
7 minute read
Transportul ecologic
Gáspár Írisz-Lujza, clasa a XI-a E
Profesor coordonator: Burlea Codruța
Advertisement
Transportul urban joacă un rol principal în poluarea aerului, fapt ce duce la boli respiratorii, ochi iritați, dureri de gât, agravarea efectului de seră, ploi acide etc. Un pas important în combaterea acestui fenomen este trecerea la un mod de transport ecologic. Prin acest studiu, am dorit să aflăm ce posibilități de călătorie cu amprentă de carbon scăzută există în orașul nostru, Sibiu, dar și cât de dornici sunt locuitorii să le folosească.
Pentru început am cercetat ce informații legate de transport sunt ușor accesibile publicului. Am găsit că Sibiul adăpostește o rețea modernă de stații de închiriat biciclete. 9,7 milioane de lei din fonduri europene au fost alocate implementării a 540 de biciclete, 12 triciclete și 49 de parcări pentru acestea toate dotate cu câte un GPS. Utilizarea lor e simplă. Cu ajutorul aplicației PBSC găsești cea mai apropiată stație de andocare, scanezi codul de pe bicicletă, iar aceasta va fi descuiată. Plata se va face simplu prin intermediul plății electronice, iar andocarea bicicletei se va face în locațiile amenajate special. Într-o manieră asemănătoare, locuitorii orașului au la dispoziție 500 de trotinete electrice de închiriat. Sibiul mai dispune și de un număr tot mai mare de stații de încărcare pentru mașini electrice, dar și de 9 autobuze electrice cu 82 de locuri și o autonomie de 100 km. Cercetarea noastră nu s-a oprit aici. Am creat un chestionar electronic pe Office Forms în care se aflau întrebări legate de transportul și deplasarea cetățenilor orașului. Pe parcursul studiului am primit 88 de răspunsuri.
Peste jumătate dintre respondenți, adică 54 de persoane, se încadrează în categoria de vârstă de 31-65 de ani. Asta înseamnă că majoritatea răspunsurilor provin de la oameni cu numeroase experiențe în trafic și, cel mai probabil, cu o perioadă mai lungă de timp petrecută în Sibiu. A doua cea mai numeroasă categorie de vârstă este aceea a persoanelor sub 18 ani. Prin urmare, rezultatele chestionarului sunt influențate și de atitudinea, opinia și perspectiva generațiilor mai tinere. Acest fapt este benefic pentru cercetarea noastră deoarece consecințele transportului urban nu se datorează unei singure categorii de vârstă, ci este influențată de toți locuitorii orașului, indiferent de generație.
Majoritatea persoanelor din chestionarul nostru au sau au avut parte de studii universitare, mai exact 53 de persoane din 88. Având un număr destul de mare de respondenți sub 18 ani, nu este surprinzător că studiile liceale sunt pe locul doi, cu 30 de persoane. Cu doar 3 cazuri care nu se încadrează, putem spune că avem o idee destul de bună despre educația celor care ne-au completat chestionarul.

