în tonuri de gri și cu margini albe dantelate aveam o cameră care știa să tragă șaptezeci și două de poziții una mai ciudată ca alta cu tine alergînd înspre mine într-o rochie cu flori mici bej cu tine luîndu-mă-n brațele tale ce nu se sfîrșeau niciodată cu tine spunîndu-mi „atît de mult te iubesc” cu tine le-am șters

Dan Iancu

4|Anul 3, numărul 34, august 2021


Monitorul de poezie Poezie de colecţie

* de departe zăresc o intrare trucată îmi ţin ochii legaţi strâns să nu se repete la fel de sălbatici în adâncul lumii, acela care nu vede ce-mi trece prin cap, acela care nu-mi mai spune nimic, doar creşte în mine până mă înlocuieşte cu o vârstă mult mai veche din lăuntrul meu îi hrănesc toate formele de fructe zemoase pe care mă răzbun sorbindu-le miezul sunt martorul unui triumf al uriaşilor cu picioare goale, desenez un evantai, o îngheţată şi un câine

Daniela Toma (din volumul în curs de apariţie la Editura Universitară, Ochi de lună)

5|Anul 3, numărul 34, august 2021


Monitorul de poezie Poezie de colecţie

Exces de gri în contrejour Bizar / chiar şi lucrurile îmbătrânesc în jurul meu. Desigur / nu te teme / îmi spun chiar dacă timpul este frânt pe eşafoade într-un oraş al hoţilor în care cei cinstiţi sunt alungaţi cu pietre. Totuşi va fi o vară de săruturi într-o ţară mândră cu o mie de sori. A început deja domesticirea roboţilor. Ionuţ Calotă (din volumul în curs de apariţie la Editura Universitară, Oraşul tatuat)

6|Anul 3, numărul 34, august 2021


Monitorul de poezie Poezie de colecţie

* renunț să mai leg infinitul în nodul cravatei nu pot scrie la umbra unui copac strangulat pot să-ți spun că voi merge până în pânzele albe să ascult bătaia inimii păsării rătăcită în candela anonimă a vremii azi am să ning cu fruntea în palme peste plita încinsă cuvinte prin care iadul nu poate să treacă

Constantin Sârghiuță

7|Anul 3, numărul 34, august 2021


Monitorul de poezie Poezie de colecţie

* Mă bântuie destinul nelumit, mă copleșesc speranțele deșarte, iubita mea, ce tragic ne-am iubit – ca două personaje dintr-o carte. Iubirea ta mi-a fost un dulce chin, m-am ofilit ca florile de toamnă, iubirea ta mă doare feminin sub ochii tăi voievodali de doamnă. Din calea ta mă vâd mereu fugind și îmi tot spun că așa ar fi mai bine, dar mă cuprinde atunci un fel de jind și mă întorc tăcut, din nou, la tine. Iubito, azi tomnatec ne-ndreptăm spre alte zări sau poate chiar spre moarte. Ne vom iubi pe acel străin tărâm, ca două personaje dintr-o carte. Mihai Hafia Traista

8|Anul 3, numărul 34, august 2021


Monitorul de poezie Poezie de colecţie

adevărul nostru cam mult ne bazăm pe singurătate fie ea și lărgită – pe unchii, pe verii, pe mătușile singurătății – ba chiar pe vecinii, pe cunoscuții și pe necunoscuții ei prea mult mizăm pe singurătate ca soluție ultimă pe grota pe buncărul ce ni-l săpăm fiecare în suflet prea siguri suntem că în el o să găsim, exact când ne trebuie, orașele înflorite lumea înstelată iubirea pusă la rece din timp prea ușor lăsăm pradă acestei fiare utopice fără gheare și dinți fără gen numele nostru cuminte identitatea noastră efemeră adevărul nostru etern

Gabriela Chiran Medeleanu

9|Anul 3, numărul 34, august 2021


Monitorul de poezie Colecţia de metafore

Seria 28 „aşa că, i-am întrerupt brusc seara din cuprinsul smintelii şi am obligat-o să-şi coasă singură de mână gusturile, scrisul înclinat şi dimineaţa mersului” – Daniela Toma „din fericire nopţile vin să ne petreacă dincolo” - Radu Bata „va veni frigul în țara mâinilor neputincioase” - Geo Galetaru „E ziua aia Când toate bombele Vor să-ţi asculte inima” - Viku Zenescu „copilăream legată la ochi Îmbrățișând vântul” - Mihaela Poduț Ienuțaș „Pulsând în clipe, este începutul” - Simion Felix Marțian „Sunt ca un cuţit care rugineşte pe interior.” - Ionuţ Calotă

10 | A n u l 3 , n u m ă r u l 3 4 , a u g u s t 2 0 2 1


Monitorul de poezie Poezie de colecţie

*

Din turnul speranței rămas fără ceas se văd brațe întinse spasmodic răstignirea înțeapă cerul – se moare incolor ca o apă – ultimul copil cu pletele albe privește fluturii prinși cu bolduri de brațele lui reci – la orizont se ghicesc bufnițele.

