Editorial Sărbătorim a 50-a apariţie!
Iată, revista Monitorul de Poezie a ajuns, aproape fără să ne dăm seama, la o ediţie atât de frumoasă.
Timp de patru ani încheiaţi, am publicat lună de lună poezii de colecţie şi alte numeroase articole legate de acest gen literar. De fiecare dată am pus pasiune şi emoţie.
Am fost deschişi către toţi creatorii lirici, dar, recunosc, am fost ceva mai atenţi la cei care ne încântau cu metafore. Cu acest număr 50 putem spune că am ajuns la maturitate. Proiectul nostru îndrăzneţ a fost confirmat şi apreciat. Cum nu puteam sărbătorii altfel, am ales să o facem alături de toţi cititorii noştri şi mai ales deschizându-ne porţile către cei care poate nu au avut şansa să fie monitorizaţi.
Astfel, am lansat ediţia a III-a a concursului Monitoriada. Cu multă bucurie, am descoperit că iniţiativa noastră a avut mult succes.
Am primit peste 200 de poezii, dintre care am ales şi, iată, am realizat această colecţie de poezii bune şi foarte bune.
Vă mulţumim că sunteţi alături de noi şi la acest moment important!
Ne-aţi încurajat să mergem înainte!
Ionuţ Calotă, director revista Monitorul de Poezie
poezie
Solipsism
uneori încerc să-mi trezesc diminețile, alteori le las să trândăvească până mai târziu și eu îmi văd liniștită de-ale mele, îmi fac o cafea cu scorțișoară, citesc revista presei de anul trecut, să fiu sigură că nu mi-a scăpat ceva, (realitatea e un tablou din care adesea lipsesc), îmi aleg din oglindă chipul potrivit pentru a mă putea integra în zgomotul din pădurea urbană, apoi mă amestec cu lucrurile, numai așa lumea devine colorată.
| Anul 4, numărul 50, decembrie 2022
* cu prezența mereu indiferentă își desprinde meșteșugit degetele din cercul de foc savurând eliberarea nici o parte din această lucrare nu poate fi schimbată fără a se găsi în impas atunci când își face autoportretul
intrată în joc mă dezleg de cutume crezându-l cel bun inventând un anotimp roz pentru o altă frunză septembrie mă pictează cea mai frumoasă femeie-picasso
Carmen Șendroiu
| Anul 4, numărul 50, decembrie 2022
Poezie de colecţie - selectată la concursul MONITORIADA 2022
până la marginea lumii e doar o grădină
mi-am urcat gândurile pe cea mai înaltă colină a nopții orașul dormea căpătâi sub fluviul timpului
până la marginea lumii e doar o grădină trandafirii cresc unindu-se cu Dumnezeu unul mă jefuiește de dor
liniștea se înalță se face secure cade
Nuţa Crăciun
Joc hai să ne jucăm de-a viața îmi spui și-mi pui la picioare un puzzle eu aleg doar piesele albastre și cele de duminică să-ți construiesc o liniște hai să ne jucăm de-a iubirea îți spun și-ți depun la picioare o liniște albastră tu construiești un curcubeu și-mi desenezi o fata morgana între timp se face târziu zilele de duminică sunt numărate liniștea apune iar eu mă joc de-a poezia... mai am de tors
un nor de cuvinte apoi ne mai rămâne doar un joc de jucat...
Lucia Spatariu| Anul 4, numărul 50, decembrie 2022
*
Păstrezi lucrurile în cutii colorate de diferite dimensiuni, îți descriu cum prin ele au circulat îmbrățișări și trenuri, sângele li s-a așezat în straturi.
Cauți să le înțelegi atunci când se fac mici sau tușesc și din plămânii lor se înalță uneori singurătăți.
Atât cât poți, păstrezi lucrurile cum se cuvine, nu știi când te vor întreba din poezie.
| Anul 4, numărul 50, decembrie 2022
Oglinda
Sticlă mărunțită ce adună sub pielea ei multă liniște, mai mult luminoasă decât întunecată, dacă i s-ar potrivi vreun emoticon, ar fi cel cu zâmbet. Există pe undeva și puțină tristețe. Totuși ar trebui să nască din apele sale doar ființe sănătoase și pure.
Mereu în picioare, îmbrobodită în vălul alb străveziu, înghite bucăți de aer, cum ar înghiți pe felii însăși viața. Reminder cu un ochi fix, purpuriu, poate aduce în prim-plan mici scenete: când o nedumerire, când o piruetă nesigură, când fericirea de-o clipă, când o ridicare pe vârfuri, un pas, un impas. Toate se risipesc între brațele reci de gorgonă-mblânzită, ce mă-nconjoară cu senzații evadate dintr-un eu pe care îl credeam posesiv.
Privirea mi-e îndrăgostită, zâmbesc totuși strâmb, pentru că îmi e teamă de continua ei reflectare. Dublul meu îmbrăcat în angoase
| Anul 4, numărul 50, decembrie 2022
descoperă că nu-i stă în față imens, oceanul, ci doar un mic lac de munte cu ovalul pietrificat pe vecie, în apele căruia oricând se poate îneca o ființă ca mine.
Diana Trandafir| Anul 4, numărul 50, decembrie 2022
Maturizare
Îmi plăcea să mă joc de-a v-ați ascunselea cu timpul.
Eu îmi rătăceam ceasul într-un sertar uitat și mutam, pe furiș, hotarul zilei dincolo de noapte, el se prefăcea că stă în loc, pentru mine.
Când am înțeles că totul fusese doar o iluzie, era deja prea târziu.
Nu mă mai pot întoarce.
10 | Anul 4, numărul 50, decembrie 2022
Ziarul el a venit cu un ziar literar aşa ca să nu vină oricum era deja pe drum l-a citit ea l-a privit l-au răsfoit împreună l-a sărutat neaşteptat pe mână… au comentat ştirile şi-au amestecat privirile s-au îmbrățişat pe ziar au mâncat
| Anul 4, numărul 50, decembrie 2022
time after time
m-aș întoarce la viața de dinainte de a mă fi născut aș vrea să știu ce-am fost înainte de a fi simt că aș învăța mai repede mersul pe bicicletă și m-aș ascunde mai bine de ploaie și de privirea iertătoare a mamei sau poate nu căci nu știu dacă timpul de dinainte de a fi învățat mersul pe bicicletă ar fi la fel cu cel din privirea mamei
| Anul 4, numărul 50, decembrie 2022
Poezie de colecţie - selectată la concursul MONITORIADA 2022
ziduri ziduri mohorâte și reci ziduri ale spaimei noastre de noi înșine și unii de alții ziduri stropite cu sânge maiestuoase creneluri turnuri de ură și frunțile însângerate ale celor care au căutat o ieșire din labirint ziduri ale nedesăvârșirii noastre și noi cerșetorii de iertare ai celui retras printre măslini în așteptarea trădării
| Anul 4, numărul 50, decembrie 2022
la o ţigară
să te trezeşti în fiecare dimineaţă doar cu perna în braţe cu visele nevisate să-ţi faci singur cafeaua şi să-ţi aprinzi o ţigară să tragi fumul în piept ca pe o îmbrăţişare uitând să mai respiri apoi alta şi alta până se umple scrumiera şi totul e-n ceaţă abia atunci poţi mormăi scrâşnind printre dinţi mama ei de viaţă!
14 | Anul 4, numărul 50, decembrie 2022
Poezie de colecţie - selectată la concursul MONITORIADA 2022
Capitulare
Nu mai lupta, copilule soldat, În bătălii de minți cernite Unde străinii mi te-au capturat, Tu pacea caută printre ispite!
Nu-ți ridica redute din morminte Pe care plâng o mamă sau o fată, Armura pusă peste oseminte Nu va-mblânzi durerea niciodată!
De azi oprește tu războiul Și din noian de furii obosite Să iasă iar triumfător trifoiul Pe trupuri roșii de recruți, rănite!
Pe câmpuri să renască flori, Lăstari și lujeri iasă din tranșee Și șuierul de arme fă-l fiori Ai clipei unde-așteaptă o femeie!
