Anuarul Retail 2009

Page 1

2009 agenda de l ucru a retai l eri l or rom 창ni




EDITORIAL

Gabriela Niculescu, Redactor-{ef

|nainte s` aplic`m legea comer]ului, o schimb`m

L

egea comer]ului, contestat` de retaileri [i sus]inut` de produc`torii romåni, nu a debutat, a[a cum se credea, cu reduceri de pre]uri, ci cu un proiect de modificare. Retailerii [i furnizorii nu au apucat s` rediscute contractele, pe baza prevederilor din forma ini]ial`, pentru c` au constatat c` legea avea celebrele „gre[eli de form` [i fond”, cu termeni defini]i gre[it, neclari sau care lipseau. Afla]i mult timp pe baricade diferite, produc`torii romåni [i retailerii interna]ionali au ajuns la o concluzie comun`: legea trebuie modificat`. La mai pu]in de o lun` de la promulgarea ei de c`tre pre[edintele Traian B`sescu, a fost depus la Camera Deputa]ilor un proiect de modificare a legii, iar ambele p`r]i \[i pun speran]a ca la jum`tatea lunii decembrie acesta s` fie aprobat, astfel ca \n ianuarie noile contracte s` ]in` cont de aceste schimb`ri. Forma ini]ial` nu define[te exact categoriile reprezentate de consumator, comerciant [i cost de achizi]ie la furnizor. |n schimb, \mparte produsele alimentare \n dou` - proaspete [i congelate, dar noua form` elimin` aceast` segmentare. Ca o completare a legii, produc`torii vor introducerea posibilit`]ii de acordare a unor bonusuri, diferite de discount-uri, iar ambele vor fi sc`zute din costul de achizi]ie. 2

Editorial

Pe lång` modific`rile legate de anumite defini]ii, produc`torii [i retailerii doresc eliminarea unei prevederi care stabile[te termeni de plat` maximali \n func]ie de categoriile de produse. Ei cred c` o solu]ie mai bun` ar fi negocierea fiec`rui contract, iar partenerii s` \[i stabileasc` singuri termenele de plat`. Cåt despre efectele legii, acestea se vor l`sa a[teptate, cel pu]in pån` se va [ti dac` se vor lua \n considerare modific`rile. Legea transpune Codul de bune practici, care stabilea rela]iile dintre proprietarii re]elelor comerciale [i produc`torii romåni, cod ap`rut anul trecut dup` negocieri de mai bine de cinci luni. Cum produc`torii s-au ar`tat nemul]umi]i c` dup` asumarea codului nu au fost eliminate taxele care nu aveau leg`tur` cu produsele de la raft, s-a ajuns la varianta unei legi. Teoretic, actul normativ ar putea reduce pre]urile la raft cu 20-30%, \n practic` \ns` acest lucru depinde de retaileri, sus]in produc`torii. Nimeni nu ofer` siguran]a c` de la jum`tatea lunii ianuarie, cånd vor fi semnate noile contracte, \n magazine alimentele [i b`uturile vor costa mai pu]in. Din contr`, produc`torii anun]` cre[teri de pre]uri la produsele cu materie prim` din import sau acolo unde au ]inut sub capac eventualele scumpiri.



SUMAR RETAIL Analiz`: De la \nchideri de magazine la optimism Analiz`: Vån`toarea de oferte speciale Analiz`: M`rcile private, mai pu]in cunoscute Analiz`: Strategii de extindere \n criz` Cronologie Retail 2008-2009 Informa]ii companii Retail Bricolaj Electronice [i electrocasnice Fashion Mobil` Mall-uri

PRODUC}IE Analiz`: Pre]uri constante la panifica]ie. Deocamdat` Analiz`: Promo]iile [i reducerile de pre], colacul de salvare pentru lactate Analiz`: Carnea romåneasc` nu mai aduce profit Analiz`: Uleiul de m`sline pierde din nou teren Analiz`: Legumele [i fructele se \ntorc \napoi acas` Analiz`: Pia]a dulce mult aduce Analiz`: Goana dup` cafeaua perfect` Analiz`: Pre]urile „piperate” blocheaz` consumul de condimente Analiz`: R`coritoarele - sete pentru un stil s`n`tos Analiz`: Fiecare romån renun]` la 14 litri de bere \n acest an Analiz`: Produc]ie mai mare, dar consum mai mic de vin Interviu: R`zvan Serghiu]`, director al Cotnari Analiz`: Sc`dere cu 20% \n vreme de criz` la b`uturile spirtoase Analiz`: Contrabanda [i accizele pun presiune pe produc`torii de tutun Analiz`: |n situa]ii de criz`, produse de \ngrijire personal` mai ieftine Analiz`: Cur`]enie premium Cronologie Produc]ie 2008-2009 Informa]ii companii Agricultur` Mor`rit [i panifica]ie Lactate Carne [i preparate Pe[te Ulei Legume [i fructe Zah`r Dulciuri |nghe]at` Condimente Cafea B`uturi r`coritoare Ap` Bere Vin B`uturi spirtoase |ngrijire personal` [i a locuin]ei

SERVICII CONEXE Analiz`: Ambalaje - Cartonul ondulat face un pas \napoi Analiz`: Software - Bugetele pentru infrastructura de IT reduse cu 30% Cronologie Resurse umane 2009 Informa]ii companii Distribu]ie Ambalaje Utilaje Software Indexul general al companiilor

4

Sumar

7 8 12 16 18 20

CASETA REDAC}IONAL~ REDACTOR-{EF: Gabriela NICULESCU

28 29 30 31 32 33

35 36 40 44 50 52 55 58 60 62 64 66 68 70 72 74 76 78

REDACTORI: Roxana FULGEANU Liviu IANCU PUBLISHER Teodora IUGA ART DIRECTOR & DTP: Felix IONESCU GRAPHIC DESIGNER COPERT~ R`zvan IORDACHE CUSTOMER SUPPORT: Nicoleta BUGA TRAFFIC MANAGER: Sorin CIURARU BRAND MANAGER: Doru PU{CA{U CORECTUR~: Diana }U}UIANU CONFERENCE AND PRINT DEVELOPMENT MANAGER: Raluca VOIVOZEANU

81 81 83 85 88 88 89 91 91 93 94 94 95 96 97 97 99 100

103 104 106 112 114 115 116 117 119

VÅNZ~RI: Adriana {INDRILOIU Daniela CO{~REANU Mircea NEAGU Ramona P|RVULESCU Roxana {TEF~NESCU Victor BUIUCA Tel.: 031.82.56.424 Fax: 031.82.56.416 vinzari@mediafax.ro DIRECTOR VÅNZ~RI: {tefan PARASCHIV DIRECTOR FINANCIAR: Dana COZAC DIRECTOR BUSINESS: C`lin BUZEA DIRECTOR GENERAL MEDIAFAX: CRISTIAN DIMITRIU TIPAR {I PREPRESS: RH PRINTING





RETAIL

De la \nchideri de magazine la optimism Recesiunea i-a f`cut \n acest an pe retaileri s` ia \n calcul posibilitatea reducerii stocurilor, a spa]iului sau chiar \nchiderea magazinelor, iar de multe ori au amånat pl`]ile c`tre furnizori. Totu[i, proprietarii magazinelor sunt optimi[ti, aproape jum`tate fiind convin[i c` 2010 va fi un an mai bun. Gabriela Niculescu

R

etailul romånesc va continua s` creasc`, \n urm`torii doi ani, cu 16%, la peste 105 miliarde de lei, pentru 2009 afacerile juc`torilor de pe pia]` urmånd s` ating` valoarea de 90,15 miliarde de lei, potrivit estim`rilor Euromonitor International. Anul trecut, pe pia]a local` s-au

Sursa:

8

Analiz`

cheltuit 85,2 miliarde de lei pentru produse alimentare [i non-alimentare. Romånii au continuat s` aloce cea mai mare parte a banilor pentru hran`, b`utur` [i ]ig`ri, constatåndu-se o tendin]` de a cheltui mai mult pentru alimente. De altfel, pia]a de produse alimentare va cre[te \n acest an cu 13%,



RETAIL la 54,7 miliarde de lei, \n timp ce vånz`rile de cosmetice, produse pentru \ntre]inerea locuin]ei, \mbr`c`minte, \nc`l]`minte, electronice [i electrocasnice vor \nregistra un u[or declin de 3%, la 33,4 miliarde de lei, reiese din datele Euromonitor. Num`rul magazinelor de retail va ajunge la 134.300, cu aproape 5.000 de unit`]i mai pu]in decåt \n 2008, urmånd s` fie \nchise atåt magazine alimentare, cåt [i nonalimentare. |n 2011, num`rul unit`]ilor de retail va fi de 136.400, existånd un trend ascendent pe segmentul non-food, de la 61.500 \n 2009 la 62.300 \n 2010 [i 63.300 \n 2010. Magazinele pentru produse alimentare vor continua s` fie \nchise [i \n 2010, dar \[i p`streaz` poten]ialul de cre[tere pentru anul urm`tor. |n acest an, num`rul magazinelor pentru alimente va ajunge la 72.800, fa]` de 74.900 \n 2008, iar \n 2010 vor exista 72.700 de unit`]i [i 73.000 \n 2011.

Lideri europeni pe comer]ul tradi]ional Comer]ul tradi]ional, reprezentat de magazinele mici, chio[curi, pie]e [i b`c`nii, acoper` dou` treimi din pia]`, dar tendin]a este de reducere a importan]ei lui, tot mai mul]i consumatori \ndreptåndu-se c`tre hipermarketuri [i supermarketuri. Potrivit unui clasament realizat de firma de cercetare Nielsen, Romånia ocup` primul loc la nivel european \n ceea ce prive[te ponderea comer]ului tradi]ional \n vånz`rile de produse alimentare. Pie]ele din Polonia, Slovacia [i Ungaria sunt asem`n`toare cu cea din Romånia, comer]ul tradi]ional avånd o pondere ridicat`. La polul opus se situeaz` Fran]a, cu 4% din valoarea total` a pie]ei de retail reprezentat` de micile magazine, dar [i Belgia [i Olanda, cu 7% fiecare. „Odat` cu dezvoltarea marilor re]ele interna]ionale, comer]ul tradi]ional se restrånge numeric. Formatele mari, cu suprafe]e care dep`[esc 40 de metri p`tra]i, au o u[oar` extindere”, se arat` \n studiu.

Sursa:

10

Analiz`

|n ora[ele mari, romånii las` cea mai mare parte a bugetului alocat pentru gospod`rii \n hipermarketuri, supermarketuri [i discounturi, \n timp ce popula]ia care locuie[te \n ora[ele medii alege magazinele tip discount. |n Bucure[ti, cump`r`turile lunare sunt prioritar dirijate c`tre hipermarketuri, potrivit Nielsen.

Cei mai cunoscu]i Carrefour, real,- [i Kaufland sunt cei mai aprecia]i retaileri de pe pia]a local`, cele trei re]ele comerciale, \mpreun` cu Auchan [i Cora, avånd totodat` o identitate puternic` \n råndul consumatorilor, potrivit unui studiu realizat de firma de cercetare MEDNET Marketing Research Center. |n ceea ce prive[te imaginea retailerilor din Romånia pe baza asocierii sloganurilor cu brandul, real,- este lider, 58,9% dintre consumatorii intervieva]i identificånd lan]ul de magazine. De asemenea, 17,9% dintre responden]i au recunoscut sloganul Carrefour, 14,8% pe cel al re]elei Kaufland, 7,7% - Cora [i 4,9% - Auchan. „Studiul de pia]` arat` c`, pe totalul e[antionului, valoarea indicelui de recunoa[tere asistat` este foarte bun` pentru real,-, Metro [i Carrefour. Valoarea indicelui de recunoa[tere asistat` pentru Carrefour este de 98,2%. Acesta ocup` \n schimb pozi]ia a doua, dup` real,Hypermarket, \n ceea ce prive[te notorietatea spontan`”, se precizeaz` \n studiu.

Insolven]`, afaceri mai mici [i restructur`ri F`r` excep]ie, toate lan]urile de supermarketuri cu proprietari romåni au avut \n anul 2009 probleme mari sau foarte mari, cauzate de criza economic`. Companiile Spar, Trident [i re]eaua de hipermarketuri Pic [i-au cerut singure insolven]a, presate de creditori, intrånd \n reorganizare judiciar`. {i firma Ivet Comprod, care de]inea lan]ul de magazine Ethos, are mari dificult`]i, deoarece mai multe companii


RETAIL

mari, printre care Tnuva [i Quadrant Amroq Beverages, i-au cerut insolven]a. Din acest motiv, Ion {oloman, proprietarul Ivet, a transferat magazinele c`tre Ivet Logistic, la care este ac]ionar. Pe de alt` parte, \n luna noiembrie a avut loc [i cea mai mare tranzac]ie a anului \n domeniu. Enterprise Investors a cump`rat re]eaua de supermaketuri Profi cu suma de 66 de milioane de euro. Profi, care de]ine 64 de magazine, a avut anul trecut vånz`ri de 95 de milioane de euro. Nu doar supermarketurile au trecut prin momente grele \n 2009, ci \ntreaga pia]` de retail. Unul dintre cei mai mari juc`tori locali, Carrefour Romånia, a anun]at sc`derea cu 1,2% a vånz`rilor \n primele nou` luni ale anului 2009, dup` o diminuare cu 11% \n trimestrul al treilea.

Semne bune pentru 2010 Principalele dificult`]i cu care s-au confruntat retailerii pe timpul verii, pe fondul crizei, au fost schimb`rile de pre]uri [i de volume de achizi]ie, potrivit unui studiu realizat \n septembrie de Nielsen. Pe de alt` parte, comparativ cu luna martie a acestui an, a crescut num`rul proprietarilor de magazine care au probleme cu \ntårzierea livr`rii m`rfii de c`tre furnizori, dar [i cu pl`]ile c`tre distribuitori. |n plus, 15% s-au confruntat, \n vara acestui an, cu falimente ale partenerilor. Retailerii

au \ncercat s` diminueze efectele crizei aplicånd mai multe m`suri, prima fiind de mic[orare a stocurilor, \n peste 50% din cazuri. De asemenea, lan]urile de magazine au decis s` scad` volumele de achizi]ii, s` cumpere marf` de la furnizori la un interval mai mare de timp, s` schimbe sortimenta]ia etc. O pondere de 1% au admis fie c` au \nchis magazine pe timpul verii, fie c` au redus spa]iul. Reducerile de stocuri au fost, \n cea mai mare parte a timpului, de 15-30%, peste o treime din retaileri apelånd la aceast` m`sur`. „Dac` la \nceputul anului retailerii din Moldova se confruntau cu dificult`]i legate \n special de pre]ul de achizi]ie [i volume, iar Bucure[tiul cu probleme legate de sortimenta]ie, \n trimestrul trei Bucure[tiul resimte mai mult schimb`ri \n pre]ul de achizi]ie [i volume”, a declarat Claudia Lasc`r, retail services manager Nielsen. Anali[tii firmei de cercetare sus]in c` magazinele par a fi preg`tite s` preia o parte din presiunea pre]urilor furnizorilor, 38% dintre proprietarii unit`]ilor comericale a[teptåndu-se la o majorare a costurilor \n anul viitor. De asemenea, 25% dintre retaileri spun c` pre]ul din magazine va cre[te \n 2010, iar 64% cred c` se va p`stra la nivelul din 2009. Juc`torii din retail sper` c` situa]ia se va remedia anul viitor, 43% mizånd pe o activitate bun` sau mai bun` fa]` de 2009, \n timp ce numai 6% se a[teapt` la rezultate slabe [i 1% spun c` este probabil s` \nchid` magazinul.

ANUARUL RETAIL 2009

11


RETAIL

Vån`toarea de oferte speciale Pentru prima dat` \n acest an, consumul de bunuri s-a \nfrånat \n trimestrul al treilea, cheltuielile totale crescånd cu numai 11% fa]` de 17% \n primele [ase luni din 2009, concluzie sus]inut` de datele GfK. Ponderea cheltuielilor cu måncarea [i b`utura \n bugetul familiilor din Romånia continu` s` fie ridicat`, de aproximativ 40%. Gabriela Niculescu

Mediafax Foto / Ana Poenariu

S

12

Analiz`

c`derea apetitului pentru cump`r`turi, fundamentat` \n principal de bugetele reduse, a avut ca efect utilizarea tot mai frecvent` a tehnicilor de „sales promotion”. Nu de pu]ine ori, consumatorii se informeaz` asupra promo]iilor existente \n magazine \nainte de a pleca de acas`, prin intermediul bro[urilor. Ei reu[esc \n scurt timp s` identifice unde pot g`si, \n zon`, alimentele de care au nevoie, la un pre] mic. „Promo]iile la raft par s` fie cele mai la \ndemån` pentru cre[terea vånz`rilor pe termen scurt. O analiz` a eficien]ei promo]iilor realizat` pe mai multe pie]e din FMCG arat` c` produc`torii fac o serie de gre[eli care au efecte nocive asupra afacerii lor pe termen mediu [i lung”, a declarat Daniel Enescu, partener al grupului Daedalus Millward Brown. Astfel, produc`torii au \nceput s` practice discounturi exagerat de mari de tip „cumperi unul [i prime[ti \nc` unul gratis” sau „60% reducere” la un singur produs. „Reducerile te fac s` te \ntrebi legitim asupra calit`]ii produsului [i, nu \n ultimul rånd, asupra corectitudinii pre]ului \n trecut. Oricum ar fi, senza]ia de \n[el`ciune se insinueaz` [i poate afecta serios valoarea brandului”, a explicat partenerul grupului Daedalus.


RETAIL Un alt efect negativ al promo]iilor prelungite ar fi faptul c` acestea creeaz` obi[nuin]`, iar clien]ii se simt frustra]i atunci cånd oferta special` este retras`. „Am sesizat fenomene de canibalizare \n interiorul portofoliului aceluia[i produc`tor atunci cånd promo]iile au creat dezechilibre majore de pre]. Produc`torul pierde de dou` ori, o dat` c` atrage prea pu]ini consumatori noi, de[i face eforturi financiare serioase, a doua oar` c` vinde cu prioritate produsul cu adaosul cel mai mic”, a concluzionat Enescu. Un studiu realizat la \nceputul anului de Nielsen arat` c` 16% dintre consumatori folosesc punctele de fidelitate oferite de magazine [i 35% caut` \n mod activ promo]iile. „|n general, de fapt, preocuparea romånilor pentru pre]uri [i promo]ii \n alegerea magazinelor din care \[i fac cump`r`turile a recå[tigat pozi]ii frunta[e \n 2009 fa]` de anii 2007-2008”, a declarat Bogdana Baltasiu, client sales&service manager \n cadrul Nielsen.

Decizia se mut` la raft Recesiunea economic` din ultima vreme a marcat transform`ri vizibile de comportament al consumatorului, \n intervale relativ scurte de timp, este de p`rere partenerul grupului Daedalus Millward Brown. „Decizia se mut` la raft, \n timp ce loialitatea se erodeaz`. Toate studiile realizate \n ultima vreme pun \n

eviden]` o presiune semnificativ` asupra consumatorului \n a-[i gestiona cu mai mare aten]ie bugetul. Fie c` este vorba de o sc`dere real` a bugetului sau de o reac]ie psihologic` la incertitudine, oamenii tind s` fie mai aten]i la modul \n care \[i cheltuie banii”, a precizat Enescu. O alt` tendin]` manifestat` de consumatori este legat` de utilizarea produselor substitute, de[i \n mod tradi]ional ele „nu se c`lcau pe picioare”. „Fructele ajung s` concureze iaurtul, pastele f`inoase concureaz` carnea, berea concureaz` b`uturile nealcoolice etc.”, a explicat reprezentantul Daedalus.

Bugetele pentru haine [i ]ig`ri, primele t`iate Atunci cånd vine vorba s` cheltuie mai pu]in, romånii sunt mai pu]in dispu[i s` cumpere måncare ieftin`, s` fac` economii la benzin` [i utilit`]i sau s` renun]e la vacan]e, comparativ cu media global`, potrivit studiului ShopperTrends 2009 realizat de Nielsen. |n schimb, consumatorii din Romånia taie din bugetele pentru haine, fumeaz` mai pu]in [i amån` achizi]ia sau \nlocuirea electrocasnicelor, electronicelor [i a tehnologiei IT, cu procente peste media la nivel mondial. De asemenea, doi din cinci romåni din ora[ele mari [i medii sunt mai aten]i la pre]uri, comportament accentuat \n cazul celor cu venituri mai mici [i din ora[ele

ANUARUL RETAIL 2009

13


RETAIL

Sursa:

medii. |n plus, pre]urile mici la majoritatea articolelor au trecut pe locul [ase \n 2009 de pe locul 14 \n 2008, \n clasamentul criteriilor de loializare a cump`r`torilor de c`tre retaileri. Bogdana Baltasiu de la Nielsen arat` c` anul trecut bugetul alocat gospod`riilor a crescut cu 18% (mult mai mult decåt cu un an \n urm`), \ns` precau]ia pe care o manifest` consumatorii \n privin]a pre]urilor ar putea avea influen]e asupra cheltuielilor lunare \n acest an. „Cu toate acestea, ne a[tept`m la o men]inere a consumului per gospod`rie, deoarece consumatorii declar` \ntr-o mai mic` m`sur` reducerea cump`r`turilor pentru produse alimentare sau trecerea c`tre produse mai ieftine sau m`rci proprii magazinelor”, este de p`rere reprezentantul Nielsen.

Mai r`u decåt \n 2008 Analizånd situa]ia economic` actual`, peste jum`tate dintre romåni simt o depreciere a nivelului de trai comparativ cu anul trecut, iar banii a circa 60% dintre ace[tia fie nu sunt suficien]i pentru necesarul zilnic, fie acoper` doar nevoile urgente. Aceasta este una dintre concluziile trase de anali[tii Novel Research, \ntr-un studiu realizat \n luna martie a acestui an pe un e[antion de 1.057 persoane, reprezentativ la nivel na]ional. Studiul este o radiografie a consumatorului romån, cu scopul de a identifica principalele tipologii comportamentale \n contextul situa]iei economice actuale. Astfel, pentru 27% din romåni, \n special tineri \ntre 18 [i 34 ani, cu venituri peste medie, din urbanul mare, criza economic` pare s` nu existe. Departe de ei comportamentul de economisire sau de vånare a pre]urilor mici, hainele de calitate [i m`rcile de renume avånd o importan]` major` pentru satisfacerea nevoilor emo]ionale sau sociale specifice vårstei. Criza le-a afectat buzunarul destinat socializ`rii (c`l`torii, ie[iri \n restaurante sau pub-uri). „Sunt tineri, f`r` griji legate de viitor. Unii sunt pl`ti]i suficient de bine pentru a continua acest comportament, dar cei mai mul]i neag` existen]a recesiunii”. 14

Analiz`

O tendin]` de auto-justificare a bugetului gospod`riei este prezent` la 17% dintre romåni, predominant \n råndul celor din urbanul mic [i mediu, de vårst` [i venituri medii. Ei fac eforturi s`-[i p`streze stilul de via]`, f`r` s` cheltuie mai pu]in pentru produsele de zi cu zi. Ca [i prima categorie, ies mai pu]in \n ora[ sau \[i amån` vacan]ele [i c`l`toriile. Acest grup compar` pre]urile pentru a g`si cele mai bune oferte, dar nu au \nceput s` fac` compromisuri din punct de vedere al calit`]ii pentru bunurile de consum sau haine. Pentru 14% dintre romåni, gospod`ria devine elementul central \n contextul economic actual, c`l`toriile, vacan]ele sau ie[irile de sear` fiind undeva departe. Orienta]i c`tre m`rci mai ieftine [i c`tre reducerea facturii telefonice, acest grup \ncearc` s` fac` din gospod`rie un loc cåt mai pl`cut pentru petrecerea timpului. Aceast` tendin]` se face sim]it` \n special \n råndul popula]iei de peste 35 ani din urbanul mic [i rural cu venituri sc`zute. „Optimi[ti dezorienta]i” este caracterizarea pe scurt a 17% din popula]ie. De[i tr`iesc de pe o zi pe alta [i iau m`suri drastice pentru asigurarea nivelului de subzisten]`, sunt optimi[ti [i cred \n viitor. Nu ezit` s` joace la loto pentru a prinde potul cel mare [i sunt tenta]i de perspectiva credit`rii, mizånd pe un viitor mai bun. Aceast` tendin]` este prezent` mai ales \n råndul persoanelor cu venit mediu [i educa]ie medie [i superioar`. „Dieta de criz`” caracterizeaz` 15% din romåni. Sunt persoane \n special peste 55 ani din rural, cu venituri [i educa]ie sub medie ce au o perspectiv` nu tocmai bun` despre viitor. De[i muncesc din greu pentru a-[i asigura påinea de zi cu zi, standardul de via]` este \n declin. Televizorul este punctul lor de leg`tur` cu speran]a, urm`rind dezbateri [i a[teptånd ve[ti mai bune. Ra]ionalizarea corelat` cu cre[terea nevoii de informa]ie este modul de adaptare la situa]ia actual` pentru 10% din romåni. Este un grup orientat c`tre stilul tradi]ional, ce manifest` loialitate fa]` de m`rcile folosite - tinde s` ra]ionalizeze decåt s` cumpere produse mai ieftine. Ace[tia sunt mai degrab` persoane cu venituri medii, din rural, cu educa]ie sc`zut` [i medie.



RETAIL

M`rcile private, mai pu]in cunoscute

Brandurile private nu [i-au construit o imagine clar` \n mintea consumatorului, \n condi]iile \n care unele m`rci ale lan]urilor de magazine nu pot fi asociate cu locul unde sunt comercializate, iar cele ale produc`torilor sunt confundate cu numele unit`]ilor. Roxana Fulgeanu 16

Analiz`


RETAIL

A

naliza companiei de cercetare de pia]` MEDNET, referitoare la brandurile private din Romånia, a fost realizat` \n luna iulie, pe un e[antion de 800 de persoane. Studiul arat` c` romånii nu cunosc foarte bine brandurile private de pe pia]a local`, neputåndu-le asocia cu numele magazinelor pe raftul c`rora sunt prezente. Astfel, dintre persoanele participante la studiu care fac de obicei cump`r`turile \n Billa, un procent de 33,8% au afirmat c` sunt cunosc`tori ai brandurilor private ale magazinului, \ns` nu to]i au putut men]iona numele acestora. |n acela[i timp, 62,8% dintre clien]i cunosc marca Clever, \ns` doar 53,8% \l pot recunoa[te ca fiind brand privat al magazinului Billa. Aceea[i tendin]` a fost \nregistrat` \n cazul mai multor magazine analizate, principalul motiv fiind lipsa unor campanii de promovare.

Produsele Real, coroni]` la notorietate Studiul MEDNET arat` c` cele mai promovate branduri private sunt cele ale hipermarketurilor real,-, circa 79,3% dintre clien]ii care au aflat de brandurile Tip [i Real [tiind c` sunt m`rci proprii ale magazinului. Acestea sunt urmate de m`rcile Kaufland (76,7%), Carrefour (60,9%) [i Metro (54,1%). |n ceea ce prive[te rata de cump`rare, \n cazul brandului Clever procentul este de 85%, iar \n cazul m`rcii „No.1”, cea mai cunoscut` a lan]ului Carrefour, indicatorul se situeaz` la 80,3%. Cele mai bine våndute produse ale celor dou` branduri sunt cele de b`c`nie, precum uleiul, zah`rul [i f`ina. |n cazul magazinelor Metro, ponderea de cump`rare pentru produsele sub brandul propriu Aro a fost de 85,7%, iar Winny, cea mai cunoscut` marc` a hipermarketului Cora, a fost aleas` de 68,9% dintre clien]ii re]elei. Brandul Auchan, al hipermarketului cu acela[i nume, a avut printre cele mai mici rate de cump`rare (44%), notorietatea m`rcii fiind \n concordan]` cu notorietatea re]elei. Pe lång` brandurile men]ionate mai sus, alte magazine precum Pic, Mega Image, G’Market, Plus, Profi, Interex, Ethos, Mini Max Discount [i Spar au, de asemenea, m`rci private.

Sursa:

Perspective pozitive Majoritatea consumatorilor romåni de produse sub branduri private sunt de p`rere c` principalul avantaj al acestui segment \l constituie pre]ul mai mic, \n compara]ie cu m`rcile conven]ionale de pe pia]`. Acest lucru a fost men]ionat de 69,5% dintre persoanele participante la studiul MEDNET. Cu toate acestea, de[i au devenit atractive \n actualul context economic nefavorabil, brandurile private nu sunt asociate cu calitatea, precum m`rcile conven]ionale. O explica]ie \n acest sens este faptul c` romånii asociaz` calitatea cu pre]urile ridicate. Un alt dezavantaj \l reprezint` lipsa campaniilor de promovare cu ajutorul c`rora brandurile private ar putea deveni mai cunoscute de c`tre consumatori. Totu[i, cei care au cump`rat pån` acum produse sub branduri private au devenit loiali acestui segment, peste 90% dintre participan]ii la studiu inten]ionånd s` cumpere astfel de produse [i \n urm`toarea perioad`. Acest lucru demonstreaz` c`, pe viitor, m`rcile lan]urilor de magazine vor \ncepe s` cå[tige teren pe pia]a romåneasc`.

La ora[e mari, achizi]ii mai multe Atractivitatea m`rcilor proprii ale re]elelor comerciale este \n stråns` leg`tur` [i cu dimensiunea ora[ului din care provin cump`r`torii, conform analizei Shopper Trends 2009 realizat` de Nielsen. Spre exemplu, \n Capital`, 92% din totalul responden]ilor au cump`rat cel pu]in o dat` o marc` privat`, \n vreme ce \n ora[ele mari procentul acestora se situeaz` la 79%, iar \n ora[ele medii coboar` la 74%. Pe de alt` parte, anali[tii Nielsen mai arat` c` procentul total de achizi]ie a crescut \n 2009 fa]` de 2008, f`r` excep]ie, la toate m`rcile marilor lan]uri de magazine: de la 13% la 21% \n cazul Aro, de la 10% la 15% pentru „No. 1”, de la 9% la 14% pentru Winny, pentru a le enumera doar pe cele cu valorile cele mai mari.

Sursa:

ANUARUL RETAIL 2009

17


RETAIL

Strategii de extindere \n criz` Pentru pia]a spa]iilor comerciale, ultimul an a fost unul al extremelor: \n Bucure[ti au fost livra]i aproape 200.000 de metri p`tra]i de spa]ii de retail, iar \n restul ]`rii peste 100.000 de metri p`tra]i. |n acela[i timp \ns` dou` centre comerciale au fost \nchise \n provincie. Liviu Iancu

L

a \nceputul anului, dezvoltatorii anun]au c` vor \ncepe construc]ia sau vor livra pe pia]` \n 2009 circa 350 de proiecte de retail, conform firmei de cercetare IBC Focus. Este vorba de anun]uri de deschidere a unor [antiere care au ca func]iune final` showroom-uri (auto, materiale de construc]ii, centre expozi]ionale), cash&carry, hipermarket, bricolaj, supermarket, magazin, mall/centru comercial sau sta]ie de carburan]i. Dintre acestea, doar 48% erau, \n luna august, \n faza de execu]ie sau amenajare. Restul de 52% erau, la sfår[itul primelor opt luni din 2009, \n stadiul de inten]ie, proiectare sau licita]ie. |n acest an au fost \nchise [i dou` centre comerciale, respectiv Trident Shopping Center din Sibiu [i Armonia Center din Br`ila. O analiz` a IBC Focus arat` c`, doar \n luna august 2009, erau \n derulare, la nivel na]ional, 1.100 de [antiere civile, industriale [i infrastructur`, dintre care 176 f`ceau parte din segmentul industrial. De asemenea, 22% dintre construc]ii au func]ie \n industria alimentar`, 18% fac parte din segmentul industrial, partea de produc]ie, iar 16% au func]ie logistic`. Retailul de]inea 12% din num`rul total de proiecte analizate \n luna august. Practic, segmentul de retail este sus]inut de centrele de bricolaj [i centrele de tip supermarket/hipermarket. De altfel, 65% dintre proiectele de tip retail \nregistrate \n luna septembrie apar]in acestor segmente. Stocul de spa]ii comerciale de pe pia]a romåneasc` a crescut \n acest an cu 240.000 de metri

18

Analiz`

p`tra]i, prin [apte proiecte noi [i trei extinderi. |n 2009 au fost finalizate opt centre comerciale noi: AFI Palace Cotroceni, \n Bucure[ti, cu o suprafa]` \nchiriabil` de 76.000 de metri p`tra]i, Grand Arena, de asemenea \n Capital`, cu o suprafa]` de 44.500 de metri p`tra]i \nchiriabili, Era Shopping Park \n Oradea, cu 32.400 metri p`tra]i, Real II \n Constan]a, cu o suprafa]` de aproape 15.000 de metri p`tra]i, Galleria Piatra Neam] [i Galleria Suceava, cu 12.200, respectiv 10.700 de metri p`tra]i, [i Central Plaza din Bac`u, cu o suprafa]` de 6.500 de metri p`tra]i. Acestora li se va ad`uga un stoc de centre comerciale aflate \n construc]ie pe pia]a imobiliar` local`, a c`ror inaugurare este prev`zut` pån` la sfår[itul anului 2009 [i care cumuleaz` 89.000 de metri p`tra]i. |n topul ora[elor cu cele mai multe proiecte de retail conduce Bucure[tiul, care acoper` 7,14% din pia]`, urmat de Gala]i (5%) [i Oradea (4%), conform datelor IBC Focus.

Mall-ul crizei Pia]a de retail a \nregistrat, \n pofida crizei economice, [i inaugurarea celui mai mare mall din Romånia. |n luna octombrie a fost inaugurat AFI Palace Cotroceni, primul proiect AFI Europe \n Romånia, care are o suprafa]` construit` de 215.000 de metri p`tra]i, din care aria \nchiriabil` este de 76.000 de metri p`tra]i. Investi]ia a fost de 300 de milioane de euro. Proprietarii spun c`, \n primele zile dup` deschidere, centrul comercial a avut un trafic de 70.000 de persoane pe zi \n cursul s`pt`månii [i de


RETAIL

Sursa: IBC Focus

100.000 \n zilele de weekend. Pe fond, \ns`, pia]a de retail din Romånia a sc`zut \n 2009. Datele Eurostat pentru septembrie arat` c` Romånia se plasa, \n luna respectiv`, pe locul cinci \n Uniunea European` (UE) din punct de vedere al ritmului de sc`dere al volumului comer]ului cu am`nuntul, cu o diminuare de 12,7%, comparativ cu aceea[i lun` a anului trecut. La nivelul blocului comunitar, indicatorul a coboråt cu doar 2,5%. Doar patru dintre cele 17 state prezente \n raportul biroului european de statistic` au avut cre[teri ale volumului comer]ului cu am`nuntul, pe primele dou` locuri situåndu-se Polonia (5,4%) [i Austria (3,1%). Marile lan]uri de retail au continuat, cu toate acestea, s` investeasc` \n noi magazine. Real,Hypermarket a inaugurat \n octombrie cel de-al 22-lea magazin din Romånia, \n Bucure[ti, \n centrul comercial AFI Palace Cotroceni, \n urma unei investi]ii de 23,4 milioane de euro. {i Selgros a deschis la sfår[itul lunii august al patrulea magazin din Bucure[ti, printr-o investi]ie de 38 de milioane de euro. Lan]ul de hipermarketuri Kaufland a anun]at, la råndul s`u, c` va construi \n jude]ul Cluj un centru logistic de peste 125.000 metri p`tra]i. Compania mai de]ine un centru logistic la Ploie[ti, cu o suprafa]` total` de 75.000 de metri p`tra]i, care aprovizioneaz` \n prezent toate magazinele re]elei din Romånia. Retailerul opereaz` \n Romånia o re]ea de 41 de hipermarketuri cu profil de discount. Billa a inaugurat, de asemenea, la jum`tatea lunii noiembrie, cel de-al 39-lea magazin din Romånia, \n zona Baba Novac din Bucure[ti. Potrivit unui studiu al Nielsen Romånia, la sfår[itul anului 2006 existau la nivel na]ional un

hipermarket Auchan, [apte Carrefour, trei Cora, 17 magazine Kaufland [i opt Real. |n luna septembrie a anului 2009, num`rul hipermarketurilor Auchan ajunsese la [ase, Carrefour la 22, Kaufland – 42, Real – 21, \n timp ce Cora a r`mas la nivelul de trei magazine. Metro avea \n septembrie 24 de magazine \n Romånia, fa]` de 23 la sfår[itul lui 2006, iar num`rul magazinelor Selgros a crescut \n acest interval de la 13 la 18. Billa a evoluat de la 22 de supermarketuri la sfår[itul lui 2006 la 39 \n noiembrie 2009, Carrefour Express, prezent pe pia]` de doar doi ani, are 24 de magazine, iar lan]urile G’market [i Interex au crescut, \n intervalul men]ionat, de la 5 la 6, respectiv de la 8 la 12 magazine. Mega Image avea 18 magazine la sfår[itul lui 2006, pentru ca \n luna septembrie a acestui an s` ajung` la 47, iar Spar urcase de la 8 la 20 de centre \ntr-un interval de trei ani. {i num`rul magazinelor de tip discount a crescut \n luna septembrie 2009 fa]` de sfår[itul lui 2006. Astfel, Profi a urcat de la 26 magazine la 64, Penny Market XXL de la 5 la 6, Penny Market de la 26 la 77, iar Plus Discount, care avea la sfår[itul lui 2006 34 de magazine, \n luna septembrie a anului 2009 num`ra 83 de unit`]i. Per total, dup` cum arat` studiul Nielsen, num`rul magazinelor de tip hipermarket, supermarket, cash & carry [i discounteri a crescut de la 265 la finele lui 2006 pån` la 470 \n septembrie 2009. |n ansamblu, \n primele nou` luni ale acestui an au fost deschise doar 24 de magazine ale celor mai importante 17 lan]uri, dup` ce acestea inauguraser`, \n 2008, 94 de magazine.

ANUARUL RETAIL 2009

19


RETAIL DECEMBRIE 2008 TechnomarketDomo deschide dou` magazine Technomarket la Oradea [i Bucure[ti, reprezentånd o investi]ie de peste un milion de euro, re]eaua ajungånd la [ase unit`]i \n Romånia. Mobexpert a deschis, \n centrul comercial Shopping City din Sibiu, al optulea hipermagazin din Romånia, o investi]ie de dou` milioane de euro. Billa Romånia deschide un supermarket la One[ti, ajungånd la o re]ea de 34 de magazine, dup` ce, \n luna noiembrie, a finalizat modernizarea magazinelor din Cluj [i Craiova. Auchan inaugureaz` \n Bucure[ti, \n complexul comercial Shopping City Militari, al [aselea hipermarket al re]elei, o investi]ie de 20 de milioane de euro [i anun]` c` va mai deschide \n Capital` cel pu]in dou` magazine. Pludi Market a deschis cåte un magazin Plus la Drobeta Turnu Severin, Reghin [i Blaj, investi]ia total` ridicåndu-se la 4,5 milioane de euro. real,- Hypermarket deschide cåte un magazin la Oradea [i Pite[ti, investi]ia pentru fiecare dintre acestea fiind de peste 22 de milioane de euro. Re]eaua german` a ajuns astfel la 19 unit`]i pe pia]a romåneasc`.

IANUARIE 2009 Retailerii au retras din circula]ie pungile de plastic oferite gratuit, ca urmare a introducerii, de la 1 ianuarie, a ecotaxei de 0,2 lei pentru aceste articole, punånd \n schimb la dispozi]ia clien]ilor, contra cost, saco[e din material biodegradabil sau pungi reutilizabile. Spa]iile pentru fumat din locurile publice trebuie s` fie delimitate [i asigurate cu ventila]ie \ncepånd cu 1 ianuarie 2009. De la aceast` dat`, \n restaurante [i baruri, spa]iile pentru fumat vor reprezenta maxim 50% din suprafa]a spa]iului alocat clien]ilor. Spar a decis s` suspende activit`]ile la magazinul din Tårgu-Mure[, singurul hipermarket pe care retailerul \l de]ine \n Romånia, deoarece se va concentra pe segmentul supermarketurilor, unde de]ine 20 de unit`]i comerciale. Asocia]ia Marilor Re]ele Comerciale din Romånia recomand` comercian]ilor utilizarea 20

Cronologie

Codului de Bune Practici \n Domeniul Scan`rii, un set de reguli dezvoltat de Asocia]ia GS1, care previne diferen]ele ap`rute \ntre pre]urile pl`tite la casele de marcat [i cele afi[ate la raft. Metro Cash&Carry Romånia a redeschis magazinul din Voluntari, reamenajat \n urma unei investi]ii de 4,7 milioane de euro, aceasta fiind a opta unitate a companiei care a fost inclus` \ntr-un program de modernizare \n ultimii trei ani. Grupul francez Auchan a cump`rat un pachet de 51% din ac]iunile companiei MGV DistriHiper, care administreaz` hipermarketurile Auchan din Romånia, ajungånd astfel s` controleze \ntregul capital al firmei.

FEBRUARIE 2009 Retailerul de \nc`l]`minte [i marochin`rie Benvenuti \[i restrånge planul de extindere [i va reduce personalul cu 20%, pe fondul sc`derii ritmului de cre[tere a vånz`rilor de la 30% \n 2008 la 5%.

MARTIE 2009 Pludi Market a deschis la F`lticeni cel de-al 72-lea magazin Plus din Romånia, pentru care a investit circa 1,5 milioane de euro. Anchor Group a extins centrul comercial Plaza Romånia, \n urma unei investi]ii de zece milioane de euro, suprafa]a \nchiriabil` ajungånd la 47.000 de metri p`tra]i. |n urma extinderii, au fost deschise 30 de magazine noi. Carrefour Romånia, parte a grupului francez Carrefour, deschide la Oradea al 22-lea hipermarket al re]elei [i primul din acest an. Euroinvest Intermed deschide centrul comercial de tip mall Grand Arena \n cartierul Berceni din sudul Bucure[tiului, \n urma unei investi]ii de 187 de milioane de euro. Rewe Romånia, parte a grupului german Rewe, deschide un magazin Penny Market la Roman, al 68-lea al re]elei din Romånia. Cel de-al treilea magazin Hornbach din Romånia, la care investi]iile se ridic` la 19 milioane de euro, a fost deschis la Bra[ov. Retailerul Delhaize a \ncheiat un acord privind achizi]ia a patru supermarketuri Prodas din



RETAIL Bucure[ti, magazinele urmånd s` fie incluse \n re]eaua Mega Image, a grupului belgian. Billa Romånia deschide al doilea supermarket din Sibiu al companiei, ajungånd astfel la o re]ea total` de 35 de unit`]i \n Romånia. Unirea Shopping Center, controlat indirect de familia Adamescu, care de]ine centrul comercial cu acela[i nume din Capital`, vrea s` vånd` mall-ul deschis \n Bra[ov anul trecut.

APRILIE 2009 real,- Hypermarket deschide al doilea magazin din Constan]a al re]elei [i al 21-lea hipermarket al lan]ului din Romånia, \n urma unei investi]ii de 21,5 milioane de euro. Retailerul de bricolaj Obi deschide dou` magazine, la Arad [i Pite[ti, re]eaua ajungånd astfel la patru unit`]i comerciale pe pia]a romåneasc`. Retailerul francez de articole sportive Decathlon a inaugurat, \n centrul Militari Shopping Center din Bucure[ti, primul s`u magazin din Romånia, \n urma unei investi]ii de patru milioane de euro. Compania de retail CDE R Interex, parte a grupului francez ITM Entreprises, a deschis la Tårgu Mure[ un supermarket Interex, pe amplasamentul fostului magazin Spar \nchis \n ianuarie, \n urma unei investi]ii de un milion de euro. Guvernul a aprobat un proiect de lege care transpune unele prevederi ale Codului de bune practici \n comer]ul cu produse agroalimentare, documentul urmånd s` fie promovat \n Parlament \n procedur` de urgen]`. Retailerul Trident deschide cel mai mare hipermarket al re]elei, cu o suprafa]` de 8.500 de metri p`tra]i, \n centrul comercial Trident Shopping Center din Sibiu. Dedeman a deschis primul magazin din Bucure[ti, a 13-a unitate a re]elei, \n urma unei investi]ii de peste 12 milioane de euro. Interhome Decor deschide, la Buz`u, al treilea magazin al re]elei din Romånia, \n urma unei investi]ii de dou` milioane de euro, prima unitate inaugurat` de retailerul de bricolaj dup` 2005.

22

Cronologie

Pludi Market a deschis la Slobozia, al 73-lea magazin Plus din Romånia, \n urma unei investi]ii de 1,5 milioane de euro.

MAI 2009 Retailerul german de \mbr`c`minte C&A deschide cel de-al doilea magazin din Romånia \n centrul comercial Aurora din Buz`u. KFC Romånia a investit peste 1,5 milioane de euro \ntr-un restaurant la Sibiu, al 34-lea al re]elei [i primul care permite servirea clien]ilor f`r` ca ace[tia s` coboare din ma[in`. Guvernul a aprobat ordonan]a de urgen]` privind comercializarea produselor alimentare, realizat` pe baza Codului de Bune Practici pentru comer]ul cu produse agroalimentare, care \nlocuie[te proiectul de lege pe aceea[i tem` trimis de Executiv \n Parlament la \nceputul lunii aprilie. Billa Romånia deschide al treilea supermarket din Bac`u al companiei, ajungånd astfel la o re]ea total` de 36 de unit`]i \n Romånia. Pludi Market a deschis cåte un magazin Plus la Lupeni [i la O]elu Ro[u, pentru care a investit cåte 1,5 milioane de euro, ajungånd astfel la 75 de unit`]i.

IUNIE 2009 Distribuitorul de produse IT Tornado Sistems a cerut \n instan]` insolven]a Altex Romånia, din cauza unor datorii, iar retailerul sus]ine c` litigiul a fost solu]ionat. BERD a aprobat acordarea unui \mprumut de 150 de milioane de euro c`tre Kaufland, pentru finan]area expansiunii \n Romånia [i Bulgaria. Costul total al proiectului de extindere a Kaufland se ridic` la 300 de milioane de euro. Snack Attack a intrat \n insolven]`, din cauza datoriilor c`tre fostul furnizor de carne de pui Convenience Prod, al c`rui avocat a ac]ionat abuziv, f`r` acordul clientului s`u [i f`r` s` ]in` cont de acordul de e[alonare a pl`]ilor \ncheiat \ntre cele dou` p`r]i, sus]ine operatorul de fast-food-uri. Spar a \nregistrat la Tribunalul Bucure[ti un dosar prin care cere insolven]a companiei Flanco Interna]ional, \n contul unei datorii neachitate \n valoare de circa 150.000 de lei, ac]iune care a luat prin surprindere retailerul de electrocasnice.


RETAIL Pludi Market a deschis la Victoria, \n jude]ul Bra[ov, al 76-lea magazin Plus din Romånia, \n urma unei investi]ii de 1,5 milioane de euro. Grupul elen Marinopoulos, francizorul retailerului american de \mbr`c`minte pentru tineri Gap, deschide cel de-al doilea magazin din Romånia, \n centrul comercial Plaza din Bucure[ti. Grupul REWE deschide la Arad un nou magazin Penny Market, acesta fiind cel de-al treilea din ora[. miniMax Discount deschide un magazin \n Cisn`die, jude]ul Sibiu, investi]ie estimat` la 750.000 de euro, iar \n perioada urm`toare va inaugura o nou` unitate la Vulcan, jude]ul Bra[ov. Mega Image a redeschis \n luna iunie trei magazine \n Bucure[ti, pe locul unor foste supermarketuri La Fourmi, re]ea pe care a preluat-o \n luna septembrie a anului trecut.

IULIE 2009 Firma Marinopoulos Coffee Company III a deschis, \n centrul comercial Iulius Mall din Timi[oara, prima cafenea Starbucks din Banat [i a [aptea din Romånia. Grupul belgian de retail Delhaize a finalizat achizi]ia a patru supermarketuri Prodas din Bucure[ti, prin intermediul subsidiarei Mega Image din Romånia. miniMax Discount deschide cåte un magazin \n ora[ele Sinaia, Vaslui [i Avrig, \n urma unor investi]ii totale de 1,25 milioane de euro. Dedeman a deschis un magazin \n Ia[i, la Valea Lupului, \n urma unei investi]ii de peste zece milioane de euro. Mega Image a deschis un nou supermarket \n Capital`, situat pe bulevardul Lacul Tei, cu o suprafa]` total` de circa 470 de metri p`tra]i, ajungånd astfel la un total de 44 de magazine. Pludi Market a deschis la Bal[, \n jude]ul Olt, al 77-lea magazin Plus din Romånia, pentru care a investit 1,5 milioane de euro. Mega Image va fuziona prin absorb]ie cu re]eaua de supermarketuri La Fourmi, pe care a achizi]ionat-o \n martie 2008, precum [i cu alte patru firme controlate de aceasta.

Compania de retail de bricolaj Bricostore Romånia va \mprumuta pån` la 25 de milioane de euro de la banca francez` Société Générale [i de la subsidiara acesteia din Romånia, BRD. Compania de dezvoltare imobiliar` RED Management Capital a decis \nchiderea temporar` a centrului comercial Armonia din Br`ila, la nou` luni de la deschidere, ca urmare a num`rului redus de vizitatori [i a vånz`rilor slabe operate de retaileri, printre chiria[i num`råndu-se Carrefour, Flanco, Sephora, Samsonite sau Mondex.

AUGUST 2009 Primul centru comercial al retailerului Trident, Trident Shopping Center, inaugurat \n aprilie la Sibiu, a fost \nchis dup` patru luni de la deschidere, urmånd s` fie redeschis, potrivit reprezentan]ilor Trident, dup` ce pia]a imobiliar` se va redresa. miniMax Discount deschide la Råmnicu S`rat, \n jude]ul Buz`u, [i la Vulcan, \n jude]ul Bra[ov, cåte un magazin, \n urma unor investi]ii cumulate de un milion de euro. Mobexpert a finalizat construc]ia unui centru logistic din Bucure[ti, \n urma unei investi]ii de zece milioane de euro, acesta devenind func]ional din luna iulie. Carrefour a deschis un supermarket Carrefour Market \n Turda, jude]ul Cluj, reprezentånd a 23-a unitate de acest tip a companiei. Metro a lansat \n iulie o emisiune de obliga]iuni denominate \n moned` romåneasc`, \n valoare de 100 de milioane de lei, devenind astfel prima companie occidental` care a lansat obliga]iuni \n lei, bani care vor fi utiliza]i de grupul german pentru finan]area opera]iunilor din Romånia. Kaufland va construi un centru logistic pentru produse alimentare [i nealimentare \n comuna Mihai Viteazu din jude]ul Cluj, cu o suprafa]` total` construit` de peste 125.000 de metri p`tra]i, a declarat primarul localit`]ii, Ioan Zeng. Pludi Market a deschis patru magazine Plus, la Salonta, jude]ul Bihor, Tulcea, Roman, \n jude]ul Neam], [i la Buhu[i, \n jude]ul Bac`u, \n urma unor investi]ii de [ase milioane de euro, re]eaua ajungånd astfel la 81 de unit`]i.

ANUARUL RETAIL 2009

23


RETAIL Mega Image deschide cel de-al treilea supermarket \n Constan]a, cu o suprafa]` de 400 de metri p`tra]i, ajungånd astfel la o re]ea de 45 de magazine. Compania imobiliar` CA Immo International din Austria continu` doar construc]ia primei faze a centrului comercial din Sibiu, cu finalizare \n 2010, \nchiriat` de re]eaua german` de bricolaj Obi, restul proiectului fiind oprit. Carrefour a deschis un centru logistic \n localitatea Bacia, din jude]ul Hunedoara, a doua platform` de acest tip din Romånia. Depozitul are 20.000 de metri p`tra]i.

