VOYAGER 2

Sustenabilitatea în spațiu e strâns legată de felul în care umanitatea îl folosește. Desigur, explorarea spațiului și observarea de la distanță a Pământului pot contribui la schimbarea și protejarea Terrei prin măsurarea schimbărilor climatice și identificarea poluării, dar și a factorilor care o influențează.

Astfel, un rol important în studiul și observarea planetelor din sistemul nostru solar l-a avut sonda spațială Voyager 2, lansată de NASA pe data de 20 august 1977.

Programul Voyager era alcătuit din două sonde gemene, Voyager 1 și Voyager 2, iar scopul principal era studierea planetelor Jupiter și Saturn, profitând de poziția favorabilă a acestor două planete în acea perioadă.

Voyager 2 a fost lansată în spațiu cu

16 zile înaintea gemenei sale, iar, la lansarea de pe Pământ, cântărea 815 kg. Aceasta conținea 16 propulsoare, giroscopuri, instrumente de referință cerească pentru a menține orientarea antenei spre Pământ, precum și alte instrumente științifice pentru a studia obiectele cerești pe măsură ce călătorește în spațiu. Fiecare sondă a fost dotată cu un disc de cupru placat cu aur ce conținea fotografii ale Terrei, informații științifice, sunete ale Pământului și chiar salutări rostite de oameni, toate acestea în eventualitatea în care acestea ar fi găsite de o altă formă de viată extraterestră.

De ce este atât de importantă această misiune: în primul rând, pentru că este singura misiune care a reușit până acum să ajungă la o distanță de peste 130 de ani lumină de Pământ, a reușit să trimită oamenilor de știință informații prețioase despre celelalte planete din sistemul nostru solar, precum și despre sateliții acestora. De asemenea, a trimis informații despre densitatea și temperatura plasmei interstelare, despre particule încărcate în magnetosfera unei planete. Detectorii de raze cosmice aflate la bordul acestor sonde pot determina originea, procesul de accelerare, istoria vieții și contribuția dinamică a razelor cosmice interstelare, comportamentul razelor cosmice în mediul interplanetar. Totodată, datorită receptorilor radio au fost studiate semnalele de emisie radio de la Jupiter și Saturn, precum și informații despre proprietățile fizice ale suprafeței acestor planete. Fotografiile de înaltă rezoluție transmise pe Pământ au dat posibilitatea oamenilor de știință să aprecieze, spre exemplu, că satelitul Europa ar avea o crustă de gheaţă, care este posibil să plutească pe un ocean lichid. Această informație este foarte prețioasă datorită faptului că, dacă într-adevăr este așa, iar acest satelit ar conține în structura sa apă sub formă lichidă, atunci ar exista posibilitatea ca acolo să existe formă de viață extraterestră. Chiar și sub forma unor bacterii, dacă ar exista, ar însemna un pas imens pentru oamenii de știință.

Ambele sonde vor continua să adune date atât timp cât dispun de suficient plutoniu pentru energie, după care instrumentele de la bord se vor opri treptat. Oamenii de știință estimează că, în jurul anului 2025, instrumentele sondei Voyager 2 vor transmite ultimele date spre Pământ, după care se vor opri. Tot atunci se estimează că ambele sonde își vor urma tăcute drumul spre infinit.

Surse: https://en.wikipedia.org/wiki/Voyager_2 https://daily.jstor.org/wp-content/uploads/2018/12/ voyager_2_heads_into_the_unknown_1050x700.jpg https://solarsystem.nasa.gov/missions/voyager-2/indepth/ https://www.space.com/voyager-2