Revista Monitorul de Poezie nr 21.2020

Page 1

Monitorul de poezie Revistă foileton, cu poezie de bon-ton

Anul 2, Numărul 21, iulie 2020, ISSN 2668-0440 Se distribuie gratuit.

Interviuri

cu poeţi Poeţi – In memoriam

Recorduri poetice Resurse pentru globalizarea poeziei

Poezie de colecţie


Monitorul de poezie Editorial

Recorduri poetice În cartea mea, Manifest pentru globalizarea poeziei, mă iluzionez, fără să cercetez, că am stabilit un record, chiar şi aşa, neoficial, cel al numărului de limbi străine în care a fost scrisă vreodată vreo carte (în acest volum sunt 15!). O altă provocare la care m-am gândit de curând a fost să scriu o poezie lungă cât o carte, eventual cea mai lungă scrisă vreodată. Îmi aduc aminte că în urmă cu ceva ani, pe timpul Cenaclului de urgenţă, începusem să scriem un poem colectiv pe care-l visam Cel mai lung poem de dragoste, dar proiectul ăsta nu a avut o finalitate, din lipsă de entuziasm general. De data asta, însă, am verificat şi aşa am descoperit că un român a stabilit deja un record mondial. Se numeşte Florin Geanopol şi a scris o poezie de 27.000 de strofe cu numele Scrisoare umanităţii. La ea a lucrat între anii 1996-2012, cât timp a fost în închisoare. În lipsă de provocări am ajuns să fiu sedus de proză, dar tot privesc cu nostalgie spre poezie şi mă întreb: Resursele de prospeţime ale poeziei au secătuit sau mai pot da senzaţii care să ne uimească? Ce rost are, totuşi, să mai scriem poezii? Să dăm definiţii sentimentelor care nu se pot exprima prin cuvinte?! A spus cineva că poezia nu se scrie din cuvinte. Poate poeţii doar dansează pe marginea cuvintelor, desenând toate poftele inimii pe creuzetul eleganţei imaginaţiei. Ionuţ Calotă, director revista Monitorul de Poezie 1|Anul 2, numărul 21, iulie 2020


Monitorul de poezie Poezie de colecţie colectivă scrisă în Cenaclul maximinist

* ai vrut să dai gust mării şi ai pus sare în cana cu ceai, în albastrul înflorit sub aripile cocorilor, în tainele sudului ai picurat stropi de liniște în haos se insinuează tulpini de măceș, stropi albi, inimi apuse ies zilele din scoici una câte una, au forma omului care se sărută cu marea, valurile cuprinse de furie au înghețat

Poezie colectivă scrisă în Cenaclul maximinist de autorii: Maxim Cioran, Constantin Sârghiuţă, Carmen-Maria Mecu, Ciobanu Mihai, Gavril Iosif Sinai, Gabriela Gârlonţa, Ionuţ Calotă şi Daniela Toma

2|Anul 2, numărul 21, iulie 2020


Monitorul de poezie

Ce înseamnă Cenaclul MAXIMINIST? *nu negăm niciun curent literar, dimpotrivă, folosim la „maxim” orice resursă, orice beneficiu adus, de-a lungul timpului, poeziei, orice inovaţie care a îmbunătăţit creaţia literară de-a lungul istoriei ei *căutăm „maximum” de efect al poeziei în „minimum” de text *folosim intens figurile de stil, îndeosebi metaforele, dar şi celelalte *îmbogăţim poezia cu multă imaginaţie, chiar ficţiune, aducem imagini cât mai proaspete, inedite, suprinzătoare *cine simte la fel, este binevenit în cenaclu

3|Anul 2, numărul 21, iulie 2020


Monitorul de poezie Poezie de colecţie

faţa nevăzută a luminii sunt un divid camera asta îmi ia vederea şoseaua asta îmi îngheaţă venele şi arterele oraşului în depresie stau în mine ca într-o capcană Uite! s-a trezit maşina de spălat îmi curăţă cuvintele când iese întunericul în şosete de lut privesc un scaun gol şi copacii înfoliaţi şi lacăte de aplauze fecundate carcasa îmi trosneşte şi crapă azi mă sălbăticesc mai mult decât ieri viruşii arată ca nişte flori eu am murit deja pentru tine în războiul de la începutul lumilor Anan de Amiranda (din volumul de poeя∃zii, recent lansat, „Trista Ţară”)

4|Anul 2, numărul 21, iulie 2020


Monitorul de poezie Poezie de colecţie

* Văd pretutindeni sfârşitul. Omul e iarăşi gol şi neputincios, cu toată tehnica şi metafizica lui. Luna se uită la mine ca un cal mare şi galben venit de la răsărit. Şi nu-mi mai pot lua de pe umeri capul de rinocer. Fiecare cuvânt mă condamnă la neputinţă.

Octavian Soviany

5|Anul 2, numărul 21, iulie 2020


Monitorul de poezie Poezie de colecţie

Peste capul meu suprapuse pătratele negre ale nopții rătăcirile unor gesturi în mulțimea de oameni o altă mulțime de oameni pe străzi într-o mare pată de umbră mici umbre această tristețe a omului precum norii aceia

Alexandru Ovidiu Vintilă

6|Anul 2, numărul 21, iulie 2020


Monitorul de poezie Poezie de colecţie

despre lucruri * se poate să fi cărat cu mine peste tot aceste lucruri ca și cum cineva mi le-ar fi cusut sub piele cu o sfoară, iar ele s-au făcut oameni la față, strigătul lor a ieșit din trup de o mie de ori și tot de atâtea ori a dat buzna în aventura colțului din dreapta și, parțial, a celui din stânga mesei, exact la timp pentru descrierea sumară a agenției matrimoniale din capătul străzii * din acest motiv înnobilez des capriciile hârtiei de ziar, la felul următor, soldaților din flori le e poftă de înghețată cu experiență și de paranteze virgine * desigur, e incomod să ai un castel adoptat de barbari când, de obicei, ei vând reclame cu avânt propriu bucătaruluişef și rogojini melcilor cu nume de fete * trebuie să știi, însă, că dacă ai deja bagajele făcute, mașina timpului te poate duce până la baba Sulfina, dovada rămâne în poze 7|Anul 2, numărul 21, iulie 2020


Monitorul de poezie

după un descântec de deochi * și știi care-i treaba cu verighetele astea? sunt tot niște lucruri legate cu aceeași sfoară de reducerile de vară ca să se întâlnească goale în curtea castelului Bran toate încuviinţează până la urmă... Daniela Toma