Issabela Cotelin
15 | Anul 4, numărul 50, decembrie 2022
Poezie de colecţie - selectată la concursul MONITORIADA 2022 patru ani am trecut prin fața gardului din fier forjat al internatului am inventariat ferestrele/puncte cardinale într-o continuă rătăcire a minții patru ani mi-am făcut curaj să te opresc într-o dimineață pentru următoarele mii de dimineți ale noastre să te smulg dintre ciorchinii guralivi/ purtători de embleme să-ți arăt cum se face întâia oară ca să nu te doară nici atunci/și nici mai târziu aveam planuri mari călătorii la bussines class șampanie pișcoturi un pat nupțial/într-un hotel exotic credeam că ești a mea cum crede orbul că lui îi aparține tot întunericul patru ani am trăit cu convingerea că pe strada pavlov numărul 76 se vor întâmpla toate cele șapte minuni ale lumii într-o singură noapte patru ani am crezut dar ce mai înseamnă patru ani *** internatul este și-acum la locul lui numai pe gard s-a depus un strat de rugină
16 | Anul 4, numărul 50, decembrie 2022
fetele
în loc de emblemă au ipfone iar pe tine o singură dată te-am revăzut în piața matache cumpărai pătrunjel
Gela Enea| Anul 4, numărul 50, decembrie 2022
Pe maluri
Memoria și frica joacă împreună în acele deliruri ale lașității unei nopți care nu știi cum se va sfârși.
Când dârzenia și hotărârea sunt disprețuite, când fidelitatea devine probă de trădare, când bărcile rămân fără cârmă și ajung transformate în lemne de foc pentru inamicul tău de o viață, atunci apar primele semne de la păsările ce se vor urmate - când se nasc zorii și speranțe apar.
Dar malurile încă rămân pustii, nimeni nu caută, nimeni nu vine, nimeni nu luptă. Toți așteaptă, vor să-și lege destinul numai cu-aceia ce trec primii linia de sosire. Atunci revolta devine binecuvântare.
Tot căutând praștia lui David, găsesc o piatră. O ridic. Mi-o potrivesc. Arunc.
| Anul 4, numărul 50, decembrie 2022
Poezie de colecţie - selectată la concursul MONITORIADA 2022
La simfonia nașterii prezise
La simfonia nașterii planetei S-au hărăzit eoni fără cusur, Luceferii și-au strălucit în jur Privirile întru înălțarea treptei.
Uitat-au în tranșeele rămase Și vulturii prin cuiburi câte un ou, Iar dinspre ceruri neștiut lasou Se mai rotea cu marginile arse.
Pe fețe stranii rătăcit-au anii Petrecerea tărâmului prin timp, La vremea serii zei de pe Olimp Mai pribegeau, cu rugi, făcându-și danii.
La simfonia nașterii prezise Nici magii nu puneau zălog pe vise.
poezie 19 | Anul 4, numărul 50, decembrie 2022
Radu BotişInimologul
Inima mea e înțepenită
A constatat inimologul
Când i-am vizitat cabinetul. Ekg-ul și-a sărit din minți, Probabil de la prea multe cafele fierbinți. Apoi tot el, inimologul, mi-a spus așa: În inima ta s-a înțepenit o balama. Nimic nu mai intră, nimic nu mai iese, Iar vântul trist bate în ferestre. Și colesterolul a luat-o razna, Ți se trage de la ciocolata Cu care blochezi fereastra.
Prea multe pansamente cu boabe de cacao, Crezi că poți ascunde totul Cu una, cu două? Ia te rog rețeta compensată E totul decontat de către Tată. Ți-am scris ce trebuie pe ea Și te aștept când vei realiza, Că vrei să schimbi ceva
Nicoleta Joița
20 | Anul 4, numărul 50, decembrie 2022
*
Sunt cel mai fericit dintre nebuni
Atunci când mă regăsesc între Eros și Thanatos Între doi poli ce nu se vor întâlni nicicând
Sunt cel mai fericit dintre nebuni
Atunci când mă strânge-n piept O durere ce nu cunoaște ideea de armistițiu Ce purifică trecutul prin prisma unui vis Sunt cel mai fericit dintre nebuni
Atunci când un dor mistuitor Își trece tristețea într-o iarnă continuă Printre idei legănate de vântul din sud
Sunt cel mai fericit dintre nebuni
Rescriind o altă poveste În șoapta umbrelor primordiale Și atunci mă duc să mă sting într-o lumină oarbă
Alegând dintr-un alt punct un infinit gol Și revin, la loc, străin
poezie 21 | Anul 4, numărul 50, decembrie 2022
Poezie de colecţie - selectată la concursul MONITORIADA 2022
Întoarcerea în sat
Mă-ntorc în sat adesea, mă întorc... Dar prin vecini e-o liniște amară. Că duși sunt toți sub glie, la soroc, Dar se întorc pe rând, la primăvară. Îl văd în prag pe dragul domn Tomița, Chemându-și iar găinile să ouă. Și prin grădină umblă Aglăița,
Doar în papuci și-n rochia cea nouă. Alături, stă pe prispă, baba Tinca, Prinzând iar fluturi pe cămăși de in. Și vine molcom apăsând opinca, Nea Gică, cu o sticlă, după...vin. Nevasta-i dusă până-n târg să vândă Cocoșul negru ce-l prinsese-n șură. Și el statuse pân-atunci la pândă, S-o vadă dusă, că e rea de gură.
Iar mai la deal, ascunsă printre flori Și iarbă verde, mentă, romaniță, E-o casă din povești ce-mi dă fiori, Nici nu-ndrăznesc să intru pe portiță. Poteca-ngustă calea mi-o arată. Bunica stă ascunsă-ntre uluci... Sărut bunico, fața ta uscată
22 | Anul 4, numărul 50, decembrie 2022
Și mâna plină cu gutui și nuci.
Fântâna-i tot acolo-nlăcrimată. Tânjește după glasuri de copii. Unde sunteți bătrâni de altadată? Unde-ați plecat? EU vă lăsasem...vii!!!
Marioara Nedea| Anul 4, numărul 50, decembrie 2022
Meşterul de fântâni
Nici părinții obsedați de muncile zilnice nu mi-au vegheat copilăria din satul natal precum a făcut-o meșterul de fântâni bărbatul cu sufletul mustind de tăcere și de ape tainice și limpezi de la care am învățat poezia adâncurilor și alfabetul ascultării căutarea locului fântânii era un ritual magic și începea cu o rugăciune pe care o rosteam amândoi cu ochii întredeschiși o privire îndreptată înlăutru cealaltă înfiptă în pământul reavăn și așteptam până când cerul se îngâna cu freamătul uruitor din adâncuri
apoi meșterul hașura trasee nevăzute pe suprafața cercetată în cele mai mici detalii uneori se rostogolea și lua pulsul pământului asculta cu urechea lipită de țărână îmi spunea că apele au în adâncuri daimoni care comunică doar cu meșterii de fântâni prin cuvinte-evenimente
24 | Anul 4, numărul 50, decembrie 2022
prima lopată de pământ din locul ales era aruncată în înaltul cerului iar eu urmăream cu privirea boabele de chihlimbar rostogolite cu fire de praf în jurul nostru și îmi frecam de bucurie palmele transpirate numărând în gând dangătele clopotelor de la biserica din sat în timp ce puțul de apă înainta zi de zi iar eu trăgeam meșterul cu ochi de smarald de sfoara strânsă în jurul unui par parcă simțeam că începeam să comunic tot mai frenetic și cu nesaț cu natura sonorizată de clipocitul adâncurilor prin cuvinte-evenimente
după ce sfârșea de montat ciutura zveltă și neagră meșterul de fântâni îmi măsura cu grijă umbra cu o trestie subțire și fragilă prin care auzeai cântând singurătatea și visul unui destin în pragul înmuguririi și o zidea în cilindrul de piatră și mortar făcându-mi o cruce în dreptul inimii meșterul de fântâni a plecat dincolo dar acum știu orașele au daimoni de orașe în adâncuri fântâni adânci de memorie și vieți spectrale satele au daimoni de sate în adâncuri fântâni adânci de memorie și vieți spectrale
25 | Anul 4, numărul 50, decembrie 2022
inima mea are daimoni de inimi în adâncuri fântâni adânci de iubire și memorie
cuvintele au daimoni de cuvinte în adâncuri fântâni adânci de înțelesuri și memorie pulverulentă
26 | Anul 4, numărul 50, decembrie 2022
*
Azi noapte Mi-a fost frig. Visele mele Nu m-au mai învelit ca înainte. Ne-am răsucit în pat Ca două rotițe Perfect sincronizate. Întâi eu, Apoi tu. Un fel de perpetuum mobile Căruia nimeni Nu i-a dat primul impuls. Te-am auzit spunându-mi numele, Printre altele, Și m-am întrebat Dacă sunt condamnată Să rătăcesc Chiar și prin visele tale. Apoi, Mi-am amintit Că dragonii Apar întâi pe retina Ce n-a văzut niciodată Altceva decât monștri.