În ceea ce privește accesibilitatea la alimentare, piețe, supermarketuri etc., Sibiul stă foarte bine. Aproape toată lumea poate să-și cumpere alimentele necesare pentru fiecare zi la o distanță mică de locuință. Spațiile verzi însă nu mai sunt la fel de accesibile. Doar aproximativ 65% dintre respondenți ajung cu ușurință la acestea. Asta înseamnă că, pentru 35% dintre ei, o plimbare relaxantă prin parc presupune mai mult efort după o zi și așa lungă, pe lângă efectele dăunătoare asupra sănătății care rezultă din numeroasele probleme cauzate de lipsa vegetației. Cel mai greu de accesat, însă, rămâne locul de muncă sau școala. Sub 30% din cei întrebați pot merge pe jos până la locul de muncă. Asta se poate observa și prin traficul accentuat de dimineață, respectiv de după amiază, când elevii și clasa muncitoare își încep, respectiv își termină programul. Sute de mașini care emit gaze dăunătoare se îngrămădesc pe șosea îngreunând circulația, în timp ce pietonii și bicicliștii sunt obligați să inspire aerul poluat. Însă, pentru a ne „compensa” pentru riscurile de sănătate avem acces la farmacii. Aproape 80% dintre respondenți își pot procura medicamentele necesare în cazul unor probleme de sănătate în 15 minute fără niciun vehicul implicat în deplasare. Dacă tot am menționat locuințele personale, trebuie să discutăm și despre întreținerea acestora. Inevitabil trebuie să plătim facturile. Jumătate dintre respondenți pot să aleagă să facă o plimbare scurtă și să și le plătească. Amplasarea pet shopurilor nu este prea convenabilă. Doar 29 de persoanele din chestionar ajung cu ușurință la aceste facilități. Dacă corelăm această informație cu ce am aflat despre spațiile verzi, putem să ne dăm seama de un motiv pentru care nu își doresc oamenii animale de companie sau și le neglijează. Sportul este necesar pentru o viață sănătoasă. Dacă nu avem opțiunea de a ne obosi și pe noi în timp ce încercăm să le consumăm energia prietenilor necuvântători, ce opțiuni avem? Aparent, nu foarte multe. Mai puțin de jumătate dintre respondenți au în apropiere o sală sau un teren de sport, un bazin de înot, o pistă de alergat sau altele. Sănătatea noastră poate fi în pericol nu numai din cauza poluării, dar și din cauza unui stil de viață sedentar.

Dacă am analizat ce avem în apropierea locuinței, acum să privim un pic la cum ajungem la ce nu avem lângă noi. 33 de persoane au zis nu stilului de viață sedentar și au ales o plimbare mai lungă. Pentru aceștia mai rămâne problema calității aerului din oraș de care trebuie să se teamă. 17 persoane ar alege și varianta transportului cu bicicleta, trotineta, skateboardul, rolele persoanele. Mai rapid decât pe jos, dar nu trebuie să uităm de regulile de circulație. Mai rapizi decât pietonii și mai agili decât mașinile nu înseamnă invincibilitate sau imunitate la accidente. Trecând mai departe, aflăm că 6 respondenți au opțiunea de a merge cu mașina electrică personală dacă este nevoie. Din câte am văzut, la început există eforturi pentru a-i acomoda pe acești șoferi. Tot mai multe stații de încărcare sunt accesibile publicului. Numărul persoanelor care aleg să meargă cu mașina pe combustibil fosil este de 9 ori mai mare. Dacă numărul este atât de mare, ar trebui să ne întrebăm dacă este justificat. Mergem cu mașina pentru că știm că vom cumpăra numeroase produse, ne însoțesc mai multe persoane, destinația noastră este atât de departe încât alt mod de transport ar fi inconvenient, transportăm obiecte prea grele sau prea mari pentru o bicicletă? Poate că nu avem o bicicletă sau trotinetă personală. În cazul acesta, avem cele peste 1000 de biciclete și trotinete disponibile de închiriat. 11 persoane ar considera și aceasta o opțiune. Cu doar 5 mai multe persoane decât la mașini electrice ar alege această variantă. Dacă acest număr nu este prea mare, măcar transportul în comun pare să fie mai îndrăgit. Al doilea în rândul favoriților, având 37 de voturi, transportul în comun are beneficiul de a transporta mai mulți oameni deodată. Asta ar însemna mai puține mașini pe șosea, adică mai puține emisii. Un alt mod de transport asemănător, care nu depinde de un orar, dar doar un număr mic de pasageri pot intra deodată sunt taxiurile. 29 de persoane aleg totuși o mașină chiar dacă nu personală. Problema locurilor de parcare pare să joace un rol în acest fenomen. Rapid și te duce exact acolo unde vrei, taxiul poate părea o variantă mai bună considerând faptul că nu aglomerăm și mai tare o parcare. În realitate are aproape același efect ca și când am fi luat mașina personală, cu excepția poate a taxiurilor electrice. Aceleași emisii, același trafic îngreunat doar cu niște timp sporit prin lipsa căutării unui loc de parcare și un tarif mai ridicat.