SEPTEMBRIE 2009 Selgros Cash&Carry deschide \n cartierul Drumul Taberei din Bucure[ti, al 18-lea magazin al re]elei din Romånia [i al patrulea din Capital`, \n urma unei investi]ii de 38 de milioane de euro. Dezvoltatorul imobiliar GTC Romånia deschide, la Piatra Neam], un centru comercial cu o suprafa]` de 15.000 de metri p`tra]i, investi]ia aferent` fiind de 20 de milioane de euro. Retailerul romån de \nc`l]`minte [i marochin`rie Leonardo a \nchis \n acest an 30 de magazine neprofitabile [i a concediat 600 de angaja]i \n urma restructur`rii, potrivit Ensight Management Consulting, firma de consultan]` care a asistat compania \n acest proces. miniMax Discount deschide cåte un magazin la Br`ila [i la Tulcea, investi]iile \n fiecare unitate ridicåndu-se la aproximativ 250.000 de euro. Consiliul Concuren]ei a declan[at patru investiga]ii pe pia]a comercializ`rii produselor alimentare, care vizeaz` firmele membre ale grupurilor Metro, Rewe, Mega Image, CDE R Interex [i care au ca obiect posibile \n]elegeri anticoncuren]iale cu furnizorii acestora. Stocul de spa]ii comerciale de pe pia]a romåneasc` a crescut \n acest an, prin [apte proiecte noi [i trei extinderi, cu 164.000 de metri p`tra]i, Romånia plasåndu-se astfel pe locul opt \n Europa \n func]ie de suprafe]ele nou livrate, potrivit Cushman&Wakefield. Domo Retail a deschis un magazin Technomarket \n Tulcea, cu o suprafa]` de 100 de 24

Cronologie

metri p`tra]i [i a relocat magazinul din Alexandria \n centrul comercial Winmarkt. Legea privind comercializarea produselor alimentare este anticoncuren]ial`, va duce la falimente \n industrie [i va determina retailerii str`ini s` opreasc` investi]iile directe realizate \n Romånia, consider` reprezentan]ii Asocia]iei Marilor Re]ele Comerciale din Romånia. Pludi Market a deschis un magazin \n Olteni]a, jude]ul C`l`ra[i, [i unul la T`[nad, jude]ul Satu Mare, re]eaua ajungånd astfel la 84 de unit`]i. Carrefour Romånia [i BRD - Groupe Société Générale au lansat \n hipermarketurile Carrefour un serviciu gratuit de plat` a facturilor de electricitate, telefonie fix` [i mobil`, gaze, cablu TV [i rate la credit emise de anumite companii de profil. Primul magazin Lidl din jude]ul S`laj va fi deschis la Zal`u, Consiliul Local aprobånd Planul Urbanistic Zonal pentru investi]ia respectiv`, pe un teren \n suprafa]` de 7.500 de metri p`tra]i, situat \n centrul ora[ului. Consiliul Concuren]ei a propus, \n urma unei investiga]ii f`cute pe pia]a de retail, eliminarea unor taxe, cum ar fi taxa pentru acoperirea cheltuielilor de extindere, a celei percepute pentru a acoperi riscul nevånz`rii produselor [i eliminarea clauzei clientului celui mai favorizat. KFC Romånia a deschis al 14-lea restaurant al re]elei \n Bucure[ti, pe bulevardul Dacia, \n urma unei investi]ii de circa 700.000 de euro.

OCTOMBRIE 2009 Pludi Market a deschis cåte un magazin Plus la Bårlad, jude]ul Vaslui, [i la Cugir, jude]ul Alba, pentru fiecare investind aproximativ 1,5 milioane de euro. Retailerul romån de \nc`l]`minte [i marochin`rie Leonardo va intra \n reorganizare judiciar`, din cauza sc`derii cererii pe pia]a intern` [i a reducerii vånz`rilor, cu 25%, \n acest an. Carrefour anun]` c` va deschide pån` la sfår[itul anului al doilea supermarket din jude]ul Prahova, la Ploie[ti, \n cadrul centrului comercial Winmarkt Grand Center.


RETAIL Pic Group a \nchis hipermarketul din Br`ila [i preg`te[te \nchiderea celui din Oradea, magazine \n care a investit 53 de milioane de euro \n 2007. Mobexpert a deschis un hipermagazin de decora]iuni [i mobilier \n cadrul centrului comercial \n Era Shopping Center din Ia[i, investi]ie estimat` la circa dou` milioane de euro. Promulgarea de c`tre pre[edintele Traian B`sescu a legii comer]ului cu produse alimentare \n forma adoptat` de Parlament este „expresia final` [i clar`“ a politicii de imixtiune nejustificat` a statului \n mecanismele economiei de pia]` libere, ce va duce la cre[teri de pre]uri, potrivit Asocia]iei Marilor Re]ele Comerciale din Romånia. Ac]ionarii Carrefour Romånia au aprobat \ntr-o adunare general` extraordinar`, care a avut loc pe data de 15 septembrie, contractarea unui credit de 100 de milioane de euro de la subsidiara din Olanda a grupului francez din care face parte. Retailerul italian de \mbr`c`minte [i accesorii Benetton caut` investitori pentru deschiderea de magazine \n Romånia. Mai multe companii, printre care Tnuva [i Quadrant Amroq Beverages, au cerut insolven]a firmei Ivet Comprod, care de]inea lan]ul de magazine Ethos, dar Ion {oloman, proprietarul Ivet, a transferat magazinele unei alte societ`]i la care este ac]ionar. miniMax Discount deschide un magazin la Bac`u, \n urma unei investi]ii de 250.000 de euro, aceasta fiind a 30-a unitate a re]elei din Romånia. AFI Europe inaugureaz` \n Bucure[ti AFI Palace Cotroceni, cel mai mare mall din Romånia, cu o suprafa]` total` de peste 200.000 de metri p`tra]i. Centrul comercial include mai mult de 300 de magazine [i reprezint` o investi]ie de circa 300 de milioane de euro.

NOIEMBRIE 2009 bauMax deschide dou` magazine, la Ia[i [i Ploie[ti, \n urma unei investi]ii totale de 30 de mili oane de euro, urcånd la 9 num`rul unit`]ilor re]elei din Romånia.

Selgros Cash & Carry a cerut \n instan]` insolven]a furnizorului Flamingo International, pentru o crean]` de 69.900 de lei. Rewe Romånia, operatorul magazinelor de discount Penny Market, a deschis prima unitate comercial` din Zal`u, \n urma unei investi]ii de 1,5 milioane de euro. Billa deschide cel de-al 39-lea magazin din Romånia, \n zona Baba Novac din Bucure[ti. Enterprise Investors a achizi]ionat integral re]eaua de supermarketuri Profi Rom Food, prin intermediul fondului de investi]ii Polish Enterprise Fund VI, tranzac]ie de 66 milioane de euro, [i aduce la conducerea companiei pe fostul [ef al Kaufland Romånia, Gunter Grieb. |n urma tranzac]iei, fondul va controla 100% din ac]iunile Profi Rom Food, Albinu]a Shops [i DT Logistic. Re]eaua de hipermarketuri Pic a intrat la cerere \n insolven]` [i se afl` \n proces de restructurare. Trei magazine din Br`ila, Oradea [i C`l`ra[i au fost \nchise, re]eaua r`månånd cu unit`]i la Pite[ti [i Craiova. Cel mai mare lan] de magazine de tip discount din Polonia, Biedronka, controlat de retailerul portughez Jeronimo Martins, a amånat extinderea \n Romånia [i Ucraina [i cotarea la burs`, inten]ionånd, \n schimb, s`-[i diversifice opera]iunile pe pia]a polonez`. Retailerul Profi este interesat s` preia patru magazine din re]eaua Spar, care a intrat \n insolven]` \n urm` cu cåteva luni, a declarat Caius Cri[an, directorul general al Profi. Metro Cash & Carry [i-a prezentat noua strategie privind m`rcile proprii, constånd \n [ase branduri distincte care se adreseaz` \n principal hotelurilor, restaurantelor, clien]ilor revånz`tori [i birourilor, o parte din produse fiind deja lansate \n magazinele din Romånia. Pludi Market a deschis patru magazine Plus la Bra[ov, Ocna Mure[, Titu - jude]ul Dåmbovi]a [i la Buftea - jude]ul Ilfov, investi]ie de [ase milioane de euro, ajungånd astfel la 90 de unit`]i comerciale. Primul mall din jude]ul S`laj, Activ Plazza, cu o suprafa]` de 5.100 de metri p`tra]i, a fost inaugurat \n centrul municipiului Zal`u, investi]ia firmei Euro Activ SRL Zal`u fiind de 3,5 milioane de euro.

ANUARUL RETAIL 2009

25


RETAIL

Carrefour, \ntotdeauna \n serviciul clien]ilor s`i Clien]ii [i consumatorii se afl` \n centrul aten]iei [i strategiei Carrefour, astfel \ncåt toate ac]iunile comerciale [i sociale sunt \ndreptate spre satisfacerea a[tept`rilor cele mai preten]ioase [i a nevoilor diferitelor grupuri sociale din spa]iul \n care grupul este prezent, dar nu numai. Demersul Carrefour se bazeaz` pe o echip` responsabil`, dedicat` [i optimist`, comportament transpus \n servicii [i oferta co mercial`, vizånd \mbun`t`]irea calit`]ii vie]ii. |n acest context, Carrefour a dezvoltat o politic` a serviciilor activ`, performant` [i actualizat` \n permanen]`, pentru a r`spunde nevoilor ce apar \ntr-o lume a vitezei, \n care timpul este foarte pre]ios. Astfel, „totul sub acela[i acoperi[” reprezint` un sistem care include din ce \n ce mai multe produse [i servicii inovatoare pentru a satisface nevoia de confort [i rapiditate: banc de probe, pentru verificarea calit`]ilor tehnice a produselor achizi]ionate case prioritare au fost create pentru a u[ura via]a femeilor \ns`rcinate, precum [i a persoanelor cu afec]iuni locomotorii returnare produse – unele produse pot fi returnate respectånd anumite condi]ii case speciale pentru clien]ii care cump`r` mai pu]ine produse borna de pre] ofer` posibilitatea verific`rii pre]ului unui produs prin scanarea codului de bare livrare gratuit` la domiciliu, pentru produsele voluminoase, \n raza de 30 de km cabine de prob` pentru textile comenzi speciale de torturi [i alte produse de cofet`rie produse \n laboratoarele proprii, pentru nun]i, botezuri, anivers`ri, evenimente de familie retu[uri gratuite la textile, serviciu disponibil \n unele magazine produsele Loteriei Romåne, disponibile la punctul tabac Mereu \n serviciul clien]ilor, Carrefour pune la dispozi]ie gratuit serviciul telefonic TEL VERDE 0800-080002, unde se pot afla informa]ii despre magazinele Carrefour, orare de func]ionare, servicii oferite, promo]ii, evenimente precum [i alte informa]ii utile. Pentru p`strarea momentelor speciale, clien]ii Carrefour pot apela la serviciul Carrefour Foto cu ajutorul c`ruia \[i pot comanda online poze, calendare personali zate, beneficiind \n permanen]` de oferte promo]ionale. Serviciile financiare oferite de Carrefour sunt concepute pentru a u[ura via]a clien]ilor care pot rezolva pro26

Advertorial

bleme curente, \n acela[i timp cu realizarea cump`r`turilor: credite avantajoase pentru toate nevoile tale; Cardul de Credit Carrefour Mastercard – care sub sloganul „Pasionat de reduceri? Tot anul, doar prin cardul t`u Carrefour MasterCard” ofer` promo]ii, condi]ii speciale [i preferen]iale tuturor posesorilor de card Carrefour. Serviciul de re\nc`rcare electronic` pentru telefoanele mobile, \n toate hypermarketurile Carrefour, la casele de marcat, pentru operatorii Orange, Vodafone, Cosmote, Zapp. Gama de servicii Carrefour este completat` \n final de plata facturilor la utilit`]i, asigur`ri [i transfer de bani, toate disponibile \n hypermarketurile Carrefour sub forma unor avantaje flexibile care economisesc timpul [i r`bdarea clien]ilor: la standurile „Carrefour OttoBroker – Asigur`ri pentru to]i” clien]ii Carrefour beneficiaz` de cel mai ieftin RCA, asigur`ri de locuin]`, c`l`torii [i CASCO, precum [i de consulta]ii profesioniste \n ceea ce prive[te serviciile de asigurare. Ofertele [i promo]iile sunt continue astfel \ncåt efortul financiar s` fie minim, iar beneficiile maxime. serviciul gratuit „Simplis Facturi”, disponibil la recep]ie clien]i sau casa electronice [i electrocasnice, precum [i pe linia caselor la Casa special` Articole Voluminoase \n toate cele 22 hypermarketuri Carrefour din Romånia: cea mai simpl` [i rapid` modalitate de \ncasare a contravalorii facturilor anumitor furnizori de utilit`]i [i servicii (electricitate, telefonie fix` sau mobil`, gaz, cablu tv, rate credit). transfer de bani MoneyGram, un serviciu eficient care permite trimiterea [i primirea de bani \n doar 10 minute atåt \n ]ar`, cåt [i \n str`in`tate. Serviciile oferite \n prezent acoper` a[adar o arie larg` de nevoi curente, \ns` continu` s` fie dinamice, prin \mbun`t`]iri, modernizare [i inova]ie. Scopul final: un client mul]umit [i servicii de cea mai bun` calitate.


RETAIL

Carrefour Romånia [i UNICEF al`turi de copiii din Romånia Din 2006, Carrefour a \nceput colaborarea cu UNICEF Romånia, organiza]ie recunoscut` interna]ional pentru proiectele sale \n beneficiul copiilor. UNICEF acord` sprijin copiilor [i tinerilor din Romånia, \n special celor mai vulnerabili [i marginaliza]i, iar Carrefour a ales s` se al`ture proiectelor de durat` [i foarte ambi]ioase de \mbun`t`]ire a vie]ii copiilor \n Romånia. Tinerii reprezint` viitorul pentru Romånia [i Carrefour \n]elege importan]a sus]inerii lor, participånd \n diferite proiecte menite s`-i ajute pe cei vulnerabili [i s`-i \ncurajeze pe cei afla]i \n momente dificile ale vie]ii lor. UNICEF este o organiza]ie care dore[te s` aduc` schimb`ri importante atåt la nivelul practic (\n maternit`]i, centre de plasament etc.), cåt [i la nivelul de politici sociale care au ca scop cre[terea calit`]ii vie]ii copiilor romåni. „Suntem måndri c` avem ocazia s` ne implic`m \n proiecte cu mare impact la nivelul societ`]ii \n ceea ce prive[te s`n`tatea [i drepturile copiilor din Romånia, \n colaborare cu o organiza]ie atåt de mare ca UNICEF. Carrefour este al`turi de cei mai tineri [i vulnerabili dintre noi, \ntrucåt au nevoie de sprijinul nostru \n momente \n care via]a lor este abia la \nceput. Prin intermediul UNICEF avem [ansa s`-i ajut`m s` spere \ntr-o via]` mai bun`”, afirma Dna Andreea Mihai, Director Marketing Carrefour Romånia. „Parteneriatul UNICEF - Carrefour Romånia este unul special pentru noi. Carrefour a r`spuns \ntotdeauna prompt [i pozitiv solicit`rilor noastre [i a \n]eles nevoia unor interven]ii de lung` durat` pentru sus]inerea proiectelor derulate de noi \n beneficiul copiilor” a declarat Dl Edmond McLoughney, Reprezentant UNICEF Romånia. |nc` de anul trecut, Carrefour Romånia a sus]inut, ajutat, prin intermediul UNICEF, copiii de la C`minul Philip din Bucure[ti, pe care-i sprijinim cu alimente [i multe alte lucruri necesare unei bune func]ion`ri a c`minului. Ajutorarea copiilor din c`min a devenit un proiect de suflet pentru noi [i \mpreun` cu UNICEF le vom fi al`turi de cåte ori va fi nevoie.

|n cadrul parteneriatului cu UNICEF, Carrefour a sus]inut atåt evenimente caritabile pentru strångere de fonduri cåt [i proiecte concrete, fiind disponibil s` ajute periodic [i s` r`spund` rapid diverselor cereri ce apar pe parcursul desf`[ur`rii proiectelor sociale: „Gala UNICEF” (din aprilie [i octombrie 2006), sus]inånd proiectele pentru prevenirea abandonului copiilor [i pentru sprijinirea adolescen]ilor seropozitivi; evenimentul Guiness World Record - cel mai lung desen din lume realizat de copii, atr`gånd aten]ia asupra talentelor copiilor [i demonstrånd c` \mpreun` se pot \ntreprinde lucruri m`re]e; proiectul de reabilitare [i dotare cu aparatur` modern` pentru fizioterapie a centrului de copii cu dizabilit`]i, „Crinul Alb”; „Gala UNICEF” – iunie 2009 – pentru proiectele de educa]ie parental`. Sponsoriz`rile oferite de Carrefour sus]in proiectele UNICEF pentru: cre[terea implic`rii copiilor [i a tinerilor \n procesul de luare a deciziilor care \i privesc, \n via]` [i \n comunitate, cu o aten]ie special` acordat` tinerilor care tr`iesc cu HIV/SIDA; prevenirea apari]iei unor boli deosebit de grave la nou-n`scu]i [i a abandonului copiilor \n maternit`]i, prin asisten]` social` - ini]iativa „Spital Prieten al Copilului”; sus]inerea copiilor cu dizabilit`]i. |n acela[i timp, Carrefour a sus]inut permanent UNICEF, promovåndu-i activitatea \n materiale promo]ionale care au atins un num`r mare de persoane.

ANUARUL RETAIL 2009

27


RETAIL

Nr. crt.

RETAIL Companie Adresă Telefon Fax E-mail Web

BILLA ROMÂNIA Bd. Barbu Văcărescu nr. 154-158, sect. 2, Bucureúti 1 021-205.56.00 021-205.56.62 info@billa.ro www.billa.ro

Cifră afaceri 2008 / 2007 lei * Profit net / Pierdere netă 2008 / 2007 lei *

Produse / Servicii

Nr. puncte de vânzare

Conducere Persoană de contact

1.192.073.823 / 1.074.844.852 38.009.264 / 35.124.092

ReЮea de supermarketuri

43

Emil Stefanov - CEO Fane Sabin - Director Marketing

50.000 de articole, spaĠii de parcare gratuite, CARREFOUR ROMÂNIA benzinăria Carrefour Militari, banc de probe, livrare Bd. Timiúoara nr. 26Z, clădirea gratuită produse voluminoase, tel verde Anchor Plaza, et. 8, sect. 6, Bucureúti 3.800.425.375 / 264.0916.772 0800.0800.02, cardul Carrefour Mastercard, produse 22 - hipermaketuri Patrice Lespagnol - Director Executiv 2 021-206.74.00 74.095.696 / 82.395.719 ale Loteriei Române, transfer de bani, serviciul 24 - supermarketuri Andreea Mihai - Director Marketing 021-206.74.52 Simplis Facturi de plată a facturilor la utilităĠi, office@carrefour.ro reîncărcare telefonică Orange, Vodafone, Cosmote, www.carrefour.ro Zapp, asigurări CDE R INTEREX ùos. Bucureúti-Ploieúti nr. 42-44, Băneasa Business & Technology Park, clădirea A, aripa A1, et. 4, 3 sect. 1, cod 013696, Bucureúti 021-361.06.00, 021-361.06.01 021-361.06.03 office@intermarche.ro www.interex.ro CORA ROMÂNIA - ROMÂNIA HYPERMARCHE Str. Lipscani nr. 102, et. 4, sect. 3, Bucureúti 4 021-300.07.73 021-311.81.24 info@cora.ro www.cora.ro

352.759.692 / 284.354.766 - 14.564.771 / - 13.746.236

Supermarketurile Interex sunt magazine de proximitate, cu o gamă extinsă de produse la preĠuri mici. ReЮeaua este prezentă în PloieЬti, Giurgiu, Târgu Jiu, FocЬani, Satu Mare, Râmnicu Vâlcea, TârgoviЬte, ConstanЮa, Sibiu, Vaslui, Târgu Mure Ь Ьi Alexandria

13

Rino Tizzianini - Director General Raluca Botan - Marketing Manager

1.469.233.551 / 1.355.120.385 72.497.643 / 41.971.437

LanĠ de hipermarketuri

4

Philippe Lejeune - Director General

GIMROM HOLDING Bd. Timiúoara nr. 26, sect. 6, Bucureúti 5 021-318.16.00 021-318.16.09 office@gmarket.ro www.gmarket.ro

193.138.238 / 198.430.679 - 5.853.987 / 90.701

ReЮea de supermarketuri

6

Emre Ozgen - Director General

LIDL ROMÂNIA SCS ùos. de Centură nr. 13A, Chiajna, 6 jud. Ilfov 021-312.58.88 021-407.15.01

175.215 / 85.078 - 11.968.409 / - 6.525.537

Operator de magazine cu discount

_

N/A

MEGA IMAGE Str. Siret nr. 95, sect. 1, Bucureúti 021-224.66.77 7 021-224.60.11 office@mega-image.ro www.mega-image.ro

485.742.839 / 335.400.404 - 2.946.514 / 1.811.322

ReĠea de supermarketuri

48

Xavier Piesvaux - Director General

METRO CASH & CARRY ROMÂNIA ùos. Pipera-Tunari nr. 1/VI, Twin Towers Barba Center, clădirea 1, et. 3, 5-7, Voluntari, jud. Ilfov 8 031-423.40.00 031-423.41.02 pr@metro.ro www.metro.ro

N/A N/A

24 de centre de distribuĠie; Centrul de Pregătire în gastronomie, centrul de competenĠă pentru revânzători úi centrul de soluĠii pentru birou

24

Duúan Wilms - Director General

miniMAX DISCOUNT Str. Ithaca nr. 200A, Autostrada Bucureúti-Piteúti km 22, com. Bolintin Deal, jud. Giurgiu 9 0372-137.099 021-529.66.70, 0372-137.034 office@minimaxdiscount.ro www.minimaxdiscount.ro

158.775.636 / 83.481.384 - 14.773.829 / - 8.176.642

ReЮea de magazine cu discount

30

Rainer Exel - Director General Cătălin Bardas - Director AchiziĠii

* - Datele financiare au fost preluate de pe site-ul Ministerului FinanĠelor Publice

28

Informa]ii companii


RETAIL Companie Adresă Telefon Fax E-mail Web

Produse / Servicii

Nr. puncte de vânzare

Conducere Persoană de contact

MGV DISTRI-HIPER (AUCHAN ROMÂNIA) Str. Barbu Delavrancea nr. 13, sect. 1, Bucureúti 10 021-222.78.84 021-222.78.84 contact@auchan.ro www.auchan.ro

1.025.412.065 / 517.071.954 - 24.707.782 / - 2.941.352

Hipermarketuri Auchan

7

Patrick Espasa - Director General Mariana Drăgan - Responsabil Comunicare

PLUDI MARKET (PLUS DISCOUNT) DN 72, Crângul lui Bot FN, Nedelea, com. Ariceútii Rahtivani, jud. Prahova 11 0244-408.100 0244-408.109 www.plus-discount.ro

1.021.174.158 / N/A - 70.955.371 / - 91.169

ReЮea de magazine cu discount

88

Norbert Missbrandt - Director Executiv Ileana ùtefan - Director Resurse Umane

348.061.394 / 218.624.255 724.441 / - 4.905.573

ReĠea de magazine cu discount

67

Caius Criúan - Administrator

22

Michel Lamoot - Director General Andreea Lupea - Director OperaĠional Kurt Kamp - Director Cumpărări Produse Alimentare Olaf Schulz - Director Cumpărări Produse Nealimentare

87

Marcel Thiele - Director General

ComerĠ de gros cash and carry - formă de comerĠ cu autoservire pe bază de legitimaĠie de acces 3.161.858.152 / 2.741.382.606 activitate desfăúurată de comercianĠii care vând 143.772.362 / 121.237.451 mărfuri prin sistemul de autoservire, în scopul revânzării úi/sau prelucrării, precum úi al utilizării acestora ca produse consumabile

18

Edith Lenga-Balk - Country Manager România Alexandru Vlad - Director Executiv Pia Krauss - Marketing Manager

N/A / 128.114.904 N/A / - 10.908.661

ComerĠ cu amănuntul în magazine nespecializate cu vânzare predominantă de produse alimentare, băuturi úi tutun

14

Ioan Adrian Cuc - Administrator Special Claudia Mantz - Asistentă Management

202.181.901 / 166.158.568 457.531 / 1.348.293

ComerĠ cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse alimentare, băuturi úi tutun

4

Constantin Mateescu - Manager General Cristina Dinu - Asistent Marketing

1.742.169.392 / 1.362.083.765 - 6229671 / 27441417

Gamă completă de materiale de construcĠii

18

Cezar Rapotan - Director General Florina Necula - Director Marketing

410.996.867 / 396.719.296 3.239.166 / 6.377.716

OĠel beton, PC, blocuri ceramice, cherestea, cabluri

6

Victor Dumitrache - Preúedinte Marian Iordan - Director General Daniel Coman - Economist-ùef

Nr. crt.

Cifră afaceri 2008 / 2007 lei * Profit net / Pierdere netă 2008 / 2007 lei *

PROFI Str. Miresei nr. 1, Timiúoara, jud. Timiú 12 0256-244.100 0256-244.108 office@profi.ro www.profi.ro real, - HYPERMARKET ROMÂNIA Bd. Theodor Pallady nr. 51, sect. 3, cod 032258, Bucureúti 13 031-403.10.00 031-403.10.09 receptie.real@real-hypermarket.ro www.real-hypermarket.ro REWE ROMÂNIA (PENNY MARKET úi PENNY MARKET XXL) Str. Buúteni nr. 7, ùtefăneútii de Jos, 14 T 41, P A329, jud. Ilfov 0372-128 800 www.rewe-group.ro, www.penny.ro SELGROS CASH & CARRY Calea Bucureúti nr. 231, cod 500299, Braúov, jud. Braúov 15 0268-307.300 0268-307.310 www.selgros.ro SPAR Calea Zimandului nr. 1, Arad, jud. Arad 16 0257-210.085 0257-210.045 office@spar-romania.ro www.spar-romania.ro TRIDENT TRANS TEX Str. Arad nr. 42, Sibiu, jud. Sibiu 0269-225.521, 0269-218.957 17 0269-225.521, 0269-219.338 office@trident.com.ro www.trident.com.ro

Peste 40.000 de produse alimentare úi 2.643.346.291 / 1.363.992.480 nealimentare; gamă variată de produse care - 203.944.712 / - 158.328.986 acoperă atât nevoile casnice sau personale, dar úi alte cerinĠe mai sofisticate

1.256.620.785 / 833.660.120 29.688.447 / 20.853.543

ReĠea de magazine cu discount

BRICOLAJ ARABESQUE Bd. Ion Ionescu de la Brad nr. 1A, Băneasa Airport Tower, sect. 1, Bucureúti 1 031-405.65.36 031-405.59.80 office@arabesque.ro www.arabesque.ro BADUC Str. Mr. Alexandru Câmpeanu nr. 9-11, sect. 1, Bucureúti 2 021-222.50.00, 021-222.44.14 021-222.83.74 office@baduc.ro www.baduc.ro

* - Datele financiare au fost preluate de pe site-ul Ministerului FinanĠelor Publice

ANUARUL RETAIL 2009

29


RETAIL

Nr. crt.

Companie Adresă Cifră afaceri 2008 / 2007 lei * Telefon Profit net / Pierdere netă Fax 2008 / 2007 lei * E-mail Web BAUMAX ROMÂNIA Bd. Dimitrie Pompei nr. 10A, clădire III, et. 1, sect. 2, Bucureúti N/A / 202.632.645 3 031-620.27.00 N/A / 1.120.781 031-620.27.44 ro@baumax.com www.baumax.ro BRICOSTORE ROMÂNIA Str. Calea Giuleúti nr. 1-3, sect. 6, Bucureúti 897.593.927 / 672.022.099 4 021-404.41.11 97.963.219 / 66.648.726 021-404.41.10 client@bricostore.ro www.bricostore.ro CONSTAM AMBIENT Aleea Sporturilor nr. 23, Buzău, jud. Buzău 29.925.487 / 29.277.208 5 0238-717.616 334.843 / 969.251 0238-717.616 constam@constam.ro www.constam.ro DEDEMAN Str. Alexei Tolstoi nr. 4, Bacău, jud. Bacău 910.346.913 / 616.224.623 6 0234-513.330 69.740.126 / 65.907.994 0234-581.539 secretariat@dedeman.ro www.dedeman.ro HORNBACH CENTRALA ùos. Bucureúti-Ploieúti nr. 289, Otopeni, jud. Ilfov N/A 7 021-206.15.30 N/A 021-206.15.32 info_ro@hornbach.com www.hornbach.ro IKEA ROMÂNIA ùos. Bucureúti-Ploieúti nr. 42A, sect. 1, 324.916.565 / 195.837.237 Bucureúti 8 14.533.509 / 15.208.151 021-407.45.32 info@ikea.ro www.ikea.ro INTERHOME DECOR ùos. Pantelimon nr. 248-250, bl. 59-60, mezanin, tronson 2, sect. 2, Bucureúti 49.466.658 / 33.204.357 9 021-255.20.22 83.835 / 456.288 021-255.20.22 office@interhome.ro www.interhome.ro NORDIC INVESTMENTS FUND RETAIL (magazinele JYSK) Str. Calea Ogorului nr. 171, cod 410554, 62.186.323 / 25.196.180 Oradea, jud. Bihor 10 - 2.659.181 / - 761.700 0359-454.745, 0359-195.803 0359-195.802 office@jysk.ro www.jysk.ro OBI ROMÂNIA ùos. Bucureúti-Ploieúti nr. 42-44, 18.522.793 / Bucureúti 11 - 34.054.432 / 037-206.00.05 037-206.00.98 www.obi.ro PRAKTIKER ROMÂNIA Str. ùcolii nr. 7, et. 1, Voluntari, jud. Ilfov 1.125.661.887 / 883.928.906 021-204.71.00 12 31.936.706 / 32.785.123 021-204.73.99 infoclient@praktiker.ro www.praktiker.ro TEKZEN ROM ùos. Cristianului nr. 1-3, hala A, Braúov, jud. Braúov 9.814.183 / 3.767.872 13 0368-457.100 - 6.864.241 / - 4.481.202 0368-457.123 office@tekzen.ro www.tekzen.ro * - Datele financiare au fost preluate de pe site-ul Ministerului FinanĠelor Publice

30

Informa]ii companii

Produse / Servicii

Nr. puncte de vânzare

Conducere Persoană de contact

Materiale de construcĠii, plăci ceramice, uúi, ferestre, parchet, instalaĠii sanitare, centrale termice, scule electrice, instalaĠii electrice, corpuri de iluminat, electrocasnice, vopsele, mochete úi perdele, mobilier de interior úi exterior, plante, unelte úi accesorii de grădină etc.

7

Alexander Frech - Director General

Produse pentru construirea, renovarea úi amenajarea casei; tehnologii úi materiale de construcĠii, o gamă largă de articole sanitare, unelte úi scule, feronerie, vopsele, produse electrice, produse din lemn, decoraĠiuni interioare, plante úi mobilier de grădină

14

Philippe Bresson - Preúedinte Isabelle Pleska - Director General

Structuri, finisaje, instalaĠii, echipamente

2

Florentin Octavian Mănescu Administrator Ciprian Lazariu - Director Executiv & Dezvoltare IonuĠ Smărăndeanu - Director OperaĠional

Materiale de bază în construcĠie, gresie úi faianĠă, instalaĠii termice, instalaĠii sanitare, instalaĠii electrice, mobilă, decoraĠiuni interioare, electrocasnice, utilaje, scule úi accesorii, produse de grădină

16

Dragoú Pavăl - Preúedinte Adrian Pavăl - Director General Cătălin Ivan - Director Marketing

Materiale de construcĠii úi grădinărit

3

Mugurel Horia Rusu - Director General

Mobilă úi accesorii pentru sufragerie, living, dormitor, bucătărie, birou, camera copilului, baie, accesorii pentru masă úi bucătărie, textile, covoare, accesorii pentru organizarea casei, corpuri de iluminat, decoraĠiuni, articole de grădină

1

N/A

Bricolaj, amenajări, materiale de construcĠii, decoraĠiuni, mobilier, grădină

3 + 2 (în 2009)

Benoit Benquet - Director General Cristina Nica - Director Marketing

Mărfuri textile: lenjerie de pat, plapume, perne, feĠe de masă, corturi, saci de dormit, precum úi mobilă pentru locuinĠe úi grădini, aparate de iluminat, lumânări, úerveĠele etc.

12

Jákup á Dul Jacobsen - Preúedinte Kristine Vilemsone - Director General Mihai PintiuĠa - Contabil-ùef

Materiale de construcĠii (lemn, materiale de construcĠii, Ġiglă etc.); tehnică (unelte electrice, aparate, articole sanitare, electrice, de feronerie etc.); materiale de interior (vopsele, tapete, lămpi, decoraĠiuni etc.); grădinărit

4

Romano Quinzi - Director General

40.000 articole pentru casă úi grădină: materiale de construcĠii, decoraĠiuni pentru interior úi exterior, accesorii sanitare, articole de mobilier, unelte, produse electronice úi electrocasnice, articole pentru amenajarea úi întreĠinerea grădinii

26

Michael Krahn - Director General

Mobilă, electrice, sanitare, covoare, grădină, materiale construcĠii, renovare, feronerie, vopsele, unelte

5

Kartal Guven - Director General Adil Bora Ozturk - Director Marketing & OperaĠiuni Magazine


RETAIL

Nr. crt.

ELECTRONICE ùI ELECTROCASNICE Companie Adresă Telefon Fax E-mail Web

ALTEX IMPEX Bd. Poligrafiei nr. 1, clădirea Ana Holding, et. 2, Bucureúti 1 021-206.20.00 021-319.99.39 www.altex.ro DOMO RETAIL Bd. Dimitrie Pompeiu nr. 10A, clădirea Conect 3, et. 8, Bucureúti 2 021-319.81.96 021-316.73.73 office@domo.ro www.domo.ro FLAMINGO INTERNAğIONAL ùos. Bucureúti-Ploieúti nr. 44C, clădirea Domus Mex, et. 1, sect. 1, Bucureúti 3 021-203.81.00 021-203.81.02 serviciul.clienti@flamingo.ro www.flanco.ro, www.flamingo.ro

Cifră afaceri 2008 / 2007 lei * Profit net / Pierdere netă 2008 / 2007 lei *

Produse / Servicii

Nr. puncte de vânzare

Conducere Persoană de contact

1.266.848.800 ** / 1.049.002.783 N/A / - 9.979.261

Produse electronice, electrocasnice, IT, comunicare, entertainment, multimedia etc.

60

Dan Ostahie - Preúedinte Raul Filip - Director Retail Iulia Urda - Director Marketing

764.434.142 / 655.718.458 3.660.998 / 28.501.357

Electronice úi electrocasnice

132

Lorand Szarvadi - Chief Executive Officer Zsuzsanna Teglas - Chief Commercial Officer Gabriela Mandrea - Marketing Manger

1.057.166.765 / 565.047.673 402.697 / 9.559.671

Retailer de produse electrocasnice, electronice úi IT&C din România, prin intermediul reĠelelor Flanco, Flanco World úi Flamingo Computers, fiecare dintre acestea fiind specializată pe segmente de produse úi clienĠi diferite

72

Stefan Treiber - CEO Adrian Olteanu - Deputy CEO Bogdan Lungu - CFO Adelina Oprea - Marketing Departament

Cifră afaceri 2008 / 2007 lei * Profit net / Pierdere netă 2008 / 2007 lei *

Produse / Servicii

Nr. puncte de vânzare

Conducere Persoana de contact

3.776.737 / 2.220.699 284.536 / 325.972

Importator úi distribuitor exclusiv pentru România al mărcilor: Nuby, Disney Baby, Decofun (Disney), Home Decor Line, BambinoMio, GlowKing (Disney): puericultură, decoraĠiuni pentru camera bebeluúului pentru perete úi mobilier, mobilier, aplice úi lămpi cu personaje Disney, cărucioare úi scaune auto cu personaje Disney

489.654.153 / 378.571.779 1.896.712 / 15.972.877

ComerĠ cu amănuntul de articole sportive, de la cele mai renumite mărci internaĠionale (Nike, Adidas, Puma, Reebok, Wilson), ce acoperă toate activităĠile sportive, de la fotbal, tenis, sau baschet până la drumeĠii montane sau patinaj

14

Ionas Ignatios - Managing Director Adrian Handra - Coordonator Marketing

28.740.084 / 7.521.122 - 7.816.144 / - 2.049.138

Retailer de articole sportive, membru al grupului Spar Austria. Comercializează: echipament sportiv, îmbrăcăminte úi încălĠăminte dedicate activităĠilor zilnice úi sporturilor outdoor úi indoor (ciclism, înot, schi, alpinism, tenis, patinaj, sporturi de echipă, fitness, bodybuilding etc.)

7

Cătălin George Pozdarie - Administrator Ana Maria Stan - Reprezentant Marketing

Rafar cuprinde afacerile de fashion úi hospitality Fashion Retail Group: 45.402.219 din grupul RTC, úi operează 28 magazine de / 17.085.138 vestimentaĠie, un restaurant Vapiano úi 6 2.164.702 / 2.303.409 cafenele Cup&Cino, cu o suprafaĠă totală de Sebra Francize: peste 16.000 mp.; portofoliul Rafar cuprinde 7.202.992 / 5.871.613 brandurile: Debenhams, Aldo, Olsen, Mandarina 2.127.297 / – 1.570.406 Duck, Sacoor Brothers, Kipling, Kanz, Pablosky, Forever 18, Bijoux Terner úi J.Press

35

Ramona Stănciulescu - CEO Anca Petrescu - PR Manager

Nr. crt.

FASHION Companie Adresă Telefon Fax E-mail Web

EUROKIDS IMPORT EXPORT ùos. ùtefăneúti nr. 4, Voluntari, jud. Ilfov 1 021-240.60.44 021-240.60.44 office@eurokids.ro www.eurokids.ro GENCO TRADE (INTERSPORT ROMÂNIA) Str. Biharia nr. 67-77, complex Metav, sect. 1, Bucureúti 2 021-549.49.56, 021-201.11.80 021-549.49.55, 021-201.11.87 contact-intersport@genco.ro www.intersport.ro HERVIS SPORTS & FASHION ùos. Bucureúti-Nord nr. 1A, et 2, cod 077190, Voluntari-Pipera, jud. Ilfov 3 021-204.95.15 021-204.95.20 office@hervis-sports.ro www.hervis-sports.ro RAFAR Bd. Bucureútii Noi nr. 25A, cod 012352, Bucureúti 4 021-408.31.60 021-408.30.46 office@rafar.ro www.rtc.ro

DistribuЮie prin marile reЮele de Gabriel Negoescu - Managing Partner retail, farmacii Ьi Andreea Cristescu - Director Marketing magazine online

MOBILĂ ALICANTE TAMILIA Calea Bucureúti nr. 231, Braúov, Centrul producătorilor úi importatorilor de mobilă jud. Braúov 6.595.185 / 8.240.274 1 0268-306.131 mobilier, accesorii destinate decoraĠiunilor 4 11.034 / 61.911 interioare 0268-306.133 mobiliacenter@yahoo.com www.mobiliacenter.com * - Datele financiare au fost preluate de pe site-ul Ministerului FinanĠelor Publice ** - Date anunĠate anterior de reprezentanĠii companiei úi transformate la un curs mediu calculat de BNR pentru 2008 la 3,6827 pentru un euro

Ovidiu Cazacu, Tamim Saheb, Alattar Khaldoun - Administratori-AsociaĠi Cornelia Bălăúoiu - Director Societate

ANUARUL RETAIL 2009

31


RETAIL Companie Adresă Telefon Fax E-mail Web

Produse / Servicii

Nr. puncte de vânzare

Conducere Persoana de contact

ELVILA Str. Siriului nr. 74-76, sect. 1, Bucureúti 0372-131.800 2 0372-131.869 comert@elvila.ro www.elvila.ro

96.634.012 / 93.418.064 39.540.942 / 9.476.680

Mobilier: camere de zi, dormitoare, cabinete, camere copii úi adolescenĠi, bucătării, sufragerii úi dininguri, mobilier pentru birou; canapele, fotolii, saltele Relaxa Original; consultanĠă în amenajări úi design interior; concepĠie úi proiectare; design; elaborarea de proiecte de amenajare interioară a casei sau apartamentului

53

Viorel Cataramă - Preúedinte / Director General Andreea Predescu - Marketing Manager

FORASTERO Calea Floreasca nr. 91-111, showroom Kult, sect. 1, Bucureúti 3 021-311.30.27 021-311.30.27 office@kult.com.ro, office@haka.ro www.kult.com.ro, www.haka.ro

1.998.136 / 905.051 94.370 / 82.622

Importator, comerciant - concept, consiliere, proiectare, instalare mobilier bucătărie, inclusiv pentru proiecte rezidenĠiale

1

Ioana Cojocaru - Director General Silvia Bădica - Assistent

6.089.607 / N/A - 14.728.364 / - 1360395

Comerciant mobilă, articole de iluminat úi articole de uz casnic

1

Werner Grassman - Director General Alexandra Tudoran - Coordonator Marketing

93.509.004 / 76.872.271 21.428.605 / 16.551.850

Producător / mobilă modulară din PAL, camere deservite: dormitoare, camere de zi, camere de tineret, bucătării, holuri

110

Alexandru Rizea - Director General Adina Ionescu - Reprezentant Management Integrat

23.266.101 / 25.822.266 - 350.134 / 215.002

Comerciant mobilă (mobilier din lemn masiv sau parĠial masiv pentru sufragerii, dormitoare, livinguri úi hoteluri), articole de iluminat úi articole de uz casnic în magazine specializate

4

Mihai Petcu - Director General

52.251.819 / 44.123.401 3.746.452 / 2.268.013

Producător, comerciant / Mobilier de artă, clasic, modern pentru uz casnic, hotelier sau instituĠii publice

3

Daniel Egri - Director General DănuĠ Peter Chiorean - ùef Serviciu Vânzări

622.376.300 ** / 561.000.000 ** N/A

Producător, importator, comerciant / Mobexpert - hipermagazine úi magazine de mobilier pentru casă úi decoraĠiuni Mobexpert Office - mobilier pentru birou úi colectivităĠi

34

Dan ùucu - Preúedinte Bogdan Staicu - Director Retail Marcela Moss - Director Marketing & Comunicare

MOBILENIA ùos. Pantelimon nr. 161, sect. 2, cod 021599, Bucureúti 021-250.11.28, 021-250.62.70 9 021-250.74.56 sales@parisot.com.ro, office@mobilenia.com www.parisot.com, www.mobilenia.com

26.317.135 / 35.937.974 - 870.914 / 298.143

Importator, distribuitor / Mobilenia, parte a Grupului Parisot, unul dintre liderii europeni în producĠia de mobilă, comercializează produsele grupului în România, precum úi în Ġările din centrul úi estul Europei

_

Dan Burian - Director General

MODUL DESIGN ùos. de Centură nr. 2-8, Bragadiru, jud. Ilfov 10 021-369.35.59, 021-369.32.48 021-369.32.46 office@moduldesign.ro www.moduldesign.ro

13.910.879 / 10.879.191 - 583.156 / 54.844

Producător, importator, exportator, distribuitor, comerciant / mobilă din PAL melaminat úi MDF vopsit sau termoprelucrat cu folie PVC

2

Florin Enache - Preúedinte Gabriel Soare - Director General

NORD ARIN INTERNATIONAL Preluca, cod 617305, com. PângăraĠi, jud. NeamĠ 11 0233-241.600 0233-241.785 office@nordarin.ro www.mobilamagazin.ro

10.100.454 / 9.809.718 149.505 / 142.397

Producător mobilier din lemn masiv

2 proprii + colab.

Doina CreĠu - Administrator Nicu Obrocea - Director Vânzări

Nr. crt.

Cifră afaceri 2008 / 2007 lei * Profit net / Pierdere netă 2008 / 2007 lei *

KIKA MOBILIER Str. ComerĠului nr. 1, Domneúti, com. Domneúti, jud. Ilfov 4 021-601.02.11, 021-601.02.33 021-601.02.10 www.kika.ro LEMET Str. RomaniĠei nr. 1, cod 105600, Câmpina, jud. Prahova 5 0244-368.444 0244-368.042 office@lemet.ro www.lemet.ro MCS EXIM ALPROM Str. Dobrogeanu Gherea nr. 2-4, cod 110104, Piteúti, jud. Argeú 0248-207.265 6 0248-207.240 sales@alprom-sa.ro, vasiliu@alprom-sa.ro www.alprom-sa.ro MOBEX Str. Căprioarei nr. 2, cod 540314, Târgu Mureú, jud. Mureú 7 0265-210.652 0265-211.020 office@mobex.ro www.mobex.ro MOBEXPERT GROUP ùos. Fabrica de Glucoză nr. 21, sect. 2, Bucureúti 8 021-242.10.40, 021-242.10.45 021-242.10.74 office@mobexpert.ro www.mobexpert.ro

* - Datele financiare au fost preluate de pe site-ul Ministerului FinanĠelor Publice ** - Datele financiare au fost furnizate de către companie în euro úi transformate în lei la un curs mediu stabilit de BNR la 3,3373 pentru 2007 úi 3,6827 pentru 2008

32

Informa]ii companii


RETAIL Companie Adresă Telefon Fax E-mail Web

Produse / Servicii

Nr. puncte de vânzare

Conducere Persoana de contact

5.362.859 / 1.889.656 17.403 / 18.829

Mobilier: birouri, bucătărie, spaĠiu de aúteptare, restaurant, bănci; servicii de consultanĠă, design, amplasare, optimizare, partiĠionare / compartimentare rigips-sticlă-furnir, logistice (locare/mutare/relocare) úi de livrare / montare, curăĠenie postvânzare

1 showroom

Dragoú Sîrbu - Director General Tania Birlă - Assistant Manager

STAER INTERNATIONAL DN 26 GalaĠi-Bârlad, km 5+700, jud. GalaĠi 13 0236-406.207 0236-406.208, 0236-406.209 office@staer.ro, marketing@staer.ro www.staer.ro

98.759.415 / 101.564.101 1.608.455 / 5.925.851

Mobilă pentru bucătărie, living, dormitor, hol, birou, canapele, biblioteci, sisteme de depozitare, mobilă de serie úi mobilă la comandă, covoare, lenjerie de pat, draperii, electrocasnice mici, decoraĠiuni interioare, chiuvete úi accesorii de bucătărie, încorporabile pentru gătit; transport úi montaj gratuit

25

Nicolae ùtefan - Director General Valeria ùtefan - Director Comercial Romeo Matei - Retail Marketing Manager

SIMEX GRUP Str. Cehei nr. 100, ùimleu Silvaniei, jud. Sălaj 14 0260-678.654 0260-678.203 office@simexgrup.ro www.simexgrup.ro

74.673.208 / 56.635.033 1.285.171 / - 304.325

Grup de firme, producător, distribuitor, comerciant / Mobilier pentru birouri, dormitoare, sufragerii, holuri, mese, scaune

10 proprii, 10 colab.

Cristian Bilt - Preúedinte / Director General Călin Tămăúan - Director Comercial

Cifră afaceri 2008 / 2007 lei * Profit net / Pierdere netă 2008 / 2007 lei *

Proiecte realizate în 2008 (denumire - valoarea investiĠiei)

Proiecte în curs de dezvoltare (denumire - buget)

Conducere Persoană de contact

AFI EUROPE Bd. Tudor Vladimirescu nr. 31, et. 1, sect. 5, Bucureúti 1 021-412.02.20, 021-412.02.21 021-311.81.36 office@afi-europe.ro www.afi-europe.eu

11.179.854 / 2.002.129 75.946 / 25.565

AFI Palace Cotroceni - peste 300 mil. euro (finalizat în octombrie 2009)

AFI Business Park Cotroceni AFI Hotel Cotroceni AFI Palace Bucureútii Noi AFI Palace Ploieúti

Reuven Havar - Director General Roxana Vlad - Marketing Department

ANCHOR GRUP Bd. Timiúoara nr. 26Z, Anchor Plaza Office Building, et. 12, sect. 6, Bucureúti 2 021-319.50.50 021-319.50.51 office@anchorplaza.ro www.anchorplaza.ro

132.591.017 / 143.174.257 2.268.610 / - 5.105.067

Shopping Malldova - 50 mil. euro Extensie Plaza România - 10 mil. euro

Property Management

Ibrahim Paksoy - CEO Radu Tănăsescu - COO

ATRIUM CENTERS MANAGEMENT Calea Floreasca nr. 39, sect. 1, Bucureúti 031-405.00.78, 031-405.00.79 3 031-405.00.92 romania@atriumcenters.com www.atriumcenters.com

3.873.826 / 976.963 2.850.646 / - 3.152.432

N/A

126.762.856 / 20.166.396 - 32.235.428 / - 38.615.045

Băneasa Drive In Cinema - primul cinematograf Drive In Digital din România - 1 mil. euro

_

Ali Ergun Ergen - CEO Băneasa Developments Roxana Răcănel - Media Specialist Băneasa Developments

Diferite proiecte în Polonia úi Ungaria

Polonia: Gorzow Wielkopolski Nova Park, Wojewodztwo Dolnoslaski Silesian Development Land, Jastrzebiezdroj Galeria Lumina; Germania: Eschweiler Marktforum Shopping Center

Monica Alexandru - Marketing & Leasing Manager Ruxandra Cristescu - Tenant Coordinator

Era Shopping Park Iaúi (Praktiker, Galeriile Comerciale Era Iaúi)

Finalizarea întregului proiect Era Shopping Park Iaúi

Graham Kilbane - Director General Monica Popescu - Marketing Executive

Nr. crt.

Cifră afaceri 2008 / 2007 lei * Profit net / Pierdere netă 2008 / 2007 lei *

SAMAS OFFICE ùos. Pipera Tunari nr. 4C, clădirea Impact, et. 5, Voluntari, jud. Ilfov 021-230.60.60, 031-805.41.23 12 021-230.60.60, 031-805.41.24 tania.birla@samasoffice.ro, dragos.sirbu@samasoffice.ro www.samas-buero.ro

Nr. crt.

MALL-URI Nume companie Adresă corespondenĠă Telefon Fax E-mail Web

BĂNEASA DEVELOPMENTS ùos. Bucureúti-Ploieúti nr. 42D, zona comercială Băneasa, sect. 1, Bucureúti 4 021-306.55.05 021-306.06.58 roxana.racanel@baneasa.ro www.baneasashoppingcity.ro CAELUM DEVELOPMENT Str. Povernei nr. 15-17, et. 5, ap. 10, cam. 1, sect. 1, Bucureúti 5 021-318.55.26 021-318.55.27

398.600 / 364.630 - 51.761.470 / - 34.178.477

ruxandra.cristescu@caelumdevelopment.eu

www.caelumdevelopment.eu ERMES HOLDING Str. Academiei nr. 39-41, et. 4, sect. 1, cod 010013, Bucureúti 5.188.874 / N/A 6 021-315.95.13 - 33.389.331 / - 15.334.916 021-315.95.06 office@omilos.ro www.omilos.ro * - Datele financiare au fost preluate de pe site-ul Ministerului FinanĠelor Publice

Michael Israeli - Preúedinte Atrium Centers Arad (deschiderea în martie 2010) - 75 mil. euro Adina Călinescu - Director General

ANUARUL RETAIL 2009

33


Nr. crt.