27 | Anul 4, numărul 50, decembrie 2022
Am strâns sabia Într-un briceag Și am poftit pe toată lumea La masă. Deopotrivă, Flămânzi sau sătui, Le-am tăiat tuturor o felie din noi.
28 | Anul 4, numărul 50, decembrie 2022
De obicei
Nu ies în fața lumii cu virgulele de munți dintre două poeme pastelate sau cu ghilimelele de mări dintre două poeme de pământ… Îmi plac prea mult punctele de suspensie puse între stări de culori diferite ca să nu le folosesc, iubesc prea tare parantezele rotunde ca să nu-mi așez furtunile-ntre ele căci pentru mine, liniile de pauză sunt doar alterații, -câteodată diezi, câteodată bemoli, pe portative de umbră sau lumină și nu vor deveni niciodată de(s)prindere…
| Anul 4, numărul 50, decembrie 2022
Ochii cearcănelor mele
Toamna asta nucile au rămas închise-n cochilii, precum într-o cămașă neagră de forță. Ca-ntr-o naștere neterminată au rămas nucile. Și cearcănele ochilor mei s-au adâncit protector peste ele. Sub talpa bocancilor trecători, miezul alb și ocru, cu fibrele lor filigranate, a împroșcat trotuarul. Forme dumnezeiesc de perfecte s-au spart, iar gustul lor hrănitor s-a împrăștiat pe limba privitorilor. S-au despicat sinucigaș nucile, au crăpat încercând să se nască, iar drumul s-a umplut de avortoni negri. Strigătul mut prins în coaja-căuș le trece din naștere în moarte. Dincolo de fașă, vii le rămân doar ochii. Ochii cearcănelor mele.
30 | Anul 4, numărul 50, decembrie 2022
Bătaie de ceas
Pe aleile vechi mă simt tot mai stingher
Când începe-un acum se termină un ieri Nu mai pot nici să iert nici să mint nu mai pot Te-am iubit nelumesc, te-am iubit peste tot
Sunt prăpăstii în jur dar tu nu le mai vezi Iar când totul e alb, ochii-ți sunt tot mai verzi Eu te vreau cel mai mult când ai umerii goi Și în anii ce vin și în cei dinapoi
Să nu spui nimănui câtă liniște e Peste-un alb ca-n poveștile antarctice Dar să-mi spui mie totuși cam cât mi-a rămas Din bătaia de tun, din bătaia de ceas
Când te-mpiedici de aripi n-ai unde să cazi Și din ieri ne-a rămas numai ziua de azi Dar îmi sună a clopot din necunoscut Și plutesc caii albi peste-un câmp absolut
Sunt viclean și flămând și-ncă te mai iubesc Și aici și pe-un glob tot mai nepământesc
Dar să-mi spui totuși astăzi cam cât mi-a rămas Dintr-un dangăt de clopot și din toaca din ceas!
31 | Anul 4, numărul 50, decembrie 2022
Cifra 4
Scriu aplecat, chinuit, cifra 4... acelaşi scaun mereu incomod, pe care sper că voi scrie odată și-odată poemul ce mă va ucide... Sunt o țigară aruncată aprinsă, peste care plouă, gura care plânge tăceri, ochiul care arde cuvinte! Uneori nu aparțin acestui pământ, mă prăbuşesc, mă înalț la marginea realului, paznic de far, îngrijitorul luminii... Scriu aplecat, chinuit ca o umbră, dar sunt fericit că viața mea este cifra de a dărui, de a pierde!
| Anul 4, numărul 50, decembrie 2022
Copilărie
O mână de pietre, o bancă la poarta fără gard a sărăciei, o uliță scăldată de soare și praf; -Unu...doi...trei... Știți ce oră avem? Tăcerea mormântală a pietrei: -Matematica, doamna profesoară! ...un mănunchi de zdrențe ghemuite într-un pulover cu chip fără chip... plânset fără glas; -Mamă, mi-e foame! Copaci în floare, fără fluturi, străjuiesc încă Inocența durerii din pătrățelele fără de încălțări ale șotronului.
Copilărie: Laptele mamei la poarta zeilor!
poezie 33 | Anul 4, numărul 50, decembrie 2022
Nimic mai mult un ceai atât se cere la masa de lângă colțul unei camere obscure cu draperiile trase se aprinde un foc ard foi sunete zbuciumate agonie printre scrum și fum un ceai atât se cere pe masa acoperită de un prosop într-o scrumieră arde un suflet se cere un ceai într-un capăt de cameră se trag draperiile și nu mai ajunge...
| Anul 4, numărul 50, decembrie 2022
Hecuba
Când avem capul facem și trupul, Când avem trupul, ne pierdem capul Cine mai e azi Hecuba când dispare actorul, Dispare corul și doar online-ul e decorul?
Regele nu mai primește-n mat fiorii, E opac viitorul
Iar pioni pică, lamentabil episcopul Maschează muritorii. Ne tragem din maimuță, de la maimuță ni se trage storul. Lumina scânteie, e ars întrerupătorul Și mergem în sanie, deși avem căruță. Tâmplă în clocot, miros absent, Gust pierdut pe un plămân turbulent, Iar tusea îmi dansează-n salivă Cu același aranjament de crudă colivă. Amnezia e bună, că o uităm pe Euterpe Deși suntem barzi, ajungem cârpe sterpe Ce ne șterg coloanele vertebrale În clinchet de monezi corale.
35 | Anul 4, numărul 50, decembrie 2022
Perechea potrivită
Să găseşti o femeie potrivită, care-ți acceptă aparența gravată în cutele de la camașă, atunci cand ți le netezește cu fierul de călcat sau în zâmbetul ușor absent cu care-i primești îmbrățișarea, în înserare, când te întorci pe jumătate viu, acasă, dar sufletul ți se aruncă în mare, scăldându-se nebun și singur;
o femeie pe care zilnic o privești, e drept şi-ți amintești, din când în când, de ea, dar nu înțelegi cum ochii ei nu își mai schimbă adâncimea, când te privesc în ochi. Și-o să intrați într-un sertar de doi, pe care un dumnezeu neiubitor îl va închide, pe nesimţite. Și veți avea sertarul vostru, ca încă șase, şase sute, sau șase sute de milioane de bărbați și de femei, doi câte doi.
| Anul 4, numărul 50, decembrie 2022
Iar, la anumite soroace, înăuntru se va aprinde o lumină, iar ea îți va striga că e soare afară și tu o vei minți că da.
Dar, după câţiva ani nemăsuraţi, sau altă unitate de timp, dar nu vorbim de veșnicie, ea, femeia, va deveni prea puțin pentru tine și tu, bărbatul, prea mult pentru ea.
Carmen Tot
37 | Anul 4, numărul 50, decembrie 2022
Veşti de pe frontul de acum
în saloanele spitalului proaspăt văruit bolnavii capitalizează emoții, plănuiesc desfundări cu șampanie, doctorii devin donatori de organe timpul lor se măsoară în vieți salvate, de la crematorii fug șobolanii ce pot să aducă mirosul asfințitului se strâng în piețe și cântă într-o limbă străină ca și când noi am dormi, diminețile ne găsesc pregătiți să luptăm cu iluziile, să nu idolatrizăm chipuri de ceară, strada dezbate în statistici demonizate vești de pe frontul de acum, calcă și strigă, rup file din cărți pentru lozinci, într-un târziu la autopsii se descoperă inimile arse ale îndrăgostiților ce au locuit în mansarde fierbinți vegheate de lună.
| Anul 4, numărul 50, decembrie 2022
Palimpsest vegetal
Un greier își frământă arcușul, poemul îl cântă pe oasele mele, palimpsest vegetal la hotare de timp. Cuvântul mi-e iarbă ce țese zăbrele, e tot mai frig și de-o vreme miroase a iarnă poemul. Când dor mi se face de tine fum de smirnă îmi devine cuvântul între noi nu există distanță, există tristeți ucigașe și lumi care taie atingeri. Cuvintele mele stau imprimate pe coloana vertebrelor tale și-un greier își frământă arcușul.