Maria Vasilescu

11 | A n u l 3 , n u m ă r u l 3 4 , a u g u s t 2 0 2 1


Monitorul de poezie Poezie de colecţie

Aceşti oameni plimbă un tren Toate femeile care alăptează devin obiecte de muzeu pe buzele lor ţin săbii lipite doar păsările ştiu să înghită carnea cu gust de colivie Nu vom întârzia să vă aducem asfiinţitul spuneau oamenii din cretă care treceau prin noapte ca printr-o cameră cu zeci de sertare Să ne ascundem în arborii lichizi până când nu devenim călători într-un vagon de ceară.

Maria Hirth

12 | A n u l 3 , n u m ă r u l 3 4 , a u g u s t 2 0 2 1


Monitorul de poezie Poezie de colecţie

Fotografie Nimic nu este întâmplător în pătratul ferestrei... Numai femeia aceasta care vine și pleacă, fără știrea oglinzilor, pare să fie singura întâmplare...

Marin Rada

13 | A n u l 3 , n u m ă r u l 3 4 , a u g u s t 2 0 2 1


Monitorul de poezie Poezie de colecţie

* Ziua de ieri, de alaltăieri și de astăzi. Ori le-am pus pe întuneric, ori am uitat unde le-am așezat era așa și așa, era ovăz, grâu și secară chiar. Și mai mult îmi opresc nodul în gât e miercuri spre joi îmi spune crinul din închipuirea mea își întinde petalele pe nisip și pe apă. De când de necând sunt tot mai alb. Și mai alb soarele aprinde bujorii pe coaste.

Dan Căşuneanu

14 | A n u l 3 , n u m ă r u l 3 4 , a u g u s t 2 0 2 1


Monitorul de poezie Poezie de colecţie

lucruri mărunte pe care le port în carne uneori sunt în supermarket telefonul vibrează numele tău vibrează în os și uit de ce am venit sunt în mijlocul tău și moartea bolile tristețea sunt în afara ta

Miruna Romanciuc

15 | A n u l 3 , n u m ă r u l 3 4 , a u g u s t 2 0 2 1


Monitorul de poezie Poezie de colecţie

Sonet 91 Consum în orice seară câte un stol de rime! Oprindu-mi rătăcirea pe culme de zenit, Reinvestesc ideea doar primului venit; Nevindecat, îmi caut, în cerc, prima pătrime... Etern de multă vreme sub vremuri troienit, Limanul unor verbe născut să îmi comprime Iubirea înserată în numerele prime, Adăugându-mi gena din care-am provenit, Mă caut printre forme dezmoştenit de mine Adaug unghiuri drepte trecutelor idei, Retrag silabe moarte ce vor să mă domine Ipotenuza urcă în calea mea şi de-i Analizez puterea prin forţa unor dine, Nu reuşesc căderea și iarăşi mă vând ei... George Tei

16 | A n u l 3 , n u m ă r u l 3 4 , a u g u s t 2 0 2 1


Monitorul de poezie Poezie de colecţie

pomii fructiferi cresc la mine în ureche ți-ai mâncat cerealele cu o poftă ai fi putut mânca cerul cu tot cu rechini vai câte neajunsuri sunt îngropate în cutii de pantofi câte visuri sunt nevisate în mansarde de turtă dulce și câte stele sunt înstelate pe maluri de râu și câte gloanțe au fost trase în săli de sport pomii fructiferi cresc la mine în ureche aud coji de portocale făcând cocoașă aud sâmburi de măr dansând stângaci aud ciorchini de struguri pregătindu-se de război repede repede să nu ne ardă soarele am citit în strănutul tău dorul de castane și frica de alzheimer arde casa arde casa arde casa arde casa arde casa arde casa arde casa arde casa arde casa arde casa arde casa arde casa arde casa arde casa arde casa și ai crezut că sunt amantă de mecanic am în permanență în gură un gust de soc și o aromă de scaun electric 17 | A n u l 3 , n u m ă r u l 3 4 , a u g u s t 2 0 2 1


Monitorul de poezie

în colecția mea de frici există un exemplar ciudat pe care nu l-am mai văzut până acum o să-l vând pe două sticksuri cu susan și o invazie de furnici debusolate m-am uitat în ochii tăi și-apoi mi-am împușcat copilul de ce e mai ușor să iubești decât să te lași iubit Diana Oprea

18 | A n u l 3 , n u m ă r u l 3 4 , a u g u s t 2 0 2 1


Monitorul de poezie Poezie de colecţie

glumele proaste sunt mult mai rele decât mine poate că-ntr-o zi mă voi hotărî să-mi trăiesc viaţa şi-mi voi lua un job o să am suficienţi bani să-mi permit o cadă plină cu pepsi cu gust de cireşe mi-aş lăsa prietenele să o folosească dacă una din glume nu-mi iese le spun că-i un poem.