RETAIL Nume companie Adresă corespondenĠă Telefon Fax E-mail Web

EUROMALL REAL ESTATE DEVELOPER Str. IenăchiĠă Văcărescu nr. 1, et. 2, sect. 4, Bucureúti 7 021-336.61.00, 0728-109.902 021-336.61.09 office@euromall.com.ro, robert.b@euromall.com.ro www.euromall.com.ro

Cifră afaceri 2008 / 2007 lei * Profit net / Pierdere netă 2008 / 2007 lei *

Proiecte realizate in 2008 (denumire - valoarea investiĠiei)

N/A / N/A - 565.737 / - 3.737

N/A

Conducere Persoană de contact

Euromall GalaĠi în curs de finalizare, 50.000 mp construiĠi Moshe Turgeman, Tomer Barhom, Bernard Braka - Directori Generali În curs de autorizare - cartier rezidenĠial de lux în Băneasa, Robert Bucur - PR & Advertising aproximativ 1.000 apartamente Manager 150 mil. euro

FLAVUS INVESTIğII Str. Turnului nr. 5, Braúov, jud. Braúov 0268-548.175 8 0268-548.322 office@flavus.ro www.coresibrasov.ro

22.186.093 / 1.414.724 70.847.589 / - 46.156.128

GLOBAL TRADE CENTER ** Str. Jean Texier nr. 3, sect. 1, Bucureúti 9 021-231.65.52 021-231.84.33 www.gtcromania.ro

N/A N/A

Galleria Suceava - ~ 20 mil.euro Galleria Buzău - ~ 20 mil.euro

City Gate - birouri, Felicity locuinĠe, Rose Garden - locuinĠe (parĠial finalizat), Galleria GalaĠi, Galleria Arad, Galleria BistriĠa

IULIUS MANAGEMENT CENTER Str. Sărărie nr. 6, Iaúi, jud. Iaúi 0232-208.800 10 0232-211.821 iulius@iuliusmall.com www.iuliusmall.com, www.palasiasi.ro

49.916.921 / 34.912.226 - 650.265 / 14.812

Extinderea Iulius Mall Iaúi (finalizată în octombrie 2008) - 9 mil. euro Extinderea Iulius Mall Timiúoara (finalizat în noiembrie 2009) 65 mil. euro Iulius Mall Suceava (inaugurat în noiembrie 2008) - 60 mil. euro

Ansamblul urbanistic Palas Iaúi (finalizarea 2011) - 250 mil. euro

Iulian Dascălu - Preúedinte / Director General Beatrice Hofman - Asistent Manager

LAND DEVELOPMENT PROIECT ùos. Bucureúti-Ploieúti nr. 42-44, clădirea B, corp B2, et. 2, sect. 1, Bucureúti 11 021-361.04.61 021-361.04.60 bdancau@aere.com www.aere.com

7.816.223 / 5.643.279 - 21.111.772 / - 3.401.113

Centrul comercial Auchan Militari 12,9 mil. euro Militari Shopping Center (finalizat în 2009) 31,3 mil. euro

Clădire Kiabi - 1 mil. euro

Bogdan Dancău - Director General

MIVAN DEVELOPMENT Str. General Berthelot nr. 43-45, sect. 1, Bucureúti 12 021-206.86.70 021-206.85.88 reception1@mivandevelopment.ro www.mivan.com

N/A N/A

Liberty Center Mall - 70 mil. euro

Tiago Oradea - 70 mil. euro New Town Residence

Ivan McCabrey - Preúedinte John Houghton - Director General Marius Barbu - Retail Development Director

881.209 / N/A - 15.023.358 / - 814.005

Era Shopping Park Oradea (Bricostore) Galeria Carrefour (realizat în 2009)

Finalizarea întregului proiect Era Shopping Park

Graham Kilbane - Director General Monica Popescu - Marketing Executive

11.698.440 / 11.819.208 - 40.703.051 / - 14.584.587

Închiriere spaĠii comerciale

Închiriere spaĠii comerciale

LaurenĠiu Manea - Director General Stela Mocanu - Departament Comunicare úi RelaĠii ClienĠi

Craiova Mall, Ploieúti Mall, Parklake Plaza (Bucureúti)

Ingo Nissen - Country Representative & Managing Director of Development for Romania Rodrigo Moreira - Corporate Communication Manager

OMILOS ORADEA Str. Academiei nr. 39-41, et. 4, sect. 1, cod 010013, Bucureúti 13 021-315.95.13 021-315.95.06 office@omilos.ro www.omilos.ro RIVIUM GALERIA MALL Str. Palat nr. 1, cod 700019, Iaúi, jud. Iaúi 14 0232-262.208 0232-262.210 office@moldovamall.ro www.moldovamall.ro SONAE SIERRA ùos. Bucureúti-Ploiesti nr. 42-44, aripa 1, et. 3, Băneasa Business & Technology Park Building B, sect. 1, cod 15 013696, Bucureúti 021-361.09.10 021-361.09.88 rmoreira@sonaesierra.com www.sonaesierra.ro VICTORIA HOLDING (CITY MALL) ùos. OlteniĠei nr. 2, sect. 4, Bucureúti 021-319.35.22 16 021-319.35.21 office@city-mall.ro www.city-mall.ro

Renovare birouri: chiriaúi IBM, Fresenius, Retail Park, Shopping Mall, clădiri CGS, Freudenberg de birouri

N/A N/A

N/A / 19.702.404 N/A / - 36.559.699

N/A

Proiect de semnalizare a mallului úi Proiect de amenajare pentru amenajare parcare supraterană - 250.000 spaĠii de birouri cu o suprafaĠă de euro 5.000 mp - 4,5 mil. euro

* - Datele financiare au fost preluate de pe site-ul Ministerului FinanĠelor Publice ** - Date anunĠate anterior de reprezentanĠii companiei

34

Proiecte în curs de dezvoltare (denumire - buget)

Informa]ii companii

Silviu Savin, Victor Vadaneaux Administratori Florin Rebic - Director Executiv Roccos Cosmatos - Director Marketing

Shimon Galon - Director General

Mihai Agaficioaia - General Manager Dalina Popescu - Marketing Manager



PRODUC}IE| MOR~RIT {I PANIFICA}IE

Pre]uri constante. Deocamdat` Produc`torii din industria de panifica]ie au reu[it s` ]in` pre]ul sub control, \n pofida problemelor legate de asigurarea capitalului de lucru [i de evaziunea fiscal`, dar [i de tendin]a cump`r`torilor de a acorda mai mult` aten]ie consumului. Companiile de profil nu promit \ns` aceea[i performan]` [i \n anul viitor. Roxana Fulgeanu

P

rodusele de panifica]ie nu s-au scumpit \n acest an, dar nici nu au existat sc`deri de pre]uri, cu excep]ia unor companii care au recurs la aceste m`suri motivånd modific`rile locale de costuri. Reprezentan]ii Patronatului Romån din Industria de Mor`rit [i Panifica]ie (ROMPAN) apreciaz` c` pån` la finele anului exist` posibilitatea ca pre]urile s` nu fie modificate, dar \n 2010 costul påinii ar putea fi mai mare. „Aceast` ipotez` are la baz` stocurile de gråu [i f`in` din mori [i fabrici, care ajung pån` dup` s`rb`tori. Dup` 1 ianuarie probabil c` vor fi modific`ri de costuri [i, implicit, de pre]uri pentru aceste produse datorit` accizelor, a cursului de schimb valutar [i a costului cu materia prim`. Estim`ri nu pot fi f`cute \n acest moment, deoarece nu se [tie nivelul cre[terii de costuri”, a declarat pre[edintele ROMPAN, Aurel Popescu.

O recolt` mai bun` Recolta de gråu a Romåniei din acest an a crescut cu 17,5%, la 4,7 milioane de tone, comparativ cu valoarea de patru milioane \nregistrat` \n 2008, \ns` calitativ produc]ia a fost mai slab`, indicii de panifica]ie fiind mult sub media multianual`. Principalii factori care au contribuit la sc`derea calit`]ii recoltei de gråu au fost nerespectarea tehnologiilor de produc]ie, schimb`rile climatice, lipsa iriga]iilor, dar [i faptul c` o parte dintre agricultori nu au \ns`mån]at la timp suprafe]e mari de gråu, conform informa]iilor furnizate de 36

Analiz`



PRODUC}IE| MOR~RIT {I PANIFICA}IE

Sursa:

patronat. Romånia produce \n medie circa cinci milioane de tone de gråu anual, iar dac` se ia \n calcul suprafa]a necultivat` de peste trei milioane de hectare, per total ar putea fi produse \ntre [apte [i zece milioane de tone de gråu anual. Cei mai importan]i juc`tori de pe pia]a produselor de mor`rit [i panifica]ie sunt Pambac, Mor`rit Panifica]ie Bragadiru (brandul B`neasa), Pangram (Monte Banato), Titan, Boromir [i PAN Group Craiova.

Acces dificil la credite Printre problemele cu care se confrunt` \n prezent produc`torii din industria panifica]iei se num`r` evaziunea fiscal`, care a crescut cu 8% fa]` de nivelul de anul trecut, [i accesul \ngreunat la creditele bancare pentru activitatea de produc]ie sau pentru cofinan]area proiectelor de investi]ii. „O problem` a reprezentat-o evaziunea fiscal`, iar accesul la credite a fost mai greoi, produc`torii \ntåmpinånd dificult`]i cu distribuitorii de produse, care de foarte multe ori fie nu au pl`tit marfa la timp, fie nu au mai pl`tit deloc. Solu]ia o reprezint` reducerea TVA de la 19% la 15%, iar pentru credite consider c`, dac` statul nu se va mai \mprumuta la b`nci, acestea ar putea acorda \mprumuturile necesare operatorilor economici la nivelul solicitat”, a men]ionat Popescu. Totodat`, companiile din domeniu s-au lovit de criza economic`, resim]it` \ntr-un consum mai atent din partea cump`r`torilor.

Consum peste medie Un procent important din pia]` continu` s` fie de]inut de påine. Astfel, consumul anual ajunge la 102 kilograme pe cap de locuitor, nivelul fiind ridicat comparativ cu media european` de 78-80 de kilograme, sus]ine pre[edintele ROMPAN. Potrivit firmei de cercetare a pie]ei MEMRB, påinea alb` este produsul preferat de romåni, cu o pondere \n valoare, \n perioada decembrie 2008 - septembrie 2009, de 62,7% din pia]`. Påinea din graham [i secar` 38

Analiz`

Sursa:

genereaz`, fiecare, vånz`ri de 5-6%. Micile b`c`nii, supermarketurile [i hipermarketurile sunt principalele canale de distribu]ie, cu o cot` cumulat` de peste 70%, importan]a lor fiind \n cre[tere. Pe de alt` parte, vånz`rile de påine din magazinele mari [i chio[curi au sc`zut, \n perioada decembrie 2008 - septembrie 2009, comparativ cu intervalul anterior de referin]`, relev` studiul MEMRB. Pia]a påinii este disputat` de cinci juc`tori importan]i: VelPitar, Tans Agape, Boromir, Harmopan [i Dobrogea Grup, ale c`ror afaceri cumulate au acoperit, \n perioada amintit`, 34,7% din segment, \n cre[tere cu aproape trei puncte procentuale.

Cresc semipreparatele Pe segmentul panifica]iei congelate, cea mai mare parte a vånz`rilor \n valoare, respectiv 64,8% \n intervalul decembrie 2008 - septembrie 2009, revine produselor de baz` (aluaturi, patiserie [i blaturi de pizza), conform datelor MEMRB. Restul de 35,2% din pia]` este reprezentat de produsele semipreparate. Ponderea produselor de baz` este \ns` \n sc`dere comparativ cu perioada similar` anterioar`, semipreparatele cå[tigånd teren \ntr-un ritm accelerat (\n perioada decembrie 2007 - septembrie 2008 au avut 27,3% din pia]`). Cei mai mari produc`tori de profil sunt Bella, Orkla Foods, Panovia, Alpin 57 [i Alesis, cu o cot` cumulat` de 78% \n perioada men]ionat`. Produsele acestora se vånd \n cea mai mare prin intermediul supermarketurilor [i hipermarketurilor, care acoper` circa trei sferturi din comer]ul de profil. Pe lång` consumul ridicat de påine, \n Romånia [i vånz`rile de paste se \nscriu pe un trend u[or ascendent. Datele Euromonitor International estimeaz` pentru acest an un nivel de patru kilograme pe cap de locuitor, similar celui de anul trecut, urmånd \ns` ca din 2010 s` fie \nregistrat` o cre[tere la 4,3 kilograme pe cap de locuitor. Principalii produc`tori de paste f`inoase sunt Pambac, Mor`rit Panifica]ie Bragadiru, Pangram, Arnos [i Boromir, cu o cot` de 71,9%, potrivit aceleia[i surse.



PRODUC}IE

Promo]iile [i reducerile de pre], colacul de salvare Pia]a lactatelor ar putea stagna \n 2009, \ntr-un scenariu optimist, la 1,1 miliarde de euro, dac` p책n` la sf책r[itul anului va continua trendul pozitiv din trimestrele doi [i trei, estimeaz` Asocia]ia Patronal` Rom책n` din Industria Laptelui (APRIL). Pe de alt` parte, este luat` \n calcul varianta unui declin de 5%. Roxana Fulgeanu 40

Analiz`


LACTATE

|

n primul trimestru, volumul de vånz`ri pe pia]a lactatelor a \nregistrat o sc`dere de 20%, \ns` \n al doilea [i al treilea trimestru romånii au consumat mai multe lactate, ca urmare a orient`rii c`tre produse mai ieftine. De altfel, bugetul alocat pentru acest gen de alimente a r`mas acela[i. „Ne a[teptam ca dup` Pa[te, cånd am avut un minus de 15-20%, declinul s` continue pån` \n toamn`, cum s-a \ntåmplat \n ultimii 30 de ani. Am avut \ns` un plus de pån` la 5%, \n special datorit` unui pre] mai mic cu 5-10% la produsele lactate. La \nceputul trimestrului patru, pia]a lactatelor era la un minus de pån` la 5%”, a declarat directorul general al APRIL, Valentin Bl`naru. El a ad`ugat c` vånz`rile la produsele lactate au fost impulsionate [i de num`rul ridicat al promo]iilor lansate de procesatori. Importul de produse lactate a acoperit, \n primul trimestru, 15% din necesarul de consum al Romåniei, restul fiind produc]ie intern`.

Mai pu]in lovite de criz` „Ne-am putea num`ra printre industriile fericite din Romånia neafectate puternic de criz`. Dac` vånz`rile de Cr`ciun vor dep`[i valorile din anii trecu]i, am putea vorbi despre u[oare cre[teri, de[i sunt slabe [anse s` \ncheiem anul pe plus”, a mai spus Bl`naru. Pia]a lactatelor include categoriile iaurt, sana, unt, småntån`, kefir, lapte [i brånzeturi (feta, ca[caval, brånz` topit`, telemea, brånz` moale, tip mucegai sau Camembert, crem` de brånz`). Pe segmentul lapte, primii cinci juc`tori sunt Albalact, FrieslandNapolact, Dorna Lactate, Brailact [i ProdLacta, care \n perioada octombrie 2008 - septembrie 2009 au acoperit 70,5% din volumul total al pie]ei, potrivit datelor furnizate de compania de cercetare de pia]` MEMRB. |n intervalul men]ionat, cea mai mare pondere – de 67,9% – a avut-o laptele proasp`t pasteurizat, \n special cel de un litru.

ANUARUL RETAIL 2009

41


PRODUC}IE

|n ceea ce prive[te produsele sana [i kefir, acestea au acoperit 86,5%, respectiv 13,5% din volumul total al pie]ei, iar pe segmentul iaurt cel mai bine våndut sortiment a fost cel clasic (53,2%). La småntån`, cea mai mare pondere, respectiv 91,9%, au avut-o produsele cu un procent sc`zut de gr`sime.

Cota de pia]`, mai important` decåt profitabilitatea „Anul 2010 va fi foarte clar un an al consolid`rilor de branduri existente pe pia]`. Cum cea mai bun` strategie \n condi]ii de criz` este de a cå[tiga cot` de pia]`, b`t`lia se va da \n continuare pe cota de pia]`, mai pu]in pe profitabilitate, dar nu cu orice pre], a[a cum s-a \ntåmplat \n 2009”, este de p`rere directorul general al Albalact, Traian Simion. El consider` c` \n perioada urm`toare pia]a va reveni la normal, \n special \n ceea ce prive[te comportamentul produc`torilor \n pia]`, iar consumatorii vor continua s` aleag` produsele de baz` pentru a reduce cheltuielile. Produc`torul, ai c`rui ac]ionari majoritari sunt Petru Ciurtin, Raul Ciurtin [i fondul de investi]ii RC2 Limited, a deschis \n 2008 o fabric` \n jude]ul Alba [i a cump`rat pachetul majoritar de ac]iuni al Rar`ul Cåmpulung Moldovenesc, pentru a intra pe categoria brånzeturilor. Portofoliul companiei include peste 60 de sortimente. Previziunile APRIL pentru a doua parte a anului viitor indic` o cre[tere u[oar` a bugetului de consum [i o 42

Analiz`

La num`rat Consiliul Concuren]ei a \nceput \n luna aprilie a acestui an o investiga]ie pe pia]a proces`rii lap telui, axat` pe primele etape de come rcializare [i pe corectarea unor posib ile disfunc]ionalit`]i de natur` anticoncuren]i al`. Institu]ia a preciza t c` a lansat aceast` inv estiga]ie \n urma un or semnale primite, care indic` tensiuni \ntre produc`tori [i proces atori. „|n cadrul inves tiga]iei utile pentru cunoa[ter ea pie]ei laptelui, cu accent pe rela]ia dintre produc `torii [i procesatorii de lapte de vac`, Consiliul poate solicita informa]ii, do cu mente sau declara]ii tuturor actorilor implica]i - ag en ]i economici produc`tori, pr ocesatori, centre de co lec tare, asocia]ii patronale [i profesionale, institu]ii ale statului cu competen]e \n aces t domeniu”, a mai pr ecizat autoritatea de regleme ntare. |n acela[i timp, Cons iliul a amintit c` autor itatea nu are doar un rol corectiv, ci [i unul preventiv, pr in monito rizarea pie]elor.


LACTATE „revenire” la condi]iile de pia]` de la \nceputul anului trecut, \nainte de criz`. |n prima jum`tate a anului viitor, pia]a va fi puternic afectat` de fluctua]ia cursului valutar, precum [i de majorarea accizelor la combustibili, electricitate [i materie prim`, potrivit APRIL.

„La \nceputul trimestrului patru (2009 - n.r.), pia]a lactatelor era la un minus de pån` la 5%.”

Fermierii mici, principalii furnizori |n acest an au fost \nregistrate 1,7 milioane de vaci, cu 350.000 mai pu]ine fa]` de anul trecut, iar anul viitor num`rul animalelor sacrificate va continua s` creasc`, \n condi]iile \n care fermierii nu vor mai primi subven]ia pentru calitatea laptelui, de 0,3 lei pe litru. |n prezent, \n Romånia, 90% din num`rul total de vaci se \ncadreaz` \n standardele europene. „Din 2010, fermierii nu vor mai fi motiva]i s` produc` lapte. Noi, ca procesatori, \i stimul`m prin investi]iile pe care le facem \n ferme, dar statul romån ar trebui s` notifice Comisia European` (CE) pentru a acorda subven]ii \n agricultur`. Procedura dureaz` cam [ase luni, iar pån` acum nu s-a f`cut nicio notificare”, a spus Bl`naru. Pe alt` parte, de anul viitor fermierii romåni ar putea primi de la CE subven]ii pentru investi]ii \n ferme, pentru respectarea condi]iilor de mediu [i pentru \ncurajarea cre[terii capacit`]ii de p`strare a condi]iilor de agricultur` local`.

Valentin Bl`naru, directorul general al APRIL

„Subven]ia pentru investi]ii vizeaz` finan]`ri \ntre 40% [i 70%, \n func]ie de zon` sau pentru tinerii fermieri, \ns` sunt necesare proiecte [i sunt pu]ini fermierii din Romånia care [tiu s` scrie un proiect”, a \ncheiat directorul general al APRIL. Fermierii care produc ecologic vor putea primi \ntre 400 [i 900 de euro, cu condi]ia de a produce intensiv, criteriu pe care Romånia nu \l \ndepline[te \nc`. Bl`naru consider` c`, \n 2010, tariful la materia prim` va fi influen]at de subven]iile pe care fermierii le vor primi de la stat [i de num`rul de animale din ferme. |n luna octombrie a acestui an, pre]ul materiei prime a urcat cu circa 20% fa]` de august, trendul fiind \n cre[tere.

Sursa:

ANUARUL RETAIL 2009

43


PRODUC}IE| CARNE {I PREPARATE

Carnea rom책neasc` nu mai aduce profit At책t produc`torii, c책t [i procesatorii de carne au trecut prin momente dificile \n acest an. Pentru a putea rezista pe pia]` au fost nevoi]i s` nu creasc` pre]urile, \n timp ce cheltuielile s-au majorat. Liviu Iancu

44

Analiz`



PRODUC}IE

|

n acela[i timp, companiile au fost nevoite s` fac` fa]` produselor din import care, datorit` subven]iilor mai mari acordate de alte state, au ajuns pe pia]a romåneasc` la pre]uri mai mici decåt cele practicate de produc`torii romåni. |n aceste condi]ii, mul]i produc`tori de mezeluri au preferat s` scad` calitatea alimentelor [i nu pre]urile, pentru a-[i p`stra volumul vånz`rilor [i marja de profitabilitate pe perioada crizei, explic` Sorin Minea, pre[edintele Romalimenta [i directorul produc`torului de mezeluri Angst. „|n acest an, toat` industria c`rnii a mers prost. A fost o presiune imens` pe pre]uri \n jos. Pre]urile \n lei au crescut cu cåteva procente, dar cre[terea a fost aplatizat` de discounturile f`cute c`tre magazine. Ca s` mearg` pe o marj` de profit de 4-5%, produc`torii ar fi trebuit s` creasc` pre]urile cu 12-18% \n acest an, ]inånd cont [i de devalorizarea leului“, a precizat pre[edintele Romalimenta, federa]ie care reune[te patronatele din industria alimentar`. El a men]ionat c` aproximativ 70% din materia prim` folosit` la preparatele din carne de porc provine din import. Minea a ad`ugat c`, \n aceste condi]ii, valoarea pie]ei c`rnii de porc [i a preparatelor din carne a r`mas la nivelul anului trecut, respectiv circa 800 de milioane de euro, iar volumul vånz`rilor a suferit o sc`dere de cåteva procente. Chiar dac`, anual, \n gospod`riile popula]iei sunt peste patru milioane de porci, \n comer] ajung, de pe pia]a intern`, doar cele 1,7 milioane de animale aflate \n ferme. Potrivit Romalimenta, restul pån` la necesarul de consum de 8 milioane de porci, provin din import. Procesatorii nu par \ns` afecta]i de acest lucru, pentru c` le este mult mai la \ndemån` s` importe, ]inånd cont c` beneficiaz` de pre]uri mai mici cu cel pu]in 8% fa]` de pia]a intern`. Un motiv al acestei diferen]e de pre]uri \l reprezint` subven]iile, mai mici \n Romånia fa]` de multe ]`ri din Europa. |n plus, \n Romånia, TVA la carnea de porc este de 19%, \n timp ce \n Germania, taxa pe valoarea ad`ugat` este de doar 5%, iar \n Marea Britanie cota de TVA la porc este zero. „Din cauza faptului c` pre]urile au \nregistrat doar o cre[tere u[oar`, iar cheltuielile procesatorilor [i datoriile acestora c`tre b`nci au crescut, cam to]i juc`torii serio[i

800 46

Analiz`

stau destul de r`u \n acest an. Nu cred c` cineva dintre procesatorii serio[i, care nu lucreaz` la negru, va face profit semnificativ \n acest an”, crede pre[edintele Romalimenta. El a ad`ugat c` sunt deja companii care au probleme financiare, iar anul viitor este posibil s` asist`m [i la cåteva cazuri de insolven]`.

F`r` subven]ii la p`s`ri Nici produc`torii de carne de pui nu stau mai bine. „|n doar o s`pt`mån`, pre]urile la poarta fabricii au sc`zut de la 6,2 lei pe kilogram de carcas` de pui la 5,5 lei. Acest lucru s-a \ntåmplat din cauza evaziunii fiscale \n mas`. |ntre ]`rile UE nu se pl`te[te TVA, motiv pentru care

de milioane de euro este valoarea pie]ei c`rnii de porc [i a preparatelor din carne estimat` pentru acest an de Romalimenta, comparabil` cu nivelul din 2008. Federa]ia apreciaz` c` volumul vånz`rilor a suferit o sc`dere de cåteva procente.


CARNE {I PREPARATE importatorii cump`r` carnea din afar`, o vånd aici mai ieftin decåt produc`torii locali. Sub presiunea acestor importuri, produc`torii romåni au fost nevoi]i s` scad` brusc pre]urile cu peste 10%“, a explicat Ilie Van, pre[edintele Uniunii Na]ionale a Cresc`torilor de P`s`ri din Romånia (UNCPR). El a mai spus c` la 6,2 lei pe un kilogram de carcas` la poarta fabricii, produc`torii de pui abia \[i acopereau cheltuielile. „Dac` Guvernul nu va lua m`suri urgente cu aceste importuri, nu va avea ce mai \ncasa nici de la noi. |n aceste condi]ii, o mare parte dintre produc`tori vor da faliment anul viitor. Deja, mul]i fermieri au anun]at c` nu mai populeaz` de anul viitor, adic` nu vor mai avea pui la cre[tere“, a afirmat Van. Totodat`, produc`torii au anun]at c`, de la 1 ianuarie, carnea de pui se va scumpi cu peste 20%, fermierii urmånd s` majoreze pre]urile pentru a compensa anularea subven]iilor \ncepånd cu anul viitor. „Dup` ce se vor elimina subven]iile la carnea de pui, la 1 ianuarie 2010, produc`torii vor majora imediat pre]urile cu 20-30%. Potrivit normelor europene, subven]ia de 1,6 lei pe cap de pui se elimin` de la 1 ianuarie, iar Guvernul \nc` nu a stabilit cum vom lucra \n continuare”, a spus Van. Din datele UNCPR, 25% din carnea de pui de pe pia]`, respectiv 100.000 de tone pe an, provine din

„Sunt deja companii care au probleme financiare, iar anul viitor este posibil s` asist`m [i la cåteva cazuri de insolven]`.” Sorin Minea, pre[edintele Romalimenta

importuri. Pia]a c`rnii de pui din Romånia este estimat` la 400.000 de tone \n viu pentru anul 2009, ceea ce reprezint` o valoare de 650 de milioane de euro, nivel similar cu cel de anul trecut. La acela[i nivel s-a p`strat [i valoarea pie]ei ou`lor, respectiv 350 de milioane de euro aferente unui volum de 1,4 miliarde de buc`]i våndute. „Pre]urile la carnea de pui au sta]ionat \n 2009, dar cos-

ANUARUL RETAIL 2009

47


PRODUC}IE| CARNE {I PREPARATE turile au crescut, pentru c` s-a scumpit [i energia [i furajele”, apreciaz` Van. |n acela[i timp, exporturile pentru anul \n curs sunt estimate la aproximativ 20.000 de tone, volum de patru ori mai mic decåt cel al importurilor. |n ceea ce prive[te consumul de carne de vit`, Romånia st` mult mai slab decåt ]`rile din jur. Carnea de vit` reprezint` 10% din consumul de carne din Romånia, fa]` de 40% media \n UE, romånii consumånd doar 2,6 kilograme de carne de vit` pe locuitor \n primele cinci luni ale acestui an, potrivit datelor Ministerului Agriculturii. Consumul de carne de vit` pe locuitor a sc`zut \n Romånia de la 6,8 kilograme \n anul 2007 la 6,6 kilograme \n 2008. Anul trecut, num`rul total de bovine sacrificate a \nregistrat o sc`dere cu 7,5%, iar produc]ia s-a redus cu 9,7%.

Perspective mai bune Pe de alt` parte, anul 2009 a adus [i o veste bun` pentru produc`torii din domeniu. Romånia va relua, \ncepånd cu anul viitor, exportul produselor din carne de porc prelucrate \n Romånia c`tre statele membre ale UE, precum salamul de Sibiu, urmånd ca ulterior s` fie reluat [i exportul c`rnii de porc produse \n totalitate \n ]ar`. Din cauza pestei porcine, Romånia nu are voie \n prezent s` livreze carne [i mezeluri din carne de porc \n statele UE, produsele putånd fi våndute doar pe pia]a intern`. Un alt motiv de bucurie pentru produc`torii de carne este c` Uniunea European` a aprobat solicitarea Romåniei privind prelungirea perioadei de tranzi]ie, cu pån` la doi ani, pån` \n decembrie 2011, pentru o serie de unit`]i din industria c`rnii, astfel \ncåt acestea s` finalizeze procesele de restructurare [i s` se alinieze la cerin]ele europene. Prelungirea ofer` [ansa unor unit`]i de prelucrare a c`rnii [i a pe[telui [i unor depozite frigorifice s` finalizeze procesele de restructurare [i modernizare [i s` se alinieze cerin]elor structurale europene. |n acela[i timp, Agen]ia de Pl`]i [i Interven]ie pentru Agricultur` (APIA) a repartizat, la jum`tatea lunii octombrie fonduri de 64,46 milioane de lei de la bugetul de stat c`tre centrele jude]ene, destinate sectorului zootehnic.

650 48

Analiz`

„Dup` ce se vor elimina subven]iile la carnea de pui, la 1 ianuarie 2010, produc`torii vor majora imediat pre]urile cu 20-30%.” Ilie Van, pre[edintele Uniunii Na]ionale a Cresc`torilor de P`s`ri din Romånia

Din suma total`, 27,61 milioane de lei au reprezentat sprijin financiar pentru \mbun`t`]irea calit`]ii produc]iilor de carne prin sus]inerea implement`rii sistemului de clasificare a carcaselor de porcine [i bovine. Totodat`, suma de 32,72 milioane de lei reprezint` sprijin financiar pentru \mbun`t`]irea calit`]ii [i a parametrilor de produc]ie \n cre[terea efectivelor de porcine [i p`s`ri, prin sus]inerea produc]iei de carne de porc [i pas`re - pui broiler [i a produc]iei de ou` consum. |n sectorul avicol, pentru puii broiler a fost repartizat` suma de 28,25 milioane de lei (cuantum 1,6 lei/cap), iar pentru ou` de consum a fost aloca]i 3,78 milioane de lei (cuantum 0,05 lei/ bucat`).

Consumul de carne de vit` pe cap de locuitor Perioad` 2009 2008 2007

Consum 2,6 kg* 6,6 kg 6,8 kg Sursa: Ministerul Agriculturii *Corespunde intervalului ianuarie-mai 2009

de milioane de euro este valoarea pie]ei c`rnii de pui estimat` pentru 2009, respectiv 400.000 de tone \n viu. Pia]a ou`lor se va situa la 350 de milioane de euro, sum` aferent` unui volum de 1,4 miliarde de buc`]i våndute.



PRODUC}IE

Uleiul de m`sline pierde din nou teren Orientarea romånilor c`tre o via]` s`n`toas` a sus]inut \n anii anteriori cre[terea consumului de ulei de m`sline, \ns` criza economic` i-a f`cut s` se \ntoarc` la clasicul ulei de floarea soarelui. Gabriela Niculescu

D

e[i majoritatea romånilor cump`r` ulei din toate categoriile, bugetul mai mic [i reducerea pre]urilor vor duce \n acest an pia]a total` a uleiurilor [i gr`similor pentru g`tit la 1,6 miliarde de lei, cu 5,6%, mai pu]in decåt \n 2008, potrivit Euromonitor. Conform unei analize realizate de Daedalus Millward Brown, consumatorii recunosc c` obi[nuiau s` cumpere ulei extravirgin pentru g`tit [i salate, dar \n condi]iile crizei economice au trecut din nou la uleiul din floarea soarelui. Segmentul continu` s` \nregistreze cre[teri, \ns` la valori mai mici, acesta situåndu-se pe locul doi \n topul preferin]elor romånilor \n ceea ce prive[te uleiul. Astfel, uleiul de m`sline a consemnat, \n perioada ianuarieaugust a acestui an, o cre[tere u[oar` a consumului, cu o evolu]ie a ponderii de la 5,4% la 6,2%, reiese din datele firmei de cercetare MEMRB. Cel mai important loc \n co[ul romånilor \l ocup` \ns` uleiul de floarea soarelui, cu o pondere de peste 90% din pia]`, consumul p`stråndu-se \n primele opt luni ale acestui an la un nivel asem`n`tor cu cel \nregistrat \n perioada similar` din 2008, potrivit MEMRB. Celelalte tipuri de ulei, respectiv soia, porumb sau palmier au cumulat, \n intervalul ianuarie-august o cot` de numai de 3,1%, \n sc`dere fa]` de perioada anterioar` de referin]` din 2008, de 4,4%.

Unanimitate pentru floarea soarelui Uleiul de floarea soarelui este nelipsit din buc`t`ria romånilor, 94% folosind acest produs, \n 50

Analiz`

timp ce uleiul de m`sline este op]iunea a 48%, se arat` \ntr-o analiz` a companiei de cercetare 360insights, realizat` \n februarie 2009. Acesta din urm` este cump`rat cu prec`dere de c`tre persoanele cu un nivel \nalt de educa]ie [i cu venituri mari, pe cånd uleiul de floarea soarelui are consumatori din toate categoriile, indiferent de regiune, educa]ie, venit sau alte dimensiuni sociodemografice. Aproape un sfert dintre consumatori cump`r` ulei de floarea soarelui aproape s`pt`månal sau chiar mai des. Principalele locuri de achizi]ie ale uleiului de floarea soarelui sunt supermarketurile [i hipermarketurile. „Hipermarketurile sunt \n principal alegerea bucure[tenilor, precum [i a persoanelor cu un grad \nalt de educa]ie [i venituri mari. Supermarketul se dovede[te a fi locul de achizi]ie ales de persoanele din ora[ele mari, pe cånd \n ora[ele mici magazinele de cartier sunt cele preferate de c`tre cump`r`tori”, sus]in speciali[tii 360insights. Ambalajul de doi litri [i cinci litri, considerate economice, sunt mai pu]in apreciate, fiind alegerea a 13%, respectiv 7% dintre romåni, majoritatea (88%) preferånd uleiul la un litru. „Untdelemn de la Bunica, Unisol [i Floriol sunt principalele m`rci prezente \n co[ul romånilor, prima dintre acestea fiind aleas` \n mod regulat de aproximativ patru din zece persoane”, se mai arat` \n studiu. Untdelemn de la Bunica [i Floriol sunt m`rcile preferate de bucure[teni, persoanele cu venituri mari


ULEI

Sursa:

sau cu un nivel \nalt de educa]ie, \n timp ce Unisol de cele cu venituri mai mici. Pe de alt` parte, recesiunea a produs modific`ri [i \n ceea ce prive[te preferin]ele pentru m`rci, astfel c` 60% aleg uleiul \n magazin, \n condi]iile \n care \n anii anteriori [tiau \nainte de a pleca de acas` de ce brand au nevoie, sunt de p`rere anali[tii Daedalus.

Stagnare pentru urm`torii doi ani Pia]a de ulei de floarea soarelui, ulei de m`sline [i gr`simi pentru g`tit va consemna \n acest an o sc`dere de 5,6%, la 1,61 miliarde de lei, de la 1,74 miliarde de lei \n 2008, arat` datele firmei de cercetare Euromonitor. Pentru urm`torii doi ani, reprezentan]ii Euromonitor estimeaz` o stagnare a pie]ei. Juc`torii din pia]` explic` declinul pie]ei prin reducerea pre]urilor cu 15% [i sc`derea veniturilor consumatorilor, pe fondul recesiunii. Criza economic` nu a afectat doar consumatorii, ci [i produc`torii, care s-au v`zut nevoi]i s` renun]e la profituri, s` limiteze produc]ia sau s` fac` restructur`ri de personal. Astfel, Argus Constan]a a avut pierderi, \n primele [ase luni, de 4,7 milioane de lei, de[i \n perioada similar` a anului trecut a ob]inut un profit net de 23,4 milioane de lei, iar afacerile au fost mai mici cu peste 40%, situåndu-se la 59,6 milioane de lei. Reprezentan]ii companiei au explicat rezultatele negative prin sc`derea pre]ului de valorificare atåt

la ulei, cåt [i la [rot (restul de semin]e r`mas dup` extragerea uleiului - n.r.), pe fondul sc`derii consumului [i \n condi]iile unei oferte interne generoase, la care s-a ad`ugat [i oferta suplimentar` de ulei din gama economic, din ]`rile vecine. Compania de]ine o fabric` de ulei \n Constan]a [i mai multe spa]ii de depozitare a cerealelor \n jude]ele Constan]a, C`l`ra[i [i Tulcea. La \nceputul lunii iunie, Expur, de]inut` de fondul de investi]ii Quispel Investments din Olanda, [i-a ar`tat inten]ia de a disponibiliza peste 100 de angaja]i de la fabrica de ulei de soia din Urziceni. Expur produce \n prezent ulei de floarea soarelui sub brandurile Ulcom [i Marisol, ulei de rapi]` [i biodiesel, \n fabricile de la Slobozia [i Urziceni. De cealalt` parte, s-a situat Prio Oil Extraction Romånia, parte a grupului portughez Martifer, care negociaz` cu Banca Euroan` de Investi]ii o finan]are de 32 de milioane de euro pentru construc]ia [i operarea unei fabrici de extrac]ie a uleiului din semin]e la Lehliu-Gar`, jude]ul C`l`ra[i, \n valoare de peste 93 de milioane de euro. Primii cinci produc`tori de profil au avut \n primele opt luni o cot` cumulat` de 66,7%, respectiv Bunge Romånia, Argus Constan]a, Cargill Odarils, Prutul Gala]i [i Expur Vaslui, \ns` ponderea este \n sc`dere fa]` de perioada similar` a anului trecut, cånd a fost de 74,3%, potrivit MEMRB. Pe pia]` mai activeaz` companiile Ardealul Carei, Ulex }`nd`rei [i Ulerom Vaslui.

ANUARUL RETAIL 2009

51


PRODUC}IE| LEGUME {I FRUCTE

|napoi acas` Rom책nii s-au orientat c`tre legumele produse \n ]ar`, ceea ce a f`cut ca \n acest an produc]ia s` se majoreze cu circa 20% fa]` de 2008, la aproximativ 800.000 de tone. O contribu]ie important` au avut-o [i investi]iile de modernizare a serelor, \n echipamente [i tehnologie. Roxana Fulgeanu

Sursa:

52

Analiz`

Sursa:



PRODUC}IE| LEGUME {I FRUCTE

P

roduc]ia de legume din acest an a acoperit circa 60% din consumul total intern, restul fiind importuri din Turcia, Siria, Italia, Spania, Polonia [i Ungaria. De asemenea, din totalul produc]iei, circa 30.000 de tone de legume au plecat spre Germania, Polonia [i Austria \n special de castrave]i, ardei [i ro[ii. „La cre[terea produc]iei de legume a contribuit dezvoltarea suprafe]elor protejate din ariile consacrate, cum ar fi Matca-Tecuci sau Ple[oiu-Olt, [i apari]ia de capacit`]i noi de produc]ie, ca Serele Pipera, ale organiza]iei Hortifruct”, a afirmat directorul general al Organiza]iei Na]ionale Interprofesionale PRODCOM, Aurel T`nase. Ca volum, pia]a legumelor a ajuns la 800.000 de tone, suprafa]a total` cultivat` fiind de 300.000 de hectare, valori \n cre[tere fa]` de anul trecut.

Livezi defri[ate [i \mb`trånite Produc]ia de fructe a sc`zut dramatic \n ultimii 20 de ani, de la 340.000 la 70.000 de hectare, pe fondul defri[`rilor, al abandon`rii sau \mb`trånirii livezilor. „Produc]ia nu a fost \n conformitate cu standar dele de consum, lucru care a f`cut obiectul industrializ`rii, \n principal pe categoria merelor. |n ultimii ani, pomicultura nu a fost sprijinit` [i au existat sc`deri, iar planta]iile noi au fost nesemnificative, presupunånd cheltuieli mari cu \nfiin]area [i \ntre]inerea timp de doi-trei ani pån` la intrarea pe rod. |n prezent, se insist` pe un program na]ional de refacere a patrimoniului pomicol, \ns` ac]iunea este greoaie”, a explicat T`nase. Produc]ia romåneasc` asigur` \n medie 20-25% din necesarul de consum de fructe \n stare proasp`t`, diferen]a fiind importat` din ]`ri ale Uniunii Europene.

F`r` subven]ii din 2010 |n perioada 2007-2009, produc]ia de legume [i fructe a fost sus]inut` financiar de la bugetul de stat pentru modernizarea suprafe]elor, ceea ce a adus cå[tiguri atåt pentru produc`tori, cåt [i pentru consumatori, care prefer` din ce \n ce mai mult produsele romåne[ti. „Din ianuarie 2010, statul nu va mai acorda acest sprijin. Situa]ia nu s-a clarificat \nc`, de[i de mai bine de patru-cinci luni s-au c`utat alte m`suri de ajutor \n conformitate cu normele Comisiei Europene”, a mai ar`tat T`nase. Potrivit directorului general al PRODCOM, alte probleme cu care se confrunt` produc`torii romåni sunt sistemul birocratic [i lipsa fondurilor de cofinan]are. 54

Analiz`

„Nesus]inerea produc]iei din serele \nc`lzite, unde energia termic` reprezint` aproape jum`tate din cost, [i a materiilor prime pentru industrializare va perturba produc]ia. Totodat`, for]a de munc` din sector este o mare problem`, personalul se asigur` din ce \n ce mai greu, iar sistemul de lucru cu zilierii este descurajat de legisla]ie”, a \ncheiat T`nase.

Investi]ii pentru conserve Produc]ia de conserve din legume [i fructe a crescut \n acest an cu 60%, sus]inut` de investi]iile de peste 60 de milioane de euro derulate \n sectorul de procesare pentru infrastructur` [i echipamente. Produc]ia a reu[it s` acopere peste 60-65% din necesarul de consum al Romåniei. Potrivit companiei de cercetare de pia]` MEMRB, \n intervalul decembrie 2008 - septembrie 2009, romånii au consumat mai mult, cota acestor produse ajungånd la 6,5% din vånz`rile totale de conserve din carne, de legume [i supe, fa]` de 5,6% \n perioada anterioar` de referin]`. |n valoare, vånz`rile de conserve de legume au adus companiilor de profil, \n perioada men]ionat`, venituri \n cre[tere, de 5,2% din pia]a total`, de la 4,2% \n decembrie 2007-septembrie 2009.

Consum mic de legume congelate Legumele congelate apar rareori pe lista de cump`r`turi a romånilor, ace[tia achizi]ionåndu-le, \n medie, de [ase ori pe an. Mai mult, pia]a este caracterizat` de un nivel sc`zut de notorietate, potrivit unui studiu realizat de compania de cercetare 360insights \n decembrie 2008. Astfel, mai mult de trei sferturi dintre cei intervieva]i nu au [tiu s` men]ioneze spontan nicio marc` de legume congelate. Analiza subliniaz` faptul c` \n mai mult de jum`tate din gospod`riile din mediul urban nu se folosesc legume sub form` congelat` \n preg`tirea månc`rurilor, acestea fiind mai degrab` o categorie care se adreseaz` segmentului premium. Consumatorii de astfel de legume sunt, \n gene ral, femeile, persoanele de 35-44 ani, precum [i cei cu studii superioare sau un nivel \nalt de venit. O mai mare dechidere fa]` de acestea este \ntålnit` [i \n råndul locuitorilor Capitalei [i a celor din ora[e medii sau mari. Atunci cånd cump`r` legume congelate, romånii aleg \n special maz`rea [i fasolea verde, dar [i amestecul de legume f`r` orez. Printre m`rcile cele mai cunoscute se num`r` Bonduelle, care este [i lider \n termeni de consum, Casa }`r`neasc`, Iglo [i Dujardin, se arat` \n studiul 360insights.


DULCIURI

Pia]a dulce mult aduce Consumul de zah`r s-a redus pe fondul crizei, \ns` pe pia]a ciocolatei [i a \nghe]atei gustul amar nu se simte \nc`. Roxana Fulgeanu

ANUARUL RETAIL 2009

55


PRODUC}IE

P

roduc`torii romåni de sfecl` de zah`r se confrunt` cu mai multe probleme, printre care slaba finan]are pentru ob]inerea recoltelor [i dimensiunea mic` a terenurilor, care \mpiedic` exploatarea industrial`, consider` Patronatul Zah`rului. La acestea se adaug` neacordarea la timp a sprijinului financiar de c`tre Agen]ia de Pl`]i [i Interven]ie pentru Agricultur` [i valoarea sc`zut` a subven]iilor, fa]` de cele acordate \n alte state din Europa. Potrivit directorului executiv al patronatului, Gheorghe Bejan, Romånia produce zah`r sub regimul cotelor europene, anual fiind cultivate 2.000 de hectare de sfecl` de zah`r, cu o produc]ie medie de circa 30 de tone pe hectar. |n ceea ce prive[te necesarul de aprovizionare cu zah`r brut din trestie de zah`r, valoarea a fost de circa 330.000 de tone. Potrivit asocia]iei, consumul anual intern de zah`r este de circa 550.000-600.000 de tone, respectiv 28-30 kilograme pe cap de locuitor, din care 75% este destinat industriei. Produc]ia intern` asigur` peste 70% din consumul de zah`r, restul fiind importat din Europa. |n prezent, \n Romånia, func]ioneaz` nou` fabrici de zah`r, la Oradea, Bod, Ludu[, Roman, Buz`u, Corabia, C`l`ra[i, Urziceni [i Lie[i. Acestea nu au crescut mult pre]ul la zah`rul rafinat \n anul \n curs, \ns` consumul s-a redus pe fondul crizei. Pe de alt` parte, \n acest an, pia]a de ciocolat`, produse din zah`r [i gum` este estimat` s` \nregistreze o valoare de peste 1,78 miliarde de lei, \n cre[tere cu 11,2% fa]` de nivelul de 1,6 miliarde de lei din 2008, potrivit Euromonitor International.

Estim`rile companiei pentru anul viitor indic` un avans de 11,7%, la 1,98 miliarde de lei, \n timp ce \n 2011 acest segment ar putea atinge o valoare de pia]` de 2,1 miliarde de lei, cu o cre[tere de aproape 10%. |n ceea ce prive[te consumul de ciocolat`, produse din zah`r [i gum` din Romånia, \n acest an, acesta s-a ridicat la 2,3 kilograme pe cap de locuitor, \n u[oar` cre[tere fa]` de valoarea de 2,2 kilograme, din 2008. |n urm`torii doi ani, compania Euromonitor International se a[teapt` la un consum mediu de 2,4 kilograme de dulciuri pe cap de locuitor, \n cre[tere cu 4,3%.

Ciocolat` mai scump` |n perioada decembrie 2008-septembrie 2009, vånz`rile de ciocolat` pe pia]a romåneasc` au crescut cu 25% \n valoare [i cu 13% \n volum, potrivit companiei de cercetare a pie]ei Nielsen. Aceast` evolu]ie a fost generat` pe de o parte de majorarea pre]urilor de c`tre produc`torii de profil [i pe de alt` parte de orientarea a tot mai mul]i consumatori c`tre segmentul de ciocolat` premium. Pe aceast` pia]`, primele cinci companii sunt Kraft, Supreme Group, Cadbury, Heidi Chocolat [i Ferrero, care de]in o cot` cumulat` de 92,7%, iar cele mai cunoscute branduri sunt „Milka”, „Poiana”, „Primola“, „Africana” [i „Laura”, cu un volum de 70,7% din totalul pie]ei, potrivit Nielsen. |n perioada men]ionat`, principalele canale de distribu]ie pentru ciocolat` au fost magazinele alimentare, cu o cot` volumic` de 61,2% din pia]`, acestea fiind urmate de supermarketuri [i hipermarketuri, cu 33,8%, arat` analiza Nielsen.

Sursa:

56

Analiz`


DULCIURI Conform MEMRB, \n primele opt luni, printre preferin]ele consumatorilor romåni s-au aflat sortimentele de ciocolat` la tablete [i batoane, care au reprezentat 55,8%, respectiv 27% din volumul pie]ei. Acestea au fost urmate de praline, cu 12,7%.

Biscu]ii simpli - jum`tate din vånz`ri |n ceea ce prive[te segmentul de biscui]i, \n perioada ianuarie-august, cele mai mari vånz`ri au fost \nregistrate la sortimentele de biscui]i simpli, dulci, semidulci [i cu susan, care au de]inut un volum de 51,3% [i o valoare de 45,4% din pia]`, potrivit MEMRB. Urm`toarele produse preferate de romåni au fost biscui]ii sandwich, cu o cot` volumic` de 39% [i valoric` de 38,5%. Primii cinci juc`tori de pia]` sunt RoStar, Ülker, Danone, Romdil [i Tecsa Business, care au un volum de 55,2% [i peste 56% din valoarea pie]ei. Principalele canale de distribu]ie au fost, \n primele opt luni, magazinele mici (38,8% din volumul pie]ei), urmate de super [i hipermarketuri (35,8%).

Priz` la napolitane [i minipr`jituri Pia]a dulciurilor mai include napolitanele, unde \n primele opt luni cele mai mari vånz`ri au revenit sortimentelor cu cacao, care au avut o cot` volumic` de circa 62% din pia]`, potrivit MEMRB. Urm`toarele au fost produsele cu vanilie (15,2%) [i cu nuci (11,3%). |n Romånia produc napolitane companiile Nestlé, European Food, Alka, Romdil [i Arslan. |n ceea ce prive[te categoria minipr`jiturilor, cel mai

c`utat a fost pandi[panul, cu 54,7% din volumul de vånz`ri. |n func]ie de aroma minipr`jiturilor, cele cu ciocolat` au fost preferatele romånilor, totalizånd 38,5% din volumul total, potrivit datelor MEMRB aferente perioadei septembrie 2008-august 2009. Acestea au fost urmate de sortimentele cu vanilie (peste 13%) [i cu c`p[uni (12,2%). Principalii juc`tori pe segmentul minipr`jiturilor din Romånia sunt Chipita, Kandia-Excelent, Primo, Kraft Jacobs [i Vel Pitar, care de]in o cot` cumulat` de 66,3% din volumul de pia]` [i o valoare de 67,5%.

|nghe]ata nu se tope[te \nc` |n 2009, pia]a de \nghe]at` ar putea cre[te ca valoare cu 11,6% fa]` de anul trecut, la peste 704 milioane de lei, estimeaz` compania Euromonitor International. Pentru 2010, compania se a[teapt` la un nivel similar de cre[tere, astfel c` segmentul de \nghe]at` ar putea ajunge la circa 785 de milioane de lei, dar \n 2011 avansul se va diminua la 10,4%, atingånd 866,6 milioane de lei. |n ceea ce prive[te consumul de \nghe]at` pe cap de locuitor din Romånia, \n anul curent acesta va ajunge la dou` kilograme, nivel u[or mai ridicat fa]` de 2008, iar \n urm`torii doi ani va cre[te cu circa 10%. Pe pia]a local` de \nghe]at` sunt prezente companiile Nestlé, Alpin 57 Lux, Royal FrieslandCampina NV, Betty Ice [i Kubo Icecream Co, iar ca branduri primele cinci pozi]ii revin Betty Ice, Amicii, Napoca, Top Gel [i Alpin.

Sursa:

ANUARUL RETAIL 2009

57


PRODUC}IE

Goana dup` cafeaua perfect` Criza a schimbat comportamentul de consum al romånilor \n materie de cafea, \n condi]iile \n care ace[tia, de[i nu au renun]at la acest produs, au devenit mai pu]in „loiali” unui anumit brand, preferånd s` cumpere mai multe m`rci pån` g`sesc varianta optim` din punct de vedere al calit`]ii [i pre]ului. Roxana Fulgeanu

58

Analiz`


CAFEA

S

c`derea veniturilor nu a \mpiedicat romånii s` consume cafea, ace[tia preferånd mai degrab` s` renun]e la alte produse, cum ar fi dulciurile, potrivit unui studiu realizat de grupul de consultan]` Daedalus Millward Brown. |n schimb, banii tot mai pu]ini i-au determinat s` \[i schimbe comportamentul la raft, astfel c` \n prezent ei cump`r` m`rcile cu un raport mai bun \ntre calitate [i pre]. „Consumatorii tind s` fie mai pu]in loiali, \ncercånd tot felul de op]iuni pån` g`sesc o variant` optim` din punct de vedere calitate-pre]. Pe de alt` parte, apare o tendin]` de orientare c`tre valorile autentice, adic` o mai mare sensibilitate pentru tradi]ia [i vechimea brandurilor pe pia]`”, este de p`rere Daniel Enescu, partener \n cadrul grupului Daedalus. El a ad`ugat c` \n condi]iile economice actuale cafeaua a devenit [i o alternativ` la produsele de tip cola.