Elisabeta Furtună
| Anul 4, numărul 50, decembrie 2022
Poezie de colecţie - selectată la concursul MONITORIADA 2022
Oglinzi-oglindiri - natura umană –
Ce ar fi fost omul Fără oglindă?
Niciodată nu s-ar mai fi descoperit pe sine Și propriul chip i-ar fi rămas la fel de străin.
Pictorul își creionează autoportretul În oglindă.
Ce s-ar fi făcut poetul Fără oglinda propriei vieții, Dar scriitorul?
Așa mi-am creionat exorcizările poetice: Exersând în oglinda Proprie-mi vieți!
Mai e puțin și îmi cresc aripi de înger. Nu voi fi un înger mai bun decât alții, Dar voi fi un înger.
Îngerul ce aduce tuturor Poezia. Într-un iad roz Dintr-un rai albastru.
40 | Anul 4, numărul 50, decembrie 2022
Ce nu înțelegeți?!
Nu trăim printre îngeri, Nu suntem îngeri!
Doar într-o anumită masură: De la gramele de suflet La kilotona de TNT, Și bonus o ciupercă a morții. Urmată de-o veșnicie... Veșnică iarnă...!
Așa-zisa Apocalipsă. În realitate, Finalul unei alte Civilizații. Încă de acum şase milenii Anunțate tot mai banal!
Plantele carnivore au întotdeauna flori Frumos colorate și plăcut mirositoare.
41 | Anul 4, numărul 50, decembrie 2022
Poezie de colecţie - selectată la concursul MONITORIADA 2022
Timp derulat timp derulat zgomotos prin țeava puștii uitate în pod pete de kalașnikov burdușesc o ieșire lumina e mușcată frunzele dor copacii plâng sfinții din icoane sunt în haos între fereastră și sărut sunt pași neauziți recunosc iubirea din ochelari cu mâinile la spate sărutul evadat e un egal în doi și liniștea devine sens și haosul ordine din rătăcire aura regăsirii e un tablou cuminte e un alt început de albastru trecând peste noi de revolte amestecate cu iluzia verde dispariții codificate la distanță prelegeri despre lumea umbrelor muze neinspirate devenind regine pe podium omenirea descrește pictată cu sânge de un timp nebun Oana Frențescu
42 | Anul 4, numărul 50, decembrie 2022
Celălalt
Deşteptătorul e umărul meu drept amorţit. Stângul? e ușor obosit, dar e sprijinul tăucând îi ceri, îţi răspunde. Nu-mi face o favoare genunchiul, mă mai doare, dar îngenunchez după crez. Sângerez prin colţurile inimiicelule se grăbesc oarbe, datoare misiunii lor... Îmi rămâne Timpul cel Înalt: eu şi cele toate să iubim pe Celălalt.
43 | Anul 4, numărul 50, decembrie 2022
Excentrica ocazie
o anomalie de freamăt cuprinsă de ieșitele crengi din mediocritate, o nevedere depusă-n somn sub un gând dungat la hotar de iubire. un depozit de sentimente furiș în aval de deșertăciuni prin spațiul umblat de hieroglife vii. utopii pe streașina casei în goale căderi... și om și salcâm și gard. cuvânt deportat în balansul serii, neîmblânzit. pe vârful picioarele odele umblă din poartă-n poartă neținând cont de lătratul câinelui vagabond, care lipsit de caracter e dispus să deranjeze mecanica clipelor. din timp în timp, o azvârlire de rotund printre arbuștii atârnați de ascunsul infinit chiar dacă ziua îşi împarte restul la îndrăgostiri fierbinți. apoi așezări de pofte pe genunchiul prins descoperit în intervale bine știute, chiar dacă un sunet opac își anulează graba pe frigider nedorind să piardă această excentrică ocazie.
poezie 44 | Anul 4, numărul 50, decembrie 2022
Mihai SavinPoezie de colecţie - selectată la concursul MONITORIADA 2022
Cum să supraviețuiești trăitor pe Coordonatele carteziene
Un obiect ideal pe abscisă e ostașul luat în cătare: doar păsări din rai migratoare el vede, nu gloanțe cu țintă precisă.
Vorbindu-și cu limbă de moarte, se-ntrupează mistreți din rasol. Chiar urșii polari benevol pregătiți ca să zboare pe Marte.
Toți rechinii din Amazon, toate focile din Antarctida se grăbesc să răstoarne clepsidra ce conține suflare de om.
Simți chirurgul cu tremur ușor lîngă cordu-ți zvîcnind, ca o schijă, cum adună într-o sticlă cu grijă viața scursă ꟷ ulei de motor.
Te întrebi ce te lasă cu zile cititor de roman flibustier: „Ar mai fi pete roșii pe cer de-ar păși Dumnezeu cu bahile?”
45 | Anul 4, numărul 50, decembrie 2022
*
N-am dansat cu fluturii ... niciodată, câteodată cu cozile rândunicii și aproape deloc pe genunchii solari, mi-am temut degetele împiedicate deja, zilele în care portocalele plouă dimprejurul ciocurilor deschise, încă pășesc surd deasupră-ți, din poignet-ul cuvintelor m-am jucat de-a lebăda în ghearele pisicii și ...mi-a plăcut.
| Anul 4, numărul 50, decembrie 2022
*
ești departe știu iar seara cade ca o pleoapă peste ochii mei așa că mă așez adânc în fotoliu îmi aprind o țigară și prin fumul ei te chem
*
și dacă ți-aș spune uite noaptea vine peste noi în rafale ca o ploaie de vară dinspre bărăgan nu te-ai face ghem nu te-ai strânge lângă mine
leșaPoezie de colecţie - selectată la concursul MONITORIADA 2022
Poeme într-un vers
PANTA RHEI Și am văzut în apă ființa mea curgând!
A LUI VENIRE
Cuvintele-n priveghi reîncarnau poetul.
NANI
Ca murmurul pe ape al mamelor suspin.
PRIMA NOAPTE
Ițesc prin voal de ceață a lebedei pudoare.
POPORUL DAC
Închis într-o columnă mai urlă încă lupul.
ROMANȚĂ
Tăcând aud durerea, al sufletului glas.
BOCET
Necontenit îl cheamă pe cel din alt tărâm.
CĂLĂTOR
Drum lung,mărețe planuri și la final tăceri. Virgil Zamfira
48 | Anul 4, numărul 50, decembrie 2022
Am fost cândva pădure
Am fost cândva pădure, prin umbra mea pășeai, N-aveam cărări ascunse, pe toate le știai, Vântul cânta din frunză, de jale și de dor, Iar tu treceai prin mine, ca gândul de ușor. Îmi răscoleai frunzișul, cu razele de soare Mă înveleai din creștet până la cingătoare, Ca într-un rit mai sacru decât oricare lege, Prin care, fremătarea cătai a-mi înțelege.
În noapte, prindeai luna, mi-o agățai pe-un ram, Eu mă plecam spre tine, suspinele-ți sorbeam, Eram doar noi sub stele și o privighetoare Ce-și tot striga iubitul, din ceruri să coboare.
Am fost cândva pădure, tu... doar un călător
Grăbit, cum pare-adesea pe ceruri câte-un nor... Acum e iarnă-n mine, mi-e frig și-s despuiată, Pe-o creangă plânge luna de dor, nemângâiată,
Prin ramurile-mi goale, o palidă sclipire A strecurat în pieptu-mi un bob de amăgire Și-acum aștept, tăcută, o nouă primăvară... Să fiu din nou pădure... cu sufletul pe-afară.
49 | Anul 4, numărul 50, decembrie 2022
Poezie de colecţie - selectată la concursul MONITORIADA 2022
Vineri, 13
Drumul e plin de cicatrice. Amintirile de marţi seara sunt deja putrede. Clipa? E dusă pe gânduri şi cutia de scrisori e plină de silabe absurde.
Timpul poartă doliu după privighetori, apa şi-a pierdut H2O-ul şi toţi trifoii cu patru foi s-au retras în ierbare. „Cicatricele dor pe vreme de ger!” mi-ai şoptit...