8|Anul 2, numărul 21, iulie 2020


Monitorul de poezie Poezie de colecţie

* .în camera mea mică nu mai e loc de nimic stăpân e doar Marx câinele ultimului meu bunic .marea de aburi curge prin oraşul pustiit prin ferestrele moi / şi noi suntem tot goi .fiarele stau ascunse în garaje minuscule bătrânii elefanţi au ieşit din veranda mea şi au capturat santinelele zilei .s-a făcut linişte sângele forează în grinzile de metal cineva goleşte seminţele în cutia milei eu mă caut pe mine / printre şine / în ruine .singură tu treci prin capul meu ai luat un poem şi ai făcut din el un zmeu Ionuţ Calotă 9|Anul 2, numărul 21, iulie 2020


Monitorul de poezie Poezie de colecţie

* logica e o mireasă care se plimbă desculţă printr-un poligon de tragere o altistă care îşi freacă mâinile o gimnastă înfăşurată în dantel multicoloră trupul ei trasează câteva sute de drumuri * în backstage clezmer songs, subsoluri * dansul nu va fi îndeajuns poate nici frica pendulând tăcerile biţii sângele cântărilor psaltice şerpuind ziduri ce plutesc pe dedesubturi în locuri aglomerate încercând să pozeze portretul unui dumnezeu într-un scaun electric

Ioan Mateiciuc (din volumul anchilopoetica, 2020)

10 | A n u l 2 , n u m ă r u l 2 1 , i u l i e 2 0 2 0


Monitorul de poezie Poezie de colecţie

* E dimineaţă. Mă ascund într-un pepene verde. Prevăzător, am rezemat o scară de cer. Adie vîntul, pisica îşi trăieşte a noua viaţă, clopotul trenului răsună pe viaduct. Un bărbat crapă lemne, altul ascultă muzică. Demult, ei au stors lapte din ţîţele de piatră ale lupoaicei. E dimineaţă. Mă ascund într-un pepene verde. El începe să crească. Devine uriaş. Da! Îmi va fi sicriu. Pe coaja lui, cu briceagul primit de la tata, în copilărie, numele îmi scriu.

Costel Stancu

11 | A n u l 2 , n u m ă r u l 2 1 , i u l i e 2 0 2 0


Monitorul de poezie Poezie de colecţie

* M-am născut rădăcină într-un negru asurzitor în care trosnesc oase vechi și se sfărâmă cenușa țipătului primar − lumea mea rămâne închisă în fereastra ochilor tăi de după juisare – apoi cineva pleacă cineva rămâne eu mă întorc în negru – să cânt.

Maria Vasilescu

12 | A n u l 2 , n u m ă r u l 2 1 , i u l i e 2 0 2 0


Monitorul de poezie Poezie de colecţie

* Fiți serioși lumea nu se va sfârși mâine vom cutreiera din nou prin păduri ca prin acvarii colorate vom săruta pietrele drumului colinele lovite de somn în după-amiezile însângerate ale mierlei fiți serioși copiii vor alerga din nou prin praful uliței vor înălța zmeie roșii și verzi și albastre și nimic nimic nimic nu va distruge această tehnologie a speranței

Geo Galetaru

13 | A n u l 2 , n u m ă r u l 2 1 , i u l i e 2 0 2 0


Monitorul de poezie Colecţia de metafore

Seria 17 „cuvintele ar muri dacă s-ar privi în oglindă” - Ioan Emil Hapca „voi construi din poezii un schit sub salcia cu părul despletit” - Ioan Vasiu „lasă-mă să intru ca un ecou într-un hău trage zăvorul și uită-mă în trupul tău.” - Mihaela Aionesei „fluturi în stomac toată lumea are doar ai mei sunt în genunchi și își cer iertare.” - Liviu Balint „vine vremea/ când femeile îşi taie părul/şi îmbracă haine albe doar copiii/ ne scot din moarte /râzând” – Răducu Cezara „dacă am ieși mai târziu să ne plimbăm printr-un parc de pe lună, am vedea cum apune pământul...” – Corina Dașoveanu „dansează norii grei vara din nou ne minte scriu cu parfum de tei când nu mai am cuvinte” – Ioan Vasiu 14 | A n u l 2 , n u m ă r u l 2 1 , i u l i e 2 0 2 0


Monitorul de poezie Poezie de colecţie

Răscrucea mileniului După ce un mileniu va fi trecut, se va mai găsi cineva de la a cărui naștere, de la a cărui moarte sau luptă, sau victorie cu sinele, să începem altul. Ne lăudăm între noi fără să ne dăm seama, strângem bani pentru statui personale, ca niște oglinzi pe pereți, unde ghicește fiecare cum să-și acopere cearcănele cu săruturi, cum să fugă din sine, cum să evadeze dintre coperțile cărții sau cine știe ce alt tărâm negândit. Unii se întorc cu spatele, alții cu fața, mulți înțepenesc între milenii, zâmbesc să nu piardă ocazia, zâmbesc și toată lumea va fi a lor, dacă nu trec strada la timp, dau unii peste alții, zahărul îl vor lua din vers, din cafea, 15 | A n u l 2 , n u m ă r u l 2 1 , i u l i e 2 0 2 0


Monitorul de poezie

din genunchi, ca între stânci de cuarț, ca într-o dimineață de vată de zahăr zâmbesc, mâine poate fi mai rău. Corbii vor să evolueze la starea de Poe; cât timp nu sfidează, sărăcia e un produs al lumii moderne, precum glontele, orice îți trece prin cap poate fi inventat, într-o ciudată lege a relativității interioare, tot ce e în afara trenului în mișcare nu contează, în lupta dintre om și animal, învinge omul, în lupta dintre oameni, învinge animalul. Ne prezentăm la moarte sprayați, te întorci câteva minute în timp să-ți iei umbrela, magnetismul dă cu imagini și ciulini prin grâu cultivat pe fiecare metru pătrat de oraș, neexcelând prin adevăr, trecutul e mai consistent, poți face orice formă de cancer contractând SIDA, iar Dumnezeu e tot mai moral 16 | A n u l 2 , n u m ă r u l 2 1 , i u l i e 2 0 2 0


Monitorul de poezie

dând dreptate deștepților și bani proștilor, la cote critice, prostia fiind ridicată la rang de inteligență. Alergăm prin păduri cu tube de liniște, și ne recunoaștem șefii, aceștia fiind mai bronzați, și ne cărăm în spinare, ca pe maimuță, dorința de a avea un loc sub soare, învățăm să învingem având încredere în echipa adversă, ca ultim adevăr, minciuna nu există. Ca pe Lună, ne iubim cu multe ceasuri la mână, și povestim copiilor că a fost odată mileniul florii de nu-mă-uita, când moartea umbla descălțată de orice, norocul era adânc, groapa de suprafață, vorbeam târșit ca înțelepții, trotuarele zilei treceau doar noaptea, becuri aprinse ne erau ochii, în culmea primăverii, ne puteam alege orice anotimp, 17 | A n u l 2 , n u m ă r u l 2 1 , i u l i e 2 0 2 0


Monitorul de poezie

urcam dealul cu scara, la răscrucea înnoirii, un nou mileniu arătându-ne deja mii de satiri.