Un chestionar nu ar fi complet dacă nu am întreba și ce părere au respondenții. Fenomenul de teribilism crescut din România, plus stresul de la locul de muncă, plus timpul pierdut în trafic nu duc la ceva bun. Numeroase organizații precum BECOOL încearcă să atragă atenția asupra pericolelor condusului agresiv. Din păcate România este în topul listelor europene cu privire la accidentele rutiere. În județul Sibiu sunt înmatriculate aproximativ 10 000 de mașini anual raportat la o populație de 468 000 de locuitori.




În cazul în care ne întrebam de unde vine lipsa facilităților necesare zilnic, menționate anterior, respondenții ne-au dat răspunsul. În opinia acestora, cartierele vechi nu sunt la fel de ușor de accesat pentru locuitori. Arhitectura mai veche poate să dea bătăi de cap oamenilor, iar modificarea acesteia pentru a acomoda facilități noi este costisitoare. Precum am menționat mai devreme, mulți oameni și-ar dori mai multe spații verzi. Acestea reprezintă un loc de recreație pentru locuitori, în timp ce și purifică și răcește aerul.
Alți respondenți ne-au pus întrebări precum:
„Accesul la o pistă de bicicletă e facil?” sau
„Dacă spațiile acordate pietonilor, bicicliștilor este adecvat, sigur. (Fără stâlpi pe trotuar, guri de canal....)”. La acestea au răspuns chiar alți respondenți: „Puține piste pentru biciclete și prea puțin interes pentru sport din partea autorităților locale”, „Din păcate, pistele de biciclete din Sibiu mi se par greu de utilizat pentru că nu sunt bine proporționate și amplasate, ceea ce face mersul pe bicicletă periculos.”
În concluzie, Sibiul a făcut niște pași spre un viitor mai ecologic, dar încă mai sunt multe lucruri ce trebuie îmbunătățite sau regândite. Întrebarea este cât timp va lua să schimbăm ceva?
De nombreuses personnes utilisent des photos et des publications pour présenter leur vie d’une manière positive. Elles se sentent compétitives et veulent être perçues comme ayant une relation heureuse, une carrière fleurissante, ayant des enfants doués, etc en un seul mot, on veut être vu dans notre meilleure version. Les gens peuvent facilement présenter leur vie comme étant toujours belle et heureuse, donnant l'impression aux autres qu'ils ne pourront jamais rivaliser avec eux.
Combien de fois avez-vous vu quelqu'un poster des photos qui vous avaient rendus jaloux ? Par exemple, la photo d'un couple s'embrassant en vacances sur la plage ou sirotant du champagne dans un bon restaurant pour leur anniversaire ?
Ces photos peuvent avoir un air romantique, mais, en réalité, le couple concerné peut s'être disputé toute la journée ou être sur le point de divorcer. Au lieu de le reconnaître ou de ne rien publier, ils ont choisi de simuler un selfie pour cacher la vérité au monde.
Faites des pauses pour remonter le moral!
Si une personne trouve que certains sites en ligne coordinateur: Alexandra Budian
Dessin: la font se sentir mal, il est important d’en faire une pause. Que ce soit pour une journée ou une semaine, passer du temps dehors peut remonter le moral de quelqu'un.
Les effets négatifs des médias sociaux. Les publications sur les réseaux sociaux peuvent susciter l’envie et la dépression chez certaines personnes. Selon Pew Search Center, 71 % de ceux qui suivent les réseaux sociaux voient du contenu qui les irrite, 49 % peuvent souffrir de dépression et 31 % peuvent se sentir seuls après avoir vu certains contenus.
L'Université de Pennsylvanie a mené une étude qui demandait aux étudiants de limiter la visualisation sur les réseaux sociaux à un maximum de 30 minutes par jour. Après trois semaines, les participants à cette étude ont déclaré qu'ils ressentaient moins d'anxiété, de dépression et d’insécurité.
Bibliographie: https://highlandrambler.org/5293/opinion/fakesocial-media-creates-fake-expectations/