(Romånia) [i Lavazza (Italia), care \n perioada decembrie 2008 - septembrie 2009 aveau \mpreun` o cot` de 94,1% din valoarea total` a pie]ei. |n prezent, cele mai importante branduri de cafea sunt Jacobs, Doncafé, Fortuna, Tchibo [i Nova Brasilia, care au acoperit 86,8% din valoarea total` a pie]ei. Principalele canale de distribu]ie au fost magazinele alimentare, care de]ineau, \n intervalul men]ionat, o cot` cumulat` de 56,4%, acestea fiind urmate de supermarketuri [i hipermarketuri, cu 39,6%. Pe segmentul cafelei instant, pia]a este controlat` de companiile Nestlé, CIA Iguacu Brasil, Strauss, Kraft [i Tchibo, cu un volum de 99%, iar ca valoare cei cinci produc`tori de]in o pondere cumulat` de 99,6%. |n ceea ce prive[te specialit`]ile de cafea, cele mai bine våndute sunt brandurile Nescafé, La Festa, Jacobs, Doncafé [i Tchibo. Cele cinci m`rci de]in \mpreun` o cot` de 99,4% din volumul acestui segment.

Pre]uri mai mari |n primele nou` luni, romånii au pl`tit mai mult pentru b`uturi, cea mai mare cre[tere a pre]ului mediu fiind pl`tit pentru cafea, relev` datele companiei de analiz` [i cercetare GfK. |n magazine, romånii aleg, \n cea mai mare parte a timpului, cafeaua m`cinat` [i pr`jit`, urmat` de cafeaua instant [i de specialit`]ile de cafea. De[i gospod`riile [i-au intensificat consumul, romånii cump`rånd cafea mai mult [i mai des decåt pån` acum, cheltuielile au fost influen]ate de pre]ul pl`tit. Astfel, \n acest an, consumatorii s-au orientat [i c`tre segmentul de cafea ambalat` [i vrac, unde pre]ul mediu este mai mic, potrivit GfK. Totodat`, anali[tii firmei interna]ionale de cercetare Euromonitor sus]in c`, \n perioada urm`toare, consumatorii romåni ar putea prefera, ca o alternativ` pentru cafea, ceaiul negru.

Domina]ia multina]ionalelor Potrivit companiei de cercetare de pia]` Nielsen, principalii cinci produc`tori de cafea m`cinat` sunt Kraft (SUA), Strauss (Israel), Tchibo (Germania), Fortuna Impex

Sursa:

Rebranding \n criz` Referitor la procesul de rebranding al companiilor prezente pe pia]a cafelei, studiul realizat de Daedalus arat` c` aceast` m`sur` nu este recomandat` \n contextul economic actual. „Un exemplu este rebrandingul Elite \n Doncafé, din 2008. La aproape un an de la lansarea noului brand, peste jum`tate din consumatorii m`rcii spun c` au cump`rat Elite, [i nu Doncafé. Dac` \ntr-un context de cre[tere aceasta poate fi privit` ca o provocare, \n recesiune reprezint` o barier` major` \n cl`direa [i p`strarea loialit`]ii consumatorilor”, consider` Enescu. |n 2008, produc`torul de cafea Elite, parte a grupului israelian Strauss, [i-a schimbat denumirea \n Strauss Romånia, ca parte a strategiei interna]ionale de rebranding a grupului. Totodat`, produc`torul israelian a ales s` schimbe [i denumirea produselor sale, \n Doncafé. Compania a investit pentru rebranding 15 milioane de euro. Grupul Strauss este prezent pe pia]a local` din 1994, cånd Elite Romånia a pus \n func]iune o fabric` de cafea din Bucure[ti, cu o capacitate de produc]ie de 2.000 de tone pe an.

Sursa:

ANUARUL RETAIL 2009

59


PRODUC}IE

Pre]urile „piperate” blocheaz` consumul |n 2009, un romån va consuma, \n medie, 800 de grame de condimente, sosuri [i dressing, nivel care va r`måne neschimbat \n urm`torii doi ani. Din punct de vedere valoric, pia]a continu` s` creasc` cu peste 10%, la peste 218,4 milioane de lei, ritm previzionat [i pentru 2010. Roxana Fulgeanu

60

Analiz`


CONDIMENTE

U

n avans similar este estimat de compania de cercetare Euromonitor International [i pentru anul viitor, astfel c` segmentul de condimente [i dressinguri ar putea fi de peste 241 de milioane de lei, \n timp ce \n 2011 pia]a \[i va reduce u[or ritmul de cre[tere la 9%, urmånd s` se situeze la peste 263 milioane de lei. Valoarea corespunz`toare anului trecut a fost de 197,2 milioane de lei, conform Euromonitor, care include \n pia]a condimentelor [i dressingurilor atåt baze pentru månc`ruri, denumite [i condimente universale, cåt [i maionez`, ketchup, mu[tar, ierburi aromate, mirodenii [i dressinguri, o categorie diversificat` de sosuri speciale, printre care cele pentru salate. Fiecare segment de produse cuprinde mai multe tipuri de sortimente. De exemplu, \n cazul ketchup-ului, pe rafturile magazinelor se g`sesc ketchup dulce, picant sau extra iute, iar mu[tarul poate fi dulce, fin, iute, cu boabe sau cu hrean. Consumul pe cap de locuitor va fi \n 2009 de 800 de grame, nivel asem`n`tor cu cel din 2008, iar cantitatea va r`måne aceea[i \n 2010 [i 2011. M`rcile preferate de sosuri [i condimente sunt „Knorr”, de]inut` de Unilever, „Bunica” [i „Tomi” ale grupului Orkla, „Contec” - care apar]ine firmei Contec, [i „Buftea” - a firmei Conserv Buftea, sus]in anali[tii Euromonitor.

Månc`ruri cu gust de legume |n ceea ce prive[te pia]a de condimente, \n primele opt luni ale anului, cele mai mari vånz`ri au fost \nregistrate la cele cu gust de legume, care au de]inut o cot` volumic` de circa 70% din total. Acestea au fost urmate de condimentele cu gust de g`in` (23,1%) [i bor[ (6,3%), potrivit companiei de cercetare MEMRB. |n perioada men]ionat`, principalele canale de distribu]ie au fost supermarketurile [i hipermarketurile, care au avut o pondere de 49,4% din volumul

Sursa:

total de produse, fiind urmate de magazinele alimentare mici, care au totalizat 32% din pia]`, potrivit datelor MEMRB. Pe de alt` parte, conform Nielsen, \n perioada decembrie 2008 - septembrie 2009, vånz`rile de condimente \n super [i hipermarketuri au crescut ca valoare cu 24%, la circa 50 de milioane de lei, \n timp ce \n volum cre[terea a fost de doar 7%, la 824.000 de kilograme. Astfel, produc`torii au majorat pre]urile la condimentele, iar unii cump`r`tori sau orientat c`tre produsele mai scumpe, consumul r`månd la un nivel mai mic din punct de vedere cantitativ comparativ cu rata de cre[tere valoric`.

Produc]ie mai mare |n prim`vara acestui an, produc`torul german de condimente Fuchs a deschis o fabric` \n Romånia, la Curtea de Arge[, pentru care a investit zece milioane de euro, Romånia devenind astfel centrul de produc]ie [i logistic` al grupului pentru Europa de Est. Potrivit reprezentan]ilor companiei, aceast` investi]ie va consolida pozi]ia grupului german pe pia]a romåneasc` de condimente, dar [i \n restul ]`rilor din regiune, compania deservind atåt pia]a autohton`, cåt [i cea regional`, respectiv Republica Moldova, Serbia, Muntenegru, Croa]ia [i Bulgaria. Compania este specializat` pe produc]ia [i distribu]ia la nivel na]ional a condimentelor, atåt pentru industria alimentar`, cåt [i pentru retail, avånd o gam` de peste 200 de produse. Pe lång` fabrica din Romånia, grupul mai are unit`]i de produc]ie \n Germania, Statele Unite, Brazilia, China [i Fran]a. Grupul german Fuchs Condimente se num`r` printre primii cinci furnizori \n volum de pe pia]a local`, al`turi de Kamis Polonia, Unilever, Nestlé [i Compania Indiilor Orientale. Cei cinci juc`tori de]in o pondere din pia]` volumic` de 73,9%, potrivit datelor companiei Nielsen aferente perioadei decembrie 2008 - septembrie 2009.

Sursa:

ANUARUL RETAIL 2009

61


PRODUC}IE

Sete pentru un stil s`n`tos |nainte de criz`, romånii cump`rau mai des b`uturi r`coritoare, mai ales cele din categoria sucurilor necarbonatate [i sucurilor fresh, \ntr-o \ncercare de a aborda un stil de via]` s`n`tos. Ast`zi, consumatorii se mul]umesc cu apa plat` sau mineral`, de[i nu au renun]at total la sucurile naturale. Gabriela Niculescu

D

intre b`uturile r`coritoare, cea mai mare cre[tere volumic` a avut-o, \n primele nou` luni, apa mineral`, \n timp ce pentru b`uturile carbonatate [i sucurile cu pulp` se constat` un consum relativ constant, arat` o analiz` privind vånz`rile de bunuri de larg consum efectuat` de GfK. Dintre categoriile analizate, sucurile cu pulp` sunt cele care pierd cei mai mul]i cump`r`tori, sus]in autorii analizei. Totodat`, cre[terea pre]urilor determin` o reducere a consumului pentru produsele de impuls, printre acestea num`råndu-se [i b`uturile r`coritoare. Conform unui chestionar aplicat de compania de analiz` a pie]ei Nielsen care [i-a propus s` afle cele trei produse pe care consumatorii le-ar cump`ra \ntr-o mai mic` m`sur` \n cazul scumpirii, b`uturile carbonatate au fost a treia op]iune dintr-o list` de 19 alimente. Primele dou` op]iuni au fost snacks-urile [i b`uturile alcoolice.

Izvoarele cre[terii Pia]a total` de ap` mineral`, plat` [i sucuri este estimat` pentru acest an la 32,4 miliarde de lei, \n cre[tere fa]` de 2008 cu 8%, \n timp ce \n volum consumul va fi de 2,72 milioane de litri, cu 7% mai mult, potrivit firmei de pia]` Euromonitor. „Stilul de via]` al romånilor este din ce \n ce mai mult caracterizat de concepte precum s`n`tatea, starea de bine, dieta [i activit`]ile fizice, suplinite de b`uturi r`coritoare de calitate [i mai sofisticate”, reiese dintr-un studiu realizat \n luna aprilie de Euromonitor. 62

Analiz`

|n \ncercarea de a satisface cåt mai mul]i consumatori exigen]i, cu un nou stil de via]`, produc`torii vor veni pe pia]` cu oferte noi. Companiile [i-au extins deja linia de produse f`r` zah`r, eliminånd conservan]ii [i coloran]ii. „|n fapt, b`t`lia se va derula pe terenul lans`rilor de produse noi cu efecte benefice asupra s`n`t`]ii. Pozi]ia puternic` a companiilor multina]ionale [i a produc`torilor locali, care controleaz` publicitatea [i distribu]ia, nu va l`sa prea mult spa]iu pentru importuri, care au o prezen]` mai proeminent` \n segmentul redus al b`uturilor func]ionale (bio - n.r.), dar [i al sucurilor de fructe”, apreciaz` anali[tii Euromonitor. Cercetarea Euromonitor arat` c` orientarea c`tre produse premium [i b`uturi sofisticate este de a[teptat s` conduc` la o concuren]` mai intens` \ntre companiile multina]ionale [i produc`torii interni, toate preg`tite pentru a r`spunde cererii crescånde de produse s`n`toase.

Scad vånz`rile din benzin`rii [i chio[curi |n perioada decembrie 2008 - septembrie 2009, \n unit`]ile comer]ului modern au fost våndute peste 448 de milioane de litri de ap` mineral` [i plat`, suc de fructe, nectar [i b`uturi r`coritoare necarbonatate, echivalentul a 626,48 milioane de lei, reiese din calculele realizate de Mediafax, pe baza informa]iilor furnizate de Nielsen.


AP~ {I B~UTURI R~CORITOARE

Sursa:

Comparativ cu perioada anterioar` de referin]`, bugetul alocat sucurilor [i apei a fost cu 34% mai mare. |n lunile amintite, romånii au consumat \n special sucuri necarbogazoase [i ap` mineral`, pl`tind cu 33%, respectiv 45% mai mult, \n timp ce pentru nectar banii cheltui]i au fost 7% mai mul]i, iar \n cazul sucurilor de fructe cu 13% mai ridicate. La nivelul pie]ei, incluzånd [i comer]ul tradi]ional, produc`torii cu cele mai mari vånz`ri de ap` mineral` [i plat` au fost Romaqua, Coca-Cola, European Drinks, Bucovina [i Apemin-Tu[nad. Cele cinci companii controleaz` 72% din pia]`, furnizånd [i principalele m`rci, respectiv Borsec, Izvorul Alb, Izvorul Minunilor, Dorna [i Bucovina. Magazinele alimentare au r`mas locurile preferate de romåni pentru aprovizionarea cu ap` plat` [i mineral`, de[i acest canal de distribu]ie [i-a redus ponderea \n perioada analizat`, odat` cu chio[curile [i benzin`riile. Pe de alt` parte, supermarketurile [i hipermarketurile au fost mult mai c`utate de consumatori.

M`rcile cu c`utare |n materie de m`rci pentru nectar, romånii au luat din rafturile magazinelor Tedi, Cappy, Santal, Prigat [i Fruttia, care au adus fabrican]ilor echivalentul a 66,9% din veniturile totale. Peste 80% din pia]a de nectaruri de fructe este disputat` de cinci produc`tori: Tymbark, Parmalat Italy, Coca-Cola, Pepsi Cola [i European Drinks. |n perioada decembrie 2008 - ianuarie 2009, Romaqua Group, Coca-Cola, Pepsi Cola,

Sursa:

Tymbark [i Granini Germany au aprovizionat 91,8% din cererea de sucuri necarbonatate. B`uturile preferate au fost Giusto, Cappy, Prigat, Tymbark [i Granini. Pfanner, Parmalat Italy, Tymbark, Coca-Cola [i European Drinks au fost, \n lunile decembrie 2008 - septembrie 2009, produc`torii cei mai aprecia]i de consumatorii care au cump`rat sucuri din fructe, produsele lor acoperind 71,9% din segment, potrivit Nielsen.

Atrac]ia aromelor |n primele nou` luni ale acestui an, s-a constatat o tendin]` a consumatorilor de a bea mai mult` ap` plat`, ponderea pe pia]a total` a apei minerale fiind de 42,1%, se arat` într-un studiu MEMRB. Cererea pentru cea carbogazoas` începe s` scad`, de la 61,9%, în ianuarie-septembrie 2008, la 57,9%. De asemenea, în primele trei trimestre, apa plat` cu arome, de[i are o pondere de sub 1%, a fost mult mai apreciat` de consumatori. |n ceea ce prive[te aromele sucurilor, cump`r`torii au continuat s` aleag` cola, care acoper` mai bine de jum`tate din pia]`, îns` în primele nou` luni valoarea vânz`rilor a fost mai mic` fa]` de ianuarie - septembrie 2008, potrivit MEMRB. B`uturile cu arom` de portocale s-au reg`sit din ce în ce mai mult în co[uri, în timp ce sucurile de l`mâie, de grepfrut sau cele exotice s-au consumat într-o cantitate mai mic`. Sticla de plastic este lider pe pia]a ambalajelor pentru sucuri [i ap` mineral`, cu cote de peste 80%.

ANUARUL RETAIL 2009

63


PRODUC}IE

Fiecare rom책n renun]` la 14 litri de bere \n acest an V책nz`rile de bere au sc`zut \n acest an cu circa 15%, comparativ cu 2008. Cu toate acestea, berea continu` s` fie b`utura cu cel mai mare succes pe pia]a rom책neasc`, cu un volum al v책nz`rilor de 12,4 milioane de hectolitri \n primele opt luni ale acestui an. Liviu Iancu

Sursa:

64

Analiz`


BERE

|

n 2009, se estimeaz` c` fiecare romån va bea cu 14 litri de bere mai pu]in ca anul trecut. Berea domin` de departe celelalte b`uturi alcoolice, ca volum al vånz`rilor pe pia]a romåneasc`, iar schimb`rile care au loc \n acest segment au cel mai puternic impact asupra tuturor b`uturilor alcoolice. Berea, de asemenea, continu` s` fie perceput` ca mijloc de relaxare, de socializare, [i satisface nevoia de hidratare, iar toate acestea la pre]uri mai mici \n compara]ie cu alte tipuri de b`uturi alcoolice. |n acela[i timp, faptul c` tradi]ia berii s-a p`strat, o urc` incontestabil \n ierarhia valorilor b`uturilor alcoolice. Potrivit Euromonitor International, eforturile depuse \n special de c`tre multina]ionale precum SABMiller, Heineken [i AB InBev, pentru a promova economia [i m`rcile standard \n timpul crizei, au avut un efect pozitiv nu doar asupra pie]ei de bere, ci [i a b`uturilor alcoolice, \n general. Potrivit raportului citat, devalorizarea puternic` a leului fa]` de euro \n ultimele luni ale anului 2008 [i \n 2009 a condus la cre[terea pre]urilor pentru toate b`uturile alcoolice, mai ales la produsele importate. Juc`torii din domeniu spun c`, \n primele opt luni ale acestui an, vånz`rile de bere au totalizat 12,4 milioane de hectolitri, comparativ cu perioada similar` din 2008, cånd volumul total al vånz`rilor a fost de 14,6 milioane de hectolitri. Se estimeaz` c` pe \ntregul an 2009, pia]a de bere din Romånia va sc`dea cu circa 15% comparativ cu 2008. Anul trecut, potrivit datelor asocia]iei „Berarii Romåniei”, pia]a autohton` a berii a atins valoarea de 1,6 miliarde de euro, cu 10% mai mult fa]` de anul 2007. Ca volum, pia]a berii a dep`[it anul trecut 20 de milioane de hectolitri. Potrivit asocia]iei berarilor, consumul mediu de bere pe cap de locuitor \n Romånia a fost de 93 de litri \n 2008.

Scade sticla Cota de pia]` a berii la doz` a crescut \n intervalul septembrie 2008 - august 2009, fa]` de perioada septembrie 2007 - august 2008, de la 13,7% la 16,4% ca volum [i de la 17,5% la 20,4% ca valoare, potrivit MEMRB. Berea la PET a avut o cot` de pia]` constant` ca volum, respectiv 49,3%, dar a sc`zut ca valoare, de la 35% la 34,2%. Ponderea berii la sticl` a sc`zut atåt ca volum (de la 36,9% la 34,3%), cåt [i ca valoare (de la 47,5% la 45,4%).

Cea mai våndut` bere, atåt ca volum (51,1%), cåt [i ca valoare (64,3%) a fost berea \mbuteliat` \n sticlele de 0,5 litri. |n acela[i timp, cota de pia]` cumulat` pentru primii cinci mari produc`tori (Ursus Breweries, Heineken, AB InBev, URBB [i Bere Mure[) a crescut de la 88,6% la 89,8% ca volum [i de la 91,3% la 92,4% ca valoare.

Afaceri \n criz` Principalul produc`tor de bere din lume, Anheuser-Busch InBev (AB InBev), este actorul celei mai mari tranzac]ii de pe pia]`. Grupul a anun]at \n octombrie c` urmeaz` s` vånd` activele [i opera]iunile din Europa Central`, inclusiv din Romånia, c`tre firma de capital privat CVC Capital Partners, pentru 2,231 miliarde de dolari (1,5 miliarde de euro). InBev produce, printre altele, m`rcile Stella Artois, Bergenbier [i Beck’s. CVC a decis c`, \ncepånd cu anul viitor, numele companiei InBev s` fie schimbat \n StarBev. Marii produc`tori de bere au anun]at pentru acest an stagn`ri sau sc`deri ale vånz`rilor, iar unii dintre ei au renun]at [i la o parte dintre activit`]ile de pe pia]a romåneasc`. Astfel, volumul vånz`rilor de bere ale companiei United Romanian Breweries Bereprod (URBB) a fost, \n primele opt luni, de 1,2 milioane de hectolitri, nivelul fiind similar celui \nregistrat \n perioada ianuarie - august 2008, ca urmare a crizei. Compania, care produce m`rcile Tuborg [i Carlsberg, a investit \n acest an [apte milioane de euro \n echipamente [i logistic`. Totodat`, veniturile SABMiller Europe au sc`zut cu 20%, iar profitul EBITDA s-a redus cu 19% \n perioada aprilie - septembrie, primul semestru al anului fiscal 2009 - 2010, din cauza deprecierii monedelor de pe principalele pie]e central-est europene fa]` de perioada similar` a anului trecut. SABMiller este prezent pe pia]a romåneasc` prin companiile Ursus Breweries [i Bere Azuga. Nici Bere Azuga nu a stat foarte bine \n acest an. Pierderile companiei au crescut de aproape patru ori \n primele nou` luni, comparativ cu perioada similar` a anului trecut, de la 4,2 milioane lei la 20,9 milioane lei. Pe de alt` parte, Heineken Romånia a anun]at la jum`tatea lunii septembrie c` va renun]a la produc]ia de mal], \ncepånd cu 19 octombrie [i c` va disponibiliza 60 de angaja]i, urmånd s` achizi]ioneze produsul respectiv de la furnizori, decizia vizånd cre[terea eficien]ei [i optimizarea costurilor.

ANUARUL RETAIL 2009

65


PRODUC}IE

Produc]ie mai mare, dar consum mai mic Chiar dac` anul 2009 a \nsemnat o produc]ie de vin cu aproape 10% mai mare fa]` de anii preceden]i, volumul vånz`rilor a sc`zut fa]` de anul trecut, pe fondul crizei economice, cu un procent similar. O parte dintre produc`torii de vin au lansat pe pia]` game noi [i mai ieftine. Liviu Iancu

S

unt pu]ine domenii ale agriculturii la care Romånia st` atåt de bine precum la capitolul vin. Suntem unul dintre cei cincisprezece produc`tori de vin la nivel mondial [i al [aselea produc`tor de vinuri din Europa dup` Fran]a, Italia, Spania, Germania [i Portugalia. De asemenea, Romånia ocup` locul cinci \n ierarhia ]`rilor viticole europene, cu o suprafa]` total` cultivat` cu vi]` de vie de 186.900 hectare. Ca aproape toate domeniile economice, [i pia]a vinului a fost afectat` \n acest an de criza financiar` mondial`. „|n condi]iile economice actuale, se poate estima c` pia]a vinului \n 2009 se va cifra la valoarea din anul 2007, adic` \n jurul sumei de 450 de milioane de euro, cu 10% mai pu]in ca anul trecut”, spune Ovidiu Gheorghe, directorul Patronatului Na]ional al Viei [i Vinului (PNVV). Pentru acest an, produc]ia autohton` de vinuri este estimat` la circa [ase milioane de hectolitri de vin, peste media ultimilor ani cu 5-10%, care a fost de aproximativ 5,5-6 milioane de hectolitri. Acest lucru se datoreaz`, potrivit produc`torilor din domeniu, \n principal condi]iilor meteo deosebit de favo rabile pentru viticultur`, [i anume perioada prelungit` de insola]ie [i precipita]ii suficiente, superioare celor din anii preceden]i, mai ales \n Dobrogea. |n plus, un alt motiv al produc]iei bune sunt [i investi]iile din ultimii ani \n reconversia [i restruc66

Analiz`

turarea planta]iilor viticole, cu o medie anual` de re\nnoire a circa 3.000 de hectare cultivate cu vi]` de vie. Din datele PNVV, la nivelul anului 2008, pia]a vinului din Romånia s-a ridicat la valoarea de 500 de milioane de euro, fa]` de 450 de milioane de euro \n 2007. Comparativ cu anul precedent, \n anul 2008 s-a \nregistrat o cre[tere de aproximativ 17%. |n 2008, produc]ia total` de vin a fost estimat` la circa 5,5-6 milioane de hectolitri.

Game noi la vremuri noi Reprezentan]ii Patronatului Vinului spun c` problemele economico-financiare din acest an au dus la o reorientare a consumatorilor [i, din acest motiv, se poate vorbi despre apari]ia unor game noi de vinuri pe pia]` sau despre repozi]ionarea anumitor produse, precum [i alte strategii ale produc`torilor [i comercian]ilor, care \ncearc` s` se adapteze la realit`]ile existente. „Unii produc`tori [i-au creat game noi, cu pre]uri mai mici, \n timp ce al]ii [i-au repozi]ionat anumite game la un pre] mai mic”, a afirmat Gheorghe. Cu toate acestea, din datele PNVV, pån` la jum`tatea lunii noiembrie nu exista niciun produc`tor de vin din Romånia care s` fi intrat \n insolven]`. La \nceputul anului 2009, cei mai importan]i produc`tori de vin erau, \n func]ie de cotele de


VIN pia]` la vånz`rile de vin \mbuteliat (0,7-0,75 litri), Murfatlar Romånia, Cotnari, Jidvei, Vincon Vrancea, Domeniile Tohani [i Vinexport Trade-Mark Foc[ani, \n aceast` ordine. Din punctul de vedere al capacit`]ii de ambalare, vinul \mbuteliat la 0,7-0,75 litri are o cot` de pia]` de 46,66%, vinul la doi litri 34,03%, la 1,5 litri - 8,72%, la un litru - 7,98%, la trei litri - 1,45%, iar cotele de pia]` ale vinurilor la 5 [i la 0,5 litri erau de 0,61%, respectiv 0,12%. |n 2009, importurile nu au avut o pondere prea mare \n consumul de vin din Romånia. „Romånii, fiind tradi]ionali[ti, prefer` vinurile locale. Din vinul comercializat, \mbuteliat, la raft, vinul romånesc de]ine 97%, \n timp ce vinul de origine intra [i extracomunitar` de]ine o pondere de doar 3%”, spune directorul PNVV. El a completat c` nici \n anii preceden]i vinurile din import nu reprezentau mai mult de 3-5% din volumul total al vinurilor \mbuteliate comercializate \n Romånia. Din datele PNVV, disponibile doar pentru primele opt luni ale anului 2009, volumul exportului de vin a fost de 74.972 hectolitri. Principalele pie]e de destina]ie pentru vinul romånesc sunt Germania, Bulgaria, Danemarca, Estonia, Rusia, Marea Britanie, Italia, China [i SUA.

Sursa: PNVV

Produc]ia de struguri 2009 Suprafa]a cultivat` Struguri de mas` 5.083 ha Struguri de vin 34.094 ha

Produc]ia Produc]ia medie total` 6.751 kg/ha 34.314 tone 4.471 kg/ha 156.411 tone Sursa: Ministerul Agriculturii

ANUARUL RETAIL 2009

67


PRODUC}IE

Cotnari a crescut cu 5% \ntr-un an de criz` Cu toate c` \n 2009 criza a afectat majoritatea firmelor de pe pia]a romåneasc`, Cotnari anun]` o cre[tere a afacerilor. Compania a investit \n acest an circa 8,5 milioane de euro \n m`rirea capacit`]ii de depozitare [i \n cultivarea a 240 de noi hectare cu vi]` de vie, afirm`, \ntr-un interviu, R`zvan Serghiu]`, director al Cotnari. Liviu Iancu Cum a fost anul 2009 pentru Cotnari? Care au fost diferen]ele fa]` de 2008? Dac` este s` facem o analiz` sintetic` a perioadei 2004-2008, compania Cotnari a \nregistrat cre[teri ale cifrei de afaceri [i profitabilit`]ii cu procentaje formate din dou` cifre (peste 10% \n fiecare an). Anul 2009 nu a mai oferit premisele unor asemenea cre[teri, chiar mai mult, putem spune, cu eforturi suplimentare anilor anteriori, reu[im s` \nregistr`m o u[oar` cre[tere fa]` de anul 2008 \n ceea ce prive[te indicatorul cifr` de afaceri. Dac` este s` enumer`m o parte dintre eforturile f`cute anul acesta, putem aminti de continuarea programului investi]ional demarat \n anul 2008, cre[terea bugetelor de marketing [i m`rirea perioadei de creditare a pie]ei.

Care a fost cifra de afaceri \n primele nou` luni? A crescut sau a sc`zut fa]` de perioada similar` a anului trecut? Cu cåt? 68

Interviu

Dac` \n primul trimestru al anului \n curs ne confruntam cu o diminuare a consumului, reflectat` \n sc`derea num`rului de unit`]i våndute, \n celelalte dou` trimestre care au urmat am \nregistrat o cre[tere a num`rului de unit`]i comercializate, atåt pe pia]a intern`, cåt [i pe cea extern`. De[i pe primele trei trimestre ale acestui an a crescut num`rul de unit`]i våndute cu 1,6% fa]` de aceea[i perioad` a anului 2008, cifra de afaceri a crescut cu 2,15%, de la 79,1 milioane de lei \n primele nou` luni ale lui 2008, la 80,8 milioane de lei \n primele nou` luni ale acestui an.

Ce cifr` de afaceri estima]i pentru \ntregul an 2009? Care a fost cifra de afaceri din 2008? Dac` la sfår[itul anului trecut ne programam pentru 2009 o cre[tere a cifrei de afaceri cu 11%, la finele primului trimestru al acestui an a fost reconsiderat planul de afaceri al companiei Cotnari, obiec-


VIN tivul de cre[tere a cifrei de afaceri fiind stabilit la 5%. Dac` \n 2008, cifra de afaceri a fost de 103 milioane de lei, iar rezultatele ob]inute \n primele trei trimestre, precum [i rezultatele preconizate a fi ob]inute \n acest ultim trimestru, ne \ndrept`]esc s` consider`m acest obiectiv realizat, deci s` ob]inem o cifr` de afaceri de aproximativ 108 milioane de lei.

Din informa]iile de]inute, criza economic` a afectat \ntr-o m`sur` redus` activitatea companiei Cotnari, comparativ cu spectrul economic \n care alte ramuri ale economiei au fost afectate grav. Sintetizånd, criza economic` [i-a pus amprenta asupra activit`]ii noastre prin diminuarea profitabilit`]ii \n acest an.

Ce profit estima]i pentru acest an [i cum va evolua fa]` de profitul \nregistrat anul trecut?

Care au fost schimb`rile generate de criza economic` pe pia]a vinurilor?

Dac` \n ceea ce prive[te evolu]ia cifrei de afaceri, \n sensul c` obiectivul propus de cre[tere cu 5%, este realizabil, nu acela[i lucru poate fi spus [i despre profit. Din cauza contextului economic actual, caracterizat prin tr`s`turi precum cre[terea cursului de schimb leu/euro, orientarea consumatorului c`tre produse ce au \nglobat` o valoare ad`ugat` redus`, profitul \n acest an va \nregistra o sc`dere cu 7,5%-7,8%, de la 4,6 milioane de lei \n anul 2008, la 4,3-4,25 milioane de lei \n 2009.

Ce investi]ii a]i derulat \n acest an? Cu toate c` anul 2009 s-a caracterizat din punct de vedere financiar ca unul mai pu]in facil, compania Cotnari a g`sit resursele financiare pentru a continua programul investi]ional demarat \n 2008, \n ceea ce prive[te m`rirea capacit`]ilor de depozitare. De asemenea, a fost continuat programul de \nfiin]are a noi suprafe]e cu vi]` de vie, anul acesta fiind plantate 240 de hectare cu soiuri din vi]` de vie romåne[ti: Gras` de Cotnari, Fråncu[`, T`måioas` Romåneasc`, Busuioac` de Bohotin [i Feteasc` Neagr`. Programul investi]ional nu s-a oprit \ns` aici. Au fost dotate dou` noi ferme viticole, pe ale c`ror suprafe]e au fost \nfiin]ate planta]ii noi \n urm` cu 12 ani. Dotarea acestora const` \n: construc]ia de sedii, achizi]ionarea de tractoare [i utilaje agricole specifice activit`]ii din viticultur`. Per total, aceste investi]ii au dep`[it 8,5 milioane de euro.

Ce investi]ii ve]i face anul viitor? Nici anul 2010, sau mai bine spus, prima jum`tate a anului 2010, nu se va caracteriza printr-o accesibilitate extrem de u[oar` la resursele financiare, \ns` compania Cotnari \[i va continua programul investi]ional \n ceea ce prive[te m`rirea suprafe]elor cultivate cu vi]` de vie, astfel \ncåt la finele anului 2010 s` avem \ndeplinit obiectivul de 2.010 hectare suprafa]` total` cultivate cu vi]` de vie.

Cum a influen]at criza economic` activi tatea Cotnari din acest an [i pia]a romåneasc` a vinurilor, \n general?

Criza economic` nu [i-a pus amprenta asupra industriei vinului prin reducerea consumului. Dac` \n ultimii 4-5 ani s-au \nregistrat progrese calitative [i cantitative pe aceast` pia]`, \n anul 2009 nu mai putem vorbi de un progres cantitativ, ci de o oarecare stagnare. Cåt prive[te evolu]ia calitativ`, nici nu mai poate fi vorba \n acest an, ci mai degrab` putem vorbi de o involu]ie. La nivelul \ntregii pie]e a vinului se \nregistreaz` o orientare a consumului c`tre segmentul „low” al acesteia.

Care a fost cel mai bine våndut produs al Cotnari \n acest an? Cel mai våndut produs al companiei este Grasa de Cotnari, urmat` de Fråncu[a de Cotnari. Aceasta din urm` se afl` \ntr-o continu` ascensiune \n ceea ce prive[te volumul vånz`rilor din ultimii ani.

A]i exportat vin \n acest an? Cåt din volumul produc]iei au \nsemnat exporturile? |n ce ]ar` a]i exportat? Exportul de vin de Cotnari a crescut \n acest an fa]` de 2008 cu aproximativ 4%. Aproximativ 10% din produc]ie merge la export. Clien]ii principali sunt \n Italia, Spania, Anglia, Germania, Canada. De asemenea, livr`m \n Grecia, Danemarca, SUA [i Japonia.

A]i lansat vreun produs nou \n acest an? |n acest an, \n var`, am lansat vinul C`t`lin Moro[an - vin promovat chiar de lupt`torul K1 atåt pe litoral, cåt [i \n galele la care a participat. Este un produs de ni[`, vizånd cluburile [i discotecile, \n primul rånd. Este \nc` \n faza de \nceput, \n care se face prezent la raft, dar este primit bine.

Cum va ar`ta pia]a vinului anul viitor? {i \n anul 2010, pia]a vinului din Romånia va fi una emergent`, o pia]` \n care consumatorii vor migra de la un produc`tor la altul [i, din p`cate, vor migra din zona vinurilor „medium [i high” c`tre zona vinurilor „low”.

ANUARUL RETAIL 2009

69


PRODUC}IE

Sc`dere cu 20% \n vreme de criz` Pia]a b`uturilor spirtoase a sc`zut \n primele zece luni ale acestui an cu 20% fa]` de perioada similar` a anului trecut, iar ritmul se va men]ine pentru \ntregul an 2009. Din acest motiv, zeci de produc`tori mici [i mijlocii au intrat \n insolven]`. Liviu Iancu

|

mbun`t`]irea puterii de cump`rare \ntre anii 2006 [i 2008 a fost principalul factor care a condus la performan]ele excelente ale vånz`rilor de b`uturi alcoolice \n perioada 2004 - 2009. Cre[terea veniturilor influen]ea z` schimbarea stilului de via]` care, la råndul s`u, stimuleaz` dinamica brandurilor premium, conduse de o intens` activitate de branding. |n acest context, performan]ele slabe din 2009, dictate de \ncetinirea cre[terii economice, au avut ca rezultat reducerea dinamicii din ultimii cinci ani. Potrivit unui raport al Euromonitor International, tendin]a principal` pentru 2009 a fost trecerea de la brandurile premium la standard, precum [i revenirea la consumul de b`uturi spirtoase \n ora[ele mici [i mediul rural. Conform analizei citate, devalorizarea puternic` a leului fa]` de euro \n ultimele luni ale anului 2008

480 70

Analiz`

[i \n 2009 a condus la cre[terea pre]urilor pentru toate b`uturile alcoolice, mai ales la produsele importate. Ca urmare, valoarea cre[terii vånz`rilor ca volum s-a produs [i \n cursul anului 2009, de[i ambele rate \nregistrate au fost destul de modeste. |n acest context, limitarea veniturilor [i \ncetinirea cre[terii economice, la care se adaug` num`rul mare de persoane care tr`iesc \n mediul rural, au condus la un nivel foarte ridicat de consum de vin de cas` [i b`uturi spirtoase, precum [i la vånz`ri necontrolate de astfel de produse direct din site-urile de produc]ie sau din pie]ele deschise situate \n zonele de produc]ie. „Pia]a b`uturilor spirtoase a sc`zut cu 20% \n primele zece luni ale acestui an comparativ cu perioada similar` a anului trecut”, spune Romulus Dasc`lu, pre[edintele asocia]iei Garant, din care fac parte majoritatea juc`torilor din pia]a de

de milioane de euro este valoarea pie]ei de b`uturi spirtoase estimat` pentru acest an de asocia]ia Garant, \n sc`dere cu 20% comparativ cu nivelul din 2008.


B~UTURI SPIRTOASE

Sursa:

b`uturi spirtoase. El a ad`ugat c` aceea[i sc`dere va fi consemnat` pentru \ntregul an. |n condi]iile \n care, anul trecut, pia]a de profil a fost estimat` la circa 600 de milioane de euro, conform Garant, pentru 2009 valoarea vånz`rilor ar urma s` se situeze la 480 de milioane de euro. „|n acest an, zeci de produc`tori mici [i mijlocii de spirtoase au intrat \n faliment [i [i-au \nchis fabricile. Sper`m ca pentru anul viitor s` nu avem o cre[tere a nivelului taxelor, pentru c` economia subteran` va cre[te, iar bugetul nu va \ncasa mai mult”, a mai spus Dasc`lu. El a mai spus c`, \n anul curent, produc`torii nu au majorat semnificativ pre]urile, dar din cauza crizei economice, mul]i romåni au migrat c`tre autoconsum. Potrivit Euromonitor International, \ncetinirea cre[terii economice va fi principalul responsabil pentru sc`derea ritmului de vånzare de b`uturi alcoolice \n perioada 2009-2014. Limitarea veniturilor va fi rezultatul principal al crizei interna]ionale, cu impact asupra consumatorilor, care vor trece la consumul de produse mai ieftine [i la cele f`cute \n cas` (vin [i b`uturi spirtoase), b`uturi foarte populare \n ora[ele mici [i mediul rural. Cu toate acestea, datorit` veniturilor mai mari [i a vie]ii pline de activitate, popula]ia din Bucure[ti [i din celelalte ora[e mari \[i va schimba stilul de via]` [i va cump`ra tot mai mult b`uturile alcoolice \mbuteliate, sus]inånd astfel o cre[tere modest`, dar pozitiv` pentru urm`torii cinci ani.

Tare [i ieftin Preferin]ele romånilor pentru votc` cu nume rusesc au crescut, potrivit unui studiu MEMRB, \n primele nou` luni din acest an de la 41,7% la 42,8% \n

volum, dar au r`mas constante ca valoare, \n jurul a 47% din totalul sumelor cheltuite pe acest tip de b`utur`. Votca cu pre] mic a sc`zut ca pondere \n totalul vånz`rilor de la 57,6% \n intervalul ianuarie septembrie 2008 la 53,7%, ca volum, [i de la 45,5% la 42,6% ca valoare. |n schimb, produsele cu pre] mediu [i-au majorat ponderea ca volum, de la 36,7% la 37,2%, dar au sc`zut ca pondere a valorii vånz`rilor, de la 42,5% la 40,8%. Cea mai mare cre[tere a avut-o \n primele nou` luni votca cu pre] mare, cu o majorare de la 0,7% la 2,3% \n volum [i de la 0,8% la 2,6% \n valoare. Votca premium a crescut [i ea ca pondere, \n perioada anali zat`, de la 5,1% la 6,8% din punct de vedere al volumului [i de la 11,3% la 14% ca valoare. Dup` concentra]ie, cea mai mare pondere - de 98,7% - o ocup` votca \ntre 36,1% [i 40%, nearomat` (98,9%) [i \mbuteliat` \n sticle de 0,5 litri (29,4%). Pentru whisky, datele MEMRB arat` c` scotch-ul [i-a p`strat cea mai mare pondere \n primele nou` luni din acest an, atåt ca volum (79,3%), cåt [i ca valoare (76,7%), urmat de bourbon (16,6% ca volum [i 21,2% ca valoare). Ginul cu pre] ridicat ocup` cel mai important segment din pia]a acestui tip de b`utur`, cu o pondere de 42,1% din totalul volumului [i de 46,7% din valoarea total` a vånz`rilor. Segmentul cu pre] mic ocup` 26,3% din volumul total de vånz`ri [i 16,3% din valoarea acestora, iar cel premium are o cot` de pia]` de 20,9% la volum [i 27,1% la valoare. La coniac, \n schimb, pre]ul mic are cea mai important` pondere - 61,6% din volum [i 48,5% din valoarea vånz`rilor, urmat de produsele cu pre] mediu (27,8% - cot` de pia]` din punct de vedere al volumului [i 32,1% din valoarea total` a vånz`rilor).

ANUARUL RETAIL 2009

71


PRODUC}IE

Contrabanda [i accizele pun presiune pe produc`torii de tutun Dintre toate bunurile de larg consum, ]ig`rile au suferit anul acesta cele mai mari scumpiri: peste 20%. Prin urmare, tot mai mul]i rom책ni au ajuns s` cumpere produsele de contraband`, a c`ror pondere a dep`[it 20% din totalul pie]ei. La un volum de 38,5 miliarde de ]igarete, valoarea asociat` a v책nz`rilor din acest an va dep`[i 3 miliarde de euro. Gabriela Niculescu

Sursa:

72

Analiz`

, date furnizate de BAT


}IG~RI

S

cumpirile succesive din 2009 – mai multe decåt \n orice alt an, au ridicat pre]ul unui pachet de ]ig`ri la 7,5 lei, \n cre[tere cu peste 20% fa]` de \nceputul anului. Un motiv suficient de puternic pentru mul]i cump`r`tori s` cumpere ]ig`ri provenite din contraband`. Potrivit estim`rilor companiei Japan Tobacco International (JTI), pia]a va stagna \n acest an la 38,5 miliarde de ]igarete, din care 80% (30 de miliarde de unit`]i) reprezint` produc]ia legal`, restul fiind marf` de contraband`. Astfel, pia]a ilicit` a crescut \n ultimul an cu peste [apte puncte procentuale, fa]` de 13% \n 2008. |ns` stagnarea pie]ei acoper` de fapt cre[terea cu 15%-20% \n volum a vånz`rilor ilegale [i reducerea, la un nivel similar, a produselor pentru care companiile pl`tesc impozite. Cre[terea vånz`rilor pentru ]ig`rile de contraband` se traduce pe de o parte \n vånz`ri mai mici pentru produc`tori, iar, pe de alt` parte, [i \n pierderi la bugetul de stat. Statul pierde din pricina vånz`rilor ilicite \ncas`rile din taxe (accize [i TVA) de 500 de milioane de euro, conform unor estim`ri.

Produc`torii renun]` la ]ig`rile ieftine Efectele sc`derii pie]ei \n volum, \n principal pe fondul avansului cererii de produse de contraband` [i al major`rii pre]urilor, nu s-au l`sat a[teptate. Produc`torul de tutun JTI a renun]at la m`rcile Saint Georges [i Smart, din categoria produselor ieftine, pentru c` nu mai exist` diferen]e semnificative de pre] comparativ cu pachetele premium [i prestige. Pentru Philip Morris International (PMI), Romånia, al`turi de Ucraina [i Turcia, a fost cauza principal` a sc`derii, \n trimestrul trei, cu 4,5% a vånz`rilor \n volum \n Europa de Est, Orientul Mijlociu [i Africa. Rezultatele negative ale PMI pe pia]a local` au reflectat declinul sectorului de profil, dup` majorarea pre]urilor, ca urmare a taxelor mari. La råndul s`u, British American Tobacco (BAT) a consemnat, \n primele nou` luni, sc`deri \n volum de 7% \n ]`rile din Europa de Est, afacerile fiind afectate de comer]ul la negru, favorizat de cre[terea ta xelor.

Taxele [i accizele, 80% din pre] Produc`torii [i-au manifestat \n repetate rånduri \ngrijorarea c` pia]a neagr` a ]ig`rilor va continua s` creasc` \n perioada urm`toare pån` la 30%, dac` se va aplica cre[terea accizei de la 1 ianuarie 2010, de la 64 euro la 74 euro/mia de ]igarete. Aceast` nou` cre[tere a accizei ar putea

aduce o majorare de 25% a pre]ului pentru fiecare pachet de ]ig`ri, fa]` de nivelul din noiembrie. Astfel, fum`torii vor scoate \n medie 10 lei din buzunar pentru un pachet. Scumpirea ar putea fi evitat`, conform reprezentan]ilor industriei, iar Ministerul Finan]elor Publice a propus o amånare \n aplicarea calendarului accizelor [i respectiv aplicarea unui curs euro/leu actualizat \n calcularea acestora. Ponderea taxelor, accizelor [i TVA \n pre]ul unui pachet de ]ig`ri este \n medie de 80%, sus]in reprezentan]ii JTI.

O pia]`, cinci juc`tori Pia]a este dominat` de cinci juc`tori, mai exact BAT, PMI, JTI, Galaxy Tobacco [i Imperial, care au cumulat, \n perioada ianuarie - august 2009, o cot` atåt valoric`, cåt [i \n volum, de peste 99%, potrivit firmei de cercetare Nielsen. |n ceea ce prive[te m`rcile, cele mai mari cote de pia]` revin Kent, Marlboro, Pall Mall, L&M [i Winston, care au totalizat \n perioada amintit` peste 60% din vånz`ri, conform informa]iilor Nielsen. Magazinele alimentare sunt principalul canal de distribu]ie, cu 77,5%, \n cre[tere fa]` de perioada similar` a anului 2008. Pe de alt` parte, vånz`rile de ]ig`ri \n chio[curi au \nceput s` piard` teren \n favoarea supermarketurilor, hipermarketurilor [i benzin`riilor.

Duty-free-urile, Ucraina [i Moldova aprovizioneaz` pia]a neagr` Un studiu realizat de Novel Research pentru BAT [i JTI arat` c`, \n luna octombrie, volumul de ]ig`ri de contraband` a \nregistrat o sc`dere u[oar`, de dou` puncte procentuale, la 20,1%, comparativ cu iulie, dar a crescut cu peste patru puncte procentuale fa]` de august 2008. Vånz`rile ilegale din magazinele duty-free au \nregistrat un declin \n favoarea produselor la negru din Ungaria [i Republica Moldova, unde pre]ul unui pachet de ]ig`ri este de 0,2-0,3 euro. Potrivit datelor Novel Research, contrabanda prin duty-free-uri acoperea \n luna octombrie 28,4% \n volum din pia]a neagr`, produsele din Ucraina - 33,6% [i cele din Republica Moldova - 26,7%. Brandurile JTI sunt cele mai afectate de contraband`, \n principal Ronson, 80% fiind pachete nelegale, urmate de MonteCarlo (40%) [i de More. BAT are \n schimb concuren]` pentru m`rcile Viceroy, produsele de contraband` provenind \n special din Ucraina, [i pentru Pall Mall, pachetele nesupuse tax`rii fiind din duty-free-uri.

ANUARUL RETAIL 2009

73


PRODUC}IE

|n situa]ii de criz`, produse mai ieftine Pia]a de produse cosmetice [i de \ngrijire personal` va cre[te \n acest an cu 5%, la circa 28 de miliarde de lei, potrivit Euromonitor International. Cum banii au fost mai pu]ini, produc`torii [i-au atras clien]ii prin campanii speciale [i cosmetice naturale, mai ieftine. Gabriela Niculescu

M

ai mult, Euromonitor anticipeaz` o continuare a cre[terii pie]ei \n perioada urm`toare. „Majoritatea produselor se afl` pe pia]` de mai bine de patru ani, iar consumatorii din zona urban` le folosesc deja \n mod frecvent. Cei mai mul]i din industrie vor \ncerca s` profite de interesul crescut fa]` de \nf`]i[are [i de s`n`tate manifestat de consumatorii moderni”, sus]in anali[tii Euromonitor. Pia]a analizat` de Euromonitor include produsele pentru bebelu[i, pentru baie [i du[, cele de \ngrijire a p`rului, cele pentru b`rba]i, pentru igiena oral`, pentru \ngrijirea pielii, make-up, deodorante, parfumuri, creme epilatoare [i lo]iuni pentru protec]ie solar`. Romånia ocup` penultimul loc \ntr-un top care cuprinde 13 ]`ri din Europa de Sud-Est privind cheltuielile anuale pe cap de locuitor pentru produse cosmetice, cu 17 euro. Turcia se plaseaz` pe ultimul loc, cu 13 euro pe cap de locuitor.

Mai mult` crem` pentru måini Vånz`rile de cosmetice pentru \ngrijire \n supermarketuri [i hipermarketuri au avansat la [ase luni cu 3%, la 53,25 milioane de lei, comparativ cu ianuarie - iunie 2008, reiese din datele Nielsen. 74

Analiz`

|n volum, vånz`rile de produse de \ngrijire au avut un avans de circa 4%, la 586.900 de litri. Cele mai bine våndute produse au fost cele de \ngrijire a tenului [i ochilor, care au generat 40% din totalul \ncas`rilor. |n schimb, consumatorii au cheltuit mai pu]in pe produsele pentru \ngrijirea corpului [i m`[tile pentru fa]`, iar cosmeticele pentru \ngrijirea måinilor au avut cel mai mare ritm de cre[tere, fiind achizi]ionate produse de peste trei milioane de lei.

Cump`r`m s`pun s`pt`månal S`punul cosmetic, indiferent c` este vorba de forma lichid` sau solid`, este un produs folosit zilnic, fiind cump`rat \n medie o dat` la trei s`pt`måni, pentru 13% dintre cei intervieva]i fiind chiar un obicei de achizi]ie s`pt`månal. Aproape opt din zece dintre persoanele chestionate de compania de cercetare 360insights sunt utilizatori de s`pun clasic, sub form` solid`. Totu[i, aceast` form` este urmat` \ndeaproape de s`punul \n form` lichid`, folosit, de asemenea, \n mai mult de jum`tate din gospod`riile din Romånia (55%). Singurii care sunt mult mai re]inu]i \n folosirea acestui tip de s`pun sunt persoanele \n vårst`. |n clasamentul de utilizare al m`rcilor, 57% dintre cump`r`tori opteaz` \n mod regulat pentru marca


|NGRIJIRE PERSONAL~ Dove, pentru 42% dintre ace[tia fiind [i marca aleas` cel mai des, se mai arat` \n datele firmei de cercetare. Podiumul liderilor este continuat de Palmolive, Protex, Fa [i Nivea. Potrivit 360insights, romånii \[i procur` s`punul cosmetic din locurile unde \[i fac, de obicei, cump`r`turile pentru cas`, respectiv supermarketuri (58%) [i hipermarketuri (43%). Companiile cosmetice care distribuie produsele prin intermediul reprezentan]ilor, precum Oriflame [i Avon, au un aport mai mic \n acoperirea cererii de s`pun, numai 5% dintre cump`r`tori optånd pentru aceast` modalitate de achizi]ie.

{amponul clasic, mereu la mod` O pia]` mult mai a[ezat` a fost, \n primele opt luni, cea a produselor de \ngrijire a p`rului [i a coloran]ilor, f`r` modific`ri foarte mari \n comportamentul de cump`rare, fa]` de ianuarie - august 2008, potrivit MEMRB. Segmentul coloran]ilor de p`r este dominat de produsele cu ac]iune permanent`, cu peste 90% din pia]`. Vopseaua semi-permanent` a \nceput s` fie mult mai c`utat`, cota acesteia, de[i \n continuare mic`, aproape dublåndu-se, la 7,1%. Cånd vine vorba de produsele pentru coafur`, aproape jum`tate dintre femei [i b`rba]i aleg produsele sub form` de spray, urmate de gel [i spum`, ponderea celor trei categorii plasåndu-se, \n primele opt luni, la un nivel apropiat celui din ianuarie-august 2008. De remarcat este faptul c` magazinele mici furnizeaz` 29,3% din produsele pentru coafur`, \n timp ce magazinele de cosmetice doar 9,5%. {ampoanele cele mai c`utate \n primele opt luni au fost cele obi[nuite, \n ambalaje de 200 mililitri. Din rafturile magazinelor au fost cump`rate cu prec`dere produsele multina]ionalelor, vånz`rile primelor cinci companii - P&G, L’Oréal, Unilever, Beiersdorf [i Henkel-Schwarzkopf - cumulånd 82,9% din pia]`.