Elena Boldor

19 | A n u l 3 , n u m ă r u l 3 4 , a u g u s t 2 0 2 1


Monitorul de poezie Poezie de colecţie

* Dragă lume pentru mine tu nu ești depărtare chiar de muști din același loc ars de soare

Carmen Enache

20 | A n u l 3 , n u m ă r u l 3 4 , a u g u s t 2 0 2 1


Monitorul de poezie Poezie de colecţie

Rătăciri de la o vreme aud tropote neliniştea creşte în mine ca un bob cerul văduvit de zboruri zădărniceşte lumina Dumnezeu priveşte-ngândurat între noapte şi zi doar eu ascunzătoarea perfectă a morţii

Teodor Dume

21 | A n u l 3 , n u m ă r u l 3 4 , a u g u s t 2 0 2 1


Monitorul de poezie Poezie de colecţie

locul acela gol „mestecă încet anii" - mi-ai spus în ziua aceea care s-a pliat pe sărbătoarea mea printre sentimentele ce planau cu aripile relaxate mai sus decât puteam ajunge frânghiile de siguranță se desprind la un buton distanță de aterizare mă țin de aerul unde stă Dumnezeu ca de un cordon ombilical înfășurat violent în jurul minții îmi stăpânesc atomii cu asfințitul un delir plin de smintiri mă rușinez de patima mea de buretele nestors din locul acela gol dinspre apus am obosit de atâta stat pe loc 22 | A n u l 3 , n u m ă r u l 3 4 , a u g u s t 2 0 2 1


Monitorul de poezie

tomuri de poezie pe umerii singurătății fotografiile din călătoriile tale lirice cu rol de analgezic mă ridică de la pământ până la fruntea ta de ce m-ai ales tocmai pe mine ? „pentru că a sângerat numele tău când l-am scris" - mi-ai răspuns

Simona Şerban

23 | A n u l 3 , n u m ă r u l 3 4 , a u g u s t 2 0 2 1


Monitorul de poezie Poezie de colecţie

În căutarea cercelului pierdut dacă nu ar avea o anume dezmierdare a luminii (sau poate ochii mei, ca poeții și bețivii, prea s-au încrezut când ea-n zori își caută prin pat, cercelul stâng, pierdut, cu părul încurcat de aer, aproape goală iar sânii, și mâinile-i aruncă timpul scurt, și perna, cearșaful răscolit și tot patul e-un grohotiș de aștri dintr-un landsaft galactic o sfărâmătură de îngeri dintr-o carieră a cerului cuantic în care cercelul atât de frumos se-ascunde și nu-i găsit și ea e arhanghelesc de frumoasă și furioasă la un loc și eu mă-ntreb de ce nu vrea să uite nimic la mine e o minune să-ți pierzi în pat bijuteriile ieftine printre suspine când ochii mei pe tine, ca poeții și bețivii, au marele noroc să se dezmierde cu dezmierdarea ta-n lumină și lumine) și-apoi, bezmetic-fericit, să-ți dau cercelul. Până mâine!

Dan Vîţă

24 | A n u l 3 , n u m ă r u l 3 4 , a u g u s t 2 0 2 1


Monitorul de poezie Poezie de colecţie

* Aici soarele e fraged fluturii fac baloane de săpun și puii galbeni înalță zmeie miroase a iarbă ce nu se îndoaie de rugile din palme-lumânări e neîncetatul neînceput e liniștea din amniotic acolo acolo e distanța dintre pântecul Bătrânului cu zile și Jos genunea și tânguirea peste umbre și frica ce se înnoadă din genunchi

Oana Goia

25 | A n u l 3 , n u m ă r u l 3 4 , a u g u s t 2 0 2 1


Monitorul de poezie Poezie de colecţie

Câmpia electrică Ce tânăr trup, în largile-anotimpuri aleargă cu ploile-n ţărână neîncepută a câmpiei? Ce nori hidoşi se-ascund prin văile cerului târziu, peste noi să cuvânte? Am văzut vulpi alergând printre fulgere, păsări ţipând în strânsoare. Statuie de piatră şi teamă am fost, în câmpia electrică pierdută-ntr-o seară.

Violeta Pasat

26 | A n u l 3 , n u m ă r u l 3 4 , a u g u s t 2 0 2 1


Monitorul de poezie Poezie de colecţie

ne pregătim de sfârșit uite stai ghemuit în fotoliu din mine mușcă dimineața ne pregătim de sfârșit poate nu mai vine nu îți acoperi mâinile altă dată mă jucam cu o aripă într-un castronaș cu orez cu lapte afară nu rămâne nimic ai răbdare cu tine petele și spiritul critic așteaptă încercuiește realitatea mișcătoare

Anca Șerban

27 | A n u l 3 , n u m ă r u l 3 4 , a u g u s t 2 0 2 1


Monitorul de poezie Poezie de colecţie

bagatelă ah să fii un tânăr poet și să te doară-n cot de moarte să te plimbi prin oraș de parcă ai cunoaște adevărul și l-ai ignora să fluieri în biserică și cu mâna ta să hrănești fel de fel de animale imaginare nimeni altcineva nu cunoaște cât purtau la pantofi predecesorii tăi optzeciști nimeni altcineva nu pășește cu un picior în oraș și altul în lumea cealaltă nimeni nu spune atât de multe și tace deodată doar tu îți porți uimitoarele poeme imprimate pe tricouri colorate doar tu ai părul atât de negru

Christian Bistriceanu

28 | A n u l 3 , n u m ă r u l 3 4 , a u g u s t 2 0 2 1


Monitorul de poezie Poezie de colecţie premiată la Concursul Internaţional NATURE 2021