Victor Martin

18 | A n u l 2 , n u m ă r u l 2 1 , i u l i e 2 0 2 0


Monitorul de poezie Poezie de colecţie

Zilele mele Zilele mele au devenit subțiri într-atât de subțiri încât soarele și luna se lovesc adesea între ele ca două tingiri agățate de-o grindă de cuhnie mișcate de vânt la fel și nopțile, și amiezele, și diminețile bunăoară, trenul meu nici nu apucă să plece bine că a și ajuns din amantlâcul cu minutarele triste clipele se nasc deja putrede eu le moșesc zilele-mi sunt ca niște perdele de borangic prin care vezi capătul înnodat al vieții ele nu sunt decât profețiile dricarilor ăștia sunt angajații cei mai patetici ai unor agenții de turism doar că ei le zic firme de pompe funebre ca să fenteze birurile, pesemne când mă trezesc mă gândesc în ce piele să-mi îmbrac sufletul de-aia cred unii cum c-aș fi tăbăcar și ce înger să-mi asortez la acea piele sunt singur cu porțelanurile mele care așteaptă oaspeți de niciunde uneori mai venea poștașul apărea, cocoșat de atâtea vorbe cărate-n spinare doar ca să-mi spună că nici azi nu are nimic pentru mine nici eu, îi răspundeam 19 | A n u l 2 , n u m ă r u l 2 1 , i u l i e 2 0 2 0


Monitorul de poezie

mă gândeam că vă scrie iubita, se scuza habar n-avea că ea are șoldurile prelungi ale unei absențe și n-ar fi încăput în nici un plic iar iubirea nu se scrie, se urlă și pentru asta nu e nevoie de poștaș va veni ea însăși într-o zi la fel de subțire ca să-și sprijine de inima mea săruturile toate ca de un copac bântuit de coșmaruri cu sicrie și apoi să rătăcească iarăși pe maidanele ființei unde să întâlnească doar sângele meu uitat într-un altul.

Mihail Soare

20 | A n u l 2 , n u m ă r u l 2 1 , i u l i e 2 0 2 0


Monitorul de poezie Poezie de colecţie

* În fiecare dimineață îmi aștern inima pe butucul din mijlocul ogrăzii, îmbrățișez Drumul Dealului cu umerii sprijiniți de albastru și nu mă mai satur decât atunci când simt în sângele meu fluidul drumlui curgând, curgând, albastru, albastru Amintirile copilăriei, o boală căreia doctorii nu i-au aflat leacul

Constantin Sîrghiuţă din volumul în lucru, „Condorul, pasărea care mă doare”

21 | A n u l 2 , n u m ă r u l 2 1 , i u l i e 2 0 2 0


Monitorul de poezie Poezie de colecţie

Sonet CX Linie frântă, cerc, apoi, dilemă, Cuprins, dar necuprins decât în parte, O mângâiere vine din departe, Toate acestea prinse într-o schemă. Disjuncţii, preumblări, alte rapoarte, Multele file prinse cu o clemă De nemurire - partea sa boemă; O mână moartă cui i se împarte? Aceste sensuri cine să le ceară? Un negru punct și virgula răzleaţă Se regrupează către altă seară... Destinul recusut cu albă aţă, Cere acceptul, pentru-a câta oară?, Să-i fie, totuşi, moartea, altă viaţă...

Tei George

22 | A n u l 2 , n u m ă r u l 2 1 , i u l i e 2 0 2 0


Monitorul de poezie Poezie de colecţie

Între uși...* (sonet cu dus-întors) În spațiul dintre uși, pe dinafară, ne-am părăsit odăile închise și-acum umblăm bezmetici, de-o să ni se întâmple-o grozăvie ordinară a întâlnirii-n chipuri interzise, cum n-au mai fost și-ndată or să piară, ca trenurile-n ducere prin gară ori visele trecute-n alte vise. Și-ntr-un final, de viață-ntunecoasă, când vom afla ce mult am fost de duși și inima că-i ruptă, dacă-i scoasă spre joaca păpușarilor-păpuși, întoarce-ne-om din nou, la noi acasă, unde-om afla, ce știm, că suntem uși…

Daniel Bratu

23 | A n u l 2 , n u m ă r u l 2 1 , i u l i e 2 0 2 0


Monitorul de poezie Poezie de colecţie

* Deasupra mea aleargă lupi şi zvonuri. Pe tarabele minţii ne hrănesc dinţii lor otrăviţi. Cheile gândului legate în nisip niciodată înţelese, niciodată perechi, niciodată eu capabil să-ţi pun în palme taina ultimei iluzii. Fiecare zi are alte ferestre cu alte lumini şi cu alte drumuri. Cu aceleaşi semne domoale toamna prezice viitorul pe bucăţi de cer. Crucile cimitirelor se vor aprinde, iar morţii de afară vor fi fericiţi.

Ion Oprişor

24 | A n u l 2 , n u m ă r u l 2 1 , i u l i e 2 0 2 0


Monitorul de poezie Resurse pentru globalizarea poeziei

Căutându-mi trupul de Adem Abdullahu Dacă telefonul tău nu mai sună și dacă încetez să-ți mai scriu scrisori ia o ghirlandă în mână și du-te pretutindeni să-mi cauţi tu trupul. Traducere de Ionuţ Calotă Adem Abdullahu locuiește în Republica Macedonia de Nord. Este membru al Asociației Scriitorilor din Macedonia din 2016 și, de asemenea, al Asociației Scriitorilor Albanezi din Macedonia. A absolvit Facultatea de filozofie. A primit numeroase premii literare şi activează ca editor al revistei pentru copii „Ulberi Plus” de mai bine de 20 de ani și, de asemenea, ca traducător din limba macedoneană și bulgară în limba albaneză. Este directorul manifestărilor „Întâlnirile scriitorilor de poezie pentru copii”. Publică începând cu anul 1993 atât poezie, cât şi nuvele, teatru, fabule şi articole ştiinţifice. Poeziile sale au mai fost traduse în ucraineană, bulgară, română, italiană și engleză.