Geluri de du[ mai mari Pentru consumatori, gelurile de du[ [i spumantele au reprezentat o ocazie de face economie, astfel c` tot mai mul]i cump`r`tori [i-au \ndreptat aten]ia c`tre produsele \n ambalaje mai mari. |n plus, pe segmentul spumantelor de baie s-a \nregistrat o sc`dere a cotei din vånz`ri, \n perioada ianuarie-august, de la 14,1% la 9,6%, fa]` de primele opt luni 2008, diferen]a fiind asimilat` de gelurile de du[, care au ajuns la 90,4%, potrivit MEMRB. Cre[teri importante au avut-o gelurile \n ambalaje mai mari de 350 de mililitri, generånd 20,5% \n valoare [i 26,6% \n volum din pia]`, aproape dublu fa]`

Sursa:

de primele opt luni 2008. Cea mai mare parte a segmentului a fost acoperit` de ambalajele de 200-250 de mililitri, respectiv 67,8% \n valoare [i 62,5% \n volum, \n sc`dere cu nou` puncte procentuale, respectiv 12 puncte procentuale, se arat` \n analiza MEMRB. O tendin]` asem`n`toare se remarc` [i pe pia]a de spumante, unde produsele de 501-1.000 de mililitri [i de peste un litru au avut cre[teri semnificative \n primele opt luni, comparativ cu cele de 300-500 mililitri, care au fost achizi]ionate \ntr-o mai mic` m`sur` fa]` de ianuarie-august 2008. Principalii juc`tori de pe pia]` sunt Beiersdorf, Colgate-Palmolive, Unilever, Henkel-Schwarzkopf [i Coty, care au satisf`cut peste dou` treimi din cererea pentru cele dou` tipuri de produse.

B`rba]ii, cei mai „parfuma]i” Parfumurile b`rb`te[ti, incluzånd after-shave-urile, au generat, \n primele opt luni, aproape jum`tate din veniturile produc`torilor pe aceast` pia]`, \n timp ce ponderea celor pentru femei a fost de 34,1%, reiese din datele MEMRB. Segmentul de parfumuri unisex a r`mas neschimbat fa]` de primele opt luni ale anului 2008, cu o cot` de 0,2%. Printre cei cinci produc`tori de parfumuri care activeaz` pe segment [i au o cot` cumulat` de circa 60%, \n valoare [i volum, se num`r` [i compania romåneasc` Farmec Cluj Napoca, pe locul trei \n clasament, dup` Coty [i Sarantis-Antonio Puig. Urm`torii doi produc`tori sunt Beiersdorf [i P&G. Comportamentul de consum al deodorantelor nu sa schimbat \n ianuarie-august fa]` de perioada de referin]` 2008, principalele produsele r`månånd cele sub form` de spray [i sub form` de stick, ale c`ror vånz`ri au totalizat 85% din valoarea pie]ei.

ANUARUL RETAIL 2009

75


PRODUC}IE

Cur`]enie premium Produsele de \ngrijire a locuin]ei par a fi mai pu]in afectate de recesiune, consumatorii aleg책ndu-le \n continuare pe cele cu pre]uri mai mari, dar pe care le consider` de bun` calitate. Gabriela Niculescu

Sursa:

76

Analiz`


|NGRIJIREA LOCUIN}EI

R

omånii au l`sat pentru detergen]ii de rufe, \n primele opt luni ale anului, peste 280 de milioane de lei \n hipermarketuri [i supermarketuri, \n cre[tere cu 27% comparativ cu perioada anterioar` de referin]`, potrivit datelor firmei de cercetare Nielsen. Detergen]ii fabrica]i de companiile Procter&Gamble, Unilever, Henkel, Evyap (brandul Fax) [i Ficosota Bulgaria (Savex) au generat 95,8% din vånz`ri. Detergen]ii de rufe sunt procura]i din supermarketuri [i hipermarketuri, dar [i din magazinele alimentare, cele dou` canale avånd cote de pia]` asem`n`toare. Vånz`rile m`rcilor Ariel, Dero, Bonux, Tide [i Persil acoper` 88% din valoarea total`, conform Nielsen. |n ceea ce prive[te pre]ul detergen]ilor nu au existat \n primele opt luni schimb`ri majore ale consumului, \n magazine c`utåndu-se mai ales produsele de pe segmentul premium - 40,5% [i value for money (raport calitate-pre]) - 41,9%, se arat` \n datele MEMRB. Romånii sunt \n continuare reticen]i s` foloseasc` detergent ieftin [i medium, care au fiecare o pondere de peste 8%.

Vase cu miros de l`måie Produsele de cur`]at vesela, comercializate \n hipermarketuri [i supermarketuri \n intervalul ianuarie - august 2009, au adus firmelor din domeniu venituri cu 35% mai mari fa]` de primele opt luni ale anului trecut, de 41,4 milioane de lei, reiese dintr-o analiz` Nielsen. Cånd vine vorba de m`rci, vasele sunt cur`]ate cu detergen]ii Pur (Henkel), Fairy (Procter&Gamble), Axion (Colgate-Palmolive), Feya (Ficosota Bulgaria) [i Trim (Interstar), potrivit Nielsen. Parfumul detergentului de vase este un factor de decizie \n alegerea produselor. Cei mai c`uta]i detergen]i au fost, \n perioada ianuarie - august, cei cu miros de l`måie, cu 29% din vånz`rile de produse sub form` lichid`, m`r - 18,4%, cei cu parfumuri mixte - 16,5% [i cu aloe vera - 10,9%, sus]in speciali[tii MEMRB.

Odorizantele \ntre]in toaletele Pentru \ntre]inerea toaletei cele mai utilizate produse au fost, \n perioada ianuarie - august, odori zantele sub form` de gel, care au o pondere de 40,4% din pia]`, urmate de cele sub form` solid`, cu o cot` de 31,1%, potrivit datelor centralizate de MEMRB. O u[oar` sc`dere a consumului au \nregistrat \n perioada analizat` odorizantele efervescente

pentru bazinele WC-urilor, cu o cot` \n valoare de 11,9%, [i produsele lichide de cur`]are au crescut de la 16,2% la 16,6%. Cinci dintre juc`torii de pe pia]` – Interstar (marca Pic), Henkel (Bref), Johnson Wax (Anitra), Sano Bruno’s (Sano) [i Unilever (Domestos) – au cumulat, \n volum [i valoare, mai mult de 80% din pia]`. |n ceea ce prive[te canalele de distribu]ie, comer]ul modern a acoperit, \n primele opt luni, peste jum`tate din cerere, \n cre[tere fa]` de perioada anterioar` de analiz`, reu[ind s` absoarb` din cotele chio[curilor, magazinelor multifunc]ionale, ale magazinelor de produse chimice, ale celor cosmetice, dar [i ale alimentarelor mari.

Lumån`rile parfumate ard mai pu]in |mprosp`tarea casei cu ajutorul spray-urilor [i odorizantelor este considerat` de romåni ca parte a \ntre]inerii locuin]ei, acestea ajungånd s` fie folosite \n buc`t`rie, dormitor, sufragerie sau baie. Pia]a este puternic fragmentat`, existånd o gam` variat` de produse, arome [i formule. Potrivit firmei de cercetare MEMRB, exist` patru categorii importante: produse cu ac]iune scurt`, pentru o perioad` \ndelungat`, lumån`ri parfumate [i dezinfectante pentru \ndep`rtarea mirosurilor. Lider pe pia]a produselor de „aerisire” a locuin]elor sunt produsele din prima categorie, care au avut, \n primele opt luni, cea mai dinamic` cre[tere. Astfel, trendul ascendent al vånz`rilor a asigurat, \n perioada ianuarie - august, o pondere de 59,6%, fa]` de 48,2% \n primele opt luni ale anului trecut. |n ceea ce prive[te a doua categorie, ale c`rei venituri acoper` 30,3% din pia]`, consumatorii au fost atra[i de aparatele electrice cu lichid [i de cele decorative sau sub form` de gel. Lumån`rile parfumate, achizi]ionate \ntr-o cantitate mic`, nu au fost la fel de interesante pentru consumatori, cota de pia]` a acestora fiind de 2,6%, \n volum, mai pu]in fa]` de 3,4% \n primele opt luni din 2008. Pia]a lumån`rilor parfumate a fost \n sc`dere [i din punct de vedere valoric, reprezentånd \n primele opt luni 3,1%, fa]` 4% \n 2008. |n primele opt luni luni ale anului, evolu]ia vånz`rilor de dispozitive instant [i electrice pentru eliminarea mirosurilor nepl`cute a sc`zut cu 2 puncte procentuale, la 7%, comparativ cu ianuarie - august 2008. Principalii produc`tori pe segmentul \mprosp`t`rii casei sunt Johnson Wax (m`rcile Glade [i Oust), Reckitt&Benckiser (Air Wick), Sara Lee (Ambi Pur), Statestrong (Flower Shop) [i Yplon (Bonaria), afacerile acestora acoperind peste 90% din pia]`.

ANUARUL RETAIL 2009

77


PRODUC}IE DECEMBRIE 2008 Strauss Romånia (fost Elite) a intrat pe pia]a cafenelelor, prin deschiderea primei unit`]i \n Bucure[ti, sub brandul Don Café, iar \n 2009 inten]ioneaz` formarea unei re]ele.

IANUARIE 2009 Euroconserve Zal`u \[i va extinde produc]ia de la trei milioane la cinci milioane de unit`]i pe sezon, \n urma unei investi]ii de 4,5 milioane de euro. Procter&Gamble [i-a p`strat pozi]ia de principal investitor \n publicitate de pe pia]a romåneasc` [i \n 2008, cu un buget total de 335,04 milioane de euro la rate card, potrivit datelor AlfaCont. Pe pozi]iile urm`toare s-au situat Unilever, cu 187,32 milioane de euro, [i L’Oréal Romånia, care a cheltuit 176,85 milioane de euro.

MARTIE 2009 Tnuva Romånia s-a asociat cu firma de mor`rit [i panifica]ie Vel Pitar din Råmnicu Vålcea \ntr-o campanie de promovare comun` a dou` produse fabricate de cele dou` companii, respectiv sana [i påine toast. Consiliul Concuren]ei a acordat dispens` de la Legea concuren]ei pentru contractele de distribu]ie exclusiv` de produse zaharoase \ncheiate \ntre Cadbury Romånia [i o parte din distribuitorii s`i. Alka Grup aloc` 2,5 milioane de euro pentru extinderea gamei de fructe uscate, investi]ia incluzånd dezvoltarea spa]iului de produc]ie la fabrica din Filipe[tii de P`dure, achizi]ia de echipamente [i noi ambalaje pentru produse.

Ac]ionarul principal al Albalact, Raul Ciurtin, a inaugurat fabrica de conserve din carne Prefera Foods, reprezentånd o investi]ie de circa [ase milioane de euro \n localitatea Galda de Jos, jude]ul Alba.

Siveco Romånia a lansat solu]ia Registrul Agricol, un modul integrat destinat eviden]ei unitare a gospod`riilor din cadrul unei localit`]i, a terenurilor, a mijloacelor de produc]ie agricol` [i a efectivelor de animale.

SABMiller a anun]at c` subsidiara sa din Romånia, Ursus Breweries, a cump`rat 71% din ac]iunile Bere Azuga. Ursus Breweries va solicita aprobarea autorit`]ii din domeniul concuren]ei din Romånia, urmånd s` lanseze o ofert` public` pentru ac]iunile pe care nu le de]ine.

Smithfield Romånia a preluat 99,7% din ac]iunile firmei de transport [i stocare Agroalim Logistics, de]inute anterior de Frigorifer Tulcea.

FEBRUARIE 2009 Lemarco a cump`rat de la firma Marr Sugar fabrica de la Urziceni, unde va transfera produc]ia de la unitatea din localitatea Lie[ti, jude]ul Gala]i, care va intra \n conservare. Procter&Gamble \ncepe construc]ia fabricii de produse de \ngrijire a p`rului de la Urla]i, jude]ul Prahova, cu o investi]ie ini]ial` de 50 de milioane de dolari, care urmeaz` s` se dubleze pån` \n 2010. Kraft Foods Romånia va oferi pachete compensatorii de 10 pån` la 30 de salarii, \n func]ie de vechime, angaja]ilor de la unitatea de produc]ie de la Bra[ov, care urmeaz` s` fie \nchis` \n acest an. Coca-Cola HBC Romånia va disponibiliza \n acest an, la nivel na]ional, 100 de angaja]i dintr-un total de circa 2.300 de angaja]i. Unilever South Central Europe intr` pe pia]a \nghe]atei prin achizi]ia m`rcii locale Napolact [i comercializarea unor m`rci interna]ionale ale grupului. Marca 78

Napolact era de]inut` de compania Napolact din ClujNapoca, parte a grupului de lactate Friesland.

Cronologie

Expur urmeaz` s` \nchid` fabrica de ulei din Urziceni [i s` disponibilizeze 200 de angaja]i la \nceputul lunii aprilie, a declarat pre[edintele Federa]iei Sindicatelor din Industria Alimentar`, Drago[ Frumosu. Reprezentan]ii Expur au precizat c` este vorba de 130 de persoane. Agroli Group anun]` c` va deschide \n acest an 20 de magazine proprii \n Bucure[ti [i localit`]ile limitrofe, care vor fi amplasate \n pie]e agroalimentare sau \n zone reziden]iale, Agroli inten]ionånd s` dezvolte un lan] de magazine de mici dimensiuni, de tip convenience. Grupul francez Soufflet a inaugurat la Buz`u cea mai mare fabric` de mal] din Romånia, cu o capacitate anual` de produc]ie de 105.000 de tone, investi]ie de peste 60 de milioane de euro.

APRILIE 2009 Ursus Breweries Romånia, subsidiara grupului SABMiller, a finalizat o investi]ie de 42 de milioane de euro pentru cre[terea capacit`]ii de produc]ie a fabricii de bere din Buz`u. Heineken Romånia [i-a majorat capitalul social cu 40,8 milioane de lei, de la 261,6 milioane de lei


PRODUC}IE la 302,5 milioane de lei, ca efect al fuziunii cu firma Bere Mure[.

expir` perioada de gra]ie acordat` pentru epuizarea stocurilor, a anun]at Ministerul S`n`t`]ii.

Consiliul Concuren]ei a autorizat tranzac]ia prin care Ursus Breweries, parte a grupului SABMiller, a preluat Bere Azuga.

Consiliul Concuren]ei a autorizat preluarea firmei Vericom 2001, de produc]ie [i comercializare a mezelurilor, de c`tre compania Elit.

Consiliul Concuren]ei a \nceput o investiga]ie pe pia]a proces`rii laptelui, axat` pe primele etape de comercializare [i pe corectarea unor posibile disfunc]ionalit`]i de natur` anticoncuren]ial`, \n urma unor semnale primite, care indic` tensiuni \ntre produc`tori [i procesatori.

Fostul director general adjunct al Scandia Romån` Ioan Sorin Bozdog a ie[it din ac]ionariatul companiei, vånzånd pachetul de ac]iuni de 5% din titluri ac]ionarului majoritar, firma Elga Comer].

Fuchs inaugureaz` o fabric` de condimente la Curtea de Arge[, \n urma unei investi]ii de circa zece milioane de euro, urmånd ca Romånia s` devin` centrul de produc]ie [i logistic` al grupului pentru Europa de Est.

MAI 2009 Unicarm Satu Mare a investit circa 30 de milioane de euro \n patru fabrici de påine, lapte [i \nghe]at`, \n localitatea Veti[, jude]ul Satu Mare, unde mai de]ine un abator de carne [i o fabric` de conserve. Heineken Romånia a semnat vånzarea diviziei de ape minerale, parte din fosta companie Bere Mure[, c`tre Ioan B`lan, fostul ac]ionar majoritar [i director general al produc`torului de lactate Covalact din Sfåntu Gheorghe. Consiliul Concuren]ei a autorizat preluarea de c`tre Unilever NV [i Unilever South Central Europe a activit`]ii de producere a \nghe]atei comercializate sub marca „Napoca“ de]inut` anterior de Napolact, parte a FrieslandCampina Romånia. Consiliul Concuren]ei a aprobat preluarea Comcereal Constan]a de c`tre compania Ameropa Holding, aceasta din urm` fiind \ns` sanc]ionat` cu peste 30.000 de lei pentru omisiunea notific`rii \n 30 de zile a opera]iunii. URBB va intra pe segmentul apei minerale, printr-un proiect greenfield de peste zece milioane de euro, noua fabric` urmånd s` fie construit` \n localitatea Bilbor, din jude]ul Harghita, la 12 kilometri de Borsec. Organiza]ia de produc`tori Hortifruct Bucure[ti a finalizat un complex de sere, dezvoltat pe un teren de 13,5 hectare, \n Pipera, \n urma unei investi]ii de 15 milioane de euro.

IUNIE 2009 Toate pachetele de tutun trebuie s` fie inscrip]io nate cu avertismente combinate \ncepånd din 1 iulie, cånd

Bere Azuga va opri produc]ia la fabrica din jude]ul Prahova, va desfiin]a cinci puncte de lucru, va disponibiliza 160 de angaja]i [i \[i va schimba obiectul de activitate din fabricarea berii \n imobiliare. Ac]ionarul majoritar al Bere Azuga, Ursus Breweries, va derula o ofert` de preluare a pachetelor minoritare de ac]iuni, care \nsumeaz` 29,44% din capital, la un pre] de 8 lei/titlu, pentru ca ulterior s` \nceap` procedurile de delistare. Nutricom Olteni]a din jude]ul C`l`ra[i va contracta mai multe credite bancare \n valoare de 30 de milioane de euro pentru investi]ii [i capital de lucru pentru produc]ie.

IULIE 2009 Fructele [i legumele cu defecte minore cauzate de grindin` sau soarele puternic vor putea fi våndute, f`r` restric]ii \n UE, de la 1 iulie, \n urma reducerii num`rului de criterii specifice de la 36 la 10, potrivit noilor standarde de comercializare adoptate de Comisia European`. GoodBev va aloca dou` milioane de euro, \n urm`torii trei ani, pentru promovarea [i distribu]ia unui nou sortiment de cola pe pia]a romåneasc`, produs de grupul canadian Cott. Prodal 94’ \[i extinde afacerile prin \nfiin]area unei divizii de import al unor m`rci premium de b`uturi alcoolice. Murfatlar a \nceput proiectul de modernizare a unit`]ii de produc]ie, care vizeaz` m`rirea capacit`]ii de fermentare [i stocare a vinurilor la temperatur` controlat`, \n rezervoare de inox, cu un buget de 2,2 milioane de euro. Institutul pentru Testarea [i |nregistrarea Soiurilor a ad`ugat 79 de soiuri de semin]e \n Catalogul Oficial al plantelor de cultur` din Romånia, recunoscut la nivel european.

ANUARUL RETAIL 2009

79


PRODUC}IE Pre[edintele Consiliului de Administra]ie al Brailact Br`ila, Mythis Ioannis, a fost desemnat, la Adunarea General` Extraordinar` a Ac]ionarilor, administrator special, pentru gestionarea procedurii de insolven]` a companiei.

Heineken Romånia va renun]a la produc]ia de mal] \ncepånd cu 19 octombrie [i va disponibiliza 60 de angaja]i, urmånd s` achizi]ioneze produsul respectiv de la furnizori, decizia vizånd cre[terea eficien]ei [i optimizarea costurilor.

Guvernul a decis garantarea certificatelor de depozit acordate agricultorilor [i a stabilit normele metodologice.

InBev Romånia va suspenda, \n perioada 1 octombrie 2009 - 31 martie 2010, activitatea fabricii de bere din Blaj, din cauza sc`derii cererii, [i va trimite \n [omaj tehnic 110 angaja]i ai unit`]ii de produc]ie.

Ursus Breweries a cump`rat aproape 24,2% din titlurile Bere Azuga, prin oferta de preluare, pentru 10,4 milioane de lei, iar astfel [i-a majorat participa]ia de la 70,56% la 94,76% [i va \ncepe delistarea firmei de la Burs`.

AUGUST 2009

InterAgro a suplimentat cu 122,87 milioane de lei (40 de milioane de dolari) capitalul social al Galaxy Tobacco, majoråndu-[i astfel participa]ia la produc`torul de ]igarete de la sub 0,1% la 53,79%.

Agricola Interna]ional Bac`u a fost amendat` cu 40.000 de lei pentru preluarea Avicola Lumina Constan]a \nainte de emiterea unei decizii \n privin]a acestei opera]iuni de c`tre Consiliul Concuren]ei.

Anheuser-Busch InBev urmeaz` s` vånd` activele [i opera]iunile din Europa Central`, inclusiv din Romånia, c`tre firma de capital privat CVC Capital Partners, pentru 2,2 miliarde de dolari.

Coca-Cola HBC va transfera liniile de produc]ie ale fabricii din Ia[i \n Republica Moldova [i produc]ia din Floreni, jude]ul Suceava, la unitatea \nvecinat`, din Poiana Negri.

Ministerul Agriculturii a elaborat un proiect de hot`råre de guvern privind noul registru agricol, valabil pentru perioada 2010 - 2014.

SEPTEMBRIE 2009 PepsiAmericas a inaugurat o fabric` \n localitatea Dragomire[ti Vale, lång` Bucure[ti, \n urma unei investi]ii de 85 de milioane de dolari. Agricover [i Danish Agricultural Advisory Service au \nfiin]at o companie mixt` romånodanez`, AgroAdvice, care va asigura servicii de consultan]` tehnic` [i financiar` fermierilor. Prio Oil Extraction Romånia, parte a grupului portughez Martifer, are un proiect pentru construc]ia unei fabrici de extrac]ie a uleiului din semin]e la LehliuGar`, jude]ul C`l`ra[i, \n valoare de peste 93 de milioane de euro, [i negociaz` cu BEI o finan]are de 32 de milioane de euro. Sonimpex a depus la Comisia European` dosarul pentru listarea magiunului natural de prune Topoloveni \n „Baza de date a denumirilor [i \nregistr`rilor“. Agroli Group [i Avicola Mih`ile[ti au \ncheiat un parteneriat \n baza c`ruia fiecare dintre cele dou` companii va putea utiliza, dac` va fi nevoie, capacit`]ile de produc]ie sau distribu]ie ale celeilalte p`r]i. 80

OCTOMBRIE 2009

Cronologie

Consiliul Concuren]ei a avizat o schem` de ajutor de stat, cu un buget de 200 de milioane de euro, pentru procesarea produselor agricole [i neagricole, prin acordarea unor finan]`ri nerambursabile. Ioan Niculae, proprietarul grupului agroindustrial Interagro, a pus \n func]iune la Zimnicea prima fabric` de bioetanol din Romånia, construit` de o companie chinez`.

NOIEMBRIE 2009 Perfetti Van Melle a anun]at c` \[i \nchide afacerile din Romånia din cauza sc`derii vånz`rilor, activit`]ile comerciale de pe plan local urmånd s` fie transferate unei ter]e p`r]i importatoare. Angst a anun]at c` va intra, anul viitor, pe pia]a lactatelor, urmånd s` cumpere o fabric` de profil situat` \n apropierea Capitalei. De asemenea, Sorin Dumitru Minea, care de]ine \mpreun` cu so]ia sa circa 20% din Angst, negociaz` preluarea pachetului majoritar de la omul de afaceri elve]ian Urs Angst, proprietarul a 70% din titlurile companiei. Fabrica Kraft Foods din Bra[ov a oprit produc]ia \ncepånd cu 19 noiembrie, urmånd ca pån` la sfår[itul lunii to]i cei 220 de angaja]i r`ma[i \n societate s` primeasc` preavizele de disponibilizare.


PRODUC}IE AGRICULTURĂ Companie Adresă Telefon Fax E-mail Web

Produse / Mărci / Servicii

Conducere Persoană de contact

90.105.515 / 56.009.540 5.423.760 / 5.231.931

Integrator în domeniul produselor úi serviciilor agricole, partener al industriei procesatoare: achiziĠii directe úi valorificare către industriile procesatoare de cereale úi seminĠe oleaginoase, servicii logistice, 32 silozuri úi baze de recepĠie, distribuĠie naĠională produse fitosanitare, îngrăúăminte úi sămânĠă, credite pentru agricultură

Robert Arsene - Director General Bogdan Paraschiv - Director Divizia Cereale

1.129.149.149 / 523.546.955 10.081.126 / - 36.666.121

Cereale úi seminĠe oleaginoase

Nese Tagma - Director General

243.436.097 / 153.612.562 325.923 / 5.219.927

Gamă completă de produse cerealiere, servicii úi consultanĠă de specialitate

Mihai Anghel - Preúedinte Mircea Presecan - Director Comercial

5.680.665 / 5.110.494 84.129 / 187.225

ComerĠ cu seminĠe, pesticide, îngrăúăminte chimice, folie, sisteme de microirigaĠie, utilaje agricole pentru grădinărit, consiliere tehnică úi tehnologică, programul Mr. Lucas, programul ùcoala de soiuri

Octavian Guler - Administrator

1.982.175.827 / 1.417.078.307 59.335.960 / 28.860.582

N/A

Viorel Barac - Director General Sorin Dogaru - Director Departament Agricultură

N/A / 567.340.000 N/A / 114.096

Producător agricol (culturi: grâu, rapiĠă, floarea-soarelui)

Adrian Porumboiu - Preúedinte

Cifră afaceri 2008 / 2007 lei * Profit net / Pierdere netă 2008 / 2007 lei *

Produse / Mărci / Servicii

Conducere Persoană de contact

ANA PAN Bd. Dimitrie Pompei nr. 5C, sect. 2, Bucureúti 1 021-233.22.36, 021-233.22.37 021-233.22.40 office@anapan.ro www.anapan.ro

23.896.187 / 31.639.910 2.148.271 / 416.403

Peste 300 de sortimente de produse de panificaĠie, patiserie úi cofetărie, distribuite prin 18 magazine proprii úi 6 magazine în franciză

Carmen Friptu - Director General Lucia Curcudel - Director Vânzări / Director Marketing

BOROMIR IND Str. Târgului nr. 2, Râmnicu Vâlcea, jud. Vâlcea 2 0250-732.635, 0250-734.428 0250-732.635, 0250-734.428 office@boromir.ro www.boromir.ro

200.245.283 / 165.826.626 225.447 / 12.055.128

Morărit, panificaĠie, patiserie, cofetărie

Constantin Boromiz - Director General Cezar Popescu - Director Comercial

Nr. crt.

Cifră afaceri 2008 / 2007 lei * Profit net / Pierdere netă 2008 / 2007 lei *

AGRICOVER GRUP Str. Stan Tabără nr. 28-32, sect. 5, Bucureúti 1 021-336.46.45 021-335.25.00 agricover@agricover.ro www.agricover.ro CARGILL AGRICULTURĂ ùos. Bucureúti-Ploieúti nr. 17-21, et. 7, sect. 1, cod 013682, Bucureúti 2 021-233.21.19 021-233.24.99 office@cargill.com www.cargill.ro CEREALCOM DOLJ Str. Bibescu nr. 3, cod 200582, Craiova, jud. Dolj 3 0251-416.377, 0251-417.415 0251-413.257 office@cerealcom.com www.cerealcom.com CLASIC AGRO Str. Paul Constantinescu nr. 13B, Timiúoara, jud. Timiú 4 0256-249.794, 0721-372.256 0256-249.794 info@clasicagro.ro www.clasicagro.ro INTERAGRO Str. Verii nr. 1-3, sect. 2, Bucureúti 021-210.10.20, 021-210.10.25 5 021-210.48.05 sorin@interagro.ro, office@interagro.ro www.interagro.ro RACOVA COM AGRO PAN Str. ùtefan cel Mare nr. 69, cod 730169, Vaslui, jud. Vaslui 6 0235-361.055 0235-361.061 office@racova.com www.racova.com

Nr. crt.

MORĂRIT ùI PANIFICAğIE Companie Adresă Telefon Fax E-mail Web

* - Datele financiare au fost preluate de pe site-ul Ministerului FinanĠelor Publice

ANUARUL RETAIL 2009

81


PRODUC}IE Companie Adresă Telefon Fax E-mail Web

Produse / Mărci / Servicii

Conducere Persoană de contact

DOBROGEA GRUP Str. Celulozei nr. 1, cod 900155, ConstanĠa, jud. ConstanĠa 0241-482.222, 0750-202.222 3 0241-639.944 office@dobrogeagrup.ro, marketing@dobrogeagrup.ro www.dobrogeagrup.ro, www.dobrogeagrup.com

226.388.435 / 199.995.026 146.381 / 2.740.203

Peste 300 de produse: făină, o gamă diversă de biscuiĠi, cereale mic dejun, produse congelate úi produse de panificaĠie

Fotini Teodorescu - Preúedinte CA / Director General Otilia Stanciu - Director Marketing / Vânzări / Logistică

FABRICA DE PÂINE ùERBAN Filipeúti, com. Bogdăneúti, cod 607071, jud. Bacău 0234-322.165, 0751-271.000 4 0234-322.165 interagroaliment@yahoo.com, office@grup-serban.ro www.grup-serban.ro

4.638.262 / 355.276 / -

Moara ùerban - pâine úi produse proaspete de patiserie

Lucian-Nicolae ùerban - Director General Constantin Sălăceanu - Director ProducĠie

110.195.553 / 79.956.345 1.034.583 / 930.736

Grupul de firme Galmopan desfăúoară activităĠi diverse structurate astfel: fabricarea produselor alimentare panificaĠie, patiserie, cofetărie, lactate, îngheĠată, biscuiĠi, morărit; depozitarea úi condiĠionarea cerealelor, fabricarea furajelor; distribuĠia produselor alimentare; retail; afaceri imobiliare

Mihaela Gavrilă - Director General Monica Pantelimon - ùef Departament Marketing

9.044.839 / 5.820.727 88.065 / 13.453

DistribuĠie naĠională prin reĠelele cash & carry, hypermarketuri, supermarketuri, hard-discounter, magazine mici, distribuitori locali marca Doi Pitici

Alexandru Dimofte - Director General

195.368.925 / 161.953.958 2.631.477 / 5.298.877

Pambac produce sub brandurile Pambac, Grania, Gata, Flavora, Ador, Patishop úi Superfort făină, paste făinoase, mălai, dulciuri, patiserie congelată, amelioratori úi premixuri pentru panificaĠie

Alin Mădălin Giurea - Preúedinte / Director General Tatiana Viúoiu - Director Marketing

95.107.562 / 81.351.190 1.089.029 / 517.590

Producător úi comerciant: Salatini - biscuiĠi săraĠi, Capollini covrigei, Tismana - biscuiĠi cu cremă úi zaharoúi, biscuiĠi Petit Beurre, Dolce Napolitana - napolitane, Moara Băniei - paste lungi úi scurte, Rollini d’Oro - rulade / prăjituri / minirulade ambalate, produse de morărit úi panificaĠie - mălai, făină, griú, arpacaú, pâine, produse de cofetărie úi patiserie; produsele se comercializează la pachete de diverse gramaje, cât úi vrac

Mihai Cîrstea - General Manager Corina Iovan - Marketing Manager

TITAN ùos. Cernica nr. 11, Pantelimon, jud. Ilfov 9 021-204.67.90 021-204.67.99 loulis.ro@loulisgroup.ro www.loulisgroup.ro

294.472.572 / 238.925.170 9.794.487 / 10.957.872

Produse de morărit úi panificaĠie

Stefanos Krommydas - Director General Alexandros Kapnoutzis - Director Vânzări Cristian Bălaúa - Director Marketing

VEL PITAR Str. Emil RacoviĠă nr. 3-5, sect. 4, Bucureúti 10 021-460.99.53 021-460.99.09 office@velpitar.ro www.velpitar.ro

287.287.198 / 179.745.028 4.277.818 / - 9.254.974

French Toast, Alma Dolce, cozonac Vel Pitar, cozonăcel Vel Pitar, French Rolls, napolitane Alma Dolce, biscuiĠi Vel Pitar Petit Beure, biscuiĠi Vel Pitar 2B+C, biscuiĠi Vel Pitar Poieni

Gheorghe Frîncu - Preúedinte CA Alexandru Covrig - Vicepreúedinte CA Nicolae ùerbănescu - Director General Executiv

37.119.733 / 32.567.301 - 2.643.303 / 1.068.037

Ingrediente pentru brutării, cofetării úi patiserii: amelioratori úi premixuri pentru panificaĠie, premixuri pentru cozonaci úi produse de patiserie úi cofetărie, creme instant, friúcă, umpluturi úi jeleuri, marĠipan úi alte produse pentru decorat torturi mărcile: Prokorm, Vikorn, Pulse

Ovidiu Bocăniciu - Director General Ovidiu Isare - Responsabil Marketing

Nr. crt.

Cifră afaceri 2008 / 2007 lei * Profit net / Pierdere netă 2008 / 2007 lei *

GALMOPAN Bd. George Coúbuc nr. 257, GalaĠi, jud. GalaĠi 5 0236-407.100 0236-494.769 marketing@galmopan.ro www.galmopan.ro GOLF TRADE Str. Serg. Tătaru nr. 2, Brăila, jud. Brăila 6 0239-611.927 0239-619.841 contact@doipitici.ro www.doipitici.ro PAMBAC Calea Moineúti nr. 14, cod 600281, Bacău, jud. Bacău 7 0234-517.400 0234-513.096 office@pambac.ro www.pambac.ro PAN GROUP Str. Calea Bucureúti nr. 173, Craiova, jud. Dolj 8 0251-410.414 0251-466.593 secretariat@pangroup.ro www.pangroup.ro

ZEELANDIA Valea Lupului nr. 4, DN 28, jud. Iaúi 0232-217.024 11 0232-217.034 office@zeelandia.ro www.zeelandia.ro

* - Datele financiare au fost preluate de pe site-ul Ministerului FinanĠelor Publice

82

Informa]ii companii


PRODUC}IE LACTATE ùI BRÂNZETURI Companie Adresă Telefon Fax E-mail Web

Produse / Mărci / Servicii

Conducere Persoană de contact

ALBALACT DN 1 km 392+600, cod 517293, Oiejdea, jud. Alba 0258-846.980, 0258-816.424, 1 0748-298.098 0258-815.418 secretariat@albalact.ro, office@albalact.ro www.albalact.ro

190.546.810 / 154.647.477 606.579 / 3.236.032

Produse lactate proaspete pasteurizate (lapte, iaurt alb, iaurt cu fructe, unt, sana, smântână) Zuzu, produse UHT (lapte) Fulga úi produse proaspete pasteurizate (iaurturi albe úi cu fructe) Fulga, produse proaspete pasteurizate (lapte, iaurt, unt, smântână) De Albalact, brânzeturi Rarăul

Raul Ciurtin - Preúedinte Traian Simion - Director General

ALMERA INTERNAğIONAL Str. Alexei Tolstoi nr. 67, Bacău, jud. Bacău 2 0234-588.380 0234-588.380 marketing@almera.ro www.almera.ro

37.656.753 / 26.562.580 2.735.915 / 1.285.664

Produse lactate sub brandul BigPanda

Grigorie Lungulescu - Director General Ramona ùute - Responsabil Marketing

CARMO-LACT PROD Str. Principală nr. 153/B, cod 427175, Monor, jud. BistriĠa-Năsăud 3 0263-261.700 0263-261.845 office@monor.ro www.monor.ro

47.412.821 / 35.492.153 2.551.110 / 2.570.747

Lapte carton 1,5% úi 3,5%, cremă Făgăraú 200 gr, sana 3,6%, iaurt natural 3,5%, iaurt cu fructe (căpúuni, caise, fructe de pădure, viúine), smântână 18%, brânză topită, brânză burduf Călimani, brânză telemea

Ioan Neagoú, Eugen Creoúteanu Administratori Alin Neagoú - Director Economic

74.582.481 / 71.093.055 - 1.699.589 / 3.046.581

SortimentaĠia actuală a companiei Covalact cuprinde, pe lângă produsele clasice: lapte consum, lapte bătut, iaurt de băut, iaurt gras úi dietetic, sana, chefir, smântână, unt, brânză de vaci, brânză de burduf, alte brânzeturi; specialităĠi cu lapte de capră sau oaie, iaurt de băut úi lapte bătut cu lapte de capră, iaurt cu lapte de oaie; cât úi Brânzică de casă®

Kovács Zsolt - Vicepreúedinte Executiv OperaĠional Oana Laslo - Vicepreúedinte Executiv Financiar Csilla Mike - Specialist Marketing

DANONE P.D.P.A. Str. Nicolae Cânea nr. 140-160, sect. 2, cod 023076, Bucureúti 5 021-204.62.04 021-240.22.40 reception.office@danone.com www.danone.ro

422.776.234 / 369.062.219 31.615.177 / 31.713.242

Producător produse lactate proaspete; ape minerale îmbuteliate; alimentaĠie pentru bebeluúi; portofoliul depăúeúte 60 de referinĠe de produs, principalele mărci fiind: Activia, Danonino, Actimel, Nutriday, Frutmania, Cremosso, Danette úi gama Casa Bună

Stephane Batoux - Director General

DELACO DISTRIBUTION Str. Târgului nr. 6, cod 505100, Codlea, jud. Braúov 6 0268-254.082, 0268-254.092 0268-254.087 contact@delaco.ro www.delaco.ro

184.313.510 / 118.581.685 3.205.272 / 2.984.150

Brânzeturi úi produse lactate sub mărcile: Delaco, Del; mărci distribuite: Zott, Bergader, Joya; logistică, distribuĠie

Tudor Comaniciu - Director General Romulus Dumitru - Marketing Manager

DORNA LACTATE Str. Nicolae Caramfil nr. 81, sect. 1, cod 014142, Bucureúti 021-306.37.37, 0230-375.121 7 021-306.37.39, 0230-375.335 office@ladorna.ro, elena.popescu@ladornagroup.ro www.ladornagroup.ro

139.520.569 / 107.549.824 - 16.933.755 / - 6.376.851

LaDorna

Wilfried Lebas - Director General Elena Popescu - Asistent Director General

2.690.369 / 3.875.613 81.136 / 138.014

Caúcaval Dalia, Rucăr; brânză burduf în piele úi în batoane; telemea de: vacă, capră; caú de capră, caú de oi sub marca Ecolat Co., caúcaval afumat sub marca VarniĠa

Domnica Morhan - Manager Adrian Chetraru - Director

8.224.110 / 6.099.849 70.148 / 96.643

Brânzeturi indigene úi din import: telemea, feta, urdă proaspătă, caú dulce, brânzeturi topite, caúcaval, creme de brânză sub mărcile: Traian One úi Unic-atât de sănătos, atât de gustos, ambele producĠie proprie; produsele sunt oferite calibrate úi cu cod EAN în gramaje de la 100 g la 1 kg; produse pentru servire directă

Victoria Tura - CEO Ramona TurculeĠ - Director Comercial

Nr. crt.

Cifră afaceri 2008 / 2007 lei * Profit net / Pierdere netă 2008 / 2007 lei *

COVALACT Str. Lunca Oltului nr. 1, cod 520036, Sfântu Gheorghe, jud. Covasna 4 0267-351.861, 0267-313.981 0267-351.058 office@covalact.ro www.covalact.ro

ECOLACT CO. Str. Fabricii nr. 827, cod 727360, MiliúăuĠi, jud. Suceava 0230-418.291, 0740-194.112, 8 0745-323.368 0230-460.020, 0330-816.766 ecolact@clicknet.ro, ecolactco@yahoo.com EUROCHEESE PRODUCğIE Bd. Corneliu Coposu nr. 2, sect. 3, cod 030065, Bucureúti 9 021-313.40.74, 021-312.72.05 021-313.40.74, 021-312.72.05 office@eurocheese.ro www.eurocheese.ro

* - Datele financiare au fost preluate de pe site-ul Ministerului FinanĠelor Publice

ANUARUL RETAIL 2009

83


PRODUC}IE Companie Adresă Telefon Fax E-mail Web

Produse / Mărci / Servicii

Conducere Persoană de contact

318.294.284 / 272.644.257 17.729.309 / 87.582.913

Fabricarea produselor lactate, a brânzeturilor úi a deserturilor pe bază de lapte sub brandurile: Milli, Napolact, Dots, Oke úi Completa

Ian Gearing - Director General FrieslandCampina România Daniela Dorca - Brand Manager Napolact

216.300.747 / 170.617.805 13.670.513 / 8.048.964

Portofoliu de peste 70 de varietăĠi de produs: specialităĠi cu mucegai nobil, brânză topită, caúcaval, creme de brânză, telemea sau brânzeturi rase

Sergiu Mititelu - Director General Dan Oprescu - Director Marketing

11.211.094 / N/A 23.609 / - 527

President, Galbani

Wilfried Lebas - Director General Elena Popescu - Asistent Director General

LACTAPROD Bd. DorobanĠilor nr. 415, cod 810031, Brăila, jud. Brăila 13 0239-610.870 0239-610.870 info@pacolactate.ro www.pacolactate.ro, www.margareto.ro

30.278.084 / 20.966.443 19.099 / 36.846

Producător úi comerciant produse lactate proaspete sub mărcile proprii Paco úi Margareto, precum úi mărci private (categorii de produse: lapte proaspăt, iaurt simplu úi iaurt cu fructe, lapte bătut, sana, kefir, smântână, unt)

Mihai Petrea - General Manager Silviu Spita - Sales Manager

LACTO SOLOMONESCU Loc. Miron Costin, com. Vlăsineúti, jud. Botoúani 14 0231-541.401 0231-540.401 office@lactosolomonescu.ro www.lactosolomonescu.ro

35.934.672 / 23.745.856 2.430.402 / 1.872.964

Caúcaval Rucăr, Dalia, Râmnic, Brădet, Dobrogea; caúcaval specialităĠi cu condimente, smântână, unt, urdă proaspătă, brânză Dorna

Dumitru Solomonescu - Director General Carmen Geanina Solomonescu - Director Adjunct

LACTOMAC Str. Sucevei, Bucecea, jud. Botoúani 15 0231-550.811 0231-550.811 lactomac@yahoo.com

1.767.773 / 1.085.201 142.168 / 46.110

Producător, comerciant - gamă variată de brânzeturi úi smântână

Viorel Macoviciuc - Director General Viorica Macoviciuc - Director Tehnic

MASTER HOUSE GROUP Str. Drumul Gării Otopeni nr. 6, Otopeni, jud. Ilfov 16 021-352.78.80 021-352.78.51 office@masterhouse.ro www.darlactate.ro

200.084 / 4.204.964 - 471.291 / 1.521.032

Produse lactate marca Dar Lactate

Remus Dănăilă - Administrator ùtefan Popescu - Director Vânzări

MEGGLE ROMÂNIA Str. Stoian Militaru nr. 14-16, ap. 6, et. 2, sect. 4, Bucureúti 17 031-805.58.32 031-805.58.33 meggle.romania@meggle.ro www.meggle-group.com

22.703.170 / 14.429.872 654.582 / 451.384

Produse lactate: unt (125 g, 200 g, 250 g, cu iaurt, porĠionat), friúcă naturală 1l úi 10l, Creme Patisserie (preparat pe bază de grăsimi vegetale) 1l úi 10l, lapte de cafea úi înlocuitor vegetal, lapte UHT, friúcă spray

Waldemar Murgu - Director NaĠional Cristina Marinescu - Asistent Vânzări & Marketing

MULLER DAIRY RO ùos. Alexandriei nr. 60, depozitul Frigorific Alaska, Bragadiru, jud. Ilfov 18 021-346.58.14, 021-346.58.16, 0732340.028 021-346.58.17 office@muller.com.ro

4.165.379 / 764 - 15.633.495 / - 443.124

Iaurt Muller Froop, iaurt Muller Mix, iaurt Bianco 4,5% grăsime; iaurt Bianco 0,1% grăsime, orez cu lapte Muller Riso, lapte cu arome Mullermilk, iaurt cu bucăĠi de fructe Muller Pezzi di Frutta, iaurt Crema di Frutta, Muller Lapte din Alpi UHT 1,5% úi 3,5% grăsime

Adrian Jupanski - TT & Distributors Sales Manager

MUNTINA PROD ùos. Mangaliei nr. 74, ConstanĠa, jud. ConstanĠa 19 0241-555.110 0241-555.110 amuntina@rdsct.ro, muntina@rdsct.ro

2.564.064 / 3.051.196 103.780 / 18.626

Produse lactate: iaurt, sana, iaurt dietetic, brânză dulce, telemea de capră, telemea de vacă, smântână

Cornel Maftei - Director General Maria Doleanu - Economist

Nr. crt.

Cifră afaceri 2008 / 2007 lei * Profit net / Pierdere netă 2008 / 2007 lei *

FRIESLANDCAMPINA ROMÂNIA Calea Baciului nr. 2-4, cod 400230, Cluj-Napoca, jud. Cluj 10 0264-502.000 0264-413.855 daniela.dorca@frieslandcampina.com

www.frieslandcampina.com HOCHLAND ROMÂNIA Str. Paul Urechescu nr. 2, sect. 2, Bucureúti 11 021-301.16.00 021-316.48.35 office.ro@hochland.com www.hochland.ro LACTALIS ROMÂNIA Str. Nicolae Caramfil nr. 81, sect. 1, 12 cod 014142, Bucureúti 021-306.37.27, 0230-375.121 021-306.37.29, 0230-375.335

* - Datele financiare au fost preluate de pe site-ul Ministerului FinanĠelor Publice

84

Informa]ii companii


PRODUC}IE Companie Adresă Telefon Fax E-mail Web

Produse / Mărci / Servicii

Conducere Persoană de contact

49.432.643 / 47.939.222 4.209.632 / 5.768.698

Lapte UHT Prima Creútere 1-3 ani, lapte UHT Sviluppo 4-12 ani, lapte UHT Zymil parĠial delactozat, lapte UHT Bonta e Gusto 3,6% grăsime, lapte UHT Bonta e Linea 1,55% grăsime

Giampaolo Manzonetto - Director General Ioana Staver - ùef Birou Marketing

24.209.197 / 24.584.556 1.263.979 / 2.768.861

Sub marca Lactate Harghita se produc următoarele produse: lapte úi produse lactate proaspete: sana, iaurt, smântână, brânză de vaci úi brânză Făgăraú; unt 65% úi 80% gr; brânzeturi: caЬcaval Dalia, Penteleu, Rucăr, Topolog, Muscel, IalomiĠa, Hârlău, Cedar, Burduf, brânză topită, telemea de vacă úi bivoliЮă

Radu Bugică - Preúedinte CA Kovács László - Director Executiv Ioan Bălaj - Director Economic

89.107.009 / 18.384.193 - 104.631.402 / - 56.500.842

Tnuva, Yoplait

Shmulik Porre - CEO Eugen Dinsorean - Trade Marketing Manager

Cifră afaceri 2008 / 2007 lei * Profit net / Pierdere netă 2008 / 2007 lei *

Produse / Mărci / Servicii

Conducere Persoană de contact

269.887.341 / 245.987.916 - 11.220.959 / 1.454.641

Producerea nutreĠurilor combinate, creúterea păsărilor úi animalelor, abatorizarea păsărilor, procesarea cărnii, comercializarea cărnii, a produselor din carne úi ouălor pe piaĠa internă úi la export

Grigore Horoi - Preúedinte Cristian Călin - Corporate PR Manager

69.660.231 / 38.951.602 63.106 / 47.560

Carne pasăre cu brandurile La Ferma úi Avicola Crevedia, ouă consum sub brandul Cocolyso

Rami Ghaziri - Administrator Unic Camelia Hoinărescu - Director Marketing

ALDIS Str. Gen. Costică ùtefănescu nr. 1, cod 910010, Călăraúi, jud. Călăraúi 0242-318.993, 0242-314.456 3 0242-318.992, 0242-314.456 aldis@aldis1990.ro, emilia@aldis1990.ro www.aldissrl.ro

337.876.479 / 290.647.220 5.887.469 / 10.496.519

Fabricarea produselor din carne (inclusiv carne de pasăre); abatorizare animale-speciile: bovine, porcine, ovine

George Naghi, ConstanĠa Naghi Administratori Emilia Paraschiv - Director Comercial

ANGST RO ùos. Bucureúti-Târgoviúte nr. 298, Buftea, jud. Ilfov 4 021-352.44.00 021-352.44.03 office@angst.ro www.angst.ro

198.271.440 / 169.048.823 759.047 / 4.060.979

Prepararea produselor din carne

Sorin Dumitru Minea - Director General ùtefan Pădure - Director Vânzări Maria Garoafă - Responsabil Marketing

AVE IMPEX Str. ùoimoúeni nr. 32, cod 440111, Satu Mare, jud. Satu Mare 0261-770.225, 0261-770.227 5 0261-770.226 aveimpex@rdslink.ro, office@aveimpex.ro www.aveimpex.ro

88.353.323 / 71.104.180 68.782 / 2.358.754

Carne de pui refrigerată úi congelată marca Ave-Puiul tău în fiecare zi!, puiul crescut tradiĠional marca Puiul Ave Oúenesc, preparate, semipreparate úi mezeluri din carne de pui marca Ave, ouă de consum marca Ave

Gheorghe Bodea - Director General Adrian Maier - Marketing Manager

Nr. crt.

Cifră afaceri 2008 / 2007 lei * Profit net / Pierdere netă 2008 / 2007 lei *

PARMALAT ROMÂNIA ùos. de Centură nr. 12, cod 077180, com. Tunari, jud Ilfov 20 021-266.51.52, 021-266.51.58 021-266.50.30 mail@parmalat.ro www.parmalat.ro, www.santal.ro PRIMULACT Str. Leliceni nr. 49, cod 530103, Miercurea-Ciuc, jud. Harghita 21 0266-372.341, 0266-371.818 0266-371.818 lhr@lhr.ro www.lhr.ro TRD-TNUVA ROMÂNIA DAIRIES ùos. OlteniĠei nr. 251, Popeúti-Leordeni, jud. Ilfov 22 021-316.70.70 021-316.70.74 office@tnuva.ro www.tnuva.ro

Nr. crt.

CARNE ùI PREPARATE DIN CARNE Companie Adresă Telefon Fax E-mail Web

AGRICOLA INTERNAğIONAL Calea Moldovei nr. 94, cod 600352, Bacău, jud. Bacău 0234-577.600 1 0234-516.573 conducere@agricola.ro, pr@agricola.ro www.agricola.ro AGROLI GROUP Str. Aleea Combinatului nr. 486, Crevedia, jud. DâmboviĠa 2 021-352.67.77 021-352.67.75 www.agroli.ro

* - Datele financiare au fost preluate de pe site-ul Ministerului FinanĠelor Publice

ANUARUL RETAIL 2009

85


PRODUC}IE Companie Adresă Telefon Fax E-mail Web

Produse / Mărci / Servicii

Conducere Persoană de contact

268.120.780 / 195.871.841 546.542 / 1.440.015

Producător úi distribuitor preparate din carne

Khalad El Solh - Director General George Ungureanu - Director Vânzări Adrian Nicolaescu - Director Marketing

75595730 / 63792492 69572 / 29373

Mezeluri; carne de pasăre congelată úi refrigerată

Constantin Bejinariu - Director General Daniela Bejinariu - Director Marketing

CRISTIM 2 PRODCOM Bd. Bucureútii Noi nr. 140, sect. 1, Bucureúti 8 021-202.02.00 021-312.79.46 secretariat@cristim.ro www.cristim.ro

325.319.030 / 325.057.334 - 6.693.980 / 212.441

Producător úi comerciant preparate din carne: produse proaspete, regionale úi internaĠionale, gamă de mezeluri clasice, vegetale sau mezeluri pentru copii

Dan Conu - Director Vânzări

DISTRICARM DISTRIBUTION Str. Agriúelor nr. 4, ap. 3, Braúov, jud. Braúov 9 0268-420.840 0268-420.777 magazinebrasov@gmail.com

39.157.706 / 21.067.528 274.143 / - 1.181.633

ProducĠia de carne úi preparate din carne, distribuĠia produselor proprii prin intermediul depozitelor din Ġară către clienĠi, precum úi desfacerea úi prezentarea produselor înregistrate sub brandul CarmOlimp în magazine specializate proprii úi în franciză

Valentin Soneriu - Administrator Daniel Pene - Business Development Manager

323.402.533 / 17.423.3748 27.593.378 / 23.080.438

Comerciant carne úi preparate din carne, cu distribuĠie proprie la nivel naĠional, portofoliu de 200 de produse

Silviu Putan - Director General Dorin Popa - Key Account Manager

36.505.398 / N/A 159.443 / N/A

Creúterea animalelor, abatorizare

Tudor Neculoiu - Director General Petre Iamandi - Director Abator

14.267.165 / 13.759.097 - 195.461 / 730.072

Producător úi comerciant sub brand-ul Sav'Or de semipreparate din carne de pui, vită úi porc, precum úi produse vegetale: hamburger de pui úi de vită, nuggets de pui, crochete de pui, friptură de pui, frigărui, úniĠel de pui, cordon bleu, cotlet de porc, shaorma de pui (tratate úi netratate termic) etc.