Publicăm o serie de poezii care au primit premii şi menţiuni la un concurs internaţional la care revista noastră a participat ca partener, Concursul Nature 2021. Textul premiat pe care vi-l propunem în acest număr: Conversaţie iniţială Joseph (USA) Strălucitor în roșu era el. Mai modestă era ea. Aripă lângă aripă stăteau alături pe firul telefonic, într-o sincronizare perfectă, în pofida cerului pudrat cu cenușă, plin de nori grăbiţi galbeni și portocalii, îngroşată și intensă ca o vopsea umedă; o rafală de vânt vestea apropierea potopului. 29 | A n u l 3 , n u m ă r u l 3 4 , a u g u s t 2 0 2 1


Monitorul de poezie

Capetele lor, întorcându-se rapid și brusc, vorbind în limbajul lor despre dragoste și utilitate, în timp ce întăreau unele cuvinte, intrând în conversație cu celelalte specii; toate au evoluat cu mult timp în urmă dintr-un strămoș comun, universal aşa susţinea Darwin.

Traducere de Ionuţ Calotă

30 | A n u l 3 , n u m ă r u l 3 4 , a u g u s t 2 0 2 1


Monitorul de poezie Poezie de colecţie

Lilá în galben E-n trudă ambra ce mi-o laşi în urmă, de întuneric încă te mai scuturi; zurlii, cocoşii-n grabă zorii scurmă, îmi zboară prin călcâie numai fluturi. Prin câte albii trucul se arată, absenţa ta mi-ar defrişa noeme, de i se stinge morţii mucu-ndată, Lilá, în galben ne-om strivi o vreme. În pohte doar ispita se măsoară, covrig se face viaţa între deşte, ne dezbrăcăm pe fugă, într-o doară, nimicul… vertical ne amăgeşte. Acum, cărăm poveri în cârcă, fumuri, cum fluviul duce oase-n Perseide, ne naştem în cădere, însă drumuri alunecă spre mări ce zac aride. E-n trudă ambra ce mi-o laşi în urmă… îmi zboară prin călcâie numai fluturi. Valerian Bedrule

31 | A n u l 3 , n u m ă r u l 3 4 , a u g u s t 2 0 2 1


Monitorul de poezie Poezie de colecţie

* armonica se deschidea şi apoi se-ntindea atât cât o țineau pliurile cât o ținea burduful nimeni nu avea mărturii despre primul ei sunet şi nici despre prima mea zi şi chiar de-ar fi fost vreo înregistrare emoția nu s-ar fi putut reda prin suita imaginilor în mişcare momentul acela fără aer înaintea surprizei de a respira de una singură şi pentru mereu nu avea să se retrăiască iar eu nu aveam niciodată să-l ştiu armonica mea îşi cânta partitura scrisă de altcineva pe la muchii începuse a se roade pe scenă după acea prezentare bombastică intrasem numai eu îmi interpretam melodia şi aveam să plec după sau înainte de a se termina important e că asemenea ție sau ție doar semne în aer aveam să las în urma mea Lili Goga

32 | A n u l 3 , n u m ă r u l 3 4 , a u g u s t 2 0 2 1


Monitorul de poezie Poezie de colecţie

* albastrul din care e alcătuită o joi nu stă niciodată cuminte. în general, alunecă-n neliniște.

Corina Dașoveanu

33 | A n u l 3 , n u m ă r u l 3 4 , a u g u s t 2 0 2 1


Monitorul de poezie Poezie de colecţie

* a obosit pasărea fără umbră cu un un laț sau un arc cu săgeți o dobor ușor de pe cerul de stâncă o facem bucăți nu plânge uite o felie ia și mănâncă

Cristina David

34 | A n u l 3 , n u m ă r u l 3 4 , a u g u s t 2 0 2 1


Monitorul de poezie Poezie de colecţie

Visurile fiarei umăr la umăr cu oamenii, așa se visează fiara, înfulecându-mă zilnic! astfel, mereu moarte tânără, pe tronuri de smoală, cheamă chipul iertării. braț la braț cu oamenii, așa se închipuie sălbăticiunea, sfâșiind vocala care-mi urlă ultima rămășiță de înger...

Teo Laurean

35 | A n u l 3 , n u m ă r u l 3 4 , a u g u s t 2 0 2 1


Monitorul de poezie Poezie de colecţie

Prăbușire în pagina 7 Cu fața la zid așteptăm balanța înclinată ce ne va zdrobi. Dreptatea umilită s-a strecurat tiptil prin crăpăturile zidului. Singură lumina mângâie chipul chinuit al pietrelor-martor. Din cer se preling dâre de sânge. Dincolo de zid, Câmpia Libertății, pustie, zace ca o femeie violată. Plutonul mediocrității este gata de tragere. Cu fața la zid așteptăm gloanțele oarbe ale destinului. Foc! Contractul cu Dumnezeu a expirat.

George Vigdorovits

36 | A n u l 3 , n u m ă r u l 3 4 , a u g u s t 2 0 2 1


Monitorul de poezie Poezie de colecţie

legea compensaţiei am îmbătrînit şi mi-e ruşine de pieile-atîrnînd grotesc pe mine de mîna tremurînd afon pe pix de barca din hîrtie pentru Styx dar sufletul nu ştie de ruşine priveşte tîmp şi candid către mine şi se copilăreşte, tot mai mic: – de-a ce ne jucăm azi? de-a hide-and-seek?