25 | A n u l 2 , n u m ă r u l 2 1 , i u l i e 2 0 2 0


Monitorul de poezie Poezie de colecţie

nemirarea le adun ca să le spulber toate câte se petrec şoapte şi frunze în inima ta într-o grădină cu cerul deschis

Daniel Marian

26 | A n u l 2 , n u m ă r u l 2 1 , i u l i e 2 0 2 0


Monitorul de poezie Poezie de colecţie

*

când tăcerea sparge pieptul și cântărește plămânii, nu mai pot fi tăcut, mă dispersez ȋn ţipete, ȋmi desfiinţez ridurile, ȋmi rup lacrimile sub celulele de sânge ale ochiului străin de mine, schimb culoarea naturii îmbrățişată de vântul cu aripile sprijinite pe solul ce se evaporă ȋn infinitatea viselor fără ȋnceput.

Ciobotaru Tudorel

27 | A n u l 2 , n u m ă r u l 2 1 , i u l i e 2 0 2 0


Monitorul de poezie Poezie de colecţie

* luntrea mă plimbă printre insule cobor pe cele locuite de copii veseli desenând un soare din scoici mă dau în leagăn ascult melodia de la carusel mi-au crescut prelungiri - colier în jurul gâtului cu perle zburdalnice se face liniște clipocit de apă vâslele se mișcă singure în fiecare undă se proiectează amintiri lângă mine ursulețul de pluș cu labele umede și cartea cu scrisul întinat înaintez gânduri îngrămădite, nu-l duc pe unul la capăt că vin alte șapte, precum capetele balaurului înțelesuri tot mai mici - cuvinte risipite litere puncte negre roi de muște zburând haotic până adorm

Adelina Constantin

28 | A n u l 2 , n u m ă r u l 2 1 , i u l i e 2 0 2 0


Monitorul de poezie Poezie de colecţie

Balans cu legăturile în mine Cuvântul meu cel întâlnit cu norii n-are vreme să tacă Se balansează legat sau liber iubește respiră aplaudă râde în hohote se ceartă cu el în paradigme plânge în revelație de eliberare de frică se-mprietenește cu viața apoi cu moartea transpiră de emoție visează vibrează ocolește minciuna accentuând adevărul Cuvântul meu cântă pe tonuri înalte adâncimea trupului său

Carmen Popescu

29 | A n u l 2 , n u m ă r u l 2 1 , i u l i e 2 0 2 0


Monitorul de poezie Poezie de colecţie

Poduri Am colecția de ploi impregnate în mine, ca etichetele rochiilor prea scurte, dăruite de mama, iubită în toate zilele, care nu m-a certat niciodată destul, doar mi-a ținut în palme privirea... Între răsărit și apus construim fără să știm, poduri, pentru stivuit amintiri, niște cărți mereu colorate cu sângele nostru. Toate ar intra într-un bagaj de mână, în care oprisem câteva îmbrățișări, câteva sărutări irosite, să ne fie drumul ușor, fără regrete și fără dor...

Constanța Popescu

30 | A n u l 2 , n u m ă r u l 2 1 , i u l i e 2 0 2 0


Monitorul de poezie Poezie de colecţie

* Vântul învață geografia până mâine câteva așteptări recitesc pereții. Orașul plânge pe dinăuntru și focul arde dar căldură nu dă.O să-mi întreb mâinile de ce tocmai acum când am nevoie de ele prin oase trec îngeri cu mănuși albe. Norii sunt tatuați cu mirese, tu pe-o stradă alăturată petreceai. Gem fecioarele izbite de sărut, între ele o femeie stă și acum în stația de autobus. Vântul putrezește pe drumuri de împrumut. Cel ce merge ori cel ce așteaptă să deschidă fluviul plecat în viitură. Nimicul e femeie, bărbat ori fantezie, de atâta așteptare ultima cămașă mi s-a decolorat până la piele, tăcerea s-a acrit, e târziu. Paznicul a blocat ușa.

Marilena Apostu

31 | A n u l 2 , n u m ă r u l 2 1 , i u l i e 2 0 2 0


Monitorul de poezie Poezie de colecţie

* eu nu pot să scriu bucuria hohotul de râs iubirea ca pe o romanță nici culoarea roz nu o pot scrie dar mă scriu pe mine tristețea prin ochi de ceață râsul prin toamna anilor iubirea prin poverile cerului negrul prin zăpada poeziei prin sita celulelor mele mă scriu când pământul miroase a nori și cerul mai plânge o ploaie și îngerii cad în morminte și noi și noi

Erika Bloj

32 | A n u l 2 , n u m ă r u l 2 1 , i u l i e 2 0 2 0


Monitorul de poezie Poezie de colecţie

* s-au uscat oamenii. poți să-i sfărâmi între degete ei nu vor ști. vor continua să cheme taxiuri în care vor adormi supravegheați de contorul mecanic ca o inimă muzicală a șoferului indiferent la visele care se ucid între ele pe bancheta din spate. ne trezesc rănile. ca și cum cineva și-ar înfige degetele în noi să-l scoată pe dumnezeu dintre oase.

Violeta Pintea

33 | A n u l 2 , n u m ă r u l 2 1 , i u l i e 2 0 2 0


Monitorul de poezie Poezie de colecţie

Un ochi pe față unul pe dos o letargică liniște toarce peste armăturile orașelor ca o felină întoarsă de la dezintoxicare în cămășile de piatră le tremură a teamă carnea când prin găurile de aerisire văd rădăcinile strangulând liniile de tramvai pasările de otel nu mai ară văzduhul marea își limpezește ochii cu andrele de lemn Gaia tricotează știutului haine de sărbătoare își adună copiii și îi repune în drepturi fară să privească peste umăr

Mirela Piciu Orban

34 | A n u l 2 , n u m ă r u l 2 1 , i u l i e 2 0 2 0


Monitorul de poezie Poezie de colecţie

Unde-s? Unde s-a topit trupu-mi de fată unde s-a năruit în ce vale tristă la munte în ce sens să-mi caut păr mărunțit aș vrea să ajung din nou la cărare să mă sprijin pe urletul mamei când m-a pierdut și m-a regretat alunec pe crengile sfărâmicioase mă prind cu degetele de stâncării îmi pocnesc ideile rele în cap De ieșeam în acea vară trăiam la infinit când m-au ciopârțit cu forcepsul mult timp am mai clipit rătăcesc azi mai mult în noul tărâm dacă-n pădure trup de om nu există doar două păsări cântă într-o parte și alta a poienii cu margarete clopoței puieți brazi prin pământul răscolit de mistreți ies trolii pe covoare alunecoase de frunze trăiesc precum muștele florilor dintr-un zumzăit nenorocit prin care întrevăd mânătărci bureți pălăria-șarpelui 35 | A n u l 2 , n u m ă r u l 2 1 , i u l i e 2 0 2 0