Vasile Roman - Director

66.982.440 / 58.084.150 1.130.430 / 1.854.360

Producător de mezeluri generalist marca Fox, având în portofoliu peste 80 de produse, din segmentele premium úi mediu, toate distribuite la scară naĠională, atât în comerĠul tradiĠional, cât úi în comerĠul modern, având peste 2.500 de clienĠi activi

Iulian Marinică - General Manager Sorin-Lucian Ichim - Director Marketing

GLINA Intrarea Abatorului nr. 5, cod 077105, Glina, jud. Ilfov 021-492.00.04, 021-492.00.05 14 021-492.00.06, 021-492.01.21 office@mandycompany.ro, marketing@mandycompany.ro www.mandycompany.ro

N/A N/A

Producător, distribuitor úi importator marca Mandy Foods úi Spring Sauce; conserve carne: pate pasăre, porc; carne porc, vită în suc; conserve legume: pate vegetal, fasole bătută, zacuscă; conserve mixte: iahnie cu ciolan, mazăre cu ceafă; conserve fructe: gem, dulceaĠă; Spring Sauce: ketchup, sosuri

Valentina Ionescu - Director General Remus Gugu - Director Vânzări Anamaria Velicu - Director Marketing

H & E REINERT DN 13, Km 11, Feldioara, jud. Braúov 0268-301.000 15 0268-301.029 contact@reinert.ro www.reinert.ro

17.935.076 / 9.732.129 - 1.444.431 / - 26.590.437

Produse preparate din carne de porc, curcan, pui úi vită: salamuri crud-uscate úi fierte, úunci, mezeluri, specialităĠi fabricate în România úi în fabricile din Germania

Liviu Pârjolescu - Managing Director Ovidiu Bocăniciu - Managing Director Bogdan Banu - Director Vânzări

Nr. crt.

Cifră afaceri 2008 / 2007 lei * Profit net / Pierdere netă 2008 / 2007 lei *

CAROLI PROD 2000 Bd. Timiúoara nr. 60D, sect. 6, Bucureúti 6 021-444.08.09 021-444.08.10 office@caroli.ro www.caroli.ro COLLINI COM Str. Timiúorii nr. 3A, Bocúa, jud. Caraú-Severin 7 0724-234.923 0255-525.349 secretariat@banatbun.ro www.banatbun.ro

ELIT Oarda, jud. Alba 0258-811.957 10 0258-811.956 dorin.popa@elitcugir.ro www.elitcugir.ro EUROPIG Str. Câmpului nr. 1, ùercaia, jud. Braúov 11 0268-245.929 0268-245.896 europig@rdsbv.ro www.sergianagrup.ro EUROPROD Calea Moineúti nr. 16, Bacău, jud. Bacău 12 0234-520.206 0234-519.970 admin@europrod.ro www.europrod.ro FOX COM SERV ùos. Vitan Bârzeúti nr. 5, sect. 4, Bucureúti 13 021-492.01.64 021-492.01.49 office@foxcom.ro www.foxcom.ro

* - Datele financiare au fost preluate de pe site-ul Ministerului FinanĠelor Publice

86

Informa]ii companii


PRODUC}IE Companie Adresă Telefon Fax E-mail Web HAMÉ ROMÂNIA Str. Vasile Alecsandri nr. 81, Caracal, jud. Olt 0372-711.100 16 0249-518.692 office@hame.ro www.hame.ro

Produse / Mărci / Servicii

Conducere Persoană de contact

40.923.875 / 27.560.551 963.142 / 2.776.287

Hamé - pateuri, conserve de carne, mâncăruri gătite, ketchup, sosuri, conserve de legume úi fructe, gemuri, produse de import: peúte; Hamanek - produse pentru copii piureuri din legume úi fructe pentru copii; HangiĠa - pateuri, conserve de carne, mâncăruri gătite; Antrefrig - pateuri, conserve de carne, mâncăruri gătite

Svetlik Jaroslav - Director Executiv Dana Kilpelainen - Marketing Manager

99.119.832 / 72.941.724 - 1.375.343 / 2.117.612

Kosarom face parte dintr-un grup de patru firme care lucrează în sistem integrat; cerealele produse de Agricola Târgu Frumos sunt materie primă pentru cele două fabrici de nutreĠuri combinate care asigură hrana puilor de la Avi-Top úi a suinelor de la Suinprod; carnea de pasăre se abatorizează la Avi-Top, iar carnea de porc la Kosarom Paúcani, comercializate sub brandurile Kosarom úi Herkule

Teodor Florentin Apostol - Director General Kosarom Elena David - Director Marketing

64.236.923 / 60.919.905 1.442.004 / 1.704.614

Ferma avicolă ùerban - produse proaspete din carne de pasăre

Lucian-Nicolae ùerban - Director General Clementina Butnaru - Director Vânzări

65.151.592 / 50.160.540 1.101.758 / 1.127.157

Producător úi comerciant produse alimentare; producĠie de panificaĠie, reĠea proprie de distribuĠie în 25 judeĠe, 17 magazine proprii în Braúov, Săcele, Rupea, Făgăraú

CodruĠ Brânză - Director Executiv Monica Brânză - Director Marketing

MEDEUS & CO PRODIMPEX Str. Parcului nr. 20, sect. 1, Bucureúti 021-316.04.44, 021-316.04.55 20 021-300.00.50 office@medeus.ro www.medeus.ro

75.225.958 / 71.127.801 - 14.151.953 / - 3.529.156

Fabricarea cărnii preparate úi a produselor din carne marca Medeus

Daniel Marcu - Director General Alina Marcu - Director Comercial

PREFERA FOODS DN 1, km 392+600, Oiejdea, com. Galda de Jos, jud. Alba 21 0258-806.690, 0258-806.691 0258-806.692 office@preferafoods.ro www.preferafoods.ro

19.794 / N/A - 4.160.649 / - 1.427.983

Pate, conserve carne, conserve legume sub brandurile: Meniu, Cămara cu bucate, Prefera

Ioan Dîrzu - Director General Marius German - Director Comercial

27.581.280 / 7.411.548 - 933.676 / - 6.307.933

Pate Ardealul, mâncăruri la conservă Ardealul, ketchup Tomi, sosuri de roúii BunătăĠi de la Bunica, muútar BunătăĠi de la Bunica

Manuela Banu - General Manager Andreea Toloacă - Marketing Manager

77.377.041 / 45.203.627 698.106 / 1.670.499

Produse din carne de pasăre refrigerată úi congelată marca Deliciosul de Vaslui; abatorizare păsări

Ghiorghi Safir - Director General George Safir - Director Executiv Iulian Safir - Director Tehnic Anca Obreja - Asistent Marketing

197.927.631 / 165.910.199 24.120.395 / 363.212

Pate Sibiu - sortimente: porc, pui, cu ficat de raĠă, cu ficat de gâscă, cu măsline, cu ciuperci, picant; Pate Bucegi sortimente: porc úi pasăre

Adrian Gaúpar - Director General

57.023.077 / 38.374.532 26.653 / 25.877

Procesarea cărnii, reĠea comercială, reĠea de distribuĠie

Tudor Neculoiu - Preúedinte / Director General Silvana Atănăsescu - Administrator

119.914.803 / 119.847.624 2.768.580 / 9.528.046

ProducĠia úi distribuĠia produselor din carne (inclusiv din carne de pasăre)

Ovidiu Wencz - Director Executiv IonuĠ Tudor - Brand Manager

Nr. crt.

Cifră afaceri 2008 / 2007 lei * Profit net / Pierdere netă 2008 / 2007 lei *

INDUSTRIALIZAREA CĂRNII KOSAROM Str. Abator nr. 65, cod 705200, Paúcani, jud. Iaúi 17 0232-765.070 0232-765.389 kosarom@kosarom.ro www.kosarom.ro INTERAGROALIMENT Filipeúti, com. Bogdăneúti, cod 607071, jud. Bacău 0234-322.165, 0751-271.000 18 0234-322.165 interagroaliment@yahoo.com, office@grup-serban.ro www.grup-serban.ro LEFRUMARIN Str. Avram Iancu nr. 62, cod 505600, Săcele, jud. Braúov 19 0268-276.116, 0268-276.121 0268-276.120 office@lefrumarin.ro www.lefrumarin.ro

PRODUCğIE ARDEALUL Str. Copilului nr. 14-18, et. 1, sect. 1, cod 012177, Bucureúti 22 031-805.75.70 031-805.75.71 www.orklafoods.ro SAFIR Str. Podul Înalt nr. 6, Vaslui, jud. Vaslui 23 0235-361.562 0235-306.034 contact@safir.ro www.safir.ro SCANDIA ROMÂNĂ Str. Morarilor nr. 45, cod 550197, Sibiu, jud. Sibiu 24 0269-208.600 0269-208.610 scandia@scandia.ro www.scandia.ro SERGIANA PRODIMPEX Str. Mihail Sadoveanu nr. 12, cod 500030, Braúov, jud. Braúov 25 0268-414.458 0268-410.689 office@sergiana.ro www.sergianagrup.ro TABCO-CAMPOFRIO Str. DidiĠel nr. 9, Bucureúti 021-330.12.83 26 021-330.12.84 campofrio.tulcea@tabco-campofrio.ro www.tabco-campofrio.ro

* - Datele financiare au fost preluate de pe site-ul Ministerului FinanĠelor Publice

ANUARUL RETAIL 2009

87


PRODUC}IE Companie Adresă Telefon Fax E-mail Web

Produse / Mărci / Servicii

Conducere Persoană de contact

275.904.837 / 161.800.513 11.677.013 / 19.372.083

Produse úi preparate din carne de pasăre

Ioan Popa - Director General Teodora Farcaú - Director RelaĠii Publice

41.127.554 / 29.994.444 43.427 / 40.796

Producător preparate din carne, preparate tradiĠionale, conserve din carne, mâncăruri la cutie (ciorbe, salate, sărmăluĠe, mazăre cu carne, chifteluĠe cu sos), pateuri de ficat de porc, pui, vită, gâscă, raĠă úi pateuri vegetale

Gabriela Ciuburciu - Director General Gabriela Popliuc - Asistent Manager

Cifră afaceri 2008 / 2007 lei * Profit net / Pierdere netă 2008 / 2007 lei *

Produse / Mărci / Servicii

Conducere Persoană de contact

1

COSTIANA Str. Andronache nr. 17-19, sect. 2, Bucureúti 021-241.44.28 021-241.44.39 costiana@costiana.ro www.costiana.ro

20.797.860 / 13.642.940 867.045 / 288.687

Importator, distribuitor: peúte congelat, specialităĠi de peúte úi fructe de mare; preambalare úi porĠionare de peúte; vânzare en-detail úi en-gros

Marian Cuzdrioreanu - Preúedinte Cecilia Neagu - Director Adriana Boútină - Secretară

2

NEGRO 2000 Bd. Metalurgiei nr. 126, sect. 4, Bucureúti 021-460.26.36 021-460.26.36 office@negro2000.ro www.negro2000.ro

83.194.652 / 65.806.070 5.083.837 / 2.754.422

Prelucrarea úi conservarea peútelui úi a produselor din peúte

Floricica Vlad - Director General

3

OCEAN FISH ùos. Bucureúti-Urziceni nr. 72, km 14, cod 077010, AfumaĠi, jud. Ilfov 021-350.35.31, 021-350.35.33 021-350.35.34 office@oceanfish.ro www.oceanfish.ro

48.183.488 / 21.543.459 1.925.243 / 2.615.123

Semipreparate din peúte, fructe de mare úi peúte congelat; înfiinĠată în anul 1998, compania deĠine o fabrică utilată la standarde internaĠionale, cu o capacitate lunară de producĠie de 100 de tone

Ilie Busuioc - Preúedinte Adrian Nitică - Manager

4

PEùTIùORUL DE AUR IMPORT-EXPORT Bd. BiruinĠei nr. 137, Pantelimon, jud. Ilfov 031-710.16.95 031-816.67.11 office@pestisoruldeaur.ro, adrian.suciu@pestisoruldeaur.ro www.pestisoruldeaur.ro

22.982.690 / 16.642.649 147.476 / - 393.387

Import úi export peúte; distribuĠie peúte

Irina Cernat - Administrator Florentina Tutuian - Director Import

Cifră afaceri 2008 / 2007 lei * Profit net / Pierdere netă 2008 / 2007 lei *

Produse / Mărci / Servicii

Conducere Persoană de contact

Nr. crt.

Cifră afaceri 2008 / 2007 lei * Profit net / Pierdere netă 2008 / 2007 lei *

TRANSAVIA ùos. Alba Iulia-Cluj-Napoca km 11, Oiejdea, jud. Alba 27 0258-814.466, 0258-813.515 0258-813.295, 0258-851.043 office@transavia.ro, trade@transavia.ro www.transavia.ro VASCAR Str. Agroindustrială nr. 4, cod 730217, Vaslui, jud. Vaslui 28 0235-361.131, 0235-361.135 0235-361.475 office@vascar.ro www.vascar.ro

Nr. crt.

PEùTE Companie Adresă Telefon Fax E-mail Web

Nr. crt.

ULEI

1

2

Companie Adresă Telefon Fax E-mail Web ARGUS Str. Industrială nr. 1, cod 900147, ConstanĠa, jud. ConstanĠa 0241-676.840 0241-634.367 marketing@argus-oil.ro, secretariat@argus-oil.ro www.argus-oil.ro BUNGE ROMÂNIA ùos. Pipera-Tunari, incinta Pipera Nord Center, Voluntari, jud. Ilfov 021-305.32.00 021-305.32.02 www.bunge.com

213.791.518 / 126.214.105 20.013.296 / 4.955.526

787.063.268 / 551.070.530 - 130.686.563 / 9.348.419

* - Datele financiare au fost preluate de pe site-ul Ministerului FinanĠelor Publice

88

Informa]ii companii

Vasile Leu - Preúedinte CA / Director General Ulei rafinat marca: Argus, Tomis, Sora Soarelui; ulei rafinat vrac, úroturi furajere, acizi graúi, peleĠi din coaja de floareaVeronica Popa - Administrator soarelui (combustibil solid) Magda Lefter - Director NaĠional Vânzări & Marketing

Producător ulei, margarină, maioneză; prelucrare seminĠe

Cristian Ungureanu - Director General


PRODUC}IE Companie Adresă Telefon Fax E-mail Web

Produse / Mărci / Servicii

Conducere Persoană de contact

3

CARGILL OILS Str. Fabricii nr. 1, Podari, jud. Dolj 0251-339.807 0251-339.796 cargill_oils@cargill.com www.cargill.com

248.545.600 / 199.910.767 - 4.807.263 / - 6.924.183

Prelucrarea seminĠelor de floarea-soarelui

Nese Tagma - Director General Angela Dinu - Director Marketing

4

CYROM ROMÂNIA Bd. Ferdinand I nr. 107, Bucureúti 021-253.19.67 021-253.72.76 marketing@cyromromania.ro www.cyromromania.ro

51.506.303 / 39.268.620 - 954.232 / 277.044

Monini: ulei de măsline Extra Virgin, Delicato, Gran Fruttato, Extra Virgin Aromatizat (usturoi-chili, busuioc, piper, trufe úi rozmarin) úi Rivano: ulei de măsline Extra Virgin úi Pomace

Cătălin Tapi - Director General Adriana Basica - Specialist Marketing

5

EXPUR Str. Industrială nr. 2, cod 925300, Urziceni, jud. IalomiĠa 021-411.61.33 021-411.61.52 expur.comercial@alimenta.ro www.expur.ro

592.920.966 / 364.313.438 - 24.199.606 / 24.535.743

ProducĠie ulei brut, degumat, rafinat úi úrot de rapiĠă, úrot soia, úrot de floarea-soarelui

Richard Randag - Preúedinte Andrei Solomon - Director Comercial Eugen Cozma - Director Marketing

6

PRUTUL Str. Teheran nr. 2, et. 6, sect. 1, Bucureúti 021-210.86.43, 021-210.92.09 021-610.68.26 office.bucuresti@prutul.ro www.prutul.ro

293.759.480 / 194.776.581 9.953.430 / 586.333

Producător úi comerciant de ulei rafinat de floarea soarelui, rapiĠă, soia sub mărcile: Spornic - ulei rafinat de floareasoarelui, Bonatelo - ulei rafinat de floarea-soarelui, Picasol ulei de măsline extravirgin, Surâsul Soarelui - ulei rafinat de floarea-soarelui, Boniflor - ulei rafinat de floareasoarelui; prin divizia de Agrobusiness oferă inputuri úi finanĠări producătorilor agricoli, achiziĠionează cereale úi seminĠe oleaginoase

Cristina ùerban - Junior Brand Manager

7

RENDER COM Str. Dâmbovicioarei nr. 9, sect. 2, Bucureúti 021-242.75.50 021-242.24.76 render@render.ro www.render.ro

28.795.215 / 16.443.419 - 199.287 / 394.723

Importator úi comerciant uleiuri, grăsimi hidrogenate, nehidrogenate din palmier úi cocos, ulei de măsline, oĠeturi, măsline úi pudră de cacao

Virginia Stancu - Director General Pompilia Petre - Director Vânzări

Cifră afaceri 2008 / 2007 lei * Profit net / Pierdere netă 2008 / 2007 lei *

Produse / Mărci / Servicii

Conducere Persoană de contact

658.188 / 414.447 43.673 / 10.713

Produse marca Râureni

Dan Mutu - Administrator Unic Ioan Deac - Director Comercial

N/A N/A

Legume conservate, congelate, proaspete (salate proaspete úi legume crude, salatele combinate cu maioneză sau sos bazat pe oĠet din vin)

Monica Roúu - Director Marketing

Nr. crt.

Cifră afaceri 2008 / 2007 lei * Profit net / Pierdere netă 2008 / 2007 lei *

Nr. crt.

LEGUME, FRUCTE, CONSERVE Companie Adresă Telefon Fax E-mail Web

1

ANNABELLA FABRICA DE CONSERVE RÂURENI Str. Barajului nr. 52, Râmnicu Vâlcea, jud. Vâlcea 0250-746.901, 0250-746.902 0250-746.131 office@annabella.ro

2

BONDUELLE PiaĠa Alba Iulia nr. 5, bl. I4, sc. 1, et. 4, ap.17, sect. 3, Bucureúti 021-318.40.70, 021-318.40.71 021-318.40.96 www.bonduelle.ro

3

CONSERV BUFTEA ùos. Bucureúti-Târgoviúte nr. 296, cod 070000, Buftea, jud. Ilfov 021-350.49.01 021-350.49.00 marieta.dumitrescu@conservbuftea.ro www.conservbuftea.ro

20.571.101 / 18.188.691 11.934 / 709.533

Conserve din legume úi fructe marca Buftea

Ayad Abas Jabir - Administrator Marieta Dumitrescu - Marketing & Key Account Manager

4

CONTEC FOODS Str. 1 Decembrie 1918 nr. 134, Tecuci, jud. GalaĠi 0236-820.007, 0236-820.008 0236-820.336 office@contec.ro www.contec.ro

64.095.593 / 47.170.161 2.599.808 / 6.557.914

Producător de conserve din legume úi fructe sub mărcile: Olympia, Winmark, Picnic, Daria; producător mărci private

VincenĠiu Bercescu - Director General

* - Datele financiare au fost preluate de pe site-ul Ministerului FinanĠelor Publice

ANUARUL RETAIL 2009

89


PRODUC}IE Companie Adresă Telefon Fax E-mail Web

Produse / Servicii

Conducere Persoană de contact

5

EURO CONSERVE Bd. Mihai Viteazu nr. 101, hala 1, cod 450025, Zalău, jud. Sălaj 0260-614.295 0260-614.356 office@euroconserve.ro, marian.ciortea@euroconserve.ro

589537 / 210318 2646 / - 117244

Conserve de legume úi fructe pasteurizate úi sterilizate, conserve de legume în oĠet: castraveĠi cornichon, gogoúari, sfeclă roúie etc.; conserve de legume în ulei: zacuscă de ciuperci, zacuscă de vinete etc.; gemuri úi dulceĠuri din fructe: gutui, nuci verzi, caise, afine negre, viúine etc.; compoturi din fructe: gutui, caise, viúine, cireúe etc.

Marian Ciortea - Director General Geta Drughi - Director ProducĠie

6

FERMA 5 Str. Albatros nr. 78, Poiana, jud. ConstanĠa 0752-271.200, 0752-271.201 0341-816.255, 0241-512.747 office@ferma5.ro www.ferma5.ro

635.111 / 375.918 4.523 / 2.728

Producător autohton de legume, cartofi, zarzavat úi cereale

Adrian CăpăĠînă - Director

7

FRALVIL Str. Barajului nr. 52, Râmnicu Vâlcea, jud. Vâlcea 0250-746.901, 0250-746.902 0250-746.131 office@fralvil.ro

35.906.000 / 23.245.392 95.224 / 270.107

Produse marca Fralvil

Dan Mutu - Administrator Unic Ioan Deac - Director Comercial

8

FRUVIMED Str. ConstanĠei nr. 1, Medgidia, jud. ConstanĠa 0241-821.790 0241-822.820 www.murfatlar-medgidia.ro

26.955.800 / 21.189.307 294.037 / - 4.964.640

Producător fructe

Anghel Jeiúcu - Director General Adriana Popescu - Director Vânzări DănuĠ Chera - Director Marketing

9

GOLDEN FOODS SNACKS Str. Sinaia nr. 3, ùtefăneútii de Jos, jud. Ilfov 021-352.94.74 021-352.95.07 office@goldenfoods.com.ro

N/A / - 4.228 / -

Import, producĠie úi distribuĠie de oleaginoase úi fructe deshidratate (caise, curmale smochine, fructe exotice); colaborări cu toĠi Key Accounts pe brandul Elmas úi pe mărci proprii

Konstantine Mitzalis - Administrator

HORTIFRUCT Str. Drumul Binelui nr. 6, sect. 4, Bucureúti 021-332.12.86 10 021-332.12.85 office@hortifruct.ro www.hortifruct.ro

66.996.871 / 16.061.205 202.038 / 298.547

Legume úi fructe proaspete (castraveĠi, tomate, struguri, căpúuni, piersici, caise, cireúe)

Valeria Trică - Administrator Doru Ristea - Director Vânzări

KLEVEK FACTORY Str. Călăraúi nr. 505, Feteúti, jud. IalomiĠa 0243-361.240 11 0243-361.199 office@klevekfactory.com www.klevekfactory.com

24.367.107 / 10.374.257 1.743.485 / 398.458

Conserve legume-fructe mărcile Horticons úi Kleva

George Wadih - Administrator

LEADER INTERNAğIONAL Str. Vasile Alecsandri nr. 83, Caracal, jud. Olt 12 0249-511.248 0249-511.238 office@leaderinternational.ro www.leaderinternational.ro

52.796.495 / 51.054.909 645.494 / 91.305

Conserve de legume úi fructe mărcile: Leader InternaĠional Gustul Naturii, Naturelo, Balkanica, Delisimo, Dulcino, Fructino, Grandisimo

LuminiĠa Vlad - Director General Dumitru Caraman - Director NaĠional Vânzări

MARK ENG ùos. AfumaĠi nr. 86, cod 077190, Voluntari, jud. Ilfov 13 021-491.54.93, 0372-714.192 021-491.54.93 office@markcom.ro www.markcom.ro, www.daucy.ro

17.875.762 / 14.716.808 206.352 / 417.620

Conserve legume D'Aucy & D'Aucy Kids, produse de concernul CECAB FranĠa; murături în oĠet, compot fructe, zacuscă, ardei kapia sub brandul propriu Natural, fabricate în Bulgaria úi Ungaria; conserve pate de ficat úi specialităĠi Jean Henaff, FranĠa; sare fără iod úi aditivi Sell de Guerande, FranĠa

Daniela Iacob - Administrator Crina Zdravcu - Manager Comercial

MONTE VERDE GROUP Str. Vasile Alecsandri nr. 83, Caracal, jud. Olt 0249-518.666 14 0249-515.666 office@monteverde.ro www.monteverde.ro

17.369.638 / 18.559.097 44.300 / 28.523

Conserve fructe úi legume

Henri Saouma - Director General Magda Pătru - Director Marketing

38.358.904 / 32.922.332 - 1.003.676 / 6.618

Producător úi distribuitor Sultan: pastă de tomate, bulion, ketchup úi alte conserve din legume

Octavian David Iulius - Director Marketing

Nr. crt.

Cifră afaceri 2008 / 2007 lei * Profit net / Pierdere netă 2008 / 2007 lei *

ùAHPROD METEOR Str. Principală nr. 941, Filipeútii de Pădure, jud. Prahova 15 0244-387.603 0244-387.602 office@sahprodmeteor.ro www.sultan.pastatomate.ro, www.sahprodmeteor.ro

* - Datele financiare au fost preluate de pe site-ul Ministerului FinanĠelor Publice

90

Informa]ii companii


PRODUC}IE

Nr. crt.

ZAHĂR Companie Adresă Telefon Fax E-mail Web

Cifră afaceri 2008 / 2007 lei * Profit net / Pierdere netă 2008 / 2007 lei *

Produse / Servicii

Conducere Persoană de contact

601.740.751 / 441.474.213 15.478.993 / 9.236.606

Zahăr: vrac, pudră, cubic, brun, candel

Johann Patocka - CEO Gabriela Petre - Director Vânzări Sorin Soroceanu - Director Marketing

63.652.359 / 49.659.362 121.817 / 55.061

Zahăr din sfeclă úi trestie

LucreĠia Tartaga - Director General

297.581.918 / 212.472.754 5.329.580 / 6.029.792

Zahăr alb rafinat vrac úi ambalat, zahăr brun ambalat; operaĠiuni de ambalare personalizată

Mircea Rădină - Preúedinte / Director General Dan Popovici - Director Comercial

1

AGRANA ROMÂNIA ùos. Străuleúti nr. 178-180, Bucureúti 021-269.33.73 021-269.33.98 office@agrana.com www.agrana.com

2

FABRICA DE ZAHĂR BOD Str. Fabricii nr. 1, Bod Colonie, jud. Braúov 0268-283.469 0268-283.505 fabricadezaharbod@bod.ro

3

LEMARCO Str. Visarion nr. 12, sect. 1, Bucureúti 021-312.77.23 021-312.77.22 lemarco@lemarco.ro www.lemarco.ro

4

ZAHĂR CĂLĂRAùI Str. Varianta Nord nr. 4, Călăraúi, jud. Calăraúi 0242-334.294 0242-334.294 zaharcalarasi@optimnet.ro

95.204.172 / 67.224.330 - 718.071 / 175.271

ProducĠie zahăr rafinat

Iosif Arnos - Administrator

5

ZAHĂR CORABIA Str. Traian nr. 1, Corabia, jud. Olt 0249-560.887 0249-560.998 zaharcorabia@yahoo.com

66.059.159 / 50.235.702 49.753 / 1.121.593

Producător zahăr úi cultivator cereale

Adbalah Mahmoud Achour - Director General Hassan Ali Tarhini - Director Marketing

6

ZAHĂRUL LIEùTI Str. Fabricii nr. 1, cod 807180, Lieúti, jud. GalaĠi 0236-821.361 0236-821.274 secretariatliesti@lemarco.digicom.ro

130.374.438 / 110.911.469 841.441 / 2.426.878

Producător zahăr

Ion Ciontu - Director General

7

ZAHĂRUL LUDUù Str. Fabricii nr. 3, Luduú, jud. Mureú 0265-413.452 0265-413.454

66.752.879 / 42.358.669 - 6.069.319 / -13.930.621

Producător zahăr

Ioan Armenean - Director General

8

ZAHĂRUL ORADEA ùos. Borúului km 3, cod 410605, Oradea, jud. Bihor 0259-307.000 0259-443.615 office@diamont.ro, marketing@diamant.ro www.diamant.ro

207.651.321 / 152.868.674 5.053.960 / 6.771.577

Producător úi comerciant zahăr marca Diamant úi Brilliant

Corneliu Pentilescu - Director General Oltea Olariu - Director Vânzări

Cifră afaceri 2008 / 2007 lei * Profit net / Pierdere netă 2008 / 2007 lei *

Produse / Mărci / Servicii

Conducere Persoană de contact

1

ALKA TRADING ùos. Străuleúti nr. 76-86, sect. 1, cod 013337, Bucureúti 021-668.49.49 021-668.57.40 desk@alkaco.com www.alka.ro

179.485.766 / 125.217.752 - 1.392.043 / - 10.687.235

BiscuiĠi, napolitane, prăjituri sub brandurile: Alka Napolitane, Nutline, Prăjitura Casei, Zeo, Gold Mocca, Dr. Krantz, Alfers, Stretto

Amir Krenzia - Director General Roxana Florescu - Senior Brand Manager Ruxandra Roman - Director Marketing & Comunicare

2

CADBURY ROMÂNIA ùos. Viilor nr. 20, sect. 5, Bucureúti 021-316.45.80 021-316.27.10 office-romania@cadbury.com www.cadbury.ro

122.981.291 / 114.470.446 - 17.826.994 / -5.172.062

Produse de ciocolată, gumă de mestecat úi bomboane comercializate sub mărcile Rom, Kandia, Măgura, Laura, Silvana, Sugus, Papi, Vis, Făgăraú úi Halls

Martin Drane - Country Manager Anca ùaramet - Legal Counsel & Communication

Nr. crt.

DULCIURI Companie Adresă Telefon Fax E-mail Web

* - Datele financiare au fost preluate de pe site-ul Ministerului FinanĠelor Publice

ANUARUL RETAIL 2009

91


Nr. crt.

PRODUC}IE Companie Adresă Telefon Fax E-mail Web

3

CHIPITA ROMÂNIA Str. Drumul Mare nr. 8, cod 077060, Clinceni, jud. Ilfov 021-352.02.90, 021-352.02.92 021-352.02.89 office@chipita.ro www.chipita.ro

4

CROCO Str. Slănicului nr. 12, cod 601110, Oneúti, jud. Bacău 0234-315.017 0234-315.024 office@croco.ro, marketing@croco.ro www.croco.ro DOBROGEA GRUP Str. Celulozei nr. 1, cod 900155, ConstanĠa, jud. ConstanĠa 0241-482.222, 0750-202.222 0241-639.944 office@dobrogeagrup.ro, marketing@dobrogeagrup.ro

Cifră afaceri 2008 / 2007 lei * Profit net / Pierdere netă 2008 / 2007 lei *

Produse / Mărci / Servicii

Conducere Persoană de contact

216.357.476 / 165.497.576 13.465.943 / 13.924.007

Producător úi importator al unei game variate de produse de panificaĠie úi patiserie preambalate, comercializate sub marca 7 Days - Croissante, Cake Bars (prăjiturele), Swiss Rolls (rulade), Bake Rolls (inele de pâine prăjită) cu diverse creme úi arome

Panagiotis Simitzis - Director General Laura Hurezan - Coordonator Marketing

36.627.119 / 28.215.586 4.659.040 / 1.745.083

Crackers (sare, brânză, pizza, úuncă, susan, mac & Damian Mereu - Director General susan), Crackers Big, Brezel (sare, susan), sticksuri (sare, susan), biscuiĠi (Petit Beurre, Mini Petit Beurre), biscuiĠi cu LaurenĠiu Oprea - Director NaĠional Vânzări cremă

226.388.435 / 199.995.026 146.381 / 2.740.203

Principalele branduri sunt: Eugenia, Merlin, Digesta, Saltza, Regally úi Funky

Fotini Teodorescu - Preúedinte CA / Director General Otilia Stanciu - Director Marketing / Vânzări / Logistică

31.367.632 / 33.717.347 - 10.977.766 / - 6.137.376

BiscuiĠi dulci, snacksuri, checuri, batoane de ciocolată, baby food sub mărcile Biskrem, Tempo, Ülker Petit Beurre, Alpella, Clip, Metro, Maestro, Albeni, Luna, Hero Baby

Ender Bolat - Director General Zorina Pleúca - Brand Manager

N/A N/A

Naty, Viva, Olla, Rolo

Ioan Micula - Preúedinte Ioana Dronca - Specialist Marketing

43.093.482 / 38.592.216 - 1.648.508 / 944.323

Producător úi distribuitor de ciocolată premium sub formă de tablete, praline úi produse de sezon; gamele: Grand'Or, Bouquette, ChocoVenture, Premium Pralines

Erwin Vondenhoff - Director General Elena Pop - Sales Support Manager

575.834.608 / 459.126.608 34.804.103 / 64.752.089

Ciocolată: Milka, Poiana, Africana, Smash, Toblerone; biscuiĠi LU

Lachlan Grave - Director General

MARS ROMÂNIA Calea Floreasca nr. 169, Floreasca Business Park, corp A, sect. 1, Bucureúti 10 021-407.71.51 021-380.85.15 office@eu.effem.com

181.922.757 / 136.817.354 18.529.149 / 12.193.754

Mărci alimentare: M&M’S®, Snickers®, Dove®, Mars®, Extra® úi Orbit®; produse pentru animale de companie: Pedigree®, Royal Canin® úi Whiskas®

Tomasz Pawlowski - General Manager Mars România Ilinca Burlan - Corporate Affairs Manager

NESTLÉ ROMÂNIA Bd. Dimitrie Pompei nr. 9-9A, sect. 2, Bucureúti 11 021-204.40.00 021-204.40.30 office@ro.nestle.com www.nestle.ro

534.331.653 / 401.948.680 13.763.937 / 20.652.309

Joe, Nesquik, KitKat

Jacques Reber - General Manager Raluca Predoi - Corporate Affairs Manager

45.709.322 / 41.722.130 - 5.254.678 / 245.323

BiscuiĠi simpli, biscuiĠi cu cremă, biscuiĠi fără adaos de zaharuri, biscuiĠi úpri ЮaĠi, crackers marca Rostar

Halil Bulut - Administrator Sabin Carapcea - Director Vânzări Distribuitori Florin Ion - National Key Account Manager

N/A / 322.462.451 N/A / 8.233.005

Producător úi / sau distribuitor de chipsuri, snacksuri, popcorn, arahide, seminĠe, batoane susan, croissants mărcile: Lay's, Krax, Star Snacks, Star Popcorn, Star Naturals úi Chipita

Javier Urunuela - Administrator

5

www.dobrogeagrup.ro, www.dobrogeagrup.com

6

7

8

9

EUREX ALIMENTARE (ÜLKER ROMÂNIA) ùos de Centură nr. 99, Popeúti-Leordeni, jud. Ilfov 021-369.46.91, 021-369.46.94 021-369.46.95 office@ulker.ro, marketing@ulker.ro www.ulker.ro EUROPEAN FOOD Str. Teatrului nr. 1-2, Oradea, jud. Bihor 0259-407.203, 0259-407.206 0259-407.208 horatiu.cosma@europeanfood.ro www.naty.ro HEIDI CHOCOLAT Bd. BiruinĠei nr. 87, Pantelimon, jud. Ilfov 021-200.69.99, 021-352.03.20 021-352.03.19 office@heidi.ro www.heidi.ro KRAFT FOODS ROMÂNIA Str. Dimitrie Pompeiu nr. 6, et. 2, clădirea Novo Park, sect. 2, cod 020335, Bucureúti 021-303.33.00 021-233.05.31

RO STAR ùos. Alexandriei nr. 42, cod 077025, Bragadiru, jud. Ilfov 12 021-420.44.49, 021-420.48.71 021-420.56.96 marketing@rostar.ro, vanzari@rostar.ro STAR FOODS EM Str. Taberei nr. 2, Popeúti-Leordeni, jud. Ilfov 13 021-405.51.00 021-467.37.13 consumer@starfoods.ro www.starfoods.ro

* - Datele financiare au fost preluate de pe site-ul Ministerului FinanĠelor Publice

92

Informa]ii companii


PRODUC}IE Companie Adresă Telefon Fax E-mail Web

Produse / Mărci / Servicii

Conducere Persoană de contact

SUPREME CHOCOLAT Bd. Metalurgiei nr. 87, sect. 4, Bucureúti 021-460.74.77 14 021-460.19.60 office@supremegroup.ro www.supremegroup.ro

89.352.629 / 74.842.744 1.057.597 / 1.816.670

Producător de produse pe bază de cacao úi biscuiĠi; producător al mărcilor: Anidor, Primola úi Novatini úi al mărcii de biscuiĠi Ulpio

Jihad Jabra - Director General Cristian Stancu - Director Marketing

WRIGLEY ROMÂNIA Str. Tipografilor nr. 11-15, corp A1, et. 4, sect. 1, Bucureúti 15 021-408.28.20 021-408.28.28 office.romania@wrigley.com www.wrigley.com

251.512.169 / 217.956.601 52.371.760 / 52.550.226

Produse zaharoase din categoriile gumă de mestecat (mărcile Orbit, Winterfresh, Airwaves, Juicy Fruit, Hubba Bubba) úi bomboane (mărcile Orbit Drops, Solano, Juicy Fruit, Airwaves Drops, Winterfresh Mints, Orbit Professional Mints)

Mihai Georgescu - Director General Cristian Fitzek - Director Vânzări Carmen Rodica Dincă - Director Marketing

Cifră afaceri 2008 / 2007 lei * Profit net / Pierdere netă 2008 / 2007 lei *

Produse / Mărci / Servicii

Conducere Persoană de contact

1

ALPIN 57 LUX Str. Mihail Kogălniceanu nr. 45, cod 515800, Sebeú, jud. Alba 0258-730.203 0258-806.144 comercial@alpin57lux.com www.alpin57lux.com

55.284.928 / 48.181.980 1.080.329 / 2.644.309

Super Premium: Malgra, Iceberg Regal; Premium: băĠ Almera, Delicia, cornet Alpin, sandwich Alpin, Fulg de Nea, tort Madrigal, tort Alpin: 500 ml, 1.000 ml, 4.000 ml; Clasic: Arlechin, pahar Alpin, vafă Alpin, Ice Pop, tort Alpin 320 ml, 460 ml, 800 ml, 2.000 ml

Ioan Istrate - Director General Ileana Gagea - Director Comercial

2

BETTY ICE Str. CernăuĠi nr. 121, cod 720089, Suceava, jud. Suceava 0230-520.454 0230-533.073 office@betty.ro www.betty.ro

67.342.817 / 56.212.624 3.105.909 / 2.248.997

Producător úi distribuitor de îngheĠată

Vasile Armenean - Director General Daniel Istrate - Director Vânzări Magdalena Aga - Director Marketing

3

ELION IMPORT-EXPORT Str. Constantin Brătescu nr. 43F, ConstanĠa, jud. ConstanĠa 0241-662.793 0241-552.566 sc_elion@yahoo.co.uk www.ice-cream.ro

9.453.367 / 8.300.247 74.053 / 230.422

ÎngheĠată, diverse sortimente, ambalată în casolete PP cu gramaje între 200 úi 2.000 g

Georgel Anton - Director General Aurel Macovei - Contabil PR

4

KUBO ICE CREAM COMPANY Str. Dumbravei nr. 5, Piatra NeamĠ, jud. NeamĠ 0233-213.143 0233-213.100 office@kubo.ro www.kubo.ro

38.202.270 / 30.553.243 112.179 / 1.922.229

ÎngheĠată Amicii, Obsession, New Ice, Fru Ice, Yupii, Q7, Ozn, My Love, Miss Amicii, Mister Kubo, Snatch

Florin Roúescu - Director General Iustin Lazăr - Referent Marketing

5

TOP GEL PROD Str. Aeroportului nr. 120, cod 207206, Cârcea, jud. Dolj 0251-436.655 0251-436.677 office@topgel.ro, marketing@topgel.ro www.topgel.ro

54.996.478 / 40.976.581 - 786.831 / 1.278.738

Producător de îngheĠată Top Gel úi distribuitor la nivel naĠional prin 14 puncte de lucru: Craiova, Bolintin Deal, Giurgiu, Călăraúi, Piteúti, ConstanĠa, GalaĠi, Sfântu Gheorghe, Roman, Botoúani, Baia Mare, Turda, Călan úi Lugoj

Adriean Asan Mic - Director General Simona Mihaela Năstăsoiu - Responsabil Marketing & Gestiune Vânzări Retail

6

UNILEVER SOUTH CENTRAL EUROPE ùos. Bucureúti-Ploieúti nr. 42-44, Băneasa Business & Technology Park, clădirea B, et. 4, sect. 1, cod 013696, Bucureúti 021-303.48.00 021-303.49.90 usce@unilever.com www.unilever.ro

706.048.150 / 618.806.196 3.438.864 / 31.555.515

Algida, Magnum, Carte D'Or, Big Milk, Napoca

Marc Desenfans - Preúedinte Florentin Scarlat - Director Comunicare

Nr. crt.

Cifră afaceri 2008 / 2007 lei * Profit net / Pierdere netă 2008 / 2007 lei *

Nr. crt.

ÎNGHEğATĂ Companie Adresă Telefon Fax E-mail Web

* - Datele financiare au fost preluate de pe site-ul Ministerului FinanĠelor Publice

ANUARUL RETAIL 2009

93


PRODUC}IE

Nr. crt.

CONDIMENTE Companie Adresă Telefon Fax E-mail Web

Cifră afaceri 2008 / 2007 lei * Profit net / Pierdere netă 2008 / 2007 lei *

Produse / Mărci / Servicii

Conducere Persoană de contact

149.027.699 / 118.829.702 20.153.349 / 21.626.924

Arome, esenĠe, aditivi, conservanĠi, deserturi praf, musli, pizza congelată, produse proaspete (deserturi), produse soia

Ioan Cozma - Director General ùtefania Sofronie - Director Marketing

1

DR. OETKER RO Str. Albeúti nr. 50, cod 115300, Curtea de Argeú, jud. Argeú 0248-507.001 0248-507.009 office@oetker.ro www.oetker.ro

2

FUCHS CONDIMENTE RO Str. Nordului nr. 41-43, cod 115300, Curtea de Argeú, jud. Argeú 0248-269.406 0248-269.407 office@fuchs-condimente.ro www.fuchs-condimente.ro

44.197.169 / 34.430.052 2.814.605 / 2.933.140

Producător condimente

N/A

3

ION MOù Str. Lt. Silache Gheorghe nr. 1-3, Roúu, com. Chiajna, jud. Ilfov 021-352.22.11 021-352.22.33 ionmos@ionmos.ro www.ionmos.ro

72.074.531 / 62.484.858 6.831.371 / 3.699.984

Condimente

Eugenia Cărăgui - Director General

4

KAMIS CONDIMENTE Splaiul IndependenĠei nr. 319, obiectiv 152, et. 2 stânga, sect. 6, Bucureúti 021-300.01.61 021-319.28.35 marketing@kamis.ro www.kamis.ro

16.160.380 / 15.271.385 - 300.269 / - 514.357

Produse Kamis úi Galeo: condimente tradiĠionale, amestecuri de condimente, produse de sezon, marinate lichide, pané-uri pentru carne, fit-up, muútar; distribuitor: condimente, muútaruri, produse Gastro la PET-uri 1 kg úi 5 kg, business-to-business

Roxana Zapciroiu - Product Manager

5

KOTANYI CONDIMENTE Str. Av. Traian Vasile nr. 61, sect. 1, Bucureúti 021-224.00.10 021-224.00.11 www.kotanyi.com

N/A / 1.332.180 N/A / 60.201

Condimente Kotanyi

Cristian Crăiniceanu - Director General

6

UNILEVER SOUTH CENTRAL EUROPE ùos. Bucureúti-Ploieúti nr. 42-44, Băneasa Business & Technology Park, clădirea B, et. 4, sect. 1, cod 013696, Bucureúti 021-303.48.00 021-303.49.90 contact.usce@unilever.com www.unilever.ro

706.048.150 / 618.806.196 3.438.864 / 31.555.515

Knorr - condiment universal, Delikat - bază pentru mâncăruri, Ború Magic

Marc Desenfans - Preúedinte Florentin Scarlat - Director Comunicare

Cifră afaceri 2008 / 2007 lei * Profit net / Pierdere netă 2008 / 2007 lei *

Produse / Mărci / Servicii

Conducere Persoană de contact

19.520.486 / 19.229.977 933.721 / 2.586.847

Importator úi distribuitor cafea marca Julius Meinl

Tibor Dobri - Director General Sarolta Tamas - Retail Sales Manager

Nr. crt.

CAFEA Companie Adresă Telefon Fax E-mail Web

1

JULIUS MEINL ROMÂNIA Str. Fabricii nr. 1/A, Târgu Secuiesc, jud. Covasna 0267-360.529 0267-360.528 office@meinl.ro www.meinl.ro

2

KRAFT FOODS ROMÂNIA Str. Dimitrie Pompeiu nr. 6, et. 2, clădirea Novo Park, sect. 2, cod 020335, Bucureúti 021-303.33.00 021-233.05.31

575.834.608 / 459.126.608 34.804.103 / 64.752.089

Cafea: Jacobs, Carte Noire, Nova Brasilia

Lachlan Grave - Director General

3

NESTLÉ ROMÂNIA Bd. Dimitrie Pompei nr. 9-9A, sect. 2, Bucureúti 021-204.40.00 021-204.40.30 office@ro.nestle.com www.nestle.ro

534.331.653 / 401.948.680 13.763.937 / 20.652.309

Cafea solubilă marca Nescafé

Jacques Reber - General Manager Raluca Predoi - Corporate Affairs Manager

* - Datele financiare au fost preluate de pe site-ul Ministerului FinanĠelor Publice

94

Informa]ii companii


Nr. crt.

PRODUC}IE Companie Adresă Telefon Fax E-mail Web

4

STRAUSS GROUP ROMÂNIA Bd. Theodor Pallady nr. 54-56, sect. 3, cod 032266, Bucureúti 021-272.15.00, 021-272.15.01 021-272.15.80 office@strauss-group.ro www.strauss.ro

5

TCHIBO BRANDS Str. Dr. Iacob Felix nr. 28, sect. 1, Bucureúti 021-318.97.06 021-318.97.09 office@tchibo.ro www.tchibo.ro

Cifră afaceri 2008 / 2007 lei * Profit net / Pierdere netă 2008 / 2007 lei *

Produse / Mărci / Servicii

Conducere Persoană de contact

277.781.853 / 266.060.911 - 937.894 / 10.105.550

Brandul Doncafé pe segmentele cafea prăjită úi măcinată úi instant

Matanya Schwartz - Director General Valentin Paúa - Director Vânzări Luke Lewis - Director Marketing

42.044.709 / 43.484.663 - 6.097.336 / - 3.044.357

Distribuitor úi comerciant în România mărcile: Davidoff Café, Tchibo, Eduscho

Răzvan Pătrunoiu - Director Comercial Bogdan Baractaru - National Key Account Manager

Cifră afaceri 2008 / 2007 lei * Profit net / Pierdere netă 2008 / 2007 lei *

Produse / Mărci / Servicii

Conducere Persoană de contact

51.506.303 / 39.268.620 - 954.232 / 277.044

Pfanner: suc 100% (100% concentrat de fructe), nectar între 25-99% concentrat de fructe, băutură still drink (concentrat de suc în proporĠie mai mică de 25%) úi IceTea: ceaiul roúu, galben úi verde, care au la bază infuzia din ceai natural de plante úi suc de fructe

Cătălin Tapi - Director General Adriana Basica - Specialist Marketing

Nr. crt.