Luminiţa Zaharia

37 | A n u l 3 , n u m ă r u l 3 4 , a u g u s t 2 0 2 1


Monitorul de poezie Poezie de colecţie recomandată de Grupul literar Art Creativ

Schilodit de lupi, poemul... Mai păgâni decât păgânii sunt lupii din piatra lunii, unde versul mi-am pitit să nu fie de găsit... Umbrele de prin genuni, mai pândesc în zi de luni, să mai muște din poeme, să audă cum mai geme o tăcere-a unei muze ce adastă azi pe buze... Sângerează un cuvânt dintr-un tainic jurământ într-un asfințit parșiv îmbrăcat în rogvaiv... Între virgulă și punct se mai zbate-un legământ, străjuit de acolade printre prozodii schiloade... O silabă, rima-și pierde și pentru că niciun verde nu se-arată în crevase, luna rănile își coase cu un fir de perseidă-n a gustarului firidă... Curg vocale-n râuri, râuri și consoanele-n desfrâuri le ademenesc impudic într-un ritm alert și ludic... Numai toamna e de vină prea flămândă și haină... în culori înșelătoare, cu miresme-mbietoare, scoate armele din teacă și-n melancolie-mbracă un poem din vara noastră și-n mantia lui albastră Zdrențuită de furtună, resturi de suspine-adună... urlă lupii-n crugul lunii, idolatri ca nebunii, să-mi decapiteze stihul, să-mi sluțească acrostihul... Vuiet mov atins de morb, Inundat de glas de corb, 38 | A n u l 3 , n u m ă r u l 3 4 , a u g u s t 2 0 2 1


Monitorul de poezie

Oropsit și exilat Lângă vină și păcat. Eclozat în ploi și vânt, Tatuat pe un cuvânt Toană-a unui imn orfeic Adulat în cerul sferic... Violetta Petre

credinţă s-a ridicat umbra de la picioarele mele ca o flacără vie înconjurându-mă şi mi-am zis se poate să fii o singură dată şi să arzi de mai multe ori Ion Toma Ionescu

39 | A n u l 3 , n u m ă r u l 3 4 , a u g u s t 2 0 2 1


Monitorul de poezie Haiku de colecţie selectat din grupul literar Dincolo de retină

malul lacului – tremurînd în briza verii turnul bisericii Ana Irina iarbă sub coasă cântecul greierilor tot mai aproape Carmen Pasat alai funerar rostogolite-n iarbă cireşe-amare Mihaela Băbuşanu toamnă bogată mirosul de cerneală pe manuscrise Marin Rada

40 | A n u l 3 , n u m ă r u l 3 4 , a u g u s t 2 0 2 1


Monitorul de poezie Poezie de colecţie colectivă scrisă în Cenaclul maximinist

* Nu toate literele sunt multiplii lui a Unele sunt ca nisipul picături aprinse de rouă luminându-ne chipul rădăcini ascunse într-un cer ca o carte deschisă În respirația lor e viață cu întrebări și răspunsuri nescrise Fiecare literă din numele tău lipită ca un scai de timp e o scorbură de salcie cu ochii tineri care încolțesc din mine Tu anunți în fiecare dimineața că în locul cuvintelor care încep cu litera a trebuie trecută facerea lumii într-o dualitate perfectă Știi doar că fiecare literă din alfabetar este îndrăgostită de A mare de tipar izvoarele o atestă acum aproape revoluționar 41 | A n u l 3 , n u m ă r u l 3 4 , a u g u s t 2 0 2 1


Monitorul de poezie

Poezie colectivă scrisă în Cenaclul maximinist de autorii: Marin Rada, Genoveva Simona Mateev, Gabriela Ana Balan, Nicolae Nistor, Carmen Sendroiu, Emilia Tanase şi Ionuţ Calotă Ce înseamnă Cenaclul MAXIMINIST? *nu negăm niciun curent literar, dimpotrivă, folosim la „maxim” orice resursă, orice beneficiu adus de-a lungul timpului poeziei, orice inovaţie care a îmbunătăţit creaţia literară de-a lungul istoriei ei *căutăm „maximum” de efect al poeziei în „minimum” de text *folosim intens figurile de stil, îndeosebi metaforele, dar şi celelalte *îmbogăţim poezia cu multă imaginaţie, chiar ficţiune, aducem imagini cât mai proaspete, inedite, suprinzătoare

42 | A n u l 3 , n u m ă r u l 3 4 , a u g u s t 2 0 2 1


Monitorul de poezie Poeţi – In memoriam

Desenez pe o pânză, în vis Şi deodată s-a ridicat cerul din ape Ca o pânză brodată s-a ridicat, Eu mă aflam rugător la un semn Şi semnul era ca o femeie la geam. Barca pleacă şi ţărmul a înflorit Eu sunt acolo în barcă, Noaptea este acolo în barcă Geamul seamănă cu sângele meu: Tu treci, arcuind aerul.