Monitorul de poezie

visul unei terori estivale este să mă dizolv într-un izvor ce intră-n pământ fără minte se duce să iasă mai jos ca dintr-un tumul spirit din ce-a fost nicio umbră în lipsă de raze doar un nesfârșit clipocit

Paul Coculeanu

36 | A n u l 2 , n u m ă r u l 2 1 , i u l i e 2 0 2 0


Monitorul de poezie Poezie de colecţie

În hârjoana vântului Ce-ți veni de te-ai prins în hârjoana vântului? cuvintele nu s-au supus întru totul orizontului cuceritor aparențele au lăsat cale liberă călătorului afurisit de ghicitoare fericit în neascultare copilul redă orbului vederea căutată de o viață dar armoniile se precipită în toiul celui mai sincer bocet și nu-s de-ajuns mezinele zori să descrețească aripile cucului dintr-o eroare mersul pe jos începe la o vârstă fragedă doar în reprizele amiezii vorba de duh se-așterne peste nevolniciile trupului dintre imposibilii câștigători ales

Valeriu Valegvi

37 | A n u l 2 , n u m ă r u l 2 1 , i u l i e 2 0 2 0


Monitorul de poezie Poezie de colecţie

din adânc de privire cineva a căzut în ochiul meu drept pare-mi-se când l-am privit ori s-a apropiat în gene de lumină tras înlăuntru picura estetic și-a alunecat în inimă țipătul unei lacrimi de fericire nu se aude până departe cu degetele în pleoapa de jos strigă nu mă căutați am coborât într-o viață

Ottilia Ardeleanu

38 | A n u l 2 , n u m ă r u l 2 1 , i u l i e 2 0 2 0


Monitorul de poezie Poezie de colecţie

* toamna a căzut din copac așa cum o face în fiecare an iar tu cu spatele întors înspre mine ai privit-o duios din neștire ai devenit și tu o toamnă din care tot pleacă cineva sau câte-o pasăre migratoare și de mine nici că-ți pasă... ai uitat că sunt și eu un om iar tu ai fost la fel ca și mine un om ce-și udă mormântul mamei cu multe lacrimi te rog nu-mi uda mormântul nici al meu și nici al mamei și nu-mi ispiti vorba cu duhuri nu-mi da nici vin și nici nu-mi viola trupul prins între cele două umbre ale toamnei culege strugurii din vie și aruncă boabele înspre infern derutând zborul și pasărea ce și-a luat zborul din tine sau las-o să ciugulească boabă cu boabă din sufletul tău nici eu și nimeni nu va mai pleca din tine și o să vezi că din gestul tău se va naște un alt anotimp...

Alexandru Eusebiu Ciobanu

39 | A n u l 2 , n u m ă r u l 2 1 , i u l i e 2 0 2 0


Monitorul de poezie Poezie de colecţie

Singurătate Liniștea merge pe vârfuri. O lacrimă sinucigașă face implozie, De setea împărțirii la doi. Pe timpanul meu, Un greiere își ascute arcușul. Râd în sinea mea: „Mi se pregătește o serenadă” Noaptea se zvârcolește Căutându-și loc în primul rând. Îmi pun masca. Am rolul principal în piesa cu actori fără chip.

Cristina avid

40 | A n u l 2 , n u m ă r u l 2 1 , i u l i e 2 0 2 0


Monitorul de poezie Poezie de colecţie

separabil iubesc piatra despărțită în silabe de nisip anevrismul scoarței pământului într-un cub rubick septicemia cuvintelor încarnate

Ramona Müller

41 | A n u l 2 , n u m ă r u l 2 1 , i u l i e 2 0 2 0


Monitorul de poezie Poezie de colecţie

Ochii tăi răsar în mine lumina dimineții nu o strivesc cu gândul iau pământul de pe cer și ochii tăi răsar în mine cu-un sunet lung de primăveri...

Constantin Vaciu

42 | A n u l 2 , n u m ă r u l 2 1 , i u l i e 2 0 2 0


Monitorul de poezie Poezie de colecţie

De la capăt nu mai este mult până când îmi voi reteza părul, voi îmbrăca haine vechi. voi citi la marginea apei. despre iubire din scoarţă-n scoarţă sub coperta bibliei. la apusul soarelui apele lacului vor topi toate nuanţele de albastru şi roșu. voi merge la odihnă cu luna galbenă strălucind pe straiele sărăcăcioase. în depărtare voi fi din ce în ce mai mică până când voi atinge punctul dinaintea unui basm feeric cu căpcăuni.

Violeta Savu (din vol. „Franjuri”, „Tracus Arte”, 2016)

43 | A n u l 2 , n u m ă r u l 2 1 , i u l i e 2 0 2 0


Monitorul de poezie Poeţi – In memoriam

Unde s-au dus cuvintele? Unde s-au dus cuvintele pe care le-am rostit, Melodioasele vorbe de dragoste unde-au putut să dispară, Şi unde-au pierit sibilinele şoapte de taină şi rugile mele, Şi cuvintele care-mi purtară spre oameni durerile-adînci? Unde s-au dus cuvintele cînd strigam: O, frumuseţe neasemuită! Şi vorbele negre de ură adresate duşmanului Unde-au zburat cele de bucurie sălbatică - unde-s uimirile Străvezii şi albastre ca zveltele flori de iris? Unde s-au dus potolitele vorbe care-mi spuneau îndoiala şi teama Şi unde-i amarul reproş şi superbul cuvînt al trufiei Şi vorba de laudă urmîndu-te ca o trenă de aur Şi singuraticul da sau nu după mari şi-ndelungate ezitări? Unde s-au dus cuvintele spuse, cu grai sau în gînd mie însumi Şi unde-i pustiul delir din trecutele ceasuri de febră Şi ţipătul şi blestemul şi-nduioşarea şi tristul oftat După care s-aşterne din nou fumuria tăcere? Unde-au pierit toate-acestea şi altele-n şir fără număr? Vîntul în zbor le-a purtat înălţîndu-se - vîntul le-a dus în azur, Vîntul şi spicul omătului, vîntul şi cîntecul cucului Sus în azur, în tăcutul azur. A.E. Baconsky Din volumul „Fiul risipitor” (1964) (16 iunie 1925 – 4 martie 1977) 44 | A n u l 2 , n u m ă r u l 2 1 , i u l i e 2 0 2 0