RĂCORITOARE Companie Adresă Telefon Fax E-mail Web

1

CYROM ROMÂNIA Bd. Ferdinand I nr. 107, Bucureúti 021-253.19.67 021-253.72.76 marketing@cyromromania.ro www.cyromromania.ro

2

COCA-COLA HBC ROMÂNIA Str. Preciziei nr. 3G, sect. 6, Bucureúti 021-202.14.73 021-202.14.56 www.coca-colahbc.com

2.028.651.727 / 1.721.351.922 243.723.975 / 205.205.745

Băuturile răcoritoare Coca-Cola, Sprite, Fanta, sucurile Cappy, ceaiurile Nestea, băutura energizantă Burn, apă minerală Dorna

Călin Drăgan - Director General Mugurel Rădulescu - Public Affairs & Communication Manager

3

EUROPEAN DRINKS Str. Teatrului nr. 1-2, Oradea, jud. Bihor 0249-407.200 0259-407.384 contact@europeandrinks.ro, marketing.ed@europeandrinks.ro www.europeandrinks.ro

N/A N/A

ProducĠia de băuturi răcoritoare nealcoolice, de ape minerale úi alte ape îmbuteliate

Adrian Florin Rotar - Director Executiv Delia Ruth Popa - PR Representative

4

PARMALAT ROMÂNIA ùos. de Centură nr. 12, cod 077180, Tunari, jud. Ilfov 021-266.51.52, 021-266.51.58 021-266.50.30 mail@parmalat.ro www.parmalat.ro, www.santal.ro

5

QUADRANT AMROQ BEVERAGES ùos. Viilor nr. 55, sect. 5, Bucureúti 021-337.32.69 021-337.32.72 office@pepsiint.ro www.pepsi.ro

744.806.819 / 651.066.417 136.500.284 / 112.559.625

6

ROMAQUA GROUP Str. Piatra Arsă nr. 1, cod 105550, Buúteni, jud. Prahova 0244-323.618 0244-323.618 box.giusto@romaqua.ro www.romaqua-group.ro

409.277.615 / 12.637.289 - 49.083.903 / 4.340.121

Băutură răcoritoare carbogazoasă Giusto, LămâiĠă, Quick Cola; băutură răcoritoare necarbogazoasă Giusto Natura, Florian Răducu Lăzăroiu - Director General Giusto Natura Light úi Giusto Natura Plus

7

TYMBARK MASPEX ROMÂNIA Str. ùtefan cel Mare nr. 38-40, cod 106400, Vălenii de Munte, jud. Prahova 0244-282.328 0244-282.366 office@tymbark.ro www.tymbark.ro

215.241.633 / 190.497.407 - 4.979.759 / 3.343.698

Fabricarea sucurilor din fructe úi legume, a produselor din cacao, a ciocolatei úi a produselor zaharoase sub brandurile: Tymbark, Tedi, Carotella, Ciao úi Figo, produse instant din gama La Festa

49.432.643 / 47.939.222 4.209.632 / 5.768.698

Santal 100% Juice, Santal Nectar, Santal Red Line, Santal Giampaolo Manzonetto - Director General 5 Culori, Santal Top, Santal Ice Tea, Santal Lemon Lime, Ioana Staver - ùef Birou Marketing Santal Kids

Ape minerale (Roua MunĠilor), sucuri carbonatate (Pepsi, Mirinda, 7Up, Mountain Dew), sucuri necarbonatate (Prigat), sucuri naturale (Prigat), nectar (Prigat), Ice Tea (Lipton Ice Tea), apă plată (Talea), alte produse (Gatorade, Evervess)

Mike Holmes - Preúedinte

Krzysztof Grabowski - Director General Ioana RaĠă - Specialist RelaĠii Publice

* - Datele financiare au fost preluate de pe site-ul Ministerului FinanĠelor Publice

ANUARUL RETAIL 2009

95


PRODUC}IE APĂ Companie Adresă Telefon Fax E-mail Web

Produse / Mărci / Servicii

Conducere Persoană de contact

APEMIN TUùNAD Str. Gării nr. 599, cod 537336, Tuúnad Nou, jud. Harghita 1 0266-334.091, 0266-334.093 0266-334.247 office@tusnad.com www.tusnad.com

50.166.872 / 43.808.040 86.164 / 2.911.703

Apă minerală naturală carbogazoasă úi slab carbogazoasă Tuúnad (în formatele 0,5l, 1,5l úi 2,0l); apă de izvor / plată Izvorul Zânelor (în format 0,5l úi 2,0l); apă de masă carbogazoasă Izvorul Ascuns (în formatul de 2,5l)

Becsi Zsolt Balazs - Director General

B.D.G. IMPORT Str. Traian nr. 184-186, et. 5, sect. 2, Bucureúti 2 021-323.86.70 021-323.86.80 office@bdg.ro www.bdg.ro

121.511.092 / 66.211.584 8.504.001 / 5.321.975

Evian, Badoit

Petru Berciu - Director General Anaida Coman - Assistant Manager

BIBORğENI Str. Principală nr. 270, birou nr. 2, BiborĠeni, jud. Covasna 3 0267-378.314 0267-378.314 biborteni@euro.ro www.biborteni.ro

19.467.029 / 21.772.737 258 / 821.872

Apă minerală: BiborĠeni, Valea Brazilor; sucuri: Bibo, Limo

Cătălin Vasilescu - Administrator Radu Preda - Director

CUMPĂNA 1993 Splaiul Unirii nr. 160B, sect. 4, Bucureúti 4 021-9224 021-232.03.60 office@cumpana.ro www.cumpana.ro

36.085.830 / 25.008.593 433.900 / 478.154

Sistemul Cumpăna - parteneriat cu clienĠii, care începe cu instalarea dozatorului úi continuă cu livrarea apei, service úi întreĠinere garantate; dozatorul cu răcire úi încălzire oferă apă rece la 6 C úi fierbinte până la 85 C

Ana Maria Cozma - Brand Manager ùtefan Mihail - Director NaĠional Vânzări & Marketing

CYROM ROMÂNIA Bd. Ferdinand I nr. 107, Bucureúti 021-253.19.67 5 021-253.72.76 marketing@cyromromania.ro www.cyromromania.ro

51.506.303 / 39.268.620 - 954.232 / 277.044

Voslauer Balance 0,75l (Mar-Cranberry, Ananas-Grapefruit, Căpúuna-Piper, Coacăze-Zmeură); Voslauer Biolimo 1l (zmeură, lămâie, portocală); Voslauer Sport 0,75l; Voslauer Junior 0,33l; Voslauer Baby 0,5l; Voslauer 1,5l (carbogazoasă úi necarbogazoasă)

Cătălin Tapi - Director General Adriana Basica - Specialist Marketing

LA FÂNTÂNA Bd. Gării Obor nr. 8C, sect 2, Bucureúti 021-200.72.00 6 021-252.62.03 contact@lafantana.ro www.lafantana.ro

73.022.081 / 55.078.459 - 7.102.799 / 78.814

Îmbuteliere úi distribuĠie de apă necarbonată de masă úi de izvor în sistem watercooler marca La Fântâna; service úi igienizare

PERLA HARGHITEI Str. Gării nr. 600, Sâncrăieni, jud. Harghita 7 0372-772.222 0266-332.686 office@perlaharghitei.ro www.perlaharghitei.ro

57.714.975 / 53.878.569 3.365.714 / 4.435.065

Ape minerale naturale carbogazoase: Perla Harghitei, Tiva Harghita; apă minerală naturală necarbogazoasă (plată) Perla Harghitei; apă minerală naturală decarbogazificată Cristalina bidon PC 19l; băuturi răcoritoare carbogazoase Allegria

Àrpàd Kurkó - Director General Istvàn Puskàs - Manager Marketing

ROMAQUA GROUP Str. CarpaĠi nr. 46, cod 535300, Borsec, jud. Harghita 8 0266-337.425 0266-337.290 box.borsec@romaqua.ro www.romaqua-group.ro

409.277.615 / 12.637.289 - 49.083.903 / 4.340.121

Apă minerală naturală, natural carbogazoasă Borsec, apă minerală naturală plată Borsec, apă minerală naturală carbogazificată Stanceni, apă minerală naturală plată Aquatique

Florian Răducu Lăzăroiu - Director General

47.187.375 / 35.762.229 305.681 / 496.503

Devin - apă pură de izvor úi Devin Fresh - apă cu arome naturale din fructe; mărci: apă de izvor plată în diferite variante de gramaje: 0,33l, 1l - ambalaj sticlă din sticlă úi 0,33l sport cap, 0,5l, 1,5l, 3l, 7l, 11l - ambalaj PET; apă de izvor carbogazoasă: 0,33l, 1l - ambalaj sticlă úi 0,5l, 1,5l - ambalaj PET; gama Devin Fresh cu cele patru arome: mere, căpúune úi guava, portocale úi kiwi, lime - variante de gramaje: 0,5l, 1,5l - ambalaj PET

Florin Gorgan - Director General Andrei Braúoveanu - Area Manager LKA

Nr. crt.

Cifră afaceri 2008 / 2007 lei * Profit net / Pierdere netă 2008 / 2007 lei *

DEVIN ROMÂNIA (distribuit de TRIBECA DISTRIBUğIE) Str. Culmea Veche nr. 2, sect. 3, 9 Bucureúti 021-529.88.27 021-529.88.28 andrei.brasoveanu@tribeca.ro

* - Datele financiare au fost preluate de pe site-ul Ministerului FinanĠelor Publice

96

Informa]ii companii

Cristian Amza - CEO La Fântâna


PRODUC}IE BERE Companie Adresă Telefon Fax E-mail Web

Produse / Mărci / Servicii

Conducere Persoană de contact

29.632.479 / 45.695.766 - 4.286.355 / 116.449

Producător al mărcilor de bere: Zimbru, Asbeer, Dobru

LuminiĠa Martin - Director General

EUROPEAN FOOD Str. Teatrului nr. 1-2, Oradea, jud. Bihor 0259-407.203, 0259-407.206 2 0259-407.208 horatiu.cosma@europeanfood.ro, geanina.mocanu@europeanfood.ro www.burger.ro

N/A N/A

Burger, Servus, Meister

Ioan Micula - Preúedinte Cristian Badea - Brand Manager

HEINEKEN ROMÂNIA Str. Tipografilor nr. 11-15, et. 4, aripa A2-L, sect. 1, cod 013714, Bucureúti 3 021-202.77.00 021-316.06.70 a.muresan@heineken.ro www.heinekenromania.ro

828.881.233 / 693.332.611 146.556.817 / 148.025.005

Producӽtor de bere sub mӽrcile: Heineken, Ciuc Premium, Golden Brau, Neumarkt, Bucegi, Edelweiss (import), Zipfer (import), Gösser, Schlossgold, Silva, Gambrinus, Harghita úi HaĠegana; cinci fabrici în ConstanĠa, Craiova, HaĠeg, Miercurea Ciuc, Târgu Mureú, cu 1.300 de angajaĠi

Jan Derck van Karnebeek - General Manager Ana Maria Mureúan - Corporate Relations Manager

INBEV ROMÂNIA Bd. Dimitrie Pompeiu nr. 9-9A, clădirea 20, et. 1, sect. 2, cod 020335, Bucureúti 4 021-243.11.00 021-243.10.01 office@inbev.ro www.ab-inbev.com

638.539.423 / 627.835.160 55.320.400 / 106.527.573

Producător: Stella Artois, Stella Artois fără alcool, Beck's, Beck's Green Lemon, Bergenbier, Bergenbier fără alcool, Lowenbrau, Noroc; importator specialităĠi belgiene: Leffe úi Hoegaarden

Eduardo Luz - Director General Ioana Bulat - Corporate Affairs Manager

ROMAQUA GROUP Str. Piatra Arsă nr. 1, cod 105550, Buúteni, jud. Prahova 5 0741-819.770 0741-819.771 box.albacher@romaqua.ro www.romaqua-group.ro

409.277.615 / 12.637.289 - 49.083.903 / 4.340.121

Bere blondă tip Premium Pils Albacher, bere bock blondă Premium Albacher Winter

Florian Răducu Lăzăroiu - Director General

UNITED ROMANIAN BREWERIES BEREPROD Bd. BiruinĠei nr. 89, Pantelimon, jud. Ilfov 6 021-205.50.00 021-205.50.05 reception@tuborg.ro www.tuborg.ro

343.614.108 / 301.736.346 - 30.514.777 / 17.636.884

Mărcile: Tuborg, Carlsberg, Holsten, Skol, Guinnes úi Kilkenny

Shachar Shaine - Preúedinte Veronica Pavel - PR Coordonator

1.198.890.385 / 928.698.215 146.271.515 / 135.070.874

Ursus, Timiúoreana, Peroni, Redd's, Ciucaú, Azuga, Stejar, Pilsner Urquell, Miller, Grolsch

Stephan Weber - President Liviu Manolache - Junior Off Trade Channel Manager

Cifră afaceri 2008 / 2007 lei * Profit net / Pierdere netă 2008 / 2007 lei *

Produse / Mărci / Servicii

Conducere Persoană de contact

4.103.549 / 3.780.014 - 1.174.939 / 50.340

Vinuri DOC / Curtea Regală, Santa Crama; vinuri la bag in box / Vinuri de Măcin; degustări de vinuri DOC - Podgoria Sarica NiculiĠel / Crama Dobrogeană, PivniĠa lui Terente; depozitare cereale

Cozma Serghei - Administrator IonuĠ Stan - Director Marketing

Nr. crt.

Cifră afaceri 2008 / 2007 lei * Profit net / Pierdere netă 2008 / 2007 lei *

ALBRÂU GRUP Str. Avântului nr. 20, cod 601124, Oneúti, jud. Bacău 1 0372-706.480 0234-319.052 albrau@albrau.ro www.albrau.ro

URSUS BREWERIES Str. ùtirbei Vodă nr. 26-28, Union Center II, et. 8, cod 010113, Bucureúti 7 021-314.04.20, 021-314.03.21 021-315.98.04, 021-315.93.26 www.ursus-breweries.ro

Nr. crt.

VIN Companie Adresă Telefon Fax E-mail Web

ALCOVIN Str. Viticultori nr. 2, cod 825300, Măcin, jud. Tulcea 1 0240-573.368, 0743-147.236 0240-573.368 office@curtearegala.ro www.curtearegala.ro

* - Datele financiare au fost preluate de pe site-ul Ministerului FinanĠelor Publice

ANUARUL RETAIL 2009

97


PRODUC}IE Companie Adresă Telefon Fax E-mail Web

Produse / Mărci / Servicii

Conducere Persoană de contact

69.610.893 / 57.792.347 11.238.805 / 9.952.543

Producător de vin spumant úi băuturi pe bază de vin; produse Angelli: spumant, cocktail fructe, vin aromatizat, vermut, lichior cremă; importator vin spumant úi liniútit Germania úi Ungaria, úampanie, úampanie pentru copii, votca, brandy, whisky, cognac

Alin Ursu - Administrator Marius Obritenschi - Director Marketing

20.180 / 22.165 736 / 146

Gama Mihai Viteazul - Fetească Regală, Sauvignon Blanc, Merlot; gama Dracula - Cabernet Sauvignon, Merlot, Cabernet & Merlot, Inimă de Haiduc, Zghihara de Huúi; gama DOCCMD Clasic

Serghei Bunescu - Director General Oana Teacă - Asistent Manager

5.951.023 / 3.795.815 185.858 / 123.610

Producător de vinuri marca Pietroasa

Valeriu Bobeleac - Administrator Gabriel Mihailă - Director Vânzări

COTNARI Cotnari, cod 707120, jud. Iaúi 0232-730.393 5 0232-730.205 office@cotnari.ro www.cotnari.ro

103.943.935 / 69.982.398 4.672.888 / 4.153.658

Producător de vinuri albe D.O.C. - Cotnari

Constantin Deleanu - Preúedinte Directorat Cătălin Grecu - Director Marketing

CRAMELE HALEWOOD Str. Gageni nr. 92, Ploieúti, jud. Prahova 0244-530.955 6 0244-599.216 crame@halewood.com.ro www.halewood.com.ro

36.832.519 / 33.413.586 16.763 / 690.421

Vinuri liniútite, vin spumant, vin spumos, premixuri alcoolice, oĠet din vin mărcile: Prahova Valley, Byzantium, Hyperion, Cherry Tree Hill, Premiat, Dreamer, Rhein Extra, La Crama; servicii de îmbuteliere, turism viti-vinicol

Dan Ioan Muntean - Director General Mihai Chitic - Director Comercial Roxana Constantinescu - Director ProducĠie Cornel Bocúe - Director Vânzări Alina Roúu - Director Marketing

CRAMELE RECAù GROUP Complex de VinificaĠie Recatim CP1, Recaú, jud. Timiú 0256-330.296 7 0256-330.241 office@recaswine.ro, brandmanager@recaswine.ro www.recaswine.ro

26.703.871 / 19.972.182 45.148 / 331.895

Producător vin úi importator vin úi băuturi alcoolice; mărci autohtone: Cuvee Uberland, La Putere, Sole, V Drinks Legend of Transylvania, Castle Rock, Schwaben Wein, mărci import: Masi, Robert Mondavi, Woodbridge, Piccini, Chamarre, Codorniu, Gonzales Byass, Cono Sur, Nederburg, Two Oceans, Manor House, Nobilo

Liviu Miron - Administrator IonuĠ Trandafir - Brand Manager

DOMENIILE SĂHĂTENI Bd. Dacia nr. 53, et. 2, ap. 3, sect. 1, Bucureúti 8 021-211.09.77 021-212.10.09 office@domeniilesahateni.com www.domeniilesahateni.com

1.456.074 / 419.526 60.952 / 16.281

Vinuri de autor din Dealu Mare sub mărcile “Domeniile Săhăteni", “Divin”, "Divin Reserva"

Aurelia Viúinescu - Administrator Doina Horvat - Export & Marketing Manager

JIDVEI Str. Unirii nr. 9, Jidvei, jud. Alba 0258-881.881 9 0258-881.666 ioana.anghel@jidvei.ro www.jidvei.ro

105.162.964 / 83.030.573 5.949.169 / 8.035.638

Vinuri liniútite (vinuri de masă, premium, superpremium Tezaur, rezerve - Castel) din soiurile Riesling, Fetească Regală, Sauvignon Blanc, Muscat Ottonel, Pinot Gris etc; vinuri spumante - Mărgăritar, Jidvei Extra Dry, Jidvei Extra Brut, Romantine; Vinars

Claudiu Necúulescu - Preúedinte Cristian Fuga - Director Marketing & Vănzări Ioana Anghel - PR Manager

MURFATLAR ROMÂNIA Str. Murfatlar nr. 1, cod 905100, Murfatlar, jud. ConstanĠa 10 0241-706.850 0241-706.575 laura.musat@euro.ro www.murfatlar.ro

110.423.411 / 104.356.453 185.335 / 133.569

Toate segmentele de la albe la roúii úi de la seci la dulci sau licoroase

Cosmin Gheorghe Popescu - Director General Laura Muúat - PR Manager

S.E.R.V.E. Str. Pastorului nr. 48-50, sect. 1, Bucureúti 11 021-222.84.56 021-222.32.57 serve@serve.ro www.serve.ro

5.533.954 / 4.745.659 170.632 / 192.696

Gamele de vinuri Terra Română úi Vinul Cavalerului

Mihaela Goga - Director General Roxana Sabou - Key Account Manager

Nr. crt.

Cifră afaceri 2008 / 2007 lei * Profit net / Pierdere netă 2008 / 2007 lei *

ANGELLI SPUMANTE & APERITIVE Bd. Iuliu Maniu nr. 341-359, sect. 6, cod 061101, Bucureúti 2 021-316.01.34 021-316.01.40 office@angelli.ro, marketing@angelli.ro www.angelli.ro CASA DE VINURI HUùI Str. Călăraúi nr. 3, cod 735100, Huúi, jud. Iaúi 3 0235-480.728 0235-480.628 contact@vinurihusi.ro www.vinurihusi.ro CASA DE VINURI PIETROASA ùos. Dudeúti-Pantelimon nr. 42, sect. 3, Bucureúti 021-222.27.33, 031-100.22.84 4 021-222.20.01 valeriu.bobeleac@pietroasa.ro, ka@pietroasa.ro www.pietroasa.ro

* - Datele financiare au fost preluate de pe site-ul Ministerului FinanĠelor Publice

98

Informa]ii companii


PRODUC}IE Companie Adresă Telefon Fax E-mail Web

Produse / Mărci / Servicii

Conducere Persoană de contact

VINIA Bd. Metalurgiei nr. 4, cod 700293, Iaúi, jud. Iaúi 12 0232-233.300, 0232-233.020 0232-233.022 office@vinia.ro, marketing@vinia.ro www.vinia.ro

31.096.906 / 26.423.618 138.954 / 351.344

Vinuri din podgoriile Cotnari, Bohotin, Iaúi, Iana / Vinotecă / Distilate din fructe úi vinars

Vasile Băbuúanu - Preúedinte CA & Director General Titi Băbuúanu - Marketing Manager

VINCON VRANCEA Str. Avântului nr. 12, Focúani, jud. Vrancea Drumul între Vii nr. 26, sect. 3, Bucureúti 13 0237-222.100, 021-346.79.86 021-346.79.87 office@vinconromania.ro www.vinconromania.ro

97.966.320 / 79.072.562 12.924.568 / 11.758.858

Producător vin (Comoara PivniĠei, Oenoteca, Casa Vrancea 1949, Beciul Domnesc, Levant, 7 Păcate, ViĠa Românească etc.), distilate din vin (vinars MioriĠa 12 ani, MioriĠa 18 ani, Jad 28 ani etc.), băuturi spirtoase (Triumph, Vrancea etc.) úi oĠet

Georgel Costache - Director General

VINVICO Str. Caraiman nr. 6, ConstanĠa, jud. ComstanĠa 14 0241-583.180 0341-730.129 vinvico@gmail.com

1.702.281 / 1.375.292 1.826.729 / 177.311

Producător cu tradiĠie de vinuri dobrogene din zonele viticole Colinele Dobrogei úi Dealurile Dunării; comerciant: vinuri liniútite vrac úi îmbuteliate (gamele Premier, Vinvico, ColecĠie, Vin vechi, Buchet), vinuri de vinotecă, vinars úi rachiu

Gorm Lokdam - General Manager Marius Fulea - Acting General Manager

VINTERRA INTERNAğIONAL Str. Arcului nr. 24, parter, sect. 2, cod 021034, Bucureúti 15 021-211.02.15, 021-210.08.54 021-210.62.07 office@vinterra.ro www.vinterra.ro

954.165 / 897.211 - 646.922 / - 1.809.825

Vinuri liniútite albe úi roúii de calitate superioară, marca Black Peak, Bucur Villa, Hariton úi vinuri liniútite cu indicaĠie geografică Misterra

David Nicolae - Director General

62.293.538 / 65.180.309 - 3.820.731 / 136.946

Spumante - Zarea Diamond Collection (fermentare în sticlă), Zarea Crystal Collection, Atheneé Palace, Dorato, Robby Bubble - spumant pentru copii; Sangria - Corrido

Emil Popescu - Preúedinte Mirela Văleanu - Marketing Specialist

Cifră afaceri 2008 / 2007 lei * Profit net / Pierdere netă 2008 / 2007 lei *

Produse / Mărci / Servicii

Conducere Persoană de contact

157.616.930 / N/A 1.516.422 / N/A

Producător úi distribuitor de băuturi alcoolice; brandy-ul Alexandrion (3, 5 úi 7 stele), vinarsul Brâncoveanu, afinată Saber, whisky-ul Red Bowler sau vodka Alexander

George Christoforidis - Managing Director Alexandrion Grup România Ana-Maria Guidea - PR & Media Relations Officer

3.566.830 / 6.631.945 - 926.417 / - 898.526

Băuturi alcoolice

Vasile Răileanu - Manager

B.D.G. IMPORT Str. Traian nr. 184-186, et. 5, sect. 2, Bucureúti 3 021-323.86.70 021-323.86.80 office@bdg.ro www.bdg.ro

121.511.092 / 66.211.584 8.504.001 / 5.321.975

The Famous Grouse Scotch, The Macallan Oak Single Malt Scotch, Highland Park Single Malt Scoth, Black Bottle Scoth, Bunnahabhain Malt Whisky, Jack Daniel's Whiskey, Jack Daniel's Single Barrel Whiskey, Gentleman Jack Whiskey, Woodford Reserve Whiskey, Southern Comfort Liqueur, Chambord Liqueur, Cointreau Liqueur, Passoa Liqueur, Jagermeister Herbal Liqueur, Skinos Mastiha Liqueur, Finlandia Vodka, El Jimador Tequila, Heradurra Tequila, Metaxa Brandy, Ouzo by Metaxa, Remy Martin Cognac, Angostura Rum

Petru Berciu - Director General Anaida Coman - Assistant Manager

CRISTALEX 94 Str. Constantin Sandu Aldea nr. 37, sect. 1, Bucureúti 4 021-224.59.86 021-224.59.85 office@cristalex.ro www.cristalex.ro

85.984.540 / 61.375.415 14.292.880 / 6.753.535

Importul, comercializarea úi marketingul produselor: Campari, Dan Ursu - Director General Disaronno, Aperol, Carolans, Courvoisier, Grant’s, Glenfiddich, Teacher’s, Jim Beam, Tullamore Dew, Skyy Raluca Udriúte - Trade Marketing Coordinator Vodka, Cinzano Vermut, gama de vinuri spumante Cinzano

Nr. crt.

Cifră afaceri 2008 / 2007 lei * Profit net / Pierdere netă 2008 / 2007 lei *

ZAREA Intrarea Glucozei nr. 37-39, sect. 2, Bucureúti 16 021-667.00.20 021-668.58.00 office@zarea.ro www.zarea.ro

Nr. crt.

BĂUTURI SPIRTOASE Companie Adresă Telefon Fax E-mail Web

ALEXANDRION GRUP ROMÂNIA Calea Bucureútilor nr. 15+116, Otopeni, jud. Ilfov 1 021-405.11.00 021-405.11.99 office@alexandrion.ro www.alexandrion.ro ALFINCOOL Platou Abator nr. 5, cod 700382, Iaúi, jud. Iaúi 2 0232-271.892 0232-271.909 alfincool@mail.dntis.ro

* - Datele financiare au fost preluate de pe site-ul Ministerului FinanĠelor Publice

ANUARUL RETAIL 2009

99


PRODUC}IE Companie Adresă Telefon Fax E-mail Web

Produse / Mărci / Servicii

Conducere Persoană de contact

42.401.550 / 19.311.795 14.532 / 12.611

Regun, Flora, Classic, Marquis

Venut Cioarbă, Victor Mera - Administratori HoraĠiu Cioarbă - Director Comercial

109.144.605 / 68.080.828 4.963.963 / 6.837.128

Mărci: Absolut, Ballantine’s, Chivas Regal, Ricard, Jameson, The Glenlivet, Queen Anne, Beefeater, Wyborowa, Havana Club, Malibu, Martell, Mumm, PerrierJouët úi Jacob’s Creek; Pernod Ricard de Юine o cotă de piaЮă de 28% din totalul importurilor de băuturi alcoolice din România

Tudor Furir - Director General Rodica Ionescu - Asistent Manager

PRODAL ' 94 Str. Drumul între Tarlale nr. 1, cod 077037, com. Cernica, jud. Ilfov 021-529.47.97 7 021-256.14.52 office@stalinskaya.ro www.stalinskaya.ro, www.wembley.ro, www.prodal.ro

50.082.971 / 32.429.587 6.474.512 / 324.640

Dezvoltator, producător úi distribuitor de băuturi alcoolice în categoriile: vodcă - Stalinskaya, Discovery; gin Wembley; băuturi spirtoase - Passion, Drobeta, Banderas, SăniuĠa, Uralskaya, Casablanca, Max; bitter - Bakara; lichior - Monaco viúine, afine, caise, ciocolată; distribuitor exclusiv al produselor Prodal

Florin Rădulescu - Director General Group Ovidiu Chiúcan - Director Vânzări (Director General Granddis) Claudia Marin - Director Marketing Valeriu Bajanaru - Trade Marketing Manager

PRODALCOM Str. Puskin nr. 128, cod 710350, Botoúani, jud. Botoúani 8 0231-534.672, 0231-588.523 0231-534.164, 0231-588.523 office@voronskaya.ro www.voronskaya.ro

14.855.769 / 12.046.317 336.789 / 263.764

Voronskaya 1l, 0,5l - votcă 40 grade, Vorona 1l, 0,5l, băutură spirtoasă 30 grade, Afinată Vorona 0,7l - afinată 28 grade, Condor - 3l, 0,5l - băutură spirtoasă cu aromă de coniac

Cornel Sfaiter - Administrator Ioana Ignat - Director Marketing

N/A N/A

Distribuitor al brandurilor: Scandic, Mikuloff, Dracula, Kazaciok, Cadet, Conte, Tarie de Bihor, Amadeus, Troika, Tanita, Gilman's Gin

Ion Micula - Director General HoraĠiu Cosma - Director Vânzări Florin Slavoia - Director Marketing

VALCO Str. Someú nr. 44, Seini, jud. Maramureú 10 0262-490.411 0262-490.412 office.valco@clicknet.ro www.distileriilevalco.ro

10.543.659 / 8.703.104 295.320 / 807.473

Mansion Housou, Golden Age, Rum Jamaica, Pancha, Tribelle lichior, Herman Jansen lichior, horincă, palincă de Maramureú, Ġuică, sliboviĠă

Teofil Bolchis - Director General Petru Andronic - Director Vânzări

ZAREA Intrarea Glucozei nr. 37-39, sect. 2, Bucureúti 11 021-667.00.20 021-668.58.00 office@zarea.ro www.zarea.ro

62.293.538 / 65.180.309 - 3.820.731 / 136.946

Băuturi tip Brandy - Milcov, Arad, Moldova, Olympia; vermut - Zarea; bitter - Carpaten; lichior - Florentino; băuturi spirtoase tip Ġuică - 2 Prune, 2 Caise

Emil Popescu - Preúedinte Mirela Văleanu - Marketing Specialist

Nr. crt.

Cifră afaceri 2008 / 2007 lei * Profit net / Pierdere netă 2008 / 2007 lei *

DISTILERIILE REGUN Str. Salcâmilor nr. 50A, Reghin, jud. Mureú 5 0265-513.000, 0265-513.001 0265-513.000, 0265-513.001 office@distileriileregun.ro www.distileriileregun.ro PERNOD RICARD ROMÂNIA Str. Verziúori nr. 52, sect. 4, cod 040301, Bucureúti 6 021-330.88.20, 031-405.82.12 021-330.88.19, 031-405.82.13 rodica.a.ionescu@pernod-ricard-romania.com

SCANDIC DISTILLERIES Str. Teatrului, cod 410020, Oradea, jud. Bihor 9 0259-407.209 0259-407.005 export@scandicdistilleries.ro www.scandicdistilleries.ro

Nr. crt.

ÎNGRIJIRE PERSONALĂ ùI A LOCUINğEI Companie Adresă Telefon Fax E-mail Web

ASIL DN 26, km 8, GalaĠi-Târgu Bujor, cod 807325, Vânători, jud. GalaĠi 1 0236-470.890, 0236-449.447 0236-449.445 asilgroup@asilgroup.ro www.asilgroup.ro ASIL COSMETICS DN 26 km 8, GalaĠi-Târgu Bujor, cod 807325, Vânători, jud. GalaĠi 2 0236-470.890, 0236-449.447 0236-449.445 asilgroup@asilgroup.ro www.asilgroup.ro, www.asilcosmetics.ro

Cifră afaceri 2008 / 2007 lei * Profit net / Pierdere netă 2008 / 2007 lei *

Produse / Mărci / Servicii

Conducere Persoană de contact

28.441.692 / 21.166.277 923.946 / 814.125

Producător, importator úi distribuitor de úerveĠele umede, articole din hârtie pentru larg consum, importator úi distribuitor de articole de menaj sub brandurile Gala, Bububebe, Senza, Point, Mister Point, Uno Soft, School, Dilara

Ali Yildirir - Preúedinte Askin Alsanjak - Vicepreúedinte Antoanela Dumitrache - Marketing & Sales Representative Andreea Petrovici - Director Departament Hârtie

1.987.764 / 2.069.051 1.109 / 4.589

* - Datele financiare au fost preluate de pe site-ul Ministerului FinanĠelor Publice

100

Informa]ii companii

Producător unic de úerveĠele umede din România, Ali Yildirir - Preúedinte producător de săpun úi detergenĠi lichizi; úerveĠele umede, Askin Alsanjak - Vicepreúedinte articole din hârtie pentru larg consum, importator úi Antoanela Dumitrache - Marketing & Sales distribuitor de articole de menaj sub brandurile Gala, Representative Bububebe, Senza, Point, Mister Point, Uno Soft, School, Paul Baltag - Director Departament Cosmetice Dilara


PRODUC}IE Companie Adresă Telefon Fax E-mail Web

Produse / Mărci / Servicii

Conducere Persoană de contact

AVON COSMETICS Str. Emil Pangratti nr. 30, sect. 1, Bucureúti 3 021-231.25.77 021-231.71.21 romanian.marketing@avon.com www.avoncosmetics.ro

417.450.967 / 381.438.047 67.201.615 / 65.816.704

N/A

Răzvan Diratian - Director General Stela Toderaúcu - PR & Advertising Officer

COSMETICS ORIFLAME ROMÂNIA Str. Horia Măcelariu nr. 61-81, sect. 1, Bucureúti 4 021-233.05.62, 021-233.05.64 021-404.33.05 customer@oriflame.ro www.oriflame.ro

122.603.440 / 106.494.728 11.530.639 / 11.695.259

Giordani, Grace, Enigma, Eclat, Glacier, Signature, Miss O, Divine, Lift Expert, Ecollagen, Time Reversing, Royal Velvet, Tender Care, Skindividual, Optimals, Swedish Spa, Perfect Body, Milk & Honey, Hair X, Wellness by Oriflame, Footcare

Monica Silvia Tatoiu - Director General Gabriela Sasu - Director Financiar

ELMI PRODFARM ùos. Berceni nr. 8, sect. 4, cod 041914, Bucureúti 5 021-332.50.05 021-332.46.56 office@elmiplant.ro www.elmiplant.com

9.769.070 / 11.626.218 1.520.480 / 2.467.205

Produse naturale pentru îngrijirea tenului, corpului úi părului sub mărcile: Elmiplant, Bioten, Body Shape, Cellulight

Constantin Tudorache - Director General Elena Cremenescu - Director General Adjunct Andreea Iarca - Brand Manager

FARMEC Str. H. Barbusse nr. 16, Cluj-Napoca, jud. Cluj 6 0264-432.884 0264-432.884 office@farmec.ro www.farmec.ro

89.849.975 / 73.659.502 8.058.071 / 8.093.994

Produse cosmetice úi produse de întreĠinere a locuinĠei sub mărcile: Gerovital H3 prof. Dr. Ana Aslan, Gerovital Plant, Aslavital, Farmec, Doina, Nufăr, Triumf

Mirela Lupaú - Director General Mariana Sinitaru - Specialist Marketing

26.088.854 / 27.545.188 - 5.519.253 / - 1.670.039

Teo - săpun solid úi lichid, Teo Botanical - úampon, Teo Bebe săpun úi úampon pentru bebeluúi, Everbel - absorbante igienice, Milde úi Emeka - hârtie igienică; Nappa - prosoape de hârtie; Savex - detergent de haine automat úi manual, Teo Bebe - detergent de haine automat pentru bebeluúi, Semana balsam de haine, Feya - detergent de vase

Alexander Koychev - Director General Ioana Popescu - Brand Manager

GENMAR COSMETICS Str. Doina nr. 2, sect. 5, Bucureúti 021-423.22.15, 021-423.36.09 8 021-423.36.31 cosmetics@genmar.ro www.genmar.ro

4.610.601 / 3.979.322 824.580 / 810.427

ProducĠie mărcile: Herbagen, Keritogen, Herbaforia, Scabex, Pedex

Mariana Tudorache - Director

HENKEL ROMÂNIA Str. IoniĠă Vornicul nr. 1-7, sect. 2, Bucureúti 9 021-203.26.00 021-203.26.75 henkel.ro@ro.henkel.com www.henkel.ro

588.831.098 / 472.658.789 59.955.394 / 50.915.355

Persil, Pur, Clin, Bref, Silan, Perwoll, Somat, Fa, Taft, Palette, Gliss, Brillance, Syoss

Liviu Sfrija - Preúedinte Lavinia Toma - Corporate Communications Manager

HOLDMANN HYGIENE SOLUTIONS Str. Splai Bahlui nr. 37, mal stâng, cod 700031, Iaúi, jud. Iaúi 10 0232-230.247 0232-230.247 office@holdmann.ro www.holdmann.ro

26.579.992 / 24.331.330 258.316 / 59.544

Importator úi distribuitor de echipamente úi consumabile igienico-sanitare; comercializare gamă largă de uscătoare de mâini, săpunuri lichide úi dozatoare, dispensere úi consumabile de hârtie aferente, detergenĠi pentru diverse suprafeĠe, echipamente de curăĠenie manuală úi aspiratoare úi maúini profesionale pentru curăĠenie Kärcher

Anca Nistor - Director Marketing

INTERSTAR CHIM Bd. Basarabia nr. 256, sect. 3, Bucureúti 11 021-256.46.36 021-256.46.26 office@interstar.ro www.interstar.ro

77.679.772 / 63.872.997 - 3.542.304 / 2.164.522

Peak, Rivex, Biocarpet, Snow, Evrika, Denim, Trim, Aroxol, Hankies, Masculan

Chrysis Nikolaou - Manager General Elena Hoaghea - Financial Assistant

JOHNSON WAX Str. Plantelor nr. 37A, sect. 2, Bucureúti 12 021-316.31.50 021-316.31.46 officeromania@scj.com www.scjohnson.ro

174.525.001 / 144.521.865 15.269.522 / 22.625.706

Domeniu FMCG: îngrijire personală úi a locuinĠei; mărci comercializate: Glade, Oust, Raid, Baygon, Autan, OFF!, Stira e Ammira, Mr Muscle, Duck, Pronto

Lucian Lazarovici - Country Manager România & Bulgaria Ana Vizireanu - Office Administrator

Nr. crt.

Cifră afaceri 2008 / 2007 lei * Profit net / Pierdere netă 2008 / 2007 lei *

FICOSOTA SINTEZ ROMÂNIA Str. Ocna Sibiului nr. 46-48, sect. 1, Bucureúti 7 021-409.27.84 021-409.28.97 officero@f-s.bg www.f-s.bg

* - Datele financiare au fost preluate de pe site-ul Ministerului FinanĠelor Publice

ANUARUL RETAIL 2009

101


PRODUC}IE Companie Adresă Telefon Fax E-mail Web

Produse / Mărci / Servicii

Conducere Persoană de contact

239.548.368 / 183.795.823 23.499.662 / 16.560.827

Produse cosmetice mărcile: L’Oréal Paris, Garnier, Maybelline, L’Oréal Professionnel, Kérastase, Matrix, La Roche-Posay, Vichy

Richard Matalon - Country Managing Director

80.910.118 / 50.687.667 48.300 / 740.717

Hârtie tissue, sub formă de jumbo role, hârtie igienică Pufina Soft, prosop de bucătărie Pufina Soft, hârtie igienică Pufina Art, prosop de bucătărie Pufina Art, hârtie igienică Pufina Lux, prosop de bucătărie Pufina Lux; úerveĠele Pufina Soft, format 30x30, 25x25; hârtie igienică din maculatură

Gabriel Chender - Director Comercial Elena Silaú - Referent Marketing

50.451.652 / 40.710.466 313.307 / 178.471

Distribuitor al produselor proprii Asil (úerveĠele umede, articole din hârtie pentru larg consum, importator úi distribuitor de articole de menaj sub brandurile Gala, Bububebe, Senza, Point, Mister Point, Uno Soft, School, Dilara) úi importator de articole de menaj

Ali Yildirir - Preúedinte Askin Alsanjak - Vicepreúedinte Antoanela Dumitrache - Marketing & Sales Representative Andreea Petrovici - Director Departament Hârtie Paul Baltag - Director Departament Cosmetice

N/A / N/A - 3.156 / - 539

DistribuĠie de produse din hârtie (úerveĠele de masă, consumabile horeca, prosoape bucătărie etc.), úerveĠele umede, articole cosmetice, produse de menaj (lavete, mopuri, detergenĠi lichizi, săpunuri lichide etc.), articole HoReCa (dispensere, unică folosinĠă etc.)

Paul Baltag - Administrator

443.733.007 / 737.896.769 68.477.319 / 149.315.816

Comerciant pe piaĠa românească al mărcilor: Ariel, Tide, Bonux, Ace, Lenor, Mr. Proper, Fairy, Pantene Pro-V, Head & Shoulders, Safeguard, Herbal Essences, Wash & Go, Blend-amed, Camay, Always, Alldays, Discreet, Pampers, Wella (Safia, Wellaton, Wellaflex, Design), Londa (Londa Color, Londa Trends), Gillette, Braun, Duracell, Oral-B, Olay

Sotirios Marinidis - General Manager Ramona Brad - External Relations Group Leader

SANO ROMÂNIA Bd. BiruinĠei nr. 160, Pantelimon, jud. Ilfov 18 021-350.30.04 021-350.30.04 office@sanoromania.ro www.sanoromania.ro

43.396.047 / 25.689.817 2.164.691 / 1.113.897

Gama Sano Maxima - detergenĠi úi balsamuri pentru Ġesături, gama Sano Poliwix pentru podele, gresie, ceramică, gama Sano Furniture pentru mobilă, parchet, gama Sano Antikalk împotriva depunerii calcarului, gama Sano K - împotriva insectelor târâtoare, gama Sano Sushi - bureĠi, lavete, mănuúi pentru curăĠenie, gama Sano San - pentru spalarea vaselor, gama Crema Mineral - produse cosmetice cu minerale de la Marea Moartă

Doru Iosef - Country Manager Săvel ğurcanu - External Relations Officer

TORDAI HAIR-COSMETICS Str. Cuza Vodă nr. 5, Târgu Mureú, jud. Mureú 19 0265-262.669 0265-262.669 tordai@tordai.ro www.kallos.ro

22.959.562 / 19.737.632 2.309.439 / 3.184.292

Importator unic al produselor cosmetice marca Kallos: vopsele, balsamuri, tratamente, úampoane pentru îngrijirea úi modelarea părului, ustensile profesionale de coafură

Istvan Tordai - Director Lorand Tordai - Administrator2

UNILEVER SOUTH CENTRAL EUROPE ùos. Bucureúti-Ploieúti nr. 42-44, Băneasa Business & Technology Park, clădirea B, et. 4, sect. 1, cod 013696, 20 Bucureúti 021-303.48.00 021-303.49.90 usce@unilever.com www.unilever.ro

706.048.150 / 618.806.196 3.438.864 / 31.555.515

Axe, Cif, Clear, Coccolino, Dero Surf, Domestos, Dove, Omo, Rexona, Sunsilk

Marc Desenfans - Preúedinte Florentin Scarlat - Director Comunicare

VRANCART Str. Ecaterina Teodoroiu nr. 17, cod 625100, Adjud, jud. Vrancea 21 0237-640.800 0237-641.720 vrancart@vrancart.ro www.vrancart.ro

115.072.962 / 85.863.359 5.743.095 / 5.679.216

Producător hârtie igienică din maculatură úi din celuloză, sub formă de semifabricat úi role sub marca proprie, cât úi sub alte mărci: Clever, Merit, Primo, Winny

Mihai Marcel Botez - Director General Tatiana Mitrofan - Director Economic Dorin Dorneanu - Director Vânzări

Nr. crt.

Cifră afaceri 2008 / 2007 lei * Profit net / Pierdere netă 2008 / 2007 lei *

L’ORÉAL ROMÂNIA Calea Floreasca nr. 169 A, corp A, Floreasca Business Park, Bucureúti 13 021-204.00.00 021204.00.01 contact@ro.loreal.com PEHART TEC Str. 1 Mai nr. 1, cod 515850, Petreúti, jud. Alba 14 0258-743.624 0258-743.625 marketing@peharttec.ro www.peharttec.ro POINT DISTRIBUTION GRUP DN 26, km 8, GalaĠi-Târgu Bujor, cod 807325, Vânători, jud. GalaĠi 15 0236-470.890, 0236-449.447 0236-449.445 asilgroup@asilgroup.ro www.asilgroup.ro, www.pointgrup.ro POINT STAR Calea Dudeúti-Pantelimon nr. 23, sect. 3, cod 033091, Bucureúti 16 021-255.40.72, 021-255.40.73 021-255.40.79 comenzi.bucuresti@asilgroup.ro PROCTER & GAMBLE MARKETING ROMÂNIA Bd. Dimitrie Pompeiu nr. 9-9A, sect. 2, cod 020335, Bucureúti 17 021-301.11.10 021-319.83.92 niculescu.s@pg.com www.pgbalkans.com

* - Datele financiare au fost preluate de pe site-ul Ministerului FinanĠelor Publice

102

Informa]ii companii



SERVICII CONEXE

Cartonul ondulat face un pas \napoi Produc]ia de cutii de carton va \nregistra \n acest an o sc`dere de 30% \n valoare [i 15% \n volum, declin explicat de o produc]ie de bunuri industriale mai mic`, dup` ce \n perioada 2000-2008 a crescut, anual, cu peste 7%. Consumul de carton ondulat (cutie de carton) are o pondere de 40% din pia]`, nivel asem`n`tor cu cel european. Gabriela Niculescu

Sursa: Eco-Rom Ambalaje

104

Analiz`


AMBALAJE

P

roduc`torii de carton ondulat au våndut \n primele nou` luni cu 24% mai pu]in, respectiv 76 de milioane de euro, fa]` de \ncas`ri de 100 de milioane de euro \n ianuarie - septembrie 2008. |n volum, pia]a s-a redus cu peste 13%, la 125.000 de tone. „Sc`derea produc]iei fizice [i, respectiv, valorice s-a datorat crizei economice generale, respectiv reducerea produc]iei de bunuri industriale [i de consum care necesit` ambalaje din carton ondulat”, a declarat directorul executiv al Patronatului din Industria de Celuloz` [i Hårtie din Romånia (ROMPAP), Constantin Chiriac. Declinul pie]ei de cutii de carton se va accentua \n trimestrul patru, astfel c` la finele anului afacerile produc`torilor din sector se vor reduce \n valoare cu 30%, la aproximativ 92 de milioane de euro, iar cantitativ cu 15%, la peste 161.000 de tone, potrivit estim`rilor ROMPAP.

Consumul va cre[te din 2010 |n ultimii opt ani, produc]ia de carton ondulat a avut o cre[tere anual` de peste 7%, pia]a urmånd s` revin` pe un trend ascendent din 2010. „Cre[terea produc]iei de bunuri de consum care necesit` ambalaje este inevitabil` [i apreciem c` \ncepånd cu trimestrul doi 2010, industria de ambalaje din carton ondulat reintr` \n ritmul anterior de cre[teri anuale, respectiv 10% pe an”, a apreciat Chiriac. Atuul companiilor de profil va fi, \n anii urm`tori, nivelul sc`zut al consumului, estimåndu-se c` Romånia va avea una dintre cele mai dinamice cre[teri din Europa. Anul trecut, consumul de ambalaje din carton ondulat pe cap de locuitor \n Romånia a fost de 372.000 de metri p`tra]i, aproape jum`tate din media european` de 672.000 de metri p`tra]i, potrivit datelor ROMPAP. |n Ungaria, anual, se folosesc 456.000 de metri p`tra]i pe cap de locuitor, \n timp \n ce \n ]`ri precum Olanda [i Italia se consum` de peste trei ori mai mult carton ondulat. Consumul local \l dep`[e[te \n schimb pe cel din Bulgaria [i Croa]ia.

Bihor, bugetul alocat fiind de 16 milioane de euro, potrivit datelor companiei. |n luna mai, suedezii de la Svenska Cellulosa Aktiebolaget (SCA) Packaging au anun]at c` au cheltuit 13 milioane de euro pentru extinderea fabricii de carton ondulat de la Timi[oara. „|n afar` de produc`torii de carton ondulat membri ROMPAP, mai exist` doar dou` societ`]i comerciale produc`toare de carton ondulat, din care una la Salonta, care a intrat \n func]iune la sfår[itul anului 2008”, a precizat Chiriac. Asocia]ia are 24 de membri. Capacit`]ile actuale de produc]ie la carton ondulat ale firmelor membre ale asocia]iei dep`[esc 330.000 de tone pe an, potrivit ROMPAP. Principalii juc`tori de pe pia]` sunt Rondocarton, Romcarton Bucure[ti, Dunapack Rambox, Vrancart Adjud, Ecopack Ghimbav, SCA Timi[oara, Ambro Suceava [i Vilcart C`lim`ne[ti.

Peste 745.000 de tone de ambalaj reciclate Anul trecut, au fost reciclate 745.110 de tone de ambalaj din sticl`, lemn, carton, plastic [i metal, provenite de la 1.100 de companii din industriile chimic`, cosmetic`, alimentar`, farmaceutic` etc., potrivit centraliz`rilor f`cute de Eco-Rom Ambalaje, asocia]ie \nfiin]at` la sfår[itul anului 2003 de un grup de companii. Cea mai mare pondere \n ambalajele reciclate de organiza]ie a avut-o plasticul (30%), urmat de hårtie (25%) [i lemn (22%). De asemenea, sticlele [i borcanele colectate de Eco-Rom au reprezentat 18% din ambalajele utilizate de companii, iar metalul numai 5%. Din totalul ambalajelor adunate, majoritatea (65%) provin de la companii din industria alimentar` [i de b`uturi, 2% din industria cosmetic`, 2% din industria tutunului [i 2% de la lan]urile de magazine.

Investi]ii de 70 de milioane de euro Perspectivele de cre[tere sunt alimentate [i de faptul c` cele mai importante investi]ii din industrie s-au derulat la finele anului trecut [i \n 2009. Astfel, Rondocarton, cu activit`]i \n produc]ia de carton ondulat, a investit aproximativ 38 de milioane de euro pentru construc]ia unei fabrici la Tårgovi[te. Compania, controlat` de grupul austriac Rondo Ganahl, mai are o fabric` la Cluj. Dup` cele 26 de fabrici pe care le opereaz`, belgienii de la VKP au dorit s` \[i asigure prezen]a [i \n Romånia printr-o fabric` de carton la Salonta, jude]ul

Produc`torul de ambalaj e secundare pentru indus tria alimentar` MJ Maillis a oprit \n luna iulie produc]ia de la fab rica din Buftea [i a \nchis patru depozite din Cluj, Timi[oara, Ia[i [i pe cel situat pe [oseaua Bucure[ti-Tårgo vi[te. Compania va apela la alte surse pentr u aprovizionare, m`rfurile urmånd s` fie depozitate \n sediul de la Buftea.

ANUARUL RETAIL 2009

105


SERVICII CONEXE

Bugetele pentru infrastructura de IT, reduse cu 30% P`strarea costurilor la un nivel c책t mai redus a reprezentat pentru retaileri [i distribuitorii din industrie obiectivul principal, iar solu]iile informatice de gestiune a activit`]ii le-au fost de un real ajutor. Gabriela Niculescu

106

Analiz`


SOFTWARE

C

ompaniile din retail care \ncepuser`, \nainte de declan[area crizei, astfel de proiecte s-au dovedit cele mai inspirate, \n condi]iile \n care bugetele pentru IT s-au redus sim]itor. Pia]a de aplica]ii software, servicii IT [i solu]ii de ERP (gestionarea resurselor \ntreprinderii) pentru retail [i distribu]ie se va ridica, \n 2009, la 57 de milioane de euro, potrivit studiilor Software and IT Services Industry [i ERP Romånia, realizate de firma de consultan]` \n domeniu Pierre Audoin Consultants (PAC). Aproape jum`tate din cheltuielile pentru infrastructur` informatic` vor fi alocate programelor de tip IT services, valoarea acestora urmånd s` ating` 24 de milioane de euro. Pentru aplica]iile software, companiile din retail au bugetat 15 milioane de euro, iar pentru solu]iile ERP 18 milioane de euro. „Presiunea pe pre]ul serviciilor va fi [i mai puternic` \n acest an decåt \n 2008, companiile de profil confruntåndu-se cu sc`derea cu pån` la 30% a bugetelor alocate pentru partea de IT [i cu pån` la 40% a investi]iilor \n solu]ii noi”, a declarat Eugen SchwabChesaru, partner & managing director PAC. Bugetul pentru sistemele IT variaz` de la o organiza]ie la alta, media fiind de 1-2% din cifra de afaceri. |n 2009, companiile din retail [i distribu]ie au ales vari-

anta unor solu]ii mai simple, locale, existånd un interes deosebit fa]` de solu]iile de tip CRM (customer relationship management). Pe de alt` parte, solu]iile BI (business intelligence), menite s` furnizeze companiilor informa]iile din companie c`tre persoanele de decizie pentru a fi folosite \n luarea unor m`suri, au fost mai pu]in utilizate. Chesaru a apreciat c` solu]iile BI au fost folosite de c`tre un num`r redus de multina]ionale.

Externalizarea, o solu]ie |n perioada de criz`, cele mai solicitate servicii sunt cele de consultan]` pentru evaluarea infrastructurii IT [i cel de outsourcing pentru reducerea cheltuielilor. |n general, firmele care aveau deja un contract de servicii IT nu au pus problema renun]`rii, fiind important` men]inerea infrastructurii. Retailerii au reu[it astfel s` minimalizeze costurile, dar, \n acela[i timp, s` p`streze calitatea sistemului. |n aceste condi]ii, companiile IT au profitat [i s-au reorientat c`tre segmentul reprezentat de externaliz`ri. „Am primit numeroase solicit`ri pentru consultan]` [i outsourcing, avånd \n vedere c` firmele care nu aveau un contract de servicii IT \nainte de criz` [i-au pus pentru prima dat` aceast` problem`, fie din necesitatea de a reduce cheltuielile interne, fie din dorin]a

ANUARUL RETAIL 2009

107




SERVICII CONEXE

de a deveni mai competitive, pentru a nu fi devansate de concuren]`”, a precizat, la \nceputul lunii noiembrie, directorul general al companiei de servicii [i consultan]` IT Bit Solutions, Florin Scarlat. Compania a \nregistrat \n prima jum`tate a acestui an o cifr` de afaceri de 450.000 de euro, \n cre[tere cu 15% fa]` de perioada similar` a anului trecut, evolu]ie sus]inut` de cerea de servicii de consultan]` IT. Bit Solutions furnizeaz` servicii IT pentru 30 de clien]i-companii permanen]i, la care se adaug` un num`r important de clien]i de proiect. De la \nceputul anului, portofoliul companiei s-a extins cu 20%, iar compania estimeaz` c` acesta va mai cre[te cu \nc` 10% pån` la sfår[itul lui 2009. Noii clien]i ai companiei provin din domenii precum consultan]a financiar`, media sau retail. Totu[i au existat companii care au ezitat \n a cheltui fonduri pentru o aplica]ie IT, \n pofida faptului c` strategia lor urm`rea reducerea costurilor. „De[i mul]i agen]i economici doresc s`-[i optimizeze afacerile cu ajutorul unui software de business, ace[tia ezit` datorit` contextului politico-economic incert”, a declarat, la sfår[itul lunii iunie, Emil Bobocea, Regional Sales Director, Epicor Romånia. Planurile de viitor ale companiei vizeaz` extinderea prezen]ei pe pia]`, \n domenii de activitate cheie, respectiv produc]ie, distribu]ie, servicii, HoReCa 110

Analiz`

[i retail. Reprezentan]a local` a furnizorului american de solu]ii software ERP Epicor estimeaz` afaceri \n sc`dere \n 2009, \n linie cu pia]a, pe fondul rezultatelor slabe din primul trimestru [i a condi]iilor din mediu, \ns` apreciaz` c` va ob]ine profit. |n Romånia, Epicor func]ioneaz` din 1996 [i are peste 170 de clien]i. La nivel de pia]`, companiile IT apreciaz` c` lipsa unor investi]ii noi, \n perioada urm`toare, din partea retailerilor importan]i ar putea afecta negativ evolu]ia segmentului aplica]iilor software noi.