Corneliu Antoniu (președintele Filialei Sud – Est a Uniunii Scriitorilor de la înființarea acesteia până în acest an)

43 | A n u l 3 , n u m ă r u l 3 4 , a u g u s t 2 0 2 1


Monitorul de poezie Semnal - carte de poezie

Tăcerea paşilor pe sârmă, Violetta Petre, antologie de autor, Editura Art Creativ, 2021 Tăcerea, stare în care timpul s-a închis, oprindu-se Dimensiunea poetică extrem de activă a Violettei Petre reface, în mare măsură, conexiunea cu existenţa personală, o recuperează în mod cu totul şi cu totul original, astfel că, întreaga opera a poetei se structurează pe un profil de esenţă intimă, pe acela al permanentei asumări cu tot ceea ce implică din punctul de vedere al consecinţelor, poezia evadând spre toate manifestările exterioare, le dezveleşte de obişnuinţă pe planurile cele mai largi, există ca un complex estetic convingător şi vine să se arate cu vădită atitudine, cu nerv, cu inteligenţă: „de „păcatul” poeziei nu mă spală nicio ploaie,/poa’ să curgă şapte ceruri, mări de ape şi puhoaie/să-mi inunde ochi şi gură, valuri să-mi înece mersul,/poezia mi-e văpaie şi respir prin apă versul...” Este mai mult decât evident faptul că citim o poezie a evoluţiei şi a experienţei literare, un discurs liric al individualităţii, care apare atunci când poetul se simte desăvârşit cu el însuşi şi cu lumea sa, mai cu seamă cu cea din interiorul lui, ritmul ei susţine şi încălzeşte cu o putere de seducţie uimitoare restul lucrurilor, sensul acestora „deși sub talpa goală drumu-i sigur/și ignorăm căderile banale,/pășim prin viață cu același pas nesigur,/pe-o sârmă între puncte cardinale...”, „şi chiar dacă-s ultimul vers fără rimă,/cu ritmul străin, amputat și vetust,/îmi iau în spinare potopul de vină/ 44 | A n u l 3 , n u m ă r u l 3 4 , a u g u s t 2 0 2 1


Monitorul de poezie

și duc poezia pe drumul îngust…” În poezia Violettei Petre se definesc stări, se elaborează versul, tonalitatea, ideea, tema, limbajul artistic, în final impunându-se forma şi, implicit, emoţia artistică. Aceasta din urmă niciodată nu a lipsit, aici nu există o joacă de-a poezia, ci poezie în adevăratul sens al cuvântului, el atrage, el se redescoperă, el îşi inventează o nouă lumină pe care o urmează ...uneori, citindu-l, am avut impresia că ar trebui să mă aflu desculţă la această întâlnire, pentru a nu-l stingheri, pentru a nu-i întrerupe avântul, alteori nici măcar n-am respirat până la sfârşitul textului, nu i-am spus-o mereu Violettei, dar am simţit-o întotdeauna... „un cimitir de-aripi arzânde îşi etalează-n stil barbar/ decoruri triste şi imunde pe file negre-n calendar…/amanetez un gând de mâine pe-o clipă îngropată-n cruci,/dau de pomană vin şi pâine, mă prind în şirul de năuci,/şi cu tăcerile în braţe şi-o lumânare pentru vii,/aştept o noapte să mă-nhaţe, prizonieră-n colivii…” sau „căram şi noaptea în spinare şi glas n-aveam să chem lumina,/doar morţii aruncau cu sare, să-i zbicească mamei grădina/un câine şchiop lătra la tata, care stătea în pragul uşii/şi se uita cum vine gloata pe drumul morţii şi-al cenuşii…” Se poate întâmpla orice în poezia Violettei Petre („ai născut şi tu, Adame, dar ce naştere bizară/ai avut numai o dată, când ai scos din tine-afară/doar o Evă pentru tine şi icoană pentru plozi/şi pomadă pentru rana celorlalţi născuţi schilozi”), iubirea e cea care primează, iubirea aceea clocotitoare fără de care nu există împlinire, dacă ea lipseşte, unitatea întregului nu e completă, fiinţa 45 | A n u l 3 , n u m ă r u l 3 4 , a u g u s t 2 0 2 1


Monitorul de poezie

se lasă mistuită de o multitudine de întrebări, vibraţia sufletească se ascunde în ungherele trupului şi nu mai răspunde la nimic altceva („şi dacă nu-i iubire, nimic nu mă trezeşte…”); încercările vieţii aduc înţelepciunea, întâmplările, întâlnirile, marile pierderi au armat versul („arma mea e un fleac, dar e zâmbet de leac… arsenal ozonat, de nimic alterat,/îl găseşti doar pe buzele mele”) care oferă acum o concepţie, o teorie despre viaţă, tensionată uneori, cu substrat dramatic, confesivă, decomplexată alteori, ironică, acidă, pe alocuri, dar în toate cazurile trecută prin filtru de rafinament, „spre clipa de exaz, ce-n sânge-aşteaptă,/ca o descătuşare de angoasă,/ pe ultima şi cea mai 'naltă treaptă,/ pe care chiar şi viaţa e geloasă...” Imaginaţia aruncă flăcări, este spontană, exultantă, cu alte cuvinte, o explozie de senzualitate: „să urci adagio spre locu-n care sencurbă umărul timid pe gât!/şi lasă un sărut în aşteptare şi dacă totuşi eşti nehotărât,/mai fă un pas şi-un semn de întrebare aşază-l peste gură şi pe sâni,/acolo unde creşte câte-o floare şi unde poftele, grăbit, îţi mâni”… Mecanismul poetic se menţine în echilibru între pozitivizare şi contrariul acesteia, cu turbulenţe sporadice între cele două extreme, cu suprapuneri deopotrivă, substanţialitatea, însă, tocmai de aici derivă, din ştiut şi neştiut, din afirmarea lor de pe cu totul alte poziţii decât acelea pe care ni le imaginăm a fi posibile; ceea ce rezultă nu poate fi contestat din motivul că avem dovezi covârşitoare: „pentru-agonii din ultima-ncercare de-a obloji poemul ce am fost/vor râde lacrimi dintr-o întrebare, ce-aşteaptă un 46 | A n u l 3 , n u m ă r u l 3 4 , a u g u s t 2 0 2 1