Monitorul de poezie Interviuri cu poeţi

„probabil că scriem - ca să nu murim în totalitate...” – Octavian Soviany omnule Soviany, sunteți unul dintre cei mai apreciați scriitori contemporani, sunteți poet, eseist, critic, traducător și un prozator de excepție – în care dintre aceste părți ale literaturii vă regăsiți împlinit și pe care dintre acestea o preferați? Probabil că fiecare dintre zonele pe care le amintiți mă caracterizează într-o anumită măsură, fiecare corespunde cu o părticică din mine. Până la patruzeci de ani am scris doar poezie. Apoi am început să scriu teatru. La cincizeci de ani am început să scriu proză. Cam tot pe atunci m-am apucat și de traduceri. Fiecare vârstă are poate propriile-i cerințe interioare legate de scris. Acum scriu cu precădere proză. Cât despre împliniri, e prematur să vorbim… Sunt încă un scriitor în formare... Scrisul e un fel de competiție cu tine însuți, al cărei rezultat îl afli cam peste o sută de ani… O carte (de joc) pe care mizezi și despre care afli (mă rog, e un fel de a vorbi) abia peste o sută de ani dacă a fost câștigătoare sau nu. De asta, probabil că scriem - ca să nu murim în totalitate... Ați debutat cu poezie, dacă nu mă înșel, în revista Echinox, în 75, apoi, în 83 v-a apărut primul volum de poezie, Ucenicia bătrânului alchimist, care v-a și definit ca manierist, de altfel. Ați fost un norocos pe care cenzura acelor vremuri l-a trecut cu vederea? Cum au fost acei ani de început?

45 | A n u l 2 , n u m ă r u l 2 1 , i u l i e 2 0 2 0


Monitorul de poezie

Da, am fost un norocos, pentru că am fost unul dintre ultimii autori care au beneficiat de un volum de debut individual. Tocmai fuseseră inventate volumele de debut colective. Cartea mea de început a stat mai bine de doi ani la editură, apoi a trecut printr-un așa-zis concurs și în cele din urmă a apărut. Dar după lungi tratative cu cenzura (deși aceasta fusese desființată teoretic de Ceaușescu). A trebuit să renunț la o parte din poezii (pentru că nu erau destul de „solare”, cum se spunea pe vremea aceea), să introduc altele, dar din fericire am reușit să salvez partea cea mai consistentă a cărții, ciclul Ucenicia bătrânului alchimist. Apoi, până în 1992, n-am mai putut publica nimic. Manuscrisul unui al doilea volum a zăcut ani buni la o editură bucureșteană, iar oamenii de acolo m-au purtat cu vorba până după 89, când mi s-a spus că textele mele se pierduseră. Aparatnicii de pe vremea aceea nu te refuzau niciodată fățiș. Obișnuiau să spună „Să mai vedem” sau „Deocamdată nu e momentul.” e atunci, de la volumul de debut și, să spunem, până în 2005, când ați publicat Scrisori din arcadia, volum în care nu ați schimbat numai formula dar, după cum afirma și criticul literar Bogdan Crețu: „consemnează, totodată, o experiență-limită a autorului, pe care acesta a știut să o convertească în poezie de cea mai bună calitate”, cât de greu a fost drumul și ce sacrificii a cerut străbaterea lui? Nu a fost vorba de sacrificii. Am încercat, pe cât mi-a stat în putință, să scriu niște cărți care să nu semene una cu cealaltă. Formula o schimbasem mai de mult, într-un volum publicat la Editura Pontica în 1994 și intitulat Turnul lui Casanova. Scrisorile din Arcadia au fost rezultatul unei experiențe, poate cam 46 | A n u l 2 , n u m ă r u l 2 1 , i u l i e 2 0 2 0


Monitorul de poezie

traumatizante în plan personal, dar benefice pentru poezia pe care o scriam. O experiență care m-a ajutat să mă reinventez. Orice scriitor trebuie să se reinventeze din când în când. V-ați îndreptat ulterior și spre proză, spuneți că ați început să scrieți absolut din întâmplare, cum a fost pentru dv această trecere? Afirmați că Textele de la Monte Negro vă este cel mai drag volum, de ce simțiți așa? V-ați gândit vreo clipă că există posibilitatea ca publicul cititor să se schimbe tocmai pentru că lectura acestei cărți nu este nicidecum una comodă și va trebui să-l seduceți în alt mod, și de ce nu, chiar să-l contrariați? Este acesta un roman poetic, domnule profesor? Spuneți-mi, vă rog, e așa cum se spune că primul roman ar fi cel mai ușor de scris? Am trecut la proză fără să știu că trec la proză, convins, când am început Monte Negro, că scriam poezie. E o carte în care am pus mult din trăirile mele, chiar dacă povestea este inventată în întregime. De asta țin mai mult la ea decât la celelalte romane. Desigur că publicul ei nu va fi același cu publicul căruia îi place, să zicem, Casa din strada Sirenelor. Dar eu cred în inteligența cititorului și sunt sigur că poate descoperi firul care să-l conducă prin Monte Negro, fără să aibă nevoie de călăuză. Da, cartea este un roman-poem, începe ca un poem și se isprăvește ca un roman. E un text despre labirint și despre ieșirea din labirint, așa că e firesc să aibă o compoziție mai… labirintică. Nu știu dacă există ceva ușor de scris. Cineva spunea că e greu să faci până și dulceață… darmite romane sau poezii.

47 | A n u l 2 , n u m ă r u l 2 1 , i u l i e 2 0 2 0


Monitorul de poezie

Vă leagă de Nora Iuga (cea pe care eu o consider cea mai tânără și cea mai frumoasă femeie de peste 80 de ani) o prietenie trainică, una care durează de o eternitate, rezonați și în ceea ce privește gusturile literare și știu, tot din ceea ce dv. povestiți, că ea a avut o legătură cu Textele din Monte Negro...mă refer că Nora descoperise într-un cimitir, pe o cruce, numele lui Kostas ...ne povestiți? Am mai povestit asta de zeci de ori. Scriam Arhivele de la Monte Negro și îi citisem câteva fragmente Norei. Ea a plecat după aceea la Berlin și mi-a trimis de acolo o scrisoare, în care îmi spunea că a descoperit într-un cimitir berlinez un nume: Kostas Venetis, care i se părea că se potrivește cu atmosfera Arhivelor și m-a sfătuit să-l introduc în roman. Am ascultat-o. Apoi Kostas Venetis a devenit pentru mine, nu știu de ce, un fel de obsesie și i-am inventat în cele din urmă o biografie. Gândindu-mă acum, spre exemplu, numai la faptul că Arhivele de la Monte Negro este, după cum se afirmă și după cum eu însămi am dedus, un roman de o poezie ieșită din comun, „un poem oniric și de narațiune alegorică în maniera cărților apocaliptice din Veacul de Mijloc”, o colecție de coșmaruri, cu personaje monstruoase, combinații desprinse din Kafka, cu o descriere fără precedent a urâțeniei, a iadului chiar – de unde această idee, acest mod de prelevare a suferinței, domnule profesor? Inconștientul fiecăruia dintre noi e plin de tot felul de monștri. Dacă reușești să-i pui pe hârtie sunt într-o oarecare măsură exorcizați. În Arhive e vorba despre monștrii mei personali, pe care am încercat să-i omor scriindu-i. Cât despre modele, 48 | A n u l 2 , n u m ă r u l 2 1 , i u l i e 2 0 2 0