O toamnă fără tine e ca o poezie fără titlu..., ca un om care şi-a pierdut numele la dreapta..., prenumele la stânga...
Denisa Elena Petrehuş
50 | Anul 4, numărul 50, decembrie 2022
Moartea este o femeie
Am desprins scânduri din cer, mi-am făcut din ele o cruce. Moartea este o femeie, ea îmi sărută coapsele în fiecare seară, mă îmbracă cu pământ... eu tresar, încă mi-e frică. Moartea este puternică, însă, am început să simt, degetele îi tremură când mă atinge sub pământ. Mariana Codrean
51 | Anul 4, numărul 50, decembrie 2022
Poezie de colecţie - selectată la concursul MONITORIADA 2022 Încercarea cea mai grea
Arde în mine arhiva de rugăciuni nerostite. Scriu parcă mă debarasez de materiale inflamabile. Scriu parcă mă dezbrac de haine cuprinse de foc. Prin cuvintele de foc sau prin focul de cuvinte inima este mai mult decât un pompier. N-au stins nici nu sting pompierii cu apă câte cuvinte a stins şi stinge inima cu sânge... Toate cuvintele ard! Cum să mai scriu astfel? Văd gramatica destinului ca pe un foc cu ardere completă. Prin arderea completă a cuvintelor nu mi-a rămas cenuşă, nu mi-a rămas fum. Cum să mai scriu la modul elementar.
Arde în mine arhiva de rugăciuni nerostite. Sunt ca un preot lipsit de cuvinte care săvârşeşte slujba prin semne...
Vasile Dan Marchiş
52 | Anul 4, numărul 50, decembrie 2022
Pasărea rănită
Pasărea aceasta și-a pierdut o aripă, zace cu ciocul împlântat într-o stea, din ochii cei triști îi cad nestemate, pasărea rănită e dragostea mea. Vitralii de gânduri acoperă cerul, luna se-aruncă-n fântâna secată, nu-i nimeni pe drum, ațipit este burgul, doar dragostea mea mai bate la poartă. Deschideți o ușă, aprindeți și focul, și vorba cea bună să curgă-n pocal, să vin-o caleașcă să mă ducă spre astre pe Calea Lactee în tropot de cal. Adu-mi, iubite,-n ulcior apă vie, ca o Pasăre Phoenix să mă-nalț și să zbor, și harfa în zori să-mi vindece rana din trupul acesta de biet muritor.
53 | Anul 4, numărul 50, decembrie 2022
*
Această scară stă înaintea noastră de la începutul sentimentelor. Ea este un test și nimic mai mult. Tu, nefericitule, l-ai picat de zeci de ori și vei pica în continuare ducându-i pe nesăbuiții pe care tu îi socoți în vârful treptelor încă de dinainte să vă cunoașteți. Nu te vei putea simți stăpân pe ce simți decât dacă vei urca pe ultima treaptă și vei începe să plângi pentru ultima dată.
| Anul 4, numărul 50, decembrie 2022
Între poli…
Ți-am făcut un portofoliu ca să cari sentimentele melemărturisiri insipide ale unei iubiri încă nescrise, ce zac pe o ciornă șifonată ieșită din tipare… Sună anapoda, dar vreau să alung monotonia și să avem parte de un epilog înghețat la minus 10 grade. Chiar crezi că perfecțiunea nu are niciun cusur? Sau că amorul este mereu o lumină care nu doare? Ce sens are să îți mai spun că tot ce auzi este un zvon vânturat de timp și că tot ce vezi este un vid spiralat al Universului?! Iar noi… noi viețuim între cei doi poli, amorțiți de-atâta frig…
55 | Anul 4, numărul 50, decembrie 2022
La semafor
Mi-ai apărut la capătul de zebră Înconștientă cât ești de superbă Fragilă, sperioasă, ca un pui Mitraliind cu tocurile-cui Asfaltul ce s-așterne la picioare, Umbrit și rușinat de-a ta splendoare Ce i s-arată ca un paradis Privind în sus, secretul interzis… Corabie cu pânzele în vânt Ți-e mersul tineresc, plin de avânt Tentantă ești vederii, ca un sfârc Periculoasă poate, ca un smârc Cum iarba-nțeapă neaua, cu săgeți Ghicesc ascunse, vagi intimități Trădate de rochița diafană Ce îți dezbracă trupul de liană Dar vraja s-a topit, altu-i decorul Parșiv cameleon e semaforul…
56 | Anul 4, numărul 50, decembrie 2022
Poezie de colecţie - selectată la concursul MONITORIADA 2022
Stai, te rog mai stai!
Frumoasă-i toamna-n rochie ruginie, Cu umeri goi și trena tremurândă, Se scaldă muzele-n privirea-i blândă Când soarele o sărută pe bărbie.
O văd pășind în ceașca mea de ceai, Mistere aromate mă îmbie Învăluindu-mi tâmpla argintie... O sorb încet șoptindu-i stai, mai stai!
Căci pe sub pleoape mi se zbat năvalnic Atâtea vise de un verde crud Și gânduri îmbrăcate-n zâmbet nud Ce adulmecă un vânticel șăgalnic.
Privirea mea se lasă alintată La pieptul dimineții zgribulite, Urmărind nori cu poalele cernite Cum scriu povești pe bolta îngândurată.
Apoi mai sorb, mai sorb un strop de rai Din ceașca mea de ceai încă fierbinte, Mai trag de timp, mai murmur jurăminte, Șoptindu-i toamnei stai, te rog mai stai!
Luminița Trăistaru
57 | Anul 4, numărul 50, decembrie 2022
Poezie de colecţie - selectată la concursul MONITORIADA 2022
Vine fără instrucțiuni de utilizare
uneori îmi vine să împrumut ceva viață de la nou-născuți alteori urmăresc ferparele din ziare și social media și aș împrumuta puțină moarte
nu știu încă să trăiesc viața vine fără instrucțiuni de utilizare
(închisorile se nasc ușor îți trebuie doar o pasăre și nici un cer dar e tot mai greu să evadezi ai nevoie de un surâs și un ochi adânc)
uneori simt că aș putea oferi cuiva puțină viață dar din moartea mea ți-aș da împrumut numai ție o, Dumnezeu al meu atât cât să mă înveți să o trăiesc
Simion Cozmescu
58 | Anul 4, numărul 50, decembrie 2022
Toți suntem un întreg
Ai avut răgazul să-ți evaluezi în tihnă trecutul, să vezi cum golul singurătății te înfășoară strâns precum giulgiul lui Lazăr. Liniștea ta în mijlocul mulțimii e un răspuns al universului, pentru mersul pe frânghia fragilă deasupra unui fluviu năvalnic. În alt spațiu, primăvara se strecoară anevoie printre trupuri fără viață, aliniate pe caldarâm. Totul în jur e scrum. Gândul aleargă spre cel care plătește cu viața ora ieșirii tale din timp.
| Anul 4, numărul 50, decembrie 2022
Poezie de colecţie - selectată la concursul
păsările au singurătate pe limbă
unul pe altul anotimpurile se schimbă într-o goană bezmetică cu ură parcă și cu disperare păsările au singurătate pe limbă și-n aripile deschise depărtare
păsările migratoare au două țări cuibul iubirii țara natală și o țară străină în care se duc exilate de frig în această depărtare nesfârșire de dor unele cad răpuse de zbor
în fugă nebună anotimpurile se schimbă păsările au tot mai multă singurătate pe limbă mierla lui Trakl se tânguie în același crâng al tristeții și neîntrerupt corbul lui Poe nevermore nevermore Nicolae Crepcia
60 | Anul 4, numărul 50, decembrie 2022
Împărțire
Ce mai aduce primăvara-n streșini? Ce vânt sălbatic bate peste noi? Mai suflă, încă, ultimul război pe mugurii-nghețați, întinși de vișini.
Se-ascunde primăvara-n norii goi și, trecători, cedăm, supuși zăpezii; neliniștea din nările amiezii ne urmărește-n pasul ei greoi.
Pe-aceste locuri au visat străini și încă mai răzbesc, din depărtare, vise rămase fără de părinți…
Dar tu îmi pari adusă din străbuni, iar primăvara, trupul ei de sare, o tot împarți, cu mâinile-ți fierbinți.