Monitorul de poezie

răspuns în avanpost”... „e-o desfătare nouă, ca un transplant de corduri,/în care trec cocorii, în noi şi nu spre norduri/suntem meridiane şi-n planuri verticale,/ne întâlnim magnetic pe căi orizontale…” Palpitul vieţii, spectacolul acesteia, trăirile se răsfrâng asupra cotidianului descris şi nu se vor isprăvi niciodată, atât timp cât poezia se va scrie în mod eliberator şi, desigur, cu o amprentă definitivă („şi raiu-i lângă mine; cântă-mi, Poete,-n limba ta,/cu foşnet lung de catifea,/aşa cum ştii mai bine...”), aşa cum se întâmplă în volumul antologic al Violettei Petre, Tăcerea paşilor pe sârmă, abandon total devenit, iată, fapt ce se iveşte pur şi simplu pentru că e timpul s-o facă, să activeze toate celelalte aspecte adiacente numai şi numai în favoarea risipei de poezie în şi de substanţă… Aşadar, suntem în legitimitate absolută dacă simţim că nu ne e străin absolut nimic din ce am citit aici şi rămânem în complicitate deplină cu poezia, revenind mereu la starea de admiraţie pe care definitiv ne-a imprimat-o… Şi da, ne aşezăm şi tăcem! Cum altfel ai putea să rămâi decât tăcut în faţa frumuseţii poeziei? „E o tăcerea-aproape mormântală și îmi revendic firul întrerupt de-o pauză de-alunecare-accidentală și îndrăznesc să calc pe cablul rupt...” Daniela TOMA 47 | A n u l 3 , n u m ă r u l 3 4 , a u g u s t 2 0 2 1


Monitorul de poezie

48 | A n u l 3 , n u m ă r u l 3 4 , a u g u s t 2 0 2 1


Monitorul de poezie Semnal - carte de poezie

Indiferent de anotimp, autor, Corina Zupcău, Editura Art Creativ, 2021 „Probezi haina iubirii ca să devii puternic” Timpul şi iubirea primesc împreună rolul devenirii pe care îl impart în sensuri, în valori simple, între acestea nimic nu se pierde, se transmite ca o mare sărbătoare a cuvântului şi plasează poezia acestui volum sub relevanţă estetică. În spaţiul real, perceperea stării sufleteşti devine impuls pentru continuitate, pe acest suport eul profund îşi plasează sonoritatea, totul este uman, „înțelepciunea-i arma cu slova preţioasă/şi-i îmbrăcată-n haina smereniei, aleasă”. Dacă „anotimpul iubirii dansează benevol”, „imagini antrenante privesc în jăratec”, primăvara apare într-o dimineaţă cu rouă şi cu uimiri, o urmează firesc vara care poartă cunună de flori proaspete, toamna e doar o sărbătoare continuă, iarna vine îmbujorată, cu paşi de copil, prin urmare, „rămâne melodia vieții”, eternă stare de bine „din stropul de timp și iubire”… Tendinţa de identificare cu spiritul şi seva acestui timp de iubire „până dincolo de marginea lumii” conduce emoţia spre distincţie, poeta asumându-şi surplusul tuturor stărilor ce derivă de aici, în încercarea de a şi le defini pe fiecare dintre ele, pentru a reveni „în dansul sorţii”, „pe rădăcini lăsate de Adam și Eva”. „Cortina cade peste splendoarea zilei,/orice spectacol se desfășoară/pe-o pardoseală,/să scârțâie prelung/sub pasul unui 49 | A n u l 3 , n u m ă r u l 3 4 , a u g u s t 2 0 2 1