Monitorul de poezie

probabil că cei care au făcut trimiteri la romanele alegorice ale Evului Mediu nu au greșit. Romanele Viața lui Kostas Venetis sau Moartea lui Siegfried au avut mare succes, au devenit repede best-seller-uri și v-au plasat în fruntea celor mai buni scriitori contemporani, apoi, spuneți dv: „am scris Casa din Strada Sirenelor din plăcerea de a povesti, poate și din pasiunea pentru umas”. V-au influențat stilul scriitorii clasici ai literaturii universale, această aplecare spre supranatural, spre întâmplări mistice, de unde vine? Să fie oare pentru că nu vă lipsește gustul stridenței și al butaforiei, așa cum spuneți într-un alt interviu? (deși eu știu că modul elaborat în care realizați traducerile vorbește tocmai despre faptul că vă lipsesc stridențele…) Îmi place literatura fantastică și aș putea să înșir aici un întreg pomelnic de autori care e posibil să mă fi influențat. Dar îmi plăcea și să ascult poveștile de groază pe care le spuneau câteodată, pe vremea copilăriei, prietenele bunicii mele, care obișnuiau să vină la ea la taclale. Multe (desigur nu toate) din povestiri depănate în casa de pe strada Sirenelor sunt povești ascultate atunci, pe care n-am făcut decât să le cosmetizez cât de cât. Dacă doriți să numesc niște modele pe care mă străduiesc să le urmez i-aș aminti pe Baudelaire și pe Flaubert, care au avut amândoi cultul lucrului bine făcut. Romanele mele le sunt poate tributare lui Dostoievski, Kafka (în Arhive), Joyce (în Moartea lui Siegfried), decadenților francezi, lui Mateiu Caragiale, Eugen Barbu, A. E. Baconsky.

49 | A n u l 2 , n u m ă r u l 2 1 , i u l i e 2 0 2 0


Monitorul de poezie

Când începe scrierea unei cărți, în mod normal, scriitorul cred că se gândește cum să creeze acele legături care să producă viață și care să-l țină tensionat pe cititor până la sfârșit și poate mult după aceea. Spuneți-mi, vă rog, ce vă propuneți să realizați în cărțile dv? Care e scopul pentru care scrieți? Există un plan după care lucrați sau starea vă dictează acțiunea și tot ceea ce urmează? Firește, cărțile mele transmit un anume mesaj, dar nu e treaba mea să vorbesc despre asta, descoperirea lui trebuie lăsată pe seama cititorilor. Asta este în definitiv una dintre marile plăceri ale lecturii. Un scriitor nu e un predicator. El nu trebuie să ofere „adevăruri” pe tavă, ci să pună pe gânduri. Nu-mi propun să realizez nimic în cărțile mele, realizarea e cartea în sine. Scriu pentru că vreau să fiu citit. Să declari că scrii doar pentru tine e o ipocrizie. Scriitorul nu poate trăi fără „umbra” lui (cum îi spunea critic celebru): cititorul. Nu scriu, în general, după un plan. Iar dacă acesta există, e unul foarte vag și mereu susceptibil de modificări. Credeți că în momentul de față proza aspiră la poezie, se prelungește una din cealaltă sau ar trebui să se întâmple într-o mai mare sau mai mică măsură lucrul acesta? Ar putea avea și proza propriile limite între care să înceapă și să se termine? A existat o tendință de dinamitare a granițelor dintre genuri, s-au scris romane care semănau cu niște poeme și poeme care semănau cu niște romane. Dar dacă suntem atenți la ceea ce se 50 | A n u l 2 , n u m ă r u l 2 1 , i u l i e 2 0 2 0


Monitorul de poezie

întâmplă în ultimul timp în proza mondială, constatăm că romanul începe să se reîntoarcă, după o sumedenie de experimente care l-au dus la limita lizibilității, din nou la poveste. Publicul e sătul de cărți care se adresează doar criticilor și cititorilor cu o cultură literară extrem de solidă. Iar scriitorii probabil au simțit asta. Oricât ar strâmba unii din nas, „rudimentarul” Dumas e mult mai citit decât subtila Nathalie Sarraute. Ați scris și teatru. Cum s-a produs acest moment, când ați început să scrieți teatru? E mai greu de abordat acest gen literar decât poezia și proza, ori oferă o mai largă marjă de exprimare, ca să spun așa? Am început să scriu teatru într-un moment când citeam de zor dialogurile lui Platon și mi s-a năzărit că din ele s-ar putea extrage subiectul unei piese de teatru. Așa că am scris Strălucirea și suferințele filosofilor. Sigur că e mai greu, într-un fel, de scris teatru (sau proză) decât poezie. O poezie se poate face dintr-o respirație, e o probă de sprint, în timp ce o piesă de teatru e o probă de fond Au avut loc spectacole-lectură a acestor piese de teatru, unul superb este cel al piesei Strălucirea și suferințele filosofilor, la fostul Theatrum Mundi, în regia lui Victor Ioan Frunză. e ce credeți că e foarte greu de pus în scenă un astfel de spectacol, domnule profesor? Nu mă întrebați pe mine. E o întrebare care ar trebui adresată oamenilor de teatru. Poate că teatrul meu e mai mult unul de lectură. Poate că n-am depus suficiente eforturi ca să mă fac 51 | A n u l 2 , n u m ă r u l 2 1 , i u l i e 2 0 2 0