61 | Anul 4, numărul 50, decembrie 2022
Omul din ghiveci
Am cumpărat deunăzi, devreme, de la piață, Trei dovlecei, o ceapă și-o mână de verdeață; În coș mi-a pus bătrâna, cu mâinile ei reci, Alături de legume și un micuț ghiveci.
„ - Ce ai plantat, măicuță, acolo, în pământ?”
„ - Tu, fata mea, ferește-l de soare și de vânt!” Atât grăi bătrâna și capul își plecă, Iar blânda ei privire în lacrimi se-necă.
Eu o pornii spre casă, cu coșul pe un braț, Gândind s-așez ghiveciul la umbră, pe târnaț; Și i-am găsit un loc ferit de vânt și soare Și-am așteptat să iasă în el o mândră floare.
Dar zilele treceau, fără ca vreun simbol Să se înfățișeze și mă temeam că-i gol. Abia în ziua-a cincea, la ceasul de cinare, Mi s-a părut că văd, crescând, niște picioare.
Dar nu mi se părea, căci, pline de pământ, Se înălțau spre ceruri, ieșind ca din mormânt. Le-am curățat cu apă și le-am atins cu mir, Aveau pe ele urme de sânge de martir.
62 | Anul 4, numărul 50, decembrie 2022
În ziua ce-a urmat, și-un trup crescu-n lumină, Străpuns în coasta dreaptă de-o suliță păgână; Și două brațe albe, cu abur de tămâie, Dar sângerând în palme, sub urme-adânci de cuie.
În ziua cea din urmă, când capul s-a vădit, Era cu o coroană de spini împodobit; Cu ochii blânzi în lacrimi, pe-o cruce atârna, Din buzele-i uscate iertarea semăna.
Abia-n-această clipă am înțeles deplin De ce plângea măicuța cu ochi de heruvim: Ea încerca să cruțe de soare și de vânt Chiar pe Iisus Hristos, al lumii blând Cuvânt.
Mihaela Gheorghemărturii despre anotimpuri îngălbenite pe stradă au rămas urmele unor tălpi grăbite îmbibate în praful peste care frunzele cad ostentativ plăcuțele de înmatriculare tremură sub povara unei aglomerații închipuite generațiile se ascund în pahare murdare neliniștile clocotesc pe la colțuri caută un surogat pentru a se încuiba dând naștere unor momente închipuite liniștea dinaintea furtunii a rămas doar un laitmotiv pe care cercetătorii l-au asociat cu depresie severă nimic nu a rămas în afară de frunze fărâmițate printre care vântul șoptește versuri învechite lumea va rămâne un coș de gunoi în care viermii își fac culcuș și se strâng la piept
64 | Anul 4, numărul 50, decembrie 2022
Poezie de colecţie - selectată la concursul
Ultimul bilet
E toamnă, peste simțuri cade bruma Și-n tâmple reci zac gânduri insipide; Vacanța s-a sfârșit, cu tot cu gluma Frivolelor iubiri efemeride.
Din aventura vieții noi ne-ntoarcem Ostatici trupurilor vlǎguite, O clipă fericirii să mai stoarcem, Din mii de clipe ce-au fost irosite.
Tot mai aproape orizontul pare, Dar cerul tot mai greu pe noi apasă Iar paşii noştri lasă urme care Nicicând nu vor mai duce către casă.
O altă lume ni se-arată-n cale, Ce-n mândrul său avânt ne expulzează; Suntem bătrâni și-avem dureri de șale Și știm că drumul mult nu mai durează.
În realitatea noastră desuetă, Cuprinsă de tehnologii în vogă, Părem ca aruncați de pe planetă, O muribundă rasă analogă.
65 | Anul 4, numărul 50, decembrie 2022
Visând povești cu Omul-zburătorul, Umblăm de-o viață prin aceeași gară, Cu ochii îndreptați spre viitorul Întâmpinat în sunet de fanfară.
Soseşte-un tren şi-n goana-i delirantă, Strivindu-ne absent, alaiul trece, Iar gara, ca o scenă ambulantă, Se zbate-n abur, gata să se-nece.
În anotimp de ploi şi desfrunzire Cu nostalgii și cupidoni apatici, Avem bilet de dus, fără oprire, Până-n azilul celor reumatici.
De mână ne-ndreptăm spre izbăvire, Doi călători c-o singură valiză În care-am strâns averea de iubire Și-n paşaport cu cea din urmă viză...
Mihaela I.Ungureanu66 | Anul 4, numărul 50, decembrie 2022
Poezie de colecţie - selectată la concursul MONITORIADA 2022
Când nimic nu mai umple povestea
Furtuna cară găleți cu apă la pauza dintre vise. Când nimic nu mai umple povestea rostul capătă urme răsturnate de ruină, toaca se aude până la marginea cuvântului lăsat pustiu în fiecare clipă. Undeva, aproape, foarte aproape dansează ambiguu umbre nebune de amiezi cu flori în păr, silueta norilor înoată pe inimă ca pietrele în valuri deșarte, cumpăna se tânguie cu obrajii prinși în palme peste lacrimi de rouă.
67 | Anul 4, numărul 50, decembrie 2022
MONITORUL DE POEZIE (acrostih)
Moderând cununi de vise sub a cerului candoare
Ochii-ţi bat a primăvară şi-a albastrului de mare, Noi găsim sub clar de lună iar plăceri nevinovate, Iubind roua de pe iarbă şi pe flori mai delicate, Tainic astru pentru mine, ce şi ziua străluceşte, Orice dragoste ce-i pură simţirea îmi cotropeşte, Romantic să-mi cânţi în noapte, toţi aflând că mă iubeşti, Unde-apoi să-mi spui în taină, de amoruri dulci poveşti, Licărind apoi ca luna de pe boltă când priveşti.
Doar cununile de vise torc cu fire de lumină Etalând noian de gânduri ce iubirea o anină.
Perpetuu s-aştern sărutul peste fluturii din gene
Orbitori ca peruzeaua de sub finele sprâncene, Eu a buzelor aromă să o gust cu încântare Zilnic aşteptând cu dor şi o castă-mbrăţişare.
Iară noaptea să se-ncheie cu o sărutare dulce Epatând şi astrul nopţii când se duce să se culce.
| Anul 4, numărul 50, decembrie 2022
A nins
A nins... a nins peste satul gârbov!
Ulițele au îmbrăcat singurătăți.
Tații respiră înțepeniri.
Pe coșuri vuiește pustiul.
O umbră lungește ferești de dor.
Lumina își decojeste albul.
Trosnesc oasele sufletului.
S-au posomorât pereți de gânduri.
Cine-mi pășește peste omătul ochilor?! În sobă, focul scutură lacrimi.
Un oftat se adâncește în așternuturi.
Somnul se zbate sub flamuri de vis. Mireasa e albă... a nins!
Ionuț Pande
| Anul 4, numărul 50, decembrie 2022
Poezie de colecţie - selectată la concursul MONITORIADA 2022
Să trecem împreună
Tu, copile derbedeul cu puşca la porunca barbarului a omorât părinţi cu ochi sclipind de nebunie priveşte din ascunziş la moartea de pe câmpuri şi la foametea ce creşte ca un nor vânăt cadavrele le numără doar corbii scârbiţi şi ei de-atâta belşug copile, dă-mi mâna ta să trecem împreună coşmarul ucigaş
Gabi Schuster
70 | Anul 4, numărul 50, decembrie 2022
Poezie de colecţie - selectată la concursul MONITORIADA 2022
Emoții la superofertă
știe cineva de unde pot cumpăra raze din material de calitate să nu se decoloreze în zilele ploioase?
toate magazinele ce vând fericire sunt închise în weekend aștept black friday să cumpăr emoții la superofertă în toate limbile să înțeleg poveștile cu zâne și feți-frumoși încă neașternute pe hârtie mă uit la data de expirare să știu ce vis consum mai întâi am înțeles că noi singuri trebuie să ne confecționăm fericirea ciopârțind clipele de singurătate după mărimea inimii noastre
71 | Anul 4, numărul 50, decembrie 2022
Pristolnic
Caut un pumn de cenușă, Să coc prescura pe vatră, Luna trece pe sub ușă, Câinii o simt și o latră.