Monitorul de poezie

om ce-a împletit în viață/iubiri, mistere, temeri” – destinul, iată, poate fi redus la o simplă, dar atât de relevantă concluzie-simbol, corelată cu indicaţia că viaţa în felul acesta se trăieşte, în cursul normalităţii, desigur, valorizat de experienţa personală, de principii şi sensuri. În concepţia estetică a poetei, explorarea iubirii înseamnă totdeauna o poveste de dragoste, cu împliniri sau cu regrete, cea care-şi poate depăşi limitele cu puterea dorinţei, cu aceea a senzaţiilor, „nimic din ce trăim nu-i întâmplare/când sentimente ne cuprind!/îmbrățișarea e-atât de trecătoare.../”, deci, evident, îndemnul nu poate fi decât acela de a ne lăsa prinşi în abandon, în fiecare ipostază a partiturii de dragoste, „în orice anotimp”... În felul acesta, în manieră poetică aşezată şi cuminte „timpul își scutură așternuturile”, conştiinţa se detaşează, energia luminoasă vine de la Dumnezeu, „roadele îngăduinței cresc/ odată cu dragostea față de Dumnezeu/și de semeni.../flacăra apusului sublim/ rămâne pe iris întinsă,/emblemă a trecutului răvășit/unde pictorul suprem/a dăruit desăvârșirea!/floarea speranței crește/ în fiecare zi/până la ultima suflare!” Există, deci, o suprapunere a poeziei peste biografie sau invers, întâlnită adesea în literatură, importantă şi relevantă rămâne, însă, proiecţia orizontului propriu în versul cu care cititorul se va delecta. Călătoria iubirii în timp, indiferent de anotimp, pune faţă în faţă trecutul şi prezentul, adaugă ceea ce contează cu adevărat şi rămâne mereu stare afectivă, ce nu se epuizează chiar dacă, uneori, se scurtcircuitează sau nu-i găsim nicio logică...

50 | A n u l 3 , n u m ă r u l 3 4 , a u g u s t 2 0 2 1


Monitorul de poezie

„Toamna se transformă/într-o esență valoroasă/lângă alte anotimpuri așezate de Dumnezeu/să domnească în binecuvantări”. Daniela TOMA

51 | A n u l 3 , n u m ă r u l 3 4 , a u g u s t 2 0 2 1


Monitorul de poezie START ART

POEZIE, FORMĂ, CULOARE ŞI LUMINĂ Valentin B. NEAGU, artist plastic român©

Pictorul Valentin Neagu exprimă, prin lucrările sale, un mesaj moral puternic, care invită la meditaţie; se simte apropierea de divinitate, liniştea şi armonia ce se doresc a fi oferite ca sentimente reale şi privitorului, artistul fiind un promotor al idealurilor creştine, un păstrător al tradiţiilor. 52 | A n u l 3 , n u m ă r u l 3 4 , a u g u s t 2 0 2 1


Monitorul de poezie

Operele sale, realizate în manieră tradiţională, corespund spaţiului simbolic impus de iconografia creştină şi respectă particularităţile compoziţionale ale acesteia; Observ mereu cum în aceste lucrări ale prietenilor pictori iconari lumina izvorăşte din spatele fiecărei imagini, parcă evidenţiindu-i şi mai mult frumuseţea, amestecându-se în culoare şi creând o nouă formă de sensibilitate, ansablul are coerenţă şi este sugestiv în mod real…

53 | A n u l 3 , n u m ă r u l 3 4 , a u g u s t 2 0 2 1


Monitorul de poezie

Daniela TOMA ©

uneori un gest fizic e de ajuns pentru a-mi sugera ideea lucrării, atunci, lumina vibrează, se însufleţeşte şi taie suprafaţa pregătită pentru pictură, îşi trasează, de fapt, paşii după care eu merg într-un spaţiu complet liber; sigur că imaginea abstractă poate fi stranie la prima vedere, cunoscută şi necunoscută în acelaşi timp, însă, acordând 54 | A n u l 3 , n u m ă r u l 3 4 , a u g u s t 2 0 2 1


Monitorul de poezie

suficientă atenţie conotaţiei metafizice, dimensiunea lucrurilor devine simplă şi pură, tocmai pentru că dematerializarea realităţii şi a elementelor ei figurative este provocatoare, mereu va fi o tensiune între abstract şi figurativ; dar cum ar fi dacă ni s-ar oferi mereu răspuns tuturor întrebărilor şi n-ar mai trebui să ne folosim mintea şi imaginaţia pentru a lua ce-i mai profund din esenţa lucrurilor?

rubrică realizată de Daniela TOMA 55 | A n u l 3 , n u m ă r u l 3 4 , a u g u s t 2 0 2 1


Monitorul de poezie

Pagina redacţiei Reamintim că autorii nu ne pot propune direct poezii proprii pentru publicare în această revistă! Publicăm doar poezii pe care le selectăm dintre cele pe care le „monitorizăm”. Puteţi însă publica fără restricţii poezii în grupul literar pe care îl monitorizăm cel mai frecvent: https://www.facebook.com/groups/ateliermonitoruldepoezie/

Dar puteţi propune poezii ale altor autori, dacă vi se par atât de bune încât trebuie neapărat reţinute între paginile acestei reviste. De asemenea, puteţi propune traduceri din poezia universală contemporană, interviuri cu poeţi, recenzii ale unor cărţi de poezie, eseuri despre poezie etc. Materialele acestea le puteţi trimite prin mesaje pe pagina oficială de facebook a revistei Monitorul de Poezie: fb.me/monitoruldepoezie Responsabilitatea juridică pentru conformitatea celor trimise şi acordul autorilor cade în sarcina colaboratorilor care trimit aceste materiale, conform art. 26 din Codul Penal. Nu garantăm, însă, publicarea. Vă mulţumim pentru lectură! Director revistă: Ionuţ Calotă MONITORUL DE POEZIE - ISSN 2668-0440

56 | A n u l 3 , n u m ă r u l 3 4 , a u g u s t 2 0 2 1


Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.