Monitorul de poezie

jucat. Lumea teatrelor e una destul de închisă și are probabil „cheile” ei, pe care eu nu le cunosc și nu le dețin. Iar despre cele câteva cărți de teatru pe care le-am publicat nu s-a scris nimic sau aproape nimic. Și totul începuse atât de promițător… La lansarea „filosofilor” vorbise Marin Sorescu, Valentin Silvestru a publicat apoi în România literară o cronică elogioasă, a venit și spectacolul-lectură de care vorbiți... Pe urmă lucrurile s-au împotmolit, iar eu nu m-am dovedit în stare să le despotmolesc. E foarte cunoscută apetența dv. pentru limba franceză, traducerile din operele poeților francezi sunt cuprinse în icționarul de rime. A fost greu să finalizați traducerea Florilor răului, una dintre cele mai mari cărți de poezie ale lumii? Eu am o bănuială că nu, pentru că în multe privințe empatizați cu Baudelaire, și am în vedere aici atât forma perfectă, cât și ideea, dar și faptul că amândoi evitați să fiți sonori la modul impulsiv, nu știu câți dintre traducători urmăresc acest lucru și înțeleg că stridențele, de orice natură ar fi ele, diminuează măreția textului… Când l-am tradus pe Baudelaire, am încercat să respect spiritul în care au fost scrise Florile răului. N-am vrut ca versul baudelairian să sune mai expresiv în traducerea mea decât este în original, așa cum se întâmplă cu traducerile lui Arghezi, care rămân niște minunate poeme argheziene. Ați vrea să ne vorbiți și despre poemele cu tematică religioasă? Cum au apărut acestea? Sunt un om cu preocupări existențiale: filosofice, religioase, chiar un credincios în felul meu, deși poate, pe ici pe colo, 52 | A n u l 2 , n u m ă r u l 2 1 , i u l i e 2 0 2 0


Monitorul de poezie

înclinat către erezie, așa că nu e nimic neobișnuit în faptul că am scris și o asemenea poezie. Și ar trebui să spun și că experiența poetică e asemănătoare până la un punct cu experiența religioasă, provocând acea înălțare sufletească care te face să simți că lumea nu se reduce doar la aspectele sale materiale. Nichita Stănescu afirma că orice poezie bună e o poezie patriotică. Eu aș îndrăzni să afirm că orice poezie bună e o cântare de preamărire. Când scrieți vă gândiți la ceea ce o să urmeze după terminarea cărții, la drumul pe care îl va avea aceasta sau vă canalizați atenția doar la ceea ce așterneți pe hârtie? Când scriu mă gândesc doar la ceea ce scriu. La celelalte mă gândesc după… Mă gândesc de exemplu cine va citi cartea pe care tocmai am terminat-o, pe cine ar putea să intereseze. Dar e foarte greu de anticipat. Am constatat bunăoară că Moartea lui Siegfried le-a plăcut liceenilor (a obținut premiul Lyceum acordat de revista Observator cultural și un premiu similar la Iași). Când îmi treceam în revistă posibilii cititori ai acestui roman numai la liceeni nu mă gândisem… E o carte destul de greu de citit, cu un subiect „nepopular” printre tineri și cu personaje cu care e greu de crezut că un adolescent s-ar putea identifica. Vă simțiți mai aproape de oameni când scrieți? Vă imaginați vreodată sau vă doriți ca atunci după ce vă citesc, cititorii dv să spună: woow! ăsta da scriitor! e cel mai bun!

53 | A n u l 2 , n u m ă r u l 2 1 , i u l i e 2 0 2 0


Monitorul de poezie

Nu sunt atât de ipocrit încât să răspund nu. Cea mai mare satisfacție a unui scriitor este să fie citit, apreciat și iubit de cititori. Eu nu scriu doar pentru critici. Ați avut vreodată sentimentul că dv sunteți cel care îi „citiți” pe cititori, că le intuiți dorințele și stările și nu invers? Sincer să fiu, nu știu ce simte cineva care îmi citește cărțile. Eu nu le pot privi „din exterior.” Și ce ar putea dori altceva de la mine cititorii decât să scriu bine și să nu le înșel așteptările? omnule Soviany, sunteți născut în Brașov ca și mine, găsiți schimbat total astăzi orașul față de anii 50-60, când tramvaiul galben îl străbătea zilnic de la un capăt la celălalt, când casele boierești nu fuseseră înlocuite cu hotelurile, când aerul boem era peste tot, acei ani despre care vorbiți în cartea de memorii Am fost un copil reușit?, în acest document al neuitării pe care l-ați scris în 2018? Da, Brașovul s-a schimbat mult, iar lumea despre care vorbesc în acele amintiri a dispărut cu desăvârșire. Dar asta e în firea lucrurilor. N-o să ne mai ducem cu tramvaiul galben de la Brașov la Săcele, n-o să mai vedem filme rusești la Pacea sau Popular, n-o să mai salivăm trecând pe lângă fosta fabrică de ciocolată Dezrobirea… Vorba lui Baudelaire: orașele se schimbă mai repede decât inima omului. Ați fost un copil reușit, domnule Soviany? acă ați putea să alegeți ceva și să schimbați în toată această curgere nemiloasă a timpului ce ați alege?

54 | A n u l 2 , n u m ă r u l 2 1 , i u l i e 2 0 2 0


Monitorul de poezie

Cred că am fost mai curând un copil antipatic și din unele puncte de vedere monstruos de precoce. Dar dacă aș putea să dau timpul înapoi, nu m-aș întoarce la Brașov, ci în Clujul studenției mele. Știu eu de ce…. Și ce mi-aș dori? Ca toată lumea: ceea ce nu am avut…

Interviu realizat de DANIELA TOMA

55 | A n u l 2 , n u m ă r u l 2 1 , i u l i e 2 0 2 0


Monitorul de poezie

Pagina redacţiei Reamintim că autorii nu ne pot propune direct poezii proprii pentru publicare în această revistă! Publicăm doar poezii pe care le selectăm dintre cele pe care le „monitorizăm”. Puteţi însă publica fără restricţii poezii în grupul literar pe care îl monitorizăm cel mai frecvent: https://www.facebook.com/groups/ateliermonitoruldepoezie/

Dar puteţi propune poezii ale altor autori, dacă vi se par atât de bune încât trebuie neapărat reţinute între paginile acestei reviste. De asemenea, puteţi propune traduceri din poezia universală contemporană, interviuri cu poeţi, recenzii ale unor cărţi de poezie, eseuri despre poezie etc. Materialele acestea le puteţi trimite prin mesaje pe pagina oficială de facebook a revistei Monitorul de Poezie: fb.me/monitoruldepoezie Responsabilitatea juridică pentru conformitatea celor trimise şi acordul autorilor cade în sarcina colaboratorilor care trimit aceste materiale, conform art. 26 din Codul Penal. Nu garantăm, însă, publicarea. Vă mulţumim pentru lectură! Director revistă: Ionuţ Calotă MONITORUL DE POEZIE - ISSN 2668-0440

56 | A n u l 2 , n u m ă r u l 2 1 , i u l i e 2 0 2 0


Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.