Scârțâie casa-n țâțâni Când împing ușa uscată, Boii dorm de săptămâni Pe sub tinda neumblată.
E-ntuneric până-n suflet, Sfinții adorm în icoane, Un păianjen țese umblet În firidă, sub obloane.
Vântul jalnic bate-n geam, Iar vătraiul țipă-n piatră, Pe ștergar, lângă un ban O ulcică apă-și roagă.
Țin în crucea mâinii pâine, Rugăciune spun în gând, Să găsesc pe masă mâine
Un pristolnic, să-l împlânt.
72 | Anul 4, numărul 50, decembrie 2022
Trag ușor ușa la tindă, Suflu-n lampă și în vatră, Plânge-n suflet o colindă, Noaptea tânguie în piatră.
Ana Ionele1001 de poezii primul meu vers va sfârși ultima carte să îmi pot salva sufletul de la uitare cea mai grea moarte canon mai greu decât o cruce femeile strigă disperate nu mai am timp să trec în catastif fiecare picătură de sânge de pe milioane de buze scriu direct pe tăișul securii în fiecare zi câte o poezie ca și când ar fi prima din șirul celor încă o mie
Autocarul cu oameni adormiţi
Era vreo 5:47 dimineața, autocarul plecase. Îmbulzeală. Miros de extenuare. Frustrare că dimineața este prea de dimineață. Mâinile se jucau în lumina răsăritului ca niște balerine sau ca niște figurine ale teatrului de păpuși. Alt autocar întrecea autocarul mahmur. Bătrâni adormiți, cu gurile căscate, cu ochii închiși, cu pleoape și cu gene albe, parcă erau patinoarele în care nu am ajuns niciodată. Semănau cu bunicii aceia tipici, de își strâng banii într-o pușculiță improvizată, nu pentru a se bucura de ei, ci ca să îi găsească ceilalți, la moartea lor și să îi arunce
75 | Anul 4, numărul 50, decembrie 2022
peste trupurile lor defuncte, pe ultimul drum.
O tăcere de cantină. Autocarul gonea…
Anna-Maria Zorilă76 | Anul 4, numărul 50, decembrie 2022
Poezie de colecţie - selectată la concursul MONITORIADA 2022
*
Sinistru zâmbet ai când muști din literele obosite; strofele cad în gol și se sparg în toate colțurile inimii. Încerci să le prinzi, dar degetele îți ating doar iluzii vopsite în dureri și chin.
Încerci să strigi…
Doar o culoare mută îți gâdilă limba pătrunsă de un fier strâmb și confuz.
Te amuzi și visezi la următoarea muză.
Andreea Heroiu
77 | Anul 4, numărul 50, decembrie 2022
Puţină geometrie
Iubirea pentru geometrie a pornit de la punct, ca răspuns la provocarea lui Arhimede, când a spus: „Dați-mi un punct de sprijin și voi muta Pământul din loc!” Şi i-am oferit punctul meu de vedere, dar pentru că acest punct se mişca odată cu mine şi cu ideile mele, schimbându-se pe măsură ce mintea mi se cocea ca un fruct la soare, Pământul a rămas la locul lui, învârtindu-se în continuare.
În mod firesc, interesul mi s-a mutat asupra liniei şi am înşirat punctele ca mărgelele pe aţă, căutând perfecţiunea liniilor curbe în jurul cuvintelor de dragoste, ca să pot zburda în voie printre coline, văi şi vâlcele, în șerpuiri viclene,
78 | Anul 4, numărul 50, decembrie 2022
desenând pe trupul tău, volute, arabescuri şi dantele...
Dorel Mancaş| Anul 4, numărul 50, decembrie 2022
Bilet
Vin des în gara asta a visurilor pierdute. Sunt trenuri care vin și trenuri care pleacă. Încă un gând pribeag de „lasă c-o să-mi treacă!”... Spre rai!
— Regret, dar toate biletele-s vândute.
Dar nu vreau să renunț că mi-am făcut valiza, Mi-am pus tot ce aveam într-o batistă veche: Cenușa de iubire și amintiri pereche.
— Spre iad!
— Îmi pare rău, vă trebuie și viza.
M-am așezat cuminte pe-o margine de gând Și-am încercat să număr pe degete norocul. Nu mi-am găsit nici rostul, nu mi-am găsit nici locul.
— Spre fericire! Doamnă, vă rog să stați la rând!
Mi-am pus paltonul negru peste sufletul rece, Am făcut câțiva pași împărțind viața-n două. Peste umerii mei de ani de zile plouă. Spre inimă!
— Nu-i cursă. Pe-acolo nu se trece.
80 | Anul 4, numărul 50, decembrie 2022
N-am înțeles. Dar cine să mă mai înțeleagă
Când tot ce vreau e cerul pe-o coală de hârtie...
La schimb dădeam iubirea și amintiri o mie. Vreau să mă-ntorc la mine!
— Vă costă-o viață-ntreagă!
Pun la bătaie timpul și-arunc un singur zar. Chiar dacă pierd mai am câteva gânduri mici... „Dacă nu te iubeam, nu aș fi fost aici”.
— Spre nicăieri!
Aveți bilet în buzunar.
| Anul 4, numărul 50, decembrie 2022
Sonet acvatic
De câte ori, iubite, mi-ai promis Că valurile n-au să ne înșele Când vântul bate ca-ntr-un steag în ele Și soarele vitrina și-a închis.
Atunci, sub pleoapa marelui abis, Când somnul mi se face bucățele Și mă trezesc din el urlând la stele Să-nghit la loc un ciob tăios de vis,
M-ai dezvelit de marea de la poale Și degetele, palide și goale Ca un Saturn rămas fără inele,
Mi-ai logodit cu degetele tale, Sa dăinuim în valurile-amare La fel de mult și de puțin ca ele.
82 | Anul 4, numărul 50, decembrie 2022
Poezie de colecţie - selectată la concursul MONITORIADA 2022
Perseidele
Perseidele
Nu mai contează
Că-i parcul aglomerat
Cu statui Vivante
După spectacol Îmi petrecusem noaptea În garaj
Pisicile dormind strânse În cutiile de transportat cărţi
Se luau Măsuri de îndiguire Pentru fluxul vieţii
83 | Anul 4, numărul 50, decembrie 2022
Pescărușul
Astăzi, te aștept printre colinele măcinate de ger Cu o deznădejde eroică. Un pescăruș cu ochiul ca flama Scutură noaptea din pene și Scapă un bolovan ascuțit și rece În pumnul meu de copil blond și duios...
Noaptea brodată și răcoroasă
Ca un chip prins într-un voal Se răstoarnă peste masă, Ca un stejar unde sunt agățate sandalele profeților rătăciți, Lângă fruntea mea.
Tainele mi se desfac și se adună neprihănite În jocul din fluierul lui Pan, Sub amintirile smulse cu gura dintr-o privire de miop. Arunc năvodul în abisul născut pe masă, În suferințele și soarta ale căror chip arde
Ca altarul unei biserici din malul nevăzut Ale cărei clopote răsună ca un cor de sfinți În focurile sărbătorilor păgâne.
Timpul trece, trece ca puii de lebădă pe lângă pieptul meu, Iar năvodul iese gol...
Iar mâine, un pescăruș cu ochiul închis până la scrum
84 | Anul 4, numărul 50, decembrie 2022
Va veni să rupă garoafa crescută în stânca ploioasă din casa mea...
Andreea Militaru85 | Anul 4, numărul 50, decembrie 2022
*
Schimbarea de nume din Athenais în Aelia Eudocia cu zâmbet seninătate crezi că e un moment ferice acest anotimp ca un vulcan îți sporești vocea până cad stelele trei nuci două castane pentru cine credea că vei abandona eliberezi cuvintele ce-ți curg încă de la naștere prin fiecare venă nici nu ți s-a cerut să alegi îți șoptește șarpele zâmbind pe față nici nu alergi după prestigii pur și simplu scrii cu gesturi largi scurte nimic extraordinar abuzând de poveștile tale de inima ta ca o margaretă fiindcă nu poți face altfel te dezvălui nu mai tu știi cât
| Anul 4, numărul 50, decembrie 2022
toate literele acestea te costă rădăcini respirații ciclameni pajiști ...