Sisteme pentru reducerea pierderilor Investi]iile retailerilor \n servicii de software urm`resc \n principal \mbun`t`]irea managementului stocurilor [i disponibilitatea acestora, cre[terea vånz`rilor prin noi metode [i sporirea eficien]ei promov`rii. Printre sistemele cele mai utilizate \n retail se num`r` aplica]iile de reaprovizionare automat`, mergåndu-se \n paralel [i pe managementul stocurilor, iar \n domeniul logistic se folosesc cele pentru managementul en-gros. Toate acestea au ca scop principal reducerea pierderilor [i a costurilor, dar [i un nivel ridicat al satisfac]iei consumatorilor. Storage Star, furnizor de solu]ii pentru stocare, arhivare [i management de informa]ii, a semnat un


SOFTWARE parteneriat cu Fast, subsidiar` a Microsoft, pentru implementarea Enterprise Search, platform` de c`utare [i reg`sire de informa]ii. Aplica]ia faciliteaz` indexarea, c`utarea [i afi[area informa]iilor [i documentelor provenite din surse multiple, cu aplicabilitate \n companii care utilizeaz` volume mari de informa]ii. |n retail, solu]ia poate fi extins` c`tre departamentele de marketing, customer intelligence, call centere, magazine [i platforme mobile. Star Storage este o companie romåneasc`, cu capital 100% privat, activ` pe pia]a solu]iilor de stocare, arhivare [i management de informa]ii. De asemenea, furnizorul de solu]ii software pentru industria de retail, Aldata, a implementat o serie de solu]ii care vizeaz`, pe lång` controlul activit`]ii, furnizarea de informa]ii despre obiceiurile de consum ale clien]ilor. Solu]iile Aldata se adreseaz` domeniilor retail [i en-gros, precum [i celui logistic. Compania are \n prezent peste 600 de clien]i \n peste 50 de ]`ri. Printre ace[tia se num`r` Carrefour, Tesco, Delhaize, Le Lion, Cora, Auchan [i TeliaSonera. Un alt furnizor de servicii IT, Magister Software, a finalizat \n luna august implementarea interfe]ei de comunica]ie dintre sistemul SmartCash Retail Management System [i solu]ia integrat` de gestiune financiar-contabil` WinMENTOR. Astfel, se

Bugetele companiilor de retail pentru IT \n 2009 Destina]ie IT Services ERP Aplica]ii software Total

Valoare (mil. euro) 24 18 15 57 Sursa: Pierre Audoin Consultants

efectueaz` transparent transferul de date \ntre o re]ea de magazine dotat` cu SmartCash RMS [i departamentul financiar-contabil din cadrul unei \ntreprinderi, f`r` interven]ia niciunui utilizator. Magister Software este furnizor de solu]ii complete pentru sectorul retail. La råndul s`u, LLP Romånia, firm` de servicii de consultan]` [i software, a implementat solu]ia ERP Microsoft Dynamics NAV [i add-on-ul dedicat domeniului retail, LS Retail, \n cadrul re]elei de magazine Gipo, membr` a grupului Gemisa, pentru integrarea fluxurilor de business din companie. LLP furnizeaz` servicii de consultan]` [i software companiilor locale [i interna]ionale la nivel global, prin intermediul celor 11 filiale din Romånia, Ungaria, Bulgaria, Cehia, Slovacia, Croa]ia, Belgia, Fran]a, Luxemburg, Rusia [i Mexic.

ANUARUL RETAIL 2009

111


SERVICII CONEXE IANUARIE 2009 Directorul general al H&E Reinert Romånia, Ovidiu Boc`niciu, a renun]at la func]ie, la 1 ianuarie, [i a fost \nlocuit cu responsabilul grupului german Reinert pentru Europa de Sud-Est, Liviu P\rjolescu. Francezul Stephane Batoux este, din luna ianuarie, noul director general al Danone Romånia, \nlocuindu-l pe Jacques Ponty care a preluat, \ncepånd cu 2009, conducerea diviziei de ape minerale a grupului francez din China. Directorul general al Nestlé Romånia, Paul Nuber, va pleca de la conducerea companiei, urmånd s` fie \nlocuit, \ncepånd cu 1 martie, de c`tre Jacques Reber. Ursus Breweries a anun]at numirea \n func]ia de director de corporate affairs pe Diana Klusch, care a mai de]inut func]ii de conducere \n departamentele de comunicare ale companiilor A&D Pharma [i Procter&Gamble.

FEBRUARIE 2009 Vicepre[edintele Albalact Alba Iulia, Ioan D\rzu, a preluat pre[edin]ia Asocia]iei Patronale Romåne din Industria Laptelui, \nlocuindu-l pe Valeriu Steriu, care ocup` o func]ie public`, incompatibil` cu cea de la conducerea asocia]iei. Avicola Bra[ov are un nou director general, Claudiu Vida Florin, acesta \nlocuindu-l pe Ioan Popa, care va r`måne pre[edinte al CA [i proprietarul firmei. Edwin Botterman, director general al Heineken Romånia din 2005, va p`r`si func]ia la sfår[itul lunii martie, pentru a prelua conducerea filialei din Italia, urmånd s` fie \nlocuit de Jan Derck van Karnebeek.

Ursus Breweries Romånia, subsidiara grupului SABMiller, a numit un nou vicepre[edinte de marketing, pe Grant McKenzie, \n timp ce Mihai Bårsan, care a asigurat timp de patru luni interimatul, va prelua postul de director de marketing pentru Europa al grupului. Vicepre[edintele de marketing al produc`torului de lactate Tnuva Romånia, Sagit TzurLahav, se va retrage, \n luna august, din func]ia pe care a ocupat-o timp de patru ani.

APRILIE 2009 Directorul general al operatorului francez de hipermarketuri Auchan \n Romånia, Regis Mougel, s-a retras din func]ie, iar postul a fost preluat de c`tre Patrick Espasa, care anterior a lucrat timp de 10 ani la Auchan Italia.

MAI 2009 Noul director general al Praktiker Romånia, parte a grupului german Praktiker, este \ncepånd cu 1 mai Michael Krahn, care l-a \nlocuit pe Guenter Vosskaemper, numit la conducerea Praktiker Turcia. Metro \l readuce pe Du[an Wilms la conducerea subsidiarei din Romånia, acesta urmånd s` \l \nlocuiasc` \n func]ia de director general, de la 1 iunie, pe Francois Oliver, care va prelua responsabilitatea unui proiect al grupului german destinat regiunii Europa Central` [i de Est.

Pre[edintele Unilever South Central Europe, Alexandra G`tej, [i-a \ncheiat mandatul. Ca succesor al acesteia, Unilever l-a numit pe belgianul Marc Desenfans, cu o experien]` de 23 de ani \n cadrul grupului.

MARTIE 2009 Directorul de marketing al InBev Bulgaria, Simeon Goranov, a preluat, de la mijlocul lunii februa rie, [i pozi]ia similar` a subisidiarei din Romånia a grupului Anheuser-Busch InBev. Directorul de vånz`ri al Orkla Foods Romånia, C`lin Pop, a p`r`sit func]ia, de la 1 martie, dup` aproape trei ani. Scandia Romån` are, de la 1 martie, un nou director general, respectiv Robert Redeleanu. 112

Bursa transferurilor

Conducerea Bunge Romånia a fost preluat`, din luna mai, de directorul financiar al companiei, Cristian Ungureanu, care \l \nlocuie[te \n func]ia de director general pe Michael Whitney.

IUNIE 2009 Mega Image are un nou supply chain director, Michael Stathakopoulos, care \l \nlocuie[te pe Wim Maris.


SERVICII CONEXE Pre[edintele Ursus Breweries Romånia, Stephan Maria Weber, a preluat la 1 iunie conducerea Asocia]iei Berarii Romåniei, \nlocuindu-l pe [eful United Romanian Breweries Bereprod, Shachar Shaine. Electrolux Romånia are, de la 1 aprilie, un nou director al diviziei de vånz`ri, Bogdan Neagu, acesta revenind \n cadrul companiei dup` o absen]` de patru ani. Danone Romånia are un nou director financiar, Monica Constantinescu, care o \nlocuie[te pe Milena Iordanova, promovat` \n cadrul Danone Groupe Fran]a.

IULIE 2009 Tjeerd Jegen, directorul general al real,Hypermarket Romånia, a p`r`sit, \ncepånd cu 10 iulie, compania pe care a condus-o timp de doi ani [i jum`tate. Fostul director general al Procter&Gamble Ucraina, Sotiris Marinidis, a fost numit la conducerea filialei din Romånia, \nlocuindu-l pe Jose Medran, promovat ca vicepre[edinte al diviziei de igien` oral` [i personal` pentru Europa Central` [i Orient. Directorul general al Avon Romånia [i Europa de Sud-Est, Angela Cre]u, a fost numit vicepre[edinte business model innovation \n cadrul grupului american, opera]iunile locale [i din Republica Moldova urmånd s` fie coordonate de actualul director de dezvoltare, R`zvan Dira]ian.

AUGUST 2009 Directorul de marketing al Danone Bulgaria [i Macedonia, Dora Strezova, a fost numit` \n pozi]ia similar` pentru Romånia, \nlocuindu-l pe Kiril Hadzhidinev, care va prelua func]ia acesteia \n Bulgaria. Consilierul preziden]ial pe problemele mediului de afaceri, Corina Alexandrina G`tej, fost CEO al Unilever South Central Europe, a cå[tigat \n 2008, din salariu, 66.481 de lei pe lun`, potrivit declara]iei de avere.

SEPTEMBRIE 2009 Atribu]iile de director general al Billa Romånia au fost preluate de [eful diviziei din Bulgaria a grupului, Emil Stefanov, dup` retragerea lui Wolfgang Janisch.

Tnuva Romånia are, din septembrie, un nou director de marketing, Adriana Ionescu, [i un nou [ef de vånz`ri, Cristian Popa. Directorul general al McDonald’s Romånia, Marian Alecu, pleac` din companie dup` 16 ani de activitate [i 12 ani \n care a ocupat func]ia de conducere, pozi]ia sa urmånd s` fie preluat`, din octombrie, de COO-ul McDonald’s pe Rusia & Europa de Est, Karen Bishop. Directorul general al Strauss Romånia (fost Elite), Matanya Schwartz, a renun]at la func]ie pentru a urma un program avansat de management \n Marea Britanie, compania numindu-l interimar pe directorul financiar, Avraham Ben Baruch.

OCTOMBRIE 2009 real,- Hypermarket Romånia, parte a grupului Metro, va avea din 15 octombrie un nou director general, Michel Lamoot. Sergiu Stapler, directorul Win Magazin, care de]ine centrele comerciale Winmakt, pleac` de la conducerea companiei, dup` ce mandatul s`u a expirat, fiind \nlocuit de Antonio Di Berardino.

Peter Imre, Director Corporate Affairs Philip Morris Romånia & Bulgaria, [i-a \ncheiat mandatul \n cadrul companiei, iar interimar a fost numit directorul general pentru Romånia [i Bulgaria, Roman Yazbeck.

NOIEMBRIE 2009 Gabriel Alexandru, cel care a condus \n ultimii cinci ani procesul de reorganizare al produc`torului de mezeluri Cris-Tim, a fost recrutat de PepsiAmericas pe o pozi]ie de director de vånz`ri. Alexandra Olaru, care a ocupat \n ultimii doi ani func]ia de director de comunicare [i de resurse umane la Unilever South Central Europe, a decis s` plece din companie de la 1 ianuarie 2010, pentru a intra \n consultan]`.

ANUARUL RETAIL 2009

113


SERVICII CONEXE DISTRIBUğIE Companie Adresă Telefon Fax E-mail Web

Produse / Servicii

Portofoliul actual de clienĠi

Conducere Persoană de contact

AGROALIM DISTRIBUTION Calea Vitan nr. 242, corp C, et. 2, sect. 3, Bucureúti 1 021-200.63.00 021-200.63.01 ana.popa@agroalim.ro www.agroalim.ro

231.338.015 / 200.034.047 - 1.208.065 / - 6.300.440

DistribuĠie la nivel naĠional pentru produse proaspete, congelate, refrigerate úi ambientale: carne de porc, carne roúie, pui úi specialităĠi, peúte, fructe de mare úi specialităĠi, cartofi, fructe úi legume, produse de patiserie, produse lactate, pizza úi produse dedicate food service

ReĠelele Ika, retailul tradiĠional úi food service

Ana Popa - Director Marketing Elena Micu - Director Financiar

AQUILA PART PROD COM Str. Malu Roúu nr. 105A, cod 100491, Ploieúti, jud. Prahova 2 0244-594.793 0244-594.793 main@aquila.ro www.aquila.ro

342.063.209 / 272.112.723 320.067 / 1.105.496

DistribuĠie; transport intern úi extern, logistică

Divizii Wrigley, Unilever, Ferrero, Philips, SCA

Alin Dociu, Cătălin Vasile Constantin - Directori Generali Elisabeta Popescu - Executive Assistant

55.775.584 / 22.934.793 - 9.139.480 / - 7.392.279

Dexion Hi-LO Storage Solutions proiectează, produce úi instalează sisteme de depozitare pentru hale: stelaje pentru paleĠi, rafturi metalice industriale precum úi soluĠii pentru arhive; din 2008 Dexion Hi-Lo este parte a grupului Constructor Group

255.193.622 / 193.582.670 - 7.498.858 / 2.194.582

DistribuĠie produse Reckitt-Benckiser (Calgon, Vanish, Cillit, Veet), Anatoli, Kriti Măsline, ulei de măsline Minerva, Viotros (brânză Gouda, brânză Edam), Antrefrig, Cream Line, KimberlyClark (Huggies, Kleenex)

Metro, Selgros, Kaufland, Cora

Ioannis Ferfelis - Director General Vasile Marina - Director Executiv Ana Maria Popa - Director Marketing

3.490.055 / 1.396.579 - 883.498 / - 521.867

Unic importator úi distribuitor fistic marca Wonderful Pistachios; fistic prăjit nesărat, fistic prăjit úi sărat, fistic cu sare úi piper

Selgros Cash & Carry, Cora, Kaufland, G'Market

Anca Gearâp - Director Comercial

40.000 clienĠi

Rand Sherif - Chief Executive Officer Mădălina Grozea - Assistant Manager

OMV, Petrom, Mol, Real, Auchan, Rewe, Pludi, CDE R Interex, Profi Rom Food, Metro

Narcis Mihai - Managing Director Anca Biciuúcă - PR Coordinator

Nr. crt.

Cifră afaceri 2008 / 2007 lei * Profit net / Pierdere netă 2008 / 2007 lei *

DEXION HI-LO STORAGE SOLUTIONS Str. Câmpului nr. 1A, Râúnov, jud. Braúov 3 0372-683.400 0372-483.499 office@dexion.ro www.dexion.ro ELGEKA - FERFELIS ROMÂNIA Str. Drum între Tarlale nr. 105-158, sect. 3, Bucureúti 4 021-204.66.00 021-204.66.27, 021-204.66.28 contact@elgeka-ferfelis.ro www.elgeka-ferfelis.ro ETA GROUP Incinta Port Dana 44, ConstanĠa Port, jud. ConstanĠa 5 0241-481.360, 0241-481.362 0241-481.363 office@etagroup.ro INTERBRANDS MARKETING & DISTRIBUTION ùos. Viilor nr. 14, sect. 5, 6 cod 050156, Bucureúti 021-336.28.15 021-336.25.10 interbrands@interbrands.ro

Import, distribuĠie, servicii logistice (transport, 798.631.661 / 3.576.658.556 manipulare, depozitare, împachetări speciale), - 7.219.548 / - 2.728.505 merchandising

LEKKERLAND CONVENIENCE DISTRIBUğIE Str. Italia nr. 1-7, Chiajna, jud. Ilfov 7 021-407.67.01 021-407.67.02 office@lekkerland.ro www.lekkerland.ro

231.030.405 / 196.935.872 - 9.613.769 / 2.296.417

MARATHON DISTRIBUTION GROUP ùos. Bucureúti-Urziceni nr. 89, AfumaĠi, jud. Ilfov 8 021-351.31.93, 021-351.31.94 021-404.37.21, 021-404.37.22 office@marathon.com.ro www.marathon.com.ro

230.445.802 / 181.730.804 13.743.875 / 6.667.134

POZZO IMPEX Str. Arad nr. 42, Sibiu, jud. Sibiu 0269-225.521 9 0269-225.521 office@pozzo.ro www.pozzo.ro

13.635.794 / 1.535.304 31.883 / 20.364

Food & nonfood, tobacco

DistribuĠie produse alimentare; mărci distribuite: Metro, Selgros, Auchan, Carrefour, Aifun Suliman - Director General Olympia, Pakmaya, Tulip, Goccia d'Oro, Cora, Profi, Penny, Billa, Kaufland, Unifine, Komplet, Winmark, Daria, Picnic, Bogdan Bira - Director Vânzări Real Magic Chef, Jollytime

Import produse alimentare úi nealimentare, distribuĠie, producĠie de panificaĠie

* - Datele financiare au fost preluate de pe site-ul Ministerului FinanĠelor Publice

114

Informa]ii companii

Brian Howson - General Manager Tesco, Arabesque, Delamode, Dumagas, InternaĠional Lazăr, Otter Cristian Androne - National Sales Distribution, Den Braven, Mr. Manager Bricolage, Secpral, Farmexpert Rareú Bălan - Marketing Manager

Mgv Distri-Hiper, Profi Romfood, Minimax Discount, Continental Hotel, Eddine, Cris-Saran, Trident Trans Tex

Dan ùtefan Mateescu Administrator Mihaela Hoadrea - Contabil-ùef


SERVICII CONEXE

Nr. crt.

Companie Adresă Telefon Fax E-mail Web TOP BRANDS DISTRIBUTION Str. Drumul Gării Otopeni nr. 6, Otopeni, jud. Ilfov 10 021-352.78.80 021-352.78.51 office@tbd.ro www.tbd.ro WHITELAND IMPORT EXPORT Bd. Metalurgiei nr. 132 (în incinta PiaĠa de Gros), sect. 4, Bucureúti 11 021-461.00 54 021-461.04.03 wtl@whiteland.ro www.whiteland.ro

Cifră afaceri 2008 / 2007 lei * Profit net / Pierdere netă 2008 / 2007 lei *

Produse / Servicii

1.157.848.848 / 750.433.732 DistribuĠie úi logistică; produse distribuite: Philip 5.501.295 / - 4.141.986 Morris, Kraft Foods, Dar Lactate

375.037.752 / 272.598.060 1.803.265 / 3.309.336

Portofoliul actual de clienĠi

Conducere Persoană de contact

N/A

Wael El Ghadban - Director General Dragoú Gheorghe - Director OperaĠiuni

Lactate sub mărcile Hochland, Meggle úi Campina; diferite alte produse ale mărcilor Don Hochland România, Meggle George ùtefănescu - General Gustosso, Viciunai, Fruhstuck, Ardealul, România, FrieslandCampina, Orkla Manager Râureni, Contact Business, Apis Prod, Stork, Foods România, Delicatese Food, Ritter Sport, Haribo, Bahlsen, Lorenz, Cricket, Alexandra Stoinoiu - Junior Brand Râureni, Viciunai, De Silva, Contact King Oscar, Schwartau, Burkhof, Radeberger Manager Business, Apis Prod Gruppe, LVMH, Fratelli Averna, Perrier Vittel, San Pellegrino, Vitapres, Kikkoman

AMBALAJE Nr. crt.

Companie Adresă Telefon Fax E-mail Web CRAIPACK COMMERCIAL Str. Dimitrie Gerota nr. 103, cod 200325, Craiova, jud. Dolj 0251-422.542 1 0251-422.542 secretariat@craipack.ro, office@craipack.ro www.craipack.ro

Cifră afaceri 2008 / 2007 lei * Profit net / Pierdere netă 2008 / 2007 lei *

1.910.799 / 1.719.692 7.538 / 5.969

REKLAMA SHOP PACKAGING Bd. Poitiers nr. 11A, Iaúi, jud Iasi 0232-213.200, 0746-500.500 2 0232-213.200 comenzi@fabricadeambalaje.ro www.reklamashop.ro

3.830.674 / 2.413.584 440.328 / 411.210

SCA PACKAGING ROMÂNIA Calea Torontalului DN6, km 7, cod 300668, Timiúoara, jud. Timiú 3 0256-308.981 0256-308.980 sales-office@sca.com www.scapackaging.ro

80.490.791 / N/A - 6.407.294 / N/A

SUNIMPROF ROTTAPRINT Str. G-ral Traian Moúoiu nr. 78, cod 400132, Cluj-Napoca, jud. Cluj 4 0264-593.285 0264-593.285 office@sunimprof.ro www.sunimprof.ro TETRA PAK ROMÂNIA Bd. Ion Ionescu de la Brad nr. 1A, clădirea Business Airport Tower, et. 3, sect. 1, cod 013811, 5 Bucureúti 021-269.15.90, 021-269.15.92 021-269.15.94 office.romania@tetrapak.com www.tetrapak.com VRANCART Str. Ecaterina Teodoroiu nr. 17, cod 625100, Adjud, jud. Vrancea 6 0237-640.800 0237-641.720 vrancart@vrancart.ro www.vrancart.ro

Produse / Servicii

Portofoliul actual de clienĠi

Conducere Persoană de contact

Prysmian Cabluri úi Sisteme, Nestlé, Assa Abloy (Urbis), Italian Knitwear, Baxuri, cutii pentru mobilă, cutii de diferite Doru Viúan - Director General Ford Automobile, Vox Profile, dimensiuni, cutii fursecuri laminate, cutii pizza PetruĠ Viúan - Director Marketing Koncord, Carl Reh Winery, laminate etc. Moviplast, Mechrom Industry etc. Ambalaje personalizate în policromie, pungi úi sacoúe din polietilenă BIO úi hârtie, benzi Coca-Cola, Mondex, Nike, adezive tip scotch personalizate úi etichete Universitatea Iaúi, Casa Pâinii, Tiberiu Stoian - Director Executiv adezive în rolă, folii úi pungi din bopp úi Fructa Frape, Massimo, Pan Ini, Vel Nadia Giurgea - Director polietilenă, simple sau laminate pentru Pitar, Alfredo Foods etc. OperaĠional automată sau manuală, folie termocontractibilă imprimată, saci úi pungi personalizate pentru panificaĠie, alimente congelate etc. Carton ondulat úi ambalaje din carton ondulat, ambalaje litholaminate (caúerate) imprimate offset, ambalaje de protecĠie (spume EPS, EPE, Gabriel Balogh - Director Flextronic, Celestica, Smithfield, PU), paleĠi úi ambalaje de lemn, alte produse Coca-Cola, Kathrein, Dacia, Valeo, Ioana Ruxandra Balintoni auxiliare procesului de ambalare: folii, pungi PE Philip Morris Assistant Manager antistatice, benzi etc.; manuale de utilizare, documentaĠii (pe hârtie, CD), asamblare completă (kitting)

47.595.539 / 37.414.679 68.480 / 485.181

Etichete autoadezive imprimate sau neimprimate, de diverse forme úi dimensiuni dispuse în role sau coli pentru imprimante termice sau cântare electronice, etichete de preĠ pentru marcatoare, capace din aluminiu, ambalaje din hârtie metalizată pentru produse alimentare, manúoane pentru cornete de îngheĠată, folie aluminiu imprimată sau neimprimată pentru blistere, etichete shrink sleeve etc.

N/A

Arnella Nechita Rotta - Director General Cristinel Nechita Rotta - Director Vânzări / Marketing Adriana Mureúan - Specialist Marketing

32.268.882 / 15.870.343 2.328.437 / 971.915

Sisteme complete pentru procesare, ambalare úi distribuĠie a produselor alimentare lichide, brânzeturilor úi îngheĠatei; sisteme diferite de ambalare atât pentru produse UHT, cât úi pasteurizate; principalele aplicaĠii pentru sistemele Tetra Pak sunt: lapte úi produse lactate, sucuri, vin, apă, supe, etc.

Albalact, European Drinks, Friesland, Iivas Vaslui, Lactalis, Parmalat, Prodlacta, Tymbark Maspex

Daniela Cîrmaciu Communications & Environment Officer

115.072.962 / 85.863.359 5.743.095 / 5.679.216

Mihai Marcel Botez - Director Pakmaya, Cotnari Iaúi, Integra General Producător de carton ondulat: carton ondulat tip Bucureúti, Barleta Bacău, Comex Tatiana Mitrofan - Director II, carton ondulat tip III, ondula B, C, E, carton Otter Timiúoara, Asil GalaĠi, Malvina Bucureúti, Vel Pitar Bucureúti, ondulat tip V, cu ondula B+C, C+E, cutii din Economic Arthur Group Bucuresti, Cramele carton ondulat tip III, tip V úi microondulat Cristina Mahu - Director Vânzări Odobeúti Dinu Stanciu - Director Vânzări

* - Datele financiare au fost preluate de pe site-ul Ministerului FinanĠelor Publice

ANUARUL RETAIL 2009

115


SERVICII CONEXE UTILAJE Companie Adresă Telefon Fax E-mail Web

Produse / Servicii

Conducere Persoană de contact

4.475.199 / 3.448.617 251.994 / 269.918

Reprezentant exclusiv Liebherr AG, vânzări echipamente frigorifice profesionale comerciale úi industriale: vitrine úi camere frigorifice, lăzi úi insule de congelare, frigidere patiserie, mobilier frigorific; asistenĠă tehnică pentru instalare úi service la echipamente frigorifice profesionale

Gabriel Frînculescu - Administrator

CROWN COOL Str. TopliĠa nr. 155, cod 530240, Miercurea Ciuc, jud. Harghita 2 0266-317.827 0266-315.068 office@tcromania.com www.tcromania.com

13.298.375 / 11.409.211 455.208 / 197.851

Echipamente frigorifice úi gastronomice profesionale; sisteme de ventilaĠii; service

Balint Csaba - Director General Gabriel Muscă - Director Comercial

DI-CO TOTAL Bd. Timiúoara nr. 21, sect. 6, cod 061306, Bucureúti 3 021-413.20.08 021-413.00.73 office@dicototal.ro www.dicototal.ro

6.909.918 / 12.657.022 - 216.922 / 1.175.447

Maúini, utilaje úi tehnologii pentru prelucrarea cărnii

Cornel Dincă - Director General

HELCO Bd. Decebal nr. 23, cod 200038, Craiova, jud. Dolj 4 0251-410.400 0251-418.655 helpan@helco.ro, marketing@helco.ro www.helco.ro

19.969.119 / 17.821.631 90.552 / 462.267

Cuptoare úi echipamente pentru industria alimentară, brutărie, patiserie, cofetărie, pizza, biscuiĠi, paste făinoase etc.

Radu Hurezeanu - Director General Dragoú Ilie-Mare - Director Marketing

KIN Str. Stăpungere Silvestru nr. 28, bl. CL7, parter, Iaúi, jud. Iaúi 5 0232-250.951 0332-402.077 office@kin.ro www.kin.ro

3.926.856 / 5.259.205 2.511 / 339.476

InstalaĠii frigorifice comerciale úi industriale, ventilaĠie úi climatizare, utilaje pentru industria alimentară

Vasile Nisioiu - Director General Alin Dămătar - Departament Vânzări

KUBITECH Bd. Socola nr. 57, bl. A1, parter, cod 700268, Iaúi, jud. Iaúi 6 0232-257.555 0232-257.555 contact@kubitech.ro www.kubitech.ro

3.037.873 / 3.436.637 87.565 / 257.917

Tehnică de frig, echipamente frigorifice, camere frigorifice, piese de schimb, consumabile, termostate electrice, vitrine frigorifice, mobilier comercial, izolaĠie K-Flex

Daniel Sebastian Cubaúa - Administrator Dan Tcaciuc - Director Marketing

39.843.653 / 45.223.702 479.361 / 1.748.552

Maúini, utilaje úi tehnologii pentru industria alimentară

Gabriela Florescu - Director General Andrei Sava - Director Marketing

15.246.711 / 12.271.512 352.471 / 168.771

Utilaje úi echipamente pentru industria alimentară; morăritpanificaĠie, patiserie-cofetărie, gelaterie; servicii complete pre- úi post-vânzare: consultanĠă úi proiectare a liniilor de producĠie, transport, montaj úi punere în funcĠiune, instruirea personalului, service, piese de schimb úi consumabile în garanĠie úi post-garanĠie; gamă variată de accesorii úi consumabile

Ciprian Brebeanu - Director Gabriela Poteraú - Director Adjunct

ROLLIT PRODIMPEX Str. Erou Iancu Nicolae nr. 126B, cod 077190, Voluntari, jud. Ilfov 9 021-490.81.30 021-490.81.40 office@rollit.ro www.rollit.ro

35.899.154 / 42.419.069 164.127 / 537.823

Utilaje, instalaĠii úi echipamente pentru industria alimentară (procesare carne, lapte, abatorizare etc.); instalaĠii de epurare biologică a apelor reziduale; echipamente de lucru úi protecĠie pentru industria alimentară; proiectare úi realizare obiective de industrie alimentară, ingrediente alimentare pentru industria prelucrării cărnii; confecĠii cămăúi bărbaĠi úi bluze de damă

Ion Pisleaga - Director Coordonator Traian Eftene - Director Marketing

ULMA PACKAGING Str. Constantin Daniel nr. 18A/1, sect. 1, Bucureúti 10 021-315.48.48 021-315.48.48 sales@ulmapackaging.ro www.ulmapackaging.com

10.672.060 / 3.253.964 - 1.251.350 / - 510.181

Maúini de ambalat: flow pack, tray sealer, termoformare, vertical, stretch

Mihai Ciobanu - Director Andreea Iordache - Office Assistant

UTALIM Str. Cireaúov nr. 10, Slatina, jud. Olt 11 0249-415.168 0249-434.678 sc_utalim_sa@yahoo.com

4.428.002 / 3.262.128 402.131 / 196.891

Utilaje úi piese de schimb pentru prelucrarea produselor agroalimentare úi confecĠii metalice

Vasile Mircescu - Director General Constantin Ceauúu - Director Tehnic / ProducĠie

Nr. crt.

Cifră afaceri 2008 / 2007 lei * Profit net / Pierdere netă 2008 / 2007 lei *

COLDLINE Str. A.I. Cuza nr. 18, bl. D, Craiova, jud. Dolj 1 0374-008.888 0251-411.405 office@coldline.ro www.coldline.ro

MAXIGEL Str. Laboratorului nr. 29B, cod 100070, Ploieúti, jud. Prahova 7 0244-510.891 0244-510.891 office@maxigel.ro www.maxigel.ro NOVA PAN Str. Poienelor nr. 2A, Braúov, jud. Braúov 8 0268-331.332, 0742-158.585 0268-330.435 novapan@novapan.ro www.novapan.ro

* - Datele financiare au fost preluate de pe site-ul Ministerului FinanĠelor Publice

116

Informa]ii companii


SERVICII CONEXE

Nr. crt.

SOFTWARE Companie Adresă Telefon Fax E-mail Web

ANZI SOFT Str. Constantin Disescu nr. 13, sect. 1, Bucureúti 1 021-222.25.54 021-222.25.54 lidia.pisicaru@anzisoft.ro www.anzisoft.ro EPSON ROMÂNIA Str. Ion Urdăreanu nr. 34, sect. 5, cod 050688, Bucureúti 2 021-402.50.26 021-402.50.20 info@epson.ro www.epson.ro

EUTRON INVEST ROMÂNIA Bd. Ficusului nr. 38A, sect. 1, Bucureúti 3 021-233.13.45 021-233.13.49 solutiiretail@eutron.ro www.eutron.ro

GLYKON Bd. Tomis nr. 334, bl. ST5, parter, cod 900514, ConstanĠa, jud. ConstanĠa 4 0241-515.100, 0341-409.273, 0341-409.274 0241-697.769 glykon@glykon.ro www.glykon.ro

QUARTZ MATRIX Bd. Carol I nr. 5, cod 700506, Iaúi, jud. Iaúi 0232-217.248 5 0232-217.262 office@countek.ro www.quartzmatrix.com, www.countek.ro

MULTISOFT Str. Trandafirului nr. 13A, cod 900205, ConstanĠa, jud. ConstanĠa 6 0241-615.211 0241-548.008 multisoft@multisoft.ro www.multisoft.ro

NOVENSYS CORPORATION Spaiul Unirii nr. 313, sect. 3, cod 030138, Bucureúti 7 031-228.10.00, 0750-128.000 031-228.10.01 office@novensys.com www.novensys.com

Cifră afaceri 2008 / 2007 lei * Profit net / Pierdere netă 2008 / 2007 lei *

2.857.053 / 2.835.270 207.808 / 466.518

N/A / - 413.951 / -

30.479.100 / 23.679.820 2.371.794 / 1.371.115

3.762.101 / 3.506.639 206.245 / 225.184

20.705.169 / 15.816.885 874.250 / 1.934.659

2.647.480 / 1.916.086 479.797 / 411.531

59.830.950 / 37.017.726 2.960.982 / 3.042.420

Produse / Servicii

Portofoliul actual de clienĠi

Conducere Persoană de contact

ActivităĠi de editare produse software

Profi Rom Food, Synergizer Business Solutions, L'Oréal România, Impex Cris Tim, CDE R Interex, Ivet Comprod, Trident Trans Tex, Lindab, Diverta Retail 3.000

Andrei Zincenco - Administrator Lidia Pisicaru - Consilier Juridic

Imprimante úi multifuncĠionale cu jet de cerneală pentru uz general, imprimante úi multifuncĠionale foto, imprimante InstituĠii publice úi companii private din profesionale de format mare, imprimante domenile: bancar, combustibili, FMCG, laser monocrom úi color, imprimante HoReCa, educaĠie, advertising, business inkjet, scannere, multimedia fotografie, fine art printing viewere, imprimante matriceale, videoproiectoare business úi home cinema SoluĠii software úi hardware pentru vânzare, gestiune úi managementul magazinelor úi al reĠelelor de magazine pentru protecĠia antifurt a articolelor EAS - úi consumabilele aferente, soluĠii pentru ordonarea úi numărarea traficului de clienĠi, soluĠii pentru procesarea numerarului: maúini de numărat, seifuri

Ciprian Baranga - National Sales & Marketing Manager România & Bulgaria Alina Silvestru - Channel Marketing Coordinator România

Dan ğone - Director General Orest Mitroi - Director Divizie Retail úi Logistică

Carrefour, Cora, Auchan, Real, Dedeman, Mr. Bricolage, Bricostore, Interhome, Leonardo, Titan

US Food Network (operează cele peste 30 de restaurante KFC din România), IBM Business Partner pentru POS-uri Ьi Pic (cinci hipermarketuri de mari partener PSS – Prosoft Solutions pentru dimensiuni), Star (Magazinul Universal Dumitru Caranica - Director General software retail; reĠea proprie de parteneri Star, din BraЬov), L.C.R. Jeans Grup de vânzări úi service pentru: super úi Emel Calila - Director Comercial (peste 50 de magazine Lee Cooper), hipermarketuri, fast-food-uri, magazine magazinele Accessorize, Meli Melo, de specialitate bam boo, Alcom GalaЮi, Nine West, Cinnabon etc. SoluĠii integrate de gestiune úi vânzare, de la consultanĠă, proiectare, implementare, până la mentenanĠă úi service: soluĠii pentru magazine úi Vodafone România, Altex România, supermarketuri, soluĠii pentru Media Galaxy, Carrefour Armonia Arad, restaurante, hoteluri úi pensiuni, soluĠii Hala Centrală Iaúi, Moldova Mall Iaúi, contorizare flux persoane (DigiTrafic® úi reĠeaua de magazine Irina Schrotter, VideoCounter), servicii profesionale Club Pub Divino GalaĠi, Popas Turistic (consultanĠă, training, mentenanĠă úi Bucovina SuceviĠa, Restaurant Castel A Iaúi service), echipamente POS (POS touchscreen, imprimante fiscale, case de marcat, cântare electronice, cititoare coduri de bară úi sertare de bani)

Mihai Suchar - Director General Daniel Bejan - Manager Countek Divizia de SoluĠii Fiscale Quartz Matrix

Producător de soluĠii informatice dedicate úi de uz general; soluĠii la cheie în domeniul retail (magazine cu desfacere la clienĠi, super úi hipermarket), HoReCa Peste 500 de clienĠi din sectorul privat Dan-Viorel Norea - Director General (hoteluri, restaurante, catering) úi Spa; si bugetar Sorin-Ovidiu Bordea - Director Tehnic service auto, SFA (automatizarea forĠei de vânzare), ERP; servicii complete de instalare úi mentenanĠă post-instalare la produse informatice úi echipamente SoluĠii pentru managementul informaĠiei, de la sisteme hardware la platforme software pentru Enterprise Resource Planning, Supply Chain Management, Customer Relationship Management; Novensys este Microsoft Gold Certified Partner úi partener al Oracle, Motorola, Psion, Zebra, Current, Avery Berkel

Metro, Mega Image, Delamode, The Coca-Cola Company, Petrom, Vodafone, Orange, TNT, ING

Cezar Florin Golumbeanu - President of the Board Romeo Iacob - Sales & Marketing Director

* - Datele financiare au fost preluate de pe site-ul Ministerului FinanĠelor Publice

ANUARUL RETAIL 2009

117


Nr. crt.

SERVICII CONEXE Companie Adresă Telefon Fax E-mail Web

Cifră afaceri 2008 / 2007 lei * Profit net / Pierdere netă 2008 / 2007 lei *

Produse / Servicii

În Uniunea Europeană: S3 (Esselunga, Migros, MediaWorld, Ratio, Oviesse, Globus), Gruppo PAM, COOP ElveĠia etc.; în România: Altex, MediaGalaxy, SoluĠii úi servicii software, specializată în US Food Network (restaurantele KFC), domeniul retail; parteneri tehnologici: Cinnabon (Cinnamon), LCR Jeans Grup (magazinele LeeCooper), Unitim IBM, Microsoft, Lenovo, S3 Store System (magazinele Accessorize), Gamabell Solutions, Glykon etc. Exim (magazinele MeliMelo), Andromede Decor (magazinele bam boo), Denis (magazinele Denis), Nine West etc.

Conducere Persoană de contact

PSS - PROSOFT SOLUTIONS Bd. Iuliu Maniu nr. 7, corpul A, et. 4, sect. 6, cod 061072, Bucureúti 8 021-313.38.47, 021-313.38.74 021-313.43.96 office@pss.ro, marketing@pss.ro www.pss.ro

8.686.778 / 7.670.779 1.817.225 / 2.024.611

ROMANIAN BUSINESS CONSULT Bd. Ficusului nr. 42, sect. 1, Bucureúti 9 021-233.25.00, 021-233.50.07 021-233.25.04 sales@rbc.com.ro www.rbc.com.ro

49.055.557 / 42.699.603 5.692.662 / 4.378.808

Echipamente software úi soluĠii pentru retail / industrie

Cora, Carrefour, Ikea, Metro Cash & Carry, Mol România, Real, Auchan, Profi, Obi, Praktiker

Andrei Bojita - Director General DomniĠa Cărăúilă - Asistent Marketing

SOFTCONSULT Str. Rândunelelor nr. 2, Râmnicu Vâlcea, jud. Vâlcea 10 0744-677.958 office@tlgsoft.ro www.tlgsoft.ro

107.320 / 25.440 77.796 / 10.088

Reduceri de costuri, optimizare stocuri úi analize vânzări prin QlikView Business Intelligence

Vel Pitar, Unimat, ùapte Spice, Alvvimar, VP Magassin

Lucian Cotea - Managing Partner

SOFTMATIC Str. Drumul Potcoavei nr. 23, Voluntari, jud. Ilfov 11 021-230.35.33 021-230.35.33 office@softmatic.ro www.softmatic.ro

5.749.524 / 1.092.581 831.905 / 28.366

Altworks, Loss Prevention; supraveghere electronică a fondului de marfă, Metro România, Metro Moldova, Altex, televiziune circuit închis, control acces, Kaufland, Auchan, Mega Image detecĠia incendiilor

Dorel ComăniĠă - Administrator

54.680.624 / 35.346.495 8.115.434 / 4.887.445

Dezvoltare software, mentenanĠă úi Librăriile Alexandria, Compania Librării suport tehnic: Charisma: Enterprise, Bucureúti, Arsis Trading, Millenium HR&Payroll, Medical Software, BC & BC Center, TerraSoft, PRO GSM, Genco, Pharm, Analyzer, Office Automation, Proton Technologies, Arc Electronic, Collection, Cost Control, Document MCS Communications, Solmar, Agnes Management; aplicaĠii eBusiness; Toma, Dinasty, Sport Distribution Grup, Primavera; Mobile Reporting; Microsoft Agrobanat Vestcom CRM

Liviu Dan Drăgan - Director General Suzana Badea - Marketing Officer

26.292.677 / 25.938.092 2.786.241 / 2.737.039

Implementare soluĠii de: gestiune automatizată a depozitelor (WMS), Kaufland, Danone, Philip Morris, British automatizare a vânzărilor / distribuĠiei American Tobacco, Chèque Déjeuner, (SFA), trasabilitate în producĠie, Auchan, Top Horeca, Puratos, Johnson operativitate în retail, urmărirea coletelor Controls, Edy Logistics úi managementul rutelor

Ovidiu Prisecari - Director General Giani Iancu - Director Proiecte

75.504.309 / 48.004.849 13.946.849 / 8.621.293

Supraveghere video, control al accesului, detecĠie la incendiu, detecĠie la efracĠie, analiză video, control acces hotelier, Carrefour, Metro, Cora, OMV, Petrom, Simona Dincă - Director General ticketing, managementul fluxului de Arcelor Mittal, P&G, Pepsi, Andreea Mariú - Specialist Marketing clienĠi, tur de gardă, seifuri, sistem de AutoCobălcescu, Apa Nova, Automobile aplelare asistente, BMS, sonorizare úi & Comunicare Bavaria, Toyota România etc. adresare publică, sisteme voce / date, protecĠie fond marfă, transport pneumatic, managementul parcărilor

TOTAL SOFT Calea ùerban Vodă nr. 30-32, sect. 4, Bucureúti 021-335.17.10, 0744-567.709 12 021-335.17.12 office@totalsoft.ro www.totalsoft.ro, www.charisma.ro

TOTAL TECHNOLOGIES Str. Smaranda Brăescu nr. 20C, sect. 1, Bucureúti 13 021-232.77.03 021-232.85.12 totaltech@totaltech.ro www.totaltech.ro

UTI RETAIL SOLUTIONS Str. Vasile Lascăr nr. 31, UTI Business Center, et. 4, sect. 2, cod 020492, Bucureúti 14 031-405.71.00 021-310.17.65 uti.retail@uti.ro www.uti.ro

* - Datele financiare au fost preluate de pe site-ul Ministerului FinanĠelor Publice

118

Portofoliul actual de clienĠi

Informa]ii companii

Liviu Ionescu – Director General Călin Icleanu – Director Comercial


INDEX COMPANIE Pg. 360insights 5 AFI Europe 33 Agrana Romånia 90 Agricola Interna]ional 85 Agricover Grup 81 Agroalim Distribution 114 Agroli Group 85 Albalact 83 Albråu Grup 96 Alcovin 96 Aldis 45, 47, 85 Alexandrion Grup Romånia 98 Alfincool 98 Alicante Tamilia 31 Alka Trading 90 Almera Interna]ional 83 Alpin 57 Lux 92 Altex Impex 31 Ana Pan 81 Anchor Grup 3, 33 Angelli Spumante & Aperitive 97 Angst Ro 85 Annabella Fabrica de Conserve Råureni 89 Anzi Soft 117 Apemin Tu[nad 95 Aquila Part Prod Com 114 Arabesque 29 Argus 88 Asil 99 Asil Cosmetics 99 Atrium Centers Management 33 Ave Impex 85 Avon Cosmetics 100 B.D.G. Import 95, 98 Baduc 29 Baumax Romånia 30 B`neasa Developments 9, 33 Betty Ice 92 Bibor]eni 95 Billa Romånia 28 Bonduelle 89 Boromir IND 81 Bricostore Romånia 30 Bunge Romånia 88 Cadbury Romånia 90 Caelum Development 33 Cargill Agricultur` 81 Cargill Oils 89 Carmo-Lact Prod 83 Caroli Prod 2000 86 Carrefour - Hiproma 26, 27, 28

COMPANIE Pg. Casa de Vinuri Hu[i 97 Casa de Vinuri Pietroasa 97 CDE R Interex 28 Cerealcom Dolj 81 Chipita Romånia 91 Clasic Agro 81 Coca-Cola HBC 94 Coldline 116 Collini Com. 86 Conserv Buftea 89 Constam Ambient 30 Contec Foods 89 Cora - Romånia Hypermarche 28 Cosmetics Oriflame Romånia 100 Costiana 88 Cotnari 1, 68, 69, 97 Covalact 83 Craipack Commercial 115 Cramele Halewood 97 Cramele Reca[ Group 97 Cristalex 94 98 Cristim 2 Prodcom 86 Croco 91 Crown Cool 13, 116 Cump`na 1993 95 Cyrom Romånia 89, 94, 95 Danone P.D.P.A. 83 Dedeman 30 Delaco Distribution 83 Devin Romånia (distribuit de Tribeca Distribu]ie) 95 Dexion Hi-Lo Storage Solutions 11, 114 Di-Co Total 116 Distileriile Regun 99 Districarm Distribution 86 Dobrogea Grup 37, 82, 91 Domeniile S`h`teni 97 Domo Retail 31 Dorna Lactate 83 Dr. Oetker RO 93 Ecolact CO. 83 Elgeka-Ferfelis Romånia 114 Elion Import-Export 55, 92 Elit 86 Elmi Prodfarm 100 Elvila 32 Epson Romånia 117 Ermes Holding 33 Eta Group 114 Eurex Alimentare (Ülker Romånia) 91 Euro Conserve 53, 89

COMPANIE Pg. Eurocheese Produc]ie 83 Eurokids Import Export 31 Euromall Real Estate Developer 34 Euromonitor 6 European Drinks 94 European Food 91, 96 Europig 86 Europrod 86 Eutron Invest Romånia 117 Expur 89 Fabrica de påine {erban 82 Fabrica de Zah`r Bod 90 Farmec 100 Ferma 5 89 Ficosota Sintez Romånia 100 Flamingo Interna]ional 31 Flavus Investi]ii 34 Forastero 32 Fox Com Serv 86 Fralvil 89 FrieslandCampina Romånia 84 Fruvimed 89 Fuchs Condimente RO 93 Galmopan 39, 82 Genco Trade (Intersport Romånia) 31 Genmar Cosmetics 100 Gimrom Holding 28 Glina 86 Global Center Trade 34 Glykon 108, 109, 117 Golden Foods Snacks 89 Golf Trade 82 H & E Reinert 86 Hamé Romånia 87 Heidi Chocolat 91 Heineken Romånia 96 Helco 116 Henkel Romånia 100 Hervis Sports & Fashion 31 Hochland Romånia 84 Holdmann Hygiene Solutions 100 Hornbach Centrala 30 Hortifruct 89 IBC Focus 19 Ikea Romånia 30 InBev Romånia 96 Industrializarea C`rnii Kosarom 87 Interagro 81 Interagroaliment 87 Interbrands Marketing & Distribution 114

ANUARUL RETAIL 2009

119


INDEX COMPANIE Pg. Interhome Decor 30 Interstar Chim 100 Ion Mo[ 93 Iulius Management Center 34 Jidvei 97 Johnson Wax 100 Julius Meinl Romånia 93 Kamis Condimente 93 Kika Mobilier 32 Kin 116 Klevek Factory 89 Kotanyi Condimente 93 Kraft Foods 91, 93 Kubitech 116 Kubo Ice Cream Company 92 L’Oréal Romånia 101 La Fåntåna 95 Lactalis Romånia 84 Lactaprod 84 Lacto Solomonescu 84 Lactomac 84 Land Development Proiect 34 Leader Interna]ional 89 Lefrumarin 87 Lekkerland Convenience Distribu]ie 114 Lemarco 90 Lemet 32 Lidl Romånia SCS 28 Marathon Distribution Group 114 Mark ENG 89 Mars Romånia 91 Master House Group 84 Maxigel 116 MCS Exim Alprom 32 Medeus & CO Prodimpex 87 Mega Image 28 Meggle Romånia 84 Metro Cash & Carry Romånia 28 MGV Distri-Hiper (Auchan Romånia) 29 miniMax Discount 28 Mivan Development 34 Mobex 32 Mobexpert Group 32 Mobilenia 32 Modul Design 32 Monte Verde Group 89 Muller Dairy RO 84 Multisoft 107, 117 Muntenia Prod 41, 84 Murfatlar Romånia 97 Negro 2000 88 120

Indexul general al companiilor

COMPANIE Pg. Nestlé Romånia 91, 93 Nord Arin international 32 Nordic Investments Fund Retail (magazinele Jysk) 30 Nova Pan 116 Novensys Corporation 117 OBI Romånia 30 Ocean Fish 88 Omilos Oradea 34 Pambac 82 Pan Group 82 Parmalat Romånia 85, 94 Pehart Tec 101 Perla Harghitei 95 Pernod Ricard Romånia 99 Pe[ti[orul de Aur Import-Export 88 Pludi Market (Plus Discount) 29 Point Distribution Grup 101 Point Star 101 Pozzo Impex 114 Praktiker Romånia 30 Prefera Foods 87 Primulact 85 Procter & Gamble Marketing Romånia 101 Prodal ‘94 99 Prodalcom 99 Produc]ie Ardealul 87 Profi 21, 29 Prutul 89 PSS - Prosoft Solutions 118 Quadrant Amroq Beverages 94 Quartz Matrix 117 Racova Com Agro Pan 81 Rafar 31 real,- Hypermarket Romånia 29 Reklama Shop Packaging 115 Render Com 89 Rewe Romånia (Penny Market [i Penny Market XXL) 29 Rivium Galeria Mall 34 RoStar 91 Rollit Prodimpex 116 Romanian Business Consult 118 Romaqua Group 94, 95, 96 S.E.R.V.E. 97 Safir 87 Samas Office 33 Sano Romånia 101 SCA Packaging Romånia 115 Scandia Romån` 87 Scandic Distilleries 99 Selgros Cash & Carry 29

COMPANIE Pg. Sergiana Prodimpex 49, 87 Simex Grup 33 Softconsult 118 Softmatic 118 Sonae Sierra 34 Spar 29 Staer International 33 Star Foods EM 91 Strauss Romånia 94 Sunimprof Rottaprint 115 Supreme Chocolat 92 {ahprod Meteor 89 Tabco-Campofrio 87 Tchibo Brands 94 Tekzen Rom 30 Tetra Pak Romånia 115 Titan 82 Top Brands Distribution 115 Top Gel Prod 92 Tordai Hair-Cosmetics 101 Total Soft 118 Total Technologies 118 Transavia 88 TRD-Tnuva Romånia Dairies 85 Trident Trans Tex 15, 29 Tymbark Maspex Romånia 94 Ulma Packaging 116 Unilever South Central Europe 92, 93, 101 United Romanian Breweries Bereprod 96 Ursus Breweries 96 Utalim 116 UTI Retail Solutions 111, 118 Valco 99 Vascar 88 Vel Pitar 82 Victoria Holding (City Mall) 34 Vincon Vrancea 98 Vinia 98 Vinterra Interna]ional 98 Vinvico 67, 98 Vrancart 101, 115 Whiteland Import-Export 115 Wrigley Romånia 92 Zah`r C`l`ra[i 90 Zah`r Corabia 90 Zah`rul Lie[ti 90 Zah`rul Ludu[ 90 Zah`rul Oradea 90 Zarea 98, 99 Zeelandia 82



Retail 2009


Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.