Genoveva-Simona Mateev
| Anul 4, numărul 50, decembrie 2022
El ( Vântul)
El îmi vorbea în foșnetul de frunze, Silabisea în lungile căderi De ruginiu desprins din ramuri ude, De sus din cer, din lumea cea cu veri.
El mă privea pășind îngândurată Sub stropi de ploaie rece, numărați, Și-mi mângâia obrazul meu de fată De parcă n-ar fi-n lume alți bărbați.
Și posesiv, îmi mai trecea prin plete La câte-un colț de stradă arămiu, Câte-un fuior aprins de mari regrete Că m-a-ntâlnit în toamnă prea târziu.
El era singur, ne-mpăcat cu sine Și încerca să-mi spună într-un fel Ce ar fi fost de-ar fi rămas cu mine, De-un car de ani dorindu-mă la fel.
El îmi vorbea și mă-nsoțea în umbră În timp ce toți copacii desfrunzea, Lăsând o toamnă aprigă, geloasă, Să se așeze crud în urma mea.
88 | Anul 4, numărul 50, decembrie 2022
O floare
Lângă muzeu o floare, călcată în picioare De tălpi grăbite și nepăsătoare I se strivesc petale și tulpină Umilei flori, cu-a existenței vină
Din frunze disperate, plânge clorofila, Cerșește mut bocancilor răi mila, Se stinge-ncet, în nepăsare Ce-i pasă lumii...? moare înc-o floare...
O fată, undeva, așteaptă zgribulită Să-i vină cavalerul, ales din peste-o sută, E ca o vrăbiuță, prinsă-n colivie, Ba dă să plece, ba să mai rămâie.
Un cavaler grăbit, cu pasul greu, Arunc-o floare, lângă un muzeu.
89 | Anul 4, numărul 50, decembrie 2022
De ceva timp
Uneori încep să plâng din greșeală și nu mă pot opri terapeutul meu îmi spune că e normal, că e propria mea formă de self-care și îl cred, dar vreau să înțeleg de ce nu sunt ca alții și nu mă mulțumesc doar cu o baie caldă și o mască de față neagră.
Nu vreau singurătatea pentru că sunt antisocială o vreau pentru că fericirea lor interferează cu tristețea mea și nu poți ține în casă și foc și apă.
Mă obosesc zâmbetele, mă enervează plânsetele nu mă mai mulțumește nimic de ceva timp.
Dau din casă oricui nu mă cunoaște suficient de bine încât să pună sare pe rană.
De ceva timp, nu mai trăiesc doar exist de ceva timp, aș lua cu copy paste orice viață a cuiva care nu te-a iubit.
Ioana Cătinean
90 | Anul 4, numărul 50, decembrie 2022
Poezie de colecţie - selectată la concursul
tehnica extazului sunt propriul meu șaman, mă învălui în fum și beau infuzie din plante amare, uneori îmi scot blajinii din carne ca pe niște spini și sub tălpile mele răsar lăstari, uneori arunc pe cerul prezentului un pumn de stele, alteori mai fac câte un voiaj de plăcere prin visul unui bărbat, dar în general doar încerc să mă vindec de mine, bat darabana cuvântului și urlu -mâhnire, ieși din această femeie și fă-te poem!
Luminița Ignea
91 | Anul 4, numărul 50, decembrie 2022
Poezie de colecţie - selectată la concursul MONITORIADA 2022
Cifru imposibil de citit
Dacă m-ai prinde de încheietura mâinii Și mi-ai pune palma dreaptă la lumină
Ai vedea și m-ai simți atât de bătrână
Deși am doar 22 de ani. Am cute adânci tăiate-n palmă
Ce strălucesc în noapte la lumina străvezie de la lampă. Se văd brăzdate și se simt ca o găoace goală, încrustată, Ce multă vreme a strâns un sâmbure cu colțuri ascuțite, Care a lăsat urme pe viață. Când eram mică mama îmi plângea în palme și le mângâia suav, continuu.
Mai simt și acum cu inima pielea iritată din palmele copilului ce nu mai sunt, Și mânuțele mici, adânci, gata să prindă tot amarul ce îl are de trăit, să îl strângă în braţe ca pe tot ce îi e mai drag pe lume. Palmele astea, cifru imposibil de citit, sunt oglinda a tot ce trebuia să fiu.
Tincuța Țurcan
| Anul 4, numărul 50, decembrie 2022
Dune
vinul ce-alunecă pe gâtlej are gustul meu asta îți spui în fiecare noapte în crâșmă băut și nebun m-ai construit din nisipuri și-ai decriptat mesaje în sticlele aduse de furtuni pe țărmurile scăldate în aur îngenunchezi strângi gemete mototolite la piept soarele nedrept îți aruncă flăcări prin temple mincinoase te-ascunzi petrecut de fumul țigării priveghind visând la El Dorado scrijelești neîndemânatic harta chipului meu mereu nemulțumit că nu mă mai vezi corect am părul ca focul am părul ca marea dar de cele mai multe ori de pe nisipuri mă șterg vinul curge sălbatic în vene mă răsucesc înșelător ca un val supărat că ți-am scăpat printre degete ai adormit pe țărm fără să vrei când soarele sărută marea sângerie
| Anul 4, numărul 50, decembrie 2022
corabia sufletelor pierdute mi te aduce înapoi
Mira WolfAnul 4, numărul 50, decembrie 2022
Poezie de colecţie - selectată la concursul MONITORIADA 2022
Luna lui cuptor
Mă așez pe malul Dunării sub salcia ce plânge.
Adierea Coșavei îmi șterge broboanele de sudoare.
Cineva, de dincolo de adâncul fluviului aranjează lucrurile ca într-un scrin nou și curat.
Privesc în jos și văd cerul, acum, îmi dau seama că stau deasupra salciei sub care tocmai m-am așezat.
Aud foșnet de frunze, șarpele orb de ochiul stâng coboară, cel care urcă nu are ochiul drept. Se îndreaptă unul înspre celălalt și amândoi înspre mine.
Eu tremur. Tu zâmbești: fii liniștit, pe tine niciun șarpe nu te poate ispiti!
Ion Rășinaru
95 | Anul 4, numărul 50, decembrie 2022
Tu nu-nțelegi
Tu nu-nțelegi că ești un anotimp discret Ce-și cântă ritmul în tonuri indecise, În căutări de sine printre amurguri interzise, Cu armonii ascunse în dansuri de profet.
Tu nu-nțelegi că știi să muști din vina Ce-și stoarce inocența în emoții crude, În renegări de vise și atracții nude, Cu vanitatea clipei ce-a sabotat lumina.
Tu nu-nțelegi că vrei să arzi în fantezii incerte Ce-și caută stăpânul pierdut în regăsiri, În tainele cascadă, în flăcări amintiri, Cu verdele privirii din iubiri concerte.
Tu nu-nțelegi că poți să te îmbraci cu norii Ce-și plâng neîmplinirea în neștiute ploi, În umbrele parfum, acord de pas în doi, Cu lacrimi tunet și-acorduri iluzorii.
96 | Anul 4, numărul 50, decembrie 2022
Pagina redacţiei
Reamintim că autorii nu ne pot propune direct poezii proprii pentru publicare în această revistă! Publicăm doar poezii pe care le selectăm dintre cele pe care le „monitorizăm”. Puteţi însă publica fără restricţii poezii în grupul literar pe care îl monitorizăm cel mai frecvent: https://www.facebook.com/groups/ateliermonitoruldepoezie/
Puteţi propune poezii ale altor autori, dacă vi se par atât de bune încât trebuie neapărat reţinute între paginile acestei reviste. De asemenea, puteţi propune traduceri din poezia universală contemporană, interviuri cu poeţi, recenzii ale unor cărţi de poezie, eseuri despre poezie etc. Materialele acestea le puteţi trimite prin mesaje pe pagina oficială de facebook a revistei Monitorul de Poezie: fb.me/monitoruldepoezie
Responsabilitatea juridică pentru conformitatea celor trimise şi acordul autorilor cade în sarcina colaboratorilor care trimit aceste materiale, conform art. 26 din Codul Penal. Nu garantăm, însă, publicarea.
Vă mulţumim pentru lectură!
Această revistă este distribuită gratuit. Director revistă: Ionuţ Calotă
MONITORUL DE POEZIE - ISSN 2668-0440
97 | Anul 4, numărul 50, decembrie 2022